Succes I Uni

DREPT CIVIL
– DREPT SUCCESORAL –
ŞCHIOPU SILVIU DORIN
2016
– CUPRINS –
INTRODUCERE........................................................................................................................................ 7
1.Obiectivele cursului......................................................................................................................... 7
2.Cerințe preliminare & Discipline deservite................................................................................ 7
3.Mijloace de lucru...................................................................................................................... 8
4.Structura cursului.................................................................................................................... 8
5.Durata medie de studiu individual........................................................................................ 8
6.Evaluarea................................................................................................................................. .9
CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE…................................................................................... 9
Unitatea de învăţare 1:
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVITOARE LA MOŞTENIRE…............................................ 10
1.1.Introducere...................................................................................................................................... 10
1.2.Competenţe.................................................................................................................................... 10
1.3.Precizări terminologice. Felurile moştenirii............................................................................ 10
1.4.Raportul juridic de drept succesoral….....................................................................................11
1.5.Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii...................................................................... 14
1.6.Data deschiderii moştenirii......................................................................................................... 16
1.7.Locul deschiderii moştenirii........................................................................................................ 17
1.8.Rezumat - legislaţia anterioară…….......................................................................................... 18
1.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 20
CONDIŢIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE A MOŞTENI............................................... 21
2.1.Introducere...................................................................................................................................... 21
2.2.Competenţe.................................................................................................................................... 21
2.3.Capacitatea de a moşteni........................................................................................................... 21
2.4.Vocaţia (chemarea) la moştenire............................................................................................. 24
2.5.Nedemnitatea succesorală......................................................................................................... 25
2.7.Test de evaluare……………………............................................................................................... 30
PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI.......... 31
3.1.Introducere...................................................................................................................................... 31
3.2.Competenţe.................................................................................................................................... 31
3.3.Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii......................................................31
3.4.Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului...................................... 36
3.6.Test de evaluare……………………............................................................................................... 42
DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI. MOŞTENIREA VACANTĂ... 45
4.1.Introducere...................................................................................................................................... 45
4.2.Competenţe.................................................................................................................................... 45
4.3.Descendenţii defunctului (clasa I-a de moştenitori legali)…............................................. 45
4.4.Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (clasa a II-a de moştenitori legali).... 47
4.5.Ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori legali).................................................... 49
4.6.Colateralii ordinari (clasa a IV-a de moştenitori legali).......................................................50
4.7.Moştenirea vacantă (vacanţa succesorală)……....................................................................51
4.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 54
DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 3

CUPRINS
TESTAMENTUL....................................................................................................................................... 55
5.1.Introducere...................................................................................................................................... 55
5.2.Competenţe.................................................................................................................................... 55
5.3.Noţiunea, caracterele, cuprinsul, interpretarea şi proba testamentului......................... 55
5.4.Condiţiile validităţii testamentului….......................................................................................... 57
5.5.Testamentele ordinare……......................................................................................................... 60
5.6.Testamentele privilegiate…........................................................................................................ 64
5.7.Dispoziţiile testamentare cu privire la depunerile la bănci................................................ 66
5.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 69
LEGATUL................................................................................................................................................... 71
6.1.Introducere...................................................................................................................................... 71
6.2.Competenţe.................................................................................................................................... 71
6.3.Noţiunea şi caracterele juridice ale legatului.........................................................................71
6.4.Clasificarea legatelor după obiectul lor................................................................................... 72
6.5.Clasificarea legatelor după modalităţile care le afectează................................................ 75
6.6.Efectele legatelor.......................................................................................................................... 76
6.7.Ineficacitatea legatelor................................................................................................................. 77
6.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 83
DEZMOŞTENIREA. EXECUŢIUNEA TESTAMENTARĂ.......................................................... 85
7.1.Introducere...................................................................................................................................... 85
7.2.Competenţe.................................................................................................................................... 85
7.3.Dezmoştenirea (exheredarea).................................................................................................. 85
7.4.Execuţiunea testamentară.......................................................................................................... 87
7.6.Test de evaluare……………………............................................................................................... 90
LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE ASUPRA MOŞTENIRII.......................................... 93
8.1.Introducere...................................................................................................................................... 93
8.2.Competenţe.................................................................................................................................... 93
8.3.Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise....................................................... 93
8.4.Substituţia fideicomisară............................................................................................................. 94
8.5.Legatul rămăşiţei (liberalităţile reziduale)...............................................................................96
8.6.Substituţia ordinară (vulgară).................................................................................................... 97
8.8.Test de evaluare……………………............................................................................................... 98
REZERVA SUCCESORALĂ ŞI COTITATEA DISPONIBILĂ....................................................99
9.1.Introducere...................................................................................................................................... 99
9.2.Competenţe.................................................................................................................................... 99
9.3.Rezerva succesorală………......................................................................................................... 99
9.4.Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor.................................................. 102
9.5.Determinarea masei succesorale........................................................................................ 103
9.6.Reducţiunea liberalităţilor excesive.................................................................................... 105
9.7.Rezumat - legislaţia anterioară……..................................................................................... 107
9.8.Test de evaluare……………………............................................................................................109
4 DREPT SUCCESORAL
CUPRINS
DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ................................................................................. 111
10.1.Introducere.............................................................................................................................. 111
10.2.Competenţe............................................................................................................................. 111
10.3.Dreptul de opţiune succesorală......................................................................................... 111
10.4.Acceptarea moştenirii………………………………................................................................ 116
10.5.Renunţarea la moştenire……………................................................................................... 120
10.6.Rezumat - legislaţia anterioară……................................................................................... 122
10.7.Test de evaluare……………………....................................................................................... 123
TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII. SEZINA.
PETIŢIA DE EREDITATE……………………………………………………………………………….... 135
11.1.Introducere.............................................................................................................................. 125
11.2.Competenţe............................................................................................................................. 125
11.3.Consideraţii generale privind transmisiunea moştenirii.............................................. 125
11.4.Transmisiunea activului succesoral….............................................................................. 125
11.5.Transmisiunea pasivului succesoral................................................................................ 126
11.6.Dobândirea posesiunii moştenirii (sezina)..................................................................... 128
12.7.Petiţia de ereditate………......................................................................................................131
11.9.Test de evaluare……………………....................................................................................... 134
INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ. RAPORTUL DONAŢIILOR ŞI AL DATORIILOR.
DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR……………………………………………………………….... 135
12.1.Introducere.............................................................................................................................. 135
12.2.Competenţe............................................................................................................................. 135
12.3.Indiviziunea succesorala..................................................................................................... 135
12.4.Raportul donaţiilor…………………........................................................................................ 136
12.5.Raportul datoriilor.................................................................................................................. 138
12.6.Dovada calităţii de moştenitor…........................................................................................ 140
12.7.Rezumat - legislaţia anterioară……...................................................................................142
12.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 143
PARTAJUL SUCCESORAL….......................................................................................................... 145
13.1.Introducere.............................................................................................................................. 145
13.2.Competenţe............................................................................................................................. 145
13.3.Noţiunea şi condiţiile generale ale partajului succesoral........................................... 145
13.4.Obiectul şi formele partajului succesoral........................................................................ 146
13.5.Efectele partajului succesoral............................................................................................ 148
13.6.Desfiinţarea partajului succesoral..................................................................................... 149
13.7.Dreptul de opoziţie al creditorilor personali ai moştenitorilor.................................... 149
13.9.Test de evaluare……………………....................................................................................... 150
PARTAJUL DE ASCENDENT......................................................................................................... 151
14.1.Introducere.............................................................................................................................. 151
14.2.Competenţe............................................................................................................................. 151
14.3.Noţiunea şi caracterele juridice ale partajului de ascendent…................................. 151
14.4.Condiţiile partajului de ascendent..................................................................................... 151
14.5.Efectele partajului de ascendent....................................................................................... 153
14.6.Ineficacitatea partajului de ascendent............................................................................. 154
DREPT SUCCESORAL 5
CUPRINS
14.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 155
BIBLIOGRAFIE….................................................................................................................................. 156
6 DREPT SUCCESORAL
– INTRODUCERE –
1.Obiectivele cursului........................................................................................................................ 7
2.Cerințe preliminare & Discipline deservite................................................................................ 7
3.Mijloace de lucru .................................................................................................................... 7
4.Structura cursului………................................................................................................................ 8
5.Durata medie de studiu individual..................................................................................8
6.Evaluarea................................................................................................................................. 9
1. OBIECTIVELE CURSULUI.
Obiectivele cursului constau, în principal, în familiarizarea studenţilor cu:
- regulile generale privitoare la moştenire, respectiv necesarele precizări de ordin
terminologic, felurile moştenirii (moştenirea legală, moştenirea testamentară şi
coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară), caracterele juridice ale moştenirii
(transmisiune mortis causa, universală, unitară şi indivizibilă), deschiderea moştenirii
(locul şi data deschiderii moştenirii), condiţiile generale ale dreptului la moştenire
(capacitatea succesorală, vocaţia la moştenire şi nedemnitatea succesorală);
- principiile moştenirii legale, respectiv vocaţia succesorală legală, principiile generale
ale devoluţiunii legale, reprezentarea succesorală;
- drepturile succesorale ale moştenitorilor legali, respectiv drepturile succesorale ale
soţului supravieţuitor al defunctului, drepturile succesorale ale rudelor defunctului şi
moştenirea vacantă;
- testamentul, respectiv definiţia, caracterele şi cuprinsul testamentului, condiţiile de
validitate ale testamentului, interpretarea şi proba testamentului, formele
testamentelor (testamentele ordinare, testamentele privilegiate şi dispoziţiile de
ultimă voinţă cu privire la depunerile la bănci);
- legatul, respectiv definiţia, condiţiile şi clasificarea legatelor, efectele şi ineficacitatea
legatelor;
- exheredarea, respectiv felurile, efectele şi nulitatea dezmoştenirii;
- execuţiunea testamentară, respectiv delimitarea execuţiunii testamentare, drepturile
şi obligaţiile executorului testamentar, încetarea execuţiunii testamentare;
- limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile succesiunii, respectiv
oprirea pactelor asupra unei moşteniri nedeschise, substituţia fideicomisară, oprirea
liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală, cotitatea disponibilă specială a soţului
supravieţuitor, determinarea masei succesorale, reducţiunea liberalităţilor excesive;
- transmisiunea moştenirii, respectiv dreptul de opţiune succesorală, transmisiunea
patrimoniului succesoral (activul şi pasivul moştenirii), dobândirea posesiunii
moştenirii (sezina), petiţia de ereditate;
- indiviziunea succesorală, respectiv noţiunea şi regimul aplicabil indiviziunii
succesorale, imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune;
- partajul succesoral, respectiv noţiunea, condiţiile generale de fond, obiectul, formele
şi desfiinţarea partajului succesoral; obligaţia de garanţie între copărtaşi; drepturile
creditorilor cu privire la partajul succesoral;
- partajul de ascendent, respectiv noţiunea, condiţiile, efectele şi cauzele de
ineficacitate ale partajului de ascendent.
Evident, prezentul suport de curs, datorită limitărilor de întindere, este insuficient unei
depline aprofundări a materiei dreptului succesoral, astfel încât, pentru optime rezultate în
cadrul activităţii lor profesionale în calitate de studenţi, aceştia ar trebui să recurgă şi la
una sau mai multe din lucrările recente indicate în bibliografia aflată la sfârşit.
2. CERINȚE PRELIMINARE & DISCIPLINE DESERVITE.

După parcurgerea materialului, fiecare student va fi capabil să descrie şi să explice
corelaţia dintre diversele părți ale dreptului succesoral - mecanismul de transmisiune
succesorală; să explice noţiunile de bază din cadrul materiei dreptului de moştenire, să
coreleze normelor generale cu normele speciale ale dreptului succesoral, să manifeste o

INTRODUCERE
atitudine responsabilă faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea
corespunzătoare a noilor legi sau a modificărilor legislative şi a jurisprudenţei; să explice şi
să interpreteze regimul juridic actual al dreptului la moştenire, aşa cum este reglementat
de Noul Cod Civil şi de alte acte normative, să explice regimul juridic al fiecărei instituţii de
drept succesoral studiate, efectele juridice produse atât cu privire la raporturile dintre părţi
cât şi cu privire la efectele faţă de terţi; să explice procesul de evoluţie în reglementarea şi
aplicarea acestui regim juridic, importanţa sa în cadrul societăţii contemporane; să
interpreteze normele juridice şi să analizeze jurisprudenţa în materie; să deceleze raportul
dintre diversele instituţii care alcătuiesc materia succesiunilor; să aplice în practică
elementele teoretice dobândite - corelarea cunoştinţelor teoretice cu abilitatea de a le
aplica în practică în vederea dezvoltării abilităţilor de a acţiona de pe poziţia fiecărei părţi
din proces, a notarului public, a avocatului, consilierului juridic, judecătorului în
soluţionarea cauzelor de drept succesoral.
De asemenea, studentului îi va creşte nivelul de comprehensiune a importanţei
regimului juridic al dreptului la moştenire, i se va dezvolta o axiologie a dreptului
succesoral, precum şi o atitudine responsabilă faţă de pregătirea teoretică şi practică în
domeniu, cunoaşterea evoluţiei legislative în materie - condiţii indispensabile pentru o
abordare corectă, ca practician al dreptului, a nenumăratelor situaţii concrete care implică
instituţia succesiunilor în lumina Noului Cod Civil.
3. MIJLOACE DE LUCRU:
Pentru parcurgerea cu succes a materiei în vederea dobândirii competenţelor specifice
fiecărei unităţi de învăţare, fiecare student va trebui obligatoriu să deţină şi să
întrebuinţeze efectiv Codul civil – Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15.7.2011, cu modificările şi
completările ulterioare – precum şi Legea nr. 71/2011 pentru punere în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codului civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409
din 10.06.2011, cu modificările şi completările ulterioare.
4. STRUCTURA CURSULUI.
Temele sunt următoarele:
Unitatea de învăţare 1: Consideraţii generale privitoare la moştenire;
Unitatea de învăţare 2: Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni;
Unitatea de învăţare 3: Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii.
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului;
Unitatea de învăţare 4: Drepturile succesorale ale rudelor defunctului. Moştenirea vacantă;
Unitatea de învăţare 5: Testamentul;
Unitatea de învăţare 6: Legatul.
Unitatea de învăţare 7: Dezmoştenirea. Execuţiunea testamentară;
Unitatea de învăţare 8: Limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii;
Unitatea de învăţare 9: Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă;
Unitatea de învăţare 10: Dreptul de opţiune succesorală;
Unitatea de învăţare 11: Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii. Sezina;
Unitatea de învăţare 12: Petiţia de ereditate. Indiviziunea succesorală. Procedura
succesorală notarială;
Unitatea de învăţare 13: Partajul succesoral;
Unitatea de învăţare 14: Partajul de ascendent.
5. DURATA MEDIE DE STUDIU INDIVIDUAL:
Timpul necesar parcurgrii fiecărei unități de învătământ este de 1-2 ore. Se recomandă
ca fiecare unitate de invățământ să fie parcursă în 2-3 ore de studiu individual.
8 DREPT SUCCESORAL
6. EVALUAREA:
Nota finală este formată din:

- 50% examen scris
- 30% 2 teste în timpul semestrului
- 20% referat – temă individuală
– CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE –

1. Enumerați modurile de dobândire ale dreptului de proprietate.
2. Enumerați asemănările și deosebirile între actele inter vivos și cele mortis causa.
3. Definiți noțiunile de succesiune și liberalități.
4. Definiți noțiunile de comorienți și codecedați.
5. Care este procedura de declarare a morții pe cale judecătorească?
6. Enumerați clasele de moștenitori.
7. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii.
8. Efectele reprezentării succesorale.
9. Drepturile soțului supraviețuitor.
10. Capacitatea de folosință a persoanei în materia liberalităților.
11. Enumerați formele testamentului.
12. Enumerați și exemplificați clasificarea legatelor.
13. Ce este dezmoștenirea?
14. Ce este rezerva succesorală și cotitatea disponibilă?

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVITOARE LA MOŞTENIRE
– Unitatea de învăţare 1 –
1.1.Introducere...................................................................................................................................... 10
1.2.Competenţe.................................................................................................................................... 10
1.3.Precizări terminologice. Felurile moştenirii............................................................................ 10
1.4.Raportul juridic de drept succesoral….....................................................................................11
1.5.Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii...................................................................... 14
1.6.Data deschiderii moştenirii......................................................................................................... 16
1.7.Locul deschiderii moştenirii........................................................................................................ 17
1.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 20
1.1. INTRODUCERE.
Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice
atât ale raportului juridic succesoral, cât şi ale regulilor generale privitoare la moştenire. Astfel, studenţii
vor fi introduşi atât în studiul terminologiei juridice de drept succesoral, precum şi al felurilor moştenirii,
cât şi al caracterelor juridice ale transmiterii moştenirii. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
aspectele teoretice şi practice ale deschiderii moştenirii (data şi locul deschiderii moştenirii).
1.2. COMPETENŢE.
 dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni
prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea, precum
şi de a explica corelaţia acestora cu restul materiei succesiunilor;
 să explice şi să interpreteze caracterele juridice ale transmiterii moştenirii, precum şi regimul
juridic al deschiderii moştenirii.
1.3. PRECIZĂRI TERMINOLOGICE. FELURILE MOŞTENIRII.
Moştenirea este garantată prin dispoziţiile art. 46 din Constituţia României, astfel că, potrivit art. 557
alin. (1) Cod civil: „Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, prin
moştenire legală sau testamentară […]”.
Cele mai importante reglementări în materia moştenirii sunt cuprinse în Codul civil, Cartea a IV-a.
intitulată „Despre moştenire şi liberalităţi”:
- Titlul I „Dispoziţii referitoare la moştenire în general” (art. 953-962);
- Titlul II „Moştenirea legală” (art. 963-983);
- Titlul III „Liberalităţile” (art. 984-1099);
- Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii” (art. 1100-1163).
Trebuie să precizăm că, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt
supuse legii în vigoare la data deschiderii moşteniri, adică Codului civil de la 1864.
Astfel, potrivit art. 953 Cod civil: moştenirea (succesiunea) „este transmiterea patrimoniului unei
persoane fizice decedate către una ori mai multe persoane în fiinţă”.
Prin urmare:
- moştenirea este o transmisiune de patrimoniu → obiectul transmisiunii fiind un patrimoniu;
- transmisiunea se face de la o persoană decedată (persoană fizică), către una sau mai multe
persoane (persoane fizice sau juridice) → persoana de la care se transmite moştenirea poate fi
numai o persoană fizică (regulile care guvernează moştenirea nu se aplica în cazul încetării
existenţei unei persoane juridice - reguli specifice) → persoanele care dobândesc moştenirea
trebuie să existe (să fie în fiinţă), neavând relevanţă dacă sunt persoane fizice, persoane juridice
sau statul.
Deşi, Cod civil a adoptat termenul de „moştenire”, nu a renunţat nici la termenul de „succesiune”. De
asemenea, în doctrină, în aceeaşi accepţiune se întâlneşte şi termenul de „ereditate”.
În materia dreptului de moştenire, noţiunile de „moştenire” şi „succesiune” sunt, în principiu,
sinonime, folosirea lor diferenţiată fiind dictată mai ales de considerente de formă.
În ceea ce priveşte termenul de „succesiune”, în materia moştenirii, acesta este folosit în sens
restrâns (transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte – mortis causa), întrucât prin succesiune în
sens larg se desemnează orice transmisiune de drepturi, inclusiv cele inter vivos (între vii - ex. în cazul
contractului de vânzare-cumpărare avem o succesiune de titulari ai dreptului de proprietate).
10 DREPT SUCCESORAL
Astfel, prin moştenire/succesiune în sens restrâns se înţelege:
- fie transmisiunea patrimoniului persoanei decedate,
- fie masa succesorală (patrimoniul succesoral).
În principal, persoanele care interesează dreptul de moştenire sunt:
- persoana decedată (defunctul al cărui patrimoniu se transmite, adică persoana despre a cărei
moştenire este vorba): se mai numeşte şi autor (ex. autorul comun al comoştenitorilor) sau de
cuius (abreviere din formula dreptului roman a expresiei: „is de cuius succesionis agitur”,
adică cel despre a cărui moştenire este vorba – întrebuinţarea termenului de cuius s-a impus
mai ales din cerinţe stilistice, fiind mai preferabilă formula „moartea lui de cuius”, decât
„moartea defunctului”) → iar în cazul moştenirii testamentare cel care lasă moştenirea se
numeşte testator;
- persoana sau persoanele care dobândesc patrimoniul lăsat de defunct: se numesc, în general
moştenitori, succesori sau urmaşi, iar în cazul moştenirii testamentare şi legatari (universali,
cu titlu universal sau cu titlu particular);
Felurile moştenirii:
Potrivit art. 955 alin. (1) Cod civil, patrimoniul succesoral „se transmite prin moştenire legală, în
măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”.
Prin urmare, după izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobândesc patrimoniul defunctului,
moştenirea este de două feluri:
- moştenirea legală;
- moştenirea testamentară.
a. Moştenirea legală [în doctrină, moştenirea legală este numită şi moştenire ab intestat, moştenire
fără testament] - avem moştenire legală când transmisiunea mortis causa a patrimoniului succesoral
are loc în temeiul legii:
- moştenirea legală intervine, de regulă, numai când care cel care lasă moştenirea nu a dispus în
timpul vieţii de averea sa prin testament, moştenirea legală fiind un efect al raporturilor de familie;
- excepţie: moştenirea este legală şi în cazul în care defunctul a lăsat testament, însă:
- testamentul nu acoperă întreaga masă succesorală;
- testamentul cuprinde alte dispoziţii decât cele referitoare la transmiterea masei succesorale
(ex. înlăturarea de la moştenire a unei rude, organizarea funeraliilor) → în cazul în care cel
înlăturat este moştenitor rezervatar, el va culege totuşi o parte din moştenire împotriva
voinţei testatorului, în calitate de moştenitor legal rezervatar.
Astfel, avem moştenire legală atunci când patrimoniul succesoral se transmite persoanelor stabilite
de lege (în ordinea şi în cote strict determinate). Moştenitorii legali pot fi:
- moştenitori universali,
- moştenitori cu titlu universal,
- moştenitori cu titlu particular.
b. Moștenirea testamentară: avem moştenire testamentară în cazul când transmiterea patrimoniului
defunctului (sau o parte a acestuia) are loc în temeiul voinţei testatorului, manifestată prin testament →
persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea se numesc legatari.
Legatarul poate fi:
- legatar universal având vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct,
- legatar cu titlu universal având vocaţie la o fracţiune din masa succesorală;
- legatar cu titlu particular având vocaţie la bunuri singulare, anume determinate.
Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară - cele două feluri de moştenire, cea legală şi cea
testamentară, nu se exclud reciproc, ci moştenirea legală poate coexista cu moştenirea testamentară (o
parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenite testamentară, iar cealaltă parte prin
moştenire legală):
- în ipoteza în care testatorul a făcut un legat cu titlu universal, însă care nu epuizează întregul
patrimoniu succesoral (ex. a lăsat numai 2/3 din patrimoniu), devoluţiunea moştenirii va fi
testamentară în limitele legatului (2/3) şi legală pentru restul neacoperit (1/3);
- în ipoteza în care testatorul a lăsat prin testament întreaga moştenire altor persoane decât
moştenitorii rezervatari, moştenitorii rezervatari vor primi - prin moştenire legală - partea din
moştenire cuvenită rezervei împotriva voinţei testatorului, iar devoluţiunea moştenirii va fi în parte
legală (pentru rezerva succesorală) şi în parte testamentară (pentru partea care nu încalcă
rezerva succesorală);
Moştenirea testamentară înlătură pe cea legală dacă:
a) testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari universali care împreună au vocaţie la întreaga
moştenire;
b) nu există moştenitori rezervatari.
Cumularea calităţii de moştenitor legal cu cea de legatar: o persoană poate să cumuleze cele două
calităţi, de moştenitor egal şi de legatar, culegând o parte din moştenire în calitate de legatar şi o altă
parte din moştenire în calitate de moştenitor legal.
1.4. RAPORTUL DE DREPT SUCCESORAL.
DREPT SUCCESORAL 11
Raportul juridic de drept succesoral reprezintă relaţia socială cu caracter patrimonial, reglementată
de norma de drept succesoral. Astfel, raportul juridic de drept succesoral reprezintă o relaţie socială,
relaţia socială prezintă caracter patrimonial iar pentru a deveni raport de drept succesoral, relaţia
socială trebuie să fie reglementată de o normă a dreptului succesoral.
Raportul juridic de drept succesoral:
- constituie: - o specie a raportului juridic civil;
- o subspecie a raportului juridic;
- prezintă un caracter exclusiv patrimonial (prin intermediul moştenirii are Ioc transmisiunea către
moştenitori numai a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial ale defunctului) → evident,
încetează prin moartea lui de cuius şi nu se transmit moştenitorilor:
- drepturile şi obligaţii patrimoniale ale defunctului contractate sau născute ex lege intuitu
personae;
- drepturile şi obligaţii patrimoniale ale defunctului care au caracter viager (ex. dreptul la
salariu sau la pensie, dreptul de uz sau de uzufruct, obligaţia de întreţinere).
Izvoarele raportului de drept succesoral: naşterea raportului de drept succesoral concret este
condiţionată de existenţa a:
- două premise generale:
- norma de drept, ce reglementează relaţia socială;
- subiectele de drept, între care aceasta se stabileşte;
- o premisă specială:
- faptele juridice (împrejurări de care legea leagă naşterea raportului de drept succesoral -
acestea reprezintă pentru raportul de drept succesoral atât premisă, cât şi izvor).
Clasificarea faptelor juridice - izvor al raportului juridic de drept succesoral:
1. în funcţie de dependenţa faţă de voinţa omului avem:
- fapte naturale (evenimentele) - faptele produse în absenţa oricărei voinţe umane, dar cărora
legea le conferă semnificaţie juridică, de producerea lor legând naşterea unui raport de drept
succesoral:
- naşterea persoanei fizice (persoana fizică dobândeşte de la naştere aptitudinea de a
culege o moştenire, adică dobândeşte capacitatea de folosinţă);
- concepţia persoanei fizice (faptul concepţiei persoanei fizice îi permite acesteia să culeagă
o moştenire, sub condiţia de a se naşte vie) → faptul concepţiei având semnificaţia
dobândirii capacităţii anticipate de folosinţă.
- decesul persoanei fizice: evenimentul care declanşează, în principal, naşterea raportului de
drept succesoral (excepţie: în materie testamentară, decesul constituie numai unul dintre
izvoarele raportului de drept succesoral, fiind completat de alte izvoare).
- vârsta persoanei fizice (prin testament poate dispune numai majorul);
- scurgerea timpului: are numai efect extinctiv, putând conduce la pierderea dreptului de a
opta cu privire la moştenire, dacă acesta nu este exercitat în termenul legal de 1 an potrivit
art. 1103 alin. (1) Cod civil.
- acţiuni omeneşti - faptele omului, cărora legea le atribuie aptitudinea de a produce efecte
juridice, în sensul de a determina naşterea sau stingerea raporturilor concrete de drept
succesoral → în funcţie de atitudinea psihică a autorului, deosebim:
- actele juridice (acţiuni săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice) - actele juridice
specifice materiei succesorale:
- testamentul (constituie izvor al dreptului succesoral numai în măsura în care conţine
legate);
- actul de opţiune succesorală (manifestarea de voinţă a titularului dreptului de opţiune
succesorală, exprimată în termenul legal, în sensul acceptării ori renunţării la
moştenire).
- fapte juridice în sens restrâns: acţiuni săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice,
dar care intervin, în puterea legii (ex: uciderea din culpă care generează, ca accesoriu,
naşterea unui raport de drept succesoral).
Prin urmare:
- izvorul moştenirii legale este simplu (un element: moartea lui de cuius) - moştenirile vacante se
cuvin, după caz, comunei, oraşului sau municipiului, precum şi statului, aceşti beneficiari
neavând drept de opţiune succesorală - moştenirea legală operând chiar şi în absenţa acceptării
acesteia de către moştenitorii legali - suportând, în toate cazurile, datoriile moştenirii, evident în
limita activului acesteia;
- izvorul moştenirii testamentare este complex (trei elemente: testamentul, moartea testatorului şi
acceptarea legatului).
Caracterele juridice ale raportului de drept succesoral:
a) caracterul social al raportului de drept succesoral (raportul de drept succesoral se poate stabili
atât între persoane fizice, cât şi între persoane fizice şi persoane juridice, astfel că prezintă un
accentuat caracter social): raportul de drept succesoral se stabileşte exclusiv între defunct,
respectiv testator, pe de o parte, şi moştenitorii, respectiv legatarii acestuia, pe de altă parte;
12 DREPT SUCCESORAL
b) caracterul dublu voliţional al raportului de drept succesoral: raportul de drept succesoral
constituie terenul pe care se întâlnesc două voinţe:
- voinţa statului (materializată în normele de drept succesoral incidente în materie);
- voinţa subiectelor raportului de drept succesoral:
- în cazul moştenirii legale: voinţa moştenitorilor legali ( exercitarea dreptului de
opţiune succesorală);
- în cazul moştenirii testamentare: voinţa testatorului (exprimată în testament) şi voinţa
legatarului (exercitarea dreptului de opţiune succesorală).
c) egalitatea juridică a părţilor raportului de drept succesoral: părţile raportului de drept succesoral
nu se subordonează una, celeilalte (!!! a nu se confunda cu principiul egalităţii în faţa legii civile
care priveşte poziţia de egalitate a tuturor subiectelor de drept succesoral faţă de legea civilă) –
evident, egalitatea juridica a părţilor raportului de drept succesoral nu exclude existenţa unor cote
diferenţiate din masa succesorală în beneficiul moştenitorilor sau legatarilor.
Elementele raportului de drept succesoral:
Raportul de drept succesoral reuneşte ca elemente structurale următoarele:
- subiecte,
- conţinut,
- obiect.
a) Subiectele raportului de drept succesoral (persoanele fizice sau persoanele juridice):
- pe de o parte, îl avem pe cel despre a cărui moştenire este vorba, denumit defunct, autor, de
cuius (în materia moştenirii legale) şi denumit testator (în materia moştenirii testamentare) →
evident, de cuius nu se mai află în viaţă, la momentul naşterii raportului de drept succesoral, fiind
lipsit de capacitate civilă, iar tocmai moartea unuia dintre subiecte generează naşterea acestei
relaţii juridice.
- pe de altă parte, îl avem pe cel care dobândeşte patrimoniul defunctului, denumit moştenitor,
succesor sau urmaş (în materia moştenirii legale) şi denumit legatar (în materia moştenirii
testamentare) → persoanele juridice deveni subiecte ale raportului de drept succesoral numai:
- fie în măsura în care au fost gratificate de către testator prin testament,
- fie cu respectarea principiului specialităţii capacităţii lor civile (unele dintre ele).
!!! comuna,oraşul sau municipiul şi statul: singurele persoane juridice care au vocaţie la
moştenirea legală, acestea culegând moştenirile vacante;
!!! evident, statul şi celelalte persoane juridice pot dobândi calitatea de legatar.
Pluralitatea subiectelor raportului de drept succesoral (indiviziune): comoştenitorii deţin în proprietate
patrimoniul succesoral, fiecare având calitatea de coindivizari → fiecare coindivizar îşi cunoaşte cota
ideală din drept, însă nu deţine în exclusivitate un anumit bun sau anumite bunuri din masa
succesorală → starea de indiviziune încetează prin partaj, fie voluntar, fie judiciar.
Persoana fizică sau juridică dobândeşte calitatea de moştenitor numai dacă întruneşte în mod
cumulativ trei condiţii:
- capacitate succesorală,
- nedemnitate succesorală;
- vocaţie succesorală.
b) Conţinutul raportului de drept succesoral este reprezentat de drepturile şi obligaţiile cu
caracter patrimonial ale moştenitorilor, indiferent că aceştia sunt legali sau testamentari → aceştia
dobândesc, de la data deschiderii moştenirii, atât activul, cât şi pasivul succesoral.
Conţinutul raportului de drept succesoral este reprezentat, în principal, de drepturi şi obligaţii
precum:
- dreptul de opţiune succesorală;
- dreptul de a primi moştenirea sau fracţiunea din moştenire stabilită prin lege sau determinată prin
testament;
- obligaţia de a suporta pasivul succesoral;
- obligaţia de a executa sarcinile (cazul legatelor cu sarcină);
- obligaţia de predare a legatelor (cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moştenirii, fără ca
prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale);
- obligaţia remunerării executorului testamentar şi a decontării cheltuielilor făcute de acesta în
exercitarea puterilor sale (cheltuielile făcute de acesta în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina
moştenirii).
Astfel, latura activă a conţinutului raportului de drept succesoral reuneşte drepturile moştenitorilor iar
latura pasivă raportului de drept succesoral reuneşte obligaţiile moştenitorilor.
Astfel, moştenitorii, indiferent că sunt legali sau testamentari, au dreptul de a primi, după caz,
moştenirea în totalitatea ei sau fracţiunea din moştenire:
- determinată de lege (moştenirea legală);
- determinată prin voinţa testatorului (moştenirea testamentară).
În ceea ce priveşte legatul cu titlu particular avem:
- un drept de proprietate al legatarului asupra unui bun sau asupra unor bunuri individual
determinate, de la data deschiderii moştenirii;
DREPT SUCCESORAL 13
- un drept de creanţă al legatarului asupra moştenirii (legatul cu titlu particular al unor bunuri de
gen).
În ceea ce priveşte corelaţia între drepturile şi obligaţiile moştenitorilor: moştenitorii sunt ţinuţi a
suporta pasivul moştenirii, numai în limita activului acesteia → astfel, moştenitorii dobândesc, în
puterea legii, datoriile succesiunii pe care sunt ţinuţi a le suporta în mod diferenţiat.
De asemenea, şi prin efectul testamentului pot lua naştere obligaţii în sarcina moştenitorilor →
obligaţii pe care defunctul poate dispune, pentru momentul încetării sale din viaţă, printr-un legat cu
sarcină → legatarul este ţinut de obligaţia de a executa sarcina în limitele valorii bunurilor primite
(legatarul se poate libera predând beneficiarului sarcinii bunurile care i-au fost lăsate prin legat sau
valoarea lor).
c) obiectul raportului de drept succesoral:
- un obiect principal: acţiunile şi inacţiunile moştenitorilor (ex. acţiunea moştenitorilor de a opta cu
privire la moştenire, acţiunea de a prelua patrimoniul succesoral, o fracţiune din acesta, un bun
sau mai multe bunuri individual determinate şi acţiunea de a suporta datoriile moştenirii, în limita
activului acesteia) → !!! transmisiunea pasivului succesoral operează, în puterea legii, de la data
deschiderii moştenirii.
- un obiect derivat: patrimoniul succesoral, de o fracţiune din patrimoniul succesoral sau de bunuri
individual determinate.
- de regulă, obiectul derivat al raportului de drept succesoral, desemnat prin expresia „masă
succesorală”, fiind reprezentat, de patrimoniul succesoral (o universalitate juridică formată
din totalitatea drepturilor [activul patrimoniului] şi obligaţiilor [pasivul patrimoniului], cu
caracter patrimonial, care au aparţinut defunctului);
- cazul legatului cu titlu particular: obiectul derivat al acestuia este reprezentat de un bun
sau mai multe bunuri individual determinate (mobile sau imobile, corporale sau incorporale,
fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, divizibile sau indivizibile,
frugifere sau nefrugifere) → valabilitatea obiectului legatului cu titlu particular trebuie
apreciată raportat la momentul deschiderii succesiunii, întrucât la acest moment actul de
ultimă voinţă a defunctului îşi produce efectele → astfel, se poate întâmpla ca un legat, al
cărui obiect nu se afla la momentul întocmirii testamentului în circuitul civil, să producă
efecte juridice, întrucât, la data deschiderii moştenirii, obiectul său se afla în comerţ;
- cazul testamentului cu conţinut complex: condiţiile de valabilitate a obiectului sunt
examinate separat, pentru fiecare act juridic cuprins în testament (în cuprinsul aceluiaşi
testament pot coexista dispoziţii al căror obiect este valabil şi dispoziţii anulabile pentru
nevalabilitatea obiectului);
- în ceea ce priveşte obiectul legatului trebuie să fie: determinat sau cel puţin determinabil,
licit şi să se afle în circuitul civil (obiectul poate fi reprezentat de un bun viitor, însă nu de o
moştenire nedeschisă);
- în ceea ce priveşte legatul bunului altuia, acesta este valabil însă numai dacă, la data
întocmirii testamentului, testatorul ştia că bunul nu este al său → cel însărcinat cu
executarea legatului fiind obligat, la alegerea sa, fie să dea bunul în natură, fie să dea
valoarea bunului de la data deschiderii moştenirii.
1.5. CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOŞTENIRII.
Transmiterea moştenirii prezintă următoarele caractere juridice:
A) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune mortis causa: potrivit art. 954 Cod civil: „Moştenirea
unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia”, prin urmare, transmiterea moştenirii, spre
deosebire de transmisiunea între vii, se produce numai la momentul încetării din viaţă a unei persoane
fizice - elementul distinctiv al transmiterii moştenirii fiind faptul morţii - indiferent că este vorba de:
- moarte fizic constatată;
- moarte declarată prin hotărâre judecătorească.
B) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune universală: obiectul transmiterii moştenirii este
reprezentat de patrimoniul defunctului (totalitatea drepturilor - activul patrimoniului - şi obligaţiilor -
pasivul patrimoniului, cu caracter patrimonial, care au aparţinut defunctului), privit ca universalitate
juridică..
- în principiu, sunt transmisibile pentru cauză de moarte drepturile şi obligaţiile cu caracter
patrimonial ale defunctului;
- excepţie: nu se transmit prin moştenire, următoarele categorii de drepturi şi obligaţii:
- drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale;
- drepturile patrimoniale, care încetează la moartea titularului:
- pentru că au caracter viager,
- pentru că sunt contractate sau născute ex lege intuitu personae (ex. dreptul de uz,
uzufruct, abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul la pensie etc.),
- din alte cauze.
- obligaţiile patrimoniale născute din contracte încheiate intuitu personae (ex. obligaţiile
antreprenorului);
14 DREPT SUCCESORAL
- obligaţiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului.
Elemente distinctive ale transmiterii moştenirii:
a) poartă asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei cote din această universalitate, nu numai
asupra unor bunuri singulare;
b) priveşte universalitatea datoriilor defunctului, nu datorii singulare (prin cesiunea contractului -
contractul prin care una dintre părţi, numită cedent, transmite în condiţiile legii unei alte persoane,
numită cesionar, ansamblul drepturilor şi obligaţiilor născute dintr-un contract - şi prin preluarea
datoriei - obligaţia de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie poate fi transmisă
de către debitor unei alte persoane, fie printr-un contract încheiat între debitorul iniţial şi noul
debitor, fie printr-un contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi
asumă obligaţia - se transmite numai o datorie singulară, nu universalitatea datoriilor defunctului,
precum în cazul transmisiunii succesorale);
c) nu este supusă formelor de publicitate (Cod civil şi de Legea nr. 7/1996) pentru a deveni
opozabilă şi terţilor, în cazul în care obiectul său este reprezentat de drepturi reale imobiliare:
- regula: „Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din
moştenire [...]” (art. 887 Cod civil);
- excepţia: cazul vânzării drepturilor succesorale care au ca obiect drepturi reale, este
necesară realizarea, în prealabil, a publicităţii pentru opozabilitate faţă de terţi, întrucât
obiectul contractului nu este reprezentat de întreg patrimoniul defunctului, aşadar de o
universalitate, ci numai de un drept sau mai multe drepturi privite izolat de acesta (art. 887
alin. (3) Cod civil).
d) nu este supusă, cât priveşte dobândirea creanţelor, formalităţilor prevăzute de lege pentru
cesiunea contractului - transmisiunea succesorală păstrează caracterul universal, chiar şi atunci
când:
- moştenitorii (inclusiv cei rezervatari) au vocaţie cu titlu universal, culegând numai o cotă din
moştenire;
- moştenirea este culeasă de către comună, oraş, municipiu ori de către stat, întrucât este
vacantă;
- moştenitorii acceptă moştenirea, răspunzând de datoriile acesteia numai în limitele activului
(intra vires hereditatis).
C) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune unitară: întregul patrimoniu al defunctului este
transmis după aceleaşi reguli, indiferent de:
- natura bunurilor din masa succesorală (drepturi reale sau drepturi de creanţă, bunuri
mobile sau bunuri imobile);
- provenienţa bunurilor din masa succesorală (de pe linie maternă sau de pe linie paternă);
- originea bunurilor din masa succesorală (moştenite sau achiziţionate);
- modalităţile care afectează (termen ori condiţie) bunurile din masa succesorală.
Excepţii (natura sau originea ori provenienţa bunurilor din masa succesorală):
a) mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor se cuvin
soţului supravieţuitor, numai dacă acesta nu vine în concurs cu descendenţii defunctului (art. 974
Cod civil);
b) drepturile succesorilor asupra salariului, indemnizaţiei de concediu şi pensiei, neîncasate de
defunct, sunt reglementate de norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun care
consacră o altă ordine decât cea de drept comun, astfel:
- salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către acesta, se
plăteşte, potrivit art. 167 alin. (2) Codului muncii, în ordine:
- soţului supravieţuitor,
- copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi,
- sau - în lipsa acestora - celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun;
- indemnizaţia de concediu, care se cuvine salariatului decedat pentru concediul neefectuat,
se plăteşte soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau - în lipsa acestora - celorlalţi
moştenitori în condiţiile dreptului comun;
- sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti, potrivit dispoziţiilor art. 120 din
Legea nr. 263/2010: soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau - în lipsa acestora -
celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun.
Prin urmare, soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii defunctului:
- culeg drepturile succesorale de mai sus:
- într-o altă ordine decât cea consacrată de Codul civil;
- independent de acceptarea moştenirii defunctului;
- nu trebuie să prezinte certificatul de moştenitor → ceilalţi moştenitori (legali sau testamentari,
universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) trebuie să dovedească calitatea lor de
moştenitori.
Nu constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii moştenirii (excepţii aparente):
- transmiterea drepturilor patrimoniale de autor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 (drepturile
patrimoniale de autor se transmit la moartea autorului „prin moştenire, potrivit legislaţiei civile,
pe o perioadă de 70 de ani”, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morţii autorului
DREPT SUCCESORAL 15
→ legea specială instituie unele reguli speciale, cât priveşte caracterul temporar al dreptului
patrimonial de autor dobândit prin moştenire, care nu mai poate fi retransmis după expirarea
termenului, datorită stingerii dreptului însuşi);
- coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară;
- împărţirea de către defunct a moştenirii în mai multe mase deosebite (ex. legatul tuturor
bunurilor mobile sau legatul tuturor bunurilor imobile).
D) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune indivizibilă [indivizibilitatea patrimoniului succesoral
se menţine până la efectuarea partajului]: dreptul de opţiune succesorală vizează întreaga masă
succesorală şi nu doar o parte a ei → moştenirea trebuie acceptată sau repudiată în tot şi nu în
parte:
- în cazul renunţării la moştenire de către unul sau mai mulţi succesibili, a nedemnităţii sau a
ineficacităţii legatelor, vor profita succesorii acceptanţi a căror vocaţie era diminuată sau
chiar înlăturată (operează aşa-numitul drept de acrescământ);
- nu constituie o veritabilă excepţie de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii
posibilitatea recunoscută de lege succesibilului cu vocaţie multiplă la moştenire de a opta
în mod distinct (diferit), în temeiul fiecărei chemări succesorale;
- excepţii de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii:
- partajul de ascendent: succesorii dobândesc, prin voinţa autorului lor, încă de la data
deschiderii moştenirii, cotele succesorale în proprietate exclusivă, nu în indiviziune;
- regula divizării de drept a pasivului succesoral: moştenitorii universali şi cu titlu universal
contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce
le revine fiecăruia în parte.
1.6. DATA DESCHIDERII MOŞTENIRII.
Moştenirea unei persoane se deschide prin decesul acesteia (nulla viventis hereditas - art. 954 Cod
civil) [deschiderea moştenirii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a unei persoane fizice şi are ca
efect transmiterea moştenirii către succesorii acesteia], astfel că o persoană în viaţă:
- nu poate niciodată să transmită o moştenire;
- nici nu se pot dobândi drepturi succesorale de pe urma sa.
Anterior deschiderii moştenirii, nu se poate vorbi de: - moştenitori;
- masă succesorală.
Doar după data deschiderii moştenirii se determină:
- patrimoniul succesoral;
- moştenitorii (moartea autorului îl transformă pe moştenitorul prezumtiv în moştenitor efectiv).
Faptul juridic ce determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie moartea unei persoane:
- constatată fizic prin examinarea cadavrului;
- declarata prin hotărâre judecătoreasca (când constatarea fizică a decesului nu este posibilă).
!!! declararea judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect deschiderea moştenirii
(art. 53 Cod civil „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă
de moarte rămasă definitivă”).
Din punct de vedere juridic, deschiderea moştenirii implică analizarea a două aspecte:
- data deschiderii succesiunii;
- locul dezbaterii succesiunii.
1. Stabilirea momentului deschiderii moştenirii - momentul deschiderii moştenirii coincide cu
momentul morţii lui de cuius [art. 954 alin. (1) Cod civil).
- persoana care pretinde moştenirea sau anumite drepturi asupra acesteia (succesibilul) trebuie să
dovedească:
- faptul morţii celui pe care vrea să îl moştenească,
- data morţii (uneori chiar ora şi minutul) celui pe care vrea să îl moştenească.
- dovada morţii: prin orice mijloc de probă (chestiune de fapt).
- regula: dovada morţii, inclusiv data ei, se face cu certificatul de deces eliberat ca urmare a morţii
fizic constatate de organele abilitate de lege.
- excepţia: atunci când decesul nu poate fi constatat în mod direct (examinarea cadavrului uman),
certificatul de deces se completează pe baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, rămasă
definitivă, care cuprinde şi data stabilită de instanţă ca fiind aceea a morţii.
- persoana dispărută, despre care există indicii că a încetat din viaţă, poate fi declarată
moartă prin hotărâre judecătorească, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii
ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă”:
- în ipoteza în care data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se
poate stabili cu exactitate, termenul de doi ani se socoteşte de la:
- sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii,
- sfârşitul anului calendaristic (când nu se poate stabili nici luna).
- în ipoteza dispariţiei în împrejurări deosebite (inundaţii, cutremur, catastrofă de cale
ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare
16 DREPT SUCCESORAL
asemănătoare), cel dispărut poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la
data împrejurării în care a avut loc dispariţia” (art. 50 Cod civil).
- în ipoteza când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau
identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta
împlinirea vreunui termen de la dispariţie.
- cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a
stabilit-o ca fiind aceea a morţii → dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel
declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zile stabilite ca fiind aceea a morţii.
!!! data decesului astfel stabilită pe cale judecătorească nu trebuie confundată cu data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti (posterioară).
- moartea este un fapt material, astfel că în ambele cazuri (moartea fizic constatată şi moartea
declarată pe cale judecătorească): dovada contrară se poate face prin orice mijloace de probă
admise de lege.
- persoanele interesate pot chiar şi clipa morţii: ora sau minutul având importanţă practică când
două sau mai multe persoane, cu vocaţie succesorală reciprocă, au decedat la aceeaşi dată (ex.
mai multe persoane decedează în aceeaşi împrejurare: accident auto, aviatic, feroviar etc., fără a
se putea stabili clipa morţi fiecăruia, caz în care se instituie prezumţia că au murit în aceeaşi
clipă).
- dacă, după declararea judecătorească a morţii, se descoperă certificatul de deces al celui declarat
mort, orice persoană interesată poate cere anularea hotărârii (art. 55 Cod civil).
!!! momentul deschiderii moştenirii nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale
notariale reglementate prin Legea nr. 36/1995.
2. Importanţa stabilirii momentului exact al datei deschiderii moştenirii:
a) în funcţie data deschiderii succesiunii se determină:
- sfera persoanelor chemate la moştenire (în temeiul legii şi/sau în baza unui testament);
- capacitatea lor succesorală;
- drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii.
b) data deschiderii succesiunii este momentul până la care retroactivează acceptarea sau
renunţarea la moştenire (prin curgerea termenului de un an de prescripţie a dreptului de
opţiune succesorală);
c) data deschiderii moştenirii, în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, marchează:
- momentul începerii stării de indiviziune între comoştenitori;
- momentul până la care retroactivează efectul declarativ al împărţelii moştenirii.
d) de la data deschiderii succesiunii, actele (pactele) asupra moştenirii devin valabile (în principiu,
actele asupra unei moşteniri nedeschise sunt nule absolut - 956 Cod civil);
e) data deschiderii moştenirii este momentul compunerii şi al stabilirii valorii masei succesorale;
f) data deschiderii succesiunii, având în vedere principiul neretroactivităţii legii, este momentul în
care se va stabili legea care va cârmui devoluţiunea moştenirii, în cazul conflictului în timp al
unor legi succesorale succesive (moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a noului
Cod civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii - art. 91 din Legea nr.
71/2011)
!!! actele juridice întocmite ulterior deschiderii moştenirii sunt guvernate de legea în vigoare la data
întocmirii lor, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi (ex. acceptarea sau renunţarea la
moştenire, partajul între moştenitori etc.).
1.7. LOCUL DESCHIDERII MOŞTENIRII.
1 Noţiunea de loc al deschiderii moştenirii: ultimului domiciliu al defunctului (indiferent dacă
acesta corespunde sau nu cu locul decesului) → prezumţie că în acest loc se vor rezolva mai uşor
problemele puse de deschiderea moştenirii, întrucât aici pot fi obţinute date cu privire la moştenitori şi
patrimoniul defunctului.
Domiciliul persoane fizice „este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală” (art. 87 Cod
civil): domiciliul ≠ reşedinţa (locuinţa secundară).
- dacă domiciliul defunctului nu a fost cunoscut, reşedinţa va fi considerată domiciliu;
!!! nu are aplicaţie în materia locului deschiderii moştenirii:
- domiciliul convenţional (ales) (instituit „în vederea exercitării drepturilor sau executării
obligaţiilor născute dintr-un act juridic” - art. 97 Cod civil);
- domiciliul profesional (cel care exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei
întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a
se executa în acel loc - art. 96 Cod civil).
- dacă ultimul domiciliu (şi nici reşedinţa) al defunctului nu este cunoscut (ex. defunctul a fost
nomad) sau nu se află pe teritoriul României - moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în
circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, în următoarea ordine:
- când în această circumscripţie există cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea;
- când în această circumscripţie se află bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea, în cazul
în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile;
DREPT SUCCESORAL 17
- când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România.
- dacă primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanţa de
judecată, dispoziţiile de mai sus se aplică corespunzător (dispoziţiile art. 954 Cod civil referitoare
la locul deschiderii moştenirii, se aplică numai procedurilor succesorale notariale sau judiciare
începute după intrarea în vigoare a Noului cod civil - art. 92 din Legea nr. 71/2011).
Dovada ultimului domiciliu - menţiunile din:
- cartea de identitate şi certificatul de deces al persoanei care lasă moştenirea
- hotărârea judecătorească declarativă de moarte;
- în principiu, fiind o chestiune de fapt (ca şi data), prin orice mijloace de probă (în celelalte
cazuri).
2. Importanţa practică stabilirii a locului deschiderii moştenirii - determinarea organelor
competente teritorial să rezolve diferitele probleme juridice legate de moştenire:
a) secretarul consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu sau orice
persoană interesată poate cere deschiderea procedurii succesorale notariale (art. 69 din Legea
nr. 36/1995);
b) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul situat în
circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu – excepţie: în
ipoteza moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre birourile
notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care a avut domiciliu cel din urmă autor;
c) instanţa judecătorească competentă a judeca acţiunile privitoare la moştenire se determină tot în
funcţie de locul deschiderii moştenirii (chiar dacă în masa succesorală se găsesc imobile aflate
în circumscripţia altei instanţe).
Instanţa judecătorească de la ultimul domiciliu al defunctului este competentă să judece:
- cererile privitoare la:
- validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
- moştenire şi pretenţiile reciproce ale moştenitorilor (petiţia de ereditate, acţiunea în
reducţiune, acţiunea de partaj succesoral etc.);
- anularea certificatului de moştenitor eliberat de notarul public;
- ridicarea ori de modificarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale;
- cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau
împotriva executorului testamentar,
!!! acţiunile reale imobiliare fără legătură cu problemele succesorale (ex. revendicarea unui bun
care face obiectul unui legat cu titlu particular) sunt de competenţa instanţei în circumscripţia
căreia se află imobilul (art. 13 Cod de procedură civilă).
!!! chiar dacă moştenirea este imobiliară, în ceea ce priveşte împărţeala moştenirii, competenţa
aparţine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului (art. 14 Cod de procedură civilă).
1.8. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

În cele ce urmează vom expune, pe scurt, instituţiile de drept succesoral prezentate în această unitate de
învăţare aşa cum au fost reglementate sub imperiul Codului civil din 1864 şi tratate în doctrina anterioară intrării în
vigoare a actualului Cod civil – expunere pe care o considerăm a fi necesară şi prin prisma faptului că, potrivit art.
91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Moştenirile deschise
înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii”.
Termenul „moştenire” desemnează un mod specific de dobândire sau de transmitere a proprietăţii pentru
cauză de moarte, respectiv moştenirea legală şi legatul, mod de dobândire a proprietăţii pentru cauză de moarte
(mortis causa) care însă care are la bază voinţa celui decedat.
Obiect al transmisiunii succesorale poate fi: fie întregul patrimoniu al defunctului (transmisiune universală), fie
o cotă parte din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu universal), fie un bun individual determinat sau de gen din
acest patrimoniu (transmisiune cu titlu particular). Prin urmare obiectul transmisiunii succesorale poate fi şi un
patrimoniu în întregul său sau o cotă parte din acesta, adică un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu conţinut
patrimonial care a aparţinut unei persoane fizice decedate.
Persoana despre a cărei moştenire este vorba, defunctul, se mai numeşte şi de cuius, abreviere din formula
dreptului roman care se traduce prin: „cel despre a cărui moştenire este vorba”. Persoanele care dobândesc
patrimoniul defunctului se numesc moştenitori sau succesori. Codul civil mai utilizează şi denumirea de erede. În
cadrul dreptului de moştenire, noţiunea de moştenire sau succesiune se întrebuinţează şi pentru a desemna
patrimoniul transmis din cauză de moarte, deci în sens de masă succesorală.
Articolul 650 Cod civil prevede că „moştenirea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin
testament”. Prin urmare moştenirea poate fi legală sau testamentară. Dacă o persoană decedează fără a lăsa un
testament prin care să dispună de bunurile sale după moarte, patrimoniul succesoral se transmite rudelor
defunctului, soţului supravieţuitor sau statului, potrivit regulilor stabilite de lege. De asemenea regulile succesiunii
legale se aplică şi atunci când de cuius dispune valabil prin testament doar de o parte din bunurile sale, iar pentru
restul nu, aceste din urmă bunuri deferindu-se conform legii. Moştenirea legală mai este cunoscută şi sub
denumirea de moştenire ab intestat (fără testament).Pe lângă moştenirea legală de drept comun există şi o
moştenire legală extraordinară ce constituie o derogare de la principiul caracterului unitar al transmisiunii
moştenirii. Această moştenire legală extraordinară reprezintă o devoluţiune întemeiată pe natura sau provenienţa
bunurilor succesorale, fără a ţine seama de regulile moştenirii legale ordinare. Moştenirea testamentară este cea
18 DREPT SUCCESORAL
care se deferă în virtutea voinţei lui de cuius, manifestată pe timpul cât acesta a fost în viaţă prin una din formele
de testamente prevăzute de lege.
Instituţia moştenirii este un corolar necesar al dreptului de proprietate. Astfel această instituţie se justifică atât
prin îndatoririle care se nasc între membrii familiei, cât şi prin solidaritatea familiei. Prima justificare a moştenirii a
fost găsită în caracterul familial al proprietăţii. Cât timp bunurile nu aparţineau individului, ci erau proprietatea
familiei, şeful acesteia se mulţumea să exercite drepturile grupului. La moartea sa, un alt membru al familiei
devenea şef pentru a asigura continuarea cultului domestic şi exercitarea drepturilor care erau coproprietatea
familiei. Testamentul era cunoscut încă din epoca primitivă a dreptului roman. El avea caracterul unui act public,
întrucât avea drept scop să deroge de la regulile grupului şi probabil servea la început să desemneze un
moştenitor ales de testator numai dintre coproprietarii moştenitori. De îndată ce bunurile au încetat să fie
coproprietatea familiei, moştenirea s-a impus ca o urmare necesară a proprietăţii individuale. De asemenea ar fi
fost nedrept ca la moartea lui de cuius copiii, părinţii sau soţul supravieţuitor să rămână pradă nevoii, astfel că
aceleaşi idei morale din care a izvorât obligaţia de întreţinere, justifică dreptul de moştenire în general şi instituţia
rezervei în special.
Întrucât de cuius poate face liberalităţi prin donaţie sau prin testament, legiuitorul, prin instituţia rezervei,
ocroteşte pe copii, pe părinţi şi pe soţul supravieţuitor împotriva voinţei liberale a defunctului, asigurându-le, chiar
împotriva acestei voinţe, o parte importantă din moştenire. Legea presupune că defunctul nutreşte sentimente de
afecţiune pentru soţ şi rude iar intensitatea acestor sentimente descreşte cu cât rudenia este mai îndepărtată.
Astfel, legiuitorul cheamă în primul rând la succesiunea defunctului pe descendenţi ţi pe soţ, şi numai apoi pe
celelalte rude. Vechea coproprietate a familiei nu mi este de mult cunoscută, însă solidaritatea acestui grup s-a
menţinut şi, printre altele, îşi găseşte expresia în instituţia moştenirii. De asemenea în interesul menţinerii
creditului, gajul comun al creditorilor asupra patrimoniului debitorului trebuie să dăinuiască şi după decesul lui de
cuius.
Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc patrimoniul unei persoane fizice decedate la
moştenitorii acesteia, adică transmisiunea moştenirii se caracterizează prin faptul că: este o transmisiune mortis
cauza, este universală, este unitară, este indivizibilă. Potrivit articolului 651 Cod civil „succesiunile se deschid prin
moarte”. Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia acesteia ca subiect de drept, însă nu şi a
patrimoniului acesteia. Patrimoniul succesoral se transmite la moştenitorii care acceptă moştenirea chiar de la
data şi ca urmare a decesului lui de cuius, nu de la data acceptării. Transmisiunea succesorală operează doar cu
privire la patrimoniul persoanelor fizice, iar nu şi al persoanelor juridice. Astfel, în cazul desfiinţării unei persoane
juridice patrimoniul acestora se transmite la alte persoane (fizice sau juridice) prin diverse acte juridice, altele
decât moştenirea. Decesul unei persoane fizice face ca patrimoniul lui de cuius să se transmită de la acesta la
moştenitorii săi cu vocaţie universală (la întregul patrimoniu) sau cu titlu universal (la o cotă parte ideală din
patrimoniu). Patrimoniul unei persoane fizice constituie o universalitate de drept cuprinzând ansamblul drepturilor
şi obligaţiilor cu conţinut patrimonial ale acelei persoane. Moştenirea conferă moştenitorilor legali, legatarilor
universali sau cu titlu universal, ori, în cazul moştenirilor vacante, statului, vocaţie la întregul patrimoniu succesoral
sau la cote-părţi ideale din acesta. Prin urmare se poate spune că transmisiunea moştenirii are un caracter
universal. Prin caracterul universal al moştenirii se explică deosebirile dintre succesiunea pentru cauză de moarte
şi transmisiunile prin acte între vii. Nu se transmit prin moştenire: drepturile patrimoniale care se sting la moartea
titularului lor întrucât au caracter viager sau sunt contractuale ori născute ex lege intuitu personae ori din alte
cauze; obligaţiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului şi cele născute din contracte încheiate
intuitu personae. Potrivit Codul civil român transmisiunea succesorală are, în principiu, un caracter unitar. Prin
urmare devoluţiunea moştenirii se face după aceleaşi norme juridice, nu după provenienţa şi/sau natura bunurilor
care compun masa succesorală, deci după regulile moştenirii legale sau testamentare. Caracterul unitar al
dreptului succesoral corespunde unităţii patrimoniului transmis şi al dreptului de proprietate, drept care formează
obiectul principal al transmisiunii moştenirii. Caracterul unitar al transmisiunii moştenirii cunoaşte însă şi anumite
excepţii, adică există situaţii în care anumite bunuri se transmit pe cale succesorală după alte reguli decât cele
obişnuite: cazul salariului, indemnizaţiei de concediu şi a pensiei neîncasate, bunurile la care se referă articolul 5
al Legii nr. 3l9/1944 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, succesiunile cu elemente de
extraneitate, bunurile reprezentând amintiri de familie. Nu constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii
succesorale: asigurările facultative de persoane; coexistenţa succesiunii testamentare cu cea legală; cazul când
de cuius a împărţit moştenirea în mai multe mase deosebite. Transmisiunea moştenirii este indivizibilă în sensul
că acceptarea sau renunţarea la moştenire are un caracter indivizibil, neputând avea ca obiect numai o parte din
moştenire. Acest principiu nu se opune acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar.
Prin deschidere a moştenirii se înţelege faptul care dă naştere transmisiunii moştenirii. Faptul care dă naştere
transmisiunii moştenirii este moartea persoanei fizice. Deschiderea moştenirii nu trebuie confundată cu
deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995. Deschiderea moştenirii este
declanşată de faptul juridic al morţii unei persoane fizice, în timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale
se face la cererea persoanelor îndreptăţite.
Importanţa juridică a stabilirii momentului deschiderii moştenirii: în raport cu această dată se determină
persoanele care au vocaţie la moştenire, capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin
asupra moştenirii; aceasta este data până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; aceasta
este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală; în raport cu
această dată se stabileşte compunerea masei succesorale; în cazul în care există mai mulţi moştenitori, aceasta
este data de la care se naşte starea de indiviziune între moştenitori şi în raport cu care se va produce efectul
declarativ al partajului la ieşirea din indiviziune; în cazul succesiunii în timp a unor legi succesorale diferite, legea
aplicabilă succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia.
Locul deschiderii moştenirii constituie criteriul de determinare a competenţei teritoriale a unor organe cu
atribuţii în materie succesorală. Locul deschiderii moştenirii este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Locul
deschiderii moştenirii nu se confundă cu locul decesului lui de cuius, acesta putând deceda într-un loc în care se
află doar întâmplător şi care nu are nici o legătură cu viaţa, activitatea şi bunurile sale. Potrivit dispoziţiilor articolul
13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde
DREPT SUCCESORAL 19
ea îşi are locuinţa statornică sau principală”. Locul deschiderii succesiunii în cazul celor declaraţi morţi
judecătoreşte este cel al domiciliului celui dispărut la data stabilită ca fiind cea a morţii prezumate.
1.9. TEST DE EVALUARE.

1. care sunt caracterele juridice ale transmiterii moştenirii?
2. care sunt importanţa juridică a locului deschiderii moştenirii?
3. care este importanţa juridică a datei deschiderii moştenirii?
20 DREPT SUCCESORAL
CONDIŢIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE A MOŞTENI
2.1.Introducere...................................................................................................................................... 21
2.2.Competenţe.................................................................................................................................... 21
2.3.Capacitatea de a moşteni........................................................................................................... 21
2.4.Vocaţia (chemarea) la moştenire............................................................................................. 24
2.5.Nedemnitatea succesorală......................................................................................................... 25
2.7.Test de evaluare……………………............................................................................................... 30
2.1. INTRODUCERE.
ale condiţiilor generale ale dreptului de a moşteni. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul
fundamentelor capacităţii de a moşteni, cât şi al vocaţiei (chemării) la moştenire. De asemenea
cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale nedemnităţii succesorale.
2.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al capacităţii de a moşteni, precum şi al
nedemnităţii succesorale.
2.3. CAPACITATEA DE A MOŞTENI.
Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni (indiferent de temeiul prin care se transmite
moştenirea - în temeiul legii sau prin dispoziţiile testamentare):
- două condiţii pozitive:
- capacitatea de a moşteni;
- vocaţia (chemarea) la moştenire;
- o condiţie negativă:
- nedemnitatea succesorală.
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi şi obligaţii
pe care le presupune (ce decurg din) calitatea de moştenitor.
!!! capacitatea succesorală nu trebuie confundată cu capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de
exerciţiu, capacitatea de moşteni definindu-se separat de acestea → în doctrină, s-a precizat că
capacitatea succesorală este numai o valenţă a capacităţii de folosinţă, capacitatea succesorală,
ca formă a capacităţii de folosinţă, prezentând însă anumite elemente de specificitate, imprimate
de materia căreia îi este specifică.
Orice persoană care există la deschiderea moştenirii are capacitate succesorală („o persoană poate
moşteni dacă există la momentul deschiderii succesiunii” - art. 957 Cod civil).
- dovada „existenţei” în momentul deschiderii moştenirii incumbă celui care pretinde drepturi
asupra moştenirii:
- moştenitorul în cauză: când moştenitorul face dovada în mod direct;
- succesorii săi în drepturi: când dobândirea moştenirii are loc prin „retransmitere” (moşteniri
succesive) → ipoteza retransmiterii dreptului de opţiune succesorală, întrucât întâlnim mai
multe (cel puţin două) moşteniri subsecvente [„Moştenitorii celui care a decedat fără a fi
exercitat dreptul de opţiune succesorală, îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în
termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor" - art. 1105 alin. (1)]
→ evident, retransmiterea nu va opera în cazul în care moştenitorul, înainte de a muri, a
renunţat la moştenire.
!!! moştenirea prin retransmitere nu trebuie confundată cu moştenirea în „nume propriu” ori
moştenirea prin „reprezentare” (cazul când moştenitorul sau moştenitorii cu vocaţie succesorală
legală pretind drepturile succesorale ale ascendentului decedat la data deschiderii moştenirii,
urcând în locul acestuia).
- dovada „existenţei” în momentul deschiderii moştenirii vizează:
- atât existenţa persoanei în momentul deschiderii moştenirii,
- cât şi corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă moştenirea.

- în cazul moştenirii prin retransmitere (prin retransmiterea dreptului de opţiune succesorală,
moştenitorii primesc moştenirea primului defunct), moştenitorii trebuie să realizeze o dublă
dovadă:
- dovada că, la data deschiderii moştenirii primului defunct, autorul lor era în viaţă;
- dovada că, la momentul deschiderii celei de-a doua succesiuni, ei sunt în viaţă.
- în cazul moştenirii prin reprezentare, reprezentantul trebuie să dovedească:
- pe de o parte, faptul că reprezentatul nu mai era în viaţă la data deschiderii moştenirii;
- pe de altă parte, faptul că, la data deschiderii moştenirii, el este în viaţă.
1. Persoanele care au capacitate succesorală:
a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii (legea nu condiţionează capacitatea
succesorală de durata vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii) – potrivit art. 4 din
Constituţie acestea au capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine
etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine
socială.
- dovada se face cu:
- actele de stare civilă,
- certificatul de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din
care rezultă că moartea moştenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii (în
cazul decesului al moştenitorului aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii, dar decedat
ulterior: ipoteza retransmiterii moştenirii) - persoanele interesate pot dovedi contrariul
prin orice mijloace de dovadă admise de lege, întrucât existenţa persoanei fizice
constituie o stare de fapt.
- în ipoteza în care moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale
succesorale (inclusiv dreptul de opţiune succesorală) trec la proprii săi moştenitori, fiind parte
componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el → astfel, dacă moştenitorul moare la scurt
timp după autorul său, moştenirea celui de-al doilea defunct se retransmite propriilor succesori ai
acestuia.
b) persoanele concepute, însă nenăscute la data deschiderii succesiunii: existenţa persoanei fizice
începe în ziua naşterii, iar copilul conceput se consideră că există, cu condiţia să se nască viu (nu
şi viabil) → capacitate anticipată de folosinţă, în virtutea căreia, sub condiţia de a se naşte viu,
copilul conceput are capacitate succesorală.
- dovada (o chestiune de fapt) - cel care pretinde moştenirea în numele copilului trebuie să
dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege:
a. data concepţiei copilului: deoarece stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este
posibilă, s-a prevăzut o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei (în materia
stabilirii filiaţiei) [art. 412 alin. (1) C.civ.)]:
- timpul legal al concepţiunii reprezintă intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o
sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului (ex. dacă se face dovada că un copil s-a
născut viu înainte de a fi trecut trei sute una zile din momentul morţii lui de cuius, prin
aplicarea prezumţiei timpului legal al concepţiunii, acesta dobândeşte capacitate
succesorală, chiar dacă nu se născuse încă la momentul deschiderii succesiunii);
- prezumţia timpului legal al concepţiei are:
- caracter relativ, astfel că se poate dovedi în justiţie, prin mijloace de probă
ştiinţifice, faptul concepţiei copilului chiar în afara acestui interval sau într-o
anumită perioadă din interval;
- aplicare generală, astfel că este luată în considerare pentru stabilirea capacităţii
succesorale.
b. situarea datei concepţiei înainte de momentul deschiderii succesiunii;
c. faptul că pruncul s-a născut viu.
!!! regula: copilul născut la cel puţin 180 de zile şi cel mult 300 de zile de la moartea soţului
mamei are capacitate succesorală, putându-l moşteni pe tatăl său.
!!! excepţia: copilul născut mai înainte de 180 de zile sau după 300 de zile de la moartea soţului
mamei, îl poate moşteni pe defunct, numai cu titlu de excepţie, dacă, prin mijloace de
probă ştiinţifice, se dovedeşte că durata concepţiunii în acel caz a fost mai mică sau mai
mare decât cea legală → dacă nu se dovedeşte acest fapt, respectivul copil:
- nu va fi considerat ca având tată pe defunct;
- nu va avea capacitate succesorală, astfel încât nu va putea culege moştenirea
acestuia:
- nici cu titlu de moştenitor legal;
- nici cu titlu de legatar (excepţie: soţul mamei ştia că copilul nu este al său).
c) persoanele dispărute - cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă (art. 53 Cod civi):
- au capacitate succesorală, fiind prezumate de lege a fi în viaţă:
- persoanele dispărute:
- atât persoanele declarate judecătoreşte dispărute,
22 DREPT SUCCESORAL
- cât şi persoanele nedeclarate judecătoreşte dispărute, însă considerate a fi
dispărute (persoanele despre care nu mai există informaţii că se află în viaţă, însă
care nu au fost declarate dispărute prin hotărâre judecătorească).
- capacitatea succesorală a dispărutului (dispărutul are o capacitate succesorală „provizorie”)
este „provizorie” şi se va definitiva prin următoarele modalităţi:
- fie reapariţia persoanei,
- fie constatarea fizică a morţii persoanei;
- fie declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morţii persoanei.
- capacitatea succesorală a dispărutului se desfiinţează cu efect retroactiv dacă se constată
(fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte) că persoana
dispărutului nu mai exista la data morţii celui care lasă moştenirea, fiind deci predecedat lui
de cuius, astfel:
- persoana dispărută nu a avut capacitate succesorală;
- bunurile ce s-au primit drept moştenire în numele persoanei dispărute trebuie
restituite (readuse la masa succesorală, sporind cotele celorlalţi comoştenitori).
!!! într-o asemenea ipoteză, succesorii dispărutului se vor putea prevala de instituţia
reprezentării şi îi vor culege cota succesorală, în calitate de reprezentanţi.
- capacitatea succesorală a dispărutului se consolidează dacă dispărutul reapare sau se
dovedeşte că moartea sa, indiferent de modalitatea de constatare, a intervenit după
deschiderea moştenirii, fiind îndreptăţit a culege moştenirea (evident, dacă îndeplineşte şi
celelalte condiţii cerute de lege pentru a moşteni):
- direct, în ipoteza reapariţiei;
- prin succesorii proprii, ca efect al retransmiterii, în ipoteza morţii intervenire după
deschiderea succesiunii.
d) persoanele juridice („orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun,
de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod legal” - art. 208 Cod civil):
- regula: pot dobândi moştenirea exclusiv prin legat cuprins în testament, deci exclusiv prin
moştenire testamentară;
- excepţia: în mod excepţional, statul, comuna, oraşul sau municipiul pot culege, în calitate de
moştenitori legali, moştenirile vacante.
- persoanele juridice au capacitatea de a dobândi moştenirea dacă sunt în fiinţă la data
deschiderii succesiunii, având capacitate succesorală de la:
- data înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării);
- data actului de înfiinţare ori de la data autorizării constituirii lor.
!!! în ipoteza fundaţiilor testamentare: capacitatea succesorală se dobândeşte din momentul
deschiderii moştenirii testatorului (chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod legal - art. 208 Cod civil).
- capacitatea de folosinţă anticipată a persoanelor juridice include şi capacitatea succesorală, de
la data actului de înfiinţare (excepţie: fundaţiile testamentare - de la data deschiderii
moştenirii):
- atât în măsura în care bunurile succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să
ia fiinţă în mod valabil (regula);
- cât şi chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca aceasta să ia fiinţă în mod legal
(excepţie de la regula instituită în art. 205 alin. (3) Cod civil, potrivit căreia persoanele
juridice supuse înregistrării pot dobândi drepturi şi pot să-şi asume obligaţii, de la data
actului de înfiinţare, numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă
în mod valabil).
!!! dreptul care formează obiectul legatului trebuie să corespundă scopului pentru care a fost
creată persoana juridică, deci trebuie respectat principiul capacităţii de folosinţă a persoanei
juridice (condiţie ad validitatem) [art. 206 alin. (2) din Legea nr. 287/2009: „Persoanele juridice
fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru
realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut"] → legatul care nu
corespunde scopului va fi:
- fie nul (incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului);
- fie caduc (incapacitatea a survenit ulterior întocmirii testamentului, însă
înainte de deschiderea moştenirii).
!!! principiul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice nu trebuie respectat în cazul persoanelor
juridice cu scop patrimonial, acestea putând primi, prin intermediul liberalităţilor mortis causa,
orice fel de bunuri.
!!! în cazul încetării persoanei juridice, drepturile succesorale dobândite vor reveni persoanelor
fizice sau persoanelor juridice dobânditoare ale patrimoniului subiectului colectiv de drept,
supus reorganizării sau dizolvării.
2. Persoane care nu au capacitate succesorală:
DREPT SUCCESORAL 23
a) predecedaţii şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă: numai persoanele care există
la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală [art. 957 alin. (1) Cod civil].
- nu au capacitate succesorală:
a. persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă - fac parte din categoria persoanelor fizice care
nu mai sunt în viaţă:
- copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut mort (copilul conceput
înaintea deschiderii moştenirii, însă născut mort după deschiderea succesiunii, se
consideră că nu a existat);
- persoanele predecedate (persoană care nu mai este în viaţă la data deschiderii
moştenirii, indiferent de faptul că moartea acesteia a fost constatată fizic sau că a fost
declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă → persoana
predecedată însă, poate fi reprezentată, în condiţiile legii, de către descendenţii săi);
- descendenții predecedatului vor putea veni la succesiune în condiţiile prevăzute de
lege pentru reprezentarea succesorală (ex. copiii unui predecedat, la momentul morţii
bunicului lor - tatăl predecedatului - vor putea veni la noua moştenirea bunicului,
urcând în locul ascendentului lor - tatăl lor);
- în ipoteza în care descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru
reprezentarea succesorală, ei nu vor avea drepturi asupra părţii din moştenirea lui de
cuius, ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate, dacă ea ar fi existat la data
deschiderii moştenirii, iar patrimoniul succesoral va fi cules de moştenitorii în viaţă;
b. persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă în momentul deschiderii moştenirii.
b) persoanele care au murit în acelaşi timp: comorienţii şi codecedaţii – în ipoteza în care în cazul
morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au
capacitatea de a se moşteni una pe alta (prezumţia morţii concomitente) [art. 957 alin. (2) Cod
civil] – persoane cunoscute în doctrină sub numele de comorienţi/codecedaţi (calitatea de
comorient/codecedat se constată de instanţă, pe baza probelor administrate):
- comorienţi: persoane decedate în aceeaşi împrejurare şi în condiţii de natură a nu se putea
stabili dacă una a supravieţuit altora;
- codecedaţi: persoane decedate în împrejurări diferite de natură a nu se putea stabili care a
supravieţuit celeilalte (categoria mai largă a codecedaţilor cuprinde şi categoria mai
restrânsă a comorienţilor).
- persoanele care au decedat dar nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia (indiferent că
sunt codecedaţi sau comorienţi) nu se vor putea moşteni întrucât, nesupravieţuind una alteia,
niciuna nu dobândeşte capacitate succesorală, chiar dacă au vocaţie succesorală reciprocă;
- deosebirea dintre comorienţi şi codecedaţi - împrejurările (locul) decesului pot fi:
- asemănătoare (cazul comorienţilor);
- diferite (cazul codecedaţilor).
- asemănarea dintre codecedaţi sau comorienţi: imposibilitatea determinării ordinii în care s-au
produs decesele persoanelor respective şi, implicit, imposibilitatea determinării vocaţiei
succesorale.
!!! problema codecedaţilor/comorienţilor: importanţă teoretică şi practică numai în măsura în care
există vocaţie (chemare) succesorală reciproca [nu şi în cazul persoanelor cu vocaţie
succesorală unilaterală], respectiv două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală
reciprocă (reciprocitatea vocaţiei la moştenire):
- au decedat în împrejurări asemănătoare (comorienţii) sau diferite (codecedaţii);
- nu se poate stabili ordinea deceselor (condiţiile decesului nu permit stabilirea faptului că
o persoană a supravieţuit celeilalte).
2.4. VOCAŢIA (CHEMAREA) LA MOŞTENIRE.
Potrivit art. 962 Cod civil: „Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege
sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament”.
Vocaţia (chemarea) la moştenire constituie a doua condiţie generală cerută de lege pentru a accede
la moştenirea deschisă: chemare la moştenire, fie conferită de lege, fie conferită prin testament - a nu
se confunda cu:
- devoluţiunea moştenirii: determinarea - selectarea - persoanelor chemate să moştenească
patrimoniul unei persoane fizice decedate;
- aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de
folosinţă, de dreptul de moştenire garantat prin art. 46 din Constituţie.
Vocaţia la moştenire are un dublu înţeles:
a. în sens general, desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege
moştenirea lăsată de o altă persoană (ex. despre vocaţia succesorală legală a rudelor în linie
directă, fără limită în grad) → vocaţie legală generală au:
- rudele defunctului;
- soţul supravieţuitor al defunctului.
- rudenia poate fi, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) Cod civil:
24 DREPT SUCCESORAL
a) în linie dreaptă (ascendentă şi descendentă), rezultând din descendenţa unei persoane
din altă persoană (rudele în linie directă au vocaţie succesorală legală generală,
indiferent de grad) → sunt rude în linie dreaptă:
- ascendentă: părinţii, bunicii, străbunicii defunctului, fără limită de grad;
- descendentă: copiii, nepoţii, strănepoţii, fără limită de grad.
b) în linie colaterală, rezultând din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun
(rudele în linie colaterală au vocaţie succesorală legală generală, numai până la gradul aI
IV-lea inclusiv) → sunt rude în linie colaterală:
- fraţii şi surorile (rude de gradul al II-lea);
- nepoţii de frate sau soră, unchii şi mătuşile defunctului (rude de gr. al III-lea);
- strănepoţii de frate sau soră, verii primari şi fraţii sau surorile bunicilor
defunctului (rude de gradul al IV-lea).
!!! Cod civil, în art. 405, asimilează rudeniei fireşti, rudenia civilă.
- vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul reciprocităţii vocaţiei
succesorale legale generale:
- sens pozitiv: dacă o persoană are vocaţie la moştenirea lăsată de o altă persoană,
atunci şi aceasta din urmă are vocaţie generală la moştenirea celei dintâi;
- excepţie: principiul reciprocităţii nu operează în cazul căsătoriei declarate nulă sau
anulată (căsătoria putativă), după decesul soţului de rea-credinţă:
- soţul de bunăcredinţă, din căsătoria nulă sau anulată, are vocaţie la
moştenirea soţului de rea-credinţă,
- soţul de rea-credinţă, din căsătoria nulă sau anulată, nu are vocaţie la
moştenirea celui de bună-credinţă.
- sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane, atunci
nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea celei dintâi
!!! rudele defunctului cu vocaţie succesorală generală nu sunt chemate toate împreună şi deodată
la moştenire → pentru a culege moştenirea, este necesar ca acestea să îndeplinească şi o
condiţie negativă: să nu fie înlăturate de la moştenire de către un alt succesibil, preferabil în
clasă şi grad - această condiţie constituie conţinutul vocaţiei concrete la moştenire.
b. în sens concret (vocaţie concretă, utilă), desemnează prin devoluţiunea succesorală - ca
mijloc de selecţie - acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct
(persoanele cu vocaţie succesorală generală, însă care nu sunt înlăturate de la moştenire de
către alt succesibil).
Vocaţia succesorală se dobândeşte de către moştenitor:
a. fie în virtutea legii – vocaţia succesorală legală (nu a fost lăsat testament ori testamentul este
ineficace):
- legea conferă vocaţie la moştenire:
- rudelor defunctului,
- soţului supravieţuitor al defunctului,
- statului.
- legiuitorul foloseşte două criterii tehnico-juridice de determinare a vocaţiei concrete a
rudelor defunctului:
- clasa de moştenitori (ex. dacă rudele defunctului sunt reprezentate de părinţi şi
unchi, deşi toate au vocaţie generală la moştenire, vocaţie concretă au numai părinţii
defunctului, deoarece aceştia din urmă fac parte din clasa a Il-a de moştenitori,
unchii făcând parte din clasa a IV-a);
- gradul de rudenie.
b. fie în baza testamentului lăsat de defunct – vocaţia succesorală testamentară: în principiu,
poate avea vocaţie succesorală testamentară oricare persoană cu capacitate succesorală,
testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocaţiei
la moştenire.
!!! nu este aplicabil moştenirii testamentare principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire,
întrucât acesta contravine condiţiei generale de formă a testamentului, referitoare la actul
separat (interdicţia testamentului reciproc - art. 1036 Cod civil) → testamentul este nul,
dacă, prin acelaşi act:
- două persoane testează una în favoarea celeilalte;
- două persoane testează în favoarea unei a treia.
Condiţiile existenţei vocaţiei succesorale concrete:
- condiţie pozitivă: vocaţia succesorală generală;
- condiţie negativă: persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moştenire de un alt succesibil.
Astfel, se poate spune că dreptul de moştenire, ca o aptitudine abstractă, devine potenţial prin
intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv prin vocaţia concretă la moştenire (nu toate rudele
care au vocaţie generală au şi vocaţie concretă la moştenire, însă toate rudele care au vocaţie concretă
au şi vocaţie generală de a moşteni).
2.5. NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ.
DREPT SUCCESORAL 25
1. Noţiune, caractere, natură juridică:
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire - pe lângă condiţia capacităţii de a moşteni şi
condiţia vocaţiei succesorale - trebuie să îndeplinească şi o condiţie negativă (art. 958-961 Cod civil):
să nu fie nedemnă de a moşteni (nedemnitatea succesorală caracterizează atât moştenirea legală, cât
şi moştenirea testamentară).
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală reprezintă decăderea moştenitorului, care s-a făcut vinovat
de o faptă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia, din dreptul de a-l moşteni → pedeapsă
civilă [excluderea de la moştenire ca sancţionare a nedemnului este opera legii sau a instanţei de
judecată, nu a voinţei celui care lasă moştenirea] care se aplică nedemnului vinovat de săvârşirea unei
fapte faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia.
!!! distincţie între nedemnitatea succesorală şi incapacitatea succesorală (incapacitatea este atrasă
de neîndeplinirea calităţilor sau condiţiilor de a moşteni, din motive independente de voinţa
succesibilului: ex. copilul conceput la data deschiderii moştenirii se naşte mort) - principalele
deosebiri dintre nedemnitatea şi incapacitatea succesorală privesc:
- sfera de aplicare,
- caracterul efectelor,
- sarcina probei.
Caracterele nedemnităţii succesorale:
a. nedemnitatea priveşte:
- atât moştenirea legală,
- cât şi legatele cu care nedemnul a fost gratificat prin testament → art. 1069 alin. (2) Cod
civil, reglementează şi posibilitatea revocării pentru ingratitudine a legatului pe cale
judecătorească: legiuitorul consacră un regim juridic mai aspru pentru moştenitorul
testamentar, decât pentru cel legal, în materia moştenirii testamentare operând:
- atât nedemnitatea,
- cât şi revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine.
b. nedemnitatea:
- operează de drept (nedemnitatea de drept)
- poate fi şi judiciară, adică declarată de instanţa judecătorească (nedemnitatea judiciară).
c. efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin:
- testament de către cel care lasă moştenirea;
- prin act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea.
d. nedemnitatea se aplică şi produce efecte:
- numai faţă de autorul faptei,
- nu şi faţă de alte persoane chemate la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin
reprezentare.
e. domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri (nedemnitatea producând
efecte relative) → nedemnul este înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a
săvârşit faptele.
f. sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie → moştenitorul
trebuie să fi acţionat cu discernământ (se vor aplica regulile angajării răspunderii civile delictuale
relative la discernământ).
2. Felurile nedemnităţii succesorale - după sursa nedemnităţii, distingem între:
- nedemnitatea de drept;
- nedemnitatea judiciară.
a) nedemnitatea de drept - este de drept nedemnă de a moşteni:
a. persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel
care lasă moştenirea (inclusiv săvârşirea tentativei la una dintre infracţiunile de omor, întrucât
intenţia de a ucide există şi în cazul acesteia);
b. persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă
la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului
(inclusiv săvârşirea tentativei la una dintre infracţiunile de omor sau a infracţiunilor de omor în
formă consumată, menţionate la primul caz, împotriva unui alt succesibil al defunctului);
- nedemnul să săvârşească, anterior deschiderii succesiunii, una dintre infracţiunile
menţionate asupra:
- unui succesibil care, dacă ar exista la data deschiderii moştenirii, l-ar înlătura de la
moştenire pe nedemn, cel dintâi fiind:
- într-o clasă sau grad preferabil (ipoteza moştenirii legale);
- legatar universal iar făptuitorul doar moştenitor legal nerezervatar (ipoteza
moştenirii testamentare);
- unui succesibil care, dacă ar exista la data deschiderii moştenirii, i-ar limita
făptuitorului vocaţia la moştenire, cel dintâi fiind:
- comoştenitor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad sau soţ supravieţuitor (ipoteza
moştenirii legale);
26 DREPT SUCCESORAL
- legatar (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) iar făptuitorul
moştenitor legal (ipoteza moştenirii testamentare).
- nedemnitatea operează şi dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească
civilă definitivă în ipoteza în care condamnarea pentru faptele de mai sus este împiedicată prin:
- decesul autorului faptei,
- amnistie antecondamnatorie,
- prescripţia răspunderii penale.
- constatarea nedemnităţii de drept - aceasta poate fi constatată (nu pronunţată, căci nedemnitatea
de drept operează în puterea legii) oricând (!!! numai după deschiderea moştenirii, întrucât,
anterior acestui moment, acţiunea în constatarea nedemnităţii este lipsită de interes), pe baza
hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea, la cererea:
- oricărei persoane interesate (precum: comoştenitorii; moştenitorii subsecvenţi; creditorii
comoştenitorilor sau ai moştenitorilor subsecvenţi, pe calea acţiunii oblice; procurorul;
legatarii sau donatarii care au beneficiat de liberalităţi excesive supuse reducţiunii, ca
urmare a prezenţei la moştenire a nedemnului);
- din oficiu de către instanţa de judecată;
- de către notarul public;
- inclusiv a nedemnului.
b) nedemnitatea judiciară - poate fi declarată nedemnă de a moşteni (declararea nedemnităţii
succesorale este lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei de judecată):
a. persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva lui de cuius a unor:
- fapte grave de violenţă, fizică sau morală (săvârşite cu intenţie - ex. vătămarea corporală
gravă, tâlhăria, lipsirea de libertate în mod ilegal sau şantajul);
- fapte care au avut ca urmare moartea victimei (săvârşite cu praetentenţie, altele decât
cele de omor, care atrag, precum am văzut, nedemnitatea de drept - ex. lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte, violul care a avut a urmare moartea victimei, tâlhăria
care a avut ca urmare moartea victimei sau lipsirea de libertate în mod ilegal, care a
avut ca urmare moartea victimei).
b. persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului (vizează exclusiv moştenirea testamentară);
c. persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe de cuius să întocmească, să modifice sau
să revoce testamentul (vizează exclusiv moştenirea testamentară).
- declararea nedemnităţii de fapt: orice succesibil (inclusiv comuna, oraşul sau, după caz.
municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii, dacă, în afară
de autorul faptei care poate atrage nedemnitatea judiciară, nu mai există alţi succesibili ai
defunctului) poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la
data deschiderii moştenirii, sub sancţiunea decăderii (nu-i sunt proprii suspendarea, întreruperea
şi repunerea în termen) [regula] → introducerea acţiunii constituie un act de acceptare tacită a
moştenirii de către succesibilul reclamant.
- în ipoteza în care hotărârea de condamnare se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii,
termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
[excepţie];
- nedemnitatea se poate declara şi dacă faptele grave de violenţă (ce au produs moartea victimei)
au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă în ipoteza în care condamnarea
pentru faptele de mai sus este împiedicată prin:
- decesul autorului faptei,
- amnistie antecondamnatorie,
- prescripţia răspunderii penale.
- în cazul de mai sus, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a
condamnării, dacă aceasta a intervenit ulterior deschiderii moştenirii [excepţie].
- în celelalte cazuri (ascunderea, alterarea, distrugerea sau falsificarea cu rea-credinţă a
testamentului defunctului; împiedicarea prin dol sau violenţă a celui care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testament), termenul de un an curge de la data când
succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii
moştenirii (data descoperirii acestei cauze de nedemnitate poate coincide cu data deschiderii
moştenirii sau poate fi chiar anterioară acestei date, fiind legată de întocmirea, modificarea sau
redactarea testamentului, şi nu de moartea celui care lasă moştenirea) [excepţie];
!!! dispoziţiile referitoare la nedemnitatea de drept sau judiciară se aplică numai faptelor săvârşite
după intrarea in vigoare a noului Cod civil (art. 93 din Legea nr. 71/2011).
3. Efectele nedemnităţii - principalul efect al nedemnităţii constă în faptul că, în puterea legii, titlul
de moştenitor al nedemnului este desfiinţat retroactiv:
- nedemnul nu a avut niciodată dreptul la moştenirea defunctului;
- nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.
Efectele nedemnităţii prezintă particularităţi, după cum se produc faţă de:
- nedemn;
- urmaşii nedemnului;
DREPT SUCCESORAL 27
- terţi.
A. efectele nedemnităţii faţă de nedemn - întrucât titlul nedemnului de moştenitor este desfiinţat de la
data deschiderii succesiunii: nedemnul nu va putea reclama partea sa de moştenire, nici măcar rezerva
succesorală → partea de moştenire a nedemnului se va cuveni, în temeiul legii:
- fie celor cu care ar fi venit împreună (comoştenitorilor);
- fie celor pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la moştenire (moştenitorilor subsecvenţi sau
legatarilor/donatarilor ale căror liberalităţi excesive ar fi fost supuse reducţiunii, ca urmare a
prezenţei celui dintâi, în calitate de moştenitor rezervatar).
Profită de înlăturarea nedemnului:
- comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi;
- legatarii sau donatarii (dacă nedemnul era un moştenitor rezervatar iar rezerva sa putea
determina reducţiunea unor liberalităţi excesive).
- în ipoteza în care nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii înainte de constatarea
nedemnităţii, va fi obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite → restituirea se face:
- în natură (în principiu);
- plata de despăgubiri (dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, întrucât bunul a pierit
din diferite motive - fortuite sau din cauză de forţă majoră - datorită înstrăinării sau
exproprierii pentru cauză de utilitate publică).
- posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este o posesie de rea-credinţă (este de
drept pus în întârziere, de la data intrării în folosinţa bunurilor succesorale, adică de la data
deschiderii succesiunii, nu de la data constatării nedemnităţii) -nedemnul va fi obligat să restituie:
- fie în natură fructele naturale, industriale sau civile;
- fie valoarea fructelor naturale, industriale sau civile (restituirea în natură nu este posibilă: le-
a consumat ori a neglijat să le perceapă);
- dacă nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va datora dobânzi pentru
acestea, de la data încasării.
- nedemnul are dreptul să i se înapoieze:
- sumele plătite pentru achitarea datoriilor moştenirii, împreună cu dobânda aferentă;
- cheltuielile necesare şi utile (nu şi cele voluptuarii), făcute cu privire la bunurile succesorale,
- contravaloarea muncii depuse pentru culegerea fructelor.
!!! drepturile şi obligaţiile nedemnului faţă de moştenire - stinse prin confuziunea patrimoniului
propriu cu cel succesoral sau prin consolidare - renasc în urma excluderii nedemnului de la
succesiune.
B. efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului - descendenţii nedemnului pot veni la
moştenire:
- în nume propriu,
- prin reprezentare succesorală (pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia
ascendentului lor).
!!! nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire
poate fi reprezentat → fiii şi fiicele nedemnului pot veni la moştenirea defunctului şi prin
reprezentarea tatălui lor nedemn (sancţiunea nedemnităţii nu produce efecte şi faţă de ei, ei
nefiind vinovaţi de fapta părintelui lor) → reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul:
- este nedemn faţă de reprezentat;
- a renunţat la moştenirea lăsată de reprezentat;
- a fost dezmoştenit de reprezentat.
Exemple:
- dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul său va putea culege în nume propriu
moştenirea lăsată de bunic, întrucât, în lipsă de moştenitori de un grad mai apropiat, el este
chemat la moştenire fără ajutorul reprezentării şi cu înlăturarea de la moştenire a altor rude
ale defunctului (din clase de moştenitori inferioare;
- dacă defunctul a avut doi copii, dintre care numai unul este nedemn, copiii nedemnului vor
putea moşteni, de asemenea, după bunicul lor prin reprezentare (indiferent dacă tatăl lor
nedemn mai este sau nu în viaţă, la data deschiderii moştenirii), deoarece reprezentarea
operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la
moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el.
- soluţiile de mai sus sunt valabile şi în privinţa copiilor fraţilor sau ai surorilor defunctului.
C. efectele nedemnităţii faţă de terţi - în ipoteza în care nedemnul a încheiat acte juridice cu terţe
persoane referitoare la bunurile moştenirii (ex. a vândut un bun, a constituit o ipotecă asupra unui
imobil), în perioada dintre deschiderea succesiunii şi constatarea nedemnităţii sale:
- regula: nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv, de la data
deschiderii moştenirii, iar actele subsecvente încheiate de nedemn vor fi desfiinţate cu efect
retroactiv (potrivit principiilor dreptului civil: nemo dat quod non habet şi resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis) → în principiu, nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi, însă doar
faţă de terţii de rea-credinţă, nu şi faţă de terţii de bună-credinţă, care au crezut în valabilitatea
titlului de moştenitor al nedemnului.
- excepţia - sunt valabile şi se menţin:
28 DREPT SUCCESORAL
- actele de conservare şi cele de administrare, încheiate între nedemn şi terţi (indiferent că
aceştia din urmă sunt de bună sau de rea-credinţă), în măsura în care profită moştenitorilor;
- actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu terţii dobânditori de bună-credinţă (trebuind
respectate însă regulile din materia cărţii funciare);
- plata făcută cu bună-credinţă de către debitor, moştenitorului nedemn, este valabilă.
- dacă actul juridic este menţinut:
- nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri moştenitorilor adevăraţi, în calitate de
posesor de rea-credinţă;
- nedemnul va putea fi acţionat de către terţ pentru evicţiune, dacă actul va fi desfiinţat cu
efect retroactiv.
D. înlăturarea efectelor nedemnităţii (legea permite ca de cuius să-l ierte pe nedemn însă doar într-o
manieră expresă şi printr-un act solemn) - efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate
expres (numai prin declaraţie expresă) prin:
- testament de către cel care lasă moştenirea;
- act autentic notarial (separat) de către cel care lasă moştenirea.
!!! în lipsa declaraţiei exprese, legatul lăsat nedemnului după săvârşirea faptei care atrage
nedemnitatea nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii.
- iertându-l pe nedemn în condiţiile legii, cel care lasă moştenirea face posibil ca cel dintâi să
poată veni la moştenirea, legală sau testamentară, a celui din urmă;
!!! efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin:
- reabilitarea nedemnului,
- amnistie intervenită după condamnare,
- graţierea nedemnului;
- prescripţia executării pedepsei penale.
- efectele nedemnităţii nu sunt, în toate cazurile, înlăturate prin iertarea nedemnului de către
defunct → unele fapte ce atrag nedemnitatea constituie, în egală măsură, şi cauze ale revocării
legatului pentru ingratitudine → dacă nedemnul iertat de defunct (în condiţiile legii) şi gratificat prin
testament a săvârşit fapte precum:
- atentat la viaţa testatorului sau a unui succesibil al cestuia din urmă,
- fapte grave de violenţă fizică ori fapte care au avut ca mare moartea testatorului, legatul
dispus în favoarea nedemnului iertat poate fi revocat pe cale judecătorească, pentru
ingratitudine.
4. Invocarea nedemnităţii succesorale - nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice
persoană interesată, precum:
- comoştenitorii legali,
- moştenitorii legali subsecvenţi,
- legatarii sau donatarii etc.
- creditorii persoanelor de mai sus, pe calea acţiunii oblice (dreptul de a invoca nedemnitatea
nefiind un drept exclusiv personal).
- nedemnul poate invoca propria nedemnitate (nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al
îndepărtării sale de la moştenire prin efectul legii).
- nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de: instanţa de judecată numai:
- după deschiderea moştenirii;
- dacă vocaţia succesorală legală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la
moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang preferabil.
- nedemnitatea poare fi invocată împotriva:
- nedemnului cât timp acesta este în viaţă,
- moştenitorilor legali sau testamentari ai nedemnului care stăpânesc bunurile succesorale,
atunci când (după deschiderea succesiunii) nedemnul:
- a intrat în stăpânirea bunurilor succesiunii;
- a decedat înainte de constatarea nedemnităţii.

Pentru a putea moşteni o persoană trebuie să întrunească cumulativ trei condiţii: una pozitivă: a „exista” la
data deschiderii moştenirii, adică de a avea capacitate succesorală, una negativă: a nu fi nedemnă de a moşteni,
existenţa vocaţiei (chemării) la moştenire.
Capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii care trebuie să fie întrunite atât în cazul moştenirii
legale, cât şi a celei testamentare, în timp ce condiţia inexistenţei nedemnităţii este specifică doar moştenirii
legale. Orice persoană care există la momentul deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni. Orice
DREPT SUCCESORAL 29
persoană care nu există la data deschiderii moştenirii nu are capacitatea de a moşteni. Nu poate exista nici un
moment un patrimoniu fără titular.
Persoane care au capacitate succesorală: persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii; persoanele
dispărute; persoanele conceput dar nenăscute la data deschiderii succesiunii; persoanele juridice în fiinţă la data
deschiderii succesiunii. Persoane care nu au capacitate succesorală: persoanele fizice care predecedate şi
persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă; comorienţii.
Cronologia deceselor este importantă pentru stabilirea capacităţii succesorale şi, implicit, a beneficiarilor
patrimoniului succesoral. Între persoanele care au vocaţie succesorală una faţă de alta este important care dintre
acestea a supravieţuit celeilalte întrucât doar persoanele în viaţă la data deschiderii moştenirii au capacitate
succesorală, nu şi cele predecedate.
Există situaţii în care două sau mai multe persoane care au vocaţie reciprocă sau unilaterală de a se moşteni
decedează în aceeaşi împrejurare (ex. accident rutier etc.) fără a se putea stabili momentul decesului fiecăreia
dintre acestea. Articolul 21 din Decretul nr. 31/1954 stabileşte că „în cazul în care mai multe persoane au murit în
aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, le sunt socotite că au murit deodată”.
Aceste persoane poartă denumirea de comorienţi.
Consecinţa aplicării prezumţiei morţii concomitente în cazul comorienţilor este aceea că aceştia nu se pot
moşteni, căci nesupravieţuind unul altuia, sunt lipsiţi de capacitate succesorală. Astfel, fiecare va fi moştenit de
ceilalţi succesibili ai săi.
În cazul persoanelor fizice decedate în acelaşi timp şi care nu sunt comorienţi (moartea lor nu a survenit „în
aceeaşi împrejurare”) singura soluţie posibilă este tot cea prevăzută de articolul 21 din decretul de mai sus, adică
prezumţia morţii concomitente, cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau
testamentare.
Noţiunea de vocaţie la moştenire are un dublu înţeles. În sens general desemnează vocaţia eventuală a unor
persoane de a culege moştenirea lăsată de o persoană. În sens concret desemnează vocaţia persoanelor care
vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct.
Vocaţia succesorală (chemarea la moştenire) este conferită fie prin voinţa legii, fie prin voinţa lui de cuius
exprimată prin testament. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă
denumirea de devoluţiune succesorală. După cum devoluţiunea se face în baza legii sau prin testament, aceasta
poate fi legală sau testamentară.
Nedemnitatea succesorală este decăderea unui moştenitor legal din dreptul de a moşteni o persoană
decedată datorită săvârşirii unor fapte grave faţă de defunct sau memoria acestuia, cu toate că are capacitate
succesorală şi vocaţie efectivă la moştenirea defunctului. Nedemnitatea afectează doar pe cel vinovat, nu şi pe
succesorii acestuia care pot veni la moştenire în nume propriu.
Cauze de nedemnitate: atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea; acuzaţia capitală calomnioasă împotriva
celui care lasă moştenirea; nedenunţarea omorului căruia i-a căzut victimă de cuius.
Nedemnitatea operează de plin drept, fără a fi necesară aplicarea (pronunţarea) ei de instanţa de judecată.
Instanţa nu pronunţă sau aplică nedemnitatea, ci doar constată survenirea acesteia. Nedemnitatea nu poate fi
iertată sau confirmată. Nedemnitatea poate fi invocată de orice persoană interesată: comoştenitorii chemaţi la
moştenire împreună cu nedemnul; moştenitorii subsecvenţi, care culeg moştenirea în locul nedemnului; donatarii
sau legatarii; creditorii celor de mai sus acţionând pe cale oblică; instanţa de judecată sau notarul public din oficiu;
nedemnul.
Efectul principal al nedemnităţii este excluderea nedemnului de la dreptul de a moşteni pe defunct: dreptul de
moştenire legală, nu şi din dreptul de moştenire testamentară. Înlăturarea nedemnului de la moştenire este
completă, el neputând culege nici rezerva succesorală. Dacă între momentul deschiderii succesiunii şi momentul
îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru survenirea nedemnităţii ori momentul constatării acesteia nedemnul
intră în posesia bunurilor succesorale, acesta are obligaţia de a restitui bunurilor respective celor îndreptăţiţi.

1. care sunt persoanele care nu au capacitate succesorală?
2. care sunt condiţiile existenţei vocaţiei succesorale concrete?
3. care sunt efectele nedemnităţii succesorale faţă de terţi?
30 DREPT SUCCESORAL
PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII.
DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL
DEFUNCTULUI
3.1.Introducere...................................................................................................................................... 31
3.2.Competenţe.................................................................................................................................... 31
3.3.Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii......................................................31
3.4.Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului...................................... 37
3.6.Test de evaluare……………………............................................................................................... 42
3.1. INTRODUCERE.
ale principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul
fundamentelor condiţiilor speciale ale moştenirii legale şi al principiilor generale ale devoluţiunii legale,
cât şi al reprezentării succesorale. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi
practice ale drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului.
3.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al principiilor generale ale devoluţiunii legale a
moştenirii, precum şi al drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului.
3.3. PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUŢIUNII LEGALE A MOŞTENIRII.
1. Condiţiile speciale ale moştenirii legale:
Moştenirea legală este moştenirea în ipoteza în care transmiterea ei are loc în temeiul legii, adică:
- la persoanele determinate de lege,
- în ordinea determinate de lege;
- în cotele determinate de lege.
!!! a nu se confunda noţiunea de moştenire legală cu devoluţiunea legală a moştenirii (determinarea
persoanelor chemate în temeiul legii să moştenească patrimoniul persoanei fizice decedate,
adică atribuirea patrimoniului succesoral către anumiţi moştenitori).
- moştenirea legală intervine în:
- toate cazurile în care defunctul nu a lăsat testament;
- cazul în care a fost lăsat testament, dar acesta nu cuprinde legate, ci alte dispoziţii de
ultimă voinţă (ex. desemnarea unui executor testamentar, recunoaşterea unui copil din
afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la funeralii etc.);
- cazul în care testamentul cuprinde exheredări (dezmoşteniri) prin care o parte dintre
moştenitori sunt înlăturaţi de la moştenire - fără ca testamentul să cuprindă legate în
favoarea altor persoane - ipoteză în care la moştenire vor fi chemaţi restul de moştenitori
legali (nedezmoşteniţi), ce vor împărţi între ei întreaga masă succesorală.
- moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară (o parte din moştenire se va transmite după
voinţa testatorului, iar cealaltă după regulile moştenirii legale) în ipoteza în care:
- defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii sale;
- defunctul a dispus de întreaga moştenire, dar există moştenitori rezervatari.
- pentru ca o persoană să poată veni la moştenire, trebuie să îndeplinească, condiţiile generale:
- capacitate succesorală;
- vocaţie succesorală.
- pentru ca o persoană să poată dobândi moştenirea în temeiul legii (transmisiunea moştenirii se
face în virtutea legii fără ca moştenitorii să fie obligaţi să primească moştenirea), trebuie însă să
îndeplinească două condiţii speciale:
- să aibă vocaţie succesorală legală;
- să nu fie dezmoştenită.
A. Vocaţia succesorală legală:
a) Vocaţia legală generală - au vocaţie legală generală:

DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI
- soţul supravieţuitor;
- rudele defunctului (descendenţii, ascendenţii şi colateralilor acestuia) - rudele pot fi:
- din căsătorie,
- din afara căsătoriei;
- din adopţie (în anumite condiţii).
- prin urmare, au vocaţie la moştenire:
- descendenţii şi ascendenţii (rudele defunctului în linie dreaptă): indiferent de gradul de
rudenie cu defunctul (vocaţie succesorală generală nelimitată în grad):
- descendenţii: fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu etc.;
- ascendenţii: părinţi, bunici, străbunici etc.
- colateralii: numai până la gradul al patrulea inclusiv (vocaţie succesorală numai până la
gradul al IV-lea inclusiv) - rude de gradul:
- al II-lea: fraţii şi surorile defunctului;
- al lll-lea: nepoţii de frate sau soră, precum şi unchii şi mătuşile defunctului;
- al IV-lea: strănepoţii de frate, verii primari, precum şi fraţii sau surorile bunicilor
defunctului.
- soţul supravieţuitor (fostul soţ al defunctului) este chemat la moştenire împreună cu rudele
acestuia.
!!! concubinajul nu creează vocaţie succesorală, căci concubinii au ales să trăiască împreună, dar
să rămână străini sub aspect juridic.
- în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari - succesiunea devine vacantă: patrimoniul
defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială
se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
!!! numai vocaţia succesorală concretă (determinată prin devoluţiunea succesorală legală)
determină culegerea efectivă a moştenirii, deci vocaţia succesorală generală a rudelor defunctului
(posibilitate de principiu pentru a moşteni patrimoniul persoanei decedate) nu înseamnă că
rudele toate, împreună şi deodată, vor culege moştenirea lăsată de defunct.
b) Reciprocitatea vocaţiei legale generale la moştenire:
- sensul pozitiv al principiului: dacă o persoană are vocaţie succesorală legală la moştenirea lăsată
de o altă persoană, atunci şi această persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima.
- evident, vocaţia lor concretă va depinde de ordinea în care a survenit decesul lor sau decesul
uneia dintre ele (ex. copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţii săi, dar şi părinţii au
vocaţie la moştenirea copiilor lor, desigur, în concurs cu ceilalţi moştenitori, dacă există).
!!! excepţie - reciprocitatea vocaţiei succesorale nu vizează:
- în cazul succesiunii legale;
- comuna, oraşul sau municipiul;
- persoanele juridice.
- moştenirea testamentară (chiar dacă două persoane şi-ar conferi prin testamente
separate vocaţie succesorală reciprocă, această vocaţia succesorală nu este
interdependentă).
- sensul negativ al principiului: dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte persoane,
nici aceasta din urmă nu va avea vocaţie la moştenirea celei dintâi (ex. ginerele şi socrul).
c) Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă): pentru a evita fărâmițarea succesiunilor, rudele
defunctului cu vocaţie succesorală (generală) legală nu sunt chemate toate şi în acelaşi timp la
moştenire - legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemarea rudelor defunctului la succesiune;
- pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii (vocaţie
succesorală concretă) trebuie:
- să facă parte din categoria moştenitorilor legali cu vocaţie generală,
- să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă persoană cu vocaţie generală, dar
chemată de lege în rang preferabil.
- criterii tehnico-juridice pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie
generală la moştenire:
- clasa de moştenitori;
- gradul de rudenie.
2. Principiile generale ale devoluţiunii legale: trei principii în baza cărora se determină persoanele
cu vocaţie succesorală concretă.
- devoluţiunea legală a moştenirii: operaţiunea juridică prin care se determină persoanele care vor
moşteni efectiv patrimoniul succesoral, precum şi cotele din masa succesorală dobândite.
- devoluţiunea legală a moştenirii este guvernată, aşadar, de următoarele trei principii:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;
c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
A. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali:
- clasa de moştenitori: categorie de rude (reunirea unor persoane într-o clasă de moştenitori are
la bază rudenia de sânge, rudenia civilă rezultând din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute
32 DREPT SUCCESORAL
de lege şi rudenia rezultată ca urmare a reproducerii umane asistată medical cu terţ donator)
care, în mod colectiv:
- fie exclude de la moştenire o altă categorie de rude;
- fie este exclusă de la moştenire de o altă categorie de rude.
- clase de moştenitori legali:
- clasa I (clasa descendenţilor în linie directă): fiii, nepoţii, strănepoţii etc. ai defunctului (fără
limită de grad);
- clasa a ll-a (mixtă): clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi a colateralilor
privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul al IV-lea inclusiv);
- clasa a lll-a (clasa ascendenţilor ordinari): bunicii, străbunicii etc. ai defunctului, fără limită
de grad;
- clasa a IV-a (clasa colateralilor ordinari): unchii şi mătuşile, verii primari şi fraţii/surorile
bunicilor defunctului.
- rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor:
- rudele din clasa I (chiar şi o singură persoană) înlătură de la moştenire rudele din clasele
subsecvente;
- rudele din clasa a ll-a sunt chemate la moştenire numai dacă:
- fie nu există rude din clasa I;
- fie rudele din clasa I:
- fie nu pot să vină la moştenire (nedemni);
- fie nu vor să vină la moştenire (renunţători);
- rudele din clasa a lll-a sunt chemate la moştenire numai dacă:
- fie nu există moştenitori din primele două clase;
- fie moştenitori din primele două clase existenţi nu pot sau nu vor să vină;
- rudele din clasa a IV-a moştenesc numai în lipsa moştenitorilor din primele trei clase.
!!! venirea la moștenire concomitentă a rudelor din două clase deosebite este posibilă numai în caz
de exheredare prin testament a moștenitorilor dintr-o clasă, care sunt și rezervatari → într-o
asemenea ipoteză, moştenitorii rezervatari exheredaţi (soţul supravieţuitor, descendenţii şi
ascendenţii privilegiaţi ai defunctului) culeg numai rezerva succesorală, cotitatea disponibilă
revenind (dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament) moştenitorilor din clasa subsecventă
(ex. dacă descendenţii săi sunt dezmoşteniţi de către defunct, prin testament, aceştia vor culege
numai rezerva legală, restul moştenirii împărţindu-se între moştenitorii din clasa a II-a).
- în principiu: o rudă face parte dintr-o singură clasă – excepţie: este posibil ca o persoană să facă
parte şi din două clase (moştenitorul poate opta în favoarea uneia dintre cele două calităţi pe care
le are concomitent), exemple:
- copilul născut din căsătoria încheiată între nepotul defunctului şi nepotul de frate al
defunctului face parte din:
- prima clasă: strănepot al defunctului,
- clasa a II-a: strănepot de frate;
- soţul supravieţuitor dintr-o căsătorie încheiată între verii primari (soţul supravieţuitor poate fi
rudă cu defunctul, caz în care cel dintâi poate invoca această calitate, dar nu cumulativ cu
cea de soţ).
- art. 964 alin. (2) Cod civil: dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai
apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa
subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.
- soţul supravieţuitor al defunctului:
- nu face parte din nici o clasă, nefiind rudă cu defunctul, dar vine în concurs cu oricare dintre
acestea chemate la succesiune;
- nu înlătură nici o clasă de moştenitori, dar nici nu este înlăturat de la moştenire, indiferent de
clasa cu care vine în concurs).
B. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă: diferenţierea
rudelor aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori se realizează cu ajutorul gradului de rudenie,
adică a distanţei între două rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după numărul naşterilor
intervenite.
- în principiu: în cadrul aceleiaşi clase vocaţia concretă la moştenire depinde de gradul de rudenie,
astfel că rudele de grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe cele mai îndepărtate în grad
(proximior excludit remotiorem) – ex. fraţii şi surorile defunctului exclud de la moştenire pe pe
nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră etc.
- excepţii:
- în cadrul clasei a ll-a, părinţii defunctului (rude de gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii
şi surorile defunctului (rude de gradul II), ci vin împreună la succesiune;
- cazul reprezentării succesorala.
C. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire:
- în principiu: dacă moştenitorii defunctului fac parte din aceeaşi clasă şi au acelaşi grad de
rudenie: vor împărţi moştenirea în părţi egale [pe capete] (ex. dacă la moştenire vin doi fraţi ai
defunctului, fiecare va primi o jumătate).
DREPT SUCCESORAL 33
- excepţii:
- împărţeala moştenirii pe tulpini (reprezentarea succesorală);
- împărţeala moştenirii pe linii, în cazul în care sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali
privilegiaţi:
- fraţi ori surori proveniţi din părinţi diferiţi (fraţi buni, fraţi consangvini sau fraţi uterini);
- descendenţii fraţilor ori surorilor de categorii diferite (indiferent dacă vin la moştenire
în nume propriu sau prin reprezentare).
- în această situaţie (împărţeala pe linii), masa succesorală se împarte în dimidia
maternis (jumătatea mamei) şi dimidia paternis (jumătatea tatălui), iar, la rândul lor,
acestea se împart pe linii:
- fraţii uterini vor culege cât o linie din dimidia maternis,
- fraţii consangvini vor culege câte o linie din dimidia paternis,
- fraţii buni vor culege, întrucât au privilegiul dublei legături, câte o linie atât din
dimidia maternis, cât şi din dimidia paternis.
- nu se aplică principiul egalităţii în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi/surori sau
descendenţii lor, pe de altă parte, părinţii culegând o cotă fixă indiferent de numărul
colateralilor privilegiaţi cu care vin în concurs.
3. Reprezentarea succesorală (excepţie de la principiile devoluţiunii legale: dispoziţiile care o prevăd
sunt de strictă interpretare, astfel că nici o altă persoană în afara celor expres prevăzute de lege nu
poate beneficia de efectele reprezentării succesorale - un beneficiu al legii de care se bucură anumite
categorii de moştenitori legali ce înlătură unele consecinţe injuste ale principiului proximităţii gradului
de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad) - prin reprezentarea succesorală,
un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă în virtutea legii în locul şi
gradul ascendentului său numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit
acestuia dacă nu ar fi fost:
- nedemn faţă de defunct (decedat sau în viaţă);
- decedat la data deschiderii moştenirii.
- exemplu: la moartea lui A rămân ca moştenitori fiul său B şi doi nepoţi D şi E (copiii unui fiu
predecedat al defunctului) → în lipsa reprezentării succesorale, s-ar aplica principiul proximităţii
în gradul de rudenie, urmând ca moştenirea lăsată de A să fie culeasă numai de fiul său B
(descendent de gradul I care îi înlătură de la moştenire pe D şi E aceştia fiind descendenţi de
gradul al II-lea) → întrucât legiuitorul a apreciat că o astfel de excludere ar fi nedreaptă, prin
derogare de la principiul proximităţii în grad şi al egalităţii între rudele de acelaşi grad, s-a permis
nepoţilor D şi E să urce în locul şi gradul părintelui lor predecedat, venind astfel la moştenire, în
concurs cu unchiul lor B, nepoţii defunctului primind părţi egale din jumătatea moştenirii cuvenită
tatălui lor.
!!! în cazul reprezentării, moştenirea se va împărţi pe tulpini adică, după numărul descendenţilor de
gradul I, deci nu se va împărţi pe capete, adică în mod egal între succesori.
- reprezentarea succesorală este admisă numai în privinţa:
- descendenţilor copiilor defunctului (nepoţii, strănepoţii defunctului ş.a. până la infinit);
- descendenţilor din fraţi şi surori (nepoţii şi strănepoţii de frate/soră ai defunctului).
A. Condiţiile reprezentării succesorale: descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii din fraţi
şi surori pot beneficia de reprezentarea succesorală dacă sunt îndeplinite două condiţii:
a) Cel reprezentat să fie nedemn sau decedat, la data deschiderii moştenirii: reprezentarea
operează în cazul reprezentatului nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii
moştenirii.
- reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul:
- este nedemn faţă de reprezentat;
- a renunţat la moştenirea lăsată de reprezentat;
- a fost dezmoştenit de reprezentat.
- poate fi reprezentată:
- atât o persoană decedată (chiar dacă reprezentatul este comorient sau codecedat al lui de cuius);
- cât şi o persoană în viaţă (chiar şi persoana dispărută), dar lipsită de capacitatea de a moşteni:
- nedemnul (chiar dacă renunţă la moştenire, deoarece calitatea de nedemn este
suficientă pentru ca acesta să poată fi reprezentat);
- dezmoştenitul:
- dacă este un descendent (de orice grad) decedat sau nedemn la data deschiderii
moştenirii, poate fi reprezentat însă numai pentru rezerva succesorală, întrucât,
dacă reprezentatul ar fi fost în viaţă sau nu ar fi fost nedemn, el ar fi cules rezerva
ce i se cuvenea.
- dacă este un colateral privilegiat (frate/soră, nepot de frate/soră) decedat sau
nedemn la data deschiderii moştenirii, nu poate fi reprezentat pentru că
dezmoştenirea are ca efect înlăturarea reprezentatului de la moştenire iar locul
său nu mai este util;
34 DREPT SUCCESORAL
- dacă este în viaţă şi nu este nedemn la data deschiderii moştenirii, nu poate fi
reprezentat pentru că nu ne aflăm în ipoteza normei juridice referitoare la cazurile
în care reprezentarea succesorală este permisă.
- nu poate fi reprezentat:
- renunţătorul (ex. un descendent al defunctului doreşte să-şi favorizeze fratele, în
detrimentul copilului său, şi în acest scop renunţă la moştenire) - excepţie: nedemnul
renunţător care poate fi reprezentat nu pentru că este renunţător, ci pentru că este nedemn;
- persoana (demnă) declarată moartă pe cale judecătorească, dacă data indicată în
hotărârea judecătorească declarativă de moarte, ca fiind data morţii celui declarat dispărut,
este ulterioară deschiderii succesiunii.
!!! reprezentarea nu poate opera per saltum şi omisso medio, adică reprezentantul trebuie să urce
din grad în grad vacant până la gradul cel mai apropiat de defunct, deci reprezentantul nu poate să
sară peste un ascendent care este în viaţă pentru a ajunge la alt ascendent pe care să îl
reprezinte.
b) Reprezentantul să îndeplinească condiţiile generale pentru a moşteni, adică trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de a veni la moştenirea legală a acestuia:
i. să aibă capacitate succesorală; astfel, reprezentantul trebuie să existe în momentul
deschiderii moştenirii - nu poate să fie comorient sau codecedat cu defunctul (spre deosebire
de reprezentat care poate fi chiar şi un comorient sau un codecedat);
ii. să aibă vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct: o persoană care
nu ar putea moşteni în nume propriu nu ar putea culege moştenirea nici prin reprezentare (ex.
descendenţii din fraţi sau surori pot veni la moştenire prin reprezentare numai până la gradul
al IV-lea inclusiv: strănepotul de frate care este rudă de gradul al IV-lea cu defunctul).
- cazul adopţiei cu efecte depline - adoptatul şi descendenţii săi pot beneficia de reprezentare
ca şi copiii din filiaţia firească, întrucât devin rudă cu:
- adoptatorul său,
- rudele adoptatorului (evident, adoptatul cu efecte depline nu poate reprezenta rudele
din familia firească).
- cazul adopţiei cu efecte restrânse:
- în principiu, adoptatul şi descendenţii săi nu pot beneficia de reprezentare, întrucât
adoptatul şi descendenţii săi:
- devin rude numai cu adoptatorul;
- nu devin rude şi cu rudele adoptatorului.
- excepţie: descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin reprezentare numai dacă de
cuius este chiar adoptatorul.
- în cazul desfacerii adopţiei, raporturile de rudenie ale adoptatului cu adoptatorul şi cu rudele
acestuia încetează numai pentru viitor, de la data hotărârii judecătoreşti iar tot din acest
moment se restabilesc şi legăturile de rudenie ale adoptatului cu familia firească → vocaţia
succesorală a adoptatului trebuie apreciată în funcţie de data deschiderii moştenirii şi de
data desfacerii adopţiei;
- în cazul nulităţii adopţiei produce efecte retroactive, considerându-se că niciodată legăturile
de rudenie ale persoanelor implicate în actul nul al adopţiei nu au fost modificate:
iii. să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea lui de cuius şi să nu fi fost
exheredat (cazul moştenitorilor nerezervatari) → nu se cere ca reprezentantul să îndeplinească
condiţiile necesare pentru a-l moşteni pe reprezentat (ex. reprezentantul poate fi nedemn faţă
de reprezentat, întrucât nedemnitatea produce efecte numai în raport cu persoana faţă de
care s-a săvârşit fapta; el poate să renunţe la moştenirea reprezentatului sau să fie exheredat
de reprezentat).
B. Modul în care operează reprezentarea: operează de drept, în toate cazurile, la infinit.
- în clasa I (clasa descendenţilor): nepoţii (rude cu de cuius de gradul al ll-lea) vin la moştenire
prin reprezentare:
- atât în cazul în care ar exista şi fii ai defunctului (descendenţi de gradul I),
- cât şi în cazul în care ar veni la moştenire numai nepoţi ai defunctului.
- în clasa a ll-a (clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi): nepoţii de frate şi soră (rude cu
de cuius de gradul III) vin la moştenire prin reprezentare:
- atât în cazul în care ar veni la moştenire şi fraţii sau surorile defunctului,
- cât şi în cazul în care ar veni la moştenire numai nepoţi de frate sau soră.
- când rudele sunt de grad egal: împărţirea moştenirii se va face pe tulpini (nu pe capete), cu
respectarea principiului egalităţii între moştenitorii de grad cel mai apropiat cu defunctul (ex. dacă
cei doi copii ai defunctului sunt decedaţi la data deschiderii moştenirii şi unul a lăsat un copil, iar
al doilea a lăsat doi copii, moştenirea se va împărţi între nepoţii defunctului nu în părţi egale, ci în
două părţi, prima jumătate revenind unui nepot, iar cealaltă jumătate fiind împărţită între ceilalţi
doi nepoţi).
- reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit): de reprezentare vor beneficia nu numai
descendenţii de gradul al doilea spre a reprezenta pe descendenţii de gradul I, ci şi descendenţii
de gradul al III-lea spre a reprezenta pe descendenţii de gradul al II-lea, precum şi cei de gradul
DREPT SUCCESORAL 35
al IV-lea pe cei de gradul al III-lea etc. (pot avea calitatea de reprezentanţi nu numai nepoţii, ci şi
strănepoţii, răstrănepoţii de fiu, până la infinit).
- excepţie: cazul descendenţilor din fraţi sau surori, pentru care reprezentarea poate opera
numai până la gradul al IV-lea (moştenirea în linie colaterală fiind admisă numai până la gradul
al IV-lea);
- reprezentarea operează de drept (împărţeala pe tulpini): voinţa descendenţilor-reprezentanţi poate
influenţa regulile reprezentării:
- numai prin renunţare la moştenire, caz în care împărţirea se va face pe capete, şi nu pe
tulpini (ex. defunctul are patru copii, dintre care unul este predecedat sau nedemn, în locul
său venind la moştenire, prin reprezentare, fiul acestuia → în termenul de opţiune
succesorală, nepotul de fiu renunţă la moştenire, împărţirea făcându-se, astfel, în cote
egale între cei trei fii ai defunctului în viaţă, câte o treime fiecare);
- nu şi prin acceptarea ei cu efecte parţiale sau sub condiţie (ex. împărţeala să se facă în alte
cote decât cele stabilite de lege).
!!! regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate nici prin voinţa defunctului → totuşi,
defunctul, prin testament, cu condiţia respectării rezervei [jumătate din cât i s-ar fi cuvenit
moştenitorului rezervatar dacă nu ar fi fost dezmoştenit] moştenitorilor rezervatari (rezerva
succesorală a descendenţilor-legatari), poate influenţa efectele reprezentării, gratificându-i pe
reprezentanţi cu cote egale şi nu inegale, cum ar fi rezultat din împărţirea pe tulpini, specifică
reprezentării succesorale (ex. defunctul, care are doi copii predecedaţi, prin testament, dispune
împărţirea moştenirii în cote egale şi nu pe tulpini între cei trei nepoţi ai săi, unul din partea celui
mai mare fiu, iar doi din partea celuilalt fiu → defunctul a influenţat astfel reprezentarea
succesorală, însă acest lucru a fost posibil întrucât a respectat rezerva succesorală a acestora).
C. Efectele reprezentării succesorale: efect principal al reprezentării succesorale, descendentul
(reprezentantul) urcă în drepturile ascendentului său (reprezentatul), culegând moştenirea ce i s-ar fi
cuvenit acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat.
A. Efectul general al reprezentării succesorale: în cazul reprezentării a două sau mai multor
persoane decedate sau nedemne, la data deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor îşi împart
moştenirea pe tulpini (nu pe „capete) [reprezentanţii, indiferent de numărul lor, vor lua partea din
moştenire ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat] – ex. dacă defunctul a avut doi copii
predecedaţi, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, aceşti nepoţi ai defunctului vor
moşteni nu în părţi egale, ci primul va lua 1/2 din moştenire, iar ceilalţi doi câte 1/4 fiecare.
- prin tulpină se înţelege:
- în clasa întâi - descendentul de gradul întâi care:
- fie culege moştenirea,
- fie este reprezentat la moştenire;
- în clasa a doua - colateralul privilegiat de gradul al doilea care:
- fie culege moştenirea,
- fie este reprezentat la moştenire.
- când aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri: în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot
pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se în
mod egal între ei (ex. dacă în cazul de mai sus unul dintre nepoţi ar fi decedat şi el la data
deschiderii moştenirii, lăsând doi copii - strănepoţi ai defunctului - aceştia vor veni la moştenire
tot pe tulpini – subtulpini - adică ar primi partea cuvenită ascendentului lor).
B. Efectul particular al reprezentării succesorale: raportul la care sunt obligaţi copiii
nedemnului, concepuţi la data deschiderii moştenirii.
- copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost
exclus, sunt obligaţi să raporteze, la moştenirea lăsată de nedemn, bunurile pe care le-au
moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii
ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul, însă
numai în cazul şi în măsura în care valoarea acestora a depăşit valoarea pasivului
succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării [copiii
nedemnului trebuie să raporteze numai în măsura îmbogăţirii lor].
!!! a nu se confunda raportul donaţiilor (sunt raportate donaţiile făcute de defunct în timpul vieţii) cu
raportul la care sunt obligaţi copiii nedemnului, concepuţi la data deschiderii moştenirii (sunt
raportate bunurile culese prin reprezentare,) cele două raportări având temei şi conţinut diferite,
deşi ambele categorii de raport au menirea de a asigura egalitatea între rudele de acelaşi grad,
aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori.
Distincţia dintre reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune
succesorală:
- în cazul reprezentării: reprezentatul este decedat la data deschiderii moştenirii sau nedemn faţă de
defunct;
- în cazul retransmiterii însă, moştenitorul supravieţuieşte un interval scurt de timp după
deschiderea moştenirii, dar moare mai înainte să fi exercitat dreptul de opţiune succesorală →
dreptul de opţiune succesorală al celui care a decedat mai înainte de a-l exercita se transmite
36 DREPT SUCCESORAL
către succesorii proprii, care îl vor exercita separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil
dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor;
- deşi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală se aseamănă cu reprezentarea
succesorală a predecedatului, avem următoarele deosebiri:
- numai în cazul reprezentării, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, în cazul retransmiterii
aceasta făcându-se pe capete;
- reprezentarea succesorală operează numai în cazul moştenirii legale, spre deosebire de
retransmitere care poate opera, în egală măsură, şi în cazul moştenirii testamentare;
- în cazul retransmiterii, fiind vorba de două sau mai multe moşteniri, ele trebuie examinate
separat, sub toate aspectele pe care le comportă: componenţă, termen de opţiune
succesorală, cotele care se cuvin moştenitorilor;
- în cazul retransmiterii, competenţa teritorială a birourilor notariale, respectiv a instanţei de
judecată, se determină în funcţie de locul deschiderii celei din urmă moşteniri.
3.4. DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR AL DEFUNCTULUI.
- deşi soţul supravieţuitor nu este rudă cu defunctul, având în vedere afecţiunea reciprocă dintre
aceştia, Codul civil recunoaşte soţului supravieţuitor trei categorii de drepturi:
1. un drept de moştenire:
- în concurs cu clasele de moştenitori legali;
- în lipsa rudelor din cele patru clase;
2. un drept de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic;
3. un drept temporar de abitaţie asupra locuinţei.
- pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească:
a. condiţiile generale cerute de lege pentru a moşteni (a. să aibă capacitate succesorală, adică
să fie în viaţă la data deschiderii moştenirii defunctului; b. să nu fie nedemn faţă de defunct);
b. o condiţie speciala: să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii.
A. Calitatea de soţ şi vocaţia sa la moştenire: soţul supravieţuitor trebuie să aibă această calitate
numai la data deschiderii succesiunii, neavând relevanţă:
- durata căsătoriei cu defunctul,
- starea materială ori sexul soţului supravieţuitor,
- dacă au avut sau nu copii,
- dacă erau despărţiţi sau nu în fapt.
- evident, concubinajul a două persoane de sex diferit, oricât de durabil ar fi fost, nu conferă
vocaţie succesorală legală concubinului supravieţuitor, astfel, nu beneficiază de dispoziţiile legale
privind drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor concubinul defunctului, indiferent cât de
durabilă ar fi fost convieţuirea cestora.
- atâta vreme cât nu a intervenit o hotărâre de divorţ definitivă, soţul supravieţuitor păstrează
această calitate şi, implicit, vocaţia la moştenirea soţului decedat:
- în cazul în care căsătoria era desfăcută prin divorţ la data deschiderii moştenirii (căsătoria
este desfăcută din ziua când hotărârea judecătorească a rămas definitivă), fostul soţ al
decedatului nu mai are vocaţie succesorală, calitatea de soţ nu mai există întrucât a pierdut
această calitate;
- dacă decesul lui de cuius a intervenit după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de divorţ, dar
înainte de a deveni irevocabilă, calitatea de soţ există şi deci soţul supravieţuitor îl va putea
moşteni pe soţul decedat;
- în ipoteza în care soţii au apelat la ofiţerul de stare civilă sau la notarul public pentru
desfacerea căsătoriei, soţul supravieţuitor păstrează vocaţia la moştenire în cazul în care
nu a fost încă eliberat un certificat de divorţ.
- în cazul în care, anterior deschiderii moştenirii, prin hotărâre judecătorească se constatase
nulitatea ori se pronunţase anularea căsătoriei, problema unor drepturi succesorale nu se mai
pune, deoarece calitatea de soţ nu mai există.
- în caz de nulitate (absolută sau relativă), căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, chiar dacă
hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea sau s-a anulat căsătoria a intervenit
ulterior decesului unuia dintre soţi;
- excepţie (căsătoria putativă): soţul supravieţuitor care a fost de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instanţei
judecătoreşti devine definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă;
- evident, dacă soţul nu a fost de bună-credinţă, acesta nu va moşteni, pierzând calitatea de
soţ cu efect retroactiv;
- dacă moartea unuia dintre soţi intervine după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti
de desfiinţare a căsătoriei, niciunul dintre soţi (fie şi de bună-credinţă) nu va putea moşteni
(nu mai are calitatea de soţ).
- dacă soţii sunt fie comorienţi, fie codecedaţi, ei nu se vor putea moşteni unul pe celălalt iar cele
două succesiuni distincte vor fi culese de moştenitorii lor legali ori testamentari;
- soţul de bună-credinţă recăsătorit al celui declarat judecătoreşte mort nu mai poate veni la
moştenirea primul soţ, în ipoteza reapariţiei acestuia şi a anulării hotărârii declarative de moarte:
DREPT SUCCESORAL 37
într-un asemenea caz, prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii celei de-a doua,
iar soţul celui declarat judecătoreşte mort şi reapărut îl poate moşteni numai pe cel de-al doilea
soţ.
- soţul de rea-credinţă (cunoscând faptul că soţul său este în viaţă) recăsătorit al celui declarat
judecătoreşte mort, prin recăsătorire săvârşeşte fapta de bigamie: ca urmare, cea de-a doua
căsătorie încheiată va fi nulă şi se va menţine cea dintâi.
B. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi regimul matrimonial ales:
a. regimul comunităţii legale:
- la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri (bunurile comune ale soţilor, deţinute în
codevălmăşie potrivit art. 339 Cod civil) încetează;
- oricare dintre soţi poate dispune prin legat de partea care i s-ar cuveni, la încetarea
căsătoriei, din comunitatea de bunuri;
- în ipoteza în care aceasta încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea comunităţii se
face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat, obligaţiile soţului decedat
divizându-se între moştenitori, proporţional cu cotele care le revin din moştenire;
b. regimul comunităţii convenţionale (se derogă prin convenţie matrimonială de la dispoziţiile
privind regimul comunităţii legale) - masa succesorală a soţului defunct poate fi:
- mai vastă decât în cazul comunităţii legale, fiind circumscrisă, potrivit convenţiei soţilor,
şi unor bunuri proprii, dobândite de soţi înaintea sau după încheierea căsătoriei,
- mai restrânsă decât în cazul comunităţii legale, fiind sustrase acesteia, de asemenea
potrivit convenţiei părţilor, anumite bunuri, dobândite de soţi în timpul căsătoriei.
- atât în cazul comunităţii legale, cât şi în cazul comunităţii convenţionale, soţul supravieţuitor
are dreptul la partea sa din comunitatea de bunuri, în calitate de codevălmaş, în temeiul
dispoziţiilor art. 357 alin. (2) din Codul Civil, şi nu în calitate de moştenitor, potrivit regulilor de
drept succesoral.
- cota-parte care revine fiecărui soţ se determină avându-se în vedere contribuţia acestuia la
dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune (până la proba contrară, se
prezumă că soţii au avut o contribuţie egală).
- partea cuvenită soţului defunct din comunitate de bunuri, împreună cu bunurile proprii, vor
forma masa succesorală →deci soţul supravieţuitor va putea culege o cotă şi din partea
soţului din comunitatea de bunuri.
c. clauza de preciput (!!! devine caducă, în ipoteza în care soţul beneficiar decedează înaintea
soţului supravieţuitor sau când soţii decedează în acelaşi timp):
- prin convenţie matrimonială, se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată,
înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în devălmăşie
sau în coproprietate;
- clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci este supusă doar reducţiunii,
în condiţiile legii, în măsura în care este afectată rezerva succesorală.
1. Drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali:
a) Cota succesorală la care are dreptul soţul supravieţuitor: soţul supravieţuitor, deşi nu face
parte din nici o clasă de moştenitori legali, vine în concurs cu oricare clasă chemată la moştenire
(partea ce se cuvine soţului supravieţuitor duce la micşorarea părţilor ce se cuvin celorlalţi
moştenitori legali, respectiv partea soţului supravieţuitor se imputa asupra părţilor moştenitorilor
cu care acesta vine în concurs → se stabileşte mai întâi cota cuvenită acestuia, iar restul se
împarte între ceilalţi moştenitori):
- în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de moştenitori legali), indiferent de numărul lor,
soţul supravieţuitor are dreptul la 1/4 din moştenire;
- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, care vin la moştenire împreună
cu colateralii privilegiaţi (clasa a II-a de moştenitori legali), de asemenea indiferent de numărul
lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3 din moştenire;
- dacă soţul supravieţuitor vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu
colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de numărul lor, el culege 1/2 din moştenire;
- în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori legali) sau cu colateralii ordinari
(clasa a IV-a de moştenitori legali), indiferent de numărul lor, în ambele cazuri, soţul
supravieţuitor are dreptul la 3/4 din moştenire;
- în cazul în care nu există moştenitori legali ori aceştia există, dar sunt nedemni sau renunţători,
soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire a soţului decedat.
b) Probleme speciale:
a. în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu două clase (subclase) de moştenitori
legali (ipoteza dezmoştenirii unor moştenitori legali rezervatari): cota soţului supravieţuitor în
concurs cu moştenitorii legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi
venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele (ex. dacă au fost exheredaţi părinţii
defunctului, ei culeg totuşi rezerva în calitate de moştenitori legali rezervatari → dacă există
moştenitori din subclasa colateralilor privilegiaţi, soţul supravieţuitor va primi numai 1/3 din
moştenire, deşi, ascendenţii privilegiaţi fiind exheredaţi, conform regulilor generale, ar fi trebuit să
primească 1/2).
38 DREPT SUCCESORAL
- dezmoştenirea de către defunct a moştenitorilor nerezervatari, care sunt, astfel, înlăturaţi de la
moştenire, nu influenţează cu nimic stabilirea cotei soţului supravieţuitor, acesta venind la
moştenire în concurs cu clasa subsecventă şi primind, în consecinţă, cota legală pentru
concursul cu aceasta.
b. în ipoteza bigamiei ori poligamiei, respectiv existenţa a două sau mai multor persoane care
pretind drepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori: moştenirea lăsată de defunctul
bigam sau cota-parte din această moştenire, prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor
în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali, se împarte în mod egal între:
- soţul din căsătoria valabilă;
- soţul de bună-credinţă din căsătoria nulă.
c) Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor:
- soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
- soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar,
- soţul supravieţuitor, numai atunci când vine în concurs cu descendenţii, este obligat să
raporteze la masa succesorală donaţiile primite de la soţul decedat;
- soţul supravieţuitor este moştenitor sezinar, adică soţul supravieţuitor beneficiază, mai înainte
de atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau prin hotărârea
judecătorească, atât de stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, cât şi de dreptul de a
administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, el dobândeşte
de drept stăpânirea de fapt a moştenirii.
2. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic
(rațiunea dreptului special al soțului supraviețuitor asupra acestor categorii de bunuri este aceea
de a nu-l priva de bunurile pe care le-a folosit împreună cu soțul decedat, în caz contrar,
condițiile de viață ale soțului supraviețuitor ar putea fi modificate fără o justificare temeinică): pe
lângă partea succesorală pe care o culege în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali,
soţul supravieţuitor mai are dreptul să primească din moştenire mobilierul şi obiectele de uz
casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, însă numai dacă vine în concurs cu alţi
moştenitori decât descendenţii defunctului.
- în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului: mobilierul şi
obiectele de uz casnic intră în masa succesorală → soţul supravieţuitor ar putea primi aceste
bunuri numai în cadrul cotei succesorale la care are dreptul (nu în temeiul dreptului său
special prevăzut de art. 974 Cod civil).
a) Mobilierul şi obiectele de uz casnic (condiţiile privesc natura intrinsecă a bunurilor şi afectaţiunea
lor concretă):
1. bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor;
2. obiectele care, prin natura şi afectaţiunea lor, erau destinate să servească în cadrul
gospodăriei casnice şi erau folosite în comun, corespunzător nivelului obişnuit de trai al
soţilor.
- fac parte din această categorie de bunuri: ex. mobilierul, televizorul, obiectele de menaj,
aragazul, frigiderul, aspiratorul, maşina de spălat rufe, creanţa în despăgubire pentru
stricăciuni cauzate acestor bunuri etc. → mobilierul şi obiectele de uz casnic trebuie să fi fost
folosite efectiv de soţi, în cadrul gospodăriei comune, potrivit nivelului lor de trai, indiferent de
momentul dobândirii lor (înainte de încheierea căsătoriei sau în timpul acesteia).
- nu fac parte din această categorie de bunuri:
- bunurile care nu sunt folosite în gospodăria casnică propriu-zisă, precum autoturismul,
pianul, bunurile cu care se exercită profesiunea unuia dintre soţi;
- bunurile care, deşi potrivit naturii lor ar putea fi folosite în gospodăria casnică, totuşi, nu li
s-a dat această afectaţiune, fiind procurate în alt scop, precum bunurile dobândite pentru
a face o investiţie.
- bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti, precum animale de muncă, unelte specifice
gospodăriei ţărăneşti.
- în ceea ce priveşte bunurile proprii (din categoria bunurilor aparţinând gospodăriei casnice) ale
soţului decedat fac obiectul dreptului special de moştenire numai dacă au fost aduse în
gospodăria comună şi au fost folosite de soţi;
!!! dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice
priveşte numai:
- partea cuvenită soţului decedat în urma împărţelii bunurilor comune (restul bunurilor
gospodăriei casnice se cuvin soțului supraviețuitor în calitate de codevălmaș),
- bunurile proprii ale defunctului din această categorie.
b) Condiţii speciale pentru ca soţul supravieţuitor să culeagă aceste bunuri:
1. soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I de
moştenitori legali);
2. soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi inter vivos (donaţii)
sau mortis causa (legate făcute prin testament), caz în care, bunurile în cauză nu mai pot fi
dobândite în exclusivitate de soţul supravieţuitor în virtutea dreptului său special (actele
liberale ale defunctului sunt valabile, soţul supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor
DREPT SUCCESORAL 39
bunuri, ci numai în privinţa dreptului de moştenire ordinar) → dacă defunctul a dispus prin
liberalităţi de toată partea sa din mobile şi bunurile aparţinând gospodăriei casnice, soţul
supravieţuitor va fi lipsit de această categorie de bunuri.
!!! dreptul soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice nu se
pierde nici dacă el a dat la o parte sau a ascuns unele bunuri ale gospodăriei casnice,
întrucât moştenitorii cu care vine în concurs oricum nu au niciun drept asupra acestor
bunuri.
3. în ipoteza căsătoriei putative (bigamie), stabilirea drepturilor soţilor supravieţuitori asupra
mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice se face în funcţie de afectaţiunea lor
concretă în gospodăria casnică: fiecare soţ supravieţuitor va culege numai bunurile pe care le-
a folosit în cadrul gospodăriei sale comune cu defunctul.
c) Natura juridică a dreptului special al soţului supravieţuitor: dreptul special al soţului supravieţuitor
este reglementat ca un drept de moştenire legală afectat scopului prevăzut de lege (având o
destinaţie specială), asupra mobilierului şi a obiectelor de uz casnic (care au fost afectate
folosinţei comune a soţilor) → mobilierul şi obiectele de uz casnic se cuvin soţului supravieţuitor
peste cota sa succesorală: în ipoteza în care aceste bunuri ar fi singurele lăsate de soţul decedat,
soţul supravieţuitor le va culege în totalitate.
3. Dreptul de abitaţie (drept real care are ca obiect o casă de locuit şi care permite titularului său
să posede şi să folosească locuinţa respectivă, proprietatea altei persoane, în scopul satisfacerii
nevoilor de locuit) al soţului supravieţuitor: după moartea unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor
care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale
beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii,
dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.
!!! dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor operează indiferent de moştenitorii cu care vine în
concurs la moştenire.
a) Condiţiile dreptului de abitaţie:
1. soţul supravieţuitor să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa (apartamentul) care
formează obiectul dreptului de abitaţie: nu este necesar ca la momentul deschiderii moştenirii
soţul supravieţuitor să fi convieţuit cu defunctul în locuinţa respectivă;
2. soţul supravieţuitor să nu aibă altă locuinţă proprie (soţul supravieţuitor nu este titular al
niciunui drept real – drept de uz, de uzufruct, de abitaţie etc. – de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale);
3. soţul supravieţuitor să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei (nemini res
sua servit), adică pentru a pune în discuţie acest drept, este necesar să vină la moştenire, în
concurs cu soţul supravieţuitor, şi alţi moştenitori;
4. locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din masa succesorală,
adică să fi aparţinut soţului decedat:
- fie exclusiv;
- fie în proprietate comună cu alte persoane.
5. defunctul nu a dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este moştenitor rezervatar, în ceea
ce priveşte casa.
- în ipoteza în care locuinţa a fost proprietate comună (în devălmăşie) a soţilor sau proprietatea
comună a soţului defunct şi a altei persoane: soţul supravieţuitor poate avea, de asemenea, un
drept de abitaţie, care însă vizează numai partea din coproprietate care a aparţinut defunctului;
- în ipoteza în care soţul supravieţuitor, fiind comoştenitor, moşteneşte locuinţa împreună cu alte
persoane, dreptul de abitaţie îi va permite să o folosească potrivit necesităţilor, nu în raport cu
cota-parte dobândită din moştenire.
!!! oricare dintre moştenitori poate cere:
- fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului
supravieţuitor,
- fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă
locuinţă corespunzătoare (moştenitorii defunctului nu pot pune la dispoziţia soţului
supravieţuitor, spre folosinţă, orice altă locuinţă, cu orice titlu precar, ex. închiriere sau
comodat).
b) Caracterele juridice ale dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor:
- este un drept real având ca obiect casa de locuit;
- este un drept temporar ce durează:
- fie până la ieşirea din indiviziune, însă cel puţin un an de la deschiderea moştenirii;
- fie până la recăsătorirea soţului supravieţuitor;
- este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea
altei persoane(nu poate, chiar fără opoziţia moştenitorilor, nici măcar închiria partea sa din
locuinţă care îi excede) şi neputând fi urmărit de creditorii defunctului;
- este un drept cu titlu gratuit: soţul supravieţuitor nu este obligat să plătească chirie
moştenitorului care este proprietarul locuinţei pe timpul cât se bucură de acest drept.
c) Încetarea dreptului de abitaţie:
- fie prin partaj (locuinţa poate cădea în lotul său prin împărţeală, sau nu);
40 DREPT SUCCESORAL
- fie în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor, înainte de împlinirea termenului de un an.
- în ipoteza în care soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa şi după încetarea
dreptului de abitaţie, acesta va fi obligat la plata chiriei dacă foloseşte mai mult decât cota sa
parte din dreptul de proprietate asupra locuinţei;
- în ipoteza în care soţul supravieţuitor nu a obţinut o parte din locuinţă după împărţeală, locuinţa
fiind dobândită exclusiv de comoştenitori: el va putea fi evacuat în condiţiile contractului de
închiriere a locuinţei.
- toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa competentă să
judece partajul moştenirii care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.
Etapele procedurii de calcul al drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor:
a. determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din bunurile comune, în ipoteza în care aceştia
s-au căsătorit sub imperiul vechiului Cod al familiei, situaţie în care raporturile lor patrimoniale
sunt caracterizate de existenţa comunităţii de bunuri, precum şi în ipoteza în care soţii s-au
căsătorit sub imperiul actualului Cod civil şi vor alege, ca regim matrimonial, comunitatea legală
sau comunitatea convenţională;
b. determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din mobilier şi din obiectele de uz casnic, care
au fost afectate folosinţei comune a soţilor;
c. dobândirea de către soţul supravieţuitor a dreptului de abitaţie asupra casei de locuit, dacă sunt
îndeplinite condiţiile statuate de lege în acest sens;
d. determinarea masei succesorale - formată din următoarele elemente:
1. partea soţului decedat din comunitatea de bunuri;
2. bunurile proprii ale defunctului;
3. partea soţului decedat din mobilier şi din obiectele de uz casnic, care au fost afectate
folosinţei comune a soţilor, dacă soţul supravieţuitor nu a îndeplinit condiţiile cerute de lege
pentru a le culege;
4. casa de locuit (în tot, dacă aceasta este bun propriu al soţului decedat, sau în parte, dacă
aceasta este bun comun al ambilor soţi ori al lui de cuius şi al unui terţ);
e. imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale (evident, dacă de cuius nu are
rude şi nu a dispus de patrimoniul său prin testament, soţul supravieţuitor va culege întreaga
moştenire).

Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire sunt următoarele: principiul chemării la
moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali; principiul proximităţii gradului de rudenie între
moştenitorii din aceeaşi clasă; principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la
moştenire.
Codul civil a împărţit rudele defunctului în patru clase de moştenitori, chemându-le la moştenire în ordinea
acestora: clasa I (descendenţii în linie dreaptă): copiii, nepoţii, strănepoţii etc. defunctului, fără limită de grad; clasa
II (ascendenţii şi colateralii privilegiaţi): părinţii defunctului, fraţii şi surorile defunctului, precum şi pe descendenţii
fraţilor şi surorilor până la gradul al patrulea inclusiv; clasa III (ascendenţii ordinari): bunicii, străbunicii, stră-
străbunicii etc. defunctului, fără limită de grad; clasa IV (colateralii ordinari) - rudele în linie colaterală ale
defunctului până la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a doua, adică unchii, mătuşile (fraţii şi surorile
părinţilor), verii primari (copiii unchilor şi mătuşilor), fraţii şi surorile bunicilor defunctului.
Soţul supravieţuitor al defunctului, conform dispoziţiilor Legii nr.319/1944, este chemat la moştenire în concurs
cu fiecare clasă de moştenitori. Dacă există moştenitori cu vocaţie succesorală din clase diferite, pentru chemarea
efectivă la moştenire esenţial este criteriul ordinului clasei, nu gradul de rudenie cu defunctul. Potrivit legii nr.
319/1944, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori: el nici nu înlătură, nici
nu este înlăturat de la moştenire de nici o clasă de moştenitori.
Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă - potrivit acestui principiu, în
cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai îndepărtat. Excepţii: în
clasa a doua de moştenitori, părinţii defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu colateralii
privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului) sau trei (nepoţii de frate ai defunctului) ori patru
(strănepoţii de frate ai defunctului); reprezentarea succesorală.
Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire - dacă vin la
moştenire mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte
pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt. Prin urmare, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului,
aceştia vor împărţi moştenirea în trei părţi egale. Excepţii: împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la
moştenire a rudelor de acelaşi grad prin reprezentare succesorală; când la moştenirea defunctului sunt chemaţi
fraţi şi surori care nu au aceeaşi părinţi, împărţirea moştenirii se va face pe linii: fraţii consangvini şi uterini
culegând moştenirea fratelui lor decedat doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după
caz), pe care o împart între ei în părţi egale.
DREPT SUCCESORAL 41
Reprezentarea succesorală este un beneficiu care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie
dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior
deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în
viaţă. Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin reprezentare
se numeşte reprezentant. Reprezentarea succesorală este permisă: în cazul descendenţilor în linie dreaptă ai
defunctului, în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi.
Reprezentarea în cazul descendenţilor copiilor defunctului - articolul 665 alin. l Cod civil prevede că
„reprezentarea se întinde nemărginit în linie directă descendentă”. Prin urmare în linie directă descendentă,
reprezentarea operează indiferent de gradul de rudenie al reprezentantului cu defunctul. Astfel, un strănepot de
fiu, rudă de gradul trei cu defunctul, poate moşteni pe străbunicul său alături de un fiu al defunctului rămas în
viaţă, dacă pe tulpina pe care o reprezintă sunt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între el şi bunicul
său pe care îl reprezintă la moştenirea străbunicului său. Reprezentarea nu poate opera decât dacă există mai
multe tulpini, nu şi când există o singură tulpină.
Reprezentarea în cazul descendenţilor din fraţi şi surori - articolul 666 Cod civil prevede că „în linie colaterală,
reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la
moştenirea sa în concurs cu unchi sau mătuşă, întâmple-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai
dinainte, moştenirea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale”. Prin urmare,pentru
descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul patru inclusiv (nepoţi şi strănepoţi) reprezentarea
operează în condiţii similare celor ale descendenţilor defunctului.
Reprezentarea necesită întrunirea anumitor condiţii: reprezentatul trebuie să fie decedat la data deschiderii
succesiunii lui de cuius, locul celui reprezentat să fie util (reprezentatul trebuie să fi avut chemare concretă la
moştenire dacă ar fi fost în viaţă), reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege
moştenirea lăsată de defunct (să aibă capacitate succesorală; să aibă vocaţia succesorală generală proprie la
moştenirea lăsată de defunct; să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia; să nu fi
fost exheredat).
Efectele reprezentării: plasarea reprezentantului în locul reprezentatului (reprezentantul va culege partea ce ar
fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă). Împărţirea moştenirii pe tulpini: efectul principal al
împărţirii moştenirii pe tulpini (moştenirea se va împărţi în atâtea părţi câţi copii sau fraţi şi surori a avut defunctul,
care vin efectiv la moştenire sau care, fiind predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor, nu pe capete).
Efectele secundare ale împărţirii moştenirii pe tulpini: în caz de renunţare la moştenire a unuia dintre
reprezentanţi, partea acestuia din moştenire va reveni moştenitorilor care fac parte din aceeaşi tulpină cu acesta,
nu tuturor moştenitorilor; dacă există obligaţia de raport, reprezentantul ţinut la aceasta trebuie să raporteze nu
numai donaţiile pe cere le-a primit el de la defunct fără scutire de raport, ci şi donaţiile nescutite de raport pe care
le-a primit reprezentatul de la defunct.
Soţul supravieţuitor, pentru a putea moşteni, trebuie să întrunească condiţiile generale cerute de lege pentru a
putea moşteni. Soţul supravieţuitor mai trebuie să aibă calitatea de soţ al defunctului la data deschiderii
succesiunii (în cazul divorţului, căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea de divorţ va rămâne irevocabilă
iar până la această dată căsătoria este în fiinţă.
Legea nr. 319/1944 conferă soţului supravieţuitor următoarele drepturi: drepturi de moştenire proprii în concurs
cu fiecare clasă de moştenitori; un drept special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă; un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit.
Caracterele juridice ale dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor: soţul supravieţuitor poate veni la
moştenirea defunctului numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare, soţul supravieţuitor este moştenitor
rezervatar, soţul supravieţuitor datorează raportul donaţiilor primite de la defunct în cazul în care vine la moştenire
împreună cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar.
Potrivit Legii nr. 319/1944, soţului supravieţuitor îi revine: în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de
gradul de rudenie cu defunctul şi de numărul acestora, 1/4 din moştenire; în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi
colateralii privilegiaţi ai defunctului, atunci când vin împreună la moştenire, indiferent de numărul acestora, 1/3 din
moştenire; în concurs fie doar cu părinţii defunctului sau unul dintre aceştia, fie doar cu fraţii sau surorile
defunctului ori descendenţii acestora, indiferent de numărul lor, 1/2 din moştenire; în concurs cu ascendenţii
ordinari sau cu colateralii ordinari, în ambele cazuri, indiferent de numărul acestora, ¾ din moştenire; dacă nu
există moştenitori legali în nici una din cele patru clase şi nu există nici moştenitori testamentari, soţul
supravieţuitor va culege întreaga moştenire.
Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale: dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori se va proceda mai întâi la stabilirea cotei soţului supravieţuitor
raportat la întreaga moştenire, după care partea de moştenire rămasă se va împărţi între ceilalţi moştenitori
conform cotelor de moştenire prevăzute de lege; cota succesorală cuvenită soţului supravieţuitor în concurs cu
fiecare clasă de moştenitori restrânge drepturile succesorale ale celorlalţi moştenitori legali.
Articolul 5 din Legea nr. 319/1944 prevede că soţul supravieţuitor, atunci când vine la moştenire în concurs cu
alţi succesori decât descendenţii defunctului, „va moşteni, în afară de partea sa succesorală, mobilele şi obiectele
aparţinând gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă”. Prin urmare dacă la moştenire vin descendenţii
defunctului, dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor nu există. Dreptul special de moştenire al soţului
supravieţuitor este considerat a fi un drept de moştenire legală cu destinaţie specială. Darurile de nuntă: darurile
de nuntă sunt donaţiile făcute soţilor cu ocazia celebrării căsătoriei; regimul juridic al darurilor de nuntă este
identic cu acela al mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice.
Potrivit articolului 4 alin. 1 din Legea nr. 319/1944 soţul supravieţuitor „care nu are o locuinţă proprie, va avea
până la executarea ieşirii din indiviziune şi în orice caz, cel puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului
său, în afară de dreptul de moştenire potrivit dispoziţiilor de mai sus, un drept de abitaţie asupra casei în care a
locuit, dacă aceasta face parte din moştenire”. Acest drept de abitaţie, în principiu, are natură identică cu abitaţia
de drept comun (drept real asupra lucrului altuia, constând în dreptul de a utiliza exclusiv în interes propriu casa
care face parte din masa succesorală). Soţul supravieţuitor nu poate ceda sau închiria în nici un fel locuinţa care
42 DREPT SUCCESORAL
constituie obiectul dreptului său de abitaţie. Soţul supravieţuitor beneficiază de dreptul de abitaţie asupra casei de
locuit chiar şi în concurs cu descendenţii defunctului.

1. care sunt efectele reprezentării succesorale?
2. care este cota succesorală la care are dreptul soţul supravieţuitor?
3. care sunt condiţiile dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor?
DREPT SUCCESORAL 43
DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI.
MOŞTENIREA VACANTĂ
4.1.Introducere...................................................................................................................................... 45
4.2.Competenţe.................................................................................................................................... 45
4.3.Descendenţii defunctului (clasa I-a de moştenitori legali)…............................................. 45
4.4.Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (clasa a II-a de moştenitori legali).... 47
4.5.Ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori legali).................................................... 49
4.6.Colateralii ordinari (clasa a IV-a de moştenitori legali).......................................................50
4.7.Moştenirea vacantă (vacanţa succesorală)……....................................................................51
4.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 54
4.1. INTRODUCERE.
ale drepturilor succesorale ale rudelor defunctului. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul
fundamentelor fiecăreia din cele patru clase de moştenitori legali. De asemenea cursanţii vor fi
familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale moştenirii vacante.
4.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al drepturilor succesorale ale rudelor defunctului,
precum şi al moştenirii vacante.
4.3. DESCENDENŢII DEFUNCTULUI (CLASA I-A DE MOŞTENITORI LEGALI).
Rudele defunctului care au vocaţie legală generală sunt organizate pe patru clase de moştenitori
legali distincte (în funcţie de apropierea faţă de defunct, dar şi prin particularităţile lor):
- rudele în linie dreaptă la infinit;
- rudele colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv.
Clasa I de moştenitori legali (descendenţii defunctului):
- descendenţi - copiii defunctului (cu condiţia ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii) şi urmaşii lor în linie
dreaptă la nesfârşit:
- fără deosebire de sex;
- indiferent dacă sunt:
- din aceeaşi căsătorie,
- din căsătorii diferite,
- din afara căsătoriei dar a căror filiaţie a fost stabilită potrivit legii;
- adoptaţi;
- rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
- copiii adoptaţi:
- adopţia cu efecte depline:
- dacă moştenirea este lăsată de adoptator, adoptatul şi descendenţii săi pot veni la
moştenire;
- dacă cel care lasă moştenirea nu este adoptatorul, ci o altă rudă a acestuia, adoptatul va
avea vocaţie succesorală la moştenirea respectivă (adoptatul este rudă atât cu adoptatorul
său, cât şi cu rudele acestuia din urmă);
- dacă persoana care lasă moştenirea a fost o rudă firească a adoptatului, acesta din urmă
nu poate veni la moştenire, căci adopţia sa a fost încheiată cu efecte depline iar legăturile
adoptatului cu rudele fireşti încetează în acest caz.
- adopţia cu efecte restrânse (formă reglementată anterior anului 1997, prin efectul acestui tip
de adopţie, s-au stabilit raporturi de rudenie numai între adoptator şi adoptat şi s-au menţinut
cele cu familia firească):
- dacă moştenirea este lăsată de adoptator, adoptatul şi descendenţii săi pot veni la
moştenire;
- dacă cel care lasă moştenirea nu este adoptatorul, ci o altă rudă a acestuia, adoptatul nu
va avea vocaţie succesorală la moştenirea respectivă (adoptatul este rudă numai cu
adoptatorul său, nu şi cu rudele acestuia din urmă);

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI. MOŞTENIREA VACANTĂ
- dacă persoana care lasă moştenirea a fost o rudă firească a adoptatului, acesta din urmă
poate veni la moştenire în cazul adopţiei cu efecte restrânse, întrucât adoptatul păstrează
legăturile de rudenie cu familia firească, astfel că el şi descendenţii lui vor avea vocaţie
succesorală faţă de ascendenţii lor fireşti.
- evident, dacă adopţia s-a făcut cu scopul exclusiv de a crea adoptatului vocaţie succesorală
la moştenirea adoptatorului, adopţia este lovită de nulitate absolută.
- reproducerea umană asistată medical cu terţ donator: generează raporturi de rudenie între părinţi
şi copil şi, în consecinţă, vocaţie succesorală reciprocă între aceştia → „Tatăl are aceleaşi
drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator, ca şi
faţă de un copil născut prin concepţiune naturală” (art. 446 Cod Civil), astfel, copilul rezultat prin
reproducerea asistată medical cu terţ donator este asimilat de către noul Cod civil, copilului
natural.
- potrivit art. 441 alin. (1) Cod Civil: „reproducerea umană asistată medical cu terţ donator nu
determină nici o legătură de filiaţie între copil şi donator” → la moştenirea defunctului are
vocaţie descendentul acestuia rezultat prin reproducere umană asistată medical cu terţ
donator, însă, descendentul astfel rezultat nu poate culege moştenirea terţului donator.
Dreptul la moştenire al descendenţilor:
- descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase:
- dacă vin singuri la succesiune doi sau mai mulţi descendenţi de gradul I, descendenţii au
dreptul la întreaga moştenire iar fiecare va moşteni în mod egal, în funcţie de numărul lor,
adică moştenirea se împarte pe capete;
- dacă descendenţii de gradul al II-lea şi următoarele vin la moştenire în nume propriu, atunci
împărţirea se face tot pe capete (ex. defunctul are trei copii şi doi nepoţi, din partea celui mai
mare dintre copii: în termenul de opţiune succesorală, cei trei copii ai defunctului renunţă la
moştenire, astfel încât nepoţii vor culege moştenirea, în ipoteza în care o acceptă, în nume
propriu şi în mod egal).
- dacă descendenţii de gradul al II-lea şi următoarele vin la moştenire prin reprezentare,
împărţeala se va face pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii aplicându-se numai între
ramurile din aceeaşi tulpină;
- dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului:
- descendenţii, indiferent de numărul lor, vor culege ¾ din moştenire,
- soţului supravieţuitor îi revine restul de ¼ din moştenire.
Caracterele juridice ale drepturilor descendenţilor:
- descendenţii pot veni la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare:
- copiii defunctului, rude de gradul I, pot veni la moştenirea acestuia numai în nume propriu;
- descendenţii defunctului de gradul II şi următoarele pot veni la moştenirea acestuia:
- ca regulă, prin reprezentare (ex. în cazul în care autorul lor este nedemn, chiar şi în
viaţă, sau predecedat, descendenţii de gradul II şi următoarele vin la moştenire prin
efectul reprezentării);
- în mod excepţional, în nume propriu (ex. aceşti descendenţi pot veni la moştenirea
defunctului în nume propriu, numai atunci când autorul lor este dezmoştenit);
- descendenţii sunt moştenitori rezervatari (sub sancţiunea reducţiunii, de cuius nu poate dispune
prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa de o parte din moştenire, denumită rezervă) → dacă
defunctul dispune de patrimoniul său, prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa, aducând
atingere rezervei succesorale a descendenţilor, acestea vor fi supuse reducţiunii;
- rezerva descendenţilor este de:
- 1/2 din moştenire, dacă aceştia nu vin în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului;
- 3/8 din moştenire (1/2 din 3/4), dacă aceştia vin în concurs cu soţul supravieţuitor al
defunctului.
- dacă însă, numai unul dintre descendenţii defunctului a fost dezmoştenit, acesta va culege
numai rezerva de 1/2 din cota care i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost dezmoştenit, restul fiind
cules de către ceilalţi descendenţi;
- descendenţii sunt moştenitori sezinari, adică au şi:
- stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral, chiar înainte de eliberarea certificatului
de moştenitor şi fără vreo formalitate;
- dreptul de a administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile
defunctului (poate fi urmărit în calitate de moştenitor spre deosebire de moştenitorii legali
nesesizari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect
retroactiv din ziua deschiderii moşteniri iar până la intrarea în stăpânirea de fapt a
moştenirii, moştenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor);
- descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile (dacă donaţia nu a fost făcută cu scutire de
raport, ei sunt ţinuţi să readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de
donaţie de la cel care lasă moştenirea) → sunt obligaţi a raporta donaţiile, numai dacă ar fi avut
vocaţie concretă la moştenirea defunctului, în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data
donaţiei: renunţarea la moştenire înlătură însă obligaţia descendenţilor de a raporta donaţiile.
46 DREPT SUCCESORAL
4.4. ASCENDENŢII PRIVILEGIAŢI ŞI COLATERALII PRIVILEGIAŢI (CLASA A II-A DE
MOŞTENITORI LEGALI).
- legea cheamă la succesiune rudele care fac parte din clasa a ll-a de moştenitori legali, în ipoteza
în care:
- fie nu există descendenţi;
- fie descendenţii existenţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni (nedemni de a
moşteni şi nu pot fi reprezentaţi);
- fie descendenţii existenţi nu vor să vină la moştenire (renunţători);
- fie există numai moştenitori rezervatari dezmoşteniţi din clasa I, adică defunctul a
dezmoştenit pe toţi descendenţii săi (vin în limita rezervei succesorale în concurs cu
moştenitorii din clasa a II-a care vin în limita cotităţii disponibile) → dezmoştenirea
descendenţilor ale căror drepturi succesorale prezintă caracter rezervatar, permite venirea
la moştenire a două clase de moştenitori: clasa întâi în limitele rezervei succesorale şi clasa
a doua, care va culege cotitatea disponibilă.
- clasa a II-a de moştenitori legali este o clasă mixtă întrucât cuprinde două categorii de rude:
- ascendenţii privilegiaţi (se numesc privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe
ceilalţi ascendenţi ai defunctului, de gradul II până la infinit, bunici, străbunici etc.);
- colateralii privilegiaţi.
A. Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii defunctului (tatăl şi mama):
- din căsătorie,
- din adopţie;
- rezultaţi prin reproducerea umană asistată medical cu terţ donator sau că au consimţit la
aceasta (au vocaţie la moştenirea defunctului rezultat prin reproducere umană, în calitate de
ascendenţi privilegiaţi, părinţii care au consimţit în condiţiile legii la această metodă, vocaţie ce
nu subzistă însă şi în cazul donatorului);
1. Filiaţia faţă de mamă şi faţă de tată:
- filiaţia faţă de mamă:
- fie rezultă din faptul naşterii;
- fie se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
- filiaţia faţă de tatăl din căsătorie: se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
- filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte:
- fie prin recunoaştere (recunoaşterea este lovită de nulitate, dacă stabilirea filiaţiei prin
recunoaştere din afara căsătoriei s-a făcut în scopul exclusiv şi dovedit de a crea tatălui din
afara căsătoriei vocaţie succesorală la moştenirea copilului - doctrină);
- fie prin hotărâre judecătorească.
- pe de o parte, paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a
convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii;
- pe de altă parte, prezumţia de paternitate este înlăturată dacă pretinsul tată
dovedeşte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil.
2. Vocaţia succesorală a părinţilor fireşti în cazul adopţiei:
- în cazul adopţiei cu efecte depline, părinţii fireşti ai adoptatului pierd orice vocaţie succesorală
la moştenirea copilului adoptat, întrucât raporturile de rudenie dintre ei încetează.
- în cazul adopţiei cu efecte depline de către unul dintre soţi a copilului firesc al celuilalt soţ,
legăturile de rudenie dintre copil şi părintele său firesc (care este soţul adoptatorului cu efecte
depline) se menţin iar părintele firesc păstrează vocaţia succesorală la moştenirea copilului.
- în cazul adopţiei este cu efecte restrânse: vocaţia succesorală a ambilor părinţi fireşti se
menţine, indiferent dacă adoptatorul este sau nu soţul unuia dintre părinţii fireşti.
3. Vocaţia succesorală a adoptatorului:
- în ipoteza adopţiei cu efecte depline: adoptatul devine rudă cu adoptatorul şi rudele acestuia,
vocaţia succesorală a adoptatorului nu este pusă la îndoială;
- în ipoteza adopţiei cu efecte depline, dacă adopţia a fost făcută numai de unul dintre soţi,
celălalt soţ nu va avea calitatea de adoptator, indiferent de felul adopţiei.
- în ipoteza adopţiei cu efecte restrânse, adoptatorul are vocaţie succesorală la moştenirea lăsată
de adoptat, deşi adopţia consimţită de adoptator se face exclusiv în interesul celui adoptat, şi
nu invers.
4. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi:
- ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari;
- ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori sezinari.
5. Împărţeala moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi între ascendenţii privilegiaţi, pe de o
parte, şi colateralii privilegiaţi, pe de altă parte - întinderea drepturilor succesorale ale
ascendenţilor privilegiaţi diferă după cum:
- ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire;
- ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi.
DREPT SUCCESORAL 47
- în ipoteza în care la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (tatăl
şi mama acestuia), moştenirea se împarte întotdeauna în mod egal, în funcţie de numărul
acestora, pe capete.
- în ipoteza adopţiei cu efecte restrânse: adoptatorul vine la moştenire alături de părinţii
fireşti în viaţă la data deschiderii moştenirii, moştenirea împărţindu-se în două, trei sau
patru părţi.
- în ipoteza în care la moştenire sunt chemaţi ascendenţii privilegiaţi în concurs cu colateralii
privilegiaţi, întinderea drepturilor ascendenţilor se stabileşte astfel:
- când există un singur părinte, el va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4 revenind
colateralilor privilegiaţi;
- când trăiesc ambii părinţi, vor culege 1/2 din moştenire (câte 1/4 fiecare) cealaltă jumătate
revenind colateralilor privilegiaţi [art. 978 alin. (2) Cod civil];
- când la moştenire vin părinţii fireşti alături de adoptator (în cazul adopţiei cu efecte
restrânse), ei împreună vor culege tot 1/2 din moştenire, pe care o vor împărţi în mod egal
(pe capete), iar restul de 1/2 va fi culeasă de colateralii privilegiaţi.
- în ipoteza în care la moştenire, alături de clasa a II-a de moştenitori este chemat şi soţul
supravieţuitor a defunctului, cota ce i se cuvine acestuia este de:
- ⅓ din moştenire în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, care vin la
moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi;
- ½ din moştenire dacă soţul supravieţuitor vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi
sau numai cu colateralii privilegiaţi, în ambele cazuri indiferent de numărul lor.
B. Colateralii privilegiaţi:
- fraţii şi surorile defunctului din:
- aceeași căsătorie;
- căsătorii din diferite;
- din adopţia cu efecte depline (în ipoteza adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi
descendenţi lui nu devin rudă cu rudele adoptatorului şi, deci, nici cu descendenţii săi:
ex. dacă soţii au doi copii şi adoptă cu efecte restrânse un al treilea copil, acesta din
urmă nu devine frate cu copiii din filiaţia firească → în cazul in care unul dintre copiii
fireşti moare, moştenirea va fi culeasă numai de fratele său din filiaţia firească; de
asemenea, în ipoteza în care adoptatul ar muri mai întâi, niciunul dintre copiii din filiaţia
firească a adoptatorilor nu va avea vocaţie în calitate de frate/soră la moştenirea
adoptatului);
- descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul al IV-lea inclusiv, adică nepoţii (rude
de gradul al III-lea) şi strănepoţii (rude de gradul al IV-lea) de frate/soră.
!!! copiii adoptaţi cu efecte restrânse, nu pot veni la moştenirea celorlalţi copii ai adoptatorului,
întrucât acest tip de adopţie generează relaţii de rudenie numai între adoptat şi adoptator, nu şi
între adoptat şi familia adoptatorului → fratele adoptat cu efecte restrânse nu devine rudă cu
ceilalţi copii ai părinţilor adoptatori (ex. părinţii a trei copii rezultaţi din căsătorie au adoptat cu
efecte restrânse un al patrulea copil iar unul dintre copiii fireşti ai soţilor adoptatori moare: la
moştenirea acestuia, alături de părinţi, vin numai fraţii fireşti, nu şi fratele adoptat).
1. Împărţeala moştenirii între colateralii privilegiaţi după cum vin la moştenire singuri sau în
concurs cu ascendenţii privilegiaţi:
- în ipoteza în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin singuri, ei culeg întreaga moştenire ce
se împarte în mod egal între fraţii şi surorile defunctului pe capete;
- în ipoteza în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi:
- colateralii privilegiaţi vor primi 3/4 din moştenire în concurs cu un singur părinte;
- colateralii privilegiaţi vor primi 1/2 în concurs cu doi sau mai mulţii părinţi ai defunctului;
- în ipoteza în care la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, cota-parte cuvenită
acestuia va fi defalcată mai întâi.
- în ipoteza în care la moştenire vin descendenţii din fraţi şi surori în nume propriu, împărţeala
se face în mod egal pe capete;
- în ipoteza în care la moştenire vin descendenţii din fraţi şi surori prin reprezentare, chiar dacă
sunt de grad egal, împărţeala se face pe tulpini şi subtulpini.
2. Împărţeala pe linii (excepţie de la principiul potrivit căruia, în cadrul aceleiaşi clase, rudele de
grad egal moştenesc în părţi egale) - în ipoteza în care la moştenire vin colaterali privilegiaţi care
sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite (fraţii şi surorile defunctului nu sunt din aceiaşi
părinţi, ci din părinţi diferiţi) moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine se împarte, în
mod egal, între linia maternă şi linia paternă, astfel că cotele fraţilor şi surorilor vor fi diferite.
- categorii de fraţi şi surori ale defunctului când aceştia sunt din părinţi diferiţi:
- fraţii buni (primari) sunt fraţi cu defunctul şi după tată şi după mamă, indiferent dacă sunt:
- din căsătorie;
- adopţia cu efecte depline făcută de ambii soţi;
48 DREPT SUCCESORAL
- din reproducerea umană asistată medical cu terţ donator încuviinţată de ambii
părinţi.
- fraţii consangvini (consângeni) sunt fraţi cu defunctul numai după tată, indiferent dacă sunt:
- din căsătorii deosebite,
- din adopţia cu efecte depline făcută numai de tată.
- fraţi uterini sunt fraţi cu defunctul numai după mamă, indiferent dacă provin:
- din căsătorii diferite,
- din adopţia cu efecte depline făcută numai de mamă;
- din reproducerea umană asistată medical cu terţ donator încuviinţată numai de
mamă.
- în ipoteza în care la moştenire vin fraţi sau surori ce fac parte dintr-o singură categorie (sau din
aceeaşi căsătorie), drepturile lor succesorale vor fi egale, împărţeala făcându-se pe capete;
- în ipoteza în care la moştenire vin fraţi din căsătorii diferite, moştenirea se va împărţi pe linii iar
fraţii buni vor lua o parte mai mare decât fraţii consangvini sau uterini.
- împărţeala pe linii se realizează astfel: moştenirea lăsată de fratele decedat se împarte în două
linii, linia paternă şi linia maternă:
- fraţii buni vin la moştenire în ambele linii (privilegiul dublei legături),
- fraţii consangvini vin la moştenire numai în linia paternă,
- fraţii uterini vin la moştenire numai în linia maternă.
- împărţeala pe linii vizează:
- atât ipoteza în care colateralii privilegiaţi din linii colaterale diferite vin în concurs cu
ascendenţii privilegiaţi;
- cât şi ipoteza în care moştenirea se împarte numai între colaterali privilegiaţi iar aceştia
sunt pe linii colaterale diferite;
- de asemenea, şi ipoteza în care descendenţii din fraţi şi surori vin la moştenire prin
reprezentare sau prin valorificarea unui drept succesoral propriu (ex. dacă fraţii defunctului
în mai multe linii sunt renunţători).
- exemplu: dacă A decedează şi lasă ca moştenitori un frate bun B, un frate consangvin C şi un
frate uterin D, moştenirea lui A se va împărţi astfel: 1/2 pentru linia paternă şi 1/2 pentru linia
maternă → întrucât B este frate bun, el moşteneşte în ambele linii câte 1/4 în fiecare linie şi
deci va culege 1/2 din moştenire; C şi D vor moşteni fiecare în linia sa, paternă sau maternă, şi
vor culege fiecare câte 1/4 din moştenire;
- exemplu: defunctul are, la data deschiderii moştenirii, 2 părinţi (fireşti) şi 6 fraţi (2 fraţi uterini, 3
fraţi consangvini şi un frate bun), astfel că moştenirea acestuia se va împărţi astfel:
- părinţii vor culege 1/2 din moştenire;
- restul de 1/2, constituind cota colateralilor privilegiaţi, se va împărţi în două părţi egale
(1/4 fiecare), întrucât defunctul are fraţi pe mai multe linii;
- dimidia maternis va fi împărţită în trei linii egale (1/12 fiecare), întrucât defunctul are doi
fraţi de mamă şi un frate bun;
- dimidia paternis va fi împărţită în patru linii egale (1/16 fiecare), întrucât defunctul are
trei fraţi de tată şi un frate bun;
- fratele bun a cules două linii, una din partea mamei (1/12) şi una din partea tatălui (1/16)
întrucât are o dublă legătură cu defunctul;
- dacă presupunem că unul dintre fraţii de mamă ai defunctului şi unul dintre fraţii de tată ai
acestuia sunt decedaţi sau nedemni, la data deschiderii succesiunii, iar din partea fratelui
uterin predecedat sau nedemn, defunctul are trei nepoţi, iar din partea celui consangvin
are doi nepoţi, nepoţii, reprezentându-i pe ascendenţii lor, vor culege partea acestora din
moştenire astfel:
- cei trei nepoţi de frate uterin vor culege împreună cota de 1/12, revenindu-i fiecăruia
o cotă de 1/36;
- cei doi nepoţi de frate consangvin vor culege împreună cota de 1/16, revenindu-i
fiecăruia o cotă de 1/32.
3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi:
- colateralii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu; în schimb, descendenţii
colateralilor privilegiaţi pot veni la moştenire atât în nume propriu (ipoteza în care autorul lor
renunţă la moştenire), cât şi prin reprezentare (în majoritatea cazurilor);
- colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari;
- colateralii privilegiaţi nu sunt sezinari;
- colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
4.5. ASCENDENŢII ORDINARI (CLASA III-A DE MOŞTENITORI LEGALI).
- legea cheamă la moştenire ascendenţii ordinari, adică rudele în linie dreaptă ascendentă ale
defunctului de gradul doi, trei.... (bunicii, străbunicii etc. fără limită în grad) în ipoteza în care:
DREPT SUCCESORAL 49
- defunctul nu are moştenitori din primele două clase;
- moștenitorii existenţi:
- nu pot să vină la moştenire din cauza nedemnităţii sau din cauza exheredării;
- nu vor să vină la moştenire, fiind renunţători;
- defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi),
însă aceştia au fost dezmoşteniţi: moştenitorii rezervatari exheredaţi vor culege
numai rezerva legală, restul revenindu-le ascendenţilor ordinari.
- ascendenţii ordinari pot fi:
- din căsătorie;
- din rudenia civilă rezultat al adopţiei (cazul adopţiei cu efecte depline).
- din rudenia firească (cazul adopţiei cu efecte restrânse, atunci când de cuius a fost adoptat
cu efecte restrânse).
1. Împărţeala moştenirii între ascendenţii ordinari: bunicii, străbunicii etc. sunt chemaţi la
moştenire în ordinea gradelor de rudenie (principiul proximităţii gradului de rudenie), adică bunicii
(rude de gradul al II-lea) înlătură de la moştenire pe străbunici (rude de gradul al III-lea) etc.
- între ascendenţii ordinari de grad egal chemaţi la moştenire se aplică principiul egalităţii,
împărţeala moştenirii făcându-se pe capete.
- în ipoteza în care, la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, alături de
ascendenţii ordinari:
- soţului supravieţuitor i se cuvine 3/4 din moştenire;
- ascendenţilor ordinari le revine 1/4 din moştenire.
1. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari:
- ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
- ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
- ascendenţii ordinari, fiind rude în linie directă, sunt moştenitori sezinari;
- ascendenţii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.
4.6. COLATERALII ORDINARI (CLASA IV-A DE MOŞTENITORI LEGALI).
- legea cheamă la moştenire pe colateralii ordinari, adică rudele colaterale ale defunctului până la
gradul al patrulea inclusiv care nu sunt fraţi sau surori ori descendenţi ai acestora dacă defunctul:
- defunctul nu are moştenitori din primele trei clase;
- moștenitorii existenţi:
- nu pot să vină la moştenire din cauza nedemnităţii sau din cauza exheredării;
- nu vor să vină la moştenire, fiind renunţători.
- defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă
aceştia au fost dezmoşteniţi: moştenitorii rezervatari exheredaţi vor culege numai rezerva
legală, restul revenindu-le colateralilor ordinari.
- colateralii ordinari sunt:
- unchii şi mătuşile (rude de gradul al III-lea),
- verii primari (rude de gradul al IV-lea);
- unchiul mare şi mătuşa mare (fraţii sau surorile bunicilor defunctului: rude de gradul IV).
- colateralii ordinari pot fi:
- din căsătorie;
- din rudenia civilă rezultat al adopţiei (cazul adopţiei cu efecte depline).
- din rudenia firească (cazul adopţiei cu efecte restrânse, atunci când de cuius a fost adoptat
cu efecte restrânse).
1. Împărţeala moştenirii între colateralii ordinari - colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în
ordinea gradelor de rudenie, respectiv unchii şi mătuşile (rude de gradul al III-lea) înlătură de la
moştenire pe verii primari şi fratele sau sora bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea):
- între colateralii ordinari de grad egal chemaţi la moştenire se aplică principiul egalităţii:
- fie unchii şi mătuşile împart moştenirea în mod egal, pe capete.
- fie, dacă nu există unchi sau mătuşi, verii primari şi unchiul mare împart moştenirea în
mod egal, pe capete.
- în ipoteza în care, la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, alături de
colateralii ordinari:
- soţului supravieţuitor i se cuvine 3/4 din moştenire;
- colateralilor ordinari le revine 1/4 din moştenire, potrivit celor două principii (al
proximităţii şi mal egalităţii) de mai sus.
2. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari:
- colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu prin reprezentare;
- colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari;
- colateralii ordinari nu sunt moştenitori sezinari;
- colateralii ordinari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
50 DREPT SUCCESORAL
4.7. MOŞTENIREA VACANTĂ (VACANŢA SUCCESORALĂ) .
A. Noţiunea de moştenire vacantă:
Noul Cod civil reglementează problematica moştenirii vacante în Cartea a IV-a „Despre moştenire şi
liberalităţi”, Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii”, Capitolul II „Moştenirea vacantă”, art. 1135-1140.
Potrivit art. 1135 alin. (1) Cod civil, „Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea
este vacantă”.
În doctrină s-a apreciat că patrimoniul succesoral trece în domeniul privat al comunei, oraşului sau
municipiului - în tot sau în parte - în cazurile în care:
- fie nu există moştenitori (legali sau testamentari) – lipsă totală de moştenitori (absenţa fizică a
moştenitorilor sau absenţa lor în sens juridic, determinată de renunţarea lor la moştenire ori de
înlăturarea lor ca urmare a exheredării, nedemnităţii sau revocării pe cale judecătorească a
legatului).
- fie vocaţia succesorală concretă a moştenitorilor legali sau testamentari nu se extinde asupra
întregii mase succesorale – lipsă parţială de moştenitori: ex. partea din moştenire rămasă
neatribuită este vacantă în ipoteza în care dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii,
şi nu există moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat
de defunct.
Astfel, moștenirile vacante:
- cele aflate pe teritoriul României revin comunei, oraşului sau municipiului;
- cele aflate în străinătate se cuvin statului român.
- după data deschiderii lor, moştenirile vacante:
- moştenirile deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 se cuvin statului român;
- moştenirile deschise după intrarea în vigoare a noului Cod civil vor fi culese:
- de comuna, oraşul sau municipiul în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la data
deschiderii moştenirii;
- de statul român dacă bunurile succesorale se aflau în străinătate.
B. Natura juridică a dreptului comunei, oraşului sau municipiului, de a dobândi moştenirea
vacantă - controversată în doctrină:
1. Fundamentul vocaţiei succesorale a statului:
a) potrivit teoriei desherenţei, statul, prin instituţiile sale, culege bunurile moştenirii vacante (ut
singuli) în temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), după cum culege orice bun fără stăpân
aflat pe teritoriul său – argumente:
- potrivit art. 1138 Cod civil prevede că moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după
caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi
intră în domeniul lor privat;
- potrivit art. 553 alin. (2) Cod civil se asimilează moştenirilor vacante şi imobilele cu privire la
care s-a renunţat la dreptul de proprietate;
- lipsa dreptului de opţiune succesorală a dobânditorilor;
- dispoziţiile ce reglementează moştenirea vacantă nu sunt cuprinse în secţiunea privind
moștenirea legală din noul Cod civil.
b) potrivit teoriei dreptului de moştenire, statul dobândeşte moştenirea vacantă (ca universalitate) în
baza unui drept de moştenire legală (iure hereditatis) – argumente (mai ales în teorie şi mai puţin,
în dispoziţiile noului Cod civil):
- obiectul transmisiunii este întotdeauna „moştenirea”, şi nu un patrimoniu abandonat, deci
rămas fără stăpân,(art. 1138 şi urm. ale Codului civil).
- procedura îndeplinită de notar este asemănătoare, deşi, acesta nu eliberează certificat de
vacanţă succesorală, ci numai constată că moştenirea este vacantă;
- obiectul transmisiunii este un patrimoniu (specific transmisiunilor succesorale), fapt pentru
care, comuna, oraşul sau municipiul suportă pasivul moştenirii vacante „numai în limita valorii
bunurilor din patrimoniul succesoral” precum ceilalţi moştenitorilor legali.
- sub imperiul vechiului Cod civil, practica judecătorească a susţinut fără rezerve soluţia potrivit
căreia statul dobândeşte succesiunea vacantă în calitate de moştenitor iar instanţa supremă s-a
pronunţat în mod expres în sensul că, „în cazul succesiunii vacante, statul are calitatea de
moştenitor”.
În concluzie, întrucât dobândirea moştenirii vacante nu se face cu titlu particular ce este caracteristic
bunurilor abandonate sau părăsite, ci cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui
patrimoniu cuprinzând nu numai activul, dar şi pasivul, municipiul, oraşul sau comuna dobândeşte
patrimoniul succesoral în calitate de moştenitor legal special.
2. Importanţa practică a determinării naturii juridice în ipoteza conflictului de legi:
- natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante este relevantă sub aspect practic
atunci când intervine un element de extraneitate în cadrul devoluţiunii succesorale.
- astfel, dacă un cetăţean român decedează fără a avea moştenitori şi lasă moştenirea în
străinătate sau un cetăţean străin (cu reşedinţa în România) decedează fără moştenitori şi lasă
moştenirea pe teritoriul ţării noastre, moştenirea vacantă va fi culeasă:
- potrivit teoriei statului moştenitor de statul al cărui cetăţean a fost defunctul;
DREPT SUCCESORAL 51
- potrivit teoriei desherenţei de statul pe teritoriul căruia se află bunurile.
- din dispoziţiile noului Cod civil nu rezultă expres care dintre cele două concepţii a fost adoptată.
- în doctrină s-a apreciat că este preferabilă teza statului moştenitor, deoarece interesul pozitiv al
statului de a putea moşteni bunurile vacante lăsate de cetăţenii săi în străinătate este mai mare
decât interesul negativ, pentru ca alt stat să nu poată moşteni bunurile aflate pe teritoriul ţării
noastre lăsate de cetăţenii străini decedaţi fără moştenitori.
- în ipoteza în care atunci când „succesiunea este vacantă, bunurile situate sau, după caz, aflate pe
teritoriul naţional sunt preluate de statul român în temeiul dispoziţiilor legii române” [art. 2636 alin.
(2) Cod civil].
- in ipoteza moştenirilor vacante aflate în străinătate, acestea se cuvin statului român [art. 553 alin.
(3) Cod civil] → aceiași situație juridică o au și imobilele aflate în străinătate cu privire la care s-a
renunțat la dreptul de proprietate.
- in ipoteza conflictului de legi: moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a
avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită, sintagmă care nu se regăsește nici în termenul de
domiciliu și nici în cel de reședință.
- de asemenea, de cuius poate să aleagă, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei, legea
statului a cărui cetăţenie o are [art. 2634 alin. (1) Cod civil] → declaraţia de alegere a legii
aplicabile trebuie să îndeplinească condiţiile de formă ale unei dispoziţii pentru cauză de moarte.
- legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi:
- momentul şi locul deschiderii moştenirii;
- persoanele cu vocaţie de a moşteni;
- calităţile cerute pentru a moşteni;
- exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
- condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
- întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
- condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare,
precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;
- partajul succesoral.
- se va cuveni statului român:
- moştenirea vacantă a cetăţeanului străin (bunuri situate sau aflate pe teritoriul României) care
a avut, la data deschiderii moştenirii, reşedinţa obişnuită în România, indiferent că aceasta are
în componenţa ei bunuri mobile sau imobile;
- moştenirea vacantă a cetăţeanului român (bunuri situate sau aflate în străinătate), cu reşedinţa
în străinătate, ce a ales ca aplicabilă legea română.
- nu se va cuveni statului român:
- moştenirile vacante ale cetăţenilor străini, situate sau aflate în România, în măsura în care
aceştia nu îndeplinesc condiţia de a fi avut, la data deschiderii moştenirii, reşedinţa obişnuită,
pe teritoriul ţării noastre;
- moştenirile vacante ale cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate, care nu au ales ca
aplicabilă legea română.
C. Procedura atribuirii moştenirii vacante:
- potrivit art. 1136 alin. (1) Cod civil, notarul public competent poate să numească un curator
special al moştenirii ce are îndatorirea de a apăra drepturile moştenitorului eventual [acţiunile
împotriva moştenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit de notarul public
competent, la cererea reclamantului], pentru apărarea drepturilor moştenitorului eventual, având
drepturile şi îndatoririle necesare pentru administrarea şi conservarea bunurilor atât timp cât:
- fie moştenirea nu a fost acceptată;
- fie succesibilul nu este cunoscut. [Astfel, [art. 1136 alin. (2) C.civ.].
- prin urmare:
- notarul public trebuie să realizeze această numire, dacă există un litigiu cu privire la o astfel
de moştenire şi reclamantul solicită acest lucru;
- notarul public poate să facă o astfel de numire, ori de câte ori, cu privire la o moştenire care
nu a fost acceptată sau al cărei succesibil nu este cunoscut, nu există litigiu.
- în ipoteza în care există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public
competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul.
- în ipoteza în care în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun
succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii să se
înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare, printr-o publicaţie făcută:
- la locul deschiderii moştenirii,
- la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral,
- într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii.
- în ipoteza în care niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va
constata că moştenirea este vacantă → actul de constatare a vacanţei succesorale (sau hotărârea
judecătorească, dacă este cazul – opinie contrară: I. Genoiu: „vacanţa succesorală se constată
numai de către notarul public, neputând fi realizată, precum în lumina vechiul Cod civil, şi de
către instanţa de judecată”) nu are efect constitutiv, ci numai declarativ întrucât moştenirea se
52 DREPT SUCCESORAL
dobândeşte retroactiv de la deschiderea ei → după eliberarea actului de vacanţă a moştenirii,
notarul nu mai poate elibera un alt act sau un certificat de moştenitor [statul nu are un drept de
opţiune succesorală asupra moştenirii vacante: comuna, oraşul sau municipiul nu ar putea
renunţa la moştenirea vacantă, întrucât, în baza art. 1138 Cod civil, bunurile succesorale le-ar
reveni tot lor].
- comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce:
- toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire;
- dacă nici un moştenitor nu este cunoscut.
- în ipoteza în care, după ce s-a constatat vacanţa moştenirii, există moştenitori, atunci aceştia pot
exercita petiţia de ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, municipiului.
- în ipoteza în care statul a fost gratificat prin testament (moştenirea nefiind vacantă), statul are
drept de opţiune cu privire la legatele lăsate prin testament de de cuius, şi, în cazul acceptării, îi
va fi eliberat certificat de moştenitor.
- moştenirile vacante aflate pe teritoriul naţional revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului
în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor
privat → este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară care, fără a stipula transmiterea
bunurilor moștenirii, urmărește să înlăture această regulă.
- dobândind moştenirea vacantă ca pe o universalitate, cuprinzând elemente active şi pasive,
răspunderea comunei (oraşului sau municipiului) pentru pasivul moştenirii se face numai în limita
activului, căci ar fi inadmisibil ca societatea să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane
fizice.

În categoria descendenţilor intră copiii defunctului (sunt incluşi şi copiii adoptaţi de defunct) şi urmaşii acestora
la infinit, indiferent dacă s-au născut din căsătorie sau din afara căsătoriei. Descendenţii, fiind incluşi în clasa întâi
de moştenitori, înlătură de la moştenire pe moştenitorii din clasele subsecvente. Soţul supravieţuitor vine la
moştenire în concurs inclusiv cu descendenţii. Descendenţii sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradului de
rudenie cu defunctul, descendenţii în grad mai apropiat înlăturând de la moştenire pe descendenţii în grad mai
îndepărtat. Descendenţii de acelaşi grad chemaţi la moştenire în nume propriu împart moştenirea pe capete (părţi
egale). Dacă întrunite condiţiile reprezentării succesorale, moştenirea se împarte pe tulpini, astfel încât, pot veni la
moştenire descendenţi de grade diferite de rudenie cu defunctul şi se poate întâmpla ca descendenţi rude de
acelaşi grad cu defunctul să primească din moştenire cote diferite, iar nu egale. Dacă descendenţii vin la
moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, cota de moştenire legală ce revine soţului supravieţuitor se va
calcula în raport cu întreaga moştenire, iar restul se va împărţi între descendenţi potrivit regulilor de mai sus.
Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al descendenţilor: descendenţii defunctului sunt
moştenitori rezervatari (defunctul nu poate dispune prin liberalităţi decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii);
descendenţii defunctului sunt moştenitori sezinari (au dreptul de a intra în stăpânirea moştenirii fără a fi necesare
îndeplinirea unor verificări sau formalităţi prealabile); între descendenţi există obligaţia de raport (obligaţia de a
aduce la masa succesorală pentru a fi împărţite între ei donaţiile primite direct sau indirect de la defunct, afară de
cazul în care donaţia s-a făcut cu scutire de raport).
A doua clasă de moştenitori cuprinde pe părinţii, pe fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până
la gradul patru inclusiv. Aceştia „privilegiaţi” întrucât sunt preferaţi altor ascendenţi şi colaterali ai defunctului,
numiţi ordinari, care fac parte din clasele subsecvente de moştenitori. Ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului)
sunt chemaţi la moştenirea acestuia indiferent dacă s-a născut din căsătorie sau din afara căsătoriei. Categoria
ascendenţilor privilegiaţi include şi pe adoptatorii defunctului. Ascendenţii privilegiaţi sunt chemaţi la moştenire
doar în lipsa moştenitorilor din clasa descendenţilor sau în cazul în care aceştia sunt renunţători ori nedemni.
Împărţirea moştenirii - împărţirea moştenirii se face diferit, după cum ascendenţii privilegiaţi vin singuri la
moştenire sau împreună cu colateralii privilegiaţi ori în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului: dacă
ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire, atunci dacă la moştenire sunt chemaţi ambii părinţi, moştenirea se
va împărţi în părţi egale (pe capete) între aceştia iar dacă este chemat un singur părinte, moştenirea va reveni în
întregime acestuia; dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, atunci
moştenirea se împarte diferit, după cum la moştenire vine unul sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi: dacă la
moştenire vine un singur părinte, acesta va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiaţi,
indiferent de numărul acestora, care o vor împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini, dacă la moştenire vin tatăl şi
mama defunctului, aceştia vor primi 1/2 din moştenire, împărţind-o între ei în părţi egale (pe capete), restul de 1/2
revenind colateralilor privilegiaţi, care o vor împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini; dacă ascendenţii privilegiaţi
vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, atunci cota legală a soţului supravieţuitor se va deduce din
întreaga moştenire, iar restul rămas se va împărţi potrivit regulilor de mai sus.
Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al ascendenţilor privilegiaţi: ascendenţii nu pot veni la
moştenire decât în nume propriu, ascendenţii privilegiaţi nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la
defunct, ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari şi sezinari.
DREPT SUCCESORAL 53
Colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora) - în categoria colateralilor privilegiaţi
se includ fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul patru de rudenie cu defunctul
inclusiv (nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră). Fac parte din această clasă de moştenitori atât fraţii buni (născuţi
din aceeaşi părinţi), cât şi fraţii consângeni (consangvini) şi uterini. Nu intră în această categorie fraţii vitregi, ai
căror părinţi sunt căsătoriţi, însă care nu au nici un părinte comun. Colateralii privilegiaţi sunt chemaţi la
moştenirea legală a defunctului dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau
nedemni. Colateralii privilegiaţi înlătură de la moştenirea legală a defunctului pe succesorii din clasele
subsecvente.
Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din aceeaşi părinţi: când colateralii privilegiaţi vin
singuri la moştenire, atunci împart între ei moştenirea în părţi egale (pe capete) dacă vin la moştenire în nume
propriu, sau pe tulpini dacă vin la moştenire prin reprezentare; când colateralii privilegiaţi vin la moştenire
împreună cu ascendenţii privilegiaţi, atunci le revine din moştenire o cotă de 3/4, dacă vin la moştenire în concurs
cu un singur ascendent privilegiat, sau o cotă de 1/2, dacă vin la moştenire în concurs cu doi sau mai mulţi
ascendenţi privilegiaţi; când colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, atunci cota
soţului supravieţuitor se va deduce din întreaga moştenire, iar restul se va împărţi conform regulilor de mai sus.
Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din părinţi diferiţi: dacă la moştenire vin fraţi şi surori
din părinţi diferiţi, moştenirea se împarte pe două linii, maternă şi paternă: fraţii uterini vor moşteni numai pe linie
maternă, fraţii consângeni vor moşteni numai pe linie paternă iar fraţii buni vor moşteni în ambele linii; împărţirea
pe linii a moştenirii se realizează nu numai atunci când vin la moştenire fraţii şi surorile defunctului în nume
propriu, ci şi atunci când moştenirea revine descendenţilor acestora, atât în nume propriu cât şi prin reprezentare.
Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al colateralilor privilegiaţi: colateralii privilegiaţi pot fi
reprezentaţi la moştenire de descendenţii lor; colateralii privilegiaţi nu sunt rezervatari; colateralii privilegiaţi nu
beneficiază de sezină; colateralii privilegiaţi nu datorează raportul donaţiilor.
A treia clasă de moştenitori include pe ceilalţi ascendenţi ai defunctului, alţii decât părinţii, adică bunicii,
străbunicii, stră-străbunicii defunctului etc. la infinit. Ascendenţii ordinari vin la moştenire doar dacă nu există
moştenitori din primele două clase sau atunci când există asemenea moştenitori, însă aceştia sunt renunţători
sau nedemni. Împărţirea moştenirii: între ascendenţii ordinari moştenirea se împarte potrivit principiilor proximităţii
gradului de rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi grad; dacă la moştenirea defunctului vine şi
soţul supravieţuitor, acesta va primi cota prevăzută de Legea 319/1944, restul împărţindu-se între ascendenţii
ordinari conform regulilor de mai sus. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al ascendenţilor
ordinari: ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu; reprezentarea succesorală este
exclusă în cazul ascendenţilor ordinari; ascendenţii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari; ascendenţii ordinari nu
au obligaţia de raport al donaţiilor; ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari.
Ultima clasă de moştenuitori cuprinde pe unchii, mătuşile, verii primari, precum şi pe fraţii şi surorile bunicilor
defunctului (în linie colaterală, moştenirea este posibilă până la gradul patru de rudenie inclusiv). Colateralii
ordinari vin la moştenire doar dacă nu există moştenitori în primele trei clase sau dacă există asemenea
moştenitori, însă aceştia sunt renunţători sau nedemni. Împărţirea moştenirii: între colateralii ordinari moştenirea
se împarte conform principiilor proximităţii gradului de rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi
grad; în cazul colateralilor ordinari nu operează împărţirea pe linii a moştenirii, aşa cum se întâmplă în cazul
fraţilor şi surorilor defunctului care provin din părinţi diferiţi; dacă la moştenire colateralii ordinari vin în concurs cu
soţul supravieţuitor, acesta din urmă va primi din moştenire cota prevăzută de Legea nr. 319/1944, restul
împărţindu-se între colateralii ordinari conform regulilor de mai sus. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire
al colateralilor ordinari: colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
colateralii ordinari nu sunt moştenitori rezervatari; colateralii ordinari nu sunt sezinari; colateralii ordinari nu
datorează nici raportul donaţiilor.
Potrivit dispoziţiilor articolul 680 Cod civil, „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de
defunct trec în proprietatea statului”. Prin urmare statul culege moştenirile rămase fără succesori care să le poată
culege, întrucât la data deschiderii moştenirii: fie nu există nici un succesor legal sau testamentar în viaţă, fie
succesorii legali în viaţă la data deschiderii succesiunii sunt cu toţii nerezervatari şi au fost exheredaţi total de
defunct; fie succesorii legali sau testamentari în viaţă renunţă la moştenire sau sunt nedemni cu toţii; fie există
legate cu titlu universal care acoperă întreaga moştenire sau particulare care consumă tot emolumentul
moştenirii, însă nu există moştenitori legali sau testamentari cu vocaţie la întreaga moştenire.

1. care sunt drepturile succesorale ce decurg din adopţia cu efecte restrânse?
2. care sunt caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi?
3. care este fundamentul vocaţiei succesorale a statului?
54 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
5.1.Introducere...................................................................................................................................... 55
5.2.Competenţe.................................................................................................................................... 55
5.3.Noţiunea, caracterele, cuprinsul, interpretarea şi proba testamentului......................... 55
5.4.Condiţiile validităţii testamentului….......................................................................................... 57
5.5.Testamentele ordinare……......................................................................................................... 60
5.6.Testamentele privilegiate…........................................................................................................ 64
5.7.Dispoziţiile testamentare cu privire la depunerile la bănci................................................ 66
5.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 69
5.1. INTRODUCERE.
ale testamentului. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul condiţiilor esenţiale de validitate ale
testamentului, cât şi în studiul cuprinsului testamentului. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
aspectele teoretice şi practice ale diferitelor forme ale testamentului.
5.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al condiţiilor esenţiale de validitate ale
testamentului, precum şi al diferitelor forme ale testamentului.
5.3. NOŢIUNEA, CARACTERELE ŞI CUPRINSUL TESTAMENTULUI.
Testamentul este reglementat în Codul civil, Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul III
„Liberalităţile”, Capitolul III „Testamentul”, art. 1034-1085.
Patrimoniul succesoral, dacă defunctul - persoană fizică - nu a dispus altfel prin testament se
transmite prin moştenire legală.
Libertatea testamentară: dreptul persoanelor de a dispune prin testament nu este nelimitat, legea
stabilind anumite limite în care testatorul poate să dispună de averea sa pentru cauză de moarte.
Definiţie: Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită
testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă (art. 1034
Cod civil), de patrimoniul lăsat la încetarea din viaţă (drepturi şi obligaţii), însă testamentul poate
conţine şi alte manifestări de voinţă - act juridic excepţional (o formă juridică), ce se deosebeşte de
toate celelalte acte juridice civile, fiind un tipar, o formă cuprinzând o multitudine de acte juridice de
sine-stătătoare, cu regim juridic diferit.
- în doctrină s-a apreciat că testamentul, sub aspectul naturii juridice, este mai mult decât un
simplu act juridic, şi anume o formă juridică ce poate cuprinde diferite acte juridice cu regim juridic
deosebit, astfel că:
- nulitatea unei dispoziţii testamentare nu atrage după sine şi nulitatea altor dispoziţii
testamentare (testamentul va fi sancţionat doar cu nulitatea parţială);
- unele acte juridice cu regim juridic separat pot rămâne valabile (ex. recunoaşterea unui
copil), chiar şi atunci când testamentul este nul absolut datorită încălcării condiţiilor de
formă;
!!! viciile de formă ale unei singure dispoziţii testamentare atrag nulitatea absolută a
testamentului, întrucât forma testamentară este comună.
Conflictul de legi (succesiunea legilor în timp):
- validitatea testamentului este guvernată de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic
mortis causa;
- efectele dispoziţiilor testamentare sunt guvernate de legea în vigoare la momentul deschiderii
succesiunii.
Caracterele juridice ale testamentului:
a. testamentul este un act juridic, respectiv trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate
prevăzute de lege pentru:

TESTAMENTUL
- orice act juridic civil;
- liberalităţi.
!!! valabilitatea şi efectele testamentului nu depind de acceptarea sau neacceptarea ulterioară a
acestuia de către legatari [prin voinţa exclusivă a testatorului, testamentul produce efecte
juridice, transmiţându-se legatul către legatar din momentul deschiderii moştenirii, cu condiţia
ca acesta din urmă să nu-l repudieze] → acceptarea legatului constituie un alt act unilateral
distinct de testament şi producător de efecte juridice aparte (actul de opţiune succesorală).
b. testamentul este un act juridic unilateral, respectiv exprimă voinţa unei singure persoane
(testatorul), producând, de regulă, efectele juridice urmărite de aceasta.
c. testamentul este un act juridic personal, respectiv nu poate fi încheiat decât personal, adică nu
poate fi încheiat:
- prin reprezentare;
- cu asistarea ocrotitorului legal.
!!! din caracterele de mai sus, rezultă şi caracterul individual al acestuia, interzicându-se expres
testamentul reciproc (prin care două sau mai multe persoane testează, prin acelaşi act, fie
una în favoarea celeilalte, fie amândouă în favoarea unui terţ).
d. testamentul este un act juridic solemn, respectiv voinţa testatorului, sub sancţiunea nulităţii
absolute, trebuie să fie manifestată în formele anume prevăzute de lege (formă autentică ori cea
olografă).
e. testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte (mortis causa), respectiv:
- valabil încheiat chiar din momentul redactării sale;
- produce efecte juridice doar după moartea testatorului (excepţie: recunoaşterea copilului
din afara căsătoriei făcută prin testament autentic, excepţie justificată de interesul superior
al copilului).
f. testamentul este un act juridic revocabil, revocabilitatea fiind de esenţa testamentului:
- pe de o parte, testatorul poate reveni oricând asupra manifestării sale de voinţă mortis
causa, modificând sau anulând dispoziţiile unui testament anterior încheiat;
- pe de altă parte, testatorul nu poate renunţa la dreptul de revocare, orice clauză de
renunţare acest drept fiind nulă → testatorul nu poate renunţa la dreptul de a revoca
testamentul, întrucât ar realiza un act juridic asupra unei moşteniri nedeschise, interzis
expres de lege.
!!! potrivit art. 416 alin. (3) Cod Civil, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei
printr-un testament este irevocabilă, în condiţiile în care testamentul este un act
esenţialmente revocabil.
Cuprinsul testamentului: cuprinsul principal al testamentului îl constituie legatele (acte de
dispoziţie cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsa la moartea sa) - obiectul
legatelor:
- fie tot patrimoniul defunctului (legatul universal),
- fie o fracţiune din patrimoniul defunctului (legatul cu titlu universal);
- fie bunuri individualizate (legatul cu titlu particular).
- alte dispoziţii de ultimă voinţă (enumerare exemplificativă):
a. sarcini impuse legatarului (obligaţii prevăzute în sarcina legatarului ce micşorează
emolumentul liberalităţii testamentare);
b. dezmoşteniri (exheredări): dispoziţii cu privire la înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori
legali, în limitele prevăzute de lege → totuşi moştenitorii rezervatari nu pot fi înlăturaţi cu
desăvârşire de la moştenire (rezerva succesorală).
c. desemnarea unor executori testamentari (persoane care să vegheze la executarea dispoziţiilor
testamentare);
d. revocarea dispoziţiilor unui testament anterior (revocarea, totală sau parţială, a unui testament
anterior sau numai a unei dispoziţii testamentare anterioare);
e. retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior;
f. un partaj de ascendent (partajul făcut de testatorul ascendent între descendenţii săi, cu privire
la toate bunurile succesorale sau numai o parte dintre acestea);
g. recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (recunoaşterea de către mamă a unui copil
născut din părinţi necunoscuţi sau de către tată a unui copil din afara căsătoriei);
h. dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare sau cu privire la corpul său după moarte;
i. desemnarea persoanei care urmează a fi numită tutore al copiilor testatorului sau înlăturarea
posibilităţii ca o anumită persoană să fie tutore;
j. dispoziţii cu privire la partea ce i s-ar cuveni soţului testator din comunitatea de bunuri, la
încetarea căsătoriei;
k. testatorul poate să-şi dea acordul sau să interzică, după decesul său, prelevarea de organe,
ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific;
l. dispoziţii cu privire la înfiinţarea unei fundaţii;
m. interdicţia înstrăinării unui bun, pentru o durată de cel mult 49 de ani, cu condiţia să existe un
interes serios şi legitim;
56 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
n. împuternicirea unei persoane în vederea administrării unuia sau mai multor bunuri, a unei
mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine;
o. alegerea legii aplicabile propriei succesiuni;
p. alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, în măsura în care acestea nu încalcă ordinea
publică.
Interpretarea testamentului - regulile de interpretare a contractelor (art. 1266-1269 Cod civil) sunt
aplicabile şi testamentului, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale
testamentului:
- determinarea sensului clauzelor testamentului se face numai în raport de voinţa reală a
testatorului, adică nu după sensul literal al termenilor;
- clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din
ansamblul testamentului (interpretarea sistematică – indivizibilă - a actului juridic).
- elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se sprijină pe
cele intrinseci (intenţia testatorului va fi căutată, în primul rând, în conţinutul testamentul şi numai
apoi în acte şi împrejurări exterioare , iar elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi
folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci);
- legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale;
- în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali şi nu a legatarilor;
- clauza testamentară se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în care
nu ar avea niciunul.
Proba testamentului - proba testamentului incumbă succesibilului:
- regula: orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să
dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele prevăzute de lege.
- excepţia: când testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui
terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut
dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de
probă.
Testamentul făcut în străinătate (raporturile de drept internaţional privat): întocmirea, modificarea
sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data
când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre
legile următoare:
a) legea naţională a testatorului (lex patriae);
b) legea reşedinţei obişnuite (lex domicilii);
c) legea locului unde a fost întocmit, modificat sau revocat (lex loci testamenti);
d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului (lex rei sitae);
e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite.
5.4. CONDIŢIILE VALIDITĂŢII TESTAMENTULUI.
A. Condiţii de fond specifice testamentului:
a. capacitatea de a dispune şi a primi prin testament: orice persoană este capabilă de a dispune prin
testament sau de a primi o asemenea liberalitate dacă legea nu o opreşte [este capabil de a primi
prin testament oricine este conceput la data morţii testatorului], capacitatea fiind regula, iar
incapacitatea fiind excepţia (constituind excepţia, incapacităţile trebuie să fie expres prevăzute de
lege şi sunt de strictă interpretare):
- incapacităţi:
a. incapacitatea de a dispune prin testament (nici personal, nici prin reprezentare, nici cu
încuviinţarea ocrotitorilor legali):
1. minorii care nu au împlinit 18 ani (persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, deci
nici legate, adică liberalităţi mortis causa) → liberalităţi mortis causa;
- excepţie:
- minorul care se căsătoreşte, dobândind astfel capacitate de exerciţiu deplină;
- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi care a dobândit capacitate de exerciţiu
anticipată, acordată de instanţa de tutelă pentru motive temeinice;
- minorul, nici chiar după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu nu poate dispune
prin liberalităţi în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al
său, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa de tutelă descărcare pentru
gestiunea sa → excepţie: reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este
ascendent al testatorului.
2. persoanele puse sub interdicţie judecătorească.
- sancţiune: nulitatea relativă (termenul de prescripţie al dreptului la acţiune al moştenitorilor
curge din momentul când succesibilii au cunoscut existenţa legatului, nu de la data
întocmirii actului).
b. incapacitatea de a primi legate - incapacităţi speciale în materia legatelor:
DREPT SUCCESORAL 57
TESTAMENTUL
1. sunt anulabile (prezumţie absolută de captaţie şi sugestie) liberalităţile făcute medicilor,
farmaciştilor [medicul sau farmacistul trebuie, în mod direct sau indirect, să-l fi tratat pe
bolnavul testator, iar tratamentul să fi fost continuu] sau altor persoane, în perioada în care,
în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala
care este cauză a decesului → pentru a opera această incapacitate, este necesar ca
persoanele menţionate să-i acorde testatorului îngrijire de specialitate, în perioada în care
acesta din urmă a redactat testamentul;
2. sunt anulabile (prezumţie absolută de captaţie şi sugestie) liberalităţile făcute preoţilor sau
a altor persoane care au acordat asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a
decesului.
- excepţie - liberalitățile sunt valabile, dacă au fost făcute:
- soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;
- altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la încheierea actului, dispunătorul
nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
- sancţiune: nulitatea relativă iar momentul în funcţie de care se apreciază incapacitatea
este data deschiderii moştenirii (termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în
anulare curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa
testamentului).
!!! legatul devine valabil, în ipoteza în care dispunătorul s-a restabilit.
3. relativ incapabili de a primi prin legat (nulitate relativă):
- notarul public care a autentificat testamentul;
- interpretul care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
- martorii, care au asistat la autentificarea testamentului (ordinar sau privilegiat);
- agenţii instrumentatori în cazul testamentelor privilegiate (funcţionarul competent al
autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea
împrejurări excepţionale; comandantul navei sau aeronavei sau cel care îl
înlocuieşte pe acesta; comandantul unităţii militare sau cel care îl înlocuieşte pe
acesta; directorul, medicul şef al instituţiei sanitare, medicul şef al serviciului sau
medicul de gardă);
- persoanele care au acordat legal asistenţă juridică la redactarea testamentului.
!!! poate fi gratificată prin testament şi persoana juridică, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul
fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
legatele nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal → persoana
juridică:
- poate dobândi prin liberalităţi orice drepturi şi obligaţii (excepţie: cele care, prin natura lor
sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice);
- poate dobândi prin testament numai acele drepturi şi obligaţii civile, care sunt necesare
pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut (cazul
persoanelor juridice fără scop patrimonial).
!!! simulaţia în cazul incapacităţilor speciale de a primi: dispoziţia testamentară este anulabilă chiar
dacă testatorul, în scopul de a face inaplicabile dispoziţiile legale care instituie incapacităţi de a
primi prin testament, recurge la interpunerea de persoane (prezumţia relativă: sunt persoane
interpuse: ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi prin testament,
precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane), gratificând o altă persoană
(capabilă), în sarcina căreia instituie obligaţia de a restitui legatul persoanei incapabile →
fraudarea legii în astfel de cazuri trebuie dovedită.
b. voinţa liberă şi neviciată a testatorului: chiar dacă nu sunt puse sub interdicţie, persoanele care nu au
o voinţă conştientă în momentul încheierii testamentului nu pot dispune prin testament.
- testamentul este valabil, numai dacă testatorul:
- a avut discernământ: nu este suficient ca testatorul să aibă capacitate de exerciţiu deplină
recunoscută de lege (!!! deosebire faţă de donaţie: alienatul sau debilul mintal, nepus încă
sub interdicţie, este prezumat a fi normal iar actele încheiate de acesta sunt fi valabile);
- consimţământul său nu a fost viciat prin eroare, dol sau violenţă (regulile dreptului comun);
- eroarea (nulitate relativă): poate atrage vicierea consimţământului şi anulabilitatea
testamentului, numai în măsura în care, la momentul redactării testamentului, testatorul
s-a aflat într-o eroare esenţială:
- poartă asupra identităţii legatarului sau asupra calităţilor sale esenţiale, în absenţa
cărora testatorul nu l-ar fi gratificat (ex. testatorul a considerat că legatarul este
copilul său din afara căsătoriei);
- poartă asupra motivului determinant al testamentului ( ex. testatorul nu a ştiut că are
rude de sânge; dacă testatorul ar fi cunoscut despre existenţa unor rude de sânge,
acesta nu ar fi instituit legatari).
- dolul (nulitate relativă): întâlnit sub forma captaţiei sau sugestiei, adică de manevre
viclene sau frauduloase folosite pentru a determina pe dispunător să facă o liberalitate
pe care altfel nu ar face-o şi nici nu ar avea motiv să o facă → nu constituie dol: simpla
simulare făţarnică a unor sentimente de afecţiune sau prestarea unor îngrijiri interesate.
58 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
- captaţia: folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela buna-credinţă a
testatorului, pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o
(ex. sechestrarea dispunătorului, interceptarea corespondenţei acestuia,
îndepărtarea rudelor şi a prietenilor etc.).
- sugestia: folosirea unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi în mintea
testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care nu ar fi făcut-o din proprie
iniţiativă (ex. şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa diferiţilor moştenitori legali,
specularea anumitor concepţii sau sentimente ale testatorului).
- condiţiile dolului:
a. utilizarea unor manopere şi mijloace viclene, frauduloase;
b. intenţia de a induce în eroare cu rea-credinţă pe testator;
c. manoperele frauduloase să aibă ca rezultat alterarea voinţei testatorului,
acesta dispunând în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
- dolul ce atrage anularea testamentului poate proveni atât de la beneficiarul
dispoziţiilor testamentare, cât şi de la un terţ şi chiar dacă manoperele dolosive nu au
fost cunoscute de către beneficiarul dispoziţiilor testamentare.
- violenţa: în practică o asemenea ipoteză nu este întâlnită, întrucât testatorul, al cărui
consimţământ a fost viciat prin violenţă (fizică sau morală), are posibilitatea ca ulterior
să revoce un astfel de testament;
!!! aprecierea notarului inserată în testamentul autentic, potrivit căreia consimţământul
testatorului nu a fost viciat la momentul întocmirii actului de ultimă voinţă: poate fi combătută
prin orice mijloc de probă (face dovadă numai până la proba contrară);
!!! în ipoteza testamentului cu conţinut complex, consimţământ poate fi viciat numai parţial, astfel
încât unele dispoziţii testamentare să fie anulate pentru vicierea consimţământului, iar altele
să fie perfect valabile → instanţa de judecată trebuie să stabilească atât existenţa viciului de
consimţământ, cât şi influenţa acestuia asupra conţinutului actului de ultimă voinţă;
!!! lipsa consimţământului - fie şi numai cu privire la anumite dispoziţii testamentare - atrage
nulitatea totală a testamentului.
c. obiectul testamentului: sub sancţiunea nulităţii absolute, determinat sau cel puţin determinabil şi licit
(raportat la momentul deschiderii moştenirii, nu momentul întocmirii testamentului) → în cazul
testamentului cu conţinut complex, putem întâlni atât dispoziţii al căror obiect este valabil, cât şi
dispoziţii nule pentru nevalabilitatea obiectului.
d. cauza valabilă a actului juridic (apreciată la momentul deschiderii moştenirii → sancţiune: nulitatea
absolută a testamentului) intenţia liberală (animus donandi) de a da, fără a urmări să primească
ceva în schimb – condiţiile cauzei (valabilitatea cauzei este prezumată până la proba contrară):
- să existe;
- să fie licită: este ilicită cauza contrară legii şi ordinei publice;
- să fie morală: este imorală cauza contrară bunelor moravuri (ex. cazul legatului făcut în
favoarea concubinului: are cauză imorală numai legatul făcut pentru a determina începerea
sau continuarea relaţiilor de concubinaj sau pentru a remunera întreţinerea relaţiilor sexuale).
B. Condiţii de formă comune tuturor testamentelor şi codicilului (înscrisul ce cuprinde dispoziţii de
ultimă voinţă care alcătuiesc adaosul, suplimentul sau accesoriul unei dispoziţii testamentare
anterioare) [sancţiune: nulitatea absolută a testamentului poate fi invocată de orice persoană
interesată - formă cerută ad validitatem] scopul formei imperative ce trebuie să îmbrace voinţa
testamentară este de a asigura:
- libera manifestare a voinţei testatorului,
- certitudinea declaraţiei sale de ultimă voinţă.
!!! deşi testamentul este un act juridic solemn, nu înseamnă că va trebui să îmbrace întotdeauna
formă autentică.
- forme de testament:
- testamentele ordinare (două forme de testament);
- testamentele privilegiate (trei testamente autentice simplificate);
- o formă simplificată de testament (dispoziţiile de ultimă voinţă cu privire la depunerile la
bănci).
Condiţiile de formă cerute pentru orice fel de testament (nulitate absolută):
a. obligativitatea formei scrise: testamentul oral sau verbal nu este valabil în dreptul românesc.
- în ipoteza în care o persoană a pretinde că este împiedicată de o terţă persoană sau de forţa
majoră să prezinte instanţei judecătoreşti un testament scris prin care a fost desemnată legatar:
i. în ipoteza în care reclamantul pretinde că forţa majoră sau terţa persoană l-au împiedicat pe
testator să îşi exprime voinţa de a-l gratifica într-una dintre formele testamentare scrise (ex.
testatorul, din cauza bolii, a fost în imposibilitate fizică de a scrie testamentul), manifestarea
de ultimă voinţă a defunctului, deşi este probată de reclamant cu martori, nu întruneşte
condiţiile de formă pentru testament.
ii. în ipoteza în care reclamantul pretinde că a existat un înscris testamentar valabil, care însă
a dispărut ulterior prin pierdere, distrugere sau dosire:
DREPT SUCCESORAL 59
TESTAMENTUL
- dacă testatorul a cunoscut pieirea, distrugerea sau dosirea testamentului, însă putea să
refacă testamentul, făcând astfel dovada stăruinţei sale în intenţia de a face o
liberalitate: revocare tacită a legatelor cuprinse în înscrisul ce a pierit, a fost distrus sau
dosit.
- dacă, fie prin fapta unei terţe persoane, fie printr-un caz de forţă majoră, testamentul a
fost distrus sau dosit fără ştiinţa autorului în timpul vieţii acestuia sau după moartea
acestuia: legatarul poate dovedi prin orice mijloc de probă existenţa şi cuprinsul
testamentului valabil încheiat.
b. obligativitatea testamentului (actului) separat (interdicţia testamentului conjunctiv - testamentul
conjunctiv: două persoane testează prin acelaşi act - dispoziţiile fiind contopite în acelaşi context
- una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei terţe persoane): oprirea testamentului conjunctiv
este condiţie de formă (sancţionată cu nulitatea absolută) comună tuturor testamentelor
justificată:
- pe de o parte, datorită, caracterului unilateral şi personal al testamentului;
- pe de altă parte, în lipsa acestei interdicţii, fiecare testator nu ar putea revoca propriile sale
dispoziţii fără consimţământul celorlalţi testatori – încălcarea libertăţii testatorului de a
reveni asupra manifestării sale de voinţă pentru cauză de moarte.
- excepţii:
- testamentul făcut de cetăţeanul român într-o ţară a cărei legislaţie nu interzice
testamentul comun;
- produce efecte juridice revocarea unui testament printr-unul ulterior autentic, dar nul
pentru că nu respectă forma actului separat (art. 1051 Cod Civil face referire numai la
caracterul autentic al actului de revocare).
!!! testamentul nu este reciproc, dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeaşi coală
de hârtie, dacă manifestările de voinţă sunt distincte, valabile în sine şi semnate separat,
fiecare exprimând voinţa unei singure persoane.
Conversiunea formei testamentare: un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte
dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară → ex. testamentul
autentic, nul absolut pentru lipsa formei autentice, poate fi convertit într-un testament olograf dacă este
scris în întregime, datat şi semnat de testator.
- trebuie precizat că, în doctrină şi jurisprudenţă, a fost consacrată posibilitatea confirmării,
ratificării sau executării testamentului nul absolut pentru vicii de formă, după deschiderea
moştenirii de către succesori, astfel că testamentul nul pentru vicii de formă dă naştere unei
obligaţii imperfecte (naturale) în sarcina moştenitorilor defunctului, obligaţie naturală care poate
constitui cauza unei obligaţii civile perfecte pe care, cu toate că testamentul este nul, şi-o asumă
un moştenitor de a executa ultima voinţă a defunctului → în ipoteza în care moştenitorul (voluntar
şi în cunoştinţă de cauză) execută legatul făcut printr-un testament nul pentru vicii de formă nu se
mai poate prevala de nulitatea acelui legat (plată valabilă, nesupusă repetiţiunii).
- prin urmare, confirmarea testamentului de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai
testatorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de
nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor.
!!! dacă recunoaşterea copilului s-a realizat printr-un testament autentic, dar reciproc, aceasta
produce efecte juridice întrucât ar fi putut fi realizată şi printr-un înscris autentic → conversiunea
testamentului autentic, nul pentru nerespectarea interdicţiei testamentului reciproc, în înscris
autentic de recunoaştere a filiaţiei (evident testamentul rămâne nul, doar recunoaşterea filiaţiei
devine valabilă graţie conversiei);
- dacă testamentul este realizat de un cetăţean român sub imperiul altor legi sau în afara teritoriului
ţării noastre, regulile de formă ale acestora vor fi apreciate astfel:
- sub aspect temporal: aplicabil în dreptul intern principiul tempus regit actum (validitatea
testamentului, inclusiv sub aspect formal, se apreciază după legea în vigoare la momentul
întocmirii);
- sub aspect spaţial: testamentul întocmit, modificat sau revocat de cetăţeanul român în străinătate,
este valabil dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat
sau revocat, fie la data decesului testatorului şi consacrate:
- fie de legea naţională a testatorului;
- fie de legea domiciliului testatorului;
- fie de legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
- fie de legea situaţiei imobilului care formează obiectul testamentului;
- fie de legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite.
- nu se cere o simetrie a formelor testamentare, astfel că dispoziţia de ultimă voinţă făcută în formă
specială va putea fi revocată printr-un testament ordinar sau privilegiat ori invers (o dispoziţie
cuprinsă într-un testament ordinar sau privilegiat va putea fi revocată prin forma specială a clauzei
testamentare).
5.5. TESTAMENTELE ORDINARE.
60 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
1. TESTAMENTUL OLOGRAF: testamentul olograf trebuie să fie în întregime scris, datat şi semnat
de mâna testatorului (în practică este cel mai des întâlnit).
- avantajele testamentului olograf:
- poate fi făcut de orice persoană care ştie să scrie;
- realizarea lui nu presupune cheltuieli;
- supus celor mai simple formalităţi;
- poate fi făcut oriunde, oricând şi fără ajutorul nimănui;
- permite păstrarea secretului asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă;
- poate fi uşor revocat de către testator, prin distrugere voluntară.
- dezavantajele testamentului olograf:
- voinţa testatorului poate fi uşor influenţată (sugestie ori captaţie);
- este uşor de falsificat datorită simplităţii formelor sale;
- întocmirea testamentului fără asistenţă juridică poate avea ca efect:
- o redactare defectuoasă;
- greutăţi de interpretare.
- este uşor de dosit sau distrus, după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii acestuia, dar
fără ştirea lui;
- poate fi contestat mai uşor decât celelalte forme testamentare;
- poate conţine dispoziţii redactate defectuos, ridicând astfel probleme de interpretare.
- unele dintre inconvenientele pe care le prezintă testamentul olograf pot fi înlăturate prin:
- întocmirea acestuia în mai multe exemplare;
- predarea acestuia unei persoane de încredere sau unui notar public.
Condiţii de formă specifice testamentului olograf (scrierea, data şi semnătura sunt formalităţi
esenţiale - ad validitatem - pentru testamentul olograf, astfel că lipsa oricăreia atrage nulitatea absolută
a testamentului):
a. scrierea testamentului olograf se face în întregime de mâna testatorului (întocmit dintr-o singură dată
sau pe etape) şi în orice limbă ştiută de testator:
- poate fi scris pe orice suport ((hârtie, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.) şi cu orice
instrument scriptural (ex. pe hârtie cu stiloul sau creionul, pe perete cu pensula sau cărbunele,
pe geam sau oglindă cu un diamant), cu condiţia ca scrisul să fie de mână (orice fel de scriere,
chiar şi stenodactilografia atâta timp cât reproduce acele caracteristici grafice individuale ale
fiecărei persoane în parte, deci nu poate fi executat prin metode mecanice de scris: dactilografiat
sau tipărit - testamentul dactilografiat sau tipărit este nul);
- testamentul olograf este valabil, chiar dacă este scris pe mai multe suporturi materiale (ex. mai
multe foi de hârtie), în măsura în care există o legătură materială sau cel puţin intelectuală între
acestea şi, de asemenea, chiar dacă este scris în mai multe etape.
- în ipoteza în care scrierea sau semnătura nu este recunoscută de către moştenitori, se va recurge
la verificare de scripte (expertiză grafoscopică);
- în ipoteza în care testamentul cuprinde şi o scriere străină:
a. testamentul este valabil dacă scrierea străină nu are nici o legătură cu dispoziţiile de ultimă
voinţă ale testatorului (independent de faptul că testatorul a avut sau nu cunoştinţă despre
aceasta şi independent de momentul realizării acesteia);
b. în ipoteza în care scrierea străină priveşte dispoziţiile testamentare (ex. ştersătură, modificare
sau adăugire cuprinsă în testament):
- dacă testatorul a avut cunoştinţă de intervenţie: testamentul este nul;
- dacă testatorul nu a avut cunoştinţă de intervenţie: testamentul este valabil aşa cum a
fost conceput de către testator, adică fără ştersătura, modificarea sau adăugirea
intervenită.
- redactarea testamentului:
- în ipoteza în care testatorul a fost asistat de o altă persoană, care să îl ajute la materializarea
voinţei sale, testamentul este valabil, cu excepţia cazului în care asistenţa materială viciază
libertatea de ultimă voinţă a autorului atrăgând după sine nulitatea actului.
- în ipoteza în care testatorul şi-a întocmit testamentul după un model ce i-a fost pus la
dispoziţie de o altă persoană, testamentul este valabil, cu condiţia ca redactarea
testamentului să fie la nivelul pregătirii intelectuale a autorului.
- adăugirile, ştersăturile sau modificările executate chiar de mâna testatorului, chiar dacă nu sunt
datate şi semnate separat: trebuie datate şi semnate numai în măsura în care produc modificări
de esenţă ale dispoziţiilor testamentare.
- codicilul: testatorul poate efectua modificări ulterioare ale actului său de ultimă voinţă (scrise,
datate şi semnate de mâna sa).
b. data testamentului olograf trebuie să fie completă sau, cel puţin, de natură a se putea identifica
momentul încheierii actului [în doctrină se admite ca valabilă data care este în parte tipărită şi în
parte scrisă de testator]: lipsa datei atrage nulitatea testamentului.
- importanţa datei testamentului - în raport de data se poate stabili:
- capacitatea testatorului;
DREPT SUCCESORAL 61
TESTAMENTUL
- validitatea testamentului (ultimul testament revocă dispoziţiile contrare sau incompatibile
cuprinse într-un testament anterior);
- împrejurările întocmirii testamentului care pot atrage nulitatea acestuia (ex. existenţa
posibilităţii vicierii consimţământului testatorului).
- data testamentului - de regulă, cuprinde anul, luna şi ziua când s-a redactat testamentul:
- dată expresă (1 octombrie 2011);
- dată implicită (Sf. Gheorghe 2011, ziua de Sf. Vasile 2011).
- poziţia datei testamentului:
- fie oriunde în cuprinsul testamentului atunci când testamentul a fost redactat pe o
singură coală de hârtie,
- fie se va data o singură pagină atunci când testamentul a fost redactat pe mai multe coli,
data fiind valabilă pentru întreg actul;
- fie la finalul testamentului, atunci când testamentul a fost redactat la diferite intervale de
timp.
- ora redactării testamentului:
- de regulă, nu este necesară,
- excepție: în ipoteza în care ora redactării prezintă interes (ex. două testamente au aceeaşi
dată, dar dispoziţii contradictorii), ora - fiind o chestiune de fapt - se poate stabili prin orice
mijloc de probă.
- în ipoteza în care data există, însă este inexactă:
a. fie data este falsă: data a fost alterată cu bună ştiinţă de testator (testamentul este nul):
- dacă s-a urmărit frauda legii: proba falsităţii se poate face prin orice mijloc de probă;
- dacă nu s-a urmărit frauda legii: proba falsităţii se poate face numai prin elementele
intrinseci ale testamentului.
b. fie data este incompletă sau eronată (simplă greşeală involuntară a testatorului): instanţele
judecătoreşti o vor putea întregi sau rectifica.
- rectificarea datei:
- regula: data poate fi rectificată (dovada va putea fi făcută) numai cu ajutorul elementelor
materiale sau intelectuale rezultate din cuprinsul actului de ultimă voinţă (probă
intrinsecă).
- excepţia: data poate fi rectificată (dovada va putea fi făcută) şi prin elemente extrinseci
(ex. moartea testatorului, data când a fost pusă în vânzare o anumită calitate de hârtie,
data când poşta a ştampilat înscrisul), însă doar dacă elementele extrinseci îşi găsesc
principiul şi rădăcina în elementele intrinseci şi contribuie la întărirea indicaţiilor ce
decurg din conţinutul testamentului, nu la contrazicerea acestuia.
- acoperirea inexactităţii datei: rectificarea ulterioară făcută de testator printr-un supliment ia
testament (codicil).
- se aplică aceleaşi reguli ca cele privitoare la data eronată şi în ipoteza în care:
- data este incertă întrucât testamentul cuprinde mai multe date diferite,
- data este incompletă;
- data este ilizibilă datorită scrierii defectuoase a testamentului.
c. semnătura testatorului: acesta finalizează şi întăreşte dispoziţiile cuprinse în testament (nu este
permisă stabilirea, întregirea sau rectificarea semnăturii precum în cazul datei).
- esenţial este ca semnătura să permită identificarea testatorului:
- semnătura nu trebuie să cuprindă obligatoriu numele din actul de stare civilă al testatorului,
- semnătura poate fi chiar un pseudonim folosit de obicei.
- semnătura trebuie să fie executată de mâna testatorului → punerea ştampilei, sigiliului sau parafei
testatorului ori semnătura prin punere de deget a neştiutorului de carte nu constituie o semnătură,
atrăgând nulitatea testamentului.
- poziţia semnăturii:
- de regulă: semnătura se execută la sfârşitul testamentului;
- excepţie: aşezarea semnăturii la începutul sau la sfârşitul actului, nu determină anularea
testamentului, dacă este de natură să se înţeleagă că autorul acesteia şi-a însuşit astfel
cuprinsul şi data.
- dacă testamentul este întocmit pe mai multe foi, nu este obligatoriu semnarea pe fiecare în
parte;
- în ipoteza semnăturii aplicate numai pe plicul în care se află testamentul, semnătura de pe
plic poate fi considerată valabilă, dacă poate fi stabilită o legătură indisolubilă între aceasta
şi conţinutul plicului, fiind exclusă posibilitatea înlocuirii conţinutului plicului cu altul, care nu
reprezintă voinţa ultimă şi definitivă a testatorului.
d. prezentarea testamentului olograf (formalitate ulterioară întocmirii testamentului): se poate face de
către orice persoană care l-a găsit, în faţa unui notar public (oricărui notar public şi nu unuia care îşi
are biroul în raza teritorială în care s-a deschis moştenirea) pentru a fi vizat spre neschimbare →
lipsa formalităţii de prezentare nu este sancţionată: testamentul olograf îşi produce efectele chiar
dacă nu a fost înfăţişat notarului.
62 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
- evident, testamentul olograf poate fi prezentat direct instanţei de judecată, în cadrul procedurii
succesorale contencioase;
- notarul public, în cadrul procedurii succesorale, procedează la:
- deschiderea testamentului olograf (deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se
constată prin proces-verbal);
- validarea testamentului olograf;
- depunerea testamentului olograf în dosarul succesoral → după vizarea spre neschimbare, cei
interesaţi pot primi, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf.
- după finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor:
- fie potrivit înţelegerii dintre ei,
- fie persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească (în caz de divergenţă).
Forţa probantă a testamentului olograf: testamentul olograf este un înscris sub semnătură
privată, astfel că moştenitorii legali (cei cărora li se opune acest testament) pot să conteste: scrierea,
datarea şi semnarea testamentului de către testator.
- scrierea şi semnătura au forţă probantă numai dacă sunt recunoscute, expres sau tacit, de către
cei cărora li se opune testamentul → dacă aceştia din urmă contestă semnătura, notarul public
suspendă procedura notarială, instanţa de judecată trebuind să soluţioneze neînţelegerile dintre
moştenitori → sarcina dovezii scrierii şi semnăturii nu incumbă celui care le contestă
(reclamantului), ci celui care invocă testamentul olograf;
- dovedirea scrierii şi semnăturii: procedura verificării de scripte a actului:
a. compararea scrierii şi semnăturii din testament, cu alte acte scrise de către testator şi
recunoscute de contestatari;
b. efectuarea unei expertize (în caz de îndoială);
c. proba cu martori (admisă numai în ipoteza în care prezentarea testamentului olograf nu
poate fi realizată din cauza forţei majore, cazului fortuit sau faptei terţului).
- data indicată în testament: opozabilă terţilor până la proba contrară (prezumţia relativă de
veridicitate a datei) → sarcina probei inexactităţii sau falsităţii datei aparţine celui care o contestă;
- regula: moştenitorii legali pot combate data indicată în testament numai cu elemente
intrinseci testamentului, cele extrinseci putând fi avute în vedere numai dacă se
coroborează cu cele dintâi;
- excepţia: moştenitorii legali, în caz de fraudă sau de incapacitate a testatorului (caz în care
intervine nulitatea absolută a testamentului), pot combate data indicată în testament cu
orice mijloace de probă.
2. TESTAMENTUL AUTENTIC:
Definiţie legală: testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă
persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii (ar mai putea fi învestiţi cu asemenea
atribuţii reprezentanţii diplomatici ai României în străinătate şi secretarii consiliilor locale ale comunelor
şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici).
- avantajele testamentului autentic:
- pot recurge la acesta cei care nu pot sau nu ştiu să citească şi să scrie sau care nu pot să
scrie/semneze, din cauza bolii, infirmităţii sau din orice alte cauze;
- folosirea mijloacelor dolosive (influenţarea prin sugestie sau captaţie) este mai dificilă, întrucât
notarul asigură realizarea voinţei testatorului în cadrul dispoziţiilor testamentare;
- conservarea înscrisului testamentar este mai bine asigurată, un exemplar fiind păstrat de către
notarul public, nefiind posibilă dosirea sau sustragerea acestuia (chiar şi persoanele care, în
viitor, vor fi învestite cu atribuţii de autentificare, vor trebui să deţină, după modelul notarilor
publici, un sistem de arhivare a actelor autentificate);
- existenţa testamentului autentic poate fi cunoscută, la data deschiderii moştenirii, de orice
persoană ce invocă un interes legitim (obligativitatea înscrierii acestuia în Registrul naţional
notarial);
- contestarea testamentului este mai anevoioasă, întrucât actul de autentificare are autoritate
publică, iar conţinutul actului de ultimă voinţă este verificat de notarul public sau de o altă
persoană învestită cu autoritate publică, astfel încât nu conţine clauze contrare legii sau
bunelor moravuri şi nici clauze formulate confuz, care să ridice probleme de interpretare →
testamentul autentic se bucură de prezumţia de legalitate, contrariul trebuind dovedit de către
contestatar;
- dezavantajele testamentului autentic:
- în comparaţie cu testamentul olograf, necesită un timp mai îndelungat, precum şi cheltuieli
materiale sporite;
- nu asigură păstrarea deplină a secretului dispoziţiilor de ultimă voinţă (ex. recunoaşterea
copilului din afara căsătoriei), deşi, teoretic, acest risc nu există, întrucât notarul public şi
personalul biroului notarial au obligaţia de a păstra secretul profesional.
Formalităţile autentificării testamentului (!!! de cuius nu poate fi reprezentat, testamentul fiind un
act juridic strict personal): sancţiunea nerespectării formalităţilor esenţiale prevăzute de lege este
nulitatea absolută.
a. prezentarea unui proiect de testament în faţa notarului public (nu este o etapă obligatorie):
DREPT SUCCESORAL 63
TESTAMENTUL
- redactarea proiectului de testament poate fi făcută:
- fie de testator;
- fie de o altă persoană (ex. un avocat) care trebuie să se prezinte şi el la biroul notarial
pentru atestarea înscrisului.
- redactarea testamentului poate fi făcută chiar de notarul public, caz în care testatorul îşi
dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte
sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi.
- locul autentificării testamentului:
- fie sediul notarului public (regula);
- fie în alt loc, precum la locuinţa testatorului (excepţia), în situaţii bine justificate aflate la
libera apreciere a notarului public (ex. vârsta înaintată, boala testatorului).
- în toate cazurile, cu ocazia autentificării:
- testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori,
- notarul verifică identitatea testatorului, eventual pe a redactorului şi a martorilor;
- fie notarul dă citire înscrisului, cuvânt cu cuvânt, în auzul testatorului (dacă testatorul nu
ştie sau nu poate citi), fie notarul i-l dă să îl citească (dacă testatorul ştie şi poate să
citească) iar dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voinţă, adică
testatorul trebuie să declare că actul citit de notar exprimă voinţa sa liberă şi neviciată, nu
neapărat „ultima sa voinţă” (luarea consimţământului).
- testamentul este semnat de către testator (şi/sau de martori ori redactor) iar încheierea de
autentificare (ce constată faptul îndeplinirii autentificării testamentului) este semnată de
către notar.
Luarea consimţământului în situaţii particulare:
- în ipoteza în care testatorul, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu poate
semna sau nu ştie să semneze, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre
această împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte (menţiunea trebuie citită testatorului de
către notar, în prezenţa obligatorie a 2 martori), menţiunea ţinând loc de semnătură, suplinind
absenţa semnăturii testatorului → numai prezenţa a doi martori poate suplini absenţa
semnăturii testatorului;
- în ipoteza în care testatorul este surd, mut sau surdomut, însă ştiutor de carte, declaraţia de
voinţă se va da în scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea
semnăturii, a menţiunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit”;
- în ipoteza în care testatorul este surd, mut sau surdomut aflat, din orice motiv, în imposibilitate
de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret → absenţa semnăturii testatorului va
putea fi suplinită numai prin citirea menţiunii la care am făcut referire, de către persoana
competentă să autentifice testamentul, în prezenţa a doi martori;
- în ipoteza în care testatorul este nevăzător, notarul public, pentru a lua consimţământul, va
întreba dacă a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în
încheierea de autentificare.
Înregistrarea testamentului autentic: notarul care autentifică testamentul, în vederea informării
persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim (!!! informaţiile cu privire la existenţa unui
testament se pot da numai după decesul testatorului), are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul
naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii → este supusă înscrierii în Registrul național şi
înlăturarea efectelor nedemnităţii prin testament autentic sau printr-un act autentic (obligativitatea
înregistrării nu priveşte testamentul olograf şi testamentele privilegiate).
Forţa probantă a testamentului autentic (include şi menţiunile procesului-verbal de autentificare):
a. fac dovadă până la declararea testamentului ca fals: constatările personale ale notarului făcute în
limitele atribuţiilor sale de notar (existenţa declaraţiilor făcute în faţa notarului public care
autentifică şi care au fost consemnate de el în încheierea de autentificare):
- data şi locul autentificării,
- constatarea prezentării în persoană a testatorului, a redactorului testamentului, a martorilor;
- constatarea prezentării testamentului în două exemplare;
- constatarea citirii înscrisului testamentar în auzul testatorului;
- consemnarea declaraţiilor testatorului, a redactorului şi a martorilor, etc.
b. fac dovadă numai până la proba contrară:
- declaraţiile testatorului;
- alte împrejurări de care notarul nu a luat cunoştinţă prin propriile simţuri (ex. sinceritatea
declaraţiilor făcute în faţa notarului public care autentifică şi care au fost consemnate de el
în încheierea de autentificare);
- constatările făcute personal de agentul instrumentator (notarul public), dar care depășesc
atribuțiile sale legale.
5.6. TESTAMENTELE PRIVILEGIATE.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea întocmirii unor testamente autentice, simplificate (pe de o parte,
sunt întocmite în condiţii excepţionale, iar, pe de altă parte, sunt instrumentate de persoane fără
64 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
pregătire specială) în ipoteza în care testatorul se află în situaţii speciale, de natură a-l împiedica să
îndeplinească formalităţile cerute de lege pentru testament.
- sunt testamente privilegiate:
- testamentele în caz de epidemii, catastrofe, războaie;
- testamentele militarilor;
- testamentele persoanelor internate într-o instituţie sanitară;
- testamentele maritime şi fluviale.
Reguli comune testamentelor privilegiate:
a. testamentele privilegiate, sub sancţiunea nulităţii, trebuie semnate de:
- agentul instrumentator,
- testator (făcându-se menţiune dacă acesta nu ştie sau nu poate să semneze);
- cei doi martori care au asistat la întocmirea înscrisului.
- în ipoteza în care testatorul sau unul dintre cei doi martori nu poate semna se va face
menţiune în testament, despre cauza care i-a împiedicat să semneze.
- evident, datarea testamentului este necesară pentru a proba întocmirea acestuia în
împrejurări excepţionale.
b. testamentele privilegiate devine caduce (îşi pierd eficacitatea) la 15 zile de la data când
dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare (termenul începe să curgă de
la data la care a încetat cauza excepţională) [termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o
stare în care nu îi este cu putinţă să testeze adică este împiedicat să folosească formele
testamentare ordinare] – excepţie: dispoziţia testamentară prin care se recunoaşte un copil
(testatorul nu trebuie să recunoască copilul într-o formă testamentară ordinară, după trecerea a
15 zile de la data încetării cauzei excepţionale care a justificat întocmirea testamentului într-o
formă simplificată).
c. înainte de a fi executat, dacă testatorul a decedat în una din cele patru situaţii speciale prevăzute
de art. 1047 Cod civil, testamentul privilegiat se va prezenta unui notar public pentru îndeplinirea
procedurii de deschidere şi viza spre neschimbare, precum în cazul testamentului olograf.
1. Testamentele în caz de epidemii, catastrofe, războaie:
- testatorii aflaţi pe un teritoriu izolat (unde nu există notar public) din cauza unor epidemii (în
carantină), indiferent dacă sunt contaminaţi sau nu.
- agent instrumentator: un funcţionar competent al autorităţii locale, asistat obligatoriu de doi
martori.
- testamentul, sub sancţiunea nulităţii absolute, se semnează de testator, de agentul instrumentator
şi de cei 2 martori → în ipoteza în care testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va
face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.
2. Testamentele maritime şi fluviale (testamente făcute în cursul unei călătorii maritime sau fluviale,
ori călătoriile la bordul unei aeronave aflate în zbor):
- testatori pot fi călătorii şi membrii echipajului aflaţi pe mare, pe un vas sub pavilionul României
sau la bordul unei aeronave româneşti;
- testamentul poate fi făcut numai dacă vasul se află în timpul călătoriei efective (ex. pe mare):
- în ipoteza în care vasul este ancorat într-un port românesc sau într-un port străin în care
există un agent diplomatic sau consular român, testamentul se poate întocmi numai în
formele ordinare;
- în ipoteza în care vasul este ancorat într-un port străin în care nu există un agent diplomatic
sau consular român, în doctrină s-a opinat pentru posibilitatea cetăţeanului român de a
testa în formă autentică simplificată (privilegiată), neputând fi obligat să recurgă la
aplicarea legii străine.
- agent instrumentator: comandantul vasului sau un înlocuitor al său şi obligatoriu, în prezenţa a
doi martori.
3. Testamentele militarilor:
- pot fi testatori: militarii şi cei asimilaţi lor (personalul salariat ori care prestează servicii în cadrul
forţelor armate ale României) cât timp se află:
- sub serviciul militar;
- în imposibilitate de a se adresa unui notar public.
- agent instrumentator: comandantul unităţii militare ori alt militar care îl înlocuieşte, asistat
obligatoriu de doi martori → în ipoteza în care militarul este rănit sau bolnav, apreciem că agentul
instrumentator va fi medicul militar-şef al spitalului ori comandantul unităţii militare, asistat de doi
martori.
4. Testamentele persoanelor internate într-o instituţie sanitară:
DREPT SUCCESORAL 65
TESTAMENTUL
- pot fi testatori (necondiţionat de durata internării): bolnavii internaţi într-o instituţie sanitară
(internarea bolnavului este permanentă), dacă din cauze obiective notarul public nu are acces.
- agent instrumentator: medicul şef al instituţiei sanitare sau medicul şef al serviciului ori, în lipsa
acestora, medicul de gardă, asistat obligatoriu de doi martori.
5.7. DISPOZIŢIILE TESTAMENTARE CU PRIVIRE LA DEPUNERILE LA BĂNCI.
Potrivit art. 1049 alin. (1) Cod civil: dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau
titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de formă
prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii → Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.903/C/2011
privind condiţiile de formă necesare pentru valabilitatea dispoziţiilor testamentare privind sumele de
bani, valorile sau titlurile de valoare depuse de clienţii instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 684 din 27 septembrie 2011 (echivalent al clauzei CEC din reglementarea de
la 1864).
- depozitul sumelor de bani, valorilor sau titlurilor de valoare, la instituţii specializate constituie un
depozit special, particularizat în raport cu depozitul bancar de drept comun, putând fi calificat
drept o varietate a contractului de depozit bancar.
- dispoziţiile testamentare cu privire la depunerile la bănci au natura juridică a unui legat cu titlu
particular, având ca obiect sumele de bani (inclusiv dobânzile) care se vor găsi depuse la
instituţia de credit, la data decesului titularului.
- băncile (toate instituţiile specializate în depozitarea sumelor şi valorilor) au obligaţia de a
comunica, de îndată Registrului naţional notarial ţinut în format electronic:
- la instituirea dispoziţiei testamentare de către testator,
- modificarea, revocarea sau retractarea revocării dispoziţiei testamentare de către testator,
- dacă până la data decesului testatorului a intervenit lichidarea contului curent, a depozitului
sau a altui instrument bancar în care au fost depuse de către testator sumele de bani,
valorile sau titlurile de valoare.
- evident, numai după decesul testatorului se pot da informaţii cu privire la existenţa unui
testament.
- potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.903/C/2011 privind condiţiile de formă necesare
pentru valabilitatea dispoziţiilor testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de
valoare depuse de clienţii instituţiilor de credit, deponentul unor sume de bani, valori sau titluri de
valoare la o instituţie de credit poate dispune de acestea, pentru cauză de moarte, printr-o
dispoziţie testamentară cuprinsă în cadrul convenţiei încheiate cu instituţia de credit.
- testatorul, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să completeze, prin scriere olografă clauza
cuprinzând dispoziţia testamentară: completarea, semnarea şi datarea se face numai în prezenţa
a 2 funcţionari ai instituţiei de credit, special împuterniciţi în acest scop, care semnează convenţia
alături de testator (dispoziţia testamentară poate fi chiar şi ataşată convenţiei încheiată cu
instituţia de credit).
- cuprinsul dispoziţiei testamentare cu privire la depunerile la bănci:
- desemnarea directă sau indirectă a beneficiarului acesteia: trebuie să conţină suficiente
elemente de identificare, astfel încât acesta să poată fi determinat sau determinabil la
momentul deschiderii moştenirii;
- obiectul dispoziţiei testamentare,
- semnătura testatorului;
- data întocmirii.
- predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare depuse la bănci: se
face numai în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor, care constată
valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar, evident cu aplicarea prevederilor
referitoare la raport şi reducţiune.
- caracteristicile dispoziţiilor testamentare cu privire la depunerile la bănci:
a. clauza testamentară nu trebuie confundată cu clauza de împuternicire, întrucât clauza de
împuternicire este un mandat care produce efecte în timpul vieţii titularului, deci numai până în
clipa morţii titularului de libret → din momentul decesului titularului, clauza de împuternicire
încetează a produce efecte juridice iar clauza testamentară începe a produce efecte din acest
moment.
b. clauza testamentară este o formă specială de a testa în condiţiile depunerii la instituţiile de
credit a unor sume de bani, valori sau titluri de valoare;
c. clauza testamentară este un legat cu titlu particular şi i se aplică toate regulile care
guvernează regimul juridic al legatelor cu titlu particular, inclusiv cele privitoare la reducţiunea
liberalităţilor excesive (excepţie: regulile referitoare la formă).
66 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
d. clauza testamentară reprezintă un testament şi i se aplică regulile specifice testamentului,
printre care principiul revocabilităţii dispoziţiilor testamentare până în ultima clipă a vieţii
testatorului.
- asemănări între dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare
depuse de clienţii instituţiilor de credit şi alte forme testamentare:
- testamentele olografe: scrierea de mâna testatorului;
- testamentele autentice: semnarea şi datarea numai în prezenţa a 2 funcţionari ai instituţiei
de credit, special împuterniciţi în acest scop;
- testamentele privilegiate: procedura de urmat.

Testamentul este potrivit articolului 802 Cod civil „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul
încetării sale din viaţă, de tot sau o parte din avutul său”. Caracterele juridice ale testamentului: testamentul este
un act unilateral şi personal: testamentul ia naştere exclusiv din voinţa testatorului, neputând fi realizat decât de
testator, nu şi prin mandatar; legatarul nu este obligat să primească ceea ce i-a lăsat defunctul, astfel că are
dreptul de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului; testamentul este un act solemn:
manifestarea de voinţă a testatorului trebuie să îmbrace ad validitatem una din formele anume prevăzute de lege;
testamentul este un act de dispoziţie cu titlu gratuit: legatele presupun atât o diminuare a patrimoniului
dispunătorului şi o îmbogăţire a patrimoniului legatarului, cât şi intenţia de a gratifica; testamentul este un act
mortis causa: testamentul este un act conceput să producă efecte doar la decesul autorului său, astfel că în
timpul vieţii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispunătorului; testamentul este un
act revocabil: revocabilitatea este de esenţa testamentului: testamentul poate fi revocat oricând de testator până
la data decesului său, în tot sau în parte.
Condiţii de fond privind validitatea testamentului. Consimţământul: Consimţământul este manifestarea de
voinţă juridică a unei persoane în vederea formării unui act juridic. Consimţământul nu produce efecte decât dacă
există şi dacă este neviciat - existenţa consimţământului: lipsa discernământului testatorului - tulburare mentală
care să fie suficient de gravă pentru a-l priva pe cel atins de facultăţile sale de discernământ; consimţământul
trebuie să fie neviciat: dacă consimţământul a fost viciat, acesta există, însă este distorsionat; eroarea asupra
cauzei testamentului: este esenţială intenţia de a gratifica a dispunătorului (eroarea testatorului asupra cauzei
atrage anularea testamentului); dolul (captaţia şi sugestia sunt forme specifice ale dolului în materie
testamentară): dolul se înfăţişează sub formele specifice ale captaţiei şi sugestiei, prin care dispunătorului i se
poate sau inspira ura faţă de moştenitorii săi naturali sau insufla în profitul cuiva o afecţiune fondată pe cauze
artificiale.
Incapacităţile de a dispune prin testament: incapacităţi absolute (incapacitatea minorilor şi incapacitatea
interzişilor judecătoreşti); incapacităţi relative (incapacitatea minorilor între 16-18 ani de a dispune în favoarea
tutorilor lor). Incapacităţile de a primi prin testament: incapacităţi de folosinţă; incapacităţi absolute (incapacitatea
persoanelor viitoare, incapacitatea persoanelor incerte); incapacităţi relative (incapacitatea tutorelui de a primi
legate de la pupilul său atâta timp cât socotelile definitive ale tutelei nu au fost date şi primite, medicii şi farmaciştii
nu pot primi legate de la persoanele pe care le-au îngrijit în ultima boală de care acestea au decedat, dacă
liberalitatea a fost făcută în cursul acelei boli, preoţii nu pot primi legate de la cei pe care i-au asistat religios în
cursul ultimei boli, iar ofiţerii de marină de la călătorii aflaţi la bordul navelor în cursul călătoriilor maritime);
incapacităţi de exerciţiu (minorii, interzişii judecătoreşti).
Condiţii generale de formă privind validitatea testamentului - testamentul impune ad validitatem îndeplinirea
unor condiţii de formă, astfel că nu este suficient doar simplul consimţământ al testatorului, ci este necesar ca
acesta să îmbrace una din formele anume prevăzute de lege; forma scrisă: articolul 800 Cod civil prevede că
„nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni
între vii sau prin testament”; articolul 858 Cod civil prevede că „un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin
act autentic sau în formă mistică” - toate aceste forme de testament sunt scrise; dacă testamentul făcut de
defunct este pierdut sau distrus (după data decesului dispunătorului) datorită unui caz de forţă majoră sau caz
fortuit, dovada se poate face prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii; forma actului separat,
interzicerea testamentului conjunctiv: articolul 857 Cod civil interzice testamentul conjunctiv, adică acela prin care
două sau mai multe persoane testează „prin acelaşi act una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia
persoane” (se urmăreşte a se împiedica faptul ca buna-credinţă a unuia dintre testatori să fie surprinsă ca urmare
a revocării emanând ulterior de la celălalt, fără ca el să ştie); forma fiind cerută ad validitatem, ca element
constitutiv al actului, lipsa acesteia este sancţionată cu nulitatea absolută iar testatorul nu poate în nici un fel să
suplinească această lipsă prin voinţa sa altfel decât prin refacerea testamentului conform cerinţelor de formă
impuse de lege; testamentul nul pentru lipsa formalităţilor cerute pentru valabilitatea unui anumit fel de testament
poate fi valabil dacă întruneşte condiţiile de validitate ale unui alt testament (ex. testamentul mistic nul pentru
neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru valabilitatea acestuia ar putea întruni condiţiile de validitate ale
testamentului olograf, fiind scris, datat şi semnat de testator cu mâna lui).
Legea nr. 105/1993 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat prevede că întocmirea.
Modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă
aplicabile fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia
DREPT SUCCESORAL 67
TESTAMENTUL
dintre legile următoare: legea naţională a testatorului; legea domiciliului testatorului; legea locului unde
testamentul a fost întocmit, modificat sau revocat; legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.
Potrivit dispoziţiilor articolul 858 Cod civil, testamentul poate fi: olograf, prin act autentic, în formă mistică. Pe
lângă aceste forme obişnuite de testament, există şi anumite testamente privilegiate.
Testamentul olograf este testamentul scris în întregime, datat şi semnat de testator cu mâna lui.
Neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele referitoare la forma testamentului olograf (cerute ad validitatem) atrage
nulitatea absolută a acestuia. Avantajele şi inconveniente: gratuitatea, simplicitatea şi păstrarea secretului aspra
existenţei şi conţinutului său; poate fi revocat oricând, fie prin redactarea unui alt testament, fie prin distrugerea lui
materială făcută în mod voluntar de testator; poate fi uşor pierdut sau sustras ori că poate fi defăimat ca fals.
Testamentul olograf trebuie să întrunească anumite cerinţe referitore la scriere, dată şi semnătură. Scrierea:
trebuie să fie manuscrisă, astfel că dacă se contestă scrierea, se va proceda la verificarea de scripte; testamentul
poate fi scris cu orice instrument (stilou, cretă, diamant etc.), cu orice substanţă care lasă urme (cerneală,
cărbune, sânge etc.), pe orice fel de suport (hârtie, piatră, perete, sticlă etc.) şi în orice limbă cunoscută de
testator, chiar dacă este o limbă moartă; poate fi folosită atât scrierea obişnuită, cu caractere de mână sau de
tipar, cât şi stenografia, ideogramele sau cifrele; testamentul poate fi scris pe mai multe foi separate cu condiţia ca
între acestea să existe o legătură intelectuală.
Data: permite stabilirea faptului dacă la data testamentului dispunătorul avea sau nu capacitatea de a testa; în
cazul existenţei unor testamente cu dispoziţii contrare sau incompatibile, data permite stabilirea testamentului
care va fi luat în considerare, testamentul mai recent revocând implicit testamentele anterioare; poate contribui fie
la interpretarea testamentului, fie la stabilirea unor eventuale manevre de captaţie sau sugestie exercitate asupra
testatorului; în principiu, lipsa datei, ca şi datarea incompletă atrag nulitatea absolută a testamentului.
Semnătura: semnătura are rolul de a permite identificarea autorului actului şi de a face proba angajamentului
propriu-zis, adică a faptului că actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitiv; semnătura poate fi atât
cea obişnuită testatorului, cât şi una aparte, cuprinzând fie atât numele şi prenumele, fie doar prenumele sau o
poreclă, fie chiar iniţialele numelui şi prenumelui; sancţiunea nerespectării condiţiilor referitoare la scriere, dată şi
semnătură sunt sancţionate cu nulitatea absolută a testamentului.
Potrivit dispoziţiilor articolul 860 Cod civil, testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea
anume investită în acest scop. Avantaje şi inconveniente: testamentul autentic se bucură de forţa probantă a
oricărui înscris autentic, limitând foarte mult posibilităţile de a fi contestat; conservarea unui exemplar al
testamentului la biroul notarului care l-a instrumentat face ca pierderea, distrugerea sau ascunderea lui să nu
creeze nici un fel de probleme pentru legatari; testatorul poate beneficia de sfaturile şi îndrumările notarului care
instrumentează testamentul, sporind în acest fel securitatea dispoziţiilor testamentare; testamentul autentic poate
fi utilizat de persoanele care nu ştiu sau nu pot să scrie; testamentul autentic este mai costisitor; poate ajunge mai
uşor la cunoştinţa unor persoane fără ca testatorul să dorească acest lucru datorită unei indiscreţii a notarului;
testamentul autentic necesită un oarecare efort pentru îndeplinirea formalităţilor.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, testamentul autentic se instrumentează de către un singur notar,
testatorul putând însă solicita ca la semnarea testamentului să fie prezenţi şi martori. Testamentul nu poate fi
semnat de testator decât personal.
Testamentul autentic are aceeaşi forţă probantă ca orice alt act notarial: în privinţa menţiunilor făcute de notar
pe baza propriilor sale constatări în temeiul atribuţiilor sale specifice (locul întocmirii testamentului, data acestuia,
identitatea testatorului, voinţa declarată a acestuia etc.), testamentul autentic face credinţă până la înscrierea în
fals; în privinţa declaraţiilor făcute de testator sau a afirmaţiilor făcute de notar în afara atribuţiilor sale legale şi a
posibilităţilor sale concrete de verificare, testamentul autentic face credinţă doar până la proba contrară.
Testament mistic este scris şi semnat de mâna testatorului şi prezentat de acesta judecătoriei. Formalităţi:
scrierea şi iscălirea (subscrierea) testamentului de către mâna testatorului (art. 864 al. 1) – testamentul se
consideră ca făcut în ziua în care s-a instrumentat actul de suprascriere; strângerea şi sigilarea/pecetluirea
testamentului (art. 864 al. 2): testamentul se consideră “clos et scellé”, cu toate că peceţile puse pe coperta ce
cuprinde testamentul nu pot să împiedice scoaterea lui fără ruperea copertei, dacă testamentul este lipit înăuntrul
copertei printr-o pecete de ceară, care se opune la substituirea unui alt testament; sigilarea/pecetluirea se poate
face cu orice material (ceară tare, bulină), cu una sau mai multe peceţi, destul fiind ca testamentul să nu poată fi
deschis, fără ruperea peceţii sau a sigiliului; testatorul poate utiliza pecetea sa sau o pecete străină; judecătorul
care instrumentează va face bine, cu toate că legea nu-l obligă, să descrie în actul de suprascriere marca peceţii,
arătând şi numărul peceţilor; prezentarea de către testator în persoană a testamentului înaintea judecătoriei (art.
864 al. 3); testatorul declară: “Dispoziţiile din această hârtie sunt testamentul meu, scris şi iscălit de mine însumi”
(art. 864 al. 4): declaraţia se face, în genere, în sala de judecată, înaintea judecătorului care instrumentează,
asistat de grefier sau ajutorul de grefă; declaraţia testatorului constituie formalitatea cea mai esenţială a
testamentului mistic, căci prin ea se stabileşte că actul prezentat este expresia ultimei sale voinţe, întrucât prin el
însuşi actul nu întruneşte elementele unui testament, afară de cazul când el ar fi fost făcut în forma olografă, ceea
ce legea nu presupune, fiindcă acest testament poate fi nedatat; judecătoria face actul de suprascriere pe hârtia
în care s-a scris testamentul sau pe hârtia care serveşte de plic (art. 864 al. 6).
Actul de suprascriere: proces verbal care cuprinde: prezentarea testamentului la judecătorie; arătarea stării în
care se găseşte testamentul (menţiunea că el a fost prezentat închis şi sigilat); indicarea numărului peceţilor şi
marca lor (recomandat); declaraţia testatorului că cuprinsul hârtiei prezentate de el este testamentul său, scris şi
iscălit (şi sigilat) de dânsul; actul se semnează de testator şi de judecătorie (art. 864 al. 7) şi contrasemnat de
grefier sau ajutorul său; toată lucrarea de mai sus, care începe de la înfăţişarea testamentului, nu va putea fi
întreruptă pentru nici o altă operaţie, respectiv judecătorul care instrumentează nu va putea să suspende operaţia
sa spre a se ocupa de alte afaceri (unitate de context - art. 864 al. 8).
Forţa probantă: actul de suprascriere fiind act autentic face dovadă până la înscrierea în fals; înscrisul
testamentar fiind înscris sub semnătură privată face dovadă până la proba contrară.
Pentru anumite situaţii, când testatorul nu poate recurge la testamentul autentic obişnuit, legea prevede
posibilitatea de a dispune prin anumite forme simplificate de testamente autentice, numite din această cauză
68 DREPT SUCCESORAL
TESTAMENTUL
testamente privilegiate. Forme de testamente privilegiate: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de
boală contagioasă, testamentul făcut pe mare (maritim). Testamentele privilegiate, pe lângă reglementările
specifice fiecăruia dintre ele, au şi unele reguli comune.

1. care sunt caracterele juridice ale testamentului?
2. care sunt regulile de formă comune tuturor testamentelor?
3. care regimul juridic aplicabil testamentelor persoanelor internate într-o instituţie sanitară ?
DREPT SUCCESORAL 69
LEGATUL
6.1.Introducere...................................................................................................................................... 71
6.2.Competenţe.................................................................................................................................... 71
6.3.Noţiunea şi caracterele juridice ale legatului.........................................................................71
6.4.Clasificarea legatelor după obiectul lor................................................................................... 72
6.5.Clasificarea legatelor după modalităţile care le afectează................................................75
6.6.Efectele legatelor.......................................................................................................................... 76
6.7.Ineficacitatea legatelor................................................................................................................. 77
6.9.Test de evaluare……………………............................................................................................... 83
6.1. INTRODUCERE.
ale legatului. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul criteriilor de clasificare a legatelor, cât şi în
cel al efectelor legatului. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale
cauzelor de ineficacitate ale legatelor.
6.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al , precum şi al .
6.3. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE LEGATULUI.
Principalele dispoziţii cuprinse în testament sunt:
- legatul;
- exheredarea (dezmoştenirea);
- execuţiunea testamentară.
Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează (legea nu cere
vreo formă sacramentală) una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi întreg
patrimoniul, o fracţiune din el sau bunuri individual determinate din patrimoniul testatorului.
Legatul prezintă următoarele caractere juridice:
- este un act unilateral;
- este un act cu titlu gratuit, o liberalitate (testatorul procură gratificatului un folos patrimonial,
fără contra-echivalent → legatul păstrează caracterul de liberalitate, chiar dacă este grevat de
sarcini cu caracter patrimonial, în limita folosului pur gratuit, legatul fiind o liberalitate);
- este un act mortis causa (produce efecte numai la moartea dispunătorului);
- este un act personal (desemnarea legatarului se face personal de către testator şi nu prin
reprezentare);
- este un act solemn.
Condiţiile legatului:
1. desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament (elemente care permit identificarea
legatarului) – trebuie:
- fie să se precizeze fie persoana legatarului, evident în scris (testatorul nu poate să
comunice verbal unei persoane numele şi prenumele legatarului, chiar dacă prin testament
arată persoana căreia i-a comunicat numele legatarului) → desemnare directă a legatarului:
indicarea numelui şi prenumelui acestuia;
- fie să prevadă elementele necesare cu ajutorul cărora să poată fi identificată persoana
legatarului → desemnare indirectă a legatarului: indicarea unor elemente cu ajutorul cărora
va putea fi identificat;
- legatul cu facultatea de alegere (testatorul lasă desemnarea legatarului în sarcina altei
persoane) este nul;
- este valabil, îndeplinind condiţia desemnării legatarului, legatul prin care:
- legatarul este desemnat, dar are sarcina predării bunurilor unei persoane, aleasă fie de
acesta, fie de un terţ, desemnat, la rândul său, tot de dispunător;

LEGATUL
- legatarii sunt desemnaţi de testator, însă repartizarea între aceştia a bunurilor legate este
lăsată la aprecierea unui terţ, numit de către testator în calitate de mandatar, în temeiul unui
mandat mortis causa.
2. desemnarea trebuie astfel făcută încât determinarea legatarului să fie posibilă la data când se
execută testamentul (ex. legatul în favoarea viitorului soţ al fiicei: în momentul executării
testamentului este esenţial însă ca să se poată determina legatarul).
!!! persoana care nu există la data întocmirii testamentului poate beneficia de un legat, dacă
legatul este dispus în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă
de a transmite beneficiarului obiectul legatului de îndată ce va fi posibil.
3. desemnarea nu poate fi lăsată la alegerea unei terţe persoane (trebuie să fie făcută personal de
către testator), ci trebuie să rezulte din cuprinsul testamentului (ex. dacă fiica testatorului se
căsătoreşte, ea îşi alege un soţ, nu un legatar, prin urmare desemnarea acestuia s-a făcut de
către testator, nu de către fiica lui de cuius) → legatul cu facultatea de alegere (legatul prin care
testatorul a dispus ca persoana legatarului să fie aleasă de o terţă persoană) este nul.
4. să cuprindă elemente care permit identificarea bunului legat (obiectul legatului trebuie să fie
determinat sau cel puţin determinabil) → dacă testatorul are mai multe bunuri de aceeaşi natură şi
a lăsat prin legat numai unul, fără a-l individualiza, legatarului i se va preda, unul de calitate
medie.
6.4. CLASIFICAREA LEGATELOR DUPĂ OBIECTUL LOR.
Legatele, după obiectul lor, pot fi:
- universale;
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
- între legatele universale şi legatele cu titlu universal avem o diferenţă de ordin cantitativ,
întrucât legatarul universal are vocaţie la universalitatea bunurilor testatorului, iar legatarul cu
titlu universal are vocaţie numai la o fracţiune din moştenire;
- între legatele universale şi legatele cu titlu universal, pe de o parte, şi legatele cu titlu particular
(conferă vocaţie succesorală numai cu privire la bunuri privite ut singuli), pe de altă parte,
avem o diferenţă de ordin calitativ, legatarii universali şi cu titlu universal sunt ţinuţi de datoriile
şi sarcinile moştenirii, spre deosebire de legatarii cu titlu particular, care, în principiu, nu
răspund de datoriile şi sarcinile acesteia.
1. Legatul universal: legatul prin care testatorul lasă uneia sau mai multor persoane întreaga masă
succesorală → oferă legatarului vocaţia la întreaga universalitate (testatorul poate să lase mai
mulţi legatari universali) → avem legatari universali numai în cadrul moştenirii testamentare, căci
moştenitorii legali sunt dobânditori universali, oricare dintre ei având vocaţia de a culege întreaga
moştenire.
- pentru a ne afla în prezenţa unui legat universal, testatorul:
- fie poate califica expres legatul ca fiind universal;
- fie se poate folosi şi alte cuvinte însă din care să rezulte că s-a conferit vocaţie asupra
întregii moşteniri.
- legatul poartă asupra întregii moşteniri, chiar dacă legatarul vine în concurs cu moştenitorii
legali rezervatari, care sunt îndreptăţiţi la rezerva legală (ex. legatul cotităţii disponibile);
- în doctrina şi practica judiciară sunt considerat legate universale şi:
- legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile;
- legatul nudei proprietăţi asupra întregii moşteniri (legatarul devine, la data deschiderii
moştenirii, nud proprietar - are numai atributul dispoziţiei asupra întregii moşteniri, iar, la
stingerea uzufructului, va dobândi deplina proprietate a universalităţii succesorale);
- legatul cotităţii disponibile (legatarul ar putea culege întreaga moştenire şi nu numai
cotitatea disponibilă, dacă moştenitorii rezervatari nu pot sau nu vor să vină la moştenire,
în limita rezervei legale.);
- legatul rămăşiţei sau prisosului succesoral.
!!! avem legat universal chiar şi atunci când, datorită drepturilor conferite altora de către testator,
emolumentul moştenirii este considerabil redus (ex. în ipoteza în care testatorul a lăsat mai mulţi
legatari universali şi numai un singur legatar acceptă moştenirea, el va culege întreaga
moştenire în virtutea vocaţiei sale universale, însă dacă toţi acceptă moştenirea, fiecare va
culege efectiv numai o parte din succesiune, deşi au vocaţie la întreaga moştenire) → astfel,
pentru calificarea unui legat ca fiind universal, nu prezintă importanţă emolumentul efectiv cules,
care poate fi reprezentat numai de o fracţiune din moştenire, ci vocaţia eventuală a legatarului la
întreaga moştenire.
- în ipoteza în care legatarul universal nu culege foloase efective, întrucât întreg emolumentul
legatului universal este absorbit de alte legate particulare sau de sarcini, interpretarea voinţei
testatorului trebuie lăsată la aprecierea instanţei de judecată iar, în funcţie de circumstanţele
cauzei, aceasta va stabili dacă ne aflăm în prezenţa:
- unui legatar universal;
72 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
- unui executor testamentar;
- unei simple persoane interpuse.
!!! practica judecătorească, a apreciat că acte precum înstrăinarea unor bunuri, instituirea
ulterioară a unui legatar cu titlu particular, încheierea unui antecontract de vânzare-
cumpărare, chiar şi cu legatarul universal în cauză, nu au semnificaţia revocării legatului
universal, influenţând numai emolumentul care urmează a fi cules de către legatarul universal.
2. Legatul cu titlu universal: legatul care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie succesorală
numai la o fracţiune din moştenirea lui de cuius.
- deosebirea dintre legatul universal şi legatul cu titlu universal:
- legatul universal conferă vocaţie la întreaga moştenire;
- legatul cu titlu universal conferă vocaţie numai la o fracţiune din moştenire, adică vocaţie la:
- fie proprietatea unei cote-părţi din moştenire (legatul unei jumătăţi, treimi etc. din
moştenire);
- fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire;
- fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din
universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor.
!!! dacă cota-parte din moştenire are o altă raportare decât la totalitatea bunurilor mobile
sau imobile sau la o fracţiune din acestea (ex. jumătate din bunurile mobile din
apartamentul deţinut în localitatea X) avem un legat cu titlu particular.
- sunt legate cu titlu universal şi:
- legatul unei fracţiuni din cotitatea disponibilă a moştenirii;
- legatul unei fracţiuni din prisosul moştenirii (legatul unei fracţiuni din ceea ce rămâne după
executarea celorlalte legate cu titlu universal sau/şi cu titlu particular);
- legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire.
3. Legatul cu titlu particular (legatarul cu titlu particular nu răspunde, în principiu, de pasivul
moştenirii): legatul ce, de regulă, are ca obiect unul sau mai multe bunuri individual determinate
→ orice legat care nu este universal sau cu titlu universal: legatul cu titlu particular conferă un
drept asupra unor bunuri singulare, şi nu asupra unei universalităţi, adică asupra unui patrimoniu,
sau unei fracţiuni din universalitate.
- obiectul legatului cu titlu particular:
- fie orice bun aflat în circuitul civil cert şi individual determinat (inclusiv un lucru incorporal:
ex. o creanţă pe care testatorul o avea contra unui terţ),
- fie bunurile determinate generic, însă care sunt precis determinate cantitativ.
- sunt legate cu titlu particular (principalele varietăţi ale acestui tip de legat):
- legatul tuturor bunurilor imobile;
- legatul tuturor bunurilor mobile;
- legatul unei fracţiuni din toate bunurile imobile;
- legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile;
- legatul care are ca obiect bunuri imobile sau bunuri mobile, corporale, individual
determinate sau de gen;
- legatul care are ca obiect bunuri mobile incorporale (ex. o creanţă, drepturile de
proprietate intelectuală sau drepturile asupra unor dividende ori beneficii);
- legatul prin care testatorul-creditor îl iartă pe legatarul-debitor de datorie (datoria
legatarului se stinge în momentul deschiderii moştenirii);
- legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal este
obligat să facă sau să nu facă ceva, în favoarea legatarului cu titlu particular (ex. legatarul
universal este obligat să plătească datoria legatarului cu titlu particular, faţă de un terţ);
- legatul care are ca obiect moştenirea culeasă de testator, în calitate de succesor
universal sau cu titlu universal, nelichidată până la decesul acestuia (moştenirea
culeasă de testator reprezintă o universalitate, numai în raporturile dintre acesta şi
transmiţător);
- legatul nudei proprietăţi a unui/or bun/uri individual determinat/e;
- legatul unui dezmembrământ al unuia sau mai multor bunuri individual determinate.
- prin intermediul legatului cu titlu particular, poate fi transmis:
- dreptul de proprietate exclusivă sau comună (numai o cotă-parte ideală);
- nuda proprietate sau unele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (ex. uzufructul
sau abitaţia).
- legatarul, inclusiv cel cu titlu particular, are dreptul la fructele bunurilor moştenirii, acestea
cuvenindu-i-se din ziua deschiderii moştenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în
privinţa sa (excepţie: cazul în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului
a fost de bună-credinţă).
- bunul care constituie obiect al legatului cu titlu particular se predă însoţit de accesoriile sale, în
starea în care acesta se găseşte la data deschiderii moştenirii.
- legatul cu titlu particular cuprinde:
- dreptul la acţiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terţ, după
întocmirea testamentului,
DREPT SUCCESORAL 73
LEGATUL
- creşterile cantitative, calitative sau valorice înregistrate de bunul legat, după întocmirea
testamentului, prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziţionarea altor
bunuri în cadrul unei universalităţi (prezumţie relativă).
- legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea acestuia
de la data deschiderii moştenirii.
- legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii (în
lipsă de stipulaţie contrară, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda
bunuri de calitate medie).
- în ipoteza în care sarcina legatului cu titlu particular este excesivă (valoarea sarcinii fiind
raportată la data deschiderii moştenirii), însă fără a depăşi valoarea bunurilor primite (valoarea
bunurilor lăsate prin legat fiind raportată la data deschiderii moştenirii), legatarul are alegerea
între următoarele opţiuni:
- fie păstrează bunurile care au format obiectul legatului şi execută sarcina excesivă;
- fie predă beneficiarului sarcinii bunurile primite cu titlu de legat, fiind liberat astfel de
executarea modalităţii care afectează liberalitatea mortis causa;
- fie predă beneficiarului sarcinii valoarea bunurilor primite (valoare raportată la data
deschiderii moştenirii) în temeiul legatului cu titlu particular, fiind astfel liberat de
executarea sarcinii cu care a fost grevată liberalitatea mortis causa.
- formele uzuale ale legatului cu titlu particular:
a. legatul uzufructului: testatorul transmite nuda proprietate unui legatar (de regulă, nuda
proprietate este lăsată în favoarea unei rude apropiate a defunctului, urmând ca la moartea
legatarului uzufructului dreptul de proprietate transmis să se întregească prin cuprinderea
tuturor prerogativelor sale) şi dreptul de uzufruct asupra unui bun (sau patrimoniu) altui legatar
(caracter viager), de obicei soţului defunctului.
- natura juridică a legatului uzufructului (legatul nudei proprietăţi şi cel al uzufructului nu
constituie substituţii fideicomisare, întrucât cele două liberalităţi au obiecte diferite şi care nu
se transmit succesiv):
- dacă nuda proprietate are ca obiect:
- întregul patrimoniu, avem legat universal;
- o fracţiune din patrimoniu, avem legat cu titlu universal;
- bunuri singulare, avem legat cu titlu particular;
- dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri determinate, legatul uzufructului va fi un legat cu
titlu particular;
- dacă uzufructul poartă asupra întregului patrimoniu succesoral sau a unei fracţiuni din
patrimoniu succesoral, legatul uzufructului este un legat cu titlu particular, întrucât legatul
uzufructului nu poate conferi vocaţie succesorală la întregul patrimoniul al defunctului, deşi
are ca obiect o universalitate sau o parte din aceasta.
!!! Ilioara Genoiu: Legatul uzufructului (căruia îi asimilăm legatul asupra oricărui alt dezmembrământ al
dreptului de proprietate), având ca obiect totalitatea bunurilor succesorale, o cotă-parte din
moştenire, totalitatea sau cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau
provenienţa lor reprezintă un legat cu titlu universal, iar cel care priveşte bunuri individual
determinate este calificat legat cu titlu particular. Aşadar, legatul asupra unui dezmembrământ al
dreptului de proprietate nu poate fi decât cu titlu universal sau cu titlu particular. La această
concluzie conduce interpretarea dispoziţiilor art. 1056 alin. (2) lit. b) şi c) NCC.
b. legatul bunului altuia: bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu
particular aparţine unei alte persoane decât testatorul şi nu este cuprins în patrimoniul
acestuia la data deschiderii moştenirii (bun cert, care nu-i aparţine, nici în momentul întocmirii
testamentului, nici în momentul deschiderii succesiunii) → considerat sarcină în favoarea
beneficiarului testamentului instituită de testator în contul celui ţinut la executarea legatului.
- condiţiile legatului bunului altuia:
- la momentul deschiderii moştenirii, defunctul nu avea niciun drept actual sau viitor
asupra bunului obiect al legatului;
- obiectul legatului este un bun individual determinat.
- legatul având ca obiect bunuri de gen este valabil, întrucât un anumit gen de bunuri nu poate
aparţine unui titular determinat, pe de o parte, iar pe de altă parte, cel însărcinat cu
executarea legatului având ca obiect bunuri de gen este obligat să le procure, dacă în
patrimoniul testatorului nu se găsesc astfel de bunuri → legatarul cu titlu particular nu devine
proprietar al bunurilor de gen la data deschiderii succesiunii, ci numai creditor.
- în ipoteza în care testatorul a lăsat bunul altuia crezând că este al lui, legatul este anulabil;
- în ipoteza în care testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său, cel însărcinat
cu executarea legatului va avea o obligaţie alternativă:
- fie de a procura bunul de la proprietarul acestuia şi a-l transmite legatarului;
- fie de a plăti legatarului valoarea bunului de la momentul deschiderii moştenirii.
- dacă testatorul ştia, la încheierea testamentului, că dispune de un lucru străin: sarcina probei
(proba putând fi atât intrinsecă, cât şi extrinsecă testamentului) revine legatarului, deoarece el
emite o pretenţie (legatarul va trebui, deci, să probeze că).
74 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
c. legatul bunului indiviz: bunul se află în indiviziune la data deschiderii moştenirii → obiectul
legatului este reprezentat de un bun individual determinat aflat în indiviziune:
- fie indiviziune propriu-zisă, testatorul dispunând de cota sa ideală dintr-un bun
aparţinând unei universalităţi (ex. o cotă-parte dintr-un bun care revine testatorului dintr-
o moştenire nelichidată la data deschiderii moştenirii);
- fie proprietate comună pe cote-părţi, testatorul dispunând de cota sa ideală dintr-un bun
determinat, la data deschiderii moştenirii.
- în ipoteza în care testatorul a lăsat legatarului o cotă-parte ideală ce îi aparţine din bunul
determinat aflat în indiviziune, legatul este valabil, întrucât defunctul, coindivizar, este în
drept să îşi transmită cota sa prin acte juridice mortis causa (dreptul asupra cotei ideale din
proprietatea unui bun determinat este un drept de proprietate individual, absolut şi exclusiv,
astfel încât fiecare coindivizar îl poate transmite prin acte inter vivos sau mortis causa);
- locul testatorului-coindivizar este luat de legatarul cu titlu particular, acesta din urmă fiind
îndreptăţit, după caz:
- să dobândească în natură, în proprietate exclusivă, o parte din bunul comun;
- să dobândească întregul bun comun, indemnizându-i pe ceilalţi copărtaşi în mod
corespunzător;
- să primească valoarea corespunzătoare cotei sale din bunul comun, dacă acesta a
fost atribuit în natură altui coindivizar sau a fost vândut la licitaţie.
- în ipoteza în care testatorul a lăsat legatarului o parte determinată (nu cota sa ideală) din
bunul aflat în indiviziune (nepartajat), legatul va fi soluţionat potrivit regulilor aplicabile
legatului bunului altuia:
- legatul va fi valabil, dacă testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză (testatorul a
dispus de întregul bun, ştiind că are dreptul numai la o cotă-parte din acesta);
- legatul va fi nul, dacă testatorul a dispus cu credinţa greşită că bunul îi aparţine
(testatorul nu a dispus în cunoştinţă de cauză, crezând că bunul îi aparţine în
exclusivitate).
d. legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere: obiectul legatului cu titlu particular
cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de întreţinere → executarea acestuia este datorată din
ziua deschiderii moştenirii.
e. legatul alternativ: legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de
alegere revine celui ţinut să execute legatul (excepţie: testatorul a conferit acest drept
legatarului sau unui terţ).
- dreptul de alegere a bunului legat aparţine, după caz:
- celui ţinut de executarea legatului (executor testamentar, moştenitori legali, legatari
universali sau legatari cu titlu universal), dacă testatorul nu a nominalizat o persoană
care să aleagă bunul legat;
- persoana desemnată de testator pentru alegerea bunului legat, aceasta putând fi
legatarul însuşi sau un terţ.
f. legatul conjunctiv: legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul
a lăsat, prin acelaşi testament, un bun determinat individual (inclusiv un dezmembrământ al
dreptului de proprietate) sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea
fiecăruia.
- în ipoteza în care unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui
va profita celorlalţi legatari;
- în ipoteza în care legatarii primesc legatul, aceştia vor culege cote egale din bunul sau
dreptul care formează obiectul legatului conjunctiv.
6.5. CLASIFICAREA LEGATELOR DUPĂ MODALITĂŢILE CARE LE AFECTEAZĂ.
a. legatul pur şi simplu: legatul neafectat de nici o modalitate care îşi produce efectele la data morţii
testatorului, când legatarul dobândeşte şi începe să îşi exercite drepturile → drepturile legatarului
se dobândesc din momentul deschiderii moştenirii, independent de momentul exercitării dreptului
de opţiune succesorală sau de punerea acestuia în posesie (din momentul deschiderii moştenirii,
legatarul poate înstrăina, prin acte între vii, dreptul dobândit);
- în ipoteza legatarului decedat după deschiderea moştenirii însă mai înainte de a fi exercitat
dreptul de opţiune succesorală, dreptul de opţiune al legatarului se transmite propriilor
moştenitori.
b. legatul cu termen: legatul a cărui executare sau stingere depinde de împlinirea unui termen
(suspensiv sau extinctiv), adică un eveniment viitor şi sigur.
- în cazul unui termen suspensiv, se suspendă executarea dreptului iar legatarul nu poate cere
predarea bunului legat decât la data împlinirii termenului (ex. 1 an de la deschiderea moştenirii
sau majoratul legatarului) → naşterea drepturilor legatarului coincide cu data deschiderii
moştenirii, numai exerciţiul drepturilor fiind amânat până la împlinirea termenului (devenind
proprietar din momentul deschiderii succesiunii, legatarul poate dispune prin acte inter vivos
sau mortis causa de drepturile dobândite prin testament, însă nu poate pretinde predarea
lucrului legat sau plata creanţei înainte de împlinirea termenului).
DREPT SUCCESORAL 75
LEGATUL
- în cazul unui termen extinctiv, la împlinirea lui se stinge dreptul care a luat naştere şi s-a
executat din momentul deschiderii succesiunii → legatul, precum un legat pur şi simplu,
produce efecte de la deschiderea succesiunii, însă la împlinirea termenului dreptul legatarului
se va stinge pentru viitor (ex. legatul având ca obiect dobânzile produse de o sumă de bani pe
o durată de timp determinată).
c. legatul sub condiţie: legatul a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment viitor şi nesigur
că se va îndeplini.
- în cazul unei condiţii suspensive:
- până la îndeplinirea ei (pendente conditione), se suspendă, naşterea dreptului la legat
(legatarul nu devine proprietar sau creditor de la data deschiderii moştenirii);
- pendente conditione (înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive): legatarul poate
lua măsuri conservatorii;
- odată îndeplinită (eveniente conditione - data îndeplinirii condiţiei pozitive sau
neîndeplinirii condiţiei negative), dreptul legatarului ia naştere retroactiv de la data
deschiderii succesiunii.
!!! dacă înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive legatarul decedează iar condiţia avea un
caracter pur personal, legatul devine caduc → dacă legatarul sub condiţie suspensivă
decedează înainte de împlinirea condiţiei, drepturile sale nu se transmit către propriii
moştenitori.
- în cazul unei condiţii rezolutorii:
- dacă condiţia rezolutorie se împlineşte, se desfiinţează retroactiv, adică din momentul
deschiderii succesiunii, dreptul la legat;
- dacă condiţia rezolutorie nu se realizează ori este sigur că nu se va realiza (deficiente
conditione - în cazul neîndeplinirii condiţiei), legatul devine definitiv, pur şi simplu.
- pendente conditione (înainte de îndeplinirea condiţiei), legatul este transmisibil prin acte
între vii, iar în cazul decesului legatarului, legatul se transmite succesorilor acestuia;
- eveniente conditione (după îndeplinirea condiţiei), legatul se desfiinţează retroactiv de la
data deschiderii moştenirii. în consecinţă, se desfiinţează şi drepturile succesorilor
legatarilor, indiferent că este vorba de o transmisiune între vii sau pentru cauză de
moarte.
d. legatul cu sarcină (sub modo - singura modalitate care afectează exclusiv liberalităţile): legatul
care prevede o obligaţie (sarcină) de a da, a face sau a nu face, impusă de testator legatarului →
după acceptarea legatului, legatarul este obligat a îndeplini sarcina impusă de testator.
- neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar poate atrage revocarea judecătorească a
legatului;
- neîndeplinirea fortuită a sarcinii atrage revocarea, numai dacă, potrivit voinţei testatorului,
eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii.
- sarcina fi prevăzută în interesul:
- unei terţe persoane (ex. testatorul lasă printr-un legat averea sa legatarului, cu sarcina de a
întreţine o persoană incapabilă de muncă) → testatorul a realizat astfel o stipulaţie pentru
altul, constituind în fapt o plată sau o liberalitate indirectă (legatul încetează a mai fi
liberalitate în limitele sarcinii);
!!! este valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau
nedeterminabile (excepţie de la regulile dreptului comun în materia capacităţii de a primi
prin liberalităţi), cu condiţia de a exista sau de a fi determinabilă la data executării
sarcinii (ex. sarcină stipulată în favoarea copilului, pe care-l va naşte, în timpul
căsătoriei, nepoata testatorului);
- caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în
favoarea unui terţ nu atrage (în principiu) ineficacitatea acestui din urmă legat,
moştenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului fiind obligaţi să execute legatul
sarcină (excepţie: bunul care formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit
în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii
testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul).
- testatorului (ex. testatorul lasă o casă legatarului, cu sarcina de a-i plăti anumite datorii,
suportarea cheltuielilor de înmormântare, etc.) → legatul încetează a mai fi liberalitate în
limitele sarcinii;
- legatarului (ex. testatorul lasă legatarului o sumă de bani pentru a continua o lucrare de
care legatarul este interesat, o sumă de bani destinată a finanţa continuarea studiilor de
către legatar) → liberalitate cu afectaţiune specială: legatul este pur gratuit, chiar dacă este
afectat de o sarcină, rămânând însă revocabil pentru neexecutarea acesteia.
6.6. EFECTELE LEGATELOR.
- în cazul legatului cu titlu particular al unui bun individual determinat, proprietatea se dobândeşte
de la data deschiderii moştenirii iar legatul cuprinde şi dreptul la acţiunea în despăgubire pentru
prejudiciul adus bunului de către un terţ după întocmirea testamentului:
76 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
- bunul se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseşte la data deschiderii moştenirii;
- fructele bunurilor moştenirii care i se cuvin legatarului din ziua deschiderii moştenirii sau din
ziua în care legatul produce efecte în privinţa sa → excepţie: dacă cel care a posedat bunurile
de bună-credinţă, acesta păstrează fructele până la predare;
- legatul bunului care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creşteri cantitative, calitative
sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziţionarea altor bunuri în
cadrul unei universalităţi se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori
universalitatea rezultată.
- în cazul legatului cu titlu particular al unei rente viagere sau al unei creanţe de întreţinere,
executarea legatului este datorată din ziua deschiderii moştenirii;
- legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen (dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel
însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie) este titularul
unei creanţe asupra moştenirii;
- în ipoteza în care legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăşi
valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, acesta se poate libera predând beneficiarului
sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor de la data deschiderii moştenirii.
- în ipoteza în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere
revine:
- fie celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau
unui terţ);
- fie legatarului sau unui terţ.
- în principiu, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moştenirii, dar fără ca prin aceasta să se
poată aduce vreo atingere rezervei succesorale;
- dreptul de preferinţă al creditorilor moştenirii faţă de legatari: creditorii moştenirii au dreptul să fie
plătiţi cu prioritate faţă de legatari;
- reducţiunea legatelor excesive: dacă legatele cu titlu particular depăşesc activul net al moştenirii,
ele vor fi reduse în măsura depăşirii, la cererea creditorilor moştenirii sau a celui care este obligat
să le execute.
- restituirea excesului: dacă un legat a fost executat, fără a se cunoaşte anumite datorii sau sarcini
ale moştenirii, în măsura în care legatul urmează a fi redus, pot solicita de la legatarul plătit
restituirea:
- moştenitorul legal sau testamentar;
- creditorii;
- orice persoană interesată.
6.7. INEFICACITATEA LEGATELOR.
Datorită unor cauze posterioare, manifestarea de voinţă a unei persoane făcută cu respectarea
condiţiilor de validitate, poate să devină ineficace, adică să nu producă efecte juridice.
- condiţiile ineficacităţii legatului:
- existenţa unui legat valabil încheiat,
- lipsa efectelor juridice ale legatului, datorată unor cauze posterioare întocmirii testamentului,
precum revocarea şi caducitatea dispoziţiilor testamentare.
- distincţia dintre nulitate şi cauzele de ineficacitate a legatului:
- nulitatea sancţionează nerespectarea condiţiilor de validitate a legatului şi are drept consecinţă
neîncheierea acestuia → nulitatea afectează însăşi existenţa actului juridic preconizat, şi nu
numai efectele lui, nulitatea având drept consecinţă desfiinţarea cu efect retroactiv a actului
juridic încheiat cu încălcarea cerinţelor legale → nulitatea nu poate fi şi cauză de ineficacitate a
legatului, căci ineficacitatea presupune existenţa unui legat valabil încheiat, însă care, ca
excepţie, nu produce efecte;
- în ipoteza revocării sau caducităţii, legatele iau luat naştere în mod valabil, însă datorită unor
cauze posterioare, nu produc efectele obişnuite, adică sunt ineficace.
- felurile revocării:
- revocare voluntară (voinţa unilaterală a testatorului);
- revocarea judecătorească (fapte culpabile săvârşite de legatari).
- caducitatea constă în imposibilitatea de executare, independentă de:
- voinţa testatorului;
- faptele culpabile săvârşite de legatar.
1. Revocarea legatelor: intervine în cazul faptelor săvârşite de legatar şi poate fi opera voinţei
testatorului sau a instanţei de judecată;
a. revocarea voluntară: datorită caracterului esenţial revocabil al legatului, testatorul (în aceleaşi
condiţii ca şi în ipoteza revocării voluntare a testamentului) are dreptul să revină oricând (până în
ultima clipă a vieţii sale) asupra dispoziţiilor testamentare printr-o manifestare ulterioară de voinţă
care să aibă ca efect:
- fie revocarea totală a dispoziţiilor făcute anterior;
- fie revocarea parţială a dispoziţiilor făcute anterior.
- după modul de manifestare a voinţei testatorului, revocarea voluntară a legatului poate fi:
- revocare voluntară expresă (se înscrie în registrul naţional notarial ţinut în format electronic,
în care sunt înscrise, potrivit dispoziţiilor art. 1046 Cod civil, testamentele autentice):
DREPT SUCCESORAL 77
LEGATUL
revocarea ce rezultă dintr-o declaraţie a testatorului cuprinsă într-un înscris întocmit în
formă testamentară (alt testament prin care îl revocă pe primul: ex. testamentul autentic
poate fi revocat printr-un testament olograf) sau în formă autentică (un act autentic revocă
testamentul anterior: ex. printr-un contract de donaţie) → nerespectarea condiţiilor de
formă atrage nulitatea absolută a revocării;
!!! chiar dacă celelalte dispoziţii din noul testament, indiferent din ce cauză, ar fi nule totuşi
revocarea produce efecte;
- revocare voluntară tacită: manifestarea care, fără a fi fost expres declarată, rezultă
neîndoielnic din anumite acte sau fapte săvârşite ulterior de testator (ori de câte ori din acte
sau fapte săvârşite de testator se poate proba intenţia de revocare, legatele nu mai pot
produce efecte), nu din declaraţia sa expresă de voinţă:
- revocarea testamentului olograf prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa de către
testator (în ipoteza modificărilor realizate prin ştergere, acestea trebuie semnate de
către testator) → distrugerea testamentului de către testator în cunoştinţă de cauză
prezumă intenţia acestuia de revocare a actului juridic mortis causa (cauză de revocare
tacită cu incidenţă exclusivă în materia testamentului olograf);
- testamentul olograf conţine mai multe dispoziţii şi numai una dintre acestea este
ştearsă: ştergerea numai a unei dispoziţii testamentare atrage doar revocarea acestei
dispoziţii testamentare şi nu a întregului act de ultimă voinţă;
- testamentul olograf conţine o singură dispoziţie iar aceasta este ştearsă: ştergerea a
singurei dispoziţii a testamentului olograf atrage revocarea testamentului, în întregul
său;
- dacă prin ştergere se realizează o modificare a testamentului, revocarea acestuia
intervine numai în măsura în care modificările realizate astfel nu sunt semnate de
către testator (modificările aduse unui testament prin ştergere şi semnate de către
testator nu atrag revocarea testamentului).
- revocarea testamentului olograf prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa de către un
terţ, este valabilă doar dacă a fost cunoscută de testator şi cu condiţia ca acesta să fi
fost în măsură să îl refacă (dar nu l-a refăcut) → revocarea testamentului olograf
intervine, în ipoteza în care distrugerea, ruperea sau ştergerea acestuia este realizată de
către o altă persoană decât testatorul, numai dacă sunt întrunite în mod cumulativ
următoarele două condiţii:
- testatorul cunoaşte despre distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului
olograf;
- testatorul este în măsură să refacă testamentul olograf.
- nu intervine revocarea testamentului olograf, în următoarele trei situaţii:
- distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf este realizată de către o
altă persoană decât testatorul iar testatorul nu cunoaşte acest fapt;
- distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf este realizată de către o
altă persoană decât testatorul iar, deşi testatorul cunoaşte acest fapt, nu este în
măsură să îl refacă;
- dacă ordinul de distrugere, dat de testator, terţului care avea în păstrare
testamentul, nu a fost pus în executare, iar testatorul a cunoscut acest fapt şi era în
măsură să refacă testamentul (dacă testatorul nu a cunoscut despre faptul că cel
care avea în păstrare testamentul său şi căruia i-a ordonat distrugerea nu a dus
la îndeplinire dorinţa sa, testamentul va fi considerat revocat).
!!! distrugerea involuntară de către testator sau distrugerea de către alţii, însă fără ştirea
testatorului, a bunului produce caducitatea legatului, nu revocarea.
- dacă conţine dispoziţii contrare sau incompatibile, testamentul încheiat ulterior îl revocă
tacit pe cel anterior: revocarea se produce numai în legătură cu dispoziţiile care sunt
incompatibile sau contrare, celelalte rămânând valabile, dacă testatorul nu a dispus
altfel (testamentul nou întocmit nu trebuie să conţină revocarea testamentului anterior,
pentru că, într-o astfel de ipoteză, ne aflăm în prezenţa unei revocări exprese şi nu se
mai pune problema contrarietăţii sau incompatibilităţii noilor dispoziţii testamentare).
- avem contrarietate între cele două dispoziţii testamentare (imposibilitate rezultată din
intenţia testatorului) în cazul în care, din punct de vedere juridic, nu ar exista
incompatibilitate, însă, din contextul dat, rezultă că al doilea testament a reprezentat o
revocare a primului (ex. în primul testament, testatorul lasă un bun unei persoane;
ulterior, printr-un alt testament, lasă acelaşi bun altei persoane → din punct de
vedere juridic, ar fi posibil ca două persoane să aibă un drept asupra aceluiaşi bun în
calitate de legatari, însă în acelaşi testament → al doilea testament reprezintă o
revocare a primului fiind vorba de două testamente succesive).
!!! revocarea legatului pentru contrarietate poate interveni numai în ipotezele în care,
din voinţa chiar şi prezumată a testatorului, rezultă că testatorul nu a dorit executarea
cumulativă a testamentelor succesive, contrare.
- avem incompatibilitate între cele două dispoziţii testamentare (imposibilitate
materială sau juridică de a fi executate ambele): testatorul a făcut două sau mai
multe testamente care conţin dispoziţii incompatibile între ele (ex. testatorul, în primul
testament, lasă o creanţă pe care el o are împotriva unei terţe persoane în favoarea
legatarului, însă ulterior, testatorul, printr-un alt testament, prevede o iertare de
datorie în favoarea debitorului - terţa persoană - din creanţa respectivă → produce
efecte ultimul testament, respectiv debitorul va fi iertat de datorie; printr-un legat cu
78 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
titlu particular, se dispune pentru cauză de moarte de proprietatea exclusivă a
autoturismului testatorului; însă, printr-un testament ulterior, acelaşi autoturism este
lăsat legat altei persoane: în acest caz, operează revocarea tacită a primului legat).
- nu avem contrarietate sau incompatibilitate în următoarele situaţii:
- printr-un testament ulterior, sunt instituite legate cu titlu universal sau cu titlu
particular, iar printr-un testament anterior este instituit un legat universal (nu
intervine revocarea legatului universal, anterior, întrucât nu există contrarietate
între acesta şi legatele ulterior instituite) → în ipoteza inversă există contrarietate;
- calitatea de dobânditor, prin acte inter vivos şi cu titlu oneros, al unui bun imobil
este compatibilă cu calitatea de legatar universal sau cu titlu universal, iar actul de
dispoziţie, fiind cu titlu oneros, nu este supus reducţiunii pentru depăşirea cotităţii
disponibile;
- calitatea de donatar este compatibilă cu calitatea de legatar universal sau cu titlu
universal, însă, în acest caz, actul de dobândire a proprietăţii, fiind o liberalitate,
este supus reducţiunii pentru depăşirea cotităţii disponibile.
- dacă testatorul înstrăinează bunul (înstrăinarea trebuie să fie reală şi efectivă, adică să
fie înfăptuită, nu o simplă intenţie de a înstrăina) ce constituie obiectul unui legat cu titlu
particular (nu legatele universale sau cu titlu universal) - chiar dacă înstrăinarea este
afectată de modalităţi (sub termen sau condiţie) ori înstrăinarea este fi chiar nulă
(revocarea legatului va opera chiar dacă înstrăinarea bunului legat este nulă.) - revocă
implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat.
- ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă (adică revocarea nu mai
operează, legatul producându-şi efectele):
- ineficacitatea înstrăinării este determinată de incapacitatea sau vicierea voinţei
testatorului (nulitatea înstrăinării este atrasă de incapacitatea sau vicierea
consimţământului testatorului);
- înstrăinarea reprezintă o donaţie în favoarea beneficiarului legatului şi nu s-a făcut
sub condiţii sau cu sarcini substanţial diferite de acelea care afectează legatul.
- revocarea legatului va fi parţială, în următoarele ipoteze:
- bunul legat a fost înstrăinat, numai într-o anumită cotă (ex. a fost înstrăinată
numai cota de 1/3 din bunul legat);
- a fost înstrăinată numai o parte din bunurile care formează obiectul legatului;
- au fost constituite prin actul de înstrăinare numai dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate, nefiind înstrăinată şi nuda proprietate;
- bunul legat a fost grevat cu garanţii reale.
- dacă testatorul distruge voluntar bunul obiect al legatului cu titlu particular: distrugerea
bunului legat (dispoziţia materială) atrage revocarea legatului;
- nu atrage revocarea legatului ci caducitatea legatului:
- dacă bunul legat este distrus involuntar de către testator;
- dacă bunul legat este distrus de o terţă persoană, cu sau fără voia testatorului;
- dacă bunul a pierit fortuit în timpul vieţii testatorului.
- retractarea revocării voluntare a testamentului (revocarea fiind un act esenţialmente revocabil):
testatorul poate reveni asupra revocării testamentare (realizând astfel o retractare a dispoziţiei
revocatorii), indiferent că aceasta a fost expresă sau tacită (revocarea legatelor este ea însăşi
revocabilă) → retractarea revocării (prin act notarial sau prin testament: retractarea revocării se
va face prin întocmirea unui alt testament în cazul testamentului distrus) reînvie dispoziţiile
testamentare revocate → retractarea revocării înlătură efectele revocării:
- excepţie:
- cazul când testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar (retractarea revocării nu
operează, testamentul fiind ineficace, în cazul în care testatorul a realizat o nouă
revocare expresă);
- cazul când voinţa în sens contrar a testatorului rezultă din împrejurările concrete (ipoteza
în care, după ce testatorul a retractat dispoziţiile testamentare revocatorii, revocă, din
nou, de o manieră tacită însă, testamentul).
- retractarea dispoziţiilor revocatorii poate fi numai expresă, deşi revocarea poate fi şi tacită.
b. revocarea judecătorească: legatul poate fi revocat, la cererea persoanei/nelor interesate, după
moartea testatorului, prin hotărâre judecătorească, ca sancţiune pentru fapte culpabile săvârşite
de către legatar:
- fie faţă de defunct;
- fie faţă de memoria defunctului.
- în principiu, cazurile de revocare judecătorească a legatelor sunt aceleaşi ca cele în care legea
permite revocarea legală a donaţiei (excepţie: refuzul de alimente).
- revocarea judecătorească a legatului operează:
- în caz de neexecutare a sarcinii (neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar);
- pentru ingratitudine (ingratitudinea legatarului).
- acţiunea în revocare aparţine celor care au interes ca liberalitatea testamentară să fie
revocată: dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de
un an de la:
- data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine;
- data la care sarcina trebuia executată.
1. cazul neîndeplinirii (nu o simplă întârziere), fără justificare, a sarcinilor (nu o simplă
recomandare cuprinsă în testament) de către legatarul care a fost gratificat cu un astfel de
DREPT SUCCESORAL 79
LEGATUL
legat → neexecutarea sarcinii trebuie să fie culpabilă: legatul nu poate fi revocat dacă
neexecutarea este datorată unui caz fortuit ori caz de forţă majoră → excepţie: dacă potrivit
voinţei testatorului eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii neîndeplinirea
fortuită a sarcinii atrage revocarea legatului.
!!! revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii nu trebuie confundată cu executarea silită
a sarcinii:
- pot cere instanţei de judecată executarea silită a sarcinii:
- orice persoană interesată,
- terţul beneficiar al sarcinii,
- creditorii terţului beneficiar al sarcinii,
- executorul testamentar.
- pot cere instanţei de judecată revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii numai
anumite persoane (moştenitorii testatorului care beneficiază de dreptul de acrescământ)
şi numai dacă neîndeplinirea sarcinii se datorează, în principiu, culpei legatarului şi nu
cazului fortuit sau forţei major (excepţie: dacă potrivit voinţei testatorului eficacitatea
legatului este condiţionată de executarea sarcinii neîndeplinirea fortuită a sarcinii atrage
revocarea legatului) → dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se
prescrie în termen de un an de la data la care sarcina trebuia executată.
2. cazul ingratitudinii legatarului - două situaţii:
- fie legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii
intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat: atentatul trebuie să fi fost săvârşit cu intenţia
de a ucide (faptă consumată sau tentativă).
- fie legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi (rele tratamente fizice) sau injurii
grave (suferinţele morale pricinuite cu ştiinţă testatorului: ex. infidelitatea soțului) faţă de
testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
!!! între faptele care atrag nedemnitatea succesorală şi faptele de ingratitudine săvârşite de
legatar în timpul vieţii testatorului există o suprapunere, nu însă perfectă, cazurile care
atrag nedemnitatea fiind mai numeroase decât cele care sunt de natură a atrage
revocarea pentru ingratitudine → în unele cazuri (ex. atentat la viaţa testatorului sau a altui
succesibil al acestuia, fapte penale, cruzimi sau injurii grave), poate interveni atât
nedemnitatea, cât şi revocarea legatului pentru ingratitudine (ex. dacă nedemnul a fost
iertat în condiţiile legii de către defunct şi a fost gratificat de acesta prin testament).
- dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de
la data la care moştenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine.
2. Caducitatea legatelor: între momentul încheierii testamentului şi momentul în care urmează să-şi
producă efectele că este posibil ca să intervină anumite împrejurări care să împiedice executarea
legatelor → legatul devine caduc (se desfiinţează cu efect retroactiv), dacă împrejurările care
împiedică executarea legatului sunt străine de:
- voinţa testatorului;
- vreo culpă a legatarului.
!!! caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea
unui terț nu atrage ineficacitatea legatului-sarcină → moștenitorii care profită de ineficacitatea
legatului fiind obligați să execute legatul-sarcină (ipoteza în care legatarul, al cărui legat a
devenit caduc, este însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane: ex. legatarul unui
autoturism este însărcinat cu plata unei sume de bani în favoarea unei terţe persoane).
- excepţie: caducitatea legatului principal atrage ineficacitatea legatului secundar, dacă bunul
care formează obiectul legatului principal, cu titlu particular, a pierit în totalitate, din motive
care nu ţin de voinţa testatorului:
- fie în timpul vieţii testatorului;
- fie înaintea împlinirii condiţiei suspensive care afectează legatul.
- cazurile când intervine caducitatea legatului:
1. legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii: legatul fiind o liberalitate făcută
numai în considerarea persoanei legatarului, intuitu personae, nu îşi întinde, în principiu,
efectele şi asupra moştenitorilor legatarului (prezumţie simplă);
2. legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii: în ipoteza în care
legatarul era deja incapabil în momentul întocmirii testamentului, legatul este nul, nu caduc
(ex. cazul persoanelor juridice care au încetat să mai existe după moartea testatorului sau,
datorită modificării capacităţii de folosinţă, şi-au schimbat obiectul de activitate);
3. legatarul este nedemn: nedemnitate de drept sau judiciară, neînlăturată expres prin testament
sau prin act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;
4. legatarul renunţă la legat după deschiderea succesiunii: renunţarea anterioară deschiderii
succesiunii este nulă ca pact asupra unei moşteniri viitoare → în principiu, renunţarea la
moştenire nu se presupune, adică declaraţia de renunţare se face în formă autentică notarială
(declaraţia de renunţare se înscrie în registrul naţional, ţinut în format electronic) →
caducitatea legatului nu intervine, în ipoteza în care legatarul nu renunţă la legat, dar nici nu-l
acceptă, devenind străin faţă de aceasta.
5. legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive şi dacă acesta avea caracter pur
personal:
- dacă legatul este făcut sub condiţie suspensivă iar condiţia este sigur că nu se va
realiza, legatul este caduc;
80 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
- dacă legatul este făcut sub condiţie rezolutorie, dreptul legatarului se va naşte ca şi când
ar fi pur şi simplu, adică de la deschiderea moştenirii, însă dreptul legatarului se va
desfiinţa retroactiv dacă se îndeplineşte condiţia.
6. bunul a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului
sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul cu titlu particular:
- dacă bunul a pierit înainte de întocmirea testamentului, legatul va fi nul;
- dacă bunul a pierit înainte de deschiderea succesiunii, legatul este caduc ca fiind lipsit de
obiect → cauza pieirii lucrului poate fi:
- culpa legatarului;
- culpa testatorului,
- fapta unui terţ,
- un caz fortuit;
un caz de forţă majoră.
!!! au fost asimilate de către doctrină cu pieirea bunului înstrăinarea bunului, independent
de voinţa testatorului (vânzarea silită la cererea creditorilor sau exproprierea pentru
cauză de utilitate publică).
- dacă bunul a pierit numai în parte, caducitatea legatului va fi numai parţială.
- dacă bunul a pierit după deschiderea succesiunii nu atrage caducitatea legatului:
- dacă bunul a pierit din culpa debitorului legatului sau a unui terţ, legatarul are dreptul
la despăgubire;
- dacă bunul a pierit datorită cazului fortuit sau forţei majore, legatarul suportă riscul
pieirii, căci din momentul deschiderii succesiunii, legatarul dobândeşte proprietatea
bunului.
3. Legatul conjunctiv şi dreptul de acrescământ:
- profită de ineficacitatea legatului (moştenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal
şi chiar legatarii cu titlu particular însărcinaţi cu executarea legatului în cauză), adică:
- fie moştenitorii ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate prin existenţa legatului;
- fie moştenitorii ale căror drepturi succesorale ar fi fost înlăturate prin existenţa legatului;
- fie moştenitorii care aveau obligaţia să execute legatul.
- dacă testatorul a desemnat doi legatari universali:
- în ipoteza în care unul nu acceptă legatul, al doilea legatar universal profită, culegând şi
cealaltă parte, întrucât are vocaţie la întreaga moştenire;
- în ipoteza în care ambii renunţă, moştenirea va fi culeasă de moştenitorii legali.
- cazuri când de ineficacitatea legatului profită alte persoane:
- cazul substituţiei vulgare: de ineficacitatea legatului profită persoana stabilită în subsidiar de
către testator;
- cazul legatului conjunctiv (bunul determinat individual sau generic ori un dezmembrământ al
dreptului de proprietate este lăsat mai multor legatari, fără ca testatorul să indice partea
fiecăruia, colegatarii având chemare eventuală la întregul obiect): ipoteză în care operează
dreptul de acrescământ în favoarea colegatarului → caracterul conjunctiv al legatului poate fi
rezultatul exclusiv al voinţei testatorului (poate fi acordat cu ajutorul substituţiei vulgare sau
poate fi înlăturat, chiar în cazul când legea îl admite).
- dacă toţi legatarii acceptă legatul, chemarea la întreg a fiecăruia va fi limitată la o parte din
bun, iar bunul se va împărţi în părţi egale;
- dacă unul sau mai mulţi legatari nu pot sau nu doresc să primească legatul, părţile acestora
se vor cuveni celorlalţi colegatari care primesc legatul şi ale căror părţi vor creşte graţie
dreptului de acrescământ în mod corespunzător;
!!! în cazul legatului conjunctiv al cărui obiect era reprezentat de dreptul de uzufruct, în
ipoteza morţii unuia dintre colegatari: dreptul de uzufruct va fi exercitat în continuare de
către colegatar.
- condiţiile dreptului de acrescământ:
- să existe o pluralitate de legatari;
- dispoziţiile făcute în favoarea lor să aibă acelaşi obiect;
- să existe intenţia testatorului de a conferi fiecărui colegatar o vocaţie la întregul obiect;
- unul sau mai mulţi colegatari să nu poată sau să nu dorească să primească legatul.
a. dreptul de acrescământ operează obligatoriu (de drept) astfel că colegatarii ce acceptă legatul
(colegatarii, acceptând legatul, acceptă pentru întreg, nu pentru o parte a legatului) sunt obligaţi
să primească şi adaosul, neputând să îl refuze, păstrând totodată din legat ce li s-ar cuveni în
lipsa acrescământului, dreptul de acrescământ având la bază vocaţia la întregul obiect al
legatului → acceptând legatul, legatarul acceptă şi dreptul asupra bunurilor constituind obiectul
unui legat ineficace, dispus în favoarea colegatarului.
b. dreptul de acrescământ operează întotdeauna cu sarcini: colegatarii care primesc legatul sunt
obligaţi să execute sarcinile care reveneau colegatarilor care nu au putut ori nu au dorit să
primească legatul → excepţie:
- sarcinile cu caracter personal (sarcina a fost prevăzută în considerarea persoanei
colegatarului iniţial: intuitu personae legatarii);
- stipulaţie contrară a testatorului.
- astfel, dacă de cuius a lăsat 1/2 din moştenire la trei legatari:
- în ipoteza în care toţi acceptă, fiecăruia îi va reveni câte 1/6 din moştenire;
- în ipoteza în care unul nu poate sau nu doreşte să primească legatul, ceilalţi doi nu pot
refuza surplusul (ei au acceptat legatul şi vor suporta şi datoriile), astfel că fiecăruia dintre
cei doi îi va reveni câte 1/4 din moştenire.
DREPT SUCCESORAL 81
LEGATUL
- dreptul de acrescământ în cadrul moştenirii legale operează întotdeauna obligatoriu şi cu sarcini:
partea celui care, fiind renunţător, nu doreşte să vină la moştenire sau care, fiind nevrednic, este
îndepărtat de la moştenire prin puterea legii se va dobândi de ceilalţi moştenitori legali care au
vocaţie la întreaga moştenire, fiecare profitând potrivit cotelor prevăzute de lege.

Dispoziţiile testamentare referitoare la patrimoniul succesoral se realizează prin intermediul legatelor.
Desemnarea legatarului trebuie făcută de testator, fie direct, fie indirect. Prin urmare este nul atât legatul făcut de
testator cu împuternicirea unei alte persoane de a alege pe legatar, cât şi legatul secret, prin care bunurile legate
sunt remise de testator unei persoane de încredere căreia îi comunică verbal legatarul pentru a fi remise acestuia.
Desemnarea legatarului poate fi fie directă , fie indirectă (gratificatul identificat fie doar implicit, prin deducţie din
celelalte dispoziţii testamentare, fie prin indicarea mijlocului care duce la identificare sa). Clasificarea legatelor -
după obiectul lor, legatele pot fi: universale, cu titlu universal, particulare.
Legatul universal conferă vocaţia la întregul patrimoniu succesoral. În practica judiciară şi în doctrină, sunt
considerate universale: legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile, căci, potrivit articolul 461 Cod civil, „toate
bunurile sunt mobile sau imobile”, ceea ce înseamnă că vocaţia pe care o conferă este la toate bunurile
defunctului, moştenirea neputând cuprinde alte bunuri; legatul nudei proprietăţi a tuturor bunurilor succesorale;
legatul cotităţii disponibile a moştenirii, întrucât dă dreptul legatarului să culeagă întreaga moştenire lăsată de
defunct dacă nu există rezervatari sau dacă aceştia renunţă la moştenire ori şi-au primit de la defunct în timpul
vieţii acestuia donaţii nescutite de raport care acoperă rezerva succesorală; legatul stipulat cu privire la surplusul
(prisosul) sau a restul bunurilor rămase după plata legatelor particulare sau cu titlu universal.
Legatul cu titlu universal poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii, precum jumătate, a treia parte sau toate
imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din mobile sau imobile. Sunt cu titlu universal următoarele categorii
de legate: legatul unei fracţiuni din moştenire; legatul tuturor bunurilor imobile; legatul tuturor bunurilor mobile;
legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile; legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile. Articolul
805 Cod civil prevede posibilitatea ca prin testament nuda proprietate să fie lăsată unei persoane, iar uzufructul
unei alte persoane. Atât legatul uzufructului întregii moşteniri, cât şi legatul uzufructului unei cote-părţi din
moştenire sunt legate cu titlu universal.
Legatul particular sau cu titlu particular (singular) este acel legat care nu este nici universal, nici cu titlu
universal. Legatele particulare sunt nu numai legatele care se referă la unul sau mai multe bunuri determinate, ci
şi cele referitoare la imobilele sau mobilele situate într-un anumit loc, legatele al căror obiect este determinat prin
natura economică a bunurilor, ca şi legatele referitoare la ansambluri de bunuri desemnate global, chiar dacă este
vorba de universalităţi de fapt.
Testamentul este revocabil prin definiţie. Revocarea poate fi făcută oricând de testator până la momentul
decesului. Testatorul nu poate renunţa la acest drept nici direct, nici indirect. Revocarea legatelor este expresă
atunci când rezultă dintr-o declaraţie formală ulterioară a testatorului în acest sens. Revocarea tacită are loc în
cazul redactării unui nou testament care conţine dispoziţii incompatibile cu cel dintâi, în cazul înstrăinării obiectului
legatului de către testator înaintea deschiderii moştenirii, în cazul distrugerii voluntare a testamentului de către
testator. Revocarea unui testament sau a unei simple dispoziţii testamentare poate fi la rândul ei revocată sau
retractată. Retractarea poate fi expresă (act autentic distinct sau printr-un testament posterior) sau tacită (fie
distrugerea voluntară de către testator a actului de revocare expresă, fie redactarea unui nou testament care
conţine dispoziţii incompatibile cu actul sau testamentul revocatoriu).
În cazul legatelor cu sarcini, a căror îndeplinire nu se poate verifica decât după data decesului testatorului,
precum şi cazul neîndeplinirii de către legatar a obligaţiei de recunoştinţă faţă de testator prin săvârşirea unor
fapte de ingratitudine la adresa acestuia, Codul civil prevede revocarea judecătorească a legatelor pentru cauze
legale. Prin urmare la cererea moştenitorilor interesaţi, revocarea judecătorească a legatelor poate surveni fie
pentru neîndeplinirea sarcinilor ş fie pentru ingratitudine.
Caducitatea atrage ineficacitatea legatelor, însă ea presupune un legat valabil format şi se datorează: fie
decesului legatarului înaintea deschiderii succesiunii, fie dispariţiei unui element esenţial al legatului, fie
neacceptării unui legat de către beneficiarul acestuia. Codul civil menţionează următoarele cazuri de caducitate:
predecesul legatarului, pieirea lucrului legat în timpul vieţii testatorului, refuzul legatarului de a primi legatul,
incapacitatea legatarului survenită înaintea deschiderii moştenirii.
Revocarea sau caducitatea legatelor, ca şi nulitatea acestora, atrag lipsirea de efecte a legatelor.
Ineficacitatea legatelor va profita celor obligaţi la plata acestora, cărora legatul sau legatele le-ar fi restrâns
drepturile dacă ar fi fost valabile, adică, după caz, moştenitorilor legali, legatarilor universali, cu titlu universal sau
chiar particulari. Obiectul unui legat particular poate fi lăsat la doi sau mai mulţi legatari cu vocaţia fiecăruia la
întreg, situaţie în care ineficacitatea unuia sau altuia din aceste legate va profita colegatarului sau colegatarilor ale
căror legate au rămas eficace (legat conjunctiv). Dreptul colegatarilor de a beneficia de ineficacitatea legatului
unuia sau altuia dintre ei poartă denumirea de drept de acrescământ. Dreptul de acrescământ este obligatoriu,
întrucât, pe de o parte, legatul conjunctiv conferă vocaţie la întregul bun, iar pe de altă parte, acceptarea unui
legat nu poate fi fracţionată.
82 DREPT SUCCESORAL
LEGATUL
1. cum se clasifică legatele după modalităţile care afectează voinţa testatorului?
2. care sunt efectele legatelor?
3. care sunt cauzele caducităţii legatelor?
DREPT SUCCESORAL 83
DEZMOŞTENIREA. EXECUŢIUNEA TESTAMENTARĂ
7.1.Introducere...................................................................................................................................... 85
7.2.Competenţe.................................................................................................................................... 85
7.3.Dezmoştenirea (exheredarea).................................................................................................. 85
7.4.Execuţiunea testamentară.......................................................................................................... 87
7.6.Test de evaluare……………………............................................................................................... 90
7.1. INTRODUCERE.
ale dezmoştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul fundamentelor felurilor, efectelor şi
nulităţii exheredării. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale
execuţiunii testamentare.
7.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al dezmoştenirii, precum şi al execuţiunii
testamentare.
7.3. DEZMOŞTENIREA (EXHEREDAREA).
Exheredarea (dezmoştenirea) este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul înlătură de la
moştenire unul sau mai mulţi moştenitori legali → dezmoştenirea, înlăturând succesibilii de la
moştenire, poate fi calificată ca reprezentând o dispoziţie testamentară negativă.
- dezmoştenirea nu presupune, în mod necesar, instituirea unor legatari (ex. testatorul poate
dezmoşteni unicul său moştenitor legal, fără să instituie legatari, moştenirea sa devenind astfel
vacantă),
- dezmoştenirea nu echivalează cu instituirea de legatari (comoştenitorii legali sau moştenitorii legali
subsecvenţi vin la moştenire în puterea legii, nu potrivit voinţei testatorului).
Limitele exhreredării - testatorul poate dezmoşteni:
- doar parţial moştenitorii rezervatari - în limitele cotităţii disponibile - (soţul supravieţuitor,
descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi);
- fără nici o limită moştenitorii nerezervatari.
Moştenitorii legali, deşi dezmoşteniţi, îşi păstrează această calitate şi au următoarele drepturi:
- să ceară anularea sau constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare;
- să ceară revocarea judecătorească a legatelor;
- să ceară constatarea caducităţii legatelor;
- moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi au posibilitatea să ceară reducţiunea liberalităţilor
excesive;
- să ceară inventarierea şi luarea măsurilor speciale de conservare a bunurilor succesorale;
- să li se comunice de către notarul public măsurile de conservare luate;
- să fie citaţi la dezbaterea moştenirii, chiar dacă nu sunt moştenitori rezervatari şi prin legate a
fost epuizată întreaga moştenire a defunctului
1. Felurile exheredării (!!!testatorul poate inclusiv să insereze în actul său de ultimă voinţă o
dispoziţie prin care să dispună înlăturarea de la moştenire a acelor moştenitori care ar ataca
injustiţie testamentul - clauză penală):
a) exheredarea directă: testatorul declară, în mod expres, prin testament, voinţa sa de a înlătura de la
moştenire anumiţi moştenitori:
- exheredarea directă parţială: testatorul înlătură de la moştenire numai anumiţi moştenitori
legali → voinţa testatorului se întregeşte cu voinţa legiuitorului: succesiunea se va cuveni
moştenitorilor legali după înlăturarea celor dezmoşteniţi → exheredarea directă parţială
poate fi interpretată şi ca o instituire indirectă de legatari (sporirea părţilor celorlalţi
moştenitori legali) → moştenitorii legali care beneficiază de efectele dezmoştenirii altor
moştenitori (comoştenitori sau moştenitori în grad preferabil) se prevalează de dispoziţiile
testamentare, numai pentru a justifica dezmoştenirea acestora, vocaţia lor succesorală fiind
legală şi nu testamentară.
!!! dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari este întotdeauna parţială, întrucât aceştia vor
culege, în puterea legii, rezerva succesorală, respectiv jumătate din cota succesorală
care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, li s-ar fi cuvenit, ca moştenitori legali
(ex. dacă defunctul are un singur copil, pe care-l dezmoşteneşte şi nu instituie legatari,

acesta va culege 1/2 din moştenire, corespunzând rezervei sale succesorale, cealaltă
jumătate a moştenirii revenind moştenitorilor legali subsecvenţi).
- dezmoştenirea directă, ce are ca efect înlăturarea de la moştenire de către testator a
unuia sau mai multor moştenitori legali nerezervatari ai săi (nu toţi, însă) sau a unuia, mai
multor ori tuturor moştenitorilor săi rezervatari, este parţială iar moştenirea testatorului
va fi culeasă, în absenţa legatarilor, astfel:
- de către comoştenitorii cu care dezmoştenitul ar fi venit în concurs;
- în lipsa comoştenitorilor, de către moştenitorii subsecvenţi;
- de către moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi, în limitele rezervei succesorale.
- exheredarea directă totală: în cazul în care testatorul îi dezmoşteneşte pe toţi moştenitorii
legali (rudele cu vocaţie succesorală legală şi soţul supravieţuitor): dezmoştenirea directă
vizează toţi moştenitorii legali nerezervatari ai testatorului (inclusiv unicul moştenitor) →
bunurile ce alcătuiesc moştenirea rămân bunuri vacante (excepţie: rezerva succesorală) şi
cu acest titlu revin comunei, oraşului sau municipiului (singurii moştenitori legali ce nu
poate fi dezmoşteniţi) în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii
moştenirii.
b) exheredarea indirectă: instituirea unor legate care epuizează întreaga moştenire (testatorul nu
precizează expres faptul dezmoştenirii unor moştenitori legali, rezervatari sau nerezervatari, însă
instituie unul sau mai mulţi legatari, care vor culege cotitatea disponibilă sau întreaga moştenire)
→ în limitele cotităţii disponibile, moştenitorii legali sunt înlăturaţi de la succesiune (ex. testatorul
desemnează un legatar universal sau doi legatari cu titlu universal, fiecare pentru o cotă de 1/2
din moştenire).
- dezmoştenirea indirectă fiind realizată printr-un legat, dacă legatul însă devine ineficace (din
orice cauză), se pune problema în ce măsură ineficacitatea legatului influenţează
dezmoştenirea → în ipoteza în care testatorul a lăsat un legat universal în favoarea unui terţ,
dezmoştenind astfel pe toţi moştenitorii legali, iar legatul este caduc:
- dacă testatorul a dorit să îndepărteze necondiţionat moştenitorii legali de la succesiune,
bunurile devin vacante (intenţia testatorului a fost aceea ca dezmoştenirea să opereze
necondiţionat, independent de soarta legatului);
- dacă testatorul s-a mulţumit să prefere persoana instituită legatar universal altor
moştenitori, bunurile vor reveni moştenitorilor legali (intenţia testatorului a fost numai
aceea de a crea o preferinţă legatarului faţă de moştenitorii legali).
- în ipoteza în care testatorul a revocat voluntar testamentul, prin care a dezmoştenit pe moştenitorii
săi legali şi nu a realizat un nou testament în acest sens, renasc drepturile succesorale ale
acestora;
- în ipoteza în care testatorul a retractat revocarea voluntară a legatului prin care dezmoştenea pe
moştenitorii săi legali, dispoziţiile legatului de dezmoştenire vor reînvia, dacă, din interpretarea
voinţei testatorului, rezultă că acesta a acceptat această consecinţă.
2. Efectele exheredării: moştenitorul legal nu mai are vocaţie la succesiune.
A. la moştenire, în concurs cu clasele de moştenitori, vine şi soţul supravieţuitor;
- în ipoteza în care este dezmoştenit numai soţul supravieţuitor (moştenitorii din clasa cu
care acesta vine în concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei
cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii), cota soţului supravieţuitor va fi
de:
- 1/8 din moştenire, în concurs cu clasa întâi de moştenitori legali, restul de 7/8 din
moştenire cuvenindu-se descendenţilor;
- 1/6 din moştenire, în concurs cu întreaga clasă a doua de moştenitori legali, restul de 5/6
din moştenire cuvenindu-se ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi;
- 1/4 din moştenire, în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau cu colateralii privilegiaţi,
restul de 3/4 din moştenire cuvenindu-se fie ascendenţilor privilegiaţi, fie colateralilor
privilegiaţi;
- 3/8 din moştenire, în concurs cu clasa a treia sau a patra de moştenitori legali, restul de
5/8 din moştenire cuvenindu-se ascendenţilor ordinari sau colateralilor ordinari.
- în ipoteza în care este dezmoştenită numai o rudă a defunctului (moştenitor rezervatar),
care vine la moştenire, în concurs cu soţul supravieţuitor (nedezmoştenit) → în ipoteza în
care, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel
dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea
rămasă după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi atribuirea cotei celui dezmoştenit (ex.
defunctul are soţ supravieţuitor şi trei copii, pe unul dintre aceştia din urmă dezmoştenindu-
l expres prin testament → moştenirea defunctului va fi împărţită astfel: soţul supravieţuitor
va culege 1/4 din moştenire; fiul dezmoştenit va culege cota de 1/8 din moştenire (jumătate
din cota de 1/4); cei doi descendenţi ai defunctului nedezmoşteniţi vor culege împreună
cota de 5/8 din moştenire, adică fiecare dintre ei, cota de 10/16 din moştenire);
- în ipoteza în care este dezmoştenit atât soţul supravieţuitor, cât şi un alt moştenitor legal
rezervatar, cu care cel dintâi vine în concurs, soţul supravieţuitor şi ruda (moştenitor
rezervatar) vor primi cotele corespunzând rezervei lor legale, restul moştenirii cuvenindu-se
comoştenitorilor sau, după caz, moştenitorilor subsecvenţi.
B. moştenitorii din cele patru clase vin la moştenire singuri, fără concursul soţului supravieţuitor:
- în ipoteza în care este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor
rezervatari: când un moştenitor primeşte numai rezerva succesorală, moştenitorul cu care
vine în concurs culege şi partea care ar fi revenit celui dezmoştenit (ex. dacă defunctul are
doi copii şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte, cotele care se cuvin acestora
86 DREPT SUCCESORAL
sunt următoarele: 1/4 din moştenire pentru copilul dezmoştenit, adică 1/2 din cota de 1/2 pe
care ar fi cules-o, dacă nu ar fi fost dezmoştenit; 3/4 din moştenire pentru celălalt copil al
defunctului).
- în ipoteza în care este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor
nerezervatari: moştenitorul legal nerezervatar dezmoştenit este înlăturat de la moştenire,
cota acestuia cuvenindu-se, după caz, comoştenitorilor (ex. defunctul are doi fraţi şi numai
pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte, fratele dezmoştenit va fi înlăturat de la moştenire
ca urmare a voinţei defunctului, moştenirea cuvenindu-se în integralitatea ei, fratelui
nedezmoştenit) sau moştenitorilor subsecvenţi (ex. defunctul are un frate, pe care-l
dezmoşteneşte şi doi nepoţi de frate, moştenirea defunctului se va cuveni în cote egale
celor doi nepoţi ai săi).
3. Nulitatea exheredării: exheredarea (act juridic distinct, cuprins, de regulă, într-un testament)
trebuie să se conformeze condiţiilor de validitate prevăzute de art. 1179 C.civ. în caz contrar fiind
supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege (cauzele care atrag
nulitatea contractului, atrag, în egală măsură, şi nulitatea dezmoştenirii).
- termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare (3 ani) curge de la data la care cei
dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la
moştenire, însă nu mai devreme de data deschiderii moştenirii (termenul nu poate începe să
curgă mai devreme de data deschiderii moştenirii).
- acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă extinctiv.
7.4. EXECUŢIUNEA TESTAMENTARĂ.
Execuţia testamentară priveşte modalităţile în care vor fi aduse la îndeplinire dispoziţiile unui
testament. Aceasta este reglementată de Legea nr. 287/2009 în art. 1077-1085
Executarea dispoziţiilor testamentare:
- revin, în temeiul legii, moştenitorilor legali şi legatarilor universali;
- testatorul poate desemna unul sau mai mulţi executori testamentari, pentru a asigura îndeplinirea
dispoziţiilor sale de ultimă voinţă (prin prin testament, chiar şi codicil, realizat ulterior
testamentului, însă în formă testamentară, după regulile de desemnare a beneficiarului legatului)
→ revocarea unui executor testamentar se realizează, în general, după aceleaşi reguli ca şi
revocarea testamentului;
- testatorul numeşte un executor testamentar:
- fie pentru a-i degreva pe moştenitori de această sarcină;
- fie când ştie că moştenitorii săi nu pot (fiind incapabili, minori sau puşi sub interdicţie
judecătorească) să asigure executarea dispoziţiilor sale de ultimă voinţă;
- fie când ştie că moştenitorii săi nu vor să asigure executarea dispoziţiilor sale de ultimă
voinţă.
- nu poate fi executor testamentar:
- persoana lipsită de capacitate de exerciţiu la data deschiderii moştenirii;
- persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă la data deschiderii moştenirii;
- notarul public învestit în cauză cu desfăşurarea procedurii succesorale notariale;
- unitatea administrativ-teritorială, întrucât aceasta nu poate administra un patrimoniu străin,
în mod gratuit.
- poate fi executor testamentar inclusiv:
- persoana insolvabilă, în măsura în care aceasta este de bună-credinţă;
- o persoană incapabilă de a primi de la testator, dacă are capacitatea de a se obliga (însă nu
poate fi remunerat sub forma unei liberalităţi testamentare → dacă remuneraţia acestuia
simulează un legat, instanţa de judecată o poate diminua, până la valoarea serviciilor
prestate);
- executorul testamentar, pentru a beneficia de un legat remuneratoriu, trebuie să deţină:
- atât capacitatea de a primi de la testator,
- cât şi capacitatea de a fi executor.
Desemnarea executorului testamentar: executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ
determinat prin testament (spre deosebire de legatar, care nu poate fi desemnat decât de către
dispunător);
Pluralitatea de executori testamentari - executorii testamentari pot avea:
- atribuţii conjunctive, caz în care oricare dintre executorii testamentari poate pune în execuţie, în
totalitate, dispoziţiile testamentare (în cazul în care executorii testamentari au atribuţii conjunctive,
testatorul are posibilitatea de a evita ca numai unul dintre aceştia să se ocupe de execuţia
testamentului, inserând în testament obligaţia executorilor testamentari de a lucra împreună);
- atribuţii divizate, caz în care fiecare dintre aceştia trebuie să îndeplinească în totalitate propriile
atribuţii;
- atribuţii subsidiare, pentru ipoteza în care primul executor desemnat nu poate sau nu vrea să
accepte această însărcinare.
a. regula: oricare dintre ei poate acţiona fără concursul celorlalţi (aceştia au atribuţii conjunctive);
b. excepţia:
- testatorul a dispus altfel (ex. fie testatorul desemnează un al doilea executor testamentar,
pentru ipoteza în care cel dintâi executor testamentar desemnat nu poate sau nu vrea sa-
şi asume misiunea execuţiei testamentare (atribuţii subsidiare); fie testatorul dispune ca toţi
executorii testamentari cu atribuţii conjunctive să lucreze împreună etc.);
- testatorul le-a împărţit atribuţiile (impunând astfel divizibilitatea atribuţiilor lor).
DREPT SUCCESORAL 87
Exercitarea puterilor de către executorul testamentar: puterile executorului testamentar pot fi
exercitate de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială (acceptarea misiunii de
executor testamentar produce efecte juridice, numai dacă este realizată în forma cerută de lege, adică
sub forma unei declaraţii autentice notariale) → caracterul solemn al declaraţiei de acceptare a misiunii
executării testamentului (atestarea calităţii de executor testamentar se face cu această declaraţie);
Execuţiunile testamentare începute înainte de 1.10.2011: nu pot dura mai mult de 2 ani calculaţi de la
această dată, cu posibilitatea de prelungire în condiţiile dreptului de administrare;
A. Delimitarea execuţiunii testamentare de mandatul de drept comun: execuţiunea
testamentară se prezintă ca un mandat în care executorul testamentar este mandatarul iar
testatorul mandantul → mandat supus unor reguli speciale;
- asemănări ale execuţiei testamentară cu de mandatul de drept comun:
- similar mandatarului, executorul testamentar are libertatea de a accepta (însă numai expres,
nu şi tacit) sau de a refuza misiunea;
- ca şi mandatul, execuţia testamentară are, în principiu, caracter gratuit, gratuitatea fiind
numai de natura acesteia şi nu de esenţa ei (executorul poate pretinde remunerarea
serviciilor prestate, numai dacă testatorul a dispus în acest sens sau dacă acesta este un
profesionist);
- în principiu, testatorul îl remunerează pe executor sub forma unui legat remuneratoriu
(neacceptarea sarcinii execuţiei atrage, implicit, caducitatea legatului remuneratoriu):
- executorul testamentar poate refuza liberalitatea şi în acelaşi timp şi sarcina execuţiei;
- executorul testamentar poate refuza liberalitatea şi accepta sarcina execuţiei.
- remuneraţia executorului testamentar se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă,
după valoarea serviciilor prestate:
- dacă testatorul a dispus remunerarea executorului testamentar, însă nu a determinat
cuantumul remuneraţiei acestuia;
- dacă testatorul nu a dispus remunerarea executorului testamentar, însă acesta din
urmă este un profesionist.
- executorului testamentar îi revin, în principiu, aceleaşi obligaţii şi drepturi precum
mandatarului:
- obligaţia de a îndeplini mandatul, obligaţia de a da socoteală, obligaţia de a răspunde
pentru faptele persoanei substituite fără drept, obligaţia de a răspunde pentru culpa in
eligendo, dacă a fost autorizat să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea sarcinii
execuţiei;
- dreptul de a fi dezdăunat pentru cheltuielile prilejuite de executarea testamentului,
dreptul de a primi remuneraţia cuvenită, dacă s-a stipulat astfel în testament.
- ca şi mandatul de drept comun, mandatul testamentar este conferit, în principiu, în
considerarea persoanei executorului (intuitu personae), astfel încât:
- moartea acestuia la data deschiderii moştenirii atrage caducitatea execuţiei
testamentare,
- moartea acestuia în timpul execuţiei atrage încetarea misiunii sale.
- particularităţi ale execuţiei testamentară faţă de mandatul de drept comun (datorate, în
principal, caracterului mortis causa, al execuţiunii testamentare):
- în timp ce mandatul de drept comun poate fi conferit prin orice înscris sau chiar tacit
(mandatul de drept comun, care este, de regulă, un act consensual), executorul
testamentar este instituit sau revocat de testator printr-un înscris în formă testamentară sau
prin declaraţie autentică notarială (mandatul testamentar este un act solemn).
- în timp ce mandatul de drept comun încetează însă la moartea mandantului (act inter
vivos), execuţiunea testamentară începe să producă efecte de la moartea testatorului
(mandantului – act mortis causa) → moştenitorii testatorului nu pot revoca executorul
testamentar, decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, spre deosebire de
moştenitorii mandantului care, în ipoteza excepţională a continuării mandatului şi după
moartea mandantului, îl pot revoca pe mandatar oricând;
- în timp ce în dreptul comun, mandantul stabileşte atribuţiile mandatarului, puterile
(atribuţiile) executorului testamentar sunt stabilite de lege;
- în timp ce mandatarul poate întotdeauna să renunţe la mandat (notificând mandantului
renunţarea), executorul testamentar, după ce a acceptat sarcina, nu mai poate, în principiu,
să renunţe la ea (forma unei declaraţii autentice notariale);
- în timp ce durata mandatului din dreptul comun este liber convenită de părţi, termenul
limită al împuternicirii executorului testamentar cu sezină este stabilit de lege: doi ani (chiar
dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept - excepţie: termenul de 2 ani poate
fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene
succesive de câte un an) → dreptul de administrare poate fi restrâns prin testament doar:
- la o parte din patrimoniul succesoral;
- la un termen mai scurt.
B. Atribuţiile (puterile) executorului testamentar - executorul testamentar are sarcina de a
asigura executarea dispoziţiilor testamentare → pentru a putea să-şi exercite atribuţiile conferite
de lege, este necesar ca executorul testamentar să fie citat în cadrul procedurii succesorale
notariale, alături de moştenitorii legali şi de legatari.
Potrivit dispoziţiilor art. 1079 Cod civil: (1) „Executorul testamentar are dreptul să administreze
patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă
testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept”. (2) „Prin testament, dreptul de administrare
poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt”.
88 DREPT SUCCESORAL
- trăsăturile dreptului de administrare conferit de lege oricărui executor testamentar:
- dreptul de administrare operează în puterea legii, independent de voinţa testatorului, în
favoarea oricărui executor testamentar;
- dreptul de administrare priveşte întregul patrimoniu succesoral - atât bunurile mobile, cât şi
bunurile imobile (prin testament însă, dispunătorul poate restrânge dreptul de administrare
numai la o parte a patrimoniului succesoral);
- dreptul de administrare conferă executorului testamentar prerogative largi: în baza dreptului de
administrare, executorul testamentar poate efectua, cu privire la bunurile succesorale, acte de
conservare, acte de administrare şi acte de dispoziţie cu caracter util (toate actele necesare
pentru conservarea bunurilor, precum şi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite
conform destinaţiei lor obişnuite);
- dreptul de administrare durează, în principiu, 2 ani (termenul de 2 ani începe să curgă de la
data deschiderii moştenirii):
- termenul poate fi:
- restrâns, prin testament, la un termen mai scurt;
- prelungit de către instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor
termene succesive de câte un an.
- atribuţiile (obligaţiile) executorului testamentar:
- să ceară punerea sigiliilor, când printre moştenitori se află şi:
- minori,
- persoane puse sub interdicţie judecătorească;
- persoane dispărute;
- să stăruie în vederea realizării inventarului bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea
moştenitorilor;
- să ceară instanţei încuviinţarea vânzării bunurilor, în cazul lipsei unor sume suficiente pentru
executarea legatelor (instanţa poate încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu
există moştenitori rezervatari) → instanţa poate încuviinţa vânzarea bunurilor mobile ale
succesiunii, ori de câte ori executorul testamentar dovedeşte că în masa succesorală nu se
află sume suficiente pentru executarea legatelor;
- să depună toate diligentele pentru executarea testamentului şi pentru a apăra validitatea
testamentului, în cazul contestaţie acestuia (executorul testamentar poate apăra validitatea
dispoziţiilor testamentare, împotriva persoanelor obligate să le execute, atât pe cale
principală, printr-o acţiune, cât şi pe cale incidentală);
- dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament, să plătească datoriile moştenirii (în lipsa
împuternicirii: executorul testamentar poate achita datoriile doar cu încuviinţarea instanţei);
- să încaseze creanţele moştenirii.
- testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moştenirii:
partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toţi
moştenitorii;
- condiţii:
- defunctul îl împuterniceşte pe executorul testamentar în acest sens (această atribuţie nu
caracterizează orice execuţie testamentară, ci este dispusă în mod expres de către
defunct);
- moştenitorii defunctului aprobă proiectul de partaj, prezentat de către executorul
testamentar.
- prin urmare, sunt lăsate la latitudinea dispunătorului sau a instanţei de judecată numai conferirea
a două puteri:
- plata datoriilor moştenirii, ca urmare a împuternicirii testatorului sau a încuviinţării instanţei;
- partajarea bunurilor moştenirii, în temeiul dispoziţiei testatorului.
- transmiterea execuţiei testamentare: drepturile executorului testamentar, în principiu, nu pot fi
cesionate (excepţie: misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcţii
determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcţie, caz în care este
posibilă transmiterea misiunii către persoana care preia acea funcţie);
- obligaţia de a da socoteală a executorului testamentar: la sfârşitul fiecărui an şi la încetarea
misiunii sale, este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa (succesorilor universali), chiar
dacă nu există moştenitori rezervatari, obligaţie ce se transmite moştenitorilor executorului, în
cazul morţii acestuia din urmă, intervenită mai înainte de a fi îndeplinită obligaţia în discuţie.
- atât în ipoteza în care durata dreptului de administrare este de doi ani şi nu intervine nici o
prelungire a acestuia, iar misiunea nu este îndeplinită mai înainte de acest termen, cât şi în
ipoteza în care durata execuţiei testamentare este mai mică de doi ani, însă mai mare de un an,
executorul testamentar dă socoteală de două ori:
- o dată, parţial, după trecerea primului an;
- o dată la încetarea misiunii sale.
- răspunderea executorului testamentar: acesta răspunde ca un mandatar în legătură cu
executarea dispoziţiilor testamentare (în cazul în care executorul testamentar nu îndeplineşte
obligaţia de a da socoteală, va interveni răspunderea acestuia, potrivit regulilor din materia
contractului de mandat) → executorul testamentar răspunde sub forma daunelor-interese, pentru
orice culpă comisă în executarea testamentului (nu răspunde pentru pieirea fortuită a bunurilor
deţinute în vederea executării testamentului):
- dacă a fost remunerat: diligenta executorului testamentar va fi apreciată mai sever (culpa
levis in abstracto);
DREPT SUCCESORAL 89
- dacă nu a fost remunerat: diligenta executorului testamentar va fi apreciată mai puţin sever
(culpa levis in concreto);
- testatorul îl poate exonera însă pe executor de răspundere, indiferent dacă a fost sau nu
remunerat pentru executarea testamentului.
- răspunderea executorului testamentar în cazul pluralităţii de executori testamentari:
- regula: răspunderea este solidară (regula conjunctivităţii atribuţiilor executorilor
testamentari, cu consecinţa solidarităţii răspunderii lor);
- excepţia: testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre executorii testamentari s-a limitat
la misiunea încredinţată.
- drepturile executorului testamentar:
- dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute, din propriul patrimoniu, cu executarea
testamentului (cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în
sarcina moştenirii);
- dreptul de a pretinde repararea prejudiciilor cauzate de executarea testamentului;
- dreptul de a fi remunerat pentru îndeplinirea misiunii sale, în ipoteza în care testatorul a dispus
astfel (activitatea executorului testamentar este gratuită - excepţie: testatorul a stabilit o
remuneraţie în sarcina moştenirii).
C. Cazuri de încetare a execuţiunii testamentare – execuţiunea testamentară încetează prin:
- îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
- renunţarea executorului testamentar făcută în forma unei declaraţii autentice notariale;
- decesul executorului testamentar;
- punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;
- revocarea de către instanţă a executorului testamentar care:
- nu îşi îndeplineşte misiunea;
- îşi îndeplineşte misiunea în mod necorespunzător;
- expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare (excepţie: instanţa decide
prelungirea termenului).

În limitele dispoziţiilor legale imperative (rezervei), exheredarea este un drept discreţionar al testatorului.
Felurile exheredării: din punctul de vedere al întinderii sale, exheredarea poate fi totală sau parţială; după cum
loveşte pe moştenitori fără a se lua în considerare comportamentul acestora ulterior deschiderii moştenirii sau,
dimpotrivă, cu titlu de sancţiune pentru cazul în care ar refuza executarea unei anume dispoziţii testamentare,
exheredarea poate fi fermă sau cu titlu de clauză penală (sancţiune a neexecutării testamentului conform voinţei
defunctului). Efectele exheredării: în cazul moştenitorilor rezervatari ei moştenesc (ca moştenitori legali) rezerva,
exheredarea având efecte cel mult în limitele cotităţii disponibile; exheredarea fermă produce efecte de la data
deschiderii moştenirii.
Executorul testamentar este persoana desemnată prin testament pentru a-l reprezenta post-mortem pe
testator, asigurând aducerea la îndeplinire a ultimelor dorinţe ale acestuia manifestate cu respectarea formelor şi
condiţiilor de fond testamentare. Prin urmare testatorul poate însă desemna în acest scop una sau mai multe
persoane în care are încredere, fie că este vorba de unul sau altul dintre succesorii săi legali sau testamentari, fie
de persoane străine de moştenire. Executorul testamentar exercită anumite puteri, însă nu pentru sine ci pentru
altul (executorul testamentar este mandatarul defunctului).
Caracterele juridice ale execuţiunii testamentare: execuţiunea testamentară este intuitu personae (dacă este
refuzată de cel desemnat sau acesta decedează înaintea deschiderii moştenirii, survine caducitatea, iar dacă
executorul decedează după deschiderea moştenirii, însă înaintea îndeplinirii misiunii, puterile acestuia nu trec la
moştenitorii săi); execuţiunea testamentară este în principiu gratuită, executorul având dreptul doar la
rambursarea cheltuielilor făcute pentru îndeplinirea misiunii sale, sarcină ce revine succesiunii, însă, prin excepţie,
executorul poate fi gratificat pentru serviciile făcute cu un legat remuneratoriu de valoare modică; execuţiunea
testamentară pune în sarcina executorului obligaţia de a da socoteală de gestiunea sa.
Dacă există pluralitate de executori, fiecare dintre aceştia are puteri depline şi poate îndeplini ca şi când ar fi
singur orice act specific execuţiunii testamentare, afară de cazul în care testatorul a prevăzut altfel, fie dispunând
să lucreze împreună, fie atribuind fiecăruia o gestiune anume. Puterile conferite executorului testamentar diferă
după cum execuţiunea testamentară este fără sezină (fără dreptul de a prelua bunurile succesorale - rolul
executorului testamentar fără sezină este redus, rezumându-se doar la supravegherea şi controlul executării
dispoziţiilor testamentare de către cei ţinuţi la aceasta) sau cu sezină (nu poate primi decât sezina bunurilor
mobile iar sezina poate fi conferită executorului pentru o durată de timp care nu poate depăşi un an). Sezina a
executorului testamentar şi sezina moştenitorilor nu se exclud, ci coexistă, cea a executorului testamentar
restrângând puterea moştenitorilor.

1. care sunt efectele exheredării?
90 DREPT SUCCESORAL
2. care sunt drepturile şi obligaţiile executorului testamentar?
3. care sunt cauzele e încetare a execuţiunii testamentare?
DREPT SUCCESORAL 91
LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE ASUPRA MOŞTENIRII
8.1.Introducere...................................................................................................................................... 93
8.2.Competenţe.................................................................................................................................... 93
8.3.Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise....................................................... 93
8.4.Substituţia fideicomisară............................................................................................................. 94
8.5.Legatul rămăşiţei (liberalităţile reziduale)...............................................................................96
8.6.Substituţia ordinară (vulgară).................................................................................................... 97
8.8.Test de evaluare……………………............................................................................................... 98
8.1. INTRODUCERE.
ale limitelor dreptului de a dispune asupra moştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul
pactelor asupra unei moşteniri nedeschise cât şi în cel al liberalităţilor reziduale. De asemenea
cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale substituţiei fideicomisare şi a celei
vulgare.
8.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al actelor juridice asupra unei moşteniri
nedeschise, precum şi regimul juridic al substituțiilor (fideicomisare şi vulgare) şi al legatului
rămăşiţei.
8.3. OPRIREA ACTELOR JURIDICE ASUPRA MOŞTENIRII NEDESCHISE.
- orice persoană fizică, în principiu, poate dispune moris causa aşa cum doreşte de bunurile sale →
orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său mortis causa.
- limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii (limite edictate de ordinea
publică succesorală):
- dispoziţia mortis causa este un act juridic ce poate îmbrăca numai forma unor testamente
esențialmente revocabile;
- actele juridice asupra moştenirilor viitoare, nedeschise, sunt interzise;
- în principiu, testatorul poate face orice liberalităţi, cu condiţia de a nu încălca rezerva succesorală
(parte a moştenirii pe care legea o atribuie moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei lui de
cuius) → de cuius, în prezenţa moştenitorilor rezervatari, nu poate dispune prin liberalităţi decât
de cotitatea disponibilă.
Oprirea actelor (pactelor) asupra moştenirii nedeschise (succesiunilor viitoare):
- justificarea interdicţiei:
- asemenea acte (pacte) trezesc dorinţa morţii lui de cuius (contravenind astfel regulilor de
convieţuire socială);
- posibilitatea încălcării principiului revocabilităţii dispoziţiilor testamentare, în ipoteza în care
contractant este însuşi de cuius;
- insecuritatea circuitul civil (obiectul unor astfel de acte juridice este reprezentat de drepturi
eventuale sau incerte, cel puţin din punctul de vedere al valorii lor).
- sunt interzise actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise
încă, precum:
- actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea
moştenirii,
- actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea
dobândi la deschiderea moştenirii.
!!! deşi, în principiu, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare, totuşi obiectul unui contract nu
poate purta asupra bunurilor cuprinse într-o moştenire eventuală (nedeschisă).
1. Condiţii:
a. existenţa un act (act juridic bilateral sau unilateral) cu privire la o moştenire (inclusiv actele
juridice unilaterale de acceptare sau renunţare asupra unei moşteniri viitoare) → actul juridic
să privească o moştenire (universalitatea moştenirii, numai o cotă-parte din universalitate sau

chiar bunuri determinate din moştenire): la momentul contractării, nu se poate şti dacă dreptul
eventual dobândit va deveni actual, existând riscul ca dobânditorul, respectiv renunţătorul să
fie decedat la data deschiderii moştenirii şi/sau bunul asupra căruia s-a contractat să nu facă
parte din masa succesorală.
b. obiectul actului să fie o moştenire nedeschisă (evident, după deschiderea moştenirii,
moştenitorii pot dispune liber de drepturile dobândite prin succesiune → data deschiderii
moştenirii fiind momentul în raport cu care se apreciază valabilitatea actului);
- actul juridic încheiat cu privire la succesiunea persoanei dispărute (prezumată de lege a fi
în viaţă), nu este valabil, chiar dacă contractanţii au crezut că aceasta este moartă;
- actul juridic încheiat cu privire la moştenirea unei persoane declarată moartă pe cale
judecătorească, încheiat după data indicată în hotărârea judecătorească, ca fiind dată a
deschiderii moştenirii, va fi considerat valabil, chiar dacă:
- data este ulterior rectificată;
- hotărârea judecătorească declarativă de moarte este anulată.
c. dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă trebuie să fie un drept succesoral eventual
(adică acel drept succesoral căruia îi lipsesc atât obiectul, cât şi subiectul, neştiindu-se în
viitor dacă obiectul va exista şi dacă dreptul va aparţine unei alte persoane), o simplă
expectativă (simple nădejdi), iar nu un drept actual şi nenăscut.
d. actul juridic să nu facă parte dintre cele permise, în mod excepţional, de lege, precum:
- împărţeala de ascendent făcută prin acte inter vivos (partajul de ascendent efectuat prin
donaţie);
- convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea înfiinţată va continua de drept, la
moartea unuia dintre ei, cu moştenitorii acestuia;
- renunţarea anticipată Ia acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport, adică
consimţământul succesibilului (rezervatar sau beneficiar al raportului donaţiilor) cu
privire la donaţia, făcută de cel care va lăsa moştenirea, descendenţilor, ascendenţilor
privilegiaţi sau soţului supravieţuitor, cu sarcina întreţinerii pe viaţă, a unei rente viagere
sau cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei.
!!! declaraţia unui succesibil, scrisă în josul testamentului, înainte de deschiderea succesiunii,
prin care recunoaşte a fi valabil acel testament, constituie un act juridic asupra unei
moşteniri viitoare.
2. Nulitatea actelor asupra moştenirilor nedeschise - sunt nule absolut (nulitatea pactului asupra unei
succesiuni viitoare nu poate fi acoperită prin confirmarea sau ratificarea actului mortis causa de
către moştenitori după moartea testatorului):
- cesiunea drepturilor succesorale ale unui eventual moştenitor făcută înaintea morţii lui de
cuius;
- împărțeala între moştenitori a unei succesiuni nedeschise;
- actul (pactul) prin care eventualii moştenitorii convin:
- fie că nu vor aplica testamentul titularului lor;
- fie că vor respecta testamentul titularului lor.
8.4. SUBSTITUŢIA FIDEICOMISARĂ.
Noul Cod civil reglementează substituţiile fideicomisare în Cartea a IV-a „Despre moştenire şi
liberalităţi”, Titlul III „Liberalităţile”, Secţiunea a 3-a „Substituţiile fideicomisare”, art. 993-1000.
Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-o liberalitate, contract de donaţie sau
testament, prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile
care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de
dispunător (art. 993 şi 994 Cod civil) → o astfel de dispoziţie produce efecte juridice, numai în măsura în
care este permisă de lege.
- obligaţia de administrare a instituitului: persoana împuternicită cu administrarea simplă este ţinută să
efectueze toate:
- actele necesare pentru conservarea bunurilor,
- actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite, adică acte
de conservare şi acte de administrare.
!!! instituitul poate cere revizuirea sarcinii administrării bunului/ bunurilor dacă, din cauza unor
situaţii imprevizibile şi neimputabile instituitului, survenite ulterior acceptării liberalităţii,
executarea sarcinii care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de
oneroasă pentru acesta.
- regula: testatorul dispune printr-un singur legat încheiat în favoarea unuia sau mai multor legatari,
care, la momentul deschiderii moştenirii, produce efecte faţă de toţi legatarii.
- excepţia: testatorul poate lăsa moştenirea la doi sau mai mulţi legatari succesivi, legat prin care
moştenirea este transmisă de la unul la celălalt, potrivit voinţei lui de cuius.
- în principiu, nu este valabilă (nu produce efecte) liberalitatea care constă în obligaţia celui gratificat
(instituit) de a administra bunurile lăsate cu titlu gratuit şi de a le transmite altei persoane desemnată
de dispunător (substituit) → astfel, este interzis legatul prin care testatorul dispune de patrimoniul
94 DREPT SUCCESORAL
său în favoarea succesivă a doi legatari, instituitul fiind obligat să administreze şi să le transmită,
apoi în timpul vieţii, substituitului;
- excepţie: substituţia fideicomisară este permisă de lege (ex. ipoteza în care testatorul lasă un bun
fiului său, obligându-l pe acesta să-l păstreze şi să-l transmită, la rându-i, propriului său fiu).
Definiţie: substituţia fideicomisară este o dispoziţie (sarcină) cuprinsă într-o liberalitate (testament ori
donaţie) permisă de lege, prin care dispunătorul obligă pe instituit să administreze bunurile primite şi să
le transmită la moartea sa, altei persoane (desemnate tot de dispunător) numită substituit (ex. de cuius
lasă un imobil instituitului A, cu obligaţia pentru A de a păstra şi conserva imobilul, adică a nu-l înstrăina
ori greva, şi apoi a-l transmite, la moartea sa, substituitului B, desemnat tot de către de cuius) →
substituţia fideicomisară presupune existenţa a trei persoane:
- un dispunător (testatorul sau donatorul) [în raport cu care se apreciază incapacităţile de a
dispune] → dispunătorul trebuie să fie capabil de a gratifica, la data la care îşi exprimă
consimţământul (prin contract de donaţie sau prin testament);
- cel puţin doi legatari succesivi (instituitul şi substituitul) [în raport cu care se apreciază
incapacităţile de a primi]:
- instituitul trebuie să fie capabil de a primi, la:
- data la care acceptă donaţia (ipoteza în care substituţia fideicomisară este cuprinsă
într-o liberalitate inter vivos);
- data deschiderii moştenirii dispunătorului (ipoteza în care substituţia fideicomisară
este cuprinsă într-o liberalitate mortis causa);
- substituitul-donatar trebuie să aibă capacitatea de a primi o donaţie la momentul
acceptării acesteia;
- substituitul-legatar trebuie să deţină capacitatea de a primi un legat, la data deschiderii
moştenirii lui de cuius.
- diferenţa dintre substituţia fideicomisară (permisă de lege) şi liberalitatea prevăzută de art. 993 Cod
civil (prohibită de lege) [dispoziția prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să
administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț,
denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă
de lege]: momentul transferului bunului către substituit:
- fie în timpul vieţii instituitului;
- fie la moartea instituitului.
- testatorul, graţie substituţiei fideicomisare, dispune, adică stabileşte ordinea succesorală a
bunurilor sale: - atât pentru propria sa moarte;
- cât şi pentru moartea instituitului.
- întrucât instituitului i se aplică dispoziţiile privitoare la fiduciar (are dreptul la remuneraţie), acesta
trebuie să prezinte garanţiile legale pentru asigurarea administrării şi a transferului către substituit
→ instituitul este ţinut de:
- obligaţia de a da socoteală (dispunătorului sau moştenitorilor acestuia) cu privire la modul în
care a îndeplinit obligaţia de administrare a bunului/bunurilor vizate de substituţia
fideicomisară,
- obligaţia de a răspunde pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare şi de
administrare a acestor bunuri.
!!! substituţia fideicomisară poate fi doar unică, deci se poate stabili doar un singur substituit → nu
poate fi graduală: substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de
transmitere a bunurilor în favoarea unui al doilea substituit ş.a.m.d. (ex. substituţia făcută în
folosul tuturor descendenţilor, la infinit) → substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei
de administrare şi de transmitere a bunurilor: substituţia fideicomisară poate fi decât unică
(simplă), dispunătorul putând desemna decât un singur substituit.
- sunt prohibite:
- substituţia graduală (dispunătorul desemnează un substituit al primului substituit, un alt
substituit al celui de-al doilea substituit ş.a.m.d.);
- substituţia veşnică (substituţia de care pot beneficia descendenţii instituitului la infinit).
- condiţiile substituţiei fideicomisare:
a. dispunătorul să fi făcut două sau mai multe liberalităţi, ce urmează să fie executate succesiv,
având acelaşi obiect, către două sau mai multe persoane diferite;
- prima liberalitate se execută:
- la data încheierii contractului, dacă a fost realizată prin intermediul unei donaţii;
- la moartea dispunătorului, dacă a fost realizată prin testament.
- a doua liberalitate se execută, la moartea instituitului.
!!! cel care transmite obiectul liberalităţii atât faţă de instituit, cât şi faţă de substituit, este
dispunătorul, întrucât substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii ca
efect al voinţei dispunătorului.
b. instituitul să fie obligat de dispunător a păstra şi conserva, deci a nu înstrăina ori a greva,
bunurile primite, pentru a le transmite apoi substituitului → să existe o dispoziţie prin care
instituitul este obligat să administreze bunul care formează obiectul liberalităţii şi să-l transmită
DREPT SUCCESORAL 95
substituitului: actul de liberalitate, care consacră substituţia fideicomisară, să conţină o clauză
de inalienabilitate a bunului legat sau donat (pactum de non alienando);
c. dreptul substituitului se naşte numai la decesul instituitului, adică dispunătorul determină
ordinea succesorală, nu numai pentru cazul morţii sale, ci şi pentru cazul morţii gratificatului
(instituitului). → nu constituie substituţie fideicomisară, fiind prohibită de lege (art. 993 Cod
civil), dispoziţia prin care instituitul este obligat să transmită bunul substituitului, nu la data
morţii sale, ci în timpul vieţii sale.
- efectele substituţiei fideicomisare:
- regula: sarcina (supusă notării în cartea funciară în cazul imobilelor) produce efecte numai
cu privire la bunurile care:
- au constituit obiectul liberalităţii;
- pot fi identificate şi se află în patrimoniul institutului la data decesului său.
!!! dacă, la data decesului instituitului, parte din bunurile care au format obiectul liberalităţii
vizate de sarcina în discuţie sau toate aceste bunuri, nu se mai regăsesc în patrimoniul
instituitului, substituitul nu le poate pretinde.
- excepţia: în cazul liberalităţii având ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte şi
asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc (operează o substituţie reală).
- liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să
respecte aceleaşi formalităţi (principiul simetriei formelor) → în cazul imobilelor, sarcina este
supusă notării în cartea funciară.
- drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului, substituitul dobândind bunurile ca efect
al voinţei dispunătorului şi putând dispune de acestea;
- substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii, ca efect al voinţei
dispunătorului;
- substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a
bunurilor (prohibirea substituţiile fideicomisare graduale şi veşnice);
- dispunătorul, în vederea executării sarcinii, poate impune instituitului (legiuitorului lăsă la
latitudinea dispunătorului impunerea unei asemenea obligaţii):
- constituirea de garanţii;
- încheierea unor contracte de asigurare.
- instituitul (precum fiduciarul) are:
- obligaţia de a da socoteală cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale;
- obligaţia de a repara prejudiciile cauzate prin actele încheiate cu privire la bunurile
supuse administrării;
- dreptul la remuneraţie.
- în ipoteza în care instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca
rezerva sa succesorală → dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, nu trebuie
să predea substituitului decât ceea ce excede rezervei sale succesorale: sarcina instituitului se
impută numai asupra cotităţii disponibile;
- ineficacitatea substituţiei fideicomisare: în ipoteza în care substituţia fideicomisară devine
caducă:
- regula: bunul revine instituitului;
- excepţie: cazul când:
- fie s-a prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului;
- fie a fost desemnat un al doilea substituit.
!!! dispunătorul trebuie să-l desemneze pe cel de-al doilea substituit, cu titlu de alternativă,
pentru ipoteza predecesului primului instituit şi nu ca substituit al primului substituit
(substituţie fideicomisară graduală – prohibită de lege).
- caducitatea substituţiei fideicomisare intervine atunci când:
- substituitul decedează mai înaintea instituitului (în persoana instituitului se consolidează
dreptul de proprietate asupra bunurilor care au format obiectul liberalităţii);
- substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii:
- dacă substituţia fideicomisară este inserată într-o donaţie, neacceptarea donaţiei de
către substituit atrage ineficacitatea substituţiei (oferta de donaţie făcută substituitului
poate fi acceptată de acesta şi după decesul dispunătorului);
- dacă substituţia fideicomisară este inserată într-un testament, renunţarea la beneficiul
acesteia de către substituit trebuie realizată în condiţiile dreptului comun, adică în
termen de 1 an de la data deschiderii moştenirii dispunătorului, în forma cerută de lege
(substituitul trebuie să accepte legatul în termen de 1 an de la data deschiderii
moştenirii dispunătorului).
8.5. LEGATUL RĂMĂŞIŢEI (LIBERALITĂŢILE REZIDUALE).
Definiţie: liberalitatea reziduală reprezintă acea dispoziţie inserată în cuprinsul unui contract de
donaţie sau al unui testament, prin care dispunătorul obligă pe instituit (gratificat) să transmită, la
96 DREPT SUCCESORAL
moartea sa, ceea ce a rămas din bunurile primite, unei alte persoane, desemnată tot de dispunător,
numită substituit.
- legatul rămăşiţei (fideicomisul fără inalienabilitate) este liberalitatea prin care se stipulează ca
substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau
legatele făcute în favoarea instituitului → liberalitate care nu obligă legatarul să conserve bunurile,
putând în timpul vieţii să le înstrăineze însă, la moartea sa, este obligat să transmită acele bunuri
(dacă mai există în patrimoniul său) unei terţe persoane desemnate de dispunător (nu operează
o subrogaţie, cuvenindu-se substituitului numai ceea ce a mai rămas din bunurile cu care
instituitul a fost gratificat de către dispunător).
- instituitul nu este ţinut să dea socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia de modul în
care a dispus de bunurile legatului (deosebire de instituitul din cadrul substituţiei fideicomisare);
- bunurile legate sau donate nu sunt indisponibilizate, putând forma, în principiu, obiectul actelor
juridice, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, astfel că instituitul poate:
- să încheie acte cu titlu oneros;
- să reţină bunurile ori sumele obţinute în urma încheierii acestora.
- instituitul nu poate să dispună prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei
liberalităţi reziduale;
- dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaţie → excepţie: dacă
instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, acesta păstrează posibilitatea de a dispune
de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale (adică
în limitele rezervei sale succesorale) prin:
- acte între vii (donaţii);
- acte pentru cauză de moarte (testament).
- prin urmare:
- instituitul poate dispune nelimitat de bunurile în discuţie, prin acte juridice cu titlu oneros;
- instituitul poate dispune prin donaţie, de bunurile cu care a fost gratificat (excepţie:
dispunătorul a interzis instituitului să dispună astfel, de bunurile în discuţie → excepţie:
instituitul păstrează dreptul de a dispune de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor
imputate asupra rezervei sale succesorale, prin donaţie, în limitele rezervei sale succesorale,
chiar dacă dispunătorul i-a interzis acest lucru, în cazul în care cel dintâi este moştenitor
rezervatar al dispunătorului);
- instituitul nu poate dispune, prin testament, de bunurile care au constituit obiectul unei
liberalităţi reziduale (excepţie: instituitul-moştenitor rezervatar al dispunătorului - păstrează
posibilitatea de a dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor, în
limita rezervei sale succesorale).
!!! a nu se confunda legatul rămăşiţei (fideicomisul fără inalienabilitate) cu:
- fideicomisul fără obligaţie (simplă rugăminte de a gratifica altă persoană şi numai dacă
bunurile moştenirii vor mai exista la moartea legatarului): liberalitate făcută gratificatului fără
obligaţia de a conserva bunurile şi a le transmite la moartea sa altei persoane.
- dublul legat condiţional (legatul alternativ): dispoziţie a testatorului prin care acesta face două
liberalităţi sub aceeaşi condiţie şi având acelaşi obiect:
- condiţia impusă instituitului este rezolutorie,
- condiţia impusă substituitului este suspensivă.
8.6. SUBSTITUŢIE ORDINARĂ (VULGARĂ).
- substituţia ordinară (substituţie permisă de lege) este o dispoziţie cuprinsă într-o liberalitate (donaţie
sau testament), prin care dispunătorul desemnează, în mod subsidiar, unul sau mai mulţi substituiţi
pentru ipoteza în care primul gratificat nu ar putea sau renunţă la beneficiul liberalităţii → măsură de
prevedere a dispunătorului pentru cazul în care legatul devine ineficace;
- substituţia ordinară, în principiu, poate îmbracă trei forme:
- substituţia vulgară simplă: dispunătorul substituie legatarului principal un alt legatar (ex. testatorul
instituie legatar universal pe A, dar prevede totodată că, dacă A va predeceda, patrimoniul
succesoral să revină lui B);
- substituţia vulgară multiplă: dispunătorul desemnează, pe lângă instituit, mai mulţi legatari în
subsidiar (ex. testatorul instituie legatar universal pe A, dar prevede că, dacă A nu acceptă
moştenirea, patrimoniul succesoral să revină lui B şi C);
- substituţia vulgară reciprocă: în ipoteza în care au fost instituiţi mai mulţi legatari în cote diferite,
se prezumă că şi legatarilor substituiţi le vor reveni aceleaşi cote (ex. dacă testatorul instituie
legatari pe A cu 1/3 din moştenire şi pe B cu 2/3 din moştenire şi, în subsidiar acestora, pe C şi
D, în cazul în care A şi B nu pot primi moştenirea, aceasta se va transmite lui C şi D tot în cotele
de 1/3, respectiv 2/3 din moştenire).
- deosebire între substituţia fideicomisară şi substituţia vulgară: în cazul substituţiei ordinare cei doi
legatari vin alternativ la moştenire, nu succesiv → atât dreptul substituitului, cât şi dreptul instituitului
se nasc la moartea dispunătorului iar dacă instituitul va primi legatul, dreptul substituitului nu se va
mai naşte datorită neîndeplinirii condiţiei suspensive.
DREPT SUCCESORAL 97

Pactele asupra unei moşteniri nedeschise - alineatul 2 al articolul 965 Cod civil prevede că „nu se poate face
renunţarea la o moştenire ce nu este deschisă, nici (nu) se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar
de s-ar da consimţământul celui a cărui moştenire este în chestiune”. Prin urmare succesiunile nedeschise nu pot
forma obiectul unei vânzări şi nici al vreunei alt act juridic. Justificarea prohibiţiei pactelor asupra succesiunilor:
considerentul de ordin moral că pactul ar naşte dorinţa morţii celui care lasă moştenirea; considerentul că ar
încălca regulile moştenirii legale şi mai ales principiul egalităţii succesorale; necesitatea de a proteja moştenitorii
contra abuzului de influenţă sau leziunii; libertatea de a testa nu poate fi alienată prin acte între vii.
Interdicţia se referă la pactele încheiate cu privire la elementele unei succesiuni nedeschise (patrimoniul unei
persoane care este încă în viaţă). Pactul poate avea ca obiect fie întreaga universalitate succesorală, fie o cotă-
parte din aceasta.
Excepţii: donaţia-partaj, prin care ascendenţii pot împărţi încă din timpul vieţii cu titlu de drepturi succesorale
între descendenţii lor bunurile pe care le deţin la momentul actului; clauzele societare în societăţile civile sau de
persoane prin care e stipulează continuarea societăţii cu asociaţii rămaşi în viaţă sau cu moştenitorii acestora (se
reglementează în avans soarta drepturilor în societate ale asociatului predecedat).
Substituţia fideicomisară constă în orice dispoziţie prin care autorul unei liberalităţi însărcinează persoana
gratificată de a conserva întreaga sa viaţă bunurile donate sau legate pentru a le transmite la moartea sa unei alte
persoane desemnate de dispunător: substituţia fideicomisară testamentară este o manifestare de voinţă care se
referă la o dublă dispoziţie cu privire la acelaşi obiect, implicând indisponibilizarea obiectului legatului în
patrimoniul instituitului pe tot parcursul vieţii acestuia; substituţia fideicomisară nu trebuie confundată cu substituţia
vulgară care constă într-o singură liberalitate făcută în favoarea a doi gratificaţi, dintre care unul principal, chemat
în primul rând să culeagă liberalitatea, iar celălalt subsidiar, chemat să culeagă liberalitatea doar dacă gratificatul
principal nu vrea (fiind renunţător) sau nu poate (fiind predecedat) primi acea liberalitate. Substituţia vulgară este
valabilă potrivit articolului 804 Cod civil.
Condiţiile substituţiei fideicomisare: existenţa a două liberalităţi succesive; obligarea primului gratificat
(instituitului) la conservarea şi transmiterea obiectul legatului celui de al doilea gratificat (substituitului); reportarea
transmiterii legatului către substituit la momentul şi ca urmare a decesului instituitului.
Situaţii asemănătoare substituţiei fideicomisare: legatul alternativ sau dublu condiţional (constă în instituirea de
către testator a două persoane ca legatari sub una şi aceeaşi condiţie, însă pentru un legatar acea condiţie este
rezolutorie, iar pentru celălalt suspensivă - nu există două transmisiuni succesive, ci doar una singură: atunci când
condiţia nu se îndeplineşte, legatarul sub condiţie rezolutorie îşi vede dreptul consolidat definitiv, cu efecte de la
data deschiderii moştenirii, în timp ce legatarul sub condiţie suspensivă este pentru totdeauna în situaţia unui
străin de moştenire, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor); legatul de residuo (al rămăşiţei sau a ceea ce va
rămâne - legatul prin care un testator lasă bunuri unui prim legatar în ideea ca la decesul acestuia ceea ce va
rămâne din aceste bunuri, numit reziduu, să fie cules de un terţ beneficiar ales de testator - nu există pentru
primul legatar obligaţia de a conserva obiectul legatului primit de la testator, acesta având libertatea de a dispune
de bunurile primite).
Sancţiunea prohibiţiei substituţiilor fideicomisare - substituţia fideicomisară este nulă absolut atât în privinţa
instituitului, cât şi în privinţa substituitului. Sancţiunea afectează întreaga operaţiune, nu doar cea de a doua
liberalitate (cea făcută în favoarea substituitului).

1. care sunt condiţiile substituţiei fideicomisare?
2. ce este fideicomisul fără inalienabilitate?
3. care sunt formele substituţiei vulgare?
98 DREPT SUCCESORAL
REZERVA SUCCESORALĂ ŞI COTITATEA DISPONIBILĂ
9.1.Introducere...................................................................................................................................... 99
9.2.Competenţe.................................................................................................................................... 99
9.3.Rezerva succesorală………......................................................................................................... 99
9.4.Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor................................................. 102
9.5.Determinarea masei succesorale....................................................................................... 103
9.6.Reducţiunea liberalităţilor excesive.................................................................................. 105
9.7.Rezumat - legislaţia anterioară…….................................................................................... 107
9.8.Test de evaluare……………………............................................................................................109
9.1. INTRODUCERE.
ale rezervei succesorale. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul fundamentelor determinării
masei succesorale şi al reducţiunii liberalităţilor excesive. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu
aspectele teoretice şi practice ale cotităţii disponibile.
9.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile,
precum şi al reducţiunii liberalităţilor excesive.
9.3. REZERVA SUCCESORALĂ.
Legea nr. 287/2009 reglementează rezerva succesorală, limită a dreptului de a moşteni, în art.
1086-1099.
- regula: în timpul vieţii, în principiu, o persoană fizică poate dispune, liber şi neîngrădit de averea sa,
nimeni nefiind obligat să lase o moştenire;
- excepţia: o persoană fizică nu poate dispune, liber şi neîngrădit de averea sa prin liberalităţi → drept
îngrădit de lege în privinţa:
- rezervei succesorale: parte a moştenirii pe care legea o atribuie unor persoane apropiate
defunctului (moştenitorii rezervatari), chiar împotriva voinţei dispunătorului manifestată prin
liberalităţi ori dezmoşteniri → legiuitorul a stabilit imperativ un drept la succesiune în favoarea
moştenitorilor legali rezervatari, în vederea protejării unor apropiaţi ai defunctului împotriva
liberalităţilor excesive ale acestuia (întinderea rezervei succesorale nu poate fi modificată prin
voinţa defunctului sau a succesibililor rezervatari);
- cotităţii disponibile: partea din moştenire de care o persoană poate dispune prin liberalităţi în
prezenţa rezervatarilor (cotitatea disponibilă se obţine prin scăderea din masa succesorală a
rezervei).
- evident, în absenţa moştenitorilor legali rezervatari, testatorul poate dispune atât prin acte cu titlu
oneros, cât şi acte cu titlu gratuit de bunurile moştenirii precum doreşte, fără limite.
- în prezenţa moştenitorilor rezervatari, atunci când defunctul a dispus de bunurile sale prin donaţii
şi/sau testament, masa succesorală se împarte în două părţi:
- rezerva succesorală;
- cotitatea disponibilă, deci atât rezerva succesorală, cât şi cotitatea disponibilă se calculează
în funcţie de valoarea masei succesorale.
- instituind rezerva succesorală, legiuitorul a asigurat o dublă protecţie:
a. protecţia moştenitorilor rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea unor
persoane străine de moştenire;
b. protecţia moştenitorilor rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea unor
moştenitori legali sau chiar comoştenitori, ipoteză în care ar fi încălcat principiul egalităţii între
rude de acelaşi grad.
1. Caracterele juridice ale rezervei succesorale:
a. rezerva este o parte a moştenirii (fracţiune din moştenire, nu o parte din fiecare bun individual
determinat din averea defunctului → parte a activului net al moştenirii: la stabilirea rezervei nu se
ţine seama de cei care au renunţat la moştenire → excepţie: moştenitorii obligaţi la raport): parte

a moştenirii pe care legea o deferă, în mod imperativ, moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva
voinţei defunctului.
- dreptul la rezervă: un drept propriu, născut la data deschiderii moştenirii, nu un drept
dobândit de la defunct pe cale succesorală.
- rezerva succesorală: o porţiune din moştenirea pe care de cuius ar fi lăsat-o dacă nu ar fi
făcut donaţii, nu o parte din moştenirea pe care defunctul o lasă efectiv.
a). rezerva poate fi pretinsă numai de către moştenitorii care au vocaţie şi care vin efectiv la
moştenire, adică de rezerva succesorală beneficiază numai moştenitorii rezervatari, care
îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, privitoare la capacitate,
nedemnitate şi renunţare la moştenire. (ex. părinţii defunctului nu au dreptul la rezervă în
prezenţa descendenţilor, ei neavând vocaţie succesorală concretă, întrucât fac parte din clasa
a II-a de moştenitori legali; la fel, renunţătorul moştenitor rezervatar pierde şi dreptul asupra
rezervei ce i se cuvenea, întrucât prin renunţare devine o persoană străină de moştenire) →
vin efectiv la moştenire numai persoanele care:
- fac parte din clasa de moştenitori sau grupul de rudenie cu vocaţie succesorală concretă,
- au capacitate succesorală,
- nu sunt nedemne;
- nu au renunţat la moştenire.
b). culegând rezerva, moştenitorii rezervatari au obligaţia corelativă de a suporta, în mod
proporţional, datoriile moştenirii (datoriile vor fi suportate însă numai în limita bunurilor
succesorale, adică intra vires hereditatis);
c). acceptarea sau renunţarea la rezervă a eventualilor moştenitori rezervatari, făcută înainte de
deschiderea moştenirii, este nulă absolut, constituind un act asupra unei succesiuni viitoare;
d). în cazul unei pluralităţi de moştenitori rezervatari, rezerva succesorală este colectivă [regula]
(se calculează în raport de numărul moştenitorilor rezervatari care vin efectiv la moştenire), nu
individuală → rezerva succesorală, reprezentând o cotă dintr-o universalitate, se atribuie unui
grup de moştenitori şi nu unor moştenitori, în mod individual;
!!! rezerva îşi păstrează caracterul colectiv, chiar şi în ipoteza în care aceasta este culeasă
numai de către un singur moştenitor (ex. când există un singur descendent al defunctului)
→ dacă unii dintre moştenitorii rezervatari nu pot veni la moştenire, fiind nedemni sau
renunţători, partea lor profită celorlalţi comoştenitori.
- excepţia: rezerva soţului supravieţuitor se atribuie în mod individual, chiar dacă vine în
concurs cu alţi moştenitori rezervatari (opinie contrară I. Genoiu: „În lumina dispoziţiilor
noului Cod civil, rezerva nu se mai atribuie individual, nici măcar soţului supravieţuitor”);
e). moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natură şi în plină proprietate (nefiind
afectată de uzufruct) [regula], nu sub forma unui echivalent în bani: în cazul încălcării rezervei,
aceasta va fi reîntregită în natură, nu prin echivalent → excepţia: rezerva va putea fi atribuită
sub forma unui echivalent în bani însă numai în condiţiile expres prevăzute de lege (ex. când
bunul donat a fost înstrăinat de donatar anterior deschiderii moştenirii, fiind astfel imposibilă
aducerea acestuia la masa succesorală).
!!! moştenitorul rezervatar are numai dreptul de a pretinde rezerva în natură şi nu o obligaţie în
acest sens → moştenitorul rezervatar poate accepta ca rezerva să-i fie atribuită sau numai
întregită sub forma echivalentului bănesc.
!!! defunctul are posibilitatea de a alege bunurile care să compună rezerva succesorală,
precum şi bunurile care să constituie cotitatea disponibilă → posibilitate ce poate fi atribuită
de către defunct, legatarului, acesta din urmă desemnând bunurile care să formeze
obiectului legatului disponibil.
b. rezerva succesorală este indisponibilă (înţeles ca interdicţia de a duce atingere - de a ştirbi -
rezervei succesorale, prin legate şi donaţii, nu în înţelesul comun, de imposibilitate de a dispune
de un bun): partea din moştenire care constituie rezerva succesorală nu poate fi ştirbită prin
donaţii sau legate → indisponibilitatea rezervei succesorale este relativă şi parţială:
- indisponibilitatea rezervei succesorale este relativă: dreptul de a dispune al lui de cuius este
limitat numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari şi numai în folosul lor;
- indisponibilitatea rezervei succesorale este parţială:
- pe de o parte, indisponibilitatea loveşte numai rezerva succesorală, nu şi cotitatea disponibilă;
- pe de altă parte, actele cu titlu oneros săvârşite de către defunct sunt valabile şi opozabile
moştenitorilor rezervatari → deci nu toate actele defunctului vor fi raportate la cotitatea
disponibilă, ci numai donaţiile şi legatele.
2. Rezerva succesorală a descendenţilor:
- sunt moştenitori rezervatari:
- soţul supravieţuitor;
- descendenţii (fără limită în grad);
- ascendenţii privilegiaţi (tatăl şi mama defunctului).
- cuantumul rezervei succesorale: jumătate din cota succesorală care i s-ar fi cuvenit ca moştenitor
legal în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor.
100 DREPT SUCCESORAL

- calculul rezervei succesoare: rezerva succesorală se va calcula din masa de bunuri pe care
defunctul ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donaţii, deci nu din masa de bunuri pe care a lăsat-o
efectiv.
- descendenţii care culeg rezerva: descendenţii de orice grad (din căsătorie, cei din afara căsătoriei
şi cei adoptaţi), rude în linie dreaptă descendentă ale defunctului.
!!! în ipoteza adopţiei cu efecte restrânse (valabil încheiată înainte de 12 iunie 1997, data intrării în
vigoare a O.U.G. nr. 25/1997), adoptatul avea un drept la rezervă:
- atât faţă de moştenirea lăsată de rudele lui fireşti,
- cât şi faţă de moştenirea lăsată de adoptatorii săi.
- descendenţii pot veni la moştenire:
- fie în nume propriu: caz în care rezerva se va împărţi între ei, pe capete;
- fie prin reprezentare: caz în care rezerva se va împărţi între ei, pe tulpini (ex. defunctul a
lăsat un fiu A şi doi nepoţi C şi E, copii ai lui B - alt fiu predecedat al defunctului - rezerva
acestora va fi de 1/2 din moştenire, din care A va culege jumătate, adică 1/4 din moştenire,
iar C şi E câte 1/8 din moştenire).
- dacă descendenţii:
- vin singuri la moştenire: rezerva descendenţilor va fi 1/2 din moştenire;
- vin la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor: rezerva descendenţilor va fi de 3/8 din
moştenire.
3. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi (tatăl şi mama defunctului → rezerva cuvenită
mai multor părinţi se atribuie colectiv şi se împarte în mod egal, pe capete):
!!! ascendenţii privilegiaţi (rude ale defunctului din clasa a II-a de moştenitori legali) culeg rezerva
numai în lipsa descendenţilor (rude ale defunctului din clasa I de moştenitori legali);
- cuantumul rezervei ascendenţilor privilegiaţi: rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi este
de jumătate din cota ce i s-ar fi cuvenit rezervatarului ca moştenitor legal → o cotă fixă (1/2) dintr-o
cotă variabilă (cota legală, după cum vin la moştenire singuri sau în concurs cu colateralii
privilegiaţi şi/sau cu soţul supravieţuitor):
a. dacă vin singuri la moştenire: ascendenţii privilegiaţi culeg întreaga moştenire iar rezerva lor
este de ½ din moştenire;
b. dacă vin la moştenire în concurs numai cu soţul supravieţuitor: ascendenţii privilegiaţi culeg o
cotă legală de 1/2, iar rezerva lor va fi de 1/4 din moştenire;
c. dacă vin la moştenire în concurs numai cu colaterali privilegiaţi: părinţii defunctului culeg o
cotă de ¼ (vine la moştenire un părinte) sau ½ (vin la moştenire mai mulţi părinţi) iar rezerva
lor va fi de 1/8 din moştenire (un părinte) sau 1/4 din moştenire (mai mulţi părinţi);
d. dacă vin la moştenire în concurs atât cu soţul supravieţuitor, cât şi cu colateralii privilegiaţi:
părinţii vor culege o cotă de 1/4 din 2/3 (vine la moştenire un părinte) sau de 1/2 din 2/3 (vin la
moştenire mai mulţi părinţi) iar rezerva lor va fi de 1/12 din moştenire (un părinte) sau de 1/6
din moştenire (mai mulţi părinţi).
- în ipoteza în care la moştenire vin atât părinţii adoptatori cu efecte restrânse, cât şi părinţii fireşti,
dacă:
- defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse în anul 1982, în condiţiile Codului familiei din
1953 (abrogat),
- defunctul a instituit legatar universal o terţă persoană în anul 2008, testamentul fiind
încheiat potrivit Codului civil de la 1864 (abrogat),
- moştenirea s-a deschis după 1.10.2011 (intrarea în vigoare a noului Cod civil),
- părinţii defunctului pretind rezerva succesorală, ce urmează a fi calculată sub imperiul
noului Cod civil.
- rezerva părinţilor va fi de:
- 1/8 din moştenire, dacă la moştenire vine un singur părinte (adoptator sau părinte firesc);
- 1/4 din moştenire, dacă la moştenire vin doi, trei sau patru părinţi (adoptatori şi părinţi fireşti).
- în ipoteza în care defunctul are doi părinţi în viaţă, însă unul dintre aceştia este nedemn sau
renunţător, rezerva va fi de 1/8 din moştenire (nu ¼ din moştenire), întrucât renunţătorul sau
nedemnul este străin de moştenire şi vor fi luaţi în calcul numai părinţii efectiv chemaţi la
moştenire, nu toţi părinţii rămaşi în viaţă.
4. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor: 1/2 din cota succesorală care i se cuvine în calitate
de moştenitor legal (diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs) → rezerva
soţului supravieţuitor se impută asupra întregii moşteniri, fiind reduse astfel cotele celorlalţi
moştenitori rezervatari.
- întinderea rezervei succesorale a soţului supravieţuitor:
a. în concurs cu descendenţii defunctului (indiferent de număr: clasa I de moştenitori legali),
rezerva este de 1/8 din moştenire (1/2 din 1/4 = 1/8);
b. în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi (indiferent de număr), cât şi cu colateralii privilegiaţi,
rezerva este de 1/6 din moştenire (1/2 din 1/3 = 1/6);
c. în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, rezerva este
de 1/4 din moştenire (1/2 din 1/2 = 1/4), dacă vine, deci;
DREPT SUCCESORAL 101

d. în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori legali) sau colateralii ordinari
(clasa a IV-a de moştenitori legali), rezerva este de 3/8 din moştenire (1/2 din 3/4 = 3/8);
e. în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori legali, rezerva este de 1/2 din moştenire.
!!! soţul supravieţuitor este rezervatar numai în privinţa cotei de moştenire legală, nu şi în privinţa:
- dreptului special asupra mobilierului şi a obiectelor de uz casnic;
- dreptului de abitaţie.
!!! rezerva se va calcula prin raportare la valoarea integrală a moştenirii, incluzându-se şi valoarea
mobilierului casnic.
9.4. COTITATEA DISPONIBILĂ SPECIALĂ A SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR.
Art. 1090 Cod civil prevede că: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la
moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi
nici partea descendentului care a primit cel mai puţin” → dispozițiile referitoare la cotitatea disponibilă
specială (defavorabile soțului supraviețuitor) urmăresc să ocrotească dreptul la moștenire al copiilor
dintr-o căsătorie anterioară împotriva influențelor și presiunilor pe care soțul din ultima căsătorie ar
putea să le exercite asupra părintelui care s-a recăsătorit, determinându-l pe acesta din urmă să îi facă
liberalități în detrimentul copiilor.
- soţul din ultima căsătorie, dacă există alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu poate fi gratificat
de către de cuius în limitele cotităţii disponibile ordinare, ci numai în limitele unei cotităţi
disponibile speciale, care are:
- atât un maximum variabil (partea copilului care a luat mai puţin);
- cât şi un maxim fix (un sfert din moştenire).
- art. 1090 alin. (2) Cod civil prevede că, dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa
dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă
revine descendenţilor.
1. Domeniul de aplicare:
- prin alţi descendenţi decât cei comuni lor se înţelege alţi copii ai defunctului, decât cei pe care
acesta i-a avut cu soţul supravieţuitor, adică copiii defunctului (atât descendenţii de gradul I, cât şi
descendenţii de gradul al II-lea şi al III-lea etc.):
- dintr-o altă căsătorie,
- din afara căsătoriei,
- adoptaţi:
- fie cu efecte restrânse,
- fie cu efecte depline.
- copiii defunctului din afara căsătoriei cu soţul supravieţuitor (alţi descendenţi decât cei comuni lor)
trebuie:
- să existe la data deschiderii succesiunii;
- să nu fie nedemni sau renunţători.
!!! este asimilat descendenţilor protejaţi de lege şi descendentul dezmoştenit direct de defunct,
căruia i se aplică în mod corespunzător” dispoziţiile referitoare la cotitatea disponibilă specială,
dar numai dacă de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor.
2. Liberalităţile care intră sub incidenţa art. 1090 Cod civil: liberalităţile neraportabile făcute soţului
supravieţuitor → donaţiile scutite de raport făcute soţului supravieţuitor şi legatele.
- liberalitățile supuse cotităţii speciale sunt:
- donaţiile scutite de raport făcute în timpul căsătoriei soţului din ultima căsătorie;
- donaţiile (făcute în vederea căsătoriei) scutite de raport făcute anterior căsătoriei soţului din
ultima căsătorie;
- legatele în folosul soţului din ultima căsătorie, indiferent de data testamentului.
3. Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale:
- ordinea calculului cotităţii disponibile speciale:
a. în primul rând se deduce atât rezerva soţului supravieţuitor, cât şi rezerva descendenţilor,
stabilindu-se cotitatea disponibilă ordinară;
b. în al doilea rând, din cotitatea disponibilă ordinară se deduce cotitatea disponibilă specială (nu
mai mare decât partea descendentului care a luat mai puţin şi nedepăşind 1/4 din moştenire),
potrivit dispoziţiilor art. 1090 alin. (2) Cod civil;
c. în al treilea rând, diferenţa rămasă dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială se
atribuie descendenţilor, dacă defunctul nu a dispus de această diferenţă prin liberalităţi.
- raportul dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară: acestea nu se
cumulează (cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară şi se
impută asupra cotităţii disponibile ordinare) → defunctul care a lăsat copii dintr-o altă căsătorie
nu poate:
- pe de o parte, să facă liberalităţi soţului supravieţuitor în limitele cotităţii speciale disponibile,
- pe de altă parte, să facă liberalităţi unor terţi în limitele cotităţii disponibile ordinare, întrucât
s-ar încălca rezerva copiilor defunctului.

- în ipoteza în care soţul supravieţuitor a fost instituit legatar universal şi vine la moştenire în
concurs cu un copil dintr-o căsătorie anterioară, moştenirea se va împărţi astfel:
- rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/8 din moştenire, iar rezerva copilului de 3/8 din
moştenire (1/2 din 3/4), deci rezervele cumulate vor fi de 1/8 plus 3/8 = 1/2 din moştenire →
scăzând rezervele cumulate din masa succesorală se obţine cotitatea disponibilă ordinară:
1/2 din moştenire;
- din cotitatea disponibilă ordinară, soţul supravieţuitor va putea primi numai 1/4 din
moştenire (adică doar jumătate din cotitatea disponibilă ordinară, deşi este legatar
universal) iar diferenţa de 1/4 din moştenire va reveni copilului;
- soţului supravieţuitor îi va reveni: 3/8 din moştenire (1/8 rezerva succesorală + 1/4 cotitatea
disponibilă specială).
- copilului din căsătoria anterioară îi va reveni: 5/8 din moştenire (3/8 rezerva succesorală + 1/4
diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială şi cea ordinară).
- sancţiunea depăşirii cotităţii disponibile speciale: sancţiunea reducţiunii liberalităţilor excesive.
- în concluzie, descendentul defunctului, rezultat dintr-o altă căsătorie sau asimilat acestuia, se
poate prevala de dispozițiile privind cotitatea disponibilă specială, în următoarele ipoteze:
a. defunctul a făcut donaţii soţului supravieţuitor;
b. defunctul a lăsat legate în favoarea soţului supravieţuitor;
c. defunctul a dezmoştenit direct prin testament descendenţii rezultaţi din afara căsătoriei sau pe
cei asimilaţi acestora, iar de această dezmoştenire urmează să beneficieze soţul supravieţuitor.
9.5. DETERMINAREA MASEI SUCCESORALE.
Stabilirea masei de calcul reprezintă operaţia care trebuie realizată, mai înainte de reducţiunea
liberalităţilor excesive şi că masa de calcul nu reprezintă patrimoniul defunctului la data deschiderii,
moştenirii, ci patrimoniul pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi dispus în timpul vieţii prin liberalităţi.
- determinarea masei succesorale este operaţiunea în funcţie de care se individualizează rezerva
succesorală şi cotitatea disponibilă, fiind premergătoare:
- reducţiunii liberalităţilor excesive;
- partajului succesoral.
- masa de calcul se apreciază:
- atât în raport de bunurile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii;
- cât şi în funcţie de liberalităţile inter vivos făcute de defunct → patrimoniul lăsat de defunct
se întregeşte fictiv cu liberalităţile făcute de de cuius (donaţii).
- determinarea masei de calcul presupune trei operaţii:
a. stabilirea activului brut al moştenirii (însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul
succesoral la data deschiderii moştenirii);
b. stabilirea activului net al moştenirii (scăderea pasivului succesoral din activul brut);
c. reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de de cuius.
1. Determinarea activului brut al moştenirii (valoarea bunurilor existente în patrimoniul defunctului
la data deschiderii succesiunii).
- pentru obţinerea activului brut, se identifică toate bunurile (inclusiv bunurile care constituie
obiectul unor legate) existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii (evaluarea
bunurilor se face la momentul deschiderii succesiunii):
- bunuri mobile şi bunuri imobile (drepturile reale principale şi accesorii asupra bunurilor
defunctului, mai puţin drepturile reale cu caracter viager),
- drepturi de creanţă, indiferent de izvorul acestora (contract, act juridic unilateral, fapt juridic
licit, răspundere civilă);
- drepturile patrimoniale de creaţie şi proprietate intelectuală;
- acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul (cele neexercitate încă sau aflate în
curs de judecată), în scopul valorificării drepturilor sale patrimoniale;
- dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare, concesionate pe o durată de timp
nelimitată;
- bunurile care au format obiectului legatelor sau donaţiilor de bunuri viitoare, întrucât
acestea nu au ieşit încă din patrimoniul defunctului;
- drepturile care se reîntorc în patrimoniul defunctului (donator), în temeiul dispoziţiilor art.
1016 Cod civil, în ipoteza predecesului donatarului sau a predecesului donatarului şi
descendenţilor săi.
- nu se vor cuprinde în valoarea bunurilor existente la data deschiderii moştenirii:
a. bunurile lipsite de valoare patrimonială (ex. amintirile de familie: corespondenţa purtată de
membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie,
documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva
familie → pot forma numai obiectul unui partaj succesoral, în absenţa înţelegerii dintre
comoştenitori, acestea rămânând în indiviziune);
b. drepturile care s-au stins la moartea titularului:

- drepturile reale principale cu caracter viager (ex. dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul
de abitaţie);
- drepturile de creanţă cu caracter viager (ex. dreptul la pensie, dreptul la întreţinere, dreptul
la rentă viageră);
c. bunurile care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului, precum:
- fructele naturale percepute după data deschiderii succesiunii;
- fructele civile şi cele naturale ajunse la scadenţă după data deschiderii succesiunii;
- adăugirile ori îmbunătăţirile aduse unor bunuri din moştenire, după data decesului lui de
cuius;
- indemnizaţia de asigurare plătită de asigurător terţului beneficiar al asigurării de
persoane (excepţie: dacă nu s-a desemnat un terţ beneficiar, indemnizaţia de asigurare
se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului, dreptul la indemnizaţie făcând parte din
patrimoniul succesoral).
d. creanţele insolvabile sau nesigure (ex. creanţa ce nu poate fi valorificată, întrucât debitorul său
se află într-o stare de insolvabilitate notorie sau creanţa sub condiţie suspensivă).
e. dreptul de locaţiune născut dintr-un contract de închiriere.
2. Determinarea activul net al moştenirii:
- activul net al moştenirii se obţine în urma scăderii pasivului succesoral (toate obligaţiile existente
în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii → excepţie: obligaţiile care se sting prin
moartea defunctului, precum pensia de întreţinere datorată de defunct) din valoarea bunurilor
existente (activul brut) → rezerva succesorală este o parte din activul net al moştenirii, nu din
activul brut.
- ordinea operaţiilor (irelevantă dacă moştenirea este solvabilă):
a. mai întâi se scade pasivul succesoral din activul brut al moştenirii;
- fac parte din pasivul succesoral:
- obligaţiile patrimoniale ale defunctului faţă de terţi;
- datoriile defunctului faţă de moştenitori (precum cheltuielile de înmormântare,
cheltuielile efectuate cu ocazia inventarierii şi evaluării bunurilor, cheltuielile efectuate cu
conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral, taxele şi impozitele plătite pentru
bunurile moştenite etc.).
- nu fac parte din pasivul succesoral:
- obligaţiile asumate intuitu personae de către defunct, care s-au stins prin moartea
acestuia (ex. obligaţia legală de întreţinere sau obligaţiile asumate în calitate de
antreprenor, mandatar);
- obligaţiile civile imperfecte (obligaţiile naturale, precum cele stinse prin efectul
prescripţiei extinctive);
- obligaţiile sub condiţie suspensivă, care nu au luat încă naştere;
- obligaţiile moştenitorilor.
b. după aceea are loc reunirea fictivă a valorii donaţiilor la valoarea bunurilor existente (la activul
net).
- în ipoteza în care moştenirea este insolvabilă (valoarea pasivului este mai mare decât valoarea
activului), ordinea operaţiilor este importantă → dacă la moştenire este chemat un descendent
iar defunctul:
- a lăsat bunuri în valoare de 50.000 lei;
- a lăsat datorii în valoare de 100.000 lei,
- în timpul vieţii a făcut o donaţie de 50.000 lei.
a. mai întâi, din activul brut de 50.000 lei se scade pasivul de 100.000 lei, rezultatul fiind 0
(deficitul de 50 milioane lei rămânând în sarcina creditorilor → !!! creditorii nu pot urmării
bunul donat pentru că nu face parte din patrimoniul defunctului);
b. după aceea, la activul net al moştenirii (0) se va reuni fictiv valoarea donaţiei de 50.000 lei şi
se va obţine o masă de calcul de 50.000 lei:
- rezerva copilului fiind de 1/2 din moştenire, adică 25.000 lei → donatarul va restitui, în
urma reducțiunii liberalităților excesive, la masa succesorală 25.000 lei,
- restul de 25.000 lei îi va rămâne donatarului (cotitatea disponibilă).
3. Reunirea fictivă (doar pentru calcul, nu efectivă) la activul net a donaţiilor (indiferent de forma de
realizare) făcute de titularul moştenirii → mecanism de apărare a moştenitorilor rezervatari faţă de
liberalităţile inter vivos ale lui de cuius;
- donaţiile se evaluează la data deschiderii moştenirii, ţinându-se însă cont de starea lor în
momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie (ex.
dacă un imobil donat valora 100.000 lei şi, ulterior, datorită creşterii preţului imobilelor, el va
valora 200.000 lei, imobilul va fi evaluat la 200.000 lei, pentru că o asemenea creştere s-ar fi
înregistrat şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului).
!!! sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei
cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii.
- vor face obiectul reunirii fictive:
- donaţiile făcute prin act autentic;

- donaţiile deghizate;
- donaţii indirecte;
- darurile manuale;
- donaţiile cu sarcină (numai diferenţa dintre valoarea bunului donat şi sarcină).
- nu vor face obiectul reunirii fictive:
- darurile obişnuite (ex. darurile făcute rudelor sau prietenilor cu ocazia aniversărilor,
botezurilor copiilor lor sau chiar a nunţii acestora);
- donaţiile remuneratorii;
- sumele cheltuite pentru întreţinerea sau pentru formarea profesională a descendenţilor, a
părinţilor sau a soţului (dacă nu sunt excesive) → cheltuielile prilejuite de întreţinerea sau
formarea profesională a altor rude ale defunctului vor fi supuse reunirii, chiar şi în ipoteza în
care nu sunt excesive;
- cheltuielile de nuntă (dacă nu sunt excesive) → nu şi darurile de nuntă (exceptate de la
reunire, numai în măsura în care au o valoare obişnuită).
- bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta care a pierit fortuit, indiferent de data pieirii.
!!!- este prezumată a fi donaţie: înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent
privilegiat sau către soţul supravieţuitor (adică înstrăinarea cu titlu oneros către un moştenitor
rezervatar), dacă înstrăinarea s-a făcut:
- fie cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei;
- fie în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere.
!!! prezumţia operează numai în favoarea moştenitorilor rezervatari (descendenţilor,
ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului), dacă aceştia nu au
consimţit la înstrăinare.
- prin urmare, nu este supusă reunirii fictive valoarea bunurilor înstrăinate cu titlu oneros
[regula], mai puţin în ipoteza în care moştenitorii rezervatari dovedesc, prin orice mijloc de
probă, că actul cu titlu oneros deghizează o donaţie [excepţia].
9.6. REDUCŢIUNEA LIBERALITĂŢILOR EXCESIVE.
- reducţiunea liberalităților excesive este sancţiunea care se aplică, la cerere, în cazul în care
liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari
(defunctul a dispus prin testament peste limita cotităţii disponibile);
- acţiunea în reducţiune este acţiunea prin care moştenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea
liberalităţilor;
- dreptul de a pretinde reducţiunea:
- ia naştere odată cu rezerva (la data deschiderii succesiunii);
- este un drept propriu al moştenitorului rezervatar (nu dobândit pe cale succesorală de la
defunct), astfel că liberalităţile consimţite de către defunct, prin care se încalcă rezerva, nu
sunt opozabile rezervatarului.
- reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută împotriva donatarilor şi legatarilor defunctului
numai de către:
- moştenitorii rezervatari,
- succesorii moştenitorilor rezervatari lor,
- creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.
- în ipoteza pluralităţii de moştenitori rezervatari, reducţiunea operează numai în limita cotei de
rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai acestuia.
1. Căile procedurale de exercitare a dreptului la reducţiune:
- căile de realizare a dreptului la reducţiune:
a. fie pe cale amiabilă (prin bună-învoială): între moştenitorii rezervatari, pe de o parte, şi
donatarii şi legatarii în favoarea cărora a dispus defunctul, pe de altă parte, poate interveni
o înţelegere în legătură cu liberalităţile excesive care au depăşit limitele cotităţii disponibile
→ fiind un veritabil contract, convenţia părţilor privind reducţiunea nu poate fi revocată
unilateral.
- modalităţile de realizare a reducţiunii prin bună învoială (extrajudiciare), reglementate de
dispoziţiile Legii nr. 36/1995, sunt următoarele:
a). reducerea liberalităţilor până la limitele legii de către notarul public, în baza acordului
celor interesaţi;
b). împărţirea bunurilor prin bună-învoială.
b. fie pe cale judecătorească (dovada depăşirii cotităţii disponibile revine moştenitorilor
rezervatari → orice mijloc de probă admis de lege):
- în ipoteza în care obiectul liberalităţii excesive se află în posesia gratificatului, calea
procedurală de realizare a dreptului la reducţiune este reprezentă de acţiunea în
reducţiune: folosită de moştenitorii rezervatari în cazul în care bunurile ce fac obiectul
liberalităţii se află în posesia celui gratificat (ex. cazul unei donaţii):
- acţiunea în reducţiune:
- nu operează de drept, urmând a fi obligatoriu invocată;

- este divizibilă, astfel că de ea beneficiază numai moştenitorul rezervatar care a
invocat-o;
- acţiune personală patrimonială, supusă prescripţiei de 3 ani, termenul de
prescripţie începând a curge de la data deschiderii succesiunii → excepţii:
a. termenul de prescripţie curge de la data la care moştenitorii rezervatari au
pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor,
b. termenul de prescripţie curge de la data la care moştenitorii rezervatari au
cunoscut existenţa liberalităţilor şi caracterul lor excesiv, în cazul liberalităţilor
excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari;
- în ipoteza în care obiectul liberalităţii excesive se află în posesia moştenitorilor
rezervatari, calea procedurală de realizare a dreptului la reducţiune este reprezentă de
excepţia în reducțiune (imprescriptibilă extinctiv): poate fi invocată de către moştenitorii
rezervatari numai în cazul în care bunul se află în posesia moştenitorului rezervatar, deşi
beneficiarul liberalităţii are un drept asupra lui.
2. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive (donaţii şi/sau legate care depăşesc cotitatea
disponibilă):
a. legatele se reduc înaintea donaţiilor: regulă cu caracter imperativ astfel că orice clauză contrară
este nulă → dacă donaţiile s-ar reduce înaintea legatelor sau odată cu ele, ar însemna că
testatorul a luat înapoi ceea ce donase, pentru a reface cotitatea disponibilă, urmând ca ulterior
să dispună de aceleaşi bunuri pe cale de legat, soluţie ce ar încălca principiul irevocabilităţii
donaţiilor;
b. legatele se reduc toate deodată şi proporţional (toate liberalităţile mortis causa îşi produc efectele
numai după deschiderea moştenirii): regula cu caracter dispozitiv (prezumţie că defunctul nu a
dorit să stabilească o anumită ordine în reducţiunea legatelor), nu imperativ, astfel că defunctul
poate stipula o altă ordine de reducţiune a legatelor, ordine ce poate fi stipulată în mod expres sau
poate fi implicită.
c. donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă: regulă cu
caracter imperativ astfel că orice clauză contrară este nulă (defunctul nu poate prestabili o altă
ordine a reducţiunii):
- în ipoteza donaţiilor concomitente:
- regula: donaţiile concomitente (au aceeaşi dată) se reduc toate deodată şi proporţional;
- excepţia: dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, atunci vor fi reduse
mai întâi celelalte donaţii → în ipoteza în care beneficiarul donației care ar trebui redusă
este insolvabil, se va proceda la reducțiunea donației anterioare.
3. Efectele reducţiunii liberalităţilor excesive:
a. cazul legatelor: reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatului (intervine inclusiv dacă s-a produs
exheredarea directă a unui moştenitor rezervatar):
- ineficacitatea totală a legatului: legatul depăşeşte cotitatea disponibilă în întregul său;
- ineficacitatea parţială a legatului: legatul depăşeşte cotitatea disponibilă numai în parte.
b. cazul donaţiilor: reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii
rezervei: - desfiinţarea totală a donaţiei: donaţia depăşeşte cotitatea disponibilă în întregul său;
- desfiinţarea parţială a donaţiei: donaţia depăşeşte cotitatea disponibilă numai în parte.
- în urma desfiinţării donaţiei, moştenitorul rezervatar devine retroactiv proprietar al bunului, de
la data deschiderii succesiunii, nu de la data încheierii contractului).
- donatarul, în calitate de proprietar al bunurilor donate păstrează:
- fructele naturale percepute;
- fructele civile scadente anterior deschiderii succesiunii;
- donatarul trebuie să restituie fructele percepute sau scadente numai după ce va deveni
posesor de rea-credinţă ca urmare a cererii de reducţiune;
- actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimţite, înainte de deschiderea succesiunii,
de către donatar faţă de terţi rămân valabile;
- actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimţite, după deschiderea succesiunii, de
către donatar faţă de terţi vor fi desfiinţate.
c. moştenitorul rezervatar are dreptul la restituirea în natură a bunurilor [regula] → gratificatul
păstrează fructele percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea;
- excepţie: reducţiunea donaţiilor se face prin echivalent atunci când, înainte de deschiderea
moştenirii: - donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale;
- bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.
- în ipoteza în care donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este
obligat la raportul donaţiei, donatarul rezervatar va putea păstra în contul rezervei sale partea care
depăşeşte cotitatea disponibilă;
- în ipoteza în care donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care este
obligat la raportul donaţiei iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din
valoarea bunului donat, donatarul rezervatar va putea păstra bunul → reducţiunea necesară
întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin
echivalent bănesc.

- în ipoteza reducţiunii unor liberalităţi speciale (ex. donaţia sau legatul ce are ca obiect un
uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră), moştenitorii rezervatari pot opta între:
- fie a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată,
- fie a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii,
- fie a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun (reducţiunea se va face potrivit dreptului
comun, dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii).
- reguli aplicabile imputării liberalităţilor:
- beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar:
- liberalitatea primită se impută asupra cotităţii disponibile,
- dacă liberalitatea primită depăşeşte cotitatea disponibilă, este supusă reducţiunii;
- beneficiarul liberalităţii este moştenitor rezervatar:
- dacă liberalitatea nu este supusă raportului, se impută asupra cotităţii disponibile →
excedentul (dacă există) se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul
iar, dacă o depăşeşte, este supus reducţiunii;
- dacă liberalitatea este supusă raportului, se impută asupra rezervei celui gratificat →
excedentul (dacă există) se impută asupra cotităţii disponibile (excepţie: dispunătorul a
stipulat imputarea sa asupra rezervei globale, caz în care numai partea care excedează
rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile).
- în toate cazurile, liberalitatea este supusă reducţiunii, dacă se depăşeşte cotitatea disponibilă;
- în ipoteza în care există mai multe liberalităţi, imputarea se face, ţinându-se seama şi de ordinea
reducţiunii liberalităţilor excesive.

Printre dispoziţiile legale care limitează dreptul de a dispune de propriile bunuri se numără şi cele referitoare la
rezervă. În cazul în care de cuius lasă în viaţă rude apropiate (descendeţi sau părinţi) ori soţ supravieţuitor, nu
poate dispune prin acte juridice cu titlu gratuit între vii (donaţii) sau mortis causa (legate) decât în limitele unei
anumite cote-părţi din patrimoniul său Partea din patrimoniul succesoral de care de cuius poate dispune
neîngrădit se numeşte cotitate disponibilă, iar partea de care nu poate dispune şi care revine în temeiul legii
rudelor sale cele mai apropiate şi soţului supravieţuitor se numeşte rezervă. Rezerva şi cotitatea disponibilă se
exprimă ambele prin fracţiuni din unitatea care este patrimoniul defunctului. Rezerva protejează pe rezervatari nu
numai contra liberalităţilor făcute terţilor străini de moştenire, însă şi contra celor făcute în favoarea unuia sau
altuia dintre aceştia peste limitele cotităţii disponibile. Rezervatarii gratificaţi pot cumula rezerva şi cotitatea
disponibilă. Rezerva succesorală se caracterizează prin faptul că: reprezintă o parte a succesiunii, are un caracter
de ordine publică, este colectivă, este datorată în natură.
Moştenitorii rezervatari sunt doar descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor ai defunctului.
Când la moştenire vin copii ai defunctului, cotitatea disponibilă a moştenirii nu poate depăşi: 1/2 din moştenire,
dacă lasă un copil; 1/3 din moştenire, dacă lasă doi copii; 1/4 din moştenire, dacă lasă trei sau mai mulţi copii.
Prin urmare rezerva va fi de: 1/2 din moştenire pentru un copil, 2/3 din moştenire pentru doi copii şi 3/4 din
moştenire pentru trei sau mai mulţi copii. Dacă unul dintre copiii defunctului este predecedat, având la rândul său
copii, în viaţă la deschiderea moştenirii, iar la moştenire vin şi unul sau mai mulţi copii ai defunctului care i-au
supravieţuit, calculul se va face în funcţie de numărul tulpinilor, întrucât sunt întrunite condiţiile reprezentării
succesorale. Ascendenţii privilegiaţi - cotitatea disponibilă a moştenirii nu poate trece peste 1/2 din moştenire
dacă cel decedat lasă în viaţă ambii părinţi sau peste 3/4 din moştenire dacă lasă în viaţă un singur părinte. Prin
urmare rezerva va fi de 1/2 sau 1/4 din moştenire. Soţul supravieţuitor - când defunctul lasă un soţ supravieţuitor,
liberalităţile făcute de soţul predecedat nu pot depăşi jumătate din cotele de moştenire legală prevăzute în
favoarea soţului supravieţuitor. Prin urmare rezerva soţului supravieţuitor va fi de: 1/8 din moştenire în concurs cu
descendenţii (jumătate din cota legală de 1/4); 1/6 din moştenire în concurs cu ascendenţii şi colateralii privilegiaţi,
dacă aceştia vin împreună la moştenire (jumătate din cota legală de 1/3); 1/4 din moştenire în concurs fie cu
ascendenţii privilegiaţi, fie cu colateralii privilegiaţi (jumătate din cota legală de 1/2); 3/8 din moştenire în concurs
cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari (jumătate din cota legală de 3/4); 1/2 din moştenire când există
donaţii care se impută asupra cotităţii disponibile a moştenirii şi liberalităţi testamentare (jumătate din întreaga
moştenire, care ar fi revenit soţului supravieţuitor în lipsă de moştenitori legali). Dacă soţul supravieţuitor vine la
moştenire în concurs cu copii ai defunctului dintr-o căsătorie anterioară, acesta nu poate beneficia de liberalităţile
făcute de soţul decedat decât în limita unei cotităţi disponibile speciale, limita aceste cotităţi speciale fiind partea
copilului care a luat cel mai puţin din moştenire, însă fără a putea depăşi valoric a patra parte din moştenire.
Întregul la care se raportează rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă a moştenirii nu se confundă cu
bunurile pe care le lasă de cuius la data deschiderii moştenirii, căci rezerva protejează pe cei în drept nu numai
contra legatelor făcute de defunct, ci şi împotriva donaţiilor făcute de acesta în timpul vieţii. Prin urmare masa de
calcul pentru determinarea rezervei şi a cotităţii disponibile a moştenirii este patrimoniul pe care de cuius l-ar fi
lăsat dacă nu ar fi făcut donaţii, adică un patrimoniu reconstituit fictiv prin calcul pe hârtie. Masa succesorală
cuprinde doar bunurile defunctului care se deferă prin moştenire, iar nu şi donaţiile făcute de acesta în timpul
vieţii, decât dacă sunt supuse reducţiunii în favoarea rezervatarilor. Masa partajabilă cuprinde bunurile

succesorale care se deferă universal sau cu titlu universal, iar nu şi cele deferite cu titlu particular (legatele
particulare).
Operaţiuni pentru determinarea masei de calcul: stabilirea activului brut prin determinarea bunurilor lăsate de
defunct la data decesului şi a valorii acestora; stabilirea activului net prin scăderea pasivului succesoral din activul
brut; reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii. Se prezumă
că înstrăinările făcute în favoarea unui succesibil în linie dreaptă de de cuius în timpul vieţii sub forma unor acte
cu titlu oneros cu păstrarea dreptului de uzufruct sau contra unei rente viagere sunt donaţii care trebuie reunite
valoric pentru calcul la activul net al succesiunii, imputarea lor făcându-se în primul rând pe cotitatea disponibilă a
moştenirii, iar pentru diferenţă, dacă există, asupra părţii de rezervă cuvenite celui gratificat.
Reducţiunea nu operează de drept, ci trebuie cerută de către rezervatarii în interesul cărora a fost
reglementată rezerva. Reducţiunea poate fi realizată: pe cale convenţională, pe cale de excepţie, pe cale de
acţiune. Pornind de la principiul potrivit căruia rezerva trebuie asigurată moştenitorilor în natură, regula este aceea
a reducţiunii în natură, adică prin reintegrarea obiectului legatelor sau donaţiilor în rezerva succesorală şi doar
excepţia cea a reducţiunii prin echivalent, prin compensarea valorică a obiectului liberalităţii reduse, rezerva
reconstituindu-se prin plata unei sume de bani. Reducţiunea prin echivalent se face în următoarele cazuri: dacă
donaţia excesivă a fost făcută unui descendent sau soţului supravieţuitor cu scutire de raport, iar moştenirea
conţine bunuri de aceeaşi natură; dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul donaţiei este un
imobil şi partea supusă reducţiunii este mai mică de jumătate din valoarea acestui bun; dacă donatarul a
înstrăinat înaintea deschiderii moştenirii bunul care a format obiectul donaţiei reductibile; dacă bunul donat a pierit
din culpa donatarului, acesta este obligat să suporte reducţiunea prin echivalent bănesc, după valoarea pe care
bunul pierit ar fi avut-o la data deschiderii moştenirii; dacă obiectul donaţiei l-a constituit o cantitate de bunuri
fungibile, reducţiunea se va face prin restituirea unei cantităţi similare de bunuri.
Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive: legatele se reduc înaintea donaţiilor; legatele se reduc toate deodată
şi în mod proporţional (regula reducţiunii proporţionale a legatelor este supletivă, întemeindu-se pe voinţa
prezumată a testatorului, poate fi înlăturată printr-o dispoziţie prin care se prevede o anumită ordine de
reducţiune); donaţiile se reduc în ordinea inversă a datei lor (dacă mai multe donaţii au fost făcute la aceeaşi dată,
ele se vor reduce în mod proporţional).
Raportul este instituţia în virtutea căreia un moştenitor este obligat să readucă la masa succesorală, în natură
sau prin echivalent, donaţia primită pentru ca astfel reconstituită masa succesorală să fie împărţită conform
cotelor de moştenire legală între moştenitorii obligaţi la raport. Dacă la moştenire vin doi sau mai mulţi
descendenţi ai defunctului ori soţul supravieţuitor împreună cu unul sau mai mulţi descendenţi, iar unul sau mai
mulţi dintre aceşti moştenitori au fost gratificaţi de defunct cu donaţii, cel gratificat va fi obligat să raporteze la
masa succesorală donaţia primită, dacă donatorul nu a dispus altfel. Raportul donaţiilor nu trebuie confundat cu
reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net al moştenirii a valorii donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii,
raportul privind doar anumite donaţii, în timp ce reunirea fictivă toate donaţiile făcute de defunct: reunirea fictivă
este o operaţiune de stabilire a masei de calcul (elementul de referinţă pentru stabilirea rezervei şi a cotităţii
disponibile); raportul liberalităţilor este o operaţiune ulterioară celei de reunire fictivă (pentru calcul) a donaţiilor,
care are menirea de a stabili componenţa părţii din masa de împărţit care se deferă potrivit regulilor moştenirii ab
intestat între descendenţii celui decedat şi soţul supravieţuitor al acestuia; donaţiile exceptate de la raport prin
voinţa dispunătorului produc efecte în limitele cotităţii disponibile, pentru rest fiind supuse reducţiunii; donaţiile
exceptate de la raport prin voinţa donatarului, care renunţând la moştenire este considerat străin de aceasta, se
vor imputa asupra cotităţii disponibile, fiind supuse reducţiunii dacă trec peste limitele acesteia.
Persoanele ţinute la raport: obligaţia de raport revine descendenţilor şi soţul supravieţuitor atunci când
cumulează calitatea de moştenitor legal cu aceea de beneficiar al unei donaţii nescutite de raport; raportul nu este
datorat decât de moştenitorii legali acceptanţi, nu şi de către cei care renunţă la moştenire, devenind străini de
aceasta; dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării, reprezentantul trebuie să raporteze donaţiile primite de
reprezentat, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia. Modalităţile executării raportul donaţiilor: în natură
(presupune reunirea la masa partajabilă chiar a bunului care a fost donat, acesta putând fi atribuit la partaj oricărui
coindivizar); prin echivalent valoric sau luare mai puţin (presupune păstrarea de către cel gratificat în natură a
bunului donat, la partaj).
Raportul datoriilor este un mijloc de stingere a obligaţiei de plată pe care coindivivizarul debitor o are faţă de
moştenire. În loc ca debitorul să facă plata către moştenire, iar apoi să i se atribuie cota-parte de bunuri cuvenită,
se atribuie direct în lotul coindivizarului-debitor creanţa, iar acesta devenind creditor şi debitor al aceleiaşi creanţe,
datoria se stinge prin confuziune. Datoriile supuse raportului: orice datorii care sunt în fiinţă la data deschiderii
moştenirii, având legătură cu indiviziunea succesorală şi care sunt certe şi lichide. Persoanele ţinute la raportul
datoriilor: la raportul datoriilor pot fi ţinuţi nu numai descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, cum se
întâmplă la raportul donaţiilor, ci toţi moştenitorii legali ai defunctului, precum şi legatarii universali sau cu titlu
universal.
Dacă există moştenitori rezervatari acceptanţi, masa de calcul se împarte în rezerva succesorală şi în cotitatea
disponibilă a moştenirii. Este necesară determinarea sectorului (rezervei sau cotităţii disponibile) asupra căreia
trebuie imputate (calculate) liberalităţile făcute de defunct. Dacă imputarea se face asupra rezervei, cotitatea
disponibilă rămâne deschisă altor liberalităţi. Dacă imputarea se face asupra cotităţii disponibile, aceasta se
restrânge prin liberalităţile succesive până la epuizarea ei.
Gratificatul nu este moştenitor rezervatar: în cazul donaţiilor şi legatelor făcute în favoarea terţilor străini de
moştenire sau a moştenitorilor nerezervatari, imputarea (calculul) liberalităţilor se va face într-o anumită ordine,
inversă celei a reducţiunii acestora, întotdeauna din cotitatea disponibilă a moştenirii pentru a se determina dacă
se înscriu în limitele acesteia. Gratificatul este moştenitor rezervatar iar liberalitatea este raportabilă: moştenitorul
rezervatar beneficiar al unei donaţii nescutite de raport poate renunţa la calitatea de moştenitor legal (şi
rezervatar), păstrând donaţia, fără a mai fi obligat la raport, aceasta imputându-se asupra cotităţii disponibile a
moştenirii, ca şi cum donatarul ar fi un terţ gratificat străin de moştenire, iar donaţia neraportabilă; fiind un avans în
contul moştenirii, fără intenţia de avantajare a donatarului în detrimentul celorlalţi rezervatari, principiul este că
donaţiile raportabile se impută asupra rezervei celui gratificat, iar nu asupra cotităţii disponibile a moştenirii.

Gratificatul este moştenitor rezervatar iar liberalitatea nu este raportabilă: liberalităţile se impută asupra cotităţii
disponibile a moştenirii dacă au o valoare mai mică sau cel mult egală aceleia a părţii disponibile; imputarea
acestor liberalităţi asupra disponibilului se va face în ordinea inversă a reducţiunii lor.

1. care sunt caracterele juridice ale rezervei succesorale?
2. care sunt liberalităţile care intră sub incidenţa art. 1090 Cod civil?
3. care sunt efectele reducţiunii liberalităţilor excesive?

DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ
10.1.Introducere.............................................................................................................................. 111
10.2.Competenţe............................................................................................................................. 111
10.3.Dreptul de opţiune succesorală......................................................................................... 111
10.4.Acceptarea moştenirii………………………………................................................................ 116
10.5.Renunţarea la moştenire……………................................................................................... 120
10.7.Test de evaluare……………………....................................................................................... 123
10.1. INTRODUCERE.
ale dreptului de opţiune succesorală. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul noţiunii, subiectelor,
caracterelor juridice, condiţiilor de validitate şi prescripţiei dreptului de opţiune succesorală. De
asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale acceptării moştenirii.
10.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al dreptului de opţiune succesorală, precum şi al
acceptării moştenirii.
10.3. DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ.
Codul civil reglementează aspectele generale pe care le comportă opţiunea succesorală, în Cartea
a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii”, Capitolul I
„Transmisiunea moştenirii”, Secţiunea 1 „Dispoziţii generale”, art. 1100-1106.
Dreptul de opţiune succesorală este acel drept subiectiv, născut la data decesului celui despre a
cărui moştenire este vorba, în persoana succesibililor acestuia, constând în posibilitatea de a alege
între acceptarea moştenirii şi repudierea moştenirii şi care poate fi exercitat numai în condiţiile stabilite
de lege → succesibil: persoana care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, dar
care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.
Patrimoniul unei persoane decedate, ce prezintă caracteristica de a nu putea rămâne fără titular, se
transmite de drept din clipa morţii lui de cuius (caracter provizoriu, ea consolidându-se abia după
exercitarea dreptului de opţiune succesorală care produce efecte retroactive, de la data decesului lui de
cuius) moştenitorilor legali sau testamentari, transmiterea realizându-se:
- fără manifestarea de voinţă a moştenitorilor (independent de vreo manifestare de voinţă);
- indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară.
- succesibilii, din momentul deschiderii succesiunii, îşi pot exercita dreptul de opţiune succesorală
(drept subiectiv al moştenitorilor cu vocaţie succesorală) alegând între două posibilităţi:
- fie să accepte moştenirea;
- fie să renunţe la moştenire.
- retransmiterea dreptului de opţiune succesorală: patrimoniul succesoral, transmis de drept
succesibilului lui de cuius, care însă moare înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală (în
mod expres sau tacit) se retransmite, de asemenea de drept, către propriii moştenitori:
- fiecare succesibil are posibilitatea de a opta cu privire la moştenirea faţă de care are această
calitate în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor:
- fie în sensul de a o accepta,
- fie în sensul de a de a o repudia.
- partea succesibilului, care beneficiază de retransmiterea dreptului de opţiune şi care renunţă la
aceasta, va profita celorlalţi moştenitori ai autorului lor (dreptul de opţiune nu trebuie exercitat de
către comoştenitori unitar, partea renunţătorilor profitând celorlalţi moştenitori ai autorului lor).
!!! moştenitorii succesibilului au posibilitatea să exercite două drepturi de opţiune:
- propriul drept de opţiune cu privire la moştenirea succesibilului decedat;
- dreptul de opţiune retransmis, vizând moştenirea anterior deschisă (numai dacă a fost
acceptată moştenirea succesibilului decedat → renunţătorul la moştenirea succesibilului nu
mai poate accepta moştenirea retransmisă: pentru a fi acceptată moştenirea retransmisă,
este necesar să nu se renunţe la moştenirea succesibilului decedat) → succesibilul căruia i-a
fost retransmis dreptul de opţiune succesorală poate:

- renunţa la moştenirea retransmisă;
- accepta moştenirea autorului său.
A. Subiectele dreptului de opţiune succesorală:
- dreptul de opţiune succesorală aparţine, în principiu: tuturor moştenitorilor cu vocaţie generală la
moştenire, chiar dacă, în concret, persoana are sau nu vocaţie.
1. Succesibilii legali şi testamentari (universali, cu titlu universal şi cu titlu particular):
- patrimoniul succesoral, la data deschiderii succesiunii, se transmite moştenitorilor defunctului,
pentru fiecare dintre aceştia născându-se un drept subiectiv de opţiune succesorală;
- în termenul de prescripţie prevăzut de lege, dreptul de opţiune succesorală poate fi exercitat, de
toţi succesibilii, însă moştenirea va fi culeasă în ordinea stabilită de lege şi/sau de defunct (ex.
când există moştenitori acceptanţi atât din clasa I-a de moştenitori, cât şi din clasa a II-a de
moştenitori, moştenirea se va deferi numai celor din clasa I, opţiunea succesibililor subsecvenţi
fiind lipsită astfel de efecte juridice, drepturile acestora asupra moştenirii desfiinţându-se
retroactiv);
- dreptul de opţiune succesorală al legatarilor:
- legatarului trebuie să i se recunoască posibilitatea de a renunţa la moştenire întrucât vocaţia
universală sau cu titlu universal a legatarilor implică:
- atât dobândirea activului,
- cât şi suportarea pasivului succesoral.
- legatarului trebuie să i se recunoască posibilitatea de a renunţa la moştenire întrucât vocaţia
cu titlu particular a legatarului (deşi nu presupune, în principiu, suportarea pasivului
succesoral, proporţional cu valoarea legatului) implică:
- aprecieri de ordin moral (nimeni nu poate fi gratificat împotriva voinţei sale),
- şi interese patrimoniale (legatul cu sarcină).
- în ipoteza moştenirilor succesive (titularul dreptului de opţiune succesorală decedează înainte de
a-l fi exercitat), dreptul de opţiune succesorală se transmite moştenitorilor titularului dreptului: →
în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor (în termenul aplicabil
autorului lor), moştenitorii titularului dreptului de opţiune succesorală, care a decedat fără a-l fi
exercitat, îl exercită separat (fiecare pentru partea sa: dreptul de opţiune se împarte între ei).
- în ipoteza în care succesorii titularului dreptului de opţiune succesorală nu se înţeleg între ei
(unii dorind să accepte moştenirea, alţii dorind să renunţe la ea): de partea succesibilului care
renunţă, vor profita ceilalţi moştenitori ai autorului său.
- în ipoteza în care mai multe persoane vin la moştenire prin reprezentare succesorală, fiecare în
parte are dreptul să se pronunţe asupra acceptării sau renunţării la moştenire (reprezentanţii
moştenesc personal).
2. Creditorii personali ai succesibililor (legali sau testamentari):
- în ipoteza în care succesibilul este indolent şi nu acceptă moştenirea ce i se cuvine, deşi are
datorii ce ar putea fi satisfăcute din activul succesoral, creditorii personali ai succesibilului (nu
creditorii moştenirii), în limita îndestulării creanţei lor pot exercita, pe calea acţiunii oblice în locul
şi în numele succesibililor, dreptul de opţiune succesorală (acceptarea moştenirii) → excepţie de
la principiul libertăţii acceptării moştenirii (nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i
se cuvine).
- creditorii succesibilului, care a renunţat la moştenire în frauda lor, au dreptul de a cere instanţei
de judecată inclusiv revocarea renunţării în ceea ce-i priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la
data la care au cunoscut renunţarea → efectele admiterii acţiunii în revocare: produce efectele
acceptării moştenirii de către succesibilul debitor, numai în privinţa creditorului reclamant şi în
limita creanţei acestuia.
B. Actul juridic de opţiune succesorală: actul prin care se exercită dreptul de opţiune succesorală →
manifestare de voinţă prin care titularul dreptului subiectiv de opţiune succesorală are posibilitatea de
alegere între a accepta sau a renunţa la moştenire.
1. Caractere juridice ale actului de opţiune succesorală:
a. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic unilateral: conţine voinţa unei singure
persoane (în caz de pluralitate de succesibili, ei nu pot exercita dreptul de opţiune succesorală în
mod colectiv) → actul de opţiune succesorală poate fi încheiat:
- fie personal;
- fie prin reprezentant (legal sau convenţional: mandatar cu procură specială autentică).
b. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic indivizibil (unitar): succesibilul, moştenitor
legal sau testamentar, trebuie să opteze unitar cu privire la întreaga moştenire:
- fie să accepte în întregime moştenirea (nu poate a accepta o anumită parte din moştenire şi
să renunţe la altă parte),
- fie să renunţe în întregime la moştenire.
- excepţie (vocaţia multiplă la moştenire: excepţie aparentă de la caracterul indivizibil al opţiunii
succesorale, succesibilul cu vocaţie succesorală multiplă având pentru fiecare dintre acestea,
cum însuşi legiuitorul spune, un drept de opţiune distinct): dacă moştenitorul întruneşte atât
calitatea de moştenitor legal, cât şi calitatea de beneficiar al unui testament, acesta (în dubla sa
calitate) poate opta diferit în privinţa moştenirii legale faţă de moştenirea testamentară, având
câte un drept de opţiune distinct pentru fiecare din cele două calităţi (ex. legatarul chemat la
moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi).

!!! în ipoteza în care, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a
dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, legatarul poate
opta numai în calitate de legatar, nu şi în calitate de moştenitor legal (ex. defunctul are doi
copii iar pe A îl gratifică cu o cotă de 3/8 din moştenire - aşadar, mai puţin decât ar fi cules
în calitate de moştenitor legal, căci în această calitate ar fi cules 1/2 din moştenire, dar mai
mult decât rezerva sa succesorală, aceasta fiind de 1/4 din moştenire - legea îl obligă pe
cel care beneficiază de vocaţie multiplă la moştenire, căruia nu i s-a încălcat rezerva
succesorală, însă i s-a diminuat cota legală, să opteze numai cu privire la moştenirea
testamentară).
c. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic pur şi simplu (act juridic nesusceptibil de
modalităţi): act de nu poate fi afectat de modalităţi (termen sau condiţie) sub sancţiunea nulităţii
absolute → excepţie: actul de opţiune succesorală al succesibilului mai îndepărtat în clasă şi grad
este afectat de condiţia ca succesibilul în clasă şi grad preferabile să nu accepte moştenirea
(condiţie de esenţa actului de opţiune succesorală).
d. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic, în principiu, irevocabil: odată exercitat
dreptul de opţiune succesorală, nu se mai poate reveni asupra opţiunii făcute → irevocabil în mod
absolut, întrucât moştenitorul care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra alegerii
făcute (semel heres, semper heres) renunţarea ulterioară la moştenire fiind lipsită de eficienţă.
- excepţie: se poate reveni asupra renunţării la moştenire.
e. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic declarativ de drepturi: efectele opţiunii
operează retroactiv, de la data deschiderii succesiunii → în mod excepţional însă, drepturile
dobândite de terţii de bună-credinţă, între momentul renunţării la moştenire şi momentul revocării
renunţării, vor trebui respectate.
2. Particularităţile condiţiilor de validitate ale actului juridic de opţiune succesorală:
a. capacitatea necesară exercitării dreptului de opţiune succesorală (nulitate relativă: anularea
actului de opţiune succesorală): succesibilul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, actul
de opţiune succesorală este un act de dispoziţie.
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi interzisul judecătoresc (fiind lipsiţi de capacitate
de exerciţiu) nu îşi pot exercita dreptul de opţiune succesorală → dreptul lor de opţiune
succesorală este exercitat de către reprezentantul legal.
- minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă (peste 14 ani) îşi poate exercita personal dreptul
de opţiune succesorală, însă cu:
- încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui;
- autorizarea instanţei de tutelă (în unele cazuri).
- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi căruia instanţa de tutelă i-a recunoscut capacitatea
deplină de exerciţiu (capacitatea anticipată de exerciţiu), îşi poate exercita personal dreptul de
opţiune succesorală.
b. consimţământul valabil (nulitate relativă): consimţământul succesibilului trebuie să fie serios, liber
şi exprimat în cunoştinţă de cauză, voinţa exprimată în actul de opţiune succesorală nu trebuie
viciată prin:
- eroare (atât cea de fapt, cât şi cea de drept):
- eroare de drept: este de natură să atragă anularea opţiunii succesorale, numai dacă
este esenţială, privind o normă juridică determinantă pentru realizarea actului de
opţiune succesorală;
- eroare de fapt: actul este anulabil numai în cazul în care moştenitorul acceptant
descoperă un legat (de care nu a avut cunoştinţă la data acceptării) ale cărui
dispoziţii absorb mai mult de jumătate din moştenire (soluţie valabilă şi pentru cazul
renunţării la moştenire).
- dol: dolul poate proveni de la orice persoană;
- violenţă.
c. cauza actului de opţiune succesorală: trebuie să existe şi să fie licită şi morală:
- cauza ilicită şi imorală a actului de opţiune succesorală atrage nulitatea absolută;
- lipsa cauzei actului de opţiune succesorală atrage nulitatea relativă.
d. forma actului de opţiune succesorală: în principiu, actul de opţiune succesorală este consensual
(în cazul acceptării moştenirii forma solemnă nu este de esenţa acesteia, ci numai de natura
actului de opţiune succesorală);
- excepţie (sub sancţiunea nulităţii absolute): sunt acte autentice notariale (supuse înscrierii în
registrul naţional notarial):
- declaraţia de acceptare a moştenirii (!!! posibilă şi prin înscris sub semnătură privată);
- declaraţia de renunţare la moştenire;
- declaraţia de neacceptare a succesiunii (nu este supus înscrierii în registrul naţional
notarial).
- sancţiunea nerespectării condiţiilor de validitate ale actului de opţiune succesorală:
- dreptul la acţiunea în nulitate absolută a actului de opţiune este imprescriptibil extinctiv;
- dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat:
- în caz de violenţă de la încetarea acesteia,
- în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de
nulitate relativă.
C. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală:

- potrivit art. 1103 alin. (1) Cod civil: „Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an
de la data deschiderii moştenirii” → termen de prescripţie de 1 an (justificat de necesitatea
lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale) în interiorul căruia succesibilul trebuie să se
pronunţe cu privire la dreptul său de opţiune succesorală.
a. termenul de prescripţie special de un an vizează numai:
- transmisiunile succesorale universale;
- transmisiunile succesorale cu titlu universal.
b. legatarii cu titlu particular: dreptul de opţiune succesorală se exercită în cadrul termenului
general de prescripţie de 3 ani (opinie contrară, I. Genoiu: „Noul Cod civil, în art. 1103 dedicat
termenului de opţiune succesorală, nu realizează nicio distincţie între transmisiunile
universale şi cu titlu universal, pe de o parte, şi cele cu titlu particular pe de altă parte”).
- natura juridică a termenului de un an (doctrină): termenul de un an are natura juridică a unui
termen de decădere, întrucât:
- pe de o parte, stinge dreptul de opţiune succesorală (priveşte un drept subiectiv şi nu un
drept la acţiune);
- pe de altă parte, dacă ar fi calificat ca termen de prescripţie atunci ar deveni inutilă
dispoziţia potrivit căreia termenului i se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea şi
repunerea în termenul de prescripţie extinctivă (termenul de un an este unul de
decădere, acestuia fiindu-i aplicabile regulile de la prescripţia extinctivă).
- în ipoteza în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de
opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la
care i se comunică procesul-verbal de inventariere.
- reducerea termenului de opţiune succesorală: la cererea oricărei persoane interesate (procedura
ordonanţei preşedinţiale), pentru motive temeinice,, un succesibil poate fi obligat să-şi exercite
dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen - mai scurt decât cel de un an - stabilit de
instanţa judecătorească → caracter excepţional, intervenind doar în situaţii în care se impune
atribuirea bunurilor succesorale în termene mai scurte decât cel de un an (ex. riscul pieirii,
degradării sau deteriorării bunurilor succesorale).
1. Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală:
- în principiu, termenul de opţiune de un an începe să curgă de la data deschiderii moştenirii,
indiferent dacă succesibilul:
- a cunoscut sau nu despre moartea lui de cuius;
- a luat cunoştinţă mai târziu de moartea lui de cuius;
- locuieşte în altă localitate decât locul deschiderii moştenirii;
- nu cunoaşte compoziţia masei succesorale;
- are numai vocaţie generală la moştenire, nu şi vocaţie concretă;
- moşteneşte, nu numai în nume propriu, ci şi prin reprezentare;
- moşteneşte prin retransmitere: succesibilii care moştenesc prin retransmitere au la
dispoziţie pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală termenul rămas de la data
morţii succesibilului şi până la expirarea termenului legal de un an sau 3 ani (legatar
particular) → moştenitorii trebuie să exercite dreptul de opţiune succesorală în termenul
rămas, adică în termenul cuprins între data morţii succesibilului şi data când se împlineşte
termenul de un an.
- excepţie: termenul de opţiune de un an începe să curgă de la:
a) data naşterii celui chemat la moştenire: ipoteza în care naşterea s-a produs după deschiderea
moştenirii;
b) data înregistrării morţii în registrul de stare civilă: ipoteza în care înregistrarea se face în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea (excepţie:
succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară →
termenul curge de la această din urmă dată);
c) data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său: ipoteza în care
testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;
d) data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se
întemeiază vocaţia sa ia moştenire: ipoteza în care această dată este ulterioară deschiderii
moştenirii.
2. Suspendarea termenului de prescripţie (poate fi invocată numai de către partea care a fost
împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel):
- dacă cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea
termenului şi timpul scurs înainte de suspendare:
!!! prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea:
- regula: unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat;
- excepţia: unui termen de 1 lună de la încetarea suspendării (cazul prescripţiilor de 6 luni sau
mai scurte).
- cazuri de suspendare a prescripţiei:
- cursul prescripţiei se suspendă în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp acesta nu are reprezentant sau ocrotitor legal;
- cursul prescripţiei se suspendă în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face
parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de

război (inclusiv în cazul succesibilului persoană civilă care se găseşte în forţele armate pentru
raţiuni de serviciu, impuse de necesităţile războiului);
- cursul prescripţiei se suspendă în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să
curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp
nu a încetat această împiedicare (excepţie: nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei
forţa majoră temporară, decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de
prescripţie → forţa majoră temporară suspendă prescripţia numai dacă survine în ultimele 6
luni ale termenului de opţiune succesorală);
- particularităţile suspendării prescripţiei în materie succesorală → prescripţia nu curge contra:
- creditorilor defunctului în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii:
- cât timp moştenirea nu a fost acceptată de către succesibili;
- cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte pe succesibili (în lipsa
acceptării).
- moştenitorilor defunctului:
- cât timp moştenitorii nu au acceptat moştenirea;
- cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte pe succesibili (în lipsa
acceptării).
- moştenitorilor defunctului în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii de la
data acceptării moştenirii şi până la data lichidării moştenirii (între momentul acceptării şi cel al
lichidării moştenirii).
3. Repunerea în termenul de prescripţie: cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen
dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în
termen şi judecarea cauzei (repunerea în termenul de prescripţie produce efecte, nu numai faţă
de succesibilul repus, ci şi faţă de terţi).
- cererea de repunere în termen trebuie făcută de succesibil în termen de 30 de zile, socotit din
ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat
depăşirea termenului de prescripţie
- repunerea în termenul de prescripţie al dreptul de opţiune succesorală poate avea loc când:
a. succesibilul, datorită cazului de forţă majoră, a fost împiedicat să îşi exercite dreptul de
opţiune succesorală → forța majoră suspendă de drept termenul de prescripție, în perioada
cât acţionează cauza de forţă majoră (instanța de judecată numai constată suspendarea
de drept a termenului de prescripţie);
b. succesibilul, din motive temeinice, a fost împiedicat să îşi exercite dreptul de opţiune
succesorală → instanţa de judecată va putea dispune repunerea în termenul de opţiune
succesorală (admite sau respinge cererea de repunere în termen):
- potrivit practicii judecătoreşti: instanţa de judecată poate dispune repunerea în termen
numai atunci când constată că împrejurările ce l-au împiedicat pe succesibil să-şi
exercite dreptul de opţiune nu fi sunt imputabile (depăşirea termenului de prescripţie nu
se datorează unei culpe a succesibilului) - ex. ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de
cuius de către moştenitori; decesul lui de cuius s-a petrecut în străinătate, iar legăturile
dintre acesta şi moştenitorii săi erau anormale; decesul într-un penitenciar;
neexercitarea de către mamă, prin părăsirea copilului, a drepturilor şi îndatoririlor
părinteşti; îndrumarea greşită de către notar, urmată de tergiversări din partea organelor
administraţiei publice locale; necunoaşterea testamentului de către legatar; starea de
boală îndelungată şi gravă.
- pot fi considerate motive temeinice, împrejurările ce prezintă următoarele trăsături:
- îl împiedică pe succesibil să exercite dreptul de opţiune succesorală;
- nu sunt imputabile succesibilului;
- nu îndeplinesc caracterul forţei majore, întrucât nu sunt absolut invincibile.
- admiterea cererii de repunere în termen constituie o acceptare implicită a moştenirii,
nefiind necesară acordarea unui nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune
succesorală.
4. Efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală:
- urmare a neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul legal, succesibilul este
prezumat de lege, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire → prezumţie relativă:
poate fi combătută prin proba contrară.
- prezumţia vizează succesibilul care, deşi cunoştea despre deschiderea moştenirii şi calitatea
lui de succesibil ca urmare a notificării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în
termenul legal;
- succesibilul care nu cunoştea despre deschiderea moştenirii şi despre calitatea sa, nefiind
notificat în condiţiile legii şi care nu acceptă moştenirea în termenul legal de opţiune
succesorală, nu poate fi considerat renunţător la moştenire, acesta:
- fie putându-se prevala, în condiţiile legii, de acceptarea tacită a moştenirii;
- fie putând solicita organului de jurisdicţie competent repunerea în termenul de prescripţie.
D. Prorogarea (prelungirea) termenului de opţiune succesorală: în cazul în care succesibilul a
cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de
opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de
inventariere → pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor
(excepţie: cazul în care a acceptat moştenirea).

- pentru a interveni prorogarea, este necesar ca cererea de inventariere a bunurilor succesorale să
fie formulată între limitele termenului de opţiune succesorală de un an → termenul de opţiune se
prelungeşte cu două luni de la data la care succesibilului i se comunică procesul-verbal de
inventariere.
- situaţii practice:
- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte cu cel puţin două luni de
expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât nu mai este necesară prorogarea
termenului de opţiune succesorală;
- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului după expirarea termenului de
opţiune de un an, astfel încât este necesară prorogarea termenului de opţiune succesorală cu
două luni;
- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte de expirarea termenului
de opţiune de un an, însă până la împlinirea acestui termen sunt mai puţin de două luni,
devenind necesară prorogarea termenului de opţiune succesorală (trebuie să mai curgă un
termen de două luni).
10.4. ACCEPTAREA MOŞTENIRII.
- acceptarea moştenirii este un act unilateral de voinţă (actul sau faptul juridic unilateral) prin care
succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor al defunctului în limitele activului succesoral (intra
vires hereditatais), consolidându-şi definitiv calitatea de moştenitor al defunctului, adică
consolidându-se transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului → acceptarea
moştenirii poate fi făcută şi de creditorii succesibilului, pe cale oblică, însă numai în limitele
îndestulării creanţei lor.
1. Acceptarea voluntară a moştenirii: actul sau faptul unilateral şi necondiţionat al succesibilului de a
păstra moştenirea.
2. Acceptarea forţată a moştenirii (pedeapsă civilă - aplicabilă atât în cazul moştenirii legale, cât şi
în cazul moştenirii testamentare - prin care moştenitorii pierd dreptul de opţiune): este considerat că
a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea, succesibilul care, cu rea-credinţă:
- a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral (în scopul de a şi le însuşi în
exclusivitate);
- a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii (în scopul de a sustrage donaţia de
care a beneficiat, raportului sau reducţiunii şi de a-i păgubi pe comoştenitori sau pe
creditorii succesorali).
- condiţiile acceptării forţate a moştenirii:
a. existenţa elementului obiectiv: darea la o parte, ascunderea sau nedeclararea la inventar a unor
bunuri succesorale sau a unei donaţii supusă raportului ori reducţiunii de către succesibil,
singur sau în participaţie (răspundere solidară);
- fapte comisive: ex. ascunderea materială a unor bunuri, întocmirea unui testament fals
sau a unui înscris doveditor al unei creanţe nereale către succesiune;
- fapte omisive: ex. nedeclararea unor bunuri cu prilejul întocmirii inventarului succesoral,
nedeclararea unor datorii ale succesibilului faţă de succesiune, nedeclararea unei
donaţii supuse raportului sau reducţiunii.
- ca urmare a unei sustrageri sau tăinuiri (orice fraudă sau mijloace dolosive comise de
moştenitor) se realizează o împosedare ascunsă (clandestină) a unui comoştenitor, în
dauna celorlalţi comoştenitori.
- ascunderea sau dosirea atrag acceptarea forţată a moştenirii şi în următoarele situaţii
(practică judecătorească):
- ascunderea sau dosirea privesc nu numai bunurile mobile, ci şi bunurile imobile;
- ascunderea sau dosirea sunt săvârşite nu numai după deschiderea moştenirii, ci şi mai
înainte de deschiderea moştenirii, poate chiar şi cu complicitatea defunctului;
- ascunderea sau dosirea sunt săvârşite nu numai înainte de exercitarea dreptului de
opţiune succesorală, ci şi după exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
b. existenţa elementului subiectiv: intenţia succesibilului de a frauda pe ceilalţi comoştenitori sau
pe creditorii moştenirii → intenţie frauduloasă sau rea-credinţă din partea moştenitorului
(sustragerea frauduloasă să fie imputabilă moştenitorului).
!!! nedeclararea de către succesibil, cu ocazia întocmirii inventarului, a unor bunuri succesorale,
din greşeală sau din credinţa greşită că acestea îi aparţin, nu atrage aplicarea acestei pedepse
civile → reaua-credinţă a succesibilului nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către cel care o
invocă (comoştenitor sau creditor al succesiunii);
- în ipoteză fraudării comoştenitorilor: succesibilul care a săvârşit fapta în acest scop este
decăzut: - atât din dreptul de a renunţa la moştenire;
- cât şi din dreptul de a primi partea sa din bunurile sustrase.
- în ipoteză fraudării creditorilor moştenirii: succesibilul care a săvârşit fapta în acest scop
este decăzut numai din dreptul de a renunţa la moştenire, nu şi din dreptul de a primi partea
sa din bunurile sustrase.
- în ipoteza în care succesibilul înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile dosite, mai înainte ca acest
fapt să fie descoperit, doctrina apreciază că dispoziţiile art. 1119 Cod Civil nu mai sunt aplicabile;

- în ipoteza în care succesibilul, care a săvârşit fapta de ascundere, a decedat mai înainte de a
restitui bunurile dosite (înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală), moştenitorii
acestuia vor fi sancţionaţi: operează acceptarea tacită a moştenirii retransmise (obligaţi să
accepte numai moştenirea retransmisă), chiar dacă restituie ei înşişi aceste bunuri, neavând
posibilitatea de a renunţa la aceasta → efectele acceptării forţate a moştenirii îi vor viza numai
indirect pe moştenitorii succesibilului sancţionat, patrimoniul autorului lor fiind mai sărac, ca
urmare a operării faţă de acesta a efectelor acceptării forţate.
c. faptele frauduloase să fie de natură a păgubi alte persoane: în următoarele ipoteze nu este
îndeplinită această condiţie:
- succesibilul are drepturi exclusive asupra succesiunii;
- soţul supravieţuitor, care vine la moştenirea defunctului în concurs cu alţi moştenitori decât
descendenţii acestuia din urmă, a sustras sau a ascuns obiecte de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor (excepţie: creanţele creditorilor succesiunii nu pot fi
satisfăcute din alte bunuri succesorale, inclusiv partea soţului supravieţuitor din aceste
bunuri);
- legatarul cu titlu particular a sustras sau dosit bunuri care i se cuvin în mod exclusiv,
acestea nefiind supuse nici reducţiunii (excepţie: creanţele creditorilor succesiunii nu pot fi
satisfăcute de succesorii universali şi cu titlu universal din valoarea patrimoniului
succesoral).
d. autorul faptei să aibă calitatea de moştenitor (moştenitor legal sau de legatar universal ori cu
titlu universal):
- legatarului cu titlu particular nu-i este aplicabilă sancţiunea acceptării forţate (însă nu poate
cere aplicarea sancţiunii acceptării forţate faţă de ceilalţi moştenitori care au săvârşit
faptele frauduloase prevăzute de lege):
- fie că a ascuns bunurile care formau obiectul legatului său: deoarece bunurile ascunse îi
revin în exclusivitate;
- fie că a ascuns alte bunuri: întrucât are situaţia oricărui terţ.
e. succesibilul să aibă capacitate delictuală.
3. Acceptarea voluntară expresă a moştenirii: când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau
calitatea de moştenitor printr-un:
- înscris autentic (declaraţia se va înscrie în registrul naţional notarial);
- înscris sub semnătură privată.
- condiţiile acceptării exprese a moştenirii:
a. manifestarea de voinţă a moştenitorului să fie constatată numai printr-un înscris autentic sau
sub semnătură privată (acceptarea expresă a moştenirii este un act formal, nu însă şi
solemn), adică succesibilul trebuie să îşi însuşească calitatea de moştenitor în formă scrisă,
nefiind posibilă o acceptare verbală (ex. o simplă scrisoare, chiar neîntocmită special pentru
acceptarea succesiunii, adresată unui alt moştenitor sau unui creditor al succesiunii din care
însă trebuie să rezulte, neîndoielnic, voinţa succesibilului de a accepta moştenirea; diferite
cereri, adresate de succesibil instanţelor de judecată, notarului public sau organelor
administraţiei publice, în vederea soluţionării unor aspecte care privesc moştenirea).
- moştenirea poate fi acceptată de către succesibil şi prin:
- reprezentantul său legal (cu încuviinţarea instanţei de tutelă);
- mandatar împuternicit (împuternicirea mandatarului este revocabilă, însă acceptarea pe
care acesta o face, în numele şi pe seama mandantului, este irevocabilă):
- în scris (mandatul formând corp comun cu actul în vederea căruia a fost dat);
- în mod special (actul de opţiune succesorală fiind un act de dispoziţie).
b. succesibilul trebuie să-şi fi însuşit, în mod neechivoc, titlul sau calitatea de moştenitor, adică
din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să îşi exercite drepturile şi să îşi asume
obligaţiile ce decurg din calitatea sa de moştenitor (legal sau testamentar) → caracterul
neechivoc al voinţei succesibilului este apreciat de către instanţa de judecată, care va
proceda la o analiză a conţinutului real al actului.
4. Acceptarea voluntară tacită a moştenirii: când succesibilul a făcut un act sau fapt (privind fie
bunuri succesorale singulare, fie bunuri succesorale ca universalitate), pe care nu ar putea să îl facă
decât în calitate de moştenitor → manifestare a intenţiei neîndoielnice de a accepta moştenirea (din
actele săvârşite de succesibil trebuie să rezulte neechivoc voinţa acestuia de a accepta moştenire).
!!! determinarea acceptării tacite a moştenirii este o operaţie dificilă, ce implică o examinare atentă
a actelor săvârşite de succesibil, în vederea stabilirii intenţiei sale reale de a păstra sau nu
calitatea de moştenitor.
- acceptarea tacită poate fi realizată:
a. fie personal,
b. fie prin reprezentant, legal sau convenţional (mandatarul: împuternicire specială şi să realizeze
actele de acceptare tacită a moştenirii);
c. fie printr-un gestionar de afaceri (actele de acceptare tacită făcute de gestionarul de afaceri au
valoarea unei acceptări a moştenirii numai în măsura în care succesibilul ratifică, în termenul
de opţiune succesorală, gestiunea, transformând-o astfel într-un mandat).
- condiţiile acceptării tacite a moştenirii:
a. actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor,
b. actul îndeplinit să presupună neapărat intenţia de a accepta.

- în ipoteza în care actul este echivoc, putând să primească şi o altă interpretare, acesta nu are
valoare de acceptare tacită (ex. achitarea taxelor fiscale pentru un imobil din succesiune nu
reprezintă un act de dispoziţie, ci constituie un act de administrare ce nu poate fi interpretat în
sensul unei acceptări tacite a moştenirii).
A. Acte juridice cu valoare de acceptare tacită:
a. actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag
acceptarea tacită a moştenirii (acceptarea moştenirii operează de drept, fiind exclusă
aprecierea instanţei de judecată);
- constituie acte de dispoziţie care valorează acceptare tacită a succesiunii:
- înstrăinarea bunurilor succesorale şi constituirea de drepturi reale asupra lor (actele
realizate de succesibil cu privire la drepturile asupra unei moşteniri deschise);
- dărâmarea şi reparaţiile care nu au un caracter urgent, făcute la imobilele succesorale;
- exercitarea în justiţie a acţiunilor privitoare la succesiune (excepţie: acţiunile cu caracter
conservator);
- renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi
(renunţare in favorem) → renunţarea cu titlu gratuit în favoarea tuturor comoştenitorilor
sau moştenitorilor subsecvenţi (renunţare pur abdicativă sau impersonală) nu are
valoarea unei acceptări tacite a moştenirii;
- renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau
moştenitorilor subsecvenţi.
- constituie acte de acceptare tacită a succesiunii (practică judiciară):
- achitarea taxelor succesorale;
- plata impozitelor asupra masei succesorale;
- solicitarea inventarierii bunurilor;
- constituirea unor drepturi reale asupra imobilului succesoral (servitute, ipotecă);
- fapta succesibilului de a construi după deschiderea succesiunii, dar în termenul legal de
opţiune, pe terenul defunctului un şopron şi un trotuar din beton;
- fapta succesibilului de a suporta o parte din sarcinile moştenirii, plătind suma în contul
cheltuielilor de înmormântare şi luând din bunurile lui de cuius unele lucruri de valoare
redusă;
- arendarea pământului succesoral;
- contractul de valorificare a dreptului de autor încheiat de succesibil în termenul de
opţiune succesorală etc.
- au semnificaţia unei acceptări tacite actele săvârşite asupra universalităţii bunurilor
moştenirii:
a. donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale către unul sau toţi comoştenitorii
sau către un terţ (cesiunea drepturilor succesorale constituind prin ea însăşi o
acceptare tacită a succesiunii, terţul nu are dreptul să opteze pentru acceptarea sau
renunţarea la succesiune);
b. renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor succesori (renunţarea in
favorem constituie o acceptare a moştenirii urmată de transmiterea ei cu titlu gratuit);
!!! renunţarea este pur abdicativă dacă succesibilul renunţă impersonal şi cu titlu gratuit.
c. renunţarea cu titlu oneros în folosul tuturor comoştenitorilor sau a moştenitorilor
subsecvenţi (constituie o acceptare a moştenirii urmată de o vânzare, adică de
transmiterea ei cu titlu oneros).
b. pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii (instanţa de judecată este cea care va
aprecia, diferit de la caz la caz, dacă actele respective constituie acte de acceptare a
moştenirii → acceptarea moştenirii nu operează de drept):
a. actele de dispoziţie care privesc bunurile succesorale singulare (ex. contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de rentă viageră,
contractul de întreţinere, actele de constituire a unor dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate asupra bunurilor succesorale; actele prin care sunt grevate bunuri succesorale;
renunţarea la un drept; încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor
la o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului; încheierea unui
antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil succesoral);
b. actele administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire (ut singuli), precum
actele de administrare care angajează viitorul (nu cele cu caracter urgent), ex. actele de
folosinţă a bunurilor succesorale → acestea sunt considerate acte de acceptare pentru că
succesibilul s-a comportat ca un proprietar şi, deci, se prezumă că nu a putut săvârşi
aceste acte fără să fi voit acceptarea moştenirii (ex. efectuarea unor cheltuieli utile sau
voluptuarii care măresc valoarea bunului succesoral sau care sunt realizate în scop de lux
sau de plăcere; încasarea unor creanţe ale moştenirii, dar care nu au natura unor venituri
curente ale acesteia; locaţiunea pe lungă durată a bunurilor succesorale; plata unor datorii
mai însemnate ale defunctului, în măsura în care succesibilul plătitor nu are, în acelaşi
timp, calitatea de codebitor; plata impozitelor pe terenuri, clădiri sau autovehicule care fac
parte din masa succesorală; plata taxelor asupra succesiunilor).
!!! actele de administrare şi conservare a patrimoniului succesoral pot fi considerate
manifestări de acceptare tacită a moştenirii dacă:
- pe de o parte, angajează viitorul;

- pe de altă parte, succesibilul şi-a însuşit calitatea de moştenitor.
- introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare, constituie un act de acceptare tacită a
moştenirii de către succesibilul reclamant.
Declaraţia de neacceptare a succesiunii: declaraţie autentică notarială (formă solemnă sub
sancţiunea nulităţii absolute) pe care trebuie să o dea succesibilul - anterior îndeplinirii actului ce
poate avea semnificaţia acceptării moştenirii - care nu doreşte ca prin aceasta să fie considerat
acceptant.
- declaraţia de neacceptare poate fi dată de către succesibil numai cu privire la actele asupra
unor bunuri din moştenire, caz în care acceptarea nu operează de drept, ci poate fi dispusă de
către instanţa de judecată, adică relativ la:
- actele de dispoziţie,
- actele de administrare definitivă,
- actele de folosinţă.
- declaraţia de neacceptare nu are semnificaţia unei renunţări la moştenire, succesibilul păstrând
nealterat dreptul de opţiune succesorală, putând uza de ambele valenţe ale acestuia în
interiorul termenului de un an, adică:
- fie să accepte moştenirea;
- fie să renunţe moştenire (caz în care actele realizate de către succesibilii renunţători
la moştenire vor profita moştenitorilor acceptanţi).
!!! în ipoteza în care succesibilul încheie acte de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea
drepturilor asupra moştenirii, acesta este considerat de drept acceptant al moştenirii, într-o
asemenea ipoteză declaraţia de neacceptare nefiind admisibilă.
B. Acte juridice care nu valorează acceptare tacită:
- actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie (excepţie: din împrejurările în
care acestea s-au efectuat rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor).
a. constituie acte de conservare:
- cererile de punere şi ridicare a sigiliilor şi de facere a inventarului;
- efectuarea unor reparaţii urgente;
- întreruperea prescripţiei;
- încasarea unor sume datorate succesiunii;
- exercitarea unor acţiuni posesorii cu privire la un bun succesoral;
- luarea unei inscripţii ipotecare sau cererea de reînnoire a unei ipoteci înscrise.
b. constituie acte de administrare provizorie: actele de natură urgentă a căror îndeplinire este
necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii, precum:
- plata cheltuielilor de înmormântare;
- plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului;
- plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de respect faţă de
memoria acestuia, etc.
- nu atrag acceptarea tacită a moştenirii (practica judiciară):
- luarea din patrimoniul moştenirii a unei amintiri de familie,
- preluarea de către unii moştenitori legali, în raport cu obiceiul locului şi imediat după deces,
a unui singur bun de valoare redusă.
- încasarea de către unul dintre copiii mamei defuncte a chiriei imobilului (act de conservare
şi administrare care nu implică în mod necesar acceptarea);
- ocuparea temporară a casei părinteşti, în absenţa unei locuinţe proprii (situaţie vremelnică
şi personală ce exclude ideea preluării bunurilor ca proprietar).
5. Efectele acceptării moştenirii:
A. Efectele generale ale acceptării moştenirii (fie voluntare, fie că s-a făcut forţat):
a. succesibilul acceptant îşi consolidează titlul de moştenitor (succesibilul decade din dreptul de
a renunţa la moştenire);
b. bunurile ce au aparţinut defunctului intră în patrimoniul moştenitorului;
c. moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi
sarcinile moştenirii:
- numai cu bunurile din patrimoniul succesoral (intra vires hereditatis),
- proporţional cu cota fiecăruia;
d. legatarul cu titlu particular, în principiu, nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile
moştenirii:
- excepţie: legatarul cu titlu particular răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu
bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:
a. testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b. dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate (ex. o moştenire culeasă de către
testator şi nelichidată încă) → legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;
c. celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.
e. în ipoteza înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea succesiunii, bunurile intrate în
patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor
moştenirii (numai dacă celelalte bunuri succesorale nu sunt suficiente);

f. se produce confuziunea dintre patrimoniul succesoral şi patrimoniul succesibilului, indiferent
dacă succesibilii, creditorii ori alte persoane interesate au cerut efectuarea inventarului
bunurilor succesiunii → efectuarea inventarului nu determină separaţia de patrimonii.
- creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă din bunurile moştenirii faţă de creditorii
personali ai moştenitorului;
- în ipoteza insolvabilităţii moştenitorului, creditorii personali ai acestuia vor putea urmări
bunurile moştenirii atribuite la partaj însă, numai după îndestularea creditorilor
moştenirii;
!!! opinie contrară (I. Genoiu): patrimoniul succesoral rămâne separat de patrimoniul personal
al moştenitorului → operează, în temeiul dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) Cod Civil, separaţia
de patrimonii (excepţie de la principiul unicităţii patrimoniului) → consecinţele separaţiei de
patrimonii:
a. datoriile sau creanţele moştenitorului acceptant faţă de defunct nu se sting prin
confuziune, însă creanţele reciproce pot fi compensate;
b. nu încetează prin confuziune drepturile reale pe care moştenitorul le are asupra unui bun
succesoral, respectiv drepturile reale pe care defunctul le are asupra unui bun din
patrimoniul moştenitorului;
c. succesibilul este considerat terţ în raport cu patrimoniul succesoral, astfel încât poate
deveni adjudecatar al unor bunuri succesorale supuse vânzării la licitaţie;
d. moştenitorul poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul succesoral;
e. terţii nu pot opune moştenitorului excepţiile personale pe care le puteau invoca împotriva
lui de cuius, întrucât moştenitorul nu ia locul defunctului în raporturile contractate de
acesta din urmă cu terţii;
f. din preţul obţinut ca urmare a vânzării bunurilor succesorale vor fi satisfăcute cu
preferinţă creanţele creditorilor succesorali şi legatarii, în timp ce creanţele creditorilor
personali ai moştenitorului vor fi satisfăcute numai din restul rămas după lichidarea
pasivului moştenirii.
B. Efectele speciale (proprii acceptării forţate a moştenirii) ale acceptării:
a. moştenitorul care a acceptat forţat succesiunea:
- nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse (decăderea
succesibilului din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse → aceste
bunuri vor reveni, în cotele legale, comoştenitorilor celui vinovat);
- va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea
bunului donat;
b. moştenitorul care a acceptat forţat succesiunea este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile
moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri (ultra vires
hereditatis) → răspunde faţă de creditori, proporţional cu partea sa succesorală de care ar fi
beneficiat dacă nu ar fi fost sancţionat;
- în cazul acceptării forţate a moştenirii, nu mai operează separaţia de patrimonii, astfel încât
succesibilul vinovat va suporta datoriile şi sarcinile moştenirii, care corespund cotei sale din
moştenire, în caz de insuficienţă a bunurilor succesorale, chiar cu propriile sale bunuri
(ultra vires hereditatis).
- în ipoteza pluralităţii de moştenitori acceptanţi forţat (au ascuns în complicitate lucruri
succesorale), aceştia vor fi obligați la restituire în mod solidar;
c. acceptarea pură şi simplă forţată (pedeapsă civilă) va fi suportată de către toţi moştenitorii ce
se fac vinovaţi de comiterea faptelor de sustragere în măsura în care aceştia au avut
capacitate civilă delictuală la momentul dosirii sau dării la o parte a bunurilor din succesiune,
adică va fi aplicată: - atât succesibililor cu capacitate de exerciţiu;
- cât şi celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de
exerciţiu restrânsă.
10.5. RENUNŢAREA LA MOŞTENIRE.
- renunţarea la moştenire este un act unilateral, expres şi solemn prin care succesibilul declară că nu
doreşte, adică renunţă la calitatea de moştenitor → vocaţia succesorală a succesibilului (moştenitor
legal sau testamentar, rezervatar ori nerezervatar, universal, cu titlu universal sau cu titlu particular)
este desfiinţată retroactiv iar acesta devine străin de moştenire.
1. Condiţii de fond şi de formă cerute pentru renunţare:
a. acceptarea moştenirii fiind irevocabilă, renunţarea este valabilă numai dacă, anterior, succesibilul
nu şi-a exercitat dreptul său de opţiune succesorală prin acceptare;
b. renunţarea la moştenire trebuie să fie solemnă şi expresă (renunţarea la succesiune succesiunii
nu poate fi tacită → renunţarea la moştenire nu se presupune) → nerespectarea formei solemne
prevăzute de lege atrage nulitatea absolută a actului de renunţare.
- declaraţia de renunţare se face în formă autentică (fie personal de către succesibil, fie printr-un
mandatar cu procură specială aztentică) la:
- orice notar public;
- misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
- declaraţia de renunţare, pentru opozabilitate (informarea terţilor), se va înscrie, pe cheltuiala
renunţătorului, în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale (neîndeplinirea ei nu

afectează validitatea actului de renunţare, adică renunţătorul nu poate invoca drept cauză de
nulitate a declaraţiei de renunţare neînscrierea acesteia în registrul naţional notarial) →
neînscrierea declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial nu va putea fi opusă terţului
de bună-credinţă, cu care a contractat renunţătorul;
!!! excepţie: este prezumat că a renunţat la moştenire:
a. succesibilul care nu acceptă moştenirea în termenul legal de un an, deşi cunoştea
deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii:
- sub sancţiunea nulităţii, citaţia trebuie să cuprindă şi precizarea că succesibilul va fi
prezumat că renunţă la moştenire dacă nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea
în termenul legal → prezumţie de renunţare: operează numai dacă citaţia i-a fost
comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de
opţiune succesorală;
b. succesibilul care nu optează în termenul de opţiune redus stabilit de instanţa
judecătorească.
c. renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil: succesibilul nu poate accepta o parte a
moştenirii şi renunţa la restul.
d. renunţarea la moştenire trebuie să fie impersonală şi cu titlu gratuit (pur abdicativă), neputând
fi făcută în favoarea altor moştenitori (renunţare in favorem) → renunţarea cu titlu gratuit, în
favoarea unuia sau mai multor comoştenitori determinaţi sau renunţarea cu titlul oneros în
favoarea unuia, mai multor sau chiar tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi
are semnificaţia unui act de acceptare tacită a moştenirii, urmat de un act de înstrăinare a
drepturilor succesorale.
2. Efectele renunţării la moştenire:
- succesibilul care renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată moştenitor (persoană
străină de moştenire), fiind lipsit de toate avantajele care ar fi decurs din moştenire dar şi descărcat
şi de orice obligaţie potrivit calităţii sale de moştenitor:
a. renunţătorul nu beneficiază de niciun drept al moştenirii → renunţătorul nu poate fi reprezentat,
descendenţii săi putând culege moştenirea numai în nume propriu (excepţie: nedemnul renunţător
care poate fi reprezentat nu pentru că este renunţător, ci pentru că este nedemn);
b. drepturile reciproce ale succesibilului şi defunctului, reale şi de creanţă, stinse ope lege la data
deschiderii moştenirii, prin consolidare sau confuziune, renasc ca urmare a renunţării la moştenire;
c. partea renunţătorului profită moştenitorilor (independent de voinţa acestora → succesibilii
subsecvenţi vor dobândi moştenirea, de la data deschiderii acesteia, direct de la defunct şi nu de
la renunţător):
- pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire;
- a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea;
d. renunţătorul nu are obligaţia de plată a taxelor succesorale;
e. renunţătorul nu mai poate fi obligat la raportarea liberalităţilor primite de la defunct, putând păstra
liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile → excepţie: donatarul (prin stipulaţie expresă în
contractul de donaţie) poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire;
f. în principiu, creditorii personali ai succesibilului renunţător nu au dreptul de a urmări patrimoniul
succesoral → excepţie: creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere
instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la
care au cunoscut renunţarea: admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii
de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.
3. Revocarea (retractarea) renunţării de către succesibili:
- renunţătorul, în tot cursul termenului de opţiune, poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a
fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni;
- condiţiile revocării renunţării la succesiune:
a. să nu fi expirat termenul de un an pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală;
b. moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de alţi succesori ai defunctului, care au vocaţie la
partea care i-ar reveni renunţătorului → revocarea renunţării devine imposibilă din momentul
în care moştenirea nu mai este vacantă, întrucât a fost acceptată de către succesibilii cu
vocaţie la universalitatea moştenirii.
!!! renunţătorul, în raport cu drepturile comunei, oraşului sau ale municipiului ori statului
asupra succesiunii vacante, poate revoca opţiunea sa de renunţare, până la expirarea
termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.
- revocarea renunţării la moştenire trebuie să fie solemnă şi expresă (revocarea renunţării la
succesiune succesiunii nu poate fi tacită) → nerespectarea formei solemne prevăzute de lege
atrage nulitatea absolută a actului de revocare la renunţare renunţare.
- declaraţia de revocare a renunţării se face în formă autentică la:
- orice notar public;
- misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
- declaraţia de revocare a renunţării, pentru opozabilitate (informarea terţilor), se va înscrie, pe
cheltuiala renunţătorului, în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale;
- efectul principal al revocării renunţării: moştenitorul este considerat că a acceptat moştenirea de la
data deschiderii succesiunii (retractarea renunţării operează retroactiv) → revocarea renunţării
valorează acceptare (succesibilul retractant devine acceptant al moştenirii, în persoana acestuia
nemaireînviind dreptul de opţiune succesorală cu cele două variante ale sale).

- succesibilul care şi-a retractat renunţarea va prelua bunurile moştenirii în starea în care se găsesc
iar drepturile pe care terţii de bună-credinţă le-au dobândit asupra bunurilor moştenirii anterior
retractării rămân valabile.
4. Revocarea renunţării de către creditorii succesibililor (retractarea judiciară):
- creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei, în termen de 3
luni de la data la care creditorul a cunoscut actul succesibilului de renunţare la moştenire,
revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, adică numai în privinţa creditorului reclamant şi numai
în limita creanţei acestuia.

Dreptul de opţiune aparţine tuturor succesibililor, indiferent dacă titlul lor de moştenire este legea sau
testamentul, ori dacă vocaţia lor este universală, cu titlu universal sau particulară: pentru minorii sub 14 ani şi
pentru interzişi dreptul de opţiune succesorală se exercită de părinţi sau tutori; minorii între 14-18 ani îşi exercită
singuri acest drept, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorilor; minorii şi interzişii sunt protejaţi şi prin faptul că în cazul
lor acceptarea moştenirii nu poate fi făcută decât sub beneficiu de inventar, afară de cazul acceptării forţate a
moştenirii care este pură şi simplă, pentru aceasta cerându-li-se însă capacitate delictuală; creditorii succesiunii
nu pot opta pe cale oblică în locul şi în numele succesibililor; creditorii succesibililor nu pot opta pe cale oblică în
locul şi în numele succesibililor.
Caracterele juridice ale dreptului de opţiune succesorală: opţiunea succesorală este liberă, opţiunea
succesorală este pură şi simplă, opţiunea succesorală este indivizibilă, opţiunea succesorală este irevocabilă,
opţiunea succesorală este retroactivă. Ascunderea sau dosirea unor bunuri succesorale de către unii succesibili
este sancţionată prin: atribuirea forţată a calităţii de acceptant pur şi simplu, pierderea drepturilor sale asupra
bunurilor ascunse sau dosite. Opţiunea succesorală este ineficace: când este făcută înaintea deschiderii
moştenirii, când consimţământul pe care îl conţine este viciat, în caz de leziune.
Termenul de opţiune succesorală: de îndată ce moştenirea s-a deschis, creditorii succesorali pot cere
executarea creanţelor succesibililor defunctului care nu pot fi însă obligaţi la plată decât dacă acceptă moştenirea;
succesibilii au posibilitatea de a cere suspendarea urmăririi până la întocmirea inventarului bunurilor succesorale,
pentru aceasta având la dispoziţie un termen de 3 luni de la data deschiderii moştenirii, iar de la data întocmirii
inventarului, însă nu mai târziu de 3 luni de la data deschiderii moştenirii, pentru deliberare asupra opţiunii
succesorale, au la dispoziţie un termen de 40 de zile; dreptul de a accepta moştenirea se prescrie printr-un
termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
Acceptarea pură şi simplă: acceptarea pură şi simplă a moştenirii este actul juridic prin care succesibilul
chemat la moştenirea celui decedat îşi însuşeşte, dacă vrea, calitatea de erede pe care o are încă de la data
deschiderii moştenirii, consolidând astfel transmisiunea succesorală care a operat la acest moment prin simplul
fapt al decesului, dobândind drepturile succesorale odată cu obligaţia de plată a datoriilor succesorale chiar şi
peste limitele activului succesoral dacă acesta se dovedeşte insuficient; acceptarea pură şi simplă a moştenirii
este irevocabilă, afară de cazul în care succesibilul şi-a manifestat voinţa sub imperiul unui viciu de consimţământ;
acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi expresă (când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act
autentic sau privat) sau tacită (când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de
erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare). Actele a căror îndeplinire implică în genere
acceptarea tacită sunt: actele de dispoziţie juridică asupra bunurilor succesorale, actele de dispoziţie juridică
asupra drepturilor succesorale, actele de dispoziţie materială asupra bunurilor succesorale, actele de administrare
definitivă şi de folosinţă, actele care au ca finalitate atribuirea în tot sau în parte a succesiunii.
Acceptarea sub beneficiu de inventar - permite succesibilului care o adoptă să dobândească moştenirea
punându-se la adăpost de pericolul obligării sale la plata pasivului succesoral cu bunurile sale personale, dincolo
de limitele activului succesoral: acceptarea sub beneficiu de inventar nu poate fi decât expresă, necesitând
îndeplinirea unor formalităţi ad solemnitatem; beneficiul de inventar face să opereze o separaţie de patrimonii
între cel succesoral şi cel al acceptantului în această formă.
Obligaţii în sarcina moştenitorului beneficiar: eredele beneficir administrează bunurile succesiunii, acceptantul
beneficiar nu poate înstrăina imobilele succesorale decât cu autorizarea justiţiei şi numai prin licitaţie publică,
asigurându-se astfel garanţia unui preţ loial stabilit.
Decăderea din beneficiul de inventar intervine când: moştenitorul ascunde obiecte ale succesiunii sau cu rea-
credinţă omite să le treacă în inventar; în cazul înstrăinării bunurilor succesorale fără respectarea formelor cerute
de lege.
Renunţarea la moştenire - renunţarea la moştenire poate fi tacită, atunci când succesibilul lasă să treacă
termenul de prescripţie prevăzut de lege fără a face acte de acceptare a moştenirii, sau expresă, atunci când
rezultă dintr-un act făcut în forma cerută de lege din care rezultă voinţa de a repudia moştenirea; succesibilul
pierde dreptul la activul succesoral, fiind eliberat totodată şi de obligaţia de plată a pasivului succesoral;
renunţarea la moştenire se face printr-o declaraţie făcută în faţa notarului public şi înscrierea acesteia în registrul
special ţinut de notarul public desemnat din circumscripţia judecătoriei unde defunctul şi-a avut ultimul domiciliu;
eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede, adică străin de moştenire cu efecte retroactive,
de la data deschiderii moştenirii; partea de moştenire care ar fi revenit renunţătorului dacă ar fi acceptat
moştenirea revine comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi, după caz, care au acceptat moştenirea;
renunţătorul nu poate fi reprezentat de descendenţii săi, aceştia putând veni la moştenire doar în nume propriu
atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege; renunţătorul poate păstra liberalităţile primite în limitele cotităţii
disponibile a moştenirii; renunţarea la moştenire poate fi retractată.
Retractarea renunţării poate surveni numai dacă: nu s-a împlinit în raport cu renunţătorul termenul de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală; moştenirea nu a fost acceptată de alţi moştenitori.

10.7.TEST DE EVALUARE.
1. care sunt caracterele juridice ale dreptului de opţiune succesorală?
2. care sunt efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală?
3. care sunt efectele speciale ale acceptării moştenirii?

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII. SEZINA.
PETIŢIA DE EREDITATE
11.1.Introducere.............................................................................................................................. 125
11.2.Competenţe............................................................................................................................. 125
11.3.Consideraţii generale privind transmisiunea moştenirii.............................................. 125
11.4.Transmisiunea activului succesoral….............................................................................. 125
11.5.Transmisiunea pasivului succesoral................................................................................ 126
11.6.Dobândirea posesiunii moştenirii (sezina)..................................................................... 128
12.7.Petiţia de ereditate………......................................................................................................131
11.9.Test de evaluare……………………....................................................................................... 134
11.1. INTRODUCERE.
ale transmisiunii moştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul fundamentelor transmisiunii
activului şi pasivului succesoral. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi
practice ale sezinei şi ale petiţiei de ereditate.
11.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii, al
dobândirii posesiunii moştenirii (sezina), precum şi al petiţiei de ereditate.
11.3. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII.
Patrimoniul unei persoane fizice poate fi transmis numai la moartea acesteia, astfel că la decesul
unei persoane fizice, moştenirea se transmite succesorilor ei de la data încetării din viaţă a autorului:
- fie în baza legii;
- fie în puterea testamentului;
- fie atât în baza legii cât şi în puterea testamentului.
- obiectul transmisiunii succesorale: patrimoniul defunctului (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
patrimoniale care au aparţinut acestuia, nu şi drepturile personale nepatrimoniale, care sunt strâns
legate de persoană şi care încetează în momentul morţii celui care lasă moştenirea):
a. activul moştenirii (latura activă): drepturile ce formează patrimoniul succesoral (în principiu, numai
drepturile patrimoniale existente la data deschiderii moştenirii);
b. pasivul moştenirii (latura pasivă): obligaţiile pe care le avea de cuius.
- succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată, în vederea stabilirii activului şi pasivului
succesoral, pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din
patrimoniul succesoral.
11.4. TRANSMISIUNEA ACTIVULUI SUCCESORAL.
1. Cuprinsul activului succesoral: toate drepturile reale şi drepturile de creanţă ale lui de cuius:
a. dreptul de proprietate asupra:
- imobilelor din intravilan sau extravilan, indiferent de localitatea în care sunt amplasate;
- bunurilor mobile;
b. alte drepturi reale principale care au aparţinut defunctului şi care nu se sting la moartea lui
(dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de abitaţie,dreptul de servitute, dreptul de superficie)
şi drepturi reale accesorii (ipoteca, gajul, privilegiile şi dreptul de retenţie);
c. drepturile de creanţă;
d. drepturile patrimoniale de autor, adică drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală (ex.
dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei);
e. acţiunile patrimoniale care au aparţinut defunctului (acţiuni care nu au fost intentate sau
soluţionate în timpul vieţii lui de cuius):
- acţiunea în revendicare,
- acţiunea în reziliere sau rezoluţiune,

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII. SEZINA. PETIŢIA DE EREDITATE
- acţiunea în revocare pentru ingratitudine, etc.
- nu intră în activul succesoral (exemple):
a. nu se transmit pentru cauză de moarte acele drepturi ale defunctului care, deşi sunt
patrimoniale şi există la data deschiderii moştenirii, au caracter viager sau intuitu personae
(drepturile viagere care rezultă dintr-un contract de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul de
uzufruct viager; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul la pensie; drepturile cu privire la care
moartea titularului operează ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen extinctiv incert);
b. dreptul la indemnizaţia de asigurare stipulată în favoarea moştenitorului (drept propriu care
rezultă dintr-un contract aleatoriu).
!!! sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din patrimoniul
defunctului:
- donaţiile făcute de către defunct cu depăşirea cotităţii disponibile şi supuse reducţiunii;
- donaţiile nescutite de raport, făcute de către defunct în favoarea moştenitorilor care au
obligaţia de raport;
- fructele naturale, industriale şi civile, produse de bunurile succesorale, după data deschiderii
moştenirii.
!!! în ipoteza decesului titularului contractului de închiriere, membrii familiei pot opta pentru
continuarea contractului de închiriere, independent de calitatea lor de moştenitori.
2. Transmisiunea activului moştenirii:
- transmisiunea drepturilor succesorale, ce operează de drept, de la data deschiderii succesiunii,
poate fi:
a. transmisiunea universală: are ca obiect totalitatea drepturilor care formează patrimoniul
defunctului → conferă moştenitorului vocaţie (chemare) la întreg patrimoniul succesoral, chiar
dacă emolumentul cules efectiv nu va cuprinde tot patrimoniul succesoral [moştenitorii universali
şi cei cu titlu universal dobândesc drepturile reale asupra bunurilor care formează patrimoniul
moştenirii, în stare de indiviziune - adică sub forma unor cote-părţi ideale - aceasta încetând
numai prin partaj];
b. transmisiunea cu titlu universal: are ca obiect numai o cotă-parte (fracţiune) din totalitatea
drepturilor patrimoniale ce alcătuiesc activul succesoral → conferă moştenitorului vocaţie
(chemare) la o fracţiune din patrimoniul succesoral:
!!! transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal operează în cazul:
- moştenitorilor legali;
- legatarilor universali;
- legatarilor cu titlu universal.
!!! excepţii de la regula potrivit căreia prin moştenire se transmit toate drepturile existente la data
deschiderii succesiunii în patrimoniul defunctului:
- unele drepturi care existau în patrimoniul defunctului, dar care se sting la moarte, nu se
transmit moştenitorilor (ex. dreptul la pensia de întreţinere primită de defunct);
- unele drepturi care nu existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii însă se
reîntorc în acest patrimoniu, ca efect al raportului sau reducţiunii donaţiilor etc.
!!! creanţele defunctului se divid la momentul deschiderii moştenirii, prin efectul legii, între
comoştenitori şi terţi, proporţional → fiecare moştenitor va putea urmări pe debitor numai pentru
partea sa de creanţă.
c. transmisiunea cu titlu particular: are ca obiect dreptul asupra unui bun sau asupra unor bunuri
(privite ut singuli) care au aparţinut defunctului.
- în ipoteza în care obiectul legatului cu titlu particular este un lucru individual determinat, atunci
dreptul real asupra acelui bun, dreptul de proprietate intelectuală sau dreptul succesoral
moştenit de testator şi lăsat legat înainte de lichidarea acelei moşteniri se transmite în
momentul deschiderii succesiunii (legatarul cu titlu particular dobândeşte dreptul succesoral
direct de la testator);
- în ipoteza în care obiectul legatului cu titlu particular este un ca obiect o sumă de bani, un bun
de gen sau o obligaţie de a face ori de a nu face, atunci legatul este cuprins în pasivul
succesoral, iar legatarului va avea, până în momentul predării bunului, un drept de creanţă
împotriva moştenitorului obligat să îl plătească, şi va dobândi dreptul de proprietate asupra
bunului respectiv numai din momentul plăţii (legatarul dobândeşte numai un drept de creanţă
asupra moştenitorilor).
11.5. TRANSMISIUNEA PASIVULUI SUCCESORAL.
1. Cuprinsul pasivului moştenirii (datoriile şi sarcinile moştenirii):
a. datoriile lăsate de defunct (obligaţiile sale patrimoniale): obligaţii născute în timpul vieţii autorului,
indiferent de izvorul lor, şi care se află în plată la data deschiderii succesiunii.
- obligaţiile asumate de către defunct prin contractele care nu au fost încheiate în
considerarea persoanei (intuitu personae);
- obligaţiile care au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual, ca urmare a
săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudicii;

- obligaţiile rezultând din fapte juridice licite (ex. obligaţia de despăgubire a terţului care a
gerat afacerile defunctului, pentru plata cheltuielilor utile şi necesare);
- nu intră în pasivul succesoral:
- obligaţiile asumate de către defunct intuitu personae (ex. obligaţiile asumate de către
antreprenor sau de către mandatar → totuşi, efectele produse de ele în trecut sunt
opozabile moştenitorilor);
- obligaţiile stinse prin moartea lui de cuius (ex. obligaţia legală de întreţinere, care, în
principiu, se stinge fie ca urmare a morţii creditorului, fie a debitorului → excepţie: obligaţia
de întreţinere se transmite către moştenitorii defunctului, dacă debitorul, deşi nu avea o
obligaţie legală, totuşi se obligase în acest sens, la întreţinerea unui minor).
b. sarcinile moştenirii: obligaţii care nu au existat în patrimoniul lui de cuius, însă care se nasc în
sarcina moştenitorului, fie ca urmare a voinţei defunctului, fie independent de voinţa de cuius:
- fie la data deschiderii moştenirii;
- fie după deschiderea succesiunii.
- constituie sarcini ale moştenirii:
- cheltuieli care au loc cu ocazia inventarierii, conservării, administrării, lichidării succesiunii
(ex. taxele şi impozitele pentru bunurile succesorale şi cheltuielile determinate de
efectuarea procedurii succesorale);
- cheltuieli de înmormântare, cheltuielile cu parastasele făcute potrivit obiceiului locului şi
cheltuielile cu monumentul funerar, în măsura în care acestea nu sunt excesive;
- cheltuielile rezultate din executarea legatelor cu legatele cu titlu particular care au ca obiect
sume de bani, bunuri de gen sau obligaţii de a face ori a nu face (nu şi legatul având ca
obiect un drept real asupra unui bun individual determinat, caz în care legatarul
dobândeşte calitatea de titular al dreptului real din momentul deschiderii moştenirii);
!!! nu fac parte din pasivul moştenirii cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori, fără
participarea celorlalţi succesibili, cu întreţinerea defunctului.
2. Transmisiunea pasivului succesoral: operează de drept, astfel încât moştenitorii legali, legatarii
universali şi legatarii cu titlu universal nu pot refuza plata datoriilor, acceptând numai drepturile
succesiunii.
3. Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii:
- au obligaţia de a suporta pasivul moştenirii:
a. moştenitorii universali şi moştenitorii cu titlu universal (pasivul moştenirii este suportat de
aceştia, proporţional cu cota succesorală care îi revine fiecăruia, întrucât aceştia dobândesc o
universalitate, formată atât din drepturi, cât şi din obligaţii);
b. legatarii cu titlu particular, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, în
următoarele situaţii:
a. testatorul a dispus în mod expres în acest sens (legat cu sarcină: acceptând legatul,
legatarul va fi ţinut de obligaţia de a executa sarcina → dacă legatarul nu poate
îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său, fără a depăşi valoarea bunurilor
primite în temeiul legatului, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce
i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor);
b. dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate (ex. o moştenire culeasă de către
testator şi nelichidată încă) → legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;
c. celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii → datoriile şi sarcinile moştenirii vor fi plătite înaintea legatelor, astfel încât
legatarul cu titlu particular suportă indirect plata pasivului succesoral.
4. Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii: moştenitorii universali (moştenitorii legali şi
legatarii universali) şi moştenitorii cu titlu universal (legatarii cu titlu universal) trebuie să contribuie la
plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia →
pasivul moştenirii se suportă de către moştenitorii universali şi cu titlu universal proporţional cu cota
succesorală şi nu cu emolumentul efectiv cules (ex. dacă defunctul are doi copii, pasivul moştenirii
este suportat în cote egale de către aceştia, chiar dacă numai unul dintre ei a beneficiat şi de un
legat cu titlu particular sau a fost lipsit de o parte din bunurile succesorale cu titlu de sancţiune,
întrucât le-a ascuns ori a fost obligat la plata unei datorii sau a unui legat cu titlu particular).
- efectele diviziunii de drept a pasivului succesoral asupra dreptului de urmărire:
- creditorii moştenirii trebuie să îşi divizeze urmărirea, îndreptându-se împotriva fiecărui
comoştenitor proporţional cu partea lui ereditară (riscul insolvabilităţii unuia dintre coindivizari
va fi suportat de către creditor, iar nu de ceilalţi moştenitori).
- creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori
s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, chiar şi înainte de partajul succesoral, pot cere
să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune (pot solicita şi executarea silită asupra acestor
bunuri).
- excepţii de la regula divizării de drept a pasivului succesoral:
a. obligaţia este indivizibilă, fie prin natura ei, fie prin voinţa părţilor contractante (oricare dintre
moştenitori poate fi urmărit pentru plata întregului debit);
b. obligaţia are ca obiect:

- un bun individual determinat;
- prestaţie determinată asupra unui bun determinat, caz în care moştenitorul posesor este
ţinut singur să o execute, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori;
c. obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală → moştenitorul care primeşte bunul
afectat garanţiei:
- va fi obligat pentru tot, în limita valorii acelui bun,
- participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător, iar moştenitorul
universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale, a plătit din datoria comună
mai mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai
pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia;
d. unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia → în ipoteza în care
titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă
reducţiunii dacă este cazul;
- recursul moştenitorului obligat prin titlu la executarea unei obligaţii, împotriva celorlalţi
moştenitori:
- când obligaţia rezultă din testament, moştenitorul-debitor are recurs împotriva celorlalţi
moştenitori, doar pentru partea de plată prin care s-a adus atingere rezervei sale succesorale
(liberalitate supusă reducţiunii numai în măsura în care este excesivă);
- când obligaţia rezultă din titlul creanţei încheiat de către defunct cu creditorul sau din
convenţia încheiată între moştenitori, după deschiderea moştenirii, moştenitorul-debitor are
recurs împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce
revenea fiecăruia.
- regularizarea plăţii pasivului între moştenitori:
- dacă pasivul succesoral a fost suportat de terţe persoane (fie din eroare, fie în mod voluntar):
a. dacă a plătit din eroare, poate (în termenul de prescripţie de 3 ani):
- fie să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit ((acţiunea în restituirea plăţii
nedatorate);
- fie să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză (acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără
justă cauză).
b. dacă a plătit voluntar (fără intenţia însă de a-i gratifica pe cei ţinuţi de această obligaţie), poate
obţine despăgubiri în temeiul gestiunii de afaceri.
- dacă pasivul succesoral a fost suportat de unul (unii) moştenitori, peste partea ce li se cuvine (fie
din eroare, fie în mod voluntar):
a. dacă a plătit din eroare:
- fie să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit ((acţiunea în restituirea plăţii
nedatorate);
- fie să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză (acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără
justă cauză).
b. dacă a plătit voluntar iar plata a fost efectuată:
- în timpul stării de indiviziune: moştenitorul care a plătit datoria poate:
- fie să pretindă despăgubiri de la ceilalţi moştenitori (gestiune de afaceri);
- fie să uzeze de subrogaţia legală (art. 1596 lit. d) Cod civil).
- după încetarea stării de indiviziune: moştenitorul care a plătit datoria se poate îndrepta cu o
acţiune în regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria
comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria a fost
subrogat în drepturile creditorilor, acţiunea în regres fiind divizibilă, deci acesta nu poate
pretinde celorlalţi moştenitori, peste partea ce li se cuvine (în ipoteza insolvabilităţii unuia
dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal, partea lui din pasivul moştenirii se
împarte între toţi ceilalţi, proporţional cu cotele succesorale ale fiecăruia).
11.6. DOBÂNDIREA POSESIUNII MOŞTENIRII (SEZINA).
Sezina reprezintă un beneficiu, o ficţiune a legii, în virtutea căreia anumiţi moştenitori (moştenitorii
sezinari) au de drept, din momentul deschiderii succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul de a
administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.
- drepturile succesorale cuvenite moştenitorilor se transmit acestora din momentul deschiderii
moştenirii, moment ce nu corespunde întotdeauna cu momentul dobândirii exerciţiului drepturilor
succesorale (dobândirea posesiunii moştenirii: sezina → operează de drept, acordarea sau
retragerea acesteia neputându-se face prin testament).
- distingem între:
- moştenitorii care au sezină (sezinari): soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi
(dobândesc de drept au posesiunea moştenirii, din momentul deschiderii acesteia);
- moştenitorii care nu au sezină şi care trebuie să ceară trimiterea în posesie (restul moştenitorilor);
- legatari, care trebuie să ceară predarea legatelor.
- distincţia dintre posesiunea de drept comun şi sezină:
a. posesiunea de drept comun: presupune reunirea celor două elemente:

- corpus (stăpânirea materială a bunurilor);
- animus (intenţia de a stăpâni bunurile pentru sine).
b. sezina: de esenţa sezinei este numai stăpânirea materială a bunului (corpus).
!!! sezina nu se confundă nici cu transmisiunea drepturilor succesorale, care operează la deschiderea
moştenirii, indiferent dacă moştenitorii sunt ori nu sezinari.
1. Dobândirea de drept a posesiei moştenirii (sezina):
- sezina reprezintă un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiţi moştenitori au posesiunea de
drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moştenirii şi se bucură fără nici o formalitate
(fără nici o manifestare de voinţă din partea lor) de exerciţiul drepturilor şi acţiunilor defunctului
→ sezina este independentă de posesiunea de fapt a bunurilor succesorale (moştenitorul sezinar
poate să nu aibă posesiunea de fapt).
- sezina conferă soţului supravieţuitor, descendenţilor şi ascendenţilor privilegiaţi:
- stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral (exercitarea în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate) → sezina este o ficţiune a legii, întrucât se presupune
că unii moştenitori posedă moştenirea, deşi în fapt ei poate încă nu o posedă;
- dreptul de a administra patrimoniul succesoral;
- dreptul de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.
!!! calitatea de moştenitor sezinar nu conferă însă celui în cauză dreptul de a reclama posesiunea de
fapt asupra unui bun succesoral posedat de alte persoane cu care se găseşte în indiviziune,
persoane care posedă în condiţiile legii.
Moştenitorii sezinari:
- sunt moştenitorii sezinari, în ordinea în care au vocaţie la succesiune:
- soţul supravieţuitor al defunctului,
- descendenţii defunctului (rudele în linie dreaptă descendentă cu defunctul: din căsătorie, din
afara căsătoriei şi din adopţie);
- ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (părinţii defunctului);
- comuna, oraşul sau, după caz, municipiul, precum şi statul, în calitate de beneficiari ai
moştenirilor vacante (intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii
cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1137 Cod civil,
dacă niciun moştenitor nu este cunoscut).
Caracterele sezinei:
- sezina are caracter individual, respectiv nu aparţine colectiv tuturor rudelor din clasa/subclasa
beneficiară;
- sezina are caracter succesiv, astfel că locul moştenitorului sezinar cu vocaţie concretă,
renunţător sau nedemn, este luat de către moştenitorul sezinar subsecvent.
Efectele sezinei:
1. moştenitorii sezinari pot lua în stăpânire toate bunurile succesorale, inclusiv fructele acestora,
fără realizarea vreunei formalităţi, precum certificarea prealabilă a calităţii de moştenitor de
către notarul public (certificatul de moştenitor);
- excepţie: moştenitorul sezinar nu poate exercita în fapt stăpânirea asupra:
- bunurilor cu privire la care au fost luate măsuri speciale de conservare (Legea
nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială; ale art. 1117 şi 1145
Cod civil);
- sumelor de bani şi a altor valori (hârtii de valoare, cecuri sau alte valori)
păstrate în condiţiile art. 1118 Cod civil sau în casete de siguranţă bancară,
închiriate de defunct în condiţiile legislaţiei bancare → moştenitorul sezinar are
nevoie de certificatul de moştenitor pentru a dispune de acestea.
2. moştenitorii sezinari, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, au dreptul de:
- a administra patrimoniul succesoral (inclusiv dreptul asupra fructelor bunurilor succesiunii,
în limitele drepturilor moştenitorului sezinar);
- a exercita, în mod activ şi pasiv, toate acţiunile patrimoniale (petitorii sau posesorii) ale
defunctului (inclusiv cele cu privire la bunuri pe care nu le-a avut niciodată în stăpânire):
a. dreptul de a-i urmări pe toţi debitorii succesiunii şi deţinătorii bunurilor succesorale;
b. dreptul de a exercita acţiunile posesorii cu privire la bunurile succesorale (deşi poate nu
le-a posedat în fapt) şi orice alte acţiuni cu caracter patrimonial ale lui de cuius;
c. dreptul de a se apăra, ca pârât, faţă de terţii reclamanţi, cu pretenţii referitoare la
moştenire.
2. Trimiterea in posesie a moştenitorilor legali nesezinari:
- sunt moştenitorii nesezinari toţi ceilalţi: rudele defunctului ascendenţi ordinari şi colaterali,
moştenitori legali cu vocaţie succesorală.
!!! anterior trimiterii în posesie, moştenitorii legali nesezinari:
- nu au exerciţiul acţiunilor patrimoniale ale defunctului;
- nu au dreptul de administrare a bunurilor succesorale;
- nu pot fi urmăriţi în calitate de moştenitor.
- moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina (intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii) numai
prin eliberarea certificatului de moştenitor, însă cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii;

- fructele se cuvin moştenitorilor nesezinari, întocmai ca şi celor sezinari, de la data deschiderii
moştenirii;
- în cazul comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului, aceştia intră în stăpânirea de fapt a
moştenirii de îndată ce:
- fie toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire;
- fie niciun moştenitor nu este cunoscut.
!!! comuna, oraşul sau municipiul, în cazul moştenirii vacante, poate să îşi exercite drepturile şi
să îşi execute obligaţiile chiar şi înainte de eliberarea certificatului de vacantă succesorală.
- procedura de trimitere în posesie a moştenitorilor nesezinari: realizată de către notarul public de la
locul deschiderii moştenirii (procedură notarială necontencioasă), la cererea moştenitorilor legali
nesezinari care trebuie să facă dovada: - vocaţiei succesorale;
- întinderii drepturilor fiecăruia.
- dovada trimiterii în posesie: certificatul de moştenitor care dovedeşte că moştenitorul nesezinar a
dobândit posesiunea bunurilor succesiunii retroactiv, de la data deschiderii moştenirii.
- în ipoteza în care eliberarea certificatului de moştenitor nu este posibilă pe cale necontencioasă, din
cauza neînţelegerilor dintre părţi, trimiterea în posesie se solicită instanţei de judecată.
- efectele trimiterii în posesie a moştenitorilor legali nesezinari: moştenitorii nesezinari dobândesc :
- dreptul de a urmări debitorii succesiunii,
- dreptul de a exercita acţiunile posesorii,
- dreptul de a se apăra ca pârât faţă de terţii reclamanţi.
3. Predarea legatelor:
- legatarul devine proprietarul lucrurilor şi dobândeşte calitatea de titular al drepturilor cuprinse în
legat de la data deschiderii succesiunii → legatarul dobândeşte posesiunea acestor bunuri
numai: - fie de la data când i-au fost predate;
- fie în ziua cererii de predare.
- legatarii, nefiind moştenitori sezinari, pot obţine posesiunea bunurilor ce constituie obiectul
legatului cu care au fost gratificaţi doar cerând predarea legatului → predarea legatului constă:
- fie în remiterea materială a posesiunii bunurilor care formează obiectul legatului;
- fie în învoirea la luarea lor în stăpânire.
- între deschiderea succesiunii şi momentul predării legatului, legatarului poate face numai acte de
conservare.
- în ipoteza în care obiectul legatului îl formează bunuri generice sau obligaţii, predarea se face
prin plată.
A. Predarea legatului universal (însezinarea legatarilor universali):
- legatarul universal:
- fie va cere predarea posesiunii bunurilor cuprinse în legat moştenitorilor rezervatari (care sunt
şi moştenitori sezinari: soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi), dacă există
şi chiar dacă testatorul ar fi desemnat un executor testamentar căruia i s-ar fi încredinţat
sezina bunurilor mobile;
- fie va intra în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor, atunci când:
- fie nu există moştenitori rezervatari;
- fie moştenitorii rezervatari refuză punerea în posesie.
Predarea legatului universal se poate face de bunăvoie, fără nicio formalitate. Ea poate fi acceptată
expres, tacit sau numai prin lăsarea legatarului în stăpânirea bunurilor [Predarea de bunăvoie se poate
realiza şi prin consimţirea la eliberarea certificatului de moştenitor în cadrul procedurii succesorale
notariale].
Legatarul universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale din momentul în care a cerut
punerea în posesie sau de când i-a fost predat de bunăvoie.
B. Predarea legatului cu titlu universal (însezinarea legatarilor cu titlu universali):
- legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii:
- fie de la moştenitorii rezervatari;
- fie de la legatarul universal intrat în stăpânirea moştenirii;
- fie de la moştenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii:
- fie de drept (!!! inadvertenţă a legiuitorului: moştenitorii nerezervatari, nefiind sezinari, nu
pot intra de drept în stăpânirea moştenirii),
- fie prin eliberarea certificatului de moştenitor.
- legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor
(eventual după soluţionarea de către instanţa de judecată a litigiului, în ipoteza neînţelegerilor
între părţile implicate) în ipoteza în care:
- fie nu există moştenitori rezervatari sau legatar universal ori nerezervatari intraţi în
stăpânirea moştenirii;
- fie moştenitori rezervatari sau legatar universal ori nerezervatari intraţi în stăpânirea
moştenirii refuză punerea în posesie.
- legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale:
- fie din momentul în care a solicitat punerea în posesie;
- fie de când i-a fost predat legatul de către persoanele obligate la executare.

C. Predarea legatului cu titlu particular (însezinarea legatarilor cu titlu particular):
- legatul cu titlu particular va fi predat de către:
- fie moştenitorii legali;
- fie legatarii universali;
- fie legatarii cu titlu universal.
- momentul predării legatului: predarea se poate cere din momentul deschiderii moştenirii, deci
chiar şi anterior efectuării împărţelii moştenirii.
- momentul intrării în posesia obiectului legatului: legatarul cu titlu particular intră în posesia
obiectului legatului:
- fie din ziua în care acesta i-a fost predat de bunăvoie;
- fie din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare.
- legatarul cu titlu particular, în vederea intrării în stăpânirea bunului care formează obiectul
legatului, în schimb, are două acţiuni:
a. o acţiune personală, care are ca temei testamentul, dacă legatul are ca obiect bunuri generice
sau obligaţii (acţiunea în predarea legatului);
b. o acţiune reală (de la deschiderea moştenirii dobândeşte dreptul real), care poate fi:
- fie acţiunea în revendicare (obiectul legatului: dreptul de proprietate asupra unui bun
individual determinat);
- fie acţiunea confesorie (obiectul legatului: un alt drept real asupra unui bun individual
determinat).
- nu este necesară predarea legatului cu titlu particular, atunci când obiectul legatului cu titlu particular
este reprezentat de:
- liberarea legatarului de o datorie faţă de defunct (datoria s-a stins de la data deschiderii moşteniri);
- sume de bani, valori sau titluri de valoare, depuse la instituţii specializate, iar legatarul a fost
desemnat prin testamentul sumelor şi valorilor depozitat (instituţiile specializate vor putea proceda
la predarea legatului, în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor, care
constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar);
- bun individual determinat (legatarul dobândeşte proprietatea acestuia din momentul deschiderii
succesiunii).
12.7. PETIŢIA DE EREDITATE.
- în ipoteza în care, la data deschiderii moştenirii, bunurile succesorale (toate sau o parte din bunurile
din patrimoniul succesoral) sunt stăpânite în fapt de alte persoane (care pretind că se întemeiază pe
titlul de moştenitor), decât cele cărora le revin de drept, persoanele care pretind că sunt adevăraţii
moştenitori au la îndemână petiţia de ereditate pentru recunoaşterea calităţii lor de moştenitor şi
pentru a intra în posesia moştenirii.
- petiţia de ereditate (principalului mijloc juridic de ocrotire a drepturilor succesorale) este acţiunea prin
care reclamantul (moştenitor cu vocaţie universală sau cu titlu universal) solicită instanţei:
- atât recunoaşterea calităţii sale de moştenitor sau legatar (universal sau cu titlu universal);
- cât şi restituirea bunurilor succesorale.
!!! legatarii cu titlu particular cărora li se contestă această calitatea (și în consecință, nu primesc
obiectul legatului) au la îndemână pentru obligarea celui în posesia căruia se află bunurile
succesorale la restituirea lor, nu acțiunea în petiție de ereditate, ci:
- fie acțiunea în revendicare;
- fie acţiunea confesorie.
- petiţia de ereditate, fiind o acţiune prin care se solicită constatarea calităţii de moştenitor, nu este
supusă prescripţiei extinctive.
1. Delimitarea petiţiei de ereditate de alte acţiuni - petiţia de ereditate se deosebeşte de:
a. acţiunea în revendicare prin care reclamantul contestă calitatea de proprietar a celui care a lăsat
moştenirea, nu calitatea de moştenitor a reclamantului → în cazul petiţiei de ereditate, pârâtul
care deţine bunurile succesorale contestă calitatea de moştenitor a reclamantului (elementul care
face distincţia între cele două acţiuni, este modul în care se apără pârâtul, în procesul declanşat:
dacă se apără în calitate de proprietar, acţiunea va fi, după caz, acţiune în revendicare, acţiune
posesorie sau acţiune negatorie, iar dacă pârâtul se apără în calitate de moştenitor, acţiunea va
fi petiţie de ereditate) → spre deosebire de acţiunea în revendicare, în cadrul căreia se contestă
numai faptul că bunurile deţinute de pârât ar aparţine succesiunii, în cazul petiţiei de ereditate
însă, se contestă, în primul rând, calitatea de moştenitor a reclamantului;
b. acţiunea în împărţeală (acţiunea de partaj) prin care moştenitorul reclamant pretinde partea sa din
moştenire → pârâtul necontestând: - nici calitatea de moştenitor a reclamantului;
- nici întinderea vocaţiei sale succesorale.
c. acţiunea personală prin care reclamantul, a cărui calitate de moştenitor nu este contestată,
pretinde că o anumită persoană are o datorie către moştenire şi cere să fie plătită această datorie
(acţiunea personală prin care se cere plata unei datorii a pârâtului către succesiune) → pârâtul în
acţiunea personală contestă existenţa datoriei pe care pretinde că o avea fată de de cuius (este
contestat numai titlul de creditor al defunctului).

d. acţiunea în constatarea calităţii de moştenitor: în cadrul acesteia se solicită numai constatarea că
reclamantul are calitatea de moştenitor al defunctului, nu şi predarea bunurilor de către pârât,
precum în cazul petiţiei de ereditate.
2. Caractere juridice ale petiţiei de ereditate - petiţia de ereditate este:
a. o acţiune reală: moştenitorul apare ca un adevărat proprietar al moştenirii deschise şi are ca scop
deposedarea moştenitorului aparent de moştenirea pe care o deţine (bunurile succesorale);
b. o acţiune divizibilă între moştenitorii reclamanţi (reclamanţii au dreptul să o introducă fiecare
proporţional cu partea sa succesorală) şi între moştenitorii pârâţi (acţiunea fiind pornită împotriva
fiecăruia);
- pluralitate de moştenitori-reclamanţi: fiecare trebuie să introducă, în nume propriu, acţiunea în
petiţie de ereditate, pentru a le fi recunoscută calitatea de moştenitor şi pentru a le fi restituite
bunurile succesorale care le revin, în virtutea acestei calităţi;
- pluralitate de pârâţi (moştenitori aparenţi, deţinători ai bunurilor succesorale): fiecare dintre
aceştia trebuie acţionat, individual, în judecată.
c. o acţiune imprescriptibilă extinctiv, întrucât obiectul ei este reprezentat de constatarea calităţii de
moştenitor şi de predarea bunurilor succesorale, iar ambele acţiuni (în constatare şi în
revendicare) sunt imprescriptibile extinctiv.
3. Efectele admiterii petiţiei de ereditate:
- indiferent de momentul introducerii acţiunii (numai după data deschiderii moştenirii) sau de
momentul pronunţării hotărârii, în urma admiterii petiţiei de ereditate de către instanţa
competentă, are loc recunoaşterea retroactivă (din momentul deschiderii succesiunii) a titlului de
moştenitor al reclamantului.
a. efectele produse în raporturile dintre adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent:
- principalul efect: obligarea moştenitorului aparent la restituirea bunurilor succesorale, deţinute
fără titlu, adevăratului moştenitor → restituirea se face:
- fie în natură (în principiu);
- fie prin despăgubiri (restituirea în natură nu mai este însă posibilă: bunul succesoral a fost
înstrăinat sau a pierit).
- întinderea obligaţiei de restituire:
a. dacă pârâtul (moştenitorul aparent) a fost de bună-credinţă:
- păstrează fructele percepute (va suporta şi cheltuielile angajate cu producerea lor), şi
restituie adevăratului moştenitor:
- fie numai bunul, în natură;
- fie ceea ce a primit în schimbul înstrăinării cu titlu oneros a bunului succesoral.
- nu răspunde pentru pieirea (totală sau parţială) bunurilor succesorale.
- are dreptul la înapoierea:
- sumelor pe care le-a plătit pentru achitarea datoriilor moştenirii;
- tuturor cheltuielilor făcute cu bunurile moştenirii (dreptul la despăgubiri).
b. dacă pârâtul a fost de rea-credinţă (moştenitorul aparent cunoştea că există moştenitori în
grad succesibil mai apropiat):
- trebuie să restituie fructele bunurilor succesorale culese sau care urmau să fie culese
ori putea să le dobândească (pârâtul a fost de rea-credință sau cauza restituirii îi este
imputabilă), având totuşi dreptul la restituirea cheltuielilor angajate cu producerea lor,
precum şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o
procura, înainte de exercitarea acţiunii, şi restituie adevăratului moştenitor:
- fie numai bunul, în natură;
- fie ceea ce a primit în schimbul înstrăinării bunului succesoral.
- răspunde pentru pieirea (totală sau parţială) bunurilor succesorale, indiferent de
cauza acesteia.
- trebuie să plătească dobânzi, din ziua încasării, pentru sumele încasate de la debitorii
succesiunii.
- are dreptul la înapoierea:
- sumelor pe care le-a plătit pentru achitarea datoriilor moştenirii;
- cheltuielilor necesare şi utile (în limita sporului de valoare) făcute cu privire la bunurile
din moştenire (dreptul la despăgubiri).
b. efectele produse între adevăratul moştenitor şi terţi – ipoteza în care moştenitorul aparent,
cât timp a deţinut bunurile succesorale (între momentul intrării în posesia moştenirii şi până în
momentul soluţionării acţiunii intentate de adevăratul moştenitor) a încheiat acte juridice cu terţii
având obiect aceste bunuri.
- actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii se menţin, deşi moştenitorul aparent
nu era titularul dreptului întrucât, întrucât acestea profită şi adevăratului moştenitor, deci fiind şi în
interesul lui să rămână valabile.
- actele de dispoziţie cu titlu gratuit a bunurilor moştenirii, dispuse de moştenitorul aparent în
favoarea unui terţ, indiferent că acesta este sau nu de bună-credinţă, precum şi actele de
dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu terţi de rea-credinţă, nu sunt opozabile adevăratului
moştenitor;

- actele de dispoziţie cu titlu oneros a bunurilor moştenirii:
a. dacă obiectul actului de dispoziţie îl reprezintă un bun mobil şi dacă a fost înstrăinat unui terţ
de bună-credinţă, terţul păstrează bunul (principiul: posesiunea de bună-credinţă valorează
titlu de proprietate).
b. dacă obiectul actului de dispoziţie îl reprezenta un bun imobil şi dacă fusese înstrăinat unui
terţ de bună-credinţă, în vechea reglementare se aplica teoria moştenitorului aparent, graţie
căreia actul respectiv încheiat se menţinea, dacă erau îndeplinite următoarele condiţii:
a. actul de înstrăinare fusese făcut cu titlu particular,
b. actul de înstrăinare fusese cu titlu oneros;
c. terţul care a contractat cu moştenitorul aparent fusese de bună-credinţă;
d. existase o eroare comună (error communis facit ius);
e. eroarea terţului fusese:
- fie scuzabilă (terţul nu-şi putea întemeia pretenţia pe propria sa culpă);
- fie invincibilă (terţul neavând cum să descopere că moştenitorul aparent nu este
adevăratul succesor).
- în ipoteza în care actul încheiat cu terţul era menţinut, moştenitorul aparent - după cum a
fost de bună sau de rea-credinţă - era obligat la restituirea prin echivalent, potrivit regulilor
de mai sus.
- în ipoteza în care actul încheiat cu terţul se desfiinţa (principiul resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis), terţul avea acţiune pentru evicțiune contra moştenitorului
aparent.
!!! actualmente, potrivit Codului civil, actelor de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între
moştenitorul aparent şi terţii de bună-credinţă, li se aplică, după caz:
- regulile din materia cărţii funciare,
- efectul dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile,
- regulile privitoare la uzucapiune.

Transmisiunea succesorală are ca obiect universalitatea patrimoniului defunctului sau o cotă-parte din aceasta
în cazul transmisiunilor cu titlu universal. Transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii
moştenirii, chiar fără ca succesorii să ştie, consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne fără titular
nici un moment. Patrimoniul succesoral cuprinde, pe de o parte, drepturile, adică activul succesoral, iar pe de altă
parte, obligaţiile, adică pasivul succesoral.
Activul moştenirii cuprinde toate drepturile reale şi de creanţă care nu se sting prin moartea titularului lor:
dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile; drepturile reale derivate din dreptul de proprietate;
dreptul real de folosinţă sau de accesiune; drepturile de creanţă; drepturile patrimoniale de autor; dreptul de a
exercita acţiunile patrimoniale care s-au născut în patrimoniul defunctului.
Pasivul moştenirii cuprinde în primul rând datoriile succesiunii: obligaţiile născute în timpul vieţii lui de cuius,
indiferent dacă izvorul acestora este contractual, delictual, quasi-delictual sau quasi-contractual. Obligaţiile intuitu
personae nu se transmit pe cale succesorală întrucât se sting prin decesul debitorului. Se includ şi cheltuielile
legate de înmormântarea defunctului (este vorba atât de înmormântarea propriu-zisă, cât şi de slujbele religioase
de pomenire ulterioare acesteia), în măsura în care nu sunt excesive în raport cu starea materială a celui decedat,
precum şi cheltuielile de sigilare, de inventariere, taxele succesorale, de lichidare şi partaj ale moştenirii.
Drepturile făcând parte din activul succesoral sunt dobândite de succesori imediat şi de plin drept de la data
deschiderii moştenirii, oricare ar fi natura acestora, şi indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară.
Dacă testatorul are moştenitori rezervatari, predarea legatelor universale va fi cerută acestora. Descendenţii şi
ascendenţii privilegiaţi fiind moştenitori sezinari, sunt ţinuţi la predarea legatelor chiar de la data deschiderii
moştenirii. În schimb, soţul supravieţuitor, care este moştenitor rezervatar, însă nu şi sezinar, nu este ţinut la
predare decât după data trimiterii sale în posesie. Dacă nu există moştenitori rezervatari, predarea se va cere
notarului public competent să îndeplinească procedura succesorală notarială, care, atunci când testamentul este
autentic, va cita doar pe legatar, iar atunci când testamentul este olograf sau mistic, va cita şi pe moştenitorii legali
nerezervatari exheredaţi prin instituirea legatului.
Transmisiunea cu titlu universal - dacă există numai moştenitori rezervatari, predarea legatelor se va solicita
acestora începând din momentul deschiderii moştenirii; dacă există moştenitori legali nerezervatari care vin la
moştenire, predarea se va cere acestora după punerea lor în posesie; dacă există moştenitori rezervatari şi un
legatar universal nepus în posesie, predarea se va cere rezervatarilor; dacă există moştenitori legali şi un legatar
universal pus în posesie, predarea se va cere acestuia din urmă; dacă nu există nici moştenitori legali rezervatari,
nici nerezervatari şi nici legatari universali, predarea legatului cu titlu universal se va cere curatorului numit de
notarul public să administreze moştenirea vacantă.
Transmisiunea cu titlu particular - predarea legatelor particulare se face conform regulilor predării legatelor cu
titlu universal, putând fi cerută şi legatarului cu titlu universal trimis în posesie sau legatarului particular obligat la
plata unui alt legat particular, după predarea legatului său.

La plata pasivului succesoral sunt ţinuţi moştenitorii universali sau cu titlu universal. Legatarii particulari nu sunt
ţinuţi la plata pasivului succesoral. Totuşi legatarul particular poate fi ţinut la plata unor elemente ale pasivului
succesoral prin voinţa defunctului(ex. plata unei datorii a defunctului cu titlu de sarcină a liberalităţii).
Diviziunea de drept a obligaţiei de plată a pasivului succesoral: dacă la moştenire vin mai mulţi succesori ţinuţi
la plata pasivului succesoral pasivul succesiunii se divide de drept din momentul deschiderii succesiunii,
moştenitorii fiind ţinuţi la plată în proporţie cu partea ce le revine din moştenire; creditorii vor trebui să urmărească
pe fiecare pentru o cotă-parte din pasiv corespunzătoare părţii ce îi revine din moştenire şi vor suporta riscul
insolvabilităţii unora sau altora dintre aceştia dacă sunt acceptanţi pur şi simplu, chiar dacă moştenirea este
solvabilă, afară de cazul în care au cerut separaţia de patrimonii; dacă un succesor a plătit spontan datorii
succesorale în proporţie mai mare decât este obligat are dreptul la un recurs contra celorlalţi pentru plata părţii
contributive a fiecăruia.
Interesul separaţiei patrimoniului succesoral de acela al moştenitorului defunctului apare când moştenirea este
solvabilă, iar moştenitorul insolvabil. Separaţia de patrimonii este un beneficiu, un privilegiu care conferă
creditorilor succesorali, dreptul de a avea prioritate la urmărirea bunurilor succesorale, înlăturând concurenţa
creditorilor moştenitorului, însă cu păstrarea dreptului de a urmări bunurile personale ale moştenitorului.
Trimiterea în posesie a moştenitorilor sezinari - potrivit articolului 653 Cod civil „descendenţii şi ascendenţii au
de drept posesiunea moştenirii din momentul morţii defunctului” iar „ceilalţi moştenitori intră în posesiunea
moştenirii cu permisiunea justiţiei”. Prin urmare moştenitorii sezinari sunt doar descendenţii şi ascendenţii, adică
rudele în linie dreaptă ale defunctului. Caracterele sezinei: caracterul individual (nu este conferită tuturor
moştenitorilor sezinari în acelaşi timp, ci conform ordinii în care sunt chemaţi de lege la moştenire); caracterul
succesiv (în cazul renunţării la moştenire a succesorului în rang preferat, sezina trece la următorul chemat de lege
la moştenire); caracterul indivizibil (dacă moştenirea este deferită mai multor moştenitori legali de acelaşi rang,
sezina aparţine tuturor acestora).
Efectele sezinei - sezina conferă moştenitorilor sezinari următoarele puteri: de a verifica titlurile moştenitorilor
nesezinari, de a prelua şi administra bunurilor succesorale, de a reprezenta interesele succesiunii atât activ
(exercitând acţiunile în justiţie), cât şi pasiv (ca pârât în acţiunile intentate de terţi). Trimiterea în posesie a
moştenitorilor nesezinari: cu excepţia rudelor în line dreaptă ale defunctului, toţi ceilalţi moştenitori legali
(colateralii, soţul supravieţuitor şi statul) dobândesc sezina numai după trimiterea lor în posesie, adică după
îndeplinirea unei proceduri de verificare a vocaţiei la moştenire; trimiterea în posesie a legatarilor, indiferent de
natura legatului, se realizează prin predarea legatelor.
În principiu, procedura de trimitere în posesie este graţioasă şi se realizează de notarul public de la locul
deschiderii moştenirii. Trimiterea în posesie se realizează prin eliberarea certificatului de moştenitor sau de
vacanţă succesorală.

1. care sunt categoriile de moştenitori care suportă pasivul moştenirii?
2. care sunt moştenitorii sezinari?
3. care sunt efectele sezinei?

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ. RAPORTUL DONAŢIILOR ŞI AL
DATORIILOR. DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR
12.1.Introducere.............................................................................................................................. 135
12.2.Competenţe............................................................................................................................. 135
12.3.Indiviziunea succesorala..................................................................................................... 135
12.4.Raportul donaţiilor…………………........................................................................................ 136
12.5.Raportul datoriilor.................................................................................................................. 138
12.6.Dovada calităţii de moştenitor…........................................................................................ 140
12.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 143
12.1. INTRODUCERE.
ale indiviziunii succesorale. De asemenea, studenţii vor fi introduşi în studiul fundamentelor raportului
donaţiilor şi datoriilor. În plus, cursanţii vor fi familiarizaţi şi cu unele aspectele teoretice şi practice
relative la certificatul de moştenitor.
12.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al petiţiei de ereditate, al indiviziunii succesorale,
precum şi al dovedirii calităţii de moştenitor.
12.3. INDIVIZIUNEA SUCCESORALA.
- indiviziunea succesorală intervine când moştenirea este culeasă de cel puţin doi moştenitori
(pluralitatea de titulari), iar defunctul nu a realizat un partaj de ascendent (dobândirea patrimoniului
succesoral de către comoştenitori, într-o cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale) → la
data deschiderii succesiunii, moştenitorii dobândesc o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui
bun succesoral, nu o parte concretă din masa succesorală;
- principiile indiviziunii succesorale:
a. niciun comoştenitor (coindivizar) nu are un drept exclusiv asupra vreunui bun din succesiune;
b. fiecare comoştenitor are un drept exclusiv asupra unei cote-părţi ideale din indiviziune.
- consecinţele juridice ale indiviziunii succesorale:
a. în principiu, actele juridice relative la bunurile succesorale privite individual sunt guvernate de
regula unanimităţii, potrivit căreia niciun coindivizar nu va putea efectua acte fără acordul tuturor
celorlalţi coindivizari (actele de dispoziţie, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri
imobiliare cu titlu oneros şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele
care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului);
- excepţie:
- actele materiale (posesia şi folosinţa) efectuate de fiecare moştenitor, cu condiţia de a nu
schimba destinaţia bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coindivizari
(normă cu caracter dispozitiv);
- actele de conservare cu privire la bunul indiviz;
- unele acte de administrare: încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune,
cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul indiviz, în măsura în
care acestea prezintă caracter oneros şi sunt încheiate pe un termen mai mic de 3 ani, pot
fi făcute numai cu acordul coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi (regula
majorităţii cotelor-părţi).
- fiecare coindivizar poate realiza acte de administrare a bunului indiviz, cu acordul
coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi, ori de câte ori, prin acele acte de
administrare:
- nu este limitată în mod substanţial posibilitatea unui coindivizar de a folosi bunul
comun, în raport cu cota sa parte,
- nu se impune coindivizarului o sarcină excesivă, prin raportare la cota sa parte
sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coindivizari.
!!! se aplică regula unanimităţii în cazul:
- actelor de folosinţă cu titlu gratuit,
- cesiunilor de venituri imobiliare cu titlu oneros,

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ. RAPORTUL DONAŢIILOR ŞI AL DATORIILOR
- locaţiunilor încheiate pe termen mai mare de 3 ani.
b. coindivizarii, şi fără consimţământul celorlalţi, pot dispune liber de cota-parte ideală de drept
(dreptul fiecărui indivizar cu privire la indiviziunea succesorală: drept real, nu un drept de creanţă)
ce li se cuvine din bunurile succesorale.
- moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar dacă există convenţii şi clauze
testamentare care prevăd altfel.
!!! pot fi încheiate convenţii de suspendare a partajului, a căror durată însă nu poate depăşi 5 ani (în
cazul imobilelor: convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi trebuie supuse formalităţilor de
publicitate prevăzute de lege) → suspendarea partajului trebuie să fie efectul unei convenţii şi nu
al unei clauze testamentare.
12.4. RAPORTUL DONAŢIILOR.
Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului
care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost
donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea → raportul donaţiilor obligă donatarul
bunurilor raportabile să le readucă la masa succesorală.
- cu excepţia cazului în care donatorul a dispus scutirea de raport a donaţiei, sunt obligaţi la raportul
donaţiilor:
- descendenţii defunctului,
- soţul supravieţuitor.
- justificarea instituţiei: raportul donaţiilor are ca scop asigurarea egalităţii între descendenţii
defunctului, precum şi asigurarea egalităţii între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor,
astfel, dacă defunctul face o donaţie unui viitor moştenitor (descendent sau soţ supravieţuitor), se
prezumă că doreşte să facă numai o anticipare a transmisiunii de drepturi (nu a-l favoriza în
detrimentul celorlalţi moştenitori) → donaţia (avans din moştenire) ce urmează a se imputata asupra
părţii din moştenire ce-i va reveni celui gratificat odată cu deschiderea moştenirii.
- exemplu:
- defunctul a lăsat trei copii şi un patrimoniu în valoare de 100.000 lei,
- în timpul vieţii de cuius a făcut unuia dintre copii o donaţie (nescutită de raport) de 20.000 lei:
- moştenirea se împarte astfel:
- în primul rând, la masa succesorală de 100.000 se va adăuga donaţia de 20.000 lei,
- apoi, suma totală rezultată (120.000 lei) se va împărţi egal între cei trei descendenţi
(revenind fiecăruia câte 40.000 lei).
- rezultă că descendentul gratificat va primi efectiv din moştenire numai 20.000 lei, la care,
evident, se vor adăuga cele 20.000 lei primite în timpul vieţii autorului.
- avantajele donatarului:
a. donatarii dobândesc imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate, inclusiv dreptul de a culege
fructele acestora, până la data deschiderii succesiunii;
b. la deschiderea succesiunii, donatarul are dreptul să opteze între:
- a veni la moştenire, raportând bunul;
- a renunţa la succesiune, păstrând bunul susceptibil de raport (în limitele cotităţii
disponibile);
c. donatarul are dreptul să păstreze în natură bunul primit, dacă este posibil raportul prin echivalent.
- asemănări şi deosebiri între raportul donaţiei, pe de o parte, şi reducţiunea liberalităţilor, împărţeala
moştenirii şi operaţiunea de stabilire a masei de calcul, pe de altă parte:
a. raportul donaţiilor se aseamănă cu reducţiunea liberalităţilor excesive prin aceea că amândouă
au ca efect principal readucerea bunului care formează obiectul liberalităţii la masa succesorală
→ diferenţe:
a. reducţiunea liberalităţilor excesive:
- operează numai când s-a încălcat rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari,
- se răsfrânge asupra tuturor celor gratificaţi,
- priveşte atât donaţiile, cât şi legatele.
b. raportul donaţiilor:
- operează chiar dacă nu s-a încălcat rezerva succesorală,
- priveşte numai o parte de moştenitori (descendenţii şi soţul supravieţuitor),
- are ca obiect numai donaţiile.
b. raportul donaţiilor se aseamănă şi cu partajul succesoral (împărţeala moştenirii), însă prezintă
următoarele deosebiri:
a. raportul donaţiilor poate fi pretins:
- atât printr-o acţiune de ieşire din indiviziune,
- cât şi printr-o acţiune separată (extra-partaj): acţiune personală patrimonială
prescriptibilă în termenului general de prescripţie (curge de la data deschiderii
moştenirii);
b. partajul succesoral se solicită printr-o acţiune total independentă (imprescriptibilă).
c. raportul donaţiilor se diferenţiază şi de operaţiunea de stabilire a masei de calcul:
a. raportul donaţiilor presupune o readucere efectivă la masa de calcul a bunurilor donate;
b. operaţiunea de stabilire a masei de calcul este o operaţiune fictivă.
- condiţiile obligaţiei legale de raport al donaţiilor:
a. succesorul să aibă calitatea de descendent al defunctului (din căsătorie, din afara căsătoriei şi cei
adoptaţi) sau calitatea de soţ supravieţuitor (în concurs cu descendenţii defunctului): sunt obligaţi
la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta
s-ar fi deschis la data donaţiei: dacă moştenirea donatorul s-ar fi deschis la data încheierii

contractului de donaţie, donatarul ar fi trebuit să aibă vocaţie concretă la moştenirea acestuia
(ex. soţul supravieţuitor nu are obligaţia de raport dacă nu era căsătorit cu defunctul la data
încheierii donaţiei) → astfel la moştenirea defunctului trebuie să vină cel puţin doi descendenţi
sau unul ori mai mulţi descendenţi, în concurs cu soţul supravieţuitor.
!!! descendenţii îşi datorează raportul chiar dacă sunt de grade de rudenie diferite, precum atunci
când descendentul donatar vine la moştenire prin reprezentare în concurs cu un alt
descendent de un grad de rudenie mai apropiat → descendenţii defunctului datorează raportul
donaţiilor, indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare.
b. moştenitorul (descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cu descendenţii) să fi acceptat
moştenirea;
- descendentul sau soţul supravieţuitor renunţând la moştenirea legală, nu mai are obligaţia de
raport iar liberalitatea primită poate fi păstrată în limitele cotităţii disponibile → excepţie:
donatarul, prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, poate fi obligat la raportul donaţiei şi
în cazul renunţării la moştenire, însă donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului
donat care depăşeşte cota din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal
(ipoteza în care stipulând astfel, donatorul nu doreşte să avantajeze vreunul dintre
descendenţii săi, donându-le un bun sau transmiţându-le în avans moştenirea, căci donatarul
poate renunţa la moştenire, păstrând, în limitele cotităţii disponibile, donaţia a cărei valoare
este superioară bunurilor moştenite de către ceilalţi descendenţi);
c. moştenitorul legal să aibă şi calitatea de donatar: cumularea de către aceeaşi persoană a calităţii
de moştenitor legal cu cea de donatar:
- cele două calităţi trebuie să coexiste la momentul deschiderii succesiunii, nu la momentul
efectuării donaţiei;
- calitatea de donatar: moştenitorul obligat la raport datorează raportul numai pentru donaţiile pe
care le-a primit personal de la donator (raportul nu este datorat pentru altul: ex. descendentul
donatarului care vine în nume propriu la moştenirea donatorului, nu este obligat să raporteze
donaţia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moştenirea ascendentului său – ex.
dacă unicul fiu a primit o donaţie de la tatăl său, însă îi predecedează, iar la moştenire vin
soţia supravieţuitoare şi nepotul de fiu, acesta din urmă nu va raporta donaţia făcută de
bunicul său, la a cărui moştenire vine în nume propriu, chiar dacă acceptă moştenirea tatălui
său).
!!! descendentul donatarului care vine la moştenirea donatorului prin reprezentare succesorală
este obligat să raporteze donaţia primită de la defunct de ascendentul său pe care îl
reprezintă, chiar dacă nu l-a moştenit pe ascendentul său (ex. fiul a primit o donaţie de la
tatăl său şi îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare în concurs cu o fiică
şi cu nepotul din partea fiului predecedat, acesta din urmă va raporta donaţia făcută tatălui
său de către bunicul defunct, deoarece nepotul vine la moştenire prin reprezentarea tatălui
donatar, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia din urmă).
d. donaţia să nu fi fost scutită de raport prin voinţa defunctului sau a legii: totuşi scutirea de raport
nu poate să aducă atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari, în caz contrar
donaţia fiind supusă reducţiunii în limitele cotităţii disponibile → donaţia excesivă, chiar scutită de
raport, va fi supusă reducţiunii, în limita întregirii rezervei.
!!! putem avea scutire tacită (indirectă) de raport, în măsura în care aceasta era neîndoielnică,
însă numai cât priveşte donaţiile indirecte şi darurile manuale.
- persoanele care pot cere raportul donaţiilor (nu legatarii):
a. descendenţii defunctului (în concurs cu alţi descendenţi sau cu soţul supravieţuitor gratificat);
b. soţul supravieţuitor (în concurs cu descendenţii);
!!! obligaţia raportării este reciprocă şi formează latura pasivă a conţinutului:
- raporturilor stabilite între descendenţii defunctului, pentru ipoteza în care aceştia vin singuri
la moştenire;
- raporturilor stabilite între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, pentru ipoteza în
care aceştia vin împreună la moştenire.
c. creditorii personali ai descendenţilor şi soţului supravieţuitor (nu în nume propriu, ci pe cale
oblică pot exercita acţiunea de raport în numele şi pe seama debitorilor lor, atunci când
moştenirea a fost acceptată pur şi simplu) → creditorii succesiunii (ai defunctului) nu au acest
exerciţiu, întrucât dreptul acestora de gaj general nu vizează bunurile care au format obiectul
donaţiilor.
Donaţiile supuse raportului:
- regula: toate donaţiile sunt raportabile, indiferent de forma lor:
- donaţiile făcute prin act autentic;
- darurile manuale;
- donaţiile indirecte (ex. renunţarea la un drept, remiterea de datorie).
- excepţia: sunt exceptate de la raportul donaţiilor:
a. donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport (fie prin actul de donaţie, fie printr-un
act ulterior);
b. donaţiile deghizate (excepţie: cazul în care se dovedeşte că de cuius a urmărit un alt scop
decât scutirea de raport) sub forma unor înstrăinări:
- fie cu titlu oneros;
- fie efectuate prin persoane interpuse;
!!! prezumţia care vizează donaţiile deghizate are numai caracter relativ, acestea fiind supuse
raportului în măsura în care se dovedeşte că, dispunând astfel, donatorul a urmărit alt scop
decât scutirea de raport;

c. donaţiile grevate de sarcini: obligaţia de raport priveşte numai beneficiul efectiv ce revine
donatarului, rezultat prin scăderea contravalorii sarcinii din valoarea totală a donaţiei;
d. darurile obişnuite şi donaţiile remuneratorii, numai în măsura în care nu sunt excesive;
e. sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a
descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă: dacă nu sunt excesive şi
dacă cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel, adică să fie raportate;
f. fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al
folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat (prezumţie că donatorul a dorit să
procure donatarului folosinţa anticipată a bunurilor donate) → sunt supuse raportului, numai
fructele şi dobânzile ulterioare deschiderii moştenirii, fără a fi necesară punerea în întârziere
(moştenitorul-donatar poate fi scutit însă de către defunct ca, până la partaj, să nu raporteze
fructele culese şi dobânzile încasate: ex. obiectul donaţiei este reprezentat de fructele sau
veniturile unui bun, rămas în proprietatea donatorului, precum dreptul de uzufruct).
g. bunurile donate care au pierit fără culpa donatarului → excepţie:
1. bunul este supus raportului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea
acelui bun, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca
urmare a pieirii sale;
2. indemnizaţia încasată ca urmare a pieirii bunului este supusă ea însîşi raportului, dacă
indemnizaţia nu a fost utilizată la reconstituirea acelui bun → în ipoteza în care
indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, indemnizaţia se raportează numai în
măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.
Efectele scutirii de raport:
a. exceptarea donatarului de la obligaţia de raport, deşi prin aceasta este încălcat principiul egalităţii
dintre moştenitorii din aceeaşi clasă şi din acelaşi grad (donatarul va păstra valoarea bunurilor
donate în totalitate, numai în măsura în care, deşi există moştenitori rezervatari, rezerva legală a
acestora nu este încălcată);
b. donaţia se impută asupra cotităţii disponibile.
Modurile de efectuare a raportului donaţiilor:
- raportul donaţiilor se poate face:
a. fie prin echivalent (luare de mai puţin: moştenitorul obligat la raport poate păstra bunul donat,
restituind valoarea lui);
b. fie în natură (readucerea efectivă la masa succesorală a bunului obiect al liberalităţii) →
precizări:
- regula: raportul în natură este prohibit, fiind considerată nescrisă dispoziţia care impune
donatarului raportul în natură;
- excepţia: raportul în natură este permis, dacă, la data cererii de raport, donatarul:
- este încă proprietar al bunului;
- nu l-a grevat cu o sarcină reală;
- nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.
- realizarea raportului prin luare mai puţin (prin echivalent):
a. prin preluare: moştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri iau din masa succesorală pe cât
posibil, bunuri (mobile şi/sau imobile) de aceeaşi natură şi calitate cu cele care au format obiectul
donaţiei, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia, după care restul bunurilor moştenirii
se împarte între toţi comoştenitorii;
b. prin imputaţie: se reuneşte fictiv la masa succesorală valoarea bunurilor supuse raportului iar
valoarea donaţiei se scade din partea cuvenită moştenitorului obligat la raport → moştenitorul
obligat la raport va culege o porţiune care reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi
valoarea donaţiei;
c. prin bani: dacă valoarea donaţiei să fie mai mare decât valoarea părţii din moştenire cuvenite
moştenitorului gratificat iar moştenitorul fie nu renunţă la moştenire, fie este forţat să o accepte,
moştenitorul obligat la raport aduce la masa succesorală o sumă de bani ce reprezintă diferenţa
dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.
- realizarea raportului donaţiilor:
- fie în cadrul partajului, prin bună învoială: în cadrul procedurii succesorale notariale;
- fie pe cale judecătorească: când între părţi există neînţelegeri, acestea vor fi soluţionate de
instanţa de judecată în cadrul acţiunii pentru raportul donaţiilor → - de raportul cerut de unul
dintre moştenitori profită şi ceilalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite raportul (excepţie:
moştenitorii care au renunţat în mod expres la raport);
- acţiunea pentru raportul donaţiilor:
- este o acţiune în realizare şi nu una în constatare, indiferent că raportul se realizează prin
echivalent sau în natură;
- are un caracter personal, putând fi intentată exclusiv împotriva moştenitorilor donatari, nu şi
împotriva terţilor în favoarea cărora bunurile donate au fost transmise sau grevate;
- are caracter colectiv: acţiunea profită tuturor comoştenitorilor-creditori ai raportului (care nu au
renunţat la raport), chiar dacă a fost promovată numai de către unul dintre aceştia;
- poate fi făcută: - fie în cadrul unei acţiuni pentru partaj,
- fie separat (înainte sau ulterior partajului);
- se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moştenirii.
12.5. RAPORTUL DATORIILOR.
Potrivit dispoziţiilor art. 1158 NCC, „(1) Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o
datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin. (2) Dacă

moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile
moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în limita părţii respective. (3) Raportul nu
operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. însă moştenitorul care este
atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi
întrunite condiţiile acesteia. (4) Prin acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi
înainte de partajul succesoral” → Cod civil vizează prin dispoziţiile sale toate datoriile, indiferent de
izvorul lor, şi păstrează însă modalitatea de lichidare a datoriilor (prin luare mai puţin), consacrată de
reglementarea civilă anterioară, precum şi regula potrivit căreia datoriile se sting proporţional, în limita
cotei din moştenire.
!!! raportului datoriilor, spre deosebire de raportul donaţiilor, nu îi este aplicabilă scutirea de raport,
întrucât defunctul poate insera în liberalitate iertarea de datorie şi care produce efecte mai puternice
decât scutirea de raport.
- în ceea ce priveşte plata creanţelor pe care moştenitorul le are faţă de moştenire, acesta are dreptul
de a o cere de la ceilalţi moştenitori, precum orice alt creditor al moştenirii → în privinţa părţii din
datorie care îi revine, moştenitorului îi sunt aplicabile dispoziţiile pertinente din materia stingerii
obligaţiilor.
- plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii se face, în principiu, după efectuarea partajului succesoral.
A. Divizibilitatea de drept a pasivului succesoral:
- au obligaţia de plată a datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce îi
revine fiecăruia:
- moştenitorii universali;
- moştenitorii cu titlu universal.
- chiar şi înainte de partajul succesoral, pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune,
creditorii ale căror creanţe:
- provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii (creditorii acestor creanţe
pot solicita şi executarea silită asupra acestor bunuri);
- s-au născut înainte de deschiderea moştenirii.
- nu se aplică regula divizării de drept a pasivului succesoral dacă:
a. obligaţia este indivizibilă;
b. obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui
bun individual;
c. obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală (în limita valorii acelui bun,
moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă participarea sa
la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător);
d. unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia (când titlul este
reprezentat de testament: scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate ce poate fi
supusă reducţiunii).
B. Plata creditorilor:
- creditorii personali ai moştenitorilor pot urmări partea acestora din bunurile moştenirii, numai
după efectuarea partajului succesoral;
- creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim pot:
a. să ceară partajul în numele debitorului lor (ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii
de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului
debitor);
b. pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială;
c. să intervină în procesul de partaj.
- în ipoteza în care deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fără să fi fost
convocaţi, creditorii personali ai moştenitorilor pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaţi să
dovedească frauda copărtaşilor;
- creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului din:
- bunurile moştenirii atribuite la partaj;
- bunurile care iau locul bunurilor moştenirii în patrimoniul moştenitorului.
- în ipoteza în care obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat, dreptul de preferinţă
al creditorilor moştenirii este aplicabil şi legatarilor cu titlu particular.
- în ipoteza în care un moştenitor universal sau cu titlu universal, datorită garanţiei reale sau din orice
altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, el are un drept de regres împotriva
celorlalţi moştenitori pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când
moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor;
- în ipoteza în care unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui
din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia;
C. Raportul datoriilor (nu este o simplă plată, ci constituie o lichidare în cadrul împărţelii):
- obligaţie de raport constituie readucerea la masa succesorală a:
- bunurilor donate de defunct;
- datoriilor pe care anumiţi moştenitori le-au avut faţă de defunct → datoriile moştenitorilor faţă de
succesiune se lichidează prin instituţia raportului în modalitatea luării mai puţin, nu prin plată sau
prin dare în plată.
- condiţiile raportului datoriilor:
a. să existe mai mulţi moştenitori (comoştenitori), care au acceptat moştenirea;
b. comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire, moştenire, indiferent care este momentul
(înainte sau după deschiderea moştenirii) şi modul (personal, prin reprezentare sau
retransmitere) de dobândire a acesteia;

c. datoriile să fie certe şi lichide, nu însă şi exigibile, întrucât raportul operează o decădere din
beneficiul termenului.
- scopul raportului datoriilor: realizarea egalităţii dintre comoştenitorii cărora le revine obligaţia de
raport (raportul vizează orice obligaţii, nu numai cele care au ca obiect sume de bani, ci şi cele al
căror obiect este reprezentat de bunuri, indiferent de izvorul lor: contract, fapt juridic licit, răspundere
civilă etc.);
- natura juridică a raportului datoriilor:
- raportul datoriilor constituie un mod de lichidare a datoriilor, însă nu presupune, neapărat, un
partaj, căci se poate proceda Ia raportarea datoriilor şi în cadrul procedurii notariale,
independent de ieşirea din indiviziune a moştenitorilor (prin acordul tuturor moştenitorilor,
raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral);
- raportul datoriilor se aplică, nu numai descendenţilor sau soţului supravieţuitor în concurs cu
descendenţii, ci tuturor succesorilor universali sau cu titlu universal care vin la împărţeală.
- în ipoteza în care, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de
moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin;
- în ipoteza în care un moştenitor are mai multe datorii faţă de moştenire, care nu sunt acoperite cu
partea sa din bunurile moştenirii, acestea se sting proporţional prin raport în limita părţii respective;
- în ipoteza în care un moştenitor este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de
compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia şi deşi, în principiu, raportul
datoriilor nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire;
- realizarea raportului datoriilor se face:
- regula: după partajul succesoral;
- excepţia: înainte de partajul succesoral, prin acordul tuturor moştenitorilor (lichidarea datoriilor
prin raport nu presupune neapărat şi efectuarea partajului.).
- avantajele raportul datoriilor pentru comoştenitori:
a. înlătură concursul creditorilor moştenitorului debitor;
b. comoştenitorii au dreptul la dobândă pentru datorie, din momentul deschiderii succesiunii;
c. raportul este permis şi pentru datoriile neajunse încă la scadenţă (raportul operează şi cu
privire la datoriile neexigibile).
- caz practic: defunctul a lăsat trei fiice (A, B şi C) şi bunuri în valoare de 3.000 lei, iar una dintre fiice
(A) era datoare tatălui său cu suma de 300 lei:
- suma de 300 lei reprezintă o creanţă succesorală care se divide între cele trei fiice, fiecăreia
revenindu-i câte 1/3 din datorie (100 lei). în acest fel:
- fiica A este:
- debitoare pentru 300 lei, din care 200 lei datorându-i lui B şi C;
- creditoare pentru 100 lei.
- graţie instituţiei raportului datoria copilului A se va lichida astfel (nu va opera confuziunea de
drept comun, astfel că B şi C nu vor suporta concursul celorlalţi creditori şi nici riscul
insolvabilităţii fiicei A):
- fie creditoarele (fiicele B şi C), înainte de împărţeală (partaj), vor lua bunuri din masa
succesorală până la concurenţa sumei de 200 lei;
- fie creanţa de 3 milioane lei va fi cuprinsă în lotul debitoarei, care, evident, va lua mai
puţin din alte bunuri.
- precizări finale:
- raportul nu vizează creanţele pe care un moştenitor le-ar avea asupra moştenirii, moştenitorului
nefiindu-i recunoscută de către legiuitor posibilitatea de a încasa creanţa, cu prioritate, din masa
succesorală;
- dacă moştenitorul cumulează atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, moştenitorul poate
invoca compensaţia legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile în care, potrivit dreptului
comun, aceasta operează, fiind supus raportului numai eventualul sold debitor;
- dacă moştenitorul debitor are mai multe datorii faţă de moştenire, depăşind ca valoare cota
succesorală ce-i revine, acestea se vor stinge proporţional prin raport, în limitele părţii respective,
pentru restul moştenitorul-debitor fiind ţinut de obligaţia de plată, în condiţiile dreptului comun.
12.6. DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR.
A. Dovada calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor:
Certificatul de moştenitor este actul eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii,
în cadrul procedurii succesorale necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor şi a
dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale, fiind în acelaşi timp un mijloc de însezinare a
moştenitorilor nesezinari.
- au calitatea de moştenitori persoanele chemate la succesiune:
- atât în temeiul legii;
- cât şi prin testament.
- certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public (pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile
de la data emiterii acesteia), cuprinde constatări referitoare la:
- patrimoniul succesoral;
- numărul, calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul succesoral (întinderea
drepturilor acestora);
- alte menţiuni prevăzute de lege.
- certificatul de moştenitor (nu constituie titlu de proprietate ce ar putea fi opus terţilor) face dovada:
- calităţii de moştenitor (legal sau testamentar);

- dreptului de proprietate în cota care se cuvine fiecărui moştenitor acceptant asupra bunurilor
din masa succesorală.
a. procedura de eliberare a certificatului de moştenitor: este efectuată de notarul public de la locul
deschiderii succesiunii, la cererea oricărui moştenitor (legal sau testamentar).
- regula: după trecerea termenului de opţiune succesorală (1 an de la data deschiderii succesiunii)
notarul public competent eliberează certificatul de moştenitor;
- excepţia: înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu
mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune (dacă sunt
cunoscuţi toţi moştenitorii), notarul public competent poate elibera certificatul de moştenitor.
!!! procedura succesorală notarială se suspendă, dacă există neînțelegeri între comoștenitori cu
privire la mențiunile făcute în certificate (în absenţa consensului dintre moştenitori, drepturile
succesorale ale acestora vor fi determinate de către instanţa de judecată, în cadrul unei
proceduri contencioase)→ certificatul de moştenitor (face dovada deplină între moştenitori cu
privire la aceste constări - menţiuni - având între ei valoarea unei convenţii) se eliberează
doar dacă între comoştenitori nu există neînţelegeri cu privire la menţiunile pe care urmează
să le cuprindă, adică:
- patrimoniul succesoral (masa succesorală);
- numărul, calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul succesoral
(întinderea drepturilor acestora);
- alte menţiuni prevăzute de lege.
- în ipoteza moştenirilor succesive, notarul public va elibera un singur certificat de moştenitor,
specificându-se, pentru fiecare moştenire în parte:
- moştenitorii;
- bunurile moştenite.
b. cuprinsul certificatului de moştenitor:
- cel care lasă moştenirea,
- calitatea moştenitorilor,
- activul şi pasivul moştenirii (dacă moştenitorii s-au înţeles asupra modului de onorare a
datoriilor succesiunii, notarul are obligaţia să facă menţiunile respective în certificatul de
moştenitor),
- cota care revine fiecărui moştenitor,
- data eliberării,
- notarul public competent,
- domiciliul moştenitorilor,
- taxele de timbru etc.
c. funcţiile certificatului de moştenitor:
a. certificatului de moştenitor este un mijloc de însezinare: moştenitorii nesezinari dobândesc
trimiterea în posesie - cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii - numai prin eliberarea
certificatului de moştenitor;
b. certificatului de moştenitor este un instrument probator: face dovada drepturilor dobândite prin
moştenire până la anularea sa pe cale judecătorească.
!!! certificatul de moştenitor nu conferă succesibililor calitatea de moştenitori, ci numai constată
această calitate.
d. puterea doveditoare a certificatului de moştenitor (nu are putere de lucru judecat): certificatul de
moştenitor, până la anularea sa pe cale judecătorească, face deplină dovadă a:
- calităţii de moştenitor de a intra în posesia bunurilor care au aparţinut defunctului,
făcând parte din masa succesorală,
- cotei sau bunurilor care revin fiecărui moştenitor (legal sau testamentar).
Art. 1.133. alin. (1): „Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau
testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din
masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
- puterea doveditoare a certificatului de moştenitor între moştenitori datorită caracterului său
convenţional, acesta face dovada deplină a cuprinsului său împotriva succesorilor, cât timp cât nu
s-a invocat un motiv de anulare.
- puterea doveditoare a certificatului de moştenitor faţă de terţi: chiar şi atunci când există un singur
moştenitor, certificatul de moştenitor poate face dovadă numai cu privire la calitatea sa de a fi
dobândit bunurile ce constituie masa succesorală, nu şi cu privire la componenţa masei
succesorale → trecerea unor bunuri în masa succesorală, cu ocazia dezbaterilor în faţa notarului
public, nu constituie probă a dreptul de proprietate al moştenitorilor asupra lor → menţiunile
privind drepturile moştenitorilor nu au putere probantă împotriva terţilor, astfel că terţii,
revendicând drepturi proprii, pot contesta unele menţiuni ale certificatului de moştenitor, precum:
- calitatea de moştenitori a celor înscrişi în certificat;
- faptul că cei înscrişi în certificat nu sunt singurii moştenitori ai defunctului;
- faptul că unele dintre bunurile menţionate în certificat fac parte din masa succesorală.
- contestarea menţiunilor certificatului de moştenitor: pot cere anularea sa pe cale judecătorească:
- terţele persoane care au pretenţii la moştenire;
- persoanele care au fost vătămate în drepturile lor ca urmare a menţiunilor făcute în
certificat sau prin eliberarea lui;
!!! împotriva celor de mai sus certificatul de moştenitor face dovada drepturilor succesorale până
la proba contrară (cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat
înscrisul acesta face dovadă până la declararea sa ca fals).

- suplimentul de certificat de moştenitor: notarul public, ulterior eliberării certificatului de moştenitor,
şi numai cu acordul tuturor moştenitorilor, poate elibera un supliment de certificat, dacă se
constată că iniţial nu au fost cuprinse în certificatul toate bunurile succesorale.
- anularea sau declararea nulităţii certificatului de moştenitor: cei care se consideră vătămaţi în
drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti
constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor.
a. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl
constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării
moştenirii în termenul prevăzut de lege, este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv;
b. acţiunea în declararea nulităţii certificatului de moştenitor este prescriptibilă în termenul general
de prescripţie extinctivă de 3 ani, care începe să curgă:
- din ziua în care: - violenţa a încetat;
- dolul a fost descoperit;
- din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i
încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării (eroare ori în celelalte
cazuri de anulare), însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului
juridic;
- de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate, dacă prin lege nu se
dispune altfel (cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană).
- notarul public mai are competenţa de a elibera şi:
a. certificatul de constatare a calităţii de executor testamentar (când testatorul a dispus în acest
sens);
b. certificatul de calitate de moştenitor (precede eliberarea certificatului de moştenitor), prin care
este atestată numai calitatea de moştenitor, fără a se face referire la bunurile succesorale →
se eliberează în ipoteza în care:
- nu există bunuri succesorale,
- în patrimoniul defunctului, există bunuri, însă stabilirea acestora necesită timp.
c. certificatul de vacanţă succesorală (succesiunea este vacantă).
B. Dovada calităţii de moştenitor prin alte mijloace de probă:
- în soluţionarea petiţiei de ereditate, certificatul de moştenitor nu este un mijloc de dovadă
obligatoriu → calitatea de moştenitor (moştenitor legal, legatar universal sau legatar cu titlu
universal)) poate fi probată, şi prin alte mijloace de probă:
- în cazul moştenitorilor testamentari, calitatea de moştenitor poate fi dovedită, în cadrul petiţiei
de ereditate, cu testamentul → instanţa de judecată va stabili drepturile succesorale ale
moştenitorilor testamentari şi întinderea acestora;
- în cazul moştenitorilor legali, calitatea de moştenitor poate fi dovedită, în cadrul petiţiei de
ereditate, prin actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie cu defunctul sau
calitatea de soţ.
- în cadrul petiţiei de ereditate, calitatea de moştenitor, atât în faţa notarului public, cât şi în faţa
instanţei civile, mai poate fi dovedită şi prin orice alte mijloace de probă admise de lege,
precum: - martori;
- recunoaşterea pârâţilor chemaţi la interogatoriu.

Dacă moştenirea este deferită la doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie la întreg sau la cote-părţi din aceasta
între ei se naşte starea de indiviziune. Indiviziunea se caracterizează prin faptul că fiecare dintre moştenitori,
conform vocaţiei sale, are dreptul la o cotă-parte ideală din moştenire. Oricare coindivizar putând solicita oricând
partajul iar după partaj, starea de indiviziune este înlăturată chiar şi pentru trecut, moştenitorii cărora li sau atribuit
individual bunurile succesorale fiind consideraţi proprietari de la data deschiderii moştenirii.
Principiile regimului juridic al indiviziunii succesorale: fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi
exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine având ca obiect bunurile din indiviziune; nici unul din coindivizari
nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunuri indivize privite în materialitatea lor.
Bunurile care compun patrimoniul lăsat de defunct la data deschiderii moştenirii pot fi înlocuite pe parcursul
indiviziunii cu alte bunuri: fie prin vânzarea lor contra unui preţ, fie prin schimb, fie prin plata unei indemnizaţii de
asigurare în cazul distrugerii unui bun asigurat etc. În temeiul principiului subrogaţiei reale, bunul care înlocuieşte
pe cel succesoral va avea situaţia juridică a acestuia, fiind supus la partaj aceloraşi reguli. Toate fructele şi
veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviză, cuvenindu-se coindivizarilor conform cotelor ce le revin
fiecăruia din moştenire.
Între deschiderea moştenirii şi partajul succesoral, bunurile făcând parte din indiviziunea succesorală pot
cunoaşte variaţii de valoare în plus (prin sporirea valorii lor) sau în minus (prin scăderea valorii lor). Ca efect al
principiului potrivit căruia bunurile succesorale se împart după valoarea lor de la data partajului, sporirea sau
scăderea valorii bunurilor succesorale profită sau, dimpotrivă, afectează, indiviziunea, fiecare coidivizar
suportându-le în raport cu cota-parte ce îi revine din moştenire. Oricare coindivizar poate cere oricând partajul.

Coindivizarii pot avea în anumite circumstanţe interesul de a menţine starea de indiviziune, prin convenţii care îi
obligă la aceasta, însă pe perioade care nu pot depăşi cinci ani iar acordul între coindivzari trebuie să fie unanim.

1. care sunt condiţiile obligaţiei legale de raport?
2. care este regimul juridic aplicabil indiviziunii succesorale?
3. care sunt funcţiile certificatului de moştenitor?

PARTAJUL SUCCESORAL
13.1.Introducere.............................................................................................................................. 145
13.2.Competenţe............................................................................................................................. 145
13.3.Noţiunea şi condiţiile generale ale partajului succesoral........................................... 145
13.4.Obiectul şi formele partajului succesoral........................................................................ 146
13.5.Efectele partajului succesoral............................................................................................ 148
13.6.Desfiinţarea partajului succesoral..................................................................................... 149
13.7.Dreptul de opoziţie al creditorilor personali ai moştenitorilor.................................... 149
13.9.Test de evaluare……………………....................................................................................... 150
13.1. INTRODUCERE.
ale partajului succesoral. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul noţiunii, condiţiilor generale,
obiectului, formelor, efectelor şi desfiinţării partajului succesoral. De asemenea cursanţii vor fi
familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale dreptul de opoziţie al creditorilor personali ai
moştenitorilor.
13.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al partajului succesoral, precum şi al dreptului de
opoziţie al creditorilor personali ai moştenitorilor.
13.3. NOŢIUNEA ŞI CONDIŢIILE GENERALE ALE PARTAJULUI SUCCESORAL.
Partajul succesoral este operaţiunea juridică prin care încetează starea de indiviziune, în sensul că
bunurile stăpânite pe cote-părţi ideale sunt trecute în proprietatea exclusivă a fiecărui coindivizar şi
determinate în materialitatea lor.
Prin partaj, ia sfârşit starea de indiviziune, cota-parte ideală a fiecărui coindivizar fiind înlocuită,
potrivit cotei-părţi la care are dreptul fiecare, după caz: - cu bunuri,
- cu sume de bani.
- condiţiile generale de fond ale partajului succesoral:
a. persoanele care pot cere partajul moştenirii:
a. coindivizarii (moştenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal);
b. succesorii în drepturi ai coindivizarilor:
- dobânditorii (cesionarii) prin acte între vii ai drepturilor succesorale;
- moştenitorii coindivizarului;
c. creditorii personali ai coindivizarilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim, care pot
promova acţiunea de partaj, care nu are caracter strict personal, în numele debitorului lor →
aceştia mai pot:
- pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială;
- interveni în procesul de partaj.
!!! creditorii succesorali nu au un interes în a promova acţiunea în partaj, ei putând urmări
bunurile succesorale pe toată durata indiviziunii.
d. procurorul (ipoteza în care este necesară apărarea unor interese publice).
b. capacitatea necesară pentru a cere şi participa la partajul moştenirii: întrucât partajul succesoral
produce efecte constitutive, fiind astfel un act de dispoziţie, este necesar să aibă deplină
capacitate de exerciţiu: - persoana care solicită partajul moştenirii,
- orice persoană care participă la partajul moştenirii.
- în cadrul partajului voluntar, pe lângă autorizarea instanţei de tutelă:
a. coindivizarul lipsit de capacitate de exerciţiu trebuie reprezentat de ocrotitorul său legal;
b. coindivizarul cu capacitate restrânsă de exerciţiu trebuie asistat de ocrotitorul său legal.
- în cazul partajului pe cale judecătorească, nu mai este necesară autorizarea instanţei de
tutelă, interesele coindivizarului incapabil fiind apărate de către instanţa de judecată.
- instanţa de tutelă va numi un curator special:

PARTAJUL SUCCESORAL
- în ipoteza în care există contrarietate de interese între coindivizarul care nu are
capacitate de exerciţiu şi ocrotitorul său legal care la rându-i este coindivizar):;
- în ipoteza în care unul dintre coindivizari este dispărut.
13.4. OBIECTUL ŞI FORMELE PARTAJULUI SUCCESORAL.

A. Obiectul partajului succesoral: numai drepturile reale asupra bunurilor defunctului se transmit în
stare de indiviziune şi sunt supuse partajului.
- în principiu, sunt supuse partajului, bunurile (existente în patrimoniul defunctului la data decesului)
asupra cărora poartă drepturile reale ale defunctului şi care s-au transmis moştenitorilor;
- excepţii:
a. bunurile care nu sunt supuse partajului, deşi existau în patrimoniul succesoral la data deschiderii
moştenirii:
a. bunurile individual determinate, care formează obiectul legatului cu titlu particular şi care se
dobândesc de către legatar, de la data deschiderii succesiunii → excepţie: în ipoteza în care
obiectul legatului este reprezentat de o cotă-parte din dreptul de proprietate sau alt drept real
asupra unui bun individual determinat legatarul cu titlu particular va participa la partajul
moştenirii.
b. bunurile care nu sunt susceptibile de partajare datorită naturii sau destinaţiei lor (ex. locurile de
veci, care se transmit potrivit regulamentului cimitirelor, dreptul de coproprietate forţată asupra
părţilor comune din imobile).
!!! amintirile de familie (bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei
acesteia: ex. corespondenţa purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele
de colecţie, portretele de familie, documentele precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie
morală deosebită pentru respectiva familie): pot fi partajate numai prin bună învoială (partaj
voluntar), în caz contrar rămân în indiviziune, urmând a fi depozitate în interesul familiei la
unul ori mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei → desemnarea depozitarilor se
va face: - fie prin acordul moştenitorilor;
- fie prin hotărârea instanţei de judecată (lipsa acordului moştenitorilor).
- moştenitorul depozitar:
- poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine
pe nedrept;
- nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune, fără acordul unanim al
coindivizarilor.
c. dacă defunctul a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul acestuia din urmă,
construcţia va fi supusă partajului, cu titlu de drept de superficie;
d. în principiu, adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate de un copărtaş asupra bunurilor succesorale
nu fac obiectul partajului, ci generează desocotirea coindivizarilor, în măsura în care bunul în
cauză nu a căzut în lotul copărtaşului care le-a efectuat;
b. bunuri care sunt supuse partajului, deşi nu existau în masa succesorală, la data deschiderii
moştenirii:
a. bunurile aduse la masa succesorală, ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau ca efect
al raportului donaţiilor;
b. bunurile rezultate din subrogaţia reală universală (ex. despăgubirile plătite de un terţ pentru
distrugerea bunului succesoral);
c. fructele naturale, civile sau industriale, produse de bunurile succesorale, după data
deschiderii moştenirii, numai dacă coindivizarii nu au procedat în prealabil la un partaj al
folosinţei acestora.
!!! creanţele şi datoriile lui de cuius nu fac obiectul partajului, întrucât, în principiu, acestea se împart în
momentul deschiderii moştenirii, deplin drept, între comoştenitori, proporţional cu partea din
moştenire ce se cuvine fiecăruia;
B. Formele partajului succesoral:
1. Partajul prin bună învoială → învoiala părţilor cu privire la partajul moştenirii poate privi:
- fie toate bunurile succesorale;
- fie numai o parte a bunurilor succesorale (pentru restul poate să intervină o nouă convenţie
sau să fie împărţite pe cale judecătorească).
- modul de efectuare partajului succesoral voluntar:
a. în natură;
b. prin atribuirea tuturor bunurilor unuia sau unora dintre coindivizari şi despăgubirea celorlalţi;
c. prin tragere la sorţi;
d. prin vânzare la licitaţie publică şi împărţirea preţului obţinut;
e. prin atribuirea nudei proprietăţi unora dintre coindivizari şi a uzufructului celorlalţi.
- partajul prin bună învoială se poate realiza:
- fie în cadrul procedurii succesorale necontencioase, desfăşurată în faţa notarului public, caz în
care actul de împărţeală realizat de acesta din urmă constituie un act autentic;

PARTAJUL SUCCESORAL
- fie în faţa instanţei de judecată, caz în care aceasta consemnează convenţia părţilor într-o
hotărâre de expedient.
- părţile apelează, ca regulă, la partajul convenţional, întrucât acesta nu presupune cheltuieli
materiale semnificative şi nu necesită mult timp.
- condiţiile partajului voluntar:
a. toţi comoştenitorii sunt prezenţi;
b. toţi comoştenitorii au capacitate deplină de exerciţiu.
!!! partajul prin bună învoială se poate realiza chiar dacă printre comoştenitori există: persoane
incapabile, cu capacitate restrânsă de exerciţiu sau dispărute, în măsura în care sunt
respectate regulile referitoare la protecţia acestora, sub sancţiunea nulităţii relative a
convenţiei de partaj:
- minorii şi interzişii judecătoreşti dacă sunt reprezentaţi, respectiv asistaţi de către
ocrotitorul legal şi dacă beneficiază de încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă.
- persoana dispărută: prezenţa curatorului.
!!! se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va
realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute în
ipoteza în care: - nu sunt prezenţi toţi moştenitorii;
- printre ei se află: - minori;
- persoane puse sub interdicţie judecătorească;
- persoane dispărute.
c. coindivizarii s-au înţeles asupra partajului, stabilind forma şi actul prin care acesta se
realizează (în ipoteza în care printre bunurile succesorale nu se află imobile, convenţia de
partaj se poate realiza în forma şi prin actul convenite de părţi, actul de partaj al bunurilor
succesorale mobile fiind guvernat de principiul consensualismului, putând fi făcut şi verbal ,
proba acestuia urmând a se face, potrivit rigorilor stabilite de lege în acest sens);
d. actul de partaj a fost încheiat în formă autentică, atunci când printre bunurile succesorale se
află imobile, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de partaj.
2. Partajul pe cale judecătorească:
a. cazuri de partaj pe cale judecătorească: părţile pot să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere
de partaj:
- fie dacă partajul nu s-a realizat prin bună învoială;
- fie fără ca în prealabil să se fi adresat notarului public.
- partajul pe cale judecătorească este obligatoriu, atunci când:
a. nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (coindivizarii pot participa personal la împărţeală sau pot fi
reprezentaţi);
b. unul dintre comoştenitori nu consimte la partajul prin bună învoială;
c. fie instanţa de tutelă nu a încuviinţat partajul prin bună învoială, cu privire la moştenitorul lipsit
de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fie curatorul persoanei
dispărute nu a consimţit la un astfel de partaj.
- suspendarea pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească: instanţa sesizată cu cererea de
partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce
prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari → dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat
înainte de împlinirea termenului, instanţa la cererea părţii interesate va reveni asupra măsurii.
!!! a nu se confunda:
- suspendarea partajului ca efect al convenţiei încheiate de părţi (durata nu poate fi mai mare de 5 ani),
- suspendarea pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească (nu mai mult de 1 an).
- hotărârea judecătorească, indiferent de modalitatea de împărţeală valorificată, pune capăt stării de
indiviziune, cotele ideale fiind înlocuite cu bunuri materiale sau cu echivalentul bănesc al acestora.
b. modalităţile de realizare a partajului pe cale judecătorească:
a. partajul în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coindivizar → etape:
1. alcătuirea loturilor: operaţiune realizată cu respectarea principiului egalităţii părţilor (fiecare
coindivizar trebuie să primească un lot egal cu drepturile sale).
2. stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor → excepţie:
- cazul reprezentării succesorale: numărul loturilor este proporţional cu numărul tulpinilor
(lotul corespunzând unei tulpini va fi subîmpărţit între coindivizarii aparţinând acelei
tulpini);
- cazul retransmiterii succesiunii: loturile fiind mai puţine decât coindivizarii.
3. stabilirea sultei: în cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o
sumă de bani ce poartă denumirea de sultă (alcătuirea în natură a unor loturi perfect egale,
este greu de realizat).
b. partajul prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a
mai multor coproprietari, la cererea acestora → în ipoteza în care bunul este indivizibil ori nu este
comod partajabil în natură (atât în cazul bunurilor mobile, cât şi al bunurilor imobile) partajul se
realizează prin atribuire, coindivizarului sau coindivizarilor care au formulat o cerere în acest sens.
- condiţiile partajului prin atribuirea bunului în schimbul unei sulte:

PARTAJUL SUCCESORAL
a). bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură;
b). copărtaşul/ii să formuleze o astfel de cerere.
!!! există şi posibilitatea atribuirii provizorii a bunului incomod partajabil în natură, aceluia dintre
coindivizari care a formulat o cerere în acest sens, atunci când:
a). nu este posibilă împărţeala bunului în natură;
b). prin împărţeala în natură s-ar cauza bunului o scădere importantă a valorii sau i-ar fi
modificată, în mod păgubitor, destinaţia economică.
- atribuirea provizorie a bunului coindivizarului cel mai îndreptăţit nu pune capăt stării de
indiviziune, aceasta încetând numai prin atribuirea definitivă a bunului (după ce coindivizarul,
căruia i-a fost atribuit provizoriu bunul, a plătit sumele de bani stabilite de instanţă, aceasta din
urmă, prin hotărârea de partaj, atribuie definit bunul incomod partajabil în natură).
!!! instanţa de judecată, pentru motive temeinice, poate atribui definitiv bunul unuia dintre
coindivizari, fără a mai fi dispusă, în prealabil, atribuirea provizorie.
- în ipoteza în care mai mulţi coindivizari au solicitat atribuirea provizorie a bunului incomod
partajabil în natură, instanţa de judecată va determina coindivizarul cel mai îndreptăţit în baza
unor criterii precum:
- posibilitatea de plată a acestuia;
- cotă-parte mai mare;
- natura bunului şi posibilitatea valorificării mai eficiente din punct de vedere economic;
- folosirea bunului de către unul dintre coindivizari un timp îndelungat;
- unul dintre coindivizari a adus îmbunătăţiri bunului în discuţie etc.
c. partajul prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari, ori în caz de neînţelegere, la
licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari, proporţional cu cota-
parte a fiecăruia dintre ei:
- coindivizarii, în ipoteza în care bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, pot
conveni ca bunul să fie vândut în orice mod stabilit de ei, preţul urmând a fi distribuit,
proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei → dacă coindivizarii nu se înţeleg asupra
modului de vânzare a bunului comun, acesta va fi vândut la licitaţie publică, în condiţiile legii,
iar preţul va fi distribuit între coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
- dispoziţiile legale, care reglementează ordinea modalităţilor de partaj, nu au caracter imperativ, astfel
încât instanţa de judecată poate ţine cont atât de voinţa copărtaşilor, cât şi de cea a defunctului,
materializată într-un testament → principiul împărţirii bunurilor succesorale în natură poate fi neglijat,
atunci când testatorul şi-a manifestat dorinţa ca bunurile să fie atribuite, la momentul partajului, unui
anumit coindivizar.
!!! la partajul prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, şi la partajul prin
vânzarea bunului coindivizarii pot apela în orice ordine doresc, în funcţie de interesele lor, legiuitorul
reglementându-le alternativ.
13.5. EFECTELE PARTAJULUI SUCCESORAL.
A. efectul constitutiv al partajului: partajul are ca efect înlocuirea drepturilor indivize ale
coindivizarilor, asupra întregii mase succesorale, cu drepturi exclusive asupra bunurilor atribuite →
prin partaj, coindivizarul devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce
i-au fost atribuite → partajul, indiferent de forma în care a fost realizat, produce efect constitutiv;
- moştenitorii (coindivizarii), în ceea ce priveşte cotele care le revin din bunurile incluse în masa
succesorală devin proprietari, retroactiv, de la data deschiderii succesiunii;
- în cazul partajului voluntar: coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale sau ai
sumelor de bani, ce le-au revenit, prin încheierea actului de partaj, de la data stabilită în actul de
partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului → actul de partaj produce efect translativ de
proprietate;
- în cazul partajului judiciar: coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale sau ai
sumelor de bani, ce le-au revenit, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti → hotărârea
de partaj produce efect translativ de proprietate.
!!! în cazul imobilelor: efectele juridice ale partajului se produc, numai dacă actul de partaj încheiat în
formă autentică, sau, după caz, hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în
cartea funciară.
- consecinţele efectului constitutiv al partajului:
a. actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi
sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului → opozabilitatea actelor
încheiate de către unul dintre coproprietari asupra bunului comun, soluţie este firească atâta
vreme cât partajului i-a fost atribuit efect constitutiv.
b. obligativitatea realizării formelor de publicitate imobiliară, în ipoteza în care obiectul partajului este
reprezentat de drepturi reale imobiliare;
c. partajul nu poate viza acele bunuri din patrimoniul succesoral care au fost uzucapate de către unul
dintre coproprietari în condiţiile legii (art. 675 NCC).
B. obligaţia de garanţie între copărtaşi pentru evicţiune şi vicii ascunse, anterioare partajului:

PARTAJUL SUCCESORAL
- art. 683 alin. (1) Cod civil: „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru
evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului
aplicându-se în mod corespunzător” → obligaţia de garanţie între comoştenitori, aplicabilă atât
partajului voluntar şi partajului judiciar, pe de o parte, cât şi moştenitorilor legali şi moştenitorilor
testamentari, pe de altă parte, este identică cu obligaţia de garanţie a vânzătorului.
!!! - regula: obligaţia de garanţie operează independent de stipularea ei în actul de partaj:
- excepţie: coproprietarii nu datorează garanţie dacă:
a. prejudiciul este cauzat de unul dintre coproprietari: acesta trebuie să repare prejudiciul în
condiţiile răspunderii pentru fapta proprie;
b. coproprietarii au fost scutiţi de obligaţia de a garanta prin actul de partaj.
- dacă evicţiunea s-a produs sau bunul este afectat de vicii ascunse şi sunt îndeplinite condiţiile
pentru angajarea răspunderii, fiecare copărtaş este obligat să-I despăgubească pe coproprietarul
prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns;
- dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta,
proporţional, de către ceilalţi coproprietari, inclusiv de către coproprietarul prejudiciat.
13.6. DESFIINŢAREA PARTAJULUI SUCCESORAL.
- împărţeala moştenirii, ca orice act juridic, este supusă regulilor nulităţii, indiferent dacă partajul a fost
voluntar sau judiciar → potrivit art. 684 alin. (1) Cod civil: „partajul prin bună învoială poate fi
desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele”.
- nulitatea absolută a actului de partaj intervine dacă s-a realizat cu nerespectarea unor norme
imperative ale legii, precum cele referitoare la cauză ilicită sau imorală, la obiect ilicit sau imoral ori la
formă, lipsa participării tuturor coproprietarilor (partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor
este nul absolut).
- nulitatea relativă a actului de partaj intervine în următoarele situaţii:
a. consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat: numai dolul şi violenţa pot altera
consimţământul copărtaşilor, nu şi eroarea asupra compoziţiei masei succesorale, în sensul că
au fost omise anumite bunuri, cu privire la bunurile succesorale omise putându-se realiza oricând
un partaj suplimentar.
!!! art. 685 Cod civil: „Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială
coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile
atribuite” → confirmare expresă a nulităţii relative.
b. nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate.
- anularea actului de partaj produce efecte retroactive, renăscând starea de indiviziune a copărtaşilor →
coindivizarii trebuie să restituie:
- atât bunurile succesorale dobândite în temeiul partajului nul sau anulat,
- cât şi fructele produse de bunurile succesorale dobândite în temeiul partajului nul sau anulat.
- desfiinţarea actului de partaj presupune şi resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât,
potrivit dispoziţiilor art. 1253 alin. (2) Cod civil, „Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi
desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui”.
13.7. DREPTUL DE OPOZIŢIE AL CREDITORILOR PERSONALI AI MOŞTENITORILOR.
- art. 678 alin. (1) Cod civil prevede că creditorii unui comoştenitor „pot urmări silit cota lui parte din
dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va
face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului” → în cazul
vânzării silite a unei cote-părţi patrimoniul succesoral, executorul judecătoresc îi va notifica pe ceilalţi
coproprietari cu cel puţin două săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare, înştiinţându-i
despre ziua, ora şi locul licitaţiei, comoştenitorii având un drept de preempţiune la preţ egal la
adjudecarea cotei-părţi.
- creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului comun ori cei a căror creanţă s-a născut în
legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul, în mâinile
oricui s-ar găsi, atât înainte, cât şi după partaj (art. 678 alin. 3 C. civ.).
Convenţiile de suspendare a împărţelii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de naşterea
creanţelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate în cazul bunurilor
imobile şi s-au îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul (art. 678 alin. 4
C. civ.).
- art. 679 alin. (1) Cod civil prevede că creditorii personali [precum şi creditorii care au un drept de
garanţie asupra bunului comun ori creditorii a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea
sau administrarea acestuia], ai unui comoştenitor pot să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut
de comoştenitori ori de un alt creditor.
- în principiu, creditorii personali nu pot însă să atace un partaj efectuat;
- excepţie: pentru a pune pe creditorii personali ai coindivizarilor la adăpost de eventualele fraude
pe care coindivizarii, prin felul în care fac împărţeala, le-ar putea face în dauna lor, cu prilejul
împărţelii, creditorii personali pot contesta:
- partajul făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-o,

PARTAJUL SUCCESORAL
- partajul care a fost simulat;
- partajul făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces.
- opoziţia la partaj a creditorilor personali se realizează pe două căi:
- fie direct, printr-o declaraţie formală,
- fie indirect, prin orice act din care se poate deduce intenţia creditorului de a participa la partaj.
- efectele opoziţiei la partaj:
a. creditorul oponent trebuie să fie chemat la operaţiunile de împărţeală, astfel că, dacă nu a fost
chemat, creditorul opinent o poate ataca pe calea acţiunii pauliene;
b. creditorul oponent are dreptul să supravegheze regularitatea operaţiilor împărţelii, dar nu poate
pretinde ca împărţeala să se facă potrivit intereselor sale;
c. opoziţia valorează poprire, bunurile succesorale ce cad în lotul copărtaşului debitor devenind
indisponibile.
- dacă creditorii care nu s-au folosit de dreptul lor de opoziţie la împărţeală nu mai au dreptul să atace
partajul efectuat.
- dacă creditorul a făcut opoziţie la partaj, însă procedura împărţelii s-a făcut în lipsa creditorului
oponent, acesta are dreptul să ceară desfiinţarea partajului, care, în această ipoteză, este prezumat
a fi fraudulos.

Partajul este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune prin transformarea drepturilor la
cote-părţi abstracte de proprietate din moştenire în drepturi de proprietate individuală. Partajul poate fi solicitat
oricând de oricare dintre coindivizari, cu excepţia cazului când între coindivizari există o înţelegere de suspendare
temporară a dreptului de a cere partajul.
Partajul poate fi: total, în privinţa întregului patrimoniu succesoral şi în privinţa tuturor coindivizarilor, parţial, fie
doar în privinţa unor anumite bunuri, restul rămânând în indiviziune, fie doar în privinţa unuia sau unora dintre
coindivizari, restul rămânând în indiviziune.
Partajul poate fi realizat: amiabil, pe cale judecătorească. Opoziţia la partaj: este un mijloc specific de apărare
a intereselor creditorilor coindivizarilor; opoziţia la partaj dă dreptul opozanţilor doar de a participa la operaţiunile
de partaj, acesta neputându-se realiza fără prezenţa lor, nu de a se opune în vreun fel la partaj; creditorii, în lipsa
opoziţiei, nu pot să atace o împărţeală săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsă-le şi fără să se ţină seama de
opoziţia lor; opoziţia poate fi făcută atât în cazul partajului amiabil, cât şi în cazul partajului judiciar.
Efectele opoziţiei la partaj: coindivizarii trebuie să convoace pe creditorii opozanţi să asiste la partaj;
indisponibilizarea drepturilor succesorale ale debitorului (coindivizarul al cărui creditor a făcut opoziţie nu mai
poate să-şi înstrăineze drepturile succesorale după facerea opoziţiei, căci dacă ar putea să facă acest lucru l-ar
priva pe creditor de gajul său).
Efectele partajului: fiecare coindivizar este proprietar al bunurilor succesorale atribuite de la data deschiderii
moştenirii, succedându-l direct pe defunct, ceilalţi coindivizari fiind consideraţi că nu au avut nici un drept asupra
acelor bunuri; drepturile constituite în favoarea terţilor prin acte de administrare şi de dispoziţie făcute de
coindivizarii neatributari pe timpul indiviziunii se rezoluţionează.
Garanţiile partajului: coerezii sunt datori garanţi unul către altul numai despre tulburările şi evicţiunile ce proced
dintr-o cauză anterioară împărţelii - dacă unul dintre ei suferă pierderi datorită unei cauze anterioare partajului,
aceasta nu va fi suportată doar de cel căruia i s-a repartizat bunul, ci de către toţi, în proporţie cu partea ce le
revine din moştenire.

1. care sunt persoanele care pot cere partajul moştenirii?
2. care sunt modalităţile de realizare a partajului pe cale judecătorească?
3. care sunt situaţiile când intervine nulitatea relativă a actului de partaj?

PARTAJUL DE ASCENDENT
14.1.Introducere.............................................................................................................................. 151
14.2.Competenţe............................................................................................................................. 151
14.3.Noţiunea şi caracterele juridice ale partajului de ascendent…................................. 151
14.4.Condiţiile partajului de ascendent..................................................................................... 151
14.5.Efectele partajului de ascendent....................................................................................... 153
14.6.Ineficacitatea partajului de ascendent............................................................................. 154
14.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 155
14.1. INTRODUCERE.
ale partajului de ascendent. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul noţiunii, condiţiilor şi efectelor
partajului de ascendent. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale
ineficacităţii partajului de ascendent.
14.2. COMPETENŢE.
 să explice şi să interpreteze regimul juridic al partajului de ascendent.
14.3. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE PARTAJULUI DE ASCENDENT.
Partajul de ascendent este actul juridic prin care ascendentul, printr-un act juridic între vii sau pentru
cauză de moarte, împarte în întregime sau parţial bunurile sale între descendenţii săi → ca urmare a
împărţelii de ascendent, la moartea ascendentului, moştenirea va trece asupra moştenitorilor săi deja
împărţită.
- legiuitorul a permis ascendentului să-şi împartă bunurile descendenţilor săi prin partajul de
ascendent, fiind astfel evitată starea de indiviziune în care s-ar găsi descendenţii, ca urmare a
culegerii moştenirii legale.
- graţie preîntâmpinării stării de indiviziune între descendenţii defunctului, aceştia vor primi, la data
deschiderii moştenirii, prin voinţa ascendentului lor, bunuri materiale şi nu cote-părţi ideale.
- partajul de ascendent este un act juridic mixt având:
a. caracteristicile unei liberalităţi făcute de defunct (forma şi în condiţiile de validitate ale donaţiei
sau testamentului),
b. caracteristicile unui act de împărţeală având ca scop preîntâmpinarea stării de indiviziune
succesorală.
- deosebirile dintre partajul propriu-zis al moştenirii şi partajul de ascendent:
- împărţeala de ascendent este rezultatul exclusiv al voinţei ascendentului;
- moştenirea se transmite descendenţilor divizată, nu în stare de indiviziune;
- între descendenţi se nasc raporturi de împărţeală, deşi eu sunt străini de actul de împărţeală;
- împărţeala de ascendent nu pune capăt unei stări de indiviziune, ci preîntâmpină naşterea unei
asemenea stări între descendenţii lui de cuius, nu îi pune capăt precum în cazul partajului
succesoral, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
14.4. CONDIŢIILE PARTAJULUI DE ASCENDENT.
Potrivit art. 1161 alin. (1) Cod civil „Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin
testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte
juridice”, astfel că partajul de ascendent trebuie să respecte:
- condiţiile de formă ale donaţiei sau testamentului,
- condiţiile de fond generale privitoare la capacitate, consimţământ, obiect şi cauză, de asemenea
partajul de ascendent trebuie să întrunească şi unele condiţii specifice, referitoare la subiectele,
obiectul şi cerinţele partajului.
A. Condiţii de formă:
- partajul realizat în forma unei donaţii, întrucât donaţia este un act autentic, partajul de ascendent
realizat în această formă trebuie să îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute, această formă iar
descendenţii donatari vor trebui să accepte liberalitatea făcută (donaţia reciprocă, dispusă de
către soţi în favoarea descendenţilor comuni, este permisă → donaţia reciprocă prin care soţii
dispun, în favoarea descendenţilor lor comuni, de bunurile comune fiind donaţie este singura
care permite ascendenţilor să-i gratifice cu bunurile comune, pe descendenţii lor);
- partajul realizat în forma unui testament (act juridic solemn), trebuie să îmbrace forma scrisă
(trebuie să îmbrace una din formele testamentare prevăzute de lege) şi să respecte interdicţia
testamentului reciproc → nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea absolută a actului de
partaj.
B. Condiţii de fond:
a. persoanele care pot realiza partajul de ascendent: încă din timpul vieţii, potrivit voinţei lor, pot
împărţi bunurile succesorale, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici etc., adică tatăl şi mama
dispunătorului, precum şi ascendenţii ordinari ai acestuia, din căsătorie, din afara căsătoriei sau
din adopţie) care au capacitatea de a dispune prin liberalităţi (donaţie sau testament) → nu pot
realiza o astfel de împărţeală rudele colaterale ale moştenitorilor.
b. persoanele între care se poate realiza partajul de ascendent: persoanele beneficiare ale împărţelii
de ascendent sunt fii şi fiicele dispunătorului, precum şi ceilalţi descendenţi ai acestuia (rudenie
în linie descendentă fie firească, fie rezultând din căsătorie, fie din afara căsătoriei, fie civilă,
rezultând din adopţie), adică partajul de ascendent trebuie realizat în favoarea descendenţilor
(copii, nepoţi, strănepoţi etc.) care, la data deschiderii moştenirii:
- au vocaţie concretă la moştenirea ascendentului: nu pot beneficia de partajul de ascendent
descendenţii care au numai vocaţie generală la moştenirea ascendentului şi nu vocaţie
concretă, fiind îndepărtaţi de către descendenţii aflaţi într-un grad de rudenie preferabil;
- au capacitate succesorală;
- nu sunt nedemni.
- partajul de ascendent dispus în favoarea unui descendent predecedat:
- dacă un descendent al dispunătorului este predecedat, descendenţii predecedatului vor
beneficia de partea acestuia;
- chiar dacă partajul de ascendent nu a avut în vedere un descendent care vine la moştenire
prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă, partajul de
ascendent este valabil (nu este lovit de nulitate) → dacă în cadrul partajului de ascendent
a fost identificat reprezentatul, neidentificarea reprezentanţilor nu constituie o cauză de
nulitate;
!!! în ipoteza în care partajul de ascendent nu cuprinde pe toţi descendenţii care îndeplinesc
condiţiile de a veni la moştenire (descendenţii care există în momentul deschiderii moştenirii),
fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, acesta este sancţionat cu nulitatea
absolută → în ipoteza în care un descendent care a fost omis de la împărţeală nu a făcut acte
de acceptare expresă sau tacită a moştenirii, acesta nu se poate plânge de neregularitatea
partajului de ascendent, întrucât nu mai are niciun drept datorită neacceptării succesiunii.
!!! nu poate beneficia de partajul de ascendent soţul supravieţuitor al defunctului, deşi este
moştenitor legal şi rezervatar.
c. obiectul partajului de ascendent:
- partajul de ascendent poate viza şi bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de
proprietate comună pe cote-părţi;
- partajul de ascendent nu poate viza bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de
proprietate comună în devălmăşie împreună cu alte persoane decât soţul (fiecare soţ poate
dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni la încetarea căsătoriei din comunitatea de
bunuri).
- partajul de ascendent realizat printr-un testament (testamentul producând efecte de la data
deschiderii moştenirii) poate avea ca obiect:
- fie toate bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data
deschiderii moştenirii;
- fie numai o parte din bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului,
la data deschiderii moştenirii.
- bunurile care nu au fost vizate în testament, dacă testatorul nu precizează că obiectul
partajului de ascendent este format din toate bunurile sale, inclusiv cele viitoare, se vor
moşteni în condiţiile dreptului comun, fiind supuse împărţelii de drept comun.
- partajul de ascendent realizat printr-o donaţie, poate avea ca obiect, sub sancţiunea nulităţii
parţiale (donaţia producând efecte de la data încheierii acesteia în forma cerută de lege):
- numai bunurile (mobile sau imobile) prezente ale dispunătorului, adică care există
efectiv în patrimoniul său),
- nu şi bunurile viitoare ale dispunătorului.
- bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj vor fi dobândite în potrivit regulilor
moştenirii legale.
!!! ascendentul-dispunător poate să facă mai multe partaje succesive ale bunurilor sale, atât prin
acte între vii, cât şi pentru cauză de moarte → omisiunea unor bunuri din actul de împărţeală
de ascendent permite realizarea unui partaj suplimentar.
C. Cerinţele partajului:
a. partajul să fie efectiv, adică diviziunea bunurilor trebuie să vizeze materialitatea acestora, nu în
forma unei cote ideale asupra bunurilor → simpla indicare numai a cotei-părţi care se cuvine
descendenţilor nu constituie un partaj de ascendent;
b. partajul să respecte dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la rezervă → în cazul încălcării
dreptului la rezervă, descendenţii şi soţul supravieţuitor (deşi acesta nu poate beneficia de
partajul de ascendent) vor putea să uzeze de acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive;
!!! evident, ascendentul poate favoriza pe unul dintre descendenţii săi, derogând astfel de la
principiul privind egalitatea între comoştenitori, dar numai în limitele cotităţii disponibile.

c. partajul să respecte, sub condiţia nulităţii absolute, cerinţele de formă prevăzute de lege pentru
donaţie şi testament.
14.5. EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT.
A. Efectele partajului realizat prin donaţie:
1. efectele de dinainte de deschiderea succesiunii: între momentul donaţiei şi momentul
deschiderii succesiunii, se nasc efecte juridice:
a. între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari,
b. între descendenţii-donatari.
a. efectele dintre ascendentul-donator şi descendenţii-donatari:
- bunurile care au făcut obiectul împărţelii trec, irevocabil, din patrimoniul ascendentului în cel al
descendentului → donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care
formează obiectul acestuia;
!!! descendenţii donatari sunt succesori în drepturi cu titlu particular şi nu sunt ţinuţi pentru
datoriile ascendentului lor → excepţie: cazul când donaţia a fost cu sarcina plăţii datoriilor
existente în momentul încheierii contractului.
- donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a formelor de publicitate
imobiliară pentru cazul imobilelor;
- donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru ingratitudine, în condiţiile
dreptului comun;
- creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în condiţiile dreptului
comun;
- valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru determinarea cotităţii
disponibile.
b. efectele dintre descendenţii-donatari: prin împărţeala de ascendent iau naştere raporturi între
descendenţii-donatari, aceştia având unii faţă de alţii calitatea de copărtaşi (raporturile dintre
copărtaşi vor fi guvernate de regulile rezultate din împărţeală), raporturi specifice partajului ce
generează următoarele consecinţe:
- descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, astfel că pierderea cauzată de
evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale va fi suportată de fiecare copartajant,
proporţional cu partea cuvenită;
- plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor care formează obiectul
donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea convenţiei.
!!! bunurile succesiunii care nu au format obiectul împărţelii de ascendent, adică au fost reţinute de
ascendentul dispunător, vor fi transmise descendenţilor în indiviziune şi vor face obiectul unui
partaj propriu-zis.
2. efectele de după deschiderea succesiunii: după moartea ascendentului, împărţeala de
ascendent devine o împărţeală propriu-zisă, iar descendenţii devin moştenitori (păstrând şi
calitatea de donatari → aceştia au dreptul de opţiune succesorală, putând accepta sau refuza
moştenirea.
a. descendenţii care au acceptat moştenirea şi îndeplinesc condiţiile de a moşteni:
- păstrează fiecare bunurile primite de la defunct prin donaţia-partaj în stare divizată →
bunurile care nu au format obiectul partajului-donaţie, vor fi dobândite de către descendenţi,
în condiţiile dreptului comun, adică în stare de indiviziune.
- răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea cuvenită;
- descendentul sau soţul supravieţuitor al dispunătorului a cărui rezervă a fost încălcată prin
partajul de ascendent poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copartajanţi;
- descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite, întrucât raportarea
acestora ar echivala cu anularea partajului realizat de ascendentul-donator → donaţia-
partaj va fi imputată asupra rezervelor succesorale ale descendenţilor şi a soţului
supravieţuitor şi, în măsura depăşirii acestora, se va imputa asupra cotităţii disponibile.
b. descendenţii care nu au acceptat moştenirea (renunţători sau nedemni), păstrează bunurile
dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii disponibile ce va fi calculată, în raport cu
moştenitorii rezervatari care vin efectiv la moştenire.
B. Efectele partajului realizat prin testament: nu produce niciun efect în timpul vieţii testatorului,
testamentul fiind un act mortis causa ce poate fi oricând revocat de către ascendentul-testator;
- partajul de ascendent realizat prin testament: act de partaj, nu dispoziţie testamentară → la
moartea ascendentului-testator, descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de
moştenitori legali (divizate) şi nu în calitate de legatari cu titlu particular (descendenţii nedevenind
moştenitori testamentari);
- descendenţii au două opţiuni → descendenţii vor trebui să accepte sau să renunţe la moştenire,
aşa cum a fost împărţită de către ascendentul dispunător, adică:
a. fie să accepte moştenirea, în forma divizată lăsată de către ascendentul-testator;
b. fie să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic.
- partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al moştenirii, astfel încât
copărtaşii: - îşi datorează garanţie;
- se bucură de privilegiul imobiliar, în condiţiile dreptului comun.
- bunurile dobândite de către ascendent ulterior realizării partajului, vor reveni descendenţilor în
stare de indiviziune;
- în ipoteza în care lotul unui descendent nu mai există întrucât, la data deschiderii moştenirii,
bunurile care au format obiectul partajului de ascendent nu mai există în patrimoniul succesoral:
copărtaşul rămas fără lot poate cere constatarea nulităţii actului de partaj;

- în ipoteza în care lotul unui descendent a fost doar diminuat, astfel încât nu mai este asigurată
rezerva sa succesorală: copărtaşul poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copărtaşi, adică
reîntregirea rezervei prin micşorarea loturilor copărtaşilor avantajaţi (reducerea loturilor realizate
cu depăşirea cotităţii disponibile).
14.6. INEFICACITATEA PARTAJULUI DE ASCENDENT.
- ineficacitatea actului juridic desemnează deopotrivă:
- nulitatea ca sancţiune a neîndeplinirii cerinţelor de validitate;
- sancţiunile posterioare precum rezoluţiunea, revocarea, caducitatea etc.
- cauze de drept comun de ineficacitate a partajului de ascendent:
a. nulitatea relativă pentru incapacitatea ascendentului sau vicierea voinţei acestuia prin dol, eroare
sau violenţă;
b. nulitatea absolută pentru lipsa formei donaţiilor şi testamentelor, cerută de lege ad validitatem;
c. revocarea donaţiei pentru ingratitudine sau neexecutarea sarcinii → neexecutarea sarcinii sau
ingratitudinea va atrage revocarea împărţelii de ascendent, însă numai în ce-l priveşte pe
descendentul vinovat;
d. revocarea actului de partaj-donaţie ca efect al promovării de către creditori a unei acţiuni revocatorii în
cazul partajului făcut prin donaţie cu scopul fraudării creditorilor.
- cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent:
a. omiterea unui descendent (fii şi fiicele dispunătorului, în viaţă la deschiderea succesiunii, precum
şi descendenţii existenţi ai celor predecedaţi) care îndeplineşte condiţiile de a veni la moştenire,
fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală (sancţiune: nulitate absolută) → dacă
partajul de ascendent nu priveşte un descendent care vine la moştenire prin reprezentare
succesorală, ci îl priveşte pe cel reprezentat, partajul de ascendent este valabil (condiţia
cuprinderii tuturor descendenţilor este îndeplinită şi în cazul „partajului în care nu a fost inclus un
descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe
care îl reprezintă”).
- în ipoteza în care un descendent a fost omis de la partaj, însă nu a făcut acte de acceptare
tacită sau expresă a moştenirii, acesta nu mai poate ataca împărţeala de ascendent, deoarece
a devenit străin de moştenire, astfel că simpla omisiune a unui descendent nu este suficientă
pentru constatarea nulităţii partajului, ci descendentul omis de la partaj trebuie să aibă vocaţie
succesorală utilă la data deschiderii moştenirii, adică să o fi acceptat.
b. încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului supravieţuitor (sancţiune: reducţiunea
liberalităţii excesive) → acţiunea în reducţiune pentru diminuarea rezervei numai împotriva
descendenţilor care au fost avantajaţi (supusă termenului general de prescripţie), are rol de
rectificare a împărţelii, adică de reîntregire a rezervei prin micşorarea loturilor copărtaşilor
avantajaţi (reducerea loturilor realizate cu depăşirea cotităţii disponibile), dacă prin împărţeala de
ascendent s-a încălcat rezerva unui copărtaş.
!!! descendenţii se vor garanta reciproc pentru evicţiune (garanţie ce există la orice fel de împărţeală),
indiferent dacă partajul a fost făcut prin donaţie sau prin testament.

Împărţeala (partajul) de ascendent este actul prin care tatăl sau mama ori alt ascendent face în avans, în
timpul vieţii, repartizarea bunurilor sale între copiii sau descendenţii lui. Partajul de ascendent se poate realiza:
prin donaţie (donaţie-partaj), adică printr-un contract, act juridic între vii de formaţie bilaterală, prin testament
(testament-partaj), adică printr-un act juridic unilateral mortis causa.
Donaţia-partaj este un contract (act juridic între vii) prin care un ascendent dispune irevocabil cu titlu gratuit în
timpul vieţii de toate sau o parte din bunurile sale prezente în favoarea tuturor copiilor sau descendenţilor săi în
considerarea drepturilor succesorale ale acestora, realizând un partaj anticipat între aceştia. Pot face donaţii-
partaj doar tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi, iar beneficiari ai donaţiei-partaj nu pot fi decât copiii sau ceilalţi
descendenţi ai dispunătorului. Donaţia-partaj este destinată să înlocuiască partajul care ar fi trebuit făcut după
decesul ascendentului. Donaţia-partaj care nu cuprinde pe toţi descendenţii cu vocaţie utilă la moştenire la
momentul deschiderii acesteia este nulă. Donaţia-partaj poate avea ca obiect doar bunurile asupra cărora
ascendentul dispunător este unic proprietar la momentul încheierii actului, iar nu şi bunurile viitoare. Împărţeala
poate avea ca obiect toate bunurile dispunătorului sau doar o parte.
Partajul de ascendent realizat prin testament este un act juridic unilateral mortis causa, revocabil, prin care un
ascendent face între copiii săi distribuirea şi partajul bunurilor pe care le va lăsa la moartea sa. Partajul de
ascendent realizat prin testament se deosebeşte de testamentul obişnuit în privinţa conţinutului său întrucât
menirea lui principală este de a repartiza bunurile ascendentului între descendenţii săi care vin la moştenire în
temeiul vocaţiei lor legale. Partajul de ascendent realizat prin testament nu produce efecte decât la data
deschiderii moştenirii, până la acest moment putând oricând fi revocat sau modificat de dispunător. După decesul
testatorului, descendenţii defunctului culeg succesiunea cu titlu de moştenire legală. În privinţa moştenirii care
formează obiectul partajul de ascendent realizat prin testament, descendenţii sau acceptă moştenirea şi se supun
voinţei defunctului în privinţa partajului, sau renunţă la moştenire şi nu primesc nimic din aceasta.

14.8.TEST DE EVALUARE.
1. care sunt persoanele între care se poate realiza partajul de ascendent?
2. care sunt efectele partajului de ascendent realizat prin donaţie?
3. care sunt cauzele speciale de ineficacitate a partajului de ascendent?

– BIBLIOGRAFIE –
 ***Noul Cod Civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011.
 I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
 D. Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, tomul III -
partea II şi tomul IV - partea II, Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1914.
 A. Bacaci, Gh. Comaniţă, Drept civil. Succesiunile, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2006.
 A. L. Banu, Pasivul succesoral, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
 M. D. Bocşan, Practică testamentară - jurisprudenţă română: 1865-2001, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2002.
 G. Boroi, L. Stănciulescu, Drept civil. Curs selectiv. Teste grilă, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2010.
 G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012.
 M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura All Educational, Bucureşti,
1998.
 O. Căpăţână, Titlul gratuit în actele juridice, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
 D. Chirică, Drept Civil. Succesiuni, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
 D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.
 Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002.
 M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
 M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1966.
 D. C. Florescu, Dreptul succesoral, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, 2011.
 I. Genoiu, Drept succesoral, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
 I. Genoiu, Dreptul de moştenire în noul Cod Civil, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
 G. Ghigeanu, Dreptul de moştenire. Rezerva succesorală. Teorie şi practică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.
 D. Macovei, Drept civil. Succesiuni, Editura Chemarea, Iaşi, 1993.
 C. Nica, Donaţia şi moştenirea I. Donaţia. Drepturile statului asupra moştenirii
vacante. Moştenirea testamentară. Doctrină şi practică judiciară adnotată, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2011.
 C. Nica, Donaţia şi moştenirea II. Transmisiunea moştenirii. Dezbaterea succesiunii.
Doctrină şi practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011.
 I. Popa, Curs de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
 R. Popescu, Dreptul de moştenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice
de bunurile moştenirii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004.
 C. S. Ricu, Moştenirea legala. Partajul succesoral. Practică judiciară adnotata,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
 E. Safta-Romano, Dreptul de moştenire, Editura Grafix, Iaşi, 1995.
 E. Stanciu, Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2008.
 L. Stănciulescu, Drept civil. Partea specială: contracte şi succesiuni, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
 L. Stănciulescu, Curs de Drept civil. Succesiuni. Conform noului cod civil, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
 C. Toader, Drept civil Contracte speciale. Succesiuni. Culegere de speţe, Editura AII
Beck, Bucureşti, 2004.
 D. Văduva, Succesiuni. Devoluţiunea succesorală, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2011.
 I. Zinveliu, Dreptul la moştenire în R.S.R., Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975.

Succes I Uni

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Succes I Uni

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Succes I Uni

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT CIVIL

ŞCHIOPU SILVIU DORIN

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 3

2. CERINȚE PRELIMINARE & DISCIPLINE DESERVITE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 7

5. DURATA MEDIE DE STUDIU INDIVIDUAL:

Nota finală este formată din:

– CHESTIONAR EVALUARE PRERECHIZITE –

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 9

1.8. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

1.9. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 21

2.6. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

2.7. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 31

3.5. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

3.6. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 45

4.8. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

4.9. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 55

5.8. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

5.9. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 71

6.8. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 85

7.5. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

7.6. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 93

8.7. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

8.8. TEST DE EVALUARE.

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 99

100 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 101

102 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 103

104 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 105

106 DREPT SUCCESORAL

9.7. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

DREPT SUCCESORAL 107

108 DREPT SUCCESORAL

9.8. TEST DE EVALUARE.

DREPT SUCCESORAL 109

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 111

112 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 113

114 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 115

116 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 117

118 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 119

120 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 121

10.6. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

122 DREPT SUCCESORAL

DREPT SUCCESORAL 123

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 125