Radu Mihai CRIŞAN

doctor în economie – specializarea Istoria gândirii economice

TESTAMENTUL POLITIC
AL LUI
MIH AI EMINESCU

(Textul integral al anexei omonime din lucrarea: Radu Mihai Crişan,

SPRE EMINESCU. Răspuns românesc la ameninţările prezentului
şi la provocările viitorului, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 287-312)

BUCUREŞTI
2005
Editura Cartea Universitară
Str. Prof. Ion Bogdan, nr.11 A, sector 1, Bucureşti
Tel.: 021-211 01 54; Fax: 021-211 58 47
e-mail: [email protected],
www.carteauniversitara.ro

Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CRIŞAN, RADU MIHAI I.
Testamentul politic al lui Mihai Eminescu / Radu
Mihai I. Crişan. - Bucureşti: Cartea Universitară, 2005
Bibliogr.
ISBN 973-731-124-8

821.135.1.09 Eminescu. M
929 Eminescu M.

ISBN 973-731-124-8

2
Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia
Primindu-l cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morţi,

Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o.
Lumina ducând-o
Celor din morminte!

Mihai Eminescu

3
 Arta supremă a războiului este înfrângerea inamicului, prin
înşelătorie, fără luptă, astfel:

1. Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului;

2. Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice
în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul
potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni;
3. Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte;
4. Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile.
Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor;
5. Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de
conştiinţă;
6. Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare
şi neglijenţă, apoi avansaţi cu repeziciune;
7. Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi
funcţionarea armatei inamicului;
8. Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii
senzuale;
9. Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi
jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile;
10. Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii;
11. Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se
găsesc în rândurile inamice;
12. Făceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de
a se salva. Apoi, LOVIŢI.

Scopul vostru trebuie să fie preluarea intactă a tot ceea ce se

află pe pământ. În acest fel trupele vă vor rămâne odihnite, iar
victoria va fi totală.

Sun Tzu
general chinez, părinte al ştiinţei militare
sec. IV î. Hr.

4
 Mult-iubitul şi prea-pătimitul meu neam românesc,

“Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii

nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie
1
mai veche decât toţi conlocuitorii lor” . “Rasa istorică formatoare a
acestei ţări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care,
revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus
temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, şi care,
2
prin caracterul lui înnăscut , a determinat soarta acestor ţări, de la

1
Mihai Eminescu, Se vorbeşte că în Consiliul, Curierul de Iaşi, 17, 19, 21, 26, 28
noiembrie 1876, în Opere, vol. IX, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1980, pag. 253
2
de “om a cărui trăsătură distinctivă e adevărul: inteligent fără viclenie, rău – dacă e
rău – fără făţărnicie, bun fără slăbiciune, n-are o cocoaşă intelectuală sau fizică ce
caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab; îi lipseşte acel iz de slăbiciune
care precumpăneşte în fenomenele vieţii noastre publice sub forma linsă a
bizantinismului şi a espedientelor…Toate figurile acelea făţarnice şi rele, viclene,
fără inteligenţă, toate acelea câte ascund o duplicitate în espresie, ceva hibrid, nu
încap în cadrul noţiunii român. Poate, aşadar, că acei oameni n-au avut timp să se
asimileze, poate apoi ca să fie din rase prea vechi, prea osificate, prea staţionare,

5
 3
1200 şi până la (anul n.n.) 1700” . Nu există nici o deosebire
(anul n.n.)
între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai
considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut
4 5
aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini ” .

pentru ca, prin încrucişare, să mai poţi scoate ceva bun din ele”., idem, Adeseori, o
lege oarecare…, Timpul, 15 martie 1880, în Opere, vol. XI, Ed. cit., Bucureşti, 1984,
pag. 77
3
idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII,
Ed. cit., Bucureşti, 1985, pag. 121
4
“Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor, precum şi în alte
împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii
(formării n.n.) statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Ţara Românească
Argeşul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsă din
stânga în Bistriţa, râu ce izvorăşte din Maramureş. Pe când în Ţara Românească
aflăm Câmpulungul ca ţinut şi descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul
munţilor, un Câmpulung tot ca ţinut şi descălecătoare. Înainte sau imediat după
formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să
se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere
analogă fac moldovenii ce pribegiseră în Polonia, să se judece după dreptul
românesc. Şi aceasta când? Pe la 1380. Care-a fost acest drept consuetudinar la
care ei ţineau cu sfinţenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei? El n-a fost
scris niciodată; era atât de viu în conştiinţa poporului, atât de necontestat de
nimenea, încât nici unul din vechii noştri Domni, n-a găsit de cuviinţă să-l modifice.
În fine, unitatea actuală a limbei vorbite, deşi e în parte un merit special al lui Matei
Basarab, dovedeşte totuşi că, şi în această privire, erau elemente cu totul
omogene, preexistente limbei bisericeşti, care înclinau a căpata o singură formă
scrisă. Organografic vorbind limba era aceeaşi; numai termenii, materialul de vorbe,
difereau pe ici pe colo. O unitate atât de pronunţată a limbei dovedeşte o unitate de
origini etnice. E indiferentă cestiunea dacă elementele ce compuneau acest
sâmbure de popor modern erau tracice şi latine sau latine şi ilirice, destul numai că,
în al VI-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia, anul 579, oastea
condusă de Martin şi Comenţiol e compusă din oameni care vorbesc româneşte.
Tot acest neam apare în Dacia, iar asupra originii lui se ceartă până azi învăţaţii.
Sigur e că, deşi au multe elemente slavone în limbă, nu sunt slavi. Motivul pentru
care nu sunt şi nu pot fi slavi este lingvistic. Legile după care cuvintele latine s-au
prefăcut în cuvinte româneşti şi-au sfârşit demult evoluţiunea lor; în momentul în
care românii au primit cuvinte slavone, limba lor era formată de secole deja, încât,
deşi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu
limba noastră, excepţie făcând vreo patru sau cinci vocabule care privesc păstoria.
E incontestabil că un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, deşi a
avut epoci de bogaţie şi de glorie, a fost un popor tânăr, sănătos, bine întemeiat.
Etnograful Hoffman scrie, în secolul al XVIII-lea, că dezvoltarea craniului la rasa
română e admirabilă, că sunt cranii care merită a fi în fruntea civilizaţiei. În sfârşit
Wirchow, naturalist celebru, dă craniului albanez rangul întâi între toate craniile de
rasă din vechiul Imperiu al Răsăritului, şi cel albanez e identic cu cel al rasei
române, cu al mocanilor noştri de azi”., idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…,
Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122. Mai mult, Miron Costin, în suta a
şaptusprezecea, constată unitatea de limbă, de datine juridice, religioase şi de viaţă
familială. El descrie curăţenia şi frumuseţea limbei vorbite în Maramureş şi viaţa

6
 “Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele
şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe,
reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor,
drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de
viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să
fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor;
legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de
drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică
spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită
de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar
aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor,
trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele,
afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii
naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea
omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie
oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă,
6
originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii” .
7
“Peste noapte şi prin surprindere” , ”am admis legiuiri
8
străine” , “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie,
pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român,
noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania,

neatârnată a românilor de acolo, ne dă legenda fondării Moldovei şi Ţării

Româneşti, constată identitatea de origine şi limbă a poporului. În acelaşi timp,
cărţile bisericeşti, tipărite în Ardeal, în Moldova, în Ţara Românească, opresc
procesul de diversificare şi de dialectizare a graiului viu; acesta primeşte, prin cărţi,
o normă unitară în rostire şi în scriere, căci, printr-un instinct fericit, traducătorii şi
scriitorii originali aleg ca model dialectul cel mai arhaic al românilor, cel vorbit în
Ţara Românească şi într-o parte a Ardealului, întrucât la cel mai vechi din toate se
puteau reduce, ca la un prototip, dialectele ce încercau a se forma pe atunci. Poate
să fi fost un instinct de adevăr, poate c-a fost chiar cunoştinţa limbei latine care i-a
îndemnat la aceasta. Alături cu limba există, ca element de unitate, literatura
populară, a cărei răspândire uniformă nu e de tăgăduit. Aceleaşi balade ce s-au
cules în munţii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, în variante, în Dobrogea, încât
se constată că amintitele piese de literatură populară aveau tendinţa de-a se
răspândi la toţi românii”., idem, De câte ori <<Românul>> era în opoziţie…, Timpul
14 august 1882, în Opere, vol. XIII, Ed. cit., Bucureşti, 1985, pag. 168
5
idem, <<Românul>> a contractat năravul…, Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol.
XII, pag. 266
6
idem, Ecuilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 93,
92;
7
idem, De câte ori <<Românul>> era în opoziţie…, Timpul, 14 august 1882, în
Opere, vol. XIII, pag. 168
8
idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit.,
Bucureşti, 1989, pag. 20

7
 9
China sau Galiţia?” …“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu
interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu
care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o
atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.)
planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii
liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti,
consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu,
de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se
potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor
muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât
trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor
10
şi netrebnic al statului modern” .
E într-adevăr ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor
eminamente plugar ca al nostru si a cărui raţiune de-a fi este
tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin şi într-o
singură noapte, erige teoria de om şi om teorie absolută de stat şi
face din banul internaţional şi din posesiunea acestuia singura
măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în
viaţa statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înţeles cum un popor de
plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri şi
s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să
se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de
civilizaţie şi instituţii pe care ţările apusene, bogate prin industrie şi
printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea
mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea
productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în
raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele
de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…
Înzecitu-s-au şi însutitu-s-au oare averea românului şi veniturile lui
pentru a plăti instituţiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că
nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au
sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu
desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului,
cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a
deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de
măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare
11
zi, pe hârtie” .

9
idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
10
idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, in Opere, vol. X, pag. 20
11
idem, Ieri domnul deputat Giani…, Timpul, 22 februarie 1879, în Opere, vol. X,
pag. 193

8
 “Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului
rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce
12
nu-l înţelege şi nu-l va înţelege niciodată” . “Peste tot aceeaşi
idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi
13
pasă!” . “Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de
mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare
14
generală din cele mai dezastruase . Nu mai există o altă
deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileşte banul,
15
oricum ar fi câştigat” .
”Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii
ţări, influenţat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul
central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de
consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii
de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce
reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt
16 17
compuse ” .
Astfel, teoria de om şi om, o teorie curat filantropică şi un
rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul
său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în
teorie de stat, căci preface ţara moştenită, apărată cu vărsare de
sânge şi cu privaţiuni, într-o mlaştină pentru scurgerea elementelor

12
idem, De câte ori <<Românul>> era în opoziţie… Timpul, 14 august 1882, în
Opere, vol. XIII, pag. 168
13
idem, Dar dulci, nobili si politicoşi…, Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag.
123
14
“Fiecare constiţutie, ca legea fundamentală a unui stat, are drept corelat o clasă
mai cu samă, pe care se întemeiază. Corelatul constituţiilor statelor apusene este o
clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanţi, industriaşi care
văd în constituţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adecvat cu
însemnătatea lor. La noi, legea fundamentală nu însemnează decât egalitatea
pentru toţi scribii de-a ajunge la funcţiile cele mai înalte ale statului”., Influenţa
austriacă asupra românilor din Principate, Convorbiri literare, 1 august 1876, în
Opere, vol. IX, pag. 173
15
idem, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 237
16
În ele, “toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă
deputaţii - parlamentarii n.n. -, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni
de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în
familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii <<patrioţilor>> trimişi în
străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri
judeţene pe unde <<patrioţii>> au câte un petec de moşie, încât toată munca
publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori
indirect, în buzunarul unui <<patriot>>”., Abstracţie făcând…, Timpul, 20-21 aprilie
1881, în Opere, vol. XII, pag. 14
17
idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, În Opere, vol. X, pag. 259

9
nesănătoase din alte ţări – introducând într-un stat eminamente
18
naţional un sistem de instituţii cosmopolite” .
Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominaţia
banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea
de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal,
în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil,
sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel
fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare
a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită
19
sau pe cale piezişă” .
Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână
ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată,
un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul
unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi
hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente
economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de
industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele
superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau
rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai
dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…Peste tot
credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura
secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă
toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează
bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe
20
Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor” …”Mita e-n stare să
pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai
de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei
21
generaţii” …”Oameni care au comis crime grave rămân somităţi,
se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece
22
viaţa la puşcărie” … ”Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de
azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de
toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală,
slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment

18
idem, Între multele neplăceri ale vieţii…, Timpul, 22 martie 1879, in Opere, vol. X,
pag. 209
19
idem, Trei zile de-a rândul, Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191,
192
20
idem, Alaltăieri, luni dimineaţa…, Timpul, 5 aprilie 1879, in Opere, vol. X, pag. 214
21
idem, Domnul Simeon Mihăilescu publică…, Timpul, 18 aprilie 1879, În Opere,
vol. X, pag. 223
22
idem, <<Românul>> în ajunul alegerilor…, Timpul, 3 mai 1879, în Opere, vol. X,
pag. 229

10
 23
patriotic” …”Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de
cafenele – literatori, ignoranţii si proştii – administratori ai statului
24 25
român ” .
Şi, întrucât, “se-înţelege - de la sine n.n. - că în judecarea
diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer
26
politice de cele pretinse sau pretextate politice” , suntem datori să
spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de
27
interese personale” – care, ”păstrând numai coaja legilor şi goala
aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac
tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec,
28
totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării” … În
cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei
societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei
29
organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei,

23
idem, Nu încape îndoială…, Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 291
24
“Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploaiaţilor
statului, cu toate că cine nu ştie că, integritatea, capacitatea, experienţa, şi
probitatea factorilor însărcinaţi de-a aplica legile şi regulamentele sunt condiţiuni
esenţiale ale mersului regulat al unei bune administraţii, a garanţiei drepturilor şi
apărării intereselor fiecăruia - dintre cetăţeni n.n. -, şi, prin urmare, a bunului trai şi
liniştei publice? Dar, sub regimul actual, interesul personal, convenienţele de
coterie, primează faţă de interesul general şi binele public. Necesitatea de-a
conserva o majoritate compactă şi devotată în Adunări trece peste orice alte
consideraţii. Pentru a dobândi glasurile deputăţiilor trebuie exigenţele - pretenţiile
n.n. - lor satisfăcute, se încredinţează funcţiunile delicate de prefecţi şi subprefecţi
creaturilor deputaţilor - protejaţilor parlamentarilor n.n. -, care, sub numele -
protecţia n.n. - lor administrează districtele după plac şi dispun, fără nici o
responsabilitate, de interesele, de averea şi de onoarea cetăţenilor. Funcţiunile
publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti;
astfel muncitorii de pământ - sintagma, de fapt, îi desemnează pe toţi truditorii n.n. -
sunt supuşi la vexaţiuni, la acte arbitrare, adevărate cauze care - le n.n. - aduc
mizeria. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o
garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”.,idem, Într-un lung
articol…, Timpul, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 43 ; Spre exemplu: “Un
om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă
- este dată în vileag n.n. -. Acest om este menţinut în funcţie; dirijază - el n.n. -
însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în
Senat. Aici el însuşi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp
trece la ordinea zilei, lăsând să recază colţul vălului ce se ridicase”., idem, Am
discutat cu nepărtinire…, Timpul, 10 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 439
25
idem, Lucru de care trebuie…, Timpul, 15 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 234
26
idem, Între variile acuzări, Timpul, 23 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 43
27
idem, Manuscrisul În genere toată societatea…, în Opere, vol. IX, pag. 465
28
idem, N-ar fi greu de polemizat…, Timpul, 23 februarie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 38
29
“ţinute la un loc prin complicitate de interese”, idem, <<Românul>> promiţându-ne
programul nou…Timpul, 10 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 51

11
organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care
30
miroase de departe a puşcărie” . Singura deosebire între ele “este
foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau
mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât
- pe n.n. - o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai
mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile
31
aşa-numitele sale principii” .
“Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi,
un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem puţine
de adaos (adăugat n.n.). Trăind din politică şi prin politică, şi neavând
nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga
existenţa, el e capabil de-a falsifica totul: şi liste electorale, şi
alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă, şi
literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui
universalism incapabil şi ambiţios, îmbrăcând toate formele
posibile: miniştri, financiari, întreprinzători de lucrări publice,
deputaţi (parlamentari n.n.), administratori, membri la primărie, soldaţi,
actori, totul în fine… Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri
e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de
caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulţi abia ştiu scrie
şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne,
defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile
administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor
formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire;
aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e
România, şi care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine,
susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-
adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare,
liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor
lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură
32
naţională sau civilizaţie adevărată” . “Acei ce compun grosul
acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii,
gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor
individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât
oarbă. Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin
moravuri, prin educaţie – interesele străinilor dar, şi numai aceste
interese, sunt dezideratul <<patrioticului guvern>> (persoanelor aflate

30
idem, Toţi ştiu…, Timpul, 27 aprilie, 1879, în Opere, vol. X, pag. 227
31
idem, Manuscrisul Înainte de câteva zile…, în Opere, vol. IX, pag. 481
32
idem, Am văzut cu înlesnire…, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag.
31, 30

12
 33
la cârma ţării n.n.)”
…”Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în
universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile
de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi,
acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de
postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în
toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile
34
administraţiei publice” . Şi-aceasta, în timp ce “patru din cinci părţi
ale poporului nostru, nu iau parte la viaţa publică, ale cărei sarcini
35
le poartă, însă, mai greu decât oricine altul” , iar “miile de funcţii
administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse în
36 37
mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile ” .

33
idem, Faceţi interesele, Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 390
34
idem, E clar că un stat…, Timpul, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
35
idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag.
75
36
“Administraţia, în mare şi în mic, nu e decât o unealtă pentru falsificarea
alegerilor”., idem, De pe când se discută…, Timpul, 10 iulie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 242; “Se înţelege - de la sine n.n. - că fiecare alegător îşi are interesele sale
materiale. Fiecare din aceste interese atârnă de un fir al maşinii administrative.
De-o zice alegătorul nu, curentul electric al acesteia îl izbeşte în acel interes şi-i
ucide sâmburele vital, de-o zice da, îşi poate vedea în linişte de treabă”., idem, În
numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 75; “Abia o
avere foarte întemeiată, care să nu poată atârna în nici un chip de iubirea sau ura
administraţiei, îl poate face pe om capabil, în România, de-a se opune făţiş
guvernului. Dar, acei care, într-un chip ori într-altul, caută să muncească pentru a se
ţine deasupra apei nu-şi vor creea, de bună voie, piedici zilnice intereselor lor,
piedici personificate în subprefecţi vicioşi, maiori cocoşaţi de gardă civică, şi alţi
monştri din regnul organic al celor ce n-au nimic de pierdut, ci totul de câştigat”.,
ibidem, pag. 75, 76 ; Mai mult, “statul dispune de atâtea funcţii si favoruri, pe câţi
oameni sunt în ţară care ştiu a scrie şi citi”, idem, Apropiindu-se alegerile…, Timpul,
6 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 20; “Cu bugetul în mână, mai ales atunci
când este augmentabil la infinit, ţii majoritatea în mână şi sistemul constituţional,
sistemul controlului, se reduce la o iluzie copilărească”, idem, Am văzut cu
înlesnire…, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 28; “Această stare de lucruri e
prefăcută în sistem de organizare, de guvernământ. Pe de-o parte libertate, mare
libertate, pentru ca cei nemulţumiţi să poată răsturna cu uşurinţă orice guvern, pe
de alta centralizare, extremă centralizare, care să facă a atârna miile şi iarăşi miile
de izvoraşe ale bugetelor şi averii publice de victoria, pretinsă politică, din centru”.,
idem, Dacă polemica noastră…, Timpul, 21 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag.
451; Aşa se face că “administraţia nu consistă în muncă, în servicii echivalente cu
sumele bugetului, ci în precupeţire de voturi”., idem, Apropiindu-se alegerile…,
Timpul, 6 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 20; Cine oferă o leafă bună şi un
tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai
nedreaptă din lume”., idem, Locke, filosoful englez…, Timpul, 6 iulie 1882, în Opere,
vol. XIII, pag. 132; Şi, deşi “naţia, care nu numeşte nici funcţionari, nici miniştri, şi
care nu-i în stare a-i controla şi a-i trage la răspundere direct, îşi alege mandatarii
pe care-i însărcinează cu această afacere importantă, sub presupunerea, bona fide,

13
 “La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin
introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu
stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea
38
scump şi nu produce nimic” .
“Există două naţiuni deosebite (distincte n.n.) în această ţară:
una stoarsă şi sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de
miljocitori (spoliatori n.n.)39”40…”Averea se urcă (creşte n.n.) numai în
oraşe şi, chiar şi aici, nu în populaţiunea română, ci în cea
41
străină . Nu se intervertesc factorii ecuaţiunii sociale, ci devin cu
totul alţii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea
noastră organizaţie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea
strivitoare a capitalului bănesc, faţă cu românul care ameninţă a
cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru
42 43
fructificarea capitalului lui ” …”Rasa determinantă a sorţii acestei
ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi - veneticii care-

cumcă aceşti mandatari formează într-adevăr un corp deosebit - distinct n.n. – de

puterea executivă, aceştia se dovedesc a fi o companie de controlori cumpăraţi de
către cei controlabili şi înţelegându-se cu ei pe sub mână pentru a face treburi
împreună; iar inconvenientul cel mare este că Adunările nu pot fi făcute
răspunzătoare de voturile şi de actele lor, şi că naţia, singurul lor judecător, nu e-n
stare direct a face altceva decât a alege alţi oameni, atunci când actele şi voturile
rele sunt consumate de mult”., idem, Tot în numărul nostru din 20 decembrie…,18
ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 173
37
idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag.
75
38
idem, Fraţii Nădejde…Timpul, 18 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 212
39
“Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate ţările - ţinuturile
n.n. - pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr şi de patriotism.
Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de
pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale şi a celor occidentale,
incapabilă de adevăr şi patriotism”., idem, <<Românul>> a contractat năravul, 29
iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
40
idem, Naţiunea perindând acuzările…, Timpul, 3 iulie 1882, în Opere, vol. XIII,
pag. 130
41
“Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România - numai că nu
în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele
noastre – numai că nu ale indigenilor. Suma averilor e aşa repărţită, încât prea puţin
din ea e în mâini indigene”., idem, Câteodată ne cuprinde…, Timpul, 25 septembrie
1882, în Opere, vol. XIII, pag. 193
42
“În evul nostru mediu străinii de altă lege erau opriţi de-a avea moşii, iar domnii
expropriau cu bani din vistierie chiar pe străinii ortodocşi”(idem, Deşi cestiunea
Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 425), “pentru ca nu
străinii să fie proprietari în ţară”., idem, Nenorocitele astea de ţări…,Timpul, 22
ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 394
43
idem, Deşi cestiunea Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII,
pag. 425

14
 44
au obţinut cetăţenia română n.n.- de ieri-alaltăieri” , iar autoapărarea
împotriva lor e “disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni
au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe
când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând
45
numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă” .
“Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot
schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce
46
nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă” … ”Cârciumile
47
sunt localuri de îndobitocire şi de prostituţie sufletească” … Mai
mult, “a fost natural ca, în urma acestei extenuaţiuni de putere,
multe rele endemice, şi altele de caracter endemic, să se ivească
48 49
şi să decimeze populaţiile. Astfel, rasa română scade şi străinii
sporesc. Numărul infirmilor la recrutaţie a crescut an de an, ţara a
fost bântuită de pelagră, de intoxicaţiune palustră, de anghină,
vărsat, toate astea în urma influenţei pernicioase ce o exercită
asupra sănătăţii mlaştinile, locuinţele insalubre şi neaerate, hrana
50
neîndestulătoare şi munca excesivă” , “sărăcia şi urmările ei
morale - asupra moralului n.n. -, decăderea vieţii de
51
familie” …”Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se
citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete
de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest
sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă
cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu
52
ei” …”Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare,
obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările
ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al
puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume
însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o

44
idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII,
pag. 121
45
idem, <<Românul>> a contractat nărăvul…, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag.
267
46
idem, La propunerea noastră…, Timpul… 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag.
104
47
idem, Camerele actuale de revizuire…, Timpul, 17 iulie 1879, în Opere, vol. X,
pag. 301
48
“însuşi sâmburul naţionalităţii”, idem, Nu vom discuta cu <<Românul>> principii…
Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163
49
“în proporţii înspăimântatoare”, ibidem
50
idem, Formă şi fond, 11 decembrie 1888, în Opere, vol. XIII, pag. 331
51
idem, Nu vom discuta cu <<Românul>> principii… Timpul, 8 mai 1881, în Opere,
vol. XII, pag. 163
52
idem, Urmând discuţiunea…, Timpul, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XIII, pag. 269

15
moştenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile,
fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se
substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii
adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hoţilor de codru,
53
instituind codri guvernamentali şi parlamentari” …”Clasa de mijloc
a devenit un adevărat proletariat de postulanţi care primejduieşte
existenţa ţării; şi în care guvernele străine, care au interese în
Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la
54
dispoziţia lor” .
“Faţă c-o asemenea privelişte, în care virtutea se
consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de alţii, ca o crimă, în
care inteligenţa şi ştiinţa, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse
invidiei nulităţilor şi batjocurii caracterelor uşoare, în care cuminţie
se numeşte arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensaţie, din
munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de
cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme şi-n aşa
generaţie, însuşirile rele ale oamenilor sunt titluri de
55
recomandaţie” … Astfel, “trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul
erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul
negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi
femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce
şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea
56
punctul de plecare sănătos” , “că fiecărui drept îi corespunde o
57
datorie” şi că ”secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea
58
ierarhiei meritului” …”Acela ce cutează a se revolta faţă cu
această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că
formele poleite învelesc un trup putred, că <<progresul>> nostru
ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure
şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este
denunţat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii
59
liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar” .
“Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru
60
este demagogia” , căci “demagogii neştiind nimic, neavând nimic,

53
idem, Ni se pare că vorbim…, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172
54
idem, Nu încurajăm fanteziile politice…, 26 octombrie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 382
55
idem, Dacă polemica noastră…, 21 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 451
56
idem, Dacă vorbim de adunătura…, 26 mai 1883, în Opere, vol. XIII, pag. 304
57
idem, Ziarul <<Presa>> în revista sa…, 20 martie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 86
58
idem, Ni se pare că vorbim…, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172
59
idem, Cu cât trec una după alta zilele…, 23 iunie 1879, în Opere, vol. X, pag. 276
60
idem, Pseudo-Românul ne cere…, 16 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 119

16
vor să se ridice deasupra tuturor şi să trăiască din obolul nemeritat
al săracului. Ei se întemeiază pe nevoile – din nefericire veşnice –
şi pe lesnea crezare a mulţimii; şi, fiindcă, în genere, sunt înzestraţi
în loc de minte cu vicleşug numai, stăpânirea lor înseamnă domnia
61
brutalităţii, a viciilor şi a uşurinţei” …”Meşteşugul absolutismului
demagogic constă în regula(;) de a păstra aparenţele, dar de-a
călca cuprinsul, de-a păzi litera, dar de-a ocoli spiritul
62
Constituţiei” …”De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că
63 64
statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism ” …”În
teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu
este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite
şi linguşite de demagogi. Când ştie cineva că toată civilizaţia şi
cultura omenească e neapărat ( e, din păcate, n.n.) mărginită la
cercurile acelea care au îndestul timp şi destulă neatârnare pentru
65
a le învăţa şi pricepe, când ştie că nimicind capul unui învăţat ai
nimicit învăţătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de
66
sute de ani , când ştie apoi că nulitatea demagogică nu suferă nici
un merit adevărat lângă sine şi că, ea şi cu semenii ei, voieşte a fi
tot, atuncea vede lesne că radicalismul şi demagogia, sub scutul
sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi
cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau
sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea
67
la distrugerea civilizaţiunii, la haos” … “Cum se-aseamănă
demagogia pretutindenea! Pe când statele liberale (netotalitare n.n.) în
care nu domneşte platitudinea uliţei se diversifică după geniul lor

61
idem, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 169
62
idem, Manuscrisul Deci, traducând această comparaţie…, în Opere, vol. XI, pag.
463
63
“Nu există în adevăr decât două forme ale tiraniei şi ale decadenţei unui stat
omenesc: despotismul şi demagogia. Şi despotismul egalizează pe oameni,
supuindu-i unuia singur, lăsând să se degenereze cele mai nobile facultăţi ale lor,
patimile bune şi inteligenţa; precum şi demagogia are acelaşi fatal efect, prin
indiferentismul care-l inspiră naturilor deschise şi mari, văzând în faţă-le biruinţa
constantă a mediocrităţii şi a şiretlicului”., idem, Discuţia iscată…, 14 ianuarie 1882,
în Opere, vol. XIII, pag. 32
64
idem, A discuta cu ignoranţa…, 26 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 150
65
spre exemplu împiedicându-l, permanent, pe acesta din urmă, prin obstrucţiuni
legislative, economice, sociale etc., să-şi câştige, din muncă cinstită şi prestată în
domeniul competenţei sale cultural-ştiinţifice, un trai zilnic măcar decent; şi
supunându-l astfel la tot cortegiul de prejudicii psiho-fizice care decurg din
înfometare şi din umilinţă
66
rodul transmiterii şi îmbogăţirii intergeneraţii a zestrei cognitiv-axiologice
67
Mihai Eminescu, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X,
pag. 169, 170

17
naţional, după instinctele înnăscute, ajungând, pe rând, unul la
glorie militară, altul la înflorire în ştiinţe şi arte, un al treilea la
dominaţiunea mărilor prin comerţ şi industrie; demagogia, stearpă
ca idee, improductivă, lipsită de simţ istoric, ameninţă a aduce,
până şi statele cele mai fericite prin inteligenţa şi iubirea de muncă
a poporului lor, la o platitudine, la o vânătoare de posturi, o
meschinărie personală care ascunde în sine decadenţa şi
68
descompunerea” .
“Eşti <<patriot>> de meserie, postulant, consumi numai, te
bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de
a îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe
69
late şi cu apă rece” …”Din momentul în care luptele de partid au
degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din
momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau
de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea
politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din
momentul în care interesul material de-a ajunge la putere
precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală (votul
universal n.n.), în ţară şi în Parlament, nu mai e decât manipulul unor
ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât
70
de vrednice de condamnat” …”Sistemul demagogic, care din
politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de
înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societăţii
71
de exploataţie” , “mănâncă venitul ţării, mănâncă pe datorie
pâinea a trei generaţiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine
va fi mizerie. Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut,
datorie lângă datorie, până ce finanţele României nu vor fi, curând,
72
decât, o gaură mare” . Iar poporul, mânat la alegeri de baioneta
civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat
în paragrafi şi articoli traduşi din franţuzeşte, nemaiştiind a distinge
alb de negru şi adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără
cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nici o realitate
îndărătul lor, e pe punctul de a-şi pierde până şi limba şi bunul

68
idem, Politica de stat şi politica de partid, 14 august 1880, în Opere, vol. XI, pag.
297, 298
69
idem, The Times şi Timpul, iată tema…, 20 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 178
70
idem, Ni se anunţă din Viena…, 19 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 337
71
idem, <<Românul>>, după ce parafrazează… 28 septembrie 1880, în Opere, vol.
XI, pag. 349
72
idem, Manuscrisul Articoli nepoliticoşi. Proză politică – Proză limbistică., în Opere,
vol. IX, pag. 448

18
 73
simţ, vestit odinioară” …”Toate puterile sufleteşti ale generaţiunii
sunt absorbite de lupte de partide şi, la rândul lor, toate partidele
nu sunt decât de amploaiaţi, după chiverniseală (foloase necuvenite
n.n.) e deviza tuturor partidelor, a tuturor purtătorilor de stindard
cum s-ar zice – căci, la urma urmelor, fiecare e în stare să moară
74
pentru stindard şi pentru…chiverniseală” …Căci, “poate să fie un
partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice?
Mulţimea asta de oameni fără învăţătură, care şi-a făcut din politică
o speculă, poate ea să trateze negoţul ei cu fraze, altfel decât
75
oricare precupeţ?”
“Pentru cel ce înţelege, un ţânţar sună ca o trâmbiţă, iar
pentru cel ce nu înţelege, tobele şi surlele sunt în zadar; şi, în orice
caz, lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru
76
orbi” …”Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce
turbură societatea, de elementele ce impiedică redobândirea
echilibrului pierdut, şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă: Dintr-un
principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă
de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au
amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o
direcţiune foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o
clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate,
încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi
găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează;
drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de
îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public
dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi
de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele
mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la
77
noi” ; “atât trebuinţele statului cât şi ale particularilor - ale plebei
de sus cum zicem noi - sunt cu mult mai mari decât veniturile lor;
balanţa comercială - fără importanţă pentru o ţară industrială, dar
78
importantă pentru una agricolă - ne este defavorabilă” . “Tinereţea
unei rase nu atârnă de secolii pe care i-a trăit pe Pământ. Orice

73
idem, Cu timpul au început a se recunoaşte…, 11 octombrie 1881, în Opere, vol.
XII, pag. 366
74
idem, Manuscrisul Articoli nepoliticoşi. Proză politică – Proză limbistică., în Opere,
vol. IX, pag. 448
75
idem, Fără a avea darul…10 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 203
76
idem, Ieri s-a citit…, 24 martie 1879, în Opere, vol. X, pag. 210
77
idem, Patologia societăţii noastre, Timpul, 4 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII,
pag.15
78
idem, Privind la politica noastră…, 15 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 248

19
popor care n-a ajuns, încă, la o deplină dezvoltare, care n-a trecut
încă prin corupţia şi mizeriile ce le aduce cu sine o civilizaţie înaltă,
dar în decadenţă, e un popor tânăr. La popoarele tinere se va
constata un fel de identitate organică: craniile sunt cu totul
asemănătoare în privinţa formaţiunii şi mărimii, statura este cam
aceeaşi, precum un stejar nu este decât reproducţiunea unui alt
stejar. Din această asemănare de formaţiune rezultă o mare
asemănare de aptitudini şi înclinări, care se manifestă în caracterul
unitar al naţionalităţii. Din asemănarea de aptitudini rezultă o
extremă putere şi energie vitală a colectivităţii. În acest stadiu de
dezvoltare, al nediversificării, omul face atât de mult parte din
totalitate, încât nu el, ci abia totalitatea formează un singur individ.
O încrucişare cu o altă rasă, asemenea tânără, dă un rezultat nou,
în care aptitudinile amundurora se împreună într-o formă nouă,
vitală. Amestecul, însă, dintre o rasă îmbătrânită şi una tânără dă
aceleaşi rezultate pe care le dă căsătoria între moşnegi şi femei
tinere: copii închirciţi, mărginiţi, predispuşi spre morbiditate. Iar
ceea ce este fizic adevărat e (şi n.n.) intelectual şi moraliceşte
adevărat. Spiritele sunt morbide: de-acolo substituţia a orice
79
activitate intelectuală adevărată prin viclenie, tertip şi minciună” .
“Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în
poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului.
Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus,
totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de
neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste
biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga
noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea
naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare
cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa
80
cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă
toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub acest jug

79
idem, Nu ne îndoim că distingerea…, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 272,
273
80
Spre pildă prin manipularea abilă a simţământului de fraternitate: “Toate capetele
unor rase degenerate care s-au îngrămădit în oraşele României, toţi microcefalii şi
toate stârpiturile, apar sub formă de reputaţii uzurpate; toată această plebe s-a
constituit în stăpâna pământului românesc. Libertate, Egalitate, Fraternitate! Ce e
mai frumos (profitabil pentru ea n.n.) în lume decât ca tot ce se scurge în România
ca într-o mlaştină să fie liber ca noi, egal cu noi, frate cu noi (adică să beneficieze
de viglienţa complet adormită, precum şi de toleranţa maximă a celor pe care îi
spoliază n.n.)?”, idem, Adevărul doare…, în Opere, vol. XI, pag. 404, 405

20
 81
caudin . Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice
ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit
(şi a putut n.n.) să stea alături (să aibă aceleaşi drepturi n.n.) cu aceia pe
care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar
aceşti oameni noi, aceşti <<patrioţi>>, căutau numai foloasele
influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care
formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede
82
îndărat în privire morală şi în privire materială” …”Străini
superpuşi fără nici un cuvânt (ilegitim n.n.) naţiei româneşti, o
exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi
83
popor” , de-“am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană,
ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara
84
lor proprie” … “Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.)
stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor
istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar
trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea
85
lui” …“Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor.
Predispoziţii şi aptitudini moştenite, virtuţi şi slăbiciuni moştenite,
calităţi sau defecte intelectuale şi morale, dau domniei unui
element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia
la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără
patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut
86
hotărât” .
“A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un
monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat,
ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care (pământ n.n.)
este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc.
87
Acesta este un lucru care se înţelege de la sine” .
“Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi
conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi

81
“Cine va face lista funcţionarilor, mai cu seamă înalţi, a pensionarilor, a
deputaţilor, a arendaşilor bunurilor publice şi private, c-un cuvânt a tot ce reprezintă
circulaţiunea şi reglementarea vieţii generale a ţării, va observa, cu înlesnire, că
frânele stăpânirii reale au scăpat din mâna elementului autohton şi istoric, şi-au
încăput pe mâini străine”., idem, <<Românul>> a contractat năravul…, 29 iulie
1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
82
idem, Ziarele franceze…, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109
83
idem, Adevărul că în decursul…, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
84
idem, Adevărul doare…, 4 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 404
85
idem, Adevărul că în decursul…, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
86
idem, Urmând discuţiunea…, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 269
87
idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag.
121

21
limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea,
se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea,
88
dar o vrea pe deplin” .
“Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita
patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două
cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea
naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este
naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să
înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit
89
de indiferentă soarta pământului lui” .
“Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi
90
român . Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre
aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera
secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte
de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui
popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe
a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie
sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile,
viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români
adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat
numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de
adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea
91
panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată” .
“Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică
determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu
e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus
direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem
feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de
îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de
vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până
astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de
umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar pune stavile

88
idem, Se vorbeşte că în consiliul…, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere,
vol. IX, pag. 252
89
idem, Dacă în timpul guvernului conservatorilor…, 31 iulie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 275
90
De altfel, “nu toţi cei care au trecut la noi sub numele de fanarioţi sunt într-adevăr
fanarioţi. Din contra, foarte numeroase elemente s-au asimilat cu totul, şi doar
imigraţiunea cea mai proaspătă, de pe la 1820-1830 încoace, prezintă
iconvenientele neasimilării ori a neputinţei de a se asimila”. idem, Nu ne îndoim că
distingerea…, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 273
91
idem, Teoria noastră…, Timpul, 17, 18 august 1881, in Opere, vol. XII, pag. 296

22
speculei de principii liberale şi umanitare, ar descărca bugetul
statului de cifrele enorme ale sinecurilor <<patriotice>> şi ar
condamna, astfel, pe mulţi <<patrioţi>> subliniaţi (marcanţi n.n.) la o
muncă onestă dar grea; ar apăra treptele înalte ale vieţii publice de
năvala nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând meritului adevărat
vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului şi autorităţii
şi ar da, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi economice,
pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor.
92
Nu e dar vorba de reacţiune prin răsturnare , ci prin înlăturarea
elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către
93
elementele sănătoase coalizate” .
“Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea
administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală,
toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări
principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile
sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din
viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui
guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulitaţi venale, de oameni
94
de nimic, pentru a guverna” .
“Administraţiunea unei ţări formează un tot nedivizibil;
diferitele ei ramure fac parte din aceeaşi sistemă şi sunt neaparăte
una alteia, tocmai după cum o bucată a unei maşine este
neapărată fiecăreia dintre celelate şi mecanismului întreg. Când o
bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face
95
parte suferă” …“A administra înseamnă a privi bunăstarea
populaţiunii ca pe un lucru încredinţat înţelepciunii şi vegherii tale.
Să gândeşti pentru cel ce nu gândeşte, să pui în cumpănă dările,
96
să le deschizi oamenilor ochii” .
“Sperăm că Providenţa ne va scuti de-a revedea, în
viitoarele Adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror
pecete e o neştearsă, înrădăcinată banalitate; sperăm că alegătorii
îşi vor fi deschis ochii şi nu vor mai trimite în Adunări naturi despre
care nimeni în lume nu poate şti cu ce trăiesc de pe o zi pe alta,

92
deşi, “totul - mixul pârghiior de spoliere n.n. - trebuie smuls din mâna acelor
oameni care au o înnăscută incapacitate de-a pricepe adevărul şi sunt lipsiţi de
patriotism, trebuie dacizat, naţia românească n-are de gând să instituie, pentru
reglarea acestui soi de stăpânitori, Ordinul Sfintei Cânepe”, idem, <<Românul>> a
contractat năravul…, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
93
idem, De când cu începerea…, 19 septembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 319
94
idem, Observăm că unirea…, 9 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 238
95
idem, La noi ca la nimenea…, 12 decembrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 111
96
idem, Ilustraţii administrative, 18 decembrie 1877, în Opere, vol. X, pag. 26

23
nici palavragii care pierd vremea Adunărilor cu discursuri nesărate,
dezgustătoare prin lipsa lor de cel mai comun bun
97
simţ” …”Trebuie odată ca poporul românesc să-nţeleagă cum că,
totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume
istoric, fie avere (muncită, în mod cinstit, de către el însuşi n.n.), fie razimul
moral al unei mari inteligenţe sau a unei mari culturi, numai acela
cumpăneşte (drept n.n.) când face legi, judecă cu precauţiune
(nepărtinire n.n.) şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi
98
numai pentru a se hrăni din buget” .
“Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite,
geniul lui, care, adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese
la războiul vremii, aceste să fie determinante în viaţa unui stat, nu
99
maimuţarea legilor şi obiceielor străine” … “Legile ar trebui să fie,
dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din
necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului;
nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau
100
vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol” .
“Toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a
naţiei trebuie să rezulte, înainte de toate, din suprema lege a
conservării naţionalităţii, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă
mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care
azi formează masca si pretextul cu care Apusul se luptă cu toate
101
civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene” .
“Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor
productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună
102
trebuie să găsească remedii” …”Prin legi practice trebuie să (li
n.n.) se creeze oamenilor condiţiile unei munci cu spor şi putere de
103
înflorire” .
“Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ (combate n.n.)
neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa
104
nulitaţilor” , căci “e clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse
necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului

97
idem, Ieri s-a citit…, 24 martie 1879, in Opere, vol. X, pag. 211
98
idem, Nu suntem dispuşi a reveni…, în Opere, vol. X, pag. 129
99
idem, Ceea ce dă guvernului…, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87
100
ibidem
101
idem, De ceea ce ne temem.., 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
102
idem, După cum se poate prevedea…, 2 octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag.
323
103
ibidem
104
idem, <<Românul>> după ce parafrazează…, 27 septembrie 1880, în Opere,
vol. XI, pag. 256

24
va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în
ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe care un
sistem fals i-a ridicat, prefăcându-i în exploatatori ai averii
105
publice” ; precum şi că ”sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale,
106
care, la rândul lor, sunt cauze ale decadenţei economice” .
Iar întrucât, “nicicând, un sistem de guvernământ
demagogic, bazat pe instinctele rele ale unei plebe de parveniţi, de
dorinţa lor de câştig, de alergarea lor după funcţii şi onoruri, pe
excluderea meritului, nu se va putea împăca cu sistemul contrariu,
al unei organizări bazate pe armonia intereselor claselor pozitive
ale societăţii, pe înaintarea lină, dar sigură, a meritului, pe
107
dezvoltarea normală şi gradată” : “dorim să avem un guvern
serios şi o Cameră serioasă, oricare ar fi elementele din care ar fi
108
compuse” …”Pentru înaintarea în viaţa politică să se ceară sau o
109
mare inteligenţă sau un mare caracter” , “căci putrejunea
moravurilor private, produsă prin declasarea generală, îşi are
reversul în putrejunea şi libertinajul moravurilor publice; şi într-o
ţară de oameni declasaţi, moraliceşte căzuţi, statul nu poate fi
110
decât icoana lor: el nu va fi un sanctuar, ci un lenociniu” .
“Ceea ce se pretinde, de la o profesie de credinţe politice
(cei care fac politică militantă n.n) este, desigur, cu precădere, ca ea să
corespundă cu simţămintele şi aspiraţiile politice ale ţării şi să fie
adaptată instituţiunilor ei. Căci, un principiu absolut, netăgăduit de
nici un om cu bun simţ, este că o stare de lucruri rezultă în mod
strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă
atât în lumea fizică, cât şi în cea morală, întâmplarea nu este nimic
altceva decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel,
aspiraţiunile şi sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei
dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nu se poate
111
nici tăgădui, nici înlătura” … “Pentru a conduce un popor şi
economia lui, trebuie o judecată sănătoasă, cunoaşterea dreptei
proporţii între mijloacele întrebuinţate şi scopul dorit; şi, oricare ar fi
scopurile urmărite de clasa cultă (conducătoare în stat n.n.) a unui

105
idem, E clar că un stat…, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
106
idem, Două monografii…, 5 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 325
107
idem, Ar fi bine dacă în polemică…, 16 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag.
333
108
idem, În zadar ar încerca cineva…, 30 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 183
109
idem, Şi iarăşi bat la poartă…, 12 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 135
110
idem, <<Românul>> în numărul său…, 21 septembrie 1882, în Opere, vol. XIII,
pag. 193;
111
idem, Studii asupra situaţiei…17 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 17

25
(oricărui n.n.) popor, ele sunt rele şi de nimic dacă nu echivalează
(dacă nu sunt cel puţin echivalente n.n.) cu sacrificiile aduse pentru
112
realizarea lor” .
“Nici s-a născut omul acela, nici se va naşte vreodată, care
să afle un sistem de guvernământ absolut (completamente n.n.) bun, în
stare să mulţumească pe toată lumea. Precum fiecare om are
umbra sa şi defectele inerente calităţilor sale, tot astfel, fiece
sistem politic are defectele acelea care sunt în mod fatal legate de
calităţile sale. Arta omului de stat constă în aptitudinea de-a alege,
într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate,
care să asigure un progres de-o jumătate de secol, sau de un
secol (să-şi cristalizeze programe de guvernare realiste şi, totodată, pe termen
113
lung n.n.)” . Pentru a i se facilita îndeplinirea acestei misiuni, “ideal
ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi (dacă îşi îndeplineşte insuficient de
riguros datoria n.n.) să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul
114
elementului de fermentaţie străin” .
Deşi bugetul trebuie degrevat, cât mai mult, de povara
susţinerii aparatului funcţionăresc hipertrofiat, “avem opinia că, la
prima vedere şi pe dibuite e greu, de nu chiar imposibil, a deosebi
sinecurile de posturile care îndeplinesc un serviciu real. Iluzia că
cutări posturi ar fi de prisos se naşte din împrejurarea că oamenii
însărcinaţi cu ele nu pricep nimic din ceea ce au să facă… Oare
dacă subprefecţii ar şti a administra, ar fi ei de prisos? Căci
administraţia cere cunoştinţe speciale de economie naţională,
finanţe şi statistică, pe lângă cunoştinţa legilor ţării. Dar un
subprefect care nu ştie importanţa unei date statistice: nu ştie să
distingă o dare comunală ruinătoare de una productivă, nici o
şosea de utilitate secundară de una de absolută trebuinţă – un
subprefect care iroseşte în lucruri de prisos puterile vii ale
115
poporului e de-a dreptul stricăcios” .
“La comună şi la judeţ n-ar trebui să fie vorba de alegeri cu
116
caracter politic. Din amestecul spiritului politic în aceste alegeri ,

112
idem, Bătrânii noştri erau practici…, 4 iulie 1876, in Opere, vol. IX, pag. 146
113
idem, Cum cad ministeriile…, 22 octombrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 377
114
idem, Nu încurajăm fanteziile politice…, 26 octombrie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 382
115
idem, Bugetul pe anul curent…, 5 ianuarie 1877, în Opere, vol. IX, pag. 297
116
“Statul e atât de omnipotent în România, încât totul atârnă de centru, până şi
numirea unui primar de comună rurală. Spună-ni-se dacă în timpul vechi se mai
întâmpla ca un consiliu comunal să fie în bătaia decretelor ministeriale de dizolvare
şi de numire?”, idem, În numărul de ieri am arătat…, 26 iulie 1880, în Opere, vol. XI,
pag. 268

26
unde cestiunea nu-i decât de o bună administraţie şi gospodărire,
rezultă că atâtea conştiinţe problematice, atâtea persoane uşurele
şi incapabile sunt chemate a administra interese de milioane, a
face şi a întrebuinţa împrumuturi pe socoteala contribuabililor,
sporindu-le necontenit sarcinile deja destul de grele, şi a nu da
acestor contribuabili, în schimbul sarcinilor, decât neglijenţă,
insalubritate publică, lucrări de cârpeală sporadică în stradele din
centru şi, din când în când, şi oarecari vexaţiuni. Este oare vorba
când se fac alegeri comunale să se afirme principii politice, mai
ales la noi în ţară, unde avem atâta lipsă de simţ pozitiv, de însuşiri
utile, de inteligenţă şi onestitate administrativă? Între un primar
inteligent, harnic şi onest şi un găgăuţă ori un claqueur politic
cuvintele de coterie trebuie să determine preferinţa alegătorilor
contribuabili? Noi ştim că şcoala ai cărei adepţi sunt astăzi la
putere răspunde afirmativ la aceste întrebări. Pentru aceşti
onorabili nu este nimic mai important decât căpătuirea
înregimentaţilor partidului. La judeţ şi la comună sunt bani,
gheşefturi şi putere; unde sunt toate acestea trebuie să fie date pe
mâna <<patrioţilor>>, cu al căror concurs se votează bugetele
generale ale statului şi două-trei proiecte de legi organice într-o
singură noapte sau un mare gheşeft, ca răscumpărarea
Cernavodă-Chiustenge, într-un ceas. Interesele comunei însă, bine
înţelese, trebui să importe (intereseze n.n.) pe aceia care, nu din
prisosul, ci din strictul lor necesar, contribuie la casa comunală
(bugetul local n.n.). Recomandăm prin urmare, cu tot din-adinsul,
tuturor alegătorilor să meargă la alegerile comunale şi,
cumpănindu-şi bine votul, să aleagă dintre candidaţi nu pe aceia
ce nu li se prezintă cu alte titluri decât că stau la umbra bairacului
liberal-naţional, ci pe aceia care le prezintă garanţii de capacitate şi
117
onestitate administrativă” .
“Dacă alegătorii nu se vor lăsa înecaţi de fraze
patriotico-reversibile (simulat patriotice n.n.) şi nu vor avea în vedere
118
abstracţiuni gazetăreşti, atunci ţara va merge bine” . Şi, întrucât,
“demosul este, adeseori, un suveran nestatornic, inesperient, lesne
crezător; preocupaţiuni zilnice şi absorbirea vieţii lui într-un veşnic
prezent, negândirea lui nici la trecut, nici la viitor, lesniciunea de a-i
distrage atenţia prin serbări publice, prin întreprinderi hazardate,
prin expediente factice, îl fac , adesea, impropriu de a gândi mai

117
idem, În prima săptămână…, 21 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 215
118
idem, Alegerile consiliilor judeţene, 7 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 163

27
adânc asupra unei cestiuni de interes public, îl fac accesibil pentru
fraza mare şi surd pentru adevăr; e bine ca ochi sobri, care disting
măreţia înscenării de însuşi fondul piesei ce se joacă, să îi atragă
atenţia asupra acestuia din urmă, pe când simţurile lui sunt uimite
119
de partea decorativă a vieţii publice” : iată rolul unei clase de
mijloc culte, prospere şi naţionale, care l-ar face să înţeleagă că
“fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există
libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un
meşteşug (de nici o activitate n.n.) dă-i toate libertăţile posibile, tot rob
e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în
mână, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau
dacă ai strâns, de pretutindeni, grăunţele din care ea se
120
hrăneşte” .
Iar politicienii, la rândul lor, să “capete convingerea că
statul român, moştenit de la zeci de generaţii care au luptat şi
suferit pentru existenţa lui (pentru ca el să poată exista n.n.), formează
moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi
121
proprietatea, în exclusivitate, a generaţiei actuale” . Această
conştientizare este imperios necesară, întrucât, “prin izolarea
noastră între elemente radical străine, suntem poate singurul popor
122
condamnat a nu face politică momentană, ci pe secole înainte” ,
mai ales în condiţiile în care, “toate puterile apusene ştiu că
posedăm înlăuntrul nostru (în interiorul societăţii noastre n.n.) veninul
123
descompunerii sociale, demagogia” , iar “politica străină,
împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea
124
elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii”
…”Sărăcia pentru mase e cu mult mai deschisă corupţiunii decât
125
averea” . “O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa.
Cetăţenii <<liberi, independenţi şi înfrăţiţi>> ai republicei universale,
care sunt reprezentaţi (inclusiv prin n.n.) prin liberalism, încearcă a
răsturna toate formaţiunile pozitive de stat. Atentate, scene de uliţă,
turburări, încep a-şi arunca umbrele de pe acum. Cercul de oameni
într-adevăr culţi e foarte mic. Împrejurul acestui cerc e unul mai

119
idem, Era un obicei înainte…, 10 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 169
120
idem, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 168
121
idem, La propunerea noastră…, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104
122
idem, Voim să ne spunem părerea…, 16 decembrie 1879, în Opere, vol. X, pag.
373
123
idem, Puţine zile încă…, 4 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 230
124
idem, S-o lovi…, 5 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 236
125
idem, În discutarea proiectului de maiorat…, 20 decembrie 1879, în Opere, vol.
X, pag. 375

28
mare, al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze
cultura învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren.
Masa e sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare,
vanitoasă şi lesne de amăgit. Oamenii cu cunoştinţe jumătăţite,
semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o asmuţi asupra claselor
superioare, a căror superioritate constă în naştere, avere sau
ştiinţă. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual şi
moral, nu seamănă cu grămădirea capitalurilor în bani. Victoria
126
principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricărei culturi
şi recăderea în vechea barbarie. Cultura oricărei naţii e-
mpresurată de-o mulţime oarbă, gata de-a recădea, în orice
127
moment în barbarie” . “În cursul întregii istorii a românilor putem
vedea, la ivirea unor pericole mari, înveninându-se, şi mai mult,
128
urile de partid, netoleranţa politică” . “Sentimentul istoric al naturii
intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; aşa
încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma
puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros,
mai onest şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta
siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana
împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe
un fel de necesitate internaţională. Cumcă acea necesitate
internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele
noastre intime, de existenţa rasei latine, ci numai de existenţa unui
petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre, ne-a dovedit-o cu
prisos Congresul (de la Berlin n.n.). Ce-i pasă Congresului că se
răpeşte o parte din patria străveche a neamului românesc ca
atare? Ce li-i lor de Hecuba? Ce-i pasă cine va locui pe pământul
românesc? Materialul de oameni îi e indiferent, cestiunea
europeană e ca să existe o fâşie de pământ între Rusia, Austria şi
129
noile formaţiuni ale fostei Turcii, încolo lucrul le e totuna” . “Istoria
îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a
suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că

126
cu excepţia celui care afirmă imperativ necesitatea înlăturării depline, de
pretutindeni şi pentru totdeauna, a oricărui fel de exploatare interumană – şi, nota
bene, excepţia este întemeiat a fi operată numai în ipoteza în care exponenţii
principiilor în discuţie ar consimţi ca, la nivel acţional, pentru transpunerea în
practică a respectivei afirmaţii, să promoveze egalitatea, înţelesă numai sub unghiul
de vedere al oportunităţilor bazate pe merit real, pe muncă onestă
127
Mihai Eminescu, Din Petersburg ne soseşte ştirea…, 6 august 1878, în Opere,
vol. X, pag. 91
128
idem, Ambasadele turceşti…, 1 mai 1877, în Opere, vol. IX, pag. 372
129
idem, La propunerea noastră…, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104, 105

29
aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de
maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din
partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de
130
mânuit în contra chiar a existenţei statului” …
Prin urmare: atenţie! “Greşalele în politică sunt crime; căci
în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică
dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani
131
înainte, viitorul ei” .

130
idem, S-o lovi, 5 decembrie 1882, in Opere, vol. XIII, pag. 236, 237
131
idem, Parturiunt montes…, 13 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 54

30
Bătrânul Phoenix arde în văpaie
Dar din cenuşă reînvie iară
El moare azi, în forma-i, dar ideea
Chiar şi de vrea nu poate să mai moară.

Bătrânul Phoenix arde în văpaie

Şi din cenuşa proprie renaşte
Dar, spre-a-nvia mai mândru el din moaşte,
Îi trebui lina vântului bătaie.

Aş vrea să fiu ca pasărea aceea,

Ca Phoenix care arde blând în pară
Pierind în vânt ca glasul care zboară,
Ca un suspin, ca unda, ca scânteia.

Mihai Eminescu

31
 „Ca urmare a aşezării geografice(;), a resurselor naturale, şi,
mai ales(;), a celei mai mici densităţi (populaţionale n.n.) din Europa,
România n-a fost niciodată stat absolut independent(;).

Indiferent care a fost; puterea tutelară s-a comportat la fel:

agreând şi colaborând cu un anumit tip de Român şi ţinând la
distanţă sau ordonând represiune pe alt tip de Român.

Tipul de Român repudiat de toate puterile tutelare este

naţionalistul cu convingeri imposibil de corupt şi patriotul refractar la
operaţii transacţionale. Aceste însuşiri de intelect şi de caracter sunt
considerate a fi periculoase şi deci o vinovăţie cu care nu se
colaborează şi care se pedepseşte dacă iese din anonimat.

Exact invers, tipul de Român agreat de toate puterile străine

care au tutelat şi care au controlat România: fără convingeri politice,
căldicel în comportament şi adaptabil în colaborări, cameleon în
politică, tranzacţionist în afaceri(;), oportunist în relaţii şi, întotdeauna,
de partea Puterii şi cu utilitate pentru Putere”.*

Şerban Milcoveanu

*Şerban Milcoveanu, Puterile tutelare şi exigenţele lor în

România, fragment din lucrarea: Gheorghe Vornica şi Şerban
Milcoveanu; Andrei Justin Hossu şi Tatiana Perţ, Biopolitica
eminesciană, Editura Crater, Bucureşti, 2001, pag. 221

32