Limba

Română
clasa a X-a

frecvenţă redusă

prof. Iaţcu Codruţa

 Basmul

Specia genului epic in proza de mare intindere, basmul are ca nota caracteristica
inamplarile fantastice la care participa personaje cu insusiri supranaturale reprezentand binele
si raul, conflictul fiind solutionat cu triumful binelui. Ele pot fi populare sau culte.
Este o naratiune in care intamplarile sun fantastice si personajele sunt fabuloase.
Basmele populare romanesti au toate caracteristicile folclorului, fiind creatii anonime,
orale, colective si sincretice. Dupa o exprimare a luat G. Calinescu basmele reprezinta o
oglindirea vietii in moduri fabuloase. In lucrearea “Estetica basmului” G. Calinescu preciza
ca: “Eroii nu sunt numai oameni, ci si fiinte himerice, iar cand intr-o naratiune lipsesc acesti
eroi himerici nu avem de-a face cu un basm”.
Specifice basmului sunt urmatoarele trasaturi:
-actiune complexa structurata pe mai multe episoade
-eroi fantastici in antiteza, reprezentand fortele binelui si ale raului
-capacitatea personajelor de a se metamorfoza
-prezenta obiectelor magice si ajutoarelor voinicului
-prezenta probelor de vitejie, ineligenta si omenie intelese ca repere ale naturii eroice a
protagonistului.
Basmele contin:
-formele initiale care introduc cititorul in lumea fantastica
-formele mediane care structureaza segventele narrative
-formula finala care il readuce pe cititor in lumea reala
Prezenta numerelor fatidice si a deznodamantului fericit constituie si ele trasaturi ale
aceste specii. Valoarea basmelor este estetica si morala, basmele cultivand ideea de bine si
frumos.
 BASMUL CULT

POVESTEA LUI HARAP - ALB

de Ion Creanga
- apartenenta la specie -

Basmul este o specie epica de mare intindere, de obicei in proza, in care sunt narate
intamplari fabuloase(fantastice) ale unor personaje imaginare, inzestrate cu insusiri
supranaturale. Basmul apartine prin origine, literaturii populare, avand caracter oral, anonim
si colectiv. Insa pe la inceputul secolului al-XIX-lea, apare un interes al scriitorilor pentru
basm, o predilectie pentru mituri, pentru trecut, pentru specificul national si pentru creatia
populara autohtona.
Deoarece apare intr-o perioada a romantismului, basmul cult se deosebeste cu
precadere de basmul popular prin specificul fiecarui scriitor de a prelucra original un material.
Basmul cult preia elemente existente in basmul popular. La Ion Creanga, chiar daca
elementele din sursa folclorica sunt numeroase, apar anumite trasaturi ale literaturii culte
printre care mentionez: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului prin
comportamentul eroilor. Textul narativ pe care Creanga il ofera literaturii romane este intesat
cu proverbe(eruditie paremiologica), zicatori, vorbe de duh: “La placinte inainte,/ Si la razboi
inapoi”; “Ce-i scris omului in frunte-i pus”. Umorul la Creanga este inteles mai mult ca
jovialitate, ras ingaduitor, si mai putin satiric.
“Povestea lui Harap-Alb” se incadreaza perfect in structura epica a basmului cult,
continand insasi elemente din cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din
perspectiva unui autor omniscient avand o formula initiala (“Amu cica era odata”), o formula
mediana (“Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este…”- aceasta formula desparte cele
sapte parti in care basmul este impartit) si formula finala (“Si a tinut veselia ani intregi”). In
basmul lui Creanga apare caracterul de fictiune, implicand fabulosul si miraculosul , prin
intermediul unor caractere fantastice (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila –
prieteni ai personajului principal). De asemenea apar animale care au darul de a vorbi (calul
lui Harap-Alb), si diferite obiecte cu puteri miraculoase: “apa vie”, “apa moarta”- aceste
obiecte vor fi folosite in ajutorul personajului central, pentru a fi readus la viata. Exista un
conflict intre Bine (reprezentat de Harap-Alb) si Rau (Spanul) iar in cele din urma Binele
invinge, primind locul meritat, iar Raul este inlaturat, fiind supus unei pedepse grele.
 Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese din schema basmului popular. El poate fi
identificat cu Fat-Frumos care infrunta zmeii, dar nu se lupta cu Spanul, ceea ce denota
profunzimea naratiunii redate de marele povestitor.
Calatoria pe care o face fiul cel mic al Craiului are un caracter initiatic, este drumul
maturizarii sale, al cunoasterii binelui si raului, pentru a putea deveni urmas la tronul
unchiului sau. In drumul sau, el trebuie sa treaca 3 probe de foc, care-i vor dezvalui noi
capacitati, si-i va oferi prilejul de intra in contact cu lucruri si personaje necunoscute. Harap-
Alb nu este un personaj fantastic, el doar are legaturi cu supranaturalul ( Sfanta Duminica-
batrana de care se milostiveste calul nazdravan, ii ofera sprijin pentru ca a fost ascultator). O
alta caracteristica a basmului este imbinarea realului cu fantasticul. La Creanga, fantasticul
apare sub forma fabulosului antropomorfizat: pesonajele fabuloase dobandesc conotatii
umane prin modul de comportare (vorbe, fapte, gesturi, reactii sufletesti). Personajele
nazdravane se comporta ca niste tarani si de asemenea limbajul lor este unul moldovenesc.
Motivele literare existente in opera lui Ion Creanga, sunt specifice basmului popular insa
recreate in stilul autorului: calatoria dificila a eroului cu multiple obstacole, ii ofera acestuia o
viziune diferita asupra lumii; viclesugul cu care este atras de Span, il face sa-si piarda astfel
identitatea. In acest caz Harap-Alb plateste pentru neascultarea sfatului tatalui sau. Probele
dificile ii deschid eroului un nou orizont, spre maturitate si implinire sufleteasca. Referitor la
moartea initiatica, multi critici considera faptul ca Harap-Alb moare in finalul basmului
pentru a renaste, dobandind o personalitate puternica. Nunta este rasplata pentru rabdare si
intelegere, iubirea fiind stadiul suprem al fericirii pamantene.
Caracteristicile limbajului sunt evidente in acest basm,oralitatea fiind realizata prin
dramatizarea naratiunii: “Mai, da’al dracului om e si acesta”. Limbajul popular existent da o
nota de naturalete: termeni regionali: “hobot”, “desant”. Filosofia de baza a basmului este de
sorginte profund populara: experienta, viata practica, este cea care instruieste, care-l formeaza
pe om, propulsandu-l pe scara valorilor, iar nu apartenenta sociala ( nu faptul ca e fiu de crai il
face sa ajunga urmas la tronul unchiului sau, ci cunoasterea, distingerea binelui de rau).
“Spre deosebire de basmele altora, in care supranaturalul e socant si infricosator, in Harap-
Alb, realul si fabulosul se intretaie continuu, fara a da impresia unei insotiri hibride. Nu se
stravede nici vulgaritatea cotidianului, nici miraculosul oniric sau halucinatoriu”, este ideea
dezvoltata de Paul Cornea in lucrarea “Ganduri despre Harap-Alb”.
 Basmul cult - demonstratie - Harap-Alb, de Ion Creanga

ILUSTRAREA CONCEPTULUI OPERATIONAL ‘BASM CULT’

PRIN REFERIRE LA O OPERA LITERARA STUDIATA

Harap-Alb, de Ion Creanga

Basmul cult este o specie populara sau culta a genului epic, iar in cazul de fata,
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Basmul este o povestire a unor intamplari intr-un
mod fantastic si neobisnuit. Dupa parerea mea, basmul s-ar putea incadra intr-o categorie
alaturi de fabula, deoarece fabula scoate in evidenta multe defecte si aduce reprosuri
oamenilor, prin intermediul animalelor, iar basmul este ceva fabulos. In basm putem intalni o
multime de lucruri pe care nu le intalnim in cadrul unui roman, spre exemplu sau in viata de zi
cu zi. Prin intermediul basmului cult, scriitorul lasa frau liber imaginatiei sale bogate si pline
de idei, poate cate-o data de neinteles. Nu sunt puncte comume la fabula si basm, dar din
punctul meu de vedere s-ar putea incadra intr-o categorie aparte datorita faptului ca nici
basmul si nici fabula nu sunt reale si sunt bazate pe fabulos. In basmul amintit mai sus sunt
anumite imprejurari prin care eroii ne pot trimite indirect aunmite idei sau lucruri asupra
carora s-ar putea medita. De exemplu, neascultarea fiului de crai de catre tatal sau este un
lucru des intalnit, la orice persoana, lucru care s-a sfarsit intr-un mod nefericit. Ion Creanga,
poate voit sau nevoit a reusit sa faca un lucru ce intalnim in fabula, morala din fabula este aici
o luare aminte la unele lucruri marunte dar importante.

Stiu ca nu trebuie sa fac comparatie intre basm si fabula, dar sunt sigur ca nu s-a mai
facut o astfel de asemanare sau comparare intre cele doua genuri, iar daca s-a facut sunt si mai
fericit pentru ca nu as fi singurul cu aceasta parereJ.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult pentru ca are un scriitor cunoscut. Basmul in
general se bazeaza pe anumite stereotipuri. Formula introductiva este unul dintre lucrurile
esentiale si fantastice ale basmului: „A fost o data ca niciodata”. Aceasta formula este cea
peste care este cladita toata actiunea basmului. Zicala aceasta este cea care ne intampina la
inceputul fiecarui basm, cea care ne introduce in starea de ireal si de fantastic, zicala care la
basmul cult incepe sa lipseasca fiind inlocuita cu alte zicale care au acelasi rol. In acest sens
fiind simtita prezenta si stilul diferit al fiecarui scriitor. In basm, timpul si spatiul nu sunt
precizate, dar acesta formula, „a fost o data” arata o existenta a celor intamplate chiar daca nu
este precizata exact, pentru ca al doilea termen sa vina si sa nege acea existenta,”ca
niciodata”. Cei doi termeni fiind urmati de un al treilea, care este compus dintr-o serie de
circumstante temporale care au si ele rolul de a ne introduce in fantastic.

Aceasta stereotipie cuprinde si o formula finala, care are un rol invers fata de cea
introductiva. Are sarcina de a ne scoate din starea de ireal si de fantastic si de a ne aduce
inapoi la lumea reala. Aceasta formula marcheaza finalul discursului epic si posibilitatea de a
propune un nou discurs. ks918r8434cssz

In basmul acesta, sunt introduse cateva secvente narative care creaza un mic basm in
cadrul celui principal si un alt lucru in basmul cult este aparitia autorului in firul narativ, lucru
neintalnit la basmul popular.
 Basmul are in plan principal un erou. Un erou care la inceput pare neinsemnat, iar apoi
isi arata adevarata putere si valoare.

In fiecare basm este o lupta intre bine si rau. O lupta din care eroul iese in totdeauna
cu bine, o lupta in care binele invinge si care poate sugera puterea pe care fiecare o are dar
care nu a descoperit-o. Totul este la inceput in echilibru, pentru ca un eveniment sau o
secventa de evenimente care sa deregleze acea stare de echilibru care sa il aduca din nou pe
erou in planul principal. Un erou care se aventureaza intr-o serie de actiuni intr-un fel sau altul
repetate, dar care il aduc la un final fericit si la o rasplata pe masura faptelor facute. Eroul
participa la multe intamplari marcate de simboluri mitice, precum intalnirea cu personajele
negative. In basme, fiecare erou se bazeaza si pe cifrele simbolice care sunt de o mare
insemnatate, cifre care sugereaza un anumit standard, acesta fiind un alt lucru comun
basmelor si ne mai intalnit in alte opere literare.

Basmul este caracterizat in primul rand de lucruri fabuloase, fantastice si ireale,

precum si personajele acestui basm. Povestea lui Harap-Alb este un pic diferita prin prisma
acestor personaje care sunt si realiste. Harap-Alb este un erou care se bazeaza doar pe vitejia
si curajul sau. Dorinta de afirmare este determinanta, iar autorul nu il inzestreaza cu nici o
putere supranaturala el fiind ajutat de celelalte personaje pozitive auxiliare cu puteri
supranaturale. Harap-Alb este personajul principal al acestui basm. Este un personaj pozitiv si
realist, reprezentand tipul tanarului cuminte, ascultator si prietenos, aceste trasaturi fiind
„imprumutate” de Ion Creanga. Trasaturi pe care scriitorul le avea si care le-a considerat
armele folositoare pentru aventurile sale alaturi de celelalte personaje. Poate ca acestea au fost
suficient de bune pentru inceput, si pe care Harap-Alb a cladit multe alte trasaturi si
caracteristici puternice in drumul sau spre Imparatul Verde, el fiind caracterizat indirect prin
actiunile, faptele si purtarea sa. Drumul facut de eroul nostru reprezinta o dezvoltare a
personalitatii sale spre ceva ce doar un erou poate avea. El a plecat de la casa tatalui sau ca
mezin al familiei si fara o importanta la fel de mare ca ceilalti frati ai sai, in a deveni un barbat
si un om care poate decide pentru el, in cazul sau, chiar si pentru altii. Desi nu are puteri
supranaturale, problemele care depasesc sfera realului sunt rezolvate cu ajutorul personajelor
secundare care il calauzesc in drumul sau spre Imparatul Ros. Cele cinci personaje care il
ajuta sunt folosite de Creanga pentru a ridiculiza tipologiile umane prin defectele lor (un alt
lucru care se aseamana cu fabula), dar care in acest basm sunt valorizate in fiecare din
incercarile prin care a trecut Harap-Alb. Alaturi de aceste personaje se afla si Sfanta
Duminica. Ea este un personaj secundar si fabulos,dar cu un rol important. Ea este asemanata
prin rolul ei cu o zana din basmele populare care il ajuta pe erou in multe din incercarile sale
dificile. Ea simbolizeaza umilinta inteleptului prin aceasta „deghizare”, dar simbolizeaza si
reprezinta si inteligenta si intelepciunea pe care Harap-Alb o va dobandi datorita firii lui bune,
dar si ajutorului ei. Fata Imptaratului Ros poate fi incadrata in doua tabere. Eu consider ca la
inceput, incearca sa scape de Harap-Alb prin incercarea data calului si pasarii stiind ca nu are
cum pierde. Dar aici se face din nou simtita prezenta scriitorului care se poate observa prin
cursul evenimentelor. Aceasta incercare a fetei Imparatului Ros pare a fi tot in ajutorul lui
Harap-Alb, lucru care ma gandesc ca i-ar fi fost greu sa il anticipeze. Consider ca scriitorul a
stiut sirul evenimentelor, iar pentru a masca intr-un fel sau altul faptul ca eroul va invia, o
intoarce pe fata in tabara lui Harap-Alb. Ea este un personaj fabulos care la inceput se
foloseste de puterile sale pentru a scapa de Harap-Alb pentru ca la sfarsit sa il reinvie dupa ce
fusese omorat de Span. Spanul, personaj negativ care inspira teama, rautatea si tot ceea ce este
rau fiind sustinut intr-un fel de Imparatul Ros, care reprezinta seful sau conducatorul rau,
despot si tiran.
 Dupa intregul sir de evenimente prin care a trecut Harap-Alb, alaturi de toate celelalte
personaje pozitive, sau negative, punctul culminant este reprezentat de moartea si reinvierea
sa. Acel moment sugereaza intr-un fel sau altul desavarsirea transformarii sale dintr-un simplu
fiu intr-un erou adevarat care este continuat cu ospatul in cinstea sa si laudele primite de
intreaga lume de pe tot pamantul.

Asa cum incepe,”a fost o data ca niciodata” se si termina basmul: printr-o formula
tipica basmului:”cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda”. O formula prin
care am iesit cu desavarsire din starea de fantastic, aceasta formula fiind diferita de la un
scriitor la altul in functie de sirul intamplarilor si de eroul care bine-nteles salveaza lumea si
aduce pacea si linistea.

ION
-ROMAN REALIST-

de Liviu Rebreanu

Volumul I-Glasul pământului

I.Începutul

1.Aflăm cum este aranjat satul, mai precis casele. Ni se prezintă casa domnului Herdelea,
învăţătorul satului, cea a lui Alexandru Pop Glanetaşu, a lui Macedon Cercetaşu, a primarului Florea
Iancu. Este prezentată şi cârciuma lui Avrum.
2.Este duminică şi este horă la Todosia, văduva lui Maxim Oprea, o femeie ce a prăpădit
agoniseala soţului ei. Cei trei lăutari: Briceag, Holbea şi Găvan cântau de zor. Băieţii şi fetele
dansează, în timp ce mamele şi babele stau şi privesc. Mai departe sunt bărbaţii, cum ar fi bătrânii
fruntaşi. Ştefan Hotnog “un cheabur cu burta umflată”, Trifon Tătaru, Alexandru Glanetaşu, un fost
învăţător, Simion Butunaru, Macedon Cercetaşu, Simion Lungu, Toader Burlacu, straja Cozma
Ciocănaş, Ştefan Ilina.

Apare şi Savista, oloaga satului, vară cu Florica, cea mai frumoasă fată din sat şi neam cu
nevasta lui Trifon Tătaru la care şi lucra, având grijă de copii.

3.Ion, fiul Glanetaşului, dansează cu Ana lui Vasile Baciu. Jocul se termină. Tinerii se
despart, Ion îi spune Anei să vină în locul ştiut numai de ei. Mama lui Ion este Zenobia, mama
Floricăi este văduva lui Oprea.

4.Ion şi Ana se întâlnesc în spatele cârciumii lui Avrum. Ion îi oferă rachiu, Ana îi spune că
tatăl ei o vrea măritată cu George a Tomii. Ion o iubea pe Florica foarte mult, dar era săracă, şi Ana
era bogată, avea “locuri şi case şi vite multe”. Îi vede Ilie Onu, frate de cruce a lui George a Tomii,
care îl ura pe Ion.
 5.Preotul Belciug, Maria Herdelea cu Laura şi Titu, fiul învăţătorului Herdelea de 23 de ani,
vin la petrecerea oamenilor. George îi invită la horă, iar Titu întreabă de Ion, cel mai bun prieten al
său, la care Ilie răspunde că este împreună cu Ana sub nuc.

6.Soseşte Baciu Vasile beat criţă şi întreabă de Ana. George îi spune unde este şi Vasile vrea
să-l lovească pe Ion, în numeşte “sărăntoc”. Ion se abţine, dar furia lui nu mai era de stăpânit. Totuşi
cu ultimele puteri se stăpâneşte. Ana fuge acasă plângând iar Baciu este ţinut de oameni. Băieţii
pleacă la cârciumă.

7.Aici apare şi Titu(la cârciumă), care din curiozitate vrea să vadă ce se va întâmpla. Ion i se
plânge şi îi spune că se va răzbuna pe George.

8.Ion se ia la bătaie cu George pe care îl lasă inconştient şi se simte uşurat. A făcut ce a

trebuit.

9.Ana îl vede pe Ion şi e bucuroasă că nu a păţit nimic. Titu întreabă ce s-a întâmplat, iar Ion
îi spune că “s-a răcorit oleacă”.

II.Zvârcolirea

1.Ion este sculat de mama lui să meargă la cosit.

2.Aflăm că Zenobia a fost bogată, dar s-a căsătorit cu un băiat sărac, căruia îi ziceau
Glanetaşu, “că ştia să zică din trişcă”, ca dintr-un clarinet. Ea era muncitoare spre deosebire de el,
din cauza căruia au pierdut mult pământ. Ion semăna cu mama lui, era harnic şi deştept. Era favoritul
domnului Herdelea la şcoală şi din rugămintea acestuia a fost la liceu la Armandia. Ion iubea
pământul, se simţea legat de el şi unica lui dorinţă era să aibă cât mai mult pământ pe care să-l
lucreze. Ana îl vede şi vorbesc că Ion e la coasă. Ea merge la tatăl ei cu prânzul. Ion îşi spunea în
gând că Ana este “urâţică şi slătuţă”. Florica vine şi ea, apoi apare Zenobia, care o surprinde
săruntându-l pe Ion.
3.Vasile Baciu, în tinereţe a fost exact ca Ion, un băiat sărac, dar care s-a căsătorit cu o fată
bogată. Mama Anei a murit la naşterea ultimului copil (care era ea), şi de aceea Baciu o ura pe Ana,
dar era singurul copil care îi trăia. El ar fi vrut să aibe băiat, ca averea să rămână în familie. Se tot
gândea cum să păstreze averea până ce va muri şi să nu i-o dea Anei când se va mărita. Ana îi vede
pe Ion şi Florica îmbrăţişaţi.
4.Este prezentat Titu. Era mândria familiei Herdelea. A făcut şi liceul, dar nu a dat
bacalaureatul. De aceea nu a putut să o ia pe urmele tatălui său. Surorile lui, Ghighiţa şi Laura, au
hotărât să-l facă notar, dar nu era vocaţia lui. A început şă citească şi să scrie şi i-a fost publicată o
peozie în revista “Familia”., de atunci lumea îl ştia ca poet. Titu se pregătea să plece la Armandia
sau Jidoviţa. Era îndrăgostit de Lucreţia Dragu, fiica unui profesor de matematică, Valentin Dragu,
dar îi făcea ochi dulci şi nevestei învăţătorului lang din Jidoviţa.
Toma Bulbuc a răspândit în tot satul despre bătaia ce a avut loc la cârciumă şi l-a pus pe
Belciug să-i promită că-l va certa pe Ion.
Titu merge la Jidoviţa, dar nu o întâlneşte pe Rozica Lang, soţia învăţătorului.
5.Este prezentată familia Herdelea. Toată lumea care trecea pe lângă casa lor se oprea, îi
saluta şi mai discutau. Maria cu fiicele Laura şi Ghighi cântau. Apare Toma cu fiul şi le arată ce i-a
făcut Ion lui George, dar îl alungă Zenobia, care avea casa lângă familia Herdelea. Belciug şi Vasile
au vorbit urât de Ion, chiar când a trecut pe lângă el i-a spus vreo două să-l ţină minte. Familia
Herdelea era alături de Ion, iar Belciug împotriva lui, a început un conflict între preot şi învăţător.
 6.Herdelea şi-a dat seama că nu e bine să fie certat cu popa din Pripas, deoarece mai avea
nevoie de el la câte ceva, iar femeile nu erau de acord. Titu vine acasă şi îi îmbună pe toţi. Ion spune
că trebuie să o ia pe Ana de nevastă, râvnind la pământurile pe care aceasta le deţinea.

III.Iubirea

1.George s-a împăcat cu Ion, dar cu toate că tata lui George l-a rugat pe preot să-l ierte, acesta
l-a făcut de ruşine prin tot satul, mai ales în biserică când a ţinut o predică. Ion s-a îmbătat şi nu s-a
mai ţinut după Ana mult timp. Se gândea să o ia pe Florica, dar se enerva când auzea că George îi
dădea târcoale Anei. El nu vroia să piardă averea Anei. Ion mergea la Florica şi tot îi spune că se va
căsători cu ea.
2.Aflăm de casa lui Herdelea că era construită pe un teren al bisericii, dat însuşi de Belciug.
Cum treburile mergeau între ei destul de rău, învăşătorului îi era frică de “Pămătuful”(porecla popii)
să nu-i vină ideea să-i dea afară.
Laura(19) era peţită de doi băieţi: George Pintea-student la teologie şi Aurel Ungureanu-
student la medicină. Ea îl iubea pe Aurel, dar părinţii îl simpatizau pe Pintea, deoarece scria răvaşe
de iubire impresionante. A 8-a scirsoare a lui Pintea era o cerere în căsătorie. Părinţii erau hotărâţi să
o dea, mai ales că Pintea o lua fără zestre, dar Laura nu dorea nici în ruptul capului. Se certau în
fiecare zi şi Titu era pe post de împăciuitor.
3.A venit toamna. Ion a muncit toată vara, dar nu a strâns mare lucru, iar când o vedea pe
Florica parcă uita totul. Totuşi, când văzuse ce sărac este a hotărât să umble din nou după Ana.
4.La casa fam. Herdelea a avut loc o sindrofie, fetele de familie bună se adunau aici. Elvira,
fiica doctorului Filipoiu din Armandia întreabă de Titu, fiind îndrăgostită de acesta. Laura îl aşteaptă
pe Aurel care soseşte cam târziu şi le spune despre balul care s-a amânat în luna noiembrie( trebuia
să fie în octombrie). Apoi Laura şi Ghighi le conduc pe fete, dar Aurel nu dă nici un semn că ar lua-o
pe Laura de nevastă.
5.Titu o întâlneşte pe Roza Lang şi îi mărturiseşte dragostea pe care o poartă pentru ea.
6.Titu se întâlneşte cu Ion şi îi spune că Simion Lungu l-a dat în judecată că l-a bătut pe şi
popa îi ţinea partea. Ion a vrut să fure câteva loturi de pământ şi a tras cu brazda peste o parte din
pământul lui Simion, care la început a fost a lui şi acum este a lui Simion. Ion îi spune că ar vrea să o
ia pe Ana de soţie să scape de sărăcie.
7.Laura plânge şi este decisă să se mărite cu George Pintea, aşa că tatăl ei îi scrie băiatului.

IV.Noaptea

1.George tot venea acasă la Ana, dar nu vorbea cu ea, deoarece Ana nici nu-l băga în seamă.
Vorbea toată ziua cu Baciu Vasile. Într-o noapte, Ion a venit să o vadă pe Ana şi ea s-a bucurat foarte
mult.
2.Ion primeşte o citaţie să meargă la judecată. Se împacă cu Simion Lungu, dar intervine
iarăşi popa care-l învrăjbeşte pe judecător împotriva lui Ion, şi-l determină să-l trimită în temniţă
pentru bătăile şi scandalurile provocate.
3.Soseşte telegrama lui Pintea în care anunţă că soseşte în Pripas sâmbăta. Vine Ion cu
familia să ceară sfatul lui Herdelea cu privire la judecată. Acesta i-a spus că va face o plângere la
ministerul justiţiei şi să-l scape pe Ion de la ispăşirea pedepsei.
4.Soseşte Pintea în Pripas şi toată familia Herdelea îl acoperă cu atenţii. A doua zi va fi bal şi
el se oferă să conducă fetele .
5.Titu cere trăsura lui Belciug. Îl ia pe Ion ca vizitiu fără ca acesta ştie. Tinerii ajung la bal,
dansează, Titu se şine după Lucreţia, care nu-l bagă în seamă. Ion priveşte la acest bal, dar inima lui
fuge acasă la dragostea pentru pământ şi muncă, care este mai mare decât orice.
6.Ion este apărat de toţi sătenii, Herdelea face plângere la minister.
 7.Herdelea petrece cu prietenii lui într-o cârciumă.
8.Titu petrece toată noapte cu Roza Lang.
9.Ion vine la Ana în fiecare zi şi noapte până reuşeşte ce şi-a propus- se culcă cu ea, iar
George află acest lucru.

V.Ruşinea

1.Familia Herdelea a tăiat doi porci, fiind ajutaţi de familia Glanetaşu. Ion îi povesteşte lui
Titu tot ce a făcut.
2.Are loc logodna lui George Pintea cu Laura Herdelea. Familia băiatului este invitată îpreună
cu câţiva prieteni. Toţi sunt fericiţi că pe capul Laurei a căzut aşa noroc.
3.Tot satul a aflat că Ana a rămas însărcinată, şi Baciu ştia, dar credea că copilul este a lui
George. Ion nu se mai întâlnea cu Ana.
4.Un copist, Ghiţă Pop, îi spune că judecătorul a aflat de jalba trimisă de Ion la minister şi s-a
jurat să-i bage pe toţi în puşcărie, inclusiv pe cel care a scris jalba. Înfricoşat, Herdelea l-a sfătuit pe
Ion să nu zică nimic despre ce a făcut. Între timp învăţătorul găseşte o slujbă pentru Titu în satul
Gârgălău, funcţia de subnotar. Acesta nu prea este de acord pentru că trebuia să o lase pe Rozica
Lang. Primesc o scrisoare de la Pintea, care le spune că data nunţii este în Dumineca Tomii.
5.Baciu merge la George şi-l ceartă că a lăsat-o aşa pe Ana, dar acesta îi spune adevărul: Ana
a rămas însărcinată cu Ion. Baciu, cu o falcă în cer şi cu una în pământ s-a întors acasă şi a bătut-o pe
Ana, lăsând-o aproape moartă. Pe Ion nu-l interesează ce a făcut. Vestea se răspândeşte în tot satul.
6.Baciu o bate pe Ana şi o trimite la Ion să vorbească cu el. Acesta este nepăsător şi îi spune
Anei că Baciu Vasile trebuia să vină să vorbească cu el şi nu ea. Ana îi zice lui Vasile Baciu aceste
lucrurişi acesta o bate în fiecare zi tot mai tare. Ion nu vroia să o ia de nevastă. Pentru Ana, viaţa se
transfornă într-un coşmar care nu se mai termina.

VI.Nunta

1.Titu se acomodează la Gargalău în casă la notarul Friedman. Începe să urască pe unguri şi

să lupte verbal pentru drepturile românilor (în perioada în care se desfăşoară acţiunea romanului,
Transilvania era sub ocupaţia austro-ungară, iar satul Pripas şi Gârgălău se aflau în Transilvania). Îşi
exprimă dorinţa de a pleca în România.
2.Tot satul ştia că Ion nu o vrea pe Ana. Ion este chemat la judecător şi îi spune acestuia că
Herdelea a depus plângerea. Herdelea îi face morală lui Ion în privinţa Anei, dar acesta este
obraznic. El ştia foarte bine ce făcea şi nu avea nevoie de sfaturi. Acum toată familia Herdelea îl
ocăra, dar parcă lui îi şi păsa.
3.Belciug află că Herdelea a depus plângere în locul lui Ion şi a început să-l duşmănească pe
Herdelea, considerându-l unicul vinovat pentru ruşinea lui. Aşa că lumea a început să se uite la el cu
mult respect şi blândeţe, a intervenit între Baciu şi Ion pentru a-i împăca. Au vorbit în casa lui
Belciug, apoi pe stradă, se certau, nu ajungeau la nici un rezultat, deoarece Ion dorea toată averea
Anei, iar Baciu Vasile nu vroia să dea decât o mică parte. Într-un târziu s-au hotărât să o
căsătorească pe Ana cu Ion a doua duminică după Paşti, iar averea să fie trecută pe numele
amândurora.
4.Titu făcea tot mai multă politică antinaţionalistă şi îl enerva pe Friedman. Titu îi ura pe
unguri şi era alături de români. Friedman s-a enervat şi l-a concediat.
5.Herdelea află că are de achitat o datorie, o sumă destul de mare de bani. Nu se prezintă la
tribunal şi avocatul îi spune că trebuie să liciteze mobila. Ion vine şi le cere să fie naşi la nunta lui.
Herdelea acceptăcu greu, mai ales că l-a trădat în faţa judecătorului. Apare şi Titu acasă.
6.Titu îi vizitează pe soţii Lang, află că Lang a fost suspendat din funcţia de învăţător în
Armandia. Îşi dă seama că Roza a fost doar o simplă aventură.
 7.Are loc nunta Laurei cu Pintea la Armandia. Sunt invitaţi câţiva oameni de vază, apoi mirii
se despart de toţi şi pleacă la parohia lui Pintea.
8.Are loc nunta lui Ion cu Ana, care durează 3 zile. Lui Ion îi pasă doar de pământurile pe
care le primea şi de banii pe care i-au strâns. Dansează cu Florica de parcă ea era soţia lui. De Ana
nici nu-şi mai aduce aminte. Ea stătea şi îşi dădea seama cât de nedreaptă a fost viaţa cu ea. Doar
copilul pe care îl va naşte îi mai ducea speranţe.

Volumul II-Glasul Iubirii

VII.Vasile

1.Soseşte avocatul Ledvay cu licitaţia. Prezent este şi Belciug rugat de Herdelea. Belciug a
cumpărat o masă după care vine a doua zi, dar Maria îl dă afară numindu-l „tâlhar”.
2.După nuntă, Ion îşi face planul cu privire la toate pământurile ce vor intra în posesia lui, dar
când a mers la Baciu Vasile, acesta nu a semnat nimic, şi i-a zis să-şi ia 5 loturi de pământ, nimic
mai mult.
3.Titu devine preocupat tot mai mult de politică, susţinea înflăcărat poporul român. În
Armandia se dă o luptă pentru postul de deputat între Bela Beek şi Victor Grofşoru. Titu îi ţinea
partea lui Grofşoru, care îi ceru sprijinul tatălui său, Herdelea.
4.Ion era supărat că nu a primit nimic şi a trimis-o pe Ana să vorbească cu tatăl ei, să le dea
cele cuvenite. Acesta a bătut-o, şi la întoarcere a mai primit o porţie de la Ion. Căuzută şi necăjită,
fusese ajutată de nevasta lui Macedon Cercetaşu.
5.Titu umbla din casă în casă să le vorbească românilor de patriotism şi România. Era din ce
în ce mai înflăcărat. Herdelea, primelte citaţia de la judecătorie în legătură cu jalba trimisă de el în
numele lui Ion, şi află că ar putea rămâne pe drumuri, acestea fiind consecinţele plângerii. Tot atunci
inspectorul Horvat a venit să ceară să voteze pe Beek. Titu s-a certat cu el. dar şi-a păstrat părerea.
6.Ion se plânse învăţătorului. Acesta a încercat să-l împace, dar nu a putut. Mai tare s-a certat
şi ca urmare Ana a fost alungată şi de soţ ţi de tată. La casa lui Ion apare Dumitru Moarcă, un bătrân
neam cu Zenobia.
7.Ion se duce să ceară sfatul părintelui care îi zise să-şi ia un avocat. Apoi Ion o trimise din
casă pe Ana înapoi la Baciu. În acest moment îşi dă seama că este doar un obstacol în calea lui Ion şi
vrea să moară.

VIII.Copilul

1.Titu se ceartă tot mai mult cu Herdelea în privinţa voturilor. Beek a ieşit învingător cu 5
voturi în plus, exact cele ale lui Herdelea. Beek i-a spus lui Herdelea că-i stă la dispoziţie şi l-a văzut
şi judecătorul, crezând că va scăpa la proces.
2.Ion a angajat un avocat, pe Grofşoru, care îi cere să o ducă acasă pe Ana, şi să-i spună toţi
martorii care pot confirma că Baciu i-a făgăduit toată averea. La cârciuma lui Avrum s-au întâlnit
din nou cei doi, şi Toma încearcă şi el să-i împace. Baciu se îmbună de frica proceselor şi i-a dat
pământurile.
3.Familia Herdelea a primit o scrisoare de la Laura în care povesteşte că le merge bine în satul
lor(Vireag) doar că oamenii de acolo ştiau numai ungureşte şi vor lupta pentru naţionalizarea
acestora.
4.Ion era convins că Ana era înţeleasă cu tatăl ei să nu dea averea. De aceea o bătea în fiecare
zi. Ana a născut pe câmp un băiat, de care Ion era mândru, dar nu putea accepta că este legat de Ana
prin cel copil.
 5.Titu şi-a găsit de lucru ca ajutor de notar în satul Suşca la familia Cântăreanu. Fiica lor
Eugenia îi făcea ochi dulci, dar Titu se dă după Virginia Gherman, o învăţătoare care avea aceleaşi
idealuri ca şi el. de aceea Titu spune că-i leagă un sentiment superior.
6.Ana muncea şi primea tot bătaie. Avrum s-a spânzurat, iar tot satul s-a strâns să vadă. A fost
şi Ana şi de acolo i-a venit ideea să se spânzure.
7.Herdelea a plecat cu Ion la tribunalul din Bistriţa. Înainte, învăţătorul trimise 2 scrisori
judecătorului şi deputatului. Fusese avocat tot Ledvay. Totuşi Ion primise o lună de detenţie şi o
amendă, iar Herdelea 8 zile de detenţie şi o amendă. Dar a făcut recurs, cu riscul că va fi suspendat.

IX.Sărutarea.

1.Herdelea este îngrijorat în privinţa condamnării. Toată lumea ştia de spre acest lucru şi-l
acuza pentru că a votat împotriva lui Grofşoru. El deja îşi căuta de lucru. Laura a venit şi era
însărcinată şi s-a schimbat foarte mult. N-o mai interesau micile probleme de fată ci era maturizată.
O ia pe Ghighi cu ea în Vireag.
2.Moare Dumitru Moarcăş, Ana este de faţă. De acum dorinţa morţii este tot mai mare pentru
ea.
3.Vasile îl ia pe Ion şi merg la Jidoviţa la notarul Stoessel pentru a trece pământurile pe
numele lui.
4.Herdelea a fost suspendat din funcţia de învăţător, înlocuit de Zăgreanu, care-i făcuse curte
lui Ghighi. Groşforu spune că Ion a obţinut ceea ce a vrut şi i-a cerut să întrerupă procesul. Herdelea
ere fericit. Acum îl crederea pe Groşforu un zeu salvator.
5.Titu găseşte pe plutonierul maghiar acasă la Virginia. Din acest moment Titu şi-a dat seama
că trebuie să meargă mai departe, crede că s-a aliat cu duşmanul. S-a gândit să plece în România, dar
avea deja un post asigurat în Măgura, la prietenul lui, Alexandru Căldărarul. Pe moment s-a întors
acasă.
6.Zaharia Herdelea pleacă la popă să-i ceară să treacă pământul casei pe numele lui. Preotul
tot se codea şi până la urmă nu a promis nimic. Ura dintre cele două familii creştea pe zi ce trecea.
De Bobotează, popa nu a venit la ei acasă, iar Herdelea a scris o plângere împotriva lui.
7.Titu merge la Măgura, cu căruţalui Ion. Acesta îi povesteşte ce s-a mai întâmplat. cu toate
că Titu nu era de acord cu ce face Ion, îi admira pasiunea înflăcărată pentru a-şi continua să-şi atingă
ţelurile:de a avea cât mai mult pământ.
8.Ion iese să-şi vadă pământurile. Fericit, el a sărutat pământul care parcă se închina în faţa
lui.

X.Ştreangul

1.Herdelea s-a mutat la Armandia. Belciug şi-a retras plângerea contra doamnei Herdelea,
deoarece l-au avut avocat pe Grofşoru, cunoscut ca un bun împăciutor. Zaharia se jura că pe el o să-
l aleagă şi se căia de nedreptăţile care i le-a făcut. Ghighi se întoarce şi Zăgreanu îi face din nou
curte. Laura a născut o fetiţă pe nume Maria.
2.Are loc nunta Floricăi cu George Bulbuc. Ion nu mai putea de gelozie, iar Ana vedea acest
lucru. În ascuns Ana ia hotărârea să se omoare, şi chiar îi spune lui Ion, care nu o ia în serios.
3.S-a construit o nouă biserică în Pripas. Belciug era fericit, chiar începe să nu mai fie supărat
pe familia Herdelea, dar până la împăcare nu mai era mult. Nu-i plăcea de Zăgreanu, care-i ceartă pe
copii, dacă nu ştiu ungureşte.
4.Titu stătea în Măgura doar ca să strângă bani pentru a pleca în România. Primeşte o
scrisoare de la Laura cum că rudele lui Pintea vin în România la Sângeorz.
5.Ana înnebuneşte. Mergea pe la tatăl ei din când în când, dar nu vorbea cu nimeni, era ca o
nălucă. Pe drum, Savista oloaga o avertizează cu Ion umblă după Florica şi că George l-ar omorî.
Dar Anei nu-i mai păsa, ea găsea scăparea doar în moarte. Astfel s-a spânzurat în staulul cu vite şi a
fost găsită de Zenobia.

XI.Blestemul

1.Are loc înormântarea. Ion îşi dă seama că doar prin intermediul copilului, Petrişor, îşi putea
ţine pământurile. O roagă Zenobia să-l îngrijească cât mai bine. Ion iubeşte mai mult pământul decât
propriul său copil.
2.Ion vine să scrie o jalbă, şi anume şă fie lăsat în închisoarea din Armandia(trebuia să fie dus
la Bistriţa). Herdelea este achitat de suspendare şi va primi pensia.
3.Ion merse la închisoare numai pentru o lună. Se gândea doar la Florica şi la copil.
4.Herdelea şi-a primit postul înapoi. Dar nu se mută îm Pripas şi nu renunţă la slujba lui de la
Grofşoru. Povesteşte în tot satul că i s-a făcut dreptate.
5.Petrişor se îmbolnăveşte şi moare. Ion simte cum pământurile se duc înapoi la Baciu Vasile,
care îi spune că le vrea înapoi.
6.A venit inspectorul Horvat la şcoala din Pripas şi nu a fost mulţumit deoarece copii nu ştiau
să vorbească ungureşte şi nici măcar rugăciunea “Tatăl nostru”. Inspectorul îl sfătuieşte pe Herdelea
să iasă la pensie deoarece are destui ani munciţi.
7.Vine Laura, apoi pleacă cu toţii la Sângeorz, la Vila Mara, unde s-au întâlnit cu toţii cu fraţii
lui George. Aceştia îi promit lui Titu că dacă vine în România va avea sigur şi de lucru şi unde să
stea.
8.Ion se gândea tot timpul la Baciu că vrea să-i ia toată averea. Îi părea rău de ce a făcut
dându-şi seama că dragostea e mai importantă decât averea. Vrea să-l omoare pe George.

XII.George

1.George pleca în fiecare zi de acasă, şi Savista urmărea pe Ion care venea la Florica. Îi spune
tot lui George şi acesta promite că-l va omorî.
2.Maria şi Ghighi încercau să-l convingă pe Herdelea să nu renunţe la postul său, dar
Herdelea îşi dă demisia.
3.Belciug îi împacă pe Ion şi pe Baciu şi hotărăsc că dacă nu vor mai avea urmaşi, toată
averea va intra în posesia bisericii.
4.Titu se hotărăşte să plece în România, în calitate de reprezentant al revistei ”Tribuna
Bistriţei”, la adunarea generală de la Sibiu a asociaţiei culturale “Astra”. Se duce să-şi vadă părinţii.
La berăria Rahova a avut loc un chef în cinstea lui Titu. Băiatul s-a întors în Pripas, şi-a petrecut
timpul cu Belciug, care i-a arătat noua biserică. Vorbeşte cu Ion, care îi cere sfatul, zicând că o vrea
pe Florica. Titu îi sugerează să se astâmpere, dar Ion ştie mai bine ce are de făcut.
5.George ştia de ce Ion tot vine la el să-i ceară sfatul, la ei acasă. Ion acum venea când George
nu era acasă. Savista urmărea totul şi raporta lui George. Geroge i-a spus Floricăi că va lipsi
duminică, deoarece va merge să taie lemne în pădure cu mai mulţi bărbaţi. Ion hotărăşte să meargă la
Florica duminică.
6.Titu se întâlneşte cu Virgil şi cu Liviu Pintea.
7.George se codeşte să plece, vroia să-l prindă în flagrant pe Ion cu Florica. Până la urmă a
plecat, dar se întoarce. Când ajunge acasă, Ion nu era sosit. În noapte s-au auzit zgomote în curte.
George aude paşii lui Ion şi îl loveşte cu o sapă ded trei ori. Se duce în casă şi îi spune soţiei că l-a
ucis.
 XIII.Sfârşitul

Ion înainte să moară a tras lângă un pom şi a stat acolo plin se sânge. Dimineaţă a fost găsit de
Paraschiva, văduva lui Dunitru Moarcăş. Au sosit autorităţile şi doctorul legist a descoperit cele trei
lovituri, dintre care una la cap. George este arestat, recunoaşte vina şi este dus la închisoare.
Glanetaşu şi Zenobia erau foarte trişti. Belciug a făcut o slujbă frumoasă, mai ales că acum ştia că
averea revenea bisericii.
Titu ajunge în România şi vede Bucureştiul. Belciug s-a împăcat cu Herdelea.

Ion

de Liviu Rebreanu

Trăsăturile romanului realist

-procedee narative-

G. Calinescu, privindu-l pe Liviu Rebreanu din perspectiva romanului “Ion”, il

considera pe acesta ca fiind: “poet al omului teluric”. Acelasi critic apreciaza ca intentia
autorului a fost aceea de a crea o fresca a satului transilvanean din care insusi autorul s-a
ridicat, iar in ceea ce priveste personajele acestui roman “nu sunt indivizi cu viata unica, ci
exponenti ai clasei si generatiei”.
I. Liviu Rebreanu, din acest punct de vedere nu face decat sa-si dezvaluie rolul sau de
autor realist. Astfel, el isi propune sa reflecteze lumea in toata complexitatea sa. Personajul
central este simbolic, reprezentand dragostea pentru pamant a tuturor taranilor; prin
intermediul acestui reprezentant al satului, autorul reuseste sa infatiseze aceasta lume in
totalitate, atat in planul continutului cat si al formei. Naratorul este obiectiv si omiscient, are
acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective. “Pornind de
la acelasi material taranesc, “Ion” reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de
atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data istorica in procesul de
obiectivare a literaturii noastre epice.” (E. Lovinescu) “M-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru
tipar la persoana I”, marturisea Liviu Rebreanu, intrucat amestecul eului ar diminua
veridicitatea subictului.
II. Cititorul romanului realist este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine
familiar. Detaliul in acest tip de roman este elementul esential, pentru ca prin ansamblul
acestora, opera creaza iluzia realului. Prin lectura romanului, cititorul va fi informat si
“documentat”, astfel incat el va putea avea senzatia ca participa in mod direct la actiune.
Diferenta de data acesta este insa faptul ca cititorul se identifica adesea cu naratorul omiscient
si mai putin cu personajul principal. Criteriul sau de apreciere fiind chiar intensitatea iluziei
realiste. Ctitorul concret al romanului “Ion” este un argument prin care se demonstreaza inca
o data ca aceasta opera apartine curentului realist. Lectura romanului te face sa te simti ca o
parte integranta in satul transilvanean, te face sa te regasesti in fiecare secventa de parca ai fi
chiar tu in locul autorului, prezent la fiecare converesatie, gent sau chiar traire interioara.
III.1. a) O mare importanta in realizarea unui roman realist o are si descrierea.
Felul in care este expusa realitarea il poate face pe cititor sa se implice intr-o mai mare
masura, astfel crescand si valoarea operei. In cazul romanului “Ion”, acest element este
asigurat chiar de autorul sau, de Liviu Rebreanu. El foloseste descrierea pentru prezentarea
cadrului actiunii (spatiu si timp): “Duminica. Satul e la hora. Si hora e pe ulita din dos, la
Todosia, vaduva lui Maxim Oprea.”; pentru crearea atmosferei si crearea impresiei de
verosimilitate a lumii fictionale: “Hora e in toi… Locul geme de oameni… Nucii batrani de
langa sura tin umbra. […] De trpotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat
Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se
bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste…”; o alta functie a descrierii, pe care o folosesti
si Rebreanu, este includerea unui element cu valoare simbolica si de anticipare: “Tocmai
atunci se tareste pe poarta, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului.”.
b) In ceea ce priveste tehnica compozitionala a romanului, aceasta este circulara,
deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora
si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea
drumului dinspre satul Pripas.
c) “Opera este monumentala”, spunea E. Lovinescu. Rebreanu imbina cu maiestrie
procedeele narative, el reusind astfel sa realizeze un roman de exceptie. Printre aceste
procedee regasim si caracterul simetric. La realizarea structurii simetrice a romanului “Ion”,
contribuie mai multe elemente de compozitie:
-titlurile celor doua parti ale romanului, Glasul pamantului si Glasui iubirii. Fiecare dintre
cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului principal, o porunca mai
puternica decat el insusi. In scurta existenta a lui Ion, cele doua “glasuri” se impletesc, cel
dintai fiind mereu prezent; aparenta lui tacere in partea ultima a romanului isi vadeste
inconsistenta in scena mortii personajului cand “ii paru rau ca toate au fost degeaba si ca
pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui.”
-titlurile de capitol (primul fiind Inceputul, iar ultimul Sfarsitul) care contribuie la impresia
de sfericitate a operei.
-imaginile initiale si finale ale romanului. “Ion” incepe si se incheie cu imaginea drumului
spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua “vine” sugerand astfel o introducere in actiune, in
ultima se “pierde” odata cu plecarea invatatorului Herdelea, lasand loc altei generatii. Aceste
doua imagini ale drumului constitue incipitul si finalul operei. Rebreanu foloseste ca model
de incipit pe cel al descrierii de mediu(drumul). Astfel, el creaza o formula de inceput care se
tine minte si are consecinte in desfasurarea ulterioara a operei: “Din soseaua ce vine de la
Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai
departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn,
acoperit de sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita…”. Finalul foloseste ca strategie
descrierea care reia datele din incipit: “drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit,
de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput…”. In cele doua
fragmente, drumul devine un adevarat “personaj” cu valoare simbolica: el sugereaza “drumul”
vietii lui Io, cu toate meandrele lui, pierdut apoi in final, si integrat in destinul anonim al
“Celor multi umili!” carora autorul le inchina cartea.
-hora este un alt element de compozitie care deschide si inchide romanul avand –de fiecare
data- o alta semnificatie: in primul capitol, la acest moment din viata satului iau parte mai
toate personajele antrenate in actiune (prin aceasta scena de inceput se realizeaza si
expozitiunea romanului); in final, ni se sugereaza ca, daca unii s-au stins, altii le-au luat
locul, iar Timpul nepasator acopera totul: “ograda gemea de oameni … Batranii, cu primarul
Florea Tancu in frunte, stateau in poarta deschisa si, privind cum joaca tineretul, vorbeau
despre biserica, despre cules si despre darile grele…”.
Prin ultimele doua elemente, drumul si hora, se poate observa ca Rebreanu asigura atat
circularitatea, strucura simetrica, cat si inceputul si finalul a operei. Se poate spune deci ca au
un rol esential, care, de ce nu, redau o pare a originalitatii romanului.
 d) Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse
la cunostinta cititorului de catre autor. In romanul “Ion”, putem intalni toate cele trei tipuri
de focalizare: focalizarea externa, focalizarea interna si focalizarea zero. Cea externa
inregistreaza evenimentele asemenea unei camere de luat vederi. Autorul este obiectiv, aduce
in fata cititorului faptele reale, neinsotite de judecata autorului: “In vremea aceasta doamna
Herdelea si Ghighi in salon, revoltate, ocarau si blestemau pe Belciug, asteptand sa vie Titu,
care se repazise cu noapte-n cap pana in Armadia sa ridice de la perceptie un avans pe leafa
invatatorului, deoarece ramasesera fara un gologan in casa.”. Un exemplu de focalizare
interna l-ar putea reprezenta: “Cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul. Peste zvarcolirile
vietii, vremea venea nepasatoare, stergand toate urmele. Suferintele, patimile, nazuintele,
mari, mici, se pierd intr-o taina dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapande intr-un
uragan urias. Herdelenii tac toti trei. Numai gandurile lor, atatate de speranta impodobitoare a
tuturor sufletelor, alearga neincetat inainte.”. In acest fragment Rebreanu isi expune propria
parere, insa cum acesta ar trebui sa fie impartial si obictiv, realizeaza ca nu poate face acest
lucru si pune aceste perceptii pe seama Herdelenilor. Astfel el da impresia ca patrunde in
constiinta personajelor, realizand o focalizare interna. Defapt toata opera este conceputa
printr-o imbinare a celor trei tipuri de focalizari, de aceea este si foarte greu de delimitat pe
pasaje aceste tehnici compozitionale. Ultimul tip de focalizare ar fi cea zero, care intr-o
oarecare masura realizeaza legatura dintre primele doua. Aceasta descrie realitatea din
perspe4ctiva naratorului omniscient, oferand o viziune globala.
Focalizare este folosita tocmai pentru efectul pe care il produce. Intr-un bun roman
realist nu ar trebui sa lipseasca nici una din acestea. Prin combinarea lor cititorul isi poate
forma o impresie de ansamblu, neutra(efectul focalizarii externe), dar in acelasi timp accesul
lui la psihologia personajului nu ii este oprit(efectul focalizarii interne), si nu mai putin
important este acel detaliu de care pomeneam anterior, detaliu fiind cel ce da iluzia
realului(efectul focalizarii zero).
e) Coerenta, pentru romanul “Ion”, este inca un punct important care nu-I lipseeste.
Romanul realist refuza, la nivelul istoriei, loviturile de teatru si situatiile neprevazute,
preferand intrigi simple si banale. Acesta ipoteza se adevereste in acest caz intriga nefiind
prea complicata. Intr-o lume in care statutul social al omului ete stabilit in functie de pamantul
pe care-l posedaeste firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l duca spre patima devoratoare pentru
pamant. Solutia lui Rebreanu este ca Ion se va casatori cu Ana, o fata bogata pe care insa nu o
iubeste. Aceasta tema nu este una neobisnuita, ci chiar fireasca, exceland chiar prin acest
neobisnuit firesc.
2) Sursa de inspiratie a operei au constituit-o trei intamplari reale, pe care autorul le-a
“topit” si unificat intr-o panza enorma, tinzand spre monumental. Astfel, patania unei fete
bogate (amagita de un fecior bogat) si marturisirile unui fost coleg de liceucare I s-a plans
autorului de lipsa pamantului s-au pastrat in roman, cu tot dramatismul lor din viata concreta;
de asemenea, gestul sarutului gliei este descris intr-o scena emotionanta, care-I confera lui Ion
proportii uriase. Noutatea pe care o aduce Rebreanu consta in tehnica infatisarii detaliilor, in
imaginile plastice si in derularea intamplarilor care par a fi filmate cu incetinitorul.
3) Pornind de la aceste idei Rebreanu creaza “o epopee perfecta” (G. Calinescu). Miza
in “Ion” este pamantul care determina, in lumea satului, pozitia sociala si autoritatea
morala(conflictul exterior). Conflictul principal al romanului este de ordin interior si consta
in lupta care se da, in sufletul lui Ion, intre cele doua “glasuri” care-I stapanesc fiinta, pana la
sfasiere. Lui Ion ii place Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia, spre
disperarea lui Vasile Baciu, tatal Anei, care se cearta cu ion si-l face de rasul satului,
spunandu-I “sarantoc”. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care
avusese avere cand se maritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se insurase tot
pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea si se gandea sa-I asigure fetei o
zestre atunci cand se va marita. Ion, flacau harnic si mandru, dar sarac o necinsteste pe Ana si
il obliga astfel pe Vasile Baciu sa I-o dea de nevasta impreuna cu o parte din pamanturi.
Obtinand avere, Ion dobandeste situatie sociala, demnitate umana si satisfacerea propriului
orgoliu.
In celalalt plan (aici apar si conflictele secundare – sustinute de personajele
secundare), invatatorul Herdelea are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul ce
apartinea bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Relatiile invatatorului cu preotul se
degradeaza cu timpul, de aceea Herdelea se teme pentru ca ar putea pierde toata agoniseala si
I-ar ramane familia pe drumuri. In sat domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au
oarecare agoniseala, fapt ce face ca relatiile sociale sa fie tensionate intre ”sarantoci” si
“bogotani”, ceea ce face sa se dea in permanenta o lupta apriga pentru existenta.
Dezmodamantul: Batuta de tata si de sot, Ana, ramasa fara sprijin moral, dezoriantata
si respinsa de toti, se spanzura. Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura
de norocul pe care il are, desi il iubea tot pe Ion. Desi asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui
patinase, nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Sfarsitul
lui Ion este naprasnic, este omorat de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui,
asadar este o crima pasionala.
IV.1. Personajul principal in romanul realist sustine firul epic al romanului, este
implicat in aproape toate conflictele acestuia. Structura sa psihologica este pusa sub semnul
unor trasaturi dominante, iar in ceea ce priveste evolutia sa este reliefata prin opozitii si
corelatii cu alte personaje. Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana,
concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.
Conflictul interior care marcadestinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului.
“Iute si harnic ca ma-sa”, chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si
“ogotanii” satului ca Vasile Baciu. Patima pentru pamant il macina ca “pamantul ii era drag
ca ochii din cap”. Pamantul insemna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi
exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana,
atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-I spune sa-l trimita pe
taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este “semet si cu
nasul in vant”, sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili
sa-I dea pamantul la care atata ravnise. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas
ce mistuie sufletul lui io, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al
eroului.
2. Romanului “Ion”, nu ii lipseste nici personajul alter ego. Acesta este “purtatorul de
cuvant” al autorului; in romanul realist, prin personajul alter ego autorul asigura un grad mai
mare de obiectivitate discursului sau. Pentru Liviu rebreanu, acest personaj este intruchipoat
de Titu Herdelea. Daca in aceasta opera el are parte de un final (intr-o oarecare masura)
deschis, il mai putem intalni deasemenea in Rascoala si Gorila, la varste diferite si in etape
distincte ale evolutiei sale.
“Ion era o larga fresca a vietii romanesti in Ardealul revenit eposul permanentei
elementului romanesc in mijlocul unei imprejurari neprielnice, evocat insa nu in motivatia ei
eroica, ci prin intelegerea resorturilor statornice ale sufletului taranesc, lacomia de pamant si
senzualitatea robusta, afirmate prin siretlenie, lipsa de scrupule, cruzime” – Tudor Vianu.
Cea mai importanta particularitate a romanelor lui Rebreanu este insa deschiderea spre
modern. Astfel, analiza trairilor afective ale personajelor (nelinistea, obsesia, mustrarile de
constiinta), studierea instinctelor primare, sondarea adancimilor obscure ale psihologiei
colective, cercetarea trairilor omului aflat in fata mortii si alte trasaturi, fac din Rebreanu
ctitorul romanului romanesc modern.
De asemenea, aspiratia spre echilibru, monumentalitatea si finalurile tragice situeaza
opera lui Rebreanu in randul marii proze romanesti.
In acest context, romanului “Ion” ii revine un loc important prin dimensiunile simboliceale
personajului central si prin maretia linistita a curgerii vietii, infatisata in cadente largi, de
epopee.