Regulamenu Mediul Local Dezvoltare Durabila

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 2

APROBAT

Decizia CC al DE Drochia
nr. 1din ………2021
Preşedintele CC al DE Drochia
Ion RECEAN

Direcția Educație Drochia

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului Raional


,,MEDIUL LOCAL ȘI DEZVOLTAREA DURABILA''

1.Argument
Cunoagterea și inlelegerea Dezvoltării durabile implică conștientizarea aspectelor ce țin de
relalia om-natură in scopul participării creative la identificarea soluliilor și altemativelor pentru
un viitor sustenabil. Acest concept necesită implementare la nivelul intregii societăți, iar rolul
procesului educativ in acest sens este hotărâtor. Promovarea unei noi alianle intre om și mediu se
realizează și prin transmiterea de cunoștințe, inclusiv prin implicarea elevilor in desfășurarea
unor activități culturale, etice, politice, sociale și de protejare a mediului.
2. Obiectivele concursului
- Cunoașterea modului de funcționare a sistemelor naturale din localitatea natală și
aprecierea impactului activităților umane asupra acestora;
- Identificarea de către elevi a problemelor locale de mediu, in scopul elaborării
soluliilor de ameliorare a acestora;
- Dezvoltarea competențelor de comunicare, de cercetare științifică, de colaborare, de lucru in
echipă etc;
- Dezvoltarea abilitalilor de investigație direct in teren și de colectare a datelor
factologice;
- Dezvoltarea responsabilitații față de mediu, a motivației de a participa la ameliorarea stării
mediului;
- Stabilirea legăturilor intre educalia ambientală, cât și cea etic și estetică;
- Evaluarea competențelor de interdisciplinaritate (geografie, biologie, chimie,
informatică) din perspectiva formării cetățeanului responsabil și tolerant in raport cu problemele
locale.
3. Etapele concursului
I etapă se va desfășura la nivel raional la martie 2022 și va include:
- depunerea (in format electronic) a urmdtoarelor materiale (a. Poster; ori b. Prezentare tip
Power-Point; ori Film cu durata până la 5 minute)
- perioada de evaluare - martie 2022;
II etapă se va desfășura la nivel republican in luna aprilie 2022.

4. Participanți
La concurs pot participa elevii claselor liceale din instituliile de învățământ general din RM.
Fiecare participant (sau grup/echipă) se poate inscrie in concurs doar cu o singura lucrare.
Participarea elevilor la concurs este benevolă.
La etapa republicană din fiecare raion se va califica câte un elev sau echipă pentru fiecare
material prezentat.
5. Conținutul si desfiqurarea concursului
Conținutul probei de concurs ,,MEDIUL LOCAL ȘI DEZVOLTAREA DURABILA"
include unul din urmdtoarele materiale (Poster, Prezentare Power Point, Filmuleț la temă,
elaborat in limba română/rusă conform următoarelol cerințe.
a. Poster – conținutul căruia va viza o atitudine critic in raport cu starea mediului in localitalea
natală (cu elemenle pozitive și negative). Posterul se expediază fotografiat (format .Jpg) cu
claritatea ce permite citirea posterului.
b. Prezentare tip Power-Point (cu 12-13 diapozitive) care v-a reflecta o activitate cu caracter
educalional-ecologic clin cadrul liceului (prezintd și comenteazaă elevul), folosind termeni
geografici adecvați, surse bibliografice, structurare logică (introducere, cuprins, concluzii),
respectarea volumului indicat.
c. Film cu duruta până la 5 minute (format video *.avi și *.mov), care pune in evidență o
problemă locală de mediu (starea calității apelor din fântâni, a gunoiștilor, a depozitelor cu
pesticide, a pădurilor etc.). Filmul poate să includă viziuni ale autorităților locale, a medicului
de familie, a profesorilor și elevilor, a părinților tn raport cu problema în cauză (scurte
comentarii). Finalitatea realizării filmului; Propunere de Proiect realizabil a unui grup de
iniliativă, care tinde să amelioreze situația.
5. Desfiqurarea concursului
Pentru participare la etapa raională lucrările vor fi depuse in format electronic in
perioada stabilitdă la adresa [email protected]
Oferta de participare include date cu referire la parlicipantul in concurs:
- Numele, prenumele elevului;
- Clasa, institulia, localitatea;
- Numele, prenumele profesorului coordonator,
- Telefon, adresa de e-mail;
- Materialele conform cerinlelor (format PDF)
Premii: Locul I-1; Locul II – 2; Locul III-; mențiune 3.

Șeful Direcției Ion RECEAN

Ex. Vera Flocea

S-ar putea să vă placă și