Restaurari metalo-ceramice

Definitie

Restaurari protetice care imbina rezistenta mecanica si fizionomia formate dintr-o

substructura metalica (coping), care sustine o structura ceramica prin legaturi chimice
si mecanice

Tipuri de restaurari metalo-ceramice

• incrustatii
• coroane solo
• elemente de agregare, conectori, corpuri de punte in cadrul puntilor
metalo-ceramice
• elemente de agregare in cadrul protezarilor combinate

In functie de structura a carei morfologie o refac, restaurarile metalo-cerramice pot fi pe:

• dinti naturali
• implanturi
In functie de gradul de fizionomie:
• total fizionomice
• partial fizionomice

Indicatii

 indicaţii majore la dinţii frontali şi premolari, putand fi utilizate şi in zonele

laterale distale ale arcadelor (cu precădere la maxilar) la pacienţi cu exigente
fizionomice ridicate
 sunt indicate atât ca elemente unitare (singulare), restaurând morfologic şi
funcţional un singur dinte cu diferite leziuni coronare, cât şi ca elemente de
agregare, in special mezial, in componenta puntilor care restaureaza brese
edentate.
 pot intra în componenţa diferitelor şine de imobilizare şi participă frecvent la
elaborarea protezărilor compozite (hibride)
  sunt preferate coroanelor de înveliş ceramic atunci când, prin preparaţia orală a
bontului, nu se poate obţine un spaţiu protetic vertical suficient între acesta şi
dinţii antagonişti (ex. Ocluzia adanca acoperita)
 frecvente indicate la dinţii oralizaţi. In aceste cazuri, sacrificiile de substanţă
dură de la nivelul feţelor vestibulare ale dinţilor respectivi sunt minime.
 reconstituirea dinţilor frontali inferiori la care volumul mic de substanta dura
dentara limiteaza utilizarea coroanelor jacket

CONTRAINDICATII

 pacienţi tineri (sub 20 de ani) datorită volumului mare al camerei pulpare

 la unii adulţi la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri (de
moment sau de perspectivă) pentru pacient
 In cazul in care se poate utiliza o restaurare mai conservatoare- coroana partial
sau integral ceramic- COROANA MIXTA ESTE DE MULTE ORI ABUZIV
INDICATA!

AVANTAJE

• estetica buna si stabila in timp

• retentie buna
• mai rezistenta decat restaurarea integral ceramica
• poate servi la restaurarea unor brese edentate lungi
• rezistenta clinic intre 2,3-7,5 ani
• adaptare cervicala foarte buna (metale nobile)

DEZAVANTAJE

 sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare, cu precădere la nivelul feţei vestibulare,

care implică depulpări prealabile
 agregarea lor mai slabă faţă de coroanele de înveliş metalice tumate, daţorită
retentivităţii mai precare conferite de prepararea importanta a substratului dentar
 placarea în totalitate a scheletului metalic cu masă ceramică poate împiedica
uneori perfectarea raporturilor ocluzale, după cimentare;
 uneori apare fenomenul de separare la interfaţa dintre cele două materiale care se
manifestă prin apariţia fisurilor, fracturilor şi, în final, prin desprinderea
componentei fizionomice
 ELEMENTE DE DESIGN CARACTERISTICE RESTAURARILOR
METALO-CERAMICE

Spatiul necesar unei restaurari cu calitati de rezistenta si fizionomie optime este dat de
urmatoarele valori ale celor doua componente:
• SUBSTRUCTURA METALICA:
• Min 0,3 mm pentru aliaje nobile
• Min 0,2 mm pentru aliaje nenobile
• STRUCTURA CERAMICA (0,7-1,5 mm)
• 1,2 mm pe fata vestibulara
• 1,5 mm pe marginea incizala
Respectand aceste repere, reducerea totala de substanta dentara in preparatia pentru
coroana metalo-ceramica se va realiza dupa cum urmeaza:
• Muchia incizala/fata ocluzala
 1,5-2 mm
• Fata vestibulara
 1,2-1,5 mm
• Fata palatinala
 0,6-1 mm metalica
 1,5mm metalo-ceramica
• Limita cervicala
 1,2 mm metalo-ceramica
 0,6 mm metalica

Planificarea preparatiei se va realiza luaind in considerare urmatoarele aspecte, care

impreuna reprezinta punerea in practica a celor trei obiective principale in prepararea
substratului dentar- biologic, mecanic si fizionomic:
• Evaluarea spatiului protetic mezio-distal si vertical disponibil, testarea prin dsd,
wax-up si mock-up a datelor functionale si estetice pe care le va avea viitoarea
resturare potetica

 Extinderea suprafetei de placare fizionomica

In functie de gradul de fizionomie dorit se stabilesc suprafetele care necesita
acoperire cu ceramica, tinand cont de nevoia de conservare a tesutului dentar in
vederea mentinerii vitalitatii si a unor conditii de retentie optima a restaurarii. A se
evita indicatia abuziva de extindere a placajului ceramic pe toate fetele
preparatiei!!!!

La interfata metal-portelan , grosimea ceramicii trebuie sa fie de cel putin 0,5 mm.De
asemenea interfata trebuie sa fie neta, astfel incat sa se preintampine posibilitatea
supraextinderii portelanului.
  Punctele de contact ocluzal/pantele de ghidaj
Jonctiunea metalo-ceramica se stabileste la 1,5 mm de contactul ocluzal si se
pozitioneaza inafara pantelor de ghidaj oridecate ori este posibil. Se prefera
contactul pe metal celui pe ceramic, deoarece este mai usor de adaptat.

 Punctele de contact proximale

Jonctiunea metalo-ceramica trebuie sa se afle la 1,5 de contactul proximal, acesta
stabilindu-se fie pe metal , fie pe ceramica, in caz contrar placa bacteriana
acumulata la acest nivel va afecta sanatatea dintilor stalpi. In mod usual, pentru o
fizionomie mai buna si pentru facilitarea igienizarii, contactele proximale se
realizeaza pe ceramica. Pe dintii posteriori insa, unde aria inteproximala nu este
foarte vizibila, preparatia poate fi mai conservatoare iar punctele de contact se vor
stabili pe metal.

 Limita cervicala a preparatiei

Limita cervicala a preparatiei se va realiza diferentiat in functie de gradul de
fizionomie al viitoarei restaurari, dupa cum urmeaza:
- Prag in unghi drept (unghi drept modificat )sau obtuz , de 1,2 mm, pe suprafetele
metalo-ceramice, subgingival
- Prag chanfrein de 0,6 mm, pe supafetele metalice, sub/supragingival

 Axul de preparare
Se analizeaza si se stabileste axul viitoarei restaurari, care devine o problema
stringenta in urmatoarele situatii:
• Dinti malpozitionati
• Punti metalo-ceramice intinse pe doua cadrane
• Punti mobilizabile
• Elemente de agregare in protezarea combinata

PREPARAREA SUBSTRATULUI DENTAR: instrumentar si etape

Preparatia pentru dintii frontali:

Obiective:
 prag drept cu unghi intern rotunjit (rounded shoulder) 1,2 mm
 conicitate de 6-10º
 lungime de min.3,5 mm
 reducere incizala de 2 mm
 concavitate linguala bine definita
 inclinare adecvata a planului incizal vestibular
 Pasul 1:
 crearea unor chei de silicon care inregistreaza situatia finala a restaurarii
(amprenta dintelui indemn nepreparat sau amprenta wax-upului care
prefigureaza viitoarea lucrare)
 o amprenta in dublu amestec in vederea protezarii provizorii ulterioare
prin tehnica Scutan

 Pasul 2 : realizarea santurilor de ghidaj

 Piatra diamantata cilíndrica cu varful drept cu diametru de 1,2 mm si 2mm
 Se realizeaza santuri de ghidaj pe fata vestibulara cu adancime 1.0 - 1.2
mm
 Se urmaresc cele doua planuri din morfología dintelui
 Santuri incizale de 2mm adancime

 Pasul 3: reducerea marginii incizale

 Piatra diamantata cu varful drept
 Reducere incizala
 Se urmareste orientarea marginii incizale, inclinata catre palatinal la
frontalii superiori- respectiv vestibular la frontalii mandibulari

 Pasul 4: reducerea planului incizal vestibular

 Reducerea portiunii incizale a fetei vestibulare
 Se urmareste inclinarea fetei vestibilare a dintelui adiacent nepreparat

 Pasul 5: reducerea planului cervical vestibular

 Piatra cilíndrica cu varful drept de 1,2 mm
 Reducerea portiunii cervicale a fetei vestibulare
 Se prepara cu grija linia proximala
 Limita cervicala urmareste conturul gingival

 Pasul 6: prepararea fetei proximale

 Piatra efilata pentru separare la punctul de contact
 piatra cilíndrica cu varful drept de 1.2 mm in jumatatea fetei proximale
unde coroana va avea metal si cerámica, piatra cilíndrica cu varful rotunjit
de 1,2 mm in zona proximala doar cu metal.
 Realizarea zonei nete de tranzitie dintre cele doua portiuni

 Pasul 7 reducerea planului cervical lingual

 Piatra cilíndrica cu varf rotunjit de 1,2mm
 Reducerea planului cervical lingual cu 0,6 mm
 Paralel cu planul cervical vestibular

 Pasul 8 reducerea planului biconcav lingual

 Piatra ovalara sau “minge de ruiby”
  Reducerea planului biconcav intre 0,5-2mm in functie de nivelul pana la
care se prelungeste ceramica
 Jonctiunea dintre cingulum si peretele axial lingual nu se reduce excesiv-
rol in retentie
 Pasul 9 finisare
 Piatra de finisare sau freza de tungsten carbid cu multiple lamele
 Finisare marginala si axiala

 Pasul 10
 Protezare provizorie

Preparatia pentru dintii laterali

Obiective:
 prag drept cu unghi intern rotunjit (rounded shoulder) 1,2 mm
 conicitate de 6-10º
 lungime de min.4 mm
 reducere ocluzala de 2 mm
 respectarea morfologiei ocluzale
 unghiuri rotunjite intre fetele axiale

 Pasul 1:
 crearea unor chei de silicon care inregistreaza situatia finala a restaurarii
(amprenta dintelui indemn nepreparat sau amprenta wax-upului care
prefigureaza viitoarea lucrare)
 o amprenta in dublu amestec in vederea protezarii provizorii ulterioare
prin tehnica Scutan

 Pasul 2: prepararea fetei ocluzale

 piatră diamantată cilindrică cu vârf drept, de 1mm respectiv 1,5 mm
cand va fi acoperita doar de metal, 2 mm cand va fi metalo-ceramica
 se aplica tehnica santurilor de ghidaj, tehnica in treapta sau control cu
indexul siliconic sectionat.
 Se reduc cuspizii activi cu 0,5 mm mai mult fata de cei inactivi
 Se respecta morfolofia ocluzala
 Se bizoteaza cuspidul de sprijin

 Pasul 3: prepararea fetei vestibulare

 piatra diamantată cilindrică cu vârful drept de 1,2 mm
 Se reduce 2 mm
 şanţuri de ghidaj realizate paralel cu axul dintelui
 prag drept cu lăţimea de 1,2 mm, plasat de câte ori este posibil
supragingival

 Pasul 4: prepararea fetelor proximale

  Piatra efilata, piatra cilindrica cu varf drept de 1,2 mm, piatra cilindrica cu
varf rotunjit de 1,2 mm
 În primă fază se realizează separarea la punctul de contact prin tehnica
slice-cut
 Se prepara zona ce va fi acoperita cu metalo-ceramica rezultand un prag
cervical drept de 1,2 mm
 Daca coroana este semifizionomica se prepara zona ce va fi acoperita de
metal rezultand un prag chanfrein de 0,6 mm.
 Locul de întâlnire între cele doua tipuri de preparatii pe feţele proximale se
materializează prin delimitare neta(wing). Aceste “aripioare” proximale au rol
retentiv, antirotaţional şI de augmentare a rezistenţei bontului.Trecerea aliaj-
ceramică în zona proximală nu trebuie să coincidă cu zona contactului proximal.

 Pasul 5: prepararea fetei linguale

 piatra diamantată cilindrică cu vârful rotunjit, diametru 1,2mm cand
coroana este semifizionomica sau cu varful drept de 1,2 mm cand coroana e
total fizionomica
 Se reduce între 0,6 mm cand va fi acoperită doar de metal, 1,2 mm cand
va fi mixta
 Limita cervicală se va constitui într-un prag: rotunjit de 0,6mm pentru
coroana semifizionomica sau drept de 1,2mm pentru coroana total fizionomica,
supragingival

 Pasul 6: finisarea si bizotarea pragului

 Piatra de finisare sau freza de tungsten carbid cu multiple lamele

 Finisare marginala si axiala
 Bizotarea pragului – se realizeaza pentru imbunatatirea inchiderii
marginale prin brunisarea metalului. Daca s-a proiectat o restarare
mixta cu margine integral cerámica pragul un se mai bizoteaza.

 Pasul 7: protezare provizorie

VARIAȚIILE DE GEOMETRIE

Modificari date de o asimetrie a convergentei fetelor axiale

In aceste cazuri apare si o asimetrie a peretilor viitoarei coroane- intotdeauna diferenta

de grosime va fi compensate de metal, ceramica functionand optim la o grosime de
maxim 1,2 mm. O ceramica mai groasa este susceptibila fracturarii.

Modificari date de necesitatea gazduirii unor elemente de sprijin si stabilizare a

protezei scheletate
-Consideraţii privind prepararea feţei ocluzale

• Conformarea spaţiului ce va găzdui pintenul ocluzal în substanţa dură dentara

ocluzală a bontului preparat
Pentru a obţine o reducere adecvată de substanţă dentară unii practicieni prepară
lăcaşul pintenului în substanţa dintelui înainte de a începe prepararea propriu zisă [2]
Se folosesc în prima fază de un şanţ de 1mm adâncime pentru a ghida cantitatea
adecvată de substanţă dentară ce se va îndepărta . Deşi această metodă poate fi
aplicată cu succes, probleme pot să apară dacă devine necesară modificarea poziţiei
lăcaşului ocluzal în timpul fazei de laborator.
Sacrificiul de substanţă dentară la nivelul feţei ocluzale este mai important şi derivă din
nevoia de a asigura:
 O grosime corespunzătore a elementului de agregare la nivelul acestei feţe
 Forma, mărimea şi grosimea corespunzătoare pintenului de sprijin din
componenţa croşetului proiectat pe elementul de agreagare respective

• Când lăcaşul pentru pinten se execută în macheta de ceară a elementului

metalo-ceramic acesta este bine să fie conformat după ce se execută macheta
spaţiului pentru faţeta ceramică.

Lăcaşul pintenilor ocluzali pe dinţii anteriori

• Trebuie situat cât mai departe de parodonţiul marginal şi cât mai aproape de
axul lung al dintelui.[8]
• Se poziţionează supracingular, în formă de sanţ în V vestibulo-lingual şi convex
mezio-distal. Această formă previne efectul de torsiune asupra dintelui stâlp,
dirijând în acelaşi timp forţele în lungul axului său.

Lacasul pintenilor ocluzali pe dinţii laterali

• Forma triunghiulară sau de lingură cu unghiuri rotunjite[9]
• Grosimea să fie ½ din înălţimea cuspizilor linguali[9]
• Grosime suficientă pentru rezistenţă şi rigiditate[9]
• Podeaua lăcaşului să fie înclinată către centrul dintelui [9] preparat
• Să fie pe cât de lungi pe atât de late[9]
• Adâncimea maximă este de 2mm-freză sferică nr.8[2]
• Joncţiunea cu planul de ghidaj să fie rotunjită[2]

-Consideraţii privind prepararea feţelor axiale

 O atenţie deosebită este îndreptată în sensul evitării scăderii retenţiei bonturilor
preparate prin modificarea formei lor. Acest deziderat devine important deoarece
în timpul îndepărtării protezei mobile elementele de agregare vor fi supuse unor
forţe paralele cu axul lor de inserţie iar retenţia bonturilor devine astfel extrem de
importantă. Frecvent se utilizează mijloace suplimentare de retenţie- şanţuri,
casete, pinuri.
  In timp ce coroanele convenţionale au în general axa de inserţie-dezinserţie
paralelă cu axul lung al dinţilor ce le găzduiesc, cele ce susţin o proteză parţială
pot să nu îl respecte[2]. Acesta este motivul pentru care:
- Din cauza înclinării linguale a molarilor mandibulari este deseori necesar să se
reducă uşor mai mult din două treimi ocluzale ale feţei linguale
- Reducerea axială a suprafeţelor adiacente spaţiului edentat necesită deseori
îndepărtarea unui plus de substanţă dentară.
- Suprafeţele pe care sunt proiectate atât planuri de ghidaj cât şi planuri reciproce,
ca şi ariile în care linia trasată de paralelograf este în treimea gingivală, necesită în
mod frecvent o suprapreparare faţă de tehnica ideală conservativă utilizată pe dinţi
individuali

-Consideratii legate de sistemul de menţinere al protezei mobilizabile ce va fi

găzduit de elementul de agregare
În cazul folosirii elementelor de menţinere extracoronare apare de multe ori o
supraconturare care duce la alterarea profilului de emergenţă a elementului de
agregare, având drept consecinţă retenţia de placă bacteriană şi de cele mai multe ori
afectarea sănătăţii parodontale a dintelui stâlp. De aceea este necesară crearea unui
spaţiu proximal suficient. In consecinta :
• La nivelul tuturor dinţilor stâlpi distali în cadrul protezării combinate, este indicat
să se realizeze o preparaţie sub formă de casetă la nivelul feţei distale , în aria
în care este prevăzută plasarea unui sistem special intra sau extracoronar
deoarece se urmăreşte[10]:
• Realizarea spaţiului pentru sistemul special şi pentru plasarea forţelor în
lungul axului dintelui
• Reducerea posibilităţii de supraconturare a restaurării finale
• Crearea condiţiilor de reconstituire a profilului de emergenţă şi realizare a
spaţiului ambrazurii, pentru menţinerea sănătăţii parodonţiului marginal în
zona de contact cu sistemul special.
• Crearea premizelor unei bune rezistenţe structurale a sistemului
extracoronar printr-o grosime suficientă a acestuia la acest nivel.

Modificari date afectarea parodontala a dintilor stalpi

CORPUL DE PUNTE

obiective biologice

 Contact pasiv cu mucoasa crestei edentate Contactul dintre tesuturi ar trebui sa

semene cu litera T.
 Contact cu tesut keratinizat
  Facilitarea igienei orale (instruire specială) Pentru controlul placii, suprafata
gingivala a corpului de punte trebuie sa fie cat mai convexa posibil, dinspre
mezial spre distal (cu cat mai mare convexitatea, cu atat mai usor este de facut
igiena orala). Deoarece ceramic glazurata este cel mai usor de intretinut se
indica extinderea ei pe fata mucozala a puntii.
 Materiale biocompatibile si cu grad de lustruire superior
raport cu creasta edentată
 intra-alveolar, intra-mucos (ovat, contraindicat de unii autori)
 şa (contraindicat de unii autori)
 semi-şa – cel mai frecvent utilizat
 tangent (la versantul vestibular)
 tangent, cu prelungire vestibulară
 tangent la mijlocul crestei edentate
 punctiform (conic, ovoidal, în formă de inimă, etc.)
obiective mecanice

• grosime uniformă a ceramicii (aprox. 1.2mm) – risc pentru zona cervicală

V
• grosime suficienta de metal
• suprafata continua de metal pe suprafata linguala
• suprafaţă netedă, lipsită de pori a componentei metalice
• unghiuri rotunjite ale componentei metalice
• joncţiunea metalo-ceramică la aprox 1.5mm de contactele ocluzale

obiective estetice

Zona cervicală vestibulară

• Puntile dentare fixe vor incerca sa simuleze dintele natural

• O mare provocare este reprezentata de compensarea schimbarilor anatomice
care apar in urma extractiei.
• Trebuie acordata o atentie speciala gingiei care intra in contact cu puntea
dentara pentru a avea un aspect cat mai natural.
 • Puntile cu raportul in sa modificata sunt recomandate pentru cele mai multe
situatii in zona frontala. Compenseaza latimea bucolinguala pierduta a crestei
edentate
Lungimea incizo-gingivala
 Obtinerea unei punti corecte prin simpla copierea a dintelui original nu este
posibila. O resorbtie a crestei dentare va face ca dintele sa arate prea lung in
regiunea cervicala.
 Obtinerea unui aspect natural prin cresterea conturului puntilor este posibil si in
cazurile de resorbtie osoasa moderat-severa. Daca in urma extractiei se pierde o
cantitate mare de os alveolar, o punte de dimensiuni normale nu va intra in
contact cu creasta
 O solutie in aceasta situatie este folosirea ceramicii roz pentru a simula tesutul
gingival. A se evita stratul gros de ceramica nesustinuta care se va fractura in
timpul solicitarii ocluzale.
 Pentru un succes de durata in acest caz este necesar un control al placii riguros
Latimea mezio-distala
 Frecvent spatiul disponibil pentru o punte va fi mai mare sau mai mic decat
latimea dintelui omolog. Acest lucru este determinat de extractiile dentare
necontrolate atunci cand un dinte a fost extras si nu a fost inlocuit
 Dacă este posibil, o astfel de diferenţă ar trebui să fie corectata prin tratament
ortodontic. Dacă acest lucru nu este posibil, un aspect acceptabil poate fi obţinut
prin incorporarea principiilor percepţiei vizuale în proiectarea puntilor. În acelaşi
mod în care creierul poate fi
confuz, interpretand gresit dimensiunile formelor sau liniilor din cauza unei
interpretări eronate de perspectivă, o punte de dimensiune anormala poate fi
proiectata astfel incat sa ofere iluzia unei punti de dimensiuni normale. Un spatiu
de o dimensiune anormala in cadrul unei punti in zona anterioara poate fi
restaurat din punct de vedere estetic prin potrivirea amplasamentului unghiurilor
linie si adaptarea zonelor interproximale.

 Modificari ale spatiului mezio-distal- se corecteaza pe seama jumatatii distale a

corpului de punte la dintii posteriori
Elementele de agregare si corpurile de punte pot fi proportionale pentru a reduce
diferenta. (Aceasta este o altă situaţie în care o procedură simulare diagnostica
in ceara va ajuta rezolvarea unei probleme de restaurare.) . Discrepanţa spaţiului
reprezintă mai puţin o problemă cand dintii posteriori sunt înlocuiti deoarece
jumatatile lor distale nu sunt vizibile in mod normal din faţă. O discrepanţă aici
poate fi gestionata prin duplicarea jumătatii vizibile mezial a dintelui şi ajustarea
dimensiunii jumatatii distale.
 CONECTORII

Design-ul conectorilor

 Marimea forma si pozitia conectorilor influenteaza succesul protezei. Conectorii

trebuie sa fie destul de largi pentru a prevenii deformarea sau fracturarea in
timpul utilizarii. Altfel ei interfera cu mijloacele de control a placii bacteriene si
contribuie la aparitia problemelor parodontale. Accesul in zonele respective
trebuie sa fie facil, pentru a mentine o igiena corespunzatoare la nivelul partii
cervicale. Din cauza unui conector mare sau necorespunzator din punctul de
vedere al formei, se poate observa portiunea metalica, fapt care poate
compromite estetica restaurarii si poate duce la nerespectarea dorintelor
pacientului.
 Pe o sectiune transversala, cei mai multi conectori au o forma oarecum
elipsoidala. In asa fel, un conector este mai puternic, daca axul mare al elipsei
este paralel cu axul de transmitere al fortelor. Din nefericire, datorita
consideratiilor anatomice, acest lucru nu poate fi obtinut mereu. De fapt, datorita
spatiului redus, dimensiunea cea mare a majoritatii conectorilor este
perpendiculara pe directia de aplicare a fortelor, ceea ce tinde sa devina un
conector mai slab.
 Marimea pulpei si inaltimea coroanei clinice poate limita aspectul conectorilor
non-rigizi. Coroanele clinice scurte nu ofera suficient spatiu ocluzo-cervical pt a
asigura grosimea. Cei mai multi fabricanti recomanda 3-4 mm inaltimea verticala

Tipuri de conectori

CONECTORII RIGIZI

Trebuie sa fie modelati si incorporati in modelul de ceara dupa ce elementele de

agregare individuale si corpul de punte ajung la conturul final, dar inaintea finisarii
marginii preparatiei in vederea ambalarii. Daca este folosita tehnologia CAD-CAM
conectorii sunt conceputi odata cu celelate componente ale puntii in software.
 Conectorii turnati
Pentru a fi turnati, conectorii sunt, de asemenea, realizati din ceara pe model inainte de
adaptarea margianla finala a machetei si ambalare. Prezenta unui conector turnat face
ca procesul de ambalare sa fie mai dificil deoarece accesul la zonele proximale este
limitat, iar macheta nu poate fi sustinuta din zona proximala in timpul indepartarii de pe
bonturi. Se limiteaza indicarea conectorilor turnati la restaurarile cu acoperire totala, la
care priza machetei se poate face pe suprafetele vestibulara si orala. Restaurarile
partiale se deformeaza de cele mai multe in aceasta etapa.
 Conectorii solidarizati
Ca si conectorii turnati, cei solidarizati sunt modelati tot din ceara in forma finala iar apoi
sectionati cu o banda subtire; prin urmare, cand componentele sunt turnate,
suprafetele care se vor uni sunt plate, paralele si cu grosime controlata, ceea ce
favorizeaza solidarizarea optima si un minim de deformare. Aliajul topit pentru
solidarizare curge spre zona in care temperatura este cea mai ridicata. In metal,
suprafetele plane create anterior in machete retin caldura, ceea ce asigura o
temperatura ridicata in zona conectorilor. Cu cat zona de solidarizare este mai larga cu
atat acuratetea unirii elementelor scade. In acelas timp un spatiu prea ingust impiedica
curgerea aliajul de lipit rezultand o solidarizare incomplete si cu rezistenta scazuta.este
considerat optim un spatiu de 0,25 mm.Daca zona de solidarizare a unui conector are o
latime neuniforma obtinerea unui conector nedeformat este extreme de dificila.
 Conectorii cu bucla
Desi sunt rar folositi, conectorii cu bucla sunt ceruti uneori cand se vrea mentinerea
unei diasteme la o proteza fixa. Conectorul consta intr-o blucla pe suprafata linguala a
protezei, ce leaga elementele de agregare adiacente si/sau corpul de punte. Designul
meticulos este important pt a facilita controlul placii.

CONECTORII NON-RIGIZI

Designul conectorilor non-rigizi, care sunt incorporati in macheta de ceara, consta intr-o
matrice preparata in conturul elementului de agregare si o patrice atasata corpului de
punte. Forma precisa de coada de porumbel sau cilindrica a matricei este foarte
importanta. Paralelizarea se realizeaza de obicei cu ajutorul unui paralelograf.
Matricea poate fi realizata manual din ceara sau printr-o frezare precisa. Se mai pot
folosi componente din plastic prefabricate pentru matricea si patricea conectorului non-
rigid.
Marimea camerei pulpare si dimensiunea oclzo-gingivala a dintelui sunt factori care pot
ingradi folosirea conectorilor non rigizi. Este necesar un spatiu vertical de 3-4 mm.

Date care trebuie cuprinse in fisa pentru laborator

1. Material : tip de aliaj, tip de ceramica

2. Tip de lucrare protetica, grad de fizionomie
3. Designul restaurarii
4. Raport cu creasta a corpului de punte
5. Tip de conector
6. Tip de contact ocluzal, tip de ghidaj in lateralitate
 REALIZAREA MACHETEI- POSIBILITATI TEHNICE, MATERIALE

Macheta componentei metalice reprezinta etapa premergătoare ambalării şi turnării.

Obţinerea prin galvanizare sau sinterizare a scheletului metalic exclude etapa de
machetare. In cursul acestei etape, de cele mai multe ori, se modelează din ceară
viitoarea structură de rezistenţă a unei coroanei mixte, pe care ulterior se va aplica
componenta fizionomică. Exista tehnici in care ştanţarea se completează cu
sinterizarea (tehnica CEPLATEC). De menţionat posibilitatea realizării scheletului
metalic prin galvanizare . Procedeul exclude realizarea unei machete, capa din aur
confecţionându-se direct pe un model.

Pregatiri necesare modelului inaintea machetarii:

 Corectarea defectelor de pe model

 Realizarea viitorului spatiu a cimentului pe toata suprafata preaparatiei
exceptand banda de 1 mm latime circumferential marginal, unde coroana va fi
intim adaptata pe bont. Spatiul ideal este intre 20-40 µm, ceea ce inseamna ca
diametrul masurat la nivelul suprafetei interne a unei coroane sa fie mai mare cu
40-80 µm decat diametrul bontului. Daca spatiul este mai mic va fi impiedicata
adaptarea pe bont a coroanei din cauza fortelor hidraulice care se dezvolta in
momentul cand cimentul viscos nu poate reflua marginal in momentul insetiei.In
cazul unui spatiu marit este influentata negativ forma de rezistenta , preparatia
va avea mai mult axuri de insertiei.
 Marcarea marginilor preparatiei (cu un creion colorat in contrast cu culoarea cerii
sau cu cianoacrilati)

Instrumentar si materiale:

 Arzator Bunsen
 Ceara de inlay
 Instrumente de ceara
 Material textil de curatat
 Creion colorat in contrast cu ceara
 Lichid de izolare(Die spacer)
 Indicator ocluzal(stearat de zinc sau ceara pudra)
 Pensula moale
 Perii duble
 Bulete de vata
 Banda de marcat

Instrumentele de ceara:
 Pentru aditie
 Pentru sculptare
 Pentru brunisare
 Ceara e adaugata prin incalzirea instrumentului in flacara Bunsen prin atingerea partii cu
ceara si pe urma reincalzirea tijei. Astfel ceara va curge in picaturi catre varful
instrumentului. Sunt de preferat instrumentele electrice de aditie de ceara datorita preciziei
pe care o ofera.Instrumentele pentru sculptare trebuie sa fie ascutite si niciodata incalzite.
Brunisarea este folosita ca alternativa la sculptare pentru obtinerea unor suprafete lucioase,
cu ajutorul instrumentelor speciale incalzite usor

Tehnici de realizare a machetelor

Tehnica conventionala a aditiei de ceara

-Secventa de machetare a dintilor posteriori:

1. Suprafata interna
2. Dezinserarea si evaluarea
3. Suprafetele proximale
4. Suprafetele axiale
5. Suprafata ocluzala
6. Finisarea marginala

Suprafata interna:

1. Aplicarea lubrifiantului in 2 straturi

2. Inserarea unor pini de plastic unde au fost preparate lacasuri
3. Aplicarea cerii pe bont folosind instrumentele pentru aditie de ceara bine incalzite
4. La aplicarea primului strat, ceara trebuie sa fie topita complet pentru a contracara
posibilele distorsiuni, se pot folosi si bai de ceara la macheta coroanelor totale
5. Adaugarea de ceara suficienta pentru a preveni deformarea in timpul manipularii
capei
6. Aplicarea de ceara in strat mai gros pe suprafetele proximale pentru a preveni
deformarea in timpul manipularii capei
7. Indepartarea cerii aplicata in exces peste marginea preparatiei. Indepartarea se
face dupa racirea in totalitate a capei folosind degetul mare si aratatorul de la o
mana tinute bland pe macheta si cele de la cealalta mana impingandu-le. Se
poate folosi si o folie de diga pentru a mari forta de frecare dintre degete si ceara
Obiectivul primei etape a machetarii este de a crea o reproducere perfect adaptata a
suprafetei preparatiei
Evaluarea se face la lumina rotind macheta si cautand imperfectiuni pe suprafata ei. Se
poate folosi un microscop sau lupa

Modelarea suprafetelor proximale

 Se modeleaza cu un grad de convexitate adaptat spatiului papilar si posibilitatii

de igienizare ulterioare
  Se modeleaza in functie de dintii contralaterali si in functie de cunostintele de
morfologie dentara
 Nu trebuie sa fie anormali de mari deoarece sunt neigienice si nici in puncte
foarte mici deoarece trebuie sa fie stabile volumetric.

Suprafetele axiale

 Trebuie modelate urmand conturul dintilor adiacenti

 E de mare importanta linia convexitatii maxime, se gaseste de obicei in treimea
gingivala a majoritatatii dintilor, exceptie facand suprafata linguala a molarilor
mandibulari care au aceasta linie pozitionata in treimea medie
 Dintii sunt cu maxim 1 mm mai grosi la nivelul convexitatii maxime fata de
jonctiunea amelo-cementala
 Suprafata adiacenta tesuturilor gingivala trebuie modelata plat sau usor concav
 Suprafetele axiale nu trebuie sa fie supraconturate
 In cazul expunerii furcatiei trebuie facilitata igienizarea ei prin forma concava a
suprafetei axiale
 Stabilirea conturului folosind dintii adiacenti si cei contralaterali
 Modelarea treimii mijlocii
 Unirea suprafetei axiale cu cea proximala
 Evaluarea se face folosind dintele contralateral

Suprafata ocluzala

 Cuspizii si crestele trebuiesc modelate in vederea unui contact uniform cu dintele

antagonist
 Trebuie stabilizat dintele prin directionarea fortelor ocluzale in directia axului lung
 Cuspizii non-centrici trebuie sa se suprapuna in sens vertical si orizontal
 Sunt preferate contactele ocluzale punctiforme pentru imbunatatirea masticatiei

Se pot realiza doua tipuri de scheme ocluzale

 Cuspid-creasta marginala
 Cuspid-fosa
Este de preferat schema cuspid-fosa deoarece:
- Este prevenita presarea alimentelor in spatiul proximal
- Fortele se distribuie mai aproape de axul lung al dintelui
- Stabilitate imbunatatita prin contacte tripodice
- Inaltimea si pozitia cuspizilor se determina folosind conuri de ceara adaugate
pentru fiecare cuspid in parte
- Cuspizii functionali se pozitioneaza in centrul buco-lingual al dintilor antagonisti,
- Se foloseste pozitia mezia-distala a conurilor pentru a stabili schema ocluzala,
cuspid-creste marginale sau cuspid-fosa
- Conurile trebuie sa urmeze curba lui Spee
- Cuspizii mandibulari trebuie sa fie mai inalti distal si cei maxilari mai scurti
- Trebuie respectata si curba lui Wilson
- Toate miscarile excentrice trebuie reproduse pe articulator pentru a elimina
posibilele interferente
 - Finalizarea modelarii fetelor axiale
- Dupa fiecare aditie de ceara, trebuiesc verificate contactele ocluzale folosind
articulatorul
- Fiecare cuspid trebuie sa aiba o creasta triunghilara care sa vina catre centrul
suprafetei ocluzale cu baza convexa in sens mezio-distal si vestibulo-lingual
- Fiecare etapa trebuie verificata in articulator
- Fiecare creasta triunghiulara trebuie sa aibe cate o creasta secundara adiacenta
de care este separata printr-un sant
- Evaluarea ocluzala se face prin pudrare cu stearat de zinc sau ceara pudra

Finisarea marginala

 Se face inainte de ambalare

 Are 2 obiective: minimizarea dizolvarii cimentului si facilitarea controlului placii
 Tranzitia de la restaurare la dinte trebuie sa fie lina
Etape:
 Relubrifierea bontului si reinserarea machetei
 Folosind un instrument bine incalzit, se retopeste 1-2 mm din suprafata
marginala a machetei
 Se plimba instrumentul de-alungul marginii pana cand intampina rezistenta in
urma racirii lui
 Se reincalzeste si se repeta procedura avand grija sa se inceapa dintr-o portiune
topita anterior
 Se umple depresiunea rezultata cu mai multa ceara
 Se taie excesul
 Se corecteaza defectele
 Aschiile de ceara de pe suprafata ocluzala pot fi curatate folosind o buleta de
vata
 Urmeaza evaluarea finala inaintea ambalarii cand se controleaza atent orice
defect

-Secventa de machetare a dintilor anteriori

 In cazul machetarii mai multor dinti anteriori avem nevoie de un ghid al

contururilor labiale si linguale
 Conturul suprafetelor palatinale si incizale influenteaza foarte mult
functionalitatea miscarii de propulsie
 Forma dintilor anteriori afecteaza vorbirea pacientului, suportul buzei
 Pozitia marginii incizale este determinata de forma dintilor anteriori si necesitatile
ocluzale
 Se pot folosi si aici conuri de ceara
 Forma suprafetelor labiale determina aspectul dintilor anteriori
 Intre dintii antagonisti si machete folia de salvare trebuie sa treaca usor

-Secventa de machetare a corpului de punte

Tehnica pas cu pas:
 Se ramoleste ceara pentru inlay, se modeleaza in forma aproximativ dorita a
corpului de punte si se adapteaza la creasta. Acesta este punctul de pornire
pentru urmatoarele modificari. Alternativ (sau chiar de preferat) se poate face o
amprenta a modelului din ceara sau a restaurarii provizorii. Ceara topita poate fi
in acest caz turnata in aceasta amprenta, pentru a lua forma corpului de punte
initial. Corpurile de punte prefabricate sunt de asemenea disponibile ca punct de
pornire.
 Daca este inlocuit un dinte posterior, se lasa suprafata ocluzala plata deoarece
ocluzia se va stabili prin tehnica aditiei de ceara.
 Se lipeste corpul de punde de elementele de agregare iar pentru stabilitate
suplimentara se conecteaza zona cervicala direct de model cu ceara de lipit.
Apoi se aplica ceara la nivelul corpului de punte pana se ajunge la conturul axial
si ocluzal (sau incizal) adecvat.
 Se completeaza elementele de agregare si se contureaza proximal si la nivelul
suprafetei mucozale a corpului de punte pentru tipul contactului dorit. Corpul de
punte este acum gata de evaluare inainte de procedurea de cut-back.
Evaluarea
Forma machetei din ceara este evaluata si orice deficienta este corectata. Se acorda
atentie sporita conectorilor care trebuie sa aibe forma si dimensiunea corecta.
Conectorii asigura atasamentul ferm al corpului de punte astfel incat sa nu se separe de
elementele de agregare in timpul procedurii de cut-back ce urmeaza.
TEHNICA DE MACHETARE CUT-BACK

Aceasta tehnica permite o grosime unifoma de porțelan, o interfata porțelan metal

corespunzător conformata si amplasata, un design controlat al conectorilor și contacte
ocluzale optim plasate

Instrumentar
-arzator Bunsen
-intrumente pentru modelat ceara
-intrumente pentru cut-back
-lama subtire de bisturiu sau ata de cusut
-sonda

Tehnica pentru elementele de agregare

1. Nu se plaseaza nici un contact proximal in zona de jonctiune metal-ceramica. Odata

ce aria de decupare a viitoarei suprafete de ceramica stabilite, se utilizeaza un
instrument ascutit (sonda ) pentru a marca limita de jonctiune metal-ceramica.
2. Se pudreaza machete si se inchide articulatorul pentru a se determina locul
stopurilor centrice
3. Se inspecteaza limita si se verifica daca este la cel putin 1,5 mm de aceste
contacte, pentru a preveni deformarea metalului si fracturarea ceramicii.
4. Se realizeaza santuri de ghidaj pentru a calibra cantitatea de ceara ce va fi
decupata. Acestea se realizeaza in jurul ariei desemnate pentru viitorul placaj
ceramic
5. Se poate transforma un instrument vechi in instrument de cut-back, forma varfului
trebuind sa semene cu o dalta, si sa prezinte un stop exact la 1mm de varful de
taiere.
6. Se indeparteaza ceara dintre santuri cu instrumental calibrat
7. Se netezeste suprafata de ceara ramasa, manevra care asidura unghiuri rotunjite si
minimizeaza timpul petrecut ulterior cu finisarea metalului. De asemenea netezirea
se realizeaza mult mai usor in ceara.
8. Se finiseaza viitoarea jonctiune metal-ceramica, urmarindu-se realizarea unui ungi
de 90 rotunjit.
9. Readaptarea marginala finala, prin ramolirea cerii la limita cervicala, este esentiala
ca si pentru machetele conventionale. Aceasta se ingroasa usor (aproximativ 0,5
mm) pentru a I se asigura rezistenta la deformare in timpul turnarii.

In cazul in care prin design s-a stabilit o margine integral ceramica, se realizeaza o
ingrosare si se decupeaza apoi spatiul destinat metalului, pentru ca macheta fragila sa
nu se deformeze.

Tehnica pentru corpul de punte

1. Folosind o sonda ascutita se contureaza zona care va fi placata cu portelan.
Jonctiunea metal-ceramica trebuie sa fie plasata lingual pentru a asigura o estetica
buna.
2. Se realizeaza santuri adanci in modelul din ceara
3. Se completeaza decuparea pana cand accesul va fi permis catre conectori
4. Se sectioneaza un conector de ceara cu un disc subtire (ata de cusut este o
alternativa acceptabila) si se scoate elementul de agregare separat de macheta
principala
5. Se termina decuparea elementului de agregare asigurandu-se ca exista si o jonctiune
portelan-metal la 90 grade
6. Se reincadreaza si se finalizeaza marginile. Corpul de punte este sustinut in pozitie
pe parcursul procedurii de celalalt element de agregare.
7. Se perfectioneaza zona de decupaj acolo unde accesul este imbunatatit prin
indepartarea primului element de agregare.
8. Se reaplica primul element de agregare, se reataseaza la corpul de punte, se
sectioneaza celalalt conector si se repeta procesul.
9. deoarece ceramica glazurata este foarte usor de igienizat se extinde decupajul pe
fata mucozala a machetei corpului de punte. Pentru a se imbunatai manuirea si
stabilitatea machetei aceasta este ultima suprafata supusa decuparii.

Tehnica pentru conectori

 Conectorii viitoarei restaurari sunt modelati din ceara inainte de finalizarea
marginilor
 Se modeleaza cat de voluminosi posibil, cu conditia sa respecte nisa masticatorie si
triunghiul papilar.
 Conectorii in zona frontala sunt modelati cat mai posterior
Evaluarea machetei inainte de ambalare:

1. Trebuie sa corespunda formei anatomice natural. Contactele centrice trebuie sa

se afle la cel putin 1,5mm de jonctiunea metalo-ceramica
2. Unghiul intre placajul ceramic si metaql trebuie sa fie 90 º
3. Suprafata interna a zonei de placare cu ceramic trebuie sa fie neteda si rotunjita
4. Colereta cervicala trebuie sa aiba aproximativ 0,5 mm in ceara, conectori de
marime adecvata
5. Suprafat machete trebuie sa fie finisata pentru o prelucrare minima a metalului

TEHNICA INZOMA

Tehnica INZOMA este un procedeu pus la punct de firma IVOCLAR şi se bazează pe

principiul enunţat de Shore: ceramica atinge valori maxime ale rezistenţei mecanice,
daca se arde pe un substrat metalic cu suprafeţe concave.
Dezavantajul major al acestei tehnici consta în pericolul migrarii incluziunilor de aer la
suprafaţa placajului ceramic, în cazul când nu s-a efectuat o condensare sufîcienta a
pastei ceramice in interiorul scheletului metalic. Pentru a evita acest fenomen nedorit
este indicată sinterizarea acestei mase ceramice înainte de arderea stratului opac.

SISTEMUL PROBOND

Sistemul PROBOND a fost pus la punct de firma RENFERT (1989), componenta

metalica a restaurarilor metalo-ceramice, constând dintr-o plasă care acopera bontul in
totalitate şi care înlocuieşte capa clasică.
Faţă de componenta metalica tradiţională, sistemul asigura o economie de aliaje nobile
între 40 şi 60% .

MACHETE PRINTATE:

 Fac parte din procesul de obtinere a lucrarilor in sistem CAD-Cam

 Se depune ceara strat cu strat asemanator tehnicii conventionale, sau materiale a
caror polimerizare este activata cu o sursa de lumina (lampa xenon sau LED)
 Stabilizarea machetei in timpul printarii necesita suporturi care, inainte de ambalare,
se dizolva in apa sau baie de ulei, indepartandu-se.
MACHETE FREZATE:

 Programul CAD pozitioneaza discul virtual de ceara astfel incat sa gazduiasca un

numar optim de machete si sa fie folosit la eficienta maxima.
 Avantajul acestei metode este ca machete obtinuta va avea suprafata de placaj
ceramic cu caracteristicile deja setate in programul de design.

Pregatirea machetelor pentru ambalare:

Dupa modelare si finisare, machete se va degresa si detensiona pe model, in final aplicandu-se

machetele canalelor de turnare

AMBALAREA
Pentru ambalarea machetelor sunt necesare material de ambalare pe baza de fosfati, specific
aliajelor utilizate in tehnologia metalo-ceramica, fiind recomandata metoada de ambalare in timp
unic si dintr-un singur material. Machete pregatita se va pensula in strat subtire de 1-3mm cu
masa de ambalat in stare plastica, preparat la vacuum malaxor, se va aplica in conformator
respectand centrarea la nivelul tijei intermediare (in cazul coroanelor solidarizate si a puntilor),
turnand apoi restul de masa de ambalat sub vibrare mecanica.
In cazul utilizarii unor conformatoare metalice se recomanda captusirea peretilor acestora in
pealabil cu hartie absorbanta.

OBTINEREA TIPARULUI

Dupa priza, macheta ambalata este supusa unui regim termic de preincalzire, in care
incepe eliminarea materialului de machete, si a unuia de incalzire, in care se ard fara
reziduri ultimele component ale materialului de machetta. Tiparul ajunge la un grad de
dilatare corespunzator coeficientului de contractie termica a aliajului utilizat.
ALIAJELE METALICE IN TEHNOLOGIA METALO-CERAMICA

Succesul restaurarii metalo-ceramice depinde de compatibilitatea asocierii metal-

ceramica care sa ofere rezultate predictibile, specific nevoilor fiecarui pacient.
Calitatile aliajelor metalice folosite in tehnologia metalo-ceramica:

 capabil sa formeze un strat de oxizi care sa furnizeze legatura chimica cu

ceramica (prezenta indiului sau a staniului in aliaj)
 coeficient de dilatare termică concordant cu al ceramicii (uşor mai mare pentru a
se produce o mai buna adeziune chimica)
 temperatura de topire mult mai mare decât cea de fuziune a ceramicii (pentru a
nu se deforma in timpul arderii ceramicii)
 să nu se deformeze la temperatura de ardere / coacere a ceramicii
 utilizare uşoară, sigură
 modul de elasticitate crescut( rigiditate crescuta) pt a nu determina fisurarea
ceramicii subpresiune ocluzala

Conditii necesare unui aliaj folosit in tehnologia metalo-ceramica

Condiții fizice:

-Temperatura de solidificare a aliajelor pentru metalo-ceramică mai mare cu minim 100-

200 grade Celsius decât temperatura de sinterizare a ceramicii. Dacă temperatura
solidus a metalului este mult prea apropiată de temperatura de sinterizate a ceramicii,
zonele mai subțiri din capa metalică vor începe să se topească, ducând la deformarea
ireversibilă a acesteia.
-Coeficient de dilatare termică ușor mai mare sau egal cu cel al masei ceramice.
Coeficientul de expansiune termică este important deoarece urmărim ca în timpul răcirii
ceramicii să nu existre stresuri suplimentare asupra ei sau asupra interfeței metal-
ceramică. Acest lucru este posibil dacă expansiunea și contracția termică totală a
ceramicii și a metalului sunt egale în intervalul dintre temperatura de sinterizare a
ceramicii și cea de răcire la temperatura camerei.
 
Condiții chimice:

Legătura puternică între ceramică și suprafața aliajului este o condiție pentru care
proteza metalo-ceramică să își păstreze integritatea în orice situații. În condițiille unei
adeziuni puterice între metal și ceramică, se va reuși de fapt să se transfere stresul ce
acționează asupra ceramicii, spre structurii metalice. Legătura metalo-ceramica se
bazează pe interacțiunea mai multor factori, dintre care de importanță deosebită sunt
cei chimici. Astfel legatura chimica dintre metal si ceramică se bazează pe formarea
legăturilor ionice între Al 2O2 si SiO2 din faza sticloasă a felspatului și oxizii de la
suprafața metalului.
Rezistența la coroziune a aliajului este extrem de importantă în evitarea apariției
coroziunii cervicale care va submina ceramica de placare. Din acest motiv sunt indicate
aliajele pe baza de aur sau cele la care apar fenomene de pasivare.
Rezistența la coroziune electrochimică.
Capacitatea aliajului de a nu schimba culoarea ceramicii depinde de compoziția
aliajului. Aliajele care conțin argint determină frecvent modificări ale culorii ceramicii de
placare, ducând la compromiterea esteticii restaurării.
 
Condiții mecanice:

Modul de elasticitate crescut pentru aliajul metalic este o cerință importantă mai ales în
cazul lucrărilor protetice cu corp de punte extins. Aliajele care posedă modul de
elasticitate și deci rezistența elastică crescută sunt rigide, împiedicând transmiterea
stresului ocluzal excesiv asupra masei ceramice. Pe de alta parte, aliajele cu rigiditate
redusă se pot deforma în cursul contracției diferite a aliajului și a cermicii din timpul
procesului de răcire dupa sinterizare.
Duritatea necesară pentru ca metalul să poata fi prelucrat mecanic, sablat și lustruit în
zonele în care ceramica nu-l acoperă.
 
Condiții biologice:
Să nu fie citotoxic.Să nu fie iritant pentru țesuturi.

Alegerea celui mai bun aliaj pentru o reconstituire protetică se face în funcție de:
 Cost – Criteriu important în alegerea aliajului dentar având în vedere prețul tot
mai mare al aliajelor pe bază de aur.
 Biocompatibilitate – Se referă la rezistența la coroziune și/sau matizare a aliajului
dentar în condițiile din cavitatea orală. Acești factori limitează oarecum varietatea
de aliaje ce pot avea aplicații în stomatologie.
 Proprietăți mecanice ( Rigiditate, ductilitate și duritate)
 Ușurința turnării
 Adeziunea [5]

Tipuri de aliaje folosite in tehnologia metalo-ceramica

Aliaje nobile

 Au o rezistență foarte mare la coroziune chiar și atunci când sunt supuse unor
condiții “extreme”. Ele rezistă oxidării, matizării și coroziunii în cursul prelucrării
lor la cald prin turnare sau lipire. Metalele nobile fac parte din subgrupa platinei la
care se adaugă aurul. Cele cu importanță deosebită în stomatologie sunt Pt, Pd,
Au. Unii metalurgiști consideră și argintul ca fiind un metal nobil, dar datorită
faptului ca acesta se corodează în condițiile cavității orale, stomatologii nu includ
acest metal în grupa celor nobile.

 La aceste sisteme metalo-ceramice turnate, scheletul metalic are o grosime de

cel puțin 0,3 mm. Deoarece metalele nobile nu oxidează, toate aceste aliaje
 trebuie să conțină elemente cu potențial oxidant, pentru a permite obținerea unei
legături stabile de masele ceramice care vor fi arse pe acest schelet.

 De scurt timp au fost laborate așa-numitele sisteme low-fusing, în cadrul cărora,

pe un schelet metallic dintr-un aliaj cu conținut crescut în aur se vor arde mase
ceramic cu temperatură scăzută de sinterizare. Avantajul major al acestor
sisteme este reprezentat de faptul că la o temperatură scăzută de ardere masei
ceramic (650-700°C), sceheletul metallic este supus unor deformări termice
minime.

 Pentru aliajele nobile, elementele cu rol major in aderenta ceramicii sunt Fe,
staniu sau indiu , galiu
Aliaje nenobile

 Metalele nenobile sunt cele care în anumite condiții de mediu suferă procese
de oxidare sa coroziune. Cele mai frecvent utilizate în stomatologie sunt: titan,
nichel, cupru, zinc, crom și argint. Aceste metale în stare pura au tendința de a
se coroda mai ușor, dar acest lucru nu este întodeuna validat daca ele se găsesc
în amestecuri cu alte metale în diverse tipuri de aliaje. (Tab. I [3] )

 În cazul aliajelor nenobile este necesară utilizarea unei mase de ambalat

cu coeficient crescut de expansiune. Pe aceste schelete metalice vor fi arse
mase ceramice convenționale ( temperatură de ardere 900-980°C). Deoarece
aliajele nenobile au un coeficient de dilatare termică mai crescut, trebuiesc
respectate anumite particularități în fazele de depunere și ardere a masei
ceramie, pentru a evita apariția fisurilor datorate tensiunilor interne ale scheletului
metalic. Aceste fisuri pot apărea și la cateva ore sau zile de la arderea masei
ceramice. [4]

 Pentru aliajele nenobile elementele pincipale sunt Ni si Cobalt, croma caror

oxidare produc aderenta chimica. Pentru aliajele pe baza de titaniu, acesta
produce la randul sau oxidarea
Clasificarea aliajelor in tehnologia metalo-ceramica

înalt nobile (aur, platină, paladiu) > 60%, cu cel puţin 40% aur
 AuPtPd, AuPdAg, AuPd
nobile > 25% metal nobil
 PdAg, Pd
nenobile < 25% metale nobile
 NiCr, NiCrBe, CoCr

Mecanisme de realizare a legaturii metal-ceramica

 forte de atractie moleculara Van der Waals

 retenţie mecanică- rugozitatea suprafeței capei este frecvent augumentată prin
procedee specifice de tipul sablării cu particule de alumină sau asprire mecanică,
 astfel încat să fie expusă o suprafață cât mai extinsă pentru obținerea adeziunii
micromecanice. Aceste procedee mai au și avantajul de a curăța suprafața
metalului, favorizând umectarea metalului de catre ceramica topită. Asprirea
mecanică este necesară deoarece după dezambalarea capei metalice,
particulele de masă de ambalat sunt încă atașate de metal. În plus, diferiți oxizi
pot fi prezenți pe suprafața capei, contaminând-o.
 legarea chimică: oxidare = degazare, elemente oxidabile: cositor, iridiu, fier
 agenţi de cuplare = pulbere pe bază de Au + particule ceramice cu aspect
spongios.Acestia înlocuiesc oxidarea. Efectul estetic obţinut este mai bun când
stratul ceramic este subţire (nu mai există stratul de oxizi cenuşii)

Manevre tehnice pentru favorizarea legaturii metalo-ceramice

 sablarea suprafetei metalice sau utilizarea unor benzi de blastic in timpul

machetarii sunt metode eficiente de favorizare a aderentei mecanice
 degazarea metalului este importanta pentru formarea oxizilor, indepartand
substantele contaminante si uleioase.Startul subtire de oxizi (in cazul metalelor nobile)
produce o adeziune mult mai puternica decat stratul gros (in cazul metalelor nenobile)
 ca rezultat al contractiei mai puternice suferite de metal la racire, portelanul
sinterizat va fi absorbit (atras) mai puternic in neregularitatile de suprafata. Fortele
compresive reziduale dezvoltate vor creste rezistenta portelanului.
 agenţi de cuplare - CERAMIC BONDING AGENTS - reprezintă un important
pas înainte. De cele mai multe ori aceştia sunt constituiţi din pulberi pe bază de aur şi
particule ceramice cu aspect spongios.Aplicarea acestor agenţi de legătură elimină
etapa de oxidare a aliajului prin aducerea lui la incandescenţă. Ei se aplică direct pe
suprafaţa scheletului metalic (sablata şi curată), care urmează să fîe placată.
Tehnica se utilizează cu precădere la aliajele nobile unde s-au înregistrat, comparativ
cu tehnica „clasicâ", creşteri ale puterii legâturii aliaj-ceramică.
In cazui aliajelor nenobile puterea legâturii depinde mult de tipul aliajelor şi de agentul
de legare utilizat.Pe suprafeţele aliajelor nenobile (de exemplu Ni-Cr) care urmează a fi
placate se poate galvaniza un strat de aur (0,02-0,03mm) peste care se aplicâ un agent
de legâturâ cum ar fL IVOCLAR INZOMA P990, după care se ard straturile de masă
ceramică.
Agenţii de legătură au următoarele proprietăţi:
• asigură o legătură putemică între aliaj şi ceramică, la interfaţa dintre aceşţea;
• realizează legături covalente cu masa ceramică;
• constituie un strat tampon între cele douâ materiale heterogene reducând,
foarte mult forţele tangenţiale sau de forfecare care apar la interfaţă m cursul unor
variaţii termice sau sub acţiunea forţelor ocluzale

Principii de design pentru componenta metalica in restaurarile metalo-ceramice

Design-ul componentei metalice trebuie să:

• minimizeze solicitările la tracţiune şi forfecare
• asigure o grosime maximă a ceramicii de 2 mm (cca 1 mm asigură un grad
acceptabil de fizionomie)
• asigure o grosime minimă a ceramicii de 0.5 mm
• asigure o grosime uniformă a ceramicii
• asigure o limită netă a ceramicii, pentru a evita supraextinderea acesteiaLa interfata
metal-portelan , grosimea ceramicii trebuie sa fie de cel putin 0,5 mm.De asemenea
interfata trebuie sa fie neta, astfel incat sa se preintampine posibilitatea
supraextinderii portelanului
• situeze interfața metal-ceramică trebuie la min. 1,5mm față de stopurile ocluzale
• fie foarte bine finisată cu toate unghiurile rotunjite pentru a permite realizarea unei
foarte bune umidificări de către opac
• Deși poate creea probleme estetice, se realizează o coleretă cervicală metalică de
0,2-0,3mm pentru o bună adaptare marginală

Tehnici de obtinere a portiunii metalice in tehnologia metalo-ceramica:

• turnare: aliaje nobile, aliaje nenobile, titan pur sau aliaje de titan
• electroeroziune
• ambutisare + sinterizare(tehnica foliilor) :Sunrise (TANAKA DENTAL),
Ultralite (SandWDental-med),Ceplatec (CEPLATEC)
• sinterizare Heratec Smtertechnik (HERAEUS), Degusint (DEGUSSA),
Sinterloy (DENPAC)
• frezare computerizata CAD/CAM: Sopha - CAD/CAM-System (SOPHA
BIOCOCEPT),DentiCad (BEGO), Alldent (GIRRBACH DENTAL),DCS-
System (GIRRBACH DENTAL)
• electroformare (galvanizare): AGC (WIELAND)-capa are o grosime de
0,2 mm

CAPE TURNATE
 tehnologia arderii porţelanului pe metal a fost descrisă în 1956 şi
potenţată în 1962 (Brecker, 1956; Weinstein, 1962)
 primele aliaje pe bază de aur, cu punct de topire suficient de înalt si
capacitatea de a forma un strat superficial de oxizi
 pentru a preveni apariţia stress-ului dintre porţelan şi capă în timpul răcirii
după ardere, ceramica trebuie să aibă un coeficient înalt de contracţie termică
 este necesara rigiditate la grosimi mici – aliajele pe bază de paladiu
(78,5%) fiind mai indicate (au un modul de elasticitate înalt)in cazul puntilor unde
flexiunea sub incarcare ocluzala poate determina fisurarea portelanului
 alte aliaje – Ni-Cr, Ni-Cr-Be, Ag-Pd, Titan
 unele aliaje pe baza de argint determina o culoare verzuie la nivelul
restaurarii datorita difuziunii unor component la nivelul startului ceramic
 titanul oxideaza usor si formeaza un strat gros neaderent de oxizi sub
ceramica feldspatica. Este foarte important controlul grosimii acestui strat. Cu
toate ca s-a incercat asocierea cu ceramica care fuzioneaza la temperatura
scazuta (eg Procera or Duceratin), se descriu foarte frecvent accidente datorate
lipsei de adeziune intre cele doua component.
 capa turnată, datorita posibilitatii modelarii machetei, permite obţinerea şi
a unei suprafeţe ocluzale metalice (când se urmăreşte acest lucru), facilitate
absentă sau mult mai greu de materializat în cazul altor sisteme (folie de Pt, cape
metalice compozite)
 desi este cel mai des utilizata, capa metalica trebuie acoperita cu un strat
de opac care afecteaza efectul estetic final al restaurarii.Totusi reducerea
suficienta de substanta dentara si o tehnica corecta de executie ofera rezultate
foarte bune

topirea acestora se realizeaza in aparate programabile, in creuzete ceramice, in mediu

de protective (gaz inert-argon). In aceste aparate turnarea se realizeaza automat prin
centrifugare.

CAPE MODELATE DIN FOLIE DE PLATINĂ

 folia a devenit aderenta pentru potelan prin electrodepunerea unui strat de staniu
si oxidarea ulterioara(stratul de oxizi).
 se folosesc două folii telescopate – prima folie, cea care vine în contact cu
modelul, se îndepărtează după arderea porţelanului
 s-au mai încercat folii de paladiu, de aur, de platină acoperită cu aur
 au o rezistenţă la compresiune neconvenabilă pentru dinţii laterali

CAPE OBTINUTE PRIN SISTEMUL CAPTEK

 indicatii: inlay, onlay,scheletul metallic in tehnologia metalo-ceramica
 fabricarea unor cape composite din: Au 88%, Pt 4%, Pd 4%
 tehnica:
• folie de ceară cu impregnari metalice este adaptata pe un bont refractar
• sinterizare într-un cuptor de porţelan
• rezultă o structură granulară care se infuzează cu aur topit
 grosimea capei obtinute: 0,25 mm pentru frontali şi 0,35 mm pentru laterali
 grosimea marginior: pot fi subtiate pana la 0,05 mm sau redusa pentru obtinerea
unei periferii cervicale butt fit
 reducerea de substanta dentara este mai limitata, deoarece e posibil ca periferia
cevicala sa fie de numai 0,3 mm
 contactele ocluzale sunt de obicei realizate in ceramica, rezistenta coroanelor si
adaptarea marginala foarte buna

CAPE ELECTROFORMATE
 GES Gold Electroforming System foloseste o solutie ionica pentru a acoperi cu
un strat de argint metalic bonturile modelului prin electrodepunere. Se obtine o
capa cu grosimea 0,3 mm aur pur
 nu există studii clinice suficiente care să susţină această variantă (până în
prezent)

CAPE OBTINUTE PRiN GALVANIZARE

Aurul depus pe cale galvanică are o duritate Vickers mult mai mare - 120-140 HV -
(Wirz, 1996) decât auml cu aceeaşi puritate, tumat (20-30 HV). Explicaţia stă m modul
de formare a reţelei metalice. Capa de aur galvanizată se formează prin depunerea
succesivă a straturilor de atomi metalici, duritatea mare fiind condiţionatâ de densitatea
crescută a acestor straturi. Şlifuri metalografice efectuate dintr-un schelet metalic
galvanizat arată structuri de reţea cristalină strâns împletite, cu ochiuri foarte strâmte.
Adaptarea capei de aur galvanizate este foarte precisă, hiatusul marginal dintre capă şi
bont fiind de 18 µm, spaţiu necesar filmului de ciment. Pe această capă poate fi arsă o
masă ceramică convenţională sau o masă ceramică de tip low-fusing, cu temperatura
de sinterizare scăzută. Ar fi ideal ca masa ceramică utilizată să aibă un coeficient de
dilatare termica identic cu cel al capei de aur, pentru a nu provoca deformări ale
acesteia în timpul arderii.
• realizează un efect estetic foarte bun datorita grosimii mici a stratului de aur
galvanizat şi a lipsei oxizilor metalici care pot colora uneori masa ceramică.
• sunt mai bine tolerate de parodonţiul marginal restaurarile mixte cu componenta
metalică tunată.
• Preţul de cost este mai scazut.
• Rezistenţa mecanicâ a CMGC este mai scazută în zona laterala, observându-se
defecte la nivelul suprafeţelor ocluzale; de aceea, când se confecţioneaza în aceasta
zona, grosimea stratului de ceramica trebuie să depăşească un milimetru.
• Coroanele mixte galvano-ceramice sunt utilizate fie ca proteze unidentare,
fie ca elemente de agregare.Iniţial, când se folosea o CMGC ca element de
agregare, corpul de punte era tumat.Ulterior s-a realizat şi galvanizarea
corpurilor de punte.

CAPE OBTINUTE PRIN SINTERIZARE

Prin sinterizarea unor metale (aliaje) are loc un proces de topire superficială a unor
particule din compoziţia acestora, la o temperaturâ mult inferioară intervalului lor de
topire. Materia primă supusă sinterizarii este o pastă care rezultă prin amestecul unei
pulberi (metalice, de obicei, Au sau aliaje ale acestuia) cu un lichid. De cele mai multe
ori în pulbere se evidenţiazâ Au, Pt, Pd, Ag.
Capa metalica obţinuta în acest mod este constituita din trei straturi suprapuse,
sinterizate succesiv, care realizează în final o structura compactă şi rezistentă.
Cele trei straturi sunt următoarele :
• primul strat din Au 99%, se sinterizeazâ direct pe bontul mobilizabil confecţionat
dintr-un material termorezistent;
• al doilea strat, din Au-Pd, asigura rezistenţa structurii;
• stratul al treilea conţine Au şi o serie de lianţi ceramici care asigura legarea de
ceramica.
Grosimea totala a capei este de aproximativ 0,25-0,30 mm. Aceasta grosime poate
creşte prin sinterizarea unor straturi succesive suplimentare de Au şi Pd. In ciuda
conţinutului mare de Au, s-au demonstrat rezistenţa la forţe de forfecare a capelor
realizate prin sinterizare.

CAPE OBTINUTE PRIN AMBUTISARE SI SINTERIZARE

Tumarea componentei metalice a fost înlocuită cu „bătrâna" ambutisare a unei cape
metalice confecţionate dintr-un aliaj cu conţinut crescut de aur, la fel ca la tehnica
Ceralite (Keraplatine-Ultralite). Eventualele completări se fac prin depuneri de pulberi
metalice care se sinterizeaza ulterior. Peste scheletul metalic astfel realizat se aplică un
agent de legătură, apoi stratul de opaquer şi ulterior straturile convenţionale de
ceramică. Datorită grosimii scăzute a scheletului metalic (în medie de 50 um), aceste
coroane sunt indicate îndeosebi pentru zona frontal.
Avantajele acestei tehnici sunt-
• eliminarea unor etape tehnice de laborator;
• timp foarte scurt de realizare a capei;
• se poate utiliza orice tip de masă ceramică;
• nu necesită experienţă profesionalâ îndelungatâ;
• efectul fizionomic se apropie de cel al jacketului din ceramică;
• coroana se poate utiliza atât ca proteză unidentară, cât şi ca element de
agregare;
• are preţ de cost mai redus;
• este o tehnică rentabilă, care îmbină fizionomicul cu rezistenţa mecanică. Ca
dezavantaj poate fi amintită eventuala deformare/fracturare a bontului de gips în cursul
procesului de ambutisare. Unele sisteme încearcă să elimine acest neajuns prin
utilizarea unei prese izostatice, care exercită o presiune progresiva, uniformă pe toată
suprafaţa foliei, respectiv bontului. In unele situaţii, datorită grosimii foarte mici a capei
metalice ambutisate, poate apare deformarea acesteia în timpul arderii masei ceramice.

CAPE OBTINUTE PRIN PRINTARE

 Selective laser sintering (SLS) (Dr. Carl Deckard in Austin USA)

 Direct metal laser sintering (DMLS) (EOS of Munich, Germany )
 Selectives laser melting (SLM) (Fraunhofer Institute ILT in Aachen, Germany)
 Electron beam melting (EBM) (ARCAM AB in Sweden)

Etape de obtinere:
• fabricarea modelului, articularea
• scanarea modelului
• cad design
• cam (frezarea scheletului de cr-co)
• separarea si prelucrare
• sinterizare
• finisare, preparare pentru aplicarea ceramicii

CAPE OBTINUTE PRIN FREZARE COMPUTERIZATA CAD/CAM

In rezumat:
• aliajele cu continut mare de pd si scazut de au, au calitati net superioare aliajelor
cu procent mare de aur, acestea avand dezavantajul unei rigiditati scazute
 • oxizii de galu, indiu si staniu sunt utilizati pentru realizarea adeziunii aliajului la
ceramica
• stratul prea gros de oxizi produce desprinderea ceramicii si alterarea culorii
• realizarea unei fete ocluzale metalice este posibila prin tehnologia capelor
ternate dar nu si in cea a capelor obtinute din folii meetalice
• capele din folii metalice nu sunt suficient de rezistente pentru restaurarile din
zona posterioara
• capele composite din metal (captek) sunt o alteranativa promitatoare a capelor
turnate, atunci cand fata ocluzala este acoperita de ceramica
• capele electroformate sunt o tehnologie care nu este inca sustinuta de studii de
specialitate

Curatarea capei metalice:

-se face prin imersie în baie de ultrasunete pentru 5 minute, pulverizare cu jet de abur
sub presiune SAU SABLARE (in cazul din urmă marginile capei trebuie protejate cu
ceara pentru a nu fi alterate).Suprafața care se va placa cu ceramică nu trebuie sa mai
fie atinsă.
-pentru metalele inalt nobile curățarea se face mai dificil-se foloseste acidul hidrofluoric
care poate dizolva resturile de masa refractară rămase
-o parte din oxizii formați pe metal trebuie îndepărtați cu particule abrazive sau cu acid-
legătura metal-ceramică depinde in mare măsură de grosimea stratului de oxizi metalici
-o serie de impuritaţi pot fî îndepărtate cu ajutorul jetului de aburi. Urmează o decapare
cu acid fluorhidric timp de 15 minute, după care scheletul imerseaza in baie de apă
distilata minim 5 minute. Din acest moment este interzis orice contact al piesei cu
mâinile, manipularea ei făcându-se cu o piesă Pean.
-Sablarea se efectuează cu particule de corindon (o-AlzOs - 250µm) in cazul aliajelor
nenobile sau PMA (polimetacrialt de metil) in cazul aliajelor nobile. 0 serie de particule
rămân inclavate in suprafaţa metalică şi realizează astfel legaturi chimice cu oxizii de
siliciu din componenţa maselor ceramice. Este interzisa folosirea oxidului de siliciu.

Pregatirea pentru oxidare

Pentu a facilita fuziunea maselor ceramice la suprafata aliajului, scheletul metallic

necesita a fi supus unei reactii de oxidare, ce se va desfasura in cuptorul de sinterizare
a maselor ceramice, in conditii atmosferice normale (in prezenta aerului). Regimul de
oxidare variaza in functie de aliajul utilizat, fiind in general de :
• 8-10 minute la o temperatura de 960-980ºC in cazul aliajelor nobile
• 30 sec. la o tempeatura de 1035ºC in cazul aliajelor nenobile.
După atingerea valorii termice amintite, scheletul metalic se scoate din cuptor şi se răceşte sub
un clopot de sticla.

Oxidarea:
-pentru realizarea legăturii chimice între metal și ceramică trebuie să se obțină un strat
controlat de oxizi pe suprafața metalului
-pentru aliajele cu conținut ridicat de aur acest strat se obține prin introducerea în cuptor
-aliajele cu conținut scăzut de aur au deja pe suprafața oxizi de aceea ele se pot placa
dupa curățarea cu particule abrazive sau imersia în acid hidrofloric
Rolul oxidarii consta in:
-realizarea unui strat superficial de oxizi metalici (In, Fe, Sn, Zn) ce vor interactiona si vor lega
fizico-chimic masa de ceramica supraiacenta
-eliminarea gazelor din structura aliajelor prin omogenizarea acestora
-anularea tensiunilor interne
-evidentierea impuritatilor din aliaj ce migreaza la suprafataa putatnd fi usor indepartate in
aceasta faza
Aliajele nobile nu dezvolta nici prin oxidare strat de oxizi de aceea au nevoie de aplicare
unor agenti de legatura.(bonding agents)
Concentraţia optima de oxizi la suprafaţa aliajului este evidenţiată prin culoarea mai
închisă a acesteia. O nuanţă prea închisă indică prezenţa unui strat prea gros de oxizi
metalici. Grosimea acestui strat poate fi diminuatâ prin introducerea componentei
metalice în HC^, 20% timp ,de 10 minute.
Pentru a nu pierde din umectabilitatea şi reactivitatea stratului de oxizi metalici, după
realizarea acestuia se trece imediat la faza urmâtoare, de ardere a primului strat de
ceramică. în timpul arderii primului strat (grundul sau opaquer-ul) au loc la interfaţă
multiple reacţii chimice care au drept rezultat difuzarea unor componente ceramice spre
aliaj şi invers, concomitent cu formarea unor legături între oxizii metalici şi oxizii de
siliciu Anumiţi oxizi metalici (de exemplu AgzO) produc o colorare neplăcută a maselor
ceramice. Problema este pe larg dezbătută în literatura de specialitate. Cea mai simplă
soluţie este utilizarea unor aliaje fară argint sau a unor mase ceramice care nu
reacţionează cu oxizii de argint.

Finisarea capei metalice:

-trebuie să se facă într-o singură direcție cu presiune scăzută, pentru a evita prinderea
detritusurilor la suprafața metalului- în special în cazul aliajelor cu conținut ridicat de aur
și modul mare de elasticitate
-finisarea se face cu pietre speciale pentru ceramică- deoarece lianții organici din
componența instrumentarului rotativ uzual pot contamina suprafața. Se mai pot folosi
freze de carbid.
-se supune din nou microabraziunii cu oxid de aluminiu- ii conferă un luciu satin care
este ușor umectabil pentru porțelan
 CERAMICA DE PLACARE

Ceramicile de placare sunt alcatuite din amestecul a doua tipuri de materiale sticloase-
unul cu temperatura joasa de sinterizare si unul cu un modul de expasiune ridicat din
leucita cristalina cu o simetrie tetragonala.

Dupa arderea in laborator, ceramicile dentare contin 20 % din volum sub forma de
leucita tetragonala dispersata in matrice vitroasa. Structura matricii vitroase este o retea
aleatorie de silicon si oxigen. In aceste conditii punctul de topire este extrem de ridicat.

Caracteristicile ceramicilor de placare

 densitate: 2,2 - 2,4 g/cm3 (smalt: 3g/cm3)

 temperatura de ardere 900-980C
 componente principale: feldspat, cuart, caolin
 adaosuri: K3PO4, K2CO3, Na2CO3 – scad temperatura de ardere
 alte adaosuri: oxizi metalici: Fe – roşu; In – negru; Cu – verde: Ag – portocaliu;
Sn – alb; Ti – galben; Mn - violet
 lichid – apă distilată, alcool; cu amidon, zaharoză, glucoză = lianţi; coloranţi
organici – pentru diferenţierea straturilor ceramice în etapa modelării tipuri de
ceramica.

Tipuri de ceramica

 OPAC: mascheaza culoarea aliajului metalic si realizeaza legătura chimică între

porțelan și metal
-grosimea acestuia nu trebuie să depășească 0,1 mm
-cu rol de opacifiere : oxidul de zirconiu, oxidul de titan coroborate cu alumina, pentru a
bloca culoarea mai inchisa a metalului oxidat
-poate suferi fisuri în timpul arderii dar rămâne relativ stabil dimensional
-se comercializează sub formă de pulbere sau pastă
-nu se folosesc instrumente de metal la amestecarea pulberii cu lichidul pt. a nu risca
contaminarea
-dupa ardere opacul trebuie sa aibă aspect de ”coaja de ou”
Mici cantitati de oxid de zirconiu si oxid de titan, actioneaza ca agenti de
opacificare.
 MASA CERAMICĂ:
-se alege în general în funcțíe de culoarea viitoarei coroane
-se folosesc ceramici speciale în zona de colet si incizal
-inainte de aplicarea unui strat întotdeauna suprafața se umidifică cu lichidul specificat
de producator
- se ține cont de faptul că prin arderea masei ceramice se produce o scădere
volumetrică curpinsă între 27% și 45% la prima ardere
- Masa ceramică se modelează ușor supraconturat- tipic masa scade cu 0,6mm
incizal și cu 0,5 mm în zona medie vestibulară
- Se lasă la uscat între 6-10 minute- altfel vaporii de apa la temperatura din cuptor
fac masa ceramica sa ”explodeze”
- după ardere se prelucrează cu discuri abrazive în special în zona ambrazurilor
Contractia ceramicii:
- fără condensare: 20 - 35%
- cu condensare manuală: 18%
- cu vibrare mecanică: 12%

Metode de condensarea a maselor ceramice sinterizabile

Pentru a se reduce la maxim contractia de sinterizare, este necesara alaturi de alti

factori, o condensare cat mai eficienta, prin care se urmareste eliminarea surplusului de
lichid din pasta de portelan.

1. Metoda vibrarii
2. Metoda aplicarii spatulei
3. Metoda gravitatiei
4. Metoda presarii/sugativarii
5. Metoda aplicarii periei

Materiale si instrumente necesare aplicarii ceramicii

-lichid pentru modelat ceramica

-servetel de hartie
-placuta de sticla
-tifon
-apa distilata
-spatula de sticla
-instrument zimtat
-pense pentru portelan sau pensa hemostatica
-pensule pentru ceramica nr.2,4 sau 6
-lama
-creion colorat
-hartie de articulatie
-piatra pentru marginea ceramica
-pietre diamantate
-discuri diamantate flexibile

 Aplicarea opacului:
-se agita sticla de pulbere de opac pentru particulele de diferite marimi sa se disperseze
-se disperseaza o cantitate mica de pulbere pe o placuta de sticla, se adauga o
cantitate mica de lichid si se amesteca. Nu se folosesc onstrumente metalice datorita
riscului de contaminare. Consistenta obtinuta trebuie sa permita mentinerea picaturii
cateva secunde pe varful spatulei.
-substructura metalica oxidata, se umecteaza cu o picatura de lichid, apoi se aplica
cantitati mici de opac cu o pensula. Capa se tine cu pensa hemostatica.
-se utilizeaza vibratii de intensitate mica pentru a facilita dispersia materailului in strat
subtire. Excesul de lichid se indeparteaza cu servetel
- se aplica un al doilea strat, se evita umectarea in exces deoarece acesta produce
alunecarea masei de opac in zonele concave- jonctiunea smalt-cement
- se verifica interiorul capei si colereta metalica si se indeparteaza opacul sau pulberea
care a alunecat la acest nivel.
- se aseaza capa in fata cuptorului pentru cateva minute pentru ca lichidul sa se
evapore.
-dupa prima ardere capa se scoate din cupot si se lasa la racit la temperature camerei.
Culoarea intial galbena se transforma in alb opac la racire. Se inspecteaza capa si se
cauta fisuri, care se corecteaza cu un al doilea stratde opac.
-dupa a doua ardere aspectul capa trebuie sa fie uniform acoperita, cu aspect de “coaja
de ou”, fara extinderi pe suprafetele integral metalice

 Aplicarea portelanului dentina si smalt:

-se folosesc nuante diferite de ceramica, unele cu efect de opacifiere mai intens acolo
unde este nevoie de tansluciditate mai scazuta
- se poate aplica o tehnica de cut-back, similara celei folosite in machetare, pentu
fabricarea unei fatete cu o margine incizala mai translucenta.
1. Se disperseaza pulberile pentru cervical, corp, incizal, pe o placuta de sticla. Daca se
foloseste aceeasi placa folosita pentru opac, se impune indepartarea oricarui reziduu
inaintea inceperii procesului.
2. Se amesteca pulberile cu cantitatea de lichidul/apa distilata recomandata. Volumul de
lichid pentru aceste amestecuri trebuie sa fie la fel ca si in cazul opacului. Se pot folosi
lichide cu formule speciale care permit manipulare de mai lunga durata decat lichidele
care contin glicerina.
3.Se umezeste stratul de opac ars anterior cu o cantitate mica de lichid si se pune o
picatura de pulbere pentru guler pe portiunea cervicala a suprafeteti de fatetat. Batai
usoare cu peria si ciocaniri blande pe model produc vibratii adecvate in timpul etapei
preliminare de condensare. Mentineti un servetel aproape pentru a elimina umezeala in
exces a suprafetei. In timpul procesului de build-up, suprafata nu trebuie stearsa cu
servetelul din cauza ca particulele mici de pigmenti pot fi indepartate. Este recomandata
tamponarea consistent dinspre partea orala pentru a avea rezultate estetice superioare.
4. Dupa ce pulberea a fost plasata si sculptata, construiti fateta in conturul anatomic cu
careamica pentru corp. Folositi antagonistii ca ghid. Acolo unde se anticipeaza contact
intre ceramica umezita si model, suprafata modelului poate fi acoperita de un strat
subtire de rasina pe baza de cianoacrilati. Acesta izoleaza suprafata si previne
absorbtia lichidului.
5. Pentru a compensa pentru contractia determinata de ardere, care rezulta atunci cand
particulele fuzioneaza, ceramica trebuie sa fie usor supraconturata. O coroana tipica
metalo-ceramica pentru zona anterioara se va contracta 0.6 mm la marginea incizala si
0.5 mm la jumatatea fetei vestibulare82 .
6. Atunci cand buil-up-up ceramicii pentru corp este complet, se evaluazea daca se
inscrie in conturul corect din punct de vedere mezio-distal, vestibulo-oral si incizo-
gingival.
7. In functie de aspectul dorit, trebuie sa se taie (cut-back) un sant pentru pulberea
incizala mai translucenta. Unii producatori recomanda prelungirea materialului pentru
incizal pana la zona cervicala a restaurarii; altii sugereaza limitarea lui la treimea
incizala. Posibilitatile sunt aproape infinite, si numai cu experienta se poate prevedea
aspectul final al produsului finit. Fie ca sculptarea se face cu o lama de bisturiu, fie cu
un instrument de modelaj, este necesar sa se condenseze ceramica pentru corp
inaintea taierii santului. Acest lucru minimizeaza riscul de fractura in timpul procesului.
In plus, pentru a minimiza riscul deteriorarii portiunii incizale nesustinute, taierea
santului trebuie sa fie efectuata dinspre incizal spre cervical. Trebuie mentinut spatiu
adecvat pentru materialul incizal in zonele interproximale.
8. Se aplica pulberea incizala in aceeasi maniera si se supracontureaza ca la ceramica
pentru corp. Pulberea pentru corp ramasa trebuie sa fie umeda inaintea aplicarii pulberii
incizale, si, din nou, vibratiile intermitente blande ajuta la realizarea unui nivel acceptabil
de condensare. Trebuie evitatata condensarea prelungita; nu reduce porozitatea 83, nu
creste rezistenta la fractura si poate duce la distribuirea nedorita a particulelor de
pigmenti.
9. Marcati dintii antagonisti pe model cu o carioca rosie sau verde. Aceste semne nu
sunt absorbite daca modelul a fost acoperit mai intai cu rasina. Articulatorul poate apoi
sa fie inchis pentru a permite antogonistilor sa ajunga in contact cu ceramica umeda.
Daca acest lucru este facut cu atentie, marcajele sunt transferate pe build-up fara a-l
detriora, si build-up-ul poate fi modificat dupa schema ocluzala. Numai colorantii rosu si
verde, care ard fara a lasa reziduuri, pot fi folositi pentru aceste marcaje. Pigmentii
albastru sau negru contin, de obicei, oxizi de metale sau carbon, care pot colora
ceramica dupa ardere.
10. Umeziti ariile proximale de contact imediat inainte de a indeparta piesa de pe
model. Acest lucu reduce riscul fracturarii acelei portiuni din constructie.
11. Dupa ce restaurarea a fost indepartata de pe model, completati zonele de contact
proximal. In acest moment, piesa trebuie inspectata pentru a nu avea material in exces
dincolo de suprafata de fatetat (care, la fel ca inainte, trebuie indepartat inaintea
arderii). Suprafata interna a capei trebuie reexaminata si mai atent din cauza ca
pulberile pentru smalt sunt destul de transparente in straturi subtiri si nu sunt usor de
observat dupa ardere.
12. Plasati restaurarea pe o tavita aproape de usa deschisa a cuptorului de ardere la
temperatura de uscare recomandata de producator. Un timp de uscare de 6 pana la 10
minute este, de obicei, suficient. Daca o restaurare este arsa prematur, umezeala
reziduala din fateta poate produce vapori, acumolarea de presiune de vapori poate
duce la explozia constructiei. Dupa uscare si odata ce s-a determinat ca nu mai exista
material in exces se poate continua cu arderea. Cand arderea s-a terminat, lasati piesa
sa se raceasca la temperatura camerei inainte de manipulare. Urmariti instructiunile
producatorului referitoare la viteza de racire dupa ardere. Viteza de racire incorecta
poate duce la stresuri reziduale care, in cele din urma, duc la fractura ceramicii in timpul
functiei. Dilatarea termica creste dupa racire lenta, deoarece exista o cristalizare a
leucitului suplimentar (proprietati de dilatare). 85 In general, aliajele cu coeficient mare de
dilatare termica necesita o racire mai rapida decat aliajele cu coeficient scazut. 86
13. Trebuie o atentie foarte mare atunci cand se evalueaza prima coacere (sau faza de
biscuit). Daca suprafata este fisurata, trebuie slefuita inainte sa se aplice mai mult
material. Morfologia restaurarii trebuie sa fie conform standardelor impuse de anatomia
dentara si schemei ocluzale a pacientului.
14. Indepartati materialul in exces cu pietre pentru finisarea ceramicii. Un disc
diamantat flexibil este imperativ pentru modelarea corespunzatoare ambrazurilor.
Pentru a-i prelungi utilitatea, discul trebuie mentinut umed.
15. In momentul in care restaurarea a fost conturata si toate zonele in exces au fost
eliminate, anumite portiuni necesita probabil o adoua aplicare de ceramica.
16. Inaintea celei de-a doua coaceri (de corectura - numita si coacere-petic),
restaurarea trebuie curatata ultrasonic pentru a elimina resturi din slefuire.
17. Plasati cel de-al doilea strat de ceramica pentru corp si pentru incizal direct pe
suprafata usor umezita a biscuitelui. Evaluati culoarea in acest moment, pastrand
restaurarea umezita. Uneori este necesara o alta coacere, in special in cazul pieselor
de mare amploare. Cu toate acestea, arderi multiple duc la devitrificarea ceramicii, cu
pierderea translucentei si scaderea rezistentei la fractura a restaurarii. 87

 Caracterizarea interna
Caracterizarea interna poate fi realizata prin incorporarea de pigmenti colorati in
pulberea de opac, corp sau incizal. Acesti pigmenti sunt de natura ceramica si
proprietatile lor fizice sunt similare pulberilor ceramice. Cele mai multe ceramici
disponibile pe piata pun la dispozitie elemente pentru personalizarea aspectului care
pot fi amestecate, in mod selectiv, cu stratul de opac, pentru a mari saturatia
pigmentului dorit. O varianta a acestei abordari este folosirea pulberilor de dentina
opaca pentru a produce o restaurare de o saturatie mai mare decat una in care s-au
folosit predominat pulberi dentinare translucente. In mod similar, o pulbere translucida
poate fi folosita pentru a spori translucenta incizala. Glazuri colorate, frecvent folosite ca
pete de suprafata, pot fi stratificate cu depunerile de pulberi pentru a crea efecte
speciale. Utilizarea colorantilor interni nu prezinta dificultate pentru tehnicienii familiari
cu procedurile de metalo-ceramica. Totusi, din cauza ca pigmentul este adaugat in
material, daca efectul dorit nu este obtinut prin colorizare interna, ceramica va trebui
indepartata de pe infrastructura. O alta tehnica pentru caracterizare interna este ca
initial sa se arda pulberea ceramicii pentru corp, sculptarea lor in forma dorita cu
mameloanele dentinare, pentru ca mai apoi sa se adauge pulberile de smalt. Un
dezavantaj al acestei abordari este ca este nevoie de o ardere in plus.

 Conturarea
Aspectul restaurarii finale depinde de culoare, morfologie si textura suprafetei, care
poate fi modificata prin modelarea si caracterizarea ceramicii dentare pentru a mima
aspectul dintilor naturali.
 Aspectul restaurarilor poate fi influentat considerabil prin utilizarea selectiva de
iluzii optice Ochiul uman este capabil sa observe diferentele in inaltime si latime, dar
perceptia sa de adancime este mai putin dezvoltata. Chiar si observatorii instruiti
intampina dificultati atunci cand incearca sa recunoasca diferente subtile in a treia
dimensiune.
Prin conturare selectiva, forma aparenta a restaurarii poate fi facuta sa arate
diferit de configuratia sa actuala. Dimensiunea perceputa a unui dinte depinde de
reflexia unghiurilor si de pozitia si spatierea relativa a acestor reflexii. Desi o zona
edentata poate fi mai mare ca dintele omolog, restauraea poate fi facuta sa arate similar
(sau chiar identic) cu ajutorul mimarii atente a distributiei unghiurilor si a contururilor
imediat adiacente unghiurilor. Clinicianul poate crea iluzia ca restaurarea este mai
ingusta decat este in realitate. In plus, prin simularea distantei normale dintre unghiurile
suprapuse ale corpului puntii intr-o zona edentata ingusta, este posibila crearea iluziei
ca dintii sunt de marime normala, dar in incongruenta. Aplicarea atenta a acestor
principii poate insela observatorul, facandu-l se creada ca dintii se suprapun si ca o
parte a dintelui (sau a restaurarii) este in spatele unui dinte adiacent, desi, in realitate,
suprapunerea nu exista.
Textura suprafetei restaurarii metalo-ceramice ar trebuie sa semene dintilor
adiacenti, inclusiv prin caracterizarea unor nereguli selectate ale acestor dinti. Trebuie
amintite cateva reguli de reflexie a luminii, atunci cand medicul incearca sa realizeze
acest lucru:
 O suprafata plana reflecta in primul rand fascicule de lumina paralele.
 O suprafata convexa da divergenta luminii reflectate, in timp ce o suprafata
concava creaza un fascicul convergent
 Tranzitiile bruste (de exemplu, unghiurile geometrice) dau reflexii in linie, dar
suprafete netede, curbate usor creaza un model de reflexie pe o suprafata mai
mare.
Astfel, o restaurare neteda poate parea mai mare decat una de dimensiune
identica dar care a fost texturata si caracterizata. Studiul atent al dintilor adiacenti si
intelegerea felului in care modelele lor de reflexie trebuie sa fie simulate inaintea
caracterizarii, sunt esentiale. De asemenea, este nevoie de grija pentru a nu
„supracaracteriza” restaurarea, care ar atrage atentia si ar releva artificialul.
 Glazurarea si caracterizarea de suprafata
Restaurarile metalo-ceramice sunt glazurate pentru a crea o suprafata lucioasa
similara cu cea a dintilor naturali.Ciclul de grazurare poate fi efectuat simultat cu orice
caracterizare de suprafata necesara
In ceea ce priveste autoglazurarea, ceramica la biscuit este coapta la
temperatura de fuziune, care este mentinuta un tuimp inainte de racire. Apare un flux
piroplastic de suprafata si se formeaza un strat vitros sau glazura suprafetei. Unghiurile
ascutite si marginile sunt usor rotunjite in acest proces. Ca urnare, contactele ocluzale
sunt usor modificate dupa glazurare.
In schimb, in supraglazurare, un amestec separat de pulbere si lichid este aplicat
pe suprafata restaurarii si ulterior ars. Procedura de ardere este similara celei din
autoglazurare, desi exista variatii intre firme. Din cauza ca majoritatea restaurarilor
metalo-ceramice include ceramica de fuziune joasa, supraglazurarea nu este in prezent
in utilizarea la scara larga.
  Caracterizare externa
Petele de suprafata sunt glazuri foarte pigmentate, care pot fi amestecate cu
glicerina si apa (furnizate cu majoritatea kit-urilor de colorizare disponibile pe piata).
Prin umezirea ceramicii la biscuit inaintea arderii, medicul poate face ca
restaurarea sa apap ca si cum ar fi glazurata. Dupa ce s-a obtinut efectul dorit prin
plasarea unor pete pe suprafata,restaurarea este tinuta in afara invelisului deschis al
cuptorului ceramicii, iar pata este lasata sa se usuce.
Odata ce devine alba si cretoasa, orice exces care ar fi putut ajunge din greseala
pe suprafata metalica este indepartat si restaurarea este arsa. In timpul acestei etape
patare si de coacere a glazurii, apare un flux piroplastic de suprafata si se formeaza un
strat vitros (sau autoglazurare) pe suprafata pe care s-au depus petele.

PROCEDURA PAS CU PAS PENTRU CORPUL DE PUNTE

1. Se inspecteaza structura de metal si se observa daca stratul oxidat este

continuu
2. Se aplica portelan de la nivel cervical pana la suprafata gingivala a corpului de
punte si se aseaza pe model. O bucata mica de servetel se adapteaza la nivelul crestei
restante pe model prin umectare cu o pesula, aceasta prevenind pulberea de portelan
sa se lipeasca de model (cianoacrilatul sau agentul separator special pot fi folosite
pentru acelasi scop)
3. Se aplica portelanul cu distributia adecvata de nuante de cervical, masa si
incizal. Servetelul va actiona ca o matrice pentru suprafata gingivala a corpului de
punte.
4. Cand portelanul va fi condensat se sectioneaza intre unitati cu o lama. Aceasta
manevra va preveni retragerea portelanului ca rezultat al contractiei la ardere. O a 2-a
aplicare de portelan va fi necesara pentru a corecta deficientele cauzate de contactia la
ardere. Astfel de aditii sunt de obicei necesare la nivelul corpului de punte proximal si
gingival.
5. Se aplica un lichid de separare a portelanului (e.g Vita Madisol) pe creasta
edentata astfel incat portelanul suplimentar de la nivel gingival sa fie ridicat direct de pe
model ca in fabricarea marginii labiale de portelan
6. Se marcheaza contactul cu mucoasa dorit si se contureaza suprafata gingivala
pentru a furniza o suprafata cat mai convexa. Corpul de punte este acum gata pentru
evaluarea clinica si pentru solidarizare, caracterizare, glazurare, finisare si lustruire
Evaluarea
Portelanul de pe aceasta suprafata mucozala a corpului de punte ar trebui sa fie
cat de neted posibil, defectele vor face controlul placii sa fie dificil si sa favorizeze
formarea de calculi.

Tehnica marginilor integral ceramice

Daca estetica este de maxima importanta trebuie luate in considerare o coroana

fara colereta, care presupune o periferie cervicala vestibulara din ceramica, iar cea
orala si proximala din metal . Au apărut şi mase ceramice speciale care se utilizează
exclusiv pentru realizarea unor astfel de margini. sunt realizate din mase ceramice
aluminoase - frite ceramice cervicale (Schultermassen). Ele fac parte din masele
ceramice care sinterizeazâ la temperaturi înalte (1200-1400°C).
Punctul slab al acestor variante tehnologice îl reprezmtăjoncţiunea dintre masele
ceramice care se ard direct pe model (sau pe folii de Au) şi cele care se ard pe
componenta metalică.
Unii tehnicieni fabrica o margine de ceramica de 360 de grade pentru a optimiza
transmisia luminii in regiunea gingivala si a oferi estetica optima. Tehnica este destul de
exigenta. Preparatia pentru aceste restaurari este similara cu cea pentru coroana
integral ceramica , avand un prag drept circumferential cu unghiuri interne rotunjite.

 Avantaje si dezavantaje
Avantajul cel mai evident al coroanei fara colereta este estetica superioara fata de
restaurarea conventionala metalo-ceramica. Indepartarea placii bacteriene este, de
asemenea, mai usoara atunci cand tesuturile gingivale vin in contact cu ceramica
glazurata arsa in vid decat cu aurul foarte bine lustruit. Prin urmare, ceramica pare sa
fie materialul preferat pentru restaurai care vor veni in contact cu tesuturile gingivale.
Totusi, dificultatile intampinate in timpul fabricarii ii limiteaza aplicabilitatea. Desi,
un rezultat comparabil din punct de vedere tehnic este realizabil 88, 89 adaptarea
marginala a acestor restaurari (cum sunt produse in prezent de majoritatea
laboratoarelor) este usor inferioara celei metalului turnat. Din cauza manipularii
neglijente, fractura marginii nesustinute este uneori o problema in timpul evaluarii si
cimentarii. Fractura in timpul functiei este rareori o problema deoarece marginea
gingivala nu este supusa la stresuri de tractiune. 90 In plus, restaurarea metalo-ceramica
fara colereta necesita mai mult timp, si, deci, mai costisitoare.

 Indicatii si contraindicatii
O margine gingivala din ceramica este indicata atunci cand o restaurare conventionala
metalo-ceramica nu va avea rezultatul estetic dorit. Este contraindicata atunci cand
pragul drept neted, lat de 1 mm nu poate fi preparat in zona fatetei ceramice. (In acest
sens, reastaurarea conventionala metalo-ceramica este ceva mai maleabila.) Desi pot fi
folosite multiple margini din ceramica intr-o singura proteza fixa fara a sacrifica
adaptarea marginala, limitele operatorului si ale personalului tehnic auxiliar trebuie
evaluate cu atentie si cu obiectivitate inainte ca medicul si pacientul sa se consemneze
la o protezare fixa cu multiple elemente de agregare fara colereta.

 Proiectarea infrastructurii pentru marginea gingivala

Diverse modele de infrastructura au fost propuse cu reduceri diferite din arhitectura
vestibulara. In general, cu cat se reduce mai mult metal, cu atat rezulatul va fi mai
estetic; dar procedurile tehnice devin mai exigente. S-a evidentiat ca eliminarea de
pana la 2 mm din cadrul metalic nu a scazut rezistenta la fractura a restaurarii. 92,93

 Tehnici de obtinere a marginilor integral ceramice

a) “Tehnica foliei de aur” utilizeaza o folie de aur de 0,05 mm care se aplica şi brunisează pe
modelul unitar, in spaţiul rămas liber între capa metalică şi pragul vestibular. Ea se
solidarizează la scheletul metalic cu un cianoacrilat. In loc de folie de aur se mai poate utiliza şi
o folie de platină care se lipeşte punctat pe scheletul metalic.
Peste acest ansamblu metalic se depun câteva straturi pentru efecte cromatice, apoi se ard
straturile de ceramică. In fînal, folia de Au se îndepărtează în mediu umed cu un bisturiu nou.
Tehnicienii experimentaţi pot renunţa la folia de aur sau platină, aplicând tehnica directă cu
cianoacrilaţi. Astfel se sigilieaza suprafaţa bontului cu un strat cianoacrilic care împiedică
uscarea pastei ceramice. Dezavantajul major al tehnicii constă în lipsa de adaptare cervicală a
ceramicii, care, nesusţinutâ de folie, se va rotunji în faza de glazurare.

b) “Tehnica lui Kuwata” este o tehnică directa care se bazează pe arderea ceramicii la nivelul
pragului vestibular liber, fară suport metalic (au fost elaborate mase ceramice speciale pentru
realizarea acestei joncţiuni dento-ceramice). Coroana mixta a lui Kuwata nu se utilizeaza ca
element de agregare şi nici în zona de sprijin din cauza rezigtenţei mecanice precare la nivel
cervico-vestibular.Principiul metodei consta in realizarea componentei metalice cu o grosime
mica (prin tumare), care nu atinge pragul vestibular. în această zona ceramica se arde direct pe
modelul confecţionat dintr-o masa termorezistenta. Metoda este rezervata tehnicienilor cu
experienţa şi necesita o atenţie şi o acurateţe deosebite. Efectul fizionomic este excelent, iar
biocompatibilitatea cu ţesuturile parodonţiului marginal este optimâ.

c) „Tehnica cerii" utilizează pentru realizarea zonei cervico-vestibulare un amestec de mase

ceramice cu ceară ,care se depune cu spatula electrica după ce modelul a fost tratat cu un strat
izolator. Procedeul se poate efectua in două variante;

1. Varianta „înainte"
In aceasta varianta zona cervicalâ vestibulară se realizeazâ înaintea arderii straturilor de
ceramica, dintr-un amestec de ceară specială (de exemplu „Belady") cu pulberi de masă
ceramică (raport 1:6 în procente de greutate). Acest amestec se arde direct pe bont într-o etapa
sau două, dupâ care se ard straturile de dentina şi smalţ. Acestea realizeaza joncţiunea cu
masa depusa şi arsa anterior.
2. Varianta „după"
Se procedeaza in aceeaşi maniera (amestecându-se mase ceramice cu temperatura de
sinterizare joasa cu ceara), cu menţiunea ca legatura între zona cervico-vestibulara şi restul
componentei ceramice se face când aceasta din urmă este in faza de biscuit, dupa care se
efectueazâ glazurarea.
Timpul de preîncâlzire este bine sâ fie prelungit pentru a permite tuturor componentelor
calcinabile sa arda, el nefiind acelaşi pentru toate tehnicile de „joncţiune dento-ceramică".
Există la ora actualâ o serie de produse care se comercializeazâ pentru aceste tehnici. Dintre
acestea menţionâm „Ceramly" (STE DURAND - GIRARD LYON).

d) “Tehnica legăturii fotopolimerizabile”

In cadrul acestei tehnici zona „fierbinte" se realizeaza dintr-un amestec de pulbere ceramica
(V.L.C. - BIODENT, în patru nuanţe) cu un lac fotopolimerizabil calcinabil. Amestecul se aplica
pe bontul izolat pânâ la nivelul scheletului metalic şi se solidifica prin iradiere cu un flux luminos,
Ulterior se ard restul straturilor de masă ceramică.
e) “Tehnica Levy”
In 1989 Levy a propus o modificare a tehnicilor directe, cu scopul limitarii unor inconveniente ale
acestora. In tehnica directă este practic imposibil sa se realizeze o condensare corectă a pastei
ceramice care sa previna contracţia, dar mai ales retracţia acesteia, deoarece pelicula subţire
de ulei de parafină folosită la izolare se altereaza la manevrele de condensare -vibrare. Soluţia
lui Levy este simpla: dupa izolarea bontului cu un lac oarecare se aplica pe bont un strat de
vaselină care rezista operaţiunilor de vibrare - condensare, ulterior fiind uşor eliminată printr-o
simplă încălzire cu aer cald.
Umplerea hiatusului cervical care apare după prima ardere, realizata printr-o noua ardere duce
la eşecuri. Levy largeşte hiatusul, dupa care prin tehnica vaselinei se face captuşirea cu masa
ceramica; a doua ardere a acestei zone se face concomitent cu restul maselor ceramice dupâ
ce în prealabil s-a asigurat stabilitatea joncţiunii prin aplicarea unui nou strat de lac diluat cu
acetat de etil. Rezulta şi reducerea numarului de arderi.

 Procedura pas-cu-pas

1. Se aplica rasina pe baza de cianoacrilati la zona marginii gingivale a modelului.

Aceasta actioneaza ca un agent de izolare a gipsului poros. Pentru a subtia filmul se
recomanda folosirea aerului comprimat.
2. Se aplica agent de eliberare la marginea pragului modelului pregatit.
3. Se insera capa cu stratul de opac pe model
4. Se amesteca ceramica marginii gingivale si se aplica direct pe model si pe ceramica
opaca. Ciocanirea usoara ajuta la condensare si trebuie facuta inainte ca build-up-up
uscat sa fie indepartat de pe model.
5. Dupa prima ardere a ceramicii margini cervicale, se va reaseza coroana pe model.
La acest moment, restaurarea trebuie urmarita pentru depistarea eventualelor
discrepante marginale. De obicei, este nevoie de o a doua ardere a ceramicii pentru
marginea cervicala.
6. Se relubrifiaza modelul, se reaseaza coroana, si se va aplica un amestec diluat de
pulbere pe marginea pragului. Vibratia ajuta la umplerea completa a defectului. Dupa
tamponare, restaurarea poate fi separata de pe model.
7. Cand s-a terminat arderea, se va folosi un agent de marcare solubil in apa pentru a
detecta contactele premature. Agentul de marcare este aplicat pragului, si apoi
restaurarea este usor reinserata pe model. Marcajele vor fi evidente pe ceramica si pe
suprafata interna a capei.
8. Se vor ajusta orice arii de contact ale restaurarii, si se va continua cu constructia
conventionala a ceramicii pentru corp si incizal, urmata de glazurarea restaurarii finale.

Tehnica ceramicii presate-pe-metal

Sisteme de ceramica presata-pe-metal permit restaurarilor metalo-ceramice sa fie efectuate prin

tehnica cerii-pierdute. Ceramica este aplicata pe o infrastructura opaca intr-o maniera similara
fabricarii restaurarilor integral ceramice prin tehnica de ceramica presata . Legatura metalo-
ceramica este similiara celei conventionale. 94
Analiza Tehnicii
1. Se macheteaza infrastructura in conturul anatomic
2. Se determina prin tehnica cut-back spatiu pentru ceramica, verificat cu cheia de silicon.
3. Macheta este turnata si reasezata pe model
4. Dupa terminarea acestor procedrui (plus verificare clinica, daca este necesar), infrastructura
este acoperita cu ceramica opaca pentru a masca culoarea metalului.
5. Pulberi pentru ceramica pentru corp sunt adaugate pentru a construi conturul si se va indeparta
din material prin cut-back pentru a standardiza cantitatea de pulbere de smalt necesara.
6. Sunt adaugate pulberi de smalt si structura este usor supraconturara pentru a compensa
contratia de ardere.
7. Dupa conturare preliminara, ceramica la biscuit poate fi evaluata clinic. Marginea incizala este
ajustata in cadrul functiilor, pentru estetica, fonetica.
8. Dupa conturare, restaurarile sunt glazurate si metalul este lustruit inainte de cimentare.

SOLIDARIZAREA COMPONENTELOR UNEI PUNTI METALO-

CERAMICE DIN ELEMENTE SEPARATE

Stiinta materialelor

Aliajele de lipit din aur aveau o mare cantitate de aur pur. De exemplu un aliaj de lipit de
650 pur continea 65% aur. Acum, cei mai multi producatori recomanda formule speciale
pentru aliajele de lipit. Unii producatori (Heraeus Kulzer) clasifica aliajele de lipit
realizate din aur in grupul I si altele - denumite aliaje speciale de lipit – grupul II. Multe
din aceste denumiri contin sufixul “pre” sau “post” pentru a indica daca aliajul de lipit
este folosit pentru a uni componentele inainte sau dupa aplicarea portelanului.
Compozitia aliajelor de lipit le determina punctul de topire.
 Principala cerinta a aliajelor de lipit este sa fuzioneze in conditii de siguranta sub
temperatura de fluaj sau incovoiere a aliajului care urmeaza a fi solidarizat.
Depinde de continutul in metal nobil si de proportia Ag/Cu
Noile aliaje turnate din paladiu, datorita punctelor inalte de topire, au crescut siguranta
solidarizarii preceramice. Totusi aceasta este inca o tehnica care duce la rezultate putin
predictibile. Constituentii volatili din aliajul de lipit se evapora la temperaturi mari si
determina suprafete poroase. De asemenea nu toate masele ceramice dezvolta
adeziune chimica pe aceste aliaje.
Alte cerinte a aliajelor de lipit sunt:
 sa reziste coroziunii si pierderii luciului : Acesti factori depind si de compozitia
chimica a aliajului. Daca exista diferente de compozitie intre aliajul de lipit si cel
al componentelor solidarizate se poate produce coroziune galvanica
 sa curga liber Aliajul de lipit trebuie sa curga continuu peste suprrafete netede
( discuri abrasive, nu polipanturi sau paste) si curatate in prealabil. Fenomenul
de curgere libera este cunoscut sub denumirea de “wetting”- capacitate de
umectare, in timpul careia nu trebuie sa se produca schimbarea compozitiei
 aliajelor care sunt lipite. Imbunatatirea capacitatii de umecatre se face prin adaos
de argint , iar inhibarea ei prin adaos de cupru.
Aliajele cu continut scazut de aur au fluiditate mai mare si sunt indicate in general in
solidarizarea pieselor turnate.
 sa se potriveasca culorilor elementelor ce vor fi solidarizate
sa fie rezistente- multe din aliajele de lipit devin mai rezistente la racire, datorita
transformarilor induse de temperature de topire si stabilirea unor noi faze intermetalice.
Dupa racire unele aliaje prezinta discontinuitati- nevoia unei finisari foarte atente la
acest nivel.De asemenea in lipire postceramica, prezenta ceramicii contraindica
“stingerea “ aliajului de lipit, care ar determina fracturarea acesteia.
.
Soldering flux and antiflux

Soldering Flux
 Aceasta substanta este aplicata pe suprafata metalului pentru a indeparta oxizii
si a preveni formarea lor (Substante pe baza de borax utilizate in cazul aliajelor
de aur pentru afinitatea lor fata de oxizii de cupru)
 Substantele Flux sunt disponibile sub forma de pudra, lichid sau pasta. Pasta
este mai populara deoarece poate fi usor aplicata si controlata.
 Nici o formula nu reuseste indepartarea totala a oxizilor in cazul metalelor
nenobile
 Aceste substante nu trebuie sa intre in contact cu suprafetele ceramice deoarece
determina rugozitate si decolarare.
Soldering antiflux
 Antiflux este folosit pentru a limita imprastierea aliajului de lipit. Este plasat in
tipar inaintea aplicarii fluxului pentru a limita curgerea aliajului topit.
 Cand suprafata metalului este curata, orice exces de aliaj de lipit introdus in
spatiul de lucru tinde sa curga in locuri nedorite. Antifluxul ajuta la prevenirea
acestui lucru.
 Grafitul (de la un creion) este adesea folosit ca un antiflux. Carbonul se evapor a
cu usurinta la temperaturi inalte, lasand piesa de lucru neacoperita.

Selectarea tehnicii de solidarizare

 Cand protezele fixe dentare partiale sunt unite, pozitia relativa a componentelor
este inregistrata cu ajutorul unui indice de solidarizare pe modelul definitiv, sau
intraoral. Daca puntile sunt realizate individual, pot fi dificill de pozitionat in relatia
potrivita cu dintii corespunzatori.
 Desi indicele de pozitionare realizat anterior pe modelul cu modelajul in ceara
poate fi de ajutor, corpul de punte ar trebui sa fie unit de un element de agregare
cu ajutorul unui conector deoarece acesta il stabilizeaza si face pozitionarea cu
un alt corp de punte mai usoara.
 solidarizarea unei coaroane integral metalice de aur de elemente metalo
ceramice se face prin asa numita solidarizare conventionala, cu ajutorul unor
aliaje de lipit cu temperatura joasa de topire.
 -solidarizarea elementelor metalo-ceramice poate fi realizata :
Preceramic- aliaje de lipit la temperatura inalta- 1100ºC
 Postceramic –aliaje de lipit la temperatura joasa- 750

Posibilitati de lipire a protezelor dentare fixe metalo ceramice

1. Solidarizarea lor inainte de a adauga stratul de ceramica.

Un avanjat este reprezentat de faptul ca metalul poate fi probat pe bonturi inainte de a

se adauga ceramica si un dezavantaj este reprezentat de conturarea greoaie a
ambrazurilor si de redarea fizionomiei optime dupa modelarea ceramicii; arderea
ceramicii pe o structura metaliza de mari dimensiuni poate detrmina incovoierea sau
deformarea acesteia in tipul coacerii, in special in cazul aliajelor pebaza de aur care au
o temperatura de topire mai scazuta. Sunt indicate aliaje pe baza de paladiu sau cele
nenobile. Este necesara o torta gas-oxygen torch.

2. Solidarizarea lor dupa ce se aplica ceramica

-este necesara atunci cand se realizeaza proteze in care se solidarizeaza coroane
metalice de aur cu elemente metalo-ceramice. Aliajul de aur se topeste la temperature
de ardere a ceramicii de aceea toate fazele de ardere a acesteia trebuie sa se termine
inainte de solidarizare.
- nu mai exista pericolul deformarii metalului
- lipirea se realizeaza in cuptorul de ceramic sau cu torta

Surse de caldura folosite pentru solidarizarea elementelor unei punti

1.Solidarizarea cu flacara
-cand se foloseste flacara cu gaz ca sursa de caldura restaurarile metalo-ceramice
sunt preincalzite intr un cuptor pentru a minimiza riscul craparii stratului superior al
portelanului
-pentru a stopa oxidarea suprafetelor de solidarizare se utilizarea portiunea de baza a
flacarii si se foloseste o substanta de flux corespunzatoare
-pentru a preveni distribuirea inegala a caldurii care ar produce fracturi flacara nu se
mentine concentrata intr un punct fix

2.Solidarizarea in cuptor
-Lipirea in cuptor se realizeaza in vacuum sau in aer
Se aplica o cantitate de aliaj de lipit in locul prestabilit si se introduce odata cu
elementele desolidarizat in cuptor unde sunt incalzite simultan.

3.Solidarizarea cu microunde- Este experimentala. foloseste mai putina energie decat

la solidarizarea in cuptor.
4.Solidarizarea cu laser
-Energia laser este folosita pe scara larga pentru lipire in foarte multe domenii si a fost
descrisa si in stomatologie inca din anul 1970;
1. conectori rezistenti si o coroziune scazuta a acestora.
 2. poate fi o cale comoda pentru a uni componentele turnate din titan sau crom-
cobalt, dau nu si pentru aliaje nobile
3. solicitarea termica redusa permite efectuarea sudurii chiar pe modelul de lucru.
4. se pot solidariza elementele deja placate (cu ceramică)

Tehnica solidarizarii

Instrumentar

-rasina acrilica autopolimerizabila

-pasta zoe
-gips pentru amprenta
-bol
-spatula
-pensula mica
-instrument de modelat ceara
-ceara
-placa de ceara
-placuta de sticla
-trepied
-”flux”, “solder”
-cleste
-solutie de decapare

Procedura pas cu pas

 Inregistrarea solidarizarilor la nivel ocluzal

-se realizeaza o amprenta din gips sau pasta Zoe a suprafetelor ocluzale ale protezei
dentare pentru a inregistra relatiile relative ale componentelor protezei. Aceasta etapa
poate fi realizata si in laborator in cazul in care tehnicianul este sigur de pozitia
componentelor individuale
-un avantaj al inregistrarilor ocluzale este acela ca dupa procedura de solidarizare
protezele pot fi verificate
1.Se slefuiesc suprafetele pieselor turnate acolo unde se vor pozitiona viitorii conectori
cu o piatra sau un disc pentru a inlatura oxizii de suprafata. Apoi se adapteaza piesele
turnate pe modelul definitiv sau in cavitatea bucala.Conectorii realizati dupa aplicarea
ceramicii sunt amprentati intraoral, cel mai bine dupa ce acestia sunt adaptati din punct
de vedere al formei si infatisarii..Piesa turnata poate fi asezata intraoral folosind un
material fluid de amprentare pentru a ne asigura ca aceasta sta fixa pe timpul
inregistrarii.
2.Se pune gipsul pentru inregistrare ocluzala pe o placuta mica sau pe o foaie din
ceara.Ca o alternativa inregistrarea se poate face si cu pasta ZOE prin aceasta tehnica
obtinandu-se o amprenta precisa.
3.Se prelucreaza inregistrarea pentru a se expune in totalitate marginile inaintea
ambalarii.(investing)
  Ambalarea

4.Se aseaza fiecare piesa turnata pe inregistrare si se fixeaza cu ceara lipicioasa

5. Se adauga ceara in zona conectorilor pentru a prevenii patrunderea masei de
ambalat
6. Pentru a crea un spatiu care va ajuta la extinderea solidarizarii se pune ceara in
locurile de intalnire ale solidarizarii cu gingia.Ingroparea pieselor complet in materialul
de ambalare fac solidarizarea mai dificila deoarece partea nefolosita a a materialului de
ambalat previne incalzirea rapida a pieselor turnate.
7.Se protejeaza orice portiune de portelan glazurat(el nu trebuie sa aiba contact direct
cu materialul de ambalat) acoperindu-l cu ceara inaintea ambalarii.Pentru a proteja
marginile din aur de flacara de lipire ele trebuiesc acoperite cu material de ambalat altfel
ele se supraincalzesc sau se topesc.Pentru acelasi motiv toate marginile trebuiesc
incastrate in material inaintea solidarizarilor preceramice.
8. Se impacheteaza ansamblul cu o bucata potrivita de ceara
9.Se amesteca materialul de ambalat cu atentie si se toarna peste piese fara a forma
goluri de aer.Se folosesc vibratii slabe pentru ca piesele sa nu se deplaseze in
inregistrare.
10.Trebuie sa permitem blocului ambalat sa se intareasca inainte sa se preincalzeasca
si sa se inlature ceara.

Inregistrarea solidarizarilor cu rasina auto polimerizabila

O inregistrare cu gips sau pasta ZOE este nepotrivita pentru restaurarile

anterioare.Fragilitatea marginilor incizale ale restaurarii fac aceste materiale sa fie
instabile si repozitionarea lor dificila.Pentru aceste motive este recomandata rasina
autopolimerizabila chiar daca ea arde pe durata procesului.de aceea acuratetea
solidarizarii poate fi verificata doar intraoral.
Tehnica de ambalare:
-se incalzeste o folie de ceara si se aplica cu presiune zona cervicala a restaurarii prin
aceasta. Ceara se prelungeste cervical pentru protectia portelanului.
-se toarna masa de ambalat

Incalzirea si indepartarea cerii

1.Daca s a folosit o inregistrare cu gips sau pasta ZOE ea trebuie indepartata inainte ca
materialul de ambalat sa faca priza complet.Aceasta separatie este realizata corect
dupa ce ceara este indepartata complet cu apa fierbinte.Spatiul dintre piese trebuie nu
trebuie sa contina material de ambalat.Trebuie atentie deoarece multe din ambalarile
speciale pentru solidarizari au rezistenta scazuta,ansamblul fiind usor de alterat la acest
nivel.
2. Se preincalzeste materialul de ambalat intr un cuptor pana la 650 de grade pentru o
solidarizare la temperatura scazuta sau pana la 850 de grade pentru o solidarizare
preceramica.Inregistrarile cu rasina sunt inlaturate prin incalzire usoara pana la 300 de
grade(temperatura la care majoritatea rasinilor se elimina).
3. Se incalzeste ansamblul la 650 de grade pana ce toate urmele de ceara si rasina se
evapora apoi acesta se transfera la locul de solidarizare sau in cuptorul pentru portelan.

1. SOLIDARIZAREA CU FLACARA(temperatura scazuta)

1.Se transfera ansamblul pe standul de solidarizari cu o flacara Bunsen dedesubt si se
plaseaza o bucatica de material de lipire deasupra spatiului dintre piese.Se ajusteaza
flacara de gaz pana se formeaza un con albastru.Reducerea flacarii este folosita
pentru a incalzi ansamblul ambalat.
2.Se incalzeste uniform si incet mutand flacara constant ;Cand metalul devine
incandescent materialul de solidarizare se topeste si curge in locurile formate
3. Cand materialul umple locul special creat pentru solidarizare se indeparteaza flacara
4.Se stinge flacara si se lasa proteza solidarizata 4- 5 minute inaintea calirii( in afara de
cazul cand este vorba de portelan, el lasandu -se pe loc la racire la temperatura
camerei).

2. SOLIDARIZAREA CU FLACARA(temperatura ridicata)

1.Se folosesc ochelari negri pentru protectia ochilor.Flacarile de oxigen pentru o
incalzire puternica a solidarizarilor preceramice au o extremitate sub forma de varf de
ac de aceea flacara poate fi fixata exact in spatiul legaturii.
2.Se plaseaza materialul de lipit deasupra locului dintre lucrari si se concentreaza zona
reducatoare a flacarii in zona conctirului.
3.Cand materialul de lipit se topeste se muta rapid flacara dinspre vestibular spre
lingual, pentu a se forma meniscul caracteristic conectorului.

3.SOLIDARIZAREA IN CUPTOR
1.Se prepara o bucatica de material pentru solidarizare,se topeste cu ajutorul flacarii
Bunsen si se formeaza o biluta .Marimea bilei este determinata de marimea
conectorului si de spatiul existent.
2.Se lasa o codita atasata bilei pentru a ajuta la pozitionarea ei deasupra spatiului.
3.Ansamblul se pune in cuptor si se creste temperatura pentru a topi materialul de
solidarizare.Nu se foloseste vacuum pentru solidarizarea in cuptor a aliajelor
nobile.Arderea in aer este preferata de unii tehnicieni, deoarece in vacuum exista riscul
ca gazele sa produca deformari pe suprafetele portelanului .

Evaluarea solidarizarii

Daca materialul nu curge pe durata solidarizarii cu flacara, dar formeaza o bila

deasupra suprafetei de unire, incalzirea trebuie oprita.Materialul a oxidat si incalzirea
ulterioara va topi piesele protetice.
Daca materialul a curs normal conectorul poate fi evaluat cu privire la marime inainte
ca acesta sa fie indepartat din materialul de inregistrare si daca este necesar se
reincalzeste cat timp este cald.Materialul in exces trebuie indepartat in timpul
procedurilor de finalizare.Daca conectorii au fost optim realizati si solidarizarea a fost
corect pozitionata, nici un conector nu trebuie sa se intinda spre suprafata ocluzala sau
sa acopere marginile cervicale.Dupa racirea timp de 5 minute, ansamblul este calit(nu
si portelanul) si materialul de amprenta (inregistrarea ocluzala) este spart.Conectorul
este inspectat cu atentie .Daca sunt semne ale unor legaturi incomplete(porozitati)
acestea se indeparteaza cu un disc fin.Legaturile se testeaza :orice conector care poate
fi rupt prin forta mainilor nu este adecvat folosirii.Deoarece conectorii rupti nu pot fi
reparati usor intraoral odata ce protezele se cimenteaza intreaga restauratie trebuie
refacuta.

Esecuri in tehnologia metalo-ceramica

1.Lipsa de adaptare MARGINALA a componentei metalice

Cauze:
 Izolarea bontului cu un strat prea gros de lac
 Machetarea cu ceri cu punct de topire ridicat și care la răcire suferă o contracție
mare.
 Deformarea machetelor la îndepărtarea de pe bont
Remedii:
 Utilizarea unor lacuri izolatoare corespunzătoare
 Machetarea cu ceri cu interval de topire scăzută
 Evitarea modelării unor margini subțiti la macheta viitoarei componente metalice.

2.Porozități și plusuri prezente pe suprafața scheletului metalic după turnare

Cauze
 Impurități în grosimea sau pe suprafața machete
 Poziționarea greșită a tijelor de turnare și/ sau supraîncălzirea aliajelor
Remedii
 Curățirea modelului înainte de machetare
 Amplasarea tijelor de turnare secundare la nivelul suprafețelor incizo(ocluzo)-
orale ale machete. Ele vor avea un diametru de 2,5 mm și o lungime de 30 mm.
Tija intermediară ( orizontală) trebuie să fie situată întotdeauna în central
chiuvetei.

3.Minusuri în zona cervical a scheletului metaLic

Cauze
 Dacă bonturile sunt retentive, la îndepărtarea machete pot apărea fracture ale
acesteia
Remedii
 Strat de lac isolator aplicat correct.
 Utilizarea unor ceri elastic
 Bonturile să aibă o formă neterentivă

4.Colorarea verde-gălbui a placajului ceramic după arderi

Cauze
 Difuzarea oxizilor metalici de pe suprafața scheletului metallic în masa ceramic
Remedii
  După fiecare ardere sau șlefuire de corecție se spală sub jet de apă

 5.Porozități in placajul ceramic

Cauze
 Schelet metalic cu porozități și/sau acoperit cu impurități
 Aplicarea incorectă a opaque-ului și a celorlalte straturi
Remedii
 Îndepărtarea prin șlefuire la turații înalte a porozităților și impurităților de pe
suprafața scheletului metallic
 În cursul depunerilor straturilor de mase ceramic se va evita formarea
incluziunilor de aer
 Opaquer-ul se aplică în strat dublu- primul strat este subțire și se depune pe
suprafața metalică curațită în prealabil cu acetat de etilș al doilea strat va acoperi
toate zonele neacoperite de primul strat.
 Straturile de grund, dentină și smalț nu se ard la temperature mai mici sau mai
mari decât cele prescrise.
6.Porozități la interfața metalo-ceramică
Cauze
 Un strat pre gros de opaque poate genera la nivelul interfeței apariția unor
porozităși fine, vizibile în special după șlefuirile de corecție sau glazurare.
Remedii
 Nivelarea stratului de opaque, imediat după prima ardere deoarece acesta
trebuie să aibă o grosime uniform.
 Tijele de turnare nu se vor amplasa niciodată la viitoarea limită aliaj/ceramic.

 7.Suprafețe ceramice rugoase

Cauze
 Nerespectarea temperaturilor de ardere prescrise de fabricant
 Remedii
 Respectarea temperaturilor de ardere
 Poziționarea CM în cuptor astfel încât să primească din toate părțile o căldură
uniform.
 
8.Fisuri, fracturi și dehiscențe în masa ceramica
Cauze
 Lipsa de compatibilitate dintre aliaje și masele ceramic
 Incluziunile de aer nesesizabile din opaque iau amploare în decursul arderilor de
corecție și duc la formarea fisurilor și fracturilor.
 Masă dentinară prea uscată
 Grosimi neuniforme ale straturilor de ceramic
 Răcirea bruscă după arderi
 Inserarea cu presiune a CMMC pe model sau pe bont în cazurile când nu există
o adaptare perfectă a acesteia
 Prelucrarea cu instrumentar rotativ puțin active care generează o căldură
excesivă.
Remedii
 Utilizarea de aliaje și mase ceramic compatibile.
 Condensarea corectă a maselor ceramic evită formarea incluziunilor de aer.
 Conținutul corespunzător de lichid al pastelor.
 Machetarea corectă a scheletului metallic asigură o grosime uniform a placajului
ceramic care în zonele incizală și cervical nu este bines ă depășească 1,5-2.00
mm.
 După arderi răcirea trebuie făcută lent, așezarea sub clopot de sticlă făcându-se
doar atunci cand aliajul este incandescent.
 Inserarea pe model sau pe bont se face fără manevre brutale.

 
9.Fisuri și fracture pe suprafața placajului ceramic ( diferite de cele situate in
profunzime)
Cauze
 Paste ceramice prea umede sau prea uscate
 Condensare insuficientă
 Uscare și preîncălzire prea rapide
Remedii
 Respectarea consistentei pastelor
 Depunerea pastelor cu pensule de calibru mare ( nr. 4)
 Condensare corectă
 Uscare și preîncălzire lente

10.Desprinderea placajului ceramic sau a unor părți din acesta

Cauze
 Legarea slabă la interfața aliaj/ ceramică prin utilizarea unor aliaje și mase ceramice
incompatibile
 Prelucrarea scheletului metalic cu instrumentar inadecvat
 Regimuri termice incorecte în cursul arderilor
 Margini metalice ubțiri sau care se termină pierdut
 Placaj ceramic subțire în zona marginală
 Stopuri ocluzale pe zona de joncțiune aliaj-ceramică.
 Deformare elastică la scheletele metalice subdimensionate
 Strat prea gros de oxizi.
Remedii
 Utilizarea aliajelor și maselor ceramice compatibile
 Prelucrarea exclusiv cu freze carbid-tungstensau cu pietre cu granulație mică și putere
medie de abrazie.
  Înainte de aplicarea opaquer-ului scheletului metalic se sablează ( presiunea jetului de
aer fiind de 0,4-0,5 Mpa) și se curăță cu acetat de etil.
 Masele ceramice nu se supraîncălzesc și nu se ard la temperaturi mai mici decât cele
indicate.
 Machetarea corectă a scheletului metalic.
 Stratul de oxizi să nu fie mai gros decat 1-2 µm. [12]

11.Eşecuri cromatice în tehnologia metalo-ceramică

Cauze:
 ceramica nu reproduce culoarea dintelui din cheia de culori
 strat prea gros de opac şi lipsa spaţiului pentru dentină şi smalţ
 preparaţia dintelui incorectă, opac în strat prea gros şi straturile de dentină şi smalţ prea
subţiri
 alegerea unei nuanţe greşite a opacului
 în zona cervicală straturi ceramice prea subţiri
 nerespectarea nuanţelor mai închise din zonele proximale
 aplicarea ceramicii în straturi neuniforme
 numeroase arderi de corectură
 vid incomplet
 transparenţa insuficinetă în zona incizală este cauzată de morfologia greşită a
componentei metalice (joncţiunea metalo-ceramică se află în zona incizală şi opacul
împiedică trasparenţa)
Remedii:
 în situţiile în care nu există suficient spatiu şi se aplică masa ceramică în straturi subţiri,
se recomandă alegerea unei nuanţe mai închise
 grosimea stratului de opac să nu se supradimensioneze
 o regulă valabilă în special pentru zonele cervicale şi proximale este de a se aplica în
straturi mai groase dentina şi smalţul faţă de opac, pentru a putea reda nuanţa aleasă
 pentru a putea satisface exigenţele cromatice, în cazul unor preparaţii vestibulare
insuficiente, se va sugera medicului realizarea unor noi preparaţii vestibulare
 pentru a imita diferitele defecte cromatice ale dintelui natural, se pot introduce în opac
culori (maro închis, roşu, galben-maroniu, albastru-violet)
 la arderu repetate ceramica îşi pierde din luciu, iar pentru a se evita acest lucru se
recomandă arderi la temperaturi succesiv inferioare cu 10˚C.
 ceramica se deschide la culoare în condiţii de vaccum insuficient, în acest caz se vor
verifica indicatoarele de vaccum şi pompa de vid
 joncţiunea metalo-ceramică trebuie situată în afara zonei de contact cu antagoniştii la o
distanţă de 1,5-2 mm
  la arderu repetate ceramica îşi pierde din luciu, iar pentru a se evita acest lucru se
recomandă arderi la temperaturi succesiv inferioare cu 10˚C.
 ceramica se deschide la culoare în condiţii de vaccum insuficient, în acest caz se vor
verifica indicatoarele de vaccum şi pompa de vid
  joncţiunea metalo-ceramică trebuie situată în afara zonei de contact cu antagoniştii la o
distanţă de 1,5-2 mm

Esecuri tehnice pot aparea in sistemul metalo-ceramic complex si sunt dificil de

detectat. Erori diferite pot duce la probleme care par similare. Tabelul insumeaza unele
dintre acestea.

Tabelul Motive comune de esec a restaurarilor metalo-ceramice (rosenstiel)

Esec Motiv
Fractura in timpul coacerii Condensare necorespunzatoare
biscuitului Control necorespunzator al umiditatii
Design gresit al infrastructurii
Incompatibilitate metal-ceramica
Bule de aer Prea multe arderi
Blocare de aer in timpul constructiei restaurarii
Control necorespunzator al umiditatii
Preparare deficitara a metalului
Tehnica deficitara de turnare
Aspect nesatisfacator Comunicare slaba cu tehnicianul
Reducere inadecvata a bontului
Grosime excesiva a ceramicii opace
Ardere excesiva
Esec clinic Design gresit al infrastructurii
Stopuri ocluzale prea aproape de interfata
metalo-ceramica
Prepararea necorespunzatoare a metalului

Fracturi
Crapaturile de suprafata si fracturile ceramicii opace sunt, de obicei, de mic interes. Ele
pot fi rezolvate inainte de arderea ceramicii de corp. Pe de alta parte, fracturie din
timpul etapei de biscuit sunt deseori rezultatul condensarii necorespunzatoare, uscarii
prea rapide sau deficitlui de control a umiditatii. Design-ul gresit al infrastructurii, care
da arii de ceramica nesustinuta, poate duce, de asemenea, la esecul ceramicii . Dupa
cimentare, identificarea exacta a cauzei esecului este dificila. Daca infrastructura este
proiectata corespunzator si interfata metal-ceramica este tinuta la distanta de contactele
ocluzale, nu ar trebui sa apara ciobiri si fracturi in timpul functiilor normale.

Bule de aer
Chiar ceramistul cu cea mai mare experienta capteaza aer uneori intre metal si
ceramica opaca. De obicei, acest lucru nu este ingrijorator. In schimb, daca o restaurare
este arsa de prea multe ori, aerul prins poate aparea ca bule care se ridica la suprafata.
In acest caz, ceramica trebuie indepartata si procedura trebuie reluata. Daca bulele
apar dupa numai cateva arderi putem izola cauza printre: tehnica de turnare
necorespunzatoare, prepararea insuficienta a metalului, sau control necorespunzator al
umiditatii

Aspect nesatisfacator
Rezultate estetice slabe rezulta frecvent din comunicare slaba cu tehnicianul. Un strat
prea gros de opac duce la opacifierea fatetei. Reducere inadecvata a bontului, in
special, in treimea cervicala si in ariile interproximale, este una dintre cele mai comune
cauze ale aspectului estetic deficitar. Comunicare atenta, bazata pe intelegerea si
cunoasterea procedurilor relevante de laborator si a stiintei culorilor, este estentiala.

REZUMAT
Design-ul infrastructurii pentru restaurari metalo-ceramice trebuie sa se bazeze pe o
intelegere a proprietatilor fundamentate a materialelor. Restaurarile trebuie sa fie
machetate in conturul anatomic, apoi eliminata(cut-back) zona care va fi fatetata. Acest
lucru permite ca grosimea ceramicii sa fie uniforma, care nu este numai un mod de a
obtine proprietati mecanice superioare pentru restaurarea finala dar ajuta si la
standardizarea nuantelor.
Restaurarile metalo-ceramice cu aspect excelent si cu proprietati mecanice bune
pot fi obtinute daca regulile tehnicilor prepararii metalului, a design-ul infrastructurii,
manipularii ceramicii, uscarii si arderii sunt respectate. Efecte estetice care mimeaza
realul pot fi realizate prin stratificarea ceramicii cervicale, a corpului si incizale, si prin
folosirea judicioasa a caracterizarii interne si a pulberilor dentinare speciale cu continut
mai mare de opacifianti. Desi poate crea probleme estetice pentru mai multi pacienti,
metoda cea mai usoara de a obtine o buna inchidere marginala este folosirea unei
colerete metalice inguste de 0,2 pana la 0,3 mm grosime.
Oricand este nevoie de o estetica optima, trebuie luate in considerare tehnicile
descrise in acest capitol pentru asigurarea unei margini cervicale de ceramica. Cu toate
acestea, nivelul de pregatire necesar obtinerii unei adaptari marginale excelente
folosind aceste tehnici este mai mare decat in cazul unei margini metalice turnate; de
acest lucru trebuie sa se tina cont de la inceput in planul de tratament. Atunci cand
apare esecul, trebuie reevaluate toate etapele tehnice si materialele.