TEME DE CONTROL LA EDUCATIA INCLUZIVA A

COPIILOR CU CERINTE EDUCATIONALE SPECIALE

DAMIAN ALEXANDRA (CASATORITA TANASĂ)
STUDENTA LA PIPP ID, ANUL 2,SEM. 2, GRUPA 2

TEMA 1: Prezentati diferența dintre conceptele de integrare și incluziune

în context educational/scolar.
Integrarea și incluziunea copiilor cu cerinte educationale speciale în
sistemul de învățământ romanesc reprezintă un subiect foarte controversat din
toate punctele de vedere. Este sustinuta ideea, și pe buna dreptate, ca acești
copii trebuie atât integrati cât și ajutați să facă fata cerintelor educationale
acuale din sistemul nostru de învățământ. Numai ca ceea ce mine ma indigneaza
ca și cadru didactic este faptul ca ni se cere să facem fata unei clase
supraaglomerate de elevi, sau și mai rău, sa ai doua sau trei clase simultan pe
care trebuie sa le pregătești temeinic conform Curriculum-ului Național, iar pe
lângă acești copii sa mai ai câțiva copii și cu CES pe care trebuie să-i sprijini și
să-i ajuți să-și depaseasca starea actuala, plus o mulțime de lucruri
organizatorice pe care trebui sa le faci tu singur ca și cadru didactic: o programa
adaptata, sa aplici o metodologie diferita etc.. Nu mi se pare corect fata de noi,
profesorii, mi se pare ca suntem exploatati datorită prea multor sarcini pe care
trebuie sa le indeplinim.
În cele ce urmează va voi face sa înțelegeți care este diferența dintre
integrare și incluziune a copiilor cu CES în școlile obișnuite. Conceptul de
integrare se refera doar la partea fizica, existentiala a unui copil/sau mai mulți
cu cerinte educationale speciale într-o clasa obișnuită. Doar faptul ca
acest/acesti copii se afla în aceasta clasa, el nereusind sa socializeze cu ceilalți,
asta nu reprezintă o integrare reala ci doar una superficiala, de suprafața. De
aceea aceasta integrare trebuie sprijinita de procesul de incluziune care trebuie
susținut în primul rând de cadrul didactic. Pentru ca incluziunea să fie reusita, în
primul rând trebuie sa inspiram copiilor o atitudine de acceptare, o atitudine în
care să-i privim pe toți ca pe egalii noștri, fără a discrimina, fără a face vreo
segregare. În fond, tot acest proces de incluziune poate duce la reusita doar prin
simpla schimbare a atitudinii fata de persoanele diferite de noi.
O alta problema intampinata de sistemul educational romanesc în
procesul de incluziune a copiilor cu CES o reprezintă atât lipsa cadrelor
didactice cât și a tehnologiei asistive de care este nevoie în anumite cazuri. Este
absolut necesar incluziunea acestor copii în sistemul obișnuit de învățământ
pentru a-i pregăti pentru viața sociala și a-i integra, însă nimic nu poate fi făcut
așa cum trebuie dacă noi, ca și cadre didactice, nu primim ajutor din partea
statului, în primul rând.
Concluzionez prin a spune ca integrarea copiilor cu CES nu este
completă, nu este realizabila decât dacă se continua cu un temeinic proces de
incluziune la nivelul școlii.

TEMA 2: Prezentati un punct de vedere personal la următoarea întrebare:

în ce măsura reușește incluziunea sa armonizeze interesele și drepturile
majoritatii cu cele ale minoritatii elevilor dintr-o scoala/comunitate?
Educația incluziva – un concept care starneste foarte multe întrebări
și controverse pentru ceea ce reprezintă acest concept și ce înțelegem noi. Din
punctul meu de vedere ar fi o evoluție cu adevărat extraordinara a sistemului de
învățământ romanesc dacă ar reuși sa includa, în adevăratul sens al cuvântului,
toți copiii cu cerinte educationale speciale. Dar eu cred ca din pricina acestui
sistem de învățământ invechit și depășit va mai trece ceva timp pana ce lucrurile
ar putea intra pe un fagas normal, unde copiii cu CES ar putea fi integrati în
școlile obișnuite și sa aibă accesul la un sistem educational de masa alături de
ceilalți copii.
După părerea mea, educația incluziva nu reușește sa armonizeze
interesele și drepturile nici ale majoritatii dar nici ale minoritatii. Majoritatea
copiilor dintr-o clasa cu câțiva copii cu CES ar putea fi afectati direct dacă acei
copii suferă de probleme severe, de exemplu cei cu deficiente comportamentale
i-ar putea lovi sau i-ar putea supune unor injurii verbale nedecvate; sau copiii
care suferă de deficit de atenție i-ar putea serios distrage pe ceilalți când ei ar
trebui să fie atenți, asta intamplandu-se în mod consecvent. Dar pot exista și
consecinte indirecte pe care le-ar putea resimti majoritatea dacă de exemplu, în
fiecare ora invatatoare trebuie sa aloce timp și pentru copiii cu nevoi speciale,
asta i-ar afecta în timp în parcurgerea programei scolare.
Însa sunt afectati și copiii cu nevoi speciale cărora nu li s-ar putea
aloca suficient timp pentru remediere și ameliorare specială pentru fiecare copil
în parte sau din lipsa aparaturii sau a spațiului ce trebuie asigurat acestor copii.
În concluzie, educația incluziva trebuie aplicata după niște reguli
clare, bine definite și doar în momentul în care școala dispune de resursele
materiale și umane absolut necesare integrarii copiilor cu cerinte educationale
speciale în școala de masa, fără de care reusita acestui lung și anevoios proces
nu ar fi posibila.
TEMA 3: Efectuati o analiza comparativa intre evaluarea dinamica și
evaluarea traditionala în cazul copiilor cu dizabilitati și/sau cerinte
speciale.
Evaluarea este un proces riguros și complex care urmărește masurarea
rezultatelor scolare ale elevilor. Referindu-ne la copiii cu CES, în vederea
evaluarii lor trebuie știut foarte bine ce se urmărește pentru ca ei fac parte dintr-
o categorie de copii vulnerabili din punct de vedere intelectual datorită
dizabilitatilor asociate pe care le pot avea. Da aceea, în cele ce urmează va voi
prezenta tot ceea ce tine de evaluarea dinamica (un tip de evaluare moderna) cât
și de evaluarea traditionala (statica).
În general evaluarea face parte integranta dintr-un tot și nu trebuie
tratata izolat, ci în stransa corelatie cu celelalte activități prin care se realizeaza
procesul de invatare, cu predarea și invatarea. Însă pe de alta parte, metodele,
tehnicile și instrumentele de evaluare nu pot fi disociate cu celelalte variabile
ale evaluarii: obiectul evaluarii, obiectivele educationale, strategiile evaluative.
- Evaluarea dinamica reprezintă un demers centrat pe invatarea de către elev, pe
procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea și autoreglarea cunoasterii. Acest
tip de evaluare se centreaza pe procesele mentale ale elevului în comparație cu
evaluarea traditionala bazata pe control, examinare și sanctiune.
- La evaluarea traditionala aprecierea scolara sau verificarea se constituie ca un
moment separat de activitatea de predare-invatare, pe când evaluarea dinamica
se constituie ca parte integranta a procesului didactic, nu mai este privit din
exteriorul acestuia.
- În evaluarea traditionala se actioneaza cu precadere periodic, realizandu-se, de
regula, o evaluare sumativa în comparație cu evaluarea dinamica unde acest
proces nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizeaza în vederea
adoptarii unor decizii și măsuri ameliorative.
- Evaluarea traditionala selecteaza și exclude anumite domenii ale invatarii mai
greu de evaluat (atitudini, comportamente, trasaturi de personalitate), pe când
evaluarea dinamica acoperă atât domeniile cognitive cât și pe cele afective și
psihomotorii ale invatarii scolare.
- Evaluarea traditionale se finalizeaza cu clasificarea elevilor (evaluare
comparativa), pe când evaluarea dinamica devine un mijloc de comunicare de
informații asupra stadiului invatarii, în vederea ameliorarii sau reorganizarii
acesteia.
- Evaluarea traditionala incrimineaza doar elevul, nu și criteriile de apreciere ,
deși de multe ori criteriile sunt insuficient definite sau confuze pe când
evaluarea dinamica se desfășoară după niște criterii clar definite dinainte.
Concluzionez prin a spune ca tipul optim de evaluare aplicabil pentru
copiii cu cerinte educationale speciale trebuie stabilit după ce se hotaraste cu
exactitate ce se urmărește în acest proces de evaluare.
TEMA 4: Efectuati o analiza sintetica asupra principalelor forme de
curriculum scolar întâlnite în școala incluziva.
Fiecare copil este unic, special, cu diferite nevoi și prioritati, din
aceasta cauza și necesitatea scolilor incluzive. Aceste școli îndeplinesc
individual și progresiv pentru fiecare copil toate nevoile bio-psiho-socio-
emotionale. Fiecare copil, în special cei cu cerinte educationale speciale,
necesita o abordare a metodelor, procedelor și mijloacelor de învățământ în
procesul de invatare. De aici rezulta și abordarea diferita a curriculum-ului în
funcție de nevoile copilului, și avem:
- Curriculum obișnuit: este curriculum-ul aplicat pentru toți elevii școlii de
masa, însă este accesibil și copiilor cu cerinte educationale speciale dacă sunt
aplicate și o serie de interventii specializate, astfel ajutand elevul în dificultate
să facă fata activitatilor din clasa. Acest tip de curriculum se poate aplica în
special copiilor cu cerinte educationale speciale ușoare, copiilor care sunt
sanatosi din punct de vedere intelectual, și care, doar prin aceste servicii de
sprijin oferite de școala au șanse de recuperare de 100%. Aceste servicii
specializate trebuie aplicate periodic după un anumit program, urmarindu-se
îndeaproape progresele, sau , în unele cazuri suplimentarea acestor interventii
specializate.
- Curriculum obișnuit partial adaptat: se adreseaza copiilor care intampina
dificultati la unele discipline și care le produc probleme în procesarea diferitelor
informații la disciplinele în cauza. Aici este vorba de adaptarile aduse la nivelul
curriculum-ului la ariile curriculare/disciplinare. Pe lângă aceste adaptari se mai
adauga și inteventiile specializate de mai sus aplicate fiecarui copil în parte.
- Curriculum obișnuit adaptat: în aceasta etapa cresc în primul rând nivelul
interventiilor specializate oferite fiecarui copil, plus toate adaptarile pentru toate
disciplinele, metodologia de predare fiind individualizata și adaptata cerintelor
copilului. Aceasta forma de curriculum se aplica copiilor cu dizabilitati
moderate , și care au nevoie de ajutor continuu și linear atât din partea
profesorilor de sprijin cât și de ajutorul celorlalte categorii de persoane care pot
veni în ajutorul copilului.
- Curriculum special: se adreseaza copiilor cu un grad sever de dizabilitate,
astfel acest tip de curriculum trebuie axat pe direcția
ameliorarii/remedierii/adaptarii asupra deficientei respective.
În concluzie, pentru alegerea optima a formei de curriculum potrivite
copilului trebuie analizat tot istoricul sau, din toate punctele de vedere (medical,
psihologic, educational, social) pentru a da un diagnostic corect pentru aplicarea
unei anume forme de curriculum.
TEMA 5 : Efectuati o analiza sintetica asupra modalitatilor de incluziune
scolara a elevilor cu deficiente mintale/intelectuale și tulburari de invatare.
Incluziunea este un proces complex care presupune educarea copiilor
cu cerinte speciale în școlile obișnuite alături de ceilalți copii normali, și de a
asigura servicii de specialitate (consiliere scolara, recuperare, terapie
educationala etc.) în școala respectiva.
Modalitatile de incluziune scoalara a elevilor cu deficiente mintale/
intelectuale și tulburari de invatare sunt:
- Depistarea precoce a deficientei: ajuta foarte mult pentru a ști în ce direcție
trebuie îndreptată acțiunea de educatie, dacă se va merge pe măsuri adaptative
la nivelul curriculum-ului, a metodoligiei, procedeelor și a mijloacelor de
învățământ, sau este nevoie de interventii specializate doar asupra deficientei
respective. Aceasta depistare trebuie făcută de personal calificat și autorizat
(cadre medicale, psihopedagogi, asistenti sociali etc.) pentru definirea unui
diagnostic clar.
- Interventia timpurie: cu cât se diagnosticheaza deficienta/dizabilitatea, cu atât
se poate interveni mai repede pentru ameliorarea/remedierea ei. Aceasta
intervenție timpurie presupune activități de sprijin aplicate copilului de către
personal competent.
- Educația prescolara: reprezintă un pas foarte important de a inscrie copilul cu
deficiența într-o grădinița de stat, aceasta măsura ajuta enorm de mult copilul să
se integreze functional printre ceilalți copii; fiind un pas premergator debutului
acestui copil în școala publica, care ii va asigura integrarea sociala de mai
târziu.
- Debutul scolar în școala publica: este foarte important pentru copil datorită
impactului hotarator pe care îl are acest debut în viitoarea integrare scolara și
sociala. De aceea, acest debut scolar trebuie bine pregătit dinainte pentru a se
evita esuarea acestui debut, cât și eșecul scolar și social de mai târziu.
- Trasee educationale compatibile cu tipul și gradul de deficiența: trebuie
stabilite de către profesorii de sprijin a-i copilului pentru a facilita integrarea
scolara și sociala a acestuia.
Concluzionez prin a spune ca procesul de incluziune a copiilor cu
CES în școlile obișnuite este un proces lung și dificil, dar succesul depinde
foarte mult de atitudinea celor din jur: a cadrelor didactice, a elevilor cât și a
părinților.
TEMA 6: Efectuati o analiza suntetica asupra modalitatilor de incluziune
scolara a elevilor cu deficiente senzoriale (de vaz și de auz).
Considerand școala ca principala instanța de socializare a copilului,
incluziunea copiilor cu cerinte educationale speciale în școala de masa
reprezintă o particularizare a procesului de integrare sociala a acestei categorii
de copii, proces care are o importanța fundamentala în facilitatea integrarii
ulterioare în viața comunitara prin formarea unor conduite și atitudini, a unor
aptitudini și calități favorabile acestui proces .
Măsurile ce trebuie luate pentru includerea copiilor cu deficiente
senzoriale în școala de stat sunt:
- Pregatirea clasei care va primi copilul/copiii: aici trebuie să se țină seama de
nevoile copilului cu dizabilitati și anume : să se aseze scaunele în semicerc,
lumina sa nu fie foarte puternica, iar profesorul să fie la nivelul elevilor.
- Pregatirea părinților copiilor pentru a evita o atitudine denigratoare sau
discriminatorie fata de copilul ci dizabilitati.
- Pregatirea cadrului didactic: se face pentru informarea asupra isoricului
copilului și pentru structurarea pasilor importanti ce trebuie făcuți pentru
educarea unui astfel de copil, și pentru ca și cadrul didactic să-și construiască o
atitudine antidiscriminatorie, sa își trateze toți elevii la fel.
- Adaptarea programei: se face pentru a inlesni invatarea copiilor cu dizabilitati
pentru nivelul lor de înțelegere, aici fiind nevoie de adaptarea metodologiei și a
mijloacelor de învățământ ce vor fi utilizate în educarea copiilor cu deficiente
senzoriale.
- Terapii specifice copilului cu dizabilitati: se aplica doar copiilor cu diagnostice
severe care au nevoie atât de profesor de sprijin cât și de interventii specializate
de recuperare în plus fata de ce se face la clasa.
- Lucrul pe grupuri mici: favorizează crearea unei atmosfere calme, educatorul
putand sa supervizeze și sa îndrume discret fiecare grup.
- Liniștea: înainte de a vorbi, educatorul trebuie să se asigure ca este liniște, sa
atragă atenția copiilor când va anunța ceva important, asigurandu-se ca și
copilul cu deficiente senzoriale va recepta mesajul ( și dacă este nevoie, sa
decodifice anumite informații special pentru el).
- Limbajul: folosirea unui limbaj simplu și direct, însoțit de mimica expresiva și
gesturi adecvate.
- Sarcini diferentiate: solicitarea copilului cu deficiente senzoriale sa rezolve
sarcini diferite, astfel încât sa aibă timp sa le termine.
-Atitudinea: educatorul trebuie sa aibă aceeași atitudine fata de toți copiii, iar
regulile de comportare în grup trebuie respectate la fel de toți copiii.
- Sprijinul părinților: este foarte important pentru mentinerea și sustinerea
motivatiei copilului.
 Concluzionez ca este foarte important ca un copil cu deficiente
senzoriale să fie ajutat sa devină cât mai independent posibil în toate acțiunile
pe care le intreprinde.

TEMA 7: Efectuati o analiza sintetica asupra modalitatilor de incluziune

scolara a elevilor cu deficiente fizice si/sau neuromotorii.
Copilul cu dizabilitati trebuie considerat ca făcând parte din
societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră ci de sprijinul
nostru, permitandu-i sa trăiască alături de ceilalți copii ca parte integranta a
comunității. Educația trebuie făcută posibila pentru orice copil, pentru orice
persoana cu dizabilitati, atât în familie cât și în grădinița, în școala, în grupuri
sociale, în comunitatea locala.
În cele ce urmează voi prezenta modalitatile de incluziune scolara a
copiilor cu deficiente fizice si/sau neuromotorii:
- Standarde minime de acces: ce trebuie asigurate de toate unitățile de
învățământ și care reprezintă rampe de acces, scări rulante, asigurarea
posibilitatii deplasarii copilului cu deficiente fizice în tot perimetrul școlii,
inclusiv afara la terenul de sport.
- Formarea profesorilor: necesara investitia în formarea profesorilor pentru a
răspunde diversitatii elevilor din clasa , cu accent special pe incluziunea
copiilor cu deficiente.
- Asigurarea tuturor materialelor și a resurselor de onavatare într-un mod
accesibil și ușor de adaptat.
- Tehnologia asistiva și asigurarea dispozitivelor pentru elevii cu deficiente este
absolut necesara.
- Accesul la participarea activitatilor extrascolare trebuie asigurat de către
școala, aceasta trebuie sa țină cont de toate limitarile elevului/elevilor cu
deficiente fizice și sa le compeseze.
- Acceptarea limitarilor functionale și revizuirea activitatilor ce pot împiedica
participarea elevului/elevilor cu deficiente fizice.
- Accesibilitatea materialelor didactice în timpul activitatilor trebuie făcute prin
plasarea acestora la indemana elevilor, sau acolo unde pot ajunge ei mai ușor.
În concluzie, pentru ca incluziunea scolara a copiilor cu deficiente
fizice si/sau psihomotorii sa devină o reusita este foarte important să se asigure
în primul rând factorii ce țin de accesul și lucrul copiilor în incinta școlii, și nu
în ultimul rând cadrele didactice să fie instruite pentru a ști exact ce înseamnă
aceste deficiente și cum trebui acționat în vederea ameliorarii/ recuperarii lor.
TEMA 8: Prezentati sintetic un plan de acțiune pentru aplicarea practicilor
incluzive într-o școala de masa unde vor fi integrati copii cu dizabilitati
și/sau alte cerinte speciale.
Integrarea copiilor cu cerinte educationale speciale presupune un proces
amplu pe timp îndelungat și care nu poate da roade decât dacă toate părțile
implicate conlucreaza sincronic în aceeași direcție. În sensul schimbarii unei
școli incluzive din una obișnuită trebuie urmat un traseu care sa asigure reusita.
Sensibilizarea este primul pas ce trebuie făcut, și are rolul de a pregăti
mediul scolar. Trebuie să ne folosim foarte mult de toate caile de promovare pe
care le avem la indemana pentru a sensibiliza resursele umane existente în
școala, pentru ca ele sunt factorii principali care pot face ca acest demers sa
reușească, iar mai apoi urmează sensibilizarea copiilor și a părinților lor în
vederea acceptarii și sprijinirii viitoarei schimbari ce va avea loc în școala lor.
În aceasta etapa se va prezenta corect și succint ceea ce reprezintă defapt
educarea și socializarea acestor copii ,,speciali”, fără a deforma realitatea.
Training-ul reprezintă etapa în care toate părțile implicate sunt instruite
în privința a tot ceea ce înseamnă: copiii cu deficiente/dizabilitati, educarea lor,
metode, tehnici de adaptare a lectiilor pentru fiecare categorie de deficiente în
parte. Tot aici se va stabili rolul profesorului, care va fi unul de mediator, și care
va reprezenta un sprijin din toate punctele de vedere pentru toți copiii.
Analiza asupra mediului scolar și adoptarea deciziei – este etapa
decisiva în care se va hotarî, în funcție de mai mulți factori (disponibilitatea
cadrelor didactice la o schimbare radicala, resursele materiale, acordul părinților
etc.), dacă școala obișnuită v-a adopta tehnici de incluziune a copiilor cu cerinte
educationale speciale. Aceasta hotărâre o va lua conducerea școlii după ce se va
consulta cu toate cadrele didactice, și după ce au luat la cunoștința toate
argumentele acestora pro și contra, deoarece reusita acestei schimbari depinde
de implicarea acestora.
Tranzitia reprezintă etapa cea mai complexa, este perioada în care se
pun în aplicare toate schimbarile necesare pentru a integra copiii cu
deficiente/CES în școala obișnuită. Schimbarea rolului profesorului, adaptarea
metodelor, tehnicilor și procedeelor la noile situații reprezintă adevărate pietre
de încercare pentru acest proces complex. În funcție de buna adaptabilitate a
acestora depinde și reusita schimbarii totale.
Evaluarea procesului asigura reusita incluziunii, și se face periodic
pein implicarea tuturor partilor (profesori, elevi, părinți, experți).
Concluzionez prin a spune ca transformarea unei școli obișnuite în
una de tip incluziva este o treaba foarte grea, dar dacă motivația este mare și toți
cei implicați ofera binevointa și disponibilitate, atunci toate vor duce spre
reusita.
TEMA 9: Prezentati doua aspecte specifice privind modalitatea de
valorificare și utilitatea tehnologiilor de acces în cazul elevilor cu
dizabilitati care sunt integrati în școli de masa.
Necesitatea incluziunii copiilor cu dizabilitati/deficiente în școlile
obișnuite reprezintă un drept al copilului care trebuie respectat și aparat în
vederea integrarii acestuia printre ceilalți copii. Însă aceasta integrare nu poate
fi relizata, așa pur și simplu, doar prin punerea fizica a unui copil cu deficiente
într-o clasa cu copii obișnuiți, ci toată aceasta integrare presupune o serie
întreaga de măsuri ce trebuie aplicate pentru ca acest copil să se integreze
functional printre ceilalți copii. Acești copii au nevoie de adaptari la nivelul
curriculum-ului, metodelor și procedeelor educationale speciale pentru nevoile
lor. În plus, în funcție de gradul și tipul de dizabilitate, acești copii au nevoie și
de o tehnologie asistiva în școala respectiva pentru a avea accesibilitate la
educatie: de exemplu un copil nevazator nu va putea comunica decât prin scris,
de aceea trebuie să-i punem la dispoziție aparatura necesara pentru a scrie în
Braille.
Tehnologia asistiva poate fi valorificata în mai multe contexte și din
mai multe puncte de vedere: la ore se va profita din plin de diferitele tehnologii
pentru ca și copiii cu deficiente sa înțeleagă și sa își dezvolte diferite
instrumente de invatare pentru asimilarea noilor cunoștințe; dacă exista
posibilitatea și acasă , ar fi foarte bine ca acești copii să fie ajutați de aceste
tehnologii pentru a continua și pentru a sistematiza ceea ce ei au început la
școala etc..
Utilitatea tehnologiilor de acces la educatie în școlile de masa a
copiilor cu dizabilitati reprezintă garantia reusitei acestora. Fără aceasta
tehnologie copiii nu dispun de instrumentele de lucru absolut necesare pentru a
participa efectiv la actul educational. De aceea este foarte important ca școala
care va adopta practicile incluziva, sa pună la dispoziție și aparatura necesara
care ii ajuta pe acești copii să se integreze în colectivul clasei.
În concluzie, o școala nu poate deveni de tip incluziv dacă nu asigura
un spațiu moral și fizic dotat pentru acești copii cu diferite
deficiente/dizabilitati, de aceea, înainte de a include copiii cu deficiente într-o
școala obișnuită trebuie revazute foarte responsabil resursele umane și materiale
de care dispune școala.