Tema 2 Cont Decontari
Tema 2 Cont Decontari
Tema 2 Cont Decontari
Tema 2
Bibliografie:
1. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.95. Monitorul
Oficial nr.56-57/624 din 12.10.1995
2. Legea privind activitățile băncilor nr.202 din 6.10.2017. Monitorul Oficial al RM nr. 434
din 15.12.2017
3. Regulamentul BNM cu privire la deschiderea, modificarea si închiderea conturilor la
bancile licentiate din Republica Moldova cu modificările şi completările ulterioare.
Monitorul Oficial nr.96 din 23 aprilie 2009
4. Regulamentul BNM cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare. Monitorul
Oficial nr.39-42, 10.03.2006
5. Regulamentul BNM cu privire la transferul de credit. Monitorul Oficial nr.191-197 din
06.09.2013.
6. Regulamentul BNM privind suspendarea operaţiunilor sechestrate şi perceperea în mod
incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare. Monitorul Oficial nr.1-4,
6.01.2006.
7. Regulamentul BNM privind prestarea serviciilor de plată prin intermediul sistemelor
automatizate de deservire la distanță. Monitorul Oficial nr.62 din 09.03.2017
8. Regulamentul BNM cu privire la cerințele privind prevenirea și combaterea spălării
banilor și finanțării terorismului în activitatea băncilor. Monitorul Oficial nr.201 din
09.08.2018
2.1.
1. Caracterizarea și evidența conturilor curente a clienţilor
1
Mijloacele băneşti proprii şi împrumutate trebuie să fie păstrate în bănci la conturile
curente;
Unitatea economică deserveşte şi dirijează cu mijloacele băneşti aflate în cont;
Plăţile din cont se permit numai în limita sumei disponibile;
Înscrierea mijloacelor băneşti la contul beneficiarului, se efectuează numai după ce ele
au fost trecute la scăderi de la contul plătitorului .
Documentele de plată utilizate pentru efectuarea decontărilor prin virament se întocmesc
pe formulare tip şi conţin în mod obligatoriu:
1. Denumirea şi codul documentelor de plată;
2. Nr. Documentului;
3. Data, luna şi anul emiterii;
4. Codul fiscal al plătitorului şi beneficiarului;
5. Denumirea plătitorului şi beneficiarului;
6. Denumirea şi codul băncii plătitoare şi beneficiare;
7. Suma plăţii în litere şi cifre;
8. Semnăturile persoanelor cu drept de semnătură şi amprenta ştampilei;
9. Data primirii spre executare;
10. Data executării operaţiunii de către bancă.
Băncile comerciale în activitatea sa pot deschide pentru clienți și pentru activitatea proprie
următoarele tipuri de conturi:
Cont curent - reprezintă contul deschis de bancă pentru persoane fizice și juridice,
care servește la înregistrarea în ordine cronologică a operațiunilor cu și fără
numerar efectuate în acest cont. ( p/f, p/j, în MDL și valută)
Contul curent al unui agent economic poate fi deschis în baza prezentării
pachetului de documente. Pe cererea de deschidere a contului, contabilul şef al
băncii de acceptul la deschidere şi înscrie în nr. Contului. Toate conturile deschise
în bancă sunt înregistrate în registrul de ordin strict unde se reflectă toate
modificările efectuate în cont.
Cont de depozit – este contul bancar în care sunt depuse mijloace bănești cu sau
fără dobândă în scopul consumului sau economisirii ( p/f, p/j, bănci)
Cont de credit – este contul deschis de bancă, care servește la înregistrarea
operațiunilor legate de evidența operațiunilor de creditare efectuate de bancă.(p/f,
p/j, bănci – în MDL, valută)
Cont LORO – reprezintă un cont bancar deschis de către o altă bancă (banca
corespondentă) la banca dată. ( în MDL și valută)
2
Cont provizoriu – este un cont bancar deschis pe o anumită perioadă de timp de
către o altă bancă și este destinat pentru acumularea mijloacelor bănești pentru
formarea inițială a capitalului social.
Structura contului curent: 2224 5 04 02 3400
Cont sintetic codul filialei nr. de conturi nr. de înregistrare a
deschise contului la bancă
cheia de control
se dă la alegerea BC de BNM
Conturile deschise de către bancă sunt înregistrate în mod obligatoriu în Registrul de
conturi analitice deschise.
Conturile analitice sunt deschise în baza conturilor sintetice conform Planului de conturi.
Structura și parametrii contului analitic sunt de competența fiecărei bănci în funcție de
necesitățile proprii.
Deschiderea și închiderea conturilor bancare este reglementată de acte normative elaborate
de BNM (Regulamentul privind deschiderea și închiderea conturilor la băncile din RM).
Documentele privind deschiderea conturilor sunt verificate de către serviciul juridic, după care se
transmit conducătorului băncii sau altei persoane autorizate pentru deschiderea contului. După
autorizarea deschiderii contului documentele se transmit contabilului – șef, care deschide contul
și-l înregistrează în Registrul de conturi analitice deschise de bancă, unde se reflectă toate
modificările efectuate în cont. Documentele necesare pentru deschiderea conturilor se păstrează
în dosarul juridic al clientului.
Distribuirea conturilor după executorii responsabili, precum și redistribuirea ulterioară a
acestora de către contabilul – șef se efectuează cu înscrierea în registrul special al evidenței
distribuirii și redistribuirii conturilor analitice.
Conturile curente ale clienţilor pot fi perfectate în următoarele cazuri:
modificarea denumirii (datelor personale), formei organizatorico-juridice a
titularului de cont;
modificările rezultate din modificarea planului de conturi al evidenţei
contabile în băncile licenţiate din Republica Moldova;
modificarea codului numeric al valutei în care a fost deschis contul;
alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
Închiderea conturilor bancare se efectuează în baza deciziei proprietarului, fondatorilor,
la expirarea termenului de funcţionare a întreprinderii şi a hotărârii judecătoriei privind
lichidarea sau suspendarea activității, la achitarea creditului sau restituirea depozitului. În acest
caz soldurile din aceste conturi se transferă la un cont centralizat.
3
Este necesar de menţionat că nu pot fi închise conturile, la care, în corespundere cu
legislaţia în vigoare, sunt suspendate operaţiunile sau sechestrate mijloacele băneşti.
Conturile provizorii se închid conform legislaţiei în vigoare după transferarea soldului la
contul curent sau după restituirea mijloacelor băneşti în cazul în care emisiunea valorilor
mobiliare nu a avut loc sau întreprinderea nu a fost constituită.
Numerele conturilor închise nu se atribuie altor conturi.
La închiderea contului, dosarul juridic privind deschiderea contului se păstrează în arhiva
băncii cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulilor de organizare a lucrărilor de arhivă.
Despre închiderea contului banca informează Inspectoratul Fiscal teritorial al titularului de cont.
Pentru evidenţa conturilor curente ale clienţilor se utilizează conturile din clasa 2,
grupa 2220 „Depozite la vedere fără dobândă primite de la clienţi” şi 2250
„Depozite la vedere primite de la clienţi”.
Conturile sunt pasive, în Credit se reflectă înscrierea mijloacelor băneşti, iar în
Debit trecerea la scădere din cont. Soldul este creditor şi reprezintă suma disponibilă
la o dată anumită.
2.2.
2. Organizarea decontărilor inter şi intra bancare. Contul
corespondent al băncii
Piaţa inter-bancară este o piaţă unde activează băncile de credit şi băncile centrale.
Relaţiile între bănci se împart în: relaţii inter şi intra bancare.
Relaţiile inter-bancare includ următoarele tipuri de relaţii:
Relaţiile între băncile comerciale şi banca centrală prin intermediul conturilor
curente al clienţilor şi contul corespondent al băncii în BNM;
Relaţiile dintre diferite bănci comerciale, prin intermediul relaţiilor de
corespondent prin conturile NOSTRO şi LORO;
Relaţiile externe dintre bănci şi diferite sisteme bancare prin relaţii de
corespondent sau de parteneriat cu bănci străine;
Pe teritoriul RM, plăţile inter-bancare se efectuează prin intermediul BNM unde fiecărei
bănci pentru efectuarea operaţiunilor bancare i se deschide un cont corespondent NOSTRO cu
evidenţa 1031 „Contul NOSTRO”.
La efectuarea operaţiunilor inter-bancare participă trei părţi:
1. Banca A - ce iniţiază operaţiunea;
4
2. BNM B - ce efectuează operaţiunea;
3. Banca C - ce finalizează operaţiunea.
5
În baza primului exemplar al ordinului de plată, executorul de cont transmite documentul
de plată băncii beneficiare prin intermediul sistemului automatizat de plăţi interbancare la BNM,
unde suma respectivă se va trece în contul băncii beneficiare prin următoarea formulă contabilă:
Debit contul 1031 ”Contul Nostro în BNM”, contul corespondent al B.C
”MoldovaAgroindbank ” S.A. la BNM- 20500 lei
Credit contul 1031”Contul Nostro în BNM”– contul corespondent al BC
Eximbanc GrupoVenetoBank” la BNM- 20500 lei.
Banca beneficiară, BC Eximbanc GrupoVenetoBank”, după recepţionarea ordinului de
plată de la banca plătitoare prin intermediul sistemului automatizat de plăţi interbancar, tipăreşte
două exemplare ale ordinului de plată şi efectuează în aceeaşi zi lucrătoare controlul
corectitudinii indicării contului bancar şi codului fiscal al beneficiarului.
După verificarea respectivă, transferul de credit se consideră finalizat şi banca beneficiară
înregistrează în aceeaşi zi lucrătoare mijloacele băneşti în contul beneficiarului, prin întocmirea
următoarei formule contabile:
Debit contul 1031 ”Contul Nostro în BNM”, contul corespondent al
BC Eximbanc GrupoVenetoBank” la BNM- 205000 lei;
Credit contul 2224635891 „Conturi curente ale persoanelor juridice”,
contul curent al SRL „Mancus” - 20500 lei.
Relaţiile intra-bancare sunt relaţiile efectuate între unităţi ce aparţin aceleaşi bănci.
Aceste relaţii pot avea loc între filiale, reprezentanţe şi centrala sau între diferite subunităţi.
BP - 2861 BB - 2861
6
Exemplul 2: Clientul B.C ” MoldovaAgroindbank ” SA, SRL „Vinter” a ordonat băncii
să transfere 25000 lei către SRL „Forum” - beneficiarului tranzacţiei, care se deserveşte de
asemenea în aceeaşi bancă - pentru produsele primite conform contractului nr.21 din
25.11.2019. În acest caz, banca va întocmi următoarea înregistrare contabilă:
Debit contul 2251734679 „Depozite la vedere cu dobândă primite de la clienţi” –
contul curent SRL „Vinter”- 25000 lei
Credit contul 2251735865 „Depozite la vedere cu dobândă primite de la clienţi”-
contul curent SRL „Forum” - 25000 lei.
În cazul când în documentul de plată nu a fost indicat corect numărul contului sau
denumirea beneficiarului, lucrătorul băncii ia la evidenţă suma dată la contul 2793 „Sume cu
caracter neidentificat”. În timpul zilei operaţionale banca trebuie să se clarifice cu această sumă
în caz contrar suma se transmite în aceeaşi zi la BNM.
Exemplul 3: BC „Victoriabank” SA a primit de la BC „Moldindconbank” SA un ordin
de plată centralizător în baza căruia trebuie să înscrie la conturile clienţilor săi urmatoarele
sume:
SRL „AVÎNT” – contul curent 2224731595 „Depozite la vedere fără dobîndă primite de la
clienţi” – 1500 lei
SRL „Doina”- contul curent 2224681875 „Depozite la vedere fără dobîndă primite de la
clienţi” – 1200 lei
ÎMixtă „Cris” – contul curent 2251888315 „Depozite la vedere cu dobîndă primite de la
clienţi”:– 12000 lei
La verificarea documentelor s-a constatat, că nu a fost indicat corect numărului contului
curent al ÎMixte „Cris”. În acest caz în secţia de operaţiuni a BC „Victoriabank” SA se vor
efectua următoarelel înregistrări contabile:
Debit contul 1031 ”Contul Nostro în BNM” contul corespondent al BC „Victoriabank”
SA – 14700 lei
Credit contul 2224731595 „Depozite la vedere fără dobîndă primite de la clienţi” –
contul curent SRL „AVÎNT” – 1500 lei
Cretit contul 2224681875 „Depozite la vedere fără dobîndă primite de la clienţi” –
contul curent SRL „Doina” - 1200 lei
Credit contul 2793 „Sume cu caracter neidentificat”- 12000 lei
Suma neclară se restituie băncii platitoare – BC „Moldindconbank” SA
Debit contul 2793 „Sume cu caracter neidentificat”- 12000 lei
Credit contul 1031”Contul Nostro în BNM” contul corespondent al BC „Victoriabank”
SA – 12000 lei.
7
3.
2.3. Contabilitatea operaţiunilor de plată prin intermediul transferurilor
de credit
Transferul de credit reprezintă nişte operaţiuni care încep prin emiterea de către
emitent a ordinului de plată şi se finalizează prin înregistrările sumei în contul
beneficiarului transferul de credit poate fu efectuat în monedă naţională şi valută.
În funcţie de specificul utilizării transferul de credit se clasifică în transfer ordinar
şi transfer bugetar.
Transferul ordinar este utilizat în scopul efectuării tuturor plăţilor, care nu se referă la
bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atît de către clientul băncii (titular de cont bancar) cît şi
nemijlocit de bancă în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în
numerar de la persoanele fizice.
Transferul bugetar se utilizează în scopul efectuării plăţilor care se referă numai la
bugetul public naţional şi poate fi iniţiat atât de către clientul băncii (titular de cont bancar) cât
şi nemijlocit de bancă în nume şi pe cont propriu, precum şi la transferarea sumelor încasate în
numerar de la persoanele fizice.
Transferul de credit se efectuează în baza ordinului de plată, în care se întocmeşte: într-
un exemplar în cazul emiterii de către banca plătitoare la efectuarea transferului de credit în
nume şi cont propriu. În două exemplare, în cazul emiterii de către titularul de cont şi în trei
exemplare la efectuarea transferului în adresa Poştei Moldovei cu anexarea a trei exemplare a
listei deţinătorilor de mijloace băneşti.
La efectuarea transferului sumelor încasate în numerar de la persoanele fizice în favoarea
bugetului sau unui beneficiar cu care banca nu are încheiat contract, banca plătitoare întocmeşte
ordin de plată pentru fiecare ordin de încasare în parte.
Mecanismul decontărilor în baza ordinului de plată se prezintă în schema de mai jos:
8
BNM (SAPI)
4 5
2 3 6
1
Plătitor Beneficiar
9
efectuarea transferului în valută, elementele utilizate în sistemele de plăţi internaţionale se
completează într-o limbă străină, conform practicii internaţionale. Banca plătitoare poate stabili
formularul ordinului de plată conform modelului prezentat în regulament. La întocmirea
ordinului de plată utilizat pentru efectuarea transferului în valută, elementele utilizate în
sistemele de plăţi internaţionale se completează într-o limbă străină, conform practicii
internaţionale.
Exemplul 4: Se reflectă plata de către ÎM Apă-Canal cu cont curent în valută în BC
Eximbank GrupoVenetoBank” pentru materialele importate conform contractului nr.1242 din
28.02.19, pentru luna aprilie, 2019, în baza ordinului de plată în sumă de 39000 euro:
Debit contul 2251/499 „Depozite la vedere cu dobândă primite de la clienţi” „Conturi
curente ale persoanelor juridice” – se trece la scădere suma din contul plătitorului ÎM Apă-
Canal - 39000 euro
Credit contul 1031”Contul Nostro în BNM”– contul corespondent al BC Eximbank
GrupoVenetoBank” la BNM - se înscrie suma în contul corespondent al băncii - 39000 euro.
Pentru fiecare ordin de plată format banca încasează un comision în mărime de 2,5 lei, care
se reflectă în baza notei de plată (tipul documentului – L06) la veniturile băncii:
Debit contul 2251/499„Depozite la vedere cu dobândă primite de la clienţi” „Conturi
curente ale persoanelor juridice” - 2,50 lei
Credit contul 4677 „Comisioanele băncii pentru ţinerea conturilor clienţilor” – 2,50 lei.
Transferul incontestabil a mijloacelor băneşti din contul plătitorului are loc potrivit
prevederilor Codului fiscal și Regulamentului privind suspendarea operaţiunilor, sechestrarea
şi perceperea în mod incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare.
Perceperea în mod incontestabil a mijloacelor băneşti din conturile bancare ale
contribuabilului/ debitorului se efectuează de către bancă în baza ordinului incaso emis de
către persoana abilitată prin lege cu acest drept.
Ordinul incaso se emite de emitent:
în două exemplare - în cazul în care emitentul ordinului incaso este în calitate de
beneficiar;
10
în trei exemplare - în cazul în care emitentul este împuternicit prin lege cu dreptul de a
emite ordin incaso în numele unei terţe persoane.
Ordinul incaso se emite în limba de stat şi se înaintează atât la contul deschis în lei
moldoveneşti cît şi la contul deschis în valută străină, în dependenţă de contul şi valuta indicată
în ordinul incaso şi se întocmeşte în conformitate cu cerinţele Regulamentului privind
suspendarea operaţiunilor, sechestrarea şi perceperea în mod incontestabil a mijloacelor
băneşti din conturile bancare
Primul exemplar al ordinului INCASO se legalizează cu semnăturile şi ştampila. Ordinul
incaso se prezintă nemijlocit de emitent la banca sa nu mai târziu de prima zi după ziua emiterii.
Banca aplică pe primul exemplar menţiunile necesare şi îl remite spre executarea băncii
plătitoare împreună cu documentele de plată.
Mecanismul derulării și circuitul documentului de plată prin intermediul ordinului incaso
se prezintă în schema de mai jos:
Plătitorul
Plătitorul Beneficiarul
Beneficiarul
4 7 1
2
3. Banca
3 Banca plătitoare
plătitoare 5 BNM
BNM 5 6Banca
Bancabeneficiară
beneficiară
13
card de credit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloace băneşti oferite
de bancă sub forma unei linii de credit pentru o anumită perioadă de timp;
card de debit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti
depozitate la bancă în contul său;
card de debit cu facilitate de overdraft, prin intermediul căruia deţinătorul dispune
de mijloacele băneşti depozitate la bancă, iar în cazul insuficienţei acestora, de
mijloacele băneşti oferite de bancă sub formă de overdraft (descoperire de cont).
Cardurile bancare emise de către bancă se clasifică în funcţie de scopul utilizării acestora în:
carduri personale, emise din contul de card deschis pe numele unei persoane fizice,
care nu practică activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate;
carduri de afaceri (business), numite şi carduri corporative, care se emit din contul
de card deschis unei persoane juridice, reprezentanţei înfiinţate în Republica
Moldova a persoanei juridice nerezidente, întreprinderii cu statut de persoană fizică,
persoanei fizice care practică activitate de antreprenoriat sau alt tip de activitate.
Banca emite cardul bancar în baza cererii de emitere a cardului a persoanelor fizice şi
juridice. Conturile de evidenţă a cardurilor sunt următoarele:
2258 „Conturi curente ale persoanelor juridice pentru operaţiuni cu carduri”;
2259 „Conturi curente ale persoanelor fizice pentru operaţiuni cu carduri”.
Încasarea mijloacelor băneşti în conturile de card se efectuează cu aplicarea formulei
contabile:
Debit conturile curente sau de depozit ale clientului;
Credit contul 2258 „Conturi curente ale persoanelor juridice pentru operaţiuni cu
carduri bancare”;
Credit contul 2259 „Conturi curente ale persoanelor fizice pentru operaţiuni cu carduri
bancare”.
Pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul cardurilor bancare pot fi efectuate
următoarele operaţiuni:
plata mărfurilor achiziţionate de la comercianţi, serviciilor prestate sau a obligaţiilor
faţă de buget (impozite, taxe, alte plăţi);
retragerea de numerar de la bancomate, prin POS-terminal, de la ghişeele băncii;
alte operaţiuni financiare în conformitate cu prevederile actelor normative în
vigoare.
14