CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing.

Hariton Costin 233

10. INTERFERENŢA ELECTROMAGNETICĂ ŞI APARATELE ELECTRONICE

MEDICALE

Interferenţa electromagnetică (IE) este un concept general care se ocupă cu probleme diverse
de interoperabilitate a echipamentelor electronice. De exemplu, un dispozitiv care produce un
câmp de RF puternic (un aparat de electrochirurgie) poate interfera cu un monitor ECG, un
calculator cu un aparat EEG, un emiţător-receptor cu un pacemaker sau cu o instalaţie de
telemetrie etc. Problemele de interferenţă sau, mai larg, de compatibilitate electromagnetică,
apar adesea datorită numărului crescând de emiţătoare radio / TV, calculatoare, televizoare,
telefoane celulare, instalaţii de putere şi alte surse de câmpuri electromagnetice, posibil
deranjante pentru echipamentele electromedicale.

10.1 Probleme de intermodulaţie

Recepţia radio în sistemele de comunicaţii este afectată de fenomenele de intermodulaţie şi de
modulaţie încrucişată. Ele constau în interferenţa, pe un semnal de frecvenţă dată, datorită
mixării (heterodinării), a două alte frecvenţe oarecare F1 şi F2. Rezultatul este producerea unei
combinaţii de frecvenţe nedorite, mF1 ± nF2 (m, n ∈ Z).
Figura 10.1 arată situaţia unei instalaţii de telemetrie pentru monitorizarea ECG. Emiţătoarele
ECG aflate la pacienţi lucrează în banda VHF- MF şi fiecare are o putere de 1…4 mW. Mai
multe antene baston recepţionează semnale de la pacienţi, care sunt amplificate şi achiziţionate
de consola staţiei. Deasupra acesteia se află un radioreceptor MF, al cărui antenă telescopică
se găseşte la o mică distanţă de antena receptorului instalaţiei de telemetrie. Radioreceptorul,
de tip superheterodină, conţine un oscilator local pe (Frec.+ 10,7 MHz), unde Frec este frecvenţa
recepţionată. În cazul celor trei frecvenţe de la intrarea antenei de telemerie, armonica a doua a
oscilatorului local, 2x110,4=220,8 MHz, “cade” peste frecvenţa pacientului A, perturbând-o. Prin
efect de captură, specific modulaţiei în frecvenţă, semnalul mai puternic predomină (186,2 MHz
aici, translat prin mixare în amplificator în 220,8 MHz). Soluţia de bază este ecranarea corectă a
receptorului MF.
Alte soluţii apar în Figurile 10.2-10.4. În Figura 10.2, între coaxial şi antena de recepţie se
interpune o impedanţă de sarcină nesimetrică formată dintr-o buclă de cablu coaxial în λ/2,
terminată cu un scurtcircuit.
234 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Figura 10.1 Apariţia intermodulaţiei Figura 10.2 Înlăturarea IE cu buclă λ/2

Lungimile de undă altele decât multipli întregi de acest λ/2 vor vedea scurtcircuite la capătul
intrării acestei bucle. Astfel, frecvenţele nedorite pot fi anulate, în timp ce frecvenţa utilă vede
impedanţa antenei. Lungimea buclei, L, se determină din formula

L = 492 V/ F (feet ),

unde V este factorul de viteză al cablului (0,66 uzual) iar F este frecvenţa (MHz).
Folosirea unor filtre selective (Figura 10.3) este o altă metodă de eliminare a IE. Dacă cel
puţin unul din semnalele de interferenţă are o frecvenţă mai mare ca banda utilă, se foloseşte
un FTJ; dacă frecvenţa este mai mică, un FTS va rezolva problema. De obicei, un FTJ pentru
TV având frecvenţa de tăiere între 35 şi 45 MHz atenuează majoritatea semnalelor VHF.
Figura 10.4 prezintă trei configuraţii de filtre folosite: rezonant paralel, în serie cu semnalul
(a), rezonant serie, în paralel cu semnalul (b) şi combinat (paralel-serie-paralel)(c).
O soluţie eficientă împotriva interferenţei sunt filtrele anti-IE montate pe calea de alimentare
de c.a. de 220 V (şocuri de RF), mai ales pentru echipamente care consumă puteri mai mari de
la reţea (până la 2000 VA).
Chiar dacă un filtru trece-jos (FTJ) între emiţător (radio sau TV) şi circuitul de acord cu
antena reduce efectul armonicilor emise (Figura 10.5), protecţia anti-IE la intrarea unui aparat
medical, cu FTJ (Figura 10.6), este o soluţie benefică.
 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin 235

Figura 10.3 Filtru VHF Figura 10.4 Filtre: paralel (a), serie (b), combinat (c)

Figura 10.5 Instalaţie de emisie tipică

Figura 10.6 FTJ ca protecţie IE pentru ECG

Un “circuit capcană” (wavetrap) atenuează o frecvenţă sau o bandă foarte îngustă (Figura
10.7). Combinaţia de filtru paralel (L1, C1a, C1b) cu unul serie (L2, C2) oferă o impedanţă foarte
mare la intrare pentru frecvenţa nedorită, restul de semnal parazit fiind apoi dus la masă de
impedanţa scăzută a circuitului serie (figura b). Calculul elementelor de circuit este elementar,
236 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin
dacă se ştie frecvenţa perturbatoare.
Filtrele opreşte-bandă (FOB) atenuează frecvenţele aflate într-o bandă anume, de exemplu
pentru emiţătoare MA (Figura 10.8). Detaliu tehnologic: bobinele trebuie separate fizic la câţiva
cm iar L3, L4, L5 se plasează în unghi drept faţă de L1/ L2.

Figura 10.7 Filtru “wavetrap” Figura 10.8 FOB pentru emiţătoare MA

Figura 10.9 FTS / 3 MHz

Dacă frecvenţele parazite sunt sub banda dorită, se folosesc FTS. Filtrul universal trece-sus
prezentat în Figura 10.9 atenuează frecvenţele sub 3 MHz (banda MA radio). Formula de calcul
este:
R
L= ,
4 π Ft
unde R este impedanţa caracteristică (50 sau 75 ohmi) iar Ft este frecvenţa de tăiere (Hz).
 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin 237

Figura 10.10 Căi pentru IE: penetrare(a), scurgere(b), conducţie (c)

10.2 Interferenţa electromagnetică şi senzorii biomedicali

Semnalul foarte slab produs de senzori poate fi uşor perturbat de câmpuri de RF. Bucla în λ/2
nu poate fi folosită, căci ea scurtcircuitează toate frecvenţele utile. Căile de transmisie a IE într-
un sistem cu senzori sunt redate în Figura 10.10. În cazul (a) apar curenţi de RF care sunt
detectaţi de joncţiunile pn din circuite. Efectul este fie un curent de bias (c.c.), fie componente
de modulaţie care cad în banda semnalului util. Soluţia este o ecranare completă a circuitului.
Curenţii de scurgere (b) apar când există mici găuri în ecran, în două moduri: (i) modul
rezonant, când gaura din ecranul senzorului rezonează la frecvenţa de interferenţă; (ii) dacă
dimensiunea ei este λ/2, va acţiona ca o antenă care reradiază câmpul perturbator în interiorul
ecranului. Conducţia curenţilor de RF apare când există un conductor oarecare ce străpunge
ecranul (c), cu acelaşi rol de antenă.
Soluţiile eficiente sunt filtrarea şi ecranarea (Figura 10.11a, b). Fiecare conductor, fie de
alimentare sau de semnal, este pravăzut cu un filtru-şoc tip π. Acesta este un FTJ care separă
eficient spectrul util de frecvenţa perturbatoare. O regulă empirică pentru calculul frecvenţei de
tăiere (la −3dB) a FTJ este Ft << 300 / 2L , (“<<” ≈ 1/10), unde L este lungimea expusă a
conductorului în sistemul de senzori. Filtrul se instalează cât mai aproape de conector.
Ecranarea dublă plus filtrarea oferă protecţie superioară la IE (b). C1 şi C2 sunt
condensatoare “de trecere”, montate pe grosimea ecranului.
238 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Figura 10.11 Soluţii pentru tratarea IE: filtrare (a); ecranare plus filtrare (b)

10.3 Interferențele electromagnetice asupra cablurilor de electrozi

Cablurile cu electrozii de culegere a diferitelor biosemnale sunt afectate de interferență

electromagnetică, deoarece ele se comportă ca niște antene de recepție pentru câmpurile de
RF perturbatoare.
Minimizarea efectului interferenței electromagnetice se realizează de obicei prin două tehnici
simple: ecranarea, respectiv gardarea conductorului de semnal al cablului de electrozi sau a
electrozilor individuali.

1. Ecranarea cablului de electrozi

Se realizează pe întreaga lungime a electrodului activ (de semnal), din sârmă lițată din cupru
(Figura 10.12). În acest mod, impedanțele de legătură între intrările de semnal ale
 CURS an IV - Electronica Medicala – Prof.dr.ing. Hariton Costin 239
amplificatorului diferențial și sursa de semnal perturbator sunt mult diminuate. În schimb apar
trei capacități parazite: C1 și C2, între firele de semnal și ecran, respectiv C12, între cele două
fire de semnal. Aceste capacități, chiar de valoare mică (pF), duc la scăderea CMRR global al
montajului (raportului de rejecție a modului comun), prin dezechilibrarea intrărilor
amplificatorului față de masă.

Figura 10.12 Ecranarea cablului de electrozi

2. Gardarea cablului de electrozi

Gardarea se realizeză prin folosirea unui cablu dublu ecranat (Figura 10.13). Ecranul exterior
se conectează la masa electrică. Ecranul interior este legat la sursa de semnal prin intermediul
mesei flotante realizate cu R1, R2 (>1MΩ) și A2. Potențialul său față de masa electrică este
(Vin++Vin−)/2, unde Vin+ și Vin− sunt tensiunile pe cele două intrări ale amplificatorului.
Capacitatea parazită dintre cele două ecrane este în paralel pe tensiunea de mod comun, Vmc −
efect benefic. În plus, acum capacitățile parazite C1 și C2 dintre firele de semnal și ecranul
interior au potențiale aproape identice la terminale, ceea ce le reduce semnificativ efectul
negativ asupra rejecției de mod comun. Gardarea se poate face individual, pe fiecare electrod
de semnal.

Figura 10.13 Gardarea cablului de electrozi