Corelatia elementelor expresioniste in operele populare

ale lui Lucian Blaga

Lucian Blaga a fost un scriitor roman ce a trait in secolul al XX-lea, canonizat in

literatura romaneasca ca si un reprezentant al curentului literar modernist, expresionist.
Fara sa fie un sclav al expresionismului, Lucian Blaga reuseste sa imbine in multe din
scrierile sale elemente ale traditionalismului si expresionismului.
Poeziile „Sta in codru fara slava” aparuta in anul 1933 in volumul „La cumpana apelor”
si „Intoarcere” aparuta 10 ani mai tarziu in volumul „Nebanuitele trepte” sunt doua astfel de
exemple care nu doar se conformeaza idei mentionate anterior, ba chiar o sustin.
Tema primei poezii, „Sta in codru fara slava”, este reprezentata de aspiratia sinelui spre
ideal, de permanenta nevoie de absolut si de puternicul sentiment de disperare resimtit in urma
absentei starii de perfectiune. In prima strofa a operei poetice, autorul contureaza ipoteza
principala a continutului ideologic al poeziei, existenta unei mari pasari bolnave care sta intr-un
codru, fiind lipsita de slava, pasarea simbolizand, in mod general, o stare spirituala, fiind adesea
infatisata ca si „reprezentant al sufletului”, pentru ca mai apoi sa-i aduca in cea de-a doua strofa
insusiri suplimentare si definitorii atat cadrului natural cat si personajului liric prezent.
Astfel, autorul evidentiaza trasaturile pasarii bolnave, subliniind maretia acesteia prin
intermediul unei alte insusiri complementare primei, „nalta” facand trimitere la potentialul imens
al sufletului, al spiritului acestuia, care se lamenteaza, isi pierde stralucirea intr-un mediu
oarecum ostil, explicat de asemenea cu ajutorul unei metafore revelatorii („Sta in codru[...]sta
sub cerul mic”), un spatiu incapabil de a-i satisface nevoile sufletesti, creandu-se un paradox
intre noua caracteristica a codrului, nemarginirea, infinitatea, si adjectivul propriu-zis imediat
urmator, „mic”. Mai departe, acest fapt constituie cauza centrala a „bolii” sufletului, a carei
gravitate este de asemenea accentuata in versul „si n-o vindeca nimic”, remarcandu-se suferinta
si disperarea acesteia.
La sfarsitul poeziei, apare un nou element, „dumbrava”, exprimand tinerete, vitalitate,
dinamism, in contradictie cu primul cadru, codrul, reprezentand opusul.
Aici expresionismul capata vizibilitate, pasarea aflata in codru privind continuu, la fel de
bolnava, o stea aflata deasupra dumbravii, sugerand ideea de aspiratie spre ideal, tendinta spre
perfectiune. Pe langa faptul ca putem delimita textul in doua planuri, cel terestru si cel cosmic,
sustinand ideea prezentata anteriror, steaua in sine reprezinta un corp sferic, sfericitatea fiind
trasatura care intruchipeaza perfectiunea in adevaratul sens al cuvantului, aceasta reprezentand
starea spre care tinde orice forma de energie, materie.
In ansamblu, suferinta si disperarea pasarii sunt atat de mari incat doar putin „scrum de
stea”, cenusa, atingerea unei farame din perfectiunea absoluta, i-ar fi de ajuns pentru a se
vindeca, pentru a-si diminua durerea.
Caracterul popular al poeziei este evocat de formele traditionale („cea”,”nalta”,”scrum”),
insa tema textului este dominata de expresionism.
 In cea de-a doua poezie, „Intoarcere”, tema textului este dominata de dorinta autorului de
reintoarcere la primordial, la originile acestuia, idee sugerata inca din titlu. In aceasta opera
literara, autorul ajunge sa se regaseasca si sa se identifice cu mediul din care acesta a pornit,
satul, fiind uimit de capacitatea acestuia de a se conserva, de a-si conserva anumite proprietati
generale, protejandu-le de sabia grea, manuita de trecerea ireversibila a timpului. Prin
intermediul unei comparatii, („Neschimbat e numai satul, [...] neschimbat ca Tine, Doamne.”),
autorul aseamana abilitatea satului de a se conserva in pofida trecerii timpului cu Insusi
Dumnezeu, care este nelimitat de timp si spatiu.
Modul prin care satul se conserva se refera la anumite elemente care capata sens general,
amintite anterior ca si „proprietati generale”, aceste elemente fiind consecvent prezente in
existenta unui sat fara sa resimta efectul trecerii timpului. Astfel, acesta apeleaza la o serie de
figuri de stil pentru a le identifica si a le exemplifica, dupa cum reiese: prin intermediul
metaforei, roadele alunului si nu numai sunt asemanate cu „aurul”, punand in lumina
pretiozitatea hranei ce reiese din procesele normale de cultivare; cu ajutorul personificarii,
fluierul capata insusiri omenesti, muzica, sunetele produse de acest instrument fiind atat de
obisnuite in zona satului in viziunea autorului incat acestea devin la fel de uzuale ca si vorbele
oamenilor, astfel, fluierul incepe sa vorbeasca.
Ultima strofa este caracterizata de prezenta unei imagini artistice complexe si detaliate,
menite sa descrie un fenomen simplu, fapt ce ii confera unicitate si o deosebita expresivitate.
Astfel, metaforic, vantul ii gusta lacrima acestuia, incercand sa-i simta suferinta, sa-l patrunda si
sa-i descopere tainele, in timp ce imaginea descrie simpla reactie normala a glandelor lacrimale
cauzata de uscarea acestora, provocata de vant. 
Caracterul popular al poeziei este evidentiat prin folosirea termenilor specifici, arhaici:
mulcom, atiti, leatul.
Desi opera prezinta idei cu privire la conservarea si pastrarea specificului traditional
romanesc, ideea principala care predomina si alcatuieste tema textului este reintoarcerea la
origini, element definitoriu al expresionismului.
Cu toate ca ambele texte sunt opere populare, cele doua abordeaza doua teme diferite
apartinand insa aceluiasi curent literar, expresionismul. Prima poezie, „Sta in codru fara slava”
are o tematica aparte reprezentata de aspiratia de ideal, ce capata prin definitie un sens evolutiv,
pe cand ce-a de a doua poezie, „Intoarcere”, abordeaza tema reintoarcerii la primordial, primind
un sens devolutiv.
Astfel, in cadrul aceluiasi curent literar, expresionismul, in cadrul aceluiasi tip de opera,
opera populara, Blaga reuseste sa aiba creatii distincte aflate intr-o stransa legatura si in acelasi
timp in antiteza una fata de cealalta, reprezentand un element fascinant al intregii opere blagiene.