UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I"

FACULTATEA DE SECURITATE ŞI APĂRARE

DEPARTAMENTUL OPERAŢII MULTINAŢIONALE, STUDII STRATEGICE ŞI DE
SECURITATE

Mareşalul Ion Antonescu

Mareșalul Ion Antonescu s-a născut la dată de 2 iunie 1882 la Pitești,dintr-o familie de
militari și agricultori,în care s-a cultivat din generație în generație,patriotismul și cele mai

1
desavarsite virtuți   .1
Avand o deosebita inclinatie spre armata,intra in anul 1898 la Scoala de fii de militari din
Craiova de unde mai apoi,in anul 1902, trece la Scoala pregatitoare de ofiteri de infanterie si
cavalerie.Mai apoi,in anul 1904 este inaintat cu gradul de sublocotenent,incepandu-si activitatea de
ofiter la Regimentul I-Rosiori. S-a remarcat în perioada studiilor prin curajul de care a dat dovadă,
dar și prin faptul că punea sub semnul întrebării deciziile superiorilor săi, ieșindu-le din cuvânt
atunci când el considera că aceștia greșesc. 2 In Răscoala din 1907 a reușit să îi convingă pe țăranii
români din zona Galațiului să nu intre în oraș pentru a-l devasta
In iunie 1904,capitanul Praporgescu nota despre Ion Antonescu :”A fost tot timpul exemplul
camarazilor sai…Inteligent si judecata sanatoasa.Exceptional de bun instructor,ii prevad un viitor
stralucit in arma”,iar capitanul Sturdza nota tot atunci ca „Elevul Antonescu a fost un elev foarte
bun,el a indeplinit functia de sergent major la scoala militara.El a fost prezentat M.S. Regelui la
inspectie,ca un elev deosebit de bun.”3
Atunci cand Primul Razboi Mondial batea la usa,Ion Antonescu era absolvent al cursurilor
Scolii de Razboi,pe care le-a terminat cu brio,fiind brevetat ofiter de stat major.Numele lui ajunsese
sa fie cunoscut de toata cavaleria,in toate cercurile intelectualitatii.Când Moldova stătea sub
amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și
arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la
ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica
bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința,
atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că
aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un
necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept
rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea
cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă.
În anul 1920 ia parte că delegat al României la Conferință de pace,pledînd în comisia
reparațiilor cauza română cu o competență care a atras atenția pesonalitatilor marcante străine.În
septembrie 1922 este numit atașat militar în Franța,iar în noiembrie același an este trecut în aceiași
calitate în Anglia și Franța,până în noiembrie 1926 când este rechemat în țară și pus în Comandă
Regimentului 9 Roșiori „Principesa Elena” unde rămâne până în iulie 1927 când este numit
comandant al Școlii Superioare de Război .4
In perioada anilor 1931-1933 revine la conducerea Scolii Superioare de Razboi cand se
impune definitiv caracterul sau ferm.O munca uriasa ,depusa pentru a imprima viitorul conducatori
de mari unitati,puterea exemplului.De la pregatirea pur teoretica,lipsita de viata ,din trecut,se trece
la pregatirea in teren,la otelirea caracterelor si fermitatea hotararilor.Desi numai timp de un an,totusi
cu aceeasi vigoare neobosita si adanc cunoscator al problemelor in legatura cu armata noastra,trece
la un vast proiect ce va avea sa recladeasca intitutii care pana atunci au fost neglijate.In special,pune
bazele pregatirii tehnice a armatei,mergand cu pasi repezi spre o transformare radicala a armatei
romane.
Ion Antonescu a făcut parte din delegațiile României la o serie de conferințe internaționale:
Paris (1921), Londra (1924), Geneva (1924 și 1933) și l-a însoțit pe Nicolae Titulescu la unele
1
Iosif Constantin Dragan,Antonescu Maresalul Romaniei si razboaiele de reintregire,Editura Centrul
European De Cercetari Istorice Venetia,Milano,1991,p. 73.
2
Ioan Dan,Procesul Maresalului Ion Antonescu,Editura Tempus,Bucuresti,1993,pp.13-14.
3
Iosif Constantin Dragan, Op. cit., p. 75.
4
Ioan Dan, Op. cit., p. 15.
2
reuniuni diplomatice importante din acea perioadă, cum a fost aceea a reparațiilor. Prin lovitura de
stat din 10 februarie 1938, Carol al II-lea l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri
şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Noul regim a fost instituţionalizat
prin Constituţia din 27 februarie 1938  Antonescu şi-a păstrat portofoliul de ministru al Apărării.
Politica regelui Carol nu a fost pe placul său şi, în urma unui memoriu pe care şeful statului l-a
considerat jignitor, Antonescu nu a mai primit nici un portofoliu ministerial în momentul formării
celui de-al doilea cabinet condus de Miron Cristea. În schimb, a fost trimis pentru „a se disciplina”
la comanda Corpului 4 Teritorial. La 9 iulie 1940, i se impune domiciliu forţat la mănăstirea
Bistriţa, pentru că a jignit-o pe Elena Lupescu, refuzând să se aşeze la masă cu regele Carol al II-lea
şi cu „metresa” acestuia.5
La 4 septembrie 1940 Carol al II-lea i-a încredinţat lui Antonescu mandatul de formare a
unui guvern de uniune naţională, într-o încercare de a-şi păstra puterea după pierderile teritoriale
din 1940 impuse de Dictatul de la Viena. Acesta a încălcat mandatul de numire şi nu a creat un
guvern de uniune naţională. În cadrul procesului din 1945, când i s-au adus aceste acuzaţii, a dat
vina pe liderii politici ai partidelor istorice, care au refuzat să participe la un guvern dictatorial,
xenofob, pro-german.6
La 5 septembrie 1940 Antonescu i-a cerut regelui puteri depline, suspendarea constituţiei şi
dizolvarea parlamentului, iar în seara aceleiaşi zile  i-a cerut să abdice şi să părăsească ţara, cedând
tronul fiului său, Mihai. I-a cerut acest lucru în numele întregii naţiuni. Puterea a trecut din mâinile
regelui în mâinile lui Antonescu. care a preluat-o în numele poporului. El a reuşit astfel să realizeze
schimbul de putere fără vărsare de sânge şi fără alte zguduiri pentru ţara care, descurajată,
decepţionată şi cu mari pierderi teritoriale, privea plină de speranţă spre el.7
Astfel, la 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”. Horia Sima,
șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și
sufletul acelui guvern. În Decretul Regal nr. 3151, ultimul articol îl desemnează „conducător al
Mișcării Legionare” pe Horia Sima, care se considera „factor constituțional, alături de Rege și
General”.8 În guvernul instalat la 15 septembrie 1940, legionarii dețineau patru ministere - Afaceri
Interne, Externe, Educația Națională și Sănătate, Muncă și Ocrotiri Sociale, precum și mai multe
posturi de secretar de stat.
Instaurarea Statului național-Legionar a dus la o situație paralizantă. Ordinea internă a
încăput pe mâna a două forțe antagoniste: poliția, responsabilă cu păstrarea ordinei publice conform
legii, condusă administrativ de Ministerul de interne - noul ministru de interne, generalul Constantin
Petrovicescu a fost numit de Horia Sima fiind un simpatizant legionar activ - și coordonată de
instanțele judecătorești, și legionarii, organizația paramilitară a partidului Garda de Fier, pornită să
facă ordine conform propriei ideologii fasciste și a intereselor de partid. Deși împănată cu legionari
și simpatizanți legionari, poliția era antipatizată de aceștia datorită participării - adesea, cu exces de
zel - la activități antilegionare în perioada carlistă. Pentru a rezolva acest antagonism, Sima și
Petrovicescu au decis constituirea unui corp de poliție auxiliar, Poliția legionară.
Tot la 14 septembrie,Molotov convoaca pe ambasadorul Germaniei la Kremlin.El il
informeaza ca a primit intre timp o telegrama de la Ribbentrop,prin care i se comunica scopul
conferintei de la Viena si faptul ca Uniunea Sovietica Poate fi recunoscuta ca facand parte din
5
Ioan Scurtu,Romania si Marile Puteri,Editura Fundatiei „Romania De Maine”,Bucuresti,2000,pp. 134-135.
6
 Vasile Novac, Căpitanul Ioan Antonescu – Tatăl mareșalului Ioan I. Antonescu,Editura Argesis, Pitești,
1999, p. 33.
7
Ibidem, p. 35.
8
Ibidem, p. 40.
3
Comisia Europeana de la Sulina.Molotov inmaneaza lui Schullenburg o nota prin care-i propune
desfiintarea Comisiei Europene si crearea unei singure Conferinte pentru intregul fluviu,compusa
numai din :Germania,Slovacia,Ungaria,Jugoslavia,Romania si Uniunea Sovietica.Cu acest
prilej,Molotov arata ca :”vrea sa se puna in acest fel capat nedreptatii suferite de tara sa din cauza
razboiul nefericit din Crimeea”.9
Propunerile sovietice nu convin nici Germaniei si nici Romaniei.Aceasta Comisie
Europeana adusese timp de aproape un secol servicii reale navigatiei pe Dunare si nu putea fi
desfiintata.Germania,care-si asumase rolul de a pastra echilibrul de forte in Est,nu putea sa permita
amestecul sovietelor in interiorul Europei.De altfel,nimic nu putea fi mai suparator pentru sovietici
decat aceasta Comisie,care daduse gurilor Dunarii o personalitate politica.10
Pe plan extern, Antonescu a continuat orientarea politicii externe a României către
Germania, care în acele vremuri domina Europa. Generalul i-a cerut lui Hitler să trimită în România
o misiune militară germană. Scopul acesteia era de a asigura securitatea zonei Văii Prahovei, ale
cărei rezerve petroliere erau foarte importante pentru armata germană. Hitler s-a folosit de acest
mijloc pentru a mări dominaţia asupra României. La 23 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu a
semnat actul de aderare la Pactul Tripartit, creat de Germania, Italia şi Japonia, act ce marca
înglobarea ţării în sistemul politic al Axei.Pe plan intern, legionarii au trecut de la sine la
promovarea politicii proprii, peste capul generalului, deoarece acesta nu acţiona în spiritul
ideologiei. Mai mult, colaborarea în guvern, între gruparea militară a lui Antonescu şi legionarii lui
Horia Sima, era marcată de animozităţi. Sub pretextul românizării economiei naţionale, legionarii
au procedat la naţionalizarea unor fabrici. De asemenea, ei au creat instituţii proprii care funcţionau
în paralel cu cele oficiale.Aflaţi la putere, legionarii au putut declanşa actele de răzbunare. Poliţia
legionară a arestat fără mandat pe cei care-i considera adversari. Cu ocazia reînhumării, cu funeralii
naţionale, a lui Corneliu Zelea Codreanu, au fost arestaţi foşti demnitari din perioada regimului
carlist, care erau consideraţi vinovaţi de moartea căpitanului. Sub pretextul colectării de mărturii
pentru pregătirea proceselor, Tribunalul Bucureşti a dispus transferarea unora dintre arestaţi la alte
închisori, tocmai de teama represaliilor. Ştefan Zăvoianu, prefectul legionar al Poliţiei Capitalei, a
refuzat să execute directivele. La 26 noiembrie 1940 s-a hotărât ca armata să intervină pentru
transferarea deţinuţilor. În acel moment, Zăvoianu a decis că este momentul să se acţioneze de
urgenţă.11 
Astfel, în noaptea de 26/27 noiembrie, la penitenciarul din Jilava, au fost asasinaţi 64 de
foşti demnitari din regimul carlist aflaţi în stare de arest preventiv. Printre ei se numărau: Gheorghe
Argeşeanu, fost prim-ministru, Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie, Gabriel Marinescu, fost
prefect al Poliţiei Capitalei şi ministru de Interne, Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de
Informaţii al Armatei Române, Ion Bengliu, comandant al Jandarmeriei Române, şi alţii. În ziua
următoare au mai fost asasinaţi profesorul Nicolae Iorga, considerat vinovat de izbucnirea
conflictului în urma căruia Zelea Codreanu a fost arestat, şi Virgil Madgearu, fruntaş naţional-
ţărănist, crunt adversar al Gărzii de Fier.Aceste asasinate l-au nemulţumit profund pe Antonescu.
La 29 noiembrie, Antonescu a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare şi a instituit pedeapsa cu
moartea pentru instigarea la rebeliune. Ordinul a fost însă transformat de ministrul de Interne în
transfer al cadrelor de la Poliţia Legionară la unităţile de poliţie regulate. Conflictul dintre cele două
părţi a luat forma unui schimb public de scrisori cu acuze reciproce, apoi cu luări de poziţii în
 George
Magherescu, Adevărul despre mareşalul Antonescu,Editura Păunescu,Bucuresti,1991, p.170.
9

10
Ibidem, p. 174.
11
*** Maresalul Ion Antonescu , in http://referatepnetrutoti.blogspot.ro/2011/05/maresalul-ion-
antonescu.html , accesat la data de 14.11.2017.
4
diferite întruniri publice, Antonescu împotriva legionarilor, chemându-i la ordine şi legalitate, Horia
Sima cerând înfăptuirea revoluţiei legionare. Arbitru în această dispută a fost Adolf Hitler. Despre
Mareşalul Antonescu, Hitler a afirmat că: „ În toată Europa cunosc doi şefi de stat cu care îmi place
să lucrez: cu Mussolini şi cu generalul Antonescu”.
Generalul Antonescu s-a bucurat de numeroase onoruri la Berlin, el singur fiind cazat la
Palatul Bellevue. Întâlnirile cu Hitler au avut loc în cancelaria Reichului, fiind traduse de Paul
Schmidt. Antonescu nu ştia germană şi de aceea se simţea foarte stânjenit în discuţe.
Temperamentul său retoric nu se putea desfăşura în procedura lentă de traducere şi îşi pierdea din
eficienţă, ceea ce la făcut pe Antonescu să spună la finalul unei dicuţii cu Hitler: „Este tragic că nu
pot vorbi cu acest om în limba sa! Aş dicuta cu el altfel decât se poate face prin intermediul unei a
treia persoane.”
La 27 ianuarie 1941, generalul Antonescu a constituit un nou guvern de militari şi
tehnicieni. Vicepreşedinte al Consiliului de miniştri a fost numit Mihai Antonescu, prieten, dar nu
rudă cu generalul. La 14 februarie 1941, statul naţional-legionar a fost desfiinţat. În continuare,
Antonescu nu a permis amestecarea regelui în treburile statului. La Palatul Regal a fost creată o
adevărată reţea de informatori, iar personalul era obligat să raporteze conducătorului statului orice
„acţiuni suspecte”, convorbirile telefonice fiind interceptate şi imprimate . La 10 mai 1941, Ziua
Naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălţat la gradul de
mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului 12
Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor
Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare
a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub
presiunile Germaniei. „Ostași! Vă ordon: treceți Prutul!” Cu acest ordin s-a pornit „războiul sfânt,
anticomunist, drept și național”. La 22 iunie 1941, armata română a trecut Prutul, atacând Uniunea
Sovietică, alături de Germania și aliații săi. După eşecurile ofensivei germane asupra Moscovei din
1941, diplomaţii români au făcut tatonări printre Aliaţi pentru încheierea unei păci separate, în
numele guvernului de la Bucureşti. Cele mai importante negocieri au avut loc la Ankara şi
Stockholm din partea guvernului Antonescu şi la Cairo din partea opoziţiei.13
După eşecurile ofensivei germane asupra Moscovei din 1941, diplomaţii români au făcut
tatonări printre Aliaţi pentru încheierea unei păci separate, în numele guvernului de la Bucureşti.
Cele mai importante negocieri au avut loc la Ankara şi Stockholm din partea guvernului Antonescu
şi la Cairo din partea opoziţiei.14
In 1944, situatia militara a Romaniei s-a agravat considerabil in conditiile declansarii contra-
ofensivei sovietice pe frontul de Est. Negocierile secrete purtate in perioada 1943-1944, pe de o
parte de emisarii guvernului A. si, pe de alta parte, de cei ai opozitiei politice din Romania cu
scopul incheierii unui armistitiu cu Aliatii au esuat. Armata sovietica a atins in august 1944 nord-
estul Romaniei, existand pericolul continuarii razboiului pe teritoriul romanesc. Maresalul a decis
continuarea rezistentei antisovietice, alaturi de Germania, pe linia fortificata Focsani-Namoloasa-
Galati. In aceasta situatie, la 23 august 1944, in urma unei actiuni comune a Palatului Regal si a
partidelor politice din opozitie, a avut loc arestarea lui A. si a membrilor guvernului sau.
S-a format un nou guvern, condus de generalul Constantin Sanatescu, iar A. a fost preluat de
la Palatul Regal de Emil Bodnaras, unul dintre liderii Partidului Comunist Roman, si predat

12
Iosif Constantin Dragan,Op. cit.,p. 86.
13
Ibidem, pp. 90-91.
14
George Magherescu, Op.cit. ,pp.177-178.
5
sovieticilor la 1 septembrie 1944. Detinut si anchetat la Moscova timp de doi ani, a fost adus in
Romania in 1946 si implicat de catre regimul comunist intr-un simulacru de proces intitulat
„Procesul marii tradari nationale”. 
La 20 iunie 1944 partidele din opoziţie au pus bazele coaliţiei naţionale „Blocul Naţional
Democrat”, care şi-a propus înlăturarea regimului Antonescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile
Unite şi instaurarea unui regim democrat.15
Regele a acceptat înlăturarea lui Antonescu, dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului. La
23 august 1944, în urma refuzului de a admite armistiţiul, Antonescu a fost destituit şi arestat. Spre
seară, este emis decretul regal prin care Constantin Sănătescu este numit preşedinte al Consiliului
de miniştri. În noul guvern, fiecare partid din BND avea câte un reprezentant. Sesizat de cele
întâmplate, Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei, s-a prezentat la Palat pentru a cere
explicaţii privind soarta lui Antonescu. Mihai i-a confirmat că mareşalul a fost arestat şi a afirmat că
„voinţa întregii ţări este aceea de a ieşi din războiul împotriva Naţiunilor Unite” [41]. După plecarea
lui Killinger, a sosit Emil Bodnăraş cu o echipă care să-i transporte pe cei arestaţi într-o casă
conspirativă a comuniştilor. Regele a fost de acord, cerând doar să nu fie împuşcaţi. Începând cu
orele 22:12 s-a transmis la radio proclamaţia regelui Mihai către ţară.16
La miezul nopţii, Hitler a dat ordin armatei germane din România „de a suprima puciul, a-l
captura pe rege şi camarila de la palat şi a constitui un guvern filogerman în caz că mareşalul
Antonescu nu ar mai fi disponibil” . 17În aceeaşi noapte, Mihai a fost dus la Dobriţa, judeţul Gorj. În
zorii zilei a fost executat un masiv bombardament asupra Capitalei, distrugând numeroase clădiri şi
avariind grav Palatul Regal situat pe Calea Victoriei. După lupte grele, pe 26 august, armata română
a reuşit să respingă atacul, după care a continuat acţiunea de alungare a hitleriştilor de pe teritoriul
naţional. Pe 31 august, au fost repuse în vigoare 37 de articole din cele 138 ale Constituţiei din
1923. După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat sovieticilor. A fost deţinut timp de aproape doi
ani în URSS.18
Conform planului stabilit, regele Mihai a revenit la Bucureşti pe 10 septembrie 1944. Trei
zile mai târziu, guvernul numit la 23 august a depus jurământul în faţa suveranului . Pe 12
septembrie 1944, România a semnat armistiţiul cu Naţiunile Unite , care stabilea noul statut
internaţional al ţării noastre: ieşirea din războiul antisovietic şi angajarea în lupta împotriva
Germaniei hitleriste, plata unor însemnate despăgubiri de război, anularea dictatului de la Viena,
stabilirea graniţei româno-sovietice din 28 iunie 1940. Însuşi Maniu a observat că textul acestuia nu
corespunde condiţiilor negociate la Cairo şi nici măcar zona neutră promisă de Molotov lui
Antonescu nu mai exista 19. Astfel, România devenea o ţară ocupată de Uniunea Sovietică, iar SUA
şi Marea Britanie girau această realitate. La 9 octombrie, s-a realizat „acordul de procentaj” între
Stalin şi Churchill, potrivit căruia România intra în sfera de influenţă sovietică în proporţie de 90% .
În perioada următoare, efortul principal a fost îndreptat spre eliberarea nord-vestului Transilvaniei,
în timp ce tancurile sovietice pătrundeau în Bucureşti.
Pe plan intern, coaliţia politică formată în jurul Partidului Comunist a acţionat prin
manifestări în stradă pentru acapararea puterii. În plină criză politică, în ziua de 26 februarie 1945 a

15
Florin Constantiniu,O istorie sincera a poporului roman, În
http://www.referatele.com/referate/istorie/online2/O-istorie-sincera-a-poporului-roman-referatele-com.php,
accesat la data de 13.11.2017.
16
Ioan Dan, Op. cit., pp. 26-27.
17
Marcel Dumitru Ciuca,Procesul Maresalului Ion Antonescu,Editura Europa Nova,Bucuresti,1995,p. 44.
18
George Magherescu, Op. cit., pp. 210-211.
19
Ioan Scurtu,Op. cit., p. 144.
6
soslit la Bucureşti A. I. Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov. Într-
o audienţă la regele Mihai, Vâşinski i-a impus şefului de stat român demiterea imediată a
generalului Rădescu, care era acuzat ca fiind „reacţionar” şi „fascist”, criticând partidele istorice şi
pe Iuliu Maniu . Speranţele ministrului român de Externe, Constantin Vişoianu, în sprijinul Statelor
Unite şi al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii. Vâşinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui,
adoptând o atitudine agresivă, izbind cu pumnul în masă, trântind uşa şi declarând: „Ialta sunt eu”! .
Pe 2 martie, Mihai l-a însărcinat pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască
lista noului guvern. În audienţele de la Palat, Maniu şi Brătianu s-au opus categoric, afirmând că
aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în
România”.20 În cele din urmă, regele a cedat, iar la 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru
Groza. Deşi, din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii, în realitate, comuniştii
erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.
Pe plan internaţional, pe 9 mai 1945 s-a încheiat Al Doilea Război Mondial în Europa, iar la
Conferinţa de la Potsdam (17 iulie - 21 august) puterile occidentale au dat mână liberă Uniunii
Sovietice de a acţiona în România. SUA şi Marea Britanie au declarat că nu vor încheia pacea decât
cu un guvern pe deplin recunoscut de democraţiile occidentale. Groza a refuzat să demisioneze, iar
regele Mihai a instituit greva regală în semn de protest şi nu a mai acceptat să contrasemneze actele
guvernului. La Conferinţa din decembrie 1945, s-a decis ca situaţia să fie rezolvată prin numirea a
câte un membru PNL şi PNŢ în guvern, după care să se organizeze alegeri libere şi să se asigure
libertatea „presei, a cuvântului, a religiei şi a asociaţiei” . În fond, hotărârile de la Moscova au
reprezentat victoria punctului de vedere sovietic, guvernul Petru Groza fiind recunoscut de SUA şi
Marea Britanie la 5 februarie 1946.21 În
plină campanie electorală, în mai 1946, a avut loc şi procesul lui Ion Antonescu. El a fost judecat de
Tribunalul Poporului, înfiinţat împreună cu Comisia Aliată de Control pentru a ancheta prezumtivii
criminali de război, conform art. 14 din Pactul de Armistiţiu cu România. Sentinţa a fost rostită
la 17 mai 1946. Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pentru crime de război. Deşi a cerut să
fie executat de militari şi nu de gardienii închisorii, el a fost refuzat. Sentinţa a fost executată pe 1
iunie 1946 la ora 18:03, la penitenciarul din Jilava.22 Alături de Ion Antonescu, fost „conducător al
statului” au mai fost executaţi Mihai Antonescu fost vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi
ministru al Afacerilor Străine, Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnisitriei, şi Constantin Z.
Vasiliu, fost subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Înainte de tragere, Antonescu a ridicat
mâna dreaptă în semn de salut. A mai fost împuşcat cu revolverul de două ori în cap şi în piept,
după care s-au mai tras trei focuri cu puşca. Medicul legist a constatat decesul la orele 18:15.23
După alegerile
falsificate din 19 noiembrie 1946, comuniştii au demarat campania de acaparare a întregii puteri în
stat şi de eliminare a oricăror forţe de opoziţie faţă de noul regim. La 10 februarie 1947, România
semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate. Din teritoriile pierdute în vara anului 1940 a
mai fost recuperat doar nord-vestul Transilvaniei. La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să
abdice şi a fost proclamată Republica. Este adevarat ca Romania achizitiona
armament german in schimbul aprovizionarii cu petrol la preturi mult mai mici:” germanii cautau sa
ne pacaleasca, asta e, sa dam si sa nu ne dea nimic, sau sa nu ne dea lucruri de valoare. Asta pateste
20
Emilian Ionescu, Antoneştii în seiful Castelului alb,Editura Magazin Istoric,Bucuresti,1976,p.70.
21
Idem, Contemporan cu veacul douăzeci, Editura Militara,Bucuresti,1983,pp. 143-144.
22
Marcel Dumitru Ciuca, Op. cit., pp. 47-48.
23
*** Marsalul Ion Antonescu, in http://www.referat.ro/referate/Maresal_Ion_Antonescu_0d52f.html, accesat
la data de 14.11.2017.
7
intotdeauna un nenorocit de stat mic care are raporturi cu alte state.
Intre altele I s-a imputat maresalului persecutarea sectiei din Romania a Cominternului.
Conform istoricului Florin Constantiniu intre 1940-1944 au fost anchetate, arestate, condamnate sau
arestate sub acuzarea de activitate politica 10566 si s-au pronuntat 313 condamnari la moarte, doar
72 sentinte executate, fiind executati ”comunisti care actionau ca agenti URSS, savarsind acte de
sabotaj.24
I s-a imputat maresalului vina de a-I fi persecutat pe evrei. In legatura cu pogromul de la Iasi
in care au murit 10.000 de oameni, maresalul declara:” cand s-a intamplat masacrul de la Iasi, eram
pe front, in sudul Moldovei, am plecat imediat la Iasi. Iasul era atunci in zona militara germana
unde am vorbit cu generalul german; armata romana era la Iasi insa sub conducere germana, dupa
cum erau si divizii germane in sectoarele romanesti”. 
Este lucru stiut ca evreii s-au purtat neloaial fata de autoritatile si armata romana cu prilejul cedarii
Basarabiei si Bucovinei de Nord si persecutiile pe care l-au indurat ulterior au pornit din
resentimente imposibil de reprimat in conditiile de atunci. Dar este adevarat ca evreii din Romania
nu au traversat tragedia evreilor polonezi sau germani. Antonescu a refuzat ”solutia finala” a
exterminarii evreilor: ”germanii mi-au cerut ca pe evreii din Moldova sa-I punem in ghetouri. Ceea
ce am refuzat. A fost cerut chiar sa-I dau Germaniei si cererea asta a fost repetata, in timp de 4 ani,
de mai multe ori, chiar in timpul razboiului”. Numarul evreilor morti este controversat. Se pare ca
aproximativ 2 sute de mii de evrei, cei mai multi din Basarabia, Bucovina si Transnistria au pierit ca
urmare a actiunilor autoritatilor romane sau sau ale trupelor romano-germane .
Antonescu a declarat ca a fost nevoit sa deporteze locuitori din zona frontului ”din considerente pur
militare”.25
Maresalul este invinuit de a fi ordonat represaliile de la Odessa si de faptul ca armatele
romanesti au ajuns pana la Stalingrad. Antonescu declara ca” nici chiar ce s-a intamplat la Odessa
n-am stiut pana n-a aprut brosura de la Stockholm cand a venit generalul Pantazi si mi-a aratat-o”,
iar in alt context maresalul spunand ”toata populatia Odessei a luptat contra armatei romanesti,
contra legilor internationale; din cauza asta luptele de la Odessa au durat doua luni.”
In legatura cu penetrarea armatelor romane pana la Stalingarad pe teritoriul ”mamei Rusii”
maresalul explica: ”cand o tara se angajaeaza intr-un razboi, armata acestei tari trebuie sa mearga
pana in fundul pamantului pentru ca sa distruga fortele inamice, sa castige razboiul. Este un
principiu capital de conducere strategica a operatiunilor militare care s-a aplicat de la romani si
pana.astazi”.26Antonescu va fi executat si trupul neinsufletit ii va fi incinerat.
Prin acest proces s-a urmarit indepartarea lui Antonescu cat si condamnarea conducatorilor PNT si
al PNL care erau considerati ca fiind principalii sustinatori ai regimului lui Antonescu. Astfel
procesul a implicat o larga actiune de condamnare a clasei politice in vederea crearii unei situatii
prielnice cuceririi puterii depline de catre comunisti. Impreuna cu Antonescu au mai fost execuati:
Mihai Antonescu, Ghe. Alexianu, G.Z. Vasiliu.27
Conform cu raportul oficial, întrebat despre ultima sa dorință „Ion Antonescu a cerut să fie
executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat. Înainte de execuție, Ion
Antonescu a exclamat: "Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea". "[...] După
24
Idem, Istoria Romaniei în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură, Editura
didactică și pedagogică, București,1998,pg.72.
25
Emilian Ionescu, Op.cit. ,pp.75-77.
26
 Teșu Solomovici, Mareșalul Ion Antonescu - O biografie, Editura Teșu, 2011,pp.138-141.
27
Florin Dobre,Armata română în al doilea război mondial (1941-1945), Editura enciclopedică,
1999,Bucuresti,pp.188-189.
8
care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a
salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut.Acest moment a marcat instaurarea
regimului comunist în România.28

Bibliografie

28
Vasile Novac, Op. cit., p.92.
9
1. Ciuca, Marcel Dumitru,Procesul Maresalului Ion Antonescu,Editura Europa
Nova,Bucuresti,1995.
2. Dan, Ioan,Procesul Maresalului Ion Antonescu,Editura Tempus,Bucuresti,1993.
3. Dobre, Florin,Armata română în al doilea război mondial (1941-1945), Editura
enciclopedică, 1999,Bucuresti.
4. Dragan, Iosif Constantin,Antonescu Maresalul Romaniei si razboaiele de reintregire,Editura
Centrul European De Cercetari Istorice Venetia,Milano,1991.
5. Ionescu, Emilian, Antoneştii în seiful Castelului alb,Editura Magazin istoric,Bucuresti,1976.
6. Idem, Contemporan cu veacul douăzeci, Editura Militara,Bucuresti,1983.
7. Magherescu, George, Adevărul despre mareşalul Antonescu,Editura
Păunescu,Bucuresti,1991.
8. Novac, Vasile, Căpitanul Ioan Antonescu – Tatăl mareșalului Ioan I. Antonescu,Editura
Argesis, Pitești, 1999.
9. Scurtu, Ioan,Romania si Marile Puteri,Editura Fundatiei „Romania De
Maine”,Bucuresti,2000.
10. Idem, Istoria Romaniei în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la
dictatură, Editura didactică și pedagogică, București,1998.
11. Teșu Solomovici, Mareșalul Ion Antonescu - O biografie, Editura Teșu, 2011.

Surse web

12. Istorie sincera a poporului roman,procesul Maresalului Ion Antonescu,

http://www.referatele.com/referate/istorie/online2/O istorie sincera a poporului roman-
referatele-com.php, accesat la data de 13.11.2017.
13. Mareşalul Ion Antonescu, http://referatepnetrutoti.blogspot.ro/2011/05/maresalul-ion-
antonescu.html, accesat la data de 14.11.2017.
14. Ion Antonescu, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_Antonescu#cite_note-52 , accesat la
data de 14.11.2017.

10