1.

Anatomia pielii: suprafaţă, grosime, greutate, culoare

Suprafaţa pielii La un adult de talie medie suprafaţa cutanată este de 1,5-1,8 m2 . 9%
Repartiţia procentuală pe segmente ale corpului este dată de regula
multiplului lui 9 al lui Wallace:
 9% pentru fiecare membru superior 9% 9%
 18% pentru fiecare membru inferior,
18%
 36% pentru trunchi,
 9% pentru cap şi gât şi
 1% pentru organele genitale. 1
1
8 %

Grosimea pielii Grosimea pielii variază cu regiunea anatomică, sexul, vârsta.

Pielea palmelor şi tălpilor poate ajunge la 5 mm, în timp ce aceea de la
nivelul pleoapelor şi prepuţului are doar 0,2-0,5 mm. La copii, bătrâni şi femei pielea este mai
subţire.

Greutatea pielii Greutatea pielii este aproximativ 1/15 din greutatea totală a corpului (4- 5 Kg
la adult). Împreună cu hipodermul ajunge la 20 kg.

Culoarea pielii Culoarea normală a pielii depinde de o serie de factori ca:

 dispersia luminii prin epidermul keratinizat,
 cantitatea de melanină produsă de melanocite
 diferenţele legate de proprietăţile şi numărul melanosomilor,
 vascularizaţia dermului
 concentraţia sângelui în oxihemoglobină şi hemoglobină redusă,
 cantitatea de caroten de la nivelul stratului cornos şi hipodermului.
Se constată variaţii ale culorii pielii în funcţie de rasă, sex, vârstă, regiunea
topografică.
Denumirea raselor este dată de culoarea pielii.
Microscopia electronică a arătat că melanosomii din pielea neagră sunt mai mari
decât cei din pielea albă şi sunt dispersaţi. La rasa albă, femeile şi copii au pielea mai
deschisă la culoare. Pe anumite zone topografice (areole mamare, perineu, părţi
descoperite) culoarea pielii este mai închisă.
 2. Anatomia pielii: relief cutanat, distribuţia pilozităţii
Relieful cutanat Suprafaţa pielii nu este perfect netedă, remarcându-se proeminenţe, depresiuni şi
orificii.
 ¨ Proeminenţele: -tranzitorii (datorate contracţiei muşchilor arectori ai
părului).
-permanente (produse de marile pliuri de flexie)
-crestele papilare: dermatoglife (palme,talpi) specifice fiecarui
Individ.
 Depresiuni/santuri ale pielii
Adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere)
-structurale
superficiale, fine, scurte şi numeroase, realizând
cadrilajul normal.

-locomotie cutele din jurul articulaţiilor

 Orificii/pori

Orificiile cutanate sau porii sunt depresiuni infundibuliforme reprezentând locul

de deschidere a foliculilor pilosebacei sau glandelor sudoripare
. La nivelul marilor orificii naturale pielea se continuă cu semimucoasele şi
mucoasele.

Distributia pilozitatii

glabră (lipsită de păr)

pielea
paroasă (acoperită de păr)

 rol: estetic
 pana la pubertate: peri la nivelul scalpului,genelor si sprancenelor
 dupa pubertate: la ambele sexe axilar si pubian, iar la barbat si la nevelul fetei si
pieptului.
 Pe restul suprafetei cutanate sunt peri fini,cu exceptia: palmelor,talpilor,glandul
penisului,fetelor dorsale ale ultimelor falange,jnctiunilor muco-cutanate(complet
glabre)
 3. Histologia epidermului
Pielea este un organ complex, care conţine multiple tipuri celulare şi structuri specializate. Ea
constă dintr-un epiteliu (epidermul), un ţesut conjunctiv (dermul) şi un ţesut adipos (hipodermul)
şi include şi alte ţesuturi ale corpului, cu excepţia osului şi cartilagiului.

Structura histologică a epidermului Epidermul este un epiteliu scuamos stratificat cu reînnoire

continuă care are două zone majore: profundă (viabilă) şi superficială (neviabilă).
Celula structurală a epidermului este keratinocitul.
Keratinocitele sunt dispuse în straturi suprapuse bine definite, care din profunzime spre suprafaţă
sunt:

 stratul bazal sau germinativ;

 stratul spinos;
 epidermul viabil · stratul granulos;
 epidermul neviabil · stratul cornos –.
 Un strat adiţional, stratul lucios, este vizibil în zonele de tegument cu strat granulos şi
cornos groase, în special la nivelul palmelor şi tălpilor.

s. cornos

s. granulos
keratinocite

s. spinos

s. bazal
 Stratul bazal este obişnuit format dintr-un singur rând de celule
Stratul spinos este constituit din 5-20 rânduri de celule poliedrice
Stratul granulos este alcătuit din 3-10 rânduri de celule turtite
Stratul cornos este format din celule turtite, poliedrice, lipsite de nucleu şi organite
celulare (corneocite).
 Melanocitele sunt celule dendritice înalt diferenţiate, derivate din creasta neurală,
responsabile de sinteza melaninei. Ele sunt intercalate printre keratinocitele bazale.
Ele conţin melanosomi, organite specializate în sinteza melaninei.
 Celulele Langerhans sunt celule dendritice de origine mezenchimală, situate în
partea mijlocie şi profundă a epidermului, în epiteliile mucoaselor, uneori în derm.
 Celulele Merkel sunt celule dendritice prezente printre keratinocitele bazale în
epiderm şi mucoasa bucală.

4. Histologia celulelor dendritice epidermice

Celulele dendritice sunt un grup eterogen de celule hematopoietice, care joacă un rol important
în imunitatea înnăscută și imunitatea adaptivă. Ele sunt celule care sunt responsabile pentru
detectarea, fagocitoza și prezentarea toxinelor sau a agenților patogeni (antigeni) care intră în
organism.
Celulele Langerhans sunt celule dendritice de origine mezenchimală, situate în partea mijlocie
şi profundă a epidermului, în epiteliile mucoaselor, uneori în derm.
-citoplasma relativ clară, nucleul lobulat, reticulul endoplasmic bine dezvoltat, complexul Golgi,
lisosomi, lipsa tonofilamentelor şi desmosomilor.
Melanocitele sunt celule dendritice înalt diferenţiate, derivate din creasta neurală, responsabile
de sinteza melaninei. Ele sunt intercalate printre keratinocitele bazale.
-citoplasma clară şi un nucleu ovoid, închis la culoare.
Celulele Merkel sunt celule dendritice prezente printre keratinocitele bazale în epiderm şi
mucoasa bucală.
- nucleu lobulat, citoplasma clară, granule intracitoplasmatice electronodense legate de
membrană, numeroase prelungiri dendritice, câţiva desmosomi pe care se inseră filamente fine,
asemănătoare tonofilamentelor.
 5. Structura histologică a dermului şi hipodermului

Dermul
Straturile dermului din suprafaţă spre profunzime sunt:
· dermul papilar:
· dermul reticular.

Componentele dermului sunt: celulele, fibrele şi substanţa fundamentală.

Celulele dermului: Fibroblastul (el produce colagen şi elastină)

Mastocitul (cu origine în măduva hematopoetică, este localizat în jurul
vaselor, nervilor şi anexelor, în dermul subpapilar.
Macrofagul, cu origine în măduva osoasă,

Fibrele dermului: · Fibrele de colagen

Fibrele de reticulină
Fibrele elastice

Substanţa fundamentală a dermului: conţine proteoglicani, glicozaminoglicani, electroliţi, apă.

Hipodermul
Hipodermul este compus din lipocite (adipocite) organizate în lobuli, despărţiţi prin septuri de
ţesut conjunctiv, care conţin vase sanghine şi limfatice şi nervi.
 6. Structura histologică a părului şi unităţii unghiale

Structura histologică a părului

 lanugo: păr fin, lung, moale, nemedulat şi obişnuit nepigmentat, care acoperă foetusul şi
cade în lunile a 7-a – a 8-a
 vellus: păr fin, scurt, nemedulat, uzual hipopigmentat, dispus pe suprafaţa numită glabră a
pielii adultului; la copil este remarcat la nivelul scalpului până la vârsta de 6 luni; ·
 intermediar: păr scurt, nedepăşind 1 cm lungime, fin, moale, hipopigmentat, prezent pe
pielea capului la copil, între 11 şi 16 ani;
 terminal: păr lung, aspru, medulat, pigmentat, întâlnit la adult la nivelul scalpului,
genelor şi sprâncenelor, bărbii, axilelor, regiunii pubiene.

Pe o secţiune longitudinală firul de păr prezintă următoarele segmente:

· porţiunea joasă (bulbul folicular), extinzându-se de la baza foliculului
la inserţia muşchiului arector, este compusă din cinci structuri majore: papila foliculară
cu anse capilare, asigurând nutriţia părului; matricea formată din celule pluripotente, cu
nucleu mare şi citoplasmă bazofilă, care dau naştere părului; firul de păr, teaca epitelială
internă şi teaca epitelială externă;
· porţiunea mijlocie (istmul), delimitată inferior de ataşarea muşchiului
arector şi superior de deschiderea ductului sebaceu;
· porţiunea superioară (infundibulul), situată deasupra intrării ductului
sebaceu.

Pe o secţiune orizontală tija părului este formată din:

· medulara: poate fi discontinuă în MO sau chiar absentă; apare amorfă din
cauza keratinizării parţiale;
· corticala: formată din celule care se keratinizează progresiv pe măsură ce
evoluează în sus de la nivelul matricei, pierzând nucleii şi încărcându-se cu fibrile de
keratină;
· cuticula: formată dintr-un rând de celule suprapuse ca ţiglele pe acoperiş, cu
marginea liberă în sus.

Structura histologică a unităţii unghiale

Este formată dintr-un material cornos particular numit onichină.

Unitatea unghială cuprinde unghia şi alte 4 structuri epiteliale: matricea unghială, patul
unghiei, repliurile periunghiale şi hiponichiumul.
Unghia ( lama unghiala):
 rădăcina, care iese direct din matrice şi este ascunsă de repliul periunghial proximal;
 zona proximală (rozee), se sprijină pe patul unghiei;
 marginea liberă, neaderentă de ţesuturile subiacente, are culoare albicioasă.

Matricea unghială: se găseşte sub repliul proximal dar se extinde puţin şi sub lama unghială.
Este formată dintr-un epiteliu gros care se keratinizează fără a forma granule de keratohialină. Ea
produce lama unghială.

Patul unghial: este format dintr-un epiteliu care acoperă un derm direct în contact cu falanga
distală, care produce o cantitate minimă de keratină şi este aderent la partea inferioară a lamei
unghiei. Lama unghială creşte din matrice şi se sprijină pe pat. Ea conţine keratină dură.

Repliurile periunghiale: Repliul proximal (supraunghial) acoperă matricea şi se continuă cu

cuticula, o expansiune a stratului cornos pe tableta unghială. El se continuă cu cele 2 repliuri
laterale.
Hiponichiumul este o expansiune subunghială a epidermului la extremitatea distală, legând
patul unghial de pulpa degetului.
 7. Structura histologică a glandelor sudoripare

Structura glandelor sudoripare ecrine distribuite pe aproape întreaga suprafaţă a corpului, cu

excepţia vermilionului buzelor, părţii interne a prepuţului, glandului, labrelor mici.
Glandele sudoripare ecrine sunt în număr de 2-4 milioane
Sunt mai numeroase pe palme, tălpi şi în axile.

Structural prezintă 2 segmente: glomerulul secretor şi ductul excretor.

Glomerulul secretor este format din 3 tipuri de celule:

 celule clare (secretorii)
 celule întunecate (mucoide)
 celule mioepiteliale.

Ductul excretor prezintă 2 porţiuni:

 dermica
 epidermica

Structura glandelor sudoripare apocrine

Glandele sudoripare apocrine sunt dispuse pe anumite zone cutanate: axile, areole
mamare, perineu, organe genitale externe, regiuni inghinale, zona periombilicală. Sunt mai mari
decât glandele sudoripare ecrine. Au o structură histologică asemănătoare şi se deschid în ductul
folicular.

Structura glandelor sudoripare apoecrine

Acestea reprezintă aproximativ 50% din glandele sudoripare axilare ale adulţilor cu
hiperhidroză axilară. Prezintă un duct lung care se deschide direct la suprafaţa pielii.

8. Structura histologică a glandelor sebacee

Glandele sebacee sunt dispuse în număr mare pe faţă, scalp, piept, partea superioară a
spatelui şi sunt asociate foliculilor piloşi. În MO se evidenţiază că sunt multilobate, fiind
formate din celule cu nucleu mic întunecat şi citoplasmă spumoasă. În ME, celulele periferice au
tonofilamente şi puţine picături de lipide, iar celulele centrale sunt pline cu lipide. Ductul
excretor, care se deschide în ductul folicular, prezintă un epiteliu scuamos stratificat.
 9. Vascularizaţia pielii

Vasele sanghine

Reţeaua vasculară a pielii este organizată în plexuri orizontale legate prin vase verticale de
distribuţie şi colectare.
 Plexul subcutanat
 Plexul subpapilar
 Plexul papilar
 Glomusul

Peretele vaselor cutanate este format din următoarele straturi:

 intimă (celule endoteliale),
 lamină elastică internă,
 medie (celule musculare) şi
 adventice conjunctivă.

Limfaticele cutanate Încep prin capilare care prezintă o terminaţie oarbă la nivelul papilelor
dermice şi se continuă cu o reţea limfatică superficială în dermul papilar şi două plexuri
orizontale profunde.

10.Inervaţia pielii

Reţeaua nervoasă cutanată conţine fibre somatice senzoriale şi fibre autonome vegetative.
Fibrele senzoriale singure (terminaţii nervoase libere) sau în asociere cu structuri specializate
(receptori corpusculari) recepţionează diverse senzaţii externe.
Fibrele motorii simpatetice inervează glandele sudoripare, musculatura vaselor, muşchii
arectori ai părului, glandele sebacee.

11.Fiziologia pielii- procesul de keratinizare

Keratinizarea este o formă de diferenţiere a keratinocitelor epidermice şi anexiale.

Procesul de keratinizare cuprinde: · fenomene degenerative;
· procese sintetice.
Fenomenele degenerative sunt reprezentate de alterări structurale ale nucleilor, organitelor
celulare, membranelor plasmatice şi desmosomilor, evidenţiate prin microscopie electronică.
teza keratinei Keratinele sunt membri ai familiei filamentelor intermediare prezente în piele şi
alte structuri epiteliale, constând în mare din 20 keratine epiteliale şi 10 keratine ale părului.
u cromatografice. Proprietăţile keratinei sunt: o insolubilitatea în soluţii apoase acide, alcali şi
solvenţi organici; o solubilizarea în prezenţa unor substanţe denaturante concentrate.
Melanogeneza Este procesul fiziologic de producere a pigmentului melanic (melanină). Fiecare
melanocit cedează pigmentul melanic în medie la 36 keratinocite din jur, aceasta constituind
unitatea epidermică de melanină.

Melanosomii Melanocitele prezintă organite specializate în sinteza melaninei, melanosomii,

care progresează din zona perinucleară spre dendrite trecând prin 4 stadii succesive.

Factorii care stimulează melanogeneza

 hormonii stimulanţi ai melanocitelor (melanotropine, MSH)
 radiaţiile ultraviolete sunt un alt factor de stimulare a melanogenezei.
 alţi factori care stimulează melanogeneza: estrogenii, estrogenii şi progesteronul,
ACTH-ul, prostaglandinele E2 şi D2, Cu, As, azotiperita, PUVA (psoraleni plus
UVA).

Fiziologia anexelor pielii ¨

Producerea fanerelor (părul şi unghia) Este o funcţie specifică a pielii.

2. PROSCESE PATOLOGICE CUTANATE

A.modificări histopatologice proprii epidermului

B.modificări histopatologice epidermice cu participarea dermului
C.modificări histopatologice dermice

A.