Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului

Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului

Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....

FIȘĂ DE DOCUMENTARE

Frecvenţa

Frecvenţa (F%) speciilor evidenţiază în procente numărul de probe în care se găseşte o specie
faţă de numărul total de probe colectate. Cu cât numărul de probe este mai mare cu atât valoarea
obţinută va fi mai aproape de valoarea reală. Se calculează aplicând relaţia:
p
F (%)   100
P

în care:
- F – frecvenţa
- p – numărul probelor în care apare specia dată
- P – numărul total de probe cercetate
- 100 – factorul pentru raportarea procentuală.

Frecvenţa speciilor poate fi influenţată de densitatea şi distribuţia spaţială a indivizilor. Între

aceste trei caracteristici: densitate, distribuţie spaţială şi frecvenţă pot exista concordanţe sau
discordanţe. La o densitate mare a speciilor, răspândite uniform în biotop, corespunde o frecvenţă cu
valori ridicate. În cazul în care speciile au o densitate foarte mare însă distribuţia lor spaţială este în
grupuri neuniforme, frecvenţa este foarte mică.
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....

FIȘĂ DE DOCUMENTARE

Abundenţa

Generalități
Abundența taxonilor suferă importante fluctuații în timp și spațiu. Determinarea abundenței este
crucială în descrierea căilor parcurse de fluxurile de energie și substanță prin ecosistem.
De subliniat că abundenţa e bine să fie exprimată atât prin numărul de indivizi cât şi prin biomasa
lor, altfel se poate obţine o imagine deformată a structurii biocenozei şi implicit se ajunge la concluzii
practice şi teoretice greşite. Abundenţa relativă a unei specii nu este întotdeauna corelată direct cu
importanţa ei în funcţionarea biocenozei, în sensul că speciile cele mai abundente nu sunt întotdeauna şi
cele mai importante şi invers. De exemplu, o specie de răpitor, deşi are o abundenţă relativă scăzută,
este foarte importantă în controlul structurii biocenozei, pentru că realizează controlul numeric al
efectivelor speciilor cu care se hrăneşte.
Variaţiile în timp constau în fluctuaţiile sezoniere şi anuale ce apar în cadrul biocenozei, iar cele în
spaţiu se referă la variaţiile ce apar de la o fitocenoză la alta şi deci de la o biocenoză la alta.

Tipuri:
• Abundența relativă sau procentuală
• Abundența numerică
• Abundența în biomasă

Abundenţa relativă sau procentuală are semnificaţie numai atunci când se compară cu ceva.

Definiția 1 Abundența relativă a unui taxon este reprezentată de procentul de indivizi din probă
aparținând respectivului taxon.

Definiția 2 Abundența se exprimă în procente ca raportul dintre numărul indivizilor unei specii
faţă de numărul total al indivizilor din toate celorlalte specii care există într-o fitocenoză sau zoocenoză
ce corespunde unei anumite suprafeţe sau unui anumit volum.

Se calculează aplicând relaţia: n

A(%)  100
N
în care:
- A – abundenţa relativă în procente;
- n – numărul (greutatea) de indivizi aparținând taxonului considerat;
- N – numărul (greutatea) total de indivizi colectați din toate speciile comunităţii cercetate
indiferent de taxonul căruia aparțin;
- 100 – factorul pentru raportarea procentuală.
 Pentru că abundența relativă necesită un mare volum de muncă (trierea tuturor probelor pe
taxoni, urmată de numărarea tuturor indivizilor), în practică se utilizează adesea scări semicantitative
de abundență, mai puțin precise, dar mult mai rapide. De exemplu se poate utiliza o scară cu patru
grade de abundență:

Se mai practică aprecierea abundenţei speciilor În cercetarea fitocenozelor se utilizează

prin aprecierea vizuală pe baza unei scări cu mai aprecierea abundenţei după scara Braun-
multe trepte, ea constând din: Blanquet:
0 – taxonul este absent din proba respectivă + – indivizi extrem de rari
1 – doar indivizi izolați 1 indivizi foarte rari
2 – indivizi numeroși 2 – indivizi rari
3 – taxonul este dominant în probă 3 – indivizi puţin numeroşi
4 – indivizi numeroşi
5 – indivizi foarte numeroşi

Este corect să se exprime atât abundența numerică precum și cea în biomasă, deoarece
fiecare dintre paramatrii dă alte indicii asupra rolului populațiilor în biocenoză. De exemplu, într-o probă
de apă pot fi:
- Foarte numeroase organisme planctonice, de talie mică, ce au deci abundență numericp mare
și abundență redusă în biomasă;
- Puține exemplare de scoici sau pești, care au abundență numerică redusă și abundență în
biomasă mare.

Abundența numerică are valori mari în cazul speciilor de talie mică, cu un metabolism foarte
intens, dar viață scurtă cu rol important în procesul de mineralizare a substanței organice, dar cu rol
redus în acumularea de biomasă.

Abundența în biomasă are valori mari în cazul speciilor de talie mare, cu un metabolism mai
puțin intens, dar viață mai lungă, cu rol redus în procesul de mineralizare, dar cu rol important în
acumularea de biomasă.
Importanța unei specii nu este însă totdeauna dată de abundența ei numerică sau în biomasă. Un
răpitor, deși are o abundență scăzută, comparativ cu erbivorele, are rol foarte important în controlul
efectivului acestora, scăzând competiția pentru hrană și spațiu. Are rol în controlul structurii
biocenozei.
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....

FIȘĂ DE DOCUMENTARE

Constanţa

Constanţa (K) unei specii / taxon se exprimă de obicei prin clase de frecvență. Constanța speciilor
se referă la prezenţa unei specii în una sau mai multe probe sau biocenoze. În funcţie de mărimea
frecvenţei, speciile se grupează în:
- Specii accidentale F < 25%
- Specii accesorii F = 25-50%
- Specii constante F = 50-75%
- Specii euconstante F > 75%.

Dintre toate cele 4 categorii, o prezenţă permanent în ecosystem o au speciile constant şi

euconstante.

Indice de semnificaţie ecologică

Indicele de semnificaţie ecologică relativă integrează valorile furnizate de frecvenţă şi abundenţă

după formula următoare:
FA
W
100

Fidelitatea

Fidelitatea exprimă tăria legăturilor unei specii cu alte specii ale biocenozei date.
Nr.
Categorie de specii Caracteristică
crt.
- Sunt legat strict de o anumită biocenoză
1. Specii caracteristice
- Nu pot persista în alte biocenoze
- Pot exita în mai multe biocenoze
2. Specii preferenţiale
- Preferă o anumită biocenoză
- Apar din întâmplare într-o biocenoză în care în
3. Specii străine (întâmplătoare)
mod obişnuit nu trăiesc
- Pot exista în multe tipuri de biocenoze; au valenţe
4. Specii indiferente (ubicviste) ecologice foarte largi; pot popula o mare varietate
de habitate.
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....
Fișă de documentare
Dominanţa
Ce este?
Dominanţa este un parametru (indice) care caută să exprime influenţa unei specii sau a mai
multora în structura şi funcţionarea biocenozei în care sunt integrate. Dominanța arată în ce relație se
găsește efectivul unei specii date față de suma indivizilor celorlalte specii cu care se asociază.

Care este scopul măsurării dominanţei?

Dominanţa imprimă biocenozei anumite caracteristici. Este necesară determinarea acestui indice
deoarece s-a constatat că nu toate speciile au aceeaşi importanţă în menţinerea biocenozei. Unele specii
au un rol esenţial în controlul biocenozei, deci în menţinerea structurii şi funcţionării ei.

De cine depinde? Cine determină dominanţa?

Dominanţa se stabileşte în funcţie de:
 valorile abundenţei numerice şi în biomasă
 prin numărul indivizilor
 prin productivitatea
 spaţiul ocupat
 umbrirea solului
 concurenţa pentru spaţiu, apă, nutrienţi
 frunzişul care cade toamna
 rolul desfăşurat în transferul de energie

Cum se exprimă?
Dominaţa se poate exprima pentru un grup de organisme (de exempu pentru plantele lemnoase
dintr-o pădure de foioase, unde stejarul poate fi specia dominantă) sau se raporteză la întreaga
biocenoză (de exemplu, plantele sunt dominante în numeroase biocenoze, cu excepţia peşterilor, abisul
mărilor şi oceanelor etc.).

Relaţii de calcul
1. Dominanţa numerică (D) a unei specii măsoară influenţa exercitată de aceasta într-o comunitate
biologică.
Relatie de calcul: 1 – acoperire slaba, sub 5%
D = n/N ∙ 100 din suprafata de proba;
unde: n – numarul de indivizi ce apartin unei specii;
2 – intre 5 – 25%;
N – numărul total de indivizi ce apartin tuturor speciilor;
100 – factor pentru raportarea procentuala. 3 – intre 25 – 50%;
4 – intre 50 – 75%;
Noţiunea de dominanţă reprezintă un indicator al productivităţii 5 – intre 75 – 100%.
numerice, arătând care este procentul fiecărei specii din totalul celor
prezente într-o anumită biocenoză.
În functie de valoarea procentului, dominanţa speciei se
apreciază utilizându-se o scară cu 5 trepte (scara Braun-Blanquet)
2. Dominanţa în biomasă (G) se calculează prin raportarea greutăţii unei specii la greutatea totală
a indivizilor colectaţi în probă.
Relatie de calcul:
G = m/M ∙ 100

unde: m – greutatea totala a indivizilor unei specii;

M – greutatea totala a tuturor indivizilor speciilor din proba studiata.
100 – factor pentru raportarea procentuală.

Exemple:
• De exemplu, în pădurile de stejar, fag, conifere, arborii din speciile respective reprezintă
principalii producători primari, componente dominante care determină caracteristicile
biocenozei forestiere respective. Dacă speciile acestea ar dispărea, dispar şi biocenozele în
care erau integrate, fiind înlocuite cu altele.

• De exemplu într-o pădure de fag, această specie este dominantă ca număr, biomasă, spaţiu
ocupat, jucând un rol preponderent în desfăşurarea fluxului energetic şi în modificarea
factorilor de mediu pentru celelalte specii componente ale biocenozei.

• În pădurile ecuatoriale nu domină o specie, ci există specii numeroase, dar reprezentate prin
puţini indivizi.

• De exemplu, în Delta Dunării, stuful (Phragmites communis) este specia dominantă pentru
terenurile umede sau cu ape nu prea adânci, contribuind la crearea unei anumite fizionomii a
ecosistemului. Lipsa stufului ar duce la dispariţia a numeroase specii care se hrănesc cu el
(paraziţi vegetali şi animale fitofage) în care cuibăresc (diverse specii de păsări) sau se
dezvoltă la adăpostul acestei plante (numeroase specii de plante, acarieni, insecte, rozătoare
etc.).

• În unele situaţii o specie poate avea o abundenţă numerică scăzută, dar poate exercita o
influenţă mai mare în biocenoză, decât o specie cu abundenţă mare dar cu o activitate minoră.
Aşa este cazul mamiferelor erbivore care joacă un rol mai important într-o câmpie decât
numeroasele specii de insecte fitofage.

• într-un plancton poate exista o specie de algă într-o evidentă abundenţă numerică şi cu o
fitomasă remarcabilă, dar şi populaţii de protozoare şi rotifere; s-ar putea ca rotiferele să fie
speciile dominante, pentru că hrana lor fiind algele, ele controlează şi determină în timp
numărul şi biomasa.

Interpretare
Unele specii, prin număr, biomasă, productivitate şi alte activităţi au rol esenţial în controlul
biocenozei, în menţinerea structurii şi funcţionării ei. Dacă speciile dominante ar dispare, dispar şi
biocenozele în care erau integrate, fiind înlocuite cu altele
Sunt considerate dominante speciile cu abundenţă numerică > 10% şi speciile cu abundenţă în
biomasă > 5%.
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....

Bibliografie:
• Irina Teodorescu, Geta Rîşnoveanu, Claudia Manuela Neguţ – Ecologie şi protecţia mediului,
manual pentru clasa a XII-a, Editura Constelaţii, Bucureşti, 2002
• Gh. Mohan, A. Ardelean – Ecologie şi protecţia mediului, Manual preparator, Editura Scaiul,
Bucureşti, 1993
• Alexandru Ionescu – Ecologia – ştiinţa ecosistemelor, Bucureşti, 1988
 Diversitatea

Diversitatea exprimă numărul de specii din structura unei biocenoze.

Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....
Aplicaţie:

Într-o pajişte de stepă se colectează 5 probe cu următoarea compoziţie în specii:

- Proba 1: 5 greieri, 10 cosaşi, 7 lăcuste, 6 fluturi
- Proba 2: 1 călugăriţă, 3 fluturi, 2 greieri, 8 cosaşi, 6 lăcuste
- Proba 3: 6 cosaşi, 6 lăcuste, 1 greiere, 1 buburuză
- Proba 4: 2 buburuze, 5 cosaşi, 6 lăcuste, 2 fluturi
- Proba 5: 2 călugăriţe, 4 fluturi, 1 buburuză, 1 greier, 8 cosaşi, 7 lăcuste.
Se cere:
a. Precizaţi care este specia cu abundenţa relativă cea mai mare, respectiv cea mai mică.
Calculaţi valoarea abundenţei relative pentru cele două cazuri, apoi pentru celelalte specii.
b. Calculaţi frecvenţa pentru fluturi, buburuze şi călugăriţe.

Rezolvare

Greieri Cosaşi Lăcuste Fluturi Călugăriţă Buburuză

Proba 1 5 10 7 6
Proba 2 2 8 6 3 1
Proba 3 1 6 6 1
Proba 4 5 6 2 2
Proba 5 1 8 7 4 2 1

Nr. probe 4 5 4 4 2 3

TOTAL 9 37 32 15 3 4
TOTAL 100

n
A  100
N
unde:
A = abundenţa relativă, în procente
n = numărul de indivizi aparţinând taxonului considerat
N = numărul total de indivizi colectaţi (ai tuturor speciilor, din toate probele)

- cea mai mare abundenţă – cosaşii

- cea mai mică abundenţă – călugăriţele
- abundenţa pentru cosaşi:
n = 37, N = 100

37
A  100  37%
100
- abundenţa pentru călugăriţe:
n = 3, N = 100

3
A  100  3%
100
 p
F  100
P
unde:
F = frecvenţa, în procente
p = numărul de probe în care apare taxonului considerat
P = numărul total de probe colectate
- frecvenţa fluturilor:
p = 4, P = 5
4
F  100  80%
5
- frecvenţa buburuzelor:
p = 3, P = 5
3
F  100  60%
5
- frecvenţa călugăriţelor:
p = 2, P = 5
2
F  100  40%
5
Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală / Calificarea profesională: Protecţia mediului
Specializarea: Tehnician Ecolog şi protecţia calităţii mediului
M2 Metode practice de investigare a ecosistemelor, prof. Stanciu Teodora
Clasa a IX-a
Numele şi prenumele elevului………………………… Data ……….....
Aplicaţie:

Într-o pădure de pin se fac observaţii timp de 3 ore zilnic în zile de sezoane diferite. Raportul
observaţiilor după terminarea investigaţiilor se prezintă astfel:
- ziua 1: 6 indivizi de vrabie, 8 indivizi de piţigoi, 7 indivizi de uliu şoricar şi 9 indivizi de
mierlă;
- ziua 2: 5 indivizi de mierlă