„Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este

însoţit întotdeauna de risc.”

TEMA 1: ASPECTE GENERALE PRIVIND CREDITAREA BANCARĂ
1. Creditarea bancară - activitatea de bază în funcţionarea băncii comerciale.
2. Elementele creditului şi principiile creditării bancare.
3. Funcţiile şi formele creditului bancar.
4. Restricţii şi limite aplicate în domeniul operaţiunilor de creditare a băncilor comerciale
din Republica Moldova.
5. Rolul creditării bancare pe piaţa bancară autohtonă.

1.1. Creditarea bancară - activitatea de bază în funcţionarea băncii comerciale

Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj1 economico-social.
Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productiva a capitalului şi asigură creşterea
producţiei. Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi
curente.
Rolul primordial al băncilor comerciale rămâne de-a lungul a mai multor secole strâns legat de
calitatea lor de intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii.
Cu toate că, astăzi activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, esenţa acestora
constă în principal în mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici şi/sau
persoanele fizice.
Băncile creditează acele sfere ale economiei care necesită mijloace băneşti, contribuind la
prosperarea economiei naţionale. Băncile comerciale acordă credite sectorului real al economiei
pentru acoperirea cheltuielilor de producţie, precum: combustibilul, energia, taxele etc, ce asigură
finisarea producţiei. De asemenea, ele acordă credite investiţionale necesare relansării tehnologice,
achiziţionării de tehnologii, mecanisme moderne, procurării unor complexe industriale, mecanisme
de fabricaţie moderne etc. În acest mod, băncile comerciale contribuie la sprijinirea şi dezvoltarea
durabilă a economiei naţionale.
Băncile comerciale contribuie în mod substanţial şi la susţinerea nivelului de trai al populaţiei
prin acordarea creditelor de consum, a creditelor pentru educaţie şi învăţământ, pentru procurarea,
reconstruirea şi repararea imobilelor.
Dar, pe cât de util şi avantajos este creditul, pe atât de primejdios devine el atunci când nu
este utilizat în conformitate cu principiile sale şi cu cerinţele echilibrului economico-financiar.
!Un pericol, în acest sens, prezintă aşa-numita supracreditare, care duce la mari dezechilibre
economice, financiare şi monetare, generând, atunci când ia proporţii, inflaţia.
!De asemenea, subcreditarea - utilizarea creditului în scopul finanţării unor activităţi econo
mice insuficient fundamentate poate provoca dezechilibru structural în economia naţională,
disproporţii între ramurile şi sectoarele ei de activitate.
Cunoaşterea mecanismului creditar nu este posibilă fără cercetarea trăsăturilor acestuia în
cadrul sistemului credit.
În general, când se fac abordări ale sistemului de credit, de obicei se subînţeleg două
aspecte: totalitatea de instituţii financiar-creditare, care realizează şi organizează relaţiile de credit;
totalitatea relaţiilor, a formelor şi metodelor de creditare.
Veriga principală a structurii instituţionale a sistemului de credit sunt băncile, însă este
evident faptul că sistemul de credit exprimă o noţiune mai largă şi mai complexă decât sistemul
bancar.
În viziunea economistului american F. Mishkin sistemul financiar cuprinde diverse tipuri de
instituţii financiare: bănci, companii de asigurare, fonduri mutuale, companii financiare şi bănci
investiţionale; toate acestea fiind riguros reglementate de guvern2. Conform acestor viziuni
instituţiile financiare la rândul lor se clasifică în instituţii depozitare şi instituţii financiare
nondepozitare.

1
DEX: angrenaj – sistem de roţi dinţate, care se îmbucă una într-alta cu scopul de a-şi transmite mişcarea.
2
Mishkin F. The economics of money, banking, and financial markets, 5Ш Edition, Columbia University. - USA,
Addison-Wesley, 1999, - 783 p

1
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
Instituţiile depozitare sunt acei intermediari financiari, care acceptă depozite de la populaţie,
agenţi economici şi de la alte instituţii, şi folosind resursele respective în special sub forma de
credite. Categoria instituţiilor depozitare constă în principal din diverse tipuri de bănci. Unele ţări
clasifică instituţiile depozitare în instituţii bancare şi non-bancare. În acest caz, în grupul instituţiilor
non-bancare sunt incluşi acei intermediari care acceptă depozite şi acordă credite, dar nu sunt
calificate ca bănci, deoarece din unele cauze tehnice sau funcţionale (nu îndeplinesc funcţia de
asigurare a mecanismului de plăţi) respectivele sunt excluse în afara legislaţiei bancare.
Instituţiile non-depozitare sunt reprezentate de companiile de asigurări, fondurile de pensii,
fondurile mutuale, companiile financiare, fondurile investiţionale etc. Aceste instituţii se deosebesc
de cele depozitare prin faptul că ele nu atrag resurse sub formă de depozite, ci emit titluri de valoare
sau poliţe de asigurare etc. şi nu participă la creditarea directă a economiei.
Analizând opiniile economiştilor din diverse ţări supuse analizei privind definirea
„sistemului de credit", putem afirma că „sistemul de credit" reprezintă totalitatea relaţiilor de
credit, a formelor, metodelor şi normelor de acordare a creditelor şi de organizare a rambursării
acestora, existente în economia unei ţări fiind realizate de instituţiile financiare de credit prin
intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzând cerinţelor unei
anumite etape de dezvoltare social-economică.
Pentru îndeplinirea rolului şi funcţiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea
la maxim a avantajelor şi diminuarea la minimum a dezavantajelor relaţiilor de credit putem
menţiona că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:
• cadrul instituţional care presupune un ansamblu de instituţii şi organisme de
credit specializate, cu o (vastă) reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu relaţii de corespondenţă cu
instituţiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituţional trebuie să fie reglementată,
controlată şi supravegheată de anumite comisii/organe/institute organizate la nivel de stat în scopul
minimizării riscurilor.
• cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi,
hotărâri, regulamente, instrucţiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituţiilor de credit pe
teritoriul unei ţări. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spaţiu de
afirmare liberei iniţiative a instituţiilor de credit, dar totodată şi categoric, astfel încât să crească
încrederea agenţilor economici şi să limiteze riscurile operaţiunilor de credit.
Aşadar, factorii principali, care duc la crearea unui sistem bine conturat şi echilibrat, în
opinia noastră sunt: reglementarea instituţiilor de credit, transparenţa, tehnologiile
automatizate informaţionale şi concurenţa.
I. Reglementarea. Dacă organele abilitate ce reglementează activitatea instituţiilor
financiar-creditare vor continua să promoveze elaborarea actelor normative, aliniindu-le la cele
mai bune practici ale Uniunii Europene şi ale comunităţilor bancare internaţionale; în
consecinţă se va promova o transparenţă şi minimizare a riscurilor care duc la falimentul
instituţiilor de credit, având drept scop final protecţia depunătorilor.
II. Transparenţa. O problemă în activitatea sistemului de credit al Republicii Moldova
este lipsa transparenţei activităţii instituţiilor în cauză. Lipsa transparenţei a sistemului de
credit ne demonstrează, atât despre subdezvoltarea acestuia, cât şi despre multitudinea fraudelor
efectuate în interiorul lui. În acest scop este necesară intervenţia urgentă a organelor de
supraveghere şi control a instituţiilor bancare, Banca Naţională a Moldovei, şi a instituţiilor de
microfinanaţre, Serviciul Supravegherii de Stat, atât prin reglementarea şi controlul acestora, cât şi
prin luarea unor măsuri ce ţin dezvoltarea transparenţei în cadrul sistemului.
III. Tehnologii automatizate. Pe măsură ce infrastructura în domeniul informatizării
operaţiilor continuă să se dezvolte, apare necesitatea alinierii instituţiilor de credit autohtone şi mai
mult la nivelul tehnologic al altor sisteme internaţionale. Acest fapt ar asigura un şir de facilităţi ca:
gestionarea şi asigurarea rapidă informaţională pe plan intern, instituţional şi în conlucrare cu alte
instituţii şi clienţi. Implementarea tehnologiilor moderne contribuie la promovarea unor produse ce
implică procese mai simpliste, dar totodată mai sigure, calitative şi rapide. În acelaşi timp ar da
posibilitate instituţiilor financiar-creditare să participe mai activ pe pieţele internaţionale, acordând

2
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
oportunităţi Republicii Moldova să devină mai atractivă în comerţul exterior şi în atragerea
investiţiilor bancare străine.
IV. Concurenţa este un factor normal în condiţiile unei economii de piaţă. Concurenţa
de pe piaţa de credit autohtonă se manifestă prin apariţia băncilor străine şi prin intensificarea
dezvoltării instituţiilor nebancare de credit specializate, de exemplu, asociaţiile de economii şi
împrumuturi ale cetăţenilor şi organizaţiile de credit. În aceste condiţii se modifică mediul
concurenţial al băncilor comerciale autohtone şi în rezultatul intensificării concurenţei se va
genera un impuls către diversificarea şi eficientizarea produselor prestate. De asemenea, se vor
intensifica conlucrarea între instituţiile de credit bancare şi nebancare şi consorţiile bancare.
Pentru a înţelege importanţa activităţii de creditare este necesar a se preciza ce reprezintă
creditul. Etimologic, conceptul de credit provine de la latinescul ,,creditum”- ,,credere”, care
înseamnă ,, a crede” sau ,,a avea încredere”.
Pentru definirea creditului, ca categorie economică generală, este necesară prezentarea a trei
opinii care s-au conturat, în literatura de specialitate, cu privire la acest concept, respectiv:
 creditul ca încredere;
 creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire;
 creditul ca formă a relaţiilor de schimb.
Creditul ca încredere: este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de credit ideea de
încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se
fundamentează pe definiţiile date acestui concept. Termenul credit îşi are originea în cuvintele
latine „creditum”, „de credere” care desemnează încrederea în ceva sau cineva. În practică,
această încredere se concretizează în relaţiile dintre creditor şi debitor, în sensul că cel din urmă
trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.
Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb, reprezintă „un acord prin care anumite bunuri,
servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare” 3. Unei
asemenea abordări a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic, acela
potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului şi nici al
conţinutului material al valorii4.
Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care porneşte de la
conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părţi din produsul social de la
unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit. Spre deosebire de
alte forme ale relaţiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele şi taxele, care au
caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relaţii, prin caracterul temporar al
transferului din economie.
În esenţă5, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori
monetare viitoare.
În Republica Moldova definiţia creditului este expusă în Legea instituţiilor financiare nr.
550-XIII/21.07.1995 a Republicii Moldova, art. 3: Creditul - orice angajament de a acorda bani
ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi a altor plaţi aferente.

1.2. Elementele creditului şi principiile creditării bancare

Pentru evidenţierea principiilor creditării bancare, a funcţiilor şi caracteristicilor creditului,
este necesară prezentarea elementelor incluse în relaţiile de credit, dintre care enumerăm:
i) participanţii la raportul de credit;
ii) promisiunea de rambursare;
iii) scadenţa;
iv) dobânda (preţul creditului).
3
Thomas Fitch, Dictionary of Banking Terms. - New York, 1993.
4
Turliuc Vasile, Cocriş Vasile. Monedă şi Credit. - Bucureşti: Editura Ankarom, 1997.
5
Definirea completă a creditului poate fi realizată prin luarea în considerare şi corelarea acestor trei abordări, ceea ce poate duce la următoarea
formulare: Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care
se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al
realizării unor obiective ale politicii economice.

3
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
i) Participanţii la raportul de credit, creditorul şi debitorul sunt denumiţi în literatura de
specialitate cu termenul „subiecte ale raportului de credit”6. Creditorul este unul din participanţii la
relaţiile creditare, subiectul care acordă împrumutul. Debitorul, alt participant la relaţiile creditare,
subiectul căruia i se acordă împrumutul.
Analiza participanţilor la raportul de credite evidenţiază marea diversitate a acestora şi
dimensiunile ample ale creditării. Dacă se procedează la gruparea în trei categorii principale a
creditorilor şi debitorilor, se disting: populaţia; statul, agenţii economici.
Agenţii economici deţin o importantă poziţie în rândul creditorilor, în cazul în care obţin
rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi de plasare pe piaţa
monetară sau de capital. Disponibilităţile monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse
de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul băncilor şi al
altor instituţii financiare.
Potenţialul de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidenţiat prin
analiza disponibilităţilor în depozite la termen şi ale portofoliilor de titluri deţinute ca participaţii la
capitalul social al altor agenţi economici şi ca subscriptori la titlurile emise de stat.
Populaţia participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor şi debitor,
remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare. Pentru anii 2006-2008, de
exemplu, potenţialul de economisire al populaţiei, reflectat în volumul depozitelor în lei şi valută, l-
a depăşit pe cel al agenţilor economici. O asemenea tendinţă este specifică şi ţărilor dezvoltate,
unde aportul populaţiei la formarea resurselor de creditare este aproximativ egal cu cel al
întreprinderilor.
Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situaţia înregistrării
de excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către
sistemul asigurărilor şi protecţiei sociale ori către alte destinaţii.
În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane,
ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.
ii) Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la
scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului.
Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în
incapacitate de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, este
necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminarea
riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe puncte
de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară, gradul de îndatorare,
forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă.
Strâns legată, şi decurgând din promisiunea de rambursare apare garantarea creditului.
iii) Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. În
funcţie de natura elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie între garanţia
reală şi garanţia personală.
iv) Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de
particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite.
Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (în cazul pieţei interbancare)
până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor obligatare.
Între scadenţă şi modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelaţie, astfel: creditele
pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadenţă, în timp ce creditele pe termen mijlociu şi
lung implică rambursarea eşalonată.
v) Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprinde din
literatura de specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plăteşte debitorul pentru
dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se
corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează prin
utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de
credite.
6
Cezar Basno, Dardac Nicolae. Monedă, Credit, Bănci. - Bucureşti, 1996; pag. 126.

4
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină
efecte favorabile asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o
rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite.
Luarea în considerare a ratei inflaţiei, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de
credit, conduce la constatarea faptului, că în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie
pentru debitori o modalitate perfectă de finanţare.
Pentru a putea contura, nemijlocit, rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi
analizate următoarele particularităţi specifice creditului bancar:
• obiectul creditului bancar este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub formă de
monedă fiduciară sau monedă scripturală;
• participanţii (subiecţii) creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul, numit creditor
(banca) şi cel care primeşte şi foloseşte creditul, numit debitor (agenţi economici, populaţia, statul,
alte bănci şi instituţii financiare);
• scadenţa - momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului. La stabilirea
scadenţei băncile comerciale iau în considerare activitatea debitorului, afacerea propriu-zisă, alte
condiţii. Astfel, vor fi stabilite şi ratele ce vor fi rambursate la scadenţă. Ratele pot fi rambursate în
mod egal, în ordine crescătoare ori descrescătoare, sau în funcţie de caracterul afacerii de credit. Un
element important, în acest context, este stabilirea perioadei de graţie - perioada dintre momentul
angajării creditului şi momentul începerii rambursării lui. Aceste condiţii sunt stipulate în contractul
de credit încheiat între debitor şi creditor;
• asigurarea creditului, formată din bunuri ce se constituie la dispoziţia sau
solicitarea creditorului sau a unui terţ pentru a asigura îndeplinirea de către debitor a obligaţiunii de
rambursare a sumei creditului, achit, rii dobânzilor şi a taxelor de credit;
• dobânda este reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor creditorului său
pentru împrumutul acordat pe un termen determinat: şi pentru riscul asumat de acesta în caz de
neonorare a obligaţiunii de credit.
Principiile fundamentale ale activităţii de creditare tradiţională, cât şi de promovare a
produselor creditare noi, în cadrul băncilor sunt:
− Minimizarea riscurilor bancare – de nerambursare a creditului acordat şi de neplată a
dobânzii (pe întregul sistem de administrare a creditelor, inclusiv etapa de examinare a cererilor
solicitanţilor, etapa de acordare şi etapa de monitorizare);
− Folosirea după destinaţie a creditelor – utilizarea în strictă corespundere cu destinaţia lor,
conform contractului de credit şi documentaţiei respective;
− Garantarea creditului sub toate formele corespunzătoare, prevăzute de Legislaţia
Republicii Moldova (legea “Cu privire la gaj”, Codul Civil al RM, Regulamentul B.N.M. “Cu
privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM”);
− Creditul se acordă contra unei plăţi, determinată de destinaţia, forma de garantare, durata
termenului, gradul de risc şi valoarea resurselor atrase;
− Solvabilitatea beneficiarului de credit (se acordă credite doar solicitanţilor care pot să
asigure rambursarea lor în termenul stabilit şi să achite dobânzile cuvenite, şi ai căror indicatori de
solvabilitate se menţin în limitele normelor în vigoare). Deci, solvabilitatea se calculă în baza a
câtorva formule elaborându-se un Scoring. Apoi se elaborează o concluzie privind acordarea
creditului.
− Exigibilitatea creditării. Este acordarea diverselor tipuri de credite, inclusiv, produse şi
servicii de credit moderne, şi optimizarea modului de abordare a minimizării maxime a riscurilor
de credit şi altor categorii de riscuri financiare.

1.3. Funcţiile şi formele creditului bancar

Funcţiile creditului reprezintă modul în care acesta îşi îndeplineşte menirea sa socială şi
decurg din natura economică a creditului.
Conţinutul şi semnificaţia creditului (ca categorie economică) rezultă din funcţiile care sunt
atribuite creditului, şi care în funcţie de opiniile care s-au conturat, pot fi grupate astfel:

5
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
a) o primă grupă de opinii abordează funcţiile creditului în acelaşi mod ca şi funcţiile
finanţelor, respectiv funcţiile de repartiţie şi control. Potrivit acestei idei, relaţiile de credit fac parte
din relaţiile financiare în sens larg;
b) o a doua grupă de opinii consideră trei funcţii caracteristice ale creditului (cele două
precedente) plus funcţia de emisiune;
c) a treia grupă analizează funcţiile creditului ca: funcţie de mobilizare şi funcţie de
redistribuire;
d) a patra grupă de opinii apreciază creditul prin aceea că este însoţit permanent de dobândă,
atribuindu-i-se funcţia de purtător de dobândă.
Dintre toate aceste şi alte opinii exprimate cu privire la funcţiile creditului, reţin atenţia cele
care atribuie creditului următoarele funcţii:
a) Funcţia distributivă. Această funcţie constă în mobilizarea resurselor băneşti, disponibile la
momentul dat în economie, de către bănci şi redistribuirea lor - prin acordarea de credite - spre
anumite ramuri, sectoare, ramuri de activitate care au nevoie de fonduri de finanţare.
Disponibilităţile băneşti se referă la surplusurile de capital de circulaţie, aflate temporar sub formă
înactivă în conturile bancare ale societăţilor comerciale, în rezervele de casă - păstrate în conturile
bancare - ale firmelor, în economiile populaţiei, depuse la băncile comerciale. Oferind agenţilor
asemenea disponibilităţi, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, punând astfel
în mişcare forţele economice latente şi contribuind la creşterea avuţiei reale a societăţii.
Raporturile dintre întreprinderi şi bănci sunt, de regulă, reciproce. Întreprinderile, având
conturi deschise la bănci, formează depozitele care pot fi folosite de acestea, iar băncile acordă
credite întreprinderilor pentru neviole de producţie curente sau cu o recuperare ulterioară pentru
investiţii. Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relaţiile dintre
bancă şi partener se desfăşoară pe termenul de valorificare a capitalurilor disponibile şi de realizare
a profiturilor, în principal sub formă de dobânzi.
Operativitatea oferită pentru procurarea de noi capitaluri conferă mai multă flexibilitate
economiei, favorizând orientarea mai rapidă a investiţiilor spre sectoarele sau activităţile rentabile,
asigurând o mai mare capacitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe şi contribuind pe
această cale la creşterea elasticităţii marginale a capitalului.
b) Funcţia de transformare a economiilor în investiţii. În acest mod se concretizează
una din legile obiective ale economiei de piaţă, şi anume realizarea echilibrului macroeconomic.
Orice individ poate economisi o anume sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul
şi comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o
tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaţa economică. în acelaşi timp, nu orice
individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma riscurile unei investiţii, iar dacă se şi
întâmplă acest lucru, investiţiile nu pot fi valorificate din lipsă de capital.
Creditul bancar este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând
transformarea economiilor inactive în investiţii. Sub acest aspect, creditul este un important factor
al creşterii economice.
c) Funcţia de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii de credit bazat pe
încredere între participanţii la actul economic a fost creată monedă fiduciară, adică biletele de
bancă. Pe lângă acestea, determinate de nevoile schimbului, a apărut o multitudine de alte
instrumente şi tehnici de plată. Astfel de instrumente şi tehnici (viramentul, cecul, compensaţia,
trata, cambia, cârdurile de credit etc.) au condus la diminuarea numerarului din circulaţie şi la
creşterea (în mari proporţii) monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat şi o reducere considerabilă
a cheltuielilor produse de circulaţia monetară, s-au implementat noile tehnici şi instrumente de plată
determinate de acţiunea creditului, asigurându-se o creştere a volumului şi a valorii tranzacţiilor
economice.
d) Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor. Se realizează prin reglarea dimensiunilor
cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, prin creditarea de către bănci a consumului şi prin crearea
stocurilor. Astfel, dacă mărfurile a căror producere are, în mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei,
zahăr, produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piaţă în momentul realizării lor, oferta ar deveni

6
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
disproporţional de mare în raport cu cererea şi am asista la o scădere catastrofală a preţurilor, ce se
va produce după un anume timp, ajungând la o penurie a respectivelor mărfuri. Apoi se va înregistra
o urcare exagerată a preţurilor. Pentru prevenirea unor asemenea situaţii care pot perturba echilibrul
economic (risipă urmată de penurie) se foloseşte un instrument al creditului, şi anume warantul.
După natura economică şi participanţii la relaţia de creditare, se remarcă:
i) creditul comercial;
ii) creditul bancar;
iii) creditul de consum;
iv) creditul obligatar;
v) creditul de consum.
Indiferent de criteriile de clasificare utilizate, se pot desprinde câteva caracteristici esenţiale
ale creditului în economia contemporană:
*s-au produs schimbări în destinaţia creditului, în sensul că a sporit ponderea celor speculative
şi cele destinate satisfacerii nevoilor statului;
*se produc modificări frecvente ale nivelului dobânzii, cu scopul de a favoriza sau limita
dimensiunile creditului;
*se remarcă sporirea creditului bancar în detrimentul celui comercial.
Şi nemijlocit, creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor (agenţi
economici sau persoane fizice) de către instituţiile specializate - denumite instituţii bancare -
sub formă bănească, pentru un timp determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita
dată, fiind însoţit de dobândă.
Participanţii la creditul bancar sunt reprezentaţi la modul general, de un agent nebancar
(producătorul sau agentul economic), pe de o parte, şi bancă, pe de alta.
 Creditul bancar prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi comparativ cu cel
comercial ş.a., întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de activitate
economică.
 Între creditul comercial şi cel bancar există o puternică legătură, în sensul că uneori
creditul comercial se poate transforma în credit bancar, sau acesta poate constitui suport al acordării
unui credit comercial.
Particularităţile creditării bancare, care deosebeşte creditul bancar de celelalte forme ale
creditării sunt:
a) resursele utilizate pentru creditare sunt împrumutate de către Bancă;
b) caracterul public al relaţiilor legate de creditarea bancară, adică la riscul nerambursării
sunt supuşi şi clienţii băncii, care au încredinţat băncii mijloacele lor băneşti;
c) activitatea de creditare reprezintă pentru bancă o activitate de bază, efectuată cu titlu
profesionist, care aduce băncii partea de bază a beneficiului;
d) creditarea bancară, ca regulă, nu este gratuită7.

1.4. Restricţii şi limite aplicate în domeniul operaţiunilor de creditare a băncilor comerciale din
Republica Moldova
În scopul minimizării riscurilor de credit, BNM reglementează unele tipuri specifice de
credite, precum:
- credite de consorţiu;
- credite „mari";
- credite acordate persoanelor afiliate băncii comerciale;
- credite acordate funcţionarilor bancari.
Acordarea creditelor de consorţiu
Consorţiul bancar reprezintă asocierea mai multor bănci în vederea acordării unui credit de
mare anvergură unui creditor, în scopuri investiţionale. Consorţiul bancar are ca scop menţinerea
lichidităţii băncilor, reducerea riscului posibil şi a pierderilor în cazul insolvabilităţii împrumutaţilor,

7
Activitate bancară// Grigoriţa Cornelia –ed. A II-a, reviz. şi compl. – Chişinău: Cartier, 2004. - p.117.

7
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
reducerea cheltuielilor aferente creditului etc. Acordarea creditelor de consorţiu de băncile comerciale
din Republica Moldova este reglementata de BNM in scopul minimizării riscurilor de credit.
Împrumutatul care intenţionează să obţină un credit în valoare mare în mod independent işi
alege banca ce işi va asuma responsabilitatea pentru organizarea consorţiului bancar şi exercitarea
funcţiilor de conducere în afacerea de credit. Această bancă indeplineşte rolul de bancă
coordonatoare. Drepturile în cauză se acordă unei bănci mai influente sau, de regulă, băncii la care
agentul economic are deschis contul curent. Banca coordonatoare efectuează analiza eficienţei
acordării creditului de consorţiu şi, la adoptarea deciziei, selectionează băncile potenţiate pentru
creditul de consorţiu. Numărul băncilor participante la consorţiu nu este limitat şi se determină de la
caz la caz, luîndu-se în considerare mărimea creditului solicitat, capacitatea băncilor şi cointeresarea
lor în afacerea dată.
Banca coordonatoare exercită funcţia de coordonare între debitor şi restul băncilor
participante, care constau în:
- organizarea tratativelor asupra condiţiilor afacerii de credit;
- elaborarea şi perfectarea contractului de credit;
- efectuarea controlului referitor la starea financiară a debitorului şi gestionarea activităţii
creditoare comune;
- asigurarea prezentării (lunar, trimestrial şi anual) informaţiei despre starea financiară a
agentului economic băncilor comerciale participante la creditul de consorţiu. Volumul informaţiei
este determinat de participanţii independenţi şi este utilizat pentru perfectarea contractului de
credit;
- defalcarea sumelor încasate de la debitor în părţi destinate achitării creditului de consorţiu şi
achitării dobînzilor aferente în volumul şi in termenele prevăzute de contractul de credit
proporţional cu cota-parte a creditului fiecărei bănci participante la creditul de consorţiu;
- în cazul în care agentul economic are garanţii în formă unică indivizibilă, garanţiile se prezintă
băncii coordonatoare în valoarea totală a creditului de consorţiu. Banca coordonatoare poate
efectua controlul asigurării rambursării creditului şi, în caz de necesitate, poate întreprinde
masuri pentru realizarea rambursării. Pot exista şi alte variante de asigurare a rambursării
creditului;
- repartizează mijloacele încasate din realizarea asigurării în forma unică pentru achitare
proporţional cu sumele intrate.
Creditul de consorţiu se perfectează printr-un acord de credit între banca coordonatoare şi
băncile participante la creditul de consorţiu şi prin contracte de credit între debitor şi fiecare bancă
participantă la creditul de consorţiu.
Acordul de credit conţine în principal următoarele informaţii: date privind banca
coordonatoare şi băncilie participante la consorţiu; lista băncilor participante la consorţiu, sumele
acordate de fiecare bancă şi cota procentuală din valoarea totală a creditului; rata dobînzii, termenul
utilizării creditului, scadenţele şi modalitatea de rambursare a creditului şi de achitare a dobînzii;
obligaţiile băncii coordonatoare şi ale băncilor participante; responsabilitatea părţilor şi alte
informaţii.
Contractele de credit pentru creditul de consorţiu trebuie să conţină următoarele date: data
încheierii contractului, relaţiile părţilor participante la contract; valoarea totală a creditului acordat,
inclusiv pentru fiecare bancă participantă la creditul de consorţiu; condiţiile în care debitorului i se
acordă creditul; cota procentuală, modul şi termenele de calculare şi de achitare a dobînzilor,
aplicarea sancţiunilor pentru neachitarea în termen a dobînzilor; termenul de rambursare a creditului
şi sancţiunile aplicate pentru nerambursarea în termen a creditului; condiţiile de rambursare
anticipate a creditului, dacă aceasta va avea loc, valoarea plăţii pentru rambursarea anticipată;
rambursarea la cerere. Băncile sunt în drept sa solicite rambursarea imediata a creditului in
circumstanţe determinate, inclusiv în cazul prezentării informaţiei neveridice, înrăutăţirii stării
financiare a debitorului, modificarea statutului său juridic şi neeficientei creditării lui ulterioare în
legătură cu circumstanţele respective, suspendării activităţii, antrenării în procese de judecată;

8
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
efectuarea controlului de către băncile participante la creditul de consorţiu asupra utilizării eficiente a
creditului conform destinaţiei.
Acordarea creditelor,,mari"
Creditul „mare" constituie datoria netă a unei persoane sau a unui grup de persoane acţionând în
comun, alcătuind zece la suta sau mai mult din capitalul normativ total al băncii.
Prin persoana ce solicită un credit „mare" se subînţelege о persoană fizică sau juridică, inclusiv
о asociaţie sau un grup de persoane care acţionează împreună.
La grupul de persoane acţionând în comun se referă:
- două sau mai multe persoane fizice sau juridice, care se expun aceluiaşi risc, în urma
căruia una din ele, direct sau indirect, о controlează pe cealaltă sau pe celelalte. Se consideră că
persoana exercită controlul asupra altei persoane în cazul în care această persoană, prin dreptul de vot
sau prin împuternicirea de a numi ăi de a elibera din funcţie majoritatea conducătorilor sau
membrilor Consiliului, sau prin oricare alte mijloace, direct sau indirect, de sine stătător sau în
colaborare cu alte persoane, poate exercita о influenţă considerabilă asupra afacerilor al terţei
persoane;
- două sau mai multe persoane fizice sau juridice, relaţiile dintre care nu se controlează,
dar care trebuie considerate ca expuse aceluiaşi risc, deoarece ele acţionează în comun. Astfel, dacă
una din ele va avea dificultăţi financiare, alta sau altele pot avea dificultăţi privind rambursarea
creditelor.
Datoria neta la credite a unei persoane sau a unui grup de persoane acţionând în comun include
datoria totală la credite minus suma:
- creditelor asigurate cu valori mobiliare emise de Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova, precum şi a creditelor asigurate complet şi irevocabil de garanţia Guvernului
Republicii Moldova sau de guvernul unei ţări membre a Organizaţiei de Colaborare Economică şi
Dezvoltare;
- datoriilor la credite, asigurate complet şi irevocabil cu gaj în formă de depozite băneşti,
consemnate la banca care a acordat creditul.
Restricţiile înaintate de BNM băncilor comerciale privind menţinerea unor limite maxime la
acordarea creditelor „mari" sunt următoarele :
- datoria netă la creditele acordate de banca unei persoane sau unui grup de persoane nu
trebuie sa depăşească 25% din capitalul normativ total al băncii;
- suma datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, inclusiv grupurilor de
persoane ce acţionează în comun, care au cele mai mari datorii, nu trebuie să depăşească 50% din
portofoliul total al creditelor băncii;
- valoarea tuturor creditelor „ mari" nu trebuie să depăşească mai mult de cinci ori
capitalul normativ total.
Orice cerere de acordare a creditelor „mari" trebuie sa fie preliminar aprobată prin vot de către
majoritatea membrilor Consiliului băncii. Băncile prezintă Direcţiei de supraveghere şi control al băncilor
a Băncii Naţionale a Moldovei dări de seamă lunare, anexând lista tuturor creditelor „mari" existente la
data gestionară.
Acordarea de credite persoanelor afiliate băncii comerciale
La categoria persoanelor afiliate băncii comerciale se încadrează :
- administratorul băncii - la această categorie se referă următoarele persoane:
persoana oficială de conducere a băncii, orice membru al Adunării generale a acţionarilor, orice
membru al Consiliului băncii, al Comisiei de cenzori şi al Comitetului de credit;
- orice persoană care conform legislaţiei civile are relaţii de căsătorie sau de
rudenie de gradul I ori II cu administratorul, sau are acelaşi interes intr-o întreprindere cu
administratorul;
- acţionarii mari care, direct sau indirect, deţin sau controlează zece sau mai
multe procente din capitalul acţionar al băncii. Dacă acţiunile sunt deţinute sau controlate de soţul
(soţia) unei astfel de persoane sau de о rudă de gradul I, se consideră ca acţiunile sunt deţinute şi
controlate de această persoană;

9
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
- orice persoană care exercită control asupra băncii, sau se află sub controlul
băncii, sau se află împreuna cu banca sub controlul unei alte persoane care se consideră, dar nu se vor
limita la: sucursalele (companiile-fiice) ale băncii şi sucursalele (companiile-fiice) ale persoanelor
afiliate băncii, persoanele juridice, ale căror sucursale (companii-fiice) sunt banca sau persoana
afiliată băncii, persoane juridice aflate sub controlul persoanelor afiliate băncii.
Acordurile încheiate de bancă trebuie să reflecte interesele băncii. Persoanele afiliate poartă
răspundere în faţa băncii în cazul în care interesul lor personal prevalează interesului băncii. Băncile
trebuie să fie foarte prevăzătoare la încheierea acordurilor cu persoanele afiliate în scopul prevenirii
riscului de nerambursare a creditelor.
Banca poate acorda credite persoanelor afiliate numai pe acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii ca
şi altor împrumutaţi. Conform acestor condiţii, banca nu are dreptul să perceapă de la persoanele
afiliate о dobândă mai mică sau о taxă mai mică de comision la credit, contra încasărilor de la alţi
împrumutaţi pentru acorduri de credit analogice.
De asemenea, banca comercială e obligată să înainteze persoanelor afiliate cerinţe privind
asigurarea rambursării creditului, achitarea creditului, prezentarea informaţiei complete referitoare la
situaţia financiară şi a informaţiei vizând utilizarea eficientă a creditului. La acordarea de credite
persoanelor afiliate riscul de rambursare asumat de bancă nu trebuie să fie mai mare decat în cazul
acordării de credite altor împrumutaţi.
BNM înaintează următoarele restricţii privind menţinerea limitelor maxime la acordarea de
credite persoanelor afiliate băncii:
a) Datoria totală a creditelor acordate unei persoane afiliate sau unui grup de persoane care
acţionează împreună cu persoana afiliată nu trebuie să depăşească 20 la suta din capitalul normativ
total.
În grupul de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată băncii se include:
- agenţii economici în care persoana afiliată deţine sau controlează zece sau mai multe
procente din capitalul acestora, indiferent de forma lor organizatorică, şi/sau lucrează în calitate de
administrator, şi/sau este sucursala (compania fiică a ei);
- persoane juridice care se află sub acelaşi control cu persoana afiliată băncii;
- persoana fizică sau juridică în beneficiul căreia persoana afiliată a emis о garanţie (gaj,
cauţiune).
b) Valoarea totală a datoriilor aferente creditelor acordate persoanelor afiliate ale băncii
nu trebuie să depăşească mărimea capitalului de gradul I al acestei bănci.
Acordarea de credite funcţionarilor bancari
Băncile din Republica Moldova pot acorda credite funcţionarilor lor. La categoria funcţionari
bancari se referă toţi lucrătorii băncii, cît şi categoria administratorilor băncii. Acestora din urmă, li
se acordă credite conform Regulamentului privind încheierea acordurilor cu persoanele afiliate
băncilor comerciale.
Creditele acordate funcţionarilor bancari sunt de două tipuri:
- credite pentru necesităţi primordiale. Aceste credite sunt acordate pentru procurarea de
bunuri de consum: aparate de bucătărie, mobilă, covoare, frigidere, televizoare, autoturisme,
credite pentru studii etc. Creditele pentru necesităţi primordiale sunt acordate de către bănci în
valoare maximă de zece salarii tarifare (de funcţie) la data acordării creditului lucrătorului
respectiv. Aceste credite se acordă ре о perioadă de рînă la 2 ani;
- credite pentru investiţii imobiliare. Creditele respective sunt acordate pentru
procurarea caselor de locuit sau reparaţia lor, garaje etc. Creditele pentru investiţii imobiliare
sunt acordate ре о perioadă de pînă la 20 de ani în valoare maxima de 100 de salarii tarifare (de
funcţie) la data acordării creditului.
La acordarea creditelor funcţionarilor bancari, banca ia în considerare mai mulţi factori:
vechimea în muncă în sistemul bancar şi nemijlocit la banca dată, importanţa subdiviziunii în care
lucrează funcţionarul şi aportul lui la realizarea obiectivelor băncii. Modul de acordare a creditelor
funcţionarilor bancari nu diferă de acordarea creditelor celorlalţi clienţi ai băncii. Respectiv,
funcţionarul solicitant de credit prezintă la bancă pachetul de documente în baza căruia vor fi

10
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
analizate şi evaluate aspectele financiare şi nefinanciare. Totodată, banca solicită, garanţii ale
rambursării creditului. Drept garanţii pot servi: mijloacele băneşti depuse sub formă de depozit
bancar, ipoteca, gaj sau garanţii reale.
1.5. Rolul creditării bancare pe piaţa bancară autohtonă
Rolul creditului este concretizat în rezultatele obţinute în economie prin manifestarea
relaţiilor de credit sau în contribuţia creditului la realizarea anumitor obiective de politică
economică. Acest rol poate fi privit în următoarele direcţii mai importante8:
a) Prin prisma contribuţiei sale în realizarea procesului de egalizare a ratei profitului în sensul
că fiind un mijloc de redistribuire între ramuri ale capitalurilor disponibile el participă şi la acest
proces;
b) Contribuţia creditului în intensificarea procesului de concentrare a capitalului în sensul
că, procesul acumulării capitalului este favorizat prin credit în condiţiile în care acesta vizează
obiective de investiţii. Ca atare, întreprinzătorii îşi pot spori capitalul real fără să aştepte ca din
profit să sporească acest capital prin creditul ce vizează obiective de investiţii. In condiţiile actuale
acest aspect este deosebit de accentuat şi îi favorizează pe cei care îşi reînnoiesc frecvent capitalul fix,
care în lupta de concurenţă sînt cei mai avantajaţi;
c) Contribuţia creditului în intensificarea procesului de centralizare a capitalului, în sensul că
accesul la credit este permis mai mult firmelor puternice (acestea putând plăti şi dobânzile relativ
ridicate la credit), ele fiind favorizate în lupta de concurenţă cu firmele mai mici şi slabe (acestea din
urmă dând faliment, fiind înghiţite de firmele mari);
d)Contribuţia creditului în favorizarea speculaţiei cu hârtiile de valoare, în sensul că prin
credit se pot cumpăra asemenea hârtii de valoare pentru a le revinde la cursuri superioare;
e) Contribuţia creditului la ridicarea nivelului de trai al populaţiei în sensul că prin credit se
pot procura bunuri de valoare mare şi folosire îndelungată.
Impactul crizei asupra activităţii de creditare a bancilor comerciale din Republica Moldova
in primele 3 luni ale anului 2009(13/06/2009)
Efectuând o analiza a activităţii de creditare a băncilor comerciale din Republica Moldova in
trimestrul I 2009, putem observa cu „ochi neînarmat” efectele crizei mondiale. În primele 3 luni a
anului 2009 băncile comerciale au acordat 16.472 credite, în suma totală de 3.742 mln. MDL, ceea
ce reprezintă 51,81% din suma şi 45,95% din numărul creditelor acordate în aceeaşi perioadă a
anului 2008.
Ponderea în total Evoluţia fată de aceaşi
Banca comercială Suma creditelor acordate în trim.I 2009 credite acordate de perioadă a anului
sistemul bancar precedent

Victoriabank 669.091.000 17,88% 64,29%

Moldova Agroindbank 641.376.000 17,14% 48,53%

Mobiasbancă 479.537.000 12,82% 83,44%

Eximbank 443.021.200 11,84% 52,24%

Banca de Economii 291.465.920 7,79% 54,72%

Investprivatbank 277.016.000 7,40% 50,69%

Moldindconbank 258.579.000 6,91% 32,87%

BCR Chisinau 165.326.000 4,42% 42,94%

Banca Sociala 160.111.600 4,28% 46,03%

Fincombank 117.538.400 3,14% 34,24%

Energbank 108.079.330 2,89% 45,05%

Unibank 42.207.279 1,13% 76,34%

Universalbank 38.628.390 1,03% 144,43%

Procredit Bank 33.920.067 0,91% 74,69%

Comerţbank 10.853.160 0,29% 9,82%

EuroCreditBank 5.187.900 0,14% 29,96%

8
Bulgac, Constantin. Managementul dezvoltării sistemului bancar din Republica Moldova în perioada de tranziţie.
Teză de doctorat, Chişinău 2000.

11
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
TOTAL 3.741.938.246 51,81%

nu s-au luat in calcul creditele acordate de bănci altor bănci.

Portofoliul de credite al băncilor comerciale la data de 31.03.2009 a constituit 24.205 mln. MDL, în
scădere cu 2,29% fată de data de 31.12.2008. La sfirşitul lunii aprilie acest portofoliu a mai scăzut
cu încă 0,47%.
Structura portofoliului de credite nu a suferit mari schimbări:

Dar creditele acordate in primele 3 luni ale anului 2009 s-au repartizat în modul următor:
Credite acordate agriculturii si industriei alimentare 10,49%
Credite pentru imobil, constructie si dezvoltare 4,06%
Credite industriei / comertului 56,37%
Credite de consum 8,25%
Observăm o abatere de la norma pentru creditele pentru imobil, construcţie şi dezvoltare şi
creditele de consum, cauzele fiind cel puţin doua:
- sau cererea de asemenea credite înregistrează o scădere,
- sau băncile comerciale doresc o limitare de asemenea credite.
Părerea mea ar fi că mai justă ar fi prima cauză, deoarece se mai cunosc problemele pe care
le-au înregistrat băncile comerciale cu creditarea companiilor de construcţii, care la rândul sau au
probleme grave cu realizarea spaţiilor construite. Deci, scăderea cererii pentru imobil are un efect
direct proporţional pentru scăderea cererii pentru creditele pentru imobil, construcţie şi dezvoltare şi
creditele de consum.
Criza acţionează şi asupra calităţii portofoliului de credite ale băncilor comerciale. Din
cauza scăderii volumului transferurilor băneşti efectuate de câtre populaţia plecată peste hotarele
ţării şi micşorarea veniturilor populaţiei din interiorul ţării ş-au redus şi vânzările agenţilor
economici. Debitorii băncii, fiind aceeaşi persoane fizice sau agenţi economici, deoarece
înregistrează probleme financiare, impun băncile comerciale să formeze pentru creditele acordate
acestora - rezerve mai mari şi anume:
La situaţia din 31.12.2008, raportul între Reduceri pentru pierderi la credite si Total credite
constituia 4,85%, la data de 31.03.2009 - 5,62%, iar la data de 30.04.2009 - 5,91%. Rata medie a
dobânzii la creditele acordate în primele 3 luni a anului 2009 a constituit 23,07%.
Conform datelor statistice ale BNM :
31.12.2008 31.03.2009 30.04.2009
credite acordate persoanelor juridice 22,48% 22,60% 22,12%
credite acordate persoanelor fizice 23,09% 25,22% 25,22%

12
 „Două lucruri sunt cunoscute dintotdeauna: primul, banii care nu circulă nu aduc profit, iar al doilea, profitul este însoţit întotdeauna de risc.”
Concluzionând putem spune că în ceia ce priveşte sectorul financiar-bancar al Moldovei,
acesta nu a fost afectat direct la prima etapă de propagare a crizei, cauzele principale fiind:
1. Nivelul de dezvoltare a sectorului financiar:
- în pofida creşterii continuă din ultimii ani a ponderii activelor bancare în produsul intern brut
al ţării, gradul de bancarizare (raportul creditelor bancare la PIB) este încă modest (circa 40 la sută)
comparativ cu economiile dezvoltate, spre ex. în SUA acest raport constituie circa 200 la sută;
- ponderea mică a creditelor ipotecare,
- nivelul scăzut de dezvoltare a pieţei financiare nebancare.
2. Integrarea scăzută a sectorului financiar-bancar pe piaţa financiară internaţională:
- actualmente din cele 15 bănci care activează în Moldova doar 4 bănci au capital acţionar
integral străin;
- nivelul scăzut al capitalului speculativ străin (ponderea mică a depozitelor nerezidenţilor în
total depozite);
3. Totodată, factori pozitivi:
- ajoritatea împrumuturilor externe sunt contractate sau de la bănci ”mamă” din exterior sau de
la instituţii financiare internaţionale care nu au fost afectate de criză,
- ponderea joasă a creditelor neperformante,
- gradul sporit de supraveghere şi prudenţă bancară bazate pe principiile Basel.
Însă, începând cu ultimele luni ale anului 2008 şi continuând cu prima jumătate a anului 2009
principalele provocări pentru sectorul bancar din Moldova au devenit:
- Riscul de creditare, sau al deteriorării calităţii activelor bancare
- Riscul lichidităţii
- Retragerea parţială a depunerilor din bănci
- Scăderea rentabilităţii, ca urmare a micşorării veniturilor băncilor
- Accesul redus al băncilor autohtone la pieţele financiare internaţionale.
Bibliografie
1. Legea instituţiilor financiare, nr. 550-XIII, din 21.07.95.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. ½ din 01.01.1996.
2. Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.130 din
15.05.1998.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.87-89 din 24.09.1998
3. Regulamentul nr.33/09-01 cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii
Naţionale a Moldovei, proces-verbal nr.43 din 18.09.1996.// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.64 din 03.10.1996 (cu modificările
ulterioare)
4. Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile "mari", aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces-verbal
nr.37 din 01.12.1995.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70 din 14.12.1995 (cu modificările ulterioare)
5. Regulamentul 1/09 privind tranzacţiile cu persoane afiliate băncii, aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei,
proces-verbal nr.31 din 10.11.1995.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67 din 30.11.1995 (cu modificările ulterioare)
6. Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de
administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.153 din 25.12.1997, în vigoare din 30.01.1998.//Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 8/24 din 30.01.1998 ( cu modificările şi completările ulterioare).

13