2.2.3.1.

Reglementări generale

Sub acest cuprins sunt relevante elementele constitutive ale persoanei

juridice, calificarea calităţii de persoană juridică, categoriile şi regimul
aplicabil persoanelor juridice, efectele dobândirii personalităţii juridice.
a) Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: o organizare de
sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop
licit şi moral, în acord cu interesul general (art. 187).
b) Calitatea de persoană juridică o deţin entităţile prevăzute de lege,
precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de
lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187 (art.
188).
Prin urmare, în temeiul acestui text, vor fi considerate persoane juridice,
asociaţiile profesioniştilor comercianţi, concentrările de societăţi comerciale
şi grupările structurale ale acestora, în măsura în care nu sunt reglementate
expres de lege, dacă desfăşoară activităţi integrate sau subordonate celor de
producţie, comerţ sau prestări de servicii, chiar dacă nu sunt declarate ex
lege persoane juridice.
c) Categoriile de persoane juridice sunt clasificate de NCC în persoane
juridice de drept privat şi persoane juridice de drept public (art. 189).
Primele sunt cele ce se constituie în mod liber, în una dintre formele
prevăzute de lege (art. 190). Se includ în această categorie societăţile
comerciale cu capital integral privat, societăţile comerciale cooperatiste,
grupul de interes economic, instituţiile de credit, societăţile operator pe o
piaţă reglementată de capital, societăţile de asigurare, societăţile de leasing,
întreprinderile mici şi mijlocii.
Secundele, persoanele juridice de drept public, prezintă interes pentru
acest examen numai sub aspectul subcategoriei anumitor entităţi juridice
care sunt organizate de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale,
în vederea desfăşurării de activităţi specifice profesioniştilor comercianţi. Se
includ în această categorie companiile naţionale, regiile autonome,
societăţile comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
d) Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice legal înfiinţate este
cel prevăzut de dispoziţiile special aplicabile categoriei din care fac parte,
precum şi cel prevăzut de NCC, dacă prin legea specială nu se dispune altfel
(art. 192).
Această prevedere conduce la concluzia că are prioritate în aplicare
legea care reglementează categoria persoanei juridice, cu titlu de lex
specialia, iar dispoziţiile NCC se aplică numai subsidiar şi complementar, cu
titlu de drept comun.
e) Efectele dobândirii personalităţii juridice sunt: dobândirea
capacităţii juridice depline, în temeiul căreia persoana juridică participă în
nume propriu la circuitul civil şi, totodată, la cel comercial, şi răspunde
pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege; inopozabilitatea invocării calităţii de persoană juridică
împotriva unei persoane de bună-credinţă, dacă prin aceasta se urmăreşte
ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii
publice (art. 193).

2.2.3.2. Înfiinţarea persoanei juridice

2
 Sub acest aspect sunt relevante modurile de înfiinţare, nulitatea
persoanei juridice şi înregistrarea înfiinţării persoanei juridice.
A) Modurile de înfiinţare sunt, potrivit art. 194 din NCC, următoarele:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi
al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al
operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile
administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să
prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este
persoană juridică;
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile
legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul
de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
B) Nulitatea persoanei juridice este sancţiunea constatată, în cazul
nulităţii absolute, sau declarată, în ipoteza nulităţii relative, prin hotărâre
judecătorească ca urmare a nerespectării unor cerinţe legale referitoare la
actul de înfiinţare, obiectul de activitate, patrimoniul sau capitalul social.
Astfel, potrivit art.196, cauzele de nulitate ale persoanei juridice
profesioniste comerciante sunt următoarele:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în forma autentică
în situaţiile anume prevăzute de lege;
b) toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data
înfiinţării persoanei juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor
moravuri;

3
 d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea
acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de
activitate;
f) actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale
asociaţilor ori capitalul social subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau
capitalul social minim, subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut
de lege;
i) au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub
sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.
Cazurile prevăzute la alin.1 lit. a), c) - g) sunt motive de nulitate
absolută, iar cazurile prevăzute la alin.1 lit. b) şi h) sunt motive de nulitate
relativă.
Nulitatea absolută poate fi invocată oricând iar cea relativă numai în termen
de un an de la data înregistrării sau înfiinţării persoanei juridice, după caz
(art. 197 alin.1).
Ambele forme ale nulităţii se acoperă, în toate cazurile, dacă, până la
închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate
a fost înlăturată (art. 197 alin.2).
Nulitatea persoanei juridice trebuie analizată în strânsă corelare cu
prevederile art. 56 ale Legii nr. 31/1990.
Se constată că NCC introduce un nou motiv de nulitate, şi anume
nesocotirea altor dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea
nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice (art. 196 alin.1 lit.i). Acest

4
motiv ar putea angrena nulitatea absolută sau relativă, după distincţiile pe
care însăşi dispoziţia imperativă sancţionatoare le indică.
Sub aspectul efectelor nulităţii persoanei juridice se constată că NCC a
preluat dispoziţiile art. 58 şi 59 din Legea nr. 31/1990 dar, mai mult, clarifică
regimul actelor juridice încheiate cu terţii, statuând astfel:
- Constatarea sau, după caz, declararea nulităţii nu aduce atingere
actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de
administrare, direct sau prin reprezentare, după caz.
- Nici persoana juridică şi nici fondatorii sau asociaţii nu pot opune
terţilor nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia
cunoşteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului (art. 199 alin.1 şi
2).
C) Înregistrarea persoanei juridice este prevăzută de NCC numai
pentru persoanele care sunt supuse, potrivit legii speciale, la această
operaţiune (art. 200 alin.1).
Pentru unele persoane juridice, înregistrarea/înmatricularea are
caracter constitutiv, sub această formă de organizare. Consecinţa
neînregistrării este aceea că persoana juridică nu este considerată legal
înfiinţată, cât timp înregistrarea nu a fost efectuată (art. 202 alin.1).
Dacă înregistrarea/înmatricularea este cerută de legea aplicabilă
numai pentru opozabilitate faţă de terţi, actele sau faptele juridice făcute în
numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat
publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară
de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost
îndeplinită (art. 202 alin.2).
Prin înregistrarea unei persoane juridice se înţelege înscrierea,
înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută

5
de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în
evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz (art. 200 alin.2).
În aplicarea dispoziţiilor relative la înregistrarea persoanelor juridice
profesioniste comerciante, urmează a se ţine seama, cu titlu de lex specialia,
de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare,
OG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit, Legea nr. 297/2004 privind
piaţa de capital, OG nr. 52/1997 privind societăţile de leasing, Legea nr.
1/2005 privind societăţile cooperatiste, întrucât toate aceste reglementări
conţin dispoziţii incidente asupra cerinţelor de înmatriculare/înregistrare a
persoanelor juridice profesioniste din domeniul activităţilor de producţie,
comerţ şi prestări de servicii.

2.2.3.3. Capacitatea civilă a persoanei juridice

NCC aduce, sub acest aspect, clarificări importante asupra datei

dobândirii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, desfăşurării
activităţilor autorizate şi capacităţii de a primi liberalităţi.
a) Astfel, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au
capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor (194
alin.1).
Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi
obligaţii, după caz, potrivit art. 194 alin. 2, de la data actului de înfiinţare, de
la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte
cerinţe prevăzute de lege.
Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) se bucură
de capacitate civil anticipată, în sensul că pot, chiar de la data actului de

6
înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă, numai în
măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil (art.
205).
b) Referitor la dreptul de a desfăşura anumite activităţi care
trebuie autorizate de organele competente, acest drept se naşte numai din
momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege nu se prevede
altfel (art. 207 alin.1).
Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege
sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund
nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de
aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege (art. 207 alin.2).
Aceste prevederi au o semnificativă importanţă pentru persoanele
juridice profesioniste comerciante care urmează a-şi desfăşura activitatea în
domenii pentru care este necesară autorizarea prealabilă de către unele
entităţi de control şi supraveghere. Se au în vedere societăţile de asigurare,
instituţiile de credit, operatorii pieţelor de capital etc.
c) Capacitatea de a primi liberalităţi este recunoscută persoanelor
juridice de care ne ocupăm, încă de la data actului de înfiinţare şi chiar în
afara scopului ca persoana juridică să ia fiinţă.
Noţiunea „liberalităţi” şi actele juridice de transmitere a acestora sunt
reglementate de dreptul comun.

2.2.3.4. Capacitatea de exerciţiu şi funcţionarea persoanei juridice

a) Referitor la capacitatea de exerciţiu, data dobândirii acesteia este

legată de data constituirii persoanei juridice, care, aşa cum s-a arătat deja,

7
poate fi data actului de înfiinţare, data autorizării prevăzute de lege, data
înregistrării/înmatriculării.
Tot de la această dată persoana juridică îşi exercită plenar drepturile şi
îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare (art. 209
alin.1).
Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale
de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a
prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
În lipsa organelor de administrare şi numai până la data constituirii
acestora, drepturile şi obligaţiile care privesc persoana juridică se exercită,
respectiv se îndeplinesc de fondatori sau de către persoanele special
desemnate în acest scop (art. 210 alin.1).
NCC impune, cu titlu general valabil pentru organele de administrare
şi control ale persoanelor juridice, că nu pot face parte din aceste organe cei
cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cei decăzuţi din dreptul de a exercita o
funcţie în cadrul acestor organe, precum şi cei declaraţi prin lege sau prin
actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie (art. 211
alin.1).
Actele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt anulabile.
Acestea nu pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din
aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după caz, sau pentru că
acestea au fost numite cu încălcarea dispoziţiilor legale ori statutare, dacă nu
s-a produs o vătămare (art. 211 alin.2).
b) Relativ la funcţionarea persoanei juridice, NCC relevă câteva
reglementări necunoscute până în prezent categoriei persoanelor juridice
profesioniste comerciante, reglementări ce vor fi expuse în continuare.

8
 Se instituie obligaţia membrilor organelor de administrare să acţioneze
în interesul persoanei juridice, cu prudenţa şi diligenţa cerute unui bun
proprietar (art. 213).
Severitatea impusă de această dispoziţie este evidentă, chiar şi numai
prin compararea cu prevederile art. 144/1 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1990,
care dispun că membrii consiliului de administraţie (şi numai în ipoteza
societăţii comerciale pe acţiuni) îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi
diligenţa unui bun administrator (alin.1), cu loialitate, în interesul societăţii
(alin.2).
Tot astfel, membrilor organelor de administraţie li se impune obligaţia
de a asigura şi a menţine separaţia dintre patrimoniul propriu şi cel al
persoanei juridice (art. 214 alin.1).
Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după
caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea
funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acest scop de către cei
care i-au numit (art. 214 alin.2).
Aceste prevederi urmează a se corela cu dispoziţiile art. 272 pct.2 şi
art. 237 din Legea nr. 31/1990, care beneficiază astfel de o reglementare
suplimentară din partea NCC.
O altă dispoziţie având caracter de noutate o constituie prevederea art.
215 potrivit căreia se sancţionează cu nulitatea relativă actul juridic încheiat
în prezenţa contrarietăţii de interese de către membrul organului de
administrare, în frauda intereselor persoanei juridice.
În fine, art. 216 al NCC conţine o altă prevedere de principiu care,
cel puţin în parte, reformează instituţia acţiunii în nulitate a actelor emise de
organele persoanei juridice.

9
 Astfel, hotărârile şi deciziile mai sus arătate pot fi atacate în justiţie,
dacă sunt contrare legii, actului de înfiinţare sau statutului, de către oricare
dintre membrii organelor de conducere sau de administrare (art. 216 alin.1).
Comparat cu art. 132 din Legea nr. 31/1990, dispoziţiile NCC sunt
clare, neechivoce, în sensul că administratorii pot ataca hotărârile adunării
generale ale asociaţilor/acţionarilor şi, important, deciziile consiliului de
administraţie, cu excepţia hotărârilor sau deciziilor care privesc revocarea
administratorilor din funcţie.

2.2.3.5. Identificarea persoanei juridice

După modelul sistemelor de drept moderne, NCC consideră că

persoana juridică dispune de atribute obligatorii de identificare, şi anume:
naţionalitatea, denumirea şi sediul (art. 225 – art. 229).
În funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică poate
avea şi alte atribute de identificare, cum sunt: numărul de înregistrare în
registrul comerţului sau în alt registru public, codul unic de înregistrare şi
alte elemente de identificare, în condiţiile legii (art. 230).
Persoana juridică are obligaţia de a face cunoscute atributele sale de
identificare pe toate documentele, indiferent de formă, sub sancţiunea plăţii
de daune-interese persoanelor prejudiciate.
Pentru persoanele profesioniste comerciante aceste dispoziţii se alătură
celor prevăzute de Legea nr. 26/1990, pentru identificarea atributelor
naţionalităţii, denumirii, sediului şi emblemei, precum şi celor conţinute de
unele legi speciale care impun anumite restricţii cu privire la adoptarea
denumirii (spre exemplu: Legea nr. 297/2004; Legea nr. 32/2000, OG nr.
99/2006).

10
 2.2.3.6. Reorganizarea persoanei juridice

Sub acest cuprins prezintă relevanţă dispoziţiile NCC cu privire la

încetarea sau, după caz, supravieţuirea unor contracte, în caz de
reorganizare, precum şi cele referitoare la transformarea persoanei juridice.
a) Încetarea unor contracte încheiate în considerarea calităţii
persoanei juridice supusă reorganizării.
Astfel, potrivit art. 240 alin.(1), în cazul contractelor încheiate în
considerarea calităţii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îşi
încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat expres
contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de
acordul părţii interesate.
Dacă menţinerea sau repartizarea contractului este condiţionată de
acordul părţii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înştiinţată prin
scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-şi da ori nu
consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării
sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de
menţinere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare
(alin. 2).
b) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de
lege, atunci când o persoană juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu
înfiinţarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-
a încetat existenţa se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-
înfiinţate, cu excepţia cazului în care actul prin care s-a dispus transformarea

11
prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispoziţiile art. 239, 240 şi 243
rămân aplicabile (art. 241).
Se constată că NCC nu reglementează schimbarea formei juridice a
persoanei juridice, iar transformarea acesteia din urmă nu este similară cu
cea dintâi operaţiune, pentru bunul motiv că, transformarea are ca efect
încetarea persoanei juridice concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte
persoane juridice, iar schimbarea formei juridice nu conduce la un asemenea
efect ci, dimpotrivă, persoana juridică îşi continuă existenţa, adevărat, sub
noua formă juridică.
c) Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor este reglementată
diferit de NCC,după cum reorganizarea priveşte persoane juridice supuse
înregistrării/înmatriculării sau persoane juridice nesubordonate acestei
cerinţe.
Astfel, în cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării,
transmiterea drepturilor şi obligaţiilor se realizează atât între părţi, cât şi faţă
de terţi, numai prin înregistrarea operaţiunii şi de la data acesteia (art. 242
alin.1).
În ceea ce priveşte celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării,
transmiterea drepturilor şi obligaţiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se
realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai pe data aprobării de către
organul competent a inventarului, a bilanţului contabil întocmit în vederea
predării-primirii, a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în curs de
executare, precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege ( art.
242 alin.2).

2.2.3.7. Încetarea persoanei juridice

12
 NCC reglementează, în chip original, necunoscut reglementărilor
anterioare, regimul juridic al bunurilor persoanei juridice după lichidarea
acesteia.
Astfel, oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice
rămase după lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau
statut ori destinaţia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte
de dizolvare (249 alin.1).
În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori
în lipsa unei hotărâri luate în condiţiile alin. (1), precum şi în cazul în care
prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la
propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de
instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane
juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul
propune cel puţin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin
tragere la sorţi ( 249 alin. 2).
În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele
prevăzute la art. 245 lit. d) (prin hotărârea organelor competente ale
acesteia), precum şi în cazul în care nici o persoană juridică nu este de acord
cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile alin. (2), acestea
vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază
teritorială se află bunurile (art. 249 alin. 3).

3. Domeniul de aplicare al NCC cu privire la raporturile juridice

rezultând din exploatarea unei întreprinderi de către profesionistul
comerciant

13
 Preliminarii.
NCC constituie dreptul comun aplicabil inclusiv raporturilor juridice
patrimoniale şi nepatrimoniale dintre profesioniştii comercianţi, precum şi a
celor dintre aceştia şi alte subiecte de drept civil.
Aşa cum am arătat deja, sunt calificaţi profesionişti comercianţi cei
care exploatează o întreprindere, astfel cum este definită aceasta de art. 3
alin.3 din NCC, prin intermediul activităţilor de producţie, comerţ sau
prestări de servicii.

3.1. Domeniul de aplicare al NCC asupra raporturilor juridice

dintre profesioniştii comercianţi, precum şi dintre aceştia şi celelalte
subiecte de drept civil

Se constată că pot face obiect de reglementare al unor astfel de raporturi

juridice, dispoziţiile NCC privind:
- operaţiunile fiduciare (art. 773-791);
- administrarea bunurilor altuia (art. 792-857);
- obligaţiile contractuale, sub aspectele referitoare la condiţiile
de încheiere, nulităţile acestuia, interpretarea şi efectele
contractului, reprezentarea, cesiunea şi încetarea contractului
(art. 1166-1323):
- actul juridic unilateral (art. 1324-1329);
- faptul juridic licit (art. 1330-1348);
- răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală (art. 1349-
1395);
- obligaţiile complexe (art. 1421-1468);

14
 - executarea obligaţiilor (art. 1469-1565);
- transmisiunea şi transformarea obligaţiilor (art. 1566-1614);
- stingerea obligaţiilor (art. 1615-1634);
- restituirea prestaţiilor (art. 1635-1649); -
- contractele speciale, cum sunt:
- contractul de vânzare (art. 1650-1762);
- contractul de schimb (art. 1763-1765);
- contractul de furnizare (a766-1771);
- contractul de report (art. 1772-1776);
- contractul de locaţiune (art. 1777-1823);
- contractul de antrepriză (art. 1851-1880);
- asocierea în participaţie (art. 1949-1954);
- contractul de transport de bunuri, de persoane şi bagaje (art. 1955-
2008);
- contractul de mandat, în toate variantele sale, cu sau fără
reprezentare, acesta din urmă incluzând contractele de comision, de
consignaţie şi cel de expediţie (art. 2009-2071);
- contractul de agenţie (art. 2072-2095);
- contractul de intermediere (art. 1096-2102);
- contractul de depozit (art. 2103-2143);
- contractul de cont curent (art. 2171-2183);
- contractele bancare (art. 2184-2198);
- contractele de asigurare, de coasigurare, reasigurare şi retrocesiune
(art. 2199-2213);
- jocurile şi pariurile autorizate (art. 2266);
- tranzacţia (art. 2267-2278);
- garanţiile personale, privilegiile şi garanţiile reale (art.2279-2499).

15
 3. 2. Domenii de aplicare subsidiară şi complementară a NCC

NCC se aplică numai subsidiar şi complementar în domeniul de

reglementare conţinut de legile speciale comerciale, după cum urmează:
- în domeniul legii organice a persoanelor profesioniste comerciante
(Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; Legea nr. 32/2000 privind
asigurările; Legea nr. 247/2004 privind piaţa de capital; O.G. nr. 99/2006
privind instituţiile de credit; O.G. nr. 52/1997 privind operaţiunile şi
societăţile de leasing; Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii; O.U.G. nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; Legea nr. 93/2009
privind instituţiile financiare nebancare; Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului;
- în materiile excluse implicit de reglementarea NCC, şi anume: Legea nr.
85/2006 privind insolvenţa; Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la
ordin; Legea nr. 59/1934 privind cecul.
NCC nu se aplică în materiile pe care însăşi legea civilă le declară
excluse, cu referire la termenul „comerciant” prevăzut de:
a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată;
b) Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la
încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările
ulterioare;
c) Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate
între comercianţi şi consumatori, republicată, cu modificările ulterioare;

16
 d) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările
ulterioare;
e) Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu
modificările ulterioare;
f) Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu
legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările
ulterioare;
g) Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea
comparativă;
h) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu
modificările şi completările ulterioare;
i) orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înţeles
specific dispoziţiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative (art. 6
alin.2 din Legea nr. 71/2011).
În concluzie, sunt persoane profesioniste comerciante, următoarele
categorii:
1. Comercianţii persoane fizice
Persoanele fizice au calitatea de comerciant dacă săvârşesc fapte de
comerţ cu caracter profesional.
Comerciantul persoană fizică este definit prin apartenenţa sa la un
anumit grup profesional şi prin faptele de comerţ pe care le săvârşeşte.
Comerciantul persoană fizică are calitatea de comerciant şi atunci când
realizează această activitate în cadrul unei asociaţii familiale sau al unei
societăţi în participaţiune.
2. Societăţile comerciale

17
 În concepţia legiuitorului, prin societăţi comerciale înţelegem
societăţile constituite conform Legii nr. 31/1990.
3. Regiile autonome
Organizate în ramurile strategice ale economiei naţionale, acestea sunt
persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune economică şi
autonomie financiară, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi desfăşoară o activitate
comparabilă cu cea a societăţilor comerciale.
4. Organizaţiile cooperatiste
Potrivit legii, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de
producere şi desfacere de mărfuri, prestări de servicii etc. Acestea, în
virtutea calităţii de comerciant, sunt supuse obligaţiilor care revin
comercianţilor.
5. Intreprinderile mici şi mijlocii constituite de persoanele fizice,
potrivit O.G. nr. 44/2008.
În schimb, nu sunt persoane profesioniste comerciante, următoarele
categorii:
1. Asociaţiile şi fundaţiile
Potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este
desfăşurarea unei activităţi dezinteresate, fără obţinerea unui profit.
Asociaţiile şi fundaţiile nu pot avea calitatea de comerciant. Potrivit
Ordonanţei nr. 26/2000, asociaţiile şi fundaţiile pot săvârşi anumite fapte de
comerţ, de exemplu pot înfiinţa societăţi comerciale, pot organiza un
restaurant pentru membrii săi etc.
2. Statul şi unităţile sale administrativ teritoriale
Statul, judeţul, municipiul, oraşul şi comuna sunt subiecţi ai dreptului
public şi nu pot avea calitatea de comerciant. Săvârşirea de fapte de comerţ

18
de către stat şi unităţile administrativ-teritoriale priveşte numai serviciile
publice cu gestiune privată.

19