Vitralii No 44
Vitralii No 44
Vitralii No 44
VITRALII
LUMINI ŞI UMBRE
Contact:
Bucureşti, str. Toamnei nr. 37, sector 2
Tel.: (0040)-21-2119957
[email protected]
www.acmrr-sri.ro
©ACMRR-SRI
Bucureşti 2020-2021
ISSN 2067-2896
6 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
Colegiul de redacţie
Redactor şef: Col. (r) Hagop Hairabetian
Secretar de redacţie: Gl. bg. (r) Maria Ilie
Membri: Gl. mr. (r) Dumitru Bădescu
Gl. mr. (r) Marin Ioniţă
Gl. bg. (r) Nechifor Ignat
Gl. bg. (r) Vasile Mălureanu
Col. (r) dr. Tiberiu Tănase
Col. (r) Gheorghe Trifu
C U P R I N S
Editorial
România, un popor, o țară .................................................................... 9
File de istorie
Recunoașterea internațională a României Mari (III) ............................ 11
Conf. univ. dr. Mihai Racovițan, Sibiu
Privire prin vitraliile unui sfârșit de epocă – III. Un proces pentru
liniștea străzii ....................................................................................... 31
Col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David
Blagoveștenie 1991: procesul celor 24-1-2. Secvențe necenzurate .............. 65
Col. (r) Gheorghe Ciobotaru
Mișcarea legionară în Dobrogea (1932 – 1940) ................................... 76
Col. (r) Puiu Dumitru Bordeiu, doctor în istorie
Memorie profesională
Apărarea ordinii constituționale – obiectiv constant al serviciilor
române de informații. Evoluție instituțională (II) ................................ 87
Gl. bg. (r) Vasile Mălureanu
Programul nuclear românesc în memoria profesională (II) ................. 112
Gl. mr. (r) Dumitru Bădescu
Leapădă-te de Satana, că vine Praznicul! ............................................. 118
Col. (r) Alexandru Bochiș Borșanu
Colțul mizantropului
Marea risipă .......................................................................................... 123
Col. (r) Hagop Hairabetian
În sprijinul culturii de securitate
Impactul geopolitic al acordului de pace dintre Israel și Emiratele
Arabe Unite .......................................................................................... 125
8 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
*
La Asemenea tuturor românilor, veteranii serviciilor de informații au
trecut cu greu printr-un an cu mari dificultăți, marcat aproape în totalitate de
crizele generate de pandemia de coronavirus. Asemenea tuturor românilor, ei au
făcut față greutăților și s-au străduit, pe cât posibil, să fie alături unii de alții și
să-i ajute pe cei aflați în dificultate. Asociația a depus și continuă să depună
eforturi, în limitele impuse de condițiile economice și sanitare, pentru a-i
sprijini pe membrii săi să depășească aceste dificile momente.
sfârșit de an greu, urăm tuturor colegilor noștri, cititorilor revistei și
tuturor românilor un an nou cu mai puține greutăți, mai multă sănătate și
belșug în toate!
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 11
1
Primele două părți ale studiului au fost publicate în numerele 42și 43 ale revistei.
2
SJSAN, Fond Alexandru Vaida Voevod, caiet 4.
12 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
3
Ibidem.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 13
arhiducelui: „Ce crezi D-ta, cum ar hotărî românii, dacă s-ar face un plebiscit?
Ar vota pentru rămânerea lor în cadrele monarhiei austro-ungare, ori pentru
unirea lor cu România?”, Vaida precizându-i că „naţiunea română stă pe baza
declaraţiei prezentate în Camera Deputaţilor”, i-a răspuns: „Când e vorba de
mulţimi, este greu de prevăzut atitudinea lor, fiind dependentă de multe
imponderabile, de impulsuri momentane... La tot cazul, vom convoca o
conferinţă naţională, conform tradiţiilor noastre. Acolo, întregul popor român
va fi reprezentat, prin delegaţii trimişi de fiecare circumscripţie electorală, din
toate ţinuturile româneşti ale Transilvaniei, Banatului şi Ungariei... Cred,
Alteţă Imperială, că după toate câte am avut onoarea să vă expun, dispoziţia
întregii naţiuni române, astăzi, e de aşa încât dacă nu cu unanimitate, dar cu
aproape unanimitate, toţi românii vor vota pentru unirea lor cu România”. La
demonstraţia arhiducelui că şi România are interesul „ca să existe o monarhie
puternică austro-ungară, considerând vecinătatea ei cu Rusia şi stările
anarhice de acolo... apoi, din punct de vedere economic, părţile locuite de
români îşi găsesc posibilităţi mai avantajoase spre apus... desigur, va trebui să
fie satisfăcute aşteptările politice ale românilor... eu nu am cunoscut situaţia...
am fost cu totul greşit informat...”, Vaida i-a replicat: „Va trebui, cred, ca
Alteţa Voastră să stăruiască pe lângă M. Sa ca monarhul să se informeze
direct, ascultând pe reprezentanţii tuturor popoarelor sale”.4
În noaptea aceleiaşi zile se finalizau tratativele dintre reprezentanţii
P.N.R. şi ai P.S.D., hotărându-se constituirea Consiliului Naţional Român
Central din Transilvania şi părţile ungureşti. La ora 8 dimineaţa, în ziua de 31
octombrie, Consiliul Naţional Român Central, „unicul for care reprezintă
voinţa poporului român şi se bazează pe libera hotărâre asigurată de curentul
vremii şi de voinţa popoarelor libere”5 s-a declarat constituit. Hotărârea şi cele
petrecute în seara zilei de 30 octombrie s-ar fi desfăşurat cam în felul următor,
potrivit relatărilor lui Tiron Albani, prezent la discuţii. După ce Ion Mihuţ
declară că sunt trimişii Secţiei române a P.S.D. şi subliniază prăbuşirea
definitivă a Austro-Ungariei, constituirea Consiliului Naţional Ungar şi planul
acestuia de a proclama Ungaria republică, propune colaborarea în cadrul
Consiliului Naţional Român. La întrebarea lui Şt. Cicio Pop cu privire la
modalitatea de colaborare, Ion Flueraş propune un consiliu format din 12
membri, 6 socialişti şi 6 naţionali. Reprezentanţii Partidului Naţional Român se
retrag în camera vecină pentru a se consulta, la revenire Goldiş declarând
4
Ibidem, caiet 6.
5
„Adevărul” din 21 octombrie/3 noiembrie 1918.
14 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
acceptabilă formula de colaborare. Apoi Mihuţ prezintă lista cu cele şase nume
ale socialiştilor, toţi membri în Comitetul Central. Al. Vaida îi întreabă dacă nu-i
vor „împuşca ungurii” dacă fac „Consiliul Naţional Român la ei acasă” (în
Budapesta), la care T. Albani răspunde că muncitorii îi vor apăra în caz de
nevoie. Şt. Cicio Pop prezintă lista naţionalilor. Relatările lui T. Albani sunt
confirmate de cele ale lui I. Flueraş, unul dintre iniţiatorii tratativelor: „în seara
zilei de 30 oct., Comitetul român muncitor din Budapesta a hotărât să someze
pe deputaţii români să constituie împreună un Consiliu naţional român. O
delegaţie merge la Jägerhorn (hotelul din Budapesta unde locuiau deputaţii I.
Flueraş, Enea Grapini şi T. Albani).
Sfătuirea cu Vaida, A. Lazăr şi V. Goldiş... Când ne-am dus la
reprezentanţii Partidului Naţional din Budapesta cu această propunere,
domniile lor ne-au primit cu toată dragostea şi fără multă discuţie au acceptat
propunerea noastră şi astfel s-a format Consiliul Naţional, din 12 membri, 6
din partea noastră şi 6 din partea lor”. Reprezentanţii Comitetului Executiv al
P.N.R. în Consiliul Naţional erau: Th. Mihali, V. Goldiş, Alex. Vaida Voevod,
Şt. Cicio Pop, A. Vlad şi A. Lazăr, iar din partea Comitetului Central al
Partidului Social-Democrat: I. Flueraş, Iosif Jumanca, E. Grapini, Basil Surdu,
T. Albani şi Iosif Renoi. Imediat după constituirea sa, acest adevărat guvern
provizoriu al Transilvaniei, însărcinat cu pregătirea Marii Adunări Naţionale de
la Alba Iulia, C.N.R.C. a publicat un manifest, chemând poporul la solidaritate
şi luptă pentru împlinirea idealului naţional: „Revoluţia a învins – proclama
manifestul. S-a constituit Consiliul Naţional Român. Europa este în flăcări.
Popoarele subjugate au scuturat jugul robirii de clasă şi de rasă. Epoca
apăsării naţionale a trecut şi toate popoarele dispun liber de soarta lor”.6
Concomitent, se organizează ofiţerii şi soldaţii români din Viena, aflaţi
în mare număr în oraş şi împrejurimi, cam 50.000. La 31 octombrie se
constituie Senatul Militar Român din Viena (Sfatul Central al Ofiţerilor şi
Soldaţilor din Ardeal şi Bucovina), sub preşedinţia politică a lui Iuliu Maniu, ca
reprezentant al ardelenilor şi al C.N.R.C. şi Isopescu-Grecul, ca reprezentant al
bucovinenilor, iar ca preşedinte militar general Ioan Boeriu şi locţiitor căpitanul
Traian Popa. Ofiţerii şi soldaţii români au fost aceia care au păzit instituţiile de
artă şi cultură din Viena, magazinele de alimente şi îmbrăcăminte, controlând,
în fapt, capitala fostului imperiu cuprinsă de revoluţie.
La rândul ei, legiunea română din Praga, care conlucra strâns cu Senatul
Militar din Viena, după ce la Praga a izbucnit, în 28 octombrie, revoluţia, în
6
Ibidem.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 15
9
Ștefan Pascu, Făurirea statului național unitar român. 1918, II, p.91.
10
Dr. Aurel Galea, Formarea și activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și
ținuturilor românești din Ungaria (2 decembrie 1918-10 aprilie 1920), Tg. Mureș, 1996, p.77.
11
Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, vol. III,
ediția a II-a, 1925, p.268.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 17
12
Silviu Dragomir, Un sfert de veac de la unirea Transilvaniei, în Transilvania, anul 74,
noiembrie-decembrie 1943, nr. 11-12, p. 808.
13
Ibidem.
14
Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. I, 1994, p.270.
18 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
15
Horia Salcă, Florin Salvan, Dr. Alexandru Vaida Voevod, corespondență 1918-1919,
Biblioteca Județeană “G. Barițiu”, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2001, doc. III, p.141-
144; Ibidem, Dr. Alexandru Vaida Voevod, europeanul. 1872-1920) Biblioteca Județeană “G.
Barițiu”, Editura Transilvania Expres, Brașov, 2002, p.336-337.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 19
16
Ibidem.
17
1918 la români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918,
vol.VII (coord. I. Popescu-Puţuri, Şt. Pascu), Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989,
p.636, orig. în Arh. Naţ. Bucureşti, Fond C.N.R., Solnoc-Dăbâca, dos.3/1918, f.2-3.
20 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
18
Lt. col. Alesandru Duţu, Constantin Botoran, Mihai Retegan, Transilvania în evoluţia
relaţiilor româno-ungare. O abordare mai puţin cunoscută, Bucureşti, 1993, p.33; Gh. Iancu,
G. Cipăianu, La consolidation de l'union de la Transylvanie et la Roumanie (1918-1919).
Témoignages français, Edit. Enciclopedică, Bucarest, 1990, p.21-26; vezi şi Mária Ormos,
Padovától Trianonig 1918-1920, Budapest, 1983; Bogdan Krizman, The Belgrad Armistice of
13 November 1918, The Slavonic and East European Review, 1970, nr.110; M. Ormos, Még
egyszer a Vix-jegyzékről, Századok, 1979, nr.2.
19
Iuliu Maniu, Scrisoare către Octavian Goga, 23 februarie 1919, în Cornelia Bodea, Hugh
Seton-Watson, R.W. Seton-Watson și românii, 1906-1920, București, 1988, p. 504, nota 2.
20
H. Salcă, Fl. Salvan, Dr. Alexandru Vaida Voevod, europeanul..., p. 339.
22 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
21
„Românul” din 1/14 noiembrie 1918.
22
„Telegraful Român”, LXVI, nr.l20, 4/17 noiembrie 1918.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 23
26
SJSAN, Fond Alexandru Vaida Voevod, caiet 4.
27
Ibidem.
28
„Transilvania”, 1943, nr.11-12, p.876-879.
29
Şt. Pascu, op.cit., p.117.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 25
român, aleasă prin vot universal. „Noi ceilalţi căutam o formulă intermediară.
Evenimentele de mai târziu au dovedit că nici cea mai iscusită redactare nu ar
fi putut asigura o cinstită şi înţelegătoare întemeiere a României Mari” – Vaida
referindu-se la conţinutul Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale în nouă puncte.
„Exemplarul hotărârilor, pe care am notat cu creion, Goldiş, Maniu şi eu,
propunerile de modificare, se găseşte între hârtiile mele, în scoarţa în care am
legat şi exemplarul stenogramei originale a declaraţiei şi discursului meu din
18 oct.1918”.30
Amintirile unui martor ocular, albaiulianul Zaharia Munteanu, scrise sau
dictate mult timp după evenimentele memorate, se deosebesc, uneori, de ale
celorlalţi. El afirmă că la adunarea din 30 noiembrie, în problema primordială,
unirea, primul ar fi luat cuvântul Al. Vaida Voevod, care s-a pronunţat în mod
categoric împotriva oricărui provizorat, susţinând unirea fără condiţii.
Argumentele invocate au fost că unirea condiţionată nu este unire, precum tot
ce este condiţionat nu este desăvârşit şi indiscutabil, astfel că la tratativele de
pace cei interesaţi ar putea să susţină că ei oferă Transilvaniei o situaţie mai
favorabilă decât ar avea-o în cadrele statului român. Aceasta ar fi o greşeală
ireparabilă, cu repercusiuni imprevizibile pentru întreg viitorul şi chiar existenţa
poporului român31. Deci Vaida ar fi avut aceeaşi poziţie – unirea fără condiţii –
ca tineretul intelectual, bănăţenii şi grupul ardelenilor şi bănăţenilor refugiaţi.
Nu suntem de aceeaşi părere: Vaida însuşi spunea în memoriile sale că s-a
pronunţat pentru o cale de mijloc, prin autonomie provizorie până la întrunirea
Constituantei; el era un politician cu judecată cumpănită.
De altfel, Maniu, cu autoritatea sa, a pus capăt discuţiilor contradictorii
– care, în fond, dovedeau tocmai seriozitatea şi maturitatea celor investiţi de
popor cu puterea de decizie – declarând că Marea Adunare Naţională a fost
convocată pentru a hotărî unirea, toate celelalte sunt chestii de amănunt, care
urmează a fi soluţionate de Constituanta României Mari.
Pentru aceeaşi zi, Vaida a primit însărcinarea de a compune lista membrilor
Marelui Sfat, a cărui alegere trebuia să se facă de Marea Adunare. Ajutat de
avocatul dr. Avramescu (cumnat cu I. Suciu), misiunea a fost delicată, „fiindcă,
îndată ce s-a ştiut, oamenii se anunţau cu duiumul. Am muncit până la 11 noaptea.”
A doua zi, duminică, s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia, potrivit programului statornicit dinainte. Dimineaţa devreme, abia
terminase Vaida cu îmbrăcatul şi Gh. Pop de Băseşti a trimis după el; i-a predat
30
SJSAN, Fond Alexandru Vaida Voevod, loc.cit.
31
Zaharia Munteanu, Amintiri (mss.); cf. Şt. Pascu, op.cit., p.181.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 27
32
„Rari supraviețuitori în marea uriașă”, Virgiliu, Eneida, I, 118
28 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
33
SJSAN, Fond Alexandru Vaida Voevod, loc.cit.
34
Ibidem.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 29
35
Gh. Iancu, Marele Sfat Naţional al Transilvaniei (1918-1919), în „Anuarul Institutului de
Istorie Cluj”, 1973,16, p.260.
36
Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, inv. M.168. Proces verbal al Consiliului
Dirigent, din 10 dec.1918; cf. Gh. Iancu, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea
statului naţional unitar român (1918-1920), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p.16.
30 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
37
Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, Documente străine despre lupta poporului român
pentru făurirea statului naţional, Cluj-Napoca, 1980, p.54-55.
38
Decret-lege nr. 3631, din 11/24 decembrie 1918, în Monitorul Oficial nr.212, din 13/26
decembrie 1918, p. 3749.
39
Decret-lege nr. 3632, din 11/24 decembrie 1918, în Monitorul Oficial din 13/26 decembrie
1918, p. 3750.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 31
1
Primele două părți ale lucrării au apărut în numerele 36 și 41 ale revistei.
32 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
protecţie. Soldaţii din cordon erau înarmaţi cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil şi
purtau pe cap căşti metalice. Câţiva ofiţeri şi subofiţeri se deplasau de la unii la
alţii, instruindu-i cum să acţioneze. Noi, „cei patru de la Direcţia a V-a”, ne-am
uitat unii la alţii şi nu credeam că pentru noi s-au luat asemenea măsuri de
siguranţă. Avea cineva de gând să încerce o acţiune în forţă pentru eliberarea
noastră? Sau aşa trebuia să fie, deoarece poporul fusese înştiinţat că acolo se judecă
„procesul gărzii personale a lui Ceauşescu”? Eram noi atât de fioroşi, încât să fie
necesare asemenea măsuri? Pe militarii în termen nu ne puteam supăra, îşi făceau și
ei datoria! Undeva, în faţa intrării în curtea Tribunalului Militar, am zărit-o pe soţia
mea, înconjurată de alte persoane, cu care discuta foarte aprins despre nenorocirea
care-i cuprinsese familia.
După ce am fost identificaţi, iar un subofiţer de la Armată s-a uitat atent
înăuntru, în dubă, pentru a se convinge de cele afirmate de „Nea Hitler”, duba a
intrat în curtea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, printr-o portiţă
secundară, practicată în dreptul colţului clădirii. În curtea respectivului Tribunal
Militar ni s-a înfăţişat o altă privelişte impresionantă. Pe lângă gard erau alţi
militari aşezaţi în cordon, cu pistoale mitralieră la piept, iar ofiţerii de la Armată
ne priveau cu o curiozitate şi o neîncredere ieşite din comun. De după colţurile
clădirii, ne scrutau, cu nedisimulat interes, alte priviri curioase de ofiţeri şi
civili, iar la geamurile clădirii, de după perdele, alţi ochi ne fixau şi comentau
pe seama noastră!
- Momentul în care am văzut, din boxă, Onorata Instanţă Militară și s-au
derulat depozițiile noastre.
După ce am fost amplasaţi în boxă, precum mieii în ţarc, doi în faţă, doi
în spate, soţia mea, care deja era în sală, alături de mai multe rude și cunoscuți,
mi-a arătat cine era avocatul meu: domnul George Carpet, pe care în acel
moment l-am văzut pentru prima oară. Privind mulțimea de oameni din acea
sală de judecată, m-am bucurat când am văzut că de partea noastră, a celor patru
inculpați, erau familiile, în primul rând soțiile, care au luptat pentru soții lor
precum Vitoria Lipan din romanul „Baltagul” al lui Mihail Sadoveanu; rude din
București și provincie; avocații noștri, pe care nu i-am cunoscut înainte de
proces: George Carpet (avocatul care mă apăra pe mine), Lucian Belcea
(avocatul care-i apăra pe maior Raț Florian și pe căpitan Tănasi Paulică),
precum și Dan Petrescu (avocatul care-l apăra pe căpitan Rusu Marian
Constantin), pe care i-am cunoscut pe timpul derulării procesului. Acestora li se
adăuga bătrânul avocat Nicolae Rodean, de zeci de ani membru al Baroului de
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 33
avocați din București, prieten de familie, care a fost prezent la toate ședințele de
judecată, încurajându-mă.
La un moment dat, în sala de judecată a apărut revoluționarul Nica Leon,
tovarășul meu de celulă din fortul de la Ștefănești. El a venit, precum a promis când
a fost eliberat din „prizonierat”, aducând un sandviș pe care mi l-a dat peste gardul
boxei, pentru a-mi astâmpăra foamea pe care și el o resimțise cât timp a fost reținut
în Fort. M-am bucurat ca un copil, i-am mulțumit din ochi, apoi am împărțit
sandvișul cu ceilalți colegi de boxă, fără ca paznicii noștri să interzică acest fapt.
Nica Leon – un revoluționar autentic – spunea că și-a câștigat prin luptă
dreptul de a vorbi și nimeni nu are dreptul de a-l opri, iar „polițiștii-gardieni” nu
îndrăzneau să-l oprească, făcându-i doar semn să vorbească mai încet. El le
explica celor care-l ascultau că cei patru ofițeri din boxă nu sunt vinovați, că
vinovați sunt „cei care au furat revoluția”, adică Iliescu și Mazilu.
Zumzetul care pusese stăpânire pe publicul numeros, venit să asiste la
un proces neobișnuit, a încetat în momentul în care Onorata Instanţă, urmată de
procurorul de şedinţă, a apărut în sala de judecată din spatele scenei, în pas
domol, care se voia majestuos. Membrii acesteia au rămas în picioare, fapt care
a făcut ca întreaga asistenţă, pentru care sala de şedinţă era vădit neîncăpătoare,
să se ridice în picioare. În acel moment, în afară de numele președintelui
Completului de judecată, maior de justiție Ciobotaru Gheorghe, n-am știut cine
mă judecă. Ulterior, am aflat din presă că din completul de judecată au mai
făcut parte: cpt. Smaranda Neculai, judecător, col. Ristea Gheorghe, col. dr.
Iliescu Gheorghe şi col. Mateescu Petre, asesori populari, maior de justiție
Petrean Gheorghe, procuror de ședință.
Preşedintele Completului de judecată a declarat deschisă şedinţa de
judecată şi a anunţat solemn că „pe rol se află Dosarul nr.38/1990, prin care au
fost trimişi în judecată inculpaţii mr. (r) David Aurel, mr. (r) Raţ Florian, cpt.
(r) Rusu Marian Constantin şi cpt. (r) Tănasi Paulică, pentru săvârşirea a câte
două infracţiuni de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264, raportat la
art.173 alin.3 şi la art. 361 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea prevederilor
art. 33 lit. a din acelaşi cod”.
După ce a verificat identitatea inculpaților și a constatat că „pricina” se
afla în stare de judecată, Președintele completului a dispus începerea cercetării
judecătorești și a dat cuvântul grefierului de ședință, plutonier adjutant Tănasă
Jean (despre care am auzit, mai târziu, că fusese grefier și în procesul intentat
lui Nicolae și Elenei Ceaușescu). Acesta a făcut o succintă prezentare a
rechizitorului (actul de sesizare a instanței), apoi Președintele, ne-a explicat, pe
34 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
unde „se predaseră” cei doi colegi ai mei, căpitan Rusu Marian Constantin şi
maior Raţ Florian, apoi general-locotenent Rus Iosif, comandantul Aviaţiei
militare, şi general aviator Ionescu Gheorghe, locţiitorul şefului Aviaţiei Militare.
Mai mult, au cerut domnului procuror-acuzator să aducă extrase din „Foaia-
calificativ” privind „meritele în revoluţie ale generalilor Stănculescu și Rus Iosif
şi ale colonelului Maluţan Vasile, care, între timp, fuseseră avansaţi în grade şi
funcţii”. Apoi au cerut în cor achitarea inculpaţilor.
Sesizând că are nevoie de un „armistiţiu” pentru reevaluarea forţelor,
domnul procuror-acuzator a fost, „în general”, de acord cu probele solicitate,
mai puţin cu extrasul de pe foaia-calificativ a cadrelor militare menţionate. Dar
a considerat că „nu se impune audierea martorilor Emil Bobu și Manea
Mănescu și nici a generalilor Stănculescu, Rus şi Teacă”.
În faţa acestei situaţii, cu încuviințarea Completului de judecată (care s-a
retras pentru o pauză binevenită!), domnul procuror-acuzator, maior Petrean
Gheorghe, a pus la dispoziţia apărării şi a „inculpaţilor” noile acte adăugate la
dosar: o declaraţie a lui Silviu Curticeanu, fostul şef al cancelariei „CC”-ului,
precum şi un extras dintr-o situaţie întocmită de colonel Corneliu Pârcălăbescu,
şeful Gărzilor Patriotice, cu ceea ce se întâmplase în clădirea „CC”-ului în ziua
de 22 decembrie 1989, ora 12.00. Aceste documente ne-au fost aduse „la boxă”
de către grefier, pentru a le citi și a semna de luare la cunoștință. Am parcurs
conținutul acestora cu atenție, pentru că eram extrem de curios să văd ce scriau
martorii respectivi, „oameni de mare calibru”. Am constatat cu ușurare, că
aceștia nu aduceau nimic în plus faţă de concluziile la care ajunseseră avocaţii
noştri până în acel moment.
După ce ședința de judecată a fost reluată, avocaţii noștri au continuat
ofensiva, invocând conţinutul documentelor văzute. Ei au solicitat, la unison, și
mai insistent, să fie neapărat audiaţi generalii Stănculescu, Rus şi Teacă şi, în
plus, Silviu Curticeanu, general Neagoe Marin, şeful Direcţiei a V-a, şi general
Ionescu Gheorghe, locţiitorul şefului Aviaţiei militare. Curtea a deliberat asupra
cererilor formulate de apărare și a dispus să fie audiați Silviu Curticeanu,
general Neagoe Marin, general Ionescu Gheorghe și maior Ilie Adrian.
Președintele Completului de judecată, maior de Justiţie Ciobotaru
Gheorghe, a mai pus în vedere apărătorilor noștri să înfăţişeze „martori în
circumstanţiere”, câte unul pentru fiecare inculpat, precum şi actele pe care le-ar
socoti relevante. Apoi a anunțat că vor fi audiaţi Popescu Ion şi Vlad Ion, după
care va fi vizionată caseta video cu filmul „fugii lui Ceaușescu” şi se vor face
demersuri pentru găsirea şi audierea căpitanului Tudor Marin, ofiţer în garda
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 45
ne-a lăsat acolo, în acea corabie care luase bine apă și se scufunda în mare
grabă, el părăsind-o primul!
Primul chemat la „bară” a fost profesorul de istorie G. D. Iscru, ca
martor în circumstanțiere. Dânsul mă cunoștea din anul universitar 1980/1981
și, cu toate că era bolnav, s-a prezentat în Sala de judecată, alături de fiul său,
Adrian, pentru a depune mărturie în apărarea mea. Domnul profesor venise la
proces cu un exemplar din lucrarea mea de diplomă şi cu un dosar unde, pe
două pagini şi ceva îşi scrisese depoziţia. După rostirea jurământului, cu un glas
încărcat de emoţii datorită ineditului situaţiei şi procedurii de identificare de
către grefier, a început să-şi expună oral mărturia. Din când în când, pentru a fi
riguros exact în ceea ce afirma, aşa cum era, de altfel, în activitatea sa
ştiinţifică, își arunca o privire fugară pe depoziţia scrisă pe care o pregătise în
vederea audierii.
După fiecare frază era întrerupt de preşedintele Completului de judecată,
pentru ca depoziţia sa să fie consemnată de grefier şi dactilografiată. Dânsul şi-a
încheiat pledoaria astfel: „Realmente, Aurel David este o valoare în ce priveşte
cercetarea istorică: prin puterea sa de muncă excepţională, prin pasiunea
pentru istoria patriei, prin competenţă. De asemenea, din discuţiile pe care le-am
avut cu el ştiu că îşi iubeşte ţara şi neamul. Neşansa vieţii lui – căci despre aşa
ceva este vorba – a fost recrutarea în locul în care l-au surprins evenimentele
din decembrie 1989, loc din care, precum bine se ştie, cine intra, practic nu mai
putea pleca”. Când domnul profesor G. D. Iscru a terminat de depus mărturia,
era transpirat şi părea tare obosit. A aruncat o privire spre boxa în care mă
aflam, mulţumit că a putut să facă o adevărată faptă creştinească pentru mine,
apoi a predat grefierului un exemplar din materialul scris. După aceea, urmărit
cu privirea de întreaga asistenţă şi de Onorata Curte, s-a îndreptat spre grupul în
care se afla soţia mea. Felicitările pe care le-a primit l-au liniştit, confirmându-i
că făcuse într-adevăr, un lucru deosebit. Și pentru ceilalți trei colegi de boxă au
venit martori în circumstanțiere, care au pledat în apărarea lor.
A urmat la bară Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei „CC”-lui, în
acel moment arestat preventiv în propriul dosar. Acesta a relatat destul de coerent
desfăşurarea evenimentelor din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, cu toată
tensiunea care a domnit în sediul C.C.-ului, mai ales după „moartea generalului
Vasile Milea” şi după dispariţia lui Mihai Hîrjeu, secretarul personal al lui
Nicolae Ceauşescu, afirmând că generalul Vasile Milea „a fost acuzat pe nedrept
ca trădător”. De la dânsul, „Onorata Curte” şi „Onorata Asistenţă” au aflat că, în
jurul orei 11.00, în timp ce se afla pe hol, în secretariatul Cabinetului 1 a intrat
52 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
generalul Stănculescu, care l-a anunţat pe Nicolae Ceauşescu „în mod flegmatic”,
că „demonstranţii au intrat în piaţă”. Reacţia lui Nicolae Ceauşescu a fost
promptă şi violentă, întrebând: „De ce i-aţi lăsat? Cine i-a lăsat să intre?”.
Mărturia sa a adus încă un punct de sprijin în apărarea noastră, deoarece a afirmat
că „niciunul dintre cei patru inculpaţi nu avea calitatea să cheme elicopterul”.
A venit rândul ultimului martor al acuzării, general maior Neagoe
Marin, fostul şef al Direcţiei a V-a, în acel moment arestat preventiv şi trecut în
rezervă, trimis și determinat să depună mărturie împotriva foștilor săi
subordonați. S-a prezentat „la bară” speriat, sub privirile iscoditoare ale
asistenţei, pentru că toţi aşteptau, curioși, să-l vadă pe şeful acelei „unităţi de
tristă amintire”, cum afirmau unii ziarişti.
În depoziția sa a afişat o prudenţă excesivă, eu fiind, de la început,
impresionat într-un mod neplăcut, ba chiar mâhnit deoarece, de mai multe ori,
referindu-se la Nicolae Ceaușescu, îi spunea acum „tiranul”. Versiunea dânsului
a sunat cam așa: în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, „auzind” că înspre
Piaţa Palatului au început să se îndrepte coloane de manifestanţi de la diferite
întreprinderi, i-a convocat pe coloneii Lăzărescu Florea şi Nae Octavian şi le-a
ordonat „să nu se folosească arme de foc împotriva acestora”; le-a mai ordonat
„să-şi ia măsurile care se impun”, printre care și aceea „de a li se aduce la
cunoştinţă subordonaţilor să nu se opună intrării acestora în sediu”. Văzându-l
ezitant, avocații noștri l-au luat la întrebări bine țintite, încât fostul nostru șef
s-a trezit în postura căprioarei hăituite de lupi. În duelul întrebări-răspunsuri,
dânsul s-a „scăpat”, afirmând că a ordonat „ca toţi ofiţerii acestui serviciu să
rămână fiecare la locul lui”, dar când avocatul George Carpet l-a întrebat, cu
subînțeles: „Şi ce trebuia să facă, dacă stăteau fiecare la locul lui?”, s-a făcut
că nu aude.
Reacții deosebite a produs în sala de judecată, în rândul asistenței,
afirmația potrivit căreia n-a ştiut cine a ordonat aducerea elicopterului
prezidenţial, ţinând să afirme categoric: „în nici un caz, eu nu am făcut acest
lucru”, dar, dându-și seama că a greșit, a recunoscut că, după ora 11.30, „s-a
întâlnit” cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, dar că n-a ştiut că s-a hotărât
„evacuarea lui Ceauşescu”.
Lăsat de președintele Completului de judecată să fie hărțuit cu întrebări
din toate părțile, fostul nostru comandant a ajuns să răspundă și la întrebările
foștilor săi subordonați, în acel moment acuzați. Din boxă, căpitan Tănasi
Paulică i-a pus cea mai interesantă întrebare: „Până unde ţinea, în timp,
misiunea noastră faţă de instituţia preşedintelui ţării?”. „Bubu” (căci așa-l
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 53
elicopterul a părăsit terasa, la ora când inculpaţii i-au abandonat pe şosea şi,
respectiv, la Târgovişte, vechea guvernare nu fusese încă – strict juridic
discutând – abolită. Şi nimeni nu cunoştea ce infracţiuni comiseseră cei doi.
Structurile de putere ale clanului ceauşist au fost dizolvate în jurul orei 18.00,
atunci când s-a constituit noul organ de conducere al ţării, Frontul Salvării
Naţionale. La acea oră, toţi cei 4 ofiţeri erau de multă vreme disociaţi de
fugari. Iată de ce solicităm, Onorată Instanţă, achitarea inculpaţilor, pentru că,
în calitatea lor de ofiţeri de gardă, nu au avut dreptul la opţiuni personale şi
au acţionat potrivit regulamentelor militare în vigoare. Libertatea şi dreptatea
socială sînt unice. Dacă sunt unice, de ce aceşti oameni – care sunt dincolo de
periferia infracţionalului – sunt astăzi în boxă? Au fost în ţară terorişti? Unde
sunt aceia? Să-i vedem în boxă!” Aşa a consemnat, în rezumat, poziţia comună
a avocaţilor noştri, ziaristul Victor Dinu, în ziarul „România liberă” din 2
martie 1990.
Avocații noștri au fost la mare înălțime. Argumentate au fost Concluziile
scrise ale domnului avocat George Carpet, care a cerut achitarea mea. Dânsul a
atras atenţia „Onoratei Procuraturi Militare” că „revoluţionarii nu trebuie
confundaţi cu organele de ordine ori cu cele de înfăptuire a justiţiei”. Această
afirmație l-a făcut pe „domnul procuror-acuzator” să treacă iar la desenarea de
figuri geometrice pe colile de hârtie întinse în faţa lui. La fel de convingător a fost
domnul avocat Lucian Belcea, un mare jurist, care a avut o sarcină mult mai grea,
întrucât faptele „clienţilor” săi erau mult mai diversificate. Argumentând că
„evacuarea soţilor Ceauşescu a constituit o posibilitate reală de a nu se ajunge
la o baie de sânge”, dânsul a apreciat ca „meritorie” activitatea inculpaţilor. La
înălțime s-a ridicat și tânărul avocat Dan Petrescu, care creștea pe zi ce trecea
lângă cei doi mari juriști: George Carpet și Lucian Belcea.
„Onorata Curte” a ascultat cu atenţie mărită argumentele solide aduse de
apărare, apoi a dat cuvântul inculpaţilor: „ultimul cuvânt”.
Primul a vorbit căpitan Tănasi Paulică, terminând în forță lupta cu
calvarul cu care l-au oropsit „domnii procurori militari”, spunând: „Garda
personală nu era proprietatea soţilor Ceauşescu, ci a preşedintelui României.
Atât cât am contribuit eu la această acţiune, prin semnalizarea cu cearceaful alb,
o consider o acţiune încadrată perfect în atribuţiunile de serviciu. Mai mult, am
înţeles că trebuie să-i scoatem vii din sediu, nu în sensul de a împiedica tragerea
lor la răspundere, ci, dimpotrivă, pentru a-i preda judecăţii drepte”.
Am urmat eu „la aparat”. Eram emoţionat, dar hotărât să fiu propriul
meu avocat. Astfel, am relatat modul în care am fost arestat, maltratat şi deţinut
56 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
Penal, dintre ale cărui file răsăreau mai multe coli de hârtie A4 (cel puțin
cincisprezece, după aprecierea mea), am fost convins că va urma pronunțarea
grăbită a sentinței, determinată (în mintea mea!) de acel enigmatic bilețel.
Îngrijorarea mea atinsese cote maxime, socotind că graba acestei pronunțări nu
poate fi deloc de bun augur. Mai mult, aceeași îngrijorare se putea citi și în ochii
colegilor mei de suferință. Numeroasa asistență se întreba, probabil, și ea, ce
conținea acel enigmatic bilețel?, apoi în sala de judecată s-a făcut liniște deplină,
nimic nu mai mișca, în așteptarea pronunțării sentinței.
Dar ne înșelam cu toții fiindcă, pe neașteptate, domnul maior Ciobotaru
Gheorghe s-a ridicat, brusc, în picioare şi, după câteva secunde de pauză, a
rostit cu o voce gravă: „Amânăm pronunţarea sentinţei pentru data de 7 martie
1990, ora 13.00, în această sală”. În sala de judecată, s-a produs un îndelung
murmur dezaprobator, în timp ce Completul de judecată s-a ridicat şi a părăsit
scena. Boxa acuzaţilor a fost imediat înconjurată de avocaţi, de soţiile noastre şi
de ziariştii care asistaseră la şedinţă. Văzându-ne îngrijoraţi și neliniştiţi de ceea
ce nouă, inculpaţilor, ni se părea un semn rău, avocaţii ne-au spus să avem
încredere, explicându-ne că amânarea pronunţării nu este ceva neobişnuit într-o
astfel de cauză, atât de dificilă. Domnii poliţişti-gardieni care au păzit boxa
acuzaţilor nu au intervenit, rugându-i numai să nu se aproprie prea mult, căci
,,procesul încă nu s-a terminat”.
În seara zilei de 3 martie 1990, un domn „polițist-gardian” mi-a spus că
judecătorul care îi condamnase la moarte pe soții Ceaușescu și asistase la
execuția lor, Popa Gică, avansat pentru aceste ,,merite”, la gradul de general cu o
stea, se împușcase! Acesta mi-a dat un ziar, unde am citit că „procurorul Gică
Popa, preşedintele completului care l-a judecat pe ceauşescu” (numele Ceauşescu
era scris cu literă mică!) și-a pus capăt zilelor, împușcându-se în ziua de 1 martie
1990, la ora 11.30, în tâmpla dreaptă, cu un pistol „Makarov”. Să fi influențat,
oare, această veste extrem de tristă decizia președintelui Completului de judecată
de amânare a pronunțării sentinței? Nu voi ști, poate, niciodată!
secunde. Prin acest gest am vrut să aduc aminte Onoratei instanțe că atunci când
vine vremea, nu ducem cu noi dincolo decât palmele goale!
Reflectorul aşezat pe scenă îmi lumina puternic chipul, pe tâmple îmi
curgeau şiroaie de transpiraţie, iar din ochi, câteva lacrimi mi-au curs pe obrajii
care prinseseră culoare, încercând să râd. Am rămas aşa împietrit câtva timp,
privindu-l cu admiraţie pe acel maior de Justiţie, care a făcut Justiţie! Înainte de
a părăsi scena, acesta m-a privit încă odată; parcă încerca sa-mi vorbească din
priviri şi să-mi spună: „Credeai că nu am curajul să te privesc în ochi? Nu toţi
suntem de vânzare!“.
Apoi, dintr-o dată, fără alte explicaţii, fostul preşedinte al Completului
de judecată s-a întors şi a părăsit acea scenă unde fusese stăpânul destinelor
noastre timp de mai multe săptămâni. A fost urmat îndeaproape de ceilalţi
membri ai Completului de judecată, nu înainte de a mai arunca încă o privire
spre sala care ovaţiona triumful dreptăţii.
În câteva clipe, boxa în care încă staţionam a fost înconjurată de
mulţimea prezentă la acel final de proces, cu o evidentă şi puternică încărcătură
politică. Primul care m-a felicitat a fost unul dintre domnii poliţişti care păzise
până în acel moment boxa acuzaţilor. Până în acel moment, el păzise un
inculpat, iar acum saluta un om liber.
Apoi au venit avocaţii noștri, soţiile noastre, rudele noastre şi alţi
cunoscuţi care le însoţiseră acolo. Ziariştii şi-au deschis dintr-o dată sufletul şi,
care mai de care, se înghesuia să ne ofere cărţi de vizită, dornici să facă
„seriale” cu noi în ziarele pe care le reprezentau. În acel vacarm de nedescris,
aparatele de filmat luau ultimele imagini, iar fotografii prezenţi „trăgeau” şi ei
ultimele secvenţe pentru a le imortaliza prin paginile unor ziare sau reviste. Eu
tot nu mă dezmeticisem şi continuam să rămân în boxă şi să dau mâna cu cei ce
mă felicitau.
Numai ofiţerii de la Armată, prezenţi în „sala de judecată”, nu au venit
spre boxa în care mă aflam şi asta m-a durut cel mai mult. Fusesem şi eu cândva
ca ei, infanterist destoinic (fost şef de promoţie la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu, în
anul 1973). Mă rodea în suflet că nici unul nu a avut curajul să vină şi să dea
mâna cu mine, pentru a-mi spune că pentru ei eram un militar care şi-a făcut
datoria de militar într-o situaţie limită, aşa cum îi cereau regulamentele militare.
Am ieşit din boxă-n libertate, apoi noi, „cei patru”, ne-am îndreptat spre
ieşirea din sală. În acele momente, m-a impresionat profund faptul că soldaţii
60 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
care fuseseră postaţi pe lângă pereţii acelei încăperi, atunci când am trecut pe
lângă ei, au luat poziţia de drepţi şi au salutat. Talpa Armatei rămăsese cu
acelaşi fond sănătos, iar soldatul, pe care eu l-am iubit şi l-am considerat fratele
meu, a ştiut să se comporte aşa cum se cuvenea – milităreşte şi omeneşte.
În momentul în care am ajuns aproape de uşă, m-am apropiat de unul
dintre soldaţi, i-am întins mâna, iar el mi-a răspuns: „Să trăiţi, domnule maior!”.
Era primul militar al Armatei române care mă considera domn! În acea clipă am
uitat de toate loviturile pe care le-am primit începând din ziua de 24 decembrie
1989, iar soldatul şi-a recăpătat în inima mea locul pe care l-a avut în urmă cu
15 ani, când fusesem comandantul unor astfel de copii, cu care nu mă sfiam să
joc „lapte gros” sau „bâză”, în pauzele dintre două exerciţii în care-i băgam
într-o „viteză” cum rar se vedea pe câmpul de instrucţie. M-a trezit din această
reverie soţia mea, care tot trăgea de mine să mă grăbesc pentru a ajunge cât mai
repede acasă, unde mă aşteptau copiii.
Când am ieşit pe holul din faţa intrării în sala unde s-a desfăşurat
procesul, au venit la noi domnii poliţişti-gardieni care ne conduseseră la proces.
Instinctiv, am întins mâinile în faţă pentru a mi se pune cătuşele. Unul dintre ei
a râs şi a spus: „Ce-a fost a trecut! Nu mai e nevoie de cătuşe”.
9. Epilog. Recursul sau ofensiva eșuată a Procuraturii Militare
Nici nu se uscase bine cerneala cu care fusese scrisă minuta sentinței de
achitare, că Procuratura Militară a şi anunţat că a atacat-o cu recurs. Apoi a
făcut apel la toţi revoluţionarii (?) care se aflaseră pe terasa sediului CC-ului în
momentul decolării elicopterului cu fugarii, cerându-le să se prezinte pentru a
da declaraţii menite a „fortifica”, măcar acum!, demersul acuzator. Însă acesta a
fost deja perceput de „popor” ca vădit ilegal şi profund inutil din moment ce a
fost ignorat chiar de foștii revoluționari, care acum stăteau gânditori și se
întrebau ce-au vrut, ce-au făcut și ce-a ieșit.
Am aşteptat, apoi, cu emoție, motivarea sentinţei, în lipsa căreia nici
recursul procurorului militar nu putea fi motivat temeinic. După nu prea multe
zile, care mi s-au părut, totuşi, o veşnicie!, am putut citi, în considerentele
sentinţei, exprimate deosebit de clar şi de convingător de însuşi preşedintele
Completului de judecată, maior de Justiție Ciobotaru Gheorghe, că:
- „în ziua de 22 decembrie 1989, inculpaţii, toţi, ofiţeri ai Serviciului 1
din Direcţia a V-a a fostului Departament al Securităţii Statului, s-au găsit în
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, stabilite în dispoziţii normative cuprinse în
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 61
2
Procesul urmează a fi prezentat detaliat de col. (r) Gheorghe Ciobotaru în serialul
„Blagoveștenie 1991- Procesul celor 24-1-2 – secvențe necenzurate”, care începe în acest
număr al revistei.
64 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
BLAGOVEŞTENIE 1991
MOTTO:
„O nouă etapă a justiţiei penale de tranziţie, caracterizată de respectarea
mai strictă a procedurii şi încadrărilor juridice, va fi inaugurată odată cu
procesul celor douăzecişipatru de membri şi membri supleanţi ai Comitetului
Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român”. 1
1
Raluca Grosescu, Raluca Ursachi, Justiţia penală de tranziţie (De la Nürnberg la
postcomunismul românesc), Editura Polirom 2009, Iaşi, pg. 138.
2
Proces în care, la 7 martie 1990, pronunţasem achitarea celor patru inculpaţi – toţi ofiţeri de
securitate – dispunând, în consecinţă, punerea lor de îndată în libertate; vezi, în numărul de față,
Conf. univ. dr. col. (r) Aurel.V. David: Un proces pentru liniștea străzii.
66 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
3
Domnișoara Magdalena Samoilă, „trasă”, ca de obicei, la patru ace! (fr.)
4
La data acestei „secvențe”, Popa Gică era trecut deja în veşnicie, cale pe care o alesese,
voluntar (?!), în ziua de 1 martie 1990.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 67
5
În ordine alfabetică: Andrei Ştefan, Ciobanu Lina, Constantin Nicolae, Curticeanu Silviu,
David Gheorghe, Dăscălescu Constantin, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Gâdea Suzănica,
Gere Mihai, Giosan Nicolae, Mureşan Ana, Niculescu-Mizil Paul, Olteanu Constantin, Oprea
Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru (Dumnezeu), Radu Constantin, Radu Ion,
Rădulescu Gheorghe (Gogu), Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma Ioan şi Totu Ioan; cei trei inculpaţi
notaţi cu italice au dispărut, pe rând, din proces în circumstanţe asupra cărora voi reveni la
timpul potrivit.
68 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
II. Sâmbătă, 21 iulie 1990. Noi, Completul de judecată, compus din gl.
mr. de justiţie Ion Nistor şi lt. col. de justiţie Gheorghe Ciobotaru (mai jos
iscălitul, adică), judecători militari, şi col. Sterică Ganea, col. Ion Bucureşteanu
şi col. Dumitru Bârsan, asesori populari, ne-am întrunit la sediul Tribunalului
Militar Teritorial (din Calea Plevnei), de unde am fost preluaţi, împreună cu
grefierul de şedinţă (Caloian Monica) şi dactilografa (Mândruţ Tiţa), în două
autoturisme de teren ARO şi transportaţi, sub o prea gălăgioasă şi prea vizibilă
(după părerea mea!) escortă militară – 3-4 (sub) ofiţeri (?!) M.Ap.N., bine
„clădiţi” fizic, în ţinută „de luptă”, fără însemne de grad vizibile, îmbarcaţi
într-un antemergător înzestrat cu sirenă şi lumini intermitente roşii-albastre, la
(fosta) Şcoală de Ofiţeri de Miliţie – locul stabilit undeva „foarte, foarte sus”,
pentru desfăşurarea procesului.
6
Această idee am exprimat-o apoi, în mai multe rânduri, fiind consemnată ca atare (e.g.-
Raluca Grosescu, Raluca Ursachi, op. cit. pg. 145), autoarele atribuind această opinie unei
„surse naţionaliste”.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 69
7
Măcar din acest punct de vedere, eram egali cu toţii, inculpaţi, avocaţi, public spectator,
oficiali ai procesului, sala fiind lipsită de aparate de condiţionat aerul.
70 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
8
Mircea Bunea, Praf în ochi (Procesul celor 24 -1-2), Editura Scripta, Bucureşti, 1994, pg.350.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 71
MOTTO:
Vis tu, non vis, bibe, Gregorius agheasma!
9
Unul dintre aceşti doi ofiţeri de justiţie, care nici măcar nu mai erau judecători, fiind şi el
„paraşutat” la Direcţia Instanţelor Militare ca inspector general judecătoresc, a judecat cererea
de recuzare a preşedintelui completului (apud Ion Panaitescu, în volumul lui Marian Nazat
Lumea de azi: De vorbă cu Ion Panaitescu, Editura RAO, București, 2017, pg. 60)
10
Mircea Bunea, Praf în ochi, (Procesul celor 24 -1-2), Editura Scripta, Bucureşti, 1994, p. 350.
72 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
- Bine, bine, dar scrie-l repede că ți-l aprob pe loc!, m-a asigurat
Directorul, omițând să-mi spună și ce anume îmi va aproba.
Înlocuirea, de data aceasta a întregului complet de judecată, a surprins
pe toată lumea – inculpați, apărători, public spectator, presă! – ocazionând
ziaristului Mircea Bunea un comentariu ușor critic: „Că Tribunalul Militar
Teritorial Bucureşti a acceptat recuzarea a însuşi preşedintelui său, mie mi se
pare a fi de bun augur pentru justiţia românească. N-am înţeles însă de ce s-a
renunţat şi la complet, asta n-o ceruse nimeni!”11
Se pare, dar eu nu m-am informat, nici atunci și nici de atunci încoace,
asupra acestui aspect, că ședința de judecată a fost una destul de tensionată,
poate și datorită faptului că noul președinte al completului l-a apostrofat aspru,
(eufemistic fie spus) pe inculpatul Dumitru Popescu12, iar apărătorii
inculpaţilor, în cor, au recuzat, de data aceasta, întregul complet.
Acest nou incident procedural a determinat ridicarea imediată a ședinței
de judecată, cu fixarea unui nou termen, 8 august 1990, ora 900, adică peste
șaisprezece zile, ceea ce, în condițiile în care cuvântul de ordine, venit și el tot
de „foarte sus”, era urgența maximă, mi s-a părut cel puțin suspectabil a fi fost
hotărât tot acolo, „foarte sus”!
Cu o celeritate la fel de suspectă, în chiar aceeași zi, și această cerere de
recuzare a fost admisă, deși, se pare, motivele invocate nu prea erau motive, ci,
doar, în cel mai bun caz, niște biete pretexte.
În zilele ce au urmat, două-trei, parcă uitând cu desăvârșire că-mi
promisese, cu nedisimulată satisfacție, eliberarea din funcția de judecător
militar sau chiar trecerea în rezervă, Directorul a început asaltul asupra mea
spre a mă convinge să reintru în proces ca președinte de complet. Mi-a ajuns,
ceva mai târziu, la urechi informația potrivit căreia câțiva dintre avocați, uzând
de relațiile lor personale (tot) de „foarte sus”, au stăruit să rămân eu
preşedintele completului, ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar fi cât se poate de
onorant pentru mine!, şi s-ar explica prin raporturile profesionale foarte corecte
pe care le aveam nu numai cu aceşti avocaţi, ci cu toţi avocaţii cu care intrasem,
până atunci, în contact în exerciţiul profesiei.
11
Mircea Bunea, op. cit., pag. 351
12
Episodul este relatat, cu nedisimulată dar, după părerea mea, nejustificată admirație, de
Mircea Bunea, op. cit., pag.355
74 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
13
Ceea ce am și făcut, la 19 aprilie 1991, fiind, deja, titularul unui pașaport de serviciu, ca
expert juridic la Subsecretariatul de Stat al Aviației Civile, în subordinea primului și, până
acum, singurul cosmonaut român, azi gl. bg. Dumitru Prunariu. „După condamnarea
membrilor C.P.Ex..., Tribunalul Militar Teritorial București a început să se fărâmițeze și să se
împrăștie. ... colonelul Ciobotaru, șeful completului de judecată, a aruncat roba cât colo și și-a
luat lumea în cap (s-a angajat pe la TAROM, pe undeva)”- Dumitru Popescu, Memorii, Cronos
autodevorându-se, vol.V, Reducția celulară, Editura Curtea Veche, București, 2007, pag. 273.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 75
cât și pentru proces, iar acum afirm cu toată convingerea că nu m-am înșelat!
De altfel, „presa procesului” a consemnat în mai multe rânduri calitatea acestei
echipe. Dar să îi dau cuvântul protagonistului însuși.....
„Mi s-a propus să prezidez completul de judecată, întrucât generalul Ion
Nistor, judecătorul soților Ceaușescu, fusese recuzat de către apărătorii
membrilor C.P.Ex., cererea fiind admisă de către un – țineți-vă bine! – inspector
general judecătoresc, care fusese, dar nu mai era, judecător, iar locotenentul
colonel Gheorghe Ciobotaru, membru al completului condus de incompatibilul
Nistor, nu era agreat, mai ales de către generalul Șebănescu, fiindcă, inter alia,
comisese „păcatul” de a-i fi achitat pe ofițerii din garda lui Nicolae Ceaușescu.
I-am pus în vedere lui Șerbănescu să-l treacă pe domnul Ciobotaru la
conducerea completului, deoarece numai așa admit să intru judecător, în această
nouă formulă.
Toate se petreceau (și) sub neiertătoarele priviri ale presei, iar eu știam că
domnul colonel Ciobotaru era un judecător onest, inteligent și cultivat. Cu
dumnealui nu aveam cum să greșesc. I se apobase să iasă din complet și nu
mică i-a fost mirarea când a văzut că i s-a ordonat „La loc comanda!”.
Târziu i-am mărturisit că eu am fost cel care i-a stricat socotelile...
Intenționase să treacă în rezervă. Cred și acum că numirea în acel complet de
judecată s-a datorat „îndatorării” mele cu funcția de președinte (al Tribunalului
Militar București, n.a.) de către Șerbănescu și Teofil Pop.
Fiecare dintre ei trebuia să se asigure că lotul C.P.Ex. va fi condamnat
exemplar – douăzeci de ani! – nu pentru infracțiunea de genocid, ci pentru
infracțiunea de omor deosebit de grav”.14
Și, iată, așa am fost nevoit să beau agheasma!
(va urma)
14
Marian Nazat, op. cit., pag. 60-61
76 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
1
În cele trei judeţe fuseseră depuse candidaturi şi pentru alegerile parlamentare din 17 iulie
1932, respinse însă de Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Justiţiei.
2
Virgil A. Teodorescu (Hârşova, jud. Constanţa-22 nov. 1933, Constanţa). Fost membru al
Grupului F.d.C. „Dunărea” din Galaţi. Participant, ca student, la înfiinţarea primelor cuiburi
legionare din jud. Constanţa.
3
În cuvântarea rostită cu acel prilej, Corneliu Codreanu a spus: „Amintirea lui ne va fi icoana
călăuzitoare în lupta pentru binele patriei şi neamului, iar mormântul lui să ne fie exemplul
sacrificiului ce trebuie să-l depue orice român conştient [...] Noi, pe tine, camarade, te vom
răzbuna! [...] Îţi las ca supremă amintire această cruce albă pe care o vei păstra în veci ca simbol
al jertfei pe care ai făurit-o”. Procesul intentat de autorităţi gardianului Mihai Aristan nu a mai
fost finalizat. Virgil Teodorescu a fost comemorat ulterior de legionari cu diverse ocazii prin
construiri/sfinţiri de troiţe (Buşteni, 17 aug. 1935; Târgu Ocna, 13 oct. 1935; Hârşova, 22 nov.
1935), slujbe religioase (biserica „Sf. Gheorghe” din Constanţa, 22 nov. 1940), articole şi
numere omagiale de ziare („Biruitorii”, Constanţa, nr. 3/24 nov. 1940).
4
Ion Banea, Căpitanul, Ediţia a III-a, Editura Gordian, Timişoara, 1995, p. 80.
5
Preluare din textul Jurnalului (cf. M.O. nr. 286 bis din 9 dec. 1933).
78 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
6
Virgil V. Ionescu (1892, Constanţa-1966, München). Inginer, publicist. Membru al Mişcării
Legionare (din 1932, sub influenţa lui Nichifor Crainic). Şef al Regionalei legionare Dobrogea
(1933-iun. 1935, 1 ian. 1937-1 ian. 1938). Deputat de Constanţa şi deputat supleant de Tulcea şi
de Soroca al Partidului „Totul pentru Ţară” în urma alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937; a
candidat şi ca senator de Constanţa (22 dec. 1937), fără a obţine mandatul.
7
Victor Silaghi (1906-21 ian. 1941, Ploieşti). Avocat. Membru al Mişcării Legionare (din 8
noiembrie 1927). Creator al primelor cuiburi legionare din jud. Tulcea (1933), împreună cu
Nicolae Arnăutu. Deputat de Satu-Mare al Partidului „Totul pentru Ţară” în urma alegerilor
parlamentare din 20 dec. 1937. Membru al Comandamentului Legionar de la Berlin (mai 1939-
sept. 1940). Director al Direcţiei Asigurărilor Sociale din Ministerul Sănătăţii, Muncii şi
Ocrotirilor Sociale (sept.-nov. 1940) şi şef al organizaţiei legionare jud. Prahova (dec. 1940 -
ian. 1941).
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 79
8
Nicolae Gh. Şeitan (11 dec. 1905, Panduru-Baia, jud. Tulcea-1988). Avocat, publicist.
Membru al Mişcării Legionare (din 1933). A candidat ca deputat de Constanţa al Gărzii de Fier
(„Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”) în alegerile parlamentare din 20 dec. 1933 (până la
dizolvarea Gărzii de Fier, 9-10 dec. 1933). Ajutor al şefului Regionalei a VI-a legionare
Dobrogea (apr. 1934-iun. 1935, când a asigurat şi conducerea acesteia). Şef al Regionalei
legionare Dobrogea (iun. 1935-1 ian. 1937, 1 ian.-21 febr. 1938). Şef al organizaţiei legionare
jud. Constanţa (1933-1 ian. 1937). Deputat supleant de Constanţa al Partidului „Totul pentru
Ţară” în urma alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937. Prefect al jud. Constanţa (sept.-nov.
1940). Şef al Comisariatului general al Dobrogei (nov. 1940-ian. 1941).
9
Nicolae I. Arnăutu (15 febr. 1909-?). Avocat. Membru al Mişcării Legionare (din 1929).
Organizator al primelor cuiburi legionare din jud. Tulcea (1932-1933). Şef al organizaţiei
legionare jud. Tulcea (1934-1936). Deputat supleant de Tulcea al Partidului „Totul pentru Ţară”
în urma alegerilor parlamentare din 20 decembrie 1937.
10
Nicolae Ciumetti. Avocat, ziarist, publicist. Fondator al organizaţiei jud. Caliacra a Partidului
„Totul pentru Ţară” (16 febr. 1936) şi şef al acesteia (febr. 1936-ian. 1937). Inspector legionar
(ian. 1937-febr. 1938). Deputat supleant de Caliacra al Partidului „Totul pentru Ţară” în urma
alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937; a candidat şi ca senator în circumscripţia Severin, fără
a obţine mandatul. Şeful Comisariatului general al Dobrogei (octombrie-noiembrie 1940).
11
Ion Şt. Alexandrescu. Avocat. Membru al Mişcării Legionare (din 1933). Implicat în
formarea primelor cuiburi legionare din jud. Durostor (Silistra, Turtucaia, Ostrov, 1933). Din
1936, ajutor al şefului organizaţiei legionare jud. Durostor. Deputat supleant de Durostor al
Partidului „Totul pentru Ţară” în urma alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937.
12
Ioan Chivu (1903, Viişoara-Cobadin, jud. Constanţa-22 sept. 1939, Cobadin, jud. Constanţa).
Preot ortodox. Membru al Mişcării Legionare (din 1933). Şef al organizaţiei jud. Constanţa a
Partidului „Totul pentru Patrie” (1 ian. 1937-1 ian. 1938). Deputat supleant de Constanţa al
Partidului „Totul pentru Patrie” în urma alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937. Ucis de jandarmi
(Cobadin, 22 sept. 1939) în contextul represiunii antilegionare ce a urmat asasinării de către legionari
a preşedintelui Consiliului de Miniştri Armand Călinescu (Bucureşti, 21 sept. 1939).
80 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
13
Victor Puiu Gârcineanu, Din lumea legionară, Serviciul Propagandei Scrise, Bucureşti, 1940,
p. 26.
14
Ibidem, pp. 24-31.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 81
stării de asediu pe tot cuprinsul ţării (11 februarie 1938). La puţin timp, Partidul
„Totul pentru Ţară” s-a autodizolvat formal (21 februarie 1938), iar Legiunea şi-a
continuat activitatea în clandestinitate.
Sub puternica impresie a anexării Austriei la Reich-ul german (12
martie 1938), regele a decis, la 13 martie 1938, punerea în aplicare a planului
întocmit de ministrul de Interne Armand Călinescu pentru lichidarea Mişcării,
considerată un factor de risc major la adresa securităţii naţionale. În perioada
următoare, organizaţiile legionare au fost supuse unei represiuni metodice în
toată ţara. S-au dispus şi luat, în context, inclusiv în Dobrogea, măsuri de
intensitate diferită asupra fruntaşilor legionari: de la înlăturarea din funcţii
publice, supraveghere continuă (uneori „la vedere”, pentru intimidare),
descinderi şi percheziţii domiciliare (preponderent nocturne), confiscarea
arhivelor şi materialelor propagandistice descoperite, până la arestări şi anchete
dure, internări în lagăre (Miercurea Ciuc, Vaslui, Sadaclia, Tismana,
Dragomirna etc.), intentări de procese, condamnări la ani grei de detenţie şi
chiar uciderea unora dintre ei, sub diferite pretexte. Baza legală a acestor măsuri
a fost reprezentată de Decretul Regal nr. 1.556 pentru apărarea ordinii în stat
(14 aprilie 1938) şi de Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 811 (21 aprilie 1938)
prin care Garda de Fier, Legiunea Arhanghelul Mihail şi Partidul „Totul pentru
Ţară” au fost dizolvate.
După ce regimul carlist l-a izolat pe Corneliu Zelea Codreanu de propria
organizaţie (condamnându-l, la intervale scurte de timp, pentru ultragierea
consilierului regal Nicolae Iorga/19 aprilie 1938 şi pentru infracţiuni referitoare
la siguranţa statului/27 mai 1938), conducerea acesteia a fost preluată de
Comandamentul Legionar (începând din 30 aprilie 1938) şi de Comandamentul
Legionar de Prigoană (de la 1 septembrie 1938). Cele două structuri de
comandă au asigurat conducerea activităţilor legionare în clandestinitate. În
aceste condiţii, organizaţiile dobrogene au adoptat, în conformitate cu ordinele
transmise de Comandamente la nivel naţional, o strategie care viza salvarea, pe
cât posibil, a potenţialului lor uman şi rezistenţa pasivă până la crearea unei
situaţii prielnice pentru refacere şi reintrare în legalitate. S-a insistat, în acest
sens, între altele, pe prevenirea infiltrării în propriile rânduri de agenţi ai Poliţiei
de Siguranţă şi ai S.S.I., pe întărirea ordinii şi disciplinei interne, desfăşurarea
şedinţelor şi întâlnirilor în locuri şi situaţii considerate sigure, relaţionarea între
toate structurile ierarhice prin mijloace orale.
La 29/30 noiembrie 1938, Mişcarea a primit lovitura de graţie: Corneliu
Zelea Codreanu a fost ucis, împreună cu 13 din cei mai cunoscuţi militanţi ai
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 83
15
Asasinii preşedintelui Consiliului de Miniştri Ion G. Duca (Sinaia, 29 decembrie 1933).
16
Asasinii „dizidentului” legionar Mihail Stelescu (Bucureşti, 16 aprilie 1936).
17
Eugen I. Teodorescu (26. 03.1913, Brăila-1991, Constanţa). Şef al org. Corpului Muncitoresc
Legionar Constanţa (iun.-nov. 1937). Şef al Reg. legionare a V-a Constanţa (sept. 1940-ian.
1941). Coord. al activităţii legionarilor refugiaţi în zona Linz (din 1945).
18
Traian I. Puiu (28 febr. 1913, Viişoara-Cobadin, jud. Constanţa-1990, Constanţa). Fondator,
împreună cu Ion Caratănase, al primelor cuiburi legionare din jud. Constanţa (1933). Deputat de
Soroca al Partidului „Totul pentru Ţară”. Primar al mun. Constanţa (9 oct. 1940-21 ian. 1941.
Subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe în Guvernul Naţional Român de la Viena (10 dec.
1944-8 mai 1945). Secretar general al Mişcării Legionare (1954-1958).
84 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
19
Vasile Noveanu (1906, Huşi-1992). Ministru al Inventarului Avuţiei Publice în guvernul Ion
Gigurtu (4 iul.-4 sept. 1940). Participant la întrunirea Consiliului de Coroană care a votat
acceptarea Dictatului de la Viena (30 aug. 1940). Subsecretar de stat în Ministerul de Finanţe
pentru Inventarul Avuţiei Publice în guvernul Ion Antonescu (4-14 sept. 1940).
20
Dumitru Predescu (8 oct. 1901, Constanţa-?). Avocat. Membru al Mişcării Legionare (din
1934). Şef al organizaţiei jud. Constanţa a Partidului „Totul pentru Ţară” (1 ian.-13 sept. 1938).
Prefect al jud. Tulcea (20 sept. 1940-21 ian. 1941) şi prefect interimar al jud. Constanţa (nov.-
21 ian. 1941).
21
Ion Stratulat (1911, Cârja, jud. Tutova-?). Profesor. Cadru didactic (istorie) la Liceul de băieţi
„Principele Carol”/Colegiul „Spiru Haret” din Tulcea. Şef al cuibului legionar „Mircea cel
Bătrân” din Tulcea (1936). Şef al organizaţiei jud. Tulcea a Partidului „Totul pentru Ţară” (1
ian.-21 febr. 1938). Primar al oraşului Tulcea (5 oct. 1940-9 ian. 1941).
22
Ioan Vasilian (1904-?). Preot ortodox, profesor. Şef al organizaţiei jud. Tulcea a Partidului
„Totul pentru Ţară” (1937). Deputat supleant de Tulcea al Partidului „Totul pentru Ţară” în
urma alegerilor parlamentare din 20 dec. 1937. Director al Seminarului Teologic „Sf. Sava” din
Galaţi (sept. 1940-ian. 1941).
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 85
23
Horia Sima, Sfârşitul unei domnii sângeroase, Editura Gordian, Timişoara, 1995, p. 29.
24
Sima a fost primit de patru ori în audienţă de către rege (18 iunie, 29 iunie, 7 iulie şi 7 august
1940/cf. Carol al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940), Casa de
editură şi presă „ŞANSA”, Bucureşti, 1996, pp. 191-192, 206-207, 235-236).
25
Horia Sima, op. cit., p. 223.
86 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
zeci de tineri aromâni refugiaţi din judeţul Caliacra (în contextul apropiatei
cedări a sudului Dobrogei către Bulgaria) şi spera să obţină în timp util sprijinul
unor cadre militare cu funcţii de comandă din garnizoana Constanţa.
Pe fondul creşterii vertiginoase a valului de nemulţumire populară faţă
de acceptarea de către regim a Dictatului de la Viena (30 august 1940), sub
coordonarea lui Horia Sima şi simultan cu declanşarea unor acţiuni similare la
Braşov şi Bucureşti (ca urmare a unor dificultăţi logistice, se renunţase la
angajarea forţelor din Banat şi din oraşele transilvane), 171 de legionari
dobrogeni, între care studenţi şi membri F.d.C. din liceele locale, au atacat, în
noaptea de 3/4 septembrie 1940, Comandamentul Corpului 2 Armată din
Constanţa, Prefectura Judeţului, Inspectoratul de Poliţie al Ţinutului Mării şi
Chestura Poliţiei Municipiului, Legiunea de Jandarmi, cazarma gardienilor
publici, sediul Societăţii de Telefoane şi Poşta centrală. Instituţiile menţionate,
cu excepţia Chesturii, au fost ocupate, iar personalul lor sechestrat până
dimineaţa, când atacatorii, fără a reuşi să obţină sprijinul armatei şi al opiniei
publice şi fără posibilitatea de a comunica cu grupurile care acţionau la Braşov
şi Bucureşti, s-au predat.
Confruntările cu armata şi forţele de ordine, desfăşurate în cele trei
oraşe, s-au soldat cu victime (morţi şi răniţi) de ambele părţi şi au sporit
confuzia şi neîncrederea populaţiei în capacitatea regimului de a gestiona
situaţia internă.
Deşi nu l-a putut răsturna efectiv pe Carol, „revoluţia” legionară a
grăbit, împreună cu marile manifestaţii populare de protest faţă de Dictatul de la
Viena şi cu atitudinea armatei de a-l abandona pe rege, deciziile prin care acesta
a încredinţat generalului Ion Antonescu mandatul formării unui nou guvern (4
septembrie 1940) şi a abdicat, două zile mai târziu, în favoarea prinţului
moştenitor Mihai.
1
Detalii am prezentat în cartea Apărarea Ordinii Constituționale. Perspectiva unui ofițer de
informații, Ed. PACO, 2016, pp. 67-68.
88 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
2
Monitorul Oficial nr. 200/30 august 1948, pp. 7245-7246.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 89
3
CNSAS, SECURITATEA – Structuri/cadre, obiective și metode, Vol. 1 (1948-1967), Ed.
Enciclopedică, 2006, p. 20.
4
Atribuțiile Securității Statului RPR, apud CNSAS, Op. cit., pp. 138-139.
90 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
7
Florian Banu, de la SSI la SIE – O istorie a spionajului românesc în timpul regimului
comunist (1948-1989), Ed. Corint, 2016, pp. 55-56.
92 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot
constitui prin analogie infracțiuni”. O altă categorie pretabilă (art. 2) o
reprezenta cea a „condamnaților pentru infracțiuni împotriva securității RPR,
care la expirarea executării pedepsei nu se dovedesc a fi reeducați”.8
Ordinul nr. 100 din 3 aprilie 1950 al ministrului adjunct al Afacerilor
Interne Gheorghe Pintilie (Pantiușa) referitor la lupta împotriva dușmanului de
clasă preciza categoriile de cetățeni care urmau să intre în obiectivele Securității
cu propuneri de a fi trimiși unităților de muncă: „toți cei care lansează sau
răspândesc zvonuri alarmiste tendențioase, dușmănoase, ascultă și difuzează
propaganda deșănțată a posturilor de radio imperialiste; toți cei care aduc
injurii PMR, conducătorilor săi, Guvernului, Uniunii Sovietice și
conducătorilor săi și țărilor de democrație populară; toți acei cetățeni români
care întrețin relații de prietenie cu legațiile imperialistice, care frecventează
bibliotecile... manifestările propagandistice ale legațiilor imperialiste...; toți cei
ce ațâță la manifestări rasiale și șovine; instigatorii la nesupunere sau
neexecutare... în contra măsurilor geuvernului, în special cu privire la
colectivizări, colectări, planuri de cultură, comasări etc. sau elemente cu un
trecut reacționar cunoscut sau foști exploatatori care ocupă încă în producție
posturi de răspundere...; toți cei care, sub mască religioasă, fac prozelitism...;
acei care, prin corespondență internă sau internațională iau atitudine
dușmănoasă, transmit știri tendențioase alarmiste, reacționare, instigă”.
În final, ordinul menționa că internarea în unitățile de muncă era o
sarcină exclusivă a MAI.9
La 11 martie 1954, prin HCM nr. 337, MAI era împuternicit să fixeze
domiciliu obligatoriu pentru o perioadă de la 6 luni la 5 ani persoanelor
eliberate din închisori sau lagăre de muncă, care dovedeau că nu s-au reeducat
și prezentau pericol pentru securitatea statului.
În sfârșit, Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958 prevedea că „pot fi
stabilite în locuri de muncă anume destinate persoanele care prin faptele sau
manifestările lor primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea de stat,
8
Cristian Troncotă, Torționarii – Istoria Securității Regimului Comunist din România, 1948-
1964, Ed. Elion, 2006, pp. 144-145.
9
CNSAS, SECURITATEA..., Vol. 1, pp. 286-289.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 93
dacă acestea nu constituie infracțiuni”. HCM nr. 282 din 1958 stabilea concret
categoriile de persoane cărora putea să le fie fixat loc de muncă obligatoriu.10
Această perioadă a „luptei de clasă”, a represiunii violente a
„dușmanilor poporului”, a „reacțiunii interne” s-a soldat, între anii 1950-1958,
cu arestarea și cercetarea unui mare număr de persoane. Dintre acestea,
conform statisticilor oficiale11, 12.039 au fost eliberate din anchetă din lipsă de
probe, 4.903 trimise în justiție și achitate din lipsa probelor de vinovăție și
73.636 condamnate.
La rândul lor, măsurile administrative luate de către organele MAI
asupra unor categorii de persoane, în baza unor decrete și hotărâri ale
Consiliului de Miniștri, s-au concretizat, conform Notei de studiu nr. 00880015
din 14 decembrie 1967 a Consiliului Securității Statului, în următoarele:
- internarea în unități și colonii de muncă, în perioada 1950-1954, a unui
număr de 22.077 persoane;
- dislocarea și fixarea domiciliului obligatoriu, în intervalul de timp 1949-
1961, unui număr de aprox. 60.000 persoane;
- fixarea unor locuri de muncă obligatorii, în perioada 1958-1963, unui număr
de 3.658 persoane, care au instigat și participat la răzmerițe (2.696), care nu
au dovedit că s-au reeducat în detenție (545) sau legionari care prezentau
pericol pentru securitatea statului (417).12
Întregul mecanism al represiunii violente comuniste din România, la fel
ca și pentru fiecare țară din Est, a fost organizat în conformitate cu directivele
venite din partea Kremlinului stalinist, prin persoane recrutate de serviciile
secrete sovietice (comuniști kominterniști, cetățeni sovietici, cu dublă cetățenie
sau aflați sub controlul Moscovei, mulți de alte etnii).
Caracterul neromânesc al Securității, în primii ani de activitate, nu este
dat de ponderea cetățenilor români de altă naționalitate încadrați în această
instituție (17%), chiar dacă mai toți dețineau funcții de conducere, ci mai
degrabă de „importul” modelului sovietic, certificat prin crime, abuzuri,
atrocități și alte fărădelegi.13
10
Cristian Troncotă, Op. cit., p. 139.
11
Diagrama arestărilor efectuate de organele securității statului în anii 1950-1958, apud SRI,
Cartea Albă a Securității Vol. III, Ed. Presa Românească, 1995, pp. 158-159.
12
Cristian Troncotă, Op. cit., p. 147.
13
Ibidem, p. 13.
94 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
14
Ibidem, p. 73.
15
Ibidem, p. 28.
16
Ibidem, pp. 254-255.
17
Ibidem, p. 27.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 95
18
CNSAS, „Partiturile” Securității..., pp. 303-305.
19
Directiva Ministerului Afacerilor Interne din 15 martie 1954 referitoare la munca organelor
de informații grănicerești cu agentura, apud. CNSAS, Op. cit., pp. 329-345.
20
Cristian Troncotă, Op. cit., pp. 36-37.
21
Ibidem, p. 174.
96 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
22
Schimbări în structura de personal, direcțiile și conținutul activității organelor de securitate,
Serviciul Român de Informații, Cartea Albă a Securității Vol. III (1958-1968), Ed. Presa
Românească, 1994, pp. 9-10.
23
Schimbări în concepte, organizare și metodele de acțiune, Op. cit., p. 82.
24
CNSAS, SECURITATEA 1948-1989, VoL. I, Monografie, Ed. Cetatea de Scaun, 2016, pp.
132-133.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 97
25
Cristian Troncotă, Duplicitarii: Din istoria serviciilor de informații și securitate ale
regimului comunist din România (1965-1989), ediția. a II-a, Ed. Elion, pp. 43 și 299-303.
26
Ibidem, pp. 308-309.
98 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
de stat. La art. 4 erau detaliate atribuțiile CSS, pentru prima dată într-un act
normativ public, devenit Legea nr. 24/1968:
„a) organizează și desfășoară activitatea de apărare a securității
statului în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării:
- acțiunilor de sabotaj, diversiune, subminare a economiei naționale și a
altor infracțiuni contra securității statului;
- acțiunilor întreprinse de serviciile de spionaj străine și agenturile
acestora împotriva statului român...;
b) organizează și desfășoară activitatea de informații și
contrainformații militare...;
c) organizează activitatea de informații pentru cunoașterea acțiunilor
îndreptate împotriva statului român;
d) organizează și desfășoară activitatea de contrainformații radio pe
teritoriul RSR;
e) ia măsuri pentru apărarea secretului de stat...;
f) organizează și îndrumă, potrivit legii, activitatea de anchetă penală
pe care o desfășoară ofițerii de securitate...;
g) asigură securitatea personală a conducătorilor de partid și de stat;
h) asigură, la nevoie, participarea trupelor de securitate la menținerea
ordinii publice...”27
La 19 aprilie 1972, în urma scandalului generat de sinuciderea dr.
Abraham Schächter, medicul curant al familiei Ceaușescu28, conform
Decretului nr. 130 s-a revenit la forma anterioară de organizare, prin fuziunea
CSS cu MAI, invocându-se nevoia unei colaborări perfecte între organele de
Securitate și Miliție.
Prin Decretul nr. 262 din 27 iunie 1973 a avut loc o nouă reorganizare a
Securității, cea mai importantă modificare survenită fiind desprinderea Direcției
de Informații Externe de celelalte organe de securitate, devenind astfel un
organism independent.
Competențele Securității au rămas, în mare, cele stabilite prin Decretul
nr. 295/Legea nr. 24 din 1968.
Atribuțiile informativ-operative ale Securității au devenit mai explicite
și mai cuprinzătoare după reînființarea Departamentului Securității Statului
27
Buletinul Oficial al RSR, partea I, nr. 43, 4 aprilie 1968, p. 375.
28
Detalii la Gl. bg.(r) Mihail Viorel Țibuleac, Cazul dr. Schächter și consecințele sale, Vitralii
– Lumini și umbre nr. 17, pp. 85-94 și Gl. bg.(r) Vasile Mălureanu, Apărarea Ordinii
Constituționale – Perspectiva unui ofițer de informații, Ed. PACO, 2016, pp. 100-101.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 99
în cadrul Ministerului de Interne. Decretul nr. 121 din 3 aprilie 1978 privind
organizarea și funcționarea Ministerului de Interne adăuga la competențele
anterioare: prevenirea, descoperirea și lichidarea organizațiilor, cercurilor și
persoanelor din străinătate întreprinse împotriva suveranității și integrității
statului român (art. 5, lit. b); organizarea activității de informații externe pentru
cunoașterea și contracararea planurilor și acțiunilor ostile statului român (lit. c);
contracararea și neutralizarea activităților cu caracter fascist, naționalist-
iredentist și de propagandă îndreptate împotriva orânduirii socialiste (lit. d);
organizarea activității de prevenire, descoperire și lichidare a acțiunilor teroriste
pe teritoriul RSR (lit. g).29
Tot în 1978, Direcția de Informații Externe și-a schimbat numele în
Centrul de Informații Externe.
În contextul unor evoluții nefavorabile în plan internațional și a unor
decizii greșite de strategie economică în interior, anii ’980 au adus românilor
numeroase și grave dificultăți și lipsuri de natură economico-socială, care au
marcat profund condițiile de trai, de sănătate, ale existenței cotidiene în general.
În acest context, starea de nemulțumire a unor categorii de persoane a
început să devină manifestă, crescând numărul celor care săvârșeau acțiuni de
protest și chiar contestatare la adresa regimului Ceaușescu, care erau exploatate
propagandistic în exterior.
Ca urmare a accentuării controlului PCR în cadrul Ministerului de
Interne (la 20 septembrie 1977 s-a hotărât înființarea Consiliului Politic în
această instituție), în perioada respectivă au fost aduse în prim-planul
activităților specifice ale Securității cunoașterea și prevenirea acțiunilor
protestar-contestatare și contracararea acțiunilor externe împotriva regimului,
precum și apărarea securității comandantului suprem.
Relevante în acest sens sunt obiectivele informativ-operative cuprinse în
Programul de Măsuri al DSS pe anul 1989:
„I. Întărirea capacității de cunoaștere, previziune și acțiune în vederea
prevenirii și contracarării ferme a oricăror fapte de natură să aducă atingere
securității statului, integrității, independenței și suveranității naționale.
II. Asigurarea securității comandantului suprem și executarea
ireproșabilă a tuturor misiunilor de importanță excepțională.
29
Apud Alexandru – Radu Timofte, Originile și mărirea, declinul și renașterea lumii
informațiilor secrete, Ed. A.N.I, 2004, pp. 126-127.
100 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
30
Apud Ibidem, pp. 136-138.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 101
31
Apud CNSAS, SECURITATEA – Structuri... Vol. 2 (1967-1989), pp.
102 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
(ex. doar foști legionari care au deținut funcții de la șef de garnizoană în sus și
care au făcut parte din poliția legionară, foști șefi de organizații subversive,
foști membri ai PNȚ și PNL care au făcut parte din consiliile județene sau
organe centrale de conducere ș.a.).
În contextul acestor modificări în organizarea activității informative a
fost reanalizată baza de lucru a Securității, operațiune soldată cu o reducere
drastică a acesteia, de la 424.464 persoane la 1 ianuarie 1968 (416.075 în
supraveghere informativă-SI și 7.389 în urmărire informativă-UI) la 49.319
persoane la sfârșitul anului respectiv (43.173 în SI și 6.146 în UI) și la 30.719
persoane în 1970 (24.281 în SI și 6.438 în UI).32
În aceste condiții și datorită înmulțirii semnalărilor privind creșterea
numărului persoanelor cu antecedente politice sau penale, precum și din alte
categorii, care începeau să se manifeste împotriva regimului Ceaușescu, în
ianuarie 1974, la ședința de bilanț a activității Direcției I-a Informații Interne,
ministrul de Interne Emil Bobu a ordonat asigurarea unui caracter cuprinzător
supravegherii informative. Ca urmare, a fost extinsă exagerat selecția locurilor
și mediilor unde se puteau produce activități împotriva securității statului.
Conceptul de prevenire, înțeles ca „totalitatea măsurilor menite să
anihileze oportun cauzele generatoare de anumite efecte, ce pot la un moment
dat să pună în pericol sau să aducă atingere vreuneia din valorile ocrotite de
legea penală”33, a fost realizat prin forme și metode care au cunoscut o anumită
evoluție. În întreaga perioadă 1968-1989 se regăsesc: informarea organelor de
partid, prelucrarea informativă a populației, influențarea, avertizarea,
destrămarea anturajelor și punerea în dezbaterea publică. În a doua parte a
anilor ’960 și anii ’970 s-au mai folosit: popularizarea în rândul cetățenilor a
legislației ce privea domeniile de activitate ale Ministerului de Interne;
informarea populației despre diferite cazuri de infracțiuni; judecarea proceselor
în organizații socialiste, comune, cartiere; realizarea unui contact personal al
ofițerului cu persoane socotite deosebit de periculoase și compromiterea. În anii
’980, se introduc atenționarea, întreruperea șederii în țară și declararea ca
indezirabili a străinilor.
32
SRI, Cartea Albă a Securității Vol IV (1968-1978), Ed. Presa Românească, 1995, p. 94.
33
Revista Securitatea nr. 2 (30)/1975, p. 9.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 103
34
Cristalizarea conceptului de prevenire. Forme și metode de realizare, SRI, Cartea Albă a
Securității, Vol. IV (1968-1978), Ed. Presa Românească, 1995, pp. 29-32 și Instrucțiunile nr.
D-00190/1987 ale DSS privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operative a
organelor de securitate, apud CNSAS, „Partiturile” Securității..., pp. 665-679.
104 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
35
Site CNSAS, Acte normative cu privire la funcționarea Ministerului de Interne, 1948-1989.
36
SRI, Op. cit., p. XXII.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 105
37
Alexandru – Radu Timofte, Op. cit., p. 402.
38
Ibidem, p. 403.
106 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
39
Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.
163 din 7 august 1991.
40
Alexandru – Radu Timofte, Op. cit., p. 405.
108 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
Conform art. 13, organele SRI nu pot efectua acte de cercetare penală,
nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici nu dispune de spații
proprii de arest.
Este evident din aceste prevederi legale că SRI are preponderent
atribuții informative, nefiind abilitat cu posibilități de intervenție directă decât
în domeniile apărării secretului de stat și combaterii terorismului.
Pentru profilul Apărarea Constituției, a fost inclusă încă de la început, în
organigrama SRI, Diviziunea Apărarea Constituției, conferindu-i-se competențe
în concordanță cu abilitările legale, exigențele democrației și evoluțiile din țară.
O preocupare constantă a conducerii SRI a reprezentat-o reevaluarea
periodică a modului de asumare a competențelor legale, operându-se de fiecare
dată ajustările necesare și în planul concepției de muncă.
Totodată, a trebuit să găsească soluții pentru a răspunde noilor provocări
de securitate alături de celelalte componente ale comunității de informații
românești. Astfel, la începutul anilor 2000, în contextul globalizării tot mai
accentuate a activității economice, comerciale, financiare și tehnologice și, mai
ales, informaționale, s-a produs, în egală măsură, globalizarea unor amenințări
la securitatea internă și internațională – terorism, crimă organizată
transfrontalieră, proliferarea NBC, migrație ilegală, agresiuni la adresa
mediului, atacuri asupra sistemelor informatice, agresiuni informaționale la
adresa statelor.
Pe de altă parte, realizarea obiectivelor strategice ale României de
aderare la NATO și UE reclama o contribuție majoră a instituțiilor sistemului
de securitate națională. În acest context, la sfârșitul anului 1999, CSAT a
prezentat Parlamentului „Strategia de Securitate Națională a României”, care a
și fost adoptată, devenind instrumentul de fundamentare și orientare a acțiunii
din întreg sistemul de securitate națională desfășurată în scopul protejării și
afirmării intereselor fundamentale ale României.
Serviciul Român de Informații – cea mai importantă verigă a
comunității de informații a României – se prezintă astăzi ca un serviciu național
de informații modern și performant, apreciat de beneficiarii legali ai
informațiilor produse, în interior, și totodată respectat ca partener în exterior, de
cele mai importante servicii de informații din state membre ale NATO și
Uniunii Europene. Toate instituțiile din sistemul național de securitate națională
au reușit și reușesc să realizeze în bune condițiuni obiectivele și sarcinile care le
110 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
- Se spovedește? întreb.
- Tata se spovedeşte, se împărtăşeşte cel puţin de două ori pe an, înainte
de Crăciun și de Sfintele Paşti. Acum suntem în post, urmează să se
spovedească şi să se împărtăşească. E om credincios. Dacă e beteag, pe pat,
vine popa la noi îl spovedește și-l împărtășește.
- Mă lăsaţi pe mine singur, să merg la el.
Mă uit spre toți de față, inclusiv spre Pepe. Nimeni nu se împotriveşte.
Pepe zâmbește pe sub mustață, sugerând un eșec total. Îmi făcusem mintal o
strategie. Dacă e credincios cu adevărat, cedează. Păcatul pentru ei înseamnă iad!
Urc dealul spre căsuţa în care locuia. Bat la uşă şi intru. Într-un pat, cu
faţa spre perete, un bărbat, destul de lung, aproape cât patul, gemea că moare.
Niște gemete, din care deslușesc inteligibil: „Ia-mă Doamne, ia-mă Doamne”!
Nu schiţează nici un gest de când am intrat, că ar fi deranjat. Înaintez spre pat, îi
adresez salutul datorat bătrânilor.
- Săru`mâna, baciu Pătru. Tare rău îmi pare că eşti beteag. Eu sunt Alex,
moţ ca dumneata, om de munte – mint eu cu dezinvoltură – dar de pe partea
cealaltă a Apusenilor. Din mocănime. Ai auzit dumneata sigur de noi. Am putea
sta noi o ţâră de vorbă? Aşa ca între moţi. Că e năcaz mare în familia dumitale. O
să-l ia pe Vasile, pe nepot, pruncu' lui fecioru' dumitale, şi rămân copiii fără tată
cine ştie cât timp. Pentru arme se dau doi-trei ani de puşcărie. Și apoi flinta găsită
la el nu era a lui, ci a dumitale. Zi şi dumneata, aşa-i de lege? Să facă altu'
pușcărie pentru dumneata? Îi păcat! Nu cred că dumneata ai vrea să rămână copiii
orfani. E neam din sângele dumitale, așa vrei să-i pedepsești? Îi păcat!
Bătrânul nu mai geme, dar refuză să vorbească.
Eu continui:
- Bace Pătru, dumneata ştii că peste două săptămâni vin Paştile, Învierea
Domnului Iisus Cristos? Cum te vei simţi dumneata când vei lua în gură Sfânta
Cuminecătură, sângele Domnului, să ciocneşti ouă roşii şi să bei o ştamplă de
pălincă, iar nepotul dumnitale să zacă în puşcărie? Din cauza dumitale!
Dumneata, nu te gândeşti că păcătuiești? Și pentru ce? Pentru o ruginitură care
nu mai valorează nimic! O vechitură nefolosită, că dumneata nu mai poţi vâna,
eşti om bătrân şi bolnav! Asta ca asta, dar gândeşte dumneata dacă Bunul
Dumnezeu te va ierta pentru păcat? Însemnă că te-ai vândut Satanei şi faci rău
oamenilor! Neamului tău de sânge! Sângele apă nu se face! Nu poți face rău
aproapelui! Cum poţi dumneata să păcătuieşti în Postul Paştelui? Acum, când
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 121
MAREA RISIPĂ
„Ce oameni excepționali trec pe lângă noi anonimi și noi admirăm prostește atâția
neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică” (Mircea Eliade)
În Statele Unite ale Americii și în Franța, ofițerii din forțele armate, dar
și foștii membri ai serviciilor speciale de informații, la trecerea în rezervă sunt
imediat cooptați în diferite domenii de activitate. Îmi amintesc că impresarul
celebrului Elvis Presley, care l-a propulsat și l-a făcut idolul mondial al
tineretului, a fost colonelul Tom Parker. Mulți dintre ofițerii în rezervă sunt
folosiți drept purtători de cuvânt ai unor concerne sau fundații, universități etc.
De asemenea, sunt cooptați în consiliile administrative ale diferitelor trusturi,
din dorința de a mări eficacitatea acestora și a obține, prin prezența lor în aceste
consilii, un plus de credibilitate în fața partenerilor de afaceri.
Interesant și edificator este cazul celebrelor fast food-uri Kentucky Fried
Chickens (KFC), care au fost creația lui Harland Sanders, la începutul carierei
sale un umil vânzător de ziare, hamal și bucătar. Rețeta creată de el s-a dovedit
a fi pe gustul americanului de rând și de aici a început fulminantul drum spre
succes al fast food-ului KFC. În semn de recunoștință că în felul acesta au
crescut veniturile la buget, în 1936, guvernatorul i-a acordat lui Harland gradul
onorific de „Colonel al statului Kentucky”, reconfirmat în anul 1950, ceea ce i-a
permis lui Sanders să utilizeze acest titlu pentru a crea un personaj
(„Colonelul”) care este și astăzi astăzi efigia KFC. În afară de gratitudinea
guvernatorului, acest gest mai are o semnificație, și anume aceea că în
concepția americanilor există un cult pentru armată și convingerea că ofițerii,
mai ales cei superiori, chiar dacă au trecut în rezervă, pot realiza lucruri
deosebite în orice domeniu de activitate. Prin urmare dacă Harland a creat o
imensă rețea pornind de la o simplă rețetă, trebuia musai să fie măcar colonel,
dacă nu general.
Presupun că prin această introducere ați înțeles la ce se referă „risipa”
din titlul articolului: avem numeroși ofițeri în rezervă remarcabili care sunt trași
pe „linie moartă”, în timp ce viața economică și socială de la noi are mare
nevoie de oameni competenți.
124 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
1
American Foreign Policy Council, The World Almanac of Islamism: 2011, Rowman and
Littlefield Publishers, Inc, p. 845
2
Alba Iulia Catrinel Popescu, Analize Incomode, Ed. Militară, Bucuresti, 2020, pp. 147 - 185
3
Alba Iulia Catrinel Popescu, idem. op.cit., p. 156 - 160
126 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
4
Septembrie Negru. Confruntarea by proxies (prin interpuși) dintre cele două
sisteme a transformat Orientul Mijlociu într-o „centură de ruine”, un spaţiu
dominat de tensiuni şi conflicte, de instabilitate şi insecuritate.
Din acest motiv, acordurile şi, mai apoi, tratatele de pace ale Israelului
cu lumea arabă au fost rezultatul medierii realizate de americani (şi, mai puţin
vizibil, de ruşi/sovietici) şi, nu în ultimul rând, al unui joc foarte complicat între
interesele de securitate ale Israelului şi islamismul radical, pro-palestinian, al
Frăţiei Musulmane.
În această cheie trebuie înţeles uriaşul impact al semnării tratatului de
5
pace dintre Israel şi Egipt (mediat de preşedintele american Jimmy Carter) , în
26 martie 1979 – Egiptul fiind ţara de obârşie a Frăţiei Musulmane, a cărei
6
filială locală constituie şi în prezent axul central al organizaţiei. Tratat pentru
care, preşedintele egiptean semnatar, Anwar el-Sadat (1918-1981), a plătit cu
viaţa, ucis fiind, la 6 octombrie 1981, în timpul unei parade militare, de un
7
comando al Tanzim al-Jihad. Tratat care a oglindit atât dihotomia dintre lumea
islamică a Frăţiei Musulmane şi lumea arabă a statelor neo-kemaliste, cât şi
spargerea unităţii de monolit a lumii islamice faţă de „cauză”, din chiar centrul
ei, Egiptul. Tratat, care a mai oglindit ceva, şi anume o primă fractură între
Frăţie şi protectorii săi de la Washington.
A urmat tratatul de pace cu Iordania, din 26 octombrie 1994 (mediat de
8
preşedintele american Bill Clinton) , un alt moment extrem de important, care a
9
costat viaţa premierului israelian semnatar, Yitzhak Rabin (1922-1995) .
Importanţa sa a fost nu doar geopolitică, ci şi imagologică, întrucât a fost
4
Galia Golan, The Soviet Union and the Palestine Liberation Organization, Springer, 1983, pp.
35–36.
5
Andrew Glass, Egypt, Israel conclude peace treaty, March 26, 1979, POLITICO, 26.03.2019,
https://www.politico.com/story/2019/03/26/egypt-israel-peace-treaty-1233742, accesat la data
de 20.08.2020
6
Alba Iulia Catrinel Popescu, Analize Incomode, Ed. Militară, Bucuresti, 2020, pp. 147 - 185
7
Egyptian Islamic Jihad (EIJ), Mackenzie Institute, 10.12.2015,
https://mackenzieinstitute.com/2015/12/egyptian-islamic-jihad-eij/, accesat la data de
20.08.2020
8
Bruce Riedel, 25 years on, remembering the path to peace for Jordan and Israel, Brookings,
23.10.2019, https://www.brookings.edu/blog/order-from-chaos/2019/10/23/25-years-on-
remembering-the-path-to-peace-for-jordan-and-israel/, accesat la data de 20.08.2020
9
Dexter Filkins, Shot in the Heart: When Yitzhak Rabin was killed, did the prospects for peace
perish, too?, New Yorker, 19.10.2015, https://www.newyorker.com/magazine/2015/10/26/shot-
in-the-heart, accesat la data de 20.08.2020
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 127
semnat de Iordania, a treia ţară, după Egipt şi Siria, în care, în 1938, s-a deschis
10
o filială a Frăţiei Musulmane. Desigur, au existat multiple raţiuni geopolitice
care au determinat această decizie, printre care se numără şi marele clivaj dintre
hașemiți şi saudiţi privind Hijaz-ul şi locurile sfinte ale Islamului, dar, pe fond,
momentul 1994 a marcat o nouă fractură, mult mai adâncă, între americani şi
islamiştii din Frăţie.
Venirea la putere, în noiembrie 2016, a preşedintelui american Donald
Trump a încheiat relaţia de sprijin dintre administraţia americană în exerciţiu şi
organizaţia panislamică. Anunţul că această coabitare a luat sfârşit a fost dat în
primele luni de la învestitura sa, în perioada 20-21 mai 2017, când preşedintele
Trump a participat la Riyadh, la Summitul Americano-Islamo-Arab, ocazie cu
care a anunţat că SUA, Egiptul şi Arabia Saudită vor lupta împotriva
11
finanţatorilor reţelei islamiste , responsabile de terorismul, pe atunci extrem de
activ, din Levant, Orientul Mijlociu şi Europa.
Ulterior, eradicarea Statului Islamic din Siria sau căderea, în 11 aprilie
2019, a regimului Omar al Bashir şi înlocuirea sa, într-un final, la conducerea
Sudanului, cu regimul generalului Abdel Burhan12 sau criza, din iulie 2017, din
cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), dintre Qatar şi monarhiile
13
aliniate Arabiei Saudite , au anticipat, întrucâtva, marele moment din 13
august 2020, când Israelul şi Emiratele Arabe Unite au căzut de acord să
semneze, la începutul lunii septembrie 2020, la Casa Albă, în prezenţa
preşedintelui american Donald Trump, acordul de pace dintre Israel şi
14
Emiratele Arabe Unite (EAU).
10
Muslim Brotherhood, Sayyid Qutb, Hizb-ut-Tahrir and Islamist Political Parties, Facts and
Details, http://factsanddetails.com/world/cat58/sub384/item2388.htm, accesat la 20.08.2020
11
President Trump’s Speech to the Arab Islamic American Summit, White House, 12.05.2017,
https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/president-trumps-speech-arab-islamic-
american-summit/, accesat la data de 20.08.2020
12
Sudan's deputy head of transitional military appointed as two key figures quit, Euronews,
15.04.2019, https://www.euronews.com/2019/04/12/head-of-sudan-military-council-steps-
down-one-day-after-long-time-leader-bashir-toppled-in, accesat la data de 01.09.2019
13
Tamara Qiblawi, Mohammed Tawfeeq, Elizabeth Roberts, Hamdi Alkhshali, Qatar rift:
Saudi, UAE, Bahrain, Egypt cut diplomatic ties, CNN, 27.07.2017,
http://edition.cnn.com/2017/06/05/middleeast/saudi-bahrain-egypt-uae-qatar-terror/index.html,
accesat la data de 07.08.2017
14
David Wainer, Why UAE Struck a Deal With Israel and Why It Matters, Bloomberg,
19.08.2020, https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-08-19/why-uae-struck-a-deal-
with-israel-and-why-it-matters-quicktake, accesat la data de 20.08.2020
128 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
15
Mordechai Kedar, Why the Saudis and Muslim Brotherhood Hate Each Other, Arutz Sheva,
13.05.2014, http://www.israelnationalnews.com/Articles/Article.aspx/14994, accesat la data de
20.08.2020
16
Mordechai Kedar, idem.op.cit.
17
UAE lists Muslim Brotherhood as terrorist group, Reuters, 15.11.2014,
http://www.reuters.com/article/us-emirates-politics-brotherhood-idUSKCN0IZ0OM20141115,
accesat la data de 20.08.2020
18
Tamara Qiblawi, Mohammed Tawfeeq, Elizabeth Roberts, Hamdi Alkhshali, idem.op.cit.
19
Mordechai Kedar, idem.op.cit.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 129
Întrucât este greu de crezut că acest acord de pace s-a semnat fără
acceptul Arabiei Saudite, statul cel mai interesat să anihileze aspiraţiile
palestinienilor, şi ale aliaţilor lor, de dominaţie a lumii sunnite, este de aşteptat
ca, în viitor, sub acelaşi patronaj american, regimul de la Ryiadh să semneze, la
rândul său, un acord de pace cu Israelul. Şi, nu este exclus ca, precedentul
deschis de EAU şi Arabia Saudită să fie urmat, după Bahrain20, de Sudan,
Yemen, Liban, Maldive şi, chiar şi de facţiunea libiană a generalului Khalifa
Haftar sau de miliţii kurde. Astfel, în viitor, s-ar putea contura un Middle East
Treaty Organization METO, (sau Middle East North Africa Treaty
Organization MENATO), o alianță politico-militară pe modelul NATO, menită
să contracareze politica islamistă radicală a Frăţiei Musulmane, precum şi a
sponsorilor şi a aliaţilor săi. O alianţă cu şanse mari de materializare, dacă
actualul preşedinte american, Donald Trump, va obţine un al doilea mandat în
alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.
Abandonarea sprijinului american pentru Frăţia Musulmană şi crearea
acestui prezumtiv pol politico-militar ar putea schimba radical ecuaţia de putere
în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
Pe de o parte, este posibil ca Turcia şi Qatarul să se alinieze Chinei, care
ar putea prelua patronajul Frăţiei Musulmane şi al „cauzei palestiniene”. O
alianţă împotriva firii, însă, pentru că ateismul autocratic al Chinei se va ciocni
21
de fanatismul ultraconservator islamist al Hamas şi al organizației-mame,
Frăţia Musulmană.
Pe de altă parte, este posibil ca Beijingul să preia patronajul naţionalistei
Fatah, chestiune vizibilă deja din declaraţia lui Mahmud Abbas, liderul
Autorităţii Palestiniene, privind „dreptul legitim al Chinei de a interveni în
22
provincia Xinjiang, locuită de uighuri”. Patronaj care ar putea deranja, însă,
Federația Rusă. Iar, în contrapondere, o alianţă politico-militară a Orientului
Mijlociu şi Nordului Africii, în care ar putea fi atrasă şi Rusia, în calitate de
partener strategic, ar readuce SUA pe poziţia de lider în regiune şi ar
reconfigura major mediul de securitate din bazinul Mării Mediterane, Golfului
20
Bahreinul a semnat un acord similar cu Israelul tot în cursul lunii septembrie 2020, la scurtă
vreme după EAU, iar la sfârșitul lunii octombrie s-a anunțat la Washington că și Sudanul
intenționează să semneze un astfel de acord
21
Alba Iulia Catrinel Popescu, idem.op.cit., pp.164 - 166
22
Leo Ramirez, China's Xi says Beijing supports 'just demands' of Palestinians: state media,
I24NEWS, 21.07.2020, https://www.i24news.tv/en/news/international/1595311107-china-s-xi-
says-beijing-supports-just-demands-of-palestinians-state-media, accesat la data de 20.08.2020
130 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
23
Douglas Mackinnon, Obama should apologize for shameful cash payment to Iran, The Hill,
01.11.2020, https://thehill.com/opinion/white-house/477666-obama-should-apologize-for-
shameful-cash-payment-to-iran, accesat la data de 20.08.2020
24
Irina Tsukerman, Why did the Obama administration support Morsi's Muslim Brotherhood?,
Jerusalem Post, 28.07.2018, https://www.jpost.com/opinion/why-did-the-obama-administration-
support-morsis-muslim-brotherhood-563641, accesat la data de 20.08.2020
25
Israel PM Netanyahu vows to annex occupied Jordan Valley, BBC, 10.09.2019,
https://www.bbc.com/news/world-middle-east-49655226, accesat la data de 20.08.2020
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 131
26
David Wainer, Why UAE Struck a Deal With Israel and Why It Matters, Bloomberg,
19.08.2020, https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-08-19/why-uae-struck-a-deal-
with-israel-and-why-it-matters-quicktake, accesat la data de 20.08.2020
132 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
3-4 observatori - cercetaşi, 2-3 echipe de trăgători cu 6-8 oameni în echipă, una
sau două echipe de apărare aeriană echipate cu mitraliere grele, 1-2 echipe de
mortiere, 2-3 echipe cu lansatoare de grenade reactive (RPG) şi o echipă, din
4-5 persoane, specializată în fabricarea de bombe artizanale şi minări. Doar
liderii militari s-au schimbat! Unităţile tactice, nu!
Potrivit experţilor, ceea ce-i face pe talibani periculoşi ţine tocmai de
tacticile lor de gherilă şi de adaptabilitatea stilului lor de luptă. De regulă,
talibanii se folosesc de capcane explozive. Aceste bombe ascunse reprezintă în
continuare principala armă a talibanilor, relevă specialiştii. Un dispozitiv
explozibil improvizat (DEI) este un tip de armă explozibilă neconvenţională
care poate lua orice formă şi poate fi activată într-o varietate de moduri, vizând
ca ţinte atât personalul militar, cât şi civilii. Aşa cum reiese din denumire,
aceasta poate fi confecţionată artizanal. DEI-urile sunt folosite de insurgenţi,
terorişti, atacatori sinucigaşi pentru a ucide, a distruge, a hărţui, a crea haos şi
panică sau a distrage atenţia. De obicei, acestea sunt ascunse sub pietre, pe
marginea drumului sau îngropate în pavaj ori în calea de rulare, pot fi ascunse
într-o doză de băuturi sau într-o bucată de conductă plasate în apropierea căii de
rulare, într-o pungă sau un bagaj, într-un camion sau un autoturism, pot fi
amplasate în interiorul unor corpuri de animale decedate pe marginea drumului,
pot fi agăţate în infrastructura sau în vegetaţia aferentă căilor rutiere sau pot fi
purtate într-un ghiozdan de un individ care se infiltrează într-o piaţă sau
magazin aglomerat, sau prin utilizarea unor autovehicule încărcate cu material
explozibil (pe interior sau exterior) şi care urmează a fi detonate din interior de
către conducătorul de autovehicul sau alţi ocupanţi împotriva unor ţinte
desemnate sau de oportunitate (Suicide Vehicle Borne Improvised Explosive
Device - SVBIED). Prin soluţia constructivă majoritatea pot fi detonate de la
distanţă prin apăsarea unui buton de pe o telecomandă sau telefon mobil.
Pentru că aceste dispozitive improvizate sunt uşor şi ieftin de construit, iar
încărcătura explozibilă poate avea putere mare de distrugere, ele se dovedesc a fi
arme neconvenţionale foarte eficace la dispoziţia neo-talibanilor, dar nu numai.
Cheia forţei talibanilor rezidă în capacitatea de a-şi studia adversarul şi
în îndelungata lor experienţă de luptă contra sovieticilor şi americanilor.
Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de
operaţiuni în care sunt ucişi mereu sute de talibani, Intelligence-ul NATO a
făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de
la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi,
diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 135
de viaţă, fără televizor, muzică sau job-uri pentru femei. Vântul schimbării
suflă, timid, printre triburile pashtune, aducând, însă, numeroase neplăceri şi o
creştere a violenţelor interne!
Neo-talibanii de astăzi au acceptat să folosească tehnologia în scopul
eficienței. Astfel, folosirea tehnologiei a înregistrat o schimbare în privinţa
tacticilor în domeniul propagandei şi în cel al armamentului. Neo-talibanii au
adoptat de la aliaţii lor jihadişti externi, cu care colaborează strâns, o atitudine
mai liberală faţă de tehnologie. De asemenea, tehnologiile folosite pentru
atacurile sinucigaşe cu bombe şi abilităţile voluntarilor s-au îmbunătăţit
semnificativ, reducînd rata eşecurilor, de la 60-70% în 2004, la 10-15% în anul
următor! O parte a armamentului cu performanţe superioare a fost fără îndoială
furnizată din exterior, iar talibanii înşişi au recunoscut că au primit ajutor tehnic
şi finanţare din partea arabilor.
Neo-talibanii au investit de asemenea în sute de motociclete, pe care le
folosesc pentru transport, recunoaştere, comunicaţii, coordonarea în câmpul de
luptă şi atacuri împotriva barajelor rutiere. Motocicletele sunt de obicei dotate
cu încărcătoare pentru telefoanele mobile! Staţiile radio din teren ale talibanilor
sunt de tipul celor care folosesc frecvenţe comerciale fixe, oferind oricui
accesul la planurile lor de luptă. Şi, chiar dacă DEI-urile, tehnologiile folosite
pentru atacurile sinucigaşe cu bombe şi armamentul importat s-au perfecţionat,
arsenalele acestora sunt inferioare celui deţinut de NATO.
Provincia cea mai afectată de aceste atacuri talibane este Helmand. O
altă provincie, Khorasan, a devenit, din 2015, fieful local al organizației
teroriste Stat Islamic, ce s-a remarcat mai ales prin atacuri kamikaze, cum a fost
cel împotriva Universității Americane din Kabul.
Talibanii controlează, în prezent, jumătate din ţară şi aproape 60% din
populaţie pactizează cu aceştia, în special sunniţii paștuni. Or, revenirea la putere a
talibanilor, după 20 de ani de prezenţă americană şi NATO în Afganistan
demonstrează inutilitatea civilizării forţate a unor spaţii de interferenţă geografică şi
strategică. Ruşii au încercat între 1979 şi 1989 şi au dat greş!
VIOREL POP
IN MEMORIAM
Eu nu mai pot s-ascult cavalul
Când nu mai am părinţii pe pământ
Dar dacă nu le-am ascultat cândva cuvântul
Nu pot să uit că ne veghează, chiar dacă sunt în cerul sfânt.
Cum aş uita când clipa care trece
Îmi aminteşte ce-am ştiut mereu:
Că ei sunt oameni fără de pereche,
Că s-au iubit la bine şi la greu.
Că trecerea lor nu fuse în zadar
Şi au sperat să-mi fie bine iar şi iar,
Credinţa sfântă ce-o purtau în ei
Sunt sigur c-au primit-o de la zei.
GHEORGHE TRIFU
NU PLECA
Ne iubim părinţii, ne iubim mama - sufletul familiei -
şi-o rugăm să nu plece nici atunci când anii îi
apasă umerii tot mai greu
LOGOMIRACOL
aventuros, fascinant
periplul Cuvântului
între A (Schyla) şi Z (Caribda)
să se închege în noime ...
... ca albina aleargă
de la o literă la alta
după vitalul nectar ...
... uluitoare-i viteza -
egală doar cu a gândului -
de întrupare ...
... ameţitor zborul -
fulger albastru
prin universul cu 31 de zeităţi
ale
LOGOSULUI ...
144 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
IOAN GRIGORAȘ
CAD FRUNZELE...
Pe-aleea de castani, sub vânt nebun,
Cad frunzele rotindu-se în cerc.
De ce se duc? Nu ştiu şi nici nu spun -
Să le-nţeleg, nu vreau să mai încerc.
Chemate sunt de iarna timpurie
Şi de poveşti pierdute-n primăveri...
Să stea? Să zboare? Cine să mai ştie?
Că sufletul e plin doar de poveri.
Pe-aleea de castani cad frunze gri
Şi vântul plânge trist în urma lor,
Când toamna nudă le va ponegri
În alb se vor ascunde - până mor.
LUNĂ PLINĂ
GHEORGHE MICLE
ALERGARE
Alergam, alergam căutându-te
şi arborii toţi din pădure
alergau către mine
rânduri, rânduri,
văzători de destine:
fagi, plopi, mesteceni, carpeni, brazi
aliniindu-se în urma mea
ca o oaste cu ramuri şi frunze,
apoi, deodată, m-am oprit
să-mi ascult bătăile inimii,
ca într-un clopot de lut,
dar ei, fidelii soldaţi,
cu rădăcinile pe sol, surori şi fraţi
alergau, alergau către mine,
doar visu-mi continua maratonul
neobosit, în căutarea sărutului, spre tine...
POARTA SĂRUTULUI
Te aştept la poarta primului sărut
Un abandon secret de sacrificiu
Pe scara laterală de serviciu
Sub teiul ca un cer preconceput
GHEORGHE VLAICU
meditaţie
doar eu
între hotarele desenate
de condei pe-o filă muritoare
oh!
sunt încă tânăr
lichenii abia mi-au înflorit
în ochi
pe buze
pe inima anilor trecuţi
ce rost
ce meditaţie
când
poate niciodată
nu ne vom regăsi paşii
oare nu m-aude cineva?
oare nimeni n-are nevoie
de mine?
mai bine
zăpezi sângerânde îmi tulbură
prin noiane pustii de visări
tăcerea obsesivă, dar
mai încolo de freamătul
frunzei etern sfidând
înălţimea -
un gol de întuneric
trezeşte din lumină
apocalipsa mirării
încotro şi de ce
s-ar opri din plâns
o părere de rău
născută fără taină?
mai bine
alungă pâlpâindul mister
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 147
OBICEIURI DE ODINIOARĂ…
Când vine iarna, solul nostru de departe,
Zăpada-mi aminteşte,-ntinsă şi curată,
Ce mult mă-nfiora prezenţa-i aşteptată,
De nelipsit vreodat’, cum nu lipseşte-a moarte!...
EMIL DREPTATE
ADESEA TULBUR
Aşa se face că adesea tulbur
Nume de fântână sau de fată
Că pe unde mai eşti şi treci
Memoria te ascunde luminată
Şi uşor ca-ntâile-nfloriri
Chipul tău desprins de pe retină
Se opreşte-n suflet parcă ar fi
Amplă iscălire de lumină
148 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021
Iulie: Col. (r) Neciu Gavril, din Sucursala Cluj, a participat on-line la
concursul „Epigrama la Covasna”, unde a obținut premiul al treilea. Tot în vara
anului 2020, colegul nostru a participat la depuneri de coroane la Monumentul
Eroilor și Monumentul Refugiaților din Someșul Rece, jud. Cluj;
16 septembrie: Col. (r) Liviu Banias, președintele Sucursalei Cluj, fiu al
satului Căpâlna (comuna Gâlgău, jud. Sălaj), a omagiat prima atestare
documentară a satului (în 1437, respectiv în actul Unio Trium Nationum din
timpul Răscoalei de la Bobâlna), prin elaborarea unei interesante lucrări
documentare intitulate „Satul Căpâlna în perioada răscoalei de la Bobâlna
din anul 1437”. Lucrarea cuprinde și numeroase date referitoare la istoria
antică a popoarelor ce au ajuns să colonizeze zona satului Căpâlna, precum
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XII, nr. 44, decembrie 2020 – februarie 2021 149