Tema 9: Instrumente și tehnici de sondare în paradontologie

1. Generații de sonde parodontale; avantaje și dezavantaje a diferitor sonde

parodontale.
Gen I: sonde manuale, convenționale
 Williams: lungime 13mm, diametru 1mm, linii de demarcație
1,2,3,5,7,8,9,10mm
 UNC: lngime 15mm, cod de culori la 5,10,15mm;
 Michigan O: marcaj la 3,6,8mm;
 Naber: determină gradul de implicare a furcației la dinții pluriradiculari;
curba de lucru extremă pentru accesarea zonei de furcație; adâncimea
introducerii sondei în zona de furcație determină gradul de implicare a
acesteia;
 Goldman-Fox: rectangular în secțiune transversală; marcaje la
1,2,3,5,7,8,9,10;
 OMS: măsurarea adâncimii pungii parodontale; detectarea tartrului
subgingival; evaluarea CPITN (comunitatea indicelui parodontal pentru
necesitatea de tratament)
 Epidemiologică: marcaj la 3,5 și 5,5mm; vârf butonat de 0,5mm
 CPITN-C: marcaj la 3,5; 5,5; 8,5; 11,5mm; sfat cu bile – 0,5mm;
Gen II: sonde de presiune constantă, concepute pentru a asigura
standardizarea presiunii controlate de sondare.
 Sondă SP (sensibilă la presiune): forță de 20 grame.
Gen III: sonde automatizate; software-ul se integrează cu sistemele grafice
existente pentru a furniza graficizarea parodontală computerizată. Creează o
diagramă parodontală computerizată detaliată.
 Florida Probe System: presiune constantă de 15 grame, precizie de 0,2mm;
vârful sondei are diametrul de 0,45mm. Include: sonda de mână, pedală de
picior, interfața computerului.
  Inter Probe: vârful de sondă este flexibil, alunecă pe suprafața dintelui și
intră în zona pungii.
Gen IV: Tehnologie 3D. O citire precisă și continuă a bazei șanțului gingival sau
a pungii parodontale.
Gen V: Tehnologie 3D + ultrasunete; determină nivelul epiteliului joncțional
fără a penetra în pungă

2. Indicații și contraindicații a sondării parodontale.

Indicații:
 Determinarea sănătății țesuturilor parodontale;
 Măsurarea adâncimii pungilor parodontale;
 Măsurarea nivelului de fixare clinică;
 Determinarea lățimii gingiei atașate;
 Evalua prezenței hemoragiilor;
 Evaluarea prezenței exudatului purulent;
 Măsurarea dimensiunilor leziunilor orale.
Contraindicații:
 diabet
 gingie fixă subțire
 risc de hemoragie

3. Tehnica sondării parodontale.

Sondare: procedeul de traiectorie a vârfului sondei de-a lungul epiteliului
joncțional a sulcusului gingival; mișcarea unei sonde calibrate în jurul perimetrului
bazei sulcusului.
 vârful sondei trebuie menținut în contact cu suprafața dinților, cât mai paralel
cu suprafața dinților, paralel în dimensiune mezio-distală și vestibulo-orală,
paralel cu axul lung al dintelui.
 cicluri de traiectorie ondulate
 se evaluează lungimea bazei pungii, deoarece epiteliul joncțional nu este
neapărat la un nivel uniform în jurul dintelui
 sondarea începe atunci când sonda este introdusă în sulcus, ținând vârful
sondei pe o cotă dentară
 sonda se introduce până când vârful întâlnește rezistența epiteliului joncțional
 deplasarea sondei în sus și în jos în mișcări scurte și înainte în incremente de
1mm
 presiunea să fie de 10-20 grame.
Pentru dinții anteriori:
 începe pe linia disto-vestibulară sau disto-linguală, merge spre suprafața
distală
 evaluarea sub aria de contact
 înclinarea sondei și extinderea vârfului sub zona de contact; se apasă ușor
pentru a atinge epiteliul joncțional
 evaluarea suprafeței vestibulare; se trece peste suprafața mezială până când
sonda atinge zona de cotact
 evaluarea mai jos de zona de contact
 la dinții anteriori adiacenți este necesară doar o înclinare ușoară pentru a
cerceta zona colului
Pentru dinții posteriori:
 evaluați sub aria de contact; înclinați sonda astfel încât vârful să atingă zona de
contact;
 apăsați ușor în jos pentru a atinge epiteliul joncțional;
 reintroduceți-vă la unghiul distanței liniare;
 scoateți sonda din sulcus și reintroduceți-o la unghiul distanței liniare;
 vârful sondei face o serie de mici curse de mers pe jos într-o direcție înainte
spre suprafața mezială
 glisați sonda peste suprafața mezială până când atinge zona de contact.
 evaluați sub aria de contact. Înclinați sonda și extindeți vârful sub zona de
contact.
 apăsați ușor pentru a atinge EJ.

4. Înregistrarea datelor în urma sondării în fișa parodontală.

Se marchează cu albastru nivelul marginii gingivale libere, apoi se notează
măsurările pungii parodontale pe fiecare dinte în trei locuri, după care cu roșu se
unesc extremitățile tuturor liniilor și se obține reprezentarea schematică a
fundului pungii parodontale

5. Sondarea parodontală ca metodă de control și înregistrarea evoluției

afecțiunilor parodontale.
Fisa parodontala este necesara pentru observarea evolutiei bolii parodontale,prin
inregistrarea datelor despre afectiune.
 Tema 10: Detartrajul manual şi surfasajul radicular.
Instrumente pentru detartraj. Tehnica de utilizare.
Particularități la copii.

1. Noţiune de detartraj.
Detartraj – procedura de îndepărtare a tartrului și plăcii microbiene asociate
de pe suprafețele dentare supra și subgingivale

2. Principii generale ale detartrajului (vizibilitate, iluminare, poziţia

pacientului şi a medicului, punctul de sprijin, etc.).
 alegerea instrumentului corect – să se facă mai puține deplasări ale părții
active, să fie eficiente în zonele subgingivale, interdentare și interradiculare
accesibile și să fie compatibile curburilor coronare și radiculare;
 poziția pacientului și a medicului să asigure o bună vizibilitate, acces sigur și
acționare eficientă în zona instrumentată; mandibula pacientului să fie la
nivelul cotului medicului (când acesta se flectează în 90°); capul pacientului în
extensie pentru instrumentarea dinților maxilari sau în poziție mai verticală
pentru instrumentarea dinților mandibulari;
 folosirea aspiratorului de salivă obligator;
 controlul stabilității instrumentelor de detartraj – să fie bine fixat între degete,
sprijin pe dinte sau în afara cavității bucale.

3. Detartrajul manual.
Este o procedură de înlăturare a tartrului de pe suprafețele dinților, se face
mecanic cu ajutorul instrumentelor de detartraj și chiuretaj: seceri, săpăligi, pile,
chiurete.
 4. Instrumente pentru detartraj manual (specificarea instrumentelor, tehnica
de utilizare).
 secera – mișcări de împingere și de tracțiune a blocurilor de tartru
supragingival; în șanț numai dacă gingia permite insinuarea secerii, fără a o
dilacera/secționa.
 daltă – partea activă terminală este plasată dinspre vestibular spre oral, în
poziție orizontală și, printr-o mișcare de deplasare, dislocă tartrul de pe
suprafețele aproximale ale dinților frontali;
 săpăliga – se aplică pe suprafața dentară sau radiculară evitând traumatismul
gingival. Poziția instrumentului este verticală în axul dintelui sau cât mai
aproape de verticală. Dislocarea se face prin mișcări de smulgere, de tracțiune
spre marginea incizală sau ocluzală;
 pila – se plasează cu partea activă în contact cu suprafața dintelui cu partea
pasivă cât mai aproape de axul vertical al dintelui; deplasările se fac prin
apăsare și tracțiune în axul lung al dintelui.
 chiurete parodontale – se introduce în șanțul gingival cu suprafața facială
paralelă cu rădăcina, apoi se întoarce astfel încât să formeze un unghi de 45°-
90° cu suprafața dintelui; se fac mișcări active de tracțiune spre ocluzal/incizal;
se combină mișcări orizontale, verticale și oblice.

5. Chiurete parodontale universale şi speciale (chiuretele GRACEY).

Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că suprafaţa facială este

situată la un unghi de 90° faţă de axul longitudinal al părţii pasive vecine si sunt
indicate pentru detartrajul supragingival sau din şanţul gingival la persoane
sănătoase, fără pungi parodontale, retracţii gingivale sau furcaţii descoperite.
Acestea sunt, de asemenea, folosite în pungile parodontale adevărate şi au o
acţiune concomitentă din partea ambelor muchii atât asupra peretelui moale,
gingival, cât şi asupra peretelui dur dentar (radicular) al pungii.
Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate, în
principal, de chiuretele GRACEY. Spre deosebire de chiuretele universale,
chiuretele GRACEY au următoarele caracteristici:
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal al
primei părţi pasive;
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea îndreptată
spre rădăcină şi care acţioneză asupra tartrului subgingival şi a cementului
necrotic. Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate special în
acest scop;
- partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau frontală,
se adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
- pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi netezire a
rădăcinii, prima porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie să fie paralelă cu axul
dintelui; la chiuretele universale, mânerul trebuie să fie paralel cu suprafaţa
dintelui.
Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de şapte instrumente
1) Chiuretele GRACEY "profilactice"
Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la chiuretele
standard, dar diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă este mai scurtă,
mai rigidă şi sunt folosite în special pentru îndepărtarea tartrului supragingival.
Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de cod precedat de "P".
2) Chiuretele GRACEY "peste cinci" sau "după cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14
şi 12/13 şi au prima porţiune pasivă mai lungă cu 3 mm decât o chiuretă standard,
în scopul de a pătrunde în pungile mai adânci de 5 mm, acolo unde chiuretele
standard nu au acces.
3) Chiuretele GRACEY "mini cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele 11/14
şi 12/13, şi au o parte activă mai scurtă cu o lungime cât 1/2 din partea activă a
chiuretelor standard, pentru un acces mai facil în zone de incongruenţă dento-
alveolară cu înghesuire şi la nivelul furcaţiilor. Partea pasivă este, ca şi în cazul
chiuretelor "după cinci", cu 3 mm mai lungă decât la chiuretele standard, ceea ce
îi permite insinuarea în pungi de 5 mm sau mai mari.
4) Chiuretele extrarigide
Sunt tot patru perechi numerotate 5/6, 7/8, 9/1 O, 11/12, au părţile activă şi pasivă
mai rigide şi sunt inscripţionate “extrarigide"si sunt indicate in îndepărtarea
depozitelor de tartru foarte aderente, dar au ca dezavantaj (când sunt folosite
fără un control riguros) - îndepărtarea excesivă prin chiuretaj a cementului
radicular.
6. Metode de ascuţire a chiuretelor parodontale.

Ascutirea instrumentelor de detartraj trebuie făcută, în principiu, de câte ori

este nevoie, chiar înainte şi după fiecare folosire.
Pentru ascutire se folosesc:
- pietre Arkansas de formă dreptunghiulară, cilindro-conică, cu diferite grade de
duritate;
- pietre India;
- un ulei special pentru ascutit, care reţine şi înlătură particulele metalice
rezultate;
- un cilindru din material plastic, pentru testarea ascuţirii instrumentelor;

7. Tehnica detartrajului manual.

1. Se alege chiureta potrivită pentru grupul de dinți tratat;

 2. se ia punctul de sprijin pe dintele care urmează a fi detartrat sau pe dinții
vecini;
3. capătul activ al chiuretei se introduce cu blândețe subgingival, cu
suprafața facială paralelă cu rădăcina. La baza pungii parodontale,
dedesuptul depozitului de tartru, suprafața facială se rotește până când
face cu suprafața rădăcinii un unghi mai mic de 90° dar nu mai mic de
45°(unghiul de atac). Se fac mișcări active de tracțiune spre ocluzal și
incizal, dar și de presiune laterală controlată, menținând permanent
contactul cu dintele, fără a traumatiza porțiunea cea mai declivă a șanțului
gingival sau a pungii parodontale;
4. se combină mișcări verticale, orizontale și oblice;
5. pentru chiuretaj partea activă se plasează invers și se deplasează prin
tracțiuni succesive în direcție coronară.

8. Complicaţiile detartrajului.
 dinții cu mobilitate mare se pot luxa;
 din neatenție se poate trauma gingia;
 apare hiperestezia;
 fracturarea obturațiilor de colet și proximale;
 deteriorarea epiteliului joncțional;
 dislocarea cementului în zona cervicală;
 dacă se împing cu forța spre apical, blocurile de tartru și alte detritusuri
pătrund în țestul parodontal și pot provoca inflamație acută, abces parodontal
marginal.

9. Finisarea suprafeţelor detartrate.

Se face cu diferite instrumente care se montează la piesa de mână contra unghi.
 cupa de cauciuc – se umple cu pastă și se aplică în rotație pe suprafețele
vestibulare și orale;
 periile în formă de pâlnie și roată se înmoaie în pastă și se aplică pe suprafețele
Vestibulară și Orală; pe proximal cât îi permite;
 discuri fine – suprafețele proximale;
 pene interdentare de lemn
 benzi late de mătase cerată;
 pastă de lustruit cu particule fine de piatră ponce, săruri de fluor, fluorură de
staniu, oxid de zirconiu ș.a.
 instrument de profilaxie EVA System (cu suprafața facială diamantată)

10. Instrumentul folosit la surfasaj radicular.

Surfasaj – tartrul rezidual înglobat pe suprafața radiculară și porțiuni de
cement sunt îndepărtate pentru ca în final să rezulte o suprafață curată, dură și
netedă.
Instrumente: chiurete, discuri fine, perii, cupa de cauciuc

11. Tehnici de lucru şi instrumente accesorii.

Sunt folosite chiurete speciale, bine ascuțite, cu partea pasivă mai flexibilă și
care nu au fost utilizate pentru detartraj, pile, cupe de cauciuc, periuțe montate,
discuri fine, pene interdentare, benzi de mătase cerată. Chiureta este introdusă
în punga parodontală până la porțiunea cea mai declivă, partea activă se plasează
la un unghi de 45-90 grade față de rădăcină, se fac tracțiuni spre incizal/ocluzal;
pe măsură ce suprafața devine netedă, presiunea asupra instrumentului este
redusă. Se definitivează cu pile/răzușe pentru o suprafață mai netedă.