Fiinta Umana Si Nursing-Ul Suport de Curs 2013

1
SUPORT DE CURS
MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSINGUL
SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST
AN I
1
1. MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSING-UL
 Notă introductivă
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL face parte integrantă din pregătirea generală din anul I, pentru calificarea:
asistent medical generalist.
In acest modul se regăsesc abilităţile din unitatea de competenţă tehnică de bază FIINTA UMANA SI NURSING-UL.
Modulul are alocate 120 de ore, din care 60 de ore, invatamant clinic. Prin parcurgerea programei scolare se asigură dobândirea
competenţelor descrise in standardul de pregătire profesională. Programa scolară se va utiliza împreună cu standardul de pregătire
profesională specifice calificării.
 Lista competenţelor specifice unităţii de competenţă corespunzătoare modulului:
14.1. Analizează nevoile fundamentale specifice funcţiei umane.
14.2. Identifică problemele de dependenţă.
14.3. Rezumă supravegherea si intervenţiile specifice problemelor de dependenţă.
14.4. Identifică etapele procesului de îngrijire (nursing).
14.5. Aplică procesul de îngrijire (nursing).
14.6. Stabileste gradul de autonomie/dependenţă a pacientului.
 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Unitatea de competenţă: FIINTA UMANA SI NURSING-UL
Nr. Unitatea de Competente Continuturi
crt competenta
14. Fiinta umana C 1. 1. Nevoile fundamentale: a comunica; a respira; a manca, a bea; a elimina; a se misca; a-si
si Analizează păstra o bună postură; a dormi, a se odihni; a se îmbrăca, a se dezbrăca; a-si menţine
nursing-ul nevoile temperature in limite normale; a fi curat, îngrijit; a evita pericolele; a acţiona conform
fundamentale propriilor credinţe si valori; a fi util; a se realiza; a se recrea; a învăţa.
specifice 2. Surse de dificultate: fizice, psihologice, sociologice, lipsa de cunostinţe.
fiinţei 1.1 Nevoia a comunica
umane. Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii, factorii care influenţează satisfacerea
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (debit verbal facil,
ritm moderat, limbaj clar si precis, facies expresiv, gesturi si posturi adecvate, percepţia
obiectivă a mesajelor primite, atitudini de receptivitate si încredere in ceilalţi, apartenenţa la
grupuri de interes divers, etc.)
1.2. Nevoia a respira :
Definiţia nevoii, independenţa in satisfacerea nevoii, factorii care influenţează satisfacerea
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţa (respiraţia
silenţioasa, ritmica, fără efort, pe nas, coloraţie normală a tegumentelor si mucoaselor).
1.3. Nevoia a manca si a bea :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (ingestie de alimente
si de lichide in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii; masticaţie lentă cu gura
închisă; reflex de deglutiţie prezent, digestie lentă, obiceiuri alimentare sănătoase, stare de
constituţie normală).
1.4. Nevoia a elimina :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (eliminări
fiziologice in limite normale, absenţa eliminărilor patologice, stare de confort).
1.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (miscări ample,
nedureroase, articulaţii mobile, postură adecvată, normotonie, puls si T.A. in limite normale).
1.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (număr de ore de
somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn linistit, fără întreruperi si fără
cosmaruri, stare de relaxare).
1.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (deprinderi corecte,
îmbrăcăminte curată, adecvată rolului si temperaturii mediului ambiant, purtarea de obiecte
semnificative, intimitate,capacitatea fizică de a se îmbrăca si a se dezbrăca singur, de a-si
alege vestimentaţia).
1.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (valori constante ale
temperaturii corporale 370 C in cavitatea bucală, 37,30 C in cavitatea rectală si 36,40 C in
regiunea axilară, coloraţie normala a tegumentelor, piele uscata, fără transpiraţii, stare de
2
confort, fără modificări ale stării de cunostinţa si ale funcţiilor vitale).
1.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele :
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (piele curată,
îngrijită, integra, fanere curate si intacte, stare de confort.
1.10. Nevoia a evita pericolele:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (capacitatea fizica si
psihica de a se proteja de pericolele din mediu, utilizarea mecanismelor naturale de apărare,
masuri preventive, securitate fizică si psihologică).
1.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (autonomie, stima
de sine, imagine de sine pozitiva, manifestări de satisfacţie, luarea deciziei, valorizarea
propriei munci, ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii, apartenenţa la un grup
social).
1.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor sale:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (gesturi si atitudini
corporale, asistarea la ceremoniile religioase, utilizarea de obiecte religioase, apartenenţa la
grupuri religioase sau umanitare, participarea la opere de caritate, angajarea in activităţi
sociale, umanitare,creative)
1.13. Nevoia a se recrea:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (divertisment, joc,
loisir, relaxare).
1.14. Nevoia a învăţa:
nevoii (biologici, psihologici, sociologici), manifestările de independenţă (dorinţă, interes
pentru a învăţa, stare de receptivitate, achiziţia de cunostinţe, modificarea comportamentului
faţă de sănătate, achiziţia de noi atitudini si abilitaţi pentru a-si menţine sănătatea).
C 2. 2. Probleme de dependenta
Identifică 2.1. Nevoia a comunica:
problemele de Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface
dependenţă. nevoia. Probleme de dependenţă: comunicare ineficace la nivel senzo-motor, comunicare
ineficace la nivel intelectual, comunicare ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări de vorbire, dificultăţi de înţelegere,
limbaj incoerent, confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima sentimentele, de a se
afirma, dificultatea sau imposibilitatea de a stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere, consum de droguri, dezechilibru
hidroelectrolitic, anxietate, stres, neadaptarea la boală, statut socio-economic defavorizant,
izolare socială, educaţie inadecvată, lipsa de cunostinţe.
2.2. Nevoia a respira:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface
nevoia.
Probleme de dependenţă: dispnee, alterarea vocii, clearance ineficient al cailor respiratorii.
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis,
tuse, expectoraţie, ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul, obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de
cunostinţe.
2.3. Nevoia a manca, a bea:
nevoia;
Probleme de dependenţă: alimentaţie inadecvata (deficit sau surplus), intoleranta digestiva.
Manifestări de dependenţă: anorexie, disfagie, greţuri, vărsături, deshidratare, slăbire sau
crestere in greutate, apatie, diminuarea energiei, edeme, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei tubului digestiv si a peristaltismului intestinal, refuzul
alimentar, obstrucţia, durerea, tulburările de gândire, anxietatea, sărăcia, deficitul de
cunostinţe.
2.4. Nevoia a elimina:
nevoia.
Probleme de dependenţă: diareea, constipaţia, incontinenţa de urină si materii fecale, retenţia
de urină, eliminare urinară inadecvată prin deficit sau surplus, diaforeză, etc.
Manifestări de dependenţă: scaune frecvente de consistenţă redusă sau crescută, crampe
abdominale, colici abdominale, semne de deshidratare, balonare, flatulenţă, anorexie, cefalee,
3
pierderi necontrolate de urină si de materii fecale, iritaţia pielii, durere, glob vezical, anurie,
oligurie, disurie, hematurie, piurie, poliurie, etc.
Surse de dificultate: alterarea mucoasei intestinale, vezicale, intoxicaţii alimentare,
medicamentoase, stresul, obstrucţia, infecţia, situaţia de criza, schimbarea modului de viata
sau a mediului ambiental, alterarea centrilor nervosi, tulburări de gândire, lipsa de cunostinţe,
etc.
2.5. Nevoia a se misca si a-si menţine o buna postura :
nevoia.
Probleme de dependenţă: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea miscărilor, postură
inadecvată, circulaţie inadecvată.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza,diminuarea sau absenţa miscărilor,
anchiloze, atrofie musculară,spasme, ticuri, mânie, euforie, miscări rapide si frecvente (mers si
gestica), ataxie, convulsii, rigiditate musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie
adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme, alterarea centrilor nervosi si a sistemului locomotor,
tulburări de gândire, anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din
mediu sau privare de stimuli, alcoolismul, condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunostinţe
etc.
2.6. Nevoia a dormi si a se odihni :
nevoia.
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in
comportamentele verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare,
facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă diurnă,
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de
gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul,
esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
2.7. Nevoia a se îmbrăca si a se dezbrăca :
nevoia.
Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se
îmbrăca/dezbrăca, vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire, anxietate,
stres, situaţii de criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de cunostinţe, etc.
2.8. Nevoia a-si menţine temperatura in limite normale :
nevoia.
Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.
Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută (peste 380 C) sau scăzută (sub 360
C), frisoane, diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig sau de căldură, piele
caldă sau rece, cefalee, agitaţie, roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză,
convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri la nivelul regiunilor afectate,
degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in funcţionarea hipotalamusului, expuneri
excesive la căldură sau la frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate, îmbrăcăminte
inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
2.9. Nevoia a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele :
nevoia.
Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor si fanerelor.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la nivelul tegumentelor, semne de
inflamaţie, fanere murdare (par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi), halenă,
pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală, edeme, leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice, circulaţie inadecvată, tulburări de
gândire, anxietate, stres, situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de rol, lipsa de
cunostinţe, ignoranţa.
2.10. Nevoia a evita pericolele:
Dependenţa in satisfacerea nevoii: culegere de date despre
modul in care pacientul îsi satisface nevoia.
Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole, atingerea integrităţii fizice sau
psihologice sau amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la infecţii, la boli, surmenaj, depresie
4
sau agresivitate, semne de inflamaţie, durere.
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică, tulburări de gândire, anxietate, stres,
pierderea imaginii corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea, condiţii grele de
muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de cunostinţe, deficit senzorial.
2.11. Nevoia a se ocupa de propria realizare:
nevoia.
Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine,
dificultatea de a participa la activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si de a
controla evenimentele, izolare, depresie sau agresivitate, sentiment de inutilitate, de
respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii, constrângeri fizice, tulburări de
gândire, anxietate, pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de rol, constrângeri
din mediul social, lipsa de cunostinţe.
2.12. Nevoia a acţiona conform credinţelor si valorilor sale:
nevoia.
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente, insomnie, plâns, autoînvinuire,
depresie, manifestări de anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie), agresivitate, senzaţie
de pierdere a libertăţii, sentiment de inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri, tulburări de gândire, anxietate, stres,
pierderea – separarea, situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine, esecuri
personale si profesionale, constrângeri familiale si sociale, lipsa de cunostinţe.
2.13. Nevoia a se recrea:
nevoia.
Probleme de dependenţă: neplăcere, nemulţumire, deficit de diversificare a activităţilor
recreative.
Manifestări de dependenţă: tristeţe, descurajare, plâns, diminuarea interesului, dificultatea
de a se concentra, agresivitate, plictiseală, dezinteres faţă de sine, incapacitatea de desfăsura
activităţi recreative – privilegiate.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres,
pierderea – separarea, situaţia de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine, neadaptarea la
boală, singurătatea, pensionarea, lipsa de cunostinţe.
2.14. Nevoia a învăţa:
nevoia.
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a bolii sale, a măsurilor preventive, a
tratamentului, refuzul de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare, neînţelegerea
informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa, dificultatea de a învăţa măsurile preventive si
curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres,
pierdere – separare, situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie, schimbarea rolului,
lipsa de cunostinţe.
C 3.Rezumă 3. Elemente de supraveghere si intervenţii specific problemelor de dependenţă
supravegherea identificate la nevoile: a comunica; a respira; a manca si a bea; a elimina; a se misca si a-si
si păstra o bună postură; a dormi si a se odihni; a se îmbrăca si a se dezbrăca; a-si menţine
intervenţiile temperatura in limite normale; a fi curat, îngrijit, a-si proteja tegumentele; a evita pericolele; a
specifice acţiona conform credinţelor si valorilor sale; a se recrea; a învăţa.
problemelor 4.1. Etapele procesului de îngrijire: culegerea datelor, analiza si interpretarea datelor,
de planificarea intervenţiilor, implementarea planului de intervenţii, evaluarea.
dependenţă. 4.2. Elementele cheie ale etapelor procesului de îngrijire (nursing).
4.3. Metode de culegere a datelor (observaţia, interviul);
C 4 Identifică Surse de culegere a datelor (primare si secundare); clasificarea datelor (subiective, obiective,
etapele date fixe, date variabile).
procesului de 4.4. Probleme de sănătate: clasificare (actuale, potenţiale, colaborative), diagnosticele de
îngrijire nursing: definiţie, formularea diagnosticului de nursing după modelul P.E.S., diagnostic
(nursing). NANDA; obiective: criterii de formulare (SPIRO), clasificarea obiectivelor (specifice,
generale, comportamentale)
4.5. Intervenţii: autonome, delegate, interdependente; tipuri de îngrijire (acută, cronică,
recuperatorie); priorităţi de îngrijire.
4.6. Tipuri de planuri de îngrijire (nursing); metode de implementare; responsabilităţi
manageriale.
5
4.7. Pasi in procesul de evaluare: stabilirea criteriilor de evaluare / standardelor; compararea
rezultatelor obţinute cu standardele; totalizarea rezultatelor evaluării, identificarea
nereusitelor; modificarea planului de intervenţii.
5.1. Culegere de date prin diverse metode; clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de
sănătate: percepţia sănătăţii – gestionarea sănătăţii; nutriţie si metabolism; eliminare; activitate
C 5. Aplică – miscare; odihnă – repaus; rol si relaţii; toleranţa la stres; valori si credinţe; percepţia de sine;
procesul de sexualitate – reproducere.
îngrijire 5.2. Diagnostice de nursing: tipuri de probleme identificate, priorităţi.
(nursing). 5.3. Planul de îngrijire: obiective adaptate resurselor pacientului si problemelor identificate;
intervenţii aplicate in funcţie de priorităţi.
C 6. 6. Bilanţul îngrijirilor aplicate.
Stabileste 6.1. Evidente: F.O. – evoluţie; planul de nursing – rezultatele evaluării;
gradul 6.2. Starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de independenţă/ dependenţă;
de autonomie 6.3. Nevoile de bază: satisfăcute – pacient independent, nesatisfăcute – pacient dependent.
dependenţă a 6.4. Bilanţul negativ:
pacientulu 6.5. Revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing);
6.6. Criterii de revizuire: identificarea cauzelor bilanţului negativ, reformularea obiectivelor,
refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.
 Sugestii metodologice
Pentru asigurarea continuităţii in predare, se recomandă ca fiecare nevoie să fie prezentată după următorul plan: definiţia nevoii,
independenţa in satisfacerea nevoii, factorii care influenţează satisfacerea nevoii, manifestările de independenţă, dependenţa in satisfacerea
nevoii (probleme de dependenţă, manifestări de dependenţă, surse de dificultate), elemente de supraveghere si intervenţii specifice problemelor
de dependenţă.
Cadrele didactice au libertatea de a decide asupra numărului de ore alocat fiecărei teme in funcţie de: dificultatea temei, volumul si
nivelul de cunostinţe, deprinderile si abilităţile anterioare ale elevului, dotarea cu material didactic, ritmul de formare a deprinderilor pentru
membrii grupului de elevi instruiţi.
Modulul FIINTA UMANA SI NURSING-UL trebuie parcurs in paralel cu modulele BAZELE STIINTEI NURSING-ULUI, TEHNICI
DE NURSING SI INVESTIGATII ale căror conţinuturi se completează si se întrepătrund asigurând o viziune holistică asupra fiinţei umane si
nursing-ului.
Ca metode de predare/învăţare se pot utiliza: expunerea, conversaţia, observaţia dirijată, simularea, discuţia, lucrul in grup, studiul de caz
si problematizarea care dezvoltă gândirea critică, creativitatea si toleranţa faţă de punctele de vedere diferite. Se recomandă activităţi de învăţare
cu caracter practic-aplicativ: exerciţii de identificare, studiu de caz, alcătuirea unui glosar cu termini specifici nevoilor.
Pregătirea practică se va realiza in săli de demonstraţie si stagii clinice in unităţi sanitare si va avea ca scop antrenarea elevilor intr-un
demers logic, sistematic, care să permită:
- aprecierea nevoilor persoanei îngrijite;- determinarea obiectivelor de îngrijire;- planificarea si implementarea intervenţiilor specifice
problemelor de dependenţă;- evaluarea rezultatelor si reajustarea eventuală a unora din intervenţii.
Evaluarea trebuie să fie corelată cu criteriile de performanţă si cu tipul probelor de evaluare precizate in Standardul de Pregătire
Profesională. Se evaluează numai competenţele din acest modul, evaluarea altor competenţe nefiind relevantă. Pe parcursul modulului se
realizează evaluarea formativă iar la sfârsitul lui se realizează evaluarea sumativă pentru verificarea atingerii performanţelor. Ca instrumente de
evaluare se pot folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări structurate, rezolvarea de sarcini, gestionarea cazului.
Cadrele didactice care asigură pregătirea la acest modul îsi stabilesc durata evaluării fiecărei competenţe, numărul de reevaluări si
distribuţia acestora pe parcursul anului scolar.
Instrumente de evaluare se pot folosi: teste de evaluare de tip itemi, întrebări structurate, rezolvarea de sarcini, gestionarea cazului.
2. NEVOILE FUNDAMENTALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale, si
culturale ale individului.
6
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de asistenta medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa stie ca o nevoie fundamentala este o necesitate vitala,
esentiala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine, in apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

1. A COMUNICA. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic verbal şi nonverbal.
~ Integritatea organelor de simţ
~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a reactivităţii generale.
~ Debit verbal.
~ Expresie verbală şi nonverbală.
2. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNA POSTURĂ → necesitatea de a fi în mişcare, de a se mobiliza, de a păstra anumite
poziţii.
~ Observarea poziţiei bolnavului.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului
~ Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, A PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE. → necesitatea de a menţine o ţinută
decentă, piele curată, sănătoasă.
~ Pregătirea patului si accesoriile lui .
~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei.
~ Escarele de decubit.
4. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA SI DEZBRĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.
~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.
~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.
5. NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O CIRCULAŢIE ADECVATA. → captarea oxigenului din mediu extern, necesar proceselor de
oxidare din organism, şi de a elimina bioxidul de carbon rezultat din arderi celulare.
~ Observarea şi notarea respiraţiei
~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.
6. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI IN LIMITE NORMALE. → necesitatea de a menţine temperatura corpului
la valori normale, constante.
~ Măsurarea şi notarea temperaturii
~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril.
~ Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede
o Aplicarea revulsivilor.
7. NEVOIA DE MANCA SI A BEA . → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună calitate şi în cantitate suficientă.
~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.
~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înăltimii corporale a bolnavului.
8. NEVOIA DE A ELIMINA → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism.
~ Căile de eliminare.
~ Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei
~ Observarea si notarea vărsaturilor
7
~ Observarea si notarea scaunului
~ Bilanţul hidric.
9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea
integrităţii sale fizice şi psihice.
~ Securitatea fizică, psihică, socială.
~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.
10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI → necesitatea de a se odihni timp suficient, în bune condiţii.
~ Somn - calitate, cantitate.
~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.
11. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM CREDINŢELOR SI VALORILOR. → necesitatea individului de a face sau exprima gesturi,
acte, conform formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, în virtutea unei ideologii.
~ Credinţe.
~ Religii.
~ Ritualuri.
~ Spiritualitate.
~ Morală, valori, libertate.
12. NEVOIA DE A FI UTIL SI A SE REALIZA → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.
~ Integritate fizică şi psihică.
~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.
13. NEVOIA DE A SE RECREA → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la activităţi agreabile, pentru relaxare fizică şi
psihică.
~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.
14. NEVOIA DE A INVĂŢA. → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru modificarea comportamentului sau
adoptarea de noi comportamente, în scopul redobândirii sănătăţii sau menţinerii ei.
~ Capacităţi fizice şi psihice.
~ Motivaţie.
~ Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare.
~ Nivel de educaţie.
In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho- sociala, ce are necesitati fundamentale, comune tuturor
indivivzilor , cu manifestari speciale, pe care si le satisface singur daca se simpte bine. Individul trebuie privit ca o entitate functionala formata
din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.
8
Dimensiune Dimensiune
biofiziologica 1 2 psihologica
Fiinta
umana
1
3
Dimensiune
socio-culturala
De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare unui triunghi echilateral in care nici o dimensiune nu
poate fi ignorata pentru ca fiecare are o relatie cu procesul de nursing:
- o dimensiune biofiziologica;- o dimensiune psihologica;- o dimensiune socio-culturala.
Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa de sanatate, maturitatea sa, obiceiuri personale si
culturale. Fiecare nevoie prezinta componente bio-fizico-socio-culturale.Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de
celelalte constituie o negatie a “totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil. Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al
profesiunii de asistenta este independenta persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel minim de satisfacere a nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea unui nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor
prin actiuni pe care le indeplineste individual insusi(singur) , fara ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci satisfacerea uneia sau
mai multor nevoi prin actiuni proprii, indeplinite de persoana insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altora in functie de faza de crestere si de
dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini singur, fara ajutorul unei alte persoane,
actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incat sa fie independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu poate) , lipsa de vointa (cand nu vrea), lipsa de
cunoastere ( cand pacientul nu stie cum sa actioneze pentru satisfacerea nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai multe manifestari de dependenta.
Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacitate a persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta: -potentiala; -actuala; -descrescanda; -permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor predispozitii , iar in acest caz trebuie planificata o
interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz actiunile vor fi corective.
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul asistentei in caz este de a sustine acest progres si de a ajuta
pacientul sa-si regaseasca gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate fi corectata si dependenta este permanenta sau cronica.
Rolul asistentei este in acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate face independent si de a-l ajuta sa se adapteze in aceste limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice obstacol major care impiedica satisfacerea uneia sau mai
multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura intrinseca sau extrinseca ce influenteaza negative
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de dificultate intrinseci provin de la individul insusi( ex. oparalizie, o problema
metabolica, o infectie etc) . Sursele de dificultate extrinseci cuprind cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman impiedica
functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica sau vezicala care cauzeaza iritatii, pansament compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile sufletesti si intelectuale care pot influenta satisfacerea
anumitor nevoi fundamentale ( tulburari de gandire, anxietate, stress, situatie de criza, doliu, etc.) . Manifestarile de dependenta de la acest nivel
pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate. Ele se pot prezenta sub forma de modificari ale rolului
social( serviciu nou, somaj), dificultati de comunicare, probleme de adaptare la o cultura, sentiment de respingere etc. Sursele de dificultate de
ordin social pot sa afecteze calitatea vietii si pot fii surse de stres, de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului vietii, intrebari religioase, filosofice,
limite in practicarea religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au repercursiuni, in special, asupra persoanelor in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde pacientului informatii pentru cunoasterea de sine, cunostiinte
despre sanatate si boala, cunoasterea celorlalte personae, cunoasterea mediului social.
3. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
9
DEFINITIE, GENERALITATI
Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si desfasurare a ingrijirilor, de
identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de dependenta, formuland un plan de interventie si evaluand
eficienta acestui plan, in urma implementarii lui. Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să
trateze răspunsurile umane în faţa îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a pacientului, pe baza unui plan
care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate, dar si pe un sistem de
atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea
pacientului, trebuie să stabilim ce este necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al nursingului şi în ce mod
se poate răspunde optim nevoilor sale.Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru
obiective majore care devin responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;- prevenirea imbolnavirilor;- restabilirea sanatatii;- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate ale investigaţiilor referitoare
la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un tratament corespunzător stării respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de condiţiile medicale, dar se
concentrează asupra funcţionării în ansamblu a individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de a ajuta pacientul să
se vindece şi să-şi recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul diagnostichează o bronşită acută şi
prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc, în timp ce asistenta medicală va urmări în ce mă-
sură bronşita îi afectează pacientului capacitatea de a respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare orientată
spre probleme se concentrează pe dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi examinează modul în care
acestea pot fi uşurate prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie toţi factorii care-l constituie
pe un pacient într-o individualitate unică. Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale,
intelectuale, sociale şi spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a rezultatului.
EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale, ajungand sa devina in
prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea persoanelor
bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe preventie. Hall in 1955 a
utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte trei etape ale procesului: observarea,
acordarea ajutorului şi validarea (datelor).Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei, luarea deciziilor, implementarea
actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea,
acordarea ajutorului, validarea.D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor,
definirea problemei, planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 -
identifică cinci etape ale procesului de nursing şi anume: aprecierea, diagnosticul, planificarea, interventiile,
evaluarea.S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a influentei factorilor,
identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.
CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING
Procesul de nursing - proces continuu
DIAGNOSTIC
PLANIFICARE
ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)
IMPLEMENTARE
PACIENT
SCOP RATAT
Reincepe ciclul
SCOP ATINS EVALUARE
Ciclu incheiat
Procesul de nursing este:
 un proces organizat si planificat;
10
 un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;
 un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;
 o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;
 o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;
 transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.
Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.
AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui, problemele legale si de licenta
determina cresterea performantelor de nursing.
Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri
Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:
• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire, pacientului şi membrelor
echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului; • evidentiaza legalitatea actiunilor.
Avantajele procesului de nursing pentru pacient
beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;
are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are nevoie de un reper de
informatii pentru fiecare problema;
determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai bune stari de sanatate.
ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

 cunoasterea etapelor procesului de nursing;
 conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;
 observarea sistematica a pacientului;
 utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;
 capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;
 capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;capacitatea de decizie;
 competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;
 cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.
CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

 nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;
 etiologia diferitelor probleme;
 semnele caracteristice problemelor de sanatate; factori de risc pentru probeleme potentiale;
 valorile normale ale parametrilor de sanatate;
 resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;
 tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;
 criteriile de evaluare; drepturile pacientului.
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING
 -colectarea informatiilor; verificarea datelor; stabilirea profilului pacientului; interpretarea datelor; elaborarea
diagnosticului de nursing; stabilirea prioritatilor; stabilirea obiectivelor; selectarea strategiilor de nursing; intocmirea
planului de nursing.
FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

I. De culegere a datelor.
11
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a nevoilor pacientului si stabilirea
diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.
CULEGERE DE DATE
Definiţie• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre pacient, le
ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de gravitate, apoi organizează şi înregistrează datele
culese.
• cuprinde date: continand informatii trecute, continand informatii actuale, legate de viata pacientului, de obiceiurile
sale, legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
Scop
• asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;
• promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale, culturale şi
spirituale ale pacientului;
• adună datele pentru cercetarea de nursing;
• facilitează evaluarea îngrijirilor.
Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:
• date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile. (temperatura, puls,
tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
• date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli, greata, anxietatea,
disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup sanguine, Rh, deficite senzoriale
( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de mana), reactii alergice ( penicilina, medicamente), reteaua de
sustinere a pacientului ( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din partea nursei. Sunt date
despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie, apetit, eliminarea, somnul, miscarea, reactii
alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia de care apartine pacientul in
masura in care afecteaza actul de nursing.
Domenii privitor la care se culeg datele:

• percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală; stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le
face faţă;
stilul de viaţă; nevoi fiziologice de bază; alte nevoi; starea simţurilor; resurse/deficienţe;
Surse de date
 pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele mai adecvate date despre
nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele personale. Un pacient constient cooperant furnizeaza date
valoroase care vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
 familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare critica, este inconstient,
are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
 prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere informatii despre
obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori sunt mai vizibile si mai corect interpretate
de cei din jur decat de pacientul insusi;
 membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti, kinetoterapeuti, psihoterapeuti,
asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre modul in care acesta interactioneaza, reactia la anumite
proceduri si informatii medicale etc);
 fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange informatii de la si despre
pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa confrunte informatiile obtinute verbal cu cele scrise.
Astfel asistentul medical poate obtine date mai multe si mai valoroase.
12
Metode de culegere a datelor
 Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi (vaz, auz, miros, simt tactil
si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul scoartei cerebrale si determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea analizatorilor lui, de emotii.
Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l stapanim prin efort intelectual astfel incat sa fim cat
mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :-date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii, inrosire), escoriatii(zgarieturi),
edem (acumulare de lichid seros in tesuturi, tumefiere (edem insotit de semnele inflamatiei: rugor-roseata,
dolor- durere, calor- caldura), hematom(acumulare de sange in diferite tesuturi), paloare,
congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:- plans;- ras;- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere; caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism, etilism sau intoxicatii cu
alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si spirituala). Se pot utilize de catre
asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru etc.
 Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu);
 Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.
Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este constient si cooperant.
Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu pacientul. Prin interviu se pot obtine date despre
istoricul bolii, despre factorii de risc, despre problemele pacientului, dar si despre stilul sau de viata si schimbarile
aparute in starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :conditii pentru interviu, abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime relatarile in ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare , ascultare , respect , empatie.
Abilitati din partea asistentului medical:
- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea dialogului poate afecta calitatea
informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-si clarifice unele situatii pe
care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
13
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau amanuntele relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru pacient despre care acesta nu vrea
sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al pacientului ; nu se pun mai
multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa timp pacientului pentru a
raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile , asistentul medical trebuie sa convinga pacientul sa
relateze sincer si real. Daca este necesar asistentul medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se poate finaliza in complianta
terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea increderii pacientului. Incepand o
conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune pacientul, aprobandu-l cu gesturi discrete, fara a-l intrerupe si
abordand o fata senina, deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia permite) vom putea obtine, pentru inceput,
disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii interpersonale. In timpul interviului, pozitia asistentului este in
fata sau lateral de pacient, dar privirea trebuie sa fie ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a
avea ceva de ascuns.Gesturile sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca vine prea brusc
sau este insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al pacientului este un indicator pentru gesturi,
dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul, ondulatiile vocii, ritmul vocii,
pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul obtinut. Limbajul nonverbal este plin de
semnificatii.Asistentul medical trebuie sa urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar incodarea de la inceput a
disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-un fel trebuie abordat un client care are o problema
trecatoare si altfel o persoana care are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie facute si in cazul
persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive, prea putin inclinate spre
dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca discutia are un mare grad de
libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul urmarit sa fie atins.Asistentul medical va conduce discutia in
asa fel incat, chiar daca pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care sa elucideze anumite aspecte
semnificative.
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie punctuale;
- interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor informatii utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la obtinerea celor mai multe informatii
sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum si tipurile de intrebari depind de timpul pe care il are la dispozitie
asistentul medical, de starea pacientului si de relatia stabilita intre cei doi interlocutori.
 Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.
Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si statutul social al pacientului,
nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit, stilul de viata, reactiile emotionale la impactul cu boala.Sunt
informatii din sfera psiho-socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele personale si continuand cu datele din
biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda autobiografica. Printre informatiile necesare trebuie sa existe
si date despre istoricul familial (antecendente personale si eredo-colaterale).
 Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale, observarea
tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi identificate zone indurate,
tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe abdomen poate indica o
crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care indica balonari, meteorism etc. Auscultatia poate oferi
date cu privire la ralurile bronsice sau la zgomotele cardiace.
 Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice, sunt parametrii care vorbesc de
la sine despre starea bolnavului.Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte pacientul, sănătatea şi
îngrijirile. Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte
14
fiziopatologice.Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,
descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către dimensiunile persoanei
privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul său intr-un
mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
 curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte îngrijirea;
 deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a putea folosi avantajele
şi şansele pentru explorare şi studiu;
 scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor; trebuie să judece
informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască;
 perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi când obţinerea
acestor informaţii este dificilă;
 comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a obţine datele
necesare;
Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:
 cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această internare, păreri despre
experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;
 starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;
 nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;
 eventualele handicapuri fizice;
 obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor, preferinţele alimentare, eliminări,
somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe, etc.
II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:
 examinarea datelor culese şi interpretarea lor;
 enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;
Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea lor cu datele ştiinţifice în
încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.
Diagnosticul de ingrijiri/nursing
Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care asistentele
medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la relatările pacientului, despre
starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi
diagnosticul de îngrijiri/nursing.
Formularea diagnosticului de îngrijiri
• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;E = etiologia sau cauza;S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
 diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
 diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
 diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Problema de ingrijire
Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un comportament sau o atitudine
15
nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei sunt următorii
= alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:
 probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele medicale acţionează împreună);
 diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii interdependente a practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică atunci când nu poate să o
satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de „necesitate".
In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe care pacientul le sesizează, şi
le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul unei interacţiuni profesionale între asistenta medicală şi
pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-se prioritatile.
Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi. Cauzele pot fi de natura
fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-culturala , lipsa cunoasterii. Legarea problemei de
dependenta de etiologie se face prin cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile potrivite, pentru obţinerea
rezultatelor dorite. Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
asociaţi. Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează intervenţii pentru
protejarea lui. In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili la aparitia problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă, care ar putea contribui la
aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate, literatură consultată) care
au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Manifestari de dependenta (S)

- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a nevoilor fundamentale (nu-şi
efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii echipei de sănătate, nu respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei. Caracteristicile definitorii
sunt fie observate de asistentă, fie declarate de pacient sau de familie; sunt organizate în grupuri sau modele de
informaţii semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existentei unei probleme de sănătate
actuale/potenţiale la pacient.De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.
Enunţul întreg
 este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin manifestari de dependenta.
 indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut de o manieră precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ? Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea problemei şi originea sa.
 problema va trebui să fie bine delimitată.
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o cauză necunoscută".
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii favorizanţi, în legătură
cu manifestările problemei.
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va cuprinde însă, întotdeauna şi
diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.
Concluzii
Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si interpretarea lor.Diagnosticul de nursing
este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre rolul ei independent in ceea ce priveste interventiile de
nursig ; este esential sa se stabileasca etiologia problemei , actul de nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste situatii , nursa va enunta
problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea unei surse , urmand ca ulterior , reluand prima etapa sa
clarifice cu certitudine etiologia. In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important
este sa se exprime clar cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si este formulat in mod
16
personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au elaboratb un numar de
diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor. Asta nu insemna ca vor fi epuizate posibilitatilor de
formulare ale diagnosticelor de nursing.
III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Definiţie
Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale pentru diagnostice specifice
care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului de îngrijire, intervenţiile fiind
îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor etiologiei. Criteriile obiectivului sunt folosite pentru stabilirea
intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
 ce ar trebui să cauţi?
 ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
 ce instruire trebuie să faci?
 ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în vederea atingerii scopului, în
mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.
Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor descrisă de Maslow, dar şi cele
trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent. Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de nivel
înalt, care nu mai sunt importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea priorităţilor se
poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi, atunci când este posibil, trebuie
să includem persoana în ierarhizarea şi managementul acestora. Oamenilor le place uneori să se implice cu sugestii
în terapiile la care sunt supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor medicale pe care le suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• -numărul şi disponibilitatea staff-ului; echipamentul din dotare; resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi
tratamente speciale; preţul de cost al tratamentelor; situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata
serviciilor?); timpul necesar pentru rezolvarea problemei; tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de cost. Atunci când aceeaşi
problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu poate
suporta diferenţa de plată, se va alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972, Bower face o ierarhizare pe
grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când persoana poate să-şi
recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv se
intercalează uneori, ei nu trebuie confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea îngrijirilor. Scopul înseamnă
ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi formularea
lui reflectă gradul de funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu starea de bine, scopul
poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu scopurile celorlalţi membri ai echipei de
îngrijire). Un scop bine determinat poate întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul, pas cu pas, pentru
atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste,
măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite, reprezentând
eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra, a demonstra, a accepta, a
aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze manifestările clinice pentru
obţinerea progresului.
17
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să controleze dacă rezultatele sunt
obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra căreia pacientul nu
are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra, vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească, sintetizeze sau evalueze;
cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate sau boală, la
încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacientului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte următoarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea asistentei;
-va fi realist;- va ţine cont de:-starea şi posibilităţile pacientului;-condiţiile sale de viaţă;-de ajutorul pe care-l poate
oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o manieră concretă şi specifică, adică în termeni precişi şi
care permit evaluarea realizării obiectivului;-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul
trebuie să cuprindă limitele măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin 2l/zi; sau timpul
- secunde, minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al distenţei - cm, m; -va indica intervalul de timp (perioada)
deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate P = performanta I = implicare R = realism O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana ( ex: ‘ca d-na V sa
inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective ale persoanei ; pentru a
fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere al capacitatii persoanei , cat si din punct de
vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile , masurabile , evaluabile cu
precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un ritm de genul de 2 ori /zi sau de 3 ori/ zi, sau cantitate
10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se intampla uneori ca obiectivul
sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus mentionate .Important este ca obiectivul sa fie clar pentru
ca interventiile de nursing sa fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in termeni de interventie a nursei.
Stabilirea termenelor
Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea datelor pentru îndeplinirea
obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
18
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea şi specificarea termenelor
servesc nu numai la direcţionarea planificării şi implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar fi nedorit şi ar conduce la o
perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:
Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput este o importantă sursă
de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine date şi acţiuni întreprinse ale tuturor membrilor
echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu, realist şi adaptat la nevoile
clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi sau intervenţii menite să
conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii; literatura de specialitate; echipamente medicale; timp; personal calificat;
resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :personalizata,observabila,evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau a elimina
modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la conflicte nedorite,
uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului; nu vor limita la acţiuni
de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru autonomie, comunicare
pentru susţinerea psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate fac parte integrantă din planificarea
îngrijirilor.
Tipuri de intervenţii nursing:

1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;-se înscriu în planul de îngrijire;-sunt autonome, proprii asistentei
medicale.
Acţiunea independentă are în vedere: -genericul de alternative;-alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei de îngrijire. De exemplu,
în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical participă alături de psiholog şi dietetician la educarea
pacientului.
3. Acţiuni dependente (delegate)
Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu: administrarea medicamentelor; tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor ordine, fără discernământ, ci spre
o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?
- pe baza experienţei anterioare;-se priveşte problema din unghiuri diferite;-se analizează toate căile rezolutive;-
se imaginează o rezolvare ideală;-se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;-se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată, individualizată.
19
Cum se selectează cea mai bună soluţie?
- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:
- timp,condiţia pacientului,echipamentul medical,numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a fost bună se înlocuieşte
imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru . Pentru a evita aceasta
confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );-natura actiunii , actiunea fiind observabila;-precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii alergice ), functii vitale
( respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:
• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:
•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a fost corect şi complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în atingerea scopurilor finale din
planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii sunt răspunzători pentru
acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea şi uneori nesiguranţa
intervenţiilor.
Concluzii:Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate persoanele
implicate in ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile planificate pentru pacient.
IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

Definitie: reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate pentru a obtine rezultatul
asteptat.
Scop - modalitate de aplicare
Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi personalizată, a îngrijirilor
individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete independenta total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente medicale o responsabilitate
totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai un număr de sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii
din serviciu-secţie (îngrijiri de serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de executie şi supraveghere
(sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din familie).
Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare mai mică sau mai mare în
ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi asistentei medicale, care le planifică, le realizează sau le
determină realizarea şi care controlează buna execuţie, respectându-se normele de securitate, de confort şi de calitate a
îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze , pentru a evalua starea
problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca interventiile prevazute sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se modifica orice interventie de
nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in implementarea actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
20
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de îngrijire care înseamnă
pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;-cunoştinţele şi informaţiile;-cea mai probabilă alternativă spre succes;-acceptul
clientului;
- minimum de risc pentru pacient;-maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale: cunoştinţe, putere de judecată, gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale: cooperare, colaborare
• capacităţi tehnice: folosirea echipamentelor, priceperi.
Pentru realizarea acestei etape: se continuă culegerea datelor; se aplică tehnicile planificate şi se
notează pe plan;-pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
-etapele de desfăşurare a tehnicilor; pregătirea locului; pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut succes este reflectat în
rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de evaluare, ultima a procesului de îngrijire.
Metode specifice de implementare
♦ Coordonarea programului de îngrijire:întâlnire cu alţi membri ai echipei;planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;consultarea medicului;pregătirea pentru
externare.
♦ Implementarea:i ndependenţă;interdependenţă;- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.
Tipuri de planuri de îngrijire

Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca planul de îngrijire să fie
elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în practica nursing, există mai multe tipuri de planuri de
îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în Statele Unite ale Americii:
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;preferinţele clientului;membrii echipei;- informaţii medicale
(diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor, dar în SUA este destul de
uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în ţările dezvoltate este forma
cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o îngrijire individualizată. Fiecare spital are un anumit plan
"tip" tipizat, multiplicat şi utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde diagnostice specifice
(exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu: anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;rutina de înregistrare;ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra
intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-şi folosească resursele
proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii lasă loc liber pentru observaţiile şi intervenţiile
asistenţilor medicali individualizând în felul acesta planul standardizat. în acest tip de formular asistentul medical
include şi date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în plan se pot înscrie şi informaţii de ultimă
oră.
21
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că profesioniştii cu funcţii superioare
sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de îngrijire. Aceste detalii ajută
elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.
Documentaţia în intervenţiile nursing
Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.
Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,morală, economică,profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în banca de date a computerului.
Documentaţia este una dintre cele mai importante responsabilităţi profesionale. O preluare de date neînregistrată
impietează asupra procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel care asigură îngrijirea, iar
prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care sprijină eficienţa, asigură calitatea, caracterul
aprofundat şi validează standardele îngrijirii este înregistrarea datelor.
Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:
• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale, evaluarea planului;
• Notarea progreselor obţinute.
EVALUAREA REZULTATELOR
Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în relaţie cu scopul propus,
ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este totdeauna considerată, în termeni de specialitate,
CUM anume a răspuns pacientul după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în funcţie de obiectivele
stabilite.Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea performanţei şi poate
afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni încă netestate.Evaluarea zilnică a planului de
îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna participare a
asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe informaţii care să ajute la
identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou diagnostic de nursing sau a
unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire (P.E.S.) Obiective Intervenţii Evaluare
crt.
Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de obiectiv.Evaluarea este o
fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.
Evaluarea urmareste doua aspecte :
- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;satisfactia pacientului.
Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in functie de obiectivul stabilit si
de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu a fost atins , procesul de
nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci ,
reajustarea sau chiar modificarea interventiilor .
Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului
Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele profesionale, teoretice si
practice acumulate trebuie
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare pentru a putea aprecia corect
rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
22
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;analizarea factorilor care au condus la obţinerea
acestor rezultate;- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor aşteptate cu cele
obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea rezultatelor cu standardele,
revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial, incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi nevoile de
corecţie"
Paşi în procesul de evaluare:
•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele / aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru asemănător" (Dicţionarul
medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine cantitatea, întinderea sau valoarea
calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a avea valoare, standardele trebuie să fie realiste, rezonabile,
tangibile, pe înţeles, dar şi acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca standardele să fie flexibile, adaptate la
nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei terapeutice.
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii acestor indicatori de calitate
fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de standarde sunt elaborate pentru grupurile specializate sau cu
probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este sistematică şi continuă;
datele vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu ierarhizarea lor, în
funcţie de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire, pentru promovarea,
menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o reordonare a priorităţilor, la
identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).Problemele sunt parţial rezolvate.Problemele nu au fost rezolvate.
Evidenţierea unor noi probleme de sănătate. Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing; Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a
fazei evaluării pentru a putea stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această verificare implică
inspectarea şi revederea documentaţiei. Este o metodă de control a calităţii reflectată în înregistrările efectuate la
externarea pacientului. Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru serviciile prestate.
23
Bilanţ Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal. Documentul trebuie să
prezinte următoarele caracteristici:
• să fie corect;să fie complet;să fie concis;să fie lizibil;să fie confidenţial;să fie accesibil;să fie pe înţeles;să fie
înregistrat pe un formular;să prezinte date înregistrate cronologic;să fie continuu, fără spaţii libere;spaţiile libere să
fie haşurate, datate şi semnate;corecţiile să fie datate şi semnate;nu sunt permise ştersături;adăugirile sunt înscrise ca
amendamente;dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt
tipărite;vor fi folosite numai abrevieri consacrate;toate intrările să fie datate şi semnate de autor;persoana care
semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
Bilanţul îngrijirilor aplicate:
- evidente: - F.O. – evoluţie; - planul de nursing – rezultatele evaluării; -starea pacientului: ameliorată, staţionară,
agravată; nivelul de independenţă/dependenţă; - nevoile de bază: - satisfăcute – pacient independent, - nesatisfăcute –
pacient dependent.
Bilanţul negativ:- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing). Criterii de revizuire: -identificarea
cauzelor bilanţului negativ, reformularea obiectivelor, refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.
CONCLUZII
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa dintre o spiră şi
următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul principal al asistentului medical în rolul său
de prestator de servicii de sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită cunoştinţe, priceperi şi
atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne un act individual care înseamnă în
primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare persoană în parte, cât şi a
îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează colaborarea cu alte persoane
implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.
Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate

Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute si sub numele de
“Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane liderul international in acest domeniu al burselor de
asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de asistenta medicala” care se
afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a
practicilor de sanatate care au fost folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical poate
determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de
agrement.
Somn, odihnaEvalueaza somnul si odihna.
Cognitiv – perceptiv Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a
lua decizii si de a rezolva probleme. Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine Evalueaza parerea despre sine. Se examineaza contactul vizual si pozitia
corpului.
Rol – relatiiInteractiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile
gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori – credinte Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.
Cuvântul este sunet şi culoare, e mesagerul gândului uman.”
(T. Vianu)
4. NEVOIA DE A COMUNICA
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile una
alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.
24
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai clară, mai precisă şi
mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda intonaţiile, nuanţele, este
însoţit de semne de punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o formă arhaică de
transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să primească şi
stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să aibă o imagine
pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de simţ, o
dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare

Factorii - varsta
biologici - integritatea organelor de simţ
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi, mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.
Factori - inteligenţa
psihologici - percepţia
- memoria
- emoţiile.
Factori socio- - anturajul
culturali - cultura şi statutul social
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al clientului;
- dificultatile de exprimare
- personalitatea;
- perceptia sociala
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care determina a anumita
imagine despre lume si care influenteaza comunicarea interpersonala;
Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;
adecvată a - acuitate auditivă;
organelor de - fineţe gustativă şi a mirosului;
simţ - sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;- ritm moderat;- limbaj clar, précis.
Expresie - mişcări;posturi şi gesturi ale mâinii;- facies expresiv;- privire semnificativă;
nonverbaiă - mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.
b. Manifestări de ordin psihologic

Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimare clară a gândurilor
Imagine pozitiva de sine - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social
Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale
Exprimarea sentimentelor prin pipăit
Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare
Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii
c. Manifestări de ordin sociologic

Apartenenţa la grupuri de diverse interese
Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare

25
- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;
- învaţă pacientul:- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE

Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificulate
Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;
ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă; - traumatisme;- oboseală;- deficit senzorial;
- surmenaj;- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
- durere; - dezechilibrul hidroelectrolitic;- droguri;- administrarea unor medicamente;- alcoolism.
Surse de ordin - tulburări de gândire;- pierdere, separare, stare de criză;- anxietate; stres;
psihic - emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii umane;
personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se exprima, de a se
afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur; neadaptarea la boală;
Surse de ordin - poluare;- mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);- climat ;conflicte ;- eşec -
sociologic izolare socială ;- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;- educaţie inadecvată;
1.Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor
Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din anturaj, din
mediul exterior sau din ambele.
Manifestări de dependenţă
Tulburări • cecitate: pierderea vederii; diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
senzoriale • surditate: pierderea funcţiei auditive; hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie), pierderea combinaţiilor celor
patru senzaţii gustative de bază—dulce, amar, acru, sărat (simţul de control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului; hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate; hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate, spontan sau voluntar.
Tulburări • tulburări ale motilităţii:- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
motorii - paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot efectua cu amplitudine mult mai
mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se pot executa
cu amplitudine redusă.
Se disting:- monoplegia: paralizia unui singur membru;- hemiplegia: paralizia 1/2 corp
lateral( dreapta si stanga);- paraplegia: paralizia membrelor inferioare; - tetraplegia: paralizia celor
patru membre.
Tulburari de • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul miscarilor
coordonare voluntare(necoordonare a miscarilor) - apar miscari imprecise, ezitante - apare in leziuni cerebeloase
sau ale maduvei spinarii;
• tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba indice – nas.
Tulburări de • dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
limbaj • bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de silabe, prin prelungirea
unor sunete; mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvintele; vorbirea devine
neinteligibilă; acalculie = incapacitatea de a efectua calcule; anartrie= incapacitatea de a articula
cuvintele; afonie= pierderea vocii; alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise; agrafia =
incapacitatea de a scrie selectiv; dificultati de exprimare.
Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;
26
afective în • inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe care individul îl resimte în
sau exces urma unei situatii incerte.
senzorial Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama si ingrijorare datorita
anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei origine nu erste recunoscuta si in absenta unor
cauze care sa le provoace. Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere sau o schimbare iminenta care
ameninta sentimentul de securitate si de bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine, agitatie, frica fata de
evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii auditive, vizuale,
gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice- tulburarilor circulatorii- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
- degradarii organelor de simt- traumatismelor- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor- privarea de stimuli
- orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate, tumori
-suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin utilizarea drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate rolurilor pe care le-a ales sau
care ii sunt impuse.
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana poseda un set de roluri
definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului inconjurator.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi natura intervenţiilor;
echilibrat psihic - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
( sa fie diminuata - asigură un mediu de securitate, liniştit;
anxietatea) - administrează medicaţia recomandată de medic
Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului; furnizează mijloacele de
folosească mijloace comunicare ;- învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor
de comunicare sale.
adecvate stării sale
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului (cecitate,
compensat senzorial surditate, paralizie; are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi
le poate satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună postură, a-şi
menţine tegumentele curate şi integre, a evita pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii oculare, nazale, auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor musculare, articulare;
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeşte după examinare.
27
Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic
Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică; stabileste interrelaţia stimulare- răspuns; instituie
reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;- individualizează terapia pentru fiecare pacient în
parte;- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;-
efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte
(anomia= imposibilitatea pacientului de a numi obiectele);- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul
ofiţer-soldat;- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;- evită corectarea particularităţilor de
dialect;- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al descuraja;- trece progresiv de
la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de reeducare a carenţelor gramaticale şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu tulburările limbajului oral;- caută a
dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.
1. Comunicare ineficientă la nivel intelectual

= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi utiliza judecata ( rationament),
imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor
intelectuale perturbă individul în modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la mediu.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual
Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale pacientului determina disfunctii
in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite de la ceilalti semeni si din mediul inconjurator. Astfel
persoana are dificultati in perceperea realitatii si nu mai poate comunica coerent cu ceilalti. Mesajele primite sunt
interpretate gresit, ceea ce face dificila relationarea. Mesajele emise de pacient prin limbaj nu mai corespunde cu ceea
ce el doreste sa spuna.
Dificultatea de - amnezie - pierdere totala a capacitatii de memorizare a informatiei si/sau de reamintire a
a-şi aminti informatiei inmagazinate:- amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi; - amnezie de evocare,
evenimentele lipsa capacităţii de reproducere sau recunoaştere a unor fapte anterioare;
trecute - dificultatea de a înţelege, de a face o judecată; - hipomnezie- pierdere partiala a capacitatii de
memorizare
Limbaj incoerent - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;- lipsit de logica in exprimare;
Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;
neadecvat
Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării informaţiilor scrise sau
înţelegere a vorbite;
mesajului
Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete
trasmitere a
mesajului
Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare temporala, spatiala, de perceptie etc.;
Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite, pragul perceptiei este
crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in general a contactului si posibilitatilor de orientare
in mediul ambiant, neurmata de amnezie
Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.
Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului, suprasolicitarii si saturarii senzorio-
perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate- stres- tulburari de gandire- situatie de criza- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag- neadaptarea
la rolul de bolnavRolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile rolului
social normal, scutirea de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea insanatosirii, cooperarea in incercarea
de a se insanatosi.
28
3. Surce de ordin sociologic:- dificultatea de a invata lucruri noi- statut socio-economic devalorizat- educatie
deficitara- conflict si/sau esec de rol- izolare.
Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la nivel intelectual

Pacientul să fie orientat în - ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria persoană;
timp, spaţiu şi la propria - sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
persoana - ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.
2. Comunicare ineficientă la nivel afectiv

Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către nevoile lor, de a stabili legături
semnificative cu anturajul.
Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;
Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor acte; nu poate să-şi
aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de actele sale;
Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi competenţa sa;
Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate, de îmbrăcăminte, de
ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;- nozofobie - teama de boală.
Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;
Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată de
convingerea pacientului în verosimilitatea ei.
Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;
halucinaţii
Percepere inadecvată de - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.
sine, respingerea
propriei entitati
Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .
afirma
Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .
exprima sentimentele,
ideile, opiniile
Dificultatea de a stabili - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.
legături semnificative cu
semenii
Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea inconjuratoare.
Interiorizare - a reflecta în conștiință, prin prisma propriei sensibilități, fenomene ale realității exterioare;
Sentiment de respingere - a nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
Deprimare - mâhnire, descurajare.
Prostráție - stare patologică de totală indiferență față de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala
excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare
Pacientul să se poată - analizeaza talentele şi realizările anterioare ale Se vor nota zilnic schimbările survenite în:
afirma, să aibă bolnavului; - dă posibilitate pacientului să-şi - dispoziţia bolnavului
percepţie pozitivă de exprime nevoile, sentimentele, ideile şi dorinţele - în expresia verbală şi nonverbală.
sine sale;- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care
să-i dea sentimentul de utilitate;- supraveghează in
permanenţă bolnavul.
Sa creasca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a Se vor nota zilnic schimbările survenite în
29
receptivitatea asculta, de a schimba idei cu alţii, de a crea legături stabilirea legăturilor cu semenii.
pacientului fata de semnificative ;asigura climat propice pentru
ceilalti stabilirea relatiilor cu semenii sai.
Pacientului să îi fie - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic schimbările survenite în
facilitata afirmarea - învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine, comunicarea cu semenii,in
eului tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ; comportamentul bolnavului.
Pacientul să fie ferit - administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, Se va observa si nota efectul administrarii
de pericole interne anxiolitice, tranchilizante; medicatiei anxiolitice, antidepresive,
sau externe - utilizează unele mijloace fizice de imobilizare: tranchilizante.
- chingi, - cămaşă de protecţie.
Intervenţii deficitare:
minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient; personalizează întrebările şi problemele relatate;
universalizează înţelegerea problemelor; dezaprobă relatările pacientului; dă dovadă de prejudecăţi;
produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;judecă subiectiv cele relatate;nu oferă alternative.
INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură: disconfort şi degradarea mobilizării prin comunicare deficitară.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- lipsa culegerii de date şi a implementării intervenţiilor datorită comunicării deficitare.
•A respira - diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace.
•A mânca şi a bea - deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete.
•A elimina- deficit de eliminare prin diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
• A fi curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele - tulburări trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a
relata că este ud-murdar.
• A dormi, a se odihni- Imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn, etc.
• A se îmbrăca şi dezbrăca- imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi a preferintelor vestim
• A evita pericolele- imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor, etc.
• A trăi conform propriilor convingeri si valori- alterarea funcţiilor de comunicare face
imposibilă participarea la serviciul religios.
• A se ocupa de propria realizare- izolare prin dificultatea de a comunica.
• A se recreea- diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative.
• A învăţa- ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare.
FISA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................
ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea civila........................nr.
copii......religie......................profesia..................................statutul social...................ocupatia..............................loc de
munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
30
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.
OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................
STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent...........................................dependent..........................proteze: dentară / oculară /
auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul....; lentile de contact; / ochelari - dioptrii ;
.............afecţiuni care limitează activitatea:cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale /
altele.........................................................
ALTE PROBLEME DE SANATATE:
Spitalizări / anterioare pentru...........................................................................la data....................operaţii / intervenţii
......................................................................................................................la data....................................................
Tratamente prescrise....................................................................................................................................................
urmate: da/nu.........................................................................................................................................................
Impresii din spitalizarea anterioară....................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei..............................................................................................................................................................
Motivele internării................................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -)....................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) ..............................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)
......................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................
5. NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen din aerul
atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon rezultat din
metabolismul celular.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de funcţionarea lor
eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului încărcat cu dioxid
de carbon. Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia: - este un act activ;- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin
dilatarea diametrelor cavităţii toracice;- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor
31
scade cu 2-3 mm Hg faţă de presiunea atmosferică;- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului
atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei
muşchilor respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată. Durata expiratiei este
dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele perialveolare şi
CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de: - diferenţa de presiune a O 2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O 2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO 2 adus de la ţesuturi, prin vasele
venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de: - cantitatea de hemoglobina din sânge;- debitul cardiac;- numărul de hematii;- permeabilitatea
reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic complex.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira
Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici - sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului, la
bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii/min este mai mare decât la persoanele înalte;
- somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei. Individul
sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează respiraţia este cea şezând
şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza
favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa respiratorie
pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai mic decât cele
antrenate;
• anumite culturi (asiatice) acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare şi control a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt con trolate prin
exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru respiraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut poate creşte
de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori - emoţiile
psihologici - aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;- durerea
Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează respiraţia;
sociologici - climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul - scăderea
frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină creşterea
frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).
Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( faracontrol
constient).
Frecvenţa respiraţiei - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;- este influenţată de vârstă şi sex
32
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min adult - 16-18 r/min
Amplitudinea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie.
Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
Zgomotele respiratorii - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
Simetria mişcărilor - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
respiratorii expiraţiei;
Tipul de respiraţie Sunt trei tipuri de respiraţie:- costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii
superioare a cutiei toracice, datorită măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;
Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.
Hematoza pulmonara Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la nivelul
normala plamanului.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să: - facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare; - aibă posturi adecvate, care să
favorizeze respiraţia;- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)- evite
expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua măsurile de protecţie cores-
punzătoare: mască, costum de protecţie etc - se preocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale,
excesului de sare şi dulciurilor - ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă; - evite depăşirea
greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice; - poarte vestimentaţie care să nu împiedice
mişcările respiratorii; - aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;- adopte o poziţie care să permită
expansiunea cavităţii toracice; - se preocupe de crearea unui mediu ambiant cu temperatura, umiditatea, luminozitatea
în limite normale; - consume lichide pentru hidratare corespunzătoare - evite consumul de medicamente cu efect de
polipragmazie (predispune la decompensări respiratorii); - cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi
educaţie.
Educatia pacientului:Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a
respira încet, adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase
consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a muşchilor
abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
diafragma prin alternanţa mişcărilor„sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare favorizand circulaţia sanguina
respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi rapidă;
respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;
pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.
Principalele volume pulmonare
33
Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)
CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml
CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700
CRF Capacitate reziduala =2500 ml

functionala
CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:
1. Alterarea vocii; 2. Dispneea; 3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.
Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira

Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar;
tabagism; - obstrucţia căilor respiratorii;- obezitatea; - bandaje toracice; - dezechilibru
hidroelectrolitic;- durere; - hipovolemia;- sarcina;- starile febrile;- infectiile; - regenerarea
tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,- anomalii musculo-scheletice, - traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,- boli cardiovasculare, - boli psihice;
Surse de ordin - anxietatea;- stresul;- situaţia de criză;
psihologic
Surse de ordin - aerul poluat, umed;
sociologic - altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;- cunoaşterea mediului ambiant;- cunoaşterea altor persoane.
1. ALTERAREA VOCII
Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii. Se
manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în laringita ac sau cr.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de sufocare - lipsa de aer.
2. DISPNEEA
Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie, senzatie de
sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de frecventa, amplitudine, durata a
miscarilor respiratorii.Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii
- bolile plămânului
- boli ale căilor respiratorii superioare
-anemii prin deficit de hematii sau hemoglobina.
34
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte poziţie forţată- şezând cu
braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se pe genunchi; această poziţie este adoptată
pentru a permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează respiraţia.
Apnee - oprirea respiraţiei;
Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12 resp/min., amplitudine
crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj.
Poate fi :-inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea aerului din plamani> se
caracterizeaza prin: expir prelungit, penibil , usor suierator si profund, , insotit de tiraj si
cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza declansatoare.
Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii peste 40
resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa respiratorie redusă,
reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-pulmonare, cardio-vasculare, anemii,
stări toxico-infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect de masă asupra bazei plămânilor
(sarcină, ascită, meteorism).
Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.
modificată
Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin respiratii profunde si
prelungite.
Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin respiratie superficiala.
Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreţii acumulate
Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la nivelul căilor
respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi, sânge, celule
(spută) descuamate.
Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee (respiraţie accelerată) şi
Cheyne-Stokes apnee (oprirea temporară a respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un punct culminant -
apogeu, apoi scad până încetează, instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12
secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale, uremii.
Dispnee • inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee.

Kussmaul Ciclul se reia.
• mişcările respiratorii sunt zgomotoase, inspiraţia profundă, frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC decompensată în
stadiul uremic.
Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.; reprezinta respiratia
agonica din stadiul preletal, stari comatoase, meningite.
Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de expiratie mica. Apare la
Bauchut copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile aripilor nasului;
Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc, stări comatoase, afectarea
stertoroasă trunchiului cerebral şa.
Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample - moartea clinică.
agonică
Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului circulant de-a lungul unei
respiratorii acumulari de secretii in bronhiole si alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante, romflante,
sibilante;-sufluri; -frecătura pleurală; -murmur vezicular.
Cianoză - teg. de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas, buze, lobul urechii, unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal.
35
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing - expiratie sueratoare
Sughiţ - respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa si repetata datorita
unor spasme repetate ale diafragmului). De obicei este asociat cu procese mediastinale.
Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta oxigenare cerebrala.
Strănut - a elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară
a mușchilor expiratori
3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII
Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenta unor
respiratorii corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi la copii - ca şi de
deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe nas - bolnavul respiră pe gură
Secreţii abundente nazale - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia
Epistaxis - hemoragie nazală
Deformări ale nasului - deviaţie de sept, traumatisme
Strănut - expirare forţată
Aspiraţie pe nas - smiorcăit
Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistent
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
liber, pe nas - la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
- umezeşte aerul din încăpere;- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;
Pacientul să nu devină - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
sursă de infecţie - educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit epistaxisul - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
- comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă; recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să prezinte - umezeşte aerul din încăpere;
mucoase respiratorii - recomandă pacientului repaus vocal absolut;
umede şi integre - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să înghită fără - întrerupe alimentaţia solidă;- recomandă gargară cu soluţii antiseptice;- alimentează
dificultate pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,
rezistenţă crescută faţă aglomeraţiile.
de infecţie
Pacientul să prezinte căi - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
respiratorii permeabile - umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
şi o bună respiraţie - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;- învaţă pacientul să facă gimnnastică
respiratorie; - asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata durerea - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau semisezanda;
pacientului - combate sughitul, tusea;-administreaza tratamentul prescris de medic.
Pacientul sa fie ferit de - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;
complicatii - schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa respecte
indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
36
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii,
examene radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor bronşice).
DUREREA TORACICA
 durerea toracică se prezintă sub forma de:
1.Junghi toracic:- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţie
profundă
2.Durere vie:- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;.
3.Durere prin compresiune:- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în
umarul drept
5.Durere amplificată:- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.
TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul repirator corpi straini sau
secretii de la acest nivel. Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali cu ridicarea brutală a
diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile, corpurile străine şi expectoraţia;
Conditii de aparitie:
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
- emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:
- tuse uscată- tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC, pleurite, faza de debut a
bronşitelor acute;
- tuse umeda- tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este întâlnită în: bronşita acută / cronică,
pneumonie;
- tuse seacă- tuse cu expulzarea aerului puţin violentă dar care constituie o sursă de contaminare prin răspândirea
infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi împiedică odihna şi somnul pacientului.
- tuse chintoasă caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată(5).
- tuse bitonală- tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului recurent stâng.;
- tuse lătrătoare:tuse zgomotoasă repetativă, întâlnită în tumori mediastinale sau adenopatii traheo-bronşice.
- tuse surdă:tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
- tuse emetizantă: tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
- tuse de postură: tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează eliminarea unor cavităţi;este întâlnită
în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
- tuse matinală:tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-pulmonare însoţite de secreţie
abundentă.
- tuse vesperală:tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
După etiologie tuşea poate fi:
- faringiană (faringite acute/cronice);- laringiană (laringite, tumori laringiene);- bronşică (bronşite, cancer bronşic);
- pulmonară (pneumopatii acute/cronice); - pleurală (pleurite);- mediastinală
(tumori, pericardite).
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tusea;- evite aerul uscat sau temperatura crescută;- evite ingestia de lichide calde/reci;
- evite conversaţiile în timpul tusei,- tusească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
37
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.
EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile res piratorii
prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin tuse. În condiţii fiziologice,
mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor
respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează ca un corp
străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor
bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din descompunerea
ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă,
secreţie nazală şi faringiană.
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;- hemoptoică - striată, cu sânge, în
tuberculoza pulmonară;- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;- roşie-
brună, când sângele stagnează în plămâni;- roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;- roz,spumoasa
rozata în edemul pulmonar acut;- galben verzuie, în supuratii pulmonare;- albă sau alb perlat, în
inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;-fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi astm bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara şi este
întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene ca de
exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în abcese
pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;- mulaje bronşice.
Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar acut. Este un lichid alb-roz
acoperit cu multa spuma alb rozata.
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase ale cailor aeriene
superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si in stadiul incipient al astmului bronsic.
Uneori capata aspect de "sputa perlata" cu elemente in forma de spirala "spiralele Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori este rezultatul unei vomici.
Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei cavitati pline cu puroi (abces pulmonar), din pleura
(pleurezie purulenta) sau dintr-un organ vecin (ex. un abces subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide, gangrene pulmonare.
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje bronsice datorita continutului
lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza bronsita cronica pseudomembranoasa in difteria laringiana
si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta sangelui in cantitate variabila
de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa sanguinolenta are aceeasi valoare semiologica ca si
hemoptiziile mici în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate ajung la 200-
400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia purulentă este
expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/ 24 ore;
Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

Este rezultatul deschiderii spontane în căile aeriene a unei colecţii:
38
- abces pulmonar- chist hidatic – vomica hidatică cu aspect clar, limpede însoţit de regulă de manifestări alergice
sistemice);- empiem pleural (rar prin fistulă bronho-pleurală);
- supuraţii extrapulmomare (abces subfrenic, hepatic şa.).
Intervenţiile asistentei- pacient cu expectoraţie
Obiective:Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.Pacientul să prezinte cai respiratorii
permeabile.
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de contaminare
prin componentele sale patologice;
- interzicem pacientului: - să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit secreţiile
eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;
- atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.
HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită din căile aeriene inferioare.
Evaluarea hemoptiziei -sputa cu striuri de sange; -hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc cronic rezistent la tratament;
în TBC cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în chimioterapia şi antibioterapia tuberculoasă; în tumori
bronhopulmonare; după insuflarea unui pneumotorax; în tumori benigne.
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare şi hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor accese de tuse, violente,
pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze pulmonare; tumori ale traheei; chist
hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem pulmonar acut; infarct miocardic
acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;expunere prelungita la soare;exces de alcool;traume psihice;medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă; - zgomot asemănător fierberii unui lichid.
39
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).- stare generală modificată.
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat, spumos, având o culoare de
roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome: tahicardie, dispnee, paloare şi transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută. Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este
simptom dominant, dar şi ca o complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor următoare, sputa prezentând
cheaguri de sânge negricioase. Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza
pulmonara sau dilataţia bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de sânge în cantitate mare,
pacientul decedând prin asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);Rx. Torace;Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă; Computer tomografie toracică; Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
- anemie posthemoragica;colaps cardiovascular;atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee,
cianoza);deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:
 asigurăm repausul total la pat al pacientului;
 poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;
 liniştim şi calmăm pacientul; îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;
 educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;
 educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;
 îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;
 educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;
 izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;
 asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;
 la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;
 la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;
 administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);
 comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei lichidului şi a asfixiei
consecutive;- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.
CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de vigilenţă, prezenţa dispneei de
repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul respiraţiei – semne de insuficienţ respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune parţială a oxignului sub 6kPa
asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor, extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza unei insuficienţe circulatorii
periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază (insuficienţă venoasă cronică) sau vasoconstricţie severă
(şoc septic sau alte cauze de şoc) cu sau fără hpoxemie.

Nesatisfacerea nevoii de a respira afectează buna relaţie in celelalte nevoi.
A comunica • comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale respiratorii
şi fenomenelor obstructive.
A se mişca si a avea o bună postură• dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi
datorită fenomenelor dispneice, insuficienţelor respiratorii şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea• diminuarea ,incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
40
A dormi şi a se odihni• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca si a se dezbrăca• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca si dezbrăca cauzată de durerea
toracică şi epuizare.
A fi curat, a avea tegumente intacte • alterarea tegumentelor si mucoaselor cauzate de mucozităti
abundente, expectoraţie abundentă si respiratie deficitară
A evita pericolele•anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficientei respiratorii
A trăi conform propriilor convingeri spirituale• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul
religios, cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se realiza• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative
cauzate de oboseală şi respiraţie deficitară.
A învăţa•ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei faţă de
propria persoană.
6. CIRCULAŢIA ARTERIALA
DEFINITIE:
Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept
scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la
ţesuturi la organele excretoare.
.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA CIRCULAŢIEI ARTERIALE
a) PULSUL Reprezintă unda de soc ce ia nastere prin destinderea peretilor arteriali de catre volumul de sange
expulzat din ventriculul stang in timpul sistolei ventriculare care se propaga de-a lungul acestora odata cu coloana de
sange arterial. Poate fi perceputa prin palparea unei artere superficiale comprimata incomplet pe un plan dur. Este
manifestarea periferica a activitatii mecanice a inimii.Reflecta starea de functionare a inimii si a sistemului arterial.
Factorii care influenţează pulsul

Conditia - vârsta -
biofiziologica - sex;
- ritmul somnul/veghe
- efortul fizic;
- pozitia corpului:; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;
- statura;
- masa corporalaritmul circadian: frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar dimineata
sau in a doua parte a zilei este crescuta;
- alimentaţia: - în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Conditia - emoţiile - plânsul produc creşterea frecvenţei pulsului- mânia
psihologica
Conditia sociala - mediul ambiant - prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează frecvenţa pulsului.
Manifestările de independenţă
- reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.
Frecvenţa Frecventa medie pe minut in functie de varsta(pulsaţii/minut )*
Varsta Repaus- stare de veghe Repaus- in somn Exercitii sau febra
nou născut 100- 180 80- 160 >220
1 sapt- 3 luni 100- 220 80- 200 >220
Sfigmogramă 3 luni – 2 ani 80- 150 70-120 >200
2 ani- 10 ani 70- 110 60-90 >220
10 ani adolescent 55- 90 50-90 >220
la adult 60-80 50-70 >100
(* Marcean Crin, Manual de Nursing,Editura ALL EDUCATIONAL, 2013, pag.6)
Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu :
•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la amplitudinea sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;• unda dicrotă (c), secundară.
-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm - reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
41
- pulsul este ritmic- puls regularis;
Amplitudine - se referă la marimea undei de puls;- este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
(volum) - la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
- este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în timpul, unei sistole;
Tensiunea - valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru comprimarea arterială ;
pulsului - este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si disparitie; - este
influentata de starea de sanatate a inimii si vaselor;
Egalitatea - se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la ambele membre.
Coloraţia - coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
tegumentelor - tegumentele sunt calde.
b)TENSIUNEA (PRESIUNEA) ARTERIALĂ

Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.Factorii care determină tensiunea
arterială:- debitul cardiac;- forţa de contracţie a inimii;- elasticitatea şi calibrul vaselor;- vâscozitatea
sângelui;Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
 tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
 tensiunea arterială diastolicâ= tensiunea minimă;
 tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială minimă.
 Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile normale
hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
tensiunea arterială sistolică (T$ -TM):
- reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
- este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele arteriale;
- tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
- tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
- rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de starea neuro-vegetativă, sistem
endocrin, factori renali).
tensiunea arterială diastolicâ (Ts-Tm):
- reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
- forţa de contracţie a inimii este zero;
- în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
- valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la jumătate plus unu din valorile
normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu: când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea
arterială minimă = 70 +10 = 80 mm Hg.
Precizari:valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi; valorile tensiunii arteriale la
membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;
Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică
Optimă 120 70
Normală 120–129 70–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grade 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grade 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110
Factorii care influenţează tensiunea arterial

Conditia - vârsta;
biofiziologica - sex
- ritm somn/veghe:în timpul somnului sau dimineaţa tens. arterială are valorile cele mai mici;
- activitatea
- rasa: populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;
- alimentatia;
- ritmul circadian
- valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
42
- medicatia: actioneaza direct si indirect( narcoticele scad tensiunea arteriala , psihoactivele cresc
tensiunea arteriala;- vasodilataţia generală determină scăderea presiunii exercitată de sângele
circulant
Conditia - emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii arteriale.
psihologica
Conditia - climatul: - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale; - căldura produce
sociologica vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.
Tensiunea maximă se obţine în Vârsta T.A. max (mm Hg)
timpul sistolei ventriculare 1-3 ani 75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139
Tensiunea minimă se obţine în Vârsta T.A. min.
timpul diastolei 1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg
Tens. diferenţială reprezintă Ex. T.A. dif. = T.A. max. 140 - T.A. min.80 = 60 mmHg
diferenţa T.A. max. T.A. min
Menţinerea raportului între T.A. T.A. min = T.A. max. +1 sau 2 (cm Hg)
max. şi T.A, min. 2
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine

Educă pacientul:- pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);- să-şi menţină tegumentele curate,
integre;- să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;- să evite tutunul, consumul
exagerat de alcool;- să evite sedentarismul;- să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;

Problema: Circulaţia inadecvată
Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie
De ordin fizic - alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;- obstrucţii arteriale;
- supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc..
De ordin psihologic - anxietatea, stresul, situaţia de criză.
Lipsa cunoaşterii - cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine, despre alţii, despre
obiceiurile dăunătoare.
Tegumente - reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
modificate - cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări de - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; nr pulsaţiilor pe minut, depăşesc val. de 100-150-200.
frecvenţă a - bradicardie:=numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
pulsului
Modificări de Se disting:- puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
amplitudine - puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
(volum) al - puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
pulsului - puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice;
- puls alternant: undă normală,urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni miocardice
severe
- puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
- puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări de - se disting - puls dur( puls durus), greu comprimabil;- puls moale( puls mollis), usor perceptibil.
tensiune a - depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea cantităţii
pulsului sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.
Modificări de Se disting;- puls celer- unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
celeritate Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune si mai ales
43
in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
- puls tardus- pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei se face cu
intarziere;Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare,
caracteristic stenozei aortice.
Cauze:tromboza/stenoza vaselor
 afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);
 afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom hiperchinetic.
Modificări de - puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
ritm al - puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;
pulsului - puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
- puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai mică –
extrasistolie
Modificări - hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
ale tensiunii - hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
arteriale - modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;
- T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de - desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;
puls
Hipoxemie - scăderea cantităţii de oxigen din sânge
Hipoxie - diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme - acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice - dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi - dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia de fenomene
inflamatorii si trombotice.
Durere - precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie - durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai frecvent la nivelul gambelor).
intermitenta
Parestezii - furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.
Intervenţiile asistentei medicale-pacientul cu circulaţie inadecvată

Pacientul să prezinte -învaţă pacientul:• să întrerupă consumul de tutun, alcool;• să aibă alimentaţie bogată în
circulaţie adecvată fructe, zarzavaturi;• să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie;- administrează
medicaţia prescrisă: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare,
antianginoase, anticoagulante;- urmăreşte efectul medicamentelor;
- aplică tehnici de favorizare a circulaţiei: exerciţii active, pasive, masaje.
Pacientul să fie - informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate
echilibrat psihic să-l depună, asupra importanţei continuării tratamentului medicamentos.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ( H.T.A.)

• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;
• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi peste 90 mm Hg pentru
tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este crescuta;
HIPOTENSIUNEA ARTERIALA
 hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;
 reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub 65 mm Hg pentru tensiunea
diastolică;
Problema de dependenta: REDUCEREA DEBITULUI CARDIAC

Sursa: Diagnostics infirmiers – ANADI; Dignostice de nursing NANDA International.
Definitie: cantitate insuficienta de sange, pompata de inima, pentru a asigura nevoile metabolice ale
organismului.
Caracteristici definitorii
Alterarea ritmului inimii: aritmii; bradicardie; modificari electrocardiografice; palpitatii; tahicardie;
44
Alterarea incarcarii inimii: edeme; reducerea presiunii centrale venoase (CVP); reducerea presiunii in trunchiul
arterei pulmonare; oboseala; cresterea presiunii venoase centrale (CVP); cresterea presiunii la periferia arterei
pulmonare (PAVWP); turgescenta venei jugulare; zgomote cardiace; cresterea in greutate;
Alterarea dupa incarcarea inimii:piele umeda; dispnee; scaderea pulsului periferic; scaderea rezistentei vasculare
pulmonare (PVR); scaderea rezistentei vasculare sistemice (SVR); cresterea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
cresterea rezistentei vasculare sistemice (SVR); oligurie; reumplere capilara prelungita; modificarea culorii pielii;
variatii ale valorilor presiunii arteriale;
Alterarea contractilitatii inimii: tuse; reducerea evacuarii fractionate; reducerea indicelui de lucru al ritmului
ventricular stang (LVSWI); reducerea indicelui de volum (SVI); reducerea indicelui cardiac; scaderea debitului
cardiac; ortopnee;dispnee paroxistica nocturna; zgomote in S 3; zgomote in S4;
Comportament emotional: anxietate; neliniste; agitatie;
Factori de legatura:
 alterarea batailor inimii;alterarea ritmului inimii;alterarea volumului sistolic;alterarea dupa incarcare;alterarea
contractilitatii;alterarea inainte de incarcare a inimii;
Elemente de supraveghere si interventii specifice
Obiectivele vizeaza:
 pacientul sa prezinte circulatie adecvata;pacientul sa fie echilibrat psihic;pacientul sa exprime disparitia
durerii;sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;sa fie promovate confortului fizic si
psihic al pacientului;sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;sa fie combatute infectiile;sa fie favorizate
circulatia arteriala, venoasa;
Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical
 Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
 Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenari.
 Invata pacientul:
- sa intrerupa consumul de alcool si tutun;sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa
asigure un aport caloric corespunzator nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei,
inclusiv vitamine si saruri minerale;sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;sa evite frigul,
umezeala, stresul psihic;
 Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia de temperatura.
Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active,
pasive, masaje, mobilizari.Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
 Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.Efectueaza bilantul hidric.
 Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare,
antianginoase, anticoagulante.Urmareste efectul medicamentelor.
 Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie chirurgicala.
 Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
 Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate sa-l depuna, asupra
importantei continuarii tratamentului medicamentos si asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze
dupa examinare.
7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA

( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate
suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei
bune funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le digera,le absoarbe pentru
energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si intretinerea celorlalte functii.
Scop:- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru
dezvoltare si refacere;- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si aport
nutritiv necesar organismului(terapeutic);- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.
Independenţa în satisfacerea nevoii
Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente, conţinând elementele
nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex, vârstă, greutate,
înâlţime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor
organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
45
Factori - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile
biologici - sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumatate de an si 108 kcal/kg corp in a doua
jumatate;- necesitatile calorice cresc didert proportional cu varsta;
- adolescentii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar baietii de 2500-3000 kcal/zi;
- adultul are nevoi nutritionale relativ stabile ca valoare calorica si factori nutritivi. Cresterea
inceteaza iar hrana trebuie adaptata celorlalte variabile care marcheaza exitenta unui adult.
Nutritia se incadreaza in paternurile descrise la interventiile asistentei medicale;
- la varsnic( peste 65 ani) procesele de involutie limiteaza necesarul proteic si caloric; de
asemenea este redus necesarul de vitamine din grupul B; la femei se recomanda
suplimentarea de calciu; datorita proceselor degenerative alimentatia trebuie sa contina
suplimente alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât creşte metabolismul şi implicit
aportul alimentar;- activitate profesionala;- masa corporala;- starea de sanatate, dentitie, deglutitie,
digestie, absortie;- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat
tuturor indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de vârstă;
- stari fiziologice particulare:
- sarcina : in unctie de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de proteine se creste cu 30g,
aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg, vit A cu 20-25 %, vit C cu 30%, viatimele di grupul
B si vit D trebuie asigurate in exces.
Factori - starea afectiva;- emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi
psihologici îşi pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de dragoste şi de
bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive), iar vara, sunt
sociologici preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă copilărie şi,
uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup social, sărăcia influenţează negativ satisfacerea
nevoii;
- religia si traditiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite ritualuri
alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor alimente (carne de porc,
cafea, alcool), dar şi prepararea şi servirea alimentelor după un anumit ritual;
- starea materiala;- obiceiurile alimentare si preferintele personale;
- cultura si educatia - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi.
Cavitatea - dentiţie bună;
bucată - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă; - limba roz;- gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia - uşoară, eficace, lenta; - gura închisă;
Reflex de deglutiţie - prezent;
Digestie - lentă;- nestingherită;
Deprinderi alimentare - programul meselor (3 mese şi 2 gustări); 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană
este satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi valoare acordate - alegerea alimentelor;- servirea mesei singur sau în grup;
mâncării - tradiţii; - obiceiuri alimentare;- educaţie.
Simtul gustativ - trebuie sa fie prezent;
Ingestie de alimente si de lichide - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
Obiceiuri alimentare - sănătoase;
Stare de constituţie - normală in raport cu varsta, sexul.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
46
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru varstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decat la barbat;
- in starile febrile necesarul caloric este marit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alaptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de carbon, 10 -15% proteine, 30 -
40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală; 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală; 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea energetică a
principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si calitative ale diferitelor principii
alimentare.
III.
Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependenţă:
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit(mai putin decat necesarul organismului)
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus(mai mult decat necesarul organismului)
3. Intoleranta digestiva
Surse de dificultate
Surse de ordin - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a peristaltismululi intenstinal;
fizic - alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente; durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de ordin - afectiuni psihice, tulburări de gândire,
psihologic - anxietate, stres, situaţii de criză,anorexia- lipsa poftei de mincare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca, disfagia- dificultate de a inghiti.
Surse de ordin - foame ,insalubritate,
sociologic - malnutriţie-stare de nutritie nesatisfacatoare, veniturile, tabieturile si interactiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, traditii, religie.
Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoştinţe,
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentatie inadecvata:mai putin decat necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate, care afectează starea
nutriţională a individului.
Anorexie - lipsa poftei de mâncare;
Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la inghitire;
Condiţia cavităţii bucale - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei
bucale;- limbă încarcată, depunere saburală, glosite; dificultate în masticaţie;
47
Starea tegumentelor - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;- acnee, dermatită;
Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;- greaţă, vărsătură;- regurgitaţii;-
aerofagie-eliminarea aerului pe gura; - pirozis-arsuri;
Deprinderi alimentare - greşeli în prepararea alim;- greşeli în alegerea alimentelor; orar nesatisfăcător al
meselor;- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;
Hidratare insuficienta - consum redus de lichide şi săruri minerale;
Cantitate redusa de alimente - cantitatea de alimente nu satisface necesitatile calorice ale pacientului;
Dezechilibru hidroelectrolitic - slăbiciune;- tegumente şi mucoase uscate;- urini concentrate;
Gust şi valoare acordate - dezordonat;- mănâncă în picioare sau în pat;
mâncării - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;
Malnutriţia - nutritie deficitara, alimentare necorespunzatoare.
Casexia - slabire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în greutate - slăbire;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.
Diminuarea energiei - intoleranţă la efort;
Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.
Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie inadecvată prin deficit

Obiective Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să aibe - aşază pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu capul in lateral;
o stare de bine, - protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului,
fără greţuri şi - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învaţandu-l să inspire profund; il serveste cu
vărsături un pahar cu apa sa-si clateasca gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale;
- încurajează pacientul; - reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
Pacientul să fie - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%, 10%, 20%, 33%, 40%;
echilibrat hidro- hidrolizate de proteine şi amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine şi electrolizi,
electrolitic după indicaţia medicului;- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice;
adaugă 13% pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii,
distrucţii celulare;- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi mici de
lichide reci, oferite cu linguriţa;- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;-
conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în menţinerea sănătăţii;- face
bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să fie - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise;
echilibrat - serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate atrăgător;
nutriţional - învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele cantitative şi
calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment cu altul;- lasă pacientul să
aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicaţiile regimului.
Pacientul să fie - asigură un climat cald, confortabil ;- încurajează pacientul ;- îi explică scopul intervenţiilor.
echilibrat psihic
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentatie inadecvata:mai mult decat necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care consumă elemente nutritive
în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are
repercursiuni asupra funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate mare de
alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte dezordini
organice.
Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea ideală se
+15-20% calculează cu formula: Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm; V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.
48
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei
persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată
în metri, este mai mare de 30 kg/m2.
Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentatie inadecvata prin surplus

Pacientul să aibă greutate - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente;
corporală în funcţie de - învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie de
înălţime, vârstă, sex activităţile fizice şi vârstă;- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim;- urmăreşte
orarul şi distribuţia meselor;- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
Pacientul să desfăşoare - conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice moderate;
activitate fizică crescută - stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi capacitate,
împreună cu bolnavul.
Paceintul să fie echilibrat - asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului;
psihic - îl învaţă metode de relaxare;- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.
3. Intoleranta digestiva
Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.- varsatura, - astenie (oboseala) fizica,- paloarea
tegumentelor,- inapetenta,- balonari,- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din
cavitatea gastrica.
Alte probleme de dependenta *
*Marcean Crin , Manual de nursing, vol I, Editura ALL EDUCATIONAL, 2012.
 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata
Manifestari de dependenta :
- dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie, oboseala, slabiciune, diminuarea mobilitatii mandibulei,
tegumente uscate , palide,nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
-stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;deficit vizual,deformarea articulatiilor mainii, paralizie;proteze
dentare prost ajustate;singuratate;dezechilibre endocrine sau organice.
Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate
1) Pacientul sa se alimenteze singur utilizand ustensile - ajuta pacientul sa se alimenteze;
adecvate in termen de……….. - il incurajeaza apreciindu-i efortul;
2) Pacientul sa consume alimente care se mananca cu mana - administreaza medicatia prescrisa de
(fructe , paine) , singur la fiecare masa in termen de…. medic.
3) Pacientul sa se alimenteze singur fara nici o jena in
termen de………………..
 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar
- nu bea sau bea lichide interzise; omite mesele sau mananca alimente interzise;, paloare, indispozitie,
constipatie.
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are pacientul;dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;intoleranta
alimentara;neacceptarea bolii.

Pacientul sa urmeze regimul alimentar - ajuta pacientul sa se alimenteze;
singur in termen - ii explica necesitatea dietei alimentare;
de……………………….. - administreaza medicatia prescrisa de medic.
 Refuzul de a se alimenta/ hidrata

Manifestari de dependenta :refuzul de a manca, -refuzul de a bea
49
- depresii majore;anxietate, stress,atitudine defavorabila,anturaj, insalubritate,slabiciune, pierderea stimei de
sine,tulburari de gandire,singuratatea (divort , deces);pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)

1) Pacientul sa-si exprime dorinta - asistenta stimuleaza pacientul sa-si exprime anxietatea, emotiile
de a manca si a bea singur in care au provocat decizia de negativism;
termen de……….. - colaboreaza cu apartinatorii in situatii de singuratate pentru a nu
2) Pacientul sa aiba confort psihic lasa singur pacientul;
si fizic cu ajutorul nursei permanent - explica pacientului necesitatea de a bea si a manca , ridica moralul
pacientului , reda pofta de viata pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic (antidepresive).
Vărsăturile
Definitie: Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-kine microbiene în scarlatina,
difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale, precum şi
resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în cadrul unor
50
boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din stomac este
redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,• vărsătură fără greaţă,• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;• vărsătura brună,
• vărsătură în jet, • vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă,
dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica aspirarea
vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea - abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul stomacal;
resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm pentru conduită
post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare; -cu culoare verde vărsăturile bilioase; -cu culoare roşie vărsăturile
sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice, rezervei
alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa
TULBURĂRI ALE FLUIDELOR

Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian):- hipovolemie , - deshidratare.
Se datoreaza pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, arsuri, diuretice) sau mişcării fluidului: acumulare
anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem periferic hematom).
Manifestări - piele uscată cu turgor redus; membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
de - ochii adânciţi, moi; letargie ;- sete; scăderea eliminării urinare;- tahicardie;- hipotensiune arterială;
dependenta - scăderea presiunii venoase centrale;- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin
hemoconcentraţie; creşterea ureei sanguine;- urină concentrată cu densitate mare.
Intervenţiile - măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea;
asistentei - cântăreşte zilnic pacientul; monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă, parametrii clinici,
medicale rezultatele de laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie riguroasă; menţine integritatea membranelor
51
mucoase prin igienă riguroasă; îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii integrităţii
lor;inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare două ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.
Excesul volumului de lichid:

- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme;
- se datoreaza creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă, scăderii excreţiei renale de Na si
apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.
Manifestări - creşterea acută în greutate;

de - edem periferic; - pleoape edematiate;
dependenta - creşterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic; dispnee;
- raluri crepitante; turgescenţa jugularelor;
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului;- scăderea densitaţii urinare.
Intervenţiile - educă pacienţii cronici, privind apariţia acestor semne;
asistentei - educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de lichide şi Na;
medicale - măsoară zilnic ingestia şi eliminarea;
- cântăreşte zilnic pacientul; observă edemul periferic; ascultă frecvent respiraţia;
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar;
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură;educă pacientul privind efectul diureticelor
asupra echilibrului hidroelectrolilic ;
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut crescut în Na;
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor.
8. NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie: Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare,
vătămătoare, rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata homeostazia si mentinuta starea de bine specifica
sanatatii.
Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de produsii nefolositori sau un
surplus :- aparat renal – urină;- piele - transpiraţie – perspiraţie;- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale respiratorie prin
expectoratie.

Factori - alimentaţia:- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate - exerciţiile - activitatea fizică
biologici ameliorează randamentul muscular fortifică musculatura abdominală şi cea pelviană, care au un rol
important în eliminarea intestinală;
- vârsta:- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
- programul de eliminare intestinala
- consumul de alcool; starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
- lichidele ingerate: - cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.
Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa mictiunilor;
psihologici - emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi intestinale
(senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori - normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii să respecte
sociologici salubritatea locurilor publice;
52
- cultura; educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;

a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul intermediar
protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Generalităţi.
Cantitatea - variază în funcţie de vârstă:- nou-născut 30-300 ml/24 h- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de nursing);1500- 1600 ml
( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala 2010).
Frecvenţa - nou-născut - micţiuni frecvente - copil 4-5/zi- adult 5-6/zi - vârstnic 6-8/zi
micţiunilor
Ritmul - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
micţiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;
Mirosul -de bulion - urină proaspătă;
urinei -amoniacal - după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia -normal - reacţie acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala
urinei 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
Notă:Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi
formarea calculilor în căile urinare.
Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie, urina devine tulbure
urinei şi formează nubecula care se aşează pe fundul vasului. Nubecula rezultă din coagularea mucinei
spălate de urină, a celulelor epiteliale din căile urinare ca şi mucusul organelor genitale (mai întâi
se formează un nor asemănător fumului de ţigară). La rece urina devine tulbure prin precipitarea
sărurilor minerale.
Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
urinei - normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai mică sau mai mare
modifică densitatea);
- este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia - urina este constituita din apa, in care sunt dizolvate substante minerale (sodiu,
urinei potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri, sulfati, fosfati) si organice (uree, creatinina, acid
(analiza uric, acizi aminati, enzime, hormoni, vitamine), celulele epiteliale sunt rare ,leucocite -2500 pe
chimica) ml/minut , eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.
b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din: -reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie: - defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus
Frecventa - normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile; -1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi
53
calitatea alimentelor consumate, gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea proceselor de
absorbţie, viteza tranzitului intestinal.
Consistenţa - păstoasă, omogenă;
Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;
- modificari în funcţie de alimentaţie :- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;- negru - alimente preparate care conţin sânge;
- verde - legume verzi;- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificari în funcţie de medicamente:-brun-negru – bismut;-negru-verzui – fier;-alb – bariu;-
negru mat – cărbune.
Mirosul - caracteristic influentat de alimentatie.
La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei devine
verzui sau verde;-galben-deschis - sugar alimentat artificial--brun -după introducerea făinii în
alimentaţie;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este alimentat pe cale
artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie
artificială;
c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură şi funcţia sa
excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi, acizi graşi, acizi organici
volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).
Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;
d) MENSTRA - pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.

- apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;Menarha-prima menstruatie. Leucoreee fiziologica-
cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei genitale cu rol in autoaparare.
Ritmul - la 28-35 zile
Durata - 3-5 zile
Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează;
Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;
Evoluţia - fără dureri, uşoară jenă fiziologică;
E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%- O2 - 3%- N - 74%- H20 - 7%.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
- planifică exerciţii fizice;
- îl învaţă tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
54
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.

Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.
Surse de - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);- diminuarea peristaltismului intestinal
ordin fizic (constipaţie);- slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);- lipsa de control a
sfincterelor (incontinenţă);- alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);- accidente cerebro-
vasculare (incontinenţă);- spasme vezicale (retenţie urinară);- anomalii ale căilor urinare
(retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată); alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);-
alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);- tumori (constipaţie);- intoxicaţii
alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară);- dezechilibru metabolic, electrolitic,
endocrin, neurologic (eliminare urinară inadecvată, diaforeză);-durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de - anxietate (diaree, constipaţie); - stres (diaree, constipaţie);
ordin - situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
psihologic - tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);
Sursa de - poluarea apei (diaree); alimente alterate (diaree); schimbarea modului de viaţă
ordin (constipaţie); program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
sociologic insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată); temperatura ambiantă prea ridicată
(diaforeză);
Lipsa - lipsa de cunoştinţe;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;
1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ

PRIN DEFICIT SAU PRIN SURPLUS
Definitie
- dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante care in mod normal nu sunt
eliminate prin aceasta.
Surse de ordin - alterarea mucoasei vezicale;- intoxicaţii alimentare;
fizic - medicamentoase;
- obstrucţia;- infecţia;
- dezechilibre metabolice, elecrolitice;
- alterarea centrilor nervosi.
Surse de ordin - tulburări de gândire;
psihologic - situaţia de criza; stresul; anxietatea.
Sursa de ordin - schimbarea modului de viata; insalubritatea mediului ambiental.
sociologic
Lipsa cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

-tulburările diurezei;tulburări în emisiune a urinei; modificările caracteristicilor urinei; durerea.
Tulburari ale diurezei
Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;
Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (dupa Dictionar Medical- ROmedic); 800 ml/24 h (dupa
Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Anuria - absenta urinei in vezica urinara; poate fi:- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce
încetarea formării urinei; - excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate. In ambele cazuri avem o vezică urinară goală! .
55
Tulburări de emisiune urinară
Polakiuria - reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a cantitatii de urina care
este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria este descrisa de catre pacient ca urinat putin
si des.
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă în timpul zilei faţă de
cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă ventriculară stângă - se datorează faptului că în
cursul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge. Nicturia
fiziologica – apare la peroaele care lucreaza in schimbul de noapte.
Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai multi timpi, cu necesitatea
de a forta pentru evacuarea vezicii.
Ischiuria - reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel renal fiind normala.
(retentia
urinara)
Mictiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga cantitate de urina in timpul unei mictiuni
incompleta asa zis fiziologice.
Mictiune - poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea plina”), initiala (la inceputul
dureroasa mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi insotita de tenesme vezicale (senzatia continua,
permanenta, dureroasa de mictiune).
Micţiuni - scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a urina propriu-zis.
imperioase - senzaţia imperioasă de a urina-tenesme vezicale.
Incontinenta - reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de dependenta nr.2 -retentia
urinara urinara).
Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil care a depasit varsta
deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune organica a cailor urinare.
Modificările caracteristicilor urinei

Modificările - absenta in anurie; scazuta in oligurie, polachiurie;
cantitatii - crescuta in poliurie.
Modificările - scazuta in oligurie;
frecvenţei - crescuta in polachiurie, poliurie.
micţiunilor
Modificările - nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
ritmului
micţiunilor
Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte componentă a urinei în
culorii urinei cantitate mare şi în cazuri patologice:
- urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roşie brună - oligurie, eforturi musculare accentuate, care
provoacă pierdere mare de apă pe cale extrarenală (transpiraţie);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o conţine (a se delimita
provenienţa de altă natură, ex. uterină) - (menstruaţie) ;
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
- roz, roşu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona-piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roşu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- rezenţa sângelui în urină - roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz de
hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina; determina aparitia
urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul urinează succesiv în trei
pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
56
- în al doilea pahar partea consistentă a micţiunii;
- în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală hematuria iniţială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicala = hematurie terminală; dacă
hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală = hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecţiuni renale (litiaza, cancer, etc.),
vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom, cancer, etc.), ureterala (uretrite), traumatisme
sau cauze extrarenal (sindroame hemoragice, etc.).
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările însoţite de acidoză
mirosului ca in diabet zaharat ;- miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
urinei - miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.
Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine alcalină; reacţia
reacţiei alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi formarea de calculi
urinei în căile urinare.
Modificările Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
aspectului -examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate sau nu, iar
urinei macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se poate
recurge la proba celor trei pahare;
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
densitatii - densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare= hipostenurie ca în cazul
urinei bolilor renale cronice;- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
compozitiei - glicozuria- prezenţa glucozei în urină.
Alte manifestari ce insotesc tulburarile eliminarii urinare

Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a regiunii
edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat, cu păstrarea
urmelor presiunii digitale (semnul „godeului"); pielea este palidă, lucioasă şi străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară coboară la nivelul
memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros, bilateral.
- anasarca- acumulare de lichid in cavitatile seroase ale organismului si in spatiile limfatice
tisulare
Durerea 1.Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei vertebrale,
biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
b) Colicativă.
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie, polakiurie, tenesme
vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare, permanentă, cu exacerbare
micţională;
3.Durerea pelviperineală- sub forma de tensiune, înţepătură;- iradiază spre organele genitale
externe;- însoţită de tulburări micţionale.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică, polipi uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) – tenesme vezicale, deoarece
se acompaniază de micţiune imperioasă, polakiurie şi senzaţia de golire incompletă a vezicii
urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării țesuturilor organismului.
Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
vărsături - varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala

prin deficit sau prin surplus
57
Pacientul sa - observa si noteaza:- cantitatea si calitatea urinei emise, starea de constienta a
beneficieze de confort pacientului, functiile vitale, aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
fizic - recolteaza si colecteaza urina;
- administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul acesteia;
- pregateste pacientul pentru investigatii specifice;
Pacientul să fie - urmareste bilantul ingesta- excreta; observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
echilibrat - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea aportului de lichide
hidroelectrolitic şi şi electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi urinară si dezechilibrul acido-bazic, în
acido-bazic funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
prezinte complicaţii - administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform antibiogramei, la
cutanate, respiratorii, indicaţia medicului;
urinare - asigură igiena corporală riguroasă;
- serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare;
echilibrat psihic - încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în legătură cu
problema de dependenţă (comunicarea joacă un rol foarte important);
- explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.
2. RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE

Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul. Ea nu trebuie
confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale. Poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a
urinei, ca: stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate, care
comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau sfincterelor, precum în mielită, tabes,
poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare în cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă,
meningită, encefalită, septicemie, după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
- spasme vezicale;anomalii ale cailor urinare; anxietate; afectiuni ale mucoasei uretrale; calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;stres; intoxicatii alimentare si medicamentoase; lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.
glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia urinară; vezica
dureroasa, tensionata si palpabila;
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali, tumori de
vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;
- vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului, leziuni medulare).
micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenţie urinară

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micţiuni - încearcă stimularea evacuării- efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia
spontane medicului.
Pacientul să - învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a face exerciţii
aibă echilibrul fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi eliminare;
psihic - învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea completă a vezicii;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.
3. INCONTINENŢA DE URINĂ
Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta, accidentala, de urina (prof.dr.Crin
Marcean, Tratat de nursing).O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul
nocturn, cu cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.
Surse de dificultate:infectii urinare;traumatisme ale maduvei;pierderea starii de constienta;deteriorare a activitatii
sfincterelor;cresterea presiunii abdominale;leziuni obstreticale;leziuni ale sistemului nervos central.
58
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor, fie prin
procesul de îmbolnăvire.
Scurgerea urinei fara control Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care se manifestă mai
frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Iritatia regiunii genitale - congestia, inflamatia regiunii genitale.
Senzatia de arsura la mictiune
Dureri in pelvis
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu incontinenţă de urină

Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.Pacientul să fie echilibrat psihic.
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză şi le notăm grafic în foaia
de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si punga de colectare a urinei,
eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul tusei, strănutului, visului sau al
eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul
sfincterului vezicii, a musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor şi
menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina deosebit de acidă, irită şi
mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi pe partea inferioară a
abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi temperatura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu
proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în pro teine, compus mai ales din
legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
- introducem plosca sub pacient;
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros sterile (la indicaţia
medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea şi evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de cumulare şi de evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină; controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau
59
declanşată;monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor; evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului,
evaluăm efortul micţional; recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o
continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii urinare (se poate efectua
antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă deoarece rezidul întreţine infecţia şi favori zează rezistenţa la
antibiotice.
4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE
Definitie- pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.
Surse de dificultate: infectii intestinale;-traumatisme ale maduvei;-pierderea starii de constienta;-deteriorare a
activitatii sfincterelor;-cresterea presiunii abdominale;-leziuni obstreticale;-leziuni ale SNC.
Scurgerea scaunului fara - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.
control
Iritarea, descuamarea - inflamatia, congestia tegumentelor regiunii anale.
tegumentelor regiunii
anale
Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale

Pacientul sa - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a pacientului;
prezinte tegumente - asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare mictiune si defecatie;
si mucoase curate si - aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
intacte permanent - schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei escarelor;
- efectueaza masaj bland zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si - asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
recapete controlul - stabileste un orar al eliminarilor;
sfincterelor in - ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la un interval mai
termen de………… scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor , intervalul se va mari;
- invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin contractarea acesteia.
Pacientul sa fie - asigura intimitatea pacientului;
echilibrat psihic - incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
permanent - arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.
5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ

1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si conditionare. Expecta ţia in sine
este o experienţa stresanta care devine premiza unei eperienţe dureroase;
- medicatia: - analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect depresor şi
asupra motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă activitatea
peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele distrug flora
intestinală, favorizând constipaţia.
- pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea intestinala( ex: pacientii
imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta; sedentarismul;alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;patologia tubului digestiv; boala ulceroasa,
pancreatita,etc.
2.Psihologice: stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice: conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.
Manifestari de dependenta
60
Tulburarile patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului intestinal;
frecventei tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
scaunelor tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipaţie;
oprirea tranzitului intestinal fără scaun si emisie de gaze = ileus.
Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există intervenţii
orarului chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase, afecţiuni ce impun imobilizarea
scaunelor la pat şi un anume regim alimentar.
- sunt cauzate şi de : - lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de tenesme şi durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului - diaree
gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare ale colonului.
Modificari de - scăzută în caz de diaree;- lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
consistenţa - dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de scaun semilichid
sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
forma - de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii anorectale a tubului
digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii scaunelor în condiţii
culorii patologice:- culoarea galben-aurie în diaree;
- culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari sau prezenta unei
cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare = melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de ligamentul lui Treitz) -
hematochezie;
- anumite med colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb, fierul in negru-verzui).
Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree aproape nu are miros,
iar scaunele dure au miros mai pronunţat).
Modificari - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
ale aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
 elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer rectal/intestinal,
dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul muscular nu poate fi
digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree" prin insuficientă digestie sau absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din intestin emisie în
jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu particule solide
(mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră, galbenă sau verde, iar grunjii au
61
formă neregulată, volum mai mare, albi sau galben-verzui) - (5-10/24 h).
Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze - eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice sau intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine( prin anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni gastrice, hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice contracţii
intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus mecanic";
Manifestari de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de la simplă jenă la colică:
acompaniament - colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice exagerate intestinale cu
caracter violent spasmodic, de crampe, sfâşieri sau torsiuni; apar spontan şi nu se exacerbează
la presiune precum durerile peritoneale; originea lor este indicată de fenomenele care le
însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism, gheorăituri;
- crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a musculaturii(involuntara); apar
printr-o tulburare a muschiului peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu fibre musculare
de tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate. Ritmicitatea contractiilor
este data de alimentele introduse in tubul digestiv.
Tenesmele:reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de arsură şi tensiune dureroasă la
nivelul rectului; apar în afecţiunile recto-sigmoidiene sau procesele inflamatoare ale regiunii
perirectale.
Anorexie- lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee- durere ce cap.
Iritaţia tegumentelor regiunii anale
Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic; -pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si delimităm caracterul durerilor
intestinale, tenesmelor;
supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si înregistrăm cu fidelitate
frecvenţa scaunelor;
educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
efectuăm masaj abdominal pacientului;
educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
 administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
 când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
avem în vedere obişnuinţele individuale;
 urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
 urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
 declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
 efectuam masaj abdominal;
 pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
 in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma evacuatoare;
 în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără celuloză;
 la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
62
 efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări ritmice, în mod obligatoriu toaleta
pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.
Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:

 educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent de consistenţa;
 educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;
 educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;
 educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);
 educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul disociat;
 educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza digestia (zahăr, dulceaţă,
alcool);
 recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
 supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
 încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason, coada şoricelului);
 recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:- mişcare şi activitate fizică,
gimnastică abdominală, băi de şezut;- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia excesivă de aer.
6. DIAREEA
Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea consistentei lor, ca si prin
cresterea cantitatii totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc pierderi
importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;-creşterea secreţiei intestinale;- scăderea resorbţiei;- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;- afectiuni nervoase;- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic
sau mecanic);- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei potabile cu tulpini
cum ar fi: Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus şi virusul hepatitei.
Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae,
responsabil de gastroenterite infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză, un element glucidic din
lapte;- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând astfel şi tractul digestiv
(exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele, antihipertensivele, medicamentele antiacide
ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce perturbă funcţionalitatea normală a
intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce pot induce tulburări în digestia
alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu îşi au rostul atâta timp cât
afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:- stres, anxietate, situatia de criza.

Sociologice: apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.
Manifestări de dependenţa
Frecvenţa - număr mare în 24 h:- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa - scăzuta, scaune moi, păstoase, - semilichide,- apoasă, după purgative saline;
Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;- scăzută, foarte redusă în dizenterie,10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal, bilirubina nu are timp să se
reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite cronice din
63
cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului digestive sau ca
“zatul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului digestiv;
Mirosul In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului gros:
- acid = fermentaţie exagerată;- putred = putrefacţie exagerată;- rânced = grăsimi nedigerate
(steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
- de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect Aspect asemănător cu: - zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
deosebit şi cu - zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră; balegă de vacă = în colite;
elemente Cu conţinut de elemente patologice:
anormale - mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită cronică;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere locală - durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
Semne de -tegumente şi mucoase uscate;
deshidratare -oboseală, slăbiciune;-greaţă şi vărsături.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree

Obiective Intervenţii autonome şl delegate
Pacientul să aibă - recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
tranzit intestinal - pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
în limite - alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
fiziologice - asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă de morcov,
zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine albă prăjită, supe
strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
- recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine, legumele şi
fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
- merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;
- administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale , simptomatice,
spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Pacientul să aibă - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
tegumente şi - aplică creme protectoare;
mucoase - efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-3%.
perianale curate - asigura lenjerie curata si uscata.
şi integre
Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă celelalte - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
fundamentale - protejează patul cu aleza şi muşama;serveşte pacientul cu bazinet
Pacientul să fie - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de apă şi
echilibrat hidro- electroliţi;
electrolitic - recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;
Pacientul să fie - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
echilibrat psihic - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea sa;
- pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.
7. CONSTIPAŢIA
64
Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure , uscate la 2-4 zile, sau mai
rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a
scaunului.Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi alimentare digerabile.
Fizice:- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar creează o adaptare în sensul unei
presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea defecaţiei;- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea micului dejun pot avea efecte
nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare; deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare; tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive, antiparkinsoniene,
antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan), tuberculostatice (izoniazidă), unele antibiotice,
diuretice, substanţe de contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism, diabet, hiperparatiroidism,
boală parkinson, depresie), dar şi elemente compresive (tumori); boli gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza;
boli anale: hemoroizi, fisuri anale.
- varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin modificările de motilitate, de
secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum şi prin scăderea reflexului
defecaţiei.
Psihologice: stres, Parkinson, depresie.
Sociologice: schimbarea modului de viata; orar inadecvat de lucru; esec sau conflict de rol.
Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala- de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă- tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.
Frecvenţa - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea - redusă, în constipaţie;
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistenţa - uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare - închisă.
Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente, producerii în cantităţi
exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma aerofagiei.
Flatulenţă - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee - durere de cap
Iritabilitate - nervozitate
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu constipaţie

Obiective Intervenţii autonome şi delegate
Pacientul să aibă - determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;- recomandă
tranzit intestinal în alimente bogate în reziduuri;- stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de
limite fiziologice eliminare, în funcţie de activităţile sale
- determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
- urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicaţie, laxative;
Pacientul să aibă - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun; aplică creme protectoare;
65
tegumente şi mucoase - educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
perian.curate şi
integre
Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă celelalte - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
nevoi fundamentale - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
- protejează patul cu aleza şi muşama;serveşte pacientul cu bazinet;
Pacientul să fie - determina pacientul sa se hidrateze corespunzator; urmăreste înlocuirea pierderilor de
echilibrat hidro- apă şi electroliţi; recoltează probe biologice pentru laborator;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează bilantul ingesta-excreta.
Pacientul să fie - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
echilibrat psihic - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea
sa;
Pacientul să - solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine, favorizând astfel
dobândească formarea bolului alimentar;
atitudini, obiceiuri şi - educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi predominant alcalina;
deprinderi noi să consume dimineaţa şi între mese legume crude, fructe proaspete sau sucuri de morcovi,
portocale, piersici, struguri;la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne mersul la toaletă;
- recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor interne să efectueze
exerciţii fizice complete;- recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie
spastică exerciţii de relaxare; - efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului
masaje prin frământare sau malaxare;- incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul
de ceaiuri laxative (cruşin);
- sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă pentru reeducarea
reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a înceta administrarea de laxative după ce
a fost rezolvată constipatia.
8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ INADECVATA

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă
ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este
influenţată de mediu, climă, viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul de autoapărare a
aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub
forma unei scurgeri iritante, în cantitate variabilă - leucoree patologică.
Fizice:afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;tumori;dezechilibru hormonal.
Psihologice:tulburari de gandire;anxietate, stres;situatia de criza.
Sociologice:schimbarea modului de viata, aclimatului.
Amenoree - absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree - menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.
66
Oligomenoree - intervale lungi între menstre.
Polimenoree - intervale scurte între menstre.
Hipomenoree - tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange
Hipermenoree - menstruatie cu flux foarte abundent.
Leucoree patologică - de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
Hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ; secreţie vaginală
abundentă: 200-400 ml.
Culoarea şi aspectul - albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere; galben verzuie, în gonococie; roşie apoasă sau
scurgerilor vaginale cafenie, în tumori; seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală.
Intervenţiile asistentei medicale - pacienta cu eliminare menstruală şi vaginală inadecvată

Pacienta să aibă o - asigură repausul la pat;
stare de bine, de - efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie vaginală
confort şi securitate pentru examen bacteriologic şi citologic);
- aplică pansament absorbant şi îl fixează în „T";schimbă pansamentul des;
- învaţă pacienta tehnici de relaxare;protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
- calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă o - linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
stare de bine psihic - îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei vaginale, examinări
radiologice si ecografice);
- îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.
9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
( TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)
Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi altele, completând astfel
eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând duce, uneori, la deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului ambiant, efort fizic şi
intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a organismului.
Orar - mai mult sau mai puţin regulat;
Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare - generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie critică atmosferică;
- loc.la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cr, rahitism, SIDA, tulburări preclimax)
- hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină apariţia de
micoze şi infecţii.
Miros - puternic - variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă, deprinderile igienice ale
bolnavului.
Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză

Pacientul să aibă o - ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
stare de bine, de - spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
confort fizic - schimbă lenjeria de pat şi de corp;
- învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent
- menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
- asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să - cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
prezinte echilibru - îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de dependenţă.
psihic
67
VĂRSĂTURILE
DefinitieVarsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.
Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea faţă de
anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac . Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de
vomă fiind declanşat de excitaţiile care pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este precedată
adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea
conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui
forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea
conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii
esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne
creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi
muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi bulbari,
unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Vărsătura este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
- deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxine microbiene în scarlatina,
difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.
Manifestari, semne de dependenta
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumata;• în stenoza pilorică pe lângă
alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile
anterioare (vărsătură abundentă);• uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câţiva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;•miros acru în caz de hiperclorhidrie;•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului
intestinal în stomac);•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în cadrul unor
boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
68
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din stomac este
redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• varsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă,
dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
• delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
• poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica aspirarea
vărsăturilor;
• susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
• educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
• efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
• oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
• in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel stomacul;
• asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
• reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
• educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea abdominală;
• nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul stomacal;
resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm pentru conduită
post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră văsăturile alimentare
-cu culoare verde vărsăturile bilioase
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice, rezervei
alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa medicului eventualele modificări.
9. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
DefiniţieA se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi mobiliza
toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să permită
eficacitatea funcţiilor organismului.
69
Independenţa în satisfacerea nevoii
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de integritatea aparatului
locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului nervos central, aparatului vestibular şi componentele de ordin
psihic - atenţia, voinţa, capacitatea de înţelegere, stare de conştientă etc. Oasele acţionează ca pârghii, având rol
fundamental în realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate,
elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al corpului. Sistemul nervos - cerebelul - alături de
aparatul vestibular, contribuie la reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.

Factori •Vârsta şi dezvoltarea:
biologici •Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.
Factori - emoţiile:;
psihologici -personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau calm, grav
Factori - cultura: - individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie
sociologici de societatea în care trăieşte;
- rolurile sociale
- organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi menţină
sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian- tradiţiile, religia
Postura - funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor aparatului
adecvată (sau locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea, echilibrul şi raporturi
atitudinea) constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale corpului;
- în picioare (ortostatism): - capul drept înainte;- spatele drept;- braţele, pe lângă corp;- şoldurile,
gambele drepte;- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
- şezând:- capul drept;- spatele drept, rezemat;- braţele sprijinite;- coapsele orizontale;- gambele
verticale;- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
- culcat (clinostatism):- decubit dorsal (pe spate);
- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
- decubit ventral (pe abdomen).
Mişcări Tipuri de mişcări:
adecvate - abducţie - mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
- adducţie- mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
- flexie/extensie - mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate (braţ, antebraţ,
gambă-coapsă);
- rotaţie - mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se deplasează;
- pronaţie/supinaţie - pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma priveşte în jos, iar
supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu marginea externă ridicată -
pronaţie, invers fiind supinaţia;
- circumducţie - mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le asociază cu
rotaţia.
Exerciţii fizice: sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular şi
circulaţiei:- active - executate de către individ;
- pasive - mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
- izometrice - contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată,
crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei
corpului);
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine, a îngenunchea, a ridica
greutăţi, a apuca obiecte.
Tensiune - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
arterială
Puls - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.
70
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării
- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic

- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate
Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă terapeutică
sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
Surse de dificultate care determină imobilizarea

Surse de ordin fizic - alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);- alterarea integrităţii aparatului
locomotor (fracturi, entorse, luxaţii); piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie
continuă);- dezechilibre – durerea ;- complicatii digestive.
Surse de ordin - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente de
psihologic culpabilitate,depresii
Surse de ordin - eşecul;
sociologic - izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător.
Dificultate de - a se ridica;- a se aşeza;
deplasare - a merge;
Diminuarea sau - prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
absenţa mişcării - prezenţa paraliziilor.
Atonie musculară - scăderea tonusului muscular.
Atrofie musculară - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.
Hipertrofie - mărirea volumului unui muşchi.
musculară
Contractura - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi care determină o poziţie
musculară inadecvată
- contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi "râsul
sardonic".
Râs sardonic
(tetanos)
Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.

Crampă - contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi (molet,
71
picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de deficitul de calciu.
Escară de decubit - ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate şi integre).
Diminuarea - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare, menţinerea timp îndelungat
interesului a unei stări de imobilitate.
Poate fi:
Impotenta
- partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau mai multe membre-
functionala
trecatoare sau definitive, regresiva , stationara sau progresiva.
Intervenţii la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

Pacientul să aibă tonusul - planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea
muscular şi forţa pacientului.
musculară păstrată
Pacientul să-şi menţină - schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;- masează regiunile predispuse la escare,
integritatea tegumentelor pudrează cu talc;- efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
şi a activităţii articulare - învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare
active.
Pacientul să-şi menţină - învaţă pacientul:- să facă exerciţii de respiraţie profunde; - să tuşească şi să îndepărteze
funcţia respiratorie secreţiile;- administrează medicaţia prescrisă de medic.
Pacientul să fie echilibrat - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire ;
psihic - redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi va putea
relua mersul.
Pacientul să-şi menţină - suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu cele necesare.
satisfăcute celelalte
nevoi fundamentale
2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului,
determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic - dezechilibre endocrine;- reacţii medicamentoase, - alcoolism.
Surse de ordin psihologic - senilitate; tulburări de gândire;separaţie, criză, pierdere.
Lipsa cunoaşterii - lipsa cunoaşterii de sine.
Vorbire caracteristică - vorbeşte mult, precipitat;
Pacientul reacţionează la - stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi stimuli interni; ei determină reacţii
toţi stimulii din partea bolnavului;
Mişcări caracteristice - mişcări rapide, frecvente;
Spasme - contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri - mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui picior;
Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii cunoaşterii
şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită ritmului rapid de desfăşurare a
activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte;
Euforie - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate

Obiective Intervenţii autonome şi delegate
Pacientul să prezinte - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii, izolarea
mobilitate normală fonică, reducerea numărului de vizitatori);
- asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la temperatură
moderată.
Pacientul să-şi - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;- înlătură obiectele contondente;
menţină integritatea - aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie);
fizică - administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.
72
3. Necoordonarea mişcărilor
Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona
mişcările diferitelor grupe musculare.
Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson-
ordin fizic dezechilibru hidroelectrolitic;- efect secundar al unor medicamente, droguri.
Surse de ordin psihologic - tulburările de gândire ;anxietate, stres.
Surse de ordin sociologic - mediu necunoscut.
Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător.
Akinezie - incapacitatea de a efectua anumite mișcări;
Ataxie - tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;
Miscari coreice - se caracterizeaza prin miscari rapide ("miscari coreice"), de amplitudine variabila, pe orice
grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate, bruste. La nivelul fetei dau nastere la
grimase. Produc mersul dansant.
Convulsii - contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
contracţia este instantanee ;
Tremură-turi - secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale întregului corp);
Contractura - punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare, tetanie, afectiuni
permanenta cerebrale;
Fasciculatiile si - contractii rapide, limitate la suprafata muschilor, fiind determinate de intoxicatii endo- sau
fibrilatiile musc exogene;
Tulburări ale - mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte
mersului astenia, boala Addison, miastenia, convalescenţa;
- claudicaţia intermitentă - durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia de
oboseala) muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o
perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
- mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte,
înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
- mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
- mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate);survine în
boala Parkinson;
- mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici, aterosclerotici,
sindromul pseudobulbar;
- mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un cal
de circ; se constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului
sciatic popliteu extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
-mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului
înainte printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului
inferior;- mersul dezordonat- apare in coree;- mersul antalgic- apare din cauza aparitiei
durerii(boli reumatice, sciatica);- mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Dificultatea de a - greutate in schimbarea pozitiei;
trece din ortostatism
în poziţie şezând
Expresie facială - faţă rigidă
caracteristică
Intervenţiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mişcărilor

Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire (Exemplul: E.E.G.)
echilibrat psihic
Pacientul să aibă - planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului ;
tonusul muscular - învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene ;
adecvat activităţii - ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul extremităţilor ;
depuse - administrează medicaţie antiparkinsoniană.
Pacientul să-şi - pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.
satisfacă toate nevoile
organismului
73
4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei anatomice a
corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Surse de ordin Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
fizic - oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat la pat nu-şi
poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul punctelor de
presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);
- reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de puşcă, în
meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul inferior,
ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin extensie
continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
Surse de ordin - anxietate, stres ;
psihologic - situaţie de criză, tulburări de gândire.
Surse de ordin - condiţii de muncă inadecvate.
sociologic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi.
cunoaştere
oboseală musculară - reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă a
activităţii excesive, prelungite.
deformări ale coloanei vertebrale - cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară);
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).
deformări ale membrelor inferioare - genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele
depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb
picioarele apropiate;
- picior strâmb- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus); - sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbuşită;
deformări ale şoldurilor - luxaţie - ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.
- pentru examinare: - ginecologică - pacienta stă culcata
poziţii inadecvate impuse (fortate) pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-
se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul rectoscopic;
- terapeutice- pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului,
pentru vindecare:
- pozitia Trendelenburg - trunchiul, membrele inferioare mai sus
decât capul (poziţia asigură circulaţia sângelui la creier);
- pozitia Fowler- pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea
spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60 grade. Genunchii pot
fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este folosita pentru a facilita
respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .
- pozitia din drenajul postural;
- pozitia pacientilor imobilizati nin aparat gipsat;
- pozitia “spate de pisica”- in decubit lateral in pat, cu spatele la
marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, barbia atingand pieptul;
este indicata in punctia lombara.
74
poziţii patognomonice - sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput si
calcaie datorata spasmului prelungit al mușchilor spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc de cerc,
determinata de contractura muschilor unei jumatati a corpului.
- poziţia „cocoş de puşcă", în meningită (capul în hiperextensie iar
membrele inferioare flectate atât din articulaţia coxofemurală cât şi din
aceea a genunchiului).
dificultate de schimbare a poziţiei - semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)- decubit ventral (poziţie
inadecvată, când pacientul nu-şi poate schimba singur poziţia)
Dific. de a ramane in pozitie adecvata - greutate in a-si mentine pozitia;
torticolis - contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care
limiteaza miscarile de rotatie a capului;
bătătură (clavus) - hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată

Pacientul să aibă postura - instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor
adecvată. segmente ale corpului;foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru
menţinerea poziţiei anatomice.
Pacientul să aibă o poziţie care să - instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în poziţie
favorizeze respiraţia, circulaţia semişezând;- instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică
sângelui, drenajul secreţiilor în poziţie Trendelenburg;
bronşice. - instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural;
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.
Pacientul să nu prezinte - schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;
complicaţii ca: escare de - verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea
decubit, anchiloze, contracturi. poziţiei;
- masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;
- asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;
- efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată.
5. Circulaţia inadecvată
Circulaţia inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependenţă ale nevoii de a respira şi de a avea o
bună respiraţie.

Nesatisfacerea nevoii de a se mişca şl a avea o buna postură afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.
A-şi menţine temperatura în limite normale• diminuarea/ incapacitatea de deplasare şi mobilizare,
determină vulnerabilitatea la factorii meteorologici şi hipo-/hipertermie prin imobilizare.
A respira• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină,
apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea
neurologică cu deficit motor (durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.
A elimina• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat
este cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină - materii fecale, litiază urinară, infecţie urinară
cronică).
A dormi şi a se odihni• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de
activitate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele• problemele de dependenta determină tulburări trofice
cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare,
limitează capacitatea de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se
imbrâca şi dezbrăca.
A evita pericolele•risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat
de imposibilitatea menţinerii echilibrului, ortostatismului şi a
tulburărilor de mers.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
75
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapacitatea de deplasare (pacient
incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită afecţiunilor
locomotorii şi invalidităţii.
A se recrea
• afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa• diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi
şcolare şi a preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului.
10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI
Definiţie:Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se odihni în
bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină randamentul maxim.
Condiţii pentru odihna eficientă
Confortul fizic
- eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;- controlul durerii;- asigurarea unei
temperaturi optime a mediului;- asigurarea igienei;- poziţii corporale adecvate;- eliminarea surselor de distragere a
atenţiei.
Implicare personală responsabilă
- capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile corespunzătoare);
- participare activă în menţinerea sănătăţii;- informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
- practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
- obţierea unor ore suficiente de somn;- calitate corespunzătoare a somnului.
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa somnului poate afecta sănătatea şi
chiar viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o creştere a riscului de deces de
1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-8 ore
pe noapte. Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru odihnă şi
recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul somnului.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOI

Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei.
ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează resursele
energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie în ficat - acidul lactic, fie în rinichi, organ
excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească energia necesară activităţii
cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea metabolismului bazal, a tonusului
muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale. Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent, clasic sau ortodox, şi somnul paradoxal cu activitate rapidă corticală.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai parţial pentru creier), are un rol
reparator, restaurator, fortifiant, cu funcţie în creşterea şi reînnoirea ţesuturilor corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (creşte fluxul sanguin în creier).
Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziţi din somnul paradoxal îşi amintesc precis conţinutul visului
cu detalii.
76
In alte faze, îşi amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării în noapte îşi pierde din
calitatea de somn profund şi din perioada de somn rapid.Variaţiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la
individ la individ. Pentru a se menţine starea de independenţă este necesară respectarea ritmului somn-veghe.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn

Biologici - vârsta.Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:
- necesităţi proprii organismului.Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi
puterea de muncă, în timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi somn.
- activitatea.O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
- alimentatia.Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de somn.
- deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină seama; culcarea la aceeaşi
oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la culcare cum sunt: lectură plăcută,
baie caldă, băutură caldă sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu jucăria preferată favorizează
somnul.
- ritmul veghe-som.Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este
legată de alternanţa zi-noapte. Schimbarea acestei alternanţe poate explica perturbările funcţiei
veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi, muncitori care lucrează în ture. Această perturbare
veghe-somn atrage după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice. Somnul nocturn este mult
mai odihnitor decât cel diurn.
- capacitatea de a te destinde. - stilul de viaţăModul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în
componenţa lui comportamente dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea influenţând
cantitatea şi chiar calitatea somnului.
Psihologic - anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin
conştientă, care produce o puternică tensiune interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări
neurovegetative, modifică, calitatea şi cantitatea somnului.- substantele psihoactive
(alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele medicamente influenteaza cantitatea si calitatea somnului;
- somniferele altereaza calitatea somnului.
Sociologic - programul de activitate:Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn
modificat; aceasta influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
- locul de odihnă:Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea
locului de odihnă pot modifica repausul şi somnul.
Manifestări de independenţă (număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit,
fără întreruperi si fără coşmaruri, stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcţie de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o lună şi se
desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn, ziua. La trei
ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
- preşcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore, zilnic.
- şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variaţii individuale.
- adolescentul doarme în medie, 8-9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai lungă culcat în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele persoane au
nevoie de 9 ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte
odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a,
organizarea este ca la adult.- vise agreabile, plăcute.
Perioade de - pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie intercalate cu
repaus perioade de repaus;- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în
raport cu activitatea depusă şi necesităţile organismului au un efect binefăcător, recreativ asupra
organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
Perioade de - este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade de relaxare şi timp liber,
relaxare şi care să permită refacerea forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta elevilor.
timp liber
Modalităţi - din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate vor fi adesea cele mai
folosite adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu oferă posibilitatea destinderii
pentru şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii.
77
odihnă şi - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi intelectuale; după activităţi
relaxare intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni

- menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei;
- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile organismului şi munca depusă;
- îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii, demonstraţii, material
documentar.

Probleme de dependenţă:
- insomnie/ hiposomnie,hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Insomnia = dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.
Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de insomnie se referă la
hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de somn, ca
şi alterare a calităţii somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau prin
reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere
desfăşurate în timpul somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează diverse afecţiuni
cronice. Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o frecvenţă mai mică decât
în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informaţii,
creierul se comportă în permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează starea de
somn. Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de bază nu mai asigură
refacerea şi regenerarea organismului. Acumularea permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul vicios al
insomniilor.
Fizice:- surmenajul fizic şi intelectual;- sedentarismul şi lipsa de activitate;- regim alimentar neechilibrat, cu mese
copioase seara; - stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
- prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort; - consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri, energizante,
sucuri etc.;- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
- dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);
Sociologice:- schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea continentului şi
fusului orar etc.);
Manifestări de dependenta
Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa;
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi;
- calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la cateva saptamani;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale de timp
neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi cel putin cateva
nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
- insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în timpul nopţii,
fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri pot
fi după vise cu conţinut neplăcut sau coşmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la ore timpurii.
- insomnie reala – nu dorme deloc;
78
- insomnia falsa- pacientul doarme ziua , nu doarme noaptea.
Aţipiri în - pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi numărul lor, ele pot
timpul zilei completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de
noapte este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat, adoarme din nou cu
greutate.
Somnam- - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble prin cameră, străzi,
bulism locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la întrebări;
după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp îndelungat în căutarea
somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii; pacientul se
nocturn trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea rătăcită, încearcă să fugă;
după câteva minute, această stare dispare, pacientul adoarme.
Nelinişte - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna pacientului;
tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului contrar voinţei, unor
reprezentări, idei, sentimente pe care se străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de realitatea
lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin nelinişte, frământare;
adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment de Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit toată noaptea.
depresie
-tristeţe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată, are gesturi nesigure.
puterii de
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănaţi, vorbire
tremurată, tremurătura extremităţilor.
Intervenţiile asistentei medicale -pacient cu insomnie
Obiectiv Intervenţiile autonome şi delegate

- învaţă pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte de
culcare;
Pacientul să - oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
beneficieze de - învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să citească, să
somn asculte muzică, apoi să se culce din nou;
corespunzător - identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
cantitativ şi - observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
calitativ - întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
- administrează tratamentul medicamentos;
- observă efectul acestuia asupra organismului.
2. Hipersomnie = ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.

Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a obişnuinţei şi a lipsei de griji.
Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicaţie morfologică, neexistând modificări
organice cunoscute. S-au descris forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la ore la
zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut faptul că hipotiroidienii
dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în calitatea somnului. Una dintre formele
hipersomniei este narcolepsia.
- tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfunctii ale sistemului nervos autonom;- abuzul de alcool sau de droguri;- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
- diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza cunoscuta (afecteaza de obicei
79
adolescentii si adultii tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie recurenta.
Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se exclud condiţiile
modificat particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau insomnii, care necesită o
recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei. Durata, modul
de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale.
Somnolenţa - aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate, laconic.
(accese de Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de inversări ale ritmului
somn diurn) nictemeral.
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin excitaţii violente,
păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura ore, zile, luni ani. Funcţiile
vitale sunt diminuate.
Narcolepsia - supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi se manifestă
prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins. Aceste „accese de
somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de alterarea somnului de tip
REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă în timpul zilei şi se „prăbuşeşte”
în stare de catalepsie.
- Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoţiilor, fără
pierderea stării de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la atacul paralitic. Se
presupune că “adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul este declanşat de prezenţa
emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în timpul râsului), s-a apreciat de către
oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul limbic, ştiindu-se
deja faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai ales în emoţiile puternice.
Pacientul este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire, asociate cu
halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile reprezintă forme patologice
ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar diabet
Apneea de = fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral. Somnul
paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest nivel, neuroni care
ratează transmiterea influxului nervos către muşchii respiratori. În consecinţă muşchiul diafragm
devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu unde lente,
în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte trecând printr-o stare de
hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă se produce ca efect al colapsului
căilor respiratorii din cauza presiunii negative instalate. Presiunea negativă survine în timpul
hipotoniei exagerate şi conduce atât la alungirea căilor respiratorii, cât şi la mărirea lumenului
acestora. Atunci când oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie
cerebrală, moment în care persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune
sistemică, dar şi în circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu obezitate sunt mai
expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor automatisme
somn gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de adormire. Unele sunt
manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri, spasme tonice, altele sunt manifestări
psihomotorii (somnambulismul), iar altele sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile şi
halucinaţiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de somn, se
modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia unor simptome
somn specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment verbal şi
nonverbal
80
Oboseala - stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea efectuării
unor activităţi fizice.
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie

Pacientul să beneficieze de Asistenta medicală:
un număr de ore de somn - identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
corespunzător vârstei - identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
- creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pacientul pentru a-şi
recăpăta echilibrul psihic;
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă
stării pacientului şi posibilităţilor organismului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn.
3. Disconfort/ Incomoditate= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.
Surse de - afecţiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea, surmenajul;
ordin fizic - constrageri fizice,surmenajul.
Surse de - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare
ordin psihic
Surse de - eşecul funcţiei, anturaj inadecvat, temperatura, ambianţa inadecvată, creşterea stimulilor
ordin social senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Lipsa - cunostinte insuficiente despre sine si mediu
cunoaşterii
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta liniştit şi adecvat
situaţiei;
Indispoziţie, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferinţă fizică;
Contracturi musculare - contracție musculară involuntară și persistentă determinată de poziţia incomodă.
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu disconfort

Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să beneficieze de - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc-
confort fizic şi psihic favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot determina
disconfortul şi iritabilitatea;- creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile
purtate;- facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;- aplică tehnici de
îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de satisfacţie; observă şi notează
schimbările.
4. Fatigabilitate= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.

Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire,
situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte
sociale lipsa de cunostinţe,etc. .
Facies - palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolenţă diurnă;
81
Aspectul tegumentelor - palide, transpiraţii reci;
Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forţei;
Oboseala - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară;
Tremor al membrelor - mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
- Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu fatigabilitate

Pacientul să fie odihnit cu - identifică cauza oboselii;- ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
tonusul fizic şi psihic bun - observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor organismului;
în decurs de … zile - stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei care îl îngrijesc;
- învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;- ajută la aplicarea corectă a
acestora;- observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn-odihnă,
comportamentul pacientului- administrează medicaţia indicată de medic, observă
efectul acesteia.

Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si
somn , hipotermie cauzata de somnolenta accentuata.
A respira• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic.
A elimina• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa
de activitate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala
determinate de somnolenta patologica si insomnie cronica.
A se îmbrăca şi dezbrăca• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala,
somnolenta, tratamente specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale • afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale
cauzata de oboseala si degradare spirituala prin somn agitat ,vise urate.
A se realiza• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită
lipsei de somn si odihnei.
A se recrea • oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi
şcolare şi a preocupărilor intelectuale
11. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA Şl DEZBRĂCA

Definiţie: Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a purta haine
adecvate în funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate), pentru a-şi proteja corpul de rigorile
climei (rece, cald, umiditate) şi pentru a-şi permite libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte ceea ce nu-i face plăcere) şi un
mijloc de pedepsire.Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte bizară, stridentă, cu
multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.

Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte veşminte. Pentru majoritatea
societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele permit asigurarea stării de bine şi protejarea intimităţii sexuale
a individului, ele conferă, de asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un grup, la o ideologie sau la un statut social.

Biologici •Vârsta: - temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele adecvate
pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant;
- copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât persoanele adulte, deci
82
trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai mare de pierdere a temperaturii
datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii, datorită diminuării
funcţiilor organismului).
• Talie, statură:•Activitate: pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea
preconizata poartă veşmintele adecvate.
Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte care sunt
semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. În plus, purtarea uniformei
permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor sentimente şi a
unei stări de confort psihic.• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.• Sentimentele, etc.
Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le permită
şi culturali menţinerea temperaturii corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi umiditate se vor purta
veşminte albe, largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase menţin
temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut care-i obligă să se îmbrace şi
să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile financiare, pot apărea limite
în alegerea si purtarea îmbrăcămintei.
•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea veşmintelor.Siguranţa
muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie, protectiv împotriva accidentelor,
frigului, zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii adoptă
îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul popular).
Semnificaţia veşmintelor - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele sugerează
apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc..
Alegerea personală - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii festive,
protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă).
Sortarea veşmintelor - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în concordanţă cu
importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea veşmintelor - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
- starea de curăţenie a hainelor foarte buna.
Proprietatea veşmintelor - reliefează nivelul socio-economic, statutul social.
Purtarea de obiecte - pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin medalion, talisman), funcţie
semnificative religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de stat, ritualuri etc.
Exigenţe în intimitate - modă, norme sociale; - ordonat, curat tot timput, în orice activitate; funcţională, estetică.
Capacitatea fizică de - mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate psiho-motorie
îmbrăcară şi dezbrăcare
Talie şi statură - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului înconjurător, activităţii,
vârstei;- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
Probema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de dependentă: neîndemânarea /
inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se poate raporta la luarea de decizii faţă de alegerea hainelor
adaptate si / sau la capacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de starea de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea hainelor adecvate pentru
protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine care arată „delirul” său.
De ordin fizic - incapacitatea intrinsecă: - lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi); - diminuarea motricitatii
membrelor superioare (slăbiciune, paralizie, hipotonie, pareze);- absenţa unui membru superior sau
unei porţiuni din membru (bont);- incapacitatea extrinsecă:- constrângeri fizice -obstacole ce
83
împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate gipsate,sisteme de imobilizare - chingi, benzi
adezive, pansamente, plăgi);- dezechilibre :- durere,- slăbire,- fatigabilitate.
De ordin - tulburări de gândire, anxietate,- stres, pierderea imaginii de sine,
psihologic - pierderea/separaţia,situaţie de criză.
De ordin - conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,
socioeconomic - lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător
cunoaştere
Dificultatea/ incapacitatea de a se îmbrăca şi - dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;- dificultatea sau
dezbrăca incapacitatea de a-si misca membrele superioare ;- dificultatea de a
se incalta si descalta ;
Dezinteresul faţă de ţinuta sa - apatie in a se imbraca;- acces de melancolie ;
Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca
Alegerea inadecvată de veşminte - îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;
Veşminte inconfortabile - neadecvate taliei, masei corporale;
Dificultatea de a-si păstra veşmintele curate,
Dezbrăcare continuă
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi dezbrăca

Pacientul să cunoască - educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii;- notează
importanţa satisfacerii zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca; - supraveghează cu ce se îmbracă;
de a se îmbrăca şi - explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de sine;
dezbrăca în termen de. - încurajează pacientul.
Pacientul să se poată - identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;- îi acordă timp suficient
îmbrăca şi dezbrăca pentru a se îmbrăca şi dezbrăca: recomandă, dacă ameţeşte, să se îmbrace în fotoliu şezând;
singur în termen de... - sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor de îmbrăcat, cu mod de
încheiere simplu; încălţăminte fără şiret;face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul
descriindu-i gestica necesară îmbrăcării;- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de
paralizii ale membrelor, susţinând membrul paralizat în timpul îmbrăcării; începe îmbrăcarea
cu membrul paralizat şi apoi cu cel sănătos şi dezbrăcarea în mod invers.
Pacientul cu tulburări - evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de comportament, orientându-l regulat
psihice recâştigă în timp şi spaţiu;
independenţa de a se - solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect şi răbdare, respectând
îmbrăca şi dezbrăca în ritmul acesteia;
termen de... - explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în limbaj inteligibil;
- aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în ordinea folosirii lor şi
solicită pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă.

Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neândemânarea / Inabilitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca”
poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor probleme de dependenţă ca:
- modificarea amplitudinii şi ritmului respirator, alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit, eliminare
inadecvată, imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,alterarea tegumentelor şi fanerelor,vulnerabilitate faţă de
afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice, comunicare ineficientă la nivel afectiv,frustrare,devalorizare,
neputinţă, diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.
12. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI

ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie:Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un
grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine.
84
Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză. Menţinerea
echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în hipotalamus.
În producerea de căldură - termogeneza - intervin procesele biochimice, căldura fiind rezultatul proceselor
oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi glandulară dar si prin aport de alimente (în special
alimente energetice ca lipide şi glucide) .Muşchii şi ficatul sunt organele principale ale termogenezei.
Factori - vârsta
biologici Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului reglator,
de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului ambiant.
Temperatura corpului la nou-nascut este cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur de 35-
36° C (prin diminuarea proceselor oxidative).
Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura corpului poate creşte
cu 2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează. Temperatura
corpului scade în timpul inactivităţii.
- alimentatia- ingestia de alimente, în special proteinele,creste temperatura corpului;
- ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă
între orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor metabolice în
timpul somnului; este maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile
matinale sunt cu 0,5° C mai mici decât vesperale;
- sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua
jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
- activitatea hormonala: temperature femeilor este mai fluctuanta decat a barbatilor din
cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori - anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a temperaturii corporale.
psihologici
Factori - locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului ambiant pot
sociologici determina dereglări ale temperaturii corpului
- climatul - umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi umed
determină scăderea temperaturii corpului
- locuinţa - temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel: camera
supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către individ. Acelaşi
fenomen, în sens invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este scăzută.
Temperatura - nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;
corporală - adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara;
- vârstnic 35- 36,9° C , in functie si de activitate;
- prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea bucală) valorile
sunt cu 0,3-0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu: rect, vagin -37,5° C, axila-36,7 ° C, cavitatea bucală- 37° C esofag-37,3° C.
Piele - culoare roz, temperatură călduţă ;transpiraţie minimă;
- senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.
Stare de confort - pacientul exprima stare de bine;
Starea de - fara modificari .
constienta si
functiile vitale
Temperatura - 18- 24° C.
mediului
ambiant
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

- când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:- să reducă din alimentaţie, alimentele cu
valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile;- să consume lichide şi alimente reci;- să aibă o bună ventilaţie în
încăpere, la locul de muncă;- să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
- când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:- să crească cantitatea de alimente, în general,
şi a celor calorigene, în special;- să ingere lichide şi alimente calde;- să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
- să poarte îmbrăcăminte călduroasă.
85
II. Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă temperatura corpului
Survin două probleme de dependenţă: 1. Hipertermia 2. Hipotermia
Sursele de dificultate ale acestor probleme de dependenţă

Surse de ordin - dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de substanţe toxice
fizic piretogene (bacterii, droguri);
- imaturitatea sistemului de termoreglare ;
- supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;
- dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;
- alimentatia- săracă/bogată, în:-hidraţi de carbon;-proteine; -grăsimi;-lichide.
- sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - mania.
Surse de - umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;
ordin - umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;
sociologic - calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.
Lipsa - cunoştinţe insuficiente despre mediul înconjurător, despre sine.
cunoaşterii
1. Hipertermia
Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale deasupra limitelor normale: 37° C la adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul invaziei
microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului
Subfebrilitatea - menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C
Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C
Febră ridicată - menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C
Hiperpirexie - menţinerea temperaturii corporale peste 40° C
Frisoane -reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii bruste a temperaturii
interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.
Piele roşie, caldă, - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.
umedă
Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urini
concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.
Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Febră continuă - menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste 37° C cu diferenţa
sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
Febră intermitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în perioada de stare
a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.
Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada de
stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.
Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile, trecerile
făcându-se brusc.
Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-se lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
- perioada iniţială (de debut) ; perioada de stare ; perioada de declin.
Perioada de debut poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie de boală.
Perioada de declin poate fi scurtă - declin în criză — sau de câteva zile—declin în liză.
Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu hipertermie

Pacientul să-şi - aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante, minim 18°C;
menţină - aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;- fricţioneaza cu alcool pacientul;
temperatura - asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;- schimbă lenjeria de corp şi de pat;
corpului în limite - schimbăm poziţia pacientului în pat; asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim
fiziologice alimentar bogat în hidraţi de carbon;- unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;
86
- în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;
- administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică, antibiotice;- administreaza
O2; comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;- foloseste aparate pentru ventilaţie şi
climatizare a aerului; efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;- monitorizeaza şi
evalueaza funcţiile vitale; supraveghem starea de conştientă a pacientului; efectueaza la
indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril: hemoculturâ;- preleveaza probe biologice
pentru examene de laborator.
Pacientul să fie - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;
echilibrat - serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
hidroelectrolitic - administreza soluţii perfuzabile prescrise.
Pacientul să aibă o - schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;
stare de bine fizic - menţine igiena tegumentelor ;
şi psihic - pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
2. Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale
(< 35° C), cauzată de un dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:- usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;- medie:
temperatura corpului intre 32-28 ° C ;- grava: temperatura corpului sub 28 ° C .
- in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare;
- la adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şl alcool;interventii
chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia, sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice
(tumori, inflamatii), leziunile maduvei spinarii la nivelul primei radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia
- la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.
1.imediate
- tremuraturi;- frisoane;- pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau
albastruie (cianoza);- apatie (lipsa de interes sau grija);- afectarea capacitatiilor intelectuale;
- tulburari de echilibru;
- tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);
- parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;
- dificultate in a indeplini sarcini.
2.tardive
- trunchiul rece, la palpare;- rigiditatea musculara;- bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);
- respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa);- hipotensiune arteriala;
- slabiciune;- somnolenta;- pierderea constientei;
- frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.
- durere la nivelul extremitatilor expuse la frig; - edem ,tumefiere a intregului corp;
- degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hipotermie

Pacientul să aibă - încălzeşte lent pacientul.
temperatura corpului Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc (cu aproximativ 1 grad pe
în limite fiziologice ora) si consta in:
- incalzire pasiva: aducerea victimei intr-un mediu cald, inlocuirea imbracamintei ude cu una
uscata si invelirea cu paturi; aceste masuri pot fi suficiente in hipotermiile usoare si medii cu
temperaturi peste 31 grade celsius;
- incalzire externa activa: imersie in apa calda (40 grade celsius), acoperirea cu paturi
electrice, infasurarea in haine sau paturi calde, pungi sau sticle cu apa calda;
- incalzire interna activa: care se face dupa transportul victimei la spital (ventilatie cu O2
cald, fluide calde etc.).
Cea mai eficienta tehnica de reincalzire este incalzirea sanguina extracorporala.
Se neglijeaza intentionat incalzirea membrelor deoarece prin reincalzire vasele de sange se
vor dilata si vor prelua o mare cantitate de sange, putand apârea reducerea circulatiei
sangvine
- creşte treptat temperatura mediului ambiant;
- recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei, hematocrituiui;
- monitorizeaza functiile vitale, electrocardiograma;
87
- corecteaza depletia de volum circulant(perfuzie cu ser fiziologic incalzit (sau glucoza
5%/ser fiziologic);- administreaza medicatia recomandata de medic.
Pacientul să fie - administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale regulate de timp;
echilibrat - calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.
hidroelectrolitic
Pacientul să- şi - pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C ;
păstreze integritatea - masează extremităţile;
tegumentelor - administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi, analgezice.

Nesatisfacerea nevoii afectează relaţia de normalitate a celorlalte nevoi
A comunica• comunicare ineficace datorită stărilor de hipo/hipertermie.
A se mişca, a avea o bună postură• diminuarea/incapacitatea mobilizării datorită
frisoanelor, tremurăturilor, convulsiilor.
A respira• aport insuficient de 02 prin hipertermie sau bradipnee prin hipotermie.
A mânca şi a bea• deficit alimentar sau regim alimentar neadecvat termoreglarii deficitare.
A elimina• eliminare neadecvată cauzată des febră sau scăderea exagerată a T°.
A dormi, a se odihni-
• insomnie, oboseală, somnolenţă prin variaţia gradelor de temperatură şi stărilor dehipo/hipertermie.
A se îmbrăca: •abilităţi manuale deficitare prin hipo/hipertermie.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• diminuarea/incapacitatea autoîngrijirii cu apariţia de tulburări trofice şi cutanate prin
transpiraţii excesive procese infecţioase, septicemii.
A evita pericolele• risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de
termoreglare.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale• regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în
caz de hipo/hipertermie.
A se realiza• indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.
A se recreea• diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului termic.
A învăţa• izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.
13. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA

TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Definiţie:A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru a-ţi menţine o ţinută
decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului tegumentar format din piele şi structurile
complementare: păr, unghii, glande.
Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:
- apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea acestora(stratul cornos pentru micro-
organisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului, descuamare continuă a epidermului;
- îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de protecţie împotriva agenţilor
mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului adipos din hipoderm), chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze,
enzime prin keratina din stratul cornos), termici (datorită aceloraşi elemente structurale), actiniei (rol de protecţie
împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din stratul cornos şi melanină din celulele pigmentare ale
epidermului); - recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;- participă la excreţia substanţelor rezultate din
metabolism: prin glandele sudoripare, elimină apa, clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici;
- participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin stratul adipos ce are rol de
izolator termic;-participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în circulaţia
generală);- participă la respiraţie, o cantitate mică de O 2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o cantitate mică
de CO2;- organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi sânge în vasele din stratul
papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în favoarea organelor vitale: inima şi creierul
Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi îngrijită. Pielea se prelungeşte prin
mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi, vagin, rect), care la rândul lor trebuie să fie curate şi îngrijite pentru
a asigura binele individului şi buna funcţionare a organelor respective.
88
Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii
• Vârsta.- la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi cad, părul
devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile. - datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor
(păr, unghii), glandelor, se produc anumite perturbări:-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;-
descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;-diminuarea activităţii
glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;-subţierea, decolorarea, căderea părului;-subţierea, decolorarea
şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de
cele normale;-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi
riscul de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul. - datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este
prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare
(transpiraţie).
• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia, respiraţia,
menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii (facilitează eliminarea
Factori
deşeurilor din organism prin piele).
biolo-
• Alimentaţia. :o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia dezechilibrului
gici
hidroelectrolitic şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării tegumentului (absorbţia unei cantităţi
suficiente de lichide dă elasticitate pielii).
• Sexul- femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie de
măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice (vopsitul
părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în
asigurarea igienei.
• Factorul constituţional- există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai
abundent decât altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun
comportamente igienice personalizate.
• Talia- persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce se
formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătatecondiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai
important care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim,
în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.
• Deprinderi personale:- obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un
individ la altul constând în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de
vedere, pentru alţii doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de curăţenie
corporală.
• Imagine de sine:- imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală - depinde de
personalitatea şi percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
- respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi invers,
degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.
• stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă funcţiile pielii şi
necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie fecală).
• Pudoarea:- pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii
personale;- în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor şi
toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de respect şi pregătire
Factori
profesională a celui care acordă îngrijirile.
psiho-
• Tipul de personalitate- anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din
logici
comun. Nu numai mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în
existenţa lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de
asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de persoana
respectivă devine un puternic factor de stres.
- alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând factorului
igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi
curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic- stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor
tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul
influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a stresului
în comportamentele igienice. Adaptarea la stres (coping) este un proces personal şi poate fi însoţită de
fenomene neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade imaginea de
sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena corporală.
Factori •Cultura:- importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi curăţenie
89
care variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social :- apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
• Organizarea socială :- obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de
promiscuitate).O locuinţă corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare,
baie, duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.
• Statutul social:- profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
•Locul de muncă- anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se
numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi igiena
personală trebuie să fie riguroase.
socio-
•Educaţia:- comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din
logici
fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut
disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.
•Starea economico-financiară -condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa
apei curente, lipsa căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo
unde există lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi
a spaţiului în care trăiesc.
•Clima- în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă.
Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai des.
Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.
Manifestări de independenţa
Păr - lungime, supleţe, strălucire.Parul-este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.
- configuraţie normală, curăţenie.Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar
Urechi de cale acustică şi vestibulară; configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor
sale fiziologice.
- mucoasă umedă, fose nazale libere.Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie
Nas respiratorie şi senzorială; mucoasa nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală olfactivă
(are 2-3 cm2), este de culoare gălbuie.
- dentiţie albă. completă, fără carii;- mucoasa bucală umedă şi roz;- gingiile aderente dinţilor şi roz;
Cavitate
In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masticaţie, procesul
bucala
vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.
- curate, tăiate scurt, culoare roz.Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor
Unghii falange de la maini si de la picioare.Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste
lunula.
-curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.
Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind determinată de
pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.
Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:
Piele
- determinarea genetică;- starea de sănătate;- starea emoţională;- condiţiile climaterice.
Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă în
piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la soare
intens are o piele închisă la culoare.
Deprinderi - baie, duş (frecvenţă, durată);- spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);
igienice - spălarea părului (frecventă, produse folosite).
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

in satisfacerea nevoii
- explorează obiceiurile pacientului,- planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale,
- îl învaţă măsuri de igienă corporală
Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea homeostaziei, la buna
desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a tuturor funcţiilor sale. Igiena corporală, a fanerelor, a
părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi, păr îngrijit, unghii tăiate etc) asigură individului stare de confort,
relaxare, capacitate muncă şi învăţat, rezistenţă crescută împotriva agenţilor patogeni;
Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie şi posibilităţi materiale există
câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice cutanate.
Examineaza, controleaza:
- tegumentele pentru a observa-culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;-elasticitatea,
mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.
-mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de: -culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără
carii; -starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.
90
- părul pentru: -lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea; -gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras),
gradul de curăţenie.
- unghiile pentru -consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general; -gradul de curăţenie, depistarea eventualelor
afecţiuni sau leziuni.
- nasul şi cavitatea nazala 'pentru: -mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări
- urechile pentru -configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi leziuni.
Evalueaza:
• deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:-numărul şi durata duşurilor/ băilor;- frecvenţa şi periajul
corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate; - frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;-
tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.
Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce manifestările patologice care
trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici importanţi pentru stabilirea diagnosticului şi prevenirea
complicaţiilor.

Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:
1. Carenţe de igienă- murdaria.2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor.3. Deficit de autoingrijire.
Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:
- transpiraţia excesivă; - culoarea;- edemul; descuamaţiile
erupţiile cutanate;- hemoragiile cutanate
• insuficienţă intrinsecă:- slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare,- lezare fizică
Surse de ordin - circulaţie inadecvată
fizic • insuficienţa extrinsecă:- orice piedică a mişcării, - imobilitate,- puncte de presiune
• dezechilibru:- durere- slăbiciune- dezechilibru endocrin
Surse de ordin - tulburari de gândire- anxietate, stres- pierderea imaginii corporale
psihologic - situaţie de criză
- sărăcie
Surse de ordin
- eşecul profesional,
sociologic
- conflictul de rol
Lipsa - lipsă de cunoştinţe
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător- ignoranţa.
1. CARENŢE DE IGIENĂ/ DEFICIT DE AUTOINGRIJIRE

Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a slăbiciunii, fie
prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele sunt murdare şi lasă poartă deschisă
infecţiilor.
părul - murdar şi gras, în dezordine,- pediculoză.
urechile - murdărie acumulată în conductul auditiv extern, pavilioane murdare- murdărie retroauriculară
nasul - rinoree,- cruste.
- absenţa dinţilor, carii dentare, - culoare galbenă a dinţilor,proteze dentare neîngrijite,
cavitatea
- prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive), - halena fetidă (miros neplăcut al gurii),
bucală
- limbă încărcată,fisuri ale buzelor.
unghiile - netăiate,- murdărie acumulată la capătul unghiilor.
pielea - gri sau neagră, în anumite locuri,- barbă murdară, - aspră,- cu leziuni de grataj.
deprinderi - nu se spală; - nu se piaptănă;- dezinteres faţă de măsurile de igienă;
igienice - degajă miros dezagreabil.
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu carenţe igienice

- ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi efectuează toaleta
Pacientul să pe regiuni;- pregăteşte materialele pentru baie;- pregăteşte cada;
prezinte - asigură temperatura camerei (20-22* C) şi a apei (37-38* C);- ajută pacientul să se îmbrace,
tegumentele şi să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiile;
mucoasele - pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele, protejează pacientul cu
curate paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte;
- efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.
91
- identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi
Pacientul să-şi îngrijirile igienice;
redobândea-scă - ajută pacientul să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de îngrijirile igienice;
stima de sine - conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor.
2. ALTERAREA TEGUMENTELOR ŞI FANERELOR

Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine în punctele de presiune, prin
iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi prin acumulare de murdărie.Organismul uman, prin funcţia
de apărare a pielii, este protejat împotriva agenţilor externi. Totuşi, aceştia reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de
vulnerabilitate, să provoace leziuni.O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni prin tulburările trofice pe
care le determină, produce apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.Murdăria acumulată la nivelul pielii produce
cruste ce pot degenera în ulceraţii.Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde rezultă
importanţa menţinerii integrităţii ei.
1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor –apar in boli de piele, boli infecto- contagioase dar si in afectiuni
generala, sistemice.
- pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor care dispare la
eritem
presiune;
macula - modificare de culoare a pielii, datorită unei reacții inflamatoare pe o zona limitata circumscrisa;
excoriaţii - leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă superficială, apărută în
urma unui traumatism sau produsa prin grataj (frecvent după prurit);
- leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta si bine delimitata
la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata fie prin hiperplazia celulelor din derm
papula
sau epiderm, fie prin infiltrate seros localizat in derm; poate fi tranzitorie, pruriginoasa,
persistenta; are caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în urticarie, febre eruptive etc.
- leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei, localizata in derm sau
nodulul
hipoderm;
-ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni mici, pline cu lichid clar
vezicule sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere;
-flictena: d >5mm.
- abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi constituind aşa-
pustule numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare, prin infectarea veziculelor
care se pustulizează.
fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;
- desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:- furfuracee descuamare fină -
descuamaţie „tărâţe"; - pitiriazica;- lamelar (descuamaţie brută);- in lambour (detaşare accidentală sau
chirurgicală a fragmentului de piele). La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.
- leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată prin pete acromice,
vitiligo
mărginită de o zonă hiperpigmentată;
- pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;
ulceraţii - poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-zisă);
- poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);
- distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei, prin leziuni vasculare sau
escare prin compresiune continuă se pot produce şi prin acţiunea directă a unor factori infecţioşi sau prin
toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice
- dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui venos;
varice
sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism
- afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în dilatarea
hemoroizi
acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.
ulcere - erodare a ţesutului pe teren varicos.
varicoase
-reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:
 boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);
eruptia
 reacţii alergice (urticarie, boala serului);
cutanata
 hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow etc);
 efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină, salicilat, antibiotice etc).
crusta -leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi provenite dintr-o ulceraţie,
92
prezentându-se ca mici depozite de fibrina din plasma sanguină (vezicula, flictena).
- afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee; localizarea este în
acneea general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des întâlnită survine în perioada pubertăţii =
acneea juvenilă/vulgară.
- reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul auriu;
- are aspectul unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea furunculului prezentând cicatrice
după vindecare;
furunculul • atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a puroiului deoarece există
riscul de diseminare a microbilor si în funcţie de localizare (buza superioară) risc de tromboză a
vaselor;
• furunculoza apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale corpului a mai multor
furunculi.
- apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la noi născuţi la nivelul
feselor şi părţilor genitale;
intertrigo
- micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată prin eritem pruriginos,
apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea epidermei cornoase cu
fisurarea fundului pliului
2. Leziuni cutanate vasculare

-poate fi cauzată de:
- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitatea capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă;
hemoragia
- modificarea funcţională sau cantitativă a trombocitelor;
cutanata
-petesii= hemoragii mici de formă punctiformă, ovalară sau rotundă;
-echimoze = pată hemoragică de culoare albăstruie sau negricioasă produsă prin extravazarea
sângelui şi infiltrare difuză în ţesutul subcutanat;
 hemoragia cutanată nu dispare la presiunea digitală ca în cazul eruptiilor congestive.
-epistaxis = hemoragie nazală;
hemoragia -hemoragii gingivale;
mucoaselor -hematemeza= sânge eliminat prin vărsătură;
-melena= eliminarea în Scaun de sânge negru (digerat în tubul digestiv).
3. Modificari de aspect si de volum

Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a regiunii edemaţiate; pielea
este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează impresiunea degetelor(godeu).
Edemul poate fi:
- localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;
- generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca;lichidul se acumuleaza in cavitatile seroase(pleural,
peritoneala, pericardica);
- cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;
- renale: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;
- caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer prin scăderea albuminelor din
sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;
- inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de semnele inflamatie: rubor,
dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
- angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;
Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.
Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică.
4.Alte modificari la nivelul tegumentelor si mucoaselor

Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi localizată sau generalizată.
Deasemeni poate fi transpiraţie continuă în stările febrile continue din criza pneumonică si transpiraţia periodică =
în stările febrile intermitente.
Hiperhidroza localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele, palmele şi plantele. Localizările
asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea neurologică.
Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una cu alta. Prezintă
caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie după 40 de ani, dispariţia la subiecţii vârstnici, dar mai ales
apariţia unor crize sudorale psihogene la cel mai mic şoc emoţional (uneori, chiar frica de a transpira devine motiv în
sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la persoanele investite social la care imaginea are mare importanţă.
93
Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară este deosebit
de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea în anumite profesii:
chirurgi, violonişti, electricieni etc.
Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea bacteriană.
Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta este hiperhidratată,
devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi alergeni din încălţăminte
(vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de pulberi absorbante, evitarea ciorapilor
din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele care împiedică evaporarea.
Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă, glandele sudoripare apocrine nu
joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori stresanţi şi există în afara crizelor sudorale.
Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevărat handicap, mai ales pentru femei, prin aspectul
inestetic şi implicaţiile vestimentare.
Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar întâlnită şi la
adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.
Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de sine.
Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări comportamentale. Igiena
reprezintă principala preocupare a acestui pacient.
Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu cealaltă: celulita estetică sau
comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de îmbătrânire a pielii şi
celulita infecţioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce poate lua forme grave. Fiecare
formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri speciale, mai ales în spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt, în general,
localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest motiv majoritatea
hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.
Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu topografie specific
masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă (consum de
medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).
Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.
Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu prezintă
pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.
Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de anumite afecţiuni
precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice, difenilhidantoina sau minoxidil).
Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una abia vizibilă.
Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales dacă insecta a inoculat
venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.
Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un artropod
(Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scărpinatului şi prin intervenţia
mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare, numărul lor poate fi foarte
mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea primară poate rămâne asimptomatică pentru
4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de hipersensibilitate.
5. Modificari patologice la nivelul părului

Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la care se adaugă
(sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă grasă (pitiriazis gras - atunci
când cantitatea de sebum este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un simplu dezechilibru al părului sănătos, datorită
implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate face adeseori obiectul consultului dermatologic.
Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau localizată a
părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt fiziologice (căderea părului
la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică la sexul masculin).
Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie chirurgicală,
un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un astfel de episod se realizează în 4 până la 6 luni.
Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de sinteză,
anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).
Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară, diabet sever,
colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.
Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice. Leziunea se
prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei fără păr fiind bine
conturată, iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi înconjurată de fire rupte la
94
aproximativ 1 cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau multiplă. Evoluţia merge spre creşterea
spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.
Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca nişte plăci
rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la apăsare ies
picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri igienice speciale.
Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a capului, mai
frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se întâlneşte şi la adulţi, în
condiţii de igienă precară.
Există şi o pediculoză pubiană.
6. Modificari patologice la nivelul unghiilor

Aspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale, dar uneori ne oferă indicii
preţioase despre eventuale condiţii patologice.
Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii palide), ori o cianoză (unghii
vineţii). Luciul unghiei este un alt indicator de sănătate. O unghie sănătoasă este transparentă. Rezistenţa unghiei arată
echilibrul mineral. Unghiile moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor minerale.
Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea devenind o cauză a apariţiei
infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau purtarea de încălţări foarte strâmte.
Infecţiile unghiale şi periunghiale
Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe plantă, iar după o
perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micoze, la început apare o modificare a culorii şi a grosimii unghiei. La
marginea unghiei apare o pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul de
ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de obicei în cazul onicomicozelor. Din acest motiv, multe
persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că este vorba despre o boală.
Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor obiecte de igienă
personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau a pantofilor reprezintă mare risc de
infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de coafură şi cosmetică, bazinele de înot,
grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de infecţie. Onicomicozele afectează în primul rând
persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.
Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele localizate la nivelul unghiilor
de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii încarnate sau care îşi taie exagerat unghiile. Încălţamintea
strâmtă, sau cea care păstrează piciorul cald şi umed favorizează apariţia onicomicozelor.
Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de cauze multiple. Poate fi de natură
infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).
Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot duce la apariţia
panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu
Intervenţiile asistentei medicale

Obiective Interventiile autonome şi delegate
- ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale ;
- leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament efectuat în condiţii de
Pacientul să nu devină perfectă asepsie, atât a tegumentelor, materialelor cât şi a mâinilor persoanei care îl
sursă de infecţii execută ;- pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge ţesuturile nou formate
nosocomiale prin procesul de vindecare ;- desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la
nevoie ; supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a nu împiedica
circulaţia sanguină;
- multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea organismului faţă de unele
Pacientul să fie alimente; ca urmare, asistenta îndrumă pacientul să consume alimente neiritante şi
echilibrat nutriţional, neexcitante;
pentru favorizarea - controlează alimentele provenite de la aparţinători;
cicatrizării leziunilor - învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi zarzavaturi;
cutanate - conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al alcoolului, cafelei,
condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, afumăturilor;
- încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare prin pruritul pe care îl
Pacientul să aibă o produc, prin aspectul dizgraţios prin posibilitatea de a lăsa cicatrice) ;
stare de bine fizic şi - îi explică necesitatea intervenţiilor;
psihic - prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator (cruste, puroi, fire de păr,
unghii).
DEFICIT DE AUTOÎNGRIJIRE
- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, deprimare, sistem neuromuscular
95
modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine, neadaptare la rol.
Mod de manifestare:
- nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire, acceptă situaţia nouă/rolul, îi este
frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
- lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice, intoleranţa la activităţii,anxietate
gravă;
- aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor;
- dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.
Obiective :
- sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;
- pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;
- pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;
- pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a unei regiuni;
- pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;
- pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.
Interventii:
- se evalueaza caacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand urmatoarea scala de coduri:
0 - complet independent;
1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;
2- are nevoie de ajutor minim;
3- este asistat partial;
4- este asistat total;
5- are nevoie total de ajutor.
- se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;
- se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;
- se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii similare si s-au adaptat;
Se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;
Se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.

Nesatisfacerea nevoii de a menţine tegumentele curate şl integre afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficace, la nivel senzorial, motor şi intelectual prin confuzie, dezorientare, apatie, dezinteres, cu efecte
dintre cele mai negative pentru pacient prin lipsa de igienă.
A se mişca şi a avea o bună postură
• carenţele de curăţenie, dezinteresul pentru modul cum se prezintă etc. determină în final pe lângă sentimentul de
izolare, afectarea tegumentelor şi mucoaselor cu implicaţii directe pentru mobilizare şi postura deficitară.
A-si menţine temperatura corpului in limite normale
•lipsa masurilor de igiena si alterarea mucoaselor/tegumentelor conduce la modificari ale temperaturii
corpului(exemplu:hipertermie,in cazul lezarii tesuturilor si suprainfectarea lor).
A respira
• doar prin afectarea mucoaselor respiratorii şi a căilor respiratorii superioare libere cauzate de lipsa de igienă şi a celor
mai elementare măsuri de autoprotecţie, nevoia de a respira devine deficitară.
A se alimenta si hidrata
• prin leziunile prezente la nivelul cavităţii bucale, endonazal etc. sunt produse mari tulburari în posibilităţile de
hidratare şi alimentare.
A elimina
• eliminare de urină şi fecale neadecvată, cauzate de lezarea integrităţii fizice.
A dormi si a se odihni
• diminuare/incapacitatea de odihnă şi somn prin acumulare de murdărie şi apariţia tulburărilor trofice cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• incapacitate de a se-îmbrăca şi dezbrăca determinate de lezarea integrităţii fizice.
A evita pericolele
•vulnerabilitate în faţa pericolelor prin lipsa de curăţenie, igienă, cauzată de dezinteres, lipsa deprinderilor igienice.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
• diminuarea/imposibilitatea de a practica religia, serviciul religios şi a acţiona conform valorilor sale prin aspect
neglijent, murdar, halena fetidă etc.
A se realiza:
96
• incapacitatea de a se realiza şi fenomenul de respingere al colectivităţii pentru participare la viaţa socială şi
profesională prin izolare, lipsa măsurilor de curăţenie, dezinteres faţă de propria-i persoană.
A se recreea
• diminuarea posibilităţilor de recreere în colectivitate, cauzată de aspect fizic, murdărie,miros neplăcut etc.
A învăţa
• diminuarea/incapacitatea de a învăţa prin sentiment de izolare, neglijenţa şi refuzul pentru aspect îngrijit.
14. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

Definiţie:
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor agresiunilor
interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

Viaţa oricărui individ poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă bruscă, care îl va aduce într-o
situaţie critică. De-a lungul vieţii, oamenii sunt continuu asaltaţi de stimuli veniţi din mediul înconjurător şi anturaj.
Organismul uman este protejat contra agresiunilor de toate felurile (agenţi fizici, chimici, microbieni sau din
alte motive), pentru că posedă numeroase medii naturale ca: părul la nivelul orificiilor, secreţiile pielii, ca obstacole de
penetrare a agenţilor externi.El este capabil să-şi menţină integritatea prin mecanismele naturale de autoapărare
(rezistenta si forta fizica ,imunitate, resurse fizice si intelectuale si de posibilitatea aplicarii masurilor si strategiilor in
scop profilactic.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
• vârsta
Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi dezvoltarea sa.
Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale mintale, descoperă puţin câte
puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la vârsta adultă.
Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi, în consecinţă, trebuie să-şi
Factori ia măsuri particulare de autoapărare.
fizici • sexul: sexul feminin determina vulnerabilitate si fragilitate;
• starea generala de sanatate;
• mecanismul de autoapărare: individul posedă mecanisme de autoapărare înnăscute (exemplu:
termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei sale; rezistenţa la îmbolnăviri este dată de protecţia
sa imunitară naturală sau dobândită, prin crearea de anticorpi specifici în urma unor îmbolnăviri
infecţioase sau prin vaccinare;
• emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de apărare ce permit
Factori conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin psihologic;
psiho-logici • stresul: fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate formele de agresiune
stimulate de mecanismele de apărare;
Factori • salubritatea mediuluiUn mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole in
socio- locuinta, la locul de munca, in institutiile pentru copii si batrani.
culturali Sunt necesare următoarele condiţii:- temperatura ambiantă 18° - 24° C;- umiditatea între
30%-60%;- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă;- zgomot - a cărui intensitate
să nu depăşească 120 decibeli;- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse
chimice, fum;- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate, obiecte care ar fi surse
de accident);
• rolul socialÎn funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie să utilizeze
măsuri de protecţie împotriva tuturor pericolelor.Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător
şi condiţii de muncă care să le permită satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu
responsabilităţi trebuie să folosească perioada de destindere pentru a preveni stresul şi surmenajul.
• organizarea socialăSocietatea prevede masuri legale care trebuie luate pentru protecţia individului
97
contra pericolelor; în toate societăţile sunt legiferate măsuri de prevenire a accidentelor, de prevenire a
îmbolnăvirilor; în plus, societatea se ocupă şi de bunul mers al individului pe parcursul anilor de viaţă,
prin măsurile de protecţie şi de asigurări sociale.
Aceste măsuri vizează: prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate, folosind un evantai
multiplu de metode de educaţie, informaţii, publicitate etc.
• clima În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de condiţiile nefavorabile
climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
• religia Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului să-şi menţină
securitatea psihologică.
• cultura Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură, ele sunt reliefate
în tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
• educaţia Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce trebuie luate în
lunga perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia copiilor, adultul socialmente este obligat să
cunoască posibilele pericole pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le aplice.
Măsuri de prevenire a:- accidentelor;- infecţiilor;- bolilor;
Securitatea
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri chimice, intoxicaţii), agresori
fizică
umani, animale şi autoagresiuni (mutilări, suicid);
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele. Individul poate realiza
control liber asupra mediului înconjurător.
Securitatea
Măsuri:• metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;• utilizarea
psihologică
mecanismelor de apărare în diferite situaţii;• răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
• practicarea unui obicei, crez, religie;
•Mediu sănătos:- salubritatea mediului;- calitatea şi umiditatea aerului 30%-60%;
- temperatura ambiantă între 18°-24° C;- fără poluare fonică, chimică, microbiană;
- mediu de siguranţă;- măsuri de protecţie socială;
Securitatea - mediu de siguranta impotriva agresiunilor umane;
socio-culturala - mediu de siguranta consolidate de masurile de protectie sociala;
- mediu de siguranta asigurat de salubritate corespunzatoare;
- locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile;
•Apartenenta sociala.•Activitatea.•Venitul material. •Apartenenta religioasa.•Educatia.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

Pentru menţinerea unui mediu sănătos:
- educa pacientul pentru mentinerea unei locuinte corespunsatoare, a unui mediu adecvat la locul de munca.
Locuinţa ar trebui să asigure o securitate maximă şi să deţină o serie de caracteristici obligatorii:
- să ofere spaţiu suficient şi corect împărţit (cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie etc.);
- să fie aerisită, dar izolată termic şi uscată (lipsită de igrasie);
- să fie dotată cu apă curentă şi încălzire eficientă;să fie izolată fonic;să fie curată şi igienizată periodic;
Locul de muncă trebuie să confere aceleaşi condiţii. În cazul în care lucrează mai multe persoane într-o încăpere,
trebuie să existe spaţiu suficient pentru fiecare persoană.
- educă pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătură microbiană prin ştergerea umedă a
mobilierului şi aerisirea încăperilor;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă la programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei pentru menţinerea unui mediu sănătos, în
comunitate, unităţi de învăţământ;
Pentru prevenirea accidentelor:
- face educaţie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate normele de securitate a muncii, normele
ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente;
- mobilierul să fie adecvat (exemplu: paturile, scaunele prea înalte pot favoriza accidente);
- mobilierul să fie astfel aşezat încât să nu devină obstacol pentru locatari;
- să prezinte protecţie la sursele de electricitate sau de gaze (prize, robineţi de gaze etc.);
- obiectele casabile şi tăioase trebuie aşezate în locuri sigure;
- explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu;
- instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate regulile de securitate raportate
la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
Pentru prevenirea infecţiilor:
98
- supraveghează dacă sunt respectate normele de igienă, salubritate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare şi circuitele
funcţionale;
- asigură implicarea populaţiei în aplicarea programelor pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii;
- supraveghează starea de sănătate a populaţiei şcolare prin controale periodice; face controale periodice persoanelor
cu risc crescut la infecţie;
- organizează - efectuează imunizările obligatorii;
Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe probleme de dependenta :
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora.
3. Alte diagnostice de ingrijire legate de perturbarea nevoii de a evita pericolele din lista de diagnostice de ingrijire
elaborate de ANADN:
- durerea acuta si cronica;- anxietatea;teama;alterarea imaginii corporale;alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate;
Surse de ordin - deficit senzorial;- afectare fizică;- durere;- dezechilibru metabolic;-dezechilibru electrolitic;
fizic - surmenaj;- saturaţie senzoro-perceptuală;
Surse de ordin - tulburări de gândire ; anxietate ;- stres ;- pierdere – separaţie;
psihic - pierderea imaginii corporale;- situaţie de criză;
Surse de - insalubritatea mediului; poluare;- condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de
ordin sociologic protecţie); lipsa amenajărilor sanitare; lipsa protectiei sociale;- sărăcie;- promiscuitate;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de protectie si
cunoaşterii securitate;
1. Vulnerabilitatea fata de pericole.

Pericolul fata de infectii , accidente , boli este mare la organismele slabite , obosite , surmenate.
- vârsta reprezintă unul din principalii factori responsabili de accidente.
De la naştere şi până la vârsta când devine conştient de pericolele din jur, copilul trebuie supravegheat în permanenţă
pentru că este expus continuu la pericolele din jur.
Vârstnicul îşi pierde din abilitatea de a se feri de agenţii agresori din cauza încetinirii capacităţii de reacţie, dar şi a
reducerii acuităţii senzoriale.
- deficit motor:deficienţele locomotorii îngreunează deplasarea şi favorizează căderile şi lovirile.
- deprivarea senzorială poate fi congenitală (surdomutitate, cecitate vizuală etc.) sau dobândită pe parcursul vieţii în
urma unor boli sau traumatisme. Ea apare şi ca o manifestare de tip degenerativ la persoanele vârstnice.
- durere;dezechilibru metabolic si electrolitic;tulburari de gandire;
- detresa imunitara- recunoscută ca principala cauză de apariţie a îmbolnăvirilor;anxietate;stres;
- surmenaj;tulburări psihice determină comportamente inadecvate protecţiei persoanelor din jur, dar şi autoprotecţiei.
Agresivitatea, detaşarea de la relitatea înconjurătoare, interpretarea eronată a unor evenimente etc., sunt factori care
conduc la apariţia riscului crescut de incidente şi accidente;
- insalubritatea mediului , poluare;saracie;conditie deficitara de munca;
- insuficienta cunoastere de sine , a altora si a mediului inconjurator;
- scaderea rezistentei organismului;stare depresiva;risc de infectii;risc de aparitie a fatigabilitatii;
- neatentia;leziuni ale tegumentului;deshidratarea; manifestari pulmonare , ale aparatului cardiovascular , din partea
S.N.C; surmenaj = slabire fizica excesiva care influenteaza organismul; fatigabilitate = slabire fizica , lipsa de forta;
- acte antisociale (crima , automutilare mergand pana la sinucidere).

Pacientul sa fie in - asistenta ia masuri pentru asigurarea conditiilor de mediu;asigura pozitia fiziologica si
siguranta fara transportul adecvat starii generale a pacientului( in siguranta); amplaseaza pacientul in salon ,
accidente si in functie de starea sa , afectiune si receptivitatea lui;ia masuri de prevenire a transmiterii
infectii permanent infectiilor;alege procedurile de investigatie si tratament cu risc minim de infectie; aplica
Pacientul sa nu fie masuri de profilaxie nespecifica si specifica;informeaza si lamureste pacientul asupra
vulnerabil fata de necesitatii respectarii masurilor de protectie impotriva accidentelor;asigura o dieta adecvata,
pericole cu surplus de legume si fructe pentru cresterea rezistentei organismului;
- participa la examinarea bolnavului;
99
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul acesteia;
Paccientul sa fie - favorizeaza adaptarea pacientului la conditiile de spital;
echilibrat psihic - comunica cu pacientul si-l lamureste asupra starii sale;
cat mai curand - raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- asigura intimitatea pacientului;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele, ideile, necesitatile;invata pacientul tehnici
de relaxare ;creaza conditii de lecturare , activitati, etc;asigura legatura pacientului cu familia;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;administreaza medicatia prescrisa de
medic si urmareste efectul acesteia.participa la reintegrarea pacientului in societate.
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora

a) Atingerea integrităţii fizice
Fizice:
- accidente prin răniri, traumatisme datorită lipsei măsurilor de protecţie şi de prevenire (accidente la locul de muncă,
accidente rutiere, accidente casnice, etc.);
- contaminări chimice şi radioactive prin expunere la mediu fără echipament de protecţie sau accidente nucleare;
- afectare tegumentară prin manipulare de substanţe iritante, agenţi termici sau în cazul (mai ales) copiilor datorită
neglijenţei şi neatenţiei supraveghetorilor, arsuri, opărit, ingestie de substanţe caustice, etc.
- mutilare fizică prin risc profesional (pompieri, genişti, cascadori, etc.) automutilare şi tentative de sinucidere;
- muşcăturile provenite de la agresori umani, animale, reptile;
- îmbătrânire cu apariţia handicapurilor fizice:-deficit senzorial (auz, vedere);-deficit de mobilizare;
- durerea;- dezechilibru metabolic;- dezechilibru electrolitic;- deficit de autoîngrijire;- dependenţă fizică;
- îmbătrânire cu scăderea capacităţii de apărare a organismului:-creşterea vulnerabilităţii la boli;- efect neasteptat,
nedorit al terapiei medicale;- consumul neadecvat de medicamente poate afecta anumite organe sau sisteme la nivelul
absorbţiei, metabolizării şi eliminării; poate induce reacţii de dependenţă, somnolenţă, agitaţie, pierdere de echilibru,
pierderea conştientei;
- excesul de efort fizic prin muncă sau exerciţii fizice predispune organismul la oboseală, surmenaj, crescând riscul de
accidentare şi lezare a integrităţii fizice;
Psihologice: anxietate, stres, neliniste, tulburari de gandire.
Sociologice:
- mediul fizic inadecvat, mediul psihosocial inadecvat;- condiţii deficitare de muncă;- lipsa unui venit sigur; - absenţa
contactelor sociale; - lipsa de educaţie şi cultură;
- insalubritatea mediului, poluarea constituie factorii determinanţi pentru apariţia accidentelor, bolilor, contaminărilor;
- lipsa amenajărilor, izolarea, dependenţa şi suportul insuficient acordat de societatea în care trăieşte individul îl
expune la insecuritate şi lipsa îngrijirilor preventive şi curative;
- actele de agresiune verbală, fizică, abandonul de către familie şi prieteni produc fiinţei umane pierderea încrederii în
sine, daune fizice, psihice şi sociale;
- consumul abuziv de medicamente şi alcool modifică personalitatea individului, comportamentul, randamentul fizic şi
intelectual cu prejudicii directe asupra vieţii socioculturale şi integrităţii sale fizice;
- lipsa profilului de toleranţă, siguranţă şi a resurselor de trai induce individului permanentă stare de expunere la
pericole potenţiale, simptome depresive şi neapartenenţa socio-culturală;
- lipsa activităţilor sociale, neintegrarea socială, lipsa motivaţiei şi a resurselor afectează individul determinând
comportament antisocial, tendinţă la automutilare şi tentative de suicid.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de protectie si
securitate.
Manifestari de dependenta :- semnele inflamaţiei:durere;roşeaţă locala a regiunii respective;tumefacţie;

limitarea mişcării segmentului afectat;căldură locală;
Obiective/ interventii:
1.Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Interventiile asistentei medicale:
- evalueaza gradul de afectare fizica; asigura mediu securizant si de protectie; asigura o pozitie fiziologica in pat;
mobilizeaza pacientul si-i asigura transportul; supravegheaza starea generala; respecta masurile de asepsie/ antisepsie;
efectueaza pansamentul plagii;ajuta si suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor organismului;
determina pacientul sa participe la luarea deciziilor privind ingrijirile;administreaza tratamentul medicamentos , la
indicatia medicului;
2.Pacientul sa aiba siguranta psihica in termen de……………….
100
- Asigura si mentine un mediu de protectie psihica adecvat starii de boala a pacientului;
- aplica tehnici de psihoterapie adecvata;foloseste metode de relaxare pasiva (masaj , muzica).
- incurajeaza pacientul sa comunice cu cei din jur , sa-si exprime emotiile , nevoile, frica , opiniile;
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- invata pacientul sa foloseasca mijloacele de autoaparare;
b)Atingerea integrităţii psihologice

- pierderea respectului de sine, a imaginii, afectarea potenţialului intelectual au efect direct asupra propriei securităţi
modificând capacitatea de autoprotecţie şi instituirea măsurilor individuale corespunzătoare;
Principalele cauze de ordin psihic pentru expunerea la pericole sunt:

- emoţiile, anxietatea, teama, stresul, depresiile, singurătatea, pierderea speranţelor;
- tulburări intelectuale, tulburări psiho-motorii, tulburări psihice;
- alté tulburări organice (ex: tulburări de activitate sexuală);
Adams şi Hurwitz au grupat cele mai importante tulburări astfel:
- tulburări psihice: -depresie, anxietate, frică, pierderea iniţiativei;
- tulburări intelectuale: -amnezie, lipsa perseverenţei;
-scăderea puterii de înţelegere, scăderea capacităţii de judecată;
- tulburări psiho-motorii: -agitaţie, apatie, confuzie, refuz la orice ofertă, stări delirante;
- alte tulburări psihice: -agnozia (incapacitatea de a recunoaşte corect obiectele - pacient fără tulburări senzoriale);
-apraxia (incapacitatea de a executa corect gesturile - pacient fără tulburări motorii;
- tulburări de schemă corporală; -anomalii proporţionale;
-neglijarea membrelor paralizate;
- pierderea personalitatii;
- tulburări de comportament (agresiv faţă de cei din jur);
- pacientul refuză orice colaborare, devine negativist;
- pacientul prezintă tulburări de orientare temporo-spaţială;
- agresivitate; acte antisociale; insecuritate psihologica; agitaie; neliniste; agresivitate; neincredere; frica; idei de
suicid;
Atitudini, intervenţii ale asistentei medicale:
- îndepărtăm obiectele traumatizante din jurul pacientului cu agitaţie psiho-motorie;
- pentru a evita rănirea pacientului în caz de crize convulsive îl scoatem din mediul periculos; la nevoie recurgem la
imobilizarea (nu forţată) a pacientului;
- combatem starea confuzională şi dezorientarea pacientului şi asigurăm supraveghere permanentă;
- nu îndepărtăm sau eliminăm obiectele care pot asigura pacientului ameliorarea funcţiilor senzoriale: ochelari, proteze
auditive, etc.
- asigurăm în caz de necesitate accesibilitatea pacientului la baston,carje, cadru de mers, fotoliu rulant;
- administrăm personal medicaţia orală pentru a evita confuzia, erorile, interacţiunile dintre medicamente;
- efectuăm administrarea parenterală a medicamentelor respectând riguros dozele prescrise, modul, orarul de
administrare, normele de sterilizare şi asepsie;
- efectuăm perfuziile, transfuziile, sondajele, clismele cu un grad înalt de profesionalism şi supraveghem pacientul
pentru eventualele reacţii post-intervenţie;
- pregătim fizic şi psihic pacientul pentru orice fel de examinare, intervenţie şi tratament;
- instituim toate măsurile necesare pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale;
- asigurăm integritatea psihică a pacientului:
-respectăm dorinţele şi intimitatea pacientului;
-evităm comportamentul distant, agresiv verbal şi de tragere la răspundere a pacientului în cazul eventualelor
reţineri ale acestuia în faţa manoperelor de recoltare, repartizare în salon, distribuirea mesei, feluri de mâncare,
tratament şi investigaţii;
-instaurăm un climat de încredere şi speranţă în terapia medicală şi personal;
-diminuăm stările emoţionale şi sentimentele de teamă, nelinişte prin explicaţii profesionale şi redarea speranţei;
-încurajăm vizitele familiei şi prietenilor ce pot asigura un suport moral benefic pentru pacient;
-interzicem stările conflictuale între pacient şi rude;
-reducem stresul şi anxietatea pacientului prin informaţii şi eliminarea sentimentelor de inutilitate, neputinţă,
devalorizare;
-satisfacem preocupările intelectuale ale pacientului;
101
-stimulăm interesul intelectual al pacientului;
-educăm pacientul prin psihoterapie adecvată;
-indiferent de cauza care a produs starea de agitaţie a pacientului, acesta trebuie făcut inofensiv pentru a nu pune
în pericol siguranţa propriei persoane cât şi a celor din jur;
-supraveghem atent comportamentul pacientului;
- la indicaţia medicului administrăm sedative, tranchilizante, hipnotice, etc.
- educăm pacientul şi familia pentru:
-înlăturarea sentimentului de dependenţă pentru îngrijire;
-instaurarea unui climat de apropiere şi empatie;
-înlăturarea sentimentelor de devalorizare şi neputinţă;
-evitarea consumului abuziv de medicamente;
-redarea speranţei în recuperare şi însănătoşire;
-înlăturarea factorilor de stres şi a afectării imaginii de sine;
-respectarea regimului alimentar, terapeutic şi de viaţa impus de afecţiune;
-acceptarea bolii şi adaptarea pentru precauţiile de izolare;
-comunicarea nevoilor şi complicaţiilor survenite pe parcurs;
-evitarea exagerărilor în precauţiile de contact;
-evitarea izolării şi singurătăţii;
-evitarea exagerării handicapului funcţional;
-menţinerea încurajărilor pentru activităţile duse la bun sfârşit de către pacient;
-planificarea de activităţi de rutină şi recreative;
-menţinerea metodelor de reeducare activă;
-continuarea activităţilor sociale sau profesionale;
-reintegrare socială şi profesională conform stării de sănătate şi posibilitate fizico-psihică;
-depunerea eforturilor fizice în mod gradat, treptat cu autoevaluare pentru capacitate şi rezistenţă;
-în cazul afecţiunilor cronice explicăm pacientului şi familiei cu răbdare, competentă că este vorba de o afecţiune în
care poate avea o activitate îndelungată şi o viaţă relativ normală = ergoterapie şi reinserţie socială.
ALTE DIAGNOSTICE DE INGRIJIRE LEGATE DE PERTURBAREA NEVOII DE A EVITA

PERICOLELE
Unul dintre diagnostice se refera la evaluarea durerii acute si cronice, problema care influenteaza individul si
il face vulnerabil fata de pericole sau ii altereaza integritatea fizica si psihica.
Din lista de diagnostice de ingrijire elaborata de ANADI, semnificative sunt urmatoarele:
- anxietate;teama; alterarea imaginii corporale; alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale; risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate.
In lucrarea lui J.Fuller si J. Schaller-Ayers Health Assessment – A Nursing Approach, pe langa anxietate ,
diagnostice asemanatoare intalnim in evaluarea conceptului de sine (autonotiunii), cum ar fi:
- imagine corporala perturbata; diminuarea temporara sau permanenta a stimei de sine;
- tulburarea identitatii personale; tulburarea stimei de sine;
Grija de sine: curatenia si igiena reflecta imaginea de sine a persoanei. Oamenii cu

stima de sine diminuata neglijeaza aceasta nevoie de a se ingriji.
Imbracamintea poate da indicii pentru imaginea personala. De exemplu, o persoana
care se imbraca intr-un stil potrivit poate avea o imagine de sine pozitiva. Pe de alta parte, o mama de 45 ani imbracata
ca fiica ei de numai 10 ani poate fi expresia inabilitatii acceptarii varstei sau rolului de mama.
Expresia fetei poate da alte detalii despre imaginea de sine, in special in cazul exprimarii verbale,
contradictorii. De exemplu, daca o persoana spune ca totul este bine, dar plange si evita contactul vizual, este un
indiciu suplimentar in culegerea datelor despre persoana (si ulterior in analiza si interpretarea lor). Privirea incruntata,
speriata, grimasele pot indica neintelegere, durere in ascultare sau o reactie brusca la ce se discuta. Privirea fixa
(“holbatul”) indica ingrijorare, neincredere, placere sau neplacere. Lipsa contactului vizual poate reprezenta o
insuficienta stima de sine sau poate fi un raspuns specific al culturii individului. Inrosirea, transpiratia excesiva sau
paloarea pot fi indicii ale raspunsurilor afective ca teama, anxietatea, sfiala, (jena) sau supararea. Lacrimile pot
reprezenta mahnire, durere sau bucurie – in esenta, sau o emotie intensa.
Postura care indica o diminuare a stimei de sine include aplecarea capului, privire fixa in pamant, asezare inro-
o pozitie “prabusita”, cu umerii cazuti. O postura foarte rigida poate indica disconfort fizic, lipsa de receptivitate sau
atitudine defensiva.
102
Raspunsurile afective cum ar fi anxietatea, iritatbilitatea, supararea, retragerea (izolarea) pot fi indicii in
perturbarea conceptiei despre sine sau raspunsuri asociate ca pierderea puterii.
Anxietatea
Anxietatea este o stare patologică de neliniște, de teamă din cauza durerii, traumatismului,
surmenajului/pierderii, stresului/esecului/insuficientelor cunostine (sursa de dificultate caracteristica
pacientului/cazului studiat).
Frica si anxietatea reprezinta reactii afective la un pericol potential sau actual.
Este foarte important sa se diferentieze corect anxietatea si frica, deoarece interventiile de ingrijire sunt
influentate de diagnosticul de ingrijire. Persoanei ii este frica de durere, frica de a-si pierde controlul, frica de
interventii chirurgicale. Anxietatea este relatata la cateva situatii si nu este intotdeauna asociata cu o amenintare
specifica.
In general, anxietatea reprezinta o reactie mai primitiva la o amenintare. De
exemplu, un copil poate reactiona la un pericol intr-o maniera mai degraba de anxietate decat de frica. Anxietatea are
loc cand o amenintare este perceputa, dar persoana nu poate intelege sau identifica sursa. Invers, frica este reactia la o
amenintare clara, identificata.
In rezumat, frica este o reactie la o amenintare identificata, pe cand amenintarea specifica este mai putin
evidenta in anxietate. Carpenito (1987) sugereaza ca frica si anxietatea de obicei coexista iar in acest caz se paote
formula diagnosticul de ingrijire ca “Frica/Anxietate relatate la….”, diagnostic la care se vor lua in considerare
ingrijirile directe sau indirecte.
- stresul la locul de munca, la scoala , din relatia personala, cum ar fi casatoria, financiar, rezultat dintr-o trauma
emotionala, cum ar fi decesul unei persoane dragi; - stresul cauzat de o boala medicala grava; - efectele secundare ale
unor medicamente; - utilizarea de droguri ilicite; - manifestarile unei boli medicale (atac de cord, accident vascular
cerebral, hipoglicemie) - lipsa de oxigen din cauza a diferite circumstante (cum ar fi altitudinea mare,
emfizemul, embolia pulmonara).
- tensiune musculara;dureri musculare;cefalee;oboseala;modificari ale obiceiurilor alimentare (sub/ supraalimentare);
iritabilitate; depresie; palpitatiile;- incapacitate de concentrare; - diaree; - dureri toracice; - uscaciunea gurii; -
transpiratii excesive; - insomnie; - senzatie de sufocare , de lipsa de aer; - hiperventilatie- pierderea impulsului sexual.
Obiectiv 1: Diminuarea/indepartarea gradului de anxietate sau Pacientul sa nu mai prezinte anxietate.

 cu rol propriu: asigura un mediu securizant si de protectie;evalueaza gradul de afectare si identifica factorii stresori;
- identifica sursa de dificultate si incearca, impreuna cu pacientul, sa o indeparteze;
- supravegheaza starea generala si comportamentul;
 cu rol delegat:participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa; (vitamine);
Obiectiv 2: Refacerea/mentinerea echilibrului psihic sau Pacientul sa fie echilibrat psihic.
 cu rol propriu: comunica cu pacientul si il lamureste asupra starii sale; raspunde la intrebarile pacientului;
faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele;
stabileste impreuna cu pacientul activitati care sa-i redea sentimentul utilitatii si increderea in convingerile personale;
supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei; faciliteaza legatura cu persoanele apropiate; pregateste pacientul
pentru toate tehnicile de investigatii si tratament;
 cu rol delegat:-administreaza medicatia prescrisa.
Teama( Frica)
Definitie: stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol adevărat sau închipuit;
Anxietatea se asociază adesea cu frica. Frica este un sentiment pe care îl resimte persoana faţă de un pericol fizic sau
psihologic. Nu trebuie să minimalizăm importanţa acestui sentiment faţă de un tratament, faţă de intervenţii sau faţă de
moarte. Atunci când asistenta ştie să deceleze frica la persoane îngrijită, este important ca ea să demonstreze
înţelegere, voinţă sa de a-l asculta şi de a-l asigura.
- teamă nedesluşită; temeri; spaimă, groază; panică; reacţii psihosomatice; teroare;
Obiective
- să-şi exprime diminuarea fricii în termen de … zile;
- să-şi exprime dispariţia fricii în termen de … zile ;
- să-şi diminueze semnele fricii în termen de … zile ;
103
- să demonstreze absenţa semnelor fricii în termen de … zile;
- identifică împreună cu persoana natura, intensitatea, cauzele fricii, la nevoie;
- familiarizează persoana cu mediul nou;
- furnizează explicaţii scurte, precise, asupra îngrijirilor programate;
- planifică cu o echipă de îngrijire o perioadă de … minute zilnic, în preajma persoanei;
- explorează obiectul fricii, pentru a identifica cu precizie ce găseşte persoana ca ameninţare în această experienţă:
mijloace de investigare, anestezie, intervenţie; frica de diagnostic grav, de durere, de a fi singură;
- identifică nivelul anxietăţii persoanei;
- clarifică perceperea eronată faţă de obiectul fricii;
- explică persoanei care se teme de singurătate că un membru al echipei de îngrijire va fi la dispoziţia sa, la nevoie;
- asigură un climat de securitate: ridică lateralele patului, elimină toate obiectele ce ar putea răni persoana sau pe
ceilalţi.
Durerea
Durerea este senzatia neplacuta si experienta emotionala , ce insotesc o leziune tisulara reala sau potentiala,
ori descrisa ca leziune.
Ea este însoţită de reacţii psihologice, de preocupări sociale, iar întrebările cu caracter religios se intensifică.
Există diverse forme de durere, dar putem să le clasăm în două mari categorii:
- durerea acută - considerată o manifestare de dependenta(un simptom) şi anunţă o dereglare în fiziologic, este un
terminal de alarmă care anunţă o boală;
- durerea cronică- este o dereglare a mecanismului normal de protecţie împotriva agresiunilor interne şi externe, o
putem deja numi boală şi se menţine între 1-6 luni sau chiar ani;
Rolul asistentei faţă de această dificultate constă în a-i administra medicamentele, în a-i acorda îngrijiri care să-i
potolească starea de rău fizic, dar comunicarea terapeutică cu aceeaşi pacienţi care suferă, are o importanţă unică.
- creşterea sau micşorarea frecventei respiratorii; ţipăt, strigăt; transpiraţii abundente; hipotensiune sau hipertensiune;
dilatarea pupilelor; facies crispat; geamete; iritabilitate; mişcări continui; plângeri, văicăreli; plânsete;tahicardie;
Plan de ingrijire
a)durerea acută
Obiective
- să-şi exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- să-şi exprime absenţa durerii în … ore;
Intervenţiile asistentei medicale:
- evaluează caracteristicile durerii: localizare, intensitate, durată, frecvenţă, factorii care cresc sau îi diminuează
intensitatea;
- stabileşte schema apariţiei şi diminuarea durerii pentru a regrupa îngrijirile în consecinţă;
- observă poziţia de protecţie adoptată de persoană;
- plasează persoana într-o poziţie antalgică;
- utilizează mijloace suplimentare pentru reducerea durerii: băi calde, pungă cu gheaţă;
- recomandă persoanei să semnaleze durerea de la apariţie;
- asociază medicaţia analgezică cu un masaj, o atingere terapeutică;
- determină persoana să practice o respiraţie abdominală 5 – 10 minute după administrarea medicaţiei analgezice;
- arată persoanei că se preocupă de ea ca un tot unitar, nu numai de durerea sa;
- informează pacientul asupra evoluţiei durerii, a diminuării şi toleranţei şi acţiunii medicamentului;
- ajută persoana în activităţile zilnice, la nevoie, pentru a-i permite să-şi conserve energia;
- schimbă poziţia în pat la ……… ore;
- explică persoanei că îi este permis să se plângă sau să-i fie teamă, să-şi exprime mânia sau frustrarea;
- învaţă persoana cum să-şi administreze medicamentele, efectele lor secundare şi durata lor de acţiune;
- pentru diminuarea durerii ajută persoana în activitatea zilnică, alimentaţie, hidratare, igienă, mobilizare etc şi
progresiv lasă persoana să le îndeplinească singură;
- ajută persoana în deplasările sale, la nevoie;
- î-l determină să practice exerciţii ale musculaturii în limita toleranţei;
- administrează analgezicul cu 20 – 30 minute înainte de a face exerciţii sau activitate;
b) durerea cronică
Obiective
- să-i exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-i exprime absenţa durerii în … ore;
104
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- foloseşte la alegerea persoanei mijloace de destindere: masaj, lectură, muzică etc;
- imobilizează regiunea dureroasă;
- programează activităţile ţinând cont de limitele persoanei;
- sugerează să crească progresiv durata exerciţiilor şi mişcărilor fără să exagereze;
- face un masaj al spatelui, mâinilor şi picioarelor;
- în caz de migrenă, sugerează persoanei să se culce într-o cameră liniştită cu o pungă de gheaţă pe cap şi un şerveţel
rece pe ochi, la primele semne ale migrenei;
Alterarea stimei de sine

Definiţie: diminuarea sentimentelor propriei valori şi a competenţei.
- idei pesimiste; incapacitatea de a lua decizii; lipsa încrederii în sine; reacţii psihosomatice;
- sentiment de inferioritate; sentiment de devalorizare;
Obiective
- să-şi exprime creşterea stimei de sine în termen de … zile;
- să-şi exprime sentimentele pozitive în termen de … zile ;
- să-şi exprime capacitatea de a face faţă dificultăţilor în termen de … zile ;
- să ia decizii legate de activităţile cotidiene în termen de … zile ;

- după ce ascultă persoana , limitează expresia sentimentelor negative;
- identifică cu persoana situaţiile şi evenimentele care sunt cele mai ameninţătoare pentru ea ;
- explorează cu persoana mecanismele de adaptare pe care le foloseşte pentru a face faţă situaţiilor: cerere de
informaţii, reflectare, confidenţe, repaus, canalizarea energiilor în muncă, menaj, alcool, umor, drog, medicamente,
hipersomnie ;
- întăreşte mecanismele sănătoase de adaptare ;
- determină pacientul să participe la activităţi recreative, educative, care să-i permită recâştigarea stimei de sine ;
- explică persoanei că toate pierderile ocazionale (divorţ, şomaj, retragere) cer o perioadă de adaptare;
- subliniază că fiecare adaptare aduce la început un sentiment de insecuritate ;
- ajută să accepte situaţia explicându-i că dependenţa fizică nu-i diminuează valoarea umană ;
- determină pacientul să participe, pe cât posibil la îngrijirile sale pentru a-i da sentimentul de control a-l situaţiei ;
- planifică împreună cu persoana îngrijirile cotidiene, astfel încât să-i redea progresiv independenţa.
Alterarea imaginii corporale

Definiţie : percepţie negativă pe care individul o încearcă privind aspectul fizic în urma pierderii unui organ
sau a unei funcţii sau ameninţare la adresa integrităţii personalităţii.
Manifestări de dependenţă:
- perceperea negativă a propriului corp şi a funcţiilor sale;
- reacţii psihosomatice;
- sentiment de frustrare;
Obiective:
- să exprime sentimente pozitive legat de imaginea de sine în termen de … zile ;
- să-şi exprime acceptul de aşi atinge partea mutilată a corpului în termen de … zile ;
- să-şi atingă partea mutilată a corpului fără repulsie în termen de … zile ;
- evaluează gradul anxietăţii care însoţeşte pierderea fizică ;
- permite să-şi exprime negarea, la început, pentru a o ajuta să se adapteze;
- după câtva timp va limita negarea şi o va readuce la realitate cu abilitate;
- ajută persoana să se pună în valoare prin aspectul ei: coafură nouă, îmbrăcăminte nouă
- explică persoanei că e normal să resimtă mânie, frustrare sau depresie în această situaţie;
- o determină progresiv să-şi privească plaga, amputaţia, colostomia, mastectomia, arsura etc.;
- îl face să participe progresiv la îngrijiri;
Intoleranta la activitate
105
Definiţie: Insuficientă energie /biologică şi psihologică pentru a-şi desfăşura sau completa activităţile zilnice cerute
sau dorite.
Caracteristici definitorii
Răspunsul anormal al TA la activitate
Răspunsul anormal al ritmului inimiii la activitate
Schimbările electrocardiografice reflectă aritmiile
Schimbările electrocardiografice reflectă ischemia
Relatarea verbală a oboselii
Relatarea verbală a slăbiciunii
Disconfort la efort
Dispnee la efort
Factori de legătură
Repaus la pat
Slăbiciune generalizată
Dezechilibru între rezerva de oxigen /cerere
Imobilitate
Stil de viaţă sedentar
Obiective:
Pacientul sa exprime stare de bine la efort.
Pacientul sa prezinte functii vitale adaptate la efort.

- evaluează statusul pacientului la efort ;
- permite pacientului să-şi exprime oboseala, slabiciunea;
- ajuta pacientul să se adapteze situatiei;
- limiteaza activitatiole pacientului pana la reabilitarea acestuia;
- ajută pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- îl determina pe pacient să participe progresiv la îngrijiri;
- supravegheaza functiile vitale inainte, in timpul si dupa desfasurarea activitatilor, comportamentul, starea de
constienta;
- asigura mediu de siguranta;
- administreaza medicatia prescrisa.
INTERDEPENDENTA CU CELELATE NEVOI FUNDAMENTALE

Afectarea nevoii de a evita pericolele influenteaza celelalte nevoi.
A comunica
• inhibarea/diminuarea/incapacitatea de a comunica prin afectarea biofiziologica (deficit de vorbire in urma
traumatismelor craniene si afectiuni cerebrale) si psihologica (determinata de depresie, anxietate, stres).
A respira
• afectare respiratorie determinata de tulburarile psihicului sau suprasolicitarilor nervoase si fenomene dispneice,
insuficienta respiratorie acuta prin lezarea integritatii fizice (aparatului respirator) in urma agresiunilor sau
traumatismelor.
A se mişca si a avea o bună postură
• afectarea mobilizarii prin traumatisme fizice si psihice, lipsa de miscare, activitate cu aparitia fenomenelor de
dependenta pentru ingrijiri cauzate de consumul excesiv de medicamente si alcool.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
• perturbarea mecanismului de termoreglare pentru termogeneza sau termoliza cauzat de lipsa de protectie si securitate
in expunere la agresiunea agentilor fizici, chimici si microbieni.
A mânca şi a bea
• dezechilibru in hidratare si alimentatie prin stare depresiva si incapacitatea de nutritie in urma traumatismelor si
ingerarilor accidentale de substante chimice, toxice.
A elimina
• aparitia tulburarilor de mictiune si defecatie postafectiune depresiva, consum abuziv de alcool si medicamente
precum si in urma afectarii starii generale de sanatate cu modificarea mecanismelor de eliminare prin interventii
chirurgicale sau imobilizare terapeutica (fortata).
A se îmbrăca si a se dezbrăca
106
• afectare majora prin obligativitatea de a se imbraca si dezbraca cu vestimentatie neajustata sau chiar lipsa de
vestimentatie prin lezarea litegritatii fizice (traumatisme, fracturi, arsuri, aparat gipsat).
A fi curat, a avea tegumente intacte
• diminuarea/incapacitatea de autoingrijire prin handicap fizic cauzat de accidente, raniri, etc.si indiferenta pentru
igiena si salubritate cauzata de tulburarile psihice.
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• afectarea religioasa si a traditiilor prin shimbarea mediului si neintegrarea in noul mediu inconjurator.
A se realiza
• eliminarea posibilitatilor de realizare pe plan intelectual si social in urma afectarii integritatii fizice si psihice prin
accidente traumatisme, handicap fizic si stari depresive.
A se recrea
• lipsa activitatilor recreative prin schimbarea mediului ambiental cu lipsa de cunoastere a noului mediu (spital, camin
spital, azil) sau imposibilitatea efectuarii acestora, datorita lezarii integritatii fizice si psihice precum si lipsa
posibilitatilor financiare.
A învăţa
• diminuarea posibilitatilor de scolarizare la orice nivel prin neadaptare, stari depresive, handicap intelectual sau
imposibilitatea participarii cauzata de traumatisme, accidente, raniri.
15 . NEVOIA A SE OCUPA DE PROPRIA REALIZARE
Definiţie:
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i permit
satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi folosească potenţialul la maxim.

Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern pot genera
starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi respect reciproc în
activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce altii pot să aprecieze just criticile şi să
regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o povară, ci o
plăcere.
Factori •Vârsta şi creşterea
biologici Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se dezvolte, să cunoască mai
adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc el reuşeşte să cunoască. Jocul
influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie, imaginaţie, gândire, sentimente,
interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în care apar conducători şi conduşi şi care dau
posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea dominantă este
învăţătura, dar copilul preadolescent participă şi la jocuri. Sunt preferate jocurile de echipă, de
întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii proprii. Conştiinţa de
sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe alţii şi comparându-se cu ei. Este mai critic
faţă de altii decât faţă de sine.
Adolescenţa - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa
socială permit o mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi
responsabilităţi pentru faptele săvârşite. Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în viaţă, a
proiectării personalităţii adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora. Se
autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul de vedere al altora.
Maturitatea - adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe măsura alegerii
107
acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui. Interesul şi pasiunea faţă de muncă,
atingerea scopului propus, reprezintă un puternic factor de bucurie.
Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le înfăptuiesc conform
gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată. Este unul din cei mai importanţi
factori ai longevităţii.
• Constituţia şi capacităţile fizice.
Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se realizeze în concordanţă cu constituţia
şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită eforturi deosebite unor
persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini, le copleşesc şi este cauza majoră a oboselii fizice şi
nervoase.
• Emoţiile.
Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun evaluarea, acordarea de
Psihologici
semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea şi bunăstarea
influenţează satisfacerea acestor nevoi.
• Cultura.
în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită afirmarea prin folosirea
cunoştinţelor acumulate.
Sociologici • Rolurile sociale.
Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza deplin în funcţie de normele
sociale. De asemenea, individul se realizează în funcţie de rolurile pe care le joacă în societate pe
măsura pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor roluri.
Autonomia -funcţionarea optimă a mecanismelor fiziologice, în raport cu tipul constituţional;

-activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia individului;
-dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice gen de
activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale;
Manifestări de - manifestarea bucuriei şi a fericirii;
satisfacţie - activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm, dragoste, caritate)
este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi psihice, deoarece se asociază cu creşterea
energiei vitale, cu crearea unei atmosfere de destindere;
Autocritica - tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca formă de exprimare a independenţei
voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de ideile şi acţiunile proprii şi cu
receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.
Luarea de decizii - rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă şi adoptă hotărârea
cea mai potrivită;
Stima de sine - aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale predominante prin comparaţie cu
alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este demnitatea; demnitatea înseamnă conştiinţa propriei
valori în condiţiile respectului faţă de alţii, a neacceptării înjosirii şi a puterii de a adopta decizii;
Imaginea de sine - este satisfăcut de imaginea sa, se consideră în stare de sănătate;
pozitiva - la copii apar comportamente legate de stadiul de dezvoltare şi comportamente faţă de un
succes şcolar, în timpul unei activităţi operative, în timpul unor servicii făcute altora;
Conceptul de sine - este conştient de valoarea şi capacitatea sa; - imaginea de sine;
Valorizarea - la adulţi se dezvoltă comportamente legate de munca prestată, valorizarea prin muncă,
propriei munci participarea la luarea deciziilor, satisfacţia faţă de recunoaşterea activitătii de către superiori,
faţă de condiţiile de lucru, promovarea, ambiţia, motivaţia. Stăpânirea diferitelor roluri sociale:
valorizarea faţă de aceste roluri, valorizarea faţă de împlinirea sarcinilor;
Comportamentul • Copilul Mulţumire faţă de un succes şcolar.
(legat de stadiul de - Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi provoacă
dezvoltare) emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma;
Activităţi sportive:- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;
Activitate pe plan social, familial: - îşi dă seama că munca depusă este importantă, o
îndeplineşte cu seriozitate, răspundere ;
• Adulţi si persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă:- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi
capacitatea de a muncii ;
Aprecierea muncii:- munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în
echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi condiţiile
108
de lucru corespunzătoare - respectarea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare,
colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc - sunt factori care stimulează
activitatea ;
Ambiţia - dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;
Motivaţia - totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se realizeze;
Roluri sociale - stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine satisfacţia
realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate);
- apartenenţa la un grup social;
Folosirea timpului - ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii;
liber - exprimata prin apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.) dau
posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile;

Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de dependenţă: devalorizarea sau
neputinţa.
Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.
Indivizii caută să acţioneze în corelaţie cu mediul înconjurător natural şi social care răspunde valorilor lor.
Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător ca ostil, se simte blocată,
ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu răspund sau nu corespund cu valorile şi dorinţele
individului.
Surse de ordin Sursa
- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns fizic,
Fizic
obstacol pentru mişcări, durere;
- tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de
Psihologic
sine, pierdere - separare, situaţia de criză ;
- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări în
Sociologic dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de sine, a altora,
a mediului;
Sentiment de inferioritate şi - pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum arată,
de pierdere a imaginii de înfăţişarea sa;
sine
Dificultatea în a participa la - starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la activităţi;
activităţi obişnuite sau noi
Descurajare, depresie - stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;
Sentimente de izolare, de - îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi;
inutilitate, de respingere
Incapacitatea de a trece - nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat încrederea în
peste dificultăţi sine;
Somnolenţă, pasivitate - senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său ;
Agresivitate - comportament provocator pus mereu pe ceartă;
Diminuarea - pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este dezinteresat,
motivaţiei, neatent;
interesului, concentrării
Incapacitatea de a face ceea - starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite pacientului
ce preferă să facă efectuarea activităţilor preferate;
Disperare - starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;
Obsedare de - pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au
problemele prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării;
sale
Pacient cu sentiment de devalorizare

Pacientul să fie - ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele privind dificultatea
109
conştient de propria de a se realiza;
sa valoare şi - ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său; apreciază posibilităţile fizice
competenţă şi intelectuale;
- sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l antrenează în desfăşurarea
ei;
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată utile;
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie, satisfacţie);
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului;
- identifică cu pacientul factorii care o împiedica să se realizeze: familia, limite economice,
starea de sănătate;
Pacientul să-şi - cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului;
recapete interesul - îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale;
faţă de sine şi de alţii - îl susţine în stabilirea unor proiecte;
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său;
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv;
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului;
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur;
2.Neputinţa
= percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.
- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă de rolurile
Conflict personal profesionale alese sau impuse;se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele
sociale sau starea de sănătate;
- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul profesional pe care
Eşec profesional
l-a ales sau i s-a impus;
Dificultate în a lua - pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate cunoaşte şi
decizii şi a controla corela evenimentele;
evenimentele
Apatie - prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă ;
Resemnare, - renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această situaţie ;
supunere
Docilitatea - se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin;
Agresivitate - caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv ;
- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit de o
Fatalitatea
forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile;
Lipsa de ambiţie - nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume;
Agasare - stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau periodic;
Tristeţe - stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune;
Sentiment de - stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu ceilalţi.
inferioritate
Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu sentiment de neputinţă

- identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi situaţiile care îi
provoacă sentimentul de inutilitate;
Pacientul să-şi - câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportament şi prin discuţiile purtate;
recapete - îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale;
încrederea şi - îl consultă în planificarea activităţilor propuse;
stima de sine - informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc;
- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor;
- îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine .
Pacientul să - orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile sale;
poată realiza - ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi obţinerea
şi aprecia independenţei;
obiectiv - ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în aprecierea
activităţile activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale;
sale - observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
110
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.
Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine

-reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de vedere fizic,
Conceptul de
emoţional şi social;
sine
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;
-identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare;
Componentele
-imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp;
conceptului
-stima de sine- este aprecierea valorii personale;
despre sine
-performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă la un grup social;
-identitatea:- probleme sexual- alcool, droguri; - viol; -agresiune; -spitalizare;-separarea familială;
Factori care - imaginea corporală: - alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;-pierderea unui organ sau a unei
afectează funcţii;-obezitatea-prezenţa unei cicatrice;
componentele - stima de sine:- incapacitate de satisfacere a nevoilor;- eşecuri repetate; dependenţa de
conceptului alţii;- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor; -vio l - agresiune;
despre sine - performanţa rolului;- incapacitatea de a îndeplini un rol -izolare socială forţată;
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;
- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;
- are aspect neîngrijit;
Reacţia - îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
pacientului cu - nu poate să-şi rezolve problemele;
un concept de - îşi ascunde unele părţi ale corpului;- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
sine perturbat - prezintă anxietate, teamă, disperare;- manifestă ostilitate, mânie, furie;
- se considera un ratat;- are impresia că este neglijat de cei din jur;
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;
a) stabilirea unei relaţii terapeutice- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o
atitudine înţelegătoare;- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
- respectarea pacientului; - abordarea de subiecte care-l privesc;
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine- i se vor adresa întrebări pentru a afla
modul în carepacientul se percepe
Exemple:-Ce faceţi mai bine?- Ce talente aveţi?Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este
diferită de a celorlalţi?Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?Vă simţiţi apreciat?Care
este idealul dumneavoastră?Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă, cadru) ;
d) menţinerea identităţii pacientului;
Intervenţii-
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult;
execuţie
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;- a-l încuraja să afirme „eu pot";
- a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se coafeze, să se radă etc.);
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
- a-i aprecia progresele făcute;
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes pentru
activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.);
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
- a-i respecta intimitatea;
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea dinamicii
familiale- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;
■ DE REŢINUT:
-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o sarcină
importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se facă gradat, pentru a da
pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre sine ;
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştinţă de problemele şi agenţii
stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să acţioneze pentru a le depăşi;
111
- Intervenţiile asistentei medicaletrebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.

Nesatisfacerea nevoii de a se realiza afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica • comunicarea ineficace la nivel afectiv.

A se misca, a avea o buna postura• imobilitate, pozitie neadecvata.
A respira• modificari ale amplitudinii si rolului respirator.
A-si mentine temperatura in limite normale• scadere sau crestere usoara.
A se alimenta si hidrata• alimentatie si hidratare neadecvata in surplus sau deficit.
A elimina• eliminarea necorespunzatoare cantitativ/ calitativ.
A fi curat, a avea tegumente integre• dezinteres fata de masurile de igiena a tegumentelor si mucoaselor.
A dormi, a se odihni• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca• dezinteres fata de imbracamintea sa.
A evita pericolele• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice sau ambele.
A actiona dupa credinte si valori
• neglijenta, neputinta.
A se recreea• diminuarea centrului de interes.
A invata• ignoranta.
16. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI Şl VALORI

Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a individului de a face/exprima
gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor sociali,
determină modul său de viaţă. Fiecare set de valori cuprinde anumite atitudini şi conduce la promovarea anumitor
activităţi şi comportamente. Influenţele culturale reprezintă pentru fiecare persoană un puternic factor motivant
(activator sau restrictiv) pe parcursul întregii vieţi.
Convingerile sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe care le considerăm
adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe fapte, interiorizate în structurile noastre mentale prin
influenţa factorilor externi, de obicei educaţionali, dar şi ca urmare a unor experienţe trecute.
Convingerile noastre se reflectă sub forma atitudinilor-valori. În funcţie de aceste valori, pe tot parcursul vieţii, luăm
tot timpul decizii care ne afectează existenţa.
Exemple de valori: generozitate, altruism, responsabilitate, respect, bună-cuviinţă, onestitate, sinceritate,
seriozitate etc.
Valorile sunt mai abstracte decât convingerile şi mai profunde. Ele constituie suportul moral al personalităţii
individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice. Încălcarea convingerilor şi
valorilor personale determină disconfort psihic maxim. Uneori, convingerile şi atitudinile-valoare împiedică indivizii
să ia decizii raţionale. De exemplu, o persoană care crede că homosexualitatea este “un păcat de moarte”, va avea
atitudini ostile faţă de comunitatea gay.
Valorile ne racordează întreaga personalitate la viaţa cotidiană.
Fiecare are o ierarhie proprie a valorilor deţinute, iar această ierarhie este unică pentru fiecare individ. În funcţie de
priorităţi, individul acţionează şi îşi rezolvă problemele. Valorile sociale nu se nasc odată cu individul. Formarea
atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a procesului de socializare. Socializarea
este un proces de continuă interacţiune şi adaptare socială prin care se asimilează sistemul de valori al comunităţii şi
devine sistem de valori propriu fiecărui individ. Sistemul de valori este un sistem normativ.
Valorile, ca şi concept prezintă generalitate şi centralitate în universul spiritual al societăţii şi în structura
personalităţii umane şi se regăsesc ca standarde (criterii evaluative) ale acţiunilor umane, vectori motivaţionali care
determină şi orientează acţiunea. Au caracter conştient, intenţional, în sensul de adeziune la ceea ce se doreşte în
sistem.
Valorile nu pot fi identificate cu nevoile şi trebuinţele umane. Ele apar ca o reprezentare în plan mental a
nevoilor, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele sociale. Valorile ocupă un loc central în configuraţia
personalităţii umane şi ghidează deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile oamenilor. Ele determină procesele de
apărare şi manifestare a eului, imaginea şi stima de sine. Valorile, ca principii generale despre ceea ce este de dorit, se
transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi se exprimă în opinii. Astfel, se poate considera că şi
profilul axiologic al indivizilor se bazează pe sistemul de valori încorporat prin socializare.
112
I. INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţti indivizi, membri ai societăţii, şi cu
viaţa cosmică\ sau Fiinţa supremă/absolută.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele şi valorile propriei fiinţe
şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
Căutarea unei concepţii unificatoare despre lume, care să ne ajute să vedem viaţa în ansamblu şi să găsim o
semnificaţie în fiecare parte a ei este la fel de veche precum omenirea. Acest rol l-au jucat religiile antice, precum şi
credinţele cu o orientare teologică din timpurile ulterioare. Antropologii constată că şi în culturile contemporane
primitive există concepţii despre lume, prin care se interpretează experienţele oamenilor şi le sunt ghidate activităţile.
Cultura apuseană a fost, de asemenea, influenţată într-o asemenea măsură de ştiinţă şi de tehnologie, încât unii
afirmă, în prezent, că noi deţinem o concepţie ştiinţifică sau tehnologică despre lume: ştiinţa şi utilizările ei ne
conturează modul de a gândi şi dau o nouă dimensiune vieţii noastre.
Căutarea perenă a unei concepţii despre lume este o căutare a unei vieţi care să fie mai degrabă bună decât rea,
o căutare a unui scop al existenţei, spre a acoperi un gol, o căutare a ceva care promite mai curând speranţă, decât
disperare.
Concepţiile despre lume diferă în această privinţă. Unele sunt mai optimiste, iar altele mai pesimiste. Unele
sunt profund etice, iar altele doar incidental morale. Nu toate satisfac în mod egal şi în acelaşi fel dorinţa omenească,
însă toate exprimă o profundă nevoie umană.
Concepţia despre lume este necesară ca un ghid al gândirii. O lume plină de lucruri la care ne putem gândi şi
în care se află o mulţime de idei şi teorii, cu privire la tot ce există sub soare, ne obligă să fim selectivi. însă concepţia
despre lume mai este necesară şi pentru a ne călăuzi acţiunile, cum trebuie să hotărăşti între nenumăratele lucruri care
trebuie efectuate şi printre nenumăratele locuri în care trebuie să te duci, numeroasele genuri de acţiuni şi numeroasele
vocaţii posibila.
Este necesară o concepţie despre lume pentru a clasifica activităţile posibile şi pentru a stabili priorităţi pentru
anumite acţiuni, în cadrul unei activităţi concrete (decizii cu privire la carieră, decizii morale, modul de utilizare a
timpului, viata de familie etc.).Nici o societate nu poate trăi fără un set de standarde asupra cărora s-a căzut de acord;
dragostea, grija, onestitatea, integritatea, încrederea, iertarea, libertatea alegerii, iată numai o parte dintre acestea.

Factori - gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în funcţie de
biologici convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă;
- căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi al morţii;
urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund
credinţelor/convingerilor şi valorilor sale;
Factori
- dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană, în esenţa şi spiritul său, se
psihologici
simte legată de Fiinta superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îl permit această
comunicare; - emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase;- stresul.
- cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile religioase
sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică religioasă specifică, în timp
ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi istoria popoarelor influenţează în mare
măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa supremă sau relaţiile lor cu ceilalţi;
- apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte individul,
pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un rol important în
Factori
obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de asemenea,
sociologici
influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate acestea, există o anumită
alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost abandonată
ulterior. Astăzi, în lume sunt cunoscute:- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu; - budismul, întâlnit la popoarele asiatice; -
hinduismul, practicat de hinduşi; mozaismul (Iudaism), religia evreilor;
- convingeri personale ale individului fată de realitate;- asistarea la ceremonii religioase;
Credinţe
- folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);
- formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale;
Religie
- observarea regulilor unei religii; - parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;- apartenenţa la grupuri religioase sau
Ritual
umanitare;
Spiritualitatea - ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;- timp de rugăciune şi meditaţie;
113
- gesturi şi atitudini corporale;
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate:- participarea la fapte
Morală de caritate; - participarea la fapte de umanitate; - angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau
creativă;
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în aceeaşi măsură,
Valori
ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul, binele;
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are libertatea deplină de
Libertatea
acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat).
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei:

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori-planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase
îl informează despre serviciile oferite de comunitate; mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele
şi credinţele bolnavului;
Asistentul medical, prin tipul de activitate pe care o desfăşoară, poate oferi îngrijire unor persoane provenite
din spaţii geografice diferite, de religii diferite, cu sisteme de valori proprii, diferite de cele ale profesionistului. De
aceea, asistentul medical trebuie să adopte o atitudine tolerantă, bazată pe respect şi înţelegere, fără să încerce să
schimbe convingerile pacienţilor săi. Mai mult decât atât, el trebuie să cunoască sau să se informeze asupra
obiceiurilor, ritualurilor, diverselor practici religioase ale pacienţilor, astfel încât să-i ajute pe aceştia să îndeplinească
acele activităţi pe care le impune sistemul lor de valori.
În clinicile moderne se construiesc anumite zone de spiritualitate (capelă, loc de rugăciuni etc.) în care clienţii
pot să-şi satisfacă trebuinţele lor în legătură cu practicile religioase. Este binecunoscut faptul că omul, mai ales în
suferinţă, are nevoie de descoperirea părţii sale spirituale şi de o comuniune cu absolutul. Acest deziderat poate fi atins
dacă este acceptată practica religioasă sau ritualurile de tip spiritual, de orice fel, în funcţie de credinţele clientului,
obţinându-se astfel o formă de depăşire a suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile religioase şi de a-i ajuta să-
şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat de boală.

De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.2. Frustrarea.
Codul etic al profesiei medicale prevede:
- îngrijirea bolnavului fără diferente de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.
Surse de ordin - lezare fizică;- dezechilibre;- supraîncărcare;- durere surmenaj;

fizic
- tulburări de gândire; - anxietate;- pierdere, separare - divorţ, doliu;situaţii de criză - anestezie,
bariere lingvistice, spitalizare;- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;- stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:- interzicerea practicilor religioase;- neputinţa practicării
Surse de ordin ritualurilor;- apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la vârste fragede
psihologic impune avortul; în toate religiile, avortul este considerat crimă);- marginalizarea pe criterii socio-
axiologice (sistem de valori, religie);- separarea de grupul de apartenenţă religioasă;- perceperea
suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi autoculpabilizare;- angoasă din cauza
reprezentărilor cu caracter religios; teama de pedeapsă divină;- implicaţiile de ordin etic;
Surse de ordin - conflicte sociale;- eşecuri;
sociologic - contradicţii cu familia şi societatea;
Lipsa - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;
1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv pentru care individul
se simte vinovat.Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele
nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite şi de educaţia
primită în copilărie.Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate: boala, pierderea
stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.
114
Sentiment de - amărăciune;- autopedepsire; autoacuzare; înţelegerea bolii ca o pedeapsă;- sentiment
culpabilitate de a fi nedemn; poziţie umila;mişcări lente;tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;
- manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu ;- plâns ; insomnie;bâlbâială;-
Manifestări de depresie
autoînvinuire ;
Manifestări de anxietate - tahicardie ; tegumente reci, umede - hiperventilaţie ;furie - mânie ;
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentiment de culpabilitate

-încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
Pacientul să-şi păstreze -facilitează satisfacerea convingerilor sale;
imaginea pozitivă de sine - acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului;
- planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul utilităţii;
- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate;
Pacientul să fie echilibrat
- administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la indicaţia
psihic
medicului);
2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau dreptate şi
dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de frustrare.
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă
Senzaţia de pierdere a folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc.; aceasta
libertăţii de acţiune îl determină la izolare sau devianţă (agresivitate) ;
- acţiuni contrare dorinţelor individului ;
Sentiment de Inutilitate - amărăciune, tristeţe;- plans;
Supunere la un regim - tratament nedorit;- medicare;- alăptare;
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului sau
Incapacitatea da a
de apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii;- absenta locurilor sau a
exercita practici
modalităţilor de practicare; căderea la pat;- constrângeri fizice;- deficit audio-vizual;-
religioase
efecte secundare ale unei medicaţii;
Tulburări de gândire - confuzie;- dezorientare- halucinaţii;
Ingrijorare fată de sensul - grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;- grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
propriei sale existente - preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;
Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentimentul de frustrare

Pacientul să-şi recapete - ajută bolnavul să identifice cauza frustrării;- îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi
încrederea in sine nevoile;- îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele;
Pacientul să albă o stare - comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine ;- caută modalităţi de
psihică bună practicare a religiei (citirea unor documente religioase);- administrează la nevoie
medicaţie sedativă ;

Nesatisfacerea nevoii afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
•A comunica- comunicare ineficacitate la nivel afectiv.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură- imobilitate, postura neadecvata, hiperactivitate.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale- usoara crestere/scadere atemperaturii corporale.
•A respira- dispnee.
•A mânca şi a bea- alimentatie si hidratare inadecvata prin deficit sau prin surplus.
•A elimina- eliminari inadecvate.
• A fl curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele- modificari ale tegumentelor si fanerelor.
• A dormi, a se odihni- insomnii, oboseala, disconfort.
• A se îmbrăca şi dezbrăca- dezinteres.
• A evita pericolele- vulnerabilitate, atingerea integritati fizice si/sau psihice.
115
• A se ocupa de propria realizare- dificultate in a se realiza.
• A se recreea- dezinteres pentru activităţi recreative.
• A învăţa- nesiguranta.
BENEFICIUL OBŢINUT PRIN PRACTICAREA RELIGIEI
La nivel conştient sau nu, fiinţa umană are nevoie să se împace cu sine şi să fie valorizată de ceilalţi.
Comportamentele morale, în general, aduc satisfacţii şi atrag stima şi respectul celor din jur. De aceea oamenii
încearcă să se conformeze normelor şi să trăiască în acord cu ei înşişi şi cu ceilalţi.
Pe de altă parte, norma asigură securitate individului pentru că îi satisface expectaţia. Religiile, în marea lor
majoritate, promovează morala şi viaţa. Conduc individul pe căi decente şi oferă sprijin atunci când se află în impas.
Atâta timp cât o persoană este sănătoasă, practicarea religiei reprezintă o alegere personală. Însă, atunci când boala
aduce suferinţă şi neputinţă, iar moartea devine din ce în ce mai apropiată, religia poate să fie un refugiu şi o şansă
pentru acceptarea inevitabilului. Multe persoane, în faza terminală a bolii, se spiritualizează şi capătă liniştea
sufletească de care are nevoie.
Pentru fiecare persoană, convingerile, credinţele, atitudinile-valoare stau la baza concepţiei despre lume şi
viaţă, influenţând în mod fundamental acţiunile, comportamentele şi deciziile.
17. NEVOIA DE A SE RECREEA
Omul a fost, dintotdeauna, conştient de necesitatea de a-şi ocupa o parte din timp cu activităţi recreative,
pentru a realiza un anumit echilibru afectiv, compensator în raport cu îndeletnicirile sale cotidiene, responsabile şi
uneori stresante.În perspectiva educaţiei permanente, activităţile recreative trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi
concepute într-o legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă.În şcoală, elevii trebuie să-şi însuşească diverse procedee
raţionale de învăţare şi practicare a jocurilor, să-şi formeze atitudini favorabile faţă de activităţile recreative, să le
aprecieze valoarea, să înţeleagă importanţa şi necesitatea lor în viaţa omului.
Sedentarismul - adică lipsa de mişcare, solicitările profesionale monotone, uniforme, şi mai ales, necompensate, plus
viaţa în atmosfera poluată a oraşelor la care se adaugă şi alta cauze, predispun la o serie de tulburări organice şi
psihice, capabile să zdruncine sănătatea şi să ducă în final, la scăderea capacităţii de muncă.Loisir-ul, noţiune
caracteristică civilizaţiei timpurilor noastre, are un rol fundamental în efortul continuu al omului de a-şi menţine
echilibrul fizic şi psihic, respectiv sănătatea.Divertismentul, distracţia, relaxarea sunt principalele funcţii ale acestor
tipuri de activităţi accesibile pentru toate vârstele.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA

Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factori • Vârsta- copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce va favoriza
biologici dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi personalitatea acestora;
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc;- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii
în forme modificate şi face trecerea spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor;
- maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor recreative în raport
de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj;- dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează
alegerea şi exotică interesul diminuat pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de
interior.
• Constituţia şi capacităţile fizice- activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie
selectate şi practicate după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori • Dezvoltarea psihologică.- jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor
psihologici trăsături ale personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea controlului emoţional.
• Emoţiileactivităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii;
- pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare potrivit.
Factori • CulturaFiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune organizează şi derulează activităţi
sociologici recreative specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex, sărbătoarea
narciselor, lalelelor etc), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă participare, ceea ce
demonstrează eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de recreare.
• Roluri socialePersoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-şi
satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la sfârşit de săptămână) şi anuală
(vacanţe, concediul de odihnă).Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi
organizeze activităţile recreative după gustul şi posibilităţile lor.
• Organizarea socialăAsigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a
timpului liber: odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi. Ele
116
sunt diferite de la tară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.
Destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări da încordare.
Satisfacţia - sentiment de multumire, de placere.
Plăcerea - senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii de relaxare.
Amuzamentul - distracţie, divertisment, înveselire.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei

- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;- asigură condiţiile necesare;- organizează activităţi recreativa
individuale sau în grup, în funcţie de vârsta, posibilităţi şi locul de desfăşurare al acestora:- jocuri distractive, formativ-
educative, de echilibrare şi tonificare;- audiţii muzicale;- vizionări de filme;- întâlniri cu personalităţi artistice-
facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste
activităţi.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA
Reducerea sau lipsa autonomiei pacientului la nivelul nevoii de a se recrea poate fi exprimată prin apariţia
unei probleme de dependenta:
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative. 2. Nemulţumire pentru a îndeplini activităţi recreative.
3. Deficit de diversificare a activităţilor recreative.
Dezinteresul faţă de activităţile recreative duce la plictiseală, tristeţe sau inactivitate şi izolare. În cursul vieţii,
indivizii pot să resimtă la un moment dat, pe o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă , un sentiment de plictiseală,
tristeţe, de pierdere a interesului pentru viaţă. Aceste reacţii pot să se producă fără o cauză precisă sau în urma
surmenajului, stresului, oboselii sau a producerii unui eveniment neplăcut. Persoana nu mai poate să se bucure, să se
înveselească, să se amuze sau să se distreze.
Manifestările de dependenta posibile sunt:- aspect trist, abătut, cu apariţia crizelor de plâns;- pacientul
exprimă sentimente de descurajare;- lipsă de interes faţă de activităţile sau evenimentele vieţii cotidiene;- dificultăţi în
concentrare;- dereglări ale somnului: insomnie sau hipersomnie;- lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate;-
slăbiciune, oboseală, pasivitate, stare de slăbiciune, de rău inexplicabil;- plictiseală, inactivitate, izolare;- agresivitate,
iritabilitate;- indiferentă faţă de aspectul, igiena şi veşmintele propriei persoane; incapacitatea de a se implica în
activităţi recreative, distractive;
Sursele de dificultate implicate în apariţia problemei de dependenţă pot fi fizice, psihologice, sociologice sau
insuficienta cunoaştere de sine şi a resurselor proprii pentru depăşirea dificultăţilor. Reducerea autonomiei se poate
datora tulburărilor nervoase, anxietăţii, stresului, pierderii sau separării de cineva drag,;apariţiei unei situaţii de criză,
modificării imaginii de sine, pierderii sau diminuării stimei de sine, neadaptării la starea de boală. Mai pot contribui
singurătatea după decesul partenerului de viaţă sau plecarea copiilor după căsătorie, munca de rutină sau pensionarea,
conflictul sau eşecul de rol: neadaptarea la rolul de bolnav.
Plan de ingrijire
Obiective Intervenţiile asistentei medicale, autonome şi delegate
Pacientul să - asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului;- analizează
prezintă stare de şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică;- planifică activităţi
bună dispoziţie recreative împreună cu pacientul;- organizează activităţi recreative specifice pentru copii,
adulţi, vârstnici;- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;- asigură mediul corespunzător;-
amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionari de filme, TV;- are în vedere
ca activităţile să nu-l suprasolicite, obosească ci să-i creeze stare de bună dispoziţie;- notează
reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă în:- starea de plictiseală şi tristeţe;
Pacientul să-şi - determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
recapete - câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele dificile;
încrederea în - administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic:
forţele proprii - antidepresive;- tranchilizante;
Pacientul să - învaţă pacientul tehnici de relaxare;
beneficieze de - îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează;
somn odihnitor
Pacientul - va fi consecventă în planificarea el organizarea activităţilor recreative;
să-şi amelioreze - perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei psihosomatice a
condiţiile fizice bolnavului;- asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
Asigurarea mijloacelor de recreare a pacientului

Scop - diminuarea anxietăţii; favorizarea repausului;- ameliorarea condiţiilor de spitalizare;
117
Rolul - alegerea mijloacelor de recreare (individualizate în funcţie de vârstă, preferinţele pacientului şi starea
asistentei lui fiziologică);- asigurarea condiţiilor optime pentru aceste activităţi;
- supravegherea pacientului în timpul activităţilor de recreare pentru a nu se produce agravări ale stării
lui fizice şi psihice;- aprecierea impactului activităţii lor recreative asupra pacientului;
Evaluarea ingrijirilor Se va referi la realizarea obiectivelor propuse.

Nesatisfacerea nevoii de a se recreea afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica • comunicare ineficace, lipsa de comunicare.A se misca, a avea o buna postura• lipsa de activitate.
A respira• modificari ale respiratiei si circulatiei sangelui.
A-si mentine temperatura in limite normale• usoara crestere sau diminuare a valorilor de temperatura corporala.
A se alimenta si hidrata• alimentatie / hidratare in surplus sau deficit.
A elimina• eliminari necorespunzatoare.A fi curat, a avea tegumente integre• dezinteres fata de sine.
A dormi, a se odihni• insomnie sau hipersomnie.A se imbraca si a se dezbraca- dezinteres fata de aspectul estetic.
A evita pericolele• vulnerabilitate fizica si psihica.A actiona dupa credinte si valori• frustrare, vinovatie.
A se realiza• devalorizare, neputinta. A invata• ignoranta
18. NEVOIA DE A ÎNVĂŢA(CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA)
Definiţie:A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru
modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul menţinerii sau redobândirii
sănătăţii.

Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a altor a altor ştiinţe, care
cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări a individului, pentru a deveni
capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în funcţie de condiţiile în care se află, pe baza
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii. Finalitatea practică pentru
medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la
schimbările de mediu, care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a
preveni şi analiza unele obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a luat măsurile adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai eficace de menţinere a
sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el capătă un sentiment de
siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii, anxietăţii şi stresului vieţii cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândireatea de noi deprinderi în toate sectoarele vieţii
psihice (
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudne, o deprindere motorie sau poate fi
multidimensional.
• Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii de a
învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte,
necesare obţinerii unei stări de bine.
• Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
• Dorinţa- interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau redobândire a
sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat - obiectele, fenomenele, relaţiile dintre
ele.
•Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive acumulate.
•Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa problemelor vieţii.
•Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea sa de a realiza acest lucru,
cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii social-istorice.

Factori • VârstaCopilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele de a-şi
biologici menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
118
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii sănătăţii.
Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea de a le utiliza
şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor de simţ,
facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe,, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii.
Factori •Motivatia - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om, îl incită la
psihologici acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi
năzuinţele.Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci se
supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii finalităţii: finalitatea
practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în vindecare.
• Emoţiile.Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere (pacientul
devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii sale).
• Sentimentele.
Factori • Mediul ambiantUn mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de
sociologici calm şi linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.
Manifestări de independenţă:- exprimarea dorinţei de a învăţa;- manifestarea interesului de a învăţa;- starea

de receptivitate;- dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;- dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin
intermediul radioului, tv, cursuri, conferinţe;- dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului
pentru menţinerea sănătăţii.
Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea Independenţei
- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului; elaborează obiective de studiu cu pacientul;
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi, pliante, reviste, diapozitive etc;
- susţine motivarea pacientului fată de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, filme, demonstraţii practice;
- prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate nivelului de cultura şi gradului
de înţelegere a pacienţilor.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ÎNVĂŢA

Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfăcută survin următoarele probleme de dependenţă:
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi. 2. Deficit de conostinte.
Surse de - lezarea integrității fizice ;- deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de vorbire
ordin fizic (dislalie, afazie), diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal ;
- durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice (modificări ale ritmului respirator şi
cardiac, ale T.A. pană la starea de şoc) şi psihice (nelinişte, agitaţie, iritabititate, teamă) ;
Surse de - afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă;- dezvoltare intelectuală; un interes redus
ordin psihic limitează acumularea de cunoştinţe;- tulburări de gândire şi memorie;- anxietatea; - stresul;
- situaţia de criză- este determinată de situaţii majore din viaţă: pierderea unei persoane dragi;-
modificarea importantă a schemei corporale;- modificarea modului de viaţă ;
Surse de - mediu necunoscut (de exemplu emigrarea într-o ţară cu limbă necunoscută);
ordin - lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură;
sociologic - lipsa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile generale de igiena fizică şi
mentală, despre sănătate şi menţinerea ei;
- insuficienta cunoaştere de sine - conduce la comportamente şi fenomene negative, care depăşesc
posibilităţile de adaptare ale individului;
- insuficiente cunoaştere a mediului înconjurător.
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi

Refuzul de a invata - neacceptarea insusirii cunostintelor noi
Lipsa de receptivitate -nu are predispoziție de a primi impresii sau influențe din afară.
Nesiguranţa şi frica de - datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă unor necesităţi de
necunoscut schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru redobândirea sănătăţii. El ignoră
măsurile ce pot fi luate pentru redobândirea independenţei ;
Neobişnuinţa în abordarea - bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile medicale în
anumitor acţiuni pentru tratarea îmbolnăvirilor sau prevenirea imbolnăvirilor ;
redobândirea sănătăţii
Lipsa interesului de a - este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau redobândirii
119
învăţa sănătății;
2. Deficit de conostinte
Cunoştinţe Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la: - boală ;- prevenirea îmbol ;- importanta respectării
insuficiente trat ;- prevenirea complicaţiilor ;- perioada de convalescenţă ; reintegrarea socio-prof;
Dificultate în Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:- tulburărilor de gândire;
învăţarea măsurilor - ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu repeziciune, încât nu pot
preventive şi fi ordonate într-o însuşire raţionala;- încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de
curative judecată, imposibilitatea de a gândi;- inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre
noţiuni si idei (amestec de cuvinte fără legătură);- tulburari de memorie: amnezie de fixare
si/sau de evocare ;- intelect limitat;- incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a
cunoştinţelor;- carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia
raţională etc.;
Lipsa de informaţii - bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor ;

Pacientul să - explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de manifestare, măsurile
acumuleze noi preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de recuperare;
cunoştinţe - identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate, interacţiunile lor cu alte nevoi;
- stimulează dorinţa de cunoaştere;
- motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
- conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
- organizează activităţi educative, folosind metodele de învăţământ cunoscute:
- expunerea, conversaţia, demonstraţia respectând principiile pedagogice;
- verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis si dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe;
Pacientul să - identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;
dobândească - corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
atitudini, - ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat,
obiceiuri şi administrare a diferitelor tratamente;
deprinderi noi - efectuează demonstraţii practice;
- întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi motorii
(gimnastică medicala, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.
ROLUL ASISTENTEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Definiţie - educaţia este un proces interactiv ce favorizează învăţarea
Scop - cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea, de a preveni boala, de a ajuta persoana să
dobândească mai multă autonomie, de a asigura continuitatea îngrijirilor din spital la domiciliu
- creşte stima de sine a unei persoane
Caracteristici - se bazează pe aplicarea principiilor de comunicare interpersonală, care constau în a transmite
le procesului mesaje semnificative unei persoane şi de a primi de la ea o retroacţiune ; - se desfăşoară în
educaţional domeniul cognituv, afectiv şi psihomotor utilizând metode adecvate fiecărui domeniu ;
Identificarea pe baza informaţiilor culese se va aprecia:
nevoilor de - nevoia de a învăţa - dorinţa de a învăţa (capacitatea de concentrare când i se pun întrebări, atenţia,
educaţie a factorii care motivează pacientul să întrebe, tendinţa de a pune întrebări);
pacientului - capacitatea de a învăţa (stadiul de dezvoltare a pacientului, forţa fizică, coordonarea mişcărilor,
prezenţa unor deficienţe senzoriale);
- mediul de învăţare (prezenţa surselor de perturbare a învăţării, confortul camerei);
- resurse de învăţare (felul în care familia percepe şi înţelege boala pacientului şi consecinţele ei,
dorinţa pacientului de a face familia să participe la programul educaţional, resursele de care dispune
pacientul la domiciliu);
Stabilirea - Obiectivele educaţionale pot fi pe termen scurt şi pe termen lung;- fiecare obiectiv educaţional va
obiectivelor cuprinde trei aspecte:- anunţul şi descrierea unui comportament (pacientul va fi capabil să
educaţionale îndeplinească o sarcină în limitele perioadei de învăţare);- identificarea condiţiilor educaţionale (de
exemplu,pacientul va merge cu cârjele din cameră până la baie);
- stabilirea criteriilor de evaluare (în funcţie de gradul de precizie dorit, de reuşită, de satisfacţie);
Principii - să se aleagă momentul potrivit (la internare, la externare, pe timpul spitalizării) când pacientul este
educative dispus să înveţe ;- durata să nu depăşească 20-30 de minute;- repetarea să fie suficient de frecventă
120
pentru a consolida învăţarea;- structurarea materialului: noţiuni elementare, explicaţii; se va începe
cu probleme mai importante, se va recapitula; se va utiliza limbajul pacientului, putând recurge la
analogii simple;- se va menţine atenţia pacientului, care va fi determinat să participe (vor fi
stimulate mai multe simţuri, se va discuta pe ton variat şi intensitate diferită, se va puncta prin
gesturi aspectul mai important);- se vor completa cunoştinţele existente;- se vor adopta metode
educative, în funcţie de nevoile pacientului;
Rolul - să respecte principiile educative;- să sesizeze orice comportament care indică o scădere a
asistentei în interesului sau a atenţiei;- să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o
procesul tehnică;- să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale;
educaţional - să ghideze şi să sfătuiască pacientul, dându-i informaţii pertinente;
- să observe progresele pacientului în autoîngrijire şi să rămână la dispoziţia lui pentru a-l ajuta;
- să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără grabă, cu
explicarea fiecărui gest);- înainte de demonstrarea unei tehnici, să înlăture anxietatea pacientului
prin explicaţii pregătitoare- să utilizeze metode de educaţie în grup, care permit schimbul de idei şi
participanţii învaţă unii de la alţi;
- să încerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (de exemplu, educaţie sanitară în timpul
efectuării îngrijirilor igienice sau în timpul efectuării unui pansament);

Nesatisfacerea nevoii de a invata afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica • iritabilitate, neacceptare, neadaptare.
A se misca, a avea o buna postura• sedentarism, hiperactivitate, pozitie si circulatie sanguina necorespunzatoare.
A respira• modificarea amplitudinii si ritmului respirator prin necunoastere.
A-si mentine temperatura in limite normale• lipsa masurilor de protectie pentru caldura si frig.
A se alimenta si hidrata• alimentatie si hidratare neadecvata.
A elimina• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre• obiceiuri igienice nerespectate corespunzator.
A dormi, a se odihni• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca• imbracaminte, incaltaminte neadecvata.
A evita pericolele• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice.
A actiona dupa credinte si valori• frustrare.
A se realiza• neputinta.
A se recreea• incapacitate de a desfasara activitati pentru destindere.
121

Fiinta Umana Si Nursing-Ul Suport de Curs 2013

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fiinta Umana Si Nursing-Ul Suport de Curs 2013

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fiinta Umana Si Nursing-Ul Suport de Curs 2013

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

MODULUL 14: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSINGUL

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

 Tabelul de corelare a competenţelor si conţinuturilor

Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

SCOP ATINS EVALUARE

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

Domenii privitor la care se culeg datele:

II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Manifestari de dependenta (S)

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Tipuri de intervenţii nursing:

IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

Tipuri de planuri de îngrijire

Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare

b. Manifestări de ordin psihologic

c. Manifestări de ordin sociologic

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

1. Comunicare ineficientă la nivel intelectual

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la nivel intelectual

2. Comunicare ineficientă la nivel afectiv

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

Principalele volume pulmonare

CRF Capacitate reziduala =2500 ml

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira

Dispnee • inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee.

3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii

Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Factorii care influenţează pulsul

b)TENSIUNEA (PRESIUNEA) ARTERIALĂ

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Factorii care influenţează tensiunea arterial

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Intervenţiile asistentei medicale-pacientul cu circulaţie inadecvată

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ( H.T.A.)

Problema de dependenta: REDUCEREA DEBITULUI CARDIAC

7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii