Verbul

Verbul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă în general acțiuni

ale persoanelor/obiectelor (Mihai mănâncă. Ioana citește.)
Celelalte verbe pot indica:
 stări ale obiectelor (Mașina stă în parcare),
 posesia unui obiect de către alt obiect (Vasile are o
carte. Cartea are multe pagini.),
 necesitatea acțiunilor sau a obiectelor (Trebuie să
mănânc. Îmi trebuie o mașină.),
 posibilitatea de face anumite acțiuni (Pot să cânt la pian.),
 voința sau dorința unei persoane de a face o acțiune (Vreau să
merg la film., Doresc o prăjitură.).
Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală,
nepersonală a acelui verb, numită infinitiv. Prin urmare se spune verbul a fi,
a mânca, a fi, a vedea, a merge etc.
Clasificarea verbelor
După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se
împart în: 
 verbe predicative – au înțeles de sine stătător (Ionut sta);
 verbe nepredicative – nu au înțeles de sine stătător (pentru ca
propozitia sa aiba inteles trebuie insotite NEAPARAT de alte parti de
vorbire: Maria este inteligenta)

Verbele nepredicative sunt de două feluri:

 verbe auxiliare ;
 verbe copulative.

În funcție de persoană verbele pot fi: 

 verbe personale – prezintă forme pentru toate persoanele
 verbe impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei
persoane.

După relația verb – complement direct, verbele pot fi: 

 verbe tranzitive – pot avea complement direct: Eu citesc o carte
(carte – complement direct/ Ce citesc? O carte.).
 verbe intransitive – nu pot avea complement direct: Paul a ras
cand a auzit bancul. Intransitive sunt si verbele copulative, verbele
impersonale si expresiile verbale impersonale
 Conjugările verbelor
În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația
verbului la infinitiv, verbele pot fi:

 de conjugarea I – verbele care la modul infinitiv se termina in –

a: a manca, a canta, a alerga;
 conjugarea a II-a - verbele care la modul infinitiv se termina in –
ea: a placea, a tacea, a vedea;
 conjugarea a III-a - verbele care la modul infinitiv se termina in
–e : a face, a crede, a spune, a duce
 conjugarea a IV-a - verbele care la modul infinitiv se termina in
–i sau –î: a coborî, a citi, a hotărî, a veni

! ATENȚIE ! Următoarele verbe sunt de conjugarea I: a crea, a procrea, a

recrea, a agrea, a veghea, a îngenunchea

Flexiunea verbului
Verbul își schimbă forma în funcție de următoarele categorii
gramaticale: diateză, mod, timp, persoană și număr. Categoriile gramaticale
specifice verbului sunt: diateza, modul și timpul.

În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Modurile verbului se împart în moduri
 personale (predicative);
 nepersonale (nepredicative).

Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt patru la

număr: modul indicativ, modul conjunctiv, modul condițional-optativ, modul
imperativ.

Modurile impersonale nu-și schimbă forma după persoane și

sunt: modul infinitiv, modul participiu, modul gerunziu, modul supin.

Momentul în care se îndeplinește acțiunea este exprimat cu

ajutorul timpurilor. Atunci când acțiunea se petrece în momentul vorbirii
verbul este la timpul prezent. Când acțiunea se petrece înainte de
momentul vorbirii, verbul este la timpul trecut. Atunci când acțiunea se
petrece după momentul vorbirii, verbul este la timpul viitor (sunt explicate
mai jos).

Verbe predicative si nepredicative

 Verbe predicative au înțeles de sine stătător, adică pot spune
ceva despre subiect, pot forma singure predicatul când se află la un mod
personal. În limba română, cele mai multe verbe sunt predicative.
 Copiii au mâncat cu poftă prăjiturile.
 Mașina a accelerat brusc, încetinind după doar câțiva metri.
Verbe nepredicative nu au înțeles de sine stătător, adică nu
pot spune ceva despre subiect, ci doar împreună cu alte cuvinte.
 A fost sărac până să câștige la loto.
Verbele nepredicative sunt de două feluri: verbe auxiliare și verbe
copulative.

Verbe copulative și auxiliare

Verbele auxiliare (ajutătoare) ajută la formarea
modurilor, a timpurilor compuse și a diatezei pasive. Verbe auxiliare
sunt: a fi, a avea, a vrea (a voi).

Verbele copulative formează predicatul nominal

împreună cu o altă parte de vorbire cu funcția sintactică de nume
predicativ. Verbul copulativ are rolul unui instrument gramatical, face
legătura între predicatul nominal și subiect, fiind purtător de categorii
gramaticale (mod, timp, diateză, persoană, număr).

Cel mai întâlnit verb copulativ este verbul a fi. Verbe copulative sunt
și: a deveni, a ieși, a rămâne, a ajunge, a se face, a părea, a însemna, a se naște,
a se chema, a se numi. Cu excepția verbului a deveni, care poate fi folosit
DOAR ca verb copulativ, toate celelalte verbe pot fi copulative sau
predicative, în funcție de context.
 S-a născut într-o zi cu noroc. (verb predicativ)
  Niciun om nu se naște priceput. (verb copulativ)
 Va rămâne la serviciu până târziu. (verb predicativ)
 Au rămas împreună până la adânci bătrânețe. (verb copulativ)
Există situații în care verbul copulativ poate lipsi.

 Nicio regulă, 1/nicio instituție, 2/totul pare a se petrece la întâmplare în

aceste locuri.3/ (Verbele copulative “nu este” si “nu este” se subinteleg – sunt 2
deoarece sunt 2 subiecte separate prin virgule)

Verbe personale și impersonale

Verbe personale au forme pentru toate persoanele și
admit un subiect cu care se acordă în persoană și număr (se conjugă
la toate persoanele – singular și plural).
 eu mănânc, tu mânânci, noi mâncăm etc; Mihai dansează; Ionel și Costel
dansează etc

Verbe impersonale au o singură formă, doar pentru

persoana a III-a singular, iar acțiunea nu poate fi atribuită unei
persoane. În categoria verbelor impersonale există verbe impersonale
absolute, care nu au subiect gramatical, precum: ninge, plouă, tună,
fulgeră, se înnoptează, se înseninează, se înnorează.
Există și verbe impersonale care au un subiect gramatical;
situația este des întâlnită în construcții de tipul verbul predicativ a fi +
subiect: e frig, e toamnă, e seară, e duminică etc
 Afară ninge.
 Astăzi se înnoptează mai devreme.
Există și cazuri în care verbele unipersonale au ca subiect o
propoziție subordonată subiectivă. Cele mai întâlnite verbe de acest fel
sunt:  trebuie, se întâmplă, se zice, se spune, se cuvine etc
 Trebuie 1/ să mănânci. 2/ (propoziția 2 este propoziție subiectivă)

Verbe transitive si intransitive

Verbele tranzitive sunt acele verbe care pot avea un

complement direct. Caracterul tranzitiv al verbului nu trebuie apreciat
după prezența în propoziție a complementului direct, ci trebuie analizată
CAPACITATEA verbului de a accepta un complement direct în acea
propoziție.
 Copiii au mâncat prăjiturile cumpărate de mama lor. (au mâncat –
verb tranzitiv; prăjiturile – complement direct exprimat)
 Mai mănâncă, dacă mai dorești. (mănâncă – verb tranzitiv;
complementul direct neexprimat, dar poate avea un complement precum
în mănâncă o prăjitură)
 Există verbe, numite dublu tranzitive, care pot avea două
complemente directe (un obiect și o ființă).
M-a rugat un lucru imposibil. (m-, un lucru – complemente directe)

Verbe intranzitive nu pot avea un complement direct.

Verbele de mișcare (a merge, a pleca, a veni) și cele care exprimă o stare (a
sta, a exista, a ședea) sunt ușor de recunoscut ca fiind intranzitive, deoarece
acțiunea lor nu poate fi exercitată asupra unui obiect. Alături de aceste
verbe, verbele copulative și verbele impersonale sunt intranzitive.

LOCUȚIUNILE VERBALE sunt grupuri de cuvinte care

îndeplinesc împreună rolul unui verb şi care conțin NEAPĂRAT un verb.
Locuţiunile verbale pot fi înlocuite cu un verb.
Verbul din locuțiunea verbală precizează persoana, timpul și modul
acțiunii, iar celelalte cuvinte precizează sensul locuțiunii.

LOCUȚIUNE VERBALĂ VERB

a băga de seamă a observa
a o lua la fugă a fugi
a face demascări a demasca
a da comenzi a comanda
a arunca ocheade a privi
s-a dat de-a rostogolul a se rostogoli
a lua la sănătoasa a fugi
a aduce aminte a aminti
a băga în seamă a asculta
a avea bănuială a  bănui
a avea asemănare a semăna
a avea haz a fi amuzant
a avea minte a fi deștept
a avea nădejde a se încrede
a îndruga verzi și uscate a minți
a îndruga vrute și nevrute a  minți
a face rost a obține

Diatezele verbelor
Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a arăta raportul
dintre acțiunea pe care o exprimă și subiectul gramatical. În limba română
verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Diateza activă arată că acțiunea este făcută de subiectul

gramatical. Subiectul gramatical POATE FI SAU NU exprimat în propoziție.
  Copiii merg la școală. (subiectul copiii efectuează acțiunea – “merg”)

 Ai cumpărat cartea pe care ți-o doreai. (subiectul neexprimat -“tu”

efectuează acțiunea – “cumpără”)
Diateza reflexivă arată că acțiunea este făcută de subiectul
gramatical, dar este și suferită de acesta. Verbul aflat în conjugare este
însoțit ÎNTOTDEAUNA de pronume reflexive sau pronume
personale neaccentuate – folosite ca pronume reflexive (te-, işi, şi-, se, s-,
mă, m-, iţi,-ţi, ne, ne-, v-, vă etc). Pronumele folosite astfel nu au funcție
sintactică, ele sunt semne gramaticale ale diatezei reflexive.
 Te-ai supărat ca măgaru pe sat. (“tu” – face și suferă acțiunea “a
supăra”)
 Mă gândesc și acum la filmul pe care l-am văzut ieri. (“eu” fac acțiunea
de a gândi și tot “eu” o sufăr)
Nu orice verb însoțit de un pronume reflexiv este la diateza reflexivă.
Atunci când pronumele reflexiv are funcție sintactică proprie,
verbele sunt la diateza activă pronominală. Ca mijloc de control se
verifică dacă pronumele reflexiv poate fi înlocuit cu un pronume personal sau
dacă poate fi reluat printr-o formă de pronume personal accentuat. În
această situație pronumele nu face parte din structura verbului.
 Şi–au mâncat mâncarea în pauză. (au mâncat – verb la diateza activă
pronominală, și (lor) – complement indirect)
Diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă acțiunea
făcută de altcineva. Subiectul gramatical – autorul acțiunii poate fi
EXPRIMAT sau poate fi NEEXPRIMAT. Diateza pasivă se formează dintr-
un verb auxiliar și participiul verbului de conjugat.
 Vei fi judecat săptămâna viitoare. (vei fi – viitorul auxiliarului “a fi”
+ judecat – participiul verbului “a judeca”)
 Profesorii trebuie să fie respectați. (subiectul profesorii suferă acțiunea
de a fi respectați de terți)
Verbul auxiliar a fi își modifică forma după mod, timp, persoană,
număr. Participiul se acordă în număr și gen cu subiectul. ( eu să fiu respectat,
ea să fie respectată, noi să fim respectați)
În majoritatea cazurilor verbele la diateza pasivă sunt însoțite de un
COMPLEMENT DE AGENT, care arată cine face acțiunea. Existența unui
complement de agent alături de verb (sau adăugarea unuia dacă nu există)
este o formă de a distinge între un verb la diateza pasivă și un verb
copulativ + nume predicativ.

 Copiii sunt plecați la școală. (a fi – verb copulativ + nume predicativ)

 Copiii sunt văzuți la școală. (verb la diateza pasivă si poate primi

complementul de agent “de către părinți”)
Modurile verbelor
Modul este forma pe care o ia verbul, prin care este arătat cum
consideră vorbitorul acțiunea: reală (merg), realizabilă (să merg), dorită sau
condiționată (aș merge), poruncită (mergi). Modurile verbului se împart în
două categorii: moduri personale și moduri nepersonale.

Moduri personale (predicative) își schimbă forma după

persoană. Totodată în aceste moduri verbele au funcția sintactică de
predicat, motiv pentru care sunt numite și moduri predicative. Modurile
personale sunt: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ (pentru
detalii vezi legăturile anterioare).

Modurile nepersonale (nepredicative) nu-și schimbă

forma după persoane și nu pot avea funcția sintactică de predicat. Mai sunt
numite și moduri nepredicative. Modurile nepersonale
sunt: infinitiv, participiu, gerunziu, supin.

MODUL INFINITIV MODUL PARTICIPIU MODUL GERUNZIU MODUL SUPIN

a mânca mâncat mâncând de mâncat

a părea părut părând de părut
a scrie scris scriind de scris
a veni venit venind de venit

Timpurile verbelor
Timpul este o categorie gramaticală specifică verbului care exprimă
momentul în care se îndeplinește acțiunea. Prin forma verbului este indicată
acțiunea ca petrecându-se în prezent, trecut sau viitor.
Timpul prezent
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvârșită în
momentul vorbirii.
 Maria învață să meargă pe bicicletă.
  Vasile culege mure.
Timpul trecut
Un verb la timpul trecut arată că acțiunea este efectuată înainte de
momentul vorbirii.
 Maria a învățat să meargă pe bicicletă.
 Vasile a cules mure.
La modul indicativ, timpul trecut prezintă nuanțe exprimate prin:
imperfect, perfect compus, perfect simplu, mai mult ca perfect.

Imperfectul arată o acțiune petrecută în trecut față de momentul

vorbirii, dar neterminată.
 Așteptam tramvaiul zgribulit de frig.

Perfectul compus arată o acțiune realizată și terminată în trecut.

 Am așteptat tramvaiul zgribulit de frig.

Perfectul simplu exprimă o acțiune realizată în trecut și terminată de

curând.
 Așteptai tramvaiul zgribulit de frig.

Mai mult ca perfectul exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea

altei acțiuni trecute.
 Așteptasem tramvaiul zgribulit de frig.

Timpul viitor
Un verb la timpul viitor arată că acțiunea este făcută după momentul
vorbirii.
 Maria va învăța să meargă pe bicicletă.
 Vasile va culege mure.
O nuanță a timpului viitor este exprimată prin viitorul anterior.

Există și o altă formă a viitorului, mai des întâlnită în limba vorbită,

cunoscută sub numele de viitor popular.

 Ai să mă vezi?
 O să faci exact ce-ți spun.
 Om face cum o vrea Dumnezeu!

Viitorul anterior exprimă o acțiune care se va înfăptui înaintea altei

acțiuni viitoare.
 Maria va fi învățat să meargă pe bicicletă.
 Vasile va fi cules mure.
 Funcțiile sintactice ale verbului
Funcțiile sintactice ale verbelor la modurile personale:
 predicat

Funcțiile sintactice ale verbelor la modurile

nepersonale
! La modurile nepersonale verbele nu pot avea funcția
sintactică de predicat.
 subiect: E greu A SCRIE caligrafic.
 nume predicative: Caietul ESTE SCRIS in totalitate. (verb copulativ+
verb la modul participiu)
Teama noastră era DE A RATA  calificarea.
 atribut verbal:
Nevoia  DE A MÂNCA este o nevoie de bază (vb. la mod supin);
Am văzut un copil DORMIND  în brațele mamei lui (vb. la gerunziu,
nu se acorda cu subiectul);
Brazii  PLANTAȚI de voi sunt înalț (vb. la participiu);
Am văzut un copil  DÂNDU-SE DE-A DURA (locutiune verbala);
 atribut adjectival: Copacii INVERZITI pareau asa de fericiti
(“inverziti”se acorda cu subiectul, de aceea e Atr. Adj.)
 complement direct: Am DE SCRIS foarte mult.
 complement indirect:
Verb la infinitiv
Băiatului nu-i era frică  A PORNI  noaptea la drum.
Verb la gerunziu
El s-a mulțumit  ÎNVĂȚÂND  lecția din carte.
Verb la supin
S-a apucat  DE FĂCUT avioane de hârtie.
 complement circumstanțial de timp
Verb la infinitiv precedat de prepoziția „până”
Va strânge tot PÂNĂ A SE ÎNTOARCE.
Verb la infinitiv precedat de locuțiune prepozițională
ÎNAINTE DE A CÂNTA, a făcut vocalize.
Verb la gerunziu
PRIVIND CERUL, văzu berzele venind.
 complement circumstanțial de scop
Verbe la infinitiv cu prepozițiile spre, pentru,  la  și
locuțiunea prepozițională în/cu scopul
A venit PENTRU A-mi ADUCE cartea.
Verbe la supin
Au plecat  LA ARAT.
 complement circumstanțial de mod: Verb la infinitiv
A critica e mai ușor  DECÂT A FACE.

 complement circumstanțial de cauză :

Verb la gerunziu
VĂZÂND că nu sunt, a ieșit afară.

Schimbarea valorii gramaticale a verbului

Prin schimbarea valorii gramaticale, verbul poate deveni:

 infinitiv lung – substantive: Scriere;

 participiu – valoare adjectivală: Caietul scris; Cabana construita;
 participiu – valoare substantivală: Laudatul a plecat;
 participiu – valoare adverbiala: L-a gasit suparat; Canta ingânat;
 gerunziu – adjectiv: Fata planganda/razanda a plecat.
 gerunziu – substantiv: Planganda/Suferindul a plecat.
 supin – valoare adverbiala: Isi doreste pentru citit acea carte.