ANNE K.

JOY

AZI, MÂINE
şi pentru
TOTDEAUNA
 Această lucrare este o ficţiune. Numele personajelor,
caracterele, locurile şi acţiunile sunt rodul imaginaţiei
autorului. Orice asemănare cu realitatea - locaţii, persoane în
viaţă sau decedate, organizaţii, evenimente - este o
coincidenţă.

Copyright © 2017 Anne K. Joy

Toate drepturile rezervate autorului.

Traducerea, copierea sub orice formă (scanare,

fotocopiere, rescriere etc.), încărcarea sau postarea lucrării
fără acordul scris al autorului este strict interzisă!
 Uneori, oricât te-ai împotrivi,
nu poţi să scapi de mâna destinului.
 PARTEA I

Când faci un pact,

te joci cu focul.
 CAPITOLUL 1

Meredith

Salt Lake City, Utah, SUA, 2017

Ce vis stupid. Îmi repet acest lucru în gând chiar şi la

câteva ore distanţă de când m-am trezit. Sorb din cafeaua
amară şi mi-l reamintesc pe bătrânul care-mi spunea că mai
am la dispoziţie un singur an să mă bucur de viaţă, că apoi
totul se va sfârşi.
Oftez, îmi clatin capul uşor pentru a-mi îndepărta
gândurile neplăcute, apoi continui să-mi usuc părul. Mai am
câteva ore până când Alfred Rutter îşi va trimite şoferul să
mă ia de acasă. Ca de obicei, până atunci trebuie să mă
transform în cea mai splendidă păpuşă de porţelan. Alfred
trebuie să fie mulţumit şi să se poată mândri cu mine, asta ca
să mă angajeze în continuare.
Cine sunt? Meredith Hathway este numele meu. Cu
ce mă ocup? Ei bine, asta nu-i uşor de explicat fără să fiu
catalogată greşit. De aceea, când fac cunoştinţă cu persoane
noi şi sunt întrebată despre locul meu de muncă, răspund
simplu, cu un zâmbet viclean pe buze, că sunt fotomodel.
Chiar şi mama cunoaşte aceeaşi „falsă poveste”. Doar aşa o
pot şti satisfăcută. Cum ar fi fost să le spun că eu... eu... mda,
sunt damă de companie pentru bărbaţi cu conturi mari? N-
aş fi apucat să mai zic un cuvânt în plus, că interlocutorul, în
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

special mama, s-ar fi gândit că mi-o trag bine pe bani

frumoşi. Nimic mai fals!
Îmi selectez clienţii cu atenţie şi le spun de la început
că între mine şi ei poate fi aproape orice, dar cu certitudine
nu şi sex sau sentimente. A trecut un timp de când mi-am
impus să nu cad în vreo plasă de genul acesta. Nu vreau să
trec peste propria regulă. De ceva vreme reuşesc să stau
departe de pericol. Am învăţat din greşeli că e mai bine să nu
mă vând în totalitate.
Las din mână uscătorul de păr şi mă privesc în
oglindă.
De ce fac asta? Pentru că am nevoie de bani. Pe când
abia trecusem de douăzeci de ani, prietena mea, Rosie
Marlow, m-a convins că în viaţă nimic bun nu vine gratis.
Mi-a luat multă vreme să-i dau dreptate, însă în tot acel timp
am catalogat-o ca fiind o femeie uşoară. Am greşit. Nu era
treaba mea ce făcea cu viaţa şi trupul ei. Fiecare persoană
este diferită. Distinctă şi liberă să-şi ia propriile decizii.
Unora le este greu să înţeleagă. Cât despre mine, am încetat
să caut modalităţi să mă înţeleg. Pur şi simplu mă accept cu
defectele şi calităţile mele.
— Poţi să-mi împrumuţi rochia albă din dantelă?
M-am speriat la auzul întrebării lui Rosie. Eram
pierdută în gândurile mele.
— Ştii că ce-ţi împrumut nu obişnuieşti să-mi
returnezi, iar dacă totuşi o faci, nu mai sunt aşa cum ţi le-am
dat.
— Asta îmi reproşezi de fiecare dată, dar ştii prea
bine că exagerezi.
— Serios? o întreb, întorcându-mă cu faţa către ea,
surprinzând-o că îşi dă ochii peste cap ca şi când s-ar fi
plictisit de replicile mele.
8
 ANNE K. JOY

O tachinam.
— Să-ţi amintesc de pantofii mei preferaţi pe care ţi
i-am dat de curând? Te-ai întors cu unul singur, iar ăla cu
tocul rupt.
Rosie a ridicat din umeri, apoi mi-a răspuns:
— Ce era să fac dacă pe celălalt nu l-am mai găsit pe
puntea iahtului lui Manson. Tocul l-am rupt... l-am rupt
când... Ei bine, nu-mi amintesc. În regulă?
Ştiam că nu minte. Citeam asta în privirea ei.
— Cert este că băusem câteva pahare cu şampanie şi
nu-mi aduc aminte decât momentul când m-am trezit.
Ea este prietena mea. O tânără femeie cu suflet de
adolescentă, mereu în căutare de plăceri şi distracţii.
Alcoolul, sexul şi banii sunt cuvintele cheie în relaţiile pe
care le are cu bărbaţii care-i ies în cale. Şi nu duce deloc lipsă
de bărbaţi. În comparaţie cu mine, Rosie nu ezită să se culce
cu clienţii ei. Şi deşi poate părea că totul este pentru bani, de
fapt o face din şi pentru plăcerea proprie.
Nu locuim împreună, dar este ca şi cum am face-o.
Stăm uşă-n uşă, însă ea se află mai mereu în apartamentul
meu. Nu mă deranjează, cel puţin pentru moment. Prefer să
o ştiu în jurul meu. N-aş vrea să mă împrietenesc cu
singurătatea.
— Deci? a insistat Rosie, fluturându-şi genele. Îmi
împrumuţi rochia aceea sau nu?
Mi-am dat ochii peste cap, amintindu-mi că nu o pot
refuza.
— Sigur, i-am răspuns pe un ton înfrânt. Dar dacă
nici de data aceasta nu mi-o aduci înapoi, promit să te oblig
să-mi cumperi alta în loc.
Nici nu terminasem bine fraza, căci Rosie umbla deja
în dulapul meu, chicotind. Ştiam de ce râdea. Pentru că de
9
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

nenumărate ori îi spusesem că o să-i cer să-mi cumpere

lucruri similare cu cele pe care mi le pierdea sau strica, dar
niciodată nu avusesem intenţia să mă ţin de cuvânt. La fel ar
fi fost şi de această dată.
— Ahîm, poate o s-o fac în viaţa viitoare.
Rosie a înşfăcat rochia şi a ieşit de îndată din
dormitor, lăsându-mă din nou singură cu gândurile mele. Nu
mi-a mulţumit, nici nu şi-a luat rămas bun.
Oftez şi fără vlagă continui să îmi aranjez părul preţ
de câteva minute, asta până când aud în spatele meu:
— Mulţumesc pentru rochie, dar m-am răzgândit.
Rosie a revenit, mi-am zis în gând.
— Serios?! am întrebat-o surprinsă, căci niciodată nu
se întâmplase să se răzgândească. Şi ce o să porţi în schimb?
— Habar nu am, mi-a răspuns ridicând scurt din
umeri. Ceva care să-mi vină bine.
— Şi de când îţi faci tu atâtea griji? Ştii doar că te
avantajează orice ai pune pe tine.
Nu minţeam. Rosie era una dintre cele mai frumoase
femei pe care le întâlnisem în toţi anii mei de viaţă. Era
înaltă. Avea corpul atletic şi pielea bronzată perfect. Rosie
adora să facă plajă de câteva ori pe an şi avea grijă să se
bronzeze uniform. O avantaja culoarea uşor închisă a pielii.
Aceasta se potrivea de minune cu ochii ei negri şi buclele
brunete.
— De când am aflat că Dustin Woods va fi prezent,
a răspuns cu un glas mieros.
— Dustin Woods, am pufnit eu.
Nu-l întâlnisem vreodată, dar auzisem numele lui de
câteva ori, mai ales de pe buzele lui Rosie. Îmi povestise
despre scurtele lor întâlniri, în care doar se salutaseră şi

10
 ANNE K. JOY

făcuseră schimb de câteva replici, însă nu-mi aminteam mare

lucru.
— Ahîm... Ştii că şi el angajează femei ca să-l
însoţească la evenimente şi mai apoi să-şi facă de cap cu ele?
Am aflat zilele trecute de la Jonathan Shelton şi m-a surprins
că un tip ca Dustin ar da bani ca să aibă o femeie. Eu aş
putea fi însoţitoarea lui oriunde şi oricând, fără să-i iau un
cent.
Ridic neputincioasă din umeri, în timp ce-mi întind
fardurile şi pensulele pe măsuţa din faţa oglinzii. Informaţia
oferită de Rosie nu mă impresiona. Mi se părea chiar banală,
din moment ce noi în lumea aceasta ne învârteam.
— Atunci n-ai decât să-i faci propunerea. Cine ştie,
poate chiar o acceptă.
— Aş vrea eu...
În oglindă vedeam cum Rosie îşi atinge suav buzele
cu degetul arătător.
— Dar un tigru este greu de îmblânzit, a mai adăugat.
Crezi că nu mi-am fluturat genele în faţa lui sau că nu i-am
dat de înţeles că mă simt atrasă de el? Ţi-am zis doar că
deborda de aroganţă şi ai fi putut să juri că nici nu mă
observa.
— Fii optimistă! În seara aceasta poate îţi va acorda
atenţia pe care o cauţi.
Mă ridic de pe scaun şi mă apropii de Rosie.
— O să te ajut să-i captezi interesul, îi spun pe un
ton blând.
Şi încep să scotocesc după o rochie care să îi pună în
evidenţă frumuseţea.
— Uite, îi zic, arătându-i una vaporoasă de culoare
corai.
Ea pare înmărmurită.
11
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

— Ai înnebunit?! În rochia asta mi se permite accesul

doar la biserică!
Deşi aproape că ţipase, mă aşteptam totuşi la o
asemenea reacţie. Niciodată nu o văzusem să poarte o rochie
care să îi treacă de genunchi. Motiva că nici bunica ei n-ar
purta una de o asemenea lungime. Mai mult decât atât, Rosie
avea dreptate... în lumea noastră, hainele care ne acopereau
prea mult, nu ne aduceau clienţi. Bărbaţii la al căror braţ
stăteam, aveau nevoie de bibelouri mişcătoare cu care să se
mândrească.
— Vrei să atragi atenţia sau nu? o întreb cât se poate
de serios.
— Da, dar nu în rochia străbunicii tale!
Desigur, era sarcastică.
— Râzi cât vrei! i-am zis. Te-ai gândit vreodată că nu
toţi bărbaţii întorc capul după o pereche de pantaloni scurţi
sau o fustă care nu depăşeşte douăzeci de centimetri în
lungime?
În privirea ei citeam că se plictisise. Pe bună dreptate!
Auzise asta de prea multe ori de la mine.
— Orice ai zice, n-am să mă îmbrac cu ea. Îmbrac-o
tu, mi-a recomandat Rosie în secunda următoare.
Am înghiţit în sec, căci mă lăsase fără cuvinte.
— Vezi? Despre asta este vorba, zice ea, smulgându-
mi rochia din mână.
Intenţia îi era să o arunce înapoi în şifonier, însă am
oprit-o la timp. Mă ambiţionase şi voiam să-i demonstrez că
am dreptate.
— Bine, îi spun. O s-o port!
Şi i-am luat-o din mâna ei delicată.
— Oricum nu ştiam cu ce să mă îmbrac, am minţit-o
cu uşurinţă.
12
 ANNE K. JOY

Rosie mi-a zâmbit cu o şiretenie care o caracteriza, ca

şi când ar fi vrut să-mi demonstreze că într-un final a
câştigat.
— Trebuie să plec, a zis apoi, sărutându-mă în grabă
pe obraz. Ne vedem mai târziu.
Amândouă trebuia să fim prezente la acelaşi
eveniment, având acelaşi scop.
Am privit-o oftând, până când a dispărut din raza
mea vizuală, totodată gândindu-mă la ce îmi poate rezerva
seara aceasta. Orice ar fi, mă simt pregătită.

*
* *

— Arăţi minunat!
Era pentru a unsprezecea oară când mă complimenta
astfel. Uram faptul că repeta... măcar de ar fi încercat să-şi
schimbe replica.
— Mulţumesc, i-am răspuns cu un zâmbet fals pe
buzele-mi roşii. Aş aprecia dacă ai înceta să o mai spui.
— Ştii cât de mult apreciez eu femeile frumoase... ca
tine, a adăugat ultimele două cuvinte după ce a zăbovit
pentru un scurt moment.
Tonul lui Alfred Rutter devenea tot mai enervant de
la o întâlnire la alta. Începeam să-l urăsc, dar căutam să-l
suport pentru că am nevoie de bani şi încă nu mi-am găsit
un alt sponsor.
I-am zâmbit acru. Mă transformam într-o femeie
frustrată. Mă enerva până ce şi faptul că îmi dădeam seama

13
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

de acest lucru. De la o întâlnire la alta devenea un căţeluş. Se

culca la picioarele mele şi nu voia să mai plece vreodată.
— Aş mai vrea unul, i-am zis pe un ton ce-mi trăda
uşor starea de nervozitate, arătându-i totodată paharul de
cristal.
— Mărită-te cu mine!
Simt cum mi se usucă gura. Era pentru prima dată
când îmi cerea să ne căsătorim. Nu m-aş fi supărat dacă ar fi
fost doar o glumă nevinovată din partea lui. Ştiam însă că nu
glumea.
— Alfred...
Caut cuvintele potrivite pentru a-l refuza şi a-i oferi o
explicaţie care să nu-l rănească. Nu mă puteam căsători în
viitorul apropiat, dar mai ales nu cu un bărbat ca el. Are bani
şi poate să-mi ofere viaţa la care multe femei doar visează.
Aş putea să fac orice din el, căci nu ar îndrăzni să mă refuze
sau să nu-mi îndeplinească vreo dorinţă, dar simt că nu ar
duce la nimic bun. Nu aş putea să mă folosesc de el mai
mult decât o fac acum. Nu aş putea să îl văd mai des decât o
fac în calitate de însoţitoare.
— O să-ţi pun lumea la picioare, a adăugat Alfred.
În privire îi citeam mulţimea de speranţe. Un simplu
„nu” i le-ar fi năruit.
Nici măcar faptul că este un bărbat frumos nu mă
poate determina să-l accept.
— Alfred... îi menţionez din nou numele, însă pe un
glas aproape stins, dându-i de înţeles fără să vreau că sunt pe
punctul de a-l accepta.
— Trebuie să spui „da”, m-a atenţionat cu un zâmbet
şiret pe buze. Acceptă şi o să mă faci cel mai fericit bărbat
din oraşul ăsta blestemat. Imaginează-ţi ce viaţă o să avem

14
 ANNE K. JOY

împreună, cât de mult o să călătorim. O să facem tot felul de

extravaganţe!
Cum dracului să-i spun că nu mă pot căsători cu un
copilandru, cu un bărbat fără minte? Aş ajunge să caut să mă
omor decât să-l suport mai mult de trei zile. Dar ce aş face o
viaţă întreagă?
— Ideea este că... am început eu pe un ton gutural.
Adică tu... Tu chiar nu îţi dai seama că nu te-aş face fericit?
Că nu sunt femeia potrivită pentru tine?
Alfred şi-a trecut degetele prin părul său blond,
pătrunzându-mă cu privirea ochilor săi albaştri.
— Meredith, niciodată să nu mai spui o asemenea
prostie. Inima îmi spune că tu eşti femeia pe care o caut
dintotdeauna.
— Ce mincinoasă! îmi scapă în şoaptă.
— Poftim?
— Ăăă... Ziceam că nu ne cunoaştem. Nu am trăit
împreună, nu ne ştim tabieturile şi în fond, nici nu ne-am
sărutat vreodată. Nu te-am privit altfel decât ca pe un client.
Înţelegi cât de absurdă este cererea ta în căsătorie?
Văd cum sclipirea din ochii lui se stinge, motiv
pentru care mă cuprinde brusc un sentiment de vinovăţie.
— Pot să te cuceresc, a zis din senin.
Nici mort, i-am răspuns în gând, afişându-i un
zâmbet fals. Apoi îi iau o mână într-ale mele şi încerc să-i
explic.
— Alfred, tatăl tău ţi-ar bloca imediat cardurile şi
conturile, ţi-ar interzice să mai lucrezi la companiile lui şi te-
ar renega dacă noi doi ne-am căsători. Nu ar accepta
niciodată să te însori cu o târfă pe care o plăteşti. Nu trebuie
condamnat pentru o astfel de atitudine, căci e firesc ca un
părinte să-şi dorească tot ce e mai bun pentru copilul său. L-
15
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

ai dezamăgi şi ştim amândoi asta. Gândeşte-te la ruşinea la

care ai expune-o pe mama ta, femeia care ţi-a dat viaţă şi te-a
protejat în fiecare moment greu prin care ai trecut. Eu nu-mi
voi clădi fericirea pe nefericirea şi dispreţul altora.
Habar nu am de unde mi-au venit ultimele cuvinte,
însă mi s-au părut potrivite pentru a-mi lua adio de la Alfred
Rutter. Ce era între noi nu mai putea continua, cu riscul să
mor de foame în următoarele săptămâni. Ridicase relaţia la
un alt nivel, ceea ce-mi arăta că trebuie să bat în retragere.
Îi pun paharul gol în mână şi îi zic:
— Până în seara aceasta a durat relaţia noastră
profesională. Consideră întâlnirea asta ca pe un suvenir. Nu
te voi taxa.
N-am aşteptat să scoată vreun alt cuvânt, ci am plecat
în grabă, strecurându-mă printre oamenii din lumea bună.
Trebuia să dau de Rosie şi să o anunţ că mă întorc acasă. De
cele mai multe ori se întâmpla să aibă nevoie de mine şi să
mă caute, de aceea voiam să ştie că plec. Discuţia cu Alfred,
scurtă de altfel, mă întorsese pe dos. Visam deja că stau pe
patul meu, îmbrăcată într-un halat de baie, mâncând
îngheţată de căpşuni dintr-un bol mare.
Rosie stătea strâns lipită de Jonathan Shelton, iar
privirea lui cu greu se desprindea de sânii ei. Îl văd cum se
uită din când în când la bărbatul cu care stau de vorbă, apoi
îi admiră din nou formele frumoasei Rosie.
Nu vreau să mă apropii de ei. La un moment dat ea
trebuie să privească spre mine. Atunci îi voi face semn că mă
întorc acasă.
La naiba! Alfred se îndreaptă spre mine. Dacă l-aş fi
văzut cu câteva secunde mai devreme, aş fi putut să fug de
el.

16
 ANNE K. JOY

— Meredith, m-am gândit mai bine şi tu... tu nu-mi

poţi face asta după tot ceea ce ţi-am oferit.
Vorbea ca şi când mi-ar fi fost stăpân.
Alfred mi-a cuprins braţul cu mâna lui mare şi m-a
strâns mai mult decât era firesc.
— Mai încet, îi cer eu, surprinzând privirile curioase
ale celor din jur. Înţelege că s-a terminat şi nu face aici o
scenă penibilă de bărbat părăsit. Eliberează-mi braţul şi
acceptă ce s-a întâmplat!
S-a opus cerinţei mele, lucru care m-a determinat să
nu-mi mai pese de cei din jur şi să-mi smulg braţul din mâna
lui grea.
Nu puteam să mai stau acolo. Rosie n-avea decât să
mă caute în caz că avea nevoie de mine, dar trebuia să plec
de lângă Alfred. Aveam speranţa că acesta nu mă va urmări.
Mă întorc cu spatele la el şi îmi creez drum prin mulţime,
îndreptându-mă spre ieşire. La fiecare câţiva paşi am grijă să
privesc în urma mea pentru a mă asigura că nu vine după
mine. Într-un final îi întâlnesc privirea clocotitoare.
Dacă aş fi ştiut de la început că avea să se termine
aşa, l-aş fi evitat. N-aş fi acceptat să-i stau la braţ şi să-l
însoţesc la evenimente. De multe ori m-a invitat în oraş şi l-
am acceptat. Fiecare întâlnire însemna bani. De unde era să
ştiu că de fapt, Alfred căuta să petreacă timpul cu mine în
încercarea de a mă cuceri?
Grăbesc pasul, devenind unul alert. Nici el nu se lasă
mai prejos.
Mă sperie felul în care se uită la mine şi vine în urma
mea. Ceva îmi spune că nu trebuie să-i permit să se mai
apropie sau cel puţin nu de această dată. Întotdeauna a pozat
într-o persoană calmă şi inofensivă, ceea ce nu-l
caracterizează acum.
17
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

Aerul rece al nopţii mă izbeşte în faţă şi-mi aduce

aminte că şoferul lui Alfred m-a adus aici. Nu am timpul
necesar să-mi comand un taxi şi nu mă pot baza nici pe
maşina mea. Înghit nodul pe care îl simt în gât şi cu curaj
intru în prima maşină pe care o văd, fără să-mi pese că se
află cineva în ea.
— Fac ce vrei, dar calcă dracului acceleraţia! i-am zis
cât se poate de serios, pe un ton ridicat, fără să-l privesc pe
cel din stânga mea.
Nu i-am văzut chipul decât după ce ne-am îndepărtat
suficient de Alfred Rutter şi doar atunci când m-am simţit în
siguranţă.
— Ştiu că nu e treaba mea, dar cred că merit o
explicaţie. Ce a fost asta? m-a întrebat, lovind volanul
maşinii.
El avea cei mai frumoşi ochi verzi pe care îi
întâlnisem vreodată. Erau superbi, chiar şi aşa, la lumina
difuză din interiorul automobilului. Văzusem combinaţii de
verde şi căprui, dar niciodată ochi verzi de o asemenea
intensitate. Mă atrag şi mă pierd în ei.
— Ai de gând să vorbeşti şi să nu te mai holbezi atât?
— Eu... eu...
Mă bâlbâi şi nu-mi place, doar că nu-mi găsesc
cuvintele.
— Tu ce? Fugeai de vreun iubit maniac?
— Maniac? repet eu. Nu, nu. El doar... Mă rog,
puţin.
Bat în retragere. Alfred nu merită să-i iau apărarea.
— Am avut o discuţie mai aprinsă şi ne-am despărţit,
am continuat.
Sună atât de bizar „ne-am despărţit”. Nici nu eram
într-o relaţie amoroasă cu Alfred, doar pozam că formăm un
18
 ANNE K. JOY

cuplu. Mă plătea să se mândrească cu mine, să mă ţină la

braţul lui, însă doar atât.
— Ahîm. Acum înţeleg. Dar sper că îţi dai seama că
m-ai băgat în rahat.
Îmi ridic sprâncenele în semn de surprindere, iar
bărbatul misterios continuă:
— Dacă nu greşesc, iubitul tău este... Mă scuzi, fostul
tău iubit este Alfred Rutter.
— Îl cunoşti?
Bărbatul îmi confirmă mai întâi printr-o înclinare a
capului.
— Am fost amici la un moment dat, până când mi-a
demonstrat că este un idiot.
— Nu contest, şoptesc eu.
— Bineînţeles, altfel nu l-ai fi părăsit. Mă întreb cât
de mult ţi-a luat să-ţi dai seama.
Am deschis gura să-i dau un răspuns piperat, dar m-
am decis să-i ignor aroganţa. Ce era să-i spun? Că n-am fost
pe deplin onestă? Nu, nu puteam să-i mărturisesc cine şi ce
sunt cu adevărat.
Câteva minute le-am petrecut în linişte. Am preferat
să-mi mut privirea spre clădirile pe lângă care treceam şi la
munţii din depărtare.
— Unde te las?
— Poftim?! întreb surprinsă.
Uitasem unde mă aflam. Eram într-o maşină, în
compania unui străin.
— Te-am întrebat unde vrei să te las.
— Ăăă... desigur. Aici.
Îl văd cum îşi încleştează maxilarul, apoi continuă să-
mi vorbească.

19
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

— Ideea nu era să scap de tine cât mai repede,

abandonându-te în stradă, ci să-mi dai adresa ca să te conduc
până acasă.
— Ei bine, va trebui să opreşti pe aici pe undeva.
Nici vorbă să-mi dau adresa unui necunoscut.
— Nu s-ar zice că ai fost atât de precaută şi atunci
când ai deschis portiera şi te-ai aşezat pe locul din dreapta.
Pe bună dreptate mă ironiza. N-ar fi trebuit să urc în
orice maşină.
— Asta-i treaba mea, am răbufnit eu. Opreşte! i-am
cerut pe un ton răspicat, iar el a procedat întocmai.
S-a aplecat iute peste mine, determinându-mă să mă
împing mai tare în scaun şi să-i fac loc. Mi-a deschis portiera
şi a zis pe un ton răspicat:
— Coboară!
Am rămas cu gura întredeschisă. Cum putea să-mi
vorbească astfel? Nu era deloc cavaleresc, ci un gest demn
de un bărbat frustrat. Aveam impresia că se comporta mai
urât decât o făcuse Alfred cu puţin timp în urmă.
— O să-ţi aflu adresa în următoarele ore.
Tonul său devenise unul ameninţător, însă nu
intenţionam să-l iau în serios. Tipul nu-mi ştie nici măcar
culoarea ochilor, darămite numele sau alte date personale.
— Şi o să am grijă să-ţi respecţi partea din înţelegerea
făcută!
Nu aveam idee despre ce vorbea, ceea ce m-a făcut
să-l privesc cu suspiciune şi amuzament. Mă amuzau ifosele
lui. A citit în ochii mei asta, apoi a continuat:
— Ai zis că o să faci tot ce vreau dacă te scap de
Alfred în acel moment. Îţi promit că n-am să te las prea
uşor!

20
 ANNE K. JOY

Ce prostie din partea mea, mi-am zis în gând. Dar nu

credeam că îmi va lua cuvintele în serios.
Am strâns din dinţi şi i-am trântit portiera. Reuşise să
mă înfurie şi să-mi fure orice replică. Am început să merg şi
nici nu mi-am dat seama când a trecut pe lângă mine. Am
realizat asta abia atunci când am auzit sunetul frânelor.
— Sper să te duci dracului, mormăiam în acel
moment.
Mi-am aruncat privirea spre maşina lui şi l-am văzut
mergând în marşarier. L-am urmărit până când a ajuns în
dreptul meu şi şi-a coborât geamul.
— M-am gândit mai bine, a zis el. O să-ţi dau o
şansă, aşa că, te aştept mâine la orele optsprezece, chiar în
acest loc.
Nu i-am surprins expresia de pe chip când mi-a
vorbit. Nu m-am aplecat să-l privesc, ci am continuat să
merg, prefăcându-mă că nu-l aud. Nici moartă nu
intenţionam să mă mai întâlnesc a doua oară cu el. Fugisem
de frustratul de Alfred Rutter, nu mai aveam nevoie de altul.
Şi a plecat... lăsându-mă singură, departe de casă...

21
 CAPITOLUL 2

Sunt dependentă de aer, de cafea şi de vinul roşu

dulceag servit în paharul de cristal cu picior înalt. Sunt
dependentă de cerul albastru, de norii albi şi pufoşi, de zilele
ploioase şi de avioanele pe care le pot privi în tihnă de la
fereastra mea. Sunt dependentă de zilele în care ninge şi
totul se îmbracă în haine albe. Uneori mă simt dependentă
de traficul infernal şi de mulţimea de oameni, alteori aş vrea
să trăiesc liniştită într-o colibă construită pe vreo plajă
pustie.
Au trecut două zile de când m-am trezit abandonată
pe străzi. Exagerez, ştiu. Omul a făcut ce i-am cerut, dar
acum că stau şi mă gândesc, fiind deja la un al doilea pahar
de vin, un bărbat adevărat nu m-ar fi lăsat singură pe un
teritoriu necunoscut, departe de apartamentul meu.
Aseară ar fi trebuit să mă întâlnesc cu el în acelaşi loc.
Doar nu mi-am pierdut minţile să-i fi făcut pe plac. Şi totuşi,
nu-mi pot lua gândul de la el... de la ochii verzi şi de la
trăsăturile lui masculine de pe chip. Un fior de plăcere îmi
străbate pântecul şi ah... cât pot să-l urăsc pentru senzaţia
asta. Au trecut câţiva ani de când am simţit ultima dată fiori.
Las paharul din mână şi mă îndrept spre laptop. În
ultimele patruzeci şi opt de ore n-am făcut altceva decât să-
mi pierd vremea navigând pe internet, iar pe de altă parte să
şterg mesajele primite de la Alfred, fără ca măcar să le citesc.
Nu m-am deranjat nici să mă schimb de pijamale sau să
 ANNE K. JOY

mănânc ceva mai consistent. Doar am privit la vieţile

perfecte ale unora, reflectate prin fotografiile postate pe
internet. Pe alţii doar i-am compătimit pentru că ar putea fi
fericiţi, dar nu vor. Am realizat încă o dată că fericirea poate
fi uşor de obţinut, atât timp cât cei din jur te iubesc şi îţi
sunt alături. Problema apare atunci când tu te încăpăţânezi
să-ţi faci rău. Ce n-aş da să pot fi pe deplin mulţumită de
viaţa mea, să trăiesc fiecare zi cu o intensitate de necunoscut!
Sunetul soneriei mă trezeşte brusc din reverie.
— Poate este Rosie, îmi zic, îndreptându-mă totodată
spre uşa de la intrarea apartamentului.
Ştiu că ea are o întâlnire programată pentru această
seară şi mă gândesc că cel mai probabil are nevoie să-i
împrumut ceva sau să-mi ceară vreun sfat.
Deschid larg uşa, însă în loc să-mi văd prietena, îl văd
pe el... bărbatul misterios cu ochi verzi, cel pe care îl
întâlnisem în urmă cu două seri.
— Tu?! izbucnesc eu.
De această dată îi văd chipul mult mai bine. Pielea
albă, barba bărbierită fără cusur, sprâncenele negre, ridicate
uşor în semn de indignare, buzele rozalii strânse într-o linie
subţire şi ochii verzi, preferaţii mei. E îmbrăcat într-un
costum negru şi scump. Îmi dau seama de acest lucru după
textura materialului. Poartă o cămaşă albă, imaculată. Nici că
putea să nimerească într-un moment mai nepotrivit. N-aş fi
vrut să mă găsească îmbrăcată în pijamale. Aveam părul
nepieptănat, strâns după cum îmi picase la îndemână. Nu
aveam urmă de fard pe chip.
— Da, mi-a răspuns el. Chiar eu.
— Ce cauţi aici? Cum ai ajuns? Cum m-ai găsit? Cum
ai îndrăzni...

23
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

Dar n-am apucat să termin, căci el m-a oprit,

ridicându-şi mâna stângă şi fluturând-o rapid prin faţa mea.
— Ţi-am zis că o să te găsesc. Şi sunt aici doar din
vina ta.
— A mea?
— Îhâm, a răspuns el. Dacă nu m-ai fi lăsat să aştept
ca un fraier, ceea ce era previzibil, trebuie să mărturisesc, ne-
am fi întâlnit în alte circumstanţe în această seară.
Nicidecum n-aş fi dat buzna în apartamentul tău.
Mă înfuria gestul său, însă pe de altă parte, în mod
inexplicabil mă încânta.
— Nu mă inviţi înăuntru? m-a întrebat apoi.
— Bineînţeles că nu, i-am răspuns sec, uitând să iau
în calcul următorul lui pas.
Fără a lăsa să treacă măcar o secundă, şi-a făcut loc
pe lângă mine şi a păşit în intimitatea casei mele. Eu rămân
în urmă, adulmecându-i parfumul.
— Pe bune? mă întreb în şoaptă.
Şi resemnată, închid uşa în urma lui.
— Un pahar de vin roşu aş vrea, l-am auzit
spunându-mi în timp ce mergea încet prin camera de zi. Am
văzut că şi tu bei unul, a mai zis, arătând printr-o ridicare a
capului spre paharul din care servisem cu puţin înainte să
apară la uşa mea.
Am oftat, semn că mă resemnasem, că înţelesesem că
nu puteam scăpa de acest bărbat. De fapt, nici nu voiam să
scap de el.
A durat un minut să-i aduc vinul roşu.
— Ştiai că nu e recomandat să bei alcool în prezenţa
unei tinere şi frumoase femei, una pe care tocmai ai întâlnit-
o?

24
 ANNE K. JOY

— Mulţumesc pentru compliment, i-am răspuns cu

un zâmbet viclean pe buze.
El mi-a răspuns cu un zâmbet asemănător, topindu-
mă de sus şi până jos, aşa cum s-ar fi topit un cub de gheaţă
la prima întâlnire cu soarele.
— O să-mi mulţumeşti mai mult, la final, poate într-
o altă zi.
Modul în care mă priveşte, parcă mă hipnotizează.
— Dar dacă nu ştiai, a continuat el, o femeie ca tine
nu ar trebui să bea alcool în prezenţa unui bărbat ca mine.
— Nu te flata singur, îl ironizez fără milă.
În mod surprinzător, el izbucneşte în râs, dându-şi
puţin capul pe spate.
— Apropo, Dustin Woods este numele meu, mi se
prezintă pe neaşteptate, imediat după ce s-a oprit din râs,
lăsându-mă fără aer.
Era acel Dustin cu care prietena mea, Rosie, dorea să
formeze un cuplu, fie şi unul de o seară.
— Din câte îmi pot da seama, mă cunoşti.
— Ar fi trebuit? mă apăr după ce îmi recapăt suflul.
A ales să nu-mi răspundă.
— Ştii... a zis în schimb, nu a fost tocmai uşor să dau
de tine. Nici ieftin.
— Ieftin?! repet surprinsă.
— Lasă! Asta-i o poveste cu care nu merită să ne
pierdem timpul.
Dustin a luat câteva guri din paharul său, înghiţind pe
puţin jumătate din cantitatea pe care i-o turnasem.
— M-am gândit bine în ultimele ore şi am venit să-ţi
fac o propunere.
Să mă încred în el?

25
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

— Nu mă interesează o propunere venită din partea

ta, îi zic sec.
De fapt, minţeam. Mă rodea curiozitatea şi voiam să
ştiu mai multe detalii.
— Totuşi, o să-ţi spun. Am vrut să-mi pregătesc
discursul, însă niciodată n-am fost bun la asta, aşa că o să-ţi
vorbesc deschis. Tu eşti singură, eu sunt... sunt burlac, dar
nu neapărat singur. Ceea ce am nevoie din partea ta este să
accepţi să locuieşti vreme de câteva luni în casa mea şi să
pretindem că formăm un cuplu.
Pentru o fracţiune de secundă am văzut negru în faţa
ochilor. Apoi i-am văzut din nou chipul. Mă privea fix, semn
că vorbise serios.
— Eşti nebun?
Mă surprindea propria întrebare. Cu asta m-am
ocupat în ultimii ani, să joc rolul unei iubite. Dustin nu
venea cu nimic nou.
— Nu eu, crede-mă.
— Atunci cine?
— E o poveste lungă, mi-a răspuns de îndată.
— Ei bine, am tot timpul din lume, îi zic, ridicând
neputincioasă din umeri.
— Este irelevant în această etapă. Dacă o să accepţi,
atunci o să afli. Pot doar să te asigur că nu îţi va lipsi nimic
din ceea ce vei avea nevoie sau îţi vei dori. Desigur, dorinţele
să se încadreze în sume de bun simţ. Iar la final, când eu voi
obţine ce-mi doresc, o să am grijă să primeşti o sumă
formată din şase cifre. O să locuieşti singură, într-o casă care
îmi aparţine. Ne vom întâlni doar dacă va fi necesar... în
principiu, a mai adăugat el pe un ton neutru. Asta-i tot
pentru moment. Dacă vei fi de acord cu propunerea mea, o

26
 ANNE K. JOY

să mă văd nevoit să-ţi răspund şi la alte întrebări şi să

stabilim nişte reguli.
Rămăsesem cu gura deschisă, la figurat. Era pactul de
care aveam nevoie în situaţia în care mă aflam. Rămasă fără
sponsor şi cu economii din care să trăiesc doar o scurtă
perioadă, Dustin devenise colacul salvator. Dar nu puteam
să accept. Trebuia să mă gândesc la Rosie. M-ar urî dacă aş fi
de acord cu propunerea lui Dustin Woods. Ar considera că
este un fel de trădare. Ar avea dreptate.
— Îmi pare rău, îi spun mâhnită. Nu pot.
Voiam şi puteam să o fac, dar în mod absurd conta
mai mult prietena mea. Ea valora mai mult decât toţi banii
pe care aş fi putut să-i câştig în urma acestui pact.
— Bine, mi-a răspuns sec, ridicând nepăsător din
umeri. Îţi las aici cartea mea de vizită.
A lăsat-o pe o măsuţă, apoi a plecat fără să-şi ia rămas
bun. Plecase mai repede decât venise. Dispăruse într-o
singură clipită. Inexplicabil, simţeam un gust amar şi ochii
plini de lacrimi.

*
* *

„Unde eşti? Am nevoie de tine.”

Doar atât i-am scris lui Rosie în mesajul text pe care i

l-am expediat cu câteva minute în urmă, asta după ce am
sunat-o de un milion de ori. Încerc să dau de ea de trei zile.
Sunt îngrijorată că ar fi putut să i se întâmple ceva rău. E
prea devreme să alertez autorităţile sau familia. O cunosc pe
27
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

Rosie şi ştiu cât de mult îi place să se distreze. Iar când se

distrează este cea mai iresponsabilă persoană pe care o ştiu.

„M-am căsătorit cu Jonathan.

Am plecat pentru câteva zile la New York. Urmează să
petrecem luna de miere pe insula Capri.”

Asta era tot. Aşa mi-a dat marea veste. N-aş fi văzut-
o căsătorită nici în următorii douăzeci de ani, la cât de
zburdalnică este.

„Ai fi putut să-mi spui dinainte.”

Mi-ar fi plăcut să mă fi anunţat din timp. Să mă fi

putut bucura pentru ea în acele momente. Să-i fi fost alături
măcar cu gândul, dacă fizic nu-mi era îngăduit.

„Îmi pare rău. A fost ceva de moment.”

Dezamăgirea mă cuprindea cu braţele-i reci. Oare

chiar îi părea rău sau m-a îndepărtat în mod voit?

28
 CAPITOLUL 3

Am mers ore întregi fără să ştiu încotro ne

îndreptam. La un moment dat mă întrebam dacă nu cumva
m-am grăbit cu acţiunile mele şi dacă nu urma să-mi găsesc
sfârşitul într-un mod neplăcut.
— Am ajuns. O să mă ocup de bagaje, mi-a zis după
ce a oprit motorul SUV-ului.
Apoi a coborât repede şi a făcut întocmai după cum
îmi spusese. Eu nu m-am mişcat la fel de iute ca el. O parte
din mine îmi spunea să dau înapoi... să mă întorc în Salt
Lake City. Mountain Home mi se părea un orăşel curat şi
liniştit. O vacanţă aici mi-ar fi priit, însă nu pentru relaxare
venisem atâta drum.
Într-un final l-am prins din urmă. Se afla în living,
acolo unde îmi lăsase şi bagajele.
— Ar trebui să-ţi prezint casa. Vino, mi-a spus
Dustin.
— Te grăbeşti undeva? l-am întrebat sec.
Nici nu-mi oferea răgazul necesar cât să mă odihnesc
puţin. Doar mersesem câteva ore cu maşina.
— Ia un loc, mi-a răspuns cu zâmbetul pe buze,
ocolindu-mi întrebarea. Ţi-aş fi oferit ceva de băut, dar
trebuie să mărturisesc că nu am apucat să fac cumpărături.
Apelul tău m-a luat prin surprindere.
Îl sunasem cu o seară în urmă pentru a-i spune că
sunt de acord cu târgul. Luasem decizia în urma schimbului
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

de mesaje cu Rosie. În fond, îl refuzasem pe Dustin pentru

că în caz contrar aş fi avut impresia că îmi trădam prietena.
Dar ea se căsătorise. Nu mai putea sau mai bine zis, nu mai
trebuia să suspine după Dustin Woods. Chiar şi aşa,
căsătorită sau nu, trebuia să recunosc că Rosie tot n-ar fi
renunţat la fantezia ei în ceea ce-l privea pe Dustin.
— Nu contează.
— Pentru mine contează. Ţi-am promis că nu-ţi va
lipsi nimic. Imediat după ce îţi fac turul casei, o să merg să
fac cumpărături. Uite, mi-a mai spus, întinzându-mi un card.
O să ai nevoie de el.
L-am luat, însă nu sunt convinsă că procedez corect.
— Este un cont deschis pe numele tău. Periodic o să
trimit o sumă pentru necesităţile tale. Pe lângă asta, la final o
să primeşti suma cu care ne-am înţeles.
Da, îmi propusese două sute de mii de dolari, însă nu
m-am lăsat până nu am obţinut cu o sută mai mult. Pentru
următoarele şase luni mi se părea un profit bun. Din aceşti
bani nu aveam nevoie să cheltui nici măcar un dolar pe
timpul şederii mele în această casă.
— Când ne vom întâlni cu părinţii tăi?
— Curând, mi-a răspuns nesigur, înălţând din umeri.
Mă fixa cu privirea, provocându-mi un clocot
interior. O senzaţie de căldură pornea din stomac în întregul
meu corp.
— Ar trebui să le spunem cum ne-am întâlnit sau
detalii de acest gen?
— Dacă întreabă. Le poţi spune că ne-am întâlnit la o
petrecere, dar nu sunt genul de persoane care să te sugrume
cu întrebări.
— Vor veni aici? Ne vor vizita des?

30
 ANNE K. JOY

— Deloc. Locuiesc la câteva mile distanţă, în Boise,

dar de câţiva ani nu au mai dat pe aici. A fost casa bunicilor
paterni. S-au născut în acest oraş, s-au căsătorit, au avut un
copil şi pentru câţiva zeci de ani au locuit între aceşti pereţi.
Acum este a mea.
Puteam să-mi dau seama că locuinţa avea o valoare
sentimentală şi nu bănească, nu doar din vorbele lui, ci şi
după aspectul casei. Era curată şi foarte bine întreţinută. Se
observa că fusese renovată recent, însă în ciuda
îmbunătăţirilor aduse, Dustin păstrase arhitectura veche. Era
vopsită într-o nuanţă de gri deschis, combinată cu griul
închis al obloanelor de lemn de la ferestre şi culoarea albă a
uşilor de la garaj. Casa era structurată pe cel puţin două
niveluri, parter şi etaj, iar de afară observasem şi existenţa
unui pod. Acesta nu era suficient de înalt cât să poată fi
folosit ca o mansardă, dar cu siguranţă era un spaţiu bun de
depozitare.
Parterul nu era atât de spaţios pe cât mă aşteptam, o
mare parte din suprafaţă fiind ocupată de garaj. Restul se
împărţea între o bucătărie, un hol de acces şi o cameră de zi
pentru invitaţi. La etaj se aflau trei dormitoare, câte o baie
pentru fiecare cameră şi un hol de la un capăt la celălalt.
Pe măsură ce îmi prezenta casa, constatam cu
stupoare că toţi pereţii erau vopsiţi în alb. Singurele pete de
culoare erau date de mochetele crem şi mobila de stejar
sălbatic. Pe ici, pe colo erau şi câteva tablouri, nici alea prea
vesele, fiind pictate doar peisaje de toamnă, animale şi
epave.
Apoi m-a lăsat să mă instalez în dormitorul central şi
să mă obişnuiesc cu locul care îmi va servi drept locuinţă în
următoarea jumătate de an. El s-a dus în fugă la
supermarket.
31
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

Se făcuse seară. Tot ce-mi trecea prin minte era un

duş fierbinte şi un somn de minim zece ore. Drumul mă
obosise. La fel şi aşezarea lucrurilor în dulap, comodă şi în
dulăpiorul din baie. Tot ce aveam de făcut era să închid uşa
cu cheia, nu care cumva să intre el peste mine, să-mi iau
lucrurile de schimb şi să merg până în baie.
Nu ştiam ce făcea Dustin, nici măcar dacă se
întorsese de la cumpărături, până ce nu am auzit o bătaie în
uşă. Atunci mi-am făcut curaj şi am coborât cu greu din pat
pentru a-i deschide.
— Voiam să-ţi spun că am aşezat alimentele în
frigider, iar restul cumpărăturilor le-am lăsat pe masa din
bucătărie.
— În regulă. O să mă ocup mâine de ele.
— Mă întrebam dacă nu ai vrea să luăm cina
împreună.
Dacă aş mai fi avut un strop de energie, poate că m-
aş fi arătat mai încântată.
— Acum vreau să mă odihnesc, i-am răspuns cinstit.
— Desigur, mi-a zis uşor posomorât. Atunci ne
auzim peste câteva zile. Ţi-am luat şi un telefon mobil de pe
care mă poţi suna oricând. L-am lăsat în camera de zi.
— Ce vrei să spui prin „ne auzim peste câteva zile”?
Unde se ducea? Intenţiona să mă abandoneze?
Înţelesesem greşit?
— Nu o să locuim împreună, mi-a răspuns sec. Nici
măcar în Mountain Home nu o să stau. Mă întorc în Salt
Lake City. Acolo îmi sunt afacerile şi viaţa.
Şi cu viaţa mea cum rămâne, îmi stătea pe limbă să-l
întreb. Eram prea obosită pentru o discuţie în
contradictoriu. Până la urmă, mă plătea să stau aici, restul nu
prea conta.
32
 ANNE K. JOY

— Când te întorci?
— Nu ştiu, a zis, ridicând scurt din umeri. Poate la
sfârşitul săptămânii, asta dacă nu se întâmplă ceva între timp.
— Înţeleg. Totuşi, nu ţi se pare destul de târziu cât să
te înhami la un drum de câteva sute de mile? Ai putea să te
odihneşti câteva ore şi să pleci înainte de răsăritul soarelui.
Mai bine îmi vedeam de treburile mele. De ce trebuia
să fiu îngrijorată pentru el? Era un bărbat în toată firea şi
putea să decidă singur cum îi era mai bine.
— N-am mai dormit în casa asta de ani de zile şi nici
nu am s-o mai fac vreodată.
— De ce?
Eram curioasă. Tonul lui îmi dăduse ceva de bănuit.
— Răspunsul este irelevant pentru tine. Trebuie să
plec.
Şi ca de obicei, mi-a întors spatele şi a plecat,
coborând în grabă scările din lemn.

*
* *

Era aproape de miezul zilei când m-am decis că era

timpul să mă ridic din pat. Aveam mai multă energie decât în
ziua precedentă. Nici nu era de mirare, dormisem foarte
bine, deşi mă aflam pe un teritoriu străin.
Apoi am coborât în bucătărie unde am pierdut timpul
mai bine de două ore. A trebuit să aşez cumpărăturile făcute
de Dustin şi să le găsesc un loc. Într-un final am ajuns să-mi
pregătesc o cană mare de cafea cu lapte şi trei felii de pâine
prăjită unse cu unt şi miere. Eram surprinsă de cât de multe
33
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

produse luase Dustin de la magazin. Aveam mâncare pentru

cel puţin o săptămână, poate chiar două. Îmi convenea de
minune. Aş fi preferat să mor de foame decât să mă plimb
printre rafturile magazinului.
Câteva ore mai târziu am primit un mesaj din partea
lui Dustin. Mă anunţa că ne vedem sâmbătă de dimineaţă şi
că până atunci trebuie să merg să-mi cumpăr ceva drăguţ de
îmbrăcat. Ei bine, n-avea decât să creadă că o să dau imediat
fuga să-i îndeplinesc dorinţa. Pe o vreme neprielnică nu
intenţionam să fac altceva decât să beau ceai şi să citesc o
carte. Ploaia îşi făcuse prezenţa încă de aseară, nu foarte
puternică şi nici în mod continuu, dar suficient cât să-mi
răpească din starea de bine. În aer se simţea umezeala, iar
temperatura nu era deloc ridicată. Măcar de-ar fi fost puţin
mai cald.
După orele optsprezece m-am decis să ies din starea
de leneveală şi să-mi pregătesc cina. Un pahar cu lapte cald
şi biscuiţii mei preferaţi, cu cereale şi fulgi de ciocolată.
Aducea mai mult a mic dejun, cel mult o gustare, dar nu
voiam să gătesc. Mi se părea o pierdere de timp să-mi
pregătesc masa. Aş fi gătit cât pentru două, chiar trei
persoane, însă până ar fi fost gata, pofta mi s-ar fi risipit.
Tocmai părăseam bucătăria, ţinând cina în mâini,
când o bătaie în uşa de la intrare s-a auzit. Dustin nu putea
fi. Doar ce mă anunţase cu câteva ore în urmă că nu ne
vedem mai devreme de sâmbătă. Am lăsat tava pe o măsuţă
şi m-am dus să deschid.
— Bună! mi-a zis tânăra femeie.
Nu-i dădeam mai mult de treizeci şi doi de ani. Era
brunetă, înaltă şi subţirică. Era îmbrăcată într-o pereche de
blugi şi un pulover de lână care-i venea larg.
— Bună seara, i-am răspuns.
34
 ANNE K. JOY

— Ăăăă... Sunt Katherin Sanders, Kathy cum îmi

spun prietenii. Locuiesc peste stradă.
Şi mi-a indicat cu mâna pe care o mai avea
liberă, casa ei.
— Meredith, Meredith Hathaway, m-am prezentat la
rândul meu.
— Am vrut doar să-ţi aduc asta.
Şi mi-a întins tava ceramică, acoperită cu o folie.
— Oh, exclam, luându-i tava. Mulţumesc, dar nu
trebuia să...
— M-am gândit să-ţi urez bun venit, m-a întrerupt ea
pe un ton politicos. L-am văzut pe Dustin plecând şi din
moment ce maşina nu se află pe aleea din faţă, mi-am zis că
precis te-a lăsat singură. M-am gândit că ai nevoie de
companie.
Am oftat fără să vreau.
— Să înţeleg că aşa ai procedat cu toate celelalte, i-
am spus cu nostalgie.
— Nu, nu, nu! M-ai înţeles greşit, s-a apărat
Katherin. Nu a mai adus pe nimeni. Eu doar v-am văzut
când aţi ajuns. Apoi am observat că a plecat singur, luminile
rămânând totuşi aprinse prin casă. Aşa mi-am dat seama că
ai rămas aici.
Oare de ce mă simţeam uşurată sufleteşte, ca şi când
aş fi urcat pe o treaptă, fie ea cât de mică?
— Mulţumesc oricum! Ce-ai zice de o ceaşcă de
cafea?
A ezitat. Sau asta m-a făcut să cred atunci când şi-a
întors privirea spre casa ei.
— Aş fi încântată, mi-a răspuns contrar a ceea ce mă
aşteptam.

35
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

Împreună am pornit spre bucătărie. Am pus cafeaua

să fiarbă în ibric, apoi ne-am aşezat la masă. Laptele şi
biscuiţii mei n-aveau decât să mă aştepte până mai târziu.
— Casa este frumoasă pe dinăuntru.
— Nu ai mai fost înăuntru?
— Nu, a răspuns, clătinându-şi capul în semn de
negaţie. Dustin nu prea vine pe aici. Poate de două ori pe an.
Şi nici nu are prieteni.
I-am schiţat un zâmbet, căci nu ştiam ce să-i mai
spun. Nu-l cunoşteam pe Dustin. Eram străini unul faţă de
celălalt.
— Eşti iubita lui, nu-i aşa?
Ei bine, această întrebare simplă mă punea în
dificultate. Planul era să jucăm rolul de iubiţi faţă de părinţii
lui. Nu menţionase nimic despre modul în care ne vom
comporta faţă de alte persoane. Şi totuşi, mi se pare mai
sănătoasă o minciună în situaţia dată.
— Ahîm, îi răspund cu jumătate de gură în timp ce-i
servesc cafeaua şi o porţie din tarta cu fructe pe care mi-o
adusese.
— N-ar trebui să mâncăm dulciuri la ora aceasta, a
zis Katherin, înfigând cu încredere linguriţa în prăjitură.
— O seară în care te abaţi de la o regulă alimentară,
nu dăunează, am căutat să o liniştesc. În plus, nu s-ar zice că
ai probleme cu greutatea.
Era puţin mai slabă decât ar fi trebuit. Asta era opinia
mea.
— Asta îmi spun cu toţii. Şi când te gândeşti că am
doi copii.
Era amuzată. Se simţea din tonul ei.
— Serios?
— Da!
36
 ANNE K. JOY

— Pari foarte tânără, am complimentat-o sincer.

— Mulţumesc!
— Deci eşti căsătorită.
Kathy şi-a dat ochii peste cap şi a oftat.
— Dacă poţi să-i spui aşa... da, din nefericire mă aflu
într-o relaţie contractuală numită mariaj. Poate o să-l cunoşti
la un moment dat şi pe William, dar cum este mai mereu
plecat în deplasări, mă tem că nu se va întâmpla curând.
— Oh, înţeleg. Are o slujbă solicitantă.
Îl compătimeam. La fel şi pe ea. Lui probabil nu-i era
uşor să-şi vadă atât de rar familia, nici ei să aibă un soţ
absent.
— Oarecum. Iar în timpul rămas liber, fuge la
amantă.
Katherin părea resemnată, însă pe mine mă şocase. În
primele secunde am crezut că am auzit greşit, apoi mi-am
dat seama că într-adevăr rostise cu nonşalanţă cuvântul
„amantă”.
— Te rog, nu mă compătimi. M-am împăcat cu ideea
că am ales un bărbat infidel dintr-o mulţime de infideli. Da,
aşa sunt toţi!
— Nu vreau să te judec, dar cum poţi accepta să te
înşele?
Ştiam un răspuns potrivit, dar nu era cazul să i-l ofer.
Ea accepta, la fel cum şi mama acceptase infidelităţile tatălui
meu. Îi fusese infidel atât mamei, cât şi soţiei lui. Da, avea
relaţii cu mai multe femei în aceeaşi perioadă. Mama fusese
un fel de a doua soţie a lui. Au avut o relaţie de câţiva ani,
dar s-a terminat brusc atunci când eu am apărut în peisaj. El
avea copii legitimi, nu avea nevoie şi de cei nelegitimi.
— Am învăţat să nu-mi mai pese, de dragul copiilor.

37
 AZI, MÂINE ŞI PENTRU TOTDEAUNA

— Iartă-mă! Nu trebuia să te întreb. Nu e treaba

mea.
— Stai liniştită. Toţi din cartier ne cunosc povestea.
De aceea nu mă mai feresc să vorbesc deschis despre
problemele din mariajul meu. William a fost un bărbat
fermecător încă din liceu, când ne-am şi cunoscut. Şi mai
cred că va fi fermecător şi la şaptezeci de ani. Nu arată rău
deloc, însă mai presus de toate îl avantajează modul în care
se comportă cu femeile pe care doreşte să le cucerească.
Totuşi, mă aştept de la el să se comporte civilizat faţă de tine
şi să nu-şi pună în aplicare tehnicile de cucerire. Sunt ani de
când am stabilit să-şi facă amante pe care să nu le cunosc.
Până acum s-a ţinut de promisiune.
Mă lăsase fără cuvinte. Proceda asemănător mamei
mele şi contrar de cum îmi impusesem eu.
— Îţi mulţumesc pentru cafea, dar trebuie să plec.
— Încă nu ai terminat-o, i-am zis.
— Poate data viitoare. Acum mă aşteaptă un pui în
cuptor şi doi copii flămânzi.
Katherin îmi afişa un zâmbet. Nici vorbă de unul
real, ci forţat.
— Sigur, murmur eu, amândouă ridicându-ne în
picioare.
— Mi-a făcut plăcere să te cunosc şi să stăm puţin de
vorbă, mi-a mărturisit Kathy când am ajuns în dreptul uşii
de la intrare.
— Şi mie.
— O să mai trec să te văd zilele acestea. Poate chiar
mâine, dacă nu te deranjează.
— Oh! Sigur. Abia aştept, mint eu pe jumătate.
Da, aveam nevoie de puţină companie, mai ales
pentru că mă aşteptau şase luni lungi şi grele din pricina
38
 ANNE K. JOY

singurătăţii, însă nu voiam să fac vreun pas greşit. Pe de altă

parte, stând singură întreaga zi, cumva reuşisem să mă
detaşez de cotidian, de agitaţie şi să mă relaxez.
— Atunci... pe mâine, îi zic.
Şi îmi iau rămas bun de la ea.
Am închis uşa în urma lui Katherin şi m-am întors la
cafeaua călduţă şi la tarta din care nu apucasem să gust. Din
moment ce tăiasem o porţie din prăjitură mi se părea
nedrept să o las nemâncată în farfurie.

39
 Listă cărţi Anne K. Joy

Seria Demonilor:
1) Demonii iubirii, 2014 – Jessica Thomas, Ian
Peterson
2) Demonul ucis, 2015 – Cecile Peterson, Matthew
Anderson
3) Demonii trecutului, 2015 – Christina McCarty,
Edward Connor

Seria Identităţi false:

1) Descoperă-mă, 2015 – Ana Duarte, Nick Adam
2) Ascunde-mă, 2016 – Mara Dima, Alex Adam
3) Recunoaşte-mă, 2016 – Ema, Simon Duarte

Alte romane:
1) Dragoste în 30 de zile, 2016 – Adele, David
Antonov
2) Azi, mâine şi pentru totdeauna, 2017 – Meredith
Hathway, Dustin Woods
3) Ciocolată, dragoste şi Crăciun, 2017 – Julia Bailey,
Duncan McKendrick

http://www.annekjoy.ro
http://www.facebook.com/anne.k.joy
http://www.instagram.com/annekjoy