LEGILE FENOMENELOR ELECTROCINETICE

1. Legea conservării sarcinii electrice ;

2. Teorema potențialului electric staționar;
3. Legea conducției electrice (Ohm) ;
4. Legea transformării energiei în conductoare (Joule);
5. Legea electrolizei.

1. Legea conservării sarcinii electrice în procese electrocinetice

Legea conservării sarcinii electrice este o lege generală de conservare, universal

valabilă, echivalentă legilor conservării masei, energiei, impulsului, momentului
cinetic.
Legea se referă la suprafețe închise Σ, care delimitează un anumit domeniu D Σ, în
care există sarcină electrică liberă și eventual variabilă.
ENUNȚ:

Intensitatea curentului total iΣ, ce străbate orice suprafață închisă Σ, este egală
cu viteza de scădere a sacinii electrice, q, din domeniul DΣ, delimitat de
suprafața Σ.
−d q DΣ
iΣ = .
dt

;
.
densitatea curentului de conducție pe elementul de suprafață dS și normală exterioară
VDΣ iΣdV ρV
ρV = densitatea
iΣ volumică de sarcină electrică din elementul de volum dV.

dS

qk
Σ

LEGEA CONSERVĂRII SARCINII ELECTRICE ÎN PROCESE ELECTROCINETICE.

Curentul iΣ este curentul total ce străbate suprafața închisă Σ , având semn pozitiv
dacă iese din domeniul D. Normala exterioară, n⃗ , este normala de referință în calculul
❑

curentului i. i Σ =∯ ⃗J ∙ n⃗ ∙ dS ;
Σ

Sarcina electrică totală din domeniul delimitat de suprafața închisă Σ este suma
sarcinilor electrice distribuite și concentrate din domeniul D.
❑

(
q D = ∭ ρV ∙ dV .
Σ
V DΣ
)
Forma integrală a legii conservării sarcinii electrice este dată de formula:
❑ ❑
d
ρV ∙dV ¿.
∯ ⃗J ∙ ⃗n ∙ dS=¿− dt
Σ
(∭V DΣ
)
Dacă qDΣ, sarcina electrică din domeniul delimitat de Σ, nu se modifică în timp,
rezultă forma legii în condiții staționare:
În condiții staționare, curentul total ce străbate orice suprafață închisă Σ este
totdeauna nul: IΣ = 0 .
Consecințe :
a. Teorema I-a lui Kirchhoff: În rețelele electrice de curent continuu, suma
algebrică a curenților ce ies dintr-un nod de rețea este egală cu 0.
b. Într-un tub de curent, intensitatea curentului electric de conducție este aceeași
în orice secțiune a tubului. (Un tub de curent este un volum conductor format
din linii de curent, cu bazele secțiuni normale la curent și suprafața laterală
formată din linii de curent.)

S
i curentuluiS2electric , i
Intensitatea și
Densitatea curentului electric de conducție , :
i2
.
O linie de curent este o curbă tangentă în orice punct vector
dS
S1 i1 Linie de curent

Tub de curent: Intensitatea curentului electric de conducție este aceeași în orice secțiune S a unui tub de
 c. Sursele curentului electric de conducție sunt variațiile temporale de sarcină
electrică.

Forma locală a legii conservării sarcini electrice în procese electrocinetice se deduce

prin aplicarea teoremei Gauss-Ostrograski câmpului de vectori ⃗J , pe suprafața
❑ ❑

închisă Σ: ∯ J ∙ ⃗n ∙ dS=∰ ¿ J ∙ dV , unde VDΣ este volumul domeniului delimitat de

⃗ ⃗
Σ V DΣ

suprafața Σ.
Forma locală a legii conservării sarcinii electrice:
−d ρV
¿ J⃗ = .
dt
Sursele densității curentului electric de conducție sunt variațiile temporale ale
densității volumice de sarcină electrică.

Consecințe:
a. În condiții staționare (ρV=ct.) , ¿ J⃗ =0 , adică câmpul electrocinetic staționar
este un câmp solenoidal (de divergență nulă).
b. În rețelele electrice de curent continuu, liniile de curent formează curbe
închise.
c. În conductoare omogene, izotrope, neaccelerate, la temperatură constantă, în
condiții electrostatice, curentul de conducție este nul.
d. Sursele curentului electric de conducție pot fi conductoare neomogene,
anizotrope, accelerate, situate într-un gradient de temperatură, iradiate etc.
Surse electrice de curent continuu.
Sursele de curent continuu sunt conductoare neomogene sau anizotrope, accelerate,
iradiate sau situate într-un gradient de temperatură în care altă formă de energie se
transformă în energie electrică sub forma unui curent electric de conducție.
Dacă energia primară este de natură chimică sursele se numesc pile galvanice
(baterii, acumulatoare) și sunt constituite din conductoare de speța II-a (electroliți), în
care sunt introduse conductoare cu potențial electrochimic diferit. În general,
conductoarele de speța II-a neomogene pot genera un curent electric.
Pilele cu combustie (pile cu hidrogen) transformă energia de ardere a hidrogenului în
aer, (2H2 + O2 = 2 H2O , puternic exotermă), în energie electrică de curent continuu.
La suprafața de separație dintre două metale cu mobilități electronice puternic
diferite (Cu + Fe, de exemplu) apare un câmp electric imprimat datorat migrației
electronilor din materialul mai puternic dopat în cel mai puțin dopat (cu electroni),
care poate conduce la un curent electric de conducție în condițiile în care cele două
joncțiuni din circuit se află la temperaturi diferite (termocuplurile).
Un conductor accelerat, de exemplu un disc de cupru care se rotește rapid în jurul
axei sale, poate genera un curent electric de conducție, datorită forței centrifuge la
care sunt supuși electronii de conducție din material.
Piezoelectricitatea este datorată anizotropiei cristalelor (de cuarț).
În celulele fotovoltaice (panouri fotovoltaice) generarea curentului electric de
conducție este asigurată prin transferul unui electron din banda de valență în banda
de conducție a unui semiconductor, Si, sub acțiunea unui foton luminos (efectul
fotoelectric intern) și deplasarea în sensuri contrare a „electronilor” și „golurilor”,
astfel formate, datorată existenței „zonei de sarcină spațială” a joncțiunii pn a diodei
semiconductoare.
În toate sursele electrice de curent continuu, variația temporală a densității volumice
de sarcină electrică este de altă natură decât cea electrică (difuzie, migrație,
accelerare, iradiere, gradient de temperatură, deformare mecanică etc.) și conduce
la apariția unui câmp electric imprimat, ⃗ Ei , de altă natură decât cea electrică.

Câmpul imprimat , Ei , poate fi definit ca raportul între forța de natură

F neel
⃗
neelectrică,Fneel, și sarcina electrică, q, a purtătorului mobil: ⃗
Ei =
q
.

Circulația câmpului electric imprimat, Ei, în lungul unei linii de curent între
bornele sursei se numește tensiunea electromotoare a sursei, e.
B
Ei ∙ ⃗
e AB=∫ ⃗ dl .
A

- +
A Fe Cu B +
i
- e-

i i
R

Câmp electric imprimat, Ei, în sursa de curent continuu. Circuit de c. continuu.

, pentru i=0 ( în condiții electrostatice!) .

În exteriorul surselor curentul circulă de la + la - (de la potențialul electric

pozitiv spre potențialul electric negativ).
În interiorul surselor curentul circulă de la – la + și este datorat câmpului
electric imprimat, ⃗Ei , deci tensiunii electromotoare e.
 2. Legea conducției electrice (OHM)

Legea conducției electrice arată, local, dependența dintre densitatea curentului

electric de conducție și intensitatea câmpului electric dintr-un conductor în stare
electrocinetică, respectiv, dependența dintre intensitatea curentului electric de
conducție dintr-un conductor și tensiunea electrică de la capetele conductorului.
Forma locală:
Enunț: Densitatea curentului electric de conducție, ⃗J , dintr-un punct al unui
conductor aflat în stare electrocinetică este direct proporțională cu suma între
Ei .
E și câmpul electric imprimat, ⃗
intensitatea câmpului electric de potențial , ⃗
⃗J =σ ∙ ( ⃗
E+⃗
Ei ) .
Constanta de proporționalitate, σ, este dependentă de natura conductorului, se
numește conductivitatea electrică a mediului și este o constantă de material.
Legea conducției electrice este o lege de material.

Forma locală :
.
S2 , V2
Forma integrală:
S
i .
Rezistența electrică:
dS .
Linie de curent
ρ=1/σ este rezistivitatea conductorului în secțiunea S.

S1 , V1
i

Legea conducției electrice

Dacă nu există surse de curent , ⃗ Ei =0, (fără câmp imprimat) densitatea curentului
electric de conducție ⃗J , este direct proporțională (coliniară) cu intensitatea câmpului
E . Constanta de proporționalitate, σ, este
E , din punctul respectiv: ⃗J =σ ∙ ⃗
electric ⃗
conductivitatea electrică a materialului.

Relația de mai sus se mai scrie și sub forma : ⃗ E =ρ∙ ⃗J , unde ρ este o constantă,
1
rezistivitatea electrică a materialului : ρ= σ .

Forma locală a legii conducției electrice se scrie și sub forma:

 E +⃗
⃗ E i=ρ ∙ ⃗J .
Forma integrală
Forma integrală a legii conducției electrice se opține prin integrarea formei locale în
lungul unei linii de curent ce leagă capetele conductorului de secțiune S 1 și potențial
V1, respectiv secțiune S2 și potențial electric V2. Conductorul se comportă ca un tub
de curent parcurs de curentul i, același în toate secțiunile.
2
dl=V 1 −V 2=u12 ;
∫ ⃗E ∙ ⃗
1

2
Ei ∙ ⃗
e 12=∫ ⃗ dl ;
1

2 2 2
i dl
∫ ρ∙ ⃗J ∙ ⃗
dl =∫ ρ∙ ∙ ⃗n ∙ ⃗
S
dl =i∙∫ ρ∙ =R 12 i.
S
1 1 1

2
ρ∙ dl
Mărimea R12=∫ se numește rezistența electrică a conductorului între
1 S
secțiunile S1 și S2.
Enunț: Intensitatea curentului electric de conducție , i, dintr-un conductor aflat
în stare electrocinetică este proporțională cu suma dintre tensiunea electrică,
u12,dintre capetele conductorului și tensiunea electromotoare, e12 dintre
acestea: u12 +e 12=R 12 ∙i .

Constanta de proporționalitate, R12, se numește rezistența electrică a

conductorului.
Pentru un conductor omogen, filiform, de secțiune constantă s c, lungime lc și
rezistivitate electrică ρc, rezistența electrică se calculează cu formula: R C= ρc·lc/sc .
Pentru o latură a unui circuit electric, legea conducției electrice se scrie: u + e = R·i ,
unde R este rezistența laturii. În condițiile convenției de la receptoare schema
electrică echivalentă a laturii circuitului este prezentată în figură.
 (1) e R (2)
i u + e = R·i .

u i R

Legea conducției electrice u

(convenția de la receptoare )
u=Ri

Pentru o porțiune pasivă de circuit, fără surse, legea conducției electrice trece în
Legea lui Ohm: U = R · I .
Rezistența electrică a unui dispozitiv pasiv este mărimea fizică egală cu raportul
dintre tensiunea electrică aplicată la bornele dispozitivului și intensitatea curentului
electric de conducție care parcurge dispozitivul.
U
R=
I
.
Rezistența electrică se măsoară în Ohmi , 1Ω.
1 Ohm este rezistența electrică a unui conductor parcurs de un curent electric
1V
de 1 Amper dacă i se aplică tensiunea de 1 Volt : 1 Ω= .
1A
Dispozitivul electric caracterizat integral de rezistența sa electrică se numește
rezistor electric ( sau reostat, dacă este variabil).

3. Teorema potențialului electrocinetic staționar

Teorema potențialului electric staționar este o generalizare a teoremei potențialului
electrostatic, observând că, în condiții staționare, densitatea volumică de sarcină
rămâne constantă în nodurile și pe laturile rețelei.
E , pe un ochi de rețea
Enunț: Circulația vectorului intensitatea câmpului electric, ⃗
electrică de curent continuu este totdeauna nulă (egală cu zero).
Un ochi de rețea este un drum închis, care trece prin cel puțin două laturi diferite.
O latură este un drum (o cale) dintre două noduri. Un nod este o zonă (un punct) a
rețelei în care se întâlnesc cel puțin trei curenți (trei căi).
O rețea este bine definită dacă se cunosc numărul de laturi, L, numărul de noduri, N
și numărul de ochiuri independente O.
Consecința teoremei potențialului electrocinetic staționar este:
Suma algebrică a tensiunilor laturilor unui ochi de rețea electrică de curent
❑

continuu este egală cu zero. ∑ uk =0 .

k ∈ (o )

Dacă se înlocuiește tensiunile laturilor uk, cu valorile lor, conform legii conducției
electrice, se găsește teorema a II-a lui Kirhhoff:
Parcurgând un ochi de rețea, într-un sens, suma algebrică a căderilor de tensiune,
RkIk , este egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare parcurgând același
ochi de rețea, în același sens.
❑ ❑
∑ Rk ∙ I k = ∑ E k .
k ∈ (o ) k∈ ( o )

Se pot scrie L-N+1 ecuații de tip Kirchhoff II, independente, care, adăugate la cele
N-1 ecuații de tip Kirchhoff I independente, furnizează setul complet de L ecuații cu
L necunoscute, necesar rezolvării rețelelor electrice de curent continuu cu L laturi.

4. Legea transformării energiei în procese electrocinetice.