CZU: 37.015.

SECȚIUNEA III
SERVICII DE SPRIJIN PENTRU COPII CU CES

OPORTUNITĂȚI DE FACILITARE A RELAŢIILOR INTERPERSONALE LA

ELEVII CU CES

INGA BACIU, asistent universitar,

Universitatea de Stat „Alecu Russo”din Bălți, Republica Moldova

Annotation This article in about encouragement children with special educational needs in the
development of interpersonal links with others and overcoming difficulties in interrelations with peers, this fact
has allowed to emphasize effective methods, strategies and techniques for coping with difficulties and creating
support for constructive interpersonal relationships. The established facts may be implied in the programs on
preparation of school psychologists, teachers and for improvement of their professional skills, also in
development of methodological instructions on inclusive education, in informative materials for parents,
teachers and psychologists.
Keywords: children with special educational needs, interpersonal links, interrelations, psychological
training.

Problema copiilor cu CES apare astăzi ca una prioritară în politicile educaţionale ale
Republicii Moldova. În acest context, putem afirma că apariţia şi fundamentarea teoriilor
şi practicilor referitoare la integrarea şi adaptarea şcolară a tuturor categoriilor de elevi au
permis o nouă abordare a activităţilor educaţionale în şcoală, fapt determinat de
necesitatea asigurării şanselor egale de acces la educaţie pentru toţi membrii unei
comunităţi, de necesitatea satisfacerii cerinţelor de instruire şi educaţie în funcţie de
potenţialul intelectual şi aptitudinal al fiecărui copil inclus în programul educaţional al
unei şcoli.
Abordând problema relațiilor interpersonale, a devenit un truism afirmația conform
căreia oamenii sunt ființe sociale, care trăiesc și se dezvoltă prin comunicare și interacțiune
cu alți oameni. Dependența vitală de alte persoane pune problema relațiilor interpersonale
în centrul existentei umane.
Autorul P.Popescu-Neveanu tratează termenul „relaţie” ca „legătură de orice fel
între două sau mai multe obiecte, fenomene, însuşiri, termeni”[2, p. 613].
Studiind problemele care complică formarea relaţiilor interpersonale a indivizilor,
psihologii Е. Резников [9]. și Р. Немов [8] afirmă că ele pot fi diferite după caracter.
Acestea pot apărea ca interferența diferitor tipuri de relaţii personale: relaţii de colaborare,
relaţii cu persoane apropiate, relații cu persoanele străine. Modul în care noi privim lumea
este influenţat de experienţele noastre anterioare, astfel că persoane de diferite vârste,
naţionalităţi, culturi, sex, educaţie, ocupaţie, temperament etc. vor avea alte percepţii şi
vor recepta situaţiile în mod diferit.

225
 Calitatea și stabilitatea comunicării cu colegii. Vorbind despre necesitățile elevilor
cu vârsta apare necesitatea de a avea relații de prietenie mai apropiate, care le vor permite
să se împărtășească cu retrăirile, greutățile și gândurile cele mai sacre [4]. Astfel, spre
exemplu, preadolescenții au nevoie de prieteni apropiați pentru a avea pe cine se baza. Ei
își vor destăinui nu numai secretele și planurile lor, dar și sentimentele, ajutându-se în
rezolvarea problemelor interne și soluționarea conflictelor interpersonale [6, p. 498]. În
acest context se poate adăuga că preadolescenții își aleg prietenii conștient, pe cei care se
aseamănă cu ei înșiși. Prietenii ce ne seamănă confirmă statutul nostru și ne ridică
autoevaluarea. Ei se aseamănă atât de mult și din cauza că, după ce s-au împrietenit, petrec
mult timp în treburi comune. De regulă, are loc schimbul de informație, aprobarea sau
dezaprobarea câtorva acțiuni și servesc drept exemplu unul față de altul [6, p. 502].
Printre factorii ce influențează relațiile interpersonale, formarea imaginii de sine se
regăsește și dizabilitatea ca abatere de la norma de dezvoltare. Amintim că Organizația
Mondială a Sănătății termenul de „dizabilitate” îl desemnează ca „un fenomen
multidimensional care rezultă din interacţiunea dintre oameni şi mediul lor fizic şi
social”[1, p. 247].
Autorul В. Лубовский, în lucrările sale, menţionează că, în procesul de dezvoltare
psihică a copiilor cu orice dizabilitate se evidenţiază un șir de legităţi specifice: se observă
scăderea capacităţii de recepţie, prelucrare, păstrare şi reproducere a informaţiei; apar
dificultăţi în memorizarea orală indirectă; întârzie procesul de formare a noţiunilor [7, p.
17].
Izolarea de societate specifică sistemului de învăţământ rezidențial de îngrijire a
avut un şir de dezavantaje care în majoritatea cazurilor, a dus la izolarea copilului de mediul
lui natural, în special de părinţi. Toate astea în contextul în care se cunoaște că „dezvoltarea
socială şi emoţională a personalităţii are loc în contact firesc cu părinţii, cu fraţii şi surorile,
cu vecinii, cu colegii de şcoală și cadrele didactice. Copilul vede ce atitudine au oamenii
unii faţă de alţii, care lucruri sunt permise, dar care - interzise. Copilul se învaţă să analizeze
ceea ce face, observă cum reacţionează alţii la comportamentul lui şi face concluzii pe
viitor” [5, p. 78].
Interacţiunea între oameni, începe de la naştere, părinţii sunt primii care educă
copilul. E datoria adultului (părintelui) să comunice cu copiii, să le inspire încredere că
sunt importanți și iubiți. Insuficienţa comunicării emoţionale lasă copilul să se orienteze
singur în tendinţe şi caracterul relaţiilor cu alţi copii,ceia ce nu este ușor. Din cauza
greșelilor și neînțelegerilor poate apărea teama de comunicare [3, p. 42]. Deficitul de
comunicare cu adultul creează retardul competenţelor cognitive în general şi provoacă
dezechilibru între dezvoltarea inteligenţei verbale şi a celei nonverbale, a operaţiunilor în
domeniul social şi fizic; el influenţează abilităţile de orientare a elevului în situaţii sociale,
de aplicare a gândirii în acţiuni sociale cotidiene, de operare cu imaginile psihice cu
conţinut social. Comunicarea cu adulţii influenţează în special asupra dimensiunii verbale
a dezvoltării cognitive, a elaborării reprezentărilor şi noţiunilor, adică a gândirii asociative,
a limbajului.

226
 Facilitarea relaţiilor interpersonale la elevii cu CES se bazează pe legitățile apariției,
dezvoltării și modificării comportamentului, stabilite în cadrul teoriilor psihologice și
psihosociale. Se vor lua în considerație esența psihosocială a relațiilor interpersonale,
structura lor, condițiile de modificare a acestora, rolul comunicării și a activității în comun,
a autocunoașterii și a cunoașterii altor persoane.
Este cunoscut faptul că interacţiunile reciproce sunt bazate nu numai pe experienţa
individuală a membrilor, dar într-o formă sau alta, deschisă sau ascunsă, și pe tradiţiile,
stereotipurile, modelele de comportament ale părinţilor acestor copii. În marea majoritate
a cazurilor aceste momente nu sunt sesizate de către copii şi din această cauză apar
neînţelegeri şi probleme. În acest context procesul de socializare capătă o importanță
majoră deoarece anume prin aceasta are loc procesul de transmitere şi însuşire a unui set
de modele culturale şi normative, de cunoştinţe şi atitudini prin care indivizii cunosc
comportamentele socialmente dorite, îşi formează deprinderi şi dispoziţii care-i fac apţi să
acţioneze ca membri ai societăţii şi grupului social.
Metodele aplicate pentru realizarea procesului de facilitare a relaţiilor
interpersonale la elevii cu CES se recomandă a fi selectate conform principiilor
psihoterapiei de grup în care pot fi valorificate cu succes procesul dinamicii de grup atât pe
verticală (copil şi psiholog), cât şi pe orizontală (între copii). În acest context, trainingul
psihosocial poate fi recomandat ca metodă activă de instruire socială cu elemente
combinate de diferite tipuri: perceptiv-orientativ, situativ şi reatributiv.
Elementele perceptiv-orientative ale training-ului se regăsesc în feedback-ul în
relaţiile interpersonale ceea ce permite copiilor să acumuleze informaţii despre sine şi
comportamentul său şi despre faptul cum este el perceput în activitatea de comunicare.
Elementul situativ oferă posibilitate copiilor să înţeleagă mai bine cauzele defectului de
formare a relațiilor interpersonale şi să accepte noi metode în comunicare.
Detaliind, se recomandă ca trainingul organizat să respecte 4 condiții importante:
1. Activităţile să aibă au un caracter practic – activitățile să fie concepute astfel, încât
să-i ajute pe copii să înţeleagă esența relațiilor interpersonale prin intermediul activităţilor
practice. În conținutul trainingului să fie foarte puţină informaţie teoretică, accentul fiind
pus pe necesitatea copiilor de a-i face să asimileze şi să însuşească competenţe specifice,
utile şi facilitatoare relațiilor interpersonale.
2. Activităţile să stimuleze discuţiile - prin încurajarea discuţiilor, putem să îi facem
pe copii să-şi împărtăşească diferite experienţe, opinii, atitudini, puncte de vedere şi soluţii;
acest proces al schimbului de idei şi de experienţă reprezintă, sursă esenţială pentru
relațiile interpersonale, pentru sporirea încrederii în sine şi ridicarea autoaprecierii.
Discuţiile şi împărtăşirea experienţei poate contribui ca copiii să afle mai multe chiar
despre ei înşişi. Copiii trebuie încurajaţi să-şi exprime deschis părerile, să aibă posibilitatea
de a constata că şi alţi copii se confruntă cu aceleaşi probleme, temeri, nelinişti ca şi ei.
3. Activităţile să fie distractive şi cu un mare potenţial educativ - în programul de
intervenţie psihologică, multe activităţi trebuie să fie prezentate sub formă de joc. Deşi
activităţile pe alocuri ar putea fi „amuzante” fiecare din ele au obiective specifice. Folosirea
jocului, ca mijloc suplimentar, îi poate face pe copii să se simtă bine şi confortabil. Prin

227
prezentarea multor cunoştinţe sub forma de joc, copiii sunt stimulaţi şi chiar sunt bucuroşi
să înveţe. Jocurile le trezesc curiozitatea şi creează în grup o atmosferă productivă şi
plăcută.
4. Activităţile să poată fi adaptate – fiecare copil este unic – fiecare învaţă şi se
comportă în mod diferit, are valori, credinţe şi necesităţi deosebite, mai ales dacă ținem
cont de specificul acestor copii. Astfel, activităţile propuse trebuie să poată fi modificate
pentru a asigura îndeplinirea lor eficientă de către toţi copiii implicați în training.
Astfel, scopul trainingul psihosocial ar fi: influențarea relațiilor interpersonale prin
formarea elementelor de personalitate, componențele și condițiile învățării copiilor a unor
procedee simple de autocunoaștere și autosesizare.
Ca obiective pot fi propuse:
 familiarizarea cu particularităţile esenţiale ale relaţiilor cu semenii şi cu regulile de
comunicare constructivă;
 învățarea unor procedee simple de autoanaliză şi autocunoaştere; de cunoaştere a unei
persoane nou întâlnite;
 însuşirea competenţelor de bază, a unor reguli necesare pentru colaborarea cu o
persoană puţin cunoscută: ascultarea activă şi reflectivă, înţelegerea empatică;
dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
În ceea ce privește metodele de lucru se recomandă a folosi jocurile pe roluri,
înscenările unor situaţii concrete din relaţiile cu semenii, metodele de psihogimnastică,
biblioterapia, mijloacele de comunicare nonverbală, exerciţii, temele pentru acasa etc.
Principiul de lucru al trainingului este dialogul și colaborarea. Copiii vor avea
dreptul să se expună deschis în grup, să discute problema în grup, formând astfel o
atitudine adecvată sau un comportament adecvat. Este important ca psihologul să
cucerească încrederea copiilor chiar de la prima ședință. Dacă aceasta nu se realizează,
ulterior va fi mai complicat. De aceea structura şi conţinutul fiecărui activităţi trebuie să
fie bine gândite.
Un rol important în activitatea trainingului psihosocial îl au temele pentru acasă.
Sensul lor este de a percepe schimbările ce au loc în relaţiile interpersonale ale copiilor, a
sesiza emoţiile şi retrăirile proprii. Pentru că se intenționează a influența asupra relaţiilor
interpersonale a copiilor, temele pentru acasă conţineau observări asupra situaţiilor de
conflict ce apar în timpul comunicării acestora cu semenii. Important este a învăța copiii
să explice emoţiile proprii şi comportamentul celuilalt.
Metoda biblioterapiei recomandată constă în discuţia poveştilor, povestirilor,
cărţilor. De regulă aceasta este literatura artistică despre relaţiile interpersonale a copiilor
de aceiași vârstă. După ce se citeşte sau se povesteşte textul se discută comportamentul
fiecărui erou şi se trasează anumite concluzii.
Numărul de ședințe: se recomandă a organiza 10-12 ședințe de training,
bisăptămânal;
Durata ședințelor: 60-90 minute;
Numărul de participanți la program: numărul optim ar fi 12-16 copii. În cadrul
ședințelor se recomandă a implica atât copiii cu CES cât și cei cu dezvoltare tipică. Acest

228
fapt ar contribui ca comunicarea să aibă loc într-un mediu vital obișnuit, reprezentând o
secvență din ambianța socială cotidiană.
În concluzie se poate menționa că încurajarea participării copiilor cu CES în cadrul
unui training psihosocial, crearea atmosferei prietenoase, colaborative în mediul
educațional poate contribui la dezvoltarea atitudinii generale pozitive față de alte persoane,
la creșterea tendinței de implicare, a sociabilității, orientării spre comunicare cu semenii și
cu adulții, toate împreună stimulându-i pe aceştia să se manifeste nu doar ca obiect, dar și
ca subiect al relațiilor interpersonale.

Referințe bibliografice:
1. CLASIFIAREA internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii (CIF)/OMS Geneva – Organizaţia
Mondială a Sănătăţii. Bucureşti: MarLink, 2004. 302 p.
2. POPESCU-NEVEANU, P. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Albatros, 1978. 774 p.
3. БОГДАНОВА, Т.; МАЗУРОВА, Н. Влияние внутрисемейных отношений на развитие личности
глухих младших школьников. In: Дефектология, 1998, N. 3, с. 40-44.
4. Возрастные и индивидуальные особенности младших подростков. Под ред. Эльконин Д.Б.
Москва: Просвещение, 1967. 360 с.
5. ДЖОЙС, Л. Пути интеграции. Учебный план - помощь социально-эмоциональному развитию
детей с особыми нуждами. In: Дефектология, 1994, N. 6, с. 76–82.
6. КРАЙГ, Г.; БОКУМ Д. Психология развития. СПб.: Питер, 2005. 940 с.
7. ЛУБОВСКИЙ, В. Общие и специфические закономерности психического развития аномальных
детей. In: Дефектология, 1971, N. 6, с. 15–20.
8. НЕМОВ, Р. Психология. Книга 1. Москва: Владос, 1995. 688 с.
9. РЕЗНИКОВ, Е. Психология межличностных отношений. Москва: Per Se, 2002, с. 164–179.

SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR ŞCOLARE PRIN COMUNICARE

DIDACTICĂ EFICIENTĂ

FLORINA BICULESCU, inspector școlar, Pitești, România,

doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat
„Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova

Annotation. For teachers, conflict situations are some of the most difficult tests of professional ability
and deontology, because a conflict situation has implications on both the communication channels and the
environment in which the participants evolve. Interpersonal communication in different teaching situations
takes place in a particular environment (the school environment) and in a specific context (the school or a space
adjacent to it). In order to identify the particularities of the school conflict after pupils learn to manage their
negative emotions by learning to be tolerant, we conducted a study involving 50 students. The results of this
research are presented in the article, which shows that the realization of didactic activities with themes that
raise the awareness of the notion of tolerance contributes to diminishing the appearance of the school conflict.
Keywords: school conflict, tolerance, communication, active listening.

Societatea contemporană este în permanentă schimbare, oamenii trăind un ritm de

viață tot mai accelerat. În acest mod conflictele fac parte din realitatea vieții cotidiene. În
ultimul deceniu apar tot mai serioase lucrări de psihologie și sociologie a conflictului în

229