PROCEDEE DE CALCULATIA COSTURILOR

Procesul de productie si desfacere a bunurilor materiale, necesita consumuri de

munca materializata si munca vie, care in expresie valorica poarta denumirea de
cheltuieli.
Totalitatea cheltuielilor efectuate de intreprindere pentru producerea de bunuri
materiale, efectuarea de lucrari si prestarea de servicii, poarta denumirea de costul
productiei, lucrarilor sau serviciilor. In vederea organizarii corespunzatoare a evidentei
cheltuielilor de productie si a calculatiei costurilor trebuie cunoscute mai multe elemente,
care sunt in acelasi timp si factori importanti in organizarea contabilitati, cum sunt:
- importanta productiei si destinatia acesteia;
- cheltuielile, clasificate dupa criterii;
- felurile calculatiei;
- metode de calculatie a costurilor;
- ordinea de efectuare a lucrarilor de calculatie a costurilor.
Productia intreprinderilor cu caracter productiv este de trei feluri: de baza,
auxiliara si anexa.
- productia de baza este aceea care formeaza obiectul activitatii principale a
intreprinderii si consta din: produse finite, semifabricate, lucrari si servici cu caracter
productiv, care se desfasoara in sectii principale de productie si care, in majoritate este
destinata vanzarii catre alte unitati sau persoane, ca de exemplu: productia de masini si
utilaje in industria constructoare de masini, productia firelor si tesaturilor in industria
textilelor. Aceasta productie se realizeaza in mai multe faze de fabricatie succesive
organizata in mai multe sectii de productie, in care se fabrica mai multe produse sau
comenzi.
- productia auxiliara este organizata in scopul ajutarii productiei de baza sa se
desfasoare in mod normal, inclusiv obtinerea unor anumite produse ajutatoare, cum sunt:
productia de scule, energie electrica, termica, ambalaje, reparatii, transporturi. Aceasta
productie se obtine in sectii auxiliare si este destinata in principal, pentru nevoi interne,
proprii ale intreprinderii si uneori, poate fi livrata si in afara.
- productia anexa este aceea care are drept scop principal asigurarea unor nevoi
sociale si culturale ale salariatilor intreprinderii, ea desfasurandu-se in sectii anexe, cu
caracter neindustrial cum ar fi: cantina intreprinderii, gradinita de copii, punctul de ajutor
sanitar, gospodaria proprie de locuinte.
Structura activitatii de productie si functionala a intreprinderii are importanta
pentru organizarea contabilitatii cheltuielilor , existind conturi sintetice la nivel general,
desfasurate in subconturi pe sectiile principale, astfel: unul pentru evidentierea
cheltuielilor directe si altul pentru cheltuieli indirecte, un cont pentru activitati auxiliare si
anexe, atat pentru cheltuieli directe cat si pentru cheltuieli indirecte, un cont pentru
cheltuieli generale de administratie a intreprinderii si un cont pentru cheltuieli de
desfacere a productiei.

Clasificarea cheltuielilor

Cunoasterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor are o mare importanta pentru

organizarea evidentei cheltuielilor si a calculatiei costurilor. Clasificarea cheltuielilor se
face dupa mai multe criterii, astfel:
a) in functie de fazele mari ale circuitului mijloacelor economice din
intreprindere, cheltuielile se clasifica, astfel: cheltuieli de aprovizionare, cheltuieli de
productie, cheltuieli de desfacere.
b) dupa natura si respectiv, dupa continutul lor economic cheltuielile se
clasifica in cheltuieli cu munca materializata si cheltuieli cu munca vie.
Cheltuielile cu munca materializata sunt cele referitoare la: consumurile de
materie prima si materiale consumabile, consumurile de obiecte de inventar, consumurile
de energie si apa, amortizarea imobilizarilor.
Cheltuielile cu munca vie sunt cele cu: salariile, impozitele, si contributiile la
asigurarile si protectia sociala suportate de intreprindere.
c)dupa componenta (omogenitatea sau neomogenitatea ) lor, cheltuielile se
clasifica in: cheltuieli simple si cheltuieli complexe.
 Cheltuielile simple sunt acelea formate dintr-un singur element de cheltuiala, ca
de exemplu: salariile, amortizarea, cheltuielile cu materiile prime, energia.
Cheltuielile complexe sunt acelea care nu au continut omogen fiind formate din
mai multe elemente de cheltuieli simple, cum sunt: cheltuielile comune sectiilor,
cheltuieli generale de administratie.
d) dupa modul de identificare si repartizare in costul productiei,
cheltuielile se clasifica in: cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.
Cheltuielile directe sunt acelea care se identifica de la inceput, din momentul
efectuarii lor, pe obiecte de calculatie.
Cheltuielile indirecte sunt acelea care nu se identifica de la inceput pe obiecte de
calculatie. In momentul efectuarii lor ele se evidentiaza in conturi separate de cheltuieli
indirecte, de unde la sfarsitul perioadei de gestiune, cand se face calculatia costurilor se
repartizeaza pe obiecte de calculatie pe baza unor cote procentuale.
e) in functie de momentul efectuarii si cel al includerii in costul productiei,
cheltuielile se impart in: cheltuieli curente si cheltuieli efectuate in avans (anticipate).
Cheltuielile efectuate in avans sunt cele care se efectueaza in perioada curenta, dar care
privesc perioadele viitoare de gestiune, introducandu-se esalonat in costul productiei,
cum sunt: cheltuieli cu chiriile,cu abonamentele, cu reparatiile efectuate in avans.
f) in functie de raportul dintre volumul cheltuielilor si volumul fizic al
productiei fabricate, cheltuielile se impart in: cheltuieli variabile si cheltuieli fixe sau
cheltuieli conventional-constante.
Cheltuielile variabile sunt cele care isi modifica volumul corespunzator
modificarii volumului fizic al productiei obtinute. De exemplu: consumurile de materii
prime, materiale consumabile, energie, apa .
Cheltuielile fixe sunt acelea a caror marime ramane, relativ neschimbata, sau se
modifica in functie de cresterea sau scaderea productiei obtinute in marimi
nesemnificative. De exemplu: cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor cu chiriile
platite, cu salariile personalului administrativ si de conducere.

Notiunea, importanta si sfera de cuprindere a calculatiei in contabilitate

 Calculatia ca procedeu a metodei contabilitatii reprezinta un ansamblu de operatii
matematice utilizate pe tot parcursul ciclului de prelucrare a datelor si informatiilor
furnizate de contabilitate, incepand cu prelucrarea documentelor primare si incheind cu
calculul rezultatelor financiare si al indicatorilor de eficienta economica din unitatile
patrimoniale.
Calculele economice isi gasesc o larga aplicabilitate in toate lucrarile cu caracter
contabil. Astfel, calculatia se utilizeaza la valorizarea bunurilor economice in documente
primare pentru inregistrarea acestora in conturi, la stabilirea rulajului, totalului sumelor si
soldurilor conturilor, cu ocazia intocmiri balantei de verificare si in lucrarile de
inventariere a patrimoniului unitatilor economico-sociale, la intocmirea bilantului
contabil si a contului de rezultate, la analiza situatiei economico-financiare a unitatilor
patrimoniale, avand deci legaturi stranse cu toate procedeele metodei contabilitatii.
Prin intermediul calculatiei se determina indicatorii economico-financiari de
caracterizare a activitatii unitatilor patrimoniale, cum ar fi de exemplu:
- marimea diferitelor surse de finantare stabile aflate la dispozitia unitatii-
capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli asimilate capitalurilor
proprii, diverse categorii de imprumuturi si alte surse cu durata de finantare mai mare de
un an;
- marimea imobilizarilor necorporale, corporale si financiare;
- valoarea de intrare in patrimoniu a mijloacelor fixe, amortizarea
mijloacelor fixe si a altor imobilizari;
- nivelul stocurilor si productiei in curs de executie; costurile preturile si
valorile de intrare, respectiv de iesire in si din patrimoniu a stocurilor;
- marimea datoriilor si creantelor unitatii patrimoniale fata de furnizori,
clienti, personalul ei, asigurarile sociale, bugetul statului, asociati, actionari, diversi
debitori si creditori, alte persoane fizice sau juridice;
- valoarea titlurilor de plasament, a disponibilitatilor in conturi la banci si
in casa, creditele bancare pe termen scurt si a altor valori de trezorerie care apartin
unitatii patrimoniale;
- nivelul cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor financiare;
 - costurile, tarifele si preturile produselor lucrarilor si serviciilor; cheltuieli
de circulatie, preturile cu amanuntul ale marfurilor, precum si alti indicatori economico-
financiari ai unitatii patrimoniale.
Desi este prezenta in toate etapele ciclului contabil de prelucrare a datelor,
domeniul prioritar de utilizare a calculatiei il reprezinta totusi calculul costurilor de
productie, unde se parcurg toate etapele incepand cu colectarea cheltuielilor pe obiecte de
calculatie sau locuri de cheltuieli, in functie de posibilitatile de identificare a acestora,
repartizarea cheltuielilor de pe locuri pe obiecte, determinarea cantitativa si valorica a
productiei in curs de executie, acolo unde este cazul, calculul costului efectiv al
productiei finite, in functie de metoda de calculatie utilizata de unitatea respectiva,
compararea acestuia cu costul prestabilit si determinarea abaterilor.

Felurile si formele calculatiei costurilor

In activitatea practica din intreprinderi se intalnesc mai multe feluri de calculatii

ale costurilor, fapt pentru care se clasifica dupa mai multe criterii, astfel:
1) din punctul de vedere al momentului elaborarii calculatiilor in raport de
procesele si fenomenele economice la care se refera, acestea sunt de doua feluri, si
anume:
- antecalculatia, sau calculatia de deviz, este aceea care se face
inainte de efectuarea operatiunilor si proceselor economice si care are ca scop
determinarea unor indicatori ai programului de productie si ai bugetului de venituri si
cheltuieli. In categoria antecalculatiilor se cuprind: calculatiile de proiect, calculatiile de
deviz, calculatiile de buget sau de plan, calculatiile standard sau normative.
- postcalculatia sau calculatia efectiva este aceea care se face dupa
ce au avut loc operatiile si procesele economice si are drept scop stabilirea indicatorilor
economici efectivi ai intreprinderii pentru a controla modul si masura in care s-au realizat
previziunile prevazute in antecalculatii. Postcalculatiile pot fi, la randul lor, impartite in
trei categori:
 - calculatii contabile, sunt acelea care se bazeaza pe datele
contabilitatii, iar indicatorii pe care ii determina se exprima in marimi absolute; stabilirea
lor se face pe baza metodologiei contabile.
- calculatii statistice , sunt acelea care au la baza datele
furnizate de evidenta statistica, iar indicatorii stabiliti au la baza o metodologie proprie
statisticii si se pot exprima atat in marimi absolute cat si in marimi relative.
- calculatii de analiza si control ale activitati economico-
financiare a unitatii patrimoniale, sunt acelea care au la baza date furnizate atat de
contabilitate cat si de statistica si se elaboreaza dupa o metodologie proprie analizei si
controlului, putandu-se exprima atat in marimi absolute, cat si in marimi relative.
2) dupa sfera de cuprindere a elementelor structurale ale indicatorilor
economico-financiari in continutul acestora, calculatiile se impart in: totale si partiale.
- calculatiile totale sunt acelea care iau in considerare la stabilirea
indicatorilor economico-financiari toate elementele structurale ale acestora, motiv pentru
care se mai numesc si calculatii complete. Exemplu: calculul costului complet al
productiei fabricate prin luarea in considerare a tuturor cheltuielilor de productie si
desfacere ocazionate de fabricarea si vanzarea unui anumit produs.
- calculatiile partiale sunt acelea care iau in considerare la
determinarea indicatorilor economico-financiari, numai o parte din elementele structurale
ale acestora, limitand deci continutul lor numai la anumite elemente, in functie de scopul
urmarit, motiv pentru care se mai numesc si calculatii limitative. Ex. calculul costului de
productie prin luare in considerare numai a unei parti din cheltuielile de productie si
anume a cheltuielilor directe si a celor indirecte de productie ocazionate de fabricarea
unui anumit produs.
3) din punct de vedere al intervalului de timp la care se intocmesc, pot fi:
calculatii periodice si calculatii neperiodice.
- calculatiile periodice sunt acelea care se intocmesc la intervale de
timp egale. Ex. calculatiile de buget sau de plan, calculatiile standard care se intocmesc
anual.
 - calculatiile neperiodice sunt acelea care se intocmesc la intervale
inegale de timp. In aceasta categorie se cuprind, in general, o serie de postcalculatii, dar
si antecalculatiile de proiect si de deviz.
In ceea ce priveste costul productiei, acesta in functie de etapele de formare si de
includere a diferitelor elemente de cheltuieli, poate fi:
- cost de sectie, format din cheltuieli directe plus cheltuieli comune sectiei;
- cost de uzina, format din costul de sectie plus cheltuieli generale de
administratie;
- cost complet (comercial ), format din costul de uzina plus cheltuieli de
desfacere.
Costurile de productie in functie de obiectul de calculatie pot fi: cost pe grupe de
produse sau pe feluri ale acestora si cost pe comenzi si in cadrul acestora pe: sectii,
ateliere, faze de fabricatie si pe unitati de masura.
Pentru evidenta si calculatia costurilor productiei se utilizeaza diferite metode si
procedee de calculatie, cum sunt:
- metoda globala, sau simpla;
- metoda pe faze de fabricatie;
- metoda pe comenzi.
Metoda globala consta in colectarea intr-un singur cont a tuturor cheltuielilor
facute intr-o perioada de gestiune, care la sfarsitul perioadei se impart la cantitatea de
produse fabricate, exprimate in unitati naturale (bucati, kg, tone, etc.) si astfel se obtine
costul pe unitatea de produs. Aceasta metoda se aplica in intreprinderile care fabrica un
singur produs: energie electrica, abur, carbune.
Metoda pe faze consta in evidentierea cheltuielilor de productie pe fazele prin
care trec produsele in procesul de fabricatie, de la operatii de prelucrare a materiilor
prime, pana la obtinerea produsului finit. Prin insumarea cheltuielilor din toate fazele se
obtin cheltuielile totale, care impartite la cantitatea de produse obtinute se obtine costul
productiei. Aceasta metoda se aplica in productia de masa unde materiile prime trec prin
diferite faze succesive de prelucrare. De exemplu, in prelucrarea petrolului sunt
urmatoarele faze: distilarea primara, rafinarea, cracarea, fabricarea uleiurilor.
 Metoda pe comenzi consta in organizarea contabilitatii analitice a cheltuielilor pe
fiecare comanda, iar in cadrul acesteia pe sectii si pe elemente de cheltuieli. Fisele de
conturi deschise pentru fiecare comanda colecteaza toate cheltuielile ocazionate de
comanda respectiva, pe toata durata executiei ei. Aceasta metoda se aplica in
intreprinderile constructoare de masini unde produsele finite se obtin sub forma de unicat
prin asam-blarea pieselor si subansamblurilor, precum si in alte ramuri: industria
lemnului, intreprinderile de reparatii, intreprinderile de constructii-montaj.

Principiile calculatiei costurilor

Pentru ca o calculatie a costurilor sa fie cat mai exacta si sa urmareasca mai usor
cheltuielile trebuie sa se tina seama de mai multe principii teoretice si metodologice:
- determinarea obiectului calculatiei reprezinta punctul de plecare in
organizarea calculatiei si este delimitat prin elementul pentru care se efectueaza
calculatia. Acesta difera in raport de particularitatile si organizarea proceselor economice
sau a activitatilor care necesita calculatia respectiva. Cunoasterea obiectului calculatiei
are importanta deosebita in scopul determinarii volumului cheltuielilor pe care le
ocazioneaza o anumita entitate pentru care se calculeaza costul.
- alegerea metodei de calculatie reprezinta o problema cu implicatii
deosebite in determinarea continutului si exactitatii indicatorului care constituie obiect de
calculatie. Astfel, pentru calculul costului productiei fabricate, de exemplu, se pot utiliza
diverse metode in functie de particularitatile tehnologiei si organizarii productiei, de
continutul costului unitar al productiei, de obiectivele urmarite in activitatea de conducere
a procesului de productie.
- organizarea calculatiei contabile in concordanta cu celelalte forme de
calculatie economica (previzionala si statistic) este un principiu care asigura
compatibilitatea intre datele previzionale si cele furnizate de contabilitate si statistica,
precum si un continut unitar indicatorilor respectivi. Potrivit aces tui principiu, datele
furnizate de diferitele componente ale sistemului informational economic se pot
centraliza pentru calculul, analiza si controlul indicatorilor respectivi pe intreprinderi,
ramuri si pe intreaga economie nationala intrucat ele se determina in mod unitar in cadrul
fiecareia dintre componente le mentionate si la nivelul fiecarei structuri organizatorice a
economiei nationale.
- delimitarea pe feluri de activitati a indicatorilor economico-financiari
care fac obiectul calculatiei. Potrivit acestui principiu, este necesar ca datele si
informatiile furnizate de contabilitate sa fie delimitate si localizate pe feluri de activitati,
iar urmarirea si determinarea indicatorilor economico-financiari sa se faca in aceeasi
structura. Astfel, indicatorii respectivi trebuie sa cuprinda numai date care se refera la o
anume activitate.
- delimitarea in timp a datelor si informatiilor pe baza carora se calculeaza
indicatorii economico-financiari prezinta improtanta deosebita pentru aprecierea
activitatii fiecarei perioade de gestiune si, respectiv, exercitiu financiar. Potrivit acestui
principiu, datele si informatiile care stau la baza calcularii unui anumit indicator trebuie
sa provina numai din perioada la care se refera indicatorul in cauza pentru a caracteriza
cu exactitate fenomenele la care se refera.
- delimitarea in spatiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor si informatiilor
care stau la baza calcu-larii indicatorilor economico-financiari. Acest principiu consta in
delimitarea datelor si informatiilor contabile pe principalele procese la care se refera
corespunzator sectoarelor de activitate in care se realizeaza functiile de baza ale
intreprinderii: aprovizionare, productie, desfacere si administratie si conducere.

Calculatia efectiva a costurilor de productie

Calculatia efectiva a costurilor de productie se bazeaza pe datele din conturile in

care au fost colectate cheltuielile ocazionate de fabricarea productiei. Etapa finala a
calculatiei o constituie calcularea costului efectiv al productiei si decontarea acesteia.
Calculatia costurilor efective se face la sfarsitul perioadelor de gestiune, de regula lunar.
In scopul includerii in costul productiei a tuturor cheltuielilor si asigurari
exactitatii acestuia, se impu-ne ca lucrarile de calculatie sa se execute intr-o anumita
ordine de succesiune, astfel:
- inregistrarea cheltuielilor in conturile de cheltuieli directe si indirecte;
 - repartizarea cheltuielilor activitatilor auxiliare asupra activitatii de baza
si asupra altor activitati auxiliare;
- repartizarea cheltuielilor indirecte ale sectiilor de productie si generale de
administratie in costul productiei fiecarei sectii, pe comanda sau produs in parte;
- determinarea si repartizarea productiei in curs de executie si scaderea
acesteia din totalul cheltuielilor, determinandu-se astfel costul produselor principale;
- calcularea costului efectiv al produselor finite principale, pe unitatea de
calculatie, compararea lor cu costurile prestabilite si determinarea diferentelor de pret;
- repartizarea cheltuielilor de desfacere in vederea determinarii costului
complet al productiei.

Sistemul informational contabil al cheltuielilor de productie si de calculatie a

costurilor in contabilitatea de gestiune
Subsistemul de documente privind cheltuielile de productie cuprinde aceleasi
documente primare din subsistemul de documente al cheltuielilor , intrucat pentru
calcularea costurilor in contabilitatea de gestiune se preiau datele certe din contabilitatea
financiara a intreprinderii.
Subsistemul conturilor de gestiune
Contabilitatea cheltuielilor de productie si de calculatie a costurilor se organizeaza
in contabilitatea de gestiune, utilizand conturile din clasa 9 “Conturi de gestiune“.
Contabilitatea de gestiune interna are ca obiect circuitul patrimonial intern, descriind
procesele interne transformatoare, proprii activitatii intreprinderii. Ea asigura informatia
privind cheltuielile si veniturile pe fiecare purtator de valoare – obiect de calculatie:
produs, lucrare, serviciu, precum si pe locuri de cheltuieli: sectii, sectoare, ferme, ateliere.
In acest scop trebuie luate masuri organizatorice de structurare si codificare a
contabilitatii in functie de specificul intreprinderii. Pornind de la situatia existenta ,
structurarea cheltuielilor se face astfel:
- pentru activitatea de baza: pe locuri de cheltuieli (sectii, ateliere) si pe
purtatori de costuri (produse, faze, comenzii), iar structura costului este facuta pe
elemente de cheltuieli.
 - pentru activitatea auxiliara: pe locuri de cheltuieli, respectiv, pe sectii
auxiliare cu productie omogena, cum sunt :serviciul de transport, centrala electrica,
centrala termica, centrala de apa, si pe sectii auxiliare cu productie neomogena, cum sunt:
atelierul de reparatii, atelierul de scularie, iar in cadrul acestora pe purtatori de costuri,
respectiv, pe produse obtinute: energie electrica, apa, abur, servicii.
- la activitatea comuna, cheltuielile sunt identificate numai pe loc
generator de cheltuieli (sectie).
- la activitatea de administratie si conducere , cheltuielile sunt identificate
numai la nivelul general al intreprinderii.
Conturile din clasa 9 “Conturi de gestiune “aplicate la aceste structuri se
desfasoara pe urmatoarele grupe:
- 90 “Decontari interne“
- 92 “Conturi de circulatie“
- 93 “Costul productiei“
Grupa 90 “Decontari interne“ cuprinde urmatoarele conturi sintetice de gradul I:
- 901 “Decontari interne privind cheltuielile“
- 902 “Decontari interne privind productia obtinuta“
- 903 “Decontari interne privind diferentele de pret“
Contul 901“Decontari interne privind cheltuielile“ este utilizat pentru evidentierea
decontarilor, respectiv, a consumurilor de factori in procesul de productie pe genuri de
activitati: activitatea de baza, auxiliara, comuna, generala si de desfacere, precum si pe
elemente primare consumate. Are functie contabila de cont bifunctional. Se crediteaza in
timpul perioadelor de gestiune prin debitul conturilor de cheltuieli (921, 922, 923, 924,
925) si se debiteaza la sfarsitul perioadei de gestiune prin creditul conturilor 931 “Costul
productiei obtinute“ si 903 “Decontari interne privind diferentele de pret“.
Contul sintetic 901 “Decontari interne privind cheltuielile“ se poate desfasura in
analitice pe elemente primare consumate, respectand structura clasei 6 “Cheltuieli “, din
contabilitatea financiara, astfel:
- 901.600 “Decontarea cheltuielilor cu materiile prime“
- 901.601 “Decontarea cheltuielilor cu materialele consumabile“
- 901.602 “Decontarea cheltuielilor cu obiectele de inventar“
 - 901.611 “Decontarea cheltuielilor cu intretinerile si reparatiile“
- 901.605 “Decontarea cheltuielilor cu energia si apa“
- 901.626 “Decontarea cheltuielilor postale si taxelor de telecomunicatii“
- 901.627 “Decontarea cheltuielilor bancare si asimilate“
- 901.641 “Decontarea cheltuielilor cu remuneratiile personalului“
- 901.645 “Decontarea cheltuielilor cu asigurarile si protectia sociala“
- 901.681 “Decontarea cheltuielilor de exploatare privind amortizarile si
provizioanele“
Contul 902 “Decontari interne privind productia obtinuta“ este utilizat pentru
evidentierea decontarilor interne privind costul productiei obtinute in timpul perioadei si
stabilirea diferentelor de pret favorabile sau nefavorabile. Are functia contabila de cont
bifunctional. Se crediteaza in timpul lunii cu ocazia obtinerii produselor finite in
corespondenta cu contul 931 “Costul productiei obtinute“ si 903 “Decontari interne
privind diferentele de pret“. Se debiteaza la sfarsitul lunii in corespondenta cu conturile
de calculatie (921 , 922 , 923, 924 , 925 ), precum si cu 933 “Costul productiei in curs de
executie“. Contul 902 se desfasoara in conturi analitice pe feluri de productie obtinute (A,
B, C, …N ).
Contul 903 “Decontari interne privind diferentele de pret“ este utilizat pentru
evidentierea diferentelor de pret calculate la sfarsitul lunii , intre costul efectiv al
productiei obtinute si costul prestabilit cu care au fost inre-gistrate produsele in momentul
obtinerii . Are functia contabila de cont de activ si indeplineste si functia de cont
rectificativ al costului de inregistrare al produselor. Se debiteaza la sfarsitul lunii in
corespondenta cu contul 902 “Decontari interne privind productia obtinuta“ si se
crediteaza in corespondenta cu contul 901 “Decontari interne privind cheltuielile“. Contul
903 se desfasoara in conturi analitice pe feluri de productie obtinute.
Diferentele de pret rezulta din compararea costului efectiv al produselor obtinute
si cel prestabilit cu care au fost evidentiate in momentul obtinerii. Acestea pot fi diferente
favorabile daca costul efectiv este mai mic decat cel prestabilit si se inregistreaza in rosu
sau in negru dar incadrate in chenar. Diferentele nefavorabile se obtin atunci cand costul
efectiv este mai mare decat cel prestabilit si se inregistreaza in negru.
 Grupa 92 “Conturi de calculatie“ cuprinde urmatoarele conturi sintetice de
gradulI:
- 921 “Cheltuielile activitatii de baza“
- 922 “Cheltuielile activitatii auxiliare“
- 923 “Cheltuieli indirecte de productie“
- 924 “Cheltuieli generale de administratie“
- 925 “Cheltuieli de desfacere“
Aceste conturi sunt utilizate pentru evidentierea cheltuielilor pe feluri de activitati
si in cadrul acestora pe obiecte de calculatie, precum si pentru calcularea costurilor. Au
functie contabila de conturi de activ. Se debiteaza in timpul lunii cu cheltuielile efectuate
in corespondenta cu contul 901 “Decontari interne privind cheltuielile“. Se crediteaza la
sfarsitul lunii pentru decontarea cheltuielilor efective pe feluri de produse sau activitati,
in corespondenta cu conturile 902 “Decontari interne privind productia obtinuta“ si 933
“Costul productiei in curs de executie“.
Grupa 93 “Costul productiei“ cuprinde urmatoarele conturi sintetice de gradul I:
- 931 “Costul productiei obtinute“
- 933 “Costul productiei in curs de executie“.
Contul 931 “Costul productiei obtinute“ este utilizat pentru evidentierea
productiei obtinute constand in produse finite, semifabricate, lucrari executate si servicii
prestate. Are functie contabila de cont de activ. Se debiteaza in timpul lunii cu ocazia
obtinerii de produse, lucrari si servicii in corespondenta cu contul 902 si se crediteaza la
sfarsitul lunii prin debitul contului 901 “Decontari interne privind cheltuielile“.
Contul 933 “Costul productiei in curs de executie“ are functie contabila de cont de activ.
Se debiteaza la sfarsitul lunii prin creditul conturilor de calculatie (921 , 922 , 923 , 924)
si se crediteaza in corespondenta cu contul 902 “Decontari interne privind productia
obtinuta“.

Metodele şi procedeele de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor

Metoda de calculaţie este calea de urmat prin utilizarea unor procedee specifice de
calculaţie în scopul realizării obiectivului primordial al contabilităţii de gestiune,
respectiv determinarea costului unitar pe purtător şi pe sectoare de activitate.
 Clasificarea metodelor de calculaţie:
După momentul la care se efectuează calculaţia comparativă procesului de
producţie:
- metoda de calculaţie de tip prestabilit (antecalculaţie)
- metoda costurilor standard
- metoda de calculaţie de tip efectiv
- metoda globală, pe faze, pe comenzi
După modul de cuprindere a cheltuielilor în determinarea costului unitar, metode
de calculaţie se împart în:
- metoda de calculaţie de tip absorbant, total sau filtoasting
- metoda globală, pe faze, pe comenzi, standard cost
- metoda de calculaţie de tip parţial
- metoda direct costing
- metoda costurilor directe
După evoluţia metodelor întâlnite:
- metoda de tip clasic: - metode globală
- metoda pe faze
- metoda pe comenzi
- metoda evaluate: - metoda standard cost
- metoda direct costing
- metoda THM (tarif, oră, maşină)

Procedee de calculaţie costurilor

Se utilizează următoarele categorii de procedee:
- procedee de determinare şi delimitare a cheltuielilor pe purtător şi pe
sectoare
- procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte
- procedee de separare a cheltuielilor în variabile şi fixe
- procedee de determinare a costului producţiei de fabricaţie
interdependentă
- procedee de determinare a costului unitar
 Procedee de determinare a costului unitar
În această categorie se cuprind: - procedeul diviziunii simple
- procedeul cantitativ
- procedeul indicilor de echivalenţă
Procedeul echivalării produsului secundar cu produsul principal
procedeul deducerii valorii produsului secundar sau procedeul valorii rămase sau
procedeul restului.
Se utilizează atunci când din procesul de fabricaţie se obţine un produs principal
şi unul sau mai multe secundare. Transformarea produsului secundar în produs principal
(teoretic) se face cu ajutorul unor echivalenţi stabiliţi pe bază de analiză (cunoscuţi în
prealabil).
Etapele în aplicarea acestui procedeu sunt:
Etapa I. – transformarea producţiei secundare în producţie principală, potrivit
relaţiei:
qs/p = Qs / E
qs/p - cantitatea de produse secundare transformată (convenţional) în produs principal
Qs - cantitate de produs secundar
E - echivalentul (care este dat)
Etapa II. – determinarea cantităţii totale teoretice de produs principal potrivit
relaţiei:
Qt/p = Qp + qs/p
Qt/p - cantitatea teoretică de produs principal
Qp - cantitatea de produs principal
Etapa III. – determinarea costului pe unitate teoretic principală potrivit relaţiei:
n
ctu/t = Σ chi / Qt/
i=1
Etapa IV. - determinarea cheltuielilor totale aferente produsului principal,
potrivit relaţiei:
Ch producţiei secundare = ch totale – ch producţiei principală
 Etapa V. - determinarea costului unitar al produsului secundar, potrivit relaţiei:
ct u(s) = chelt. prod. secundar / Qs
sau
ct u(s) = ctu/t / E

Bibliografie :
-Popescu Lucian, Procedee de calculatie a costurilor de productie. Edit. Fundatiei
Romania de Miine-Bucuresti 2006
-Legea Contabilitatii nr. 82/1991 modificata prin Legea nr. 420/2004
-Ordinul M.F.P. nr.1826/2005 pt. aprobarea « Precizarilor privind unele masuri refritoare
la organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune »
-Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu
Directiva a IV a Comunitatilor Economice Europene
-Popescu Lucian, Costul- Instrument de manipulare a rezultatului- Revista « Gestiune si
contabilitatea firmei » nr.1 /ianuarie, Editura Tribuna Economica- 2007

Problemă:
O termocentrala produce 20.000 Megawati şi 900.000 m3 abur pentru incalzire .
Producţia de abur, considerat produs secundar se echivalează cu producţia de curent
considerat produs principal, după relaţia: 1000 m3 abur = 1Mw. Cunoscând costul pe
unitate de produs principal de 400 lei / Mw, să se calculeze cheltuielile ocazionate de
obţinerea ambelor produse şi costul pe unitatea de produs secundar.
Rezolvare:
1. Transformarea producţiei secundară în producţie teoretic principală:
qs/p = 900.000 m3 abur / 1.000 = 900 Mw
2. Cantitatea totală teoretică de produs principal:
20.000 Mw + 900 Mw = 20.900 Mw
3. Cheltuielile aferente produsului principal:
n
Σ chi = ctu/p * Qp = 400 * 20.000 Mw = 8.000.000 lei
 i=1
4. Cheltuieli aferent produsului principal = 8.000.000 lei = Total chelt. -
Chelt. aferent prod. secundar.
Chelt. aferent prod. secundar =900 Mw * cost unitar teoretic prod. principal= 900 Mw *
Total chelt. / 20.900 Mw.
Deci, 8.000.000 = Total chelt. - 900 Mw * Total chelt. / 20.900 Mw.
De unde rezultă : Total chelt. = 8.360.000 lei
Chelt. aferent prod. secundar = 8.360.000 lei - 8.000.000 lei = 360.000 lei
Cost unitar aferent prod. secundar = 360.000 lei / 900.000 m3 abur = 0,4 lei/m3 abur

CONCLUZII

Obiectul contabilităţii de gestiune îl constituie determinarea costurilor prestabilite,

înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitate de producţie, executarea de lucrări,
prestări servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul
prestabilit şi costul efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice.
În cadrul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor sunt evidenţiate numai
cheltuieli care au o anumită legătură (directe sau indirecte) cu activitatea desfăşurată.
Contabilitatea de gestiune şi calcularea costurilor denumită şi contabilitate
analitică, dă posibilitatea determinării rezultatelor în mod analitic pe fiecare purtător de
cost sau sector de activitate.

Obiective
Rezultă din obiectul de studiu şi sunt următoarele:
- determinarea costului prestabilit, standard antecalculat pe purtători de
cost şi sectoare de activitate;
- colectarea cheltuielilor de producţie, administrarea şi determinarea
costului efectiv;
- determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi cel efectiv, analiza
acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice;
- determinarea costurilor ca bază a formării preţurilor de vânzare