UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ADMINISTRAREA AFACERILOR

REFERAT
La Disciplina “Etica Profesionala”

“Etica relatiilor comerciale si de afaceri”

Elaborat de: Gruscean Sergiu

BA-1801
Conducător științific: Pestusco Nina
dr.,conf. Univ.

CHIŞINĂU-2021
 CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………

Capitolul I: Etica de Afaceri………………………………………………………………........

Capitolul II: Etica relatiilor comerciale…………………………………………………….....

Concluzie………………………………………………………………………………….………7
CAPITOLUL I: “Etica în afaceri”

1. Etică, morală, moralitate

Când vorbim despre etică, ne gândim la acţiunea umană, precum şi la valorile şi normele faţă
de care aceasta se conformează sau ar trebui să se conformeze.
Etica are o problemă fundamentală, respective cea de apreciere a modurilor de comportare şi
de acţiune ce formează practica vieţii umane, atât la nivelul indivizilor, cât şi a relaţiilor sociale. Din
această perspectivă, se poate aprecia că etica presupune:
- pe de o parte: principiile morale care stau la baza relaţiilor sociale cu ajutorul unor
concepte specific: cinste, datorie, dreptate, demnitate, onoare, conştiinţă, ideal moral etc.
- pe de altă parte: studiul teoretic al valorilor și conduitei umane prin raportare la
principiile morale ce stau la baza atitudinilor și comportamentelor morale, ea făcând
distincția între ceea ce este ”drept” și ceea ce este ”greșit” dintr-un punct de vedere
universal acceptat.
Morala este reprezentată de ansamblul normelor de conviețuire, de comportament a
oamenilor unii față de alții şi față de colectivitate şi a căror încalcare nu este sancționată de lege, ci
de opinia publică.
În societatea românească, morala este legată cel mai adesea de religie, de învățătura şi tradiția
creştină, de distincția dintre bine şi rău. În schimb etica este privită mai mult ca un mod de
comportament în societate bazat pe principii şi valori morale, universal acceptate ca fiind valabile.
Etica este definită ca fiind ştiința care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiției
umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viața socială.
Etica este teoria asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor
generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din
perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situație
particulară.
Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoțională iar etica implică
mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viață alternative. Acceptarea unei etici nu
cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte principii şi norme morale ca
alterrnative posibile în diferite contexte.
Termenii de morală şi etică, în limbajul obişnuit, sunt folosiţi adeseori ca fiind sinonimi, deşi
în realitate lucrurile stau altfel.
Morala reprezintă un fenomen real, care priveşte comportamentul cotidian, în vreme ce etica
este o ştiinţă care îşi propune să investigheze acest fenomen. Aceasta se poate defini ca fiind un
ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fundamentate pe valorile de bine/rău,
moral/imoral, cinste şi corectitudine, sinceritate, responsabilitate, larg răspândite în cadrul unei
colectivităţi, norme caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atât de către propria
conştiinţă cât şi de presiunea atitudini celorlalţi.
Morala este formată din valori, norme şi modele exemplare prin care se urmăreşte
reglementarea raporturilor interumane, reprezentând astfel o parte considerabilă a vieţii noastre. Ea
ne apare ca un ideal, în sensul normativ al acestui termen. Ideal către care trebuie să tindem fiecare
dintre noi. Noi nu putem să fim numai performanţi, să urcăm doar pe scara socială, profesională, ci şi
pe cea a valorilor morale. Iar dacă individul îşi propune să urce în ierarhia socială şi profesională
sfidând perceptele morale destinul lui nu va fi împlinit.
Spre deosebire de morală, etica este teoria sau ştiinţa care investighează acest fenomen, teoria
asupra moralei.
Constatăm astfel, că morala cuprinde reguli de comportament uman, în vreme ce etica îşi
propune să cerceteze aceste reguli.
Etica încearcă să dea răspuns la întrebarea „cum trebuie să acţioneze individul în raport cu
sine însuşi, cu semeni săi şi cu cei din jur”. Etica înseamnă o concepţie coerentă, sistematică, legată
de normele vieţii morale, altfel spus, ce se cuvine şi ce nu.
La noi, termenul etică are cel puţin trei semnificaţii diferite. Așadar, etica se referă la aşa-
numitele moravuri, cutume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi. Astfel de cutume
tradiţionale există şi în domeniul economic.

2. Ce este etica în afaceri?

De obicei, când se discută despre etică în afaceri, de cele mai multe ori se face referire la
probleme precum corupția și mita. Însă, „comportamentul etic” în afaceri reprezintă un subiect mult
mai vast, astfel încât este nevoie de o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă mai exact acesta și
cum poate nu numai să elimine practicile anticoncurențiale, ci și să aducă plus valoare business-ului.
La prima vedere este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un domeniu care urmăreşte să
clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenţilor economici
dintr-o societate capitalistă.
Potrivit unor opinii, etica în afaceri este definită drept „perspectiva etică, fie implicită în
comportament, fie enunţată explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”1.
Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se contrazică, astfel încât despre o corporaţie se
poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic pus, chipurile, în serviciul comunităţii, daunele
teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri.
Din punct de vedere al afacerilor, o abordare etică poate oferi beneficii semnificative, precum:
atragerea de noi clienți care împărtășesc aceleași valori, atragerea partenerilor de afaceri sau a
investitorilor și, nu în ultimul rând, atragerea și menținerea unor angajati dedicați și loiali. De

1
asemenea, există și partea morală a subiectului, care dictează anumite conduite aplicabile nu doar în
viața de zi cu zi, ci și în mediul corporate. Toate acestea creează busola morală care ghidează fiecare
activitate desfășurată.
Există câteva companii la nivel mondial care se mândresc cu abordarea pe care o au în ceea ce
privește etica și care ar trebui să reprezinte modele reale de urmat pentru fiecare
manager. Acestea sunt companii în care etica nu este privită doar ca un set de reguli de
comportament impuse, ci este o stare de spirit asumată, pentru fiecare angajat în parte. Sunt exemple
de bune practici care vor rezista de-a lungul timpului și care vor poziționa companiile respective ca
lideri etici în domeniile în care activează.
În fiecare an este publicat un top al celor mai etice companii din lume, iar revistele de afaceri
sunt foarte interesate de această temă. Spre exemplu, cele mai recente topuri claseaza
Marks&Spencer, Swiss Re, John Lewis sau BBC, drept lideri în acest domeiu.
Etica este un subiect adesea dezbătut și în domeniul construcțiilor - de exemplu, Skanska este
recunoscuta drept unul dintre liderii industriei, având ambiția de a se clasa pe primul loc la acest
capitol.
O abordare etică ar trebui să pornească de la cel mai înalt nivel al management-ului
companiei, să fie direcționată către angajați și susținută de partenerii de afaceri.
Au existat chiar cazuri binecunoscute în care s-au creat sau atras noi oportunități de business
datorită abordării etice ale furnizorului. În multe cazuri, companiile creează manuale de etică în care
sunt declarate în mod clar valorile și convingerile pe care le respectă. De exemplu, acestea se
angajează să acționeze în mod etic și la un nivel înalt de integritate, să respecte legile internaționale
pentru drepturile omului, cât și legile naționale ale țărilor în care își desfășoară activitatea.
Aceste companii organizează training-uri și programe personalizate care ajută angajații și,
uneori, chiar și partenerii și clienții, să înteleagă mai bine ce înseamnă cu adevărat un comportament
etic, ce ar trebui sau nu ar trebui făcut și care sunt valorile de bază ale companiei. Aceste tipuri de
cursuri sunt menite să faciliteze crearea unei culturi organizaționale deschise, cât și pregătirea
necesară pentru a rezolva problemele inerente împreună și deprinderea angajaților cu un anumit mod
de gândire.
Comportamentul etic nu este realizat prin ceea ce publică o companie pe site-ul său, ci prin
acțiunile din fiecare zi ale fiecărui angajat. In plus, angajații se confruntă în mod frecvent cu
probleme sau dileme etice în viața de zi cu zi și rareori situația este albă sau neagră, putând exista
mai multe soluții „corecte”. Într-un mediu de lucru potrivit, angajații pot discuta deschis pentru a găsi
cele mai bune soluții. Acest mediu este creat de lideri dedicați, care servesc drept modele și
încurajează deschiderea și transparența.
Angajații trebuie să gândească în mod etic pentru a lua cele mai bune decizii. Astfel de lucruri
nu se întâmplă peste noapte, însă adevarul este ca etica și integritatea stau la baza oricărui succes de
lungă durată.
 Ca o concluzie generală, etica în afaceri este definită de un sistem de principii, valori, norme și
coduri de conduită, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducând
obligativitatea repectării lor. În bună măsură codurile etice și de comportament își înregistrează
valorile morale ca atare, deși, acestea devin funcționale și credibile numai în măsura în care sunt
asociate cu obiectivele afacerii.
Etica în afaceri vizează, printre altele, atitudinea, conduita corectă și onestă a unei firme față de
angajați, clienți, comunitatea în care acționează, investitori, acționari etc.
Dimensiunea etică a unei afaceri poate viza tendințele oricărei firme și a angajaților săi, de a
respecta cu strictețe legile, actele normative referitoare la:
- calitatea produsului
- siguranța muncii
- practici corecte de recrutare a personalului
- practici corecte de marketing
- practici corecte de vânzări
- modul în care se utilizează informația confidențială
- implicarea în problemele comunității în care operează firma
- atitudinea față de mită
- atitudinea față de comisioane ilegale acordate în scopul obținerii unor facilități etc.

3. Importanţa eticii în afaceri

Etica în afaceri nu este o modă trecătoare întrucât puterea şi influenţa firmelor private asupra
întregii societăţi este mai mare decât a fost vreodată până acum, iar politicile imorale, frecvent
întâlnite în mediul de afaceri, pot să provoace imense daune şi prejudicii indivizilor, comunităţilor şi
mediului. Politicile guvernamentale au scos în relief anumite probleme de etică în afaceri, care se
pun acum cu mare acuitate şi în tranziţia societăţii româneşti spre o economie de piaţă funcţională.
Creşterea interesului faţă de etica în afaceri este determinată şi de schimbarea naturii înseşi a
afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de globalizare.
Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe şi mai dinamice decât au fost
vreodată până acum. În consecinţă, apar probleme noi, iar certitudinile valoricnormative ale mediilor
de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context multinaţional şi multicultural, în care
criteriile corectitudinii morale diferă şi se modifică rapid.
Drept urmare, chiar şi problemele mai vechi devin tot mai greu de soluţionat, iar afacerile
trebuie să repună în discuţie anumite principii şi valori considerate până de curând a fi de la sine
înţelese.
Argumentarea importanţei acordate eticii în afaceri se explică şi prin modificările suferite de
strategiile şi structurile corporaţiilor. Curente recente în teoria şi practica managerială, precum total
quality management, ca şi procesele de restructurare şi redimensionare a firmelor de top au condus la
abandonarea multor practici tradiţionale de conducere a proceselor economice. Ierarhiile
manageriale stufoase şi rigide s-au aplatizat considerabil.
În consecinţă, autoritatea şi răspunderea decizională s-au dispersat din ce în ce mai mult în
cadrul firmei: decizii importante sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase şi de către tot mai mulţi
angajaţi. Iată de ce se impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul să înţeleagă cât mai
bine complexitatea problemelor de natură etică; toţi membrii unei firme trebuie să cunoască valorile
şi ţelurile esenţiale ale organizaţiei şi cum trebuie să se reflecte acestea în conduita practică a firmei
în mediul economic.
Dar pentru ca etica în afaceri să se disemineze în toate ungherele unei firme, ea trebuie să fie
mai întâi înţeleasă. Înţelegerea criteriilor morale de conduită în afaceri este deosebit de importantă,
deoarece noile structuri organizaţionale dau naştere unor noi complicaţii pentru care nu există
precedente tradiţionale.
Pentru ca etica în afaceri să aibă succes, o înţelegere temeinică a deontologiei profesionale a
întreprinzătorului este absolut necesară.
CAPITOLUL II: Etica şi deontologia profesională a
comercianţilor
4.1. Ce este deontologia ?
În afara conceptelor de etică şi morală, în limbajul de specialitate mai întâlnim şi pe cel de
deontologie2. Termenul evocă partea eticii care se ocupă de studiul datoriei morale, al originii, naturii
şi formelor acesteia, în calitate de componentă de bază a conştiinţei morale sau mai poate semnifica
un cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor specifice pe care le implică exercitarea
unei profesii.
Un asemenea cod poate să îmbrace forma:
- scrisă ( ex. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici )
- sau poate fi constituit dintr-un ansamblu de cutume transmise pe cale orală (ex. Codul
de conduită al militarilor Exempli gratia, Codul Bushido, care conţine legile severe
ale onoarei militare şi ale purtării luptei, care poate părea în multe puncte de neînţeles
pentru mentalitatea europeană, dar trebuie văzut că el s-a structurat în conformitate cu
specificul psihologiei şi moralei japoneze, iar scopul său era, în esenţă da a
reglementa violenţa)
- prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare,
aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli 3 şi acceptat de toţi membrii unei
comunităţi.
În ultima vreme, se manifestă tendinţa adoptării unor coduri de conduită în forma scrisă
pentru tot mai multe profesii sau categorii de persoane care îndeplinesc diferite funcţii în stat.

Deontologia este astfel definită ca fiind ansamblul regulilor după care se ghidează o
organizaţie, instituţie profesională, profesie sau o parte a acesteia,
Deontologia mai poate fi definită ca reprezentând ansamblul normelor care conturează un
anumit tip de comportament profesional. O parte din aceste norme sunt consacrate juridic, putând fi
deci impuse prin intervenţia forţei de coerciţie a statului, altele sunt sancţionate doar de opinia
publică, înscriindu-se în categoria normelor morale.
Deontologia se referă astfel la regulile proprii unei profesii a cărei exercitare o guvernează.
Vom regăsi o deontologie a medicului, a magistratului, a jurnalistului, a poliţistului şi, plecând de la
normele comune consacrate de aceasta, un specific al profesionistului comerciant.
Putem ataşa termenului de deontologie semnificaţia de morală profesională în sensul de
ansamblu de îndatoriri, principii şi norme inerente exercitării unei activităţi profesionale şi
considerăm că fiecare activitate profesională, indiferent de complexitatea ei, de ierarhia în

2 Cuvântul provine din grecescul deon, deontos, care înseamnă ceea ce se cade, ceea ce este necesar şi logos care
înseamnă ştiinţă.
3 Verginia Vedinaş, Deontologia vieţii publice, Universul juridic, Bucureşti, 2007, p. 19.
nomenclatorul de funcţii sau ierarhia entităţii unde se exercită, trebuie să se bazeze pe anumite valori
morale, care aduc identitate funcţiei respective şi celor care o exercită.
Înţeleasă ca ansamblu de reguli care precizează îndatoririle unei profesii, deontologia include
atât raporturile existente în interiorul unei profesii, între cei care o practică, cât şi raporturile cu terţii,
care sunt fie beneficiarii exercitării profesiei, fie pur şi simplu, oameni din afară care iau cunoştinţă
într-un fel de aceasta.
Organizarea juridică formală a unei societăţi reprezintă reflectarea valorilor morale
importante pentru membrii societăţii respective responsabili cu crearea instrumentelor legale ce
asigură intervenţia statală atunci când ordinea prestabilită prin normele legale este încălcată. Deşi
este precedată de etică, legea poate să reflecte sau nu valorile morale dominante ale unei societăţi
într-o anumită perioadă de timp.
Raportat la exercitarea unei profesii, normele juridice reprezintă un ansamblu de reguli care
descriu obligaţiile, interdicţiile şi permisiunile tuturor subiecţilor dintr-un anumit domeniu de
activitate, acea parte a regulilor morale susţinute de deontologie considerate de către legiuitor ca
fiind obligatorii pentru acea categorie profesională.
Astfel, deontologia excede sfera normativă juridică, reprezentând acea parte a eticii care se
ocupa cu studiul normelor și obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale, reglementate sau nu
prin norme juridice. În timp ce respectarea normei juridice, ca regulă de conduită, este asigurată, la
nevoie, prin forţa coercitivă a statului, norma morală se bazează pe constrângerea intimă şi conştiinţa
personală a fiecărui individ, încălcarea ei nefiind sancţionată decât prin, eventual, reacţia opiniei
publice sau a subiecţilor ce activează în acelaşi domeniu.
Din ansamblul regulilor morale, deontologia le-a asimilat pe cele legate de exercitarea
profesiei către nivelul de performanţă dorit. Astfel, se poate spune că deontologia reprezintă acea
parte a eticii care se ocupă de studiul datoriei morale, a originii, naturii şi formelor responsabilităţii
pe care le incumbă exercitarea profesiei.
În cazul afacerilor, scopul deontologiei este reprezentat de realizarea eficienţei acestora şi
satisfacerea nevoilor consumatorului. Eficienta nu reprezintă numai rezultatul unei bune organizări şi
conduceri a unei activităţi. Obţinerea unei eficienţe maxime depinde şi de gradul de conştiinciozitate
faţă de obligaţiile profesionale ale întreprinzătorului.
Prin urmare, obligaţiile de ordin moral ce trebuie respectate derivă din scopul exercitării
activităţii, anume maximizarea profitului dar şi asumarea unei răspunderi faţă de societate şi cetăţeni.
În măsura în care actele normative stipulează expres aceste obligaţii morale, ele dobândesc
dimensiune profesională.
Dicţionarul „Le Petit Larousse” defineşte deontologia ca fiind „ansamblul de reguli care
reglementează o profesiune, conduita celor care o exercită, raporturile dintre aceştia, raporturile
dintre aceştia şi clienţii lor, dintre ei şi public”.
 Relativ recent, dezvoltarea reglementarilor interne pe baza dreptului Uniunii Europene a
constituit o preocupare permanentă a legiuitorului român prin a dezvolta reglementarea internă pe
baza acquis-ului comunitar.
La baza exercitării anumitor profesii trebuie să stea nu numai actele normative care organizează
profesia respectivă, care consacră statutul juridic al celor care o exercită, ci şi anumite coduri morale
ce cuprind îndatoririle şi principiile de natură morală care dau identitatea acelei profesii şi a căror
semnificaţie deosebită trebuie apărată, altfel, dacă cei care exercită acea profesie renunţă la ele, se
erodează profesia, în ansamblul ei.

Drepturile și obligațiile profesioniştilor comercianţi

Exercitarea unei activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii impune existenţa unor
condiţii care să asigure cadrul juridic corespunzător. În acest scop, legea instituie anumite drepturi și
obligaţii în sarcina acelora care desfăşoară activitatea comercială ca profesiune, adică a
profesioniştilor comercianţi. Întrucât aceste drepturi sunt strâns legate de exercitarea profesiunii
comerciale, ele sunt denumite drepturi ale profesioniştilor comercianţi.
Prin instituirea drepturilor și obligaţiilor profesionale ale comercianţilor se urmăreşte apărarea
intereselor publice, în special, creditul comercial, dar şi protejarea intereselor terţilor şi ale
comercianţilor înşişi4. Astfel, comercianţii au obligaţia să îndeplinească anumite formalităţi de
publicitate, în vederea aducerii la cunoştinţa celor interesaţi a existentei unui nou comerciant, precum
şi a unor acte şi fapte din activitatea comercianţilor. Această obligaţie a comercianţilor se realizează,
în principal, prin publicitatea în registrul comerţului. Apoi, pentru a asigura o bună organizare şi
desfăşurare a activităţii, precum şi un control asupra acesteia, comercianţii sunt obligaţi să ţină
anumite registre comerciale sau de contabilitate, cu respectarea cerinţelor legii.
Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor comerciantului alcătuieşte statutul său juridic. Între
drepturile cele mai importante recunoscute şi consacrate în legislaţia noastră, dar şi în cea europeană
ori internaţională, sunt:
- dreptul de a-şi alege liber şi a exercita o profesie comercială;
- dreptul comerciantului, persoană fizică, la circulaţie liberă;
- dreptul la circulaţie liberă a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor;

- dreptul de a fi informaţi în permanenţă cu privire la orice schimbare legislativă, cu

privire la hotărârile guvernamentale şi judiciare în domeniul activităţii comerciale,
desfăşurate de comercianţii persoane fizice.
Printre principalele obligaţii se regăsesc 5:
4
5
- înscrierea în registrul de comerţ,
- ţinerea unei evidenţe privind derularea afacerilor,
- efectuarea unor acte de publicitate privind bilanţul, lichidarea (falimentul) afacerii etc.

CONCLUZIE
 Etica, specifică societăţii contemporane a lărgit gama opţiunilor şi modurilor de viaţă
posibile, a constrâns conformismul să dea înapoi în faţa invenţiei individualiste a propriei persoane:
nu mai credem în visul de a schimba viaţa, nu mai există decât individul suveran preocupat de
gestiunea calităţii vieţii sale.
În noul context, strategiile de legitimare se modifică radical. În esenţă este vorba de faptul că
nimeni ne se mai poate legitima revendicându-se de la o mare ideologie; pur şi simplu, acestea nu
mai oferă criterii de legitimitate: Deşi libera întreprindere devine orizontul de nedepăşit al economiei,
este constrânsă să-şi definească, să-şi creeze ea însăşi criteriile de legitimitate; a trecut epoca în care
marea întreprindere se putea considera ca un agent economic pur; ea nu se mai limitează la a-şi vinde
produsele, ci trebuie să-şi gestioneze relaţiile cu publicul, să cucerească şi să promoveze propria
legitimitate instituţională.
Curentul etic merge mână-n mână cu ascensiunea întreprinderii care comunică, instituţie
totală de-acum înainte, interesată strategic de a demonstra că are simţul responsabilităţilor sociale şi
morale. Sistemul clasic bazat pe dreptul natural la proprietate şi pe mâna invizibilă a pieţii a fost
înlocuit cu un sistem de legitimare deschis şi produs, problematic şi comunicaţional.
În prezent, legitimitatea întreprinderii nu mai e dată şi nici contestată, ea se construieşte şi se
vinde, trăim în epoca marketingului valorilor şi a legitimităţilor promoţionale, stadiu ultim al
secularizării postmoraliste. Aşadar, etica noilor timpuri democratice este „nedureroasă” fiindcă nu
mai presupune cei doi poli kantieni: „legea morală din noi” şi „cerul înstelat deasupra noastră”.
Fireşte că lista acestor schimbări majore, de natură să sporească importanţa eticii în afaceri,
este incompletă; multe alte aspecte pot intra în discuţie. Sper însă că aspectele la care m-am referit
sunt suficiente pentru a susţine convingător ideea că interesul crescând în întreaga lume faţă de etica
în afaceri nu este doar o modă trecătoare, indusă de „imperialismul cultural” nord-american.
Cert este faptul că şi în context european se configurează un consens tot mai deplin asupra
importanţei eticii în afaceri, fie că e vorba de studenţi, profesori, funcţionari guvernamentali sau
consumatori, dar mai ales de firmele comerciale.
În mai toate universităţile din Europa s-au introdus în ultimii ani cursuri de etică în afaceri;
numărul articolelor publicate în presă pe teme de business ethics a crescut enorm. O dovadă a
vitalităţii eticii în afaceri este şi faptul că, în pofida scurtei sale istorii de până acum, acest domeniu a
cunoscut în numai ultimele două decenii evoluţii tematice şi conceptuale sesizabile, mai ales sub
influenţa efectelor procesului de globalizare şi a noului concept de sustenabilitate încercând să
scoatem în evidenţă modificările de perspectivă asupra eticii în afaceri pe care le sugerează.
După cât se pare, eticii în afaceri i se poate prevedea un viitor notabil atât în mediul academic,
cât mai ales în evoluţia previzibilă a firmelor şi corporaţiilor angrenate în tumultul economiei de
piaţă.