FINAL
FINAL
FINAL
Îndrumător științific:
Conf. dr. Talmaciu Nela
Master APUT , an II
2020
CUPRINS
INTRODUCERE
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Trandafirul este poate cea mai cunoscută plantă din lume, există 200 de specii de
trandafiri, iar aceştia au început să fie cultivaţi încă din 500 î.Hr. şi în timp au fost create peste
13.000 de varietăţi de trandafiri. Este o plantă foarte bătrână, cea mai veche fosilă au unui
trandafir a fost găsită în statul Coloroado, Statele Unite ale Americii, şi este veche de 35 de
milioane de ani.
Fructele trandafirului sunt foarte bogate în vitamina C, din ele se poate face dulceaţă de
trandafiri, dar şi ceai. Trandafirii pot fi găsiţi aproape în orice ţară de pe planetă, pentru că se
adaptează foarte bine oricărui tip de climat.
Planta tipică are tulpina spinoasă şi fructul ca măceşele trandafirului sălbatic, (Rosa
canina) care creşte sub formă de tufişuri în regiunile aride, cu soluri calcaroase. Tulpina, poate fi
căţărătoare sau târâtoare, de înălţime variabilă în funcţie de soi (0.5 – 4 m). Frunzele alterne,
imparipenat-compuse, (cu peste 11 foliole, rar simple), însoţite de stipele, pot fi caduce sau
persistente.
Florile cu 5 petale, 5 sepale şi număr mare de stamine şi stile, pot fi solitare, pauciforme,
umbeliforme sau dispuse în raceme umbeliforme, de diverse culori (albe, galbene, roz, roşii, etc).
Trandafirii sunt plante care cer lumină multă astfel că se preferă plantarea lor în locuri
însorite pentru a asigura arbustului o creştere normală, o înflorire abundentă, şi o bună dezvoltare
a lemnului. Procentul de avortare a florilor este legat de lumina insuficientă.
Solul trebuie menţinut permanent în stare umedă. Totuşi atât excesul de apă cât şi seceta
sunt nefavorabile trandafirilor. Trecerea de la o stare la alta produce şocuri în viaţa plantelor,
debilitându-le.
Trandafirii preferă solurile uşoare, bogate în humus, fertile. Solurile indicate pentru
trandafiri sunt lutoase, lutoase-argiloase, permeabile cu pH între 5.5-7.5. Este necesară
fertilizarea periodică cu gunoi de grajd toamna şi îngraşaminte chimice toamna sau primăvara.
Trandafirul este atacat în mod frecvent de mulți daunători și boli care cauzează pagube
radăcinilor, tulpinilor.
CAP. I Importanța culturii la Rosa spp.
Trandafirii constituie una dintre cele mai vechi şi mai răspândite căi de satisfacţie a
cerinţelor de frumos ale omului, fiind nelipsiţi la majoritatea evenimentelor din viaţa noastră. Fie
că sunt oferiţi, fie că sunt primiţi, ei invită numai la sentimente delicate şi înalte. Prin urmare,
floricultura îmbină frumosul cu utilul, oferind o gamă largă de activităţi cu rezultate din cele mai
profitabile din punct de vedere economic, dar şi posibilitatea de a-şi petrece timpul liber printre
flori, admirându-le şi îngrijindu-le 6 pentru frumuseţea lor. Florile pot fi o sursă de asigurare a
existenţei noastre. Bogăţia nuanţelor şi subtilitatea parfumurilor trandafirilor, constituie surse de
inspiraţie în pictură, sculptură, muzică şi chiar poezie.
Cap II . Principalii dăunători ai Rosa spp.
Răspândire
Răspândită în Europa, vestul Asiei şi America de Nord. La noi
se găseşte pretutindeni. Produce gale pe speciile genului Rosa, atât pe trandafirul
cultivat cât mai ales pe măcies.
Descriere
Lungimea corpului este de 3,7-4,3 mm la femelă și de 2,4-3,1 mm la mascul. Femela are
fruntea lucitoare, cu aspect coriaceu și sculptură grosiera. La mascul sculptura este mai fină.
Antenele sunt alcătuite din 15 articule. Articulul 3 al antenei este de două ori mai lung decât
articulul patru. La mascul. articulul 3 este mai scurt, arcuit și ușor scobit. Mezonotul are o
sculptură grosieră și este lipsit de luciu. Discul scutelului este comprimat între gropițe. Aripa are
o nervațiune mai simplă, cu un număr mai mic de celule. Nervura subcostală lipsește. Partea
proximală a nervurii radiale este arcuită sau în unghi. Celula radială este triunghiulară.
Culoarea fundamentală a corpului este neagră(Fig.1). Celula radială şi cubitală 3 sunt
puţin brunificate la femelă, iar la mascul mai puțin brunificate sau deloc. Picioarele sunt galbene-
roşii. Abdomenul este roşu-galben la bază la femelă, iar la mascul numai pe partea dorsală este
galben-rosu la bază. Abdomanul este scurt si uşor turtit lateral. Femela prezintă un ovipozitor
puternic, bine dezvoltat.
Fig.1 Rhodites rosae Hartig
Combatere. Combaterea acestei specii se realizează greu, deoarece galele proteiează larvele,
pupele și adulții pe care îi conţin.
CAPITOLUL III
COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR
Asolamentrul
Lucrările solului
Şanţurile capcană-se folosesc cu scopul de a proteja culturile de atacul unor insecte care
se-deplasează pe sol (de ex., gărgăriţa sfeclei).
Inele cu cleise fixează în jurul trunchiurilor sau ramurilor mai groase ale arborilor,
cuscopul de a se captura diferite specii de insecte dăunătoare în pomicultură.
Tăierea ramurilorla pomii frunctiferi sau alţi arbori, pentru distrugerea larvelor de
fluturicare iernează în coroana arborilor, în “cuiburi” confecţionate din frunze sau a
pontelor unor defoliatori (de ex. , inelarul - Malacosoma neustria), care depun ouăle în
spirală în jurul ramurilor subţiri. Ramurile adunate se distrug prin ardere.
Jetul de apă sub presiune(peste 600 atmosfere) a fost utilizat împotriva afidelor
dăunătoarearborilor plantaţi pe marginea străzilor, în oraşe.
Metode fizice
Presupun utilizarea unor factori fizici – temperatură, lumină, umiditate, ultrasunete,
radiaţii ionizante, pentru controlul populaţiilor unor organisme dăunătoare.
Metode termice:
- utilizarea temperaturilor scăzute sau ridicate pentru distrugerea dăunătorilor (acarieni, insecte)
din depozite,
- utilizarea vaporilor de apă supraîncălziţi pentru distrugerea nematodelor din sol în sere şi
răsadniţe,
- arderea resturilor de plante din câmp (miriştea) sau din grădini de zarzavaturi.
- Metoda hormonală;
Metode chimice
Viespea sfredelitoarea a trandafirului – Ardis bipunctata Klug
Împotriva adulţilor, înainte de pontă, se aplică tratamente cu diferite produse organofosforice,
carbamice sau piretroizi de sinteză.
Viespea neagră a trandafirului – Cladius pectinicornis
La apariţia larvelor fiecărei generaţii se vor aplica tratamente chimice cu diferite insecticide de
contact şi ingestie organofosforice, piretroizi de sinteză etc., în concentraţiile obişnuite.
Viespea galigenă a trandafirului - Rhodites rosae Hartig. (diplolepis linnaeus)
Combaterea chimică se poate aplica mai greu. Totuşi dacă se intervine exact în perioada de
depunere a ouălor şi se aplică unele insecticide sistemice, se poate diminua populația
dăunătorului.
CONCLUZII