DUALISMUL ANTROPOLOGIC CRESTIN

Introducere: Crearea Omului

Primul om “plănuit de Dumnezeu Cel în Treime, după chipul şi

asemănarea Sa” (Facerea 1, 26-27), a fost perfect ca posibilitate, dar perfectibil ca
realitate, căci asemănarea, care avea să-l facă perfect, trebuia să se realizeze pe
parcurs şi prin lucrarea voinţei proprii, ajutată şi dusă la desăvârşire prin harul
dumnezeiesc.
În Sfânta Scriptură, în legătură cu facerea lumii, se spune că Dumnezeu,
înainte de a-l crea pe om, a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea
Noastră”, şi apoi, după ce a fost alcătuit omul, s-a zis, tot de către Dumnezeu, e
scris în Scriptură: „A făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a
făcut”. [deci l-a făcut numai după chipul Său, asemănare rămânând să o realizeze
şi cu participarea omului însuşi, devenind un ţel şi al omului]. De aici înţelegem că
omul poartă în sine chipul lui Dumnezeu. Nu ni se spune mai îndeaproape în ce
constă chipul lui Dumnezeu în om sau cum este omul chip al lui Dumnezeu, ci ni
se spune doar că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu şi că are drept ţintă să
ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu în om este, după unii, libertatea omului, alţii spun
că chipul lui Dumnezeu în om este capacitatea de a realiza, de a face ceva, este

2
raţiunea, voinţa, este omul în totalitatea lui după partea spirituală, şi că de la acest
dat, de la această capacitate, pusă de Dumnezeu, dată de Dumnezeu în fiin ţa
omului, se poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Bineînţeles c ă şi chipul are
un fel de asemănare, dar nu este asemănarea realizată, ci este asem ănarea cu
putinţă să se realizeze.
Asemănarea propriu-zisă este faptul de a avea în suflet virtuţile, adică
deprinderile cele bune, care îl aseamănă pe om cu Dumnezeu. De exemplu, dac ă
ştim că Dumnezeu e bun şi omul trebuie să fie bun; dacă ştim că Dumnezeu e
drept şi omul trebuie să fie drept; dacă ştim că Dumnezeu e iubire şi omul trebuie
să fie iubire; dacă ştim că Dumnezeu e îngăduitor şi omul trebuie să fie cu
îngăduinţă; dacă ştim că Dumnezeu este îndelung-răbdător şi omul trebui să fie
răbdător. Dacă ştim că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru noi şi pentru a
noastră mântuire, Sa smerit pe Sine, şi omul trebuie să aibă smerenie. Toate
acestea laolaltă îl prezintă pe om ca asemănător cu Dumnezeu. Domnul nostru
Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, a arătat în viaţa omenească chipul
lui Dumnezeu şi asemănarea cu Dumnezeu, aşa încât oamenii văzând pe
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, vedeau ceva de dincolo de firea omeneasc ă, ceva
din Dumnezeu.
Scopul creării omului este triplu :
în raport cu Dumnezeu – de a-L cunoaşte şi iubi şi de a se împărtăşi de
viaţa dumnezeiască (conform Iisus Sirah 17,7; Matei 5,16; 1 Corinteni 6,20;
10,31)
în raport cu universul material – de a-l umaniza ca mijlocitor, ca profet al
voii lui Dumnezeu şi ca preot raţional, jertfitor în numele acestei lumi materiale
în raport cu sine însuşi – desăvârşirea fiinţială, personală până la
asemănarea cu Dumnezeu, prin dezvoltarea virtuţilor sale

3
 I Constitutia dihotomica a omului

Omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamantului,el este
incheierea si corana creatiei,centrul si sinteza creatiei.
Dupa dubla sa natura,trupul material si suflet spiritual, omul apartine si
lumii materiale si celei spirituale,el aflandu-se la intrtaierea dintre ele si
constituind o impreunare a acestora “o lume mica”, microcosmos. “chip al lumii
celei mari” al macrocosmosului.
Omul a fost creat în urma celorlalte făpturi pământeşti, fapt ce se explică,
după teologia Sfinţilor Părinţi, prin înţelepciunea planului dumnezeiesc de creaţie,
anume : omul reprezentând încununarea creaturilor şi punctul de întâlnire a celor
două lumi, spirituală şi materială, era potrivit să fie adus la existenţă în urma
acestora; şi, în al doilea rând, omul fiind aşezat ca stăpân al pământului (conform
Facerii 1,28) ca locţiitor al lui Dumenzeu pe pământ, era potrivit ca să se
organizeze mai întâi pămantul ca loc de desfăşurare a vieţii omeneşti.
Omul este alcătuit din două elemente deosebite : trup material şi suflet
spiritual, dar numai unirea lor într-un singur ipostas se cheama om.
Sistemul de cugetare, care sustine ca omul este compus din trup si suflet,
deci din doua substante radical deosebite intreolalta, se numeste dualism
anthropologic. Intrucat in aceasta compunere antropologica predomina sufletul,
dualismul antropologic se mai numeste spiritualism psihologic sau spiritualism.
Contra dualismului antropologic se ridica: monismul antropologic materialist, care
sustine numai existenta substantiala a trupului, sau a materiei si neaga
substantialitatea sufletului si monismul anthropologic spiritualistic (idealistic),
care sustine numai existenta substantiala a sufletului si neaga substantialitatea
trupului. Ambele aceste sisteme, sunt sisteme unilaterale extremiste, care fac

4
imposibil orice raport al omului cu Divinitatea. Materialismul anthropologic, astfel
neaga substantialitatea sufletului si face imposibila continuarea acestui raport dupa
moarte, precum si incoronarea sa; spiritualismul anthropologic neaga
substantialitatea trupului, deci face imposibil acest raport, inca in viata de aici, de
pe pamant.
Din ambele lagare se ridica afirmatii dintre cele mai grave: omul este
format numai dintr-o substanta, fie materiala fie spirituala; intre om si animal nu
exista nici o diferenta (materialism) sau e o adevarata prapastie (monism
spiritualistic); sufletul este numai o ipoteza pentru a explica unele fenomene care
par straine materiei (materialism), sau formeaza intreaga persoana a omului
(monismul spiritualist); gandirea este numai un produs al materiei cenusii
cerebrale (materialism) sau omul este pura gandire (monismul spiritualistic) etc.
Consecintele unor astfel de invataturi daca ar fi adevarate, ar fi dintre cele
mai dezastruase. Dupa monismul materialistic nu ar mai fi intre om si animal decat
o diferenta de progress, pe treapta evolutiei; omul nefiind dotat cu suflet spiritual
si liber, raportat cu fiinta personala absoluta: Dumnezeu ramane suspendat in gol
si nu e mai mult posibil. Omul fiind numai materie oarba si un produs progresat
mecanic al ei, morala nu e decat o inventie umana, deci nu e mai mult loc pentru
datorie, lege, virtute, rasplata sau pedeapsa. Toate sunt cantitati inventate si deci
neglijabie, asa dupa cum neglijabila devine si viata pamanteasca, odata ce nu mai
exista o cointinuare a ei dupa moarte.
Pentru a putea demonstra bazele temeinice, ale dualismului antropologic,
al carui sistem sta ca piatra de bolta existentei personale, deplin conturate a
omului, va trebui sa vorbim mai detaliat despre sufletul si trupul omului.

5
 II Sufletul omului

Dualismul antropologic invata ca sufletul este substanta spirituala,simpla

si necompusa, deci unitara, complet deosebita de substanta corporala, principiu
superior al cunoasterii si gandirii si continuator al finite omenesti prin nemurirea
sa. Acest suflet nemuritor, face puntea de legatura, intre spiritual absolute a lui
Dumnezeu si omul marginit. Existenta, spiritualitatea, libertatea si nemurirea,
acestui suflet garanteaza omului primatul sau in intreaga creatie, cat si deplina
stapanire peste destinul sau,asupra caruia este liber a hotari.
Sfântul Grigorie de Nyssa defineşte sufletul ca fiind “natură creată, vie,
înţelegătoare (raţională), care împărtăşeşte trupului organic şi senzorial putere de
viaţă şi de receptare a impresiilor senzoriale – atâta timp, fireşte, cât trupul rămâne
în viaţă”
Omul nu este compus numai din trup,sau din substanta materiala si nici nu
dispare odata cu ea. Alaturi de trup omul este compus si din suflet, sau substanta
spirituala, care exista real, desi intra in compozitia unitara a omului. El
intrepatrunde intregul trup, aflandu-se egal repartizat, peste tot; el nu este compus
insa din parti; el este simplu deci indivizibil; el este spiritual deci invizibil.
Dar desi este un principiu vital,spiritual si invizibil, el exista totusi real.
Existenta reala a sufletului se poate argumenta prin dovezi, oferite de experienta si
prin dovezi oferite prin constiinta. Fiecare dintre noi deosebeste doua feluri de
fenomene, ale caror principii, sunt complet deosebite unele de altele.
Un fel de fenomene, cele fiziologice (nutritia, digestia, circulatia sangelui
etc.) apartin trupului; alt fel de fenomene, cele psihologice (gandirea, judecata,
constiinta de sine etc.) apartin sufletului. Fenomenele sufletesti sunt autonome fara

6
nici o conditionare din partea trupului. Nimeni nu va raporta ambele feluri de
fenomene aceluiasi principiu, fiecare fel apartinand altui principiu causal.
Deci trebuie sa existe doua principii:unul care cauzeaza principiile
fiziologice ( trupul), altul care cauzeaza efectele psihologice (trupul).
Insasi constiinta noastra ne arata clar, ca omul dupa trup, desi se schimba
necontenit, desi se preface, desi imbatraneste, desi sufera rigoriile evolutiei
materialiste, el totusi ramane acelasi; acelasi eu se regaseste si in omul de 20 de
ani si in cel de 50, acelasi principiu,deci,insoteste trupul, in tot decursul vietii sale
pamantesti. Trebuie, deci, ca peste vremelnicia materiala a trupului sa existe
permanenta si unitatea unui principiu aparte, deosebit de materie, nesupus
variatiilor ei, deci neschimbabil, imaterial,perpetuu si nemuritor.
Acest principiu nu poate fi un efect al materiei, deoarece materia este
vremelnica,instabila, in necontenita transformare si muritoare.
Acest suflet deosebit substantial de trup, si totusi permanent legat de trup,
nu se poate constata ca existent, intr-un mod palpabil, prin simturi, deoarece el
este spiritual. Contra materialistilor, care bazati in argumentele lor numai pe
simturi, resping existenta sufletului deoarece nu este vizibil sau palpabil,
raspundem ca si ei sustin unele manifestari proprii materiei ca : gandirea, care la
fel, nu se vad si nu se pot demonstra experimental, ceea ce nu inseamna insa ca nu
exista.

7
 III Trupul omului

Atacurile materialiste nu s-au concentrate, numai spre nimicirea

substantiala a sufletului, ele s-au indreptat si asupra conceptiei crestine referitoare
la corpul omului. Corpul omului care in conceptia divina serveste de locas si
instrument ideal al sufletului, fiind creat de Dumnezeu pentru acesta, in conceptia
materialista darwinista, este un rezultat mecanic al transformismului, din stramosi
mai apropiati: maimute, fara alt scop decat a se procrea.
Materialismul Darwinist goneste, astfel din om, orice sambure de
spiritualitate; omul ramane numai din trup material, plin numai de viata animalica:
vegetative si sensitive; destinul sau este ancorat numai in viata de aici de pe
pamant; aspiratiile sale sunt reduse la orizontul stramt al sensibilului si
fenomenalului. Materialismul exceleaza, in a combate si indeparta conceptiile, cu
care gandirea crestina a inconjurat sufletul si trupul omului.
Materialismul nu invata numai transformismul, care indeparteaza de la
originea omului, mana atotputernica si mintea atotinteleapta a lui Dumnezeu, el
invata insa si poligenismul, anume ca nu o pereche de oameni a fost la inceput, ci
mai multe. El invata astfel, ca antichitatea omului nu e conforma referatelor
biblice, ca unitatea omului nu este monogenica, ci din contra ca omul se naste pe
cale progresiva, din celula primordiala, evoluand in mod treptat.
Referitor la trup Sfanta Scriptura este clara in a preciza, creatia sa prin
mana divina. Trupul, fiind luat din ţărână, din pământ (conform Facerii 2,7) este
compus din materie, adică este muritor, supus fiind devenirii, limitării şi afectelor.
Conform cu aceste cuvinte din Scriptura, trupul omului a fost creat, in
mod direct de insusi Dumnezeu.
Sfântul Ioan Damschin rezumă astfel : “Dumnezeu crează pe om cu
mâinile Sale din natura văzută şi nevăzută, după chipul şi asemănarea Sa. A făcut

8
trupul din pământ, iar sufletul raţional şi gânditor îl dădu prin insuflarea Sa
proprie”
Trupul e luat din pământ şi se simte legat de pământ şi de vieţuitoarele de
pe pământ.
Trupul e condiţia vieţuirii omului pe pâmânt în timp şi în spaţiu.
La originea trupului omenesc, ca si la originea sufletului omenesc este,
mana atotputernica a lui Dumnezeu.
Trupul isi are misunea sa distincta si importanta sa necesara. Fara trup nu
s-ar putea vorbi de o existenta si o nemurire a sufletului, nici despre viata
omeneasca si nici despre o rasplatire a acestei vieti.

9
 IV Raportul dintre trupul si sufletul omului

Fiinta umana consta din doua substante, deosebite intreolalta, din trup si
din suflet. Unirea lor, da viata intregului organism psiho-fizic rezultat, care este
omul; despartirea lor una de alta este egala cu moartea. Intre aceste substante
trebuie sa existe o reciprocitate de raporturi bine stabilite, deoarece fara existenta
unor raporturi armonice normale, s-ar periclita existenta finite intregi a omului.
Trupul omului traind in aceleasi conditii biografice, ca si trupurile
animalelor, nu poate fi deosebit essential de a lor. El va avea, deci aceleasi
necesitati fizice: de a manca, de a respire, de a dormi ca si animalele. El va avea
aceasi structura anatomo-fiziologica (aparatul digestiv, aparatul respirator etc.)
Toate aceste necesitati fizice sunt impuse de mediul inconjurator, de
conditiile de viata, care sunt identice pentru toate vietuitoarele, si carora le este
supus prin creatie si omul.
In trupul acesta, insa, supus tuturor conditiilor externe biologice, isi are
locas sufletul. Din felul cum este format, din armonia lui intrinseca, din ordinea ce
domneste peste tot, se poate vedea ca trupul a fost creat astfel pentru a servi de
locuinta ideala unui principiu superior:sufletului.
Trupul prin conformatia sa ideala, se supune si satisface conditiile
necesare biologice; sufletul in schimb isi are garantata existenta sa proprie,el
totodata garanteaza existenta trupului, iar impreuna existenta fiintiala a omului.
Din aceasta unire intima, care nu se poate clatina, decat cu pericolul disparitiei,
uneia din substante, rezulta ca trupul se supune in tot decursul existentei sale,
principiului superior:sufletului. Calitatile fiziologice ideale, continute de trup,prin
care el satisface conditiile biologice, sunt folosite si guvernate de sufletul spiritual.

10
11
12