UNIVERSITATEA „SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINTE JURIDICE ȘI ȘTIINTE ADMINISTRATIVE

MASTER „ ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT ÎN CONTEXT EUROPEAN”

REFERAT LA : STATUTUL FUNCȚIONATULUI PUBLIC EUROPEAN

TEMA CERCETARE „CARIERA FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN „

Conf.univ.dr. Roxana – Daniela PĂUN

MASTERAND : TUINEA ELENA DIANA

BUCUREȘTI
2020
 CUPRINS:

1. Conceptul de funcționar public

2. Recrutare.

3. Statutul administrativ al funcţionarului public european.

4. Avansarea şi promovarea.

5. Concluzii

6. Bibliografie

1
 1. CONCEPTUL DE FUNCȚIONAR PUBLIC

Funcționarul public este o persoană care, în conformitate cu dispozițiile actelor

normative, este numită de autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit normelor legii și
investită în mod legal cu atribuțiile funcției sale, prestând în mod permanent o activitate, cu
scopul de a asigura funcționarea continua a unui serviciu public.

O altă definiție a funcționarului public ar fi aceea de ,, persoană fizică care, prin

respectarea condițiilor cerute de lege a fost investită prin numire sau alegere într-o funcție
publică sau pentru a desfășura, contra unui salariu, o activitate continua”.

Prin urmare, un funcționar public se caracterizează prin următoarele:

Este o persoană :

- prin care acționează instituțiile administrative;

- care ocupă posture și deține funcții publice;

- numită de autoritatea competentă;

- aleasă potrivit normelor legii;

- învestită în mod legal cu atribuțiile funcției sale;

- care prestează în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a

unui serviciu public;

- cu statut propriu în care sunt precizate drepturile și obligațiile;

- care desfășoară activitate pe toate nivelurile ierarhice ale structurii sistemului administrativ.

Există două categorii de funcţii publice în ţările Uniunii Europene:

 · mai întâi, sunt funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot
fi desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni,
 · iar mai apoi există corpul de funcţionari care lucrează în administraţia proprie a
fiecărui stat.

2
 De remarcat că şi în acest domeniu se verifică principiul general al subsidiarităţii
legislaţiei comunitare. Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari
proprii în acord cu exigenţele sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcţionarii
europeni, reglementarea statutului acestora revine instituţiilor comunitare.

În contextul dreptului comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat
de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la reforma administrativă,
încă din martie 2000. Acest document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel
european, punându-se accent pe calitatea serviciilor oferite, independenţa funcţionarului,
angajarea răspunderii acestuia pentru toate faptele săvârşite, eficienţa şi transparenţa
serviciului public prestat către cetăţenii europeni.

2. RECRUTARE

Referitor la funţionarul public din statele Uniunii Europene, vom prezenta în

continuare câteva trăsături definitorii. Astfel, funcţionarii publici din statele U.E. se constituie
într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar, temeiul legal al încadrării acestora
regăsindu-se în lege şi făcându-se o delimitare de personalul contractual care se supune
legislaţiei muncii. Numirea în funcţia publică se face în temeiul legii, prin voinţa autorităţilor
publice, a reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens. De asemenea, există
anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a
funcţionarilor publici, iar activitatea acestora este foarte bine reglementată, având un rol
constituţional şi strategic. Stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile
publice o respectă. Şi în statele Uniunii Europene funcţionarii publici au obligativitatea de a
nu avea apartenenţă politică şi de a manifesta profesionalism în exercitarea funcţiilor publice.
Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale
privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel, Danemarca, Belgia, Franţa, Germania,
Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Suedia au prevăzute în
Constituţie principiile generale de organizare a administraţiei publice, aplicabile funcţionarilor
publici.

3
 În continuare sunt menţionate câteva acte normative care reglementează funcţia
publică în câteva ţări ale Uniunii Europene:
¨ Austria: Codul serviciului public;
¨ Danemarca: Constituţia, Legea serviciului public;
¨ Finlanda: Constituţia, Statutul general al funcţiei publice, statutele speciale ale celor trei
corpuri, Codul funcţiei publice;
¨ Germania: Constituţia, Legea funcţionarilor publici;
¨ Grecia: Constituţia, Codul serviciului public;
¨ Irlanda: Legislaţia secundară;
¨ Italia: Constituţia, Legea serviciului public, Legea nr.59/127 din 1997 pentru reformă şi
simplificarea administraţiei publice;
¨ Luxemburg: Constituţia, Codul serviciului public;
¨ Olanda: Constituţia, Legea serviciului public, Regulile generale privind serviciul public;
¨ Spania: Constituţia, Codul serviciului public;
¨ Suedia: Constituţia, Actul privind angajaţii din sectorul public;
¨ Marea Britanie: legislaţie secundară, Ordinul serviciului public în consiliu, Actul referitor la
serviciul public şi Codul managementului funcţiei publice.
În ţările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un
funcţionar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcţiei publice, în
condiţiile garantării stabilităţii titularilor pe posturi şi funcţii publice.
În România recrutarea și activitatea funcționarului pubblic este reglementată prin
Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind codul administrativ, capitolul VI, Cariera
funcționarilor publici, secțiunea 1 – Recrutarea funcționarilor publici.

4
 2. STATUL ADMINISTRATIV AL FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

Statutul funcționarilor publici în dreptul administrativ român și statutul funcționarilor

europeni prezintă un deosebit interes teoretic și practic deoarece de îndeplinirea drepturilor și
obligațiilor acestora depinde în mare măsură respectarea drepturilor omului în relația
administrație-cetățean.
Din punct de vedere al drepturilor recunoscute funcţionarilor publici, întreaga
legislaţie occidentală europeană vizează apropierea funcţionarilor publici de regimul
recunoscut celorlalţi salariaţi în general, deşi diferenţele sunt notabile, mergând de la
exemplul Italiei unde se vorbeşte despre o revoluţie a funcţiei publice la Germania şi Olanda
care menţin prevederile conservatoare statutare.
În esenţă, doctrina europeană de drept administrativ reţine următoarele categorii de
drepturi pentru funcţionarul public:
- dreptul la protecţie, care are două laturi (garantarea stabilităţii în funcţie şi apărarea
împotriva defăimării, insultei, ameninţării, ultrajului, respective repararea prejudiciilor
suferite în exerciţiul funcţiunii);
- dreptul la salariazare pentru serviciul prestat, la odihnă şi la asigurări sociale;
- dreptul de a participa, prin organismeleconsultative, la organizarea serviciilor publice şi
elaborarea regulilor statutare;
- dreptul de a beneficia de o perfecţionare profesională permanentă;
- dreptul la carieră, inclusive posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii;
- dreptul a se asocial în sindicate şi a participa la activitatea organizaţiilor sindicale;
- dreptul la grevă
- dreptul la opinie politică, sindicală, filozofică şi religioasă, limitat în exercitarea sa de
obligaţia de neutralitate şi de rezervă în momentul prestării serviciului public.

5
 Într-o prezentare succintă, statutul actual al funcţionarilor publici la nivel european
reglementează următoarele categorii de drepturi:
 Dreptul la opinie
 Dreptul de asociere sindicală
 dreptul la grevă, in condiţiile legii
 dreptul la concediu
 dreptul de a candida la funcţii elective
 dreptul la carieră
 Dreptul la pensie
 Dreptul la perfecţionare profesională
 dreptul la salariu
 dreptul la uniformă
 dreptul la plata orelor suplimentare sau la recuperarea lor dreptul la concediu de
odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.
 dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă, pentru ocrotirea sănătăţii şi integrităţii
fizice
 dreptul la protecţie socială
 dreptul la ajutor şi asistenţă a funcţionarului public din partea comunităţilor
 dreptul de a primi orice comunicare oficială în scris
 dreptul la pensie de urmaş

Sarcinile specifice fiecărui post ocupat de un funcţionar european circumstantiază

îndatoririle funcţionarului care ocupă respectivul post. Cu titlu general însă, pot fi evidentiate
o serie de obligatii comune pentru toate categoriile de functionari euroepni, obligaţii
prevăzute chiar din cuprinsul Statutului:

 obligatia de independenţa şi neutralitate

 obligatia de rezervă şi discreţie
 obligaţia de a se achita de sarcinile funcţiei cu maxim de conştiinţă profesională
 Obligaţia de rezidenţă
 obligaţia de a respecta ordinea ierarhică existentă în instituţia pentru care desfăşoară
activitate.
 obligaţia de fidelitate
 obligaţia efectuării unui control medical anual
 îndatoririle de moralitate
 obligaţia de a repara eventualele prejudicii cauzate
Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

6
 Preocuparea pentru moralitate şi conduită corectă a funcţionarilor europeni a determinat
adoptarea unui Cod de conduită corespunzătoare. Acest document reiterează principiile
generale care stau la baza activităţii cu publicul desfăşurată de Comisia Europeană, principii
cum sunt: legalitatea, non-discriminarea, proporţionalitatea dintre măsurile întreprinse şi
scopul urmărit şi consistenţa actului de conduită în sectorul administrativ.
Aplicarea în situaţiile practice şi respectarea efectivă a codului este monitorizată fără
întrerupere de la 1 noiembrie 2000, data intrării în vigoare. Orice cetăţean european care
consideră că nu a fost tratat conform prevederilor şi principiilor codului are dreptul să
formuleze o plângere. Comisia Europeană va întocmi în mod regulat rapoarte despre
succesele aplicării codului dar şi despre situaţiile rezolvate mai puţin eficient.
Sub influenţă Codului european, în februarie 2004 au fost puse bazele creării unui nou
cadru normativ pentru morala şi etica în administraţia publică din România, prin adoptarea de
către Parlament a Legii 7/2004 legea privind Codul de conduita a functionarilor publici.
Adoptarea acestui act normativ a reprezintat un pas important în reforma administraţiei
publice din România,
Obiectivele explicite ale parlamentului legate de aceasta lege sunt de a reforma
administraţia publică din România prin:
- promovarea unor standarde de conduită şi integritate în rândul funcţionarilor publici;
- informarea cetăţenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să se aştepte din
partea acestor funcţionari;
- schimbarea mentalităţilor;
- alinierea la standardele europene;

Codul stabileşte normele esenţiale de conduită, obligatorii pentru toţi funcţionarii

publici, cum ar fi evitarea conflictului de interese şi a utilizării funcţiei pentru propriul interes.
Codul reprezintă atăt un instrument de informare cu privire la conduita profesională la
care sunt indreptăţiţi cetăţenii să se aştepte din partea funcţionarilor publici, cât şi un mijloc
de creare a unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici pe
de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte. Din
perspectiva funcţionarilor publici. Codul reprezintă o colecţie clară de norme de conduită,
prin care se cere funcţionarilor publici să asigure un tratament egal a cetăţenilor în faţa
autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalism, imparţialitate şi independenţă, cinste şi
corectitudine.
7
 Codul stabileşte în Capitolul II, în mod detaliat drepturile şi obligaţiile (interdicţiile)
funcţionarilor publici în exercitarea funcţiei publice, printre care interdicţia funcţionarilor
publici "de a solicita ori accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj,
care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au
avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în
exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste
funcţii". Încălcarea acestui principiu este ceea ce Codul Penal reglementează ca infracţiune
sub denumirea de "luare de mită".
Atribuţia de coordonare a aplicării, precum şi de control al aplicării normelor
prevăzute în Cod revine Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).
ANFP poate fi sesizată cu privire la încălcarea normelor Codului de către orice persoană
interesată. Comisiile de disciplină au dreptul de a examina asemenea fapte şi de a propune
măsuri administrative. În cazul în care actele unui funcţionar public sunt prevăzute de Codul
Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autorităţii competente.
Codul ridică la rang de principiu asigurarea unui serviciu public de calitate, stabilind
obligaţia funcţionarilor publici de a participa activ la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în
practică, pentru realizarea atribuţiilor instituţiilor publice. În exercitarea funcţiei publice,
funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a
asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi menţine încrederea
publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.
Transformând regulile de conduită şi morală în veritabile norme juridice, codul de
conduită stabileşte care sunt modalităţile de control şi coordonare a modului de respectare a
acestor norme

8
 4. AVANSAREA ȘI PROMOVAREA

În administratia publica romaneasca, ca si in statele membre ale Uniunii Europene,

sunt cunoscute, in general, ca modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici:
promovarea, avansarea in gradele (grila) de salarizare, precum si mobilitatea.
Este evident faptul ca, in functie de sistemul in care este organizat serviciul public in
fiecare tara, conditiile in care se realizeaza promovarea in ierarhie, avansarea in grila de
salarizare si mobilitatea functionarilor publici sunt diferite.
In cadrul autoritatilor si institutiilor publice romanesti, promovarea reprezinta
modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice vacante superioare, prin
concurs (examen), fiind necesara indeplinirea de catre functionarii publici a unor conditii
minime legale, diferentiate pe grade profesionale.
De exemplu, promovarea intr-o functie publica de executie superioara, de grad profesional
principal, impune functionarului public cateva conditii minime, cum ar fi:
 sa aiba o vechime minima de doi ani in functiile publice de executie din gradul
profesional asistent,in clasa corespunzatoare studiilor absolvite;
 sa fi obtinut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii doi ani
 calificativul „foarte bun”;
 sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

Totodata ocuparea unei functii publice de conducere vacante presupune indeplinirea de

catre persoanele interesate a urmatoarelor conditii:
 sunt absolvente ale programelor de formare specializata in administratia publica,
organizate de Institutul National de Administratie, centrele regionale de formare
continua pentru administratia publica locala, precum si de alte institutii specializate
din tara sau strainatate;
 au fost numite intr-o functie publica din clasa I;
 indeplinesc cerintele specifice prevazute in fisa postului;

9
  indeplinesc conditiile de vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei
publice, respectiv de minimum doi ani pentru functiile publice de conducere de sef
birou si sef serviciu, precum si secretar al comunei si de minimum cinci ani pentru
celelalte functii publice de conducere.

La avansarea in gradele de salarizare trebuie avute in vedere cel putin doua aspecte:
calificativele obtinute, de catre functionarul public, la evaluarea performantelor profesionale
individuale si vechimea in gradul de salarizare din care se avanseaza (intre 1-3 ani, in raport
cu principiile stabilite prin legislatia salarizarii functionarilor publici).
Mobilitatea reprezinta un aspect deosebit de important al dezvoltarii carierei functionarilor
publici, fiind incurajata din urmatoarele motive:
•din perspectiva functionarului public, mobilitatea permite familiarizarea lui cu alte domenii
de activitate, dezvoltarea de noi aptitudini, respectiv evolutia sa pe plan profesional;
•din perspectiva administratiei, mobilitatea este un mijloc de a creste flexibilitatea functionarii
autoritatii si institutiei publice respective.
In sistemul administrativ romanesc se practica atat mobilitatea pe orizontala , cand are
loc detasarea, delegarea sau transferul functionarului public in alte autoritati sau institutii
publice, cat si mobilitatea pe verticala, cand, potrivit legii, functionarul public se muta in alt
compartiment al autoritatii sau institutiei publice si atunci cand exercita, cu caracter temporar,
o functie publica de conducere.
În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, sunt cunoscute ca forme principale de
dezvoltare a carierei: promovarea, avansarea in grila de salarizare, precum si mobilitatea
orizontala.
De fapt, primele doua forme reprezinta o mobilitate pe verticala a functionarilor
publici, aceasta presupunand dezvoltarea, in paralel, atat a carierei profesionale, cat si a celei
financiare.
In fiecare stat al Uniunii Europene, sunt diferite conditiile ce trebuie indeplinite pentru
promovarea si avansarea in grila de salarizare, in functie de sistemul in care este organizat
serviciul public, atractivitatea functiei publice si nu in cele din urma, de traditiile
administrative ale tarii respective.

10
 Avand in vedere organizarea serviciului public, exista state ale Uniunii Europene in
care acesta este structurat pe sistemul de cariera si state in care predomina sistemul post.
Acolo unde, serviciul public este organizat pe sistemul de cariera metodele de dezvoltare a
acesteia sunt:
•avansarea automata (fara sustinerea vreunui concurs si fara a fi conditionata de existenta unui
post vacant) de la un grad de salarizare la altul;
•promovarea de la un nivel mediu la nivelul superior(promovarea in ierarhie);
•combinatie a celor doua metode principale.
In tarile in care serviciul public este organizat in sistem post nu se poate discuta despre
o anumita cariera in functia publica, pentru ca posturile se ocupa prin concurs, pe baza
competitiei deschise.

5. CONCLUZII

Statutul funcționarilor publici în dreptul administrativ român și statutul funcționarilor

europeni prezintă un deosebit interes teoretic și practic deoarece de îndeplinirea drepturilor și
obligațiilor acestora depinde în mare măsură respectarea drepturilor omului în relația
administrație-cetățean.
Integrarea României în Uniunea Europeană implică modernizarea sistemului
administraţiei publice, reforma gestiunii resurselor umane şi ridicarea nivelului calificării. În
acest context, apare evidentă şi necesară reforma administraţiei publice, administraţie
competentă care trebuie să participe la redactarea propunerilor de legi şi la aplicarea legilor.
Modernizarea funcţiei publice reprezintă un criteriu important pentru Comisia
Europeană în evaluarea performanţelor tărilor membre ale Uniunii Europene, de aceea este
atent examinată legislaţia elaborată de aceste ţări din punctul de vedere al compatibilităţii cu
normele europene şi capacitatea ţărilor respective de a pune în aplicare politicile comune şi de
a respecta dreptul european.

11
 Dacă în Europa Occidentală reforma în serviciul public este indreptată spre o creştere
a eficienţei si productivităţii acestuia, în ţările central şi est europene administraţia publică,
deci implicit serviciul public, a trebuit sa fie restructurată complet, o atenţie deosebită
acordându-se conceptului de servire a cetăţeanului. Cele trei principii esenţiale pe care ar
trebui să le regăsim în administraţia
românească sunt: permanenţă, profesionalism şi neutralitate politică.
Obiectivele principale ce trebuie urmărite în acest sens şi care vizează direct
funcţionarii publici sunt: selecţia iniţială a funcţionarilor publici, instruirea şi dezvoltarea
profesionalismului, dez voltarea carierei, atractivitatea condiţiilor de serviciu, ceea ce
înseamnă abordarea dificilei probleme a remunerării funcţionarului public, iar în final, lupta
constantă împotriva corupţiei.
Un program care să fie destinat tinerilor profesionişti are în vedere recrutarea în
rândurile funcţionarilor publici a persoanelor capabile, chiar din universităţi, care au
perspective pentru o carieră pe termen lung.
statutul funcţionarilor Uniunii Europene a influențat regimul general al funcției publice
europene, deoarece după cum se susține în mod întemeiat despre statutul funcționarilor
naționali, aserțiune valabilă și pentru funcționarii europeni, „Statutul general este un cadru
global, în interiorul căruia se integrează corpuri sau cadre de funcționari”.
Regimul funcționarilor publici europeni a împrumutat unele din dimensiunile
regimurilor naționale ale țărilor ce aparțin Uniunii Europene în privința funcțiilor publice,
peste care s-au suprapus elemente deduse din faptul că ele se realizează într-un spațiu pe care
doctrina îl denumește teritoriu european sau spațiu administrativ european.
Regimul funcției publice a Uniunii Europene este guvernat de normele de drept deduse
din reglementările Uniunii Europene și completate cu principiile jurisprudenței Curții de
Justiție a Uniunii Europene.
Există elemente care apropie, dar care și diferențiază statutele celor două tipuri de
funcționari: cel național și cel al Uniunii Europene.

12
 În cazul funcționarului național, principiul de bază care guvernează întreaga sa
activitate este cel al supremației Constituției și a legii. Acest principiu se află, așadar, la
baza activității lor, a comportamentului lor profesional, atât in interiorul cât și în afara
funcției.
În cazul functionarilor europeni întâlnim principiul neutralității acestora,
independenței lor față de oricare stat, fie el cel din care face parte, sau altul, aflat sau nu,
în Uniunea Europeană.
Există elemente care apropie, dar care și diferențiază statutele celor două tipuri de
funcționari: cel național și cel al Uniunii Europene. În cazul funcționarului național, principiul
de bază care guvernează întreaga sa activitate este cel al supremației Constituției și a legii.
Acest principiu se află, așadar, la baza activității lor, a comportamentului lor profesional, atât
in interiorul cât și în afara funcției.
n cazul functionarilor europeni întâlnim principiul neutralității acestora, a
independenței lor față de oricare stat, fie el cel din care face parte, sau altul, aflat sau nu, în
Uniunea Europeană.
Prin activitatea lor, autoritățile administrației publice trebuie să asigure deplina
egalitate în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale pentru toți
cetățenii țării fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, sex, limbă, religie, opinie,
apartenență politică, avere sau origine socială și să garanteaze posibilitatea participării tuturor
cetățenilor la viața politică, economică, socială și culturală.
Promovarea tuturor acestor drepturi, duce la aplicarea principiului conform căruia
nimeni nu este mai presus de lege (art. 16 din Constituție).

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare (abrogată, cu excepţiaCap.III, art.20 – art.2010; cap.VI,
secţiunea a 2-aşi secţiunea 31);
2. Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
3. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

14