Cuvinte-cheie: sialolitiaza, megasialolit, glanda salivară submandibulară, duct, calcificat.

Boala sialolitiazică sau sialolitiaza reprezintă una dintre cele mai frecvente maladii, ce
cuprinde de la 20,5 pînă la 61,1%, din totalul afecțiunilor în structura patologiei glandelor
salivare. Maladia se manifestă prin dezvoltarea calculilor salivari sau sialoliților la nivelul
parenchimului glandelor salivare sau la nivelul canalelor de excreție [37].
În majoritatea situaţiilor clinice sunt afectate glandele submandibulare (80-95%), mai puţin
frecvent sunt implicate glandele parotide (5-20%), iar prezenţa concremenţilor în glandele
sublinguale și cele mici este atestată destul de rar, circa 1% . Sialolitiaza este diagnosticată în 12
cazuri din 1000 populaţie adultă [4,19].
Etiologia şi patogeneza sialolitiazei nu sunt complet elucidate. Cu toate acestea, au fost
prezentate mai multe ipoteze: particularitățile morfologice ale ductului, aglomerări ale
microsialoliților precum și compoziția modificată a salivei.
La momentul actual este demonstrat că concremenţii glandelor salivare sunt formați dintr-
un nucleu amorf mineralizat, înconjurat de substanțe organice și anorganice, dispuse în straturi
lamelare [10, 14, 23]. Totodată, în cadrul unor cercetări a fost demonstrată absenţa nucleului
organic al concrementului, fapt ce a permis autorilor să presupună etiologia secundară a acestora,
în rezultatul sialoadenitei cronice [10,14]. Controversele existente la momentul actual, referitor
la acest subiect impun continuarea cercetării ulterioare pentru a elucida mecanismele de
sialolitogeneză.
În majoritatea cazurilor (88%), dimensiunile concremenţilor glandelor salivare nu depăşesc
10 mm, diametrul maximal fiind între 3 şi 7 mm [3]. Conform datelor literaturii „sialolit gigant”
sau „megasialolit” este considerat concrementul glandelor salivare, ai cărui dimensiuni depăşesc
15 mm și prezintă greutatea de peste 1g [15, 26]. În literatură sunt descrise cazuri unice de
„sialoliţi giganţi”, iar metodele de tratament în aceste circumstanţe rămân controversate [18].
Tabloul clinic al sialolitiazei este variabil în funcție de localizarea calculului. Cele mai
frecvente simptome sunt : durerea şi edemul în proiecţia glandei afectate, colica salivară şi
sporirea volumului glandei salivare în timpul alimentării. Existenţa dificultăților în stabilirea
diagnosticului clinic a generat încercările de algoritmizare a acestuia, cum ar fi prezența
formelor clinice sub denumirea de ,,triada salivară’’ descrisa de Dan Theodorescu:colica
salivară, abcesul salivar și tumora salivară (fantomă)[34].
Este de menționat faptul, căci pentru megasialoliții cu localizare în glanda submandibulară
nu este caracteristică colica salivară, deoarece fiind de dimesiuni mari, calculul se situază în
profunzimea glandei, provocînd distrugerea ei și nu afectează pasajul salivar.
În prezent, metodele principale de diagnostic a sialolitiazei sunt: ultrasonografia (USG),
Doppler examinarea în regim spectral şi color, ortopantomografia (OPG), tomografie
computerizată (TC), imagistica prin rezonanţa magnetică (IRM) și sialografia. Cu toate acestea,
fiecare dintre metodele enumerate au avantajele și dezavantajele sale. Valoarea acestor metode
de diagnostic constă nu numai în confirmarea prezenței sialoliților, ci și în obţinerea datelor
importante privind structura, dimensiunea, profunzimea, localizarea în raport cu parenchimul
glandular sau duct și țesuturile adiacente. Datele obţinute în procesul investigațiilor imagistice,
oferă o informație importantă în selectarea metodei optimale de tratament. Caracteristicile
descrise sunt patognomonice în stabilirea diagnosticului, având o semnificaţie sporită în cazul
prezenței megasialoliților.
Superioritatea tomografiei computerizate şi a ultrasonografiei constă în sensibilitatea
majoră în depistarea sialoliților de dimensiuni mici, stabilirea raportului cu ţesuturile anatomice
învecinate. Există cazuri, cînd metoda imagistică, nu poate evidenţia calculii radiotransparenţi,
cei intraglandulari sau cei cu dimensiuni reduse în aprox. 20% dintre cazuri. Ecografia Doppler
poate fi uneori utilă în diagnosticul sialolitiazei. Ecografia reprezintă la ora actuală metoda de
primă alegere, evidenţiind calculi intraductali, puternic mineralizaţi, cu diametrul de minim 1,5
mm, cu o acurateţe de 99% [25].
În contextul celor expuse, este raţională studierea frecvenţei „sialoliţilor giganţi” în
structura generală a sialolitiazei precum şi determinarea abordării inovatorii în tratamentul
acestei patologii.
Metoda de elecţie în managementul chirurgical al sialolitiazei cu localizarea calulului în
glandă este intervenția chirurgicală-sialolitadenectomia.
Este necesar de menţionat faptul că în ultimii ani se constată creșterea ratei intervenţiilor
de sialolitadenectomie, dar frecvenţa SL rămâne practic neschimbată. Pe lângă acestea,
diagnosticul sialolitiazei uneori este dificil, deoarece trebuie de ținut cont de o varietate de
afecțiuni patologice ca limfadenitele, afecțiunile tumorale la nivelul glandelor salivare, precum și
prezența patologiilor secundare ca hiperparatiroidismul, patologiile glandei tiroide ş.a.
Diagnosticul definitiv este confirmat prin examen histologic. Macroscopic, megasialolitul
se prezintă ca formaţiune calculoasă-solidă, culoarea oscilând de la alb la gălbui. Microscopic,
megasialolitul este alcătuit din nucleu organic (celule, proteine, mucus) și diverse
microelemente.
În acest context, cercetătorii consideră că frecvenţa adevărată a sialoltiazei este
subestimată şi nu relevă realitatea. Prin urmare megasialoliții glandei salivare submandibulare
prezintă interes ştiinţifico-practic prin multitudinea aspectelor etiologice și clinice necercetate.
Caz clinic. Date subiective:Pacientul X, genul masculin, 48 ani s-a adresat pe 03.11.2017 în
secția Chirurgie Oro-Maxilo-Facială a Institutului de Medicină Urgentă.
 Acuze: durere permanentă și sîcîitoare în regiunea sublinguală și submandibulară dreapta,
ce se intesifică în timpul procesului de alimentație. Acutizarea durerilor în timpul vorbirii, cu
iradiere în limbă, preponderent pe dreapta. Xerostomie și persistența mirosului neplăcut. Apariția
unei formațiuni albicioase în cavitatea bucală, regiunea sublinguală dreapta. Țesuturile adiacente
formațiunii periodic sîngerează la spălarea dinților, în timpul alimentației.
Istoricul actualei boli: Din spusele pacientului s-a stabilit că durerea în regiunea
submandibulară a apărut aproximativ 10 ani în urmă, cu perioade de remisie. Treptat, au apărut
disconfort și asimetrie facială din cauza dezvoltării tumefacției permanente. Ca regulă,
intensificarea edemului apărea în procesul de alimentare, după care parțial ceda, peste
aproximativ 30 minute. Cu 3 ani în urmă, a suportat o acutizare, manifestată prin progresarea
edemului în regiunea respectivă, intensificarea durerii, care practic a fost prezentă continuu timp
de 2 zile. Imediat după aceasta, a observat, sublingual dreapta, o formațiune dură, albicioasă, cu
suprafața rugoasă, care irita limba, concomitent sindromul algic în timpul alimentației a cedat.
Saliva pentru o perioadă scurtă a devenit densă, posibil au fost eliminări purulente. Toată această
perioadă la medic nu s-a adresat.
Istoricul vieţii: Pacientul s-a născut şi a crescut în satul Tvardița, Taraclia, s-a dezvoltat
în condiţii satisfăcătoare conform vîrstei. Pacientul este fumător activ de la vîrsta de 18 ani. În
rația alimetară sunt incluse alimente picate și consumă zilnic de vin aprox. 0,5 l. Anamneza
alergolocică: Alergii la medicamente şi intoleranţă la produse alimentare nu prezintă;
HIV/SIDA, Lues, TBC, hepatită virală B,C-neagă.
Date obiective:Examen clinic general: Starea generală a pacientului este relativ
satisfăcătoare, neurologic adecvat, conştiinţa clară, constituţia normostenică.
Status localis: Exobucal:Tegumentele regionale de o culoare obișnuită. S-a apreciat asimetrie
facială din cauza tumefacției regiunii submandibulare dreapta cu o răspîndire: anterio-
posterioară:de la nivelul mentonului pînă la nivelul unghiului mandibulei, inferior-pînă în
regiunea cervicală laterală superioară. Tegumentele la nivelul tumefacției nu sunt modificate în
culoare, netensionate.
Palparea scheletului facial osos indoloră, nu prezintă deformații. Punctele de emergența
trigeminală și sinusale indolore.
La nivelul glandei submandibulare dreapta, pielea în plici se adună liber. La palparea
profundă, se apreciază prezența unei formațiuni consistente, rotunde, cu suprafața iregulată, dură,
dimensiunile de aprox. 5x5 cm. Formațiune neaderată la piele, mobilă. Puțin doloră la
mobilitatea antero-posterioară, la mobilitatea superioară-dureri cu intensificare și iradiere în
limbă.
 Endobucal:Cavitatea bucală se deschide liber. Se atestă prezența mirosului fetid.
Mucoasa organelor cavității bucale de o culoare roz-pală. Palatinul dur, palatinul moale,
mucoasa jugală bilateral fără formațiuni patologice, istmul oro-faringian neîngustat. Ostiumurile
ducturilor Stenon bilateral fără semne de inflamație. La presiunea exercitată pe glandele
parotide, din ducturile respective, se elimină salivă transparentă, de densitate obișnuită.
Ductul Wharton stînga fără schimbări patologice, la presiune pe GSSM stînga eliminări
salivare cantitative și calitative în limitele normei. Ostium ductului Wharton dreapta practic
atrofiat, eliminarea salivei lipsește.
În regiunea șanțului mandibulo-lingual nivelul d 48, 46 cu trecere spre
pterigomandibular s-a depistat leziunea mucoasei cu dimensiuni de aproximativ 3 x 2 cm cu
marginile hiperemiate, congestionate. Din profunzimea leziunii spre superior, se apreciază
formațiune de culoare albicioasă-gălbuie, dură, suprafața rugoasă:posibil sialolit. Spațiul dintre
formațiunea dată și țesuturile moi cu depuneri purulente, miros neplăcut. La palparea bimanuală
formațiunea dată se mobilizează în bloc cu glanda submandibulară, datorită cărui fapt putem
presupune prezența unui sialolit. Datorită dimensiunilor sale și suprafeței rugoase, posibil a lezat
complet ductul, ocupînd spațiul adiacent glandei.
La examinarea părții dorsale a limbii, la nivelul contactului cu sialolitul-decubitus,
marginile nu proiemină deasupra țesuturilor sănătoase, neîngroșate, sensibile la atingere, cu
suprafața aproximativ 2 cm. Depuneri albicioase pe suprafața corpului limbii. Limba normotonă,
normochinetică.
Raport de ocluzie ortognat. Tipul ocluziei-habituală.
Examenul statusului paradontal relevă prezența depunerilor dure dentare în abundență
supragingival și subgingival.

Figura 1. Examen exobucal Figura 2.Calcul în cav.bucală

Tabelul 1. Formula dentară

L R R R
 8 7 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5 6 7 8
C

Figura 3. Evidenţierea calculului Figura 4. Evidenţierea calcul.

radioopacac pe OPG radioopac pe CT

Studiul imagistic prin Ortopantomografie a stabilit prezența unei zone radioopace, formă
rotundă, de structură omogenă, contur regulat cu localizarea în regiunea corpului și unghiului
mandibulei pe dreaptă, asemănătoare cu un calcificat.
Tomografia Computerizată cranio-facială: sinusurile paranazale și celulele pneumatice
mastoidiene sunt normal dezvolatate, clare, pneumatizate. Conținutul orbitelor este clar.În
proiecția glandei submandibulare dreapta se determină o calcificare cu contur regulat ce are
dimensiunile 3,2x2,6x3,6cm.
Concluzie: Sialolitiaza glandei salivare submandibulare dreapta
Diagnosticul clinic:Submaxilită. Sialolitiaza cronică exacerbată a glandei salivare
submandibulare dreapta.
Luînd în considerație dimensiunile calcului, presupunem că acesta este megasialolit.
Indicaţii operatorii:
Prezența la pacient a sialolitiazei cronice exacerbate pe dreapta cu localizarea calculului
intra și extra-glandular cu multiple recidive și imposibilitatea rezolvării prin tratament
conservativ cît și pentru preîntîmpinarea apariției complicațiilor ulterioare: propagarea
procesului inflamator în spațiile învecinate cervico-faciale profunde, cît și dezvoltarea proceselor
neoplazice din cauza lezării permanente a țesuturilor adiacente este indicație absolută catre
efectuarea intervenției chirurgicale: sialolitadenectomie. Luînd în considerație volumul și
dificultatea intervenției chirurgicale, se recomandă efectuarea acesteia sub protecția anesteziei
generale și a ventilației pulmonare. Pacientul a fost preîntîmpinat de posibilitatea apariției
complicațiilor intra- și postoperatorii. Pacientul este de acord cu tactica și scopurile intervenției
chirurgicale.
Protocol operator:
Denumirea operaţiei: Submaxilectomie pe dreapta
Descrierea operației:Prelucrarea cu Alcool 70 % și izolarea cîmpului operator. Sub
protecția anesteziei generale (intubarea nazo-traheală) a fost efectuată incizia orizontală 5 cm,
plasată sub margina bazilară a mandibulei, 2 cm mai inferior, în pliu cutanat a pielii, țesutului
subcutan, mm. platisma creînd acces către glanda salivară submandibulară. GSSM era fibrozată,
indurată, sclerozată, aderentă la țesuturile înconjurătoare. În regiunea postero-superioară s-a
depistat o porțiune de fibrozarea a țesuturilor adiacente glandei sub sialolit, care depășea limitele
glandei. Calculul aplatisa glanda, deplasând-o spre anterior. A fost efectuată prepararea glandei,
ligaturată artera și vena facială. Glanda a fost înlăturată în întregime, ductul glandei distrus în
totalitate, practic lipsea. Sialolitul era situat separat, în țesuturile adiacente glandei
submandibulare: între loja glandei și rădăcina limbii. La înlăturarea sialolitului-hemoragie
punctiformă din loja submandibulară. După înlăturarea calcului, a fost efectuată prelucrarea
antiseptică. Revizia plăgii. Control hemostatic. S-a efectuat izolarea plăgii de cavitatea bucală
prin suturarea mucoasei în 2 timpi (sutură în formă de saltea și la sine). Aplicarea suturilor pe
straturi. Preparatul a fost îndreptat la studiul histopatologic.
În prealabil, au fost apreciate valorile fizice în milimetri și grame.

Figura 4 .Aspect intraoperator Figura 5.Separarea glandei

(Incizia)
Figura 6.Separarea calc. Figura 7. Megasialolit al GSSM Figura 8.Piesă oper. GSSM

Examinări suplimentare
Megasialolitul a fost păstrat pînă la studiul histologic în soluție de formalină.

Figura 9. Megasialolit GSSM Figura 10. Megasialolit GSSM

(21,24 grame) (diametrul maximal 36 mm)

Figura 11.Megasialolit GSSM Figura 12. Megasialolit GSSM

(lungime 26 mm) (lungime 30 mm)

Masa megasialolitului-21,24g, diametrul maximal-36 mm.

 Figura 13. Aspect microscopic Figura 14.Aspect microscopic
al megasialolitului Colorație (H-E) al megasialolitului Colorație (H-E) mărirea 40
(mărirea 10)
Tabloul microscopic este prezentat din cumulare de săruri de calciu sub forma de straturi
concentrice, în jurul unui nucleu de detrita celulară, amorfă, dispusă lamelar focal cu ramificări.
Examenul histopatologic al GSSM descrie infiltrate limfocitare cu difuziuni interstițiale, atrofia
parenchimului glandular, modificări scleroziv-fibrogene. Leziuni alterativ-distrofice.
Discuții
În majoritatea cazurilor dimensiunea concremenţilor variază între 1 şi 10 mm, iar celor
care depăşesc 10 mm sunt atribiuţi dimensiunilor necaracteristice [29]. Dimensiunea medie a
concremenţilor constituie 3.2 mm pentru glandele parotide şi 4.9 mm pentru cele
submandibulare [21].Masa sialoliților poate varia de la 1 mg pînă la aproximativ 6 g, cu valoare
maximal atinsă de 300 mg. Aproximativ 59 % din sialoliți au un diametru cuprins între 2,1 și 10
mm,iar 7,6 % au diametrul mai mare de 15 mm în secțiune [17].
Este important de menţionat faptul că la momentul actual în literatura de specialitate nu
există publicaţii referitor la frecvenţa sialoliţilor giganţi în structura generală a sialolitiazei, totuşi
unii autori consideră că fiecare al 10-lea sau al 12-lea caz poate fi potenţial atribuit acestei
categorii [33]. Sialoliţii giganţi, care depăşesc 35 mm sunt diagnosticaţi extrem de rar [26] în
literatura de specialitate fiind descrise doar 17 cazuri, mai mult decât atât, toate ele sunt atribuite
pacienţilor de sex masculin şi localizare în glanda submandibulară (Tabel 1). Megasialoliții
localizați în parenchimul glandular sunt întîlniți mai frecvent decît cei identificați în ductul
Wharton sau Stenon [17]. Se considera că un calcul crește pe an cu aproximativ 1-1,5 mm [6].
Cel mai mare sialolit raportat în literatură măsura 6 cm și cîntărea peste 50 g [35].
Tabelul 1.Sialoliţi giganţi (>35mm) descrişi în literatură
Autor/an Sex Vârsta Glanda Localizare Dimensiuni Masa
(mm) (g)

1 MeyersH. (1942) М 50 GSM Duct 50 NS

2 Mustard T.A. (1945) М 42 GSM Duct 56 NS
3 Cavina C., Santoli A. (1965) М 59 GSM Duct 70 18
4 Cavina C., Santoli A. (1965) М 53 GSM duct + parenchim 60 33
5 Hoggins G.S. (1968) М 52 GSM Parenchim 50 NS
6 Rust T.A., Messerly C.D. (1969) М 66 GPO Duct 51 NS
7 Raksin S.Z. et al. (1975) М 52 GSM Duct 55 9.5
8 Tinsley G. (1989) М 48 GSM Parenchim 50 23.5
9 Hubar J.S. et al. (1990) М 65 GSM Duct 52 17.5
10 Paul D., Chauhan M.S. (1995) М 45 GSM Duct 45 4.2
11 Bodner L.(2002) М 50 GSM Duct 50 NS
12 Ledesma-Montes C. et al. (2007) М 34 GSM Duct 36 12
13 Emir H. etal. (2010) М NS GSM Parenchim 35 NS
14 Oteri G. (2011) F 40 GSM NS 60 NS

15 Hegde et al. (2014) M 55 GSM Parenchim 40 NS

16 Thimmarasa V. et al. (2015) F 50 GSM Duct 35 13
17 Ansari K. (2016) M 55 GSM Duct 55 NS
18 Lim H. (2017) M 59 GSM Glandă 50 NS

GSM – glanda submandibulară, GPO – glanda parotidă, NS – nespecificat

Important este faptul că practic toate cazurile de sialoliţi giganţi au avut localizare
unilaterală [5] şi doar într- un caz – era bilaterală [26]. Capacitatea calculului de a deveni gigant
depinde de reacția ductului afectat. Dacă ductul adiacent sialolitului este capabil de a se dilata,
condiționînd eliminarea adecvată a salivei, el poate rămîne o perioadă lungă asimptomatic, astfel
transformîndu-se într-un megasialolit [17,32]
Compoziţia chimică a concremenţilor glandelor salivare prezintă varietate considerabilă.
Astfel, a fost stabilit că microelementele de bază a sialoliţilor sunt Ca, P, S, Na, cu predominarea
calciului şi fosforului [23]. Datele obţinute au fost în totalitate confirmate de studii, fiind
depistate adiţional microelemente Mg, Na, Cl, Si, Fe, Al, Cu şi Zn [10]. Conform datelor Sabot
JF. etal. circa 99% din sialoliţi conţin fosfat de calciu, iar 75% conţin proteină în majoritatea
cazurilor mucină şi doar în 10% albumină [28]. Calculii salivari se formează în urma
interacțiunii diverselor substanțe și microorganisme din saliva. Factorii care reduc capacitatea de
producerea a salivei sau sporesc densitatea ei, sunt considerați factori de risc care contribuie la
sialolitogeneză. Aceștia sunt:,deshidratarea organismului, malnutriția sau siguranța alimentară
scazută, supraalimentația azotată;utilizarea substanțelor medicamentoase precum:
antihistaminicele, hipotonicele, antihipertensivele, diureticele care reduc fluxul salivar, 20 % din
pacienții cu sialolitiază se aflau sub tratament cu diuretice [17], leziunile inflamatorii ale
glandelor salivare asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea calculilor[2].;fumatul, poate
diminua activitatea antimicrobiana a salivei favorizînd acumularea bacteriilor și generarea
procesului inflamator[1,7,8]. A fost demonstat faptul că sialoliții GSSM la fumători ating
dimensiuni mai mari (diametrul mediu de 8,7 mm) comparativ cu pacienții nefumători (diametrul
mediu de 7,9 mm) [17,18].

Concluzii:
1. Megasialoliții se întîlnesc destul de rar, avînd o evoluție îndelungată.
2. Analiza manifestărilor clinice ale sialolitiazei cu megasialoliți a demonstrat că
megasialoliții provoacă inflamația țesuturilor înconjurătoare ca rezultat al traumatizării
lor permanente.
3. S-a stabilit că în cazul dat megasialolitul nu a provoacat colică salivară din cauza
distrucției canalului de excreție. În pofida dimensiunilor crescute, nu a determinat
obstrucția canalului și staza salivară.
4. Examenul morfologic a demonstrat schimbări caracteristice pentru parenchimul glandular
- prezenţa modificărilor grave de origine inflamatorie şi sclerogen-fibrozive. Tabloul
microscopic al megasialoliților este prezentat din cumulare de săruri de calciu sub formă
de straturi concentrice, în jurul unui nucleu de detrita celulară-ceea ce denotă dereglarea
metabolismului calciului în organism.

BIBLIOGRAFIE
1. Aggarwal A, Bagewadi A, Keluskar V. Giant submandibular sialoliths: a report of two cases.
În: Gen Dent, 2011, nr 5, p. 210-213
2. Baurmash HD. Submandibular salivary stones: current management modalities. În: J Oral
Maxillofac Surg, 2004, nr 3, p.369-78
3. Benazzou S. ş.a. Transoral removal of submandibular hilar calculi. În: Rev Stomatol Chir
Maxillofac, 2008, nr 3, p.163-6.
4. Bucur Al., Ș.L. Dr. Octavian Dincă. Ghid de chirurgie. Minimalizarea riscurilor în
tratamentul afecțiunilor obstructive ale glandelor salivare prin metode minim invazive,
pag.36-38
5. Cottrell D. ş.a. Intraoral removal of a giant submandibular sialolith obstructing Wharton's
duct: a case report. În: J Mass Dent Soc, 2011, nr 2, p.14-16.
6. El Gehani R., Krishnan B, Shehoumi Mi. Ear. Submandibular Giant sialolith’s:Report of two
cases and review of the literature, Nose,Throat Journal,2017,pag 89
7. Escudier MP. ş.a. Extracorporeal shockwave lithotripsy in the management of salivary
calculi. În: Br J Surg, 2003, nr 4, p.482-5.
8. Giray CB.Sialolith characterization by scanning electron microscopy and X-ray
photoelectron spectroscopy. În: Scanning, 2007, nr 5, p.206-10.
9. Guerre A, Hartl DM, Katz P. Alpha-1-blockers (alfuzosin) for obstructive salivary gland
diseases. În: Rev Stomatol Chir Maxillofac, 2010, nr 3, p.135-9
10. Kasaboğlu O. ş.a. Micromorphology of sialoliths in submandibular salivary gland: a
scanning electron microscope and X-ray diffraction analysis. În: J Oral Maxillofac Surg,
2004, nr 10, p.1253-8.
11. .Jardim EC. ş.a. Sialolithiasis of the submandibular gland. În: J Craniofac Surg, 2011, nr 3,
p.1128-31
12. .Jayasree RS. ş.a. Spectroscopic and thermal analysis of a submandibular sialolith of
Wharton's duct resected using Nd:YAG laser. În: Lasers Med Sci, 2008, nr 2, p.125-31
13. Kraaij S., K. H. Karagozoglu, T. Forouzanfar.Salivary stones: symptoms, aetiology,
biochemical composition and treatment, E. C. I. Veerman& H. S. Brand, BDL volume 217,
december 2014,pag 23
14. Ledesma-Montes C, Garcés-Ortíz M, Salcido-García JF, Hernández-Flores F, Hernández-
Guerrero JC. Giant sialolith: Case report and review of the literature. J Oral Maxillofac Surg
2007; 65:128-30.  
15. Lehtman S., Metode de tratament al sialolitiazei, Buletinul Academiei de Științe a
Moldovei.Științe medicale, noiembrie 2013, pag 163-166
16. Marchal F. Sialendoscopy. În: Myers EN, editor. Salivary gland disorders. Springer; 2007. p.127-47.
17. Mimura M. ş.a. Possible etiology of calculi formation in salivary glands: biophysical analysis
of calculus. În: Med Mol Morphol, 2005, nr 3, p.189-95.
18. Rai M, Burman R. Giant submandibular sialolith of remarkable size in the comma area of
Wharton's duct: a case report. În: J Oral Maxillofac Surg, 2009, nr 6, p.1329-32.
19. Raveenthiran V, Hayavadana Rao PV. Giant calculus in the submandibular salivary duct:
report of the first prepubertal patient. În: Pediatr Surg Int, 2004, nr 2, p.163-4.
20. Sabot JF. ş.a. Analytical investigation of salivary calculi, by mid-infrared spectroscopy. În:
Analyst, 2012, nr 9, p. 95-100.
21. Siddiqui SJ. Sialolithiasis: an unusually large submandibular salivary stone. În: Br Dent J,
22. Șcerbatiuc D., Hîțu D., Cebotari M., Litiaza glandelor salivare, Instrumentul Bibliometric
Național, noiembrie 2013, pag 385-390
23. Teymoortash A. ş.a. Sialolith crystals localized intraglandularly and in the Wharton's duct of
the human submandibular gland: an X-ray diffraction analysis. În: Arch Oral Biol, 2003, nr
3, p.233-6.
24. Timoşca T., Burlibaşa C. Chirurgia buco-maxilo-focială; Chişinău 1992, pag 1124-1143
25. Vittal U, Shetty SC, Manvikar P, Kini U, Gupta S. Giant Sialolith (megalith) of
submandibular salivary gland. Australian Journal of Otolaryngology. April 2002.
 [online at http://findarticles.com/p/articles/mi_qa3868/is_200204/ai_n9070046 ]
26. 26.Афанасьев В.В., Абдусаламов А.Р., Особенности хирургического удаления
слюнных камней из среднего отдела поднижнечелюстного протока. Материалы
межрегиональной научно-практической конференции, Ижевск, 7 октября, 2010 г.pag.
108-109