POZIŢIILE PACIENTULUI ÎN PAT

Scopul: cunoaşterea poziţiilor pe care le iau bolnavii în pat sau

în care aceştia trebuie aşezaţi pentru îngrijiri, examinări speciale.
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o
poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a
pierdut forţa fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi
grav, adinamici
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
1. determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
2. ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele de dureroase de
ulcer sau în colica biliară)
3. ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii
(prevenirea emboliei în cazul tromboflebitei)
4. ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie
esenţială a tratamentului)
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în
pat, poziţia în care aceştia trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi
examinări speciale şi manoperele prin care se asigură schimbările de
poziţie.
2
POZIŢ CUM SE REALIZEAZĂ AFECŢIUNILE/S OBSERVAŢII
IA ITUAŢIILE
CARE O IMPUN
Decubit Culcat pe spate cu faţa în sus -după puncţie -Previne contractura
dorsal -fără pernă lombară muşchilor abdominali
Poziţia -cu o pernă subţire -unele afecţiuni ale -Este mai confortabilă cu
Fowler -cu 2 perne (poziţie obişnuită şi comodă) coloanei vertebrale genunchii îndoiţi-poz. Fowler
(suprafaţă tare)
-anemii post- -menţinută timp
hemoragice îndelungat=dureri lombare :
-unele afecţiuni se introduce un sul subţire la
cerebrale nivelul coloanei lombare
-pacienţi slăbiţi Zone explorate: capul, gâtul,
-adinamici toracele anterior, plămânii,
-operaţi sânii, inima, abdomenul,
extremităţile, zonele de
3
 palpare a pulsului.
Semişez -culcat pe spate -afecţiuni cardiace -Menţinerea îndelungată
ând -toracele formează cu linia orizontală un unghi de şi pulmonare necesită măsuri de prevenire
30-45º -perioada de a escarelor (colaci de cauciuc
Se realizează: convalescenţă sub regiunea fesieră) şi a altor
-cu un nr. mai mare de perne unele categorii de complicaţii.
-cu rezemător mobil operaţii -Este interzisă pacienţilor cu
-cu somieră articulată -vârstnici  tulburări de deglutiţie
Ca pacientul să nu alunece, se aşează sub regiunea -primul ajutor dat  comatoşilor
poplitee o pernă îndoită sau un sul din pătură pacienţilor cu
învelit într-un afecţiuni
cearşaf răsucit la cardiorespiratorii
extremităţi şi
introdus sub saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.

4
Şezând În pat: -în stare gravă -În vederea examinării
-trunchiul formează cu membrele inferioare un -dispneici, în caz de pacientului, poziţia şezând
unghi drept pneumonii întinse realizează expansiunea
-pacientul are coapsele flectate pe bazin şi gambele -insuficienţă completă a plămânilor şi
sunt în semiflexie pe coapse cardiacă permite o mai bună
-genunchii sunt astfel ridicaţi -în perioada examinare a părţii superioare
Poziţia se realizează: acceselor de astm a corpului.
-prin ridicarea părţii cefalice a somierei articulate bronşic -Pacienţii slăbiţi d.p.d.v.fizic
(cu ajutorul manivelei) -vârstnici s-ar putea să nu poată sta în
-cu sprijinitorul de perne -după anumite această poziţie ; ei vor fi
-sau se vor pune 4-5 perne aşezate în trepte ; capul intervenţii aşezaţi în decubit dorsal cu
se va sprijini cu o pernă mică chirurgicale extremitatea cefalică a
-sub braţele pacientului se poate aşeza câte o (glanda tiroidă) somierei ridicată.
5
 pernă ; pt. a împiedica alunecarea se aşează sub -Pacienţii cu insuficienţă
regiunea poplitee o pernă îndoită sau un sul din cardiacă în cursul acceselor
pătură învelit într-un cearşaf răsucit la extremităţi şi de dispnee nocturnă, se
introdus sub saltea . Sub tălpi se pune un aşează de mai multe ori la
sprijinitor. marginea patului cu
În fotoliu: este aşezat confortabil, bine îmbrăcat şi picioarele atârnate; sub tălpi
acoperit cu pătură se aşează un taburet.
Zone explorate: capul, gâtul,
spatele, toracele posterior,
plămânii, sânii, axila, inima,
extremităţile superioare.

6
Decubit Poate fi drept sau stg: -în pleurezii  pt.a împiedica apariţia
lateral -culcat pe o parte -meningite escarelor
-capul sprijinit pe o singură -după intervenţii -între genunchi şi maleole se
pernă intratoracice introduc inele de vată
-mb. inf. flectate uşor -după intervenţii -sub trohanterul mare, un
-sau mb.inf.ce este în contact cu suprafaţa patului renale colac de cauciuc îmbrăcat
întins, iar celălat îndoit -în cazul drenajului  vârstnicii, adinamicii vor fi
-spatele sprijinit cu o pernă sau un sul sau cu cavităţii pleurale întorşi la intervale regulate
rezemătoare speciale Se mai impune: de 1-2-3 ore pt.prevenirea
 în cursul complicaţiilor
efectuării  dacă pacientul are un
toaletei mb.inf:
 schimbării - paralizat, fracturat, dureros,
lenjeriei operat
 administrării acesta va fi menţinut în cursul
clismelor şi manoperei de întoarcere de
7
 supozitoarelor către asistentă şi aşezat pe un
 măsurării suport pregătit în prealabil.
temperaturii pe Zonele ce pot fi explorate :
cale rectală inima (decubit lateral stg) ;
 pt.puncţia poziţia este ideală, pt. a auzi
lombară murmurul cu sonor redus
 în cursul
sondajului
duodenal
 drenajului
postural

8
Poziţie -Decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos -pe masa de  favorizează o bună
(declivă decât restul corpului operaţie în cazul circulaţie pentru centrii
) Se realizează prin: sincopelor din vitali
Trendel -ridicarea etremităţii distale a patului cursul anesteziei  în decubit lateral se aşează
enburg -diferenţa între cele 2 extremităţi ale patului poate generale at.când este pericol de
varia de la 10 la 60cm -în anemii acute aspirare a secreţiilor
-sub capul pacientului se poate pune o pernă -pt.autotransfuzii
subţire -pt.oprirea
-se protejează capul pacientului cu o pernă aşezată hemoragiilor
vertical la căpătâiul patului membrelor inf.şi
-pentru evitarea alunecării de pe masa de operaţie, organelor genitale
pacientul este fixat în chingi sau rezemătoare feminine după
speciale de umăr intervenţii
ginecologice
-după rahianestezie
-pt.a favoriza
9
 drenajul secreţiilor
din căile
respiratorii
superioare

Poziţie - oblică cu capul mai sus pentru extensia

proclivă coloanei cervicale
(Trende (tratament
lenburg ortopedic)
inversat
)
Decubit - culcat pe abdomen - în paralizia unor - este poziţia de noapte
ventral - capul într-o parte pe o pernă subţire grupuri musculare; pt.sugari şi copii mici
- membrele superioare aşezate la stga şi la hemiplegie - nu este posibilă fără pernă
dr.capului - în escare extinse pt.anumite boli cardiace şi
- cu faţa palmară pe suprafaţa patului - drenarea unor pulmonare
- cu degetele în extensie colecţii purulente
10
 Sub glezne: - o pernă cilindrică - inconştienţi
Sub torace şi abdomen se pot aşeza perne subţiri,
moi

11
Poziţie - decubit dorsal - pt.examene - Examinarea se face după
ginecolo - cu genunchii îndoiţi ginecologice şi golirea vezicii urinare şi a
gică - coapsele îndepărtate obstetricale rectului
Se poate realiza: - facilitează - poziţie jenantă şi
- în pat introducerea inconfortabilă
- pe masa de examinare speculului - nu se prelungeşte prea mult
- pe masa ginecologică care are sprijinitor vaginal-valvelor examinarea
pt.mb.inferioare, iar sub placa de şezut are o - pt.examinări
tăviţă mobilă rectale - pacienta tb.menţinută bine
(rectoscopie, acoperită
tuşeu rectal)

Poziţia - pacientul aşezat pe genunchi, aceştia fiind uşor - pt. explorarea - este o poziţie jenantă,
genupec îndepărtaţi zonei rectale inconfortabilă
torală - aplecat înainte - pacienţii cu artrită sau alte
pieptul atinge planul orizontal (masa de examinat) deformări articulare nu o vor
12
putea practica

13
 SCHIMBĂRILE DE POZIŢIE ALE PACIENTULUI

Pot fi : active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul

necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi : adinamici, imobilizaţi,
inconştienţi, paralizaţi, cu aparate gipsate etc.
Principii de respectat:
-sunt necesare 1-2 asistente
-as.tb.să adopte o poziţie potrivită pt. a putea ridica pac.cu mai multă
uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic
-prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna , aşezând
palma pe suprafaţa corpului pac.a.î. suprafaţa de contact să fie cât mai
mare
-aşezarea as.cât mai aproape de pat (de pac.)cu picioarele depărtate pt.a
avea o bază de susţinere cât mai mare genunchii flectaţi, coloana
vertebrală uşor aplecată (ac.poz.asigură protejarea col.vertebrale a
as.prin diminuarea compresiunii asupra discurilor intravertebrale şi
asupra corpului vertebrei, permiţând as.să utilizeze forţa coapsei şi a
gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare; prin flectarea
genunchilor, automat centrul de greutate coboară, a.î.poziţia este mult
mai convenabilă pt.a efectua mai uşor un efort cu membrele sup.şi inf.).
Cele mai frecvente mişcări pasive prin care se schimbă poziţia
bolnavului în pat
sunt:
14
1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi
înapoi.
2. aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
1. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi
înapoi
Asistenta se aşează la marginea patului spre care va fi întors
bolnavul:
- îndoaie braţul bolnavului din partea opusă peste celălalt
- asistenta se aşează cu faţa în dreptul toracelui bolnavului având
piciorul dinspre căpătâiul patului aşezat mai înaintea celuilalt
- îşi flectează uşor genunchii, se apleacă şi prinde cu mâna umărul din
partea opusă, iar cu cealaltă mână prinde şoldul bolnavului
- as.trece greutatea corpului ei dinspre mb.inf.plasat mai în faţă
înspre mb.aflat mai în spate şi întoarce bolnavul spre ea
- în timpul acestei mişcări as.îşi flectează bine genunchii.
Readucerea în decubit dorsal se face de către 2 asistente:
- ambele asistente se aşează de aceeaşi parte a patului în spatele
pacientului
- as.aşezată la capul pacientului prinde pac.sub axilă, cea mai
apropiată de suprafaţa patului şi-i sprijină capul pe antebraţ
- cealaltă as.introduce o mână sub bazinul pacientului
- cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul
2. Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
15
Există 3metode:
1) As.se aşează la marginea patului cu faţa spre pacient:
- plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt
- braţul dinspre pat al as.rămâne liber până în mom.ridicării
pacientului
- celălalt braţ, as.îl trece peste umărul pac.şi plasează mâna (palma)
între omoplaţii acestuia
- pt.a ridica pac.as.îşi basculează greutatea corpului dinspre piciorul
aflat în faţă spre piciorul plasat mai în spate, flectând genunchii în
acelaşi timp
- cu braţul liber îşi fixează ca punct de sprijin marginea patului.
Astfel centrul de greutate al as.contrabalansează greutatea
pacientului.
2) As.se aşează la marg.patului:
- cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară
a pacientului, iar cu cealaltă mână îl îmbrăţişează din spate,
sprijinindu-i capul pe antebraţ
- pac.dacă starea îi permite se poate sprijini de braţul as.sau de gâtul
acesteia, îmbrăţişând-o
3) pac.în stare gravă= 2 as.
- as.se aşează de o parte şi de alta a patului
- ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală a pacientului,
aşezând palmele pe omoplaţii pacientului
- cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă
16
 - la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziţie şezând,
cu o singură mişcare.
3. Ridicarea pacientului pe pernă
Se execută de către 2 pers. aşezate de o parte şi de alta a patului, cu
faţa uşor întoarsă spre capul patului:
- îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi
plasarea acestora unul în faţa celuilalt (cel dinspre extremitatea
distală a patului fiind plasat mai în spate)
- îndoiesc braţele pacientului peste abdomen
- introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului
cu palma în sus
- cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului,
unde mâinile celor două persoane se unesc
- îşi flectează genunchii
- la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind metoda
membrelor inferioare prin trecerea greutăţii de pe un picior pe
altul
- pt.a uşura efortul de ridicare cele 2pers. se pot sprijini cap în
cap
Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură
pers. dacă pacientul poate să se ajute flectându-şi genunchii şi
împingând cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
Important:

17
  pt.uşurarea mişcării pac.este importantă balansarea corpului
as.de pe un picior spre celălalt în direcţia mobilizării pacientului
(transferând greutatea prin împingere)
 explicăm întotd.pac.clar ce se face cu el şi ce colaborare
aşteptăm de la el
 urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne
că se află în poziţie confortabilă

18
 MOBILIZAREA PACIENTULUI
Scop
- mişcarea pacientului pt.a preveni complicaţiile ce pot apărea
din cauza imobilizării
- recâştigarea independenţei
Obiective
- normalizarea tonusului muscular
- menţinerea mobilităţii articulare
- asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului
- stimularea metabolismului
- favorizarea eliminărilor de urină şi fecale (la baie, nu în pat)
19
- stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor,
pneumoniilor, escarelor, contracturilor.
Principii de respectat
Mobilizarea se face în funcţie de:
 natura bolii
 starea generală
 tipul de reactivitate a pacientului
 perioada de exerciţii pasive şi active pt.refacerea condiţiei
musculare şi anvergura de mişcare tb.începută încet, mărindu-
se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului
(creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară,
diaforeză)
 exerciţiile se fac înainte de mese
 pacientul tb.învăţat să intercaleze ex.de mişcare cu ex.de
respiraţie
 momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat,
precum şi ritmul vor fi hotărâte de medic
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci,
fotoliu, cârje.
Se inform.pacientul despre procedeu, scop etc.
Se măs.pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei
(coloraţia tegumentelor, respiraţia).
Se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.

20
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea
capului, degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a
membrelor superioare şi inferioare, păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în poz.şezând, în mod pasiv la
început
-aşezarea în poz.şezând – în mod activ, de
mai multe ori /zi - crescându-se nr.de min.
-aşezarea în poziţie şezând la marginea
patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi
primii paşi
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă
la marginea patului
1. - Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu
genunchii flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână
sub regiunea poplitee
-Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie
îmbrăţişând gâtul asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti
picioarele bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei
vertebrale a acestuia
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
21
-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen
-mb.inf.dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
-as. aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar
cealaltă sub genunchii acestuia
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele
într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima
aşezare pe marginea patului să fie numai câteva minute. Dacă el
devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat
aşezat înapoi în pat, controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea
patului în ziua următoare se poate prelungi cu câteva minute.
Aşezarea în fotoliu
-asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
-pune un pled pe fotoliu , îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi
-aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului, se aşează în faţa
pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia
-pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei
-asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele către
fotoliu, îl aşează încet în fotoliu, îl acoperă cu pledul
-sub picioare se poate aşeza un scăunel
Când aşezarea în fotoliu se face de către 2 asistente, acestea se aşează
de o parte şi de alta a pacientului care stă în poziţie şezând la marginea
patului, introduc mâna de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică în
picioare, apoi, rotindu-l îl aşează în fotoliu şi-l acoperă
22
Ridicarea în poziţie ortostatică
1. După ce pacientul este aşezat în
poziţie şezând, pe marginea patului,
asistenta de lângă pacient stă cu spatele
la pat, sprijină pacientul de sub ambele
axile şi-l ridică.
Se poate menţine , la prima ridicare ,
câteva minute.
2. -as. se aşează în faţa pacient.care stă
în poziţie şezând la marginea patului
-fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine
de sub axile
-pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia
- prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al
asistentei coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a pacientului

23
 TRANSPORTUL PACIENŢILOR
Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament
şi atenţie faţă de pacient, ţinând cont de afecţiunea de care suferă
acesta, se evită agravarea durerilor şi apariţia altor complicaţii,
cum ar fi: înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic,
transformarea unei fracturi închise într-una deschisă, provocarea de
hemoragii etc.
Transportul bolnavului în spital este o etapă importantă
deoarece efectuat cu
întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea
bolii sau chiar decesul bolnavului.
Transportul primar – transportul bolnavului la spital de la locul
de muncă, de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este

24
mai mare, deoarece bolnavul este transportat nepregătit şi fără un
diagnostic cunoscut.
Transportul secundar – transportul bolnavului de la un spital la
altul sau la domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de
diagnostic şi tratament, precum şi mutarea lui de la un salon la altul.
Bolnavul fiind sub îngrijire, transportul poate fi pregătit şi efectuat
în funcţie de starea lui.
Scop: deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite
servicii de investigaţii, diagnostic şi tratament.
Materiale necesare: targă; cărucior; pătură (pentru targă) sau
saltea subţire pentru cărucior; muşama, aleză;cearşaf; o pernă
subţire; două pături (pentru învelit bolnavul).
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi
- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor
inferioare
- inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
- febrili, operaţi
- cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
- psihici
mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de
distanţă, transportul se face cu:
- brancarda (targa)
25
- cărucior
- fotoliu şi pat rulant
- cu mijloace improvizate în caz de urgenţă
- cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
pregătiri
Transportul cu targa
 Pregătirea tărgii
- targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se
acoperă cu muşama şi aleză; pernă subţire
Pregătirea pacientului
- se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra
scopului transportului şi locului unde va fi transportat
- se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se
instruieşte pacientul cum poate colabora
- în cazul în care pacientul are instalate o perluzie, sonde,
drenuri etc. se vor lua măsuri de siguranţă: sprijinirea- eventual
pe un suport - a aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea
sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile de transport
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
- în caz de vărsături – tăviţă renală
- se pregăteşte documentaţia pacientului
aşezarea pacientului pe targă
- pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie
să vadă unde merge)
26
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până
la nivelul orizontal; dacă panta este prea accentuată, se poate
duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul,
este mai bine ca acesta să fie dus cu capul înainte, pentru ca, stând
faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat.
- în principiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă
Execuţia:
- -targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi bran-
cardieri, doar de câte un singur mâner astfel încât targa să

atârne de-a lungul marginii patului

- aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se
vor aşeza de-a lungul patului de partea tărgii atârnate
- îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe
27
 antebraţ
- a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
- a treia: susţine membrele inferioare
- Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în
poziţie orizontală sub pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările
inverse.

Poziţiile pacientului pe targă în

funcţie de afecţiune
 în decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme
abdominale, cu genunchi flectaţi
28
- accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei verte-
brale sau a bazinului: se asigură suprafaţa rigidă
- leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o
pernă
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se
aşază peste toracele pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele
inferioare ridicate
 în poziţie şezând
- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc:
menţinuţi cu ajutorul pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, a.î.regiunea mentoniană să
atingă toracele
 în poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu
genunchii flectaţi
 în decubit lateral
- pacienţii în stare de comă
 în decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor
se aşază un sul improvizat din cearşafuri, sau antebraţul flectat
al traumatizatului
29
- cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
 în decubit semiventral
- pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie
sau hipersecreţie salivară, în poziţie Trendelenburg, pentru a
preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
 în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
- accidentaţii în stare de şoc
 în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-
15º:
- accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se
transportă imobilizaţi.
De reţinut:
 în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o
suprafaţă dură; se recomandă ca pacienţii să fie transportaţi în
poziţia în care au fost găsiţi
 în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se
asigure o targă tare, chiar improvizată (uşă, scândură lată),
transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în jos, cu
excepţia celor suspecţi de fractură a coloanei cervicale.

TRANSPORTUL CU CĂRUCIORUL

Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în

general înălţimea meselor de operaţie, pentru a se putea

30
transporta uşor pacientul de pe cărucior pe masă şi invers.

Aşezarea pe cărucior
- căruciorul se aşază cu
partea cefalică perpendicular
pe capătul distal al patului (la
picioarele patului)
- roţile căruciorului trebuie
blocate
Pentru ridicarea pacientului,
este nevoie de trei persoane care
execută tehnica în următorii timpi:
- cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi
plasează piciorul dinspre targă mai în faţă
- toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub
pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
- apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie
cât mai mult ca să-l poată strânge
- îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în
faţă) şi se îndreaptă spre targă
- lângă cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe

31
 cărucior, întind braţele ca pacientul să fie aşezat în decubit
dorsal
- cele trei persoane îşi retrag braţele
IMPORTANT:
Ridicând pacientul, persoanele trebuie sa-l ţină strâns către ele
şi să-şi folosească cât mai mult forţa membrelor inferioare pentru
a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.

OBSERVAŢII:
 Transportul cu patul rulant este forma ideală
de transport; la cele patru picioare, paturile sunt prevăzute cu
roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat poate
deveni astfel rulant.
 Prin utilizarea acestui sistem de transport,
pacientul nu trebuie transpus mereu din pat în cărucior, de aici pe
masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct
cu patul. Patul cu dispozitiv rulant aşteaptă pacientul chiar la
serviciul de primire. Această metodă nu poate fi aplicată la toate
spitalele, căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare a
coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar deplasarea între etaje
să se poată face cu ascensorul.

TRANSPORTUL CU FOTOLIUL RULANT

32
 Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor
inferioare sunt transportaţi cu fotoliul rulant, la serviciile de
diagnostic şi tratament.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor
- Se pregătesc fotoliul cu pătură, cearşaf,
muşama şi aleză.
2. Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul.
- Se îmbracă bolnavul, peste pijama, cu
halatul de molton, cu şosete şi papuci.
3. Efectuarea tehnicii
- Bolnavul este ajutat să se aşeze în fotoliul rulant, în cazul în care
acesta nu se poate ridica în picioare. Dacă bolnavul nu se poate
ridica din pat, mutarea lui în fotoliu se va face de două persoane
- Asistenta I aduce bolnavul în poziţia şezândă şi-l sprijină.
- Asistenta II îmbracă bolnavul cu halatul şi cu şosete.
- Asistenta I îl ajută să se întoarcă cu spatele la marginea patului şi
sprijină bolnavul.
- Asistenta II împinge fotoliul la marginea patului, în dreptul
spatelui bolnavului.
- Cele două persoane fixează roţile cu picioarele lor.
- Fiecare apucă bolnavul cu o mână sub axilă, iar cu cealaltă din
regiunea poplitee şi-l ridică, aşezându-l în fotoliu.
33
- P.I retrage fotoliul.
- P.II susţine membrele inferioare ale bolnavului, îi pune papucii şi-i
aşază picioarele pe suportul fotoliului. Membrele inferioare vor fi
acoperite cu cearşaf şi pătură.
- Fotoliul este împins din spatele bolnavului, în timpul transportului
fiind aşezat cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat de soră.

TRANSPORTUL CU PATUL RULANT

Dacă bolnavul este în stare gravă sau nu poate fi mobilizat, este
transportat cu patul rulant pentru: explorări funcţionale, examinări
radiologice, mutări dintr-un salon în altul, cură de aer pe terase.
Paturile sunt prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu
roţi, orice pat poate deveni astfel „rulant”.
Acest sistem de transport reduce la jumătate numărul
transbordărilor, bolnavul fiind astfel menajat.
Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, căruciorul, fotoliul sau patul
rulant, între diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile
sunt spaţioase şi prevăzute cu uşi largi.
Etape de execuţie:
1. Efectuarea tehnicii:
- Se împinge patul rulant în ascensor şi brancardierul sau asistenta
intră după bolnav

34
- La ieşire, brancardierul iese din lift înaintea bolnavului şi trage
patul.
- Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant – brancardierul intră
primul în ascensor şi trage după el mijlocul de transport, astfel ca
bolnavul să fie poziţionat cu privirea spre uşa liftului.

35
.

- La sosire, fotoliul sau căruciorul este împins afară din lift, asistenta
rămânând în spatele bolnavului.
Oservaţie!

36
 Este obligatorie transportarea cu căruciorul a următorilor bolnavi:
în stare de şoc; somnolenţi, în comă; astenici, adinamici, febrili,
epuizaţi; cu insuficienţă cardio-pulmonară gravă; suspecţi sau
confirmaţi cu infarct miocardic, cu tulburări nervoase şi de
echilibru; cu afecţiuni ale membrelor inferioare; scoşi din sala de
operaţie după intervenţie; după naştere, femeile sunt scoase din
sala de naştere cu căruciorul.
TRANSPORTUL ÎN AFARA SPITALULUI
Pregătirea pacientului
- pacientul va fi pregătit din timp pentru transport
- i se comunică mijlocul de transport
- va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei
drumului şi mijloacelor de transport
- i se oferă bazinetul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi
urinei
- i se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât
mai comodă
- pacientul transportat la alte servicii sau instituţii sanitare va fi
însoţit de asistentă, cu documentaţia necesară
- asistenta trebuie să fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe
drum în acordarea primului ajutor. Ea supraveghează pacientul
îndeaproape, pe tot timpul transportului
- predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă
al instituţiei unde a fost transportat
37
- Pentru liniştea pacientului, este bine ca ea să rămână lângă
pacient până va fi amplasat în patul lui.
Important Mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul
pacienţilor infecţioşi.

38
Alimentarea pacientului: - alimentarea activă
-alimentarea pasivă
-alimentarea artificială
Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este
alimentaţia. Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea
forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat
pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor
pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale
îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii
nefiziologice.
39
 Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la
masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită;
porţiile aranjate estetic sunt aşezate pe mese mici (4 persoane). Se
invită pacientele la masă, se invită să se spele pe mâini. Felurile de
mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se
ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar
se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ
apetitul pacientului (tăviţă,scuipători, ploscă). Se invită pacientul să
se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face
ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în
salon la masă. Se aşează pacientul în poziţie confortabilă, este
invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele necesare
şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială
la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le
permite să se alimenteze singuri, trebuie să fie ajutaţi.
Scop
 vor fi hrăniţi bolnavii
- imobilizaţi, paralizaţi , epuizaţi , adinamici , în stare gravă , cu
uşoare tulburări de deglutiţie
40
Pregătiri
materiale
- tavă, farfurii, pahar cu apă sau cană cu cioc, şervet de pânză, cană
de supă, tacâmuri
asistenta
 îmbracă halatul de protecţie
 aşază părul sub bonetă
 se spală pe mâini
pacient
 se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de
pat sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte
pentru a uşura deglutiţia
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să
vadă ce i se introduce în gură
Servirea mesei
 asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul
cu perna
 verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt
temperatura, nici gustul alimentelor), gustând cu o altă lingură
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele
solide

41
  supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste
puterile de deglutiţie ale pacientului
 este şters la gură, i se aranjează patul
 se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub
bolnav, pot contribui la formarea escarelor
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
 strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
 se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de
contribuţia alimentelor în procesul vindecării, se stimulează
deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând
să le înghită, ar putea să le aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci, atingerea
alimentelor care au fost în gura pacientului
ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ înseamnă introducerea
alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale.
Se realiz. prin următoarele procedee:
 sondă gastrică sau intestinală, gastrostomă, clismă, parenteral
scop:
 hrănirea pacienţilor inconştienţi
 cu tulburări de deglutiţie
42
  cu intoleranţă sau hemoragii digestive
 operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
 cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
 în stare gravă; negativism alimentar
Alimentarea prin sondă gastrică
Materiale
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile : sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă
hemostatică
- nesterile : pâlnie, tăviţă renală
- bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura
corpului, să aibă valoare calorică
Pacient
• Se asaza bolnavul pe un scaun cu speteaza, cu spatele cat mai
drept.
• Se protejeaza cu sortul de cauciuc sau de material plastic.

• Se indeparteaza proteza dentara (daca este cazul) si se pune

intr-un pahar cu apa.
Execuţie
- în caz de stază gastrică , se aspiră conţinutul şi se efectuează
spălătură gastrică
- se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar
200-400 ml până la 500 ml, încălzit la temperatura corpului

43
- se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru
a goli sonda
- se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor
în faringe de unde ar putea fi aspirate determinând pneumonia de
aspiraţie – complicaţie gravă
- se extrage sonda cu atenţie
DE ŞTIUT :
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care
trebuie alimentaţi mai mult timp pe această cale , sonda se
introduce endonazal
sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de
cauciuc maximum 2-3 zile fiind traumatizante (produc escare
ale mucoaselor)
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de
preferinţă cu aparatul de perfuzat utilizând vase izoterme
Alimentarea prin gastrostomă
 deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul
alimentării printr-o sondă în cazul în care cale esofagiană este
întreruptă
 în cazul stricturilor esofagiene , după arsuri sau intoxicaţii cu
substanţe caustice , când alimentaţia artificială ia un caracter de
durată şi nu se poate utiliza sonda gastrică , alimentele vor fi
introduse în organism prin gastrostomă

44
  în stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia
alimentele sunt introduse cu ajutorul unei seringi sau prin
pâlnie
 respectându-se aceleaşi principii se introduc şi aceleaşi
amestecuri alimentare ca în cazul alimentaţiei prin sondă
gastrică
 alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale
obişnuite , după orarul de alimentaţie al pacienţilor , încălzite la
temperatura corpului
 cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
 după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a
împiedica refularea acestora
 tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului
gastric care se prlinge adesea pe lângă sondă , provocând
uneori leziuni apreciabile
 de aceea , regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată,
acoperită cu un unguent protector şi antimicrobian, pansată
steril cu pansamentb absorbant
Alimentarea prin clismă
 se poate asigura hidratarea şi alimentarea pe o perioadă scurtă
de timp
 deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie, iar mucoasa
absoarbe numai soluţii izotonice, substanţele proteice sunt
eliminate sau supuse unui proces de putrefacţie
45
  alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluţie
Ringer, glucoză 47‰ cu rol hidratant
 v.pregătirea şi efectuarea clismei
 în locul irigatorului se foloseşte un termos
Alimentarea parenterală
materile necesare
 dezinfectante - alcool iodat
 materiale pentru puncţia venoasă
 de protecţie-pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama,
aleză;
 pt. dezinfecţia tegumentului tip I (cu tamponul îmbibat în alcool
se badijonează tegumentul timp de 30 de sec.)
 instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică
folosinţă(se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea
sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de scop;
pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
 alte materiale-garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii
medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală
 perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
 pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului
şi ratei de flux
 robinete cu două sau mai multe căi
 branulă(cateter i.v.)

46
  fluturaş
 benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului
perfuzorului de pielea bolnavului
Se face cu substanţe care:
 Au valoare calorică ridicată
 Pot fi utilizate direct de ţesuturi
 Nu au proprietăţi antigenice
 Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
 Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză
10-20-33-40% , fructoză 20% , soluţie dextran , hidrolizate
proteice
 Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de
calorii / 24h şi a raţiei de lichide în care pot fi dizolvate
principiile nutritive
 Nevoia de lichide este completatăcu ser fiziologic sau sol.
glucozate şi proteice
 Alimentarea parenterală se face ca şi hidratarea
 Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia
preparatului, starea pacientului, de la 50ml/h la 500ml/h

Căile de hidratare a organismului

47
Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată,
intravenoasă, intraosoasă, intramusculară
Orală
 calea fiziologică de administrare a lichidelor
 declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a
glandelor anexe, funcţie necesară absorbţiei lichidelor
 se renunţă la această cale în caz de:
 vărsături
 tulburări de deglutiţie
 stenoză pilorică şi esofagiană
 negativism total din partea pacientului
Duodenală
 administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
 lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de
60-100/min
 se menţine temperatura lichidului în timpul administrării
Rectală
 se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme
Katzenstein: se poate asigura hidratarea pe o perioadă scurtă de
timp
 în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe
cale rectală se face numai cu soluţie de clorură de sodiu 9‰ ,
glucoză 47 ‰

48
  clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
 în locul irigatorului se foloseşte un termos
 se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în
profunzime de 10-15cm, după ce sonda a fost lubrifiată cu
vaselină
 poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele
inferioare în uşoară abducţie sau în decubit lateral cu mb. inf.
în flexie
 temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC
 rata de flux este de 60pic./min.
 cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤
1,5-2l
 administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de
colici, tenesme şi senzaţia de eliminare a lichidelor introduse
Subcutanată
 se face prin perfuzii
 poz. pacientului: decubit dorsal
 loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele
abdominal anterior, regiunea submamară sau pectorală
 dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse în locuri simetrice
 tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice
intervenţie şi se izolează cu câmpuri sterile
 rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace

49
  resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
 poate determina accidente:
 necroza ţesuturilor prin compresiune
 coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)
 flegmoane
 complicaţii septice
 rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
Perfuzia intravenoasă
- pentru echilibrare hidroionică şi volemică
- introducerea lichidelor în venă se face direct prin
canule metalice fixate în venă, canule de material
plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor sau
prin denudare de venă

Intraosoasă
 Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua
şi pe cale intraosoasă.
 Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce
în spongioasa oaselor superficiale : capul sternului, condrilii
femurali, creasta iliacă 
 După îndepărtarea mandrinului se verifică poziţia acului
injectând în cavitatea medulară 0,5-1 ml ser fiziologic.

50
 După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de
perfuzie pregătit la fel ca şi pt. perfuzia i.v.
 Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60
pic./min., iar lichidul de perfuzie se împrăştie în lacunele
sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde în circulaţia generală.
 Înfundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune
bolnavul la urmări fatale.
Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m.

Calcularea raţiei alimentare – regimurile alimentare

51