Marino, Adrian

Biografia ideii de literatură,

Vol. 5, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998

Capitolul: “Literatura de masă”

Criteriile specifice ale literaturii de masă

„Ideea de masă, în evidentă ascensiune (după cum vom vedea imediat)

introduce câteva criterii specifice. Mai întâi, cantitatea în locul calităţii. Respectiv
al criteriului canonic, estetic, valoric. Masa, prin definiţie, omogenă,
nediferenţiată, respinge sau marginalizează individualitatea, originalitatea. Este
domeniul de predilecţie al conformismului şi nivelării. Pe toate planurile. Din care
cauză, ea impune în mod hotărâtor criteriul majorităţii dominante asupra
minorităţii, adesea abia tolerate. În acelaşi timp, masa favorizează orice sistem
de comunicare ce difuzează informaţiile larg accesibile, la cel mai de jos nivel
asimilabil.”
p. 142

Literatura de masă – produs al societăţii de masă

„Această literatură este produsul direct al societăţii de masă. Corespunde

integral structurilor, tendinţelor şi necesităţilor societăţii occidentale masificate.”
p. 143

Caracteristicile masei

„Masa e nediferenţiată. Prezenţa sa este masivă şi dominantă. (…) La un

pol, conformismul absolut, la un altul, fragmentarea, pulverizarea, starea amorfă.
Deoarece principiul său de coagulare nu este organic, ci mecanic.”
p. 143

Omul-masă

„Omul-masă, marea realitate a secolului 20 occidental, este mediu. „Masa

este omul mediu”, el „hombre medio”. Mediocru, neintelectual şi mai ales vulgar.”
p. 143

Literatura anti-burgheză – manifest al clasei muncitoare

„O contra-literatură anti-burgheză trebuie deci neapărat formată de şi prin

partidu avangardei clasei muncitoare. Un imperativ istoric…

1
 Azi putem surâde de această absurdă ideologizare. Ea însă a cunoscut
încă un moment de mare intensitate în perioada războiului rece, graţie îndeosebi
stângismului marxizant francez. Se scoate de la naftalină teoria şi practica „artei
populare”, de „masă”, opusă dominaţiei de clasă, contra-revoluţionare, „literaturii
imperialiste de masă”.”
p. 144

Notele esenţiale ale conceptului de masă

„Cantitatea producţiei „literare” de „masă” şi marea sa audienţă, respectiv

succesul de public, difuzarea şi recepţia trec pe primul plan. (…)Valoarea de
circulaţie înlocuieşte valoarea, considerată absolută, de creaţie etc. Criteriul
critic, estetic, pierde supremaţia. Mai mult: tinde chiar să dispară.”
p. 145

Literatură populară versus literatură de masă

„O evoluţie spectaculoasă – semnificativă pentru marile mutaţii literare ale

secolului, mai ales în a doua sa jumătate – constă în absorbirea şi înlocuirea tot
mai frecventă a ideii de literatură populară (lăsată doar folcloriştilor) prin ideea de
literatură de masă. (…) „Popor” pare un termen tot mai etnicist, naţionalist,
romantic, adesea desuet, specific secolului 19. „Masa”, dimpotrivă, fenomen
sociologic, este mai adaptat realităţilor secolului 20.”
p. 145

Mass culture versus high culture

„Artele publice (noţiune echivalentă sau sinonimă) tind să depăşească şi

să se îndepărteze tot mai mult de sfera „cultă” („elitistă”, „aristocratică”,
„sofisticată”). Mass culture se depărtează tot mai mult de high culture. Se
produce astfel o „democratizare” a „educaţiei populare” şi a orizontului spiritual.
Accesibilitatea şi „lipsa de efort” – a producătorului şi consumatorului de cultură –
devin note fundamentale. Acest gen de cultură, respectiv literatură, este citită şi
gustată (enjoyed) de „popor” pe scara cea mai largă. În domeniul artelor vizuale,
termenul anglo-american pop art (…) este expresia „vieţii cotidiene”.”
p. 146

Cultura slabă alungă cultura superioară

„Cultura populară are sau poate avea capodopere. Cultura de masă în nici
un caz. În această împrejurare, funcţionează doar celebra „lege a lui Gresham”,
aplicabilă şi la cultură: moneda (cultura) slabă „alungă” moneda tare (cultura
superioară). Ea se adaptează şi se aliniază nivelului mediu de recepţie, gustului
„cititorului comun” (common reader).”
p. 146 – 147

2
 Cultura de masă – instrument al manipulării şi mitizării ideologice

„Burghezia, care şi-ar impune de sus în jos hegemonia socială şi valorile

culturale, trebuie combătută cu armele sale. În consecinţă, „cultura de masă”
devine un concept militant şi un instrument ideologic al luptei de clasă, sub
conducerea partidului de avangardă al clasei muncitoare. (…) Numai că o astfel
de concepţie nu este numai militantă, ci şi mitică, deoarece întrepătrunderea
dintre cultura burgheză şi de masă, atât de specifică societăţii moderne, face
imposibilă confruntarea reală de „clasă” în cadrul sistemului democratic pluralist.”
p. 147

Industria culturală

„Demascată ca o diversiune, instrument de alienare, dominare, exploatare

de clasă (spirituală şi nu numai) a maselor, „industria culturală” devine obiect de
polemică ideologică neomarxistă susţinută.”
p. 148

Literatura industrială

„ Ea se caracterizează printr-o intensă „producţie de masă”, respectiv

„colecţii populare”, „cărţi de masă” (de poche, paperback, bolsillo etc.), ieftine,
accesibile, de largă difuzare. Schema globală a cestui tip de literatură este
următoarea: producţie, difuzare, consum (lectură populară, de masă),
comercializare. Ultimul aspect, mai ales, devine dominant şi determinant în a
doua jumătate a secolului. (…)
Literatura industrială este, prin definiţie, o „literatură comercială”, care
răspunde „cererii comerciale”, „pieţii” literare.”
p. 149

Best seller-ul

„Apare, în felul acesta, ceea ce se numeşte, cu un termen unanim

răspândit, un best seller. El devine categoria literară dominantă a literaturii de
masă. (…) În esenţă, un fenomen economic, redus la parametri strict cantitativi:
mare tiraj, vânzări, traduceri în multe limbi, număr de ediţii etc.”
p. 149

Tehnica difuzării şi distribuţiei

„Literatura de masă se confundă cu tehnica difuzării şi distribuţiei, lecturii,

comunicării şi audienţei de masă. Toţi aceşti termeni, populişti sau nu, sunt la
antipodul tuturor miturilor literare romantice.”
p. 149

3
 Dominaţia mass-media

„Fenomenul fundamental, specific, al epocii contemporane, definit ca

„post-modern” este, fără îndoială, apariţia şi dominarea noilor media de
comunicare. (…) Totodată, această comunicare pluriculturală devine o formă
distinctă de sinteză, cea mai bine adaptată necesităţilor culturale imediate: bunuri
culturale de larg consum, de piaţă, pentru un public audiovizual în continuă
creştere. Ceea ce pierde în calitate estetică, media câştigă în popularizare,
uniformizare şi difuzare liberă, extensivă, în afara oricărei cenzuri.”
p. 150

Mutaţia ideii de literatură

„Definiţia tradiţională, clasică a literaturii … intră efectiv în criză. (…) Între

cultura scrisă şi cea audiovizuală, afinităţile, interferenţele şi sintezele sunt atât
de profunde încât devine tot mai greu de disociat între literar şi mediatic, ficţiune
literară şi ficţiune de masă.”
p. 151

Oralitatea impusă de mass-media

„Apare un gen literar nou, „opera radiofonică”, al cărui caracter „popular”

este evident. Poezia revine, printr-o rotire ascendentă a spiralei definiţiei sale, la
condiţia originală, auditivă, „pentru ureche”. Poetului i se recunoaşte calitatea de
a fi în acelaşi timp „scriitor” (Schreiber), dar şi „vorbitor” (Sprecher). Reapariţia
oralităţii radiodifuzate îi dă o nouă dimensiune şi semnificaţie.”
p. 152

O literatură de consum

„O „literatură” – mai bine spus un ansamblu de publicaţii – oferite

publicului cititor, în sensul cel mai larg al cuvântului. Ea este folosită ca orice lat
bun sau obiect de consum: citită (respectiv: consumată) pe loc, pentru satisfacţii
imediate, în mod pasiv.”
p. 152

Cadrul social al literaturii de loisir

„Încă de la sfârşitul secolului trecut, sociologul american Thorstein B.

Veblen, în Theory of the Leisure Class (1899), a surprins şi definit – nu fără o
secretă ironie – cadrul social ideal favorabil acestei delectări literare intense şi
gratuite. Este vorba de pătura care dispune de răgaz, de timp liber, de ceea ce
se numeşte loisir, leisure (…). În aceste condiţii, „lectura noastră de amuzament

4
este de simplă omorâre a timpului”. (…) Ea este mai profundă decât pare la
prima vedere. Un tip de hedonism literar legitim, ca oricare altul.”
p. 153

Rolul literaturii de masă

„Rolul său explicit este iluzionarea, consolarea, mistificarea inocentă,

smulgerea din cotidian (depaysement), evadarea într-un univers fictiv verosimil.
Visul cu ochii deschişi o defineşte, poate, cel mai bine. Este o daydream
literature (Matei Călinescu), un model alternativ al realităţii. O aventură trăită
imaginar, compensare, sublimare şi „alienare” în acelaşi timp. Nu lipseşte nici
ceea ce s-a numit La seduction de l’etrange (L. Vacs, 1965), cultivarea surprizei
şi a senzaţiei (le suspense).”
p. 154

Arta literară a stereotipului

„În cultura de masă, chiar şi noutatea devine stereotipă. Ea este imediat

recuperată şi transformată în clişeu, în produs inevitabil de serie, prin
reproducerea mecanică, repetiţie, imitaţie.”
p. 155

Aspectele vizibile ale standardizării

„Aspectele vizibile ale acestei standardizări sunt stereotipia personajelor,

schematizarea psihologiei, „reţetele”, locurile comune ale acţiunii, predominarea
masivă a clişeelor. Toate sunt expresia unor adevărate imperative structurale şi
comerciale, pe măsura gustului publicului cititor occidental din a doua jumătate a
secolului. Eroul tinde să devină un adevărat arhetip al perfectului detectiv, James
Bond, de pildă, 007, cu tendinţe evidente de mitizare. În această ipostază, eroul
devine un superman.”
p. 155

Tipologia personajelor

„Psihologia este convenţională, simplistă şi maniheistă, dominată de

polarizări stereotipe: bine/rău, justiţiar/criminal, frumuseţe/urâţenie etc. O galerie
întreagă de eroi familiari şi exotici, pozitivi şi negativi, adevăraţi mass idols,
popularizaţi şi prin biografii „exemplare” sau „romanţate” (…). Sunt marile vedete
ale zilei, modele specifice, arhetipale, ale societăţii moderne, de masă,
predispusă spre nivelare şi dresaj mintal. Gustul popular determină o originalitate
minimă şi un conformism maxim.”
p. 155

5
 Genuri ale literaturii de masă
Prima categorie de literatură masificată

„O serie de accepţii sunt clasice: literatura de cordel, Volkromane, fairy

tales, contes de fees, Kind – und Jugendliteratur, litterature enfantine etc. Sunt
fomele originale, embrionare, ale „literaturii de masă”, subsumate progresiv
acestei categorii.”
p. 156

A doua categorie de literatură masificată

„În aceeaşi situaţie se află şi literatura de „colportaj”, „foiletonistică”,

îndeosebi romanescă, bine consolidată încă din secolul trecut. Ea a produs
specii la fel de clasice, atent studiate: roman populaire, roman feuilleton, dime
novel, pulp magazines, Reihen – und Gemeinromanheften etc.”
p. 156

A treia categorie a literaturii de masă

„Mutaţia devine şi mai evidentă în cazul „literaturii de aventuri”, cu genuri

de mare notorietate şi extinsă circulaţie: romanul poliţist, romanele de spionaj,
western story, thriller etc. Cercetătorii ştiu că romanul popular poate fi considerat
ca „pre-poliţist”, cum „foiletonul” trece în „romanul poliţist” (…) Terminologia
specifică se generalizează la scară universală: roman de mystere, roman noir,
Kriminaliliteratur.”
p. 156

A patra categorie de literatură de masă

„Acelaşi proces de integrare în „literatura de masă” cunoaşte şi ultima sa

metamorfoză, cea mai spectaculoasă dintre toate, efect direct al enormelor
progrese ştiinţifice şi tehnice ale epocii. (…) Este ceea ce s-a numit science
fiction, fantascienza.”
p. 156-157

Caracteristicile science fiction-ului – gen al literaturii de masă

„Straniul, misterul, evaziunea şi verosimilul ştiinţific, un amestec de

senzaţional şi poezie fabuloasă, de curiozitate ştiinţifică şi invenţii de ultimă oră,
defineşte această literatură. (…) Efect al stereotipiei sale congenitale, mai ales
acest tip de literatură ştiinţifico-fantastică pare iremediabil uniformizată,
depersonalizată, lipsită de „originalitate”. Când originalitatea devine un clişeu, ea
dispare.”
p. 157

6
 Tipul sex symbol

„Imaginea globală dominantă, emblematică, tinde spre consacrarea tipului

sex symbol, prin schematizarea şi omogenizarea la nivelul accesibil, cel mai facil
şi imediat. Generalizarea sa este efectul metodelor perfecţionate ale producţiei şi
publicităţii moderne de masă.”
p. 158

Represiunea masificată şi mediatizată

„Toate pleacă de la constatarea fundamentală: literatura de masă este,

prin definiţie, nediferenţiată, amorfă, nivelată, omogenă, lipsită de „personalitate”.
Individualitatea şi originalitatea – atributele suverane ale literaturii în perspectivă
clasică – sunt abolite şi desconsiderate. Nivelul inferior şi trivialitatea domină. O
distracţie nedemnă de spiritele cultivate, serioase, exigente. Mai mult,
agresivitatea antielitistă, antiliterară (vezi Fahrenheit 45 de Rez Bradbury) tinde
să confirme, la modul simbolic, teza represiunii masificate şi mediatizate.”
p. 160

Atitudinea culturii române faţă de literatura de masă

„Se poate afirma cu toată certitudinea: conştiinţa literară românească n-a

asimilat încă ideea literatura de masă. Produs mult prea tipic al culturii şi
literaturii occidentale, această speţă literară pare, cel puţin deocamdată, o plantă
exotică, neaclimatizată.”
p. 161

Cele trei momente simbolice ale receptării literaturii de masă

1. „Primul este, în mod evident, de orientare moiorescian-junimistă. El se

traduce prin respingerea energică a „americanismului literar”, a
preocupării de „piaţă” literară, a „impresiilor”, „volumelor de speculă”.”
p. 161
2. „Faza a doua, cea mai tipică, este ilustrată de atacul radical şi violent al lui
G.Călinescu. el contestă orice merit literaturii de consum (Cezar Petrescu)
şi combate „unghiul de vedere al vulgului, care o gustă”, „oroarea omului
incult ori mediocru de marea literatură”.”
p. 161
3. „Noua recepţie se desfăşoară pe mai multe planuri, chiar dacă fără o reală
aprofundare. Condiţiile ideologice şi economice, radical schimbate, impun
o evidentă modificare de perspectivă. Se produce, mai întâi, o mai bună
asimilare ştiinţifică a conceptului.”
p. 162

7
 Schimbarea culturală observată de Manolescu

„Că noţiunea de cultură se schimbă („de tip mediatic”) observă şi N.

Manolescu. Acelaşi critic mai ştie că „romanele populare” corespund undei
permanente „nevoi de consolare fictivă”.”
p. 163

Capitolul: “Subliteratura”

Legitimarea literaturii de masă

„Legitimarea literaturii de masă – noţiune specifică mai ales celei de a

doua jumătăţi a secolului 20 – este efectul unei subversiuni radicale a ierarhiilor
şi valorilor literare tradiţionale ale întregii „biografii a ideii de literatură”.
(…)Devine tot mai evident – şi recunoscut pe scară tot mai largă – că ierarhia
existentă este, de fapt, dogmatică, deci contestabilă, deci relativă, determinată
istoric, supusă unor evoluţii inevitabile.”
p. 164

Definiţia subliteraturii

„Subliteratura constituie nu numai echivalarea sau sinonimul literaturii de

masă, dar mai ales accepţia cea mai adecvată a existenţei şi deplinei legitimităţi
a „literaturii negative”, în plină ascensiune. Altfel spus, a literaturii care – când nu
contestă în mod direct criteriile clasice ale literaturii tradiţional recunoscute – îşi
revendică deschis, un drept egal şi la fel de legitim de existenţă.”
p. 164

Subliteratură – o realitate autonomă

„Subliteratura tinde să se constitui, fără nici o inhibiţie, într-o realitate

autonomă, inedită, total independentă de ceea ce trece drept literatură
„adevărată”, „autentică”, „pură”, „specifică” (proper, tout court).”
p. 165

Categorii negative ale literaturii de masă

„O schemă mai elaborată opune ideii de literature proper, trei categorii

negative: 1. would-be-literature, literatura – să-i spunem – ratată, pseudo; 2. sub-
literature, în sensul consacrat mai sus (care include şi literatura jurnalistică,
magazine writing etc.); 3. non-literature, scrierile pur utilitare, în afara oricărui
artifact, sau preocupări literare.”
p. 165 – 166

8
 Trei observaţii cu privire la evoluţia conştiinţei literare raportată la
literatura de masă

„a. Frontiera dintre literar şi neliterar este foarte mişcătoare. (…) b. O

anume ierarhie se reface chiar şi la nivelul cel mai de jos al subliteraturii. Altfel
spus, prestigiul calităţii, al valorii rămâne atât de mare încât, printr-un fenomen
de compensaţie şi substituţie estetico-literară (încă nu studiat în adâncime), el se
transferă, pe trepte tot mai degradate, chiar şi subproduselor cele mai
subliterare. (…) c. Consecinţa directă a acestei situaţii este acceptarea şi
recuperarea progresivă a produselor considerate „subliterare”, în sfera literaturii.
Ea devine tot mai elastică, nerestrictivă, permisivă.”
p. 166

Lărgirea sferei noţiunii de „clasic”

„Noţiunea de „clasic”, în secolul 20, se lărgeşte considerabil. Un semn

notabil de recuperare şi înnobilare este şi faptul că romanul poliţist este studiat
după cele mai moderne şi savante metode structuraliste şi semiotice. În aceeaşi
situaţie se află şi Science Fiction, „literatura pentru copii” etc. care-şi au clasicii
lor. Şi această recuperare, amestec şi egalizare a genurilor, este considerată ca
specific postmodernă.”
p. 166 – 167

Evoluţii ale literaturii considerate „triviale”

„a. Necesităţile psihologice, care inspiră pe unii autori, sau satisfac pe

cititorii unor astfel de romane, nu sunt în realitate deloc triviale. Ele au
normalitatea şi deci legitimitatea lor: destindere, recreaţie, compensare (…); b.
Mai importantă este constatarea că numeroase teme, scheme, procedee,
elemente etc., considerate ca tipic „triviale”, intră, de fapt, în orice gen literar,
pătrund în romanul modern şi în literatura cultă.”
p. 167

Reconsiderarea literaturii kitsch

„Literatura kitsch, fenomen inferior prin definiţie, identificată total sau

parţial cu „literatura trivială”, cunoaşte aceeaşi „reconsiderare”. Studii şi
monografii remarcabile, începând din deceniul şase, îi dau chiar un anume
„prestigiu” de avangardă. O serie de satisfacţii de tip kitsch primesc neaşteptate
titluri de nobleţe. Se vorbeşte, de pildă, de o Psychologie du kitsch. L’art du
bonheur (A. Moles, 1971), de o relaxare, plăcere sau hedonism kitsch (Matei
Călinescu, 1977). „
p. 167

9
 Tensiunea dintre sus şi jos în literatură

„Coexistenţa obiectivă şi permanentă dintre literatură şi subliteratură şi

relaţiile dintre aceste două zone – cu urmări variate, de la interferenţe la conflicte
– produce încă un fenomen tipic epocii: o foarte vizibilă diferenţiere şi ierarhizare
calitativă. Tensiune dintre „sus” şi „jos” în literatură devine fundamentală.”
p. 168

High literature

„Literatura superioară, respectiv high literature, la haute litterature,

Hochliteratur sau mainstream literature (când este vorba de literatura dominantă)
etc. deţine monopolul estetic şi deci supremaţia. Ea cuprinde „cele mai înalte
opere în sensul ideal” al cuvântului (cum cer şi exigenţele premiului Nobel). O
astfel de literatură, prin definiţie de „înaltă clasă”, este „exemplară”, „adevărată”,
eminamente „serioasă”.”
p. 169

Low literature

„În mod invers, la polul opus, low literature este inferioară, „vulgară”,
„secundară”, „facilă” etc. (…) O literatură elementar-distractivă, o simplă formă
literară fără nici un conţinut. Reabilitarea acestei categorii literare vine, încă o
dată, din partea aceluiaşi principiu ierarhic, funcţional la toate nivelele.”
p. 169

Subminarea şi eliminarea normelor calitative

„Decăderea generală a principiilor şi dogmelor şi mai ales amestecul

criteriilor prin progresele „prostului gust” şi a intervenţiilor priorităţilor ideologice
(şi acestea de o mare varietate şi motivaţie) au ca rezultat subminarea apoi
eliminarea directă a normelor calitative. Ce a fost cândva „sus” devine „jos” şi
invers, cu grade variate de interferenţă.”
p. 170

Tipuri de acceptare a subliteraturii

„Dacă subliteratura depăşeşte criteriul estetic şi în literatura de tip mass

media aspectul „literar” este nul; dacă ea echivalează – în esenţă – cu ideea de
nonliterar, conştiinţa literară a secolului se află în faţa a trei soluţii: a. Să
disocieze în continuare, în sens critic radical, cele două planuri; b. Să integreze
subliteratura într-un nou concept, mult lărgit, de literatură şi, deci, s-o legitimeze
teoretic; c. Să admită, în sfârşit, că ne aflăm, de fapt, doar în faţa unei convenţii
determinate cultural –istoric, efect al unei ierarhizări foarte relative.”
p. 172

10
 Impunerea obiectului artizanal, industrial

„Principiile literare tradiţionale intră astfel, în această zonă, în eclipsă:

noutatea, originalitatea, frumuseţea, ideea capodoperei decad. Urâtul şi kitsch-ul
sunt nu mai puţin tolerabile şi chiar cultivate. Seimpune obiectul produs industrial
sau artizanal. Face o mare carieră, mai ales, literatura „proastă”, care însă se
citeşte.”
p. 173

Bătălia canonică

„În SUA, s-a vorbit de o adevărată „bătălie canonică”, în termenii extra-

literari ai lui political correctness. Nici un „canon”: rasial, social, cultural, literar nu
este „corect”, deci admisibil, tolerabil, pentru a nu mai aminti de gender (canonul
feminin contra canonului masculin).”
p. 174

Mecanisme de canonizare

„Studiile specializare scot, la acest capitol, în evidenţă trei mecanism de

canonizare: 1. Artiştii creatori de stiluri şi maniere artistice; 2. Criticii care, prin
instituţiile studiilor literare, stabilesc canoane; 3. Canoanele instituţionalizate,
care orientează efectiv studiile literare şi cultura.”
p. 174 – 175

Dislocarea marelui canon occidental al literaturii

„Evoluţia ceam mai semnificativă se produce însă în cadrul noii concepţii

despre literatura universală. Ea dislocă „marele canon occidental al literaturii”,
monopolul capodoperelor europene sau vestice, pentru a introduce în competiţia
selectivă (liberă şi în principiu egală) şi literaturile africane, orientale, exotice în
general. (…) Asistăm la devalorizarea totală a ideii de literatură elitistă,
„superioară”, a „supraliteraturii”, înlocuită cu lectura literaturii nerecunoscute
oficial, neratificată şi neconsacrată de opinia literară cultivată, exclusivistă.”
p. 175

Relativizarea esteticului

„Se poate reţine, ca o concluzie, totala relativizare a esteticului (în ordinea

literară: belles lettres, „literatura frumoasă”, „literatura poetică”, „arta literară”) la
sfârşitul secolului 20. El demonstrează, din plin, caracterul istorico-social ca
fundamental background al acestor clasificări.”
p. 177

11
 Categorii de argumente privind literatura de masă

„1. Judecata estetică sau de gust este fundamental subiectivă, iraţională,

nemotivată. (…)
2. Judecata estetică, prin definiţie subiectivă, presupune şi un preconcept,
care este produsul unei anumite tradiţii şi educaţii culturale şi literare. (…)
3. Organizarea şi instituţionalizarea acestor convenţii (clasicizare,
academism etc.), sub formă de canoane, reprezintă aspectul dogmatic şi
represiv al valorii estetice. Este chiar o formă de cenzură. (…)
4. Verificarea şi validarea valorilor literare se face doar în timp, prin
judecăţile de gust personale, ale unei elite, sau canonice, ale instituţiei literare.
(…)
5. Gustul şi lectura masei nu mai pot fi ignorate, bagatelizate, negate
integrale. Un fenomen ce tinde să devină global nu poate fi anulat numai prin
criterii teoretico-dogmatice. Procesul desacralizării se generalizează. Literatura
de consum este prin definiţie bună pentru cei ce consumă această literatură.”
p. 178 – 179

Complexul de inferioritate al culturii române

„Ne aflăm în perioada în care cultura română, prin noua generaţie (mai
ales), suferă de un acut şi dureros complex de inferioritate. Cultura română este
resimţită – obiectiv şi din plin – ca iremediabil şi culpabil „minoră”. Deci periferică,
provincială, inferioară valoric. Soluţiile acestei crize profunde sunt tipice, într-
adevăr, pentru o spiritualitate efectiv minoră.”
p. 180

Aspiraţia spre o cultură majoră, conform opiniei lui G. Călinescu

„Aspiraţia spre o cultură literară majoră, respectiv o literatură adevărată,

mare, înaltă, se observă cel mai bine, în aceeaşi perioadă, la G. Călinescu, în
Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941). El respinge, din
perspectiva creaţiei exclusiv absolute (problema valorii şi de circulaţie nu este
nici măcar întrevăzută), în termeni radicali, adesea violenţi, literatura lui Urmuz.”
p. 181

Recunoaşterea românească a subliteraturii ca fenomen inevitabil

„(…) Mişcarea de idei a epocii readuce în discuţie în termeni obiectivi şi

statutul ideii de subliteratură. Ea este recunoscută ca un fenomen real, inevitabil,
cu funcţionalitate specifică şi deci, în esenţă, reabilitată. Încep să se facă distinţii
necesare: „Eu disting incultura de pseudocultură sau subcultură.” (N.
Manolescu)”
p. 182

12
13