UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIȘOARA

Facultatea de Agricultura

Specializarea Agricultura Ecologică

Proiectarea unei ferme ecologice de bovine în raza

Orașului Sântana

Student
Maranu Patricia Alina
 Timișoara
~2013~

Cuprins

Proiectarea unei ferme ecologice de bovine

Capitolul 1. Introducere. Definiție, motivație, istoric

Capitolul 2. Studii și cercetare
Capitolul 3. Cadru natural
Capitolul 4. Proiectarea, amenajarea și organizarea fermei
Capitolul 6. Concluzii
Capitolul 7. Bibliografie

Proiectarea unei ferme ecologice de bovine

Capitolul 1. Introducere. Definitie, motivatie, istoric
Introducere
Agricutura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi
echilibrate, în vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în cultura
plantelor, fără utilizarea produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva
decenii în ţările dezvoltate economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în
continuă creştere şi în ţara noastră. Regretabil este faptul că suprafeţele cultivate în condiţii
ecologice în ţara noastră sunt încă foarte reduse.
În vederea extinderii sistemului de agricultură ecologică în România, s-au stabilit
reglementări legislative naţionale privind producerea, prelucrarea şi valorificarea produselor
agroalimentare ecologice, în concordanţă cu normele internaţionale în acest sens. Între acestea,
amintim: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000, respectiv Legea nr. 38/2001; H.G. nr.
917/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acestor reglementări (inclusiv
anexele la normele metodologice) etc. Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor acestor
reglementări, funcţionează Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice (ANPE), ca serviciu de
specialitate în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei, Pădurilor şi Mediului, care asigură
respectarea tuturor prevederilor legale specifice şi asigură controlul privind metodele de
producţie ecologică a produselor agroalimentare.
Tehnologiile plantelor de câmp sunt elaborate în spiritual acestor reglementări, eficiente
economic şi nepoluante, cu prevenirea deteriorării mediului şi menţinerii resurselor
fundamentale ale agriculturii. Se recomandă amplasarea culturilor în asolament pe parcele
convertite la agricultura ecologică, după cele mai bune premergătoare, unele care îmbunătăţesc şi
fertilitatea solului (cum sunt plantele leguminoase şi îngrăşămintele verzi), utilizarea numai a
îngrăşămintelor admise în agricultura ecologică şi excluderea tuturor pesticidelor care poluează
producţia şi mediul. Bolile, dăunătorii şi buruienile în acest sistem de cultură, se combat prin
cultivarea celor mai rezistente soiuri/hibrizi, prin asolamente corespunzătoare, procedee
mecanice şi fizice de combatere, protejarea entomofaunei utile etc. Soluţiile tehnologice
preconizate au la bază cunoaşterea elementelor de biologie ale plantelor, orientând specialistul în
aplicarea lor în diferite condiţii de climă şi sol. Sunt evidenţiate condiţiile optime de vegetaţie,
întregul complex de măsuri fitotehnice, în vederea sporirii randamentului fotosintetic de
producere a biomasei utile şi punerii în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor
cultivaţi.
Plantele incluse în acest ghid asigură o mare parte din produsele necesare alimentaţiei
oamenilor şi furajării animalelor, reprezentând şi o importantă sursă de materii prime pentru
diferite industrii producătoare de bunuri de consum.

Sisteme de agricultură
Agricultura ecologică a apărut ca o alternativă la practica intensivă, convenţională
(industrializată) de agricultură bazată pe maximizarea producţiilor prin folosirea de intranţi, de
stimulatori ai producţiei cu caracter energo-intensiv în cantităţi mari, cu scopul creşterii continue
a producţiei agricole, pentru o populaţie în continuă creştere, preponderent urbană.
Accentuarea factorilor de intensivizare ca: folosirea în cantităţi mari a îngrăşămintelor
chimice de sinteză cu aport şi accesibilitate rapidă asupra plantelor, mobilizarea unor rezerve
nutriţionale şi biotice din sol, prin intervenţii drastice asupra solului, introducerea în genomul
plantelor de cultură a unor gene de rezistenţă la boli, dăunători şi buruieni prin aşa-numitele
organisme modificate genetic (OMG), cu impact asupra biodiversităţii şi echilibrului biotic in
sol, apă, atmosferă şi produse agricole au avut consecinţe deosebit de grave prin diminuarea
progresivă a conţinutului de materie organică din sol, prin deteriorarea structurii solului, prin
creşterea pericolului de eroziune, reducerea numărului de reprezentanţi ai mezofaunei (râme,
colembole, carabide s.a.), prin creşterea gradului de compactare şi tasare a solului şi, în final,
prin reducerea semnificativă a fertilităţii naturale a acestuia. Asupra mediului s-au adus
prejudicii grave prin poluare cu nitriţi şi nitraţi în apele de suprafaţă şi cele freatice, prin
acumulări de substanţe toxice în sol, furaje şi produse agricole cu consecinţe grave asupra
sănătăţii oamenilor şi animalelor. Ca urmare a penetraţiei toxinelor în circuitul sol-plantă-animal-
om s-au produs mutaţii ireversibile asupra faunei micro, mezo şi macrobiotice cu consecinţe
asupra echilibrului milenar al mediului şi îndeosebi asupra sănătăţii omului.
Începând cu anul 1980, biologii şi ecologiştii care se ocupau cu ocrotirea naturii sălbatice
au tras primul semnal de alarmă arătând că fără o schimbare a mentalităţii şi a modului de a privi
resursele naturale, îndeosebi cele regenerabile, acestea vor dispare şi odată cu ele întreaga
civilizaţie se va prăbuşi.
Puţin câte puţin, după cecetători şi agricultorii au manifestat un interes crescând pentru
practici agricole integrate mai bine în ciclurile naturii. Au început să fie formulate unele
concepte şi principii în vedera trecerii la modele alternative de agricultură.
Aşa cum arăta regretatul cercetător N. Staicu, „în acest stadiu de dezvoltare a agriculturii
este de interes general de a se armoniza necesităţile imediate cu legile naturii de lungă durată,
constituindu-se un agroecosistem integrat în mediul ambiant, apropiat de organizarea şi
funcţionarea biosferei şi care să furnizeze produse nutritive diversificate din punct de vedere
nutritiv şi calitativ asigurând consumatorilor o alimentaţie echilibrată şi nepoluată”.
În trecerea spre noi alternative de agricultură, a fost reactualizată agricultura biodinamică,
lansată cu peste 50 de ani în urmă de Rudolf Steiner, dar s-au căutat şi modele adaptate
sfârşitului de mileniu ca sistemul de agricultură integrată în ciclurile naturii, numită durabilă
(sustenabilă) s-au alte sisteme ca agricultură organică, biologică, regenerativă, agroecologică,
ecoagricolă, naturală sau alte denumiri specifice unor zone geografice, pretabile la adaptări
pentru o agricultură mai aproape de nevoile de alimentaţie sanogenă a omului.

Agricultura ecologică (durabilă). Sistemul de agricultură de tip industrial, cu

neajunsurile care o însoţesc, tinde să fie înlocuit de "agricultura ecologică" ("agricultura
durabilă"). Aceasta a început să capete un contur tot mai clar încă din deceniul trecut şi la noi în
ţară. Agricultura a fost de la începuturile sale "ecologică", însă în anii din urmă se caută
aplicarea în agricultură a viziunii sistematice şi a tehnologiilor moderne. Agricultura ecologică
promovează cultivarea pământului prin acele mijloace care asigură un echilibru între
agroecosisteme şi ambianţă (generând "agroclimaxuri specifice") (I. Puia şi V. Soran, 1981). Ea
se bazează pe folosirea acelor mijloace şi metode oferite de societate, de cuceririle ştiinţifice şi
tehnice care asigură obţinerea unor producţii mari, constante şi de calitate superioară, în
condiţiile protecţiei mediului ambiant.
Agricultura ecologică devine de fapt sinonimă cu agricultura anilor care vin, care asigură
integritatea biosferei, valorificarea la maximum a capacităţii de producţie a agroecosistemelor şi
obţinerea unor produse de bună calitate (Al. Ionescu, 1988). Ea va necesita o muncă mai
conştiincioasă şi mai imaginativă şi va asigura o abundenţă de alimente în condiţiile reducerii
consumului de energie fosilă, a menţinerii sau sporirii fertilităţii naturale a solurilor, a
îmbunătăţirii mediului de viaţă al omului şi protecţiei mediului ambiant în ansamblul său.
Agricultura ecologică, agricultura care se naşte în prezent pentru viitor, este şi trebuie
gândită pe scara din ce în ce mai largă, eficientă şi generoasă, asigurând prosperitatea societăţii şi
naturii pe toate meridianele globului.
Structura noilor planuri de învăţământ şi a programelor analitice în învăţământul
agronomic superior trebuie să răspundă orientărilor privind dezvoltarea agriculturii pe principii
ecologice şi în ţara noastră. În temeiul acestei raţiuni, cercetarea ştiinţifică agricolă din ţara
noastră trebuie să acţioneze de pe baze sistemice, atât în domeniul creării soiurilor (hibrizilor) de
plante şi rase de animale, cât şi în cel al perfecţionării tehnologiilor de cultivare a plantelor şi
creşterii animalelor, nepoluante, a protejării florei şi faunei, păstrării echilibrelor ecologice şi a
protecţiei mediului înconjurător.

Definiție, motivație. Istoric

În general există mai multe probleme care apar atunci când se încearcă definirea unui
concept sau sistem şi în mod deosebit al celui de agricultură organică.
În primul rând, există un număr de concepţii greşite asupra subiectului, care tinde să ofere
o imagine prejudicioasă şi distrage atenţia de la principalele probleme pe care le prezintă
agricultura organică. Apoi, nomenclatura acesteia variază în diferite părţi ale lumii, provocând
confuzii observatorului neiniţiat. În al treilea rînd, mulţi practicieni cred că agricultura organică
de succes implică atât o înţelegere conceptuală cât şi angajarea de tehnici practice specifice.
Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiţie scurtă, clară.
Ceea ce fermierii organici fac sau utilizează este cuprins foarte succint în fraza “agricultura
organică este agricultura fără chimicale”. Chiar dacă această definiţie are avantajul de a fi clară şi
concisă, din nefericire este neadevărată şi îi lipseşte o serie de caracteristici care sunt de
importanţă fundamentală.
Această referire asupra neutilizării chimicalelor este una din concepţiile greşite ce se
referă la definirea agriculturii organice, deoarece, pe de o parte materialul, viu sau mort, este
compus din elemente chimice, iar pe de altă parte agricultura organică utilizează produse
chimice. ‘’Chimicalele’’, însă doar cele derivate natural, sunt utilizate direct în fertilizare,
protecţia plantelor şi creşterea animalelor.
A doua concepţie greşită este aceea că agricultura organică implică adesea numai substituirea de
către inputurile “organice“ a aşa numitelor inputuri “agro-chimice”. O substituire strînsă a NPK
ca fertilizant mineral cu NPK ca îngrăşămînt organic ar putea să aibă acelaşi efect asupra calităţii
plantei, susceptibilitate la boală şi poluarea mediului. Contrar ideilor îmbrăţişate de către
“tradiţionaliştii“ organici, nu este nimic magic în legătură cu folosirea gunoiul de grajd,

Proiectarea unei ferme ecologice de

bovine

Alina Boboc

Top 4%4,935 Views32 Pages
1 File ▾
Download PDF

 Download Full PDF Package

Original PDF (64 minute read)

Summary
Related

UNIVER
SITATEA
DE
ȘTIINȚE
AGRICO
LE ȘI
MEDICI
NĂVETE
RINARĂ
A
BANATU
LUI
TIMIȘOA
RA
 
Facultatea de
Agricultura
Specializarea
Agricultura
Ecologică
 
Proiecta
rea unei
ferme
ecologic
e de
bovine
în raza
Orașului
Sântana
 
StudentMar
anu Patricia
Alina
 
 

Timișoara
 ~2013~
Cuprins
Proiectarea
unei ferme
ecologice
de bovine
Capitolul 1.
Introducere
. Definiție,
motivație,
istoric
 
Capitolul 2.
Studii și
cercetare
 Capitolul
3. Cadru
natural
 

Capitolul 4.
Proiectarea,
amenajarea
și
organizarea
fermei
 Capitolul
6.
ConcluziiC
apitolul 7.
Bibliografi
e
Proiectar
ea unei
ferme
ecologice
de
bovine
Capitolul
1.
Introducer
e.
Definitie,
motivatie,
istoric
Introducere
Agricutura
ecologic
ă promovează
sisteme de
producţie
durabile,
diversificate
şiechilibrate, în
vederea
prevenirii
poluării recoltei
şi mediului.
Producţia
ecologică în
cultura plantelo
r, fără utilizarea
produselor
tradiţionale
nocive,
cunoaşte
o preocupare
specială
de câtev
a
decenii în ţările
dezvoltate
economic.
Interesul pentru
produsele şi
producţia
ecologică este
în chiar dacă este strîns într-o grămadă, numit compost şi preparat după anumite reţete.
O altă idee greşită despre agricultura organică este că există un venit care revine fermelor,
numai din specificul acestui sistem, aşa cum se considera înainte de 1939.
Chiar dacă există o concentrare a atenţiei spre o “creştere a animalelor, bună, sănătoasă“,
care implică o rotaţie echilibrată, metode mecanice de control a buruienilor şi a dăunătorilor,
agricultura modernă caută să dezvolte pe o bază ştiinţifică unele aspecte cum ar fi: rolul
asociaţiilor de micorize şi rhizosferei etc.
A patra concepţie greşită este că agricultura organică necesită o schimbare totală a stilului
de viaţă din partea fermei şi a fermierului.
Întorcîndu-ne la problema nomenclaturii, s-a estimat că există aproximativ 16 denumiri
diferite folosite în lume asupra ceea ce numim generic agricultură organică. Unele dintre cele
mai cunoscute denumiri sunt agricultură biologică, agricultură regenerativă şi agricultură
sustenabilă. În multe ţări nu există diferenţe majore între aceste noţiuni. De exemplu, în Marea
Britanie, organic şi biologic, înseamnă acelaşi lucru şi sunt noţiuni interschimbabile. Termenul “
biologic” este preferat peste tot în Europa, în timp ce Marea Britanie şi SUA înclină spre
folosirea termenului de “organic“. În alte cazuri, totuşi, diferenţa de nume indică o diferenţă
conceptuală sau filozofică.
Principiile şi practicile care stau în spatele acestor nume diferite sunt similare şi au fost
exprimate concis în documentul standardelor Federaţiei Internaţionale a Mişcării Agriculturii
Organice (IFOAM).

Potrivit acestor standarde IFOAM, agricultura organică are rolul:

• de a produce hrană de calitate ridicată şi în cantitate suficientă;
• de a lucra cu sistemele naturale;
• de a încuraja şi de a întări ciclurile biologice din cadrul sistemului de agricultură;
• de a menţine şi mări fertilitatea pe termen lung a solurilor;
• de a utiliza cât se poate mai mult resurse regenerabile în sistemele agricole;
• de a lucra cât mai mult într-un sistem închis;
• de a asigura toate condiţiile de viaţă animalelor pentru a le permite să îndeplinească
toate aspectele comportamentului lor înăscut;
• de a evita toate formele de poluare care pot rezulta din tehnicile agricole;
• de a menţine diversitatea genetică a sistemului agricol şi a împrejurimilor sale, inclusiv
protecţia plantelor şi a habitatelor sălbatice;
 • de a permite producătorilor agricoli obţinerea unui venit adecvat şi satisfacţie din munca
lor, inclusiv de a asigura un loc de muncă sigur.

Pentru fermierii organici din toată lumea, aceste principii oferă baza practicii de zi cu zi a
agriculturii organice. Acestea se referă direct la tehnicile agriculturii organice, cum ar fi:
utilizarea rotaţiilor mari care utilizează dejecţii şi bălegar; evitarea fertilizatorilor solubili;
interzicerea creşterii animalelor în sistem intensiv; evitarea antibioticelor şi a stimulentelor
hormonale; utilizarea metodelor mecanice şi termice de control a buruienilor; accentuarea
procesării produselor la fermă şi a vînzării directe la consumator; utilizarea muncii suplimentare
atunci cînd este strict necesar. Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producţie
care evită sau exclude larg utilizarea fertilizatorilor compuşi sintetic, pesticide, regulatori de
creştere şi aditivi în hrana animalelor. Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotaţia
culturilor, folosirea resturilor din cultură, a dejecţiilor animaliere, a bălegarului, a reziduurilor
organice din afara fermei. Conceptul solului ca un sistem viu care favorizează activităţile
organismelor folositoare reprezintă centrul acestei definiţii despre agricultura organică.
Această idee a solului ca sistem viu este parte a conceptului care susţine că există o
legătură esenţială între sol, plantă, animal şi om. Multă lume implicată în agricultura organică
crede că o înţelegere a acestora este condiţia probabilă de menţinere a sistemului de agricultură
organică de succes. Într-adevăr, aici este cheia înţelegerii despre ce reprezintă agricultura
organică şi ceea ce înseamnă ea cu adevărat. Agricultura organică se concentrează în primul rând
pe modificările din cadrul fermei şi a sistemului de agricultură, mai ales rotaţia şi managementul
gunoiului şi culturilor, de a atinge un nivel acceptabil de producţie, iar inputurile externe să fie în
general auxiliare sau suplimentare.

Capitolul 2. Studii şi cercetare

Asezare geografică

Oraşul Sântana este situat în zona de nord-vest a judeţului Arad, la o distanţă de 28 km de
municipiul Arad şi la 22 km de oraşul Chişineu-Criş. Întreg teritoriul oraşului se leagă de un
element foarte important, „Câmpia Tisei”, în care este aşezată în întregime. Sub raportul
întinderii sale, Sântana ocupă 10.714 ha.
Un element foarte important îl constituie faptul că dispune de căi de comunicaţie care îl
ajută la dezvoltarea relaţiilor economice cu restul localităţilor şi regiunilor învecinate. Astfel,
calea ferată Timişoara–Arad–Oradea care trece prin Sântana se bifurcă spre Brad şi Cermei,
şoseaua Arad - Oradea ce trece la 7 km de comună prin drumul judeţean Pâncota–Caporal
Alexa–Sântana–Curtici.
Oraşul Sântana este o localitate de şes cu relief plat şi uşor denivelat.

Istorie

De la km 22, un drum lateral dreapta, pe drumul judetean nr. 762, ne conduce la Santana.
Actuala comuna a luat fiinta prin unirea a doua localitati, azi legate intre ele, Santana si
Comlaus, formand una din cele mai mari asezari rurale ale tarii (15000 loc.). In apropierea garii
Santana, la bifurcatia liniilor care duc spre Oradea si Ineu, in anul 1953 s-au gasit urme ale
dacilor liberi (sec. III e.n.).
Sapaturile efectuate pe o ridicatura de pamant dreptunghiulara au scos la iveala trei
bordeie, dotate cu mult material ceramic specific dacic, alaturi gasindu-se un cimitir cu morminte
de incineratie dacica cu cenusa conservata in urne.
In Santana, cele mai importante monumente istorice se gasesc in Piata destinata targurilor
care se tineau aici incepand din jurul anului 1770. "Convictul" (azi Liceul de cultura generala) o
cladire cu etaj, construita in jurul anului 1778, adapostea una din cele mai vechi scoli medii din
aceste parti, infiintata in 1751.
Despre existenta unei biserici ortodoxe nu avem informatii documentare, ceea ce nu
inseamna ca nu a si existat inainte de colonizarea din secolul al XVIII-lea a localitatii cu
populatie svabeasca. Abia in anul 1926 se reinfiinteaza o parohie ortodoxa in Santana. Pentru
inceput, a fost amenajata o capela in cladirea gimnaziului, unde a functionat pana in 1948.
Din acest an si pana in  1974, capela a fost amenajata in case particulare. Inmultindu-se
numarul enoriasilor ortodocsi, se simte nevoia edificarii unei biserici. La 14 iunie 1972,
episcopul de atunci al Aradului, Teoctist Arapas, actualul patriarh, pune piatra de temelie a
viitoarei biserici din Santana.
Dupa numai doi ani de zile, in vara anului 1974, incepe sa se oficieze deja serviciile
religioase, in paralel cu definitivarea lucrarilor. Odata inchis santierul, la 18 mai 1980, noul locas
de cult cu hramul "Sfantul Mucenic Gheorghe" este sfintit de episcopul Visarion Astileanu.
Dupa 1990, prin infiintarea celui de-al doilea post de preot este amenajata o, o capela,
transformata ulterior in biserica. Biserica romano - catolică Sf. Ana, de proporţii monumentale.
reconstruită în anul 1868, dupa ce un incendiu mistuise cu 10 ani in urma biserica parohiala
ridicata in 1748, a fost cladita dupa modelul catedralelor romanice, avand trei nave. Langa
biserica se gaseste cladirea denumita "Urbarial-Haus", resedinta administratiei domeniale,
folosita pana la revolutia de la 1848 pentru perceperea si depozitarea produselor provenite din
renta feudala.
In partea opusa a Pietei Marasesti se gaseste cladirea vechii primarii, in fata careia in anul
1875 alegatorii romani ai cercului electoral Santana s-au adunat in dorinta de a determina
alegerea lui Iosif Vulcan (1841-1891), redactorul revistei "Familia" din Oradea. Si Comlausul se
mandreste cu bogate traditii istorice. La primaria de odinioara (azi scoala) a functionat pe la 1868
ca ajutor de notar tanarul Ioan Slavici. La 3 noiembrie 1918 masele revoltate pun stapanire pe
conducerea comunei, arestand notarul instituit de autoritatile austro-ungare.
Nici fortele de interventie trimise de la Arad nu l-au putut mentine in post. Masele
romane din Comlaus au ales unul din primele Consilii Nationale Romane comunale din tot
judetul.
Pe str. Micsunelelor nr. 29 a existat casa lui Constantin Popovici; membru al delegatiei
de 300 romani, care a prezentat in 1892 "Memorandumul". Tot el l-a gazduit la 25 ianuarie 1897
pe Badea Cartan care si-a dedicat viata raspandirii in Transilvania a publicatiilor din Romania pe
care le trece prin "Vama Cucului". Prin aceasta curajoasa activitate el a contribuit la procesul de
desavarsire a statului national unitar roman.
Aspectul de azi al Santanei s-a schimbat radical, avand tot mai mult caracter urban, iar
localitatea prin realizarile remarcabile obtinute in domeniul agricol a devenit bine cunoscuta in
intreaga tara.

Capitolul 3. Cadru natural

 Date climatice

După Geografia României vol. I, editura Academiei RSR 1983, pepiniera este situată în
zona climatică temperat-continentală în sectorul de provincie climatică I (cu influenţe oceanice),
ţinutul climatic de câmpie, subţinutul Câmpiei Banatului şi Crişanei, districtul silvostepă,
topoclimatul complex Câmpia joasă a Banatului, topoclimatul elementar luncă şi vale.
După clasificarea Köppen pepiniera Iarac se află în tipul de climat Cfax – climat
temperat, umed, cu ierni blânde, cu precipitaţii în tot cursul anului, cu temperaturi peste 23ºC în
luna cea mai caldă a anului, cu maximum de precipitaţii de la sfârşitul primăverii şi minimum de
ploaie şi zăpadă de la sfârşitul iernii.
Umiditatea medie anuală oscilează între valoriile 75- 80 %, iar indicele de ariditate de
Martonne (Ia=P / T+10) are valoarea 30.
Alte date referitoare la climă sunt prezentate la nivelul de studiu general.
Condiţiile climatice prezentate oferă condiţii bune de dezvoltare a stejarului, frasinului şi
nucului american (specii de interes economic), precum şi stejarului roşu, chiparosului de baltă
etc. (specii de interes ornamental).

Regimul termic

Temperaturile anuale sunt de 8ºC-11ºC cu amplitudini termice moderate (22ºC-23ºC),

temperatura medie a lunii ianuarie fiind mai mare de -2ºC, iar cea a lunii iulie oscilând între
20ºC şi 21ºC.

Regimul pluviometric

Cantitatea anuală de precipitaţii este de 500 – 600 mm, iar în sezonul cald de 300 – 375
mm, care cad îndeosebi în lunile mai, iunie, iulie. Numărul anual al zilelor senine este de 100 –
110.
Stratul de zăpadă, care protejează solul de îngheţ în profunzime este 2 – 10 cm, aceasta
persistând de la 3 – 25 zile, îndeosebi în lunile februarie şi decembrie.

Regimul eolian

În Câmpia Aradului sunt dominate vânturile de est, de sud şi de sud – est, iar ca vânt
local apare austrul – care este un vânt uscat, prezent în toate anotimpurile, care se deplasează din
vest şi sud-vest, iarna producând ger si vara seceta.

Date hidrografice

Din punct de vedere hidrografic se remarcă existenţa unor importante cursuri de apă şi
a unor rezerve subterane apreciabile.
Teritoriul judeţului Arad este străbătut de următoarelor bazine hidrografice: Canalul
Morilor, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega. Canalul Morilor are un debit de 35 m 3/s la
Sântana vărsându-se in Mureş. Debitul Crişului Negru are valori medii de 29 m 3/s la Zerind,
Crişul Alb are un debit care creşte de la 13,7 m 3/s la Gurahonţ la 18,6 m3/s la Bocsig şi la 21,4
m3/s la Chişineu-Criş. Canalul Morilor are un debit de 35 m 3/s la Sântana. Afluenţii Crişului Alb
au debite între 1-3 m3/s la Hălmagiu, Zeldis, Dezna, Cigher.
Densitatea reţelei hidrografice se înscrie între 0,6-0,8 km/km2. Cele mai mici valori ale
densităţii reţelei de râuri se înregistrează pe interfluviul Mureş-Canalul Morilor. In bazinele
râurilor Beliu, Moneasa şi Tăcăşele se înregistrează cele mai ridicate valori ale densităţii reţelei
hidrografice. Densitatea medie a reţelei de râuri în cuprinsul judeţului Arad este de 0,5 km/km2.
Dintre suprafeţele lacustre amintim, în special, lacurile naturale de luncă-numeroase pe
Valea Mureşului, lacurile antropice cum ar fi lacul de baraj de la Tauţ.
Apele subterane se caracterizează printr-un debit bogat şi prin situarea pânzei freatice, în
general, la mică adâncime (peste 2/3 din Câmpia Aradului are ape subterane la mai puţin de 3 m
adâncime).
După conţinutul chimic, apele din limitele judeţului Arad pot fi incluse în următoarele
categorii:
- izvoare termale bicarbonatate-sulfatate din zona aferentă bazinului Crişurilor, a căror
geneză este legată de prezenţa unui sistem de falii (apele carbogazoase alcaline de la
Moneasa);
- izvoare carbogazoase feruginoase în Dealurile Lipovei;
- izvoare bicarbonatate calcice termale, carbogazoase şi sulfuroase sodice din zona
Mureşului legate de prezenţa formaţiunilor vulcanice neogene din zonă.

Hidrotehnica, geologie, hidrogeologie

Din punct de vedere geologic amplasamentul este aşezat pe formaţiunile depresiunii panonice,
depresiune care a luat naştere prin scufundarea lentă a unui masiv hercinic, constituit din şisturi
cristaline. Peste cristalin, situat la cca. 1000 m adâncime, stau discordant şi transgresiv
formaţiunile sedimentare ale panonianului şi cuaternarului.
Cuaternarul are o grosime începând de la suprafaţă, de c.c.ca. 250 m şi este alcătuit din
formaţiuni lacustre şi fluviatile ( poleistocen şi holocen) prezentând o stratificaţie în suprafaţă de
natură încrucişată, tipică formaţiunilor din conurile de dejecţie. Cuaternarul este constituit din
pietrişiuri şi bolovănişuri în masa de nisipuri cu intercalaţii de argile şi prafuri argoloase.
Amplasamentul se situează în localitatea Arad, iar alternanţa de strate permeabile (prafuri
nisipoase cu pietriş şi bolovăniş) permite ascensiunea apei subterane de variaţiile regimului
precipitaţiilor din zonă.

Studii pedologice

Câmpia înaltă a Aradului - cuprinsă între Mureş şi Crişul Alb reprezintă genetic o deltă
cuaternară a Mureşului, construită la ieşirea din defileul Şoimoş-Lipova. Câmpia scade
altitudinal spre nord. Partea centrală, în perimetrul marcat de localităţile Socodor, Sântana,
Sâmbateni, Arad, Curtici este relativ înaltă şi orizontală, iar spre vestul acesteia, dupa o zonă
coborâtă (pe aliniamentul Sânpaul-Iratoş) cu tendinţe de înmlăştinire urmează o porţiune de
câmpie înaltă (sectorul Pecica-Nădlac) cu caracter tabular. In sudul Câmpiei Aradului se
interpune subunitatea văii Mureşului.
Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul de manifestare
a celorlalţi factori de mediu faţă de plante. Din acest punct de vedere, terenurile agricole se
grupează în 5 clase de calitate, diferenţiate după nota de medie de bonitare (clasa I – 81-100
puncte,..., clasa a V-a – 1-20 puncte) şi ultima ar fi terenuri improprii pentru agricultură.
Clasele de calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru folosinţele agricole.
Se remarcă faptul că, în cazul terenurilor arabile, care ocupă 68% din suprafaţa agricolă a
judeţului, cele mai multe terenuri se grupează în domeniul claselor de calitate a II-a şi a III-a.
Practic în clasa I de calitate la arabil intră 11,00% din totalul terenurilor, restul claselor
prezentând diferite restricţii. În cazul păşunilor şi al fâneţelor majoritare sunt clasele III-V, în cel
al viilor, clasele II-IV, iar al livezilor, clasele III-V.
În cadrul judeţului Arad cea mai mare pondere din totalul suprafeţei agricole este ocupată
cu soluri din clasa a II-a de calitate (38,709% respectiv 197958 ha) şi a III-a de calitate (36,46%
respectiv 186501 ha) (tabel şi fig.5.4.1.1.)
Din cadrul acestei clase fac parte soluri afectate de diferiţi factori de degradare (exces de
umiditate stagnant, reacţii acide şi alcaline, etc.)

Nr. Suprafaţa Procent din totalul suprafeţei

Clasa de calitate
crt. (ha) agricole (%)
1. I 56267 11,00
2. II 197958 38,70
3. III 186501 36,46
4. IV 39387 7,70
5. V 17903 3,50
6. VI 13504 2,64

Date ecologice

Zona Aradului este caracterizat de un climat temperat continental cu influente

submediteraneene. Elemente climatice:
• temperatura medie anuala 12,4°C;
• primul inghet: inceputul lunii noiembrie;
• ultimul inghet: prima jumatate a lunii aprilie;
• media precipitatiilor anuale: 500-550 mm; cea mai mare parte a precipitatiilor cad sub
forma de ploi, rar pronuntat caracter torential;
• ninsorile incep sa cada in prima decada a lunii noiembrie si continua pana la sfarsitul
lunii martie. Uneori, stratul de zapada depaseste media de 15-20 cm si se mentine pe sol
in intervalul decembrie-februarie. In rest, se topeste destul de repede datorita patrunderii
unor mase de aer cald. In iernile reci si umede, stratul de zapada persista pana catre
jumatatea lunii martie;
• vanturi dominante din sectorul vestic;
• viteza medie a vanturilor: 2-5 m/s, cu un maxim ziua si un minim noaptea.

Cadru socio – economic al zonei

Sântana este un oraş în judeţul Arad, Crişana, România, cu o populaţie de 12.936 de

locuitori, la recensământul din 2002. Fosta comună Sântana a fost ridicată la rang de oraş la 23
decembrie 2003, prin decizie a Parlamentului României.
 În oraşul Sântana există mai mulţi agenţi economici (baruri, cafe – baruri, birouri, centre
comerciale, magazine, hoteluri, service auto, restaurante, etc.) şi instituţii (Primărie, cămin
cultural, şcoli, liceu, spital, etc.). Sântana a cunoscut o puternică dezvoltare şi o mai mare
acaparare de fonduri după urcarea localităţii la rang de oraş. Iluminarea este în proporţie de 95%,
sa demarat proiecte de canalizare a oraşului dar şi construirea unor blocuri ANL pentru tineri
căsătoriţi. Atragerea de agenţi economici in vederea creşteri locurilor de muncă şi măririi
bugetului local.

Macroelementele esențiale.

Azotul din sol.

Solurile din ţara noastră, pe adâncimea stratului arabil, conţin în medie 0,09 -0,38% azot.
După conţinutul în azot total, solurile cu textură mijlocie sunt considerate:
a. slab asigurate cu azot, la un conţinut < 0,14% N;
b. mijlociu asigurate cu
azot, la un conţinut între 0,14 şi 0,27% N; (1)
c. bine asigurate cu azot, la un conţinut de peste 0,27% N.
O altă interpretare a conţinutului de azot din sol ţine cont de proporţionalitatea care există
între azot şi humus. Indicele de azot (IN) este produsul dintre conţinutul în humus (H %) şi gradul
de saturaţie în baze (V %).
H ×V
IN =
100

Aprecierea aprovizionării cu azot, după conţinutul în humus şi indicele de azot, se face

astfel:
a. conţinut scăzut în azot pentru H < 3; IN < 2;
b. conţinut normal în azot pentru H = 3 - 6; IN = 2 - 4;
c. conţinut ridicat în azot pentru H > 6; IN 4;

Se pot reţine ca limite acceptate pentru o aprovizionare normală, valorile H = 3% şi

IN = 2.
În sol azotul este conţinut mai ales sub formă de combinaţii organice (aminoacizi, amine,
zaharuri, baze purinice şi pirimidinice), majoritatea lor intrând în alcătuirea humusului. Formele
anorganice prezente în sol sunt în proporţie mai mică decât cele organice şi sunt sub formă de
nitraţi, nitriţi, amoniu sau oxizi gazoşi de azot, relativ uşor accesibile plantelor (nutriţiei).

Azotul din plantă

Azotul din plantă este elementul fundamental cu rol plastic, de construcţie în constituţia
plantelor. El se găseşte sub formă de combinaţii cuaternare proteice, aminoacizi, acizi nucleici,
clorofilă etc. Plantele superioare nu pot utiliza direct azotul molecular din aer; această posibilitate
o are doar un grup restrâns de bacterii (libere sau simbionte), câteva specii de alge şi drojdii.
Celelalte plante pot asimila azotul doar sub formă nitrică sau amoniacală şi în cantităţi mici pe cel
aminic şi amidic.
 Speciile care fixează azotul simbiotic, datorită bacteriilor fixatoare de azot de pe
rădăcinile lor, sunt:
- mazărea, măzărichea, trifoiul, soia, lucerna şi altele.
Fixarea nesimbiotică se realizează de către g. Azotobacter şi g. Clostridium, iar în
culturile de orez, de către algele albastre şi verzi.
Prin determinare conţinutului total de azot din plantă se poate aproxima conţinutul de
proteină brută (%) al plantei respective, înmulţind cu un coeficient, numit factor de convertire,
ce variază puţin de la plantă la plantă şi poate fi aproximat cu 6,25

Azotul din îngrăşăminte

Carenţa de azot în plantă se preîntâmpină prin aplicarea de fertilizanţi (îngrăşăminte),
îngrăşămintele cu azot pot fi naturale (organice - gunoiul de grajd) sau chimice. Dintre cele
chimice, în funcţie de combinaţia în care se află azotul, putem menţiona:
• îngrăşăminte cu azot (N) sub formă amoniacală (amoniac, apă amoniacală, sulfat de sodiu,
clorură de amoniu);
• îngrăşăminte cu azot (N) sub formă nitrică (azotatul de sodiu, de calciu sau de potasiu);
• îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală şi nitrică (azotatul de amoniu, sulfonitratul de
amoniu, nitrocalcarul);
• îngrăşăminte cu azot sub formă amidică (ureea, cianamida de calciu).
În aceste îngrăşăminte nu întreaga cantitate administrată este formată din azot, ci doar o
anumită proporţie, denumită substanţă activă, exprimată în procente. Teoretic, conţinutul în
substanţă activă se calculează ţinând cont de masa moleculară a combinaţiei.
Calculul cantităţii de azot necesare nutriţiei unei culturi pentru obţinerea unei producţii
scontate (dorite) se face ţinând cont de consumul specific al speciei respective, adică de necesarul
de azot-substanţă activă, calculat pentru obţinerea unui kilogram de producţie.

Calculul necesarului de îngrăşăminte cu azot se face după formula:

R p ×C s−R N
N ( kg/ha) = CuN %

Cs - consum specific de azot (kg N/kg produs);

Rn - coeficient de utilizare a azotului din îngrăşămintele cu azot (%).

Doza optimă economic (DOE) reprezintă cantitatea de îngrăşământ exprimat sub formă de
substanţă activă nutritivă (N, P, K etc.) necesară obţinerii unei producţii scontate, în condiţiile
unei rentabilităţi maxime. DOE trebuie corelată cu nivelul recoltelor scontate a se obţine (Rs), dar
şi cu însuşirile agrochimice ale solurilor, în special cu rezervele solului (R) de forme nutritive,
efectiv sau potenţial asimilabile de către plantele cultivate.

Fosforul în sol
Conţinutul total în fosfor al solurilor din ţara noastră, în raport cu tipul de sol, pH, textură
şi adâncime este în medie cuprins între 0,03 şi 0,24% P 2O5, în stratul arabil. În medie, 50%
este conţinut sub forma unor compuşi anorganici iar cealaltă jumătate sub forma unor compuşi
organici. Din fosforul total însă plantele pot lua doar 1-5% fosfor potenţial asimilabil, adică
solubil în solvent convenţionali.
 Fosforul în plantă
În organismele vegetale sunt întâlnite atât forme minerale, cât şi organice ale
fosforului.Dintre compuşii minerali, cei mai frecvent întâlniţi sunt: fosfaţii de Ca, Mg şi fosfaţii
alcalini. Fosforul mineral are o frecvenţă mai mare în frunze, medie în tuberculi şi mai scăzută
în seminţe. În formele organice fosforul se leagă de 3 grupe de compuşi: glucide, lipide şi
protide, majoritatea lor furnizând substanţele şi energia necesare unor procese.
Consumul specific pentru o dezvoltare normală a diverselor specii este prezentat sub formă
de substanţă activă (P2O5)/kg producţie.
Cunoscând consumul specific al principalelor plante de cultură se poate calcula necesarul de fosfor
pentru producţiile scontate, altfel spus, cantitatea de fosfor care se va extrage cu recolta
(rezultată din producţia scontată înmulţită cu consumul specific al culturii respective).

Fosforul în îngrăşăminte
Deficitul de fosfor al solului se poate compensa prin intermediul îngrăşămintelor organice şi
chimice). Îngrăşămintele cu fosfor se pot clasifica, după criterii agrochimice, astfel:
1. fertilizanţi cu fosfor solubili în acizi tari, insolubili în apă: apatite, făina de sforite, făina
de oase;
2. fosfaţi solubili în acid citric 2%: zgura lui Thomas, fosforitele, termofosfaţii;
3. fosfaţi solubili în citrat de amoniu: precipitatul, făina de fosforite, polifosfaţii,
metafosfatul;
4. fosfaţi solubili în apă: superfosfatul simplu şi concentrat.

Îngrăşăminte organice naturale

Materia organică este unul din principalii factori ai fertilităţii solului şi ai păstrării ei, contribuind
într-o măsură importantă la obţinerea de producţii de calitate superioară. În acest scop este absolut
necesar să se asigure un ciclu echilibrat al materiei organice prin restituirea acelei cantităţi care a fost
descompusă în urma cultivării plantelor.

Gunoiul de grajd
Este un produs complex, rezultat din fermentarea aerobă şi anaerobă a unui amestec alcătuit
din dejecţiile consistente şi lichide ale animalelor şi diferite resturi vegetale (paie, rumeguş etc.)
care au servit ca aşternut.
Importanţa: conţine toate elementele necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. Are acţiune
lentă şi eficienţa lui se extinde pe o perioadă de 2 - 4 ani. Prin combinare cu îngrăşăminte
anorganice cu acţiune rapidă, asigură mai bine necesităţile diferenţiate ale plantelor în elemente
de nutriţie, pe toată perioada de vegetaţie. Valoarea fertilizantă a gunoiului depinde de compoziţia
componentelor, de modul cum a fost condus procesul de fermentare în timpul păstrării şi de modul
de aplicare.

Compoziţia gunoiului de grajd

 Compoziţia chimică a componentelor gunoiului este determinată de specia animalelor, de
vârstă, de starea lor de sănătate, de felul şi calitatea furajelor, de cantitatea şi proporţia lor în
raţie, de raportul dintre dejecţiile consistente, lichide şi cantitatea aşternutului.
La animalele tinere, o parte din azotul şi fosforul din nutreţ este reţinută în procesul de
creştere a organismului atât la animalele vârstnice, cât şi la cele de muncă; azotul, fosforul şi
potasiul din nutreţ trec aproape în întregime în dejecţiile consistente şi lichide. Gunoiul
provenit de la animalele hrănite cu nutreţuri concentrate şi uşor digestibile are un procent mai
mare de azot, fosfor şi potasiu. Azotul nutreţurilor concentrate uşor digestibile, după ce a fost
metabolizat, se regăseşte în cantităţi mai mari în urină, în timp ce azotul nutreţurilor grosiere
se găseşte în cantităţi mai mari în dejecţiile consistente decât în urină.
Conţinutul total de elemente nutritive din dejecţiile animalelor depinde de raportul
dintre dejecţiile consistente şi cele lichide .
Dejecţiile consistente şi lichide nu au aceeaşi valoare fertilizantă.

Procedee de fermentare a gunoiului de grajd

a) Fermentarea prin aşezare afânată, sau fermentarea aerobă sau la cald.

În platformă gunoiul de grajd se aşează afânat, pe porţiuni de 2 m lăţime şi 1 m înălţime; a
doua zi, alături de cel clădit în ziua precedentă - până la 2 m înălţime. Lăţimea platformei va fi de
4 m, pentru a se permite accesul aerului. Temperatura se ridică repede la 50 - 60°C.
Descompunerea gunoiului şi viteza de fermentare se realizează prin udarea platformei cu
must de gunoi, urină sau apă, zilnic sau la câteva zile, pe toată suprafaţa.
Fermentarea la cald este mai puţin folosită, deoarece presupune udarea prea deasă şi
pierderi de materie organică.

b) Fermentarea prin aşezare îndesată de la început, sau fermentarea anaerobă ori la rece.
Pe fundul platformei se aşează un strat de gunoi vechi, în curs de fermentare, sau un strat de
paie, tulpini de porumb, vrejuri, turbă, care ajută la drenaj.
Zilnic se aşează gunoiul omogenizat cu furca pe porţiuni de 2 - 3 m lăţime şi 0,5 - 0,6 m
înălţime, începând dinspre bazinul colector. Se acoperă cu capac de scândură. La următoarea
aşezare în platformă a gunoiului, se dă la o parte capacul şi se aşează un nou strat de gunoi
proaspăt de 0,6 m grosime, se tasează şi se acoperă cu capacul. Operaţiunea se repetă până la
înălţimea de 2 - 2,5 m (înălţimea pe care dorim să o dăm platformei, în funcţie de cantitatea de
gunoi ce rezultă), apoi se acoperă cu un strat de pământ de 20 - 25 cm şi se începe un nou strat de
gunoi. Împrejur se înconjoară cu scânduri gudronate sau alte materiale.
La o înălţime mai mare de 2,5 m are loc procesul de turbificare a gunoiului.
Pierderile de azot şi materie organică sunt mai mici, iar scăderea în volum, de asemenea.
Fermentarea este considerată terminată când materialul capătă o culoare brun-închis, are aspect
untos şi un miros caracteristic. Paiele se mai cunosc încă, însă îşi pierd elasticitatea; ele se
destramă dacă gunoiul este luat în furcă. Fermentarea la rece durează 3-5 luni.

c) Fermentarea prin aşezare afânată la început şi apoi prin îndesare, semicaldă sau fermentarea
Krantz.
Gunoiul se aşează la început afânat, zilnic, pe porţiuni alăturate, în straturi de un metru
înălţime; după ce temperatura se ridică la 55 - 60°C, în 3 - 4 până la nou strat de gunoi
proaspăt, care de asemenea se lasă să se încălzească, apoi se îndeasă. Se aşează astfel 3 - 4
straturi de gunoi, unul peste altul, până la înălţimea de 2 - 2,5 m, când se acoperă cu un strat de
pământ gros de 20 cm. Fermentarea durează 3 - 4 luni.
Comparând metodele între ele (tabelele 18, 19) în privinţa pierderilor de materie
organică şi azot, precum şi a compoziţiei gunoiului rezultat, se poate afirma că cea mai bună
metodă pentru condiţiile din ţara noastră este cea a fermentării la rece, cu aşezare îndesată de la
început. Metoda Krantz se va folosi pentru situaţii când avem cantităţi mari de aşternut şi atunci
când gunoiul de grajd trebuie dezinfectat de paraziţi (helmiţi, nematozi, acarieni).

d) Fermentarea sub picioarele animalelor.

Se practică la ovine în saivane, la bovine la îngrăşat şi la boi de muncă. Podeaua grajdului
este cu 0,5 - 1 m sub nivelul solului. Se aşează aşternut de paie sau turbă. După murdărire se
aşează un nou strat de aşternut. Animalele îl îndeasă prin călcare, creând condiţii de fermentare
anaerobă cu pierderi mici de azot (13-15 %). Se obţine un gunoi de calitate superioară celui din
platformă, cu un conţinut de azot de 0,7 %.

Construirea platformei
Platforma pentru depozitarea şi fermentarea gunoiului de grajd se construieşte fie direct în
câmp, în apropierea locului de aplicare, fie în curtea fermei sau în gospodărie. În aceste cazuri se
va amplasa la minimum 15 m de grajd şi la 50 -200 m de locuinţe şi fântâni cu apă de băut.
Drumurile pe care se aduc furajele nu trebuie să se întretaie cu cel pe care se scoate gunoiul, din
motive de igienă. Latura lungă va fi orientată paralel cu direcţia vântului dominant.
Dimensiunile platformei se stabilesc în funcţie de numărul de animale, durata de stabulaţie,
înălţimea de depozitare a gunoiului, cantitatea de aşternut şi durata de fermentare. În medie, la două
scoateri ale gunoiului din platformă sunt necesari 3 m.p. pentru o vită mare
Forma platformei va fi dreptunghiulară, cu lăţimea de 4 - 9 m şi lungimea variabilă, în
funcţie de cantitatea de gunoi ce rezultă.
Fundul platformei nu trebuie să permită infiltraţii, aşa încât el se acoperă pe o grosime de 25
cm cu un strat de argilă grasă, lut bătut, beton, piatră, cărămidă sau bile de lemn. Înclinarea fundului
platformei este de 3° spre una sau ambele margini ale platformei, unde se sapă un bazin pentru
colectarea mustului de gunoi, la capetele de scurgere ale canalelor platformei. Bazinul colector
se amplasează la 1,5 m sub capătul cel mai de jos al platformei. Volumul lui va fi de 1,3 m.c.
pentru fiecare 100 tone gunoi de grajd sau 1 m.c. pentru o vită mare. Dacă în bazin se va colecta
şi urină, atunci el se va dimensiona la 2 m.c. pentru fiecare vită mare.
Când platforma se face în săpătură (groapă), adâncimea este de 0,5 - 1 m, în funcţie şi de
nivelul apei freatice). Pereţii se taluzează, iar pământul scos se aşează pe cele două laturi lungi ale
platformei, pe o înălţime de 0,5 - 1 m.
Pe măsură ce se depozitează gunoiul şi se înalţă grămada de gunoi, aceasta se înconjoară cu
scânduri gudronate, nuiele împletite, pentru a uşura fermentarea şi a împiedica uscarea gunoiului.
Platforma ajunsă la 2 m înălţime se acoperă cu paie, pământ spre a proteja gunoiul de levigarea
datorată ploilor şi altor cauze.

Organizarea transportului şi a aplicării gunoiului în funcţie de cultură

Pentru semănăturile de toamnă transportul gunoiului se face vara, pe timp noros, după ce
terenul a fost eliberat de planta premergătoare, încorporându-se imediat sub brazdă. Atunci când
semănăturile de toamnă urmează unor culturi ce eliberează terenul târziu, acesta se va administra
culturii premergătoare, în cantităţi mai mari.
Pentru cerealele păioase de primăvară gunoiul se va administra şi încorpora în toamnă. În
zonele secetoase gunoiul se va încorpora sub arătura de toamnă, în stare descompusă.
Pentru culturile prăşitoare (porumb, floarea-soarelui, cartof) gunoiul bine descompus se
poate aplica şi în primăvară, dar nu mai târziu de 2 - 3 săptămâni înainte de semănat, astfel ca
terenul să se poată aşeza până la semănat.
Administrarea gunoiului semidescompus în primăvară nu se recomandă, deoarece în prima
perioadă de vegetaţie are acţiune negativă asupra creşterii plantelor.
Administrarea gunoiului de grajd în corelaţie cu textura. Pe solurile cu textură nisipoasă, cu
un drenaj şi o aerare bună, aplicarea gunoiului toamna favorizează spălarea substanţelor minerale
rezultate din degradarea substanţelor organice ale gunoiului. Din acest motiv, pe astfel de terenuri,
gunoiul bine fermentat se va aplica toamna târziu (5°C) sau primăvara, odată cu lucrările
pregătitoare pentru semănat.
Pe solurile cu textură argiloasă (soluri grele) gunoiul de grajd semidescompus se aplică
toamna, odată cu arătura de bază, pentru a favoriza afânarea solului, formarea unei structuri
favorabile creşterii plantelor şi creării condiţiilor de lucrare mai bună a solului.
Adâncimea de încorporare a gunoiului depinde de gradul de fermentare în care acesta se
găseşte, de tipul de sol, climă etc. Gunoiul de grajd mai puţin fermentat se încorporează la
adâncimea de 18 - 20 cm şi se amestecă cât mai bine cu solul, pentru a favoriza degradarea şi
reducerea pierderilor de azot care sunt cu atât mai mari, cu cât stratul de sol ce acoperă gunoiul
este mai mic. Încorporarea superficială a gunoiului păios (nefermentat) produce dificultăţi la
semănat.
Gunoiul bine fermentat se încorporează mai puţin adânc, în zona de 10 - 15 cm.
În zona solurilor podzolice încorporarea se face la 12 - 15 cm, iar în zona solurilor
brune şi cernoziomice, la 18 - 25 cm adâncime.
Pe solurile argiloase sau în zonele cu precipitaţii mai abundente, gunoiul de grajd se
încorporează la 16 - 20 cm, iar pe solurile nisipoase, din zonele secetoase, se încorporează la 20 -
25 cm adâncime.

Gunoiul de grajd ca sursă de elemente nutritive

Conţinutul în azot din gunoiul de grajd este în medie de 0,5%, fiind asimilat în primul an
de către plante în proporţie de 20 - 25%, iar în anii următori – în proporţie din ce în ce mai mică.
Se consideră că fosforul conţinut în gunoiul de grajd, în medie de 0,25% P2O5, se
consumă în primul an în proporţie de 30 - 40%, iar în anii următori mai puţin.
Potasiul din gunoiul de grajd este în medie de 0,6% K 2O, cu un coeficient de
asimilabilitate, în primul an, de 60 - 70%.
În sol gunoiul de grajd degajă 1 - 2 g CO 2 într-o oră/m2, ceea ce măreşte mobilitatea
elementelor nutritive şi eficienţa amendamentelor.
Cea mai mare eficienţă o are gunoiul de grajd pe luvisoluri şi în zonele climatice favorabile
asigurării cu apă a plantelor.
În primul an gunoiul de grajd este utilizat mai bine de plantele cu perioadă lungă de
vegetaţie: porumbul, sfecla, cartoful, floarea-soarelui, cânepa, varza, tomatele etc.
Durata de acţiune depinde şi de cantitatea de gunoi administrată. Cu cât aceasta este mai
mare, cu atât şi acţiunea lui va fi mai de durată.
 Pe soluri mai uşoare (nisipo-lutoase, nisipoase) se recomandă aplicarea unor cantităţi mai
mici, 10-15 t/ha, însă repetate la 2 ani, deoarece efectul remanent este mai redus. Pe solurile
argiloase se administrează în cantităţi mai mari şi la intervale de 2 - 3 ani.

Mraniţa
Este un gunoi de grajd ajuns în stare înaintată de fermentare, reprezentând aproximativ
25% din masa lui iniţială. Are aspect grăunţos şi pământos.
La un conţinut mediu de apă de 80% mraniţa conţine 0,7 - 2,0% N, 0,3 -1,2% P2O5, 0,8 -
0,9% K2O şi 0,5% CaO.
Eficienţa cea mai mare se obţine prin aplicare la cuib, la plantarea răsadurilor de legume,
deci la aplicare localizată. Frecvent se utilizează la producerea diferitelor amestecuri cu pământ,
amestecuri organo-minerale.
Compostul
Este un amestec de diferite resturi de natură vegetală şi animală din gospodărie, singure sau
amestecate cu pământ, turbă, gunoi de grajd, var, nămol, cenuşă etc, care au suferit un proces de
transformare biologică în condiţii aerobe şi anaerobe. În compost pot intra resturi de paie, pleavă,
vrejuri de cartof, tulpini de fasole, buruieni, frunze, gunoi de curte, oase sfărâmate, resturi
menajere (de bucătărie), apă de la spălatul rufelor, nutreţuri alterate, fecale, gunoi de păsări,
rumeguş de lemn şi altele.
Scopul preparării compostului prin fermentare este de a reduce raportul C/N şi de a aduce
în stare asimilabilă substanţele din componentele care participă la amestec.
Compostarea se poate realiza pe platforme şi în gropi.
Fermentarea durează 4-12 luni. Materialul se cerne, iar părţile nedescompuse se trec mai
departe la fermentat.
Se pot pregăti: compost de pământ, compost de turbă, compost din reziduuri de tescovină,
compost din coarde de viţă-de-vie, compost de rumeguş de lemn, compost de alge marine,
compost de reziduuri animale, compost de paie.
În medie, compostul conţine: 0,3 - 0,5 % N, 0,2 - 0,3% P2O5, 0,3 - 0,6% K2O.
Acţiunea compostului este rapidă, eficienţa lui fiind mai mare în primul an şi mai scăzută
în anii următori.
Capitolul 4. Proiectare, amenajarea și organizarea fermei
Amplasament: Ferma este amplasată pe DJ 791 la 5 km de Orașul Sântana înspre Arad.

Profil de activitate: agrozootehnic

Sectoarea de activitate:
• Sectorul vegetal (13 ha)
• Cereale și leguminoase: grâu, porumb,
• Plante furajere: lucernă, sfeclă furajeră, porumb siloz, pajiște
• Sector zootehnic
• Vaci de lapte (20 capete)
• Sectorul de prelucrare primară a produselor agricole (furaje și alimente)

Dotări necesare
• Sectorul vegetal
• Atelier mecanic + remiză utilaje/mașini
• Utilaje: tractor 160 CP, plug reversibil, disc, MIG – 12, semănătoare
păioase și prășitoare, cultivator, grape, cositoare, balotieră, greblă,
combină cereale și leguminoase, remorci
• Depozit fân, siloz, magazie cereale, bucătărie furajeră
 • Sectorul zootehnic
• Adăpost bovine (20 capete)
• Utilaje speciale
• Construcții pentru prelucrarea produselor: moară, lăptărie, abator,
carmangerie, frigorifer
• Construcții administrative și sociale
Anexa 1
Structura culturilor și producțiile scontate

Nr. Suprafaț Producție Producție

Cultura Destinație
Crt a ha medie kg/ha totală to
1 Grâu 1 3500 7 Furaj + vânzare
2 Sfeclă furajeră 1 3500 7 Furaj preparat
3 Porumb boabe 1 4500 9 Furaj preparat
4 Porumb siloz 1 45000 45 Furaj suculent
7 Lucernă (fân) 1,6 8000 16 Furaj preparat
8 Pajiște 7,4 20000 140 Furaj fibros

Anexa 2
Efectiv de animale și producțiile scontate

Efecti
Prod
Specia v Prod medie Destinația
totală
cap/an
Bovine
• Vaci cu lapte 20 4500 l 90 hl Vanzare lapte

Anexa 3
Lista utilajelor agricole necesare

Nr. Valoare estimată

Denumire utilaj Bucăți
Crt (euro)
1 Tractor 160 CP 1 82000
2 Plug reversibil (PRP 5) 1 2000
3 Scarificator (4 m) 1 (11800)
4 MIG – 12 1 21000
5 Grapă cu disc (GDP 5) 1 15000
6 Combinator (6 m) 1 1500
7 Semănătoare păioase (40 rând = 5 m) 1 (28500)
8 Semănătoare prășitoare (8 rând = 5,6 m) 1 (33000)
9 Grapă reglabilă 1 8000
10 Sapă rotativă 1 15000
11 Cultivator pentru prășinoase 1 15000
12 Cositoare purtată 1 10000
13 Greblă mecanică 1 10000
14 Presă balotat 1 (40000)
15 Tocător rest veg. (1 = 4,7 m) 1 20000
16 Încărcător frontal 1 15000
17 Remorcă (5t + 9t), (furaje + semințe) 1 40000
18 Combină recoltat cereale + heder pentru porumb 1 (190000)
Total 286000

Anexa 4
Lista echipamentelor zootehnice necesare

Valoare
Nr.
Denumire utilaj Bucăți estimată
Crt
(euro)
1 Adăpători cu bilă 20 9000
2 Despărțitoare de stand pentru cusete 40 4000
3 Instalație de muls mecanic 1 40000
4 Tanc lapte 500 l 1 10000
5 Echipament evacuare dejecții 1 25000
6 Remorcă tehnologică furajare 1 40000
7 Batoză 1 18000
8 Moară amestec furaj 1 18000
9 Vidanjă 1 36000
Total 200000

• Necesarul de furaje (Bovine)

• fân lucernă 28 to
• fân graminee + leguminoase 28 to
• siloz de porumb 160 to
• pășune cultivată 360 to
• amestec de concentrate (25 to vara și 21 to iarna)

Anexa 5
• Necesarul de furaje concentrate (Bovine)
Vară Iarnă
Furajul
% Cantitarea kg % Cantitarea kg
AC1 - 25000 AC2 21000
Porumb 62 15500 37 7770
Sare 1 250 1 210
Cretă furajeră 1 250 1 210
Fosfat dicalcic 1 250 1 210
Total 100 25000 100 21000

Anexa 6
• Necesarul de furaje pentru animale ha
Produsul Categoria și efectivul de animale pentru 20 capete vaci cu lapte
 Grâu 1
Sfeclă furajeră 1
Porumb boabe 1
Porumb siloz 1
Lucernă (fân) 1,6
Pajiște 7,4
Total 13

Anexa 7
Deviz de lucrării și cheltuieli
Cultura: Grâu – 3500 kg/ha (ecologic)
Nr Timp Motorină
. Lucrarea UM Cant
Ore Litrii
Crt
1 Dezmiriștit Ha 1 0,6 18
2 Pregătire pat germinativ Ha 2 0,4 15
3 Combinator Ha 1 0,5 7
4 Semănat Ha 1 0,3 3
5 Grăpat semănătură Ha 1 0,1 2,4
6 Recoltat Ha 1 0,5 12
7 Transport recoltă To/Ha 3,5 0,2 4
8 Balotat paie To/Ha 1 0,2 4
9 Încărcat și transportat baloți Ha 4 0,2 4
10 TOTAL Ha 1 3,0 69,4

Anexa 8
Deviz de lucrării și cheltuieli
Cultura: Porumb boabe – 4500 kg/ha (ecologic)
Nr Timp Motorină
. Lucrarea UM Cant
Ore Litrii
Crt
1 Scarificat Ha 1 0,7 12
2 Transport și adm gunoi de grajd To/Ha 1 0,5 7
3 Arat Ha 1 0,6 22
4 Pregătit pat germinativ Ha 1 0,5 7
5 Combinator Ha 1 0,4 3
6 Semănat Ha 1 0,5 4,5
7 Prășit - sapă rotativă Ha 1 0,2 3
8 Prășit mecanic (2) Ha 2 0,5 8
9 Recoltat Ha 1 0,7 14
10 Transport recoltă Ha 1 0,2 4
11 TOTAL Ha 1 4,8 84,5

Anexa 9
Deviz de lucrării și cheltuieli
Cultura: Porumb siloz – 45000kg/ha (ecologic)
Nr Timp Motorină
. Lucrarea UM Cant
Ore Litrii
Crt
1 Scarificat Ha 1 0,7 12
2 Transport și adm gunoi de grajd To/Ha 40 0,5 7
3 Arat Ha 1 0,6 22
4 Pregătit pat germinativ Ha 1 0,5 7
5 Combinator Ha 1 0,4 3
6 Semănat Ha 1 0,5 4,5
7 Prășit - sapă rotativă Ha 1 0,2 3
8 Prășit mecanic (2) Ha 2 0,5 8
9 Recoltat siloz Ha 1 0,7 14
10 Transport siloz To/Ha 45 1,0 4,5
10 Tasat siloz To 45 0,6 4,5
11 TOTAL Ha 1 4,8 89,5

Anexa 10
Deviz de lucrării și cheltuieli
Cultura: Lucernă – 8000kg/ha (ecologic)
Nr Timp Motorină
. Lucrarea UM Cant
Ore Litrii
Crt
1 Arat Ha 1 0,6 22
2 Nivelat Ha 1 0,2 7
3 Combinator Ha 1 0,1 3
4 Tăvălugit Ha 1 0,2 3
5 Semănat Ha 1 0,3 3
6 Cosit I + II + III Ha 3 0,9 15
7 Greblat I + II + III Ha 3 0,6 10
8 Balotat I + II + III Ha 3 0,6 12
9 Transport baloți Ha 3 0,6 12
10 TOTAL 4,1 87

Anexa 11
Deviz de lucrării și cheltuieli
Cultura: Pajiște – 20000kg/ha (ecologic)
Nr Timp Motorină
. Lucrarea UM Cant
Ore Litri
Crt
1 Transport și adm îngr. org. To/HA 40 0,5 7
2 Arat Ha 1 0,6 22
3 Nivelat Ha 1 0,2 7
4 Combinator Ha 1 0,4 3
5 Tăvălugit Ha 1 0,2 3
 6 Semănat Ha 1 0,3 3
7 Total Ha 1 2,2 45

Stabilirea speciilor și a efectivului de animale

Ferma are ca principal obiect de activitate creșterea bovinelor, în special vaci în lactație .
Stabilirea efectivului de animale
• Necesarul de hrană pentru perioada de iarnă (180 zile):

Cantităţi medii de furaje indicate în hrana taurinelor (kg/100 kg )

(RĂDULESCU Hortensia, Curs Proiectarea amenajărilor ecologice, An IV, IM)

Anexa 12

Iarna
Specificare Fibroas
Grosiere Suculente Concentrate
e

Vaci in lactatie 0,8-1,5 0,3-0,5 4-5 0,3-0,5

1 UVM = 500 kg
Stabilirea necesarului de hrană și a suprafeței agricole necesare pentru perioada de
stabulație:
Fibroase:
• fân de lucernă 50000 kg / ha masă verde = 12500 kg / ha masă uscată
1,5 * 5 * 180 = 1350 kg / animal / iarnă
1 ha ................. 12500 kg
x ....................... 1350 kg
x = 0,108 ha
Suculente:
• sfeclă furajeră 60000 kg / ha
2 * 5 * 180 = 1800 kg
1 ha .................. 60000 kg
x ....................... 1800 kg
 x = 0,03 ha

• porumb siloz 45000 kg / ha

2 * 5 * 180 = 1800 kg
1 ha .................... 45000 kg
x .......................... 1800 kg
x = 0,04 ha
Concentrate
• porumb boabe 5000 kg / ha
0,5 * 5 * 180 = 450 kg
1 ha ..................... 5000 kg
x .......................... 450 kg
x = 0,09 ha
Grosiere
• paie, șroturi, etc.
• pentru furajele grosiere nu se calculează suprafața, acestea rezultând în urma
recoltării plantei principale.

ha / animal / iarnă

• Necesarul de hrană pentru perioada de vară (185 zile):

50 kg * 185 zile = 9250 kg / animal / vară

1 ha ............... 25000 kg (masa verde pajiște)
x ...................... 9250 kg
= 0,37 ha / animal / vară
ha / animal / an

Pentru a stabili numărul de animale aflate în secorul zootehnic, se împarte suprfața totala
a terenului agricol folosit hrana animalelor din complexul zootehnic la suprafața necesară unui
animal.
Suprafața totală: 13/0,64 = 20,3125 = 20 animale
Suprafața agricolă (atât cea cultivată cât și pajiștile) de 13 ha asigură necesarul de hrană
pentru 20 animale.

Raportul teren agricol/arabil

Suprafața de pașune necesară pentru 20 animale = 0,37*20 = 7,4 ha

Suprafața teren arabil = 13 – 7,4 = 5,6 ha

Cantitatea și natura dejecțiilor rezultate

Determinarea cantităţii de NPK extrase odată cu recolta

Consumurile specifice pe principalele culturi

(RĂDULESCU Hortensia, Curs Proiectarea amenajărilor ecologice, An IV, IM)

Anexa 13

Consumul specific (kg/ha)

Cultura
N P K

Porumb boabe 0,030 0,010 0,020

Porumb masa verde 0,003 0,0015 0,0020

Sfecla nutreţ 0,005 0,0015 0,0045

Lucernă 0,020 0,010 0,020

Calculul recoltei scontate:

• Porumb boabe Rs = 450 kg * 20 animale = 9000 kg
• Porumb siloz Rs = 1800 kg * 20 animale = 36000 kg
• Sfecla furajeră Rs = 1800 kg * 20 animale = 36000 kg
• Lucernă Rs = 1350 kg * 20 animale *4 = 108000 kg
Calculul consumului specific:

• Porumb boabe
• N – 0,030 * 9000 = 270 kg
• P – 0,010 * 9000 = 90 kg
• K – 0,020 * 9000 = 180 kg

• Porumb siloz
• N – 0,003 * 36000 = 108 kg
• P – 0,0015 * 36000 = 54 kg
• K – 0,0020 * 36000 = 72 kg

• Sfeclă furajeră
• N – 0,005 * 36000 = 180 kg
• P – 0,0015 * 36000 = 54 kg
• K – 0,0045 * 36000 = 162 kg

• Lucernă
• N – 0,020 * 108000 = 2160 kg
• P – 0,010 * 108000 = 1080 kg
• K – 0,020 * 108000 = 2160 kg

N total = 270 + 108 + 180 + 2160 = 2790 kg N extras

P total = 90 + 54 + 54 + 1080 = 1278 kg P extras
K total = 180 + 72 + 162 + 2160 = 2572 kg K extras

Determinarea cantităţii de NPK conținute în gunoiul de grajd

Cantităţi de gunoi de grajd brute (tone) obţinute de la un animal anual

(RĂDULESCU Hortensia, Curs Proiectarea amenajărilor ecologice, An IV, IM)

 Anexa 14

Durata perioadei de Bovine Cabaline Ovine Suine

stabulatie adulte

220-240 9-10 6-7 0,8-0,9 1,5-2

200-220 8-9 5-6 0,7-0,8 1,2-1,5

180-200 6-8 4-5 0,6-0,7 1-1,2

Sub 150 4-5 2,3-3 0,4-0,5 0,8-1

Compoziţia gunoiului de grajd proaspăt în funcţie de specia de animale

(RĂDULESCU Hortensia, Curs Proiectarea amenajărilor ecologice, An IV, IM)

Anexa 15

Specia Apa N P K

Bovine 75 0.45 0.109 0.457

Cabaline 71 0.58 0.122 0.440

Ovine 68 0.85 0.109 0.562

Suine 72 0.45 0.083 0.457

1 animal în perioada de stabulație de 180 zile produce 6 t gunoi de grajd

6t * 20 animale = 120 t = 120000 kg gunoi de grajd

NPK conținut de gunoiul de grajd:

N – (0,45 * 120000) / 100 = 540 kg
P – (0,109 * 120000) / 100 = 130,8 kg
K – (0,457 * 120000) / 100 = 548,4 kg

Deficitul de N = 2790 – 540 = 2250 kg N

Deficitul de P = 1278 – 130,8 = 1147,2 kg P
Deficitul de K = 2572 – 548,4 = 2023,6 kg K

Calculul rezervei de azot din sol

• Azotul provenit din precipitaţiile atmosferice
Solul se aprovizionează cu 2 kg N /ha pentru fiecare 100 mm precipitaţii. Pentru Brusturi
media multianuală a precipitaţiilor este de 585,4 mm.

Np. Kg/ha = Pmm x 0,02

Np = 585,4 x 0,02 = 11,71 kg/ha

• Azotul provenit din activitatea bacteriilor fixatoare de azot nesimbiotice

Acesta se apreciază în primul rând în funcţie de temperatură, sub 8 0C se consideră că

fixarea azotului este foarte redusă iar în cursul zilei cu temperatura medie de peste 80C se
acumulează în sol 0,2-0,3 kg N/ha. Luând în considerare o perioadă de 60 zile cu temperatură
peste 80C se aplică formula:

Nfn. = Z x 0,25 unde:

Nfn. = 60 x 0,25 = 15 kg/N

c. Azotul provenit din activitatea bacteriilor simbiotice

Acesta depinde de natura plantei. Se consideră că numai 35% din cantitatea totală de azot
rămasă în sol după leguminoase poate fi utilizată în primul an de către plantele care urmează
respectiv 30% din cel de-al doilea an. Pentru lucernă valoarea este de 280 kg/ha/an.

Nfs. = (280 x 35) / 100 = 98 kg/ha, în primul an

Nfs. = (280 x 30) / 100 = 84 kg/ha, în anul doi

d. Azotul rezultat din mineralizarea humusului

 Luând în considerare un sol cu conţinutul de humus de 2,5 % şi 3% N, cu o densitate
apreciată în jurul valorii de 1,5 t/m3 şi ţinând cont de literatura de specialitate care foloseşte un
coeficient de mineralizare a humusului de 0,012 (kg N / kg humus), se poate calcula azotul
rezultat din mineralizarea humusului după cum urmează:

Masa solului pe un hectar (20 cm) cu o densitate de 1,5 t/m3 este următoarea:

s = 100 m x 100 m = 10 000 mp

v = 10 000 mp x 0,2 m (20 cm) = 2000 m3

m = 2000 m3 x 1,5 t/m3 = 3000 t

Masa humusului, Mh = (3000 x 2,5) / 100 = 75 t/ha

Coeficientul de mineralizare a humusului reprezintă raportul dintre masa humusului

mineralizat şi masa totală a humusului din sol:

Cm = mhm/mht, adică

mHm = Cm x mht = 0,012 x 75 = 0,9 t/ha humus mineralizat

Masa azotului rezultat din mineralizarea humusului este următoarea :

mN = (0,9 x 3) / 100 = 2,7 t/100 = 0,027 t/ha = 0,027 x 1000 kg N/ha

Nmh = 27 kgN/ha

e. Azotul levigat în afara zonei active a rădăcinilor

Acesta este dependent de precipitaţii şi tipul de sol. Are valori medii de 30-45 kg/ha.

În concluzie, rezerva totală de azot a solului este egală cu suma primelor patru tipuri de
azot din care se scade azotul levigat . Astfel rezerva de azot în primul an este de:

( 11,71 kg + 15 kg + 98 kg + 27 kg) – 40 = 111,71 kg N/ha/an , pentru ca în cel de-al

doilea an să se reducă la :

( 11,71 kg + 15 kg + 84 kg + 27 kg) – 40 = 97,71 kg N/ha/an

 Se poate constata din aceste calcule dacă rezerva de azot din sol împreună cu azotul
conţinut în îngrăşământul organic administrat sunt în măsură să asigure necesarul nutritiv al
plantelor.

Capitolul 6. Concluzii
Ferma proiectată se încadrează în condițiile necesare pentru a fi numita exploatație
agricolă în sistem ecologic, respectând obiectivele agriculturii ecologice:
1) Producerea de hrană de înaltă calitate şi în cantitate suficientă;
2) De a interacţiona constructiv în direcţia creşterii calităţii vieţii;
3) Încurajarea şi favorizarea ciclurilor biologice în sistemul de gospodărire resurselor prin
implicarea microorganismelor, faunei şi florei din sol, a plantelor şi animalelor;
4) Menţinerea şi/sau creşterea fertilităţii solului pe termen lung;
5) Atragerea şi valorificarea în cadrul sistemului agricol a resurselor neconvenţionale;
6) Acţionarea într-un sistem închis privind materia organică şi elementele nutritive
(realizarea unor eficiente circuite locale a elementelor nutritive);
7) Utilizarea cu precădere a materialelor şi substanţelor care pot fi reciclate în propriul
sistem sau în alte sisteme (evitarea creării deşeurilor inutilizabile);
8) Asigurarea animalelor din cadrul sistemului condiţii de viaţă cât mai apropiate de cele
naturale;
9) Reducerea şi eliminarea tuturor formelor de poluare care pot rezulta din tehnologia
agricolă;
10) Menţinerea şi/sau creşterea diversităţii genetice (biodiversităţii) din cadrul sistemului
agricol şi din sistemele naturale învecinate;
11) Asigurarea de venituri decente producătorilor agricoli şi comunităţilor respective,
care să le permită susţinerea necesităţilor economice, sociale, culturale sau de altă natură în
vederea asigurării unui nivel decent de viaţă, în conformitate cu drepturile omului stipulate de
ONU;

Capitolul 7. Bibliografie

• RĂDULESCU Hortensia, Curs Proiectarea amenajărilor ecologice, An IV, IM

• SALA Florin, Introducere în sisteme de agricutură, Curs, Timișoara 2002
• http://ec.europa.eu/agriculture/organic/organic-farming/what-organic_ro
• http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=19, Agricultura ecologică
în România

• http://www.univagro-iasi.ro/FUSPA/agricultura_ecologica.pdf, SAMUIL Costel, Tehnologii de

agricultură ecologică, Iași 2007

• http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_12633/Magor-Csibi-
Agricultura-ecologica-intre-avantaje-dezavantaje-si-oportunitate-pentru-Romania.html

• http://www.gazetadeagricultura.info/furaje/877-Cultura%20de%20sfecla%20furajera.html
• http://www.primariasantana.ro/
• http://www.madr.ro/pages/efp/ferma_didactica_agrozootehnica_ecologica_proiect.pdf