Suport de Curs Optional Lectura Ca Abilitate de Viață

Şcoala Gimnazială Nr.
56
B-dul Pache Protopopescu, Nr. 109 A
Bucureşti, Sector 2
Curs opțional Lectura ca Abilitate de viață

Clasa aVI-a
Profesor: Gingă Iulia – Cristina
SUPORT DE CURS
1. CITITORUL DIN PEŞTERĂ

de Rui Zink
(fragment)
1. Citiți textul cu voce tare și cu expresivitate.
Mă trezesc într-o peşteră imensă, din bolta căreia picură şiruri de stalactite, preschimbate în mătănii
de ceară, în care se reflectă lumina lunii, pesemne, plină. Peştera, sau grota, pare o catedrală preistorică.
Totuşi, remarc cu groază, pe jos se află ceva foarte diferit de ceea ce ar fi de aşteptat într-un sanctuar: sute,
poate mii de oseminte. Tibii, clavicule, hârci. O mare de oase.
Cărţi, cărţi, cărţi. Oase şi cărţi, cărţi şi oase, cărţi şi iar cărţi, răspândite pretutindeni. O macabră
maree a depozitat acolo rămăşiţele pământeşti a sute de oameni, precum încărcătura revărsată a unui
petrolier, dacă, în loc de aur negru, ar fi transportat cărţi.
Unul dintre pereţii peşterii are o enormă cocoaşă, o stâncă neagră, proeminentă. Deodată, stânca se
mişcă.
Ahhh! Ţipătul îmi rămâne sechestrat în gâtlej. În schimb, inima ameninţă să-mi sară din piept şi să
explodeze în toate direcţiile. Dacă aş fi fost mai în vârstă, aş fi căzut chiar acolo, în clipa aceea, fulgerat de
un teribil infarct.
Nu, nu e stâncă. E...e o siluetă. O siluetă nemăsurată.
Iar silueta se înclină.
Nici nu ştiu cum, dar îmi adun suficient curaj ca să strig, acum, de-adevăratelea:
— Aaaaaaaaaaaaaaaaah!
Silueta răsare parţial din umbră. Clarul de lună se oglindeşte scurt în ceea ce ghicesc a fi ochii. O
voce groasă gâfâie:
— În sfârşit, te-ai trezit.
Rămân mut de uimire. Oi fi auzit bine? Tremurând, întreb:
— Ci-cine eşti? De unde vii? Unde te duci ? [...]
—Tu eşti portughez, nu-i aşa? Te-am auzit vorbind în somn. Sau asta sau… Numai că accentul mi
se pare…
Vocea acelei stânci vorbitoare este profundă şi cavă, pare să facă ecou. Dacă tunetele ar avea voci,
poate că aşa ar fi. Nu e propriu-zis dezagreabilă, doar ciudată. Aminteşte parţial de un cântăreţ de jazz care
şi-ar controla vocea ca să nu provoace un cataclism cu vibraţiile laringelui.
— Ce-ce…, am bâiguit. Ce eşti tu?
Trebuie să aveţi înţelegere faţă de mine, eram cuprins de cea mai totală panică. Ştiam că plecaserăm
să-l vânăm pe Anibalector, dar una era să te gândeşti la existenţa lui în confortul corabiei, şi cu totul altceva
să te afli chiar în faţa animalului, confirmând că nu, nu era un mit. Era
mult mai rău decât un mit: era un monstru real. Părea să stea aşezat, cu mâinile atingându-i picioarele, de
înălţimea a trei etaje. Atunci cum o fi în picioare? Un monstru care ar putea să mă facă bucăţele, judecând
după osemintele care se amestecau printre cărţi. Ca bomboana de pe colivă, dacă ar avea chef.
Nu, panica mea era oricum, numai iraţională nu. Era chiar foarte raţională, dacă se poate vorbi de o
frică împanicată.
— Mă întrebi cine sunt? Ce sunt? Credeam că ştii. Făptura m-a privit cu o oarecare curiozitate. Sau
vei fi nimerit aici din întâmplare? Te duceai la cinema şi ai încurcat strada, nu-i aşa?
— T-tu? Tu eşti Anibalector?
— Şi…tu vorbeşti? Chiar vorbeşti?

— Păi…
— Dar vorbitul e ca tenisul, fără parteneri n-are prea mult haz. De asta citesc. E mai autonom.
Depind mai puţin de bunătatea străinilor, cum ar spune Tennessee Williams.
1
Şcoala Gimnazială Nr.56
— Tu…tu vorbeşti? am repetat. Hotărât, în noaptea aceea nu puteam fi un om bun partener de tenis.
— Ce te miri atâta? a întrebat monstrul. Tu nu vorbeşti, băieţaş?
— Bine, dar eu…, aproape că m-am înecat. Eu sunt om!
El m-a măsurat cu privirea. Mi-aduc aminte că mi-am spus, cu o oarecare uşurare, că mai bine cu
privirea decât cu o lăboaie.
— Eu aş zice în curând puştan, a mârâit. Câţi ani ai?
— Şa... şaptesprezece.
— Şaptesprezece? m-a luat el în râs. Îţi dau doisprezece şi e şi-aşa prea mult.
Altul să fi vorbit aşa cu mine, aş fi fost furios, pentru că aveam deja cincisprezece ani şi el acum
părea dispus să mă jignească. [...]
Simţeam că aveam febră, eram confuz, pierdut. Eu sau universul întreg. Eu sau universul – unul
dintre noi intra în flagrant delir.
— Tu..., am ezitat.
— Da, băieţaş? [...]
Şi a ieşit din umbră. Razele lunii i-au luminat faţa, dacă se poate numi faţă masa aceea enormă şi
neagră, mai mare decât o poartă, aplecată spre mine. Doar nările aveau suficientă lăţime ca să încapă acolo
un om.
Acea stranie faptură era vag asemănătoare cu... o gorilă? O gorilă de dimensiunea a zece elefanţi,
fireşte.
— Dacă aş fi ce ai spus, asta ar însemna că maimuţa ar fi creată după chipul şi asemănarea Lui, şi nu,
cum spune cartea cea bună, domniile voastre.
— Tu... Tu cunoşti Biblia?
— Sigur că o cunosc. Colosul şi-a încruntat fruntea. Tu nu?
— Da...Nu...Vreau să spun, o cunosc, dar n-o cunosc.
— Rău. Ai citit-o sau n-ai citit-o?
— De citit, chiar citit, nu. Acum aproape nimeni nu mai citeşte.
— Nu citiţi? Atunci ce faceţi? Cum vă petreceţi timpul?
— Păi...Se dau multe jocuri la televizor. Mai sunt concursurile... Şi novelele...
Monstrul a făcut o strâmbătură oribilă care se poate să fi fost rudă îndepărtată a vreunui
zâmbet:
— A, nuvelele... Eu de exemplu, chiar prefer nuvelele în locul romanelor. Mai scurte, sigur, dar mai
comode...
— Vreau să spun, telenovelele.
— Telenovelele? a urlat monstrul, aproape împingându-mă spre prăpastie cu forţa plămânilor săi.
Televizorul. E ceva care... Omul ia loc cu telecomanda în mână şi stă aşezat ca să vadă petrecându-
se lucruri.
Monstrul a clătinat din cap. Cu siguranţă auzise deja de aparatele electrocasnice, fiindcă manifesta
mai degrabă supărare decât surpriză.
— Să vadă petrecându-se lucruri? Ce anume s-a întâmplat ca să facă să se întâmple
lucruri?
— Păi, nici cititul nu e...
Răgetul lui a răsunat în peşteră. M-am temut că putea să-mi cadă în cap o stalactită şi să mă tragă
în ţeapă peste osemintele semenilor mei. În fine, de-ar fi fost asta singura mea temere...
— Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu stai să te zgâieşti la un perete
vorbitor! Monstrul a lăsat să-i cadă lăboaia jos, spulberând prin aer o sumedenie de oase. Poate să pară
acelaşi lucru, băiete, dar este exact contrarul. Asta-i bună! [...]
Eu nu voiam decât să mă ascund, dar m-am străduit să vorbesc. Cât timp îl îndemnam să vorbească,
poate că uita să-mi facă la fel ca celorlalţi... celorlalţi ale căror rămăşiţe erau răspândite prin peştera enormă.
— Atunci ce eşti? Cum de vorbeşti? Cum de ştii să citeşti?
— Ce sunt depinde, fireşte, de cel care mă vede. Cine mă urăşte îmi dă nume mai rele: ticălos,
nemernic, fiu de târfă, animal scârbos, respingător şi josnic. Cine mă iubeşte îmi spune altfel, sper. Asta-i
viaţa. Altă întrebare?
— Cum vorbeşti?
— Cum vorbesc? Straşnică întrebare. Cu gura.
— Nu mă refer la asta, am răspuns, privindu-i gura enormă şi rugându-mă să nu-i treacă prin gând
să-mi ceară cu împrumut vreun braţ să se scobească în dinţi.
— Ştiu, ştiu, nu te supăra, micuţule. Vrei să ştii cum am învăţat să vorbesc. Nu fi atât de susceptibil,
că-ţi face rău la bilă. Ei bine, mă gândesc că voi învăţaţi să vorbiţi înainte de a învăţa să citiţi. La mine a fost
2
invers. Şi mai sucit, asta pot să-ţi garantez. Să înveţi să citeşti singur, fără nimeni cu care să vorbeşti, să n-
aibă cine să-ţi lămurească un dubiu, să-ţi explice măcar cărui sunet îi corespunde fiecare literă. Mulţi ani am
crezut că O era L- şi P era R, ca în rusă... Dar am avut timp şi răbdare, două lucruri care, împreună, fac
aproape cât inteligenţa.
— Dar vorbeşti foarte bine portugheză, l-am lăudat, linguşitor.
— Mulţumesc. Mai vorbesc destul de rezonabil suedeza, olandeza, rusa, umbundo, ebraica,
mandarina, engleza, poloneza, sârbo-croata, maghiara şi islandeza. Şi, desigur, mă descurc şi în kirghiză.
Vorbesc limbile naufragiaţilor care se varsă pe insula asta, şi cele ale cărţilor care, mai preţioase pentru mine
decât dublonii de aur sau colierele de diamante, ajung pe coastă. Cât priveşte limba ta, uite, s-a nimerit; s-a
nimerit, până s-a isprăvit. Într-un timp era ce-mi ajungea cel mai mult, atât cantitativ, cât şi (jur că nu spun
asta ca să te flatez) calitativ. Dar în ultima vreme a început parcă să se mai rărească. Ajunsesem să cred că
încetaserăţi să mai existaţi, se întâmplă uneori.
— N-nu, încă mai existăm...
— Mă bucur să aud asta. Dar pesemne că nu mai sunteţi o ţară de marinari, nu-i aşa?
— Am fost.
— Păcat. O să-mi ruginescă limba. Ştii că e foarte greu să nu ai o bibliotecă publică pe-aproape...
Uneori, mă trezesc că citesc pentru a n-a oară aceleaşi cărţi. [...]
Mă aflam în faţa teribilului Anibalector, iar el, teribilul Anibalector, mă făcuse să uit de
frică.
Chiar şi aşa, trebuia să scap de încăpăţânări. Am decis să fiu la fel de brutal şi direct ca
el:
— Ai să... Ai să mă omori?
Anibalector s-a uitat la mine cu ceea ce s-ar putea desemna drept curiozitate:
— Vrei să te omor? [...]
— Sigur că nu! am exclamat.[...]
— Foarte bine. Atunci poate n-o să te omor. [...] Spune-mi, ce ştii să faci?
— Să fac?
— Ca să devii util.
— Ştiu... pot să vânez.
— P-pot să gătesc!
— Mie îmi place carne crudă, a strigat cu răceală Anibalector. Pe cât posibil, în sânge.
— Ş-ştiu... Am încremenit. Atunci, nu ştiu...
Anibalector a mârâit:
— Știi să spui poveşti?
Mi-am amintit de nopţile pe corabie. Uneori Keequog sau contramaistrul povesteau anecdote.
— Mmmm... Mai mult sau mai puţin.
— Va trebui să te străduieşti ceva mai mult decât mai mult sau mai puţin. Aşa
nu ajungeam nicăieri. În fine, de ce să continui să mint ?
— Nu ştiu să spun poveşti, am mărturisit, descurajat.
— Atunci stăm rău. Ştii să citeşti, barem ?
— Ş-ştiu.
— Cu uşurinţă ?
— D-dda…
— Foarte bine. Nici eu nu sunt un sultan, n-am nevoie de cineva care să-mi spună poveşti.
— Sultan ?
—Ţi-aş fi recunoscător să nu mă mai întrerupi. După cum spuneam, n-am nevoie de cineva care să-
mi spună poveşti. Dar simt nevoia de cineva cu care să discut. Cineva care să-mi spună: Măi băiete, ar fi bine
să schimbăm nişte idei pe această temă. Tu ce spui?
— Păi…
— Eşti dispus să schimbi nişte idei cu mine pe o temă ?
— Sunt.
Şi aşa am început să citesc în timpul zilei cărţile pe care Anibalector mi le indica şi pe care, seara, le
comentam împreună.[…] Am citit povestea unui bărbat care se credea rege, cea a altcuiva care a înnebunit
devenind rege, cea a altuia care a fost omorât tocmai pentru că… era rege.
Şi aşa am început să citesc câte puţin din toate. N-am citit în viaţa mea cât am citit în timpul acela –
săptămâni? luni? mai mult? – pe care l-am petrecut în peştera lui Anibalector. […] Unele cărţi îmi plăceau
3
mai mult decât altele, dar am învăţat să apreciez, au ajuns chiar să-mi placă şi cele care, la început, mi se
păreau mai complicate şi niţeluş cam…în fine…
Ce pot să spun? Chiar şi poezie am început să citesc, ce să fac…
Traducere de Micaela Ghițescu
A. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.
1. Ce vârstă are băiatul?

a. 12 ani;
b. 15 ani;
c. 17 ani;
d. nu se precizează.
2. Unde are loc dialogul dintre băiat şi Anibalector?

a. pe malul stâncos al oceanului;
b. în interiorul unei peşteri imense; c.
pe o stâncă neagră;
d. la gura unei peşteri.
3.De ce începe băiatul să citească?

a. pentru a-şi perfecţiona cititul;
b. pentru a-i arăta monstrului că ştie să citească; c.
pentru a-şi obţine, în schimb, hrana;
d. pentru a schimba idei cu Anibalector.
4.Ce atitudine a lui Anibalector reiese din următoarele secvențe: „Sau vei fi nimerit aici din
întâmplare? Te duceai la cinema şi ai încurcat strada, nu-i aşa?‖; „Da, băieţaş?‖; „Nu fi atât de
susceptibil, că-ţi face rău la bilă‖.
a. binevoitoare;
b. indiferentă;
c. ironică;
d. iscoditoare.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează pe foaia de
concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
1. Anibalector află cum îşi petrec oamenii timpul liber.

2. Anibalector îl întreabă pe băiat ce ştie să facă.
3. Băiatul află despre limbile pe care le vorbeşte monstrul.
4. Băiatul începe să citească zilnic.
5. Băiatul se miră că monstrul vorbeşte.
6. Băiatul se trezeşte înconjurat de cărţi şi de oase.
7. Ceea ce pare o stâncă începe să se mişte.
8. Monstrul se interesează dacă băiatul cunoaşte Biblia.
C. Răspunde, prin enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Menționează două aspecte care sugerează dimensiunea lui Anibalector.

2. Precizează motivul pentru care băiatul se gândeşte să-l ţină de vorbă pe Anibalector.
3. Prezintă modul în care a învăţat Anibalector să vorbească şi să citească.
4. Explică, într-un text de cel mult 6 rânduri, de ce Anibalector se teme că „o să îi ruginească limba‖.
4
D. Redactează un text de cel mult 20 de rânduri în care să explici de ce Anibalector nu ar trebui considerat un
monstru.
Partea aII-a: Text Nonliterar
1. Citiți, pe rând, cu voce tare, următorul fragment:
PEŞTERA URŞILOR
Peştera Urşilor este unul dintre principalele obiective turistice ale Munţilor Apuseni, ea aflându-se în judeţul
Bihor, în imediata apropiere a localității Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
Interiorul se distinge prin diversitatea formaţiunilor de stalactite şi stalagmite existente, ca şi prin cantitatea
impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă – Ursus spelaeus – care a dispărut în urmă cu 15.000
de ani. Pe lângă acesta, au mai fost descoperite şi fosile de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. La
intrarea în peşteră se află un pavilion compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, o cafenea, un mic
muzeu speologic şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei.
Cu o lungime de peste 1.500 m, peştera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie,
cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este
rezervată cercetărilor ştiinţifice. Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii (Galeria
Urşilor, Galeria Racoviţă, Galeria Lumânărilor) şi diferite săli (Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala
Oaselor).
Printre formaţiunile de stalactite şi stalagmite se remarcă: Palatele fermecate, Lacul cu nuferi,
Mastodontul şi Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Pagodele şi ultima sală, Sfatul
Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peşteră este constantă de-a lungul anului (10 °C), iar
umiditatea se menţine la 97%.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de urşi de cavernă descoperite aici. Peştera era un
loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrâneţe, ca multe alte mamifere (de exemplu,
elefantul african) ursul de peşteră se retrăgea să moară în acelaşi loc ca strămoşii sau predecesorii săi.
Mărturie stau numeroasele cimitire descoperite în peşterile din România (Peştera Bisericuţa, Peştera cu
Oase).
Peştera a rămas închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin
dinamitarea porţiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). O primă
explorare a peşterii a fost efectuată, la 20 septembrie 1975, de către grupul de speologi amatori Speodava din
oraşul Ştei. Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie „Emil Racoviţă", în colaborare
cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie.
După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peştera a fost redeschisă şi are, anual, peste
200.000 de vizitatori.
După wikipedia.org/wiki/Peştera _Urşilor
A.
Formulează, sub formă de enunţuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerinţe:
1. Notează două aspecte care fac din Peştera Urşilor unul dintre principalele obiective turistice ale
Apusenilor.
2. Menţionează două tipuri de fosile descoperite în Peştera Urşilor.
3. Precizează lungimea galeriei care nu este destinată vizitării.
4. Precizează cum s-a reușit deschiderea peșterii.
5. Explică de ce peștera prezentată poartă numele de Peștera Urșilor.
B.
Textul despre Peștera Urșilor a fost preluat de pe internet. Consideri că internetul este o sursă de informație
credibilă?
Redactează un text de cel mult 10 rânduri în care să-ți motivezi răspunsul.
5
Partea a III-a – Text Multimodal – Afișul

Priveşte cu atenţie afişul folosit pentru Concursul de lectură. Formulează răspunsuri la fiecare dintre
următoarele cerinţe, raportându-te la afiş.
1. Precizează adresa Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici‖ Caraș-Severin.
2. Menționează ce reprezintă abrevierea/prescurtarea ANBPR.
3. Precizează ce presupune concursul de lectură „Bătălia cărților‖, valorificând informațiile din afiș.
4. Explică, într-un text de cel mult 10 rânduri, ce relaţie există între denumirea concursului şi desenul de pe
afiș.
5. Realizează
propriul afiș pentru un
concurs de lectură
6
2.
Partea 1 – Text Literar
1. Citiți cu voce tare,
expresiv, textul de
mai jos.
Bronz și Floarea-Soarelui
de Cao Wenxuan
– fragment –
Bărcuța se legăna în cadență.

Floarea-Soarelui se urcă în ea. Nu se mai grăbea să ajungă la Câmpul de Orz, voia să șadă puțin
acolo. Ce frumos! Stătea pe punte și, odată cu unduirea bărcuței, inima i se umplea de bucurie.
Dar Câmpul de Orz o chema, așa cum avea să o cheme toată viața. ...
La un moment dat, Floarea-Soarelui simți că barca se mișcă. Ridică uimită capul și văzu frânghia
dezlegată de ulm, fără să știe când se petrecuse acest lucru. Bărcuța se îndepărtă la câțiva metri de mal, târând
în urma ei frânghia ca o coadă lungă și subțire. ...
În acel moment, fetița zări un băiat stând pe mal. Băiatul de unsprezece, doisprezece ani râdea
răutăcios la Floarea-Soarelui. Zilele următoare avea să afle că îl cheamă Macrău. Macrău era din Câmpul de
Orz, familia lui creștea rațe din moși-strămoși.
Floarea-Soarelui văzu un cârd de rațe țâșnind din stuf până la picioarele lui, ca o maree, bătând din
aripi, măcănind în cor și făcând mare gălăgie. Se gândi să-l întrebe: „De ce mi-ai dezlegat frânghia?‖ Dar nu-l
întrebă, îl privi numai, neajutorată. ...
Barca plutea în derivă, îndreptându-se spre răsărit.
În ochii fetiței, ulmul bătrân devenea din ce în ce mai mic. Casele cu țiglă roșie de la școala de cadre
dispăreau și ele treptat, în spatele miilor și milioanelor de tulpini de trestie. Îi era atât de frică, încât nu mai
simțea nimic. Stătea jos, în barcă, iar lacrimile îi curgeau în tăcere. În fața ochilor zări o pată de un verde
nedeslușit, și, dintr-odată, suprafața apei începu să se lărgească.
„Oare cât voi mai pluti?‖ se gândi Floarea-Soarelui.
Din când în când, mai trecea câte o barcă. În primul moment, fetița nu avea nicio reacție, nu se ridica
în picioare să facă semne din mâini sau să strige, ci stătea jos, făcând ușor cu mâna către oameni. Aceștia
credeau că-i un copil care se joacă și nu îi mai acordau atenție, văzându-și de drum, stând totuși puțin la
îndoială.
Floarea-Soarelui plângea, strigându-și încet tatăl.
O pasăre albă se ridică din stufăriș și zbură singuratică deasupra apei. Parcă simțise ceva căci zbura
jos, foarte lent, nu departe de barcă.
Floarea-Soarelui îi admira perechea de aripi lungi, fulguleții de pe piept, ciufuliți de briza apei, gâtul
subțire și lung, ciocul auriu și perechea de gheare roșii-aurii.
Când și când, pasărea își înclina capul și o privea cu ochii ei maronii.
Barca plutea pe apă, pasărea zbura pe cer. Între cer și pământ, se întindeau, la nesfârșit, tăcerea și
singurătatea.
Până la urmă, pasărea se așeză pe partea din față a ambarcațiunii.
Era o pasăre foarte mare, cu picioarele lungi, mândră și distantă.
Floarea-Soarelui se opri din plâns și se uita la ea. Nu era surprinsă deloc, de parcă o cunoștea de mult.
Sub întinsul cerului, o fetiță și o pasăre se priveau fără cuvinte, fără să se teamă una de cealaltă. Se
auzea doar murmurul limpede al apei.
Pasărea trebui să plece, nu mai putea sta cu ea. Își inclină capul grațios, bătu din aripi, își îndoi trupul,
apoi își luă zborul spre miazăzi.
După ce o petrecu cu vederea, Floarea-Soarelui își întoarse capul și privi spre răsărit: o întindere vastă
de apă.
Crezu că trebuie să plângă și se puse din nou pe plâns.

7
Pe lunca din apropiere, se zăreau un băiat și un bivol. Bivolul păștea iarbă, iar băiatul tăia iarbă. Când
observă bărcuța care plutea pe apă, se opri din tăiat, rămânând în picioare, cu secera în mână. Privea
tăcut.
Floarea-Soarelui zărise și ea bivolul și băiatul. Deși încă nu îi putea vedea clar chipul, îl simțea în
mod inexplicabil apropiat și inima i se umplu de speranță. Se ridică în picioare și se uită spre el, fără
să scoată vreun sunet.
Briza îi ridica în sus băiatului părul negru, ciufulit. Din când în când, acesta îi cădea pe față și peste
cei doi ochi negri ce sclipeau inteligenți. Pe măsură ce bărcuța se apropia, băiatului i se strângea inima
în piept, puțin câte puțin.
Bivolul acela cu coarne lungi se oprise din păscut și, precum stăpânul lui, privea barca și fetița.
Băiatul înțelese ce s-a întâmplat imediat cum aruncă o privire bărcuței. Când aceasta se
apropie, el luă funia de jos, legă bivolul și se îndreptă încet spre marginea apei.
Floarea-Soarelui nu mai plângea, vântul îi uscase deja lacrimile și îi asprise pielea.
Băiatul apucă bivolul de coamă și-i sări numaidecât în spate.
Privi în jos spre fluviu, barcă și fetiță, în timp ce ea stătea cu ochii în sus, spre el. În acel moment,
silueta i se decupa pe cerul albastru, iar în spate se revărsau rotocoale de nori. Nu îi vedea ochii, dar îi
păreau extrem de strălucitori, precum stelele pe cerul nopții.
În sufletul ei, Floarea-Soarelui avea convingerea că acest băiat o va salva. Nu striga ajutor, nu îi făcea
semne cu mâinile, stătea doar în picioare, ațintindu-l cu o privire duioasă.
Băiatul lovi cu putere bivolul pe spinare și acesta intră ascultător în apă.
Floarea-Soarelui vedea cum bivolul și băiatul se lăsau în jos, puțin câte puțin și, în curând, corpul
bivolului era în întregime acoperit de apă, rămânându-i afară doar urechile, botul, ochii și șira spinării.
...
Barca și bivolul se apropiau, la fel băiatul și fetița.
Ochii lui erau uimitori de mari și de strălucitori. Ochii aceia, Floarea-Soarelui avea să și-i amintească
toată viața.
Când veni lângă barcă, bivolul scutură din urechile lui mari, stropind-o pe față. Fetița miji ochii și-și
acoperi fața cu palmele. Când își luă mâinile de la ochi, băiatul, călare pe bivol, ajunsese deja în
spatele bărcii, se aplecă de mijloc și, cu o extremă îndemânare, apucă frânghia care plutea pe apă.
Bărcuța se clătină puțin, apoi rămase pe loc.
Băiatul legă frânghia de coarnele bivolului, se întoarse spre fată și îi făcu semn să se așeze bine, apoi
lovi ușor bivolul pe cap. Cu el în spate, bivolul înota, trăgând bărcuța spre locul de unde plecase.
Floarea-Soarelui stătea cuminte jos, pe punte. Îi putea vedea băiatului doar spatele și capul – un cap
rotund, bine proporționat. Spatele îi era drept, părând foarte robust. ...
Bivolul trăgea barca într-un ritm constant, mergând spre ulmul bătrân.
Floarea-Soarelui nu se mai temea de mult, stătea acolo, privind cu entuziasm, spectacolul: soarele oglindindu-
se în apa fluviului și stropi nenumărați de aur sclipind pe suprafața lui. Când valurile se mișcau, aceste sclipiri
se aprindeau și se stingeau. Odată cu mișcarea norilor de pe cer, trestiile de pe cele două maluri erau când
luminate de soare, când umbrite de nori. Norii, fie ei mai mari ori mai mici, mai sus sau mai jos, din când în
când acopereau complet soarele, moment în care cerul se întuneca, sclipirile de pe apă se stingeau toate și
rămânea doar o întindere de un albastru profund. Însă acest lucru nu dura mult, norii plecau și apărea soarele,
iar sclipirile parcă deveneau mai strălucitoare și mai pătrunzătoare, încât te dureau ochii de nu-i puteai
deschide. Unii nori acopereau doar un colț din soare, stufărișul fiind o parte însorit, o parte umbrit; partea
8
însorită era verde de smarald, în timp ce partea umbrită era verde-închis, aproape neagră în depărtări. Norii,
soarele, apa și trestia fără margini nu încetau să se tot preschimbe, fascinând-o pe Floarea-Soarelui.
De abia când bivolul scoase un muget, fetița își aminti de situația în care se afla. ... Când erau aproape de
ulmul bătrân, se ivi Macrău și cârdul lui de rațe. Cu o prăjină în mână, aluneca pe apă după pofta inimii, într-o
luntre specială pentru păzitul rațelor. Văzând bivolul și barca, începu să râdă cu poftă. Era un râs care pornea
din gât, semănând cu măcăitul rățoilor din cârd. Mai apoi, se lăsă pe-o parte și se întinse în barcă. Înălță capul
și privi tăcut barca, bivolul, băiatul și fata. Băiatul nu se uita absolut deloc la Macrău, preocupându-se doar să
și păstreze echilibrul pe spatele bivolului și să tragă după el bărcuța, până la ulmul bătrân.
Acolo, sub copac, stătea în picioare tatăl fetiței. Privea îngrijorat toată scena.
Băiatul se ridică pe spatele bivolului și legă la loc bărcuța de ulm, apoi coborî, apucă marginea bărcii
și o trase hotărât la mal.
Floarea-Soarelui coborî din barcă și urcă malul până sus, unde tatăl ei se aplecă și îi întinse
mâna.
Când urcă panta, pământul era plin de vegetație și fetița nu reușea să se cațăre. Băiatul veni să o ajute
și o săltă cu toată forța, până când mânuțele ei ajunseră în mâinile mari ale tatălui. Acesta o trase cu forță și o
ridică sus pe dig.
Ținându-și tatăl de mână, Floarea-Soarelui întoarse capul spre băiat, privi bivolul și barca și începu să
plângă, lacrimile curgându-i șiroaie.
Tata se lăsă în genunchi, o luă în brațe și o bătu ușor cu palma pe spate. În acel moment, văzu chipul
băiatului îndreptat spre ei. Un sentiment ciudat îi străbătu inima, iar mâna i se opri pe spatele fetiței.
Băiatul se întoarse și plecă spre bivolul lui.
Tatăl fetei îl întrebă:
Copile, cum te numești?
Băiatul îi privi pe cei doi, tată și fiică, însă nu zise nimic.
Traducere din limba chineză de Ionela Voicu
A.Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.
1. Floarea-Soarelui ajunge să plutească într-o barcă pe fluviu, deoarece:

a. barca s-a desprins accidental de ulmul bătrân;
b. băiatul care păzea bivolul dezlegase barca de ulm;
c. băiatul care păzea rațele dezlegase barca de ulm;
d. fetița se grăbea să ajungă la Câmpul de Orz.
2. Floarea-Soarelui plângea, pentru că:

a. Macrău râdea de ea;
b. nu putea să se cațăre pe dig;
c. se afla într-o barcă în derivă;
d. tatăl ei nu știa unde e.
3. Floarea-Soarelui își va aminti toată viața de:

a. miile și milioanele de tulpini de trestie;
b. ochii mari și strălucitori ai băiatului;
c. pasărea mare, mândră și distantă;
d. stropii de aur sclipind pe suprafața fluviului.
4. Floarea-Soarelui admiră fascinată frumusețea fluviului, fiind trezită din visare de:
a. apariția băiatului cu bivolul;
b. ivirea lui Macrău;
c. mugetul bivolului;
d. prezența tatălui pe mal.
B. Notează , într-o casetă similară celei de mai jos, cifrele corespunzătoare ordinii din text a
următoarelor idei:
9
1. Pasărea se așază pe partea din față a ambarcațiunii.

2. Floarea-Soarelui este convinsă că băiatul o va salva.
3. Ulmul și casele se îndepărtează.
4. Băiatul și bivolul trag barca spre ulmul bătrân.
5. Băiatul de pe mal a dedus ce se întâmplă cu barca fetiței.
6. Văzând bivolul, păzitorul de rațe începe să râdă.
7. Floarea-Soarelui stă pe punte, bucurându-se de unduirea bărcuței.
8. Bivolul o stropește pe Floarea-Soarelui.
C.
Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe, raportându-te
la textul citat:
1. Precizează reacția oamenilor din alte bărci la vederea fetiței.
2. Motivează, în 3 – 5 rânduri, alegerea numelui personajului Macrău, în raport cu textul.
3. Explică, în 3 – 5 rânduri, motivul pentru care fetița începe să plângă atunci când ajunge pe mal.
4. Prezintă, în 4 – 7 rânduri, relația care se stabilește între Floarea-Soarelui și pasăre.
D.
Ești Floarea-Soarelui.
Redactează o pagină de jurnal, din data de 23.04.2019, de 13 – 18 de rânduri, în care să prezinți
experiența pe care ai trăit-o în barca aflată în derivă.
Partea a II – A – Text nonliterar

Se dă textul:
Cariera lui Vincent van Gogh a durat doar zece ani, dar a lăsat în urmă peste opt sute de tablouri și
mai mult de o mie de desene. Această realizare este în sine remarcabilă, dar ceea ce uimește și mai mult este
faptul că, deși în prima jumătate a carierei sale, pictorul încă își căuta un mod propriu de exprimare artistică,
în a doua jumătate începe să realizeze tablouri cu adevărat memorabile. Căci, într-adevăr, majoritatea
capodoperelor care stau la baza reputației sale au fost pictate în ultimii doi sau trei ani de viață – o izbucnire
de talent și forță de muncă inegalabile în întreaga istorie a artei. După ce s-a mutat la Paris, în martie 1886,
stilul lui van Gogh a cunoscut o schimbare rapidă. Pe lângă adoptarea unei palete mai luminoase și mai
voioase decât cea folosită în Olanda, van Gogh a schimbat și tipul de subiecte, incluzând portrete și flori.
Numele lui van Gogh a devenit pentru totdeauna asociat cu acela al florii-soarelui, artistul scriindu-i
fratelui său, Theo: „floarea-soarelui îmi aparține, într-un fel.‖ Floarea avea o semnificație deosebită pentru el:
galbenul simboliza prietenia și speranța, în timp ce floarea în sine exprima gratitudinea . Seria de tablouri
reprezentând floarea-soarelui a fost creată de Vincent în perioada august-septembrie 1888, la Arles, în
Provence. Vincent van Gogh a pictat mai multe variante ale unui buchet de floarea-soarelui într-o vază, dar a
considerat că doar două dintre ele merită să-i poarte semnătura. Tablourile se regăsesc acum în muzee
faimoase din întreaga lume, printre care Galeria Națională din Londra, Muzeul Van Gogh din Amsterdam și
Muzeul de Artă din Tokyo.
Inițial, artistul a creat aceste tablouri în ideea de a-și decora studioul din Casa Galbenă din
Arles, mult visată, imaginată ca locaș al prieteniei și al luminii, ca o simfonie de albastru și galben.
Mai târziu însă a decis ca rolul lor să fie acela de a decora camera de musafiri pregătită pentru
Paul Gauguin, a cărui sosire o anticipa cu atât de mult entuziasm. În realizarea acestor tablouri van Gogh
trebuia să picteze rapid: „Lucrez în fiecare dimineață!, scria artistul, „căci florile se ofilesc atât de repede.‖
Deși Vincent a lucrat rapid, florile s-au ofilit și petalele s-au scuturat. Florile pictate, de un oranj profund,
formă rotunjită și suprafață cu o compoziție densă aveau forme mai complexe, aducând a limbi de flăcări.
Adaptare după revista Art Gallery Viața și operele marilor protagoniști ai artei – Van Gogh
gratitudine – recunoștință
A.
Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe, raportându-te
la textul citat:
1. Numește evenimentul care a marcat o schimbare importantă în arta lui Vincent van Gogh.
2. Menționează utilitatea pe care o dă van Gogh tablourilor cu floarea-soarelui.
10
3. Precizează motivul pentru care artistul trebuia să se grăbească atunci când picta tablourile din seria
reprezentând floarea-soarelui.
4. Explică, în 3 – 5 rânduri, de ce numele lui van Gogh este asociat cu floarea-soarelui.
B.
Imaginează-ți că ai vizitat casa lui van Gogh din Arles și vrei să-ți convingi colegii că este un loc
deosebit.
Redactează, pentru revista școlii, un text de 10-14 rânduri, în care să prezinți Casa Galbenă.
Partea a III-a – Text Multimodal – afiș pentru o tabără de creație artistică

Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe,
raportându-te la
imaginea dată:
1. Menționează
unde este situată
localitatea
Mânău.
2. Numește două
dintre activitățile
care vor fi
organizate în
cadrul taberei.
3. Precizează
contextul în care
este organizată
tabăra de creație
de la Mânău.
4. Prezintă, în 6-10
rânduri, relația
dintre numele
taberei și
elementele
vizuale ale
afişului.
5. Realizează
propriul tău afiș
pentru o tabără
de creație.
11
3.
Partea 1 – Text Literar

1. Citiți cu voce tare, expresiv, textul de mai jos.
O BUCLĂ ÎN TIMP
de Madeleine L'Engle
În pădure se lăsa deja seara. Mergeau în tăcere. Charles şi Fortinbras zburdau în faţă, Calvin mergea alături de
Meg, atingându-i uşor braţul cu degetele, cu un gest protector.
„Cea mai… imposibilă, cea mai năucitoare după-amiază din viaţa mea! Cu toate astea, nu mă mai simt deloc
derutată sau supărată, ci… fericită. De ce?― se gândi Meg.
— Poate că trebuia să ne-ntâlnim azi, spuse Calvin. Adică, ştiu că suntem la aceeaşi şcoală, dar nu te
cunoşteam. Îmi pare bine că ne-am întâlnit, Meg. O să fim prieteni buni, o să vezi.
— Şi mie-mi pare bine, şopti Meg, apoi îşi continuară drumul în tăcere.
Când ajunseră acasă, doamna Murry era încă în laborator. Studia un lichid de un albastru pal, care se mişca
încet printr-un tub ce ducea de la un pahar Berzelius la un balon de distilare. Pe un arzător Bunsen clocotea un vas
ceramic mare, în care părea să fie un soi de tocană.
— Să nu le spuneţi lui Sandy şi Dennys că gătesc în laborator. Tot timpul se tem c-o să scap vreo substanţă chimică
în mâncare. Aveam un experiment pe care trebuia să-l ţin sub observaţie şi de asta…
— Mamă, el e Calvin O’Keefe, spuse Meg. Avem mâncare şi pentru el? Miroase grozav!
— Bună, Calvin! îl salută doamna Murry pe băiat, dând prieteneşte mâna cu el. N-avem decât tocană la cină,
dar e groasă şi gustoasă.
— Sună delicios! spuse Calvin. Pot să dau un telefon, să-i spun mamei că sunt aici?
— Sigur că da. Meg, îi arăţi, te rog, unde-i telefonul? Aş prefera să nu-l foloseşti pe cel de aici, dacă nu te
superi, vreau să termin experimentul.
Meg îl conduse pe Calvin în casă. Charles Wallace şi Fortinbras dispăruseră. Undeva afară, Meg îi auzi pe
Sandy şi Dennys meşterind la fortul pe care îl construiau sus, într-unul dintre arţarii din curte.
— Pe aici, îl invită ea pe băiat.
Meg trecu prin bucătărie şi intră în sufragerie.
— Nu ştiu de ce-mi bat capul s-o sun când nu vin acasă, spuse Calvin cu o voce plină de amărăciune. Oricum
n-ar băga de seamă că nu-s pe-acolo.
Oftă şi formă numărul:
— Mama? zise el. A, tu erai, Hinky. Spune-i mamei că vin târziu. Şi nu uitaţi să lăsaţi uşa descuiată, să nu mai
rămân iar pe-afară.
Puse receptorul în furcă şi se întoarse către Meg:
— Ştii cât de norocoasă eşti?
Fata zâmbi forţat:
— Uneori uit…
— O mamă ca a voastră! O casă ca asta! Maică-ta e superbă, pe legea mea! Dac-o vezi pe-a mea… A rămas
fără toţi dinţii de sus şi tata i-a luat o proteză, da’ nu vrea s-o poarte. Şi se piaptănă din joi în Paşti. Nu c-ar arăta mai
bine în zilele când se piaptănă.
Calvin îşi încleştă pumnii şi continuă:
— Dar o iubesc! Asta-i ciudăţenia. Îi iubesc pe toţi, deşi ei nu dau doi bani pe mine. Poate că de-asta şi sun să
le spun când nu vin acasă. Pentru că mie-mi pasă. Lor nu! Nici nu-ţi dai seama ce norocoasă eşti că eşti iubită!
Luată prin surprindere, Meg spuse:
— Nu mi-am pus niciodată problema aşa… Cred că mi s-a părut întotdeauna că mi se cuvine, că-i de la sine
înţeles că aşa trebuie să fie.
Calvin părea înnegurat, dar, deodată, zâmbetul lui larg îi lumină toată faţa:
— O să se-ntâmple lucruri, Meg! Lucruri bune! Simt eu!
Băiatul începu să cerceteze încăperea plăcută, chiar dacă totul în jur arăta puţin ponosit. Se opri în faţa unei
fotografii aşezate pe pian, înfăţişând un grup de oameni pe o plajă:
— Cine sunt?
— Nişte oameni de ştiinţă, răspunse Meg.
— Unde?
12
— La Capul Canaveral. Ăsta-i tata.

— Care?
— Uite, aici.
— Cel cu ochelari?
— Da. Cel care ar trebui să se tundă, chicoti Meg, uitând de griji şi bucurându-se să-i arate fotografia lui
Calvin. Părul lui are cam aceeaşi culoare ca al meu. Uită mereu să se tundă şi, până la urmă, îl tunde mama. Şi-a
cumpărat foarfece şi chestii speciale pentru tuns, pentru că el n-ajunge niciodată la frizer.
Calvin studie fotografia:
— Îmi place, zise el gânditor. Seamănă cu Charles Wallace, nu?
— Când Charles era bebeluş, arăta exact ca tata! Foarte caraghios!
— Nu-i frumos sau interesant. Da-mi place.

Meg fu indignată:
— Ba-i frumos!
— Neee. E înalt şi slăbănog, ca mine!

— Păi, şi tu eşti frumos, zise Meg. Ai ochii ca tata, ştii… Foarte albaştri. Numai că pe-ai lui nu prea-i vezi, că
sunt ascunşi după ochelari.
— Şi unde-i acum?
Meg se încordă. Dar nu fu nevoită să răspundă, căci uşa care dădea din laborator în bucătărie se deschise şi
doamna Murry intră cu tocana:
— Aşa, acum să termin mâncarea pe aragaz. Ţi-ai făcut temele, Meg?
— Nu chiar, răspunse Meg, intrând şi ea în bucătărie.
— Atunci mergi şi fă-ţi-le înainte de cină. Nu cred că-l deranjează pe Calvin.
— Nu, sigur, spuse Calvin şi, scotocindu-se în buzunar, scoase o foaie de hârtie mototolită. De fapt, şi eu
trebuie să termin nişte prostii de-ale mele. Mate… Cam greu ţin pasul cu ea. Tot ce are de-a face cu cuvinte merge.
Când vine vorba de cifre, nu prea mă descurc.
Doamna Murry îi zâmbi:
— Roag-o pe Meg să te-ajute.
— Cum să m-ajute? Sunt cu vreo trei clase mai mare!
— Încearcă totuşi! Roag-o să te ajute la matematică, insistă doamna Murry.
— OK, bine, zise Calvin. Poftim! Da-i destul de complicat, să ştii.
— Contează cum rezolvi exerciţiile? întrebă ea. Vreau să zic, ai voie să le rezolvi cum vrei tu?
— Sigur, atâta vreme cât înţeleg soluţia şi găsesc răspunsul corect.
— Aha… Că noi n-avem voie să le rezolvăm decât cum vor ei. Uite, dacă faci aşa, e mult mai uşor, Calvin,
zise Meg, în timp ce degetele cu creionul zburau pe hârtie.
— Hei! zise Calvin. Cred c-am priceput! Mai arată-mi o dată, să fiu sigur.
— Tot ce trebuie să ţii minte este că orice fracţie ordinară poate fi transformată în fracţie periodică, cu un
număr infinit de zecimale. Vezi? Adică 3/7 egal cu 0,428571.
— Ce familie ciudată! zise Calvin, cu gura până la urechi. N-ar trebui să mă mai surprindă… Tu parcă erai
codaşa şcolii, nu te cheamă mereu directorul la el?
— Ba da, ba da!
— Problema cu Meg şi matematica este că Meg şi tatăl ei obişnuiau să se joace cu numerele, iar Meg a învăţat
mult prea multe… scurtături. Şi când i se cere la şcoală să rezolve problemele pe calea obişnuită, se bosumflă, se
încăpăţânează şi-şi pune singură o frumuseţe de piedică mentală.
— Mai sunt şi alţi cretini ca Meg şi Charles pe aici? întrebă Calvin. Că n-ar strica să cunosc cât mai mulţi ca
voi.
— Şi n-ar strica nici dacă scrisul lui Meg ar fi cât de cât citeţ, continuă doamna Murry. Dacă mă chinui, de
obicei reuşesc să descifrez ce scrie, dar mă-ndoiesc că vreunul dintre profesorii ei pot sau sunt dispuşi să-şi piardă
timpul cu aşa ceva. Mă gândeam să-i cumpăr o maşină de scris de Crăciun, i-ar fi de ajutor.
— Dacă fac ceva bine, n-o să creadă nimeni c-am făcut eu singură, zise Meg.
1
— Ce-nseamnă megaparsec ? întrebă Calvin.
— Una dintre poreclele lui tata pentru mine, spuse Meg. Sau 3,26 milioane de ani-lumină.
2
— Ce-nseamnă E = mc ?
— Ecuaţia lui Einstein.
13
— De la ce vine E?
— Energie.
— Şi m?
— Masa.
2
—c ?
— Viteza luminii la pătrat în centimetri pe secundă.
— Care sunt vecinii Peruului?
— N-am nici cea mai vagă idee. Asta-i undeva prin America de Sud, nu?
— Care-i capitala statului New York?
2
— Păi, New York , normal.
3
— Cine-a scris Viaţa lui Johnson ?
— O, Calvin, da’ nu-s deloc bună la literatură.
— Înţeleg ce vrei să spui. Nu cred c-aş vrea să-i fiu profesor.

— Interesele ei sunt uşor… unilaterale, spuse doamna Murry, dar e vina mea şi a tatălui ei. Totuşi, încă-i mai
place să se joace cu căsuţa pentru păpuşi.
— Mamă! ţipă Meg disperată.
— Of, draga mea, iartă-mă! spuse blând doamna Murry. Dar cred că-nţelege Calvin prea bine ce vreau să zic.
Brusc, cu un gest caracteristic, Calvin îşi deschise larg braţele, de parcă ar fi vrut să le îmbrăţişeze pe Meg, pe
mama ei şi toată casa deopotrivă:
— Cum de s-au întâmplat toate astea? Ce minune! Parcă m-aş fi născut a doua oară! Nu mai sunt singur! Vă
daţi seama ce-nseamnă toate astea pentru mine?
— Da’ tu eşti bun la baschet şi la alte chestii, se miră Meg. Eşti bun la şcoală. Toată lumea te
place.
— Pentru motive fără nicio importanţă, spuse Calvin. N-aveam pe nimeni, pe nimeni pe lume, cu care să pot
vorbi! Sigur, pot să mă port ca toţi ceilalţi, pot să mă prefac, dar atunci nu sunt eu însumi!
Meg luă un mănunchi de furculiţe dintr-un sertar şi le studie gânditoare, întorcându-le pe toate
părţile:
— Iar nu mai înţeleg nimic!
— A, nici eu! spuse Calvin vesel. Dar acum măcar simt că ne-ndreptăm într-o direcţie!
traducere de Andreea Caleman

3.
Parsecul este unitate de măsură a distanţelor interastrale; 1 megaparsec este egal cu 1 milion de parseci.
4.
Albany este capitala statului New York.
5.
Viaţa lui Samuel Johnson de James Boswell este o biografie clasică, definitorie în dezvoltarea biografiei ca specie literară.
3. Doamna Murry gătește în laborator deoarece:

e. analizează conținutul unui vas ceramic;
f. studiază substanțele chimice din mâncare;
g. ține sub observație un experiment;
h. vrea să fie aproape de telefon.
B Calvin consideră că Meg e norocoasă pentru că:

5. are o cameră mare;
6. este iubită de familia ei;
7. poate pleca unde vrea;
8. știe multe lucruri.
3. Meg îl ajută pe Calvin să rezolve tema la:

6. geografie;
7. istorie;
8. literatură;
9. matematică.
14
6. Megaparsec înseamnă pentru Meg:

a. două milioane de ani-lumină;
b. ecuația lui Einstein;
c. porecla pe care i-o dădea tatăl ei;
d. viteza luminii în centimetri pe secundă.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei din text, apoi notează doar cifrele corespunzătoare
acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
1. Calvin descoperă că tatăl lui Meg seamănă cu Charles.

2. Calvin este fericit că a întâlnit oameni ca Meg și mama ei.
3. Calvin îi însoțește pe Meg și pe fratele ei până acasă.
4. Calvin își anunță familia că va întârzia.
5. Doamna Murry pregătește cina în laborator.
6. Frații lui Meg lucrează la fortul construit în arțarul din curte.
7. Meg demonstrează că are cunoștințe serioase de fizică.
8. Meg îi arată lui Calvin cum să rezolve exercițiile la matematică.
C. Răspunde, formulând enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:

1. Precizează ce obiect intenționează doamna Murry să-i dăruiască lui Meg de Crăciun.
2. Menționează motivul pentru care Calvin nu are încredere că Meg îl poate ajuta la temă.
3. Numește două trăsături ale doamnei Murry, care rezultă din discuția cu Calvin.
4. Explică reacția lui Meg, surprinsă în secvența: „Şi când i se cere la şcoală să rezolve problemele pe calea obişnuită,
se bosumflă, se încăpăţânează şi-şi pune singură o frumuseţe de piedică mentală‖.
D.
Unul dintre prietenii tăi a citit fragmentul extras din O buclă în timp de Madeleine L'Engle și te-a rugat să-i explici ce
constă minunea la care se referă Calvin.
Redactează un text de cel mult 20 de rânduri care să conțină explicația ta.
Partea a II-a – Text Nonliterar

1. Citește cu atenție textul de mai jos și răspunde la întrebări.
ANM: Regim termic oscilant și precipitații slabe, în următoarele două săptămâni; episod de ger în
perioada 25 – 27 ianuarie. Vremea se va răci şi va fi ger, dimineaţa, îndeosebi în nord şi în centru, iar noaptea în
cea mai mare parte a ţării, informează ANM.
Regimul termic va continua să oscileze pe durata următoarelor două săptămâni, însă vremea va avea, în
general, tendința de încălzire, iar temperaturile maxime vor trece de zero grade în majoritatea zonelor, în timp ce
precipitațiile anunțate vor fi slabe și trecătoare, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM),
valabilă pentru perioada 25 ianuarie – 5 februarie 2017. […]
În Transilvania, până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod normal la această
dată, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 0 și -4 grade, în timp ce nopțile vor fi geroase, în special în
diminețile de 27 și de 28 februarie, când media regională a minimelor termice se va situa în jurul valorii de -14 grade.
În cea de-a doua săptămână, atât valorile termice diurne, cât și cele nocturne, vor crește treptat, cu aproximativ 10
grade. Condiții pentru precipitații slabe, trecătoare și izolate vor fi după data de 25 ianuarie. […]
În regiunea Moldovei, în primele două zile ale intervalului, se vor înregistra în medie temperaturi maxime de
zero și 1 grad Celsius, valori apropiate de mediile climatologice, apoi vremea se va răci, astfel că, în perioada 25 – 27
ianuarie, vor fi maxime în medie de până la -3 grade. Începând cu data de 28 ianuarie, valorile termice diurne vor crește
ușor și treptat și se vor situa, în general, în jurul unor medii de 2 și 4 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în
medie între -7 și -4 grade, cu excepția nopții de 26 spre 27 ianuarie, când vor coborî sub pragul gerului, până la medii
între -12 și -10 grade, dar și ultima noapte, când vor tinde spre o medie de -2 grade. Între 25 și 28 ianuarie, local și
temporar, vor fi ninsori slabe, după care probabilitatea de apariție a precipitațiilor, predominant sub formă de ploaie,
slabe cantitativ și pe arii restrânse, va fi destul de mică. […]
În Muntenia, în primele două zile ale intervalului, se vor înregistra în medie temperaturi maxime în jurul a zero
grade Celsius, valori apropiate de mediile climatologice. Ulterior, vremea se va răci, astfel că, în perioada 25 – 27
ianuarie, vor fi maxime, în medie, ce vor varia între -3 și -2 grade. Începând cu data de 28 ianuarie, valorile termice
15
diurne vor crește ușor și treptat și se vor situa, în general, în jurul unei medii regionale între 2 și 4 grade Celsius.
Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între -8 și -5 grade, cu excepția nopților de 26 și 27 ianuarie, când vor
coborî sub pragul gerului până la medii de la -12 la -10 grade, dar și ultimele două nopți, când vor tinde spre o medie
de -4 grade. În jurul datei de 26 ianuarie, pe spații restrânse vor fi ninsori slabe, apoi probabilitatea de apariție a
precipitațiilor slabe și trecătoare va fi destul de redusă.
AGERPRES (autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică), www.agerpres.ro
A. Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe, raportându-te la textul
citat:
1. Notează semnificația prescurtării ANM.
2. Indică perioada pentru care a fost făcută prognoza meteo.
3. Menționează o asemănare și o deosebire între temperaturile din Moldova și cele din Muntenia, începând cu 28
ianuarie.
4. Precizează un fenomen meteorologic care se va produce în toate zonele geografice indicate, în jurul datei de 26
ianuarie.
B. Crezi că este util să citim prognoze meteo?

Redactează un text de cel mult 10 de rânduri în care să-ți motivezi răspunsul.
Partea a III-a – Text Multimodal – pagină web

Privește cu atenție imaginea de mai jos, care reprezintă pagina de internet a proiectului „Copilăria – rămășițe și
patrimoniu”, derulat de Muzeul Țăranului Român.
Răspunde la următoarele cerințe, valorificând informațiile din imagine:

1. Precizează care este simbolul folosit pentru opțiunea „Privește‖.
2. Menționează un element vizual care are legătură cu tematica proiectului, copilăria.
3. Explică rolul textului scris în centrul paginii.
4. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, ce rol are această pagină web de pe site-ul proiectului.
5. Realizează, pe o foaie de desen, o pagină web a unui proiect cultural/expoziții de muzeu la care ai fost
16
17
4.
Partea I – Text Literar
1. Citește cu voce tare, expresiv, textul de mai jos:
Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său

de Elif Shafak
(fragment)
„Au mers o vreme îndelungată până când au obosit. Le-a atras atenția un trandafir roșu din faţa lor, alcătuit din
multe straturi de petale.
— În viața mea nu am văzut un trandafir atât de mare, a spus Sakiz Sardunya. E adevărat?
— Miroase-l, a spus Zeliş.
În jur plutea o mireasmă îmbietoare de trandafir. Când s-au apropiat de el, au observat că pe fiecare frunză a
florii strălucea câte o literă, asemenea unei nestemate.
În faţa ochilor lor, câteva frunze ale trandafirului s-au rupt și s-au împrăștiat pe jos. Pe una se afla litera P, pe alta
A, pe alta S, pe alta Ă, pe alta R şi pe alta E. De îndată ce aceste litere s-au unit, şi-a luat zborul o pasăre foarte
frumoasă. Sakiz Sardunya a sărit entuziasmată:
— Priviţi!
Peste puţin timp a căzut litera V. Imediat după aceea litera U, un L, un P şi un E. Imediat a apărut o vulpe.
A trecut în fugă pe lângă ei.
— Se pare că această floare este fermecată, a spus Sakiz Sardunya. Vedeţi? În momentul în care literele se unesc,
cuvântul care este scris devine realitate. […]
— Au scris pe rând „îngheţată‖, „napolitană‖, „tort‖ şi „biscuiţi‖. Toate acestea s-au transformat în realitate. S-au
aşezat şi le-au mâncat pe toate. […]
— Eu am o întrebare, a spus Sakiz Sardunya. E frumos să scrii cu literele mâncăruri gustoase. Dar se pot scrie şi
lucruri urâte. Atunci ce se întâmplă?
Exact în momentul acela au auzit gălăgie. În timp ce ei vorbeau, mai căzuseră zece frunze din trandafir. Pe ele se
aflau literele V, R, Ă, J, I, T, O, A, R, E.
Deodată a apărut o vrăjitoare. Era îmbrăcată în negru din cap până în picioare; avea părul murdar şi năclăit şi era
atât de lung, încât atingea pământul.
— Ia uite ce-mi văd ochii, a spus vrăjitoarea. Musafiri nepoftiţi!
— Noi…tocmai plecam, a spus Zeliş.
— Nu puteţi merge mai departe. Nu aveţi voie! Întoarceţi-vă!

— De ce?
— Pentru că voi sunteţi copii, iar eu, vrăjitoare. Asta înseamnă că trebuie să mă port urât cu voi.
— Adică ai face ceva ce nu vrei doar pentru că aşa se aşteaptă de la tine? a spus Sakiz Sardunya.
Vrăjitoarea a stat pe gânduri. După ce s-a gândit un pic a dat din cap:
— Da!
— E o prostie, a spus Sakiz Sardunya. Chiar dacă eşti o vrăjitoare, poţi să te schimbi. Dacă într-adevăr vrei, poţi
să fii drăguţă.
— Drăguţă? Eu? Dacă sunt drăguţă, atunci nu mai sunt eu. Vrăjitoarele sunt rele.
— Nu poţi să fii rea doar pentru că celelalte vrăjitoare sunt rele, a spus Sakiz Sardunya. Tu eşti diferită. Tu ai un
alt creier, o altă personalitate.
Vrăjitoarea a privit-o uimită. Până atunci nu mai auzise astfel de cuvinte.
— De fapt, eu nu vreau să fac nimănui rău. Pentru că apoi toţi copiii mă urăsc. Dar, de fapt, eu vreau să fiu
iubită. Este foarte greu să fii vrăjitoare.
— Atunci încetează să mai faci rău, a spus Sakiz Sardunya.
— Hmm…Aş putea să fac poate un rău micuţ, a spus vrăjitoarea. Vă dau voie să treceţi prin Pădurea
Alternativelor, dar vă voi face greutăţi. În faţă veţi întâmpina nu un drum, ci o răscruce.
— Adică patru drumuri diferite? a spus Zeliş. […]
— Da, aşa va fi. Pământ, apă, foc, aer. Spuneţi acum care drum îl alegeţi.
— Dar e nedrept, a spus Sakiz Sardunya. Trebuie să ne dai nişte indicii.
— În viaţă nu veţi avea întotdeauna indicii. Dar dacă tot vrei, uite un indiciu pentru tine: Unul din aceste drumuri
este cel corect, celelalte sunt greşite. Dacă mergeţi pe drumul corect, ajungeţi imediat. Dacă mergeţi pe drumul greşit,
vă veţi chinui la nesfârşit. […]
Încă din momentul în care au păşit pe drumul focului, temperatura a început să crească foarte repede.
18
— Of, am transpirat, a spus Sakiz Sardunya.

— Ce cald e aici, a spus Asutay!
Pe măsură ce mergeau, se încălzeau şi mai tare. După ce au înaintat un timp astfel, au văzut o mulţime de
licurici. Unul din ei s-a apropiat de copii.
— De ce nu luminezi? a întrebat Zeliş.
— De fapt luminăm, dar nu vedeţi voi. Aşteptaţi să se înnopteze. Frumuseţea noastră o vezi numai noaptea.
— Şi aşa sunteţi frumoşi, a spus Sakiz Sardunya.
— Mulţumesc, eşti un uriaş tare drăguţ.
— Uriaş? a spus Sakiz Sardunya. Dar eu nu sunt uriaş.
— Din punctul tău de vedere. Dar pentru mine voi sunteţi ca nişte uriaşi.
Sakiz Sardunya rămase uimită. Până atunci, nu se gândise deloc la ea ca la un uriaş. Şi-a notat şi asta în caiet.
Totul se schimbă în funcţie de ochiul care priveşte. Ceea ce pentru unii pare un uriaş, pentru alţii poate părea un pitic.
Au continuat să meargă. Cu cât se adânceau mai mult în ţara legendelor, a poveştilor şi a basmelor, Lepoba, au
observat cum apele secau, cum pământul crăpa de sete. În unele locuri se deschiseseră gropi adânci şi întunecate. Era
înfricoşător să fii martor la schimbările prin care trecea mediul.
— Ne uscăm, a spus Zeliş cu o voce tristă. Ţara noastră dispare.
Sakiz Sardunya se întristase de cele văzute.
— Nimeni nu ştie ce se întâmplă, a spus ea. Când mă voi întoarce la şcoală, va trebui să le povestesc tuturor.
Trebuie să le spun că, dacă noi nu visăm, dacă nu ne lăsăm gândurile să zboare, al optulea continent va dispărea.
— Şi dacă nu te vor crede? a întrebat îngrijorat Asutay.
— Nu-i nimic, a răspuns Sakiz Sardunya. E de ajuns să fie măcar câţiva copii care să mă creadă. Poate că atunci
ni se vor alătura şi alţii.
Se moleşiseră de atâta căldură. Înaintea lor, un pic mai în faţă, au văzut o tarabă. Pe ea se aflau o cană cu
limonadă rece ca gheaţa şi nişte porumb copt. La capătul tarabei stătea un dragon.
— Bună, a spus Sakiz Sardunya. N-am mai văzut niciodată un dragon care să vândă limonadă.
— Ce să fac? a spus dragonul. Am rămas fără loc de muncă.
— Dar de ce?
— Noi, dragonii, am lucrat mereu în poveşti. Am stat mereu în preajma voinicilor. Am trăit împreună cu ei
aventuri interesante. Şi tatăl meu a avut aceeaşi meserie, şi bunicul meu, şi stră-străbunicii mei. Dar acum totul s-a
schimbat. Cum am putea să ne găsim de lucru fără poveşti? Gândeşte-te, ce altceva ar putea să facă un dragon ca mine?
Încerc şi eu să-mi câstig existenţa, vânzând limonadă.
Copiii s-au uitat veseli la dragon. Dar el le-a vorbit furios:
— Dacă vreţi să treceţi pe aici, trebuie să cumpăraţi limonadă.
— Nn ... nu avem bb ... bani, s-a plâns Asutay.
În cazul acesta, am să vă pun o întrebare despre foc. Spuneţi-mi cum se numeşte învelişul aflat sub scoarţa
terestră?
— Pirosferă! a răspuns imediat Sakiz Sardunya. Atunci când magma de aici iese la suprafaţă, se produce erupţia
vulcanilor.
— Bravo, a spus dragonul. […]
— Dar puteţi să coaceţi porumb fără să vă frigeţi?
— Bineînţeles, au strigat toţi trei deodată.

— Trebuie să vă mişcaţi rapid. Aveţi doar o oră ca să străbateţi acest deal, a spus dragonul, arătând spre un loc
galben din dreapta lui.
În momentul în care copiii s-au uitat cu mai multă atenţie, au observat că nu era un deal, ci o grămadă mare de
ştiuleţi. Cred că erau sute, chiar mii de ştiuleţi. Le-ar fi luat ore întregi să-i depănuşeze şi să-i coacă.
S-au descurajat.
— Mai bine nu alegeam acest drum, a spus Sakiz Sardunya.
— E foarte greu drumul focului, a spus Zeliş. Să ne întoarcem. Probabil cel mai bun drum este cel pe care încă
nu l-am încercat. […]
— Nu plecaţi, a spus dragonul. Gresiţi! Dacă renunţaţi încă de la primul obstacol, nu veţi putea înainta niciodată.
În viaţă nu există nimic care să nu fie greu! […]
***
Într-o zi avea să le povestească tuturor despre calătoria ei fantastică. Era sigură de acest lucru. Dar până în clipa
aceea, o păstra ca pe un secret. Nu spusese încă nimănui de al optulea continent. În afara cuiva. Jurnalul ei drag…
19
Dragă Copacule Bătrân,
După ce am vizitat ţara legendelor, a poveştilor şi a basmelor, întoarcerea la şcoală mi-a stârnit un sentiment
tare ciudat. Acum totul mi se pare altfel. Pentru că eu m-am schimbat, fără ca eu să-mi fi dat seama de asta.
Nu mă mai supăr din cauza lucrurilor care în trecut mă necăjeau. Nu mă mai enervez din cauza glumelor care
înainte mă enervau. Ştiu că există un alt loc. Un ţinut mai frumos decât acesta…
Îmi fac temele, petrec mai mult timp cu prietenii mei şi citesc multe cărţi. Cu cât citesc mai mult, cu cât visez mai
mult şi-mi las imaginaţia să zburde, cu cât scriu mai multe poveşti şi compun mai multe poezii, ştiu că, pe al optulea
continent, cu atât mai des înverzeşte un copac, înfloreşte o floare, se însufleţeşte o apă care a secat, ciripeşte o pasăre.
Chiar dacă nimeni nu mă crede, eu am încredere că aşa ceva este posibil.
Sakiz Sardunya (fetiţa căreia îi place acum numele său).

1. Din frunzele trandafirului, se formează cuvintele:

a. îngheţată, dragon, vulpe;
b.tort,napolitană,
licurici
c. pasăre, vulpe, vrăjitoare;
d. prăjitură, vrăjitoare, dragon.
2. Vrăjitoarea și-a făcut apariția ca urmare a faptului că:

a. s-a format, din frunzele trandafirului, cuvântul „vrăjitoare‖;
b. a fost chemată de copii;
c. trandafirul s-a supărat pe ei;
d. cei doi copii au scris greșit un cuvânt.
3. Trecând prin Pădurea Alternativelor, copiii au ales:
4. a. drumul apei;
b.drumul focului;
c. drumul aerului;
d. drumul pământului.
5. Pe drumul pe care l-au ales, copiii s-au întâlnit cu: a.

vrăjitoarea şi licuriciul;
b. licuriciul şi dragonul; c.
dragonul şi vrăjitoarea; d.
vrăjitoarea şi alţi copii.
B.Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează doar cifrele
corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
1. Vrăjitoarea le permite copiilor să treacă prin Pădurea Alternativelor.

2. Copiii au găsit un trandafir fermecat.
3. Pe drumul focului, copiii întâlnesc un licurici.
4. Pentru a le permite să treacă mai departe, dragonul le pune copiilor câteva întrebări.
5. Din frunzele trandafirului s-a format cuvântul „vrăjitoare‖.
6. Copiii au de ales un drum dintre: pământ, apă, foc, aer.
7. Revenită în lumea ei, Sakiz Sardunya se confesează jurnalului.
8. Lepoba, ţara prin care călătoresc cei trei copii, se usucă.
C.
Răspunde,prin enunțuri, la fiecare dintre următoarele cerințe:
6. Motivează din ce cauză se plânge vrăjitoarea de rolul său de personaj negativ.

7. Precizează o cauză pentru care al optulea continent este în pericol să dispară.
8. Menționează de ce dragonul consideră că este greşit să renunţi la drumul ales de la primul obstacol întâlnit.
20
9. Explică semnificația secvenţei: „Totul se schimbă în funcţie de ochiul care priveşte. Ceea ce pentru unii pare un
uriaş, pentru alţii poate părea un pitic.‖
D. Redactează un text de cel mult 20 de rânduri, în care să prezinți care este, din punctul tău de vedere, cea mai
interesantă întâlnire pe care a avut-o Sakiz Sardunya în timpul călătoriei prin țara legendelor, a poveștilor și a
basmelor.
Partea a II-a Text Nonliterar

Internetul şi cartea – doi fraţi inamici
de Mircea Gheorghe
Dezvoltarea internetului, începută în anii '90, a dat naştere unei teme de reflecţie în legătură cu destinul cărţii
tradiţionale. Astăzi, după mai bine de douăzeci de ani de experienţă web, reflecţia încă nu s-a încheiat şi există două
curente de gândire. Unii cred că ameliorarea tehnologiilor numerice va face ca volumul tipărit să devină demodat şi, în
cele din urmă, să dispară – aşa cum, de exemplu, s-a întâmplat cu sulurile de papirusuri înlocuite de codexuri. Cărţile
vor deveni documente numerice uşor de stocat, cu sutele, şi de citit pe ecranul ordinatorului sau pe tablete şi nimeni nu
va mai avea nevoie de biblioteci. Odată cu cărțile tradiționale, susține un cercetător, Lorenzo Soccavo (într-un interviu
acordat în 2012 revistei electronice La règle du jeu*), va dispărea şi o întreagă cultură a lecturii pe suport de hârtie, cu
tabieturile, ritualurile şi practicile sale. Pentru generaţiile actuale, e greu de imaginat o asemenea transformare, dar
pentru generaţiile viitoare nu va fi o pierdere traumatizantă.
Este posibil ca Lorenzo Soccavo să aibă dreptate. Oricum, procesul se va realiza treptat şi, în definitiv, istoria
culturii este istoria unor valori, a unor tehnici, a unor tehnologii şi a unor practici care se pierd şi a altora care le
înlocuiesc. Generaţiile noi care folosesc ordinatorul şi tableta – tactilă sau de lectură – din fragedă copilărie nu vor avea
nicio nostalgie pentru ceea ce reprezenta cartea în lumea mirifică a bibliotecilor unor Émile Faguet, Jorge Luis Borges
sau Alberto Manguel.
Experienţa lecturii în solitudine va deveni o experienţă socială de comunicare şi interdependenţă. «Aceasta
produce o profundă reevaluare a medierii din partea formatorilor tradiţionali (părinţi, profesori, bibliotecari, librari,
critici şi intelectuali. […] Lumea noastră literară şi intelectuală contemporană va fi profund remodelată.»
Curentul opus este animat de editori, librari, scriitori, cititori etc. care se revoltă contra pretenţiilor numericului
de a înlocui cartea pe hârtie şi susţin că aceasta nu este nicidecum condamnată să dispară. Punctele lor de vedere sunt
extrem de variate, de la cele economice şi legislative, până la cele filosofice. Trebuie făcută distincţia între cărţile
electronice rezultate prin copierea (adică numerizarea sau, cu alt cuvânt, scanarea) cărţilor tradiţionale şi cărţile
electronice care provin direct din fişiere numerice, realizate cu programe precum word, wordperfect, powerpoint etc.
E foarte probabil ca disputa dintre numeric şi tradiţie să sfârşească într-un compromis care să le îngăduie
amândurora să coexiste. Tendinţa deja există. În Statele Unite, 21% dintre adulţi posedă o tabletă de lectură, iar în
Canada, 10% din totalul cărţilor vândute în 2011 au fost cărţi electronice. Probabil că nu se va renunţa niciodată la
producerea de cărţi pe hârtie, dar ele vor fi apoi numerizate şi puse în vânzare şi pe suport numeric. Acesta are atuurile
lui. E mai comod, de exemplu, să-ţi iei cu tine în concediu întreaga bibliotecă personală, depozitată într-o tabletă, şi nu
doar o carte sau două.
La urma urmei, internetul și cartea sunt aidoma a doi frați inamici care, aflați în competiție pentru preeminență*
în cultura contemporană, nu pot trăi unul fără altul.
(www.paginiromanesti.ca)
*La règle du jeu (fr.) = regula jocului
*preeminență = privilegiu, superioritate a cuiva sau a ceva
A. Formulează, în enunţuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerinţe:

4. Numeşte două avantaje ale „documentelor numerice‖.
5. Transcrie enunțul care evidențiază poziția diferită a generațiilor actuale și a generațiilor viitoare față de dispariția
cărții tradiționale.
6. Precizează reacţia lectorilor tradiţionali (editori, librari, scriitori, cititori etc.) faţă de înlocuirea cărţii pe hârtie cu
fişierele numerice.
21
7. Explică motivul pentru care internetul şi cartea sunt „doi fraţi inamici care nu pot trăi unul fără altul‖.
B. Redactează un text de cel mult 10 rânduri, în care să motivezi opţiunea ta pentru lectura cărţii pe hârtie sau
pe „fişierele numerice”.
Partea a III-a Text Multimodal

Priveşte cu atenţie afişul de mai jos pentru a răspunde cerinţelor:
1. Precizează scopul pentru care a fost creat afişul.
2. Indică intervalul orar în care se desfăşoară activităţile proiectului, de până la începerea spectacolului de teatru.
3. Menţionează cum poţi obţine mai multe informaţii despre acest eveniment.
4. Explică, într-un text de cel mult 10 rânduri, relaţia dintre genericul afişului („Citim în iarbă‖), mesajul verbal şi
vizual (grafic) al acestuia.
5. Realizează propriul afiș pentru un eveniment de promovare a lecturii.
22
5.
1. Citește cu voce tare, expresiv, textul de mai jos.
ȘI V-AM SPUS POVESTEA AȘA
(fragment)
de Florin Bican
- Mă plictisesc! anunță Doru de pe bancheta din spate a mașinii.

În față, părinții se priviră scurt, dându-și simultan ochii peste cap, cu o sincronizare impecabilă
și, după toate aparențele, îndelung exersată.
Mama își rulă pupilele înapoi și, întorcându-se spre băiat, începu să negocieze:
- De-abia am plecat... Facem o pauză când ajungem la prima benzinărie.
- Nuuuuu, gemu în sinea lui tata, care știa că până la prima benzinărie nu mai e mult.
- Nu la benzinărie, protestă și Doru. Miroase urât.
- Dar tu unde-ai vrea să oprim? La căsuța de turtă dulce? îl iscodi mama, pregătită să-l atragă în
jocul de-a popasurile imaginare, care le-ar fi asigurat, după calculele ei, încă o oră de mers lin.
Erau propuse, pe rând, destinații din povești, iar dezbaterea avantajelor și dezavantajelor unui
popas acolo îi alunga copilului plictiseala preț de cel puțin un ceas.
Numai că, de această dată, Doru nu avea chef de popasuri imaginare.
-Aș vrea să oprim de-adevăratelea într-un loc adevărat, își clarifică el poziția.
-De ce? încercă tata să-l atragă în labirintul de ce-urilor, pe care copilul, cum se va vedea, îl
cunoștea destul de bine. De ce să oprim?
-Pentru că m-am plictisit, răspunse Doru răbdător, cu siguranța jucătorului care știe că are în
mână cartea câștigătoare.
-De ce te-ai plictisit? încercă tata să-și joace și el cărțile cât mai abil, dar Doru îl încuie
scurt:
-Pentru că nu oprim.
Părinții își dădură din nou ochii peste cap, cu aceeași perfectă sincronizare, chiar dacă de astă
dată nu se mai întorseseră unul către celălalt.
-Îți spun eu cum facem, preluă tata negocierile. Oprim după ce depășim autocarul din
față.
Autocarul argintiu, cu număr străin, pe care-l urmăreau de ceva vreme, păstrând distanța
regulamentară, se deplasa cu viteză constantă, ca într-o problemă de matematică. Dar cu o viteză suficient
de mare pentru a-i permite tatei să șofeze confortabil în urma lui, fără a simți că merge prea încet. Spre
surprinderea tatălui, Doru se învoi de îndată.
-Da’ până nu-l depășești, nu mai oprești, puse el singura condiție.
Apoi își continuă conversația cu Ralf, singura jucărie pe care o lua cu el în călătorii.
Conversațiile cu Ralf erau și ele un prilej pentru ca părinții lui Doru să-și dea ochii peste cap.
Doru îi vorbea lui Ralf într-o limbă inventată anume, din care părinții lui nu înțelegeau o iotă. Iar
Ralf îi răspundea copilului în aceeași limbă, numai de el auzită, numai de el înțeleasă.
Ralf era un banal căluț de plastic și nu știa să facă nimic. Adică se putea desface în două, ca o
nucă. Cele două jumătăți identice se îmbucau pe dinăuntru cu ajutorul a două tije de plastic, una pe
fiecare jumătate, al căror capăt liber intra cu un clic satisfăcător în lăcașul turnat anume în interiorul
jumătății opuse.
Fabricantul nu intenționase ca secretul acestui sistem de prindere să fie descoperit de cumpărător.
Lui Doru nu-i luase însă mult timp să separe cele două jumătăți și nici să le pună la loc (după cumplitul
moment de panică în care crezuse că jucăria i se stricase iremediabil).
Descoperirea îl convinsese că are de-a face cu un căluț fermecat. De fapt îi întărise această
convingere, pentru că, din capul locului, fusese convins că doar un căluț fermecat l-ar fi putut privi ca
23
Ralf, prin geamul unei vitrine. Atras de această privire, își târâse tatăl în magazin, să i-l cumpere. Derutat
de insistențele fără precedent ale fiului său, tata i-l cumpărase. […]
În loc să meargă întins spre Sinaia cu încărcătura lui de turiști (cum credea tata), autocarul
încetini din senin, pulsând prietenos din stopurile lui uriașe și semnaliză complice spre stânga. Posada
scria pe indicatorul de la marginea drumului.
-Ai spus că nu mai oprești până nu-l depășești, îi reaminti Doru suav tatălui său. […]
Semnalizând cuminte, tata făcu la stânga în urma autocarului, neuitând bineînțeles să-și
dea, la unison cu mama, ochii peste cap.
Autocarul înainta sigur, deși încet, pe șoseaua îngustă, mușcând cu roțile din acostamentul
contrasensului, ca să poată depăși procesiunea de căruțe care umpleau drumul. Doru îl ridică pe Ralf la
geam, să-și vadă confrații mai bine, și comentă cu el concentrația neobișnuită de vehicule cu tracțiune
animală.
Tata conducea în urma autocarului, pufăind pe nas de parc-ar fi mers cu liftul. Și, la fel ca în lift,
nu era chip să depășească. Se apropiaseră destul de mult să-i poată vedea numărul de înmatriculare, care
nu era de fapt un număr, ci o plăcuță acoperită cu dreptunghiuri și pătrate colorate. ,,Mondrian‖ i se păru
lui Doru că o aude pe mama șoptindu-i tatei peste zumzetul chinuit al motorului.
-Ce țară-i asta? se miră tata, privind nedumerit ecusonul oval lipit pe geamul din spate al
autocarului.
Pe ecuson era imprimată o literă - dacă aceea era într -adevăr o literă- pe care niciunul dintre ei n-
o mai văzuse până atunci: arăta ca un T secționat de o liniuță transversală, sau ca două F-uri lipite spate
în spate. Mama ridică din umeri.
-Fantascalia, îi lămuri Doru, după ce se consultă scurt cu Ralf.
Ați ghicit- aici părinții își dădură ochii peste cap, dar de astă dată zâmbind. Încă mai zâmbeau
când autocarul frână ușor și semnaliză dreapta, înscriindu-se hurducat pe un drumeag de țară. Oftând, tata
coti după el. Era un om cu principii.
Nu după multă vreme, autocarul opri și tata îl depăși triumfător, doar pentru a se trezi într-o
învălmășeală de mașini, autocare și căruțe, parcate la marginea unui tăpșan pe care forfoteau o mare de
oameni și cai.
Părinții lui Doru coborâră nedumeriți din mașină (nu, de data asta nu-și dădură ochii peste cap)
și-i făcură lui Doru semn să vină după ei. Copilul li se alătură la timp să vadă cum pe ușile autocarului
argintiu ies tot felul de ființe ciudate, printre care și o mulțime de centauri.
-E bal mascat, își liniști tatăl lui Doru familia.
Mama nu părea deloc convinsă.
-Nu vă supărați, ce este aici? îl întrebă ea pe un turist care tocmai coborâse din autocar, înainte să
observe că acesta avea picioare de țap.
-Paștele Cailor, răspunse turistul jovial, cu ochii la mulțimea colorată.
-Ți-am spus eu că-i bal mascat, insistă tata, pe când ochii mamei se făceau tot mai mari, pe
măsură ce se umpleau de toate ciudățeniile care umblau vraiște pe-acolo: zâne, unicorni, elfi, pitici,
vrăjitoare, un câine cu trup de om (sau om cu cap de câine) și cavaleri în armură.
-Bun, hai să plecăm imediat, zise mama întorcându-se spre mașină.
Dar rămase înmărmurită. În spatele lor se opriseră de-a valma căruțe, autocare și mașini,
blocându-le retragerea.
1. Mama era pregătită să-l atragă pe Doru:

a. într-un labirint al de ce-urilor;
b. într-un joc de-a popasurile imaginare;
c. într-o discuție despre Sinaia;
d. într-o conversație cu Ralf.
24
2. Ralf era:
a. un băiat;
b. un adult;
c. căluț de plastic;
d. fabricant de jucării.
3. Tata îi cumpărase jucăria pentru că:

a. îi plăcuse;
b. fusese fermecată;
c. plânsese copilul;
d. îl derutaseră insistențele fiului său.
4. Mișcarea pe care părinții lui Doru o realizează cu sincronizare este:

a. să își dea ochii peste cap;
b. să zâmbească;
c. să bată din palme;
d. să încline capul.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi doar cifrele
1. Doru este convins că Ralf este un căluț fermecat.

2. Tatăl lui Doru propune să oprească mașina după depășirea autocarului.
3. Băiatul vorbește cu Ralf, folosind o limbă înțeleasă doar de ei doi.
4. Doru și tatăl său refuză să facă o pauză la benzinărie.
5. Băiatul descoperă sistemul de prindere a jucăriei.
6. Părinții și copilul coboară din mașină.
7. După ce autocarul oprește, tatăl lui Doru îl depășește.
8. Tatăl și mama se miră de literele scrise pe ecusonul din geamul autocarului.
6. Răspunde, prin enunțuri, la fiecare dintre următoarele cerințe:

1. Indică motivul pentru care Doru vrea ca părinții lui să oprească mașina.
2. Precizează două trăsături ale părinților, așa cum reies din dialogul cu Doru.
3. Notează, din text, două cuvinte ce denumesc mijloace de transport.
4. Explică, în cel mult trei rânduri, ce anume l-a convins pe Doru că Ralf este un căluț
fermecat.
7. Redactează un text de cel mult 15 rânduri în care să prezinți două trăsături ale lui Doru,
valorificând fragmentul citat.
25
Partea a II-a – Text Nonliterar

Sute de ocazii să citim împreună – Ziua Internaţională a Cititului Împreună 2018
În data de 1 februarie 2018, ,,Citim Împreună România‖ va celebra, împreună cu mii de copii și
sute de educatori, învățători, profesori, bibliotecari, librari și pasionați de lectură din întreaga țară, Ziua
Internaţională a Cititului Împreună (ZICI). Aflată la a doua ediție națională,
‖ZICI România‖ este parte a unui eveniment global organizat de către LitWorld
(http://www.litworld.org/) și marcat anual de milioane de oameni în peste 100 de țări.
‖ZICI 2018‖ este evenimentul susținut la nivel național de grupul ,,Citim Împreună România‖.
Ediția din acest an a reușit să adune de peste 6 ori mai mulți parteneri decât cea de anul trecut, asigurând
astfel organizarea unui eveniment de lectură în aproape toate județele țării. Organizațiile partenere au
primit din partea ,,Citim Împreună România‖ resurse care să contribuie la organizarea unor evenimente
memorabile de lectură.
De asemenea, ,,Citim Împreună România‖ va facilita, cu această ocazie, 10 sesiuni de lectură

virtuale susținute de autori cunoscuți de cărți pentru copii, între care Laura Grunberg, Iulia Iordan,
Victoria Pătraşcu, Carmen Tiderle, Alex Moldovan și Florin Bican.
Un grup format din autori de cărți pentru copii, ilustratori, editori, educatori, profesori,
bibliotecari, dar și părinți sau bunici care au în comun nu doar dragostea pentru cărți, ci și bu-curia de a
vedea copii și adulți citind împreună. Grupul „Citim Împreună România‖ a fost lansat pentru a promova
beneficiile și frumusețea cititului împreună în rândul copiilor și al celor ce au grijă de ei.
Citim împreună atunci când una sau mai multe persoane se alătură unei alte persoane care citește
cu voce tare, ascultă, privesc, își imaginează și se implică în poveste fiecare în felul lui, dar toți împreună.
Cititul împreună se poate practica de către mame și bebeluși, tătici cu copii, bunici și nepoți, unchi cu
nepoței, surori și frați. Cititul împreună, în special între adulți și copii, este una dintre cele mai frumoase
activități din lume, mai ales dacă e făcută cu drag și cât mai des. ,,Citim Împreună România‖ recomandă
zilnic 20 de minute de lectură împreună.
Adaptare a unui material preluat de pe https://bookhub.ro/.
A. Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe, prin
valorificarea textului citat:
1. Precizează semnificația prescurtării ZICI.
2. Menționează scopul pentru care a fost lansat grupul ,,Citim Împreună România‖.
3. Identifică numele organizatorului evenimentului la nivel global.
4. Explică, pe baza textului dat, cum trebuie procedat când citim împreună.
5. Notează recomandarea făcută de grupul ,,Citim Împreună România‖.
B. Care este părerea ta despre cititul împreună, practicat de către părinți și copii?
Redactează răspunsul tău într-un text de cel mult 10 rânduri.
26
Partea a III-a – Text Multimodal
Privește cu atenție afișul atașat, apoi formulează răspunsuri pentru fiecare dintre
cerințele următoare:
1. Notează, pe foaia de concurs, îndemnul cuprins în afiș.
2. Indică perioada desfășurării campaniei.
3. Explică folosirea unor litere de dimensiune diferită în mesajele scrise din afișul propus.
4. Prezintă, în cel mult 8 rânduri, relația dintre imagine și mesajul scris în afișul alăturat.
27
6.
1. Citește cu voce tare, expresiv, textul de mai jos.
ISTORIA LUI RĂZVAN
de Horia
Corcheș
-fragment-
„Răzvan _01.docx
Când am ajuns în pod, Sergiulică, nu-mi venea să cred ce vraiște! Sigur nici tata nu s-ar fi
descurcat printre atâtea cutii și vechituri! Cred că Bunucul și le pusese în vreo ordine, dar între
timp, cu borcanele mamei, cu sacii de plastic în care tot îndesaseră hainele nepurtate cu gândul de
a le da la săraci, cu jucăriile rămase de la mine și de la hăbăucul de Filip, frate-miu (sper să mai
crească puțin și să se coacă, pentru că mă înnebunește cât e de țâcă) și cu altele și altele, era o
harababură de nedescris. Dar știam sigur că trebuie să fie pe undeva și era PEEERFECT
momentul; acum cât erau ai noștri plecați puteam cotrobăi în voie. Mă cam enerva țâcă, se
smiorcăia întruna lângă scară, pentru că îi interzisesem ferm să urce și el; asta mi-ar mai fi lipsit,
să pățesc vreun pocinog.
Ei, și m-am pus în grabă să răstorn saci, să mă uit în dreapta și în stânga, mi-am zis că ar trebui
să mă uit în lada unei canapele vechi – sigur era de pe vremea bunicului Bunucului! – m-am chinuit să-
i ridic partea aia de lemn cu tapițerie pe care stai – habar n-am cum îi zice – de era să mi-o scap pe
picior, dar nu era nimic în ea și abia apoi, cap sec ce sunt, mi-a trecut prin gând că ar trebui să mă uit
mai întâi pe rafturile de sus, care urcau pe perete până hăt! la tavan! Yes!, am găsit acolo cutia de care-
mi zicea Bunucul, erau în ea vreo 10-15 caiete, cred, poate și alte chestii, nu m-am uitat prea atent la
început, m-am pus pe canapeaua aia veche de s-a și ridicat un nor de praf din ea și am început să le
răsfoiesc. Deci fii atent, că nu știu cum să-ți zic să mă înțelegi și să mă crezi, Bunucul se pare că la
școală SCRIA (!) în caiete ceea ce îi spunea profesorul! Ascultă-mă bine, că nu sunt basme, n-ai decât
să crezi că inventez! În primul caiet, erau tot felul de formule de matematică, cred că învățau ceva
teoreme vechi de când lumea, de ăsta m-am plictisit după vreo două pagini. Al doilea era de istorie!
Buuun, imaginează-ți, ISTORIE scria clar pe caiet, iar înăuntru erau tot felul de chestii care claaaar
erau din trecut! Că nu cred că inventa! Așa! Hmmm...nu știu cum să îți explic, parcă erau niște lucruri
întâmplate cândva și pe care le învățau cică să nu uite trecutul și să înțeleagă cum au ajuns în prezent.
HAAA HAAAHAAA! M-am distrat la faza asta, dar a trebuit să fug să arunc o privire la parter, pentru
că țâcă începuse să se smiorcăie tare lângă scară. I-am zis să mai aibă răbdare puțin, că apoi cobor și îl
las să se joace cu consola wi-ki cea nouă, pe care mi-a luat-o tata, săptămâna trecută de ziua mea.
M-am întors repede la cutie, mă temeam să nu vină ai mei să mă găsească cocoțat în pod,
plus că nu eram sigur că nu s-ar enerva și pentru că răscoleam și printre lucrurile Bunucului.
Săracul Bunucul, eram sigur că doar mie îmi spusese despre caietele acelea și mi s-a făcut așa dor
de el dintr-odată, uite că-s trei ani de când s-a dus.Iar eu numai acum am reușit să pun mâna pe
ele!
Hai PAAA, Sergiu dragă, te las acu, trebuie să fug repede să mănânc, tot mă strigă mama din
bucătărie, dar îți scriu mâine mai departe, n-o să-ți vină să crezi, pe cuvânt, ce încurcături și ce
complicații
28
am să-ți mai
povestesc!
Pa!!!!! din
nou,
Răzvan
P.S.
Cred că mi-am dat seama: pe vremea Bunucului nu învățau la școală chestii de-astea ca
noi, cum să folosești aparatura și tehnica, ce înseamnă să lucrezi într-o bancă, dezvoltare
personală, orientare urbană, fix-ecometrie, virtualografie, widgetologie etc! Învățau mai puțin
practic și mai ales teoretic...un fel de materii!
Răzvan_02.docx
Azi la școală a fost PLICTISEALĂĂĂ... Asta și pentru că nu mai ești tu aici; de când te-
ai mutat în orașul acela (ce nume complicat are, pffff), mă plictisesc mai des, mai ales în pauze.
Noroc că m-am distrat puțin pe seama Ioanei, care își dădea ochii peste cap în timp ce fițoasele
alelalte îi admirau noile botine roz, pe care, accidental, desigur, am vărsat paharul cu apă. S-o fi
auzit cum a țipat de ciudă!
Buuuun, cum îți spuneam, mă apuc eu să citesc chestia asta, ISTORIE. Să știi că e ciudat.
Îți imaginezi, pe vremea lor, scriind cu mâna, ce greu era să citești hârtiile alea, dacă nu era scrisul
tău? Cred că profesorii erau cam enervați. Îți dai seama, să tot descifrezi alt și alt scris!!! Nici
Bunucul nu scria foarte frumos, așa că mă chinuiam uneori la câte un cuvânt. În orice caz, mi se
pare ciudat în continuare că îi interesa trecutul, să îl cunoască, să îl învețe! Nu e mai simplu pentru
noi că trebuie să învățăm numai despre prezent? Și nu e mai simplu să nu fie necesar să mai
scriem cu mâna, ci doar să vorbim, iar cuvintele să se scrie singure pe pagina virtuală?
Ei, în caietul acela, unde îl deschisesem, era vorba despre un tip viteaz, așa zicea Bunucul,
Mihai îl chema. Cred că Bunucul era foarte impresionat de el sau avea probleme cu ortografia,
pentru că mereu scria Mihai Viteazul, de parcă vitejia ar fi putut fi numele lui!
Tipul ăsta cică ar fi trăit cândva, între 1558 și 1601! Îți dai seama? Nici nu cred că aș
putea să număr în sens invers anii de acum până atunci! În fine, se pare că ar fi fost un fel de
președinte! Bunucul îi zicea voievod al unei bucăți din România, care se numea Țara Românească.
Și-apoi, în anul morții lui Mihai, Bunucul a scris că a condus încă două bucăți, Transilvania și
Moldova (ai mai auzit de ele? Mă tot minunez!). Eram năuc, nu prea pricepeam cum adică, țâcă
iar începuse să se smiorcăie și mă amenința că mă spune la tata, dar mă preocupa gândul că țara
era împărțită așa pe bucăți și îmi plăcea de tipul ăsta, Mihai Vitezul cum îi zicea Bunucul, pentru
că reușise să lipească mai multe bucăți la un loc (ca un fel de puzzle, îmi imaginez).‖

Răzvan urcă în pod pentru
a căuta:
a. jucării din copilărie ale
fratelui.
b. haine nepurtate ale
mamei.
c. caiete de școală
ale bunicului.
29
d. consola wi-ki a
tatălui.
- La școală, Răzvan este coleg cu:
e. Filip;
f. Sergiu;
g. Mihai;
h. Ioana.
5. Materiile pe care Răzvan le studiază la
școală sunt:
a. orientare urbană, dezvoltare personală,
matematică;
b. orientare urbană, dezvoltare personală,
virtualografie;
c. orientare urbană, dezvoltare personală,
caligrafie;
d. orientare urbană, dezvoltare personală, istorie.
6. Provinciile românești pe care le-a unit Mihai Vitezul au fost în număr de:
a. două;
b. trei;
c. patru;
d.cinci.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează doar cifrele
1. Răzvan scormonește în lada unei canapele vechi.

2. Răzvan primește un cadou de ziua lui de naștere.
3. Ioana este victima farsei lui Răzvan.
4. Răzvan urcă în pod.
5. Sergiu s-a mutat în alt oraș.
6. Filip plânge lângă scară.
7. Răzvan citește despre domnia lui Mihai Viteazul.
8. Mama îl strigă pe Răzvan la masă.
C. Răspunde, prin enunțuri, la fiecare dintre următoarele cerințe:
5. Precizează un motiv pentru care, pe vremea Bunucului, se studia istoria la școală.

6. Menționează o cauză a supărării lui Răzvan pe fratele său mai mic.
7. Explică de ce crede Răzvan că Bunucul avea probleme cu ortografia.
8. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, semnificația următorului fragment din textul dat:
30
„Eram năuc, nu prea pricepeam cum adică, țâcă iar începuse să se smiorcăie și mă
amenința că mă spune la tata, dar mă preocupa gândul că țara era împărțită așa pe bucăți și
îmi plăcea de tipul ăsta, Mihai Vitezul cum îi zicea Bunucul, pentru că reușise să lipească mai
multe bucăți la un loc (ca un fel de puzzle, îmi imaginez).‖
D. Eşti de acord cu ideea că echilibrul perfect între muncă și distracție este o condiție a reușitei
școlare? Redactează un text de 15-20 de rânduri în care să-ţi motivezi răspunsul.
Partea a II-a- Text Nonliterar
DESPRE PRĂJITURI ŞI RĂZBOINICI SAU ISTORIA DIN FARFURIE
Napoleon, Foch, Joffre - toţi trei au avut în raniţa lor de tineri soldaţi câte un baston de
mareşal. Şi s-au aşezat la masa istoriei cu acelaşi „apetit‖ cu care au intrat şi în cărţile de bucate.
Le-au fost „închinate‖, deopotrivă, ode şi reţete culinare şi, parcă pentru a îndulci puţin viaţa lor
tumultuoasă, prăjiturile Napoleon, Foch şi Joffre sunt şi astăzi în topul celor mai savuroase
dulciuri din lume. Numele lor au fost date şi unor struguri foarte rezistenţi - care au „moştenit‖,
(nu-i aşa?), calităţile lor de războinici!
Am scris şi altădată despre rolul covârşitor pe care l-a avut Napoleon Bonaparte asupra...
gastronomiei franceze. Sunt o mulţime de preparate care amintesc de cele mai importante dintre
victoriile lui pe câmpul de luptă, de departe puiul şi viţelul Marengo - care se referă la izbânda
împăratului din 1800, pe câmpul de la Marengo, din Italia - fiind cele mai cunoscute. Există însă şi
o prăjitură care îi poartă numele.
Un „Napoleon‖ - nu, nu moneda de aur vehiculată pe vremea sa în Franţa, deşi, la o adică,
şi această prăjitură ar putea juca rolul de „monedă de schimb‖ - putând să rotunjească perfect orice
prânz inspirat. Numai că... există o problemă. Pentru a pregăti prăjitura „Napoleon‖ avem de ales
din nu mai puţin de 12 reţete distincte, pentru că atâţia sunt şi maeştrii artei culinare care şi-au
lăsat amprenta asupra modului de preparare. Cel care a creat prăjitura a fost un gastronom celebru
din secolul al XIX-lea - Joule Gouffé - şi o găsim în cartea sa de bucate, numită cât se poate de
simplu „Le livre de cuisine‖, apărută în 1867 la Editura pariziană Parangon. Vreme de o jumătate
de secol, după cum spuneam, reţeta a suscitat interesul maeştrilor artei culinare, care i-au adus
numeroase modificări. Una dintre cele mai cunoscute variante este cea numită „parfait Napoleon‖,
folosind în loc de cremă, între foile delicate ale prăjiturii, o îngheţată specială, numită „parfait‖ şi
apreciată pentru fineţea gustului.
În anul 1920, Joffre a făcut o vizită în România, fiind primit de Regele Ferdinand şi de
Regina Maria. Mareşalul avea „misiunea‖ să îl decoreze pe Regele Ferdinand cu „Medalia militară
franceză‖, primind la rândul său din partea regelui „Crucea de Război‖. Însă omagiul cel mai
interesant l-a primit din partea unor cunoscuţi restauratori bucureşteni, fraţii Capşa, care au lansat
în onoarea lui o nouă prăjitură de ciocolată. Având formă cilindrică, de „petit-four‖, şi fiind
realizată exclusiv din cremă şi glazură de ciocolată, prăjiturica a fost botezată, simplu, „joffre‖. La
scurtă vreme, în reţetarul Casei Capşa a intrat şi tortul Joffre, care avea în compoziţie acelaşi tip
de cremă de ciocolată ca prăjitura.
Tortul Joffre a fost „importat‖ curând de parizieni, francezii asimilându-l culturii lor, fără
a şti cui se datorează reţeta. De câţiva ani, renumita prăjitură Joffre a devenit marcă înregistrată, ca
dovadă a faptului că românii pot avea şi ei un produs autohton care să intre în rândul mărcilor de
prestigiu recunoscute pe plan internaţional.
31
În Dicţionarul enciclopedic găsim listat „Joffre‖ de două ori. O dată în secţiunea numelor
proprii, unde e pomenită, succint, biografia celebrului mareşal francez Joseph Joffre, şi a doua
oară în secţiunea cuvintelor „comune‖. Jofra (cu un singur „f‖) a fost inspirată de forma caschetei
armatei franceze din Primul Război Mondial. Cum mareşalul avea glicemia crescută, fraţii Capşa
au ales să creeze pentru el doar un petit-four. Numai că francezul a venit şi-a plecat, iar clientela
românească nu se mulţumea cu o prăjiturică. Fraţii Capşa au creat atunci alte două variante:
„Joffre Marechal‖, de dimensiunile unei prăjituri obişnuite, şi tortul Joffre, bun de împărţit cu
familia.
(http://jurnalul.ro/special-jurnalul/despre-prajituri-si-razboinici-sau-istoria-din-
farfurie)
A. Construiește, sub formă de enunţuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerinţe:
1. Numește două evenimente istorice în care au fost implicate două dintre personalitățile
militare menționate în text.
2. Indică două situații în care substantivul propriu „Napoleon‖ a devenit substantiv comun.
3. Numește cofetarii care au creat deserturile numite după cele două personalități istorice.
4. Numește două ingrediente de bază folosite la rețetele celor două prăjituri.

5. Explică semnificația afirmației: „Şi s-au aşezat la masa istoriei cu acelaşi „apetit‖ cu care
au intrat şi în cărţile de bucate.‖
B. Copiilor ar trebui sau nu să le fie supravegheat de către părinți consumul de dulciuri?

Motivează-ţi răspunsul, într-un text de cel mult 15 rânduri.
Priveşte cu atenţie afişul folosit pentru prezentarea noii campanii sociale şi

culturale ,,Cartea în aşteptare”. Formulează răspunsuri la fiecare dintre următoarele
cerinţe:
1. Notează ce avantaj îţi oferă această campanie?

2. Menţionează unul dintre partenerii acestei campanii.
3. Precizează un detaliu din cadrul afişului care sugerează gestul de a dărui.
4. Explică, într-un text de cel mult 6 rânduri, semnificaţia sloganului ,,Dăruieşte bucuria lecturii!‖
32
33
7. Partea I – Text Literar
1. Citește cu voce tare și cu expresivitate textul de mai jos.
AVENTURILE LUI TOM SAWYER

de Mark Twain
Sosi şi dimineaţa de duminică. Întreaga fire, proaspătă, strălucitoare, fremăta de viaţă. Inimile
erau pline de cântec, iar celor cu inima tânără cântecul li se revărsa pe buze. Pretutindeni nu
vedeai decât chipuri voioase, peste tot domnea primăvara, văzduhul era plin de mireasma salcâmilor în
floare. […]
La capătul drumului apăru Tom, ducând o căldare cu var şi o bidinea cu coadă. Când dădu cu
ochii de gard, întreg peisajul se posomorî şi o adâncă melancolie îi întunecă sufletul. Douăzeci şi şapte de
metri de gard, de doi metri şi jumătate înălţime! Lumea îi păru fără rost, viaţa, o povară. Oftând, înmuie
bidineaua şi o trecu peste şipca de sus, repetă operaţia, mai dete o dată; măsură din ochi neînsemnata fâşie
văruită, apoi vasta întindere de gard nevăruit şi se lăsă descurajat pe o buturugă.
Tocmai atunci ieşi Jim pe poartă, sărind într-un picior, cu o găleată goală în mână şi cântând
„Fetiţele din Buffalo‖. Lui Tom niciodată nu-i plăcuse să se ducă la fântână după apă, dar astăzi era de
altă părere. Îşi aminti că la fântână se adună fel de fel de lume, băieţi şi fete de toate culorile: albi, mulatri
şi negri, care îşi aşteptau rândul flecărind, schimbând între ei tot felul de nimicuri de joacă, ciorovăindu-
se, luându-se la bătaie şi zbenguindu-se în fel şi chip. Îşi mai aminti, că, deşi până la fântână nu erau decât
vreo sută şi ceva de metri, Jim zăbovea totdeauna cel puţin un ceas până să se întoarcă cu căldarea cu apă;
şi chiar şi atunci trebuia să se ducă cineva după el să-l tragă de mânecă. Aducându-şi aminte de toate
acestea, Tom spuse:
— Măi Jim, mă duc eu să aduc apă dacă dai tu niţel cu bidineaua.
Jim scutură energic din cap şi răspunse:
— Nu poate, dom' Tom. Stăpâna spus la mine trebui aduci apă şi nu opreşti pierzi timp şi joci.
Spus dânsa şi dom' Tom roagă eu văruieşte, şi spus dânsa că eu vede treabă, văruit ai grijă dânsa!
— Lasă, mă Jim, nu te lua după ea. Aşa vorbeşte ea totdeauna. Dă-ncoa' găleata, nu stau mult...
un minut. Nici n-o să ştie.
— Ba, mi-e frică, dom' Tom. Stăpâna spus suceşte gâtu' Jim. Crede, dom' Tom.
— Dânsa?!... Fugi de-acolo! Nu bate niciodată pe nimeni, îţi ciocane niţel capu' cu degetaru', ce,
asta-i bătaie? Spune şi tu! Aşa te sperie ea cu vorba. Da' ce, vorbele le simţi? Mai rău când începe să
plângă, Jim, auzi Jim?.... Îţi dau o bilă albă, una de marmură!
Jim începu să se cam înmoaie.
— O bilă albă, Jim!... Uite-aici. Aşa-i că-i grozavă?
— Tii!... Jim nu văzut aşa bil'. Da, dom' Tom, Jim frică bate stăpâna...
— Şi hai să-ţi arăt şi buba mea de la picior!
Jim era şi el om; cum ar fi putut să reziste unei asemenea ispite! Puse găleata jos, luă în primire bila albă
şi, uitând de toate, se aplecă plin de curiozitate peste piciorul cu bubă, în timp ce Tom desfăcea
pansamentul. Un minut mai târziu, Jim fugea de-i sfârâiau călcâiele, la vale, spre fântână, cu găleata
zdrăngănind a gol. Tom văruia de mama focului, iar mătuşa Polly părăsea câmpul de bătaie, cu un papuc
în mână şi eu bucuria învingătorului în priviri.
34
Dar zelul lui Tom nu dură mult. Începu să-şi amintească ce planuri făurise el pentru ziua aceea. În
curând băieţii care nu fuseseră pedepsiţi aveau să iasă pe stradă şi să facă fel de fel de năzdrăvănii. Ce-or
să-şi mai bată joc de el că era pedepsit să lucreze! Gândul ăsta îl seca la inimă. Începu să se scotocească
prin buzunare, inventariindu-şi cu băgare de seamă avuţiile: frânturi de jucării, bile şi o mulţime de alte
nimicuri. Poate că i-ar fi ajuns ca să ademenească pe careva să lucreze în locul lui, dar n-ajungeau nici pe
departe ca să-şi cumpere o jumătate de oră de libertate deplină. Aşadar îşi băgă înapoi în buzunare averea,
mai bine rânduită decât o scosese, şi renunţă mâhnit la ideea de a încerca să-i cumpere pe băieţi. Deodată,
însă, în acea clipă întunecată şi plină de deznădejde, îi veni o idee! O idee straşnică, măreaţă! Luă iar
bidineaua şi se apucă liniştit de lucru. Nu trecu mult, şi la orizont apăru Ben Rogers; tocmai băiatul de a
cărui gură se temea cel mai mult. Ben venea ţopăind: hop-ţop-hop, dovadă că inima-i era voioasă şi plină
de speranţe mari. Muşca dintr-un măr şi la răstimpuri scotea câte un chiot lung şi melodios, urmat de un
sonor „ding-dong-dong, ding-dong-dong‖, fiindcă făcea pe vaporul. Când se apropie, reduse viteza, o luă
prin mijlocul străzii, înclină mult la tribord şi făcu nişte manevre maiestuoase de acostare. Era nici mai
mult, nici mai puţin decât „Marele Missouri‖1, cu cala cufundată, chipurile, la vreo trei metri în apă; el era
vapor, căpitan şi clopoţelul telegrafului în acelaşi timp, astfel încât trebuia să-şi închipuie că stă pe
propria-i punte de comandă, că dă ordine şi că tot el le şi execută.
— Stopaţi, dom'le comandant! Ting-ling-ling! Încetini şi se îndreptă prudent spre marginea
drumului. Maşina înapoi! Ting-ling-ling! Braţele i se încordară şi coborâră ţepene de-a lungul corpului.
Tribordu-napoi! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Braţul drept descria între timp cercuri falnice, fiindcă
înfăţişa un zbat2 de treisprezece metri. Babordu-napoi! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Mâna stângă
începu să descrie cercuri. Stop tribordu'! Ting-ling-ling! Stop babordu'! Vino la tribord! Stop! Lasă-ncet
zbatu'de-afară! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Dă bandula3. Mai iute! Dă şi parâma! Haide, ce stai?
Prinde-o de ciotu' ăla! Volta peste tot! Dă-i drumul! Stop maşinile, dom'le comandant! Ting-ling-ling!
Şşt! ş-ş-ş-t! ş-ş-t! (Încerca ventilele.)
Tom văruia înainte liniştit, de parcă nici n-ar fi văzut vaporul. Ben se zgâi o clipă la el, apoi zise:
— Hi-hi! Ai păţit-o, ă?
Niciun răspuns. Tom cercetă ultima dâră de var cu o privire lungă şi scrutătoare de artist, mai
plimbă o dată cu gingăşie bidineaua peste acelaşi loc şi iarăşi examină rezultatul cu o privire critică. Între
timp, Ben se apropiase de el ca la un pas. Lui Tom îi lăsa gura apă după măr, dar părea cu totul şi cu totul
absorbit de treaba pe care o făcea. Pierzându-şi răbdarea, Ben spuse:
— Ce e, şefule? Te-a pus la treabă?
— A, tu erai, Ben? Nici nu te văzusem.
— Știi? Eu mă duc la scăldat... Sâc!... Ce-ai mai vrea şi tu, te cred!... Ori te pomeneşti că-ţi place
mai bine să dai cu bidineaua?... Sigur, tu te dai în vânt după muncă, mie-mi spui!
Tom îl privi o clipă lung, apoi spuse:
— Ce, tu zici că asta-i muncă?
— Da' ce-i?
Tom se apucă iar de văruit. Mai dete de două-trei ori cu bidineaua, apoi răspunse nepăsător:
— O fi, n-o fi... eu atâta ştiu, că-mi place.
— Fugi d-aci... nu cumva vrei să te cred?
Tom văruia înainte de zor.
1
Unul din cele mai mari vase care navigau pe fluviul Mississippi.
2
Zbat s.n. roată propulsoare, folosită ca mijloc de locomoţie navală pentru vasele de altădată
3
Bandulă s.f. frânghie la capătul căreia este atârnată o greutate, cu ajutorul ei se aruncă pe mal parâma de legarea
vaporului.
35
— Cum să nu-mi placă? Da' ce zici tu, că în fiecare zi îţi pică norocul să văruieşti un gard ca
ăsta?
Iată că lucrurile apăreau într-o lumină cu totul nouă. Ben încetă brusc să mai ronţăie mărul. Tom
plimba graţios bidineaua în sus şi-n jos, se dădea câte un pas înapoi, ca să vadă efectul, mai migălea pe
ici, pe colo, îşi privea din nou opera, iar Ben… Ben îi urmărea fiecare mişcare, din ce în ce mai
îngândurat. Nu trecu mult şi, nemaiputându-se stăpâni, zise:
— Mă, Tom, lasă-mă să văruiesc şi eu niţel!
Tom se opri o clipă, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aci să încuviinţeze, dar numaidecât se
răzgândi:
— Nu, nu se poate, Ben. Mătuşa Polly ţine mult la gardu' ăsta, fiindcă, ştii, e la stradă... Să fie ăl
din dos, n-aş zice nimica, şi nici ea. Zău, nu-ş' ce-are ea cu gardu' acesta; zice că trebuie văruit cu mare,
mare grijă. Eu zic că din o mie de băieţi, ce din o mie... din două mii, unu' dacă s-o pricepe să-l văruiască
bine!
— Ce spui, mă!... Hai, Tom, nu mai fi aşa, lasă-mă şi pe mine să încerc numai un pic. Ce, să fiu
eu în locul tău, nu te-aş lăsa?
— Cum, Ben, crezi că eu nu vreau să te las?... Vreau, vreau, mă Ben, zău că vreau... da' tuşa
Polly... uite, ca să vezi, a vrut Jim să văruiască gardul, nu i-a dat voie; şi Sid a vrut să-l văruiască, şi nici
lui nu i-a dat voie. Tu nu vezi că nu pot? Nu pot şi gata. Dacă te las să-l văruieşti şi se întâmplă vreun
bucluc, ce mă fac, ai? Spune şi tu.
— Fugi d-acolo, că n-o să se întâmple nimic, o să-l fac la fel de bine ca tine! Hai, lasă-mă să-
ncerc! Haide! Hai, că-ţi dau cotoru' mărului, cu toţi sâmburii!
— De, ştiu şi eu ce să zic... Nu, zău, Ben, nu se poate, mi-e frică.
— Îţi dau tot măru'!
Tom se despărţi de bidinea cu şovăială pe chip şi cu bucurie în suflet. Iar în timp ce fostul vapor
„Marele Missouri‖ trudea şi năduşea în soare, artistul scos la pensie şedea pe un butoi din apropiere, la
umbră, bălăbănindu-şi picioarele, molfăind din măr şi urzind planuri cum să mai prindă în laţ şi pe alţi
proşti. Se găsiră destui; una-două răsărea câte un băiat. Venea să-şi bată joc şi rămânea să văruiască. În
clipa când Ben nu mai putu de oboseală, Tom îi şi cedă rândul lui Billy Fisher, în schimbul unui zmeu
bine cârpit, şi când îi expiră termenul lui Billy, Johnny Miller oferi un guzgan mort, plus sfoară de
hâţânat; şi tot aşa în şir, timp de câteva ceasuri. De unde, dimineaţa Tom fusese un biet băiat nevoiaş, pe
la mijlocul după-amiezii abia îşi mai putea număra avuţiile. În afară de obiectele mai sus numite, avea
douăsprezece bile, un ciob de sticlă albastră străvezie, un mosor fără aţă, o cheie care nu descuia nimic, o
bucată de cretă, un dop de sticlă, un soldat de plumb, o pereche de mormoloci, şase pocnitoare, un pisoi
chior, o clanţă de alamă, o zgardă de câine (păcat că n-avea câine!), nişte plăsele de briceag, patru coji de
portocală şi o cercevea veche, stricată. Timpul trecuse plăcut, fără nicio oboseală, fusese înconjurat de
prieteni şi unde mai pui că gardul avea pe el trei straturi de văruială! Dacă nu s-ar fi isprăvit varul, i-ar fi
ruinat pe toţi băieţii din târg.
Tom spunea că, la urma urmei, lumea nu era chiar aşa de plicticoasă. Descoperise fără să ştie că
pentru a face pe om să dorească un lucru, fie că-i bărbat în toată firea, fie că-i băieţaş, trebuie să-i
înfăţişezi acel lucru ca greu de obţinut.
Traducere de Frida Papadache
36
1. Gardul pe care Tom trebuie să-l văruiască are lungimea de:

a. doi metri şi jumătate;
b. doi metri;
c. douăzeci de metri;
d. douăzeci şi şapte de metri.
2. Jim o ia la fugă spre fântână fiindcă:

a. a fost certat de mătușa Polly;
b. dorește să obțină bila de marmură;
c. s-a speriat de piciorului lui Tom;
d. vrea să întâlnească băieți și fete.
3. Motivul pentru care Tom nu îi acordă inițial atenție lui Ben este următorul:
a. Ben este băiatul de a cărui gură se temea cel mai mult;
b. Ben se joacă de-a vaporul, iar lui Tom nu-i place acest lucru;
c. Tom aplică o strategie menită să-l scape de văruitul gardului;
d. Tom nu îl observă fiind absorbit de treaba pe care o făcea.
4. Văruitul gardului se încheie:

a. dimineața;
b. după-masă;
c. la prânz;
d. seara.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează doar cifrele
37
1. Ben îi oferă lui Tom un măr.
2. Ben îl ironizează pe Tom.
3. Ben îl roagă pe Tom să-l lase să văruiască și el gardul.
4. Ben Rogers se joacă de-a vaporul.
5. Jim se îndreaptă cântând spre fântână.
6. Tom discută cu Jim.
7. Tom se retrage la umbră.
8. Tom văruiește prima șipcă din gard.
C. Răspunde, pe foaia de concurs, prin enunțuri, la fiecare dintre următoarele cerințe:

1. Notează, din text, două cuvinte care denumesc părțile unei nave.
2. Precizează ziua săptămânii și anotimpul în care se petrece acțiunea.
3. Prezintă două motive pentru care Tom îi propune lui Jim să îl lase să meargă el după apă.
4. Explică, în cel mult 10 rânduri, semnificația următoarei enumerații: „douăsprezece bile, un ciob de
sticlă albastră străvezie, un mosor fără aţă, o cheie care nu descuia nimic, o bucată de cretă, un dop de
sticlă, un soldat de plumb, o pereche de mormoloci, şase pocnitoare, un pisoi chior, o clanţă de alamă, o
zgardă de câine (păcat că n-avea câine!), nişte plăsele de briceag, patru coji de portocală şi o cercevea
veche, stricată.‖
D. Explică, într-un text de cel mult 20 de rânduri, valorificând fragmentul citat, de ce crezi că Tom este
un băiat ingenios.

DESPRE FENOMENUL BULLYING
Bullying este o formă de abuz aparte care se manifestă printr-un comportament agresiv,
intenționat, repetat asupra aceluiași copil, iar în relațiile interpersonale se caracterizează prin dezechilibru
de forțe.
Asociația Telefonul Copilului a realizat studiul „Fenomenul bullying în unitățile de învățământ‖,
care include răspunsurile a 2000 de copii din 20 de unități de învățământ cu privire la acest fenomen.
Conform studiului, două treimi dintre copii își doresc să beneficieze de sprijinul părinților într-o
situație de bullying. Același procentaj dintre respondenți, însă, nu ar apela la părinți pentru a le solicita
sprijinul într-o situație de bullying, iar un număr similar dintre victime au declarat că părinții lor nu
cunosc situația cu care ei se confruntă. Copiii spun că nu ar mărturisi părinților despre situația în care se
află deoarece le este rușine, se tem de răzbunarea agresorilor, nu cred că adulții îi pot ajuta, nu vor să fie
etichetați ca trădători sau le este teamă de reacția părinților. Trei sferturi dintre respondenți spun că ar
răspunde prin agresiune unei situații de tip bullying.
Rezultatele studiului arată cifre îngrijorătoare deoarece exprimă efectele negative ale acestui
fenomen asupra relațiilor interpersonale ale copiilor:
38
 72,14% dintre respondenți – victime ale fenomenului bullying – s-au confruntat cu comportament
de tip bullying indirect caracterizat prin vorbe (comentarii urâte, neadevărate despre ei, familie,
statut social sau etnie), 59,42% au primit porecle, 47,34% au fost ignorați / lăsați în afara
grupului, 43,32% au primit lovituri, palme, îmbrânceli, iar 32,29% au fost amenințați;
 75,08% dintre respondenți – victime ale fenomenului bullying – au confirmat prezența/ existența
martorului în situația de bullying în care s-au aflat;
 53% dintre respondenți, în calitate de martori, au încercat să ajute un alt copil – victimă a
fenomenului bullying, în timp ce 14% nu au intervenit, 13% au spus profesorilor și 11% s-au
temut să intervină;
 50,56% dintre respondenți au fost victime de câteva ori pe an, 17,23% în fiecare săptămână,
13,20% în fiecare zi, 11,92% în fiecare lună;
 57,65% dintre respondenți au confirmat că acțiunea de bullying a avut loc în sala de clasă,
33,17% pe coridor, 32,53% în curtea unității de învățământ, 29,31% în apropierea unității de
învățământ, 29,15% în mediul online, 20,77% pe terenul de sport, 14,17% pe telefonul mobil prin
mesaje de tip SMS și 10,15% în grupul sanitar din unitatea de învățământ.
Adaptare a unui material preluat de pe http://www.telefonulcopilului.ro/.
1. Menționează denumirea asociației care a realizat studiul „Fenomenul bullying în unitățile de
învățământ‖.
2. Precizează sensul cuvântului respondent.
3. Notează două dintre motivele pentru care copiii nu ar mărturisi părinților că sunt victime ale
fenomenului bullying.
4. Numește spațiul în care au loc cele mai multe acțiuni de bullying, conform rezultatelor studiului.
5. Motivează de ce crezi că trei sferturi dintre respondenți au afirmat că ar răspunde prin agresiune unei
situații de tip bullying.
C. Având în vedere experiența ta, te-au surprins rezultatele studiului sau ți s-au părut normale?
Redactează un text de cel mult 20 de rânduri în care să răspunzi la această întrebare, explicând
motivul pentru care ai avut reacția respectivă.
39

Privește cu atenție afișul atașat, care reprezintă o reclamă la o băutură răcoritoare.
1. Notează denumirea băuturii răcoritoare pentru care a fost realizată reclama.
2. Precizează ce sugerează informația despre conținutul de fruct al băuturii răcoritoare la care face
referire reclama.
3. Explică folosirea unor litere de dimensiune diferită în cele două mesaje scrise.
4. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, relația dintre imaginea din reclamă și sloganul acesteia.
5. Realizează propriul afiș pentru băutura răcoritoare favorită.
40
1. Citește cu voce tare și cu expresivitate textul de mai jos.
PRINȚ ȘI CERȘETOR
CAPITOLUL III ÎNTÂLNIREA LUI TOM CU PRINŢUL
de Mark Twain
Tom se deşteptă înfometat şi ieşi din casă cu foamea şi cu gândurile sale încă zăpăcite de
splendoarea visului de noapte.
Rătăci încolo şi încoace prin oraş, fără să privească pe unde îl duceau paşii, nici ceea ce se petrecea
în jurul lui.
Lumea îl îmbrâncea, unii îl înjurau, dar el răpit de himera gândurilor lui nu băga nimic în seamă.
Astfel ajunse la Temple Bar. Niciodată nu mersese atât de departe în această direcţie. Se opri, se reculese
un moment, apoi se lăsă din nou pradă visului şi, fără să bage de seamă, se găsi în afară de zidurile
Londrei. Ştrandul nu mai era un drum vecinal, ci era considerat ca o stradă deşi era rău clădită, fiindcă
dacă avea un număr destul de mare de case pe o parte, pe cealaltă nu avea decât câteva edificii mari,
palate aparţinând familiilor bogate, cu frumoase parcuri vaste, coborând până la fluviu; terenuri care sunt
astăzi acoperite în întregime de uriaşe stabilimente făcute din piatră şi cărămidă. Tom, ajunse atunci la
Charing Willage şi se odihni lângă frumoasa cruce înălţată acolo de un rege deposedat pe vremuri. După
aceea, căscând gura, coborî drumul frumos, trecu prin fața maiestuosului palat al marelui cardinal şi, puţin
mai încolo, ajunse în faţa unui palat şi mai mare şi mai frumos, Wesminster. Tom privi cu uimire
construcţia enormă, cu aripile larg deschise, ameninţătoare bastioane, foişoarele, portalul larg de piatră cu
grilajul lui aurit, împodobit cu lei de granit enormi şi alte semne şi embleme ale regalităţii engleze.
Dorinţa inimii sale, urma ea, în sfârşit, să fie satisfăcută? Era, oare, cu adevărat, palatul regelui? Nu putea
el să spere dacă cerul ar fi vrut-o, să vadă acum un prinţ, un prinţ în carne şi oase?
La fiecare parte a grilajului aurit, şedea câte o statuie vie, adică un soldat înţepenit, imobil, acoperit
din cap până-n picioare de o strălucitoare armură de oţel, Oamenii de la ţară şi chiar de la oraş staţionau la
o distanţă respectuoasă, aşteptând ocazia să zărească câte ceva din pompa regală. Trăsuri superbe cu
personaje strălucitoare în interior şi cu lachei ca din poveşti pe scară, intrau şi ieşeau prin mai multe porţi
ale curţii. Sărmanul Tom se apropiase încet, timid, până la santinele, bătându-i inima, cu o licărire de
speranţă, când deodată zări prin grilajul aurit un spectacol care era să-i scoată un strigăt de bucurie. De
cealaltă parte a grilajului, era un băiat drăguţ, pârlit de soare, înnegrit de sporturi şi de exerciţii în aer
liber. Veşmintele lui de mătase şi saten, erau împodobite cu obiecte scânteietoare; purta la şold o săbioară
şi un pumnal, încrustate cu pietre preţioase; era încălţat cu ghete cu tocul roşu; pe cap avea o căciulită
elegantă, stacojie, împodobită cu pene ce atârnau în jos, prinse într-o piatră mare de preţ. Mai mulţi
curteni, ameţitori prin ţinuta lor, probabil oamenii lui personali, şedeau în jurul său. O! Era un prinţ, un
prinţ adevărat, un prinţ viu, fără nici o îndoială, aşa că rugăciunea sărmanului copil fusese, în sfârşit,
ascultată.
De emoţie, suflarea lui Tom devenise rapidă şi scurtă, iar ochii i se mărită de uimire şi de bucurie,
îndată, în el, se născu dorinţa de a fi cu totul aproape de prinţ, de a putea să-1 privească bine în faţă. Fără
să ştie cum se făcu, faţa lui se găsi lipită de grilaj, în momentul acela, chiar, un soldat îl înlătură cu
bruscheţe şi îl azvârli în mijlocul mulţimii aiurite de ţărani şi de trândavi ai Londrei strigând:
— Cară-te, caraghiosule!
Mulţimea aplaudase şi izbucnise în râs; dar tânărul prinţ izbucni de mânie.
Cu sângele la cap, cu ochii strălucitori de indignare, strigă:
41
— Cum îndrăzneşti să maltratezi, astfel, în prezenţa mea, pe acest micuţ sărman! Cum îndrăzneşti
să ridici mâna asupra unui supus al Regelui, tatăl meu, fie acela cât de mic? Să se deschidă poarta şi să
intre.
Atunci se văzu cât de nestatornică e mulţimea. Pălării şi şepci, zburară în aer... Din toate piepturile
izbucni strigătul: „Trăiască Prinţul de Galles!‖
Santinelele prezentară armele, porţile se întoarseră în ţâţâni. Micul principe — parodie — din Offal
Court, se repezi, cu zdrenţele în vânt, spre adevăratul prinţ de Westminster, căruia îi întinse mâna.
— Pari obosit şi înfometat, îi zise Eduard Tudor. Ţi-au făcut rău. Vino cu mine.
O jumătate duzină de oameni de serviciu se repezi să facă nu ştiu ce, dar, evident, numai pentru a
se amesteca unde nu-i fierbea oala. Un gest, cu adevărat regal, îi puse la locul lor, oprindu-i pironiţi pe
loc, ca nişte statui. Eduard, conduse pe Tom într-o încăpere somptuoasă, care, i se păruse că e cabinetul
lui de lucru. Porunci, apoi, să se aducă un prânz atât de copios cum nu mai văzuse niciodată Tom, decât,
poate în cărti. Prinţul, cu toată delicateţea care sta bine rangului şi educaţiei sale, concedie pe servitori
pentru a nu mări încurcătura umilului său oaspete, expunându-1 la cuvintele lor răutăcioase când va ieşi,
apoi se aşeză lângă el şi începu să-1 întrebe în timp ce Tom mânca:
— Cum te numeşti, micuţule?
— Tom Canty, vă rog, Alteţă.
— Curios nume! Unde locuieşti?
— În oraş, Alteţă, în Offal Court, la capătul lui Pudding Lane.
— Offal Court? Caraghios nume şi ăsta! Ai părinţi?
— Părinţi? Da, Alteţă, am tată şi mamă; apoi am şi bunică; dar n-o iubesc, Dumnezeu să mă ierte,
pe urmă, am două surori gemene, Bet şi Nan.
— Nu o iubeşti pe bunica ta? Nu e bună cu tine, cum văd.
— Nici cu mine, Alteţă, nici cu alții. Are inimă rea şi face rău la toată lumea, cât e ziua de mare.
— Se poartă rău cu tine?
— Câteodată încetează, atunci când doarme sau când nu mai poate de beată; dar îndată ce se
trezeşte, îmi cere socoteala banilor cerşiţi şi, atunci nu stă cu mâinile în sân.
O străfulgerare trecu prin ochii micuţului prinţ:
— Şi, te bate, spui? întrebă el.
— O! Da, Alteţă!
— Să te bată pe tine, aşa de delicat şi mic, cum eşti... Ascultă: înainte de a se lăsa noaptea, bunica
ta va fi închisă la Tour. Regele, tatăl meu...
— Uitati, Alteţă, că suntem nişte sărăcii şi că în chisoarea Tour nu e decât pentru marii regatului.
— Este adevărat. Nu m-am gândit. Voi vedea ce e de făcut pentru a o pedepsi. Şi, tatăl tău e bun cu
tine?
— Ca şi bunica, Alteţă.
— Toti părinţii se aseamănă, pare-se. Al meu n-are nici el atitudine prea tandră. Are mână grea
când loveste; dar pe mine nu mă bate. E adevărat că mă ţine în vorbe aspre. Dar mama ta?
— Mama mea este foarte bună Alteţă; ea nu-mi face nici necazuri nici rău. Iar Nan şi Bet, de
asemenea sunt bune.
— Ce vârstă au ele?
— Cincisprezece, Alteţă.
— Lady Elisabeth, sora mea, are patrusprezece şi Lady Grey, verişoara mea, are vârsta mea; şi ea e
foarte drăguţă şi amabilă; dar sora mea Lady Mary cu mimica ei totdeauna posomorâtă şi... Spune-mi,
surorile tale opresc pe subretele lor de a surâde pentru că e un păcat care ar cauza pierderea sufletelor lor?
— Subretele lor? Oh! Alteţă, credeţi că ele au subrete?
Principele contemplă grav pe mica sărăcie, apoi zise:
42
— Şi de ce nu? Cine le dezbracă atunci când se culcă? Cine le îmbracă atunci când se scoală?
— Nimeni, Alteţă. Vreţi să-şi scoată rochiile şi să se culce goale, ca animalele? Să scoată rochiile!
N-au decât câte una?
—Ah! Bunul meu senior, ce ar face cu câte două? Ele n-au decât două trupuri.
— Toată afacerea asta este foarte caraghioasă, foarte surprinzătoare. Iartă-mă, n-am vrut să-mi bat
joc de tine. Bunele tale surori, Nan şi Bet, vor avea rochii şi subrete, cât mai repede. Casierul meu se va
îngriji de aceasta. Vorbeşti bine, sinceritatea ta îmi place. Eşti instruit?
— Nu ştiu, Alteţă. Un preot cumsecade, care se numeşte Părintele Andrews, m-a lăsat să citesc
cărţile sale.
— Cunoşti latina?
— Puţin, Alteţă; nu prea bine, abia încep.
— Continuă s-o înveţi, micule, nu sunt grele decât primele reguli. Greaca dă mai multă bătaie de
cap. Pentru Lady Elisabeth şi verişoara mea, aceste două limbi şi celelalte nu sunt decât un joc. Dacă le-ai
auzi!... Dar vorbeşte-mi de Offal Court, se petrece acolo?
— Oh! Da, bine de tot când nu îţi este foame. E teatru de păpuşi şi pe urmă sunt maimuţele: sunt
aşa de caraghioase şi bine dresate! Apoi se joacă piese în care se trag focuri de armă: se bat şi toată lumea
este omorâtă. Să vezi ce frumos este şi toate acestea nu costă decât o para, dar n-ai întotdeauna o para,
căci e greu de câştigat bunul meu senior.
— Şi apoi?
— La Offal Court în joaca noastră noi ne luptăm cu bastoanele cum fac cei ce se exercită.
Prinţul deschisese ochii mari.
— E adevărat, asta trebuie să fie tare distractiv. Şi pe urmă?
— Şi pe urmă, sunt alergările pentru a vedea care soseşte primul.
— O! Cât mi-ar plăcea şi mie! Şi apoi?
— Şi apoi, Alteţă, vara intrăm în apă, înotăm în canale şi în Tamisa; apoi scufundăm pe alţii în apă,
aruncăm apă pe ei, în plină faţă, strigăm, sărim, ne dăm peste cap şi pe urmă...
— O! Aş da regatul tatălui meu pentru a vedea aceasta măcar o dată. Şi pe urmă?
— Jucăm, cântăm în jurul Pomului de Mai, în Cheapside. Ne jucăm în nisip. Facem grămezi mari şi
ne îngropăm. Şi după aceea sunt plăcintele de noroi. O! Noroiul, nu e nimic mai plăcut; ne bălăcim şi ne
tăvălim prin noroi.
— Taci, odată, mă faci să-mi lase gura apă. Dacă aş putea! O! Dar măcar numai o dată, o singură
dată, să mă îmbrac ca tine, să alerg cu picioarele goale, să tropăi, să mă rostogolesc în noroi, fără ca
nimeni să mă împiedice, fără ca nimeni să-mi zică ceva, mi se pare că aş sacrifica coroana.
— Şi eu, vai! Dacă aş putea măcar o singură dată, numai o singură dată să fiu frumos ca
dumneavoastră, să fiu...
— Ai vrea?... S-a făcut... Scoate-ți zdrenţele şi îmbracă-te cu hainele mele frumoase. Nu va fi decât
o bucurie de moment; dar eu voi fi atât de mulţumit! Haide repede, ne vom distra fiecare în felul nostru şi
vom face schimbul înainte de a veni cineva.
Câteva minute după aceea micul prinţ de Galles îmbrăcase straiele peticite ale lui Tom şi micul
prinţ al săracilor era gătit cu splendidul costum regal.
Unul lângă altul, se priviră amândoi în faţa unei oglinzi mari şi, o! miracol: s-ar fi putut spune că
nici o schimbare n-avusese loc. Se priviră unul pe altul, se oglindiră unul în celălalt, apoi din nou se
priviră unul pe altul. La sfârşit, prinţul, încurcat, rupse tăcerea.
— Hai? zise el, ce ţi se pare?
— Ah! Rog pe Alteţa voastră să nu mă oblige a răspunde. Un supus umil ca mine n-ar putea
răspunde.
43
— Nu îndrăzneşti; ei bine, voi îndrăzni eu! Tu ai părul meu, ochii mei, vocea mea, gestul meu, talia
mea, înfăţişarea mea, figura mea, trăsăturile mele. Dacă am fi goi amândoi, nu există om care ar putea să
spună că tu eşti Tom Canty sau dacă sunt eu Prinţul de Galles, ori invers. Acum când am hainele tale mi
se pare că simt loviturile ce ţi-a dat această brută de soldat. Arată-mi mâna, nu este amorţită?
— O! Nu e nimic... Alteţa voastră ştie că sărmanul soldat...
— Taci! Este o ruşine, o cruzime! strigă micul prinţ bătând în parchet cu piciorul său gol. Dacă
regele... Nu te urni de aici până nu mă întorc. Vreau eu.
El puse repede mâna şi ascunse un obiect, fără îndoială, de mare importanţă, care se găsea pe masă,
apoi o luă spre poartă şi alergă traversând curţile palatului, în zdrenţe, eu faţa îmbujorată, cu ochii
scânteietori. Ajuns la poarta cea mare, el apucă de bare şi încercă să deschidă.
— Deschideţi, deschideţi poarta! Soldatul care maltratase pe Tom se grăbi să se supună, dar cum
prinţul trecea pragul porţii aproape sufocându-se de o mânie regală, soldatul, cu o lovitură puternică
aplicată după ureche, îl trimise de-a berbeleacul în stradă şi zise:
— Na, sămânţă de cerşetor, fiindcă ai făcut să mă certe Alteţa Sa Regală.
Lumea hohoti în râs. Prinţul se sculă şi cu mândrie strigă la santinelă:
— Sunt prinţul de Galles. Persoana mea este sfântă şi vei fi spânzurat pentru că ai pus mâna pe
mine!
Soldatul, prezentând arma cu baioneta strigă batjocoritor:
— Salut, pe graţioasa Voastră Alteţă Regală! Apoi răutăcios:
— Ia-o la picior, cerşetor murdar!
Atunci, lumea batjocoritoare înconjură pe sărmanul prinţ şi îl împinse până în josul străzii sub
vuietul şi strigătul: „Faceţi loc, Alteţei Sale Regale! Loc Prinţului de Galles.‖
(traducere de G. M. Amza)

1. Cum se numește prințul?
a. Tom Canty;
b. Eduard Tudor;
c. Eduard Andrews;
d. Andrew Tudor.
2. Cine era Tom Canty?

a. prințul;
b. soldatul;
c. cerșetorul;
d. regele.
3. Ce reiese din text referitor la Tom Canty?

a. Tom Canty era instruit.
b. Tom Canty era un mincinos.
c. Tom Canty era vorbitor de limbă spaniolă.
d. Tom Canty locuia la țară.
4. Prințul era curios să afle informații despre:

a. animalele de companie ale lui Tom;
b. camera lui Tom;
44
c. școala lui Tom;

d. jocurile copiilor.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei principale ale textului, apoi notează
doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
1. Cei doi copii hotărăsc să schimbe rolul între ei.

2. Tom este emoționat la vederea prințului.
3. Prințul îl invită înăuntru și îl pune la masă.
4. Tom îi povestește despre distracțiile copiilor din cartierul în care locuiește.
5. Tom ajunge la palatul regal.
6. Tom discută cu prințul despre cartierul în care locuiește și despre rudele sale.
7. Soldatul îl alungă pe Tom, dar prințul ordonă să fie primit în curte.
8. Prințul constată că Tom este destul de instruit pentru originea sa.
C. Răspunde, pe foaia de concurs, prin enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:

1. Precizează trei dintre distracțiile copiilor din cartierul în care locuiește Tom Canty, așa cum reiese din
text.
2. Menționează ce sugerează despre Tom Canty fragmentul: De emoţie, suflarea lui Tom devenise rapidă
şi scurtă, iar ochii i se mărită de uimire şi de bucurie, îndată, în el, se născu dorinţa de a fi cu totul
aproape de prinţ, de a putea să-1 privească bine în faţă..
3. Numește două trăsături ale prințului, raportându-te la textul suport.
4. În text există următoarele referiri la prințul Eduard Tudor:
„Prinţul, cu toată delicateţea care sta bine rangului şi educaţiei sale, concedie pe servitori pentru
a nu mări încurcătura umilului său oaspete, expunându-1 la cuvintele lor răutăcioase când va ieşi”
„o luă spre poartă şi alergă traversând curţile palatului, în zdrenţe, eu faţa îmbujorată, cu ochii
scânteietori”
Explică, în cel mult 10 rânduri, de ce crezi că scriitorul a ales să prezinte astfel prințul, raportându-te la
restul povestirii.
D. Imaginează-ți următoarea situație: ești membru/membră a colectivului redacțional al revistei școlii. Ai

decis să scrii un text eseistic despre Prinț și cerșetor de Mark Twain, în care vrei să caracterizezi
personajul Tom Canty.
Redactează textul, având în vedere să te încadrezi în 20 de rânduri.
Prințul
Prinț sau Prințesă este descendentul unui principe suveran, rege sau împărat, care poate deveni
succesor pe tron. Titlul de prințesă mai poate fi acordat soției unui prinț. Exemple de utilizări sub nume
diferite a titlului de prinț:
 Dauphin în Regatul Franței
 Infant în Spania și în Regatul Portugaliei
45
 Kronprinz sau Prinț de coroană în Prusia, ulterior și în Imperiul German

 Țarevici în Imperiul Rus
Prințul Regent este un membru al casei monarhice care asigură regența în perioada domniei unui
suveran minor. În limba română, ca și în limbile germanice sau slave, există o diferență semantică
între prinț și principe, ultimul desemnând un suveran și nu doar un descendent al unei casei domnitoare.
Actualmente titlul de principe îl poartă suveranii a trei state europene: Andora, Liechtenstein și Monaco.
Prințul Charles de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, n. 14 noiembrie
1948, Londra) este actualul Prinț de Wales și moștenitor al tronului Regatului Unit. Charles este fiul
reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și al soțului ei, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Este de
asemenea Duce de Cornwall și Duce de Rothesay, titluri purtate în mod tradițional
de moștenitorul tronului Angliei, respectiv al Scoției.
Prințul Charles este moștenitorul care a purtat cel mai mult timp acest titlu în întreaga istorie a
Marii Britanii.
Este interesat de o serie de probleme umanitare și sociale: a fondat The Prince's Trust în 1976 și
sponsorizează multe alte organizații caritabile și de artă. De mulți ani militează pentru agricultura
ecologică și încearcă să sensibilizeze populația cu privire la schimbările climatice. În 1989 a publicat o
carte despre rolul arhitecturii în societate și conservarea clădirilor istorice, intitulată A Vision of Britain.
De asemenea, susține medicina alternativă.
Charles a studiat la școlile Cheam și Gordonstoun, pe care le-a urmat și tatăl său, Ducele de
Edinburgh, când a fost copil, precum și la Geelong Grammar School din Australia. După ce a obținut
diploma universitară la Trinity College, Cambridge, Charles a fost în Marina Regală din 1971 până în
1976. În 1981 s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer, cu care a avut doi fii, Prințul William, Duce de
Cambridge (n. 1982) și Prințul Harry de Wales (n. 1984). Cuplul a divorțat în 1996, după ce Diana l-a
acuzat public pe Charles de o aventură cu Camilla Parker Bowles. Diana a murit într-un accident de
mașină în 1997. În 2005 Prințul s-a căsătorit cu Camilla, care a primit titlul de Ducesă de Cornwall.
(https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Prinț și https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Charles,_Prinț_de_Wales)
A. Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe, prin valorificarea
textului citat:
1. Notează ce reprezintă un prinț.
2. Indică două exemple de utilizări a titlului de prinț.
3. Menționează interesele prințului Charles.
4. Precizează studiile urmate de prințul Charles, valorificând informațiile din textul dat.
B. Imaginează-ți că discuți cu un coleg despre calitățile pe care trebuie să le aibă un prinț. Redactează un
text de cel mult 15 rânduri, în care să-ți susții opinia despre aceste calități, evidențiind rolul lor.
46

Privește cu atenție afișul reprodus mai jos, apoi formulează răspunsuri pentru următoarele
cerințe, valorificând informațiile din imagine:
1. Precizează numele actorilor care joacă în film.

2. Menționează un element vizual care demonstrează că filmul este o adaptare a unui roman.
3. Explică rolul textului scris în centrul afișului.
4. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, mesajul afișului, valorificând două elemente grafice sugestive.
5. Realizează propriul afiș
pentru un film preferat
inspirat de o operă literară.
47
9.
1. Citește cu voce tare, expresiv, textul de mai jos
BROASCA SĂLTĂREAŢĂ DIN ŢINUTUL CALAVERAS

de Mark Twain
- A extistat cândva pe aici un om cu numele Jim Smiley, în iarna lui '49 - sau poate în primăvara
lui '50 - nu-mi aduc aminte exact; totuşi, trebuie să fie una din aceste date, căci îmi amintesc că atunci
când a venit prima oară aici canalul cel mare nu era terminat în orice caz, era cel mai ciudat om de pe
meleagurile acestea, gata mereu să pună rămăşag pe tot ce-i cădea sub ochi, numai să fi găsit pe cineva
care să susţină contrariul, iar dacă nu găsea, atunci trecea de partea cealaltă; orice-ar fi poftit celălalt, el
era gata să accepte - orice, numai să pună prinsoare, căci numai aşa era mulţumit. Cu toate acestea era
norocos, nemaipomenit de norocos; câştiga mai întotdeauna. Era mereu gata să-şi încerce norocul şi nu se
putea vorbi de vreun lucru în legătură cu care să nu-ţi propună un rămăşag, de orice parte voiai, ori albă,
ori neagră, după cum ţi-am spus adineauri. Dacă era vreo alergare de cai, îl vedeai fugind de zor sau
înghesuindu-se la potou; dacă nişte câini se încăierau, el făcea prinsoare; dacă pisicile se stucheau şi se
încrâncenau, el punea rămăşag; dacă găinile se luau la scărmăneală, făcea la fel - ce să mai spun, dacă
stăteau două păsări pe gard, punea rămăşag care-şi va lua zborul mai întâi. De câte ori era vreo întrunire a
taberei era nelipsit; venea înadins ca să pună rămăşag pe ceva în legătură cu pastorul Walker, pe care-l
socotea cel mai straşnic om de duh de pe-aici - şi aşa era, ba pe deasupra era şi om bun. Chiar dacă vedea
un purice potcovit, punea rămăşag cât timp îi va trebui pentru a ajunge acolo unde voia să se ducă şi dacă
te puneai cu el ar fi urmărit purecele cu pricina până în Mexic, numai pentru a iscodi pentru ce pleca şi cât
timp făcea pe drum bâzdâgania. O mulţime de flăcăi de pe meleagurile noastre l-au cunoscut pe Smiley şi
pot să-ţi vorbească de el. Ei, bine. lui îi era tot una - el se prindea pe orice. Al naibii om! O dată, nevasta
pastorului Walker căzuse la pat şi a bolit vreme mai îndelungată. Se părea că nu mai există scăpare, într-o
dimineaţă, pastorul dă pe la el şi Smiley îl întreabă ce-i face soţia şi pastorul îi zice că femeia-i mult mai
bine - slavă Domnului pentru mila ce i-a arătat - şi dacă va merge tot aşa înainte, se va însănătoşi cu
ajutorul proniei cereşti, dar Smiley, fără a se gândi prea mult, zise: .Ei, bine, eu pun la bătaie doi dolari şi
jumătate că nu se face bine, în nici un caz!"
Smiley ăsta al dumitale avea şi o iapă - băieţii îi ziceau mârţoaga şi că trecea ceasul până să facă
pasul - ceea ce era doar în şagă pentru că, ştii, mârtoaga mergea cevaşilea mai iute. Şi câştiga bani cu
dânsa, deşi era foarte înceată şi mereu avea ba tignafes, ba ceva la burtă, ba oftică, ba alte alea. De obicei,
i se dădea la pornirea în cursă un avans de două-trei sute de metri şi pe parcurs era întrecută, dar
totdeauna la sosire, acolo unde era omul cu steguleţul, iapa îşi pierdea sărita şi venea zmeoaica pufăind,
nechezând şi ridicându-se în două picioare şi zvârlind cu copitele pe de lături, ba şi în aer, alteori chiar în
gard, se stârnea din ce în ce praful şi făcea tot mai mult tărăboi cu tuşea ei, cu strănuturile şi pufăitul ei -
şi mi ţi se înzdrăvenea la potou, ajungând înainte cu o lungime de cap că abia îi puteau desluşi isprava.
Mai avea şi un pui de buldog. La prima vedere nu dădeai doi bani pe el; buldogul ăsta umbla într-
una de colo până colo să vadă de unde ar mai putea şterpeli ceva.
Dar de îndată ce pariai pe el, era cu totul alt câine; buza de jos i se ţuguia ca prora vaporului şi îşi
arăta dinţii, care sclipeau necruţători ca nişte flăcări.
Şi orice câine putea să-l atace, să-l hămăie, să-l muşte şi să-i facă vânt, dându-l peste cap de două-
trei ori că Andrew Jackson - ăsta era numele căţelului - Andrew Jackson nu zicea nici cârc, ca şi cum
dumnealui i-ar fi plăcut treaba asta şi nu şi-ar fi dorit altceva mai de soi. Pariurile se dublau mereu din
partea celorlalţi până se topeau toţi banii; şi atunci, deodată, Andrew Jackson unde mi-ţi înhăţa cealaltă
potaie tocmai de încheietura piciorului de îndărăt şi nu o mai slăbea; nu o muşca, mă înţelegi, doar îi
48
înşfăca piciorul şi-l ţinea strâns aşa, până ce ceilalţi amatori de pariuri se lăsau păgubaşi, căci Andrew
Jackson ar fi fost în stare să aştepte o veşnicie.
Smiley ieşea mereu câştigător cu javra aia, până ce într-o zi, căţelul s-a luat la luptă cu o potaie
care n-avea picioarele dindărăt, căci i le retezase un fierăstrău circular. Şi când lui Smiley îi era lumea mai
dragă, bă vrăjmaşii se încăieraseră de ajuns şi toţi banii erau puşi la bătaie - tocmai atunci Andrew
Jackson voia să înhaţe pe favorit de picior, şi-a dat pe loc seama că fusese dus cu preşul şi celălalt îl
prinsese la strâmtoare, ca să zic aşa. Andrew Jackson păru tare mirat, apoi se uită cam descurajat şi se lăsă
păgubaş, ieşind urât scărmănat din încăierare. Se uită lung la Smiley, ca şi cum i-ar fi spus că-i dezolat şi
că vina era a dumnealui, punându-l să se ia la harţă cu un câine olog şi lipsindu-l de putinţa de a-şi arăta
străşnicia Apoi Andrew Jackson mai şchiopată puţintel, se întinse pe pământ şi muri.
Era un căţelandru bun acest Andrew Jackson şi s-ar mai fi auzit de numele lui, dacă ar fi trăit, că
era ceva de capul lui şi deştept nevoie mare. Te rog crede-mă că aşa era; dacă nu putea vorbi şi totuşi ştia
să se lupte în halul acesta, în condiţii normale, asta însemna că era blagoslovit cu mult talent. De câte ori
mă gândesc la ultima lui luptă şi felul cum s-a terminat, mi se strânge inima.
Ei bine, acest Smiley al matale avea şoricari, cocoşei, motani şi tot soiul de dihănii dintrastea şi pe
orice ai fi vrut să pui rămăşag, hop că el ţi-l şi punea sub nas. Într-o bună zi, a prins un broscoi şi l-a luat
acasă, zicând că se gândeşte ce educaţie să-i dea. Ei, află că trei luni, vericule, n-a făcut altceva decât să
stea în curtea din fund şi să înveţe broscoiul cum să sară. Şi ce zici, vericule, l-a învăţat ori ba? Îi dădea
un bobârnac în spate şi îndată îl vedeai rotindu-se prin aer ca o gogoaşă înfuriată - îl puteai vedea făcând o
tumbă, sau mai multe, dacă îşi lua vânt mai bine - şi cădea jos pe picioarele lui turtite, exact ca pisica. Îl
învăţase să prindă muşte şi nu-l mai slăbea cu exerciţiile, aşa că broscoiul îşi ochea musca oriunde se
găsea. Smiley zicea că singurul lucru care lipseşte broaştelor este educaţia şi, dacă li se dă o educaţie, apoi
sunt în stare să facă aproape orice - şi eu îl cred. L-am văzut cu ochii mei cum îl aşeza pe Daniel Webster
pe jos, chiar aici - Daniel Webster era numele broscoiului - şi îi şoptea „musca, Daniel, musca" şi într-o
clipeală mi-ţi sărea drept în sus şi înhăţa musca de pe tejghea şi bâldâbâc! cădea iarăşi jos, ca un bulgăre
de noroi, dar zdravăn, şi se apuca să se scarpene în cap cu laba din spate, nepăsător, de parcă nu şi-ar fi
dat seama că făcea în fiece dimineaţă un lucru neobişnuit oricărei broaşte. N-ai văzut în viaţa dumitale un
broscoi atât de modest şi de sincer ca el, deşi era atât de înzestrat. Şi dacă se apuca să sară drept, pe un
teren neted, apoi îţi făcea o săritură mai mare decât a oricărei gadine din seminţia ei. Săriturile pe terenul
plat erau marea lui specialitate şi când te gândeai la ele, Smiley era gata să-şi pună rămăşag toţi banii până
la ultima lăscaie. Smiley se mândrea grozav cu broasca lui şi avea de ce, căci oamenii care vânturaseră
lumea recunoscură cu toţii că Daniel Webster întrecea toate broaştele pe care le văzuseră.
Ei bine, Smiley ţinea ditai dihanie într-o colivie şi o aducea uneori în centrul târgului ca să pună
prinsoare. Într-o zi, un om străin de aşezarea aceasta dădu peste Smiley, care tocmai ieşise cu colivia şi îl
întrebă:
- Ce-ai acolo?
Smiley răspunse cam în doi peri:
- Ar putea să fie un papagal, tot aşa cum ar putea fi un canar. Dar uite că nu-i decât un broscoi!
Străinul luă colivia, o privi cu atenţie, o întoarse pe toate feţele şi zise:
- Hm, aşa-i. Ei, şi ce mare scofală e de dumnealui?
- Ei bine - zise Smiley degajat şi nepăsător - la ceva tot se pricepe, în orice caz. Eu cred că sare
mai departe decât orice broască din ţinutul Calaveras.
Omul luă din nou colivia şi o privi iarăşi cu băgare de seamă, apoi i-o dădu înapoi lui Smiley şi
zise răspicat:
- Totuşi nu văd de ce-ar fi broasca asta mai grozavă decât altele.
- Se prea poate să nu vezi, i-o întoarse Smiley. Nu zic, poate că te pricepi la broaşte, dar poate că
nu; cine ştie, poate că eşti cunoscător, dar poate că eşti numai un ageamiu în chestia asta, aşa cum am fost
49
şi eu. În orice caz eu ţin la părerea mea şi sunt gata să risc patruzeci de dolari, punând rămăşag că sare
mai departe decât orice broască din ţinutul Calaveras.
Omul rămase o clipă pe gânduri şi apoi zise puţin întristat:
- Ei, eu nu sunt de aici şi n-am nici o broască, dar dacă aş avea una, aş pune rămăşag.
Smiley îi răspunse:
- Nu-i nimic, nu-i nimic, dacă îmi ţii puţin colivia mă duc să-ţi aduc o broască.
Şi aşa se face că omul a luat colivia, a pus jos cei patruzeci de dolari, împreună cu cei ai lui
Smiley şi s-a apucat să-l aştepte.
Stătu o bucată de vreme, gândindu-se şi tot gândindu-se în sinea lui, apoi scoase broscoiul, îi
căscă gura şi umplând o linguriţă cu alice i-o turnă pe gât, de-i ajunseră alicele până în fălci, apoi îl aşeză
din nou jos. Smiley se duse la baltă şi se înfundă prin mâl, unde dibui vreme îndelungată până ce, în cele
din urmă, prinse o broasca, pe care o aduse la faţa locului. O dădu omului şi zise:
- Acum, dacă eşti gata, pune-o lângă Daniel cu labele din faţă pe aceeaşi linie, iar eu le voi da
plecarea. Apoi zise: .un, doi, trei, săriţi!, şi atât el, cât şi străinul atinseră dindărăt broaştele. A doua
broască se săltă şi sări, dar Daniel încercă să se ridice şi se opinti din umeri - aşa - ca un francez, dar
degeaba - nu se putea urni din loc; era greu ca o nicovală şi nu se putea mişca de parcă era ancorat.
Smiley rămase tare mirat şi oarecum deziluzionat, dar, bineînţeles, nu ştia ce se întâmplase.
Străinul luă banii şi plecă. Când ieşi pe uşă, arătă cu degetul mare peste umăr înspre Daniel şi zise
din nou, foarte liniştit:
- Ei bine, nu văd de ce-ar fi broasca asta mai grozavă decât altele.
Smiley rămase locului, scărpinându-se în cap şi uitându-se o bună bucată de vreme în jos, la
Daniel, până când în cele din urmă zise:
- Mă miră de ce dracu s-o fi dat bătut Daniel. N-o fi păţit ceva? Nu ştiu de ce, dar mi se pare tare
umflat.
Îl apucă pe Daniel de ceafă, îl ridică şi exclamă:
- Ei drăcie! Zău dacă nu cântăreşte cinci livre! Şi întorcându-l pe Daniel cu capul în jos văzu cum
îi ies din gură vreo doi pumni de alice. Abia atunci se dumiri şi-l cuprinse furia. Puse broasca jos şi o
porni după omul care-l înşelase... dar ia-l de unde nu-i.
(traducere din limba engleză de Andreea Șeler)

1. Cum se numește personajul principal?
a. Jim Smiley;
b. Daniel Webster;
c. Andrew Jackson;
d. pastorul Walker.
2. Cine era Andrew Jackson?

a. personajul principal;
b. un buldog;
c. un broscoi;
d. un cal.
3. Ce reiese din text referitor la Jim Smiley?

a. Jim Smiley era un țăran.
b. Jim Smiley era un muncitor mexican.
c. Jim Smiley era un parior norocos.
50
d. Jim Smiley era pastorul din oraș.
4. Jim Smiley era uimit pentru că:

a. pastorul n-a venit la slujbă;
b. câinele a murit;
c. iapa a câștigat concursul;
d. broscoiul pierduse întrecerea.
B. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei principale ale textului, apoi notează
doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:
1. Buldogul a pierdut lupta cu câinele fără picioare.

2. Broscoiul pierde competiția fiind umflat cu alice.
3. Mârțoaga lui Smiley câștiga întotdeauna.
4. Jim Smiley era descris drept un parior norocos.
5. Broscoiul Daniel Webster prindea musca oriunde s-ar fi aflat.
6. Jim descoperă înșelătoria prea târziu.
7. Buldogul Andrew Jackson era hoț și viclean.
8. Jim Smiley pariază pe broscoi.
C. (12 puncte: 3 puncte pentru răspunsul corect la fiecare din cerințe)

Răspunde, pe foaia de concurs, prin enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Precizează trei tovarăși necuvântători ai lui Jim Smiley, așa cum reiese din text.
2. Menționează ce sugerează despre buldogul Andrew Jackson fragmentul: „Era un căţelandru bun acest
Andrew Jackson şi s-ar mai fi auzit de numele lui, dacă ar fi trăit, că era ceva de capul lui şi deştept
nevoie mare. Te rog crede-mă că aşa era; dacă nu putea vorbi şi totuşi ştia să se lupte în halul acesta, în
condiţii normale, asta însemna că era blagoslovit cu mult talent.‖.
3. Numește două trăsături ale lui Jim, raportându-te la primul paragraf al textului.
4. În text există următoarele referiri la broscoiul Daniel Webster:
„broscoiul îşi ochea musca oriunde se găsea‖
„Eu cred că sare mai departe decât orice broască din ţinutul Calaveras.‖
Explică, în cel mult 10 rânduri, de ce crezi că scriitorul a ales să prezinte astfel broscoiul, raportându-te la
restul povestirii.
D. (12 puncte)
Imaginează-ți următoarea situație: ești membru/membră a colectivului redacțional al revistei școlii. Ai
decis să scrii un text eseistic despre Broasca săltăreaţă din ţinutul Calaveras de Mark Twain, în care vrei
să caracterizezi personajul Jim Smiley.
Redactează textul, având în vedere să te încadrezi în 20 de rânduri.
51

Ariciul
Informaţii rapide
 Durata de viață: între 3 și 6 ani
 Mediu de viață: păduri, zone cu vegetație deasă
 Dieta: omnivor
 Clasa: mamifer
 Nume științific: Atelerix Albiventris
 Mâncarea principală: viermi, insecte, semințe
 Predatori (cei care vânează/ manâncă acest animal): câini, vulpi, bufnițe
Curiozități despre arici:

 Aricii sunt animale singuratice cel mai adesea, care stau împreună doar în perioada de împerechere.
 Sunt interziși ca animale de companie în Maine, Arizona, California, Georgia, Pennsylvania, Hawai și
New York City.
 Fiecare arici are în jur de 5000-7000 de țepi.
 Fiecare țep rezistă aproximativ un an, după care altul nou crește la loc.
 Mușchii de pe spatele lor ridică și retrag țepii în funcție de tipul de amenințare la care sunt supuși
 În același timp, când se simt amenințați și ridică țepii, ei se transformă într-o minge de țepi pentru a-
și proteja burta fragilă.
 Există 17 specii diferite de arici în Europa, Africa, Asia și Noua Zeelandă
 Aricii se bazează preponderent pe auz și miros, văzul fiind destul de slab dezvoltat.
 Spre deosebire de țepii porcilor spinoși, cei ai aricilor nu sunt ghimpați și nici otrăvitori.
 În grădinile englezești, sunt o prezență mai mult decât îndrăgită datorită faptului că se hrănesc cu
insecte dăunătoare.
 Unii arici pot hiberna (însă nu toți). Aceasta îi face să fie unul dintre doar cele trei animale din Marea
Britanie care hibernează.
 Sunt imuni la veninul de șarpe ceea ce înseamnă că pe lângă insecte și fructe de pădure, pot doborî o
viperă pe care o pot și mânca.
 Când se deplasează, scot sunete precum grohăitul porcilor.
 Deși au vederea puțin dezvoltată, sunt animale nocturne care ziua și-o petrec dormind în mare parte.
52
 Au botul lung pentru a-i ajuta să sape după mâncare.
 La naștere, puii au țepii moi.
 Aricii sunt intoleranți la lactoză.
 Ei pot înota, se pot cățăra și pot alerga cu o viteză surprinzătoare pe distanțe scurte.
 Lungimea corpului măsoară la unii adulți și 33 cm.
 Au membre cu cinci degete.
 Perioada de reproducere este în sezonul cald, din mai până în august.
 Gestația durează 35-55 de zile în urma căreia se nasc între 2 și 9 pui.
1. Notează cu ce se hrănește ariciul.
2. Indică două caracteristici ale țepilor ariciului.
3. Menționează ce ar trebui să știe, referitor la imunitate, cei care își doresc să dețină un arici.
4. Precizează abilitățile ariciului, valorificând informațiile din textul dat.
B. Imaginează-ți că discuți cu un coleg despre animalele de companie. Redactează un text de cel mult 20
de rânduri, în care să-ți susții opinia despre deținerea unui arici ca animal de companie, evidențiind trei
caracteristici de bază ale acestuia.

1. Precizează numele actorilor care vor dubla în limba
română.
2. Menționează un element vizual care demonstrează că
filmul este o adaptare a unui basm.
3. Explică rolul textului scris în josul afișului.
4. Prezintă, în cel mult 10 rânduri, mesajul afișului,
valorificând două elemente grafice sugestive.
53

1. Citește cu voce tare, expresiv, textul de mai jos
ADIO, FLOARE-GALBENĂ!
de Cinghiz Aitmatov
II
Ţinea minte, ţinea minte totul...
Venise în sfârşit şi luna mai. Armăsarii tânjeau, se încleştau în încăierări, răpeau iepele tinere din
alte herghelii de iepe. Amarnic mai alergau herghelegiii, împrăştiindu-i pe bătăuşi, se înjurau între ei,
când şi când se luau şi la bătaie, învârtindu-şi harapnicele. Puţin îi păsa de toate acestea lui Floare-
galbenă. În răstimpurile dintre ploi, lumina soarele, iarba îşi făcea drum de sub copite. Păşunile se
întindeau verzi-verzi, iar deasupra lor străluceau zăpezile albe-albe de pe culmile munţilor. Buiestraşul
şarg începea în acea primăvară frumoasă vârsta a tinereţii. Dintr-un noaten lăţos cu coada de-o palmă se
prefăcu într-un armăsăraş zvelt, puternic. Se lungi, corpul îşi pierdu gingăşia liniilor şi căpătă forma unui
triunghi - piept lat, iar crucea şalelor îngustă. Capul luă şi el formă unui cap de buiestraş adevărat -
uscăţiv, cu botul coroiat, cu ochii depărtaţi şi buzele strânse, mlădioase. Dar prea puţin îi păsa lui şi de
toate astea. Deocamdată, o singură patimă îl stăpânea - a alergării, pricinuindu-i lui Tanabai destule
necazuri. Atrăgea după dânsul noatenii de-o seamă, zbura printre ei ca o cometă galbenă. O nesecată
putere îi gonea neobosit prin munţi şi văi, pe povârnişuri, de-a lungul malului pietros, pe potecile priporii,
prin clini de pădure şi prin vâlcele. Chiar şi noaptea târziu, când adormea sub licărul stelelor, visa cum îi
fuge pământul sub el, cum îi şuieră vântul în coamă şi-n urechi, cum tropăie şi parcă îi zăngănesc
copitele.
Cu stăpânu-său se purta ca faţă de cei cu care n-avea de-a face mai de-aproape. Nici nu-l iubea,
dar nici nu-i purta duşmănie, pentru că, oricum, nu-i încurca în nici un chip viaţa. Atât doar că suduia,
alergând după armăsari, când o rupeau la fugă şi se depărtau prea mult. Câteodată se întâmpla ca stăpânul
să-l croiască o dată, de două ori cu ukruk-ul peste crupă. Atunci Floare-galbenă se cutremura din tot
trupul, dar mai mult de surprindere, decât de durere, şi-şi iuţea şi mai tare pasul. Cu cât fugea mai
straşnic, înapoindu-se la herghelie, cu atât îi plăcea mai mult stăpânului, care alerga din urmă cu ukruk-ul
pus de-a curmezişul. Buiestraşul asculta venind, din când în când, din urmă - strigăte de laudă, ce i se
adresau lui, îl auzea pe stăpân cum începe să cânte în şa, şi în asemenea clipe îl iubea, îi plăcea să alerge
în sunetele cântării sale. Mai târziu cunoscu bine aceste cântări - erau felurite: vesele şi triste, lungi şi
scurte, cu sau fără vorbe, îi plăcea şi ceasul când stăpânul hrănea herghelia cu sare. Împrăştia drobi de
sare pentru lins în troace lungi din scânduri, aşezate pe căpriori. Atunci dădea năvală toată herghelia; era
o adevărată desfătare. De aici, de la sare i s-a tras şi lui buclucul.
Într-o zi stăpânul său prinse să bată darabana în găleata goală; se apucă să cheme caii: „Po, po,
po!" Caii se adunară în fugă la troace. Floare-galbenă lingea sarea, stând între alţi cai, şi nu fu câtuşi de
puţin tulburat când stăpânul împreună cu ajutorul său începură să facă ocolul hergheliei cu ukruk-urile în
mâini. Asta nu-l privea. Cu ukruk-urile se prindeau doar caii de călărie, iepele mulgătoare şi alţii; el însă
putea fi liniştit. Era slobod. Şi dintr-o dată laţul de păr îi alunecă pe cap şi-i rămase atârnat de gât. Floare-
galbenă nu pricepea ce se întâmplase; deocamdată laţul nu-l speria, aşa că îşi văzu mai departe de sare.
Alţi cai se mai smucesc, se ridică în două picioare, când li se aruncă ukruk-ul de gât, dar Gulsarî nici nu
se clinti. Deodată însă îi veni poftă să tragă o fugă până la râu să se adape. Laţul de pe gât se strânse şi-l
opri locului. Aşa ceva nu i se mai întâmplase nicicând. Gulsarî sări într-o parte, începu să horcăie, ochii i
se holbară, apoi se ridică pe picioarele de dinapoi. Caii din juru-i se împrăştiară şi el se pomeni singur,
piept în piept cu oamenii, care îl ţineau prins cu arcanul din fire de păr. Stăpânul stătea în faţă, în spatele
lui se găsea al doilea herghelegiu, şi tot pe-aci se învârteau plozii herghelegiilor, care nu se mai iviseră de
mult pe-acolo, dar ajunseseră să-l sâcâie destul cu nesfârşitele lor ţupăieli în jurul hergheliei.
54
Buiestraşul fu cuprins de spaimă. Se mai smuci o dată pe picioarele dindărăt, apoi încă o dată şi a
treia oară. Soarele începu să-i joace înaintea ochilor, risipindu-se în cercuri de foc. Munţii, pământul,
oamenii cădeau răsturnându-se pe spate, ochii i se împăienjeniră pentru o clipă de golul înspăimântător,
pe care îl frămînta cu picioarele dinainte.
Dar cu cât se zbătea mai straşnic, laţul se înfăşură mai strâns. Înecându-se, buiestraşul se repezi
nu în lături, cât mai departe de oameni, ci înspre ei. Oamenii se aruncară într-o parte, începură să strige,
îşi alungară copiii pe la iurte. Totuşi herghelegiii apucară să se ridice în picioare şi laţul se încolăci din
nou strâns pe gâtul lui Floare-galbenă. De astă dată într-atât de strâns, încât nu mai putea să răsufle.
Atunci se opri, ajuns la capătul puterilor din pricina ameţelii şi a înecăciunii.
Slobozind puţin câte puţin arcanul, stăpânul începu să se apropie dintr-o parte. Şargul îl vedea cu
un singur ochi. Stăpânul venea pas cu pas spre el cu haina zdrenţuită, cu zdrelituri pe obraz. Ochii
stăpânului îl priveau însă fără ură. El răsufla anevoie şi plescăind din buzele-i numai răni îi vorbi încet,
aproape în şoaptă:
- Tek, tek, Gulsarî, nu te teme, stai, stai!
În urma lui, fără a slăbi arcanul, se apropia ferindu-se mereu omul de ajutor. Stăpânul ajunse în
sfârşit cu mâna până la buiestraş, îl mângâie pe cap şi scurt, fără a întoarce capul, aruncă vorbă ajutorului
său:
- Frâul!
Acesta i-l întinse repede.
- Stai, Gulsarî, stai cuminţel, vorbea stăpânul. Acoperi cu palma ochii buiestraşului, şi-i aruncă
repede frâul pe cap.
Nu-i mai rămânea acum decât să-i pună zăbalele şi să-l înşeueze. După ce i se puse frâul pe cap,
Floare-galbenă prinse să sforăie, încercă să se smucească în lături. Stăpânul însă izbutise să-l prindă de
buza de sus.
- Iavaşa! strigă el către ajutorul său. Acesta veni în fugă, puse pe buza calului iavaşa cu chingă şi
începu s-o răsucească pe buză cu băţul, aşa cum învârteşti un vârtej.
De durere buiestraşul se lăsă puţin pe picioarele dinapoi şi nu se mai împotrivea. Zăbalele reci de
fier se izbiră de dinţi cu un clinchet puternic şi se lipiră în colţurile gurii. Îi aruncară ceva pe spate, îi
strânseră, trăgând din când în când cu smucituri, pieptul în curele, făcându-l să se cumpenească pe-o parte
şi pe alta. Dar asta nu mai avea însemnătate. Stăruia doar durerea crâncenă, de necrezut, de la buză. Ochii
dădeau să-i iasă din găvane. Nu putea nici să se clintească, nici să geamă. Nici nu băgă de seamă când şi
cum se urcase stăpânul pe el şi-şi veni în fire abia după ce-i scoaseră iavaşa de pe buză.
Stătuse câteva clipe fără să priceapă nimic, strâns legat peste tot şi împovărat, apoi se uitase
chiorâş cu un ochi, privind peste greabăn, şi deodată văzu în spatele său omul. De spaimă, se aruncă într-o
parte, dar zăbalele îi sfâşiau botul, iar călcâiele omului i se înfipseră puternic în coaste. Buiestraşul se
săltă pe picioarele dinapoi, necheză îndurerat şi mânios, prinse să se zvârcolească, dând din copite şi
încordându-se ca să lepede de pe el tot ce-l apăsa. Apoi se repezi în lături, dar nu-l lăsa arcanul, al cărui
capăt îl ţinea sub scara şeii celălalt om, care călărea un alt cal. Atunci porni să alerge în cerc, să fugă în
nădejdea că acest cerc se va dezlega şi el va întinde-o de acolo, departe, încotro l-ar duce ochii. Cercul
însă nu se desfăcea, şi el alerga, alerga, într-una, făcând rotocol după rotocol. Tocmai asta vroiau şi
oamenii. Stăpânul îl şfichiuia în răstimpuri cu biciuşca şi-l ațâța cu tocurile cizmelor. În două rânduri
şargul izbuti totuşi să-l azvârle de pe spate. Stăpânul se scula însă de jos şi-l încăleca iar. O ţinură aşa
mult timp, mult de tot. I se învârtea capul, se învârtea pământul în jurul său, se învârteau iurtele, se
învârteau caii răspândiţi în depărtare, se învârteau munţii, se învârteau norii pe cer. Pe urmă el osteni şi-o
porni la pas. Tare ar mai fi vrut să-şi ude limba.
Nu-l lăsară însă la apă. Seara, fără să i se scoată şaua, slăbindu-i doar puţin chingile, fu pus la
conovăţ să se odihnească. Dârlogii frâului au fost strâns înfăşuraţi pe oblâncul şeii, aşa că trebuia să-şi
55
ţină capul drept, întins, şi în starea asta nu putea să se culce. Scările au fost de asemenea ridicate şi prinse
pe oblânc. Aşa rămase toată noaptea. Stătu paşnic, frânt de tulburările de neînchipuit prin care trebuise să
treacă. Zăbalele din gură îl strângeau mereu, cea mai mică mişcare a lor îi pricinuia dureri mari, iar gustul
fierului era neplăcut. Colţurile umflate ale botului se zdreliseră de zăbale. Îl usturau şi-l dureau locurile de
sub coastă frecate de curele. Şi sub tarniţă îl săgetau dureri în spinarea trudită. Straşnic ar fi vrut să bea.
Auzea gâlgâitul râului şi din pricina asta setea îl copleşea şi mai chinuitor. Acolo, de partea cealaltă a apei
erau, ca totdeauna, hergheliile la păscut. Răzbăteau până la el tropotul multor copite, nechezatul cailor şi
strigătele herghelegiilor de noapte. Oamenii de lângă iurte aciuaţi pe lângă focuri se odihneau. Ştrengarii
asmuţeau câinii, chelălăiau asemenea javrelor. Floare-galbenă stătea părăsit şi nu-i păsa nimănui de el.
Într-un târziu răsări luna. Se iviră şi munţii din beznă, încet, parcă plutind şi se clătinară lin,
luminaţi de luna aurie. Stelele scăpărau tot mai viu, coborau mereu mai aproape de pământ. El stătea
liniştit, ţintuit locului, dar simţea că era totuşi cineva, care-l căuta. Auzea nechezatul micuţei iepşoare
murge, al celei cu care crescuse împreună şi de care fusese totdeauna nedespărţit. Avea iepşoara aceea o
stea albă în frunte. Îi plăcea să alerge cu el. Armăsarii începuseră să-i dea târcoale, dar ea nu se lăsa, fugea
împreună cu dânsul, cât mai departe de ei. Era încă tinerică şi nici el nu atinsese încă vârsta, ca să facă
ceea ce vroiau şi încercau să facă alţi armăsari cu ea. Deodată răsună un nechezat undeva, foarte aproape.
Ea era. Floare-galbenă îi recunoscu fără şovăire glasul. Ar fi vrut să-i răspundă, dar se temea să deschidă
botul julit şi umflat. Îi era nespus de dureros s-o facă. În cele din urmă dânsa îl găsi. Se apropie în fugă cu
pasu-i uşor, făcând să-i licărească în lumina lunii steluţa albă de pe frunte. Coada şi picioarele îi erau ude.
Trecuse râul, aducând cu ea o adiere răcoroasă de apă. Se lovi cu botul de el, începu să-l adulmece,
atingându-l cu buzele-i mlădioase, calde. Fornăi cu gingăşie, îl chemă să meargă cu ea. Dar el nu se putea
urni din loc. Pe urmă ea îşi lăsă capul pe grumazul lui şi începu să-l scarpine în coamă cu dinţii. Ar fi
trebuit să-şi pună şi el capul pe grumazul ei şi s-o scarpine pe greabăn. Nu putea răspunde însă nici la
mângâierea ei. Nu era în stare să facă cea mai mică mişcare. Vroia să bea. Ce bine ar fi fost dacă ea ar fi
putut să-l adape! Când se desprinse de el şi fugi, Floare-galbenă privise în urma ei până când umbra i se
mistui în întunericul nopţii, dincolo de râu. Venise şi plecase. Lacrimi prinseră să-i curgă din ochi, i se
prelingeau pe bot ca nişte boabe mari şi-i cădeau fără zgomot la picioare. Buiestraşul plângea pentru
întâia dată în viaţă. Dis-de-dimineaţă veni stăpânul. El aruncă o căutătură în jur, învălui cu privirea munţii
primăvăratici, se întinse şi, zâmbind, oftă din pricina durerilor surde de la încheieturi.
- Of, Gulsarî, mi-ai scos sufletul ieri. Ce-i? Ai îngheţat? Ia te uită, cum te-ai mai subţiat! Frumos!
Îl bătu uşurel pe grumaz şi începu să-i spună ceva de bine, a zeflemea. De unde să ştie Floare-
galbenă ce anume vorbea omul? Iar Tanabai spunea:
- Ei, nu te supăra, prietene. Doar n-o să umbli veşnic fără rost şi fără treburi. Ai să te înveţi, totul
o să meargă strună. Da' că te-ai chinuit, deh, fără asta nu se poate. Viaţa, frăţioare, aşa e, te potcoveşte la
toate cele patru picioare. În schimb, n-ai să te mai ploconeşti la fiece piatră întâlnită în drum. Ţi s-a făcut
foame, nu? Şi sete? Las' că ştiu eu, ştiu...
Îl duse pe buiestraş la râu. Îi dete jos frâul, îi scoase, cu grijă zăbalele din gura însângerată.
Floare-galbenă se repezi tremurând spre apă; simţea dureri în ochi din pricina frigului. Ah, ce gustoasă era
apa şi cât de recunoscător îi era omului pentru asta!
Şi aşa, nu peste multă vreme se obişnui într-atât cu şaua, încât aproape nu mai simţea vreo
stinghereală de pe urma ei. Îi era uşor şi se bucura să poarte în spate un călăreţ. Acesta îl strunea mereu,
iar el se avânta înainte, bătând răspicat pe drumuri pasul ciocănit, mărunt şi des, în buiestru. Se învăţase
să umble cu tarniţa pe el atât de aprig şi fără zdruncinături, încât oamenii se minunau:
- Pune o găleată cu apă pe dânsul - şi nu-ţi varsă o picătură!
Iar herghelegiul cel vechi, moşneguţul Torgai, îi spuse într-o zi lui Tanabai:
- Îţi mulţumesc; l-ai deprins bine. Să vezi acum cât de sus o să se-nalţe steaua buiestraşului tău!
*
ukruk – băţ lung, având la capăt un laţ pentru a prinde caii.
56
A. Scrie, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Cum se numește calul?
a. Iavașa;
b.Torgai;
c. Floare-galbenă;
d. Tanabai.
2. Cine era Tanabai?

a. stăpânul;
b. bătrânul herghelegiu;
c. calul;
d. un călăreț.
3. Ce reiese din text referitor la Floare-galbenă?

a. Era un armăsar puternic.
b. Era un armăsar leneș.
c. Era un mânz negru.
d. Era o iapă murgă.
4. Gulsarî a fost prins pentru:

a. a fi vândut;
b. a fi dus la adăpat;
c. a fi eutanasiat;
d. a fi îmblânzit.
B. Notează, într-o casetă similară celei de mai jos, cifrele corespunzătoare ordinii din text a
următoarelor idei:
1. Buiestrașul este prins cu ukruk-ul.

2. Stăpânul îl duce la adăpat la râu.
3. Gulsarî începe dresajul.
4. Floare-galbenă devine un armăsar puternic.
5. Îl vizitează iapa pe care o plăcea.
6. Calul a fost dresat repede mulțumind pe toată lumea.
7. Calului i se pune pentru prima oară echipamentul pentru a fi călărit.
8. Gulsarî nu se poate odihni din cauza oboselii.
C. Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe,

raportându-te la textul citat:
1. Precizează trei însușiri ale lui Floare-galbenă, așa cum se desprind din primul paragraf al fragmentului
dat.
2. Motivează, în 3 – 5 rânduri, alegerea numelui Floare-galbenă pentru cal, în raport cu textul.
3. Explică, în 3 – 5 rânduri, motivul pentru care calul este surprins atunci când este prins cu ukruk-ul.
57
4. Prezintă, în 4 – 7 rânduri, relația care se stabilește între Floare-galbenă și stăpân.
D. Imaginează-ți că ești un cal. Redactează o pagină de jurnal, din data de 15.02.2020, de 13-18 rânduri,
în care să prezinți experiența trăită în acea zi.

TERAPIE PRIN ECHITAȚIE
Hipoterapia este o artă a comunicării dintre om şi cal. O artă unde încape o mare cantitate de
muncă şi un loc unde sănătatea vine cu ajutorul celui mai nobil dintre animale.
Terapia prin echitație sau hipoterapia este o metodă care dă rezultate excelente. Cei mai mulți
care apelează la ea sunt copii cu diagnostice care nu lasă speranțe prea mari, cu deficienţe grave,
ireparabile, care îi chinuie de ani de zile. Suferinţe de nevindecat, cu nume teribile: paraplegie, scolioză,
scleroză multiplă, traumatisme de coloană, spina bifida, autism etc. Medicina nu le mai oferă soluții, dar
terapia călare este o posibilitate. Nu de vindecare, fiindcă procedura nu face minuni, nu vindecă fără
greş, dar de ameliorare, de îmbunătăţire a calității vieţii și chiar de reintegrare socială.
Tehnica răspunsului terapeutic
Hipoterapia e o ştiinţă întreagă, un întreg complex de calcule şi studii aplicate ce dau rezultate
uimitoare dar care, pentru a fi puse în practică, cer timp, ore lungi de cercetare, zile de trudă, o dăruire
totală şi multă multă dragoste de profesie a terapeuților. Metoda nu înseamnă doar o simplă plimbare
călare, iar aplicarea ei necesită corelații la care nu te-ai gândi. De la calculul timpului terapeutic
necesar, la lungimea centurii speciale care îi ţine pe copii pe cal, de la ce fel de nisip pui în manej ca să
nu cumva să alunece copitele, la graficele de consum energetic, apoi la poziţia fiecăruia, la felul cum
strânge picioarele sau cum se împinge în bazin, şi până la ritmul pasului şi lungimea fuleului calului,
necesare pentru a obţine un răspuns terapeutic.
Structura lecţiilor de călărie terapeutică e gândită să producă o stare controlată pentru ca cel
care se află pe cal, să simtă propria persoană, iar corpul lui să devină unul cu cel al calului. Mişcarea
calului îl obligă să apeleze numai la propriile instincte, la echilibrul natural al corpului şi astfel se
înregistrează o coordonare mai eficientă între membrele superioare si cele inferioare, se menţine o
postură corectă, muşchii se dezvoltă şi se tonifică, se îmbunătăţesc ţinuta şi respiraţia, iar
comportamentul devine mai calm şi mult mai hotărât. Se instalează aproape imediat după urcarea pe cal,
o stare controlată cu efect benefic, terapeutic, asupra întregului organism, oferită de faptul că cel aflat în
şa, îşi modifică ritmul respiraţiei, are un tonus muscular diferit și o altă tensiune arterială.
Psihologia care vindecă
Dincolo de câştigurile fizice mai este partea interioară, psihoterapeutică, a metodei. Aceşti copii
au pierdut imens din cauza bolii, ei se tem de viaţă, de cei din jur, de aerul liber, pur şi simplu nu ştiu
cum este să mergi cu propriile picioare pe pământ, ce tărie are solul, cum e să simţi iarba sau nisipul sub
tălpi, ei n-au curajul să accepte provocările vieţii. Călăria terapeutică le poate oferi această experienţă.
Dându-i comenzi calului, conducându-l sau chiar văzând pentru prima dată cum arată lumea de sus, ei
se simt mai puternici, se simt răsplătiţi pentru efortul lor, de multe ori dureros. E ca o recompensă
instantanee pe care le-o oferă animalul şi pe care, până acum au fost obişnuiţi să creadă că lumea le-o
refuză. Urcat pe un animal atât de mare copilul încearcă senzaţii noi, capătă mai mult control de sine şi
pe mediu, aceasta în afara unui echilibru şi unei coordonări mai bune. Ei se autodisciplinează, îşi
concentrează mai bine atenţia pentru a se menţine în şa, descoperă că având control asupra sinelui
creşte şi controlul asupra animalului şi au şansa unui mod de mişcare, a unui sport în care au ca
partener o fiinţă diferită de ei, cu care colaborează într-un mod unic, fiind receptivi unul la mesajele
58
celuilalt. În plus, îi creşte interesul pentru lumea înconjurătoare, dragostea pentru animale şi natură şi
devine mai încrezător în propria persoană.
(https://www.avantaje.ro/articol/terapia-prin-echitatie-rezultate-uimitoare)
A. Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe,

raportându-te la textul citat:
1. Notează ce reprezintă terapia prin echitație.
2. Indică două boli pe care hipoterapia le poate ameliora.
3. Menționează de ce este nevoie pentru a obține un răspuns terapeutic.
4. Precizează ce experiență le poate oferi copiilor călăria terapeutică, valorificând informațiile din textul
dat.
B.
Imaginează-ți că îi prezinți unui coleg cu dizabilități beneficiile terapiei prin echitație. Redactează un text
de cel mult 15 rânduri, în care să scoți în evidență argumentele pentru această terapie.
Partea a III-a Text Mutimodal
Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerințe, raportându-
te la imaginea dată:
1. Precizează numele organizatorului expoziției.

2. Menționează elementele care demonstrează că este
vorba despre tablouri cu cai.
3. Explică rolul textului scris în centrul afișului.
4. Prezintă, în 6-10 rânduri, mesajul afișului,
valorificând două elemente grafice sugestive.
5. Realizează un afiș pentru o expoziție de pictură
având ca temă animalul tău preferat.
59

Suport de Curs Optional Lectura Ca Abilitate de Viață

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Optional Lectura Ca Abilitate de Viață

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Optional Lectura Ca Abilitate de Viață

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Şcoala Gimnazială Nr.

Curs opțional Lectura ca Abilitate de viață

1. CITITORUL DIN PEŞTERĂ

— Şi…tu vorbeşti? Chiar vorbeşti?

A. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Ce vârstă are băiatul?

2. Unde are loc dialogul dintre băiat şi Anibalector?

3.De ce începe băiatul să citească?

1. Anibalector află cum îşi petrec oamenii timpul liber.

C. Răspunde, prin enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:

1. Menționează două aspecte care sugerează dimensiunea lui Anibalector.

Partea aII-a: Text Nonliterar

1. Citiți, pe rând, cu voce tare, următorul fragment:

Partea a III-a – Text Multimodal – Afișul

Bărcuța se legăna în cadență.

Era o pasăre foarte mare, cu picioarele lungi, mândră și distantă.

Crezu că trebuie să plângă și se puse din nou pe plâns.

Băiatul lovi cu putere bivolul pe spinare și acesta intră ascultător în apă.

Bărcuța se clătină puțin, apoi rămase pe loc.

Traducere din limba chineză de Ionela Voicu

A.Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Floarea-Soarelui ajunge să plutească într-o barcă pe fluviu, deoarece:

2. Floarea-Soarelui plângea, pentru că:

3. Floarea-Soarelui își va aminti toată viața de:

1. Pasărea se așază pe partea din față a ambarcațiunii.

Partea a II – A – Text nonliterar

Partea a III-a – Text Multimodal – afiș pentru o tabără de creație artistică

Partea 1 – Text Literar

— La Capul Canaveral. Ăsta-i tata.

— Nu-i frumos sau interesant. Da-mi place.

— Neee. E înalt şi slăbănog, ca mine!

— Înţeleg ce vrei să spui. Nu cred c-aş vrea să-i fiu profesor.

traducere de Andreea Caleman

A. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect.

3. Doamna Murry gătește în laborator deoarece:

B Calvin consideră că Meg e norocoasă pentru că:

3. Meg îl ajută pe Calvin să rezolve tema la:

6. Megaparsec înseamnă pentru Meg:

1. Calvin descoperă că tatăl lui Meg seamănă cu Charles.

C. Răspunde, formulând enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:

Partea a II-a – Text Nonliterar

B. Crezi că este util să citim prognoze meteo?

Partea a III-a – Text Multimodal – pagină web

Răspunde la următoarele cerințe, valorificând informațiile din imagine:

Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său

— Nu puteţi merge mai departe. Nu aveţi voie! Întoarceţi-vă!

— Of, am transpirat, a spus Sakiz Sardunya.

— Dar puteţi să coaceţi porumb fără să vă frigeţi?

— Bineînţeles, au strigat toţi trei deodată.

Dragă Copacule Bătrân,

Sakiz Sardunya (fetiţa căreia îi place acum numele său).

1. Din frunzele trandafirului, se formează cuvintele:

2. Vrăjitoarea și-a făcut apariția ca urmare a faptului că:

5. Pe drumul pe care l-au ales, copiii s-au întâlnit cu: a.

1. Vrăjitoarea le permite copiilor să treacă prin Pădurea Alternativelor.

6. Motivează din ce cauză se plânge vrăjitoarea de rolul său de personaj negativ.

Partea a II-a Text Nonliterar

A. Formulează, în enunţuri, răspunsuri la fiecare dintre următoarele cerinţe:

Partea a III-a Text Multimodal