Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor basme în
care autenticitatea folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică a realităţii,
fantasticul fiind umanizat şi puternic individualizat. Cu Dănilă Prepeleac, Creangă începe
seria basmelor în care dracii nu mai sunt forţe malefice periculoase pentru om, ci devin
nişte bieţi prostănaci, uşor de păcălit de către ţăranul sau târgoveţul isteţ, viziune ce
ilustrează „în cea mai înaltă măsură conştiinţa superiorităţii umane” (Zoe Dumitrescu-
Buşulenga). Acestei teme, foarte îndrăgită de Creangă, îi aparţin şi poveştile: Povestea lui
Stan Păţitul (1877) şi Ivan Turbincă (1878).

Basmul Dănilă Prepeleac se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm
cult, deoarece are un autor, Ion Creangă. Opera a apărut în revista „Convorbiri literare”, la 1
martie 1876. Împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase creează fantasticul, ca
specific ancestral (străvechi) al basmelor, însă, în această creaţie narativă, Creangă îmbină
eresul popular cu evocarea realistă a satului moldovenesc, de unde reiese şi originalitatea
unică a acestei creaţii.

Titlul
Titlul Dănilă Prepeleac este numele protagonistului şi al personajului eponim (care dă
numele operei) totodată. Numele Dănilă este urmat de porecla Prepeleac, pe care o primise
eroul din cauza singurului lucru construit în gospodărie cu mâna lui şi de care era foarte
mândru (prepeleac = construcţie improvizată din prăjini, pe care se întinde fânul sau
nutreţul la uscat). Naratorul explică semnificaţia poreclei într-o paranteză: „Dar cine poate
sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că aşa îi era porecla, pentru că atâta odor avea şi el pe
lângă casă, făcut de mâna lui)”.
Construcţia subiectului
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi şi motive populare, iar ca
modalitate narativă Dănilă Prepeleac este un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion
Creangă, perspectiva narativă fiind aceea de narator omniscient şi focalizare zero.
Naraţiunea la persoana a III-a îmbină planul supranatural, reprezentat de eresul popular cu
planul real, armonizând eroii fabuloşi cu personajele ţărăneşti din satul natal al autorului.
Acţiunea are ca axă narativă conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre ţăranul isteţ şi
tentaţiile diavoleşti, cărora omul trebuie să le facă faţă, iar deznodământul constă în triumful
valorilor umane asupra forţelor diabolice.
Perspectiva temporală
Perspectiva temporală se defineşte prin timpul real şi cronologic, împletit cu cel fabulos, iar
relaţiile spaţiale se manifestă, pe de o parte într-un spaţiu real, deschis, acela al satului şi
un spaţiu imaginar fabulos, lacul pe fundul căruia exista legătura cu iadul şi cu Scaraoschi.
Creangă imaginează pentru prima oară „un om anapoda, un personaj care vorbeşte şi
acţionează în dodii, un prost şi un hâtru în acelaşi timp” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). El
seamănă cu Păcală, eroul popular isteţ, care învinge totdeauna prin exploatarea prostiei
adversarilor, găsind mereu soluţii ingenioase.

1
Ion Creangă
Începutul are caracter paremiologic, proverbele populare care deschid basmul sunt menite
a încunoştinţa cititorul cu privire la personajele acţiunii. Incipitul este reprezentat de formula
iniţială, care înscrie basmul în plan real: „Erau odată într-un sat doi fraţi şi amândoi erau
însuraţi”. Cea dintâi parimie (vorbă din bătrâni, proverb) are rol caracterizator pentru fratele
cel mare, care era harnic, bogat şi „unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila”, iar cea
de a doua zicală se referă la celălalt frate, leneş şi nechibzuit, care „fugea el de noroc şi
norocul de dânsul”, era sărac şi avea copii.

Nevasta celui sărac era vrednică şi „bună la inimă”, pe când a celui bogat era avară şi
„pestriţă la maţe”. Singura avere a celui sărac, pe care-l cheamă Dănilă, era o pereche de
boi tineri, puternici şi graşi, însă atunci când avea nevoie de unelte, plug, grapă, car, greblă
etc., împrumuta de la fratele cel bogat, ceea ce o scotea din sărite pe nevasta acestuia. Lui
Dănilă i se spunea şi Prepeleac, poreclă pe care o primise din cauza singurului lucru
construit de el în gospodărie şi de care era foarte mândru (prepeleac = construcţie
improvizată din prăjini, pe care se întinde fânul sau nutreţul la uscat).

Într-o zi, fratele cel mare îl sfătuieşte să-şi vândă boii la iarmaroc, iar cu banii câştigaţi să-şi
cumpere unii mai mici şi mai ieftini, precum şi un car, cu care să poată aduce lemnele din
pădure ori făina de la moară. Ascultător, Dănilă ia boii de funie şi pleacă să-i vândă, dar
târgul era departe şi „iarmarocul pe sfârşite”. Deodată, pe când suia un deal, vede un om
care venea dinspre târg cu un car nou-nouţ, pe care abia reuşea să-l ţină, pentru că acesta
aluneca la vale cu viteză.

Dănilă crede că frumosul car merge singur şi-i propune omului un troc: îi dă boii în schimbul
carului. Drumeţul, crezând că glumeşte, se lasă cu greu convins, dar în cele din urmă
schimbul se face, omul pleacă în drumul lui cu boii, iar Dănilă este fericit că l-a păcălit.
Când valea s-a terminat şi a început să urce un deal, Dănilă nu mai reuşeşte să-l urnească,
aşa că se trage pe marginea drumului, pune carului un proţap şi regretă amarnic: „Na! Car
mi-a trebuit, car am găsit!”. Pe când stătea el pe gânduri, vede un om grăbit care ducea o
capră la târg.

Pe loc Dănilă face schimbul, dă carul şi ia capra, gândind mulţumit de sine: „Ia pe ist cu
capra ştiu încaltea că bine l-am boit (a duce de nas, a păcăli). Capra se smucea în toate
părţile şi Dănilă o schimbă pe un gânsac şi pleacă înainte, spre târg. Ajuns în iarmaroc,
gânsacul începe să se zbată şi să ţipe „cât îi lua gura: ga, ga, ga, ga!”. Disperat, Dănilă
Prepeleac dă gânsacul pe o pungă de pus la gât, „cu baierile lungi”, apoi îşi dă seama cu
amărăciune, că rămăsese şi fără boi şi fără car: „Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare
dragul să te uiţi la ei, am rămas c-o pungă goală [...] dar parcă dracul mi-a luat minţile”.

Întors în sat, Dănilă merge la frate-său, îi povesteşte în amănunt întâmplarea, îi dă în dar

punga goală şi, spre stupoarea acestuia, îi cere împrumut carul şi boii ca să aducă lemne
de la pădure. Aici, trage carul cu boi cu tot lângă un copac mare, pe care începe să-l taie,
iar când acesta se prăbuşeşte, sfărâmă carul şi omoară boii. Trecând pe lângă un iaz,
aruncă toporul într-un cârd de lişiţe (păsări de baltă), cu intenţia de a-i duce una fratelui său
drept plocon pentru pierderea carului şi a boilor. Însă, pentru că avusese o „zi pocită”, nu
nimereşte nicio lişiţă, iar toporul se duce la fundul iazului.

2
Dănilă spune o minciună fratelui şi-i cere iapa, cu gând de a se duce să-şi recupereze
toporul. Acesta îl alungă iritat la culme şi exclamă cu năduf: „Se vede că tu ai fost bun de
călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta şi copiii!”.
Pajiştea de lângă baltă îi dă ideea să construiască acolo o mănăstire, aşa că face mai întâi
o cruce, pe care o înfige în pământ, iar din pădure alege cei mai potriviţi copaci trebuitori
pentru a ridica sfântul lăcaş.

Deodată, un drac iese din iaz ca să-i spună că aceste locuri sunt ale lor, dar Prepeleac se
mânie şi susţine că raţele şi toporul de pe fundul bălţii nu le aparţin. Scaraoschi hotărăşte
să-i trimită „pusnicului Dănilă” un burduf cu bani ca să renunţe la ideea de a construi
mănăstirea şi să plece de acolo. Din fericire pentru „spurcaţi”, lui Dănilă îi sunt „mai dragi
banii decât pusnicia” şi cugetă cu umor: „Tot mănăstiri să croieşti, dacă vrei să te bage
dracii în samă, să-ţi vie cu bani de-a gata la picioare şi să te facă putred de bogat”.

Prima probă
Scaraoschi se răzgândeşte, îi pare rău de atâta bănet aruncat şi trimite alt drac din iaz să-şi
încerce puterile cu Dănilă şi cine va birui acela va lua banii. Ca în basme, Dănilă trebuie să
treacă o primă probă, aceea de a înconjura iazul de trei ori, cu iapa în spate. Dracul
ocoleşte rapid balta, dar Prepeleac, isteţ, îi spune că el poate înconjura iazul cu iapa între
picioare, spre uimirea lui Michiduţă.

A doua probă
A doua probă pe care o propune dracul este „să ne întrecem din fugă”. Înfumurat, Dănilă îi
arată un iepure dormind şi-i spune că este copilul său cel mai mic. Dracul să se întreacă
mai întâi cu acesta şi numai dacă-l va învinge, să se măsoare şi cu el. Protagonistul râde
de prostia dracului, văzând cum acesta pierde urma iepurelui.

A treia probă
A treia probă pe care o propune dracul este trânta. Semeţ, Dănilă îl compătimeşte pe
Michiduţă care, într-o luptă cu el, ar fi pierit cu siguranţă, de aceea îi propune să se ia la
trântă, mai întâi, cu un unchi bătrân, care are „999 de ani şi 52 de săptămâni” şi-i arată
bârlogul unui urs, din labele căruia dracul abia scapă cu viaţă.

A patra probă
Profitând în continuare de prostia dracului, Dănilă îi propune să-l lege la ochi şi la urechi,
întrucât proba următoare, a patra, este „care-a chiui mai tare, acela să ieie banii”. După ce
Sarsailă chiuie atât de tare încât „se cutremură pământul”, Dănilă, spunând că n-a auzit
nimic, ia un drug gros de stejar şi-l păleşte pe drac în tâmpla dreaptă, apoi în cea stângă şi
în frunte, încât acesta, zvârcolindu-se îngrozitor se aruncă în iaz.

A cincea probă
Scaraoschi trimite un al treilea drac, a cincea probă fiind aceea de a arunca buzduganul cât
mai sus. Trei zile şi trei nopţi au aşteptat cei doi întoarcerea buzduganului pe pământ, după
ce l-a aruncat dracul. Dănilă îi arată petele din lună şi-i spune că acolo locuiesc fraţii săi,
care au mare nevoie de fier, aşa că dracul poate să-şi ia rămas bun de la buzdugan.
Speriat, dracul ia buzduganul şi aleargă la Scaraoschi să-i spună că Dănilă o să dea
buzduganul fraţilor săi din lună şi acesta era moştenirea preţioasă lăsată de strămoşul
dracilor.

3
A şasea probă
Scaraoschi se enervează şi cheamă la ordine „toată drăcimea”, dorind să ştie care dintre ei
este în stare să-l învingă pe „procletul” (blestemat, afurisit) Dănilă. Se oferă unul dintre draci
şi propune o probă fabuloasă, a şasea: să se blesteme reciproc şi „care dintre noi amândoi
a fi mai meşter, acela să ieie banii!”. Blestemat primul, lui Dănilă îi pocneşte un ochi,
naratorul comentând cu umor că probabil el ispăşea păcatele „iepei frăţâne-său, ale caprei,
ale gânsacului logodit şi ale boilor ucişi în pădure”.

Isteţ, Prepeleac îi spune dracului să ia burduful cu bani în spate şi să meargă împreună

acasă, deoarece „blăstămurile părinteşti nu-s la mine”. Dănilă îşi îndeamnă copiii să ia
„blăstămurile părinteşti: ragila (scândură mică prevăzută cu dinţi metalici) şi pieptenii de
pieptănat câlţi”, apoi să-l „blastăme cum îţi şti voi mai bine”. Dracul a scăpat cu greu din
mâinile lor, a lăsat burduful cu bani şi a fugit mâncând pământul.

Finalul
Finalul basmului nu mai are formula ce trimite în atemporalitate destinul protagonistului, ci
numai fericirea acestuia este aidoma ca-n basme: „scăpând acum deasupra nevoii, a
mâncat şi a băut şi s-a desfătat până la adânci bătrâneţe, văzându-şi pe fiii fiilor săi
împrejurul mesei sale”.

În basmul Dănilă Prepeleac, Ion Creangă imaginează o nouă ipostază a diavolului, care nu

mai este periculos prin faptul că doreşte să ia cât mai multe suflete omeneşti, ci „devine un
biet prostănac, uşor înşelat de isteţimea ţăranului sau târgoveţului”. (Zoe Dumitrescu
Buşulenga, Ion Creangă)