Capitolul 07 - Topografie aplicata

7. TOPOGRAFIE APLICATA.
Totalitatea notiunilor abordate în primele capitole se concretizau în posibilitatea de a determina pozitia unor
detalii din teren într-un sistem de coordonate unitar si omogen; cu alte cuvinte pâna acum nu am facut altceva decât sa
consemnam o situatie existenta în teren. Cum însa nimic nu este vesnic, în capitolul de fata vom vedea cum se pot
transpune în realitate proiectele de investitii ce urmaresc realizarea de noi constructii, fie ca este vorba de constructii
civile, industriale, hidrotehnice sau de cai de comunicatii. Cu studiul metodelor de transpunere în teren a proiectelor se
ocupa topografia inginereasca sau topografia aplicata.

7.1. Lucrari topografice la proiectarea constructiilor.

Orice lucrare de investitii parcurge o serie de etape care sunt, din punct de vedere al continutului identice. O
prima etapa este cea în care, dupa ce a aparut ideea investitiei se impune sa se studieze daca si în ce conditii tehnice,
economice si financiare este posibila realizarea investitiei. Pentru aceasta, din punct de vedere topografic, este necesar
sa existe planuri de situatie care sa permita studierea investitiei în conditiile exacte ale terenului. Aceste planuri fie ca
pot exista din lucrari anterioare si, pentru ca nu au aparut elemente noi sau acestea sunt putine, pot fi folosite ca atare,
sau, în cazul în care aceste planuri nu exista vor trebui întocmite. În general aceste planuri sunt fie la scara 1:25000 -
1:5000 pentru studiile de amplasament, fie la scari mari, 1:1000 - 1:5000 pentru elaborarea proiectului. Pe astfel de
planuri, proiectantul va gândi toata investitia. Aceasta este etapa numita “studiu tehnico-economic - S.T.E.” si ea poate
contine una sau mai multe variante de executie a investitiei. În baza acestei documentatii, factorii de decizie hotarasc
care este varianta ce se va transpune în practica. Odata hotarârea luata, proiectantul va detalia varianta finala în vederea
executiei propriuzise a investitiei, acum solutiile prezentate fiind concrete si urmeaza sa se execute. O astfel de faze se
numeste “proiect de executie - P.E.” Exista situatii în care cele doua etape se contopesc, deoarece investitia este una
comuna, nu ridica probleme de proiectare sau executie deosebite, nu are decât o singura solutie, astfel ca se ajunge la
un “proiect faza unica - P.F.U.”.
Nu numai lucrarile topografice sunt necesare în aceasta faza, ci si cele legate de geologia si geotehnica locului
(pentru a se vedea daca si în ce conditii terenul suporta constructia) si de hidrologie.
Partea care presupune transpunerea în teren a investitiei începe dupa ce a fost elaborat si avizat proiectul de
executie. Din acest moment, întreaga lucrare se va materializa si cu aportul activitatii topografice. Activitatea însa, cu
toata complexitatea ei, se poate reduce la trasari de elemente pe teren : distante, unghiuri, cote, linii de panta,
transmiteri de cote la etaj sau în fundatii, etc.

7.2. Trasarea pe teren a elementelor topografice.

7.1.1. Trasarea unghiurilor.
Indiferent de precizia cu care se va trasa unghiul, datele cunoscute sunt aceleasi pentru toate cazurile. Se
considera cunoscute coordonatele punctelor A,B si C, iar în teren exista doua puncte A si B, care constituie directia de
referinta fata de care se va trasa unghiul β. Din coordonatele punctelor se vor calcula orientarile θAB si θAC cu relatiile
∆x AB ∆x AC
tgθ AB = ; tgθ AC = [8.1]
∆y AB ∆y AC
Valoarea unghiului β va rezulta ca diferenta celor doua orientari (figura ..7.17.27.3) si va reprezenta marimea
proiectata a unghiului ce se va trasa.
B 7.1. Trasarea unghiurilor cu precizie redusa.
Se instaleaza teodolitul în punctul A, se vizeaza punctul B si ce face
citirea CB, care în general este diferita de 0. La valoarea citita se aduna
marimea calculata a unghiului β, obtinându-se citirea catre punctul C. Se va
roti teodolitul în sens orar pâna ce la dispozitivul de citire se obtine valoarea
calculata a citirii CC. La o distanta oarecare, un jalon ce va materializa unghiul
β trasat se deplaseaza convenabil pâna când se suprapune peste firul reticular
verticat al lunetei teodolitului. Vârful jalonului va materializa directia AC.
A C Trasarea se poate face si procedând la aducerea diviziunii “0” a
cercului orizontal gradat pe directia initiala, AB. În acest caz, initial se va gasi
Figura 7.1 - Trasarea cu precizie redusa.
diviziunea “0” a cercului gradat, se va bloca miscarea înregistratoare si se va
B viza punctul B. Citirea catre punctul C va fi acum identica cu marimea unghiului
β, dupa care se va proceda identic ca în cazul general. Din punct de vedere al
preciziei rezultatului final, ambele metode sunt comparabile, aducerea lui "0" pe
directia initiala necesitând însa timp în plus fata de cazul general.
7.2. Trasarea unghiurilor cu precizie medie.
C' Datele cunoscuta si elementele ce se calculeaza sunt aceleasi. Pentru
β
C trasare se instaleaza teodolitul în punctul A, se vizeaza, cu luneta în pozitia I
(cerc vertical stânga-CS) punctul B si ce face citirea C’B. . Se roteste teodolitul
A C"
Figura 7.2 - Trasarea cu precizie medie. 51
Capitolul 07 - Topografie aplicata

în sens orar pâna ce la dispozitivul de citire se obtine valoarea calculata a citirii C’C; la o distanta oarecare, un cui sau
un ac vor materializa unghiul trasat. Se aduce aparatul în pozitia a II-a (cerc vertical dreapta-CD) si se vizeaza punctul
B facându-se citirea C”B; aceasta va diferi de citirea din pozitia I cu aproximativ 200g. La aceasta citire se adauga
valoarea unghiului β calculat si se obtine citirea C"C care se va introduce la dispozitivul de citire prin rotirea
teodolitului în sens orar. Se va obtine o directie AC", apropiata de AC'. Unghiul proiectat β, trasat cu precizie medie, va
fi determinat de directiile AB si AC, unde punctul C se afla la jumatatea segmentului C'C".
Un caz particular este cel în care pe directia initiala, în pozitia CS se aduce diviziunea "0" a cercului orizontal.
În continuare, se procedeaza identic ca în cazul general.
7.3. Trasarea unghiurilor cu precizie ridicata.
B Metoda permite obtinerea celor mai bune precizii la trasarea unghiurilor
si este de fapt o combinatie de trasare de unghi si trasare de elemente liniare de
lungime mica. Teodolitul instalat în punctul A va viza punctul B, viza careia îi va
corespunde citirea CB. Fata de acesta directie se va trasa, cu precizie scazuta
unghiul β, obtinând directia AC', dupa care unghiul astfel trasat se va masura cu
β' precizie, folosind, de exemplu una din metodele de masurare a unghiurilor
β C' izolate, cum este metoda repetitiei, sau folosind metoda seriilor. Dupa
q prelucrarea masuratorilor si obtinerea valorii celei mai probabile, unghiul trasat
∆β cu precizie scazuta dar masurat precis, β', va diferi de unghiul proiectat, β, cu o
A C cantitate ∆β;
Figura 7.3 - Trasarea cu precizie ridicata. ∆β = β − β' [8.2]
Acestei marimi unghiulare îi corespunde o marime liniara q, care se poate calcula, cu relatia:
q = d ⋅ tgβ [8.3]
sau, deoarece unghiul este foarte mic, cu relatia:
∆β cc
q = d ⋅ cc [8.4]
ρ
Cantitatea q se aplica în teren construind pe aliniamentul AC’ o perpendiculara; prin aplicarea cantitatii q, se
obtine pozitia punctului C, care defineste unghiul proiectat β.
Indiferent de metoda de trasare aplicata, unghiurile vor fi afectate de erorile directiilor ce compun unghiul. La
rândul lor directiile vor fi eronate, eroarea medie patratica pentru o directie având forma:
mdir = ± mc2 + mr2 + mi2 + mm2 + mCE
2
[8.5]
unde:
• mc reprezinta eroarea datorata centrarii aparatului pe punctul de statie;
• mr eroarea de centrare a marcii sau semnalului vizat (eroare de reductie);
• mi eroarea instrumentala a aparatului folosit la trasare;
• mm eroarea de masurare;
• mCE eroarea datorata conditiilor exterioare.
La rândul lor, mi - eroarea instrumentala are expresia:
2 2 2 2 2
mi = ± mco lim + mv + mi + md + mex [8.6]
unde:
• mcolim este eroarea de colimatie a lunetei teodolitului
• mv este eroarea de înclinare a axei verticale a teodolitului
• mi eroare de înclinare a axei secundare, a umerilor lunetei,
• md eroarea de divizare a cercului orizontal si a dispozitivului de citire,
• mex eroarea de excentricitate a cercurilor orizontale (alidad si limb),
iar eroarea de masurare are expresia:
mm = ± mc2 + mviz
2
[8.7]
unde:
• mc este eroarea de citire datorata aproximatiei dispozitivului de citire,
• mviz este eroarea de vizare.
8.Trasarea pe teren a distantelor.
Trasarea distantelor pe teren se poate face, la fel ca si masurarea, direct sau indirect. Indiferent de procedeul ce
se va adopta, fie din coordonatele proiectate ale punctelor ce definesc distanta, fie din proiect, se cunoaste marimea ce
urmeaza a fi trasata, totdeauna valoarea reprezentând distanta orizontala. Aceasta înseamna ca daca avem de trasat o
distanta si punctele ce o definesc se afla la cote diferite, va fi necesar sa trecem de la distanta orizontala la lungimea
înclinata. Trasarea propriu-zisa se va compune, indiferent de metoda aleasa, din doua etape: prima în care se traseaza o
distanta apropiata ca valoare cu cea proiectata si a doua în care se traseaza diferenta pâna la valoarea proiectata.
7.4. Trasarea pe cale directa.
52
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru a putea face o trasare de distanta pe cale directa va trebui sa dispunem de o ruleta, sau pentru trasari
foarte precise de un fir invar.
În figura 8.4 se arata ca într-o faza initiala s-a trasat distanta orizontala
D, diferita de cea proiectata Dproiect.. Dupa masurare, distantei D i se
calculeaza toate corectiile necesare:
B
A D ∆d
• de etalonare : ∆lk = lo - ln unde lo - lungimea reala; ln -
Dproiect lungimea nominala;
Figura 7.4 - Trasarea directa a distantelor orizontale. 1000 ⋅ l n
• de întindere : ∆lP = unde: ln - lungimea
S ⋅ E ⋅ ( F − F0 )
2
nominala, S - sectiunea transversala a ruletei, exprimata în cm , E - modulul de elasticitate al otelului ( 2,1. 104
2
kg/mm ), F - forta în timpul masurarii, Fo - forta la etalonare;
• de temperatura : ∆l = lt - letal = l . α (t° - t°o)
t
unde : l - lungimea panglicii, α - coeficientul de dilatare termica
liniara a otelului avînd valoarea de 0,0115mm/grad celsius/m, t - temperatura la momentul masurarii, to -
temperatura la momentul etalonarii;
δ h2 δ h4
• de reducere la orizont : ∆l 0 = − − 3 unde l este lungimea înclinata si δh este diferenta de nivel între
2l 8l
capetele distantei de trasat.
Toate aceste corectii se vor aplica cu semnul schimbat fata de cele ce s-ar aplica în cazul masurarii.
7.5. Trasarea pe cale indirecta.
În practica se pot întâlni fie cazul în care avem de
aplicat distanta orizontala si între punctele A si B (figura 8.5)
B' B terenul este orizontal, fie terenul între punctele A si B are o
δh diferenta de nivel δh sau face un unghi de panta α. Când
α valorile pentru δh sau α nu se dau prin proiect, ele se vor
A determina prin masurare la teren.
D ∆d
Dproiect Trasarea propriu-zisa presupune aplicare unei distante
D sau a unei lungimi înclinate L, care vor diferi de valoarea
Figura 7.5 - Trasarea indirecta a distantelor.
proiectata. Diferenta pâna la valoarea proiectata se va aplica cu
o ruleta, direct în teren fata de punctul B'.
9.Trasarea cotelor proiectate.
Datele cunoscute în acest caz se refera la existenta în teren a reperului de nivelment a carui cota este
cunoscuta, HA, cota punctului ce urmeaza a fi trasat pe înaltime, HB, precum si distanta orizontala D, între reperul de
nivelment si punctul ce se va trasa pe înaltime (acolo unde este cazul). Trasarea se poate face prin nivelment geometric,
de mijloc sau de capat, nivelment trigonometric sau nivelment hidrostatic.
7.6. Trasarea cotelor prin nivelment geometric.
La trasarea cotelor folosind acest procedeu, se foloseste principiul vizelor orizontale; la fel ca si la masurarea
cotelor, nivelmentul poate fi de mijloc sau de capat. Cel de al doilea se foloseste foarte rar datorita erorilor ce intervin la
determinarea înaltimii aparatului. Aparatura necesara se compune din instrunebtul de nivelment si cel putin o mira.
7.7. Trasarea prin nivelment geometric de mijloc.
În figura 8.6, se cunoaste pozitia altimetrica a punctului A, în teren, precum si valorile cotelor punctelor A si
B. Se cere sa se traseze pe înaltime punctul B.
Din figura se poate scrie ca:
bpr H A + a = H B pr + b pr [8.8]
bteren
unde a se citeste pe mira amplasata pe reperul de nivelment. Din relatia [***]
a
B se poate afla valoarea lui bpr :
b pr = H A + a − H B pr [8.9]
HBpr. HBteren
HA A Pentru trasare, mira amplasata în punctul B, se va
deplasa în sus sau în jos pâna când la firul nivelor orizontal se
suprafata de nivel "0"
citeste valoarea calculata a lui bpr.. În acel moment, la talpa
Figura 7.6 - Trasarea cotelor prin nivelment geometric de mijloc.
mirei se va însemna cu creionul sau cu creta, cota proiectata a
punctului B.
7.8. Trasarea prin nivelment geometric de capat.
Pentru trasarea cotelor prin acest procedeu, instrumentul de nivelment se va instala deasupra reperului de
nivelment, A. Din figura 8.7, putem scrie ca:
H A + i = H B pr + b pr [8.10]
de unde rezulta valoarea lui bpr :
b pr = H A + i − H B pr [8.11]

53
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru trasarea propriuzisa se procedeaza ca în cazul trasarii prin nivelment geometric de mijloc.

Trasarea pe înaltime a punctului B se poate face si

daca se cunoaste cota punctului B la nivelul terenului. În acest
bpr bteren caz, diferenta între cota proiectata si cota terenului determina
i
cota de lucru cl dupa relatia:
B cl = H B pr − H Bteren [8.12]

HBpr. HBteren
Odata calculata aceasta valoare, ea este aplicata cu o
HA A
ruleta pe un tarus sau o stinghie batute în pamânt, în
apropierea punctului B. Pe santier aceasta marime este mult
Figura 7.7 - Trasarea cotelor prin nivelment geometric de capat.
utilizata, deoarece da posibilitatea ca odata punctul marcat
planimetric în teren, fata de cota terenului sa se poata aplica usor cantitati ce se pot masura cu un metru.
7.9. Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric.
În cazul trasarii cotelor prin aceasta metoda, se
presupune ca, fie prin masurare directa fie prin calcul din
coordonatele punctelor, se cunoaste distanta orizontala între
reperul de nivelment si punctul a carui cota trebuie trasata.
i
Metoda presupune de fapt trasarea unui unghi de panta care, la
cl distanta D, asigura cota proiectata a punctului.
α Din figura 8.8 putem scrie ca:
B
HBpr. H B pr − H A
i
HBteren
tgα = [8.13]
D
A D din care rezulta valoarea lui α. La teren se instaleaza teodolitul în
HA
punctul A si se masoara înaltimea "i" a instrumentului. Se vizeaza
punctul B, astfel ca la cercul vertical sa citim valoarea unghiului
Figura 7.8 - Trasarea cotelor prin nivelment trigonometric.
de panta α. În B se instaleaza o mira, care poate fi miscata pe
verticala, în sus si în jos, astfel ca la firul reticular orizontal al teodolitului din A sa citim înaltimea "i". La talpa mirei se
afla cota proiectata a punctului B.
7.10. Trasarea cotelor prin nivelment hidrostatic.
Hpr Cea mai cunoscuta si folosita dintre metodele de trasare a
cotelor pe santier este cea care foloseste principiul vaselor
cl
comunicante, cunoscuta sub denumirea de furtunul cu apa.
Cunoscându-se valorile cotelor reperului de nivelment si
HRN
a punctului ce se va trasa, se poate calcula valoarea cotei de lucru
cl cu relatia:
c l = H pr − H RN [8.14]
Prin nivelment hidrostatic (figura 8.9), se transmite pe
verticala punctului proiectat cota reperului de nivelment, dupa
Figura 7.9 - Trasarea cotelor prin nivelment hidrostatic.
care cu un metru sau o ruleta, fata de aceasta cota transmisa se
aplica valoarea cotei de lucru calculate. Pentru aplicarea corecta a procedeului, se impune ca pe timpul trasarii furtunul
cu apa sa nu fie expus inegal la soare si sa nu prezinte strangulari care ar împiedica circulatia libera a lichidului.
7.11. Trasarea cotelor la etaj si în groapa de fundatie.
În cazul în care cotele de trasat au diferente mari fata
c'
de cota reperului de nivelment, asa cum se întâmpla în cazul
a gropilor de fundatie sau a transmiterilor la etajele constructiei,
RN S1 nivelmentul geometric efectuat cu mirele clasice nu mai poate
fi utilizat comod. Se va proceda deci la înlocuirea citirilor pe
mira cu citiri pe o banda gradata de otel, cea mai comoda fiind
HRN c" banda unei rulete.
bpr Bproiect Un instrument de nivelment este instalat în statia S1
(figura 8.10) si face citirile a, pe mira amplasata pe reperul de
HBpr.
Bteren S2 nivelment si c’ pe o ruleta suspendata. Pentru a se mentine
Figura 7.10 - Trasarea cotelor în groapa de fundatie. ruleta în pozitie verticala si a-i asugura stabilitate, de capatul de
jos al sau se va lega o greutate ce se va scufunda într-un vas cu
lichid vâscos (ulei auto).Un al doilea instrument de nivelment este instalat în groapa de fundatie si face citirea c” pe
ruleta suspendata. Din figura se poate scrie ca:
HRN + a = HBpr + bpr + (c” - c’) [8.15]
În ecuatia de mai sus, cotele punctelor sunt cunoscute din proiect, citirile a, c” si c’ se fac pe mira sau ruleta.
Rezulta:

54
Capitolul 07 - Topografie aplicata

bpr = HRN + a - HBpr - (c” - c’) [8.16]

0 Odata aceste calcule efectuate, trasarea presupune ca mira
c' amplasata pe punctul B sa fie ridicata sau coborâta pâna când la firul
bpr reticular orizontal se va citi valoarea lui bpr.
B S2 Trasarea cotelor la etaj se face, principial, identic. Difera însa
pozitia reperului de nivelment si a punctului ce se traseaza pe înaltime.
Astfel, din statia S1 se fac citirile a, pe mira amplasata pe reperul de
HBpr nivelment si c” pe ruleta suspendata. Din statia S2 se face citirea c’ pe
c" ruleta suspendata. Din figura 8.11 se poate scrie egalitatea:
a HRN + a + (c” - c’)= HBpr + bpr [8.17]
de unde rezulta:
S1 RN HRN bpr = HRN + a + (c” - c’) - HBpr [8.18]
Pentru trasare, se ridica sau se coboara mira din punctul B pâna
Figura 7.11 - Transmiterea cotelor la etaj. când la firul reticular orizontal se citeste valoarea calculata a lui bpr.
Atât la transmiterea cotei în groapa de fundatie cât si la transmiterea la etaj, se recomanda ca citirile pe ruleta
din cele doua statii de nivelment sa fie simultane.
10. Trasarea liniilor de panta data.
O linie de panta data se poate trasa prin nivelment geometric, nivelment trigonometric sau, mai rar, prin
nivelment hidrostatic. Indiferent de metoda aleasa, problema se reduce la a trasa un punct a carui cota sa asigure panta
proiectata. Se considera ca date cunoscuta ale problemei pozitia în teren a punctului A, lungimea d si valoarea pantei ce
urmeaza sa fie trasata.
7.12. Trasarea liniilor de panta data prin nivelment geometric.
Aparatura folosita presupune un
a instrument de nivelment si cel putin o mira. Din
figura 8.12 rezulta :
a s
bpr p = tg α = [8.19]
b d
A s teren
de unde se obtine valoarea lui s :
B k s = d.tg α [8.20]
Pentru trasare se instaleaza o nivela aproximativ la
d jumatatea pantei de trasat si se citeste "a" pe mira
Figura 7.12 - Trasarea liniilor de panta data prin nivelment geometric de mijloc. amplasata în punctul A. Se calculeaza bpr
corespunzator pantei "p" cu relatia:
bpr = a + s [8.21]
Valoarea calculata a lui bpr se aplica în teren prin ridicarea sau coborârea mirei din B pâna ce la firul nivelor se
citeste valoarea lui bpr.. La talpa mirei se gaseste al doilea punct ce materializeaza linia de panta "p".
Trasarea liniilor de panta data se poate face si prin nivelment geometric de capat, rezolvarea si relatiile fiind
identice cu constatarea ca în acest caz citirea "a" pe mira se transforma în înaltimea "i" a instrumentului.
7.13. Trasarea liniilor de panta data prin nivelment trigonometric.
Aparatura folosita presupune un teodolit, a carui
înaltime “i” se masoara si o mira. Din figura 8.13
rezulta :
p = tg α [8.22]
de unde rezulta valoarea unghiului de panta α:
i α = arctg α [8.23]
Unghiul astfel obtinut se introduce la cercul
vertical al teodolitului care vizeaza o mira instalata pe
cl
punctul B. Mira se ridica sau se coboara pâna când la
α B firul reticular orizontal se citeste pe mira valoarea
înaltimii aparatului. În acel moment, la talpa mirei se
i afla trasat altimetric punctul B care asigura linia de
panta proiectata între A si B.
O atentie deosebita se va acorda valorii
A D
unghiului de panta α, care poate fi pozitiv (pentru
Figura 7.13 - Trasarea liniilor de panta data prin nivelment trigonometric toate punctele situate deasupra liniei orizontului) sau
negativ (pentru toate punctele situate sub linia orizontului).
În situatia în care distanta între punctele ce marcheaza capetele liniei de panta este mare si necesitatile de
santier o cer, vor trebui trasate si o serie de puncte intermediare. În acesta situatie se va proceda la trasarea capetelor
liniei de panta, dupa care se vor trasa punctele intermediare fie ca mai sus fie utilizând completul de teuri. În figura
8.14, punctul B a fost astfel trasat altimetric încât sa asigure panta proiectata p.

55
Capitolul 07 - Topografie aplicata

Pentru trasarea punctelor intermediare 1 si 2, în punctul A se va

A instala un teu de o înaltime oarecare, terminat la partea superioara cu o
sipca orizontala vopsita în culoarea alba. În punctul B se va instala un al
2 doilea teu care are sipca orizontala de latime dubla fata de cea a teului
1
B din A, vopsita jumatatea de jos în negru si jumatatea de sus în alb.
Înaltimea teului din B, pâna la zona de separare a culorilor este aceeasi
Figura 7.14 - Utilizarea completului de teuri. cu înaltimea teului din A. Un al treilea teu se instaleaza pe un tarus batut
în punctul 1. Operatorul din punctul A va privi tangent la partea superioara a teului din A catre teul din B. Un al doilea
operator va misca în sus sau în jos teul din 1 pâna ce operatorul din A va vedea partea superioara a teului din 1 peste
linia de demarcatie a culorilor negru si alb a teului din B. Pentru teul din punctul 2 se va proceda în acelasi mod.

11. Reteaua de constructii.

Asa cum am vazut în capitolul “Planimetrie”, lucrarile topografice referitoare la ridicarea deteliilor din teren se
executa pornind de la punctele retelei de triangulatie, care, daca este necesar, se pot îndesi prin drumuiri. În general
preciziile pe care le pot asigura aceste puncte nu satisfac în totalitate cerintele de precizie necesare în cazul amplasarii
unor obiective de investitii. Pentru a rezolva acest inconvenient se impune realizarea unei retele locale de puncte, care
se vor masura cu precizii superioare punctelor de triangulatie. Pe de alta parte, constructiile care se vor realiza în cadrul
unui ansamblu de locuinte sau în cadrul unei viitoare fabrici sau uzine
sunt, în general, dispuse paralel unele fata de altele. Daca se tine seama
de aceste considerente, vom concepe o retea de puncte astfel alcatuita
încât sa ofere o serie de avantaje fata de retelele de triangulatie în
sensul ca reteaua ce se va realiza si care se va numi “retea de
constructie”, va fi formata din figuri geometrice regulate.
A B
Într-o dispunere a constructiilor ca în figura 8.15, laturile
a b retelei ce constructie, ce formeaza figuri sub forma patratelor sau
dreptunghiurilor, sunt paralele sau perpendiculare pe fatadele
constructiilor. Axele de coordonate au originea, (0, 0), în coltul din
II stânga, jos, al retelei.În zona exista însa si puncte de triangulatie,
I notate cu I si II, din care se va trasa în teren baza retelei de constructie,
Figura 7.15 - Retea de constructii. delimitata de punctele A si B. Aceasta va fi paralela cu latura ab a celei
mai importante contructii. Functie de amplasamentul constructiilor, reteaua se va proiecta astfel ca laturile ei sa fie
valori întregi si sa aiba lungimi de zeci de metri, iar în cazuri exceptionale lungimi ce sunt multiplii de 5 metri. Nu se
vor accepta deci laturi decât de forma 120,00m si în nici un caz de forma 123,45m. Dupa ce reteaua a fost proiectata se
va trece la trasarea în teren a bazei retelei din punctele I si II, iar restul punctelor retelei se vor trasa numai din cele doua
capete ale bazei. Va rezulta o retea trasata provizoriu la teren, care însa nu va fi o retea de patrate sau dreptunghiuri si
având laturile cu valori de zeci de metri. Aceasta retea se va masura foarte precis, se va compensa si în urma acestei
faze vom obtine coordonatele punctelor retelei de constructii care vor fi putin diferite de varianta proiectata. Pentru a
ajunge la ceeace am gândit initial, va trebui sa calculam “reductiile” punctelor, adica niste corectii unghiulare si liniare
care odata aplicate vor face ca reteaua noastra sa aiba forma si dimensiunile proiectate. Punctele ce definesc reteaua
definitiva vor servi la trasarea în teren a tuturor punctelor constructiilor, prin metode ce se vor prezenta în cele ce
urmeaza.
Considerentele pentru care se realizeaza o retea de constructie sunt legate de :
• usurinta cu care se determina coordonatele plane într-o retea cu forma regulata si implicit, cresterile de coordonate
între doua puncte;
• posibilitati multiple de control la trasarea unui punct;
x • datorita densitatii mari a punctelor de sprijin, trasarea unui
5 6 punct sau a unor elemente devine deosebit de comoda, deoarece
se dispune de suficiente posibilitati de alegere.

12. Metode de trasare a punctelor

C constructiilor.
x 13. Metoda coordonatelor rectangulare.
Punctul de trasat prin metoda coordonatelor rectangulare, C, are
β
coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele retelei de
y C' y
10 11 constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al retelei de
Figura 7.16 -Trasarea prin coordonate rectangulare. constructie. Din coordonate, se va calcula marimea abscisei si
ordonatei punctului C fata de punctul 10, cu relatiile:
x = xC - x10

56
Capitolul 07 - Topografie aplicata

y = yC - y10 [8.25]
Pentru trasare, se va aplica în teren lungimea y, pe aliniamentul determinat de punctele 10 si 11 ( latura a retelei de
constructie), obtinând punctul C’. În acest punct se va trasa unghiul drept β, si fata de punctul C', la lungimea x se
obtine pozitia punctului C. Este de remarcat ca exista si posibilitatea de a se aplica întâi lungimea x pe latura 10-5 si
apoi lungimea y. Daca s-ar proceda asa, erorile în pozitionarea punctului C ar fi mai mari ca în primul caz si s-ar datora
exclusiv trasarii unghiului drept. Concluzia este ca nu se recomanda trasarea unor laturi lungi din laturi scurte. Metoda
este folosita în special la trasarea punctelor constructiilor.
14. Metoda coordonatelor polare.
Punctul de trasat prin metoda coordonatelor polare, C,
x are coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele
retelei de constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al
5 6
retelei de constructie. Din coordonate, se vor calcula distanta
intre punctul retelei de constructie si punctul de trasat, precum
si marimea unghiului polar, β. Astfel:
d C −10 = ( x C − x10 ) 2 + ( y C − y10 ) 2 [8.26]
C β = θ10-C − θ10-5 [8.27]
unde θ10-C se obtine cu relatia:
β
y − y10
tgθ 10− C = C [8.28]
x C − x10
10 11 y
Figura 7.17 - Trasarea prin coordonate polare. Pentru trasare (figura 8.17), se stationeaza cu teodolitul în 10,
se vizeaza punctul 5 si se traseaza unghiul β; pe aceasta directie
se traseaza lungimea dC-10, la capatul careia se va afla punctul C.
Precizia trasarii este legata atât de precizia trasarii unghiului cât si de precizia trasarii lungimii. Ca si metoda
coordonatelor rectangulare, metoda coordonatelor polare se foloseste la trasarea punctelor constructiilor.
15. Metoda intersectiei înainte.
Punctul de trasat prin metoda intersectiei înainte, C,
x are coordonate date prin proiect, iar în teren exista punctele
retelei de constructie, 5, 6, 10, 11, ce alcatuiesc un ochi al
5 6
retelei de constructie. Din coordonate, cu relatii de forma [8.27]
α
1 si [8.28], se vor calcula unghiurile α si β.
Pentru trasare se va stationa cu un teodolit în punctul 5
si un al doilea teodolit în punctul 10 (figura 8.18). Se vor trasa
directiile 5-C si 10-C prin trasarea unghiurilor α1 si β1. La
C
intersectia celor doua aliniamente se va afla punctul C.
Verificarea trasarii se face prin alegerea unei alte
β
combinatii de trasare, de exemplu din punctele 10 si 11. În acest
1

α 2 2 β caz se vor calcula unghiurile de intersectie corespunzatoare,

y
10 11 α2 si β2.
Figura 7.18 - Trasarea prin intersectie unghiulara înainte . Metoda se recomanda a fi folosita în special atunci
când masurarea distantelor se face greu sau este chiar imposibila.
Metoda intersectiei se poate folosi si în situatia în care în locul unghiurilor se folosesc distante: astfel din
punctul 5 se va trasa un arc de cerc de raza R1 = d5-C care se va intersecta cu un al doilea arc de recr de raza R2 = d10-C.
Punctul C se va afla la aceasta intersectie.
16. Metoda intersectiei reperate.
b
Metoda se foloseste fie în cazul trasarii
a 5
5 punctelor constructiilor care presupun gropi de fundatie,
fie în cazul podurilor, pentru trasarea punctelor centrale
C ale pilelor (picioarele pentru sprijin, altele decât cele de
C capat, numite culee). În primul caz, punctul de trasat, C,
10 11
se afla la intersectia a doua aliniamente perpendiculare
C'
între ele. Aceste puncte au fost anterior trasate astfel ca
6
prin întinderea unor sârme sau sfori între punctele 10-
b" 6 a' a"
b' 11 si 5-6, sa se poata reconstitui în orice moment pozitia
Figura 7.19 - Trasarea prin intersectie reperata . punctului C.
În cazul aplicarii metodei la trasarea infrastructurii podurilor (figura 8.19), axa podului este definita de
aliniamentul 5-6. Pe unul din maluri se aleg punctele a si b, carora li se calculeaza coordonatele în sistemul local al
podului. Coordonatele centrelor pilelor, C si C’ sunt cunoscute din proiect, astfel ca din coordonate se pot celcula
orientarile din punctele a si b catre punctele 5, C si C’. Din diferenta orientarilor se vor calcula unghiurile facute de
aliniamentele existente în teren, determinate de punctele a si b catre punctul 5 si aliniamentele din punctele a si b catre

57
Capitolul 07 - Topografie aplicata

C si C’.Pentru trasarea pe teren a punctului C se vor stationa concomitent punctele a si b cu câte un teodolit, se va viza,
pentru orientare punctul 5, si se vor trasa unghiurile catre punctul C.
Metodele de trasare a punctelor constructiilor, prezentate mai sus sunt cele mai des folosite, dar nu si
singurele. Astfel, trasarea punctelor se poate face si prin intersectie înapoi (folosita în special la trasarea barajelor de
beton), metoda triunghiului ( pentru trasari precise de utilaje) sau metoda aliniamentelor.

17. Trasarea fundatiilor si a stâlpilor.

Pentru aplicarea pe teren a
proiectelor de constructie, în faza
1 2 3 4
preliminara constructiei propriu-zise,
A
proiectantul va elabora proiectul de
B executie al acesteia cu toate detaliile
necesare. Fiecare fundatie, asa cum se vede
C din figura 8.20, are o pozitie planimetrica
bine definita. Aceasta se va materializa în
D
teren prin doua aliniamente perpendiculare,
de exemplu aliniamentele B si 3, la
intersectia carora se afla una din viitoarele
fundatii. Amplasarea în teren a acestor
Figura 7.20 - Fundatii proiectate.
aliniamente este necesara deoarece datorita
sapaturilor, trasarea în teren a centrului gropii de fundatie si mentinerea lui în timp este un lucru imposibil de realizat;
centrul gropii va dispare cu ocazia sapaturilor. Pentru
a se preîntâmpina acest neajuns, trasarea se face prin
intersectie reperata, materializarea aliniamentelor
facându-se pe o împrejmuire construita în jurul gropii
de fundatie. Functie de natura lor, fundatiile pot fi
turnate sau prefabricate (de tip pahar). Indiferent de
tipul fundatiei, din punct de vedere topografic,
trasarea fundatiilor înseamna respectarea distantelor
proiectate între axele fundatiilor precum si trasarea pe
Figura 7.21 - Tipuri de stâlpi si trasarea lor pe teren. înaltime a acestora la cota proiectata. În fundatiile
astfel trasate urmeaza sa se monteze stâlpii de sustinere ai viitoarei constructii. Materialul din care sunt confectionati
acestia poate fi metalul sau betonul armat si se pot realiza fie la fata locului fie pot fi prefabricati. Îndiferent de material
sau locul de realizare, stâlpii vor fi prevazuti cu rizuri verticale pentru pozitionarea lor pe aliniament, precum si cu un
riz orizontal pentru pozitionare pe cota. În cazul stâlpilor prefabricati din beton, montati în fundatii de tip pahar, pentru
corecta pozitionare a lor se vor folosi pene de lemn care vor fixa stâlpul pâna ce betonul de legatura a facut priza. Dupa
montare dar înainte de fixarea cu beton în fundatie, pozitia stâlpilor va fi verificata cu un teodolit, prin vizare laterala.
18. Trasarea împrejmuirilor.
A B C D Deoarece constructiile presupun
B C
a a realizarea unor fundatii, deci a unor
1 1 A 1 1 D sapaturi, materializarea colturilor
2 2 constructiei în teren nu va avea o viata prea
lunga. În vederea conservarii în timp a
acestor puncte, chiar si dupa realizarea
2 2 3 3 sapaturilor pentru fundatie, se impune
gasirea unei modalitati de marcare a
A B C D A B C D
punctelor astfel ca ele sa poata fi utilizabile
Figura 7.22 - Tipuri de împrejmuiri.
în orice moment, functie de cerintele de
santier. Acest lucru este posibil prin realizarea unor împrejmuiri în jurul constructiei, împrejmuiri ce pot fi continue sau
discontinue (figura 8.22). Ele sunt constituite dintr-o succesiune de stâlpi de lemn, batuti în pamânt în lungul unui
aliniament, toti având partea superioara la aceeasi înaltime, între care se fixeaza scânduri, tot ansamblul fiind amplasat
la o distanta de constructie functie de adâncimea fundatiei, de circa 1,5h unde h reprezinta adâncimea fundatiei. Din
cele aratate mai sus rezulta ca împrejmuirea are la nivelul partii superioare a scândurilor aceeasi cota. În cazul
amplasarii lor pe terenuri în panta, realizarea împrejmuirii continue nu mai este recomandata, astfel ca se va trece la
realizarea împrejmuirilor discontinui.
Transmiterea punctelor constructiilor pe împrejmuire se realizeaza concomitent sau imediat dupa trasarea
punctelor pe teren. Astfel, punctul a, la fel ce toate celelalte puncte ce delimiteaza constructia, se traseaza pe teren
printr-o metoda oarecare. Cu teodolitul instalat în punctul a se vizeaza succesiv capetele aliniamentului 1-1, ocazie cu
care se marcheaza cu cuie acest aliniament pe împrejmuire prin plonjarea lunetei cu firul reticular vertical la partea

58
Capitolul 07 - Topografie aplicata

superioara a împrejmuirii. Operatiunea se repeta si pe aliniamentul B-B, cu marcarea acestuia pe împrejmuire. Din acest
moment punctul a se poate identifica în teren prin întinderea unor sârme pe aliniamentele 1-1 respectiv B-B.
La realizarea împrejmuirilor, indiferent ca sunt continue sau discontinue, trebuie tinut seama ca cele continue
necesita un volum mare de masa lemnoasa care nu este totdeauna justificat.

19. Axele constructiilor.

Forma generala a unei constructii este fie dreptunghiulara fie patrata. Fiind figuri geometrice regulate, acestea
accepta axe de simetrie, care se pot folosi în santier pentru trasarea punctelor constructiilor.
Daca o constructie este de forma dreptunghiulara, atunci se accepta o axa longitudinala ca fiind dispusa pe
lungimea cea mai mare si o a doua axa, transversala pe prima. În cazul în care constructia are intrânduri sau
proeminente ale fundatiilor, acestea nu se iau în considerare la stabilirea axelor; axele vor fi stabilite dupa tendinta
generala a constructiei si nu dupa situatiile particulare si nesemnificative. Daca totusi necesitatile o cer, se pot adopta o
serie de axe secundare ale constructiei, care se vor trasa la fel ca axele principale.
În cazul constructiilor de alte forme, cum ar fi cele de forma circulara sau de figura geometrica regulata, axele
se vor stabili dupadoua diametre perpendiculare.

20. Calculul volumului de terasamente si trasarea platformelor.

Configuratia terenului pe care urmeaza sa se faca constructii este în general neregulat, situatie ce nu convine
din punct de vedere constructiv. Aceste neregularitati ale terenului vor trebui îndepartate prin nivelare fie sub forma
unei platforme orizontale (care nu este totdeauna indicata) fie sub forma unei platforme ce urmeaza sa aiba o anumita
panta. Pentru a putea rezolva problema se impune un calcul al volumului de
h2 pamânt ce se va disloca, volum care se traduce fie prin aplicarea unei cote
h1 impuse a platformei, fie prin egalarea volumelor de sapatura cu cele de
1
2 umplutura.
În figura 8.23 este prezentata situatia unei sectiuni a terenului de
forma patrata, având latura de lungime L. Se accepta, desi aparent nu pare
riguros matematic, ca volumul prismei delimitata de punctele 1, 2, 3, 4 este
L
dat de relatia:
S
h4 h3 V = ( H1 + H 2 + H 3 + H 4 ) [8.29]
4
unde S reprezinta suprafata bazei prismei ( deci suprafata unui patrat de
4 L 3 latura L), iar Hi reprezinta cotele colturilor patratului. Deoarece aceste
Figura 7.23 - Calculul terasamentelor în patrat.
calcule se fac în general printr-un nivelment al suprafetelor prin metoda
patratelor, functie de accidentatia terenului si de precizia ceruta laturile patratelor având lungimi între 10 si 50 m,
cresterea preciziei se face prin reducerea laturii patratului.
Pentru calculul terasamentelor într-o retea de forma celei din figura 8.24, vom scrie relatii de tipul [8.29]
pentru fiecare din patratele componente, astfel:
1 2 3 S
V I = ( H1 + H 2 + H 4 + H 5 )
4
I II S
V II = ( H 2 + H 3 + H 5 + H 6 )
4
4 5 6 7
S
V III = ( H 4 + H 5 + H 8 + H 9 ) [8.30]
4
III IV V S
V IV = ( H 5 + H 6 + H 9 + H10 )
4
8 9 10 11 S
VV = ( H 6 + H 7 + H10 + H11 )
Figura 7.24 - Calculul terasamentelor într-o retea. 4
Volumul total va fi suma volumelor partiale:
n
S
V = ∑ Vi = ( H1 + 2 H 2 + H 3 + 2 H 4 + 4 H 5 + 3H 6 + H 8 + 2 H 9 + 2 H10 + H11 ) [8.31]
i =1
4
O prima constatare se refera la cotele punctelor retelei care apar în relatia finala de un numar diferit de ori:
colturile 1, 3, 7, 8 si 11 apar o singura data, punctele de contur 2, 9, 10 apar de doua ori, punctul de frângere 9 de trei
ori, iar punctul interior 5 de patru ori. Se va putea deci scrie o relatie generala de forma:
n
S
V = ∑ Vi =
i =1
(
4
)
∑ H colturi + 2∑ H m arg ini + 3∑ H frangeri + 4∑ H int erior [8.32]

Cu volumul astfel determinat se poate calcula o cota medie a platformei cu relatia :

59
Capitolul 07 - Topografie aplicata

V
H mediu = [8.33]
n⋅S
unde n reprezinta numarul patratelor retelei iar S suprafata unui patrat. Cota astfel calculata reprezinta de fapt
altitudinea la care se va trasa platforma în varianta în care volumul de sapatura este egal cu volumul de umplutura.
Trasarea cotei Hmediu se va face printr-una din metodele de trasare pe verticala a punctelor, în contextul in care
cota de lucru, cl, se calculeaza ca diferenta între cota medie si cota terenului cu semnul algebric care rezulta din relatia
8.34.
cl = Hproiectat - Hteren [8.34]
În cazul trasarii unei platforme înclinate, trebuie avut în vedere ca platforma este definitape directia pantei de o
infinitate de linii de panta constanta, iar pe directie perpendiculara de o infinitate de linii orizontale. Acest fapt se
traduce prin trasarea printr-o metoda cunoscuta a unei linii de panta constanta.
Calculele prezentate mai sus se pot face si pe planuri cu curbe de nivel. În exemplul din figura 8.25 conturul
ABCDE este suprafata care intereseaza, marcata pe un plan cu curbe de nivel. Pentru calculul cotei medii avem:
A B • masurarea, printr-un procedeu oarecare, a suprafetelor Si,
delimitate de curbele de nivel în interiorul suprafatei ABCDE;
• calculul volumului dintre doua curbe de nivel succesive cu
S1 S2 S3 S4
relatii de forma:
C Vi = Si . Hi’ [8.35]
E
unde Hi’ este media cotelor curbelor de nivel ce delimiteaza
D suprafata Si.
• calculul volumului total cu relatia :
A
B ∑
V = S1 H1 + S 2 H 2 +K + S n H n [8.36]
E C • calculul cotei medii cu relatia:
D
H mediu =
∑V [8.37]
Figura 7.25 - Calculul terasamentelor pe planuri cu curbe S
de nivel.
• se calculeaza cota de lucru lucru cu relatia:
hi = Hi - Hmediu [8.38]
• calculul volumelor cu relatii de tip:
Vi’ = Si . hi [8.39]
care prin însumare permit calculul volumului de sapatura egal cu cel de umplutura:

V s = Vu =
∑V ' [8.40]
2
Trasarea platformei se rezolva identic ca în cazul prezentat anterior.

21. Lucrari topografice în timpul exploatarii constructiilor.

22. Determinarea înaltimii constructiilor înalte.
C În cazul general vom considera ca distanta de la aparat la
constructia a carei înaltime dorim sa o determinam nu se poate masura
(figura 8.26). Se vor alege doua puncte, A si B, astfel ca distanta între ele
α1 sase poata masura si ele sa formeze cu punctul C situat pe constructie doua
α2 directii aproximativ perpendiculare. Din punctele A si B se vor masura:
C' • distanta dAB între punctele de statie;
dBC • unghiurile orizontale catre constructie, β si γ;
α1' α2'
δ γ • unghiurile verticale αi si αi' facute de directia de vizare din fiecare
B
dAC statie cu partea superioara respectiv partea inferioara a constructiei.
Cu aceste date masurate vom calcula:
1. δ = 200g - (β + γ) [8.41] relatie ce
β rezulta din conditia îndeplinita de unghiurile dintr-un triunghi;
2. din teorema sinusului se pot calcula acum distantele dAC si dBC:
d AB d d
= AC = BC [8.42]
A sin δ sin γ sin β
Figura 7.26 - Determinarea înaltimii constructiilor. 3. calculul înaltimilor partiale ale constructiei din statiile A si B cu
relatiile:
h1 = dBC . tg α1
[8.43] h2 = dBC . tg α2
relatii ce se aplica atât în statia A cât si în statia B

60
Capitolul 07 - Topografie aplicata

4. calculul înaltimii totale a constructiei cu relatia :

HC = h1A + h2A [8.44]
HC = h1B + h2B
C2 Valoarea cea mai probabila va fi media celor doua determinari.
În situatia în cale distanta de la aparat la constructie este accesibila în
sensul ca se poate masura, problema se reduce la rezolvarea punctelor 3
si 4 de mai sus cu masurarea elementelor corespunzatoare necesare.
δ
.1. Determinarea verticalitatii constructiilor.
A S2 În general aceasta problema apare la constructiile înalte, în
timpul constructiei si exploatarii lor. Masuratorile efectuate în timpul
exploatarii este indicat sa se faca cel putin anual sau ori de câte ori au
γ
loc miscari tectonice. Principiul de determinare este prezentat în figura
C1
8.27 si consta în amplasarea a doua statii aproximativ perpendiculare, S1
S1
Figura 7.27 - Principiul determinarii verticalitatii.
si S2, cu vizibilitate catre puncte de triangulatie C1 si C2 , statii din care
se vizeaza baza si vârful constructiei, ca în figura 8.28.
A' Distanta la care se amplaseaza statiile de teodolit este de
1...1,5H unde H este înaltimea constructiei, cea mai simpla
modalitate de stabilire a doua directii perpendiculare fiind directiile
determinate de prelungirile a doi pereti. Din cele doua statii se vor
masura unghiurile orizontale formate de directiile de referinta cu
directia catre baza, respectiv vârful constructiei. Se vor masura
deasemeni si distantele de la statii la baza constructiei.
Considerând ca :
A ∆γ = γbaza - γvârf [8.45]
∆δ = δbaza - δvârf
reprezinta abaterile unghiulare de la verticalitate ale vârfului fata
de baza, putem calcula abaterile liniare corespunzatoare:
S1 S2
∆q1 = d1A . tg ∆γ = d1A . ∆γ / ρcc [8.46]
Figura 7.28 - Vizarea cu teodolitul din cele doua statii. ∆q2 = d2A . tg ∆δ = d1A . ∆δ / ρcc
unde ρcc = 636620cc. Abaterea totala de la verticala se va calcula cu relatia :
Q = ∆q12 + ∆q 22 [8.47]
Metoda descrisa mai sus este aplicabila numai la constructiile prevazute cu muchii. Cum în practica se
întâlnesc situatii în care constructiile pot avea si forma circulara (cosuri de fum, turnuri de racire, utilaje petrochimice,
etc.), partea de calcule si semnificatia notatiilor ramâne neschimbata, în schimb tehnica masuratorilor se modifica.
Pentru determinarea abaterilor unghiulare de la verticala se va proceda la vizarea tangentiala stânga si dreapta a
conturului constructiei, atât la baza cât si la vârf. Media citirilor de
C la baza va fi omoloaga directiei γbaza din primul caz, dupa cum
media citirilor de la vârf va fi omoloaga directiei γvârf din statia A
(figura 8.29). Identic, se procedeaza si cu citirile din statia B. Din
acest moment calculele se desfasoara conform relatiilor 8.45 si
C'
urmatoarele.
Pentru o corecta determinare a abaterilor de la verticalitate
dBC ale constructiilor înalte, atunci când aceste masuratori se efectueaza
B la anumite intervale de timp, este bine ca statiile de observatie sa
fie marcate cu borne, astfel ca ele sa fie stationate la fiecare serie
B de masuratori, iar punctele de pe constructie sa fie si ele
materializate prin marci de vizare.
Verticalitatea constructiilor se poate determina si prin
procedeul plonjarii unui fir cu plumb de la partea superioara a
constructiei. Metoda are o serie de inconveniente, cum ar fi:
A • dependenta de conditiile meteorologice -masuratorile sunt mult
Figura 7.29 - Verticalitatea constructiilor circulare. îngreunate de vântul în rafale;
• necesitatea existentei unor utilaje specializate cum ar fi firele pentru observatii, dispozitive de suspendare, greutati
pentru lestarea firului, personal mai numeros.
Singurul avantaj al acestei metode este ca el da posibilitatea obtinerii abaterii de la verticala chiar în momentul
masurarii, fara alte prelucrari.
.2. Determinarea tasarii constructiilor în timpul exploatarii.
Orice constructie, pe masura edificarii ei, sau, în continuare, pe parcursul exploatarii, exercita asupra terenului
de fundare o anumita presiune, care poate fi constanta sau variabila (în cazul depozitelor de materiale). În cazul halelor
industriale de mari dimensiuni, care presupun realizarea pe tronsoane a fundatiilor, este necesar ca pe parcursul

61
Capitolul 07 - Topografie aplicata

exploatarii sa se poatavedea dacatoate tronsoanele constructiei se mai afla la cota proiectata sau în tolerantele permise.
Cea mai comoda modalitate de determinare a acestor deplasari pe verticala este oferita de nivelmentul geometric.Într-o
retea ca cea prezentata în figura 8.30, doua baterii de câte patru celule ale unui siloz de cereale sunt încadrate într-o
retea de trei repere de nivelment, RNi.
Pe peretii exteriori ai celulelor silozului s-au amplasat prin
încastrare în beton (ideal este ca operatiunea sa se faca înca
RN1 RN2 din faza de constructie),marci de tasare, notate cu numere de
I
la 1 la 16. Rolul acestor marci este acela de a permite
1 2 9 10 asezarea mirelor de nivelment pe toata durata masuratorilor
3 4 11 12 în aceleasi puncte. Marcile de tasare sunt confectionate din
IV V metal inoxidabil, fiind compuse dintr-o parte fixa ce se
5 6 13 14 II incastreaza si o parte mobila prevazuta la o extremitate cu o
7 8 15 16 terminatie sferica iar la cealalta extremitate cu un filet. O
III astfel de constructie permite ca pe timpul masuratorilor
partea sferica sa fie în esterior, iar între masuratori în
interior, asa cum se poate vedea în figura 8.31.
RN3 Reperele de nivelment RN1, RN2 si RN3 sunt
Figura 7.30 - Retea de urmarire a tasarilor. amplasate în teren stabil, în afara zonei de influenta a
constructiei. Ele au rolul de a asigura puncte de cote
cunoscute, stabile în timp. Reperele se vor încadra în drumuiri efectuate între ele pe traseele RN1 - RN2 -RN3 - RN1. Pe
de alta parte marcile de pe conturul fiecarei baterii de celule se vor încadra în drumuiri închise pe traseele 1-2-4-6-8-7-
5-3-1 respectiv 9-10-12-14-16-15-13-11-9, cu legatura între ele prin punctele 4 si 11. În
sfârsit, între unele marci de tasare si reperele de nivelment se vor efectua bretele de
legatura, ca de exemplu RN1-3, RN2-12 si RN3-8. Cu o astfel de retea de urmarire se vor
putea realiza urmatoarele poligoane închise :
• poligonul I format pe traseul RN1-3-1-2-4-11-9-10-12-RN2-RN1;
• poligonul II format pe traseul RN2-12-14-16-15-13-11-4-6-8-RN3-RN2;
• poligonul III format pe traseul RN3-8-7-5-3-RN1-RN3;
• poligonul IV format pe traseul 3-1-2-4-6-8-7-5-3;
• poligonul V format pe traseul 12-14-16-15-13-11-9-10-12;
• poligonul VI format pe traseul RN1-RN2-RN3-RN1;
În urma prelucrarii masuratorilor vor rezulta cotele cele mai probabile ale
punctelor retelei, deci atât pentru repere cât si pentru marci. Fie aceste cote notate cu Hi0.
Masuratorile descrise mai sus este bine sa se faca cel mai târziu la sfârsitul executiei
silozului, rezultatele reprezentând cote de referinta pentru masuratorile viitoare.
Dupa terminarea executiei, silozul începe sa fie umplut cu cereale, deci asupra
Figura 7.31 - Marca de tasare. fundatiilor sale se vor exercita forte suplimentare. Dupa ce silozul a fost umplut în
proportie de 50%, de exemplu, se efectueaza o noua serie de masuratori, dupa acelasi model cu cele descrise mai sus.
Se vor obtine noi cote pentru marcile de tasare, care sunt mai mici decât cele initiale. Fie aceste cote notate cu Hi1.
Se continua încarcarea silozului pâna la plin, se repeta masuratorile, se prelucreaza si se obtin cotele notate cu
Hi2. Operatiunile se repeta la anumite intervale de timp si se obtin cotele notate cu Hii.
Din setul de cote obtinute se vor putea determina o serie de valori, cum ar fi:
1. tasarea relativa între doua cicluri de masuratori ( de obicei intereseaza tasarea între ciclul actual si cel precedent):
Trelat. = Hik - Hik-1 [8.48]
2. tasarea absoluta, care este diferenta cotelor unei marci în ciclul actual fata de ciclul initial:
Tabsolut. = Hik - Hi0 [8.49]
3. tasarea medie a constructiei:
T S + T2 S 2 +K + Tn S n
Tmedie = 1 1 [8.50]
S1 + S 2 +K + S n
unde : Ti - reprezinta tasarea totala a marcii i;
Si - reprezinta suprafata talpii fundatiei aferenta elementului de rezistenta pe care a fost amplasata marca i.
Tasarile absolute si tasarile medii ale constructiei se pot reprezenta grafic, pe diagrame ale tasarilor. Este de
remarcat ca evolutia tasarilor în timp nu este numai o linie frânta descendenta; în cazul silozului din exemplul de mai
sus, daca acesta era încarcat cu produs în ciclul precedent si în ciclul actual este numai partial încarcat, atunci diagrama
tasarii marcilor va prezenta o tendinta crescatoare.
Pentru proiectantul constructiei, ca si pentru beneficiar, important este ca tasarile marcilor sa fie constante,
pericolul aparând atunci când marcile de pe o parte a constructiei prezinta valori mai mari decât marcile de pe restul
conturului.

62
Capitolul 07 - Topografie aplicata

.1. Lucrari la trasarea axelor cailor de comunicatii terestre.

Proiectarea si constructia unor cai de comunicatie - drumuri sau cai ferate - presupune parcurgerea unor etape
obligatorii pentru fiecare obiectiv:
1. faza de proiectare care presupune
• lucrari preliminare care constau din culegerea de informatii asupra materialelor existente cum ar fi harti si
planuri cât mai recente la diverse scari (1:100000 ... 1-2000), informatii asupra geologiei regiunii, perspective si
necesitati economice ce urmeaza sa se dezvolte. Pe materialul astfel cules se aleg variantele informative ale
traseului viitorului obiectiv. Aceste variante trebuie sa tina seama ca traseul trebuie sa aiba o panta longitudinala
care nu trebuie sa depaseasca o anumita valoarea impusa, iar racordarea aliniamentelor sa se faca cu raze mai mari
decât o valoare minima stabilita de proiectant.
• lucrari definitive care constau din trasarea axei drumului, masurarea unghiurilor de frângere ale aliniamentelor
si calculul elementelor principale ale curbelor de racordare, calculul si trasarea în detaliu a curbelor de racordare,
nivelmentul traseului pichetat si calculul elementelor de racordare în plan vertical
2. faza de executie care presupune:
• trasarea pe teren a profilului longitudinal al drumului pe varianta definitiva;
• trasarea profilelor transversale
• orice alte trasari curente solicitate de activitatea de santier.
.1. Alegerea traseului.
Stabilirea traseului se va face în faza preliminara pe harti sau planuri cu curbe de nivel, cea mai folosita fiind
metoda axei zero. Traseul astfel ales nu va putea ramâne definitiv deoarece are prea multe schimbari de directie.
În exemplul din figura 8.32, între punctele
V1 B
A si B se cere sa se proiecteze un traseu de drum
care nu va avea panta mai mare de p%, iar viteza
de proiectare cu care vor circula vehicolele pe acest
O1
O2 O3 tronson va fi de vkm/h. Pentru rezolvare vom apela
V3 la cunostintele din capitolul referitor la probleme
rezolvabile pe harti si planuri. De acolo stim sa
A V2
trasam o linie de panta constanta între punctele A
si B, panta ce are valoarea p% ( de obicei mai mica
de 7% si în mod exceptional, pentru portiuni
scurte, de maxim 10%). Din multitudinea de trasee
Figura 7.32 - Alegerea axului zero si înlocuirea lui cu aliniamente succesive.
obtinute am ales varianta figurata cu linii punctate.
P7 Se constata ca aceasta varianta prezinta multe
P5
P6 inflexiuni, care fac circulatia imposibila. Din acest
V1 B
P4 motiv vom stabili o succesiune de aliniamente,
P3 reprezentând tendinta generalaa liniei de panta
P2 P12 constanta. Vom stabili astfel aliniamentele A-V1,
P1
V1-V2, V2-V3, V3-B ce se vor racorda între ele prin
P8 P11 arce de cerc cu centrele în O1, O2 si O3. Traseul
V3
V2 care rezulta este deci o succesiune de aliniamente
A si arce de cerc. Acesta va fi masurat în teren (figura
P9 P10 8.33) de exemplu printr-o drumuire planimetrica
Figura 7.33 - Ridicarea topografica a treseului prin drumuire cu profile. executata între punctele A si B, care va trece prin
V1, V2 si V3. Simultan cu drumuirea se vor masura si o serie de profile transversale. Arcele de cerc ce descriu traseul se
caracterizeaza printr-o serie de elemente care vor trebui calculate si trasate în teren.
.2. Calculul si trasarea elementelor principale ale curbelor de racordare.
Doua aliniamente concurente în punctul V (figura 8.33) trebuiesc racordate cu un arc de cerc. Datele initiale
cunoscute se refera la marimea razei de racordare, R si la masura unghiului între aliniamente, β. Elementele
caracteristice curbei sunt:
• raza de racordare, cunoscuta din faza de proiectare;

63
Capitolul 07 - Topografie aplicata

• unghiul de frângere, ϕ, cu valoarea:

ϕ = 200 − β [8.51]
V unde β este masurat în teren.
ϕ • lungimea tangentelor, T, calculate cu relatia:
ϕ
β T = R ⋅ tg [8.52]
b β/2 2
• lungimea bisectoarei, b, obtinuta cu relatia:
B
 ϕ 
b = VO - VB = R sec − 1 [8.53]
 2 
Ti Te
A ϕ/2 • lungimea curbei :
ϕ
π Rϕ
lc = [8.54]
O
200 g
Figura 7.34 - Elementele curbelor circulare de racordare. • depasirea tangentelor : DT = 2T - lc
[8.55]
• coordonatele pe tangente ale punctului bisector B :
ϕ
abscisa xB = R ⋅ sin [8.56]
2
 ϕ
ordonata yB = OTi - OA = R 1 − cos  [8.57]
 2
Pentru trasare se va amplasa un teodolit în vârful V cu care se va masura unghiul β. Valoarea unghiului si raza
de racordare permit calculul elementelor principale. Pentru trasarea lor, din punctul V, la lungimea calculata a
tangentelor, T, se obtin punctele de intrare, respectiv iesire din curba, Ti si Te. Pentru trasarea bisectoareai, se traseaza
fata de unul din aliniamente, jumatatea unghiului β. Pe acest aliniament, la distanta calculata b se obtine punctul B.
Situatia prezentata este valabila când vârful V este accesibil.
.3. Metode de trasare în detaliu a curbelor circulare.
Atunci când racordarea aliniamentelor se face cu arce de cerc cu raza mare de curbura, trasarea în teren numai
a punctele de intrare si iesire, respectiv a bisectoarei nu sunt suficiente pentru realizarea curbei. În aceasta situatie,
conditiile de santier reclama existenta mai multor puncte amplasate pe curba. Acest lucru se poate face prin diverse
metode de trasare în detaliu cum sunt : coordonate rectangulare pe tangenta, coordonate polare, coordonate pe coarda,
tangente succesive, corzi prelungite, toate fiind metode riguroase, sau prin metode aproximative dar foarte rapide cum
este metoda sfertului. Dintre metodele enumerate mai sus vom prezenta numai acelea care sunt cel mai des folosite.
.4. Metoda absciselor egale.
O Aceasta metoda face parte, alaturi de metoda arcelor egale, din
x2 2 categoria metodelor de trasare în detaliu cu ajutorul coordonatelor
2' rectangulare pe tangenta. Aceasta denumire este urmarea faptului ca se
foloseste drept axa a absciselor chiar tangenta. Elementele ce se calculeaza
pentru a trasa în detaliu o curba se refera la coordonatele rectangulare ale
y2 punctelor 1, 2, ..., n si rezulta din figura 8.35.
x1 1 Abscisele punctelor se aleg de 2, 5, 10 sau 20 metri, iar acestora le
1'
y1 vor corespunde ordonatele. Din figura calculam coordonatele punctului 1 :
Ti x V x1 = x
2x [8.58]
Figura 7.35 - Metoda absciselor egale. y1 = OTi − O1' = R − R 2 − x 2
Analog, calculam coordonatele punctului 2:
x2 = 2 x
2
[8.59]
y 2 = OTi − O2' = R − R 2 − (2 x )
iar relatiile pentru calculul coordonatelor punctului “i” de pe curba sunt de forma:
xi = i ⋅ x
2
[8.60]
y i = OTi − Oi ' = R − R 2 − (ix )
Trebuie observat ca se vor calcula si trasa atâtea puncte de detaliu pâna când se ajunge la punctul bisector
pornind de la Ti, ramura curbei de la B la Te fiind simetrica, se vor trasa aceleasi puncte pornind de aceasta data din Te
spre B.
Trasarea se executa prin pichetarea pe aliniamentul Ti - V a absciselor egale; din punctele astfel marcate se
traseaza unghiuri drepte pe care se aplica ordonatele.

64
Capitolul 07 - Topografie aplicata

.5. Metoda arcelor egale.

Din geometria plana se stie ca la arce egale corespund unghiuri la centru egale. Acest fapt se poate folosi în
cazul trasarii în detaliu a curbelor de racordare. Astfel, la arce egale de 5, 10, 20m, corespund unghiuri la centru λ,
egale.
Considerând exemplul din figura 8.36, coordonatele punctelor 1, 2,
O ..., i se vor calcula pornind de la o valoare aleasa a arcului l care subîntinde
unghiul λ ce se poate calcula cu relatia:
λ
λ l
λ = ρ cc [8.61]
2 R
2'
unde ρcc = 636620cc, reprezentând marimea în secunde centesimale de arc a
1 unui radian. Cu valoarea obtinuta se calculeaza coordonatele punctului 1:
y2
1' y1 x1 = R ⋅ sin λ
[8.62]
x1 V y1 = OTi − O1' = R(1 − cos λ )
Ti
x2 Coordonatele punctului 2 se calculeaza asemanator, obtinând :
Figura 7.36 - Metoda arcelor egale.
x 2 = R ⋅ sin(2λ )

[
y 2 = OTi − O2' = R 1 − cos(2λ ) ]
[8.63]
si analog pentru punctul "i"
x i = R ⋅ sin(iλ )
[8.64]
[
y i = OTi − Oi ' = R 1 − cos(iλ ) ]
Trasarea punctelor de detaliu se face si în acest caz similar cu metoda prezentata anterior, iar punctele fiind
simetric dispuse fata de punctul bisector, se vor calcula puncte numai pentru una din ramuri, acestea fiind folosite si la
trasarea în detaliu a celeilalte ramuri a arcului de cer.
.6. Metoda coordonatelor polare.
În situatia în care nu exista accesibilitate în lungul tangentelor, datorita fie vegetatiei fie altor obstacole, se
recomanda folosirea metodei coordonatelor polare. În acest caz este necesar sa existe acces în lungul corzii TiB
respectiv TeB (figura 8.37).
Impunând o lungime a corzii s de 5,10, 20 metri, se calculeaza unghiul la centru corespunzator cu relatia :
s λ λ s
O = R ⋅ sin ⇒ sin = [8.65]
2 2 2 2R
λ Din relatia [8.65] se obtine valoarea unghiului λ/2. Pentru trasare
λ/2 se va instala un teodolit în punctul Ti care va trasa fata de directia catre V
λ/2
2 unghiul λ/2; pe aceasta directie, la lungimea s se va meterializa punctul 1. În
continuare, teodolitul va trasa fata de acelasi aliniament TiV unghiul 2(λ/2).
2(λ/2) Din punctul 1, deja materializat se va trasa lungimea s pâna la intersectia cu
1 λ/2 directia trasata cu teodolitul; se obtine astfel punctul 2.
La fel ca la celelalte metode de trasare în detaliu, cealalta ramura a
Ti V curbei fiind simetrica, elementele calculate vor fi aceleasi, iar trasarea se va
Figura 7.37 - Metoda coordonatelor polare. face pornind din punctul TeB.
Fiecare din metodele de trasare descrise mai sus au aplicabilitate functie de conditiile de relief de la locul
trasarii si de configuratia curbei de trasat.

65