T1

Călătoritul este una dintre cele mai bune metode de a ne familiariza cu lumea în care trăim. Deși
motivele pentru care călătorim sunt diverse, depășind rațiunile pur estetice, atenția ne este
întotdeauna atrasă cu cea mai mare ușurință de peisajele admirate în cadrul experienței noastre.

În primul rând, așa cum observăm și în fragmentul care face parte din opera „Călătorii în Moldova”,
de Dimitrie Bolintineanu, frumusețea peisajelor poate distrage cu ușurință călătorul de la alte
probleme sau nereguli întâlnite pe parcursul voiajului său. Astfel, deși furtuna pe mare a
înspăimântat pasagerii, în mintea autorului a rămas imaginea superbă a Bosforului, despre care
spune că îl surprinde mereu. Bolintineanu remarcă modul în care „vederea lui niciodată nu satură și
cauza trebuie să fie minunata variație ce-l îmbrățișează”.

În al doilea rând, peisajele trezesc cu ușurință sentimente, întrucât activează simțurile celui care le
admiră. Văzul este, bineînțeles, cel mai stimulat, însă auzul și mirosul contribuie, de asemenea, la
impresia generală. Astfel, experiența călătorului va fi întotdeauna îmbogățită de frumusețea
priveliștilor de care are posibilitatea să se bucure.

În concluzie, peisajele au un rol masiv în ceea ce privește influența asupra sentimentelor călătorilor.
Astfel, ele ne pot distrage de la alte evenimente care se petrec în jurul nostru, ne pot aminti de
momente trăite anterior sau ne pot stimula puternic imaginația

S2 În fragmentul „Oraș patriarhal” de Cezar Petrescu, perspectiva narativă este obiectivă. Naratorul
este detașat de personajele operei, dar și de întâmplările relatate, la care nu ia parte, ci doar le
povestește. Acest tip de perspectivă narativă se identifică observând verbe, pronume și forme
pronominale la persoana a treia, precum: „întinse”, „părăsi”, „ei”, „o privea”.

T2

În aproape orice cadru familial există o influență asupra traseului educațional pe care îl urmează cei
mici. Cu toate acestea, există și limitări în privința gradului de control pe care adulții îl au asupra
alegerilor copiilor.

Pe de-o parte, în primii ani de școală, contribuția noastră la propriul drum educațional este minimă,
din cauza vârstei, care nu ne permite să facem alegeri responsabile, raționale și bine informate în
această privință. Aceștia sunt anii în timpul cărora părinții vor cântări cu atenție avantajele și
dezavantajele fiecărei alegeri, ținând cont, în mod ideal, atât de distanța față de casă la care se află o
anumită școală, dar și de performanțele academice ale elevilor instituției respective.

Pe de altă parte, însă, pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim tot mai conștienți de opțiunile pe
care le avem și ne dorim să facem propriile alegeri. Ne dezvoltăm mai bine într-un anumit domeniu,
fie el cel al științelor exacte sau cel umanist, ajungând să ne dorim să progresăm în direcția
respectivă. În cazul autorului fragmentului dat, observăm aptitudini atât pentru studiul matematicii,
cât și pentru aprofundarea literaturii.

În concluzie, influența familiei în alegerea traseului educațional depinde, în primul rând, de vârsta pe
care o avem și, în al doilea rând, de aptitudinile și preferințele noastre. Aspectele rămase țin de
fiecare familie, cultura căreia îi aparține și personalitatea membrilor ei

S2 În poezia „Nu mai zăresc...”, de Tudor Arghezi, remarcăm figuri de stil precum: interogația retorică
(„Și cine-ar fi croit-o prin mohor/ Pentru un singur călător?”), repetiția („E pas de sfânt, e pas de
lup?”), inversiunea („Poteca înapoi mi se scufundă.”) și metafora potecii. Aceasta este metafora
centrală a poeziei, poteca reprezentând un simbol al vieții eului liric. El se află în toiul unei crize
existențiale, neștiind în ce direcție s-o apuce și care este însemnătatea lui în lume

T3

În fragmentul din „L-am cunoscut pe Tudor Arghezi”, de Mihaela Tonitza-Iordache, observăm efectul
profund pe care un om îl poate avea asupra existenței altuia. Se confirmă, deci, faptul că este posibil
ca unii oameni să poată schimba viața celorlalți. Cu toate acestea, există câteva condiții care trebuie
îndeplinite pentru ca aceasta să se petreacă.

În primul rând, este nevoie de o conjunctură favorabilă și de compatibilitatea între mentor și

învățăcel, dacă efectul asupra altora presupune relaționare intensă. În alte condiții, însă, chiar și
oferirea unor oportunități folosind mijloace materiale, precum bursele sau alte facilități, pot
contribui masiv la îmbunătățirea vieții anumitor oameni.

În al doilea rând, trebuie să rămânem deschiși la influența pe care alții o pot avea asupra existenței
noastre. Astfel, este posibil să fim chiar noi cei care ne răpesc șansa evoluției, prin menținerea unei
atitudini opace și inflexibile. Rămânând disponibili, sociabili și căutând să fim în preajma celor de la
care avem de învățat, le vom permite acestora să ne influențeze viața în mod pozitiv.

În concluzie, există, cu siguranță, oameni care schimbă viața celorlalți. Aceasta se petrece datorită
unei conjuncturi favorabile, a compatibilității între diferite tipuri de personalități, a dorinței de a-i
ajuta și a-i sprijini pe ceilalți. Nu în ultimul rând, pentru ca această schimbare să se producă, trebuie
să rămânem deschiși numeroaselor oportunități care vor apărea în drumul nostru

S2 În fragmentul dat, rolul indicațiilor scenice este dublu. În primul rând, didascaliile lămuresc
detaliile privind decorul în care se petrece jocul actorilor: „Aceeași cameră, însă aranjată. Pe întâiul
plan o masă de lucru –spre stânga, în dreapta, o măsuță cu scaune și canapea, sub un palmier.”. În
al doilea rând, aceste notații ale autorului ajută actorii să interpreteze corect personajul pe care îl
joacă, oferind detalii privind mimica și gesturile lor: „GRIGORE: Daria, înțeleg să spui toate acestea
doamnei Procopiu (arată spre Prietena), fiindcă ți-e bună prietenă”.
T4 Fragmentul de față aparține volumului de memorii scris de Nechifor Crainic. Acesta descrie o
activitate nou descoperită, care a ajuns să-l pasioneze, deși nu se aștepta la acest lucru. Este vorba
despre dulceața (sau „magiunul”) de măceșe, așa cum este ea preparată în mod tradițional în zona
Transilvaniei. Cuprins de febra gătitului, el este complet distras de la alte probleme care l-ar putea
preocupa.

Astfel se întâmplă și cu noi, în momentul în care descoperim o activitate care ne face plăcere, ne
motivează și ne pasionează. Pe de-o parte, când ceva ne face o deosebită plăcere, tindem să ne
implicăm complet în activitatea respectivă, uitând de problemele care ne îngrijorau anterior. În unele
cazuri, descoperim chiar că ne îngrijorasem prea mult și dedicasem atenție excesivă anumitor
chestiuni pe care le consideram importante.

Pe de altă parte, însă, depinzând de tipul problemelor cu care ne confruntăm, există și posibilitatea
ca ele să afecteze inclusiv activitățile făcute din pasiune. Aceasta se întâmplă mai ales dacă aceste
activități presupun creativitate sau performanțe la nivel fizic și emoțional, întrucât aceste condiții
sunt îndeplinite cel mai bine în lipsa stresului extern.

În concluzie, atenuarea problemelor personale în urma desfășurării activităților care ne pasionează

este o posibilitate reală. Cu toate acestea, când avem de-a face cu probleme foarte serioase, este cel
mai bine să le rezolvăm înainte de a reveni la pasiunile noastre

S2 În fragmentul dat, rolul indicațiilor scenice este dublu. În primul rând, didascaliile lămuresc
detaliile privind decorul și perioada de timp în care se petrece jocul actorilor: „Câteva luni mai târziu.
Același decor. Încăperea a căpătat însă aspect de talcioc”. În al doilea rând, aceste notații ale
autorului ajută actorii să interpreteze corect personajul pe care îl joacă, oferind detalii privind mimica
și gesturile lor: „EMILIA (care face o pasiență*): Rețeta mea de marmeladă e mai ieftină”

T5 Este un adevăr universal acceptat faptul că starea interioară influențează puternic modul de
percepție a lumii de către fiecare dintre noi. În timp ce o dispoziție senină facilitează apariția unor
perspective optimiste și a deschiderii către tot ceea ce este nou, o stare interioară negativă va avea
efectul contrar.

În primul rând, percepția este o realitate subiectivă, ea aparținând fiecărui individ în parte. Din
această cauză, ea va depinde în primul rând de starea și preferințele noastre, și nu de obiectul
perceput într-un anume fel. Astfel, privind un trandafir frumos și parfumat, o persoană alergică sau
tristă nu va avea o reacție pozitivă.

În al doilea rând, acest subiectivism asigură și trecerea peste perioade și realități mai puțin plăcute, în
condițiile în care starea noastră interioară este una bună. Astfel, cu resursele noastre interioare,
putem transforma o realitate dificilă, aparent insurmontabilă, într-o situație temporară, în care se
întrevăd, poate, chiar oportunități de dezvoltare.

În concluzie, starea interioară a fiecăruia dintre noi influențează masiv modul în care percepem
lumea. Oricât de frumos ar fi mediul din jurul nostru și oricât de prietenoși ar fi oamenii, noi nu ne
vom putea bucura de toate acestea în lipsa unei stări interioare echilibrate. În același timp, chiar dacă
suntem înconjurați de realități mai puțin prietenoase, o stare pozitivă ne va ajuta să le suportăm cu
mai mare ușurință.

Subiectul II

Comentează textul „Lucruri suntem” de Lucian Blaga, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația
dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 10 puncte

Răspuns:

În versurile poeziei „Lucruri suntem”, Lucian Blaga analizează dragostea în contextul limitărilor
impuse de natura umană. Pentru a evidenția această idee, el utilizează o varietate de figuri de stil,
dintre care se remarcă în mod special repetiția („Lucruri suntem printre lucruri”) și inversiunea
(„Aproape suflete suntem, noi doi”), cele două evidențiind primatul materiei asupra spiritului în
alcătuirea ființei umane. Pe lângă cele două figuri de stil, în text mai întâlnim comparații („gânduri ca
pietrele”), un epitet și metafore („drumul norilor e prea mare”)

T6 În fragmentul extras din volumul „Corespondență inedită Mihai Eminescu –Veronica Micle” este
înfățișat un episod din cadrul îndelungii interacțiuni pe care cei doi au avut-o, departe fiind unul de
celălalt. La vremea respectivă, comunicarea la distanță se realiza mai ales prin intermediul scrisorilor.

Pe de-o parte, nu există reguli prestabilite pentru felul în care simțim apropierea sau dragostea, acest
aspect depinzând de personalitatea și preferințele fiecăruia dintre noi. În timp ce unora le este foarte
dificil să mențină o astfel de legătură la distanță (găsesc că este o experiență incompletă sau prea
dureroasă), alții fac față acestei provocări în mod natural.

Pe de altă parte, chiar dacă găsim că experiența afecțiunii la distanță ni se potrivește, fiind ușor de
întreținut, de cele mai multe ori va fi necesar să ne asigurăm că există și întâlniri ocazionale.
Contactul direct rămâne una dintre condițiile necesare asigurării stabilității unei legături afective.

În concluzie, menținerea legăturilor afective la distanță este posibilă, în anumite condiții. Acestea
presupun interesul sincer al ambelor părți (având în vedere efortul suplimentar impus de acest gen
de comunicare), precum și planificarea unor perioade în care acestea să aibă parte de interacțiune
directă.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul , „Trei generații” de Lucia
Demetrius. 10 puncte
Răspuns:

În textul dat, notațiile autorului au roluri multiple. În primul rând, acestea ajută regizorul piesei să
organizeze decorul scenic, întrucât descrie cadrul în care se petrece acțiunea („Decorul: salonul unor
oameni cu stare din vremea aceea. Un pian, un palmier în hârdău”). Cititorul (sau spectatorul) este,
așadar, introdus cu ușurință în atmosfera operei.

În al doilea rând, indicațiile scenice vin în ajutorul actorilor, care primesc astfel sfaturi legate de
modul în care trebuie interpretate personajele: mimică („dă din cap și exersează iar”), atitudine,
acțiuni („se întrerupe”). Astfel, aceste informații suplimentare conținute de didascalii facilitează
caracterizarea personajelor, precum și modalitatea de prezentare a acestora

T7 În fragmentul extras din volumul intitulat „O retrospectivă”, de Ion Th. Ilea, se realizează portretul
scriitorului Camil Petrescu, una dintre trăsăturile sale principale fiind omenia. Autorul se raportează
la această trăsătură ca fiind definitorie pentru personalitatea scriitorului. Este, însă, omenia o calitate
pe care o deținem în mod natural, sau o dobândim, mai degrabă, prin experiență?

Pe de-o parte, studiile psihologice nu se află într-un stadiu foarte avansat, ceea ce ne permite să
speculăm asupra multor întrebări privind natura umană. Nu cunoaștem, așadar, măsura în care ne
naștem sau nu „omenoși”. Cu toate acestea, este posibil să avem o predispoziție către această
trăsătură, întrucât s-a dovedit faptul că ADN-ul uman include și predispoziții către anumite trăsături
de caracter.

Pe de altă parte, însă, putem fi siguri de faptul că omenia se poate construi în timp, odată cu
acumularea de experiență. Astfel, fiind martorii unui comportament empatic din partea altora,
ajungem adeseori să interpretăm acel comportament drept un model în ceea ce privește atitudinea
noastră în societate.

În concluzie, omenia este o calitate pe care o dobândim în contextul acumulării experienței de viață.
Este posibil să existe o predispoziție pentru această trăsătură de caracter, însă, de cele mai multe ori,
omenia reprezintă mai degrabă o alegere, pe care, de obicei, o facem amintindu-ne de situațiile
dificile în care ne-am bucurat și noi de empatia și ajutorul altora.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului dintr-un text

dramatic, identificate în fragmentul „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian. 10 puncte

Răspuns:
Ștefan, personaj masculin al piesei de teatru „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, este
caracterizat atât în mod direct, cât și indirect. Caracterizarea directă este realizată de către autor,
care schițează portretul fizic al personajului („Ștefan în pantaloni gri, pulover albastru, cu mâneci
lungi și închis la gât”), precum și de către alte personaje (Corina, a cărei replică este: „Și tu mă
epatezi, dragul meu. Prin ignoranță”). Caracterizarea indirectă a lui Ștefan se realizează prin
desprinderea trăsăturilor sale din vorbele rostite și faptele acestuia. Astfel, din replica „Ai intuiții
miraculoase, Corina. Închipuiește-ți că într-adevăr asta e singura metodă a frunzelor de a cădea: se
rup și cad. Mă epatezi”, deducem faptul că Ștefan este sarcastic, ironic

T8 În fragmentul extras din secvența „Mărturisiri”, volumul „Amalgam”, de Liviu Rebreanu, autorul
prezintă felul în care prima lui amintire, care datează de când acesta avea numai doi ani, i-a
influențat viața. Astfel, cântecul cocoșului a ajuns să reprezinte, pentru el, o sursă de „spaimă
amestecată cu plăcere”, în urma unui mic incident petrecut în trăsura care-i transporta familia dintr-
un sat în celălalt. Este acesta un fenomen comun, previzibil, sau o întâmplare inedită?

În primul rând, permanența anumitor amintiri din copilărie în mintea noastră este imposibil de negat.
Există multe amintiri, mai mult sau mai puțin detaliate sau importante în mod convențional, care ne
însoțesc de-a lungul întregii vieți. Ele pot fi legate de evenimente importante, sau chiar de anumite
detalii pe care, în mod normal, nu le-am considera ca fiind semnificative. Cu toate acestea, ni le
amintim fiindcă, la momentul observării lor, au trezit în noi o reacție și au declanșat o schimbare în
modul în care percepem lumea.

În al doilea rând, există ți posibilitatea de a fi influențați de amintiri pe care nu suntem conștienți că

le avem. Adesea, în mod inconștient, suntem marcați de ceea ce vedem sau trăim, dar, fie pentru că
nu-i realizăm importanța, fie pentru că ceea ce am observat a avut un efect negativ asupra noastră,
uităm experiența. Ea rămâne, cu toate acestea, înregistrată în memoria noastră, influențându-ne în
continuare.

În concluzie, amintirile din copilărie pot avea o mare și semnificativă influență asupra vieții noastre
adulte. Acest fenomen este motivat de rolul important pe care întreaga noastră copilărie îl joacă în
construirea modului în care privim, ulterior, viața.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul „Donna Alba” de Gib I.
Mihăescu. 10 puncte

Răspuns:
În fragmentul extras din romanul „Donna Alba”, de Gib Mihăescu, perspectiva narativă este
subiectivă. Avem de-a face, deci, cu un narator direct implicat în evenimentele relatate, narațiunea
realizându-se la persoana întâi, sub forma unei confesiuni. Astfel, opera dobândește aspectul unui
jurnal, iar naratorul și personajul devin una și aceeași entitate

T9 În fragmentul extras din textul „Conferință”, de I. Al. Brătescu-Voinești, autorul povestește cum
unchiul său, Alexandru Voinescu, a avut o influență deosebită asupra dezvoltării sale ulterioare.
Aceasta s-a petrecut datorită talentului impresionant de povestitor al lui „nenea Alexandru”, pe care
autorul, la vremea aceea doar un băiețel, a încercat să-l imite, pentru a-și dezvolta și el un asemenea
talent. Poate, însă, o asemenea metodă, să contribuie la dezvoltarea originalității noastre?

Pe de-o parte, aflați la o vârstă fragedă, avem mult de învățat imitându-i pe cei pe care-i luăm drept
modele, fiindcă imitarea reprezintă principala modalitate de învățare a ființelor umane. Chiar și cele
mai obișnuite activități, precum mâncatul, obiceiurile de igienă personală și formarea unui stil
vestimentar presupun imitarea celor care ne învață, sau a celor pe care-i considerăm demni de a fi
luați drept modele.

Pe de altă parte, în perioada adultă, imitarea nu mai este de dorit, întrucât se presupune că ne-am
însușit practicile de bază în copilărie. Cu aceste instrumente, trebuie să ne dezvoltăm originalitatea și
creativitatea, pentru a ne bucura de un sănătos simț al sinelui. Contactul cu tot ceea ce ne inspiră
este dezirabil, dar numai în măsura în care acesta ne ajută să ne formăm propriile idei.

În concluzie, imitarea poate contribui masiv la dezvoltarea ulterioară a originalității copiilor. Cu toate
acestea, aflați la o vârstă adultă, este preferabil să ne rezumăm la a ne inspira din anumite elemente,
fără a le imita.

Subiectul II (Real și Uman)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul „Dor zadarnic” de Alexandru Macedonski, evidențiind

relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 10 puncte

Răspuns:

Poezia „Dor zadarnic”, de Alexandru Macedonski, exprimă nostalgia eului liric, care tânjește zadarnic
după anii pierduți ai copilăriei. Această idee este susținută de o varietate de figuri de stil, dintre care
amintim epitetele („roze ceruri”, „cântece semețe”, „râul blond”, „sorgintea cristalină”), menite să
accentueze atmosfera veselă, plină de elan vital, tipică perioadei de început a vieții noastre. Metafora
nălucii („Dar ce e vis,ce o nălucă...”) arată caracterul iluzoriu al speranțelor eului liric, care
conștientizează imposibilitatea întoarcerii în timp.
T10 În fragmentul din „Viața lui Eminescu”, George Călinescu descrie influența lecturilor parcurse de
către marele scriitor asupra cursului pe care l-a urmat, mai departe, destinul său. Mai exact, este
vorba despre lecturile din domeniul istoriei, materie care-l pasiona pe elevul Eminescu. Această
pasiune i-a asigurat întotdeauna rezultate bune la școală, întrucât își ocupa timpul liber aprofundând
individual informațiile învățate la școală.  

În primul rând, lecturile suplimentare ne vor asigura întotdeauna performanțe școlare îmbunătățite
în domeniul pe care alegem să-l studiem, datorită unui evident supliment de informație, care va
impresiona întotdeauna profesorul. Un elev cu adevărat interesat se întâlnește rar, întrucât școala
este încă percepută în forma unei obligații. Cu toate acestea, nu trebuie să neglijăm celelalte materii,
chiar dacă nu se numără printre preferințele noastre.

În al doilea rând, obiceiul de a studia în plus față de ceea ce ni se predă ne-ar putea deschide
interesul către domenii care nu ne așteptam să ne pasioneze. Deși, de regulă, tindem să aprofundăm
ceea ce ne face plăcere și ne interesează, merită să ținem cont de faptul că am putea descoperi o altă
fațetă a istoriei, studiind, de pildă, istorie universală, și nu doar Istoria românilor.

În concluzie, lecturile suplimentare ne vor ajuta întotdeauna să ne îmbogățim cunoștințele și să ne

îmbunătățim performanțele școlare. Chiar dacă, de obicei, tindem să ne mulțumim cu ceea ce ne
predă profesorul, este important să reținem că limitarea în timp a cursurilor determină o însușire
superficială a informațiilor primite, urmând ca noi să alegem ceea ce ne interesează cu adevărat și să
aprofundăm cele învățate.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul „Înmormântarea lui Urcan
bătrânul” de Pavel Dan. 10 puncte

Răspuns:

În  „Înmormântarea lui Urcan bătrânul”, perspectiva narativă este obiectivă, relatarea făcându-se la
persoana a treia, de către un narator omniscient, omniprezent. El este neimplicat în evenimentele
narate, dar cunoaște ceea ce simt și gândesc personajele („Căscă lung, cu zgomot. Socotind că așa
cum vine el încet, șoltâc-șoltâc, mai este vreme până ajunge acasă, își adună întâi încet firul pe fus”).
Cu toate acestea, are o atitudine complet detașată față de comportamentul, replicile și deciziile
acestora.

T11 În fragmentul extras din textul „Str. Doctor Turnescu nr. 5”, de Barbu Cioculescu, autorul descrie
cum modernizarea orașului București s-a produs fără a exclude elementele vechi, de tip tradițional.
Astfel, în oraș exista un amalgam de stiluri arhitectonice, care nu se potriveau unele cu celelalte. Este,
așadar, modernizarea un proces care impune eliminarea oricărui element tradițional?

Pe de-o parte, textul lui Cioculescu sugerează un oarecare farmec generat de vartietatea stilurilor
arhitectonice, caracteristică Bucureștiului interbelic. Deși în întreg cartierul Cotroceni existau numai
două case noi, potrivite una cu cealaltă din punct de vedere estetic, autorul nu deplânge lipsa de
sincronizare estetică, ci se oprește asupra detaliilor care transformă fiecare dintre stilurile
arhitectonice într-unul unic, inconfundabil, cu un farmec propriu, caracteristic.

Pe de altă parte, dacă preferăm ordinea unui haos perpetuu (fie el chiar și fermecător, precum în
textul lui Cioculescu), vom opta întotdeauna pentru armonizarea arhitecturii, oriunde ne-am afla. În
prezent, în aproape toate colțurile lumii există o problemă în acest sens, astfel încât este adesea
neplăcută privirii situarea unei clădiri istorice în apropierea uneia noi, fabricată din sticlă și metal.

În concluzie, atât armonia, cât și diversitatea estetică au avantaje și dezavantaje. Amestecul

diverselor stiluri va împrospăta privirile curioase ale trecătorilor, pe când armonizarea acestora va
oferi impresia de ordine și eleganță.

Subiectul II (Real și uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul din textul „Ultima
oră” de Mihail Sebastian. 10 puncte

Răspuns:

În textul dat, anotațiile autorului au rolul de a definitiva portretele personajelor, prin descrieri
suplimentare ale acestora („Cu pălăria pe cap”, „ca un om obișnuit să vorbească de sute de  ori  pe  zi
la telefon”). În același timp, ele sunt menite să ajute actorii, oferind indicații în legătură cu
modalitatea de interpretare a personajelor: mimică („aruncându-și în același timp privirea asupra
hârtiilor de pe masă”), atitudine („În  aceeași  atitudine,  în  picioare,  în fața  biroului”), acțiuni
(„merge direct spre biroul lui și ridică receptorul”). Astfel, aceste informații suplimentare conținute
de didascalii facilitează caracterizarea personajelor, precum și modalitatea de prezentare a acestora.

T12 În fragmentul extras din volumul „Jurnal de război 1916 –1917”, scris de Maria, Regina României,
autoarea relatează momentul anticipării revederii surorii ei, care o schimbă într-atât încât până și cei
din jur remarcă faptul că strălucea de bună dispoziție. Este, așadar, prezența celor dragi o condiție
pentru îmbunătățirea stării noastre de spirit?

Pe de-o parte, multe situații dificile pot fi îmbunătățite printr-o schimbare la nivel social, care să
atragă după sine buna dispoziție. Precum declară și autoarea textului, un context în care „glumele,
necazurile, plăcerile și neplăcerile mele erau înțelese, împărtășite” contribuie masiv la modificările
pozitive produse în sufletul nostru. Simțim, așadar, că nu suntem singuri cu problemele noastre și că
avem un aliat („toate lucrurile care mi se păruseră greu de suportat singură deveneau nu doar
suportabile, ci chiar surse de distracție și amuzament –nu  mai  eram singură!”).

Pe de altă parte, însă, problemele pot fi mult prea serioase, prea grave pentru o astfel de soluție
simplă. Există unele situații care nu pot fi îmbunătățite prin simpla prezență a celor dragi. De
asemenea, e posibil ca unele persoane să aibă nevoie de solitudine în perioadele dificile, caz în care
este preferabilă respectarea acestei preferințe. Totul depinde de personalitatea fiecăruia dintre noi.

În concluzie, prezența celor dragi ne poate ajuta adesea în momente dificile. Ea ne poate alina
suferința, amintindu-ne de vremuri mai bune, sau distrăgându-ne atenția de la ceea ce ne
deranjează. În unele cazuri, însă, vom prefera solitudinea, sau problemele noastre vor fi prea
serioase, necesitând o soluție mai complexă.

Subiectul II (Real și Uman)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul „O zi” de Tudor Arghezi, evidențiind relația dintre
ideea poetică și mijloacele artistice. 10 puncte

Răspuns:
În versurile poeziei „O zi”, Tudor Arghezi abordează tema timpului, imaginând o legătură inedită între
acesta și ființa umană. Astfel, purtând „masca” eului liric, poetul utilizează personificarea („Ziua de
ieri s-a ținut după mine [...] S-a pierdut neputincioasă și pribeagă”) pentru a evidenția încercarea
omului de a înțelege logica unei realități incompatibile cu natura umană: trecerea timpului și
irecuperabilitatea acestuia. Comparația „ca un câine flămând” se referă la modul în care omul
percepe scurgerea timpului, despre care are impresia că-l „consumă” cu hotărârea unui câine
înfometat

T13 În fragmentul extras din volumul „Jurnal de vacanță”, de Mircea Eliade, autorul se raportează la
călătorii din perspectiva unui individ aflat în căutarea cunoașterii. Cine a citit operele lui Eliade știe,
cu siguranță, preocupările acestuia în domeniul antropologiei, ceea ce l-a determinat să aibă
experiența unor călătorii îndepărtate, care au atras după sine contactul cu diverse culturi.

Pe de-o parte, călătoriile reprezintă un minunat prilej de a cunoaște locuri, mentalități, obiceiuri,
peisaje noi, și mulți profită de această ocazie. Însuși Eliade a redactat, în urma multiplelor sale
călătorii, „Istoria credințelor și ideilor religioase”, o operă amplă, în trei volume, care i-a atestat
calitățile de antropolog și istoric al religiilor.

Pe de altă parte, există situații în care oamenii își doresc să călătorească pentru a se relaxa, pentru a
se odihni, și nu neapărat pentru a-și lărgi cunoștințele. Acesta este adesea cazul vacanțelor sau al
concediilor, unde intervine și dorința de a petrece timp cu familia. Cu toate acestea, cunoașterea
poate avea loc spontan, chiar dacă nu privim experiența călătoriei ca având scop educativ.

În concluzie, măsura în care călătoriile pot constitui experiențe în direcția cunoașterii depinde în
totalitate de intenția și dorințele noastre. Întrucât deplasarea în locuri noi, cu alte culturi și
mentalități, ne oferă garanția cunoașterii, avem libertatea de a alege cât de mult dorim să investim în
latura educativă a acestei experiențe.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul „Cântecul iubirii” de Liviu
Rebreanu. 10 puncte

Răspuns:

În fragmentul extras din „Cântecul iubirii”, de Liviu Rebreanu, perspectiva narativă este obiectivă,
narațiunea fiind realizată la persoana a treia de către un narator obiectiv, omniprezent și omniscient.
Avem de-a face cu o perspectivă auctorială, cu viziune „din spate”, iar naratorul nu este implicat în
faptele și evenimentele derulate și relatate în text.

T14 În fragmentul extras din volumul „Amintiri”, de Radu Rosetti, se pune un accent deosebit pe
importanța studiului limbilor străine. Atitudinea autorului este motivată, în primul rând, de contextul
istoric, care presupunea o mare diversitate lingvistică, întrucât pe teritoriile românești se vorbeau
limba greacă, franceză și cea română.

Un prim argument în favoarea utilității învățării limbilor străine, pe lângă motivațiile autorului, este
reprezentat de efectul globalizării asupra vieții noastre cotidiene. Călătoriile devin mai degrabă
necesități, și nu plăceri ocazionale, cum se întâmpla înainte. Acum, călătorim mai ales în interes de
serviciu și ne rămâne puțin timp pentru recreere. În toate aceste călătorii ne va fi utilă cunoașterea
unei limbi străine de circulație internațională, sau chiar limba vorbită în țara spre care ne îndreptăm.

Un al doilea argument este legat de efectul vorbirii mai multor limbi străine asupra dezvoltării
aptitudinilor noastre. Se cunoaște faptul că limbajul se află în strânsă legătură cu mentalitatea,
obiceiurile, cultura țării căruia îi aparține. Astfel, vorbind limba unui anumit popor, îi vom înțelege
întotdeauna mult mai bine pe oamenii care intră în componența acestuia.

În concluzie, opinia mea este în favoarea studiului limbilor străine. Tinerii sunt cei care ar trebui să-și
îndrepte atenția în mod deosebit în această direcție, dar consider că avem cu toții de câștigat dintr-
un asemenea demers.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate în

fragmentul din textul „Ioana” de Anton Holban. 10 puncte

Răspuns:

În fragmentul dat, personajul (Hacik) este caracterizat în mod direct, de către narator, dar și de către
alte personaje. Astfel, naratorul realizează, pe scurt, portretul fizic al lui Hacik, despre care deducem
că nu era un bărbat frumos: „Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprâncenile împreunate, fără
vârstă”. La rândul ei, Ioana se oprește asupra trăsăturilor morale ale personajului, a cărui
personalitate îi amintește de cea a naratorului: „Când am fost la Cavarna, în timpul despărțirii
noastre, numai cu Hacik mă simțeam mai bine, căci îmi amintea de tine”. El însuși recunoaște această
asemănare: „Poate că Hacik nu este decât eu, ușor caricaturizat sau simplificat, fără amănuntele care
mă complică inutil?”.

T15 În fragmentul dat, extras din volumul „Amintiri”, de Gh. Brăescu, autorul relatează o întâmplare
despre felul în care s-a pregătit pentru unul dintre examenele școlare. Încercând să reducă timpul de
învățare, s-a bazat pe noroc pentru a-și asigura reușita, dar a dat greș.

Pe de-o parte, norocul poate avea un rol decisiv în multe dintre experiențele noastre. De multe ori, o
situație se desfășoară astfel încât cel norocos, și nu cel mai bine pregătit, va obține cel mai bun
rezultat. Se poate întâmpla și ca norocosul să obțină rezultate cel puțin comparabile cu cele ale unui
elev silitor.

Pe de altă parte, prezența norocului este întâmplătoare, imprevizibilă, motiv pentru care este greșit
să ne bazăm pe rolul benefic pe care norocul îl poate avea în viața noastră. Astfel, soluția cea mai
bună va fi întotdeauna să ne asigurăm că putem obține ceea ce dorim prin forțe proprii, prin eforturi
susținute, și nu în baza unor probabilități.

În concluzie, norocul nu reprezintă o garanție pentru reușita demersurilor noastre. În opinia mea,
învățătura extrasă din fragmentul dat are un caracter universal, astfel încât este întotdeauna de
preferat să ne pregătim bine înaintea unui examen. Norocul poate interveni oricând, dar el nu
reprezintă niciodată o certitudine.
Subiectul II (Real și Uman)

Comentează textul „Sub cerul plin de nouri” de Mihai Eminescu, în minimum 50 de cuvinte,
evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 10 puncte

Răspuns:

În poezia „Sub cerul plin de nouri”, Mihai Eminescu descrie un colț din natură, opera fiind un pastel.
Frumusețea peisajului se sincronizează cu starea interioară a eului liric, idee transmisă cu ajutorul
imaginilor artistice și al figurilor de stil. Astfel, imaginea norilor, completată de cea a soarelui,
transmite ideea ciclicității universale, care impune prezența obligatorie a luminii după întuneric
(epitetul triplu „văpaie albă, frumoasă, orbitoare”). Astfel se întâmplă și cu emoțiile oamenilor, care
se pot simți triști în anumite momente, însă o bucurie va urma întotdeauna unei perioade dificile
(personificarea cerului: „cerul râde”).

T16 În fragmentul extras din volumul intitulat „Amintiri”, scris de Șerban Cioculescu, autorul declară
că, dacă n-ar fi împovărat de atâtea sarcini, și-ar dori foarte mult să călătorească. În același timp, este
conștient de faptul că el fusese cel care preluase acele sarcini („trăiesc coșmarul fiecărui termen ce
mi-am luat singur, nebănuind că ele se strâng în jurul meu, mă leagă fedeleș și nu mă lasă în voia
visării și a hoinărelii”). Este, deci, această hotărâre o condamnare la o veșnică povară?

Pe de-o parte, preluarea unor sarcini suplimentare, care ne împiedică de la a face ceea ce ne dorim,
devine, cu siguranță, o povară, de-a lungul timpului. Acest obicei își are rădăcinile în nevoia noastră
de a evada în muncă sau într-un sentiment constant de vină, care ne împinge să considerăm că n-am
făcut niciodată îndeajuns.

Pe de altă parte, dacă preluarea acestor îndatoriri se face cu scopul împlinirii personale, atunci
îndeplinirea lor ne va aduce o mai mare satisfacție decât o perioadă de recreere. Este posibil ca
îndatoririle să reprezinte doar o parte dintr-un proces la care ținem foarte mult și în care am investit
timp, efort și pasiune.

În concluzie, acceptarea îndeplinirii multor sarcini ne poate aduce satisfacții nebănuite sau poate
reprezenta o povară neașteptat de grea. Totul depinde de prioritățile noastre și de alegerea noastră
de a investi în ceva care ne pasionează cu adevărat.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului dintr-un text

dramatic, identificate în fragmentul din textul „Mitică Popescu” de Camil Petrescu. 10 puncte

Răspuns:

În fragmentul extras din „Mitică Popescu”, subdirectorul este caracterizat în mod direct de către
autor, care-i realizează succint portretul fizic: „mic, uscat, cu o bărbuță dură și cărunt, cu ochelarii
încruntați”. Jean, un alt personaj al operei, îl poreclește „cleștele ăsta cu ochelari”, secvență din care
vom deduce faptul că subdirectorul este un personaj intimidant, inflexibil: „Dacă intri în cleștele ăsta
cu ochelari, proastă afacere”.
T17 În fragmentul extras din „Hronicul și cântecul vârstelor”, de Lucian Blaga, autorul relatează detalii
legate de experiența academică avută în timpul studiilor sale universitare. Deși cunoscut și apreciat
pentru scrierile sale filosofice, Blaga nu-și datorează cunoștințele în acest domeniu profesorilor săi,
care nu făceau decât să repete ceea ce el citise deja. Aceasta îl face să-și îndrepte atenția către alte
materii care-l interesau, acestea situându-se mai ales în zona științelor naturii. Este, așadar, posibilă
învățarea temeinică în afara școlii?

Pe de-o parte, însemnătatea școlii este de netăgăduit. Chiar dacă adesea ne simțim constrânși de
metodele de predare sau materiile impuse și tindem să credem că ceea ce învățăm nu ne va fi
necesar la nivel practic în viitor, această judecată este pripită. Ea este motivată mai ales de frustrarea
simțită în urma elementului obligatoriu. Cu toate acestea, la vârsta fragedă pe care o avem în timpul
școlii nu putem evalua corect întotdeauna utilitatea celor învățate. Este adevărat și faptul că ar fi loc
pentru multe îmbunătățiri în ceea ce privește programa școlară.

Pe de altă parte, studiul individual reprezintă una dintre cele mai productive și sincere forme de
învățare. Fie că acesta se produce în urma inspirației dobândite la școală, sau reprezintă consecința
directă a unei pasiuni, el este expresia autentică a interesului și a dedicării noastre. Aceasta
garantează rezultate bune, comparativ cu ceea ce învățăm ca urmare a constrângerilor asociate cu
învățământul instituționalizat.

În concluzie, învățarea în afara școlii este posibilă și chiar recomandabilă, întrucât astfel aflăm și
aprofundăm ceea ce ne interesează. Există, însă, motive bine întemeiate pentru care suntem obligați
să învățăm câte puțin din toate. Chiar dacă unele informații propriu-zise nu vor fi utilizate de către
noi în viitor, felul în care ne însușim acele informații reprezintă cheia antrenamentului nostru mental.
O bună analogie este legată de obiceiurile noastre alimentare: deși nu ne plac la fel de mult toate
tipurile de alimente, avem nevoie de o dietă variată. Astfel, și domeniile de studiu sunt utile, fiecare
în felul lui.

Subiectul II (Real și Uman)

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul din textul „Golanii” de Liviu
Rebreanu. 10 puncte

Răspuns:

În fragmentul extras din „Golanii”, de Liviu Rebreanu, perspectiva narativă este obiectivă. Faptele
sunt relatate la persoana a treia („se opri”, „veneau”, „se răzimă”, „el”, „cotiră”, „le”) de către un
narator detașat, omniscient și omniprezent, iar narațiunea se realizează cu focalizare „din spate”.
Naratorul cunoaște mai mult decât știu personajele operei
T18 De obicei, putem opta între a călători singuri sau alături de un grup. De multe ori, însă, suntem
puși în situația de a împărți un mijloc de transport cu alți pasageri. O asemenea situație este
prezentată în fragmentul extras din textul „Spre Luxor”, de Anton Holban. Într-un asemenea context,
starea noastră de spirit va fi adesea influențată de dispoziția celorlalți.

Pe de-o parte, văzându-ne în situația de a împărți același spațiu cu alții, detașarea de aceștia ne va
părea imposibilă, sau, cel puțin, dificil de realizat. De exemplu, dacă ne aflăm în același compartiment
de tren cu un copil agitat, lipsa de autocontrol a acestuia ne va deranja, în mod inevitabil. Din
nefericire, aceeași lipsă de control o întâlnim și în cazul unor adulți.

Pe de altă parte, această imposibilitate de a ne detașa de starea de spirit a celorlalți ne poate bucura,
dacă aceștia se comportă civilizat și nu devin o povară pe parcursul traseului nostru. O conversație
neașteptată cu un străin, pasager al aceluiași mijloc de transport ca și noi, se poate dovedi
binevenită, dacă discuția interesează, cu adevărat, ambele părți.

În concluzie, așa cum reiese și din fragmentul extras din textul lui Anton Holban, starea de spirit a
celorlalți pasageri ne va afecta adesea în timpul unei călătorii. Aceasta nu înseamnă, însă, că efectul
va fi unul negativ, întrucât, uneori, socializarea se dovedește a fi mai mult decât binevenită.

Subiectul II (Real și Uman)

Comentează textul „Ții minte-ntâia ploaie?” de  Magda Isanos, în minimum 50 de cuvinte,

evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. 10 puncte

Răspuns:

În poezia „Ții minte-ntâia ploaie?”, de Magda Isanos, sunt exprimate sentimente de profundă
nostalgie privind începuturile unei iubiri trecute. Astfel, eul liric alege ploaia, simbol al fertilității și
abundenței, al plenitudinii universale, drept imagine centrală a operei. Personificarea arborilor și a
plantelor („Arborii stăteau drept, intonând / imnul vieței [...]”, „Și plantele creșteau, ne făceau
semne”) sugerează armonizarea stării interioare a eului liric cu cea a naturii înconjurătoare,
atmosfera reflectând nostalgia și dorința de întoarcere în timp