Caractere generale ale Carpaţilor

-Un sector al munţilor sistemului alpin care în Europa se întinde între Pirinei şi Carpaţi
-Se desfăşoară pe 10 grade latitudine
-Cel mai arcuit sistem alpin european
-Suprafaţa totală a Carpaţilor 170 000 km (din care 66 303 kmp - 28% în România)
-Încep din nord-estul Bazinului Vienei până la valea Timokului (1300 - 1500 km)
-Suferă schimbări de direcţie din care rezultă curburi datorate rezistenţei plăcilor tectonice
-Lăţime variabilă, max în Carpaţii nord-vestici (Tatra - 180 km) şi grupa nordică a Carpaţilor Orientali (150 km)
Lăţime minimă 40 - 80 km - spaţiu de îngustare tectonică (Carpaţii Meridionali pe teritoriul României)
-Contactul precis cu unităţile vecine este evidenţiat de:
-diferenţa de nivel de peste 400 m;
-diferenţele structurale şi de alcătuire petrografică;
la exteriorul Carpaţilor există culoare de vale longitudinale (Siret); depresiuni de contact şi podişuri dominate
de culmi şi masive de contact: Nord - Depr. Ostrava - Karwina, nord-est - Sandomierz, Culoarul Prutului, Podişul
Moldovei, Depresiunea Panonică pe teritoriul României
-Din punct de vedere structural: masive cristaline izolate sau grupate cu sedimentar carbonatic, pretectonic; o
întinsă unitate a flişului Cretacic şi Paleogen; şi un şir de masive vulcanice Neozoice (în jur se dezvoltă "aureola
mofetică" cu hidromineralizaţii şi peste 1500 izv. carbogazoase)
-Din punct de vedere evolutiv se disting 2 etape:
Prima etapă de evoluţie este prealpină. Atunci la contactul plăcilor est europeană şi africană au rezultat
masivele cristaline
->În a doua etapă – alpină – s-au desfăşurat mai multe faze tectogenetice ce au ţinut din Cretacic până în
Neozoic în care s-au individualizat toate celelalte unităţi.
-Morfologic: altitudini medii de 1000 - 1500 m foarte frecvente; vârfuri peste 2500 m sunt puţine, legate de
masivele cristaline (2655 m); altitudini minime 300-600 m legate de culoarele tectonice sau de vale
-Există suprafeţe de nivelare şi nivele de eroziune ca rezultat al evoluţiei policiclice din Neozoic
-Există relief glaciar pleistocen, mai bine individualizat în general la peste 2000 m. Glaciaţiunea din Carpaţi a fost
mai redusă decât cea din Alpi. În nord - vestul Carpaţilor (M. Tatra) limbile gheţarilor montani s-au unit cu calota
glaciară nord europeană ( în faza glaciară Riss)
-Fragmentare accentuată determinată de sistem complex de râuri. Râuri alimentate dominant nivo-pluvial, au un
regim de scurgere cu ape mari primăvara şi la începutul verii şi debite mici toamna
-Există un număr mare de pasuri şi trecători ce au favorizat popularea acestei unităţi montane
-Carpaţii constituie un sistem montan ce barează circulaţia maselor de aer vestice (oceanice), dar care este influenţat
şi de mase de aer de origine nordică, sudică şi chiar estică
-Desfăşurarea pe verticală de la 300 m spre 2.655 m (vf. Gerlokowska – M. Tatra) determină etajarea elementelor
climatice. De exemplu temp. med. anuală este de 8ºC la baza muntelui, de -3ºC pe vârfuri, iar temp. med. A lunii iulie
este de 18ºC la poalele muntelui, 6ºC pe vârfuri; temp. med. A lunii ianuarie -2ºC la poalele muntelui, -12ºC pe vârfuri.
Precipitaţiile sunt în medie de 600 mm la poalele muntelui şi de 1400 mm pe vârfuri.
-Lacuri cu cuvete de origini diferite: nivale, vulcanice, dintre valuri de alunecare, de baraj natural, glaciare
-Etajarea vegetaţiei este indusă de elementele climatice de la pădurea de foioase de la poalele munţilor se trece spre
tundra alpină.
-Potenţial economic ridicat datorat resurselor subsolului, pădurilor, păşunilor, resurselor de apă
-Accesibilitatea mare din care derivă densitatea aşezărilor (activităţi silvopastorale şi industriale)

1
 Carpatii Romaniei
-generalitati-
->fac parte din Carpaţii SE, cuprinzând cea mai mare parte a acestora.
->au reprez reg de provenienţă a maselor sedimentare Neozoice pt colmatarea lacurilor de la interiorul şi exteriorul
lor. Ridicările Carpaţilor au determinat şi au transmis impulsuri epirogenetice şi ridicări ale regiunilor exterioare
Realizarea treptată a lanţului Carpaţilor în mai multe faze orogenetice s-a realizat pe plan morfologic în 4 siti distincte:
-individualizarea de masive cu alcătuire şi structură specifice în cel puţin două perioade (cretacic mediu – paleogen şi
mio-pliocen) care s-au alăturat uneori până la unire;
-dezv în lungul unor fracturi profunde a unor grabene şi bazine tectonice ce au funcţionat mai mult sau mai puţin timp
ca bazine sedimentare, iar după exondare (în pliocen superior-cuaternar) ca largi depresiuni intramontane;
-crearea prin efuziuni magmatice însemnate a numeroase aparate vulcanice şi platouri vulcanice care în Carpaţii
Orientali se îmbină într-un lanţ, iar în M. Apuseni se constituie în grupări;
-o evoluţie diferită regional şi ca timp cu reflectare în formele de relief rezultate (trepte de nivelare, forme structurale,
petrografice etc.), dar şi în ierarhizarea lor.
->Reţeaua hidrografică s-a dirijat divergent la exterior şi relativ convergent în Depr. Colinară a Transilvaniei.
Această reţea a înaintat în regiunile exterioare pe măsură ce regiunile învecinate erau exondate şi ridicate sub impulsul
neotectonicii carpatice
->climatul rece din Pleistocenul superior a determinat dezvoltarea, in unele masive carpatice, a GHETARILOR care
au generat un relief specific identificat la obersiile vailior aflate mai sus de 1800 m (Carp Merdi si M. Rodnei)
->Carpaţii României, prin desfăşurare şi altitudine, constituie bariere orografice importante pentru masele de aer ce
ajung deasupra României provocând:
-schimbarea direcţiei lor de propagare
-modificări ale caracteristicilor meteorologice şi stării vremii prin traversarea munţilor
-diversitate de topoclimate (alpin, depresionar, munţi de altitudine medie, culoare de vale etc.).
->complexitatea petrografică şi structurală determină diversitatea resurselor.
->distribuţia etajata a veg (păduri de foioase, de amestec, de conifere) şi a solurilor (luvisoluri, cambisoluri,
spodisoluri, humosiosoluri) este diversificată prin apariţia unor elemente de azonalitate (vegetaţie de luncă /
aluviosoluri – mai ales pe văile mari; vegetaţie de stâncării / litosoluri – pe stâncării) sau intrazonalitate (turbării cu
vegetaţie hidrofilă şi histosoluri; calcare cu rendzine; roci vulcanice cu andosoluri etc.).
->pe teritoriul României realizează aproape un cerc, în mijlocul căruia se află Depres Colinară a Transilvaniei.
->prin poziţie şi desfăşurare constituie osatura reliefului României. Podişurile, dealurile şi câmpiile de la exteriorul
şi interiorul Carpaţilor sunt strâns legate genetic şi evolutiv de aceştia. Ca urmare toate constituie un domeniu
morfostructural unitar (domeniul carpatic) realizat treptat de la finele cretacicului până în cuaternar.
->fracturare- puternică datorită tectonicii accentuate. Se desfăşoară ca fâşii paralele ale principalelor unităţi
structurale între care s-au individualizat culoare de vale.
->numeroase depresiuni 336
->Fragmentarea mare impusă de tectonică, culoare de vale şi depresiuni dezvoltate în toate direcţiile, altitudinile
nu prea ridicate, mulţimea pasurilor, resursele de subsol, pădurile şi păşunile bogate, topoclimatele relativ blânde
etc., au constitui condiţii extrem de favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea aşezărilor.
->Dezvoltarea aşezărilor a facilitat dobândirea unei reţele dense de căi de comunicaţie, într-o anumită măsură
modernizată, care asigură strânse legături nu numai între acestea, dar mai ales cu cele din exteriorul Carpaţilor: 12
tronsoane de căi ferate care traversează lanţul montan şi 14 care pătrund pe anumite distanţe, 30 de şosele
modernizate care îi traversează, din care 7 de rang european si numeroase alte drumuri cu grad diferit de
modernizare care pătrund pe toate direcţiile în lungul văilor şi depresiunilor.
->dispun de un potenţial turistic f bogat concentrat dar şi diferenţiat pe masive şi depres-culoare de vale; unele
dintre acestea (Bucegi, Făgăraş, Retezat, Apuseni, Semenic, Braşov, Maramureş, Bucovina etc.) au valoare internaţ

2
 Relieful
A. Date morfografice şi morfometrice
Caratii reprez un sistem montan alc din masive, munţi, culmi cu altitudine mică şi mijlocie (sub 1500 m); doar
în masivele cristaline şi în câteva din zona flişului acestea depăşesc 2000m.
->Marea majoritate a munţilor este form din ansambluri de culmi cu înfăţişare rotunjită (profile largi,
convexe). În lungul lor se remarcă sute de vârfuri rotunjite (pe roci dure), separate de şei (pe roci mai moi sau
uşor de dislocat). La acestea se adaugă interfluviile plate, axate pe suprafeţe de nivelare extinse (M. Godeanu),
platouri calcaroase (Padiş) sau suprafeţe structurale (M. Bucegi, M. Ceahlău). Există şi interfluvii sub formă de
creste ascuţite create de modelarea glaciară şi periglaciară pleistocenă (M. Făgăraş, M. Retezat) sau cu
influenţă structurală (M. Piatra Craiului).
->Sistemul de văi prezintă morfologii variate în funcţie de litologie, structură, influenţe neotectonice, etc.
-văile principale îşi au obârşia la altitudini mari, unde sunt relativ înguste. Pe măsura creşterii debitului
devin mai largi şi mai adânci, dar prezintă în lungul lor sectoare de bazinete ce alternează cu îngustări
(chei sau defilee).
-Celelalte generaţii prezintă în totalitate sau parţial caractere similare, dar la scară mai redusă în
funcţie de locul pe care îl au în sistem (înguste pe roci dure, largi pe roci moi sau uşor de dislocat).
->Versanţii au formă simplă la obârşii şi sectoare cu o influenţă mai mare petrografică şi structurală.
Influneţa alcătuirii şi structurii geologice ocupă un loc însemnat pentru configuraţia de ansamblu a sistemului
orografic carpatic.
-în unitatea cristalino-mezozoică (M. Marmureş, Rodnei, Suhard, M. Făgăraş, M. Lotru, Parâng, Suhard,
Retezat, Semenic, Bihor) se remarcă:
-masivitatea culmilor
-înălţimile cele mai mari din Carpaţi
-văi înguste
-versanţi drepţi sau convecşi
-pante accentuate pe talvegurile râurilor;
-în unităţile flişului (Cretacic şi Paleogen – Obcinele Feredeu, Ob. Mare, M. Stânişoarei, Goşmanu, Ciuc,
Nemira, Vrancea, Baraolt, Bodoc etc.)
-interfluviile sunt fragmentate cu o mulţime de vârfuri şi şei între ele
-sectoarele de bazinet alternează cu îngustări (chei)
-versanţi au profil complex, cu rupturi de pantă;
-în aria sedimentaro-vulcanică (M. Gutâi, Lăpuş, Bârgău)
-interfluviile au vârfuri întale pe calcare şi roci vulcanice, măguri şi culmi netede pe fliş marno-grezos şi
şei adânci prin care trec drumuri (Năsăud-Borşa)
-în unităţile vulcanitelor neogene (Călimani, Gurghiu, Harghita)
-platouri largi şi netede dominate de resturile aparatelor vulcanice
-versanţi cu pante variabile
-văi înguste
-în depresiunile tectonice cu dimensiuni mari (Giurgeu, Ciuc, Braşov) sunt caracteristice:
-şesurile întinse iar la contactul cu munţii apar glacisuri extinse
Din punct de vedere hipsometric:

3
 -suprafaţa totală a Carpaţilor 66.720 kmp (28% din teritoriul României)
-sunt 11/14 vârfuri de peste 2.500 m concentrate în Carpaţii Meridionali
-altitudinea medie a Carpaţilor 850 m diferenţiată în cele trei unităţi regionale (950 m altitudine medie în
Orientali, 1136 m altitudine medie în Meridionali şi 650 m altitudine medie în Occidentali)
-altitudinea maximă vf. Moldoveanu 2544 m şi minimă în defileul Dunării de aproximativ 100 m
-336 de depresiuni (161 în Orientali, 76 în Meridionali şi 99 în Occidentali). Depresiunea Oaş cea mai
coborâtă – 200 – 250 m.
-Pasurile constituie ariile cele mai coborâte la nivelul interfluviilor; există 24 de pasuri la peste 1000 m
altitudine (Tihuta, Prislop, Şicaş, Bucin, Bicaz, Giuvala, Predeal etc.); prin 29 dintre pasurile carpatice trec căi de
comunicaţii însemnate;

Energia de relief (dif dintre altitudinile max şi min la nivel local) prezintă valori mari determinate de:
-adâncirea puternică a principalelor râuri
-contactelor bruşte de natură structurală şi petrografică (ex. abruptul prahovean al M. Bucegi, nordul M.
Rodnei) ce dau valori de 400 – 800 m. Apar şi valori de 200 – 300 m în bazinetele depresionare de obârşie sau pe
văile secundare şi chiar de 100 m în lungul văilor de generaţie mai recentă.

Densitatea fragmentării reliefului (lungimea râurilor raportată la un kilometru pătrat) este strâns legată de
modul de grupare al văilor.
Valorile sunt legate pe de-o parte de sectorul de obârşie al văilor principale - unde exisă o concentrare de văi
secundare îndeosebi pe crestele şi culmile despădurite, iar pe de altă parte de ariile principale de convergenţă, mai
ales în spaţiile depresionare importante. Cele mai reduse valori (1 km/kmp) sunt în marile depresiuni tectonice
(Depresiunea Braşov) sau pe platourile carstice (Padeş în Apuseni), pe suprafeţele de nivelare întinse (Platforma
Borăscu în M. Godeanu).

Pantele sunt diferenţiate în Carpaţi dat evoluţiei pe un fond petrografic, structural şi neotectonic complex.
Peste 70% din suprafaţa Carpaţilor (mai ales în unităţile cristaline şi flişoide) pantele variază între 10 0 şi 30o;
există şi arii ce depăşesc 450 ele fiind legate de crestele alpine, de suprafeţele structurale sau sunt induse de
litologie (M. Cernei, obârşiile văilor glaciare), abrupturile structuralo-tectonice (mai ales în masivele calcaroase
Buila-Vânturariţa, Piatra Craiului; conglomeratice – Ciucaş, Ceahlău, Bucegi).
Pantele mai mici de 100 sunt specifice vetrei marilor depresiuni tectonice (Ciuc, Gheorghieni, Dornelor,
Braşov, Beiuş), podurilor de terasă, suprafeţelor de nivelare, piemonturilor (Săcele, Moisei) şi glacisurilor.

B. Treptele de nivelare
~suprafeţe şi nivele de eroziune, terase, lunci, piemonturi, glacisuri si prezentarea desfăşurării spaţiale,
corelării cu trepte din regiunile vecine, condiţii de realizare şi vârsta.
Suprafeţele şi nivelele de eroziune
În evoluţia rel Carpaţilor au existat mai multe etape/faze cărora le aparţin dif structuri sau trepte de relief:
I. paleoreliefuri dovedite în anumite structuri. Evoluţia masivelor zonei cristaline în jurasic-cretacic mediu a
cunoscut faze în care acestea, în urma mişcărilor kimmerice vechi şi noi şi a celor austrice, au reprezentat regiuni de
uscat şi au suferit nivelări create de agenţii externi.

4
-Ulterior, fiecărei faze de nivelare subaeriană i-au urmat faze de bazin de sedimentare, materialele acumulate
acoperind (fosilizând) relieful precedent.
-Ca urmare, în prezent doar în unele masive (Perşani, Pădurea Craiului, Rodnei, Preluca) se pot remarca suprafeţe
vechi sub sedimentarul mezozoic.

2. Pediplena (peneplena) carpatică

->poartă diferite denumiri regionale: Platforma marilor înălţimi carpatice: Borăscu, Fărcaş-Cârligaţi, Semenic,
Almăjului, suprafaţa înaltă a Gilăului.
->Apare sub două forme de relief:
a) platouri netede cu suprafeţe diferite, acoperite de scoarţa de alterare şi dominate de vârfuri cu caracter de
inselberg;
b) culmi netede şi vârfuri care se desfăşoară într-un plan aflat aflat la partea superioară a masivelor.
Există şi areale mici unde ea este fosilzată. Se corelează cu suprafeţe întinse fosilizate din regiunile de
platformă extracarpatice.
->Altitudinile la care e prezentă sunt diferite funcţie de înălţările pe care le-au suferit masivele după formarea lor.
-in Carpaţii Meridionali sunt la 1800 – 2000 m (înălţimea creşte de la vest spre est)
-în M. Rodnei la 1800 – 2000 m
-în M. Bihor la 1100 – 1600 m
- în M. Semenic la 1100 – 1300 m
-în Almăj şi la 800 – 1000 m
-în masivele din vestul Apusenilor şi în M. Locvei la 400 – 700 m.
->Vârsta acestei suprafeţe este cretacic superior – eocen (sau chiar badenian).
În badenian mişcările tectonice au fragmentat puternic zona cristalină, unele blocuri au fost ridicate (masive,
horst), iar altele au fost coborâte (grabene) reprezentând bazine de sedimentare.
->Climatul în care s-a format a fost cald cu două sezoane (umed şi uscat) iar pedimentele care au rezultat, prin
unire, au dat pediplena carpatică.
Înălţările din pliocen-cuaternar au avut intensitate dif de la un masiv la altul. Ca urmare, pediplena
carpatică a ajuns sub forma de petice în poziţie altimetrică deosebită suferind şi o modelare (fragmentare)
dif.

3. Suprafaţa medie carpatică

->Poartă denumiri locale de:
-Măguri-Mărişel, platforma Ţara Moţilor şi platforma Arieşului în Apuseni;
-Râu-Şes în Meridionali;
-Cârja – Tomnacica in Poiana Ruscăi,
-Bătrâna în M. Rodnei,
-Poiana Ciungi şi Tomnatic în M. Bistriţei,
-suprafaţele Podu Calului şi Chiruşca în M. Buzăului.
->se desfasoara în masivele cristaline şi în cele ale flişului cretacic. Se prezintă sub mai multe forme:
a) suprafeţe cvasiorizontale pe areale largi la nivelul interfluviilor principale în unităţile montane care au
suferit prima etapă de modelare (dominant în aria flişului);
b)poduri interfluviale şi culmi rotunjite sub nivelul pediplenei carpatice în masivele cristaline, care înclină
uşor spre axul văilor principale;
c) aliniamente de vârfuri aflate în acelaşi plan, separate de şei adânci, în masivele flişoide cu alternanţe
dese de strate din roci dure şi moi;

5
 d) bazine de recepţie largi, cu caracter depresionar îndeosebi, la văile care îşi au obârşia în masivele
cristaline sau în cele din aria flişului intern.
->climatul din timpul formării acestor suprafeţe a fost mediteranean cu nuanţări variate de la umed la uscat, arid.
Aceasta a permis o modelare în regim sezonier cu dezagregări importante în sezonul de vară care era uscat, arid şi
o evacuare însemnată a materialelor iarna când ploile torenţiale erau frecvente.
->vegetaţia slabă şi eroziunea ritmică facilita planaţia şi impunea dezvoltarea pedimentelor atât pe marginile
masivelor cât şi în lungul văilor. Înclinarea treptelor de nivelare şi racordarea lor permite reconstruirea
vechilor pedimente.
->mişcările tectonice, în acest interval, au cunoscut trei faze cu intensitate mare ce-au alternat cu perioade de
calm relativ. Ele au avut o intensitate mai mare în E Carpaţilor şi mai slaba în V. Producerea lor a dus de
fiecare dată la întreruperea planaţiei şi la ridicarea masivelor montane iar ritmicitatea ridicărilor a făcut
posibilă detaşarea a două sau trei trepte; unde intensitatea ridicărilor a fost mai redusă, planaţia a anulat
efectele lor astfel că în relief s-a individualizat o singură treaptă.
->Suprafeţele s-au format în timpul mişcărilor stirice (în vestul Carpaţilor) şi savice (în sud şi est). Finalul modelării
corespunde cu transgresiunea ponţiană.
->altitudinile variază
În Carpaţii Meridionali apar două trepte la 1200-1300 (Râul Şes II) şi 1400-1600 m uneori 1800 m (Râul
Şes I). Între ele există versanţi cu pantă accentuată pe o diferenţă de nivel de 200-300 m. Sunt culmi rotunjite
care coboară spre periferia muntelui sau spre axul văilor principale şi care au înfăţişarea unor pedimente.
În Munţii Banatului apare o frecvent o treaptă (uneori două), cu extensiune mare formată din culmi ce
coboară din masivele cristaline spre periferie (îndeosebi în N, V, S) de la 1000 m la 700-500 m (în vest şi nord)
ajunge la 350 m trecând sub formaţiunile ponţiene.
În Munţii Apuseni - în masivele înalte (Gilău, Muntele Mare, Vlădeasa) există două trepte (1000-1200 m
şi 700-800); în bazinul superior al Arieşului o treaptă extinsă la 1000-1100 m (ţara Moţilor), iar în masivele
periferice (Plopiş, Meses, Pădurea Craiului etc.) o treaptă la 700-800 m ce intră în contact cu sedimentarul
pliocen (uneori fosilizată).
În Carpaţii Orientali situaţiile sunt mult mai complexe. Aici există o mare varietate petrografică şi
structurală, mişcările tectonice, au pricinuit ridicări cu intensitate diferită pe masive şi ca urmare nivelarea şi
fragmentarea ulterioară au fost destul de variate. Au rezultat două complexe de trepte separate prin versanţi
cu diferenţe de nivel de 200-400 m. Treapta superioară (Plaiuri I) se află la 1500-1700 m în M. Rodnei, Obcina
Lucina, M. Suhard, M. Giumalău, apare ca poduri interfluviale rotunjite ce coboară din axul masivelor
bistriţene 1600 m spre Bistriţa şi depresiunile Borsec, Bilbor (1400 m), în M. Hăşmaş are o largă dezvoltare la
1500 m, iar în Carpaţii de Curbură se desfăşoară începând cu M. Ciucaş (1650 m) spre vest unde urcă la 1700-
1800 m (M. Baiu, M.Bucegi).
Treapta a doua (Plaiuri II) are cea mai mare dezvoltare în flişul extern unde apare la nivelul interfluviilor
principale; în flişul intern şi în masivele cristaline există ca umeri şi bazinete de obârşie.
La nord de Bistriţa are o desfăşurare relativ constantă la 1200-1400 m pe când la sud ea se ridică treptat
oscilând între 1500-1650 m (mişcări neotectonice).
Valorile mai mari sunt în masivele care în pliocen au suferit ridicări mai însemnate iar cele mai mici (1350-
1400 m) în lungul axelor cu slabă înălţare. De asemenea apare o dublă înclinare spre exteriorul munţilor şi
spre depresiunile tectonice importante (Brasov, Comşneşti).

6
 Această treaptă există şi in masivele vulcanice la 1000-1200 m fiind la marginea acestora acoperită de
formaţiuni pliocene.

3. Suprafaţa de bordură carpatică

->se numeşte:
-Suprafaţa Gornoviţa în Carpaţii Meridionali
-Feneş – Deva în M. Apuseni
-platforma Luncani şi Pădureni
-Teregova în M. Banatului şi Poiana Ruscă
-Platforma pasurilor înalte - Predeal - pe Valea Prahovei
-platforma Dornelor şi Suprafaţa Mestecăniş în grupa N a Orientalilor.
->se desfăşoară la marginea Carpaţilor ca nişte culmi paralele, foarte netede care domină cu 150 – 300 m
depresiunile subcarpatice, sau ca umeri de vale secundară în lungul culoarelor de vale principale care străbat
Carpaţii pe mari distanţe. La acestea se adaugă şeile largi la obârşia unor văi cu desfăşurare opusă (spre
Transilvania şi spre exteriorul Carpaţilor).
->Altitudinea acestei suprafeţe creşte de la exteriorul spre interiorul spaţiului montan şi e condiţionată de duritatea
rocilor şi amplitudinea mişcărilor neotectonice.
- la 500 – 600 m în V M. Apuseni şi la 700-800 m pe latura de S şi urcă în lugul văilor la 900 m ca nişte umeri.
- are în jur de 400 m în S şi V M. Banatului şi până la 750 m în centru şi N
- 800 – 1000 m la periferie in Carpaţii Meridionali peste pasuri ( Merişor, Predeal).
- În C. Orientali au o dezvo mare în spaţiul flişului paleogen unde apare la nivelul culmilor secundare (900 m) şi
în culoarele de vale (1000- 1400 m), dar apare şi la marginea munţilor (750 – 900 m) şi la bordura depresiunilor
intramontane (1000-1100 m).
->climatul moderarii: mediteranean cu nuanţări mai aride la finele sarmaţianului şi mai umed în pliocen,
procesele de modelare pe ansamblu au fost de glacisare diferenţiate local în funcţie de roca şi intensitatea
ridicării sau coborârii.

Nivelele de eroziune carpatice

Sunt reprezentative pentru etapele de linişte tectonică în care a avut loc o modelare a culmilor montane după
formarea celor trei suprafeţe amintite mai sus. Ele nu au aceeaşi extindere ca şi suprafeţele de nivelare şi se
prezintă ca umeri în culoarele de vale, au o dezvoltare mai mare la marginea depresiunilor şi sunt reduse la petice
sau rupturi de pantă în defilee.

Terasele în Carpaţi
În M. Apuseni dat alcătuirii orografice şi structurale aparte există anumite particularităţi în desfăşurarea teraselor.
În regiunea centrală râurile sunt puternic adâncite şi nu au terase numeroase. Arieşul spre exemplu are terase
doar în bazinetele de la Câmpeni, Lupşa, Baia de Arieş, Sălciua şi lipsesc sau sunt abia schiţate (doar cele inferioare)
în sectoarele de îngustare a văii în roci cristaline sau calcare.
În depresiunile intramontane (Brad, Hălmagiu, Zlatna), dar şi în cele de tip golf, terasele sunt mai numeroase şi
au o dezvotare largă. Crişul Repede are 6 terase în Carpaţi.
Terasele inferioare (2-3 m, 5-10 m şi 15-20 m) reprezintă cel mai adesea vatra depresiunilor.
Terasele de 30-40 m şi 55-60 m sunt limitate ca extensiune şi destul de fragmentate. Apar pe marginea
depresiunilor şi mai ales în zonele de confluenţă. Cel mai adesea se prezintă ca interfluvii secundare acoperite de
fâneţe şi livezi.

7
 Terasele superioare, aflate la 70-80 m şi 90- 110 m nu sunt întâlnite decât foarte rar, de cele mai multe ori sunt
abia schiţate pe marginea depresiunilor sau ca umeri în defilee.

In M. Banatului scad ca număr de la Dunăre la afluenţi.

->in Defileul Dunării Gr. Posea şi colab descriu 8 nivele generale şi 2 cu caracter local
->pe Mureş în defileul din sudul Apusenilor au fost identificate 7 terase
->pe Timiş 6
->pe Cerna - 5 .
Pe văile mai mici sunt 2-4 terase mai bine păstrate în depresiuni sau la marginea muntelui, la trecerea în
regiunea colinară. Au poduri extinse în depresiuni şi pe ele se află majoritatea aşezărilor şi a terenurilor agricole.

In Carpaţii Meridionali au o desfăşurare limitată doar la culoarele văilor principale şi în puţinele depresiuni
interne (Petroşani, Brezoi-Titeşti) sau care se află la periferie (Haţeg).
Datorită ridicării cuaternare a C.Meridionali râurile şi-au creat văi înguste şi adânci, cu versanţi cu pantă
accentuată pe care greu s-au păstrat fragmente de terasă.
Cu excepţia Oltului, pe toate celelalte văi, inclusiv Jiul în defileu, prezintă doar terase joase la 2-3 m, 10 m şi 25-
30 m (în meandrele largi, în micile bazintete depresionare sau la ieşirea râurilor din munte).
O situaţie aparte o oferă Oltul. În lungul său există bazinete depresionare largi, dezvoltate în roci sedimentare,
separate de îngustări în roci cristaline. Terasele sunt mai largi în bazinete, iar unele apar în sectoarele înguste de
vale sub formă de umeri.
În Depr. Haţeg terasele sunt 3-4 terase pe Strei si afluenţi acoperite de conuri piemontane.

In Carpaţii de Curbură sunt condiţionate de 3 factori:

1.intensitatea mare a mişcărilor neotectonice cuaternare care a impus o adâncire rapidă a râurilor;
2.rocile sedimentare uşor de dislocat
3. o dinamică de versant şi de albie activă care prin alunecări de proporţii, torenţi şi şiroire a înlăturat marea
majoritate a urmelor vechilor albii.
Terasele din lungul văilor principale apar la 2-5 m, 8-10 m, 20-25 m şi 40-60 m. Ele se desfăşoară în sectoarele
de vale mai largă, în buclele de meandru şi la confluenţele principale.
Cel mai bine reprezentate sunt terasele pe Doftana şi Prahova. Au extensiune între Sinaia şi Azuga şi Teşila-
Trăisteni.
În M. Buzăului şi Vrancei terasele inferioare (sub 20 m) alcătuiesc vatra bazinelor depresionare.

In Carpaţii Orientali (grupele centrală şi nordică) prezintă cele mai variate aspecte din tot spaţiul montan.
Cele mai însemnate culoare de vale (Bistriţa, Moldova, Olt, Mureş) au lungimi foarte mari, fiind dezvoltate în
unităţi cu structură şi evoluţie deosebită (cristalin, fliş, eruptiv, depresiuni tectonice). Astfel R. Moldova are 9 terase
(N. Barbu), Moldoviţa 7, Humor 6, Suceava – 7, Suceviţa 6. Râurile mai mari ce trec prin aria flişului pe lungimi mai
mari prezintă chiar 10 terase (Bistriţa). Trotuşul are 9 terase, Oltul 5, Someşul Mare 7, etc.
În depresiunile ce prezintă subsidenţe (Braşov, Ciuc, Gheorghieni) raurile pierd o parte din terase (ele sunt
îngropate în propriile aluviuni) cum e situaţia Oltului la N de Braşov unde îi rămân doar 2-3 nivele.

8
 Văile ce traversează lanţul montan din vecinătatea Podişului Transilvaniei (Someşul Mare, Mureşul, Oltul) au
creat defilee de 10 – 40 km. În cadrul lor există 5 terase la altitudini de până la 110 m cu o desfăşurare mai mare în
bazinetele depresionare şi la contactul cu podişul. Terasele lipsesc în sectoarele înguste ale defileelor. Pe nivelele
inferioare de 5-10 m şi 15-20 m există câteva aşezări mai importante (cum e staţiunea Sângeorz-Băi pe Someşul
Mare) şi terenuri de cultură; terasele superioare sunt în rocă şi frecvent acoperite cu păduri şi fâneţe.

Luncile în Carpaţi
Sunt treptele cele mai recente, dar şi cele mai joase din complexele de vale, caracteristicile lor fiind
dependente de alcătuirea şi structura geologică, de dinamica albiilor minore, de panta pe sectoare a albiilor, de
arealele subsidente şi de ridicare, de specificul dinamicii de versant de unde ajung în albie volume variate de
materiale prin alunecări sau aduse de torenţi, ravene, ogaşe.
Caracteristici mofologice şi structurale:
-> Râurile mici (sub 10 km lungime) prezintă lunci reduse ca dimensiuni, cu numeroase praguri în albia
minoră (mai ales pe cristalin), iar dacă se desfăşoară pe fliş văile sunt mai largi şi prezintă 2-3 trepte (la 1 m, 1,5 m şi
2,5 m) şi conuri de dejecţie. Dacă străbat depresiuni tectonice ele dezvoltă lunci cu lăţimi de 0,5 - 2,5 km şi
constituie şesuri (câmpii) aluviale (în depresiunile Dornelor, Ciuc, Gheorghieni – compartiment central al Depr.
Giurgeu, Comăneşti, Braşov, Haţeg, Brad, Bozovici, Zlatna).
->Râurile mari, transversale faţă de marile unităţi morfostructurale dezvoltă sectoare cu lunci extinse în
alternanţă cu altele unde sunt înguste sau lipsesc (chei, defilee). În sectoarele de confluenţă se dezvoltă lunci
comune.

Relieful glaciar
Relieful glaciar s-a păstrat în majoritatea masivelor ce depăşesc 2000 m prezentând caracteristici diferite în
funcţie de condiţiile locale ce permiteau acumularea şi stagnarea gheţii.
Extensiunea şi numărul fazelor glaciare Modelarea glaciară s-a realizat în 2 faze glaciare:
1) Glaciaţiunea riss-se invocă poz marginei calotei glaciare la 49° lat. N cu un volum important de gheată
rezultat al unor precipitaţii bogate, poz limitei zăpezilor permanente la alt coborâte(cca 1600 m în N Orientali şi la
1800-1850 m în Carpaţii Meridionali) care astfel permitea existenţa deasupra ei a crestelor carpatice.
În această fază s-au dezvoltat marile complexe glaciare formate fiecare din câteva circuri din care limbile
de gheaţă ce şlefuiau văile coborau până la altitudini de 1000 m în N şi 1300-1450 m în masivele S.
Se reconstituie această fază prin:
-circurile foarte mari (diametre de mai multe sute de metri)
-văile glaciare largi
-şei de transfluenţă şi morene frontale cu poziţie joasa (morene în Retezat între 1300 şi 1620 m; în M.
Rodnei la 1000-1350 m, în M. Godeanu la 1350-1450 m).
Acum poate că existau gheţari de platou iar în masivele unde condiţiile erau mai puţin favorabile
dezvoltării firnului, doar formarea unor gheţari de circ.

9
 2) Glaciatiunea würm- limita zăpezilor mai sus (la cca. 1800 m în N şi 2000 m în S), întrucât acestuia îi sunt
specifice o calota glaciară la 52° lat. N, un climat rece riguros cu zăpezi mai puţine, ce a creat gheţarul de circ şi
limbi glaciare scurte ce s-au retras treptat lăsând morene stadiale. A favorizat:
-dezvoltarea circurilor suspendate
-crearea unui al doilea jgheab glaciar îmbucat in cel format în faza anterioară
-mai multe nivele de morene frontale (1650-1800 m în M. Rodnei, 1700-1900 m în M. Godeanu, 1600-
2000 m în M. Retezat; în M. Parâng şi M. Godeanu au fost identificate şi morene la 1850 m, 1920 m, 2000 m ce-ar
releva momentele principale ale retragerii ultimei glaciaţii).

->Manifestarea a 2 faze glaciare a mai fost susţinută în M. Bucegi (V. Velcea) prin prez a două cruste de calcar
separate de o acumulare detritică în Peştera Ialomiţei, a loessurilor separate de soluri fosile în reg extracarpatice.
>Trei faze glaciare sunt indicate mai ales în M. Rodnei (L. Sawicki, I. Sârcu) iar o singură faza glaciară importantă
pentru Carpaţi de Gr. Posea (cele două troguri din lungul văilor ar fi fost create, cel jos de către limba de gheaţă,
iar cel superior - umerii - de retragerea versanţilor situaţi deasupra nivelului gheţii prin procese periglaciare).
Localizare În M. Rodnei sunt peste 30 de circuri, între 1500 şi 2000 m altitudine, din care 10 au văi
glaciare care ajung până la aproape 1000 m, având lungimi de 0,5-2 km; sunt concentrate pe versanţii nordic şi
nord estic, pe când pe cel sudic, au dimensiuni mici şi se îmbină cu circurile glacio-nivale; sunt indicaţi şi posibili
gheţari de platou.
În M. Maramureş există urmele unor gheţari de circ la 1500-1700 m în jurul vârfurilor principale; se adaugă
câteva circuri glacio-nivale.
În M. Călimani sunt două circuri glaciare şi câteva glacio-nivale la 1800-1900 m.
În M. Bucegi există forme complexe (circuri, văi, morene) pe opt văi care se desfăşoară radial din nodul
orografic Vf. Omul - Vf. Obârşia; circurile sunt la peste 1800 m, iar văile până la 1400 m; există şi urme de circuri
glacio-nivale şi presupus un gheţar de platou la 1900-2000 m.
În M. Leaota se pastrează un circ glaciar şi unul glacio-nival.
În M. Făgăraş: peste 175 circuri glaciare, grupate în complexe la obârşia celor mai imp văi la alt de 1800-2100
m; peste 50 circuri sunt continuate de văi (lungimi de 2-4 km pe versantul N şi 4-8 km pe cel S) pe unele păstr ându-
se praguri glaciare cu striuri şi roci mutonate, morene glaciare; iar văile până la 1400 m; se adaugă numeroase
circuri glacio-nivale.
În M. Iezer, la peste 1650 m pe creasta Iezer-Păpuşa există mai multe circuri suspendate, circuri glacio-nivale.
În M. Şureanu şi Cândrel sunt 15 circuri (îndeosebi pe versanţii de N si NE cu praguri şi unele morene)
În M. Parâng există mai multe complexe glaciare cu circuri suspendate şi văi glaciare (6-7 km lungime)
concentrate în nordul şi nord-estul crestei principale.
În M. Retezat sunt mari complexe glaciare formate fiecare din câteva circuri din care limbile gheţarilor reunite
coborau creând văi cu lungimi de 6-8 km ce ajungeau până la 1300-1400 m; alături de M. Făgăraş şi M. Parâng
constituie masivul cu cele mai variate forme rezultate prin modelare glaciară (circuri, văi, praguri, custuri, morene,
roci mutonate, şei de transfluenţă etc.).
În M. Godeanu există mai multe circuri la 1800-2000 m (concentrate mai ales în nord) unele continuate de văi
(l-2 km ce ajung la 1500-1600 m) în care se află morene.
În M. Ţarcu sunt circuri suspendate în jurul vârfurilor principale.
În literatură mai sunt menţionate unele fragmente de circuri, mai mult circuri glacio-nivale sau de presupuşi
gheţari de platou (munţii Ceahlău, Piatra Craiului, Apuseni, Tibleş).

10
 RELIEFUL PERIGLACIAR
Carpaţii, datorită înălţimii s-au situat şi în pleistocen şi în prezent în spaţiul de acţiune al agenţilor sistemului
periglaciar, numai că intensitatea proceselor şi multitudinea formelor rezultate sunt diferite.
În pleistocen, când exista un interval hipsometric cu gheţari se puteau diferenţia 3 situaţii ale prezenţei
periglaciare ce reflectau trei etaje morfoclimatice distincte:
1.Etajul supraglaciar format din creste şi abrupturi situate deasupra maselor de gheaţă şi care sufereau
modelari prin:
- oscilaţii diurne de temp în sezonul cald (pe versanţii expuşi)=> dezagregări cu gelifracte dominant cu
dimensiuni reduse ce cădeau pe masa de gheaţă;
- deflaţia eoliană şi chiar coroziunea asupra vârfurilor produsă de vânt încărcat cu elemente de rocă sau
cristale de gheaţă;
- avalanşele care antrenau mase importante de gheaţă, zăpadă, rocă.
2.Etajul glaciar intre 1800 si 2000 cu ghetari în circuri şi limbi de gheaţă pe văile principale între care
rămâneau culmi, creste secundare, vârfuri abrupturi supuse acţiunii periglaciare.
Procesele de îngheţ - dezgheţ, nivaţia deveneau tot mai active pe masura coborârii în alt şi a diminuării
prezenţei maselor de gheaţă. Rezultau grohotişuri care se acumulau pe văi şi la baza abrupturilor, conuri de
gheaţă şi rocă aduse de avalanşe.
Procesele periglaciare au avut o importanţă aparte în würm când suprafaţa ocupată de gheaţă era redusă;
acum oscilaţiile de natură termică au facilitat dezvoltarea unor cantităţi sporite de grohotişuri.
3.Etajul subglaciar (periglaciarul propriu-zis) care includea cea mai mare parte din Carpaţi începând de la
1600 m (în würm de la 1800 m) şi până la poalele acestora.
Exista un pergelisol şi un gelisol a căror grosime varia cu altitudinea.
Îngheţ-dezgheţul producea mase însemnate de grohotiş acumulate sub formă de conuri şi poale suprapuse.
Blocurile au dimensiuni variabile în funcţie de rocă şi de intensitatea şi frecvenţa procesului. În prezent sunt
acoperite de pădure.
Gelifracţia se îmbină cu nivaţia si creau microdepresiuni pe suprafeţele plane şi avalanşe pe versanţi, circuri
şi semipâlnii nivale, culoare cu bolovăniş.
Pe bordura munţilor sau la contactul cu depresiunile în Wurm s-au format glacisuri de versant.

Periglaciarul actual În prezent limita zăpezilor veşnice este la 2900 – 3000 m, deci nu afectează Carpaţii.
->Dar, la altitudini de peste 1900 m se află etajul crionival avand culmi cu pajişti subalpine şi alpine, creste şi
vârfuri golaşe, abruptur .
Aici procesele de îngheţ sunt posibile tot anul dar mai frecvente iarna (15-27 cicluri gelivale –perioade cu
temperaturi negative/lună) determinând dezagregări ce dau mase de grohotiş, microdepresini nivale, favorizarea
formării culoarelor de avalanşe şi vârfuri ascuţite.
->Sub 1900 m acţiunea crionivală slăbeşte şi e şi dezavantajată de scăderea nr de cicluri gelive. Este mai imp pe
versanţii abrupţi cu roca la zi (abrupturi structurale, versanţii din chei şi defilee), pe cei cu expunere N pe care
zăpada persistă La conurile de grohotiş se pot adăuga ca forme muşuroaie înierbate, solifluxiuni, potcoave nivale.
Aici dominantă este modelarea impusă de apele curgătoare permanente şi temporare, de procesele
gravitaţionale (îndeosebi alunecări şi curgeri noroioase în unităţile flişului).

11
 Relieful petrografic
Sub raportul alcătuirii petrografice Carpaţii se caracterizează prin:
-o mare varietate de roci (sedim, vulcanice, cristaline) cu o desfăşurare spaţiala extrem de complexă.
-sunt roci cu proprietăţi fizice şi chimice diferite ceea ce determină pe de o parte o rezistenţă deosebită la atacul
agenţilor externi iar pe de alta individualizarea unor forme de relief specifice care se impun local sau regional în
peisajul morfologic al unor unităţi naturale.
-dezvoltarea reliefului petrografic este condiţionată local de extensiunea arealelor cu anumite roci şi structura în
care sunt concentrate iar pe plan general de condiţiile climatice.
Pe ansamblu au pondere diferită 19% roci cristaline, 32% roci vulcanice şi magmatice şi 49% roci sedim.

Relief dezvoltat pe roci carstificabile . În această grupă se includ calcarele, dolomitele, sarea, gipsul, dar şi
alte roci sedimentare cu conţinut bogat în elemente dizolvabile. Sunt roci acumulate dominant în mezozoic
(calcarele, dolomitele) şi mai puţin în neozoic (sarea, gipsul).
Pe calcare şi dolomite relieful are caracter discontinuu, aparţine unor formaţiuni triasice şi jurasice, dar şi
cretacicului inferior.
- Faptul că masivele calcaroase au fost exondate in intervale diferite de timp a facilitat o modelare diferită.
Uneori transgresiuni noi => fosilizarea reliefului carstic. Exondarea definitivă a întregului spaţiu s-a făcut la finele
paleogenului şi începutul miocenului. Ca urmare în Carpaţi se identifică mai multe situaţii cu caracter evolutiv:
- suprafeţe de carstificare foarte vechi (ex. în M. Pădurea Craiului la Zece Hotare carstoplena
precretacică cu doline umplute cu bauxită).
- reliefuri carstice complexe (endocarst puternic evoluat) în masive calcaroase cu mare
dezvoltare pe verticală şi în suprafaţă şi în care evoluţia a început încă de la finele mezozoicului.
- reliefuri carstice incipiente determinate de dimensiunile reduse ale masei calcaroase.
În M. Apuseni se află relief specific în M. Pădurea Craiului, Codru Moma, Bihor (regiunea Padiş-Scărişoara)
-în M. Trascău şi Metaliferi sub forma unor creste.
Există aici platouri carstice (Padiş, Scărişoara, Vaşcău, Damiş, Zece Hotare) cu exocarst bogat (doline de
dimensiuni mari, uvale, depresiuni de contact cu aspect de polje, lapiezuri, văi antitetice, ponoare, şei de captare) şi
un endocarst reprezentat de peste 300 de peşteri (Vântului – peste 18 km cea mai lungă din România, Meziad,
Cetăţile Ponorului, Urşilor), numeroase avene (7 depăşesc 100 m adâncime), prezenţa- în unele goluri subterane - a
maselor de gheaţă (Gheţarii de la Scărişoara, de la Focu Viu, Bortig, Vârtop, Barsa).
Circulaţia apei impune izvoare intermitente de tipul izbucurilor (Călugări). La acestea se adaugă numeroase
chei: Turzii, Galbenei, Someşului Cald, Arieşului.
În M. Banatului există două aliniamente principale cu roci carstificabile:
->Reşiţa-Moldova Nouă (M. Locvei şi Aninei) cu platouri carstice ( Brădet, Cărbunari), chei (Caraş, Nera, Miniş)
şi peste 90 de peşteri (cea mai mare e Comarnic pe Caraş) şi un exocarst variat reprezentat de lapiezuri, doline, văi
oarbe, trepte antitetice.
->Sviniţa-Svinecea Mare (M. Almăj) cu creste, martori de eroziune, chei (Cazanele Dunării), peşteri de
dimensiuni mai mici (Ponicova).
În Carpaţii Meridionali se diferenţiază:
1) carstul de altitudine (alpin şi subalpin) la care dizolvarea s-a îmbinat cu dezagregările intense
rezultând creste golaşe şi vârfuri ascuţite cu poale de grohotiş, lapiezuri, doline şi avene şi peşteri cu dim <.

12
 2) carstul regiunilor cu înălţimi medii (800-1800 m) dezvoltat îndebsebi în munţii unde există platouri
calcaroase (Şureanu, Mehedinţi) sau pe fâşiile de calcar de la exteriorul Meridionalilor (Vâlcan, Vânturariţa,
Parâng, Bucegi etc.); le sunt specifice chei, peşteri mici şi mijiocii, câmpuri de lapiezuri, doline, avene etc.).
Un loc aparte îl ocupă masivul Piatra Crauilui – o creastă de tip hogback cu lapiezuri enorme şi peşteri la poale
(Dâmbovicioarei).
În C. de Curbură calcarul e redus ca extensiune, apare în Postăvaru, Piatra Mare (Şapte Scări), şi bazinul Doftanei
(lapiezuri, doline şi chei scurte).
În Carpaţii Orientali - calcarele şi dolomitele legate de unitatea cristalino-mezozoică, apar sub formă de
creste, culmi, martori şi mai rar ca mici platouri. Pe ele s-a dezvoltat îndeosebi exocarst cu dimensiuni reduse.
Importante sunt formele din sectorul munţilor Hăşmas - Bicaz (peşteri, platouri cu doline, uvale şi chei
impresionate) şi din M. Rodnei (sunt calcare cristaline dar şi eocene; aici s-a format pestera Tăuşoarelor care
înregistrează recordul naţional al desfăşurării pe verticală - 350 m).

Sarea şi gipsul ocupă în Carpaţi areale mici: în D. Maramureş la Ocna Şugatag şi Coştiui, respectiv în M. Trascău.
Dizolvarea a determinat apariţia unor forme de tasare şi a lapiezurilor.

Relieful dezvoltat pe gresii şi conglomerate . E legat de unităţile flişului, acolo unde aceste roci alcătuiesc
strate cu grosime mare.
Conglomeratele se află în M. Bucegi, Ciucaş, Ceahlău, în stive de 400 – 1000 m grosime depuse în structuri
sinclinale (alc. din pietrişuri, bolovănişuri, blocuri din roci cristaline, magmatice, calcare cu dimensiuni variate şi
ponderi inegale; cimentul este calcaros sau silicios). Eroziunea s-a manifestat diferenţiat generând un relief
rezidual specific: coloane, turnuri, babe, sfincşi.
În munţii în care stratele de gresii au grosimi mari acestea impun în peisaj versanţi cu pantă mare (uneori
abrupturi), văi înguste (adesea chei), vârfuri ascuţite (dacă stratele au o dispoziţie verticală), culmi masive. În
munţii în care stratele groase de gresii cu duritate mare alternează cu strate de marne şi argile sau gresii
friabile, eroziunea a creat peisaje distincte cu trepte şi jgheaburi pe versanţi, şei şi vârfuri pe interfluvii.
Relieful dezvoltat pe faciesuri marno-argiloase e prezent atât în flişul cretacic cât şi în cel paleogen
(partea centrală şi E a Carpaţilor Orientali) unde stratele de argile, şisturi argiloase, marne au grosime mai mare.
Rezultă alunecări de teren cu forme şi dimensiuni variabile (prezente mai ales în Carpaţii de Curbură).
Relieful dezvoltat pe roci cristaline. Rocile cristaline intră în alcătuirea multor masive din nordul Carpaţilor
Orientali, Carpaţilor Occidentali şi dominant în Carpaţii Meridionali Sunt roci ce opun o mare rezistenţă la alterare.
Ele au impus reliefului montan câteva trăsături:
->masivitatea – reprezentată de poduri interfluviale late (suprafeţe de nivelare), versanţi cu pantă mare (uneori
abrupturi)
->uniformitate pe spaţii largi (culmi netede sau convexe separate de văi înguste).
Diferenţele locale sau regionale de alcătuire conduc la individualizarea de creste, abrupturi, chei, taffoni
(Cozia) şi alte tipuri de microdepresiuni orizontale sau verticale (rezultate prin alterări, spălare areală, îngheţ-
dezgheţ), mase de grohotiş etc.
Relief dezvoltat pe roci vulcanice. E prezent în Carpaţii Orientali şi în M. Apuseni (vulcanism neozoic).
Relieful e reprezentat de:

13
 ->resturi de aparate vulcanice reprezentate de conuri cu cratere evidente (Ciomatu), părţi de caldeire
(Călimani, Gurghiu, Harghita),
->platouri vulcano-sedimentare cu dimensiuni deosebite (vestul sitemului Călimani-Harghita unde platourile se
desfăşoară mai ales spre vest)
->neck-uri, dyke-uri, sill-uri sub formă de vârfuri, creste, sectoare cu versanţi abrupţi (Bârgău, Gutâi, Apuseni)
->relief rezidual (coloane, sfincşi) rezultate prin eroziune diferenţială (Călimani, Gutâi), coloanele de bazalt de
la Detunate, Racoş, Firiza
->sectoare înguste de vale secţionate de corpuri vulcanice de către Mureş, Crişul Alb, Crişul Negru, Ilba,
Someşul Mare.
->Defilee în masive vulcanice (Oltul la Tuşnad, Mureşul între Topliţa şi Deda, Bârzava la Bocşa)

Relieful structural
Carpaţii au o structură complexă mult diversificată local ceea ce face ca formele de relief rezultate să aibă
dimensiuni diferite.şi să exprime modalităţi deosebite de redare a raporturilor dintre rocă - structură şi agenţi.
Structural se disting câteva situaţii majore şi mai multe cu caracter regional sau local:
În Carpaţii Meridionali şi în M. Banatului se impune marele şariaj getic în care Pânza Getică prezintă ondulări,
fracturări, bombări. Ea a fost parţial îndepărtată.
Rezistenţa mare la eroziunea a rocilor cristaline şi a corpurilor magmatice din pânza Getică şi din Autohtonul
Danubian nu a permis individualizarea unui relief structural de amploare.
Ce iese în evidenţă este:
->rezultatul fragmentării în blocuri care au fost ridicate ca horsturi (Poiana Ruscă, Semenic, Almăj, Vâlcan,
Mehedinţi, Cozia)
->culmi anticlinorii (Făgăraş)
->coborâri sub forma unor bazine sedimentare (grabene) la Bozovici, Petroşani, Loviştea.
D. Burileanu (1941) presupune existenţa iniţială a unor ondulări ale Pânzei Getice rezultate în timpul
sariajului şi care au reprezentat primele reliefuri structurale. Unele dintre acestea au favorizat desfăşurarea
sistemelor hidrografice primare din care s-au păstrat fragmente incluse în lungul unor culoare tectonice
extinse (Cerna - Jiul de Vest - Jiul de Est; Sebeşul superior - Sadu Hideg - Râul Mare; Lăpuşnicu Mare - Râul
Bărbat; Dâmboviţa superioară etc.).
Sariaj=  Deplasare la mari distanțe a unor mase importante de roci și suprapunerea lor peste altele mai noi, ca rezultat al
mișcărilor tectonice din zonele de orogeneză
Se adaugă pe plan local poliţe structurale, suprafeţe structurale, abrupturi pe capete de strate mai dure,
simetrii şi asimetrii în configuraţia circurilor glaciare (Făgăraş şi Retezat) determinate de păstrarea pe aliniamente
mai mari sau mai mici a unor fragmente de structuri de tip sinclinal sau a unor cute restrânse în masa cristalină.
În masivele alcătuite din conglomerate, gresii, calcare cu grosime mare şi care sunt cuprinse în cute largi,
extinse, deformate sau fracturate tectonic – relieful structural e bine dezvoltat, uneori impunându-se între
caracteristicile de bază ale acestuia.
->in M. Bucegi sunt platouri structurale extinse, fronturi de cuestă; diferite tipuri de văi structurale
(Ialomiţa-consecventă, afluenţii pe dreapta obsecvenţi);
->în M. Piatra Craiului – relieful e reprezentat de creastă care e un flanc de sinclinal suspendat redresat la
verticală – deci un hogback;
->în M. Banatului, în lungul celor două creste calcaroase (Reşiţa – Moldova Nouă şi Sviniţa – Svinecea Mare)
există forme structurale de dimensiuni variabile (creste, platouri, văi structurale şi abrupturi),

14
În Carpaţii Orientali situaţiile sunt mult mai diverse. Mai întâi se impune structura majoră a acestora cu 5
compartimente tectono-structurale distincte care se succed de la V la E (vulcanic în V, depresiuni tectonice şi
cristalin cu petece de sedimentar vechi în centru, fliş cretacic şi fliş paleogen în E) şi care fiecare impun
reliefuri cu fizionomie, înălţimi, desfăşurare distincte.
- În unitatea vulcanică se detaşează două situaţii:
- masive vulcanice (Harghita, Gurghiu, Călimani, Gutâi-Igniş) cu conuri, caldeire şi platouri de
piroclastite bine dezvoltate şi care se impun în peisaj;
- munţi sedimentaro-vulcanici (ţibleş, Bârgău, Oaş) unde vârfurile ascuţite, cu versanţi povârniţi au
înălţimile cele mai mari (reprezintă îndeosebi conuri, neckuri) şi domină culmi joase, fragmentate
individualizate pe structuri sedimentare monoclinale sau uşor ondulate.
- Depresiunile tectonice au caracter de graben (Braşov) sau de baraj vulcanic (Ciuc, Gheorghieni,
Maramureş, Dorna etc.). Relieful este condiţionat de procesele tectonice ce s-au manifestat pe măsura
individualizării lor ca forme.
-În Maramureş sedimentării şi umplerii i-a urmat ondularea şi ridicarea;
-în depresiunile Dornelor şi Gheorghieni slăbirea subsidenţei a facilitat dezvoltarea de piemonturi,
glacisuri şi chiar terase;
-în Ciuc şi Braşov unde subsidenţa este activă, se impun şesurile aluviale extinse şi doar la contactul
cu munţii apar glacisuri proluviale cu dimensiuni variabile.
- Munţii alcătuiţi dominant din roci cristaline şi cu petece de sedimentar mezocretacic au caracteristici
morfostructurale dinstincte în cele două situaţii:
->pe cristalin apar evidente masivitatea culmilor (Maramureş, Rodnei), unele vârfuri cu aspect de
dom (în sectoarele - Călimani, cu roci puternic metamorfozate sau pe corpurile magmatice scoase la zi de
eroziune), abrupturile de falie (Dragoş Vodă în M. Rodnei) şi unele culoare tectonice (Rarău).
-> pe sedimentarul (conglomerate, calcare, dolomite etc.) ondulat se impun suprafeţe structurale,
cueste, abrupturi, vârfuri asimetrice (Rarău, Hăşmaş, Lucina, Piatra Mare, Postăvaru etc.).
- Flişului cretacic şi celui paleogen , le sunt caracteristice stratele cu grosimi variate alcătuite din gresii,
marno-calcare, şisturi argiloase etc., cuprinse în cute deformate tectonic (de la cute simple largi la cute solzi)
ce alcătuiesc sisteme de unităţi şariate spre E.
Caracteristicile structurale se transmit în relief în mai multe direcţii:
- aliniamente de creste şi culmi pe lungimi de mai mulţi zeci de kilometri dezvoltate N-S;
Primele s-au individualizat pe strate groase de gresii redresate aproape la verticală; -au rezultat
hogbacksuri, vârfuri ascuţite şi şei înalte (specific în Obcine);
Celelalte apar în sectoarele unde succesiunea stratelor cu rezistenţă diferită este mai mare şi ca
urmare fizionomia de ansamblu este variabilă (vârfuri şi culmi secundare unde precumpănesc gresiile,
alunecări, vai largi şi şei pe faciesurile argiloase);
- culoare de văi principale dezvoltate iniţial în sectoare coborâte structural (sinclinale, ondulări
sau contacte ale pânzelor, linii de fractură - Moldoviţa, Tarcău, Bâsca Rosilei, Buzaul superior etc.);
- depresiuni tectonice de tip graben (ex. Comăneşti);
- aliniamente de abrupturi structurale (pe gresii de Tarcău) cu dif de nivel de peste 150 m;
- masive izolate de tipul "pintenilor paleogeni" - (Ivăneţ, Berzunţ);
În M. Apuseni se disting două situaţii.

15
 1.Prima are caracter major fiind legată de faptul că aceştia alcătuiesc un sistem format din unităţi cu structuri
majore deosebite care se reflectă în peisajul morfologic. Un ansamblu cristalin central (masiv) din care se distribuie
radial masive mai mici cu caracter de horst (Meseş, Plopiş, Pădurea Craiului, Codru-Moma, Zarand), separate de
depresini tectonice – grabene (Brad, Hălmagiu, Zarand, Beiuş, Vad-Borod, Şimleu, Zlatna).
În SE sunt munţi cu structură complexă (Metaliferi, Trascău) ce au în compoziţie resturi de aparate
vulcanice, fliş grezos, bare de calcar şi roci magmatice vechi. Aceasta det o mare varietate structurală cu creste,
vârfuri pe formaţiuni vulcanice (Detunatele) sau pe calcare, depresiuni suspendate în spatele unor chei şi platouri.
2.A doua caracteristică rezultă din influenţele structurale locale care se reflectă în forme de relief izolate sau în
sistem. Se remarcă o mulţime de sectoare cu chei epigenetice tăiate de Crişuri, Barcău, Mureş, Arieş în calcare,
corpuri andezitice (care iniţial au fost acoperite de sedimente panoniene), abrupturi şi platouri structurale.

16
 Apele
A. Apele subterane
80% din apele subcarpatice se regenerează în Carpaţi datorită cantităţilor mai mari de precipitaţii şi a rocilor
ce permit acumularea şi circulaţia apelor. Apele subterane constituie importante surse de alimentare (izvoare,
puţuri, captări) cu apă potabilă a stânelor, sălaşelor, aşezărilor umane permanente.
A.1. Apele freatice în Carpaţi sunt condiţionate de structura geologică şi prezintă câteva caracteristici:
- pantele mari imprimă un drenaj mai intens
- apele freatice sunt bine reprezentate în cadrul scoarţelor de alterare de pe interfluvii
- în rocile cristaline şi magmatice se găsesc cantităţi importante de ape datorită fisuraţiei puternice ce
caracterizează aceste roci
- acelaşi fenomen se întâlneşte şi la gresii şi conglomerate cu grad ridicat de fisurare
- pe roci eruptive acumularea apelor e favorizată de prezenţa, şi mai ales de grosimea stratelor de
piroclastite.
Apele freatice din cadrul depresiunilor intracarpatice se acumulează mai ales în depozitele cuaternare şi au
o mineralizare mijlocie şi sunt adesea de tip bicarbonatat calcice.
A.2. Apele de adâncime sunt prezente în şisturi cristaline şi în unitatea eruptivă destul de izolat datorită
compactizării mari a acestora. Prin urmare, apele pot pătrunde doar pe linii importante de falie până la
adâncimi mari.
Rezerve mai mari există în structurile sinclinale ale cuverturii sedimentare, în calcarele şi conglomeratele
de vârstă mezozoică, în flişul cretacic şi paleogen şi vulcanogen-sedimentare.
A.3. Apele minerale apar sub forma izvoarelor e legată de existenţa faliilor de adâncime, de prezenţa
lanţului vulcanic, dar şi de cea a zăcămintelor de petrol, cărbune şi sare. Acestea sunt folo în scopuri curative
(staţiuni balneare: Borşa, Sângeorz Băi, Borsec, Vatra Dornei, Băile Tuşnad, Călimăneşti, Băile Herculane,
Moneasa etc.) şi pentru termoficare (Călimăneşti, Geoagiu-Băi).
În Carpaţi sunt prezente mai multe categorii de izvoare minerale:
- ape clorosodice: Depr. Maramureşi, Depr. Comăneşti
-ape sulfuroase: în Carpaţii Orientali şi prezenţa lor e legată de sulfurile din rocile metamorfice, de
cele din aria vulcanică (cum e cazul M. Călimani), sau de zăcămintele de cărbuni (Depr. Comăneşti)
-apele carbogazoase: în aureola mofetică din Carpaţii Orientali (aici sunt peste 1500 de izvoare
dintre care amintim: Vişeul de Sus, Jigodin Băi, Zăbala) şi din sudul M. Apuseni.
-apele bicarbonatate carbogazoase: in SE M. Rodnei (Valea Vinului, Parva, la Bilbor şi Borsec), în
Depr. Oaş, în M. Baraolt şi Bodoc, în Depr. Braşov la Zizin
-apele feruginoase carbogazoase – sunt legate tot de aureola mofetică din Carpaţii Orientali (la
Vatra Dornei, Poiana Negrii, Bicaz, Miercurea Ciuc, Tuşnad, Malnaş Băi)
-ape radioactive se găsesc la Băile Herculane, Băile Tuşnad, Sângeorz Băi.

Carpaţii Orientali, prin litologia diversă, prin numeroasele depresiuni intramontane şi, în primul rând prin
existenţa lanţului vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş-Călimani-Gurghiu-Harghita sunt caracterizaţi prin cea mai mare
bogăţie de izvoare minerale din Carpaţi (manifestările postvulcanice afectează o suprafaţă mare, de peste 200 km
lăţime – aureola mofetică, unde apar peste 1500 de izvoare minerale) şi prin predominarea apelor carbogazoase
(Pişota, Buta, 1983).

17
 Apele mineralizate (borcuturi, borvizuri) reprezintă pe ansamblul grupei nordice a Carpaţilor Orientali o
însemnată resursă, curativă şi terapeutică. În arealul munţilor Oaş-Gutâi-Ţibleş sunt acidulate şi, în raport de rocile
străbătute, îmbogăţite cu bicarbonaţi de sodiu, potasiu, calciu sau fier. Se găsesc la Tarna Mare, Săpânţa, Bixad,
Luna (Negreşti Oaş), Turţ-Băi etc.
În Munţii Maramureşului, ca urmare a intensei circulaţii a soluţilor hidrotermale (atât în rocile eruptive, cât şi
în şisturile cristaline şi formaţiunile eocene) există izvoare intens mineralizate şi acidulate (pe Vaser la Făina,
Şuligu, Lăstun, Glâmboaca, Novăţ etc., pe Ţâşla şi Valea Vinului).
În Munţii Rodnei există izvoare bicarbonatate şi carbogazoase (lângă Sângeorz Băi, pe Valea Anieşului, la
Rodna, Valea Vinului, Şanţ, Parva, Romuli), carbogazoase (Borşa Fântâna, Valea Vinului), bicarbonatate,
clorurate, sodice, calcice, magneziene (Sângeorz-Băi, Valea Borcutului).
În arealul Munţilor Bârgăului apar numeroase izvoare cu ape feruginoase carbogazoase (Lunca Ilvei, Ilva
Mare, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei). De foarte bună calitate sunt şi izvoarele minerale de la Şaru Dornei, Poiana
Negrii, Vatra Dornei din cadrul Depresiunii Dornelor.
În grupa centrală a Carpaţilor Orientali, o însemnată resursă o reprezintă bogăţia în izvoare minerale şi
hipotermale legate de activitatea postvulcanică din eruptivul neogen, asociate cu emanaţii de gaze (mofete).
Acestea se găsesc în partea vestică a grupei centrale a Carpaţilor Orientali (munţii Călimani-Gurghiu-Harghita şi în
arealul depresiunilor Giurgeu, Ciuc, Bilbor, Borsec).
O altă categorie de ape bogate în minerale este legată de regiunile flişului cu cloruri şi hidrocarburi.
Numeroase sunt izvoarele feruginoase, acidulate (carbogazoase): Ciumani, Suseni, Voşlăbeni, Remetea, Corund,
Vlăhiţa, Lueta, Sântimbru, Mihăileni, Racu, Sâncrăieni, Tuşnad, Băile Tuşnad).
Se mai pot menţiona izvoarele de la Harghita Băi (carbogazoase, bicarbonatate, sodice, feruginoase), Băile
Chirui (bicarbonatate, calcice şi feruginoase), Bilbor, Caşin, Slănic Moldova, valea Dofteanei (carbogazoase),
Borsec (bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, carbogazoase), Topliţa şi Bradu (ape hipotermale,
bicarbonatate, cu sodiu, calciu, magneziu, uşor radioactive).
În partea externă a flişului, în Munţii Trotuşului există importante resurse de ape minerale: la Poiana Sărată
(clorurate, bicarbonatate, sodice), în Depresiunea Dărmăneşti, pe Pârâul lui Tudorache, la Hârja pe vala Oituzului
(ape bogate în iod, brom, cloruri, legate de rezervele de hidrocarburi).
În grupa sudică a Carpaţilor Orientali, apele minerale legate de prelungirea aureolei mofetice a eruptivului
Călimani-Gurghiu-Harghita sunt valoroase prin conţinut şi grad de mineralizare şi se găsesc în arealul munţilor
Baraolt, Bodoc, Perşani şi la contactul acestora cu Depresiunea Braşov: Şugag, Vâlcele, Biborţeni (Munţii
Baraolt), Ozunca, Malnaş Băi (Valea Oltului), Balványos, valea Jombor, Bodoc, Turia-Muntele Puciosu Turiei
(Munţii Bodoc), Perşani (Munţii Perşani), Codlea. Alături de acestea mai pot fi menţionate apele (bicarbonatate,
clorurate, sodice, calcice magneziene, slab feruginoase) de la Zizin (pe valea Zizinului, la poalele Munţilor
Întorsurii, în sudul Depresiunii Braşov).
Carpaţii Meridionali dispun de resurse limitate de ape minerale. La Sinaia sunt prezente ape minerale sulfuroase,
calcice, magneziene şi bicarbonatate. La Căciulata-Călimăneşti, în sedimentarul paleogen de la periferia sud-estică
a Munţilor Căpăţânii, se găsesc izvoare minerale (sulfuroase, cloruro-sodice, bromurate, magneziene) şi termale.
De asemenea mai pot fi menţionate o serie de izvoare de ape minerale la Deva (clorurate) şi la Băcâia
(carbogazoase) şi termale la Călan Băi. Importante sunt şi apele minerale (clorurosodice, bicarbonatate, slab
sulfuroase, uşor radioactive) şi termale de la Băile Herculane.
Munţii Apuseni sunt caracterizaţi mai ales prin existenţa izvoarelor oligominerale, dintre care unele sunt şi
termale. Izvoare minerale sulfuroase se găsesc la Meseşenii de Sus (Munţii Meseşului), iar ape hipotermale,
bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene la Moneasa (Munţii Codru-Moma). La Stâna de Vale (Munţii Vlădeasa)
sunt ape oligominerale, iar în Munţii Metaliferi izvoare minerale termale (Geoagiu Băi, Vaţa de Jos) şi reci
(Boholt).

B. Râurile în Carpaţi

18
B.1. Caracteristici morfometrice Acestea sunt condiţionate de tectonică, litologie, de caracteristicile morfologice
ale reliefului, de cantitatea de precipitaţii şi de gradul de acoperire cu vegetaţie al bazinelor hidrografice.
->reţea hidrografică rectangulară si este specifică regiunilor cristaline (Râul Mare, Bistra, Lotru, Bistriţa cu
afluenţii săi Neagra, Bistricioara, Bicaz).
-> reţea hidrografica radiară (în masivele cristaline izolate dar mai ales în munţii vulcanici – M. Pietrosu
Călimaniului, Harghita, Gurghiu).
În funcţie de distribuţia spaţială a sistemelor hidrografice, în raport cu principalii colectori şi cu influenţele
maselor de aer care determină caracteristicile regimului de scurgere se poate stabili gruparea sistemelor
hidrografice din Carpaţi astfel:
->Grupa râurilor de NV: afluenţii direcţi ai Tisei, Vişeu, Iza, Săpânţa
->Grupa râurilor V: Someş, Crişuri, Mureş, care au izvoare în Carpaţi şi care drenează 24% din teritoriul
ţării, au bazine în general alungite
->Grupa râurilor SV care drenează M. Banatului şi P. Ruscă (Bega, Timiş, Caraş, Nera)
->Grupa râurilor S – cuprinsă între Cerna şi Ialomiţa, în care toate râurile (cu excepţia Oltului) au izvoare
în C. Meridionali. Gr. Posea consideră că la această grupă ar trebui să fie incluse şi râurile din Grupa Curburii care
nu aparţin bazinului Siret.
->Grupa râurilor E – sunt râuri ce aparţin bazinului Siretului al cărui bazin are o mare asimetrie datorată
numărului mare de afluenţi ce vin din Carpaţii Orientali

B.2. Densitatea reţelei hidrografice e pusă în evidenţă de o zonalitate pe verticală a acesteia.

În Carpaţi, unde precipitaţiile depăşesc evapotranspiraţia potenţială, iar rocile au o permeabilitate mică sau
sunt impermeabile, procesul scurgerii superficiale e foarte activ, iar densitatea reţelei hirografice este mare.
->Valori mari: în M. Ţarcu, Vâlcan, Parâng, Lotru, Făgăraş, Iezer, Oaş, Gutâi, Ţibleş, Rodnna, Maramureş,
Gurghiu, Almăj, P. Ruscă, Bihor etc.
->Valori mici în ariile montane calcaroase cau grezoase.

B.3. Modificări ale reţelei hidrografice ca urmare a intervenţiilor antropice sunt diferite ca intensitate în timp şi
spaţiu.
-în evul mediu râurile erau folosite pt transportul lemnelor sau pentru diferite meşteşuguri (pive, mori)
-acum majoritatea amenajărilor din spaţiul montan cuprind lacurile de acumulare, deviaţiile de curs,
amenajările complexe ale bazinelor hidrografice (Argeş, Bistriţa), sisteme de captare a apelor (Argeş, Cerna)
Aceste amenajări impun modificări ale regimului de scurgere şi implicit de transport şi acumulare a
sedimentelor.

B.4. Regimul scurgerii râurilor este influenţat de climatul montan, de diferitele influenţe climatice dar şi de
condiţiile fizico-geografice locale.
Variaţia anotimpuală a scurgerii e destul de mare în Carpaţi. Astfel, iarna datorită temp mai scăzute, râurile
au debite mici, şi doar la râurile grupei de SV apar viituri mici de iarnă datorate maselor de aer de tip
mediteranean (mai calde, care duc la topirea zăpezilor).
-Primăvara apar pe toate râurile viituri imp. Pentru multe râuri (mai ales cele expuse maselor de aer V) în
acest anotimp se scurg 40-50% din debitul total (din cursul unui an). Viiturile sunt d atorate: topirii zăpezilor (ceea
ce imprimă un regim de alimentare nival râurilor), pe de o parte, iar pe de altă parte cantităţii mari de precipitaţii
caracteristică primăverii pe teritoriul României, generată de mase umede, oceanice.

19
 -Vara, datorită evapotranspiraţiei mai ridicate şi cantităţii reduse de precipitaţii (doar sub formă de ploi
torenţiale) se produc viituri accidental, dar cu o mare putere de modelare morfologică
-Toamna în Carpaţi sunt caracteristice apele mici pentru că în general (mai ales în lunile septembrie şi în
prima decadă a lui octombrie) precipitaţiile sunt destul de reduse.

B.5. Tipuri de regim carpatic. Regimul de scurgere al râurilor e diferenţiat in funcţie de expoziţia versanţilor faţă
de direcţia generală a circulaţiei maselor de aer, de mărimea şi de altitudinea arealului analizat.
Se disting astfel:
- tipul carpatic V: cuprinde râurile din grupa N a munţilor vulcanici, cele din V M. Apuseni, din M. Banatului şi
chiar în M. Mehedinţi. Acest tip are drept caracteristici apele mari de primăvară care durează din martie- aprilie,
şi chiar viituri de vară (în bazinele Iada, Drăgan, Crişul Repede), după care apare seceta hidrologică ce ţine din
iulie până în noiembrie.
- tipul carpatic transilvan este caracteristic râurilor cu obârşia la altitudini de 1600 – 1800 m, de pe versanţii
V ai C. Orientali, E ai M. Apuseni şi N C. Meridionali. Are trăsături comune cu cel de mai sus cu excepţia perioadei
de iarnă când apar apele mici de iarnă
- tipul carpatic E caracteristic râurilor cu izvoare sau cursuri în centrul şi E Carpaţilor Orientali în care apar ape
mari de primăvară şi vară (ultimele datorate „ciocnirii” dintre masele umede – vestice sau nordice, şi cele uscate,
continentale)
- tipul carpatic de curbură se desfăşoară de la Trotuş la Teleajen şi e similar celui carpatic translvan.
- tipul carpatic meridian – cuprinde majoritatea râurilor din sudul meridionalilor. Aici se distinge însă un
subtip de regim – alpin inferior – pentru râurile ce izvorăsc la peste 1600 m la care domină alimentarea nivală şi
care imprimă râurilor o structură ritmică de scurgere (Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Oltul mijlociu, Jiu,
Cerna). Pentru acest tip sunt caracteristice apele mari de primăvară-vară. Viiturile de iarnă lipsesc la altitudini
mari dar au o frecvenţă ridicată la altitudini medii.

B.6. Scurgerea aluviunilor Corelaţia între debitul lichid şi cel solid la râurile carpatice a demonstrat că aici sunt
valorile cele mai reduse comparativ cu regiunile pericarpatice. Acest fapt e datorat în primul rând durităţii rocilor,
mai mare decât în dealuri, podişuri sau câmpii.

A. Lacurile în Carpaţi
Există peste 300 de lacuri nat cu supraf ce variază de la câteva zeci de m pătraţi până la 20 – 30 de ha.
C.1. Lacurile naturale
1. lacurile de baraj natural: L. Betiş în M. Maramureş; L. Roşu, L. Ighiu pe Ampoi.
Acestea au drept caracteristică forma alungită sau bifurcată deoarece ocupă în general o vale. Profilul lor
batimetric poate pune în evidenţă albia minoră, majoră, terasele, iar adâncimea maximă se află în apropierea
barajului natural.
2. lacurile carstice se formează în general în doline, au o comunicare cu subteranul destul de instabilă; în măsura
în care pereţii dolinei sunt căptuşiţi cu aluviuni, apa se menţine mai mult, altfel aceste lacuri pot avea o existenţă
efemeră.
Se găsesc destul de multe în M. Apuseni, în Godeanu, etc.

20
3. lacurile de nivaţie -form prin acţiunea mecanică a zăpezii (la baza culoarelor de avalanşe) cum pare să fie L.
Vulturilor (Siriu).
4. lacuri de tasare a depozitelor deluviale: M. Retezat sub culmea Păpuşii, Tăul Mare şi Mic sub vârful Curcubăta
în M. Bihor
5. lacuri glaciare care se formează în urma proceselor de eroziune şi chiar de acumulare glaciară.
Majoritatea acestor lacuri sunt prezente în escavaţiile circurilor glaciare, dar ele se pot forma şi pe văile
glaciare prin bararea acestora de morenele frontale.
->Lacurile formate în circuri (Bucura, Bâlea, Capra, Podragu, Calcescu, Iezeru Şureanu, Lala etc.) au o
formă circulară, franjurată, cu numeroase deformaţii datorate blocurilor de grohotiş dispuse p e margine.
->Lacurile de vale sunt destul de puţine: pe valea Bucurei în M. Retezat (Tăul Agăţat, Tăul Porţii, Viorica,
Florica, Ana, Lia); în M. Făgăraş (Viştişoara, Văiuga, Doamnei), pe valea Buhăiescu în Rodna.
6. lacuri de crater: cel mai cunoscut e L. Sf. Ana aflat în Mas. Ciomatu, dar mai există un lac asupra originii căruia
disputa e deschisă: L. Albastru de lângă Baia Sprie, situat la baza unei pante foarte abrupte (ce seamănă cu
abruptul intern al unui crater).
7. lacurile sărate iau naştere prin dizolvarea apei în masivele de Sare (Ocna Şugatag şi Coştiui)
C.2. Lacurile antropice: cele mai importante sunt: Porţile de Fier I (17200 ha), Izvorul Muntelui pe
Bistriţa (3120 ha), Vidraru (pe Argeş), Vidra pe Lotru. etc.

În Carpaţii Orientali potenţialul hidraulic a fost valorificat prin următoarele obiective hidroenergetice realizate
sau în curs de realizare (Pop, 2000): Firiza (pe Firiza), Runc (în construcţie pe valea omonimă; pentru
aprovizionarea cu apă a oraşului Baia Mare), Călineşti (în Depresiunea Oaş; rol de regularizare, agrement şi
piscicultură), Colibiţa (în Munţii Călimani, cu hidrocentrală de 21 MW şi rol de regularizare a apelor Bistriţei şi de
alimentare cu apă), Izvorul Muntelui (cu Hidrocentrala Stejaru de 210 MW), Poiana Uzului (pe valea Uzului cu o
mică hidrocentrală de 5 MW şi pentru alimentarea cu apă a localităţilor de pe Valea Trotuşului), Siriu (pe Buzău),
Cireşu şi Paltinu (pe Bâsca Mare), Măneciu (pe Teleajen, cu o uzină de 10 MW şi cu rol de aprovizionare cu apă a
zonei din aval), Paltinu (pe Doftana, principala funcţiie fiind cea de alimentare cu apă a localităţilor de pe Valea
Prahovei; există şi o uzină de 10 MW).

În Carpaţii Meridionali pot fi menţionate (Pop, 2000): lacurile Scropoasa şi Bolboci (pe Ialomiţa, cu uzinele
Dobreşti de 16,2 MW şi Gâlma-Moroeni de 15,3 MW), lacurile Pecineagu şi Sătic (pe Dâmboviţa, cu hidrocentrala
Clăbucet de 64 MW şi respectiv Dragoslavele de 54 MW; au rol şi de regularizare a debitelor şi de aprovizionare
cu apă a Bucureştiului), Vidraru (pe Argeş, cu hidrocentrala Cetăţuia de 220 MW), lacurile de pe Topolog-Vâlsan-
Dobroneagu (afluent al Vâlsanului)-Cernat (afluent al Râului Doamnei)-Râu Doamnei (care sunt legate prin
aducţiuni în galerie de acumularea Vidraru), Lereşti şi Voineşti (pe Râul Târgului, cu uzine de 19 MW şi respectiv
5,8 MW), pe Olt se găsesc barajele şi uzinele de la Gura Lotrului şi Turnu (70 MW) şi se preconizează realizarea
barajelor din amonte de Gura Lotrului, de la Cornetu, Robeşti, Câineni, Lotrioara şi Racoviţa.
Pe Valea Lotrului s-au creat acumulările de la Vidra şi, în aval, de la Mălaia (cu o uzină de 18 MW) şi
Brădişor (cu o uzină de 115 MW). Apele din alte patru acumulări (Galbenu şi Petrimanu pe Latoriţa, Lotru aval şi
Jidoaia) sunt aduse prin galerii în Vidra, apa din acest lac fiind uzinată la Ciunget (cu amplasament subteran şi cu o
putere instalată de 510 MW, fiind cea mai mare de pe râurile interioare din România). Pe Valea Sadului este
acumularea de la Negovanu cu uzinele Sadu I (construită în 1896), Sadu II şi Sadu V, iar pe Cibin, acumularea de
la Gura Râului (uzină de 3,5 MW şi alimentarea cu apă a Sibiului).
Pe Valea Sebeşului se găsesc mai multe acumulări, la Oaşa (cu uzina Gâlceag de 150 MW), la Tău (cu uzina
Şugag de 150 MW), la Obrejii de Căpâlna (cu uzina Săsciori de 42 MW) şi la Petreşti (4,2 MW). Se lucrează la
hidrocentrala de la Sadu (Bumbeşti-Jiu), de pe râul omonim, afluent al Jiului, la ieşirea din defileu.
Se remarcă de asemenea sistemul hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana. Apele Cernei sunt acumulate în
lacul Valea lui Iovan de unde sunt trecute pe sub Munţii Mehedinţi în bazinul Motrului. Alături de acestea sunt

21
colectate şi apele Motrului, Bistriţei Gorjene (acumularea şi uzina de la Clocotiş, de 10 MW) şi Tismanei. Apa este
uzinată la Valea Mare (pe Motru; 50 MW) şi la Tismana (pe râul omonim; 106 MW).
Apele Râului Mare sunt colectate în acumularea de la Gura Apelor şi uzinate la Brazi (335 MW, a doua
hidrocentrală ca mărime de pe râurile interioare). În aval de Brazi, în Depresiunea Haţegului s-au construit şi alte
hidrocentrale: Clopotiva, Ostrovu Mic, Ostrov, Cârneşti I şi II, Pâclişa, Teteşti I şi II, Haţeg, Sântămăria-Orlea. În
Munţii Ţarcului sunt amenajările de la Poiana Mărului, Ruieni şi Rusca.

Şi potenţialul hidraulic al Carpaţilor Occidentali a fost valorificat existând mai multe amenajări (Pop,
2000), de primă importanţă fiind Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I (lacul creat, cu
o suprafaţă de aproximativ 700 km2, a ridicat nivelul apelor Dunării cu aproape 28 m).
În Munţii Semenic pe valea Bârzava sunt trei acumulări (Gozna, Brazova, Secu) cu rol de
aprovizionare cu apă, agrement şi regularizarea debitelor; de asemenea, cursurile superioare ale Timişului
şi Nerei sunt captate şi îndreptate spre Bârzava. Pe cursul superior al Timişului s-a realizat acumularea de
la Trei Ape (uzinată la Văliug). Pe râul Cerna (de Hunedoara) s-a realizat acumularea de la Cinciş pentru
aprovizionarea cu apă a Hunedoarei şi pentru agrement, iar pe Valea Gladna (din Munţii Poiana Ruscă)
barajul Surduc.
În Munţii Apuseni, s-au realizat amenajări complexe (pentru hidroenergie, regularizarea debitelor şi
aprovizionarea cu apă a oraşelor Cluj-Napoca şi Oradea) pe râurile Someşul Mic (cu acumulări pe
Someşul Cald - la Beliş, Tarniţa, Someşul Cald şi Gilău – unde este adusă şi apa din râurile Someşul
Rece şi Iara) şi Crişul Repede (cu acumulări la Leşu, Bulz şi Drăgan), apa fiind uzinată la Mărişel (220
MW), Tarniţa (45 MW), Someşul Cald (12 MW), Gilău (5 MW), Remeţi (105 MW), Munteni I şi II (58
MW), Leşu. La Mihoieşti, pe Valea Arieşului (în amonte de Câmpeni) s-a realizat o altă acumulare.

Alături de acestea sunt lacurile apărute în excavaţii miniere (Lacul Albastru de lângă Baia Sprie
etc.) şi foste ocne prăbuşite (Ocna Şugatag, Coştiui), care au un rol turistic (Coştiui şi Ocna Şugatag din
Depresiunea Maramureş sunt staţiuni balneare).
Cele naturale (dintre care cea mai mare răspândire o au cele glaciare) au în prezent, în primul rând o
importanţă turistică, în jurul sau în apropierea unora dintre ele dezvoltându-se o infrastructură de profil
(Lacul Bâlea, Lacul Sfânta Ana) sau chiar aşezări umane (Lacul Roşu). Lacurile glaciare, din masivele
înalte, constituie şi au constituit şi în trecut o sursă de apă pentru adăparea oilor venite la păşune.

22
 Clima în Carpaţii României
Climatul general al Rom – temp contl - are unele particularităţi în spaţiul montan determinate de:
-bariera orografică – prin caracteristicile sale: poziţia şi forma lanţului carpatic simt determinante
pentru interferenţa principalele tipuri europene de climat.
Aici are loc întrepătrunderea (periodică, întâmplătoare sau relativ permanentă) a arealelor unor centri
barici extraeuropeni. Aceste interferenţe cumulate cu caracteristicile lanţului carpatic determină etajarea
climatului şi blocarea regională a extinderii unor influenţe externe spaţiului carpatic.

1.Factorii care influenţează clima Carpaţilor

A. Circulaţia atmosferei
Circulaţia vestică reprezintă 45% din totalul circulaţiei generale. Aceasta se manifestă în condiţiile unei
presiuni ridicate în S continentului şi a unei arii depresionare în N şi se poate produce tot timpul anului (aerul în
cadrul acestei circulaţii este umed şi moderat termic).
Circulaţia polară (30% în spaţiul carpatic) ce are direcţie NV spre SE şi antrenează mase de aer oceanice
de la latitudini polare (umede şi reci. ).
Circulaţia sudică cu aer cald şi umed venit de deasupra M. Mediterane, cald şi uscat venit din N. Africii şi
din Pen. Asia Mică.
Circulaţia de blocare ce are loc atunci când deasupra României se instalează o arie de maximă presiune.
Pe lângă circulaţia generală şi manifestările ciclonale şi anticiclonale sunt influenţate direct de Carpaţi.
Direcţia culmilor principale modifică dezvoltarea proceselor atmosferice de mari dimensiuni prin schimbarea
traiectoriilor ciclonilor şi deformarea fronturilor. Se ajunge astfel la diferenţieri ale aspectului vremii pe o parte şi
pe alta a Carpaţilor.
De exemplu, în cadrul circulaţiei vestice şi nord-vestice, pe versanţii expuşi acestor circulaţii are loc o creştere
a nebulozităţii însoţită de căderi abundente de precipitaţii, în timp ce pe versanţii de sub vânt (adăpostiţi) au loc
procese de tip foehn (Ecaterian Ioan Bordei, 1970).

B. Suprafaţa subiacentă
Carpaţii, prin orientarea lor joacă rol de barieră climatică în calea maselor de aer. Astfel, Carpaţii Orientali şi
cei Meridionali constituie bariere pentru circulaţia anticiclonică (continentală) din E şi circulaţia ciclonică
(oceanică) din V si SV.
Prin urmare, masele de aer oceanic, mai umed, determină un regim mai moderat al climei în Câmpia şi
Dealurile de Vest, în Depresiunea colinară a Transilvaniei şi în M. Apuseni şi mai continental în E si SE ţării unde
anticiclonii continentali au o dezvoltare mai mică pe verticală şi staţionează în faţa Carpaţilor.
Rezultă o amplitudine mai mare a temperaturii aerului în estul şi sud-estul României, dar şi o nebulozitate mai
redusă ce atrage scăderea cantităţii de precipitaţii.
De asemenea brumele, îngheţul, viscolele, fenomenele de uscăciune şi secetă sunt mai dese în SE faţă de
NV ţării.

C. Expoziţia versanţilor faţă de circulaţia generală a atmosferei.

Datorită orientării generale a lanţului carpatic are loc o distribuţie neuniformă a cantităţii de umezeală, a
precipitaţiilor şi nebulozităţii.
Versanţii cu expoziţie V si NV (ce sunt perpendiculari pe circulaţia generală a atmosferei- vestică) beneficiază
de o umezeală mai mare (2-4%) de precipitaţii mai bogate (plus 100 mm) şi nebulozitate mai mare pentru aceeaşi
altitudine decât pe versanţi cu expoziţie estică şi sud-estică.
Expoziţia versanţilor (sper S, N, E şi V) şi radiaţia solară determină distribuţia neuniformă a cantităţii de
energie calorică. Cea mai mare diferenţă este între versanţii nordici şi sudici. Aceasta se reflectă în distribuţia pe
verticală a vegetaţiei şi a învelişului de sol.
Gradul diferit de însorire determină păstrarea timp mai lung sau mai scurt a stratului de zăpadă, persistenţa
îngheţului (cu cca 1 lună mai mult pe vers N faţă de cei S şi SV). În timp ce versanţii estici se încălzesc dimineaţa,

23
cei vestici rămân umbriţi şi pe ei se păstrează umezeala mai ridicată, cu depuneri de rouă şi brumă. După amiaza
fenomenul e invers.
În distribuţia energiei solare un rol important revine pantei. Versanţii cu înclinare mai mare beneficiază de o
cantitate mai mică de energie solară comparativ cu cei care au pante mici.

D. Altitudinea -Odată cu creşterea altitudinii se modifică parametrii climatici astfel:

->Temperatura medie a aerului scade odată cu creşterea altitudinii cu 0,5-0,7°C/100 m altitudine.
->Umezeala relative medie anuală creşte cu 1 – 1,5% /100 m altit.
->Nebulozitatea totală medie anuală creşte cu 0.1 zecimi/100 m altit.
->Precipitaţiile medii anuale cresc cu 70-100 mm/100 m altit. (diferenţa mare constă în varietatea
expoziţiei versanţilor)

E. Depresiunile
Elena Dumitrescu numeşte depresiunile din Carpaţi ca adevărate „locuri de frig” în care se produc
inversiuni de temperatură. Spre deosebire de depresiuni, culoarele depresionare se caracterizează printr-o
ventilare permanentă fapt ce duce la omogenizarea valorilor tuturor parametrilor climatici.

2.Particularităţile principalelor elemente climatice

A. Temperatura aerului
Temperatura medie anuală (t.m.a.) variază în Carpaţi între - 2°C la peste 2000 m altitudine şi 6°C la altitudini de
1000 m (considerate ca fiind baza muntelui).
-În depresiunile intramontane valorile t.m.a. sunt de 7,5°C la Braşov, 6°C în Depresiunea Petroşani, Depr.
Maramureş (în sud pentru că în NV-ul depresiunii sunt 8°C), Depresiunile Giurgeu şi Ciuc.
-Expoziţia versanţilor şi orientarea culmilor este foarte importantă în Carpaţi. Astfel în Masivul Făgăraş, pe
versantul nordic izoterma de 6°C se află la 600 de metri altit. în timp ce pe versantul sudic ea urcă până la 700 m
altit.
-În SE M. Apuseni, ca urmare a manifestărilor foehnale t.m.a. este mai ridicată cu 1-2°C faţă de unităţile din
jur.
A.1.Amplitudinea medie anuală (reprezintă diferenţa dintre valorile medii ale lunilor ianuarie şi iulie)
Aceasta are valori de sub 17°C în cele mai înalte masive, cele aflate la peste 2500 m.
O particularitate o constituie însă depresiunile intramontane unde stagnarea aerului rece din timpul iernii, dar şi
încălzirea puternică din sezonul cald determină un contrast termic ridicat. Spre exemplu în depr. Târgu Secuiesc
(compartimentul estic al Depresiunii Braşov) amplitudinea e similară cu cea din P. Bârladului – peste 24°C.
A.2. Temperaturi medii zilnice
->În luna ianuarie temperaturile de - 12°C sunt foarte frecvente mai ales la altitudini mai mari.
Există însă şi oscilaţii foarte mari, aşa cum s-au înregistrat adesea în Carpaţii Orientali unde temperaturile
au „sărit” de la -1°C la 28°C în doar câteva zile. Acest fapt este datorat invaziilor de aer cald, dinspre sud.
->În luna iulie temperaturile medii zilnice sunt de 12°C, dar atunci când au loc invazii de aer rece (advecţii) şi
valorile pot ajunge la -2°C.
Durata medie anuală a intervalului cu temperaturi sub 0°C este de 150 zile/an.
A.3.Temperaturi extreme (maxime şi minime)
->Sub influenţa advecţiilor de aer cald, temperaturile maxime absolute înregistrate la 2.500 m sunt de 22°C
faţă de 41-44°C în Câmpia Română.
În cursul anului, acestea se produc între 1 mai şi 15 septembrie.

24
 ->Temperatura minimă absolută. Minima absoluta. –38.5°C la Bod la 24 ianuarie 1942 (considerată cea mai
coborâtă valoare a temperaturii de pe teritoriul României), -38°C la Vf. Omu la 10 februarie 1929.
Cele mai scăzute temperaturi se înregistrează în general în depresiuni şi pe vârfurile cele mai înalte si se
produc în general în intervalul 16 – 31 ianuarie.
Temperaturile minime absolute se produc pe fondul invaziilor de aer arctic continental sau în sisteme
ciclonale prielnice răcirii radiative.

B. Umezeala relativă a aerului reprezintă cantitatea de vapori de apă la 1 mc de aer şi se exprimă în procente.
Cele mai mari medii se înregistrează la altitudini de peste 2.000 m (vf. Omu 87%) ca rezultat al valorilor
reduse ale temperaturii aerului.
Media umezelii aerului pentru Carpaţi este de peste 80% şi valorile ridicate sunt dependente de altitudinea
mare, de prezenţa suprafeţelor acvatice, de suprafeţele ocupate de păduri, dar şi de circulaţia maselor de aer.

C. Durata de strălucire a Soarelui se află în strânsă corelaţia cu regimul şi distribuţia nebulozităţii.

Vârfu Omu beneficiază de 1600 de ore de strălucire a Soarelui pe an (valorile cele mai mici datorită
nebulozităţii mari).
În depresiunile intramontane, durata insolaţiei se reduce mult datorită obstacolelor topografice (versanţii
apropiaţi) care limitează orizontul, a persistenţei ceţurilor (datorită inversiunilor de temperatură) şi a nebulozităţii
stratiforme.
În medie, durata de strălucire a Soarelui variază între 2000 de ore şi 1600 de ore/an. Valorile scad odată cu
altitudinea.

D. Precipitaţiile atmosferice
D.1. Cantităţile medii anuale de precipitaţii înregistrează în Carpaţi medii de 1000 până la 1550 mm/an.
Repartiţia precipitaţiilor pe sezoane este următoarea:
->în sezonul cald se intensifică activitatea frontală şi astfel se dezvoltă norii orografici ce determină
creşterea cantităţii de precipitaţii. În medie, 70% din cantitatea anuală de precipitaţii se înregistrează vara la
altitudini medii (până la 1800 m), la peste 1800 m cam 600 mm cad în timpul iernii sub formă de zăpadă.
D.2. Cantităţile maxime de precipitaţii în 24 ore.
Există câteva areale în Carpaţi în care apar accidental cantităţi foarte mari de precipitaţii într-un interval de
timp foarte scurt (24 ore). spre exemplu la Fundata – în culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele ca urmare a unei
circulaţii montane activate de o puternică depresiune mediteraneană.
În general versantul S al Carpaţilor Meridionali beneficiază de cantităţi mari de precipitaţii în comparaţie cu
cel N datorită unei insolaţii mai mari vara şi a ascensiunii rapide şi forţate a maselor noroase umede din SV peste
Carpaţi, care favorizează condensarea şi precipitaţii bogate.

E. Vântul -este determinat de particularităţile circulaţiei generale a atmosferei şi ale suprafeţei active. Se pune
însă în evidenţă rolul de baraj orografic al Carpaţilor şi în ceea ce priveşte distribuţia vânturilor locale sau generale.
E.1. Frecvenţa vântului pe direcţii este influenţată de particularităţile reliefului. Astfel:
->la peste 2500 m vânturile bat tot anul dinspre V;
->între 1800 – 2500 m procentul vânturilor din V scade la 60-65%;
->pe versanţii cu diferite expoziţii direcţiile dominante sunt date de orientarea culmilor şi de expunerea
versanţilor faţă de circulaţia maselor de aer; pe văi, culoare intramontane şi în pasurile de înălţime configuraţia
reliefului impune două direcţii total diferite, ce coincid chiar cu axul văilor sau al culoarelor.
E.2. Viteza vântului
Viteza medie a vântului pe înălţimile carpatice variază între 8 şi 10.5 m/s.
Calmul atmosferic reprezintă doar 5%/an pe vârfuri şi creşte progresiv spre bază la peste 30%/an în
depresiunile intramontane bine închise.

E.3. Vânturile locale

25
 Brizele montane bat în timpul zilei din amunte spre aval pe văile carpatice, iar noaptea din vale (unde e
aer mai umed şi mai rece) spre vârf (care cel mai des e încălzit de razele soarelui).
Brizele sunt mai frecvente în sezonul cald şi în zilele senine.
Brizele se pot forma şi în jurul marilor acumulări hidroenergetice – brize de lac. Acelaşi lucru se întamplă
în cadrul oraşelor carpatice: brize urbane se produc la Braşov, Hunedoara, Deva, Reşiţa.
Foehn-ul este un vânt cald care se produce prin coborârea rapidă şi încălzirea aerului pe versant.
Are repercursiuni în climatul local (mai cald), vegetaţie (elemente mai termofile decât cele caracteristice).
În Carpaţi e prezent în SE M. Apuseni, SE Carpaţilor de Curbură, în S M. Mehedinţi şi M. Vâlcan, N
M. Făgăraş, Depresiunea Oraviţei, S M. Cozia, N M. Sureanu şi Cindrel.
Crivăţul e un vânt rece şi uscat, care bate iarna.
El se dezvoltă la periferia anticiclonului siberian cu direcţie NE-SV.
->Pătrunde şi în C. Orientali în partea N pe Valea Moldovei şi chiar a Bistriţei.
Nemira e o prelungire a Crivăţului ce pătrunde prin culoarul Trotuşului şi al Oituzului peste M. Nemira
spre Depresiunea Braşov.
Austrul bate în toate anotimpurile, este un vânt uscat, format la periferia anticliclonului din Pen. Balcanică în
condiţiile existenţei unei depresiuni barice în centrul Transilvaniei.
Iarna produce apariţia gerului şi vara secetă. Se simte mai ales în M. Banatului.
Pietrarul e un vânt local (se pare doar o briză mai puternică) ce bate în partea N a Pietrei Craiului.

F. Diverse fenomene şi procese meteorologice

Ninsoarea. La vf. Omu şi în vf. Vlădeasa ninge 101 zile/an în medie, iar în Rarău 103 zile/an (Rodica Stoian -
1972).
Stratul de zăpadă se menţine peste 100 de zile în spaţiul montan mediu şi 150 – 200 de zile/an la cele mai
mari înălţimi: 186 zile în M. Ţarcu, 216 zile la Vf. Omu. În Carpaţii Orientali permanenţa stratului de zăpadă este
mai mare cu 30% pe versanţii estici şi nordici faţă de cei S şi V.
Ceaţa se menţine 100 – 150 zile/an la altitudini moderate; 200 – 250 zile/an la altitudini mari (peste 2000 m),
iar pe vârfurile de peste 2500 m se poate menţine 270-280 zile/an.
În articolul „Etajele şi specificul climei în Carpaţii României”, Elena Dumitrescu identifică în Carpaţi:
-clima munţilor scunzi şi a depresiunilor 400 – 1200 m; cu temperaturi medii pozitive, vânturi moderate şi
precipitaţii relativ reduse.
-clima munţilor mijlocii (1200 – 1800 m) cu temperaturi scăzute, apropiate de 0, vânturi mai puternice,
brize montane şi precipitaţii mai bogate (800- 1000 mm/an)
-clima munţilor înalţi (1800 – 2500 m) cu temperaturi cel mai adesea negative, precipitaţii bogate (peste
1000 mm) în cea mai mare parte sub formă solidă (zăpadă) şi vânturi puternice – mai ales de vest.

26
 Solurile
În cea mai mare parte învelişul de soluri al Carpaţilor este determinat de etajarea climato-vegetală,
condiţionată de altitudine dar si de orientarea versanţilor, de specificul litologic al materialului parental, de
distribuţia spaţială şi dinamica apelor de suprafaţă şi subterane, de caracteristicile proceselor geomorfologice, de
ponderea intervenţiilor antropice în structura utilizării terenurilor ş.a.
Solurile din Carpaţi s-au format în condiţii de relief şi rocă foarte variate, într-un climat umed şi relativ rece,
sub păduri, tufărişuri subalpine şi pajişti alpine şi au în general profunzime redusă şi caracter mai mult sau mai
puţin scheletic.
O caracteristică principală a răspândirii solurilor în Carpaţii este etajarea, dar succesiunea altitudinală a
acestora, determinată de condiţiile generale bioclimatice este mult influenţată de rocă şi relief, rezultând asociaţii
de soluri.
1.>Sub pădurile nemorale (păduri de fag şi de amestec, molid-fag), dar şi în partea inferioară a pădurilor boreale
: MOLISOLURI: asociaţia caracteristică de soluri este formată din:
- districambosoluri (pe versanţi şi culmi),
- pe roci intermediare şi acide, de preluvosoluri şi eutricambosoluri (pe roci intermediare şi bazice)
- prepodzoluri, chiar podzoluri (pe roci hiperacide).
Versanţilor cu declivităţi foarte mari le sunt specifice litosolurile şi regosolurile.
2->Sub molidişuri şi sub jnepenişuri:
- predomină prepodzolurile şi podzolurile
- districambosolurile (pe rocile intermediare şi bazice),
- litosolurile şi regosolurile pe versanţi povârniţi,
- iar local (pe calcare) rendzinele şi eutricambosolurile.
3->Sub pajiştile alpine specifice sunt
- humosiosolurile asociate cu
- litosoluri (chiar stâncărie la zi)
- pe calcare apar rendzine.
4-> În lanţul vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali (ca şi în sectoare ale Munţilor Metaliferi),
- părţii inferioare a spaţiului muntos îi sunt specific districambosolurile şi andosolurile (sau districambosoluri
cu caracter andic)
- părţii superioare, prepodzolurile şi andosolurile.

În depresiunile intramontane largi, în care veg iniţială de pădure de foioase şi de amestec foioase-conifere a
fost înlocuită, s-au format argiluvisoluri: brun-roşcate, brune luvice, brune argilo-iluviale.
->Pe  versanţii  montani  şi  culmile  de  până  la  1000 m - 1200 m(sub păduri de foioase  şi  de  amestec 
fag – conifere), până în baza subetajului dominat de molid, predomină cambisolurile: soluri brune şi soluri
brune acide (formate pe roci cristaline acide, pe gresii cuarţitice etc.).
-Ţinându-se seama de ponderea suprafeţelor care le revin în aria montană şi de caracteristicile
menţionate, aceste soluri sunt considerate componentul esenţial al potenţialului pedologic al Carpaţilor.
Cu adaos de fertilizanţi organici şi chimici, fertilitatea lor naturală permite utilizări diverse, nu numai pentru păduri
şi fâneţe, ci şi pentru plante de cultură mai puţin pretenţioase: cartof,  in,  secară,  ovăz,  trifoi  etc.
->Sub  pădurea de conifere, până sub molidişurile de limită, pe litieră puternic acidă, amestecată cu afinişuri
şi muşchi, sunt caracteristice spodosolurile: soluri brune podzolice, podzoluri feriiluviale şi humicoferiiluviale.
-pentru culturi, singurele utilizări bio-vegetale fiind cele forestiere şi de pajişte (fâneţe).
->În etajul alpin predomină umbrisolurile: soluri humico-silicatice care se formează în condiţiile
descompunerii numai incipientă a materiei organice. Humusul care se acumulează este puternic acid, solurile sunt

27
foarte sărace, potrivite numai asociaţiilor ierboase rezistente ale pajiştii alpine. Utilizarea optimă este pentru
păşune.

->Foarte caracteristică este şi prezenţa andosolurilor, formate pe roci vulcanice pe latura V a Carpaţilor
Orientali.
->Fără să aibă o pondere prea mare în aria montană, dependenţa de substratul bogat în săruri a creat soluri
halomorfe (Depresiunea Maramureş), iar pe substrat predominant argilos s-au format vertisoluri.
-> În şesuri sunt caracteristice solurile aluviale, a căror geneză este frecvent întreruptă şi reluată pe secvenţe
succesive de aluviuni, iar în relaţie cu excesul de umiditate s-au format soluri hidromorfe, marcate de procese de
gleizare şi pseudogleizare.

Vegetatia si Fauna

Ca efect direct al condiţionării climatice şi al relaţiilor interactive cu solul, cu specificul substratului geologic
şi intensitatea procesului de umanizare, Carpaţilor le este caracteristic un înveliş vegetal predominant forestier.
Reconstituirile raspandirii florei vechi, paleozoice şi mezozoice, analiza relictelor terţiare şi reconstituirile
florei cuaternare au demonstrat că istoria vegetaţiei din actuala arie carpatică este istoria secvenţială, a climatelor
care s-au succedat pe acest teritoriu, cel puţin din carbonifer-permian.
->Formaţiuni vegetale cu ferigi arborescente şi alte plante primitive de talie mare în carbonifer şi
permian, urmate de conifere primitive gigantice, arbori Sequoia, palmieri ş.a., în mezozoic, demonstrează
îndelungi perioade cu climat cald, tropical umed.
->Evoluţia florei terţiare, de la elemente şi formaţiuni forestiere de mlaştină, dar şi cu formaţiuni
nemorale de Ulmus, Alnus ş.a. exprimă o reducere lentă dar permanentă a temperaturii. Astfel, dacă în Eocen se
mai păstrau încă elemente de floră tropicală, în Miocen şi Pliocen condiţiile climatice temperate au eliminat masiv
elementele de climă caldă, au impus elementelor mai rezistente adaptări specifice, au determinat o dinamică
specifică a arealelor, cu migrări ale limitelor spre S şi spre altitudinile mijlocii şi mici.
În ansamblu, învelişul vegetal actual al Carpaţilor se distribuie în două etaje condiţionate climatic:
1.Etajul forestier este cel mai dezv, atât sub aspectul biodiversităţii cât şi sub cel al extinderii spaţiale.
-limita superioară sit la alt variabile, în funcţie de poziţia latitudinală, orientarea versanţilor montani şi gradul
de masivitate
-limita inferioară coborând de pe munte în Subcarpaţi şi în podişuri
->Pădurea se menţine încă destul de bine în unele masive
->În ansamblul montan suprafaţa forestieră s-a redus însă mult, în special în depresiuni şi în lungul marilor văi din
auze nat (doborâturi de vânt şi de zăpadă, atacuri de larve şi ciuperci) si antropice cu motivaţii economice, istorice,
administrative.
1.În ordinea cronologică şi a dinamicii spaţiale, primele despăduriri au vizat extinderea păşunilor, a fâneţelor şi
a terenurilor de cultură în: sectoarele cele mai  accesibile: 
-depresiuni   intramontane (Ţara Bârsei, D. Maramureşului ş.a.)
-sectoare mai largi ale văilor (Câmpulung Moldovenesc,, Gura Humorului pe Moldova, Topleţ, pe Cerna)
-în partea înaltă a unor masive cu păşuni alpine pe suprafeţele plane, de nivelare (M.Cindrelului,
M.Şureanului).
2.Treptat, exploatarea lemnului în scopuri industriale a mărit ariile despădurite (situaţie tipică în M.Vrancei),
dezvoltarea mineritului şi amenajările hidroenergetice având aceleaşi efecte (în M.Metaliferi, Depresiunea
Petroşani, M. Maramureşului, M.Bistriţei, M.Giurgeului, M. Călimani, M.Aninei ş.a.).

28
 În concordanţă cu variabilitatea altitudinală a condiţiilor climatice, în etajul forestier se succed mai multe
subetaje:
A. Etajul pădurii de quercinee termofile, cu cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto)
-în ariile cele mai joase din M.Banatului şi Mehedinţi la altitudini de 300 m-400 m în M.Dognecei şi chiar în
SV M.Zarandului, la contactul cu Câmpia Tisei.
Subetajul pădurii de gorun este în special caracteristic în aceeaşi extremitate SV a Carpaţilor, dar la altitudine
mai mare (400 m-600 m), acoperind suprafeţe apreciabile pe versanţii Defileului Dunării, în M.Locvei,
M.Zarandului, M.Codru-Moma, M.Pădurea Craiului
În general luminoase, pădurile de quercinee au şi un strat arbustiv bogat cu alun, porumbar, măceş ca şi un
covor de ierburi si cu flori, ca lăcrămioara , vioreaua , ghiocelul.

B. Subetajul pădurii mixte, de gorun şi fag - (Fagus silvatica)

-exprimă o tranziţie între pădurea de quercinee şi cea de fag şi ocupă areale destul de mari în S M.Banatului,
M. Mehedinţi, M. Vâlcan, în V M.Apuseni, în defileul Oltului, în M.Perşani ş.a., în general între 600 m – 800 m.

C. Etajul pădurii de fag

-este mult mai bine dezvoltat decât toate cele menţionate
-încep de la altit de 800 m în sectoarele de V si SV, unde urcă în mod obişnuit până la 1.300 m; dar si pana la
1600 m (bazinul Cernei: M. Cernei şi Godeanului, pe versantul SV al Parângului, pe versantul E al M.Vâlcan)
intrând în contact direct cu etajul alpin (extins însă artificial, pentru păşunat).
În N Carpaţilor, în general nu depăşeşte 1200-1300 m, dar pe versanţii vestici ai Carpaţilor Orientali, cu un
climat mai umed şi mai moderat decât cel al versanţilor E, urcă până la 1400 m.
Păduri întinse de fag se află mai ales în M.Apuseni, M.Poiana Ruscăi, M.Semenic, M.Retezat-Godeanu,
M.Oaş-Gutâi, M.Ţibleş ş.a.
Frecvent, în partea inferioară a subetajului sunt prezente şi alte foioase, ca frasinul, mesteacănul.
Subarboretul pădurii de fag este mai sărac, datorită coronamentelor bogate şi aproape compacte, care menţin
umbră.

D. Subetajul pădurii mixte de fag şi conifere (molid, brad, pin)

- are o dezvoltare aproape la fel de mare ca şi cel al fagului, acoperind arii întinse în special în munţii flişului
din Carpaţii Orientali, între 1000 m - 1300 m (Obcinele Bucovinei, M.Stânişoarei, M.Tarcăului, M.Vrancei ş.a.).
În Carpaţii Meridionali şi în M.Apuseni este mai îngust.

E. Etajul pădurii de conifere

-este dominat de molid, brad, pin şi zadă.
-foarte bine dezvoltat în Carpaţii Orientali, unde începe în jurul altitudinii de 1300 m (uneori chiar de la
altitudini mai mici) şi ajunge până la limita superioară a pădurii.
->În Carpaţii Meridionali şi în M.Apuseni, condiţiile climatice favorabile foioaselor până la altitudine mai
mare au îngustat pădurea de conifere, care începe în aceste regiuni abia la 1400 m-1600 m.
->Este ceva mai extinsă în M.Cindrelului, M.Şureanului şi în M. Bihor-Gilău-Vlădeasa.
Datorită valorii sale economice deosebite (pentru industria cherestelei, a celulozei şi hârtiei, a instrumentelor
muzicale, minerit etc), pădurea de conifere a fost şi rămâne cea mai intens exploatată.

29
F/2 Aproximativ 60% din patrimoniul forestier al ţării este situat în Carpaţi. Acolo unde pădurea a fost
îndepărtată în mod sistematic, fără a fi fost introduse culturi, locul său a fost ocupat de pajişti secundare de
graminee şi dicotiledonate, folosite fie ca fâneţe, fie ca păşuni.
Cele dezvoltate în subetajul fagului, dominate de iarba câmpului şi folosite mai ales ca fâneţe au valoarea
economică cea mai mare (capacitate nutritivă, volum recoltat).
În pădurile şi pajiştile din acest subetaj sunt multe ferigi şi plante cu flori.

G. Etajul alpin
-este structurat în două subetaje, corespunzătoare unor condiţii climatice din ce în ce mai aspre.
1. Subetajul alpin inferior (subalpin) începe în mod natural la 1850 m- 1900 m în Carpaţii Meridionali şi la
1750 m în nordul Carpaţilor Orientali.
-Este reprezentat printr-o vegetaţie arbustivă, formată din tufărişuri dense de jneapăn şi ienupăr, cu port târâtor,
adaptat temp reduse şi în special vântului, din ce în ce mai puternic.
-În partea inferioară, spre contactul cu pădurea mai este prezent (foarte rar) un conifer relict glaciar, zâmbrul
mai bine reprezentat în M. Călimani şi M. Retezat.
-Tufărişurile subalpine au fost şi ele intens defrişate, pentru extinderea păşunilor. În mod frecvent însă,
înlăturarea protecţiei pe care o asigurau versanţilor a permis activarea puternică a proceselor denudaţionale şi
degradarea unor suprafeţe întinse, efectele economice fiind absolut opuse celor intenţionate.
2. Subetajul alpin superior (alpin propriu-zis) începe la aproximativ 2200 m în Carpaţii Meridionali şi la 1900 m
în M.Rodnei şi M.Călimani.
-În condiţiile climatice de la această altitudine vegetaţia naturală este aceea de pajişte alpină, formată în special
din graminee rezistente la frig: păiuş de munte, o altă specie de iarba câmpului, ţăpoşica.
Pajiştea alpină are şi multe plante cu flori viu colorate dintre care se remarcă ghinţurile – specii ale genului
Gentiana, clopoţeii de munte, primule ş.a.
-Pe roci carbonatice, în locuri greu accesibile (pe fisuri, sub pereţi abrupţi etc) cresc şi floarea-de-colţ
(Leontopodium alpinum), relictul glaciar arginţica, plantele fiind grupate frecvent în pernuţe şi având modificări
morfologice de adaptare la climatul aspru.
Sub forma unor tentacule azonale şi a unor enclave intrazonale, asociaţii forestiere (arborescente şi
arbusticole) şi de pajişte , puternic influenţate de apele curgătoare şi freatice, de roca-material parental al solului şi
de vecinătatea aşezărilor umane diversifică etajarea vegetală condiţionată morfo-climatic.

Ca şi veg forestieră, fauna carpatică s-a conservat mai bine decât cea de deal şi câmpie, în primul rând
datorită unui complex de factori naturali favorizanţi, în sensul resurselor de hrană şi al condiţiilor de adăpost.
Unele specii dispărute din ariile mai joase şi-au găsit refugiu şi au rezistat în masivele montane, mai greu
accesibile unor predatori naturali sau pentru vânătoare.
->În fauna pădurilor de foioase, începând de la nivelul solului şi al litierelor, sunt reprezentative o serie de
mamifere ca mistreţul, viezurele, căpriorul , lupul, vulpea, pisica sălbatică, iepurele.
->În pădurea de conifer: mamiferele mari de interes cinegetic: cerbul, aflat în toate regiunile carpatice şi ursul
brun comun în Carpaţii Orientali şi Meridionali, dar numai în câteva exemplare în M.Bihorului şi dispărut în
M.Banatului (datorită extinderii reduse a pădurii de conifere doar la nivelul Muntiţilor Semenic).
-râsul a rămas în general într-un număr mic de exemplare, iar în M.Apuseni şi M.Banatului şi în grupa Retezat-
Godeanu este extrem de rar.
-multe veveriţe, jderul de pădure şi jderul de piatră.

30
 Datorită vânătorii abuzive au dispărut bourul şi zimbrul. Reintroducerea zimbrului în rezervaţii aproape
eşuate (Haţeg, Poiana Braşov) are rezultate mai încurajatoare în rezervaţia de la Vânătorii Neamţului, existând
astfel perspectiva repopulării.
->În etajul alpin, cel mai interesant element este capra neagră considerată relict glaciar, care s-a menţinut în
cârduri de 5-20 exemplare în M.Retezat-Godeanu, M.Parâng, M.Făgăraş. Cercetări recente asupra dinamicii
spaţiale a unor efective de capră neagră din Carpaţii Meridionali indică reinstalări în habitatele iniţiale
preglaciare, care se aflau la altitudini mai reduse, în domeniul pădurilor de foioase.
Adaptându-se climatului foarte rece din perioadele glaciare, animalele au preferat în postglaciar ariile alpine,
pentru condiţiile lor favorabile de hrană şi linişte.
Presiunea umană (turism şi braconaj) asupra acestor arii le-a determinat să coboare, în habitate stabile, până
la 900 m în culmea Buila-Vânturariţa, 300 m în culmea Basarab (pe dreapta Oltului), ambele în M.Căpăţânii, 400
m în M.Cozia ş.a.
În ultimele decenii ale secolului trecut capra neagră a fost reintrodusă în M.Rodnei, M.Ceahlău şi cheile
Bicazului, M.Vrancei, M.Buzăului.
În M. Ciucaş a fost introdusă capra de stâncă, din Alpi.

Avifauna este răspândită în munţi în aceeaşi relaţie sistemică de nutriţie/habitat.

->In pădurile de foioase se află multe păsări cântătoare: mierla, sturzul cântător, privighetori, grauri, piţigoi,
ciocănitori, ş.a., multe dintre ele insectivore şi astfel sanogene pentru asociaţiile forestiere.
-> În pădurile de conifere sunt foarte răspândite forfecuţele care se hrănesc cu seminţe din conuri.
Cele mai valoroase păsări în aceste păduri sunt cele din familia tetraonidelor (cu efective reduse în
M.Maramureşului, M.Rodnei şi Obcinele Bucovinei, motiv pt care se află în regim de protecţie): cocoşul-de-
munte, cocoşul-de-mesteacăn al cărui areal este extins până în tufărişurile subalpine), găinuşa-de-alun.
Grav ameninţată cu dispariţia este acvila de munte.
Au dispărut din avifauna carpatică două răpitoare mari: vulturul bărbos şi vulturul pleşuv.
->În tufărişurile subalpine şi în pajiştile alpine cuibăresc brumăriţe, ciocârlia urecheată, iar din păduri urcă
codroşi, corbi, vânturei. O pasăre ubicuă la munte este gaita.

Arii protejate
În Carpaţi sunt f numeroase parcurile naturale şi mai ales naţionale care au în interiorul lor o serie de
rezervaţii naturale şi ştiinţifice, care protejează mon. ale naturii cum sunt capra neagră sau floarea de colţ.
Multe dintre acestea au în prezent administrare proprie (de cele mai multe ori este vorba de Regia Naţională
a Pădurilor), iar obiectivele de management conţin elemente precum: protecţia biodiversităţii, amenajări
ecoturistice, educaţie ecologică. Cele mai multe dintre acestea protejează habitate montane şi alpine, specii
endemice, regiuni de mare diversitate floristică, faunistică sau peisagistică.
Dintre aceste arii protejate, de mari dimensiuni amintim:
- Parcul Naţional Rodna- în munţii cu acelaşi nume care protejază habitate alpine
- Parcul Naţional Călimani – pentru protecţia habitatelor montane şi alpin
- Parcul Naţional Hăşmaş–Cheile Bicazului - rezervaţii precum cheile Bicazului, Lacul Roşu
- Parcul Naţional Ceahlău – cu rezervaţii: Poliţa cu Crini, cuşma Dorobanţului, Toaca

31
- Parcul Natural Vrancea- care se desfăşoară şi în Subacarpaţii Vrancei
- Parcul Natural Bucegi
- Parcul Naţional Piatra Craiului
- Parcul Naţional Cozia
- Parcul Naţional Buila-Vânturariţa
- Parcul Naţional Defileul Jiului
- Parcul Naţional Retezat –înfiinţat în 1935 de A. Borza cu rezervaţia ştiinţifică Gemenele
- Parcul Naţional Şureanu – Cioclovina
- Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei
- Geoparcul Dinozaurilor Haţeg
- Parcul Natural Porţile de Fier
- Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa
- Parcul Natural Apuseni

32
 ECONOMIA

A. Resursele si industria
Formarea zăcămintelor de minereuri şi minerale utile a fost condiţionată de principalele evenimente
tectonice şi magmatice ce s-au succedat pe teritoriul ţării noastre în decursul evoluţiei sale geologice.
Varietatea condiţiilor tectonice, magmatice şi de sedimentare din ciclul alpin au condiţionat, atât pentru spaţiul
carpatic, cât şi pentru cel de platformă, diversificarea proceselor de acumulare a rocilor şi substanţelor minerale
utile:
- minereuri de fier
- sulfuri polimetalice
- bauxită
- sulf
- cărbuni
- ţiţei şi gaze
- sare gemă
- săruri de potasiu etc.
Cele mai importante zăcăminte sunt legate de erupţiile vulcanice laramice (banatite) şi neogene a căror
activitate metalogenică este pusă în evidenţă prin importante zăcăminte de magnetit, sulfuri polimetalice, cinabru
(mercur), aur şi argint.

Carpatii Orientali
1.Industria energetica. Petrolul si gazele naturale se exploateaza doar din Depr. Darmanesti (Darmanesti), pe
valea Oituzului si Depres Brasov si Comandau. Prelucrarea se face local in mica rafinarie de la Darmanesti.
Carbunii se gasesc i in grupa centrala sub forma carbunilor bruni (Baz. Comanesti in minele de la Comanesti
si Asau), lignit in Depr. Baraolt (Varghis si Capeni) si in E M. Baraolt la Valea Crisului.

2.Termocentralele reprezinta in general centrale de termoficare cu rol important insa si in obtinerea energiei
electrice.
In grupa N: Baia Mare (la limita V a arealului carpatic), Sighetu Marmatiei, Borsa si Vatra Dornei.
In grupa centrala: Miercurea Ciuc, Gheorghieni, Darmanesti (pe baza exploatarilor de petrol din zona).
In grupa S: Brasov, Codlea si Zarnesti

3.Hidrocentralele. Cea mai importanta si in acelasi timp si prima mare hidrocentrala din Carpati este cea de la
Stejaru cu lacul de acumulare Izvorul Muntelui de pe Bistrita la care se adauga cel de la Pangarati.
Alte hidrocentrale sunt cele de pe Raul Doftana (Paltinu), Siriu (pe Buzau)

4.Industria siderurgica s-a dezvoltat in zona centrala de unde se extrage minereu de fier din M. Harghitei,
minereu care este valorificat in centrul siderurgic de la Vlahita (momentan aflat în restructurare). Intreprinderea are
aici furnale mici care produc fonta de turnatorie.
Manganul este extras de la Saru Dornei si Iacobeni din Grupa N a Carpaţilor (unde sunt grupate cele mai
importante rezerve de la noi din tara).

5.Metalurgia neferoasa. Rezultatul intensei activitati vulcanice din ultima parte a neogenului a determinat aparitia
(in special in grupa nordica a Carpatilor Orientali) a minereurilor neferoase complexe, la contactul cu aria
cristalino-mezozoica.
Minereuri de cupru, plumb si zinc la poalele M. Gutai (Baia Sprie, Cavnic, Baiut, Nistru si Ilba), in M.
Maramures (Baia Borsa), la poalele M. Oas (Turt), in Obcinele Bucovinene (Tarnita).
Minereuri de cupru se extrag din M. Maramures (Toroioaga) si din Obcine (Fundu Moldovei, Lesu
Ursului, Crucea), dar si de la Balan (M. Harghitei).
Plumb se gaseste in cant mai mari tot la poalele M. Gutai (la fel ca minereuri complexe)

33
 Zincul se extrage de la Nistru si Ilba (grupa nordica).
In ultimii ani, datorită restructurăii industriei extractive multe din minele de extracţie a minereurilor neferoase
au fost închise sau au intrat in prezervare (galeriile sunt protejate pentru a nu se prăbuşi sau degrada şi nu se mai
fac exploatări).
Prelucrarea minereurilor se face în apropierea Carpaţilor, la Baia Mare (cel mai mare centru din tara pentru
prelucrarea minereurilor neferoase), care de curand a aplicat si tehnologii moderne de prelucrare in scopul
reducerii emisiilor.

6.Minereuri auro-argintifere se exploateaza de la poalele M. Gutai care este a doua regiune ca importanta din tara
pentru această ramură după partea sudică a Munţilor Apuseni.

7.Industria constructiilor de masinii. Derularea, in grupa N, a unor activitati miniere a dus la dezvoltarea unei
intreprinderi de profil la Baia Mare si a uneia de masini si scule pentru minerit la Sighetu Marmatiei.
In Depresiunea Brasov s-a dezvoltat o importanta industrie constructoare de utilaje si agregate tehnologice cu
centre la Brasov (utilaj petrolier si rulment, utilaj si echipament industrial), Rasnov (scule)

8.Industria de tractoare si utilaj agricol s-a dezvoltat in grupa centrala, in Depresiunea Ciuc, la Miercurea Ciuc
(tractoare cu senile), la Brasov (tractoare si masini agricole)

9.Industria chimica. La Baia Mare în apropierea spaţiului carpatic, pe baza piritelor se fabrica acid sulfuric, la
Tazlau a inceput in perioada anilor 80 exploatarea potasiului folosit in industria chimica la fabricarea
ingrasamintelor.
La acestea se adauga si combinatul petrochimic de la Darmanesti, si Brasovul ca fiind centrul in care se produc
articole tehnice de cauciuc. La acestea se adauga colorantii produsi la Codlea.

10.Industria celulozei si hartiei. Pe baza resurselor forestiere foarte importante in Carpatii Orientali au aparut
foarte multe centre de exploatare si prelucrare a rasinoaselor (Viseu de Sus, Campulung Moldovenesc, Lunca
Ilvei, Vatra Dornei, Prundu Bargaului, Vama, Falcau, Toplita, Gheorghieni, Tarcau, Tg. Secuiesc, Covasna,
Comanesti) si a foioaselor (Sighetu Marmatiei).
La acestea se adauga combinatele de prelucrare complexa a lemnului (Sighetu Marmatiei, Galauţaş,
Comanesti, Miercurea Ciuc)

11.Industria de produse farmaceutice si cosmetice are o traditie indelungata la Brasov

12.Industria materialelor de constructie. Avand in vedere ca in componenta grupelor N si centrala exista cele trei
mari alinimente structurale si tectonice majore si reprezentative pentru Carpatii Orientali varietatea materialelor de
constructie exploatate este semnificativa.
In grupa N intalnim:
-> la poalele Gutaiului, in apropiere de Baia Mare, andezite
-> de la Campulung Moldovenesc se exploateaza gresii (una dintre cele mai mari cariere din tara)
-> de la Parva se exploateaza caolin
-> iar marmura de la Borsa si Cormaia.
In grupa centrala se extrag:
-> bazalte din defileul Oltului de la Racos
-> andezite de la Bixad si Harghita-Bai
-> gresii de la Tarcau
-> caolin de la Harghita Bai
-> travertin de la Borsec
-> marmura de la Lazarea.
Din grupa sudica se extrage gresia de la Teliu.

34
 Prelucrarea acestor materiale de constructie se face in fabricile de ciment de la Bicaz, Tasca, in cele de var
de la Campulung Moldovenesc, Tasca si Brasov. La Baia Mare se produc tigle, caramizi, teracota si ceramica fina
(portelan si faianta), iar la Brasov caramizi refractare si prefabricate din beton armat.
1.2.1. Carpaţii Orientali
Grupa nordică (maramureşano-bucovineană) se remarcă prin concentrarea resurselor de subsol în două
regiuni (Giurcăneanu, 1988), Maramureş-Oaş (cu depresiunile omonime, eruptivul neogen Oaş-Gutâi-Ţibleş şi
Munţii Maramureşului) şi Dorna (Depresiunea Dornelor)-Câmpulung (Câmpulungurile)-Bârgău, unde pot fi
asociate Obcinele Bucovinei şi masivele din zona cristalino-mezozoică (Rodna, Suhard) de la sud de Munţii
Maramureşului.
În arealul eruptivului neogen Oaş-Gutâi-Ţibleş sunt concentrate, mai ales, importante minereuri neferoase:
sulfuri polimetalice cu conţinut de plumb, zinc, cupru etc. (Herja, Baia Sprie, Nistru, Tarna Mare, Turţ, Ilba) şi
uneori asociate cu aur şi argint (Cavnic, Bixad, Racşa Vii, Văratic, Baia Sprie); filoane de aur (Şuior, Valea Roşie,
Săsar); în Ţara Oaşului, la Cămârzana şi Bixad există rezerve de cinabru (mercur).
În Munţii Maramureşului, în zona cristalino-mezozoică mai însemnate sunt zăcămintele cuprifere şi
complexe: Burloaia, Toroiaga (la contactul eruptiv-cristalin), Gura Băii, Poienile de sub Munte, bazinul Ţâşlei cu
Măgura II şi Dealul Bucăţii). În Munţii Maramureşului există de asemenea mineralizaţii de fier şi mangan în
formaţiunile cristaline şi paleogene de pe Valea Rea (bazinul inferior al Vaserului), grafit şi materiale radioactive.
Acestora li se adaugă sare în Depresiunea Maramureşului (Ocna Şugatag), unele resurse de lignit în
Depresiunea Oaş (Luna-Negreşti, Aliceni-Târşolţ, Trip-Bixad) şi numeroase materiale de construcţie: andezit (Ilba,
Seini, Blidari, Baia Sprie, Tarna Mare, Valea Fătului avale de Baia Borşa, Colbu), marmură (Borşa), granit
(Negreşti), bentonit (Oraşul Nou), argilă (Baia Sprie, Oraşu Nou), perlit (Oraşu Nou, Călineşti Oaş), calcar (Luhei,
Bistra, Repedea etc.), tufuri vulcanice.
Regiunea Vatra Dornei-Câmpulung-Bârgău se remarcă prin: bogate rezerve de mangan (Iacobeni, Vatra
Dornei-Dealu Rusului, Şaru Dornei, Dealul Boambei, Broşteni, Cârlibaba); minereuri complexe de origine
hidrotermală, cantonate în şisturi şi calcare cristaline asociate uneori şi cu cuiburi de aur şi argint (Rodna, Şanţ,
Valea Mare, Valea Vinului, sudul Munţilor Rodnei, pirite şi pirite cuprifere pe aliniamentul Cârlibaba-Fundul
Moldovei-Pojorâta-Valea Putnei-Mestecăniş); cupru (Fundul Moldovei, Leşu Ursului); fier (în Obcina Mestecăniş
asociate dolomitelor triasice - la Delniţa, ca hematit şi sideroză şi în Dealul Cailor-Pojorâta), baritină (Ostra);
materiale de construcţie – calcare şi dolomite (Lucava, Neagra, Botuş, Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Valea
Putnei, Iacobeni), marne şi marnocalcare (în Obcina Mare la Falcău, Straja, Putna), gresii (în Obcina Mestecăniş la
Pojorâta şi Obcina Mare la Pleşa – gresii cuarţoase friabile, Vama şi Molid – gresii de Kliwa, Păltinoasa) şi
microconglomerate (de Muncel la Pojorâta), caolin (Parva-Cormaia) şi bentonit, marmură şi calcare policrome
(Cormaia, Anieş, Maieru, Borşa Fântâna, Parva, Sângeorz Băi), andezit (Rodna, Poiana Stampei, Dornişoara,
Măgura Ilvei), dacit (Anieş, amonte de Poiana Ilvei); sare (Cacica).
În grupa centrală moldavo-transilvană) mai importante sunt materialele de construcţie: calcare (Cheile Mici
ale Bicazului, Lăzarea, Voşlăbeni, Valea Srâmbă, Izvoru Mureşului, Sândominic, Lunca de Sus), calcare cristaline
(Gheorghiţeni), gresii în munţii flişului (Tarcău, Ciobănaşu, Cotumba, Straja, Plopu, Larga, valea Slănicului),
marno-calcare (la vărsarea Şugăului în Bicaz), marne (Ţepeşeni), andezite (Stânceni, Suseni, Remetea, Miercurea
Ciuc, Jigodin, Vlăhiţa, Băile Tuşnad, Bixad şi Malnaş), sienite nefelinice (Ditrău), caolin (Harghita Băi, Sânsimion),
travertin (Borsec-folosit pentru ornamentarea exterioară a clădirilor), bazalte (Racoş, Racu, Băile Tuşnad),
aglomerate vulcanice (Şumuleu) cinerite (Tuşnad, Malnaş), pietriş şi nisip (Tuşnad, de-a lungul Trotuşului şi
Uzului).

35
 Alături de acestea există pirite cuprifere în zona cristalino-mezozoică (în arealul localităţii Bălan, în Culmea
Arama Neagră), pirită cu plumb, zinc şi cupru (Fagu Cetăţii, Medieş, Bicazu Ardelean), minereuri de fier - siderit,
limonit (Lueta, Vlăhiţa, Vârghiş, Mădăraş), sulf nativ (caldera Călimani – aici carierele în trepte şi haldele de steril
au modificat complet aspectul vârfului Negoiu Românesc), mercur, asociat cu sulfuri (lângă Mădăraş şi
Sântimbru), baritină (extrasă în carieră la sud de Ostra), cărbuni (jumătatea nordică a Depresiunii Dărmăneşti în
bazinul Carbonifer Comăneşti-Asău – cărbuni bruni, lignit; Topliţa, Ciumani, Suseni, Ditrău – lentile de cărbuni;
Depresiunea Borsec), structuri petrolifere (petrol şi gaze de sondă) în flişul paleogen (Depresiunea Dărmăneşti,
paleogenul dintre Tazlăul Sărat şi Oituz – Munţii Berzunţ, sudul Munţilor Tarcău), cloruri (în special de sodiu)
asociate uneori cu gips (pe văile Slănicului şi Oituzului sub pânza gresiei de Tarcău).
În grupa sudică a Carpaţilor Orientali (Carpaţii de Curbură) există doar minereuri nemetalifere şi în primul
rând materiale de construcţii: calcare (carierele de la nordul Defileului Oltului de la Racoş, nordul şi vestul
Depresiunii Bârsei), bazalt (Racoş, Bogata, Comăna), gresii (la contactul dintre Munţii Breţcului şi Depresiunea
Râului Negru), andezite (nord-vestul Munţilor Bodoc), pietrişuri şi nisipuri (în depozitele de terasă şi piemontane
din Depresiunea Braşov). Alături de acestea mai există cărbune (lignit în bazinul Baraolt – Vârghiş, Căpeni, Valea
Crişului) şi acumulări de ţiţei pe rama sud-estică a Depresiunii Braşov (la Ghelinţa).

Carpaţii Meridionali
-Metale feroase: minereuri de mangan şi nichel apar izolat în M. Şureanu (Pravăţ)
-Metale neferoase: bauxita apare tot izolat în M. Şureanu (zăcământ asociat calcarelor triasice şi jurasice)
-Substanţele minerale utile: grafit în M. Parâng (V. Galbenu şi V. Olteţului), mică în M. Lotrului (Voineasa)
-Resurse energetice: antracitul apare sporadic în flancul sudic al munţilor Vulcan (Schela); huila se găseşte in
Depr. Petroşani (Petrila, Livezeni, Sălătruc, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, Câmpu lui Neag);
-Materiale de construcţie (granit, calcar la Lespezi pe Valea Ialomitei, la Comarnic pe Valea Prahovei) si
marmura (Alun si Porumbacu).
-Industria energiei electrice şi termice: ind. Hidroenergetică: Lotru – Ciunget (aproape 1000 MW), Mălaia;
Olt – Călimăneşti, Dăeşti, Râmnicu Vâlcea; Sadu – Sadu II, Sadu V, Sebeş – Gâlceag, Şugag, Sebeş – Sebeş Olt;
Motru – Valea Mare, Cerna – Lacu lui Iovan, Herculane; Argeş – Vidraru; Râu Mare – Râu Mare-Retezat. Alte
centrale sunt în construcţie pe Olt, Sebeş, Râu Mare, etc. Ind. Termoenegetică Paroşeni, Petrosani, Deva,
Hunedoara, Calan
-utilaj minier, necesar activităţii în subteran şi la zi (ciocane pneumatice, excavatoare, maşini de haldat,
vagonete) Petroşani, Lupeni
-mecanică fină: la Sinaia
-industria materialelor de construcţii: lianti Comarnic si fabrica de sticla de la Azuga.
-exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului: Rucăr, Dragoslavele, Câinenii Mici, Brezoi, Petroşani, Pui,
Bumbeşti-Jiu, Peştişani, Jiblea Veche la poalele M. Cozia
-Ind. alimentară: Petroşani, Lupeni, Brezoi, Rucăr, Azuga, Sinaia, Lupeni, Bumbeşti-Jiu,

Carpatii Occidentali
1.Minereuri de metale feroase: sunt puse în legătură cu activitatea magmatică, cu procesele de metamorfism şi
cele sedimentare ce au însoţit principalele etape tectonogenetice de pe cuprinnsul ţării noastre.
Minereurile de fier se găsesc în special în Carpaţii Occidentali (M. Apuseni: Almaş-Sălişte, Ciungani-
Căzăneşti, Vaşcău-Moneasa, Sălciua-Runc, Băişoara, Săvădisla; Poiana Ruscăi:Băuţar, Stârminosul, Valea
Fierului, Găvan-Alun, Teliuc, Ghelari, Arănieş, Tomeşti, Dâmbu Pascului, Lazuri, Vadu Dobrii, Pârâu cu Raci,
Dognecea: Dognecea şi Ocna de Fier: M. Semenic şi Almăj:Armeniş şi Topleţ).
Minereurile de mangan au o mare extindere în M. Semenic - Delineşti şi M. Drocea – Pârneşti şi Buceava-
Şoimuş. Majoritatea sunt însoţite de acumulări secundare de minereuri de fier.
Zăcămintele de molibden asociate, îndeosebi în M. Aninei şi M.Bihorului.

36
 Au fost relevate, de asemenea, menereuri de crom (M. Almăj), şi titan Drocea (M. Apuseni).

2.Minereuri de metale neferoase: au cea mai mare răspândire în regiunile vulcanice montane, unde geneza lor este
legată de activitatea magmatică, ele găsindu-se însă, în mai mică măsură, asociate şi proceselor metamorfice sau de
sedimentare.
Sulfurile polimetalice, principale asociaţii de minereuri de cupru, plumb şi zinc, sunt cele mai numeroase
din categoria minereurilor neferoase. Ele sunt cantonate în masivele Almăj, Dognecea şi Aninei din M. Banatului
(Moldova Nouă, Sasca Montană, Dognecea şi Ocna de Fier), Poiana Ruscăi (Varniţa, Ruschiţa, Deva, Veţel,
Muncelu Mic); Drocea, Codru-Moma – Dănuşa, şi Metaliferi – Almaj-Stănija; Bucium şi Baia de Arieş din M.
Apuseni.
Zăcămintele auro-argintifere, ce însoţesc, de cele mai multe ori, sulfurile polimetalice, îşi au originea în
procesele magmatice neogene, concentrându-se, cu precădere în partea centrală a M. Metaliferi (Barza, Valea
Tisei, Almaş-Stănija, Heneş-Vreaza, Săcărâmb, Roşia Montană, Baia de Arieş).
Bauxita, zăcământ rezidual asociat calcarelor triasice şi jurasice are cea mai mare răspândire în M. Pădurea
Craiului (Remeţi, Albioara, Zece Hotare), fiind semnalată şi în M. Bihor.
Cinabrul, minereu din care se extrage mercurul, este cantonat fie în rocile vulcanice, fie în rocile sedimentare
asociate acestora (sedimentaro-vulcanice). (M. Metaliferi - Voia).
Minereurile de magneziu sunt semnalate doar în M. Almăjului (Tisoviţa).

3.Substanţe minerale utile, încorporate diferitelor categorii de roci.

-Azbestul se exploatează în M. Almăj (Eibenthal şi Eftimie Murgu);
-caolin din M. Metaliferi (Almaşu Mic),
-talc din M. Semenic (Pîrvova) şi M. Poiana Ruscăi (Marga şi Valea Lupului);
-mică din M. Semenic şi M. Poiana Ruscă.

4.Materiale de constructii. Se extrag granite din Defielul Muresului (Radna, Zam, Savarsin), bazalte de la
Branisca, andezite (Deva).
Pentru constructii monumentale se extrag: travertin (Banpotoc), calcare metamorfice policrome (Moneasa -
cu colorit rosu si negru, Vascau - cu colorit rosu si portocaliu pana la galben; Caprioara - brun-cenusii cu
pete albe si roz).
Marmura se extrage de la Ruschita (cea mai importanta cariera cu colorit alb si roz), Alun (depr.
Hateg) cu colorit alb si galbui.

5.Industria materialelor de constructii produce ciment la Chişcădaga (Apuseni), ceramica de constructii la

Resita (M. Banatului) si Alesd (Apuseni) ultimele doua centre fiind specializate in producatia de caramizi
refractare necesare importantei industrii metalurgice din zona.

6.Resurse energetice – cărbunii şi şisturile bituminoase.

Cărbunii sunt asociaţi în exclusivitate sedimentelor ce aparţin domeniului de orogen carpatic.
Huila se găseşte în bazine de sedimentare de vârstă paleozoică şi jurasică situate în masivele Dognecei, Aninei
şi Almăjului (M. Banatului –Baia Nouă, Bigăr, Cozla, Cameniţa, Eftimie Murgu, Doman).
Cărbunele brun apare intercalat în formaţiunile neozoice din bazinele Brad – M. Apuseni, Mehadia – M.
Banatului.
Lignitul apare local în bazinul Caransebeş în depozite de vârstă tortoniană, şi în Depr. Beiuş.
Şisturile bituminoase se exploatează şi sunt folosite drept combustibil energetic la Anina.

7.Termocentralele din Carpatii Occidentali au aparut pe baza numeroaselor resurse de subsol.

Putem aminti aici ca la Anina exista singura centrala ce ar fi trebuit sa functioneze pe baza sisturilor
bituminoase. Din pacate viata acesteia a fost destul de scurta din cauza cantitatilor foarte mari de steril pe care le
producea si care au determinat un dezechilibru la nivelul calitatii factorilor naturali ai mediului.
Alte termocentrale mai sunt la Resita si Bistra, la Hunedoara si Calan, la Deva (Mintia – una dintre cele mai
mari din tara 1000 MW), la Brad.

37
8.Hidrocentralele. Pe raul Bârzava (Valiug) pe Somesul Cald (Tarnita, Mărişel), Gilau (Somesul Mic), iar pe
Crisul Repede (Aştileu)

9.Industria siderurgica este foarte bine reprezentata in acest sector carpatic datorita bogatiei si varietatii resurselor
subsolului care pot fi utilizate şi tradiţiei.
Putem identifica trei zone de exploatare a minereurilor de fier: M. Poiana Rusca (Ghelari, Teliucu inferior
– cele mai importante zacaminte), M. Apuseni (Baisoara ), M. Dognecea (Ocna de Fier). Industria siderurgica de
aici s-a dezvoltat si pe baza apropierii de resursele energetice (Bazinul Petrosani, Bazinul Banatului si din export
porturile Orsova si Moldova Noua) si au aparut astfel centrele: Hunedoara, Calan, Resita (care au si furnale) si
Bistra – Otelu Rosu, Nadrag (prelucrare).

10.Metalurgia neferoasa este bine dezvoltata si in Carpatii Occidentali, acestia fiind cea de-a doua regiune de
exploatare din tara. Prelucrarea se face local (Zlatna, Rosia Poieni pentru prelucrarea aurului respectiv a cuprului)
dar si la Dobresti (bauxita).

11.Industria constructiilor de masini la Bocsa, Toplet, Orsova (constructii si reparatii navale), Resita (utilaj
pentru centrala atomo-electrica de la Cernavoda)

12.Industria mijloacelor de transport este reprezentata de cel mai important centru al sau: Resita, pentru ca aici a
fost fabricata in 1878 prima locomotiva cu abur din tara, iar acum se realizeaza locomotive Diesel si Diesel
electrice.

13.Industria chimica s-a dezvoltat la Zlatna (acid sulfuric) pe baza piritelor din apropiere

14.Exploatarea lemnului si industria de prelucrare din spatiul montan al Carpatilor Occidentali nu are caracter de
ramura economica importanta. Din acest motiv nu exista centre notabile cu exceptia orasului Caransebes unde s-a
dezvoltat un combinat de prelucrare complexa a lemnului.

B. Agricultura în Carpaţi
Fondul funciar din spatiul carpatic este dominat de prezenta suprafetelor forestiere si a celor cu pasuni si
fanete. Economia agricola montana este legata strans (inca din cele mai vechi timpuri) de cresterea animalelor.
Alte suprafete importante sunt cele ocupate de culturi tehnice si de cereale (Depr. Maramures, D. Giurgeu, D.
Ciuc, D. Brasov, D. Brezoi-Titesti, D. Hateg, D. Caras-Ezeris, D. Vad Borod, D. Beius, D. Huedin, D. Brad etc.).
Culturile pomicole ocupa si ele un loc important in spatiul carpatic mai ales in regiunile din V, care beneficiaza
de o cantitate mai mare de energie calorica.
Ramura principală în agricultură este creşterea animalelor (ovine şi bovine). Satele de la contactul munţilor
cu depresiunile Sibiu, Haţeg sau cu Subcarpaţii practică această îndeletnicire din vechime folosind deopotrivă
vara pajiştile alpine, iar în restul timpului pe cele de la periferia Carpaţilor.
La acestea se adauga regiunile cu traditie (Depr. Dornelor, Obcinele Bucovinei, Muntii flisului din Carpatii
Orientali si M. Apuseni) atat in cresterea animalelor (in special bovine) cat si in prelucrarea produselor animaliere
(Vatra Dornei, Campulung Moldovenesc).
Cresterea ovinelor este caracteristica spatiului ocupat de Carpatii de Curbura si mai ales de Carpatii
Meridionali unde aceasta indeletnicire dateaza din vremea dacilor.
În unele depresiuni intramontane, cu inversiuni de temperatura, cu soluri grele (cu argila in intreg profilul),
sunt foarte favorabile culturii cartofului si plantelor tehnice (Depr. Maramures, Giurgeu, Ciuc, Brasov, Hateg).
Depresiunea Haţeg este un important bazin pomicol (prun şi meri) în care sunt alături de cetre pomicole mici
(sub 100 ha) şi centre mari (peste 250 ha).
Pe terenurile arabile din depresiunile Munţilor Banatului se cultivă grâu, porumb, (între 20-50% din
suprafaţă) orz; pe culmile mai joase din marginea depresiunilor se află livezi de pruni şi meri (în Depresiunea

38
Bozovici şi Culoarul Timiş-Cerna se află importante bazine pomicole cu centre pomicole ce au peste 100 şi chiar
250 ha).
Există păşuni secundare şi fâneţe care reprezintă baza furajeră principală pentru creşterea animalelor (oi,
bovine). Prin specificul activităţilor agricole, Munţii Banatului se încadrează în zona agrogeografică de munte
specializată în creşterea animalelor şi în unele culturi pomicole şi vegetale (în depresiuni).

Caile de comunicatie
Căile ce comunicaţii s-au organizat pe teritoriul României încă din antichitate. Ele au constituit sudura între
regiunile geografice carpatice şi pericarpatice asigurând continuu schimburile de produse şi unitatea populaţiei
autohtone.
Majoritatea drumurilor vechi care traversau Carpaţii, au fost modernizate în timpurile apropiate nouă şi astăzi
funcţionează ca importante zone de concentrare a transporturilor şi căilor de comunicaţii. Drumurile care asigurau
schimburile comerciale azi favorizează transportul de mărfuri şi călători de-o parte şi de alta a munţilor.
Transporturile feroviare
-Cea mai veche cale ferată din ţara noastră este cea care lega Oraviţa de Baziaş- foarte importantă pentru
transporturile feroviare în Carpaţi sunt şi traseele transcarpatice construite după anul 1940 : Salva-Vişeu (jud.
Maramureş) şi Bumbeşti-Livezeni (pe Jiu).
Căile ferate române formează un sistem unitar radiar – concentric, astfel că două inele feroviare (intern ş
extern) sunt legate de zece linii transcarpatice, unele fiind amplasate la mare înălţime :
->pasul Predeal (1050 m)
-> pasul Merişor (729 m) ş.a.
Inelul extern porneşte din Suceava, se continuă pe Valea Siretului, ocoleşte centura carpatică, urmează traseul
Bucureşti, Craiova, Timişoara, Satu Mare, apoi traversează partea nordică a ţării (Dej, Salva, Vatra Dornei).
Inelul intern urmăreşte marginea Transilvaniei trecând pe la baza Carpaţilor.
Carpatii Orientali
Magistrala feroviara IV (Bucuresti – Satu Mare - Halmeu) trece tangential pe la periferia V a grupei
N a acestora, si prezinta cateva tronsoane de mare importanta pe plan local, dar si la nivel general carpatic.
In partea V a grupei centrale, Carpatii Orientali sunt strabatuti de aceeasi magistrala feroviara pe traseul
Brasov-Sf. Gheorghe-Tusnad-Ciceu-Gheorghieni-Deda, care urmeaza traseul culoarului depresionar Brasov-
Ciuc-Giurgeu pentru ca apoi sa paraseasca spatiul carpatic prin defileul de la Toplita-Deda. Aceasta linie are o
derivatie ce o leaga de magistrala V (Bucuresti - Suceava)
In grupa curburii transporturile feroviare s-au dezvoltat inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea pe Valea
Prahovei si in Depresiunea Brasov.
Pe aici trec nu mai putin de trei magistrale feroviare:
-> II Bucuresti – Arad –Curtici 
-> III Bucuresti-Oradea-Episcopia Bihorului
-> IV Bucuresti – Satu Mare – Halmeu.

Transporturile rutiere
Repartiţia teritorială a căilor rutiere oferă posibilitatea de acces spre toate unităţile geografice, păstrează
paralelismul cu căile ferate şi le completează în aria montană.
Inelele rutiere pericarpatice sunt legate de 17 reţele transcarpatice, dintre care unele se află la înălţimi mari
(în Pasul Prislop – 1419 m ; Bran – 1240 m, Novaci-Oaşa – 1980 m (Transalpina) ; Transfăgărăşanul 2042 m).
Dintre Carpatii Orientali, grupa N este ocolita de traseele de importanta europeana, drumurile de aici fiind
mai mult de interes local si national.
In grupa S, datorită prezenţei vaii Prahovei, avem o densitate ceva mai mare de drumuri dar mai ales apare
primul drum european (E60) care porneste de la Hamburg (Germania) si ajunge la Istambul (Turcia). In aceasta
grupa montana soseaua europeana urmeaza Valea Prahovei pe la Campina-Sinaia-Predeal-Brasov-Rupea.

39
 Brasov este si cel mai important nod rutier al Carpatilor de aici urmand drumul spre V (E-98) spre
Fagaras-Sibiu, spre S (prin Sacele si pe Valea Teleajenului) spre Valenii de Munte, prin Intorsura Buzaului spre
Buzau.
Soseaua care foloseste unul dintre cele mai importante drumuri transcarpatice este cea care leaga Brasov-
Rasnov-Bran-Rucar-Campulung prin culoarul Bran-Rucar şi care se suprapune unuia din principalele drumuri
transcarpatice in perioada evului mediu.

Transporturile fluviale
In spatiul carpatic astazi, de mare importanta, este pentru circulatia fluviala doar valea Dunarii care trece prin
sudul M. Banatului formand un defileu de 144 km lungime. Aici se circula pe lacul de la Portile de Fier, cu nave
fluviale, iar la baraj exista un sistem dublu de ecluze. Inghetul ingreuneaza navigatia 30 – 40 zile/an dar nu in
fiecare an ci cu o ciclicitate de 2-4 ani, perioade in care se formeaza sloiuri sau poduri de gheata. Porturile din
zona si singurele carpatice la Moldova Noua (sudul M. Locvei) si Orsova.

Transporturile aeriene singurele aeroporturi din apropierea Carpaţilor sunt la Baia Mare si la
Caransebes.

Potentialul turistic
Potentialul turistic consta in totalitatea resurselor naturale si social-cultural-istorice (antropice) de valorificare
turistica ce alcatuiesc baza ofertei potentiale a aunui teritoriu.

A. Potentialul turistic natural

1. Potentialul turistic al reliefului.
->Potentialul turistic al reliefului structural
Carpatii Meridionali si M. Banatului pot fi considerati ca reprezentand un relef de munti-bloc (horsturi).
In Carpatii Orientali M. Rodnei reprezinta un horst asimetric (datorita faliei ce-i marginesc pe versantul
nordic care dă un abrupt impresionant fata de compartimentul Borsa al Depr. Maramuresului).
In M. Apuseni exista numeroase dislocari verticale care individualizeaza o serie de horsturi ce determina
adancirea puternica a raurilor si crearea unui relief de o atractivitate deosebita pe vai (M.Mare, Gilau, Meses).
Depresiunile si culoarele tectonice (ce sunt horsturi din punct de vedere structural) formeaza arii de
discontinuitate morfologica ce contribuie la individualizarea blocurilor cristaline din imediata apropiere, dar care
ele insele determina arii de intensa locuire cu potential natural deosebit: Depr. Hateg, Brezoi-Titesti, Culoarele
Timis-Cerna, Bistra, Bran-Rucar-Dragoslavele.
Structura tipica regiunii ocupate de flis cretacic si paleogen este caracterizata de succesiunea
anticlinalelor si a sinclinalelor, unde relieful este adese conform si care beneficiaza de o fragmentare puternica a
reliefului foarte favorabila dezvoltarii cailor de comunicatie. Tot aici se individualizeaza inversiunile de relief
(sinclinalele suspendate) cum sunt: Ciucas, Ceahlau, Bucegi

->Potentialul turistic al reliefului dezvoltat pe calcare si conglomerate si gresii este determinat de marea
varietate a formelor de relief si se intalneste in:
Carpatii Orientali: NV M. Rodnei, M. Rarau, Ceahlau, Curmaturii, Ciucas-Zagan, Bucegi, Piatra Mare,
Postavaru
Carpatii Meridionali: M. Piatra Craiului, M. Buila Vanturarita, S si SV M. Parang, M. Sureanu, M.
Valcan, Godeanu, Cernei, Mehedinti
Carpatii Orientali: M. Almaj, M. Aninei, M. Locvei, M. Codru Moma, M. Bihor, M. Trascau
Formele acestui tip de relief sunt:
-Forme structurale: Toaca, Lespezi, Polita cu Crini (M. Ceahlau); Pietrele Doamnei, Piatra Zimbrului, Piatra
Soimului (M. Rarau), Piatra Singuratica (M. Curmaturii)

40
 -Forme rezultate in urma actiunii proceselor de eroziune diferentială: Babele si Sfinxul (M. Bucegi), Tigaile,
Sfinxul din Bratocea, Turnul lui Goliat, Creasta Zaganului (Ciucas-Zaganu)
-Coloane si turnuri de la periferia platourilor: Caciula Dorobantului, Detunata, Piatra cu Apa, Claile lui
Miron, Dochia (in Ceahlau), Piramidele de pe culmea Tiganesti (Bucegi)
-Abrupturi cu trene de grohotis rezultate in urma dezagregarii conglomeratelor: abruptul de sub Ocolasu Mare
(Ceahlau), cel prahovean al Bucegilor, spre valea Gârcinului in Piatra Mare, vestul Zaganului (Ciucas), cel nordic
al M. Rarau si cel nord-vestic al M. Mehedinti, Marele Grohotis al Pietrei Craiului in partea sa vestica, grohotisul
crestei Buila-Vanturarita
-Chei: Bicazului, Cheiţa si Valea Stânii (Ciucas), Izvorului Alb si Moara Dracului (Rarau), Sapte Scari (Piatra
Mare), Rasnovului si valea Cetatii (Postavaru), Varghisului (in nordul Persanilor), Corcoaiei (M. Mehedinti)
Nerei si Minisului (Aninei), Intregalde în M. Apuseni
-Pesteri: Izvoru Tausoarelor, Grota Zânelor si P. Liliecilor (Rodna), P. Hotilor de la Apata (Persani), P. din
Vale – Fundata, Dambovicioarei (Piatra Craiului), Ialomicioarei (Bucegi), Muierii (Capatanii), Topolnita
(Mehedinti), Vantului (M. Padurea Craiului), P. Paraul Hodobanei si P. Neagra – Zapodie din M. Bihorului,
complexul carstic Cetatile Ponorului si pesterile cu gheata (Ghetarul Scarisoara si Focul Viu)
-Lapiezurile se gasesc in Carpati in toata varietatea lor de forme si evolutie (V. Sencu) in M. Curmaturii, M.
Valcan, M. Mehedinti, Aninei, Locvei, Bihorului, Padurea Craiului unde formeaza chiar campuri de lapiezuri. In
M. Fagaras, pe calcare cristaline, la peste 2000 m altitudine exista lapiezuri nivale.
-Dolinele sunt forme carstice cu mai mare raspandire, alcatuind campuri de doline in mai toate regiunile
calcaroase. In multe cazuri, in spatiul carpatic, ele se insira de-a lungul liniilor tectonice si a vailor seci. In cele
care au fundul impermeabilizat de o lentila de argila (rezultata din degradarea calcarului) se formeaza chiar lacuri
permanente si temporare (in Pod. Padis din M. Bihorului, Taul lui Ghib din M. Codru-Moma, Iezerul Ighiel din
M. Trascaului). Cele mai mari doline se inatalnesc in M. Mehedinti (Crovu cu un diametru de 1000 m si cu o
adancime de 170 m).
-Uvalele au o frecventa mai mare in M. Mehedinti, M. Banatului si in M. Apuseni
-Vaile carstice oarbe prezinta un profil longitudinal valurit si sunt des intalnite in Platoul Carbunari (vestul M.
Almaj si estul M. Locvei) in M. Aninei, M. Codru Moma si M. Bihorului.
-Poliile sunt putin numeroase si se dezvolta atat pe calcare, asa cum sunt poliile Poiana Alba (M. Curmaturii),
Beletina (M. Mehedinti), Scocul si Bradet (M. Aninei), dar si la contactul calcarelor cu formatiuni cristaline.

->Potentialul turistic al reliefului alpin este reprezentat de formele rezultate in urma eroziunii glaciare dar si in
urma proceselor de gelifractie caracteristice periglaciarului.
-Creste alpine care sunt rezultat al proceselor de eroziune a ghetarilor (exaraţie) si care prezinta varfuri
piramidale, custuri: M. Rodnei, M. Fagaras, M. Parang, M. Retezat, M. Godeanu
-Circurile glaciare complexe sau simple: M. Rodnei, M. Bucegi, M. Leaota, M. Fagaras, M. Iezer, M. Parang,
M. Lotrului, M. Sureanu, M. Retezat, M. Godeanu, M. Tarcu
-Circuri glacio-nivale sau nivale: M. Maramures, M. Suhard, M. Calimani, M. Ceahlau (ghetar de platou), M.
Capatanii, M. Valcan, M. Mic, M. Bihor pe versantul sau nord-vestic.
-Vaile glaciare cu dimensiuni diferite, mai lungi pe versantii nordici (caracteristica general valabila pentru
intreaga tara, datorata acumularilor mai mari de zapada de pe versantii nordici pe fondul unei circulatii nord-sud
in perioadele glaciare Riss-Wurm). Toate acestea prezinta forme asociate (praguri glaciare – pe care raurile
formeaza caderi de apa sau cascade, umeri glaciari, roci mutonate)
-Acumularile de mari mase de grohotis sau morene prezente peste tot in cadrul reliefului alpin modelat glaciar
in spatiul carpatic
-Lacurile glaciare care s-au format pe fundurile circurilor glaciare, sau in microdepresiunile formate de
crevase inaintea pragurilor glaciare. Sunt foarte numeroase in Carpatii Meridionali, in Carpatii Orientali sunt
prezente doar in M. Rodnei, in M. Bucegi datorita substratului dominant calcaros sau conglomeratic calcaros
acestea nu se pot forma.

41
->Potentialul turistic al reliefului vulcanic
-Formele care apartin magmatismului vechi, respectiv fazelor orogenetice care s-au succedat din
precambrian pana la sfarsitul cretacicului sunt in general reprezentate de: corpurile de granitoide din M.
Parangului, Retezatului, Muntele Mic, Almajului sau M. Mare (V. Mutihac, 1992), diabazele mezozoice din M.
Maramuresului (Farcau, Rugasu, Mihailec), masivul de sienite de la Ditrau (partea de est a Depr. Giurgeu în M.
Giurgeu), riolitele, dacitele si andezitele din M. Vladeasa.
-Neck-urile vulcanice din M. Oas, ce se prezinta sub forma unor maguri, sau clai insulare
-Resturi de aparate vulcanice (Creasta Cocosului) din M. Gutai, M. Metaliferi.
-Chei si defilee in spatiul vulcanic: Turului, Talna (M. Oas), Tatarului pe Mara, Runcului (M. Gutai),
Muresului (Topliţa-Deda)
-Cratere vulcanice care se pastreaza in M. Calimani – unde se pastreaza caldeira de peste 10 km in diametru
drenata spre nord vest de Paraul Haitii şi Neagra Şarului, cu coloane grupate – Apostolii, Pietrele Rosii); M.
Gurghiu si M. Harghitei (cu M. Ciomatu)
-Platouri vulcanice dezvoltate mai ales in partea de vest a masivelor vulcanice şi care domină altitudinal
subcarpaţii interni ai Transilvaniei
-Lacul vulcanic Sf. Ana si tinovul Mohos. Asupra acestuia şi chiar a masivului există o dispută între
specialişti. Se consideră ca Masivul Ciomatu nu este un con vulcanic propriu zis ci mai degrabă un strato-vulcan,
iar din tasarea stratelor mai friabile ale acestuia s-a individualizat depresiunea lacustră în care s-a format lacul Sf.
Ana

-> Potentialul turistic natural al vailor carpatice.

Pe langa rolul lor esential in asigurarea transporturilor si a legaturilor transcarpatice, vaile prezinta un
potential turistic deosebit. Nu de putine ori ele au „facilitat” dezvoltarea unor arii turistice majore oferind resurse
naturale, prin caracterul de spatiu fizico-geografic usor de ocupat (vai largi, terase, etc.) si prin inlesnirea trecerii
peste principalele masive montane.
Putem aminti astfel vaile: Viseu, Iza, Moldovei, Moldovitei, Sucevitei, Bicazului, Bicajelului, Vinului,
Bistritei, Muresului, Oltului, Trotusului, Oituzului, Buzaului, Teleajenului, Doftanei, Prahovei, Timisului, Barsei
in Carpatii Orientali; Dambovitei, Argesului, Oltului, Topologului, Lotrului, Cibinului, Orastiei, Oltetului,
Bistritei, Jiului, Bistrei, Cernei, Timisului in Carpatii Meridionali; Dunarii, Nerei, Barzavei, Carasului, Muresului,
Ampoiului, Ariesului, Somesului Cald si Rece, Iadei, Draganului, Barcaului si Crisurilor in Carpatii Occidentali.
Multe din aceste vai prezinta sectoare spectaculoase de chei si defilee care prezinta un potential natural deosebit
pentru dezvoltarea activitatilor turistice.

2. Potentialul turistic al lacurilor naturale in Carpati este deosebit de ridicat. In acest spatiu tipologia genetica a
lacurilor este extrem de variata:
->Lacurile glaciare: 58 in M. Retezat, peste 30 in M. Fagaras, in Parang 20 de lacuri iar in M. Rodnei sunt
23 de lacuri dar de mici dimensiuni. Alaturi de acestea lacuri glaciare se mai gasesc in Candrel, Sureanu, Godeanu
si Tarcu
->Lacuri cantonate in potcoave sau depresiuni nivale: M. Iezer, Parang, Retezat, Godeanu, la altitudini de
800 – 1200 m
->Lacuri formate in depresiunile carstice care au caracter temporar sau permanent (Vărăşoaia în M.
Apuseni alături de lacurile de doline din M. Pădurea Craiului şi Bihor, L. Ochiul Beiului din Cheile Nerei – M.
Aninei)
->Singurul lac de crater vulcanic este Sf. Ana din Masivul Ciomatu (cu rezerva menţionată mai sus). In
trecut, pe fundul conurilor vulcanice existau mici lacuri care insa, din cauza colmatarii sau a eutrofizarii astazi s-
au transformat in mlastini eutrofe (Mohos)
->Lacuri formate pe poliţe structurale: Lacul Negru in Masivul Penteleu si L. Vulturilor din Masivul Siriu.
->Lacuri de baraj natural (rezultate in urma alunecarilor sau surparilor): L. Rosu (Bicaz), L. Batalau (M.
Nemira), L. Betis (M. Maramures), L. Bâsca fără Cale in M. Siriu
->Lacuri formate pe masive de sare in Depr. Maramures exista doar la Ocna Maramures un numar de 35 de
lacuri naturale (N. Cianga, 1998).

42
3. Potentialul turistic al apelor minerale
De cele mai multe ori apele minerale sunt imbuteliate sau sunt folosite in scopuri terapeutice in spatiul
statiunilor balneo-climaterice.
->Apele carbogazoase simple sunt raspandite in aureola mofetica a Carpatilor Orientali, unde apar la zi circa
1500 de izvoare (Viseu de Sus, Jigodin Bai, Suseni etc.)
->Apele bicarbonatate carbogazoase apar pe flancul sud-estic al M. Rodnei (Valea Vinului, Parva,
Sangeorz), in Depr. Oas (Orasu Nou, Bixad), in regiunea M. Baraolt-Bodoc si a depresiunilor intramontane
(Bilbor, Borsec, Biborteni, bodoc, Olteni, Turia, Zizin), in culoarul Muresului la Bacia, Banpotoc, Vetel)
->Apele feruginoase carbogazoase au o mare raspandire tot in aureola mofetica a Carpatilor Orientali (Tarna
Mare, Chiuzbaia, Ilva, Vatra Dornei, Poiana Negrii, Bicaz, Miercurea Ciuc, Tusnad, Santimbru, Malnas-Bai)
->Ape sulfuroase apar mai ales la contactul Carpatilor cu Subcarpatii: Campina, Calimanesti, Govora
->Apele oligminerale si termale apar la Moneasa, Calan, Geoagiu Bai, Baile Tusnad, Toplita.
->Apele radioactive la Baile Herculane, Baile Tusnad si Sangeorz-Bai

4. Potentialul turistic biogeogrfic In stransa corelatie cu conditiile morfologice si climatice caracteristice

regiunii montane s-a individualizat un invelis biogeografic complex ce concura la o mai accentuata diversificare a
fondului turistic natural. Invelisul vegetal in spatiul montan este dominat de padure – cel mai complex ecosistem
natural din spatiul montan, structurat, de mari dimensiuni, cu caracter peren foarte prelungit sau permanent (S.
Muja, 1984) si care are o polifunctionalitate economică aparte.
Padurea se desfasoara de la parte inferioara a spatiului montan si pana la altitudini de 1600 – 1650 m in
nordul Carpatilor Orientali, 1800- 1900 m in Carpatii Meridionali (chiar 1950 in vestul M. Retezat dupa M.
Geanana, 1995) si pana la 1800 m in M. Apuseni. Etajele forestiere caracteristice spatiului montan sunt cel
nemoral (fag, carpen, mesteacan, gorun, paltin de munte, plop tremurator, etc.) si cel boreal (brad, pin, molid,
zambru, tisa) la altitudini mai mari. Functia turistica a padurii este incontestabila, si acesta a fost motivul pentru
care intinse suprafete forestiere din spatiul montan au devenit arii protejate.
Alaturi de ecosistemele forestiere, o atractivitate aparte pentru dezvoltarea activitatilor turistice o au si
ecosistemele de pasuni si fanete montane (Culoarul Moldovei, Depr. Dornelor, V. Bistritei, Valea Trotusului, a
Teleajenului, Culoarul Bran-Rucar, etc.).
La toate acestea se adauga vegetatia specifica spatiului montan inalt (subalpin cu tufarisuri de jneapan,
ienupar, merisor, afin) si alpin caracterizat de pajisti intinse mai ales in masivele in care suprafetele de nivelare au
o extindere mare.

B. Potentialul turistic antropic (cultural-istoric)

Se remarca o concentrare a elementelor de potential turistic antropic asa cum e normal in ariile depresionare
sau in culoarele de vale care reprezinta si cele mai vechi arii de umanizare.
->Davele (cetatile dacice) de la Toplita (Sangidava), Jigodin, Sancraieni, Rasnov, Sarmizegetusa, etc.
->Cetatile sau coloniile romane, forturile din Carpatii Meridionali (M. Orastiei si Depr. Hateg, M. Valcan)
din culoarele trasncarpatice si din sudul M. Apuseni
->Mănăstirile din Bucovina cu fresce exterioare (secolele XV-XVI), monumente istorice şi de artă de valoare
universală de la Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Humor
->Bisericile din Maramureş, monumente istorice şi de arhitectură populară realizate din lemn în secolele
XVI-XVIII şi renumite peste hotare (Botiza, Bogdan Vodă, Ieud, Rozavlea, Călineşti, Surdeşti - cea mai înaltă
biserică din lemn din munte – 54 m) (V. Glăvan, 1996)
->Bisericile monumente istorice şi de arhitectură ale stilului gotice întâlnit în depresiunile Ciuc, Giurgeu şi
Braşov (poate cel mai reprezentativ monument în acest sens este Biserica Neagră din Braşov, veche de aproape
700 de ani)
->Construcţiile feudale de importanţă strategică, castelele şi renumitele cetăţi ţărăneşti săseşti din secolele
XIII-XVII, cum sunt cele de la Codlea, Racoş, Feldioara, Râşnov, Prejmer, Hărman, etc. Din depresiunea Braşov;
Podul Dâmboviţei, Poienari în S M. Făgăraş

43
 ->Bisericile fortificate din secolele XIII-XVI specifice sudului Transilvaniei, unicate în estul Europei şi
întâlnite la Hărman, Ghelinţa, Sfâtu Gheorghe
->Regiuni etno-folclorice care s-au pastrat si ca urmare a „izolarii regiunii”: obcinele Bucovinei, Depr.
Maramures, Vaile Bistritiei, Bicazului, Trotusului, Buzaului, Teleajenului, Tara Barsei, nedeile din satele de la
marginea Carpatilor Meridionali, depr. Bozovici, „Tinutul padurenilor” din M. Poiana Rusca, partea central
sudica a Apusenilor (Tara Motilor, tinutul Ariesenilor), targul de fete de pe Muntele Gaina
->Ocupaţii tradiţionale şi meşteşuguri: sculptura în lemn şi prelucrarea acestuia (Vadu Izei, Bârsana în
Maramureş, Ciocăneşti şi Cârlibaba în Obcina Mestecăniş); olăritul (Săcel – Maramureş, Prundul Bârgăului – M.
Bârgău, Corund – M. Gurghiu); artizanat (Depr. Maramureş, în Obcine la Câmpulung Moldovenesc, Năsăud –
Bârgău, Giurgeu, Ciuc, Gurghiu)
->Marile constructii hidro-energetice de pe Bistrita, Buzau, Ialomita, Arges, Lotru, Cerna, Somesul Rece si
Somesul Mic, Barzava si mai ales cel de pe Dunare (Portile de Fier I)
->Cele mai importante drumuri transcarpatice cu amenajari impresionante: Transfagarasanul, Transalpina,
caile ferate si soselele Salva-Viseu, Intorsura Buzaului-Buzau, cele de pe valea Oltului si a Jiului (calea ferata
Bumbesti-Livezeni)
->Centrele istorice ale oraselor cu monumente arhitecturale deosebite (Gheorghieni, Vatra Dornei, Gura
Humorului, Tg. Secuiesc, Brasov, Oravita – cu primul teatru in limba romana, Caransebes)
->Castelele de la Varghis (jud. Covasna), Peles, Bran, Savarsin, Corvineştilor - Hunedoara
->Regiuni predominant rurale, cu un potential natural deosebit, in care a inceput sa se practice una
dintre cele mai moderne forme de turism (agroturismul): Obcinele Bucovinei, Depr. Oas, Depr. Maramures, valea
Bistritei, Cheia pe Valea Teleajen, Culoarul Bran-Rucar-Dragoslavele, Valea Cernei, Valea Ariesului, Valea
Ampoiului, Valea Nerei si Depr. Bozovici, Defileul Dunarii (Eselnita, Berzeasca, Svinita).

Domeniul schiabil în Carpaţi nu este suficient dezvoltat. Cea mai mare densitate a pârtiilor de schi se
află în perimetrul Valea Prahovei – Poiana Braşov. Dar pot fi menţionate şi amenajările din: M. Rodnei, Obcine,
Ceahlău, Gutâi, Făgăraş, Parâng, Muntele Mic, etc.
Mijloace de agrement. La nivelul anului 1994 în staţiunile turistice montane existau 75 de mijloace de
transport pe cablu (din care: 10 telecabine şi telegondole, 16 telescaune şi 38 de teleschiuri, 10 babyschiuri cu o
lungime totală de 57 km şi o diferenţă de nivel totală de 14 587 m, un debit orar de 28 700 persoane/oră). Dacă
luăm în considerare faptul că 7 instalaţii nu deservesc domeniul schiabil, ci permit accesul la acestea (telecabina şi
telescaunul Babele-Buşteni şi Babele Peştera, cota 1400 – Mioriţa, telescaunele Văliug – Semenic, Petroşani-
Parâng, Vatra Dornei, Lupeni-Vâlcan), atunci putem conchide că dotările de acest tip pentru sporturile de iarnă
sunt insuficiente faţă de necesităţi şi necorelate (capacitate şi număr de unităţi) cu spaţiile de cazare.

Staţiuni turistice si balneoclimaterice

-Din cele 20 de staţiuni de la noi din ţară importante pentru turismul internaţional cel puţin 6 sunt localizate
în Carpaţi (Băile Herculane, Căciulata, Băile Tuşnad, Covasna, Vatra Dornei, Sovata)
-Grupa nordica a Carpatilor Orientali: Borsa, Sângiorz-Bai, Vatra Dornei
-Grupa centrala a Carpatilor Orientali: Borsec, Lacu Rosu, Baile Tusnad, Covasna, Durau
-Grupa S a Carpatilor Orientali: Cheia, Sinaia, Poiana Tapului, Busteni, Azuga, Predeal, Poiana Brasov
-Carpatii Meridionali: Călimăneşti - Caciulata, Păltiniş, Voineasa, Baile Herculane
-Carpatii Occidentali: Semenic, Stana de Vale, Geoagiu Bai, Moneasa, Vata de Jos

44
 Populatia

A. Potentialul natural de habitat -este reprezentat de ansamblul factorilor naturali ai

mediului favorizanti pentru prezenta asezarilor umane. Mai exact este vorba de caracteristicile
reliefului, ale climei, a resurselor de apa, sol, vegetatie si subsol care in ansamblu sunt cunoscute sub
denumirea de factori naturali si care impreuna cu factorii socio-economici si istorici au favorizat de-
a lungul timpului, si continua sa favorizeze, ocuparea spatiului in Carpati.
Spatiul locuit (oicumena carpatica) cuprinde
- oicumena marginala (sit in exteriorul ariei montane (zona de contact cu dealurile marginale)
- oicumena interna (care apartine spatiului montan propriu-zis)
Oicumena interna permanent locuita este foarte diversificata dupa tipul asezarilor rurale sau urbane,
dupa structura si textura vetrei (asezari risipite, rasfirate, adunate sau cu treceri intre ele), dupa criteriul
lor functional (asezari cu functie agricola, agro-pastorala, miniera, industriala sau turistica), dar si dupa
pozitia lor geografica. Din acest ultim punct de vedere deosebim:
- oicumena marilor depresiuni, care ocupa arii strict delimitate in interiorul acestora, cu asezari
numeroase, bine populate si cu functii economice distincte si
- oicumena vailor si a micilor depresiuni, cu o larga repartitie a asezarilor de-a lungul vailor mai
mari sau mai mici, patrunzand adanc in munte, de obicei sub forma filamentoasa sau radiara
- oicumena mixtă (vale-versant-culme) dar unde predomină totuşi aşezările de vale (bazinul
Arieşului, a Someşului Rece şi Cald, mărginimea Haţegului, bazinul superior al Topologului, bazinul
superior al Sucevei, culoarul Bârgăului, văile Bicaz şi Trotuş) (Fig. 1 Structura oicmenei carpatice)

Relieful
Trasaturile specifice ale reliefului montan sunt urmatoarele:
->Structura hipsometrica
->Etejul hipsometric inferior (sub 1000 m) are o raspandire maxima in M. Banatului si Apuseni
->Etajul hipsometric superior (peste 1000 m) predomina in Carpatii Meridionali
->Gradul de fragmentare a reliefului. Este dat de prezenta vailor si de largimea mai mare sau mai mica a
interfluviilor. Gradul de fragmentare influenteaza posibilitatile de localizare a asezarilor si a drumurilor de culme.
Acolo unde fragmentarea este mai redusa, deci interfluviile mai largi, asezarile au gasit locuri favorabile pentru
instalare
->Energia reliefului are valori medii de 600 m, maxime de 1000 m ; detin areale relativ reduse in Carpatii
Romanesti
->Procesele actuale de degradare a terenului

Prezenta a numeroase depresiuni intramontane reprezinta una din principalele caracteristici ale Carpatilor
Romanesti deoarece fragmentarea puternica determina un grad ridicat de umanizare.
Din punct de vedere altimetric depresiunile intramontane se pot grupa astfel:
->depresiuni marginale joase - sub forma unor golfuri depresionare cu altitudini de 200-300 m. (D. Vad-
Borod, Beius, Zarand, Huedin, Beius, Oravitei, Oas) cu relief neted sau usor valurit, in care luncile si
terasele raurilor au o mare extindere, cu energie de relief redusa (in general sub 100 m).
->depresiuni si culoare de mica altitudine (200 – 500 m) cu relief ceva mai accidentat si cu energie de
relief cuprinsă între100 –500 m sunt frecvente in Carpatii Occidentali. Si aici terasele si luncile au o
dezvotare larga fiind foarte favorabile instalarii asezarilor care adesea urca pe versantii montani.

45
 Putem aminti aici D. Maramures (N şi pe culoarele de vale), Culoarul Timis-Cerna, Depresiunea
Almaj, culoarul Bistrei, culoarul Orastiei, Depresiunile Zlatna, Gurahont, Brad.
->depresiuni cu altitudine mijlocie (400 – 500 m pana la 700 – 800 m) dispuse longitudinal sau
transversal fata de aria montana, au extindere maxima in Carpatii Orientali. Unele sunt extinse, au
aspectul unui ses aluvial tipic, cu energie de relief redusa (Giurgeu, Ciuc, Brasov, Hateg), grupand in
interiorul lor asezari mari. Tot aici putem mentiona depresiunile de tip campulunguri, desfasurate in
lungul vailor care le strabat, cu terase slab dezvoltate si cu aspect deluros, delimitate de versanti cu
povarnisuri repezi si cu energie mare de relief (400 – 500 m). (Campulungurile bucovinene de pe valea
Moldovei, a Moldovitei, a Sucevitei, Putnei, Depr. Intorsura Buzaului, Depr. Petrosani, valea Ariesului).
->depresiunile de maxima altitudine (de la 600 – 800 m pana la 1200 - 1300 m), cu morfologie
accidentata si cu energie de relief mare (Depresiunile Dornelor, Bilbor, Borsec, Dragoiasa-Glod, Plăieşi-
Caşin). In aceste depresiuni sunt localizate cele mai tipice arii de risipire din spatiul carpatic, intercalate
cu odai in zona fanetelor.
->inseuari si depresiuni de inseuare cuprind rar asezari permanente cele mai numeroase fiind cele
temporare. Functia lor principala este aceea de pasaj, fiind traversate de mari drumuri transcarpatice (P.
Prislop, Defileul Muresului Toplita – Deda, Izvorul Muresului, P. Vlahita, P. Giuvala, P. Merisor, P.
Huta).
Restrictivitati morfologice in distributia oicumenei carpatice.
- Cresterea altitudinii care determină scăderea favorabilităţii conditiilor climatice
- Masivitatea muntilor ce impune realizarea retelei de asezari functie de morfologie.
- Grad redus de accesivitate la infrastructura moderna.

Clima si influenta sa in umanizarea Carpatilor

Zonalitatea verticala a climei determina o diferentiere puternica a climatului montan functie de altitudine.
Astfel, pe masura ce altitudinea creste:
->Scade presiunea atmosferica
->Creste radiatia solara directa datorita cresterii transparentei atmosferice si scade radiatia totala.
->Scade temperatura aerului si creste cantitatea de precipitatii (şi mai ales procentul precipitaţiilor solide)
->Cele mai inalte culmi carpatice sunt caracterizate de o intensitate foarte mare a vanturilor si de o
frecventa mai mare comparativ cu spatiile adapostite sau mai joase.
->O data cu altitdinea scade umezeala absoluta si creste cea relativa.

Resursele de apa si procesul umanizarii spatiului montan

Pentru asezarile din spatiul montan importante surse de alimentare cu apa potabila sunt resurgentele carstice
care se intalnesc in bazinul Ariesului, M. Plopis, Codru-Moma, M. Semenic, bazinul Cernei, al Mehadiei, al
Streiului, în M. Piatra Craiului si Hasmas.
Un rol deosebit in procesul umanizarii l-au jucat apele minerale, a caror valorificare a determinat dezvoltarea
initiala a unor asezari, transformarea altora in orase sau statiuni balneoclimaterice (vezi capitolul „Resurse”!).
In procesul umanizarii montane apele curgatoare au influentat in mod considerabil, inca din neolitic, fixarea
si concentrarea asezarilor, fiind folosite ca apa potabila, pentru nevoile gospodaresti, ca sursa de hrana (pescuit),
mijloc de transport, ca sursa de energie prin punerea in functiune a morilor de apa, joagarelor, pivelor, ciocanelor
de forja sau pentru topitul inului si a canepii. În prezent o bună parte din potenţialul hidroenergetic al râurilor
montane este valorificat prin construirea barajelor şi a centralelor hidroenergetice (pe Bistriţa, Buzău, Argeş,
Lotru, Sadu, Râu Mare, Someş etc.).
Lacurile naturale (mai ales cele glaciare) sunt cele care favorizează dezvoltarea fluxurilor turistice în Carpaţi
(mai ales pe timpul verii). Lacurile artificiale prezintă şi ele un potenţial de habitat important, mai ales pentru
faptul că atrag stabilirea populaţiei în preajmă (dezvoltarea locurilor de muncă) şi prin dezvoltarea infrastructurii
de comunicaţii.

46
 Padurea – resursa ce a oferit omului inca de la inceputul existentei sale cele necesare traiului
(adapost, hrana – prin cules si vanatoare, sursa energetica) a influentat puternic viata poporului roman.
In trecut padurea ocupa suprafete foarte intinse in Carpati, dar ca urmare a procesului de umanizare si a
folosirii sale indelungate s-a ajuns azi ca numai regiunile izolate, cu pante mari, sa fie acoperite de padure. Cu
toate acestea putem aprecia ca gradul de naturalitate al suprafetelor forestiere din totalul Carp, este inca mare.
Presiunea umana asupra padurii in spatiul carpatic a fost si este insemnata. Cele mai importante suprafete in
care padurile au fost defrisate sunt cele din marile depresiuni sau din culoarele de vale utilizate pentru locuirea
sau traversarea Carpatilor. Exista însa în Carpaţi arii întinse în care presiunea antropică asupra pădurii are valori
mari chiar la altitudine. Aici putem aminti suprafetele intinse (corespunzatoare etajului subalpin) din Carpatii
Meridionali care au fost defrisate pentru extinderea suprafetelor de pasunat.
Toate acestea au dus de-a lungul timpului la schimbarea pe mari suprafete a succesiunii ecosistemelor
forestiere, a compozitiei acestora si la reducerea faunei forestiere caracteristice

Resursele de sol
Solurile cu potential ridicat de folosinta agricola sunt prezente in general in cadrul marilor depresiuni
carpatice (clasa argiluvisoluri) si sunt caracterizate de o aciditate moderata, de profil bine diferentiat si dezvoltat
si de prezenta substantelor nutritive in proportie ridicata. Acestea sunt folosite pentru culturi agricole de camp
(grau, porumb) sau pentru cultivarea plantelor tehnice. In functie de conditiile climatice culturile pomicole pot
ocupa spatii extinse. Culoarele mari de vale beneficiaza de prezenta solurilor aluviale, soluri cu caracteristici
deosebite pentru culturile agricole.
Pe versanti, acolo unde aciditatea creste (datorita in primul rand unei cantitati mai mari de precipitatii), unde
profilul este mai scurt (pante mari si eroziune pluviala mai activa), solurile care in general apartin claselor
cambisoluri si spodosoluri se preteaza foarte bine pentru modul de utilizare prin pasuni si fanete.
In luncile largi ale raurilor din cadrul marilor depresiuni carpatice (mai ales cele din Carpatii Orientali)
exista suprafete intinse ocupate de mlastini (soluri cu exces de umiditate) improprii pentru agricultura.
Culturile proprii spaţiului montan sunt cele de climat mai rece (mei, porumb, in, cânepă, sfeclă de zahăr şi
cartof).

B. Caractere ale populării din Carpatii Romanesti

Distributia altimetrica a populatiei
->Cel mai mare nr de locuitori in spatiul carpatic (10,1% din populatia tarii) este concentrata in
depresiunile intracarpatice si pericarpatice de joasa altitudine (400 – 600 m): D. Huedin, Brasov, culoarul
Muresului etc.
->4% din populatia Romaniei traieste la altitudini de 600 – 800 m care corespund depresiunilor
intracarpatice mai inalte si culoarelor mari de vale (Depr. Maramures, Dornelor, Campulung Moldovenesc etc)
->La altitudini de peste 800 m, in spatiul carpatic traiesc doar 1,5% din totalul locuitorilor tarii. Este
vorba despre depresiunile de mare altitudine din Carpati, sau de versantii insoriti ai vailor, suprafetele de nivelare
aflate la altitudini mai coborate din Carpatii Occidentali si Orientali.

Structura ocupationala a locuitorilor din Carpati

Dominanta agricola a spatiului montan determina si un procent ridicat al populatiei care lucreaza in
agricultura (in special cresterea animalelor) in spatiul montan. Populatia ocupata in agricultura depaseste
procentul populatiei care traieste in mediul rural, datorita fatetei rurale a multor orase (Vatra Dornei, Campulung,
Intorsura Buzaului, Moldova Noua, etc.).
Procentul populatiei ocupate in industrie se incadreaza dupa ultimele estimari intr-un ecart de 10-15%, in
timp ce acela al populatiei din sectorul tertiar creste pe masura dezvoltarii serviciilor in Carpati. ocupate in
industrie ca urmare a restructurarii acestui sector si cresterea procentului populatiei care lucreaza in turism şi în
servicii conexe turismului (alimentaţie publică, divertisment, meşteşuguri etc.).

47
 Clasificarea oraşelor din Carpaţii româneşti după numărul de locuitori
Oraşe sub 20 000 locuitori Oraşe între 20 – 100 000 Oraşe peste 100 000
locuitori locuitori
Vişeu de Sus, Săliştea de Sus, Vatra Dornei, Gura Humorului, Solca, Sighetu Marmaţiei, Borşa, Piatra Neamţ (la
Negreşti-Oaş, Sângeorz-Băi, Cavnic, Baia Sprie, Câmpulung Moldovenesc, limita cu Subcarpaţii),
Borsec, Topliţa, Bălan, Miercurea Ciuc, Braşov
Băile Tuşnad, Baraolt, Bicaz, Gheorghieni,
Slănic Moldova, Dărmăneşti, Vlăhiţa, Râşnov, Ghimbav, Comăneşti, Săcele, Zărneşti
Întorsura Buzăului, Nehoiu, Codlea, Sfântu Gheorghe,
Covasna, Predeal, Azuga Petrila, Vulcan, Lupeni,
Buşteni, Sinaia, Comarnic (la limită cu Subcarpaţii), Brezoi, Petrosani, Orăştie,
Uricani, Aninoasa, Haţeg, Caransebeş, Reşiţa
Băile Herculane, Orşova, Bocşa,
Anina, Oraviţa, Moldova Nouă,
Oţelu Roşu, Călan, Simeria,
Brad, Beiuş, Ştei, Nucet, Vaşcău, Sebiş, Aleşd, Huedin, Câmpeni,
Abrud, Zlatna, Geoagiu, Baia de Arieş

Aşezările rurale reprezintă peste 9/10 din numărul total al aşezărilor din Carpaţi. Din punct de vedere al
numărului de locuitori, predomină satele care au sub 1500 de locuitori. Astfel, în Carpaţii Meridionali în jur de 19
% dintre aşezări au sub 200 locuitori (mai ales în depresiunile Loviştei-Lotru şi Strei-Orăştie), 36 % între 200-500
locuitori 37 % între 500-1500 locuitori şi 9 % au peste 1500 locuitori (Erdeli, Cucu, 2007).
Oraşele din Carpaţi sunt localizate pe văi, în depresiuni, în areale cu resurse de subsol (Petroşani,
Hunedoara, Reşiţa etc.) şi cu izvoare minerale, în apropierea trecătorilor şi de-a lungul căilor de circulaţie
transcarpatică (Braşov, Deva etc.).
Cel mai mare oraş din Carpaţi este Braşovul care a pierdut aproape 40 000 locuitori în ultimul deceniu al
secolului al XX-lea (de la 323 000 locuitori în 1992 a ajuns la 284 000 locuitori în 2002), efect al restructurării
economice. În rest, peste7/10 din numărul total, predomină oraşele mici (sub 20 000 locuitori), majoritatea
apărute ca centre monoindustriale, sau cu o singură funcţie importantă (extractivă, turistică, de transport).
Procentul cel mai ridicat al populaţiei urbane (circa 50 % din totalul carpatic) ca şi cel mai mare număr de
oraşe este înregistrat în Carpaţii Orientali, iar cel mai mic în Carpaţii Occidentali, care deşi au un număr mare de
locuitori (cu peste 200 000 mai mulţi decât Carpaţii Meridionali) au precumpănitor oraşe mici (în Munţii Apuseni
existând numai această categorie de oraşe), excepţie făcând câteva oraşe mijlocii, între 20 000 şi 100 000 locuitori
(Caransebeş, Reşiţa, Hunedoara, Deva).

48
 Subcarpatii
-generalitati-

-> reprezintă o unitate geografică distinctă, desfăşurată la exteriorul Carpaţilor Orientali şi Meridionali, între
văile Moldova şi Motru. La exterior intră în contact cu P. Moldovei, C. Română, P. Getic şi P. Mehedinţi
-Suprafaţa: 15100 kmp (6,35% din suprafaţa ţării)
->Numele s-a impus la începutul secolului XX, plecându-se de la denumirea pe care a dat-o L. Mrazec în 1896
spaţiului depresionar din nordul Olteniei
Denumirea s-a referit iniţial la spaţiul depresionar rezultat ca urmare a tectonocii din Carpaţi (sf. pliocenului şi
începutul cuaternarului) în nordul Depr. Getice, iar treptat denumirea a cuprins şi unităţile deluroase de la exteriorul
Carpaţilor în care se regăseau structurile cutate cu reflectare in relief.
La începutul sec. XX apar şi termenii Precarpaţi – unităţi geografice aflate la exteriorul Carpaţilor.
Incepând cu anii 40 si pana chiar în prezent s-a suţinut ideea conform căreia şi unitatea de contact de la nord de
V. Moldovei ar aparţine Subcarpaţilor. Dar depresiunile Rădăuţi, Solca, Cacica, Păltinoasa sunt de eroziune
diferenţială la contactul dintre două unităţi distincte (Obcinele Bucovinei – fliş paleogen cutat şi P. Sucevei –
structură monoclinală sarmaţiană). Alt argument – cutele diapire sunt apărute independent de evoluţia ulterioară a
acestor depresiuni.
Dar geneza este diferită. În Subcarpaţi sedimentele de molasa (conglomerat slab) din avanfosa carpatică (dar
chiar şi în Depr. Getică) depozitele au fost cutate sub presiunea orogenului carpatic şi a rezistenţei exercitate de
platformele externe. Apare astfel cea mai nouă pânză numită de V. Mutihac (1990) pânza subcarpatică. Subcarpaţii
sunt dealuri cu afinităţi genetico-evolutive carpatice.
O regiune deluroasă înaltă, dezvoltată în general în structura cutată recent (pliocen superior - cuaternar) în
avant-fosa carpatică şi în nordul depresiunii getice, unde relieful are o fragmentare accentuată impusă de o reţea
hidrografică densă, dar şi de către neotectonica activă. Este compusă din aliniamente de dealuri separate de
depresiuni şi culoare de vale largi, cu terase, pe care se desfăşoară un număr mare de aşezări.
-Favorabilitatea pentru locuire: resurse (apă, sol, petrol, gaze, cărbuni, sare), climat blând, accesibilitate
-Defavorabilitate peisaj degradat, versanţi afectaţi procese actde alunecări, curgeri noroioase, torenţi

Caracteristici ale limitelor Subcarpaţilor

-Contactul cu Carpaţii se desfăşoară frecvent prin depresiuni subcarpatice întinse, cu diferenţe de peisaj
evidente şi un “pas” altimetric de aproximativ 300 m.
-Munţii se termină prin versanţi povârniţi (inclinati) care sunt încă bine împăduriţi, văile se lărgesc la ieşirea în
S. şi prezintă în depresiuni cu terase largi şi cu aşezări mari
-Sunt prezente şei şi glacisuri de contact (S. Moldovei), modificări bruşte în peisaj cu pinteni montani
(Pintenul Ivăneţul, P. De Văleni, P. De Homorâciu), cu o linie foarte sinuoasă (S. Curburii), depres de contact
majoritatea de mici dimensiuni şi şei de contact la nivelul interfluviilor exprimate prin rupturi de pantă în profilul
lor longitudinal (S. Getici)
-Caracteristici ale limitei externe
->Contactul între Subcarpaţi şi Pod Moldovei se realizează în lungul a 2 culoare largi de vale (Moldova şi
Siret). -Limita merge pe contactul dealurilor externe subcarpatice cu terasele superioare ale acestor râuri
->Limita faţă de C. Română se desfăşoară între văile Trotuş şi Dâmboviţa şi se face astfel:
-intre Trotuş şi Buzău este destul de greu de precizat întrucât panta versantului exterior al dealurilor se
prelungeşte până în câmpie. Se poate trasa însă pe o ruptură de pantă prezentă la nivelul interfluviilor la altitudini
de 260 – 330 m, pe fâşia de trecere de la Pietrişurile de Cândeşti acoperite de depozit loessoid mai subţire la
formaţiunile noi (pietrişuri şi nisipuri) pe care se află un depozit loessoid mai gros
-intre Buzău şi Dâmboviţa limita are un traseu sinuos (marcat petrografic şi genetic), dar clar, cu pătrunderi în
spaţiul subcarpatic pe văi şi retrageri în dreptul dealurilor
->Limita faţă de P. Getic se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Motru şi are un traseu foarte neregulat.
Contactul e în general petrografic. Contactul este mai clar printr-un aliniament cuestic dar şi prin bazinete
depresionare pe văile principale.

49
 Geologia Subcarpaţilor
-Subcarpaţii se desfăşoară în lungul a două unităţi structurale care se află la contactul dintre Carpaţii
Meridionali, Carpaţii Orientali şi unităţile de vorland, numite Depresiunea Getică şi Depresiunea Pericarpatică ce
au avut (în timpul genezei Subcarpaţilor) caracter de avanfosă.
Structural:
->un fundament vechi, fragmentat în blocuri
->un sedimentar cu caracter de molasă cu grosime mare dat subsidenţei active din dif cicluri de acumulare
-Mişcările tectonice din miocen, pliocen şi cuaternar din orogenul carpatic s-au manifestat în avantfosă
deosebit ca intensitate de la un sector la altul şi au creat în formaţiunile sedimentare structuri care se deosebesc
regional (cutate, monoclinale, cute diapire)

-Există două mari unităţi structurale: Depresiunea Getică şi Depresiunea Pericarpatică

A. Depresiunea Getică ce se desfăşoară între văile Dâmboviţa şi Dunăre în sudul Carpaţilor Meridionali până la
falia pericarpatică ce o desparte de Platforma Valahă (nordul platformei Moesice).
-Se suprapune deci şi pe mare parte din Podişul Getic pe aliniamentul Găeşti-Piteşti-Drăgăneşti-Strehaia-
Drobeta Turnu-Severin
-Fundamentul are provenienţă dublă: carpatică şi nordul Platformei Valahe
-Suprastructura sedimentară s-a realizat în trei cicluri, cu materiale provenite din Carpaţi, şi în diferite faciesuri
(litoral, de mare adâncă, salmastru, lacustru)
-Cele trei cicluri sunt: paleogen - miocen inferior (conglomerate, gresii şi intercalaţii de argile); miocen
(depozite burdigaliene – conglomerate; badeniene – marne, argile, sare şi sarmaţian inferior cu gresii şi marne);
sarmato-pliocen cu caracter transgresiv

B. Depresiunea pericarpatică -este o unitate structurală la marginea Carpaţilor Orientali cu lăţime foarte mare
în zona curburii. Geologii o încadrează Carpaţilor, considerând-o cea mai nouă unitate tectonică (pânza
subcarpatică) care intră în contact cu unităţile vecine, de platformă, prin falia pericarpatică.
-Fundamentul este mixt: fliş extern la contactul cu muntele şi cristalin proterozoic de platformă cu sedimentar
neogen la partea superioară la exterior.
-la N de valea Trotuşului fundamentul aparţine Platformei Moldoveneşti.
-la S se întâlnesc mai multe subunităţi proterozoice ce înaintează dinspre S şi SE şi care sunt separate de
linii de fractură importante.
=>de la V. Trotuş la falia Peceneaga –Camena (prelungirea ei spre NV) se află continuare unităţii
paleozoice din NV Dobrogei. Între aceasta şi falia Ianca-Râmnicu Sprat se continuă în trepte funamentul şisturilor
verzi din Dobrogea Centrală. La V de aceasta în fundamentul S. intră o unitate baikaliană cu şisturi
mezometamorfice din Platforma Valahă. Toate se subduc în NV şi N sub unitatea carpatică generând o intensă
activitate seismică (zona Vrancea), aria de subsidenţă (Câmpia Siretului Inferior), divagarea râurilor, acumulări
intense în albie, pierderea teraselor etc.
-Depozitele sedimentare au caracter de molasă şi s-au acumulat în două cicluri ce au avut ca sursă principală
aria carpatică şi parţial unităţile de platformă:
-Ciclul miocen care a dat molasa inferioară este reprezentat de depozite acvitaniene (sub munte, cu argile,
marne şi diverse săruri), burdigaliene (conglomerate, gresii), badeniene (marno-argile cu sâmburi diapiri şi tufuri)
sarmaţian inferioare (marne)

50
 -Ciclul sarmato-pliocen (molasa superioară) se dezvoltă mai ales între Trotuş şi Dâmboviţa şi are o
diversitate foarte mare de faciesuri (gresii, calcare recifale în bazinul Buzăului, marne, conglomerate şi calcare
oolitice, nisipuri, argile, tufuri) de la meoţian la pleistocenul inferior (Pietrişurile de Cândeşti).
1.Depresiunea a apărut la începutul miocenului în condiţiile în care mişcările tectonice din Paleogen au
ridicat sectorul E al orogenului carpatic (flişul extern). În faţă, prin compensaţie, a rezultat fracturarea şi
coborârea marginii platformei sub forma unei depresiuni de tip avanfosă, cu puternic regim subsident. În prima
parte a miocenului sedimentele acumulate au provenit atât din Carpaţi cât şi din Vorland, ulterior, aportul din
ultima unitate a scăzut, ea însăşi fiind acoperită de ape şi intrând în regim de sedimentare.
2.Mişcările moldavice au definitivat stilul tectonic şi au ridicat munţii din flişul paleogen dar au şi împins
această unitate spre E. Prin urmare, depozitele de molasă miocenă subcarpatică au fost încălecate de pânza flişului
paleogen, şi au suferit şi cutări şi o împingere peste Vorland. Astfel a rezultat cea mai recentă pânză de şariaj,
unitatea pericarpatică.
3.În pliocen, aproape tot sectorul de la nord de Trotuş devine o câmpie de litorală, iar aria de sedimentară se
restrânge treptat (între Trotuş şi Damboviţa).
-Aici, structural, se diferenţiază sectoare din vecinătatea muntelui alc din formaţiuni cretacice, paleogene,
miocene – care au devenit uscat; şi un spaţiu marin, cu numeroase insule miocene care erau erodate.
-Mişcările pliocene au creat structuri diferite la V si la E de Slănicul de Buzău.
-la E ele au accentuat cutarea în sectorul subcarpatic intern şi au impus o structură monoclinală (cu
formaţiuni uneori redresate la verticală)
-la V este cea mai mare complexitate structurală din Subcarpaţi. -Pe lângă accentuarea cutării lângă
munte ea s-a transmis şi în formaţiunile pliocene din S unde au rezultat anticlinale şi sinclinale; iar in vecinătatea
câmpiei, deplasarea pe verticală a blocurilor de sare a impus boltiri ale depozitelor pliocene şi cuaternare inferioare
dând un şir de dealuri exterioare (Bucovel, Degeraţi).

Relieful Subcarpaţilor
– caracteristici generale

->Paralelismul structurilor cutate cu muntele reflectate prin prezenţa unor ulucuri depresionare şi a unor şiruri
de dealuri înalte (S. Getici şi ai Moldovei)
->Dezv unor aliniamente de bazine depresionare la contactul dintre litofaciesuri cu rezistenţă dif (S. Curburii)
->Depresiuni cu vetre aluviale extinse în sectoare în care există sau au existat zone de subsidenţă (D. Târgu Jiu
– Câmpu Mare)
->Culmi cu aspect rotunjit pe anticlinale
->Culmi cu aspect ascuţit (creste) cu vârfuri şi şei de altitudine, asimetrice (cuestice) pe faciesuri monoclinale,
cu alternanţă de straturi groase de gresii şi marno-argile (Muscelele Argeşului)
->Culoare de vale relativ transversale cu sectoare alternante (chiar chei) cu numeroase praguri lito-structurale
->Înălţimile cele mai mari sunt în locurile unde la sfârşitul Pleistocenului ridicările au fost mai importante (S.
Vrancei) sau unde rocile (gresii compacte sau conglomerate) au opus o rezistenţă foarte mare la eroziune
(Muscelele Argeşului – conglomerate burdigaliene – Mg. Măţău, Dl. Chiciora în Muscelele Argeşului; Culmea Pleşu
în S. Moldovei)
->O morfodinamică extrem de activă, favorizată de constituţia petrografică, de varietatea pantelor şi de o
presiune antropică mare.

51
 A. Elemente morfografice şi morfometrice

S. constituie un sistem de interfluvii şi văi bine conturate, ca rezultat al evoluţiei rapide de la finele pliocenului
şi din cuaternar, pe fondul unei tectonici active care a înălţat regiunea şi a creat principalele linii morfostructurale.
Cele mai importante văi sunt cele care au caracter transversal care izvorăsc din Carpaţi (Jiu, Olt, Argeş, Prahova,
Teleajen, Buzău, Trotuş, Bistriţa) care şi-au prelungit cursurile pe măsura ridicării unităţii subcarpatice. Ele s-au
impus antecendent şi epigenetic pe aliniamente de ridicare rapidă (anticlinale). Sunt văi largi, cu numeroase terase
şi lunci extinse care prezintă o masă importantă de prundişuri.
Există încă 3-4 generaţii de văi mai scurte care urmăresc culoarele depresionare structurale (la nord de Trotuş
sau în S. Olteniei)
În sistemul de interfluvii există tot 3-4 generaţii, dar fizionomia lor diferă funcţie de vechime, structură şi
alcătuire petrografică
Există:
-vârfuri la 400- 500 m altit. la exterior şi 800 – 1000 m spre Carpaţi
-Şei cu altitudini variate
-Platouri interfluviale extinse
-Creste pe aliniamente de hogbacks-uri mai ales pe conglomerate (Măgura Măţău)
-Interfluvii axate pe structură monoclinală (Muscele) unde datorită variaţiei litologice apar suite de vârfuri,
şei şi platouri structurale
-Interfluvii asimetrice în profil transversal (la văile subsecvente din S. Vrancei)
Cele mai recente interfluvii (între văile torenţiale) sunt scurte şi au lungimi de 0,5 km, sunt relativ simetrice,
paralele şi au versanţi cu o dinamică a cărei intensitate e variată funcţie de pantă, alcătuire petrografică şi
utilizarea terenurilor.
Versanţii au o formă extrem de variată, determinată de alcătuirea petrografică, de structură, de morfodinamică şi
de folosinţa terenurilor.
Altimetric valorile cele mai mari sunt legate de câteva vârfuri aflate pe gresii masive, compacte, sau pe
conglomerate: Ceardac -911 m în C. Pleşu, Măgura Odobeşti -997 m, Măţău- 1018 m, Chicioara1216m
-Cele mai mari înălţimi sunt concentrate între văile Trotuş şi Argeş datorită efortului tectonic mai mare şi
rezistenţei rocilor la eroziune
La vest de Argeş şi în S. Moldovei frecvente sunt înălţimile de 450 – 550 m
-Altitudinile cele mai scăzute sunt în culoarele de vale şi pot ajunge la 200m
Fragmentarea este mare şi e legată de adâncirea reţelei hidrografice, de activităţile neotectonice, activităţile
antropice.
-Valori medii de sunt la V de Olt şi la N de Trotuş şi în S. de Curbură. Dacă se ia in calcul şi reţeaua
temporară atunci în S. de Curbură ajungem la valori mai mari. Variaţia e foarte mare între văile largi şi pe versanţii
despăduriţi, afectaţi de procese actuale.
Energia de relief variază între 600m pentru culmile principale faţă de văi, 350-400m pentru culmile secundare
faţă de văi şi 50 m pe văi
Declivitatea/inclinarea variază de la 5 la 30 şi peste 40 funcţie de condiţiile locale impuse de fragmentarea
reliefului, litologie, neotectonică.

Treptele de nivelare
S. nu s-au exondat în întregime în aceeaşi perioadă de timp. Au existat sectoare care au devenit uscat în
Pliocen (lângă munte în S. Curburii şi în N S. Moldovei) şi altele în care acest lucru s-a petrecut la mijlocul
Pleistocenului. Evoluţia geomorfologică este diferită prin urmare până în pleistocenul mediu, după care ea poate fi

52
generalizată pentru întreaga unitate subcarpatică. Urmele acestei evoluţii sunt consemnate în trepte care apar la
nivelul interfluviilor sau în culoarele de vale ca nivele de eroziune şi terase.
1. Suprafeţele şi nivelele de eroziune
 Există deosebiri importante in noţiunile de suprafeţe de nivelare, nivel de eroziune, glacis de eroziune
şi felul cum apar ele în peisaj
 Există diferenţe importante în caracterizarea lor la nivelul subunităţilor subcarpatice principale
 În S. sunt trepte de nivelare care s-au păstrat pe suprafeţe reduse (interfluvii, umeri de vale, creste de
intersecţie); fizionomia lor a fost modificată prin morfodinamica de versant, care le-a înlăturat punând în evidenţă
formele structurale
 Treptele sunt rezultatul unor faze de modelare scurte, întrerupte neotectonic, multe cu caracter de
glacisuri, dezvoltate pe contacte hipsometrice, structurale, sau petrografice.

2. Terasele
 În S. s-au dezvoltat mai multe generaţii de văi, importanţă pentru terase având-o cele cu obârşia în
Carpaţi sau la contactul cu aceştia. De ele sunt legate culoare de vale extinse (1-5 km) cu energie de relief de peste
150m. În cadrul lor, teraselor le revin 40-80% din suprafaţa acestora.
 Numărul teraselor e variabil pe generaţii de văi. În lungul celor mai mari există 6-8 terase la altitudini
relative ce variază de la 5-10 m la 180 m. pe văile de generaţii mai noi sunt 1-5 terase cu altitudini de până la 100m.
 Numărul cel mai mare de terase se întâlneşte în sectoare de traversare a unor anticlinale care au
suferit în cuaternar ridicări sacadate.
 Număr redus de terase este pe generaţiile de văi recente sau în depresiuni cu areale de subsidenţă
(Târgu Jiu), sau la trecerea spre câmpie sau spre P. Getic (3-5 terase).
 Extensiunea teraselor e funcţie de natura petrografică, structurală, neotectonică. Astfel cele mai
extinse poduri (1-3 km) sunt în marile depresiuni din Subcarpaţi (Jiu, Gilort, Cracău, Tazlău, Cricovul Sărat, Buzău),
sau în sectoare cu faciesuri cu rezistenţă mai mică (Ialomiţa, Prahova, Argeş, Teleajen). Multe terase sunt afectate
de morfodinamica actuală.

3. Luncile constituie treapta fluvaială fromată în a doua parte a holocenului. Factorii care au influenţat evoluţia şi
caracteristicile morfologice şi structurale ale luncilor din Subcarpaţi au fost de natură geologică (rocă, structură,
neotectonică) şi climatică. Mărimea şi complexitatea lor diferă în funcţie de generaţia de văi.
 Desfăşurare. În lungul văilor principale există lunci largi (1-2 km), mai ales în depresiunile cu caracter structural:
Pietroşiţa pe Ialomiţa, Comarnic pe Prahova, Măneciu-Ungureni pe Teleajen, Nehoiu-Pătârlagele pe Buzău, Nereju
pe Zăbala, Oneşti pe Trotuş, Târgu Neamţ pe Neamţ.
 Panta medie este de 2-3 m/km dar scade în depresiuni la sub 1m/km şi creşte în sectoarele înguste ale albiei la
3,5m/km influenţând dinamica albiei.

Relieful structural
Subcarpaţii constituie unitatea deluroasă cu cea mai mare complexitate structurală ce se datorează evoluţiei
tectonice a avantfosei situată la contactul dintre orogenul carpatic şi unităţile rigide ale platformelor.
- Sedimentarul avantfosei carpatice alcătuit din molasa mio-pliocenă, a suferit cutări sau ridicări cu
intensitate diferită, procese determinate de strivirea ei in apropierea marilor unităţi structurale vecine (Carpaţi şi
platformele)
- Diferenţierile locale in structura geologică au fost determinate de mişcările pe verticală ale blocurilor
din fundament, de ridicarea diferenţiată a blocurilor de sare, dar şi de împingerea orogenului (mai ales la curbură)
- Petrografia – formele structurale bine dezvoltate sunt în sectoarele în care abundă pachetele groase de
gresii şi conglomerate, pe când în ariile în care domină marnele şi argilele ele lipsesc sau au o dezvoltare limitată

53
In Subcarpatii Moldovei structura este relativ simplă.
-> formaţiunile presarmaţiene alcătuiesc cute faliate cuprinse într-un ansamblu structural reprezentat de un
sinclinoriu sub munte şi un anticlinoriu la exterior.
Evoluţia a condus la:
->Acumulări bogate în sarmaţian (N) şi sarmaţian-pliocene (S), în regim de mare epicontinentală (se formau
delte sau conuri aluviale) ce au acoperit structura cutată;
->Exondarea treptată de la N la S a fost însoţită de erodarea parţială a formaţiunilor noi
->Ridicările locale din cuaternar au impus în peisaj culmile mai înalte (cu structură cutată) Pleşu şi Pietricica,
ce au închis spre vest depresiunile de tip sinclinoriu. Acestă caracteristică reprezintă structura de bază a unităţii
subcarpatice.
->Adâncirea râurilor în cursul superior a înlăturat în mare parte depozitele de suprafaţă, a accentuat, local,
unele abrupturi de falie sau de contact petrografic (o amplitudine de peste 100m) în aceleaşi două dealuri. Au
rezultat hogbacks-uri pe gresii şi conglomerate (Pietricica), culoare de vale pe sinclinale sau anticlinale, frunţi de
cuestă orientate V şi NV tăiate în stratele monoclinale sarmaţiene urmate spre este de o reţea de platouri
cvasistructurale şi de o reţea de văi consecvente

Subcarpaţii dintre Trotuş şi Dâmboviţa constituie sectorul cel mai complicat d.p.d.v. structural datorită unei
evoluţii neozoice agitate.
Aici avantfosa a avut lăţimea cea mai mare. În cadrul ei mişcările de cutare din paleogen şi miocen au creat
câteva culmi cu direcţie NE-SV (Ivăneţu) dinspre Carpaţi.
În miocen acest spaţiu a funcţionat ca un arhipelag cu arii locale de subsidenţă activă în care se acumulau
sedimente de molasă.
În pliocen se exondează o fâşie în vecinătatea muntelui, iar subsidenţa se generalizează în rest. Mişcările
tectonice de la finele pliocenului cutează formaţiunile dintre munte şi unele sectoare externe dintre Teleajen şi
Buzău creând mai multe anticlinale şi sinclinale faliate cu desfăşurare NE-SV şi E-V.
La exterior structura e determinată de mişcările tectonice din cuaternar (Regiunea Berca - Arbănaş). Ele au
determnat:
->Între Trotuş şi Slănicul de Buzău -structura monoclinală
->Între Slănicul de Buzău şi Dâmboviţa - o structură în cute largi, determinată în mare parte de ridicarea
sâmburilor de sare.
->Au rezultat dealuri pe boltiri anticlinale (Bucovel, Degeraţi, Băicoi) ce au închis depresiuni pe
sinclinale (Podeni, Milslea).
În restul Subcarpaţilor de Curbură mişcările cuaternare au determinat accentuarea unor planuri de fractură
şi cute. Astfel s-au individualizat 3 arii distincte structural:
-sub munte – cute vechi, strânse, faliate (cute solzi) similare cu cele din paleogenul montan. Ele
încadrează depresiuni sinclinale faliate (Slănic, Drajna-Chiojd)
-in centru – un ansamblu de cute largi mio-pliocene (faliate)
-la exterior – monoclin sau boltiri diapire
Neotectonica din cuaternar a ridicat în ansamblu acest sector subcarpatic, dar diferit ca intensitate. Râurile
care s-au format în cuaternarul superior, prin adâncire, au accentuat contactele petrografice şi structurale
(abrupturi) şi a creat un relief structural derivat (butoniere, cueste secundare) la Pâclele – Beciu, Sudiţi – Rotari.
În unitatea exterioară (monoclinală) eroziunea a creat şiruri de cueste (frecvent în două trepte pe Slănicul de
Buzău), suprafeţe şi platouri structurale, hogbacks-uri (Vrancea), văi structurale cu versanţi pe care se produc
alunecări, şiroire, torenţi.

54
În Subcarpaţii Getici structura este ceva mai simplă. Se individualizează însă trei sectoare:
->Între Argeş şi Topolog (Muscelele Argeşului) o structură monoclinală, cu strate groase de gresii, pe
microconglomerate paleogene şi miocene
->Între Argeş şi Dâmboviţa, dar şi de la Topolog la Gilort – structură cutată larg şi parţial faliată
->Între Topolog şi Gilort –o îmbinare a celor două tipuri de structură.
Structura majoră e reprezentată de un şir de depresiuni (Câmpulung, Tismana-Novaci, Câmpu Mare-Câlnic) şi
un şir de dealuri (Măţău-Ciocanu, Stroeşti-Brădiceni-Sporeşti).
Adesea structura cutată e acoperită de formaţiuni mio-pliocene monoclinale, iar eroziunea (pleistocen şi
holocen) a îndepărtat stratele monoclinale şi a scos la zi stratele cutate pe care au rezultat butoniere pe anticlinale
şi interfluvii pe sinclinale.
În Muscele văile sunt simetrice şi consecvente, interfluviile paralele cu numeroase cueste etajate, suprafeţe
structurale, şei înalte, vârfuri asimetrice. Se adaugă văile (sectoare de văi) obsecvente şi subsecvente, depresiunile
subsecvente (Jiblea)

Relieful petrografic
Subcarpaţii sunt alcătuiţi din roci sedimentare foarte variate ca alcătuire mineralogică, grad de cimentare,
proprietăţi fizice şi mecanice. Rocile se găsesc în strate cu grosime deosebită şi în alternanţe multiple. Cele mai
multe forme (rezultate ca urmare a eroziunii agenţilor externi) au dus la crearea formelor specifice, dar cu caracter
local.
Relief dezvoltat pe gresii şi conglomerate – are o mare desfăşurare pe pachete groase de roci. Interfluvii de tip
cuestă, cu vârfuri ascuţite şi chiar cu început de turnuri, versanţi abrupţi. Culmea Pleşu, Pietricica, Cetăţeni- Argeş,
între Vâlsan şi Argeş, pe Bâsca Chiojdului.
Relieful dezvoltat pe calcare. Ocupă suprafeţe reduse – Culmea Istriţa – lapiezuri.
Relieful carstic şi pseudocarstic dezvoltat pe sare şi brecia sării. Cele două formaţiuni aparţin miocenului şi apar la
zi pe mai multe aliniamente în Subcarpaţii de Curbură:
->La contactul cu muntele: Jitia-Bisoca, Meledic-Valea Sării, Jgheabu, Slănic Prahova – Telega
->Spre exterior: Bâsculiţa, Săreni-Trestioara
->Izolat în alte subunităţi: Slănic-Glodeni Ocnele Mari.
Dizolvarea asociată cu şiroirea, curgerile noroioase, au creat un relief complex, cu forme de suprafaţă şi de
adânc. La suprafaţă: lapiezuri, nişe de dizolvare, doline (1,5 – 10 m), uvale, peşteri (dezvoltate mai ales la contactul
dintre blocurile de sare şi argila saliferă) ce prezintă numeroase forme de precipitare şi cristalizare, avene ce se
dezvoltă în lungul fisurilor în sare.
Relieful dezvoltat pe ghips apare frecvent în depozite miocene pe care se individualizează forme de dizolvare şi
şiroire (vestul culmii Pietricica Bacăului, Dealul Bisoca, la Ceraşu în E bazinului Drajna, pe interfluviul dintre Slănic şi
Crasna, la Pucioasa, Nucşoara). Se dezvoltă lapiezuri, doline – Nucşoara (Muscelele Argeşului).

Sistemele de modelare actuală şi impactul lor asupra peisajului

Factori favorizanţi:
Alcătuire foarte diferită, dominată de roci sedimentare, cu grad diferit de reacţie la agenţii externi.
Suprafeţele afectate sunt diferite ca dimensiuni
Modalităţi diverse de asociere şi de alternanţă în plan vertical

55
 Structura foarte diferită a Subcarpaţilor: un sistem de cute (simple, faliate, solzi, pânze, domuri, cel mai adesea
paralele cu Carpaţii) şi structura monoclinală.
Frecvenţa ridicată a seismelor – seisme mici – alunecări, prăbuşiri; seisme mari (peste 5,5 Richter)- deplasări de
teren cu volume mari in Vrancea şi Buzău (1940, 1977, 1986, 1990).
Sistemul orografic generat de instalarea văilor in Subcarpaţi (asocierea de culmi şi văi) a favorizat o permanentă
şi continuă locuire – agresivitatea activităţilor umane
Poziţia geografică la adăpostul munţilor favorizează:
 procesele (manifestările) foehnale;
 inversiuni de temperatură;
 îngheţ prelungit (Depr. Vânători Neamţ);
 temperaturi ridicate, uscăciune, secete
 Ploile torenţiale (cu rol morfodinamic foarte important) de natură convectivă – vara
 Topirea zăpezilor primăvara
Aşezările umane – cele mai multe aşezări datează din sec. XV – XVI şi sunt concentrate mai ales în bazinele de
recepţie ale unor văi mici, pe terasele sau versanţii văilor principale. Utilizarea spaţiului este foarte diversificată
(exploatări, aşezări, drumuri, utilizare agricolă etc.).
Reţeaua de căi de comunicaţie – densă (drumuri naţionale, judeţene, comunale, căi ferate). Cel mai mare
potenţial morfodinamic e reprezentat de poteci.
Activităţile industriale (exploatări petroliere, sare, cărbuni – mai ales în carieră).

Sisteme morfogenetice de versant

A.Prăbuşiri, alunecări masive vechi stabile, cu reactivări mici în prezent, torenţialitate : Pintenul Ivăneţu, Bazinul
superior al văilor Bâsca Chiojdului, Vărbilău, Talea.
Sunt favorizate de:
-Strate groase de fliş paleogen (marne, argile, şisturi argiloase, microconglomerate)
-Altitudini mari, energie de relief cu valori ridicate
-Adâncirea puternică a râurilor, care, in condiţiile unei structuri faliate şi a alternanţei litologice pe verticală
a determinat existenţa unei variaţii mari de pante cu vulnerabilitate diversă;
Regiune ceva mai bine împădurită, cu aşezări mici (păşunat – excesiv şi pomicultură)
Există deluvii groase (5-10m) mai ales în jumătatea inferioară a versanţilor ce aparţin unor alunecări relativ
vechi, cu valuri, şi o reţea de ravene
B.Sistemul morfogenetic în care domină alunecările de teren, torenţialitate, curgeri noroioase, şiroire, spălare în
suprafaţă
Cuprinde cea mai mare parte a Subcarpaţilor în alcătuirea cărora intră formaţiuni miocene şi pliocene cu strate
de argile, nisipuri în grad diferit de cimentare
Versanţii sunt predominant despăduriţi, suprapăşunaţi, culturi pomicole, viticole
Este regiunea cu cea mai mare densitate a reţelei de drumuri, cu densitate mare a aşezărilor de mici
dimensiuni.
1.Alunecările de teren – modifică fizionomia versanţilor, sunt foarte numeroase în Subcarpaţi. Uneori fenomenul
are o amploare atât de mare încât interfluviile secundare par înecate în deluvii (Ramna, Câlnău, Cricovul Sărat,
Talea).
Se individualizează câteva tipuri majore:
->Alunecări pe suprafeţe structurale
->Alunecări pe suprafeţe cuestice, aflaţi pe văi subsecvente (Muscele, pe contacte văi aflate la contact
petrografic în S. Curburii)
->Alunecări de tip glimee – mai puţine – dar relevă depalsarea unor volume mari de masă (Proviţa. Câlnău)

56
 ->Alunecări masive de vale – sunt pornituri complexe, rezultate prin îmbinarea maselor a numeroase
alunecări cu dimensiuni şi forme diferite (afluenţi secundari ai Proviţei, Slănicului de Buzău, Râmnei şi
Vâlsanului)
2.Curgerile noroioase afectează depozitele versanţilor despăduriţi ce au grosime mai mare.
Se întâlnesc mai ales în depozitele nisipo-argiloase pliocene din apropierea CArpaţilor.
3.Spălarea în suprafaţă se înregistrează pe toate terenurile. Intensitatea procesului e diferenţiată funcţie de pantă,
stabilitatea covorului vegetal şi tipul de sol/depozit.
Este mai intensă în perioada caldă (primăvara, vara).

C. Sistemul morfogenetic dominat de procesele de sufoziune, şiroire, spălare în suprafaţă. Au caracter local, fiind
legate de cutele diapire (Ocnele Mari, Valea Sării în Vrancea, Meledic, Telega, Ocniţa, Târgu Ocna) şi de
formaţiunile nisipoase şi loessoide monoclinale (Subcarpaţii externi ai Buzăululi).
Procesele sunt mai intense şi cu aportul activităţii umane : Ocnele Mari.

D.Sisteme morfogenetice dominate de dizolvare sau de ieşirea gazelor din adânc, asociate cu spălarea în
suprafaţă şi şiroire.
Au o răspândire locală, determinată de condiţiile petrografice şi de zăcămintele de gaze.
Dizolvarea e legată de prezenţa sării (Valea Sării, Meledic, Bădila, Cricovul Sărat, Slănic Prahova, Sărata, Ocniţa),
gipsului (Dealul Mare, versantul vestic al culmii Pietricica Bacăului, Bisoca, Ceraşu, Nucşoara) şi de calcare (Istriţa).
Sistemul dinamic e foarte complex, în el se asociază şiroirea, spălarea în suprafaţă, alunecări superficiale,
sufoziune şi prăbuşiri.
Pe calcare (Dealul Istriţei) apar lapiezuri şi doline de mici dimensiuni.
Vulcanii noroioşi apar în butoniera Berca-Arbănaş, pe pârâul Homocioaia (afluent al slănicului de Buzău).
Apariţia lor e legată de gaz, apă freatică şi argilă.
“Focurile vii” sunt emanaţii de gaze ce ies spre suprafaţă, se freacă de grăunţi de nisip şi se autoaprind la
Andreiaşu de Sus, pe valea Slănicului amonte de Lopătari.

Sisteme morfogenetice de albie.

Modul de asociere a proceselor de eroziune, transport şi acumulare variază atât spaţial (la râurile mari) cât şi
temporal (la râurile mici, cu scurgere nepermanentă).
A. Sisteme morfogenetice din albia râurilor principale include râurile ce vin din Carpaţi, cu debite mari, un
regim de scurgere cu fluctuaţii sezoniere (Jiu. Olt, Argeş, Prahova, Ialomiţa, Teleajen, Buzău, Putna, Trotuş şi
Bistriţa). Debitul mare le asigură putere mare de eroziune şi capacitate de transport ridicată. Aluvionarea este
bogată la ieşirea în depresiuni, şi foarte bogată în arii de subsidenţă (Târgu Jiu). În sectoarele amenajate (baraje –
pe Olt, Argeş, Jiu, Bistriţa) procesele fluviale au fost înlocuite de sedimentarea cuvetelor lacustre a materialelor de
pe versanţi. La coada lacurilor se dezvoltă chiar acumulări deltaice, iar pe versanţi, oscilaţiile de nivel determină
crearea unor microfaleze lacustre.
B. Sistemul morfogenetic al albiilor râurilor autohtone cuprinde râurile cu lungimi mici (până la 30 km) cu
obârşia în Subcarpaţi, cu debite variabile şi temporare. Se păstrează caracteristicile morfogenetice ale râurilor mari
pentru sectoarele depresionare şi deluroase, dar curgerea e adesea dominată de aluviuni solide (curgere
noroioasa).

57
 C. Sistemul morfogenetic al albiilor văilor cu caracter torenţial e reprezentat de pâraiele care
fragmentează dealurile pe lungimi de câţiva kilometri, debitele lor au fluctuaţii foarte mari, dinamica e accentuată.
Primăvara, la viituri scurgerea e bogată iar eroziunea lineară şi transportul prin rostogolire şi saltare sunt
dominante.

Apele
A.Apele subterane
A.1. Apele freatice se găsesc la adâncimi mici, cantonate în depozite de versant, la baza
pietrişurilor şi nisipurilor de terase, în conuri de dejecţie.
Au o circulaţie rapidă şi se află sub directa influenţă a condiţiilor climatice (regimul precipitaţiilor) de
unde rezultă variaţia lor în timp.
Sunt potabile (folosite în alimentarea populaţiei şi in activităţi economice).
Se găsesc:
->La 5 m adâncime în depozitele de terasă ale marilor râuri (Moldova, Bistriţa, Trotuş, Buzău,
Prahova, Olt, Jiu)
->In structura luncilor (mai ales la cele supraaluvionate) acolo unde debitul râului influenţează
debitul freatic.
->Apar modificări imoprtante acolo unde râurile au suferit amenajări (Bistriţa, Olt)

A.2. Apele de adâncime, provin din apele vadoase, au un conţinut chimic influenţat de litologie.
Depozitele mio-pliocene dominante in Subcarpaţi au în compoziţie gresii, marne, argile, tufuri,
pietrişuri, nisipuri. În ele se află zăcăminte de petrol, gaze, cărbuni, sare. Prin urmare, apele de adâncime
au un conţinut mare de săruri, duritate mare şi restrictivitate pentru consum.
Adesea se află sub presiune şi ajung la suprafaţă folosind planurile de falie, de stratificaţie
Tipuri de ape minerale:
->Clorosodice simple (apar prin spălarea masivelor de sare sau a breciei sării) la Slănic, Bălţăteşti,
Ocnele Mari, Telega
->Sulfuroase, cele mai frecvente în Subcarpaţi, străbat depozite paleogene grezoase, marno-
grezoase, la Moineşti, Ceraşu, Măgura, Câmpina, Pucioasa
->Sulfatate la Oglinzi şi Bălţăteşti, Berca, Sărata Monteoru, Moreni, Vulcana-Bai
->Iodurate şi bromurate, în formaţiuni miocene la Berca, Sărata Monteoru, Vulcana-Băi, Oglinzi,
Bălţăteşti, Olăneşti

B. Reţeaua hidrografică
B.1. Caracteristici mofohidrografice
Reţea hidrografică alohtonă (de provenienţă carpatică) şi autohtonă (ce izvorăşte în Subcarpaţi)
Primele au un regim de scurgere bine conturat, iar aportul de ape din Subcarpaţi nu le modifică
esenţial. Amintim: Jiul cu Gilortul şi Motrul, Oltul cu Topologul şi Olteţul, Argeşul cu Vâlsan, Râul
Doamnei, R. Târgului, Dâmboviţa; Ialomiţa cu Prahova şi Doftana, Teleajenul, Buzăul, Putna, Trotuşul şi
Bistriţa
Râurile autohtone aparţin la 3-4 generaţii. Cele mai însemnate au izvoare la marginea munţilor sau au
bazine extinse. Amaradia de Jiu, Câlnicul afluent al Gilortului, Bizdidelul afluent al Ialomiţei, Cricovul
Sărat al Prahovei, Sărăţelul şi Slănicu de Buzău. Ele au apă permanent, dar debitul e fluctuant (ape mari
primvara şi mici vara)

58
 La acestea se adaugă reţeaua de bazine mici care se dezvoltă în Subcarpaţi şi care vara pot seca, dar
după precipitaţii torenţiale prezintă un potenţial morfodinamic foarte mare
Direcţia celor mai multe râuri e nord-sud, dar există în S. De Curbură şi ai Moldovei direcţie nord-
vest sud-est
Densitatea medie a reţelei hidrografice este diferită de la un sector la altul funcţie de alcătuirea
petrografică şi de stadiul de evoluţie. Pentru întreaga regiune este de 0,4 – 0,5 km/kmp, la confluenţe
atinge 0,8-0.9 km/kmp, iar dacă se iau în considerare şi cursurile temporare poate ajunge sau depăşi
valori de 2,5 km/kmp

B.2. Caracteristici hidrologice

Regimul de scurgere e influenţat de condiţiile climatice şi geologice. Factorii climatici au un rol
important prin cantitatea de precipitaţii care are însă o repartiţie diferită funcţie de regiune şi perioada
anuală. Ele sunt concentrate mai ales primăvara, dar importante sunt şi aversele de vară (provoacă
viituri). Temperaturile negative din timpul iernii determină debite foarte mici. Factorii geologice
influenţează gradul de mineralizare al apelor şi cantitatea de apă infiltrată/pierdută.
Regimul de alimentare prezintă nuanţări funcţie de factorii climatici, geologici şi mărimea
bazinului. Râurile alohtone nu suportă variaţii majore pentru că au alimentare complexă. Aportul apelor
din Subcarpaţi poate contribui doar la creşteri de debite în timpul primăverii, sau la producerea apelor
mari de primăvară mai devreme. Pentru râurile autohtone alimentarea din ape subterane (10-20%),
pluvială şi nivală este nuanţată şi prezintă diferenţe în cele 3 unităţi.
În S. Getici la vest de Olt sunt râuri care primesc un aport important de apă din subteran (aria carstică
de la nord – Runcu şi Izverna, Tismana şi Jaleşul). Tot aici iarna survine topirea zăpezii ca urmare a
pătrunderii maselor sudice, iar vara şi toamna alimentarea e predominant subterană.
În S. De Curbură perioadele de alimentare subterană reprezintă cam 10%, fiind insuficientă pentru
intervalele secetoase (august-octombrie). Topirea timpurie a zăpezii (efect al foehnizării), ploile de
primăvară şi viiturile de vară (iunie-iuluie) favorizează o alimentare mai însemnată, însoţita de debite
ridicate şi inundaţii.
În S. Moldovei alimentarea subterană reprezintă 10-15% şi predomină cea pluvio-nivală.
Regimul scurgerii se caracterizează prin ape mari de primăvară, viituri de vară, şi ape mici de
toamnă şi iarnă
În S. Getici şi ai Curburii volumul scurgerii e mai important în martie-aprilie, iar în S. Moldovei în
aprilie-mai.
În S. Getici, mai ales la vest de Olt: ape mari de iarnă – primăvară, viituri scurte de vară, ape mici
august-octombrie
S. De Curbură, ape mari de primăvară (50% din scurgere în martie - iunie) şi viituri de vară, ape mici
iarna, pentru râurile de la contactul cu muntele. În centru şi la exterior apele mari sunt primăvara şi la
începutul verii, iar în rest domină apele mici, chiar secarea râurilor
În S. Moldovei domină apele mari de primăvară (405) şi viituri de vară (30%).
Debitele medii multianuale: Jiu, Olt, Argeş, Prahova, Tazlău, Bistriţa.
Debite maxime: Miu 1580 mc/s, Olt 2570 mc/s, Argeş 1080 mc/s, Buzău, Bistriţa
Debite minime: Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Trotuş
Scurgerea solidă este bogată (favorizată de substratul sedimentar slab consolidat, gradul ridicat
de despădurire, fecvenţa ploilor torenţiale). Cele mai mari valori în bazinul Buzăului 5-25 t/ha/an. Valori
medii sunt de 1-2,5 t/ha/an

59
C. Lacurile
Lacurile naturale, au dimensiuni reduse, au rezultat în urma producerii alunecărilor de teren,
tasări, dizolvări.
Lacuri individualizate în spatele valurilor de alunecare sunt cele mai numeroase, au dimensiuni mici
şi un grad mare de colmatare
Lacuri rezultate prin procese de tasare şi dizolvare sunt localizate acolo unde există masive de sare,
pe strate cu conţinut mare de gips. Cuvetele lacustre au dimensiuni variabile (dizolvare) şi adâncimi mici.
Acumularea argilei pe fundul cuvetei lacustre determină impermeabilizarea dar şi scăderea conţinutului
de sare (apa salmastră sau dulce). Vintileasca şi Meledic în S. De Curbură. Lacurile rezultate din
prăbuşiri la Telega şi Ocnele Mari, Ocniţa. Lacuri pe gips la Nucşoara şi la Brebu.
Lacuri antropice amenajate pe marile râuri pentru valorificarea potenţialului energetic,
regularizarea scurgerii şi folosirea apei pentru alimentaţie. Pe Bistriţa (Roznov I, Buhuşi, Negreni), Argeş
(Oeşti, Cerbureni, Curtea de Argeş), Olt (Turnuri, Călimăneşti, Dăeşti, Râmnicu Vâlcea, Râureni),
Doftana (Paltinu), Ialomiţa (Pucioasa).

Clima
Factorii genetici ai climei
Radiatia solara variaza cu 8 kcal/cmp datorita desfasurarii Subcarpaţilor pe cca 2grade de la 122
kcal/cmp la Târgu Jiu la 113 kcal/cmp la Falticeni. Valori reduse se inregistrează şi in oraşele cu poluare
puternica (Piatra Neamţ-Săvineşti, Oneşti)
Durata de strălucire a Soarelui este ridicată în Subcarpaţii de Curbura datorita efectelor foehnale
(2150 ore) valoare asemănătoare cu cea din Câmpia Română
Circulaţia maselor de aer:
->V- au cea mai mare frecvenţă, sunt răcoroase şi umede, au cantităţi mai reduse de precipitaţii în
Subcarpaţi decât în Carpaţi, dar contribuie la realizarea efectelor foehnale
->E– uscate iarna şi cu temp foarte scăzute, vara fierbinţi (S. Moldovei, de Curbură)
->S şi S-V- asigură un aer cald şi umed (anticiclonul azoric - primăvara), cantităţi mari de zăpada
(iarna), cald şi uscat vara (cand vin dispre Pen. Asia Mică sau Sahara) (S. Getici şi de Curbură)
->Polare – mai rare, reci si umede (se simt doar în S. Moldovei)

Factorii geografici regionali

Contactul cu muntele determină coborârea bruscă a maselor de aer şi formarea efectului de foehn.
Masele estice şi sudice sunt blocate de Carpaţi şi stagnează mai ales in depresiunile subcarpatice ceea ce
determină un climat mai blând aici.
Structura orografică caracterizată prin alternanţa bazinelor depresionare şi a culmilor facilitează
formarea topoclimatelor specifice. Masele de aer ce vin din Carpaţi sunt canalizate pe culoarele largi de
vale.
Dezvoltarea reliefului în altitudine (de la 200 m la peste 900) se reflectă în etajarea elementelor
climatice
Desfăşurarea culmilor impune versanţi cu orientări foarte diferite care se reflectă în o serie de
indicatori climatici (temp., pp, durata de menţinere a stratului de zăpadă)
Prezenţa habitatului uman (V. Bistriţei, V. Trotuş, V. Prahova, V. Ialomitei, V. Oltului, V. Jiului)
determină diferenţieri termice, de umiditate, viteza şi direcţia curenţilor de aer

60
 Potenţialul termic
->Temperatura medie anuală are valori de 10 – 10,5ºC la V de Olt; 8-10ºC între Olt şi Prahova; 9-
11,5ºC între Prahova şi Trotuş şi între 8ºC - 9ºC între Trotuş şi valea Moldovei
->Cea mai mare valoare a Tma la Târgu Jiu 12.2ºC
->Cea mai mică valoare a Tma la Târgu Neamţ 7.2ºC
->Maxima absolută: Târgu Jiu 40.6ºC
->Minima absolută: - 31ºC tot la Târgu Jiu
->Amplitudinea absolută în jur de 70ºC la V de Olt; 70-65ºC intre Olt şi Prahova; 68-69ºC în Subc.
Buzăului; 68-70ºC în Subcarpaţii Moldovei

Nebulozitatea
Are valori medii de 5-6 zecimi.
-cea max:7 şi se produce mai ales în decembrie
-cea minima: 4 zecimi la finalul verii.
Numărul de zile senine: 50 la V de Olt; 40-60 in S. Curburii; sub 40 in N S. Moldovei

Regimul precipitaţiilor
Cantităţile medii anuale cele mai mici (sub 600 mm/an) se înregistrează în nordul S. de Curbură şi în
S. Moldovei.
La contactul cu muntele şi la V de Prahova, cantităţile anuale cresc fiind de 650-700 mm/an şi de
750-850 mm/an la marginea muntelui sau in dealurile inalte.
Repartiţia anuală:
-S. Moldovei sunt precipitaţii mai bogate în aprilie – august
-in S. de Curbură situaţiile sunt mai variate datorită factorilor generali şi locali (circulaţie
orografică vestică şi sudică, manifestări foehnale, densitate mare a fragmentării);
-S. Getici iunie e luna cea mai bogată în precipitaţii (17%) iar februarie cea mai secetoasă (7%).
Stratul de zăpadă are grosimi maxime în ianuarie şi februarie. Se menţine mai mult în S. Moldovei şi
pe vesanţii cu expoziţie nordică (peste 100 de zile), iar pe latura externă a S. de Curbură doar 40-60 de
zile

Vânturile sunt impuse de structura orografică.

In depresiunile mici, bine inchise de culoare înguste de vale calmul e prezent în lunile de iarnă destul
de frecvent. Culoarele de vale principale impun direcţia dominantă a vânturilor.

Fenomene meteorologice caracteristice

Îngheţul e posibil la finele toamnei (începutul lui octombrie) la poalele muntelui şi în S. Moldovei la
nord de Bistriţa, la mijlocul lui octombrie în depresiunile şi dealurile cu altitudini de 500 m, la finele
acestei luni pe pantele sudice ale S. de Curbură.
Intervalul fără îngheţ creşte în acelaşi sens de la 160 – 170 de zile/an la peste 190 zile/an
- Bruma e un fenomen legat de îngheţurile timpurii şi târzii şi se produce 15 zile pe an in
zonele “calde” şi peste 35 zile in cele “reci” ale Subcarpaţilor
- Ceaţa e asociată sezonului rece şi lunilor de trecere spre şi dinspre vară. Fenomenul nu are
însă o repartiţie regulată fiind influenţat de structura orografică, dinamica locală a proceselor
meteorologice şi de activităţile industriale (poluare).

61
 Diferenţieri climatice. Se individualizează 4 subunităţi climatice:
- la vest de Olt mai cald, cu ierni blânde, t.m.a. ridicate
- între Olt şi Prahova (chiar Teleajen), mai umed dar şi mai cald generat de masele sudice
- intre Prahova şi Putna (chiar Trotuş) mai umed la contactul cu muntele dar foarte cald vara
(datorită pătrunderii maselor de aer sudice şi estice),şi cu ierni umede şi geroase (mase sudice şi estice)
- la nord de Putna (Trotuş) rece şi umed datorită influenţelor maselor estice şi nordice.

Solurie
Principalele tipuri de soluri
-Molisolurile nu sunt caracteristice spaţiului subcarpatic dar prezenţa lor e favorizată de condiţiile bioclimatice
şi litologice locale.
Ele sunt reprezentate de:
-> cernoziomuri argiloiluviale (S. Moldovei pe fondul unui climat mai rece şi mai umed);
-> pseudorendzine pe depozite marnoase şi argiloase;
-> rendzine (D. Istriţei)
-> soluri cenuşii (S. Neamţ şi ai Bistriţei)
-Argiluvisolurile ocupă suprafeţe întinse în Subcarpaţi (mai ales în Vrancea) şi sunt favorizate de condiţii
climatice relativ umede, ce determină spălarea carbonaţilor pe profil
Ca subtipuri amintim:
-> solurile brune (argiloiluviale) în S. Olteniei;
-> s. brune luvice (disperisate în toată aria subcarpatică) asociate cu luvisolurile albice, şi planosoluri (în
depresiunile din Oltenia, pe terase sub păduri termofile. )
-Cambisolurile ocupă suprafeţe extinse mai ales la Curbură şi în S pe gresii şi conglomerate paleogene
bogate în elemente bazice, acolo unde precipitaţiile mai bogate favorizează o puternică spălare a coloizilor.
Ca subtipuri amintim solurile brune eumezobazice şi solurile brune acide.

Vegetaţia si fauna
A. Învelişul vegetal
A.1. Factorii care determină distribuţia şi compoziţia vegetaţiei:
Desfăşurarea arcului carpatic – separarea zonelor de vegetaţie specifice Europei temperate (stepa, silvostepa
şi cea nemorală a pădurilor de stejar), iar dezvoltarea pe verticală a impus etajarea vegetaţiei.
Poziţia geografică şi condiţiile locale de relief, rocă, sol, regim hidrologic sunt la fel de importante.
Poziţia geografică a impus diferenţieri climatice. Creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea temperaturilor
(la nord de Trotuş) a dus la individualizarea etajelor în care domină stejarul şi fagul.
Expunerea versanţilor şi a bazinelor hidrografice influenţează regimul insolaţiei şi regimul hidrologic cu
reflectare în prezenţa plantelor heliofile şi sciafile (iubitoare de umbră). În S. De Curbură, Muscelele Argeşului, în
centrul S. Vâlcei, pe versanţii sudici sunt cvercinee iar pe cei nordici gorunete şi fag.
Procesele actuale de modelare a reliefului determină:
-Discontinuitate in învelişul vegetal (S. Buzăului)
-Schimbări în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale similare cu cele din alte regiuni ale ţării
(impunerea cătinei pe versanţii afectaţi de procese actuale în S. Prahovei şi ai Buzăului)
-Dominarea spaţială a gruparilor vegetale în a căror compoziţie floristică au o pondere importantă
hemicriptofitele şi terofitele (pl. Adaptate la mobilitatea teritoriului) (ex. la exteriorul S. de Curbură)
-Degradarea parţială sau totală a orizontului biologic activ pe abrupturile cuestice din S. de Curbură şi ai
Vâlcei

62
 -Extensia unor grupări vegetale cu valoare economică redusă (plante halofile, pajisti secundare stepizate la
Slănic, Telega, Ocnele Mari)
-Modificare dispunerii grupărilor vegetale în lungul versanţilor.
Bad lands-urile de la Berca, Pâcle, Comarnic, de pe Râul Doamnele, Costeşti au determinat îndepărtarea totală
sau parţială a vegetaţiei arborescente. S-a instalat în loc o vegetaţie ierboasă sau arborescentă mixata.
Vulcanii noroioşi (Pâcle, Sărăţel, Slănicul de Buzău) au determinat fragmentarea arealului unor formaţiuni
vegetale şi au creat condiţii optime pentru dezvoltaea asociaţiilor halofile. Râurile ce curg prin Subcarpaţi
determină apariţia vegetaţiei intrazonale, de luncă.
Omul e cel mai important factor în distribuţia, compoziţia şi consistenţa vegetaţiei subcarpatice. Antropizarea
este foarte veche, dar a înregistrat un optim în sec. XIX şi XX.
Circulaţia maselor de aer e esenţială în distribuţia şi compoziţia vegetaţiei pentru că influenţează regimul
temperaturilor, precipitaţiilor şi apariţia efectelor foehnale (mai ales în S. de Curbură şi chiar Getici unde apar
elemente termofile şi mezotermofile pe versanţii sudici şi pe interfluvii).

A.2. Distribuţia si compoziţia vegetaţiei

->Pădurile de amestec (fag şi răşinoase) se găsesc la 700-900 m in Muscele, pe dealurile de la Curbură între
Dâmboviţa şi Buzău, în S. Neamţului şi ai Bistriţei. Compoziţia: fag, brad, asociat cu carpen
->Pădurile de gorun au cea mai largă răspândire în Subcarpaţi. Limita superioară poate ajunge la 700-800 m iar
cea inferioară la aproximativ 300 m. În S. Olteniei şi ai Buzăului se asociază cu carpiniţia şi mojdrean scumpia,
corn, stejar pufos
Pe dealurile din N Olteniei, pe versanţi cu expoziţie S şi cu efecte foehnale (Tismana, Polovragi, Horezu, Jiblea)
apare castanul (Castanea vesca) care se presupune ca a fost adus de romani şi s-a extins spontan.
In afara gorunetelor pure (tot mai rare) apar şi asociaţii de tip şleau de deal. Acestea au şi fag, carpen, ulm,
paltin, tei, frasin
Dintre arbuşti: mărul şi părul pădureţ, alunul, gherghinarul, socul, porumbarul, măceşul. Dintre ierburi amintim
barboasa şi păiuşca mai ales pe versanţii sudici.
->Păduri de stejar pedunculat, cer şi gârniţă sunt prez mai ales la V de valea Topologului, fiind legate de alt
mai reduse şi de un topoclimat de adăpost, dar şi de pătrunderile maselor de aer calde, SV si S.
Dintre specii amintim: cerul şi garniţa, izolat şi gorun.
Pe versanţii semiînsoriţi sunt frecvenţi teiul şi carpenul, paltinul de câmp, jugastrul, arţarul, ulmul, plopul
tremurător, iar dintre arbuşti gherghinarul, lemnul cânesc şi lemnul râios.

A.3. Vegetaţia azonală este reprezentată de patru categorii:

- Vegetaţia de luncă cu plop, salcie, arin, dar şi de mur, păiuşcă, firuţă, trifoi, laptele câinelui
- Pajişti naturale secundare prezente mai ales în depresiunile mari şi utilizate agricol (creşterea
animalelor) care suporta o xerofitizare mai puternică, cu păiuş roşu şi iarba vantului (Festuca), barboasa, pir, la
care se adaugă tufărişuri de cătină, păducel, măceş, porumbar.
- Vegetaţia de sărături cu specii halofile Artemisia maritima şi Salicornia europea.
- Vegetaţia de mlaştină, prezentă în lacuri aflate în ultima fază de evoluţie cu sfagnete cu roua cerului.

B. Fauna în Subcarpaţi
E reprezentată de mamifere: veveriţa, iepure, căprioară, şoarece gulerat, lup, vulpe, mistreţ, cerb şi chiar urs (S.
Vrancei şi Neamţului); dar şi zâmbru, cerb lopătar (C. Pietricica), fazan (S. Moldovei).
Dintre păsări amintim potârnichea, piţigoiul de livadă, gaiţa, mierla, pupăza, ciocănitori, grangure, lăstun.
Fauna acvatică e prezentă mai ales în râurile alohtone: scobarul pe Bistriţa şi Olt, Motru, Jiu, Tismana, Gilort,
Olteţ, Topolog, ARgeş, Râul Doamnei, Damboviţa. La acesta se adaugă morunaşul (Bistriţa şi Buzău), cleanul
(Bistriţa şi Trotuş).

Rezervatiile
63
 • Subcarpaţii Moldovei:
->Pădurea Runc (fl) – langă Buhuşi – fagi seculari
->Dealul Pechiu şi punctul fosilifer Runc langă Oneşti
->Puncte fosilifere în conglomeratele de Pietricica (Subcarpaţii Olteniei)
->Parcul Natural Vânători-Neamţ în Subcarpaţii Neamţului şi M. Stânişoarei cu rezervaţia de zimbri cu codrii
de Aramă şi Codrii de Argint – pe Dealul Filiorul lângă Văratec Quercus petraea (gorun) şi mesteceni (Betula
pendula) seculari

• Subcarpaţii de Curbură
->Vulcanii noroioşi “Pâclele mici şi Pâclele mari” dezvoltaţi pe anticlinalul Berca-Berciu- Arbănaşi (18 km
lungime). Rezervaţie geologică dar este în fapt complexă. Crustele de sare sunt mediu favorabil pentru dezvoltarea
plantelor halofile (Nitraria schoberi)
->Sarea lui Buzău (izvoare sărate, evaporare, pojghiţă de sare, plante indicatoare), Blocurile de calcar de la
Bădila (calcare de Stramberg cu iviri in brecia sării) – comuna Vipereşti
->Platoul Meledic – doline simple, îngemănate, avenuri profunde, lapiezuri pe sare, peşteri pe valea Meledic
afluentă a văii Slănicul de Buzău
->Parcul Natural Putna-Vrancea care cuprinde: Pădurea “lacurile Bisoca” pe teritoriul comunei cu acelaşi
nume în apropiere de oraşul Râmnicul Sărat – pădure de pin relicta; Pădurea de tisă din comuna Chiojdu; Pădurea
Reghiu – Scruntaru (de la 125 ha în anii 70 la 95 ha în prezent) se află în bazinul Milcovului în comuna Reghiu –
adăposteşte elemente central europene şi submediteraneene (mojdrean), depozite fosilifere paleogene, elemente
geomorfologice (cascade, jgheaburi formate în gresii). Se află la doar 4 km de Focul Viu de la Andreiaşu
->Piatra Albă la Grunj – pe teritoriul comunei Mânzăleşti – tufuri dacitice (alb-verzui) prinse în strate de
marne şi gresii cu poziţie aproape verticală
->Chihlimbarul de Buzău – comuna Colţi pe valea Sibiciului– peste 160 de nuanţe de chihlimbar în strate
oligocene. Singurul muzeu al chihlimbarului din ţară. Muntele de sare de la Slănic Prahova – pe locul celei mai
mari mine de sare care se afla chiar în axul sinclinalului de Slănic în depozite badeniene. Lacul Baia Baciului s-a
format chiar într-o exploatare de tip clopot. La fel lacul Miresei.
->Focul viu de la Andreiaşu (com. Andreiaşu de Jos) pe valea Milcovului. Iviri de gaz metan pe fracturile din
zona Caşin-Bisoca.
->Pădurea Cenaru (com. Andreiaşu de Jos) cu exemplare gigantice de fag, brad şi tisă

 Subcarpaţii Getici
->Microrelieful carstic de la Cetăţeni (cheile de pe drumul naţional Târgovişte - Câmpulung)
->Relieful pe gips de la Nucşoara cu doline şi lapiezuri pe gips
->Valea Vâlsanului – rezervaţie complexă între văile Muşăteşti şi Brăduleţ pentru asprete endemism.
->Piramidele coafate de la Valea Stăncioiului – comuna Goranu lângă Rm. Vâlcea şi piramidele coafate de
Slătioara în comuna cu acelaşi nume tot în judeţul Vâlcea (rezervaţii geomorfologice)
->Rezervaţia Ocnele Mari
->Locuri fosilifere la Buzeşti şi Săuleşti
->Valea Sodomului – Com. Săcelu
->Valea Ibanului – Com. Scoarţa
->Izvoarele minerale de la Săcelu

64
 ECONOMIA

Caracteristici generale
Până în secolul al XVIII-lea cea mai mare parte a teritoriului Subcarpaţilor era acoperită de păduri de foioase şi
doar în apropierea localităţilor erau culturi agricole. Ocupaţiile dominante erau creşterea animalelor, agricultura
(pe suprafeţe restrânse), dar şi extracţia sării, olăritul, etc.
În următoarele două secole au fost extinse suprafeţele de păşunat, cele cu vii şi livezi, arabile. Începe
exploatarea resurselor de subsol în S. şi apar primele modificări puternice ale peisajului ca urmare a restrângerii
suprafeţelor forestiere, dar şi primele probleme legate de terenuri degradate şi poluate.
În perioada interbelică se extind exploatările de petrol, sare, lemn şi se diversifică industria prelucrătoare
(textilă, alimentară, prelucrarea lemnului). Se conturează o grupare industrială importantă între Ialomiţa şi Buzău
în care accentul e pus pe exploatarea şi prelucrarea petrolului. Cu mici excepţii (oraşele mici) restul spaţiului
subcarpatic are o puternică amprentă agricolă.
După al doilea război mondial se produc transformări multiple:
-în industrie sunt extinse arealele cu exploatări petroliere, sunt valorificate gazele de sondă, sunt deschise
noi cariere de cărbuni (bazinul Gorjului), se amplifică extracţia sării (Slănic, Tg. Ocna, Ocnele Mari – aici
funcţiona sistemul prin saleducte), apar hidrocentralele (pe Bistriţa, Ag, Teleajen, Olt), termocentrale, rafinării
- în agricultură s-a schimbat iniţial forma de proprietate (din privat în etatizat), s-a trecut la o agricultură
centralizată şi planificată, zootehnia a rămas ramura de bază, dar s-au extins şi suprafeţele cerealiere, de plante
tehnice, de livezi şi s-au impus puternic podgoriile (S. de Curbură şi Getici)
- căile de comunicaţie s-au extins nu doar pe culoarele importante de vale, dar şi pe cele secundare
- staţiunile balneoclimaterice tradiţionale şi-au extins activităţile.
Astfel, în S. s-au conturat areale cu specific economic distinct, acestea beneficiază de un cadru natural
favorabil (culoare largi de vale, depresiuni largi), de centre polarizatoare (oraşe mari), de căi de comunicaţie.
După 1990 s-au înregistrat destul de multe modificări:
- Restructurarea industriei:
-> reducerea capacităţii de producţie a unor unităţi poluante (ind. Chimică la Oneşti şi Piatra Neamţ),
-> limitarea funcţionării unor secţii energofage şi a unor fabrici nerentabile
-> închiderea unor exploatări miniere (S. Olteniei), a unor puncte de exploatare a petrolui
-> conservarea termocentralelor de la Rogojelu şi Oneşti
-> privatizarea unor întreprinderi (ciment, alimentară, textilă, cherestea, mobilă etc.)
- În agricultură s-a revenit la proprietatea privată care a dus la fragmentarea terenurilor agricole şi
modificări în stuctura culturilor (reducerea livezilor în favoarea păşunilor şi a fâneţelor).
- Reţeaua de căi de comunicaţie intră într-un proces de degradare sau este supusă reabilitării pe axe importante:
Prahova, Olt, Jiu, Trotuş, Bistriţa
- Reabilitarea bazelor de tratament prin privatizările masive din turism sau dezvoltarea formelor de turism
ecologic (Subcarpaţii Vâlcei, ai Prahovei şi ai Buzăului).

Industria
La început a avut un puternic accent tradiţionalist cu ramuri precum ind. meşteşugărească, pielărie, textilă,
extractivă.
La specializarea industrială şi apariţia unor ramuri au stat: resursele de subsol, lemnul exploatat mai ales din
pădurile montane; valorificarea potenţialului hidroenergetic al munţilor, forţa de muncă abundentă şi în bună
măsură calificată pentru ramurile tradiţionale.

65
 Ramurile industriale reprezentate în Subcarpaţi sunt:
-industria energetică
-ind a materialelor de construcţie
-ind chimică
-ind constructoare de maşini
-ind de exploatare şi prelucrare a lemnului
-ind uşoară
-ind alimentată.
Repartiţia teritorială a unităţilor industriale
- Aşezările rurale de sub munte – prelucrarea produselor din creşterea animalelor, prelucrarea lemnului şi a
pietrei
- Culoarele marilor văi cu oraşe şi unităţi industriale mari şi diversificate

Agricultura
-Este principala ramură economică şi include cea mai mare parte a populaţiei.
Condiţiile de mediu şi evoluţia socio-economică i-au impus câteva caracteristici:
- O mare dispersie a terenurilor determinată de fragmentarea reliefului
- O diferenţiere pe mai multe aliniamente a principalelor forme de activităţi agricole ce se succend dinspre
munte spre exterior
- Culoarele de vale ale marilor râuri asigură interferarea celor două fâşii, dar şi legătura cu unităţile
externe.

Modul de utilizare a terenurilor a suferit modificări importante de-a lungul secolelor.

->Până acum aproximativ 150 de ani dominau pădurile în Subcarpaţi. Alături de ele păşunile şi fâneţele sunt
importante.
->La sfârşitul secolului al XIX-lea au apărut primele degradări de teren ca urmare a defrişărilor.
Creşterea aşezărilor şi implicit a numărului de locuitori a determinat creşterea suprafeţelor agricole (arabil,
păşuni şi fâneţe, apoi vii şi livezi) dar şi a spaţiilor construite
->În prezent suprafaţa agricolă ocupă 55% din spaţiul subcarpatic. Din aceasta:
- 50% revine arabilului cu desfăşurare mai mare (chiar peste 60%) în depresiunile mari.
- Păşunile şi fâneţele ocupă 35% cu extensie mare pe versanţi sau pe văile secundare
- Livezile 10% din agricol.
Culturile agricole dominante sunt : porumb, grâu, secară, orz şi orzoaică. La acestea se adaugă plantele industriale
(mai ales în S. Moldovei).
Pomicultura se practică în tot arealul subcarpatic. Există dominant livezi de meri şi pruni. Prunul domină în S.
Getici între Olt şi Gilort, iar între Olt şi Topolog – mărul. În bazinul Teleajenului domină prunul, iar între Buzău şi
Rm. Sărat mărul are o pondere mai mare.
Viticultura ocupă chiar 35% din suprafeţele arabile ale comunelor de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură între
Teleajen şi Slănicul de Buzău (Dealul Mare-Istriţa cu centre la Pietroasele; Năeni, Breaza, Valea Călugărească). La
est de Slănicul de Buzău sunt podgoriile dezvoltate pe câmpia înaltă de glacis dezvoltate la Coteşti, Odobeşti,
Jariştea, Panciu. În S. Moldovei şi Getici domină culturile pe suprafeţe mici sau hibride (cum e la vest de Olt).
Legumicultura are o importanţă mai redusă fiind practicată pentru consumul gospodăresc. Există areale
legumicole mai importante pe culoarele de vale, în apropierea centrelor urbane mai importante.

66
 Creşterea animalelor este subramura agricolă cea mai importantă pentru Subcarpaţi. Aşezările de sub
Carpaţi sunt specializate pe creşterea oilor: Novaci, Polovragi, Baia de Fier, Vaideeni, Padeş, Runcu,
Bumbeşti etc.
În depresiunile mai mari (Neamţ, Cracău, Tazlău, Tg. Jiu), acolo unde baza furajeră e mai
diversificată se cresc bovine.
Pe ansamblu în S. Se poate face o regionare a ariilor agricole:
-Aşezările din depres de sub munte având drept bază creşterea animalelor (dominant oi)
- -Aşezările din depresiunile mari, din cele intracolinare şi de pe culoare largi de vale, cu o
economie agricolă mixtă (creşterea bovinelor, ovinelor pomicultură şi chiar culturi agricole)
-Aşezările din lungul văilor secundare şi de pe versanţii dealurilor cu suprafeţe arabile restrânse ce au
ca specific creşterea oilor, caprelor şi o pomicultură limitată
-Aşezările de la exteriorul Subcarpaţilor de Curbură şi ai Moldovei unde creşterea animalelor
(dominant bovine) se îmbină cu pomiviticultura şi unele culturi cerealiere.

D. Căile de comunicaţie
- Reţeaua este destul de densă şi de bine organizată
- S-a concentrat pe văi, în apropierea oraşelor, a zonelor de exploatare
D.1. Reţeaua rutieră s-a realizat treptat pe drumurile antice (mai ales cele romane) peste pasurile
carpatice (Vâlcan, Ursu, Loviştea, Giuvala, Boncuţa, Bratocea, Buzău, Uz)
- La începutul secolului XX s-a constituit pe tiparele actuale. Există o anumită “tramă” a reţelei
rutiere pe direcţie transversală şi longitudinală ce urmăreşte fie văile mari fie depresiunile de sub munte
sau intracolinare. La aceasta se adaugă reţeaua de drumuri ce porneşte radial din localităţile mari
(reşedinţe de judeţ) pe văile secundare.
- Drumurile secundare, cel mai adesea nemodernizate sunt legate de zonele de exploatare (de
resurse de subsol, forestiere, etc.) şi ele sunt factori favorizaţi pentru declanşarea proceselor de şiroire şi
torenţialitate pe versanţi.
D.2. Reţeaua feroviară este alcătuită din mai multe tronsoane ce aparţin marilor magistrale ale ţării.
Acestea urmăresc culoarele văilor mari trecând din sudul şi estul ţării peste Carpaţi spre Transilvania. La
acestea se adaugă şi căi ferate longitudinale, pe văi mai mici, şi transversale. Construcţia acestora este
legată de asigurarea legăturii cu oraşele mai mari din sudul sau estul ţării dar şi de deservirea zonelor de
extracţie.

67
 E. Potenţialul turistic
E.1. Obiective naturale
-Bazinete cu terase extinse
-Defilee şi mici chei tăiate în gresii, conglomerate şi calcare la ieşirea râurilor din Carpaţi (Jiu, Jaleş,
Olteţ, Olt, Argeş, Ialomiţa, Prahova, Teleajen, Bistriţa), sau la secţionarea unor culmi în interiorul
Subcarpaţilor (Doftana, Dâmboviţa la Cetăţeni, Prahova la Nistoreşti)
-Martori de eroziune realizaţi prin eroziune diferenţiată (Grunjul de pe Slănic, stâncile de la Mera pe
Milcov, trovanţii de la Costeşti)
-Relieful complex dezvoltat prin dizolvarea sării şi sufoziune la Meledic, Ocnele Mari, Bisoca, JItia,
Slănic; vulcanii noroioşi, lacurile sărate, izvoarele minerale (Govora, Călimăneşti, Olăneşti, Bălţăteşti)
-Rezervaţiile naturale (amintite la capitolul rezervaţii în Subcarpaţi)
E. 2. Obiective antropice: în Subcarpaţii Moldovei: Cetatea Neamţului, casa memorială a lui Ion
Creangă în actualul cartier al oraşului Tg. Neamţ – Humuleşti, mănăstirea Neamţ; în subcarpaţii de
Curbură: casa memorială S. Mehedinţi de la Soveja, muzeul chihlimbarului de la Colţi, salina de la Slănic
Prahova şi muzeul sării din aceeaşi localitate, casa memorială B.P. Haşdeu din oraşul Câmpina,
mânăstirile din nordul Olteniei: Horezu, Tismana, Polovragi, culele domneşti din Subcarpaţii Vâlcei
(culele de la Măldăreşti), complexul lui C. Brâncuşi de la Tg. Jiu, casa memorială Ecaterina Teodoroiu
din acelaşi oraş, casa memorială a lui C. Brâncuşi de la Hobiţa, platoul de la Padeş unde s-a semnat
proclamaţia lui T. Vladimirescu în anul 1821 ş.a.

68