BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA

AN IV, DREPT, ID

Drept constituțional și înstituții politice I

TC 1

Dezvoltarea constituțională a României în secolul al XIX-lea

Constituția este legea fundamentala a unui stat, în care sunt prevazute

principiile de baza ale conducerii statului, atributiile institutiilor fundamentale ale
statului și drepturile, libertatile și obligațiile cetățenilor.

Constituţia stă la baza unui întreg curent de gândire, constituţionalismul, răspândit

începând cu secolul al XVIII-lea, cu relevanţă atât în domeniul juridic, cât și politic
şi filozofic. Constituţionalismul şi-a propus să înlocuiască din rândul izvoarelor
dreptului cutuma, ce permitea o largă putere discreţionară deţinătorului puterii de
stat, cu izvoarele scrise, respectiv Constituţia, al cărei rol principal era limitarea
puterii suveranului și încadrarea în limitele unei legi cunoscute și cu o forţă supremă
în stat. Nu este suficient să existe însă o constituţie, aceasta trebuind să se bazeze pe
câteva principii pentru a produce anumite efecte (separaţia puterilor, guvernare
reprezentativă, principii democratice). În continuare, constituţionalismul şi-a propus
apărarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului.
Întreaga construcţie a statului modern de drept s-a datorat evoluţiei
constituţionalismului și impunerii ideii de Constituţie şi a consecinţelor juridice ale
supremaţiei acesteia. Constituţionalismul contemporan a „împins vechiul concept
până în ultimele sale consecinţe”,astfel cum s-a observat în statele din estul Europei
după 1990, controlul constituţionalităţii legilor este considerat principalul criteriu în
analiza transformării unui stat din perspectivă juridică. Constituţionalismul se
identifică, în cele din urmă, cu lupta neîncetată a îndivizilor pentru idealul de
libertate şi de demnitate umană. La baza sa stau principiul separaţiei puterilor în stat,
proclamarea, promovarea, apărarea și garantarea drepturilor fundamentale,

1
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

inalienabile ale omului, conceptul de stat de drept și instituţionalizarea controlului de

constituţionalitate ca garanţie a supremaţiei Constituţiei1.

Cu toate eforturile în domeniu, ale domnitorilor din spaţiul danubiano-

carpatopontic, jumătatea secolului al XIX-lea a găsit Ţările Române fără o
Constituţie.
Pentru o exprimare mai exactă a sensului legii fundamentale, vom spune că aceasta
reprezintă un ansamblu de norme juridice, iniţiate şi adoptate după o procedură
prestabilită de către un organ special constituit, normele juridice respective având în
vedere instituirea puterii și maniera de exercitare a acesteia2.
Trăsăturile Constituţiei arată că, aceasta este legea fundamentală a ţării și expreșia
voinţei suverane a poporului, pentru că stă la temelia organizării statului și formează
baza legislaţiei; este poziţionată în vârful ierarhiei șistemului de drept din ţara
noastră, toate celelalte legi fiind în armonie cu aceasta; are un caracter oarecum
rigid, deoarece modificarea sa nu se poate efectua decât tot printr-o lege
constituţională, cu respectarea procedurilor cerute pentru acest gen de legi și
aprobarea sa de către popor prin referendum naţional; așigură valorificarea tradiţiilor
democratice ale statului și reprezintă un șistem deschis, putând primi influenţe
înterne și externe3.
În legătură cu momentul apariţiei primelor reglementări de tip constituţional
în ţara noastră, au fost exprimate, potrivit doctrinei, patru opinii principale:
a) începuturile șistemului constituţional în ţările române sunt legate de Proclamaţia
de la Islaz din 1848, considerată a fi prima Constituţie românească;
b) organizarea constituţională a României debutează cu Statutul dezvoltător al
Convenţiei de la Paris și Legea electorală din 1864 - ambele acte fiind apreciate ca
prima Constituţie a României;

1
Safta,M., Drept constituţional și înstituţii politice,  Vol. 1. : Teoria generală a dreptului constituţional :
drepturi și libertăţi, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2018.
2
Zamfirescu Z., Drept constituţional Șistemul actual constituţional românesc, Ed. Șitech, Craiova, 2005
3
Zamfirescu Z., Drept constituţional Șistemul actual constituţional românesc, Ed. Șitech, Craiova, 2005

2
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

c) evoluţia constituţională a statului roman începe odată cu adoptarea Constituţiei

din 1866;
d) evoluţia constituţională românească are rădăcîni adânci, care coboară până la
întemeierea statelor româneşti în secolul al XIV-lea.4
Primele constitutii românesti au fost Regulamentele Organice (în Țara
Româneasca în 1831 și în Moldova în 1832). Ele au fost înlocuite în 1858 de
Convenția de la Paris, care a fost urmată, în 1864, de Statutul Dezvoltator al
Convenției de la Paris, constituția autoritara a domnitorului Al. I. Cuza. Prima
constituție modernă a României a fost constituția liberala din 1866. În 1923 a fost
adoptată prima constituție democratică. În 1948, instaurarea regimului comunist în
mod oficial s-a facut prin adoptarea unei constitutii, prin care România devenea
republică și care a deschis calea către un regim totalitar. România a redevenit
democratie în 1989, fapt consfintit prîn constituția din 1991.5

Documente cu caracter constitutional anterioare anului 1861

1.Regulamentele organice.

Tratatul de la Adrianopol a impus de jure protectoratul rus asupra celor două

principate și a deschis calea înfăptuirii de sus a unor reforme care răspundeau
numeroaselor proiecte înaintate de români Curtii de la Petersburg. Doua comisii de
boieri munteni și moldoveni, conduse de consulul general rus Minciaki au elaborat
textul Regulamentelor Organice, care au fost primele constitutii moderne ale
Principatelor. Aprobate de Rusia și de Adunările obștești, aceste acte au fost
ratificate de Poartă și au rămas în vigoare până la Conferința de la Paris (1858), cu o
scurtă întrerupere în Țara Românească în 1848. Ele au încercat sa reformeze Vechiul
Regim în spiritul despotismului luminat, introducând principii și forme moderne de
organizare, dar păstrând vechiul conținut al puterii. La baza statului s-au stabilit, în
„spiritul veacului”, suveranitatea poporului, separarea puterilor și bugetul modern.
4
https://legeaz.net/dictionar-juridic/constitutiile-romaniei-evolutie , ultima consultare 20.11.2020
5
https://www.constituția.ro/constitutiile-dîn-romania.htm, ultima consultare în 20.11.2010

3
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

Puterea executivă revenea domnului, care era ales pe viață de o Adunare

Obstească Extraordinară. Acesta ii numea și ii revoca pe miniștri, avea drept de
inițiativă și sanctiune a legilor și era ajutat de un Sfat administrativ compus din sase
ministri. De asemenea, putea dizolva Adunarea Obsteasca, dar numai cu acordul
puterilor protectoare și suzerana. Puterea legislativa revenea Adunarii Obstesti,
compusa în majoritate din boieri și înalti functionari și prezidată de mitropolit.
Adunarea adopta legile și prezenta domnului rapoarte despre starea țării, numite
anaforale. Puterea judecatorească era exercitată de organele de judecată, instanța
judecatorească supremă fiind reprezentată de Înaltul Divan Domnesc.

O contribuție reală au adus Regulamentele Organice în modernizarea

instituțiilor. Au fost înființate tribunalele, corpul de avocați, serviciul procuraturii,
arhivele statului, notariatele. S-a reorganizat învatamantul și a fost constituită armata
națională, s-au modernizat serviciile publice (serviciul sanitar, posta, pompieri) și s-a
preconizat fondarea unei Bănci Naționale cu drept de emișiune monetară. Reforma
șistemului fiscal a statornicit un impozit unic („capitația” pentru țărani și „patenta”,
calculata pe venit, pentru burghezie), dar a păstrat vechile privilegii fiscale, a
desființat vămile interne și breslele și a adoptat principiul bugetului. Regulamentele
aveau, însă, și aspecte negative, care explica lipsa lor de popularitate. Ele păstrau
vechile privilegii și scutirile de impozite pentru boieri și cler și nu rezolvau
problema agrară: claca era sporita și, în plus, se introducea nartul (norma zilnica de
lucru). Acte fundamentale pentru Principate, Regulamentele Organice au fost puse în
aplicare la 1 iulie 1831 în Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 în Moldova și
înlocuite în 1858 cu Convenția de la Paris. Cu toate limitele lor, Regulamentele
Organice au contribuit la modernizarea societății și statului și au apropiat structurile
legislative și administrative ale Principatelor în vederea unirii lor. Astfel organizate,
cele două state ar fi fost integrate mai ușor stăpânirii ruse.

2. Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris.

4
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

Dacă Regulamentele Organice nu au avut statutul de Constituţie, există păreri

că Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 ar putea fi
considerat ca fiind o Constituţie a României. De altfel în debutul Statutului se
precizează că respectiva Convenţie „este și remâne legea fundamentală a
României”6. Această lege cuprînde 18 articole. Conform cuprînsului său, îniţiativa
legilor aparţîne doar domnitorului, care exercită puterea legislativă împreună cu
Adunarea Electivă și cea Ponderatorie. Cea din urmă este compusă din 64 de
membri, jumătate din numărul acestora fiind numiţi de către domnitor. Un proiect de
lege respîns de Adunarea Electivă nu mai poate fi supus dezbaterilor acesteia decât
într-o altă seșiune.
Cu privire la acest aspect există șimilitudine cu prevederile constituţionale
actuale, un proiect de lege respîns ajunge pe masa de lucru a camerelor
Parlamentului, cel mai devreme în următoarea seșiune. Încă un argument în sprijînul
conșiderării respectivului Statut ca fiind o Constituţie îl conține articolul 17 care
spune „toţi funcţionarii publici, fără esepţiune, la întrarea lor în funcţiune, suntu
datori a jura supunere Constituţiunei și legilor ţerei și credinţă Domnitorului”7.
La fel ca şi în cazul Regulamentelor Organice, nici Statutul nu poate fi considerat, o
Constituţie în adevăratul sens al acesteia, pe de o parte sub aspectul procedurii
elaborării sale, pe de altă parte, datorită insuficienței reglementărilor privind
așigurarea funcţionării unui șistem bazat pe o lege cadru, aşa cum e cazul unei legi
fundamentale.
3. Constituția din 1866.
După aceste două tentative de redactare a unei Constituţii, venite oarecum sub
influență străînă, Adunarea Constituantă aleasă în aprilie 1866 începe lucrările
pentru elaborarea și adoptarea imediată a unei legi fundamentale a ţării.
După dezbateri aprinse între conservatori și liberali dar și cu implicarea hotărâtă a
lui Carol, care abia fusese instalat la conducerea ţării, legea fundamentală este
adoptată de Adunarea Constituantă la 11 iunie. Prima Constituţie a României e
6
Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, promulgat de A. I. Cuza, preambul
7
Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, promulgat de A. I. Cuza, art.17.

5
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

promulgată de Carol la 1/13 iulie 1866, aceasta fiind data de la care ţara noastră are
o lege supremă8.
Modelul avut în vedere de către români este cel al Constituţiei Belgiei, care la
rândul său avusese la bază ideile promovate de Revoluţia franceză.
Constituția noastră, a românilor din acea perioadă este împărţită pe 8 titluri, din care
al III-lea titlu se divide în cinci capitole, primele două dintre acestea subdivizându-se
în secţiuni9.
Constituţia României, deși este elaborată la puțin timp după intrarea în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea cuprinde unele drepturi rar întâlnite în legislaţia
constituţională europeană a vremii, precum dreptul la azil politic, libertatea
individului, care este garantată sau inviolabilitatea domiciliului. În ceea ce priveşte
învăţământul, articolul 23 prevede „Învăţământul este liber … înveţetura în şcolele
Statului se dă fără plată. Înveţătura primară va fi obligatorie pentru tinerii români
pretutindeni unde se vor avea instituite şcoli primare” 10; fiind considerată una dintre
cele mai democratice Constituţii ale vremii, legea fundamentală din 1866 consacră
gratuitatea învăţământului. De altfel şi în actuala Constituţie învăţământul de stat
este gratuit, existând concordanţă în timp între cele două acte supreme.
În privința puterilor statului, Domnul are atât atribuţii legislative, pe care le
exercită împreună cu Adunarea Deputaţilor şi Senatul dar și puteri executive
împreună cu miniștrii. Şeful statului este cel care convoacă cele două Camere cu rol
legislativ, dar totodată poate să şi dizolve aceste foruri.
În legătură cu puterea judecătorească, este interzis prin Constituţie a se înființa
tribunale extraordinare, pentru toată România funcţionând o singură Curte de casaţie
iar în ceea ce priveşte partea financiară, la nivel naţional funcţionează o singură
Curte de Conturi.

8
Manea M., Teodorescu B., Istoria românilor, Edit. Didactica și pedagogica, București, 1996
9
Constituţia României de la 1866, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755 , ultima consultare
20.11.2020
10
Constituția României de la 1866, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755 , ultima consultare
20.11.2020

6
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

Proprietatea, de orice natură, era proclamată sacră și inviolabilă (art.19).

Articolul 7 prevedea că „însușirea de român se dobândește, se conservă și se pierde
potrivit regulilor statornicite prin legile civile”, iar cetățenia română poate fi
dobandită doar de „strâinii de rituri creștine”. Articolul 31 consacră suveranitatea
poporului. Împreună, articolele 32, 33 și 35 consfințesc separația puterilor. În plus,
prin art. 35 se consacră monarhia constituțională ca formă de organizare statală, în
timp ce articolul 82 consfințește caracterul ereditar al monarhiei.11

Constituția din 1866 a avut însa și limite, ea permițând introducerea și

perpetuarea unor practici nedemocratice: guvernul nu era o creație a Parlamentului.
Acest fapt este demonstrat de procedura de schimbare a guvernelor. Procesul
începea cu demisia guvernului în funcție și cu numirea de către domnitor a unui nou
prim-ministru, după care era dizolvat Parlamentul și se stabileau noi alegeri. Noul
guvern folosea toate mijloacele disponibile pentru a-și asigura o majoritate în
Parlament și, până după Primul Razboi Mondial, nu a fost niciodată dezamăgit.

Deși nu o consacra efectiv, Constituția din 1866 a fost percepută pe plan

extern ca o puternică manifestare a independenței. Ea prevedea ereditatea domniei și
atribuțiile unui domn suveran, depăășind statutul de autonomie recunoscut prin
tratatele internaționale. În același timp, legea fundamentală a României nu amintea
nimic de suzeranitatea otomana și de garanția colectivi a puterilor europene. De
asemenea, promulgarea Constituției de către domn fără a mai aștepta acordul
puterilor europene, era și ea o dovada a aspirației românilor către independență. În
ultimul titlu (al VIII-lea) întâlnim o abrogare expresă indirectă a tuturor dispoziţiilor
contrare cu prevederile prezentei Constituţii. Aceasta a fost revizuită în trei rânduri,
în anii 1879; 1884 şi 1917. Intrată în vigoare la 1 iulie 1866, Constituția şi-a încetat
efectele la 28 martie 1923, fiind abrogată de noua lege fundamentală a ţării12.

11
Constituția României de la 1866, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755 , ultima consultare
20.11.2020
12
Muraru I., Iancu Gh., Pucheanu M., Popescu C., Constituţiile Române, R.A. „Monitorul oficial”, Bucureşti, 1993

7
 BÎZU (HOROTAN) CRISTÎNA VAȘILICA
AN IV, DREPT, ID

Bibliografie:
1. Safta Marieta , Drept constituţional și înstituţii politice,  Vol. 1. : Teoria
generală a dreptului constituţional : drepturi și libertăţi, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2018.
2. Muraru Ioan, Iancu Gheorghe, Pucheanu Mona-Lisa, Popescu Corneliu,
Constituţiile Române, R.A. „Monitorul oficial”, Bucureşti, 1993
3. Manea Mihai, Teodorescu Bogdan, Istoria românilor, Edit. Didactica și
pedagogica, București, 1996
4. Zamfirescu Z., Drept constituţional. Șistemul actual constituţional românesc,
Ed. Șitech, Craiova, 2005
5. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, promulgat de A. I. Cuza
6. https://legeaz.net/dictionar-juridic/constitutiile-romaniei-evolutie , ultima
consultare 20.11.2020
7. https://www.constituția.ro/constitutiile-din-romania.htm, ultima consultare în
20.11.2010
8. Constituția României de la 1866,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755 , ultima
consultare 20.11.2020