00 0 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Specializarea Kinetoterapie si Motricitate Speciala

KINETOTERAPIA IN PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA

Profesor coordonator: Student:

Asist. Dr. Paul Lucaci Rascanu Constantin Alexandru

1
Cuprins
KINETOTERAPIA IN PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA...............................................1
Introducere.......................................................................................................................................3
Articulatia scapulo-humerala..........................................................................................................4
A.Forme clinice................................................................................................................................6
Diagnosticare...................................................................................................................................8
DIAGNOSTIC POZITIV SI DIAGNOSTIC DIFERENTIAL..................................................10
Diagnostic diferential.............................................................................................................11
EVOLUTIA BOLII.......................................................................................................................11
PROGNOSTIC..............................................................................................................................12
Tratament.......................................................................................................................................12
1.Ortopedic.................................................................................................................................12
2.Tratamentul igieno-dietetic.....................................................................................................13
3.Tratamentul medicamentos.....................................................................................................13
4.Electroterapia..........................................................................................................................13
5.Hidroterapia............................................................................................................................16
6.Masajul....................................................................................................................................16
7.Mobilizari pasive.....................................................................................................................20
8.Terapia ocupationala (ergoterapia).........................................................................................21
10.Mobilizarile active................................................................................................................22
11.Terapia mio-fasciala..............................................................................................................24
Bibliografie....................................................................................................................................26

2
 Introducere

Periartrita scapulo-humerala (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin durere,

redoare si impotenta functionala a umarului, asociate in diverse grade, determinate de procese
patologice, care intereseaza tesuturile periarticulare (tendoane, burse) si in unele cazuri capsula
articulara.
Prima descriere a periartritei scapulo-humerale apartine lui Duplay care, in 1874, atribuia
toate suferintile umarului bursitei subacromio-deltoidiene; la o mai buna cunoastere a
sindromului au contribuit Codman si de Seze.
Periartrita scapulo-humerala este una dintre suferintele cele mai frecvente, pentru care
bolnavul se adreseaza medicului. Este intalnita la ambele sexe, la subiecti in varsta activa, cu
incidenta maxima la cei peste 40 de ani.
Termenul de periartrita, care subliniaza faptul ca sunt interesate structurile periarticulare
este in unele cazuri, necorespunzator realitatii, nefiind vorba de un proces inflamator.
Clasificarea suferintelor care se incadreaza in notiunea vaga si imprecisa de PSH este
diferita, in functie de scoala.
Reumatologii francezi deosebesc urmatoarele forme clinice :
- umarul dureros simplu
- umarul dureros acut (hiperalgic)
- umarul mixt
- umarul blocat
- umarul pseudoparalitic.

Bolile reumatismale formeaza un grup de afectiuni cu localizari in primul rand la aparatul

locomotor si cardio-vascular, ca urmare a unor leziuni caracteristice mezenchinale.
Factorii etiologici in acest grup de boli sunt diferiti determinand tablouri clinice cu
evolutie acuta, subacuta si cronica.
Clasificarea bolilor reumatismale sunt urmatoarele :
1. Reumatismul inflamator in care intra:
- reumatismul Socolski Bouillaud
- poliartrita reumatoida
- spondilita anchilozanta
- reumatismul secundar infectios

2. Reumatismul degenerativ in care intra:

- artroza
- poliartroza
- spondiloza
3. Reumatismul abarticular in care intra:
- miozite
- tendinite
3
 - bursite
- periartrite
- nevralgii si nevrite.
In afara manifestarilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ, in practica
zilnica intalnim adesea bolnavi cu suferinte determinate de procese patologice abarticulare in
cursul carora sunt afectate tendoane,teci sinoviale, burse, fascii, aponevroze.
Cele mai frecvente si cele mai suparatoare uneori invalidante sunt : tendinitele si bursitele
umarului (cunoscute generic sub numele de periartrita scapulo-humerala) ; mai rar sunt intalnite
sunt sindromul umar-mana, retrac-tia aponevrozei palmare (Boala Dupuytren), periartrita coxo-
femurala.
La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces
de uzura a carei accelerare si agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme (in
special cele de ordin profesional) expuneri la frig etc.
Un rol deosebit in accelerarea proceselor de uzura si in aparitia inflamatiei ; un argument
in acest sens il constituie frecventa mare a acestui sindrom, atat in afectiuni ale sistemului nervos
periferic (nevralgia cervico-brahiala, zina zoster) , cat si in afectiuni ale sistemului nervos central
(accidente vasculare cerebrale, traumatisme cerebrale, Boala Parkinson, sindroame talamice).
PSH poate aparea si la bolnavii cu unele afectiuni ale organelor intra-toracice, pe cale
reflexa, prin perturbarea activitatii sistemului simpatic, an-gina pectorala, infarct miocardic,
tuberculoza pulmonara apicala, interventii chirurgicale pe plaman. Asupra unor factori
etiopetogenici se va reveni, la prezentarea formelor clinice.

Articulatia scapulo-humerala

Această articulaţie uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei, formând o

articulaţie sferoidală. Suprafeţele articulare. De partea humerusului există capul humeral, studiat
la osteologic El este acoperit de un cartilaj hialin care se întinde până la buza medială a colului
anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm). De partea scapulei găsim cavitatea glenoidă care are
o formă ovală şi este limitată de o sprânceană osoasă glenoidală. In centrul cavităţii se găseşte
tuberculul glenoidal. Ea este acoperită de un cartilaj hialin, mai gros la periferie şi mai subţire în
porţiunea sa centrală. Cadrul glenoidian (Labrum glenoidale). La o privire mai atentă a
suprafeţelor articulare se constată ca între capul humeral şi cavitatea glenoidă există o
disproporţie evidentă, aceasta din urmă reprezentând doar un sfert din suprafaţa capului humeral,
Pentru stabilirea unei mai bune concordanţe între suprafeţele articulare, la periferia cavităţii
glenoidale s-a dezvoltat un cadru constituit dintr-un fibrocartilaj, care nu împiedică totuşi
amplitudinea şi varietatea mişcărilor.
Cadrul glenoidian este un inel fibrocartilaginos, care pe secţiune are o formă prismatică
triunghiulară. El prezintă trei feţe: una care aderă de periferia cavităţii glenoide, alta externă, ce
continuă suprafaţa colului scapulei şi o a treia, faţa internă, care se găseşte în continuarea
suprafeţei glenoidiene. Mijloacele de unire. La menţinerea în contact a suprafeţelor articulare
contribuie capsula, o serie de ligamente şi muşchii periarticulari. Capsula articulară are forma
unui manşon şi este constituită din două straturi: unul extern, fibros şi altul intern, sinovial.
Stratul fibros al capsulei se insera printr-o extremitate pe periferia cavităţii glenoide, iar prin cea

4
opusă, pe colul humeral. Inserţia glenoidală se face pe faţa externă a cadrului glenoidian şi pe
colul scapulei. Ea nu este perfect circulară; în partea superioară, pe o anumită întindere,
depăşeşte cadrul glenoidian şi de aceea inserţia lungii porţiuni a bicepsului este intraarticulară, pe
când cea a lungii porţiuni a tricepsului este extraarticulară. Inserţia humerală este mai
complicată. Ea nu se face strict pe colul anatomic, ci coboară şi pe cel chirurgical. în porţiunea
superioară, stratul fibros al capsulei se insera la limita cartilajului hialin, lăsând în afară cei doi
tuberculi (mare şi mic).
La nivelul şanţului intertubercular, stratul fibros al capsulei trece ca o punte peste acesta,
transformându-1 în canal. In porţiunea inferioară, pe partea ei medială, capsula coboară şi se
îndepărtează de cartilajul articular, spre a se insera pe colul chirurgical. Reţinem deci faptul că o
porţiune din colul chirurgical se aflăm interiorul articulaţiei. In partea inferioară inserţia stratului
fibros al capsulei prezintă o dispoziţie deosebită. Fibrele cele mai superficiale coboară pe osul
humerus în timp ce fibrele mai profunde se reflectă şi se întorc înspre suprafaţa articulară.
Acestea din urmă ridică stratul intern sinovial al capsulei, determinând formarea de frâuri
proeminente în interiorul articulaţiei. Ele sunt denumite „Frenula capsulae ".
Capsula articulaţiei este laxă şi puţin rezistentă. Prin acest caracter structural ea
favorizează producerea unor mişcări mai ample, dar în acelaşi timp face posibilă producerea mai
frecventă a luxaţiilor. Tot datorită laxităţii sale, această capsulă prezintă o serie de plice.
Prinderea acestora între suprafeţele articulare este evitată prin acţiunea fasciculelor musculare ale
muşchilor vecini (triceps, supraspinos, subspinos, subscapular). Ligamentul coracohumeral I
(Lig. coracohumerale) este cel mai important ligament 1 al acestei articulaţii. Se insera pe baza şi
pe marginea externă a procesului coracoid cu un capăt, iar cu celălalt ise fixează pe tuberculul
mare al humerusului şi pe capsula articulară, după ce a trecut ca o punte peste şanţul
intertubercular.
Ligamentele glenohumerale (Ligg. glenohumeraliă) sunt trei fascicule fibroase care
întăresc capsula. Ele se pot pune în evidenţă dacă se creează prin excizie, în partea posterioară a
capsulei o „fereastră ". Aceste ligamente ocupă partea antero-superioară a capsulei. între
ligamentul superior şi cel mijlociu există un spaţiu triunghiular pe unde tendonul muşchiului
subscapular vine în raport nemijlocit cu capsula. La acest nivel se găseşte şi o prelungire a
sinovialei articulare. Aceste ligamente se insera cu un capăt pe cadrul glenoidian, iar cu celălalt
pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie, rotaţie internă şi
abducţie.
Capsula articulară îndeplineşte un rol minor în menţinerea suprafeţelor articulare. Un rol
mai important se atribuie în această acţiune presiunii atmosferice şi muşchilor periarticulari.
Aceştia sunt dispuşi asemenea unui con, cu baza înspre scapulă şi vârful înspre humerus
(muşchii: subscapular, supraspinos, rotundul mic). Sinovială. Stratul intern, sinovial, tapetează
capsula articulară. Cum inserţiile acesteia se fac la oarecare distanţă de învelişul cartilaginos al
suprafeţelor articulare, ea se recurbează pentru ca printr-un traiect recurent să se înapoieze către
ele. Reflexiunea este mai vizibilă pe humerus, unde depărtarea dintre inserţia capsulei şi
suprafaţa articulară este mai mare. La locul unde se reflectă, sinovială este ridicată prin acele
frâuri fibroase ce determină formarea de mici plice sinoviale în interiorul articulaţiei (Frenula
5
capsulae). Sinovială trimite în afară două prelungiri constante care străbat prin orificiile capsulei:
prima poartă denumirea de prelungirea sau bursa subscapularului, deoarece trecând prin spaţiul
dintre ligamentele glenohumerale superior şi mijlociu merge sub muşchiul subscapular; a doua
poartă numele de teacă sinovială intertubcrculară, deoarece însoţeşte tendonul capului lung al
bicepsului. Mai există unele burse sinoviale periarticulare inconstante.
Raporturile articulatiei scapulo-humerale
1) Conul musculo-tendinos format: înainte de muşchiul subscapular, înapoi de muşchiul
subspinos şi rotundul mic, în sus de muşchiul supraspinos, iar în jos de lunga porţiune a
tricepsului.
2) Deasupra articulaţiei se află bolta acromio-coracoidiană, acoperită, la rândul ei, de
muşchiul deltoid.
3) Medial, articulaţia prezintă raporturi cu organele din cavitatea axilară. Vom reţine, de
asemenea, faptul că articulaţia este străbătută de tendonul capului lung al muşchiului biceps.
4) Raportul cu cartilajul de creştere al epifizei superioare a humerusului este important
pentru clinicieni: cartilajul este în cea mai mare parte extra-articular, devine intra-articular în jos
şi medial.
Patologic, PSH are drept substrat – in primul rand – leziunile degenerative ale
tendoanelor, in special ale supraspinosului si bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la
rupturi partiale si prin calcificari, aceste procese de uzura sunt frecvente la subiecti de peste 40-
50 de aani, fiind multa vreme asimptomatice. In privinta anumitori factori, cum ar fi unele
traumatisme, o suprasolicitare sau o expunere la frig, leziunilor degenerative li se adauga un
proces inflamator, in primul rand al tendoanelor, care pune capat latentei clinice amintite mai
sus, bolnavii acuzand dureri de intensitate medie si un grad variabil de impotenta functionala. In
unele cazuri migrarea materialului calcic cu patrunderea lui in interiorul unei burse (in primul
rand in bursa subacromiodeltoidiana) determina un proces inflamator deosebit de intens,
responsabil de prezenta unor dureri extrem de nepasatoare.
O forma particulara de PSH este cea determinata de inflamatia capsulei articulatiei
glenohumerale, a carei evolutie catre fibroza este responsabila de diminuarea importanta a
miscarilor la acest nivel (asa-zisul « umar blocat » sau « umar inghetat »).
In sfarsit, leziunile trofice ale tendoanelor mansetei rotatorilor pot duce, in urma unor
solicitari mari (la tineri) sau relativ mici (la varstnici), la rupturi intinse care sunt responsabile de
umarul “pseudoparalitic ».
A.Forme clinice
Periartrita scapulo-humerala are cinci forme clinico-anatomice-func-tionale relativ bine
conturate. Acestea sunt :
1) umarul dureros simplu ;
2) umarul acut hiperalgic
3) umarul mixt ;
4) umarul blocat ;
5) umarul pseudoparalitic.

1) Umarul dureros simplu (evolutia bolii)

Este o forma clinica particulara, cunoscuta si sub numele de periartrita dureroasa simpla
neanchilozanta. Aceasta forma de PSH este consecinta leziunilor degenerative (uneori

6
 calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulatii, mai ales tendoanele
supraspinosului si bicepsului.
Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza dureri moderate in umar cand se
imbraca, se piaptana, sau cand solicita membrul superior respectiv prin purtatea unor greutati.
Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul somnului, intensificandu-se in anumite pozitii.
Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilitatii, rareori existand o
impotenta functionala datorita durerii.
La examenul clinic apreciem mobilitatea activa si pasiva a articulatiei umarului si
localizam zonele dureroase.
Bolnavul este pus sa efectueze miscari de abductie, rotatie interna si externa. Practic
bolnavul efectueaza o abductie a bratului si cu antebratul flectat in unghi drept duce mana la
ceafa si la spate.
In cazul localizarii leziunilor in tendonul supraspinosului miscarea se face initial cu
usurinta, apoi intre 45 grade si 90 grade apare durerea ce stanjeneste miscarea ; dupa 90 grade
miscarea putand fi continuata fara durere. Este semnul ”resortului » datorat dificultatii trecerii
supraspinosului prin defileul interacromio-tuberozitar.
La palpare, in cazul leziunilor de supraspinos se indentifica in timpul abductiei, in zona
antero-externa, un punct subacromial foarte sensibil (la insertia supraspinosului pe marea
tuberozitate humerala).
In cazul leziunilor lungii portiuni a bicepsului durerea se intensifica prin rotatia externa
fortata a mainii, bratul atarnand pe langa corp. Se limiteaza dureros rotatia externa si abductia, si
apare durere in flexia contrata.
La palpare se deceleaza durere pe fata anterioara a umarului, corespunzatoare tendonului
bicepsului.
Evolutia umarului dureros simplu este in general favorabila trecand din stadiul acut, in
stadiul subacut, urmat de un stadiu terminal. Vindecarea se produce in cateva saptamani (cel
mult cateva luni), fie spontan, fie in urma tratamentului.
Uneori insa durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind umar dureros acut
hiperalgic.

2) Umarul acut hiperalgic

De obicei are ca substrat o tendinita calcifianta in puseu inflamator; sau o migrare de
elemente calcifiante in bursita subacromio-deltoidiana, determinand o bursita acuta la acest
nivel; sau o bursita seroasa fara calcifieri.
Umarul acut hiperalgic poate debuta in mod brutal, cu o durere atroce si o impotenta
totala a membrului superior, alteori aceasta forma clinica este continuarea evolutiei unui umar
dureros simplu.
Durerile sunt violente, insuportabile ; ele se intensifica noaptea impie-dicand bolnavul sa
se odihneasca. De asemenea durerea se intensifica la orice tentativa de mobilizare a umarului,
limitarea mobilitatii nefiind deci mecanica ci antalgica.
Durerea iradiaza catre ceafa sau catre fosa supraclaviculara, dar mai ales pe marginea
laterala a membrului superior, catre mana.

3)Umarul mixt

7
 Este asocierea dintre un umar dureros de origine tendinoasa, tenosinovitica sau bursitica
si o limitare a mobilitatii umarului prin contractura antalgica la rotatori, flexori sau / si
abductorii umarului.
Limitarea miscarii in umarul mixt nu se datoreaza numai durerii, ca in formele
precedente, ci si unei redori reale structurale, care nu dispare nici sub anestezie totala.
Evolutia in umarul mixt poate sa se faca fie spre umarul dureros, cu persistenta durerii,
dar recuperarea mobilitatii, fie spre umarul blocat ca o forma evolutiva agravata.

4) Umarul blocat
Este o suferinta frecvent intalnita, care debuteaza cudureri moderate ale umarului,
exarcerbate nocturn, pretand la confuzia de umar dureros simplu.
In timp insa, evoluand lent se instaleaza o limitare marcata a mobilitatii umarului
realizand asa numitul « umar inghetat ».
Durera, prezenta la debut, poate sa persiste cu o intensitate scazuta, sau poate sa dispara
si sa reapara periodic pe parcursul bolii.
Substratul anatomic il reprezinta leziunile inflamatorii ale capsulei glenohumerale,
determinand ingrosare fibroasa si constituind in timp capsula retractila. Retractia capsulei
articulare se opune special abductiei si rotatiei (externe sau interne) a umarului si impiedica
bolnavul in efectuarea unor gesturi uzuale (ca imbracatul sau pieptanatul), sau profesionale, cand
se solicita o buna mobilitate a mambrului superior.

5)Umarul pseudoparalitic
Are la baza, perforarea, de diverse grade a tendoanelor muschilor rotatori, aparuta de
obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani) dupa traumatisme minore.
Ruptura calotei rotatorilor poate apare insa si la tineri in urma unui traumatism puternic,
situatie in care se evidentiaza o echimoza intinsa pe fata anterioara a bratului.

Diagnosticare

1)Anamneza:

Interogatoriul trebuie sa urmareasca unele afectiuni asociate si sa obtina date referitoare

la suferinta actuala, insistand asupra modalitatii de debut si asupra cauzei declansante.

Trebuie precizate caracterul durerii initiale, evolutia sa si influenta diferitelor tratamente.

In ceea ce priveste durerea pentru care bolnavul se prezinta la medic acesta trebuie analizata
precizandu-se urmatoarele :
a) Caracterul durerii
b) Calitatea durerii depinde de mecanismul ei de producere ;
c) Localizarea durerii si mai ales iradierea ei sunt date importante pe care bolnavul ni le poate
preciza ;
d) Durata durerii trebuie deasemenea analizata, uneori durerea este permanenta alteori
intermitenta. Durerea permanenta poate avea o intensitate constanta, sau poate prezenta unele
exacerbari, durerea intermitenta poate fi declansata de anumiti factori care trebuie precizati.

8
Durerea care prezinta o intensificare nocturna sau dimineata la sculare este posibil sa aiba o
origine articulara ;
e) Reproducerea poate avea loc prin miscari sau diferite manevre pe care bolnavul le poate
efectua in timpul examinarii ;
f) Factorii ce usureaza durerea sunt : repaosul la pat, diverse medicamente sau mijloace
ortopedice.

2)Examenul clinic

Examenul obiectiv poate evidentia, la inspectie, umarul tumefiat si rosu, amiotrofie (mai
ales de deltoid si de trapez), caderea umarului, modificari ale mainii (in sindromul algo-
distrofic ; umar-mana).
La palpare se constata puncte dureroase pe marea tuberozitate (pe care se insera
supraspinosul), in santul bicipital, pe apofiza coracoida.
Studiul mobilitatii se efectueaza punand bolnavul sa faca anumite miscari : sa efectueze
abductia (miscarea permite indepartarea bratului de tora-ce, cu participarea supraspinosului si
deltoidului), se efectueaza flexia (proiectia bratului inainte), sa efectueze extensia (proiectia
bratului inapoi). Pentru a studia miscarile de rotatie se procedeaza in felul urmator : antebra-
tul fiind in semiflexie i se imprima o miscare de rotatie in jurul axului bratului fie in afara (rotatie
externa), fie inauntru (rotatie interna). Miscarea de ro-tatie se poate realiza si prin ducerea mainii
la ceafa (rotatie externa) sau la spate catre coloana dorsolombara (rotatia interna) antebratul fiind
semiflectat pe brat (realizand un unghi drept).
Se realizeaza apoi, examenul mobilitatii active, examinatorul opunand o
rezistenta.Durerea, care apare numai la abductie, sugereaza o tendinta a supraspinosului, cea care
apare la rotatia interna tine de tendinita subscapularului, cea care apare la rotatia externa tine de
tendinita subspinosului, iar cea care apare numai la extensie tine de o tendinita bicipitala.
Examenul fizic trebuie sa analizeze si articulatia acromio-claviculara, marginile
articulatiei glenohumerale, manseta rotatorilor, bursa subacromiala si culisa bicipitala. De
asemenea trebuie cautata o eventuala adenopatie axilara si efectuat un examen al coloanei
cervicale si al mambrului superior respectiv (reflexe, sensibilitate).

1) In umarul dureros simplu la examenul obiectiv apreciem mobilitatea activa si pasiva a

articulatiei umarului si zonele sau punctele dureroase. Executand noi insine, sau punand
pe bolnav sa efectueze miscari de abductie, rotatie interna si externa, constatam ca aceste
miscari sunt posibile chiar daca ele sunt efectuate cu o oarecare retinere din partea
bolnavului, datorita durerilor. Practic punem bolnavul sa efectueze o abductie a bratului
si antebratului flectat in unghi drept, sa duca mana la ceafa si la spate. Uneori miscare de
abductie se face initial cu usurinta, dar cand nu ajunge la un unghi de 45 de grade
bolnavul se opreste din cauza durerii ; sustinand membrul superior, miscarea poate fi
continua, este un semn al resortului ce traduce existenta unei leziuni a tendonuluio
supraspinosului, care producand o proeminenta, intampina dificultati in trecerea prin
defileul interacromiotuberozitar. La palpare deosebim mai multe puncte dureroase, in
functie de formatiunea anatomica predominanta lezata. Astfel, la bolnavii care au un
semn al resortului in timpul abductiei gasim si un punct subacromial (zona antero-
externa), foarte sensibil la insertia supraspinosului pe marea tuberozitate humerala.

9
 La alti bolnavi distingem o zona dureroasa pe fata anterioara a umarului,corespunzatoare
tendonului bicepsului ; durerea se intensifica prin rotatia externa fortata in maini, bratul atarnand
pe langa corp ; in aceste leziuni ale tendonului miscarile bicepsului sunt limitate nu numai rotatia
externa ci si abductia.
2) La examenul obiectiv in umarul acut se constata o crestere a temperaturii locale la nivelul
umarului, uneori cu o usoara tumefactie sub forma unei bombari pe fata antero-externa a
umarului (consecinta arevarsatului abun-dent al bursei subacromiodeltoidiana).
Orice miscare activa este practic imposibila, datorita durerii si contracturii musculare ; se
constata o oarecare mobilitate pasiva, dar de foarte mica amplitudine, astfel incat
articulatia scapulo-humerala pare bogata. Miscarea cea mai dureroasa si in acelasi timp
cea mai limitata este abductia care nu depaseste adesea 30-40 grade (in acest caz
realizarea acestui unghi se face mai degraba prin vascularea omoplatului decat prin
mobilizarea propriu-zisa a articulatiei scapulo-humerale). Abductia combinata cu
retropulsia si rotatia externa sau interna este si mai greu de realizat (bolnavul nu poate
duce mana la ceafa sau in regiunea lombara).
3) La examenul obiectiv in umarul blocat se constata ca toate miscarile articulatiei sunt
reduse, atat cele active cat si cele pasive ; nu este vorba deci de o limitare a miscarilor
prin durere, ci prin leziuni ale scapulei, care limiteaza in special abductia si rotatia
externa (este un blocaj mecanic care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui
obstacol material.
4) La umarul pseudoparalitic (umarul mixt) se constata clinic o impotenta a bratului ;
ridicarea activa a bratului este imposibila, in contrast cu pastrarea miscarilor pasive.

DIAGNOSTIC POZITIV SI DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagnostic pozitiv – in functie de “sindromul de impingere” si “sindromul supraspinosului”.

Clinic “sindromul de impingere” se caracterizeaza prin prezenta unor dureri recidivante

la nivelul umarului, la subiecti tineri, in special la cei care practica anumite sportulri (aruncari).

Durerea are un debut relativ insidios, cu o crestere gradata in inten-sitate, accentuata de

activitate, are un punct maxim la regiunea anterolaterala a umarului, iradiaza in brat si
exacerbeaza noaptea in somn la schim-barea pozitiei. Durerea eeste perceputa la ridicarea
bratului mai ales in unghiurile 90-120° (ridicarea bratului deasupra capului). La examenul fizic
se constata o limitare a flexiei si a rotatiei interne.

Semnul “impingerii” este pozitiv: se imobilizeaza scapula si se ridica bratul in fata si in sus, pana
deasupra capului; bolnavul resimte o durere imensa in momentul in care marea tuberozitate a
capului humeral vine in contact cu arcul coracoacromial (la ultimile 10 grade ale ridicarii
pasive).

Diagnosticul pozitiv in “sindromul supraspinosului”

Clinic, tendinita degenerativa este intalnita la barbati de peste 50 ani, cu activitate fizica
intensa, suferinta aparand de partea mai intens solicitata. Ea poate fi asimptomatica multa vreme
pana la momentul declansarii durerilor de catre un traumatism sau o silicitare excesiva. Durerea

10
este resimtita de obicei in profunzimea umarului, imprecis localizata; se intensifica in timpul
noptii mai ales cand bolnavul este culcat pe partea afectata impiedicandu-l sa se odihneasca. La
examenul obiectiv se constata o limitare a miscarilor umarului, mai ales a abductiei. Durerea
maxima este perceputa de bolnav in cursul miscarii de abductie intre unghiul de 70° si cel de
100°, cand solicitarea supraspinosului este maxima.

In suferintele cronice (cu o durata de peste 3 luni) sau in rupturile mansonului rotatorilor,
se constata hipotrofie si scaderea fortei musculare.

La palpare se provoaca o sensibilitate deosebita sub acromion la 1-2 cm de marea

tuberozitate. In caz de alte tendinite (tendinita bicipitala), la nivelul micii tuberozitati (tendinita
subscapularului) in zona inferolate-rala a marii tuberozitati (tendinita subspinosului sau micului
rotund).

Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential trebuie facut cu celelalte afectiuni din grupa a, ca si cu afectiunile din
grupele b si c.

a) Afectarea structurilor umarului – in exclusivitate – de regula unilaterala, inafara formelor

clinice ale PSH: artroza glenohumerala, umarul “Milwaukec”, osteonecroza aseptica a
capului humeral, artrita septica, artrita tuberculoasa, tumorile primitive (osteosarcomul,
mielomul) sau secunda-re (metastazele osoase), distrofia simpatica reflexa, traumatismele
umaru-lui, guta, pseudoguta.
b) Afectarea umarului, in cadrul unor determinari poliarticulare: poliartrita reumatoida,
spondilita anchilozanta (forma rizomelica), polimiozita, artrita psoriazica, fibrozita.
c) Afectarea unor organe situata la distanta (dureri referate): nevralgia cervicobrahiala
(discopatii cervicale), sindromul Pancoast-Tobias, afectiuni biliare (litiaza) si afectiuni
cardiace (coronariene).
EVOLUTIA BOLII
Evolutia umarului dureros simplu este favorabila, vindecarea producandu-se in cateva
saptamani sau cel mai mult in cateva luni fie spontan, fie in urma tratamentului. Uneori insa
durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind umar dureros acut, hiperalgic.
Uneori evolutia spontana spre vindecare necesita 1-2 ani. La umarul blocat evolutia este
indelungata; in lipsa unui tratament adegvat, blocajul umarului poate persista cateva luni; cu
timpul insa, uneori dupa 6 luni, umarul incepe sa se libereze si majoritatea bolnavilor isi
recupereaza in intregime mobilitatea.

Perioadele de exacerbare a durerilor pot sa dureze de la cateva zile pana la cateva

saptamani. La umarul dureros acut evolutia este uneori trenanta durerile acute durand mai multe
luni si nevrozand bolnavul; cel mai adesea, dupa cateva saptamani durerile diminua treptat in
intensitate, pana ce dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umarului dureros acut.
Evolutia PSH de cele mai multe ori se termina obisnuit in cateva saptamani, dupa care bolnavul
isi poate relua ocupatiile. Uneori ramane o senzatie de jena desteptata de oboseala sau de frig si
umezeala.

11
PROGNOSTIC
Evolutia poate fi de multe ori indelungata (cateva luni), prognosticul este in general
favorabil, obtinandu-se in urma unui tratament preco-ce, complet si sustinut de recuperarea totala
a acestei articulatii si realizarea miscarilor mai complexe si dificile.

Totusi prognosticul poate fi nefavorabil in urmatoarele situatii:

1) sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulatiei (rupturi musculare, tendoane,
bure, filete nervoase);
2) afectarea simultana a ambelor articulatii scapulo-humerale bolnave
3) varsta inaintata la care:
- modificarile degenerative sunt importante
- riscul rupturii mansonului rotatorilor este mai mare
- pot exista leziuni similare si la alte articulatii (sold, genunchi)
- se asociaza de multe ori o patologie multipla (caracteristica varstnicului) se impune o
politerapie (existenta ulcerului peptic impiedica adnimistrarea de antiinflamatoare
nesteroidiene orale, complicatii cardiovasculare contraindica fizioterapia etc.)
4) anumite forme clinice de periartita scapulo-humerala; exemplu: tendinita calcifianta (datorita
prezintei microcalcifierilor insensibile) evolueaza cronic, cu numeroase perioade de
exacerbare;
5) administrarea tardiva a tratamentului; in formele evoluate de PSH, diversele mijloace
terapeutice nu sunt suficiente.

Tratament
Obiective:

a) Tratarea si eliminarea edemului.

b) Combaterea redorii articulare
c) Refacerea stabilitatii si a mobilitatii articulare
d) Refacerea supletei si a fortei musculare
e) Recuperarea gestuala a articulatiei umarului
f) Intinderi pentru relaxarea grupelor musculare care tind spre retractie musculo-tendinoasa
g) Prevenirea instalarii deprinderilor compensatorii defectuoase.

1.Ortopedic
In intinderea tendoanelor se recomanda imobilizarea in aparat ghipsat in pozitie de
relaxare a tendoanelor afectate.

In cazul rupturilor partiale sau totale ale tendoanelor se recomanda interventia

chirungicala si imobilizarea in aparat gipsat cu prinderea articulatiei supra si subiancenta.( cu
bratul in usoara abductie)

12
2.Tratamentul igieno-dietetic
Tratamentul igienic consta in punerea in repaus a umarului afectat. In caz de dureri acute,
intense, repausul trebuie realizat prin imobilizarea membrului superior cu ajutorul unei esarfe,
mentinandu-l in adductie. Repausul nu trebuie exagerat (ca intensitate) si nici prelungit (ca
durata), avand in vedere faptul ca el poate contribui la aparitia capsulitei retractile si a
sindromului distrofiei simpatice refflexe.
Tratamentul dietetic consta intr-un regim alimentar hiposodat ca urmare a tratamentului
cu antiinflamatoare nesteroidiene.

3.Tratamentul medicamentos
Acesta este util din faza acuta si va consta in antalgice, vitamine, infiltratii si la nevoie
antibiotice. Ca medicatie se aplica aspirina, se fac infiltratii cu acetat de hidrocortizon. Dupa
cedarea durerilor se administreaza fenilbutazona sau indometacinul. De asemenea se fac miscari
pentru a se evita anchilooza. Deci atat in umarul dureros simplu cat mai ales in umarul dureros
acut, mobilizarea (activa si pasiva) va fi prudenta, treptata.

In faza initiala (insotita de dureri), este utila corticoterapia generala. In fazele tardive
orice tratament medicamentos este inutil. Tratamentul esential este kineziterapia sau balneo-
kineziterapia, razele infrarosii (IR), ultrascurtele (US). Unele interventii chirurgicale ( extirparea
focarului calcifiat, sectionarea tendonului bicipital, denervatia articulara) au indicatii restranse si
rezultate greu de apreciat.

Tratamentul umarului pseudoparalitic este chirurgical – sutura tendonului rupt.

4.Electroterapia
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile in aceasta boala curentii diadinamici,
curentul galvanic asociat, ionoterapiia medicamentoasa (novocaina, calciu), bai galvanice
bicelulare, ultraviolete in doza eritem.

Tot din electroterapie mai folosim:

- bai de lumina partiala 10-15 minute

- diatermia cu unde scurte in doze medii 8-10 ms
- ultrasunete.
Curentul galvanic
In raport cu localizarea proceselor patologice si de faza lor de evolutie, procedam la felul
de aplicare a curentului continuu.
In sindroamele de umar dureros utilizam o aplicare transversala cu doi electrozi egali,
unul anterior, altul posterior, intensitatea curentului va fi mica, 15-20 minute. Aceasta procedura
este preferata fata de oricare alta mai ales in PSH, unde se poate aplica si in faza acuta. Aplicarea
unui electrod pe umar se poate face in cazurile in care dorim sa face o galvanizare longitudinala
de-alungul traiectariei unui vas sau nerv. In cazul acesta, electrodul al doilea va fi pus pe
antebrat, palma sau vom utiliza o vana de maini.

13
Ionoterapia medicamentoasa (novocaina, calciu)

Pentru a face o ionizare avem nevoie de toata aparatura si utilajele necesare pentru o
galvanizare. Avem deci un pantostat cu toate anexele lui (cabluri, electrozi, cordon, legatura cu
pamantul, tesatura hidrofila).

Ceea ce diferentiaza ionizarea de galvanizare este numai inhibarea tesutului hidrofil cu o

solutie medicamentoasa in loc de apa. Pentru o eficacitate maxima vom folosi electrozi activi
ceva mai mici decat in cazul galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de incarcarea electrica a
solutiei medicamentoase. Substantele incarcate pozitiv (novocaina, calciu) decatonii, se vor pune
totdeauna la polul pozitiv (anod), iar substantele incarcate negativ, adica anionii se vor pune
totdeauna la polul negativ (catod). Luam o bucata de tesatura hidrofila, o imbibam in solutia de
ionizat si apoi o aplicam pe tegument pe locul dorit. Lucram cu apa distilata pentru a inlatura
prezenta ionilor paraziti din apa de la robinet. Pozitia electrrozilor este de preferinta cea
transversala. Dupa aplicare fixam electrozii cu benzi de cauciuc, fasa elastica sau saculeti de
nisip si controlam inca o data toate contactele. Mai departe se procedeaza la manevrarea
obisnuita a pantostatului.

Curentul diadinamic:

a) In mod obisnuit, daca medicul nu prescrie alta indicatie vom incepe cu DF de 100, tinp de
15-20”, durata necesara pentru adaptare, dupa care conductibilitateea electrica a tegumentului
ajunge la un maxim;
b) Reducerea cu 1-2 mA intensitatea si trecem la un curent MF de 50, timp de 15-20”. In acest
interval de timp crestem intensitatea cat se poate de mult, pana aproape de pragul senzatiei
neplacute. Este faza de adaptare a sensibilitatii.
c) La sfarsitul celor 30-40” se poate trece la CDD modulatcu lunga perioada fara sa mai fie
nevoie sa acordam o atentie deosebita intensitatii curentului.
Durata tratamentului este un factor important in terapia cu diadinamici. In general nu este
nevoie sa se prelungeasca o sedinta peste 4-5 minute. De obicei facem o singura sedinta
pe zi, la nevoie putem sa facem chiar doua sedinte pe zi.

In aplicatiile curente obisnuite se fac 6-8 sedinte, urmate de pauza de 6-10 zile, dupa care
eventual se poate incepe cu a doua serie de 6-8 sedinte.

Ultrascurte (UUS)

Pentru ca rezultatele sa fie cat mai bune in terapia cu UUS trebuie sa efectuam procedura cu
multa atentie. La aplicarea UUS trebuie sa se urmareasca: bolnavul, electrozii si aparatul.

Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de cauciuc. Canapeaua

sau patul sa nu aiba piese metalice, deci evitam canapelele cu arcuri, cele cu somiere sau paturile
de fier.

14
 Trebuie inlaturate toate obiectele metalice de pe bolnav, deoarece ele concentreaza
campul electric si ar putea provoca arsuri la lorul de contact al metalului cu tegumentul (ceas,
chei, inele, bratari, etc.).

Aparatele gipsate pot sa ramana pe bolnav tinand seama de faptul ca razele trec prin ele.
Bolnavul este rugat sa pastreze aceeasi pozitie in tot timpul procedurii, deoarece la fiecare
miscare se modifica rezonanta, aparatul se dezacordeaza si scade intensitatea curentului,
eliminandu-se astfel efectul.

Pentru procedurile locale preferam electrozii din sticla Scliophake.

Diatermia cu unde scurte

Nu sunt necesari doi electrozi, nu este nevoie sa se faca acordarea aparatului, nu trebuie
sa avem grija ca se poate modifica rezonanta prin miscarea cat de mica a bolnavului in timpul
sedintei.
Bolnavul va fi dezbracat partial, culcat pe o canapea sau va sta pe un scaun intr-o pozitie
comoda ca sa permita iradierea regiunii. Apropiem emitatorul prin mobilizarea bratului de
sustinere. Alegem un localizator circular cand dorim o incalzire maxima la periferia suprafetei
iradiate, unul dreptunghiular cand dorim o incalzire maxima la centrul zonei iradiate sau unul
cilindric atunci cand urmarim o incalzire uniforma.

Distanta de la fata inferioara a localizatorului pana la tegument va fi de cca. 2-5-10 cm in raport

cu marimea suprafetei pe care o iradiem.

Directia localizatorului va fi de preferinta perpendiculara pe suprafata tegumentului.

Dupa ce am asezat si emitatorul cu localizatorul pe regiunea de tratat, procedam la

manevrarea aparatului.

Dozarea intensitatii este in functie de tensiunea curentului aplicat pe magnetron, de

suprafata sectiunii si dimensiunea localizatorului, de distanta fata de tegument, de directia
fasciculului de unde, de grosimea stratului celulo-adipos al regiunii.

Dozele obisnuite cu care se lucreaza sunt cuprinse intre 40-150 W, respectiv 20-74 mA.

Durata iradierii variaza in limite destul de largi, de 5-30 minute, media fiind intre 10 si 15
minute. Se pot face aplicatii pe o singura regiune sau aplicatiii succesive pe mai multe locuri.
Sedintele se fac zilnic sau la doua zile. Numarul total de sedinte pe serie va fi de 7-15, dupa care
urmeaza o pauza de 2-3 saptamani; apoi se poate incepe o noua serie de sedinte.

Baila de lumina

15
Bolnavul dezbracat se aseaza pe pat in decubit ventral sau dorsal, dupa scopul urmarit si se
aseazaa baia de lumina pe regiunea indicata. Pentru a crea un spatiu inchis, se acopera baia
impreuna cu bolnavul cu un cearceaf si o patura. I se aplica o compresa rece pe frunte. In functie
de scopul urmarit bolnavul va sta in baie intre 5-20 minute in functie de boala. Dupa expirarea
timpului prescris se aplica bolnavului o procedura de racire partiala (spalare cu apa la 22°).

5.Hidroterapia
Definitia si domeniul hidroterapiei au variat atat in epoca empirismului cat si in perioada
studiilor stiintifice. S-a luat de la inceput in considerare numai factorul apa si s-a definit
hidroterapia ca fiind acea parte a fizioterapiei care intrebuinteaza apa la diferite temperaturi si
stari de agregare, in aplicatii interne si externe.

Studiul aplicatiei interne a apei privind toate procesele vitale a trecut mai tarziu in
domeniul terapiei balneare, iar hidroterapia s-a marginit mai mult in aplicata externa.
Hidroterapia in aplicatia externa actioneaza nu numai prin temperatura apei si manipulatiile
mecanice cu care se asociaza aproape intotdeauna.

Procedurile care se aplica au rolul sa recupereze functionalitatea umarului si sunt:

1. comprese calde aplicate la nivelul umarului

2.–comprese Priessnitz – au actiune resorbtiva, aplicate dupa amendarea fenomenelor pe

regiunea afectata si zonele apropiate, cate o ora in timpul zile si in mod permanent noaptea;
3.– dusul cu aer cald – aplicat dupa ce dispar fenomenele inflamatorii, procedura din cadrul
termoterapiei cu o durata de 6-8 minute;
4.– baile ascendente de maini – 35-39°C, timp de 15-20 minute;
5.– baile cu plante medicinale – timp de 10-15 minute;
6.– impachetarile cu parafina sau namol;
7.– kinetoterapia – de 38°, timp de 20 minute;
8.– dusul subacval – cu o presiune de 1,5-2 atmosfere si durata de 6-8 minute;
9.– bai de aburi – timp de 10 minute.
Mai sunt indicate proceduri termale ca: aerul cald, lumina, namolul, proceduri a caror tehnica de
aplicare, este in stransa legatura cu procedurile hidrice, intra deasemenea in cadrul hidroterapiei,
capatand denumirea corecta de hidrotermoterapie.

6.Masajul
Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multlipe, aplicate
sistematic asupra organismului, cu mana sau cu aparate special construite, in scopuri terapeutice
sau igienice. Aceste prelucrari, care se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor
(manipulatii), constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni,
vibratii, scuturari sau lovituri usosare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie
adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, evolutia bolii, starea generala a bolnavului, sexul,
varsta si starea psihica a acestuia.

16
Actiunea fiziologica a masajului:

In timpul masajului pornesc spre sistemul nervos central (SNC) impulsuri nervoase, fie
prin framantari care excita proprioceptorii muschilor, tendoanelor si a altor tesuturi, fie prin
impulsuri plecate de la receptorii cutanati, in urma netezirii si stoarcerii. Aceste impulsuri
aferente, aparute in timpul prelucrarii grupelor musculare si a altor tesuturi, ajunse la SNC,
maresc excitabilitatea si intaresc starea functionala a scoartei cerebrale. Efectele masajului se
reflecta atat prin senzatiile obiective imediate ale bolnavului, ca: senzatia de caldura placuta in
regiunea supusa masajului, senzatia de relatare, de usurare a miscarilor cat si prin modificarile
functionale immediate sau mai indepartate. Putem clasa in doua mari categorii modificarile
produse de masaj:

1) – locale –
a) calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, altralgii);
b) hiperemia locala (reflectata prin ridicarea temperaturii locale, colorarea tegumentului);
c) accelerarea circulatiei locale;
d) indepartarea stazelor locale;
e) accelerarea proceselor de resorbtie;
2) – generale –
a) stimularea functiilor aparatului circular;
b) ale aparatului respirator (cresterea capacitatii vitale, cresterea schim-burilor respiratorii);
c) cresterea metabolismului bazal;
d) imbunatatirea starii psihice;
e) imbunatatirea somnului;
f) indepartarea oboselii musculare.
Cercetarile lui Sarkisov-Sarazin si Dekin, arata superioritatea folo-

sirii masajului pentru indepartarea oboselii musculare fata de folosirea odihnei pasive. De
asemenea arata efectele nocive ale masajului prelungit.

Indicarea si aplicarea masajului respecta in general principiile de baza ale kinetoterapiei

(individualizarea, dozarea, antrenarea), in raport cu afectiunea pacientului si cu scopul urmarit
prin aplicarea lui. In con-\cluzie masajul are influente pozitive asupra circulatiei sanguine si
limfatice si a elasticitatiii pielii si a fibrelor musculare. De asemenea un rol deosebit il are
indepartarea produselor patologice din organism, in refacerea mobilitatii articulatiei scapulo-
humerale in periartrita, precum si a altor articulatii in alte boli in imbunatatirea nutritiei pielii si a
tesuturilor in influenta psihicului si in marirea fortei de activitate a fibrei musculare.

In primul rand inainte de inceperea masajului ne vom asigura ca nu exista contraindicatii, atat in
prezenta unor leziuni cutanate, indiferent ca este vorba de o plaga infectata, un furuncul sau o
infectie tumorala necunoscuta de bolnav, ce pot fi tumori benigne sub forma de lipom sau poate
ascunde un cancer al pielii, o metastaza. In acest cez recomandam bolnavului sa se adreseze unui
medic pentru precizarea diagnosticului.

17
 Inainte de efectuarea masajului maseurul se va palpa pe maini si va avea grija sa execute
masajul numai pe o piele ingrijita.

Pentru executarea in bune conditii a masajului sunt necesare:

1) – o banca sau o bancheta confectionata din lemn sau metal, cu o rezematoare mobila, pentru
cap si care trebuie sa aiba urmatoarele dimensiuni:
- lungimea 1,95 cm
- inaltimea 72-75 cm
- latimea 60-65 cm
2) – un scaun cu speteaza scurta, pentru a putea manipula usor asupra cefei, gatului, umerilor si
asupra partii superioare a spatelui si a toracelui.
3) – cateva scaune rotative pentru pacienti si maseuri.
Ca reguli de igiena de care trebuie sa tina seama maseurul inafara

de spalatul pe maini mai sunt: taierea unghiilor, fara ceasuri si inele pe mana in timpul executarii
masajului; spalarea mainilor dupa fiecare ma-saj; cearceaful folosit de client sa fie individual si
curat etc.. Pentru executarea masajului la umar, bolnavul va fi pus pe pat sau pe un scaun cu
mana in sold daca poate, iar daca nu sprijinita pe pat. Partea inferioara a corpului este invelita
intr-un cearceaf. Masajul acestei regiuni cuprinde:

- masajul regional
- masajul zonal
- masajul selectiv
- kinetoterapia
Se incepe masajul la umar cu cel regional care incepe cu netezirea cu amandoua palmele
intinse, incepand de la varful deltoidului cu o mana alunecand pe trapez, iar cu cealalta pe
pectoral. Acesta manevra este de introducere si se executa de 7-10 ori avand scop pentru
pregatirea musculaturii, pentru executarea celorlalte manevre care sunt excitante. Deci
este o manevra de incalzire si pregatire pentru celelalte manevre. O alta forma de netezire
este o manevra usoara care produce la inceput o vasoconstrictie a vaselor sanguine iar
facuta in timp mai indelungat produce o vasodilatatie. Ea ridica temperatura locala deci
produce hiperemia si are rol terapeutic. De asemenea netezirea imbunatateste functia
glandelor sebacee, sudoripare, circulatia sanguina si limfatica, are influenta pozitiva
asupra nervilor. Mai are rol mecanic asupra tesutului conjunctiv imediat de sub tegument
ce consta din modificari fizice ce au rol in tesuturi in ur-ma presiunilor executate de mana
masorului. In tegument exista formatiuni nervoase multiple, sensibilitatea la presiune,
caldura si durere care se transmite ca prima senzatie la SNC. Miscarile lente, ritmice,
executate cu blandete au efect sedativ asupra SNC. In tegument exista si o cantitate foarte
mare de vase capilare care, sub efectul masajului primesc o cantitate foarte mare de
sange, deci se deschide un numar mai mare de capilare astfel ca intreg teritoriul sa fie
bine irigat. Prin urmare, circulatia periferica este stimulata. Prin stimularea circulatiei se
realizeaza o intensificare a schimburilor nutritive. Sangele aduce o cantitate mai mare de
oxigen cat si de substante nutritive ca: glucide, lipide, protide, vitamine si substante
18
 minerale ce maresc vitalitatea tesutului afectat. In acelasi timp, prin actiunea mecanica a
masajului este stimulata si circulatia din vasele limfatice. Tot prin netezire se combate
procesul de atrofie si hipertrofie a tegumentelor stimuland secretia interna si externa a
pielii.

Dupa aceasta manevrea la masajul umarului urmeaza framantarea care se executa mai
intai cu o mana, incepand cu regiunea axilara pe mischiul trapez, spinos si subspinosin in 2-3
straturi tot de 2-3 ori, apoi se trece pe partea anterioara a muschiului deltoid si pe partea mediana
a acestuia, dupa care se executa netezirea de intrerupere, urmata de framantarea cu doua maini si
cea contratimp, tot de 2-3 ori, executandu-se tot pe aceleasi directiica la framantarea cu o mana.
Dupa fiecare manevra se face netezirea de intrerupere. Dupa aceste forme de framantare urmeaza
geluirea, care este tot una din formele framantarii, manevra executata in directia fibrelor
musculare, cu scop in indepartarea bursitelor si stazelor seroase dupa care se executa o alta
manevra a masajului numita mangaluire care este tot o forma a framantarii ce are ca scop
antrenarea tuturor maselor mudculare. Framantarea cu toate formele ei este o manevra cu efect
tonifiant al musculaturii, ea stimuland contractibilitatea musculara, muschii capatand o
elasticitate mai mare. Tot prin framantare se imbunatateste nutritia tesuturilor musculare;
framantarea fiind o manevra cu efect mecanic asupra vaselor si fibrelor musculare. Deci se
imbunatateste schimbul de substante energetice necesare: proteine, substante metabolice,
vitamine si substante minerale. Tot prin framantare se elimina toxinele, formate in timpul
metabolismului infiltratelor. Deci framantarea are un efect excitant asupra SNC.

Dupa aceasta manevra urmeaza alta manevra numita frictiune care se executa mai intai in
jurul artculatiei omoplatului facandu-se cu doua degete, apoi pe muschiul subclavicular si pe
deltoidian. Se face apoi frictiunea la articulatia propriu-zisa cu miscari excitante deget peste
deget, de sus in jos, stanga-dreapta, circular dreapta, circular stanga, pornindu-se de la acromion
pana sub axila. Frictiunea este o manevra stricta si importanta a articulatiei si are ca scop
indepartarea proceselor inflamatorii din interiorul articulatiei, a burselor seroase si este o
manevra profunda, excitanta, executandu-se de 3-4 ori. Deci frictiunea este o manevra specifica
articulatiilor, ligamentelor, tendoanelor si santurilor intramusculare. Prin ea se indeparteaza
stazele de la nivelul articulatiilor, ajuta la absorbtia lichidelor interstitiale si deasemenea
indeparteaza depunerea de substante minerale la nivelul capsulelor articulare si ligamentelor care
duc la anchiloze. Se recomanda frictiunea si pe punctele dureroase, numit masaj punctiform care
da rezultate foarte bune. Efectul frictiunii se explica tot prin actiunea mecanica, prin activitatea
circulatiei, prin stimularea schimburilor nutritive, prin inrosirea tegumentelor, prin diminuarea
sensibilitatii locale, prin scaderea contracturii musculare, prin reducerea starilor de incordare
nervoasa a bolnavului. Dupa aceasta manevra importanta urmeaza o alta manevra numita baterea
sau tapotamentul, care se poate executa cubital, caus sau pumni pe muschiul deltoid si pe trapez,
iar pe muschil pectoral se face doar cu partea cubitala. Baterea este cea mai excitanta manevra si
se adreseaza maselor de muschi mai dezvoltate. Ea se realizeaza prin lovituri ritmice, usoare, cu
mana foarte relaxata, fie din articulatia pumnului, cotului sau umarului. Ea se face transversal pe

19
fibrele musculare si actioneaza prin contraexcitarea lor. Are influneta asupra terminatiilor
nervoase periferice, reduce sensibilitatea, produce un aflux de sange in regiunea masata, produce
hiperemie si ridica temperatura locala, stimuland activitatea pielii, glandelor si tesuturilor.

Urmeaza apoi ultima manevra a masajului si anume vibratia, manevra sedativa, de

calmare a regiunii, in urma celorlalte manevre excitante. Vibratia influenteaza nervii senzitivi si
motori, astfel calmand durerea ridica temperatura locala si produce hiperemia. Masajul regional
depaseste limitele regiunii de masat. Deci prin acest masaj, masam inafara regiunii scapulo-
humerale si regiunea pectorala si cea a spatelui, precum si muschiul deltoid. Masajul general
dureaza 7-8 minute.

Masajul zonal

Dupa masajul regional ne axam pe masajul zonal – adica masajul articulatiei propriu-zise
– care se face prin netezirea articulatiei punand policele sub axila si indexul se pune pe acromion
pornind cu netezirea pana la subaxila sau ducem mana bolnavului in antepulsie si cu cealalta
mana facem netezirea cu partea cubitala a mainii muland articulatia pe partea ei posterioara de 2-
3 ori, incepand imediat si frictiunea tot pe aceasi directie, pornind de la acromion cu deget peste
deget, cu miscari circulare pana sub axila.

Apoi ducem mana bolnavului in retropulsie, dupa care facem netezirea pe partea
anterioara articulatiei umarului tot cu partea cubitala a mainii si cu miscari circulare de frictiune
pana sub axila. Acest masaj du-reaza 3-4 minute.

Masajul selectiv

Urmeaza masajul selectiv care se adreseaza punctelor dureroase sau unui muschi afectat.
In cazul periartritei poate fi afectat muschiul deltoid, caruia ii atribuim un masaj cu netezire,
framantare si batere. Acest masaj poate dura 1-2 minute.

7.Mobilizari pasive
Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la inceput prin miscari pasive, care
sunt la umar:

- antepulsie – unde tinem priza pe umar si contrapriza pe cot ducand mana bolnavului prin
usoara vibratie in antepulsie, pana la un unghi pe care-l poate face bolnavul;
- retropulsie – priza este tot pe umar si contrapriza pe plica cotului care se face tot prin usoara
vibratie miscand mana catre spatele bolnavului.
Miscarile de antepulsie si retroplsie sunt executate in jurul unui ax

transversal pe plan sagital:

- rotatie interna (in jurul unui ax vertical)

- rotatie externa (in jurul unui ax vertical)
- abductie si adductie executate in plan frontal in jurul unui ax sagital.

20
 Pe langa aceste miscari elementare umarul poate executa si miksca-

ri combinate ca:

- mana, umar opus

- palma, regiunea cervicala
- circumductie.

8.Terapia ocupationala (ergoterapia)

Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care participa bolnavul,
sa-I restaureze sau sa-I mareasca performantele, sa-I faciliteze invatarea acelor sarcini si funcii
esentiale pentru adaptarea sa sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a
promova sau mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului loco-motor
terapia ocupatoinala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii determinate de boala si de
inactivitate.

La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavu-lui, care cuprinde:

- performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;

- adaptarilebterapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare, orteze sau proteze;
- abilitatea senzoriomotoriesi componentele sale – integrarea neuromusculara si senzoriala.
Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant arti

cular si testing muscular, in a doua etapa, evaluarea performantelor boln-avului in activitatile de

fiecare zi, pe baza unei fise cu posibilitatea de a stabili scoruri:

- modul de alimentare (cum mananca, cum bea);

- igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);
- toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);
- imbracat – incaltat;
- comunicari functionale (utilizarea echipamentului de scris, citit, scris la masina, computer);
- activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si inchiderea de containere,
curatenie, spalat rufe, facut patul);
- manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
- adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezol-varea problemelor);
- accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea muta-rilor, efectuarea
modificarilor, controlul medilui modificat);
- preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajuta-toare mecanice);
- educatie (program la domiciliu, istruirea familiei).

9.Tractiuni si decoaptari
 Elongatii vertebrale
 Tractiunea axiala
 Decoaptare gleno-humerala

21
  Alunecarea posterioara a capului humeral
 Tractiunea inafara a capului humeral
 Coborarea capului humeral
 Abductia cu coborarea capului humeral

10.Mobilizarile active
Dozarea exercitiilor se poate face in etape. In prima etapa, care dureaza 10-15 zile, se vor
efectua exercitii in oglinda pentru mobilizare, exercitii dinamice, exercitii de relaxare si pasive.
A doua etapa dureaza aproximativ 2 saptamani, si contine exercitii care cresc in dificultate cum
ar fi: exercitii de alunecare, de pendulare, miscari active asistate, exercitii de pendulare, etc.
In a treia etapa, care dureaza 1 luna, se recomanda si hidrokinetoterapia, care ajuta la facilitarea
miscarilor. Aceasta etapa este de recuperare si contine exercitii active asistate.

1. Din decubit ventral cu un rulou la nivelul abdomenului, membrele superioare in abductie

cu mainile impreunate in pronatie la nivelul barbiei, pacientul va duce fruntea, barbia,
urechea stanga si urechea dreapta pe fata dorsala a mainilor. Dozare : 2 serii x 10 repetari.
2. Din decubit ventral, cu un baston deasupra capului se realizeaza ducerea bastonului la
nivelul omoplatilor si revenire la pozitia initiala.
3. Din decubit ventral cu un baston deasupra capului de margini apucat, se realizeaza
rasucirea trunchiului spre stanga cu ridicarea bastonului, se revine la pozitia initiala si se
realizeaza spre dreapta.
4. Din decubit dorsal, cu un baston in maini sprijinit pe coapse, pacientul executa ducerea
bastonului deasupra capului concomitent cu flexia coloanei cervicale.
5. Din decubit dorsal cu membrul superior afectat atarnand la marginea patului cu o greutate
de 3 kilograme in mana se executa pendulari laterale, si miscari circulare ale acestuia.
6. Din patrupedie ,pacientul executa rotatia capului spre stanga concomitent cu extensia
bratului drept. Se repeta pe partea opusa.
7. Din patrupedie,cu abdomenul pe physioball, se realizeaza extensia unui membru superior
concomitent cu extensia membrului inferior contralateral. Se revine la pozitia initiala si
se repeta miscarea pe partea opusa.
8. Din stand cu sezuta pe calcaie, mainile la ceafa si coatele indreptate spre inainte, se trece
in pozitia pe genunchi concomitent cu tragerea coatelor spre inapoi si se realizeaza un
inspir profund. Se revine la pozitia initiala.
9. Din stand cu sezuta pe calcaie,se realizeza flexia trunchiului cu alunecarea unei maini pe
planul de sprijin in timp ce memebrul superior opus se afla in adductie orizontala. La
amplitudinea maxima cand se simte o intindere in partea posterioara a umarului
membrului superior addus se mentine cateva secunde. Se repeda miscarea pe partea
opusa.

22
10. Din asezat se realizeaza extensia mainii si impingerea in jos a membrului superior
concomitent cu flexia laterala a coloanei cervicale spre partea opusa. Se mentine 3
secunde si se revine la pozitia initiala. Se repeta pe partea opusa.
11. Din asezat cu un baston de capete apucat, se realizeaza circumductii de brate.
12. Din asezat cu o banda elastica la nivelul cefei, pacientul va realiza pozitia de “dublu
menton” impotriva rezistentei elasticului ( miscarea antero-posterioara a capului).
13. Din asezat pacientul va incerca sa execute flexia laterala a capului impotriva rezistentei
opuse de kinetoterapeut la nivelul tamplei, realizand o contractie izometrica de 3
secunde.
14. Din ortostatism cu un baston ridicat deasupra capului; se realizeaza ducerea bastonului la
nivelul omoplatilor concomitent cu flexia coloanei cervicale.
15. Din ostostatism cu un baston la spate, pacientul executa departarea bastonului de corp si
flexia coloanei cervicale.
16. Din ortostatism cu un baston la spate, pacientul executa ducerea bastonului in lateral
concomitent cu flexia laterala a capului spre partea opusa.
17. Din ortostatism cu un baston de capete apucat la nivelul coapselor, se realizeaza
pendulari laterape ale acestuia, pana se depasesc 160°de abductie a membrului superior.
18. Din stand fandat cu o mana in sprijin la spalier pe o sipca la nivelul genunchiului,
trunchiul fiind aplicat, se realizeaza pandulari laterale, si miscari circulare ale membrului
superior cu o greutate de 2 kilograme. ( Codman)
19. Din atarnat, cu genunchii si soldurile flectate la 90°, talpile pe sol, se mentine pozitia
timp de 5 secunde si se revine la pozitia de ortostatism. Miscarea se va repeta de 5 ori.
20. Din ortostatism pacientul executa circumductii ale bratului la roata cu maner din diverse
pozitii( cu fata la roata sau din lateral).
21. Din asezat pe scaun cu membrul superior afectat in abductie de 90°, cotul si mana in
extensie, cu o minge de burete in mana , se realizeaza inclinarea capului spre partea
opusa simultan cu strangerea mingii in mana.
22. Din decubit ventral in sprijin pe coate, se realizeaza extensia si flexia capului impotriva
unei benzi elastice sustinuta cu mainile.
23. Din decubit ventral cu capul inafara planului de sprijin se realizeaza extensia capului si
gatului cu mentinere 5 secunde si relaxare.
24. Din decubit dorsal cu coloana vertebrala pe un foam roller, coapsele flectate pe bazin cu
talpile pe sol, si un baston sustinut pe coapse se realizeaza flexia bratelor pana la
contactul cu solul.
25. Din pe genunchi cu sprijin pe maini se realizeaza flexia alternativa a bratelor cu o
greutate de 1 kilogram
26. Din pe genunchi, mainile la spate, cu fruntea sprijinita pe sol se realizeaza rularea usoara
a fruntii pe planul de sprijin
27. Din stand fandat pe piciorul stang, cu mana dreapta in sprijin pe sol se realizeaza rasuciri
ale trunchiului cu arcuire spre partea stanga. Se repeta exercitiul pe partea opusa.

23
 28. Din stand cu trunchiul usor inlinat spre posterior, mainile apucate in pronatie de o banda
elastica sustinuta de o bara inalta, se duc mainile la nivelul ochilor, impotriva rezistentei
benzii.
29. Din stand cu bratele flectate la 90°,coatele in usoara flexie, mainile apucand o banda
elastica, se realizeza abductii orizontale ale bratelor.
30. Din stand cu bratele sus, mainile apucand o banda elastica la nivelul umerilor, se
realizeza adductii de brate cu ducerea elasticului la nivelul omoplatilor.
31. Din stand cu bratele inainte , cu mainile apucand o banda elastica, se realizeza o usoara
intindere a benzii concomitent cu flexia bratelor la 180° si revenire mentinand banda in
tensiune.
32. Din stand cu bratele in abductie de 90° coatele flectate, mana in pronatie, se realizeza
rotatii externe ale membrelor superioare cu o greutate de 1 kilogram in maini.
33. Din stand cu membrele superioare incrucisate apucate de o sipca a spalierului la nivelul
fruntii, picioarele fiind cu varfurile lipite de perete, se realizeaza pendulari laterale ale
trunchiului.
34. Din stand cu spatele la scara fixa, bratele sus apucat, se realizeaza extensia trunchiului cu
mici pasi inainte, simultan cu extensia capului si gatului; revenire
35. Din stand cu fata la perete, cu un brat in abductie de 90° si cotul flectat se realizeaza
abductia bratului pana la 180 °cu rularea unei mingi physioball pe perete.
36. Din stand cu fata la perete se realizeza rularea unei roti de abdomen pe perete prin flexia
bratelor si revenire.
37. Din stand cu spatele lipit de perete, se face un pas mic in fata cu ambele picioare
ramanand doar capul in contact cu peretele si se mentine aceasta pozitie apriximativ 10
secunde
38. Din stand, se va realiza adductia orizonala a unui brat cu mana opusa, aplicand mai multa
forta la capatul amplitudinii de miscare pentru a intinde musculatura umarului.
39. Din stand cu un baston apucat pe la spate, pendulati laterale ale bastonului.
40. Din stand cu cotul flectat la 90 de grade si cu mana in pozitie intermediara cu un baston
apucat, pendulari laterape ale bastonului.
41. Din decubit lateral cu cotul membrului de dedesubt flectat la 90 de gradesi cu umarul in
abductie de 90 de grade, se executa rotatie externa cu rezistenta prograsiva realizata cu
membrul superior opus.
42. Din stand cu cotul flectat la 90 de grade si bratul lipit de trunchi se realizeaza rotatia
interna cu rezistenta benzi elastice.
43. Din stand cu cotul flectat la 90 de grade si bratul lipit de trunchi se realizeaza rotatia
externa cu rezistenta unei benzi elastice.

11.Terapia mio-fasciala
Se realizeaza cu Prime Physioblade sau Ergon Physioblade din decubit ventral, urmand
decubit ventral cu sprijin pe coate si din asezat.Se folosește un dispozitiv numit Prime

24
Physioblade pentru a mobiliza țesutul fascial și pentru a rupe aderențele fibroase. Unghiurile
dispozitivului sunt realizate pentru a diminua glisarea și fricțiunea de la suprafață pielii și pentru
a acționă asupra țesutului fascial. Aceasta metoda respectă principiile de bază ale tehnicii Gua
Sha, care este de origine chineză. Cu capătul rotund al acestui dispozitiv se pot realiza presiuni
menținute timp de cate secunde asupra punctelor trigger, iar cu porțiunile curbate se răzuiește
zona dureroasa aplicând o presiune moderată, la un unghi de 45°. O alta metodă de utilizare a
acestuia este fixarea unui mușchi într-o poziție scurtata aplicând asupra acestuia presiune cu
capătul curbat al physioblaidului la un unghi de 45° urmând să se realizeze activ sau pasiv
alungirea mușchiului respectiv. Pentru separarea musculară blaidul vă fi introdus vertical intre
doua parti ale unui mușchi, și vă fi mutate pentru separare acestora, fiind posibila mișcarea de
răsucire.

 Cu pacientul in decubit ventral se va actiona cu physioblade-ul la nivelul musculaturii

paravertebrale cervicale , la nivelul gatului si trapezului.
 Cu pacientul in decubit ventral cu sprijin pe coate se va aplica presiuni cu physioblade-ul
la nivelul musculaturii paravertebrale cervicale in timp ce pacientul executa active
extensii si flexii ale capului si gatului;
 Cu pacientul in asezat se exercita presiuni constante la nivelul trapezului in timp ce
pacientul realizeaza miscarea de ridicare a umerilor, apoi presiuni la nivelul umarului si
la nivelul omoplatului in timp ce pacientul realizeaza miscarea de abductie a bratului.

25
Bibliografie

1.Dinu M. Antonescu- Patologia aparatului locomotor vol. 1

2. Avramescu Taina Recuperare functionala in patologia sportiva- curs
3.Paul Botez – Ortopedie
4.Dumitru Motet- Enciclopedia de kinetoterapie vol 2.
5.Marius Neculaes -Kinetoterapia in afectiuni ortopedo-traumatice Curs
6. Rodica Cotoman-Kinetoterapie
7.Paula Drosescu-Anatomia aparatului locomotor
8.Marius Neculaes, Paul Lucaci – Masurare si evaluare in kinetoterapie Curs
9.Adrian N. Ionescu- Masajul
10. Alexandru Oprean – kinesiologie Curs
11.Sbenghe T.- Kinetoterapia profilactica, terapeutica si de recuperare
12.Sbenghe T- Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei
13. https://www.orthoinfo.org/globalassets/pdfs/2017-rehab_shoulder.pdf
14. https://darebee.com/pdf/workouts/rotator-cuff-workout.pdf
15. https://www.healthline.com/health/rotator-cuff-injury-stretches

26