Ovogeneza

Ovogeneza reprezintă fenomenul de formare şi maturare a ovulelor. Ovarul are o dublă

funcţie, la fel ca şi testiculul: exocrină şi endocrină. Ovogeneza începe în viaţa intrauterină
(lunile IV-VII), în ovarul fătului. Se blochează în profaza I, se reia la pubertate într-un ritm de 1
ovul/lună. La naştere se găsesc în ovar numai ovocite. La pubertate, în corticala ovarului apar
foliculii ovarieni în diferite stadii de evoluţie: folicul primar simplu, folicul secundar şi folicul
terţiar sau matur sau De Graaf. Acesta din urmă eliberează prin mecanismul ovulaţiei gametul
femel sub formă de ovocit secundar (de ordinul II).
Ovulaţia are loc la un interval de aproximativ 14±1 zile înaintea începerii hemoragiei menstruale,
indiferent de durata ciclului menstrual, care poate fi de 23, 28 sau de 30 de zile. Odată cu
începerea ciclului ovarian un număr de foliculi primari tind să ajungă maturi. Dintre ei, doar unul
singur se maturează şi eliberează un singur ovul, fenomenul numindu-se ovulaţie. După ovulaţie,
foliculul ovarian deschis suferă o serie de transformări, care îl pregătesc pentru a ajunge la starea
de corp galben (corp luteal); acesta prin secreţia de progesteron pregăteşte mucoasa uterină
pentru nidaţie şi getaţie, devenind corp galben gestativ. Dacă fecundaţia nu are loc, corpul galben
involuează, iar în momentul de criză hormonală locală, mucoasa uterină hiperemiată se desprinde
şi apare hemoragia numită flux menstrual, cu care aceasta se elimină. Începe maturarea unui nou
folicul ovarian, care durează aproximativ 14 zile şi este urmată de ovulaţie şi de involuţia
corpului galben în următoarele 14 zile. În felul acesta, unui ciclu ovarian de 28 de zile, mucoasa
uterină îi răspunde funcţional tot cu un ciclu de 28 de zile, care se termină prin eliminarea ei cu
fluxul menstrual, pentru ca să înceapă apoi din nou, o evoluţie ciclică.
Fenomenele morfologice şi evolutive ale ovogenezei se repartizează diferit în timp şi în spaţiu:
Faza de multiplicare. Se petrece în ovarul fătului prin transformarea ovogoniilor în ovocite
primare, între lunile IV-VII. Prin acest mecanism de proliferare se constituie un stoc de
aproximativ 70.000-400.000 de ovocite primare. Totodată începe şi meioza I, care se va bloca la
sfârşitul profazei. Prima diviziune meiotică nu se mai realizează în felul acesta, decât mult mai
târziu, în perioada de activitate genitală a ovarului (între pubertate şi menopauză).
Faza de creştere începe după naştere, este de durată şi nu se termină decât în momentul
maturării foliculului. Evoluţia foliculilor se face diferenţiat şi independent, între transformările
unui folicul şi ale altuia pot exista intervale mari de timp (20-30 ani).
Faza de maturaţie. La maturaţie nu ajung decât un număr redus de foliculi (300-400 pentru
toată activitatea genitală a femeii). În fiecare lună, între pubertate şi menopază, într-un folicul
ajuns la maturizare, ovocitul primar îşi termină prima diviziune de maturaţie şi se transformă în
ovocit secundar, odată cu eliberarea primului globul polar. Pe parcursul meiozei se reduce la
jumătate setul normal de cromozomi, care din 2n = 46 devine n= 23. Dacă se produce fecundaţia,
ovocitul secundar (de ordinul II) işi termină cea de a doua diviziune de maturaţie şi devine ovul
matur, odată cu eliminarea celui de al doilea globul polar.
 Particularitățile meiozei la sexul masculin și feminin

Spermatogeneza

- Începe la pubertate, ţine până la bătrâneţe (moartea naturală a individului)

- Dintr-o spermatogonie rezultă 4 spermatozoizi, cu două tipuri de heterozomi: X (50%)/Y

(50%);

Spermatozoizii cu heterozom X au viabilitate dublă, cei cu Y sunt mai mobili;

- Este un proces continuu (se desfășoara neîntrerupt între pubertate și bătrânețe);

- Este un proces intens (1ml de spermă poate avea între 20 milioane-100 milioane de
spermatozoizi) (la 37°C şi un pH de 7,2 un spermatozoid poate supravieţui câteva zile (cca. 8 zile
din momentul ejaculării)

- Este un proces autoreglabil, care se manifestă ca o reacţie în lanţ (totuşi manifestă sensibilitate
la temperatură, ischemie, narcotice, alcool, unele medicamente cum ar fi antibioticele etc;

- În urma meiozei la sexul masculin, rezultă copii celulare identice. Dacă la o anumită vârstă
apare o mutaţie (modificare bruscă în structura materialului genetic), atunci ea va fi copiată
neîncetat cu trecerea timpului (50-55 de ani). Numărul foarte mare de spermatozoizi creşte riscul
pentru mutaţii, deci riscul de anomalii.

Ovogeneza

- Începe în viaţa intrauterină (lunile IV-VII), se termina la menopauză (în jurul vârstei de 50 de
ani).

- Este un proces discontinuu, cu oprire (se blochează în profaza I)

- Se reia la pubertate într-un ritm de 1ovul/lună sub acţiunea LH-ului, odată cu ruperea
foliculului ovarian;

- Este un proces puţin intens (se formează doar 400-500 de ovule pentru toată perioada
reproductivă a femeii);

- Este un proces lent (ovulele au vârsta femeii, eliberându-se un ovul /lună) ;

- Necesită intervenţia unor stimuli, pentru a se definitiva: LH - ul (hormonul luteinizant), FSH-ul

(hormonul foliculostimulant), ruperea foliculului, fecundaţia;

- În urma meiozei rezultă copii celulare puţine, dar impecabile: odată cu creşterea vârstei au loc
erori de distribuţie a materialului genetic şi ca urmare, se produc ovule cu anomalii
cromozomice, iar după fecundaţie se formează zigoţi anormali.
 Fecundaţia
Reprezintă fenomenul prin care cei doi gameţi (ovulul şi spermatozoidul) se contopesc şi
formează celula ou sau zigotul. La om fecundaţia este monospermică.
Evenimentele genetice ale fecundaţiei:
Se reface numărul diploid de cromozomi 2n = 46

n + n → 2n
23, X/Y + 23, X → 46, XX/XY

 Se stabileşte sexul genetic (XX sau XY);

 Se stabileşte genotipul specific fiecărei persoane;
 Se realizează raportul numeric al sexelor (sex ratio) de 1:1, asigurat de numărul mare de
spermatozoizi, în care se aplică legea probabilităţii.
Erori ale fecundaţiei:
1. Fecundarea dublă (apariţia himerei; aceasta poate fi un individ hermafrodit, un individ
normal sau un individ cu două grupe de sânge)
2. Fecundarea cu gameţi diploizi ( n+2n →3n sau 2n+2n→4n; zigoţii respectivi nu sunt
viabili)
Zigotul mamiferelor placentare este de tip oligolecit (lb. gr. oligos= puţin, lekithos -
gălbenuş). Imediat după fecundaţie începe segmentarea, mai întâi în 2 blastomere, apoi în 4,
8 etc., timp ăn care yigotul alunecă în trompă către cavitatea uterină. În stadiul de 32 de
blastomere= morulă. În acest stadiu există 2 grupe celulare : una centrală (→embrioblastul)şi
una periferică trofoblastul (intră în componenţa placentei). Morula mai rataceşte o zi sau
două în cavitatea uterină apoi devine blastocist (blastulă) prin apariţia unei cavităţi pline cu
lichid, care se insinuează între embrioblast şi trofoblast. Apoi, zigotul se va afunda în
mucoasa uterină, aflata în a-21-a zi a ciclului. Nidaţia în uter = situaţia normală în care se
dezvoltă oul uman. Există şi alte posibilităţi de nidaţie: trompei uterine, ovar, peritoneu = sarcini
extrauterine (ectopice).

Procesul de gastrulaţie începe în a doua săptămână de dezvoltare (zilele 14-28). Gastrula este

alcătuită din 3 straturi celulare: ectoderm, endoderm şi mezoderm. Odată cu gastrulaţia apare şi
simetria bilaterală a embrionului (săptămâna a –III-a a dezvoltării). În condiţii normale fiecare foiţă
embrionară urmează un plan de dezvoltare particular. După gastrulaţie, până în săptămâna a-3-a
embrionul are formă de disc. La sfârşitul primei luni embrionul începe să ia o formă cilindrică, formă
completată în luna a-II-a. În cea de-a -30-a zi embrionul uman măsoară cca. 5 mm. Este încovoiat şi
prezină o extremitate cefalică, o regiune mijlocie şi o extremitate caudală subţiată.

Pe marginile regiunii cefalice sunt deja apărute 4 arcuri branhiale (separă fante branhiale)
Amplasarea organelor olfactiv, optic, auditiv este marcată doar prin simple îngroşări În săptămâna a –IV-a
inima începe să bată (mai exact , la 3 săptămâni şi o zi de la fertilizare)

În a-II-a lună embrionul începe să ia formă umană. Creşte foarte mult regiunea cefalică; se
formează gura definitivă, fosele nazale primitive, mugurii oculari se apropie de linia mediană, începe
formarea urechii externe. Arcurile branhiale se estompează, începe formarea gâtului.

La nivelul porţiunii mijlocii după apariţia mugurilor membrelor (săptămâna a-5-a) începe
creşterea lor rapidă şi împărţirea în final în 3 segmente. Pe segmentul distal 4 şanţuri separă progresiv
mugurii degetelor (la 52 de zile degetele de la mâini sunt separate şi la 56 de zile şi cele de le picioare –
iniţial sunt unite printr-o membrană).

La extremitatea caudală apendicele caudal dispare , apar organele genitale externe în forma lor
rudimentară

Din luna a-III-a începe perioada fetală (perioada funcţională) – fătul are aspect uman. Se
precizează gâtul, apar pleoapele, ochii şi urechile iau forma definitivă; apar unghiile. Sexul este distinct
după organele genitale externe, care acum sunt suficient schiţate pentru a le deosebi.

În lunile a-IV-a şi a-V-a apar mişcările spontane (acestea apar de fapt , mai devreme, încă de la
sfărşitul celei de a 12-a săptămâni de dezvoltare, dar abia acum sunt sufficient de puternice pentru a fi
percepute de femeie)

În luna a-VI-a începe dezvoltarea rapidă a circumvoluţiunilor creierului , care până acum erau
abia schiţate. În acest stadiu mental există o legătură cu lumea de afară (în scoarţa cerebrală straturile
celulare care există la adult sunt deja conturate)

În luna a-VII-a pleoapele iniţial sudate se despart şi globii oculari devin vizibili, unghiile devin
vizibile, se formează glandele sudoripare alcătuite din glomerul şi tub excretor. Glandele sebacee se
dezvoltă din muguri celulari plini, care se încarcă cu grăsime, devenind aşa numitele celule sebacee.
Plămânii au deja o structură ce permite supravieţuirea fătului în cazul unei naşteri premature.

Spre sfârşitul lunii a –VII-a şi în luna a-VIII-a (săptămânile 30 şi 34) pielea fătului care până acum
era zbârcită devine netedă, prin faptul că se acumulează grăsime, acumularea grăsimii continuând şi în
luna a-IX-a.

DATA NAŞTERII se poate calcula la 266 de zile (38 de săptămâni) de la fertilizare sau 280 de zile
(40 de săptămâni) de la prima zi a ultimei menstruaţii.
 Pentru aprecierea lungimii fătului în diferite luni de sarcină există diverse scheme de calcul,
dintre care una, cu mai multe implicaţii medico-legale, poartă numele de „Schema lui Haase”:

-pentru primele 5 luni de sarcină se consideră luna de sarcină la pătrat. De ex.

luna I: 1X 1cm=1cm

luna II: 2X2cm = 4 cm

luna III: 3X3cm= 9 cm

luna IV: 4X 4cm = 16 cm

luna V : 5X 5cm = 25cm

După luna a-V-a formula de calcul este luna x 5+5 (se înmulţeste şi se adună coeficientul 5)

Luna a- VI-a 6x5+5=35 cm

Luna a- VII-a 7x5+5=40 cm

Luna a- VIII-a 8x5+5=45 cm

Luna a- IX-a 9x5+5=50 cm

Calculul greutăţii se ia după luna VI-a când se consideră că în mod normal fătul are 1000 de
grame, greutate necesară pentru a considera fătul ca viabil.

La fiecare lună se adaugă 700 grame, cifră cu care creşte lunar fătul.