Plan Nou Lucrare
Plan Nou Lucrare
Plan Nou Lucrare
IN
UNITATILE MEDICALE
1
Escarele de decubit sau ulcerele de presiune sunt leziuni profunde ale țesuturilor determinate de
irigarea lor insuficientă cauzată de compresiunile îndelungate ale acestora între proeminențele osoase și
planul dur al patului. Reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate, în special în cazul
pacienților chirurgicali și neurologici.
Managementul acestor leziuni este o problemă de sănătate publică datorită faptului că orice pacient
imobilizat la pat pentru mai mult timp va dezvolta escare de decubit. Escarele pot apărea după intervale
variabile de timp, de la câteva ore la câteva zile, în funcție de factorul de risc și de toleranța pielii la
presiune îndelungată.
Evaluarea gradului de risc se face în primul rând prin:
efectuarea unei anamneze și examen clinic complet,
examinarea pielii,
identificarea regiunilor în care pacientul a mai avut escare înainte
și calcularea scorului de risc Norton.
Escarele reprezintă o problemă gravă atât pentru pacient cat și pentru personalul care este implicat în
îngrijirea lui.
După admiterea in spital, toți pacienții trebuie să fie evaluați cu privire la riscul de apariție al escarelor.
Evaluarea riscului de apartie a escarelor se bazează pe observarea stării de sănătate a pacientului cu
ajutorul Grilei Norton.
Grila Norton
Grila Norton este un instrument de evaluare a factorului de risc pe care în prezintă o persoana fata de
apariția și dezvoltarea escarelor (ulcere de presiune). Pacientul este evaluat de la 1 (risc scăzut) până la 4 (risc
ridicat) utilizând următoarele cinci criterii: starea fizică, starea mentală, mobilitatea, activitatea și incontinența.
Pacientul este evaluat de la 1 la 4 pentru cei cinci factori de risc enumerați.
Starea fizica se noteaza de la 1 la 4 astfel: Mobilitatea se noteaza de la 1 la 4 astfel:
1 foarte rea 1 imobil
2 mediocra 2 limitata
3 medie 3 usor afectata
4 buna 4 completa
Stare mentala se noteaza de la 1 la 4 astfel: Activitatea se noteaza de la 1 la 4 astfel:
1 stupoare 1 dependent
2 confuzie 2 ajutor des
3 apatic 3 ajutor rar
4 alert 4 independent
Incontinenta se noteaza de la 1 la 4 asfel:
2
1 da
2 des
3 ocazional
4 nu
Însumarea acestor puncte generează un gradul de risc la care este expusa persoana analizata privind
apariția și escarelor :
< 12 indică un risc foarte inalt
intre 12-14 indică un risc inalt
intre 14-16 indică un risc scazut .
Evalurea riscului de aparitie al escarelor cu ajutorul Grilei Norton se va efectua la internare si la orice
modifiacre a starii de sanitate a pacientului. Scorul obtinut se va consemna in planul de ingrijire
individualizat al pacientului , si in functie de gradul de risc asistenta medicala se va orienta pentru ce tip
de ingrijire are nevoie pacientul.
Cădere - (OMS): consecința oricărui eveniment care precipită (aruncă) individul către sol (podea)
împotriva voinței sale;
Risc de cădere- asociere de factori intrinseci și extrinseci care favorizează producerea căderii pacienților
internați într-o unitate sanitară.
Orice pacient internat este susceptibil de a suferi căderi de la același nivel sau nivele diferite, din diverse
cauze, personale sau ambientale (factori intrinseci și extrinseci), cu diferite consecințe, de diferite tipuri
și gravități, cu repercursiuni imediate și/sau în timp asupra stării sale de sănătate.
Profilul pacientului cu risc mare de cădere conform Scalei Downton
Căderi anterioare Vârsta mai mare de 65 de ani sau mai mică de
Medicație de risc 5 ani
Deficit senzorial Transferul pacientului
Alterare mentală/cognitivă, coștiența Altele…
Necesități speciale (incontinență urinară…)
Scala riscurilor de cădere Dowton vizează factori de risc bine documentați pentru căderi și poate
fi ușor de administrat.
In urma evaluării, se noteză cu un punct elementele care favorizează căderea pacienților și cu 0
puncte pe cele care nu predispun la cădere.
Astfel se va urmări dacă pacientul:
a suferit, sau nu căderi anterioare,
dacă urmează tratamente tranchilizante, diuretice, hipotensoare (nediuretice), antiparkinsoniene,
antidepresive,
dacă suferă de tulburări de vedere și/ sau de auz,
dacă a prezentat episoade de pierdere a cunoștiinței (ictus),
dacă pacientul este orientat sau confuz,
dacă se poate deplasa normal, singur cu ajutor, nesigur cu sau fără ajutor sau nu se poate deplasa deloc.
Se consideră risc mare , când suma punctelor obținute în urma evaluării riscurilor este mai mare de 2.
Se propune evaluarea și stabilirea riscului de cădere, cu ajutorul tabelului de mai jos:
3
Căderi anterioare NU 0
DA 1
Tranchilizante / sedante 1
Diuretice 1
Hipotensoare (nediuretice) 1
Antiparkinsoniene 1
Antidepresive 1
Alte medicamente 0
Alterații vizuale 1
Alterații auditive 1
Extremități (ictus,…) 1
Confuz 1
Deplasare Normală 0
Sigură cu ajutor 0
Imposibilă 0
Scor
4
EVALUAREA RISCULUI DE CADERE (STRATIFY - Oliver M Britton)
De la un scor total mare de 2 pacientul prezintă risc de cădere si va necesita o reevaluare zilnica.
Observatie: se pot alege oricare din aceste doua variante in functie de stilul de lucru al echipei de
ingrijire.
Independenţa este un status care presupune funcţionarea plenară a fiinţei umane.O persoană
independentă este o persoană care îşi poate satisface autonom toate nevoile sale.
Dependenta este incapacitatea persoanei de a îndeplini singur, fără ajutorul altei persoane, acţiuni care
să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor astfel încât să fie independent.
Nivelul de dependenţă al persoanei îngrijite se poate determina după evaluarea funcţiei de
independenţă/dependenţă a fiecărei nevoi fundamentale, după cum urmează:
Niveluri de dependenţă:
Nivelul 1: Persoana este independenţă şi autonomă.
Nivelul 2: Persoana prezintă o dependenţă moderată.
Nivelul 3. Persoana prezintă o dependenţă majoră.
Nivelul 4: Persoana prezintă o dependenţă totală.
Fiecare nevoie fundamentală poate fi încadrată într-una dintre cele patru categorii.
Prin acordarea unui punct de la 1 la 4 (în funcţie de gravitate) fiecărei nevoi şi totalizând aceste
puncte, se obţine un total care poate varia între 14 şi 56 de puncte. Totalul de puncte permite clasificarea
pacienţilor în 4 categorii de dependenţă.
5
Clasificarea în patru categorii de dependenţă :
persoana independentă până la 14 nivel 1
I II III IV
Atunci când nevoia fundamentală este nesatisfăcută din cauza unei surse de dificultate, apar una
sau mai multe manifestări de dependență (semne/simptome).
6
Manifestările de dependență – semne observabile ale unei anumite incapacități ale persoanei de a
raspunde prin el însuși la această nevoie.
La preluarea pacientului/ evaluarea primară se vor identifica manifestările de dependență și se
vor bifa în tabelul alăturat (realizat după modelul conceptual al Virginiei Henderson).
Tabelul cu manifestările de dependență se adaptează specificului serviciului/ secției/ unității.
Tabelul de mai jos este gândit mai bogat în informații, iar cel din macheta planului de îngrijire este ușor
simplificat.
Protezat respirator
Monitorizat Altele_________________________ex:
epistaxis, tipul dispneei, ș.a.
3. A se alimenta și
hidrata Anorexie Bulimie
Inapetență Polifagie
Disfagie Polidipsie
Greță Obezitate
Vărsături Cașexie
Regim alimentar impus_(ex:hiposodat, diabet=180HC, ș.a.) _________
Obișnuințe alimentare_(ex: regim vegan, ovo-lacto-vegetarian, ș.a.)____
Alimentație:
Naturală: ⎕ activă ⎕ pasivă
Artificială: ⎕ sondă NG ⎕gastrostomă ⎕parenterală
7
4. A elimina Poliurie Diaree nr.scaune/zi: ______
Oligurie Constipație Aspect: _________
Anurie Crampe
Polachiurie Tenesme rectale
Disurie Melenă
Nicturie Rectoragie
Retenție de urină Altele:_________
Glob vezical Ex: Stomă (colostomă, ș.a.)
Incontineță urinară
Enurezis noctrun
Piurie Vărsături: _____________ (aspect/ nr.)
Hematurie ________________________________
Altele: _____________
Cateterizare uretero-vezicală Hematemeză
Stomă
Transpirație: Amenoree
Diaforeză Dismenoree
Hiperhidroză Metroragie
Menoragie
Leucoree patologică: ex: aspect, cantitate
Expectorație: ex: aspect, cantitate hidroree
vomică Alte MD: ___________________________
hemoptizie edeme
ascită
Anasarcă
8
7. A se îmbrăca și ⎕ Dificultate/ ⎕incapacitate de a se îmbrăca/dezbrăca
dezbrăca Necesită ajutor
Refuz să se îmbrace/ dezbrace (! ⎕ Credințe/ religie)
9
SECTIUNEA 8 : PROBLEMELE DE INGRIJIRE
10
SECTIUNEA 9: EVOLUTIA( PROGRESUL) PACIENTULUI PRIVIND INGRIJIRILE
Aceasta sectiune a planului de ingrijire trebuie sa contina data,problemele de dependenta/
diagnostice nursing stabilite la internare, obiectivele de ingrijire corespunzatoare acestor probleme de
dependenta, interventiile decise si semnatura asistentului medical care le-a stabilit, precum si
data/raspunsul si progresul pacientului la aceste interventii/semnatura asistentului medical care face
evaluarea , cel putin pentru nevoile prioritare .
Pentru a usura stabilirea problemelor de dependenta, a obiectivelor si a interventiilor acestea
se pot alege din tabelul urmator, sau se pot lista nevoile din instrumentul de lucru atasat acestui
ghid.Orice situatie clinica specifica sectiei sau spitalului , care impune alegerea si a altor probleme
/obiective/interventii, permite adaugarea acestora la ghidul minim prezentat .
14
□unghiilor □părului
□toaleta intima
□ asigur microclimatul respectând
intimitatea pacientul
□Altele
9.A evita Pacientul/a □ identific și înlătur excitanții Data................
pericolele □să își diminueze psihici Obiectiv realizat
□să nu mai prezinte, □ încurajez pacientul să comunice □manifestări
□anxietate cu cei din jur, să-și exprime ameliorate
□durere emoțiile, nevoile, frica, opiniile □ manifestări
în termen de □ explic tehnici de relaxare absente Obiectiv
………ore/ zile □ ajut pacientul să descrie corect nerealizat
durerea ( localizare și intensitate □ manifestări
□Pacientul/a să își □ ușoară □moderată □ intense □ noi
recâstige stima de sine insuportabilă ) și să sesizeze ........................
în termen de momentele de remisie sau ........................
………ore/ zile exacerbare
□ asigur confort și îndepărtez
□Pacientul/a să factorii agravanți
prezinte o stare de □ îi distrag atenția de la durere
bine din punct de □ asigur odihna
vedere psihic în Asigur stimularea cutanată prin:
termen de ………ore/ □aplicarea agenților fizici (□ frig
zile □ căldură)
□frecții □ masaj
□Altele □ promovez un concept de sine
pozitiv
□încurajez pacientul /a la orice
progres obținut
□ implic pacientul/a în efectuarea
îngrijirilor sale
□ favorizez adaptarea
pacientului/ei la noul mediu
□ ajut pacientul/a să-și
recunoască problema
□ învăț pacientul/a tehnici de
relaxare
□ asigur legătura pacientului/a cu
familia
□ asigur condiții de mediu
adecvate pentru a
evita pericolele prin accidente
□ iau măsuri sporite de evitare a
transmiterii infecțiilor ( □ izolare
□ respectarea circuitelor
□ măsuri de igienă spitalicească )
□ urmăresc și apreciez corect
potențialul infectios al
pacientului, receptivitatea, îi aplic
măsurile de izolare a surselor de
infecție
□ informez și stabilesc împreună
cu pacientul planul de recuperare
a stării de sănătate și crestere a
rezistenței organismului, de
prevenire a complicațiilor
□ supravegherea intensivă a
pacientului, observarea si
raportarea la timp medicului,
15
caracterul, durata, orarul şi
iradierea durerii
□Altele
11.A practica Pacientul/a □încurajez pacientul/a să-și exprime Data................
religia □ să numai prezinte sentimentele Obiectiv realizat
dificultate de a acționa □facilitez satisfacerea convingerilor □manifestări
după credințele și nevoile sale ameliorate
sale în termen de □planific împreună cu el/a activități □ manifestări absente
........... ore/zile care să-i dea sentimentul utilității. Obiectiv nerealizat
□Pacientul/a să nu mai □ îl ajut să-și recapete încrederea în □ manifestări
prezinte dificultate de a sine noi
participa la activități □să identifice cauza frustrării ........................
religioase în termen de □să aibă o stare psihica bună ........................
........... ore/zile □il/o asigur de confidentialitate
□Pacientul/a să nu mai □planific împreună cu pacientul/a
prezinte neliniste față de activitați
sensul propriei existente religioase
în termen de □facilitez desfășurarea unor
........... ore/zile activități conforme
cu dorințele sale
16
□Pacientul să prezinte
stare de bine in termen
de….…zile
□Altele
□Altele
12.A fi util Pacientul □ il ajut să fie constient de propria sa Data................
□să își valoare Obiectiv realizat
diminueze □ îl ajut să identifice motivele □manifestări
□să nu prezinte comportamentului său ameliorate
□devalorizare □îl ajut în stabilirea unor proiecte □ manifestări absente
□sentiment de neputință □să realizeze o perceptie justă a Obiectiv nerealizat
□dificultate de a-și asuma realității □ manifestări
roluri sociale bine in □să se integreze în colectiv noi
termen de….…zile □ îl ajut să-și recapete încrederea și ........................
□ Pacientul să nu mai stima de sine .............
prezinte dificultate de a se □ identific cauza neputinței
realiza bine in termen □ îl ajut să poata realiza și aprecia
de….…zile obiectiv activitățile sale
□Pacientul să prezinte □îl orientez spre alte activități decât
stare de bine in termen cele anterioare
……..zile
□Altele □Altele
13.A se Pacientul □îl ajut să prezinte stare buna de Data................
recrea □să-șidiminueze dispoziție Obiectiv realizat
□să nu prezinte □ am în vedere ca activitățile □manifestări
□dezinteres desfășurate să nu il suprasolicite ameliorate
□dificultate □ajut pacientul să beneficieze de □ manifestări absente
□incapacitate somn odihnitor Obiectiv nerealizat
□refuzul □ajut pacientul să-și amelioreze □ manifestări
□acceptul de a indeplini condiția fizică noi
activități recreative □asigur o crestere graduală a ........................
în termen.....ore/zile dificultații activitaților ........................
□ planific împreună cu pacientul
activități
□Altele recreative
□ asigur condiții pentru realizarea
acestora
□Altele
14.A invata Pacientul/a □ il ajut să acumuleze cunoștiințe
sa-si □ să își noi Data................
gestioneze diminueze □ stimulez dorința de cunoastere
□să nu prezinte □constientizez pacientul asupra Obiectiv realizat
sanatatea
□ignoranță importanței stării de sănătate proprii
□dificultatea de □ verific dacă a înteles corect □manifestări
a învăța mesajul transmis și și-a însușit ameliorate
□refuzul de a corect noile cunoștiințe
învăța □ il ajut sa dobandească deprinderi □ manifestări
□ cunoștiințe noi absente
insuficiente in termen □identific obiceiurile gresite ale
….....ore/zile pacientului Obiectiv nerealizat
□corectez deprinderile dăunăoare
□ Pacientul să prezinte o sănătății □ manifestări
stare de bine in termen
….....ore/zile noi
17
□întocmesc programe de recuperare
și reeducare a pacienților cu ........................
□Altele deficiențe senzoriale și motorii
□ exporez nevoile de cunoastere ale
pacientului
□Altele
Observatie : In cazul aparitiei unei probleme noi de dependenta ( ulterior celor stabilite la internare)
precum si in cazul transferului pacientului in alta sectie/compartiment ,se poate completa nevoia
corespunzatoare din instrumentul de lucru atasat si se listeaza, urmand sa fie introduse ca pagini in
planul de ingrijire deja existent, cu specificarea datei exacte si a orei cand a fost completat.
Evolutia zilnica a pacientului privind ingrijirile se poate nota pe o fisa prezentata in anexa V a
acestui ghid.
Observații- se pot nota eventualele reacții la medicamente, intoleranțe, chiar refuzul pacientului, ș.a.
Sub tabel figurează semnătura pacientului/ apartinătorului care ia cunoștință de tratamentul indicat.
Următorul tabel se va completa atunci când se indică un medicament suplimentar față de schema de
tratament stabilită (un calmant, un sedativ, un laxativ, ș.a.).
18
De asemenea, se poate consemna întreruperea tratamentului pentru un anumit medicament, eventualele
reacții adverse.
Sugerăm ca acest tabel să se folosească sub formă de anexă, putând fi puse atâtea fișe câte sunt nevoie.
S-au aplicat interventii autonome pentru reducerea dependentei prin : ajutor/suplinire la □igiena
corporala, □mobilizare/deplasare,□alimentatie , □cresterea confortului si □educatie pentru sanatate.
20
Recomandari : necesita ajutor/ suplinire la □ alimentatie, □ deplasare, □ igiena,□ altele
.......................
................................................................................................................................
ANEXELE GHIDULUI:
I.PLAN DE MOBILIZARE AL PACIENTULUI
II.FISA DE EVALUARE A DURERII
III.FISA DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
IV.FISA DE EDUCATIE PT SANATATE
V.EVALUARE ZILNICA A PACIENTULUI
VI.FISA CU SITUATIA INGRIJIRLOR LA EXTERNARE
INSTRUMENTE DE LUCRU:
A) PLAN DE INGRIJIRE PE 14 NEVOI FUNDAMENTALE
B) MACHETA PLAN DE INGRIJIRE
Plan de mobilizare
Data Toaleta Schimbari de pozitii
Plimbare
singur insotit Cu
locala generala semisezand sezand DD DLS DLD DV mijloace
de
deplasare
21
ANEXA II. Fisa de evaluare a durerii
Intensitatea durerii *
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Localizare / Iradiere**
Caracteristici
Debut
Durata
Frecventa
Caracter
Superficial Pulsatil Intepator
Sfasietor Arsura Ascutit
Iradiaza Adanc Amorteli
Crampa Difuza ………..…
23
ANEXA III.Fisa de administrare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor
Spitalul Secția
Nume/ Prenume: CNP: FO:
Denumire Cale Ora de administrare/ cale de
Doza/ Semnătura
medicament/ forma de data administrare
ritm
farmaceutică adm 8 10 12 14 16 18 20 22 24 3 6 Tura I Tura II Tura III Observații
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
24
Cale Ora de administrare/ cale de administrare semnătura
Denumire
Doza de data Observații
medicament 8 10 12 14 16 18 20 22 24 3 6 Tura I Tura II Tura III
adm
8.
9.
10.
11.
12.
Semnătura pacient/aparținător:
25
ANEXA IV- FISA DE EDUCATIE PT SANATATE
26
ANEXA V- EVALUARE ZILNICA A PACIENTULUI
Semnatura
Pacient Apartinator
27
ANEXA VI. FISA CU SITUATIA INGRIJIRLOR LA EXTERNARE
S-au aplicat interventii autonome pentru reducerea dependentei prin ajutor/suplinire la □igiena
corporala, □mobilizare/deplasare,□alimentatie , □cresterea confortului si
□educatie pentru sanatate.
28
PLAN DE NURSING
Sectia/compartiment………………………………………
NUME/PRENUME.................................................................................................. DATA.....................................
NR.FO...............SALON........PAT.....
…………………. □educ pacientul pentru a evita împrăștierea …................................. □să înlăture obiceiurile ........................
manifestată prin secrețiilor nazale ..................................... dăunătoare, tabagism ........................
……… □comprim cu policele, pe septul nazal, nara care ..................................... ,etc.
□Obstrucția căilor sângerează timp de 5-10 minute
respitatorii din cauza □aplic comprese reci pe frunte, nas sau ceafă și observ efectul acesteia □învăț pacientul să evite
…………………… □recomand pacientului să nu-și sufle nasul schimbările bruste de
manifestată prin □umezesc aerul din încăpere □Altele temperatură
…………………… □pregătesc psihic pacientul pentru
…………………… tehnici(delegate) □ învăț pacientul să evite
□puncție, □examen radiologic, aglomerațiile în perioadele
□examen endoscopic cu gripă
□ analize
□Altele □Altele
29
□Circulație inadecvată □Pacientul/a să □măsor și supraveghez TA, puls □Pregatesc pacientul □educaţia sanitară a Data...............
din cauza prezinte circulația □asigur și supraveghez regimul hiposodat pentru persoanelor în vederea Obiectiv realizat
manifestată prin îmbunătățită în □învăț pacientul să aibă alimentația bogată în □investigații respectării unui regim de □manifestări
fructe și zarzavaturi, □analize de laborator viaţă şi muncă echilibrat ameliorate
………. termen
□sa reducă grăsimile și sare □ingrijiri după tehnică □îndepărtarea durerii şi □ manifestări
de..........ore/zile □educația medicală a pacientului(să adopte Administ O2 pe: crearea unei stări de confort absente Obiectiv
□Altele posture adecvate, să facă exerciții de respiratie, să □ mască a bolnavului nerealizat
expectoreze, să colecteze sputa, să înlăture □ sonda........l/min □regim hiposodat cu □ manifestări
obiceiurile dăunatoare, tabagism , etc) □Administrez evitarea exceselor noi
□Altele medicația...................... alimentare .............
......................................... ...........
□Altele .............
□Altele
...........
30
NEVO DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
IA NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUND INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
A- DELEGATE
MENT □Alimentație □ Pacientul/a să □cântăresc pacientul…….kg Ofer regimul prescris □ măsuri educative care A ve
A- și hidratare inadecvată aibă la fiecare masă □ajut pacientul în timpul vărsăturilor □ hidric □ hidro-zaharat privesc respectarea
LĂ prin o alimentație care să □notez frecvența și caracterele vărsăturilor □semilichid □lactat programului de muncă şi
surplus din cauza conțină necesarul de □reduc sau opresc aportul de lichide □ lacto- fainos a orelor de repaus, evitarea
…………………. calorii recomandat □încerc administrarea orală de lichide și alimente □ hepatic □renal suprasolicitărilor, evitarea
manifestată prin în termen de semilichide □ cardio-vascular stărilor emoţionale şi
……..…….............. ............ ore/zile □educ aparținatorul referitor la modul în care □ diabetic □hipocaloric conflictuale precum şi
□Alimentație □Pacientul/a sa fie trebuie să se alimenteze □hiposodat crearea condiţiilor de
și hidratare inadecvată echilibrat □efectuez bilanțul lichidian □ normocaloric relaxare
prin nutritional/hidric in explic importanța : □Administrez medicația □pentru obtinerea unei
deficit din cauza termen de □ consumul de lichide și de alimente ......................................... aderente crescute abordarea
…………………… ……ore/zile □ unei poziții adecvate ...................................... terapeutică se realizează
manifestată prin Pacientul/a □ a exercițiilor fizice în funcție de capacitatea ........................................ în diferenţiat pentru fiecare
2.Nevoia de se a alimenta si hidrata
manifestată prin
…………………….…
31
NEVOI DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENTII SPECIFICE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
A NURSING SĂNĂTATE
FUNDA
INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII
-
DELEGATE
MENTA
□Constipatie din cauza □Pacientul/a să □recomand consumul de alimente sau lichide ce Administrarea Educaţia terapeutică a Data................
-LĂ ……………………… prezinte tranzit favorizează eliminarea în limite fiziologice medicației…………........ pacientului vizează: Ob realizat
….… manifestată prin intestinal în □asigur repaus la pat ......................................... □să ajute pacientul să □manifestări
□Diaree din cauza limite fiziologice □ servesc bazinetul ........................................ în înţeleagă mai bine boala şi ameliorate
……………………… în termen de....... □ ajut sau mențin tegumentele curate și uscate raport cu orarul meselor și strategia terapeutică □ manifestări
… ore/zile □ schimb lenjeria de corp și de pat observ efectul acesteia absente
manifestată prin □ Pacientul/a să □asigur îmbracaminte curată și comodă □examen din scaun Institui □să crească cooperarea cu Ob nerealizat
………………………. nu prezinte semne □cu tact și blandete solicit pacientul să se spele. perfuzii zilnice toţi factorii implicaţi în □manifestări
… de □ajut pacientul în efectuarea îngrijirilor igienice cu................................... asistenţa medicală noi
□Diaforeza din cauza deshidratare în □ asigur repaus la pat , stare de confort si ...................................... ........................
……………………… termen de..... securitate ………………………. □să trăiască într-un mod cât ........................
….. ore/zile □ aplic pansament absorbant în T □o supraveghez și explic mai sănătos posibil şi să-şi
manifestată prin □Pacientul/a să □ calmez durerea la nevoie pacientului necesitatea amelioreze calitatea vieţii
………………………. prezinte eliminări □ măsor diureza............ml/24 ore acesteia.
□Deshidratarea din □ cântăresc zilnic pacientul □ examen din secreție □schimbarea de
3.Nevoia de a elimina
adecvate
cauza □cantitativ și □ efectuez bilantul hidric ……………….. vaginală comportament necesară
……………………… □calitativ , ale □ schimb lenjeria de pat și de corp după fiecare □ efectuez spălătură
… □secretiilor eliminare vaginală □aprecierea statusului
manifestată prin ... vaginale □ asigur igiena locală □ examen de urina hidroelectrolitic
□Eliminari menstruale □urinei, în □ aplic crème de protectie □ efectuez sondaj vezical □modificări frecvente ale
sau vaginale termen de □asigur microclimatul respectând intimitatea …….…………ml/24.h greutăți corporale
inadecvate cantitativ sau .........ore/zile. pacientului
calitativ din cauza □Pacientul/a să □asigur aport lichidian în funcție de bilantul hidric □Altele □precizarea aportului de
……………………… nu mai prezinte □verific prezența globului vezical lichide
… incontinență □încerc stimularea evacuării
manifestată prin... □ziua sau □deloc □suprim alimentația pe cale orală □aprecierea statusului
□Eliminarea urinară în □încep rehidratarea orală cu cantități mici de nutritional (kg, I, date de
inadecvată cantitativ și termen de lichide reci oferite cu lingurița laborator)
calitativ din cauza …….ore/zile □menajez psihic și fizic pacientul în timpul
……………………… □Pacientul/a să-și varsăturilor/expectorației □Altele
… golescă vezica □efectuez bilanțul hidric
manifestată prin .... complet la fiecare educ pacientul :
□Incontinență de micțiune □să nu devină sursa de infecții asociate
□fecale sau în termen de asistenței medicale
□ urina □ ambele ………ore/zile. □ajut pacientul/a să păstreze curată mucoasa bucala
din cauza Pacientul/a
………………….…… □să-și diminueze □Altele
manifestată prin... □să nu prezinte
□ Eliminari patologice ………………
din cauza □expectorație
……………………… □vărsături
manifestată prin în termen 32
…………………… ….…ore/zile
□ Expectoratie din
cauza □Altele
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA □ □Administratea
- Dificultate/Incapacitate □ Pacientul/a să □înlătur stimulii din mediu înconjurător medicației ……………... □educ pacientul privind Data................
LĂ de a se misca prezinte □supraveghez permanent pacientul ………………………… importanța unui program de Obiectiv realizat
din cauza ………....… mobilitate □înlătur obiectele contondente ………………………… exerciții în funcție de □manifestări
manifestată prin normală □aplic constrângeri fizice dacă este cazul □observ efectul problema și capacitatea sa ameliorate
…………………..…. în termen Ajut pacientul: medicației □ manifestări
de….ore/zile □să aibă tonus muscular păstrat □Pregătesc pacientul pentru □educ pacientul să adopte absente Obiectiv
………………..…… □ Pacientul/a sa □să-și mențină integritatea tegumentelor a investigații o postură corectă și nerealizat
prezinte miscări activității articulare ........................................ adecvată nevoilor sale □ manifestări
□Hiperactivitate din coordonate in □să-și mențină satisfăcute celelalte nevoi ………………………… noi
cauza ………ore/zile fundamentale ………………………… □Altele ........................
………..…..… □ Pacientul/a să □să utilizeze diferite aparate de susținere pentru ………………………… ........................
4. Nevoia de a se misca și a avea o bună postură
manifestată prin
…………………..….
……………..……
□Postură inadecvată din
cauza …………….…
manifestată prin
…………………..….
□Repaus impus
terapeutic
………………..……
□Altele 33
NEVOIA DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
FUNDA- NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
MENTA- INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
LĂ DELEGATE
□identific cauza problemei □ Administrez □educaţie terapeutică Data................
□Dificultatea/ □ înlătur cauza medicația………….. motivantă, convingătoare şi Obiectiv realizat
incapacitatea de a se Observ si notez: ……………………… permanentă pe toata □manifestări
odihni din cauza □functiile vitale………………… ………………………… perioada internării în ameliorate
……………………… □calitatea somnului…………….. ………………………… vederea eliminarii □ manifestări
□orarul somnului……………….. ………………………… abaterilor de la absente Obiectiv
manifestată prin □perioada somn - odihnă…………… ………………………… exigenţele planului nerealizat
□comportamentul pacientului ………………………… terapeutic □ manifestări
……………………… ……………………………………….. și observ efectul acesteia noi
……………………… □gradul de satisfacere a celorlalte nevoi □se învaț pacientul ........................
□ Pacientul/a fundamentale □Altele tehnici de relaxare ........................
5. Nevoia de a dormi si odihni
34
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA □Dificultate / □identific capacitatea si limitele fizice ale □măsuri de instruire/
- incapacitate de a se □ Pacientul/a să se pacientului informare care vizează Data................
LĂ îmbrăca si dezbrăca din poată îmbrăca □îi acord timp suficient pentru a se îmbrăca și □Altele adoptarea de Obiectiv realizat
cauza și dezbrăca singur dezbrăca comportamente necesare □manifestări
……………………… în de termen □efectuez zilnic exerciții de motricitate fină cu nevoii de a se ameliorate
….….ore/zile pacietul îmbrăca/dezbrăca □ manifestări
manifestată prin □încurajez pacientul absente Obiectiv
□Pacientul/a să □supraveghez cu ce se îmbracă nerealizat
……………………… prezinte interes Educ pacientul să cunoască: □Altele □ manifestări
6.Nevoia de a se imbraca si dezbraca
………………………
………………………
□Altele
35
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA □ Hipotermie din cauza □ Pacientul/a să □aplic comprese reci □ Administrez □ ajut pacientul sa Data................
- …………………… prezinte □ împachetări reci medicația……………… identifice cel putin doua Obiectiv realizat
LĂ manifestată prin temperatura □gheață ………………………… efecte nocive ale □manifestări
7.Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale
…………………… □Altele
……………………
□Altele
36
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA □Alterarea tegumentelor □Pacientul/a să □în funcți de starea generală a pacientului ajut la □prelevez produse □învăt pacientul să Data................
- / mucoaselor/ fanerelor prezinte □baie □ duș specifice pentru investigații mențină igiena Obiectiv realizat
LĂ din cauza tegumente și □ efectuez toaleta pe regiuni de laborator tegumentelor și mucoaselor □manifestări
…………………….… mucoase intacte in □iau măsuri de prevenire a infecțiilor asociate □cruste □ îl invăt importanța ameliorate
… termen de……….. asistenței medicale □ puroi aplicării măsurilor de igienă □ manifestări
8.Nevoia de a fi curat si ingrijit, de a proteja teg. si mucoasele
manifestată prin ore/zile □ efectuez pansament de protecție cu blândețe □fire de păr corporală absente Obiectiv
□Pacientul/a să □identific împreună cu pacientul cauzele si □unghii nerealizat
……………………… participe la motivația preocupării pentu aspectul fizic □Altele □ manifestări
….. îngrijirile □ajut pacientul să fie echilibrat nutritional, noi
sale de igienă în pentru favorizarea cicatrizării leziunilor cutanate □Altele ........................
□Dezinteres/Refuz față termen de □încurajez pacientul în permanență ........................
de masuri de igienă din …….ore/zile □efectuez □ ajut □educ pacientul referitor la
cauza ingrijirea □ochilor □mucoasei nazale
……………………… □Pacientul să □urechilor □cavitații bucale
manifestată prin își facă singur □unghiilor □părului □toaleta intima
…………………… îngrijirile de □ asigur microclimatul respectând intimitatea
……………………… igienă în termen pacientul
… de
□ Carente de igiena din …………
cauza ore/zile
……………………… □Pacientul să □Altele
… își exprime
manifestată prin acceptul
……………………… de a îndeplini
………………….…….. îngrijirile igienice
… în termen
□Dificultatea de…….… ore/zile
/incapacitatea
de a face îngrijiri de □Altele
igiena din cauza
……………………….
…
manifestată prin
…………...……………
…
………..……………….
…
□Altele
37
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA Anxietate/ Frica □ identific și înlătur excitanții psihici □informarea si Data................
- □moderată □ încurajez pacientul să comunice cu cei din jur, pregatirea psihică a Obiectiv realizat
LĂ □severă Pacientul/a să-și exprime emoțiile, nevoile, frica, opiniile □ Administrez medicația pacientului cu privire la □manifestări
din cauza □să își diminueze □ explic tehnici de relaxare ......................................... planul de tratament, ameliorate
………………… □să nu mai □ ajut pacientul să descrie corect durerea ( ......................................... analize, investigații/ □ manifestări
manifestată prin prezinte, localizare și intensitate □ ușoară □moderată □ ......................................... si intervenţii reusind asfel să absente Obiectiv
……………………… □anxietate intense □ insuportabilă ) și să sesizeze momentele obsev efectul acesteia reducă la minim stresul şi nerealizat
…… □durere de remisie sau exacerbare □ efectuez imunizări starea de anxietate □ manifestări
Durere □acută în termen de □ asigur confort și îndepărtez factorii agravanți specifice și nespecifice la noi
□cronică din cauza ………ore/ zile □ îi distrag atenția de la durere indicația medicului ........................
……………………… □ asigur odihna ......................................... ........................
… □Pacientul/a să își Asigur stimularea cutanată prin: ......................................... □Altele
manifestată prin ... recâstige stima de □aplicarea agenților fizici (□ frig □ căldură)
□Pierderea / sine în termen de □frecții □ masaj □Altele
9. Nevoia de a evita pericolele
□Altele
39
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A FUND NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
MENTA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
LĂ □Culpabilitate/Frustrare Pacientul/a □încurajez pacientul/a să-și exprime □ Administrez medicația □determin pacientul să – Data................
din cauza □ să numai sentimentele ......................................... și exprime propiile Obiectiv realizat
…………………… prezinte □facilitez satisfacerea convingerilor sale ......................................... convingeri și valori □manifestări
manifestată prin dificultate de a □planific împreună cu el/a activități care să-i dea ........................................ ameliorate
…………………… acționa după sentimentul utilității. și observ efectul acesteia. □Altele □ manifestări
…………………… credințele și □ îl ajut să-și recapete încrederea în sine absente Obiectiv
□Dificultatea de a nevoile sale în □să identifice cauza frustrării nerealizat
participa la activități termen de □să aibă o stare psihica bună □Altele □ manifestări
religioase ........... ore/zile □il/o asigur de confidentialitate noi
din cauza □planific împreună cu pacientul/a activitați ........................
…………………… religioase ........................
11. Nevoia de a practica religia
…………………… □Pacientul/a să nu
…………………… mai prezinte
…………………… neliniste față de
sensul propriei
□Altele existente în
termen de
........... ore/zile
□Pacientul să
prezinte stare de
bine in termen
de….…zile
□Altele
40
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUNDA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
MENTA □Devalorizarea din Pacientul □ il ajut să fie constient de propria sa valoare Educaţia terapeutică a Data................
- cauza □să își □ îl ajut să identifice motivele comportamentului pacientului vizează să ajute Obiectiv realizat
LĂ …………………… diminueze său pacientul să înţeleagă mai □manifestări
□să nu prezinte □îl ajut în stabilirea unor proiecte □Altele bine boala şi strategia ameliorate
manifestată prin □devalorizare □să realizeze o perceptie justă a realității terapeutică, să crească □ manifestări
□sentiment de □să se integreze în colectiv cooperarea cu toţi factorii absente Obiectiv
…………………… neputință □ îl ajut să-și recapete încrederea și stima de sine implicaţi în asistenţa nerealizat
…………………… □dificultate de a- □ identific cauza neputinței medicală, să trăiască într-un □ manifestări
…………………… și asuma roluri □ îl ajut să poata realiza și aprecia obiectiv mod cât noi
sociale bine in activitățile sale mai sănătos posibil şi să- ........................
□Sentiment de termen □îl orientez spre alte activități decât cele anterioare şi amelioreze calitatea .............
neputință din cauza de….…zile vieţii.
……………………
manifestată prin □ Pacientul să nu □Altele □Altele
12. Nevoia de a fi util
□Altele □Altele
41
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A FUND NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
MENTA INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
- DELEGATE
LĂ □Dezinteres de a Pacientul □îl ajut să prezinte stare buna de dispoziție □Administrez medicația □Explorez dorințele și Data................
participa la activitati □să-și □ am în vedere ca activitățile desfășurate să nu il …………………………. interesul pacientului față de Obiectiv realizat
recreative din diminueze suprasolicite ......................................... activități recreative □manifestări
cauza……………… □să nu prezinte □ajut pacientul să beneficieze de somn odihnitor ........................................ ameliorate
□dezinteres □ajut pacientul să-și amelioreze condiția fizică și observ efectul acesteia □Altele □ manifestări
manifestată prin □dificultate □asigur o crestere graduală a dificultații absente Obiectiv
□incapacitate activitaților nerealizat
…………………… □refuzul □ planific împreună cu pacientul activități □ manifestări
…………………… □acceptul de a recreative □Altele noi
13. Nevoia de a se recreea
42
NEVOI DIAGNOSTIC DE INTERVENTII SPECIFICE
A NURSING OBIECTIVE EDUCATIE PENTRU EVALUARE
FUND- INTERVENȚII AUTONOME INTERVENȚII SĂNĂTATE
MENTA DELEGATE
- Pacientul/a □ il ajut să acumuleze cunoștiințe noi □administrez medicația □organizez activități de
LĂ □Dificultate de a invața □ să își □ stimulez dorința de cunoastere ………………………… educație și informare Data................
gestionarea propriei diminueze □constientizez pacientul asupra importanței ………………………… despre boala și mentinerea
sanatati □să nu prezinte stării de sănătate proprii ………………………… sănătății Obiectiv realizat
din cauza □ignoranță □ verific dacă a înteles corect mesajul transmis □țin lecții de formare a
…………………… □dificultatea de și și-a însușit corect noile cunoștiințe deprinderilor igienice, □manifestări
manifestată prin a învăța □ il ajut sa dobandească deprinderi noi □Altele alimentație ratională, mod ameliorate
…………………… □refuzul de a □identific obiceiurile gresite ale pacientului de viata echilibrat
…………………… învăța □corectez deprinderile dăunăoare sănătății □ manifestări
□Cunoștiințe □ cunoștiințe □întocmesc programe de recuperare și reeducare
14. Nevoia de a invata
absente
insuficiente privind insuficiente in a pacienților cu deficiențe senzoriale și motorii □Altele
gestionarea sanatatii din termen □ exporez nevoile de cunoastere ale pacientului Obiectiv
cauza ….....ore/zile nerealizat
……………………
manifestată prin □ Pacientul să □Altele □ manifestări
…………………… prezinte o stare de
…………………… bine in termen noi
……………… ….....ore/zile
□Altele ........................
........................
□Altele
43
MACHETA PROPUSA PT PLAN DE INGRIJIRI
CNP
Sectie/salon/pat Asistent
Medical
Modul de internare
(urgenta/BT/transfer)
Semnatura
Telefon apartinatori
44
EVALUAREA
N RISCULUI DE CADERE ( STRATIFY-Oliver M Britton) Total
r
.
c
r
t
A
1 fost pacientul internat pt. cadere sau a cazut in salon dupa internare ?
Da=1
. , Nu=0
Este
2 pacientul agitat ?
Da=1
. , Nu=0
Sunt
3 functiile zilnice afectate de vederea deficitara ?
Da=1
. , Nu=0
Solicita
4 frecvent sa mearga la toaleta ?
Da=1
. , Nu=0
E
5 necesar ajutorul/ supravegherea pentru a se deplasa ?
Da=1
. , Nu=0
RESPIRATIA/CIRCULATIA CURATENIA/TEGUMENTELE
□ dispnee □ tuse □ carență de igienă:
□ tiraj □cornaj □wheezing □protezat respirator □ tegumente murdare
□ HTA □hTA □tahicardie □bradicardie □păduchi □altele:__________
□puls aritmic □paloare □cianoza □ monitorizat □ necesita ajutor/suplinire la igiena corporala
□ altele___________________________ □aspectul pielii:_________________________
□escară de decubit:______________________
□plagă:_________________________________
45
ELIMINARE MISCARE/POSTURA
□ Mobilizare cu ajutor: __________________
Urină: Sacun: Dificultate de deplasare - deplasare cu: □baston/cârjă
□poliurie □polachiurie (nr.scaune/zi; aspect) □cadru □cărucior
□oligurie □disurie □diaree: Mobilitate redusă sau absentă:
□anurie □hematurie _______________ □ Paralizie: ________________
□retenție de urină □constipație: □ Parze:___________________
□glob vezical _______________ □Distrofie musculară
□incontinență urinară □melenă □rectoragie Poziții vicioase ale corpului/ membrelor:
□cateterizare uretero- □altele:_________ Deformări ale coloanei vertebrale:
vezicală □cifoză □ scolioză □ lordoză
□altele: Vărsături (nr./aspect): Deformări ale membrelor:
_____________ ______________ □genu valgum □genu varum □altele:________
□hematemeză □Echilibru pierdut/ vertij
□altele: □Poziție antalgică: _______________________
_____________ □Poziție impusă terapeutic: _________________
46
PROBLEME DE INGRIJIRE
COMUNICARE ELIMINARE
□ Agresivitate □ Eliminare urinara inadecvata cantitativ sau calitativ
□ Comunicare ineficienta la nivel sezorio-motor □ Incontinenta de urina/mat.fecale
□ Comunicare ineficienta la nivel intelectual □ Diaree
□ Comunicare ineficienta la nivel afectiv □ Constipatie
□ Izolare sociala □ Eliminare menstruala / vaginala inadecvata
□ Perturbarea comunicarii familiale □ Diaforeza
□ Atingerea integritatii functiei si rolului sexual □ Expectoratia
□ Deshidratarea
□ Eliminari patologice ( tub de
dren/otica/oculara/secretie din plaga ,sonda
nazogastica,varsaturi)
CURATENIA/TEGUMENTELE MISCARE/POSTURA
□ Dificultate /incapacitate de a-si face ingrijirile de □ Dificultate/Incapacitate de a se misca
igiena □ Refuz de a face activitati fizice
□ Carente de igiena □ Postura inadecvata
□ Alterarea tegumentelor/mucoaselor/fanerelor □ Necoordonarea miscarilor
□ Dezinteres/Refuz fata de masurile de igiena □ Hiperactivitate
□ Repaus impus terapeutic
TEMPERATURA CORPULUI A INVATA SA-SI GESTIONEZE SANATATEA
□ Hipotermie □Cunostinte insuficiente privind gestionarea sanatatii
□ Hipertermie □ Dificultate de a invata gestionarea propriei sanatati
CREDINTELE RELIGIOASE SA SE RECREEZE
□ Dificultate de a participa la activitati religioase □ Dificultate/incapacitate/refuz de a participa la
□ Culpabilitate/Frustrare activitati recreative
□Neliniste fata de sensul propriei existente □ Dezinteres de a participa la activitati recreative
48
Situatia ingrijirilor la externare
Pacientul s-a internat cu urmatoarele probleme prioritare de
ingrijire:……………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………….
S-au aplicat interventii autonome pentru reducerea dependentei prin ajutor/suplinire la □igiena
corporala,□ mobilizare/deplasare,□alimentatie ,□ cresterea confortului si □educatie pentru
sanatate.
Semnatura asistentului
medical……………………………………………
49