M24 Dermatologie si nursing in dermatologie

RECAPITULARE ANUL I

 Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele

Definiție A fi curat, îngrijit a-și proteja tegumentele și mucoasele reprezintă
necesitatea ființei umane pentru a-și menține o ținută decentă și pentru a-și menține
integer funcțiile organismului.
Independența în satisfacerea nevoii

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PIELII

Pielea ( sistemul tegumentar)_ reprezintă ansamblul țesuturilor care acoperă corpul si
este invelisul protector al acestuia. Aceasta are rolul de a proteja corpul impotriva agresiunilor,
de a impiedica pierderea apei. Ea creeaza o pelicula protectoare prin secretia de sebum si permite
reglarea temperaturii prin transpiratie. Piela este organul sensibilitatii care ne permite sa percem
tot ce atingem.

Anatomia si structura pielii:

1. La exterior se gaseste epidermul care este compus din mai multe tipuri celulare:
- keratinocitele: sunt eliminate dint trei in trei saptamani, la suprafata pilii- prin
fenomenul numit descuamare- eliberand keratina in stratul cornos, foarte rezistent.
- melanocitele care produc melanina, pigment al carui rol e acela de a asigura colorarea
pielii (pigmentarea) si de a proteja omul contra razelor de soare.
- celule Langerhans: sunt capabile sa recunoasca si sa elimine organismele straine.
2. Dermul este partea centrala a tesutului de sustinere a pielii. Este formata din
numeroase fibre de colagen, vase sanguine care permit cicatrizarea, terminatii nervoase,
foliculi pilosi, glande sebacee si glande sudoripare.
3. Hipodermul este partea cea mai profunda a pielii si este formata din celule adipoase,
care fabrica grasimea. Acesta este bogat in vene si artere. Hipoderma ne protejeaza de
socuri si de presiune.
Pielea contine de asemenea si foliculi pilosi: acestia produc firele de par. Baza lor este in
forma de sac si se afla in derm. El contine orificiile glandelor sebacee si poate fi ridicat
de muschiul erector.
Pielea mai contine glande sebacee care se deschid in foliculul pilos. Ele secreta sebum,
care lubrifiaza pielea si o protejeaza.

Terminatiile nervoase ale pielii:

- corpusculii Meissner: acestia percep miscarile obiectelor pe piele (reactie la inceputul si
sfarsitul stimularii)
- corpusculii Ruffini: percep intinderea pielii
- corpusculii Pacini: discern vibratiile fine de la suprafata pielii
 - discurile Merkel detecteaza deformarile pielii atata timp cat stimularea persista, precum si
forma obiectelor.
- terminatiile nervoase libere:percep temperatura (termoreceptia) si perceptia durerii
(nociceptia).

Anexele pielii:
 Anexele cornoase reprezentate de par si unghii si anexele glandular reprezentate de
glandele sudoripare si sebacee.
 Anexe glandulare- glande sudoripare, sebacee și glande mamare.
Functiile pielii:
1. Funcții de apărare- integritatea pielii împiedică patrunderea microorganismelor în corp,
iar prin pigmenții pe care îi conține este protejat organismal dee acțiune nociva a
radiațiilor.
2. Funcția senzorială- pielea recepționează excitațiile termice, dureroase, tactile.
3. Funcții de termoreglare- stratul adipos menține temperaturacorpului , iar prin evaporare
( termoliză) ajută la ppierderile de căldură din organism.
4. Funcții de absorbție- aplicarea unor medicamente prin diferite procedee terapeutice,
uleiuri, cosmetice.
5. Funcție de excreție- eliminarea unor produși de catabolism prin glandele sudoripare.
6. Funcție respiratorie-tegumentul absoarbe O₂ și elimină CO₂ (în cantități mici)
( perspirație).
 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ SATISFACEREA NEVOII

Factori biologici
• Vârsta
– la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi
cad, părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
– datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii), glandelor, se produc
anumite perturbări:
-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;
-descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;
-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;
-subţierea, decolorarea, căderea părului;
-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;
-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;
-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi riscul
de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul
– datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este
prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate de
sudoare (transpiraţie).

• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia, respiraţia,

menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii (facilitează
eliminarea deşeurilor din organism prin piele).
• Alimentaţia
-o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia dezechilibrului hidroelectrolitic
şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente
de lichide dă elasticitate pielii).

• Sexul
– femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie
de măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice
(vopsitul părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie
specială în asigurarea igienei.
• Factorul constituţional
– există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât
altele. De asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun comportamente
igienice personalizate.
• Talia
– persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce
se formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătate
– condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important
care influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim,
în concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.
Factori psihologici
• Deprinderi personale:
– obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la altul
constând în a acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de vedere,
pentru alţii doar o toaleta parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de curăţenie
corporală.
• Imagine de sine:
– imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală – depinde de personalitatea şi
percepţia individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
– respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi invers,
degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.
• Stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă
funcţiile pielii şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente,
emisie de materie fecală).
• Pudoarea:
– pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii
personale;
– în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor şi
toaletei, pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de respect şi
pregătire profesională a celui care acordă îngrijirile.
• Tipul de personalitate
– anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu numai
mediul în care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în existenţa
lor. Ordinea şi curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de
asigurare a sănătăţii, ci chiar raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de
persoana respectivă devine un puternic factor de stres.
– alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând
factorului igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a
menţine ordinea şi curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic
– stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor
tulburări la nivelul tegumentelor şi mucoaselor.
Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al
indivizilor vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele
igienice. Adaptarea la stres este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene
neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade imaginea de
sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena corporală.

Factori sociologici
• Cultura
– importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi curăţenie
care variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social 
– apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
• Organizarea socială 
– obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O locuinţă
corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare, baie,
duş)determină obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.
• Statutul social
– profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
•Locul de muncă
– anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se
numără şi profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi
igiena personală trebuie să fie riguroase.
•Educaţia
– comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din
fragedă copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut
disconfortul în lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.
•Starea economico-financiară
-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa
căldurii, dar şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde există
lipsuri, produsele cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a
spaţiului în care trăiesc.
•Clima
– în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă.
Frecvenţa duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai
des. Folosirea pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.

Manifestări de independenţa
Fanere integre-
 Păr – trebuie să fie curat, distribuit uniform, să prezinte supleţe, strălucire.
Parul – este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.
 Unghii – curate, tăiate scurt, culoare roz.
Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de la maini si
de la picioare. Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste lunula.

Urechi – configuraţie normală, curăţenie.

Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale acustică şi
vestibulară; configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor sale fiziologice.
Nas – mucoasă umedă, fose nazale libere.
Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi senzorială;
mucoasa nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală olfactivă (are 2-3 cm2), este
de culoare gălbuie.
Cavitate bucala – dentiţie albă. completă, fără carii;
– mucoasa bucală umedă şi roz;
– gingiile aderente dinţilor şi roz;
In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masti¬caţie,
procesul vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.
Piele – curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.
Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind
determinată de pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.
Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:
– determinarea genetică;
– starea de sănătate;
– starea emoţională;
– condiţiile climaterice.
Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă
în piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la
soare intens are o piele închisă la culoare.
Deprinderi igienice

– baie, duş (frecvenţă, durată);

– spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);
– spălarea părului (frecventă, produse folosite).

DEPENDENȚA ÎN SATISFACEREA NEVOII

ALTERAREA TEGUMENTELOR ȘI FANERELOR
IDENTIFICAREA, ELABORAREA, APLICAREA SI EVALUAREA
REZULTATELOR PACIENTILOR CE NECESITA INGRIJIRI IN
LEZIUNILE ELEMENTARE ALE PIELII

Leziunile elementare se împart în mod obişnuit în primare şi secundare.

Există însă şi alte clasificări descriptive în funcţie de caracterul palpabil şi/sau vizibil al
modificării suprafeţei sau consistenţei pielii.

Leziunile elementare cutanate primare sunt leziuni care apar pe pielea sănătoasă fără a
fi precedate de existenţa unui stadiu intermediar.
Se disting următoarele leziuni primare:
- macula,
- papula,
- tuberculul,
- vezicula,
- bula
- pustula.

Leziunile elementare cutanate secundare sunt precedate de existenţa altor leziuni.

Ele sunt reprezentate de:

- scuama,
- crusta,
- lichenificarea,
- eroziunea,
- ulceraţia,
- cicatricea.
În funcţie de număr leziunile elementare cutanate pot fi:

- unice, semn pentru o neoplazie sau pentru o infecţie localizată (ex: verucă,erizipel);
- multiple, demonstrative pentru bolile inflamatorii (ex: exantem viral, eritem medicamentos).
Distribuţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- simetrică (ex: exantem viral, exantem medicamentos);
- asimetrică datorată unei acţiuni locale (ex: dermatita de contact) sau corelaţiei cu un dermatom
(ex: herpes zoster).
Dispoziţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- diseminată, când leziunile sunt dispuse neregulat (ex: exantem medicamentos,exantem viral);
- difuză, când sunt afectate suprafeţe mari sau chiar întregul tegument (ex:eritrodermie);
- grupată (ex: herpes simplex, herpes zoster, dermatita herpetiformă Duhring-Brocq).
Configuraţia leziunilor elementare cutanate poate fi:
- circulară sau inelară, când extinderea este centrifugă cu pălire centrală (ex: tinea, granulomul
inelar);
- cocardă, când aspectul este de mai multe cercuri dispuse concentric (ex: eritemul polimorf);
- policiclică, aspectul fiind de mai multe arcuri de cerc tangente (ex: sifilis terţiar);
- serpiginoasă, aspectul este de linii sinuoase (ex: sifilis, psoriazis);
- liniară (ex: morfee, lichen striat);- corimbiformă, când o leziune este centrală şi alte leziuni sunt
grupate împrejur (ex: sifilis secundar).

Delimitarea leziunilor elementare cutanate poate fi:

- bine delimitată (ex: psoriazis vulgar);
- slab delimitată (ex: dermatita de contact alergică);
- regulată (ex: nevul nevocelular);
- neregulată (ex: melanom).
Localizarea leziunilor elementare cutanate poate fi pe:
- pielea pǎroasǎ a capului (ex: psoriazis);
- faţă (ex: afecţiuni datorate luminii: tumori epiteliale, dermatite fotoalergice;hiperproducţie de
sebum: acnee);
- mâini (ex: fotodermatoze, expuneri la substanţe toxice: dermatita de contact, pernioze, tulburări
ale circulaţiei sanguine: sindrom Raynaud);
- pliuri (ex: candidoze, eritrasma);
- gambe (ex: staza venoasă: ulcer venos, vascularite alergice).

DESCRIEREA LEZIUNILOR

1. Leziuni prin modificări de culoare „pete” sau macule

Ele nu modifică relieful sau consistenţa pielii, produc numai schimbări de culoare. Pot fi
mai restrânse sau mai extinse, limitate sau difuze.
După natura colorantului şi modul lor de formare se împart în:
a. Pete pigmentare propriu-zise, care sunt produse de variaţiile cantitative ale pigmentului
natural-melanină.
Execesul de melanină produce petele hiperpigmentate, lipsa melaninei dă naştere la petele
acrome, albe.
 Petele hipercrome pot fi congenitale (primitive), care în forma lor localizată apar sub
forma de nevi pigmentari, iar în forma lor diseminată ca nevi sistematizaţi.
Petele acrome pot fi de asemenea congenitale şi localizate în nevi acromici sau difuze, în
care caz realizează albinismul, maladie enzimatico-metabolică interesând melanogeneza, boală
genetică.
Petele hipercrome câştigate pot fi primare (primitive) ca efelidele (pistruii) sau cloasma
facială, sau pot fi secundare realizând petele posteruptive (de ex în lichenul plan, pemfigus, etc).
În rare cazuri pigmentaţia difuză apare secundar după peliculoză cronică, eritrodermii, etc. În
aceste cazuri vorbim de o melanodermie. În boala Addison melanodermia e primară.

Petele acrome câştigate pot fi de asemenea primitive sau secundare. Petele primitive apar
în boala numită vitilogo, cele secundare în psoriazis, pitriazis versicolor, sindromul varicos.
Petele hiperpigmentate şi hipopigmentate pot coexista, realizând petele
leucomelanodermice, de exemplu în sifilisul secundar apar pe gât realizând colierul venerei.
Pete mixte leucomelanodermice apar şi în cicatrici.
Modificările pigmentare pot însoţi şi alte leziuni elementare ca de ex cele papuloase, de
ex papulele nigricante din sifilisul secundar.

Petele pigmentare artificiale iau naştere prin introducerea unor coloranţi străini pe cale
exogenă sau endogenă.
Pe cale exogenă vorbim de tatuaj care poate fi ornamental (memorial, erotic), poate fi
accidental (explozie sub un metru distanţă), sau profesional (la muncitorii din minele de cărbuni,
la fabricile de negru de fum, etc). În cazul coloranţilor endogeni pigmentaţiile sunt difuze şi apar
mai ales după preparatele de argint (argiroza), de aur (crisioza) când sunt cenuşii, sau după
antipaludice galbene sau xantodermia palmoplantară (după consum exagerat de morcovi sau
dovleac). Icterul este de asemenea o pigmentaţie endogenă indiferent de patogeneză.

b Petele vasculare se caracterizează prin culoarea lor roşie. Ele pot fi produse prin mai
multe mecanisme fiziopatologice:
- prin hiperplazie capilară: petele vasculare propriu-zise. Ele pot apărea congenital ca în
hemangioame sau pot fi câştigate ca reţeaua de teleangiectazii localizată mai ales pe
pomeţi şi nas, revelatoare pentru o hepatită cronică sau pentru o hiperfoliculinemie.
- prin congestie vasculară în care caz se numesc pete congestive. Aceste pete dispar prin
presiune pentru ca să reapară imediat. Petele congestive pot fi realizate printr-o congestie
activă, când sunt roşii sau roze, prezintă o căldură locală (petele eritematoase sau
eritemele) sau printr-o congestie pasivă (petele cianotice), roşii-violacee şi fără căldură
locală.

Petele congestive pot fi primare şi secundare. În marea lor majoritate sunt primare realizând
erupţii care după aspectul lor pot imita pe cele din bolile eruptive, fiind scarlatiforme,
rujeoliforme, rubeoliforme sau figurate (anulare, circinate, etc). Haloul eritematos este zona
hiperemdică reactivă din jurul altor leziuni (papule, pustule, etc), fiind deci secundară.

c Petele purpurice reprezintă a 3-a variantă a petelor vasculo-sanghine, în care spre

deosebire de celelalte se produce extravazarea sângelui şi ca atare, ele nu dispar la presiune.
 După mărimea lor şi a vaselor din care derivă se deosebesc peteşiile, care sunt
punctiforme şi derivă din capilare, echimozele extinse şi plane, produse de rupturi venoase,
sufuziunile care bombează şi provin din vasele mari. Primele sunt expresia unei fragilităţi
capilare, echimozele şi hematoamele se pot produce şi prin traumatisme accidentale. Coloraţia
acestor pete se modifică cu timpul datorită transformărilor metabolice suferite de hemoglobina
extravazată: peteşiile devin brune-roşii şi apoi se pigmentează (producându-se hemosideroza),
cele mai profunde la început sunt albastre, apoi brune-verzui şi la sfârşit galbene. În boala
varicoasă şi complexul posttrombotic, hemosideroza devine permanentă.
Apariţia spontană sau după traumatisme minore denotă fragilitatea vasculară, constituind
sindromul purpuric, în care se deosebeşte o purpură simplă (numai cutanată) şi una hemoragică
cu epistaxis, melenă, hematemeză, etc.

2. Leziunile elementare solide se produc printr-un mecanism complex în care

participă în mod regulat congestia, edemul, infiltratul celular, hipertrofia celulară şi uneori şi
degenerescenţa. Ele nu conţin lichid şi sunt proeminente. Dintre ele fac parte:
• Papula este o ridicătură emisferică ,de mărime variind între 1mm (papula miliară) până
la 5 mm, este dură, nu conţine lichid şi este rezolutivă dar după o perioadă de persistenţă mai
lungă. Ia naştere prin mai multe mecanisme:
- Papula epidermică se formează prin îngroşarea epidermului (hiperkeratoză, acantoză) şi e
tipică prin veruci;
- Papula dermică ia naştere prin mai multe mecanisme şi cuprind 3 subtipuri. Papula
edematoasa, formată printr-un edem circumscris al corpului papilar, care apare în
urticarie. Papula prin infiltrat celular se întâlneşte în sifilisul secundar. Papula
dismetabolică care apare în amiloidozele cutanate.
- Papula mixtă dermo-epidermică (prin ambele mecanisme) apare în lichenul plan.
- Papulele erozive sunt tipice pentru sifilisul II, ele au suprafaţă erodată şi un diametru de
0,5-1 cm.
• Tuberculul are dimensiuni mai mari decât papulele, peste 5 mm, cu sediul în derm şi
are o evoluţie spre cicatrice datorită procesului de necrobioză din centrul ei. Poate fi mai
proeminent sau aproape plat. Există unele semne provocate pentru diferenţierea tuberculilor:
presiunea cu o lamă de sticlă, producând anemia teritoriului, modifică culoarea tuberculului din
roşie-violacee în brună-cafenie. Apăsarea cu un stilet butonat produce o depresiune persistentă,
datorită lipsei de elasticitate (cazeum în profunzime), iar dacă se apasă mai puternic, se poate
pătrunde în masa necrobiotică subiacentă. Toate aceste semne pun în evidenţă focarul
necrobiotic central, caracteristic pentru tubercul. Tuberculii apar mai ales în lupusul tuberculos
(în care sunt violacei şi moi), în sifilisul terţiar (de culoare arămie şi mai duri) şi în lepra
lepromatoasă (mai mari, lucitori şi cu anestezie disociată).
• Nodulul este o leziune localizată în dermul profund şi hipoderm, rotundă, fermă, care
proemină puţin la suprafaţa pielii, dar se simte la palpare în straturile profunde. Are dimensiuni
mai mari decât ale unui tubercul şi este rezultatul unui infiltrat celular dermo-hipodermic. Poate
avea o evoluţie acută, ca în eritemul nodos, sau cronică, ca în hipodermitele nodulare de gambă,
se poate necroza şi ulcera acut (ca în furuncul), sau poate persista cronic (sarcoidoză). Nodulul a
cărei mărime depăşeste 1,5 cm poartă numele de nodozitate.
• Goma este o nodozitate hipodermică, cu o evoluţie caracteristică în 4 stadii succesive:
de infiltrare, când creşte, de ramolire, când se percepe fluctuaţia, de ulcerare şi cicatrizare.
Gomele se observă în tuberculoza colicvativă (scrofuloderma), în sifilisul terţiar şi în unele
micoze. În scrofulodermie evoluţia este lentă, ulceraţiile au margini neregulate, de consistenţă
moale, fundul ulceraţiei este murdar, acoperit de secreţii cenuşiu-purulente, iar cicatricea e
vicioasă. În sifilis evoluţia este mai rapidă, ulceraţia are margini regulate, rotunde sau ovalare,
infiltrate, roşii-arămii, fundul ulceraţiei este curat, iar cicatricea suplă. În actinomicoză gomele
sunt situate pe un teritoriu infiltrat-lemnos, în sporotricoză sunt înşirate de-a lungul unui traiect
limfatic.
Rareori gomele se pot rezorbi dând cicatrici atrofice.

• Keratoza se prezintă ca o îngroşare a stratului cornos, formată din mase

hiperkeratozice-aderente. Poate fi primară şi circumscrisă ca în hiperkeratoza palmo-plantară
familială sau difuză ca în ihtioză, dar poate fi şi secundară ca în eczemele keratozice palmare sau
plantare.
• Lichenificarea constă dintr-o îngroşare a pielii, cu exagerarea şanţurilor, care prin
întretăierea lor determină un aspect haşurat. În ochiurile acestui cadrilaj se formează elemente
pseudopapuloase. Placa este reliefată din tegument, bine delimitată, de culoare cenuşie. La
formarea ei participă atât hiperplazia epidermului cât şi un infiltrat dermic. În apariţia ei, rolul
fundamental revine gratajului repetat. Poate apărea primar (în neurodermită), sau secundar
(eczema lichenificată).
• Vegetaţia este o hiperplazie de ţesut moale, realizând proeminenţe mici de mărimea
unor gămălii de ac pînă la câţiva cm, strâns alăturate, alcătuind excrescenţe conopidiforme (în
,,creastă de cocoş’’). Pot fi primare ca în papiloamele genitale sau în vegetaţiile venerice sau
secundare ca în piodermita vegetantă.
• Verucozitatea este produsă prin asocierea unor proliferări vegetante acoperite la
suprafaţă de o keratoză, având ca expresie un teritoriu rugos, cornos, brăzdat de şanţuri adânci.
Apare primar în verucile vulgare conglomerate, iar secundar în tuberculoza verucoasă..
• Tumora este o proliferare neinflamatorie produsă de hiperplazia elementelor celulare
proprii, circumscrisă pe un teritoriu cutanat. Se deosebesc tumori epiteliale, în care e afectat
epidermul şi tumori conjunctive, în care epidermul este doar ridicat. În tumorile benigne nu se
percep fenomene inflamatorii, evoluţia e lentă, deseori ele devin staţionare, pot fi congenitale, nu
există semne subiective, nu invadează în profunzime, nu produc metastaze şi rareori ulcerează.
Cele maligne au caracter invadant şi se ulcerează, produc frecvent metastaze ganglionare.

3. Leziunile elementare cu conţinut lichid (cavitare) iau naştere prin exoseroză

prin care se acumulează lichide în epidem unde produc cavităţi şi prin exocitoză cu elemente
celulare migratorii, din seria albă sau şi roşie. Din această categorie fac parte:
• Vezicula: ridicătură punctiformă sau perlată, de dimensiuni mici între 1 şi 3 mm, plină
de un lichid seros sau mai rar seros-hemoragic. Din punct de vedere patogenic se deosebeşte o
veziculă interstiţială, care apare în spaţiile dintre celulele malpighiene (eczemă) şi una
parenchimatoasă, care se formează prin umflarea unei celule sau a unui grup de celule
malpighiene prin degenerescenţă (în viroze ca herpes, varicelă, vareolă). În ambele cazuri
cavităţi mici se pot contopi în altele mai mari. Există şi un mecanism mixt (veziculizaţia
balonizantă) în care procesele amintite se intrică (zona zoster). Veziculele prezintă o evoluţie fie
spre uscare, când se rezolvă prin descuamaţie, sau spre spargere, când sunt urmate de eroziuni şi
zemuire.
 • Pustula este o leziune de mărimea veziculei de care se deosebeşte printr-un conţinut
purulent (exocitoză). După locul de apariţie, pustulele sunt foliculare, având formă conică,
centrată de un fir de păr (foliculite) şi nefoliculare (interfoliculare), întâlnite în variolă, psoriazis
pustulos, pustuloza subcornoasă (conţinutul acestor pustule este steril din punct de vedere
bacteriologic). Pustulele pot apărea şi secundar prin fenomenul de pustulizare a unor vezicule sau
bule (lichidul clar din aceste leziuni devine purulent). Evoluţia pustulelor se face spre uscare şi
acoperirea de cruste sau desfacere şi producerea de soluţii de continuitate la suprafaţa
tegumentului.
• Bula sau flictena este o leziune cu conţinut lichid proeminentă de mărimi mai mari
putând ajunge până la 5-10 cm. Pereţii ei pot fi flasci sau destinşi, cavitatea poate fi umplută de
un lichid serocitrin, bule seroase, hemoragic, bule hemoragice, sau purulent, pustulobule.
După situaţia lor faţă de straturile epidermice, deosebim bula superficială sau
subcornoasă cu pereţii friabili care devin flasci în mod rapid (ca în impetigo) şi conţinutul lor se
transformă purulent, bula „mijlocie sau intramalpighiană ca în pemfigus (fragilă) şi bula
profundă sau subepidermică ca în epidermolizele buloase, arsurile de gradul II, herpes
gestationes, pemfigoidul bulos, dermatita herpetiformă, porfiria cutanată tardivă.
Bulele se produc prin alterarea legăturilor dintre celulele epidermului, fenomen cunoscut
sub numele de acantoliză sau prin distrugerea integrităţii celulare (citoliză). Bulele evoluează fie
spre uscare şi apariţia de cruste, fie se rup, lăsând în urma lor leziuni cu pierderi de substanţă
(eroziuni sau ulceraţii), fie se suprainfectează, conţinutul lor devenind purulent.
Vindecarea bulelor se face de cele mai multe ori cu pete pigmentare reziduale, în funcţie
de profunzime putând uneori să rămână sau nu leziuni cicatriciale.
• Edemul este corespondentul leziunilor cavitare la nivelul dermului şi hipodermului,
unde acestea nu se pot forma din cauza răspândirii colecţiilor lichidiene în substanţa
fundamentală a ţesutului conjunctiv.

4. Leziunile elementare prin soluţii de continuitate

• Excoriaţia sau zgârietura este o leziune secundară după un microtraumatism. Ea poate
fi superficială interesând numai epidermul sau profundă, dermică, cu hemoragie consecutivă. Ea
poate fi accidentală (întâmplătoare) sau simptomatică, produsă prin grataj ca semn obiectiv al
pruritului. Ele pot fi liniare, când se produc pe o piele normală (cele accidentale sau de ex în
cazul pruritului produs de pediculoză) sau punctiforme, când se gratează, prin scărpinat, leziuni
pruriginoase papuloase sau de alt tip. În evoluţie se acoperă de cruste hematice.
• Eroziunea este o lipsă de substanţă superficială secundară după vezicule, pustule sau
bule, care interesează numai epidermul, nu lasă cicatrice, se acoperă de cruste.
• Ulceraţia este o pierdere de substanţă care atinge dermul, deschide vase sanghine,
vindecându-se prin cicatrice. La ulceraţii ne interesăm de mărime, formă, margini (regulate sau
neregulate, în pantă dulce sau abruptă, subminate), de fundul ei (granulat, neted, gangrenos) şi de
baza ei, care poate fi moale sau dură, scleroasă. Ulcerul este o varietate de ulceraţie cu evoluţie
cronică, fără tendinţă spre vindecare (de ex ulcerul de gambă varicos).
Ulceraţiile se deosebesc de plăgi, acestea din urmă fiind de natură traumatică (accidentală sau
operatorie).
• Fisura sau ragada este o pierdere de substanţă liniară ce apare în jurul orificiilor
naturale sau în plici care, după vindecare, lasă cicatrici liniare.
• Fistula constă dintr-un traiect neregulat care conduce într-o cavitate purulentă. Ea este
secundară unei gome (de ex goma tuberculoasă) sau unui abces cronic (fistula perianală).
5. Leziuni elementare prin retenţie:
• Chisturile sunt miliare (microchisturi) cu aspect punctiform-alb, de natură cornoasă,
sau sunt mari, cu conţinut sebaceu (chisturi sebacee).
• Comedoanele se întâlnesc prevalent pe faţa persoanelor seboreice. Apar ca nişte puncte
negre în infundibulul pilosebaceu şi provin din sebum solidificat, detritusuri celulare, melanină.
Ele se produc în acneea juvenilă şi în stările de degenerescenţă a elasticului cutanat (elastoidoze).

6. Deşeurile cutanate, se produc prin acumularea la suprafaţa pielii a secreţiilor, necrozei

sau a celulelor epiteliale.
• Scuama ia naştere printr-un proces de hiperkeratoză sau parakeratoză, tradus clinic
printr-o exfoliere tegumentară vizibilă. Deosebim după mărime: scuame pitiriaziforme, de
diensiuni mici, furfuracee, tărâţoase (pitiriazisul simplu al pielii păroase a capului), scuame
lamelare, sidefii, stratificate (psoriazis) şi în lambouri care cuprind regiuni anatomice întregi
(scarlatină, eritrodermii). Scuamele mai pot fi uscate, în psoriazis, umede, în eczemă, grase, în
dermatita seboreică.
• Crusta este o leziune secundară formată prin coagularea şi uscarea unor secreţii
patologice. Dacă lichidul în cauză e sângele, crustele sunt brune, dacă e o serozitate, crustele sunt
galbene ca mierea, melicerice (ca în impetigo), iar dacă e puroi apar cruste galben-verzui sau
cenuşii. Ele acoperă eroziuni sau ulceraţii. Godeul favic este o crustă de aspect particular,
formată din exudat şi paraziţi. Rupia este formată prin suprapunerea concentrică a mai multor
cruste, dată de creşterea progresivă a leziunii subiacente (ulceraţiei) şi a crustei.
• Escara şi sfacelul sunt leziuni elementare produse prin procesul de gangrenă. Escara
este consecinţa unei gangrene uscate, poate fi albă slăninoasă (ca în combustiile de gradul III,
sau în necrozele vasculare acute), sau neagră-brună (ca în gangrenele vasculare uscate, sau în
combustiile prin carbonizare). Sfacelul este consecinţa gangrenei umede şi se prezintă ca
fragmente moi, gălbui sau negricioase, formate din ţesut descompus (gangrenă septică şi
autolitică).

7. Sechelele cutanate, sunt secundare unor leziuni premergătoare.

• Cicatricea rezultă din repararea unei pierderi de substanţă prin ţesut conjunctiv dens.
Ea poate fi suplă (comună), când se deosebeşte de pielea vecină numai prin culoare (hiper- sau
depigmentată), prin lipsa porilor şi a firelor de păr sau cicatricea vicioasă, când prezintă
modificări pronunţate: poate fi hipertrofică (fibroasă, proeminentă), cheloidiană (dură, fibroasă,
roşie, cu potenţial evolutiv) sau dimpotrivă atrofică, deprimată şi indurată.
• Scleroza este consecinţa unui proces interstiţial fără soluţii de continuitate, în care se
înmulţeşte ţesutul conjunctiv fibros (de ex sclerodermia sau dermatoscleroza din sindromul
varicos). Procesul e favorizat de starea de anoxemie tisulară. Atât în cicatrici cât şi în scleroză,
hipertrofia aparţine conjunctivului, în timp ce epiteliul e subţiat şi atrofic.
• Atrofia constă în subţierea tuturor straturilor pielii, care devine netedă, flască, se
încreţeşte inert ca o foiţă de ţigaretă, fără elasticitate. Prin dispariţia secreţiilor pielea e uscată. Ea
nu trebuie confundată cu cicatricea atrofică ce apare după o soluţie de continuitate, ci este
consecinţa unui endogen interstiţial (atrofii vasculare) sau exogen-toxic (de ex alopecia atrofică
din favus). Prin pielea subţiată se văd capilarele, venulele, ca o reţea distinctă.