Climatologie (Curs) : WWW - Cartiaz
Climatologie (Curs) : WWW - Cartiaz
Climatologie (Curs) : WWW - Cartiaz
CLIMATOLOGIE (curs)
CURS 1: Introducere – conceptele de schimbări globale şi schimbări climatice
1.INTRODUCERE
Activitatile umane determina cresterea concentratiilor gazelor cu efect de sera, care tind
sa incalzeasca atmosfera si sa induca modificari climatice regionale si globale.
►Definiţii:
• Clima care este definita ca o sinteza a vremii pe o perioda de timp suficient de
lunga care sa permita determinarea unor anumite caracteristici statistice ale
acesteia. (Organizatia Meteorologica Mondiala). In climatologie, conform
acordurilor internationale, perioada de 30 de ani (1961-1990) este denumita
perioada de referinta.
• Sistem climatic – un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera
şi geosfera, precum şi interacţiunile lor,( notiune introdusa la inceputul anilor ’70);
• Emisii – eliberarea în atmosferă de GES sau de precursori ai unor asemenea
gaze dinr-o anumită zonă şi în cursul unei perioade date;
• Gaze cu efect de seră ( GES )- constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali
cât şi antropici, care absorb şi remit radiaţia infraroşie;
• Rezervor – unul sau mai mulţi constituenţi ai sistemului climatic care reţin un
GES sau un precursor de GES;
• Absorbant – orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau
artificial, care conduce la dispariţia din atmosferă a unui GES, a unui aerosol sau
un precursor de GES.
• Sursă – orice proces sau activitate care eliberează în atmosferă un GES un
aerosol sau un precursor de GES.
Elemente climatice
Soarele este principalul actor in sistemul climatic, emitand radiatia solara care incalzeste
Pamantul. Energia solara este mai puternica in regiunile ecuatoriale, intensitatea
radiatiilor solare scazand catre poli. Acest fapt determina tipurile de circulatie a vanturilor
si a curentilor oceanici, care influenteaza dezvoltarea sistemelor climatice. Atmosfera
actioneaza ca o patura protectoare, mentinand o temperatura propice vietii pe Pamant si
ecranand razele daunatoare ale Soarelui. Formata din mai multe straturi distincte,
atmosfera actioneaza ca un "depozit" pentru diverse gaze si particule. Atat structura
atmosferei cat si modul in care se realizeaza circulatia aerului au un efect considerabil
asupra climei si a sistemelor climatice, inclusiv asupra regimului precipitatiilor. Atmosfera
Pamantului este formata din 78% azot (N2), 21% oxigen (O2) si 1% alte gaze. Dioxidul
de carbon (CO2) reprezinta 0,03-0,04%, in timp ce vaporii de apa (H2O) variaza intre 0
si 2%.
Oceanele acopera aproximativ trei sferturi din suprafata Pamantului. Apa se raceste si
se incalzeste mai incet decat aerul, moderand in acest fel climatul din zonele de coasta.
Curentii oceanici ajuta la distribuirea caldurii pe glob, punand in miscare apele tropicale
catre poli si apele mai reci catre ecuator; astfel, oceanele influenteaza puternic climatele
regionale. Oceanele sunt si un depozit important de carbon si joaca un rol deosebit in
absorbtia unei parti a dioxidului de carbon antropogenic. Apa, sub toate formele ei, are
un rol important si complex in procesele climatice. Cantitatea medie de precipitatii
(ploaie sau zapada) pe care o primeste o zona este o componenta climatica importanta.
Apa ajuta la racirea suprafetei terestre (prin evaporare), reflecta energia solara (apa sub
forma de nori sau straturi de gheata) si mentine Pamantul cald (prin vaporii de apa).
Structurile terestre si caracteristicile lor - de exemplu padurile, deserturile si muntii - pot
influenta atat clima globala cat si pe cea regionala. Solul se incalzeste si se raceste mai
repede decat apa, afectand cursul curentilor de aer si formarea sistemelor climatice.
Tipul de suprafata terestra influenteaza cantitatea de energie solara care este reflectata
sau absorbita de Pamant. Zonele albe, precum cele inzapezite, reflecta razele solare, in
timp ce zonele intunecate absorb mai multa caldura.
“Efectul de sera” este termenul popular folosit pentru a descrie modul in care atmosfera
Pamantului asigura o temperatura propice vietii pe planeta. Aproximativ jumatate din
radiatia solara trece prin atmosfera. Restul este reflectat de nori, este imprastiat de
vaporii de apa si de particulele din atmosfera sau este absorbit de aceasta. O parte din
radiatia solara care atinge Pamantul este reflectata inapoi in spatiu (in medie
aproximativ o treime). Din ceea ce ramane, o parte e absorbita de atmosfera, insa
majoritatea este absorbita de sol si oceane. Suprafata Pamantului se incalzeste si, ca
rezultat, emite radiatie infrarosie (caldura). O parte din aceasta radiatie este trimisa in
spatiu, insa majoritatea ramane in atmosfera. Unele gaze din atmosfera constituie un
strat izolator al Pamantului si impiedica caldura sa iasa in spatiu; acestea sunt asa-
numitele gaze cu efect de sera (GES). Ele actioneaza ca o patura, absorbind caldura si
reflectand-o inapoi catre suprafata Pamantului, incalzind atmosfera si provocand ceea
ce este cunoscut sub numele de efect de sera natural. Fara acest efect, Pamantul ar fi
mult mai rece decat acum (temperatura sa medie globala ar fi de cca -18 grade C, fata
de cea actuala de cca +15 grade C) si neospitalier pentru viata.
Cinci gaze care apar in mod natural provoaca in principal efectul de sera: vaporii de apa,
dioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot si ozonul. Concentratia in atmosfera a
acestor gaze este influentata de activitatile umane. O alta categorie de gaze cu efect de
sera este alcatuita din componente chimice create de oameni (halocarburile).
Vaporii de apa (H2O) sunt cele mai cunoscute GES, contribuind cel mai mult la efectul
natural de sera. Cantitatea de vapori de apa din atmosfera creste odata cu temperaturile
de la suprafata Pamantului, dat fiind ca temperaturi mai ridicate maresc atat evaporarea
cat si capacitatea aerului de a ingloba vapori de apa (vaporii de apa executa un ciclu
complet prin atmosfera destul de repede, aproximativ o data la opt zile in medie). Astfel,
chiar daca oamenii nu influenteaza direct si semnificativ cantitatea de vapori de apa din
atmosfera, temperaturile in crestere (datorate si activitatilor umane) vor determina
marirea concentratiei vaporilor de apa in atmosfera. Pe de alta parte, trebuie tinut cont si
de faptul ca suprafata norilor reflecta radiatia solara inapoi in spatiu. In acest sens,
albedoul - reflectarea radiatiilor solare de catre sistemul Pamant plus atmosfera sa -
creeaza dificultati in efectuarea unor calcule exacte. Daca, spre exemplu, calota glaciara
s-ar topi, albedoul s-ar reduce semnificativ. Intinderile de apa si vaporii de apa absorb
caldura, in timp ce gheata si zapada o reflecta.
Metanul (CH4) nu este la fel de abundent ca H2O sau CO2, insa este mai eficient in
procesul de retinere a caldurii, ceea ce il face un GES foarteputernic. Este degajat
atunci cand materia organica putrezeste intr-un mediu lipsit de oxigen. Principalele surse
de metan sunt mlastinile, campurile de orez, procesele digestive animale, extractia de
combustibili fosili si deseurile putrezite.
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
Protoxidul de azot (N2O) provine in principal din soluri si oceane. O parte este
degajata de arderea combustibililor fosili si a materialului organic. Cultivarea terenurilor
si utilizarea ingrasamintelor contribuie la cresterea cantitatii de N2O din atmosfera. Este
un GES puternic, prezent insa in concentratii foarte mici.
Ozonul (O3) exista in stare naturala in atmosfera superioara (stratosfera) unde joaca un
rol important in protejarea Pamantului de razele ultraviolete (UV), daunatoare, ale
Soarelui. Cea mai mare parte a ozonului din atmosfera inferioara (troposfera) este
rezultatul reactiilor chimice implicand agenti poluanti. De fapt, ozonul este produs prin
reactii fotochimice ce au loc intre substante emise direct - asa - numitii "precursori".
Rolul sau in schimbarile climatice este semnificativ, complex si dificil de cuantificat.
Vaporii de apa sunt de multa vreme recunoscuti ca fiind cel mai abundent gaz cu
efect de sera din atmosfera terestra, dar contributia lor la incalzirea globala a fost abia
recent dezbatuta . Folosind datele colectate de la satelitii NASA, cercetatorii au
confirmat cu exactitate efectul de retinere a caldurii pe care il are apa din atmosfera,
validand rolul critic al gazului in schimbarea climatica. Andrew Dessler si colegii sai de la
Unversitatea A&M din Texas au demonstrat ca efectul de incalzire al vaporilor de apa
este suficient de intens incat sa dubleze amenintarea incalzirii climatice cauzata de
emisiile de dioxid de carbon din atmosfera. Echipa de cercetare a folosit datele obtinute
de la satelitii NASA pentru a masura cu precizie umiditatea primilor 15 kilometri de
atmosfera terestra. Informatiile au fost corelate cu observarile schimbarilor temperaturii
globale, permitandu-le cercetatorilor sa realizeze o imagine clara a interactiunii dintre
vaporii de apa, dioxidul de carbon si alte gaze care incing atmosfera
Cel mai important impact al activitatilor umane moderne este degajarea unor mari
cantitati de dioxid de carbon si metan - in primul rand ca urmare a utilizarii
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
Situatia actuala
O prognoza realista asupra schimbarilor viitoare ale climei nu este fezabila in lipsa
cunostintelor despre istoria climatica. Caracteristicile climei din trecut sunt inscrise in
sedimentele terestre si marine, in calotele glaciare intinse din Antarctica si Groenlanda,
cat si in inregistrari biologice precum cele din polen, inelele copacilor sau recifele de
corali. In plus, omul a consemnat in ultima vreme numeroase date privind clima. Clima
Pamantului este variabila in mod natural, tendintele de incalzire si racire fiind un aspect
normal al ciclurilor climatice. De aceea, este destul de dificil sa distingem intre
fenomenele naturale si rezultatele activitatilor umane. Este recunoscut faptul ca
Pamantul trece in prezent printr-o perioada de incalzire, dar nu este clar daca fortele
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
naturale contribuie la aceasta tendinta sau actioneaza impotriva ei. Cu alte cuvinte, o
tendinta naturala de racire ar masca unele dintre efectele incalzirii provocate de oameni;
o tendinta naturala de incalzire ar amplifica efectele. Cercetarile continua pentru a
intelege mai bine factorii care contribuie la tendintele deja identificate. Incepand cu
mijlocul secolului al XIX-lea, clima a inregistrat o tendinta de incalzire, insa aceasta faza
a fost precedata de asa-numita “mica glaciatiune” care a inceput in secolele XIII-XIV.
O variatie climatica neregulata si pe termen scurt este fenomenul El Nino, care apare in
medie o data la sapte ani si este cauzat in primul rand de interactiunile din sistemul
climatic. Timp de un an sau doi, cat dureaza un eveniment El Nino, se produce o
incalzire masiva a zonei tropicale din estul Oceanului Pacific. Aceasta cauzeaza
anomalii de circulatie in atmosfera si o serie de schimbari climatice in multe regiuni
tropicale, dar si temperate.
Datele estimative oferite in raportul IPCC din 1995 sugereaza ca este posibil ca
temperatura medie globala sa creasca cu 1 pana la 3,5 grade Celsius in secolul XXI (cu
o rata medie acceptata estimata la 2 grade Celsius). Estimarile bazate pe modele mai
recente sugereaza ca rata de crestere ar putea fi mai mare.
Expansiunea deserturilor
Viitoarele schimbari ale climei vor accelera probabil extinderea deserturilor, datorita
cresterii temperaturii, ceea ce va antrena o scadere a precipitatiilor in aceste zone. Pana
acum, datorita in primul rand practicilor nepotrivite de inginerie agricola si irigatii, o
suprafata de circa 20 de milioane km2 a fost transformata in desert.
Impact economic
In perioada 1990-2000, numarul catastrofelor naturale a fost de trei ori mai mare decat
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z
in anii 1960-1970. Marea majoritate a acestor dezastre si daunele pe care le-au produs
au fost cauzate de fenomene meteorologice extreme. Exista semne ca incalzirea globala
si consecintele sale, cresterea nivelului marii, intensificarea furtunilor si cresterea
frecventei ploilor puternice contribuie deja considerabil la catastrofe, pe langa alti factori
precum cresterea populatiei, urbanizarea si vulnerabilitatea in crestere. Domeniile
economice bazate pe resurse - cum ar fi industria energetica, turismul - pot intampina
provocari majore. Infrastructura urbana actuala, coridoarele de transport si de utilitati,
sistemul public de sanatate si capacitatile de raspuns la urgente pot necesita un proces
de extindere si actualizare pentru a putea face fata efectelor provocate de schimbarile
climatice. Schimbarile climatice ar putea conduce la probleme pentru mediul construit
existent (cladirile, soselele, caile ferate si alte structuri).
de GES, avand in vedere faptul ca, pana acum, emisiile au provenit, in principal, din
statele industrializate ale Europei si Americii de Nord;
2) Actiunea preventiva - climatologia foloseste prognoze ce presupun anumite nivele de
incertitudine. Partile, insa, trebuie sa actioneze acum pentru a proteja clima si nu pot
astepta pana la aparitia unei dovezi stiintifice absolute asupra impactului schimbarilor
climatice.
3) Eficienta - politicile si masurile de abordare a schimbarilor climatice trebuie sa fie
eficiente in ceea ce priveste costurile, pentru a asigura beneficii globale la cel mai mic
cost posibil.
4) Dezvoltarea durabila - definita ca “dezvoltarea care satisface toate necesitatile
prezentului fara a pune in pericol capacitatea generatiilor viitoare de a si le satisface pe
ale lor.”
In plus, Conventia angajeaza Partile - tari dezvoltate si alte Parti incluse in Anexa I sa ia
mai multe masuri specifice, si anume sa adopte politici si masuri care sa demonstreze
ca statele dezvoltate sunt intr-o pozitie de frunte in modificarea tendintelor pe termen
lung ale emisiilor antropogenice, conform obiectivului Conventiei.
Protocolul de la Kyoto
La prima Conferinta a Partilor, de la Berlin, 1995, Partile au decis ca angajamentele
UNFCCC pentru Partile din Anexa 1 nu erau “corespunzatoare” si au lansat o noua
runda de discutii pentru a se decide asupra unor angajamente mai stricte si mai
detaliate pentru acele tari. Dupa doi ani de negocieri, a fost adoptat Protocolul de la
Kyoto, la CoP 3, in decembrie 1997. Conferinta de la Kyoto a fost evenimentul cel mai
mare si cu cel mai mare impact asupra problematicii de mediu de dupa Summit-ul
Pamantului de la Rio de Janeiro. Infiintat in contextul constrangerilor substantiale ale
negocierilor globale, Protocolul de la Kyoto este o realizare remarcabila. Realizarea
centrala a Protocolului este definirea unor constrangeri legale si cuantificate a emisiilor
de GES pentru fiecare tara industrializata.
Protocolul de la Kyoto defineste emisiile de GES permise pentru fiecare Parte in termeni
de cantitati alocate pentru perioada de angajament 2008-2012. Anexa A a Protocolului
specifica gazele cu efect de sera si sursele lor. Angajamentele se aplica tarilor
industrializate din Anexa 1 a Conventiei, iar angajamentele numerice sunt specificate in
Anexa B a Protocolului. Angajamentele insumeaza o reducere de 5,2% fata de emisiile
GES din anul 1990, iar angajamentul general este urmatorul: “Partile incluse in Anexa 1
vor asigura, individual sau in comun, ca emisiile lor antropogenice totale de dioxid de
carbon echivalent (CO2e) pentru gazele cu efect de sera specificate in Anexa A sa nu
depaseasca cantitatile alocate conform limitarii cuantificate de emisii si angajamentelor
de reducere inscrise in Anexa B […], avand in vedere reducerea emisiilor totale ale
acestor gaze cu cel putin 5% fata de nivelul anului 1990 in perioada de angajament
2008-2012.”
cost posibil. In acelasi timp, aceste mecanisme pot facilita transferul de tehnologii sau
fluxurile financiare spre tarile in curs de dezvoltare sau cu economiile in tranzitie.
Participarea in aceste mecanisme este voluntara. Cu alte cuvinte, prin aceste
mecanisme, Protocolul creeaza stimulente pentru tarile industrializate sa investeasca in
tehnologii curate, ecologice in tarile cu economie in tranzitie (“Economies in Transition” -
EIT), precum si in tarile in curs de dezvoltare. JI si CDM sunt instrumente bazate pe
proiecte. Spre deosebire de ET, JI si CDM asigura reduceri reale ale emisiilor prin
investitii si, se spera, inovatii tehnologice si dezvoltare durabila in tarile in curs de
dezvoltare si economiile in tranzitie.
In prezent avem la nivelul Comisiei Europene o intensa activitate pentru realizarea unor
astfel de acorduri la nivel european in regim de urgenta. România ca parte a IPCCC a
dezvoltat o Startegie Naţională in domeniu.
Cuvinte cheie: Clima, Gaze cu efect de seră (GES), Schimbări climatice, UNFCCC,
Protocolul de la Kyoto.
http://terraiii.ngo.ro/index.stm?apc=ci-r0x1--&x=26390
Intrebari:
Schimbările globale afectează în diferite moduri funcţiile ecosistemului terestru, dată fiind
creşterea de CO2 din atmosferă şi influenta sa asupra creşterii şi dezvoltării vegetaţiei.
Aproape toate ecosistemele expuse la o creştere a CO2 dublă faţă de concentraţia din
perioada preindustrială, arată o creştere a perioadei totale a sezonului de cules faţă de
plantele crescute la un nivel normal de CO2. Pentru păşuni, productivitatea a crescut cu o
medie de 15 % cu toate că au existat şi rezultate negative. Varietatea de răspunsuri dintr-
un ecosistem se datorează variaţiei de specii care îl compun, efectului de interacţiune al
CO2 cu factorii mediului înconjurător cum ar fi apa, nutrienţii disponibili şi temperatura. De
exemplu sistemele cu temperaturi scăzute cum ar fi tundra şi păşunile de munte răspund
foarte slab la concentraţia mare de CO2.
Iniţial s-a sugerat că ar exista două reacţii la creşterea de CO 2: prima reacţie: speciile cu C4
vor răspunde mai greu la creştere decât speciile cu C3 datorită componentei
fotosintetizante diferite; a doua reacţie: speciile care fixează nitrogen vor acumula mai
multă biomasă. Nici una din cele două variante nu a fost confirmată de studierea
ecosistemelor.
Efectele directe ale creşterii temperaturii asupra creşterii plantelor pot fi mai mici decât
este de aşteptat datorită aclimatizării. Totuşi va apărea o descompunere mai rapidă a
resturilor.
Efectele imediate ale temperaturii sunt în principal asociate cu încălzirea permafrostului
care poate duce la formarea de lacuri prin topirea acestuia, schimbări substanţiale în
componenţa de specii a ecosistemelor şi creşterea cantităţii de nutrienţi disponibili. În
unele păduri depozitele de azot sunt asociate cu creşterea producţiei primare. Totuşi
acumularea continuă de azot asociat cu alţi poluanţi duce la acidifierea solului .
Ozonul din troposferă, are efect negativ asupra producţiei primare a ecosistemelor, dar
creşterea cantităţii de CO2 ar putea ameliora pagubele la speciile care suferă scăderi ale
activităţii stomatelor la creşterea concentraţiei de CO2.
În general, acolo unde activitatea umană are un impact semnificativ asupra ciclului apei
sau al nitraţilor, acest impact va controla efectul CO2 asupra funcţionării ecosistemelor.
Realitatea este alta: impactul asupra compoziţiei şi structurii vegetaţiei la scări diferite
este continuu şi se va accelera ajungându-se la un final imprevizibil. Această lipsă de
echilibru se materializează prin câteva trăsături:
-schimbările vegetaţiei în următorii 100 de ani proiectate prin cel mai recent Model al
Dinamicii Globale a Vegetaţiei prezentat către ONU, sunt semnificativ diferite de cele
sugerate de modelul de echilibru anterior,
-invazia unor specii noi într-un ecosistem natural reprezintă o problemă în continuă
creştere. Ea va fi exacerbată prin tendinţele existente în utilizarea terenurilor, prin
creşterea tulburărilor şi prin globalizarea în creştere a comerţului,
-la peisaje, luate individual, efectele locale ale schimbărilor climatice pot fi foarte
diferite atât datorită efectelor solului, utilizării terenurilor cât şi datorită variaţiei
topografiei.
Luând în considerare toţi aceşti factori se pot face nişte generalizări referitoare la
dinamica vegetaţiei în secolul următor (Jekerman 2000):
Pentru a cuantifica acest proces sunt necesare modele de simulare bazate pe:
Pentru analize cantitative mai bune sunt necesare, totuşi, formulări îmbunătăţite ale
perturbărilor actuale, competiţiei existente şi ale migraţiilor. Atunci, modelele
climatice ar putea fi utilizate în conexiune cu scenariile sau modelele de schimbare
antropică a folosinţei terenurilor, pentru a furniza o componentă interactivă în modele
realiste ale sistemului global terestru.
Studiile pe termen scurt ale creşterii CO2 în pădurile amenajate arată o creştere de
producţie a biomasei pentru arborii tineri crescuţi în condiţii de fertilitate.
Această creştere va fi totuşi redusă pe termen mai lung ca urmare a efectului unei
respiraţii mai intense a arborilor.
Această reducere poate fi substanţial compensată prin efectele interactive ale CO2 şi
depunerea atmosferică a azotului; efectul net fiind incert (Jekerman 2000).
4.3.4. Soluri
Controlul principal asupra nivelurilor de materie organică din sol şi controlul
eroziunii vor continua să fie obiective prioritare în următoarele câteva decade în
managementul resurselor terestre.
- Seceta va persista pentru intregul deceniu in regiuni agricole cheie si in zonele din
vecinatatea centrelor populate din Europa si estul Americii de Nord
- Temperaturile medii anuale vor scadea cu pana la 5 grade F in Asia si America de
Nord si cu pana la 6 grade F in Europa
- Se vor inregistra cresteri de temperatura cu pana la 4 grade F in zone cheie din
Australia, America de sud si sudul Africii
- Furtunile de zapada si vanturile se vor intensifica, amplificand impactul modificarilor
climatice. Europa occidentala si Pacificul de nord se vor confrunta cu vanturi
intensificate dinspre vest.
Fiecare an din deceniul 2010-2020 va inregistra scaderi ale temperaturii medii in Nordul
Europei, ducand la o scadere cu pana la 6 grade Fahrenheit in 10 ani. Media
precipitatilor anuale in aceasta regiune va scadea cu pana la 30%, iar vanturile se vor
inteti cu 15% in medie. Conditiile climatice vor deveni mult mai severe in regiunile
continentale interioare din Nordul Asiei si din America de Nord.
Efectele secetei vor fi mult mai devastatoare decat disconfortul produs de scaderea
temperaturilor in zonele agricole populate. Cu reducerea dramatica a precipitatiilor in
aceste zone, lacurile vor seca, regimul de curgere al raurilor va cadea iar rezervele de
apa potabila se vor imputina, coplesind disponibilitatile si secand rezervele. Se vor
inregistra mega-secete in regiuni cheie din sudul Chinei si nordul Europei in jurul anului
2010 si vor dura de-a lungul intregului deceniu. In acelasi timp, zone care erau relativ
uscate de cateva decenii vor trece prin ani intregi de ploi torentiale, cu rauri care vor iesi
din matca ducand la inundatii si in regiuni care se bazau pe agricultura pe pamant uscat.
In regiunea nord-atlantica si in nordul Asiei, se vor inregistra cele mai pronuntate raciri in
miezul iernii – lunile decembrie, ianuarie, februarie – desi efectele sale se vor face
simtite si in celelalte anotimpuri, racirea va deveni foarte intensa si mult mai putin
predictibila. Pe masura ce se va acumula zapada in regiunile de munte, racirea se va
intinde si pe perioadele de vara. Pe langa racirea si seceta pe timp de vara, viteza
vantului se va inteti pe masura ce circulatia atmosferica va avea un caracter zonal. In
vreme ce tiparele meteorologice vor fi perturbate pe intreg mapamondul, efectele
schimbarilor vor fi mult mai pronuntate in nordul Europei in primii 5 ani de dupa colapsul
circulatiei termosaline. Pana in a doua jumatate a acestui deceniu, conditiile
meteorologice aspre si friguroase se vor raspandi spre sudul Europei, America de Nord
si chiar mai departe. Nordul Europei se va raci pe masura ce tiparul de vreme rece va
prelungi persistenta ghetii in partea de nord a nord-Atlanticului, creand astfel o racire si
mai accentuata si marind perioadele cu temperaturi de iarna. Vanturile se vor inteti, pe
masura ce atmosfera va incerca sa faca fata gradientului de temperatura si mai puternic
pe linia pol-ecuator. Aerul rece care va circula pe continentul european va determina in
special conditii aspre pentru agricultura. Combinatia vantului cu seceta va duce la
raspandirea furtunilor de nisip si alunecarilor de teren.
Exista o mare incertitudine in ceea ce prinveste dinamica climatului din emisfera sudica,
in special din cauza lipsei de date paleoclimatice, care nu sunt disponibile decat in ceea
ce priveste emisfera nordica. Tiparele meteorologice pentru regiuni cheie din emisfera
sudica le-ar putea imita pe cele din emisfera nordica, devenind mai reci, mai secetoase
si mai severe pe masura ce valul de caldura va “calatori” din tropice spre emisfera
nordica, incercand sa echilibreze din punct de vedere termodinamic sistemul climatic.
Ca o alternativa, racirea emisferei nordice ar putea duce la cresterea incalzirii, regimului
de precipitatii si furtunilor din sud, pe masura ce caldura transportata in mod normal din
regiunile ecuatoriale de catre curentii oceanici va fi blocata, iar incalzirea pe baza
gazelor de sera va continua sa se accelereze.
STATELE UNITE. Vremea mai rece, mai secetoasa si cu vanturi puternice va duce la
scurtarea anotimpurilor si la scaderea productivitatii in partea de N-E a Statelor Unite si
la prelungirea lor, coroborata cu seceta, in partea de S-V. Zonele de desert se vor
confrunta cu zapada. Zonele agricole vor suferi de pe urma pierderii terenurilor, datorata
cresterii vitezei vanturilor si umiditatii reduse a solului. Trecerea spre un climat mai uscat
va fi deosebit de pronuntata in statele din S-E.
Zonele de coasta care au fost supuse riscului pe timpul perioadei de incalzire, se vor
afla in continuare in pericol, pe masura ce de-a lungul tarmurilor se va inregistra o
crestere si mai mare a nivelului oceanelor. Statele Unite isi vor indrepta atentia catre
interiorul federatiei, utilizandu-si resursele pentru hranirea populatiei, stavilirea imigratiei
si contracararea tensiunilor globale crescande.
BANGLADESH. Taifunurile persistente si nivelurile ridicate ale marii vor da nastere unor
furtuni care vor eroda semnificativ coasta, facand ca mare parte din tara sa devina
nelocuibila. Mai mult, nivelurile ridicate ale marii vor contamina resursele de apa potabila
aflate in interiorul tarii, dand nastere la crize umanitare. Va avea loc un fenomen de
emigrare in masa, cu consecinta unor tensiuni intre statele vecine.
Una din acele aluzii ca ceva ar putea fi altfel decat ni s-a spus a fost prima data
publicata în revista Discovery Magazine în septembrie 2002, sub titlul - usor mascat - al
articolului “Incalzire globala surprinzatoare: O noua era glaciara” în care se spunea
printre altele: ”oceanografii au descoperit un rau urias de apa dulce în Atlantic, care s-a
format din topirea calotei polare. Ei ne atentioneaza asupra posibilitatii perturbarii grave
a Gulf Stream-ului, ceea ce ar putea avea ca efect aruncarea intregii emisfere nordice
într-o iarna vesnica, deosebit de rece.”
“Motorul Termosalin” care face posibila aceasta miscare a curentului se afla în nord,
unde el intilneste diferenta de salinitate dintre apa sarata a ecuatorului si cea dulce de la
pol. Aceasta diferenta face ca riul sa se scufunde în adancuri dupa ce a eliberat în
prealabil o anumita cantitate de caldura în atmosfera si astfel apa este “impinsa” intr-un
proces continuu de convectie. Pozitia ocupata de curent în volumul oceanic depinde de
diferenta de temperatura. Apa calda urca, iar cea rece coboara.
Se crede ca Gulf Stream-ul nu numai ca îsi va continua incetinirea, dar chiar se va opri.
Ultima perioada în care aceasta s-a intamplat a fost în urma cu 8200 de ani. Conform
cercetarilor efectuate, acum 8200 de ani “defectarea” GS-ului a lasat Nordul Europei sub
o gheata de 800 de metri grosime, iar New York-ul si Anglia au avut cea mai aspra clima
posibila din Siberia de azi.Mai mult decît atit, aceasta “mica glaciatiune” a durat cam 100
de ani.
Pe data de 13 iulie 2004 NASA a lansat primul din seria de 3 sateliti, al caror rol
este de a studia Incalzirea Globala. Satelitii vor studia stratul de ozon (care e o alta
problema), salinitatea si temperatura oceanelor. Probabil aceste studii vor putea calcula
în cit timp se vor manifesta evenimentele.
In zona Polului Sud, cu citiva ani în urma ghetarul Larsen A s-a spart în bucati, ceea ce
a surprins pe cei mai multi oameni de stiinta. La acea vreme ni se spunea de catre
personalul stiintific calificat ca evenimentul este studiat si ca “nu e mare scofala”,
deoarece ghetarul era conectat printr-o portiune relativ subtire cu Polul Sud de cîteva
zeci de mii de ani, asa ca era “normal” sa se rupa. Aceiasi oameni de stiinta au mai
adaugat faptul ca ghetarul Larsen B, din spatele lui Larsen A, în nici un caz nu se va topi
si nici nu se va rupe si ca acesta era bine ancorat în masa de gheata a Arcticii.
Dupa toate sursele Ross se afla într-un proces de farimitare. Daca acest colos se va
rupe si va aluneca în ocean, va elibera atit de multa apa, incit nivelul oceanic planetar ar
putea creste cu 20 de picioare. Iar asta ar putea scufunda multe insule si orase aflate în
apropierea tarmurilor.
Fenomenul ENSO face parte din variabilitatea naturala a sistemului climatic. Este, mai
precis, o manifestare a cuplajului ocean-atmosfera în zona ecuatoriala a Pacificului.
Dupa Met Office Hadley Centre (Marea Britanie), pe primele pozitii ale acestei ierarhii
se situeaza, in ordine, anii: 1998, 2005, 2003. Este interesant de notat ca anul 1998 a
fost “beneficiarul” unei puternice faze pozitive a fenomenului ENSO, ceea ce n-a fost
cazul anului 2005, foarte aproape si el de recordul absolut ale celei mai mari temperaturi
medii globale inregistrate. Anul 2008 este pe pozitia a X-a in aceasta ierahie. Este un
exemplu relevant al felului in care semnalul incalzirii globale se suprapune peste
fluctuatiile naturale ale sistemului climatic, acestea din urma putand, pe scari de timp
interanuale, sa-l intensifice sau sa-l mascheze.
INTREBARI :
Diversitatea Beta caracterizează diversitatea unei specii într-o arie dată şi a fost definită
de către Whittaker în 1960, ca reprezentând gradul în care se schimbă speciile de-a lungul
unui gradient fiziogeografic sau habitat (Kimmins, 1997) sau ca diversitatea speciilor şi
complexitatea comunităţiilor structurale într-un tip de pădure sau ecosistem local.
Diversitatea Gamma a fost definită de către Cornell (1985) şi caracterizează diversitatea
pe o arie foarte largă, având conotaţii directe legate de diversitatea peisajului.
-interacţiunile între gene: principale (care au ca efect apariţia unui caracter) şi/ sau între
gene modificatoare (inhibează sau intensifică efectele altor gene). Majoritatea caracterelor
şi însuşirilor cantitative sunt rezultatul acţiunii genelor cu efect aditiv, variabilitatea lor fiind
direct proporţională cu numărul de gene aditive care le controlează.
-mutaţiile sunt modificări genetice întâmplătoare care determină variaţii prin apariţia
bruscă de noi caractere ce se transmit ereditar dar pot fi reversibile.
-migraţia, este fenomenul prin care o populaţie primeşte gene noi care combinându-se cu
genele autohtone amplifică patrimoniul ereditar prin apariţia de combinaţii genetice noi.
Migrarea se realizează între populaţii adiacente sau îndepărtate, dar include şi transferul
interspecific de gene între populaţii.
Diversitatea speciilor
Diversitatea speciilor trebuie privită ca suma diversităţii totale a speciile care trăiesc pe
Pământ. O specie poate fi definită astfel:
-din punct de vedere biologic: grupuri distincte de indivizi care se pot împerechea numai
între ei astfel încât dau naştere la organisme viabile sau grup de populaţii naturale izolate
reproductiv de alte asemenea grupuri (Maximilian şi Ioan, 1984).
Specia este considerată astăzi un element central al biodiversităţii, dar definirea acestui
concept variază în limite foarte largi. Mettler şi Gregg (1969), considerau următoarele
definiţii:
Ecologia modernă este o disciplină de natură holistică, care are ca obiect studierea structurii
şi funcţionării ecosistemelor, iar termenul ecologie a fost creat de Haeckel (1866) (ştiinţa
globală al cărei obiect este studiul interrelaţiilor dintre organisme şi mediul lor de viaţă).
Biosfera, în intregul ei, este organizată într-o reţea complexă de ecosisteme colective în care
viaţă vegetală şi animală sunt armonice dar şi antagonice (Chiriţă, 1974; Stugren, 1975).
Ecosistemul este casa comună a numeroaselor specii de organisme convieţuitoare (Doniţă din
Vald et al. 1997). Primele studii detaliate asupra distribuţiei ecologice a plantelor au condus la
clasificarea comunităţilor biologice. Abia apoi s-a realizat că organismele sunt legate direct şi
indirect, prin relaţiile trofice şi că aceste relaţii unesc speciile în unităţi funcţionale.
După ce Clements (1935) a studiat asociaţiile de plante ca sisteme de organizare, iar Gleason
(1939) a considerat asociaţiile ca suma proprietăţilor părţilor lor componente, s-a înţeles că
sistemele care exprimă numai proprietăţile de organizare sau regularizare nu constitue o
abordare corespunzătoare. Cel care a folosit termenul ecosistem pentru a desemna sistemul,
mai mult sau mai puţin stabil, compus din biocenoză şi biotop a fost Tansley, în 1935
(Enescu et al., 1997).
Biotopul sau habitatul este o arie geografică de întindere şi volum variabile, supusă unor
condiţii de mediu, dintre care cele dominante sunt omogene. Biotopul sau staţiunea-biotop
este considerat în ecologie ca mediul intern sau micromediul ecosistemului în opoziţie cu
mediul său exterm şi cu macromediul acestuia, din afara limitelor convenţionale ale
ecosistemului (Doniţă din Vald et al. 1997). Astfel definit, biotopul este o întindere
geografică, mai mult sau mai puţin bine delimitată, care înglobează resurse suficiente pentru a
putea asigura menţinerea vieţii; el poate fi de natură organică sau anorganică (Enescu et al.
1997).
Nişa ecologică reprezintă setul unic de resurse utilizate de către o specie într-o
comunitate biologică. Fiecare componentă a nişei poate însă deveni factor limitativ şi
poate restricţiona mărimea populaţiei.
-Harta mondială a ecosistemelor majore (Major World Ecosistems Map) este o hartă
ecologică globală ce prezintă ecosistemele primare din lume (Olson et al., 1983),
Aceste sisteme de clasificare a ecosistemelor sunt de mare importanţă pentru elaborarea unei
politici raţionale de ocrotire a naturii şi conservare a biodiversităţii. Variabilitatea locală este
determinată nu numai de capacitatea de support a mediului ci şi de accesul la o regiune
pentru a o coloniza, sau de abilitatea organismelor componente de a suporta variaţia
condiţiilor de mediu. Ocrotirea naturii este un proces care trebuie îmbrăţişat global şi istoric.
O asemenea abordare ar putea conduce la conservarea dinamică a biodiversităţii şi a
resurselor genetice (Stănescu, 1997; Enescu et al, 1997, Borlea 2004).
Relaţii în ecosisteme
Cele două componente ale ecosistemului sunt biocenoza şi habitatul. Literatura de specialitate
(Stugren, 1982) evidenţiază lipsa de unitate în tratarea conceptului de biocenoză, existând
abordări specializate din punct de vedere taxonomic, autecologic, sinecologic şi altele. Nu se
insistă asupra lor pentru că sunt mai importante relaţiile directe şi indirecte dintre factorii
componenţi, esenţiali pentru înţelegerea procesului evoluţiei. Rezultatul acestor relaţii este
selecţia naturală şi deci procesul transformării adaptive a populaţiilor şi speciilor.
1. relaţiile cu factorii mediului abiotic, care condiţionează dezvoltarea sau chiar existenţa
populaţiei
2. relaţiile cu factorii biologici :
o relaţii intraspecifice : interacţiunile cu alţi indivizi ai aceleiaşi populaţii sau
specii, care au forme diferite, dar sunt vitale populaţiei date,
o relaţii interspecifice, care însumează totalitatea dependenţelor directe şi
indirecte dintre specii:
• neutralism - nu există relaţii între două populaţii (specii),
• competiţie (concurenţă), ce se realizează între două populaţii
care ocupă aceeaşi nişă ecologică (cu aceleaşi cerinţe faţă
de mediu),
• mutualism, când populaţiile sunt dependente una faţa de
alta sau au cerinţe complementare faţă de factorii de
mediu; mutualismul este larg răspândit în natură,
• protocooperare, când ambele specii profită de pe urma
convieţuirii, dar relaţia nu este obligatorie, ca o condiţie a
existenţei,
• comensalism, când relaţia este obligatorie pentru comensal
în timp ce „gazda" nu este afectată de această convieţuire,
• predatorism, cu rol major în selecţia naturală şi de control al
efectivelor speciei pradă,
• parazitism, ca relaţie obligatorie, cu efect pozitiv pentru
parazit şi negativ pentru gazdă,
• relaţiile interspecifice legate de reproducere, în
situaţia în care o specie este mediu pentru depunerea
ouălor la insecte, cuiburilor de păsări etc. sau prezenţa
unor specii de insecte sau păsări pentru polenizarea
(agent vector) altor specii,
• relaţii interspecifice legate de apărare, care pot fi de
mai multe feluri : individuală pasivă şi activă, electivă,
mimetism, homocromie, imitaţie,
• relaţii interspecifice legate de răspândirea speciilor, care
îmbracă forme
foarte variate, de la transportul întâmplător de seminţe, ouă
etc. până la forme mai com-
plexe interferate cu relaţii trofice.
Relaţiile trofice sunt în dinamica lor sunt cele mai importante într-un ecosistem. Lanţurile
trofice reprezintă căile esenţiale prin care se face transferul de energie, materie şi informaţie în
ecosistem. Între populaţiile diferitelor specii ce compun acelaşi nivel trofic, adesea are loc
competiţia. Rezultatul ei duce, prin acţiunea selecţiei, la diferite adaptări ale populaţiilor, la
separări parţiale sau totale a nişelor ecologice. În funcţionarea lanţurilor trofice sunt
importante şi fluxul de energie şi circuitul materiei.
Cunoaşterea acestor relaţii din ecosistem este de reală valoare pentru stabilirea unei strategii
eficiente pe termen lung de ocrotire a naturii prin conservarea ecosistemelor.
Schimbările în compoziţia atmosferei şi clima sunt privite ca factori pe termen lung, dar
cu o sporire a importanţei relative în timp. Cu toate acestea schimbările în fixarea
azotului au impact important pe termen scurt asupra diversităţii speciilor mai ales în
ţările dezvoltate.
Ciclul carbonului
Analizele făcute între 1980 - 1989, arată că în această perioadă, biosfera terestră a fost
în echilibru în ceea ce priveşte emisia şi absorbţia de CO 2. Prin utilizarea terenurilor
din zonele tropicale s-au eliminat cca 16 milioane tone de CO 2 ce au fost absorbite
de ecosistemele terestre prin efectul combinat al refacerii pădurii, fertilizare cu CO2
şi acumularea azotului. Dimensiunea acestor bazine de absorbţie terestre a
carbonului a fost demonstrată pentru unele zone, dar nu la scară globală. Este
posibil ca această creştere să fie împărţită între foarte multe ecosisteme, fiind astfel
dificil de detectat. Problema este dacă această capacitate curentă a biosferei terestre
de a absorbi CO2 poate fi menţinută sau sporită în viitor. Prognoza unor scenarii
viitoare este dificilă, deoarece factorii implicaţi nu pot fi prevăzuţi şi consideraţi ca
atare cu prea multă siguranţă pentru viitor. Estimările anuale medii ale cantităţii
totale de carbon pot fluctua datorită variabilităţii climatice interanuale. Bilanţul
este în cele din urmă echilibrat spre 0. În ciuda acestor incertitudini, pot fi estimate
însă, tendinţele (direcţiile) de evoluţie, o creştere sau o descreştere a cantităţii totale
de carbon, prin urmărirea tendinţelor a trei procese principale:
- utilizarea terenurilor,
- schimbări structurale ale ecosistemelor,
- fiziologia ecosistemelor.
Printre factorii fiziologici specifici care pot afecta echilibrul carbonului pe termen lung în
cadrul ecosistemelor terestre sunt:
Creşterea temperaturilor presupune şi creşterea oxidării materiei organice din sol. Observaţii
de la latitudini mari, unde ariile continentale au fost supuse unei creşteri a temperaturii în
ultimile trei decenii, arată că unele ecosisteme de tundră din Alaska şi Siberia au ajuns din
"receptoare" de carbon, "surse" de carbon, sau ambele în aceeaşi măsură, datorită creşterii
descompunerii carbonului din sol. Rămân însă numeroase experimente de realizat în
vederea stabilirii solului ca sursă importantă de CO2.
Cercetări recente ale nivelului CO2 în ecosisteme indică un efect al acestuia asupra
funcţionării ecosistemelor îndeajuns de semnificativ, dar nu pe măsura efectelor majore
relevate de analizele biogeochimice globale. Efectele interactive ale modificărilor privind
utilizarea terenurilor (abandonarea agriculturii în favoarea pădurilor), creşterea
depunerilor de azot şi fertilizarea cu CO2 au condus la înregistarea unei creşteri
(acumulări de biomasă) superioare ale unor păduri din Europa, ca dovada că acumularea
azotului a avut un rol major.
Limitarea nutrienţilor
Ciclul carbonului este legat, la multiple scări ale timpului, de ciclurile altor nutrienţi, în
special al azotului, fosforului şi sulfului. Aprovizionarea insuficientă cu nutrienţi, limitează
nivelul carbonului în ecosisteme. În unele ecosisteme, creşterea temperaturilor va spori
mineralizarea azotului care sigur, va conduce la un nivel crescut de CO2 pe termen
scurt.
«Saturarea» fiziologică
Tendinţele generale
Hazarde naturale
Una dintre cele mai periculoase tendinţe ale epocii contemporane este creş terea
frecvenţei, intensităţii şi a consecinţelor hazardele naturale. Conform aprecierilor, în
timpul de faţă pierderile directe şi indirecte în urma acestora con stituie 250 000 de
victime anual, iar pre judiciul economic - de la 50 pînă la 100 milioane de dolari SUA.
Peste 80% din aceste pierderi se datorează hazardurilor determinate de vreme, climă şi
apă, adică de furtuni, inundaţii, secete etc. În perioada anilor 1992-2001 nu mai hazardele
determinate de vre me, climă şi apă au generat peste 622 000 de victime şi au influenţat
asupra existenţei a două miliarde de oameni, de asemenea, au lăsat milioane de oa meni
fără adăpost, au adus boli, sărăcie şi multe suferinţe. Numărul acestor fenomene creşte.
Conform cercetărilor efectuate numărul hazardurilor hidro meteorologice în ultimii 30 de
ani s-a mărit de trei ori. Hazardele naturale constituie nişte manifestări extreme ale unor
fe nomene naturale, cum ar fi cutremure le, furtunile, inundaţiile, alunecările de teren,
secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societăţii şi a
mediului înconju rător în ansamblu.
Se consideră că un fenomen natural extrem poate fi numit dezastru în cazul în care sînt
înregistrate cel pu ţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de persoane rănite şi dacă
pagubele materiale se evaluează la peste un mi lion de dolari. Reducerea efectelor acestor
dezastre implică studierea interdisciplinară a hazardurilor, a vulnerabilităţii, riscului şi, în
mod deosebit,desfăşurarea unor ample acţiuni de informare şi educare a populaţiei.
Hazardele naturale pot fi clasificate, în funcţie de diferite criterii, între care modul de formare (geneza),
durata de manifestare, arealul afectat etc.
Sud-estul Europei, regiunile mediteraneene şi cele din Europa Centrală sunt cele mai
vulnerabile la schimbările climatice. Aici, se prognozează că efecte negative
considerabile se vor reflecta asupra sistemelor naturale şi umane care se află deja sub
presiunea factorilor socio-economici, ca de exemplu, modificările survenite în utilizarea
teritoriului. Pe de altă parte, este posibil ca regiunile nordice şi anumite regiuni din vestul
Europei să poată beneficia, pentru un timp, de efecte favorabile, mai ales în ce priveşte
agricultura.
Zonele impadurite
Scenariile actuale (Sathaye 2000) prevad o crestere cu 1°C a temperaturii medii globale,
crestere constanta si suficienta sa afecteze capacitatea de crestere si regenerare a
padurilor din multe regiuni precum si compozitia acestora. Ca o consecinta a modificarii
regimului termic si pluvial, detenninate de cresterea cantitatii de CO 2 atmosferic, o
fractiune importanta din suprafetele impadurite existente azi in lume, vor suferi schimbari
majore in tipurile vegetale predominante; cele mai largi schimbari sunt preconizate la
latitudini inalte si cele mai putin la tropice. Schimbarile climatice se vor face simple cu o
viteza mai mare decat viteza si ritmul cresteri speciilor din paduri, capacitatea de crestere,
de reproducere si refacere fiind depasita. Este posibila o schimbare a compozitiei de
specii din paduri in timp; tipuri intregi de asociatii pot disparea iar noi ansambluri de
specii, noi ecosisteme se pot stabili in viitor (Jekerman 2000).
In conditile cresterii cantitatii de CO 2 , desi productivitatea. primara neta ar putea spori,
nu acelasi lucru s-ar intarnpla si cu biomasa. totala, din cauza frecventelor si din ce in ce
mai extinselor epidemi si incendii. Cantitanti mari de carbon ar putea fi eliberate in
atmosfera in timpul trecerii de la un tip de padure 1a altul, pentru ca ritmul cu care si
pierde carbonul prin mortalitatea mare a padurilor depaseste ritmul de captare si asimilare
a carbonului prin crestere si maturizare.
In zonele tropicale cresterea temperaturilor medii nu ar trebui sa determine alterari
majore in compozitia si productivitatea speciilor, dar modificarea cantitatii de
precipitatii, a duratei anotimpurilor si cresterea evapotranspiratiei ar putea conduce la
schimbari de compozitie. Cresterea concentratie de CO2 atmosferic ar putea ridica
raportul carbon/azot din nutretul ierbivorelor, reducandu-i valoarea nutritiva.
Pentru regiunile temperate, modificarile acelorasi parametri ar implica modificari ale
sezoanelor de vegetate si implicit a limitelor dintre asociatile vegetale caracteristice.
Criosfera
Exista scenarii care prevad ca 1/3 pana la 1/2 din masa ghetarilor montani existenti putea
disparea in urmatorii 100 de ani (Keer 2000). Extinderea redusa a ghetarilor si reducerea
stratului de zapada ar putea de asemenea afecta distributia sezoniera a scurgerii raurilor si
a rezervelor de apa pentru agriculture. Reducerea arealului speciilor, ar putea duce la un
flux suplimentar de CO 2 in atmosfera, la schimbari in procesul ci contribuire la fluxul
de CH 4 in atmosfera si la dereglari de infrastructuri la scara larga. Reducerea duratei si
grosimii ghetarilor marini ar conduce la cresterea duratei de navigatie pe mari sau in
zonele de coasta, ce sunt in prezent afectate de gheata sezoniera si in Oceanul Artic. In
urmatorii 50-100 ani sunt asteptat mici modificari in extinderea invelisului de gheata din
Groelanda si Antartica.
Roxana Bojariu, seful Grupului de Cercetari Climatice din cadrul Administratiei
Nationale de Meteorologie ne informeaza:
„Gheata ocupa cam 7% din suprafata oceanului planetar. Rolul ei in sistemul climatic
este legat, pe de-o parte, de faptul ca reflecta cea mai mare parte a radiatiei solare
incidente pe suprafata sa. Pe de alta parte, stratul de gheata izoleaza oceanul de
atmosfera, impiedicand schimbul de caldura si umiditate dintre cele doua medii.
Pana nu demult estimarile sugerau ca Oceanul Inghetat ar putea deveni, vara, Oceanul
Albastru (adica fara gheata), in jurul anului 2080. Rezultatele cercetatorilor britanici
corecteaza aceasta estimare. Rezultatele intaresc ideea posibilei disparitii estivale a ghetii
oceanice din zona arctica in intervalul 2030 – 2040.
Gheata oceanica din zona Polului Nord este o componenta a sistemului climatic a carei
reducere poate amplifica, in cascada, semnalul incalzirii globale. Intrebarea cheie, pe care
si aceste rezultate ale cercetatorilor britanici ne-o impun, este daca deja am atins acel
punct critic, dincolo de care bucla amplificatoare a schimbarilor climatice poate provoca
efecte care sa depaseasca capacitatea noastra de adaptare.”
Regiunile montane
Proiectarea scadere in extinderea ghetarilor montani si a stratului de zapada datorita
incalzirii climei va afecta sistemul hidrologic, stabilitatea solului si sistemele socio-
economice aferente. Distributia altitudinala a vegetatiei se va schimba spre inaltimi mai
mari; unele specii cu areal climatic limitat la varfurile muntilor ar putea disparea
datorita disparitiei habitatului si reducerii potentialui de migrare. Multele resuse inclusive
lemnului si cele privind hrana populatiilor specifice montane pot fi reduse. Industria
turismului si cea recreativa, de importanta economica sporita in multe regiuni vor scadea.
(Jekerman 2000).
Ecosistele acvatice vor fi influentate prin modificari ale temperaturii apei, ale regimului
de scurgere si ale nivelurilor apei. Pentru lacuri si fluvii, incalzirea ar aveamari efecte
biologice la schimbari mari, unde productivitatea biologica ar creste si la limitele
latitudinilor scazute ale domeniilor speciilor de apa rece, unde extinctia ar fi cea mai
mare.
Incalzirea lacurilor mari si adanci din zonele temperate le-ar spori productivitatea; in
lacurile si raurile putin adanci incalzirea ar putea creea favorabilitate pentru conditiile
anoxice. Cresterea variabilitatii scurgerii, in special a frecventei si duratei inunatiilor mari
si a secetelor, ar duce la scaderea calitatii apei si a productivitatii biologice a habitatelor
de pe rauri. Declinul nivelului apei va fi cel mai puternic in lacuri si rauri cu un drenaj
evaporator mai mare si in bazinele cu captari mici. Se va modifica si distributia zonelor
umede in general si a mlastinilor in special odata cu modificarile temperaturilor si
precipitatiilor; eliberarea de gaze (CH 4 ) din mlastinile de langa mare va avea un impact
asupra schimbarii climatice iar efectele vor varia de la o zona la alta.
"Incalzirea globala provoaca extinderea lacurilor glaciare existente in muntii
Himalaya din Nepal. Acestea ar putea apoi sa se reverse", a declarat Purusottam Ghimire,
secretar in cadrul Ministerului Stiintei si Tehnologiei din Nepal. Cercetatorii sustin ca
ghetarii se micsoreaza cu aproximativ 10 metri pe an. In Nepal exista peste 3.000 de
ghetari si 2.323 de lacuri glaciare.Oamenii din Nepal depind de ghetarii din muntii
Himalaya, atat pentru furnizarea apei potabile si cat si pentru irigat.
Lacul Ciad si-a redus dimensiunile cu peste 90% din 1987 si pana in prezent, ducand la
disparitia aproape totala a unui intreg ecosistem. Si asta in timp ce ghetarii de pe
Kilimadjaro si Rwenzori, s-au topit aproape in totalitate. Ca un singur exemplu, ghetarul
de pe Rwenzori si-a redus suprafata cu aproape 6 kilometri numai in ultimii ani.
Cele mai amenintate fluvii din lume sunt pe continentul asiatic: Yangtze, Mekong,
Salween, Gange si Indus. In America, raportul mentioneaza fluviile La Plata si Rio
Grande / Rio Bravo, in Africa Nilul-Lacul Victoria, iar pe continentul australian Murray-
Darling.
Fie că vorbim despre mlaştini, turbării, lacuri, estuare şi zone costale, recife de corali sau
culturi de orez, trebuie să înţelegem că zonele umede joacă roluri cruciale în furnizarea
de apă dulce, menţinerea unei biodiversităţi bogate, atenuarea efectelor schimbărilor
climatice, realimentarea acviferelor subterane, controlul inundaţiilor, precum şi în
asigurarea multor alte servicii în folosul populaţiei umane.
Oceanele
Efectul ar fi cresterea peste medie al nivelului vertical, al climatului oceanic si al reducerii stratului de
gheata pe mare. Ca rezultat ar fi afectate disponibilitatea nutrientilor, productivitatea biologica si structura
si functionarea ecosistemelor marine, capacitatea acumularii de caldura si carbon ca importante raspunsuri
asupra sistemului climatic. Aceste schimbari climatice ar avea implicatii pentru reginnile de coasta pescuit,
transport, comunicatie si structurile de langa tarm. Date paleoclimatice si experimente sugereaza ca pot
aparea schimbari climatice bruste daca influxul de apa dulce rezultat din topirea ghetarilor si a scuturilor de
gheata ar slabi circulatia globala termohialina.
Dupa nici 60 de ani de indulcire lenta, colapsul termosalin va incepe in 2010, afectand climatul Europei,
fapt ce este cu putinta din cauza fluxurilor calde ale curentului oceanic abisal (gulf stream – bratul nord-
atlantic al curentului termosalin global). Tiparele circulatiilor oceanice se vor modifica, aducand mai putina
apa calda in nord si determinand o schimbare imediata a vremii in partea de Nord a Europei si in partea de
est a Americii de Nord. Atlanticul de nord va continua sa fie afectat de apa dulce care vine din ghetarii care
se topesc, din patura de gheata a Groenlandei si probabil cel mai important din precipitatii. Deceniile de
incalzire ale zonelor cu altitudini inalte, vor determina precipitatii sporite si vor duce la acumularea de apa
dulce in detrimentul celei sarate, dense, din nord, care va fi afectata in mod normal de apa mai calda si mai
sarata a curentului oceanic abisal.
Acest curent masiv de apa calda nu mai ajunge foarte departe in Atlanticul de nord. Efectul climatic
imediat va consta in temperaturi mai reci in Europa si in cea mai mare parte a emisferei de nord si o scadere
dramatica a precipitatiilor in multe zone agricole si piopulate foarte importante. Insa efectele acestui colaps
vor fi simtite incetul cu incetul, pe bucati, pe masura ce tiparele obisnuite de apa re-nasc doar pentru a fi
perturbate din nou – timp de un deceniu intreg.
Incetinirea dramatica a circulatiei termosaline este anticipata de cativa cercetatori oceanografi, insa lumea
nu este suficient de pregatita pentru a face fata efectelor sale. Modelele computerizate ale sistemelor
climatice si oceanice – desi imbunatatite – nu au fost capabile sa ofere informatii suficient de consistente si
limpezi in acest sens.
Conditii meteorologice mai reci, mai secetoase, cu vanturi mai puternice in zonele continentale ale
emisferei de nord .
Pana in prezent rata cresterii acestor zone moarte este ingrijoratoare pentru situatia generala a
biodiversitatii oceanelor Terrei. “Nivelul oxigenului din aceste ape este sub nivelul critic la care poate trai
un peste sau un mamifer marin de talie mare, practic putem spune despre aceste ape ca sunt moarte la
propriu si la figurat”, afirma Lothar Stramma, conducatorul echipei de cercetatori de la Institutul Leibniz
de Stiinte Marine din cadrul Universitatii din Kiel, Germania.
Echipa a masurat concentratia oxigenului la adancimi intre 300-700 de metri, si a comparat rezultatele cu
cele obtinute in decursul ultimilor 50 de ani, de cand se masoara sistematic procentul oxigenului din apele
oceanice. Rezultatul a fost o noua dovada in sprijinul efectelor distrugatoare ale accelerarii incalzirii
globale. In Oceanul Atlantic, spre exemplu, straturile de ape sarace in oxgen s-au diminuat cu circa 85%
scazand de la adancimea de 370 metri pana la 690 metri. Rezultatele au mai aratat ca temperatura apelor
oceanelor a crescut semnificativ in ultimii 50 de ani, iar aceasta crestere impiedica apele bogate in oxigen
de la suprafata sa circule la adancimi, odata ce curentii marini devin mai putin densi. “In acest caz apele
oceanelor sunt mai putin ventilate in straturile de adancime medie si mare, ceea ce inseamna ca apele de
suprafata aduc mai putin oxigen in straturile adanci. Aceasta duce la probleme pentru speciile de pesti mari
care au o nevoie sporita de oxigen”
Deserturile
Desertificarea are loc in zonele de uscat in care pamantul este deosebit de fragil, unde caderile de ploaie
sunt rare si climatul aspru. Rezultatul este distrugerea stratului fertil urmata de pierderea capacitatii solului
de a sustine recolte, pasuni sau alte activitati umane. Desertificarea creaza conditii ce intensifica
incendierile si vanturile puternice, adaugandu-se presiunii imense asupra celei mai pretioase resurse a
pamantului, apa, si bineinteles asupra animalelor ce depind de ea. Praful din desert si pamanturile uscate
sunt suflate in orase sin toata lumea. Praf din Africa ajunge in Europa cu vantul Pasat, si chiar in orase
americane. Particule de praf, care sunt mai mici de 2,5 milionimi dintr-un metru, sunt inhalate, cauzand
probleme de sanatate si s-a dovedit ca maresc rata mortalitatii.
Cresterea temperaturilor ar putca fi o amenintare serioasa pentru organismele care exista
la marginea deserturilor, la limitele de toleranta termica. Impactul asupra bilanturilor
hidrologice, asupra hidrologiei si vegetatiei sunt incerte. Conform Conventiei ONU
pentru combaterea desertificarii - desertificarea reprezinta degradarea pamanturilor in
zone aride si semiaride depinzand de factori variati incluzand variatiile climatice si
activitatile umane. Desertificarea poate deveni ireversibila daca mediul devine din ce in
ce mai uscat si solul se degradeaza permanent prin eroziune si compactare. Adaptarea la
seceta si desertificare se poate baza pe dezvoltarea sistemelor de productie diversificate.
Schimbarile climatice vor conduce la intensificarea ciclului hidrologic global si pot avea
un impact major asupra resurselor regionale de apa. O schimbare in volumul si distribufia
apei va afecta atat rezervele de apa subterane cat cele de suprafata utilizabile in industrie,
activitati menajere, irigatii, hidroenergie, navigatie, ecosistemele acvatice si unele
activitati recreative. Schimbari in cantitatea totala de precipitati, in frecventa si
intensitatea acestora, afecteaza direct marimea si momentele aparitiei inundatiilor, dar si
a secetelor. In prezent, efectele regionale specifice nu sunt bine determinate. Schimbari
relativ mici ale temperaturii si precipitatiilor cumulate cu efectele asupra
evapotranspiraplei si umezelii solului pot cauza modificari ample in scurgerea
precipitatiilor, mai ales in regiunile aride si semi-aride. In regiunile de la latitudini mari,
cresterea precipitatiilor va determina cresterea volurnului de apa scurs, in timp ce la
latitudini mai mici va scadea datorita efectului combinat al cresterii evapotranspiratiei si
scaderii precipitatiilor. Ploile mai intense vor spori riscul inundatiilor, desi acestea nu
depind doar de modificarea cantitatii precipitatiilor cazute ci si de caracteristicile captarii
fizice si biologice. Un climat cald ar determina scaderea proportiei precipitatiilor cazute
sub forma de zapada si implicit reducerea scurgerii primavara si cresterea celei din iarna.
Cantitatea si calitatea rezervelor de apa constituie probleme serioase in multe regiuni
incluzand unele arii joase de coasta, delte si insule mici, facand aceste regiuni
vulnerabile. In mod deosebit la orice reducere aditionala a resurselor de apa. Apa curenta
disponibila a scazut sub 1000 m3/persoana/an intr-un numar de tari (Kuweit, lordania,
Israel, Rwanda, Somalia, Algeria, Kenya) si se asteapta sa scada si dramatic in
urmatoarele decenii in altele (Libia. Egipt, Africa de Sud, Iran, Etiopia). Numeroase tari
din zone dc conflict sunt in mare masura dependente de apa provenind din afara
granitelor (Cambogia, Siria, Egipt, Irak).
Agricultura
Productia forestiera
Pescuitul
Conform Organizaţiei, deşi există mari diferenţe regionale, sectorul pescuitului, care asigură traiul a câteva
sute de milioane de oameni din întreaga lume, ar putea fi profund bulversat. În jur de 42 de milioane de
oameni lucrează direct în acest sector, marea majoritate dintre ei aflându-se în ţările în curs de dezvoltare.
După FAO, schimbările climatice ameninţă pescuitul şi acvacultura datorită creşterii temperaturii apelor
mărilor şi a nivelului acestora, topirea gheţarilor, modificările survenite în salinitatea şi aciditatea
oceanelor, recrudescenţa cicloanelor în anumite regiuni, reducerea ploilor în altele, şi schimbările în
repartiţia şi abundenţa stocurilor ihtiologice.
Comunităţile de pescari, aflate la latitudini mai ridicate, şi cei care depind de sistemele susceptibile de a
evolua sub influenţa climatului, precum recifele de corali sau sistemele dependente de fenomenul
upwelling (ridicarea apelor reci, bogate în substanţe hrănitoare, de la fundul către suprafaţa oceanelor), sunt
cele mai expuse.
De fapt, recifele de corali care adăpostesc numeroase specii marine sunt ameninţate de schimbările
climatice în două moduri: pe de o parte, prin albirea şi distrugerea recifelor, şi pe de altă parte prin
întreruperea calcificării în urma acidificării oceanelor. “Coralii nu se pot deplasa la latitudini mai ridicate
unde nu pot găsi suprafeţe adaptate supravieţuirii lor”, explică FAO. Aproape 500 de milioane de persoane
la nivel mondial ar depinde atunci de recifele sănătoase de corali pentru traiul lor, protecţia coastelor, a
resurselor regenerabile şi a turismului.
Comunităţile de pescari situate în delte, deasupra atolilor şi pe coastele acoperite de gheaţă vor fi de
asemenea “vulnerabile” la ridicarea nivelului mării şi la riscurile asociate cu inundaţiile, eroziunea salină şi
cea costieră.
În urma raportului FAO, ţările cele mai expuse la schimbările climatice care pot influenţa pescuitul şi
acvacultura sunt cele din Africa de Vest şi Centrală, din nord-vestul Americii de Sud şi din Asia de Sud-
Est.
Ecosistemele marine, de care depinde pescuitul, se schimbă şi pot suferi schimbări
majore, odată cu evoluţia climei. Migraţia speciilor marine constituie deja o realitate.
Consolidarea stocurilor este aşadar esenţială pentru a face faţă acestei schimbări. Mai
mult ca niciodată, trebuie oprită epuizarea acestora şi pus capăt, aşadar, pescuitului
excesiv. Concluziile raportului prezintă o serie de fenomene generale alarmante. GIEC
afirmă că numeroasele ecosisteme sunt ameninţate de o combinaţie fără precedent între
perturbările asociate schimbărilor de climă, cum ar fi creşterea acidităţii apei oceanelor, şi
alţi factori, cum ar fi poluarea şi supraexploatarea resurselor. Există probabilitatea ca
aproximativ 20-30% din speciile vegetale şi animale să se confrunte cu un risc crescut de
dispariţie, dacă creşterea temperaturii medii a atmosferei depăşeşte valorile evaluate de
1,5-2,5 °C, în condiţiile în care toate scenariile studiate. Evident, aceste evoluţii vor
afecta şi ecosistemele marine care suferă deja de pe urma unor efecte ale schimbării
climei. Iată câteva dintre efectele principale:
• Încălzirea marină – Creşterea temperaturii atmosferice are repercusiuni şi asupra
maselor de apă. Începând cu anii ’60, temperatura apelor de suprafaţă a crescut
cu aproximativ 1,5 °C. Studii recente au permis să se constate că încălzirea
marină se manifestă până la o adâncime de 3.000 de metri.
Spre exemplu, în ultimii 30 de ani, temperatura Mării Nordului a crescut cu 1,1 °C.
• Creşterea acidităţii apelor de suprafaţă – Mările şi oceanele au capacitatea de
absorbi CO2 din atmosferă. Creşterea permanentă a concentraţiilor de gaz a dus şi
la creşterea
cantităţilor absorbite, având drept rezultat creşterea acidităţii apei. Începând cu cea de-a
doua jumătate a secolului 19, pH-ul oceanic a scăzut de la 8,2 la 8,12.
• Resursele destabilizate aflate în pericol
Aceste efecte, constatate deja pe scară largă, au consecinţe vizibile asupra anumitor
specii. Încălzirea poate, spre exemplu, să joace un rol în diminuarea stocurilor de cod din
Marea Nordului şi din Marea Baltică. Iar aceasta din motive diferite, dată fiind
complexitatea extremă a interacţiunii climatului cu ecosistemele.
În Marea Nordului, această diminuare pare a fi cauzată de deplasarea populaţiilor de
planctoni. Calanus finmarchicus, specia dominantă din care se hrănesc larvele de cod, s-a
deplasat din Marea Nordului spre Oceanul Arctic, în căutarea unor ape mai reci.
Începând cu anii ’60, biomasa sa din Marea Nordului a scăzut cu 70%. Speciile de
planctoni venite din sud, care le înlocuiesc, sunt mai puţin abundente şi nu par să convină
stadiului larvar al codului. Prin urmare, diminuarea prăzii preferate a larvelor de cod ar
explica parţial problemele codului în Marea Nordului.
În Marea Baltică, iernile blânde, diminuarea fluxului apei mării în Skagerrak şi creşterea
nivelului pluvial şi a debitelor fluviale au dus la o desalinizare progresivă. De aceea, apa
sărată, mai grea decât apa dulce, trebuie căutată mai în profunzime. Ouăle de cod, care
se scufundă înainte de a găsi o anumită densitate de sare care să le permită să rămână în
suspensie, coboară mai mult către fund, la adâncimi unde lipsa de oxigen le face
supravieţuirea mai dificilă. Dacă adăugăm la acest fenomen şi poluarea, deplasarea
planctonilor şi pescuitul excesiv, ne putem imagina greutatea enormă care apasă asupra
acestei populaţii aflate în dificultate.
Deplasarea speciilor
Aşa cum am văzut în cazul planctonilor, manifestarea curentă cea mai vizibilă a
schimbării climei este deplasarea speciilor. Peşti, moluşte, crustacee urcă spre nord în
căutarea unor ape mai reci, fie pentru că organismul lor are nevoie de valori de
temperatură specifice, pe care habitatul lor obişnuit, devenit prea cald, nu le
mai asigură, fie pentru că urmăresc plante, planctoni şi alte organisme marine cu care se
hrănesc şi care migrează spre nord.
Aşa se explică faptul că barbunul, rar întâlnit în nordul Mării Mânecii, a devenit, la
începutul acestui secol, o specie comercială în Marea Nordului: de la 10 tone în 1985,
capturile au crescut la 700 tone în 2005. Lupul de mare urmează aceeaşi tendinţă: într-o
perioadă de douăzeci de ani, capturile au crescut de la 31 la 558 tone în Marea Nordului
şi de la 694 la 2.429 tone în vestul insulelor britanice. Fără să atingă rezultate atât de
spectaculoase, alte specii, altădată cunoscute ca trăind la latitudini mai joase, se
răspândesc dincolo de paralela 50°, cum ar fi sardeaua, sardina, tonul roşu, porcul de
mare, pisica de mare, rechinul-vulpe, rechinul albastru.
Un fenomen similar există, de asemenea, mai spre sud. Specii care trăiesc în mod
obişnuit de-a lungul coastelor africane urcă spre nord. Specii tropicale de cod (Physiculus
dalwigki), de ţipar (Gaidropsarus granti) şi de şarpe de mare (Pisodonophis semicinctus)
sunt în prezent repertoriate ca fiind răspândite până în Galicia. De asemenea, Atlasul
CIESM3 al speciilor exotice îşi completează neîncetat lista de peşti tropicali veniţi să se
instaleze pe termen lung în Mediterană prin Canalul Suez sau prin Strâmtoarea Gibraltar;
printre acestea, rechinul mătăsos şi limba de mare, două specii cu un potenţial comercial
interesant.
Aceste schimbări nu sunt negative în sine, ducând uneori la dezvoltarea unor noi activităţi
de pescuit. Totuşi, efectele lor indirecte asupra echilibrului fragil al ecosistemelor marine
şi asupra speciilor prezente care trăiesc în aceste ecosisteme, nu sunt încă bine cunoscute.
De aceea, se impune o vigilenţăpermanentă.
Efectele multiple
În afară de deplasarea speciilor, schimbarea climei aduce cu sine şi alte greutăţi care
apasă asupra ecosistemelor acvatice.
Hrănindu-se din poluarea agricolă şi din apele reziduale netratate, vegetaţia acvatică se
dezvoltă în mod exagerat, provocând o scădere a oxigenului din apă. Este ceea ce se
numeşte eutrofizare, o formă de poluare care afectează de mai multă vreme toate
apele costale europene. De vreo treizeci de ani încoace însă, eutrofizarea s-a amplificat
din cauza creşterii temperaturii apei şi a aportului materiilor terestre erodate de creşterea
nivelului mării. Acest fenomen se află la originea creşterii numărului de mare verzi, roşii
sau brune şi a producţiilor planctonice pe coastele europene. Aceste manifestări
periclitează viaţa submarină, privând-o de oxigen şi, eliberând uneori substanţe toxice. În
afară de efectele negative produse asupra acvaculturii, ele provoacă o mortalitate
importantă a juvenililor în rândul organismelor marine care trăiesc de-a lungul coastelor.
De asemenea, de mai multe decenii şi pretutindeni în lume, asistăm la un proces de albire
a coralilor. Este vorba despre una din primele manifestări ale creşterii acidităţii apei mării
care afectează aceste organisme deosebit de fragile. Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi de
efectele creşterii acidităţii asupra sistemului respirator al animalelor acvatice şi, de
asemenea, asupra dezvoltării acelor specii al căror schelet sau cochilie conţine calcar,
cum ar fi majoritatea moluştelor. O situaţie de care cultivatorii de fructe de mare trebuie
să ţină cont. Aşa cum am putut vedea în cazul deplasării speciilor, marea este un
ecosistem complex cu ramificaţii insuficient cunoscute. Lanţul trofic este lung şi sinuos,
iar fenomene atât de strict localizate ca mareele verzi sau dispariţia coralilor au în mod
inevitabil consecinţe asupra întregului ecosistem.
Pe termen mai lung, şi alte efecte ale schimbărilor de climă riscă să ia o şi mai mare
amploare. „Creşterea acidităţii constituie o mare problemă. Este o schimbare majoră,
căci prognozele anunţă un nivel de aciditate a oceanelor care n-a mai fost atins de
milioane de ani. Fenomenul nu este studiat decât de doi sau trei ani, iar consecinţele sale
nu sunt suficient de bine cunoscute. Ele vor fi suportate însă de animalele cu schelet
calcaros. Se ştie de asemenea cât de sensibili sunt calmarii la valorile ridicate de aciditate
şi cât de slabă este capacitatea lor de adaptare. Consecinţele s-ar putea face simţite în
câteva decenii." afirma Keith Brander, cercetător la Consiliul internaţional pentru
explorarea mării.
Infrastructurile socio-economice
Astazi, peste 400 de milioane de oameni traiesc in regiuni mai uscate, subtropicale, mai austere din punct
de vedere economic, iar schimbarile climatice si efectele lor reprezinta o amenintare la adresa stabilitatii
politice, economice si sociale. In regiunile mai putin prospere, unde tarilor respective le lipsesc resursele si
capacitatile necesare pentru a se adapta rapid la conditii climatice mai severe, se pare ca aceasta problema
se va extinde. Pentru unele tari, modificarile climatice pot deveni o provocare atat de mare incat disperarea
oamenilor sa duca la fenomene de imigrare in masa in zone precum Statele Unite, care dispun de resursele
necesare adaptarii.
Deoarece scenariile predominante referitoare la incalzirea globala gradata ar putea cauza efecte precum
cele descrise mai sus, un numar sporit de oameni de afaceri, economisti si politicieni sunt ingrijorati in ceea
ce priveste proiectarea schimbarilor viitoare si lucreaza pentru a limita influenta oamenilor supra climei.
Acesta este si motivul pentru care Global Business Network lucreaza pentru a dezvolta un scenariu
plauzibil al schimbarilor climatice abrupte, care sa poata fi utilizat in explorarea implicatiilor acestora in
ceea ce priveste rezervele de hrana, sanatate si boala, comert si consecintele lor in ceea ce priveste
securitatea nationala
Sanatatea umana
Pentru că 75% din populaţia Europei trăieşte în oraşe, problemele utilizării terenurilor
urbane sunt, în prezent, de o importanţă majoră. Totuşi, gestionarea terenurilor agricole şi
a multiplelor funcţii ale acestora - producţia alimentară, conservarea naturii, recreare şi
locuinţe - este la fel de importantă.
Ocuparea crescută a terenurilor pentru urbanizare are loc în principal pentru terenuri
agricole. În perioada 1990-2000, din toate suprafeţele transformate în terenuri artificiale,
48% au fost terenuri arabile sau sub culturi permanente şi 36% au fost păşuni sau terenuri
agricole mixte.
Munţii şi regiunile înalte, rezervoarele de apă ale Europei, sunt abandonate de utilizatorii
tradiţionali precum ciobanii, care sunt înlocuiţi de schiori.
Zonele de coastă sunt transformate în suprafeţe artificiale create de oameni într-un ritm şi
mai accelerat. Numărul populaţiei de-a lungul coastelor Europei este în continuă creştere,
uneori chiar mai rapid decât în zonele continentale. Turismul pare a fi cea mai importantă
activitate maritimă, în special în ţările de sud şi, de asemenea, în cele de la Marea Baltică,
precum Polonia şi Finlanda. Această activitate are un impact sezonier şi spaţial foarte
ridicat; fluxurile de turism afectează întreaga Europă.
Europa
Cea mai importanta categorie de utilizare a terenurilor in Europa este cea pentru agricultura. Intre 1990-
2000, 48% din suprafata totala care a suferit schimbari catre suprafete artificiale a fost terenul arabil si
recoltele permanente, in special in:
- Danemarca (80 %) ,
Pasunile si fermele mixte reprezinta 36% din total. (Irlanada 80% si Olanda 60%).
Proportia suprafetelor de plantatii forestiere si alte suprafete pentru dezvoltari de utilizari artificiale sunt
importante in Portugalia (35%), Spania (31%) si Grecia (23%).
Fig. 2: Suparafete pe tipuri de activitati antropice /an in 23 de tari Europene, 1990-2000 (Ver.
1.00).
Evaluare specifica
Dezvoltarea imobiliara, casele, serviciile si recreeerea au reprezentat 50% din dezvoltarea urbana intre
1990-2000.
-16% Grecia,
Fig. 3: Media anuala urbana a dezvoltarii urbane intre 1990-2000 (% din dezvoltarea urbana
la nivelul a 23-tari din UE).
Cele mai improtante dezvoltari europene ale zonei urbane intre 1990-2000 sunt in Germania,
Franta si Spania, Italia.
Sursa: LEAC DB (based on CLC CHANGE DB), Corine Land Cover (CLC) 1990 and 2000, ETC/TE
Evaluarea specifica
Terenul detinut de catre dezvoltarea urbana si alte dezvoltari artifdiciale in 23 de tari europene analizate de
Corine Land Cover 2000 a crescut cu 917 224 hectares in 10 ani ( 0.3% din teritoriul total al acestor tari).
-22% (Germania),
-0.02% (Letonia),
- Franta (15%),
-Spania (13.3%) ,
-Italia (9.1%).
Plantaţiile forestiere
Plantaţiile forestiere acopereau la nivel global 187 000 000 ha in 2000 (62% in Asia), având în
medie o rată a creşterii anuale în suprafaţă de 4,5 milioane mc faţa de 1995. 89% din plantaţiile
recente se înregistrează în Asia şi America de Sud, unde se plantează în special specii repede
crescătoare ca şi Eucalyptus sp. şi Accacia sp. În zonele temperate şi boreale se plantează în
general pini, alte conifere şi plopi. Plantaţiile furnizează circa 35% din lemnul rotund pus in circuit
comercial la nivel global. În viitor cre;te interesul pentru plantaţiile forestiere făcute în contextul
evaluării comerciale a carbonului atmosferic stocat.
Vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
Exista studii făcute în unele ţări pentru evaluarea vegetaţiei din afara fondului forestier, dar o
evaluare la nivel global nu s-a facut încă.
Cuvinte cheie: dezvoltare urbana, utilizarea terenurilor, agricultura, paduri uniunea europeana,
resurse forestiere globale, fao-organiztia pentru alimentatie si agricultura, plantatii forestiere,
defrisari, vegetatie din afara fondului forestier.
intrebari:
1. care sunt elemntele determinante ale dezvoltarii urbane si ale dezvoltarii utilizarii
artificiale a terenurilor?
2. unde au aparut cele mai intense dezvoltari urbane din europa intre 1990-2000?
3. unde au aparut cele mai intense dezvoltari comerciale si industriuale din europa
intre 1990-2000?
4. Care sunt principalele zone cu scaderea a supafetei de padure pe glob?
5. Care sunt principalele zone cu crestere a supafetei de padure pe glob?
CURS VII
managementul datelor:
dezvoltarea unei baze de date cuprinzătoare care să includă şi să proceseze informaţii
dintr-o perioadă istorică largă, atât din surse curente cât şi din cercetări mai vechi,
reevaluarea dacă este cazul a materialelor din muzee,
reinterpretarea datelor istorice în context actualizat,
supravegherea permanentă şi reanalizarea suprafeţelor permanente din teren,
integrarea culegerii de informaţii despre biodiversitatea cu a programelor de inventariere
multi-resurse.
Orice sistem de măsurare şi monitorizare a diversităţii trebuie să acţioneze
sinergic cu celelalte organisme de monitorizare existente la nivel internaţional, pan-
european sau naţional.
Specii invazive
Impactul multor specii straine invazive ar putea fi redus daca statele europene ar aplica
in mod uniform masurile de prevenire si control a speciilor straine invazive. Multe din
problemele acute create de unele specii straine invazive la nivel european fi putut fi
prevenite daca la nivel European ar fi existat o abordare unitara si rapida in ceea ce
priveste avertizarea si prevenirea impactului speciilor invasive.
Starea actuala de inactivitate fata de situatia speciilor straine invazive din marea
majoritate a statelor europene reprezinta o amenintare pentru biodiversitatea regionala,
sanatatea publica si economie. In perioada actuala, este esentiala dezvoltarea unei
cooperari eficiente la nivel national si regional in idea de a preveni si diminua impactul
speciilor straine invasive.
In Romania, in conformitate cu cel de-al treilea raport national pentru Conventia pentru
Conservarea Biodiversiutatii CBD,din 2005, sunt inregistrate un numar destul de
important de specii straine invazive.
Prin specii străine considerăm (conform definiţiei din CDB) toate speciile şi subspeciile
introduse în afara arealului lor natural trecut sau prezent din toate grupele taxonomice.
Termenul include orice parte a organismului: gameţi, seminţe, ouă sau propagule care
ar putea supravieţui şi ulterior reproduce .
Astfel, in raport sunt mentionate 112 specii de arbori exotici dintre care insa doar 6 sunt
considerate specii straine invazive - Acer negundo, Ailanthus altisima, Amorpha
fruticosa, Cytisus scoparius, Fraxinus americana si Fraxinus pennsylvanica. Interesant
că din acest raport lispeste salcamul – Robinia pseudacacia – specie straine invaziva de
asemenea.
Pentru ecosistemele acvatice, rata de patrundere de specii straine invazive incepand cu
finele secolului XIX este estimata a fi de 3 – 4 ani pentru apele costiere ale Mării Negre
si de 4 – 5 ani pentru apele dulci. In total sunt inventariate 67 de specii straine invazive
in ecosistemele acvatice din Romania, dintre care 60% sunt marine si 40% dulcicole
(Gomoiu et al., 2002).
Impactul unora dintre speciile straine invazive in Marea Neagra - Rapana thomasiana,
Mnemiopsis leidyi, Mya arenaria - este extrem de bine documentat, ca si efectele
aclimatizarii acestor specii asupra habitatelor (Gomoiu et al. 2002).
Analize asupra speciilor invazive s-au efectuat la început pentru mediul terestru, unde
efectele erau mai cunoscute iar căror impactul ecologic şi economic era mult mai
evident. Analiza speciilor invazive permite gruparea lor în mai multe categorii, în funcţie
de zona de origine, de rolul ecologic, de grupul taxonomic, etc aspecte discutate
anterior.
Analizând impactul ecologic al speciilor imigrate în Marea Neagră poate releva
unele aspecte extrem de interesante din punct de vedere ştiinţific. Marea Neagră, ca
bazin unic prin caracterele sale hidrobiologice reprezintă un laborator natural în care s-
au selectat de-a lungul timpului o serie de specii ce au format asociaţii caracteristice.
Stabilirea speciilor mediteraneene într-un habitat cu caracteristici diferite de cele ale
bazinului de origine la sfârşitul erei glaciare şi procesul de selecţie naturală a
transformat treptat acest bazin marin într-o adevărată „mare a speciilor imigrante”, ca şi
Marea Baltică. Insuşi procesul de adaptare al acestor specii mediteraneene – proces
desfăşurat cu relativ puţin timp în urmă la scară geologică şi care continuă şi în prezent
– poate oferi date interesante despre adaptabilitate în sine.
Pătrunderea de specii exotice în aceste asociaţii caracterizate prin relativ putine
specii reprezintă o oportunitate unică de a observa mecanismele aclimatizării, ca şi
răspunsul speciilor autohtone. Problemele ridicate de pătrunderea unor specii ca
Rapana venosa, Mya arenaria, Mnemiopsis leidyi şi mai nou Beroe ovata reprezintă o
oportunitate unică sub aspect ştiinţific pentru a descifra mecanismele aclimatizării.
In lumina datelor acumulate până în prezent, nu orice specie care patrunde
accidental intr-un nou habitat poate avea un succes ecologic, şi cu atât mai puţin unul
rapid. Trebuie să ţinem cont ca în apa de balast sau pe coca navelor, lunar sunt
transportate la mii de kilometri distanţă de locul de origine mii de specii de organisme
marine. Insă, extrem de puţine reuşesc să se menţină în noile habitate, şi şi mai puţine
au succes evolutiv. Acestea sunt specii cu mare capacitate de adaptare, care cel mai
adesea modifică în mod ireversibil comunităţile de organisme autohtone.
132
Pentru a se integra rapid în noul habitat, o specie imigrata trebuie sa indeplineasca
anumite conditii, în lipsa carora, chiar daca reuseste sa se mentina câtva timp, în final va
fi eliminata de conjunctura factorilor de mediu din noul habitat.
Câteva caracteristici esenţiale ale unor specii imigrante au fost astfel stabilite
(Ehrilch, 1989). Astfel, este esenţial ca o specie invazivă să posede câteva din
trăsăturile de mai jos pentru a se dovedi o specie invazivă de succes:
- să aibă un areal larg;
- să fie abundentă în zonele de origine;
- să fie o specie vagilă;
- să prezinte un spectru trofic larg;
- să fie capabilă de a dezvolta atât strategii de tip r cât şi de tip k;
- să posede o largă variabilitate genetică;
- să posede instinct gregar;
- femelele unor astfel de specii să fie capabile să colonizeze singure;
- să aibă talia mai mare decât a speciilor înrudite din ecosistemul invadat;
- să fie asociat cu omul;
- să posede o largă plasticitate ecologic.
Cu toate că aceste caracteristici au fost stabilite iniţial pentru speciile terestre, ele se
aplică de regulă şi speciilor acvatice, cu unele amendamente.
Gindacul de Colorado, planta "Marita-ma, mama", murgoiul baltat, sacalul, bibanul soare
si bizamul au cel putin un lucru in comun: sint toate specii invazive, care au ajuns in
Romania, s-au aclimatizat aici si au pus o amprenta evidenta asupra mediului
inconjurator. Negativa, in majoritatea cazurilor.
Fazanii
"Atunci cind ajung intr-un nou areal, ele
fiind specii alohtone, deci straine, n-au
dusmani naturali. Si atunci se dezvolta
exploziv si pot produce pagube. Pasarile
nu fac stricaciuni. Cele invazive ar fi
gugustiucul, vrabia spaniola, sturzul de vara, specii care si-au extins arealul si au ajuns
la noi", detaliaza biologul Mircea Gogu Bogdan. Si totusi, el mentioneaza o exceptie:
"Fazanul este o specie indiana, care a fost adusa de om pentru a fi
vinata. Dar el face extraordinar de mult rau naturii din Romania. In
Delta, exista doua specii foarte rare, vipera de stepa si o sopirla de
desert, ale caror populatii sint aproape in extinctie din cauza
fazanului, care le consuma cu predilectie".
Insecte
La capitolul entomologic, se mentioneaza ca s-au inregistrat 98 de
specii straine de insecte.
Departamentul de Ecologie Sistemica al Universitatii Bucuresti, se intreaba retoric:
"Care ar putea fi pagubele reale produse de gindacul din Colorado (semnalat pentru
prima data in 1952, la Sapinta), prin pierderile de recolta, valoarea pesticidelor folosite in
combatere si afectarea sanatatii oamenilor din cauza reziduurilor de pesticide din
tuberculi?". Si conferentiarul Ioan Coroiu, de la Catedra de Zoologie a Universitatii
"Babes-Bolyai" din Cluj, invinovateste acelasi gindac, numindu-l "blestemul Europei
imediat dupa al Doilea Razboi Mondial". Conferentiarul clujean acuza si o alta insecta:
"omida paroasa a dudului", un fluture din America de Nord, adus accidental in Europa.
Este polifag, consumind peste 130 de specii de plante (ierburi si frunzele unor arbori).
Sacalul
Urmatoarea e pilda sacalului. Coroiu precizeaza ca e originar din "India si Ceylon, venit
natural spre vest si introdus in Peninsula Balcanica, probabil, de catre om. Este o specie
tot mai frecventa in Dobrogea si Lunca Dunarii si face pagube la iepuri, iezi de
caprioara, vitei de cerb si chiar purcei de mistret. Se crede ca extinderea sacalului a fost
consecinta extirparii lupului din Europa Centrala si de Vest". Delta Dunarii se confrunta
de ceva timp cu prezenta ciinelui-enot, "originar din Ussuri (estul Asiei septentrionale). A
fost adus de sovietici in Ucraina pentru blana, de aici a evadat pe cale naturala spre
vest. La noi a patruns pe doua cai: in nord in judetul Suceava si Maramures, in sud, in
Delta si apoi pe Dunare in sus. Cred ca a ajuns pina in Austria", banuieste conferentiarul
clujean.
Salcimul infectios
Prof. dr. Stefan Neculai, de la catedra de Biologie Vegetala a Universitatii "Alexandru
Ioan Cuza" din Iasi, precizeaza ca speciile de plante recent venite le-au eliminat uneori
sau macar le-au rarit pe cele autohtone. "Un exemplu in acest sens este planta numita
popular busuiocul dracului. Provine din Peru si a aparut in Europa la sfirsitul secolului
XVIII, ca planta ornamentala, dar s-a salbaticit repede. Este comuna pentru culturile de
prasitoare, precum porumbul, abundenta si face cam patru-cinci generatii de indivizi pe
an. Ceea ce o face foarte greu de combatut, ea atacind in special culturile de legume",
explica Neculai. Profesorul iesean adauga pe lista si "salcimul mic care a invadat Delta
Dunarii si face probleme in Rezervatia Biosferei, fiind din ce in ce mai raspindit si astfel
concurind cu zalogul". Cit despre plantele acvatice, Neculai da pilda "ciumei apelor, cu
frunze mici, probabil a venit in Romania lipita de vase si de corabii. Este daunatoare mai
ales pentru piscicultura". Coroiu estimeaza numarul plantelor introduse in Romania la
435, din care "38 sint invazive sau foarte invazive". Conferentiarul clujean completeaza
lista cu "Marita-ma mama", o planta ierboasa de 2-2,5 metri, cu flori galbene, adusa din
America de Nord ca planta decorativa. A scapat din parcuri si gradini si a devenit o
pacoste pentru ca formeaza covoare compacte (pete galbene), unde nu mai creste
nimic. In circa zece ani, dintr-un parc dendrologic din judetul Bistrita-Nasaud a evadat pe
marginea padurii pina la o distanta de circa opt kilometri.
Statistica daunelor
In total, numarul de specii invazive se ridica in zilele noastre la 500.000, dublu fata de
cite existau in urma cu 60 de ani, estimeaza David Pimentel, expertul in acest subiect de
la Cornell University, citat de "Newsweek". In plus, Academia Nationala de Stiinte de pe
noul continent a raportat anul trecut ca aproximativ 13.000 de boli ale plantelor sint
"interceptate" anual la punctele de intrare ale Americii. Cit despre pagubele materiale,
omul de stiinta le situeaza pe la 120 de miliarde de dolari, si asta numai in ceea ce
priveste SUA. Daca e sa adaugam India, Marea Britanie, Australia, Africa de Sud si
Brazilia, daunele ajung cu usurinta la 228 de miliarde de dolari.
Intrebari:
Agricultura
Misiunea principală a agriculturii viitorului este de a asigura securitatea şi siguranţa alimentară a populaţiei
globale (în creştere spre 9 miliarde de locuitori, în 2050), de a corela armonios măsurile de creştere
cantitativă şi calitativă a producţiei agricole destinate alimentaţiei, cu cerinţele de dezvoltare ale producţiei
de biocombustibili concomitent cu protejarea ecosistemelor şi decuplarea creşterii economice de
degradarea mediului.
Atingerea dezideratului de dezvoltare durabilă – dar şi din ce în ce mai performantă a agriculturii – este
realizabilă în condiţiile contracarării marilor provocări globale actuale care se potenţează reciproc:
schimbările climatice globale, restrângerea drastică a biodiversităţii speciilor de organisme, implicit a
resurselor genetice de valoare, încă neexploatate pe deplin, procesele de degradare, erodare şi poluare a
solului, suportul perenităţii vieţii pe pământ, generatorul universal de hrană pentru toate vieţuitoarele,
diminuarea resurselor de apă dulce.
Lipsade precipitaţii este marcată de temperaturi crescute peste media multianuală, lipsă de apă, vântul,
căldura, care exercită influenţe negative asupra solului, asupra apei din sol, de la suprafaţa solului şi a celei
freatice, cu consecinţe asupra vegetaţiei spontane, păşunilor şi fâneţelor, plantaţiilor de pomi şi viţă-de-vie,
pădurilor şi, mai ales, asupra recoltelor plantelor de câmp. Creşterea frecvenţei şi duratei secetei determină
nu numai diminuarea zonelor favorabile şi schimbarea locaţiilor acestora, ci şi a sistemelor de exploataţie
agricolă şi a tehnologiilor implicate, a sortimentelor de genotipuri de plante şi animale, a sistemelor de
asigurare a protecţiei organismelor vii şi a mediului.
Apa va deveni „cheia de boltă“ a dezvoltării durabile şi a prezentului şi viitorului omenirii. Deşi suprafaţa
globului pământesc acoperită de ape este de 71%, numai 2,5% din volumul total revin apei dulci. Ca
urmare a exploziei demografice, a intensificării utilizării apei la nivel mondial în tot mai multe domenii de
activitate, precum şi a încălzirii globale planetare, resursele de apă dulce disponibile scad treptat şi
substanţial.
Astfel, de la 7.000 m3 ce reveneau în anul 2000 per an per cap de locuitor, se estimează o diminuare de
până la 5.100 m3/an/cap de locuitor în anul 2025.
Dintre principalele sectoare care folosesc cantităţi mari de apă, agricultura se detaşează ca cel mai mare
utilizator de apă dulce, o evaluare făcută în anul 2000 indicând că aceasta a folosit 67% din totalul apei
dulci disponibile. Pentru anul 2025 se prevede o creştere a cerinţelor de apă ale agriculturii de 1,2 ori, ale
industriei de 1,5 ori, iar a consumului casnic de 1,8 ori.
Lester Brown, coordonatorul Institutului Mondial de Politică Planetară, autorul Planului B.3.0 „Mobilizare
pentru Salvarea Civilizaţiei“, consideră că „ceea ce ne trebuie în prezent este un nou concept, un nou mod
de gândire asupra utilizării apei“, şi anume „o trecere la culturi agricole apte de a folosi mai eficient apa,
precum şi orice măsuri care cresc productivitatea apei, în special a apei de irigaţii, orice măsuri care
transformă grânele în proteină animală, mai eficientă în efectul de creştere a productivităţii apei“.
În Planul B.3.0, Lester Brown, având în vedere faptul că „scala şi urgenţa provocărilor pe care le avem în
faţă sunt fără precedent“, declară că depinde de fiecare dintre noi să modificăm tendinţele de declin şi
colaps ale civilizaţiei, întrucât „salvarea civilizaţiei noastre nu este un sport pentru spectatori“.
Zonele impadurite
Scenariile actuale (Sathaye 2000) prevad o crestere cu 1°C a temperaturii medii globale,
crestere constanta si suficienta sa afecteze capacitatea de crestere si regenerare a
padurilor din multe regiuni precum si compozitia acestora. Ca o consecinta a modificarii
regimului termic si pluvial, detenninate de cresterea cantitatii de CO 2 atmosferic, o
fractiune importanta din suprafetele impadurite existente azi in lume, vor suferi schimbari
majore in tipurile vegetale predominante; cele mai largi schimbari sunt preconizate la
latitudini inalte si cele mai putin la tropice. Schimbarile climatice se vor face simple cu o
viteza mai mare decat viteza si ritmul cresteri speciilor din paduri, capacitatea de crestere,
de reproducere si refacere fiind depasita. Este posibila o schimbare a compozitiei de
specii din paduri in timp; tipuri intregi de asociatii pot disparea iar noi ansambluri de
specii, noi ecosisteme se pot stabili in viitor (Jekerman 2000).
In conditile cresterii cantitatii de CO 2 , desi productivitatea. primara neta ar putea spori,
nu acelasi lucru s-ar intarnpla si cu biomasa. totala, din cauza frecventelor si din ce in ce
mai extinselor epidemi si incendii. Cantitanti mari de carbon ar putea fi eliberate in
atmosfera in timpul trecerii de la un tip de padure 1a altul, pentru ca ritmul cu care si
pierde carbonul prin mortalitatea mare a padurilor depaseste ritmul de captare si asimilare
a carbonului prin crestere si maturizare.
In zonele tropicale cresterea temperaturilor medii nu ar trebui sa determine alterari
majore in compozitia si productivitatea speciilor, dar modificarea cantitatii de
precipitatii, a duratei anotimpurilor si cresterea evapotranspiratiei ar putea conduce la
schimbari de compozitie. Cresterea concentratie de CO2 atmosferic ar putea ridica
raportul carbon/azot din nutretul ierbivorelor, reducandu-i valoarea nutritiva.
Pentru regiunile temperate, modificarile acelorasi parametri ar implica modificari ale
sezoanelor de vegetate si implicit a limitelor dintre asociatile vegetale caracteristice.
Productia forestiera
Productia forestiera ar putea deveni insuficienta pentru satisfacerea consumurilor
proiectate, datorita atat factorilor climatici, cat si celor ne-climatici. Padurile boreal vor
suferi pierderi variate datorita incalzirii climei, reducand stocurile si disponibilitatea
producerii de lemn pe termen lung. Padurile temperate vor suferi mai putin, dar in cele
tropicale, se prevede scaderea productiei forestiere la jumatate din cauze ne-climati legate
de activitatea umana (Jekerman 2000).
Padurea boreala sau taigaua Siberiei singura reprezinta 57% din volumul padurii
conifere a pamantului. Ecosistemele si solurile din aceasta regiune pastreaza o cantitate
semnificativa de carbon a pamantului in forma moarta dar nedescompus sau doar partial
descompus. Efectul de sera sau schimbarile facute de om pot spori descompunerea,
ducand la eliberarea unei cantitati crescande de carbon in atmosfera sub forma de dioxid
de carbon gaz de sera.
Ca urmare a lãrgirii intervalului cu temperaturi ridicate care avantajeazã speciile
arborescente, vegetatia caracteristicã zonelor alpine si subalpine se va reduce, datoritã
migrãrii pe verticalã a speciilor de arbori (în principal a molidului). Se preconizeazã cã în
câteva secole de invazie a pãdurii în zona alpinã, suprafata ocupatã de habitatele actuale
se va reduce cu cu mai mult de 40-60%, conform unor studii realizate în Scandinavia
(Holten, 1990; Holten & Carey, 1992).
Studiile realizate în zonele muntoase din Italia, aratã cã habitatele cele mai vulnerabile în
condiþiile schimbãri climatice, sunt jnepenisurile din Apenini (Vaccinio-Piceetalia).
Acestea se dezvoltã la 1.500 - 2.300 m, fiind strâns dependente de existenþa unui climat
rece. Datele obtinute din cercetãrile având ca subiect schimbãrile climatice,aratã cã
speciile de plante rãspund la aceste schimbãri prin migratie mai degrabã decât prin
adaptarea la noile conditii de mediu. Dupã Scharfetter (1938), perioada cãlduroasã
intergalaciarã a permis pãdurii sã avanseze pe crestele muntilor mai putin înalti (1.800–
2.300 m), eliminând speciile alpine caracteristice altitudinilor înalte (teorie sprijinitã de
existenta a numeroase refugii de specii alpine în anumite zone din masivele muntoase cu
înãltimi mai mici din Alpi). În aceste zone izolate, speciile alpine nu vor mai avea
posibilitatea sã migreze pe altitudine, fie datoritã imposibilitãtii de a migra suficient de
rapid, fie datoritã disparitiei zonelor cu climat alpin (Gottfried & al., 1994; Grabherr &
al., 1994, 1995).
Oricare ar fi însã teoriile enunþate, specialistii sunt de comun acord cã aceste schimbãri
climatice vor duce la modificãri severe ale habitatelor subalpine si alpine, probabil chiar
la dispariþia habitatelor caracteristice, asa cum le cunoastem noi.
Oricum, schimbãrile climatice vor afecta în primul rând speciile ierboase, speciile
lemnoase arãtând o inertie mai mare. Unii cercetãtori considerã cã pentru ca speciile
lemnoase sã evolueze pe verticalã, este necesarã o încãlzire semnificativã a climatului
pentru o perioada de cel putin 100 de ani (Holtmeier, 1994). Se preconizeazã cã, în Alpi,
o încãlzire a climatului cu o medie anualã de 1-2°C nu va duce la o evolutie pe altitudine
a limitei pãdurii cu mai mult de 100-200 m.
Studiile realizate de Dullinger & al. (2004) aratã cã habitatele cu Pinus mugo vor fi
afectate mai lent de schimbãrile climatice preconizate, decât habitatele de pajiste.
Asa cum considerã unii autori, o crestere de 1-2°C este posibil sã se încadreze în limitele
tolerantei majoritãtii speciilor alpine si nivale (Körner, 1995; Theurillat, 1995), în timp ce
o crestere mai mare de 3-4°C poate sã nu se încadreze în aceste limite de tolerantã
(Theurillat, 1995; Lischke & al., 1998).
Aceste amenintãri sunt prezentate, tinând cont de suprafata extreme de restrânsã pe care o
ocupã acest habitat în starea lui naturalã, nedegradat antropic.
Comparativ cu jnepenisurile, schimbarea compozitiei vegetale a pajistilor se realizaeazã
mult mai rapid, datoritã migrãrii speciilor de la altitudini mai joase, odatã cu încãlzirea
climei.
"Incediile forestiere sau invaziile de insecte care omoara un numar mare de copaci tind sa
domine. Ceea ce studiem sunt schimbari mult mai lente si mai greu de modifica, dar
estrem de importante pe termen lung", a declarat Mark Harmon, profesor de ecologie
forestiera la Universitatea de Stat din Oregon
Studiile pe termen scurt ale cresterii CO2 in padurile amenajate arata o crestere de
productie a biomasei pentru arborii tineri crescuti in conditii de fertilitate. Aceasta
crestere va fi totusi redusa pe termen mai lung ca urmarc a efectului unei respiratii mai
intense a arborilor. Aceasta reducere poate fi substantial compensata prin efectele
interactive ale CO2 si depunerea atmosferica a azotului; efectul net fiind incert (Jekerman
2000).
Estimările preliminare ale raportului Stern sugerează că, în cazul unei creşteri cu 3-4°C a
temperaturii medii globale, costurile suplimentare de adaptare a infrastructurii şi
clădirilor ar putea reprezenta între 1 şi 10% din costurile totale ale investiţiilor efectuate
în sectorul construcţiilor de ţările membre ale OCDE. După cum ilustrează figura,
pagubele cauzate de creşterea nivelului mării ar putea fi, în lipsa unor măsuri de adaptare,
de până la patru ori mai mari decât costurile unor diguri suplimentare de protecţie
împotriva inundaţiilor. În cazul în care nu se ia nicio măsură, costul pagubelor va creşte
considerabil din anii 2020 până în anii 2080.
1
În absenţa unei strategii timpurii pentru a răspunde schimbărilor climatice, este posibil ca
statele să fie obligate să se adapteze fără nicio planificare, adeseori în mod brusc, ca
răspuns la crize şi dezastre din ce în ce mai frecvente, ceea ce se va dovedi a fi mult mai
costisitor şi va pune în pericol sistemele sociale şi economice, precum şi securitatea
acestora. Aşadar, în ceea ce priveşte efectele pentru care previziunile sunt suficient de
credibile, măsurile de adaptare trebuie să înceapă încă de acum.
20,00
2080s
18,00
16,00
14,00
€ billion per year
2080s
12,00
10,00
8,00 2020s
2020s
6,00
2080s
4,00
2020s 2080s 2020s
2,00
0,00
fără cu fără cu fără cu fără cu
Creşterea nivelului mării cu 25,3 Creşterea nivelului mării cu 56,4
cm cm
Adaptarea va da naştere unor noi oportunităţi economice, printre care crearea de locuri de
muncă şi de pieţe pentru produse şi servicii inovatoare, cum sunt:
Adaptarea este un proces prin care societatile invata sa reactioneze la riscurile asociate schimbarilor
climatice. Aceste riscuri sunt reale, actionand deja in multe sisteme si sectoare esentiale ale existentei
umane - resursele hidrologice, securitatea alimentara si sanatatea. Optiunile de adaptare sunt multiple si
variaza de la cele tehnice - protejarea nivelului crescut al apelor sau case protejate de pericolul inundatiilor
prin suspendarea pe pontoane, pana la schimbarea de tip comportamental la nivel individual, precum
reducerea consumului de apa sau a consumului energetic si/sau un consum mai eficient. Alte strategii
includ: sisteme de avertizare a fenomenelor meteo extreme, imbunatatirea managementului riscului, optiuni
de asigurare si conservare a biodiversitatii pentru reducerea impactului schimbarilor climatice asupra
oamenilor, conservarea si restaurarea adaposturilor subterane pentru oameni pentru a-i proteja de furtuni.
IPCC sugereaza faptul ca o posibila vulnerabilitate viitoare va depinde nu numai de schimbarile climatice,
ci si de modalitatile de dezvoltare ale acestora. Dezvoltarea durabila poate reduce vulnerabilitatea. Pentru a
avea efecte pozitive, adaptarea trebuie directionata catre prioritatile dezvoltarii durabile la nivel national si
international prin programele sectorale. Politicile ce vizeaza schimbarile climatice pot promova activitati
care au beneficii multiple asupra indeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului concomitent cu
obiectivele ce vizeaza adaptarea.
Programele nationale de actiune reprezinta o optiune pentru tarile cel mai putin dezvoltate, oferind o
evaluare riguroasa a nevoilor urgente de adaptare. Scopul lor este acela de a extinde capacitatile de adaptare
ale comunitatilor. In plus, programul "Nairobi" pentru impact, vulnerabilitate si adaptare la schimbarile
climatice asista toate tarile in intelegerea si evaluarea impactului, vulnerabilitatii si adaptarii lor. Este
permis astfel un proces decizional bazat pe informatii despre actiunile si masurile practice de adaptare,
oferind un cadru structural pentru cooperare. Sistemul Natiunilor Unite, agentiile sale specializate si alte
organizatii internationale vizeaza adaptarea in programele lor de munca.
Asigurarea fondurilor necesare derularii pe termen mediu si lung a initiativelor de adaptare este un aspect
extrem de important. Fara suficienti bani, adaptarea poate prezenta riscul de a nu putea fi pusa in practica.
Finantarea "reactiva" sau pe termen scurt, este si mai costisitoare, si mai greu de sustinut pe termen lung.
Adaptarea nu previne insa nevoia de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Atat strategiile de
adaptare, cat si cele de reducere sunt nu doar necesare, ci si complementare.
Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (una dintre principalele prioritati ale tarilor in curs de
dezvoltare) din moment ce cresterea economica presupune o aprovizionare si un consum energetic mai
eficient.
Conform scenariului de referinta al Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), cererea globala de
energie va creste cu 60% pana in 2030. Modalitatea in care sunt satisfacute aceste nevoi energetice va
afecta posibilitatea de a controla schimbarile climatice. Politicile climatice si actiunile la nivel national si
international sunt necesare in "ecologizarea" aprovizionarii cu energie si a dezvoltarii economice. De
asemenea, este extrem de important ca cresterea emisiilor sa fie rupta de cresterea economica. Eforturile de
temperare a acestora din urmatoarele doua, trei decenii vor determina in mare parte cresterea mediei
temperaturii globale si schimbarile climatice aferente, care pot fi astfel evitate.
Conform IPCC exista potential pentru temperare, incluzand aici folosirea pe scara larga a tehnologiilor
curate si imbunatatirea eficientei consumatorului final. Exista un enorm potential economic in urmatoarele
decenii in toate sectoarele implicate in reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Acest potential este
suficient pentru a compensa cresterea prevazuta a emisiilor globale si chiar pentru a reduce aceste emisii
sub nivelul actual. IPCC sugereaza faptul ca efectele macro-economice ale reducerii sau stabilizarii
emisiilor in limitele 445 - 710 particule la million de CO2e pentru anul 2030 variaza de la o usoara crestere
in PIB-ul global la o scadere de 3%, in functie de tinta de stabilizare. Stern Review sugereaza ca anual
costul de reducere a emisiilor, de aproape 1% din PIB-ul mondial, poate conduce la o stabilizare a CO2e la
550 de particule la million pana in 2050.
Guvernele pot juca un rol major in motivarea sectorului privat pentru a investi in tehnologiile inovatoare,
oferindu-le stimulente clare, previzibile, durabile si consistente. Guvernele folosesc o gama larga de politici
si metode pentru a combate schimbarile climatice, inculzand aici regulamente si standarde, taxe si accize,
licente comerciale, acorduri voluntare, subventii, stimulente financiare, programe de cercetare si dezvoltare
si instrumente de informare.
Aproximativ 30% dintre emisiile prognozate pentru sectoarele rezidentiale si comerciale (cea mai ridicata
cota dintre toate sectoarele studiata de catre IPCC) pot fi reduse pana in 2030 cu un beneficiu economic net.
Modificari ale obisnuintei de transport, cum ar fi imbunatatirea transportului public, a infrastructurii si
promovarea mijloacelor de transport nemotorizate, pot reduce si mai mult emisiile. Cel mai ridicat potential
pentru reducerea emisiilor industriale este ascuns in industria metalurgica, mare consumatoare de energie,
inciment si in productia de hartie. Optiunile de reducere a emisiilor din agricultura sunt si ele competitive si
pot contribui la indeplinirea obiectivelor de combatere a schimbarilor climatice pe termen lung.
Gradul actual de defrisare contribuie cu peste 20% din emisiile de gaze cu efect de sera avand ca si cauza
factorul uman, facand din defrisarea la nivel mondial una dintre principalele cauze ale schimbarilor
climatice datorate omului. Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie a Natiunilor Unite estimeaza ca in
2000- 2005 au fost pierdute, in medie,12.9 milioane hectare de paduri, in special in America de Sud, Africa
si Asia. Stoparea ratelor atat de ridicate de defrisare, promovarea managementului durabil al padurilor si
plantarea unor noi paduri ar putea reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de sera.
Schimbarile climatice prevazute pot duce la cresterea accentuata a gradului de saracie si la subminarea
dezvoltarii durabile, in special in tarile cel mai putin dezvoltate. Eforturile de reducere a efectelor
schimbarilor climatice la nivel global pot intari partial perspectivele de dezvoltare globala prin scaderea
riscului de impact negativ al schimbarilor climatice. Cooperarea multilaterala efectiva reduce substantial
costul global al schimbarilor climatice comparativ cu costurile pe care fiecare tara le-ar suporta daca ar
actiona exclusiv la nivel national. Piata de carbon generata de semnarea Protocolului de la Kyoto este o
ilustrare a felului in care stimulentele pot fi folosite pentru a indeplini obiectivele stabilite printr-un acord
international.
Multe dintre afacerile de top incep sa paseasca in problematica schimbarilor climatice tocmai pentru ca
oamenii de afaceri inteleg riscurile si recunosc ca este nevoie sa actioneze pe linia reducerii acestora. Tot ei
vad si oportunitatile imense care se nasc din dezvoltarea unor tehnologii prietenoase sau verzi, tehnologii
care apoi vor contribui la progresul economic si la dezvoltare. Fara acest tip de tehnologii insa, amenintarea
la adresa climei mondiale va fi una permanenta. Aceeasi oameni de afaceri doresc, fireste, sa-si consolideze
pozitia competitiva pe piata si sa obtina un avantaj in dezvoltarea tehnologiilor si strategiilor ce vor
contribui la reducerea emisiilor in anii urmatori.
Exista o gama variata de actiuni pe care companiile le pot derula pentru a-si reduce contributia la
schimbarile climatice. Pot implementa programe de energie verde si proiecte co-generare, pot dezvolta
procese si produse de economisire a energiei, pot produce combustibili "curati", energie biomasa, motoare
cu ardere redusa si multe altele. Cu asistenta din partea guvernelor, sectorul privat poate juca un rol major
in eforturile climatice prin intermediul parteneriatelor. Atat parteneriatele de cercetare, cat si cele pentru
dezvoltarea unor politici climatice, pot asigura crearea unei baze reale despre ceea ce poate fi atins, dar si
modalitati si termene de indeplinire a acestor obiective.
La nivel international si national, guvernele trebuie sa asigure mediului de afaceri anumite directii de
actiune. Provocarea consta in continuitatea asigurarii unor cadre legale si a unor parteneriate care vor
pemite corporatiilor sa-si asume rolul vital in protejarea climei. Acestea trebuie sa inteleaga ca schimbarile
climatice sunt o prioritate, dar si sa prevada directia si scopul final al politicilor internationale si nationale
in domeniu. Pe baza unor astfel de directii, mediul de afaceri va investi cu incredere in tehnologiile si
strategiile necesare.
• Nivelul regional
Mai mult, anumite sectoare (agricultură, apă, biodiversitate, pescuit şi reţele energetice)
sunt în mare măsură integrate la nivel comunitar prin intermediul pieţei unice şi al
politicilor comune, astfel că integrarea obiectivelor de adaptare direct în cadrul acestora
pare să fie rezonabilă
Adaptarea este într-o mare măsură o chestiune de coerenţă politică, planificare şi acţiuni
consecvente şi coordonate. Uniunea Europeană trebuie să arate modul în care adaptarea
va fi luată în calcul în toate politicile sale relevante. Astfel, ea va oferi un exemplu şi îşi
va intensifica cooperarea cu partenerii din întreaga lume în vederea reuşitei adaptării la
această ameninţare mondială.
Carte Verde a UE se concentrează asupra unei prime serii de posibilităţi de acţiune
prioritară la nivel comunitar, care intră în sfera de competenţă a Comunităţii. În acest
context, pot fi luate în calcul patru linii de acţiune.
• În cazurile în care cunoştinţele actuale sunt suficiente, trebuie elaborate strategii de adaptare
pentru identificarea modului optim de alocare a resurselor şi a utilizării celei mai eficiente a
acestora, care să ghideze acţiunile, prin intermediul politicilor sectoriale şi de altă natură şi al
fondurilor disponibile.
• Trebuie să recunoască dimensiunea externă a efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării
la acestea şi să formeze noi alianţe cu parteneri din întreaga lume, în special din ţările în curs
de dezvoltare. Măsurile de adaptare trebuie coordonate cu ţările învecinate, iar cooperarea cu
organizaţiile internaţionale trebuie consolidată.
• Atunci când există importante lacune de cunoştinţe, cercetarea, schimbul de informaţii şi
acţiunile pregătitoare trebuie să reducă incertitudinile şi să extindă baza de cunoştinţe.
Integrarea rezultatelor cercetării în politici şi practici trebuie consolidată.
• Strategiile şi acţiunile coordonate ar trebui să fie analizate şi discutate mai aprofundat, printre
altele, în cadrul unui grup consultativ european privind adaptarea la schimbările climatice
creat în cadrul Programului european privind schimbările climatice.
Acţiunea imediată se referă la opţiunile strategice din următoarele domenii:
– integrarea adaptării la schimbările climatice în momentul aplicării şi al modificării
legislaţiei şi politicilor actuale şi viitoare;
– integrarea adaptării în programele de finanţare comunitară existente;
– elaborarea unor noi răspunsuri strategice.
6.1.1. Integrarea adaptării la schimbările climatice în momentul implementării legislaţiei şi politicilor
actuale şi viitoare
Adaptarea la schimbările climatice îşi va face simţite efectele asupra unui mare număr de
domenii ale politicii . În cele de mai jos este expusă o prezentare generală iniţială a
modului în care adaptarea la schimbările climatice a fost sau ar putea fi luată în calcul în
cadrul acestor politici. Deoarece multe dintre aceste politici se bazează pe cadrul
legislativ, succesul abordării problemei adaptării depinde de cooperarea consolidată
dintre statele în vederea aplicării acestora.
Energia
Evoluţia condiţiilor climatice va deschide noi posibilităţi, cum sunt energia solară şi
energia fotovoltaică. În schimb, verile mai lungi şi mai uscate ar putea afecta alte surse de
energie, ca de exemplu energia nucleară şi hidroenergia, ducând în acelaşi timp la
creşterea cererii de electricitate pentru instalaţiile de aer condiţionat. Acest fapt subliniază
necesitatea diversificării surselor de energie, a dezvoltării energiilor regenerabile, a unei
mai bune gestionări a cererii şi ofertei şi a unei reţele electrice care să facă faţă
fluctuaţiilor mai mari ale cererii şi ale producţiei de energie electrică. Comisia pregăteşte
în prezent un plan strategic pentru tehnologiile energetice, al cărui obiectiv este de a
accelera inovarea în acest domeniu pentru a face faţă dublei provocări a atenuării
efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea. Clădirile reprezintă un aspect
esenţial. Acestea constituie exemple de bază ale necesităţii imediate de adaptare, pentru a
le face mai locuibile într-un climat mai cald şi pentru a reduce cererea de energie, care va
contribui de asemenea la atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Comisia va începe,
în viitorul apropiat, revizuirea cadrului de reglementare relevant, în special a directivei
privind performanţa energetică a clădirilor.
Transporturile
Sănătatea
Adaptarea reprezintă o strategie esenţială pentru a asigura faptul că eventualele efecte ale
schimbărilor climatice asupra sănătăţii sunt reduse şi menţinute la un nivel minim. Faptul
că aceste efecte se amplifică într-un ritm rapid şi periculos, ar trebui să examineze diverse
aspecte ale mortalităţii şi morbidităţii datorate schimbărilor climatice, în special
modificărilor modurilor de transmitere a anumitor boli infecţioase ale oamenilor şi
animalelor, modificărilor răspândirii alergenilor pe calea aerului datorate schimbărilor
atmosferice şi riscurilor prezentate de radiaţiile ultraviolete, în condiţiile în care
schimbările climatice întârzie refacerea stratului de ozon stratosferic.
Strategia privind mediul marin şi legislaţia conexă, care vor constitui pilonul de mediu al
politicii maritime, vor integra schimbările climatice şi măsurile de adaptare în programele
şi planurile de punere în aplicare.
Asigurarea durabilităţii stocurilor de peşte constituie un obiectiv important al politicii
comune în domeniul pescuitului. Schimbările climatice pot afecta tipurile de distribuţie şi
abundenţa speciilor, de la plancton până la animalele de pradă, iar aceasta ar putea duce
la modificări majore ale funcţiilor ecosistemelor şi ale distribuţiei geografice a stocurilor.
Modificările însemnate ale temperaturii apei ar putea avea, de asemenea, un impact
puternic asupra acvaculturii. Măsurile de adaptare necesare ar trebui să se reflecte pe
deplin în implementarea programelor actuale.
Ecosistemele şi biodiversitatea
Schimbările climatice vor avea efecte profunde asupra componentelor fizice şi biologice
ale ecosistemelor, şi anume apa, solul, aerul şi biodiversitatea. Pentru fiecare dintre aceste
domenii există sau se află în pregătire dispoziţii şi politici comunitare. Va trebui ca
acestea să fie puse în aplicare în timp util pentru a permite o acţiune rapidă în scopul
consolidării rezistenţei ecosistemelor la schimbările climatice. Conservarea unor
ecosisteme în bună stare de sănătate şi de funcţionare va fi însă foarte dificilă, deoarece
schimbările climatice ar putea zădărnici eforturile trecute şi actuale. Prin urmare, este
posibil să fie nevoie de adaptarea anumitor politici.
Chestiuni transversale
Planificarea spaţială a teritoriului ar putea oferi un cadru integrat pentru a face legătura
între evaluarea vulnerabilităţii şi a riscului şi capacităţile şi strategiile de adaptare,
facilitând astfel identificarea opţiunilor în materie de politică şi a strategiilor rentabile.
Este indicat să se ia în considerare posibilitatea de a se introduce formule de finanţare
inovatoare dedicate adaptării pentru a sprijini implementarea strategiilor de adaptare
coordonate, în special în regiunile şi segmentele de societate cele mai vulnerabile,
stabilirea şi coordonarea unor cadre şi platforme de evaluare sau a unor reţele de schimb
de informaţii.
Fiind responsabile de cea mai mare parte a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră
acumulate de-a lungul timpului în atmosferă, ţările dezvoltate vor fi nevoite să sprijine
măsurile de adaptare din ţările în curs de dezvoltare. Adaptarea va fi fundamentală pentru
a garanta îndeplinirea, după anul 2015, a obiectivelor mileniului pentru dezvoltare,
definite de Organizaţia Naţiunilor Unite, în special în Africa subsahariană. Trebuie să
analizeze mai profund modalităţile de integrare a adaptării la schimbările climatice în
politicile externe şi în instrumentele de finanţare actuale şi, dacă este cazul, să elaboreze
noi politici. Este necesar ca Uniunea Europeană să împărtăşească experienţa sa în ceea ce
priveşte măsurile de adaptare cu guvernele ţărilor în curs de dezvoltare şi să le ofere
acestora asistenţă pentru elaborarea unor strategii proprii la fel de cuprinzătoare.
Adaptarea ar trebui, de asemenea, să fie inclusă în strategiile de reducere a sărăciei
(documentul strategic pentru reducerea sărăciei, DSRS), precum şi în planificarea
dezvoltării şi stabilirea bugetului. Parteneriatele existente, cum sunt cele încheiate cu
China, India şi Brazilia, constituie o bază adecvată pentru lărgirea cooperării Uniunii
Europene cu ţările în curs de dezvoltare pe tema schimbărilor climatice.
Politicile şi programele de adaptare din ţările în curs de dezvoltare se pot prezenta sub
diverse forme, în funcţie de nevoile specifice ale ţării respective, cum ar fi diversificarea
agriculturii sau a mijloacelor de subzistenţă, îmbunătăţirea amenajării teritoriului şi
reîmpădurirea, consolidarea protecţiei zonelor de coastă şi a zonelor umede şi
ecosistemelor costiere, sau consolidarea mecanismelor de prevenire a dezastrelor. Sunt
necesare măsuri energice, bazate pe reducerea presiunilor convenţionale asupra
ecosistemelor, pentru a le face mai rezistente la schimbările climatice, alături de măsuri
de imunizare la schimbările climatice, pentru a asigura viabilitatea investiţiilor.
UE ar trebui să invite Rusia, nordul extrem al Europei, Groenlanda, zona Mării Negre,
bazinul mediteranean, regiunea arctică şi cea a Alpilor să participe la eforturile de
adaptare la schimbările climatice. Această cooperare s-ar putea referi în principal la
chestiuni transfrontaliere cum sunt mările regionale, gestionarea bazinelor hidrografice,
funcţionarea ecosistemelor, cercetarea, biodiversitatea şi natura, gestionarea dezastrelor,
sănătatea umană, tranziţia economică, comerţul şi aprovizionarea cu energie.
Ţările industrializate
Este necesar ca între regiunile industrializate care se confruntă cu probleme similare, cum
ar fi, de exemplu, Japonia, sud-estul Australiei şi sud-vestul Statelor Unite, să existe un
schimb de bune practici în materie de adaptare şi de analiză a impactului. Ar trebui
elaborate în continuare strategii de cooperare cu acestea.
Consolidarea comerţului cu produse şi servicii durabile
Comisia s-a angajat în crearea unei pieţe mondiale a tehnologiilor ecologice care
promovează comerţul cu produse şi servicii durabile şi transferul tehnologic, în special
între ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare. Pentru atingerea acestui obiectiv,
una din principalele soluţii este utilizarea negocierilor comerciale multilaterale şi
bilaterale pentru a trata chestiunea comerţului şi a investiţiilor în tehnologii ecologice şi
în produse şi servicii de mediu în cadrul unei abordări bazate pe cooperare şi pe
stimulare.
6.3. Reducerea incertitudinii prin extinderea bazei de cunoştinţe datorită cercetării integrate privind
climatul
Existenţa unor rezultate ştiinţifice solide este esenţială pentru elaborarea unei politici
privind climatul. Deşi s-au înregistrat progrese considerabile în înţelegerea sistemului
climatic al planetei, există în continuare incertitudini în special în ceea ce priveşte
acurateţea previziunilor referitoare la impactul schimbărilor climatice la nivel regional şi
local, precum şi la costul şi avantajele măsurilor de adaptare pe termen scurt, până în anii
2020-2030. Este necesar să se promoveze o abordare integrată, intersectorială şi globală,
care să prevadă internalizarea costurilor de mediu legate de degradarea sistemelor fizice
şi biologice. Cercetarea ar trebui să se concentreze asupra complexităţii factorilor
interdependenţi care nu pot fi analizaţi separat. Cel de-al şaptelea Program-cadru pentru
cercetare al Uniunii Europene (2007-2013) acordă o importanţă deosebită schimbărilor
climatice, atât în ceea ce priveşte capacitatea de anticipare, cât şi în ceea ce priveşte
strategiile de modelare şi adaptare (vezi anexele). În cadrul cercetărilor privind adaptarea
şi schimbările climatice se vor analiza, printre altele, următoarele aspecte:
"Energia eoliana nu numai ca are potentialul de a satisface intr-o maniera durabila cererea
in crestere pentru electricitate, dar este si un simulent important si vital pentru economie",
a declarat presedintele executiv al EWEA, Chriastian Kjaer.
Tehnologia
Tehnologiile nepoluante au un rol crucial in combaterea schimbarilor climatice, multe fiind deja aplicabile.
Eficienta energetica si tehnologiile nepoluante pot asigura solutii castigatoare pentru toate partile implicate,
permitand cresterii economice si luptei impotriva schimbarilor climatice sa inregistreze acelasi ritm.
Pentru a raspunde acestei provocari la nivel global, nivelul asteptarilor presupune o cooperare mai buna
intre tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare. Politicile-cadru clare si previzibile in cadrul carora
sa opereze investitorii privati vor permite acestora sa abordeze finantarile intr-un mod inovatic, sprijind
astfel sectorul public in atragerea altor investitori privati.
In plus, programul GEF (Global Environment Facility) poate avea un rol catalizator in dezvoltarea pietelor
de produse asociate schimbarilor climatice. GEF aloca si distribuie anual aproximativ 250 milioane dolari
SUA sub forma de granturi pentru proiecte care vizeaza combaterea schimbarilor climatice.
Defrisarile
Reducerea defrisarilor joaca un rol deloc de neglijat in reducerea emisiilor de carbon. Conventia Natiunile
Unite privind Schimbarile Climatice recunoste nevoia de protejare a padurilor ca parte a eforturilor de
combatere a schimbarilor climatice. In cadrul Protocolului de la Kyoto, emisiile produse de despaduriri in
tarile dezvoltate sunt considerate parte a angajamentelor luate pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de
sera.
În cadrul acestei politici din domeniul energiei, sectorul energiei regenerabile se remarcă
prin capacitatea sa de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi poluarea, de a exploata
sursele de energie locale şi descentralizate şi de a stimula industriile de înaltă tehnologie
la nivel mondial.
Sursele de energie regenerabile sunt în mare măsură indigene, nu se bazează pe
disponibilitatea în viitor a surselor convenţionale de energie, iar natura lor predominant
descentralizată face ca economiile noastre să fie mai puţin vulnerabile în faţa alimentării
cu energie volatilă. Prin urmare, ele constituie un element cheie al unui viitor energetic
durabil. Definiţii
a) „energie din surse regenerabile” înseamnă surse de energie regenerabile nonfosile:
eoliană, solară, geotermală, a valurilor, maremotrică, hidroelectrică, biomasă, gaz de
fermentare a deşeurilor, gaz provenit din instalaţiile de epurare
a apelor uzate şi biogaz;
b) „biomasă” înseamnă fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi
reziduurilor din agricultură (inclusiv substanţe vegetale şi animale), silvicultură
şi industriile conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor
industriale şi municipale;
c) „consum final de energie” înseamnă produse energetice furnizate în scopuri
energetice industriei de prelucrare, transporturilor, gospodăriilor, serviciilor,
agriculturii, silviculturii şi pescuitului, inclusiv consumul de energie şi căldură
realizat de către sectorul energetic pentru producţia de electricitate şi căldură,
inclusiv pierderile de electricitate şi căldură pe parcursul distribuţiei;
d) „încălzire sau răcire urbană” înseamnă distribuţia de energie termică sub
formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă centrală de
producţie, printr-o reţea, către mai multe clădiri, în scopul utilizării acesteia
pentru încălzirea sau răcirea spaţiilor sau a proceselor;
e) „biolichide” înseamnă combustibil lichid utilizat în scopuri energetice şi
produs din biomasă;
f) „biocombustibili” înseamnă combustibil lichid sau gazos pentru transport,
produs din biomasă;
g) „garanţie de origine” înseamnă un document electronic care are funcţia de a
furniza dovada că o cantitate de energie dată a fost produsă din surse
regenerabile;
h) „sistem de sprijin” înseamnă un sistem, datorat intervenţiei pe piaţă a unui stat
membru, destinat să ajute energia din surse regenerabile să găsească o piaţă
prin reducerea costurilor de producţie ale acestei energii, prin creşterea preţului
la care aceasta poate fi vândută sau prin mărirea, prin intermediul unor obligaţii
referitoare la energia regenerabilă sau în alt mod, a volumului achiziţionat de
acest tip de energie;
i) „obligaţie referitoare la energia regenerabilă” înseamnă un sistem de sprijin
naţional care impune producătorilor de energie să includă în producţia lor o
anumită proporţie de energie din surse regenerabile, care impune furnizorilor
de energie să includă în furnizarea de energie o anumită proporţie de energie
din surse regenerabile sau care impune consumatorilor de energie să includă în
consumul lor o anumită proporţie de energie din surse regenerabile.
Obiective privind utilizarea energiei din surse regenerabile
1. Fiecare stat se asigură că ponderea energiei obţinută din surse regenerabile
în cadrul consumului final de energie în 2020 reprezintă cel puţin obiectivul lor
global pentru ponderea de energie obţinută din surse regenerabile în anul respectiv.
2. Statele introduc măsuri adecvate pentru a garanta că ponderea de energie din
surse regenerabile este egală sau mai mare decât se arată în traiectoria orientativă
stabilita.
3. Fiecare se asigură că ponderea energiei din surse regenerabile utilizată
în transporturi în 2020 reprezintă cel puţin 10% din consumul final de energie în
transporturi în statul respectiv.
La calcularea energiei totale consumate în transporturi nu se iau în considerare alte
produse petroliere în afară de benzină şi motorină.
Pentru ca sursele regenerabile să devină „piatra de temelie” pentru realizarea obiectivului
dublu de creştere a siguranţei în aprovizionare şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect
de seră, este necesară modificarea modului în care se promovează sursele de energie
regenerabile.
Domenii ştiinţifice/de expertiză în cauză
Au fost realizate mai multe analize şi studii, inclusiv cu sprijin din partea unor experţi.
Metodologia utilizată
Pentru exerciţiul de modelare au fost realizate diferite scenarii, cu folosirea modelelor
PRIMES şi Green-X pentru UE-27.
Principalele organizaţii consultate/principalii experţi consultaţi
Au fost efectuate şi s-au folosit mai multe studii pentru a defini diferitele elemente ale
propunerii. Printre acestea se numără raportul FORRES 2020: „Analiza evoluţiei surselor
de energie regenerabilă în UE până în 2020, aprilie 2005”; raportul OPTRES: „Analiza
barierelor în calea dezvoltării generării de electricitate din surse de energie regenerabile
în UE25”, mai 2006; proiectul RE-GO „Garanţii de origine pentru energia regenerabilă:
implementare, interacţiune şi utilizare”, Contractul Comisiei Europene nr.: 4.1030/C/02-
025/2002; proiectul E-TRACK „Standard european pentru monitorizarea electricităţii”;
proiectul PROGRESS „Promovarea şi dezvoltarea
surselor şi sistemelor de energie regenerabilă”; şi raportul întocmit de MVV Consulting,
iunie 2007: „Încălzirea şi răcirea din surse de energie regenerabile: costul politicilor
naţionale şi bariere administrative”. În ceea ce priveşte impactul obiectivului privind
biocombustibilii asupra preţurilor la alimente, studiul realizat de Zentrum für
Europaïsche Wirtschaftsforschung (ZEW) (2007): „Efectele concurenţei asupra
comercializării emisiilor şi încurajarea tehnologiilor pentru a realiza obiectivele UE în
ceea ce priveşte Protocolul de la Kyoto”,2007.
Mijloace utilizate pentru punerea la dispoziţia publicului a opiniilor formulate de experţi
Majoritatea studiilor folosite au fost publicate sau sunt disponibile pe site-ul de internet
Europa, inclusiv proiectul OPTRES cu nr. de contract: IE/04/073/S07.38567
(www.optres.fhg.de) Raportul intermediar de activitate, 2007 „Identificarea barierelor
administrative şi a celor legate de reţele în calea promovării electricităţii din surse de
energie regenerabile” publicat la adresa:
http://ec.europa.eu/energy/res/consultation/admin_barriers_en.htm.
Raportul MVV Consulting privind „Încălzirea şi răcirea din surse de energie
regenerabile: costul politicilor naţionale şi al barierelor administrative” este disponibil
la:http://ec.europa.eu/energy/res/sectors/heat_from_res_en.htm.
Evaluarea impactului
Evaluarea impactului explorează opţiunile conexe descrise mai jos:
În ce unităţi ar trebui exprimate obiectivele pentru energia regenerabilă? În cadrul
evaluării impactului sunt comparate mai multe opţiuni de exprimare a obiectivelor în ceea
ce priveşte consumul de energie primară sau finală şi sunt prezentate concluzii în
favoarea celei de-a doua deoarece, pe de o parte, aceasta nu face distincţie între diferitele
tipuri de energie regenerabilă şi, pe de altă parte, calculul pe baza energiei primare oferă
o mai mare pondere energiei termice şi nucleare şi, în consecinţă, sporirea acestor surse
de energie ar îngreuna atingerea unei cote date privind sursele energetice regenerabile.
Sunt evaluate diferite metode, inclusiv potenţialul modelat al resurselor în fiecare stat ,
prin aplicarea unei majorări uniforme pentru toate statele şi modularea rezultatelor în
funcţie de PIB pentru a reflecta imparţialitatea şi coeziunea. În concluzie, o abordare
privind majorarea uniformă modulată în funcţie de PIB este cea mai adecvată, deoarece
aceasta oferă o majorare comună, simplă şi echitabilă pentru toate statele. În cazul în care
ponderea este realizată în funcţie de PIB, rezultatul reflectă bunăstarea diferitelor state,
iar atunci când este modulat pentru a lua în considerare progresul rapid în ceea ce
priveşte dezvoltarea de surse regenerabile, rezultatul reprezintă dovada rolului jucat de
„pionieri” la dezvoltarea de energie regenerabilă în Europa şi reflectă, de asemenea,
plafonul global referitor la ponderea vizată de energie regenerabilă care trebuie atinsă în
2020 de fiecare stat.
Cum se pot îmbunătăţi transferurile transfrontaliere de energii regenerabile (prin
utilizarea garanţiilor de origine) pentru a ajuta statele să îşi îndeplinească angajamentele –
inclusiv posibilitatea ca energia regenerabilă consumată într-un stat să conteze pentru
obiectivele altui stat?
Se examinează opţiunile de standardizare a garanţiilor de origine aplicate deja în sectorul
electricităţii, împreună cu posibila extindere a domeniului de aplicare dincolo de sectorul
electricităţii şi diferite grade de transferabilitate a garanţiilor de origine. Se propune ca
regimul garanţiei de origine să Este necesar să se stabilească norme neechivoce pentru
calcularea ponderii energiei din surse regenerabile.
Pentru a calcula contribuţia energiei hidroelectrice, efectele variaţiei climatice ar trebui
atenuate prin utilizarea unei reguli de normalizare.
Pentru a funcţiona, pompele de căldură care utilizează resursele geotermale ale solului şi
ale apei, precum şi pompele de căldură care utilizează căldura ambientală din aer pentru a
transfera energia termică la un nivel de temperatură utilă, necesită
electricitate. Pompele de căldură care utilizează căldura ambientală din aer necesită
adesea utilizarea unor cantităţi semnificative de energie convenţională. În consecinţă, să
se ia în considerare numai energia termică ce provine din pompe de căldură care
utilizează căldura ambientală din aer şi care respectă cerinţele minime ale
coeficientului de performanţă.
Sistemele energetice pasive utilizează proiectarea clădirilor pentru a valorifica energia.
Aceasta este considerată ca fiind energie economisită. Prin urmare, pentru a evita dubla
calculare, energia valorificată în acest fel nu ar trebui luată în considerare în sensul celor
spuse mai sus.
Electricitatea provenită din importuri, produsă din surse de energie regenerabile în
poate contribui la îndeplinirea obiectivelor statelor membre. Cu toate acestea, pentru a
evita o creştere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră prin redirecţionarea surselor
regenerabile existente şi înlocuirea lor completă sau parţială cu surse de energie
convenţionale, doar electricitatea produsă de instalaţiile care utilizează energie
regenerabilă.Pentru a garanta urmărirea şi înregistrarea fiabilă a unor astfel de
importuri, este necesar ca acestea să aibă loc în cadrul unui sistem de garanţii de
origine. Vor fi luate în considerare acordurile cu ţări terţe privind organizarea acestui
tip de comerţ cu electricitate provenind din surse de energie regenerabile.
Pentru a crea oportunităţi de reducere a costurilor ocazionale, este necesar atât să se
faciliteze consumul de energie din surse regenerabile produsă în alte state, cât şi să se
permită statelor să includă electricitatea, încălzirea şi răcirea consumate în
alte state în cifrele aferente propriilor obiective naţionale. Din acest motiv, ar
trebui adoptate dispoziţii armonizate pentru conceperea şi transferul garanţiilor de
origine din aceste sectoare.
Emiterea obligatorie, la cerere, a garanţiilor de origine pentru încălzirea sau răcirea
provenite din surse de energie regenerabile ar trebui limitată la centrale cu o capacitate de
cel puţin 5 MW, pentru a se evita costurile administrative inutil de ridicate care ar fi
impuse în cazul în care s-ar include şi instalaţiile mai mici, inclusiv cele din gospodării.
Statele ar trebui să poată stabili sisteme de autorizare prealabilă. La nivel naţional şi
regional, regulile şi obligaţiile pentru cerinţele minime referitoare la utilizarea energiei
regenerabile în clădirilor noi şi renovate au condus la o creştere
semnificativă a utilizării de energie regenerabilă. Aceste măsuri ar trebui încurajate
într-un context european mai larg, promovând în acelaşi timp aplicaţii mai rentabile de
energie regenerabilă în regulamentele şi codurile din domeniul construcţiilor.
Producţia de biocombustibili ar trebui să fie durabilă din punct de vedere ecologic.
Biocombustibilii care respectă întocmai obiectivele prevăzute şi cei care beneficiază de
sistemele de sprijin naţionale ar trebui, prin urmare, să îndeplinească criteriile de
durabilitate ecologică.
Introducerea criteriilor de durabilitate ecologică pentru biocombustibili nu îşi va atinge
obiectivul, dacă va conduce la obţinerea de produse care nu îndeplinesc aceste criterii şi
care altfel ar fi fost utilizaţi ca şi biocombustibili, utilizaţi la rândul lor ca şi
biolichide în cadrul sectoarelor de încălzire sau de electricitate. Din acest motiv,
criteriile privind durabilitatea ecologică ar trebui să se aplice, de asemenea, şi
biolichidelor în general.
Dacă terenul care deţine rezerve mari de carbon în sol sau în vegetaţie este transformat în
vederea cultivării materiilor prime pentru biocombustibili şi alte biolichide, o parte a
rezervelor de carbon va fi, în general, eliberat în atmosferă, ducând la formarea
bioxidului de carbon. Efectul negativ privind emisia de gaze cu efect de seră care rezultă
din aceasta ar putea diminua, chiar sever în anumite cazuri, efectul pozitiv asupra gazelor
cu efect de seră al biocombustibililor sau al biolichidelor. Prin urmare, efectele complete
privind emisiile de carbon ale unei astfel de conversii ar trebui luate în considerare la
calcularea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră ale anumitor biocombustibili şi ale
altor biolichide. Acest lucru este necesar pentru a se asigura că la calcularea reducerii
gazelor cu efect de seră pentru anumiţi biocombustibili şi alte biolichide se ia în
considerare totalitatea efectelor privind emisiile de carbon ale utilizării biocombustibililor
şi a altor biolichide.
Pentru a preveni cercetările împovărătoare şi inutile ale operatorilor economici şi
pentru a împiedica transformarea terenurilor cu stocuri mari de carbon care ulterior sar
dovedi inadecvate pentru producţia de materii prime pentru biocombustibili şi alte
biolichide, acele tipuri de terenuri a căror pierdere din stocul de carbon care s-ar
produce în urma transformării nu ar putea să fie compensată într-un termen rezonabil,
ţinând seama de urgenţa cu care trebuie soluţionată problema schimbărilor climatice,
prin reducerea gazelor cu efect de seră determinată de producţia de biocombustibili şi
alte biolichide, nu ar trebui transformate în scopul producţiei de biocombustibili şi alte
biolichide.
Inventarele stocurilor mondiale de carbon conduc la concluzia că zonele
umede şi zonele împădurite în permanenţă ar trebui incluse în această categorie.
Mai este necesar să se stabilească criterii care să asigure că biocombustibilii şi alte
biolichide pot beneficia de stimulente numai atunci când se poate garanta că nu provin
din terenuri biodiverse.
Mai mult, având în vedere natura foarte biodiversificată a anumitor păşuni, este de
asemenea necesar ca biocombustibilii proveniţi din materii prime cultivate pe astfel de
terenuri să nu fie luaţi în considerare în cadrul stimulentelor prevăzute. Ar trebui să
stabilească criterii şi/sau limite geografice adecvate în scopul definirii unor astfel de
păşuni bogate în biodiversitate, în conformitate cu cele mai bune dovezi ştiinţifice
disponibile şi cu normele internaţionale relevante.
În cazul în care biocombustibilii şi alte biolichide se obţin din materii prime, aceştia ar
trebui să respecte şi cerinţele ecologice privind agricultura.
Elaborarea de acorduri multilaterale şi bilaterale şi de sisteme internaţionale sau naţionale
voluntare privind stabilirea standardelor de producţie pentru biocombustibilii şi alte
biolichide durabile şi certificarea conformităţii producţiei de biocombustibili şi alte
biolichide cu aceste standarde. Din acest motiv, ar trebui să se adopte dispoziţiile
necesare pentru a decide că asemenea acorduri sau sisteme furnizează dovezi şi date
fiabile, cu condiţia ca acestea să respecte standardele adecvate de fiabilitate, transparenţă
şi auditare independentă.
14 Evaluarea resurselor forestiere temperate şi boreale (2000); Conferinţa ministerială privind protecţia
pădurilor în Europa (2003).
Anexa
Alternativ, se pot utiliza valori reale atât pentru CSR, cât şi pentru CSA.
Pentru calcularea P se pot utiliza valorile următoare:
Anuntat de cativa ani, Solar Tower e unul din cele mai abitioase proiecte de
energie alternativa din istorie. Uzina urmeaza sa produca la fel de multa
energie ca un mic reactor nuclear, dar fara pericolele acestuia. Inaltimea
acesteia va fi dubla fata de cea mai inalta cladire de pe Pamant, CN Tower
din Canada.
Dar Solar Tower are un avantaj mare fata de morile de vant sau de
generatorii solari: poate functiona fara vant, si timp de 24 de ore pe zi.
Datorita multimii de celule solare, aerul se incalzeste in timpul zilei,
permitandu-i sa functioneze incontinuu si in absenta soarelui.
Desi initial s-a anuntat ca uzina va fi pusa in functiune anul acesta, totusi
constructiile nu vor incepe mai repede de 2006, a declarat Roger Davey,
presedinte al EnviroMission Limited, din Melbourne, Australia, compania
care se ocupa de acest proiect.
Pana acum, cea mai mare piedica in cadrul proiectului sunt costurile, care
variaza intre 500-750 milioane de dolari
Momentul ales pentru dezvoltarea proiectului e foarte bun. In timp ce pretul
petrolului trece de 50 de dolari pe baril, multe tari cauta metode ieftine de
producere a energiei, si in acelasi timp metode pentru a reduce emisiile de
gaze cu efect de sera. Estimarile arata ca Solar Tower va genera 200 de
megawatti, destul pentru ca sa alimenteze cu energie electrica 200 de mii de
locuinte, iar in acelasi timp ar reduce emisiile de gaze cu efect de sera, cu
830 de mii de tone anual.
Alte zone, precum sudul Asiei, Orientul Mijlociu sau sud-vestul Statelor
Unite, primesc destula radiatie de la Soare pentru a fi construi turnuri
solare
http://www.realclimate.org
http://www.cpc.noaa.gov
www.actu-environnement.com
http://www.descopera.ro
http://www.fonduri-structurale-europene.ro/pndr/analiza-swot.html
http://www.mmediu.ro/departament_mediu/schimbari_climatice/schimbari_climatice.htm
http://www.rmri.ro/RMRI/InternationalPrograms/iasonRO.html
http://schimbariclimatice.amr.ro/index.php?pagina=legislatie_specifica
http://www.onuinfo.ro/mass_media/buletine_informative/438/
http://www.hmareasury.gov.uk/independent_reviews/stern_review_economics_climate_c
hange/stern_review_report.cfm
http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/incalzirea-globala-revelata_2099.html
http://ec.europa.eu/commission_barroso/borg/index_en.htm
www.ciesm.org
http://www.developpement-
durable.gouv.fr/IMG/pdf/rapport_developpement_durable_cle05b337.pdf
http://www.europarl.europa.eu/activities/
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion4/index_en.
htm
http://www.eea.europa.eu/ro/themes/biodiversity/policy-context
http://www.erec-renewables.org/
http://www.energie-cites.org/.
http://www.fedarene.org/.
http://www.europeanislands.net/
http://www.hmtreasury.gov.uk/independent_reviews/stern_review_economics_climate_c
hange/stern_review_report.cfm
http://www.epa.gov/ozone/
http://europa.eu.int/comm/environment/climat/home_en.htm
http://europa.eu.int/comm/environment/climat/kyoto.htm
ABREVIERI