Profesorul
Profesorul
Profesorul
A fi profesor inseamna un risc asumat. Si asta deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a-i
invata pe altii cum sa invete este o opera niciodata incheiata si care implica multa rabdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi masurate
nici cantitativ si nici imediat. Totusi, la capatul acestui drum te pot astepta multe bucurii si
satisfactii.
Clasa scolara nu este atat un spatiu unde, dupa un ritual academic, se trateaza un subiect din
programa, iar profesorul nu este doar pesoana care propune continuturi, formuleaza sarcini si cere
anumite conduite. In clasa se invata mai mult decat o materie, se invata o lectie de viata.
Profesorul stimuleaza si intretine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modeleaza
comportamentele sociale, le intareste increderea in fortele proprii si ii ajuta sa isi gaseasca
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de masura in care profesorul poseda calitatile si
competenta necesare centrarii cu precadere pe asteptarile, trebuintele si interesele elevilor.
M. A. Bloch(1968), care considera ca „arta pedagogica, ce este inainte de toate arta de a te pune
la dispozitia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le alege universul, de a le sesiza interesele care ii
anima, se intemeiaza in mare parte pe un dar, pe care candidatii la functia de profesor il au sau nu
il au. Insa, o buna formare (a profesorului) poate ajuta acest dar sa se dezvolte unde exista si, mai
ales, acolo unde, din pacate, nu exista, aceasta formare reusind, intr-o oarecare masura, sa
atenueze catastrofa pricinuita de lipsa sa si, sa-i faca mai putin novici, un pic mai putin inadaptati
la sarcina pe tinerii angajati dintr-o eroare intr-o profesie pentru care nu erau facuti”. Daca M. A.
Bloch sustine ca arta de a-i invata pe altii reprezinta un dat natural, exista si autori care cred ca
meseria de profesor se invata ca oricare alta meserie.
Condiţia pe care trebuie s-o îndeplinească însă un profesor pentru a fi manager este: să aibă
dublă specializare (şi specializare în managementul clasei) şi “talentul necesar” (adică abilităţi de
leader).
În sens larg, dacă privim activitatea desfăşurată de profesor la clasă ca o activitate de
conducere (aşa cum pedagogia a susţinut dintotdeauna), orice persoană (educator, învăţător,
profesor, maistru, instructor) care conduce efectiv procesul instructiv-educativ, pe care
îl orientează, îl organizează, îl dirijează şi îl evaluează, se preocupă de climatul educativ al
formaţiei pe care o conduce este un manager educaţional.
După opinia lui H. Mintzberg (apud. V.M. Cojocariu, 2004, p.59) managerii, deci şi profesorul –
manager, ar interpreta de fiecare dată, un ansamblu de roluri:
Keneth Moore (apud. Roxana Tudorică, 2007, p.88) consideră că profesorul îndeplineşte două
tipuri de roluri:
- rol de suport – incluzând roluri care facilitează realizarea primului (manager, consilier).
În concluzie, realitatea este că nu există stiluri de conducere în stare pură; în fiecare clipă
managerul (profesorul) acţionează şi reacţionează în funcţie de situaţii (educaţionale) specifice.
Pentru situaţiile care impun un grad mare de ordine şi disciplină, care solicită decizii rapide,
executate imediat, stilul de conducere autoritar este cel mai avantajos.