TPM Totalizarea III
TPM Totalizarea III
TPM Totalizarea III
-fiziologica
-patologica
Atritia- uzura fiziologica a dintilor prin pierderea structurii dentare dure la nivelul ocluzal produsa
in timpul functionarii SS
Abraziunea- atritie pronuntata aparuta prin tocirea dintilor intre ei.Abaraziunile extreme sint greu de
tratat, ocluzia este modificata, tratament cu coronae.
Este pierderea lenta a substantei dure dentare prin masticatia alimentelor foarte dure sau prin
parafunctii(bruxism, obiceiuri vicioase).
Clasificarea gradului de abrazie dentara:
gradul I (afecteaza stratul de smalt)
gredul II (apar insule de dentina)
gradul III (apar punti de unire intre insulele de dentina)
gradul IV (deschiderea camerei pulpare)
5.Anomalii dentare.Anomalii de forma a arcadelor dentare.Anamolii de ocluzie.
Anomalii dentare
-pozitie (versii, vestibule sao oro-pozitii , rotatii)
-volum(microdontia –generalizata si localizata, macrodontia –coronara si radiculara )
- sediu( incluzia, anclavarea ectopia, entopia, heterotopia , transpozitia)
- structura( amelogeneza imperfect, dentinogeneza imperfect, odontodisplazia
--numar(hiperdontia, dinti sudati, congrescenta, dens in dente, hipodontia, anodontie, oligodontie).
Anomaliii de forma.
-corono-radiculare(taurodontismul, perle de smalt, evaginatia, invaginatia, geminatia, fisiunea,
congrescenta
Anomalii de ocluzie.
-fiziologice (ortognata, cap la cap , biprognata,opistognata)
Cauze:
-locali
-generali
Factorul etiologic principal-placa bacteriana
Factori mecanici(sisteme protetice defectuos concepute) , chimiotoxici(tartrul ,diabet, stari uremice,
bismutul), fizici(ocluzia traumatic , anomalii dentare si de ocluzie , igiena defectuasa
Factori generali (afectiuni endocrine , somatic ale sis nervos, cardiovascular , dereglari metabolice etc
9. Migrări dentare: deplasarea dintelui antagonist sau limitrof breșei în direcția
spațiului edentat în tendința de a-l suplini;
Poate fi:
în sens vertical:
egresia – migrarea dintelui cu tot cu țesutul osos care-l înconjoară
extruzia – migrarea dintelui fără țesutul osos, el este expulzat din alveolă;
în sens orizontal:
înclinare – se deplasează numai coroana;
deplasare corporală – se mișcă și coroana și rădăcinile.
Consecințe: se micșorează spațiul edentat, dinții migrați își pierd rolul funcțional și
pot suferi afecțiuni parodontale sau carii de colet
este o etapă a examenului clinic care se face prin interogarea pacientului despre evoluția
maladiei și eficiența tratamentului (dacă a fost);
se întreabă când a început boala, care sunt cauzele, cum a început și cum a decurs, dacă s-
a aplicat vre-un tratament și care a fost eficiența lui;
se atrage atenție la pacienții care au fost protezați anterior: ei pot să dorească o proteză
de același tip sau să nu le placă proteza nouă, considerând-o pe cea veche mai bună, se
întreabă de ce a fost ales anume acest tip de proteză.
9. Anamneza vieţii
starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);
prezența sau lipsa asimetriei faciale;
linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;
poziția mentonului;
mărimea unghiului mandibulei;
conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);
starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);
palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.
Anglo-saxon:
se imaginează o linie orizontală care desparte arcada superioară de cea inferioară și alta
verticală care desparte arcadele în două hemiarcade (dreapta și stânga; trece între incisivii
centrali); (┼)
aceste linii sunt perpendiculare una pe alta și formează patru unghiuri drepte care se
deschid spre cele patru cadrane (superior dreapta și stânga, inferior stânga și dreapta); (╬)
fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3 ș.a.m.d);
se notează unghiul și numărul dintelui respectiv:
┘- cadranul I (superior dreapta); (3┘ - caninul superior din dreapta)
└ - cadranul II (superior stânga); (3└ - caninul superior din stânga)
┌ - cadranul III (inferior stânga); (3┌ - caninul inferior din stânga)
┐- cadranul IV (inferior dreapta). (3┐ - caninul inferior din dreapta)
Internaţională:
fiecare hemiarcadă are numărul ei:
superioară dreapta – 1
superioară stânga – 2
inferioară stânga – 3
inferioară dreapta – 4
fiecare dinte are numărul lui de ordine (incisivul central – 1, lateral – 2, caninul 3 ș.a.m.d);
se notează numărul cadranului, se pune punct și se notează numărul dintelui:
1.3 – 1 marchează hemiarcada superioară din dreapta iar 3 notează caninul (al treilea la
număr de la linia mediană);
Examenul dinţilor: se face prin inspecție și sondare, se începe cu ultimul molar din dreapta
și se termină cu ultimul molar din stânga, sau invers, sau se începe cu incisivul central și se
deplasează spre ultimul molar dintr-o parte, apoi în cealaltă; important e să fie o
consecutivitate și să nu fie haotic.
prin inspecție;
se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
forma
ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;
forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.
existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);
edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);
breșe intercalate sau terminale sau mixt;
pe o hemiarcadă sau pe ambele;
în zona frontală sau laterală;
existența, mărimea și starea protezelor dentare
proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,
raportul cu antagoniștii și apofiza alveolară;
proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos .
caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie.
Pentru stabilirea diagnosticului definitiv este insuficient numai examenul clinic exo și
endobucal, de aceea se face examenul paraclinic, pentru a elucida unele particularități
anatomice și funcționale ale pacientului.
Necesitatea unui anumit examen paraclinic reiese din particularitățile tabloului clinic al
maladiei și starea generală a organismului
4. Electroodontometria.
5. Termodiagnosticul.
Pe dinte se aplică in bulet de vată îmbibat cu apă la 50° pentru cald sau de 10° pentru rece;
dintele sănătos nu reacționează la temperatura din acest diapazon.
Termoodontocronometrul – un aparat care permite aplicarea căldurii asupra unui anumit
punct de pe suprafața coronară; temperatura poate avea valori între 0° și 70° și poate fi ușor
reglată.
6. Eficienţa masticatorie.
metode dinamice:
Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de
mișcări de masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în
termostat la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea
ce rămâne în ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a eficienței
masticatorii.
Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame
de miez de alune timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după
uscare, se cerne și trece complet prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație
parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează procentul
pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când
apare actul de deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14
secunde; prezența breșelor mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în
sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează procentul pierderii
eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație;
se studiază eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul
masticației dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se
deosebesc câteva faze:
I. repaus fiziologic (linie dreaptă);
II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;
III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);
V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.
7. Miotonometria.Electromiografia.Reografia.
Electromiografia:
Reografia: metodă de examinare a stării funcționale a organelor și țesuturilor prin studiul
oscilațiilor de pulsare a vaselor sangvine pe baza înregistrării grafice a schimbărilor de
rezistență totală a țesuturilor. În stomatologie se utilizează reodentografia (circulația
sangvină în dinte), reoparodontografia (parodonțiu), reoartrografia (ATM).
8. Examenul fotostatic.
Dacă pacientul are lucrări protetice metalice, în cavitatea bucală pot apărea microcurenți
care se manifestă ca galvanism (oxidarea metalelor); el poate dezvolta galvanoza, sindrom
caracterizat prin gustul metalic, gust sărat, senzație de aciditate, frigerea limbii, a buzelor,
schimbări de salivație, dureri de cap, iritabilitate. La examenul microcurenților se folosește
microampermetrul și potențiometrul; în normă un pacient cu proteze din aliaje nobile are în
cavitatea bucală microcurenți electrici (1-3 mkA sau 50 μV).
10. Gnatosonia.Gnatofonia.