Curs 2-Metodica Predarii Fotbalului

Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 5

DISCIPLINA

METODICA PREDĂRII FOTBALULUI ÎN ȘCOALĂ


CURS
UZ INTERN
AN II E.F.S
2020
PROF.UNIV.DR. IANCU AUREL

CURS 2

CARACTERISTICILE JOCULUI DE FOTBAL

Fotbalul este, fără discuţie, cel mai popular, iubit şi răspândit joc sportiv. Atracţia
către fotbal este determinată de existenţa unor trăsături şi caracteristici proprii, care îl fac
să aibă ceva în plus, ceva specific faţă de celelalte discipline sportive. Milioane de tineri
sunt angrenaţi în practicarea lui organizată (baza de masă a performanţei, performanţă şi
mare performanţă) şi cu caracter de odihnă activă şi recreere (agrement sportiv).
Dinamismul şi rapiditatea acţiunilor de joc, mişcarea permanentă a jucătorilor, trecerile
rapide din apărare în atac şi invers, capacitatea mărită de manevrare a balonului prin
elementele tehnico-tactice de o mare fineţe şi eficienţă efectuate în mare viteză, sunt doar
câteva dintre caracteristicile şi totodată imperativele fotbalului actual pe arena
internaţională.
Caracteristicile efortului fizic

Alergarea cu mingea, necesitatea de a ajunge adversarul care a scăpat singur spre


poartă, de a fi primul la minge, demarcajul surprinzător în atac, anticiparea fazelor de
joc, alegerea soluţiei optime, toate acestea efectuate în condiţii de criză de timp şi
spaţiu, sunt aspecte ale jocului care impun indici sporiţi de dezvoltare a calităţilor
motrice la fotbalişti.
Sintetizând caracteristicile şi dificultăţile efortului fizic impuse de joc sau de
programul competiţional, putem desprinde următoarele:
- jocul cu durată mare (90 minute, uneori chiar 120), terenul de dimensiuni foarte
mari (aproximativ 50 x 100 m), condiţiile atmosferice variate solicită organismul
fotbaliştilor mult mai intens decât în alte jocuri sportive, aceştia parcurgând pe durata
unei partide, cu diferite intensităţi, distanţe de 10-12 km;
- efortul depus de fotbalişti pe durata unei partide se încadrează în categoria
eforturilor mari şi foarte mari, alternând perioade de efort aerob cu perioade de efort
anaerob;
- complexitatea efortului rezidă şi din caracteristica manevrării mingii cu piciorul,
membrele inferioare fiind solicitate atât pentru susţinere, cât şi pentru execuţia
procedeelor tehnice cu mingea;
- competiţiile se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp (toamna turul, primăvara
returul), acest fapt impunând şi aspectul bianual al formei sportive;
- meciurile se desfăşoară ritmic, la intervale de o săptămână, impunând astfel o
solicitare şi o pregătire ritmică pe cicluri săptămânale.
Astfel, procesul instructiv-educativ trebuie bine organizat, iar alegerea metodelor şi
mijloacelor de realizare trebuie făcută cu seriozitate, în caz contrar putându-se ajunge la
accidente, oboseală, supraantrenament sau plafonare.

Caracteristicile tehnicii
- multilateralitatea tehnicii - în fotbalul modern toţi jucătorii trebuie să cunoască o
gamă largă de procedee tehnice (specifice postului său, dar şi altor posturi, de ex.: jocul
portarului);
- folosirea piciorului şi uneori a capului pentru manevrarea mingii şi marcarea
golului;
- accesibilitate pentru copii şi începători, concretizată în reducerea suprafeţelor de
joc şi a numărului de jucători, regulament simplificat, minge mai mică şi mai uşoară;
- dinamismul tehnicii. Ingeniozitatea, spontaneitatea, inteligenţa şi talentul unor
jucători de excepţie determină apariţia unor noi procedee tehnice, prin impunerea stilului
personal;
- necesitatea începerii pregătirii timpurii. Atragerea, selecţia şi pregătirea generală a
copiilor la o vârstă fragedă, permit însuşirea unui număr mai mare de procedee tehnice.
- învăţarea absolut corectă a tehnicii de bază. "Vârsta copilăriei favorizează însuşirea
mai temeinică a procedeelor tehnice, precum şi corectarea celor greşit însuşite,
caracteristică ce se pierde mai târziu;
- procesul de pregătire are loc în condiţii diverse climaterice şi de stare a terenului,
conform situaţiilor concrete în care se desfăşoară competiţiile oficiale;
- tehnica jocului de fotbal este precisă, fină şi suplă, în vederea manevrării mingii în
criză de spaţiu şi timp. De aici rezidă, în realitate, complexitatea, spectaculozitatea
tehnicii folosite în jocul modern;
- dificultatea tehnicii este dată de manevrarea mingii cu ambele picioare, alternativ.
îndemânarea cu care unii jucători folosesc în egală măsură fiecare picior pentru intrarea în
posesie, pase sau şuturi spre poartă, se constituie într-un obiectiv şi o sarcină importantă
pentru orice antrenor, în pregătirea jucătorului polivalent. Complexitatea tehnicii creşte
odată cu apariţia adversarului şi cu creşterea vitezei de deplasare şi execuţie, cu şi fără
minge;
- unele dintre procedeele tehnice de bază devin stereotipuri, printr-o pregătire
asiduă şi competentă, permiţând jucătorului să privească câmpul de joc şi eliberându-1 de
urmărirea şi controlul mingii;
- tehnica este spectaculoasă, prin execuţiile de excepţie şi angajamentul în lupta
pentru minge.

Caracteristicile tacticii
- tactica este raţională, determinată de gândirea tactică. Pregătirea fiecărei acţiuni,
prin anticiparea acesteia, duce la execuţia celor mai eficiente procedee tehnice sau
acţiuni tactice. Eficienţa acţiunilor individuale şi colective este determinată de aportul
selectiv şi creator al raţiunii;
- tactica este intercondiţionată multiplu, fiind dependentă de valoarea capacităţii
motrice generale şi specifice, de nivelul de însuşire a tehnicii, de cunoştinţele teoretice şi
de profilul psihologic;
- tactica este elastică., deşi pentru fiecare meci se adoptă un anumit plan tactic,
acesta se poate schimba în funcţie de diferite situaţii care pot interveni pe parcursul
meciului (condiţii meteo, valoarea adversarului);
- tactica este evolutivă, determinată de noi tendinţe în plan teoretic şi metodic, de
apariţia unor noi procedee tehnice (stilul personal), fie modificări ale
regulamentului de joc, toate acestea contribuind la evoluţia tacticii.

Caracteristicile cunoştinţelor teoretice

În general, cunoştinţele teoretice prezintă caracteristici comune cu celelalte jocuri


sportive. Cunoştinţele teoretice sunt informaţiile din domeniu, care se transmit jucătorilor
în cadrul procesului instructiv-educativ, în timpul antrenamentelor sau în cadrul unor
şedinţe teoretice. Un rol important îl au noţiunile de regulament (mai ales dacă se
lucrează cu copii), biomecanica diferitelor acte motrice.

Caracteristici psihice

Pregătirea psihologică vizează ansamblul de factori specifici care condiţionează


performanţa (morali şi volitivi, intelectuali, atitudinali şi caracteriali).
O caracteristică importantă a jocului de fotbal este manevrarea mingii cu piciorul
(deoarece precizia nu este aceeaşi ca în cazul execuţiilor cu mâna), fapt care implică, din
punct de vedere psihic, unele dificultăţi în exprimarea jucătorilor în teren.
În vederea depăşirii dificultăţilor de adaptare, determinate de condiţiile diverse în
care se desfăşoară antrenamentele şi jocurile oficiale şi care influenţează execuţia actelor
motrice, este necesară desfăşurarea acestora în toate aceste condiţii climaterice şi de
ambianţă.
Procesele psihice superioare, contribuie la dezvoltarea relaţiilor între coechipieri
(colaborare, întrajutorare), dezvoltă intuiţia şi anticiparea, gândirea tactică, gândirea
creatoare, imaginaţia.
Un rol important în obţinerea succesului îl are afectivitatea (emoţii, sentimente).
Randamentul scăzut în competiţie poate fi determinat de încordarea excesivă dinaintea
jocului, slaba mobilizare la jocurile considerate mai puţin importante, stări depresive ale
jucătorului, oboseala de efort sau ca urmare a unor stări conflictuale interne.
Spectatorii pot constitui un factor important, favorizant sau defavorizant, al evoluţiei
echipelor şi jucătorilor aflaţi în teren. în unele cazuri, susţinătorii unei echipe, fie îi
încurajează frenetic cerând imposibilul jucătorilor proprii, fie îi descurajează în mod
vehement, tocmai atunci când ar trebui să constituie al doisprezecelea jucător, prin
sprijinul moral. Antrenorul va trebui deci să aibă în vedere pregătirea jucătorilor şi sub
aspectul disciplinei de joc, a comportării civilizate, sportive, faţă de adversari, arbitri şi
spectatori.
Mass-media îndeplineşte, de asemenea, un rol foarte important în ceea ce priveşte
influenţarea evoluţiei jucătorilor. în general, aceste influenţe sunt pozitive, dar prin
prezentarea unor păreri şi comentarii în urma unor meciuri, care nu totdeauna sunt şi
reale, mass-media poate produce repercusiuni negative asupra unui jucător sau a unei
întregi echipe, putând declanşa conflicte sau chiar renunţări.

S-ar putea să vă placă și