Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca

Suport de curs
Turismul rural

Soroca – 2018

1
 Cuprins:
1. Turismul rural – concept şi definire
1.1 Conceptul şi definirea turismului rural
1.2 Carecteristicile şi funcţiile turismului rural
1.3 Evoluţia, gestionarea și dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova.
2. Turismul - componentă a dezvoltării durabile
2.1 Conceptul de dezvoltare durabilă
2.2 Principiile dezvoltării durabile a turismului
2.3 Turismul şi dezvoltarea durabilă a turismului
2.4 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului
3. Ecoturismul-formă de manifestare a turismului durabil
3.1 Ecoturismul-concept şi definire.
3.2 Trăsăturile specifice şi principiile ecoturismului
3.3 Caracteristicile destinaţiilor eco-turistice
3.4 Codul de comportament al ecoturistului
3.5 Ariile naturale protejate-concept şi clasificare
3.6 Metodologia amenajării ariilor naturale protejate
3.7 Principalele atracţii eco-turistice din Republica Moldova
4. Componentele ofertei turistice rurale
4.1 Spaţiile turistice rurale
4.2 Structura produsului turistic rural
4.3 Cazarea componentă importantă a produsului turistic din mediului rural
4.4 Alimentaţia parte componentă a produsului turistic din mediul rural
4.5 Agrementul ca motivaţie turistică rurală
4.6 Transportul în turismul rural
4.7 Infrastructura turistică rurală
4.8 Factorul uman implicat în turismul rural
5. Satul turistic cadru de dezvoltare a turismului rural
5.1 Satul turistic-concept şi definire
5.2 Metodologia de cercetare a aşezărilor rurale
5.3 Criteriile minime necesare pentru ca o localitate rurală să poată fi întrodusă în circuitul turistic
5.4 Criterii de omologare a satelor turistice din Republica Moldova
5.5 Tipologia satelor turistice
6. Localităţile turistice rurale şi direcţiile de valorificare ale acestora
6.1 Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea produsului turistic rural
6.2 Principalele caracteristici funcţionale ale satelor turistice ale Republicii Moldova
6.3 Amenajarea şi echiparea satelor turistice
6.4 Principalele localităţi turistice rurale ale Republicii Moldova
7. Dezvoltarea şi promovarea turismului rural
7.1 Obiectivele pe termen mediu şi lung privind dezvoltarea turismului rural în Republica
Moldova.
7.2 Pregătirea profesională a personalului în turismul rural
7.3 Dezvoltarea şi promovarea turismului rural în Republica Moldova.
7.4 Importanţa dezvoltării turismului pentru comunităţile rurale.

2
 1. Turismul rural – concept şi definire

1.1 Conceptul şi definirea turismului rural

Definirea conceptului de turism rural

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de activităţi,
evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurîndu-se într-un mediu tipic rural. O definire cît
mai exactă a termenului de turism rural, unanim acceptată de specialiştii în domeniu este greu de realizat,
deoarece anumite componente ale turismului rural variază de la o zonă la alta.
La început turismul rural era conceput ca o alternativă a turismului de masă pe plaje suprasolicitate
şi deseori neamenajate pentru o viaţă confortabilă de cîteva zile. În scurt timp, unii proprietari de case din
localităţile în care veneau turiştii au realizat că oferirea spaţiilor de cazare, în chirie, este o afacere
profitabilă. La chirie s-au adăugat mai apoi şi alte servicii ca: alimentaţie, transport, excursii. Mai târziu,
asemenea case pentru închiriere au apărut şi în locuri mai îndepărtate de litoral – în preajma oraşelor mari,
în munţi, în locurile pitoreşti ale naturii.
În marea majoritate a ţărilor lumii turismul rural are o evoluţie îndelungată. De-a lungul timpului –
acest timp numărându-se în decenii pentru majoritatea ţărilor lumii, cazarea turiştilor la sate s-a practicat
cu o manieră mai mult s-au mai puţin spontană. În schimb, ceea ce este nou reprezintă dimensiunea la care
s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural. Această expansiune se explică pe de o
parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin diversificarea formelor de
practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul în cadrul politicilor
de dezvoltare locală pe viitor.
Coordonatele de bază ale turismului rural Spaţiul Oamenii Produsele Spaţiul în lipsa oamenilor şi
produselor nu poate fi suport al conveţuirii şi nu răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism.
Oamenii în lipsa spaţiului şi produselor dispun de o capacitate de primire redusă. Produsele ce nu au ca
bază spaţiul şi oamenii doar existenţă şi nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local
Astfel, s-a demonstrat că ceea ce numim noi numim turism rural este o corelaţie dintre noţiunile de:
produs, spaţiu şi oameni, dar care în funcţie de regiune sau ţară descriu realităţi foarte diferite. Din această
cauză există unele probleme pentru o definire mai exactă a termenului de turism rural, care în diferite state
este perceput diferit, de exemplu în Franţa, Germania, Olanda, Luxemburg prin mediu rural se subînţelege
acele zone care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia mediu rural cuprinde zonele
montane şi cele ce se deosebesc de cele urbane şi de coastă, pe cînd în Spania şi Portugalia în conceptul de
mediu rural sunt incluse totalitatea zonelor de producţie şi de comercializare a producţiei agricole.
Astfel, în prezent zona turistică rurală diferă, după cum am observat mai sus, de la o ţară la alta şi de
la o regiune la alta în cadrul aceleiaşi ţări în dependenţă de cele trei componente menţionate mai sus:

3
spaţiul, oamenii, produsele, dar care sînt într-o legătură directă una cu alta şi datorită cărora se desfăşoară
activităţile de turism rural.
Deci, spaţiul este reprezentat de teritoriul pe care există obiective de interes turistic rural, condiţii
favorabile pentru petrecerea timpului liber, prestaţii necesare desfăşurării activităţii date şi satisfacerii
nevoilor consumatorilor de turism efectuate de cel de al 2-lea component al zonei turistice, oamenii, care
asigură consumatorii cu produse turistice ca: cazare, restauraţie, agrement etc.
Variabilele geografice, atracţiile turistice diverse, datele economice variate, resursele umane diferite
din punct de vedere cantitativ şi calitativ fac ceea ce este de dorit sau posibil într-un anumit loc să nu fie la
fel într-un alt loc, ceea ce este benefic sau tolerat într-un loc sau pentru un anumit grup uman poate deveni
nociv sau intolerabil într-un alt loc sau pentru alt grup uman.
Însăşi cei care locuiesc în mediul rural trebuie să fie principalii „actori” în activitatea de turism rural
pentru a fi principalii beneficiari. Însă, ospitalitatea tradiţională a ţăranului trebuie însoţită de o pregătire
specifică activităţii de cazare turistică, iniţiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de
dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie se contribuie la montajul produselor turistice, oferind
vizitatorului – consumator satisfacţia unei cazări civilizate, însoţite de restauraţie adecvată şi în acelaşi
timp posibilitatea descoperirii unor locuri şi oameni noi.
Ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanţa petrecută în sat +
petrecerea timpului liber în spaţiul rural. În aşa mod turismul rural este asemănător parteneriatului dintre
sectorul public şi cel privat sau dintre cei care contribuie la dezvoltarea turismului rural în plan local şi cei
care acţionează pe plan naţional.
Acest lucru creează unele dificultăţi în realizarea analizelor comparative interstatale cu privire la
esenţa turismului rural. Analizînd aceste aspecte, specialiştii în domeniu au optat pentru determinarea
caracteristicilor intrinseci ale activităţii rurale, trăsături ce stau la baza diferenţierii turismului rural de
celelalte forme de turism existente. Potrivit formelor de manifestare şi practici mondiale, trăsături ale
turismului rural pot fi:
- apropierea de natură;
- absenţa mulţimii;
- linişte şi un mediu ambiant nemecanizat;
- contact direct cu prestatorul de servicii;
- posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locuri şi oamenii acelor locuri;
- contactul nemijlocit cu APL, cu preocupările şi activitatea specifică zonei;
- cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local; - este variat, corespunzător
complexităţii mediului rural;
- şansa integrării în comunitate în perioada sejurului.
Acestea sînt unele problemele de definire exactă a noţiunii de turism rural, dar care totuşi a fost
definit în terminologia Organizaţiei Mondiale a Turismului ca: o formă a turismului, care include orice
4
activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificînd resursele
turistice locale (naturale, umane, culturale, istorice) precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv
pensiunile şi fermele turistice.
Iar Legea R. Moldova cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice pe teritoriul
naţional, defineşte turismul rural ca: o formă de turism desfăşurată în mediul rural şi orientată spre
utilizarea resurselor turistice locale (naturale, culturale etc.), cunoaşterea mediului rural, activităţilor
specifice acestuia, obiceiurilor şi tradiţiilor locale, gospodăriilor ţărăneşti şi de fermieri etc.
În prezent zona turistică rurală se diferenţiază de la o zonă la alta datorită mediului natural,
amplasării şi dezvoltării economico-sociale. Această diversitate de resurse, asortimentată diferit, a condus
la o dispersie a formelor de exprimare a activităţilor de turism rural, şi respectiv a produselor turistice
oferite pe piaţă. Astfel, o parte dintre activităţile turismului rural sînt reflectate prin următoarele forme de
turism rural:
1. Agroturismul – cuprinde acele forme de turism, care au legătură directă cu activităţile agricole
şi/sau construcţiilor ce au rol şi funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural
este bazată pe asigurarea în gospodăria ţărănească a serviciilor de cazare, restauraţie, agrement şi alte
componente. Ea este practicată de micii proprietari din zonele rurale, ca activitate secundară, activitatea
desfăşurată în gospodăria proprie rămînînd principala ocupaţie şi sursă de venit.
2. Eco-turismul – numit deseori şi turismul verde, bl\nd sau moale, a apărut sub formă acţiune, ca
opunere sau rezistenţă împotriva poluării mediului şi se manifestă cel mai frecvent prin activităţi care
contribuie la ocrotirea diferitor obiective naturale şi sociale.
1.2 Carecteristicile şi funcţiile turismului rural
Caracteristicile turismului rural
Turismul rural s-a dezvoltat , fără îndoială valorificând caracteristicile deosebit de favorabile celor trei
elemente principale ce concura la înfăptuirea actului turistic.
● Spațiul rural (vatră și moșia satului) ca suport al procesului de viețuire și derulare a activității
specifice. Aceasta constă în densitatea redusă a populației și a mărimii așezămintelor bine aerisite și umane.
● Populația rurală ca element al eternității de veacuri a obiceiurilor și tradițiilor populare ale satelor,
factor al transformării mediului natural, a resurselor locale.
● Produsele naturale, bogățiile naturale care satisfac cerințele personale și pe cele ale ofertei turistice,
destinate persoanelor care vin în gazdă.
Dezvolatrea turismului rural a produs mutații importante în viața satelor cu deosebire a celor care
dispun de o ofertă turistică importantă, aducând elemente noi privind:
 valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, gastronomice, artizanale,
etnografice și folclorice);

5
  transformări în plan edilitar și al dotărilor prin apariția unor construcții specifice (ferme agroturistice,
pensiuni), puncte de informare, unități de deservire (magazine), amenajari pentru sport și echitație,
echipamente igienico-sanitare;
 evitarea procesului de depopulare rurală prin apariția unor soluții noi de ocupare a forței de muncă,
mai ales în localitățile rurale, în care turismul se poate practica tot timpul anului;
 dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole și revitalizarea
meștesugurilor specifice zonelor rurale;
 valorificarea resurselor de apă locale în scopuri energetice și mai ales pentru piscicultură;
 combaterea poluării mediului prin eliminarea surselor și conservarea pe această cale, a unor condiții
optime de viața în zonele agroturistice.
Aspectele actuale ale turismului rural din Republica Moldova pot fi detaliate in felul urmator:
• În evoluția sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar niciodată de
dispariție. Asistăm azi la un nou avânt - dintre cele mai mari - al turismului rural, generator de speranță.
Motivații dintre cele mai diverse îi determiă azi pe unii turiști să aleagă pensiunea rurală în locul altor
destinații. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorința de libertate, de mișcare, creată de spațiile
deschise ale ruralului și de lipsa unor programe rigide pe zile, ore și obiective; condițiile de preț și de
structură ale meniurilor alimentare; specificul local tradițional și nu în ultimul rând, dorința de a intra în
intimitatea vieții rurale, descrise cu multă încântare de numeroși poeți și scriitori.
• În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat să-l asociem cu
“satul turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a turiștilor se face în funcție de tipologia
satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice istorice, care posedă în arealul lor interesante și atractive
monumente istorice; apoi sate cu bogate tradiții etno-folclorice și de arhitectură populară - deci sate
folclorice - sau sate cu monumente ale naturii, sate viticole, sate piscicole.
• Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate de absorbție a
surplusului de turiști, din anumite perioade, ale unor renumite stațiuni turistice sau acela al marilor
aglomerari urbane. Sunt dese situațiile în care unii turiști au ajuns în mediul rural, ca urmare a imposibilității
de a-și găsi locuri convenabile de odihna în stațiuni cunoscute, iar numarul acestora nu este de neglijat.
• Experiența acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se înscrie în categoria
factorilor de dezvoltare, dinamizare, absorbție și de conectare a energiilor spre realizarea unor obiective de
interes social (infrumusețarea localităților, asfaltarea aleilor și a străzilor, introducerea canalizării etc.).
• Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul și i se oferă, se
produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din exteriorul
gospodăriei și a localității pentru susținerea turismului sunt foarte mari și aceste intrări implică ieșiri de bani
pentru procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.). Tocmai pentru
aceasta este necesară întocmirea de balanțe care să evidențieze cu exactitate valoarea intrărilor și a ieșirilor
pentru activitățile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepție eficientă economică a turismului rural.
6
 • Turismul rural și în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie
consumată, multă pasiune și mai puțini bani rezultați.
• Totodată turismul rural reprezintă, în egală măsura, un factor creator de noi profesii pentru viața
rurală (recepționer, bucătar, ospătar, ghid, manager etc.), deci se înscrie în categoria activităților creatoare de
locuri de muncă, ceea ce nu este puțin. Aceasta cu atât mai mult cu cât problema locurilor de muncă este atât
de acută pentru actuala etapă în țara noastră.
Caracteristicile tipurilor de turism rural în Moldova
Agroturismul
Se desfasoară în zone naturale puternic modificate de om, în care sectorul primar este cel foarte
evident. Include cazare, servicii pentru servirea mesei, oferite de către agricultorii implicați în această formă
de turism considerată ca o activitate secundară.
La fel ca și turismul rural, agroturismul este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de
cuprindere, care pune în evidență printr-un mecanism propriu circulația turistică rurală. Prin dezvoltarea
serviciilor de găzduire și valorificare a produselor proprii și locale, agroturismul oferă o soluție de viitor
pentru gospodăriile rurale.
Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătit
și amenajat special pentru primirea de oaspeți și să ofere o serie de activități care graviteaza în jurul
gospodăriei țărănești. El se realizeaza prin valorificarea cadrului natural, a ofertei și a diverselor servicii
agroturistice în scopul obținerii de venituri complementare, veniturile de bază din activitatea agricolă.
Turismul de agrement
Se practică sub formă neorganizată și constă în petrecerea parțială sau integrală a concediului
individual sau cu familia, într-un loc de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural, obținut prin
diverse modalitatăți: moștenire familiala, închiriere pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau rude.
Turistul este tentat să observe natura, să o cunoască și chiar să se integreze în ea prin diferite activități:
observarea păsărilor, identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, a fructelor de pădure,
ciupercilor, plimbări și altele. El poate beneficia de căldură și de atenția acordată de către comunitatea
locală, cu sprijinul căreia obține facilitățile necesare adoptării, chiar și temporare unei alimentații naturale,
neindustrializate, întelegerii tradițiilor și mentalităților locului respectiv.
Turismul ecologic, turism în natură
Este turismul care se desfasoară în zone naturale cu o ridicată valoare ecologică. În mod normal,
implică faptul că turistul să aibă un interes enorm pentru acest aspect.
Turismul de vacanţa
Constituie o oportunitate deosebita de apetrece timpul liber destinat vacanţei întrun mediu linistit de
recreere şi de eliberare de stresul urban. Aceasta forma de turism este motivata de dorința de intoarcere la
natura, la viata si obiceiurile tradiționale si presupune sederea in gospodăria țărănească.
Turismul de sănătate și frumusețe
7
 În Republica Moldova funcționează stațiuni balneoclimaterice și de odihnă care oferă prestații în
cadrul turismului de sănătate și frumusețe. Ele sînt amplasate în locuri atractive pitorești, oferind diferite
servicii de tratament. În aceste stațiuni se odihnește populația autohtonă și un număr neînsemnat de clienți
permanenți din străinătate. De menționat cele mai importante stațiuni:
а) balneoclimaterice: "Nufarul Alb" (Cahul); "Codru" (Ungheni, Hârjăuca); "Bucuria-Sind"; "Nistru"
(Vadul lui Vodă) etc.
b) de odihnă și recreere: "Victoria" (Soroca); "Albinuța" (Ungheni); "Codru" (Ungheni, Bahmut);
"Dumbrava Alba" (Balți); "Albasadorf" (Taraclia, Albota) etc. Republica Moldova deține în proprietate și un
șir de stațiuni balneoclimaterice și de recreere amplasate pe teritoriul Ucrainei (Truskavet, Sergheevka,
Odesa, Koblevo, Zatoka etc.).
Particularitățile climaterice favorabile ale Republicii Moldova permit aplicarea în stațiunile
balneoclimaterice a diferitelor metode de tratament: helioterapia, aeroterapia, talasoterapia, terencuroterapia,
ampeloterapia, peloidoterapia, balneoterapia etc.
Izvoarele cu ape minerale din Republica Moldova (peste 47), dispunând de inalte calități curative,
reprezintă un factor determinant de dezvoltare a turismului balnear.
Turism cultural
Republica Moldova dispune de un variat potențial cultural care, prin valoarea sa, prezintă interes
pentru activitatea turistică și poate atrage, fluxuri turistice. Potențialul cultural-turistic al Republicii
Moldova, pe lângă vestigiile și monumentele sale istorice, în număr de peste 15 mii, se suplimentează cu
instituțiile de cultură și artă, cu colectivele de creație etnografică și de folclor, cu arhitectura populară și
centrele artizanale și meșteșugărești. Actualmente sînt cunoscute peste 10 mii de meșteri potențiali, dintre
care 250 sînt membri ai Uniunii Meșterilor Populari. Folclorul muzical are o valoare deosebită, fiind
prezentat de 270 de ansambluri etnofolclorice de maturi și 320 de ansambluri etnofolclorice de copii, de
circa 880 de orchestre de muzică populară. Colectivele de creație se întrunesc la diferite festivaluri.
Turismul religios
Poate avea de asemenea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea unor
destinații certe. Sunt bine cunoscute efectele benefice, în acest sens, exercitate de pelerinajele religioase de
amploare, de exemplu Lourdes în Franța și Stonehenge în Marea Britanie.
În țara noastră se remarcă creșterea prestigiului Bisericii, reîntoarcerea unei parți semnificative a
populației la practicile vieții spirituale tradiționale și apariția unor focare de misionarat, în special
așezamintele monahale, care polarizează interesul unui număr apreciabil de credincioși. Este cunoscută în
acest sens atracția exercitată de unele mănăstiri precum: Saharna, Japca, Dobrușa, Cosăuți, Cușelăuca ș.a.
Turismul curativ
Dezvoltarea sa este favorizată de existența unor condiții climatice favorabile (absența poluării,
predominarea calmului atmosferic), prezența izvoarelor de ape minerale cu proprietăți terapeutice, a
salinelor, toate asociate eventual cu posibilitățile de aplicare a remediilor consacrate în medicina populară
8
(fitoterapia, apiterapia, hidroterapia). Existența disponibilităților de acest fel pot conduce la elaborarea unor
oferte turistice care pot rivaliza cu cele din stațiunile balneare și climaterice consacrate.
Turismul sportiv, turismul de aventură
Mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de proximitate:
cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iarna, orientare turistică.
În anumite situații, turismul sportiv capătă accente de turism de aventură, atunci când obiectivul îl
constituie practicarea unor activități, desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma de sport extrem
(precum escaladele alpine, schiul acrobatic, zbor fara motor s.a.).
Practicarea unora dintre aceste sporturi necesita o anumită politică manageriala a produsului turistic
(sporturile nautice, cicloturismul, echitația).
Altele în schimb, pot atrage turiștii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată desigur de
favorabilitatea mediului natural și mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv,
alpinismul, orientarea turistică, speleoturismul).
Turism profesional (de afaceri)
Este practicat un interes de serviciu sau un interes individual de către oamenii de afaceri ce desfăşoară
activităţi economice şi sociale. În mediu rural este practicat în privinţa organizării şi planificării un business, sau să
se informeze cu unele tehnici de dezvoltare a afacerii în mediul rural.
1.3 Evoluţia, gestionarea și dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova
Perioada îndelungată de tranziţie prin care trece Republica Moldova, lipsa unei stabilităţi politice şi
economice în ţară, emigrarea în masă a cetăţenilor şi multe altele, fac ca Republica Moldova să creeze o
imagine nu tocmai pozitivă. În acest sens, trebuie să se depună eforturi serioase pentru a scoate Moldova din
această criză de imagine.
Un pas important în depăşirea acestei crize este dezvoltarea turismului. Republica Moldova are un
potenţial turistic foarte bun, care trebuie promovat printr-un plan complex de comunicare. Dezvoltarea
turismului presupune valorificarea resurselor turistice naturale şi antropice din Republica Moldova, orientată
spre satisfacerea cerinţelor şi preferinţelor turiştilor.
Politica de dezvoltare durabilă a turismului presupune diversificarea formelor de turism, precum şi
transformarea turismului într-o activitate complexă, economică şi socială.
Turismul este un sector important al economiei şi are o tendinţă de creştere permanentă la nivel
internaţional. Republica Moldova trebuie să se promoveze eficient ca o destinaţiei turistică pe pieţele
turistice internaţionale. Pentru multe ţări din lume, turismul a devenit una din cele mai importante, prospere
şi profitabile ramuri ale economiei. Pe seama acestei ramuri se obţin cote importante din PIB-ul mondial.
Deşi are o suprafaţă mică, Republica Moldova dispune de un considerabil potenţial turistic,
reprezentat, întâi de toate, de aspectul geomorfologic al teritoriului – o neobişnuită diversitate de rezervaţii
peisagistice sau landşafturi naturale şi monumente geologice unice, de valoare europeană şi mondială.

9
 Cu toate acestea în Republica Moldova balanţa de plăţi rămâne a fi negativă la compartimentul
dezvoltarea turismului internaţional. În componenţa încasărilor din turismul internaţional ponderea majoră o
deţine turismul emiţător, care este în creştere permanentă. Resursele financiare achitate în străinătate de
rezidenţii Republicii Moldova nu pot fi compensate de la fluxul de turişti străini care vizitează Republica
Moldova, deoarece numărul lor rămâne a fi destul de mic.
În anul 2014 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 238,1 mii de turişti şi
excursionişti (inclusiv turismul intern), ceea ce reprezintă cu 0,5% mai mult decât în anul 2012 şi cu 4,9%
mai puţin decât în anul 2013. În anul 2014, comparativ cu anul precedent, s-a majorat numărul de turişti şi
excursionişti participanţi la turismul emiţător şi receptor respectiv cu 14,6% şi 8,3%. Volumul încasărilor din
activitatea de turism a crescut în anul 2014 comparativ cu anii precedenţi cu 39,6% faţă de anul 2012 şi cu
30,5% faţă de anul 2013. Aceste majorări sunt rezultatul creşterii costului serviciilor turistice.
Turismul constituie o activitate economică ce se răsfrânge asupra majorităţii sectoarelor sociale.
Pentru stimularea acestui domeniu este necesar de valorificat la maximum resursele disponibile pentru
atragerea unui număr tot mai mare de turişti din ţară şi de peste hotare. Turismul în republică trebuie să-şi
evalueze mult mai riguros şansele de relansare şi să devină o componentă importantă la completarea
bugetului de stat.

2. Turismul - componentă a dezvoltării durabile

2.1 Conceptul de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă – generalități
Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma - "Limitele
creșterii" - si când a avut loc prima Conferință a ONU asupra problemelor de mediu la Stockholm, au fost
identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependențelor dintre
problemele mediului înconjurător, bunăstării generale și procesului creșterii economice. Una din aceste
interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniază necesitarea căutării unor strategii
concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea rațională și sănătoasă din punct de vedere ecologic a
unui sistem dat, pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populației locale.
Din cele peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, specialiștii s-au oprit la cel ce are a
defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanității: DEZVOLTARE DURABILĂ.
Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (CMED), cunoscut și sub denumirea de "Raportul
Brundtland" dupa numele inițiatoarei acestui raport ce poartă titlul "Viitorul nostru comun", apărut în 1987,
definește dezvoltarea durabilă ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generațiilor actuale fără a
prejudicia interesele generațiilor viitoare.
Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menținerea posibilităților si condițiilor de viață pentru
generațiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puțin la nivelul celor existente pentru
10
generația actuală, precum și redresarea factorilor de mediu afectați de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea
durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă conservarea moștenirii faptelor de cultură, realizate de cei din
trecut și de cei de azi și dezvoltarea capacității de creație în viitor, a elitei celor care ne urmează.
Conform definiției, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul total al capitalului, format din
capital fizic (mașini, drumuri, hoteluri s.a.), capitalul uman (sănătatea oamenilor, cunoștintele și calificarea
lor) și capitalul natural (pădurile, aerul, apa și solul), ramâne constant sau crește în timp.
Turismul durabil si formele sale
Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să
respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale
și culturale și pentru generațiile viitoare.
Un numar tot mai mare dintre cei implicați, sub o forma sau alta, în activitățile de turism sunt
conștienți de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor activități asupra populației și
ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă și zece ale secolului XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să
se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic și evită
suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte impacte negative asupra mediului.
Noțiunea de impact presupune analiza relației turist - resursa turistică - produs turistic, care se
desfasoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului de servicii și acțiuni
turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.
Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:
 cadrul natural și varietatea potențialului turistic;
 existența unei infrastructuri generale, care asigură circulația, accesul și informarea;
 prezența unor structuri turistice de cazare, alimentație publică, agrement.
Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca
forme pozitive sau negative de manifestare.
Impactul politic
Este determinat de poziția în politica turistică a guvernului privitoare la industria ospitalității, care
pentru cazul Republica Moldova consideram că ar trebui să aiba următoarele directii:
 turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu sprijinul statului;
 folosirea în mod optim a resurselor naturale, culturale, ale teritoriului național, cu asigurarea
protecției acestora;
 ridicarea calității amenajărilor turistice și a serviciilor turistice și prin îmbunătățirea politicii de
resurse umane;
 modernizarea infrastructurii generale și extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;
 rolul și dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.
Impactul social

11
 Se manifestă prin influența pe care o are turismul asupra modului de viață tradițional al locuitorilor
unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual și profesional. În condițiile în care modul de viață socio-
economic are tot mai acute tendințe de generalizare și uniformizare, păstrarea unor elemente cu specific
tradițional, vor ocupa un loc important în viitorul așezărilor incluse în activități turistice.
Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identități socio-culturale, de dobândire a unei personalități
distincte în cadrul turistic local, național și chiar mondial. Această valorificarea prin turism a patrimoniului
natural și cultural al unei zonei turistice prezintă, în plan social, atât un impact pozitiv, cât și unul negativ.
Impactul pozitiv se exemplifică prin:
- creșterea șansei sociale și profesionale prin realizarea de noi locuri de muncă, în servicii turistice și
infrastructură generală;
- crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenți, etc.) și femei;
- asigurarea și dezvoltarea progresului social, de creștere a curățeniei și igienei publice, a confortului
general în localitățile turistice;
- scăderea diferentelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor
realizate;
- dezvoltarea sentimentelor de întelegere și toleranță deoarece schimburile interculturale între turiști
și populația gazdă facilitează dispariția barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase, culturale.
Impactul negativ se poate materializa prin:
 perturbarea și distrugerea treptată a modului de viață tradițional, în cadrul structurilor sociale;
 acceptarea de catre populația locală a unor influențe negative în plan social.
Pentru populația din zonele rurale bunăoară, dezvoltarea în timp și spațiu a activităților turistice poate
conduce la renunțarea la modul de viață și la ocupațiile tradiționale (pastorale, silvicultura, artizanat și mica
industrie, etc.) în favoarea unor activități și servicii turistice care aduc venituri mai rapide și mai importante.
Impactul economic
Materializat prin dezvoltarea locală și regională a localităților mai puțin favorizate sub aspectul
resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul determinat de cheltuielile
turistice. Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ține seama de trei elemente:
 impactul direct care evidențiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist;
 impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiționale cauzate de recircularea
unității monetare inițiale a turistului;
 impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajații unei firme
turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.
În această situație impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus impactul indus
al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului este exprimat prin însumarea celor
trei impacturi, raportate la impactul direct.
Impactul cultural
12
 Este dominat de relația dintre turiști și populația locala, care nu este întotdeauna benefica în plan local.
Aspectele pozitive sunt date de:
 dezvoltarea și revigorarea tradițiilor culturale și religioase;
 diversificarea formelor de artizanat;
 favorizarea creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectivelor de
 interes turistic, naturale și culturale, care astfel pot fi valorificate;
 inițierea unor noi acțiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul
satisfacerii
 sentimentului de sacralitate creștină, de respect față de valorile morale.
Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariția lor se face simțită dupa un interval relativ mai lung
de timp:
 apariția de schimbari a mentalităților, a valorilor morale sub influența turiștilor, păstrarea unor
obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiștilor;
 adaptarea și copierea de catre rezidenți a unor atitudini și comportamente noi, atribuite
turiștilor;
 apariția unor potențiale conflicte și antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de
masă, suprasaturat și conduce la dispariția sentimentului de mândrie față de propria cultură.
Impactul turistic
Turismul este o industrie care permite încasări în moneda națională precum și în valută, și care
contribuie la dezvoltarea comunităților locale creând noi locuri de muncă. El difera de alte industrii prin
aceea că clientul se deplasează în țară sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.
Derularea activităților turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor de amenajare și
exploatare poate conduce la degradarea mediului și a resurselor turistice. Aceste aspecte sunt influențate de
două mari grupe de factori: factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice (industria,
agricultura, transporturile și alte domenii de activitate); factori care sunt rezultatul utilizării mediului
pentru turism și agrement.
Chiar dacă activitățile turistice nu agresează mediul, precum unitățile industriale, nu se poate ascunde
faptul că și turismul are influențe negative asupra mediului ambiant. Impactul pozitiv este reprezentat de:
 creșterea numărului de unități de cazare, îndeosebi în așezările urbane și rurale defavorizate;
 sporirea numărului de unități de alimentație publică, prin sprijinirea inițiativelor locale pentru
valorificarea bucătăriei tradiționale și utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi,
produse de carne, legume și fructe, etc.);
 crearea condițiilor de agrement-divertisment adecvat și diversificat, care de asemenea poate
pune în valoare resursele locale (cai, calești, sanii, bărci, instalații tradiționale de agrement,
tarafuri, orchestre și fanfare, etc.);

13
 Impactul negativ este determinat în primul rând de acțiunea distructivă a turiștilor asupra obiectivelor
turistice. Acțiunile distructive - în multe cazuri inconștiente, datorată în special lipsei de educație turistică și
ecologică - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă
concentrare turistică și în condițiile în care dotările și amenajările turistice nu corespund cerințelor de
protecție a mediului.
2.2 Principiile dezvoltării durabile a turismului

Dezvoltarea turismului trebuie sa fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă și rentabilă sub raport
economic și echitabilă din punct de vedere etic și social pentru populația locală. La nivel de comunitate,
turismul urmează a se dezvolta în context cu turismul regional, național și internațional.
Pentru ca turismul să poată contribui la o dezvoltare durabilă a economiei, el trebuie să integreze
mediul natural, cultural și uman, să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinații turistice.
Dezvoltarea durabilă a turismului are urmatoarele aspecte:
 durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în condiții de respectare a diversității
biologice și a resurselor biologice;
 durabilitate socială și culturală, care contribuie la dezvoltarea și protejarea valorilor culturale;
 durabilitate economică, ce garantează o dezvoltare a societății în condiții de gestiune adecvată a
resurselor cu obținerea unor efecte economice atât pentru prezent, cât și pentru viitor.
Realizarea prezenței Strategii este posibilă în condițiile respectării următoarelor principii:
 planificarea, amenajarea și exploatarea turistică, la nivel local, ca parte integrantă a strategiei
dezvoltării durabile a turismului la nivel național;
 participarea diferitelor autorități publice, a sectorului privat, a asociațiilor de protecție a mediului și a
populației la procesul de planificare a turismului;
 gestionarea și planificarea durabilă, prin protecția mediului natural și uman în zonele de primire;
 repartizarea echitabilă a avantajelor și a cheltuielilor între promotorii turismului și populația din
zonele de primire;
 informarea, educarea, încurajarea și atragerea populației locale în procesul de amenajare turistică;
 evaluarea proiectelor de amenajare turistică și a eventualelor impacturi de la derularea proiectelor;
 participarea localnicilor la elaborarea programelor de colaborare în scopul optimizării activității.
2.3 Turismul şi dezvoltarea durabilă a turismului rural.
Turismul este o bună alternativă de diversificare economică pentru multe state, în special pentru cele
slab dezvoltate. Turismul reprezintă, actualmente, cea mai importantă componentă a economiei mondiale.
Este recunoscut faptul că serviciile turistice reprezintă o importantă sursă de venit, precum și faptul că
Republica Moldova dispune de un bogat și variat cadru natural, de numeroase resurse turistice primare și
secundare amplasate în mediul rural. Astfel, turismului rural îi revine un rol important în dezvoltarea
economico-socială a regiunilor rurale, dezavantajate din punct de vedere economic.
14
 Turismul este un sector important al economiei şi are o tendinţă de creştere permanentă la nivel
internaţional. Republica Moldova trebuie să se promoveze eficient ca o destinaţiei turistică pe pieţele
turistice internaţionale. Motivațiile principale ale turismului rural sunt de ordin social, cultural și economic,
fiind sintetizate astfel:
Motive sociale:
- criza agriculturii;
- abandonarea pământurilor de cultura, precum și a sarcinilor cu specific rural;
- creșterea șomajului în rândul tinerilor, exodul rural.
Motive culturale:
- creșterea numărului de case din spațiul rural care nu sunt ocupate sau întreținute;
- dispariția meșteșugurilor;
- distrugerea moștenirii de artă locală;
- pierderea tradițiilor;
- abandonarea grijii și preocupării față de locurile frumoase, care sunt oferite de spațiul rural.
Motive economice:
- veniturile foarte mici provenite din agricultură;
- dificultăți în comercializarea produselor agricole furnizate de gospodăriile țărănești;
- evoluția prețurilor;
- surplusul de produse agricole.
Turismul, dacă este bine planificat și condus, poate ajuta la generarea veniturilor pentru populația
locală și poate accelera dezvoltarea regiunii. Patrimoniul cultural și natural atrage vizitatori și poate deveni
motorul dezvoltării locale. Dar, mai multă atenție trebuie acordată impactului fizic și cultural al turismului,
inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea.
Turismul rural durabil reprezintă un model de dezvoltare economică orientată spre:
 ameliorarea calității vieții în mediul rural;
 prestarea serviciilor de primă calitate vizitatorilor;
 menținerea calității mediului ambiant.
Nivel Avantaje Dezavantaje
Economic  crearea de noi locuri de muncă;  suprapopularea zonei;
 sporirea veniturilor locale;  necesitatea unei infrastructuri bune de acces;
 crearea unei imagini favorabile localității;  cunoașterea unor limbi străine pentru comunicare;
 valorificarea tradițiilor culturale și populare;  crearea spațiilor de cazare etc.
 stimularea creșterii economiei locale.
Mediul  punerea în valoare a zonelor naturale;  poluarea zonei;
înconjurător  menajarea căilor de acces.  erodarea zonelor importante a florei și faunei.
Antropologic  stimularea schimburilor culturale;  riscul necolaborării între localnici și turiști;
 menținerea obiceiurilor și tradițiilor populare;  alterarea obiceiurilor și tradițiilor culturale și
 interes pentru menținerea în stare activă a zonelor populare.
turistice de odihnă și recreație;
 dezvoltarea micilor întreprinderi locale.

15
 2.4 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului
Strategia de dezvoltare a turismului „Turism 2020”
În anul 2003, în scopul stabilirii politicii statului în domeniul turismului, a fost elaborată Strategia de
dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003 – 2015, aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr. 1065 din 2 septembrie 2003. Documentul a expus detaliat situaţia, la acel moment, privind
potenţialul turistic existent în ţară, evoluţia domeniului în anii 1995 – 2002 şi a trasat direcţiile prioritare de
dezvoltare a turismului pînă în anul 2015.
În anul 2011, în urma evaluării implementării Strategiei menţionate, Agenţia Turismului a iniţiat
procesul de revizuire a acesteia. Iniţial, s-a propus actualizarea Strategiei existente şi elaborarea, în baza
Strategiei actualizate, a unui plan de acţiuni pentru anii 2012 – 2015. Dar, deoarece propunerile înaintate
pentru actualizare vizau mai mult de jumătate din conţinutul Strategiei, conform cerinţelor de elaborare a
documentelor de politici publice, era necesar de elaborat un document nou. Astfel a fost luată decizia de a
elabora o nouă Strategie de dezvoltare a turismului.
Totodată, este de menţionat că, prin Hotărîrea Guvernului nr. 796 din 25 octombrie 2012,
Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003 – 2015 a fost abrogată,
respectiv, la moment, nu există o strategie (concepţie) a statului cu privire la dezvoltarea domeniului
turismului.
În scopul elaborării Strategiei de dezvoltare a turismului „Turism 2020” (în continuare – Strategie)
Agenţia Turismului a constituit un Grup de lucru format din reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai mediului
de afaceri şi ai societăţii civile, a fost colectată şi examinată informaţia cu privire la situaţia din domeniu, a
fost supusă analizei evoluţia domeniului turismului în anii 2009 – 2012. În acest scop, a fost colectată de la
autorităţile publice centrale, analizată şi generalizată informaţia privind implementarea Strategiei de
dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003 – 2015. A fost examinată situaţia din
teritoriu în baza informaţiei prezentate de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea. A fost
consultată societatea civilă, prin atragerea experţilor din domeniu, cu suportul cărora Asociaţia de
Dezvoltare a Turismului în Moldova a elaborat studiul Analiza diagnostic a sectorului turistic din Republica
Moldova. Cu suportul proiectului Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II al Agenţiei
SUA pentru Dezvoltare Internaţională (proiectul CEED II al USAID) au fost realizate un şir de activităţi care
au dat posibilitate de a consulta opiniile şi recomandările companiilor turistice, administratorilor de atracţii
turistice, turoperatorilor şi mass-mediei de peste hotare, vizitatorilor Republicii Moldova.
Examinarea situaţiei în domeniu şi consultările efectuate au dat posibilitate de a menţiona realizările,
constata tendinţele, evidenţia problemele şi a propune prioritizarea unor direcţii de dezvoltare a domeniului
pentru anii 2014 – 2020. Pentru difuzarea informaţiilor generalizatoare şi consultarea opiniei agenţilor
economici au fost expediate scrisori în cca 500 adrese electronice ale turoperatorilor, agenţiilor de turism şi
structurilor de cazare. Rezultatele evaluării situaţiei şi consultărilor au stat la baza elaborării prezentei
Strategii.
16
 Implementarea prezentei Strategii cuprinde anii 2014 – 2020 şi este divizată în trei etape: I etapă, anii
2014 – 2016, etapa a II-a, anii 2017 – 2018 şi etapa a III-a, anii 2019 – 2020.
Turismul ca ramură a economiei naţionale
Legea nr. 352-XVI din 24 noiembrie 2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice
în Republica Moldova defineşte turismul ca unul din domeniile prioritare ale economiei naţionale.
Fiind un sector de prestare servicii, turismul contribuie la dezvoltarea economiei prin acumularea de
capital în cadrul a cca 12 tipuri de activităţi specifice ramurii, atrăgînd în activitatea sa cca 20 de ramuri
conexe cu cca 140 de servicii aferente sectorului turismului: alimentaţie publică, transport, producere şi
comercializare de mărfuri, echipamente, suvenire, activităţi culturale, sportive, de agrement, servicii
medicale etc.
Cadrul normativ şi instituţional al turismului
Sub aspect juridic, sectorul turismului în Republica Moldova este reglementat de legea de bază, legi
tangenţiale şi documente de politici publice.
a) Legea nr. 352-XVI din 24 noiembrie 2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii
turistice în Republica Moldova reglementează raporturile juridice ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii
de stat în domeniul turismului, organizarea şi coordonarea activităţii turistice şi a activităţii de întreprinzător
în domeniul turismului, formele de turism, crearea şi activitatea zonelor turistice naţionale, stabileşte
cerinţele privind calitatea serviciilor turistice şi asigurarea securităţii turiştilor, precum şi principiile de
colaborare internaţională în domeniul turismului. Legea necesită modificări şi completări cu privire la:
voucher, delimitare turoperatori de agenţii de turism, ghizi de turism, birouri şi centre de informare turistică,
zone turistice naţionale, perfecţionarea cadrelor, includerea noţiunilor recomandate de UNWTO etc.;
b) Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător stabileşte genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere, inclusiv activitatea de
turism;
c) Legea nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova reglementează
intrarea, aflarea şi ieşirea străinilor pe/de pe teritoriul Republicii Moldova şi vizează turismul receptor;
d) Hotărîrea Guvernului nr. 1470 din 27 decembrie 2001 „Cu privire la introducerea contractului
turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera
Republicii Moldova” conţine prevederi cu privire la contractul turistic, voucherul turistic şi fişa de
evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera Republicii Moldova;
e) Hotărîrea Guvernului nr. 643 din 27 mai 2003 „Cu privire la aprobarea Normelor metodologice
şi criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţii de cazare şi servire a mesei” stabileşte
criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi de servire a mesei;
f) dintre documentele de politici cu impact major asupra turismului sînt de menţionat Programul
Naţional în domeniul turismului „Drumul Vinului în Moldova”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 554
din 24 mai 2004, Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015, aprobată prin Hotărîrea
17
Guvernului nr. 685 din 4 septembrie 2013 pentru implementarea căreia a fost elaborat Documentul Unic de
Program pentru anii 2013-2015, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 933 din 18 decembrie 2012, care
conţine 11 proiecte în domeniul turismului, ce vor fi finanţate din Fondul naţional pentru dezvoltare
regională.
Valorificarea potenţialului turistic
Republica Moldova este o ţară mică cu o diversitate mare de obiecte de interes turistic amplasate la
distanţe mici de la principalele oraşe – centre hoteliere. În Moldova sunt peste 15 mii atracţii turistice
antropice şi peste 300 arii naturale importante. Au fost atestate cîteva mii de staţiuni preistorice, circa 400
aşezări din diferite epoci istorice, circa 50 cetăţui fortificate antice, circa 500 aşezări medievale timpurii,
numeroase cetăţi medievale din pămînt, 6 cetăţi medievale din piatră (în diferite stadii de conservare), peste
1000 monumente de arhitectură protejate, circa 50 mănăstiri ortodoxe. Acest patrimoniu este relativ uniform
dispersat pe teritoriul naţional, iar valoarea lui motivează suficient vizitele turistice. Spre regret, starea de
degradare a patrimoniului îl face neatractiv.
Pentru a asigura o înţelegere generală despre formele de turism prin intermediul cărora poate fi
valorificat potenţialul turistic, au fost examinate opinii ale vizitatorilor, ale companiilor turistice din
Moldova şi de peste hotare, ale jurnaliştilor şi experţilor străini din domeniul turismului. Opiniile au fost
expuse în cadrul sondajelor, realizate la ieşirea din ţară a vizitatorilor străini, precum şi în cadrul a 3 vizite de
studiu în Moldova ale jurnaliştilor şi experţilor străini.
Forme de turism active:
1) turismul vitivinicol – formă motivaţională de turism practicată de turişti pentru vizitarea
întreprinderilor vitivinicole şi a regiunilor vinicole în scopul îmbinării plăcerii degustării produselor
vitivinicole cu posibilitatea de a cunoaşte stilul de viaţă local, mediul rural şi activităţile culturale. Turismul
vitivinicol reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova, iar pachetele turistice propuse spre
comercializare pentru turiştii străini, obligatoriu includ un obiectiv sau o cramă vinicolă. Turiştii, de
asemenea, au posibilitatea de a cunoaşte întreg procesul tehnologic de preparare a vinului, iar în satele în
care este păstrată tradiţia vinicolă, turiştii se pot implica în procesul de producere a vinului;
2) turismul de afaceri – formă motivaţională de turism care include călătoriile în interes oficial,
vizitele angajaţilor sau ale altor persoane în interes comercial, participări la expoziţii şi tîrguri, conferinţe,
convenţii şi călătorii stimulatoare. Turismul de afaceri include călătoriile organizate de întreprinderile
economice şi de autorităţile publice centrale şi locale pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes
profesional, comercial, participărilor la diferite reuniuni, congrese, simpozioane, întruniri, seminare
naţionale sau internaţionale. Atît călătoriile în scop de afaceri şi îndeplinirea misiunilor de stat, cît şi
participarea la conferinţe şi întruniri, reprezintă o formă importantă de turism. Călătorii în scopuri de afaceri
folosesc multe componente ale serviciilor turistice, cum ar fi: cazarea, alimentarea, transportul şi, în unele
cazuri, agrementul. Moldova dispune de potenţial bine dezvoltat pentru a practica această formă de turism;

18
 3) turismul rural – formă motivaţională de turism care se desfăşoară în mediul rural, orientată spre
utilizarea resurselor turistice locale (naturale, culturale, etc.), cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor locale,
gospodăriilor ţărăneşti, etc. Turismul rural vizează turiştii care beneficiază de următoarele servicii: cazare în
pensiunile agroturistice, alimentaţie cu produse ecologice pure crescute şi preparate în zonă, agrement. De
asemenea, turiştii pot fi implicaţi, în funcţie de sezon, în activităţile agricole şi în viaţa satului. Turiştii ar
putea sta în sate şi în scopul de a explora împrejurimile. Dispunînd de o multitudine de sate şi suprafeţe
agricole întinse, Moldova are un potenţial mare pentru dezvoltarea acestei forme de turism. Practicarea
meşteşugurilor poate servi drept motivaţie turistică pentru vizitarea zonelor rurale. Turismul rural poate
aduce beneficii importante comunităţii rurale şi băştinaşilor;
4) turismul balnear – formă motivaţională de turism practicată de persoanele care se deplasează în
staţiunile balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau prevenirea unor boli. Această formă specifică a
turismului a cunoscut o mare dezvoltare, îndeosebi în ultimele decenii, odată cu creşterea numărului de boli
profesionale provocate de stresul vieţii moderne din marile aglomeraţii urbane. Turismul curativ poate fi
practicat în staţiunile balneomedicale şi climaterice cu bogate resurse naturale de cură: ape minerale,
termale, nămoluri etc., cu efecte terapeutice, situate de obicei în zonele cu un microclimat specific, adecvat
pentru tratarea diferitelor maladii. Acestor resurse naturale li se adaugă baza materială şi infrastructura
tehnică specifică, pentru punerea lor în valoare cu maximum efect. În perspectivă această formă de turism se
va dezvolta considerabil, avînd ca scop nu numai tratamentul balnear propriu-zis, ci şi tratamentele şi
curele balneomedicale profilactice. Existenţa unor bogate resurse naturale balneoclimaterice în ţara noastră
oferă turismului din Moldova posibilitatea de a dezvolta intens turismul balnear;
5) turismul religios – formă motivaţională de turism care are ca scop vizitarea lăcaşelor şi obiectelor de
cult cu sau fără participare la slujbe divine. Turismul religios implică din partea turiştilor un nivel de cultură
ridicat, care să permită aprecierea obiectivelor vizitate din punctul de vedere al arhitecturii, valorii istorice şi
cultural - artistice, semnificaţiilor spirituale şi religioase;
6) turismul de excursii – formă motivaţională de turism care prevede activitatea excursionistă însoţită
de ghid turistic, utilizîndu-se diverse programe, trasee şi itinerare turistice. Această formă de turism este cea
mai răspîndită pentru turismul intern şi implică grupuri organizate de persoane, care au ca scop vizitarea
obiectivelor turistice în scop de cunoaştere şi recreere. În itinerarele excursioniste, de regulă, sînt incluse
siturile arheologice şi istorice, peisajele şi ariile naturale protejate, obiectivele religioase şi de cult,
obiectivele vitivinicole, cetăţile, muzeele, monumentele etc.
Forme de turism ce necesită impulsionare:
1) turismul cultural – formă motivaţională de turism, care valorifică potenţialul cultural al unui oraş,
zonă sau ţară. Turismul cultural se bazează pe vizitarea muzeelor şi locurilor interesante din punct de vedere
arheologic, istoric şi religios, precum şi pe cunoaşterea artei şi folclorului local: muzică, dans, meşteşuguri
populare, teatru folcloric, port naţional, ce prezintă interes cognitiv cultural. Moldova dispune de toate
elementele care formează temelia pentru dezvoltarea turismului cultural. Totodată, este importantă
19
implementarea prevederilor Cartei Internaţionale a Turismului Cultural, inclusiv în ceea ce priveşte
asigurarea beneficiului destinaţiilor turistice, care au statut de monument protejat de stat, de pe urma
exploatării lor turistice;
2) turismul gastronomic – formă motivaţională de turism, destinată persoanelor iubitoare de a
descoperi secretele specifice bucătăriilor tradiţionale din diverse ţări. Ospitalitatea, tradiţiile şi obiceiurile
culinare stau la baza dezvoltării acestei forme de turism. Calităţile gustative, specificul bucatelor pot servi
drept motivaţie importantă pentru turiştii care au drept scop de a se alimenta cu bucate selecte caracteristice
zonei turistice vizitate;
3) turismul social – formă tipică de turism practicată de categoriile sociale ale populaţiei cu venituri
restrînse şi orientată spre satisfacerea necesităţilor lor cognitive, culturale, recreative, etc. Turismul social
include: turismul pentru copii, turismul pentru tineret, turismul pentru persoanele de vîrsta a treia şi invalizi,
turismul de familie. Această formă de turism este destinată turismului intern şi are la bază costuri reduse la
serviciile de cazare, alimentare, transport şi mărimea comisionului aplicat de agenţii de turism şi
turoperatori;
4) turismul sportiv – formă motivaţională de turism practicată în scopul desfăşurării unor activităţi
sportive, organizare de cantonamente, participare, în calitate de suporteri ai echipelor preferate, totodată,
fiind prevăzute şi servicii de consum turistic. Turismul sportiv este condiţionat de dorinţa de a învăţa şi de a
practica diferite activităţi sportive. Conţinutul noţiunii de turism sportiv nu prevede numai formele pasive de
participare a turiştilor ca spectatori la gama manifestărilor sportive de orice natură. Turismul sportiv se
bazează pe oferirea unor posibilităţi complementare de agrement pentru turiştii care îşi petrec vacanţa într-o
anumită localitate sau pe organizarea unor călătorii pentru amatorii de spectacole sportive. Turismul sportiv
mai presupune şi o participare efectivă a turiştilor la diferite acţiuni sportive care, constituie şi ele o formă de
agrement a vacanţei turiştilor, atît din punct de vedere al implicării acestora pentru diferite ramuri sportive,
cît şi ca rezultat al unor recomandări cu caracter medical. Participanţii şi spectatorii evenimentelor sportive
pot forma o categorie aparte semnificativă de turişti. Moldova dispune de potenţial în acest domeniu
(stadioane, săli polivalente, echipe sportive, patinoare) care trebuie valorificat în viitor;
5) turismul automobilistic – formă tipică de turism manifestată prin călătoriile pe distanţe medii şi
lungi în afara mediului uzual, cu scop recreativ şi de cunoaştere, utilizînd ca mijloc de transport automobilul.
Această formă de turism reprezintă preferinţa turiştilor automobilişti de a alege itinerare inedite, altele decît
cele oferite pentru grupurile organizate, precum şi, în funcţie de veniturile acestora, structuri de cazare
diferenţiate, cum ar fi: moteluri, campinguri, bungalou-uri, apartamente, case de vacanţă, pensiuni. Turismul
automobilistic este încurajat pentru că turiştii automobilişti solicită pe lîngă serviciile de bază şi prestaţii
suplimentare ca schimb valutar, cumpărături de produse specifice din ţara vizitată, excursii, alte servicii
locale, pentru care cheltuie sume importante de bani;
6) turismul de week-end – formă tipică de turism de scurt sejur, destinată odihnei şi recreerii la sfîrşit
de săptămînă în afara mediului uzual. Turismul de week-end presupune abandonarea tuturor activităţilor
20
profesionale şi exercitarea în mod voluntar a altor activităţi diferite de cele practicate în mod obişnuit,
capabile să odihnească organismul uman din punct de vedere fizic şi intelectual;
7) turismul urban – formă tipică de turism practicată în zonele urbane, care se caracterizează prin
vizitarea obiectivelor istorice, culturale şi de agrement. Turismul urban include turul de oraş, plimbările şi
excursiile. Turismul în oraşe şi orăşele este foarte popular în lume. Turismul urban se bazează pe o gamă
largă de obiective istorice şi culturale, efectuarea cumpărăturilor, alimentaţie în restaurante cu specific variat,
plimbări, excursii etc. Localităţile urbane funcţionează ca puncte de sosire şi plecare ale turiştilor în
regiunile vizate. În Moldova, municipiul Chişinău este un loc excelent pentru dezvoltarea turismului urban,
avînd ca bază străzile înverzite, parcurile, varietatea de clădiri frumoase din punct de vedere arhitectonic,
muzeele, restaurantele şi cafenelele, evenimentele artistice, galeriile de artă plastică, centrele comerciale.
8) turismul nostalgic–formă motivaţională de turism care include vizitarea locurilor de baştină de către
persoanele care au emigrat în diverse ţări. Acesta implică oamenii ce vizitează locurile copilăriei lor sau ale
strămoşilor şi este destul de popular. Un număr mare de moldoveni care au emigrat în decursul timpului,
doresc să se întoarcă în ţară pentru a-şi vizita familiile, prietenii, locurile de baştină, mormintele apropiaţilor;
9) turismul ecologic – formă motivaţională de turism orientată spre cunoaşterea naturii, protejarea şi
conservarea mediului ambiant. Ecoturismul sau turismul bazat pe natură implică turiştii care practică
drumeţia sau călătoria în scopul observării florei şi faunei, studierii ecologiei zonei şi se cazează în
apropierea ariilor protejate, în locuri nedăunătoare naturii.
Anumite suprafeţe silvice protejate din Moldova servesc drept bază de resurse pentru dezvoltarea
ecoturismului în ţară. Una din opţiunile cele mai potrivite pentru dezvoltarea ecoturismului, astfel încît să fie
asigurată şi protecţia mediului înconjurător, este practicarea acestuia în parcurile naţionale, care dispun de o
administrare corespunzătoare şi asigură controlul şi ordinea arealului. De obicei, există sate în vecinătate,
care la rîndul lor ar putea oferi locuri de cazare pentru turişti, сееа се aduce beneficii populaţiei locale. De
asemenea, ar putea fi refăcute pentru scopuri turistice taberele existente, creată infrastructura necesară pentru
practicarea ecoturismului: amenajarea traseelor ecoturistice şi a locurilor de campare etc.
Forme de turism de perspectivă:
1) turismul academic – formă motivaţională de turism care are ca scop atragerea doritorilor de a
studia la instituţiile de învățământ superior şi mediu de specialitate. Turismul academic este reprezentat de
călătoriile cu scopul de a studia, de a învăţa, de a perfecţiona cunoştinţele. O amploare deosebită în
ultimul timp revine deplasărilor cu scopul studierii limbilor de circulaţie internaţională. Cele mai mari
solicitări sunt pentru Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Republica Moldova, de asemenea,
propune diverse oferte pentru studii la instituţiile de învățământ superior pentru cetăţenii altor state.
Atragerea studenţilor străini în Republica Moldova contribuie la dezvoltarea bazei tehnico-materiale a
instituţiilor de învățământ superior şi mediu de specialitate din ţară prin sumele acumulate de la
contractele de studii, iar firmele turistice implicate în atragerea lor, beneficiază de comision de
intermediere;
21
 2) turismul de tranzit – formă tipică de turism care presupune traversarea uneia sau mai multor ţări,
avînd ca destinaţie ţara de vacanţă. Dezvoltarea acestei forme de turism pentru Republica Moldova va
avea un impact pozitiv asupra dezvoltării turismului receptor. Turiştii traversînd Moldova către destinaţia
finală, vor contribui la utilizarea diverselor servicii complementare consumului turistic. De asemenea, este
absolut necesar de iniţiat programe mixte între ţările limitrofe Moldovei, pentru a deservi turiştii care
urmează să tranziteze Republica Moldova, destinaţia finală fiind România sau Ucraina;
3) turismul acvatic – formă tipică de turism practicată pe bazinele acvatice ale ţării prin utilizarea
diverselor mijloace de transport acvatic. Dunărea, Nistrul şi Prutul sunt bazinele acvatice care pot
contribui la dezvoltarea turismului acvatic. Organizarea de croaziere poate diversifica oferta turistică a
ţării, contribuind astfel la dezvoltarea turismului intern şi receptor;
4) turismul medical sau de sănătate – formă motivaţională de turism care presupune atragerea
turiştilor străini, motivaţia de bază fiind tratarea diferitor boli sau maladii în instituţiile medicale
specializate din ţară. Turismul de sănătate are perspectivă bună în Republica Moldova, deoarece serviciile
medicale sînt mai puţin costisitoare ca în Europa. Diaspora Republicii Moldova care îşi desfăşoară
activitatea de muncă peste hotarele ţării, contribuie în modul cel mai direct la atragerea categoriilor de
persoane care sînt interesate în aceste servicii. Pe lângă serviciile medicale, cetăţenii străini participă şi la
consumul de servicii turistice, cum ar fi cazarea şi alimentația;
5) turismul de aventură – formă motivaţională de turism, care presupune interacţiunea cu mediul
ambiant prin petrecerea activă a timpului liber, practicînd anumite activităţi extremale bazate pe depunerea
efortului fizic. Cererea pentru turismul de aventură înregistrează cea mai dinamică dezvoltare la nivel
mondial. Turiştii sînt în permanentă căutare de aventură, avînd ca scop petrecerea distractivă a timpului
liber. Turismul de aventură include interacţiunea cu mediul ambiant, excursii în peşteri, alpinism, expediţii
arheologice, drumeţie, canotaj/caiac, ciclism, auto-moto, hipism, curse de orientare, salturi cu paraşuta etc.
Infrastructura turistică
1) Din punctul de vedere al turismului internaţional, Moldova se bucură de o amplasare reuşită,
aflîndu-se într-o regiune uşor accesibilă pentru turiştii din Uniunea Europeană, dar şi pentru cei din spaţiul
CSI. Astfel, toate tipurile de transport (aerian, auto, feroviar), cu excepţia celui naval, sunt pe larg utilizate
de către vizitatori. De menţionat că, Portul Internaţional Giurgiuleşti, deşi deţine un terminal modern şi bine
dotat, nu înregistrează flux internaţional de pasageri.
2) Aeroportul Internaţional Chişinău rămâne a fi unica alegere pentru turiştii străini care preferă zborul
pentru a ajunge la destinaţie. Aeroportul denotă o stare generală satisfăcătoare în materie de capacitate şi
corespundere la standardele internaţionale, dar pe termen lung se solicită investiţii suplimentare. Cu toate
acestea, cu regret se constată că preţul biletelor la cursele aeriene nu sînt competitive pe piaţa din regiune.
3) Transportul feroviar prezintă o acoperire avantajoasă pe teritoriul republicii, precum şi conexiuni cu
cele mai importante oraşe din regiune. În acelaşi timp, vagoanele utilizate sînt preponderent de tip vechi, cu
restanţe evidente la capitolul confort.
22
 4) Republica Moldova este străbătută de artere rutiere importante care interconectează pieţele turistice
din regiune (3669 km). Reţeaua de drumuri locale este relativ diversificată (6834km). Starea fizică
nesatisfăcătoare a căilor rutiere reprezintă o problemă de amploare, care necesită un volum impunător de
investiţii. Din fericire, pe parcursul ultimilor ani, se observă un progres, în special, datorită ajutorului
partenerilor externi ai Republicii Moldova. Pe termen mediu şi de durată se preconizează un efort şi mai
mare în acest sens.
Promovare şi marketing
1) Promovarea Republicii Moldova s-a efectuat în funcţie de piaţa turistică din regiune şi ţările cu
destinaţie turistică de interes major pentru ţară, care au fost determinate în baza datelor statistice şi a opiniei
sectorului privat.
2) Conform datelor privind cazarea în structurile de primire turistică, primele 7 ţări care au generat un
flux important de turişti pentru Republica Moldova în anii 2009 – 2012 sînt România, Rusia, Ucraina, USA,
Italia, Germania şi Turcia.
3) O analiză a destinaţiilor vecine oferă o viziune clară asupra valorii relative a ofertei turistice actuale
a Moldovei şi sugerează oportunităţi de cooperare în ceea ce priveşte organizarea rutelor tematice regionale,
ţinînd cont de specificul acestora:
a) România promovează formele de turism ecologic, cultural şi activ (aventură);
b) Ucraina are o strategie mai puţin focusată, dar cele mai dezvoltate produse sînt turismul urban
(Lvov, Kiev şi Odesa), turismul cultural, turismul vitivinicol şi religios;
c) Bulgaria promovează ecoturismul, turismul de aventură, turismul istoric şi rural;
d) Ungaria promovează turismul vitivinicol, turismul gastronomic (culinar), turismul urban în
Budapesta, turismul balnear şi de sănătate.
e) Promovarea turistică în Polonia se bazează pe formele de turism istoric, natural, balnear şi cultural.
4) Reprezentaţii sectorului turistic privat din Moldova apreciază că Moldova are un avantaj competitiv
faţă de destinaţiile vecine în ceea ce priveşte calitatea turismului vitivinicol, a turismului gastronomic şi a
turismului cultural.
5) Promovarea Republicii Moldova ca destinaţie turistică pe plan intern şi extern în anii 2009 – 2012 s-
a realizat printr-un şir de activităţi:
a) participarea anuală, în comun cu agenţii economici din industria turismului, la expoziţii
internaţionale de turism cu stand propriu, care reflectă potenţialul turistic al ţării, tradiţiile şi cultura
naţională. Pieţele-ţintă în perioada respectivă au fost România, Rusia, Ucraina, Germania, Anglia, Turcia,
Japonia, Israel etc.;
b) editarea şi difuzarea materialelor promoţionale;
c) organizarea anuală, în comun cu Centrul Expoziţional „MoldExpo”, a expoziţiei internaţionale
specializate de turism, agrement şi industrie hotelieră „Tourism. Leisure. Hotels”;
d) organizarea anuală de evenimente cu caracter turistic;
23
 e) înregistrarea cu nr. 23853 în Registrul Naţional a Mărcii Turistice a Republicii Moldova, care a
obţinut protecţia pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 10 ani, începând cu 20 aprilie 2011 etc.
Analiza SWOT a domeniului turismului
Analiza punctelor forte, punctelor slabe, a oportunităţilor şi a riscurilor domeniului turismului este
reflectată în tabelul.

Puncte forte (S) Puncte slabe (W)

1. Poziţionarea turismului ca ramură prioritară a 1. Legislaţie turistică nealiniată la standardele europene
economiei Republicii Moldova 2. Cadru legislativ şi normativ insuficient şi neactualizat
2. Disponibilitatea de resurse turistice naturale şi 3. Insuficienţa capacităţilor umane calificate în gestionarea domeniului şi
antropice prestarea serviciilor de calitate
3. Existenţa cadrului legislativ şi normativ în 4. La nivel central, necesită modificări cadrul instituţional pentru
domeniu implementarea politicilor statului în domeniu
4. Implementarea proiectelor în domeniul turismului 5. Lipsa Biroului de Informare Turistică şi a filialelor acestuia în
cu finanţare de la bugetul de stat misiunile diplomatice ale Moldovei acreditate peste hotare
5. Implementarea strategiilor şi programelor de 6. Număr limitat de turoperatori şi agenţii de turism care formează şi
dezvoltare a turismului în diferite raioane comercializează produse turistice autohtone
6. Disponibilitate de structuri de primire turistică cu 7. Insuficienţă de hoteluri de categoria 2-3 stele, care ar contribui la
funcţiuni de cazare şi alimentare moderne dezvoltarea turismului receptor prin preţuri atractive, competitive pe
7. Existenţa sălilor de conferinţe dotate cu utilaj piaţa turistică internaţională
modern 8. Costuri mari la serviciile de cazare în structurile de primire turistică
8. Funcţionarea a 3 centre de perfecţionare autohtone
profesională a cadrelor din industria turismului 9. Număr redus de structuri de cazare în mediul rural
9. Activitatea diverselor asociaţii de specialitate 10. Număr redus de structuri de cazare clasificate
10. Republica Moldova este membru al 11. Indicatoare turistice insuficiente
organismelor internaţionale care sprijină 12. Lipsa panourilor informaţionale în apropierea obiectivelor turistice
dezvoltarea turismului (Organizaţia Mondială a 13. Lipsa locurilor special amenajate pentru campare
Turismului a Naţiunilor Unite, Centrul de 14. Parc de autocare turistice învechit
Competenţă Dunăreană, Organizaţia de Cooperare 15. Lipsa, la majoritatea obiectivelor turistice şi la muzee, a personalului
Economică la Marea Neagră, Consiliul pentru calificat şi cunoscător de limbi de circulaţie internaţională
Turism al Comunităţii Statelor Independente etc.) 16. Datele statistice sînt calculate eronat şi nu reflectă situaţia reală a
domeniului
17. Nu este ţinută evidenţa turiştilor individuali
18. Eficienţa slabă a mecanismului de control a respectării calităţii
serviciilor turistice prestate
Oportunităţi (O) Ameninţări (T)
1. Ospitalitate tradiţională 1. Infrastructură slab dezvoltată la obiectivele turistice de interes naţional
2. Poziţionare strategică benefică a ţării (hotar cu şi internaţional
CSI şi cu Uniunea Europeană) 2. Nivel scăzut de cunoaştere, în Europa şi în lume, a Moldovei ca
3.Lipsa necesităţii de vize pentru cetăţenii ţărilor- destinaţie turistică
membre UE, SUA, Japoniei 3.Lipsa climatului investiţional favorabil pentru investitorii care să
4. Reducerea numărului de ţări care au statut de ţară dezvolte infrastructura structurilor de primire turistică cu funcţiuni de
cu risc sporit de migraţie, luîndu-se ca bază lista cazare şi alimentare pentru turismul de masă
aprobată de Uniunea Europeană 4. Competitivitate redusă a ofertei turistice a Republicii Moldova
5. Conexiuni aeriene cu principalele noduri (costuri înalte pentru viza de intrare în Republica Moldova, costuri
aeroportuare înalte la cursele aeriene deservite de companiile aeriene autohtone)
6. Liberalizarea preţurilor la cursele aeriene şi 5. Număr extrem de limitat de obiective incluse în lista patrimoniului
demonopolizarea sectorului aviatic UNESCO şi în cartea recordurilor Guiness
7. Existenţa proiectelor de asistenţă externă pentru 6. Insuficienţa resurselor financiare pentru acţiuni de promovare a
dezvoltarea turismului domeniului: expoziţii, materiale promoţionale, susţinere financiară a
8.Numărul mare de evenimente cu atractivitate proiectelor din domeniu etc.
turistică: cultural-artistice, sportive, de agrement 7. La nivel local este insuficientă gestionarea domeniului
9. Brand cunoscut de ţară vitivinicolă 8. Infrastructura rutieră neadecvată
10. Disponibilitate de crame vinicole de unicat în 9. Lipsa sau amenajarea necorespunzătoare a grupurilor sanitare la
lume intrarea în ţară, precum şi la staţiile PECO, menite să deservească
11.Pătrunderea masivă a tehnologiei informaţiei şi a grupurile de turişti.
comunicaţiilor în sfera de servicii
12. Existenţa suportului politic.

3. Ecoturismul-formă de manifestare a turismului durabil

24
 3.1 Ecoturismul-concept şi definire.
Conceptul de ecoturism
Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate,
protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă
pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil,
turism responsabil, turism alternativ, turism verde ș.a. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe
larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi termeni
menţionaţi. Termenul de „turism responsabil” atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a
activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este exploatată, resursele naturale şi culturale nu
sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil şi sugerează faptul
că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă
faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conştient”, care încurajează o înţelegere
mai profundă a naturii, oamenilor şi locurilor.Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”.
Problema în acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu
îşi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi
motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc
Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.
Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină
sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul înconjurător, cultura, estetica,
patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.”
Definirea ecoturismului
Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui
surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că
ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism
(turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează întotdeauna activităţi
diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural,
etc.), dar poate include şi activităţi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este
o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie
inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor
pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu
produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice. Una dintre
primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul
Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de
turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în

25
vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o
formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.”
3.2 Trăsăturile specifice şi principiile ecoturismului
Ecoturismul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. conservarea şi protecţia naturii;
2. folosirea resurselor umane locale;
3. caracter educaţional, respect pentru natură prin conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;
4. impact negativ minim asupra mediului natural, cultural şi social.
Principiile ecoturismului:
Ecoturismul este o componentă a turismului durabil, prin urmare respectă principiile dezvoltării
durabile. Acesta formă de turism are caracteristic faptul ca este practicată în general în arii naturale protejate,
cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi cel cultural, aducând beneficii
comunităţilor locale.
Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină, multe organizaţii l-au promovat fără a-i
cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principia şi criterii de acreditare recunoscute pe
plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind
diversitatea domeniilor, experienţelor, regiunilor implicate.
Societatea Internaţională de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în
prezent într-un set de principii , care au fost acceptate şi preluate de tot mai multe organizaţii, guverne, firme
private, universităţişi comunităţi locale. Aceste principii sunt:
 Minimizarea impactului negativ asupra naturii şi culturii, impact ce ar distruge destinaţia turistică;
 Educarea turistului cu privire la importanţa conservării;
 Sublinierea importanţei unor operatori responsabili, care să coopereze cu populaţia şi cu autorităţile
locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunităţii;
 Furnizarea de fonduri pentru conservarea şi pentru managementul ariilor naturale protejate;
 Accentuarea necesităţii unei zonări turistice regionale şi a planificării fluxurilor de turişti pentru
regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinaţii ecoturistice;
 Necesitatea utilizării studiilor sociale şi de mediu, precum şi a unor programe de monitorizare pe
termen lung, pentru evaluarea şi minimizarea impactului;
 Lupta pentru maximizarea beneficiilor economice aleţării gazdă, ale comunităţilor şi firmelor locale şi
mai ales ale locuitorilor din zona ariilor natural şi protejate;
 Asigurarea unei dezvoltări a turismului care nu depăşeşte o anumită limită a schimbării din punct de
vedere social şi cultural al mediului, limită determinată de cercetători în colaborare cu rezidenţii;
 Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate în armonie cu mediul natural şi cultural, minimizând utilizarea
combustibililor fosili şi conservând vegetaţia şi fauna locală.

26
 Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului, desfăşurat la Quebec în mai 2002, au recunoscut
faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social şi de
mediu, formulând în plus câteva principii specifice:
1. Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural.
2. Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi operare şi contribuie
la bunăstarea lor.
3. Ecoturismul oferă explicaţii complete pentru vizitatori, privind resursele natural şi culturale.
4. Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de mici
dimensiuni.
5. Acesta se desfăşoară în cadrul naturii, bazat pe experienţa directă şi personală a turiştilor în natură.
6. Ecoturismul contribuie la o mai bună înţelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi şi ocroti natura şi
cultura locală tradiţională, atât pentru vizitatori cât şi pentru comunitatea locală.
7. Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al conservării
naturii şi dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfăşoară şi este condus astfel încât să protejeze şi
să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se desfăşoară.
8. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă modalităţi
practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale (spre exemplu oferirea ajutorului financiar
în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii
îndreptate către organizaţiile de conservare).
9. Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale. Beneficiile pot proveni
din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi servicii locale şi folosirea facilităţilor locale.
10. Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi să
contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de ecoturism oferă în acelaşi timp
contribuţii constructive pe termen lung acestor comunităţi.
11. Ecoturismul trebuie să răspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii eco-turişti au un nivel înalt de
educaţie şi de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esenţial.
12. Marketingul ecoturismului oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care conduc la creşterea
respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a gradului de satisfacere al turiştilor.
3.3 Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-
un ,,capital ecologic", fiind de multe ori incluse în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii
protejate.
Aceste destinaţii includ atât potenţialul natural cât şi cultural al zonei şi sunt diferite de alte staţiuni
turistice printr-o planificare urbanistică mult mai atentă şi durabilă. Autorităţile locale au un rol vital în
orientarea dezvoltării turistice pentru a evita deteriorarea mediului natural şi patrimoniului cultural al

27
destinaţiei. Pentru o exploatare durabilă a potenţialului ecoturistic sunt necesare politici şi strategii de
dezvoltare locală.
Principalele caracteristici ale unei destinaţii ecoturistice sunt următoarele:
- Potenţial turistic natural, de obicei conservat în cadrul unei arii protejate;
- Densitate redusă a construcţiilor astfel încât potenţialul natural să fie mai prezent decât potenţialul
antropic;
- Existenţa afacerilor mici, deţinute de localnici, care oferă servicii de cazare şi masă dar şi produse de
artizanat;
- Existenţa zonelor de recreere în aer liber, care protejează ecosistemele fragile (poteci, piste pentru
biciclete, etc);
- Ospitalitatea personalului din cadrul unităţilor de cazare şi alimentaţie;
- O varietate de festivaluri locale şi alte evenimente culturale care demonstrează perpetuarea tradiţiilor;
- Facilitatea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele naturale.

3.4 Codul de comportament al ecoturistului

Pregătirea voiajului

Alegerea unui agent de turism sau a unei organizații care se preocupă de minimizarea impactului
activității turistice asupra mediului; Alegerea unui promotor sau a unei agenții de turism care oferă o ședință
de pregătire despre modul cum trebuie să se comporte la locul de destinație sau să folosească echipamentele
în vederea protejării mediului înconjurător; Informarea în legătură cu habitatul natural și cu valorile culturale
ale zonei; Adaptarea comportamentului propriu și a codului de conduită la valorile zonei vizitate.
Respectarea următoarelor reguli

Interdicția accesului în zone nepermise publicului; Respectarea marcajelor; Informarea tour-

operatorilor, autorităților și vizitatorilor asupra încălcării regulilor care afectează habitatul natural și cultural.
Respectarea florei, faunei și a habitatului lor

Deplasarea cu calm, fără a se perturba mediul natural; Păstrarea unei distanțe considerabile față de
animale pentru a nu le deranja; Evitarea hrănirii animalelor; Neintervenirea în habitatul natural; Evitarea
zonelor în care se găsește un număr mare de animale; Interzicerea ruperii plantelor sau mutării animalelor;
Evitarea cumpărării de plante sau animale care sunt pe cale de dispariție.
Reducerea propriului impact asupra mediului

Adoptarea unui comportament care vizează reducerea tuturor tipurilor de poluare (chimică, biologică,
vizuală, olfactivă și sonoră); Favorizarea deplasărilor în grupuri mici; Conștientizarea impactului acțiunilor
proprii asupra mediului; Menținerea echipamentului motorizat în stare bună; Utilizarea unui echipament
nepoluant sau slab poluant; Alegerea unor produse durabile, biodegradabile și reutilizabile; Depozitarea

28
reziduurilor în zone strict amenajate pentru acest scop; Favorizarea transportului cu mijloace care nu au sau
au un impact minim asupra mediului.
Respectarea comunităților locale

 Aprecierea unicității populației din zona vizitată;

 Respectarea cutumelor, tradițiilor locale și diferențelor culturale;
 Deschiderea spre învățare;
 Susținerea economiei locale prin achiziționarea de produse și servicii;
 Respectarea intimității oamenilor și a proprietății private;
 Adaptarea la cultura locală;
 Adoptarea unui comportament respectuos față de ceilalți vizitatori.
3.5 Ariile naturale protejate-concept şi clasificare
Ariile Protejate sunt percepute înca de foarte mulți oameni doar în sensul lor ”conservationist” fiind
considerate adevarate ”oaze ale naturii sălbatice într-un deșert al dezvoltării economice”, care trebuiesc
protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează.
Foarte puțin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural și seminatural constituie de fapt
suportul ”vieții” și, implicit, al dezvoltării socio-economice. De asemenea, dezvoltarea socio-economică s-a
facut având la baza resursele și serviciile oferite de capitalul natural, însă până în prezent în foarte puține
cazuri s-a ținut cont de capacitatea productivă și capacitatea de suport a capitalului natural atunci când s-a
proiectat dezvoltarea economică.
Ariile protejate prin valoarea lor naturala și gradul redus al intervenției umane pe teritoriul lor sunt cele
mai bune exemple și modele pentru sistemele ecologice naturale și seminaturale. Totodata pentru a realiza
tranziția de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabilă este necesară cercetarea,
cunoașterea și experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabilă.
Problemele conservării mediului sunt reglementate prin Convenția pentru protejarea patrimoniului
natural și cultural, încheiata în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat
de Uniunea Internaționala pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului
îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmărind:
 Conștientizarea guvernelor asupra importanței ariilor protejate;
 Încurajarea guvernelor să dezvolte sisteme de arii protejate ale căror obiective de management să fie în
conformitate cu condițiile naționale și locale;
 Reducerea confuziei generate de adoptarea a numeroși termeni diferiți pentru a descrie tipuri diferite
de arii protejate;
 Asigurarea unor standarde internaționale pentru a sprijini contabilizarea și compararea globală și
regională între țări;
 Asigurarea cadrului pentru colectarea, procesarea și diseminarea datelor privitoare la ariile protejate ;
29
  Îmbunătățirea comunicării și înțelegerii între toți cei implicați în acțiunile de conservare.
În 1978, UICN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Naționale și Ariilor Protejate
intitulat ”Categorii, Obiective și Criterii pentru Ariile Protejate”, ce propunea urmatoarele 10 categorii:
 Rezervație Științifică și Rezervație Naturală Strictă;
 Parc Național;
 Monument Natural;
 Rezervație de Conservare a Naturii și Rezervație Naturală Gospodarită;
 Peisaj Protejat;
 Rezervație de Resurse;
 Arie Naturală Biotică și Rezervație Antropologică;
 Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple și Arie cu Resurse Gospodărite;
 Rezervație a Biosferei;
 Sit al Patrimoniului Mondial Natural.
Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scară largă și preluat de multe legislații naționale. În timp,
s-a demonstrat necesitatea ca sistemul să fie revizuit și actualizat, anumite criterii fiind inflexibile la
condițiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul sau Coordonator, a publicat
un Raport ale cărui concluzii se refereau la menținerea primelor cinci categorii ale sistemului vechi pentru a
forma baza sistemului actualizat și la eliminarea celorlate categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai
ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Naționale și Ariilor Protejate desfășurat în Caracas,
Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu care s-au trasat și unele linii directoare care:
- adera la principiile elaborate în 1978 și reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990;
- actualizeaza liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experiența câștigată de-a lungul anilor în
aplicarea sistemului de clasificare;
 rețin primele cinci categorii, simplificnd terminologia și prezentarea;
 adaugă o nouă categorie;
 recunosc că sistemul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexității lumii reale;
 ilustrează fiecare dintre cele șase categorii cu un număr de studii de caz pentru a arăta cum sunt
aplicate categoriile;
 pun la dispoziție un instrument de management și nu o prescripție restrictiva.
Categoriile de management de arii protejate definite de UICN:
 Categoria I (Rezervații naturale stricte) sînt ariile protejate stricte care au ca scop protejarea
biodiversității și/ sau a caracteristicilor geologice/geomorfologice. În general, valorile pentru care sînt
desemnate aceste arii sînt sensibile la vizitare și alte activități umane. Rezervațiile naturale stricte pot fi
arii protejate de referință, indispensabile pentru cercetarea științifică și pentru monitorizare;
 Categoria II (Parc naţional) sînt ariile protejate cu suprafeţe naturale sau aproape naturale întinse,
desemnate pentru a proteja procese ecologice la scară mare împreună cu complexul de specii şi
ecosisteme caracteristice zonei, care oferă condițiile necesare pentru experienţe spirituale, ştiinţifice,
30
 educative, de recreere şi de vizitare compatibile din punctul de vedere al mediului şi cultural cu zona
respectivă;
 Categoria III (Monument al naturii) sînt ariile protejate care se desemnează pentru a proteja un
monument natural concret, care poate fi o formă de relief, o formațiune geologică, cum ar fi o peşteră
sau o formațiune vie, ca de exemplu un grup de arbori seculari. Ele sunt, în general, arii protejate destul
de mici şi au adesea o valoare mare pentru vizitatori;
 Categoria IV (Arie cu management activ al habitatului/speciei) sînt ariile protejate ce urmăresc să
protejeze anumite specii sau habitate, iar managementul lor reflectă această prioritate. Acestea necesită
intervenţii active periodice pentru a răspunde cerințelor anumitor specii sau pentru a menţine habitatele,
dar intervenția activă nu reprezintă o condiție obligatorie pentru categorie;
 Categoria V (Peisaje terestre/marine protejate) sînt ariile protejate unde interacţiunea dintre oameni şi
natură de-a lungul timpului a produs o zonă cu un caracter distinct, de o semnificativă valoare ecologică,
biologică, culturală şi estetică şi în care păstrarea integrităţii acestei interacţiuni tradiţionale este vitală
pentru protecţia şi menţinerea zonei şi a valorilor de conservare a naturii asociate, precum şi a altor
valori;
 Zona A – protecţie strictă (zona nucleu): include ecosisteme naturale, unde nu sînt permise activităţi
economice sau recreative. Se permit doar cercetări ştiinţifice, orice activitate şi acces vor fi interzise,
exceptînd cercetarea ştiinţifică fără impact, monitorizarea, patrularea oficială şi activităţi de protecţie şi
vizitări limitate, de preferinţă în legătură cu activităţile de cercetare;
 Zona B – protecţie integrală: pentru protecţia speciilor şi a habitatelor şi menţinerea proceselor naturale,
oferindu-se în același timp posibilităţi de vizitare şi recreere în anumite limite, cu condiţii minime
pentru vizitatori, ca poteci turistice, refugii pentru condiţii meteorologice nefavorabile, turnuri de
observare, obiecte sanitare, indicatoare, afişe pentru avertizare, panouri informative reduse ca număr
despre locurile naturale, cultural-istorice şi serviciile sociale. Singurele intervenţii permise sînt strict
legate de reconstrucția şi reabilitarea ariilor deteriorate.

3.6 Metodologia amenajării ariilor naturale protejate

Pentru atingerea obiectivelor stabilite, misiunea de audit a realizat activităţi specifice, fiind aplicate
tehnici de audit, precum și utilizate metode specifice de colectare a probelor:
 pentru a stabili dacă cadrul de politici de domeniu este unul armonizat cu cel internațional, a fost
analizat cadrul normativ legal, tratatele și Convențiile la care Republica Moldova este parte, precum şi a fost
analizat cadrul instituțional responsabil de elaborarea, promovarea şi implementarea unui cadru normativ
care să corespundă celui internațional;
 pentru stabilirea dacă există mecanisme și proceduri necesare de implementare a politicilor de
domeniu, a fost analizată interacţiunea şi coordonarea activităţilor actorilor implicați, au fost intervievaţi
responsabilii, evaluate rezultatele obţinute, deficienţele care periclitează realizarea obiectivelor;
 pentru stabilirea în ce măsură sînt atinse obiectivele ce vizează ariile naturale protejate de stat, a
fost analizată realizarea indicatorilor şi rezultatelor obţinute, precum şi studiate rapoartele de activitate ale
responsabililor;
 pentru a evalua activitatea Ministerului Mediului, Agenției ,,Moldsilva”, AAPL din mun.Chișinău și
s.Trinca, r-nul Edineț, deținători de terenuri ale unor arii protejate, precum și pentru a determina dacă

31
există un sistem de control ecologic funcţional, s-au solicitat documente care reglementează relațiile între
deținătorii de terenuri a ariilor protejate și gestionarii acestora, s-au realizat interviuri cu persoanele cu
funcţii de răspundere, au fost realizate ieșiri în teren, au fost studiate documentele care stabilesc rolul și
responsabilitățile actorilor implicați;
 pentru a evalua eficienţa îndeplinirii atribuţiilor adminstrațiilor ariilor protejate, au fost studiate
documentele de constituire, rapoartele financiare, planurile de activitate, rapoartele de executare a planurilor
anuale, procesele-verbale şi notele informative, colaborarea cu alte instituţii din domeniul ariilor protejate;
 pentru a stabili impactul şi prejudiciile cauzate mediului în urma exploatării iraționale a resurselor
naturale din ariile protejate, au fost solicitate investigații de laborator și evaluate rezultatele obţinute la
prelevarea probelor de apă, aer și sol, au fost realizate ieșiri în teren, precum și au fost solicitate informaţii și
asitență de la Inspectoratul Ecologic de Stat și Centrul Național de Sănătate Publică;
 pentru a elucida unele probleme ce țin de asigurarea regimului de protecție al ariilor protejate și
pentru a constata dacă au fost evaluate amenințările s-au realizat interviuri cu responsabilii Agenției
,,Moldsilva”, au fost efectuate imagini foto, solicitată asistența responsabililor din cadrul Inspectoratului
Ecologic de Stat, precum și solicitate informații privind respectarea și aplicarea normelor de protecție a
mediului la amplasarea și construcția unor obiecte în perimetrul zonei de protecție a Grădinii Dendrologice
din Chișinău și informații cu privire la activitățile ilicite desfășurate în ariile protejate;
 pentru a evalua asigurarea integrității patrimoniului natural a fost consultată baza de date existentă
a ariilor protejate, a fost analizată situația delimitării și înregistrării corespunzătoare a terenurilor ariilor
protejate, a fost analizat cadrul normativ-legal național și bunele practici internaționale, precum și
documentele prezentate de către Ministerul Mediului, Inspectoratul Ecologic de Stat, Agenția Relații
Funciare și Cadastru, Agenția „Moldsilva”, Institutul de Ecologie și Geografie;
 pentru a stabili dacă au fost delimitate și înregistrate corespunzător terenurile ariilor protejate și
pentru a identifica unele neînțelegeri și deficiențe dintre diferiții actori responsabili de delimitarea și
înregistarea terenurilor, au fost organizate focus grupuri.
Ținând cont de raționamentul profesional și de rezultatele studiului preliminar, au fost selectate pentru
auditare cele mai reprezentative obiecte și complexe naturale, care prezintă interes sporit din punct de vedere
politic, științific, economic și social, și anume:
- Parcul Național ,,Orhei” – crearea Parcului Național ,,Orhei” constituie unul din obiectivele
specifice ale Programului național privind constituirea rețelei ecologice naționale;
- Rezervațiile științifice ,,Codrii” și ,,Pădurea Domnească” – reprezintă prima categorie de arii
naturale protejate de stat din cadrul UICN, care are cel mai strict regim de protecție;
- Monumentele naturii peștera carstică ,,Emil Racoviță” și ,,Defileul Trinca” – reprezintă obiecte
unice din punct de vedere geologic, a cor destinație constă în păstrarea nealterată a valorilor naturale, și au
risc sporit de degradare și distrugere prin exploatarea ilegală a zăcămintelor minerale ale acestora;

32
 - Grădina Dendrologică din Chișinău – reprezintă suprafața terestră și acvatică cu un aspect deosebit
de atractiv destinat, are valoare recreațională, prestează servicii Eco sistemice care aduc beneficii
municipiului Chișinău și prezintă risc sporit de subminare a integrității patrimoniului aferent.
3.7 Principalele atracţii eco-turistice din Republica Moldova
Deşi se întinde pe o suprafaţă mică, Republica Moldova este o destinaţie ce merită un loc onorabil pe
harta turistică. În special, capitala Chişinău oferă tot ce poate dori un vizitator: parcuri şi monumente,
terenuri de joacă, magazine, cluburi de sport, cluburi de noapte etc.
Printre obiectivele turistice cele mai importante se numără mănăstirile, dar și pensiunile, situate în
mijlocul unui peisaj primordial, şi care oferă bucate tradiţionale delicioase.
Moldova este destinaţia ideală pentru doritorii de a savura și cumpăra vinuri de înaltă calitate,
producția de vinuri fiind o ramură importantă a economiei țării. În acest sens se disting cramele vitivinicole
de la Mileştii Mici şi Cricova şi fabricile de vinuri din Purcari, Brăneşti şi Orhei.
1. Orașul Chişinău – centrul principal administrativ, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii
Moldova. El găzduieşte cele mai importante muzee: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeul de
Arheologie, Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul de Arte Plastice. Alte obiective turistice:
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul de Operă şi Balet, Teatrul „Licurici”, Sala
cu Orgă, Biblioteca Naţională.
2. Mănăstirea Hâncu, Mănăstirea Hîrjeuca, Mănăstirea Rudi, cea mai mare mănăstire rupestră –
Ţipova, Mănăstirea Japca, Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, ce se disting printr-o
arhitectura fascinantă şi originală.
3. Complexul Orheiul Vechi – un muzeu în aer liber, ce reprezintă, prin valoarea sa excepţională, o
autentică perlă a patrimoniului cultural naţional al Republicii Moldova. Actualmente, UNESCO examinează
proiectul de preluare a complexului sub propria protecţie.
4. Cetatea Soroca din centrul oraşului Soroca, aflată la circa 160 km nord de Chişinău.
5. Rezervaţia „Grădina Turcească” (224 ha), recunoscută drept una dintre cele mai vechi arii
naturale conservate din Europa. Este constituită din Grădina Turcească propriu-zisă şi trupul de pădure
„Adajia”.
6. Rezervaţia naturală ”Codrii”, ce conţine aproximativ 1000 de specii de plante protejate, ceea ce
constituie jumătate din flora Moldovei.
7. Vinăriile “Cricova” ,”Mileştii Mici”, “Purcari”, “Chateau Vartely”, “Romăneşti” etc., care
pun la dispoziția turiştilor excelente săli de degustare a vinurilor.

4. Componentele ofertei turistice rurale

4.1 Spaţiile turistice rurale

Componentele turismului rural
33
 Tentativele de revitalizare a mediului rural din deceniile 7 și 8 ale secolului XX au arătat că procesul
de dezvoltare socio-economică se sprijină pe elementele majore ale mediului ambiant. Atât pentru
agricultură cât și pentru turism, natura constituie principala "materie primă" care are meritul de a pune la
dispoziție o largă gamă de resurse specifice. Ambele domenii de activitate trebuie să beneficieze de
realizarea unei politici globale, integratoare, dublată de o politică de descentralizare regională.
Față de alte forme de turism, turismul rural se detașează prin originalitatea și varietatea ofertei.
Punerea în valoare a unor componente ale cadrului oferit de "Doamna Natură" permite conturarea unui
"turism alb", pentru sporturi de iarnă, a unui "turism albastru", pentru sporturi nautice, plajă, și a unui
"turism verde", în arii naturale protejate – rezervații și parcuri naturale.
Există o dublă complementaritate care trebuie bine pusă în valoare, între turism și natură, între turism
și agricultură. Din multitudinea de monografii realizate pentru comunele din țări precum: Franța, Germania,
Olanda, Spania, Grecia arată că turismul reprezintă o ultimă șansă de supraviețuire a lumii rurale, fiind o
speranță de menținere a populației tinere și de conservare a ocupațiilor tradiționale. Dar spațiile rurale
existente se diferențiază între ele, după așezare geografică, modul de utilizare a terenurilor, resursele
specifice, structura și fizionomia așezărilor, tradiții și obiceiuri; prin urmare, la baza dezvoltării turismului
rural stau mai multe componente dintre care unele joaca un rol major, și anume:
 Poziția și așezarea geografică care sunt elemente cu rol determinant în relația sat-oraș, prin
accesibilitate, legături de comunicație, distanțe, prezența unui anume tip de peisaj natural (montan,
deltaic, marin, colinar etc.);
 Vetrele satelor care prin marimea lor determină o anume structură a așezărilor rurale (cătun, sălaș,
sat, comună, comună suburbană) și permite segmentarea acestora în anumite zone funcționale (zone
rezidențiale), zone agricole, zone comerciale,zone de transport agricol și rutier etc. Vetrele exprimă și
relația dintre om și natură și modul în care se realizează exploatarea și valorificarea resurselor
existente, contribuind la păstrarea unui specific local. În spațiul acestora are loc un progres continuu
de modernizare a infrastructurilor tehnico-edilitare, de refacere a locuințelor și a anexelor
gospodărești, de imbunătățire a utilităților publice;
 Terenurile agricole reprezintă spațiile de extraurban care dețin cea mai mare pondere și care sunt
strict dependente de calitatea și randamentul solurilor, de factori de risc naturali (inundații, viituri,
alunecări de teren, eroziune, seisme etc.). Prin tipurile de culturi practicate, dispunere, extindere, ele
conferă peisajului natural numeroase nuanțări care oferă un pitoresc aparte și o atractivitate
deosebită. În mod obișnuit, structura și configurația acestora sunt date de relief, de topografia
terenurilor, de particularitățile sinclinalelor, de presiunea demografică și economică.
 Fondul forestier reprezintă componenta cu cele mai multe valențe: economică, ecologică, recreativă,
ambientală. În funcție de formele de relief, tipurile de clima, soluri, acestea sunt dispuse pe suprafețe
mai mari sau mai restrânse, în forme compacte sau în alternanță cu terenurile agricole. Un rol
deosebit îl au padurile naturale, de tip virgin, care prin vechimea speciilor arboricole, varietatea
34
 speciilor, sprijină cel mai bine derularea unor activități turistice. Padurile mai tinere, rezultate din
plantații, supuse acum unui regim de exploatare, au rol de agrement mai redus.
În ultimii ani se pune tot mai mult accent pe dezvoltarea silvoturismului care are drept scop
valorificarea complexa a pădurilor prin miltiple activități turistice. Un rol deosebit de important îl va
avea deschiderea pădurilor private către public în scop turistic și sprijinirea construirii de noi cabane
de vanatoare și puncte de observație a animalelor sălbatice, îndeosebi a celor ocrotite.
Existența pădurilor într-un sistem turistic rural privat va amplifica valențele turistice ale
satelor și va amortiza mai rapid investițiile realizate pentru a atrage un mai mare numar de vizitatori.
Dezvoltarea industriei turistice trebuie să aibă în vedere și păstrarea echilibrului ecologic, mai ales în
zonele fragile și să asigure păstrarea, conservarea biodiversității speciilor prin asigurarea unui control
asupra circulației turistice pentru a evita degradările, accidentele, incendiile;
 Rețeaua hidrografică care prin constitutive - apele subterane, de suprafață și lacurile - influentează
foarte mult gradul de atractivitate a oricărei zone rurale. Apele subterane (freatice) sunt importante
atunci când contribuie la alimentarea cu apă potabilă și menajeră a gospodăriilor rurale sau atunci
când dețin un anume grad de mineralizare capătă o valoare terapeutică ce susține turismul balnear.
Cursurile fluviilor, ale râurilor de diferite mărimi sunt adevărate repere naturale, care au susținut
dezvoltarea multor vetre rurale și care prin peisajul lor specific dau o anumită valoare peisajului
natural.
 Bunuri culturale, tradiții și obiceiuri folclorice. Formată într-una dintre vetrele de străveche civilizație
din sud-estul european, cultura populară românească se remarcă prin originalitate, frumusețe și
vitalitate până în zilele noastre. Dovada acestei moșteniri o constituie persistența uneori milenară a
unui numar însemnat de elemente atestate în toate domeniile artei populare și meșteșugurilor
tradiționale, mai ales în ceramică, în costumul popular, precum și în ornamentica, de pilda, a altor
genuri ale creației moldovenești, cum sunt covoarele, broderiile, țesăturile, crestăturile în lemn ș.a.
Valența turistică a artei si a creatiei populare este data de neintrerupta contributie a
numerosilor creatori anonimi, care a conferit un caracter de permanenta continuitate, de varietate
surprinzatoare, intemeiata pe un fond unitar. Unitatea, varietatea, bogatia, originalitatea, armonia
dintre sobrietate si exuberanta, optimism si frumusete, datorate geniului creator al poporului roman
sunt trasaturi specifice ale artei populare romanesti, recunoscute deopotriva de cercetatori, specialisti
de renume international, ca si de iubitorii de frumos de pretutindeni care vin in contact cu ea.
 Dotările tehnico-edilitare. Generalizarea uneltelor și utilajelor perfecționate de munca au condus la
cresterea productivitatii muncii si implicit a nivelului de trai al locuitorilor satelor. Aceasta a avut
repercursiuni directe în sistemul de construcție a locuințelor și anexelor, în amplificarea planului lor.
Se constată schimbări în ceea ce privește materialul de construcție, extinderea tindei, a cămarii și
sporirea numarului de camere. Dupa cel de-al Doilea Război Mondial se constată în mod deosebit
schimbări majore în structurile constructive, în planimetrie și funcționalitate.
35
 Se pastrează încă un număr important de locuințe din perioada interbelică, iar cele cu adevărat
tradiționale, datând de la sfârșitul secolului trecut s-au conservat în mică măsură. Ele nu mai
corespund nevoilor de spațiu și confort ale generației actuale.
Un aspect deosebit este conferit de gradul de înzestrare cu utilități publice, cu caracter
edilitar-alimentare cu apă, canalizare, evacuare, colectare deșeuri, alimentare cu energie electrică,
telefonie, drumuri care contribuie la asigurarea unui confort mai mare al locuinței, la creșterea
gradului de igienă și securitate a gospodăriilor. Aceste dotări contribuie în mod deosebit și la
creșterea calității serviciilor turistice puse la dispoziția turiștilor.
În ultimii ani, în mediul rural s-au ridicat numeroase case, unde realizarea unui confort, de
multe ori ostentativ, a determinat adoptarea unor elemente de arhitectură și construcție, străine de
tradiția locală sau regională, care se apropie mult de mediul urban.
Prin turismul rural există șansă reală ca vechile valori ale arhitecturii și tehnicii populare să fie
din nou puse în valoare, iar elementele noi să fie date de posibilitățile de realizare a unor minime
dotări edilitare eficiente și confortabile.

4.2 Structura produsului turistic rural

Produsul turistic rural european.
Un produs turistic reprezintă un ansamblu de prestații susceptibile să se schimbe în timp și spațiu
pentru a răspunde perfect cerințelor turiștilor. Acesta prezintă o structură complexă, manifestată în diverse
forme de combinații ale elementelor componente (cazare, hrană, transport, primire, animație, calitatea
peisajelor, excursii, tratament balnear, sporturi de iarnă, aventură, etc.). În funcție de valoarea calitativă și
cantitativă a resurselor turistice prezente în teritoriu se poate vorbi de o fațetă mai largă sau restrânsă de
activitate și servicii turistice care alcătuiesc produsele turistice. Ca orice produs comercial sau de altă natură
acesta presupune îndeplinirea a cel puțin a uneia dintre următoarele cerințe:
-imagine de marcă;
-raport optim preț-calitate;
-unicitate și originalitate pe piața turistică;
-asigurarea unei game largi de servicii turistice.

4.3 Cazarea componentă importantă a produsului turistic din mediului rural

Prezentarea structurilor de primire
Dintre componentele care dau consistență și durabilitate în turismul rural o constituie modalitățile de
identificare a satelor turistice și de structurile de cazare prezente care pot fi diferite de la o comunitate rurală
la alta.
Pe baza unei atente analize efectuate asupra turismului rural din multe țări europene, se pot detașa
următoarele structuri de cazare (locuințe rurale):

36
 Reședința rurală de vacanță sunt constituite din case tradiționale sau camere independente, mobilate,
situate în gospodăria proprietarului, pe terenul acestuia sau în localitatea rurală. Sub marca "Gites de France"
sunt incluse circa 28.800 de proprietari cu circa 45.000 locuri de cazare. În Germania, aceste reședințe sunt
reprezentate de case particulare de vacanță (cu 5-6 camere cu 10-12 locuri în total); pe ansamblu există
20.000 de asemenea gospodării, cu circa 440.000 camere la cetățeni (1995). Această formă de cazare este
cea mai răspândită, fiind închiriate pe durate variabile (week-end, săptămânal, sezonier, etc.). Multe dintre
acestea și-au păstrat arhitectura originală, suferind modernizări la nivelul interioarelor; unele dintre aceste
"gite-uri" pot permite în funcție de prezența altor resurse turistice practicarea sporturilor de iarnă – săniuș,
patinaj, schi fond, a pescuitului și vânătorii sportive, a unor sporturi de aventură (alpinism, deltaplanorism,
parapantă, canocing, etc.);
Camerele de oaspeți prin care într-o gospodărie rurală mai mare sunt special amenajate camere de
primire, mai ales pentru turiștii în tranzit. Acestea presupun investiții minime și reprezintă o formulă mai
puțin costisitoare și mai ușor de realizat în practică deoarece oferă strictul necesar. Aceste forme s-au
dezvoltat în Franța, Marea Britanie, Belgia, Luxembourg, Grecia, Irlanda;
Fermele de sejur sunt alcătuite din gospodării rurale, unde activitățile agricole se găsesc pe prim plan
și în funcție de mărimea acesteia se pot oferi o gamă mai redusă sau mai largă de servicii turistice (meniu
complet, agrement de interior și exterior, seri distractive, plimbări cu trasport rustic, călărie, etc.).
Motelurile și hotelurile rurale s-au dezvoltat independent de fermele agroturistice și sunt în număr
foarte mic. Acestea se află de-a lungul unor drumuri de interes european sau național, la intersecția de
drumuri turistice importante sau în apropierea unor obiective naturale și culturale de mare interes turistic; ele
pun la dispoziția turiștilor servicii turistice minime, fară să utilizeze elemente de specificitate locală și
regională, mergând pe oferte standard și se întâlnesc în Franța, Olanda, Germania, Elveția, Austria;
Campingurile și popasurile de caravane care se găsesc în locuri mai izolate, mai aproape de natură,
dar oferind un confort mult mai scăzut. Există federații de cămping și touring cluburi care editează ghiduri și
broșuri cu posibilități de comparare. Acestea pot fi amenajate la nivelul unei așezări rurale, pe un spațiu
special amenajat sau în cadrul unei ferme rurale mari, în regim public (municipal) sau privat.
În unele țări precum Grecia, Irlanda, Spania, această formă de cazare este puțin încurajată din motive
ce țin de protecția mediului și a obiectivelor culturale. În alte țări precum Belgia, Germania, Italia, acesta
este supus unor reglementări speciale.
Satele de vacanță. Noțiunea de sat de vacanță în mediul rural are un caracter neomogen în cadrul
țărilor membre UE; acest fapt se datorează următoarelor aspecte:
-satele se difirențiază prin funcțiile economice, numarul de populație și valențele lor turistice;
-mod diferit de administrare publică a comitetelor rurale, de alocare a unor finanțări, de acordare a
unor facilități socio-economice.
În general, satele de vacanță benificiază de un parteneriat dintre administrațiile publice locale și
proprietari de terenuri și gospodării. Există așezări rurale care pot fi considerate ca sate de vacanță, dar și
37
amenajări speciale de cazare, alimentație, agrement care au doar o utilizare turistică. Din punct de vedere al
gradului de dotare și a serviciilor oferite sunt mai multe tipuri de sate de vacanță:
- sate de vacanță cu gospodării axate pe cazare și de servire a micului dejun;
- sate de vacanță cu gospodării pentru cazare și sejur complet, care asigură serviciile turistice de bază;
- sate de vacanță pentru copii care oferă acestora și instructorilor însoțitori, cazare și pensiune
completa cu produse proprii la prețuri acceptabile;
- sate de vacanță care includ structuri turistice complexe, incluzand tratament balnear, agrement.
În unele țări europene, din punct de vedere juridic sunt recunoscute și alte forme de structuri turistice
care au apărut și evoluat în mediul rural:
 pensiunile turistice care includ capacități de cazare ce pot cuprinde până la 20 de camere și care pot
funcționa în gospodăriile rurale sau independent și care oferă și meniu complet;
 pensiunile agroturistice care au același regim de cazare ca cele anterioare, dar care în meniul complet
oferit turiștilor se sprijină pe produse proprii.
Această dezvoltare explozivă a formelor de cazare din spațiul rural arată că structurile turistice din
centre urbane, aglomerate, cu program fix, rigid, nu mai sunt cerute de turiștii de astăzi.
Ascensiunea continuă a turismului rural a fost determinat și de prezența unor peisaje naturale
nealterate sau de existența unor forme culturale originale. Dintre acestea, satele turistice sunt solicitate de
diferite categorii de turiști, îndeosebit de turiști familiști cu copii, de tineri adolescenți, de persoanele de
vârsta a treia care preferă locurile liniștite și servicii turistice la prețuri atractive.
Cazarea se poate face în așa fel încât turiștii pot opta pentru a se gospodări singuri (aprovizionare,
menaj cotidian, prepararea mesei) sau poate prefera semipensiune sau pensiune completă sau numai mic
dejun, beneficiind de mai mult timp liber pentru alte activități recreative sau de cunoaștere.
Pe baza experienței acumulate din practicarea turismului rural la nivelul continentului european au
rezultat urmatoarele avantaje:
- identificarea și valorificarea prin turism rural a unor resurse naturale și culturale locale;
- descongestionarea zonelor turistice aglomerate și reducerea turismului de masă;
- realizarea unor investiții acceptabile pentru structuri turistice ușoare, de mică și medie marime;
- utilizarea forței de muncă locală, cu un personal de servire redus la minim;
- crearea unor surse de venituri suplimentare pentru populația locală;
- îmbunătățirea nivelului de viață prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare a serviciilor publice;
- asigurarea stabilității populației rurale și a viabilității așezărilor rurale.
4.4 Alimentaţia parte componentă a produsului turistic din mediul rural
Structurile de alimentație.
Acestea în forme diversificate crează condițiile de asigurare a unui meniu parțial sau complet turiștilor
aflați în tranzit sau în sejur. Activitatea desfășurată în acest sector prezintă unele particularități față de
celelalte servicii turistice reflectate atât în organizarea muncii, cât și în volumul și structura bazei materiale.
38
 Activitatea economică constă în producerea, pe baza valorificării unor materii prime agricole sau
achiziționate, a unei game variate de preparate culinare, produse de patiserie-cofetărie care sunt oferite
turiștilor împreună cu unele băuturi alcoolice, precum și alte mărfuri alimentare.
Asigurarea meniurilor solicitate de turiști trebuie să-și păstreze specificul unei gastronomii
tradiționale și nu trebuie să fie o copie identică a restaurantelor din stațiunile turistice sau centrele urbane.
Pentru servirea grupurilor de turiști se pot pune și suporturi cu diferite ornamente (vase flori, mici
ornamente de tip artizanat) și care includ mese individuale sau comune.
Pregătirea unui meniu trebuie discutată cu turiștii cu o zi înainte, pentru a face față preferințelor
culinare ale acestora și unde se pot prezenta și preparate noi, specifice zonei. Toate preparatele culinare pot fi
puse în valoare de băuturile cu care se asociază prin excelență, cu vinuri din zona respectivă sau din cele
invecinate. La reușita unei bune asocieri între preparatele culinare și tipurile de vinuri se vor avea în vedere
următoarele: vinurile noi se vor servi înaintea celor vechi, cele ușoare înaintea celor tari, seci înaintea celor
demiseci și dulci, cele albe înaintea celor roșii, iar aperitivele și vinurile tari la preparate picante sau grase.
Dacă există spațiu suficient, se poate realiza un bar - care poate pune la dispoziția turiștilor o gamă
variată de băuturi alcoolice și nealcoolice, atât simple cât și în amestec asociat și cu un sortiment restrâns de
gustări reci și produse de patiserie, înghețată, produse din tutun.
Alături de acesta se mai pot realiza o berărie care desface mai multe sortimente de bere și a unor
preparate culinare care se pot asocia cu acestea - gustări reci sau calde, alune, etc. Un loc aparte îl pot
avea aromele care pun în evidență mult mai bine un specific național și regional sau chiar local. Acestea se
pot realiza în satele viticole situate în apropierea unor mari podgorii și unde gospodarii privați pot construi
renumite asemenea unități de alimentație.
Aceste unități sunt amplasate în subsolul sau demisolul clădirilor și unde mobilierul, vesela, inventarul
textil, ținuta celor care deservesc trebuie să pună în valoare specificul zonei, sau al unității-se pune în
valoare gastronimia tradițională și sunt prezentate tarafuri de lăutari sau instrumentiști populari locali.
Toate aceste unități de alimentație trebuie să respecte toate normele și reglementările de natură sanitară
și fiscală și să respecte regulile stricte de igiena. În general, acestea trebuie să beneficieze de unele facilități
tehnico-edilitare de bază (alimentare cu apa curentă, canalizare, sistem de sortare, colectare reziduuri
menajere) și să dețină pardoseli și pereți ușor de întreținut. De asemenea, trebuie să dispună de spații
frigorifice și de depozitarea legumelor, fructelor în stare proaspată, a conservelor etc.
4.5 Agrementul ca motivaţie turistică rurală
Structurile de agrement
Calitatea și atractivitatea unui produs turistic rural este sporită prin mijloacele de agrement și recreere
puse la îndemâna turiștilor. Acesta se realizează în funcție de resursele turistice existente în localitatea rurală,
în imprejurimi sau prin anumite dotări din gospodăria proprie. Conținutul unui program de agrement este în
funcție și de numărul de turiști, vârsta acestora, structura socială, venituri, preferințe, etc. În spațiul rural se
pot desfășura următoarele activități recreative:
39
 În extravilan și împrejurimea localității rurale:
- excursii, drumeții scurte prin pădure, pe malul râurilor, al lacurilor;
- alpinism, scurte escalade în masive montane apropiate;
- excursii cu ghid în parcuri naționale, naturale, în rezervații naturale, cu observarea naturii;
- plimbări sau coborâri cu bărcile pneumatice;
- vânătoare și pescuit sportiv;
- practicarea schiului fond, saniuș;
- cicloturism;
- plimbări cu trăsura, căruța, sanie, în funcție de anotimp;
- învățarea și practicarea echităției pentru copii și adulți;
- sporturi ușoare - tenis de câmp, jogging, minigolf, etc,;
- vizitarea unor mănăstiri, muzee sătești, case memoriale, mori de apă, alte
- participarea la unele activități cultural-artistice, concursuri, festivaluri.
În gospodărie sau pensiunea rurală:
- învățarea și cunoașterea unui meșteșug (olărit, broderie, sculptură lemn, încondeiere oua, etc.)
- participarea la zilele onomastice ale gazdelor, evenimente de familie;
- realizarea de mini concursuri pe diferite teme date;
- posibilitatea de a juca șah, remi, table, etc.
În general, agrementul în spațiul rural nu beneficiază de dotări deosebite, se practică în forme mai
puțin organizate, dar unele acțiuni presupun prezența unui ghid în mod obligatoriu. Turiștii preferă de cele
mai multe ori să se bucure de natura prezentă, de peisajele de excepție, să cunoască specii de plante,
animale, să culeagă fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale, să participe la sărbătorile locale.
În derularea acestor activități un loc important îi revine animației care în mediul rural este mai puțin
prezentă. De multe ori aceast se reduce la organizarea unor manifestări culturale, distractive, folclorice; de
cele mai multe ori lipsesc organizatorii de evenimente, care să știe să organizeze activități de recreere,
distractive pentru turiști și care să beneficieze de o bună publicitate și care în acțiunile lor să fie sprijiniți de
populație și puterea locală.
Rolul acestor animatori nu este întotdeauna apreaciat, deși ei participă la primirea turiștilor, stabilirea
unor relații între ei și gazde și asigură participarea lor la cât mai multe activități de recreere și divertisment.
Un loc important îl au și primăriile care trebuie să creeze condiții de realizare a unor structuri de agrement
sau să pună la dispoziție terenuri și resurse financiare.
În numeroase țări europene cu experiențe în turismul rural s-au cristalizat forme de parteneriat pentru
agrement între primărie, intreprinzătorii privați și în plus există forme de pregătire a animatorilor, de
recunoaștere a acestei profesii.

40
 4.6 Transportul în turismul rural
Transportul rutier

De la proclamarea independenței situația din domeniul transportului rutier nu s-a îmbunătățit în mod
semnificativ. Acest lucru este evident în baza exemplului transportului pentru călători. Parcul de transport
urban și interurban este învechit şi se reînnoieşte lent, fostele parcuri de autobuze sînt distruse sau într-o
stare financiară grea, practic, în toate raioanele. Nu există o politică care să stimuleze dezvoltarea. Se
dezvoltă concurența neloială bazată pe cumătrism şi nepotism. De multe ori pentru aceeași rută sunt
eliberate mai multe licențe, ceea ce nu permite ca întreprinderile specializate să se dezvolte. Totodată,
înfloresc afacerile uzurpatorilor, care fac afaceri fără a plăti vreo taxă statului. Pe drumuri e un număr mare
de așa-numite microbuze, în cea mai mare parte vechi și depășite, care reprezintă o amenințare constantă
pentru siguranța pasagerilor și ecologia orașelor de pe drumurile care leagă localitățile din țară. În ciuda unor
anumite progrese, legate de creșterea generală a economiei, situația rămâne alarmantă și este nevoie urgentă
de un set de măsuri pentru dezvoltarea transportului auto, care poate include:

1. Stimularea dezvoltării businessului auto orientat spre dezvoltarea pe termen lung, crearea
locurilor de muncă stabile și participarea la formarea bugetelor de diferite niveluri.
2. Stimularea creării și dezvoltării întreprinderilor de transport mari de exploatare a transportului de
pasageri. Crearea condițiilor pentru dezvoltarea parcurilor de autobuze, din contul determinării
corespunzătoare a prețului biletului.
3. Excluderea licențelor urgente pentru serviciile de transport. Acest tip de afacere este legat de
necesitatea investițiilor mari în mijloace de transport și de existenţa unui atelier complex mare pentru
reparații, de aceea nu trebuie admis, nici într-un caz, ca oamenii care investesc aceste fonduri să se
pomenească la cheremul oficialilor. Licenţa trebuie să fie eliberată pentru o perioadă nedeterminată și retrasă
numai în cazul existenţei unor motive serioase, confirmate de instanța de judecată.
4. Excluderea concurenței neloiale în cazul manipulării cu licențele.
5. Stimularea vînzărilor transportului ecologic, în condiții de siguranță pentru oameni și natură.
Transportul aerian
În epoca globalizării transportul aerian este dezvoltat, în general, de către companiile globale și
regionale mari care scot treptat de pe piață companiile mai mici sau prost gestionate. Din categoria
companiilor mici face astăzi parte AIR Moldova, care nu este în stare să concureze la capitolul preţului
biletelor, calităţii și nivelului deservirii, precum și a corectitudinii realizării angajamentelor față de clienți
(pasagerii transportului aerian).
Astăzi putem observa cît de mari sunt prețurile biletelor companiei Air Moldova. Din cauza numărului
redus a parcului de avioane, compania noastră, uneori nu îşi îndeplineşte obligațiile faţă de pasagerii săi,
reţinând și transferînd (uneori cu o zi sau mai mult) zborurile, aeronavele noastre nu sunt, nici pe departe,

41
cele mai noi şi nici destul de confortabile (să luăm, spre exemplu, distanța dintre rânduri, care este mai mică
cu câțiva centimetri, decît în aeronavele europene).

În același timp, în fiecare țară există, practic, cîte o companie aeriană națională mare, care se bucură de
protecţie (de multe ori într-o formă ascunsă) din partea statului. Astfel de companii ocupă, de cele mai multe
ori, mai mult de jumătate din piața națională a transportului aerian în țările lor și se dezvoltă cu succes.

În cazul în care analizăm parcul de avioane, precum și companiile aeriene care deservesc operatorii
naționali de succes în țările mai mici, trebuie să atragem atenţia asupra următoarelor lucruri:

 Aceste companii aeriene au un capital mixt (public-privat), cu o cotă a statului mare.

 Parcul acestor companii este divers și constă din cel puțin 40 de aeronave cu o capacitate de la 50
până la 300 (iar uneori şi mai mult) de pasageri. Acest lucru vă permite să economisiţi combustibil,
atingând un nivel maxim de completare a locurilor pe aeronave, precum și asigură venituri suficiente
pentru dezvoltarea deplină.
 Majoritatea zborurilor internaționale în țările lor și toate zborurile interne sînt operate de către
companiile aeriene interne.
 Aceste companii beneficiază de scutiri substanțiale (de multe ori ascunse) în aeroporturile din țară.
 Aceste companii sunt gestionate de un management extrem de bine plătit, cu o vastă experiență în
businessul aerian.
În legătură cu aceasta este logic să fie atras, în mod evident, în capitalul AIR Moldova un investitor
mare, care să fie capabil să ajute acestei companii să crească până la nivelul minim al "parametrilor de
supraviețuire" și să asigure un nivel acceptabil al deservirii, de care este demn poporul nostru. Probabil, ar fi
cazul să fie examinată întrebarea referitor la comasarea Air Moldova cu alți transportatori aerieni din
Republica Moldova. Desigur, ar fi cazul ca autoritățile aeronautice din Republica Moldova să aibă grijă de
deservirea de calitate a pasagerilor, care sosesc în Republica Moldova și care pleacă din țara noastră în
aeroporturi străine, precum și cu aeronavele companiilor aeriene străine. Evident, ar trebui ca în Republica
Moldova să fie interzise zborurile avioanelor companiilor de tip "low-cost", ai căror clienți, în mod constant,
se confruntă cu "surprize" (cu bagajele, cu deservirea la bord, cu îngrijirea medicală etc.), precum și să
reflecteze asupra condițiilor corespunzătoare, care le sunt înaintate tuturor transportatorilor aerieni, care
zboară în Republica Moldova, care ar trebui să presupună ca:
 anunţurile de la bord să fie făcute, în mod obligatoriu, inclusiv în limbile română și rusă.
 nivelul deservirii să corespundă anumitor parametri (distanța minimă dintre fotolii, costul minim al
hranei, îngrijirea medicală la bord etc.).
 să fie respectate cerințele faţă de parcarea aeroportului, în cazul destinației opuse celei punctului de
plecare. Evident, autoritățile aeronautice ale țării nu trebuie să se concentreze pe zborurile tranzit, să
excludă complet zborurile deasupra teritoriului ţării la altitudini joase, deoarece fluxul mare al
avioanelor care aterizează şi decolează, precum avioanele care zboară jos, înrăutăţesc semnificativ

42
 habitatul oamenilor în țară și, în special, al acelora care locuiesc în zona aeroporturilor. A-i propune
companiei concesionare a aeroportului să finalizeze proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internațional
Chișinău, astfel încît, odată cu realizarea acestuia să fie într-adevăr investite fondurile indicate în
contractul concesiunii. A crea un consiliu public din lucrători experimentaţi ai transportului aerian
pentru a monitoriza punerea în aplicare a contractului de concesiune.
Transportul feroviar
Lungimea totală a rețelei de cale ferată administrată de Căile Ferate a Moldova este de 1.232 kilometri
din care 1.218 km reprezintă ecartament larg (1.520 mm) și 14 km cu ecartament normal (1435 mm). Pe
căile ferate moldovene se circulă cu o viteză de până la 90-100 de km/h, pe multe porțiuni viteza maximă
fiind de 60-70 km/h. Principalele joncțiuni feroviare ale Republicii Moldova se află
la Chișinău, Ungheni, Ocnița, Bălți și Basarabeasca. Legăturile externe directe cu Odesa (în Ucraina)
la Marea Neagră și cu orașele românești Iași și Galați interconectează rețeaua republicană.
Autorii proiectului www.moldovenii.md consideră că dezvoltarea transportului feroviar în Republica
Moldova ar trebui efectuată pe următoarele domenii:
Dezvoltarea transportului intern:
 Transportarea în economie;
 Transportarea pasagerilor.
Pentru aceasta este nevoie să fie asigurată viteza și siguranţa transportării. În acest scop propunem
următoarele măsuri:
 renovarea garniturii cu una modernă;
 mărirea numărului de vagoane a garniturilor;
 oferirea serviciilor diferențiate pentru pasageri;
 crearea unui sistem informaţional de comandă a garniturilor, care să excludă monopolizarea
transportării și amestecul factorilor subiectivi în procesul de utilizare a căii ferate pentru transportul de
marfă;
Dezvoltarea transportului internațional trebuie să asigure:
 Sporirea rapidă a transportului de tranzit, atât de pasageri, cât şi marfar.
 Posibilități de extindere a transportului feroviar pentru livrarea mărfurilor în UE.
 Creșterea numărului de trenuri care leagă Chișinăul cu țările CSI și Uniunea Europeană.
Realizarea acestor obiective va contribui la:
 Reînnoirea şi mărirea cantităţii garniturilor;
 Construirea unor stații de cale ferată pentru pasageri și marfă, în apropiere de orașul Ungheni,
pentru formarea garniturilor care sînt trimise în UE ‒ înlocuirea rapidă a boghiurilor de pe
liniile cu ecartament larg din RM cu cele mai înguste a trenurilor de tranzit;

43
  Crearea unui echipament automatizat pentru a dirija procesele de la staţia nouă construită la
Ungheni, în scopul de a reduce timpul de înlocuire a boghiurilor vagoanelor de tranzit.
Transportul acvatic
În Republica Moldova râurile Nistru și Prut sunt navigabile, însă transportul naval joacă un rol prea
puțin important în sistemul de transport republican. În 1990 doar 317 milioane de tone-kilometri de marfă au
fost transportate pe apele interne, în comparație cu 15 007 milioane tone-kilometri pe căi ferate și 1 637
milioane tone-kilometri pe rețeau de drumuri.
Pe Nistru se organizează excursii turistice spre Odesa, cu vapoare de capacitate medie (200-400 de
locuri) și diferite nave rapide și șalupe. În lipsa unor acorduri preferențiale cu România pentru folosirea
portului Galați, sau cu Ucraina pentru folosirea porturilor Reni sau Odesa, republica Moldova a investit
sume uriașe în Portul Internațional Liber Giurgiulești, la Dunăre, unde în 2006 a fost terminată construcția
unui terminal petrolier.
Măsurile pentru dezvoltarea transportului fluvial trebuie să includă:

 Demonopolizarea transportului fluvial, prin construirea porturillor fluviale de stat;

 Procesului de negocieri cu Ucraina, a obţinerii unui teritoriu adiacent țărmului râului Dunărea;

 Utilizarea gurii de vărsare a râului Prut;

 Oferirea în continuare de beneficii pentru businessmanii-rezidenți care achiziționează flotă;

 Construcția portului pe cursul inferior al Nistrului.

4.5 Infrastructura turistică rurală

Infrastructura reprezintă facilităţile ce asigură buna funcţionare a societăţii contemporane pentru un
trai confortabil. Infrastructura generală constituie ansamblul formelor de construcţii necesare unei zone
locuite pentru comunicarea cu restul lumii, care sprijină şi fac posibilă dezvoltarea economică (şosele, căi
ferate, poduri, aeroporturi, reţeaua de furnizare a apei, de drenare şi canalizare, instalaţii de furnizare a
curentului electric, telecomunicaţii). Pentru activitatea structurilor din industria turistică prioritar constituie:
reţeaua de drumuri, transportul de pasageri şi facilităţile de comunicare în mediul rural.
Reţeaua drumurilor auto publice are în Republica Moldova o lungime totală de 9311 km, inclusiv
3346 km (35,9%) – drumuri naţionale şi 5965 km (64,1%) – drumuri locale. Doar 56% din totalul arterelor
sunt asfaltate. Drumurile locale sunt în proporţie de 46% pietruite, iar cele cu îmbrăcăminte asfaltică de cca.
2560 km peste 88% au o durată de exploatare depăşită şi o stare rea (Programul naţional „Satul
moldovenesc, paragraf 3.6”). Acest fapt determină majoritatea operatorilor turistici de a micşora călătoriile
turiştilor în multe destinaţii rurale, care astfel devin izolate de circuitele turistice naţionale.
Reţeaua de căi ferate constituie în Republica Moldova 2172 km, dintre care 1121 km aflat în
exploataţie. Majoritatea staţiilor din localităţile rurale sunt deschise pentru pasageri. Programele naţionale de
modernizare prevăd diversificarea reţelei de linii ferate, precum şi trecerea treptată a unor segmente la

44
ecartament îngust –european. Transportul feroviar este utilizat pe distanţe mijlocii în traficul turistic
regional, însă într-o proporţie mai mică decât în ţările vecine.
Reţeaua de transport de pasageri este constituită din 1299 de rute regulate (cu 3374 curse), inclusiv:
433 interurbane, 646 suburbane, 220 internaţionale. Specificul curselor spre destinaţiile rurale se exprimă
prin faptul că majoritatea se orientează în orele dimineţii spre oraşe, iar după amiază revin în sate. Acest
lucru minimizează numărul călătoriilor turistice individuale de o zi în localităţile săteşti, în special unde nu
există facilităţi de cazare. Parţial această problemă este atenuată de existenţa transportului individual sau de
cursele excursioniste oferite de agenţiile de turism din oraşe.
Infrastructura turistică constituie o totalitate de forme sau tipuri de construcţii necesare pentru
comunicarea unei zone turistice cu alte zone, a căror existenţă este necesară înaintea dar şi în timpul
desfăşurării activităţii turistice propriu zisă. Tradiţional infrastructura turistică este determinată de reţelele:
 trasee turistice,  transport turistic specializat,
 plaje,
 staţiuni turistice,
 complexe pentru deservirea turiştilor, etc.
 zone turistice,
De remarcat că, un număr important de structuri de deservire a turiştilor pentru a spori eficienţa
se unesc în reţele sau lanţuri cu un sistem bine pus la punct de gestionare corporativă cu relaţii
puternic tehnologizate. În Republica Moldova asemenea reţele sunt în fază de constituire. Astfel,
agenţiile de turism au elaborat un sistem de trasee turistice naţionale, 7 dintre care sunt parte a unui
program naţional “Drumul vinului”, iar guvernul a instituit printr-o hotărâre un sistem naţional de
zone de agrement şi odihnă aferente bazinelor acvatice. În prezent sunt în dezvoltare o reţea de
structuri de cazare şi alimentare în mediul rural. Asemenea sisteme de gestionare de regie o au
muzeele şi parţial unităţile de organizare a evenimentelor (teatrele, complexele sportive ş.a.).
Potrivit sondajelor efectuate de catedra “Turism şi servicii hoteliere”, în perioada 04.2003 – 10.2004 la
30 de agenţii de turism naţionale s-a constatat un interes constant pentru călătorii scurte pe trasee
excursioniste în capitală precum şi pe teritoriul ţării în rază de până la 200 km. În Republica Moldova nu
există un sistem de drumuire şi marcare a traseelor turistice, decât sub formă de indicatoare locale învechite
(spre casa-muzeu “A.Puşkin”, Chişinău), panouri cu publicitate socială (tema “Chişinău – cel mai frumos
oraş din lume”, poze şi amplasamentul pe hartă a unor edificii de valoare), un set de hărţi turistice. Marcaje
şi panouri informative pentru autoghidaj turistic este prezent în complexul muzeal “Orheiul Vechi”, zona
mănăstirilor din raionul Călăraşi, rezervaţia “Pădurea Domnească” raionul Glodeni, instituite în anii 2004-
2005. Principalele trasee turistice şi excursioniste naţionale în funcţie de numărul de solicitări pot fi grupate
în următoarele:
 tur de oraş,  vizite ale rezervaţiilor naturale,
 vizite în locuri istorice şi comemorative,
 circuite muzeale,
 trasee de recreere în zone de odihnă,
 trasee viti-vinicole,
 trasee combinate.
 vizite a mănăstirilor,

45
 4.6 Factorul uman implicat în turismul rural
Dezvoltarea parteneriatului dintre administrația publică locală și domeniul privat, fapt care are
un rol deosebit de important în condițiile în care a avut loc procesul de descentralizare a activității
turistice și creșterea treptată a autonomiei activităților locale. Administrațiile publice locale pot pune
la dispozitie terenuri prin vanzare sau concesionare, utilitati publice care sa sustina multiple activități
si servicii neagricole. Un fenomen care în ultimii ani s-a amplificat foarte mult este acela al
reședințelor secundare de vacanță care însă, având un strict caracter privat, nu sunt folosite decât
pentru scurte perioade din an, când de fapt ar exista posibilitatea de a fi puse la dispoziția turiștilor;
Implicarea diferitelor organisme nonguvernamentale în menținerea zonelor rurale. După anul
1990 au apărut numeroase asociații și fundații care încearcă să pună în practică o serie de programe
de valorificare turistică a unor resurse locale, să utilizeze și să pregătească forța de muncă
disponibilă, mai ales pe cea tânără, în domeniul turismului. Rolul acestor organisme este și acela de a
dezvolta acțiuni de colaborare cu altele de același gen existente în multe țări europene, sau de pe alte
continente.

5. Satul turistic cadru de dezvoltare a turismului rural

5.1 Satul turistic-concept şi definire

Satele turistice sunt acele vetre ale comunităților rurale care prin specificul și nota lor
particulară se pot constitui în produs turistic rural, fiind pregătite în același timp să satisfacă o largă
paletă de motivații ale turismului intern și internațional. Satul turistic moldovenesc poate contribui la
descoperirea țării noastre, ca posibilă destinație turistică, favorizând astfel interesul față de Republica
Moldova ca loc ce oferă o gamă de experiențe, de vacanțe minunate, dar și ca o oportunitate de
afaceri. Moldova dispune și se bazeaza pe:
- gamă largă de resurse naturale și culturale;
- raportul preț – calitate convenabil;
- trăsăturile unice ale țării noastre: istoria, cultura, oamenii;
- importante locuri pitorești;
- ape minerale, floră și faună foarte spectaculoase;
- vechile tradiții păstrate până astăzi în multe locuri ale țării și respectate de către turiști: muzică, dans,
pictura.
Pe lângă vacanțele combinate: mare – munte, tratament – excursii, în ultimul timp s-au impus,
ca mod de petrecere al sejururilor, satele de vacanță, în mediul rural, la ferme, dar și satele turistice,
care deconectează turistul de la stresul cotidian și îl întâmpină într-un mediu plăcut și curat.
Satul turistic, mai este definit ca fiind o așezare rurală pitorească bine constituită, așezată într-
un mediu nepoluat, păstratoare de tradiții și cu un trecut istoric bogat, care pe lângă funcțiile sociale,
administrative, economice și culturale, îndeplinesc sezonier sau pe tot parcursul anului și funcția de
primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur pe o durată nedeterminată.
 Un sat turistic trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Satele turistice trebuiesc amplasate
într-un cadru natural, fără surse de poluare, accesibilitate, să existe resurse turistice bogate cu
posibilitatea să fie valorificate prin desfășurarea unor activități de vacanță diverse, cum sunt:
plimbările în aer liber, practicarea sporturilor nautice, odihnă, excursii, activități culturale etc. Pe
lângă acestea, mai trebuie asigurat turiștilor un grad minim de confort, ce include: apă curentă,
canalizare, baie.
Aportul unor factori curativi balneoclimaterici, ca nămolurile terapeutice, izvoarele de apă
minerala, băi sarate, existența anumitor monumente istorice, de artă, a unor vestigii arheologice din
anumite zone pot duce la sporirea valorii unui sat turistic și atragerea aici a unui numar cât mai mare
de turiști. Foarte multe sate au reușit de și-au păstrat tradițiile culturale, datinile străbune și, mai ales
ospitalitatea specifică fiecărei zone din țară ceea ce este foarte bine, att pentru turiști, cât și pentru
comunitatea locală. Datorită stresului cotidian din mediul urban, oamenii iși doresc să-și petreacă
concediile la țară.
Elementele de folclor sunt o varietate de oportunități de relansare a turismului rural, o bogație,
un adevărat muzeu natural în care sunt conservate obiceiurile și tradițiile străvechi.
Turismul rural, nu este practicat doar de persoanele cu venituri mici, ci este și o posibilitate de
recreere departe de orașele poluate și de aglomerația marilor hoteluri și a stațiunilor pentru toate
persoanele cu orice fel de venit. Activitatea turistică poate să rezolve unele dintre problemele
economice și de muncă în care este implicată populația rurală. Avantajele care se obțin în urma
practicării turismului rural pot fi de natură economică și de natură socio – culturală. Dintre acestea
putem menționa: stabilizarea populației prin ocuparea forței de muncă, crearea de noi locuri de
muncă, diversificarea modului de utilizare a forței de muncă, promovarea și dezvoltarea serviciilor,
atragerea de noi investiții.
Stabilizarea populației prin fixarea forței de muncă
Aportul de lichidități provenite din prestații turistice pot ajuta la conservarea locurilor de
muncă în servicii precum comerțul, cazarea turistică, transport local, asistență medicală. Ele pot
aduce venituri suplimentare agricultorilor, muncitorilor silvici. Chiar dacă conservarea locurilor de
muncă reprezintă un obiectiv mai puțin atrăgător decât crearea de noi locuri de muncă, ea poate
contribui la viabilitatea comunităților rurale și în special a celor de tip marginal, care nu benificiază
de efectele de polarizare urbană.
Crearea de noi locuri de muncă
Crearea de noi locuri de muncă este posibilă în condițiile în care implementarea locală a
turismului rural este realizată cu succes. În spațiul rural, reușita acestora crează perspective pentru
cazarea turiștilor la localnici, ceea ce va duce implicit la amplificarea activităților legate de comerțul
cu produse alimentare, de artizanat, transport, valorificarea patrimoniului local etc.
Diversificarea modului de utilizare a forței de muncă
Marea majoritate a zonelor rurale prezintă o slabă diversitate în modul de utilizare a forței de
muncă, ocupată aproape în totalitate în sectorul agricol.
Diversificarea activităților într-un context turistico – economic favorabil poate atrage după sine
de asemenea stabilizarea populației rurale.
Promovarea și dezvoltarea serviciilor
 Promovarea și dezvoltarea serviciilor este un aspect esențial, cu atât mai mult cu cât numeroase
colectivități rurale sunt lipsite frecvent de absența unor facilități de servicii corespunzătoare. Este
foarte importantă atragerea și menținerea clientelei, cât și sporirea acesteia; acest fapt nu se
realizează de la sine, fiind necesară o politică concentrată a tuturor variabilelor care acționează
asupra clientelei. La nivelul sarcinilor, se impune că ele sa dobândească disponibilitatea de a oferi
servicii de calitate, susceptibile permanent de reînnoire, de adaptare la dinamica rapidă a motivațiilor
turistului.
În special în cazul așezărilor rurale izolate, care nu au disponibilitatea de a asigură și susține
servicii numeroase, turismul rural poate ajuta la menținerea viabilitații lor. Este necesar ca
respectivele zone să dispună de elemente particulare de atracție turistică, iar fenomenul de circulație
turistică să fie stimulat și amplificat prin comercializarea adecvată a ofertei turistice.
Promovarea și susținerea artei populare, a industriei locale de artizanat rurale sunt necesare
deoarece ocupă un loc important în patrimonial cultural al fiecărei țări. Turismul rural poate ajuta
aceste activități atât prin recunoașterea importanței lor, cât și prin comercializarea produselor de
artizanat.
Atragerea de noi investiții
Turismul rural prezintă avantajul că acționează în sensul deschiderii de noi perspective
investiționale. Astfel, turismul înleșneste o punere în contact a oamenilor proveniți din cele mai
diverse medii, iar ideile și acțiunile, dirijate spre valorificarea superioară a diverselor resurse locale.
Între turiștii potențiali ai mediului rural se pot înscrie și oameni de afaceri care au abilitatea de a
sesiza mai rapid perspectivele implantării de noi activități și perspectivele financiare ale acestora,
aspecte care pot fi benefice prin efectele lor pentru comunitatea rurală (locuri de muncă,
modernizarea infrastructurii și a serviciilor). Evident ca păstrarea unor amintiri placute despre
vacanțele rurale poate incita oamenii de afaceri la demararea invesțitiilor în mediul respectiv.
5.2 Metodologia de cercetare a aşezărilor rurale
Metodele de cercetare sunt variate, plurivalente și complementare. Ele pot fi clasificate după
criterii diverse, precum: specificul relațiilor investigate (metode cantitative și calitative); natura
relațiilor dintre cercetator și obiectul investigat (metode directe și metode indirecte); scop (de
recoltare și prelucrare, de investigare și prognozș, de cercetare și aplicare/implementare a
rezultatelor).
Dupa locul în care se aplică, metodele geografice pot fi de teren, de laborator sau de cabinet.
Dupa nivelul lor de adecvare în raport cu fenomenul investigat, unele metode pot acoperi o arie
largă, fiind utilizate în studiul mai multor fenomene, pe când altele iși găsesc o aplicabilitate strictă.
În funcție de gradul lor de generalitate, unele sunt comune mai multor știinte, altele fiind specifice
satelor turistice.
În urma apariției teoriei generale a sistemelor s-a impus tot mai pregnant, ca metodă
aparte, metoda geografică, drept un mod de abordare complexă a realității, pe baza principilor
spațialității, a integrării fenomenelor și a evoluției lor în timp.
 Dintre metodele știintifice cel mai frecvent utilizatate ar fi: metoda observației, metoda
cartografică, metoda inductivă și deductivă, metoda analizei și sintezei, metoda comparației, metoda
istorică și metoda dinamică, metoda experimentală, metoda modelării, metode informațional-
geografice.
O problemă fundamentală se referă la preocuparea continuă pentru obiectivizarea metodelor
geografice și, implicit, diminuarea subiectivității cercetatorului.
Pentru obiectivizarea metodelor aplicate, trebuie să se aiba în vedere:
 formularea clară a problemelor vizate, pe baze conceptuale precise și riguros construite;
 operaționalizarea conceptelor, respectiv, transpunerea lor în fapte observabile și măsurabile;
 utilizarea în cercetare a unei varietăți de metode complementare;
 varierea condițiilor de aplicare a metodelor;
 compararea rezultatelor obținute printr-o metodă cu cele rezultate prin aplicarea altor metode, ceea
ce va conduce la o validare atât a metodelor, cât și a rezultatelor obținute pe seama acestora;
 cercetări de durată, desfășurate în timp, și nu secvențial. Importanța devine reconstituirea trecutului,
reflectat în starea actuală a satului turistic investigat, pentru emiterea unor prognoze evolutive;
 demersul constatativ trebuie îmbinat cu cel anticipator sau va servi ca bază pentru acesta;
 corelarea modalităților de cercetare cantitativă, cu modalități de cercetare calitativă (cuantificări și
analize statistice asupra formelor și fenomenelor rurale);
 folosirea unor tehnici avansate de lucru și a unui instrument performant și adaptat cerințelor
cercetării.
Diminuarea subiectivității cercetătorului este un deziderat mult mai greu de reglementat,
depinzând de capacitațile și performanțele individuale, dublate de o experienta cât mai mare în
cercetare. Important este ca localitatea cercetată să fie urmarită așa încât să fie mai multe situații de
observat, pe baza comparării evaluărilor făcute de mai multi cercetători.
Metoda observației este în multe cazuri indicată și ca procedeu al cercetării geografice, atunci
când se are în vedere aspectul său acțional. Ea constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă,
sistematică, a diferitelor fenomene de cercetat, cât și a contextului în care acestea se produc.
Observatorul este un „fotograf” al faptului, iar observația trebuie să redea exact natura acelui
fapt. „Observatorul ascultă natura localității și scrie sub dictarea ei”. „Observația directă, în teren, nu
este o simplă contemplare a naturii, ci constituie o interpretare, o analiză a peisajului rural, cu
identificarea obiectelor de cercetare, cu descifrarea și consemnarea a tuturor elementelor
caracteristice satului turistic.
Principalele probleme pe care le ridică observația în fața cercetătorului sunt: ce observam
(continutul observației), care sunt formele observației (ocazională, sistematică, continuă, discontinuă,
integrală, selectivă, directă, indirectă), ce anume influențează calitatea observației, care sunt
condițiile unei bune observații, cum pot fi înlaturate anumite obstacole în calea observației, care
sunt avantajele și limitele observației.

Metoda cartografică se referă la reprezentarea grafică la o scară redusă a elementelor,

fenomenelor, proceselor geografice de la suprafață terestră sau proiectate pe această suprafață. În
principiu, se redau areale care delimitează un anumit fenomen, dar pot fi reprezentate și diferite
caracteristici, relații sau stadii de evoluție ale faptelor geografice. Scopul procedeului cartografic
este harta tematică, globul, dar și o multitudine de tipuri de profile, diagrame,
cartograme, blocdiagrame etc.
Relieful prezintă un dublu rol în mediu, de element structural de bază al peisajului rural. În
acest context, relieful trebuie abordat sub aspect funcțional, respectiv, al relațiilor pe care le implică
în celelalte elemente. Scara de abordare ridică, în primul rând, problema delimitării spațiale și
necesitatea evidențierii trăsăturilor de relief: văi, versanți, interfluvii etc.
Metoda inductivă reprezintă drumul de la particular la general. Este metoda de început în
oricare domeniu științific, când este necesară acumularea materialului faptic, pe baza observației și a
tatonării empirice.
Metoda deductiva corespunde drumului invers, de la general la particular. Ea ascunde
în sine pericolul forțării realități în modele ideatice concepute apriori, și nu bazate pe
generalizări ale realului. Atunci când deducția urmează procesul inductiv, ea poate ajuta la
dezvoltarea aspectului turistic prin constatarea și explicarea unor abateri de la regulile
formulate.
Metoda analizei a stat la baza evoluției științei. Analiza, pentru a fi constructivă, trebuie
raportată neîncetat, prin intermediul sintezei, la întreg. Analiza turistică trebuie să fie funcțională,
indicând rolul elementelor în structura întregului, statistică (raportând serii de date, pe baza cărora se
poate formula ipoteze), armonică, arătând serii de variații periodice ale componentelor din sistem
și cartografică, redând desfășurarea spațială a faptelor.
Analiza se referă în principal la compoziția, forma și dinamica obiectului de studiu. Ca metode
analitice specifice în cercetarea turismului rural, amintim analiza datinilor, obiceiurilor strămoșești
etc.
Metoda sintezei nu poate exista în lipsa analizei cu care se intercondiționează. Sinteza
reprezintă veriga care reface unitatea întregului, sub două aspecte: ca prezentare unitară a structurii
spațiale a formelor și ca teorie despre legile proceselor ce dau dinamismul succesiunii formelor.
Sinteza trebuie să se regăsească în oricare lucrare geografică, sub forma unui capitol de concluzii.
Metoda comparativă constă în evaluarea diverselor fenomene de același gen, pentru a
deprinde deosebirile și asemănările dintre ele, în vederea evidențierii unor legături legice.
Comparația trebuie să fie hologeică, adică formele aceluiași fenomen trebuie urmărite în suprafață,
și holocronică, comparând fenomenele în timp.
Metoda istorică a fost adoptată de către cercetători începând cu sec. al XVIII-lea, odată cu
dezvoltarea concepției evoluționiste în știință. Metoda istorică a stat atât la baza conturării
unei direcții istorice cât și a unei turistice.
Metoda dinamică constă în observarea directă, prin intermediul rețelei de stații de profil, a
schimbărilor actuale ale faptelor turistice sau a observării lor indirecte, prin intermediul unor
fotografieri și cartări periodice.
Metoda experimentală se referă la reproducerea, în condiții de laborator sau de teren, a unor
procese sau fenomene, pentru a putea fi studiate. Caracteristica esențiala a metodei experimentale
constă în tendința spre coerența unui sistem de relații, controlate prin experiență. Experimentul este
observația provocată și controlată.
 5.3 Criteriile minime necesare pentru ca o localitate rurală să poată fi introdusă în circuitul
turistic
Localizarea consumului de produse turistice rurale trebuie să se regăsească în mediul sătesc al
Republicii Moldova, mai exact în cadrul unor viitoare sate turistice. Satele turistice reprezintă ceva similar
unei societăţi comerciale sau unui agent economic, având activităţi comerciale generatoare de venit. Însă,
trebuie subliniat că nu orice sat poate fi şi turistic, el trebuind să îndeplinească anumite criterii, să fie
reprezentativ pentru satul moldovenesc, fiind considerat, în eventualitatea unei circulaţii turistice, o „carte de
vizită” a Republicii Moldova. Criteriile minime necesare pentru ca o localitate rurală să poată fi introdusă în
circuitul turistic şi declarată sat turistic sunt următoarele:
1. Potenţial turistic deosebit;
2. Acces rutier în tot timpul anului bine întreţinut;
3. Iluminare cu energie electrică, alimentare cu apă şi, eventual, canalizare nepoluantă sau
posibilităţi de realizare cu fonduri minime;
4. Unitate de poştă şi telecomunicaţii;
5. Spaţii de cazare clasificate (motel, pensiune, gospodărie ţărănească, camping);
6. Spaţii clasificate de servire a mesei pentru turişti, a căror capacitate să fie corelată cu acea a
spaţiilor de cazare;
7. Asistenţă medicală sub forma unui post de prim ajutor;
8. Punct / centru de informare turistică, amplasat în centrul localităţii;
9. Panou cu traseele turistice de interes local marcate, amplasat în centrul localităţii, în vederea
facilitării drumeţiilor cu sau fără ghid local;
10. Posibilitatea organizării unor forme de agrement şi petrecere individuală sau colectivă a
timpului liber: pescuit, vânătoare, culegere de plante medicinale, fructe de pădure, plimbări
ecvestre etc;
11. Spaţii comerciale pentru produse alimentare, legume, fructe, obiecte de sport-turism. Primele
şase criterii sunt obligatorii, celelalte putând fi realizate eşalonat, în 2-3 ani, în baza unui
program elaborat de consiliul local, cu susţinere din partea consiliului raional, a statului şi a
altor organisme interne sau internaţionale interesate.
5.4 Criterii de omologare a satelor turistice din Republica Moldova
Pentru a putea activa, eventualele sate turistice ale Republicii Moldova trebuie omologate de către
Ministerul Culturii şi Turismului. Aceasta presupune clasificarea acestora în funcţie de criteriile de
omologare a satelor turistice.
Principalele criterii de omologare a satelor turistice sunt: valoarea etnofolclorică; valoarea turistică;
existenţa şi calităţile structurilor de primire rurale; calitatea ecologică; dotarea tehnico-edilitară;
accesibilitatea şi poziţia geografică.
Criteriul valorii etnofolclorice are în vedere tradiţiile etnografice şi folclorice (meşteşugurile, portul
popular, specificul aşezării; folclorul muzical, coregrafic, literar etc.), ocupaţiile tradiţionale specifice satului
şi nemodificate în timp, arhitectura populară (case ţărăneşti, biserici de lemn, mori de vânt etc.),
manifestările folclorice specifice unor localităţi rurale ale R.Moldova.
Criteriul valorii turistice. Este vorba despre acele elemente ale cadrului natural precum aspectele
peisagistice, resursele de ape minerale şi alte resurse turistice naturale, socio-economice şi cultural-istorice,
care permit realizarea unei oferte diversificate de programe turistice rurale (culturale, istorice, sportive etc.).
 Criteriul existenţei şi calităţii structurilor de primire rurale se referă la prezenţa unor structuri de
primire rurale (gospodării ţărăneşti, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, vile, hoteluri rurale etc.), care
să ofere cazare şi servirea mesei în baza unor standarde de confort, dotare şi igienă sanitară.
Criteriul calităţii ecologice. Acest criteriu vizează calitatea mediului din localitatea rurală respectivă
şi a cadrului natural limitrof (surse de poluare şi degradare, conflicte între dezvoltarea localităţii şi economia
acesteia cu turismul şi mediul ambiant), dar şi între turismul rural – mediul înconjurător.
Criteriul dotării tehnico-edilitare. Înzestrarea tehnico-edilitară (alimentare cu apă, canalizare, artere
stradale, unităţi comerciale, grupuri sanitare etc.) constituie un criteriu important în aprecierea
oportunităţilor introducerii localităţilor rurale în circuitul turistic.
Criteriul accesibilităţii. Accesibilitatea la localitatea rurală, în interiorul ei, dar şi la structurile
turistice de primire omologate sau la obiectivele turistice joacă un rol important.
Criteriul poziţiei geografice are un rol important în aprecierea localităţii rurale ca destinaţie turistică
în raport cu principalele centre emitente de turism, zone şi obiective turistice de mare valoare, puncte de
frontieră, magistrale rutiere şi feroviare etc., care poate să conducă la ierarhizări valorice.

5.5 Tipologia satelor turistice

Tipologia satelor turistice. Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în identificarea şi relevarea
specificului localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale în vederea promovării, în fiecare
localitate, a celor mai adecvate produse turistice rurale, în funcţie atât de principalele caracteristici
geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care
vizitează localitatea respectivă.
Deoarece caracteristicile care pot fi luate în consideraţie în tipologia satelor turistice sunt numeroase şi
variate de la o localitate rurală la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor
turistice, acceptate şi recomandate de către Ministerul Culturii şi Turismului în cadrul Strategiei de
dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003- 2015 (compartimentul „Turismul
rural”):
Sate turistice etnografico-folclorice. În această categorie se pot încadra satele în care portul
tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor în stil rustic, muzica şi dansurile populare
predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate se pot organiza expoziţii
artizanale permanente cu vânzare, iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot
amenaja una sau mai multe gospodării ca muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi
identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali şi instrumentali), permanentizate horele (duminicale şi de
sărbători), târgurile, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la care să participe efectiv şi turiştii.
Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală. Aceste sate pot oferi posibilitatea practicării unui
turism de sejur, în cadrul căruia, în ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor specialişti şi meşteri
populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice populare. Există numeroase sate în care
preocuparea de bază a gospodinelor este ţesutul covoarelor la războaiele ţărăneşti, cusăturile şi broderiile
populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori.
Sate turistice climaterice şi peisagistice. Caracteristica predominantă a acestor sate turistice,
destinate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un peisaj deosebit), este
cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie.
 Sate turistice viti-pomicole. În satele în care predomină această caracteristică (cultivarea pomilor
fructiferi şi a viţei de vie), activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării,
cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor.
Sate turistice pescaresti si de interes vanatoresc. Valoarea acestor localitati rurale este legata de
activitățile de găzduire impletite cu cele legate de padure si vanatoare si ape cu fondul piscicol realizand cea
mai valoroasa combinatie a cadrului natural din zona localităților turistice rurale. In aceste sate se pot oferi
servicii culinar-gastronomice cu specific pescaresc si vanatoresc.
Foarte multe rauri s-au pastrat inca curate ca urmare a industrializarii zonelor ti deversarilor de
ape uzate. Majoritatea speciilor piscicole s-au pastrat in numeroase exemplare, ceea ce este un lucru
bun atat pentru localnici, cat si pentru turisti.
Populația locala poate organiza pentru turiștii sositi forme de agrement specifice ca: pescuitul,
vanatoarea.
Sate turistice pastorale. In aceasta categorie se incadreaza, in general, satele de munte in care
preocuparea dominanta a localităților este cresterea animalelor, fie a oilor fie a vitelor si care pot sa
ofere turiștilor un mod de viata specific si bazat pe o alimentație bazata pe produse lactate si carne.
Pentru divertisment se adauga vizite la stanele din zona muntilor si drumetii specifice acestor
zone. Foarte apreciate sunt ospetele organizate ce au specific ciobanesc cuprinzand unele meniuri
inedite: urda, jintita, cas, branza, pastrama, acestea putand fi organizate atat in gospodării cat si la
stanele din afara localităților in zona montana.
Originalitatea si unicitatea acestor aspecte este completata de mentinerea in timp a unor valori
etnografice si folclorice asociate, demne de luat in considerare in constituirea unui produs turistic.
Turismul rural se naste din nevoia turistului de a descoperi obiceiuri noi, produse, tradiții,
cultura, locuitori. O cerinta mai mare pentru dezvolatarea satelor turistice ar fi promovarea unor
așezări rurale cu valori etnofolclorice, culturale si cadru natural pitoresc, organizarea de expozitii
artizanale, muzee etnografice, stimularea rapsozilor populari din cadrul acestor localitati rurale. Cu
cat elementele etnografice si folclorice sunt mai multe, cu atat atracția turistică va fi mai mare.

6. Localităţile turistice rurale şi direcţiile de valorificare ale acestora

6.1 Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea produsului turistic rural

Există numeroase modalităţi de delimitare conceptuală a turismului rural (considerat de multe
ori similar cu agroturismul sau turismul verde), multe dintre abordări plecând de la ideea definirii
unor forme de valorificare a resurselor naturale în cadrul unor ferme sau gospodării ţărănesti în scop
turistic. Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul rural constituie „...o formă a
turismului care include orice activitate turistică organizată si condusă în spaţiul rural de către
populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum si
dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice”.
În opinia unor cercetători de la noi din țară, turismul rural fie „...cuprinde toate activităţile
turistice desfăsurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele atinse de staţiunile litorale sau
montane, fie „... o formă concentrată pe destinaţii în spaiul rural, dispunând de o anumită structură
funcţională de cazare si de alte servicii eterogene”
Plecând de la aceste accepţiuni se poate sune despre produsul turistic rural că este rezultatul
asamblării unor elemente de natura resurselor turistice locale naturale si antropice (cultural-istorice si
umane), precum si a unor elemente de infrastructură, de dotare turistică (cazare, masă, alte servicii
eterogene).
Turismul rural este un concept ce include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul
rural”. Devine necesar a clarifica în acest moment ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”. Într-o
bună parte a Europei (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda) acest termen indică zonele care
se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia termenul indică acele zone care nu sunt
nici urbane, nici de coastă şi drept urmare include regiunile montane. În Irlanda şi Anglia termenul
analizat este practic sinonim cu noţiunea de “regiune de la ţară”, această diferențiindu-se total de cea
urbană. Spania, Portugalia şi Grecia au tendinţa de a asimila termenul de mediu rural cu zonele unde
se realizează producţia agricolă. Constatăm că - cel puţin pe continental european - termenul de
“mediul rural” are înţelesuri diferite. Acest lucru dă naştere unor dificultăţi de analize comparative
interstatale, cât şi unei limitări în aprecierea de ansamblu asupra activităţilor desfăşurate în acest
sector. Există voci care pe lângă considerentele de natură geografică apreciază că inadecvarea la
realitate a definiţiei “turismului rural” este determinată şi de alte motive. Spre exemplu este cunoscut
că produsul turistic reprezintă în esenţă măsura activităţii turistice privită ca activitate economică
într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate; prin destinaţiile sale produsul turistic
putându-se constitui într-un mesaj adresat consumatorilor (turiştilor) potenţiali, care prin opţiunea lor
- concretizată în prezenţa la momentul prestării serviciilor componente, dau naştere fluxurilor
turistice respectiv consumului turistic. Însă există specialişti ce consideră că o excursie cu un atelaj
tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colţ îndepărtat de
provincie, nu ar putea fi considerate “turism rural”.
Caracteristicile produsului turistic rural şi a satului turistic
Crearea unui produs turistic global implică existenţa următoarelor elemente:
− resursele naturale sau antropice de bază;
− alte elementele de mediu inconjurător din imediata apropiere;
− populaţia locală;
− posibilităţile de animaţie si divertisment;
− echipamentele colective de petrecere a timpului liber;
− structurile de cazare, restauraţie, aparatul comercial;
− infrastrucura de transport;
− imaginea.
În situaţia unui produs turistic rural global, accentul stă atât pe elementele de mediu natural,
cât, mai ales, pe cele legate de mediul cultural si istoric (ritualuri, obiceiuri, derularea unei vieţi
linistite, într-un mod cât mai tradiţional, în condiţiile unei mecanizări cât mai reduse), iar în ceea ce
priveste populaţia locului, este necesar să se realizeze contacte cât mai directe, personale, astfel încât
turiștii să cunoască îndeaproape preocupările si activităţile specifice acelor locuri.
Procesul de creare a acestor produse turistice trebuie precedat de o analiză a pieţei si de o bună
cunoastere a profilului clienţilor ţintă vizaţi, clienţi care ar putea fi persoane adulte, trecute de 40 de
 ani, familisti, cu studii superioare, cu venituri medii si peste medie, dornici să evadeze într-un mediu
linistit, relativ izolat, în care se mai păstrează un stil tradiţional de de viaţă.
Astfel, satul turistic pentru a putea deveni produs turistic trebuie sa urmărească următoarele
exigenţe:
- Să-şi clarifice obiectivele, sa-şi pună în valoare atuurile şi să remedieze deficienţele pentru a
deveni o reală atracţie;
- Să-şi dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de
orice natură;
- Să comunice intern (toate persoanele interesate şi implicate in devenirea satului) şi extern (cu
mediul, dar mai ales cu oaspeţii – turiştii sosiţi);
- Să planifice, monitorizeze şi să controleze – prin intermediul comitetelor de iniţiativă, filiale ale
ONG-urilor – resursele umane, materiale şi băneşti, necesare pentru ducerea la bun sfârşit a
proiectului;
- Să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiţi,
profesii felurite, organizaţii diferite, dar cu un scop bine precizat şi unic;
- Să menţină în atenţie permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de
risc şi a lucra eficient la detalii;
- Să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuţie şi să implementeze un standard de
calitate adecvat;
- Să micşoreze costurile prin maximizarea eficienţei lucrului şi a alocării resurselor.

6.2 Principalele caracteristici funcţionale ale satelor turistice ale Republicii Moldova
Caracteristicile turismului rural
Turismul rural s-a dezvoltat, fără îndoiala valorificând caracteristicile deosebit de favorabile
celor trei elemente principale ce concura la înfăptuirea actului turistic.
 Spațiul rural (vatra și moșia satului) ca suport al procesului de viețuire și derulare a activității
specifice. Acesta constă în densitatea redusă a populației și a mărimii așezămintelor bine aerisite și
umane;
 Populația rurală ca element al eternității de veacuri a obiceiurilor și tradițiilor populare ale satelor,
factor al transformării mediului natural, a resurselor locale;
 Produsele naturale, bogățiile naturale care satisfac cerințele personale și pe cele ale ofertei turistice,
destinate persoanelor care vin în gazdă.
Dezvolatrea turismului rural a produs mutații importante în viața satelor cu deosebire a celor
care dispun de o ofertă turistică importantă, aducând elemente noi privind:
 valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale, vitipomicole, gastronomice, artizanale,
etnografice și folclorice);
 transformări în plan edilitar și al dotărilor prin apariția unor construcții specifice (ferme agroturistice,
pensiuni), puncte de informare, unități de deservire (magazine), amenajări pentru sport și echitație,
echipamente igienico-sanitare;
 evitarea procesului de depopulare rurală prin apariția unor soluții noi de ocupare a forței de muncă,
mai ales în localitățile rurale, în care turismul se poate practica tot timpul anului;
 dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole și revitalizarea
meșteșugurilor specifice zonelor rurale;
 valorificarea resurselor de apă locale în scopuri energetice și mai ales pentru piscicultură;
 combaterea poluării mediului prin eliminarea surselor și conservarea pe această cale, a unor condiții
optime de viață în zonele agroturistice.
Aspectele actuale ale turismului rural moldovenesc pot fi detaliate în felul următor:
 În evoluția sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar niciodată de
dispariție. Asistăm azi la un nou avnt - dintre cele mai mari - al turismului rural, generator de
speranță. Motivații dintre cele mai diverse îi determină azi pe unii turiști să aleagă pensiunea rurală
în locul altor destinații. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorința de libertate, de mișcare,
creată de spațiile deschise ale ruralului și de lipsa unor programe rigide pe zile, ore și obiective;
condițiile de preț și de structură ale meniurilor alimentare; specificul local tradițional și nu în ultimul
rând, dorința de a intra în intimitatea vieții rurale, descrise cu multă încântare de numeroși poeți și
scriitori.
 În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat sa-l asociem cu “satul
turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a turiștilor se face în funcție de tipologia
satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice istorice, care posedă în arealul lor interesante și
atractive monumente istorice; apoi sate cu bogate tradiții etno-folclorice și de arhitectură populară -
deci sate folclorice - sau sate cu monumente ale naturii, sate viticole, sate piscicole.
 Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate de absorbție a
surplusului de turiști, din anumite perioade, ale unor renumite stațiuni turistice sau acela al marilor
aglomerari urbane. Sunt frecvente situațiile în care unii turiști au ajuns sau ajung în mediul rural, ca
urmare a imposibilității de a-și găsi locuri convenabile de odihnă în stațiuni cunoscute, iar numarul
acestora nu este de neglijat.
 Experiența acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se înscrie în categoria
factorilor de dezvoltare, de dinamizare, de absorbție și de conectare a energiilor spre realizarea unor
obiective de interes social (înfrumusețarea localităților, asfaltarea aleilor, canalizări etc.).
 Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul și i se oferă, se
produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din
exteriorul gospodăriei și a localității pentru susținerea turismului sunt foarte mari și aceste intrări
implică ieșiri de bani pentru procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare,
materiale etc.). Tocmai pentru aceasta este necesară întocmirea de balanțe care sa evidențieze cu
exactitate valoarea intrărilor și a ieșirilor pentru activitățile turistice care, ar putea pune într-o nouă
concepție eficiența economică a turismului rural.
 Turismul rural și în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie
consumată, multă pasiune și mai puțini bani rezultați.
 Totodată turismul rural reprezintă, în egală masură, un factor creator de noi profesii pentru viață
rurală (receptioner, bucătar, ospătar, ghid, manager etc.
 Turismul rural se bazează în majoritatea tipurilor de primire (recepție) existente, pe dotările ce se
regasesc, in mare parte, in proprietatea privata a locuitorilor din spațiul rural participanti la
activitățile turistice.
6.2 Amenajarea şi echiparea satelor turistice
În raport cu varietatea și valoarea resurselor turistice, activitatea ce se desfăsoară într-un sat
turistic cuprinde în principal următoarele elemente: cazare, alimentație publică, comerț general,
tratament, agrement, promovare și publicitate, organizare, dezvoltare și amenajare. Toate aceste
elemente sunt caracterizate prin:
Cazarea în interiorul satelor turistice se organizează sub mai multe tipuri și anume:
- camere mobilate, în locuințele gospodarilor. Aceștia locuiesc în aceeași casă sau în apropiere;
- case de vacanță, altele decât cele locuite de gospodari sau eliberate de aceștia în sezonul turistic;
- spații pentru amenajarea unor locuri de campare cu cortul sau rulota, în grădină sau livadă,
gospodarul locuind în apropiere pentru a asigura securitatea turiștilor;
- spații secundare în gospodăria sătească, cum sunt: colibele, cabanele;
- Spații cu destinație specială pentru turiști construite de către grupuri de locuitori sau de către
Asociația turistică sătească: vile, cabane, mini-hoteluri.
Alimentația publică în satele turistice se poate realiza prin mai multe modalități:
 pensiune completă la gospodarul – gazda;
 demipensiune;
 mic dejun inclus în tariful de închiriere al camerei;
 pensiune completă acordată de o familie unui grup mare de turiști;
 pensiune completă sau demipensiune la o unitate de alimentație publică din localitate;
 pregătirea mesei de către turiști cu produsele lor sau ale gospodarului și cu uitlajele acestuia.
Comerțul general
Turiștii sosiți pentru sejur sau cei aflați în tranzit prin localitate își pot cumpăra produse agro-
alimentare chiar din acele sate turistice. În toate satele turistice se găsesc aceste produse agro –
alimentare locale: carnea, lactatele, fructele. Totodată, după experiența altor țări cu o agricultură
avansată, în unele sate turistice se pot amenaja și dezvolta unele complexe industriale agro-
alimentare care să comercializeze, în condiții de strictă securitate igienico – sanitare produsele
proprii care să se adreseze atât turiștilor și localnicilor, cât și altor societăți comerciale, inclusiv
turistice. Aprovizionarea cu produse agro – alimentare se poate face și prin schimb cu celelalte sate
producătoare, dar și prin intermediul agenților economici.
Într-un sat cu activitate turistică sunt necesare pe langă acestea și alte magazine de interes
general, dar și pentru satisfacerea unor necesități legate de turism, precum: vederi, timbre, suveniruri,
cărți, presa.
Agrementul
Agrementul și animația au un loc important în ocuparea timpului liber dintr-un sejur turistic. În
zonele montane se pot amenaja pârtii de schi dotate cu mijloace de transport pe cablu, terenuri de
sport multifuncționale, patinoar, lacuri pentru agrement nautic, plajă și înot, echitatie, bowling.
Sub acoperiș, pentru perioadele de iarnă și perioadele umede și reci se pot amenaja săli de club,
biliard, tenis de masă, biblioteci. Lângă structurile de primire în care condițiile materiale permit, se
pot amenaja saune, piscine, terenuri de sport.
 Dotările de agrement general se pot realiza de către Asociația turistică locală, dar și de către
anumiți agenți economici.
Toate dotările de agrement, la nivel de gospodărie, sat turistic sau zonă, precum și ocupațiile
tradiționale care pot atrage turiștii, sunt trecute în oferta fiecărei locuințe ce se inserează în catalogul
general de publicitate. În cadrul Asociației turistice sătești se organizează un colectiv de animatori
care se ocupă cu problemele de agrement și divertisment. Un mare accent trebuie pus pe amenajarea
pârtiilor de schi dotate cu teleschiuri, ternuri de spor, locuri de picnic și amenajarea unor poteci
pentru drumețiile montane, realizarea de programe culturale și excursii turistice în zonă.
Tratamentul balnear
Satele turistice care benificiază de acești factori naturali de cură, cum sunt: apele minerale,
nămolurile sau lacurile terapeutice, se pot profila și pe turismul balnear. Amenajările ca și la celelalte
sunt efectuate de către asociația turistică locală sau de către agenții economici cu care se cooperează.
Pentru destinderea turiștilor și pentru ca factorii climaterici de care dispun acele sate să îi ajute
ar trebui amenajate platforme cu foișoare pentru astfel de cure.
Promovarea și publicitatea
Compartimentul de promovare și publicitate din cadrul Asociației turistice sătești va face o
inventariere a tuturor resurselor turistice din localitate și împrejurimi, dar și a bazei materiale
existente în zonă, după care va întocmi programe ce vor fi lansate și promovate. Promovarea și
publicitatea satului turistic va cuprinde în oferta sa: cazarea, alimentația publică, agrementul,
ocupațiile tradiționale ale zonei și preocupări ale gospodarilor.
6.4 Principalele localităţi turistice rurale ale Republicii Moldova
Prezentarea turismului rural în Republica Moldova

Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de
populația locală și care a re la bază o strînsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman.
Turismul în mediul rural este în ultimul timp unul dintre genurile de activitate deosebit de
profitabile. Cel mai important indicator din turism - numărul de turiști – demonstrează că fiecare al
patrulea european a ales satul drept destinație turistică.
Afacerile turistice pot fi extinse și pe exemplul satului moldovenesc, pentru că:
 majoritatea resurselor turistice se găsesc pe teritoriile satelor;
 avem o comunitate sătească ospitalieră;
 satul este locul unde s-au conservat tradițiile populare.
Avantajele dezvoltării turismului în mediul rural pot fi percepute pe diverse planuri:
a) Sunt identificate obiecte de interes turistic de proveniență naturală sau cultural-istorică atractive
pentru vizite, care stimulează sosirea persoanelor din alte regiuni ale Republicii Moldova sau de
peste hotarele ei. Aceste obiecte reprezintă o ”carte de vizită ” a localității respective și constituie un
patrimoniu important al comunității. Prin grija față de el localnicii cîștigă respectul din partea
turiștilor.
b) Această formă de turism dă posibilitate persoanelor cu venituri modeste să-și organizeze odihna și să
călătorească într-un mediu natural și sănătos.
 c) Este stimulată crearea în mediul rural a unor unități economice cu activități complementare
agriculturii, bazate pe servicii generate de valorificarea potențialului turistic, produselor agricole
ecologoc pure și a posibilităților gospodăriei țărănești.
d) Satul moldovenesc, prin resursele turistice pe care le posedă, gospodăriile, capabile să primească
ospitalier și la un nivel înalt turiști, comunitatea, ce a știut cu grijă să conserveze tradițiile locale,
devin promotori reali ai imaginii favorabile a Moldovei peste hotare.
e) Sunt create noi locuri de muncă prin comercializarea spațiilor de locuit din curtea țărănească,
produselor preparate din materie primă naturală, prestarea serviciilor de transport și de însoțire,
producerea obiectelor tradiționale de artizanat și a altor bunuri specifice, necesare persoanelor aflate
în călătorie.
f) Sporesc veniturile locuitorilor o dată cu valorificarea patrimoniului turistic rural: resurse turistice,
trasee pentru excursii, structuri de cazare temporară și de organizare a agrementului.
Patrimoniul cultural-istoric din stele Republicii Moldova este constituit dintr-o diversitate de
creații făurite pe parcursul mai multor veacuri, ce atestă prezența omului pe aceste meleaguri cu
multe secole în urmă. Prin ”colțul de rai” dintre Nistru și Prut s-au perindat diferite popoare, aici
încrucișîndu-se mai multe civilizații, fiecare lăsănd urme, care s-au păstrat în istoria poporului,
dovadă a acestora fiind și obiectele găsite în peșteri, așezări omenești, morminte, ruinele cetăților.
Bineânțeles, aceste vestigii strîmoșești astăzi au căpătat încă o dimensiune, obținînd și valoare
turistică, deoarece anume ele completează imaginea unei țări, aunei localități, comunități. Drept
exemplu pot servi:
 Monumente ale antichității: seliștile de la Cărbuna, horodiști divizate in cetăți de patrimoniu (de la
Rudi, Saharna, Butuceni), cetăți inelare (de la Lipnic, Stolniceni), cetăți dreptunghiulare (de la Hansca).
 Monumente de arhitectură locativă: fiecare gospodar de la țară își dorește casă din piatră. Se pare că
această nazuință vine din cele mai străvechi timpuri, cînd omul își dorea un locaș care să-l păzească de toate
intemperiile naturii sau de dușmani. De aceea structura caselor țărănești respectă, în lini mari, tradiția
construcțiilor perfect adaptate la condițiile naturale locale. În interior, în afară de cămară și tindă, casă
tradițională are o odaie pentru oaspeți, numită ”Casă Mare”. Tipurile de case, din diferite zone ale republicii,
deseori, prin poziția, stilul, materialele utilizate în construcție, decor, trezesc curiozotatea persoanelor din
alte părți, care vizitează localitățile rurale. Printre acestea sunt: care rupestre (sunt în componența
complexelor monahale de la Țîpova, Orheiul Vechi, Saharna), case țărănești tradiționale caracteristice satelor
moldovenești și case nobiliare (de la Ivancea, Sofia, Ocnița, Hîncești). Unele case au fost transformate în
muzee, în special cele în care s-au născut și au trăit înaintașii noștri (A. Donici, C, Stamati).
Totuși cea mai reprezentativă localitate pentru turismul rural rămîne Orheiul Vechi. Deci, cei
mai mulți turiști care ne vizitează țara aleg ca primă destinație Parcul Național ”Orheiul Vechi”. În
pensiunile din Butuceni sau Trebujeni, ei sunt serviți cu bucate tradiționale moldovenești. Se poate de
menționat și faptul că complexul Orheiul Vechi este una dintre perlele Moldovei. Monumentele
istorice și peșterile transformă zona în destinație preferată a celor care aleg să vină în vacanță în
 mediul rural. Totodată, străinii optează pentru satele Trebujeni și Butuceni pentru că aici au ocazia să
cunoască specificul moldovenesc.
Satul Butuceni, situat între două coline, este un adevărat monument al modului de viață
creștinesc și de arhitectură a secolului al XIX-lea. În sat există o singură stradă, câteva stradele, și
aproape toate casele au fist construite 100 de ani în urmă. Tot aici putem găsi și un muzeu al
meșteșugului creștinesc din sec. al XVIII-XIX-lea, unde nu doar în curte, ci și în casă și beci este
recreată atmosfra anilor trecuți. În sat activează și pensiunea sătească: camerele se găsesc într-o vilă
sțărănească, în restaurant pâinea se coace pe vatră, vinul este făcut după recetele ”bunicului”, este
gătită mîncarea tradițională moldovenească. Cu toate acestea, pensiunea este dotată cu toate
comoditățile moderne.
Pensiuni sătești pot fi găsite și la Trebujeni, ele fiind amenajate în case țărănești mai moderne.
Aici avem posibilitatea de a înnopta, lua masa, sa ne plimbăm cu căruța, cu caii, cu barca, să ne
oprim la un picnic pe malul Răutului. Cu alte cuvinte aici putem simți atmosfera de la țară pe propria
piele. Tot în Trebujeni anual se organizează festivalul Gustar, unde artiștii prezintă arta diferitor
popoare, artizanii-capodoperele proprii, iar bucătarii – spacialități din bucătăria moldovenească. Deci
putem participa la un eveniment de neuitat, într-o locație de neuitat: e de zis ”Orheiul Vechi este tot
ce avem mai scump!”

7. Dezvoltarea şi promovarea turismului rural

7.1 Obiectivele pe termen mediu şi lung privind dezvoltarea turismului rural în Republica
Moldova.
Perspective de dezvoltare
În turism calitatea serviciilor este determinată de gradul de pregătire a forței de muncă
implicate. Însă aceasta, oricît de performantă ar fi, nu poate înregistra succese mari economice fără o
bază materială corespunzătoare. La ea se referă, bineânțeles, dotările și infrastructura specifică
turistică. Cele mai mari cheltuieli în industria turistică sunt realizate pentru dezvoltare infrastructurii
tehnice și sociale din jurul obiectivelor turistice și modernizarea structurilor turistice.
Dezvoltarea turismului rural în ultimele decenii și experiența Moldovei în acest domeniu au
atras atenția cercetătorilor și cadrelor didactice din țară și străinătate, care, împreună cu managerii de
pensiuni turistice și agroturistice, încearcă să găsească soluții pentru toate problemele dificile cu care
se confruntă activitatea turistică. Deci, turismul rural, agroturismul, ecoturismul și turismul durabil
oferă cetățenilor din spațiul rural al țării oportunități și mecanisme pentru a-și trăi viața pe care și-o
doresc cu un viitor sigur pentru ei înșiși și copiilor.
Dezvoltarea antreprenoriatului rural, inclusiv și a turismului rural, în baza cunoștințelor manageriale
și tehnologiilor nonpoluante în armonie cu principiile dezvoltării durabile cu siguranță va deveni o recoltă
bănească pentru locuitorii satelor republicii, asigurându-le un trai decent și un loc de muncă la ei acasă.
Adoptarea în acest sens a unui cadru legislativ care ar stimula și ar facilita această afacere este o șansă
pentru refacerea eficientă a satului basarabean și posibilitatea lui de a fi lansat, care ar contribui la
acumulările economiei naționale.
În această situație se poate impune o schimbare de viziune și mentalitate în ceea ce privește lansarea
unor noi produse turistice de calitate, cu specific național și local, diversificate, contribuind astfel la
transformări ce se vor manifesta prin amenajarea și construcția de locuințe, modernizarea căilor de acces și a
serviciilor publice, îmbogățind peisajul geografic rural.
Pentru practicarea turismului în mediul rural este necesar implementarea unor direcții și strategii de
dezvoltare pentru ameliorarea situației și valorificarea adecvată a spațiilor și patrimoniului turistic rural, ca:
 elaborarea și implementarea cadrului legislativ necesar cu privire la turismul rural;
 efectuarea clasificării structurilor de primire a turiștilor în localitățile rurale;
 crearea în teritoriu a serviciilor de specialitate în domeniul turismului;
 implementarea unui program de instruire la nivelul autorităților administrației publice locale și al
populației;
 a elabora un program guvernamental privind dezvoltarea turismului balnear;
 identificarea comunităților rurale în care există posibilități pentru implementarea unor proiecte-pilot
în domeniul turismului rural;
 crearea bazei informaționale, editarea de ghiduri și cataloage privind oferta de turism rural;
 elaborarea și promovarea proiectelor investiționale pentru crearea, repararea și modernizarea
infrastructurii generale și a celei turistice;
 a efectua acreditarea stațiunilor balneoclimaterice, a bazelor de odihnă și recreere, a clasifica
structurile de primire turistică din cadrul acestor stațiuni;
 a efectua analiza resurselor de ape minerale din Republica Moldova și a calității acestora din punct de
vedere balneoclimateric și a elabora proiecte investiționale spre a fi promovate pe piața internațională;
 a asigura implementarea unui program de training pentru managerii stațiunilor și unităților relevante
în vederea unui management și marketing turistic eficient;
 a implementa un program de marketing în general pe republic și în particular pentru stațiuni;
 a include în sistemul de cercetări statistice în domeniul turismului rapoarte statistice ale stațiunilor
balneoclimaterice și stațiunilor de odihnă și recreere;
 a amenaja zonele de odihnă și recreere în conformitate cu standardele internaționale;
 perfecționarea și dezvoltarea activităților de protecție și restaurare a obiectivelor patrimoniului
cultural;
 promovarea și desfășurarea evenimentelor culturale în incinta muzeelor;
 facilitarea vânzării obiectelor de artizanat prin diferite rețele de magazine;
 elaborarea unui sistem de publicitate a monumentelor;
 amenajarea căilor de acces spre diferite obiective culturale;
 instalarea panourilor informaționale în apropierea celor mai importante obiective culturale;
 construcția și amenajarea capacităților de cazare a vizitatorilor în zonele cu potențial cultural;
 facilitarea creării și funcționării atelierelor specializate pentru artizanat și meșteșuguri populare, și
includerea acestora în circuitul turistic;
 organizarea instruirii și a formării profesionale a specialiștilor în acest domeniu prin intermediul
școlilor polivalente.
7.2 Pregătirea profesională a personalului în turismul rural
Pregătirea cadrelor pentru domeniul turismului al Republicii Moldova
 1) Analizând situaţia actuală în Republica Moldova privind pregătirea cadrelor pentru domeniul
turismului, putem menţiona că pregătirea specialiştilor pentru domeniul turismului a devenit o
chestiune destul de populară în cadrul multor instituţii de învăţământ. Cu toate acestea cerinţele
pentru pregătirea profesională a angajaţilor din domeniul turismului nu au ajuns la nivelul
standardelor internaţionale şi pot fi apreciate la un nivel mediu.
2) Mai multe instituţii de învățământ acreditate pregătesc cadre la specialitatea „Servicii”,
specializarea „Turism şi servicii”. Astfel la Academia de Studii Economice din Moldova,
Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova,
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova ş.a. funcţionează catedre specializate în turism (sau
turism şi servicii hoteliere, turism şi servicii, turism şi nataţie). Acestea pregătesc absolvenţi la
ambele cicluri cu frecvenţa la zi şi studii cu frecvenţă redusă. Se studiază 15-22 discipline de
specialitate, inclusiv patrimoniul ţării, economia turismului, managementul şi marketingul în turism,
tehnica operaţiunilor în turism, servicii hoteliere, limbi străine etc. Anual cca 400 – 600 persoane
absolvesc instituţiile de învățământ la specializarea turism.
3) Perfecţionarea cadrelor în turism este asigurată de către Centrul Naţional de Perfecţionare a
Cadrelor din Industria Turismului din subordinea Agenţiei Turismului, Şcoala Superioară de Turism
şi Servicii Hoteliere din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova şi Centrul de Instruire
din cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. În cadrul acestor instituţii sînt organizate
cursuri de instruire pentru personalul firmelor turoperatoare şi agenţiilor de turism, precum şi pentru
personalul structurilor de cazare. Este propus un număr de 10 - 15 discipline: managementul şi
marketingul în turism, geografia turismului, tehnici operaţionale în turism, ghid de turism, industria
ospitalităţii, tehnologii informaţionale, economie, contabilitate, turism rural etc. Anual cca 300 - 400
persoane absolvesc cursurile de perfecţionare.
4) Situaţia privind pregătirea cadrelor din industria turismului în ansamblu în Republica
Moldova este relativ bună, însă există o serie de probleme şi dificultăţi ce urmează a fi înlăturate.
Acestea ar fi:
 lipsa unei informaţii generalizate privind cererea şi oferta de cadre pe piaţa turistică;
 programe de învățământ neajustate la cerinţele actuale ale pieţei turistice şi insuficient corelate cu
standardele internaţionale;
 insuficienţa cadrelor didactice pregătite teoretic şi practic în conformitate cu standardele
internaţionale în domeniu;
 calitatea joasă a pregătirii practice a absolvenţilor;
 lipsa unui parteneriat între instituţiile de învățământ acreditate, autorităţile publice şi agenţii
economici din domeniul turismului privind realizarea stagiului de practică a studenţilor;
 insuficienţa echipamentului şi materialelor didactice adecvate pentru industria turismului, precum şi
a bazelor pentru practica de producţie în procesul de formare profesională;
 lipsa unui schimb de experienţă cu ţările vecine privind pregătirea cadrelor din turism;
 nivelul înalt de fluctuaţie a cadrelor.
Deasemena ar fi și careva direcții de perspective:
 efectuarea unui studiu privind cererea şi oferta de cadre pe piaţa turistică;
 ajustarea programelor de pregătire a specialiştilor din ramura turistică la cerinţele pieţei (revizuirea
curriculum-urilor universitare, elaborarea programelor de studii pentru noi specialităţi şi meserii,
dotarea instituţiilor cu materiale didactice şi echipamentul necesar);
 diversificarea posibilităţilor de perfecţionare a cadrelor (organizarea seminarelor, conferinţelor,
meselor rotunde, schimbului de experienţă, perfecţionarea specialiştilor peste hotare);
 crearea unui parteneriat între autorităţile publice, instituţiile de învățământ şi agenţii economici din
domeniu privind programele de studiu şi realizarea stagiului studenţilor;
 elaborarea unui program de motivare a specialiştilor din domeniu;
 semnarea unor acorduri privind schimbul de experienţă cu ţările vecine privind pregătirea cadrelor în
domeniu;
 instruirea turoperatorilor privind formarea pachetelor turistice prin intermediul tehnologiilor
informaţionale;
 invitarea de peste hotare a specialiştilor IT din turism, pentru instruire şi implementarea de noi
tehnologii în prestarea serviciilor turistice.

7.3 Dezvoltarea şi promovarea turismului rural în Republica Moldova.

Unul dintre obiectivele principale pe care le urmăreşte orice firmă, valabil şi pentru afacerile
de turism rural, este acela de a şti cum să-i convingă pe clienţi să-i cumpere produsul sau serviciul.
Într-un mediu de concurenţă acerbă, strategiile de promovare vin să faciliteze procesul de
comunicare cu clienţii actuali şi potenţiali prin informare, convingere sau reamintire.
Noua filozofie a existenţei în turism se axează prioritar pe conceptul dezvoltării durabile.
Turismul sustenabil, axat pe dezvoltarea durabilă, este ţinta preocupărilor mai multor savanţi,
precum şi a multor organisme internaţionale, dar şi autohtone. Abordarea se extinde şi spre
turismul rural, deoarece aici poate fi conservat mediul natural cu toate ecosistemele sale. În acelaşi
timp, să vorbim şi despre valorificarea potenţialului natural şi antropic din mediul rural, cu
beneficii pentru comunităţile locale.
Politica de promovare a turismului rural, deşi, la prima vedere, pare relativ simplă, în practică
elaborarea mixului promoţional necesită abilităţi deosebite pentru transformarea turismului rural
într-o şansă reală oferită comunităţilor locale din zonele în care patrimoniul turistic este slab
valorificat.
După cum menţionează O. Snak „activitatea de promovare a produsului turistic este o formă
specifică de comunicare, care constă în transmiterea pe diferite căi de mesaje şi informaţii menite
să-i informeze pe operatorii de turism şi pe turiştii potenţiali asupra caracteristicilor produsului
turistic şi asupra elementelor componente ale serviciilor turistice oferite,.., să le dezvolte o
atitudine pozitivă faţă de firmele prestatoare de servicii turistice” . De asemenea, promovarea
turistică presupune acţiuni de sprijinire şi influenţare a procesului de cumpărare în scopul
provocării unor modificări favorabile în mentalitatea şi obiceiurile clienţilor actuali şi potenţiali.
 În vederea atingerii obiectivelor promovării, producătorii şi distribuitorii din turism au la
dispoziţie două alternative strategice: pull strategy (strategia atragerii); push strategy (strategia
împingerii), realizabile simultan sau separat.
Pull strategy este orientată spre cerere. Printr-o publicitate susţinută sau prin promovarea
vânzărilor, se încearcă crearea cererii sau sporirii ei. Obiectivul este de a furniza suficiente
informaţii sau mijloace de promovare a vânzărilor pentru a declanşa interesul turiştilor potenţiali;
dorinţa de cumpărare şi, respectiv, achiziţia propriu-zisă a produselor şi serviciilor turistice
promovate.
Dimpotrivă, push strategy, plasează pe prim-plan promovarea prin vânzări personale.
Personalul implicat în actul promovării tratează direct cu cumpărătorii actuali şi potenţiali. Ei
încearcă să susţină vânzările prin „împingerea” cumpărătorilor spre produse.
Într-o altă abordare, menţionăm alte două alternative strategice: fie o strategie defensivă, fie
una ofensivă. Strategia defensivă este o strategie orientată spre cererea de servicii turistice rurale,
în care firma încearcă să-şi apere şi să-şi menţină poziţia pe piaţă folosind în acest scop reclama
sau promovarea vânzărilor. Strategia ofensivă presupune utilizarea masivă a tuturor mijloacelor
promoţionale care stau la dispoziţia firmei şi folosirea unui buget considerabil.
Publicitatea în promovarea serviciilor turistice Publicitatea reprezintă o tehnică foarte
importantă în mixul promoţional. Prin intermediul acesteia, se urmăreşte atingerea mai multor
scopuri dintre care:
 Promovarea atât a produselor, serviciilor turistice rurale, cât şi a organizaţiilor;
 Stimularea cererilor primare şi selective;
 Creşterea eficienţei firmelor turistice.
În literatura de specialitate, se utilizează atât noţiunea de „publicitate”, cât şi cea de
„reclamă”, aceasta din urmă reflectând comunicarea plătită şi impersonală cu piaţa. În ceea ce
priveşte Republica Moldova, legislaţia propune termenul de publicitate pentru a desemna
comunicarea plătită cu piaţa, iar în uzul curent se utilizează şi noţiunea de reclamă.
Mijloacele sau mediile preferate pentru transmiterea mesajului în turism sunt: media scrisă:
cotidiene, jurnale săptămânale, reviste; tipăriturile: fluturaşi, pliante, broşuri, ghiduri, cataloage;
afişajul exterior (outdoor media): postere, bannere, panouri luminoase (statice şi dinamice),
panouri interactive de informare şi promovare; afişaj interior (indoor media); mijloace audio-
video: filme, CD/DVD-uri, diapozitive; televiziunea; telefonia mobilă; obiecte diferite: şerveţele,
calendare, produse de vestimentaţie, articole de birotică (mouse, pixuri, pahare etc.); internetul:
pagini web, portaluri de informare şi promovare a turismului, hărţi electronice.
Mijloacele de susţinere a turismului rural pot fi utilizate atât în scopuri de promovare la
scară naţională, cât şi în promovarea agenţiilor de turism specializate, pensiunilor turistice şi
agroturistice.
 Ca exemplu, putem menţiona ghidurile Moldova turistică, Drumul vinului şi Drumul
mănăstirilor. Bine structurate, realizate în trei limbi (română, engleză şi rusă), îmbogăţite cu
suficiente imagini color, care să îndemne la drum, dotate cu suficiente adrese utile, aceste materiale
promoţionale vin să atragă atenţia „consumatorilor” asupra bogatului potenţial turistic de care
dispune ţara noastră.
Ghidul Moldova turistică a fost lansat în luna septembrie 2010, în cadrul manifestărilor
prilejuite de marcarea Zilei Mondiale a Turismului, ca un îndemn adresat celor care doresc să ne
viziteze şi să ne descopere ţara.
Cel de-al doilea ghid – Drumul vinului, lansat cu ocazia Zilei Naţionale a Vinului, îşi
propune să pună în valoare tradiţiile viti-vinicole ale Republicii Moldova şi potenţialul turistic al
acestui segment.
Ghidul Drumul mănăstirilor continuă frumoasa tradiţie de punere în valoare a potenţialului
turistic valoros de care dispune ţara noastră. Lansat cu ocazia sărbătoririi Hramului municipiului
Chişinău, acest material promoţional prezintă „arhipelagul mănăstiresc” al Republicii Moldova,
invitând la cunoaşterea istoriei, credinţei, culturii, tradiţiilor şi modernităţii ţării noastre prin
turismul de pelerinaj şi cel religios.
Tehnologiile informaţionale moderne creează noi oportunităţi de promovare a turismului
naţional şi, îndeosebi, promovarea on-line a atracţiilor turistice şi a imaginii de ansamblu a ţării
noastre vizitatorilor străini. Internetul este unul din mijloacele de difuzare a mesajelor care a
„explodat” în preferinţele şi opţiunile turiştilor actuali. Astfel, Internetul este un mijloc facil de
promovare, implicând costuri acceptabile şi obţinând un impact deosebit în rândul tinerilor, dar şi
al adulţilor de vârstă mijlocie. Internetul reprezintă o oportunitate pentru turism, deoarece oferă:
posibilitatea lansării de noi servicii, extinderii pe noi pieţe, interacţiunii permanente cu clientela,
atragerii unor noi categorii de clientelă.
Pentru moment, considerăm mai mult decât necesar, pentru fiecare agenţie turistică,
pensiune sau agropensiune atât crearea şi dezvoltarea site-ului, cât şi completarea acestuia cu
diverse informaţii, precum: obiective turistice din zonă, posibilităţi de agrement, manifestări
cultural-artistice, sărbători tradiţionale. Site-ul trebuie realizat în cel puţin două limbi de circulaţie
internaţională şi să permită interacţiunea cu vizitatorii. De asemenea, site-ul nou-creat, pentru a fi
eficient, trebuie înscris în motoare de căutare după o serie de cuvintecheie: sat turistic, turism
rural, pensiune turistică, agropensiune etc. La nivel de ţară, despre turismul rural putem afla
accesând site-ul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din Moldova
(www.tur.md), aici găsind trimiteri la paginile web ale celor mai cunoscute pensiuni turistice şi
agroturistice din RM: pensiunea rurală „Hanul lui Hanganu” (www.hanulhanganu.md); Satul
Moldovenesc (www.satulmoldovenesc.md); Casa din Luncă (www.casaorhei.com) etc. Despre
turismul rural şi turismul la ferme din spaţiul european, ne putem informa accesând site-ul
Federaţiei Europene pentru Turismul Rural şi la Fermă (EuroGâtes: http://www.eurogites.org ).
 Manifestări promoţionale în turism
Dintre tehnicile promoţionale ale marketingului modern, care condiţionează şi favorizează
formarea şi menţinerea imaginii pe piaţă, menţionăm promovarea prin intermediul manifestărilor
promoţionale. Participarea la târguri interne şi internaţionale, saloane şi expoziţii reprezintă un
instrument eficient de marketing datorită avantajelor pe care le oferă – posibilitatea de a veni în
contact cu purtătorii cererii de servicii turistice şi de a le studia comportamentul, studierea ofertelor
concurente, contactarea diferiţilor furnizori sau prestatori de servicii turistice şi chiar vânzarea de
servicii turistice în timpul manifestării.
Astfel, anual, Centrul Internaţional de Expoziţii MoldExpo organizează şi desfăşoară
expoziţii internaţionale specializate de turism, agrement, industrie hotelieră, care, în aprilie 2012, a
ajuns la ediţia a XVII-a. Evenimentul este unul de importanţă majoră pentru industria de turism:
anume aici jucătorii pieţei de profil aduc la cunoştinţa publicului noutăţile elaborate special pentru
noul sezon turistic: programe, preţuri şi direcţii noi. Aceasta este o oportunitate de promovare a
turismului, în special a turismului rural.
Promovarea vânzărilor
În majoritatea cazurilor, promovarea vânzărilor nu este utilizată izolat, ci în combinaţie cu
alte forme de promovare, cu reclama sau cu vânzarea directă.
Promovarea vânzărilor pentru motivarea consumatorilor vizează: reduceri de preţ, cupoane,
oferte combinate (combinarea serviciilor de cazare cu diferite servicii de servire a mesei,
agrement), tombole. În acelaşi context, trebuie să menţionăm, însă, că reducerile dese de preţuri
modifică preţul de referinţă în mintea turistului, iar cu cât sunt utilizate mai frecvent preţurile
promoţionale vânzările tind să scadă.
Marketingul direct
Marketingul direct este o tehnică de promovare care constă în trimiterea de mesaje cu
caracter promoţional orientate către clienţii actuali şi potenţiali prin intermediul poştei clasice
(mailing) sau poştei electronice (e-mailing). Firma de turism poate deţine o bază de date a clienţilor
care cuprinde atât adresele lor poştale, cât şi cele e-mail. Este considerată o tehnică agresivă de
promovare care încearcă să ajungă la clienţi prin mijloace ce nu necesită comunicare directă. Cele
trei tipuri de marketing direct vizează: telemarketingul (contactarea clienţilor la telefon pentru
oferte, informaţii sau opinii referitoare la pachete turistice sau noi destinaţii turistice); e-mail direct
marketing (ţinteşte clienţii prin conturile de poştă electronică: unele companii cer adresele e-mail
pentru vizitarea site-ului lor); direct mail marketing (materialele promoţionale sunt furnizate prin
poştă la domiciliu sau pe adresele firmei). Această tehnică de promovare este tot mai frecvent
utilizată în ultimul timp de către firmele ce practică turismul. Clienţii pot răspunde imediat sau îşi
pot stoca informaţiile fie în telefon sau în contul de e-mail.

7.4 Importanţa dezvoltării turismului pentru comunităţile rurale.

 Deşi are un teritoriu mic, Republica Moldova este o ţară frumoasă, care dispune de un potenţial
turistic enorm – diversitate de rezervaţii ecologice, landşafturi naturale, monumente de arhitectură,
conace, mănăstiri şi biserici ortodoxe. Ţara noastră impresionează turiştii străini prin diversitatea de
privelişti naturale şi peisaje expresive, vinării, dar şi prin bucatele sale tradiţionale. Mai mult de
jumătate din populaţia Republicii Moldova locuiește în mediul rural. Satele Moldovei sunt adevărate
comori materiale şi spirituale a neamului, iar peisajele pitoreşti sunt un refugiu ideal pentru orăşeni.
Serviciile prestate în gospodăriile localnicilor oferă turiștilor posibilitatea de a participa la activităţile
satului moldovenesc, să se odihnească într-un mediu relaxant, savurând gustul bucatelor de casă.
Spre regret, starea de degradare a patrimoniului turistic îl face neatractiv, în primul rând, pentru
cetăţenii ţării noastre, nemaivorbind de cei străini. Actualul cadru legislativ şi normativ de
reglementare a turismului este învechit. Astfel, piaţa turistică internaţională se dezvoltă mai rapid
decât cea naţională. Destul de grave sunt şi problemele ce ţin de starea drumurilor din ţară, iar uneori
şi lipsa acestora, preţurile înalte la cursele aeriene, calificarea scăzută a personalului de deservire,
lipsa grupurilor sanitare pe traseele naţionale, dezvoltarea scăzută a infrastructurii turistice. Marea
majoritate a atracţiilor turistice nu dispun de locuri de cazare.
Politica de dezvoltare a turismului trebuie să contribuie la crearea unei imagini reale și
atractive a Republicii Moldova, în scopul de a genera cererea turistică internă, regională și
internațională. Republica Moldova, ca destinație turistică, este puțin cunoscută în străinătate. Este
necesar de efectuat elaborarea și promovarea unor pachete informaționale, care ar face atractivă
imaginea țării noastre. Un factor important este informarea şi conştientizarea cetăţenilor Republicii
Moldova, dar şi a oaspeţilor din străinătate asupra valorilor materiale şi culturale din fiecare regiune
în parte, precum şi rolul lor în patrimoniul cultural naţional.
Relaţia dintre turism şi protecţia mediului poate fi îmbunătăţită prin conştientizarea tuturor
părţilor implicate, prin introducerea de stimulente ecologice, adoptarea unor standarde şi a unor
planuri strategice care să ţină seama de aceste aspecte, aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea
normelor. La fel de importante sunt parteneriatele public-privat, schimburile de bune practici şi
cooperarea cu asociaţii specializate în acest domeniu. Este inevitabilă integrarea consideraţiilor
privind mediul într-un cadru mai larg, dincolo de sectorul turismului, luând în considerare şi alte
sectoare, precum agricultura şi aprovizionarea cu alimente.
Dezvoltarea unor forme de turism viabile, responsabile faţă de mediu reprezintă o cale mai
avantajoasă. Populaţiile locale, şi nu turiştii, sunt cele care se vor confrunta cu efectele negative de
mediu, ceea ce face importantă implicarea localnicilor în dezvoltarea turismului durabil rural.
Turismul nu este doar o activitate de satisfacere a unei nevoi fiziologice, ci o adevărată artă,
care presupune rafinament, deontologie înaltă, cunoştinţe şi abilităţi în deservirea vizitatorilor.
 Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu, I. - Tranzitia la economia umana, Ed. Economică,
Bucuresti, 1996.
 Silvia Zaharco, Perspective de dezvoltare ale turismului rural în contextul dezvoltării rurale
durabile.Vector european, revista ştiinţifică nr.1. Chișinău, 2016.
 19 Istrate, I.; Bran, Florica; Rosu, Anca Gabriela - Economia turismului si mediul înconjurator,
Ed. Economică, Bucuresti, 1996, p. 258.
 Candrea, A.N., Ecoturism şi turism rural, editura Universitati Transilvania, Brasov, 2009

o Platon N., Managementul adaptării industriei turistice a Republicii
Moldova, Chişinău ,2001
o Reniţă A., ABC-ul turismului rural, ecologic cultural, Colecţia Natura,
Chişinău ,2002
o Stăncioiu A., Dicţionar de terminologie turistică, Editura Economică,
Bucureşti ,1999
o Stoian M., Mezdrea V., Turismul rural in ţările U.E. EUROGITES,
Tribuna Economică, nr.38, 1999
o Svetlana Lazăr, Viorelia Moldovan-Bătrĭnac,Ghidul gospodarului,
Chişinău ,2004
o Turcov Elena, Direcţii de dezvoltare şi promovare a turismului in
Republica Moldova, Editura ASEM, Chişinău, 200