Delir in Doi
Delir in Doi
Delir in Doi
Comentariile membrilor
print e-mail
Vizionări: 3756 .
-------------------------
de Eugen Ionesco [Eugen_Ionesco ]
PERSONAJE
Ea El
Soldatul
Vecinii
0 cameră oarecare: scaune, un pat, toaletă cu oglindă, o fereastră în fund, o uşă la stînga,
alta la dreapta. EA stă la oglindă (măsuţa de cosmetică se află aproape de uşa din stînga,
pe partea din faţă a scenei. EL se plimbă prin cameră, nu prea nervos, totuşi puţin
enervat, cu mîinile încrucişate la spate şi privind spre tavan, ca şi cînd ar privi zborul
unor muşte. De afară se aud zgomote, voci, împuşcături. Joc fără cuvinte - bărbatul se
plimbă în jurul camerei, femeia se priveşte-n oglindă - vreo şaizeci de secunde. Ambii
sînt îmbrăcaţi în halate de casă şi papuci. Halatul bărbatului e destul de murdar; al femeii
dovedeşte unele veleităţi de cochetărie. El nu e bărbierit; ei nu mai sînt tineri.
EA: Ce viaţă-mi promiteai şi ce viaţă-mi oferi! Am părăsit un soţ ca să urmez un amant.
Romantism! Soţul valora de zece ori mai mult, seducătorule! El nu mă contrazicea aşa,
prosteşte.
EL: Dar nu te contrazic dinadins. Atunci cînd spui lucruri neadevărate, nu pot fi de acord.
Eu am mania adevărului.
EA: Care adevăr? Dacă eu îţi spun că nu e nici o deosebire! Ăsta-i adevărul. Nici o
deosebire. Melc sau broască-ţestoasă e acelaşi lucru.
EL: Nicidecum. Nu e nicidecum acelaşi animal.
EA: Animal eşti tu, idiotule!
EL: Idioată eşti tu.
EA: Mă insulţi tu pe mine, imbecilule, scîrbosule şi seducătorule.
EL: Dar cel puţin ascultă-mă puţin, ascultă ce-ţi spun.
EA: Ce vrei să ascult? De şaptesprezece ani te tot ascult. De şaptesprezece ani, de cînd
m-ai smuls de lîngă soţul meu, din căminul meu.
EL: Dar asta n-are nimic de-a face cu problema-n discuţie.
EA: Ce problemă?
EL: Cea de care discutam.
EA: Gata, s-a terminat. Nu mai există nici o problemă. Melcul e una şi aceeaşi fiară cu
ţestoasa.
EL: Nu. Nu, nu-i aceeaşi fiară.
EA: Ba da, e aceeaşi.
EL: Toată lumea o să-ţi spună cum spun eu.
EA: Care lume? Ce, ţestoasa n-are carapace? Hai, răspunde.
EL: Şi ce dacă are?
EA: Păi n-are şi melcul?
EL: Are. Şi ce?
EA: Nu se-nchid şi melcul şi ţestoasa în carapace?
EL: Ba da. Şi ce?
EA: Ţestoasa - ori melcul - nu e un animal lent, bălos şi cu corpul scurt? Nu e un soi de
reptiluţă?
EL: Ba da. Şi ce?
EA: Păi vezi, asta e, ţi-am dovedit Nu se zice: lent ca o broas- că-ţestoasă şi încet ca
melcul? Iar melcul, adică ţestoasa, nu se tîrăşte?
EL: Nu e chiar aşa.
EA: Cum nu e chiar aşa? Vrei să spui că melcul nu se tîrăşte?
EL: Ba da.
EA: Deci vezi bine că melcul e una cu broasca.
EL: Ba nu e.
EA: Incăpăţînatule, melcosule! Spune-mi şi mie de ce. EL: D-aia.
EA: Ţestoasa, adică melcul, umblă cu casa-n spinare. Casa pe care şi-a construit-o
singură, de unde şi expresia „a-ţi căra casa ca melcul".
EL: Limaxul e rudă cu melcul. Limaxul e un melc fără casă. Iar ţestoasa n-are nimic de-a
face cu limaxul.
EA: Ei, explică-mi tu, zoologule, de ce n-am eu dreptate.
EL: Păi fiindcă...
EA: Hai, spune-mi tu ce diferenţe sînt, dacă zici că vezi tu vreo deosebire.
EL: Păi fiindcă... Deosebirile... Sigur, există şi apropieri, nu se poate nega.
EA: Păi atunci de ce le negi?
EL: Deosebirea e că... e că... Adică degeaba-ţi spun eu, fiindcă tot nu eşti de acord, iar eu
sînt prea obosit Ţi-am explicat deja, n-are rost s-o iau de la capăt. M-am săturat EA: Nu
vrei să-mi explici fiindcă ştii că n-ai dreptate. Nu-mi poţi oferi nici un motiv, pur şi
simplu pentru că n-ai nici unul. Dacă ai fi un om de bună-credinţă, ai accepta că ai greşit
Dar tu eşti, de cînd te ştiu, un om răuvoitor.
EL: Vorbeşti prostii, numai prostii. Poftim: limaxul face parte din... Sau, mai degrabă,
melcul.... Iar broasca-ţestoasă, ea...
EA: Of, gata, ajunge, taci din gură! Bine-ai face dacă ai tăcea. Nu mai pot să te ascult
cum baţi cîmpii.
EL: Nici eu nu mai pot să te ascult Nu mai vreau să aud nimic.
Explozie.
Explozie.
EL: Din fericire. (Explozie.) O explozie. Nu sînt un ins banal, nu sînt un idiot. Nu sînt ca
toţi idioţii pe care i-ai cunoscuL
Explozie.
EA: I-auzi. O explozie.
EL: Eu nu sînt ca fitecine! Eram invitat acasă la prinţese care aveau decolteul pînă la
buric şi nişte corsaje pe deasupra, altfel ar fi fost goale. Aveam idei geniale. Aş fi putut să
le scriu dacă mi s-ar fi ceruL Aş fi fost un poet.
EA: Te crezi tu mai deştept decît alţii. Aşa am crezut şi eu într-o zi. Intr-o zi cînd am fost
nebună. Dar nu-i adevărat. M-am prefăcut că te cred. Asta fiindcă m-ai sedus. Dar nu eşti
decît un cretin.
EL: Cretino!
EA: Cretinule! Seducătorule!
EL: Nu mă insulta Nu mă mai face seducător. Nu ţi-ar fi ruşine!
EA: Nu te insult. Te demasc.
EL: Şi eu te demasc. Na, te fac să-ţi sară fardurile. (îi dă o palmă puternică.)
EA: Nenorocitule. Seducătorule! Seducătorule!
EL: Vezi ce zici, că... ai grijă ce zici, că nu ştiu ce-ţi fac...
EA: Don Juanule! (îi dă o palmă.) Aşa-ţi trebuie!
EL: Taci. Ia ascultă!
EA: Ei! ce e?
EL: Nu-i mare lucru. Trei morţi.
EA: Cine e?
EL: Cîte unul de fiecare parte, plus un neutru, un trecător.
EA: Nu mai sta-n geam, o să tragă şi-n tine.
EL: Inchid. (închide fereastra.) De altminteri, s-au dus.
EA: Atunci înseamnă c-au plecat.
EL: Lasă-mă să mă uit.
EA: Nu mai deschide. (El deschide fereastra.) De ce au plecat, ai? Ia răspunde-mi. Şi
închide geamul, mi-e frig. (El închide geamul.) O să ne sufocăm aici.
EL: Ii văd, totuşi. Se pîndesc, li se văd capetele la colţ, de ambele părţi. Nu ieşim încă la
plimbare. Nu se poate ieşi acuma. O să ne decidem mai tîrziu. Mîine.
EA: Şi uite cum se duce încă o ocazie de a ne hotărî.
EL: Asta e.
EA: Şi-o să continue. O să fie tot aşa. Cînd nu plouă cu găleata, e grevă la căile ferate.
Cînd nu e gripă, e război. Iar cînd nu-i război - tot război e! Ce simplu e! Şi ce e la
capătul timpului? Ştim prea bine ce-i la capătul timpului.
EL: Tot n-ai terminat să te fardezi şi să te-aranjezi în oglindă? Eşti destul de frumoasă, nu
eşti mai frumoasă decît eşti.
EA: Cînd sînt necoafată, nu-ţi place.
EL: Nu-i momentul de cochetărie acum. Toate lucrurile le faci în contratimp.
EA: Eu sînt înaintea timpului. Mă aranjez azi pentru poimîine.
EL: Auzi?
EA: Vezi?
EL: Vezi?
EA: Auzi?
EL: Folosesc mine subterane.
EA: O să cădem în pivniţă.
EL: Sau direct în stradă. Şi ai să răceşti.
EA: In pivniţă ar fi mai bine. Acolo se poate pune ceva pentru încălzit.
EL: Şi te poţi ascunde.
EA: N-o să le treacă prin minte să vină să ne caute. EL: De ce?
EA: E prea adîncă pivniţa. Nu-şi vor imagina că nişte oameni ca noi - sau chiar nu ca noi
- ar putea să trăiască-n hrube atît de adînci, precum animalele.
EL: Vor cotrobăi peste tot.
EA: N-ai decît să te duci acolo. Eu nu te-mpiedic să ieşi. Du-te la aer, profită de ocazie ca
să-ncepi o viaţă nouă. Du-te şi vezi dacă aşa ceva există, adică o viaţă nouă. EL: Ocazia
nu-i propice. Afară plouă, e-ngheţ.
EA: Ziceai că numai mie mi-e frig.
EL: Acuma mi-e mie frig. Mi-e rece la spate. Am tot dreptul să-mi fie rece la spinare.
EA: Fireşte că ai toate drepturile. Eu n-am nici un drept! Nici măcar dreptul de a-mi fi
cald. Uită-te tu ce viaţă mi-ai oferit. Uită-te la mine. Uită-te-mprejur şi spune-mi dacă
asta-i viaţă.
EL: Spui tîmpenii, nu poţi pretinde că eu sînt de vină pentru nebunia din lume.
EA: Eu spun că ai fi putut doar să prevezi cîte ceva. în orice caz, ai fi putut face în aşa fel
încît toate acestea să nu se întîmple cînd sîntem noi aici. Eşti însăşi încarnarea
nenorocului.
EL: Bun, gata, am plecat Unde-i pălăria?
Cînd să-şi ia pălăria, un proiectil trece prin obloane, prin fereastră si cade în mijlocul
camerei. Amîndoi privesc proiectilul.
EL: Asta-i prea de tot. Cînd închizi o uşă, trebuie să ai întotdeauna alta care să se
deschidă.
EA: Tu ai să mă-mbolnăveşti. Sînt deja bolnavă. Sufăr de inimă.
EL: Sau care să cadă singură.
EA: Şi-acum o să zici că n-a fost vina ta.
EL: Nu eu sînt răspunzător de asta
EA: Tu niciodată nu eşti răspunzător de nimic.
EL: Asta face parte din însăşi logica evenimentelor.
EA: Care logică?
EL: Logica obiectivă a evenimentelor. Asta face parte din logica obiectivă a
evenimentelor.
EA: Şi ce-o să facem fără uşă? Pune-o la loc.
Ea iese.
EL (singur): Dac-aş fi plecat mai demult. Acum trei ani. Ori anul trecut, sau fie şi sîmbăta
trecută. Acum aş fi fost departe, împreună cu soţia mea. împăcaţi. Ea s-a recăsătorit. Cu
un altul, fireşte. Iar eu sînt prizonierul unei iubiri nefericite. Şi vinovate. S-ar zice că-mi
iau pedeapsa meritată.
EA (revine): Ce tot bombăni de unul singur? Dai vina pe alţii?
EL: Gîndeam şi eu cu voce tare.
EA: Am găsit nişte cîrnaţi în dulapul vecinilor. Şi bere. A sărit capacul. Unde ne aşezăm
să mîncăm?
EL: Unde vrei tu. Punem scaunul drept masă.
EA: Ce lume pe dos! (Se aşazâ amîndoi pe jos, împrejurul scaunului. De afară se aud
zgomote. Un strigăt, o împuşcătură.) Au urcat De data asta au urcat
EL: Ziceai că au coborît
EA: Dar n-am spus jă n-au să urce.
EL: Era de aşteptat.
EA: Oricum, ce-ai vrea să fac?
EL: Nu ţi-am spus să faci ceva.
EA: Din fericire, îmi laşi această posibilitate. (în tavan se face o gaură pe unde cade o
statuetă ce se sparge direct pe sticla de bere, care se sparge şi ea.) Ah, rochia mea! Cea
mai frumoasă rochie a mea. Singura. Cîndva m-a cerut de nevastă un croitor de lux.
EL (adunînd resturile statuetei): Era o mică reproducere a lui Venus din Milo.
EA: Trebuie să măturăm imediat. Să-mi curăţ rochia. Unde găsesc eu acuma o
curăţătorie? Toată lumea-i pe picior de război. Asta li se pare odihnitor. (Priveşte resturile
statuetei.) Nu e Venus din Milo, e Statuia Libertăţii.
EL: Vezi bine că-i lipseşte un braţ.
EA: L-a pierdut în cădere.
EL: Era rupt de mai înainte.
EA: Şi ce-are-a face? Asta nu dovedeşte nimic.
EL: îţi spun eu că era Venus din Milo.
EA: Nu era.
EL: Ba da, uită-te bine.
EA: Tu vezi Venusuri peste tot Asta-i Statuia Libertăţii.
EL: E Statuia Frumuseţii. Eu iubesc frumuseţea. M-aş fi putut face sculptor.
EA: Frumoasă mai e frumuseţea ta
EL: O frumuseţe este întotdeauna frumoasă. Minus unele excepţii, rare.
EA: Cum aş fi eu. Asta vrei să spui, nu?
EL: Nu ştiu ce-am vrut să spun.
EA: Vezi că mă insulţi, nu?
EL: Am să-ţi dovedesc că...
EA (îl întrerupe): N-am chef să-mi dovedeşti nimic, lasă-mă în pace!
EL: Lasă-mă şi tu în pace pe mine. Vreau linişte.
EA: Şi eu vreau linişte. Dar cu tine! (Un alt proiectil trece prin perete şi aterizează pe
podea.) Vezi că nu-i posibil să aibă omul linişte cu tine.
EL: Da, nu-i posibil să fie omul liniştit, dar asta în ciuda voinţei noastre. Nu putem fi
liniştiţi, obiectiv vorbind.
EA: M-am săturat de mania asta a ta cu obiectivitatea. Mai bine vezi ce faci cu
proiectilul, o să explodeze... ca şi celălalt...
EL: Ba nu, nu, că nu-i grenadă. (îl împinge cu vîrful piciorului.)
EA: Fii atent, o să ne omoare pe amîndoi, o să dărîmăm camera.
EL: E o schijă de obuz.
EA: Tocmai de-aia, schijele sînt făcute să explodeze.
EL: O schijă e ceva care-a explodat deja. Aşa că nu mai explodează.
EA: Habar n-ai ce vorbeşti. (Un alt proiectil, care sparge oglinda.) Mi-au spart oglinda,
au spart oglinda.
EL: Foarte bine.
EA: Cum o să mă mai pieptăn de-acuma? Iar o să-mi spui că sînt prea cochetă.
EL: Mai bine mănîncă-ţi cîrnatul.
Zgomote de deasupra. Din tavan cad bucăţi de tencuială. El şi Ea se ascund sub pat.
Zgomotele de afară se intensifică. Printre multe rafale de mitralieră se aud acum şi urale.
Cei doi sînt sub pat, unul lingă celălalt, cu faţa la public.
EA: Cînd eram mică, eram o copilă. Toţi copiii de vîrsta mea erau mici. Băieţei şi fetiţe.
Nu aveam toţi aceeaşi înălţime. întotdeauna există copii mai mici şi copii mai mari, copii
blonzi, copii bruneţi, copii nici blonzi, nici bruneţi. învăţam să citim, să scriem, să
socotim. Scăderi, împărţiri, înmulţiri, adunări. Fiindcă mergeam la şcoală. Erau şi copii
care învăţau acasă. Nu departe de casă era un lac. Un lac cu peşti: peştii stau în apă, nu ca
noi. Noi nu putem creşte în apă nici măcar cînd sîntem copii. Şi totuşi, ar trebui să putem.
De ce nu?
EL: Dacă aş fi învăţat tehnică, m-aş fi făcut tehnician. Aş fi făurit tot felul de obiecte.
Obiecte complicate. Obiecte foarte complicate, din ce în ce mai complicate - asta ar
simplifica existenţa.
EA: Noaptea dormeam.
EL: (în tot acest timp, din tavan continuă să cadă tencuială şi bucăţi de zidărie. La finalul
piesei, tavanul se va fi prăbuşit cu totul. Ca şi restul pereţilor, de altminteri. în locul lor se
pot vedea scări, schele, siluete, eventual steaguri): Un curcubeu, două curcubeie, trei
curcubeie. Le număram. Chiar mai multe. Şi-mi puneam întrebarea. Trebuia să răspund la
întrebare. De fapt, despre ce întrebare era vorba? Nu se mai ştie. Dar ca să obţin un
răspuns, trebuia în orice caz să pun o întrebare. Cum să obţii un răspuns fără să pui o
întrebare? Aşa că, în ciuda a tot, eu puneam întrebarea Nu ştiam ce întrebare este, dar o
puneam. Era răul cel mai mic din cîte se puteau face. Cei ce cunosc întrebarea sînt
deştepţi... Se pune întrebarea dacă răspunsul depinde de întrebare, sau întrebarea depinde
de răspuns. Asta-i o altă întrebare. Ba nu, e aceeaşi. Un curcubeu, două curcubeie, trei
curcubeie...
EA: Totu-i pungăşie!
EL (ascultînd zgomotele şi privind căderea proiectilelor şi a tencuielii din tavan.
Proiectilele trebuie să fie de formă caraghioasă sau ciudată: bucăţi de ceşti, fragmente de
pipă, capete de păpuşi etc): în loc să mori de unul singur, există oameni care se lasă ucişi
de alţii. N-au răbdare să moară singuri. Sau chestia asta le face plăcere.
EA: Sau poate aşa îşi dovedesc că totul e fals.
EL: Sau poate că aşa-i mai uşor. Şi mai vesel.
EA: Aşa-i comunitatea umană.
EL: Se omoară unii pe alţii.
EA: Fiecare pe rînd. în acelaşi timp, ar fi imposibil.
Nişte proiectile pe care nu le vedem fac nişte găuri mari în perete. Molozul cade pe pat.
EL: Aoleu!
EA: De ce te vaiţi, că nu te-a atins!
EL: Nici pe tine.
EA: Atunci, ce ai?
EL: Dar putea să ne atingă.
EA: Aşa eşti tu. întotdeauna bombăni degeaba.
EL: Tu bombăni întotdeauna degeaba.
EA: Tu vorbeşti de alţii! Vai de mine, tu vorbeşti, care ţi-e frică mereu de ce-o să se-
ntîmple? Suferi de nelinişte, ca să nu spun că eşti un poltron. Te vaiţi mereu, în loc să ai o
meserie, cum îi stă bine unui bărbat adevărat Toată lumea are nevoie de meseriaşi. în caz
de război, meseriaşii sînt scutiţi.
EA: Gata.
EL: Aşa e. Dar or să reînceapă, fără îndoială.
EA: N-or să stea niciodată locului cum trebuie. De ce-ar face-o?
EL: Ca să treacă viaţa.
EA: Şi nouă ne trece viaţa
EL: A lor trece mai puţin stupid. Sau, mai degrabă, cred că ei se plictisesc în alt fel.
Există mai multe feluri de a te plictisi.
EA: Niciodată nu eşti mulţumit de al tău. întotdeauna îi invidiezi pe ceilalţi. Dar trebuie,
în orice caz, să reparăm casa. Nu putem să stăm aşa. Ştiu că ţi-ar plăcea să fie acuma aici
soţul meu, plăpumarul.
Prin uşa din dreapta, cea căzută, îşi fac apariţia cei doi Vecini.
Ea pune patul în dreptul găurii din perete prin care se uita Soldatul, după care închide uşa
care dădea spre vecini. De deasupra se aude zgomotul unui ferăstrău.
EA: Auzi? Vezi? începe iar. Ţi-am spus eu c-o să-nceapă iarăşi. M-ai contrazis, dar am
avut dreptate.
EL: N-ai dreptate.
EA: Vrei să spui că nu mă contrazici? Uite dovada
EL: Iar începe.
De sus încep să coboare, încet, trupuri de păpuşi fără cap şi capete de păpuşi fără trup.
EA: Ce mai e asta? (Se fereşte repede, căci picioarele unui corp îi ating creştetul.) Aoleu!
(Atinge un cap, se uită la celelalte.) Dar ştii că sînt drăguţe păpuşelele astea? Spune-mi
ce-i cu ele aici! Hai, vorbeşte! Tu, care eşti aşa de vorbăreţ. Ai amuţit? Ce se-ntîmplă?
EL: Păi vezi şi singură, că nu eşti oarbă: corpuri fără capete şi capete fără corpuri.
EA: Oarbă am fost cînd te-am văzut Nu m-am uitat cu atenţie la tine. Cînd te văd, aş vrea
să fiu oarbă.
EL: Şi eu aş dori să fiu orb cînd mă uit la tine.
EA: Păi atunci, dacă nu eşti orb şi nici idiot pe de-a-ntregul. explică-mi ce-i aici. Aoleu!
Astea coboară ca stalactitele. De ce? Aşa că vezi bine, încă e conflict.
EL: Nu. Acum începe judecata cu seninătate. Au instalat la etaj ghilotina. Vezi bine că-i
pace.
EA: Şi ce-o să ne facem! Vai de mine, în ce belea m-ai băgat!
EL: N-are-a face!... Mai bine ne-ascundem.
EA: Hai, ajută-mă. Of, leneşule, seducătorule!
Pun salteaua în geam, astupă uşile, în vreme ce afară, printre zidurile în ruină ale camerei,
se văd trecînd siluete şi fanfare.
EL: Ţestoaso!
EA: Melcule!
Işi dau reciproc cîte-o palmă, după care se-apucă brusc de treabă.