Snoava

Este o specie a prozei populare, de dimensiuni reduse faţă de basm, cu

intenţii umoristico-satirice, în care elementele realiste (şi uneori, naturaliste) sunt
împinse câteodată până la limita verosimilului, fără însă a trece decât rareori în
fantastic” (Dicţionar de termeni literari, Editura Academiei, Bucureşti, 1976,
p.407).
Snoava are o funcţionalitate precisă – prin mesajul ei artistic, etic şi estetic,
are rolul de a restabili normele etice populare, devenite cod moral nescris al
poporului, păstrat din vremuri îndepărtate. De aceea, personajul principal al
snoavei este o întruchipare a înţelepciunii populare, în ipostaza de erou justiţiar.
Conflictul snoavei gravitează în jurul problematicii: morale (etice) – antagonismele: dreptate-
injustiţie; vitejie – laşitate; avariţie – dărnicie; înţelepciune – prostie; familiale; sociale
antagonismele: stăpân – slugă; bogăţie – sărăcie etc.
Existenţa snoavei este atestată încă din antichitate, în literatura grecolatină, apoi fabliaux-
urile din evul mediu european (poveştile anecdotice cu tâlc)
constituie o sursă importantă de inspiraţie pentru nuvelistică – unele snoave se
întâlnesc în Decameronul lui Boccaccio.
Importanţa snoavelor a fost relevată în literatura română încă de cronicarii
moldoveni şi de Dimitrie Cantemir; Ion Budai Deleanu valorifică în Ţiganiada
această specie, realizând cu ajutorul satirei şi a umorului un amplu rechizitoriu la
adresa societăţii feudale şi a despotismului.
Snoavele populare au fost prelucrate după 1860 de Petre Ispirescu,
Theodor Speranţia, Ion Pop-Reteganul, Anton Pann, Petre Dulfu. Astăzi acest tip
de naraţiune îmbracă forme variate, evoluând spre banc, cuplet satiric sau
anecdotă, urmărind aspectele negative: vicii, manifestări ale demagogiei,
parvenitismului, arivismului şi inadaptibilităţii sociale.
Păcală este un erou popular îndrăgit, care ilustrează isteţimea, ca trăsătură
spirituală proprie românilor. Ovidiu Papadima remarcă în Prefaţă la volumul
Corneliu Buzinschi – Păcală şi Tândală (Bucureşti, 1973, p.12): „Păcală e un
romantic deghizat în nebun, preferând însă în locul curţii feudale lumea largă. E
adevărat că finalul farselor lui [...] îl obligă să părăsească fiecare loc al noii sale
isprăvi. Dar nu e mai puţin adevărat şi că Păcală există şi o altă fibră romantică:
aceea a unei nestăvilite dorinţe de libertate, care îl împinge mereu spre căutarea
altor locuri de popas”.

Petre Dulfu (1856-1953) a avut meritul de a fi versificat într-o viziune

originală snoavele cunoscute despre Păcală, în volumul Isprăvile lui Păcală.
Întâmplările gravitează în jurul lui Păcală, devenit simbolul eroului inteligent şi
iscusit, care prin ingeniozitatea sa demască şi combate unele aspecte negative ale
societăţii. „Povestea plină de-nveselitoare glume” are rolul de a sancţiona răul,
sub orice formă ar apărea acesta. De aceea autorul foloseşte umorul, satira,
zeflemeaua, ironia. Opera lui Petre Dulfu are 24 de episoade, care se succedă
într-un ritm alert, evidenţiind calităţile omului simplu, capacitatea lui de a depăşi
greutăţile ivite, păstrându-şi nealterate cele mai alese însuşiri sufleteşti.
Acţiunea este plasată în illo tempore – timp nedeterminat, al începuturilor,
în spaţiul geografic românesc. Acţiunea se concentrează în jurul lui Păcală,
personaj caracterizat prin intermediul naraţiunii, dialogului, monologului, prin
comicul de situaţie, de caracter, de limbaj, calităţile personajului se evidenţiază
în contradicţie cu tipurile caracteristice din mediul rural al acelor timpuri:
preotul hapsân, femeia necredincioasă, boierul lipsit de omenie, soţul încornorat.
Opera are o compoziţie ciclică, realizează o oglindire a vieţii şi
spiritualităţii caracteristice poporului.

Isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu

Petre Dulfu are meritul de a fi versificat, intr-o viziune originală,cunoscutele snoave despre
Păcală.Prin intermediul acestui personaj exponenţial se exprimă atitudinea omului simplu faţă
de unele concepţii retrograde, slăbiciuni ori defecte omeneşti, pe care experienţa de viaţă
multiseculară a poporului le condamnă şi le sancţionează. Sunt aduse in prim-plan aspecte
diverse din lumea satului de altădată şi prezentate intr-o viziune realistă, veridică.

I.Tematică şi compoziţie
Opera sa se remarcă printr-o tematică variată: relaţii sociale, familiale etc, intamplările
gravitand in jurul lui Păcală, care este secondat de tipuri caracteristice din mediul rural:
preotul hapsan,boierul lipsit de omenie, femeia necredincioasă, soţul incornorat ş.a.
Umorul, ironia, zemflemeaua, satira sunt doar cateva din modalităţile artistice folosite pentru
sancţionarea răului, sub orice formă ar apărea acesta.
Un ―Cuvant inainte‖ de dimensiuni reduse subliniază frumuseţea snoavelor, rolul lor de-a
amuza şi de-a instrui: ―Ce ne-am face tot cuamaruri, dacă n-ar mai fi pe lume şi cate-o
poveste plină de-nveselitoare glume ...‖.
Compoziţia ciclică a operei evidenţiază, in cele XXIV de episoade, care se succed intr-un ritm
alert, calităţile omului simplu, capacitatea de a invinge greutăţile vieţii, păstrandu-şi nealterate
cele mai alese insuşiri sufleteşti.

Acţiunea este plasată in spaţiul geografic romanesc, intr-un timp nedeterminat.

Vechimea povestirii, farmecul ei arhaic sunt sugerate cu ajutorul formulei introductive:
―Nu azi, nici ieri, hei! de-atuncea apa-a curs pe Olt cam multă Undeva, pe-aici, sub cerul
scumpei neastre Romanii‖...

Prezenţa elementului miraculos se remarcă in două capitole:―Fluierul fermecat‖ şi

―Moara dracilor.

Cadrul, populat cu elemente ale mitologiei creştine, rămane insă preponderent

realist.
Versificaţia cu măsuri lungi şi ritmuri variate, adecvate conţinutului de idei, rima
imperecheată, repetiţiile, inversiunile etc., imprimă versului cursivitate, muzicalitate şi
dinamism.
Personajele sunt situate la antipod, avand calităţi şi defecte caracteristice: inţelepciune,
generozitate, omenie sau dimpotrivă:prostie, lene, egoism etc.
Cel care animă lumea satului romanesc este Păcală, eroul snoavelor şi autorul atator
isprăvi. El este compus pe contrastul dintre aparenţă şi realitate. In aparenţă pare un prost, un
nerod, insă cititorul cărţii lui Petre Dulfu işi dă seama repede că Păcală utilizează arta
prefăcătoriei, a disimulării. El mimează prostia şi buimăceala pentru a-şi prinde potrivnicii in
capcană, pedepsindu-i după greşelile comise.
Ciclul snoavelor lui Păcală se incheie rotund, prin revenirea personajului, după ce a răscolit
lumea cu ―isprăvile‖ lui, evidenţiindu-i păcatele şi strambătăţile, in sat ca să vieţuiască
asemănător unui gospodar obişnuit.
Prin suita de intamplări hazlii, prin umorul dens, ca şi prin deosebita vervă satirică se
realizează o oglindire a vieţii şi spiritualităţii caracteristice poporului, din vremi imemorabile
pană astăzi.

II.Caracterul satiric şi educativ al snoavelor lui Petre Dulfu

a) Valori cognitive şi morale
Atat snoava populară cat şi cea cultă evidenţiază o serie intreagă de antinomii: bun-rău;
inteligent-prost; cinstit-hoţ; harnic-leneş;moral-imoral; stăpan-slugă; bogăţie-sărăcie;
dreptate-injustiţie ş.a.
Aceste concepte şi principii etice, trăsături de caracter şi defecte general-umane nu sunt
prezentate abstract şi nici sub forma unor propoziţii moralizatoare, plate şi plicticoase. Ele
transpar din spusele şi conduita persoanelor, puse in situaţii comice care stimulează rasul şi
motivează satira.
Cele mai multe snoave vizează viciile şi defectele oamenilor ca indivizi sau ale anumitor
colectivităţi in ansamblul lor. In snoava lui Petre Dulfu se ridiculizează:
Prostia omenească ce apare in diferite ipostaze pentru că povestitorul conturează, pe o scenă
imaginară, o galerie de proşti aflaţi in grade felurite, ceea ce provoacă deopotrivă o reacţie de
respingere din partea cititorului şi o stare de bună dispoziţie cand descoperă resorturile şi
manifestările acestuia. Proştii sunt iniţiatorii unor acţiuni fără noimă. Fie masculină, fie
feminină, prostia intreţine hazul şi, prin contrast, purifică spiritul şi luminează mintea.
Lenea masculină sau feminină care are un loc privilegiat in snoave.
Zgârcenia şi lăcomia ce sunt trăsături ale unor boieri sau preoţi.Un preot se roagă să fie
lungită ziua de lucru a secerătorilor pentru a munci cat mai mult pe moşia sa. Boierii zgarciţi
sunt dispuşi să trăiască numai cu apă de izvor sau cu fasole stricată, fapt ce provoacă
cititorului sentimente de compătimire şi condamnare, inveselind spiritele.
Femeia necredincioasă care pune la cale diferite farse pentru a-şi
inşela bărbatul. Situaţiile prezentate devin comice, iar personajele
sunt ridiculizate, conduita lor fiind dezaprobată de tinerii cititori.
Relaţia stăpân-slugă ce pune in evidenţă trăsăturile pozitive de caracter faţă de cele
negative. Pe de-o parte avem: inteligenţa, inţelepciunea, cinstea, spiritul practic, aspiraţia spre
adevăr şi dreptate, iar pe de altă parte avem: prostia, lenea, stangăcia, răutatea. Personajele cu
defecte fac gafe, sunt incapabile de a judeca in mod corect faptele şi cad uşor in ridicol.
Intrucat Păcală este un erou comic al snoavei romaneşti, se pune intrebarea: in ce măsură este
un ―model‖ de conduită pentru cititorul tanăr? Sigur, acesta il simpatizează pentru isteţimea,
inteligenţa şi inventivitatea puse in serviciul restabilirii dreptăţii şi adevărului. Apoi,şcolarul
se distrează copios de pe urma farselor inscenate de erou potrivnicilor săi. Insă, atunci cand
Păcală devine crud, răzbunător, chiar sadic, el se transformă in ―antimodel‖ pentru tinerii
aflaţi in plin proces formativ.

III. Lectura interpretativă – modalitate de accesibilizare a

snoavelor lui Petre Dulfu
Lectura interpretativă este o metodă care constă in explorarea asociaţiilor personale şi a
sentimentelor provocate de un text, analiza implicaţiilor premiselor sale.
Discutarea reacţiilor cititorului
Elevii pot inţelege mai profund textul snoavelor dacă sunt incurajaţi să-şi exploreze propriile
sentimente şi asociaţii determinate de acesta. Se vor simţi mai implicaţi in lectură dacă
observă că reacţiile lor interesează.
Intrebările prin care se obţin răspunsuri personale sunt de trei feluri:
ce aţi observat in textul snoavei citite? Ce părţi din text aţi reţinut in mod deosebit? De ce?
La ce v-au făcut să vă gandiţi aceste părţi reţinute? · Cum v-au făcut să vă simţiţi aceste
părţi?
Această discuţie legată de reacţia cititorului la citirea snoavelor, a peripeţiilor lui Păcală, poate
duce la discuţii interesante dacă invăţătorul va ţine seama de următoarele aspecte:
- s-ar putea ca el să fie nevoit să demonstreze ce fel de răspunsuri aşteaptă;
- trebuie să reducă discuţia la povestire;
- nu trebuie să ―corecteze răspunsurile elevilor.
Reţeaua personajelor este o metodă care ii face pe elevi să reflecteze la un text literar şi să
facă asociaţii personale cu textul, să exploreze problemele ridicate de acesta şi să discute
trăsăturile literare care il caracterizează.
Este o metodă grafică de descriere a personajelor şi de argumentare a descrierii. Elevii scriu
numele personajului intr-un cerc in mijlocul paginii. Apoi, in cercuri satelit in jurul cercului
cu nume,scriu cuvinte care caracterizează acel personaj.
Un alt instrument cu multiple intrebuinţări care ii incurajează pe elevi să reflecteze le ceea ce
au citit şi să vină cu idei pentru ale discuta in clasă este caietul de impresii de lectură. Se
cere elevilor să impartă paginile caietului in două: in partea stangă se vor scrie
fragmentele din text care le-au atras atenţia, iar in partea dreaptă, elevii vor scrie un
comentariu despre fragmentul respectiv. Invăţătorul poate să-i pună pe elevi să schimbe
caietele intre ei şi să comenteze insemnările celuilalt sau poate să adune caietele elevilor şi să
le comenteze cu intreaga clasă.
Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu sunt indrăgite de către elevi datorită umorului ce rezultă
din ele, dar mai ales datorită personajului principal, Păcală, care este iubit din pricina modului
original in care iese din incurcături şi găseşte rezolvări la anumite probleme, a modului in care
ii pedepseşte pe mincinoşi, zgarciţi, leneşi etc.