Fisa Documentare-Clasificarea Intreprinderilor
Fisa Documentare-Clasificarea Intreprinderilor
Fisa Documentare-Clasificarea Intreprinderilor
FISA DOCUMENTARE
Clasifcarea inteprinderilor
Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, însă în limitele prezentului articol ne vom
rezuma la cele mai principale:
Întreprinderile private se caracterizează prin aceea că patrimoniul lor se află în proprietatea uneia
sau a mai multor persoane. Este un tip de întreprindere veche, care își are rădăcinile în sclavagism.
Odată cu dezvoltarea și progresarea societății, numărul, diversitatea și mărimea întreprinderilor
private au crescut considerabil.
o întreprindere asociativă, cea care este înființată prin dorința și participarea în condiții
egale a mai multor persoane, ce desfășurau anterior activități comerciale similare în
calitate de mici producători. Cât despre patrimoniul întreprinderii, prin actul de
constituire, mai multe persoane devin, sub anumite forme, coparticipanți la
administrarea întreprinderii. Fiecare membru are dreptul, pe lângă salariu, la o parte
din venitul final corespunzător cotei-părți din capital, conform unor proceduri și reguli
stabilite la înființarea întreprinderii;
o întreprinderi agricole;
o întreprinderi industriale;
o întreprinderi prestatoare de servicii (bănci, asigurări, transport);
o întreprinderi de distribuție, care pun la dispoziția clienților diferite bunuri de consum;
o În dependență de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive și
prelucrătoare. Cele extractive se ocupă cu extracția obiectelor muncii din natură
(petrolifere, carbonifere etc.), iar cele prelucrătoare — transformă materiile prime în
produse finite.
Notă
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt predominante într-o economie de piață, având
drept caracteristici principale un număr de angajați sub o anumită limită și o cifră de
afaceri de asemenea până la o anumită valoare.