UNIVERSITATEA “DANUBIUS”GALAŢI

Facultatea de Drept

DREPT PENAL - PARTEA SPECIALĂ

TÂLHĂRIA CA INFRACŢIUNE
COMPLEXĂ
(art. 211 Cod penal)

Îndrumător ştiinţific,
Lect. Univ. Drd.
xxxxxxxxxxxxxxxxxx

Absolvent
xxxxxxxxxxx

- 2005 -
 ABREVIERI UTILIZATE

Alin. - Alineat
Art. - Articol
C.pen. - Cod penal
C.S.J. - Curtea Suprema de Justiţie
C.proc.pen - Cod de procedura penala
Lg. - Lege
Lit. - Litera
M.Of. - Monitorul Oficial
Nr. - Număr
Op. cit. - Opera citata
Pag. - Pagina
S.pen. - Secţia penala

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I - ASPECTE GENERALE COMUNE

INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI……………….……...5

Secţiunea I: REFERINŢE ISTORICE ………………………………... 5

Secţiunea A II-A: CADRUL JURIDIC DE INCRIMINARE SI
IMPLICAŢIILE SALE ASUPRA REGLEMENTARILOR PENALE IN
MATERIA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI……...……...9
Secţiunea A III-A: SISTEMATIZAREA INCRIMINĂRII FAPTELOR
CONTRA PATRIMONIULUI SI ASPECTELE LOR
COMUNE………………………………………………………………….... 10
Secţiunea A IV-A: SANCŢIONAREA INFRACŢIUNILOR CONTRA
PATRIMONIULUI…………………………………………………………...19
NOTE LA CAPITOLUL I……………………………………..………22

CAPITOLUL II - INFRACŢIUNEA DE TÂLHĂRIE. NOŢIUNE.

CONDIŢII PREEXISTENTE SI CONŢINUT CONSTITUTIV
………………………………………………………………………………...23

Secţiunea I: CONŢINUTUL LEGAL……………………………….....23

Secţiunea A II-A: CONDIŢII PREEXISTENTE……………….……. 24
Secţiunea A III-A: CONŢINUT CONSTITUTIV……………………..28
III .1. LATURA OBIECTIVA ……………………………………28
III .2. LATURA SUBIECTIVA………………………………...…31
Secţiunea A IV-A: FORME. MODALITĂŢI. SANCŢIUNI…...……..32
NOTE LA CAPITOLUL II…………………………………………....46

CAPITOLUL III - ASPECTE COMPARATIVE INTRE

INFRACŢIUNEA DE TÂLHĂRIE SI ALTE INFRACŢIUNI
PREVĂZUTE DE CODUL PENAL………………………………………. 48

Secţiunea I: TÂLHĂRIA SI FURTUL ………………………………..48

Secţiunea A II-A: TÂLHĂRIA SI ŞANTAJUL ……………………....49

3
 Secţiunea A III-A: TÂLHĂRIA SI PIRATERIA……………………...50
Secţiunea A IV-A: TÂLHĂRIA SI OMORUL…….……………….…51
NOTE LA CAPITOLUL III …………………………………………..54

CAPITOLUL IV - ELEMENTE DE DREPT COMPARAT………55

NOTE LA CAPITOLUL IV …………………………...……………..67

CAPITOLUL V - PRACTICA JUDICIARA ………………………68

NOTE LA CAPITOLUL V……………………………………... 104

CAPITOLUL VI - ASPECTE PROCESUALE ŞI

CRIMINOLOGICE …………………………………………………….....105

Secţiunea A I-A: ASPECTE PROCESUALE……………….……….105

Secţiunea A II-A : ASPECTE CRIMINOLOGICE ………………....107
NOTE LA CAPITOLUL VI………………………………………...110

CAPITOLUL VII - MODIFICĂRI INTERVENITE PRIN LEGEA

NR. 301 DIN 2004 ………………………………………………...………..111

NOTE LA CAPITOLUL VII ………………………………………...114

CONSIDERAŢII FINALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE

TÂLHĂRIE ………………………………………………………………..115

B I B L I O G R A F I E……………………………………….……117

4
 CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE COMUNE
INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

SECŢIUNEA I:
REFERINŢE ISTORICE

Legiuirile penale din cele mai vechi timpuri au incriminat şi sancţionat

sever faptele sǎvârşite împotriva patrimoniului.
In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria, jaful;
mai puţin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietăţii, cum ar fi
înşelǎciunea, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasa, care erau considerate
ca delicte civile.
In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzând in
sfera sa toate faptele prin care se puteau aduce vǎtǎmǎri patrimoniului.
De regula, furturile mărunte se pedepseau cu biciuirea, insa, la al treilea
furt se aplica pedeapsa cu moartea (tres furtileus). Daca furturile erau grave se
putea aplica pedeapsa cu moartea de la primul furt. Aceasta asprime a
pedepselor arata frecventa infracţiunilor şi gravitatea lor; împotriva unor
asemenea fapte stăpânirea era silita sa recurgă la cele mai inumane pedepse.
Sistemele de drept penal moderne deşi au eliminat unele din exagerările
anterioare au menţinut un regim destul de sever pentru anumite forme de
activitate infracţionala îndreptate împotriva patrimoniului; totodată au extins
cadrul incriminărilor şi alte fapte specifice relaţiilor economice din societatea
moderna.
In vechiul drept romanesc existau, de asemenea, reglementari foarte
detaliate referitoare la aceste infracţiuni. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu
(Cartea pentru învǎţǎturi, din 1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii, din
1652), codicile penale ale lui Alexandru Sturza (1826) in Moldova şi a lui
Barbu Ştirbei (1850) in Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la
infracţiunile contra patrimoniului.
Codul penal roman de la 1864, deşi copiat in mare parte după codul
penal francez, cuprindea in capitolul referitor la “Crime şi delicte contra
proprietǎţilor” numeroase incriminări inspirate din Codul penal prusian (art.
306 - 380), privitoare la apărarea patrimoniului menite sa asigure cu mijloace
mai severe ocrotirea acestuia.

5
 Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II,
Titlul XIV intitulat “Infracţiuni contra patrimoniului” sistematizat in cinci
capitole astfel 1 :
1 Capitolul I – furtul;
1 Capitolul II – tâlhăria şi pirateria;
1 Capitolul III – delicte contra patrimoniului prin nesocotirea
încrederii;
1 Capitolul IV – strămutarea de hotare, desfiinţarea semnelor de hotar,
stricăciuni şi alte tulburări aduse proprietǎţii;
1 Capitolul V – jocul de noroc, loteria şi specula contra economiei
publice.
După cum se poate observa Codul penal din 1936 a restrâns in limitele
sale fireşti, toate infracţiunile contra patrimoniului grupându-le pe
despǎrtǎminte in funcţie de obiectul juridic.
Tâlhăria este reglementată în Titlul XIV, Capitolul II, Secţiunea 1, art.
529 - 534, într-o variantă tip şi în altă formă - asimilată în 3 variante agravate,
fără a se face distincţie dacă bunul ce formează obiectul material al infracţiunii
aparţine patrimoniului privat sau public, astfel:

*** art. 529 - varianta tip - avea următorul cuprins:

Acela care ia prin violentă sau ameninţare un lucru mobil, ce nu-i
aparţine, din posesiunea sau detenţia altuia, în scopul de a şi-l însuşi, pe
nedrept, comite delictul de tâlhărie şi se pedepseşte cu închisoare corecţională
de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 10.000 lei şi interdicţie corecţională de
la 2 la 5 ani;
*** art. 530 - varianta asimilată - avea următorul cuprins:
Se socoteşte, de asemenea, că a săvârşit delictul de tâlhărie şi se
pedepseşte potrivit articolului precedent:
1. Acela care, surprins în flagrant delict de furt, întrebuinţează violenţa
sau ameninţarea în scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele
delictului, ori de a asigura scăparea sa sau a coparticipanţilor săi;
2. Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus-o în acest scop
în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, prin narcotice sau alte
mijloace;
3. Acela care obţine prin violenţă sau ameninţare semnătura sau
remiterea unui act, unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte
juridice;
*** art. 531- varianta agravată - avea următorul conţinut:
Tâlhăria se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 5 la 12 ani,
amendă de la 10.000 la 20.000 lei şi interdicţie de la 3 la 15 ani, când este

6
săvârşită :
1. în timpul nopţii;
2. pe drumuri sau în pieţe publice;
3. de două sau mai multe persoane;
4. de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau travestite;
5. de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau o
parte din ele, arme sau narcotice;
6. prin bătăi sau rele tratamente care au cauzat victimei vreo vătămare
gravă a sănătăţii sau integrităţii corporale;
*** art. 532- tâlhăria este comisă şi se pedepseşte cu muncă silnică de la
10 la 15 ani şi degradarea civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri:
1. când s-a întrebuinţat forţa;
2. când s-a cauzat vreo vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
din cele prevăzute la art. 473 ori s-au săvârşit şi tentative de omor.
*** art. 533- crima de tâlhărie se pedepseşte cu muncă silnică pe viaţă
când s-a cauzat moartea victimei.
Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 cat şi de la 1936 au
existat şi anumite infracţiuni contra patrimoniului prevăzute in legi speciale, ca
de pilda, in Codul Justiţiei Militare, in Codul Comercial, in Codul Silvic, in
Codul Marinei comerciale şi altele.
In perioada anilor 1944 – 1989, s-au produs unele schimbări importante
legislative, in toate domeniile dreptului, dar, mai cu seama in cel al dreptului
penal, in conformitate cu ideologia vremii şi cu modul de a concepe existenta
proprietǎţii, reglementari similare cu ale tuturor tarilor care se situau pe aceeaşi
poziţie.
In acest context a fost adoptat Decretul nr. 192, publicat in Buletinul
Oficial nr. 67 din 5 august 1950 in conţinutul căruia s-a definit noţiunea de
obştesc şi implicit, aceea de avut obştesc. Prin acest act normativ a fost
introdus in Titlul XIV al Codului penal din 1936, un nou capitol cu denumirea
“Unele infracţiuni contra avutului obştesc”, căruia ulterior, i s-au adus
modificări, mai ales in privinţa agravării pedepselor.
Actul normativ, sus citat, a marcat momentul in care apare pentru prima
oara o ocrotire discriminatorie a patrimoniului după cum acesta era considerat
“particular” sau “obştesc”.
Autorii Codului penal de la 1968 au consacrat mai departe concepţia de
ocrotire diferenţiata a patrimoniului.
Fată de precedentele acte legislative, cadrul infracţiunilor contra
avutului personal sau particular a primit în Codul Penal de la 1968 o
reglementare diferită. Infracţiunile contra avutului personal sau particular au
fost concentrate în texte incriminatoare mai cuprinzătoare, aşa încât faptele

7
care în codul anterior se încadrau în texte diferite, în Codul Penal de la 1968
sunt cuprinse în acelaşi text, cu o corectă încadrare juridică (exemplu: furt,
tâlhărie, gestiune frauduloasă, etc.).
În Codul Penal de la 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când
este comisă contra avutului personal sau particular, într-o variantă simplă şi
două agravate, iar când este comisă contra avutului public - în Titlul IV, de
asemenea într-o variantă tip şi două agravate, deosebirea fiind marcată prin
prisma sancţiunii (pedeapsa este mai severă când tâlhăria este comisă contra
avutului public), astfel:
* * * art. 211 Incriminează tâlhăria produsa in dauna avutului personal
sau particular
- varianta tip - avea următorul cuprins:
Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe ori prin punerea victimei
în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de
întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
- variantele agravate - aveau următorul conţinut:
Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată de art. 180, alin. 2, iar vătămarea a
necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile sau vreuna din
urmările arătate în art. 181, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă
a avut vreuna din urmările arătate la art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5
la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu
închisoare de la 7 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
*** art. 225 Incriminează tâlhăria produsă în dauna avutului public:
- variantele agravate - aveau următorul conţinut:
Când tâlhăria a avut consecinţe grave sau vreuna din urmările prevăzute
în art. 181 sau în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani,
interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Comparând textul ce incriminează tâlhăria în Codul Penal din 1936 cu
cel cuprins în Codul Penal din 1968, se observa ca există o substanţială
deosebire, în sensul că în Codul Penal din 1968 nu sunt prevăzute alte
circumstanţe agravante speciale ca acelea din Codul Penal din 1936 - de pilda
tâlhăria comisă prin întrebuinţarea de narcotice, de cruzimi, prin efracţie,
escaladare - ele putând fi reţinute ca circumstanţe agravante în baza art. 75 din
Codul Penal ce duc la aplicarea unor pedepse mai severe.
Legea pedepseşte ca infracţiuni faptele care incalca in mod grav valorile
sociale importante ale orânduirii noastre. Daca este legitim ca simplul cetatea
sa se apere împotriva pericolelor care îl ameninţa, cu atat mai mult societatea

8
trebuie sa ia masurile cele mai aspre pentru a se apara de primejdia dezordinii
şi a indisciplinei. “Adevaratul mediu al raului este tocmai lupta impotriva lui”,
spunea inteleptul Indian R. Tagore. 2

SECTIUNEA A II-A:
CADRUL JURIDIC DE INCRIMINARE ŞI IMPLICATIILE
SALE ASUPRA REGLEMENTARILOR PENALE IN
MATERIA INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Infracţiunile contra patrimoniului sunt acele infracţiuni care au ca obiect

juridic relaţii sociale de ordin patrimonial. Desfăşurarea normală a relaţiilor
sociale de ordin patrimonial, oricare ar fi acestea, constituie o condiţie de
existentă a societăţii, de aceea faptele prin care se vatamă ori se pun in pericol
aceste relaţii sunt fapte socialmente periculoase, împotriva cărora este necesară
acţiunea represivă.
Legea penală apără, în general, toate relaţiile de ordin patrimonial,
incriminând şi sancţionând faptele îndreptate împotriva acestora, prevăzând un
regim sancţionator sever.
Toate aceste infracţiuni constau în diferite atingeri aduse patrimoniului
unei persoane şi anume în diferite schimbări ale situaţiei ori stări de fapt a
bunurilor produse prin sustragerea, însuşirea, distrugerea, risipirea sau
împiedicarea folosirii lor. Ele împiedică realizarea drepturilor subiective care
au ca obiect bunurile a căror situaţie de fapt a fost schimbată şi, prin săvârşirea
lor, tulbură, împiedică sau chiar zădărnicesc desfăşurarea normală a relaţiilor
de ordin patrimonial. De aici, rezultă şi necesitatea ocrotirii penale a
patrimoniului.
În încriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea ţine seama de
caracterul ilicit al acţiunilor făptuitorului, iar nu de poziţia juridică a victimei,
scopul incriminării fiind apărarea situaţiilor de fapt ale bunurilor în sfera
patrimonială. Toate infracţiunile contra patrimoniului cuprind în structura lor o
situaţie preexistentă pe care se grefează comiterea faptei. Aceasta constă într-o
anumită situaţie de fapt în care se gaseşte bunul, situaţie care este modificată
prin comiterea infracţiunii.
Infracţiunile contra patrimoniului sunt prevăzute în Codul Penal, în
Titlul III, denumit" Infracţiuni contra patrimoniului" art. 208-222 1.
Infracţiunile contra patrimoniului, cu toate că au fost tratate în mod separat în
funcţie de calitatea persoanei vătămate în Titlul III şi IV al Codului Penal
(Titlul IV fiind abrogat prin Legea 140/1996), termenul de "obştesc" a fost

9
înlocuit cu cel "public" prin modificarea art. 145 din Codul Penal, dându-se şi
o nouă titulatură.
Ca infracţiune contra patrimoniului (art. 211 C.pen ), tâlhăria constituie
cea mai gravă formă sub care se poate comite fapta de furt. Elementul
circumstanţial de calificare este îndreptat împotriva persoanei, această
interferenţă între relaţii sociale diferite – pe de o parte, relaţii privind
patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii referitoare la persoană - crează anumite
implicaţii în sfera altor infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei
ca infracţiune distinctă, de sine stătătoare.
Prin Constituţia României din 1991 s-a instituit un cadru juridic general
nou al infracţiunilor contra patrimoniului.
Constitutia Romaniei din 1991, prevede in continutul sau si norme cu
caracter de principii constitutionale referitoare la proprietate. Astfel, sunt
stabilite formele fundamentale de proprietate şi anume: publica şi privata, de
asemenea sunt aratati cei carora le apartin bunurile facand parte din fiecare
forma de proprietate; astfel proprietatea publica apartine statului sau unitatilor
adminisrativ – teritoriale. 3
Pornind de la aceste prevederi şi de la necesitatea punerii de acord a
legii penale atat cu principiile constitutionale cat şi cu relatiile de astazi ale
societatii romanesti, Parlamentul Romaniei a adoptat Lg. nr. 140 din 1996, de
modificare şi completare a Codului penal prin care, pe langa alte substantiale
modificari, se prevede o reglementare noua in materia infractiunilor contra
patrimoniului.
Astfel, s-a modificat denumirea Titlului III din “Infractiuni contra
avutului personal, sau particular” in “Infractiuni contra patrimoniului”, iar
Titlul IV “Infractiuni contra avutului obstesc”, in forma care a avut-o la
adoptarea Codului penal de la 1969, s-a abrogat in intregime. Infractiunea de
delapidare reglementata in Codul din 1969 in cadrul Titlului IV este
reformulata şi trecuta printre incriminarile care fac parte din Titlul III al
Codului penal.

SECTIUNEA A III-A:
SISTEMATIZAREA INCRIMINARII FAPTELOR CONTRA
PATRIMONIULUI ŞI ASPECTELE LOR COMUNE

1. Obiectul juridic generic şi obiectul material al infractiunilor

contra patrimoniului.

10
 Notiunea de patrimoniu ca obiect al ocrotirii penale şi formele sale.
Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului il
constituie relatiile sociale a caror formare , desfasurare şi dezvoltare sunt
asigurate prin apararea patrimoniului, mai ales sub aspectul drepturilor reale
privitoare la bunuri şi implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia
fizica a bunului in cadrul patrimoniului, acesta facand parte din gajul general al
creditorilor chirografari.
In terminologia legii penale, notiunea de “patrimoniu” nu are acelaşi
inteles ca şi in dreptul civil. Sub aspect civil patrimoniul inseamna totalitatea
drepturilor şi obligatiilor pe care le are o persoana şi care au o valoare
economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea
drepturilor şi datoriilor actuale şi viitoare ale unei persoane. 4
Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi
şi obligatii ale unei persoane privite ca o universalitate, ca o totalitate
independenta de bunurile care le cuprinde la un moment dat patrimoniul; fie ca
il privim ca o entitate strans legata de persoana subiectului fie ca o
universalitate de drepturi, el exista obligatoriu la orice subiect de drept (chiar şi
atunci cand pasivul depaseste activul); el nu se poate niciodata instraina ci se
transmite numai la moartea subiectului in momentul cand vointa acestuia - care
ii da caracterul de unitate - se stinge.
Din cuprinsul patrimoniului fac parte: bunurile corporale şi incorporale,
bunurile consumtibile, ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori
accesorii, etc. Aici facem referire la tot ceea ce reprezinta puteri, facultati,
aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice şi
a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri, facultati, aptitudini. 5
In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile care
se pot comite impotriva acestuia are un inteles mai restrans şi se refera la
bunurile nu ca o universalitate, ci ca individualitate a lor susceptibila de a fi
apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate,
tainuite, gestionate fraudulos, etc.
Infractiunea nu ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca
universalitate de bunuri pentru ca aceasta din urma va exista intotdeauna
indiferent de numarul sau valoarea bunurilor componente şi chiar daca
subiectul nu poseda nimic ori numai datorii; nici o persoana nu poate fi lipsita
de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai multe din bunurile care compun
patrimoniul sau. De aceea mai corect ar fi sa se denumeasca aceste infractiuni
ca fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din patrimoniu (patrimoniale)
decat ca infractiuni contra patrimoniului.
S-ar putea sustine ca patrimoniul, ca universalitate fiind o abstractie nici
nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei persoane, infractiunea putandu-

11
se indrepta numai contra unui bun patrimonial, adica asupra unei valori care
face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane (bun, valoare
economica pe care faptuitorul urmareste sa şi-o apropie).
Pasivul patrimoniului, adica datoriile unei persoane nu prezinta, de
regula, nici un interes pentru acei care se dedau la fapte de incalcare a
patrimoniului, chiar daca pasivul face parte din patrimoniu şi este cuprins in
aceasta notiune.
Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere
patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului şi nu
pozitia juridica a victimei.
Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea dreptul sa
savarseasca fapta care i se reproseaza şi in raport cu care organele de urmarire
au facut dovada caracterului ei ilicit. Daca victima a fost deposedata ilegal de
un bun, ea nu este tinuta sa faca dovada ca avea calitatea de proprietar sau
posesor ori de detentor legitim al bunului care i-a fost sustras, insusit sau
distrus prin savarsirea infractiunii .
Legea penala a considerat, asadar, ca pentru a ocroti patrimoniul şi
drepturile legate de acesta se impune, mai intai, sa fie aparate situatiile de fapt
existente, in sensul ca acestea sa fie mentinute in starea in care se aflau pana la
interventia ilicita a faptuitorului intrucat orice modificare a lor, prin fapte
ilicite, duce la o imposibila sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale
care fac obiectul drepturilor subiective. Este neindoielnic ca numai atata vreme
cat un bun isi pastreaza situatia de fapt stabilita şi cunoscuta de cei interesati,
oricine ar putea pretinde ca are vreun drept asupra acelui bun şi-l va putea
valorifica in mod real. In ipoteza in care bunul şi-a pierdut situatia de fapt, de
pilda, a fost insuşit, sustras, ascuns, distrus, etc. orice valorificare a dreptului
privitor la acesta devine nerealizabila. Asa se explica şi ratiunea pentru care
legea penala pedepseste uneori chiar pe proprietar in cazul in care prin actiunea
sa contribuie la schimbarea situatiei de fapt al unui bun al sau in dauna
intereselor legitime ale altor persoane (de exemplu, distrugerile prevazute de
art. 217 alin. 2-4 C.pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, sau furtul incriminat
in art. 208 alin.3 C.pen).
Prin urmare, schimbarea pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale
constituie specificul infractiunilor prevazute in Titlul III al C. pen.
Un alt specific al acestei categorii de infractiuni este ca sub denumirea
globala de “infractiuni contra patrimoniului” se ascund doua categorii mari de
bunuri susceptibile a fi ocrotite prin incriminarea faptelor contra patrimoniului,
in raport cu formele felurite de proprietate.
Delimitarea formelor fundamentale de proprietate care fac obiectul
ocrotirii penale, este consacrata chiar prin normele constitutionale; art. 135

12
alin. 2 din Constitutie prevede: “Proprietatea este publica sau privata”, ceea
ce inseamna ca in societatea noastra nu sunt de conceput alte forme de
proprietate, şi pe cale de consecinta de patrimoniu, decat cele enumerate in
Constitutie.
In ceea ce priveste precizarea obiectelor concrete care apartin uneia sau
celeilalte forme de proprietate, normele constitutionale folosesc o tehnica
diferentiala,ele nu mentioneaza in mod direct categoriile de lucruri care apartin
proprietatii private ci numai cele care formeaza proprietatea publica.
Cunoscand insa aceste categorii de bunuri, in mod indirect, ne dam seama şi de
sfera bunurilor care apartin proprietatii private. In aceasta categorie vor intra
toate bunurile care nu formeaza patrimoniul public.
Potrivit art. 135 alin.4 din Constitutie constituie bunuri care fac parte
exclusiv din sfera proprietatii publice:
 Bogatiile de orice natura ale subsolului;
 Caile de comunicatie;
 Spatial aerian;
 Apele cu potential energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite
in interes public;
 Plajele, marea teritoriala;
 Resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.
Pe langa acestea mai pot intra in categoria bunurilor apartinand
proprietatii publice şi alte bunuri. Asa de pilda, prin Lg. nr. 18/1991 privind
fondul funciar, ca şi prin Lg. nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei
sunt enumerate şi alte bunuri.
Aceste legi largesc sfera bunurilor enumerate de Constitutie prin
adaugarea la aceasta enumerare a altor bunuri care formeaza obiect exclusiv al
proprietatii publice, asa cum se procedeaza prin art. 5 din Lg. nr. 18/1991, cu
privire la terenuri, precum şi prin art. 4 lit. a alin. 2 din Lg. nr. 56/1992 care se
refera la faşia de protectie a frontierei şi prin art. 74 privind imobilele din
punctele de trecere ale frontierei.
Un alt procedeu de largire a sferei bunurilor apartinand proprietatii
publice la care apeleaza aceste legi speciale este acela de a indica criteriul dupa
care se poate determina apartenenta bunului la proprietatea publica. Astfel, art.
5 alin. 1 din Lg. nr. 18/1991 arata ca au acest caracter terenurile care prin
natura lor sunt de uz sau de interes public, iar art. 4 alin. ultim din aceeaşi lege
precizeaza ca apartin proprietatii publice şi terenurile “afectate unei utilitati
publice”.
Asadar, natura bunurilor ori afectarea lor unei utilitati publice sunt
principalele criterii prevazute in legile mentionate pentru delimitarea bunurilor

13
obiect exclusiv al proprietatii publice. Aceste bunuri potrivit Constitutiei şi in
baza legii ar putea sa se gaseasca fie in administrarea unei regii autonome, fie a
unei institutii publice, fie in detentia societatii comerciale careia i-au fost
inchiriate. Daca legea speciala nu prevede altfel, inchirierea sau concesionarea
ar putea fi facuta fie unei societati comerciale cu capital majoritar de stat, fie
oricarei societati comerciale. Caracteristica proprietatii publice este şi faptul ca
ea este inalienabila, adica bunurile din aceasta categorie nu pot ieşi pe nici o
cale din sfera proprietatii publice. Aceasta nu inseamna ca nu se admite o
anumita circulatie, adica un anumit transfer al acestor bunuri. Insaşi Constitutia
la art. 135 alin. 5 prevede ca, in conditiile legii, bunurile proprietate publica pot
fi date in administrare regiilor autonome, institutiilor publice sau pot fi
concesionate ori inchiriate.
Potrivit legislatiei penale in vigoare, patrimoniul public nu mai este
ocrotit diferentiat cum a fost anterior. Aceasta inseamna ca, in limitele legale
de sanctionare, judecatorii ar trebui sa aiba in vedere calitatea acestor bunuri şi
sa trateze mai aspru pe cei care aduc atingere proprietatii publice.
In perspectiva, credem ca legiuitorul va trebui sa acorde o atentie sporita
ocrotirii bunurilor proprietatii publice care satisfac un interes general al
societatii. De altfel, acesta este şi in traditia legislatiei noastre in perioada
dintre cele doua razboaie mondiale, cand patrimoniul public a fost aparat
diferentiat de cel privat, existand o lege speciala pentru apararea patrimoniului
public.
Legiuitorul ar fi indreptatit sa creeze un regim diferentiat de ocrotire
(chiar daca nu in cadrul unor sectiuni separate ale C. pen.) pentru bunurile
proprietate publica dat fiind interesele generale in slujba carora sunt puse
aceste bunuri. O atare ocrotire ar putea fi extinsa, pentru identitatea de ratiune,
intr-o perspectiva mai indepartata şi asupra bunurilor apartinand regiilor
autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar de stat chiar daca in
prezent aceste bunuri au caracter privat iar potrivit art. 41 alin. 2 din
Constitutie proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege indiferent de
titularul ei. Aceasta va atrage o ocrotire speciala şi a bunurilor incredintate
unei regii autonome sau unei societati comerciale cu aportul majoritar de stat
(de exemplu: spre a fi transportate pe calea ferata, posta, navigatia navala,
aeriana, ori pastrate, sau spre a fi vandute, etc .).
In toate aceste situatii capitalul societatii care face astfel de operatii,
fiind al statului, adica provenind din contributiile tuturor cetatenilor bunurile
apartinatoare explicit ori implicit acestuia ar trebui sa se bucure de ocrotirea
mai deosebita chiar prin mijloace de drept penal, intocmai ca şi bunurile
apartinand proprietatii publice.
Aceasta s-ar putea realiza chiar sub forma unor agravante la

14
incriminarile care ocrotesc proprietatea privata spre a da un instrument mai
eficient organelor juridice (pe langa posibilitatea unei individualizari judiciare
a sanctiunii mai severe in raport cu bunurile la care facem referire si care poate
fi realizata si in prezent) de ocrotire a bunurilor a caror existenta si dezvoltare
este interesata intreaga societate si nu numai persoana fizica sau juridica
proprietara nemijlocit a bunului.
Spre deosebire de bunurile proprietate publica pe care le putem
identifica cu usurinta si in mod direct pe baza normelor constitutionale si a
legilor speciale, bunurile proprietate privata se identifica pe o cale indirecta,
avand acest caracter toate celelalte bunuri necuprinse in sfera proprietatii
publice.
Nu intereseaza daca aceste bunuri se gasesc in stapanirea unei persoane
fizice sau juridice. De asemenea, nu intereseaza daca ele se afla in proprietatea
statului ori a unor persoane particulare. Ca urmare, proprietate privata poate
avea atat statul, cat si cetatenii, precum si persoanele juridice, ca de pilda
societatile comerciale. Bunurile regiilor autonome (altele decat cele apartinand
proprietatilor publice si date lor spre administrare) nu constituie proprietate de
stat, ci proprietatea privata a statului. La fel si bunurile unei societati
comerciale la care statul detine majoritatea capitalului social (cu exceptia
bunurilor apartinand proprietatii publice si incredintate dar sub forma
concesionarii ori inchirierii).
Potrivit art. 5 din Lg. nr. 15/1990 “Regia autonoma este proprietatea
bunurilor din patrimoniul sau, iar in exercitarea dreptului de proprietate regia
autonoma poseda, foloseste si dispune, in mod autonom, de bunurile pe care le
are in patrimoniu”.
Art. 20 alin. 2 din aceeasi lege prevede, de asemenea, ca “bunurile din
patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia”.
Art. 35 din Lg. nr. 31/1990, privind societatile comerciale, arata ca
“bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia”.
Asadar, bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale sunt
proprietate privata si nu publica (chiar daca la o societate comerciala statul
detine capitalul majoritar). Fac exceptie numai bunurile care apartin
proprietatii publice si care potrivit art. 135 alin. 5 din Constitutie au fost
incredintate regiilor autonome spre administrare, iar societatile comerciale sub
forma de concesionare sau inchiriere.
Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie
bunul asupra caruia a fost indreptata fapta incriminata. De regula, acest bun se
gaseste, in momentul comiterii faptei, in patrimoniul persoanei fizice sau
juridice.
Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material

15
principal, acelasi ca si in cazul furtului, dar si unul adiacent si anume persoana
fizica impotriva careia se exercita actele de violenta sau de amenintare. La
infractiunile de furt, abuz de incredere, delapidare si insusirea bunului gasit,
obiectul material este totdeauna un bun mobil.
In cazul infractiunii de distrugere obiectul material il constituie, in
principal, bunurile mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savarseste
elementul material al faptei.
Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie are ca obiect material un
imobil sau o parte din imobil.

2. Subiectii infractiunilor.

Subiectul activ nemijlocit.

Poate fi, de regula, orice persoana deoarece legea nu prevede o cerinta
speciala cu privire la acesta. In mod exceptional la unele infractiuni legea cere
ca subiectul sa indeplineasca anumite conditii, de pilda, in cazul faptei de
distrugere din culpa prevazuta la art. 219 alin. ultim C. pen. modificat prin Lg.
nr. 140/1996, presupune un subiect activ calificat anume – conducatorul unui
mijloc de transport in comun ori un membru al personalului care asigura direct
securitatea unor asemenea transporturi. 6
La infractiunea de delapidare se cere ca subiectul activ nemijlocit sa fie
calificat – sa aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator.
Participatia penala este posibila, de regula, in toate formele sale.
Prin exceptie, la infractiunea de abuz de incredere coautoratul implica
conditia ca bunul mobil sa fi fost incredintat faptuitorilor in grija lor comuna;
iar la gestiunea frauduloasa, coautorat va exista numai daca faptuitorii aveau
obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile.
De asemenea la infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o
anumita calitate, aceasta conditie trebuie indeplinita si de coautori.
Subiectul pasiv.
Este persoana fizica sau juridica de drept privat cat si statul in cazul
bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietatii publice (sau regiile autonome
care au primit spre administrare bunuri apartinand proprietatii publice ori
societatile comerciale care au primit bunuri apartinand proprietatii publice sub
forma concesionarii ori inchirierii).
In cazul infractiunile de talharie si piraterie pe langa persoana al carei
patrimoniu a fost lezat prin violenta si care este subiect pasiv principal, poate
exista si un subiect pasiv secundar, anume persoana care fara a fi direct lezata
in patrimoniul sau sufera violentele exercitate de faptuitor (de exemplu,
persoana care se opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul sustras si care este

16
supusa unor violente din partea acestuia).
La infractiunile de distrugere putem distinge, de asemenea, un subiect
pasiv principal, in persoana celui caruia ii apartine bunul cat si un subiect pasiv
adiacent care poate fi cel ce are asupra bunului distrus anumite drepturi care nu
mai pot fi realizate (de exemplu, creditorul gajist, creditorul ipotecar,
uzufructuarul).
De regula, infractiunile contra patrimoniului nu cuprind conditii speciale
de loc, de timp pentru existenta infractiunii.
Exista insa si exceptii, la unele infractiuni. De exemplu la infractiunea
de furt, cand timpul sau locul pot constitui circumstante de agravare a
infractiunii.

3. Latura obiectiva.

Elementul material.
Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra
patrimoniului consta dintr-o actiune (cel mai frecvent) sau dintr-o inactiune.
Uneori, elementul material se infatiseaza;
1. sub forma unei singure actiuni (de exemplu, la furt);
2. sub forma a doua sau mai multe actiuni alternative (de exemplu la
infractiunile de distrugere si tainuire) sau cumulative (de exemplu la
infractiunile de talharie si piraterie);
3. ori, dintr-o actiune si inactiune alternative (de exemplu, insusirea
bunului gasit).
Legea penala tine seama de situatiile de fapt existente in care se gasesc
bunurile ( entitatile patrimoniale ) si pe care le ocroteste. Or, actiunile ilicite
prin care pot fi modificate in mod social periculos aceste situatii de fapt sunt:
actiunile de sustragere ( luare, deturnare), actiuni de frauda (abuz, amagire ) si
actiunile de samavolnicie ( distrugere, degradare, invadare ).
Pe baza acestui criteriu de diferentiere materiala infractiunile contra
avutului prsonal sau particular pot fi clasificate in 3 categorii:
 prima categorie o formeaza faptele de sustragere: furtul, talharia,
pirateria si tainuirea;
 a doua categorie o constituie faptele de frauda: abuz de incredere,
gestiune frauduloasa, inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit;
 a treia categorie o formeaza faptele de samavolnicie din care fac
parte distrugerea si tulburarea de posesie.
In toate aceste categorii de fapte bunul care constiuie obiectul material al
intractiunii se gasea in momentul savarsirii infractiunii intr-o situatie de fapt pe
care a pierdut-o fie din cauza unei sustrageri, fie din cauza unei comportari

17
frauduloase, fie din cauza unei distrugeri sau tulburari de posesie. 7
De altfel, am putea spune, ca intr-o buna masura, aceasta sistematizare a
primit in codul penal si o expunere formala, atata timp cat la inceput in primele
articole ale titlului sunt insirate dispozitiile privind infractiunile savarsite prin
sustragere , apoi cele savarsite prin frauda si, pana la urma, infractiunile
comise prin samavolnicie.
Urmarea socialmente periculoasa.
Urmarea imediata consta, de regula, in producerea unei pagube in
patrimoniul unei persoane fizice si juridice private, ori al unei persoane
juridice publice. La unele infractiuni, ca de pilda, talharie, piraterie, tainuire
apare si o alta urmare imediata ce se rasfrange asupra valorilor ocrotite in mod
adiacent de norma de incriminare.
La unele infractiuni contra patrimoniului pe langa consecintele care
formeaza urmarea imediata a infractiunii pot sa existe si consecinte
subsecvente ale infractiunii (urmari grave sau deosebit de grave) care vor fi
cuprinse in continutul agravat al infractiunii (art. 219 alin. 3, art. 211 alin. 3,
art. 209 alin. final C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996).
Legatura de cauzalitate.
Intre elementul material si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura
de cauzalitate care la unele infractiuni, ca de exemplu distrugerea rezulta din
materialitatea faptei, la altele este necesar sa se dovedeasca aceasta legatura.
In cazul infractiunilor complexe contra patrimoniului legatura de
cauzalitate, va avea, de asemenea, un caracter complex.

4. Latura subiectiva.

Infractiunile contra patrimoniului se savarsesc, de regula, cu intentie

directa sau indirecta. In mod exceptional, infractiunea de distrugere poate fi
comisa si din culpa.
La unele forme agravate ale infractiunilor contra patrimoniului,
elementul subiectiv se caracterizeaza prin praeterintentie (de exemplu talharia
prevazuta la art. 211 alin.2 lit. h C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996,
pirateria prevazuta la art. 212 alin. 2 si 3 C. pen. modificat prin Lg. nr.
140/1996).
Din continutul subiectiv al unora dintre infractiunile contra
patrimoniului fac parte si alte cerinte cum ar fi scopul (de exemplu,
infractiunea de inselaciune) sau reaua credinta (de exemplu, infractiunea de
gestiune frauduloasa).

18
 SECTIUNEA A IV-A:
SANCTIONAREA INFRACTIUNILOR CONTRA
PATRIMONIULUI

Forme. Modalitati. Sanctiuni.

Forme.
Infractiunile contra patrimoniului fiind infractiuni care se realizeaza, de
regula, prin actiune (au un iter criminis) sunt susceptibile de a trece prin faza
actelor pregatitoare, a tentativei, a consumarii si eventual faza epuizarii.
In ce priveste actele pregatitoare, in lipsa unei dispozitii exprese de
incriminare, vor fi sanctionate ca acte de complicitate anterioara, daca s-a
inceput executarea.
Tentativa, posibila la majoritatea infractiunilor din aceasta categorie,
este sanctionata potrivit dispozitiilor art. 222 C. pen. modificat prin Lg. nr.
140/1996.
Consumarea infractiunilor contra patrimoniului are loc in momentul in
care executarea actiunii intentionate este dusa pana la capat, producandu-se si
urmarea periculoasa specifica acestor infractiuni.
Daca infractiunile la care ne referim se comit in forma continua (de
exemplu, sustragerea de curent electric) sau continuata va exista si faza
epuizarii, in momentul cand au incetat actele de prelungire a activitatii
delictuoase ori s-a savarsit ultima actiune (inactiune) a infractiunii continuate.
Modalitati.
Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului in dispozitii
sintetice dar cuprinzatoare, descriind, de regula, exhaustiv, modalitatile
normative sub care s-ar putea prezenta infractiunea respectiva (continut inchis
de incriminare), de exemplu furtul, talharia, inselaciunea, alteori, mai rar,
legiuitorul descrie numai principalele modalitati normative concepand ca fapta
sa poata fi comisa si sub alte modalitati. De exemplu, distrugerea din culpa
(continut deschis de incriminare). Fiecareia din modalitatile normative poata
sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.
De regula, faptele contra patrimoniului sunt incriminate atat in variante
tip cat si in variante calificate sau agravate (de exemplu, furtul talharia,
pirateria, distrugerea).
Sanctiuni.
Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza intre ele si prin
pericolul social generic specific fiecarei infractiuni; aceasta se reflecta in
modul de sanctionare a infractiunilor prevazute in acest titlu al Codului penal.

19
 Pentru anumite infractiuni din acest grup legiuitorul a prevazut pedeapsa
inchisorii cu limite mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii. Este cazul
infractiunilor de:
 abuz de incredere (art.213 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);
 insusirea bunului gasit (art.216 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);
 distrugerea din culpa (art.219 alin.1 C.pen. modificat prin Lg.
nr.140/1996);
 tulburarea de posesie (art.220 alin.1 C.pen. modificat prin Lg.
nr.140/1996).
Pentru toate celelalte infractiuni prevazute in Titlul III C. pen. modificat
prin Lg. nr. 140/1996, pedeapsa este inchisoarea dar in limite foarte largi,
acoperind intrucatva si limitele de pedeapsa din reglementarile precedente.
Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens, de pilda:
 infractiunea de furt simplu (art.208 C.pen. modificat prin Lg.
nr.140/1996) se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 12 ani;
 talharia (art.211 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) se pedepseste cu
inchisoare de la 3 ani la 18 ani;
 inselaciunea (art.215 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) se
pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.
In ce priveste pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi,
aceasta se aplica in mod obligatoriu pentru unele variante agravate, cum sunt
de exemplu:
 furt calificat (art. 209 alin. 3 C. pen. modificat prin Lg. nr.
140/1996);
 talharie (art.211 alin.3 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);
 piraterie (art.212 alin.3 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);
 inselaciune (art.215 alin.5 C.pen modificat prin Lg. nr.140/1996);
 delapidare (art.2151 alin.2 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996)
etc.
In alte cazuri ea se aplica in mod facultativ atunci cand instanta
stabileste o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin doi ani si apreciaza ca
necesara pedeapsa complimentara fata de natura si gravitatea infractiunii,
imprejurarile cauzei si persoana infractorului (art. 65 C.pen. modificat prin Lg.
nr. 140/1996).
Prevazand limite atat de largi de pedeapsa cu inchisoarea legiuitorul a
avut in vedere ca faptele contra patrimoniului prezinta diferentieri mari sub
aspectul pericolului social si a periculozitatii faptuitorului, fiind necesar sa se
puna la dispozitia instantelor de judecata un cadru legal corespunzator care sa
permita o individualizare cat mai corecta si o dozare a pedepsei cat mai

20
eficienta de natura sa realizeze scopul (preventia generala si speciala) urmarit
prin aplicarea pedepsei, mai ales, in perioada actuala cand fenomenul
infractional in acest domeniu cunoaste o crestere fara precedent.
In cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune
confiscarea speciala daca constata indeplinirea conditiilor din art. 118 C. pen.
modificat prin Lg. nr. 140/1996.
Se observa ca la unele infractiuni contra patrimoniului legea face
deosebire in ceea ce priveste modul de pornire a actiunii penale dupa cum
bunul este proprietate privata sau publica.
Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este
in intregime sau in parte al statului, actiunea penala se pune in miscare la
plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura
raspunderea penala. Aceasta distinctie se face in cazul infractiunilor de abuz de
incredere ( art. 213 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996), distrugere (art.
217 alin. 1 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996) si tulburare de posesie (art.
220 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996).

21
 NOTE LA CAPITOLUL I

1. Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu,

Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Rosca, Explicatii
teoretice ale Codului penal roman, vol III, Editia a-II-a, Editura Academiei
Romane, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 429.
2. George Antoniu, Marin Popa, Stefan Danes, Codul penal pe
intelesul tuturor, Editura politica, Bucuresti, 1988, p.38-42.
3. Constitutia Romaniei din 1991 in art. 135 alin. 2 prevede:
“Proprietatea este publica sau privata”, iar in alin. 3 arata: “Proprietatea
publica apartine statului sau unitatilor administrative - teritoriale".
4. Tudor R. Popescu-Braila, Drept civil, vol I imprimat la Romcart SA,
Bucuresti, 1993, p.38.
5. Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1921, p.36-47; Paul Cosmovici, Consideratii generale
asupra patrimoniului. Studii de drept romanesc, nr. 1/1993, p.5-12.
6. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile
Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar, Drept penal partea speciala, Editura
Europa Nova, Bucuresti, 1997, p.189-190.
7 .Vintila Dongoroz s.a., ''Explicatii teoretice'' op. cit. vol.III, p. 424-
425.

22
 CAPITOLUL II
INFRACTIUNEA DE TALHARIE. NOTIUNE.
CONDITII PREEXISTENTE SI CONTINUT
CONSTITUTIV

SECTIUNEA I:
CONTINUTUL LEGAL

Infractiunea de talharie este o fapta penala complexa, care prezinta prin

vointa legiuitorului, o varianta tip ( art. 211 alin.1 C. pen.) si trei variante
agravante.
Potrivit art. 211 alin 1 C. pen., talharia, varianta tip, consta in furtul
savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea
victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul
urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat
sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si
asigure scaparea.
Prima agravanta a talhariei exista cand aceasta a fost savarsita in
urmatoarele imprejurari (art. 211 alin. 2 C.pen.):
a. de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
b. in timpul noptii;
c. intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.
A doua agravanta exista atunci cand talharia a fost savarsita (art. 211
alin 2 indice 1 C. pen. ):
a. de doua sau mai multe persoane impreuna;
b. de o persoana avand asupra sa o arma, o substanta narcotica ori
paralizanta;
c. intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;
d. in timpul unei calamitati;
e. a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 ( Lg. nr. 169/10.04.2002,
publicata in M.Of. nr.nr. din 18 aprilie 2002 ).
A treia varianta exista cand talharia a produs consecinte deosebit de
grave sau a avut ca urmare moartea victimei (art. 211 alin.3 C. pen.).

23
 SECTIUNEA A II-A:
CONDITII PREEXISTENTE

2.1 OBIECTUL INFRACTIUNII

Obiectul juridic special este complex, fiind constituit dintr-un obiect

juridic principal si anume relatiile sociale referitoare la patrimoniu si a caror
dezvolatre este conditionata de mentinerea pozitiei fizice a bunului impotriva
faptelor de sustragere (ca si la infractiunea de furt) si dintr-un obiect juridic
adiacent, si anume relatiile sociale referitoare la apararea persoanelor. 8
Nu intereseaza daca bunurile asupra carora se indreapta fapta penala se
gasesc in stapanirea unei persoane fizice sau juridice. De asemenea, nu
intereseaza daca ele se afla in proprietate publica ori a unei persoane
particulare, drepturile de proprietate asupra bunurilor cuprinzand prerogativele
proprietatii: dispozitia, posesia si folosinta.
In ceea ce priveste obiectul juridic adiacent (secundar), acesta va fi
determinat de felul actiunii adiacente: violente, amenintare si valoarea sociala
ocrotita si lezata prin aceasta actiune ( libertate, integritatea corporala,
sanatatea, onoarea, viata victimei).
In cazul infractiunii de talharie, legiuitorul considera valorile sociale de
maxima importanta, ca viata , integritatea corporala si sanatatea persoanei, ca
fiind secundare (adiacente), fata de valorile sociale referitoare la patrimoniu
care formeaza obiectul principal al faptei. Aceasta situatie ( inversare a
ierarhiei valorilor sociale ocrotite ) se explica prin aceea ca faptuitorul
urmareste, in primul rand insusirea bunurilor mobile, violenta sau amenintarea
fiind doar mijloce pentru ducerea la indeplinire a scopului propus si urmarit de
infractor.
Unii autori au obiectat impotriva acestei solutii legislative care rezerva
un loc secundar valorilor sociale legate de persoana umana si care, in orice
situatie, ar trebui considerate mai importante decat cele referitoare la
patrimoniu. 9
Infractiunea mijloc este dupa natura ei mai periculoasa decat
infractiunea scop si, tocmai din acest motiv, in prezent talharia este
considerata, din punct de vedere criminologic, o infractiune de violenta, pentru
ca, desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un bun, el savarseste
violenta cu intentie, acceptand cel putin consecintele mai grave, care se gasesc
in urmarea caracteristica a modalitatii simple a talhariei. 10
Teza expusa mai sus este discutabila. Toate legislatiile moderne
incrimineaza ca infractiuni complexe sustragerea prin violenta a unor bunuri in

24
cadrul infractiunilor contra patrimoniului (chiar Codul penal cel mai recent, cel
francez, incrimineaza, ca o agravanta la furt, sustragerea cu violenta a bunului).
Caracterul adiacent al relatiilor sociale referitoare la persoana nu inseamna o
subapreciere a acestora, ci reflecta o realitate obiectiva, respectiv aceea ca
uneori faptuitorul, pentru a fura, se foloseste de violenta ca o modalitate de a
intra in posesia bunului.
In stabilirea limitelor de pedeapsa legiuitorul a avut insa in vedere ca
talharia sa fie sanctionata in asa fel incat sa exprime gravitatea reala a faptelor
de violenta. Chiar in exemplul dat din Codul penal francez talharia urmata de
omor se pedepseste la fel ca omorul intentionat, desi la talharie moartea
victimei este o urmare praeterintentionata. Aceasta inseamna ca in cadrul
talhariei uciderea victimei este mai grav sanctionata decat daca nu ar fi fost
comisa ca mijloc pentru savarsirea furtului.

Obiectul material al infractiunii.

Talharia fiind o infractiune complexa, implicit obiectul ei material poate

fi privit atat in raport cu actiunea princiala, de furt, cat si in raport cu actiunea
adiacenta de violente, amenintari sau alte constrangeri. 11
a. in raport cu actiunea principala, obiectul material al infractiunii de
talharie este acelasi ca si la infractiunea de furt, adica un bun mobil, un lucru
avand o valoare patrimoniala, susceptibil de a fi sustras.
b. obiectul material al actiunii adiacente poate fi, in functie de natura
acestei actiuni, fie un lucru, fie corpul unei persoane (violenta poate consta in :
ruperea hainelor, smulgerea ochelarilor; amenintarea poate consta in stropirea
cu benzina a marfurilor aflate intr-un camoin pentru a le da foc; in
constrangerea victimei prin legare sau narcotizare).

2.2 SUBIECTII INFRACTIUNII

Subiectul activ al infractiunii.

Subiect activ al infractiunii de talharie poate fi orice persoana care
comite fapta penala, indiferent de forma acesteia (tentativa de talharie, talharie
consumata) sau care participa, indiferent de calitatea in care o face, la
savarsirea ei (autor, coautor, instigator sau complice), legea necerand sa fie
indeplinita vreo calitate speciala.
In principiu, persoana care savarseste talharia nu are nici un drept asupra
bunului pe care il sustrage din sfera de stapanire a unei alte persoane.
Poate exista insa infractiunea de talharie chiar si atunci cand faptuitorul
ar avea, in totul sau in parte, un drept de proprietate asupra bunului sustras.Ca

25
urmare, subiect activ al talhariei ar putea fi insusi proprietarul care savarseste
actiunea de luare, prin intrebuintarea mijloacelor prevazute de art.211 alin.1
C.Pen., asupra uni bun mobil propriu care in acel moment se gaseste in posesia
legitima a altei persoane.
Participatia penala la talharia prevazuta de art.211 alin.1 C.Pen, este
posibila, dar numai in forma instigarii si complicitatii materiale sau morale
anterioare. Aceasta deoarece, infractiunea este mai grava, potrivit alin 21 lit. a).
cand se savarseste de doua sau mai multe persoane impreuna.
Exista coautorat si atunci cand unii dintre participanti au contribuit
direct numai la realizarea actelor de violenta sau amenintare, iar altii numai la
sustragerea bunurilor, deoarece atat folosirea violentei sau a amenintarii, cat si
sustragerea bunurilor fiind incluse in continutul talhariei, prin savarsirea
oricareia dintre aceste activitati se realizeaza, in parte, latura obiectiva a
infractiunii. Este lipsita de relevanta imprejurarea ca cei trei inculpati participa
in mod diferit la realizarea laturii obiective a talhariei - doi comitand numai
violentele,iar celalalt savarsind atat acte de violenta,cat si acte de insusire a
bunurilor-din moment ce ei au desfasurat in mod concordant activitatile
materiale prin care s-a realizat infractiunea, in baza unui plan conceput in
comun; in asemenea conditii toti trei inculpatii fiind coautori la infractiunea de
talharie. 12
Exista complicitate in situatia in care complicele furnizeaza anumite
date cu privire la timpul si locul savarsirii talhariei si ii promite autorului ca va
tainui bunurile provenite din comiterea faptei atata vreme cat complicele nu
mai desfasoara vreo activitate de ajutor concomitent cu executarea faptei.
Circumstanta agravanta prevazuta in art.75 alin.1 C.Pen (savarsirea
faptei de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un
minor) opereaza indiferent de natura si masura participarii fiecareia la
comiterea infractiunii.
Instigarea la talharie exista atunci cand, de exemplu, inculpatul a
determinat o persoana sa deposedeze partea vatamata de o suma de bani
dandu-i acelei persoane si un spray lacrimogen pentru a infrange eventuala
opunere a partii vatamate.
Subiectul pasiv al infractiunii.
Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice persoana fata de care s-a
savarsit talharia, adica persoana ale carei bunuri au fost sustrase prin savarsirea
talhariei sau aceea ori acele persoane fata de care s-a savarsit numai actiunea
adiacenta (violenta, amenintarea).
De exemplu, cand este supus violentei, cel care fara a fi posesorul sau
detinatorul bunurilor, intervine pentru a opri pe faptuitor sa le ia ori incearca
sa-l retina. In astfel de cazuri vor exista doi subiecti pasivi ai acestei

26
infractiuni: cel ale carui bunuri au fost furate si cel care a fost victima actelor
de violenta sau de amenintare.
Daca in aceste situatii victima actelor de violenta sau amenintare poate fi
numai o persoana fizica, victima actiunii de furt ar putea fi si o persoana
juridica privata sau publica. 13
Pluralitate de subiecti pasivi
Talharia este o infractiune complexa, continutul sau fiind alcatuit din
doua actiuni care constituie fapte prevazute distinct de legea penala. Cele doua
actiuni absorbite au, in raport cu actiunea absorbanta(de talharie) valoare
juridica diferita; furtul actiune principala si violenta actiune adiacenta.
Talharia are, de regula, un singur subiect pasiv in persoana fizica al carei
bun mobil aflat in posesia sau detentia acesteia a fost sustras in conditile art.
208 sau 209, si asupra careia s-au exercitat mijloace de constrangere.
Talharia poate avea si mai multi subiecti pasivi, fie in raport cu actiunea
de furt, fie in raport cu actiunea de exercitare a violentei. In privinta pluralitatii
de subiecti pasivi distingem urmatoarele ipoteze: 14
a. exista un subiect pasiv al actiunii principale, care este persoana fizica
sau juridica detinatoare sau posesoare a bunului mobil care constituie obiectul
material al faptei de furt, si un subiect pasiv care este persoana careia ii
apartine bunul sustras, fie o alta persoana asupra careia se exercita violentele.
b. exista mai multi subiecti pasivi ai faptei de furt si un singur subiect
pasiv al violentelor exercitate ca mijloc de savarsire a furtului. Furtul se comite
in dauna unor detinatori diferiti ai lucrurilor, furtul savarsindu-se neintrerupt si
cu aceeasi ocazie. Se considera ca pluralitatea de persoane vatamate prin furt
nu influienteaza caracterul unitar al faptei de furt, sau se retine un concurs de
infractiuni, intrucat prin savarsirea faptei au fost lezate mai multe patrimonii.
c. exista un singur subiect pasiv al actiunii de furt si o pluralitate de
subiecti pasivi ai actiunii secundare. Unele instante au retinut ca exista o
singura infractiune de talharie deoarece se lezeaza un patrimoniu unic, chiar
daca violentele au fost exercitate impotriva mai multor persoane.
Curtea Suprema de justitie a decis ca furtul savarsit prin intrebuintarea
de violente asupra mai multor persoane, dar avand ca obiect material bunuri
din patrimoniul comun al acestora, constituie o infractiune unica de talharie, iar
nu o pluralitate de infractiuni aflate in concurs in raport cu numarul
persoanelor agresate. Inculpatii au patruns fara drept in locuinta partilor
vatamate, familie compusa din patru persoane, pe care le-a lovit cauzandu-le
leziuni ce au necesitat cel mult 12 zile de ingrijiri medicale si au sustras
bunurile acestora in valoare de mai multe milioane de lei.
In literatura de specialitate, unii autori au argumentat ca in cazul
talhariei, unitatea sau pluralitatea infractionala se stabileste dupa numarul

27
actiunilor principale, actiunile adiacente neavand relevanta. Deci, indiferent de
numarul persoanelor asupra carora se exercita violentele, daca exista o singura
actiune principala de furt, talharia astfel savarsita va constitui o infractiune
unica, iar daca au avut loc mai multe actiuni de furt, de sine statatoare, se va
contura o pluralitate de infractiuni de talharie aflate in concurs.
Ori de cate ori identificam mai multi subiecti pasivi ai actiunii
secundare in cazul infractiunii de talharie savarsita in cadrul unor
contextualitati, ne impunem solutia pluralitatii de talharie, data fiind
pluralitatea de subiecti pasivi ai violentelor ori ai altor forme de constrangere.

SECTIUNEA A III-A
CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE
TALHARIE

III.1. LATURA OBIECTIVA

Elementul material.
Ca expresie a caracterului de infractiune complexa, elementul material al
acestei infractiuni este format din doua actiuni conjugate si anume: actiunea de
furt, fiind cea principala, si actiunea de constrangere, fiind o activitate
adiacenta.
Actiunea principala consta asadar, in actiunea de furt. La talharie, ca si
la furt, bunul mobil este luat, scos din posesia patrimoniala a victimei fara
consimtamantul acesteia. O particularitate care apare in cazul talhariei consta
in aceea ca , datorita folosirii de catre faptuitor a violentei si amenintarii, luarea
poate imbraca si forma remiterii silite dar aparent consimtita a bunului
efectuata de insusi posesorul sau detentorul acestuia.
Actiunea principala a elementului material al talhariei se poate realiza
sub oricare din variantele infractiunii de furt – simplu sau calificat cu scopul de
insusire sau folosire pe nedrept (in cazul furtului art. 208 alin. 4 C. pen.). Ea
este realizata atat in situatia in care furtul s-a consumat, ipoteza in care furtul s-
a consumat, ipoteza in care talharia va fi consumata, cat si in imprejurarea cand
furtul a ramas in forma tentativei, ipoteza in care va exista o tentativa la
talharie.
Pentru existenta actiunii adiacente este suficienta intrebuintarea unuia
dintre mijloacele enumerate de lege. Daca se folosesc cumulativ, acestea nu
schimba caracterul unitar al infractiunii, dar aceasta imprejurare va fi avuta in
vedere la evaluarea gradului concret de pericol social al faptei.

28
 Violenta, amenintarea, sau punerea in stare de inconstienta sau neputinta
de a se apara, realizeaza activitatea secundara a elementului material al
infractiunii de talharie, numai daca au servit ca mijloc pentru comiterea
furtului sau ca mijloc de pastrare a bunului furat ori pentru a asigura scaparea
faptuitorului.
Tocmai aceasta legatura care exista in viata reala a facut pe legiuitor sa
uneasca activitatile incriminate distinct in C. pen., in continutul uneia si
aceleiasi infractiuni complexe de talharie. De aceea nu se poate retine existenta
talhariei, de pilda, daca amenintarea s-a produs cu mult timp dupa ce
faptuitorul si-a insusit bunul.
Este de observat ca, in continutul incriminarii faptei de talharie,
legiuitorul enumera exhaustiv modalitatile prin care se realizeaza talharia.
Cand se refera la ''amenintare'', legea intelege savarsirea faptei incriminate in
art. 193 C. pen., iar prin ,,violente'' intelege orice forma de presiune fizica sau
morala asupra persoanei, chiar daca acele violente nu s-ar incadra in art. 180
sau 181 C. pen. 15
Indiscutabil ca actiunea adiacenta a talhariei va fi realizata cand
violentele folosite au fost savarsite in conditiile aratate in art. 180 – 182 si 189
C.pen.
Pentru existenta laturii obiective a talhariei, violentele trebuie sa fie
exercitate direct impotriva victimei, violentele fata de lucruri pot constitui si
ele, uneori, o amenintare (de exemplu, ruperea legaturii telefonice, lovirea
fundului unei ambarcatiuni pentru a o face sa se scufunde, stropirea cu benzina
a incarcaturii dintr-un camion cu scopul de a o incendia).
Violenta efectuata fata de lucruri, dar care nu constituie o amenintare, nu
poate realiza actiunea adiacenta si nu intregeste continutul obiectiv al
infractiunii de talharie. Astfel, smulgerea ceasului de la mana unei persoane
aflata intr-o stare avansata de ebrietate si dormind, care nu numai ca nu a opus
rezistenta si nu a fost in masura sa opuna rezistenta, dar nici macar nu putea
simti ca este deposedata de bunul sau, nu prezinta trasaturi caracteristice ale
laturii obiective a infractiunii de talharie, ci a celei de furt.
In doctrina si in practica juridica s-a ridicat problema daca exista
continutul infractiunii de talharie in cazul in care faptuitorul smulge, prin
surprindere, un bun din mana victimei. Argumentele aduse au fost si intr-un
sens si in altul. Insa, nu orice actiune brutala prin care se tinde la sustragerea
ilicita a unui bun mobil constituie o violenta in sensul art. 211 C. pen., ci
numai aceea care aplicandu-se asupra unei persoane vatamate este indreptata
catre infrangerea unei impotriviri din partea sa in scopul abandonarii lucrului
in mainile agresorului.
In concluzie, ori de cate ori luarea unui bun are loc prin “smulgere”

29
instanta de judecata trebuie sa cerceteze cu deosebita atentie daca prin actiunea
de smulgere s-a adus atingere uneia din valorile sociale ce formeaza obiectul
juridic adiacent al infractiunii de talharie, realizandu-se astfel elementul de
“violenta” caracteristic acestei infractiuni. In sens contrar, fapta va constitui o
infractiune de furt. Practica judiciara promoveaza in mod constant aceasta
solutie.
Prin “punerea victimei in stare de inconstienta” se intelege folosirea de
narcotice sau alte substante de natura sa provoace starea de inconstienta a
victimei.
Prin punerea victimei in “neputinta de a se apara” se intelege aducerea
acesteia in situatia de a nu putea folosi posibilitatile de aparare datorita actiunii
de imobilizare, dezarmare, punerea unui calus in gura, etc.
In literatura juridica, unii autori, pornind de la interpretarea restrictiva a
art. 211 C. pen., au sustinut ca violenta, ca actiune adiacenta nu poate precede
furtul, ci ea trebuie sa fie concomitenta sau posterioara acestuia.
Alti autori considera ca actele de violenta vor putea fi savarsite anterior
furtului pentru a se pregati conditiile sustragerii, existand relatia de conexitate
intre fapta de violenta si cea de furt. 16
Deosebirea dintre cele doua opinii este , insa, numai in aparenta.
Talharia, presupune prin conceptul ei, ca sustragerea sa aiba loc prin violenta,
adica odata cu inceperea actelor de executare a furtului. Daca se lasa victimei o
pauza mai mare de reflectie intre momentul violentei si luarea bunului acesta
va constitui infractiunea de santaj si nu de talharie.
Se poate concepe totusi ca amenintarea si violenta sa preceada
momentul luarii bunului (de exemplu, faptuitorul ameninta cu cutitul victima si
aceasta cauta prin casa bunurile de valoare spre a satisface pe infractor; ori
inculpatul sa lege mai intai victima si apoi sa caute lucrurile de valoare spre a
le sustrage), dar in situatiile relatate ne aflam tot in cadrul unor acte de
executare a furtului deoarece orice act de infrangere a opunerii victimei este un
act de executare a faptei de sustragere indiferent ca opunerea victimei este
inlaturata prin amenintare sau violenta si ca se situeaza inainte de momentul
deposedarii efective a victimei. Aceasta inseamna ca din momentul amenintarii
si a executarii violentei asupra victimei in scop de furt a inceput executarea
furtului.
Sub acest aspect este corecta solutia in sensul ca se realizeaza elementul
material al talhariei si in situatia in care faptuitorul ameninta victima, cerandu-i
sa-i remita bunurile pe care le are asupra sa cu toate ca violenta psihica s-a
exercitat in acest scop anterior inceperii oricarui act de deposedare efectiva a
victimei. Prin urmare, in raport cu furtul, actiunea adiacenta poate sa se comita
inainte de luarea efectiva a bunului, in timpul, sau imediat dupa aceea. Daca se

30
savarseste cu mult timp dupa comiterea furtului nu se mai poate retine talharia.
Infractiunea de talharie intra in concurs cu infractiunea de ultraj cand
victima este un functionar public care indeplineste o functie ce implica
exercitiul autoritatii de stat ori cu infractiunea de ultraj contra bunelor
moravuri si tulburarea linistii publice cand sunt indeplinite conditiile necesare.

Urmarea imediata.
La infractiunea de talharie , urmarea imediata consta , ca si la
infractiunea de furt, in trecerea bunului din stapanirea de fapt a posesorului sau
detentorului in cea a faptuitorului. Acest rezultat se realizeaza prin actiunea
principala care intra in componenta elementului material al infractiunii de
talharie.
In ce priveste urmarea actiunii adiacente, ea variaza in raport cu
mijloacele folosite pentru realizarea acesteia (de exemplu, prin violenta se
poate cauza o suferinta fizica victimei sau o vatamare a sanatatii ori integritatii
corporale a acesteia -art. 180 alin. 2, art. 181 C.pen.modificat prin Lg nr.
140/996).
In unele modalitati agravante ale talhariei urmarea imediata adiacenta
consta in vatamarea grava ori moartea victimei sau in producerea unor
consecinte deosebit de grave.

Legatura de cauzalitate.
Intre actiunea incriminata si rezultatul produs trebuie sa existe o legatura
de cauzalitate, atat sub aspectul actiunii principale, cat si a actiunii adiacente.

III.2. LATURA SUBIECTIVA

Infractiunea de talharie se savarseste cu intentie directa, atat in ce

priveste actiunea principala cat si cea adiacenta, faptuitorul prevede si
urmareste sa comita furtul prin violenta sau amenintare ori prin punerea
victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara precum si prin
folosirea vreunuia din aceste mijloace pentru pastrarea bunului furat, stergerea
urmelor infractiunii ori pentru a-si asigura scaparea.
Hotararea faptuitorului de a savarsi talharia poate fi luata de la inceput
ori poate sa apara in timpul savarsirii sau dupa consumarea furtului in functie
de interventia unor imprejurari pe care acesta nu le-a avut in vedere (de
exemplu, impotriva victimei).
In cazul in care furtul a fost urmat de folosirea unuia dintre mijloacele
indicate in art. 211 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996, rezolutia

31
faptuitorului de a savarsi talharia apare, de regula, dupa consumarea furtului,
deoarece numai in masura in care intervine o persoana pentru a-l prinde,
faptuitorul se hotaraste sa foloseasca violenta ori amenintarea.
Latura subiectiva a infractiunii de talharie, include in sfera scopului
specific furtului si scopul folosirii violentei, amenintarii (intentia calificata prin
scop). Violentele exercitate in alt scop decat cel limitativ prevazut de lege nu
mai pot constitui actiunea adiacenta a elementului material al talhariei.
In cazul in care intre autor si victima preexista anumite litigii de ordin
patrimonial, fapta nu va fi talharie, deoarece, cu toate ca s-au folosit violente,
nu exista din partea autorului scopul insusirii specific furtului (de pilda, s-au
folosit violentele pentru a i se restitui o suma de bani datorata). De aceea fapta
va putea primi alta calificare penala in raport de natura si gravitatea violentelor
exercitate de faptuitor.
Din punct de vedere subiectiv, la variantele agravate ale talhariei care a
avut ca urmare o vatamare corporala grava sau moartea victimei, implica ca
forma de vinovatie, praeterintentia.
Asadar, urmarea care agraveaza talharia potrivit art. 211 alin. 2 lit. h si
alin. 3, teza II C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, este o urmare
praeterintentionata, faptuitorul nu a urmarit vatamarea grava a integritatii
corporale sau moartea victimei, dar intrucat o astfel de urmare insoteste in mod
firesc folosirea violentei, a amenintarii etc., el a prevazut-o sperand insa ca nu
se va produce sau nu a prevazut-o, desi trebuia si putea sa o prevada.
Daca faptuitorul a actionat cu intentie in ceea ce priveste producerea
urmarii, adica prevazand-o a urmarit sau a acceptat survenirea ei, raspunderea
sa penala se stabileste nu pentru modalitatea agravanta a infractiunii de talharie
ci pentru un concurs de infractiuni alcatuit din infractiunea de talharie si
infractiunea de vatamare corporala grava (cand s-a produs vreuna din urmarile
prevazute la art. 182 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996) sau va fi alcatuit
din infractiunea de talharie varianta tip si omor deosebit de grav (art. 176 lit. d
C.pen.) cand s-a produs moartea victimei.

SECTIUNEA A IV-A:
FORME. MODALITATI. SANCTIUNI.

A. Forme.
Infractiunea de talharie, fiind o infractiune de comisiune este
susceptibila de toate formele imperfecte ale infractiunii.
Actele pregatitoare la infractiunea de talharie sunt posibile atat in raport
cu “actiunea principala” cat si cu “cea adiacenta”.

32
 Ele pot fi de doua feluri:
 de natura materiala (de exemplu, procura mijloace ca arme,
narcotice, pentru exercitarea violentei, amenintarii);
 de natura morala (culege anumite date sau informatii cu privire la
locul savarsirii faptei sau despre victima).
Actele pregatitoare nu sunt insa incriminate. In cazul in care s-au
efectuat acte de pregatire iar autorul le-a folosit in executarea elementului
material al talhariei ele se vor absorbi in activitatea infractionala a faptuitorului
si vor avea relevanta in stabilirea in concret a pericolului social al faptei.
Daca actele pregatitoare au fost efectuate de o alta persoana si folosite
de autor la savarsirea infractiunii, ele vor deveni acte de complicitate
anterioara la comiterea talhariei.

Tentativa.

Infractiunea de talharie este susceptibila de tentativa, pe care legea o

sanctioneaza potrivit art. 222 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996.
Este posibila “tentativa intrerupta” sau “improprie” ori “relativ
imposibila”, atunci cand urmarea nu s-a produs datorita imprejurarii ca in
timpul cand s-au savarsit actele de executare obiectul lipsea de la locul unde
faptuitorul credea ca se afla.
La talharie nu este posibila tentativa perfecta. Exista tentativa la talharie
atunci cand faptuitorul a inceput executarea furtului prin violenta, amenintare,
dar aceasta executare a fost intrerupta de interventia posesorului ori
detentorului bunului ori a altei persoane.
S-a retinut tentativa relativ improprie la talharie si in cazul in care
inculpatii au exercitat violente asupra victimei pentru a-i fura un obiect despre
care credeau ca se gaseste in sacosa acesteia, insa furtul nu s-a consumat
deoarece, in momentul in care au deschis sacosa, ei au constatat ca nu contine
obiectul pe care au voit sa-l fure.
O problema foarte controversata in literatura juridica, cat si in practica
judiciara a fost aceea a incadrarii juridice a faptei in situatia in care autorul
infractiunii de talharie care a avut ca urmare moartea victimei, fiind surprins de
catre aceasta in momentul in care sustragea bunul, a lovit-o in scopul efectuarii
actiunii de luare a bunului respectiv sau pentru a-si asigura scaparea, iar in
urma actiunilor de lovire victima a decedat, iar faptuitorul, de teama de a nu fi
prins la locul faptei de alte persoane care se alarmasera, a renuntat la luarea
obiectului. Deci fapta intentionata (furtul) a ramas in forma tentativei, insa s-a
produs urmarea mai grava – moartea victimei.
Intr-o parere s-a stabilit ca din moment ce furtul a ramas in faza

33
tentativei, iar prin actiunea adiacenta – violenta – s-a produs vatamarea
corporala grava sau moartea victimei, fapta constituie tentativa de talharie care
a avut ca urmare vatamarea corporala grava sau moartea victimei.
Dupa o alta opinie, tentativa la infractiunea de talharie care a avut ca
urmare moartea victimei, fiind o infractiune praeterintentionata unica prin
vointa legiuitorului, nu poate fi descompusa in partile sale componente,
intrucat elementul material de agravare a infractiunii il constituie tocmai
rezultatul mai grav produs fara intentie, iar nu cel mai putin grav urmarit de
faptuitor. 17
Aceasta din urma opinie a fost imbratisata si de instanta suprema
motivand ca, atata vreme cat s-a produs urmarea mai grava – moartea victimei
– nu mai are relevanta, sub aspectul incadrarii juridice a faptei, daca furtul nu
s-a consumat. Aceasta imprejurare va produce efecte numai pe planul
individualizarii pedepsei.

Consumarea.

Infractiunea de talharie se consuma cand executarea actiunii principale

(furtul) s-a desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin intermediul
actiunii adiacente, adica prin intrebuintarea de violente sau de amenintare ori
prin punerea victimei in stare de inconstienta sau in imposibilitatea de a se
apara.
Daca activitatea principala s-a consumat fara ca faptuitorul sa fi avut
nevoie de a recurge la actiunea adiacenta, fapta consumata este infractiunea de
furt, iar nu de talharie.
Infractiunea se consuma si in cazul cand faptuitorul dupa savarsirea
furtului fara violenta a folosit acest mijloc pentru a-si asigura scaparea ori
pentru a pastra bunul furat sau a sterge urmele infractiunii. Nu intereseaza daca
in final scopul a fost realizat deoarece scopul este privit ca finalitatea actiunii si
nu ca rezultat al acesteia.
Talharia va fi considerata consumata in cazul modalitatilor agravate,
atunci cand s-au produs ca urmare a actiunii adiacente rezultatele cerute de
textul incriminator (vatamare corporala grava, moartea victimei ).

Talharie. Infractiune consumata sau concurs de infractiuni

Talharia poate ori nu sa fie savarsita in forma continuata, in ipoteza cand

actiunea principala, cat si cea secundara sunt indreptate asupra mai multor
persoane si comise la diferite intervale de timp, cu aceeasi rezolutie
delictuoasa.

34
 Daca se va retine existenta unui concurs real omogen de infractiuni,
toate dispozitiile legii penale in stabilirea si aplicarea pedepsei se vor raporta la
data savarsirii fiecarei infractiuni din componenta concursului, urmand ca dupa
stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune in parte sa se aplice, potrivit art.
34 C.pen., pedeapsa rezultanta. 18
Daca exista infractiunea continuata de talharie, toate dispozitiile legii
penale privind sanctionarea faptuitorului devin aplicabile in raport cu
momentul epuizarii infractiunii, adica a executarii ultimei actiuni care
realizeaza continutul talhariei.
In literatura de specialitate s-a sustinut ca existenta infractiunii
continuate este conditionata de indentitatea subiectului pasiv. Identitatea
persoanei lezate prin actiunile - inactiunile savarsite ar fi de esenta infractiunii
continuate; daca se schimba victima, adica subiectul pasiv, dispare infractiunea
continuata care se transforma in concurs real de infractiuni.
Doctrina penala si practica judiciara au respins teza de mai sus in masura
in care se refera la infractiuni contra patrimoniului.
In ipoteza infractiunilor contra persoanei, pluralitatea subiectilor pasivi
exclude forma continuata din urmatoarele doua considerente:
a. savarsirea actiunii tipice in cazul infractiunii contra persoanei este atat
de strans legata de persoana subiectului pasiv incat reprezentarea autorului cu
privire la comiterea ei implica in mod necesar si reprezentarea unei anume
victime.
b. in cazul infractiunilor contra persoanei fiecare subiect pasiv suporta,
in mod distinct, cate un rezultat autonom al actiunii savarsite impotriva sa de
infractor.
Daca infractiunea de furt, componenta principala a talhariei, este
compatibila cu forma continuata, iar infractiunile de lovire, lipsire de libertate,
componenta secundara, adiacenta acesteia, nu sunt compatibile cu actiunea
continuata, se pune problema care este solutia corecta in cazul in care talharia
este savarsita la diferite intervale de timp impotriva unor subiecti pasivi
distincti atat ai actiunii principale cat si ai actiunii adiacente.
In literatura de specialitate, o parte a autorilor s-au situat pe pozitia
unitatii de infractiuni, sustinand ca talharia ramane unica, in forma continuata,
si in cazul unor fapte repetate, chiar daca violentele s-au savarsit asupra unei
pluralitati de persoane, atata timp cat rezultatul este acela al actiunii principale,
adica al furtului care este susceptibil in forma continuata.
Alti autori promoveaza solutia concursului de infractiuni in situatia in
care exista o pluralitate de subiecti pasivi ai actiunii adiacente in cazul
talhariei, cu atat mai mult in situatia in care faptele de lovire,amenintare, care,
desi sunt absorbite in continutul talhariei, raman in continuare strict legate de

35
persoana subiectului pasiv. Fiecare subiect pasiv suporta in mod distinct cate
un rezultat autonom al actiunii de violenta savarsite impotriva sa de catre
infractor, ceea ce conduce la existenta unei pluralitati de infractiuni, nu a unei
infractiuni unice continuate.

Epuizarea.

La fel ca si furtul , infractiunea de talharie este susceptibila de o

activitate infractionala prelungita in timp, dupa atingerea momentului
consumativ si deci, de eventuala amplificare a urmarilor imediate. In masura in
care dureaza actiunea adiacenta (constrangerea), in aceeasi masura poate fi
prelungita, prin acte successive de sustragere, actiunea principala si fapta de
talharie.
Alteori, actiunea adiacenta poate produce urmari de o gravitate
progresiva (vatamari grave, moaetea victimei ) si de natura sa modifice
progresiv gradul de pericol social concret al talhariei. In acest caz, procesul
cauzal al activitatii infractionale se prelungeste in timp.

B. Modalitati.
Infractiunea de talharie este susceptibila, in varianta simpla, de mai
multe modalitati normative.
Cele mai frecvente modalitati ale talhariei, in decursul timpului au fost:
talharia in banda, talharia la drumul mare, talharia cu mana armata, talharia cu
caracter de vendeta sociala.
In ce priveste modalitatile normative ale actiunii adiacente ele constau
din :
 violente;
 amenintare;
 punerea victimei in stare de inconstienta;
 punerea victimei in stare de neputinta de a se apara.
In varianta simpla exista modalitatea normativa a violentelor si celorlalte
mijloace savarsite concomitent cu executarea furtului si violentelor sau alte
mijloace executate dupa consumarea furtului dar pentru pastrarea bunului
furat, inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru asigurarea scaparii.
Acestor modalitati normative poate sa le corespunda o varietate de
modalitati faptice in raport cu actiunea principala (furtul) cat si cu actiunea
adiacenta in functie de mijloacele folosite. Evaluarea gradului de pericol social
al fiecarei modalitati faptice este lasata la latitudinea instantei de judecata in
cadrul procesului de individualizare judecătoreasca.

36
 Infractiunea de talharie este susceptibila de multiple modalitati
normative agravate si anume:
Art. 211 alin.2 C.pen.:
1. de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
2. in timpul noptii;
3. intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.
Art. 211 alin. 2 1 C.pen.:
1. de doua sau mai multe persoane împreuna;
2. de o persoana având asupra sa o arma, o substanţa narcotica sau
paralizanta;
3. intr-o locuinţa sau dependinţe ale acesteia;
4. in timpul unei calamitaţi;
5. a avut vreuna din urmarile aratate in art.182.
Art.211 alin.3 C.pen.-talharia a produs consecinte deosebit de grave sau
a avut ca urmare moartea victimei.

De doua sau mai multe persoane impreuna.

In Codul penal din 1936, savarsirea talhariei de doua sau mai multe
persoane era prevazuta ca o imprejurare agravanta a acestei infractiuni; ea nu a
mai fost mentinuta alternativ in textul de incriminare a talhariei din Codul
penal din 1969, apreciindu-se ca o atare agravare ar putea fi obtinuta pe baza
dispozitiilor art. 75 lit. a C. pen.
Dupa intrarea in vigoare a Codului penal - modificat prin Lg. nr.
140/1996, in legatura cu “savarsirea talhariei de trei sau mai multe persoane
impreuna” si a efectelor acestei agravante juridiciare asupra raspunderii penale
a faptuitorilor, intr-o asemenea situatie, s-au conturat doua opinii in doctrina si
practica judiciara.
Intr-o prima opinie s-a sustinut ca atata vreme cat talharia este o
infractiune complexa formata din infractiunea de “furt simplu sau calificat”, pe
de o parte, si infractiunile de lovire, vatamare sau altele prevazute in art. 211
alin. 2 si 3 C. pen., pe de alta parte, nu ar mai fi posibila retinerea participatiei
concomitente ca o agravanta intrucat aceasta intra in continutul furtului
calificat (art. 209 lit. a C.pen ) care la randul sau intra ca element constitutiv in
continutul talhariei.
Alti autori au apreciat ca prin integrarea sa ca element in continutul
infractiunii de talharie, infractiunea de furt isi pierde individualitatea, insusirea
de a produce efecte si de aceea, nu infractiunea de furt, ci infractiunea de
talharie considerate ca un intreg se savarseste “de trei sau mai multe persoane
impreuna” astfel, ca ar fi justificata (cand participatia concomitenta este
formata din trei saumai multe persoane) aplicarea circumstantei agravante

37
legale prevazute de art. 75 lit. a C. pen.
Prin modificarea adusa Codului penal (Lg. nr. 140/1996) la art. 211 alin.
2 s-a pus capat acestor controverse in sensul ca ori de cate ori talharia va fi
comisa de doua sau mai multe persoane impreuna va constitui o circumstanta,
iar incadrarea juridica se va face in art. 211 alin. 2 lit. a C. pen.
Daca numarul participantilor va fi de trei sau mai multe persoane se
aplica tot circumstanta de agravare mentionata si nu prevederile art. 75 lit. a C.
pen. care au caracterul unei norme generale si care devin neaplicabile daca
circumstanta de agravare este inclusa ca element circumstantial in continutul
agravat al unei infractiuni determinate.
Talharia este savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna in toate
cazurile in care aceste au contribuit efeciv si concomitent la savarsirea
infractiunii indiferent de participatie (coautorat, instigare, complicitate.).
Aceasta infractiune nu numai ca este susceptibila de a fi comisa in oricare
dintre formele de participatie, dar practica judiciara ne demonstreaza ca cel
mai adesea, faptuitorii coopereaza ocazional sau sunt organizati intr-o banda.
19

Circumstanta prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a C. pen. se retine

totdeauna cand e savarsita in coautorat. Exista coautorat si atunci cand unul sau
unii dintre participanti a contribuit numai la luarea bunurilor apartinand
victimei iar altul a exercitat violenta sau amenintarea, deoarece atat la folosirea
violentei sau a amenintarii, cat si sustragerea bunurilor, fiind incluse in
continutul talhariei, prin savarsirea fiecareia dintre aceste activitati, se
realizeaza in parte elementul material al infractiunii.
In practica judiciara s-a decis ca exista coautorat si in cazul in care unul
dintre participantii la furt, prins de persoana vatamata si imobilizat, cheama in
ajutor pentru a se salva, pe un alt participant, care comite in acest scop acte de
violente impotriva persoanei vatamate, cel dintai inculpat savarseste, de
asemenea, infractiunea de talharie iar nu cea de furt.
In cazul instigarii si complicitatii la talharie pentru a opera agravanta
prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a C. pen.-modificat prin Lg. nr. 140/1996 este
necesar sa se constate contributia concomitenta a instigatorului si complicelui
cu savarsirea faptei de catre autor. De pilda, se incadreaza in acest text de lege
instigatorul care dupa ce determina pe autor la savarsirea talhariei il ajuta pe
acesta asigurandu-i paza la locul faptei ori complicele care in intelegere cu
autorul ii creeaza conditii de a nu fi surprins de alte persoane in timpul
executarii faptei.
Legiuitorul intervine, insa, prin modificarile aduse de Lg. nr. 301/2004,
eliminand din textul de lege aceasta modalitate de comitere a tentativei (de
doua sau mai multe persoane impreuna).

38
 De o persoana avand asupra sa o arma sau substanta narcotica.
Talharia savarsita de o persoana care are asupra sa o arma sau o
substanta narcotica prezinta un pericol social mai mare deoarece in aceste
conditii autorul se simte mai in siguranta, actioneaza cu mai mult curaj, stiind
ca poate oricand sa imobilizeze si sa neutralizeze victima sau pe oricare alta
persoana care ar interveni pentru salvarea acesteia.
Notiunea de “arma” are intelesul explicat in dispozitiile art. 151 alin. 1
C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, si anume instrumentele, piesele sau
dispozitivele astfel declarate, prin dispozitii legale.
In cazul in care faptuitorul foloseste arma pentru a constrange sau
ameninta victima si a inlesni furtul se va retine circumstanta agravanta a
talhariei, in concurs cu infractiunea de nerespectare a regimului armelor si
munitiilor, prevazuta de art. 279 Cod penal - modificat prin Lg. nr. 140/1996
(daca arma nu era legal detinuta) iar daca se produc si alte consecinte ca de
pilda, uciderea cu intentie a victimei, talharia va veni in concurs cu dispozitiile
art. 176 lit. d C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, care incrimineaza
omorul deosebit de grav. 20
Prin “substanta narcotica” se intelege acea substanta care are aptitudinea
de a produce imediat victimei careia ii este administrata o stare de inconstienta
aducand-o in situatia de a nu putea actiona.
Din aceasta categorie fac parte, de exemplu:
1 cloroformul,
1 eterul,
1 sprayurile paralizante ori lacrimogene etc.
Daca prin folosirea substantelor narcotice se produc si alte consecinte
legate de actiunea adiacenta a talhariei acestea vor fi avute in vedere la tragerea
la raspundere penala a faptuitorului.
Pentru retinerea circumstantei agravante prevazuta de art. 211 lit. b C.
pen. - modificat prin Lg. nr. 140/1996, legea nu cere ca armele sau substantele
narcotice sa fie folosite, ci este suficient sa existe asupra inculpatului,
intrebuintarea lor, in functie de consecintele ce se produc, poate sa adauge
faptei si alte elemente circumstantiale de agravare a talhariei de care instanta
va tine seama in procesul de individulaizare a pedepsei infractorului.

De o persoana mascata, deghizata sau travestita.

Aceasta imprejurare justifica agravarea sanctionarii faptei, deoarece
contribuie la intimidarea victimei, la diminuarea rezistentei acesteia, face mai
dificila descoperirea faptuitorului, iar fapta sa este de natura sa produca un
ecou social mai mare.

39
 Circumstanta agravanta consta in folosirea de catre faptuitor a unui
anumit procedeu pentru a nu fi recunoscut. Acest procedeu poate consta in
mascare, deghizare sau travestire.
In cazul mascarii, faptuitorul isi acopera fata cu o masca, adica cu o
bucata de stofa, matase lasand descoperiti numai ochii.
In cazul deghizarii sau travestirii, faptuitorul isi creeaza o infatisare sau
se imbraca in asa fel incat sa nu poata fi recunoscut, isi pune barba falsa,
ochelari, foloseste imbracamintea sexului opus.

In timpul noptii.
Talharia savarsita in timpul noptii este mai grava, deoarece noaptea
ofera imprejurari mai favorabile pentru savarsirea faptei. Cel ce se foloseste de
asemenea imprejurari se dovedeste mai periculos, ceea ce impune o mai mare
severitate din partea legii penale . 21
Prin timpul noptii se intelege numai noapte reala, adica din momentul in
care intunericul a luat, in mod efectiv, locul luminii, amurgul, care nu poate fi
considerat intuneric nefacand parte din noapte. Legiuitorul a avut in vedere
ambianta generala pe care o creaza noaptea ca fenomen natural, ambianta care
ingreuneaza paza bunurilor si usureaza sustragerea lor.
S-a pus problema determinarii cand incepe noaptea, precum si a
momentului cand aceasta inceteaza. In acest sens au fost emise mai multe
opinii, sustinandu-se ca noaptea incepe de la apusul soarelui si dureaza pana
cand acesta rasare din nou, ca noapte incepe din momentul cand locuitorii se
retrag pentru odihna. 22
Cum noaptea ca fenomen natural este influentata de anotimp, loc, starea
atmosferica, precum si de ora si data calendaristica, pozitia topografica a
localitatii, la determinarea ei trebuie sa se tina seama de toate aceste
imprejurari.

Intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.

Prin “loc public” ca circumstanta de agravare a talhariei se intelege
orice loc care, prin natura si destinatia lui este in permanenta accesibil
publicului (strazi,sosele,parcuri), precum si orice al loc in care publicul are
acces la anumite intervale de timp (magazine,muzee). 23
Agravarea se justifica prin aceea ca locurile publice ofera numeroase si
reale facilitati pentru faptuitor deoarece capacitatea victimelor de a
supraveghea bunul este mai redusa, iar infractorul se poate apropia mai usor de
victima, de asemenea, el poate fi mai greu de urmarit si identificat.
In plus, talharia comisa intr-un loc public evidentiaza o periculozitate
sporita datorita ecoului faptei, a starii de nesiguranta pe care o resimt

40
persoanele fizice impotriva unor astfel de fapte.
Mijlocul de transport este acela destinat anume de a transporta persoane
sau marfa.
Agravarea talhariei savarsite intr-un mijloc de transport se justifica prin
aceea ca faptuitorul poate “sa studieze” mai usor victima si sa aprecieze
“oportunitatea” interventiei sale, aceasta mai cu seama in trenuri unde practica
judiciara a demonstrat ca se comit cele mai multe talharii.

Din locuinţa sau dependinţe ale acesteia.

Este o circumstanta de agravare specifica talhariei si se justifica prin
faptul ca aduce o grava atingere vietii intime, domestice a victimei si este de
natura sa creeze o stare de temere si nesiguranta cand infractorul patrunde in
locuinta cu intentia de a fura cu orice pret chiar prin folosirea de violenta.
In practica judiciara au existat frecvente cazuri cand, infractorii,
profitand de faptul ca victimele locuiesc singure, in locuri mai izolate, sau
acolo domiciliaza persoane in varsta, comit mai usor infractiunile de talharie,
prin patrunderea in locuinta acestora.
In ceea ce priveste semnificatia termenilor de “locuinta” si
''dependinte,, in sensul art. 211 alin. 2 lit. f Cod penal-modificat prin Legea nr.
140/1996 se intelege orice loc destinat pentru uzul domestic al uneia sau mai
multor persoane si care este efectiv folosit in acest sens, neavand relevanta
daca este temporar sau permanent, stabil sau mobil.
Unele instante au decis ca talharia savarsita in conditiile art. 211 alin. 2
lit.f C.pen. - intr-o locuinta sau in dependintele acesteia - este o infractiune
complexa, in al carei continut intra si violarea de domiciliu care, astfel, isi
pierde autonomia. Alte instante au decis ca patrunderea inculpatului fara drept,
in timpul noptii, in locuinta partii vatamate, urmata de exercitarea de violente
asupra acesteia, pentru a reusi sa plece cu bunul sustras din acea locuinta,
constituie atat infractiunea de talharie prevazuta in art. 211 al. 2 lit. d si f C.
pen., cat si infractiunea de violare de domiciliu prevazuta in art. 192 alin. 2 C.
pen., savarsite in concurs real.
In doctrina penala opiniile in aceasta privinta sunt impartite; unii autori
promoveaza prima solutie, altii sustind-o pe cea de-a doua. Autorii care
promoveaza existenta unei singure infractiuni, si anume de talharie, pornesc,
mai intai, de la modul in care faptuitorul a ajuns in locuinta victimei ori in
dependintele acesteia unde a comis talharia. Daca patrunderea in locuinta sau
intr-o dependinta s-a realizat in urma consimtamantului persoanei care le
foloseste, comiterea talhariei in aceasta situatie atrage incadrarea juridica doar
in art. 211 alin. 2 lit. f C. pen.; in ipoteza in care faptuitorul patrunde fara drept
in locuinta sau o dependinta tinand de aceasta, ori refuza sa le paraseasca si

41
comite talharia, trebuie sa se retina concurs real de infractiuni intre violarea de
domiciliu si talharia in forma prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. f C. pen.; si, in
cazul in care talhlaria, se savarseste in locuinta sau in dependintele acesteia
unde faptuitorul patrunde, fara drept, prin efractie, escaladare sau prin
folosirea unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase nu poate fi retinuta si
infractiunea de violare de domiciliu, ci numai infractiunea prevazuta in art. 211
alin. 2 C. pen. 24
In literatura de specialitate, s-a sustinut ideea ca nu se poate accepta
absorbtia legala a violarii de domiciliu in furtul calificat prevazut in art. 209 lit.
i C. pen, ori in talharia savarsita intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia.
Ipotezele in care s-ar putea afla faptuitorul care savarseste talharia intr-o
locuinta sau dependinte ale acesteia sunt:
a) O prima ipoteza ar fi aceea in care faptuitorul a patruns in locuinta sau
dependinte ale acesteia cu consimtamantul persoanei care le foloseste si
ulterior savarseste infractiunea de talharie.
b) Intr-o a doua ipoteza, faptuitorul patrunde intr-o locuinta sau
dependinta cu consimtamantul persoanei care le foloseste, insa la cererea
expresa a acesteia de a le parasi refuza si comite talharia.
c) Intr-o a treia ipoteza, faptuitorul patrunde fara drept in locuinta sau
dependinte ale acesteia si comite talharia (de exemplu, usa de la locuinta este
deschisa , faptuitorul patrunde si savarseste talharia).
d) Intr-o a patra ipoteza faptuitorul dupa ce patrunde prin efractie,
escaladare sau prin folosirea unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase
intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia, comite talharia.
e) A cincea ipoteza ar fi aceea cand patrunde prin efractie sau
escaladare in curtea persoanei vatamate unde savarseste talharia.
Daca in prima ipoteza ne aflam numai in fata infractiunii de talharie, cu
agravanta prevazuta in art. 211 lit, f C. pen., in a doua ipoteza exista un
concurs de infractiuni, fiind savarsita atat fapta de violare de domiciliu, prin
refuzul faptuitorului de a parasi locuinta la cererea persoanei indreptatite sa-si
dea consimtamantul, cat si infractiunea de talharie in forma agravata. In a treia
ipoteza faptuitorul comite un concurs de infractiuni, si anume: infractiunea de
violare de domiciliu in modalitatea alternativa a patrunderii fara drept in
domiciliul victimei si infractiunea de talharie in modalitatea normativa
agravata. In cazul ultimei ipoteze, legiuitorul asimileaza atat violarea de
domiciliu, cat si talharia in modalitatea agravata cand s-au comis intr-o
locuinta sau dependinta a acesteia.
In toate situatiile cand aceeasi persoana, prin activitatea sa a realizat
continutul mai multor incriminari, exista o pluralitate de infractiuni. In
ipotezele pe care le-am analizat, daca coexista infractiunea de violare de

42
domiciliu cu furtul calificat (art. 208 lit. i C. pen.), implicit va coexista si cu
infractiunea de tilharie; ca atare, ne vom afla in prezenta unui concurs de
infractiuni.

In timpul unei calamitati.

Pentru existenta acestei circumstante este necesara o situatie premisa
care se situeaza obiectiv in afara conduitei infractionale. Premisa, ca atare, se
infatiseaza sub forma unei calamitati.
Calamitatea este un eveniment de mari proportii , care pune in pericol
viata, sanatatea unei colectivitati sau bunurile acesteia ori poate avea alte
consecinte asemanatoare. 25
Evenimentul poate avea cauze naturale (cutremur, eruptii vulcanice,
inundatii) dar poate avea, insa, la origine si cauze umane (accidente nucleare,
incendii de mari proportii, catastrofe de circulatie etc.).
Calamitatile, indiferent ca sunt naturale sau provocate de om, creeaza in
plan social o ampla tulburare, controlul social fiind diminuat.
Este necesar ca fapta sa fie savarsita in perioada de timp cuprinsa intre
momentul cand se produce evenimentul care da nastere starii de calamitate si
momentul cand aceasta stare inceteaza si nu intereseaza momentul cand
autoritatea competenta a declarat oficial respectiva stare.
In plan subiectiv cel care profita de o asemenea imprejurare pentru
savarsirea infractiunii de talharie, evidentiaza o lipsa evidenta de solidaritate
umana care denota si o periculozitate deosebita care justifica agravarea
raspunderii lui in plan penal.

Talharia a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 Cod penal-
modificat prin Legea nr. 140/1996.
In acest caz agravarea talhariei este justificata prin consecintele actiunii
adiacente, adica a actelor de violenta exercitate asupra victimei, daca acestea
au produs urmarile prevazute de art. 182 C.pen. - modificat prin Lg. nr.
140/1996. Este vorba de o fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau
sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult
de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre urmatoarele consecinte: pierderea
unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate fizica sau
psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei.
De pilda, faptuitorul loveste victima pentru a indeparta opunerea
acesteia, insa se produc consecintele prevazute de art. 182 C. pen. pe care nu
le-a urmarit ori acceptat socotind fara temei ca nu se vor produce (usurinta), fie
ca nu le-a prevazut desi trebuia si putea sa le prevada (neglijenta). In ambele
ipoteze, urmarile mai grave ale lovirii ii sunt imputabile faptuitorului, in cadrul

43
agravantei mentionate, cu titlul de culpa. 26
De remarcat ca in ipoteaza in care faptuitorul cu prilejul executarii faptei
de furt exercita violenta, cu intentia de a produce urmarile art. 182 Cod penal
acesta va raspunde pentru infractiunea de talharie, in concurs cu vatamarea
corporala grava.
Pentru a se retine modalitatea agravanta prevazuta de art. 211 alin. 2
indice 1lit. e trebuie ca intre fapta de talharie si urmarea produsa sa existe un
raport de cauzalitate. In situatia cand acest raport lipseste, faptele vor avea o
alta incadrare juridica.

Potrivit alin. 3 al art. 211 C.pen., talharia este si mai grava daca, a
produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.
Aceasta agravanta vizeaza in primul rand, rezultatul actiunii principale a
talhariei si anume cea de furt.
Conform art. 146 C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, prin
“consecinte deosebit de grave” se intelege o paguba materiala mai mare de
2.000.000.000 sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei
autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 C. pen.-
modificat prin Lg. nr. 140/1996, ori altei persoane fizice sau juridice.
In evaluarea intinderii pagubei materiale instanta de judecata trebuie sa
aiba in vedere valoarea economica a bunurilor ce formeaza obiectul material al
talhariei existenta in momentul comiterii faptei si nu in cel al judecarii
infractorului.
Agravanta prevazuta de art. 211 alin. ultim C. pen.- modificat prin Lg.
nr. 140/1996 vizeaza in al doilea rand consecintele pe care le produce actiunea
adiacenta si anume moartea victimei. Pentru a se retine talharia in aceasta
modalitate de agravare este necesar ca urmarea – moartea victimei – sa fie
praeterintentionata, adica sa se fi produs prin depasirea intentiei faptuitorului
dar imputabila acestuia ca rezultat al culpei sale.
De pilda , fapta va fi incadrata la dispozitiile art. 211 alin ultim C. pen.-
modificat prin Lg. nr. 140/1996, teza II, in ipoteza in care faptuitorul pentru a
lua ori mentine bunul foloseste violenta asupra victimei iar aceasta in urma
actului de lovire se dezechilibreaza si in cadere se loveste cu capul de bordura
si decedeaza.
In cazul in care actele de violenta au fost savarsite cu intentie (directa
sau indirecta) de a ucide victima pentru a sustrage un bun, iar scopul a fost
realizat, in sarcina faptuitorului se va retine un concurs de infractiuni: omor
deosebit de grav consumat prevazut in art. 176 lit. d C. pen.- modificat prin Lg.
nr. 140/1996 si talharie. Infractiunea de talharie intr-o asemenea situatie, nu se
incadreaza insa in art. 211 alin. 3 C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, ci

44
in art. 211 alin. 1 C. pen. deoarece, din moment ce s-a retinut ca victima a fost
ucisa cu intentie, si pentru acest motiv s-a facut aplicarea art. 176 lit. d C. pen -
modificat prin Lg. nr. 140/1996, nu se poate retine ca moartea victimei s-a
produs si din culpa, pentru a se face aplicarea art. 211 alin. 3 teza II C. pen. -
modificat prin Lg. nr. 140/1996.
Daca faptuitorul a actionat de la inceput cu intentia de a ucide victima
pentru a putea savarsi astfel mai usor talharia, se va retine infractiunea de omor
deosebit de grav, art. 176 lit. d C. pen., in concurs cu infractiunea de talharie
prevazuta in art.211 ali.1 C.pen.
Daca moartea victimei s-a produs in urma unei tentative de talharie,
exista tentativa la forma agravata a infractiunii.

C. Sanctiuni.
Talharia varianta tip, prevazuta in art. 211 alin. 1 C. pen.- modificat prin
Lg. nr. 140/1996 se pedepseste cu inchisoarea de la 3 ani la 18 ani.
In modalitatea agravanta prevazuta de art. 211 alin. 2 C. pen.- modificat
prin Lg. nr. 140/1996 se pedepseste cu inchisoarea de la 5 ani la 20 de ani, iar
in modalitatea prevazuta de art. 211 alin 2 indice 1pedeapsa este inchisoarea de
la 7 la 20 ani.
Pedeapsa este inchisoare de la 15 ani la 25 de ani si interzicerea unor
drepturi cand fapta a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare
moartea victimei (art. 211 alin 3 C. pen).
Lucrurile care au dus la savarsirea talhariei, ca de exemplu, instrumente
de spart, chei mincinoase, arme aflate asupra faptuitorului etc., sunt supuse
masurii de siguranta a confiscarii speciale.

45
 NOTE LA CAPITOLUL II

8. I. Pascu, St. Ivan, "Tâlhăria, aspecte de teorie si practica judiciara”,

Editura Ministerului de Interne, 1992, pag. 22-23
9. O. Loghin, A. Filipas, Drept penal, partea speciala, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1983, pag. 118-119
10. O. Loghin, A. Filipas, Drept penal roman, pag. I I I
11. Vintilă Dongoroz s.a., "Explicaţii teoretice" vol. III, op. cit., pag.
456-457
12. C. Butiuc, "Coautoratul in situaţii deosebite", Revista de drept
penal nr. 4/1995, pag .69. St. Danes, " In legătura cu coautoratul la
infracţiunea de tâlhărie", Revista de drept penal nr. 2/1995 pag. 112
13. Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Drept penal, Editura Lumina Lex,
2002, pag. 412
14. Hie Pascu, "Pluralitate de subiecţi pasivi", Revista de drept penal
nr. 3/2004, pag. 64-65. Doru Pavel, Tâlhărie sǎvârşitǎ împotriva mai multor
subiecţi pasivi, Revista de drept penal nr. 2/1995, pag. 117. Constantin
Mitrache, Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei, Revista de drept penal nr.
2/1995 pag. 120
15. I. Pascu, St. Ivan, op. cit., pag. 31. C. Soroceanu, ''Semnificatia
termenelor intrebuintare de violente din textul care incrimineaza talharia''.
Revista romana de drept nr. 4/1973, pag. 101
16. O. Loghin, A. Filipas, op. cit., pag. 113
17. G. Antoniu, Unele reflectii cu privire la tentativa in cazul
infractiunii complexe, Revista romana de drept nr.10/1983, P. 38-48. V.
Patulea, Delimitarea tentativei de infractiune consumata, in cazul talhariei
care a avut ca urmare praeterintentionata moartea victimei, Revista romana
de drept nr. 11/1988, pag. 49-58
18.G.Antoniu, C.Bulai, Practica judiciara penala, vol. I, op.cit., pag.
71-72
19.Vintila Dongoroz, s.a., ,,Explicatii teoretice'', op.cit., vol III, pag.
463
20.G.Antoniu,C.Bulai, Practica judiciara penala, vol.III, pag.34
21.G.Antoniu, ,,Furtul savarsit in timpul noptii'', Revista romana de
drept, nr. 6/1970 pag. 103
22.G.Antoniu, C.Bulai, S.Chivulescu, Dictionar juridic penal, Editura
stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976, pag. 274
23.M.Badila, ,,Noua reglementare a infractiunii de talharie'', Revista de

46
drept penal, nr.1/1997 pag.35
24.Ilie Pascu ,,Talharia savarsita intr-o locuinta sau dependinte ale
acesteia'' , Dreptul nr. 2/2001 pag. 107-108. Costel Niculeanu, ,,Despre
infractiunea de talharie comisa intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia si
violarea de domiciliu'', Dreptul, nr. 2/1998, pag 60-63
25.Tudorel Toader, Drept penal, partea speciala, Editura All Beck,
2002, pag.188
26.Vintila Dongoroz, s.a., ,,Explicatii teoretice'', op.cit., vol III, pag.
464

47
 CAPITOLUL III
ASPECTE COMPARATIVE INTRE
INFRACTIUNEA DE TALHARIE SI ALTE
INFRACTIUNI PREVAZUTE DE CODUL PENAL.
SECTIUNEA I:
TALHARIA SI FURTUL

De remarcat este faptul ca ambele infractiuni, atat talharia cat si furtul au

un obiect juridic principal identic si anume: relatiile sociale referitoare la
patrimoniu si a caror dezvoltare este conditionata de mentinerea pozitiei fizice
a bunului impotriva faptelor de sustragere.
Talharia include in continutul sau furtul. In acest caz ea va avea acelasi
obiect material, si anume, un bun mobil aflat in posesia sau detentia altuia,
asupra caruia se executa actiunea de luare.
La infractiunea de talharie, ca si la furt, bunul mobil este luat, scos din
posesia patrimoniala a victimei fara consimtamantul acesteia. O particularitate
apare, insa, in cazul infractiunii de talharie, si anume ca, datorita folosirii de
catre faptuitor a violentei si amenintarii, luarea poate imbraca si forma remiteri
silite dar aparent consimtita a bunului efectuata de insusi posesorul sau
detentorul acestuia.
Sub aspectul “urmarii imediate”, la infractiunea de talharie, aceasta
consta, ca si la infractiunea de furt, in trecerea bunurilor din stapanirea de fapt
a posesorului sau a detentorului in cea a faptuitorului. Un astfel de rezultat se
realizeaza prin actiunea principala ce intra in componenta elementului material
al infractiunii de talharie.
Infractiunea de talharie se consuma cand executarea actiunii principale
(furtul) s-a desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin intermediul
actiunii adiacente (prin intrebuintarea de violente sau amenintare, ori prin
punerea victimei in stare de inconstienta sau in imposibilitatea de a se apara).
Daca, insa, activitatea principala s-a consumat fara ca faptuitorul sa fi avut
nevoie de a recurge la actiunea adiacenta, fapta consumata se incadreaza la
infractiunea de furt, iar nu de talharie.
Una din circumstantele agravante nu se regaseste si in cazul infractiunii
de furt, si anume talharia comisa in locuinte sau dependinte ale acestora. Este,
asadar, o circumstanta de agravare specifica numai talhariei.
Puncte de vedere contradictorii au fost exprimate in legatura cu

48
incadrarea juridica a faptei constand in insusirea unui bun pe care faptuitorul il
sustrage din mana victimei, fugind cu el. Dupa o opinie, fapta constituie
talharie, iar dupa alta opinie, 27 ea constituie infractiunea de furt. Exista
infractiune de furt deoarece, in cazul smulgerii bunului prin surprindere, fara
ca victima sa opuna vreo rezistenta, nu se aduce cu nimic atingere relatiilor
sociale referitoare la integritatea corporala sau libertatea persoanei, relatii care
constituie obiectul juridic secundar al talhariei. Incalcandu-se numai relatiile
sociale referitoare la patrimoniul persoanei, fapta nu poate constitui decat
infractiunea de furt.
Astfel, instanta suprema considera ca, deposedarea partii vatamate de
caciula care o poarta, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fara exercitarea
vreunei actiuni agresive de natura a-i infrange rezistenta, constituie
infractiunea de furt si nu de talharie, deoarece lipseseste cerinta privind
intrebuintarea de violente. 28
Violentele, ca actiuni adiacente, nu trebuie sa imbrace, in mod necesar,
una din formele prevazute in art.180-181 C. pen. ele pot consta si in alte
actiuni agresive indreptate impotriva persoanei vatamate, cum este smulgerea
unui lantisor din aur de la gatul victimei, daca aceasta a fost de natura a-i
infrage vointa, 29 fapta de a smulge sacosa din mana victimei.

SECTIUNEA A II-A:
TALHARIA SI SANTAJUL
(art. 194 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996)

Exista infractiune de santaj, potrivit art. 194 Cod penal - modificat prin
Legea nr. 140/1996, cand o persoana a fost constransa prin violenta sau
amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este
comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.
Fapta este mai grava cand constrangerea consta in amenintarea cu darea
in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana
amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.
Desi intre aceste doua infractiuni exista asemanari, ambele avand doua
obiecte juridice speciale - relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei si
cele referitoare la patrimoniul acesteia - totusi, ele se deosebesc esential, prin
aceea ca, in cazul santajului, in principal sunt incalcate relatiile sociale
referitoare la libertatea persoanei, pe cand in cazul talhariei, sunt incalcate in
principal, relatiile sociale referitoare la patrimoniul acesteia. 30
Spre deosebire de talharie, infractiunea de santaj nu are, de regula,

49
obiect material, libertatea psihica constituind un drept personal. Sunt insa si
situatii cand santajul are loc prin folosirea constrangerii fizice, corpul victimei
devenind astfel obiect material al infractiunii de santaj.
La ambele infractiuni observam folosirea de violente sau amenintari.
La talharie, unii autori, considera ca actele de violenta vor putea fi
savarsite anterior furtului pentru a se pregati conditiile sustragerii, existand
astfel, o relatie de conexitate intre fapta de violenta si cea de furt.
Infractiunea de talharie presupune, prin insasi conceptul sau, ca
sustragerea sa aiba loc prin violenta, adica odata cu inceperea actelor de
executare a furtului. Daca se lasa victimei o pauza mai mare de reflectie intre
momentul violentei si luarea bunului aceasta va constitui infractiunea de santaj
si nu cea de talharie.
In practica judiciara nu a existat intotdeauna o conceptie clara asupra
delimitarii infractiunii de talharie si santaj.
Criteriul determinant de delimitare este sucesiunea in timp a violentei in
raport cu actul de sustragere. In timp ce talharia presupune intrebuintarea de
violente sau amenintari, spre a crea un pericol iminent pentru viata, integritatea
corporala, sanatatea sau libertatea fizica a persoanei, in cazul infractiunii de
santaj nu este vorba de un pericol iminent pentru drepturile persoanei
constranse prin violenta sau amenintare, ci de un pericol care urmeaza sa se
produca in viitor. Tocmai aceasta distantare in timp intre momentul amenintarii
si momentul cand urmeaza sa se traduca in fapt, serveste ca element pentru a
deosebi santajul de talharie.
Prin urmare, in cazul infractiunii de santaj, pericolul este “viitor”, iar
rezultatul violentei sau cel al amenintarii este distantat in timp de actul de
constrangere, pe cand la infractiunea de talharie acesta este “imediat”. 31
In delimitarea celor doua infractiuni trebuie avuta in vedere si natura
diferita a acestora. Prin specificul sau, infractiunea de santaj este o infractiune
contra libertatii de autodeterminare psihica a persoanei in timp ce infractiunea
de talharie este o infractiune contra patrimoniului.

SECTIUNEA A III-A:
TALHARIA SI PIRATERIA

Potrivit art. 211 Cod penal - modificat prin Legea nr. 140/1996 -
pirateria tip consta in jefuirea prin acte de violenta savarsite in scopuri
personale, de echipajul sau pasagerii unei nave impotriva persoanelor sau
bunurilor care se gasesc pe acea nava ori impotriva altor nave, daca navele se
afla in marea libera sau intr-un loc care nu este supus jurisdictiei nici unui stat.

50
 Ca si la talharie, obiectul juridic este complex, fiind constituit in
principal din relatiile sociale de ordin patrimonial, iar in secundar, din relatiile
sociale privitoare la integritatea fizica a persoanei.
Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material
principal, reprezentat de bunurile in raport cu care se realizeaza actiunea de
jefuire, dar si unul adiacent, si anume persoana fizica impotriva careia se
exercita actele de violenta sau de amenintare.
La ambele infractiuni, elementul material se realizeaza prin doua
activitati, o activitate principala, corespunzatoare furtului, si alta secundara,
constand in folosirea violente.
In cazul infractiunii de talharie subiect activ poate fi orice persoana, iar
in cazul infractiunii de piraterie subiectul activ este format dintr-o pluralitate
de faptuitori, din echipajul sau pasagerii unei nave.
De observat ca legea asimileaza infractiunii de piraterie si jaful savarsit
pe o aeronava sau intre aeronave si nave.
Spre deosebire de infractiunea de talharie, infraciunea de piraterie este
conditionata de locul savarsirii si anume marea libera sau in apele unei regiuni
de pe glob nesupuse jurisdictiei unei tari deoarece daca se comite in cuprinsul
marii teritoriale fapta va constitui infractiunea de talharie. 32
In cazul infractiunii de talharie cat si a infractiunii de piraterie, agravanta
care a avut vreuna din urmarile arate in art. 182 C. pen., cat si agravanta care a
avut consecinte deosebit de grave sau moartea victimei, ii sunt imputabile
faptuitorului pe baza de praeterintentie.

SECTIUNEA A IV-A:
TALHARIA SI OMORUL

Legiuitorul a considerat ca e mai periculos omorul savarsit pentru un

folos, avantaj sau beneficiu material.
In acest caz circumstanta de agravare priveste mobilul infractiunii.
Interesul material poate consta in bani, lucruri cu valoare patrimoniala ori in
avantaje in serviciu sau in societate, stingerea unei datorii, obtinerea unui
spatiu locativ, etc.33
Omorul savarsit din interes material (art. 175 lit. b) se deosebeste atat de
talharie care a avut ca urmare moartea victimei, cat si de omorul deosebit de
grav, prin care se urmareste sau se ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii,
deoarece in cazul acestora, faptuitorul actioneaza nu din convingerea realizarii
unor interese materiale pe o cale aparent legala, ci prin sustragerea de bunuri
cu ajutorul violentei.

51
 Nu este nevoie ca faptuitorul sa fi obtinut folosul urmarit, este suficient
ca a actionat in acest scop.
Nu exista omor calificat din interes material, ci omor deosebit de grav in
situatia in care autorul comite fapta pentru a savarsi sau a ascunde o talharie
sau o piraterie (art. 176, lit. d C. pen.).
In ceea ce priveste omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde
savarsirea altei infractiuni (art. 175 lit. h) aceasta agravanta are in vedere tot
scopul savarsirii omorului, care consta, de data aceasta, in inlesnirea sau
ascunderea altei infractiuni.
Nu intereseaza daca acest scop a fost ori nu atins, este suficient ca el a
existat si ca omorul a fost comis in realizarea lui.
Legea nu ne precizeaza daca infractiunea ascunsa sau a carei comitere a
fost inlesnita trebuie sa prezinte o anumita gravitate, asa ca agravanta opereaza
de regula in cazul oricarei infractiuni. Exista o singura exceptie: cand omorul a
fost savarsit pentru a ascunde sau savarsi o talharie sau piraterie. In acest din
urma caz, fapta se va incadra, in dispozitiile art. 176 lit. d C. pen., referitoare la
omorul deosebit de grav.
Omorul savarsit pentru a comite sau a ascunde savarsirea unei talharii
sau piraterii constituie o circumstanta agravanta ce se aseamana cu aceea care
caracterizeaza omorul calificat prevazut de art. 175 lit. h, C. pen.; insa se
deosebeste de acesta prin faptul ca scopul omorului nu mai este inlesnirea sau
ascunderea unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, ci savarsirea sau ascunderea
unei talharii sau a unei piraterii.
Desi art. 176 lit. d foloseste notiunea de savarsire , si nu de inlesnire ca
la art. 175 lit. h, deosebirea este numai aparenta, deoarece notiunea de
savarsire include si pe cea de inlesnire.
Justificarea acestei deosebiri de incadrare juridica consta in aceea ca
talharia si pirateria sunt infractiuni de o maxima gravitate.
Totodata, este de remarcat si periculozitatea deosebita a infractorului cu
predispozitie spre fapte de mare violenta.
Omorul savarsit in conditiile art. 176 lit. d C. pen. se deosebeste de
talharia care a avut ca rezultat moartea victimei (art. 211 C. pen.) infractiune
care presupune ca faptuitorul sa fi fost in culpa cu privire la rezultatul mai
grav, moartea victimei (infractiune praeterintentionata).
La omorul savarsit in conditiile art. 176 lit. d C. pen., faptuitorul a
urmarit inca de la inceput producerea rezultatului sau a acceptat posibilitatea
mortii victimei.
Daca, dupa ce a ucis victima, spre a o deposeda prin violenta de anumite
bunuri, faptuitorul si-a realizat scopul urmarit, in sarcina acestuia urmeaza a se
retine – in concurs – si infractiunea de talharie (art. 211 C. pen.). Concursul va

52
fi format din infractiunea de omor deosebit de grav si infractiunea de talharie
in forma simpla (art. 211 alin. 1) si nu in forma calificata (art. 211 alin. 3),
deoarece imprejurarea agravanta (uciderea victimei) a fost absorbita in cadrul
infractiunii de omor deosebit de grav.
Astfel, in practica s-a decis ca exista omor comis pentru a savarsi o
talharie, in concurs cu infractiunea de talharie prevazuta la art. 211 alin. 1 C.
pen., daca inculpatul, dupa ce a lovit mortal victima, pentru a-si insusi unele
bunuri ale acesteia a lasat-o sumar imbracata pe camp, intr-o noapte geroasa,
luaindu-i totodata, mai multe bunuri care ii apartineau. 34
Exista agravanta in discutie numai daca faptuitorul a actionat in scopul
aratat, indiferent daca acest scop a fost sau nu atins.
Daca omorul s-a savarsit cu scopul comiterii unei talharii sau piraterii si
nu s-au savarsit aceste din urma fapte, se va retine numai omorul deosebit de
grav, deoarece autorul a urmarit scopul cerut de lege desi nu l-a realizat.

53
 NOTE LA CAPITOLUL III

27.Tudorel Toader, op. cit., pag 197

28. C.S.J., d.p. nr. 63 din 6 mai 1991, Probleme de drept din deciziile
Curtii Supreme de Justitie, 1990-1992, Editura''Orizonturi'',Bucuresti, 1993,
pag. 366-368
29. C.S.J., d.p. nr. 363/1994, Buletinul jurisprudentei, 1994, Editura
''Proema'', Baia Mare, 1995, pag 147; C.S.J., d.p. nr. 2215 din 8 septembrie
1998, Dreptul, nr 1/2000, pag 160
30. Ludovic Biro, Criterii distinctive intre infractiunile de santaj si
talharie, Revista Romana de Drept, nr. 4/1971, pag. 82
31.''Talharie si santaj - deosebiri'', Revista de drept penal, nr. 4/2001,
pag. 157
32. G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, Ilie Pascu,
Valerica Lazar, Drept penal, partea speciala, pag. 110 - 111, Editura Europa
Nova, Bucuresti., 1997
33. V. Dongoroz, s.a., op. cit., pag. 188, vol. III
34. Trib. Supr., s.p., dec. nr.15/1981, Repertoriu de practica judiciara in
materie penala pe anii 1980-1985, pag. 213; sec. Militara, dec. nr.15/1979,
R.R.D nr.1/1980, pag. 70

54
 CAPITOLUL IV
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

Toate legiuirile moderne cuprind reglementari ample ale infractiunilor

care aduc atingere proprietatii, consecinta fireasca a importantei pe care o
capata relatiile de proprietate pentru dezvoltarea societatii si pentru simularea
interesului individului la progresul societatii.
1.Legea penala italiana distinge infractiunile contra patrimoniului
dupa cum au la baza violenta contra persoanei sau asupra lucrurilor ori au la
baza frauda. Aceasta clasificare devenita traditionala a fost preluata de la
juristii evului mediu care faceau deosebirea intre faptele contra patrimoniului
comise prin violenta si cele comise prin frauda (aut vi, aut frauda delinquitur).
Comentatorii Codului penal italian au remarcat ca aceasta impartire a
infractiunilor contra patrimoniului nu cuprinde toate infractiunile, existand
multiple infractiuni care nu puteau fi situate in nici una dintre aceste categorii.
Doctrina majoritara italiana impartaseste parerea conform careia,
impartirea infractiunilor contra patrimoniului, chiar daca nu contribuie la o
cunoastere mai profunda a acestor infractiuni, este utila in scopuri didactice,
contribuind la fixarea mai temeinica a notiunilor cu care opereaza legiuitorul in
aceasta materie.
Cei mai multi autori italieni clasifica infractiunile contra patrimoniului
in:
A. Infractiuni de agresiune unilaterala, in cadrul carora se situeaza
infractiunile de sustragere (furtul, talharia), infractiunile de abuz asupra
bunurilor patrimoniale (abuzul de incredere), infractiunile de distrugere,
infractiunile de tulburare de posesie si de abuz asupra imobilului altuia;
B.Infractiuni savarsite in cooperare cu victima, in cadrul carora se
situeaza infractiunea de santaj si sechestrarea de persoane in scop de santaj,
inselaciunea, camata si abuzul de starea de slabiciune a unor persoane;
C. Infractiuni de producere si consolidare a daunei patrimoniale in
cadrul carora se situeaza tainuirea si reciclarea banilor proveniti din
infractiune.
A. Furtul este reglementat in mai multe variante (furtul comun, furturi
minore, sustragerea din proprietatea comuna, furtul in viata militara, furtul
comis la bordul vaselor de un membru al echipajului).
Furtul in conceptia legislatiei italiene cuprinde urmatoarele elemente
fundamentale: existenta unei sustrageri a unui bun mobil din detentia altuia,

55
trecerea bunului in detentia faptuitorului, existenta unui obiect material,
existenta unei daune patrimoniale, faptuitorul sa fi actionat cu un dol specific,
adica in scopul de a obtine un profit.
Intocmai ca in legea penala romana, furtul implica o deposedare a celui
care avea anterior posesia sau detentia bunului. Legea penala romana considera
ca urmarea imediata a faptei, sub aspect penal, nu este dauna patrimoniala, ci
schimbarea ilicita a situatiei de fapt pe care bunul o avea anterior, paguba este
consecinta de drept civil a furtului. Legea penala romana, sub aspectul laturii
subiective, pretinde sa exsiste un dol specific - o intentie calificata prin scop -
dar scopul nu trebbie sa fie obtinerea unui profit - ca in legea penala italiana -
ci scopul este insusirea pe nedrept a bunului. 35
Subiect activ al infractiunii, dupa legea penala italiana, poate fi orice
persoana.
Sub aspectul elementului material, furtul se consuma prin sustragere, dar
si prin imposedarea faptuitorului, elemente ce pot sa existe autonom; daca nu
se realizeaza ambele urmari nu exista infractiunea de furt.
Furtul este calificat, potrivit legii penale ilaliene (art. 625), in
urmatoarele imprejurari:
a. daca faptuitorul foloseste violenta asupra lucrurilor sau intrebuinteaza
orice alt mijloc fraudulos.
b. daca faptuitorul, pentru a comite furtul, se introduce intr-un edificiu
sau in alt loc destinat pentru locuinta.
c. daca faptuitorul are asupra sa arme sau substante narcotice fara a le
folosi;
d. daca fapta este savarsita cu abilitate.
e. daca fapta se comite de trei sau mai multe persoane sau de o persoana
travestita, sau simuland o calitate oficiala sau de o persoana insarcinata cu un
serviciu public.
f. cand fapta este comisa asupra bagajului calatorilor din orice vehicul,
pe scara, de pe banca, din hoteluri sau din alte locuri unde se consuma alimente
si bauturi;
g. daca fapta este comisa asupra lucrurilor aflate in unitati publice sau
supuse sechestrului sau expuse din necesitate.
h. daca fapta este comisa asupra a trei sau mai multe animale adunate in
turma sau asupra bovinelor, cabalinelor chiar neadunate in turma;
i. daca fapta este comisa asupra armelor, munitiilor sau substantelor
explozive in arsenale sau depozite ori in alte locuri destinate pastrarii acestora.
Furtul simplu este pedepsit de legea penala italiana cu inchisoare pana la
3 ani si amenda de la 60.000 la 1.000.000 de lire, iar in ipoteza furtului
calificat cu inchisoare de la 1 la 6 ani si amenda de la 200.000 la 2.000.000 de

56
lire. In cazul agravantei privind furtul de arme, munitii sau explozive pedeapsa
este inchisoarea de la 3 la 10 ani si amenda de la 100.000 la 400.000 de lire.
Legea italiana nu face o deosebire intre furtul obisnuit si cel comis intre
soti ori intre rude apropiate sau in celelalte ipoteze din art.210 C.pen. roman,
regimul procesual mai favorabil fiind conditionat de unele cerinte esentiale ale
elementului material sau de calitatea de coproprietar, asociat sau comostenitor
a faptuitorului.
0 alta infractiune de sustragere este aceea de talharie (art. 628 C. pen.),
sub doua modalitati: talharia proprie (acela care pentru a-si procura lui sau
altuia un profit injust prin violenta sau amenintare asupra persoanei trece in
posesia sa un lucru mobil al altuia sustragandu-l de la cel care il detine) si
talharia improprie (acela care foloseste violenta sau amenintarea imediat dupa
sustragerea bunului pentru a-si asigura lui sau altuia posesia lucrului sustras,
ori pentru a-si inlesni lui sau altuia nepedepsirea).
Infractiunea de talharie (rapina) este considerata ca o infractiune
complexa, compusa din furt si violenta fizica sau psihica, faptuitorul lezand nu
numai interese patrimoniale, dar si integritatea fizica si libertatea persoanei.
Dupa legea italiana infractiunea de talharie se consuma in momentul
cand s-a folosit violenta pentru savarsirea furtului; la talharia proprie trebuie sa
se fi produs imposedarea faptuitorului, pe cand talharia improprie consumata
presupune folosirea violentei dupa sustragerea bunului, indiferent daca prin
aceasta s-a reusit sau nu sa se atinga acest scop; in orice situatie infractiunea de
talharie este consumata.
In ce priveste tentativa, doctrina italiana admite ca exista tentativa la
talharie chiar daca actele de executare la furt (intrerupte sau neizbutite) au fost
precedate sau urmate de o tentativa de violenta (de pilda, incercarea de
vatamare corporala a victimei a fost neutralizata de terte persoane ori de
victima).
Talharia dupa legea penala italiana, are caracter calificat (628 alin.3)
cand exista urmatoarele elemente circumstantiale de agravare: 36
a. daca violenta sau amenintarea este comisa cu arme, de persoane
travestite sau de mai multe persoane impreuna.
b. daca violenta consta in punerea victimei in stare de incapacitate de a
voi sau de a actiona
c. daca violenta sau amenintarea provine de la o persoana care face parte
dintr o asociatie de tipul celor mafiote.
d. daca agentul a sustras arme, munitii sau explozive din arsenale sau
depozite ori din alte locuri destinate pastrarii lor.
Talharia se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si amenda de la
1.000.000 la 4.000.000 de lire, in cazurile agravante cu inchisoare de la 4 ani si

57
6 luni la 20 de ani si amenda de la 600.000 la 3.000.000 de lire; in cazul
agravantelor privind furtul de arme, munitie, explozive, pedeapsa prevazuta la
forma simpla se majoreaza cu o jumatate.
Sanctiunile prevazute de legea penala italiana sunt apropiate de cele din
legea romana. Legea italiana nu prevede ipoteza unor urmari
praeterintentionate, cum ar fi vatamarea grava corporala, moartea victimei; in
acest cazuri, conform legii italiene va exista un concurs de infractiuni.
B. A doua mare categorie de infractiuni contra patrimoniului o formeaza
cele care se savarsesc nu unilateral, ci in cooperare cu victima. In cadrul
acestei categorii sunt cuprinse infractiunile de santaj, infractiunile de frauda si
infractiunile de exploatare a slabiciunii altor persoane.
Infractiunea de santaj este definita in art. 629 C. pen. si consta in fapta
aceluia care, prin violenta sau amenintare, constrange pe altul sa faca sau sa
comita ceva pentru a-si procura lui sau altuia un profit injust, prejudiciind pe
altul. Fapta se consuma in momentul cand s-a produs dauna in patrimoniul
victimei, iar faptuitorul a realizat profitul injust.
Legea italiana considera santajul ca o infractiune contra proprietatii,
momentul consumativ fiind cel al daunei patrimoniale, spre deosebire legea
penala romana care reglementeaza aceasta infractiune in cadrul infractiunilor
contra persoanei si, mai precis, in cadrul infractiunilor contra libertatii psihice
a persoanei. Dupa legea romana urmarea imediata se realizeaza cand s-a
produs siluirea psihica a victimei, independent de satisfacerea cererii
faptuitorului.
Pedeapsa penfru forma simpla este inchisoarea de la 5 la 10 ani si
amenda de la 1.000.000 la 4.000.000 de lire, iar pentru formele agravate
pedeapsa este inchisoarea de la 6 la 20 de ani si amenda de la 2.000.000 la
6.000.000 de lire.
In cadrul infractiunilor de frauda legea penala italiana sanctioneaza
inselaciunea, frauda in asigurarile contra accidentelor, frauda cu privire la
emigratie si insolventa frauduloasa.
Din cadrul infractiunilor constand in exploatarea slabiciunii altei
persoane fac parte exploatarea persoanelor incapabile si camata.
C. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii prevazute de legea
penala italiana sunt cele in legatura cu producerea si consolidarea daunei
patrimoniale (tainuirea si reciclarea banilor proveniti din infractiune).
Infractiunea de tainuire (art.648 C.pen) consta in fapta aceluia care in
scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui profit, achizitioneaza,
primeste, sau ascunde bani sau lucruri provenite dintro infractiune sau in orice
caz intermediaza spre a face sa se achizitioneze,sa se primeasca ori sa se
ascunda astfel de lucruri, afara de cazul cand exista participatie la infractiune.

58
 Comite infractiunea de reciclare acela care indeplineste fapte sau acte
indreptate spre substituirea banilor sau a altor foloase provenite din talharia in
forma agravata, din santaj in forma agravata, din sechestrarea de persoane in
scop de santaj forma agravata, din infractiunile privind productia sau circulatia
de substante stupefiante sau psihotrope, cu alti bani, bunuri ori alte foloase sau
impiedica identificarea provenientei lor din aceste delicte(art.648).
2. Cea mai recenta reglementare este cea a noului Cod francez, intrat
in vigoare la 1 septembrie 1994. Cartea a-III-a a acestui cod este
consacrata ,,Crimelor si delictelor contra patrimoniului'' ea imparte
infractiunile contra proprietatii in doua mari categorii si anume:
A. insusirea frauduloasa de bunuri (furtul, extorsiunea, inselaciunea,
deturnarea de fonduri).
B. alte atingeri aduse bunurilor (tainuire, distrugere, degradare,
agresiuni contra sistemului de tratament al datelor informatice).
A. Potrivit Codului penal francez (art. 311-1), furtul inseamna
sustragerea frauduloasa a lucrului altuia, iar sustragerea in sens propriu este
definita in doctrina penala ca actul material prin care are loc trecerea posesiei
unui obiect din mana detinatorului legitim in aceea a autorului infractiunii.
Sustragerea poate avea loc prin deplasarea materiala a bunului (prendre
ou enlever) impotriva vointei proprietarului sau posesorului legitim. Aceasta
inseamna ca remiterea voluntara a lucrului nu constituie sustragere, chiar daca
este din eroare.
Remiterea involuntara constituie insa sustragere. Este involuntara
remiterea cand emana de la o persoana a carei vointa n-a fost libera si
constienta, ori daca remiterea a fost provocata de beneficiar; in primul caz
fapta va constitui furt, iar in al doilea inselaciune.
Furtul se sanctioneaza mai grav cand este savarsit in urmatoarele
imprejurari (art. 311-4):
a. furtul comis de mai multe persoane actionand in calitate de autor sau
complice, fara insa se se fi constituit in banda organizata;
b. furtul comis de o persoana depozitara a autoritatii publice sau
insarcinata cu prestarea unui serviciu public, in timpul exercitarii sau cu ocazia
exercitarii functiilor sau serviciului;
c. furtul comis de o persoana care si-a atribuit pe nedrept calitatea de
persoana depozitara a autoritatii publice sau insarcinata cu prestarea unui
servciu public;
d. furtul precedat, insotit, sau urmat de violente asupra altuia fara ca sa
produca victimei o incapacitate totala de munca:
e. furtul inlesnit de starea de vulnerabilitate a persoanei datorita varstei,
bolii, infirmitatii, unei deficiente fizice sau psihice, existentei unei graviditati,

59
vulnerabilitati vizibile sau cunoscute de autor;
f. furtul comis intr-un loc care serveste drept locuinta, ori este utilizat
sau destinat depozitarii de bani, valori, marfuri sau materiale, agentul
introducandu-se in aceste locuri prin viclenie, efractie sau escaladare;
g. furtul comis dintr-un vehicul destinat transportului in comun de
persoane;
h. furtul precedat, insotit sau urmat de acte de distrugere, degradare sau
deteriorare.
Furtul simplu este pedepsit de legea penala franceza pana la trei ani
inchisoare si pana la 300.000 de fr. ameda. Furtul agravat se sanctioneaza pana
la 5 ani inchisoare si 500.000 de fr. amenda.
Daca furtul s-a savarsit cu violente care au atras o incapacitate totala de
munca timp de 8 zile cel mult, pedeapsa este pana la 7 ani inchisoare si
700.000 de fr. amenda. Daca incapacitatea de munca este mai mare de 8 zile
pedeapsa este inchisoarea pana la 10 ani si 1.000.000 de fr. amenda (art. 311-5,
art. 311-6).
Daca furtul a fost precedat de violente grave care au produs o mutilare
sau o infirmitate permanenta, pedeapsa este inchisoarea pana la 15 ani si
1.000.000 de fr. amenda, iar daca a produs moartea victimei, ori a fost urmat
de torturi sau acte de barbarie pedeapsa este inchisoarea pe viata si 1.000.000
de fr. amenda (art, 311-7, 311-10).
Daca furtul este comis prin folosirea de arme ori prin amenintare cu
arme sau de o persoana care poarta o arma supusa autorizatiei ori a carei
purtare este interzisa (vol a' main arme'e), pedeapsa este inchisoarea pana la
20 de ani si amenda pana la 100.000 de fr.amenda (art. 311-8).
Daca furtul se comite in banda organizata, pedeapsa este inchisoarea
pana la 15 ani, iar daca s-a comis cu violente care au precedat, insotit sau
urmat furtul, pedeapsa este inchisoarea pana la 20 de ani, iar daca s-a comis
prin folosirea armei pedeapsa este inchisoarea pana la 30 de ani. In toate
cazurile se adauga o amenda pana la 1.000.000 de fr. (art. 311-9).
O alta categorie de infractiuni contra proprietatii o formeaza extorsiunea
si santajul. Comite infractiunea de extorsiune (art. 312-1) acela care urmareste
sa obtina prin violenta, amenintarea cu violenta, sau constrangere, fie o
semnatura, un angajament sau o renuntare, ori dezvaluirea unui secret, sau
remiterea de lucruri, valori sau a unui bun, oricare ar fi.
Spre deosebire de furtul prin violenta, in care faptuitorul sustrage bunul
aflat la victima prin asemenea mijloace, in cazul extorsiunii faptuitorul
determina pe victima sa-i remita bunul.
In forma simpla sanctiunea pentru extorsiune este inchisoarea pana la 7
ani si o amenda pana la 700.000 de fr. In forma agravata sanctiunile sunt

60
identice cu cele de la infractiunea de furt.
Infractiunea de extorsiune n-are corespondent in legea noastra penala,
asemenea fapte fiind de regula sanctionate in cadrul infractiunilor contra
persoanei, (santaj. amenintare) sau a infractiunii de talharie (cand este vorba de
remiterea imediata a unui lucru sau a unor valori). 37
Comite infractiunea de santaj (art. 312-10) acela care obtine, amenintand
cu dezvaluirea sau cu imputarea unor fapte de natura a aduce atingere onoarei
sau reputatiei victimei, fie o semnatura, un angajament, sau o renuntare, fie
dezvaluirea unui secret, ori remiterea de lucruri, valori, sau a unui bun, oricare
ar fi.
Pedeapsa in forma simpla este inchisoarea pana la 5 ani si amenda pana
la 500.000 de fr. ori, in forma agravata, inchisoarea pana la 7 ani si amenda
pana la 700.000 de fr.
O alta categorie de infractiuni contra patrimoniului prevazuta in legea
penala franceza o formeaza inselaciunea si infractiunile apropiate acesteia.
Comite infractiunea de inselaciune (escroquerie) acela care, fie prin
folosirea unui nume fals sau a unei calitati false, fie abuzand de o calitate
adevarata, fie prin folosirea de manopere frauduloase, inseala o persoana fizica
sau juridica determinand-o ca, in prejudiciul sau ori a unui tert, sa remita bani,
valori sau un bun, oricare ar fi, sa-i presteze un serviciu sau sa consimta la un
act referitor la o obligatie sau o descarcare.
Inselaciunea in forma simpla este sanctionata cu inchisoare pana la 5 ani
si cu amenda pana la 250.000 de fr; iar in forma agravata cu inchisoare pana la
7 ani si amenda pana la 5.000.000 de fr.
0 alta categorie de infractiuni contra proprietatii este aceea de abuz de
incredere si alte deturnari. In cadrul acestei grupe sunt cuprinse: infractiunea
de abuz de incredere; deturnarea gajului sau obiectului confiscat si organizarea
frauduloasa a insolventei.
B. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii este intitulata „Alte
agresiuni contra bunurilor" si cuprinde:
a. tainuirea si infractiunile asimilate sau apropiate
b. distrugerea, degradarea, deteriorarea
c. atigeri aduse sistemelor de tratament automatizat a datelor
d. spalarea banilor din provenienta ilicita
e. agresiuni la adresa animalelor
3. Codul penal spaniol, in vigoare din 1973, cu modificarile aduse pana
in 1992, reglementeaza in Titlul XIII delictele contra proprietatii.
Printre incriminarile cuprinse in acest titlu figureaza furtul sub forma
sustragerii prin violenta si amenintare (art.500 - 506); furtul fara violenta si
amenintare (art 514), fiecare din aceste incriminari avand o forma simpla si o

61
forma agravata; uzurparea prin violenta si amenintare a unui drept real,
manoperele frauduloase in dauna creditorilor (art.519); inselaciunea(art. 528);
infractiunile contra dreptului de autor si de proprietate industriala (art.534);
provocarea de incendii (art. 547-553); distrugerea (art. 554) si altele. 38
4. Legea penala germana nu cuprinde un capitol anume cu incriminari
privitoare la faptele contra patrimoniului.
Doctrina penala clasifica infractiunile contra patrimoniului in infractiuni
contra proprietatii ( furtul, sustragerea, talharia, distrugerea ) infractiuni contra
altor drepturi patrimoniale ( braconajul, sustragerea de bunuri sechestrate,
zadarnicirea executarii silite) infractiuni contra patrimoniului ca totalitate
(santajul, inselaciunea in activitatea de asigurari, inselaciunea prin calculator,
inselaciunea in subventii si credite, camata, folosirea abuziva de cecuri si carti
de credite, tainuirea, spalarea banilor, indepartarea neautorizata de la locul
accidentului).
A. Furtul (art.242) este definit in legea penala germana ca fiind fapta
aceluia care sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul de a si-l insusi ilegal
pentru sine sau pentru altul (Diebstahl). Pedeapsa este inchisoarea pana la 5 ani
sau amenda.
Furtul se sanctioneaza mai grav (art.243), cu inchisoare de la 3 luni la 10
ani cand :
1. faptuitorul pentru comiterea furtului se introduce intr-o cladire, intr-
un spatiu afectat afacerilor sau serviciilor ori intr-un alt loc inchis, folosindu-se
de chei false sau de un alt instrument de deschidere sau patrunde pe ascuns in
locurile respective;
2. fatuitorul sustrage un lucru care era asigurat in mod deosebit
impotriva sustragerii, printr-un dispozitiv de inchidere sau prin alt mecanism
de aparare;
3. faptuitorul comite fapta ca profesionist;
4. cand sustrage dintr-o biserica sau din alt loc care serveste la
exercitarea unui cult religios sau este consacrat veneratiei religioase;
5. cand sustrage un lucru de mare importanta pentru stiinta, arta, istorie
sau pentru dezvoltarea tehnicii, si care se afla iutr-un loc accesibil sau expus
publicului;
6. cand sustrage un lucru care ar fi fost de folosinta pentru ajutorarea
altor persoane in cazul unui accident;
7. cand sustrage o arma de foc pentru care, potrivit legii, trebuie
autorizatie, sau o mitraliera, o arma automata sau semiautomata, in sensul legii
asupra controlului armelor de razboi.
I. Se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 10 ani acela care comite
un furt in cazul in care el sau alt participant:

62
 a. poarta o arma sau un alt instrument periculos;
b. poarta asupra sa un instrument sau alt mijloc pentru a infrange sau
preveni rezistenta altei persoane prin constrangere sau amenintarea cu
constrangerea.
II. Savarseste fapta ca membru al unei bande care s-a constituit pentru
savarsirea continua de talharii sau furturi si cu participarea unui alt membru al
bandei.
III. Savarseste fapta de furt, iar pentru comiterea acesteia patrunde intr-o
locuinta cu chei false sau folosind un alt mijloc de deschidere sau patrunde pe
ascuns intr-o locuinta.
O alta infractiune contra proprietatii este aceea de talharie (Raub)
art.249. Comite aceasta fapta acela care prin constrangerea unei persoane sau
prin amenintare cu un pericol actual pentru viata sau integritatea corporala,
sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul insusirii pentru sine sau pentru altul.
Pedeapsa este inchisoarea nu mai mica de un an. In cazurile mai putin grave,
pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Talharia se pedepseste mai grav (inchisoarea nu mai mica de 3 ani) daca:
I. Faptuitorul sau alt participant:
a. poarta cu sine o arma sau un alt instrument periculos;
b. poarta cu sine un instrument sau un mijloc pentru a infrange sau
preveni opunerea unei alte persoane prin forta sau prin amenintarea cu forta;
c. prin savarsirea faptei o alta persoana este expusa pericolului unor
grave prejudicii corporale.
II. Faptuitorul talhariei a actionat ca membru al unei bande constituite
pentru savarsirea de talharii sau furturi continue si in cooperare cu un alt
membru al bandei.
Se sanctioneaza cu o pedeapsa nu mai redusa de 5 ani daca faptuitorul
sau un alt participant la talharie:
1. foloseste pentru savarsirea faptei o arma sau un alt instrument
periculos;
2. in cazurile prevazute in alineatul 1 si 2 - poarta cu sine o arma
3. unei alte persoane:
a.in timpul savarsirii faptei ii provoaca o vatamare grava corporala
b.o expune unui pericol mortal.
In cazurile mai putin grave prevazute in alin. 1 si 2 pedeapsa este
inchisoarea de la un an la 10 ani.
Talharia este mai grav pedepsita, potrivit art. 251, cand a avut ca urmare
moartea victimei.
Daca faptuitorul a provocat prin savarsirea unei talharii in forma simpla
(art. 249) sau in forma agravata (art. 250) cel putin din usurinta moartea unei

63
alte persoane, pedeapsa este inchisoare pe viata sau inchisoarea nu mai mica de
10 ani.
O alta infractiune cu caracter de talharie este cea din art. 252 si este
denumita furt talharesc. Folosirea constrangerii sau amenintarii cu un pericol
actual pentru integritatea corporala sau viata altei persoane are loc pentru a
pastra bunurile furate.
Aceasta reglementare, specifica legii penale germane, subliniaza faptul
ca ne aflam in fata unui furt comis fara violenta, aceasta exercitandu-se ulterior
furtului, pentru pastrarea bunului sustras. Legea penala romana, dupa cum se
stie, formuleaza ambele ipoteze in cadrul aceluiasi text de lege.
Ultima infractiune din grupa celor indreptate contra proprietatii, este
aceea de distrugere sub diferite modalitati - art. 303-305 litera a.
B. O alta categorie de infractiuni contra proprietatii o constituie cele
indreptate contra altor drepturi patrimoniale. In cadrul acestei grupe de
infractiuni sunt cuprinse infractiunile de braconaj si pescuit clandestin; actele
ilicite in legatura cu obiectele depuse in gaj si zadarnicirea executarii silite.
C. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii o formeaza
infractiunile contra patrimoniului ca totalitate. In cadrul acestei grupe sunt
incriminate faptele de santaj, inselaciune, camata, folosirea abuziva de cecuri si
carti de credit, tainuirea spalarea banilor si indepartarea neautorizata de la locul
accidentului.
5. Codul penal modern american enumera sub titlul „ Infractiuni
contra proprietatii" toate incriminarile care au ca obiect juridic relatiile sociale
privitoare la proprietate. 39
A. Primul grup de infractiuni din aceasta materie il formeaza
infractiunile de distrugere a bunurilor apartinand altei persoane (art. 220.1, art.
220.2 si art. 220.3).
Potrivit art. 220.1, comite infractiunea de incendiu, crima de gradul 2,
acela care provoaca un incendiu sau o explozie cu scopul:
a. de a distruge o cladire sau un loc susceptibil sa apartina altuia;
b. de a distruge sau prejudicia orice bun al sau ori al altuia pentru a
incasa asigurarea cuvenita pentru aceasta pierdere.
In art.220.2 este incriminata fapta aceluia care cauzeaza o catastrofa prin
explozie, incendiu, inundatie, avalanse, prabusirea unei cladiri, degajarea de
gaze otravitoare, sau prin orice alte mijloace susceptibile sa cauzeze potentiale
vatamari grave sau prejudicii.
Art.220.3 sanctioneaza pe acela care:
a. prejudiciaza bunurile materiale apartinand altuia cu intentie, din
usurinta sau din neglijenta cu prilejul folosirii focului, explozivelor sau a altor
mijloace periculoase;

64
 b. cu intentie sau din usurinta actioneaza asupra bunurilor materiale
apartinand altuia, astfel ca sa puna in pericol persoane sau bunuri;
c. cu intentie sau din usurinta provoaca altuia o pierdere baneasca prin
frauda sau amenintare.
B. O alta categorie de atacuri contra proprietatii o constituie faptele de
spargere (burglary) si de patrundere ilicita. Aceste fapte sunt incriminate in art.
221.
In preambulul articolului este definita exresia de ''noapte" prin care
legiuitorul american intelege ca fiind perioada intre 30 de minute dupa apusul
soarelui si 30 de minute inainte de rasaritul soarelui. Acest mod de a defini
aceasta notiune difera substantial de modul in care doctrina penala romana
defineste aceasta notiune in sens tehnic, penal. Respingand criteriul
astronomic, noaptea este considerata ca exista atunci cand intunericul a luat
locul luminii si pana in clipa in care lumina va lua locul intunericului; amurgul
nu este inca noapte iar zorile nu insearnna lumina.
In alineatul 1 al textului este incriminata fapta aceluia care patrunde intr-
o cladire, loc susceptiblil a fi ocupat, sau adapost izolat ori o portiune ocupata
din acestea cu scopul de a comite acolo o infractiune, in afara de cazurile cand
locurile respective sunt in acel moment deschise publicului si faptuitorul are
permisiunea sa patrunda.
C. O alta infractiune contra proprietatii o constituie talharia (robbery)
prevazuta in art. 222.1.
Constituie talharie fapta aceluia care, in cursul savarsirii unui furt:
a. provoaca serioase vatamari corporale altei persoane;
b. ameninta pe altul ori cu intentie provoaca temerea ca ii va produce
victimei, imediat, serioase vatamari corporale;
c savarseste ori ameninta sa comita, imediat, o crima de prim sau de al
doilea grad.
D. Furtul si infractiunile corelative acestuia sunt incriminate in art. 223.
Potrivit art. 223.1, conduita denumita furt constituie o infractiune unica,
indiferent de modul in care a fost comis si de particularitatile fiecarei
modalitati.
Furtul constituie o crima de gradul trei daca valoarea implicata depaseste
500 de dolari sau daca bunul furat este o arma de foc, automobil, aeroplan,
motocicleta, nava cu motor sau alt vehicul cu motor.
Potrivit art. 223.2 savarseste infractiunea de furt acela care pune
stapanire in mod ilegal sau face ilegal acte de dispozitie asupra lucrurilor
mobile ale altuia, cu scopul de a-l deposeda de acestea.
Constituie furt fapta de a transfera, ilegal, bunurile imobile ale altei
persoane sau orice drepturi asupra acestora cu scopul de a beneficia de ele el

65
insusi sau altul neindreptatit la aceasta.
Codul penal american mai incrimineaza furtul prin amagire (by
deception) art. 223.3, adica prin crearea unor false impresii asupra legalitatii
actului, asupra valorii bunului ori asupra intentiei faptuitorului, sau omite sa
corecteze falsele impresii ale victimei create de faptuitor mai inainte, ori omite
sa dezvaluie existenta unui impediment legal de a intra in posesia unui bun. 0
alta modalitate de furt este cea prevazuta in art. 223.4, si anume furtul prin
violenta (extorsion). Comite aceasta infractiune acela care obtine un bun al
altuia prin amenintarea ca ii va produce vatamari corporale sau ca il va acuza
de savarsirea unei infractiuni, sau ca va dezvalui un secret care va atrage
asupra victimei dispretul sau ridicolul sau ii va diminua creditul si reputatia
comerciala ori ca va depune marturie sau va procura informatii ori va refuza sa
depuna marturie sau sa procure informatii referitoare la o pretentie sau aparare
legala, sau ca ii va cauza orice alt rau, chiar daca nu va fi in beneficiul
faptuitorului.
E. 0 alta categorie de infractiuni contra proprietatii o constituie faptele
de contrafacere (forgery) si alte activitati frauduloase (art. 224 C. pen.).

66
 NOTE LA CAPITOLUL IV

35. Vintila Dongoroz, s.a., Explicatii teoretice ale Codului penal

roman, vol III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, pag. 464-466
36. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul
penal comparat'', Revista de Drept penal nr. 2/2001 pag. 130
37. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul
penal comparat'', Revista de Drept penal nr. 2/2001 pag. 142
38. G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, Ilie Pascu,
Valerica Lazar, Drept penal, partea speciala, pag. 191-192, Editura Europa
Nova, Bucuresti., 1997
39. Model Penal Law, American Law Institute, Philadelphia, 1985, pag.
138-162

67
 CAPITOLUL V
PRACTICA JUDICIARA

TALHARIE. CONCURS REAL DE INFRACTIUNI. INFRACTIUNE

CONTINUATA. DISTINCTIE

Sustragerea, prin violenţe, de bunuri de la două părţi vătămate, chiar

dacă toate bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, în contexte diferite,
la un interval de timp, prin modalităţi şi în locuri diferite, constituie două
infracţiuni de tâlhărie în concurs real, iar nu o infracţiune de tâlhărie în forma
continuată, deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor rezoluţii distincte,
reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală,
neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe
care urma să o desfăşoare, în ansamblul său.
Prin sentinţa penală nr. 81 din 11 februarie 2004, Tribunalul Galaţi a
condamnat pe inculpatul R.C., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) din acelaşi cod.
Instanţa a reţinut că, la 28 iulie 2003, inculpatul, aflându-se într-o gară, a
tras de mână şi de tricou pe partea vătămată S.B. şi, împotriva voinţei acesteia,
i-a luat telefonul mobil, care era prins de gât cu un şnur; ulterior, după puţin
timp, a imobilizat pe partea vătămată B.A. şi i-a sustras o brăţară de la mână.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 202 din 7 aprilie 2004, a
respins apelurile procurorului şi inculpatului.
Recursul declarat de procuror, între altele, cu privire la greşita încadrare
juridică a faptei în prevederile art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art.
211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis două
infracţiuni de tâlhărie în concurs real, una împotriva părţii vătămate S.B., iar
cea de-a doua împotriva părţii vătămate B.A.
Pentru existenţa infracţiunii unice continuate este necesar ca toate
acţiunile sau inacţiunile care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi
infracţiuni să fi fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, fiind necesar,
deci, să se stabilească faptul că în momentul luării hotărârii făptuitorul a avut
reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare, în
ansamblul său.

68
 În cauză, deposedarea celor două părţi vătămate, chiar dacă toate
bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, s-a realizat în contexte
diferite, la un interval de timp, prin modalităţi şi în locuri diferite, ceea ce
impune concluzia că inculpatul nu a avut de la început reprezentarea concretă
şi de ansamblu a activităţii infracţionale desfăşurate ulterior, ci a acţionat pe
baza unor hotărâri distincte, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să
comită o nouă faptă penală şi, prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 33
lit. a) C. pen., iar nu cele ale art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
În consecinţă, recursul a fost admis şi s-a dispus schimbarea încadrării
juridice în sensul considerentelor ce preced.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3389 din 18 iunie 2004 40

TALHARIE. PARTICIPATIE IMPROPRIE. FAPTA CU CARACTER

CIVIL.

Comiterea actelor de agresiune de catre faptuitor, urmata de insusirea

bunurilor de catre persoane incredintate de acesta ca ii apartin, constituie
infractiunea de talharie savarsita in modalitatea participatiei improprii
prevazuta in art. 31 alin. 2 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996.
Invocarea de catre faptuitor a unui drept asupra bunurilor sustrase in
conditiile mentionate este irelevanta, valorificarea pretentiilor patrimoniale
nefiind permisa decat pe caile prevazute de lege.
Prin sentinta penala nr. 657 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj,
inculpatii RR, SG, HG si BV au fost condamnati pentru savarsirea infractiunii
de lipsire de libertate in mod ilegal prevazuta in art. 189 alin. 2 Cod penal
modificat prin Legea nr. 140/1996.
In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b C. pr. pen.,
inculpatul RC a fost achitat de invinuirea savarsirii infractiunii de talharie
prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a si d si alin. 3, cu aplicarea art. 31 alin. 1 Cod
penal modificat prin Legea nr. 140/1996.
Instanta a retinut ca, la 17 iulie 1997, inculpatul RC a cumparat de la RI
1260 de oi si alte animale, in contract prevazandu-se ca pretul acestora va fi
platit in rate pana la 1 noiembrie 1997, iar in cazul in care nu se face plata
integral, vanzatorul va putea lua din turma un numar de oi proportional cu
suma neachitata.
Neachitand in intregime pretul animalelor, inculpatul RC a consimtit ca
RI sa ia 703 oi din turma. La data de 25 noiembrie 1997 RI a luat oile din care
o parte a vandut-o partii vatamate AI.
Partea vatamata a dus oile de la ferma sa si le-a incredintat ciobanului
RF.

69
 In aceeasi zi, in timpul noptii, inculpatii au mers la stana partii vatamate,
au lovit si sechestrat pe cioban, dupa care alte persoane, incredintate ca oile au
fost furate de la inculpatul RC, le-au luat si le-au dus la ferma acestui inculpat.
Referitor la infractiunea de talharie, instanta a retinut ca intre inculpatul
RC si RI a intervenit un contract de vanzare guvernat de principiile dreptului
civil, iar raporturile juridice civile ce deriva din acest contract urmeaza sa se
solutioneze de catre instanta civila, fapta nefiind prevazuta de legea penala.
Prin decizia penala nr. 323 din 18 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj
a respins apelul procurorului, motivand ca solutia de achitare pentru talharie
este corecta, chiar daca deposedarea partii vatamate AI de un numar de 353 oi
s-a facut fara consimtamantul acesteia, in lipsa ei si prin constrangerea
ciobanului, atata timp cat luarea oilor nu s-a facut in scopul insusirii lor pe
nedrept, ci pentru a recupera o parte din cele 703 oi de care inculpatul a fost
deposedat de RI in conditii asemanatoare cu o zi inainte.
Recursul declarat de procuror este nefondat.
Pe baza probelor administrate in cauza, prima instanta a retinut corect, in
temeiul unei conventii, inculpatul RC a cumparat de la RI un numar de 1260 de
oi, cu plata pretului in rate.
Cum inculpatul nu si-a respectat obligatia, potrivit aceleiasi intelegeri
dintre parti, el a fost de acord sa restituie lui RI, in contul datoriei, un numar de
oi pe care acesta le-a revandut.
Hotarand sa recupereze oile, in aceeasi zi, ajutat de ceilalti inculpati, RC
a agresat si indepartat pe paznic, dupa care alte persoane, in necunostinta de
cauza, au luat oile si le-au dus la inculpat.
Faptele contureaza un plan infractional premeditat de inculpatul RC,
plan ce se materializeaza intr-o prima faza in indepartarea paznicului
animalelor prin agresare si sechestrare, actiune realizata de RC si ceilalti
inculpati, actiuni violente ce au permis, in aceeasi noapte, sustragerea unui
numar de 353 de oi ce apartineau partii vatamate AI, de catre persoane
incredintate ca recupereaza animalele furate de la RC.
Cele doua activitati mentionate, intrebuintarea de violente urmata de furt
realizeaza, obiectiv si subiectiv, elementele infractiunii complexe de talharie
prevazute in art. 211 alin. 2 lit. a si d Cod penal, savarsita de inculpatul RC in
modalitatea participatiei improprii prevazuta in art. 31 alin. 2 din acelasi cod.
Sustinerile inculpatului si motivarea instantelor, in sensul ca
deposedarea nu s-a facut in scopul insusirii pe nedrept, ci pentru a recupera
oile de care inculpatul a fost deposedat de catre RI cu o zi inainte, sunt
contrazise de probe si, totodata, sunt fara relevanta in ceea ce priveste existenta
infractiunii si incadrarea ei juridica, restabilirea unor drepturi pretins incalcate
nu se poate face prin acte de violenta, ci numai pe caile prevazute de lege.

70
 In consecinta, recursul procurorului a fost admis si s-a dispus
condamnarea inculpatului potrivit considerentelor ce preceda.
Decizia nr. 2180 din 24 aprilie 2002.

TALHARIE. AMENINTAREA CU UN OBIECT IMPROPRIU

Prin sentinta penala nr.125 din 16 iunie 1998 Tribunalul Botosani l-a
condamnat pe inculpat pentru tentativa la infractiunea de talharie retinand ca,
indreptand spre gestionara un pistol de jucarie (asemanator unuia adevarat) a
amenintat-o ca o impusca daca nu-i preda banii rezultati din incasari. Cum in
magazin a intrat un barbat, inculpatul a fugit, fiind la scurt timp imobilizat de
cetatenii alertati de victima.
Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului care a sustinut
inexistenta infractiunii de talharie, pe motivul ca amenintarea nu a fost
serioasa, finalitatea acesteia (impuscarea) fiind imposibil de realizat cu acel
pistol inapt de a produce moartea.
Daca s-ar fi adus in discutie infractiunea de omor, intr-adevar ne-am afla
in fata unei tentative absolut imposibile, dar, obiectul material al infractiunii de
talharie il constituie furtul prin folosirea unor mijloace de constrangere. Or,
constrangerea victimei prin amenintarea cu un pistol adevarat era de natura a o
determina sa predea banii, deposedarea urmand a se realiza daca nu intervenea
acel barbat strain care a intrerupt activitatea infractionala.
Esential nu a fost obiectul folosit de faptuitor, ci convingerea victimei ca
se afla in pericol real, constrangerea fiind astfel realizata.
Decizia nr.131/A din 27 iulie 1998 41

FURT. TALHARIE. ÎNTREBUINTARE DE VIOLENTE. INTENTIE

Infracţiunea de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin

scopul în care făptuitorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea: săvârşirea
furtului, înlăturarea urmelor infracţiunii sau asigurarea scăpării.
În cazul în care prin violenţe sau ameninţări nu se urmăreşte un atare
scop, dar după agresarea persoanei vătămate făptuitorul sustrage bunuri ale
acesteia, în baza unei rezoluţii distincte, intervenite ulterior agresiunii, faptele
constituie infracţiunea de furt în concurs real cu una din infracţiunile contra
persoanei prevăzute de lege.
Prin sentinţa penală nr. 524 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului
Dâmboviţa, inculpatul D.G. a fost condamnat pentru săvârşirea a două
infracţiuni de furt calificat prevăzute în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209
alin. (1) lit. b), e) şi g) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

71
infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit.
b) din acelaşi cod.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen., s-a încetat procesul penal pentru infracţiunile prevăzute în art. 180 alin.
(1) şi în art. 180 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 26 ianuarie 2003, pe stradă,
inculpatul a avut o altercaţie cu R.A. care, de teamă, a fugit.
Inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere crezând că R.A. se află
acolo. În local, inculpatul a reproşat unor consumatori că au băut împreună cu
R.A., şi a lovit cu cuţitul două persoane care au părăsit localul.
De pe masa celor doi consumatori inculpatul şi-a însuşit o bancnotă de
100.000 de lei şi un pachet de ţigări.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, N.N. şi G.M. au suferit
leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 5-7 zile de îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 46 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a
admis apelul declarat de procuror, a schimbat încadrarea juridică din
infracţiunile de furt calificat şi lovire în infracţiunea de tâlhărie prevăzută în
art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen. şi în baza acestor texte
de lege a condamnat pe inculpat.
Recursul declarat de inculpat este fondat.
Potrivit art.211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit
prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare
de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de
întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a intrat în
restaurant, convins că martorul R.A., cu care avusese un conflict, se află acolo.
În local a întâlnit părţile vătămate cărora le-a reproşat că au băut
împreună cu R.A. şi a hotărât să-i pedepsească, lovindu-i cu cuţitul.În faţa
acestei agresiuni, părţile vătămate au părăsit localul.
Văzând că rămăsese pe masă o bancnotă de 100.000 de lei şi un pachet
de ţigări, inculpatul a luat hotărârea de a le însuşi.
Este, deci, vorba de fapte distincte, lovire şi furt calificat, câte două
fapte, comise în baza unor rezoluţii distincte, actele de violenţă fiind comise
pentru că părţile vătămate aveau presupuse legături cu R.A., intenţia de furt
survenind după ce acestea părăsiseră localul, abandonând pe masă banii şi
ţigările. Ca atare, violenţele nu au fost săvârşite pentru comiterea furtului şi
nici pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea.
Aşa fiind, corect prima instanţă a încadrat faptele în câte două
infracţiuni de furt calificat şi de lovire a părţilor vătămate; constatând că

72
acestea nu au formulat plângeri, a încetat procesul penal potrivit legii.
Sentinţa fiind, deci, legală şi temeinică, iar decizia instanţei de apel
greşită în drept, recursul inculpatului a fost admis, s-a casat decizia atacată şi s-
a menţinut sentinţa pronunţată de tribunal.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2175 din 22 aprilie 2004

TALHARIE. CONDITII DE RETINERE. INSUSIREA UNEI SACOSE

PRIN SMULGERE SI TARAREA PARTII VATAMATE

Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea

infractiunii de talharie calificata prevazuta de art. 211 alin .2 lit. d si 2 C. pen.
In fapt, inculpatul care calatorea in acelasi compartiment de tren cu
partea vatamata, pe timp de seara, profitand de faptul ca a ramas singur cu
aceasta din urma, a apucat sacosa pe care partea vatamata o avea langa ea, cu
intentia evidenta de a si-o insusi.
In scopul de a se opune faptei, partea vatamata a apucat sacosa de partea
sa inferioara, insa inculpatul a smuls-o si a tarat partea vatamata agatata de
sacosa pana pe culoarul vagonului, acolo unde aceasta i-a dat drumul de frica
sa nu cada din tren, usa fiind deschisa.
Fapta savarsita de inculpat intruneste trasaturile infractiunii de talharie
intrucat sustragerea sacosei s-a facut prin smulgere a obiectului aflat in mainele
partii vatamate. Or, aceasta rupere brutrala a contactului material pe care
detinatorul il avea cu obiectul, chiar daca nu a fost insotita de lovire sau
vatamarea corporala a partii vatamate, prezinta totusi o violenta fizica si mai
ales psihica, o siluire a vointei detinatorului ceea ce reprezinta o trasatura
specifica a infractiunii de talharie.
Tribunalul Covasna, sentinta penala nr.8 din 24 februaria 1997 42

TALHARIE COMISA INTR-O LOCUINTA. VIOLARE DE

DOMICILIU. CONCURS REAL.

Infractiunea de talharie comisa intr-o locuinta se afla in concurs real cu

infractiunea de violare de domiciliu.
Prin sentinta penala nr. 375 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti,
sectia I penala, inculpatul GP, fiul lui I si O, nascut la 14 iulie 1970, in
Republica Moldova, a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie
prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a, f C. pen., la 7 ani inchisoare si a infractiunii
de violarea de domiciliu, la 3 ani inchisoare.

73
 In baza art. 33 lit. a-34 lit. b C. pen. a contopit pedepsele aplicate in
pedeapsa cea mai grea, de 7 ani inchisoare.
A mentinut starea de arest si a dedus preventia de la 2 octombrie 1999 la
15 iunie 2000.
In baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului, dupa
executarea pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la 8 milioane lei despagubiri civile catre partile
civile DG si GS si la cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca in ziua
de 2 august 1999 in jurul orei 8:00, auzind soneria de la intrarea in apartament,
partea vatamata DS (care se afla in apartamentul sau din str. MA nr. 13, bl. 23,
ap. 53 impreuna cu sotul sau DG si cu nepoata lor in varsta de 2 ani) a privit pe
vizorul usii si, deoarece i s-a parut ca cel care a sunat este un prieten al fiicei
sale, a intredeschis usa, moment in care inculpatul impreuna cu VC au impins
usa, intrand cu forta in apartament.
Inculpatul a lovit-o pe partea vatamata DS si a impins-o in dormitor, iar
VC a intrat in sufragerie unde era partea vatamata DG pe care l-a lovit
cerandu-i sa nu strige, iar nepoatei partilor vatamate i-a legat mainile si i-a
aplicat o banda adeziva peste gura sa nu strige.
Atat inculpatul cat si VC au lovit-o pe partea vatamata DS cerandu-i sa
le dea aurul pe care detine. De frica aceasta le-a aratat celor doi un dulap in
care se aflau bijuteriile din aur si pe care acestia le-au luat, parasind
apartamentul.
Inculpatul si VC erau asteptati in fata blocului intr-un autoturism de
numitul “Oase” caruia cei doi i-au dat bijuteriile furate si au plecat.
In aceeasi zi partea vatamata DG a sesizat organele de politie despre cele
intamplate.
Initial inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, ulterior insa a negat
participarea sa la savarsirea faptei, solicitand in aparare audierea sorei sale GM
domiciliata in Bucuresti, care a aratat ca acesta a vizitat-o in 10 august 1999 si
ca a plecat chiar a doua zi, dupa eclipsa din 11 august, la Chisinau.
Tribunalul nu a luat in considerare declaratia martorei GM pentru ca, pe
de oparte, fiind sora inculpatului este firesc sa incerce sa-l ajute sa scape de
tragerea la raspundere penala, iar pe de alta parte chiar in situatia in care intr-
adevar inculpatul a vizitat-o in data de 10 august 1999, aceasta nu este o
dovada ca inculpatul nu s-ar fi putut afla in Bucuresti anterior acestei date.
Faptele de vinovatie ale inculpatului au fost dovedite pe baza
declaratiilor partilor vatamate, declaratiilor de martori, declaratiilor
inculpatului si a proceselor-verbale de recunoastere din grup.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut in

74
vedere toate criteriile prevazute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social
concret deosebit de ridicat al faptelor comise, modalitatea in care a actionat
inculpatul, valoarea prejudiciului, precum si persoana inculpatului.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul GP, pentru
nelegalitate si netemeinicie, solicitand achitarea sa in baza art. 11 pct.2 lit. a
raportat la art. 10 lit. c C. proc. pen., in sensul ca infractiunea de talharie nu a
fost comisa de el, intrucat la data de 2 august 1999 se afla la Chisinau si deci
nu putea participa la comiterea faptei din Bucuresti, sector2.
In sustinerea apelului sau inculpatul a solicitat completarea probelor cu
reaudierea sorei sale GM si acte (bon de plata 1485/2 august 1999 emis de “S”
SRL; certificatele 105 si 118 emise de Universitatea de stat de Medicina si
Farmacie “NT”; caracterizarea inculpatului emisa de Asociatia Regiilor
Locative Buicani)
Curtea de Apel Bucuresti - sectia I penala, dupa administrarea probelor
solicitate de inculpat in aparare, prin decizia nr. 513 din 3 octombrie 2000 a
respins apelul acestuia ca nefondat.
In considerentele deciziei se arata ca din analiza intregului material
probator, inclusiv actele noi, rezulta, asa cum judicios a retinut si prima
instanta, ca inculpatul GP se face vinovat de savarsirea infractiunilor de
talharie si violare de domiciliu, constand in aceea ca, in data de 2 august 1999,
in jurul orei 8:30, inculpatul GP, impreuna cu numitul VC au patruns cu forta
in locuinta partilor vatamate DG si DS, unde prin violenta, le-au deposedat de
cca 50 gr. bijuterii.
Instanta mai arata ca declaratia martorei GM (sora inculpatului) este
subiectiva, nu contrazice celelalte probe din care rezulta ca inculpatul se afla in
Bucuresti la data comiterii infractiunilor. Ca nici “bonul de plata” nu face
dovada contrara celorlalte probe (declaratiile partilor vatamate, procesul verbal
de recunoastere, declaratiile martorilor si ale inculpatului de la urmarirea
penala), acest act putand fi intocmit ulterior iar semnatura inculpatului obtinuta
in diferite moduri.
De altfel, imprejurarea ca acest act a fost prezentat abia in apel, creeaza
o puternica suspiciune asupra autenticitatii si corectitudinii mentiunilor sale,
explicatia acestei intarzieri din cauza imposibilitatii prezentarii numitei LB
fiind inacceptabila, pentru simplul fapt ca nici in apel nu s-a prezentat si totusi
actul a ajuns la dosar.
Daca actul ar fi existat la data de 2 august 1999, el ar fi putut ajunge, atat
in faza de urmarire penala, cat si cea de cercetare judecatoreasca, in acelasi
mod. Ca atare, conchide instanta probele administrate in cauza conduc la
concluzia ca starea de fapt retinuta de instanta de fond corespunde adevarului,
iar inculpatul a participat la comiterea faptelor aduse judecatii.

75
 Arata ca in baza acestei stari de fapt, instanta de fond a facut o justa
incadrare juridica a faptelor comise de inculpat, in infractiunile de talharie
(prevazute si pedepsite de art. 211 alin. 2 lit. a, f C. pen.) si violare de
domiciliu (prevazuta si pedepsita de art. 192 alin. 1 C pen.). In ce priveste
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infractiune,
precum si a pedepsei rezultate (7 ani inchisoare) arata ca, de asemenea, s-a
facut cu respectarea criteriilor generale prevazute de art. 72 C. pen., tinandu-se
seama de gradul mare de pericol social concret al infractiunilor comise, de
imprejurarile in care faptele au fost comise (de doua persoane, intr-o locuinta,
cu violenta, asupra a doua parti vatamate si asupra unui copil de 2 ani) si de
circumstantele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, insa
a avut o atitudine oscilanta in cursul procesului (initial a recunoscut, ca apoi sa
nege fapta).
In contra hotararilor mentionate inculpatul GP a declarat recurs,
sustinand ca nu se face vinovat de faptele imputate intrucat la data de 2 august
1999 se afla la Chisinau si deci nu putea participa la comiterea faptelor in
Bucuresti.
Critica formulata de inculpat este nefondata, neintemeiata.
Din examinarea actelor dosarului reiese ca inculpatul s-a aparat in
acelasi sens in fata instantei de fond cat si a instantei de apel, iar acestea,
examinand detaliat imprejurarile rezultate din probele administrate, au retinut
corect situatia de fapt si vinovatia numitului.
Astfel, inculpatul, in declaratiile date in fata organelor de politie, cat si
la parchet, a recunoscut ca impreuna cu VC si “Oase” au sustras prin violenta
mai multe bijuterii din aur din apartamentul partii vatamate DG.
Aceste declaratii se coroboreaza cu relatarile partilor vatamate DG si DS
si cu recunoasterea de catre acestea a incupatului din grup in prezenta martorei
MA, din care rezulta ca inculpatul este una dintre cele doua persoane care au
intrat in aparatamentul lor si le-au sustras bijuteriile.
In atare situatie, instantele in mod justificat au inlaturat apararea
inculpatului prin care a pretins ca in momentul savarsirii infractiunii el s-ar fi
aflat in alt loc decat in locul unde s-au comis faptele, aceasta aparare fiind
infirmata atat de primele sale declaratii, prin care a recunoscut faptele cat si
depozitiile partilor vatamate si a martorilor sus mentionati si nicidecum
confirmate prin probele administrate in aparare.
Cum motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat si cum alte
cazuri de casare a hotararilor atacate, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu
se constata, recursul inculpatului urmeaza a fi respins conform art. 385 alin. 1
pct. 1 lit. b C. proc. pen.
Se va computa din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii

76
preventive incepand cu data de 2 octombrie 1999 la 16 februarie 2001.

TALHARIE. COMPLICITATE. TAINUIRE. DIFERENTIERE

Prin sentinta penala nr.83 din 17 aprile 1998, Tribunalul Suceava l-a
condamnat pe inculpat pentru complicitate la infractiunea de talharie,
prevazuta de art.26 raportat la art.211 al.2 lit.a C. pen., retinand ca, dupa o
intelegere prealabila impreuna cu ceilalti doi inculpati (coautori) a urmarit-o
pe partea vatamata pana intr-un loc ferit, iar dupa ce autorii au deposedat-o de
bani, a primit de la acestia suma de 90.000 lei.
Apelul inculpatului vizand schimbarea incadrarii juridice in infractiunea
de tainuire a fost resipins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava.
Potrivit art. 211 C.pen., cel care primeste un bun stiind ca provine din
infractiune, este tainuitor (pozitie pe care s-a situat inculpatul apelant), iar
dispozitiile art. 26 C.pen. prevad ca persoana care cu intentie inlesneste sau
ajuta in orice mod la savarsirea unei infractiuni raspunde pentru complicitate la
acea infractiune.
In speta, desi inculpatul nu a ajutat efectiv la imobilizarea victimei si
sustragerea banilor, el a inlesnit comiterea infractiunii prin sprijinul moral dat
autorilor (acceptarea urmaririi partii vatamate si prezenta sa la locul savarsirii
infractiunii), sprijin recompensat cu suma de 90.000 lei - element in raport cu
care instanta de fond a facut o corecta incadrare juridica a faptei.
Decizia nr.119/A din iulie 1999 43

TALHARIE. AGRESIUNE SI FURT SAVARSITE IN LOCURI

DIFERITE

Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui,

negăsirea unor bunuri asupra ei şi fuga acesteia spre a se salva, urmată de
îndată de sustragerea unor bunuri din autoturismul persoanei vătămate aflat în
apropiere constituie infracţiunea complexă de tâlhărie, iar nu tentativă de
tâlhărie în prima fază şi furt în cea de-a doua, deoarece fapta are caracterul
unei infracţiuni unice în raport cu persoana victimei, cu timpul şi locul
săvârşirii faptei şi cu scopul urmărit de făptuitor.
Prin sentinţa nr. 1050 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti,
secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.D. pentru săvârşirea tentativei
la infracţiunea de tâlhărie şi a complicităţii la infracţiunea de furt calificat, iar
pe inculpatul B.M. pentru complicitate la tentativa de tâlhărie şi furt calificat,
prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie pentru ambii
inculpaţi.

77
 S-a reţinut că, la 23 iulie 2002, inculpaţii au lovit partea vătămată şi au
căutat dacă are bani asupra ei. Aceasta a reuşit să fugă, iar inculpaţii au mers
la autoturismul din care partea vătămată coborâse, au sustras de acolo borseta
acesteia, împărţind conţinutul.
Instanţă a considerat că prima faptă a inculpaţilor constituie tentativă la
tâlhărie, respectiv complicitate la aceasta, iar sustragerea din autoturism a fost
considerată furt, respectiv complicitate la aceasta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 413 din 2
iunie 2004 a admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică dată
faptelor şi a condamnat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Potrivit art. 211 C. pen., furtul săvârşit prin violenţă constituie
infracţiunea de tâlhărie.
În speţă, nu se poate disocia activitatea inculpaţilor de lovire de cea de
însuşire a bunurilor, faţă de modul cum au acţionat şi perioada scurtă de timp
între lovire şi furt, cum nici poziţia lor psihică, din moment ce partea vătămată
nu mai avea posesia bunurilor, găsindu-şi refugiu în scara unui bloc, în urma
agresiunii.
În consecinţă, încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel
este în concordanţă cu probele administrate şi întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, motiv pentru care recursul inculpaţilor a
fost respins.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5886 din 10 noiembrie 2004 44

TALHARIE. FURT. INFRACTIUNE UNICA. CONCURS. FAPTE

SAVARSITE ASUPRA ACELUIASI PATRIMONIU, IN ACEEASI
IMPREJURARE. INCADRARE JURIDICA

Faptele succesive de furt consumat, de tentativa de furt si de tentativa de

furt prin intrebuintare de violente savarsite in aceeasi imprejurare si asupra
aceluiasi patrimoniu constituie, pentru toate faptele, infractiunea unica de
talharie, agresiunea finala avand ca scop scaparea faptuitorului de tragerea la
raspundere pentru toate sustragerile, consumate si tentate, comise anterior
actelor de violenta sau, dupa caz, pentru pastrarea bunurilor sustrase succesiv.
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie
prevazuta in art. 211 alin.2 lit.b, d si f si a tentativei la infractiunea de furt
calificat prevazuta in art 20 raportat la art. 208 alin. 1 si art. 209 alin. 1 lit. g si
i C. pen.

78
 Instanta a retinut ca, in noaptea de 26 decembrie 2001, inculpatul a
patruns prin escaladare in curtea partii vatamate si a scos din garaj o bicicleta
pe care a dus-o la poarta curtii pentru a o lua la plecare.
De asemenea, a incercat sa fure autoturismul aflat in curte, dar dupa ce a
patruns in interiorul acestuia prin efractie, nu a reusit sa-l porneasca si a
renuntat.
Apoi inculpatul a intrat in locuinta pentru a sustrage alte bunuri; fiind
surprins de partea vatamata, a lovit-o cu cutitul pentru a-si asigura scaparea,
cauzandu-i leziuni vindecabile in 8 zile.
Apelul procurorului a fost admis si s-a schimbat incadrarea juridica a
faptei de furt calificat privind sustragerea bicicletei, din tentativa in infractiune
consumata.
Incercarea de a sustrage autoturismul nu a fost retinuta ca infractiune,
instanta de apel motivand ca inculpatul s-a desistat, intrerupand din proprie
initiativa executarea faptei.
Procurorul a declarat recurs, cu motivarea ca faptele savarsite de
inculpat constituie o unica infractiune de talharie, iar nu talharie si furt aflate in
concurs.
Recursul este fondat.
Din probele administrate in cauza rezulta ca instanta de apel a considerat
gresit ca inculpatul s-a desistat de la furtul autoturismului; in realitate el a facut
acte de executare specifice actiunii de sustragere dar, cu toate incercarile, el nu
a reusit sa porneasca masina, furtul ramanand, astfel, in faza de tentativa.
Aceasta fapta, impreuna cu furtul bicicletei si incercarea de a sustrage
bunuri din locuinta partii vatamate nu au fost comise in conditiile unei
pluralitati de infractiuni; inculpatul a actionat cu intentia de a sustrage bunuri
ale partii vatamate, ceea ce a si reusit in privinta bicicletei, furtul
autoturismului si a altor bunuri ramanand in faza de tentativa.
Cum faptele de sustragere au vizat acelasi patrimoniu, fiind savarsite
prin mai multe acte de executare, in aceeasi imprejurare, iar pentru a pastra
bunurile si a-si asigura scaparea a lovit partea vatamata, in sarcina inculpatului
trebuia sa se retina infractiunea unica de talharie prevazuta in art. 211 alin. 2
lit. b,d si f C. pen.
In consecinta recursul declarat de procuror a fost admis, s-a schimbat
incadrarea juridica in sensul celor ce preced si s-a dispus condamnarea
inculpatului in baza textului de lege mentionat.
CSJ, s.pen., decizia3582/2003 45

79
 TALHARIE. SMULGEREA UNUI LANTISOR DE LA GAT

Prin sentinta penala nr. 101 din 7.03.2002, Tribunalul Botosani l-a
condamnat pe inculpat pentru infractiunea de talharie prevazuta de art.211
alin.2 lit.d si e C.pen., retinand ca pe timp de noapte s-a oferit sa conduca o
fata de la discoteca spre casa si pe drum, prin surprindere, i-a smuls lantisorul
din aur de la gat, parasind-o in fuga.
Apelul inculpatului, care viza schimbarea incadrarii juridice a faptei in
infractiunea de furt calificat, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel
Suceava, prin decizia penala nr. 156 din 13.05.2002.
Art. 211 alin.1 C. pen. sanctioneaza ca fiind infractiunea de talharie
furtul savarsit prin intrebuintarea de violente.
Violenta la care se refera textul, ca actiune adiacenta, care, alaturi de
actiunea principala, de furt, realizeaza elementul material al infractiunii de
talharie, nu trebuie prevazuta de art. 181-182 C.pen. Aceasta se poate
materializa si in alte genuri de actiuni brutale indreptate impotriva persoanei
vatamate (smulgerea lantisorului, a posetei, a ceasului de la mana), cu conditia
ca ele sa fi fost de natura a-i infrange impotrivirea ce a opus-o ori ar fi putut sa
o opuna la deposedarea sa.
In cazul infractiunii de furt, victima nu opune rezistenta intrucat nu stie
ca este deposedata, sau nu se poate apropia de lucrul amenintat, spre a-l apara.
In cazul infractiunii de talharie, dimpotriva, persoana stie ca va fi
deposedata dar nu poate impiedica producerea rezultatului, fie pentru ca
opunerea ei a fost anihilata, fie pentru ca nu indrazneste sa se opuna, din teama
sau din slabiciune.
In speta, opozitia partii vatamate a fost anihilata prin smulgerea brutala,
prin surprindere, a lantisorului, urmata de imposibilitatea fizica a victimei de a-
l impiedica pe faptuitor sa dispara cu lucrul insusit, elemente ce dau continut
infractiunii de talharie.
Spre deosebire de sustragerea unui obiect personal (ceas, inel ) de la o
persoana in stare de ebrietate, care dorme pe banca, situatie in care este
realizata doar infractiunea de furt, intrucat acea persoana nu numai ca nu era
in masura sa opuna rezistenta, dar nici macar nu putea fi constienta ca este
deposedata de bunul sau.
Decizia nr.156 din 13 mai 2002 a ramas definitiva prin nerecurare.
C.A. Suceava, decizia penala nr.156 din 13.05.2002 46

80
 TALHARIE. TENTATIVA. INFRACTIUNE CONSUMATA

Pentru ca infractiunea complexa de talharie sa fie consumata, se cere ca

principala sa componenta, furtul, sa se fi epuizat prin insusirea bunului; daca
actiunea de luare a bunului din posesia sau detentia altuia a fost intrerupta,
ramanand in faza de tentativa, iar componenta sa adiacenta, intrebuintarea de
violente sau amenintari s-a consumat, fapta, in intregul ei, constituie tentativa
la infractiunea de talharie.
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea
de talharie prevazuta in art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a si f C. pen., in
urma schimbarii incadrarii juridice din infractiunea consumata de talharie.
Instanta a retinut ca, la 4 octombrie 2000, inculpatul a patruns prin
efractie in locuinta partii vatamate, cautand lucruri de valoare in sertare si
dulapuri, pentru a le fura. In timp ce inculpatul se afla in apartament, a sosit
acasa partea vatamata insotita de o alta persoana.
Zgomotul produs de incercarea acestora de a descuia usa a alertat pe
inculpat care a voit sa iasa din locuinta, dar persoanele de afara au blocat usa
pentru a nu permite inculpatului sa plece. In aceasta situatie partea vatamata a
fost lovita de inculpat, suferind o fractura a piciorului.
Apelul procurorului a fost admis si s-a majorat pedeapsa; sustinerea din
recurs ca fapta constituie infractiune consumata de talharie, iar nu tentativa, nu
a fost primita. Recursul declarat de procuror este intemeiat in ceea ce priveste
individualizarea pedepsei, dar critica referitoare la incadrarea juridica a faptei
nu este fondata.
In contormitate cu prevederile art. 20 alin. 1 C.pen., tentativa consta in
punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost
intrerupta.
Potrivit art. 211 alin. 1 din acelasi cod, constituie infractiunea de
talharie, furtul urmat de intrebuintarea de violenta sau amenintari pentru
pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca
faptuitorul sa-si asigure scaparea.
Din examinarea acestor texte se constata ca infractiunea de talharie este
consumata cand executarea actiunii principale, de furt, s-a consumat.
Cand dupa intreruperea executarii actiunii principale de furt, ramasa in
faza de tentativa, faptuitorul intrebuinteaza violenta sau amenintarea pentru
asigurarea scaparii, fapta constituie, in intregul sau, tentativa la infractiunea
complexa de talharie.
In cauza, asa cum rezulta din probe, inculpatul, dupa ce a pastruns prin
efractie, in scopul de a fura, in locuinta persoanei vatamate si a ravasit lucrurile
din casa in cautarea unor valori, fara sa-si aproprie vreunul dintre bunuri,

81
activitatea de executare a furtului fiind intrerupta de aparitia partii vatamate
asupra careia a exercitat violente pentru asigurarea scaparii prin fuga, fapta a
fost corect incadrata de instanta ca tentativa la infractiunea de talharie.
Sustinerea din recursul procurorului, in sensul ca prin mutarea unor
lucruri de la locul lor furtul s-ar fi consumat nu poate fi primita, de vreme ce,
asa cum s-a aratat, nici unul din acestea nu a intrat in stapanirea inculpatului.
Constatandu-se ca pedeapsa aplicata inculpatului este prea usoara,
recursul procurorului a fost admis numai pentru acest motiv, dispundand-se
majorarea pedepsei.
CSJ, s.pen.,decizia 1204/2002 47

TALHARIE . INCULPAT MINOR. MUSTRARE. ART.102 C. PEN.

PEDEAPSA

Luarea masurii educative a mustrarii fata de minorul in varsta de 17 ani,

cu rea comportare, autor al unei talharii savarsite ziua, in public, impreuna cu
un alt minor, nu corespunde criteriilor mentionate in art. 100 alin.1 C. pen.
Reducerea, in apel, prin retinerea de circumstante atenuante, a pedepsei
inchisorii stabilite de prima instanta la minimul prevazut de lege coautorului de
aceeasi varsta, care a mai fost anterior condamnat la un an si 6 luni inchisoare,
nu se justifica.
Inculpatii, minori in varsta de 17 ani la data savarsirii infractiunii, au
fost condamnati la cate 3 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii
de talharie prevazuta in art. 211 alin.2 lit. c si alin. 3 lit. a, cu aplicarea art. 99
si urm. C. pen.
Pentru unul dintre inculpati s-a revocat suspendarea conditionata a
executarii unei pedepse anterioare de un an si 6 luni inchisoare.
Instanta a retinut ca, la 13 iunie 2002, pe strada, inculpatul V.G. a smuls
geanta de sub brat unei femei, aruncand-o imediat inculpatului D.V., dupa care
au parasit in graba locul faptei in directii diferite.
La strigatele partii vatamate inculpatul D.V. a fost prins de trecatori.
Apelurile declarate de inculpati au fost admise si s-a aplicat inculpatului
minor D.V. masura educativa a mustrarii si s-a redus la un an si sase luni
pedeapsa inculpatului V.G.
Recursul declarat de procurori este fondat.
Instanta de apel, neacordand semnificatia cuvenita unor imprejurari in
care s-a comis talharia, pe un bulevard din capitala, in timpul zilei, la o ora de
intensa circulatie, pe baza unei intelegeri prealabile si impartirea rolurilor intre
inculpati, nu a evaluat corect gradul de pericol social al faptei si al
inculpatilor.

82
 Sub acest aspect este de observat, asa cum rezulta din rapoartele de
ancheta sociala efectuate, ca inculpatul D.V. a urmat cursurile scolare un
singur an, dupa care le-a abandonat iar inculpatul V.G. nu are ocupatie,
anterior a mai fost condamnat si vagabondeaza, isi petrece timpul pe strada, in
anturaje dubioase, avand o comportare necorespunzatoare.
Este semnificativ si faptul ca in fata instantei inculpatii au fost nesinceri
in declaratiile lor.
In raport cu aceste considerente, se impune concluzia ca solutia
pronuntata de prima instanta este temeinica si legala, desfiintarea ei in parte de
instanta de apel fiind nejustificata.
In consecinta recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia
atacata si s-a mentinut sentinta pronuntata in cauza.
CSJ, s. pen.,decizia 2127/2003 48

OMOR DEOSEBIT DE GRAV. TALHARIE, TENTATIVA.

INTENTIA DE A UCIDE, AGRESIUNE SAVARSITA DE FAPTUITOR
PENRU A-SI ASIGURA SCAPAREA

Fapta persoanei surprinse asupra incercarii de a savarsi un furt dintr-o

incapere, de a trage cu pistolul mitraliera asupra usii prin care mai multe
persoane incearca sa intre, ranind pe una dintre acestea in picior, in scopul de
a-si asigura scaparea, constituie tentativa la infractiunea de omor deosebit de
grav prevazuta in art. 176 lit. d, in concurs cu tentativa la infractiunea de
talharie prevazuta in art. 211 alin. 1 C. pen., iar nu tentativa la infractiune de
furt calificat in concurs cu infractiunea de vatamare corporala grava.
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea
de furt calificat prevazuta in art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 si la art. 209 alin.
1 lit. g si i, a infractiunii de vatamare corporala grava prevazuta in art. 182 alin.
C. pen., precum si a altor infractiuni.
Instanta a retinut ca, in noaptea de 15 ianuarie 1999, inarmat cu un pistol
mitraliera, inculpatul a patruns prin efractie intr-un bar, cu intentia de a fura;
fiind surprins de mai multe persoane care au venit la bar si au blocat usa,
inculpatul a tras doua focuri de arma in usa, amenintand pe cei de afara ca ii va
omori daca nu pleaca.
Acestia au impins in usa, moment in care inculpatul a mai tras doua
focuri de arma, unul dintre gloantele care au strapuns usa lovind in picior
partea vatamata. Din raportul de constatare medico-legal a rezultat ca partea
vatamata a suferit leziuni ce au necesitat interventie chirurgicala si i-au pus
viata in pericol.
Impotriva sentintei, ramasa definitiva prin retragerea apelului, s-a

83
declarat recurs in anulare, cu motivarea ca incadrarea juridica data faptelor
savarsite de inculpat este gresita.
Recursul in anulare este fondat.
Din probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul, surprins asupra
faptei, pentru a-si asigura scaparea, a tras patru focuri de arma asupra usii in
spatele careia se aflau patru persoane. Focurile de pistol mitraliera au lasat in
usa urme la inaltimea de 100 si de 87 cm de la sol.
Avand in vedere ca inculpatul a tras repetat, cu o arma de foc, de la mica
distanta, stiind ca in spatele usii se aflau mai multe persoane, se impune
concluzia ca a prevazut si acceptat posibilitatea ca fapta sa aiba ca rezultat
moartea unei persoane.
Asa fiind, faptele intrunesc elementele tentativei la infractiunile de omor
calificat si deosebit de grav prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit.
i si art. 176 lit. d si de talharie prevazuta in art. 20 raportat la art. 211 alin. 1
C.pen.
In consecinta recursul in anulare a fost admis, s-a casat hotararea atacata
si s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanta in vederea rejudecarii, in cauza
nefiind efectuata expertiza psihiatrica obligatorie conform art. 117 alin. 1
C.pen.
CSJ, s.pen,decizia 1304/2002 49

TALHARIE. VIOLENTA

Smulgerea unui obiect din mana persoanei vatamate constituie un mod

violent de insusire a bunului, deposedarea facandu-se prin folosirea fortei.
Prin sentinta penala nr. 292 din 26 aprilie 2001 a Tribunalului Botosani,
inculpatul BM a fost condamnat, intre altele, pentru savarsirea infractiunii de
talharie prevazuta in art. 211 alin. 1 lit. d si e Cod penal.
Instanta a retinut ca, la 10 octombrie 2000, inculpatul a smuls din mana
partii vatamate un telefon mobil. Partea vatamata a alertat pe doi martori care
l-au urmarit pe inculpat si l-au imobilizat, predandu-l apoi politiei.
Apelul inculpatului asupra sentintei a fost respins ca nefondat prin
decizia nr. 347 din 13 iunie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia I penala.
Inculpatul a declarat recurs, sustinand ca fapta comisa intruneste
elementele constitutive ale infractiunii de furt, deoarece nu a exercitat violente
impotriva partii vatamate.
Recursul este nefondat.
Din probe rezulta ca inculpatul a venit brusc, in fuga, din spatele partii
vatamate si a smuls telefonul pe care acesta il avea in mana, rupand astfel, cu
forta contactul material pe care partea vatamata il avea cu bunul, ceea ce

84
reprezinta o violenta in intelesul art. 211 Cod penal.
Asa fiind, in mod corect s-a retinut ca furtul a fost comis prin violenta si
ca fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie.
In consecinta, recursul inculpatului a fost respins.

TALHARIE. FURT. DISTINCTIE

Fapta inculpatului de a-si insusi o suma de bani din geanta unei

persoane, urmata de exercitarea de violente impotriva organelor de ordine, care
au intervenit pentru a-l prinde constituie infractiunea de talharie, in concurs cu
cea de ultraj, iar nu infractiunea de furt, in concurs cu infractiunea de ultraj.
C.S.J., s.pen. decizia nr.2099 din 29 iulie 1998 50

TALHARIE. LUCRURI SUSTRASE DIN ACELASI PATRIMONIU.

VIOLENTE ASUPRA A DOUA PERSOANE PENTRU CA FAPTUITORUL
SA-SI ASIGURE SCAPAREA. NCADRARE JURIDICA

Unitatea sau pluralitatea de infractiuni complexe de talharie prevazuta in

art. 211 C. pen. este determinata de obiectul actiunii principale, aceea de furt;
ca atare, daca sustragerea este savarsita dintr-un singur patrimoniu, exista o
unica infractiune de talharie, indiferent de numarul persoanelor agresate de
faptuitor pentru insusirea lucrului sau pentru pastrarea bunului furat, pentru
inlaturarea urmelor infractiunii sau pentru a-si asigura scaparea.
Inculpatul a fost condamnat la doua pedepse pentru savarsirea
infractiunii de talharie prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a, b si f si la doua
pedepse pentru savarsirea infractiunii de ultraj prevazuta in art. 239 alin. 1, 2 si
3 C. pen.
Instanta a retinut ca, in noaptea de 31 decembrie 1997, inculpatul,
impreuna cu altii, a patruns intr-o locuinta de unde au sustras diferite bunuri.
Fiind surprinsi de organele de politie inculpatul, incercand sa-si asigure
scaparea, a lovit doi politisti.
Impotriva sentintei inculpatul a declarat apel, cu motivarea, intre altele,
ca s-a retinut gresit savarsirea a doua infractiuni de talharie, intrucat prin
actiunea de sustragere a fost vizat un singur patrimoniu.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu motivarea ca
incadrarea faptelor in doua infractiuni de talharie este corecta, de vreme ce
inculpatul, pentru a scapa, a lovit, succesiv, doi politisti care incercau sa-l
imobilizeze.
Prin recursul declarat, inculpatul a formulat aceeasi critica privind
incadrarea juridica a faptelor.

85
 Recursul este fondat.
Instantele, retinand in sarcina inculpatului savarsirea a doua infractiuni
de talharie, cu motivarea ca pentru a-si asigura scaparea a lovit doi lucratori de
politie, au pronuntat hotarari gresite in drept.
Talharia este o infractiune complexa, din structura ei facand parte, atat
furtul, componenta principala, cat si actele de violenta, care constituie
componenta adiacenta. Prin urmare, faptele de talharie se raporteaza la
numarul subiectilor pasivi ai faptei de furt, si nu la numarul subiectilor pasivi
ai actiunii adiacente de intrebuintare de violente pentru a-si asigura scaparea.
Sub acest aspect recursul inculpatului a fost admis, s-au casat hotararile
atacate, s-a schimbat incadrarea juridica si s-a dispus condamnarea inculpatului
pentru o singura infractiune de talharie, in concurs cu doua infractiuni de ultraj
retinute corect in sarcina acestuia.
CSJ, s.pen., decizia 4271/2003 51

TALHARIE. VIOLENTA EXERCITATA ASUPRA A DOUA

PERSOANE. INFRACTIUNE UNICA

Prin sentinta penala nr. 47 din 19 martie 1998, Tribunalul Botosani l-a
condamnat pe inculpat pentru savarsirea a doua infractiuni de talharie, una
prevazuta de art.211 al.2 lit.a C pen. si cealalta prevazuta de art.211 alin. 2 lit.e
C. pen.
S-a retinut ca inculpatul a sustras din caruta partii vatamate un sac cu
zahar, lovind-o cand a incercat sa se opuna, iar apoi, la interventia unei alte
persoane, pentru a pastra bunul, a lovit-o si pe aceasta, fracturandu-i trei dinti.
Curtea de Apel Suceava a admis apelul si a schimbat incadrarea juridica
a faptelor intr-o singura infractiune de talharie prevazuta de art.211 al.2 lit.e si
h C. pen.
Elementul material al talhariei - infractiune complexa - consta intr-o
actiune (principala) de furt si o actiune (adiacenta) de exercitare a violentei, de
amenintare sau folosire a altor mijloace de constrangere. Victima actiunii
principale este persoana deposedata de bun, iar victima a actiunii adiacente
poate fi atat posesorul bunului cat si o alta persoana (sau, si posesorul bunului
si alta persoana - cum este cazul analizat). Fiind o infractiune contra
patrimoniului (Titlul III din C. pen.) talharia imbraca forma unei singure
infractiuni ori de cate ori s-a furat de la o singura persoana, chiar daca pentru
deposedare si pentru pastrarea bunului furat au fost agresate mai multe.
Decizia nr.120/A din 15 iulie 1998

86
 TALHARIE. AGRAVANTA PREVAZUTA DE ART.211 ALIN. 3
C.PEN. CONDITII DE RETINERE. LOVIREA CU UN PAR APLICATA DE
UNUL DINTRE INFRACTORI PESTE MANA POLITISTULUI CEEA CE
A DECLANSAT DESCARCAREA PISTOLULUI ACESTUIA SI
OMORAREA UNUI MARTOR

Fapta unuia dintre infractori urmariti pentru comiterea unor furturi, in

care au fost prinsi in flagrant ,de a lovi cu un par peste mana politistului in care
acesta tinea pistolul, ceea ce a declansat impuscatura care s-a soldat cu moartea
unui martor ocular, constituie infractiunea de talharie, in agravanta prevazuta
de art.211 alin.2 C. pen.
In fapt,o echipa de control din care facea parte si un politist a surprins pe
faptuitor in momentul in care furau fructe din livada unei ferme.
Unul dintre faptuitori a lovit cu parul peste mana politistului in care
aceasta avea pistolul, ceea ce a declansat o impuscatura fiind ucis un martor
ocular.
C.S.J. s.pen., decizia nr.431 din 21 februarie 1995 52

TALHARIE. FORMA AGRAVATA. COMITEREA INFRACTIUNII

DE TREI PERSOANE. INAPLICABILITATEA SI ART.75 ALIN.1 LIT.A C.
PEN

In cazul savarsirii talhariei de catre trei persoane impreuna, fapta se

incadreaza in prevederile art.211 alin.2 lit.a C. Pen, asa incat nu mai sunt
aplicabile si prevederile art.75 alin.1 lit.a C. Pen.( care se refera la circumstanta
agravanta legala a savarsirii faptei de 3 sau mai multe persoane impreuna ),
circumstanta agravanta prevazuta de acest text fiind surprinsa in forma
agravata a talhariei prevazuta de art.211 alin.1 lit.a C. Pen.
53
C.S.J., s.pen., decizia nr.3525 din 21 septembrie 2000

TALHARIE. INFRACTIUNE CONSUMATA. CONCURS DE

INFRACTIUNI. DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infractiunea este continuata cand o

persoana savarseste, la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi
rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul
aceleiasi infractiuni.
Rezulta, deci, ca pentru a se retine existenta infractiunilor continuate
este necesar, intre altele, ca, pe de o parte, in momentul rezolutiei unice

87
inculpatul sa-si fi reprezentat, in intregul ei, activitatea infractionala pe care o
va desfasura, iar, pe de alta parte, toate actiunile repetate sa prezinte, fiecare,
continutul aceleasi infractiuni.
In speta, inculpatul a comis patru fapte de talharie, in conditii
conjuncturale prielnice, asupra a patru parti vatamate diferite, bunurile sustrase
constituind patrimoniul disintinct al fiecareia dintre ele.
Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare initiala a actiunilor
succesive, el actionand spontan, in imprejurari diferite, astfel incat faptele sale
constituie o pluralitate de infractiuni, fiind comise in conditiile concursului.
C.S.J., s.pen., decizia nr.2226 din 2 iunie 1999 54

TALHARIE COMISA INTR-O LOCUINTA. VIOLARE DE

DOMICILIU. CONCURS REAL.

Infractiunea de talharie comisa intr-o locuinta se afla in concurs real cu

infractiunea de violare de domiciliu.
Prin sentinta penala nr. 375 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti,
sectia I penala, inculpatul GP, fiul lui I si O, nascut la 14 iulie 1970, in
Republica Moldova, a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie
prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a, f C. pen., la 7 ani inchisoare si a infractiunii
de violarea de domiciliu, la 3 ani inchisoare.
In baza art. 33 lit. a-34 lit. b C. pen. a contopit pedepsele aplicate in
pedeapsa cea mai grea, de 7 ani inchisoare.
A mentinut starea de arest si a dedus preventia de la 2 octombrie 1999 la
15 iunie 2000.
In baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului, dupa
executarea pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la 8 milioane lei despagubiri civile catre partile
civile DG si GS si la cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca in ziua
de 2 august 1999 in jurul orei 8:00, auzind soneria de la intrarea in apartament,
partea vatamata DS (care se afla in apartamentul sau din str. MA nr. 13, bl. 23,
ap. 53 impreuna cu sotul sau DG si cu nepoata lor in varsta de 2 ani) a privit pe
vizorul usii si, deoarece i s-a parut ca cel care a sunat este un prieten al fiicei
sale, a intredeschis usa, moment in care inculpatul impreuna cu VC au impins
usa, intrand cu forta in apartament.
Inculpatul a lovit-o pe partea vatamata DS si a impins-o in dormitor, iar
VC a intrat in sufragerie unde era partea vatamata DG pe care l-a lovit
cerandu-i sa nu strige, iar nepoatei partilor vatamate i-a legat mainile si i-a
aplicat o banda adeziva peste gura sa nu strige.

88
 Atat inculpatul cat si VC au lovit-o pe partea vatamata DS cerandu-i sa
le dea aurul pe care detine. De frica aceasta le-a aratat celor doi un dulap in
care se aflau bijuteriile din aur si pe care acestia le-au luat, parasind
apartamentul.
Inculpatul si VC erau asteptati in fata blocului intr-un autoturism de
numitul “Oase” caruia cei doi i-au dat bijuteriile furate si au plecat.
In aceeasi zi partea vatamata DG a sesizat organele de politie despre cele
intamplate.
Initial inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, ulterior insa a negat
participarea sa la savarsirea faptei, solicitand in aparare audierea sorei sale GM
domiciliata in Bucuresti, care a aratat ca acesta a vizitat-o in 10 august 1999 si
ca a plecat chiar a doua zi, dupa eclipsa din 11 august, la Chisinau.
Tribunalul nu a luat in considerare declaratia martorei GM pentru ca, pe
de oparte, fiind sora inculpatului este firesc sa incerce sa-l ajute sa scape de
tragerea la raspundere penala, iar pe de alta parte chiar in situatia in care intr-
adevar inculpatul a vizitat-o in data de 10 august 1999, aceasta nu este o
dovada ca inculpatul nu s-ar fi putut afla in Bucuresti anterior acestei date.
Faptele de vinovatie ale inculpatului au fost dovedite pe baza
declaratiilor partilor vatamate, declaratiilor de martori, declaratiilor
inculpatului si a proceselor-verbale de recunoastere din grup.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut in
vedere toate criteriile prevazute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social
concret deosebit de ridicat al faptelor comise, modalitatea in care a actionat
inculpatul, valoarea prejudiciului, precum si persoana inculpatului.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul GP, pentru
nelegalitate si netemeinicie, solicitand achitarea sa in baza art. 11 pct.2 lit. a
raportat la art. 10 lit. c C. proc. pen., in sensul ca infractiunea de talharie nu a
fost comisa de el, intrucat la data de 2 august 1999 se afla la Chisinau si deci
nu putea participa la comiterea faptei din Bucuresti, sector2.
In sustinerea apelului sau inculpatul a solicitat completarea probelor cu
reaudierea sorei sale GM si acte (bon de plata 1485/2 august 1999 emis de “S”
SRL; certificatele 105 si 118 emise de Universitatea de stat de Medicina si
Farmacie “NT”; caracterizarea inculpatului emisa de Asociatia Regiilor
Locative Buicani)
Curtea de Apel Bucuresti - sectia I penala, dupa administrarea probelor
solicitate de inculpat in aparare, prin decizia nr. 513 din 3 octombrie 2000 a
respins apelul acestuia ca nefondat.
In considerentele deciziei se arata ca din analiza intregului material
probator, inclusiv actele noi, rezulta, asa cum judicios a retinut si prima
instanta, ca inculpatul GP se face vinovat de savarsirea infractiunilor de

89
talharie si violare de domiciliu, constand in aceea ca, in data de 2 august 1999,
in jurul orei 8:30, inculpatul GP, impreuna cu numitul VC au patruns cu forta
in locuinta partilor vatamate DG si DS, unde prin violenta, le-au deposedat de
cca 50 gr. bijuterii.
Instanta mai arata ca declaratia martorei GM (sora inculpatului) este
subiectiva, nu contrazice celelalte probe din care rezulta ca inculpatul se afla in
Bucuresti la data comiterii infractiunilor. Ca nici “bonul de plata” nu face
dovada contrara celorlalte probe (declaratiile partilor vatamate, procesul verbal
de recunoastere, declaratiile martorilor si ale inculpatului de la urmarirea
penala), acest act putand fi intocmit ulterior iar semnatura inculpatului obtinuta
in diferite moduri.
De altfel, imprejurarea ca acest act a fost prezentat abia in apel, creeaza
o puternica suspiciune asupra autenticitatii si corectitudinii mentiunilor sale,
explicatia acestei intarzieri din cauza imposibilitatii prezentarii numitei LB
fiind inacceptabila, pentru simplul fapt ca nici in apel nu s-a prezentat si totusi
actul a ajuns la dosar.
Daca actul ar fi existat la data de 2 august 1999, el ar fi putut ajunge, atat
in faza de urmarire penala, cat si cea de cercetare judecatoreasca, in acelasi
mod. Ca atare, conchide instanta probele administrate in cauza conduc la
concluzia ca starea de fapt retinuta de instanta de fond corespunde adevarului,
iar inculpatul a participat la comiterea faptelor aduse judecatii.
Arata ca in baza acestei stari de fapt, instanta de fond a facut o justa
incadrare juridica a faptelor comise de inculpat, in infractiunile de talharie
(prevazute si pedepsite de art. 211 alin. 2 lit. a, f C. pen.) si violare de
domiciliu (prevazuta si pedepsita de art. 192 alin. 1 C pen.). In ce priveste
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infractiune,
precum si a pedepsei rezultate (7 ani inchisoare) arata ca, de asemenea, s-a
facut cu respectarea criteriilor generale prevazute de art. 72 C. pen., tinandu-se
seama de gradul mare de pericol social concret al infractiunilor comise, de
imprejurarile in care faptele au fost comise (de doua persoane, intr-o locuinta,
cu violenta, asupra a doua parti vatamate si asupra unui copil de 2 ani) si de
circumstantele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, insa
a avut o atitudine oscilanta in cursul procesului (initial a recunoscut, ca apoi sa
nege fapta).
In contra hotararilor mentionate inculpatul GP a declarat recurs,
sustinand ca nu se face vinovat de faptele imputate intrucat la data de 2 august
1999 se afla la Chisinau si deci nu putea participa la comiterea faptelor in
Bucuresti.
Critica formulata de inculpat este nefondata, neintemeiata.
Din examinarea actelor dosarului reiese ca inculpatul s-a aparat in

90
acelasi sens in fata instantei de fond cat si a instantei de apel, iar acestea,
examinand detaliat imprejurarile rezultate din probele administrate, au retinut
corect situatia de fapt si vinovatia numitului.
Astfel, inculpatul, in declaratiile date in fata organelor de politie, cat si
la parchet, a recunoscut ca impreuna cu VC si “Oase” au sustras prin violenta
mai multe bijuterii din aur din apartamentul partii vatamate DG.
Aceste declaratii se coroboreaza cu relatarile partilor vatamate DG si DS
si cu recunoasterea de catre acestea a incupatului din grup in prezenta martorei
MA, din care rezulta ca inculpatul este una dintre cele doua persoane care au
intrat in aparatamentul lor si le-au sustras bijuteriile.
In atare situatie, instantele in mod justificat au inlaturat apararea
inculpatului prin care a pretins ca in momentul savarsirii infractiunii el s-ar fi
aflat in alt loc decat in locul unde s-au comis faptele, aceasta aparare fiind
infirmata atat de primele sale declaratii, prin care a recunoscut faptele cat si
depozitiile partilor vatamate si a martorilor sus mentionati si nicidecum
confirmate prin probele administrate in aparare.
Cum motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat si cum alte
cazuri de casare a hotararilor atacate, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu
se constata, recursul inculpatului urmeaza a fi respins conform art. 385 alin. 1
pct. 1 lit. b C. proc. pen.
Se va computa din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii
preventive incepand cu data de 2 octombrie 1999 la 16 februarie 2001.

TALHARIE. TALHARIE CALIFICATA. SAVARSIREA FAPTEI DE

DOUA SAU MAI MULTE PERSOANE IMPREUNA. CONDITII DE
RETINERE. PARTICIPATIE

Pentru a fi aplicabila agravanta prevazuta de art.211 alin.2 lit. a C. Pen

( savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna ) este necesar ca
talharia sa fie savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna in conditiile
participatiei. Simpla prezenta a unor persoane la locul faptei, care il insotesc pe
faptuitor, fara sa comita vreun act de participatie nu are semnificatie sub acest
aspect.
In speta, inculpatul care era insotit de doua persoane a acostat partea
vatamata pe strada, a lovit-o cu pumnii si picioarele si i-a sustras bicicleta.
Persoanele care il insoteau pe inculpat si care au vazut cele petrecute nu au
contribuit cu nimic la activitatea infractionala a inculpatului.
In mod gresit insa instanta l-a condamnat pe inculpat pentru infractiunea
de talharie, retinand agravanta prevazuta de art.211 alin.2 lit.a C. Pen, desi
pentru a-si gasi aplicarea acest text era necesar ca talharia sa fi fost savarsita de

91
doua sau mai multe persoane "impreuna", simpla prezenta a mai multor
persoane la locul faptei nerealizand conditiile pentru retinerea acestei
agravante.
C.S.J., s.pen., decizia nr.2603 din 12 iunie 1999

TALHARIE. CONDITII DE RETINERE. LIPSA INTENTIEI DE A

FOLOSI VIOLENTA IN SCOPUL INSUSIRII BUNURILOR VICTIMEI

In cazul in care faptuitorul loveste persoana vatamata ca urmare a unor

neintelegeri anterioare, dupa care isi insuseste un obiect al acesteia cazut pe jos
in cursul agresiunii, nu constituie infractiunea de talharie pentru ca
intrebuintarea violentei nu s-a facut in scopul sustragerii bunului, ci din
razbunare.
Ca atare, incadrarea juridica a celor doua fapte distincte ale inculpatului
este in infractiunea de vatamare corporala si furt.
C.S.J., s.pen.,decizia nr.642 din 8 februarie 2001 55

TALHARIE. SAVARSIRE. DE DOUA SAU MAI MULTE

PERSOANE. LIPSA DE RELEVANTA JURIDICA A PARTICIPARII UNEI
PERSOANE IRESPONSABILE

Cerinta prevazuta de art.211 alin.2 lit.a C. pen, prin savarsirea

infractiunii ,,de doua sau mai multe persoane impreuna'' este indeplinita si in
cazul in care una dintre cele doua persoane participante la comiterea
infractiunii nu are discernamant.
Dispozitia legii vizand agravarea pedepsei in cazul persoanelor care
actioneaza impreuna, pentru a intimida mai usor si a micsora posibilitatea
victimei de a se apara impotriva actiunii de deposedare, nu poate fi limitata de
lipsa de discernamant a unuia dintre participanti cat timp textul de lege nu face
nici o distinctie in aceasta privinta. De aceea, faptuitorului care a actionat cu
discernamant ii este aplicabila agravanta prevazuta de art.211 alin.2 lit.a C. pen
si atunci cand cea de-a doua persoana participanta la infractiunea de talharie,
este lipsita de discernamant.
CS.J.,s.pen., decizia nr.81 din 15 ianuarie 1999 56

92
 TALHARIE.INFRACTIUNE UNICA COMPLEXA CARE
ABSOARBE SI INFRACTIUNEA DE DISTRUGERE

Degradarea imbracamintei persoanei vatamate, ca urmare a violentelor

exercitate contra ei de inculpat in incercarea de a-si asigura scaparea, constituie
infractiunea complexa de talharie, in care fapta de distrugere este absorbita
intrand in continutul infractiunii de talharie.
In fapt, inculpatul a sustras dintr-un autoturism suma de 500.000 lei,
incercand sa fuga de la locul faptei. Partea vatamata a incercat sa-l opreasca,
insa inculpatul a lovit-o si i-a rupt haina de blana cu care era imbracata.
Prima instanta l-a condamnat pe inculpat atat pentru savarsirea tentativei
la infractiunea de talharie, prevazuta de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit. a, b
si e, cat si pentru infractiunea de distrugere prevazuta de art.217 alin.1 C. Pen.
Instanta de apel a schimbat incadrarea juridica, retinand doar tentativa la
infractiunea de talharie.
Inculpatul a declarat recurs cerand, la randul sau, schimbarea incadrarii
juridice a faptei pe care a comis-o in infractiunea de distrugere.
Recursul nu este fondat intrucat ruperea hainii de blana a victimei s-a
produs in momentul in care inculpatul, in pericol de a fi prins, a incercat sa-si
asigure scaparea asa incat infractiunea de distrugere comisa cu acest prilej a
fost absorbita.
C.S.J., s.pen., decizia nr.3411 din 15 septembrie 2000 57

TALHARIE. VIOLENTE. FAPTA SAVARSITA DE O PERSOANA

AVAND ASUPRA SA O SUBSTANTA PARALIZANTA. FURT.
TENTATIVA

Fapta de a sustrage bunuri dintr-o locuinţă, făptuitorul fiind surprins în

momentul în care încerca să părăsească locul, având asupra sa bunurile părţii
vătămate, şi utilizarea de către acesta a unui spray paralizant pentru a-şi asigura
scăparea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie săvârşită
de o persoană având asupra sa o substanţă paralizantă, iar nu ale tentativei la
infracţiunea de furt calificat.
Prin sentinţa penală nr. 636 din 14 iulie 2003, Judecătoria Oneşti a
condamnat pe inculpatul U.C. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de
furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1)
lit. g) şi i) C. pen.Instanţa a reţinut că, în noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul a
pătruns prin escaladare în apartamentul părţii vătămate. Intrând în locuinţă,
partea vătămată a surprins pe inculpat în timp ce se îndrepta spre uşă, cu o

93
geantă de voiaj în care adunase mai multe bunuri.Pentru a-şi asigura scăparea,
inculpatul a pulverizat spre partea vătămată din conţinutul unui spray
paralizant.
Apelul şi recursul inculpatului, prin care a solicitat reducerea pedepsei
şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., au fost respinse prin decizia penală nr.
980 din 11 august 2003 a Tribunalului Bacău şi decizia penală nr. 657 din 9
octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la încadrarea juridică
dată faptei în prevederile art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1)
lit. g) şi i) C. pen., în loc de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., este fondat.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, în momentul
surprinderii sale în apartament, inculpatul avea asupra sa o geantă de voiaj cu
bunuri sustrase şi se pregătea să părăsească locuinţa.
În acest stadiu al executării elementul material al laturii obiective a
infracţiunii de furt este realizat, inculpatul reuşind să deposedeze partea
vătămată de bunuri însuşindu-le.
Aşa fiind, fapta inculpatului, până în momentul surprinderii sale,
realizează conţinutul infracţiunii consumate de furt.
Din aceleaşi probe rezultă că, pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a
pulverizat o substanţă paralizantă asupra părţii vătămate, în scopul de a scăpa
şi de a păstra bunurile furate.
Aceste acte de constrângere, în forma violenţei, se află în legătură
directă cu acţiunea de furt, realizând astfel conţinutul infracţiunii complexe de
tâlhărie.
Folosindu-se în realizarea actelor de violenţă de o substanţă cu efect
paralizant, în cauză sunt incidente prevederile art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
privind tâlhăria săvârşită de o persoană având asupra sa o asemenea substanţă.
În consecinţă, recursul în anulare a fost admis şi s-a dispus schimbarea
încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de furt calificat, în aceea de
tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
Secţia penală, decizia nr. 2717 din 19 mai 2004 58

TALHARIE. VIOLARE DE DOMICILIU. CONCURS DE

INFRACTIUNI. INFRACTIUNE COMPLEXA. DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin. 3din C. Pen, infractiunea este complexa cand in

continutul sau intra, ca element sau ca circumstanta agravanta,o actiune sau
inacatiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.
Aceasta inseamna ca infractiunea absoluta in continutul infractiunii
complexe ca element sau circumstranta agravanta, trebuie sa fie indicata, in

94
mod expres,in norma de drept incriminatoare. Or, in comformitate cu art.211
alin.2 lit. f din C.Pen, infractiunea de talharie este agravata ,,daca s-a savarsit
intr-o locuinta sau dependintele acesteia''.
In consecinta,talharia savarsita intr-o locuinta sau dependinte ale
acesteia nu constituie infractiunile de violare de domiciliu si de talharie
calificata aflate in concurs, ci o singura infractiune complexa prevazuta de
art.211 alin.2 lit .f C. Pen.
C.S.J., s.pen.,decizia nr.2494 din 17 iunie 1999 59

TALHARIE .COMPLICITATE. CONTRIBUTIE MORALA

Participarea la planuirea infractiunii, sfatuirea unuia din participanti in

lagatura cu atragerea partii vatamate la locul unde a fost agresata si
participarea la folosul realizat prin savarsirea talhariei constituie elementele ce
caracterizeaza complicitatea prin contributie morala la fapta prevazuta de legea
penala.
In speta, inculpatul a cazut de acord cu ceilalti faptuitori sa urmareasca
partea vatamata, pentru a-i lua prin violanta diferite bunuri, in acest scop el a si
indemnat pe unul dintre participanti la comiterea infractiunii de talharie (o
femeie) sa determine partea vatamata sa urmeze cu masina sa un anumit traseu,
pentru ca aceasta sa poata fi blocata, atacata si jefuita la locul stabilit.
Dar, intrucat inculaptul se afla in stare de ebrietate nu a participat efectiv
la comiterea sustragerii bunurilor prin violenta, insa a participat la impartirea
folosului realizat prin infractiune.
In drept, conform art.26 teza I din C. pen este complice persoana care,
cu intentie, inlesneste sau ajuta ,,in orice mod'' la savarsire aunei fapte
prevazute de legea penala, contributia complicelui putand, asadar, sa fie
materiala sau morala, aceasta din urma caracterizandu-se prin faptul ca efectele
sale vizeaza psihicul autorului (autorilor) direct prin intarirea sau intretinerea
intentiei de a comite fapta prevazuta de legea penala.
Deci, imprejurarea ca inculpatul nu a participat efectiv la comiterea
sustragerii bunurilor prin violenta, neavand o contributie materiala la talharie,
nu inlatura calitatea sa de complice moral, el inlesnind realizarea faptei prin
intarirea si intretinerea hotararii celorlalti de a savarsi infractiunea.
C.S.J.s.pen.,decizia nr.1334 din 29 martie 2000 60

TALHARIE. FURT. CRITERII DINSTICTIVE. DEPOSEDAREA

VICTIMEI PRIN AMENINTARE

95
 Deposedarea victimei prin amenintare, fara sa se fi exercitat acte de
violenta efective, constituie o modalitate de realizare, pe langa actiunea de
insusire, a celeilalte componente a laturii obiective a infractiunii de talharie .Ca
urmare, fapta inculpatului de a determina pe victima, prin amenintare, sa-i dea
un bun mobil, pe care apoi si-l insuseste, intruneste elementele contitutive ale
infractiunii de talharie .
In speta, inculpatul a amenintat pe victima ca-i va aplica o lovitura de
cutit daca nu-i va da lantisorul de aur pe care aceasta il avea la gat .
Aceasta atitudine brutala a inculpatului, care a silit vointa victimei,
constituie in mod evident o amenintare in acceptiunea prevederilor art.211
alin.1 C.pen., apta sa intregeasca latura obiectiva a infractunii de talharie.
C.S.J., s.pen., decizia nr.1018 din 17 martie 1999 61

TALHARIE. MOARTEA VICTIMEI. DIFERENTIERE IN RAPORT

CU INFRACTIUNEA DE LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE
MOARTE

Fapta inculpatului de a lovi pe victima in momentul surprinderii sale

sustragand bani din patrimoniul acesteia urmata de decesul victimei, constituie
infractiunea de talharie prevazuta de art.211 alin.3 C. pen, iar nu infractiunea
de lovire sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta de art.183 C. pen,
deoarece o atare fapta, cu caracter complex, este indreptata atat contra
patrimoniului, cat si impotriva persoanei, iar nu doar contra persoanei.
C.S.J., s.pen. decizia nr.1169 din 25 martie 1999

TALHARIE. INFRACTIUNE CONSUMATA. CONCURS DE

INFRACTIUNI. DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infractiunea este continuata cand o

persoana savarseste, la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi
rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul
aceleiasi infractiuni.
Rezulta, deci, ca pentru a se retine existenta infractiunilor continuate
este necesar, intre altele, ca, pe de o parte, in momentul rezolutiei unice
inculpatul sa-si fi reprezentat, in intregul ei, activitatea infractionala pe care o
va desfasura, iar, pe de alta parte, toate actiunile repetate sa prezinte, fiecare,
continutul aceleasi infractiuni.
In speta, inculpatul a comis patru fapte de talharie, in conditii
conjuncturale prielnice, asupra a patru parti vatamate diferite, bunurile sustrase

96
constituind patrimoniul disintinct al fiecareia dintre ele.
Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare initiala a actiunilor
succesive, el actionand spontan, in imprejurari diferite, astfel incat faptele sale
constituie o pluralitate de infractiuni, fiind comise in conditiile concursului.
C.S.J., s.pen., decizia nr.2226 din 2 iunie 1999

PEDEAPSA. CUANTUM. RECIDIVA POSTCONDAMNATORIE.

COMITEREA UNEI NOI INFRACTIUNI IN PERIOADA DE INCERCARE
A GRATIERII CONDITIONATE SI A LIBERARII CONDITIONATE
ACORDATE SUCCESIV

In speta, inculpatul V.A. a fost condamnat, prin sentinta penala nr. 694
din 20 iulie 1988 a Judecatoriei Oradea, la trei ani inchisoare, pentru comiterea
infractiunii de furt, si la 5 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de
talharie, aplicandu-se o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.
In baza Decretului-Lege nr. 3/1990, inculpatul a beneficiat de gratierea
pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru infractiunea de furt, ramanand sa
execute numai pedeapsa de 5 ani inchisoare, aplicata pentru infractiunea de
talharie, exceptata de la gratiere.
Din pedeapsa de 5 ani inchisoare, numitul V.A., a executat doar 2 ani, 3
luni si 16 zile, fiind liberat conditionat.
In luna octombrie 1990, inculpatul comite o noua infractiune de talharie
pentru care i s-a aplicat, prin sentinta penala nr. 600din 20 mai 1991 a
Judecatoriei Oradea, o pedeapsa de 6 ani inchisoare.
In conformitate cu prevederile art. 9 din Decretul- Lege nr. 3/1990 s-a
dispus revocarea beneficiului gratierii cu privire la pedeapsa de 3 ani
inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 694/1988 a Judecatoriei Oradea,
aceasta fiind contopita cu cu pedeapsa de 5 ani inchisoare, aplicata prin aceeasi
hotarare, cu adaugarea unui spor de 1 an inchisoare, stabilindu-se si pedeapsa
rezultanta de 6 ani inchisoare, urmand ca restul pedepsei de 8 luni si 25 de zile
sa fie executat prin privare de libertate.
Totodata, s-a mentionat ca beneficiul liberarii conditionate cu privire la
restul de pedeapsa de 2 ani, 8 luni si 12 zile din pedeapsa de 5 ani inchisoare
(aplicata prin sentinta penala nr.694/1988).
Solutia primei instante este nelegala. Prin revocarea beneficiului gratierii
conditionate, inculpatul trebuie repus in situatia avuta inainte de aplicarea
actului de clementa. Deci, gratierea gasindu-l pe inculpat in executarea unei
pedepse rezultante de 6 ani inchisoare, aplicarea prevederilor art. 9 din
Decretul-Lege nr. 3/1990 trebuia sa duca la obligarea inculpatului de a executa,
alaturi de pedeapsa aplicata pentru noua infractiune comisa in perioada de

97
incercare a gratierii conditionate, a restului de pedeapsa ramas neexecutat din
pedeapsa rezultanta de 6 ani, dupa executarea in penitenciar a numai 2 ani, 3
luni si 16 zile.
In mod nejustificat, asadar, prima instanta a dedus din cuantumul
pedepsei de executat timpul ce mai ramasese din pedeapsa din care inculpatul
fusese liberat conditionat, beneficiul acestei masuri disparand.
Tinandu-se seama de pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare, din care s-
a executat 2 ani, 3 luni si 6 zile, urmeaza a se aplica prevederile art. 9
Decretul- Lege 3/1990 in raport cu restul de pedeapsa de 3 ani, 8 luni si 23 de
zile.
In acest sens, sentinta primei instante urmeaza a fi modificata, prin
inlaturarea dispozitiei referitoare la liberarea conditionata devenita fara obiect.
42

Tribunalul Judetean Bihor, s.pen, decizia nr. 397 din 28

august 1992 62

UN SINGUR PATRIMONIU SI MAI MULTE PERSOANE

AGRESATE.

In cazul in care pentru insusirea unor bunuri din acelasi patrimoniu

faptuitorul savarseste acte de violenta asupra mai multor persoane, subzista o
singura infractiune de talharie, iar nu mai multe infractiuni aflate in concurs, in
raport cu numarul persoanelor vatamate.
Prin sentinta penala nr. 662 din 19 octombrie 2000, Tribunalul
Bucuresti, Sectia I penala, a condamnat pe inculpati pentru savarsirea a doua
infractiuni de talharie prevazute in art. 211 alin. 2 lit. a,b,d,e si alin. 3 C. pen.,
respectiv a complicitatii la aceasta infractiune.
Instanta a retinut ca, la 3 februarie 1999, partile vatamate TM si PO s-au
deplasat la casieria centrala a societatii “A” TV pentru a depune incasarile din
acea zi, in suma de 156 milioane de lei.
In timp ce urcau scarile imobilului au fost atacati de inculpati cu jet de
spray paralizant in zona fetei si lovituri cu corpuri contondente, cauzandu-li-se
vatamari vindecabile in 7-8, respective 5-7 zile.
Prin decizia nr. 232 din 3 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucuresti, sectia
II penala, a admis apelurile declarate de procuror si de inculpati, inlaturand din
incadrarea juridica prevederile art. 211 alin. 3 C. pen. si modificand pedepsele.
Impotriva acestei decizii procurorul si inculpatii au declarat recurs, cu
motivarea, intre altele, ca incadrarea juridica data faptei este gresita.
Recursurile sunt fondate.
Din textul de lege care incrimineaza si defineste infractiunea de talharie

98
ca infractiune complexa, rezulta ca aceasta se constituie din actiunea
principala, furtul, care este actiunea scop, si actiunea secundara, violenta, care
este actiunea mijloc.
Ca atare, infractiunea de talharie este determinata de numarul
patrimoniilor din care au fost sustrase bunurile insusite fara drept de catre
faptuitori, iar nu de numarul subiectilor pasivi asupra carora s-au exercitat
violentele pentru insusirea sau pastrarea bunurilor.
Instantele au retinut corect ca inculpatii au lovit doua parti vatamate,
insa actiunea principala, cea de furt, care intra incompunerea laturii obiective a
infractiunii de talharie a fost indreptata impotriva unui singur patrimoniu, cel al
partii civile “SC A TV”.
Prin urmare, gresit s-a dispus condamnarea inculpatilor pentru savarsirea
a doua infractiuni de talharie in concurs.
In consecinta, recursurile au fost admise, s-au casat hotararile atacate si
s-a dispus schimbarea incadrarii intr-o singura infractiune de talharie prevazuta
in art. 211 alin. 2 lit. a,b,d, si e C. pen.

TALHARIE. ELEMENTE CONSTITUTIVE

Prin sentinta penala nr. 1018 din 5.11.2001, Judecatoria Suceava l-a
condamnat pe inculpat pentru trei infractiuni de talharie, prevazute de art.211
al.1 lit.e C.pen. Sentinta a ramas definitiva prin respingerea cailor de atac
(decizia penala nr.23 din 14.01.2002 a Tribunalului Suceava si decizia penala
nr.194 din 18.03.2002 a Curtii de Apel Suceava).
Instantele au retinut ca inculpatul a acostat in mod repetat trei tinere, in
locuri mai putin circulate, si le-a cerut sa intretina cu el relatii sexuale.
Cu insistenta, inculpatul le tinea de brat si le saruta, afirmand ca nu le va
lasa fara a avea cu ele raporturi intime. Pentru a scapa, fetele au promis,
formal, ca vor veni a doua zi la intalnire, iar inculpatul le-a cerut drept garantie
inelele si cerceii.
Partile vatamate au anuntat politia, iar una din ele a venit a doua zi la
intalnire, supravegheata discret de politisti.
Inculpatul nu s-a prezentat, iar dupa ce a fost descoperit a recunoscut ca
a vandut bijuteriile chiar in ziua in care le-a primit de la partile vatamate.
Prin urmare, deposedarea partilor vatamate s-a facut fara
consimtamantul acestora (ele fiind incredintate de faptuitor ca vor primi
bunurile a doua zi), scopul urmarit de inculpat a fost acela de a-si insusi pe
nedrept bijuteriile (dovada ca le-a vandut in aceeasi zi), elemente constitutive
ale infractiunii de furt. Partile vatamate s-au simtit amenintate ca nu vor scapa
neviolate daca nu predau bijuteriile, fapta, in ansamblu, constituind

99
infractiunea de talharie.
Apararea inculpatului, conform careia fapta sa ar constitui infractiunea
de santaj, a fost inlaturata.
Ceea ce caracterizeaza infractiunea de santaj prevazuta de art.194 al.1
C.pen., deosebind-o de cea de talharie, este faptul ca infractorul intrebuinteaza
violenta sau amenintarea in scopul obtinerii ulterioare a unei sume de bani sau
a altor valori.
Infractiunea de talharie, dimpotriva, este caracterizata prin
simultaneitatea violentei sau amenintarii cu deposedarea victimei.
C.A. Suceava, decizia penala nr.194 din 18.03.2002 63

OMOR DEOSEBIT DE GRAV. TALHARIE. CONCURS

In fapt, inculpatul a lovit victima cu o scandura in regiunea capului,

provocandu-i moartea, dupa care i-a sustras din buzunar suma de 4.000 lei.
Prima instanta a retinut savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav
si cea de talharie.
Instanta de apel a schimbat incadrarea juridica a faptelor din
infractiunile de omor deosebit de grav si talharie, intr-o singura infractiune de
omor deosebit de grav, prevazuta de art.176 lit.d C. pen.
Recursul declarat de procuror este fondat. Potriviat art.176 lit.d C. pen
constituie omor deosebit de grav, omorul comis pentru savarsirea sau
ascunderea unei talharii sau piraterii. Agravanta are in vedere savarsirea unui
omor pentru a inlesni comiterea unei talharii, ori pentru a ascunde o asemenea
fapta.
In speta, scopul urmarit de inculpat prin savarsirea actelor de agreasiune
fiind insusirea unei sume de bani apartinand victimei, ceea ce in fapt s-a si
produs, el se face vinovat de savarsirea a doua infractiuni si anume aceea de
omor deosebit de grav, prevazut de art.176 lit.d C. pen si de talharie, prevazuta
de art.211 alin.1 C.pen, aflate in concurs real.
C.S.J., s.pen., decizia nr 258 din 7 februarie 1995 64

TALHARIE. FURT. INCADRARE JURIDICA

Agresarea poliţistului în timpul exercitării funcţiunii şi în legătură cu

actele îndeplinite de el, urmată de însuşirea unor lucruri aparţinând acestuia,
căzute pe jos în timpul agresiunii, nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci
aceea de furt, din lipsa intenţiei de folosire a violenţei în scopul săvârşirii
sustragerii.

100
 Prin sentinţa penală nr. 44 din 12 februarie 2004, Tribunalul Bihor a
condamnat pe inculpaţii T.T. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj
prevăzută în art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen. şi de tâlhărie prevăzută în art. 211
alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Instanţa a reţinut că, la 20 august 2003, în timp ce partea vătămată
H.O., poliţist aflat în misiune, efectua controlul unui autoturism, a fost insultat
şi lovit de inculpaţi până la pierderea cunoştinţei. În continuare inculpaţii,
văzând staţia de emisie-recepţie şi o pereche de cătuşe, aparţinând părţii
vătămate, ce căzuseră pe drum, le-au însuşit şi apoi le-au aruncat.
Prin decizia penală nr. 64 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea a
respins apelurile inculpaţilor.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate, încadrarea juridică dată
faptei de sustragere în prevederile art. 211 C. pen. fiind greşită.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, după încetarea
actelor de violenţă inculpatul C.M., văzând staţia şi cătuşele pe jos, le-a luat şi
le-a dat inculpatului T.T., după care au părăsit locul faptei.
În raport cu această stare de fapt, se constată că actele de violenţă nu
realizează acţiunea adiacentă din conţinutul elementului material al laturii
obiective a infracţiunii complexe de tâlhărie, acestea nefiind săvârşite pentru
comiterea furtului, ci în legătură cu exercitarea funcţiei de poliţist de către
partea vătămată.
Hotărârea de a însuşi lucrurile menţionate aparţinând acesteia a fost
luată de inculpaţi ulterior săvârşirii actelor de violenţă, în momentul în care,
voind să părăsească locul faptei, le-au văzut căzute pe drum.
Aşa fiind, încadrarea corectă a acestei fapte în drept este aceea de furt
calificat prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.,
text de lege în baza căruia, după admiterea recursurilor şi casarea hotărârilor
atacate, s-a dispus condamnarea inculpaţilor. 43
I.C.C.J., s. pen.,decizia nr. 3307 din 16 iunie 2004 65

TALHARIA. AGRAVANTA SAVARSIRII IN MOD PUBLIC.

DRUMUL DINTRE DOUA SATE

Drumul dintre doua sate fiind un loc care, prin destinatie, este
intotdeauna accesibil publicului, constituie loc public in acceptiunea art.152
lit.a C.Pen. Ca urmare, fapta de talharie savarsita pe un astfel de drum trebuie
incadrata in art.211 alin.2 lit.e C.pen, iar nu in art.211 alin.1 C. pen.
C.S.J., s.pen.decizia nr.1772 din 6 mai 1999 66

TALHARIE. TENTATIVA. INFRACTIUNE CONSUMATA.

101
 DISTINCTIE

Smulgerea unui lanţ de la gâtul părţii vătămate constituie infracţiunea de

tâlhărie în forma consumată, iar nu tentativă la infracţiunea de tâlhărie,
deoarece furtul, care constituie acţiunea principală a infracţiunii de tâlhărie, s-a
consumat în momentul în care inculpatul a smuls lanţul de la gâtul părţii
vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost găsite asupra inculpatului, ci
pe caldarâm, la locul săvârşirii faptei.
Prin sentinţa nr. 746 din 27 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a
penală, a condamnat pe inculpatul F.I., între altele, pentru săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Instanţa a reţinut că, la 28 mai 2003, în jurul orelor 1100, în timp ce
partea vătămată se deplasa pe o alee, inculpatul a imobilizat-o şi i-a smuls de la
gât un lanţ din aur pe care se aflau şi alte bijuterii din aur şi argint. La strigătele
părţii vătămate, inculpatul a fost imobilizat de un martor, fiind reţinut până la
sosirea organelor de poliţie, iar bijuteriile smulse de la gâtul părţii vătămate au
fost găsite pe caldarâm şi recuperate de aceasta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 545 din 22
iulie 2004, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat cu aplicarea
pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi
b) C. pen. numai pe lângă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie.
Recursul declarat de inculpat, prin care s-a cerut schimbarea încadrării
juridice în tentativă la infracţiunea de tâlhărie, este nefondat.
Fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de tâlhărie în forma
consumată, iar nu tentativă la această infracţiune, întrucât furtul, care constituie
acţiunea principală a infracţiunii de tâlhărie, s-a consumat în momentul în care
inculpatul a smuls lanţul de la gâtul părţii vătămate. Împrejurarea că lucrurile
sustrase au fost găsite căzute, la locul săvârşirii faptei, iar nu asupra
inculpatului, este lipsită de relevanţă juridică pentru încadrarea juridică a
faptei, deoarece aruncarea bunurilor sustrase este o activitate ulterioară
consumării furtului.
Prin urmare, furtul nu a rămas în fază de tentativă, ci s-a consumat în
momentul în care lanţul a fost smuls de la gâtul părţii vătămate, iar prin
smulgerea lanţului, care constituie un act de violenţă, s-a realizat şi acţiunea
adiacentă a infracţiunii de tâlhăriei.
Încadrarea juridică dată faptei fiind corectă, recursul a fost respins.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5601 din 29 octombrie 2004

TALHARIE. TAINUIRE. DIFERENTIERE

102
 Pentru existenta infractiunii de talharie nu are relevanta daca inculpatul a
urmarit deposedarea victimei de un anumit bun mai inainte de exercitarea
violentei sau daca urmarirea realizarii acestui scop a intervenit in timpul
folosirii violentelor pentru realizarea acestei finalitati, cum este aceea de a o
bate pe victima. Participarea unui inculpat la lovirea si imobilizarea victimei,
concomitent cu deposedarea acesteia de bani de catre un alt faptuitor, urmata
de primirea unei parti din banii sustrasi, constituie infractiunea de talharie, iar
nu infractiunea de tainure de bunuri.
Pentru a ne afla in prezenta infractiunii de tainuire, este necesar ca
inculpatul sa nu participe in nici un mod la savarsirea infractiunii, ci doar sa
primeasca sau sa inlesneasca valorificarea unui bun, cunoscand ca provine din
savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca pentru aceasta a urmarit
sa obtina un folos material .Or, participand activ la savarsirea faptei ce a avut
ca urmare deposedarea victimei, prin violenta, inculpatul a comis fapte care
intra in continutul laturii obiective a infractiunii de talharie. Astfel, actiunea sa
de a lovi si a imobiliza pe victima se completeaza reciproc cu activitatile
celorlalti faptuitori, al caror rezultat final a condus la deposedarea victimei de
suma de bani care a fost impartita intre toti participantii.
C.S.J., s.pen.,decizia nr.336 din 4 februarie 1999 67

TALHARIE. FURT. ELEMENTE DE DISTINCTIE. LEGATURA

SUBIECTIVA INTRE LOVIRE SI DEPOSEDARE DE BUNURI

Pentru existenta infractiunii de talharie, care se savarseste numai cu

intentie directa, este necesar ca aceasta forma de vinovatie sa fie prezenta atat
in actiunea principala, de furt, cat si in cea adiacenta, de exercitare de violente
sau amenintari, pentru a pune victima in stare de inconstienta sau in neputinta
de a se apara .
In cazul in care, prin lovirea victimei, inculpatul nu a urmarit
deposedarea acesteia de bunuri, ci razbunarea sau alte asemenea scopuri, iar
hotararea de a-i sustrage un anumit bun a survenit ulterior, dupa ce a cazut,
cele doua actiuni ale sale neavand legatura subiectiva intre ele costituie
infractiuni distincte care urmeaza a fi incadrate in infractiunile de lovire si,
respectiv, de furt.
In fapt, inculpatul a lovit pe victima nu in scopul de a-i sustrage vreun
bun, ci pentru ca a considerat-o pe aceasta implicata in desfacerea contractului
sau de munca si numai dupa ce aceasta a cazut la pamant i-a luat haina
insusindu-si-o.
Ca urmare, fapta inculpatului de lovi pe victima constituie infractiunea

103
de lovire, iar fapta de a lua haina acesteia in scopul de a si-o insusi pe nedrept
costituie infractiunea de furt.
CS.J., s.pen., decizia nr.104 din 19 ianuarie 1999 68

NOTE LA CAPITOLUL V

40. www.scj.ro
41. Culegere de practica judiciara, 1997-1998, Editura Lumina Lex,
Suceava 1999-decizia nr. 2029 iulie 1998,pag 86
42. Revista Dreptul nr. 1/1998 , pag 125
43. Culegere de practica judiciara, 1997-1998, Editura Lumina Lex,
Suceava 1999-decizia nr. 2029 iulie 1998,pag 88
44.www.scj.ro
45. Revista Dreptul nr.4/2004, pag. 170
46. Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara,
Editura All Beck, Bucuresti 2002,pag.458
47. Revista Dreptul nr.3/2003, pag 128
48. Revista Dreptul nr.4/2004, pag 171
49. Revista Dreptul nr.3/2003, pag 122-123
50. Revista Dreptul nr.12/1999, pag 173
51. Revista Dreptul nr.4/2004, pag 172
52. Revista Dreptul nr.1/1996, 148
53. Revista Dreptul nr.3/2002, pag 170
54. Revista Dreptul nr.2/2001,pag 229
55. Revista Dreptul nr.5/2002,pag 192
56. Revista Dreptul nr.2/2000,pag 186
57. Revista Dreptul nr.3/2002,pag 171
58. www.scj.ro
59. Revista Dreptul nr.2/2001,pag 230
60. Revista Dreptul nr.6/2001,pag 156-157
61. Revista Dreptul nr.7/2000,pag 169
62.George Antoniu, C.Bulai, Practica judiciara penala, vol. III,
Editura Academiei Romane, Bucuresti 1992-decizia nr. 397 din 28 august
1992,pag. 123-124
63. Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara,
op.cit., pag.459
64. Revista Dreptul nr.2/1996,pag 120
65. www.scj.ro
66. Revista Dreptul nr.12/2000,pag 147

104
 67. Revista Dreptul nr.2/2000,pag 187
68. Revista Dreptul nr.3/2000,pag 144

CAPITOLUL VI
ASPECTE PROCESUALE ŞI CRIMINOLOGICE
SECTIUNEA I
ASPECTE PROCESUALE

1. Aspecte procesuale privitoare la competenţă

Infracţiunea de tâlhărie se urmăreşte şi se judecă potrivit regulilor de

procedură penală obişnuită. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Chiar şi atunci când în conţinutul complex al tâlhăriei ar intra un furt care se
urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (art. 210 C. Pen.),
urmărirea penală se face din oficiu, fiindcă tâlhăria este o infracţiune
complexă, unică, cu un grad de pericol ridicat.

2. Competenţa organului de urmărire penală

Competenţa de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunii de

tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 1, 2 si 2 1 Cod Penal aparţine
organului de cercetare penală al poliţiei (art. 207. C. proc. pen.).
Urmărirea penală în cazul comiterii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de
art. 211 alin 3 - C. pen., se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror
(art. 209 C. proc. pen. ), aşa cum a fost modificat prin Legea 140/1996 –
privind modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală, când tâlhăria
"a produs" consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.
69

În situaţia în care organul de cercetare a constatat infracţiunea prevăzută

de art.211 alin.3 - C. pen., este obligat să efectueze actele de cercetare penală
ce nu suferă amânare, chiar dacă infracţiunea nu este de competenţa sa,
lucrările întocmite de el fiind pe deplin valabile. Această obligaţie rezidă din
prevederile art. 213 C. proc. pen. Tot din prevederile aceluiaşi articol, organul
de cercetare penală este obligat să înainteze procurorului toate lucrările
efectuate, de îndată.

105
 De asemenea, s-a precizat că "dacă într-o cauză în care potrivit art. 209
C. proc. pen. urmărirea penală se efectuează de procuror în mod obligatoriu,
cercetarea penală a fost făcută de organele de poliţie, procurorul căruia i s-a
trimis apoi dosarul neprocedând decât la audierea unor martori şi la întocmirea
rechizitoriului, se impune concluzia că primă instanţă, la mod corect, s-a
desesizat, în baza art. 332 C. proc. pen. şi a restituit cauza procurorului pentru
ca urmărirea să fie facută de organul competent ".

3. Competenţa instanţei de judecată

Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 1 C. pen., se

judecă în primă instanţă la Judecatorie (art.25 C. proc. pen.).
Când tâlhăria a fost comisă în împrejurarile prevăzute de art. 211 alin 2
şi 2 1 C. pen sau are urmările prevăzute de art.211 alin. 3 C. pen., competenţa
de a se judeca în primă instanţă aparţine Tribunalului (art. 27, pct. 1, lit. a şi b
C. proc. pen.) sau când este cazul Tribunalului Militar Teritorial (art. 28, pct. l
70
C. proc. pen.) .
Cand se va constata in cursul procesului penal ca lipseste din continutul
faptei una dintre actiunile fara de care nu poate exista infractiunea de talharie,
fi actiunea principala (nu exista furt ), fie actiunea adiacenta ( nu s-au
intrebuintat violente sau amenintari) se va schimba incadrarea faptei, ramanand
sa formeze obiect al procesului numai fapta corespunzatoare actiunii
existente( fie furt, loviri sau vatamari, fie amenintare ).
Cand nu exista infractiunea de furt ( de exemplu s-ar dovedi ca
sustinerea persoanei vatamate ca a fost victima a unui furt nu corespunde
adevarului ), iar violentele sau amenintarea savarsite fata de persoana pretinsa
vatamata nu se incadreaza in dispozitiile legii penale, neexistand infractiune se
va dispune scoaterea de sub urmarire sau in faza de judecata achitarea. ( art. 11
pct. 1 lit. b si pct. 2 lit. a C. proc. pen ). 71
Când bunul care face obiect al sustragerii este dintre acele aflate în
administrarea sau folosinţa forţelor armate, competenţa revine Tribunalului
Militar ( art. 26 pct .2, lit. b C. proc. pen.).
Cu privire la infracţiunile comise de civili contra bunurilor aflate în
administrarea sau folosirea forţelor armate, în practica judiciară s-a arătat că
"deşi potrivit art. 26 pct. 1, lit. b C. proc. pen., infracţiunea comisă de civili
contra bunurilor aflate în administrarea sau folosirea forţelor armate sunt date
în competenţa de judecată Tribunalelor Militare, aceasta nu înseamnă că toate
infracţiunile menţionate urmează să fie judecate de Tribunalele Militare, pentru
că astfel s-ar nesocoti unul din principiile care determină stabilirea

106
competenţelor instanţelor''.
Astfel, din dispoziţia art. 27 şi 28 - C. proc. pen., rezultă că anumite
infracţiuni, în special acelea care prin complexitatea problemelor pe care le
ridică prezintă mai multe dificultăţi de rezolvare, se judecă în primă instanţă de
Tribunal sau de Tribunalul Militar Teritorial. Prin urmare, ori de cate ori este
vorba de infracţiuni date în competenţa materială a tribunalului, dacă aceste
infracţiuni sunt îndreptate împotriva bunurilor aflate în administrarea sau
folosinţa forţelor armate, ele vor fi judecate de Tribunalul Militar Teritorial,
care este instanţa corespunzatoare în grad a tribunalelor.
Dacă în cursul judecăţii, instanţa constată ca acţiunea penală nu mai
poate fi exercitată, fiind întrunite cerinţele art. l0, lit. a, e C.proc. pen., va
dispune achitarea conform art. ll, pct. 2, lit. a C.proc. pen.
În legatură cu acţiunea civilă în procesul penal, Codul de procedura
penala prevede că acţiunea civilă se porneşte din oficiu când partea vătămată
este o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 C. pen. De asemenea, este
prevazută obligaţia instanţei de a solicita instituţiei publice date cu privire la
prejudiciu, aceasta fiind obligată să comunice instanţei datele solicitate.
Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra separării pagubei, chiar
dacă unitatea prejudiciată nu s-a constituit ca parte civilă (art. 17 C. proc.
pen.).

4. Aspecte procesuale privind compunerea instanţei

Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 1 Cod penal se

judecă în primă instanţă la Judecatorie în complet format din 1 judecător,
tribunalele judecă apelurile la infracţiunea de tâlhărie prevazută de art. 211
alin. 1 Cod Penal în complet format din 2 judecători, iar curţile de apel judecă
recursul în complet format din 3 judecători.
Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 2 şi 3 se judecă
în primă instanţă în complet format din 1 judecător, iar apelurile împotriva
hotărârilor pronunţate în primă instanţă se judecă de apel în complet format din
2 judecători.

SECTIUNEA A II-A
ASPECTE CRIMINOLOGICE

Infracţiunile contra patrimoniului sunt comise în mod frecvent în

actualul stat de drept, având la bază cauze atât de ordin obiectiv (somaj), cât şi
de ordin subiectiv (dezinteres în dobândirea celor de trebuinţă pe cale cinstită,

107
dorinţa de îmbogaţire fară muncă, carenţe în educaţie, etc.).
Faptele îndreptate împotriva patrimoniului au fost incriminate şi
sancţionate din cele mai vechi timpuri de legile penale. Legea penală este
chemată să apere situaţiile de fapt existente, adică acestea să fie menţinute în
starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a unei persoane, deoarece orice
modificare a lor prin acest procedeu duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire
reală a entităţilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.
Alături de celelalte mijloace de ridicare a nivelului conştiinţei, trebuie să
acţioneze şi legea penală şi implicit cei chemaţi să o aplice.
Un rol important în combaterea infracţiunilor contra patrimoniului
trebuie să-l aibă în permanenţă vigilenţa şi prudenţa cetăţenilor, căci infractorii
care atacă patrimoniul altora profită în general de naivitatea victimelor lor.
Lipsa de grijă pentru adecvarea autoocrotirii, uşurinţa în acordarea încrederii
unor persoane necunoscute nu numai că înlesnesc comiterea infracţiunilor, dar
şi creează o permanentă tentativă pentru cei ispitiţi să comită astfel de
infracţiuni.
Prin modificările aduse Codului Penal, prin adoptarea Legii nr.
140/1996, legiuitorul a mărit limitele pedepselor la infracţiunile contra
patrimoniului având în vedere diferenţierile sub aspectul pericolului social şi al
periculozităţii făptuitorilor, tocmai pentru ca scopul urmărit de lege - prevenţia
generală şi specială - să fie realizat în perioadă actuală, când fenomenul
infracţional în acest domeniu cunoaşte o creştere rapidă.
Infracţiunea de tâlhărie face parte din categoria infracţiunilor complexe,
întrucât exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a
violenţei, de la simple lovituri până la moartea victimei. De aceea, se impune
un tratament juridic adecvat pentru prevenirea şi combaterea acestui gen de
fapte.
Se impune o complexitate de măsuri pentru eradicarea acestor
infracţiuni, la nivel statal, nu numai intervenţia organelor de ordine şi a justiţiei
pentru sancţionarea corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie
deosebită trebuie acordată minorilor care pot fi atraşi mai uşor la comiterea
acestor fapte şi mai ales la formarea de grupuri infracţionale. Aceştia
acţioneaza fără a discerne faptele şi condiţiile pe care le generează.
Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care trebuie să
cunoască manifestările de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o
atitutidine colectivă a cetaţenilor faţă de făptuitori şi faptele lor.
Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să
asigure reeeducarea făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea
acestora şi după executarea pedepsei.
Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de

108
tâlhărie, dacă în timpul detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un
mijloc real de reeducare a făptuitorului.
Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate infracţiunile se
comit de persoane cu un grad scăzut de pregatire şcolară şi cu mari carenţe
educative.
Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a
deţinuţilor, în scopul de a-i scoate din sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se
află, conştientizându-i în acest fel de necesitatea reintegrării în societate.

109
 NOTE LA CAPITOLUL VI

69. 13. Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Drept penal, Editura Lumina
Lex, 2002, pag. 426
70. Trib. Suprem, s.pen., decizia nr 2390/1995, Buletinul Jurisprudentei,
''Culegere de decizii pe anul 1995'',pag. 190-191
71. Vintila Dongoroz, s.a., op. cit., vol III, pag. 466

110
 CAPITOLUL VII
MODIFICARI INTERVENITE PRIN LEGEA NR.
301 DIN 2004

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea

prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 575 din data de 29 iunie 2004
prezentul Cod intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Legiuitorul aduce, substantiale modificari prin Legea nr. 301 din 2004,
astfel modificand Titlul din “Infractiuni contra patrimoniului” in “CRIME ŞI
DELICTE CONTRA PATRIMONIULUI”, cuprinse in Titlul II al acestei legi
nr. 301 / 2004.
Observam modificarile intervenite chiar in interiorul acestui Titlu II din
Legea nr. 301 / 2004, care cuprinde urmatoarele categorii de infractiuni:
 Furtul – art. 249
 Furtul calificat – art. 250
 Pedepsirea unor furturi la plangerea prealabila – art. 251
 Talharia – art. 252
 Talharia calificata – art. 253
 Pirateria – art. 254
 Pirateria calificata – art. 255
 Abuzul de incredere – art. 256
 Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor – art. 257
 Gestiunea frauduloasa – art. 258
 Insusirea bunului gasit – art. 259
 Inselaciunea – art. 260
 Distrugerea si insusirea de valori materiale interesand umanitatea –
art. 261
 Distrugerea si insusirea de valori culturale ale popoarelor – art. 262
 Distrugerea – art. 263
 Distrugerea calificata – art. 264
 Distrugerea din culpa – art. 265

111
  Tulburarea de posesie – art. 26
 Tainuirea – art. 267
 Spalarea banilor – art. 268
 Sanctionarea tentativei – art. 269
 Sanctionarea persoanei juridice – art. 270.
In Legea nr. 301/2004 tâlhăria se regăseşte in art. 252 si la art. 253
(tâlhăria calificata). 72
Art. 252 al acestei legi prevede ca furtul săvârşit prin întrebuinţarea de
violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau
neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de
mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu
închisoare strictă de la 3 la 12 ani.
Art. 253 al aceleiaşi legi prevede ca tâlhăria este săvârşita in forma
calificata in următoarele împrejurări:
(1)
a)de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau
paralizantă;
b)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
c)în timpul nopţii;
d)într-un loc public;
e)într-un mijloc de transport;
f)într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
g) a avut vreuna din urmările prevazute la art. 187
Se pedepseste cu inchisoare stricta de la 7 la 15 ani.
(2)
Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca
urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi.

Aspecte diferenţiale
Noul cod penal face distinctie intre doua forme de talharie: talharia
simpla si talharia calificata. 73 Forma calificata a infractiunii a fost construita
prin desprinderea variantelor agravate ale infractiunii de talharie existente in C.
pen anterior. Pedeapsa in cazul talhariei simple este inchisoare stricta de la 3 la
12 ani, spre deosebire de pedeapsa prevazuta in C.pen vechi, care este
inchisoare de la 3 la 18 ani. In ceea ce priveste forma simpla a infractiunii de
talharie, in caz de situatie tranzitorie, legea noua apare ca fiind mai fovorabila.
In cazul variantei simple a formei calificate, pedeapsa este inchisoare stricta de

112
la 7 la 15 ani, spre deosebire de legea penala veche care prevede pedeapsa
inchisorii de la 5 la 20 ani. La rezolvarea unei eventuale situatii tranzitorii,
judecatorul va aplica legea noua in cazul in care orienteaza pedeapsa spre
maximul special, iar daca pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata se impune a fi
orientata spre minim, judecatorul va aplica legea veche, care are un minim
special mai redus ce permite o coborare mai mare a pedepsei.
In cazul variantei agravate a formei calificate a infractiunii de talharie
noul C.pen prevede o pedeapsa mai blanda decat C.pen anterior. Pedeapsa in
legea noua este detentiune severa de la 15 la 20 ani, iar pedeapsa prevazuta de
legea veche este inchisoare de la 15 la 25 ani. 74
In cazul instigarii si complicitatii la talharie, pentru a opera agravanta
prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a C.pen.- modificat prin Legea nr. 140/1996-
este necesar sa se constate contributia concomitenta a instigatorului si
complicelui cu savarsirea faptei de catre autor. Legiuitorul intervine prin
modificarile aduse de Legea nr. 301/2004, eliminad din textul de lege
modalitatea de comitere a tentativei (de doua sau mai multe persoane
impreuna).

113
 NOTE LA CAPITOLUL VII
72. Idrumar legislativ, vol.VI, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004,
p.1064.
73. Mihai Adrian Hotca, Noul Cod Penal si Codul Penal anterior.
Aspecte diferentiale si tranzitorii, Editura Editas, Bucuresti, 2004, p.251-252.
74. www.google.ro

114
 CONSIDERATII FINALE PRIVIND INFRACTIUNEA
DE TALHARIE

In societate exista, dupa cum bine se stie, numeroase reguli care

disciplineaza viata in comun si diferitele activitati care se desfasoara in jurul
nostru. Incalcarea acestora nu prezinta insa, acelasi grad de pericol, sau, cum ar
spune Racine, “sunt felurimi de trepte, si-n cinste, si-n pacat”.
Unele dintre ele reprezinta abateri de o mai mica insemnatate, cum ar fi
cele disciplinare, conventionale, sau de la regulile de politete, ori de la un
regulament sportiv, etc.
Despre infractiuni nu se poate vorbi decat atunci cand ne referim la cele
mai grave incalcari, iar infractor nu devine decat persoana care a savarsit o
fapta cu adevarat periculoasa in societate, dupa cum am observat pe parcursul
acestei lucrari.
Legea ingradeste vointa absoluta a individului. Este oare nevoie de
anumite prescriptii, incepand de la regulile de buna purtare si pana la normele
penale, pentru a ingradi pe individ, impiedicandu-l sa-si manifeste vointa in
mod absolut liber in relatiile sociale?
In decursul timpului s-au dat felurite explicatii in ceea ce priveste
infractiunile. S-a crezut multa vreme ca inclinatiile spre infractiune sunt
consecinta pacatului originar (de exemplu, in conceptia teologica); altii (de
pilda, J.J.Rousseau) au dat vina pe intreaga societate, sustinand ca omul se
naste bun de la natura dar societatea il indeamna spre infractiune.
Cercetarile mai noi, desi nu inlatura posibilitatea existentei anumitor
deformatii biologice care limiteaza capacitatea omului de a-si stapani pornirile
antisociale, considera ca ceea ce determina savarsirea de infractiuni sunt
conditiile economice si sociale.
Cand ne referim la infractiunile determinate (intr-o oarecare masura) de
conditiile economice si sociale, trebuie sa avem in vedere in special,
infractiunile ce se comit contra patrimoniului: furtul, talharia, pirateria, abuzul
de incredere, gestiunea frauduloasa, inselaciunea, delapidarea etc.
Intr-o societate cu ascutite contradictii de clasa, unde prapastia dintre

115
bogati si saraci este tot mai accentuata, unde o parte importanta a populatiei
cunoaste nelinistea si nesiguranta, mizeria, somajul si lipsa de cultura, se
creeaza un teren propice pentru tot felul de excese, de manifestari antisociale.
La aceasta se adauga si goana oarba dupa castig.
Am observat, asadar, ca o infractiune grava contra proprietatii este
talharia. Comite aceasta infractiune acela care, de pilda, vazand ca victima se
impotriveste incercarii infractorului de a-i sustrage geanta, o loveste sau o
tranteste la pamant, dupa care fuge cu obiectul sustras , sau hotul care, vazand
ca pagubasul il urmareste, si este gata sa-l prinda, se intoarce si il loveste,
reusind sa dispara cu lucrul furat. Tot talharie este si fapta hotului care leaga
mai intai victima, o imobilizeaza sau ii administreaza un narcotic spre a putea
sa o jefuiasca mai bine ori o leaga dupa ce i-a furat tot din casa, spre a o
impiedica sa ceara imediat ajutor.
Talharia constituie deci o incalcare nu numai a proprietatii, dar si o
grava atingere adusa integritatii corporale a omului.

116
 BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

 George Antoniu, C. Bulai, S. Chivulescu, Dicţionar juridic penal,

Editura ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti 1976
 George Antoniu, Marin Popa, Ştefan Danes, Codul penal pe
înţelesul tuturor, Editura politica, Bucureşti, 1988
 Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea
Româneasca, Bucureşti, 1921
 Gheorghe Diaconescu, Drept penal - partea speciala, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003
 Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica
Stanoiu, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca,
''Explicaţii teoretice ale Codului penal roman'', vol. III, Ediţia a II-a, Editura
Academiei Romane, Editura All Beck, Bucureşti, 2003,
 Vintilă Dongoroz, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu,
A. Nemes, M. Popovici, P. Sarbulescu, V. Stoican, "Noul Cod Penal si
Codul penal anterior prezentare comparativa'', Editura Politica, Bucureşti
1968
 Vasile Dobrinoiu, Drept penal - partea speciala, Vol. I, Editura
Lumina Lex Bucureşti 2004
 Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, "Drept penal", Editura Lumina
Lex, 2002, pag. 412
 Ion Gheorghiu - Bradet, Drept penal roman - partea speciala, Vol.
I, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1994
 Mihai Adrian Hotca, Noul Cod Penal si Codul Penal anterior.
Aspecte diferenţiale si tranzitorii, Editura Editas, Bucureşti, 2004

117
  Îndrumar legislativ, vol. VI, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
 Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal roman - partea
speciala, Casa de Editura si Presa "Şansa" Bucureşti 1997
 Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal - partea speciala,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1983
 Gheorghe Mateut, "Drept penal special - Sinteza de teorie si
practica judiciara",Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999
 Model Penal Law, American Law Institute, Philadelphia, 1985
 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, "Drept penal - partea
speciala", Editura All Beck, Bucureşti, 2002
 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile
Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valericǎ Lazăr, Drept penal - partea speciala, Editura
Europa Nova, Bucureşti, 1997
 Ilie Pascu, Stelian Ivan, " Tâlhărie, aspecte de teorie si practica
judiciara", Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1992
 Ilie Pascu, Mioara Ketty Guiu, ''Drept penal - partea speciala",
Editura Fundaţiei "Andrei Şaguna", Constanta 2003
 Tudor R. Popescu-Brăila, Drept civil, vol. I imprimat la Romcart
SA, Bucureşti, 1993
 Oliviu Augustin Stoica, "Drept penal - partea speciala", Editura
Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1976
 Tudorel Toader, "Drept penal, partea speciala", Editura All Beck,
2002
 Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru
Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil Ramureanu, "Codul comentat si
adnotat-parte speciala", vol. I, Editura ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti
1975
II. STUDII SI ARTICOLE DE SPECIALITATE

 George Antoniu, "Unele reflecţii cu privire la tentativa in cazul

infracţiunii complexe", Revista Romana de Drept nr. 10/1983
 George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul
penal comparat'', Revista de Drept penal nr. 2/2001
 George Antoniu, "Furtul săvârşit in timpul nopţii'', Revista Romana
de Drept, nr. 6/1970
 M. Bǎdilǎ, "Noua reglementare a infracţiunii de tâlhărie", Revista
de Drept Penal, nr. 1/1997
 C. Butiuc, ''Coautoratul in situaţii deosebite'', Revista de Drept

118
Penal nr. 4/1995
 Ludovic Biro, "Criterii distinctive intre infracţiunile de şantaj si
tâlhărie", Revista Romana de Drept nr. 4/1971. Revista de drept penal, nr.
4/2001
 Ştefan Danes, ''In legătura cu coautoratul la infracţiunea de
tâlhărie'', Revista de Drept Penal nr. 2/1995
 Horia Diaconescu, "Delimitarea intre tentativa si infracţiunea
consumatǎ care a avut ca urmare praeterintenţionatǎ moartea victimei",
Revista Romana de Drept nr. 11/1988
 V. Dobrinescu, "Reglementarea infracţiunii complexe in noul Cod
Penal'', Revista Romana de Drept nr. 7/1969
 Gheorghe I. Ivan, "Tâlhărie. Coautorat sau complicitate", Revista
de Drept Penal nr. 2/2002
 Constantin Mitrache, "Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei",
Revista de Drept Penal nr. 2/1995
 D. Marinescu, Infracţiunea de tâlhărie in concurs cu infracţiunea
de ultraj contra bunelor moravuri", Revista Romana de Drept nr. 11/1971
 Costel Niculeanu, "Despre infracţiunea de tâlhărie comisa intr-o
locuinţa sau dependinţe ale acesteia si violarea de domiciliu'', Revista Dreptul,
nr. 2/1998
 Ilie Pascu, "Tâlhăria sǎvârşitǎ intr-o locuinţa sau dependinţe ale
acesteia'' , Revista Dreptul nr. 2/2001
 Ilie Pascu, ''Pluralitate de subiecţi pasivi'', Revista de drept penal
nr. 3/2004
 V. Patulea, "Delimitarea tentativei de infracţiune consumata, in
cazul tâlhăriei care a avut ca urmare praeterintentionata moartea victimei",
Revista Romana de Drept nr. 11/1988
 Doru Pavel, "Tâlhărie sǎvârşitǎ împotriva mai multor subiecţi
pasivi", Revista de drept penal nr. 2/1995
 V. Poenaru, "Violenta ca element al infracţiunii de tâlhărie",
Revista Romana de Drept nr. 10/ 1975
 C. Soroceanu, ''Semnificaţia termenelor întrebuinţare de violente
din textul care incriminează tâlhăria''. Revista romana de drept nr. 4/1973

III. PRACTICA JUDICIARA

 George Antoniu, C. Bulai, Practica judiciara penala, vol. III,

Editura Academiei Romane, Bucureşti 1992 - decizia nr. 397 din 28 august
1992

119
  Curtea Suprema de Justiţie - secţia penala-decizia nr. 3582/2003
 Curtea Suprema de Justiţie-secţia penala-decizia nr. 2127/2003
 Curtea Suprema de Justiţie-secţia penala-decizia nr. 4271/2003
Curtea Suprema de Justiţie-secţia penala-decizia nr. 3115/2003
 Culegere de practica judiciara, 1997-1998, Editura Lumina Lex,
Suceava 1999 - decizia nr. 2029 iulie 1998
 Culegere de practica judiciara in materie penala 1999 - decizia nr.
1772 din 6 mai 1999
 Culegere de decizii 2000 - 2002 - decizia nr. 642 din 2001
 Culegere de decizii 2002 - secţia penala-decizia nr. 156 din
13.05.2002
 Curtea de Apel Suceava-secţia penala-decizia nr. 156 din 18.03.2002
 Curtea de Apel Suceava-secţia penala-decizia nr. 194 din 13.05.2002
 Constantin Hamangiu, Pandectele romane, 1/2004, 4/2004,
4/2002, 5/2002, 5/2003
 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie-secţia penala-decizia nr. 2175 din
22 aprilie 2004
 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie-secţia penala-decizia nr. 5886 din
10 noiembrie 2004
 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie-secţia penala-decizia nr. 3389 din
18 iunie 2004
 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie-secţia penala-decizia nr. 3307 din
16 iunie 2004
 Revista Dreptul nr.: 1-2/1990; 1/1992; 1,2/1996; 11/1997;
1,2,5/1998; 12/1999; 2,3,7,12/2000; 2,6/2001; 3,5/2002; 3/2003
 Tribunalul Covasna-secţia penala-decizia nr. 8 din 24 februarie 1997
 Tribunalul Judeţean Bihor-secţia penala-decizia nr. 92 din 27
februarie 1991
 Tribunalul Suprem-secţia penala-decizia nr. 3265 din 15 martie 1989
 Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara,
Editura All Beck, Bucureşti 2002

IV. LEGISLAŢIE

 Codul Penal publicat in Buletinul Oficial nr. 79 din 21 iunie 1968 ,

republicat in Buletinul Oficial nr. 55-56 din 23 aprilie 1973 si republicat in
Monitorul Oficial nr. 65 din 16 aprilie 1997, modificat ulterior prin :
- Lg.nr. 197/2000 (Monitorul Oficial nr. 568 din 15 noiembrie 2000)

120
 - Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22
noiembrie 2000), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr. 456/2001
(Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 10/2001 (Monitorul Oficial nr. 62 din 6
februarie 2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 20/2002
(Monitorul Oficial nr. 59 din 28 ianuarie 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 89/2001 (Monitorul Oficial nr. 338 din 26
iunie 2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 61/2002
(Monitorul Oficial nr. 65 din 30 ianuarie 2002)
- Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 din 18 aprilie 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27
mai 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27
iunie 2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783 din 30
octombrie 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 143/2002 (Monitorul Oficial nr. 804 din 5
noiembrie 2002), aprobata prin Lg.nr. 45/2003 (Monitorul Oficial nr. 51 din 29
ianuarie 2003)
 Codul de Procedura Penala publicat in Buletinul Oficial nr. 145-146
din 12 noiembrie 1968 si republicat in Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie
1973 si in Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997 , modificat ulterior prin:
- Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22
noiembrie 2000), suspendata parţial si temporar prin Ordonanţa de
Urgenta nr. 295/2000 (Monitorul Oficial nr. 707 din 30 decembrie
2000), aprobata cu modificări si completări prin Lg. nr. 456/2001
(Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)
- Lg. nr. 296/2001 (Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001)
- Lg.nr. 704/2001(Monitorul Oficial nr. 807 din 17 decembrie 2001)
- Lg.nr 756/2001 (Monitorul Oficial nr. 2 din 4 ianuarie 2002)
- Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 di 18 aprilie 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27
mai 2002)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27
iunie 2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783
din 30 octombrie 2002)
- Lg.nr. 281/2003 (Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003)
- Ordonanţa de Urgenta nr. 66/2003 (Monitorul Oficial nr. 502 din 11
iulie 2002) aprobata prin Lg.nr 359/2003 (Monitorul Oficial nr. 635
din 5 septembrie 2003)
 Constituţia României din 1991

121
  Constituţia României din 2003
 Noul Cod penal adoptat prin Lg. nr. 301/2004 publicata in
Monitorul Oficial 575 din 29 iunie 2004

V. DICTIONARE

 Dictionarul Explicativ al Limbii Romane

V. ADRESE WEB
 www.csj.ro
 www.goole.ro
 www.unibuc.ro

122