LUCRARE DE LICENTA

FINALIZAREA ACTIUNILOR DE ATAC IN JOCUL DE

FOTBAL

MOTTO:

“Echipa de fotbal exprima tactica tehnicii de c

are sunt

capabili jucatorii sai .”

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Modernizarea permanenta a activitatii de educatie si sport impune gasirea unei noi metode ,
procedee si mijloace prin care sa se actioneze in practica, precum si perfectionarea continua a
celor existente, a celor asa-zise clasice, traditionale, in baza noilor obiective ce stau in fata acestui
obiect de invatamant.

In acest cadru al sportului , fotbalul ocupa un loc privilegiat , fiind considerat ca find cel mai
indragit sport.

Fotbalul putem spune ca este un joc unic, complex, inedit si uneori chiar paradoxal. Jocul de
fotbal este un spectacol care se intelege usor, un spectacol in care nu vorbesti , ci te manifesti
practice.

Fotbalul actual se caracterizeaza prin rapiditate , dinamism si intensitate ,sarcinile pe post ale
jucatorilor inmultindu-se.

Fotbalul modern se caracterizeaza prin perfectionarea tuturor factorilor antrenamentului :

pregatirea fizica, tehnica, tactica, teoretica si psihica . Atingerea unui nivel ridicat al
capacitatilor fizice reprezinta suportul pe care se poate sprijini activitatea jucatorilor, pentru ca
acestia sa-si poata valorifica cu eficienta toate calitatile tehnice, tactice si psihice.

“Fotbalul a de venit un fel de joc de sah in care echipele gandesc mutarile adversarului cu mult
inainte “(Lucescu M.-1981—Mirajul gazonului, Ed.Junimea , Iasi ) .

Fotbalul este un miracol, deoarece sunt prezente in acest joc, multe din virtutile si calitatile unui
om.

Acest joc te invata sa respecti criteriile de valoare ca nimeni altul, caci fotbalul fara valori eticesi-
ar pierde ratiunea de a fi.
 Importanta temei :

In ceea ce priveste semnificatia si simbolul “golului” , care in general , este rodul unei lovituri la
poarta (cu piciorul si cu capul ), scriitorii si ziaristii din toate vremurile si din toate tarile s-au
angajat in cele mai variate si colorate descrieri .

Este extrem de dificil sa se defineasca printr-o singura fraza , actiunea de sut la poarta , la fe ca
si a stabili categoric ce carcteristici trebuie sa aiba sutul (sau lovitura cu capul) pentru a exista cele
mai bune probabilitati ca balonul sa ajunga in plasa portii si a nu fi la indemana portarului.

Este inutil si de insemnatatea redusa a afirma ca este de preferat sa se urmaresca forta sau
precizia , sau ca sutul trebuie executat de la distanta mica sau mare , conjuctura, precum si
tendintele individuale , sunt cele care vor indica forma cea mai buna pentru lovitura la poarta
. Conformdatelor statistice , cei mai buni tragatori la poarta sunt aceia care, in faza decisiva ,
stiu sa suteze balonul scurt si hotarat , fara sa execute actiuni ample pregatitoare ale piciorului
care suteaza.

Loviturile la poarta reprezinta forma de pregatire cea mai fascinanta si necesara, careia
fotbalistii I se dedica , in general , cu cea mai mare bucurie si timp mai indelungat . Pana si
antrenorilor le place sa-i solicite pe jucatori in acesta directie . De obicei , fiecare lectie de
antrenament cuprinde o perioada mai mare sau mai mica de timp dedicata loviturilor la poarta.

Si totusi , ceea ce publicul , criticii sportivi , majoritatea specialistilor reproseaza in permanenta

jucatorilor de orice nivel , este faptul ca au o atitudine care lasa de dorit fata de lovitura la poarta ,
ca gresesc mult prea des ca nu-si asuma cu placere responsabilitatea finalizarii actiunilor.

Astfel , maiestria atacantilor ( oameni de gol in adevaratul sens al cuvantului ) , are o

insemnatate deosebita in jocul de fotbal actual.

Motivarea alegerii temei :

Un adevar ce trebuie demonstrat mereu este ca tehnica reprezinta factorul principal al jocului
de fotbal .

Fotbalul bun din totdeauna si cel de astazi mai mult impune o calitate psihica a actului tehnic
de o mare importanta . Este vorba de curajul executiei tehnice.

Finalizarea atacului in fotbalul acutual este o actiune tehnico-tactica extreme de importanta .

Totusi , in conditiile actuale ( criza de sptiu si de timp ) este foarte greu de realizat .

De asemnea , nu toti jucatrii pot indeplini rolul de tragatori (finalizatori) in cadrul unei echipe
de fotbal.

In acest sens , echipele care au o buna finalizare a atacului pot spera la un loc cat mai bun in
clasament .
 Compararea nivelului fotbalului din campionatul intern din Romania cu alte campionate
( Germania , Italia , Franta ) tari cu fotbalull avansat , m-a determinat sa-mi aleg aceasta tema ,
pentru a afla cateva din cauzele acestei diferente .

Experienta ne invata ca, indiferent in ce forma vom analiza pregatirea pentru trasul la poarta ,
vor exista intotdeauna jucatori care au o indemanare innascuta mai buna decat altii .

‘’Golgeter te nasti , nu devii ; simtul golului este o calitate inascuta’’, se afirma de obicei ,
atribuind astfel acestei forme de antrenament si de exercitiu o valoare practica redusa , asa incat
eficacitatea loviturii la poarta nu ar fi rezultatul unor factori tehnici , ci psihologici de istetime si
oportunitate . Iata motivele care m-au determinat sa realizez acesta cercetare .

IPOTEZA CERCETARII

In jocul de fotbal actual , consider ca finalizarea are o importanta deosebita in obtinerea

rezultatelor favorabile , iar jucatorii care finalizeaza in mod eficient , prezinta anumite calitati ,
care ii deosebesc foarte clar de ceilalti coechipieri .

Pornind de la aceste ipoteze , am stabilit umatoarele obiective :

 determinarea implicatiilor in pregatire din punct de vedere al

importantei finalizarii in jocul de fotbal ;

 observarea si inregistrarea antrenamentelor si jocurile oficiale , in ideea stabilirii

eficientei finalizari ;

 determinarea calitatilor pe care trebuie sa le posede jucatorii de fotbal , pentru a

finaliza efficient , in cadrul unei echipe de performanta .

SCOPUL CERCETARII

Nici mai mult , nici mai putin decat un ansamblu de procedee si deprinderi caracteristice
manevrarii ’’ obiectului ’’ , al deplasarilor jucatorilor in acest scop ( golul mul dorit ) , ce se
desfasoara dupa legile biomecanicei aplicate specific , realizand randamentul maxim in competitii.
 Scopul consta in perfectionarea sistemului de pregatire a jucatorilor si optimizarea
randamentului tehnico-tactic si finalizarea actiunilor de atac in jocul de fotbal

SARCINILE CERCETARII

Este cunoscut faptul ca in comparatie cu actiunile ofensive , cele de aparare au un caracter mai
organizat . Acest lucru se datoreaza posibilitatilor anticipative sporite pe care le are faza defensiva
.

Astfel actualmente conceptiile si sistemele de aparare au la baza efectuarii lor o tot mai
riguroasa repartitie a sarcinilor fiecarui component al echipei , cu atat mai riguroasa cu cat
adversarii sunt mai bine cunoscuti , cu cat modalitatile lor tehnico-tactice si chiar fizice si psihice
pot fi mai usor anticipate , cu cat exista experiente poziive sau negative in contracararea lor.

CAPITOLUL 2—Fundamentarea teoretico-metodica

FINALIZAREA ACTIUNILOR DE

ATAC IN JOCUL DE FOTBAL

Noutati si tendinte in fotbalul de performanta

Urmarind cu insistenta echipele de inalta competitivitate de pe mapamond constati ca ele sunt

din ce in ce mai fidele spiritului profund al sportului , iar fotbalul fiind un joc colectiv , permite
inisiativei individuale sa se exprime perfect in cadrul si pentru prestigiul echipei .

Si tot mai insistent iese in relief faptul cum jucatorii sunt eliberati de scheme congelate in
detrimentul libertatii parcurgerii tuturor spasiilor terenului de joc .

In atac, regula obligatorie fiind sa se sustina si sa se sprijine , cu sensul unei frenezii fara
calcule farmaceutice. Adica de la un jucator limitat la un anume ’’post’’ – astazi considerat ’’orb’’ ,
eventual ’’calau’’ pus paznic permanent al adversarului direct – se trece vizbil sa se puna in scena
un jucator disciplinat , care sa se regaseasca in numitorul comun al principiilor fundamentale
ale conceptiei proprii a echipei .

Daca vrem putem afirma ca jucatorii lor fac un fel de ’’scrima fotbalistica’’ atunci cand joaca;
deoarece nu ai impresia ca nu o fac numai pentru a castiga , ci mai degraba a se delecta ei si
publicul din moment ce sunt obisnuiti sa indeplineasca toate rolurile pe unde-i poarta balonul .
Este deci o polivalenta remarcabila care marcheza faptul ca vechile posturi sunt pe cale de
disparitie ( la unele mari echipe au si disparut) . Desigur ca ei acum invata cu asiduitate – la
perfectie deci – inca de la copii si juniori , arta demarcarii , a transmiterii balonului ( cu elementele
componente ale vitezei de joc ) pentru dezechilibrul adeversarului , a sustinerii si sprijinului , a
ocuparii rationale a terenului , a repartizarii cat mai uniforme a efortului s.a.m.d.
 In consecinta se remarca deci faptul ca sistemul de joc ( cu dispozitivul sau general de jucatori
pe teren ) si notiunea de ocupare rationala a terenului , apare acum un cadru referential al
circulatiei mingii, ca o autentica retea de comunicare . Ca atare , in aceasta conceptie , vedem ca
fostul sistem de joc ( care fabrica jucatori tip posturilor ) , da din plin posibilitatea tuturor
jucatorilor sa faca sa circule balonul in atac , dar sa si-l recupereze in aparare . Si cum vedem ca
la ei acesta retea de comunicare ( de informare ) nici pe departe nu este automatizata , ne
probeaza ca , inainte de a servi de orice legatura , ’’leagea’’ ii obliga sa se asigure ca ea este
utilizabila . Ceea ce implica desigur – ca in antrenamente jucatorii sa se refere la perceptie si
analiza a situatiilor atat de schimbatoare . Caci daca jucatorul automatizat stim ca se refera la
consemne , jucatorul oraganizat – liber si adaptat la situatiile conjuctuale de joc – se ferera numai
la principii de comportament .

In concluzie , fotbalul profesionist competitiv modern ( actual ) apreciem ca si-a insusit bine
definitia care spune ca :

 In ATAC trebuie sa castigi spatiul cat mai repede posibil pentru a ajunge in zone
de sut , dar si cu asigurarea viitoarei defensive . Deci problemele atacului sunt
duble : finalizare si securitate defensiva .

Ca atare , atacul se caracterizeaza mai ales prin initiativa , in schimb apararea (defensiva) se
inspira pregnant din constrangere .

Reculul obligatoriu se face in ideea de a primi sprijinul celui eliminat ; daca nu dirijandu-l pe
atacantul posesor al balonului spre directia unde poate crea superioritate numerica spre a recupera
colectiv balonul (doi – la unu !). Daca , totusi nu s-a reusit aceasta manevra de solidaritate si
adversarul devine periculos prin sut la poarta , atunci ultimul aparator apeleaza la deposedare (
unu – la unu !) .

Se impune sa raspundem si la intrebarea de ce evolutia fotbalului a ajuns la acest stadiu ?

 Apoi , fiindca el face din aparator un jucator pur destructiv; ori, esenta jocului
profesionist competitiv contemporan noua – si mai ales din perspectiva – este
creatia , gandirea colectiva, inteligenta jocului , la care , inca o data , trebuie sa
participe toti jucatorii permanent , in acelasi timp in ambele directii .

Si cum fotbalul competitiv tinde permanent catre realizarea folosirii mingii cat mai colectiv –
constructiv , cu avantaje maxime cand participa concomitent toti fotballistii echipei ( fie viteza de
joc , fie circulatia in zig-zag pentru dezechilibrul adversarului , etc.) , inseamna ca favorizeaza
progresele tehnice ; astazi o vizibila continuare elevata a tacticii .

Dar ceea ce iese cel mai pregnant astazi in evidenta la marile team-uri este responsabilitatea
activitatii in joc . Pentru ca ea dovdeste capacitatea de integrare a jucatorilor in mecanismul tactic
al echipei si totodata calitatea si eficientta acestei integrari . Si asta fiindca are componente
intelectuale, afective si volitive . Astefel ca , de exemplu , in posesia balonului sunt liberi sa aleaga
, sa decida care din solutiile propuse asigura desfasurarea logica si eficienta a jocului . Iar
libertatea tactica extinsa peste limitele ce marcheaza eficienta , se transforma in acsiune anarhica
. Programul lor tactic e unic , jucatorul nu poate atinge altul; el insa poate opta doar pentru unele
modalitati fizice si tehnice de-al indeplini . Asa ca formarea la ei a responsabilitatii incepe de la
atitudinea constienta a jucatorilor fata de joc si fata de fiecare faza a acestuia ; care la randul ei
depinde de nivelul si calitatea cunostintelor si priceperilor sale tehnico-tactice . In schimb
ingnorarea unor solutii cu grad mai ridicat de solicitare tehnico-tactica , prin care s-ar putea obtine
intaietatea in fasa adervsarului si recurgerea la cele facile , de prudenta si siguranta , descarca
jucatorul de responsabilitate .

Fara indoiala ca factorul de progres esre conceptia , care nu poate fi o stare finita , limitata ,
ci permanent un proces dinamic de dezvoltare cauzat de reactii necunoscute si diferite ale
jucatorilor , fata de replicile adversarilor , a regulamentului , a vastului efort de cautari apeland la
stiinte umane si de educatie .

Organizarea jocului

Progresul general inregistrat de fotbal a condus , cum si era firesc , la cresterea importantei
organizarii jocului .

Perfectionarea metodelor de antreanament , aplicarea celor mai noi cuceriri ale stiintelor
ajutatoare , ca : biologia , pedagogia , psihologia cu aplicatii in activitatea sportiva , au
determinat ridicarea stachetei posibilitatilor organismului uman , in cazul nostru a jucatorilor .

In aceste conditii, antrenorii , specialistii au cautat noi solutii de valorificare a resurselor

acestora in joc . Gasirea noutatilor pe planu tacticii si strategiei , al stimularii inteligentei
jucatorilor a devenit obiectiv de prima importanta .

Pentru a sublinia acesta realitate , putem spune ca unele jocuri disputate de catre echipele de
prima mana a caror jucatori au prezentat nivelul superior de pregatire , s-au desfasurat din ce in
ce mai mult sub semnul disputei prin armele luciditatii , inteligentei si clarviziunii .

Ultimile competitii mondiale au evidentiat preocupari insemnate , indreptate spre imbunatatirea

jocului echipelor participante . Ierarhia valorilor , stabilita in final la aceste competitii , este
obiectiva si reprezinta departajarea facuta pe baza plusurilor sau minusurilor manifestate in jocul
echipelor respective . Echipele nationale sau de club din : Italian , Anglia , Franta , Olanda , etc. ,
ca etaloane ale fotbalului modern , practica un joc complex . In cadrul acestui joc , echipa ,
compartimentul sau jucatorul rezolva sau creeaza situatii cu usurinta , indiferent daca conditiile de
timp sau de spatiu le sunt sau nu avantajoase. Jucatorii de ’’clasa’’ dovedesc ca stiu sa aplice o
gama larga de solutii tehnico-tactice , depun cu aceeasi constiinciozitate efortul atunci cand au
mingea , dar si cand sunt fara minge , acopera rational terenul , colaboreaza permanent , joaca cu
aceeasi eficienta in orice zona sau in orice situatie .

Dintre invatamintele deprinse din desfasurarea jocurilor echipelor nationale sau de club de
valoare , semnalam mentinerea in actualitate , deoarece obtinerea succeselor va apartine pe viitor
acelor echipe care vor considera jocul un permanent subiect de analiza in vederea perfectionarii lui
. In acesta idee ,consideram ca jucatorilor trebuie sa li se predea un volum mai mare de cunostinte
despre joc , sa li se insufle un mai mare grad de raspundere personala in detrimentul ingradirilor
sau al limitarilor activitatii din teren .

Referindu-ne la problema organizarii jocului , putem spune ca aceasta notiune se refera la

totalitatea principilor , regulilor, masurilor care stabilesc continutul activitatii depuse de jucatori in
teren , plecand de la calitatile si deficientele acestora , pentru ca echipa sa evolueze eficient si
spectaculos .
 Rezultatul unei bune organizari trebuie sa fie jocul superior , in care elementele moderne ale
fotbalului sa-si puna amprenta in mod firesc pe actiunile intreprinse de jucatori .

Cu cativa ani in urma se acorda – in discutii , in literatura de specialitate , precum si in practica

– o mare importanta sistemului de joc si variantelor , mergand pana la p riguroasa precizare a
atributiilor jucatorilor , a zonelor de activitate – principale si secundare – a mentinerii unor axe si
linii .

Astazi nu putem renunta la cadrul general de activitate pe care ni-l dau variantele 1 – 4 – 3 –
3 , 1 – 4 – 4 – 2 s.a.

Dar ponderea trece in mod

categoric asupra dinamicii
jocului , a modului in care
jucatorii trebuie sa colaboreze
si sa rezolve o mare varietate
de situatii .

Oragnizarea jocului in
cadrul unei echipe nu este o
problema simpla , deoarece
constitue un obiectiv care vizeaza in primul rand obiectivul .

Calitatile fizice sau tehnice individuale trebuie imbinate cu rabdare de catre antrenori in asa fel
, incat rezltatele sa se concretizeze printr-un castig evident in modul de a actiona al unui jucator ,
activitatea acestuia in teren simbolizand o parte dintr-un intreg , chiar daca jucatorul intreprinde
actiuni hotaratoare pentru echipa sa.

Organizarea jocului reprezinta o latura importanta a muncii antrenorului cu echipa . Pe langa

gasirea si fixarea locului fiecarui jucator in angrenaj , plecand de la profilul lor fizic si tehnic ,
antrenorului ii revine misiunea de a cunoaste cat mai bine inteligenta de joc a fotbalistilor sai ,
pentru a o putea pune in valoare si a o dezvolta continuu.

Asa cum am mentionat , problema organizarii este direct legata de eficacitate si de

spectaculozitate . Plecand de la scopul jocului , la cunoasterea colectivului cu care lucram , de la
varianta sistemului in care incadram activitatea , se cer lamurite si exersate toate componentele
organizarii , incepand cu cele fundamentale – care vizeaza echipa sau compartimentul – si
terminand cu cele de amanunt , legate de subdiviziunile colectivului .

Inscrierea si evitatea golurilor trebuie sa caracterizeze in orice moment jocul , indiferent daca
faza se desfasoara in fata portilor sau la mijlocul terenului . Acest lucru este posibil numai daca la
construirea actiunilor , de atac sau de aparare , participa cu gandirea si cu efortul un numar cat
mai mare de jucatori . Actionand in acest mod , jocul ofera cu siguranta posibilitati de punere in
valoare a calitatilor fizice sau tehnico-tactice deosebite pe care le poseda unii jucatori. Acestea dau
uneori plusul de eficacitate si de spectaculozitate care pot decide rezultatul . Eficacitatea este data
si de efortul depus de jucatorii care nu participa direct la faza finala .

Finalizarea trebuie sa devina accesibila tuturor jucatorilor unei echipe, stabilirea celui chemat
sa efectueze ultimul act o va face actiunea de joc respectiva , situatia din teren .

In munca de rezolvare a organizarii jocului trebuie sa avem in vedere ca ceea ce stie sa faca
echipa , trebuie sa stie si jucatorul si invers . Echipa si jucatorul trebuie sa joace astfel incat sa nu
fie surprinsi , iar desfasurarea actiunilor de atac sau de aparare sa aiba un caracter de siguranta .
Desigur, formarea unui astfel de joc necesita timp , nu se poate realiza in cateva luni . Atingerea
unui nivel superioral organizarii

jocului , ca si al deprinderii de a juca organizat marcheaza etapa maturizaii unei echipe si numai
de aici inainte se poate vorbi de atacarea unor performante .

Cu cat propiul joc va fi pus mai bine la punct , cu atat luarea unor masuri speciale dictate de
particularitatile jocului adversarului isi va gasi intr-o masura mai mare rezolvarea .

Organizarea jocului in atac

In fotbalul actual actiunile de atac se desfasoara in conditii din ce in ce mai grele , ca urmare
firesca a perfectionarii sub toate aspectele a mijloacelor de aparare , pentru a evita primirea
golurilor .

Acesta situatie deschide o lupta permanenta pe planul pregatirii si al orientarii jicului , pentru
ca atacul , faza care da in principal spectaculozitatea intrecerii sa poata sa-si atinga in continuare
scopul .

Marind posibilitatile de efort ale jucatorilor pentru a putea strapunge dispozitivul de aparare
adevers , s-a impus ca necesara utilizarea tuturor zonelor neocupate sau semiocupate . Cand
acestea nu exista ( datorita bunei acoperiri a trenului de catre echipa aflata in aparare) , ele
trebuie create in mod inteligent de catre jucatori prin valorificare calitatilor fizice si tehnico-tactice
de care dispun .

In atac echipa trebuie sa actioneze prin mentinerea mingii si prin apropierea de poarta adversa
, pentru a putea finaliza . Deci , circulatia jucatorilor si a mingi in vederea pastrarii initiativei
trebuie facuta in asa fel , incat sa nu convina adeversarului , sa-l deruteze si sa-i creeze dificultati .

Un rol deosebit in acesta directie il au calitatile individuale ale jucatorilor , complexitatea

pregatirii lor , care , uneori devin singurele atuuri pentru a rezolva situatiile de joc . Viteza , forta ,
constitutia fizica , protejarea mingii , precizia si spontaneitatea trimiterii paselor pot determina
atat obtinearea avantajelor substantiale in joc , cat si pierderea mingii .

Organizarea atacului comporta aceleasi faze clasice de constructie si de finalizare , insa ,

rezolvarea lor se face prin modalitati perfectionate .

Constructia . Faza de constructie a atacului nu poate dispare , chiar daca viteza de joc atinge
uneori indici ridicati . Prepararea actiunilor de atac este absolut necesara , stiut fiind ca de
calitatea ei depinde direct finlizarea .

Repartizarea judicioasa a sarcinilor si a efortului pe jucatori se manifesta si in privinta pregatirii

actiunilor de viteza de aceasta activitate.

In joc apar din ce in ce mai frecvent situatiile in care acelasi jucator construieste si finalizeaza
precum si situatiile in care inaintasii creeaza conditii pentru finalizare mijlocasilor sau aparatorilor .

Fiind o sarcina a intregii echipe , problema constructiei trebuie rezolvata prin preocuparea si cu
participarea tuturor jucatorilor , ponderea fiind data atat de post , cat si de situatia existenta in
teren . Spunem acesta deoarece pozitia jucatorilor , conform asezarii initiale , se afla

Intr-o schimbare permanenta , schimbare ceruta de dinaminca jocului .

Desfasurarea fazei de constructie a atacului are aspecte diferite , generate in principal de :

 locul in care se intra in posesia mingii ,

 plasamentul echipei si al adversarilor ,

 scorul din momentul respectiv si timpul efectiv de joc ramas ,

 sarcinile speciale urmarite in jocul respectiv.

Acesti factori trebuie sa calauzeasca activitatea jucatorilor , pentru ca pregatirea atacului sa nu

se faca pripit , sa nu se prelungeasca inutil , deoarece ar dauna finalizarii .

Plecand de la ceea ce ne ofera mai frecvent jocul actual , vom analiza principalele componente
ale organizarii fazei de constructie a atacului .

Actiunea incepe de la portar , echipa fiind grupata in propria jumatate de teren. Este
situatia in care construirea atacului devine obligatorie si necesita un timp mai indelungat pentru
trecerea in terenul advers . In aceasta situatie , portarul are un rol decisiv , prin modul in care
repunemingea in joc . Obiectivul sau este omul liber , care trebuie sa apara cu predilectie pe
zonele laterale .

Cu toate progresele inregistrate in efectuarea presingului , in acesta zona raman posibilitati de

colaborare sporita , care trebuie fructificate . Jucatorii care urmeaza sa apara in acesta faza
incipienta sunt fundasii laterali , mijlocasii sau unul dintre inaintasi , in functie de situtia existenta
in acel moment .

In aceasta directie , la echipele care practica un fotbal avansat si ai caror jucatori dau o nota
de siguranta si de responsabilitate , se constata demarcarea spre una din zonele laterale libere a
unui aparator central – ca solutie surpriza – in momentul in care ceilalti jucatori sunt marcati .

De asemenea , folosirea zonei centrale din fata portii , ca zona de initiere a actiunilor de atac in
cazul absentei , adversarului . Oricare ar fi situatia , avansarea in teren se face prin pase sau prin
conducere spre zonele libere , in functie de deprinderile tehnico-tactice de baza ale jucatorilor . In
continuare , construirea atacului se face in conditiile unei opozitii net superioare a echipei aflate in
aparare , depasirea acestui impas necesitand o participare superioara atat ca numar de jucatori
care trebuie sa colaboreze , cat si in ceea ce priveste continutul actiunilor de joc .

Avansarea spre poarta adversa se face cu mare atentie , supravegand adversarii care raman in
urma fundasilor care au plecat in atac . Cu cat creste cutezanta fundasilor sau a mijlocasilor de a
inainta , cu atat trebuie sa creasca precautia celorlalti coechipieri .

Schimbarea functiilor in aceasta situatie trebuie sa devina manevre curente .

In zona de mijloc jucatorul cu mingea devine coordonator , indiferent de postul sau , urmand
sa actioneze asa cum o cere jocul . Se urmareste in principal schimbarea in permanenta a directiei
de atac , prin circulatia rapida a mingii , prin scoaterea din dispozitiv a unuia sau a mai multor
adversari sau prin crearea superioritatii numerice intr-o anumita zona .

Orientarea paselor , mentinerea mingii , precum si transmiterea directa sau conducerea

acesteia trebuie bine gandite si sa aiba la baza mascarea propriilor intentii . Durata conlucrarii de
la mijlocul terenului este in functie de aparitia situatiei de finalizare .

Acesta poate apare repede , dupa 2 sau 3 pase pregatitoare , alteori intarzie , ceea ce reclama
un plus de rabdare ,precum si utilizarea unor pase laterale sau inapoi .

Gama posibilitatilor de declansare a actiunilor finale trebuie bine stapanita si imbunatatita

permanent . In afara manevrelor de circulatie a mingii si a jucatorilor , in aceasta faza este
important si tempoul de joc , care trebuie sa fie direct proportional cu posibilitatile tehnice ale
jucatorilor .
 Mentinerea aceluiasi tempo usureaza sarcina adversarului . Ruperile de tempo , cu sau fara
minge , in momentul aparitiei unor culoare libere vor sta mereu in preocuparea jucatorilor in faza
de constructie .

Atacul incepe din zona de mijloc a terenului . Efectuarea unui bun marcaj , unele greseli
ale adversarului sau interceptiile reusite pot repune mult mai devreme in atac una dintre echipe ,
aspecte care nu trebuie sa surprinda . In aceasta situatie , jucatorii trebuie sa treaca repede din
dispozitivul de aparare in cel de atac .Cei care intra de regula in posesia mingii sunt mijlocasii sau
atacantii .

In aceste imprejurari , jocul ofera doua posibilitati de actionare , plecand de la raportul de forte
existent si anume :

 cand adversarul este in inferioritate numerica si exista culoare libere spre poarta
adversa ;

 cand adversarul nu a iesit la joc cu tot efectivul si este deci in superioritate

numerica .

In prima situatie se impune deplasarea rapida spre poarta adversa pentru finalizare prin actiuni
individuale sau prin combinatii intre 2 – 3 jucatori .

In a doua situatie este necesara mentinerea cu orice pret a mingii , temporizarea jocului ,
crearea timpului necesar pentru colaborare cu partenerii . In continuare atacul desfasurandu-se
dupa considerentele pe care le-am mai aratat .

Trebuie sa mentionam si situatiile in care jocul necesita refacerea actiunilor de pregatire a

atacului . Este vorba de pozitiile care apar ca favorabile finalizarii in prima faza , dar care se pierd
in urmatoarea , migea ramanand insa in posesia aceleiasi echipe .

Sa ne imaginam ca printr-o circulatie mai buna a mingii , un inaintasi este angajat ’’in
cursa’’ pe partea laterala a terenului in vederea centrarii.

Jucatorul respectiv ajunge primul la minge , dar , pentru ca a sesizat cu intarziere si datorita
opozitiei aparatorului advers nu mai poate centra .

Astfel , este nevoit sa se opreasca si sa protejeze mingea , actiuni ce dau timp suficient
adversarului sa se organizeze in aparare . In acesta situatie jucatorul continua actiunea printr-o
pasa inapoi , de unde se poate ajunge din nou la mijlocul terenului .

Neexistand alte solutii in exemplul dat , ca si in altele care pot apare, este de preferat sa se
refaca atacul .

FINALIZAREA
 Faza cea mai importanta – daca o raportam la rezultatul unui joc – ramane finalizarea .
Discutarea aspectelor referitoare la organizarea finalizarii se face separat numai din considerente
didactice , in practica neexistand delimitari intre constructie si finalizare .

Ambele alcatuiesc atacul , ca situatie fundamentala a jocului .

Etapa moderna a fotbalului a adus noi elemente definitorii pentru actiunile si miscarile
jucatorilor care inscriu goluri . Realizarea scopului jocului de fotbal numai apartine cu precadere
unui anumit jucator , specializat pe un post ( cum era in trecut centrul atacant ) , aceasta
posibilitate extinzandu-se la nivelul tutror componentilor unei formatii .

Semnificativ in aceasta directie ne apare faptul ca unele echipe fruntase castiga jocurile ,
golurile apartinand nu aceluiasi jucator , ci mai multora . Aceasta situatie a fost determinata si de
perfectionarea posibilitatilor de anihilare a unui jucator finalizator , acestea devenind mai accesibile
. Daca si astazi mai avem jucatori golgeteri , aceasta se datoreste unor calitati deosebite ale
acestora , cum ar fi : forta de sut , detenta , subtilitatea actiunilor si insistenta in urmarirea fazelor
de poarta etc. , la care se adauga in axarea jocului formatiilor respective pe punerea in valoare a
finalizatorului .

In organizarea actiunilor de finalizare trebuie sa se plece de la faptul ca puterea sistemului

defensiv a oricarei echipe se localizeaza in ultima instanta in zona din fata propriei porti , zona de
angajament si de sacrificiu . Puterea acestei zone este data de : numarul sporit de jucatori ,
gabaritul si forta acestora , strictetea marcajului .

Forta defensiva poate fi combatuta atat prin actiuni de surprindere in momentul formarii ei ,
cat si prin evitarea ei .

Surprinderea presupune angajarea in actiuni de finalizare in cazul in care grupul se apara este
incomplet , gresit plasat sau insuficient de atent.

Actiunile de surprindere sunt accesibile in special jucatorilor din linia a doua sau a celor din linia
a treia , prin posibilitatile superioare pe le care le au de a scapa de marcajul adversarului . De
asemenea , surprinderea poate fi realizata si prin actiuni ce se impun prin conditii de aglumeratie ,
cum ar fi : devierile de balon , centrarile executate pe jos etc.

Evitarea fortelor localizate ale echipei din aparare se face prin folosirea intensiva a partilor
laterale ale terenului , pe unde pot patrunde (prin actiuni individuale sau combinative ) inaintasii ,
fundasii sau mijlocasii . Acestia pot urmari centrarea sau pasa inapoi la un coechipier care a
urmarit faza si trebuie sa traga hotarat la poarta .
 Evitarea zonei din fata portii se mai poate realiza si prin folosirea suturilor de la distanta ,
executate in special de catre mijlocasi si aparatori.

Din punct de vedere al rapiditatii cu care se actioneaza in aceasta faza, eficacitatea este data si
de posibilitatile maxime pe care le au jucatorii in aceasta directie . Reactia , atingerea unei viteze
superioare pe distante mici , opririle sau pornirile instantanee , precum si viteza executiilor cu
mingea influenteaza direct reusita finalizarii .

TACTICA

TACTICA – Mijloc de progres bazat pe activizarea unei gandiri creatoare a specialistilor si jucatorilor, a reusit sa
dezvolte alti factori ai antrenamentului care au fost obligati sa-si gaseasca noi cai si mijloace pentru a face fata cerintelor impuse de
tacticizarea crescuta a competitiilor si jocurilor, prin variate conceptii de joc si tactici speciale.

Exploatarea rationala a posibilitatilor jucatorilor proprii tinand seama de particularitatile individuale si colective ale
adversarului, a terenului si ambiantei de desfasurare, a importantei si consecintelor rezultatului, trebuie sa se bazeze in primul rand
pe capacitatea si nivelul tehnic al jucatorilor. Relatia optima intre tehnica si tactica jocului reprezinta conditia esentiala in abordarea
oricarui joc, materializarea orientarii si conceptiei tactice fiind posibila prin calitatea tehnicii individuale si colective.

Nivelul si randamentul pregatirii tactice, fiind influentat de varietatea si eficienta deprinderilor tehnice, se exprima in joc
prin capacitatea jucatorilor de a se orienta si alege solutia si procedeul tehnic adecvat fazei si pozitiei de moment, cu maxima
eficienta in minimum de timp.

Tactica – constituie ansamblul actiunilor individuale si colective ale jucatorilor care se desfasoara in mod organizat si
regulamentar, unitar si rational, in functie de calitatile si particularitatile jucatorilor proprii si ai adversarului.

Tactica individuala – reprezinta capacitatea jucatorului de a efectua actiuni in colaborare cu coechipierii si in conditii de
adversitate, in vederea realizarii sarcinilor de joc, in toate fazele si zonele terenului.

Tactica colectiva – reprezinta totalitatea actiunilor de colaborare ale jucatorilor, coordonate in mod unitar in cadrul
conceptiei de joc, pentru realizarea scopului urmarit, in lupta directa cu echipa adversa.

CAPITOLUL 3 – Sitematizarea tacticii

Tactica individuala in atac

– demarcarea;

– depasirea;

– efectuarea loviturilor libere;

Tactica colectiva in atac

– pasa;

– combinatia tactica;

– schema tactica;

– jocul pe faza;

– schimbul de locuri;

– circulatia tactica;

– pregatirea si finalizarea atacului;

– forme de atac;

– combinatie si scheme la faze fixele ale jocului;

Tactica individuala in atac

A. DEMARCAREA – este actiunea jucatorului in atac pe care o efectueaza cu scopul de a scapa de sub
marcajul adversarului si pentru a-si crea un plasament convenabil continuarii actiunii pe spatii mai
libere.

– Demarcarea poate fi directa si indirecta (prin desprinderea adversarului datorita miscarii

coechipierilor);

Cerintele unei demarcari sunt:

 atentie si concentrare la joc;

 viteza de demarcare (directia spre spatii libere si nu invers fiindca obtinem

automarcaj);

 sa se faca la momentul oportun si prin surprindere;

 sa fie precedata de fenta;

 sa aiba calitati psiho-fizice corespunzatoare.

– Demarcarea este indispensabila jocului actual deoarece creeaza superioritate numerica, dezvolta
viteza si dinamica de joc, si contribuie la dezorganizarea adversarului.
B. DEPASIREA INDIVIDUALA – este actiunea jucatorului cu mingea, care prin folosirea succesiva a unor
procedee tehnice, reuseste sa depaseasca unul sau mai multi adversari (exemplu: preluare cu depasire
– conducere – protejare – fenta – dribling etc.).

C. EFECTUAREA LOVITURILOR LIBERE

Tactica colectiva in atac

Elementul tactic de baza, in desfasurarea actiunilor colective in atac, este PASA.

Transmiterea si circulatia mingii in cadrul echipei, reprezinta cheia de bolta a organizarii si desfasurarii
fazelor ofensive.

Eficienta unei pase poate decide, intr-o anumita situatie, soarta unui joc, motiv pentru care trebuie sa
fie oportuna si precisa, cu viteza si traiectoria corespunzatoare, pe directia si catre jucatorul cel mai
indicat.

A. CLASIFICAREASI EFICACITATEA PASELOR

In functie de distanta, directia, traiectoria si pozitia in teren a coechipierului, pasele sunt clasificate
astfel:

1. dupa DISTANTA:

a) – pasa scurta (pana la 10 metri) – specifica combinatiilor rapide, fara preluare, prin deviere si la „
un-doi-uri „;

b) – pasa medie (intre 10-20 metri) – are mare utilitate in fazele de constructie a atacului si la
angajarea coechipierilor pentru finalizare;

c) – pasa lunga (peste 20-25 metri) – in functie de locul executiei si directia de transmitere, poate fi
utilizata ca:

- DEGAJARE (din zona portii proprii in terenul advers, care poate surprinde adversarul
descoperit si inlatura pericolul);

- LANSARE (pasarea mingii in adancime,

perpendicular pe poarta adversa, pentru angajarea coechipierului spre si in zona de finalizare)

- DESCHIDERE (transmiterea mingii din zona centrala

a terenului spre cele laterale, cu scopul de a crea atacului un front larg de actiune si implicit disperarea
apararii adverse, ceea ce, in fazele de constructie, are o mare importanta);

- CENTRARE (transmiterea mingii, pe sol sau in aer,

de la marginea terenului spre interior, pentru angajarea coechipierilor in combinatii sau pentru a trage
la poarta, cu piciorul sau cu capul);

2. dupa DIRECTIE:

a) - pasa inainte sau in adancime – este cea mai eficienta, deoarece angajeaza
coechipierul decisiv si direct spre poarta adversa, (castigandu-se teren in minimum de
timp) pentru a crea sau finaliza actiunea

b.) – pasa inapoi – are o multipla utilizare, in functie de situatia din teren si de scopul
urmarit:

– cand posesorul mingii nu poate pasa inainte sau lateral;

– cand se afla in marginea terenului si actiunea este blocata in adancime sau lateral, prin plasamentul
adversarilor;

– cand jucatorul a ajuns cu mingea langa linia de poarta si nu are sanse de centrare, va folosi pasa
spre inapoi in zona centrala, pentru a crea pozitie favorabila de finalizare unui coechipier venit din
urma;

– pasa la portar.

c) - pasa laterala – se foloseste in scopuri diferite, in functie de zona in care se actioneaza

(pentru schimbarea directiei de atac, descongestionarea spatiului sau zonei respective,
eliminarea unor adversari din raza de actiune, efectuarea unor depasiri prin „un-doi-uri
„;

d) - pasa oblica – reprezinta un mijloc pentru mentinerea mingii in cadrul echipei prin
deschiderea „ unghiurilor de siguranta „ in circulatia optima a mingii, crearea
posibilitatilor de a combina in triunghi si de a efectua o pasa decisiva in adancime.

3. dupa TRAIECTORIE:

a) – pasa pe jos, la sol;

b) – pasa semiinalta;

c) – pasa cu traiectorie inalta, (pe sus),

se folosesc in functie de plasamentul coechipierilor si adversarilor, locul, zona si distanta la care se

adreseaza mingea.

4. dupa POZITIA IN TEREN A COECHIPIERULUI – determina pasarea mingii la picior sau pe pozitia
viitoare a coechipierului.

A. Eficacitatea paselor depinde de modul in care se indeplinesc urmatoarele cerinte de catre jucatori:

 folosirea unor variate procedee de lovire a mingii, cu piciorul si capul;

  transmiterea oportuna a mingii cu intensitatea necesara pentru a se evita
interceptarea de catre adversari;

 camuflarea intentiei de transmitere, prin folosirea fentelor, a paselor precedate de

fente;

 selectarea si efectuarea celor mai eficiente pase, impuse de momentul tactic respectiv.

B. COMBINATIA TACTICA – reprezinta coordonarea actiunii a doi sau mai multi jucatori, cu scopul
obtinerii unor avantaje in lupta cu adversarii si de a realiza sarcinile fazelor ofensive.

Insusite in cadrul antrenamentelor, combinatiile tactice pot primi noi valente in timpul jocului,
prin aportul capacitatii de creatie si spontaneitate a jucatorilor, care insa trebuie sa posede o bogata
paleta tehnica.

In cazul unei pregatiri superficiale sau a folosirii unui numar prea mare de combinatii tactice, se produc
actiuni dezorganizate si haotice in timpul jocului, ceea ce este in avantajul adversarului.

C. SCHEMA TACTICA – este o forma rigida a combinatiei tactice, in care jucatorii au obligatia sa
execute exact ceea ce s-a repetat la antrenamente, un rol decisiv avandu-l precizia tuturor executiilor
tehnice. Schemele tactice se folosesc in general, cu mare eficacitate la fazele fixe ale jocului.

D. JOCUL PE FAZA – reprezinta un mijloc tactic deosebit de important in jocul actual, in cadrul caruia
se poate actiona:

a) - individual – impotriva unui adversar plasat la distanta mica, in jur de 5 metri, facand apel la
mijloacele tehnice-tactice specifice atacului;

b) - colectiv – prin care se urmareste pastrarea initiativei intr-un spatiu limitat pe o raza de 10-15
metri, unde sunt grupati mai multi jucatori din ambele echipe.

Reusita jocului pe faza, impune utilizarea cu precizie a procedeelor tehnice si crearea

superioritatii numerice, in lupta directa a acestor grupe ce se formeaza temporar.

Jucatorul cu mingea trebuie sprijinit permanent in aceste spatii, de un numar suficient de

coechipieri, in jurul acestuia formandu-se un „ nucleu ofensiv „ eficient.

E. SCHIMBUL DE LOCURI – constituie un mijloc util, efectuat de jucatorii echipei in atac, cu scopul de a
se elibera de marcajul strict „ om la om „ practicat de unele echipe.

Actiunea se declanseaza la 35-40 metri de poarta adversa si se efectueaza pe spatii mai largi, in viteza
si cu fente, pentru crearea unui plasament favorabil primirii mingii.

F. CIRCULATIA TACTICA – angajeaza un numar mai mare de jucatori, care prin actiuni individuale
succesive si combinatii tactice, incadrate intr-un plan stabilit, urmaresc realizarea fazelor de pregatire si
finalizare a atacurilor.

Circulatia tactica, presupune o pregatire tehnica, repetata si verificata in jocuri scoala, bazata pe o
riguroasa disciplina, care sa reflecte trasaturile conceptiei de joc, ale echipei.
In cadrul circulatiei tactice, se stabileste circulatia jucatorilor si a mingii, sistemul de joc si schimbarea
acestuia, care sa genereze greseli din partea adversarilor.

Pentru stabilirea unei circulatii tactice eficiente, este necesar ca aceasta sa tina seama de capacitatea
intelectuala si tehnico-tactica a jucatorilor proprii, sa fie accesibila acestora. De asemenea trebuie sa
aiba aplicabilitate impotriva diverselor forme de aparare, sa poata crea surprize indiferent de zonele si
partile terenului si sa se bucure de adeziunea jucatorilor.

Fazele si formele atacului in jocul de fotbal

FAZELE ATACULUI

Definitie : Sccesiunea necesara si distincta a actiunii lor inidividuale si colective intreprinse de

atacanti , precum si relatiile dintre acestia , de la intrarea in posesia mingii pana la finalizarea sau
pierderea mingii .

Dictionarul limbii romane ne ofera urmatoarea definitie a notiunii in general : fiecare dintre
starile , perioadele , etapele sau momentele succesive ale unui proces sau transformari .

Intrucat fazele de joc se refera la o succesiune de actiuni desfasurate in timp si spatiu , ele se
diferentiaza prin scopul , consinutul , mijloacele de eralizare si mai ales zonele in care au loc .

Existenta sau implicarea in desfasurarea lor nu este permanent necesara , oportuna sau chiar
rigida . In anumite situatii de joc , una sau alta din faze poate lipsi . De exemplu : dupa o
recuperare in careul mare (zona a 4 – a ) , urmata de o depasire prin surprindere , poate urma
golul . In acesta situatie constatam ca fazele 1 si 2 au fost devansate . Sustinem insa prezentarea
lor , deoarece constitue un caz organizatoric practic si teoretic eficient in procesul de pregatire .

Pentru a ingloba majoritatea situatiilor posibile din joc pentru considerente didactice ,
succesiunea fazelor si a numarului lor , s-a optat pentru solutia prezentarii , incepand cu momentul
finalizarii din zona 4 .

Impartirea jocului pe cele 3 faze a fost acceptata in mod conventional.

FAZA I

Intrarea in posesia mingii si trecerea din atac in aparare

Considerand ca echipa aflata in aparare a recuperat mingea in zona 1sau 2 (prin portar sau
deposedare) , jucatorii pot actiona prin contraatac sau atac rapid in sistemul propriu echipei .
Trecerea din atac in aparare poate fi executata in functie de dispunerea momentana a adversarilor
si reactia lor ( pressing ) , de directiile de deplasare a jucatorilor proprii (demarcari , etc.) , de
natura declansarii fazei 1 ,adica ,degajarea potarului , sau initierea ei de catre unul dintre jucatori
care a intrat in posesia mingii .

Din acest context , urmeaza in mod firesc faza a 2 – a .

 FAZA II

Pregatirea si desfasurarea atacului

Actiunile acestei faze se desfasoara de obicei in zonele 2 si 3 prin atac rapid , atacul pozitional
sau atacul in circultie de minge si jucatori ( ca forme de atac ) , asezarea jucatorilor in teren va fi
cea conforma cu sistemul de joc invatat , cu scopul de a depasi adversarul prin actiuni coordonate
si incisive . Create conditiile de apropiere de careul mare , se trece implicit la ultima faza a atacului
.

FAZA III

Finalizarea atacului

Dupa o succesiune de actiuni tactice individuale si colective , inscrise in formele si sistemul

propriu , jucatorul cel mai indicat (prin plasament ) va efectua pasa decisiva , coechipierului
infiltrat sau cel mai bine demarcat , care va finaliza prin sutul la poarta .

Tot in aceasta ultima faza a atacului , echipa va acorda maxima importanta rezolvarii cu
eficienta a urmatoarelor situatii :

 Aruncarile de la margine in zona 3 si mai ales in zona 4 , loviturile libere, cornere

, lovituri de la 11m , mingiile ricosate din bare sau portar , etc. ;

De retinut este faptul ca analiza in atac incepe cu zona 1 spre zona 4 , iar actiunile apararii (pe
faze ) incept cu zona 4 spre zona 1 .

FORMELE ATACULUI

Definitie : Prin formele atacului putem intelege aspectele exterioare distincte si necesare de
manifestare a echipei , expresie a continutului (modul de organizare si actionare) in diferite
momente ale jocului , folosind intregul arsenal de mijloace tehnico-tactice in scopul realizarii
sarcinilor de joc in atac .

1 Contraatacul

Definitie : Prin contraatac intelegem actiunea individuala sau colectiva executata prin
surprindere , precizie si in mare viteza , imdediat dupa intrarea in posesia mingei (deposedare ,
etc.) inainte ca adversarii sa se poata replia si interveni .

Contraatacul poate fi initiat de portar sau de oricare dintre jucatorii de camp in functie de
situatia concreta de joc .

Folosirea contraatacului este apreciata de unii specialisti in mod diferit.

 O parte sustin ca echipele mai modeste valoric , folosesc contraatacul sporadic , ca urmare a
adoptarii jocului pur defensiv si distructiv .

In cazul lor , atacul sufera din punct de vedere al organizarii , iar asa zisul contraatac devine
intamplator . In schimb , contraatacul organizat (gandit si justificat ) , dar cu aplicare temporara si
conditionata de existenta anumitor imprejurari favorabile indeplineste toate conditiile pentru a fii
acceptat si folosit .

Contraatacul organizat prezinta trei faze : initierea , desfasurarea si finalizarea .

La desfasurarea contraatacului pot lua parte fundasi laterali participanti direct si la finalizare ,
cat si mijlocasii cand sunt folositi ca intermediari .

Initierea contraatacului poate fi efectuata de catre :

 Portar prin repunerea mingei in joc cu transmiterea ei catre jucatorul cel mai bine
plasat ;

 Orice jucator din aparare printr-o precisa catre unul dintre varfurile de atac .

De retinut faptul ca initierea contraatacului trebuie declansata rapid , prin surprindere , cu

mare precizie a pasei ( degajarii ) .

Desfasurarea contraatacului : consta din actiunile sincronizate , in maxima viteza si precizie

intre 1 – 3 jucatori , privitor la angajarea jucatorilor celor mai avansati din atac , cu pase medii
sau lungi pe pozitii viitoare , derutante , pe culoare libere etc.

Finalizarea contraatacului

Ultima faza a contraatacului se efectueaza prin conducere , patrundere si sut la poarta , in

viteza si incisivitate .

Finalizarea poate fi realizata si prin mingea primita din culoarul lateral (fundasul lateral sau
varful de contraatac obligat sa se deplaseze spre culoarul lateral , care centreaza celuilalt varf sau
un mijlocas in plina viteza de patrundere).

Cerinte privind realizarea contraatacului

Gandirea tactica evoluata pentru a sesiza situatiile favorabile de initiere a contraatacului .

 Promptitudine si precizie a pasei de contraatac precum si demarcarea cu

patrunderea pe culoare libere a varfurilor de contraatac cu rapiditate si corecta
preluare cu orice parte a corpului , conducere si sut la poarta din viteza .

 O pregatire fizica superioara a varfurilor si fundasilor laterali , la care sa

predomine rezistenta in regim de viteza si mai ales viteza de deplasare si
actionare asupra mingei .
  Prezenta unor varfuri de atac cu forta de patrundere capabile sa finalizeze
actiunile de contraatac in conditii de adversitate extrema .

Indicatii metodice

Aplicarea contraatacului este posibila numai in anumite conditii de joc si cu anumiti jucatori . In
primul rand antrenorul trebuie sa aprecieze capacitatile jucatorilor , disponibilitatile lor pentru
astfel de actiuni si numai dupa aceea va trece la instruirea acestei forme de atac ,

Sub aspect teoretic , trebuie sa li se explice jucatorilor scopul contraatacului , situatiile in care
acesta se poate initia , formele si fazele lui de desfasurare .

In practica se urmareste dezvoltarea calitatilor motrice si a mijloacelor tehnico-tactice specifice

contraatacului .

Privitor la pregatirea fizica , accentul va fi pus pe dezvolatarea vitezei si rezistentei in regim de

viteza , cu precadere la jucatorii vizati .

Din punct de vedere tehnic se va acorda importanta invatarii si prefectionarii transmiterilor la

distante mari pentru portar si aparatori , perfectionarii preluarii din deplasare (in viteza) ,
conducerii rapide a mingei si a sutului la poarta din viteza si in conditii de adversitate .

Aplicatii

Contraatacul poate fi declansat in urmatoarele situatii :

 Din deplasarea portarului spre un varf de atac (demarcat) din zona 1 , sau din
zona 2 daca a iesit mult in intampinarea mingei lansate de adversar ;

 Din interceptarea (deposedarea) mingei in zonele 2 sau 3 de catre un aparator si

printr-o pasa lunga pe joc sau cu bolta spre un varf de atac sau un jucator ce se
lanseaza pe un culoar liber ;

2 Atacul rapid

Definitie : Prin atacul rapid intelegem desfasurarea intr-un timp cat mai scurt a unor actiuni
tactice individuale si colective simple , orientate incisiv spre poarta adversa prin 3 – 6 pase .
 Aparitia si folosirea acestei forme de atac a fost determinata de pregatirea fizica tot mai buna a
jucatorilor , de reducerea si micsorarea spatiilor de patrundere spre poarta , de adoptarea
apararilor supraaglomerate etc.

Depasirea acestor dificultati a fost considerata ca posibila prin aplicarea atacului rapid , respectiv
prin trecerea imediata si in viteza din aparare in atac , in general din zonele 1,2 si chiar 3 , dupa
recuperarea mingii .

Reusita acestei actiuni deinde in mare masura de capacitatea jucatorilor de a gandi repede
(analiza pe moment decizie si actionare prompta) . Corecta si rapida orientare si apreciere permit
atacantilor sa evite marcajele , sa aleaga spatiile si culoarele libere , sa gandeasca asupra
actiunilor impuse de faza respectiva sau a celor urmatoare .

Formele prin care se realizeaza atacul rapid sunt : atacul simplu si atacul prin actiuni
combinative .

Atacul simplu : se realizeaza prin 3 – 4 pase la distante mari si medii (zonele 3 – 4 ) prin
lansari si patrunderi . El pretinde o mare precizie in transmiterea mingei precum si exercitii
tehnico-tactice efectuate in viteza.

Atacul rapid prin actiuni combinative se realizeaza tot printr-un numar redus de pase (4 – 6
pase , zonele 1 – 2 ; 2 – 3 ) transmise pe jos la distante medii sau mici , directe , prin deviere ,
concomitent cu demarcari pe pozitii viitoare sau de sprijin .

Lucrul cel mai important este ca mingea sa ajunga pe traseul cel mai scurt si liber in cea mai
mare viteza in apropierea portii adversarului .

La aceasta actiune pot participa jucatorii din fiecare compartiment al echipei , in functie de
locul si zona unde a fost recuperata mingea . Ca o particularitate a reusitei atacului rapid este
surprinderea adversarului prin cursivitatea si viteza actiunilor , inainte ca acesta sa poata lua cele
mai eficiente masuri de aparare .

Orice incetinire , chiar in cazul avantajului numeric , usureaza sarcina aparatorilor in vederea
regruparii .

3 Atacul pozitional

In cazul nereusitei unui contraatac sau a unui atac rapid , echipa se obligata a trece la atacul
pozitional .

Definitie : prin aceasta forma de atac intelegem organizarea jucatorilor in zona a 4 – a ( si

chiar a 3 – a ) pe cat posibil supranumeric , pe un front cat mai larg , actionand prin pase scurte (
medii ) si precise , bazate pe colaborarea intre 5 – 7 jucatori .

Aceasta nu exclude folosirea paselor mai lungi de pe o parte pe alta a terenului pentru
schimbarea culoarului de atac in vederea surprinderii adversarului in inferioritate numerica.
 Caracteristic acestei forme ii este modul de actiune a jucatorilor si anume demarcarea
spontana si derutanta cu patrunderi perpendiculare sau oblice spre poarta , care pot favoriza
schiburile de locuri , incrucisarile si un – doi – urile .

Cerinte :

 Utilizarea celor mai potrivite procedee tehnice de pasare si preluare pe suprafete

mai reduse in conditii de lupta directa cu adversarul .

 Surprinderea apararii prin pase , patrnderi si demarcari spontane si derutante .

 In cazul nereusitei unei actiuni pregatitoare finalizarii a se evita aglomerarile

inutile pe o portiune de teren . Insistenta individuala de depasire cu mingea ,
este de obicei sortita esecului , in consecinta este indicata scoaterea mingii in
afara zonei a 4 – a , pentru reluarea atacului pozitional .

Indicatii metodice

 La baza atacului pozitional se afla pasele carora se va acorda ponderea necesara

in procesul instruirii . In cadrul aceste forme de atac pasele au o serie de
particularitati : precizie deosebita , intensitate controlata , executate de obicei
spre pozitii viitoare a coechipierului , respectiv demarcajul acestuia in mod
justificat tactic .

 Executarea paselor si preluarilor in conditii de adversitate , cu diferite traiectorii ,

inspre careul mic sau mijlocul careului mare .

 Exersarea aruncarilor de la margine din faza a 4 – a , a cornerelor , loviturilor

de la 11m si a loviturilor indirecte din interiorul careului . Se va urmarii
dobandirea preciziei in aruncari si lovituri din cele mai variate plasamente si
demarcari ale atacantilor .

 Exersarea loviturilor libere din diferite puncte ale zonei a 4 – a de

poarta , folosind diferite asezari ale zidului si variante de executie a loviturilor .

 Dupa ce jucatorii si-au insusit in buna masura (teoretic si practic ) cunostintele si

deprinderile folosind o gama de structuri specifice , trec la jocul la doua porti .
Pentru corectarea greselilor , antrenorul opreste jocul si da indicatiile necesare .
In cazul folosirii metodei globale ( instruirea prin joc ) , la aprecierea sa ,
antrenorul opreste jocul si corecteaza greselile din punct de vedere tehnic si
tactic , folosind structurile selectate in acest scop , dupa care reia jocul . Atacul
pozitionl trebuie desfasurat pe un front larg . Poate incepe din zona 3 pentru
dislocarea aparatorilor din dispozitiv prin modificari de tempou si directii de joc ;
Este folosit si pentru temporizarea sau alte motive impuse de joc , dar si pentru
desprinderea de pressingul adversarilor . In zona 4 se urmareste dezorganizarea
sistemului de aparare , crearea culoarelor de sut , angajarea jucatorilor inalti si
eficace in loviturile cu capul , sau valorificarea jucatorilor de exceptie prin un –
doi – uri sau depasiri individuale .
 4 Atacul in circulatie de minge si jucatori

Definitie : Atacul in circulatie de minge si jucatori reprezinta actiunea colectiva desfasurata in

alternare cu atacul pozitional , in care jucatorii , pentru pastrarea mingei sau desfacerii sistemului
de aparare advers si crearea ciloarelor de sut isi paseaza mingea pe pozitii viitoare , schimbandu-si
locurile pe directii oblice si perpendiculare spre poarta (chiar in mod repetat) .

Actiunile pot fi desfasurate cu precadere in zonele 3 si 4 numai de catre jucatorii cu mare

capacitate de efort , cu o tehnica foarte buna , cu o deosebita orientare in teren , si cu un simt de
anticipare si intuitie dezvoltat .

In acest fel jucatorii au posibilitatea sa aplice ruperile de ritm , atat in viteza deplasarilor , cat
si in rapiditatea pasarii mingei . Durata circulatiei de minge si jucatori este mai redusa decat cea a
atacului pozitional .

Echipa care foloseste aceasta forma de atac isi asuma insa si riscuri mari , deoarece , la ea
participand si mijlocasii (uneori si fundasii de margine ) , la prima deposedare sau interceptie ,
poate fi surprinsa de declansarea contraatacului advers .

Crearea conditiilor favorabile finalizarii

Echipa aflata in aparare actioneaza activ pe zona centrala si semiactiv pe zonele laterale .
Echipa aflata in atac isi orienteaza actiunile spre marginile terenului , urmarind aducearea unor
jucatori in situatii cat mai favorabile fata de centrarile din viteza .

Aceasta sarcina se poate realiza prin delimitarea zonelor laterale sau prin jaloane fixate pe
linia de fund si pe linia portilor care marcheaza locul aproximativ de unde se poate centra .

CONCLUZII

1. In jocul echipelor studiate din campionatul nostru se observa un numar mic de

combinatii in viteza la finalizare ( centrari directe precise , suturi directe din orice pozitie
) , lipsa spiritului de sacrificiu in fata portii adverse .

2. Majoritatea jucatorilor studiati sunt deficitari la lovitura de cap , ratand unele ocazii
foarte bune din pozitii ideale ( din suprafata de poarta , din suprafata de pedeapsa ) .
 3. Referitor la campinotul din celelalte tari cum ar de exemplu : Italia , Anglia , Franta ,
Spania si altele , se observa o alta conceptie a jocului de fotbal , cu un numar mai mare
de combinatii in viteza de finalizare si o responsabilitate mai mare fata de joc.

4. In zilele noastre , pentru a obtine un fotbal de performanta ar trebui sa se sublinieze

unele caracteristici importante in antrenamentu jucatorilor .

BIBLIOGRAFIE

1. DRAGNEA ADRIAN - Antrenamentul sportiv ,

Ed. Didactica si Pedagogica

Bucuresti , 1996

2. EPURAN MIHAI - Modelarea conduitei sportive ,

Ed. Sport-Turism

Bucuresti , 1990

3. EPURAN MIHAI - Metodologia cercetarii activitatilor

corporale , vol. I-II ,A.N.E.F.S. ,

Bucuresti , 1992

4. JERRY R. THOMAS - Metodologia cercetarii in activitatea

JACK K. NELSON fizica , vol. I-II , SDP,C.C.P.S. ,

Bucuresti , 1996 , 1997

5. NICU ALEXE - Antrenamentul sportiv modern ,

Ed. Editis ,

Bucuresti , 1993

6. F.I.F.A. – Fotbal , Legile Jocului 2008-2009

7. VICTOR STANCULESCU - Ghidul antrenorului de fotbal ,

Ed. Sport-Turism , 1982

8. ION V. IONESCU - Fotbal ’’Tehnica si tactica jocului’’ ,

Ed. Helicon Timisoara , 1995

9. IONEL MELENCO - note de curs Fotbal 2007

-caiet de lucrari practice Fotbal ,

Ed. Ovidius University Press

Constanta 2008

10. STANCULESCU G. – Teoria jocului de fotbal ,

Ed. Ovidius University Press,

Constanta 2003

- Fotbal specializare ,

Ed. Ovidius University Press

Constanta 2003

11. IONEL MELENCO - Istoricul jocului de fotbal si evolutia

sistemelor de joc ,

Ed. Ovidius University Press

Constanta 2008

12. www.sportscience.ro

13. M.RADULESCU , - Aspecte actuale ale pregatirii juniorilor

E.CRISTEA Ed. Sport-Turism , 1985

14. Teoria competitiei - SDP, C.C.P.S. , Bucuresti , 1995